Zile și Nopți Brăila-Galați-Focșani 19 ianuarie 2018

Page 1

GALAȚI, BRĂILA, FOCȘANI 19 IANUARIE - 1 FEBRUARIE 2018 www.zilesinopti.ro





SALUT, GALAŢI

Dan Moțoc CityZEN Zile și Nopți

Caricatura ediției

  FACEBOOK.COM/PATRASCAN

Semne bune fără „anulare” Revoluție fiscală, split TVA, prețuri durdulii, Blue Monday, Guvern dărâmat, depresie postsărbători și o zăpadă dată printre degete, cât să nu-i bată contribuabilul obrazul lui Dumnezeu că n-a nins deloc în iarna asta. Iată că 2018 nu-i chiar cărpănos, așa cum ne grăbeam să-l judecăm! E activ, dă la gioale, mișcă alert din coate, îi avantajează – e adevărat – pe cei care știu pe de rost și aplică formula Legii Junglei. Recunosc, anticipam o indolență generală, adică nămeți de sub care să ne scuturăm după săptămâni întregi de „Iad Alb” și poziția de hibernare a ursului care a rupt cu sarmalele de Crăciun și salata de bouef din noaptea de Revelion. Cum era aia, însă, cu semne bune anul are? Anul are, nu anulare, așa cum ne-ar plăcea să ne jucăm de-a cuvintele inversate pe Facebook... Dacă nu-s numai vorbe aruncate în viscol și de s-ar respecta documentele semnate în acest colț de lume, peste ani și ani, vorba cântecului, am putea traversa Dunărea pe podul de la Brăila. Premierul Mihai Tudose a prins doar două săptămâni din noul an în Palatul Victoria, iar cântecul său de lebădă este semnarea contractului pentru investiția de aproape jumătate de miliard de euro. Se face, își zic cu nădejde românii din Focșani, Galați și Brăila, dar nu numai ei, sătui să depindă de orarul bacului pentru a ajunge în Dobrogea și retur. Hai cu semnele alea bune, că ne doare a naibii de mult infrastructura!

ZILE ȘI NOPȚI - EDIȚIA DE GALAȚI / BRĂILA / FOCȘANI apare bilunar - gratuit | nr. 1 (367); 19 ianuarie - 1 februarie 2017 Contact: e-mail: zilesinopti@gmail.com, website: http://galati.zilesinopti.ro/, fb: Facebook.com/zilesinoptigalatioficial | Director Revistă: Cristian Ureche, 0745.524.799 | Publicitate Galați: Vicu Russu - 0751 891 067 | Publicitate Focșani: Ovidiu Cristea - 0768 592 817 Financiar - contabilitate: Mihaela Anuțoiu | Mare Publicitate: Regia MGSI Valeria Iliescu (valeria.iliescu@mgsi.ro) Dacă doriți să semnalați un eveniment la e-mail: office@zilesinopti.ro. Redacția nu își asumă responsabilitatea pentru modificările survenite ulterior. Zile și Nopți este membru BRAT și SNA.

Edițiile Zile și Nopți în România: 235.000 exemplare lunar. Săptămânale: București, Cluj, Timișoara / Arad Bilunare: Brașov (Poiana Brașov, Valea Prahovei, Bran-Moeciu), Iași, Sibiu (Mediaș), Bacău / Piatra Neamț / Roman, Baia Mare, Satu Mare, Galați / Brăila, Oradea (Felix, 1 Mai), Pitești, Bistrița, Suceava (Rădăuți), Tg. Mureș.


”Nu.”

Alexandru Guriță CityZen Zile și Nopți

06 | CITY ZEN | ”NU.”

Problema deșeurilor produse în România este atât de gravă încât studiile și numerele mari arătate de acestea deja nu ne mai sensibilizează. Este vizibil cu ochiul liber că ne confruntăm cu o epidemie a gunoaielor care ne sufocă, la propriu și la figurat. Vina a fost dată deja pe autorități, pe conducere, pe populație, pe străini și pasată de la o entitate la alta fără niciun efect. De aceea este timpul să acționăm! Ingredientul principal al schimbării personale este cuvântul ”nu”. NU mai vreau încă o pungă de plastic sau de hârtie pe care o voi arunca la gunoi de îndată ce și-a încheiat menirea. NU mai vreau un pahar de unică folosință de suc sau de

cafea. NU mai vreau să produc gunoi din orice activitate, oricât de mică, fie că îmi iau un covrig , o pâine sau popcorn. Vreau să trăiesc sustenabil! Odată cu schimbarea noastră, a consumatorilor, poate să înceapă și schimbarea mentalității vânzătorilor și întreprinderilor, care vor fi nevoiți să ofere alternative conform cerințelor noastre. Închei cu o vorbă care m-a marcat. ”Tezaurul României nu este aurul. Tezaurul României suntem noi, cei care putem face o schimbare, cei care vrem să ne remarcăm și să nu mai fim arătați cu degetul de Europa. Cei care vom arăta că suntem mai puternici ca ei!”



Material preluat din revista Horeca Romania

Meseria de barman, tot mai atractivă în ochii tinerilor (I) INTERESUL TINERILOR PENTRU CURSURILE DE CALIFICARE SAU SPECIALIZARE ÎN MESERIA DE BARMAN ESTE ÎN CREȘTERE ȘI TOT MAI MULȚI MANAGERI DIN HORECA AU ÎNCEPUT TOTODATĂ SĂ CONȘTIENTIZEZE IMPORTANȚA INVESTIȚIEI ÎN EDUCAȚIA PERSONALULUI, SPUNE BOGDAN NICOLAE, CO-FONDATOR BARMANIA. ÎN CONTEXTUL ÎN CARE ANGAJATORII DIN DOMENIUL HORECA SE PLÂNG DE LIPSA FORȚEI DE MUNCĂ CALIFICATE, CENTRUL DE FORMARE PROFESIONALĂ BARMANIA LUCREAZĂ LA IMPLEMENTAREA UNEI PLATFORME ONLINE, CARE VA CONȚINE PROFILELE TUTUROR ABSOLVENȚILOR CURSURILOR BARMANIA AFLAȚI ÎN CĂUTAREA UNUI LOC DE MUNCĂ. Scopul creării acestei platforme este oferirea unui avantaj celor care se specializează și investesc în cariera lor, prin crearea unei legături directe cu angajatori în căutare de oameni calificați, ne-a declarat Bogdan Nicolae. Despre această inițiativă, despre meseria de barman în România, precum și despre competiția Barmaniada 2017, am vorbit cu fondatorul Barmania.  Cum apreciați interesul în rândul tinerilor pentru meseria de barman, având în vedere cursurile de specializare pe care le organizați la Barmania? Interesul barmanilor, dar și a tinerilor, absolvenți de liceu sau facultate, în a urma cursuri de calificare ori specializare în meserii din industria ospitalității este în creștere în ultima perioadă, poate și în contextul în care resursa umană din acest domeniu a devenit o problemă delicată. Tot mai mulți manageri din Horeca conștientizează că modalitatea cea mai ieftină de a avea servicii de calitate și personal calificat pe o perioadă cât mai lungă este investiția în educația și motivarea personalului. Astfel că interesul începe să fie conștientizat din toate

direcțiile, implicarea participanților la cursurile noastre fiind vizibil mai serioasă și responsabilă.  Ați anunțat că veți lansa o platformă online cu profilele absolvenților cursurilor Barmania. Ce ne puteți spune despre această inițiativă? Lucrăm la implementarea acestei platforme, pe care dorim să o lansăm în primăvara anului viitor. Informal, facem deja ceea ce ne dorim de la această platformă, în sensul că, în proporție de 100%, absolvenții noștri își găsesc un job sau avansează către un job mai bun în primele 6 luni după absolvire. Peste 90% reușesc acest lucru în prima lună! Scopul creării acestei platforme este oferirea unui avantaj celor care se specializează și investesc în cariera lor, prin crearea unei legături directe cu angajatori în căutare de oameni calificați, profesioniști.  Ce ne puteți spune despre cursurile Barmania? Am văzut că ați introdus un curs nou în această toamnă. Am tot îmbunătățit și dezvoltat cursurile noastre, le adaptăm în general situațiilor din piață, însă fiind

