3565 mie 26 iul 2023

Page 1

Nu există lege împotriva ADEVĂRULUI!

Ziarul Vaii J iului

Uricani O femeie

cu iniţiativă

Asta a fost

acum cu mulţi ani în urmă. Acum, cetăţenii dau buluc la primărie și numai că nu-i rup ușa biroului în care se află Dănuţ Buhăescu, nerăbdători să afle de la acesta ce mai urmează după ce și au făcut asociaţiile. Ba, mai mult, am mai observat ceva interesant. Faţă de un alt oraș, nu dau nume, în care primarul numai că nu cade în genunchi rugânduse de locatari să se asocieze, la Uricani apar persoane cu vână care se “înhamă” benevol la asta. Pe una dintre aceste persoane am avut ocazia s-o cunosc săptămâna trecută.

acordat.

Așadar, Dănuţ Buhăescu a îndemnat-o pe doamna Elena Pâclea să continue demersul,

Spuneam acum ceva vreme că, acum, la Uricani, locatarii blocurilor nu mai așteaptă să fie împinși de către primărie, ca să purceadă la constituirea asociațiilor de proprietari, moment care constituie primul demers, în vederea cuprinderea blocurilor în programul de reabilitare termică.

Doamna Elena Pâclea

locuiește în blocul 56 de pe 1 Mai, vila de peste drum de Profi. Dumneaei s-a hotărât să ia iniţiativa și să constituie o asociaţie cu ocupanţii celor douăsprezece apartamente din bloc. A adunat pe un tabel semnăturile necesare și a ajuns la Dănuţ Buhăescu, pentru a-l consulta într-o chestiune. S-o facă ei pe a lor sau să găsească o asociaţie de locatari deja constituită căreia să i se alăture? O variantă ar fi cea cu asociaţia din blocul vecin 55, iar o alta cu blocul

Important!

În perioada concediilor de odihnă ale membrilor echipei redacționale, Ziarul Văii Jiului va suspenda apariția ediției tipărite între

31 iulie şi 16 august 2023.

Veți putea însă regăsi informațiile esențiale, clipă de clipă, accesând zvj.ro.

Redacția

pentru ca, la anul, blocul dumneaei și cel cu care se va alătura în asociaţia de locatari să aibă prinsă suma de bani necesara studiului de fezabilitate și, mai apoi, cea pentru proiectul tehnic de execuţie. Acestea sunt etape absolut necesare de parcurs pentru prinderea imobilelor la finanţarea europeană pentru reabilitare termică, iar tot ce ţine de ele este făcut de către primărie.

Gheorghe OLTEANU

50. Primarul a felicitat-o pentru idee, pentru că, în acest caz, crește punctajul
)
Ziarul
miercuri, 26 iulie 2023 Anul XVI • nr. 3565 • 8 pagini • Preţ: 1 leu Director: Cătălin DOCEA Curs valutar: 1€ = 4,9198 lei 1$ = 4,4539 lei 1₤ = 5,7150 lei Cotidian
Redacţia
1,
1,
337,
poporului. Citeşte şi dă mai departe! Comentează subiectele zilei accesând site-ul
regional * Apare de luni până vineri (inclusiv) în toate localităţile Văii Jiului
şi administraţia: str. Tineretului, cămin
etaj
camera
Petroşani

În contextul acestui eveniment ne alăturăm eforturilor tuturor ţărilor de a informa despre siguranţa în apă și în jurul acesteia. Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) subliniază necesitatea de amenajare de locuri sigure, îndepărtate de apă pentru copii și tineri cu vârste cuprinse între 1 și 24 de ani, învăţarea lor să înoate și îmbunătăţirea gestionării riscurilor de inundaţie, pentru a se preveni decesele prin înec.

