3561 joi 20 iul 2022

Page 1

Ziarul

Ziarul Vaii J iului

1, etaj 1, camera 337, Petroşani

Vulcan

Căutăm coleg(ă)!

Director: Cătălin DOCEA

Curs valutar: 1€ = 4,9465 lei

1$ = 4,4033 lei

1₤ = 5,7007 lei

Anul XVI • nr. 3561 •

joi, 20 iulie 2023

Nepăsare cronică

Dacă ai determinarea şi priceperea ca, zi de zi (de luni până vineri, în datele de apariţie a ediţiei tipărite), să poţi aduce în paginile Ziarului Văii Jiului savoarea unor interviuri / convorbiri pe teme de actualitate (şi nu numai) cu personalităţi din zonă, credem că eşti persoana potrivită.

Aşteptăm să ne spui, prin e-mail către office@zvj.ro, de ce crezi tu că eşti persoana potrivită. Dacă te pricepi, sigur te angajăm.

Ce zici?

PS: Poţi să ai şi un alt job în paralel, nu ne încurcă.

Puteam să alătur mai multe imagini acestui material, dar m-am limitat la cele care mi-au fost la îndemână. Și, în plus, acestora ar putea să le fie alăturate altele pe care, la o adică, le-ar trimite cetățenii din Vulcan care se confruntă cu vechea problemă a dezastrului lăsat în urma lucrărilor efectuate de SC Apa Serv Valea Jiului SA Petroșani la noile rețele de canalizare și apă potabilă.

Repararea porțiunii de trotuar de peste drum de Profi (Dincă) a fost începută în forţă după cele scrise în ZVJ, dar nu a mai fost finalizată. Au trecut o zi, două, trei, o săptămână și încă multe altele și nimic. Se pare că s-a uitat de tot că lucrul trebuie făcut până la capăt. Pământul s-a lăsat și în spatele poștei, loc în care s-a săpat (de mai multe ori) pentru introducerea unei conducte, dar șanţul care nu exista înainte ca acolo să-și fi făcut de lucru excavatorul nu a

fost umplut cu pietriș, așa cum ar fi fost corect. Ca să nu mai zic de

trotuarul de pe strada Jiul, peste drum de blocul A Intervenţii, care a fost făcut praf, pentru realizarea unui bypass la reţeaua de canalizare.

Este posibil, din câte am înţeles, ca semnul de circulaţie “Sens unic” instalat la intersecţia străzilor Nicolae Titulescu și Vasile Alecsandri să îmbătrânească acolo sau, eventual, să fie înghiţit de spărtura

care se lărgește și adâncește pe zi ce trece. Bănuiala unora după ce au cercetat ce-i acolo este că cei de la SC Apa Serv Valea Jiului SA Petroșani, care ar trebui să remedieze defectul, așteaptă ca drumul să se prăbușească de-a latul pe toată porţiunea. Moment în care sensul unic va fi înlocuit cu “Sens interzis”.

Municipiul Petroşani a eliberat Autorizaţia de Construire nr. 66 din 11.07.2023 pentru executarea lucrărilor de: Modernizare străzi Bucegi, Cârjei, Mureşului, Depoului, Transilvaniei din municipiul Petroșani. Beneficiar: MUNICIPIUL PETROȘANI

) Nu există lege împotriva
ADEVĂRULUI!
poporului. Citeşte şi dă mai departe! Comentează subiectele zilei accesând site-ul
8 pagini • Preţ: 1 leu
Cotidian regional * Apare de luni până vineri (inclusiv) în toate localităţile Văii Jiului Redacţia şi administraţia: str. Tineretului, cămin

Jiul, gata de amical

Echipa de fotbal din liga a treia, CSM Jiul va juca joi, 21 iulie, la ora 10:00, un amical cu colega CSM Deva. Partida va avea loc pe stadionul din Haţeg. Echipa pregătită de Flavius Boroncoi are ca și obiectiv calificarea în Play-off. S-au confirmat până în prezent transferurile lui Andrei Paliu (fundaș, 22 de ani, de la ACSO Filiași), de la Viitorul Șimian: Gelu Velici (atacant, 31 de ani), Gabriel Ciubotariu (mijlocaș, 25 de ani), Andy Robert Stancu (mijlocaș, 23 de ani) și Raul Iorgulescu (atacant, 21 de ani).

La echipă a revenit George Dănăilă, care pentru un sezon a activat la CSM Deva.

Alexandru Lupu, performer şi la Steaua

Circuitul Naţional de mini-rugby a continuat în week-end-ul trecut cu etapa a doua, Trofeul Olteniei „Trevor Martingell”, ce a avut loc, în premieră, la Râmnicu-Vâlcea, în organizarea Clubului Sportiv de Tineret Lykaios, cu sprijinul autorităţilor locale, în special al primarului Mircia Gutău. La finalul celor două zile de competiţie, CSA Steaua s-a impus la U8, CSS Gura Humorului la U10 și ACS Șoimii București la U12.

Etapa a treia va avea loc la București, între 4 și 6 august. De asemenea, între 28 și 30 iulie, la Cluj-Napoca va avea loc etapa finală la categoria de vârstă U14.

