Romania mare, nr 1424

Vom fi iarãºi ce-am fost ºi mai mult decît atît!

PETRU RAREª

ROMÂNIA MARE

Internet: romaniamare.info • E-mail: contact@romaniamare.info; prm2002ro@yahoo.com • Facebook: fb.com/revistaromaniamare

Fondatori: CORNELIU VADIM TUDOR ºi EUGEN BARBU Redactor-ºef: LIDIA VADIM TUDOR

Un An Nou fericit!

Tableta de înþelepciune În acea noapte de An Nou, eram atît de amãrît încît am bãut cu îngerul meu pãzitor pînã n-am mai ºtiu care sînt eu ºi care este el.

CORNELIU VADIM TUDOR

EDITORIAL

Ce nevoie mai avem de unguri?! Noi, românii, sîntem suficienþi!

Motto: „Nu poþi sã zici nimic în apãrarea/ acestei þãri, tribunilor din veac/ devii suspect, se cheamã chiar Salvarea/ eºti ºtampilat «nebun fãrã de leac»“.

(Corneliu Vadim Tudor) 2017 trebuia sã fie un preambul, un an pregãtitor pentru aºteptatul Centenar. În 2017 trebuia sã se adune tot ce era mai bun în þarã, astfel ca împlinirea secolului de Românie Mare sã ne gãseascã uniþi într-o aspiraþie comunã – aceea de a fi Mari, de a merita aprecierea ºi laudele lumii întregi.

Ironia sorþii mã face sã scriu acest editorial în noaptea dintre 21 ºi 22 decembrie.

Scriu, sînt obosit, ºi nu pot sã nu-mi aduc aminte de acum 28 de ani, cînd noaptea pãrea de pe alt tãrîm… De fapt, sînt obosit tocmai pentru cã momentul de acum 28 de ani mã trimite la comparaþii pe care nu am puterea sã le ignor, nici sã le controlez. (continuare în pag. a 7-a) DRAGOª DUMITRIU

Umãtorul numãr al revistei „România Mare“ va apãrea pe data de 12 ianuarie 2018.

PENTRU ÎMPROSPÃTAREA MEMORIEI

Noi nu facem Politicã, ci Istorie (3) Avînd în vedere politica acestui organism faþã de Þara noastrã, încep sã cred cã a sunat ceasul sã ne descurcãm ºi singuri. Atît FMI-ul, cît ºi Banca Mondialã nu fac altceva decît sã ne perceapã „taxã de protecþie”, ceea ce ne va duce nu numai la situaþii din ce în ce mai umilitoare, ci chiar la moarte. Prin moarte înþeleg incapacitate de platã, faliment, dezastru pe toatã linia. Eu încerc sã înþeleg Guvernul PDSR ºi chiar merg mai departe, afirmînd cã oligarhia financiarã nu pedepseºte, neapãrat, acest partid – nu, ea pedepseºte România, ºi nu de ieri, de azi, ci încã de pe timpul lui Nicolae Ceauºescu, care a ºi fost nevoit sã întrerupã relaþiile cu FMI. Asta a fost una dintre mãsurile care l-au dus în faþa plutonului de execuþie.

Guvernul Mondial care conduce Planeta nu iartã nici o sfidare, nici o insubordonare. (continuare în pag. a 20-a) CORNELIU VADIM TUDOR (2 martie 2001, Palatul Parlamentului; discurs rostit la Plenara Consiliului Naþional al PRM)

Ucraina trebuie sã dea înapoi ce nu este al ei - Interviu cu Vladimir Jirinovski, preºedintele Partidului Liberal Democrat din Rusia ºi candidat pentru funcþia de preºedinte al Federaþiei Ruse la alegerile din martie 2018 Paginile 12-13

Distihuri Isus cînta la pian pe o colinã...

Torenþialã ploie de luminã... *** Zi de zi mã scufund ºi îmi e tot mai greu.

Parcã nu mai sînt eu, parcã nu mai sînt eu... *** În loc sã fac ce ºtiu sã fac mai bine Pierd vremea cu toþi proºtii. Ce ruºine! *** De ce mã tulburaþi, femei frumoase?

Voi, cei mai tainici spãrgãtori de case... *** Adio, scumpa mea, rãmîi cu bine, Fã-þi viaþa ta ºi uitã-mã pe mine... *** Omule, se poate ºi mai rãu!

Roagã-te sã mori în patul tãu... *** Îngîn prostii, cerºesc ca un milog Vai, nici acum nu ºtiu cum sã mã rog! *** Te pedepsesc, Popor Român: Am sã te las fãrã stãpîn.

CORNELIU VADIM TUDOR

L a m u l t, i a n i !

NR. 1424 zANUL XXVIII zVINERI 29 DECEMBRIE 2017 z24 PAGINI z4 LEI

Pag. a 2-a – 29 decembrie 2017

S S

RESTITUTIO ÎN INTEGRUM

à ÃP PT Tà ÃM M ÎÎ N NA A P PE E S SC CU UR RT T

Ziua de 7 noiembrie ºi familia Brucan Egzuberanþa lui Boier Belivacã Spectacol monarhist la Sala Palatului Deºi nu e Paºte, slovacii ciocnesc ouã în capul lui Havel Doina Cornea a fost aleasã Miss Adolescenþa Lotul naþional de tîrfe al României Un locotenent al armatei române vindea pistoale-n piaþã...

PARTEA I La cererea generalã a cîtorva cititori, începînd de azi vom acorda douã pagini rubricii „Sãptãmîna pe scurt”. V-aþi nenorocit... Ziua de 7 noiembrie nu poate fi trecutã prea uºor cu vederea. Atunci am îmbulinat-o cu toþii. În rãzboiul civil dintre ruºi ºi sovietici, desfãºurat la 7 noiembrie 1917, au cîºtigat evreii. Totuºi, nu se poate uita faptul cã comunismul mondial a debutat cu o minciunã de proporþii: Marea Revoluþie Socialistã din Octombrie a avut loc în Noiembrie. Mai þineþi minte, dragi concetãþeni, cum demonstram noi de 7 noiembrie ca o veritabilã republicã unionalã, cum ne dãdeau ruºii tone întregi de filme propagandistice ºi romane ale lui Arkadii Gaidar, iar noi, nerecunoscãtori, plãteam aceastã colonizare cu niºte petrol amãrît ºi ceva uraniu, ca sã nu mai vorbim de copane? Totuºi, cum a fost sãrbãtoritã întîia zi de 7 noiembrie în România comunistã? Ne-o spune „cîinele electronic” pe care l-am trimis la Biblioteca Academiei ca sã consulte colecþia ziarului „Scînteia”. În articolul intitulat „Anul internaþional 1944”, tovarãºa Alexandra Sidorovici scrie cu dãruire revoluþionarã: „Forþa reprezentatã de femei s-a vãzut cu ocazia demonstraþiilor cetãþeneºti, mai cu seamã de la 6 septembrie ºi culminînd cu minunata explozie de bucurie popularã de la 7 Noiembrie, cînd mii ºi zeci de mii de femei ºi-au strigat, odatã cu bãrbaþii, dragostea de libertate ºi hotãrîrea de a lupta împotriva oricãrei forme de tiranie”. Cine era Alexandra Sidorovici? Nimeni alta decît o zvîrlugã de codanã din familia ciobanilor Sidorovici, care a dat þãrii ºi numeroºi mineri, oþelari, soldaþi ºi plugari, adicã unde era munca mai grea. Numai cã, în procesul transhumanþei, pe cînd pãºteau ei oile pe-un picior de plai, aºteptînd cu glugile pe ochi sã rãsarã soarele mai repede de la Moscova, Sidorovicii s-au întîlnit cu un alt neam vestit printre pãcurari, Brucanii. Aceºtia tocmai descãlecaserã de la Tîrgul de Fete de pe Muntele Gãina, unde cel mai tînãr flãcãuaº al lor, Silvicã, îºi cãtase muiere pe mãsurã, ca sã întemeieze o gospodãrie de-i zice în limbajul oilor kibuþ. Numai cã n-a avut noroc, geaba a ghersuit el din caval ºi a þîpurit la horã, nu l-au vrut moroºanii, nici moþoganii, nici mãcar codrenii, fiindcã li s-a pãrut prea cult. Aºa cã falnicul june a strigat la ei „stupid people!” ºi, de nãduf, a izbit cu cãciula ruseascã de-un copac. Credea el cã-i copac, în fond era un mãgar prefãcut, care s-a sesizat pe el ºi l-a alergat pînã-n vîrful Muntelui Gãina de-a cîntat bietul flãcãu cocoºeºte ºi, din pricina fermoarului de la iþari, s-a tãiat puþin împrejur. Nãcaz mare, l-au dus fraþii lui pe braþe, dãdea ochii peste cap ºi bolborosea vorbe grele ºi la adresa mãgarilor, ºi la adresa Combinatului de Fermoare. ªi uite aºa, tot transhumînd ei, Brucanii, cãtre stîna ãia a lor de-i zicea ARLUS, au vãzut-o þesînd la gherghef pe Sãndica a lui badea Sidorovici. Tinerii s-au plãcut de la început, au bãtut palma, au bãut adãlmaºul ºi au fãcut nunta în Dãmãroaia. A fost bairam mare, ca la oameni gospodari, ºi s-au primit daruri multe, cum ar fi: douã oi cornute din rasa Kalaºnikov, o vilã pe malul Lacului Herãstrãu, precum ºi un transfer avantajos de la stînã direct la organul partidului, „Scînteia”. Asta e, deci, coana Sãndica Sidorovici, ciobãniþã de-a noastrã din Carpaþi, din aceeaºi plãmadã vînjoasã ca Ana Pauker, Constanþa Crãciun ºi Felicia Antipatica.

E de la sine înþeles cã în acelaºi numãr din „Scînteia” îl gãsim ºi pe soþul ei, neica Take Brucan, cu urmãtoarele cugetãri despre economia de piaþã ºi triumful capitalismului: „Discursurile istorice ale Mareºalului Stalin ca ºi Ordinul de zi cãtre glorioasa Armatã Roºie, discursurile lui Churchill, hotãrîrile istorice de la Teheran, rezoluþiile congreselor antifasciste, erau împrãºtiate de echipe de tineri patrioþi în mii de exemplare”. Bîr oiþã, bîr!