La nivel mondial Înecul a provocat peste 2,5 milioane de decese în ultimul deceniu în întreaga lume. OMS estimează că: 236.000 de vieţi sunt pierdute în fiecare an din cauza înecului; 650 decese prin înec în fiecare zi; 26 decese prin înec în fiecare oră. Aceste estimări nu includ decesele prin înec cauzat de inundaţii sau prin accidente de circulaţie. Înecul se numără printre primele zece cauze de deces la copii și tineri cu vârsta cuprinsă între 1și 24 de ani din fiecare regiune a lumii; cele mai mari

rate de înec apar în rândul copiilor cu vârsta cuprinsă între 1 și 4 ani, urmate de copiii cu vârsta cuprinsă între 5 și 9 ani. Peste 90% dintre decesele prin înec, din ţările cu venituri mici și medii, au loc în râuri, lacuri, fântâni, vase de stocare a apei menajere și piscine. Înecul este a treia cauză de deces accidental, reprezentând 7% din toate decesele prin rănire.

Compartimentul Protecție Civilă Recomandări privind protecţia populaţiei pe timp de caniculă

Pe fondul creșterii semnificative în ultima perioadă a temperaturilor, coroborat cu apariţia efectelor caniculei, se recomandă:

- evitarea deplasărilor, aglomeraţiilor, expunerea la soare în intervalul orar 11:00-18:00

- deplasările să se efectueze în primele ore ale dimineţii sau seara, pe cât posibil prin zone umbrite

- purtaţi haine lejere, subţiri, deschise la culoare, pălarii și ochelari de soare

- beţi 1,5-2 litri de lichide pe zi

- mâncaţi fructe și legume

- evitaţi alimentele cu un conţinut sporit de grăsimi

- evitaţi băuturile ce conţin cofeină (cafea, cola) sau zahăr (sucuri carbogazoase) în cantitate mare

- nu consumaţi alcool (inclusiv bere). Vă deshidratează

și vă transformă într-o potenţială victimă a caniculei

- mentineţi legătura cu persoanele în vârstă (rude, vecini, persoane cu dizabilităţi), interesându-vă de starea de sănătate a acestora și oferiţi-le asistenţă ori de cate ori au nevoie

- nu lăsaţi copii/animalele de companie singuri/singure în autoturisme

- cereţi sfatul medicului de familie la cel mai mic semn de suferinţă, manifestat de dvs. sau cei apropiaţi dvs.

Seminar

Ziua Mondială de Prevenire a Înecului (World Drowning Prevention Day) este marcată, în fiecare an, în data de 25 iulie. Acest eveniment global este o oportunitate de a evidenția impactul tragic și profund al înecului asupra familiilor și comunităților și de a oferi soluții salvatoare pentru prevenirea acestuia.

Bilanţul uman, social și economic al acestor pierderi este intolerabil de mare și complet prevenibil.

La nivel național:

România se clasează pe locul 4 în Uniunea Europeană, după Letonia, Lituania și Estonia, în ceea ce privește rata de mortalitate standardizată prin înec și scufundare (conform datelor publicate de Eurostat). Înecul constă dintr-o sufocare provocată de scufundarea gurii și nasului în apă. Înecul apare atunci cînd persoana nu mai poate respira în momentul în care este aflată sub suprafaţa

sau a altui lichid. Înecul este un accident grav, cu rezultate fatale sau nefatale.

Înecul nu este zgomotos, spectaculos, este tăcut, oamenii nu se zbat stropind cu apă și nu strigă după ajutor.

Persoana care se îneacă și supravieţuiește a suferit un înec nefatal. Înecurile fatale se petrec cand persoana este singură sau într-o împrejurare când ceilalţi fie nu sunt conștienţi de situaţia victimei, fie nu sunt capabili să-i ofere ajutor.

Cum vă puteți proteja copilul?

Supravegheaţi-l chiar dacă știe să înoate;

Însoţiţi-l în apă: la mare, în parcuri acvatice, în piscine, în zonele cu tobogane; Alegeţi doar locuri de scăldat autorizate și amenajate corespunzător; Nu pierdeţi copilul din câmpul vizual nici măcar o secundă.