Grupele de copii de la Steaua sunt pregătite de antrenorul Știinţei, Alexandru Lupu.

“A fost un turneu super incitant, cu meciuri de foarte bună calitate! A fost

reușit să câștig Trofeul Olteniei! Chiar au spus că nu există rugby în Oltenia decât la Petroșani, dar nu am fost de acord. Consider că Stiinta este Ardeal! Circuitul Naţional continuă cu Trofeul Munteniei și ultimul Trofeul Moldovei!”, a declarat pentru zvj.ro, Alexandru Lupu.

Alexandru Lupu este unul dintre cei mai titraţi antrenori de la noi. A pus umărul la promovarea din 2010 a echipei Știinţa și câștigarea primului titlu din istoria clubului tot în 2010. Titlul de campioni naţionali universitari de rugby în 7 desfășurat la București este primul titlu din istoria clubului Știinţa, iar apoi 3 titluri de Campionii DNS (2015, 2020, 2021) și două titluri de campioni naţionali la rugby în 7 (2019, 2021). Chiar dacă la Știinţa nu a fost niciodată cât a jucat o situaţie financiară din

La pas alergător pe Ceahlău

Pentru a șasea oară, atletul Codrea Silip a fost pe Ceahlău. De data aceasta sportivul din Vale a luat parte la cursa mai scurtă, 18km/1450m.

“Scurtă, dar intensă și cu panoramice unice de pe vârful Toaca, apoi cu o coborâre prea tehnică pentru articulaţiile mele. Așa că la final doar locul 6 în clasamentul general. Bun și așa! Faină organizare ca

etapa a doua și mai urmează încă două, la Bucuresti și la Gura Humorului.

Trofeul Dobrogei l-am pierdut, dar am

care să facă averi, a pus suflet și a fost fericit să poată duce tradiţia și istoria clubului mai departe!

întotdeauna, faină locaţia din curtea mânăstirii și bună de tot pizza party. Și șampania de aniversare o fost bună, dar puţină. Glumesc, a fost exact ceea ce trebuie, ca de obicei, Andrei Grigoroae și echipa lui fac o treabă de nota 10 acolo!

Felicitări şi La mulţi ani, Maraton Bate Toaca!”, a spus plin de umor concurentul. La categoria sa de vârstă, sportivul a bifat primul loc.

Avem fotbal feminin şi în Vale

ACS Școala de Fotbal “Damian Militaru” este prima echipă de fotbal feminin din Valea Jiului care s-a înscris în Sueprliga Feminină.

Comitetul Executiv al Asociaţiei Judeţene de Fotbal Hunedoara a stabilit în ședinţa din luna iunie competiţiile din noul sezon, 2023-2024, precum și data limită de înscriere.

O nouă provocare, o nouă competiţie dedicată fotbalului feminin va lua startul din luna septembrie, Superliga Feminină. Competiţia se va desfășura după regulamentul fotbalului în 11, iar câștigătoarea acestei competiţiei se poate înscrie în Campionatul Naţional de Fotbal Feminin Liga 3.

“Așteptăm cu nerăbdare să vă avem alături și să trăim împreună emoţiile acestui nou sezon!”, a fost mesajul forului judeţean.

Editorial: zvjro2008@yahoo.ro

Colectivul de redacţie: Corneliu BRAN - 0766.728688

Redacţia şi administraţia: 332006 Petroşani, str. Tineretului, cămin 1, etaj 1, camera 337, jud. Hunedoara; 0254.549020 (Telekom fix/fax); 0735.727264 (Vodafone mobil); Management: office@zvj.ro Editorial: zvjro2008@yahoo.ro Publicitate: zvj2008@yahoo.com

Editor: SC Aldo Detail Direct SRLPetroşani RO 32719137 n J20/82/2014 Director:Cătălin DOCEA docea@zvj.ro facebook.com/ziarulvaiijiului

Loredana JUGLEA - 0723.446831 loredanajuglea@yahoo.com

Gheorghe OLTEANU - 0724.930338 Mihaela PETROŞAN

Colaboratori permanenţi: Mircea ANDRAŞ , Irina BOBOC, Gilbert DANCO, Ion HIRGHIDUŞ, Sonia LIBERESCU, Alin RUS

2 SPORT
DTP: Confort Media
FLEŢAN
Administrativ / Difuzare: Marcel DOCEA -
COTIDIAN REGIONAL CU CAPITAL INTEGRAL PRIVAT. FONDAT 2008.
2065 - 5096 - Biblioteca Naţională a României
Publicitate: Mirabela
- 0735.727264
0761.756839
ISSN
joi, 20 iulie 2023
Pagină realizată de Loredana JUGLEA

Trei

aprobate miercuri la şedinţa extraordinară a legislativului petroşenean

Rectificare de buget importantă pentru investițiile în derulare

Cum funcţionarii de la Serviciul de Constatare și Impunere Persoane Fizice și Juridice din cadrul Biroului Taxe și Impozite Petroșani și-au făcut foarte bine treaba, în urma referatului transmis de aceștia primăria a putut să majoreze veniturile proprii ale bugetului local cu suma de 88.000 lei la secţiunea Funcţionare și cu suma de 66.800 la secţiunea Dezvoltare.

