STEFFY NR.19

Page 1

19.

C AIET DE LUCRU

+ 16 pagini caiet de lucru • concursuri

AVIZAT DE

anul IV • nr. 2 Decizia nr. 27939 / 9.03.2011

XA VI

ER

POSTER

animale

Delta Dunării

HE

R

ND NÁ

EZ

EcoClass

7LEI99


Concurs

Planuri de vacanţă – Abia aştept să vină vara! zise Şteffy. Mami şi tati vor să mă ducă într-un loc unde n-am mai fost niciodată. – Păi, ia să vedem, încercă Maia să ghicească. La mare ai fost, la munte ai fost, la bunici mergem cu toţii... Ştiu! Te duci pe vreo insulă exotică sau la Polul Nord, nu-i aşa? – Ei, nici chiar aşa, râse Şteffy. Dar cu insula exotică ai nimerit-o oarecum. Vom merge în Delta Dunării. Am citit şi am auzit multe despre Deltă, am văzut şi poze, dar abia aştept să văd cu ochii mei că acest loc există cu adevărat! – Să-mi aduci şi mie o lebădă, glumi Maia. Sau mai bine un pelican creţ. – Sigur, râse Şteffy. Ca să-l ţii în cadă şi să-l hrăneşti cu peşte din conservă, nu? – Apropo de peşte, interveni Dani. Decât să-mi aduci vederi sau păsări, eu aş prefera nişte peşte proaspăt. E tare gustos când îl pregăteşte mama, cu mămăliguţă! – Păi, dacă-mi aduce mie pelicanul cu guşa plină, peştele ţi-l dau ţie, glumi Maia. – Să văd eu pelicanul care păstrează peştele în cioc fără să-l mănânce! râse Dani.


Concurs – De ce nu vorbiţi cu părinţii voştri să mergem cu toţii în Deltă? Nu de alta, dar nu pot să aduc cu mine şi Dunărea, şi sălciile, şi peştii, şi mirosul de mâl, şi egretele, şi raţele, şi... – Ce idee grozavă! spuse Maia. Am auzit că vin acolo turişti din toată lumea, în timp ce noi, care stăm aşa de aproape, n-am fost niciodată. – Aşa e, interveni Dani. Şi am mai auzit că tot mai multe specii dispar, pentru că oamenii nu ştiu sau nu vor să le protejeze. Râdem noi de pelicanul din cadă, dar gândiţi-vă că, dacă vegetaţia din Deltă dispare, vor dispărea şi animalele care trăiesc acolo, pentru că nu se pot adapta în niciun alt loc. E ca şi cum am încerca noi să locuim sub apă sau în copaci. – Ai dreptate, spuse Şteffy. Sper ca oamenii să înţeleagă asta şi să ne putem bucura de frumuseţile Deltei încă mult timp de acum încolo!

Miss... Gâsca

G

âsca cu gât roşu este una dintre cele mai rare specii de gâşte sălbatice din lume, fiind totodată şi cea mai mică. Trebuie să ştiţi că nicio altă gâs­ că nu are penele atât de frumos colorate. În ţara noastră vine la sfâr­şi­tul lunii octombrie şi ier­­ nea­ză în zona Dob­ro­ gei, rămânând aici pâ­ nă în luna martie. Din cau­za braconajului, gâsca cu gât roşu este o specie pe cale de dispariţie.

Delta Dunării –

Z

Activitate practică Interesează-te care este zona umedă cea mai apro­ piată de locul în care locuieşti şi încearcă să găseşti cât mai multe specii de plante şi animale care trăiesc aici. Descrie într-o scurtă com­ punere ce ai învăţat din această sarcină practică şi trimite-o într-un singur plic, împreună cu talonul EcoClass.

o bijuterie a nat

urii

onele umede cuprind supra feţe întinse de mlaştini şi bălţi şi găz­du iesc specii rare de păsări , peşti şi inse c te . Din acest motiv, e le sunt foarte importante, iar dispariţia lo r ar reprezenta o mare pierdere. Ziua de 2 februari e este Ziua Mondială a Z onelor Umed e . C ea mai mare zonă um edă din Româ nia, dar şi din Europa, este Delta Dunării. Totodată, ea este cea mai mare deltă europeană şi cea mai bine conservată. D intre peştii pe care îi întâlnim aici amintim somnul, cel m ai mare peşte de apă dulce de la noi, crapul, şalăul, plătica, morun ul. O frumuseţe aparte a dobâ n d it Delta Dunării şi datorită păs ărilor care vieţuiesc aici: egrete, p eli­cani, cormorani, lo pătari, lebede , p escăruşi. Pădurile din D elta Dunării a d ă postesc: mistreţi, vulpi, lupi, pisici sălb atice, iepuri, cai sălb atici, căprioare .

1


Calendar

P

ovesteam zilele acestea cu Maia şi cu Dani despre ziua Sfântului Valentin şi despre Dragobete. Despre ce asemănări, dar şi ce deosebiri există între aceste două sărbători. Ştiţi că sunt foarte apropiate în calendar şi amândouă se referă la sentimentul dragostei. Maia adusese vorba că anul trecut primise nişte felicitări de Drogobete şi că părinţii ei i-au vorbit atunci de tradiţiile populare şi de obiceiurile care se leagă de acestea, respectiv de importanţa păstrării tradiţiilor noastre. Au avut dreptate! Dar i-am dreptate şi lui Dani care spunea că i se pare şi mai important să arătăm afecţiune pentru cei dragi. Să nu ne temem să ne exprimăm dragostea şi să ne purtăm în aşa fel, încât cei pe care-i iubim să simtă acest lucru – indiferent de sărbătoare, zi de zi! O idee extraordinară, nu-i aşa?

Februarie

Făurar

 Răsar ghioceii şi primele brânduşe.  Se începe însămânţarea culturilor

timpurii ca: ridichile, spanacul, salata, gulioarele, varza timpurie.  Dacă vremea este bună, terenurile agricole pot fi arate.  În tradiţia populară se crede că, dacă piţigoii vor cânta vesel în această lună, primăvara va sosi devreme.  Pentru că are doar 28 sau 29 de zile, luna februarie este considerată sora mai mică a lunilor anului.

Din cuprins

3

Cutiuţa cu poveşti

Eschimos pentru o oră în societate

Prizoniera din copac

10

Lumea în patru labe

Panda

6


Cutiuţa cu poveşti

Eschimos pentru o oră – Ura, mergem în excursie!!! strigă Dani, imediat ce autocarul porni din faţa şcolii. – Abia aştept să ajungem la munte! spuse Maia. Aici s-a topit zăpada, dar acolo sunt sigură că ne vom putea bulgări. Atmosfera din autocar era atât de veselă încât copiii nici nu-şi dădură seama când parcurseră sutele de kilometri care îi despărţeau de destinaţie. După câteva opriri, iată-i ajunşi în faţa cabanei. Doamna învăţătoare îi repartiză în camere, apoi le spuse: – Copii, vă aştept la cină peste două ore! Între timp, puteţi să vă odihniţi puţin. – Să mă odihnesc? râse Şteffy când rămăseseră singuri. Doar n-am venit la odihnă şi tratament, ca bunica... E atât de frumos afară, încât nu mă pot abţine să nu dau o tură. Ce ziceţi, veniţi cu mine? – Sigur, răspunseră Maia şi Dani într-un glas. Şi, în timp ce restul copiilor îşi desfăceau bagajele sau cercetau interiorul cabanei, cei trei prieteni ieşiră să admire peisajul. La câteva zeci de metri de cabana lor, descoperiră nişte nămeţi mari, formaţi din zăpada adunată din împrejurimi. – Oau, de când visam să-mi fac un iglu şi să trăiesc ca eschimoşii! zise Dani, cu ochii strălucind de încântare. Acum am zăpadă din plin. Aş putea să-mi construiesc unul. – O să-ţi îngheţe mâinile cu tot cu mănuşi! îl avertiză Maia. – Nu contează, spuse Dani. Nu vreau să ratez ocazia. Am văzut la televizor cum se face, aşa că nu-mi va fi greu, mai ales dacă fac rost de un făraş cu care să sap în zăpadă. Amuzaţi de ideea lui, Şteffy şi Maia se oferiră să-l ajute şi, încetul cu încetul, căsuţa începu să prindă contur. Dar timpul trecea şi frigul devenea tot mai pătrunzător. – Dani, cred că e timpul să mergem la căldură, spuse Maia. Eu, una, am îngheţat de tot. Abia dacă-mi mai simt picioarele.