08  |  CITY FOOD  |  MESERIA DE BARMAN, TOT MAI ATRACTIVĂ ÎN OCHII TINERILOR (I)

vorba de o profesie practică, bazată în general pe îndemânare și abilități de comunicare, aspectele de bază nu se schimbă și nu se vor schimba. Ospitalitatea este despre Gazdă și Oaspete. De-a lungul celor 10 ani de când Barmania a luat ființă, am reușit să introducem în România o serie de cursuri de dezvoltare personală și profesională, în cele mai multe cazuri un mix între cele două. Toate cursurile noastre sunt autorizate de către instituții abilitate, atât naționale cât și internaționale. Derulăm în formă continuă cursuri de barmani, somelieri și bar manager, autorizate de Autoritatea Națională de Calificări (ANC), cursuri de Barista autorizate de Speciality Coffee Asocciation, cât și cursuri specializate autorizate de Wine and Spirits Educational Trust-UK, în colaborare cu Wine in Business. Am demarat, într-adevăr, WSET Award in Spirits Level 1, anul acesta în septembrie, și deja cursul este un succes. WSET este cea mai apreciată instituție de profil din lume, certificările WSET fiind recunoscute de marile lanțuri hoteliere sau de restaurant din lume, ca fiind etalon de profesionalism. (continuare)



10  |  CITY FOOD  |  RECOMANDĂRI



RECOMANDARE ZILE ȘI NOPȚI

Calamari/ creamă de cartof cu cerneală de sepie/ sos aioli cu sofran Trăim într-o lume în continuă și tot mai alertă schimbare. Dacă ne analizăm putem constata cu ușurință că fiecare dintre noi consumăm „noul”, ineditul, într-o pondere tot mai mare. Aceasta ne bucură, ne dă un plus de valoare în tot ceea ce realizăm, simțim și folosim. Cu toate acestea dintotdeauna, dar mai ales în prezent există un interes crescut pentru alimentele noi, pentru rețetele culinare perfecționate, pentru ambianțele originale sau cel puțin diferite de realizare a actului alimentar. De aceea cel mai bine este ca soluțiile de acoperire a nevoilor de hrană să fie concepute, create pentru fiecare caz în parte. În asemenea condiții alegerea regimului alimentar devine o problemă de mare răspundere pentru care creativitatea consumatorilor trebuie STIMULATĂ și EDUCATĂ!  DAN PRODEA

12  |  CITY FOOD  |  CALAMARI/ CREAMĂ DE CARTOF CU CERNEALĂ DE SEPIE/ SOS AIOLI CU SOFRAN



RECOMANDARE ZILE ȘI NOPȚI

Amadeus Salmone Kempinsky Acum că au trecut sărbătorile cu alaiul lor de mese dese și întinse, a venit vremea să ne gândin la programul de detoxifiere. Nu de alta, dar acum ies ghioceii, vin 8 și 9 Martie cu ale lor alte mese îmbelșugate. În plus, ca un ghinion al celor care vor să arate foarte bine pe plajă la 1 Mai, Sfintele sărbători de Paște încep pe 8 aprilie, și cu greu mai poți recupera dacă nu ai pornit dieta de azi. Proteste?! Bine, fie de luni! Recomandarea noastră este să nu treceți prea brusc la un regim vegan sau chiar raw vegan, ci să vă orientați spre preparate din pește. La restaurantul Amadeus, de pildă, puteți găsi în lista meniu șapte preparate pe bază de pește. Au dorada și crap în câte două variante, iar somonul este pregătit în trei feluri. Despre beneficiile cărnii de somon nu este locul să dezvoltăm aici subiectul, dar cu siguranță sunteți în temă. Noi am optat pentru somonul ”Kempinsky”, pregătit după o rețetă faimoasă în rețeaua lanțului hotelier cu același nume, cu sos roze și servit cu garnitură de orez basmati. Puteți opta și pentru variantele de somon alla Zingarella sau al Limone.  VATEL

14  |  CITY FOOD  |  AMADEUS - SALMONE KEMPINSKY



Bine sau nu, se întâmplă!

Marina Nadoleanu CityZen Zile și Nopți

16 | CITY ZEN | BINE SAU NU, SE ÎNTÂMPLĂ!

Bine sau nu, se întâmplă! Se întâmplă să ne trezim deodată într-o lume plină de machiaj și în care falsitatea conduce. Peste tot unde te uiți vezi sigur un lucru comun: fete cu haine tăiate, scurte sau decoltate, cu tonele de farduri pe chip și cu ,,inteligența” la vedere. Americanii ar trebui să fie invidioși pe noi. De ce credeți că spun asta? Haideți să vă și răspund! Ei sărbătoresc Halloween-ul o dată pe an. Ok, bun, dar ce legătură are asta cu subiectul nostru? Păi dacă stăm puțin și ne gândim, româncuțele noastre ,,cochete” se machiază atât de mult zilnic, încât încep să cred că vor să concureze

cu americanii la mascatul de Halloween. Însă problema cea mai gravă ar fi că fetele noastre ar CÂȘTIGA! Acum, cu toate spuse, uitați sfatul meu pentru voi! Fetelor, fiți voi înșivă! Știu că sună de prisos, însă nu este târziu să vă schimbați. Nu vă mai pierdeți timpul cu persoane care vă apreciază pentru masca de pe chip! Vreți fericire? Creați-vă propria persoană! Nu mai trăiți prinse intr-un trup care doar ,,dă bine la lume”. Descoperiți-vă! Și când o veți face, lăsați-i și pe ceilalți să va descopere pe voi! Până atunci... #FollowTheBestWay ! 


PREMIERĂ

Downsizing. Mini-oamenii

O satiră socială în care un cuplu obişnuit, Paul şi Audrey Safranek (Matt Damon şi Kristen Wiig), realizează că viaţa lor ar fi mult mai bună dacă s-ar micşora şi ar trăi în societatea nouă, cea a Minioamenilor! Filmul este o distopie comică, în care acțiunea se petrece într-un viitor nu foarte îndepărtat, în care norvegienii au descoperit o soluție la suprapopularea planetei, prin micșorarea oricărui obiect/ființă până la 1/12 din dimensiunile inițiale. Totul e însoțit de o campanie agresivă de marketing care și-a propus să-i convingă pe toți cei care vor să împiedice un dezastrul ecologic iminent, că e momentul pentru micșorare. „Micșorează-te dacă vrei să trăiești pe picior mare!” Publicul țintă e, evident, clasa de mijloc, pentru care, în doar zece ani de la inovație, micșorarea devine un stil de viață.

DOWNSIZING.

