Romania Mare, nr. 1487

RM

17

Vineri, 12 aprilie 2019

Basarabia ºi Bucovina – douã lacrimi pe obrazul Europei Tragediile cooperativizării în Bucovina: cum a fost ucis un țăran pentru două mănunchiuri de ovăz Cooperativizarea în judeţul Suceava, precum şi în restul ţării, nu a fost lipsită de reprimarea drastică a autorităților împotriva ţăranilor care nu erau de acord cu iniţiativa comuniştilor. Dacă cei de la munte au scăpat mai uşor, ţăranii din nordul Sucevei, din apropierea oraşelor Rădăuţi şi Siret, au avut mult de pătimit în urma cooperativizării.

Calvarul prin care au trecut ţăranii în timpul cooperativizării sînt povestite de Emil Ianuș și Ion Prelipcean în lucrarea lor „Anul 1949 în județul Suceava – arestări, asasinate, deportări”. Aceștia relatează mai multe evenimente dramatice ce s-au derulat în judeţul Suceava, în localităţile Calafindeşti, Frătăuţii Noi sau Bălăceana. „Nici o gospodărie agricolă nu va putea treiera fără prezentarea carnetului de cote, iar morile nu vor măcina cerealele producătorilor decît pe bază de adeverinţă de predare a acestora”, răsuna decretul 306 din legiuirea cotelor din vara anului 1948. Acest document a iscat o mare supărare printre țăranii bucovineni. Cei din comuna Rogojeşti, în prezent așezare din judeţul Botoşani, comună situată foarte aproape de granița cu Uniunea Sovietică, au fost primii care au trecut prin calvarul cooperativizării. Pe data de 31 iulie 1949, plutonierul Vîrgolici a fost bătut de țăranii din partea locului. Peste cîteva ore, groaza a pus stăpînire pe localitate după ce Brigada Mobilă a Securității, îmbarcată în două camioane, a apărut în zonă. În noaptea de 6 spre 7 august 1949, au fost arestaţi Dumitru Boris, Vasile Ciripaniuc, Elena Caiciuc, Vasile Cozlac, Olimpia Ioaniciuc, Gheroghe Maidaniuc şi Ştefan Siminiciuc. „După ce Securitatea din Suceava i-a schingiuit, au fost pedepsiți, printr-o judecată regizată, ca agitatori. Aici, sutele de ţărani au scandat entuziasmați: Jos cu bolşevicii. Nu avem nevoie de stăpînire comunistă. Gheorghiu Dej, în faţa valului de revolte țărănești, pe 22 august avertiza că guvernarea democratică populară va strivi fără menajamente orice tentativă de grupare sau de rezistenţă faţă de politica economică şi socială luată de partid şi guvern”, a relatat co-autorul Emil Ianuș. Primitivismul comunist şi-a făcut cunoscută ,,oferta economică” şi în comuna Calafindeşti, aflată între orașele Suceava și Rădăuți. În seara zilei de 5 august 1949, Amfilochie Diaconescu, un bărbat din localitate, părinte a doi copii, revine acasă de la coasă, apucînd să ia cu el în atelaj două brațe de ovăz pentru a avea nutreț la vite. Cîțiva vecini ,,binevoitori” l-au denunțat urgent pe acesta, iar în scurtă vreme a fost întemnițat. Supărați, a doua zi, peste 200 de săteni din Calafindeşti s-au adunat în faţa postului de miliţie, revendicînd punerea în libertate a lui Amfilochie Diaconescu, aceştia apreciind că nimeni nu merită să fie închis pentru un braț de ovăz. Cum cablurile telefonice de la primărie şi miliţie au fost tăiate, moaşa comunală a fost cea care a alertat oficialitățile comuniste județene despre cele petrecute în Calafindeşti. Astfel, două camioane pline cu miliţieni şi-au făcut apariţia în localitate, pentru a disciplina masele revoltate. Cum ţăranii nu vroiau să revină la casele lor, miliţienii au deschis focul, ucigîndu-l instant pe Vasile Caciur. Chiar dacă sătenii s-au timorat şi au început să părăsescă pozițiile, dezlănțuirea cartușelor s-a năpustit asupra lor, mai multi răsculați fiind doborîți. Numărul celor uciși nu se cunoaște precis, ci doar faptul că morții au fost ,,confiscați” de miliţie din mijlocul familiilor îndoliate şi înhumați într-un loc secret. Familiile lor au fost arestate şi deportate în Dobrogea, chiar în seara zilei de 6 august 1949. Frătăuţii Noi, un sat din nordul Sucevei, a fost şi el decorul unor scene inimaginabile pentru tinerii de astăzi. Țăranii s-au răsculat pentru că erau obligați să predea grîul la arie şi nu aveau hrană pentru copii. În faţa administrației comunale s-au adunat aproximativ 1.000 de persoane care doreau să li se aprobe treieratul grîului ca pînă atunci. Grabnic s-au dezlănțuit animozități şi secretarul comitetului de partid, Ştefan Şotnar, a fost bătut. Ca şi în celelalte situații, două vehicule cu miliţieni, conduși cu locotenentul de securitate Karl Segal, au descins în Frătăuţii Noi. „Karl Segal, care avea instalată pe maşină o mitralieră de război, i-a avertizat să se risipească spunîndu-le că ,,ieri la Calafindești am mai împușcat vreo șapte. Pentru că răsculații staționau, Karl Segal a deschis foc automat asupra lor secerînd instantaneu pe Ion Davideanu şi Ion Andrişan, de cîte 20 ani fiecare şi pe Ilarion Irimescu-Cuciureanu; Vasile Isopescu, de 18 ani, a suferit răni grave şi a decedat la spitalul din Rădăuţi”, aşa descrie Ion Prelipcean tabloul înfricoșător produs la Frătăuţii Noi. Familiile celor uciși au fost ridicate şi surghiunite în Dobrogea. Primarul din Frătăuţii Noi a scornit o listă cu cei socotiți primejdioși pentru „liniştea” comunei, ,,catagrafie” care a încăput pe mîna Securităţii. După o săptămînă, nu mai puţin de 20 de țărani au fost arestați de Șecuritate, unde au fost cercetați sub tortură de torționarii Karl Segal, Cantor, Frenchel Dobrotă şi Mihai Rusu, fiind acuzați de incitare la răscoală. Comuna Bălăceana a trecut şi ea prin primitivismul bolșevismului.