3


Cutiuţa cu poveşti

4


Cutiuţa cu poveşti – O, Maia, doar nu vrei să renunţ chiar acum? zise Dani. Du-te dacă vrei, eu rămân. Dacă eschimoşii pot trăi la – 40 de grade Celsius, eu de ce n-aş rezista la – 5? Şi ţine cont că la ei noaptea durează şase luni, nu ca la noi, câteva ore. Am văzut la televizor un hotel de gheaţă în care turiştii dorm fără nicio problemă. Eu de ce n-aş putea? Degeaba încercară Maia şi Şteffy să-l convingă că nu e o idee bună. Dani era decis să-şi probeze noua casă. Ba mai mult, îi rugă pe cei doi ca, în numele prieteniei dintre ei, să-l mai ajute cu ceva. În cazul în care doamna învăţătoare îi observă lipsa, ei să-i spună că e în camera lui şi nu va servi cina, fiind foarte obosit. Şteffy şi Maia se depărtară puţin, apoi, fără ca Dani să observe, se ascunseră după nişte copaci, curioşi să vadă cum se descurcă prietenul lor eschimos. Zgribulit, Dani intră în iglu şi încercă să se aşeze comod. Uşor de zis... Spre deosebire de eschimoşi, el n-avea blănuri de focă, nici haine atât de călduroase, iar locul era atât de strâmt, încât avea impresia că se sufocă. În timp ce se foia, încercând să-şi găsească locul, privi afară şi văzu că se întunecase de-a binelea. Deşi nu era departe de cabană, frica începu să-i dea târcoale. „I-auzi, îşi zise, urlă un câine în depărtare. Dar dacă e lup şi nu câine? Cum ar fi să mă atace lupii? Nu, mai bine nu mă gândesc la asta... O să ies puţin ca să fac câteva genuflexiuni, poate aşa mă încălzesc. Dar dacă mă văd lupii? Sau urşii... Mai ştii că nu sunt şi din ăştia, că doar suntem la munte? Offf, şi ce foame m-a luat! Aş mânca şi broccoli sau mai ştiu eu ce legumă din aia ciudată la care mă strâmb de obicei. Măcar dacă-mi luam un sandviş cu mine.. sau nişte ceai cald...” În timp ce se gândea aşa, un câine începu să urle prelung chiar în spatele „căsuţei” lui. Îngrozit, Dani ţâşni afară din iglu şi nu se mai opri decât în holul cabanei. – Dani, ce-i cu tine? îl întrebă învăţătoarea. Pari speriat şi îngheţat. Şi uite cum gâfâi... – Am ieşit să mă plimb puţin şi... ce credeţi? M-am întâlnit cu un lup. Era mare, fioros, cu ochii ca două fulgere şi cu nişte colţi... A vrut să mă atace, dar nici eu nu m-am lăsat. M-am repezit hotărât spre el, am aruncat cu bulgări şi a fugit mâncând pământul. L-am alergat până la capătul străzii, ca să mă asigur că a plecat. Nu cred că mai vine vreodată pe aici. Copiii zâmbiră amuzaţi, la fel şi învăţătoarea, dar nimeni nu îndrăzni să-l contrazică. Între timp, în hol intrară Maia cu Şteffy, însoţiţi de un pui de câine-lup. – Al cui e câinele? întrebă Dani, mângâindu-l pe frunte. – Îl cheamă Lord şi este căţelul administratorului, spuse Şteffy cu voce tare, după care adăugă în şoaptă: El e lupul cel fioros care te-a făcut să-ţi abandonezi căsuţa de zăpadă. Dar stai liniştit, rămâne între noi. N-o să mai spunem nimănui. Important e că te-ai hotărât să ieşi de acolo înainte să te îmbolnăveşti. – Ei, asta e, spuse Dani ruşinat. N-am reuşit să dorm în iglu, dar măcar l-am construit. Chiar şi aşa, pot să spun că am fost eschimos pentru o oră.

5


în societate

Prizoniera din copac 5

D

upă o zi de şcoală, Maia şi Şteffy se întorc acasă. Chiar când se apropie de blocul lor, aud sirene şi văd cum o maşină de pompieri opreşte la câţiva metri în faţa lor. – Să nu-mi spui că e incendiu! se sperie Maia. Oare unde arde? – Ce palpitant! tresare Şteffy. N-am văzut niciodată o operaţiune de salvare. Pompierii sar din maşină, scot scă­rile şi se apropie de... un copac înalt. Nedumeriţi, cei doi copii privesc în sus. În vârful copacului, o pisicuţă speriată şi îngheţată de frig miaună cu voce stinsă. „A speriat-o un câine, le explică o bătrânică. Am tot încercat să o chem de acolo, dar degeaba.” După ce sal­vează pisicuţa, pompierii îşi strâng scările şi pleacă grăbiţi spre alt caz. – N-am crezut niciodată că pompierii se pot deplasa pentru atâta lucru, spu­ne Maia. Ce frumos din partea lor că le pasă şi de animale! – Aceasta este meseria lor, spune bătrânica, mângâind pisica încă spe­riată. Ei intervin de fiecare dată când e nevoie să salveze oameni, animale sau case, când izbucneşte un incendiu sau se produc explozii sau accidente. – Mi-ar plăcea să fiu ca ei, spune Şteffy. E o meserie riscantă, dar nobilă.

Pentru a ne salva, pompierii îşi riscă ..........

IN

FLOR

F1 F2

ALIN

6

F3

A

HORI

2

Furtunurile pompierilor s-au încurcat foarte tare. Ajută-i să le descurce.


în societate De cine s-a speriat pisica?

13

1

4

ştiai că

SEPTEMBRIE

?

În România, Ziua Pompierilor este sărbătorită în data de 13 septembrie. Răspunsuri: 1. Curaj, condiţie fizică bună, spirit de sacrificiu; 2. Alin-F1, Horia-F2, Florin-F3; 3. De un câine; 4. a, c, d; 5. Viaţa.

3

Încercuieşte calităţile de care ai nevoie ca să fii pompier: comoditate, egoism, curaj, n ehotărâre, condiţie fizică bună, ureche muzicală, spirit de sacrificiu.

Încercuieşte răspunsurile corecte. Pompierii intervin atunci când are loc: a. un incendiu; b. o zi de naştere; c. un accident rutier; d. o scurgere de substanţe periculoase; e. o petrecere.

!

SFAT Nu suna niciodată la 112

doar pentru a te amuza! Gândeşte-te că, în timp ce tu te joci, cineva are cu adevărat nevoie de ajutor.

7


Joc de societate

8

Regulile jocului sunt simple: 1. Fiecare jucător are câte 9 jetoane, pe care le aşază pe rând în punctele marcate de pe tablă. 2. După această etapă, în ordinea deja stabilită, fiecare jucător îşi mută câte un jeton, dintr-un punct al tablei într-un punct învecinat (legat printr-o linie) care este liber. 3. Când un jucător reuşeşte o linie de 3 jetoane, anunţă că a făcut „o moară” şi are dreptul să elimine un jeton al adversarului, care nu face parte dintr-o moară.