Dar sã trecem cu înþelepciune peste ruºinea acelei epoci, ºi sã ne gîndim cã astãzi, 8 noiembrie, este o

mare sãrbãtoare creºtinã: ziua Sfinþilor Arhangheli Mihail ºi Gavril. Confiscatã în urmã cu o jumãtate de veac de legionari, marea serbare a bisericii noastre a fost þinutã ulterior la index. De parcã ar fi avut vreo vinã. Sã-i redãm strãlucirea dintîi, sã o celebrãm în bucurie ºi frãþie, urînd tuturor purtãtorilor acestor nume, cu derivatele lor (Mihai, Mihaela, Gabriel, Gabriela º.a.) un cãlduros „La Mulþi Ani!”. Cele mai gureºe vrãbii din copacul Televiziunii – Lucia Hossu Longin ºi Ruxandra Garofeanu – nu prea le vãd însã la religie. Deh, au activat cu prea multã înfocare pe la alte prezidii, aºa cã acum nu le mai crede nimeni. Prima a trebuit sã se ducã tocmai pînã în Brazilia ca sã debiteze o enormitate : „Criºtii lui Mureºan”. Am înþeles vag cã ar fi vorba despre niºte lucrãri ale unui pictor. A doua repetã ºi ea aceeaºi eroare, zicînd, la un interval de numai cîteva minute, „Cristoºii lui Apostu”. Aici, deci, era vorba despre niºte sculpturi. Dar de unde atîta sãrãcie de exprimare?

De unde atîta libertinaj în a lua numele Domnului ca argument al inepþiilor lor de sorcove jerpelite? Noi ºtim cã acest nume sfînt de Isus Christos e defectiv de plural, pentru cã a existat un singur Mîntuitor, nu mai mulþi. De regulã, „Dumnezei” ºi „Cristoºi” apar la oamenii fãrãdelegii, cînd înjurã. Mãcar numele sfinte nu le luaþi în deºert, stimate pupeze... Pentru cã eroarea, cînd se repetã prea mult, devine eroziune. . Aha-ha, dar sã-l vedeþi pe Rãzvan Theodorescovici ce se mai înfoiazã, se ambaleazã, mîrîie ºi sfîrîie ca motoreta Mobra în curbã la Indianapollis! Luni seara a þinut neapãrat sã prefaþeze el o emisiune despre Biserica Stavropoleos din Bucureºti. Dar cît teatru! Cîtã jonglerie cu ochelarii, ba pe nas, ba prin aer, de ºi-a stricat ºi freza! Ce rîrîialã preþioasã ieºea din gura lui bine plombatã! ªi peste toate, ca o vatrã de jãratec (cum ar zice poetul), ca un bostan copt (cum ar zice simigiul), strãlucea capul lui de boier Belivacã! Trecem peste faptul cã a zis de vreo zece ori cã în Bucureºtii anilor 1700 era o atmosferã „egzuberantã”, ºi ne oprim la o altã afirmaþie a lui, rostitã cu aceeaºi suficienþã de diriginte care ne crede pe noi, telespectatorii, niºte copii cretini: „Pe atunci, pe la 1724, se stihuia pe strãzi...”.

Pãi ce, domn’ Berilã, numai atunci se stihuia? Dar la „egzuberanþa” cu care þi-au fãcut versuri bucureºtenii de azi nu te gîndeºti? I-auzi acilea: „Jos Cheliosu/ Cã roade osu!”, precum ºi „Valeriu ºi Rãvan/ Apucã de ciolan!”. Se pare, totuºi, cã domnului preºedinte i s-a gãsit o întrebuinþare utilã, care sã justifice leafa lui de vreo 35.000 de lei pe lunã. Capul lui lustruit cu palux va apãrea la Buletinul Meteo, pentru a ilustra Luna Plinã. Un alt tic verbal, destul de supãrãtor, întîlnim ºi la crainicul sportiv al televiziunii Ioan Codan. Nu zicem cã omul n-ar fi un profesionist ºi un bun cunoscãtor al jocului cu balonul oval, dar sã exclami cu o voluptate de intoxicat, cam de 100 de ori pe meci, „extraordinar!” depãºeºte puterea noastrã de rezistenþã. Puþin control n-ar strica... Întreprinderile noastre de cosmetice, în special „Miraj”, au început sã fabrice spray-uri lacrimogene. Ele nu sînt pentru uzul poliþiei, nici pentru acela al hoþilor. Pur ºi simplu sînt atît de scumpe ºi atît de proaste încît, dupã ce le cumperi ºi rãmîi cu þîmburuºul în mînã, îþi dau lacrimile... Cine-a zis cã fotbaliºtii români care joacã peste hotare nu dau goluri? Ba dau, ºi încã imparabile.

Acesta a fost cazul ex-stelistului Dan Petrescu, care a marcat duminicã un gol foarte splendid în poarta... propriei sale echipe, Foggia. Ai încurcat porþile, Dane! În continuare, ziarul „Dreptatea” confirmã o bãnuialã mai veche a noastrã: ºi anume faptul cã niºte bãtrîni însetaþi de rãzbunare au luat prin fraudã titlul partidului lui Iuliu Maniu. Altfel nu se explicã politica ANTIROMÂNEASCÃ promovatã de organul de presã al P.N.Þ.-c.d. Articolul care a pus capac e semnat de un oarecare Alexandru Ganea, poartã titlul „Încrîncenaþii din Parlament” ºi face pe faþã jocul asasinilor unguri. Acest partid mincinos este prea puþin

„ROMÂNIA MARE“

creºtin democrat ºi prea mult corp diplomatic... În onoarea Regelui Mihai I, a avut loc vinerea trecutã, la Sala Palatului, un spectacol cultural-politic. El a fost patronat din salã de ochioasa bãieþoaicã Simina Mezincescu (leat 1830, atunci a recrutat în plutonul lui Vasile Cârlova), iar de pe scenã, de prãjina sfrijitã a unui oarecare discgiochei Nancã Paul. Au participat 4.000 de oameni. Exact cîþi români au alungat ungurii din Harghita ºi Covasna. Dacã ex-regele ar pune mîna pe putere, cifra asta s-ar înmulþi cu 1.000, ºi ungurii ar alunga 4.000.000 de români din întreaga Transilvanie.

Pentru cã Regele Mihai întîiul e omul lor, pardon, al democraþiei occidentale. ªi acum începe bîlciul! Citãm dintr-o cronicã a spectacolului, publicatã de ziarul ,,Adevãrul”: „Dl. Ion Caramitru începe o poveste în care aratã cum a fost obligat el, pe vremuri, sã recite în aceastã salã poezii de C.V. Tudor ºi A. Pãunescu, în faþa cunoscutului cuplu contorsionist. El a propus Shakespeare ºi Eminescu, ah, viteazul, cum i-a mai tachinat el pe odiosul ºi sinistra!”. Reporterul de la „Adevãrul” a eºuat în glumã, acolo unde totul era foarte grav. Alcibiade a luat legãtura cu cei doi poeþi, C.V.T. ºi AP., care i-au rãspuns astfel: „Situaþia a fost pe dos: noi am fost obligaþi sã-l acceptãm pe sîsîit, deºi am cerut ca versurile noastre sã fie recitate de Laurence Olivier ºi Omar Sharif!”. În realitate, nici un vers al celor doi autori n-a fost recitat vreodatã pe scena Sãlii Palatului de copilul de legionar. Aºa cã nu l-a silit nimeni. Cum n-a fost silit nici sã joace în zeci de filme ºi de scenarii RTV în care ba era activist U.T.C., ba ºantierist de frunte. La urma urmei, ce ne putem aºtepta de la un gînsac fanfaron ºi incult, care îi spunea altui escroc, în studiourile revoluþiei televizate: „Mircea, fã-te cã lucrezi!”. Aºadar, fã-te cã taci din gurã, cabotinule, sã nu-þi mai auzim dicþia aia imposibilã, ca o oalã care fierbe cu fluierici, cã acum te luãm la întrebãri cum ai bombardat Biblioteca Universitarã! Ce ciudatã mai e gazeta „Sãptãmîna”! Merge bine vreo 7 numere, hopa, în al 8-lea dã cu nasu-n fasole! Într-un soi de scrisoare polemicã, cineva pe care îl cheamã Vlad Andrei Orheianu îl face praf pe un alt domn, scriind cu emfazã: „Poate de asta m-am «pomenit» consilier de presã în echipa acestui uriaº om de culturã ºi de înaltã þinutã moralã (...), pe care l-aþi atacat în mod grosolan, mahalagist, dvs. ºi alþii de teapa dvs.”.

Striviþi literalmente de povara grandioaselor virtuþi ale acelui „uriaº om de culturã”, ne-am bãgat repede cu capul într-o Enciclopedie a României ºi am constatat cã nu poate fi vorba decît de unul din urmãtorii: Dimitrie Cantemir, B.P. Haºdeu, Nicolae Iorga – cei trei mari enciclopediºti ai civilizaþiei naþionale. Dar, în cazul acesta, V.A.O. ar fi trebuit sã aibã acum o vîrstã variind între 100 ºi 300 de ani... Nu, nu e cazul, ne-am lãmurit: uriaºul om de culturã ºi înaltã þinutã moralã nu e altul decît filfizonul de tip nou/ numai burtã ºi popou, cu fular roºu de pederast, cu alergãri de nimfã rubensianã, la ºunculiþa goalã, prin poienile de la Peleº, sforãitorul din rasa neagrã Mangaliþa, care a ucis cultura românã ºi i-a ruinat patrimoniul, pe nume, zi sã-i zic, na, cã am un platfus! De la culturã sã trecem la sport ºi sã vedem pe cine a mai nimerit mãturoiul rotaþiei cadrelor. Cum pe cine? Pe bãdãranul-ºef care pusese laba pe postul de director al protocolului în Ministerul Tineretului ºi Sportului, numit Vasile Szobotka. Ãsta ne dãdea pe noi, ziariºtii, afarã din tribunele oficiale atunci cînd ne refugiam de ploaie sub copertinã. Dacã s-ar fi limitat numai la atît, n-am fi suferit prea tare, dar în paralel avea grijã sã potriveascã fotoliile pluºate sub fundul nomenclaturii de partid. ªi asta nu ne-a mai plãcut, era prea mult! Þiganii continuã sã irite populaþia acestei þãri. Dupã ce s-au înmulþit ca pãduchii ºi au furat în 45 de ani cît 45 de armate de ocupaþie, ei au descoperit ce înseamnã „drepturile omului”. ªi de atunci nu te mai înþelegi cu ei. Niºte farisei de prin Occident (animaþi de unguri) le-au întreþinut þîfna, au publicat studii ºi luãri de poziþie faþã de aºa-zisul pogrom românesc împotriva þiganilor (pardon, romilor), aºa cã trebuie sã umblãm pe vîrfuri la noi acasã, printre coji de ouã, sã nu care cumva sã le lezãm orgoliile. În timpul unui miting þinut la Bratislava, preºedintele Cehoslovaciei, scriitorul Vaclav Havel, a fost fluierat, huiduit ºi agresat cu... ouã de cãtre naþionaliºtii slovaci. A cunoscut pe viu exact ce-a zis admiratorul lui, Gabriel Liiceanu: Libertatea înseamnã dreptul de a huidui! Diferenþa dintre noi ºi ei este, însã, esenþialã: cehoslovacii au ouã, pe cînd noi avem cea mai lungã coadã la ouã! (va urma) ALCIBIADE (Text reprodus din revista „România Mare”, nr. din 8 noiembrie 1991)