Secţiunea de dezvoltare pentru investiţiile cu finanţare prin PNRR, în urma referatelor managerilor de proiecte, a fost majorată cu suma de 916.640 pentru obiectivele de investiţii „Renovare energetică moderată a 6 clădiri rezidenţiale din municipiul Petroșani – lotul II”, „Renovarea energetică moderată a 5 clădiri rezidenţiale din municipiul Petroșani –lotul II”, precum și “Renovarea energetică a două clădiri publice aparţinând Primăriei Petroșani – Casa Căsătoriilor și sala de ședinţă”.

De asemenea, s-a finanţat prin această rectificare obiectivul de investiţii

„Creșterea eficienţei energetice a infrastructurii de iluminat public în municipiul Petroșani”, în valoare totală de 5.114,17 mii lei, din care 114,34 mii lei finanţare de la bugetul local.

Tot la majorarea cheltuielilor a intrat și majorarea bugetului Colegiului

„Hermes” din Petroșani, cu suma de 2,5 mii lei pentru „cheltuieli și bunuri de servicii”.

Tot din proiect mai aflăm că, urmare a economiilor înregistrate, se diminuează secţiunea de Dezvoltare cu suma de 452.000 lei. De asemenea, s-a majorat secţiunea Dezvoltare / Învăţământ” cu suma de 210.000 lei, în baza referatelor transmise de școlile gimnaziale nr. 7 și „I.G. Duca”, precum și de Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”.

Pe baza unui alt referat, a fost de asemenea majorat bugetul DADPP la secţiunea de Funcţionare cu suma de 270.000 lei și la secţiunea de Dezvoltare cu suma de 177.800 lei.

S-a majorat totodată, la secţiunea de Funcţionare, cu alţi 1,5 mii lei în baza Acordului de parteneriat cu Crucea Roșie România – subfiliala Petroșani. Trebuie să mai spunem că, prin acest proiect de rectificare bugetară, s-au majorat și cheltuielile cu bunuri și servicii în cadrul capitolului „Cultură, recreere și religie” cu suma de 216.000 lei. În fine, majorare a primit și bugetul Clubului Sportiv Municipal „Jiul Petroșani” cu suma de 22.000 lei, acordată tot în urma unui referat primit

de la conducerea acestui club sportiv care aparţine de administraţia publică locală.

Bani pentru sportiva

Alina Elena Șamotă

Un alt proiect a vizat alocarea de la bugetul local a sumei de 4.500 lei „în vederea asigurării cheltuielilor legate de deplasarea sportivei Șamotă Elena Alina la Campionatul Mondial de Taekwon-do ITF”, care se va desfășura în perioada 4-10 septembrie la Tampere, în Finlanda. Încă de pe acum transmitem și noi multă baftă acestei sportive, un bun ambasador al Petroșaniului și al României în lume.

Terenuri pentru patru unități de învățământ legate de proiectul „Dezvoltarea unei rețele de școli verzi la Petroșani”

În urma votării proiectului 6 de pe Ordinea de zi, administraţia locală petroșeneană a pus la dispoziţia proiectului depus spre finanţare prin PNRR, „Dezvoltarea unei reţele de școli verzi în municipiul Petroșani”, terenuri aflate pe raza municipiului, care aparţin domeniului public al municipiului Petroșani.

Este vorba de o suprafaţă de 550 mp pentru Școala Gimnazială nr. 2, de alţi 500 mp de teren pentru Școala Gimnazială „Carmen Sylva”, de 900 mp de teren pentru Colegiul Economic Hermes” și de 1.000 mp de teren pentru Liceul Tehnologic „Dimitrie Leonida”. În cadrul proiectului sunt cuprinse patru clădiri, ale celor patru școli amintite mai sus. Pe aceste terenuri puse la dispoziţie, conform ghidului de finanţare, vor putea fi realizate amenajări exterioare – alocare maximă de 8% din totalul investiţiei, respectiv: traseu sportiv-aplicativ/de orientare turistică; loc de joacă senzorial, crearea unor foișoare de relaxare a copiilor în aer liber; grădină de legume sau de flori ori de plante aromatice; observator astronomic. Un proiect educativ și foarte interesant, trebuie să recunoaștem, de care elevii acestor școli și licee vor putea beneficia după finalizarea lucrărilor. Ceva în premieră cum s-ar zice, nu doar pentru unităţile de învăţământ din Petroșani, ci și din Vale şi judeţ.

În afară de cele două proiecte prezentate pe ultima pagină a ziarului nostru, legate de „Zilele Municipiului Petroșani”, pe Ordinea de zi a ședinței extraordinare a Consiliului Local al Municipiului Petroșani de miercuri, desfășurată online, s-au mai aflat alte cinci proiecte de interes cetățenesc mai larg. Astăzi vă prezentăm trei dintre acestea, iar mâine le vom arăta pe celelalte două. Menționăm că toate proiectele de pe ordinea de zi, 11 la număr, au trecut la vot în unanimitate, devenind astfel hotărâri de consiliu local.

COLEGIUL ECONOMIC „HERMES” PETROŞANI

3 8 www.zvj.ro joi, 20 iulie 2023
ADMINISTRAŢIE
proiecte importante pentru urbe,

S-a trecut de partea birocratică.