Joc de societate

4. Cel care rămâne cu 3 jetoane pe tablă are dreptul să sară cu câte unul în oricare punct liber doreşte. Pierde jucătorul care a rămas cu 2 jetoane sau cel care nu-şi poate muta niciuna dintre piese, adică este blocat. Distracţie plăcută! Jetoanele şi Tabela de Punctaj se decupează de pe coperta revistei.

9


Lumea în patru labe

Panda

Unde trăieşte?

T

răieşte solitar în pădurile şi zonele mun­toase din sud-vestul Chinei. Este activ tot timpul anului, dar se mişcă foarte încet, fiind lipsit de energie din cauza hranei să­ răcăcioase.

10


Lumea în patru labe

C

Cum arată?

orpul este acoperit cu blană albă, mai puţin zona din jurul ochilor, urechile, labe le şi umerii, care su nt de culoare neagră. Faţa este rotu ndă, la fel şi urechile. Blana este groasă, pentru a-l putea apăra de frig. La maturitate, m asculii pot măsura 150–180 de centimetri în înălţime şi pot cântăr i până la 150 de kg, în timp ce femelele câ ntăresc în jur de 80–1 20 de kg.

Ce mănâncă?

S

e lume c p c u d iul a le emele naştere, pu a L i. n a 3 2– ea dată la de ând mărim v a , lb a t omple apar abia re g este orb, c e n le ter. Pete unui hams vin tămână. an, puii de după o săp n u e d e bin După mai ţi. independen

F

? ştiai că

? e t ş e ţ l u m n î e Cum s o âte un pui

FOTO: © photoland/age fotostock

e hrăneşte în general cu frunze şi muguri de bambus şi foarte rar cu bulbi sau rădăcini de plan­ te, flori sălbatice, ouă, peşti sau mamifere mici. Pentru că bambusul nu este o hrană consistentă, panda are nevoie de 30 de kg de bambus pe zi, ceea ce înseamnă că cea mai mare parte a zilei şi-o petrece mâncând. Noaptea se odih­ neşte în arbori înalţi sau în peşteri.

 Datorită hranei pe care o consumă, i se spune şi ursul de bambus.  Ursul panda este simbolul speciilor aflate pe cale de dispariţie.  Deşi este un animal mare, panda este foarte jucăuş şi îi place să facă tumbe.  Panda are un fel de al şaselea deget, care-l ajută să prindă mai uşor tulpinile de bambus.  Trăieşte în jur de 20 de ani.

11


FOTO: © photoland/corbis images

Xavier HERNÁNDEZ


FOTO: © Shutterstock.com - 11374684

Nu-i aşa că sunt în formă?


Hai să ne jucăm!

1

Dezleagă mesajul cu ajutorul codului următor:

e

iar

es

de

lu

te

fe

ri

bru

a

2

Cu ajutorul literelor care sunt deja scrise, completează rebusul alăturat cu următoarele cuvinte:

îngheţ zăpadă vifor nămeţi derdeluş patinoar iglu

14


Hai să ne jucăm!

Răspunsuri: 1. Februarie este lună de iarnă; 4. D.

3

Ajută-l pe Şteffy să-l prindă din urmă pe Dani. Atenţie, Şteffy poate să meargă doar pe căsuţele cu fulgi de zăpadă.

A

4

B

C

D

Găseşte urma identică cu cea dată.

15


Ştiinţe

Focul din mijlocul furtunii

U

neori, în timpul furtunilor, atunci când se creează o tensiune electrică între nor şi pământ sau între straturile aceluiaşi nor, se produc descărcări electrice, numite trăsnete. Trăsnetul este însoţit de o lumină, numită fulger, şi de un zgomot puternic, numit tunet. În unele situaţii, trăsnetul provoacă incendii şi pagube. Pentru a te feri de trăsnete, nu te adăposti niciodată în timpul unei furtuni sub copaci înalţi, în zone mlăştinoase, pe lacuri, dealuri, munţi sau sub poduri, antene şi schele. Te poţi adăposti în clădiri, mai ales dacă acestea sunt dotate cu paratrăsnet, în maşini, cu ferestrele bine închise, sau, dacă eşti în natură, în văi sau în râpe.

2

Completează spaţiile libere: Ieri, în timpul furtunii, am văzut cum un _________ a brăzdat cerul şi am auzit un _________ puternic.

3

16

1

Focul arde bine în prezenţa: A. apei; B. aerului; C. nisipului; D. aburului.

Unde e bine să te adăposteşti în timpul unei furtuni? a. sub masă; b. sub un copac înalt; c. în casă; d. pe vârful unui munte; e. într-o râpă.


Ştiinţe

Prietenii şi duşmanii focului

tă să atingi oate şi tu ai vrut vreoda abţinut, ai o flacără. Dacă te-ai nu, ai aflat scăpat teafăr, iar dacă că te joci cu pe propria piele că, da aprinde un focul, te arzi. Pentru a eriale sau foc, este nevoie de mat rind uşor substanţe care se ap e uscate, – lemn, hârtie, paie, alg de o sursă gaz, benzină etc. – şi it, brichetă de căldură – chibr zultată prin sau chiar scânteia re . Focul arde ciocnirea a două pietre lui, de aceea, bine în prezenţa aeru foc de tabără, atunci când se face un lemnele să nu fie trebuie avut grijă ca t focul să se „sufoce” îngrămădite, astfel încâ celor lăsăm aceasta în grija i şi să se stingă. Dar să strângând lemnele. Ce r to contact aju e ar m de fi m stingătoare. Intrând în din a mai mari, noi vo um sp şi l ipu nis obiectul care i ai focului sunt apa, ului. Aburul înconjoară mai cunoscuţi duşman ur ab iţia ar ap şi rii că la stingerea flă e. cu focul, acestea duc t, şi astfel focul se sting ra cu lui ru ae l su ce ac arde, împiedicând

P

ştiai că

?

 Descoperirea

focului a fost una dintre cele mai mari descoperiri ale omenirii.  Trăsnetele de pe alte planete sunt de 80 de ori mai rare decât cele de pe Pământ, dar de 100 de ori mai puternice.

Şi tu poţi...

Răspunsuri: 1. B; 2. Fulger, tunet; 3. c, e.

Împreună cu familia sau cu doamna învăţătoare şi cu colegii, realizează un plan de evacuare în caz de incendiu pentru clasa, respectiv casa ta şi afişează-l pe perete, într-un loc vizibil. Pentru a şti ce trebuie să faci în cazul unui incendiu, puteţi face chiar şi o simulare.

17


Politeţe

1 2

De ce s-a ars

Dani?

Câte gogoşi sunt pe tavă

Graba strică treaba

3

el puţin c e n u p S erb un prov ăbdare. despre r

Î

n drum spre parc, Maia, Dani şi Şteffy au trecut pe lângă o gogoşerie şi n-au putut rezista tentaţiei. După ce le-a urat „Poftă bună”, vânzătoarea i-a avertizat că gogoşile sunt încă fierbinţi. Ca şi când n-ar fi auzit-o, Dani a muşcat cu poftă din gogoaşă. Imediat după aceea, faţa i s-a înroşit, iar bunătatea de gogoaşă i-a căzut pe trotuar. Curios, Bisqit s-a apropiat de ea, a mirosit-o, după care s-a retras indiferent. „Vezi dacă n-ai răbdare? l-a mustrat Şteffy. Era de aşteptat. Hai că-ţi iau eu altă gogoaşă, ca să-ţi treacă supărarea.” Apoi, cei trei prieteni s-au aşezat pe o bancă şi şi-au savurat gogoşile pe îndelete, bineînţeles, după ce s-au asigurat că nu mai sunt fierbinţi. – N-a minţit cine a zis că „Graba strică treaba.”, a zis Dani. După ce că am scăpat gogoaşa pe jos, m-am ars atât de tare, încât celei de-a doua nici nu i-am mai simţit gustul. – Ştii ce mi se pare amuzant? a zis Maia. Că până şi Bisqit şi-a dat seama că e fierbinte şi nu s-a atins de ea. Probabil s-o fi ars şi el vreodată şi a învăţat lecţia.