„ROMÂNIA MARE“

Pag. a 3-a – 29 decembrie 2017

S M ÎÎ N NA A S ÃÃPPTTÃÃM

P PE E S SC CU UR RT T

Starea Naþiunii A fost iertat ºi Ovidius Ceata lui Piþigoi din ªparlamentul României Încurajarea hoþiei prin lege Fãrã teme pentru acasã Sex cu fantome Facultatea de Medicinã ºi Manele Un truism istoric Naþiunea e în moarte clinicã. Dezbinarea s-a cãscat ºi mai înfricoºãtoare în societatea româneascã. A fost un an politic în care supuºii lui Dragnea n-au pierdut nici o ocazie sã dea cu rîtul în teica democraþiei. Aºa-zisele legi ale justiþiei au constituit intriga desfãºurãrii ostilitãþilor dintre reprezentanþii puterii vremelnice ºi cei ai opoziþiei din stradã. Rolul de mãscãrici al regelui ,,Pãdurii nebune” l-a jucat unul cãruia i s-a spus Ciordache, deºi nici Bulache n-ar fi sunat rãu. Pendulînd între metafizicã ºi ciorba de sub burtã, marele jurist de aprozar, împreunã cu tovarãºii sãi cu studii aproximative, a procedat cu legile justiþiei la fel ca elefantul Miºu, care la miezul nopþii tulburã Criºu. Deºi Justiþia e tipa aia legatã la ochi cu fularul, privirea-i l-a nemulþumit pe marele diletant, încît i-a înfipt umbrela în globul ocular, dupã care, nesatisfãcut pe deplin, a ars-o cu þigara pe buric. O asemenea ocazie nu putea fi scãpatã de opoziþia politicã, care s-a amestecat printre protestatarii din stradã ca sã confirme cã orice revoluþie e începutã de naivi, continuatã de intriganþi ºi exploatatã de escroci. Cã, dacã s-ar cocoþa în prepeleacul puterii, vor face exact la fel ca aceia pe care astãzi îi contestã, dupã cum bine cunoaºtem din perioadele în care s-au dezlãnþuit în orgii bugetare în care încã mai fumegã sîngele poporului român, victima lor de serviciu. N-ar fi decît continuitate în hoþie ºi în dispreþul profund faþã de oamenii cinstiþi ºi valoroºi. Din cauza amestecului politicienilor, protestele democratice s-au transformat în tulburãri de stradã, iar în locul celor 600.000 de manifestanþi, atmosfera este animatã de cîteva mii de profesioniºti ai luptei de gherilã. În vremea asta, Parlamentul dã tura beþivului, ºi nu doar pentru cã acolo îºi fac veacul cîþiva consumatori înrãiþi. Forul legislativ a devenit oglinda fidelã a promiscuitãþii politice, etalonul decãderii noastre ca naþiune oarecum civilizatã. E îmbîcsit de oameni cu diplomã, dar fãrã ºcoalã, de bogãtaºi ce nu-ºi pot justifica averea fiindcã haºmangleala nu e fiscalizatã, de juriºti ce au deschis primele tratate de drept la 50 de ani ºi a cãror singurã preocupare este încãlcarea legii, de mitocani, curve (a)politice, sclemberiºti ºi liberschimbiºti. Toatã fauna cartierelor rãu-famate ºi-a gãsit culcuº cald în Parlamentul Ruºinii Naþionale. Dacã pe ordinea de zi ar fi introdusã ºi o dictare liberã, trei sferturi dintre gelade s-ar sinucide cu pixul. Din acest stabiliment ies legile strîmbe care vor schimonosi ºi mai mult societatea româneascã. Dilãii de acolo aruncã neîncetat pietre în apa tulbure a vieþii noastre ºi ne vom chinui mult ºi bine sã le scoatem. La Preºedinþie leviteazã Santa Klaus, care, se pare, nu-i nici cal, nici mãgar. E catîr. Se încãpãþîneazã sã creadã cã dacã tace la nesfîrºit, s-ar putea sã greºeascã mai puþin decît ceilalþi vorbeþi din tatã-n fiu, iar românii vor prefera tãcerea ignorantã pãlãvrãgelii imbecile. ªi totuºi s-ar putea sã fie un calcul corect, cîtã vreme debila clasã politicã pare incapabilã sã scoatã la luminã un om cu scaun la cap. Cel mai haios loc e Guvernul. Bozoncea, de la Palatul Victoria Socialismului de Cumetrie îi ia la miºto pe alde Daia, Miºa, Laufer ºi celelalte exemplare rare din vitrina cu pãsãrele împãiate a democraþiei de bãºcãlie ºi, din cînd în cînd, le aruncã din fuga asinului cîte un os de ros. Nimeni nu se simte ofensat în spatele camerei de luat vederi, teatrul cu marionete e pentru naivi. Membrii Cabinetului Doi n-au decît o grijã: sã aplice programul de guvernare-înfeudare cu entuziasmul nebunei de la metrou care, dupã mai multe sforþãri, le-a dat satisfacþie demonilor din mintea-i tulburatã. N-au nici o temere cã într-o bunã zi vor fi luaþi la întrebãri: vor simula nebunia temporarã. Vor susþine cu argumente irefutabile cã au fost drogaþi de Suleyman Teleormãneanul, cã le-a pus ceva în rahat. A patra putere în stat merge pe blat cu cine o plãteºte. Cenzura economicã e mai eficientã decît cenzura politicã. Cele mai multe mijloace de informare în massã nu sînt altceva decît instrumente de manipulare a opiniei publice, ceea ce le-a redus credibilitatea pînã la cota de avarie. În acest deºert de promiscuitate moralã, conºtiinþele sînt pãsãri rare. Iar oamenii cu adevãrat talentaþi s-au retras în literaturã. Vã întrebaþi, poate, ce face poporul? Ce sã facã, sãracul, supravieþuieºte. Vreo 4,5 milioane de români sînt slugi la strãini, iar ceilalþi, din þarã, atît au exersat umilinþa, încît a început sã le placã. Cicã asta-i dorinþa lui Dumnezeu! Nu, Dumnezeu nu ne vrea proºti, dar aºa ne place nouã sã credem. Ne place sã gãsim responsabili pentru laºitatea noastrã. Toate reperele s-au prãbuºit. Nu existã nici un domeniu cu adevãrat performant. Sãnãtatea, Educaþia, Cultura, Economia, Armata, Sportul º.a. supravieþuiesc în virtutea unei obiºnuinþe cu rãul. Sufletele oamenilor sînt pustii, moralitatea a fost interzisã prin lege. Naþiunea a suferit mai multe preinfarcturi istorice ºi pare gata sã clacheze. Idealurile naþionale sînt luate în derîdere. E

începutul sfîrºitului. Numai un miracol poate opri prãbuºirea în golul istoric care ne soarbe cu poftã bolnãvicioasã. ªi totuºi, ca de atîtea ori în existenþa noastrã paradoxalã, s-ar putea ca Dumnezeu sã ne mai dea o ºansã. Ion Iliescu are o entorsã la un picior, dezamãgindu-i crunt pe aceia care sperau la mai mult. În þara în care bugetivorele precum ªparlamentul ºi Casa de Toleranþã Regalã rumegã iarba verde de acasã, jumãtate dintre copii merg la culcare flãmînzi. Dacã aºa e democraþia, înseamnã cã nu e bunã. Mareºalul Antonescu spunea: ,,Nimãnui nu-i este permis sã huzureascã, sã petreacã ºi sã se îmbogãþeascã din banii statului”. Evident cã l-au împuºcat. Consiliul local din Roma a votat, în unanimitate, moþiunea pentru a ,,repara prejudiciul ºi suferinþa” poetului Ovidius, exilat la Pontus Euxinus fiindcã o ciugulea de cercel, inclusiv în versuri, pe Julia, nepoata lui Octavianus Augustus. Împãratul nu ºi-a explicat niciodatã decizia, cert este cã nepoatã-sa era o petardã de prima clasã. La aflarea veºtii, urmaºul lui Ovidius, Radu Mazãre, a început sã spere cã va scãpa ºi el din exilul impus de DNA pe marginea lacului cu bani. Pentru cã puterea legislativã a încãlecat puterea judecãtoreascã, magistraþii au protestat în faþa Tribunalelor. Cît de idioþi pot sã fie membrii Cetei lui Piþigoi din ªparlamentul României încît pot crede cã aceste bazaconii juridice nu se vor întoarce împotriva lor! Se vor întoarce însutit, numai cã, acum, ameþiþi de drogul puterii, au intrat în sevraj. Chiar dacã li se pare puþin probabil, exact proºtii ãia mulþi, care i-au votat cu ochii închiºi, îi vor duce la dezintoxicare pe centura politicii. Din modificarea legilor justiþiei (bunã glumã!), cei mai cîºtigaþi, pe termen scurt, ies infractorii din ªparlament, dar ºi tovarãºii lor ce opereazã în alte zone ale societãþii, a cãror meserie se bazeazã pe iuþealã de mînã ºi nebãgarea de seamã a celorlalþi. Iar cei mai timizi dintre ei sînt încurajaþi sã fure la drumul mare, cã, de acum, legea e de partea lor. În schimb, oamenii cinstiþi vor fi aspru pedepsiþi. Aºa le ºi trebuie. De ce nu au mers la vot? A, au pretextat cã ei nu voteazã hoþi. Aºa e, dar i-au lãsat pe naivi sã hotãrascã pentru ei. Prin urmare, e cît se poate de normal în aceastã societate decrepitã ca legile sã fie dupã chipul ºi asemãnarea lor. În faþa acestui îngheþ istoric, singurul om cu scaun pe cap e nea Petricã Daea, care ºi-a cumpãrat 700 de perechi de ºosete de lînã. Aproape 80% dintre pãrinþi ºi copii sînt nemulþumiþi de temele pentru acasã. Cã e multe, cã e grele, cã nu mai fac faþã imprimantele. Mãi, copii ai durerii, temele sînt o necesitate, care, însã, nu trebuie transformatã într-un calvar de profesorii care-ºi confundã elevii cu obiectele de inventar. Dupã 2007, peste 15.700 de medici au plecat în strãinãtate, vindecînd bolnavi în Franþa, Marea Britanie, Germania, Belgia ºi prin alte locuri unde existã un minim de respect pentru semeni. Deficitul de medici în spitale este de 4.700, iar medicina de familie mai are nevoie de 600 de specialiºti, în condiþiile în care, în fiecare an, peste 3.500 pãrãsesc sistemul, prin migraþie, pensionare ºi deces. Cine suferã? Politicienii? Nþ, ei au portofele burduºite ºi se pot trata oriunde. Moartea îl pîndeºte din toate cotloanele spitalelor pustii pe omul de rînd, rãpus de bolile mintale ale politicianului român.