Vino alături de noi în data de 26 iulie 2023, între orele 9:00 și 15:00, în Petroșani (Restaurant “La Belle Epoque), unde vom explora cele mai avansate soluţii pentru a reduce consumul de energie şi cum puteţi obţine finanţare din bani europeni pentru a utiliza surse regenerabile şi a transforma afacerea într-un model de sustenabilitate.

Prin participarea la acest eveniment vei beneficia de: Oportunitatea de a afla despre cele mai recente tehnologii şi tendinţe în energia regenerabilă, eficienţa energetică şi cum poţi reduce semnificativ costurile cu energia.

Informaţii despre sursele de finanţare disponibile în România. Vei afla despre astfel de oportunităţi şi cum poţi accesa aceste resurse financiare pentru a implementa soluţii de energie regenerabilă în afacerea ta. Posibilitatea de a interacţiona cu experţi din domeniu printr-un schimb de idei şi networking.

Profită acum de avantajele energiei regenerabile şi construieşte-ţi o afacere mai verde şi mai efficient energetic.

Nu rata şansa de a-ţi transforma afacerea! Confirmă prezenţa prin e-mail (adriana.kinzsky@gmail.com) sau la numărul de telefon 0734968604. Numărul de locuri este limitat.

Editor: SC Aldo Detail Direct SRLPetroşani RO 32719137 n J20/82/2014

Director:Cătălin DOCEA docea@zvj.ro

Redacţia şi administraţia: 332006 Petroşani, str. Tineretului, cămin 1, etaj 1, camera 337, jud. Hunedoara; 0254.549020 (Telekom fix/fax); 0735.727264 (Vodafone mobil); Management: office@zvj.ro Editorial: zvjro2008@yahoo.ro Publicitate: zvj2008@yahoo.com

Editorial:

zvjro2008@yahoo.ro

Colectivul de redacţie:

Corneliu BRAN - 0766.728688

Loredana JUGLEA - 0723.446831

loredanajuglea@yahoo.com

Gheorghe OLTEANU - 0724.930338 Mihaela PETROŞAN

COTIDIAN REGIONAL CU CAPITAL INTEGRAL PRIVAT. FONDAT 2008.

ISSN 2065 - 5096 - Biblioteca Naţională a României

Colaboratori permanenţi: Mircea ANDRAŞ , Irina BOBOC, Gilbert DANCO, Ion HIRGHIDUŞ, Sonia LIBERESCU, Alin RUS

DTP: Confort Media

Publicitate: Mirabela FLEŢAN - 0735.727264

Administrativ / Difuzare: Marcel DOCEA - 0761.756839

iulie

apei
Primăria Municipiului Petroşani
2 DIVERSE
26
2023
facebook.com/ziarulvaiijiului miercuri,
Primim de la DSP Hunedoara
,,Oricine se poate îneca, nimeni nu ar trebui să se înece!”
“Energie regenerabilă în România: prezent şi perspective”

Alţi patru poluatori din Petroşani au fost prinşi asupra faptului de către inspectorii de mediu şi poliţiştii locali

De ani de zile tot scriem despre „zona roșie” de pe Primăverii din Petroșani, acolo unde periodic există persoane care poluează cu deșeuri menajere ori cu deșeuri provenite din construcții. De asemenea, de ani de zile cei de la Mediu din cadrul Poliției Locale Petroșani prind cu ocaua mică astfel de indivizi care nu respectă mediul și până la urmă nici pe cetățeni, sancționându-i cu amenzi de fiecare dată.

Este pentru a doua oară în acest an când aflăm de la șeful biroului de Mediu din cadrul Primăriei municipiului Petroșani că alte două persoane au fost amendate tot acolo.

Practic, pe Primăverii parcă nu se mai termină cu astfel de porcării!

Alte două sancţiuni au fost acordate și altor doi indivizi, prinși de inspectorii de mediu și de poliţiștii locali în zona din spatele Gării Petroșani, o altă zonă roșie despre care în ZVJ am tot scris.