♦ Cine se fr ige cu ciorbă sufl ă şi în iaurt.

Răspunsuri: 1. Pentru că n-a avut răbdare să aştepte ca gogoaşa să se răcească; 2. 6; 3. Cu răbdarea treci şi marea.

18

Proverb:


Povestioare cu tâlc

Cioara şi urciorul adaptare după Esop

O

cioară, foarte însetată, găsi un urcior care fusese odată plin cu apă, dar în care acum mai erau doar câteva picături. Îşi băgă capul în urcior, însă nu reuşi nicicum să ajungă la apă şi aproape că se dădu bătută. Apoi o străfulgeră un gând: luă o pietricică şi-o aruncă în urcior, apoi încă una şi încă una până când văzu că apa se ridică. După ce mai aruncă încă vreo câteva pietricele, putu în sfârşit să-şi potolească setea.

Morala: Cu răbdarea ajungi departe.

19


Benzi desenate

� r u a e d „ Trenul

20


Benzi desenate

21


Porţia de râs

Copii veseli,

copii isteţi

– Câţi ani trăieşte o vrăbiuţă? – Depinde de pisică.

– Victor, învăţătoarea mi-a telefonat că mergi cu temele nefăcute, administratorul mi-a telefonat că ai spart geamul, colegul tău mi-a telefonat că l-ai bătut. Spune-mi, ce-i de făcut? – Tăticule, desfiinţează telefonul!

22

E

E

E

E

E

– Maria, te rog spune-mi data naşterii! – 25 mai. – În ce an? – În fiecare an.

E

E

E

– Mihai, ce animal poate sări mai sus decât casa? – Toate, doamna învăţătoare, deoarece casa nu sare.


Redacţia îşi rezervă dreptul de a folosi materialele primite fără nicio obligaţie faţă de autori.

!

ATENŢIE, COPII! Treceţi pe plic, citeţ, următoarea adresă: S. C. Norand S. R. L., O. P. 2, C. P. 210, Târgu Mureş,

cod: 540147.

Mult succes!

19

19 TA L O N D E C O N C U R S

Trimite toate taloanele de concurs la care doreşti să participi, într-un singur plic! Completează taloanele citeţ, cu majuscule! ATENŢIE la data limită a poştei: 5 martie! Numai taloanele originale, decupate din revistă, participă la concurs! Câştigătorii vor fi anunţaţi în numărul 21 al revistei noastre. Premiile se acordă prin tragere la sorţi şi vor fi expediate prin poştă.

TA L O N D E C O N C U R S

Câştigă cu

!

Răspunde la întrebări! Decupează talonul, completează-l cu datele tale personale şi trimite-l pe adresa redacţiei. Alege ce-ţi doreşti cel mai mult şi vei participa astfel la tragerea la sorţi! Răspunsurile la întrebări le afli citind revista!

întrebări: 1. De cine s-a speriat pisica? Răspuns: ......................................................................... 2. De ce s-a ars Dani? Răspuns: ......................................................................... 3. Cum i se mai spune ursului panda? Răspuns: .........................................................................

10×

JOC TRIDIMENSIONAL MAŞINUŢĂ TELEGHIDATĂ LEGO City păpuşă BARBIE CARTE

Jucăriile şi cărţile din imagini sunt cu titlu de prezentare!

Numele ..................................................................................................................................................................... Localitatea ....................................................................................................... str. ................................................ ................................................. nr. ....... bl. ........ sc. ....... et. ..... ap. ...... sector/judeţ ................................ cod ............................... e-mail ........................................... Şcoala .................................................................... ............................................................................ Clasa ........ vârsta ...... Telefon ...............................................

Nu uita să alegi ce-ţi doreşti cel mai mult, bifând căsuţa corespunzătoare!

Regulamentul concursurilor

Câştigătorii concursului din numărul 17:

Spinean Deian, Reşiţa, Şc. Gen. Nr. 12 (lego); Drăguţ Ovidiu, Bârlad, Şc. Gen. Nr. 2 „Vasile Pârvan” (maŞinuŢa); Cojocaru Bianca-Nicoleta, Costuleni, Şc. Gen. Costuleni (joc 3d); Dan Norina-Maria, Baia de Arieş, Grup Şcolar „Lazăr Chirilă” (barbie). Câştigătorii cărţilor: Baciu Alberto-Andrei, Drobeta-Turnu Severin, Şc. Gen. „Alice Voinescu”; Patroane Radu, Lovrin, Grupul Şcolar „Romulus Paraschivoiu”; Bouleanu Claudia-Sorina, Negoeşti, Şc. Gen. Negoeşti; Savin Andreea, Oneşti, Şc. Gen. „George Călinescu”; Paşcalău Alex-Florin, Borod, Şc. Gen. Borod; Drăgan Vanessa, Fărcaşa, Grupul Şcolar Fărcaşa; Iftimie Rahela, Suceava, Şc. Gen. Nr. 10; Nicula Ştefana-Teodora, Avrig, Lic. Teoretic „Gheorghe Lazăr”; Cocoşatu Eduard-Dumitru, Târgovişte, Şc. Gen. Nr. 13 „Matei Basarab”; Gherghinoiu Vlad-Mihai, Izvoarele, Şc. Gen. „Traian Săvulescu”.

c) ştrandurile;  d) bălţile şi mlaştinile.  5. În ţara noastră, cea mai cunoscută zonă umedă este: a) Lunca Mureşului;  b) Insula Mare a Brăilei;  c) Delta Dunării;  d) Lacul Techirghiol.  6. Gâsca cu gât roşu este: a) cea mai mică dintre speciile de gâşte;  b) cea mai frumoasă dintre speciile de gâşte;  c) cea mai rară specie de gâşte;  d) cea mai mare dintre speciile de gâşte.  7. La noi în ţară iernează în zona: a) Carpaţilor;  b) Mării Negre;  c) Dunării;  d) Dobrogei.  Atenţie! Întrebările pot avea mai multe răspunsuri!

EDIŢIA A II-A

O

3

3 TALON DE CONCURS

EC EC EC EC EC EC EC EC EC EC EC EC EC EC EC EC EC EC EC EC EC EC EC EC EC EC EC EC EC EC EC EC EC EC EC EC EC EC EC EC EC EC EC EC EC EC EC EC