Lucrurile încep să se miște și la modul practic. Astfel că, din 2026, maxim, și această bază sportivă a Petroșaniului, care include un stadion de rugby cu pistă de atletism și o sală de sport (de care se vor ocupa în continuare pentru modernizare cei de la Compania Naţională de Investiţii), va putea fi pusă la dispoziţia celor care doresc să

practice sport într-un cadru organizat și într-un mediu modern, generos, în care se poate face performanţă sportivă la nivel înalt. Iar lucrurile sunt valabile inclusiv pentru echipa de rugby Știinţa Petroșani, care a făcut istorie în sportul cu balonul oval de-a lungul timpului.

„Am trecut de toate etapele, inclusiv sa aprobat și studiul de fezabilitate, așteptăm de la juriști să ne comunice dacă mai sunt retușuri de făcut. Vom preda terenul de la baza sportivă celor

de la CNI, aceasta fiind procedura, după care cei de-acolo își organizează tot ce ţine de investiţie și de șantierul de lucrări. După ce vor finaliza lucrările, ne vor da înapoi totul, așa cum s-a procedat și la alte investiţii realizate de această companie naţională. Problemele mari erau să obţinem finanţarea și să ajungem la faza aceasta, de-acum înainte, acestea fiind rezolvate, totul va merge bine în continuare. Din câte considerăm noi și știm, lucrările vor fi gata în doi ani de zile, vorbim aici și de stadion și de sala de sport. Dacă se apucă în toamnă, atunci treaba va fi gata la final de 2025, dacă se apucă de treabă în primăvara anului viitor, atunci în primăvara lui 2026 ar trebui să se finalizeze tot. Asta depinde doar de CNI și de fondurile pe care le au la dispoziţie. Mă bucur că la 75 de ani de la înfiinţarea echipei de rugby, dată ce coincide cu cea a universităţii, putem da această veste. Avem o tradiţie de necontestat în rugby, cu mici excepţii echipa a fost cam tot timpul în Superligă! Știinţa a câștigat de trei ori Cupa

Premieră cinematografică. „Dragoste pe muchie de cuţit”filmările au avut loc, în mare parte, în judeţul Hunedoara

Premieră la început de toamnă

Prima comedie romantico-culinară românească, cum au denumit criticii de film această peliculă, va ajunge în toate cinematografele din ţară pe 29 septembrie. După succesul cu filmul „Pup-o, mă!”, PAPA Pictures încearcă să readucă umorul savuros pe marile ecrane.

Dacă va reuși, rămâne de văzut, publicul fiind cel care va decide. Umorul propus în film este, conform specialiștilor, într-o nouă formă și după o altă reţetă, ingredientele folosite fiind comedia cât cuprinde, romantismul și moștenirea culinară românească, de care poporul român are parte din plin, nimic de zis. Personajele sunt jucate de actori români binecunoscuţi și iubiţi de publicul iubitor de filme, unele devenite deacum celebre: Carmen Tănase, Ada Galeș, Răzvan Bănică, Marian Râlea, Alin Panc, Alexandru Pop, Mirela Zeta,

Cosmin Șofron, Gabriel Popescu, Natalia Mateuţ, Sânziana Sooper și alţii. Filmul este regizat de către Germain Kanta, după un scenariu realizat de Salex Iatma și Alin Panc.

Producătorii filmului sunt cei de la PAPA Pictures, iar co-producători sunt „DeMoga Music” și Vent D`Est, un fond privat de film din Franţa.

Filmări în locații spectaculoase din județul nostru

Ceea ce mai vrem să spunem legat de film este faptul că filmările au avut loc în mai multe localităţi din judeţul

României și de câteva ori s-a situat în primele trei echipe din campionat. De la Știinţa Petroșani au plecat la echipa naţională mari jucători ai rugby-ului românesc, precum: Ortelecan, Stoica Enciu, Eugen Tudose, Bucos, Dinu și așa mai departe. Sportivi care apoi, după 1990, au jucat și în campionate puternice, precum Franţa, dar și altele. Jucători de naţională care au făcut parte din lotul României care învingea echipe mari, sau care au jucat de la egal la egal cu acestea, inclusiv cu echipele ce făceau parte din Turneul celor 5 naţiuni, precum Franţa, Anglia, Scoţia, Ţara Galilor sau Irlanda, dar și Italia, Australia, Noua Zeelandă sau Africa de Sud. Acest stadion de rugby, cu tot ce ţine de el, vestiare, sală de recuperare și așa mai departe îl merită până la urmă nu doar rugby-știi, dar și toţi studenţi, precum și sportivii din cadrul secţiei de atletism, practic toată comunitatea academică și Petroșaniul în general. Refacem totodată și sala de sport, va fi o sală modernă, de asemenea cu toate anexele și tot ce ţine de ea. Ca o noutate, vrem să vă