“Majoritatea activităţii biroului nostru se desfășoară în scopul prevenirii depozitărilor necontrolate de deșeuri, poliţiștii locali fiind cei care ţin legătura permanent cu Serviciul Salubritate din cadrul DADPP Petroșani, precum și cu operatorul care ridică deșeurile menajere S.C. Supercom SA.

Din păcate, mai există în municipiul nostru persoane care nu înţeleg să respecte normele de convieţuire socială și care au fost sancţionate recent de poliţiștii locali cu atribuţii în domeniul protecţiei mediului din cadrul Direcţiei Poliţia Locală Petroșani.  Vorbim de o femeie și de un bărbat care au poluat recent zona din spatele gării Petroșani și de alte două cazuri în zona de pe strada Primăverii, acolo fiind vorba de doi bărbaţi. Persoanele sancţionate au fost informate totodată și asupra modului potrivit de colaborare cu operatorul de salubritate și despre importanţa curăţeniei în spaţiile publice și de locuit”, a transmis pentru ZVJ, Artur Ambruș.

3 8 www.zvj.ro miercuri, 26 iulie 2023 FLAGRANT

O dată cu rezolvarea finanţării lucrărilor pentru alte 15 drumuri prin PNI Anghel Saligny,

Două loturi, în total 15 drumuri vicinale

Am stat de vorbă cu primarul, marţi, pe această temă. Dănuţ Buhăescu este cel care, încă de la începutul mandatului de primar, s-a zbătut să pună și drumurile vicinale la punct, cunoscând bine situaţia acestora. Până acum i-a cam reușit treaba preţ de vreo jumătate dintre ele, iar vestea bună este că luna aceasta alte 15 drumuri vicinale au obţinut finanţare pe un contract

comunitatea momârlanilor și nu numai urmează să fie rezolvate, toate de care vă spunem azi, până undeva în 2027, în funcţie și de sumele puse la bătaie anual de guvern. Vorbim aici de 2024 încolo, deoarece anul acesta se va rezolva doar partea birocratică a problemei, licitaţia pentru lucrări.

„Luna aceasta am semnat contractul de finanţare. Acum facem

de finanţare derulat prin PNI „Anghel Saligny”, via Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administraţiei, de o valoare de aproximativ 13,5 milioane de lei.

Căi de drum importante pentru

Seria de modernizări de drumuri vicinale este continuată la Uricani, după zecile de drumuri asfaltate în ultimii trei ani. Cum mai am spus, nu trebuie uitat faptul că Uricaniul deține cea mai lungă rețea de drumuri vicinale din Vale, în condițiile în care există de când lumea și localitățile aparținătoare: Valea de Brazi și Câmpu lui Neag. Iar mai recent și cocheta stațiune Cheile Buții.

procedura de realizare a documentaţiei, în vederea obţinerii autorizaţiei de construcţie. Avem două loturi de drumuri, unul de 11 drumuri vicinale, celălalt lot având de alte patru, acestea fiind de fapt drumuri mai lungi decât celelalte. Asta înseamnă peste 8 kilometri de drumuri vicinale în total și avem incluse și porţiuni de drumuri care au rămas

nerealizate total la lucrările trecute (tot felul de ramificaţii sau de porţiuni mici, rămase neasfaltate).

Este vorba de străzile Beca, Mailat Balta, Sterminos, Preparaţiei, Pietrosa (încă o porţiune rămasă neterminată la lucrările de anul trecut), Valomir 1, Stănconi, Marsevoni (o porţiune de drum de la fosta punte de la Valea de Brazi și drumul asfaltat de la Stănconi, care coboară pe un mal de apă, un drum foarte distrus) – 2 tronsoane, Valomir 2, Sterminos Popești, Valea Paroșenilor, Feţele Tolpiţei (cel mai lung drum dintre acestea, de 1,993 km) și Dinoni (aici va intra inclusiv strada Catedralei, care face legătura acolo) – 2 tronsoane”.