SCANEAZĂ PENTRU TRAILER

Regia: Alexander Payne Cu: Matt Damon, Christoph Waltz, Hong Chau, Kristen Wiig Gen: Comedie, Dramă Durata: 135 minute Premiera: 12.01.2018 Distribuit de Ro Image 2000

ZILE ȘI NOPȚI  |  GALAȚI / BRĂILA / FOCȘANI, 19 IANUARIE - 1 FEBRUARIE 2018  |  17


Costel Bojog la Casă de Cultură Interviu de ANDREEA ARDELEAN

Cu sala plină și voie bună, așa a deschis Costel show-ul de stand-up pe care l-a avut recent la Casa de Cultură. Spectacolul, intitulat „Undeva la mijloc”, abordează subiecte variate precum drepturile LGBT, copilăria lui Costel și multe altele, însă ca de fiecare dată, cu mult talent. În primul rând, am înțeles de fapt că ai început să faci Politehnica și că după aia te-ai lăsat. Am început să fac politehnica, am terminat facultatea, doar că nu mi-am luat toate examenele și nu mi-am dat lucrarea de licență. Dar am făcut șase ani, adică n-am plecat în anul trei și am renunțat

la facultate. Am făcut cei cinci ani plus încă unul și în anul 3 am dat peste Octavian Strunilă, zis și Goga, care m-a introdus în lumea super bine cunoscută mie, în prezent, de stand-up comedy de la Café Deco, în anul 2003/2004. Atunci am început să fac stand-up într-o trupă, în care erau și Bobo, Cristian Dumitru, Bordea, Mihăluș. Făceam spectacole în incinta Teatrului Național. Prima noastră ieșire a fost la Roland Garros și club Diesel în Cluj. A fost foarte interesant. Ne-a dus Dan Chișu, care se ocupa de noi în perioada respectivă. Ulterior ne-am sortat și am rămas inițial cu Bobo, Vio și Teo, prima formulă a trupei Deco. După ceva vreme, Bobo ne-a părăsit și am rămas doar noi trei. De unde numele „Undeva la mijloc”? Numele „Undeva la mijloc” are

18  |  CITY LIFE  |  COSTEL BOJOG LA CASĂ DE CULTURĂ

cumva legătură și cu faptul că am ajuns oarecum într-un punct de mijloc al vieții, o înțelegere de mijloc. Totul e undeva la mijloc. Trebuie să îi înțelegi pe toți și totul e legat de gluma pro si contra gay. Am observat că noi fiind o țară tânără oarecum, din punctul ăsta de vedere, neintrând în contact cu oamenii ăștia, acum nu înțelegem. Intenția mea, atunci când am scris gluma respectivă a fost că eu sunt undeva la mijloc în privința asta pentru că nu sunt nici împotriva lor, dar nici nu pot să-i înțeleg. Eu sunt super tolerant, îi accept și mi se pare că ar trebui să aibă drepturi ca fiecare în parte, doar că e ceva ce nu ține de mine și nu pricep. Pe cine admiri când vine vorba de stand-up, atât în plan național, cât și în plan internațional?


Tot colegii mei, care au ajuns la un punct okay în cariera lor și aici enumăr pe Vio, Bobo, pe Micuțu, pe Bordea, pe Badea, pe Teo, pe Toma, pe Sergiu. Cristi Popescu îmi place foarte mult. Eu îi admir pe toți colegii cu care fac standup. Deja nu mai suntem în punctul în care să ne șicanăm, fiecare e la casa lui. Atâta timp cât încerci să faci stand-up din interiorul tău, nu să faci chestia asta doar pentru bani, eu te respect și te admir. Din străinătate sunt mulți. Nu am un top, dar sunt foarte mulți din diverse zone. Dintre comedianții de culoare, care au stilul lor propriu, amintesc pe Patrice O’Neal si Dave Chapelle. Apoi urmează britanicii cu Steward Lee, care este un scoțian, e Richard Pryor și George Carlin care făceau niște spectacole extraordinare. Acum mai sunt Brian Rieger, Bill Burr, Doug Stanhope. Sunt foarte mulți, care fac o treaba senzațională de foarte multă vreme. Pe unii dintre ei am și avut ocazia să îi vad live. Louis CK, să nu îl uităm, că parcă acum s-ar întâmpla cu scandalul celebru. Ești și actor nu doar standupper. În ce producții te putem vedea în prezent? Am jucat în sezonul 2 din „Ai noștri”, asta este ultima colaborare pe care am avut-o cu echipa de la PRO, doar că nu se mai face un al treilea sezon. Am mai avut apariții prin filmele lui Cristian Mungiu 4,3,2 și Amintiri din epoca de aur. Am mai jucat în niște filme de-ale lui Dan Chișu. Ca actor de teatru, doar in foarte puține piese. M-am axat mai mult pe stand-up și pe show-uri de improvizație. Astea mi-au adus mai multe satisfacții din toate punctele de vedere decât actoria de film, de teatru și așa mai departe. Am mai avut

experiențe cu Serviciul Român de Comedie și cu Ai noștri, iar ei s-au oprit fix după ce am intrat, așa că am zis că nu mă mai bag. Cu toate astea ce părere ai despre viitorul teatrului românesc? Este senzațional teatrul românesc. Actorii de la Iași cu care am lucrat pentru serialul Ai noștri, Teodor Corban și Constantin Pușcașu, care sunt la teatrul din Iași și care sunt senzațional și au niște producții foarte faine. Sunt mare fan regizorul Mihai Frunză și toată echipa lui: Adrian Nicolae, Huțuleac Andrei, George Costin, Nicoleta Hâncu. E o echipa de oameni cu care lucrează, actori pe care îi cunoaște foarte bine și pe care îi distribuie în anumite piese. Hamlet-ul de la Metropolis e o bijuterie, îl recomand tuturor. Cred că cei care spun că ni se duc valorile și artiștii odată ce mor seniorii cred că sunt influențați de fotbalul românești, că odată cu generația de aur, s-a dus din ce în ce mai jos. În continuare avem teatru, festivaluri, cum e cel de la Sibiu care e internațional, adică e bine. Pentru că știu că ai și doi copii, voiam să te întreb ce fel de părinte ești? Sunt un părinte care exagerează foarte mult cu glumele lui pe scenă, despre educație și despre cum mă comport cu ai mei copii. Sunt un părinte care încearcă să fie acolo pentru copiii lui. Încerc să nu mă enervez cu ei, să am răbdare, să îi educ

cum trebuie, să le fiu un model. Iar asta nu înseamnă doar să îi dai la o școală bună. Ei trebuie să te vadă pe tine și că în familie există iertare, respect, dragoste și înțelegere. Dacă ai putea să reînvii pe cineva, pe cine și de ce? N-aș învia pe nimeni. Nu, cred cu tărie că toate sunt bine așezate și aliniate. Bine, ca un exercițiu de imaginație, pe Kurt Cobain și în mare parte, pe cei care s-au sinucis, i-aș întoarce ca să putem să îi urechem. Să le zicem că e mișto viața. Le-aș mai da o șansă, dar de fapt, cu toții o avem. Eu cred cu tărie în reîncarnare. Ce carte ai în prezent pe noptieră? Am cartea Întâlniri solare a lui Marianne Dubois, si mai citesc despre corpul astral, Divina comedie. Mai am și Biblia, pentru ca am o variantă mai okay tradusă. Astea sunt cărțile pe care le am pe dulăpiorul de lângă pat. Ce planuri de viitor ai? Să fac stand-up cât se poate, să scriu material pentru specialul următor, să filmez încă un show de stand-up. Să mă duc în vacanță, să se nască sănătoasă fetița mea, al treilea copil. Să le fie bine lor mei și tuturor în general. Un mesaj pentru cititorii Zile și nopți. Să învățăm în fiecare moment să trăim.