spunem că la clubul nostru vor veni și arcașii de la Aninoasa, un alt sport care a făcut istorie în România, la nivel de arcași Aninoasa fiind de renume european și mondial. Noua sală va avea capacitatea de a se putea juca în ea competiţii la nivel naţional de handbal, baschet și volei. Asta va atrage și echipe mari din aceste sporturi de echipă, care să vină vara în cantonament aici, cu posibilitate de cazare în Parâng sau chiar Straja, staţiunile noastre din Vale. Acum dotăm câteva săli, cu o parte din aparatura de 300.000 de euro, pe care o avem deja, și la care se pot face testări performante de ritm cardiac și pentru măsurarea efortului sportivilor. Mai mult, toată această aparatură nouă și modernă, ce va rămâne, va fi montată ulterior în baza sportivă, după finalizarea lucrărilor la tribuna stadionului și la sala de sport”. Să sperăm cu toţii că CNI va urgenta începerea lucrărilor încă din această toamnă și sportivii universităţii, dar și cei din Petroșani, să se poată bucura mai repede de o bază de pregătire și de competiţii, care să readucă la scară mai mare performanţa sportivă pentru comunitatea locală. Cum era odată, și chiar mai mult.

Hunedoara, ceea ce cu siguranţă va capta și mai mult interesul cetăţenilor hunedoreni, dacă vorbim strict de cinefilii din judeţul din care facem parte și cu siguranţă de imagini vor fi încântaţi toţi cinefilii români, dacă vorbim de restul ţării.

„Preparatele savuroase care fac obiectul disputei în film au fost asezonate cu cadre spectaculoase, filmate în locaţii cu o încărcătură istorică.

Filmările au avut loc în Deva și Hunedoara, la Conacul Archia, Castelul Lupilor, Parcul Dendrologic Simeria și

Centru Vechi din Deva. Echipa filmului și-a dorit și o promovare turistică a zonelor, care să readucă în faţa fanilor din cinematograf frumuseţile României. Filmările au durat 15 zile și s-au desfășurat în primăvara anului 2023. Bugetul total al filmului este de 200.000 de euro”, ne-a transmis Raluca Măruntu, PR & Social Media Specialist.

Marius Moga, în premieră coproducător de lungmetraj

Mai trebuie spus că Marius Moga, cunoscut drept compozitor mai degrabă, intră, iată, și în lumea filmului, prin intermediul casei de producţie „DeMoga Music” fiind pentru prima dată co-producător într-un lungmetraj. Marius Moga a lucrat îndeaproape cu echipa peliculei și au creat împreună muzica ce însoţește cadrele din film.

Comunicarea este realizată de Agenţia „Magic Maker PR and Communication”, parte a grupului UNTOLD.

Pagină realizată de Corneliu BRAN

facebook.com/ziarulvaiijiului joi, 20 iulie 2023

4 ACTUALITATE
Din toamnă, CNI ar putea începe lucrările de modernizare a stadionului şi a sălii de sport din cadrul bazei sportive a Universităţii din Petroşani

Amenajarea unui drum în munte

De la Dănuț

Buhăescu am aflat că este vorba despre drumul care face legătura dintre strada

Valomir și cariera

Vâncu. Aici urmează să fie amenajat viitorul

Centru de Aport Voluntar (CAV), un proiect la realizarea căreia se va utiliza finanţare europeană. CAV-ul va fi dotat cu containere necesare colectării selective a molozului, sticlei și a altor resturi provenite din lucrările de construcţii. „Va fi foarte mult de lucru, este de părere primarul, asta din cauza traseului dificil care trebuie amenajat”.

Într-adevăr, drumul actual de pământ este foarte distrus, este în pantă, iar oamenilor lear fi foarte greu, dacă nu chiar imposibil, să-l parcurgă fără să fie pus la punct. De aceea este prevăzut ca, mai întâi, porţiunea de drum să fie

acoperită

cu un strat suport de macadam de 35 cm, cu un strat de sort de 10 cm pe care va fi turnat, apoi, asfaltul.

„Toate astea se fac, pentru a fi sigur că asfaltul va sta bine”, precizează Dănuţ Buhăescu. Zona în care se realizează CAV-ul este undeva în munte, iar după amenajarea căii de acces „se vor duce acolo și reţelele de apă potabilă și de curent electric”, a precizat primarul. La final se va putea ajunge în acest punct cu autovehicule, adică mai mult decât confortabil.

5 8 www.zvj.ro joi, 20 iulie 2023 ADMINISTRAŢIE Uricani
Gheorghe OLTEANU
La Uricani este în curs de finalizare proiectul unei investiții care se realizează din fonduri europene și căruia administrația publică locală îi acordă atenția cuvenită, dat fiind beneficiile sale ulterioare.

6 LA ORDINEA ZILEI Patru

Mai mult de patru din zece adolescenţi chestionaţi de World Vision România nu au mers niciodată într-o tabără, arată un sondaj recent realizat de World Vision România printre 400 de adolescenţi de la sate și din comunităţi dezavantajate din mediul urban. Lipsa de activităţi pe timp de vară poate avea consecinţe semnificative asupra sănătăţii mintale a tinerilor. În același sondaj al fundaţiei, șapte din zece adolescenţi au spus că se simt singuri sau foarte singuri în perioada vacanţei de vară. World Vision România lansează campania “Summer of Firsts”, prin care își dorește să trimită cât mai mulţi adolescenţi din programul Vreau în clasa a 9-a în prima lor tabără. 43,2% dintre adolescenţii români din comunităţile dezavantajate nu au mers niciodată într-o tabără. Dintre cei care au fost, 10% nu-și mai amintesc când au mers ultima dată pentru că erau prea mici, arată rezultatele noului sondaj World Vision România “Vacanţa de vară a tinerilor din mediile vulnerabile din România”.