O CLASS ECO CLASS ECO CLASS E LASS EC C O C L A SS CO C EC O C L A SE ECO CLASS ECO CLASS ECO CLASS EC SS ECO AS O C L A SS CLASS C L AS S EC O C L A CL S ECO EC O C O CLASS ECO CLASS ECO CLASS E SS ECO LASS E LASS EC AS C O C L A SS C C L AS S L O C O CL EC O C L A C EC EC O C ASS E ECO CLASS ECO CLASS ECO CLASS EC SS ECO S LASS E S O LA S S A CO C L O C L A SS C C L AS S C O CL LASS EC O C L A C ECO EC O C ASS E EC O C E C S S O S C A L L A C S S O S E C CO CLASS EC S ECO LASS E O AS CO C LASS LASS E C L AS S O C L A SS C O CL LASS ECO C CL S ECO C E E C ASS E C O CL O C L AS EC O C LASS EC O CLASS ECO CLASS ECO CLASS E O AS ASS E S ECO CO C LASS LASS EC C O C L A SS C C C LASS L O O L ECO C AS S EC CLASS EC O C L A C EC EC O C LASS EC O CL A ECO CLASS ECO CLASS ECO CLASS EC E S S S C S O ASS LASS A E O S L C S ECO O C L AS O C L A SS C C L AS ECO C EC O C L A S EC O S EC O CLASS CL S ECO LASS EC E C S O S C A L L A C S S O E C C O E S C C S L C S S ECO LASS E ASS ECO C ECO C O LA LASS LAS C L AS S L A S S EC ECO C C O CL LASS CO C C E E O LASS EC E C A S O C S C A C L L EC O C ASS ECO CLASS O CL A SS EC LASS E EC O C O ASS SS EC ECO CLAS C O CLA LASS O C LA CLASS L O O E S C S CO C L A EC O C L A S EC O SS EC CLASS C E SS EC CLASS SS ECO O C LA ECO C SS ECO CLASS ECO CLASS ECO CLASS ECO C O LA S S A L C S C E L A S S EC S ECO L ASS E C O CL LASS C ECO O C L AS ASS E CLASS C O CL EC O C O CLASS ECO CLASS ECO CLASS E C E S S S O ASS EC A A E C SS EC C O CL A LASS C O C L A SS O C LA CL O CL A ECO C SS ECO EC O C L A SS EC CL ECO LASS EC SS EC O CLASS ECO CLASS ECO CLASS E SS ECO CLASS O C LA O LA S S LASS EC C O C L A SS O C LA SS E C C L ASS ECO C CO C E S C C E O S ECO C LASS O C L AS CLASS EC O C S ECO LASS E ECO C O ASS EC SS ECO CLASS ECO CLASS ECO CLASS ECO C L A A L S C C L S L C L L A O CL A ECO C A S S EC O ASS E SS ECO C ECO LASS EC SS EC CLASS CO C L CLASS ECO CLASS ECO CLASS ECO CLASS EC O ASS ECO CL O C LA ASS E ECO C O C L A SS CLASS ASS EC CO C L A SS EC EC O C L A LASS CL ECO O CL A SS EC O C LA ECO CLASS ECO CLASS ECO CLASS EC ECO C SS ECO O ASS SS EC SS EC O C L A SS CLASS C L ASS LASS O O E C CL S ECO C C L O E E LASS EC ASS E C O CL CLASS CO C L ECO CLASS ECO CLASS ECO CLASS EC O LA S ASS E ECO CL CO C ASS E O C L A SS CLASS C O CL LASS ASS EC CO C L A EC O C L A C ECO ASS E EC O C O CL A SS EC ECO CLASS ECO CLASS ECO CLASS EC SS ECO O ASS CO C SS EC LASS O C L A SS CLASS C L ASS LASS O CL A ECO C EC O C L A CL ECO ECO C EC O C LASS EC SS EC ECO CLASS ECO CLASS ECO CLASS EC SS ECO LASS E O ASS LASS O C LA O C L A SS CLASS C L AS S C O CL ECO C S E CL S ECO C S E O A E C S O S C E C A L L C A LASS EC C S SS ECO CLASS O CL A CO C L LASS E S ECO EC O O AS ECO CLAS SS EC C O CLA ASS E CLASS C L O L A O S C S C S E S EC O CLASS O C L AS C CO CL A E S EC O ECO CLASS ECO CLASS ECO CLASS EC SS ECO CLASS S EC ECO C O LA S S CLASS O C L A SS CLASS C L AS S ECO C LASS ECO C EC O C L A C ECO EC O C LASS LASS EC EC O C SS ECO ECO CLASS ECO CLASS ECO CLASS EC LASS E ECO C O ASS LASS C L AS S O C L A SS CLASS C O CL LASS ECO C CL EC O C L A EC O C ECO ASS E EC O C LASS EC ECO CLASS ECO CLASS ECO CLASS EC LASS E SS ECO O ASS CO C LASS O C L A SS CLASS C C L L O O L E A A C S C C S O S E S L C CO CL A E ASS E CLASS EC O C EC O C ECO CLASS ECO CLASS ECO CLASS EC SS ECO EC LASS E CO C O ASS LASS O C L A SS CLASS C L AS S LASS ECO C C O CL EC O C L A CL ECO EC O C EC O C LASS EC ASS E ECO CLASS ECO CLASS ECO CLASS EC SS ECO LASS E O LA S S LASS CO C O C L A SS CLASS C L AS S ECO C C O CL LASS EC O C L A C ECO EC O C LASS EC ASS E EC O C ECO CLASS ECO CLASS ECO CLASS EC SS ECO LASS E O ASS CO C LASS O C L A SS CLASS C L AS S C O CL L E A C E S CL S ECO C O S E O ASS E CLASS C O CL CLASS EC O C ECO CLASS ECO CLASS ECO CLASS EC O LA S EC ASS E ECO CL CO C LASS O C L A SS CLASS C O CL LASS ASS EC ECO C EC O C L A C ECO ASS E EC O C LASS EC O CL A ECO CLASS ECO CLASS ECO CLASS EC SS ECO O ASS CO C SS EC LASS O C L A SS CLASS C L ASS LASS O CL A ECO C EC O C L A CL ECO ECO C EC O C LASS EC SS EC ECO CLASS ECO CLASS ECO CLASS EC SS ECO LASS E O LA S S LASS O C LA O C L A SS CLASS C L ASS C O CL ECO C E S C C ECO S E O A C C E L O S E C S S O L S CLASS ECO CLAS ASS EC CO C L ASS EC S ECO CLASS ECO CLA O AS S ECO CLA O C L AS ASS E ECO C CLASS C L AS S S EC O CO C L A S ECO CL S EC O LASS ECO CLASS SS EC CLASS ECO CLASS ECO CLASS ECO CLASS EC ECO C O ASS CLASS ECO CL ECO C O C L A SS CLASS LASS ECO C ASS EC EC O C L A LASS CL ECO EC O C LASS EC O CL A ECO CLASS ECO CLASS ECO CLASS EC ECO C SS ECO O ASS LASS SS EC O C L A SS CLASS C L ASS LASS ECO C O CL A E CL S ECO C O E E L E C S O S C C A C ASS EC L L C A C S S S O L O E O CO CLASS EC ASS EC S ECO CLASS CLASS O LA S LASS EC O C L AS O C L A SS ECO C C L AS E C CO C O E S C C E C S EC O ECO C LASS O C L AS LASS EC ECO CLASS ECO CLASS ECO CLASS EC S ECO LASS E ECO C O ASS CLASS O C L A SS CLASS C L ASS C O CL LASS ECO C CL EC O C L A ECO C ECO ASS E EC O C LASS EC ECO CLASS ECO CLASS ECO CLASS EC SS ECO LASS E O ASS CO C LASS O C L A SS CLASS C L ASS C O CL LASS ECO C EC O C L A CL ECO EC O C ASS E EC O C LASS EC ECO CLASS ECO CLASS ECO CLASS EC SS ECO LASS E O ASS CO C LASS O C L A SS CLASS C L ASS LASS C O CL E C E O CL S ECO C C O E EC O C ASS E LASS EC CO CL CLASS O CLASS ECO CLASS ECO CLASS E O LA S ASS E ECO CL CO C LASS LASS EC C O C L A SS C O C L E A O ASS E CO C L A SS EC O EC O C L A CLASS C EC SS EC CO C L CLASS SS ECO ECO CLASS ECO CLASS ECO CLASS EC E O ASS S C S A O A L SS EC ECO C C L ASS O C L A SS C C L AS CL O C L AS EC O C L A S EC O LASS EC O C ECO S EC ECO CLASS ECO CLASS ECO CLASS EC LASS E ECO C SS ECO O ASS CLASS O C L A SS CLASS C O CL C L ASS LASS ECO C E CL S ECO C A E O E L S E C S O CLASS ECO CLAS CO CL CO C L CLASS ASS EC S ECO ECO CLAS O AS ASS E S EC O C L A ECO CL ASS E CLASS C L AS L O C S A C O S C S O C L AS EC O C L A S EC O S EC O CLASS C E S EC SS ECO CLASS CLASS E SS ECO CLASS ECO CLASS ECO CLASS ECO C O LA S S A C L O C C L ASS ECO C C L AS L A S S EC ECO C C ECO S EC O EC O C LASS O C L AS LASS EC ECO CLASS ECO CLASS ECO CLASS EC S ECO LASS E ECO C O ASS CLASS O CLASS CLASS C L ASS C O CL LASS ECO C EC O C L A CL ECO EC O C ASS E EC O C LASS EC O CLASS ECO CLASS ECO CLASS E SS ECO LASS E O LA S S CO C LASS EC LASS CO CLASS C L ASS C L O E A CO C C E S C C C E O S EC O LASS EC O C O CLAS CLASS ECO CLASS ECO CLASS ECO CLASS EC S EC O LASS E ECO C O ASS EC CLASS O CLASS CLASS C L ASS C O CL LASS ECO C EC O C L A CL ECO EC O C ASS E EC O C LASS EC ECO CLASS ECO CLASS ECO CLASS EC SS ECO LASS E O LA S S CO C LASS O CLASS CLASS C L ASS C O CL LASS ECO C EC O C L A C ECO EC O C ASS E EC O C LASS EC O CLASS ECO CLASS ECO CLASS E SS ECO LASS E O ASS CO C LASS LASS EC CO CLASS C L ASS C O CL LASS E C CL S ECO C O E E C A C C O CLAS EC O C LASS EC SS EC O CL A ECO CLASS ECO CLASS ECO CLASS EC O AS S EC O SS EC LASS O C LA O CLASS CLASS C L ASS O CL A ECO C SS EC EC O C L A CL ECO EC O C LASS EC SS EC O C LA ECO CLASS ECO CLASS ECO CLASS EC SS ECO LASS E O ASS O C LA SS EC O CLASS CLASS C L ASS C O CL SS EC O CLAS EC O C L A CL ECO EC O C ASS E O CLASS ECO CLASS ECO CLASS E O C LA S EC SS ECO LASS E O LA S S CO C LASS EC CO CLASS SS EC C L ASS C O CL LASS CO C O E C C E C E O LASS EC A C C E O CL A SS EC LASS E CO CL O ASS SS EC C O CLA O C LA ASS E L O S C S EC O SS EC CLASS C O CLAS CLASS O C LA S EC ECO C O S ECO C S ECO LASS LASS CLASS EC O C ECO C EC LASS LASS ECO C EC O C LASS EC LASS ECO C LASS EC