ZILE ȘI NOPȚI | GALAȚI / BRĂILA / FOCȘANI, 19 IANUARIE - 1 FEBRUARIE 2018 | 19


20  |  CITY FOOD  |  RECOMANDĂRI


ZILE ȘI NOPȚI | GALAȚI / BRĂILA / FOCȘANI, 19 IANUARIE - 1 FEBRUARIE 2018 | 21




Andreea Ardelean CityZen Zile și Nopți

Lasă-te de băutură, cu stil Cu fiecare nou an vine un nou început, unul fără toate mizeriile care au definit 2017: moartea prematură a tuturor artiștilor tăi preferați, violențe în Orientul Mijlociu sau efectele dezastruoase pe care șobolanul portocaliu ce a fost ales președinte le are asupra planetei. Poate că în acest an nou e timpul să te eliberezi și de

viciul băuturii care te-a ajutat să supraviețuiești pe parcursul unui an atât de dezastruos. Bineînțeles că ai motivele tale să te lași de băut – vrei să slăbești, să dormi mai bine, să economisești bani, să nu te mai faci de râs prin oraș și așa mai departe. Respectabil. Dar provocarea nu e una ușoară. Iată cum să începi: Convinge-ți partenerul/ un prieten Tristețea cere companie. De asta funcționează grupurile de susținere pentru dependenți. Totul e mai ușor când faci parte dintr-o echipă. O să fie ca studiul ăla care a descoperit că vâslașii au mai multă putere când vâslesc împreună decât atunci când vâslesc separat. În plus, e bine să ai un prieten treaz când ești înconjurat de oameni beți. Dă sfoară-n țară Nimănui n-o să-i pese că te lași de băut în afară de maică-ta și oamenii care au trebuit să te care acasă când erai beat. Totuși, mândreștete cu decizia ta. Anunț-o pe Twitter, pe Facebook, pe orice rețea socială. Așa îți asumi o responsabilitate, iar asta te va ajuta să te ții de cuvânt. Cercetătorii au descoperit că oamenii care își postează țelurile online au mai multe șanse să și le îndeplinească. Evită barurile Sunt și alte locuri în care poți ieși.

24  |  CITY ZEN  |  LASĂ-TE DE BĂUTURĂ, CU STIL

Nu-mi vine niciunul în minte, dar am căutat pe Google și am găsit librării, cafenele, parcuri și muzee. Nu sună rău. Lasă-te de fumat Poate părea sadic să te lași de două vicii în același timp, dar cercetările arată că băutul și fumatul merg mână-n mână. Niște cercetatori au vrut să înțeleagă de ce scade rata consumului de alcool în Anglia și au colectat informații de la peste șase mii de persoane. Se pare că cele care se lăsaseră recent de fumat reduseseră și consumul de alcool. Bineînțeles, scopul tău nu e doar să reduci consumul, ci să renunți de tot. Dar cele două obiceiuri se împletesc – și oricum, de ce dracu’ fumezi încă? Elimină băuturile din casă Sticla aia de palincă de la bunica? Fă-o cadou. Berile alea rămase de la ziua ta? La gunoi cu ele. Jumatea aia de sticlă de Jager? Prietenii abia așteaptă s-o dea gata. Experimentează cel mai sănătos drog din lume Endorfinele, bineînțeles! Sunt hormonii pe care îi produce corpul când faci mișcare. Probabil că n-o să te spargă la fel de tare ca etanolul, dar măcar sunt gratis, nu? Aleargă, mergi cu bicicleta, fă yoga. Sunt multe cercetări care au dovedit că mișcarea te ajută să scapi de dependențe.


RECOMANDARE ZILE ȘI NOPȚI

E timpul sa începi sa fii cine vrei sa fii!

Asta e deviza echipei Maxfitness în luna ianuarie așa că cele mai tari și avantajoase pachete și abonamente le găsești doar aici. Începe cu cei mai buni traineri, în cea mai plăcută atmosferă unde ai la dispoziție cele mai multe și performante echipamente! După sărbători oamenii vin

la sală de obicei în număr mult mai mare conștienți de faptul că s-au supraalimentat și vor să-și recapete cât mai repede tonusul. Esențial in demersul lor este ambiția și disciplina atât in sala de antrenament cât și în alimentație. De restul ne ocupam noi! Avem abonamente

personalizate, poți combina dintr-o multitudine de clase unde ai Fitness-ul gratuit! Abonamentele încep de la 50/ lună sau poți opta pentru un abonament de 990 lei/an cu acces nelimitat la toate clasele + ședințe gratuite la masaj, sauna și solar. Ce crezi! Poți achita abonamentul in 2 rate! Tentant, nu? Noutatea o reprezintă faptul că am început Clasa de Spinning într-un studio nou nouț :). Prima ședință este gratuită! Dacă nu te acomodezi sau nu ți se potrivește poți opta pentru alte clase de grup care îți îmbunătățesc toate funcțiile corpului, te ajută să pierzi din greutate, eliberează stresul, îți întăresc sistemul imunitar și reduc riscul anumitor afecțiuni: Aerobic, Step –Aerobic, TRX, Body-Pump, ‘’Vreau sa slăbesc’’ sau cea mai distractivă clasă Kangoo Jumps! Orice ai alege însă principalul e să faci mișcare. Prin sport te deconectezi de stres, gânduri negative și lucrul cel mai important, te conectezi la tine și la corpul tău. Începe acum! Live Max # Be Fit

ZILE ȘI NOPȚI  |  GALAȚI / BRĂILA / FOCȘANI, 19 IANUARIE - 1 FEBRUARIE 2018  |  25


 DAN MOȚOC

CE NE PLACE

1

Galați

Pregătisem rubrica pentru un like în contul acțiunii de deszăpezire a orașului, dar n-a dorit să ningă. Cine? Dumnezeu, Natura, în funcție de entitatea la care te raportezi... Prin urmare, ca să nu fug prea departe de subiect, mă bucur să laud existența pe Facebook a Grupului Șoferilor din Galați, una dintre cele mai puternice comunități de gen din țară. Ninge, e polei, a căzut un copac din cauza vântului? Te anunță prompt GSDG!

2

2

3

Istoria tunelului pe sub Dunăre, angajament fantezist al fostului edil-șef Marius Stan, este departe de a fi dusă la muzeu. Grupul de firme care a făcut studiul acestui proiect își solicită banii, deloc puțini, taberele ajungând în instanță. Cu alte cuvinte, până la apariția unui pod peste bătrânul fluviu, dacă va exista și când s-o întâmpla, măcar avem un caz zgomotos de rumegat atunci când vom traversa cu bacul.

3

Zona CNMK din Țiglina I va câștiga 360 de locuri de parcare până la finele lui 2018, este o promisiune din luna decembrie a municipalității. Acest cartier suferă enorm la capitolul parcări și îmi doresc ca anunțul să nu fi venit pe post de colind de sărbători. Se poate spune și că cele nici 400 de locuri de lăsat mașina ar fi insuficiente, dar românul s-a obișnuit să îmbrățișeze răul cel mai mic.

4

Brăila

Fostul hotel Pescăruș, cândva un monument de arhitectură, arată tot mai jalnic, ca după bombardament. Despre obligativitatea reabilitării acestui obiectiv se vorbește de aproape douăzeci de ani și probabil că vor mai exista promisiuni – Pescărușul mișcă doar din punct de vedere birocratic, clădirea având de curând un nou proprietar. O mare dezamăgire pentru cei care iubesc Brăila. 

4

Brăila

Vă mai amintiți acele imagini cu Diana Mocanu, campioana olimpică la înot care nu se putea antrena în Brăila, orașul său de baștină? Îi lipsea bazinul de înot, adică esențialul. Situația este remediabilă, Compania Națională de Investiții (poate și pentru că până mai ieri a existat un premier brăilean?) investind deja în bazinul olimpic din zona Hipodrom. Obiectivul, evaluat la 8 milioane de euro, îi va reveni Primăriei.

5

Focșani

Românul își face iarna car și vara... N-are rost să mai pomenesc sania, a devenit bibelou, dar de dragul proverbului e bine să le reamintesc autorităților orașului de pe Milcov că, la primăvară, ar trebui reamenajate parcurile din municipiu. Ar trebui. Doamne ajută!