O cotoarbã din Regatul Unit se laudã cã a fãcut sex cu douãzeci de fantome ºi cã mai vrea. Nu ºtim ºi pãrerea fantomelor. Totuºi, sexul cu fantome ar trebui încurajat datoritã nenumãratelor avantaje, dintre care mãcar douã n-ar fi de lepãdat. În primul rînd cã poþi s-o faci oriunde ºi oricînd, fãrã sã ocupi prea mult spaþiu, iar în al doilea, cã nu existã riscul unor sarcini nedorite. Iatã avantajul progresului bazat pe tradiþia secularã a interconectãrii ºi acuplãrii cu cei mai vechi locuitori ai castelelor, iatã ce înseamnã o democraþie consolidatã. La noi, în spaþiul carpato-danubiano-erotic, fantomele, pînã nu se îmbatã bine, n-au chef sã-þi regleze bioritmul. Iar, în loc de preludiu, îþi dau o bãtaie sorã cu moartea, cã s-a terminat þuica. Mediciniºtii s-au revoltat cã celebra filosoafã pe strune ºi pisãloagã pisiceascã, Carmen ªerban, a filmat un videoclip la Facultatea de Medicinã ºi Manele.

Reacþia tinerilor învãþãcei este exageratã, doamna Carmen fiind demult doctor docent în corazonul inimii frînte de duºmani. S-au trezit ºi procurorii sã constate cã ,,Revoluþia” din decembrie 1989 a fost de fapt o loviturã de stat caprã la ruºi ºi cã n-a existat nici un vid de putere, Iliescu ºi asasinii lui venind de acasã cu lecþia învãþatã. Mai au dreptate ºi aceia care spun cã Justiþia româneascã a fost otreapa politicienilor. De ce le-au trebuit 28 de ani ca sã spunã un truism (istoric)? Orice om cu scaun la cap, cu douã clase mai mult decît trenul, a înþeles din prima clipã cum stau treburile. E bine cã,

totuºi, orbii au început sã vadã, surzii sã audã ºi muþii sã vorbeascã. E unul Moise Guran care dã impresia cã se pricepe la toate. Dar dintre toate utilajele pe care le cãlãreºte ca un brigadier de la Bumbeºti-Livezeni, istoria e macaraua cu care provoacã cele mai multe pagube. E clar cã a fãcut istoria cu femeia de serviciu, iar cînd aceasta lipsea de pe hol, dãdea el cu mopul prin clasã. Dar, pînã la urmã, istoria nu se învaþã, se face, aºa cã, Gurane, nu te lãsa, umblã vesel ºi ferice ca Moise prin pustie! ªi nu uita de cele zece porunci primite de la vãrul lui Sörös! ªtiaþi cã babuinii îºi construiesc societãþile multilateral dezvoltate pe baza favorurilor sexuale? La fel ca în politica mioriticã. Mã pupi în nord pe mine, te pup în sud pe tine, timpul trece, leafa merge.

Japonezii au trecut la pasul urmãtor înaintea tuturor, chiar ºi a lui Remus Cernea. Femelele macac, sãtule de macacii lor, care stau cu ochii beliþi la tembelizor, au început sã-i seducã pe cerbii cu pete. Culmea e cã în urma fericitelor evenimente, coarnele le cresc macacilor, nu cerbilor. Cum vã zisei: exact ca-n politica româneascã. În Maramureº, la zece kilometri de graniþa cu Ucraina (vorba vine), a fost împuºcat un mistreþ radioactiv! Izotopii de Cesiu trãgeau de muºchii lui taman în preajma Crãciunului. Specialiºtii dau vina pe Cernobîl, dar nu este exclus ca tînãrul rîmãtor, în pas cu vremurile, sã fi mîncat ceva de pe la vreun supermarket.

Pentru cunoscãtori, friptura de mistreþ radioactiv nu poate fi stinsã decît cu o palincã din pufoaicã maceratã în uraniu. Totuºi, grohãitorii hrãniþi cu Cesiu sînt mai puþin periculoºi decît tovarãºii lor din ªparlament. Aºazisul for legislativ a devenit, oficial, bordel. Pesediºtii ºi userizdele au descoperit Kama-Sutra pentru proºti, celebrul op uitat în zona crepuscularã de fostul derutat Gabriel Bivolaru, fratele vitreg al Gurului (cu G, nu cu C). În fiecare zi, amatorii de sex fãrã perdea se cupleazã prin tragerea la sorþi a chiloþilor. E un permanent joc al simþurilor, preludiul dintre scamatorii puterii ºi gonflabilele opoziþiei nu se mai sfîrºeºte. O asemenea atracþie fatalã n-a mai fost întîlnitã de pe vremea lui Shakespeare ºi a lui Ion Bãieºu. Alegãtorii aºteaptã cu ochii cît cepele o finalizare, un covrig, o mãrire de pensie, dar, dupã cît de dãrîmaþi sînt pesediºtii implicaþi în actul procreativ, e greu de crezut cã pot duce povara pînã la capãt. Luminiþa de la capãtul tunelului pîlpîie ca un licurici beat. O speranþã ar fi sã introducã în programul de guvernare-masturbare ºi sexul cu fantome. Ultimii amorezi care ne demonstreazã cã Marele Bordel Naþional e locul ideal pentru dezbateri erotice sînt userizda Presadã, care, conform codului bunelor maniere, uitat la coafor, le împãrþea pesediºtilor ,,Ferma Animalelor” (,,Alege oaia!”, în varianta lui Gabriel Liiceanu-Daea), ºi scamatorul Tit Brãiloiu. Acesta, delicat ca orice mistreþ hrãnit cu carbid, i-a urat de bine citînd din Kama-Sutra, varianta pentru boschetari. Luatã prin surprindere, userizda n-a mai apucat sã-i mulþumeascã ºi sã-l invite sã-i lingã ordinea de zi, noaptea. Pãcat, scamatorul care ºi-a pus claxonul de la Trabant în cartea de identitate, ar fi avut numai de cîºtigat. Pare destul de evident cã, dacã tovarãºa posesoare de pildã ar fi lãsatã sã punã gura la pãmînt, ar descoperi zãcãminte neexploatate de petrol. Dar, lipsa de tact a stricat momentul, aºa cã nobila domniþã, conform uzanþelor parlamentare, a trebuit sã se prefacã supãratã, repetînd, cu gura plinã, ceea ce masturbatorul din Camera Superioarã (sanchi!) i-a urat la urechiuºa bleagã. Sã sperãm cã amorezii nu vor trece la fapte. O încruciºare între pesediºti ºi userizde ar fi fatalã nu numai pentru ªcoala de Corecþie a democraþiei româneºti, ci ºi pentru omenirea umanã rãspînditã inegal pe mapamondul lumii globului pãmîntesc. A murit Ceauºescu, dar n-au murit ºi cei care l-au vãzut pe Ceauºescu, ultimul lider cu adevãrat patriot al României. L-au ucis românii, abil dirijaþi de strãini. Ceauºescu nu se temea de ai sãi, ci de turiºtii strãini care invadaserã þara în octombriedecembrie 1989. Mai întîi veniserã maghiarii, la 6 octombrie 1989, ca sã-i comemoreze, la Arad, pe cei 11 generali criminali. Numãrul lor a fost mai mare ca niciodatã, iar cei mai mulþi nu s-au întors în Ungaria, pretextînd cã mai rãmîn pe la rude. Dupã 5 decembrie, sovieticii au dat buzna cu scopul de a-ºi comercializa cãciulile, gulerele de vulpe polarã, fierbãtoarele, baionetele, simulatoarele, Kalaºnikoavele, ácele, bricele ºi varicele, prin pieþele româneºti. Alþi turiºti pãtrundeau dinspre Serbia, cuprinºi subit de dragostea faþã de România. Pînã la urmã, Ceauºescu s-a prins care-i treaba ºi, la teleconferinþa din 17 decembrie 1989, ordonã interzicerea micului trafic de frontierã. Prea tîrziu, cãþeii lui din eºalonul doi bãtuserã laba cu duºmanul. Ce a urmat, se ºtie. Execuþie, distrugere, prostituþie, vînzare, boalã, prostie, hoþie, migraþie, sclavie. Astãzi, România seamãnã cu o casã goalã în care ultimii locatari dau þigla pe bãuturã ºi bagã gardurile pe foc. Gospodarii construiesc alte case, în alte þãri. Totuºi, amintirea lui Ceauºescu, ultimul apãrãtor sincer al românismului, e foarte vie, iar nostalgia dupã Epoca de Aur e, de fapt, nostalgia dupã propria identitate.

CONTELE DE MONTE-CRISTO

„ROMÂNIA MARE“

Pag. a 4-a – 29 decembrie 2017

Atitudini Polemici TABLETÃ DE SCRIITOR

GABRIEL BACOVIA – Unicul moºtenitor al scriitorilor Agatha ºi George Bacovia Graþie profesoarei mele de limba românã, Maria ªerban, am avut prilejul sã intru pentru prima oarã într-un muzeu, pe vremea cînd eram elev de liceu, în clasa a IX-a. ªi acesta avea sã fie Muzeul „George Bacovia”, din Bucureºti, la o staþie de tramvai depãrtare de Cimitirul Bellu, pe linia ce duce cãtre Gara Progresul. Acest lucru se întîmpla în toamna lui 1968, prin luna octombrie, cînd pomii strãluceau sub galbenul auriu al frunzelor ce se cerneau una cîte una, fãrã sã fi adiat vreo boare de vînt. Bruma se vedea cu ochiul liber, arãtînd cã toamna intrase pe fãgaºul ei normal.

Nu-mi gãsesc cuvintele sã descriu atmosfera ce a însoþit momentul în care Agatha Grigorescu Bacovia ne-a întîmpinat cu vorba ei caldã, extrem de caldã, încercînd sã ne explice de cînd dateazã muzeul, cum a luat naºtere ºi, mai ales, sã ne descrie gîndurile poetului George Bacovia cînd a scris poezia „Plumb”. ªi ne-a vorbit despre viziunile autorului care au stat la baza scrierii acestui poem, greu de analizat chiar ºi de o criticã profesionistã. Nu prea înþelegeam mare lucru, dar trebuia sã luãm drept bun tot ce ne spunea soþia marelui poet simbolist, care, cu vocaþia sa de dascãl, ne dãruia din semnificaþia ºi valoarea acestei poezii, argumentînd cu exemple critice din George Cãlinescu, Eugen Jebeleanu, Eugen Lovinescu ºi alþii, pe care dumneaei îi citise. Ce-am remarcat ºi þin minte la Agatha Grigorescu Bacovia era tonul cald, de dascãl rãbdãtor cu elevii sãi; ne invitase sã vedem fiecare camerã, gãsind explicaþii pentru fiecare obiect expus în muzeu: poze, manuscrise, cãrþi, bustul poetului.