Lucrările vor dura peste 3 ani, finanțarea este acoperită 100%

Primarul a ţinut să explice oamenilor, prin intermediul ZVJ, că aceste drumuri de care vorbește nu vor putea fi finalizate toate într-un an sau doi. Şi asta nu că nu vrea el, sau constructorul care va fi desemnat câştigător, ci din cauza banilor alocaţi anual de guvern pentru aceste drumuri din toată ţara, aici fiind vorba de sume mari de bani și de un program naţional.

„Anul aceasta, până vom scoate la licitaţie și apoi până vom știi

constructorul, e clar că va veni peste noi sezonul rece. Dar, din primăvară, cu siguranţă vor începe lucrările. Lucrările la cele 15 drumuri se execută în 2024, 2025, 2026 și posibil să se ajungă și în 2027, în funcţie de câţi bani se vor aloca anual

de către guvern.

Dacă cumva vor aloca mai mulţi bani la anul sau peste doi ani, posibil să se încheie lucrările chiar și în doi ani, nu zic ba, deoarece este clar că dacă constructorul are bani e normal să tragă tare și să termine. Spun toate acestea pentru ca lumea să știe și să nu cumva să înţeleagă cineva că toate aceste 15 străzi vicinale se termină de asfaltat într-o vară sau într-un an. Nu. Va dura cam trei ani și jumătate până vor fi gata toate, cel puţin așa este părerea mea, dar ce e foarte important este faptul că există finanţare pentru lucrări, iar astfel orașul Uricani mai repară / modernizează 15 străzi cu probleme. Străzi care ar fi fost greu să le asfaltăm din fonduri proprii. Mă bucur că am reușit să prindem finanţare pe acest program de investiţii naţional, semn că și proiectele au fost bine întocmite de oamenii noștri din primărie”, a declarat primarul Uricaniului.

4 ADMINISTRAȚIE
Primăria Uricani, tot mai aproape să rezolve asfaltarea tuturor drumurilor vicinale din localitate
facebook.com/ziarulvaiijiului miercuri, 26 iulie 2023

Locuri de joacă aflate

În mijlocul careului format de blocurile D4, D7, C16 și B52 (spate) am găsit, atunci, un loc de joacă pentru copii amărât, în care iarba în care nu știai ce se poate ascunde îţi ajungea până la genunchi, iar aspectul aparatelor te

În locul acesta din centrul vechi, alături de alte trei din cartierul Micro 3 B (Dallas), Colonia de Jos și Crividia, se materializează, beneficiar fiind primăria, proiectul care vizează „Refuncţionalizare spaţii publice urbane din ZUM-

Acum vreo două luni, la sesizarea unor cetățeni, am făcut câteva poze în centrul vechi al municipiului Vulcan. Locul în care a avut loc ședința foto a fost careul de blocuri din apropierea fostului cartier Eternit, aflat cam pe unde-i acum lanțul de magazine căruia i-a rămas numele UNIC.

făcea să fugi de ele.

Cu toate astea, în lipsă de altceva, câţiva puști își făceau de lucru dincolo de gărduleţ. Nimeni din cartier nu bănuia, în acel moment, ce urma să se construiască aici odată cu venirea verii.

uri și transformarea acestora în parcuri și locuri de joacă pentru copii”. Este un proiect finalizat de GAL și finanţat, prin ADR Vest Timișoara, cu bani europeni, contribuţia UE fiind de 2.257.798,01 de

lei din cei 3.231.196, 37 de lei, cât este valoarea totală a proiectului.

E adevărat, finalizarea proiectului, cum apare pe panoul amplasat pe șantier, ar fi trebuit să se producă la mijlocul anului trecut.

ca în cazul altor proiecte GAL - drumul din Crividia și modernizarea căilor rutiere din Colonia

că, la

de Jos -, a fost nevoie, pentru obţinerea finanţării, de revizuirea de mai multe ori a documentelor care ajungeau la ADR Vest Timișoara.