5

Focșani

26  |  CITY LIFE  |  CE NE PLACE / CE NU NE PLACE

Galațiul și-a făcut un prost obicei de a fi un Păcală național de ziua poetului Mihai Eminescu. Mâna Veronicăi Micle de pe statuia din parcul aflat în centrul municipiului dispare anual de câteva ori, ajungându-se la 30 de replici „montate” de nevoie din cauza vandalilor care n-au lecturat nici măcar „Capra cu trei iezi”, darămite vreun poem semnat de Luceafărul poeziei românești. Mi-e greu să cred că această poveste nu are soluție.

Nu există cetățean al orașului care să nu fi trecut pe lângă așa-zisa Arenă de Box situată lângă Policlinica cu Plată. Înțeleg că s-a dorit a fi o arenă de box, lucrările au și început imediat după Revoluție, dar din acest proiect a rămas doar un schelet hâd de metal înghițit de bălării. Actualul primar susține că acolo va fi amenajată o piațetă publică, dar până atunci rămâne să pontez încă unul dintre minusurile evidente ale Galațiului.

Proiectul de modernizare a Drumului de Centură a trecut la next level, adică și-a uscat cerneala semnăturilor de pe contract și, în plină iarnă, am avut surpriza de a afla că dispar multe dintre garajele și grădinile înjghebate în anii ’90 în coasta bietei șosele care ocolește Galațiul. Și noi unde ne depozităm murăturile, e întrebarea gospodarului local care nu mai are nevoie de niciun comentariu. 

Doar să știm a înota, altfel nu putem marca valul de vești pozitive care ne-a luat la început de an 2018. Dacă la Brăila lucrările mai durează, poate până spre începutul verii, la Focșani se va deschide chiar pe 24 ianuarie, de Ziua Micii Uniri, un bazin nou-nouț de înot. Olimpic, astfel e prezentat, construirea bazinului fiind finanțată de către Ministerul Dezvoltării.

1

Galați

CE NU NE PLACE


DARKEST HOUR Regia: Joe Wright Cu: Gary Oldman, Lily James, Kristin Scott Thomas, Ben Mendelsohn Gen: biografic, dramă Durata: 114 min. Premiera: 19 ianuarie 2018 Distribuit de Ro Image 2000

SCANEAZĂ PENTRU TRAILER

PREMIERĂ

Darkest Hour: Ziua decisivă Acțiunea filmului este plasată la începutul celui de-al Doilea Război Mondial, când soarta întregii Europe se afla în mâinile nou-numitului prim-ministru britanic, Winston Churchill (Gary Oldman). Acesta și-a asumat poziția de adevărat lider şi de unul singur a schimbat cursul istoriei lumii. Regizat de Joe Wright, filmul este povestea dramatică și impresionantă a celor patru săptămâni din 1940, în care curajul lui Churchill de a-și asuma poziția de lider adevărat a schimbat cursul istoriei lumii. „Vom lupta pe plaje, vom lupta pe terenurile de aterizare, vom lupta pe câmpuri şi pe străzi, dar nu ne vom preda niciodată!” Gary Oldman spune că rolul lui Winston Churchill spune că i-a luat un întreg an din viață şi peste 200 de ore de machiaj. Actorul a primit Globul de Aur 2018 pentru cel mai bun actor într-o dramă.

ZILE ȘI NOPȚI  |  GALAȚI / BRĂILA / FOCȘANI, 19 IANUARIE - 1 FEBRUARIE 2018  |  27


 DAN MOȚOC

RECOMANDĂRI Guitaria live session

Marțea, ora 20. Galați. 90’s Pub. Țara arde, iar melomanilor le vine să cânte... Se cântă, e adevărat, dar marțea o fac cel mai bine Victor Udreș și Florin Chiriac Hippie în Guitaria live session.

Live Sessions, every Wednesday

Grooves te așteaptă vinerea la un Gossip Lounge Night care îți va face tot weekendul. Sau, dacă vrei, îți va repara zilele de lucru tocmai încheiate. 

DJ Zumac Gossip Sound

Sâmbăta, ora 21. Galați. Gossip Cafe. Serile de sâmbătă au nevoie de tratament special, de o atmosferă altfel. Prin urmare, e recomandat să intri pe mâinile lui DJ Zumac.

Miercurea, ora 19. Galați. 55 Pub. Ești așteptat la „Live Session”, împreună cu Victor Udreș și Ionica Fălcaru, în fiecare miercuri seară, începând cu ora 19! Acesta este unicul loc 100% Jazz din Galați.

Gossip Cafe Evergreen

Miercurea, ora 20.30. Galați. Gossip Cafe. Evergreen Duo & Valii – jazz standards & oldies. Asta dacă te întrebi cum poți petrece cât mai bine o seară de miercuri.

Mad Grooves. Union. Joia

Joia, ora 20. Galați. Union Jack. Trupa Mad Grooves, care crește constant, având și tangențe cu show-ul tv Vocea României, îți cântă în fiecare început de weekend. Da, joia seara, pentru tine nu atunci începe relaxarea? 

Nu rata Over Band!

Joia, ora 20.30. Galați. Gossip Cafe. Una dintre cele mai căutate trupe gălățene te întreține joia cu evergreen-uri live. Serile cu Over Band sunt must have.

Gossip Lounge Night Vinerea, ora 20.30. Galați. Gossip Cafe. Formația Mad

28  |  CITY EVENTS  |  RECOMANDĂRI

Firfirică (spectacol de revistă)

20 ianuarie, ora 18. Galați. Teatrul Muzical Nae Leonard. Ești poftit la o comedie muzicală în două acte, de Vasile Vasilache. Regia artistică: Gheorghe V. Gheorghe .

Concert vocal-simfonic

20 ianuarie, ora 18. Brăila. Sala de concerte a Palatului Lyra. Orchestra Simfonică a Filarmonicii „Lyra-George Cavadia”, sub bagheta dirijorului Petrea Gogu, va susține un concert dedicat Zilei Culturii Române și împlinirii a 650 de ani de atestare documentară a municipiului Brăila.

Steaua fără nume – premieră

20 și 21 ianuarie, ora 19. Galați. Teatrul Dramatic Fani Tardini. Spectacolul studenților gălățeni demonstrează că mesajul din Steaua fără nume, piesă scrisă între cele două războaie mondiale, este nemuritor : şi astăzi există un profesor sărac, dedicat numai învăţăturii, în viaţa căruia trece meteoric câte-o Monă – veşnică Evă nehotărâtă, dar sinceră, care e în stare să dea peste cap întregul sistem, bine pus la punct, al însinguratului, și care dispare la cel mai mic semn al iubitului bogat, tipicul rival, nepăsătorul și cerebralul Grig.

Sunetul Muzicii

21 ianuarie, ora 18. Galați. Teatrul Muzical Nae Leonard. Musicalul „Sunetul Muzicii” aduce la rampă nu doar o lume plină de energie și ritm, ci și o adevărată lecție de viață pentru toate vârstele – o lecție despre credință, inocență și loialitate.

Micul Prinț (pentru oameni mari)

25 ianuarie, ora 20. Brăila. The Music Pub. Trei microfoane, trei actori cu trei instrumente și o plimbare a spectatorilor pe toate planetele vizitate de Micul Prinț, într-o poveste emoționantă presărată cu personaje comice și situații inedite, toate acompaniate de muzică live.