EC EC EC EC EC EC EC EC EC EC EC EC EC EC EC EC EC EC EC EC EC EC EC EC EC EC EC EC EC EC EC EC EC EC EC EC EC EC EC EC EC EC EC EC EC EC EC EC

O CLASS ECO CLASS ECO CLASS E LASS EC C O C L A SS CO C EC O C L A SE ECO CLASS ECO CLASS ECO CLASS EC SS ECO AS CLASS O C L A SS CLASS EC O C L A CL S ECO EC O C ECO CLASS ECO CLASS ECO CLASS EC SS ECO LASS E AS O C L A SS CLASS CLASS L O C O CL C EC O C L A C E EC O C ASS E O SS ECO LASS E SS ECO CLASS ECO CLASS ECO CLASS ECO C O LA S S A CO C L C EC CLASS L A S S EC C O CL LASS C ECO EC O C O C L AS SS O ASS E EC O C E C S O S C A L L A C S S O E C C O E S LASS E O ASS C S L E A CO C SS E C O C L C O CLA LASS CL A E C LAS C O CL LASS ECO C A S S EC O S S EC O CL S ECO C ECO ASS O ASS E EC O C LASS EC E C S O S C A C L L A C S S ECO CLASS LASS E CLASS AS S ECO O AS CO C LASS O CLASS EC CL EC O C L A S C O CLA EC ECO C CLASS ECO CL O S L L S O E A A O L C C C S L C O A C S S E S S C S O E S E S L C CO C L A E ASS E CLASS EC O C EC O C ECO CLASS ECO CLASS ECO CLASS EC L AS E CO SS ECO L AS S ECO CLAS LASS E CO C O ASS LASS O C L A SS CLASS OC S ECO CLASS ECO CLASS ECO C CLASS LASS ECO C C O CL S EC O C L A CL ECO EC O C EC O C S EC LASS EC ASS E ECO CLASS ECO CLASS ECO CLASS EC L AS CO SS ECO LASS E CL A S O LA S S LASS O CLASS EC CO C O C L A SS CLASS OC CLASS ECO C C O CL O CLASS ECO CLASS ECO LASS SE EC O C L A C ECO EC O C S EC LASS EC ASS E EC O C ECO CLASS ECO CLASS ECO CLASS EC SS ECO LASS E L AS E CO O ASS CL A S O CLASS EC CO C LASS CLASS O C L A SS CLASS C O CL OC O CLASS ECO CLASS ECO L E A C S C E S CL S ECO C O E S E O ASS E CLASS CO CL CLASS EC O C S O CLASS ECO CLASS ECO CLASS E L AS E CO O LA S ECO CLAS ASS E ECO CL CO C CL A S LASS EC LASS C C O C L A SS C O C E O C O S S L A E S O C ECO C ASS E O CLASS ECO CLA S S EC O C S EC O C L A CLASS C EC LASS EC CO C L AS CO SS E CLASS SS ECO A L E SS ECO CLASS ECO CLASS ECO CLASS ECO C O ASS L A C C L O C O A C O C E LASS ECO CLASS ECO CLASS EC SS E C ECO C C L AS S C L AS L A S S EC CL S ECO O CLAS ECO ASS O S EC O LASS O C L AS EC O C E C S O S C A L L A C S S S O E C C S O E C S S A L S S L A E L S O LA L SS E C O C L ECO CLAS ASS E CLASS ECO CL CO C C CLA EC A S S EC O S ECO CLASS ECO CLASS ECO C C O CL LASS AS S EC ECO C CO C ECO SS O ASS E CLASS EC O C LASS EC O CL A SS E O CLASS ECO CLASS ECO CLASS E O ASS ECO CL CO C SS EC LASS O CLASS EC CL A E C O CL A LASS EC C O C L A SS C C E L O S L A S O O E A A O L S C C C L S C O A C S E S S S C C C O CLAS E EC O C L A S EC O LASS EC O C E S ECO CL LASS E ECO C L AS E CO SS ECO O ASS L AS S C SS ECO CLASS ECO CLASS ECO CLASS ECO C C L A C A O L C S C A E S S ECO C O CL O S ECO CLASS ECO CLASS C L AS S LASS L A S S EC CL ECO SS O ASS E CLASS EC O C O C L AS EC O C S EC LASS ECO CLASS ECO CLAS C A S O C A E L L S E C S L C S C O ASS C A L O CLASS EC S EC O C L A EC O C L C O C LA ASS E SS EC CLA O CLASS ECO CLASS ECO CO S S EC O AS S EC SE CO C L A O CL A SS EC CL ECO CLASS SS E SS EC O CL A SS ECO O C LA ECO CLASS ECO CLASS ECO CLASS EC L AS CO O LA S S EC O C L SS EC O CL A CLASS ECO CL O C LA SS E C O C L A SS CLASS OC AS S EC ASS ECO CLASS EC O CL A O CLAS SE EC O C L A SS EC C ECO S EC O CL A SS EC O CLASS ECO CLASS ECO CLASS E S ECO CL SS ECO O C LA L AS E CO O ASS CL A S S O LASS EC C O C C O C L A SS S A C E S S S E C S C L E S S C L C O A O O CLASS ECO CL LASS AS S EC O CL A ECO C S EC O C L A C EC EC O C S EC LASS EC SS EC O CL A ECO CLASS ECO CLASS ECO CLASS EC SS ECO L AS E CO O ASS CL A S SS EC LASS O CLASS EC O C LA O C L A SS CLASS CLASS OC O CL A ECO C O CLASS ECO CLASS ECO S SS EC EC O C L A CL ECO EC O C S EC LASS EC SS EC ECO CLASS ECO CLASS ECO CLASS EC O C LA SS ECO L AS E CO LASS E O ASS CL A S O CLASS EC O C LA O C L A SS CLASS SS E C CLASS OC C O CL O CLASS ECO CLASS ECO SS EC EC O C L A O CLAS CL ECO EC O C SS ASS E S EC ECO CLASS ECO CLASS ECO CLASS EC O C LA SS ECO S ECO CL LASS E O LA S S CO C CL A S CL A E C O O O C L A SS CLASS C S A C E S S O S O S L C E L S A C E A O O L A C C CLASS ECO C S S EC O CO C L A S EC O C L A SS EC CLASS C E E AS CO SS ECO CLASS SS ECO O C LA AS S ECO CLASS ECO CLASS ECO CLASS EC L E L O ASS S C C S A C O O C L L C E ASS ECO CLASS ECO CLASS E SS E C ECO C CLASS O C L A SS C C L AS CL O CLAS ECO ASS O EC O C L A S EC O LASS EC O C ECO S ECO CL AS S ECO CLASS ECO CLASS ECO CLASS EC LASS E ECO C L SS ECO O ASS CLASS EC O C L A SS CLASS ASS ECO CLASS ECO CLASS ECO CL C O CL OC CLASS LASS ECO C EC O C L A CL ECO SS O ASS E EC O C EC O C S EC LASS EC ECO CLASS ECO CLASS ECO CLASS EC SS ECO LASS E CO C O ASS CL A S LASS O CLASS EC CL A E C O C L A SS CLASS CLASS LASS ECO C C O CL O CLASS ECO CLASS ECO ECO ASS O EC O C L A CL ECO EC O C EC O C LASS EC ASS E L SS ECO L AS S L SS ECO CLASS ECO CLASS ECO CLASS ECO C C O LA S S A L O A C C A S O L C O L C S S C A E S EC S O S CLASS ECO C C L AS ECO CLASS ECO CLASS L A S S EC ECO C C ECO S EC O EC O C LASS O C L AS S EC LASS EC SS O S O CLASS ECO CLASS ECO CLASS E C A A E L S S L L E S O ASS C A O C E A CO C SS EC C O CLA O CLASS ECO CL LASS C C O C L A SS CL EC LASS O CL A ASS ECO CLASS EC ECO C S S EC O EC O C L A CL ECO ECO ASS O EC O C LASS EC SS EC O CLASS ECO CLASS ECO CLASS E CLASS SS ECO AS S O LA S S LASS EC LASS O CLASS EC CL C O C L A SS O C LA EC C O CL C L AS S ECO C E O S S E A O CO C L C C C S L C O A E