A fost, cu adevãrat, o surprizã pentru noi, elevii, faptul cã, în anul urmãtor, aceeaºi profesoarã ne-a îndemnat sã mergem la sala de festivitãþi a ºcolii, unde era invitatã soþia marelui Bacovia. Sala era arhiplinã. Veniserã toþi elevii, vreo cinci sute, plus profesorii ºi directorul liceului.

Eram curioºi sã o reîntîlnim pe aceea care ne umpluse capul cu fel ºi fel de vorbe minunate despre poeziile soþului sãu. Avea un fel al ei de a vorbi, care nici nu te plictisea, dar nici nu-þi stîrnea dorinþa de a-i pune întrebãri. Nici nu ºtiam, de fapt, ce am fi putut sã o întrebãm noi, care ºtiam prea puþine lucruri, sau chiar nimic despre Bacovia. Conversaþia era întreþinutã în numele nostru de profesoara care avusese iniþiativa sã ne scoatã din internat, într-o dimineaþã de toamnã, ca sã vizitãm muzeul cu pricina.

Acum, doamna Agatha Grigorescu Bacovia era oaspetele nostru. ªi dumneaei nu venise singurã, ci împreunã cu fiul sãu, Gabriel, un sfrijit de om, mãrunt, cu faþa borcãnatã ºi obrajii ca de om tuberculos, aplecat de spate, semãnînd izbitor de mult cu chipul tatãlui sãu. Avea o cãciulã neagrã trasã pînã peste frunte, iar sub paltonul lui se ascundea o umbrã de om, alcãtuitã mai mult din oase decît din carne, aºa de slab era.

Ne-au citit poezii, ne-au vorbit despre George Bacovia, despre momentele de inspiraþie ale poetului, trecînd în revistã toatã viaþa petrecutã lîngã marele scriitor. La final, cu

TÎRGURI ªI ORAªE ROMÂNEªTI DISPÃRUTE (2) Praful adus de vînturile aprige ale Dobrogei s-a aºezat încetul cu încetul peste oraºul mort; de la o vreme l-a acoperit în întregime, formînd o ridicãturã înaltã în unele locuri, de 7-8 metri de la faþa pãmîntului. Ziduri, case, temple, totul dispãruse; creºteau deasupra florile ºi buruienile stepei; multã vreme, istoricii n-au mai ºtiut unde fusese vechea cetate. Cu cîþiva ani înainte de rãzboi, regretatul Vasile Pârvan a descoperit – putem spune – Histria ºi a început sãpãturile; treptat-treptat, au ieºit la ivealã zidurile puternice, din blocuri dreptunghiulare de piatrã, strãzile strîmte, în lespezile cãrora ºinele cãruþelor au tãiat dîre adînci, termele cu mozaicuri, pavagii de marmurã ºi cu instalaþia de aer cald – un strãmoº al caloriferului de astãzi –, casele ºi pietrele cu inscripþii funerare sau de mulþumire cãtre divinitãþi. Un Pompei românesc, foarte interesant, pe care puþini îl bãnuiesc ºi ºi mai puþini l-au vizitat.

Tot în pãrþile Dobrogei, a înflorit, în veacul de mijloc, o altã aºezare însemnatã, aceea a Vicinei. Unde anume era

un zîmbet cu totul remarcabil, fragila doamnã Agatha ne-a spus cã rodul iubirii lor este Gabriel.

Noi, elevii, am aplaudat, dupã cum vãzuserãm cã fac profesorii, arãtînd cît de impresionaþi am fost de vizita celor doi invitaþi în ºcoala noastrã.

Multã vreme s-a comentat la ora de românã despre soþia poetului Bacovia ºi despre fiul lor, uneori, chiar fãrã mãsura cuvintelor... Discuþiile erau purtate mai mult la adresa lui Gabriel, pentru cã arãta mai pipernicit decît noi, elevii care Gabriel ºi Agatha Bacovia, fiul ºi soþia aveam o suferinþã fizicã. Dar anii au trecut, fãrã poetului George Bacovia sã mã gîndesc, la vremea aceea, cã voi ajunge sã citesc poezii în cadrul cenaclului care poartã numele tatãlui sãu. Dupã moartea mamei sale, Gabriel rãmãsese moºtenitorul ºi custodele muzeului, precum ºi preºedintele Cenaclului ,,George Bacovia”. Frecventînd De atîtea ori, acest cenaclu, aveam sã cunosc mulþi tineri talentaþi, de-o - Cînd seamã cu mine, care aveau perspective mari sã devinã scriitori. ªi îi amintesc aici pe Teodora Moþet, Doina Vodã, Ion „Cîntecul culorii Lazu, Valeria Deleanu ºi mulþi alþii, printre care ºi pe Ne-mbie-n ritm Aureliu Goci, care promitea de-atunci, remarcîndu-se ca o de flori”... – voce proaspãtã în critica noastrã literarã. Era declarat L-am ascultat, ca pe criticul de bazã al cenaclului, ca ºi Florentin Popescu, Un foarte dotat nume consacrat în domeniul literar. Lucra ca redactor de interpret, carte la Editura ,,Albatros”, sub directoratul lui Mircea Am avut impresia cã, Sîntimbreanu. În acest cenaclu, cu ºedinþele sporadice la Pentru el, muzica Muzeul „George Bacovia” ºi la Casa de culturã „N. - ªi arta, în general vorbind, Bãlcescu”, din Strada 11 Iunie, am citit ºi eu, de multe ori, Este „o plecãciune poezii, plãcîndu-mi la nebunie intervenþiile comice ale lui În faþa frumosului etern, Gabriel, în calitatea sa de preºedinte, amintindu-mi-l cît de ºubred era cînd a venit la noi împreunã cu doamna Agatha.

Nu o linguºire ªi pãrea sã nu se fi schimbat de atunci... Noroc avea cu Pe lîngã urîtul, Aureliu Goci, care întreþinea atmosfera de lucru a cenacluAflat, vremelnic, lui ºi-l scotea mereu din încurcãturã, pentru cã fiul poetului La putere”... încerca sã facã analiza creaþiilor care se citeau în cenaclul lui, dar nu-i ieºea. El nu avea nici harul ºi nici vigoarea În privinþa calitãþii lui inteligenþei pãrinþilor lui.

De compozitor, Ultima oarã l-am vãzut dupã revoluþia din decembrie Creator de minunate melodii, 1989. Venisem, împreunã cu fiul meu, Iulian, ºi cu poetele Mi-am dat seama Alexandra Firiþã, de la Bolintin Vale, ºi Mimi Gramnea, de Cã, pentru el, la Caracal, la Bacãu, la Festivalul de poezie „Avangarda XXI”. Gabriel era într-o formã de zile mari: dansa ºi cînta, Cîntecul avînd la el o sticlã de vin, din care, din cînd în cînd, trãgea Este icoana lumii binelui cîte o duºcã. Toatã acestea se petreceau în foaierul Pe pãmînt...

Teatrului ce purta numele tatãlui sãu, în prezenþa unui numeros public, format în mare parte din scriitori bãcãuani.

Chiar dacã nu ar fi generat Se întîmpla la Bacãu, unde, din spusele unor amici, am Decît rãscolitorul melos aflat cã, la iniþiativa fostului primar al Bacãului, Dumitru Dedicat sfîntului þinut Sechelariu, i se pusese la dispoziþie o camerã, la un azil din Al Basarabiei, oraº. Era un fel de garsonierã, de unde Gabriel putea pleca Tot ar fi fost suficient ºi unde se putea întoarce oricînd voia. În plus, primea din Ca sã intre partea aceluiaºi edil anumite sume, ca bani de buzunar.

Auzisem cã venise la Bacãu dupã o tînãrã cîntãreaþã de În istoria lumii Euterpei, muzicã popularã, care credea cã o sã obþinã ceva avere de Pe fond spiritual pe urma lui, dar nu a fost aºa... Ulterior aveam sã aud cã sDaco-roman... a prãpãdit, iar o mînã de scriitori din Bacãu l-au îngropat la ,,Etenitatea”, cimitirul central al oraºului, departe de lumea A fost conºtient cã Bucureºtilor, pe care a iubit-o.

Un autentic artist ION MACHIDON, Nu poate fi izolat preºedintele Cenaclului „ Amurg sentimental” De vuietul realitãþii ªi, de aceea, A popularizat situat acest oraº, nu se ºtie: într-atît de completã e dispariþia Cele mai valoroase compoziþii lui. Unii învãþaþi îl aºeazã pe lîngã Mãcin; alþii, spre rãsãrit de Tulcea, la Mahmudia, pe braþul Sf. Gheorghe; e probabil Din constelaþia artei sonore, sã fi fost în acest ultim loc sau spre capãtul braþului în Concepute într-un stil larg-accesibil, regiunea Dunavãþului ºi a marilor lacuri; fotografia aerianã Întãrind sensul cuvintelor: credem cã va permite recunoaºterea fostei aºezãri care azi tre„Vai de creatorii fãrã Þarã, buie sã se înfãþiºeze sub forma unei ridicãturi de pãmînt aºa Vai de Þãrile fãrã creatori”! cum se înfãþiºa Histria înainte de începerea sãpãturilor. ªtim precis numai atît: cã era port la Dunãre, ºi port însemnat chiar.

Horia a izbutit Corãbii byzantine, corãbii genoveze veneau aici cu mãrfuri de Sã fie tot felul ºi încãrcau, în schimb, produsele noastre. Numai „O religie a neamului sãu într-o lunã ºi jumãtate, de la 1 iulie pînã la 16 august 1281 se ªi nu o fabricã încheie la Genova 27 de contracte de expediþie de mãrfuri cu destinaþia Vicina, în valoare de 3.241 de hiperperi, deci o De amuzamente”... sumã considerabilã, dat fiind cã hiperperul era moneda de aur De aceea a rãspîndit cea mai mare din pãrþile rãsãritene. Exista aici o mitropolie Muzica, strãbãtutã ortodoxã în prima jumãtate a Secolului al XIV-lea; ºi e intereDe enesciene virtuþi consolatoare, sant de ºtiut cã cel dintîi mitropolit al Munteniei, Iachint, a ªtiind cã aceasta, fost strãmutat pe vremea lui Nicolae-Alexandru, tatãl lui „Dacã nu civilizeazã, Vlaicu Vodã, de la Vicina la Curtea de Argeº.

Imbecilizeazã”! (va urma) DORU POPOVICI CONSTANTIN C. GIURESCU

Lui Horia Moculescu

„ROMÂNIA MARE“

Pag. a 5-a – 29 decembrie 2017

Polemici Controverse RESTITUIRI

PORUMBIELUL DE DANTELÃ Mesagerii Sfîntului Spirit, din icoanele mînãstirii de odinioarã, pogorau din ceruri dimineaþa, pe marginea ferestrei, zece porumbei. Bãlþaþi ºi albi, curaþi, ca ºi cum cuiburile lor de dormit la lunã erau purtate de norul de mãtase ºi puf de peste casã, virginal, ei îmi aduceau în toate zilele sfiala lucrurilor divine, ºi uitam cã ei cer în geamul meu seminþe, cã stau într-un coteþ, cã se nasc ºi clocesc.