Umorul în jazz

27 ianuarie, ora 18. Galați. Teatrul Muzical Nae Leonard. Înregistrări video/audio insolite cu Johhny Răducanu, Stanislaw Sojka, Clark Terry, Louis Armstrong, Bobby McFerrin etc.

de muzică rock din întreaga țară. Reunind cele mai frumoase piese din discografia Iron Maiden, cu piesele care i-au făcut cunoscuți și iubiți pe Trooper, concertele din seria „An Iron Tribute” oferă o experiență de neuitat.

Undeva la mijloc

An Iron Tribute III

27 ianuarie, ora 21. Galați. Daily Pub. Pornită din dragostea pe care cei șase trooperi o au pentru muzica formației Iron Maiden, inițiativa s-a bucurat de un mare succes în rândul ascultătorilor

29 ianuarie, orele 19 și 21.30. Brăila. The Music Pub. Un show nou-nouț al lui Costel, un brand al stand-up-ului autohton, te va prinde și le vei povesti și apropiaților. Undeva la mijloc, astfel se intitulează spectacolul. Enjoy it!

Umor de super-calitate

2 februarie, ora 21. Brăila. The Music Pub. Stand-up comedy cu trei oameni foarte pregătiți ai fenomenului: Ioana State, Tibi Neuronu și Cristi Priză. Atunci, să

râdem!

Invitation to the blues

8 februarie, ora 20. Galați. Focșani. Restaurant Intim. Florin Giuglea Group te invită la o autentică seară de blues. Cine este Florin Giuglea? Vino ca să afli cu adevărat magia blues-ului!

Radu Pietreanu Show

28 februarie, ora 20. Brăila. The Music Pub. Radu Pietreanu, adică o oră și jumătate de umor și parodii muzicale cu unul dintre cei mai îndrăgiți comedianți ai României.

ZILE ȘI NOPȚI  |  GALAȚI / BRĂILA / FOCȘANI, 19 IANUARIE - 1 FEBRUARIE 2018  |  29


 GABI CHIFU

Schimbări la Arcada! A plecat Jeliazkov, dar au sosit Feher și Miseikis.

Arcada face tot posibilul pentru a se bate pentru titlul de campioană. Echipa de la Dunăre a renunțat la Jeni Jeliazkov, care oricum se accidentase la finalul anului trecut, și a înregimentat doi jucători experimentați, Adrian Feher și lituanianul Arvydas Miseikis. Transferul lui Feher este surprinzător, în condițiile în care echipa gălățeană îl are pe postul de libero pe sârbul Majstorovic. Adrian Feher este un jucător în vârstă de 35 de ani care și-a petrecut cea mai mare parte a carierei la Volei Municipal Zalău. Feher și Majstorovic ar putea evolua în același timp în teren 30  |  CITY LIFE  |  ARCADA GALAȚI

în anumite momente ale jocului. Arcada este abia a 3-a echipă din România la care evoluează Feher, după VM Zalău și Tomis Constanța. Liberoul născut la Zalău a mai jucat și în Austria. Experiența lui Feher ar putea fi decisivă în cea de a doua parte a campionatului. A doua achiziție este lituanianul Arvydas Miseikis care evolueză ca fals. Jucătorul baltic, în vârstă de 30 de ani, vine de la Rennes, din Franța, unde a evoluat în ultimul sezon. Miseikis a mai jucat în România în sezonul 2010-2011 când a evoluat pentru Tomis Constanța. Miseikis poate ajuta echipa de la Dunăre în

partidele în care se va apela la serviciile sale. Cu aceste două achizitii se poate spune că echipa gălățeană are un lot complet care îi permite să se bată cu Steaua și Tricolorul Ploiești pentru primul loc al clasamentului. Arcada continuă și parcursul european. Adversara din CEV Cup, formația din Ljubljana este o nucă tare, dar elevii lui Harabagiu și Apostu pot realiza surpriza. Arcada se bate pe 3 fronturi în 2018 iar lotul de jucatori de care beneficiază îi permite să ai aibă prestații remarcabile în campionat,în Cupă și în Europa.



THE COMMUTER Regia: Jaume Collet-Serra Cu: Liam Neeson, Vera Farmiga, Patrick Wilson, Sam Neill Thriller, acţiune Durata: 104 min. Premiera: 12 ianuarie 2018 Distribuit de RoImage şi Prorom Distribution

SCANEAZĂ PENTRU TRAILER

PREMIERĂ

Pasager în trenul terorii LIAM NEESON ESTE ACUM PASAGERUL DIN TRENUL TERORII! Un nou thriller plin de adrenalină cu starul de acţiune preferat de toată lumea! Liam Neeson este Michael McCauley, un agent de vânzări care, pe drumul zilnic cu trenul spre casă, se va trezi amestecat într-o conspirație criminală şi va descoperi un complot letal atât pentru el, cât și pentru ceilalți pasageri ai trenului terorii! Exterioarele s-au filmat la Sacramento în California şi la New York iar interioarele în legendarele studiouri Pinewood din Anglia, folosite mai ales în filmele cu James Bond, agentul 007. Este al patrulea film al spaniolului Jaume Collet-Serra cu Liam Neeson. Ei au început colaborarea cu „Unknown/Necunoscutul” (2011).

32  |  CITY FILM  |  PASAGER ÎN TRENUL TERORII



 Andreea Ardelean

Cum să obții cea mai avantajoasă asigurare RCA în 2018! Asigurarea de răspundere civilă auto este varianta obligatorie de asigurare ce este impusă de legislaţia în vigoare pentru toţi şoferii care circulă pe drumurile publice. Această asigurare se prezintă organelor abilitate în mod obligatoriu în momentul în care şoferul este oprit pentru controlul de rutină sau în urma unor contravenţii. Asigurarea RCA poate fi reînnoită la fiecare 6 luni sau o dată pe an şi expiră în mod automat atunci când proprietarul autovehicului se schimbă. Conform legilor în vigoare, asigurarea de tip RCA acoperă daunele provocate şoferului care nu se face vinovat de accident. Şoferul vinovat, în lipsa unei asigurări facultative, trebuie să suporte din propriul său buzunar cheltuielile pentru repararea maşinii sale. În lipsa existenţei unei asigurări valabile la momentul provocării unui accident, şoferul vinovat este pasibil de plată către părţile vătămate. Fiecare şofer care circulă pe drumurile publice are obligaţia de a avea o asigurare de răspundere civilă auto (RCA), încheiată cu cel puţin 24 de ore înainte de participarea la trafic. Conducătorul auto care nu are RCA valabilă riscă amenzi usturătoare, ale căror sume se ridică, de multe ori, la dublul sau chiar triplul preţului unei asigurări încheiate pe un an. Uite cum să achiziţionezi o poliţă RCA cât mai ieftină! Vânează ofertele brokerilor de asigurare! Majoritatea paginilor de internet ale brokerilor de asigurare sunt pline cu anunţuri şi oferte care garantează cel mai ieftin RCA. De fapt, aceste garanţii sunt simple strategii de marketing pentru atragerea clienţilor, deoarece societăţile de asigurare practică acelaşi preţ de vânzare atât pentru clienţii finali cât şi pentru intermediari (agenţi sau brokeri). Ceea ce contează în obţinerea unui preţ mai bun pentru o poliţă

RCA este discountul pe care brokerul de asigurări sau agentul îl poate face din comisionul încasat de la societatea de asigurare. Întreabă agentul care e cea mai ieftină ofertă a sa Evident, dacă vrei să cumperi asigurarea RCA de la un agent sau broker de asigurări, trebuie să te interesezi care este oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere financiar. Fă o comparaţie între preţuri şi alege după cum doreşti. Dacă vrei un preţ mic, este recomandat să nu rămâi fidel unei singure firme, ci să alegi de fiecare dată compania cea mai ieftină la momentul respectiv. Asigurări mai mici pentru şoferii atenţi Preţul plătit pentru asigurarea obligatorie auto se calculează în funcţie de specificaţiile tehnice ale autovehicului. Însă, se ţine cont şi de istoricul rutier al fiecărui şofer, dar şi de vârsta acestuia. Sistemul se numeşte „Bonus