La data de 7 august 1949, Ioan Doboş, un sătean ce respingea metoda de colectare a grîului la arie, a plătit cu viața, iar familia lui a fost arestată şi deportată în Dobrogea. În același timp, mai mulţi localnici au fost şi ei răniţi prin împușcare, pentru că au fost tentați să-și ajute consăteanul. Răscoale prilejuite de cooperativizare au izbucnit şi în alte localități din judeţul Suceava, însă nu peste tot au existat tablouri sîngeroase.

Lucian Dimitriu

Jurnal de pe Frontul de Est (9) 5 iulie 1941 (2) - Evenimentul este consemnat astfel în ziarul „Universul”: „Copiii soldaţilor care au intrat în capitala Bucovinei acum 23 de ani, intră azi, la rîndul lor, în Cernăuţi, fraţi de sînge şi de suflet, cu pasul sprinten, cu ochi tineri, cu fruntea sus... Ne închinăm cu recunoştinţă adîncă şi sinceră pietate în faţa tuturor acelora care, prin sacrificiul lor, ne-au dat acest ceas istoric. El ne impune grave îndatoriri pentru astăzi și pentru mîine: să împiedicăm pentru totdeauna înstrăinarea uneia din cele mai românești provincii, prin trecutul ei clădit în biserici și săpat în suflete; să aducem pentru totdeauna pămîntului ei, atîta vreme despărțit de trupul țării, dragostea noastră cea mai caldă, grija noastră cea mai bună, gospodăria noastră cea mai aleasă, ordinea noastră cea mai cinstită, liniștea cea mai trainică”. La rîndu-i, „Timpul” consemnează: „La Cernăuţi fîlfîie iar drapelul tricolor al stăpînirii româneşti.

Vestea aceasta, răspîndită ca fulgerul, ieri după amiază a produs un entuziasm de nedescris în Capitală”.

- La Armata 4, Divizia 15 infanterie luptă din greu „prin bălţi şi noroi, contra unui inamic bine adăpostit şi camuflat în cazemate”, care contraatacă dinspre Bălăureşti şi Sărăţeni.

- Cea mai grea încercată mare unitate continuă să fie Divizia 1 gardă ale cărei trupe sînt oprite de focurile puternice excutate de inamic de pe pantele vestice ale dealului Epureni şi de pe lizierele satelor Stoeneşti şi Ţiganca. În acest context, generalul Gheorghe Leventi, comandantul Corpului 5 armată, introduce în luptă Divizia 21 infanterie (la flancul drept al Diviziei 1 gardă) şi ordonă: „Terenul cucerit nu se mai cedează pentru nici un motiv. Orice ostaş care se retrage sub foc inamic va fi împuşcat pe loc, iar ofiţerii care vor şovăi a-şi împinge unitatea înainte sau vor da înapoi fără ordin vor fi arestaţi imediat şi înaintaţi Curţii Marţiale”.