Gheorghe OLTEANU

Numai fel
5 8 www.zvj.ro miercuri, 26 iulie 2023 ADMINISTRAȚIE Vulcan
în construcţie

“Va fi un meci de luptă”

Echipa de fotbal Corvinul Hunedoara va juca în primul meci din liga a doua, acasă, cu Ceahlăul Piatra Neamţ.

“Faptul că întâlnim o nou-promovată nu e neapărat uşor, va fi un meci de luptă. Pentru că şi ei se află în aceeaşi situaţie cu noi, se lovesc acum, prima dată, de liga a doua. Va fi dificil, e o echipă bine-aşezată, îl cunosc bine şi pe preparatorul fizic al Ceahlăului, de antrenorul lor nu mai e nevoie să vorbesc şi eu, cred că va fi un joc bun! La fel şi cu Dumbrăviţa, o echipă cu un an deja în plus înaintea noastră în liga a doua, vom juca pe terenul lor… nu aş vrea să cădem în capcană, să credem că, pe foaie, e un start de campionat uşor. Suntem, până la urmă o nou-promovată. Cât despre programul în întregimea lui, mă bucur că jucăm mai multe meciuri acasă, unele foarte atractive, asta e bine pentru fanii noştri, care erau nerăbdători să vadă fotbal de liga a doua. E adevărat că am… prins şi acele deplasări mai lungi, dar până la urmă, asta este, dacă aşa e gândit campionatul la acest nivel, nu avem ce face, ne adaptăm şi încercăm să facem tot ce ne stă în putinţă să acumulăm cât mai multe puncte, indiferent de loc şi de adversar!”, a spus antrenorul Florin Maxim.

Decizie înţeleaptă pentru

Avram Iancu

Sportivul Avram Iancu a ajuns, luni, la Basel, Elveţia. Bibliotecarul din Petroşani, care a plecat înot pe fluviul

Franţa. Așadar, am întrat și în Franţa. Mulţumesc partenerilor mei și tuturor celor care dau o mână de ajutor.”, a

Rin pentru a susţine, prin mijloacele sale, aderarea României la Spaţiul Schengen, a străbătut, în opt zile, 170 de kilometri din cursa de peste 1.000 de kilometri pe care şi-a propus-o. În ziua a noua s-a convenit cu autorităţile să înoate, din motive de siguranţă, pe cursul vechi al Rinului și nu pe Canalul Navigabil “Grand Canal d’Alsace”. Cele două cursuri de apă curg paralel.

“A fost o decizie înţeleaptă. Dincolo de obstacolele și pericolele unui curs de apă sălbatic, totul a fost în parametri normali. Noutatea este că cei 27 de kilometri parcurși au fost străbătuţi exact pe graniţa dintre Germania și

punctat sportivul.

Înotătorul din Petroșani a luat startul, pe data de 16 iulie, în oraşul Konstanz, din Germania, în cursa prin care şi-a propus să străbată întreg cursul fluviului Rin pentru a susţine, prin înot de rezistenţă, proiectul de aderare a României la Spaţiul Schengen. Sportivul din Petroşani va înota cei 1.032 de kilometri ai fluviului fără costum de neopren sau alte elemente ajutătoare, la fel ca atunci când a devenit primul om din lume care a reuşit să străbată fluviul Dunărea doar prin forţa braţelor. Durata cursei a fost estimată la 35 de zile.

Fiecare copil e un campion

Zilele Comunei Sântămăria Orlea sunt sărbătorite de Primăria Comunei Sântămăria-Orlea

și prin sport. AJF Hunedoara se alătură acestei iniţiative devenind partener în organizarea primei competiţii fotbalistice pentru juniori din acest sezon.  Împreună cu Primăria Comunei Sântămăria-Orlea, CSC Sântămăria-Orlea și ACS Masters Sports sunteţi invitaţi să-i încurajaţi și să-i susţineţi pe micuţii fotbaliști. Jocurile se vor desfășura pe stadionul din localitate în data de 28 iulie 2023, cu începere de la ora 16:00, iar festivitatea de premiere va avea loc la finalul jocurilor. Deviza evenimentului este aceea că fiecare copil este un câștigător, fiecare copil va primi medalia de campion.