C S S E S C C E O E S EC O LASS EC O C O C L AS CLASS O CLASS ECO CLASS ECO CLASS E S ECO LASS E L AS E CO ECO C O ASS L AS S ECO CLAS CLASS C LASS EC C C O C L A SS C O C C E L O O L C S S L AS S EC ECO CLASS ECO CLAS O CL A ECO C ASS E EC O C L A C EC SS O S EC LASS EC SS EC O CL A CO C L ECO CLASS ECO CLASS ECO CLASS EC SS ECO O LA S S CL A S SS EC O CLASS EC CL A E C O C LA ASS E O C L A SS CLASS C L AS S O CL A O CLASS ECO CLASS ECO CO C L A EC O C L A SS EC C ECO ECO ASS O EC O C S S E C S S O S C A L L A C S S S S S O E S O C C S A O C L ASS E C E S ECO LASS E L ECO C O AS L ECO CLAS CLASS C C L AS S O C L A SS CLASS C O CL OC S ECO CLASS ECO CLASS ECO C LASS ECO C SE CL EC O C L A EC O C ECO ASS E EC O C S EC LASS EC ECO CLASS ECO CLASS ECO CLASS EC LASS E L AS E CO SS ECO O ASS CO C CL A S LASS O CLASS EC O C L A SS CLASS C O CL OC C L AS S LASS ECO C O CLASS ECO CLASS ECO S EC O C L A CL ECO ASS E EC O C EC O C S EC LASS EC ECO CLASS ECO CLASS ECO CLASS EC L AS E CO SS ECO LASS E CO C O ASS CL A S LASS O CLASS EC O C L A SS CLASS OC C L AS S LASS ECO C C O CL O CLASS ECO CLASS ECO EC O C L A CL S ECO SS O EC O C EC O C S EC L E C A S O S C A A L L A C S S A S S S O E C C S A S O E L S C L E S L S S L A E C C O LA SS E C O C L ASS E LASS O CLASS EC EC O C L C CO C CLAS OC ECO C A S S EC O C O CL O CLASS ECO CLASS ECO LASS AS S EC SE C ECO S EC LASS EC ASS E CLASS EC O C O CL A ECO CLASS ECO CLASS ECO CLASS EC L AS E CO O ASS CL A S O CLASS EC ECO CL CO C SS EC LASS O C L A SS CLASS OC O CLASS ECO CLASS ECO LASS AS S EC O CL A ECO C S CL EC O C L A ECO EC O C S EC LASS EC SS EC O CL A ECO CLASS ECO CLASS ECO CLASS EC SS ECO L AS E CO O ASS CL A S SS EC LASS O CLASS EC O C LA O C L A SS CLASS C L ASS OC O CL A ECO C O CLASS ECO CLASS ECO SS EC EC O C L A CL ECO SS O EC O C S EC LASS EC SS EC LASS ECO CLASS ECO CLAS C O A S C O E A S L S L S L C S C O ASS A C S EC O C L A ECO CL LASS O CLASS EC O C LA SS EC E CLA OC ECO C S S EC O O CLASS ECO CLASS ECO ASS EC O CL A SS EC CL ECO SS O S EC LASS EC CLASS SS EC O CL A O C LA ECO CLASS ECO CLASS ECO CLASS EC O LA S S CL A S ECO CL C O CLASS EC CL A SS EC O C LA O C L A SS CLASS SS E C O CLASS ECO CLASS ECO ASS EC O CL A EC O C L A O CLAS SS EC ECO ASS E O C ECO O CL A SS EC S ECO CL AS S SS ECO O C LA ECO CLASS ECO CLASS ECO CLASS EC O ASS C SS EC CL O C LA ASS ECO CLASS ECO CLASS ECO CL SS E C C L ASS O C L A SS CLASS O CL A CO SE SS EC CL O CLAS EC O C L A EC O C ECO SS EC SS E AS CO O CLASS ECO CLASS ECO CLASS E O C S A E L L S O ASS L E S A C S C S C S L O E A C O S ECO ASS E C O CLA O CLASS ECO CL C O C L A SS E CL C L AS CO C L A ASS ECO CLASS EC CLASS SS EC O ECO ASS O S EC O EC O C L A CL S ECO S E C S O S C A L L A C S S S O S E C C S ECO CL A O C L ASS E C E L ECO C CLASS SS ECO CLASS O AS EC O C L A SS CLASS ASS ECO CLASS ECO CLASS ECO CL OC ECO C C L ASS LASS E C S C O E E CL S ECO C S C LASS O C L AS EC O C EC O C S LASS EC ECO CLASS ECO CLASS ECO CLASS EC LA S ECO LASS E ECO C CL A S O LA S LASS O CLASS EC CO O C L A SS CLASS OC C L ASS ECO C C O CL O CLASS ECO CLASS ECO LASS SE EC O C L A C ECO EC O C S EC LASS EC ASS E EC O C ECO CLASS ECO CLASS ECO CLASS EC SS ECO LASS E L AS E CO O ASS CL A S O CLASS EC CO C LASS O CLASS CLASS C L ASS C O CL OC O CLASS ECO CLASS ECO LASS ECO C S EC O C L A CL ECO EC O C ASS E EC O C S EC LASS EC O CLASS ECO CLASS ECO CLASS E SS ECO LASS E L AS E CO O LA S S CO C CL A S LASS EC LASS O CLASS EC CO CLASS C L ASS C O CL OC LASS SS ECO E A O CO C L C C C S L C O A E C S E S C C E O E E O S E C A S O C S C C A L L C E A SS ECO CLASS S LASS EC SS EC O CLA LASS E O CO C L EC O C O ASS CL A S EC O C L A S SS EC C O CLA O CLASS EC CL A E C O C LA ASS E CLASS O CL A S EC O C O CLASS ECO CLASS ECO SS EC O CO CO C L A SS EC CL ECO SS O SS EC LASS E SS E ECO CLASS ECO CLASS ECO CLASS EC SS ECO CLASS O C LA O LA S S C O CLA CL A E C O C LA O CLASS CLASS O CL A CLASS ECO CL SS E C ECO C SS EC O ASS ECO CLASS EC EC O C L A SS EC C ECO O CLAS ECO ASS O LASS O CLASS ECO CLASS ECO CLASS E CLASS SS ECO O C LA S ECO CL AS S ECO C O ASS C CL LASS EC CO CLASS SS EC ECO C C L ASS ASS ECO CLASS ECO CLASS ECO CL LASS CO SE O CL S ECO C O E E L E C S A C C O E S L S O E C S O S C A C A L L C A C S S A S S ECO CLASS LASS E SS ECO CLASS O C LA EC O ECO C O AS CL EC O C L A S C O CLA O CL A CLASS ECO CL EC SS EC ECO C CLASS LASS ASS ECO CLASS EC S EC O C SS EC O O CLAS ECO ASS O LASS CL ECO EC O C LASS E S ECO CL AS S ECO CLASS ECO CLASS ECO CLASS EC L ECO C CLASS O ASS LASS C O CLA EC O CLASS CLASS ASS ECO CLASS ECO CLASS ECO CL OC ECO C LASS ECO C SS EC O EC O C L A CL ECO SS LASS EC O C S EC LASS EC ECO CLASS ECO CLASS ECO CLASS EC SS ECO CLASS ECO C CL A S O LA S S LASS O CLASS EC CL A E C O O CLASS CLASS C L ASS ECO C ECO C O CLASS ECO CLASS ECO LASS S O ECO EC O C L A C ECO E L S L S A C A E S O S S S C S A A S C SS ECO O C LA L ECO CLAS LASS E L ECO C O AS EC SS EC S ECO CLASS ECO CLASS ECO C C L ASS C O CL OC L A C S S CL O E S EC O C ASS E CLASS EC O C LASS E L AS E CO O L AS S ECO CLAS CO C LASS C O CL OC S ECO CLASS ECO CLASS ECO C LASS ECO C S ASS E EC O C S EC LASS EC L AS E CO CO C CL A S LASS O CLASS EC OC LASS ECO C O CLASS ECO CLASS ECO SS EC O C S EC LASS EC S A A L L C LASS O CLASS EC OC ECO C O CLASS ECO CLASS ECO S EC LASS EC CL A S O CLASS EC O CLASS ECO CLASS ECO O