34  |  CITY LIFE  |  CUM SĂ OBȚII CEA MAI AVANTAJOASĂ ASIGURARE RCA ÎN 2018!

malus” şi premiază şoferii fără evenimente rutiere cu asigurări RCA mai ieftine. Astfel, condusul prevăzător, participarea exemplară în trafic şi evitarea adunării de puncte contravenţionale se transformă la fiecare încheiere de asigurare RCA într-o modalitate de economisire a banilor. Încheie o asigurare online! Site-urile dedicate încheierii de poliţe RCA online folosesc o aplicaţie specială denumită calculator RCA, cu ajutorul căreia şoferii pot verifica în cel mai scurt timp întreaga gama de oferte de la toate companiile de asigurări autorizate. Site-urile de profil au dezvoltat rapid suport sau chiar versiuni speciale pentru smartphone-uri şi tablete astfel încât orice persoană să poată încheia o poliţă cât mai avantajoasă, fără a fi nevoie să se deplaseze la un broker sau să se afle în faţa unui calculator. Cu alte cuvinte, poţi încheia o poliţă RCA din mers!



LABIRINTUL: TRATAMENT LETAL 3D

Regia: Wes Ball Cu: Thomas Brodie-Sangster, Dylan O'Brien, Kaya Scodelario, Walton Goggins, Rosa Salazar Gen film: Acţiune, SF, Thriller Durata: 142 minute Premiera in Romania: 26.01.2018 Distribuit de: Odeon Cineplex SCANEAZĂ PENTRU TRAILER

PREMIERĂ

Labirintul: Tratament Letal 3D „Labirintul: Tratament Letal” al treilea capitol al seriei Labirintul și totodată ultima ecranizare a romanelor The Maze Runner Trilogy, scrise de James Dashner. Filmul urmărește noile aventuri ale tânărului erou Thomas, interpretat de Dylan O'Brien, care alături de supraviețuitorii Gladers se confruntă cu organizația WCKED (Wicked World Catastrophe Killzone Department) pentru ultima oară, luptând să găsească un remediu pentru mortala boală „Flare” care a distrus cea mai mare parte a lumii. Finalul trilogiei aduce aventură, mister și acțiune la nivel înalt. Prieteniile și loialitățile vor fi testate, iar lupta împotriva WCKED va determina supraviețuitorii. În distribuție îi veți revedea pe Kaya Scodelario, Dylan O'Brien, Thomas Brodie-Sangster, Katherine McNamara, Patricia Clarkson, Aiden Gillen, Ki Hong Lee.

36  |  CITY FILM  |  LABIRINTUL: TRATAMENT LETAL 3D



FOCȘANI cafenele

Bd-ul Bucuresti nr. 29 NON-STOP

LONDON PUB 0723.152.760 Str. Popa Sapca, nr. 2 bis

GRANDE PIZZA grande-pizza.ro tel. 0769 226 307 Calea Moldovei, nr. 32 Promenada Mall

RIX COFFEE LOUNGE rixcoffee.ro Tel.: 0721 749 749 str. Republicii 16 bis

WILD WEST Tel.: 0768 923 231 wildwestfocsani.ro str. Câmpului, nr. 13

ROCK’N BLUES CAFFE str. Panduri nr. 7

RESTAURANT WASSERMAN Tel.: 0721199791 wassermann.ro NICOLAE BALCESCU NR 18, FOCSANI ORAR: 8.00-00.00 AM

restaurante AIDA tel. 0237.621.936 restaurantaida.ro Str. Moldovei nr. 13 CASA VRANCEANA Restaurant: 0237 231 052 Catering: 0761 413 774 sau 0237 231 052 casavranceana.ro office@casavranceana.ro str. Simion Barnutiu nr. 7-9 MAJESTIC tel. 0722.270.342

38  |  CITY LIFE  |  FOCȘANI

ROMAN’S www.romans.ro Tel. 0751.187.706, 0337.107.178 Luni - Vineri: 06:30 - 20:00, Sambata: 07:00 - 17:00 str. Alexandru Golescu nr. 2 RESTAURANT INTIM Tel: 0726.398.197 Tel/Fax 0237-230.021

restaurantintim.ro office@restaurantintim.ro Str. Nicolae Balcescu 2 in Parcul Balcescu QUEEN PUB 0732230854 B-DUL GARII NR 20, FOCSANI ORAR 7.30-1.00AM facebook.com/QueenPub L’ATELIER 0761036381 CUZA VODA NR 47, FOCSANI latelierfocsani.ro/ CORSO CAFÉ 0730080287 SIMION BARNUTIU FOCSANI

FOCSANI facebook.com/ spartanfocsani

spălătorii auto OMEGA str. Mureșului 17

cluburi APOLLO BOWL Rezervări Bar&Lounge: 0766.585.556 Rezervări Jocuri: 0766.573.162 Bd. Bucureşti nr. 16 în spatele Universtităţii George Bariţiu

frumusețe

sănătate CABINET STOMATOLOGIC CMI Dr.Viorela Vizitiu tel. 0742.023.623 Str. Popa Sapca, nr. 2 bis L,Mi-13.00-19.00; Ma,J,Vi:10.00-16.00

hoteluri PENSIUNEA MONTE CARLO Bulevard Bucuresti nr. 15 HOTEL PANDORA SPORT 2* Str. Cuza voda nr. 75 Rezervari: 0751.272.497 E-mail: office@ pandorasport.ro

EXCLUSIVE STUDIO 0755072723 CALEA MOLDOVEI 32, PROMENADA MALL FOCSANI ORAR:9.00 AM-21.00 PM

RAZVAN STYLE tel. 0769.738.101 Str. Arhitect Ioan Mincu, nr. 10 L-V: 9.00-20.00; S: 9.0018.00