O emoþie de fragedã împrospãtare m-a cuprins neîntrerupt, primindu-le vizita matinalã; un sentiment ca într-o rugãciune din copilãrie, ca într-un sunet de clopot depãrtat, ca în vibrarea cãdelniþei de argint cu fum de parfum, ca în lectura Predicii de pe Munte ºi a Cîntãrii Cîntãrilor din Scripturã.

Mi se pãrea sublim de neadevãratã realitatea stilului în care sînt scrise pe viaþã formele delicate pînã aproape de abstract, ale pãsãrilor de bunã vestire. Capul, ca o floare care vede, aripa fericit ondulatã, gheara de o caligrafie augustã, pasul împiedicat ºi dulce al acestei miraculoase perfecþiuni de frumuseþe. ªi totdeauna, neschimbatul ei gungurit, care e un cîntec ºi un glas, pentru ca înþelegerea ei sã se facã prin murmur ºi ºoaptã.

Porumbielul meu, al sufletului meu, era cu deosebire porumbielul de dantelã. El mã ºi cunoºtea mai mult decît

AMINTIRI DE SCRIITOR

Cu gîndul la Slãtioara Cînd bãteam la maºinã moartea lui Pãtru, din ,,Niºte þãrani”, pe la vreo unsprezece dimineaþa, la o fereastrã din Bulevardul Republicii, unde locuiam pe vremea aceea, am mai spus mi se pare, a început o asemenea ceartã între soþia mea, exact atunci în crizã de exigenþã pedagogicã, ºi fetele mele foarte guralive, încît cred cã lacrimile care-mi cãdeau pe clapele maºinii de scris erau nu numai de pãrere de rãu pentru Pãtru cel scurt care murea, ci ºi pentru mine...

Cu excepþia Slãtioarei, unde sînt eu cu adevãrat acasã, nu-mi amintesc o zi întreagã la maºina de scris, în sfîrºit izolat de tot ºi de toate, cum mã pregãtesc, cu atîta ipocrizie, chiar ºi faþã de mine, de fiecare datã...

Scriam odatã la ,,România literarã”, aveam o rubricã, ,,Note ºi Contra-note”, ºi cred cã era cititã, de vreme ce redactorul-ºef insista sã nu fiu scãpat din ochi ºi mã cãuta el sã-mi aducã aminte sã dau materia la timp, dar bineînþeles cã ºi gazetãria o fac tot în ultimul moment, ºi am uitat sã scriu ce aveam de scris pentru sãptãmîna aceea, amintindu-mi abia deasupra Vienei, la zece mii de metri altitudine, în drum spre Londra, aºa cã m-am apucat sã scriu, cu urechea aþintitã la niºte zgomote suspecte, pentru mine, pe dedesubtul avionului; nu intrase trenul de aterizaj cum trebuie la locul lui.

- Ce dracu’ fac? – l-am întrebat pe vecinul meu care, vãzîndu-mã mai alb la faþã ºi scriind de zor, sînt sigur cã bãnuia cã-mi fac testamentul...

- Nu e nimic, pînã la Londra au timp sã tragã trenul de aterizaj.

UN MILENIU DE ISTORIE – 133 DE ANI DE LA DESCOPERIRE

CULTURA CUCUTENI În anul 1884, reputatul folclorist ieºean, membru corespondent al Academiei Române, Teodor Burada, a fost înºtiinþat cã pe dealul Cetãþuia, din localitatea Cucuteni, judeþul Iaºi, au fost descoperite numeroase antichitãþi: vase de diferite dimensiuni ºi divers colorate, figurine antropomorfe etc. Antichitãþile ieºiserã la ivealã cu prilejul construirii ªoselei Tg. Frumos – Hîrlãu, lucrãri în cursul cãrora antreprenorii foloseau dealul amintit pentru a obþine piatra de construcþie. La intervenþia energicã a lui Burada, acþiunea a fost sistatã.

Astfel a fost salvatã una din cele mai importante staþiuni arheologice eneolitice nu numai din þarã, dar din întreaga lume, aceea de la Cucuteni. Încã de la începuturile cercetãrii ei, prin sondajele efectuate de Gh. Buþureanu, N. Butculescu, A. Diamandi, aºezarea a impresionat prin bogãþia descoperirilor, prin multitudinea formelor ceramice ºi diversitatea culorilor, fiind comparatã cu descoperirile din Orientul Apropiat sau din Mesopotamia ºi stîrnind interesul lumii ºtiinþifice de pretutindeni. Localitatea a rãmas pînã astãzi nu numai

semenii lui ºi, curtenitor ºi evanghelic, se apropia de mine, întîmpinat la fereastrã de amoroasele lui mistice tîrcoale. Se juca de-a v-aþi ascuns cu mîinile mele întinse, se pitea ca sã fie prins ºi rãsfãþat, i-am simþit ciocul ºi pleoapa adeseori sub ureche ºi bãrbie. Nu-mi puteam alege locul unde sã-l sãrut pe imaculata lui herminã, candidã, cînd îl gãseam singur în camera mea, cãlcînd ca o arãtare sacrã printre creioane ºi cãrþi ºi voind sã afle ceva, pe care eu nu eram în stare sã-l ghicesc, din misterul aºternut între slovele tipãrite ºi vis. Cît am mai avut o mînã de mei ºi de orz, le-am presãrat pe masa de lucru, ºi el, bogat lucrat cu igliþele de sidef ale Sfintei Fecioare, într-adevãr ca o dantelã de altar, cu transparenþe, licãriri ºi cusãturi amãnunþit încheiate ca frunzele de ferigã, pãºea pe manuscrise ºi bucoavne, rotat în crinolina de horbotã a costumului, ca o heliantã care ar merge deschisã pe vîrfurile de petale.

De cîteva zile, porumbieii nu se mai înalþã la fereastrã. Mi-au lipsit ºi i-am cãutat. I-am descoperit în ogradã, triºti. Au dat sã zboare ºi n-au mai putut... Aripile li-s grele, penele întunecate. M-au recunoscut ºi s-au strîns sub mine, aplecat pe pãmînt, sã-i mîngîi. Sînt flãmînzi, ºi meiul s-a isprãvit.

Porumbielul de dantelã zace de melancolie ºi sfîrºealã.

TUDOR ARGHEZI (1947) - Ajungem?, întreb eu cu speranþã...

- Cum sã n-ajungem, rãspunde el foarte liniºtit. N-am plecat sã ajungem? Însã argumentul era de o enormitate a stupizeniei desperantã pentru mine, care am învãþat bine cã un avion nu cade decît o singurã datã, fiindcã nu s-a vãzut avion care sã cadã de douã ori, în toatã istoria aviaþiei. Am avut noroc, ºi rubrica a ajuns la timp, a apãrut în ziua cu pricina, iar redactorul-ºef a avut ºi el umor ca sã scrie sub numele meu ,,octombrie 197... deasupra Vienei”.

Vreau sã spun cã gazetãria m-a învãþat sã scriu în orice condiþii, cu telefoane, cu dialoguri neprevãzute, cu întreruperi, cu Televiziunea care mi-a mîncat ani buni din viaþã, cu Teatrul Mic, care m-a fãcut sã întîrzii patru ani tipãrirea volumului doi din ,,Dragostea ºi revoluþia”, volum subintitulat parcã pentru mine simbolic ,,Cei care plãtesc cu viaþa”, cu ,,Te cautã Pãunescu, la el ai zis cã pot sã te întrerup”..., cu foile de hîrtie douã cîte douã ºi indigoul la mijloc, aºezate în teanc, cu primele acorduri ale melodiei aceleia – ºi bineînþeles cã bucuria pregãtirilor a rãmas mai mare ca bucuria scrisului. Însã la Slãtioara, cu ferestrele dînd spre Mãgurã, toamna ca o vulpe roºie, cu mestecenii mei ca niºte lumînãri uriaºe aprinse de un soare melancolic, cu nucii din crengile cãrora nu mai ostenesc sã cadã frunzele de aramã, cu ºuierul brazilor în care s-a nãpustit vîntul lui octombrie dupã ce a dat întîi bruma ºi cerul te lasã sã crezi cã poþi sã vezi prin el pînã la capãtul pãmîntului, unde o fi el, cu Luna uitatã la prînz ca o lacrimã de sidef pe obrazul acestui cer, la Slãtioara îmi place mie sã bat la maºinã, nicãieri nu-mi închipui o liniºte mai fericitã...

DINU SÃRARU ca staþiune eponimã (adicã aceea în care s-au fãcut primele descoperiri ºi care dã îndeobºte numele respectivei culturi materiale), ci ºi ca o staþiune-etalon pentru cunoaºterea civilizaþiei fãurite de oamenii Epocii de Piatrã timp de o mie de ani: între 3600 ºi 2600 î.Chr. Întradevãr, la Cucuteni se pot constata toate fazele de evoluþie a acestei culturi, din zorii ei ºi pînã la fazele tîrzii; cercetarea aºezãrii constituie, din acest punct de vedere, o adevãratã ºcoalã pentru studierea ºi cunoaºterea unor importante perioade din istoria þãrii noastre.

Aprofundarea cercetãrilor ºi descoperirea de noi ºi noi aºezãri cucuteniene de cãtre arheologii români, în perioada interbelicã ºi dupã aceea, au demonstrat cã nucleul de apariþie al acestei culturi l-a constituit þara noastrã, pe o arie cuprinsã între sud-estul Transilvaniei (aspectul Ariuºd), nord-estul Munteniei ºi toatã Moldova, fãuritorii ei avînd legãturi mai departe, spre est, cu purtãtorii culturii Tripolie, care se întindea pînã în Basarabia ºi Ucraina.

Aºadar, cultura fãuritã de oamenii cucutenieni – civilizaþie paºnicã, de rodnicã colaborare cu populaþiile învecinate – se dovedeºte europeanã atît prin contactul pe care la vremea existenþei ei l-a avut cu celelalte civilizaþii învecinate, cît ºi prin interesul pe care, în epoca noastrã, i l-au arãtat ºi i-l aratã oamenii de ºtiinþã de pretutindeni.

M. PETRESCU-DÎMBOVIÞA

Marele scriitor Tudor Arghezi a iubit cu aceeaºi intensitate ºi oamenii, ºi natura, cu toate vieþuitoarele ei, cãrora le-a dedicat nemuritoare pagini de literaturã.

Dor de Crãciun ªi Moise ºi Isaia ªi-atîþi proroci au spus cã va veni în lume un prunc numit Isus.

A pãrãsit locul genunii Unde era cu Dumnezeu spre a ridica pãcatul lumii sãdit în oameni de cel rãu.