 

TALON

1. Şteffy vrea să meargă în vacanţă: a) la munte;  b) la mare;  c) în Delta Dunării;  d) la bunici.  2. Ce-ar dori Maia să-i aducă Şteffy din vacanţă? a) o barcă;  b) un pelican creţ;  c) o raţă;  d) o fotografie.  3. Dani, în schimb, ar prefera să primească: a) peşte;  b) vederi;  c) o undiţă;  d) o plasă pentru ţânţari.  4. În categoria zonelor umede intră: a) marea;  b) izvoarele; 

DE CONCURS EDIŢIA A II-A

Numele ........................................ Prenumele ................................................ Localitatea ....................................................... str. .......................................................................................... nr. ................ bl. ............. sc. ............. et. ........... ap. ............... sector/judeţ ........................... cod ...................... e-mail ................................................ Telefon ............................................. Şcoala ............................................................................................. Clasa ........................................ vârsta ........................... Completează citeţ, cu majuscule, talonul de concurs şi trimite-l, împreună cu compunerea ta, într-un singur plic, pe adresa redacţiei S. C. Norand S. R. L., O. P. 2, C. P. 210, Târgu Mureş, cod: 540147, până la data poştei 5 martie. Rezultatele vor fi afişate pe www.ecoclass.ro Caută-ne şi pe www.facebook.com


www.editurakreativ.ro

1999 LEI

4

50

LEI

+ imaoglainnite

autoc

4

50

LEI

+ imaoglainnite

autoc

Revistă şcolară de cultură generală şi jocuri distractive Redactor-şef: Andrei Timar

Redactor: Attila Farczádi Editor-corector: Diana Drăgan Ilustraţii: Eugenia Ilieş Gabriella Fábián Art Director: Cristina Moţoiu

Colaboratori: Aurelia Şeulean Marioara Minculescu Elena Oltean Medana Croitoru Codruţ Crososchi

Design & DTP: György Donáth-Nagy

2500 LEI

Editat de: S. C. NORAND S. R. L. O. P. 2, C. P. 210, Târgu Mureş, tel: 0748/238.740 e-mail: redactie@steffy.ro • www.steffy.ro ©Drepturile de autor pentru texte şi imagini aparţin Editurii KREATIV. Reproducerea parţială sau integrală se poate face numai cu acordul scris al editurii. Tiparul executat la INFOPRESS, Odorheiu Secuiesc I. S. S. N. 2066-7582



de la

Breloc cu lanternă

Sunt sigur că ţi s-a întâmplat şi ţie să fii în întuneric şi să găseşti cu greu gaura cheii. Nu-i aşa că e neplăcut? Nici nu vreau să-mi amin­ tesc cum a fost ultima oară când s-a ars becul de pe scara blocului şi nu reuşeam nicicum să introduc cheia în yală. Dar gata, s-a terminat! Am primit de curând un cadou de la prietenii mei, Maia şi Dani: un BRELOC CU LANTERNĂ! Pare o jucărie, dar mi-e atât de folositor, încât nici n-am cuvinte să-ţi explic. Şi, ca să nu mă bucur singur, îţi ofer şi ţie în dar un breloc exact ca al meu.

De azi înainte, ia-ţi adio de la întuneric! Lanterna ataşată brelocului îţi va fi de folos odată cu lăsarea serii, poate pe scara blocului rămasă fără lumină, în faţa uşii de la apartament sau în lift, sau poate chiar cu ocazia unor drumeţii prelungite până seara, ajutându-te să ajungi în siguranţă acasă.

Brelocul cu lanternă • reprezintă un cadou pe care îl primesc toţi cei care cumpără revista! • se poate obţine doar odată cu revista!


Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.