6 SPORT
facebook.com/ziarulvaiijiului miercuri, 26 iulie 2023

Un alt eveniment de clasă marca San Montan

San Montan a dedicat o zi de apreciere oamenilor în vârstă, tuturor vârstnicilor, printr-un eveniment profund și semnificativ. A reușit să le aducă recunoștinţa și afecţiunea faţă de contribuţia lor valoroasă la societate.

“Ne-am angajat să continuăm să le arătăm respect și iubire în fiecare zi a anului. Aprecierea noastră sinceră a fost reflectată în zâmbetele și emoţiile pline de bucurie ale bătrânilor, oferindu-ne tuturor o amintire preţioasă de păstrat în inimi.

O acţiune dedicată în exclusivitate seniorilor. A fost mai mult o ediţie pilot a unui eveniment realizat la iniţiativa bunului nostru prieten Robert Dougherty, membru de onoare în Asociaţia San Montan.

Mulţumim, Robert! Mulţumim Gabriela și Vasile de la Cabana Taia Parâng - Șureanu pentru superba și primitoarea locaţie pe care ne-aţi pus-o la dispoziţie. De asemenea, mulţumim frumos pentru ajutorul dat pe parcursul evenimentului! Mulţumim frumos fotografului de serviciu,

Jiul şi Haţegul, în Cupa României

S-au stabilit partidele din urmatoarea fază a Cupei României la fotbal. Astfel, patru echipe hunedorene joacă între ele în turul

1. Atrage atenţia partida dintre

Retezatul Haţeg și Jiul Petroșani.

“Vom aborda meciul din Cupa României sută la sută la victorie”, a spus antrenorul Jiului, Flavius Boroncoi.

Dar iată și celelalte jocuri: Gloria Geoagiu – Aurul Brad

Viitorul Șimian – Gilortul Tg. Cărbunești

Progresul Ezeriș – Voinţa Lupac

Pobeda Star Bisnov – Phoenix Buziaș

Avântul Periam – Progresul Pecica

Gloria LT Cermei – ACB Ineu

Kids Tâmpa Brașov – Olimpic Zărnești

AFC Odorheiu Secuiesc – SR Municipal

Brașov

Avântul Reghin – ACS Tg. Mureș

Viitorul Dărăbani – Bucovina Rădăuţi

Șomuz Fălticeni – Știinţa Miroslava

CSM Vaslui – Rapid Brodoc

KSE Tg. Secuiesc – CSM Bacău

FC Bacău – Aerostar Bacău

CSM Focșani – Sporting Liești

Donisă! Mulţumim Ferma

Vasile Laurenţiu Sorin, pentru poze și filmări. Ca de obicei, ai fost la înălţime! Mulţumim fetelor care au ţinut atmosfera veselă și ne-au cântat superb, Lăcramioara Bădiţă, Claudia Șponor, Luminiţa

Raiul Cailor pentru plimbările cu șareta, mulţumim în special micului vizitiu Filip. Nu am uitat de voluntarii care au fost trup și suflet la învârtitul făcăleţului în ceaun. A fost un ceaun foarte gustos. Jos pălăria pentru voi: Yvonne Sîmzian, Gabriela Vasile, Claudia Csiki, Gabriela și Vasile Ungureanu, Éva Erõdi, Vasile Octaviana, Ionuţ Bogdan Vasile, Nicoleta Selina C. Le mulţumim și celor care au dat o mână de ajutor pentru transportul unora dintre seniori. Le mulţumim și seniorilor care ne-au onorat cu prezenţa și cu încrederea lor. Să ne trăiţi sănătoși”, a fost mesajul Asociaţiei San Montan.