Printr-o fecioarã din Iudeea În micul Bethleem anume ºi zãmislit din cel Preaînalt prunc curat venise-n lume. ªtiau clar magii c-a sosit vãzîndu-i steaua-n rãsãrit, sub ceru-nalt ºi îngheþat i-au adus daruri de-mpãrat scoþînd cu grijã din cutie mult aur, smirnã ºi tãmîie. Îl aºtepta bãtrînul Simeon, sãtul de zilele-adunate i se spusese din Sion cã pîn’ nu-l vede n-are moarte.

El Pîinea Vieþii Se va frînge toþi sã mãnînce-o bucãþicã ºi din tributul Sãu de sînge sã bea pe rînd o parte micã Acei ce nu-mplinesc aceasta cu el nu or sã aibã parte nu-L vor vedea pe Dumnezeu ci vor vedea o a doua moarte Darul ce Þi-l aduc românii este colindu-acestui plai dulce, curat, plin de luminã un strop de miere curs din rai.

PAVEL MOLDOVAN, Alba-Iulia

Rãni verticale

Aº vrea acuma sã mã nasc din nou Din lacrima cea fãrã de ecou Ca sã tot cresc, sã cresc pe verticalã Aici, ºi nicidecum în altã þarã.

Seva pãmîntului sã urce-n trupul meu, Zidi-voi azi, din morþi, un Dumnezeu Etern ºi infinit, ce va lupta, Iar voi nu-L veþi putea crucifica. Þãrîn-am fost, þãrîn-am sã mai fiu, Dar între-am fost ºi mîine-am sã mai fiu, E astãzi, ºi nicînd nu-i prea tîrziu Sã mã ridic, sã merg ºi sã reviu.

Din rãni vor curge inimi ºi pãcate, Iar sufletul se va gîndi la moarte, Dar vreau o inundaþie de soare, ªi doar un strop, un pic de sãrbãtoare.

GEORGE BÂRZÃNESCU

„ROMÂNIA MARE“

Pag. a 6-a – 29 decembrie 2017

Atitudini Polemici Obiceiuri tulcene de Boboteazã pe la 1870 Chiar dacã în ziua de Boboteazã, în Tulcea nu se auzea nici ºoaptã de clopot, acestea fiind interzise de osmanlîii care stãpîneau oraºul ºi întreaga Dobroge, oamenii coborau încã din zori, de pe dealurile din jurul Dunãrii, ieºind cu mic ºi mare din mahalalele creºtine.

Cu o zi înainte, preoþii umblaserã prin acestea ºi stropiserã cu agheasmã casele ºi restul acareturilor, semn cã Ziua cea Sfîntã a Botezului Domnului Isus urma sã vinã. Tot acest puhoi de oameni se oprea mai întîi la cele trei biserici, Buna Vestire (Greceascã), Sf. Gheorghe (Bulgãreascã) ºi Sf. Nicolae (încã neterminatã, serviciul religios þinîndu-se în bisericuþa veche din lemn) unde participau la slujbã ºi de unde porneau apoi cu mare alai cãtre Dunãre, scoþînd din biserici prapurii ºi icoanele cele mai frumoase. Gerul cumplit ºi bãtaia Crivãþului nu era nici o piedicã pentru tulcenii creºtini, pãtrunºi de credinþa ºi de importanþa zilei de Boboteazã. Aproape în fiecare iarnã, Dunãrea îi aºtepta îngheþatã bocnã, transformatã în cel mai lat ºi neted drum din aceastã parte a Imperiului Otoman, motiv de a cãlãtori pe oglinda de gheaþã, cu sãnii ºi cãruþe, în locul corãbiilor ºi piroscafurilor pufãitoare.

Cu 2-3 zile înainte, adevãrate echipe de oameni aleseserã locurile cele mai bune pentru sfinþirea apei, locuri aflate în dreptul Stîncii Tulcei, Vadul Sacagiilor, Portul vechi ºi alte locuri mai puþin importante, pe care ºi le alegeau lipovenii, ucrainienii, armenii, cu bisericile lor mai mici. Înarmaþi cu topoare ºi fierãstraie tãiaserã în gheaþa groasã cruci mari de gheaþã, ajungînd pînã la apa limpede din care ieºeau fuiori de aburi. Apoi cãraserã cu cãruþele pãmînt pe care îl aºter-

nuserã peste gheaþã ºi peste care urmau sã se facã focuri. Cei mai gãlãgioºi dintre toþi erau bulgarii cu adevãrate orchestre de cimpoaie ºi darabane, la care cîntau cu patimã, acompaniindu-ºi preoþii ºi cîntãreþii de stranã. Alaiurile se încheiau cu sute de cãruþe ºi cai duºi de cãpãstru, ce urmau sã ajungã pe malul Dunãrii, pentru a fi sfinþiþi de preoþi, astfel încît tot anul sã fie feriþi de boalã ºi sã aibã spor la muncã. La urmã de tot, veneau turcii ºi tãtarii, cu caii lor, ºtiind cã sãrbãtoarea ghiaurilor fãcea bine la toþi caii, neþinînd cont cã stãpînii lor se închinau la Allah sau alt Dumnezeu. Dupã slujba de sfinþire a apelor ºi a cailor, urmau petrecerile în jurul focurilor iuþi de stuf ºi salcie, pe jarul cãrora se frigea peºte ºi carne de porc. Se fierbea þuicã ºi Somoveancã, un vin alb ºi bun de Niculiþel. Se bea îndulcit cu miere ºi cîteva boabe de piper, dar puþine, cã erau piperat de scumpe. Printre oameni începeau sã se amestece ºi copii de evrei, care vindeau mere murate, sau turci cu sugiuc, ºerbet ºi bragã. În acest timp, lãutarii se preumblau de la un grup la altul, încercînd sã-i înduplece pe creºtini sã le accepte repertoriul, ºtiind cã dupã prima cîntare, distracþia avea sã þinã pînã dimineaþã.

Cel mai straniu spectacol îl ofereau fetele tinere, de mãritat, care, purtînd încãlþãri uºoare, fãceau tot posibilul sã alunece ºi sã cadã pe gheaþã, semn cã aveau sã se mãrite negreºit pînã în iarna viitoare. Duduia gheaþa sub buºiturile tinerelor tulcene, care îºi înmuiau oasele pe gheaþa tare ca piatra, plecînd apoi spre case þinîndu-se de ºale ºi visînd la feþi frumoºi în bãrci din lemn de abanos. Cam aºa îºi petreceau tulcenii sãrbãtoarea de Boboteazã, pe la 1870, în timp ce de la Palatul Paºei, mutesariful ºi cadiul pîndeau din spatele geamurilor înalte ca totul sã se desfãºoare în liniºte ºi pace, invidioºi cã ghiaurii erau în stare sã se bucure pe un frig atît de nãprasnic.

NICOLAE C. ARITON

– Mîine am cu totul altceva în program.

Faceþi-mi legãtura cu adjunctul lui.

– ªi el este plecat la ºedinþa guvernului, dar vã poate primi ºeful Cancelariei ministrului.

Mister Macklown a fost timp de Oaspetele rãmase o clipã pe gînduri, unsprezece ani redactor sportiv la un mare apoi spuse: cotidian. Dupã aceea a ajuns redactor cu – Da’ se pricepe la chestii culturale? probleme culturale la acelaºi – Pe cine sã anunþ?, întrebã ziar, orientîndu-se excelent secretarul. timp de o jumãtate de an în culMacklown scoase dintrtura þãrii sale. Aceasta se unul din buzunarele interioare explicã prin aceea cã, înainte o carte de vizitã ºi i-o întinse de a deveni redactor, fusese secretarului, zicîndu-i: sprinter. În calitatea lui de – William Macklown, redactor cu probleme culturale redactor cultural. Cel mai bun îl preocupau în primul rînd timp pe sutã – 10,2, cel mai filmele din Vestul Sãlbatic în bun timp la douã sute – 23,9. care, dupã cum bine se ºtie, Secretarul se aplecã foarte domnea legea Coltului. Dupã MARTTI LARNI respectuos, timpul lui pe sutã (1909-1993) ce a publicat un extraordinar era mult inferior – 17,8. articol intitulat „Pistolul ca Dupã un minut se întoarse, mesager al culturii”, el a fost ales imediat zicîndu-i lui Macklown: ca membru de onoare al Societãþii pentru – Doctorul Lanttu vã primeºte îndatã. istoria culturii, din oraºul sãu natal. Poftiþi, pe aici...

Preþuindu-i din cale-afarã meritele, ediFostul sprinter, actualul redactor cultorul ziarului l-a recompensat trimiþîndu-l tural, aruncã þigara pe podea ºi apoi, cu o în Europa, nu însã mai înainte ca acesta sã loviturã de picior, o aruncã direct sub un fi aflat cã naziºtii din aceste pãrþi de lume scaun. pun mîna pe pistol ori de cîte ori aud pro– Îmi pare foarte bine sã vã cunosc, nunþîndu-se cuvîntul „culturã”. Aºadar, Mister Macklown, zise ºeful Cancelariei, îmbogãþit cu aceastã nouã experienþã, el întinzîndu-i mîna. plecã în Europa.

Oaspetele se aruncã într-un fotoliu ºi-i Dar pentru cã pericolele îl pãºteau la rãspunse: tot pasul, Macklown a dus mîna la pistol – Drept sã vã spun, eu nu prea am de cum a pus piciorul pe pãmînt european. încredere în europeni. În urmã cu o sãpProgramul lui de douã sãptãmîni cuprindea tãmînã am discutat în Italia cu scriitorul un numãr important de convorbiri cu ofi- rus Maxim Gorki, ca sã aflu dupã aceea cã cialitãþi ale vieþii culturale dintr-o serie de el e mort demult. La Paris am avut o conþãri, o vizitã la statul major al Mafiei ital- vorbire cu Anatole France, dar acum mã iene, vizitarea clãdirii principale a NATO, îndoiesc cã el ar fi existat vreodatã.

– Noi, europenii, mai glumim din cînd precum ºi a mormîntului lui Mussolini. În în cînd, zise ºeful Cancelariei pe un ton seara aceleiaºi zile, Macklown luã avionul prietenesc. Veniþi cumva într-o problemã pînã la Helsinki. Aici trase la Ministerul în care v-aº putea fi de vreun folos?

Culturii.

Oaspetele îºi aruncã o þigarã între dinþi – Vreau sã vorbesc cu ministrul. Da’ apoi spuse: repede!, spuse el secretarului.

– Hei, aveþi cumva chibrituri? Mie mi – Domnul ministru este plecat la o s-a terminat gazul din brichetã. ºedinþã de guvern, rãspunde secretarul.

Bun la suflet, doctorul Lanttu îi aprinse – Daþi fuga dupã el ºi spuneþi-i cã-l þigara ºi îi fãcu cadou o cutie cu chibrituri aºtept! finlandeze. Un dar, cît de neînsemnat, – Exclus, eu nu pot întrerupe o ºedinþã deschide o inimã, la fel cum ar deschide-o a guvernului. Veniþi mîine. un cuvînt bun. Aºadar Mister Macklown

ANTOLOGIA UMORULUI

Mister Macklown

CIOBURI DE GÎNDURI

Învaþã-mã

Învaþã-mã sã zbor ca tine, Învaþã-mã sã luminez, Slujind ideile de bine ªi-nnobilîndu-mã în crez.