piscine

SPARTAN FOCSANI 0749105120 CALEA MOLDOVEI 32,PROMENADA MALL

SALON NICOLE’S str. Cotesti nr. 1

PISCINA AQUALAND FOCSANI DN23, Focșani 0745.035.606

ESCAPE POOL piscina acoperita Strada Cotesti Focsani 0761.997.900



CINEMA CITY GALAȚI

Shopping City Galați, Bd. George Coșbuc, nr. 251, Galați www.cinemacity.ro

PROGRAM 19 - 25 IANUARIE 2018 TITLU FILM ROMÂNĂ / ORIGINAL

DIMINEAȚA 10:00 - 13:00

DUPĂ-AMIAZĂ 13:00 - 17:00

SEARA 17:00 - 24:00

Rating

Gen

AVANPREMIERĂ LABIRINTUL: TRATAMENT LETAL $/MAZE RUNNER: THE DEATH CURE $

AP-12

AC,SF

Mi - J

PREMIERĂ FRĂȚIA HOȚILOR 2D / DEN OF THIEVES 2D

N-15

AC, CR, DR

V-J

13:40, 16:30

19:20, 22:10

V - Ma

15:00

17:30, 20:00, 22:30

AG

BIO, DR,IS

Mi - J

14:50

17:20, 19:50, 22:30

V-J

15:30

18:30, 21:30

PREMIERĂ DARKEST HOUR. ZIUA DECISIVĂ 2D / DARKEST HOUR 2D

PREMIERĂ POROROCA 2D

N-15

DR

MINI-OAMENII 2D / DOWNSIZING 2D

AP-12

CO, DR

20:00

V, L Ma, J S - D, Mi

19:00, 21:50 12:40

19:00, 21:50

V - Ma

13:50, 16:00

18:20, 20:40, 22:50

Mi - J

13:30, 15:40

17:50, 19:40, 22:50

PASAGER ÎN TRENUL TERORII 2D / THE COMMUTER 2D

AP-12

CR, DR, TH

UN ARTIST NUMIT DEZASTRU 2D / THE DISASTER ARTIST 2D

N-15

CO, DR

V-J

20:10

INSIDIOUS: ULTIMA CHEIE 2D / INSIDIOUS: CHAPTER 4 2D

N-15

HO, MI

V-J

22:20

JOCURI SECRETE 2D / MOLLY'S GAME 2D

N-15

BIO, DR

V-J

AG

BIO, DR, MUZ

OMUL SPECTACOL 2D / THE GREATEST SHOWMAN 2D

21:40

V, L Ma, J S - D, Mi

15:40 11:40

15:40 14:50

17:10, 19:40, 22:00

S-D

12:20

14:50

17:10, 19:40, 22:00

Mi

12:20

14:50

17:10, 19:10, 22:00

J

14:50

17:10, 19:10, 22:00

13:20

17:50

13:20

17:50

V, L - Ma

JUMANJI: AVENTURĂ ÎN JUNGLĂ $ / JUMANJI: WELCOME TO THE JUNGLE $

AP-12

AC, AV

MINUNEA 2D / WONDER 2D

AG

DR

V, L Ma, J

MINUNEA 2D / WONDER 2D

AG

DR

S - D, Mi

11:00

V, L Ma, J

FERDINAND $ DUBLAT / FERDINAND $ DUBBED

AG

AN, FA

14:30, 16:50

S-D

11:40

14:30, 16:50

Mi

11:10

14:30, 16:50

V, L - Ma

STAR WARS: ULTIMII JEDI $/STAR WARS: THE LAST JEDI $

PADDINGTON 2 2D DUBLAT / PADDINGTON 2 2D DUBBED

AG

AG

AC, AV

AN

18:40

S-D

12:00

Mi

11:50

S - D, Mi

12:20

V, L - Ma

COCO DUBBED $ / COCO DUBLAT $

AG

AN, AV

14:00, 16:20

S-D

11:30

14:00, 16:20

Mi

11:30

14:10, 16:40

J

AVENTURI AV ACȚIUNE AC DRAMĂ DR FANTASTIC FA CRIMA CR MISTER MI

18:40

ANIMAȚIE AN COMEDIE CO THRILLER TH HORROR H SCIENCE FICTION SF ROMANTIC RO

14:10, 16:40



CINEMA CITY BRĂILA Promenada Mall Brăila, Rezervări: 0239 60 67 67 www.cinemacity.ro

PROGRAM 19 - 25 IANUARIE 2018 Rating

Gen

AVANPREMIERĂ LABIRINTUL: TRATAMENT LETAL $/MAZE RUNNER: THE DEATH CURE $

AP-12

AC,SF

PASAGER ÎN TRENUL TERORII 2D / THE COMMUTER 2D

AP-12

CR, DR, TH

DIMINEAȚA 10:00 - 13:00

DUPĂ-AMIAZĂ 13:00 - 17:00

SEARA 17:00 - 24:00

TITLU FILM ROMÂNĂ / ORIGINAL

JUMANJI: AVENTURĂ ÎN JUNGLĂ $ / JUMANJI: WELCOME TO THE JUNGLE $

TITLU FILM ROMÂNĂ / ORIGINAL

AVANPREMIERĂ LABIRINTUL: TRATAMENT LETAL $ / MAZE RUNNER: THE DEATH CURE $ PREMIERĂ TATĂ DE PROFESIE 2D / DADDY COOL 2D PREMIERĂ FRĂȚIA HOȚILOR 2D / DEN OF THIEVES 2D PREMIERĂ DARKEST HOUR. ZIUA DECISIVĂ 2D / DARKEST HOUR 2D

AP-12

AC, AV

Mi - J

20:00

V - Ma

13:50

18:30, 20:40, 22:50

Mi - J

13:30, 15:40

17:50, 22:50

V, L - Ma

16:00

S-D

11:20

Mi

11:00

DIMINEAȚA 10:00 - 13:00

DUPĂ-AMIAZĂ 13:00 - 17:00

SEARA 17:00 - 24:00

Rating

Gen

AP-12

AC,SF

Mi - J V-J

15:00

17:10, 19:20, 21:30

V-J

13:30, 16:30

19:20, 22:10

V, L Ma, J

13:40, 16:10

18:40, 21:10

13:40, 16:10

18:40, 21:10

13:50, 16:30

19:10, 21:50

AG

CO

N-15

AC, CR, DR

AG

BIO, DR,IS

S - D, Mi

20:30

11:00

V, L - Ma

MINI-OAMENII 2D / DOWNSIZING 2D

16:00

AP-12

CO, DR

S-D

11:00

13:50, 16:30

19:10, 21:50

Mi

11:00

13:50, 16:30

19:10, 22:20

J

13:50, 16:30

19:10, 22:20

V, L Ma, J

15:10

17:30, 19:40, 21:50

15:10

17:30, 19:40, 21:50

PASAGER ÎN TRENUL TERORII 2D / THE COMMUTER 2D

AP-12

CR, DR, TH

UN ARTIST NUMIT DEZASTRU 2D / THE DISASTER ARTIST 2D INSIDIOUS: ULTIMA CHEIE 2D / INSIDIOUS: CHAPTER 4 2D JOCURI SECRETE 2D / MOLLY'S GAME 2D

N-15

CO, DR

V-J

18:40

N-15

HO, MI

V-J

20:00

N-15

BIO, DR

V-J

20:50

CAPCANĂ MORTALĂ 2D / BULLET HEAD 2D

N-15

CR, DR, TH BIO, DR, MUZ

V - Ma

OMUL SPECTACOL 2D / THE GREATEST SHOWMAN 2D

AG

S - D, Mi

12:50

22:20

V-J

14:00

V, L - Ma

JUMANJI: AVENTURĂ ÎN JUNGLĂ $ / JUMANJI: WELCOME TO THE JUNGLE $

MINUNEA 2D / WONDER 2D

AP-12

AC, AV

15:20

17:50, 18:10, 20:10, 22:30

S-D

12:50

15:20

17:50, 18:10, 20:10, 22:30

Mi

12:50

15:20

17:50, 19:00, 21:40

J

15:20

17:50, 19:00, 21:40

V, L Ma, J

16:10

AG

DR

S - D, Mi

12:30

AP-12

CO

S - D, Mi

11:10

FERDINAND $ DUBLAT / FERDINAND $ DUBBED

AG

AN, FA

V, L Ma, J

FERDINAND $ DUBLAT / FERDINAND $ DUBBED

AG

AN, FA

S - D, Mi

STAR WARS: ULTIMII JEDI $/STAR WARS: THE LAST JEDI $

AG

AC, AV

PADDINGTON 2 2D DUBLAT / PADDINGTON 2 2D DUBBED

AG

AN

COCO DUBBED $ / COCO DUBLAT $

AG

AN, AV

BASTARZII 2D / FATHER FIGURES 2D

12:50

ANIMAȚIE AN THRILLER TH SCIENCE FICTION SF

17:30

15:10

17:30 20:40

Mi - J S - D, Mi

22:00 11:40 13:40, 15:50

S-D

11:30

13:40, 15:50

Mi

12:00

14:20, 16:40

J

ACȚIUNE AC FANTASTIC FA MISTER MI

15:10

V - Ma

V, L - Ma

AVENTURI AV DRAMĂ DR CRIMA CR

16:10

COMEDIE CO HORROR H ROMANTIC RO

14:20, 16:40




Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.