Și vacanţele alături de familie sunt un lux pentru mulţi dintre adolescenţii respondenţi. Aproape jumătate dintre aceștia (44.2%) spun că nu au avut parte de o astfel de experienţă nici la mare,

nici la munte.

Consecinţele lipsei de activităţi de recreere se reflectă și în sănătatea mintală a tinerilor. Peste 30% dintre adolescenţi spun că se plicitsesc mult sau foarte mult în vacanţa de vară. În

extrem de des întâlnit în rândul familiilor vulnerabile.

același timp, un procent alarmant de 70,4% afirmă că se simt singuri sau foarte singuri în această perioadă.

Datele devin și mai îngrijorătoare când aflăm că 75,1% dintre adolescenţii chestionaţi au prieteni sau colegi care nu au mers niciodată într-o tabără de vară. Așadar, vorbim de un fenomen

“Taberele joacă un rol esenţial în dezvoltarea adolescenţilor, contribuind la formarea abilităţilor sociale, creșterea încrederii în sine și la îmbunătăţirea stării de bine. Contactul direct cu natura și timpul petrecut cu alţi copii de vârsta lor îi ajută să gestioneze stresul, să-și îmbunătăţească relaţiile interpersonale și să dezvolte rezilienţă. Într-un context în care tot mai mulţi adolescenţi se simt izolaţi și fără oportunităţi de-a experimenta direct cu lumea înconjurătoare, taberele le oferă o șansă vitală de a învăţa și de a se dezvolta într-un mediu diferit de cel școlar sau familial” , a declarat Mihaela Nabar, director executiv World Vision România. World Vision își propune să trimită în tabără 1000 de adolescenţi din programul Vreau în clasa a 9-a. Aici puteţi dona pentru a oferi o vară de neuitat unui adolescent de la sat: https://bit.ly/3Oigh2I

Prima tabără pentru Emilia: “Mi-a oferit curajul de a-mi construi propriul drum”

Până să intre în programul Vreau în clasa a 9-a, Emilia (acum în vârstă de 19 ani) nu a mers niciodată într-o tabără sau excursie în afara satului său din Vâlcea. Nici cu colegii, nici cu familia. Nu și-a permis, pentru că în familie sunt patru fraţi în total. Însă mama și tatăl ei nu se plâng niciodată. Muncesc din greu zi de zi: au animale în curte și un mic teren unde cultivă roșii, cartofi, ceapă și cereale pentru a-și hrăni toată familia. În plus, mama are și un loc de muncă în sat. Astfel, Emilia nu cunoștea emoţia cu care îţi faci bagajele înainte să pleci într-o aventură pe un nou tărâm. Nu știa cum este să stai în faţa unui foc de tabără și să spui povești de groază sau să îţi prăjești marshmallows cu prieteni de vârsta ta, cum nu știa nici mirosul proaspăt de pădure sau cum să te orientezi într-o drumeţie pe munte. Pe toate acestea Emilia le-a experimentat pentru prima oară în taberele organizate de World Vision România prin programul ‘Vreau în clasa a 9-a’. Prima tabără la care a participat

prin program a fost chiar după primul an de liceu. “Eram cam timidă și anxioasă, nu mai fusesem niciodată în tabără. Toate vacanţele de vară mi leam petrecut mai tot timpul acasă. La ţară, avem mereu ceva de făcut, mai ales că avem culturi de porumb și cereale, animale. În fiecare vară, făceam câte ceva pe lângă casă, cu cei trei fraţi și părinţii”, a povestit Emilia. A fost prima oară pentru fata de la sat când vedea copaci atât de înalţi de parcă atingea cerul sau când a simţit pe degetele ei cât de lipicios este marshmallowul după ce îl prăjești în scânteile care se înălţau ca o ploaie inversată. “M-am bucurat tare mult când am mers: mi-am făcut prieteni noi, am descoperit lucruri noi și am niște amintiri minunate. Tabăra mi-a oferit nu doar o evadare, ci și curajul de a-mi construi propriul drum.”, a mai adăugat adolescenta.

Acum că a absolvit liceul este puţin tristă că nu-și va mai vedea majoritatea colegilor alături de care a învăţat timp de patru ani, dar se uită către viitor cu speranţă și multe planuri. Își dorește să ajungă la facultate în Sibiu, dar nu la

oricare. Adolescenta își dorește foarte mult să lucreze cu copiii, așa că ia în considerare să devină fie profesoară de Limba Română, fie asistentă socială. La fel ca Emilia, sunt zeci de mii de adolescenţi de la sate pentru care, dacă nu intervenim, vacanţele rămân doar un timp gol: în care se simt singuri și care ajung să și-l petreacă tot la muncile câmpului și stresându-se în legătură cu ce vor face în viitor. Credem că fiecare adolescent are dreptul la o pauză: în care să se bucure de această vârstă frumoasă, o vârstă cu care nu se va mai întâlni, în care să se relaxeze, dar și să iasă din zona de confort prin cunoașterea de noi locuri și oameni. Prin campania Summer of Firsts, World Vision România își dorește să ofere cât mai multor adolescenţi de la sate prima lor tabără. Fundaţia a pregătit mai multe activităţi distractive pentru ei: jocuri de colaborare, competiţii sportive și de dans, lecţii de înot, activităţi de socializare și dezbateri, dar și ateliere de artă teatrală și colaje. Vara asta, punem experienţele pe on!