- Comandamentul Armatei 4 atrage atenţia că trupele române au înregistrat „pierderi inutile din cauză că s-a atacat direct și de front rezervele inamice organizate, voind a se trece prin baraj de foc, fără sprijin de artilerie. Aceasta înseamnă în termeni mai simpli «a te da cu capul de pereți».

Rezistențele trebuie manevrate și ocolite; pentru aceasta trebuie să se facă în prealabil recunoașterile necesare”.

- Cu toate că ostașilor li s-a cerut mereu să aibă o atitudine umanitară față de populația civilă, generalul Nicolae Tătăranu, subșeful Marelui Cartier General, atrage atenţia: „Se iau fără nici o formă legală, fără bon de rechiziţie şi fără plată porcii, vitele, caii şi căruţele locuitorilor. De asemenea, se jefuiesc proprietăţile şi se trimit înapoi căruţe cu lucruri de furat, conduse de gradaţi cu bilete de trecere în regulă”. Pentru încetarea acestor stări de fapt, subşeful Marelui Cartier General ordonă: „Rog daţi ordine drastice pentru curmarea acestor abuzuri şi respectarea dreptului de proprietate. Instituiţi pază şi control la poduri. Comandanţii de unităţi vor fi făcuţi direct răspunzători de abuzurile celor în subordine”.

- În Bucureşti, viaţa îşi urmează cursul din timp de pace, teatrul „Comedia” reluînd spectacolele cu piesa „Fetiţa ta”, avînd în fruntea distribuţiei pe V. Maximilian şi Grigore Vasiliu-Birlic. La rîndu-i, „Timpul” îşi sfătuieşte gospodinele să pregătească la dejun „ouă răscoapte portugheze, tocană de miel, compot”.

6 iulie 1941 (1) Pantelimon Nedelescu (fost sergent, comandant de grupă): „Pierderile noastre erau foarte mari: peste 50% din efective căzuseră în numai cîteva ore de atac. Lacul Țiganca era plin de cadavre ca și rîulețul în care se zbăteau și cereau ajutor cei răniți...

Din efectivul companiei mele rămăsesem 17 oameni în viață!”.

- După ce primeşte (la Zorleni, în trenul de comandament „Patria”) raportul generalului Nicolae Ciupercă, comandantul Armatei 4, Ion Antonescu se deplasează (cu autoturismul) la Comandamentul Corpului 5 armată unde atrage atenţia generalului Nicolae Şova că dispozitivul Diviziei 1 gardă „nu era acel indicat”, constată unele „nereguli” (trupa se afla înapoia postului de comandă „necamuflată şi împrăştiată pe o suprafaţă ce-i dădea posibilitate inamicului să fie uşor observată”, lipsă de ordine şi disciplină” etc.). Deoarece generalul Gheorghe Leventi ordonase atacarea caze­matelor inamice şi nu manevrarea satului Ţiganca, i s-a luat comanda, fiind înlocuit cu generalul Aurelian Son. Au urmat inspecţii la Drînceni (discută cu generalul David Popescu, comandantul Diviziei 15 infanterie) şi la Huşi (vizitează Spitalul Comunal, unde constată „puţină ordine şi curăţenie şi un singur chirurg pentru 250 de răniţi”).

- În Bucovina, în pofida ploilor şi a drumurilor desfundate, Armata 3 continuă înaintarea spre Nistru, întîlnind numai rezistenţe sporadice inamice. La amiază, Batalionul 4 vînători de munte ajunge la sud de Hotin, în zona denumită „La 4 cîrciumi”, după care pornește la atac (orele 18.30), sub focul năprasnic executat de inamic. La miezul nopții ajunge la marginea de sudvest a localității, unde se afla deja Batalionul 10 vînători de munte. În momentul în care ostaşii români se pregăteau să pătrundă în localitate, infanteria sovietică, sprijinită de tancuri și de artileria grea de pe malul drept al Nistrului, a contraatacat puternic respingîndu-i spre sud. „La Cernăuți - menționează jurnalul de operații al Corpului de munte - rușii au distrus tot ceea ce ar fi putut contribui la potențialul de război al armatei și la traiul populației. Este lipsă de electricitate, apă și alimente”.

- În nordul şi centrul Basarabiei diviziile române şi germane din compunerea Armatei 11 germane continuă şi ele înaintarea, Grupul de cercetare al Diviziei 1 blindate române ajungînd pe malul vestic al Nistrului, în strînsă legătură cu Detaşamentul german „Lindemann”, care trece, prin surprindere, fluviul (pe podul de la Moghilev, cu Compania 6 „Brandenburg”). (va urma) Col. (r) prof. univ. dr. ALESANDRU DUȚU