Hercules, în acţiune

Hercules își premiază învăţăceii și le inspiră în continuare drag de sport și de mișcare. Nici săptămâna trecută nu au lipsit antrenamentele cu sârg, iar după ore întregi de implicare, învăţare și dedicare, au venit momentele de sărbătoare. Alţi viitori posibili campioni și-au primit diplomele de participare și felicitările de rigoare.

Mândri de voi!

Povestea Hercules merge mai departe.

Diosig Bihardioszeg – Crișul Chișineu

Criș

Sportul Șimleu Silvaniei – Lotus Băile

Felix

Victoria Carei – SCM Zalău

CSM Sighetu Marmaţiei – Olimpia Satu

Mare

Academia Viitorul Cluj – Minerul Ocna

Dej

CS Ocna Mureș – Sănătate SP Cluj

CSU Alba – Unirea Alba

FC Avrig – Metalurgistul Cugir

Muscelul Câmpulung Elite – Olimpic Cetate Râșnov

Dacia Unirea Brăila – Viitorul Ianca

CS Amara – Recolta Gheorghe Doja

Voinţa Limpeziș – CS Păulești

Axiopolis Cernavodă – Agricola Borcea

Gloria Băneasa – Gloria Albești

Dunărea Călărași – Înainte Modelu

Viitorul Ileana – CS Dinamo București

Petrolul Potcoava – Cetatea Turnu

Măgurele

Vediţa Colonești – Sporting Roșiori

FC Pucioasa – Flacăra Moreni

Unirea Bascov – Real Bradu

SCM Rm. Vâlcea – Minerul Costești

Cozia Călimănești – Flacăra Horezu

Vând casă “la căsuţe”, pe str. ViitoruluiPetroșani, la etaj, 2 camere, baie, bucătărie, 2 holuri, geamuri termopan, 2 focuri, centrală termică, curtea maredin faţă până în spate, necesită renovare. Preţ 44.950 euro. Telefon 0765459316.

7 8 www.zvj.ro miercuri, 26 iulie 2023 SPORT
Pagini realizate de Loredana JUGLEA

Gheorghe Bogdan Urdea, subprefectul de Hunedoara susţinut de PSD, a demisionat din funcţie

Când, în vreo două rânduri în acest an, inclusiv în luna iunie, l-am invitat pe subprefectul, petrilean de origine, Gheorghe Bogdan Urdea, la un interviu și

dumnealui mi-a zis că va veni, dar numai după ce demisionează, am crezut fie că glumește, fie că nu dorește să stea de vorbă cu presa. Ştiind că este o

persoană mai discretă, cadru universitar susţinut în politică de PSD.

Marţi seară am aflat că, într-adevăr, Gheorghe Bogdan Urdea și-a dat demisia din funcţia de subprefect al judeţului.

Funcţie pe care o deţinea din ianuarie 2022, fiind susţinut de PSD Petrila și conducerea socialdemocrată hunedoreană.

Cum spuneam, deși a făcut politică în cadrul PSD Petrila, fostul subprefect este cunoscut mai degrabă ca profesor în cadrul Universităţii din Petroșani și probabil că și-a dat repede seama că tot mai bine e să faci ce știi și îţi place, decât să te avânţi printre rechinii politici. Oricum ar fi, cert este că Urdea nu mai este, de marţi, 24

iulie, subprefect. „Din motive personale am cerut eliberarea din funcţie. Pot să vă spun că am învăţat multe lucruri noi și în cadrul Instituţiei Prefectului am întâlnit o echipă de profesioniști. A venit vremea să mă întorc acasă, la treaba mea”, a transmis pe scurt motivele plecării din funcţie Gheorghe Bogdan Urdea. Un „pe scurt” din care se înţelege însă mult: că dorește să se reîntoarcă la „treaba mea”. Exact ce vă spuneam: a lăsat politica la o parte și se va reîntoarce, probabil, la catedră, adică la ceea ce îi place. O decizie înţeleaptă, care-i va marca pozitiv viaţa în continuare.

LA ORDINEA ZILEI 8 facebook.com/ziarulvaiijiului miercuri, 26 iulie 2023
Corneliu BRAN

Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.