facebook.com/ziarulvaiijiului joi, 20 iulie 2023
din zece adolescenţi nu au cunoscut vreodată bucuria unei tabere, iar şapte din zece se simt singuri în perioada vacanţei de vară

Fermierii au obligaţia respectării GAEC 3

vegetale pe terenurile arabile

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează fermierii că începând cu anul de cerere 2023 se pun în aplicare normele privind condiţionalitatea în cadrul intervenţiilor sub formă de plăţi directe și a unor intervenţii și măsuri pentru dezvoltare rurală.

Fermierii și alţi beneficiari care primesc sprijin prin intervenţiile din Planul Strategic 2023-2027 trebuie să respecte normele privind condiţionalitatea pe întreaga exploataţie agricolă și pe tot parcursul anului de cerere. Astfel, standardul GAEC 3 este aplicabil pentru toate exploataţiile agricole, pentru toţi fermierii care au la dispoziţie terenuri arabile, având ca cerinţă obligatorie interzicerea arderii miriştilor, a vegetaţiei uscate și a resturilor vegetale existente pe terenurile arabile.

Fermierii care utilizează terenuri arabile, inclusiv pajişti temporare, nu trebuie să ardă miriştile şi/sau resturile vegetale rezultate după recoltarea culturilor (paie de cereale păioase, vreji de plante proteice sau de cartof, coceni de porumb, tulpini de floarea-soarelui, rapiţă ş.a.), inclusiv iarba/vegetaţia rămasă după cosirea/recoltarea pajiştilor temporare.

Pentru a întări măsurile de verificare în vederea respectării standardului GAEC 3, de către fermieri, APIA a încheiat Protocolul de colaborare cu Garda Naţională de Mediu (GNM) şi cu Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), în baza căruia părţile se angajează să colaboreze pentru creşterea eficienţei acţiunilor de control.

APIA, GNM și IGSU, elaborează materiale informative (afișe, pliante, postere, comunicate de presă etc.) cu privire la interdicţia arderii miriștilor și vegetaţiei uscate pe terenurile arabile, precum și transmiterea lor către structurile judeţene ale APIA, GNM și IGSU, în vederea diseminării către populaţie, în cadrul campaniilor de informare publică.

Standardul GAEC 3 are ca obiectiv principal menţinerea nivelului de materie organică din sol, prin interdicţia arderii miriştilor, a vegetaţiei uscate și a resturilor vegetale existente pe terenurile arabile. Fermierii care respectă standardul GAEC 3, contribuie la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră (GES) provenite din agricultură.

În cazul în care se constată că o anumită suprafaţă a exploataţiei a fost arsă, dar arderea se datorează unor cauze necunoscute, pentru a nu fi sancţionati, fermierii pot prezenta în cel mai scurt timp la Centrul APIA la care a depus cererea, copia Procesului verbal de intervenţie întocmit de către Inspectoratul judeţean pentru situaţii de urgenţă sau copia după sesizarea (plângerea) depusă de acesta la secţia de Poliţie pe raza căreia s-a produs incidentul, iar după finalizarea cercetărilor trebuie să prezinte și copia documentului de soluţionare a sesizării făcute.

Pentru mai multe informaţii privind normele de conditionalitate, vă rugăm să consultaţi:

Ordinul MADR/MMAP/ANSVSA nr. 54/570/32/2023 pentru punerea în aplicare a normelor privind condiţionalitatea în cadrul intervenţiilor sub formă de plăţi directe și unor intervenţii și măsuri pentru dezvoltare rurală, începând cu anul de cerere 2023.

Ghidul fermierului privind condiţionalitatea, postat pe site-ul APIA: www.apia.org.ro

HUNEDOARA

În cursul lunii iunie 2023, ca urmare a implementării Programului Naţional de Ocupare a Forţei de Muncă, prin intermediul AJOFM Hunedoara, au fost încadrate în muncă 475 persoane, dintre care 240 femei.

Din totalul persoanelor ocupate până la data de referinţă, 260 persoane au peste 45 de ani, 68 persoane au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 28 persoane au între 30 – 35 ani, 48 persoane au între 25 și 30 de ani, iar 71 persoane sunt tineri sub 25 de ani. În baza de date a AJOFM Hunedoara, s-au înscris în luna iunie 2023, ca persoane în căutare de loc de muncă, 183 tineri NEET, cu vârsta între 16 – 29 ani.

În funcţie de rezidenţă, din totalul persoanelor încadrate în muncă, 343 provin din mediul urban, iar 132 persoane sunt din mediul rural. Din punct de vedere al nivelului de pregătire al persoanelor pentru care s-a identificat un loc de muncă, cele mai multe persoane au studii liceale,176, urmate de cele fără studii sau cu studii primare și gimnaziale,143. Numărul celor care au ca studii școala profesională sau de arte și meserii este de 99, cei cu studii universitare sunt în număr de 44, iar cei cu studii postliceale sunt în număr de 13.

Din numărul total de persoane care au fost angajate, în luna iunie 2023, prin intermediul AJOFM Hunedoara, 68 persoane fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile.

Precizăm că încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele noastre.

Pentru integrarea pe piaţa muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază au domiciliul sau reşedinţa beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, modificată şi completată.

Astfel, în cursul lunii iunie 2023, numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 745 persoane.

ANUNŢ PUBLIC PRIVIND DECIZIA ETAPEI DE ÎNCADRARE

U.A.T. Municipiul Petroşani,

cu sediul in Mun. Petroșani, str. 1 Decembrie 1918, nr. 93, jud. Hunedoara, luării deciziei etapei de încadrare de către Agenţia pentru Protecţia Mediului Hunedoara, în cadrul procedurilor de evaluare a impactului asupra mediului pentru proiectul:

„ÎNFIINŢARE CENTRU DE COLECTARE

PRIN APORT VOLUNTAR, IN MUNICIPIUL PETROŞANI”

situat în Jud. Hunedoara, Mun. Petroșani, Str. Cărbunelui, Nr. 20. Proiectul deciziei de încadrare şi motivele care o fundamentează pot fi consultate la sediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Hunedoara din Deva, str. Aurel Vlaicu, nr. 25, judeţul Hunedoara, în zilele de luni – joi, între orele 8001600 şi vineri între orele 800 – 1400, precum şi la următoarea adresă de internet http://apmhd.anpm.ro.

Publicul interesat poate înainta comentarii/observaţii la proiectul deciziei de încadrare în termen de 10 zile de la data publicării anunţului pe pagina de internet a Agenţiei pentru Protecţia Mediului Hunedoara.

Vând casă “la căsuţe”, pe str. ViitoruluiPetroșani, la etaj, 2 camere, baie, bucătărie, 2 holuri, geamuri termopan, 2 focuri, centrală termică, curtea maredin faţă până în spate, necesită renovare.

Preţ 44.950 euro. Telefon 0765459316.

7 8 www.zvj.ro joi, 20 iulie 2023 DIVERSE
- Interdicţia de a incendia miriştile, vegetaţia uscată şi resturile
475 persoane şi-au găsit un loc de muncă cu sprijinul AJOFM

În ședinţa extraordinară a Consiliului

Local al Municipiului Petroșani, convocată pentru miercuri, 19 iulie, începând cu ora 11:00, de primarul Tiberiu Iacob-Ridzi, consilierii au aprobat cele două proiecte de hotărâre de pe Ordinea de zi, prin care era stabilită perioada de desfășurare a acestui eveniment mult așteptat an de an de către cetăţenii urbei, respectiv perioada 28-30 iulie 2023, precum și participarea consiliului local în calitate de coorganizator alături de o firmă privată la organizarea manifestărilor culturalartistice care se vor desfășura în cele trei zile.

Într-unul din proiecte, suma propusă de la bugetul local era de 95.000 lei, bani necesari estimaţi, conform „Referatului de aprobare”, pentru „achiziţionarea unor servicii artistice (artiști

va fi capitala veseliei

consacraţi), joc de artificii, show lasere și sparkulare, flori, precum și alte cheltuieli în cazul în care acestea apar”.

Pe lângă artiștii care colaborează cu respectiva firmă privată, se propune ca la Zilele Municipiului Petroșani să

susţină recitaluri și artiști consacraţi. Vor fi organizate în toate cele trei zile concerte în aer liber pe o scenă ce va fi ridicată pentru acest eveniment de către partenerii noștri, concerte de muzică populară și

ușoară, iar în deschiderea soliștilor și formaţiilor renumite din ţară vor fi promovaţi soliști vocali și formaţii din Petroșani, precum și ansambluri locale. Dintre vedetele care vor fi aduse de partenerul privat pentru acest eveniment ca să cânte și să încânte publicul și toate gusturile, public ce probabil va fi din nou prezent ca și în anii trecuţi în număr foarte mare, amintim acum: „Kolo Orkestra Music” –live band, Leo Cosma, Lenuţa Ciuta și Ionela Magyari – în prima zi; Alecsia Ilieș, „Freeland” – live band și „Under Sol” – live band –a doua zi; Ionel Martinco, Teodoara Filip și cunoscuta petroșeneancă interpretă de manele Nicoleta Guţă – în a treia zi. Posibil să mai apară pe listă și alţii în următoarea perioadă.

Rămâne de văzut și de aflat ce alte trupe și soliști, reprezentative pe scena muzicii românești, va aduce și primăria, deocamdată acest lucru rămânând o surpriză.

EVENIMENT 8 facebook.com/ziarulvaiijiului joi, 20 iulie 2023
Între 28 şi 30 iulie, Municipiul Petroşaniul
Petroșenenii vor avea parte și în această vară de trei zile de distracție în aer liber în cadrul manifestării anuale de vară „Zilele Municipiului Petroșani”.

Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.