Învaþã-mã ce e rãbdarea Cînd mi-e urcuºul mult prea greu, Cum pot sã calc pe valuri marea ªi OM cum sã rãmîn mereu. Învaþã-mã ce e durerea De-a pierde-o clipã din divin, Învaþã-mã ce-i mîngîierea ªi-þi dau o lacrimã rubin. Învaþã-mã sã fug din dor Cu tine flacãrã pe-un nor, ªi de acolo mai departe Ca douã fulgere-n nemoarte.

ILARION BOCA, 11 decembrie 2017

Balsamuri spirituale (53)

îºi deschise inima ºi zise: – Menirea mea este sã scriu cîteva articole despre cultura europeanã, dar eu vreau sã obþin datele direct de la sursã. Puteþi sã-mi spuneþi dacã prin aceste pãrþi de lume existã vreun scriitor în afarã de Maxim Gorki?

– Gorki nu este scriitor finlandez, rãspunse doctorul Lanttu, el este un mare scriitor clasic rus.

Macklown îºi aruncã o privire pe caieþelul cu notiþe, dupã care spuse: – Tot ce se poate... Acum douã sãptãmîni am vãzut filmul lui, „Rãzboi ºi Pace”. A avut cîteva scene tare dulci.

– „Rãzboi ºi pace” este un film turnat dupã romanul lui Lev Tolstoi.

– De ãsta n-am auzit pînã acum, nu cumva el e bãiatul ãla care a scris o carte despre viaþa lui Mussolini, iar acum trãieºte ca emigrant în Finlanda?

– Nu... Dacã vreþi date despre scriitorii ruºi, daþi o fugã pînã la vecinii noºtri ºi veþi primi suficiente materiale despre ei.

– Asta mai mult ca sigur, dar timpul meu este calculat foarte minuþios, zise oaspetele uitîndu-se la ceas. Tare-aº înregistra o convorbire cu inventatorul german Leonardo da Vinci. Dupã cîte ºtiu, ãsta ºi desena. Apreciaþi cã este un pictor bun?

– Nu mã îndoiesc cîtuºi de puþin. Este un maestru.

– Puteþi sã-mi mai spuneþi cîteva nume de pictori?

– Rembrandt, Rubens ºi Ilia Repin.

– Destul, ajunge!, îl întrerupse Mister Macklown. Eu am crezut cã-mi spuneþi ceva despre pictorul..., cum îl cheamã...

Shakespeare, care desena tot timpul numai madone, îl cunoaºteþi?

– Fãrã nici o discuþie.

– Cu atît mai bine. Da’ se pare cã aveþi cunoºtinþe remarcabile în domeniul culturii. Dar despre compozitorii europeni, îmi puteþi spune ceva? De exemplu, despre ungurul Emile Zola. Frank Sinatra, cel mai mare cîntãreþ din lume, a realizat pe ecran multe din operele lui.

Botezul zorilor Din credinþe strãbune în sfeºnic arzînd flacãra divinã, Pãmîntul se închinã zorilor la ivirea Soarelui - Lacrima Domnului – picurînd o nouã dimineaþã ºi viaþa curge în viaþã din adîncul rãdãcinilor în care, TU, Doamne! Sîmburi de Luminã semãnînd taina vieþii rãsare pe Pãmînt.

El se roteºte la nesfîrºit de la rãsãrit la asfinþit în leagãnul stelelor ºi-n Botezul zorilor ce dã oricui chipul ºi asemãnarea LUI. Modelaþi de timp, plecarea din noi înºine e un simþãmînt cã pentru a cãlca pe petale ne jertfim propria floare pe cãrãrile pe care nu le umblãm, cãrãri ce rãmîn în noi ca în roua crinului sã ne adîncim, iubirea Pãmîntului sã o sorbim din Lacrima Domnului în Botezul zorilor! (va urma) LILIANA TETELEA – El este cîntãreþ de operã?

– Cred cã da. Operele sînt, de fapt, niºte valsuri uºoare...

– Tot ce se poate. Eu merg aºa de rar la dans...

– Ar trebui sã dansaþi mai mult. Dvs., în Finlanda, aveþi compozitori?

– Avem, ºi încã foarte mulþi.

– ªi trompetiºti?

– ªi.

– Redactorul-ºef de la ziarul la care lucrez mi-a spus cã finlandezii sînt un popor foarte înapoiat, cu o singurã excepþie: Maxim Gorki, care scrie scenarii bunicele.

– Iertaþi-mã, Mister Macklown, dar trebuie sã vã reamintesc cã Maxim Gorki nu a fost finlandez, ci rus.

– ªi ce-i aºa mare deosebire? Ruºii au compozitori?

– Desigur cã au. Ceaikovski, RimskiKorsakov, Glazunov, ªostakovici, Haceaturian...

MARTTI LARNI (Finlanda)

„ROMÂNIA MARE“

P Po o ll e em m ii c c ii

Pag. a 7-a – 29 decembrie 2017

C Co on nt tr ro ov ve er rs se e

Ce nevoie mai avem de unguri?!

Noi, românii, sîntem suficienþi! (urmare din pag. 1) Simt senzaþia unei cãderi fãrã oprire, într-o prãpastie a calitãþii sufleteºti, intelectuale, intenþionale, educaþionale, empatice... Sincer, mã îndoiesc cã azi poate crede cineva cã atunci ficare dintre noi, românii, eram pãrþi ale unei lumi gata de a-ºi lua zborul cãtre înaltul binelui ºi încrederii în oameni… cum ar putea sã creadã aºa ceva? Cum ar putea, cînd lumea lor este una a suspiciunii care trimite dupã gratii, lumea lor dispreþuieºte oamenii dupã opþiune, dupã etnie sau naþionalitate, dupã venituri, dupã locul de muncã, dupã vîrstã… Lumea lor se exprimã în pericole, teroriºti, penali, înarmare, procurori, servicii speciale, istorie cãlcatã în picioare… Dumnezeule, asta e lumea dintre 21 ºi 22 decembrie 2017!

Da, cu asta ar trebui sã încep – 2017, anul care ar fi trebuit sã pregãteascã centenarul Marii Uniri, poate fi consemnat ca un an al dezbinãrii naþionale. O dezbinare rea, urîtã, decerebratã, între oameni transformaþi în exponenþi ai urii ºi dispreþului ireductibil. Rîsul este cît se poate de amar – aceºtia sînt cei care vor celebra la anul Centenarul!

Ar trebui sã spun cã e anul în care s-a reuºit distrugerea clasei politice româneºti, a celor douã mari partide, PSD ºi PNL; PNL, prin totala anihilare a conducerii partidului, demonstratã prin obedienþa sinistrã faþã de un personaj ajuns dintr-o eroare preºedinte al statului, dar ºi atît de ridicol simbolizatã prin „sãriturile” de maimuþoi dresat ale urmaºului Brãtienilor; PSD a fost transformat într-o unealtã, prin impunerea unor personaje care au legãturi clare cu serviciile - ºi care nu au nici o treabã cu dorinþele partidului. Cît despre calitatea structurii superioare a partidelor sau a demnitarilor – este chiar de noaptea minþii. În plus, ºi-au pierdut cele douã partide identitatea ideologicã – sigur, da!

2017 a fost anul în care a cãzut un cap al Serviciilor, dar – oroare! „Sistemul” s-a dovedit a fi precum legendara Hidrã, în locul unui cap au crescut douã! Da, au apãrut un dezvãluitor – doi, dar, despre ce vorbim aici?! Sistemul a impus premierul, un personaj cu totul absurd, nepotrivit, Sistemul a impus ministrul de Externe, un alt om de-al lor, sistemul se joacã anchetînd Hotãrîri de Guvern, Sistemul… ucide! Da, oameni care aveau pe mînã afaceri uriaºe cu control ºi susþinere clare, ei bine, asemenea oameni s-au „sinucis”! Evident, anchetele asupra gesturilor inexplicabile au confirmat absurdele supoziþii!

2017 este anul în care golãnia ºi huliganismul au devenit maniere în Parlament. Fluierãturile, demonstraþiile cu insulte în plen, injuriile sînt obiºnuite – au devenit fapte cotidiene! - într-un Parlament devenit bîlci. Dar bîlci este tot ceea ce se întîmplã legat de politicã. 2017 e anul în care Preºedintele a încãlcat flagrant legea, impulsionînd manifestaþiile împotriva guvernului ºi a majoritãþii parlamentare, deciziile CCR aduc dupã sine critici vehemente ºi cereri de demitere a singurei instanþe constituþionale, magistraþii fac politicã, magistraþii sînt împãrþiþi în tabere… ºi cîte ar mai fi de adãugat! Ah, sã nu uit, Biserica e atacatã – asta cã tot fac referire la unul dintre motivele Revoluþiei ºi revoltei românului din ’89.

Vã place 2017? Atunci ce speraþi de la 2018? Marea Unire? Centenarul? Speraþi sã fie mai mult de cîteva manifestaþii fastuoase, prilej de cheltuit sume imense?

De fapt, mã tem cã Aniversarea Marii Uniri nu va fi decît un nou prilej de dezbinare, de scandal ºi acuzaþii, de radicalizare a unor aºa-zise tabere. Spun aºa-zise, pentru cã, în ciuda vehemenþei radicale, existã suficientã alienare ºi un soi de senilitate ca sã se uite cã, în urmã cu puþin timp, cei pe care îi detestã azi erau aliaþi, iar acum cei pe care îi acuzau de toate relele cîntã fals în acelaºi cor de pripas.

2017 e anul în care s-a sãvîrºit din viaþã regele Mihai, aceastã legendã vie a unui trecut rãspovestit de pãrinþi ºi bunici, un fel de icoanã pentru mulþi români; ºi ce sã vezi, nici nu a apucat sã ajungã Sus bãtrînul Lear, cã „prea plecaþii” lui fideli, românii, au început sã-i conteste voinþa succesoralã, ba chiar sã-i nege existenþa sau cel puþin luciditatea ultimilor ani. Monarhiºtii se ceartã între ei, ajungîndu-se, în acest an preCentenar, sã aibã un motiv de sfadã chiar din zona virtualului – Coroana României! Ei, dar pragul

Centenarului aduce ºi acest nou ºi interesant subiect, care are cele mai mari ºanse la o poziþie în topul scandalurilor lui 2018; dupã 28 de ani de „democraþie” republicanã, existã o majoritate – spun multe sondaje!

– sãtulã de experienþa prezidenþialã, sau mãcar de acord sã supunã unui referendum naþional forma de guvernãmînt – republicã, ori monarhie constituþionalã?

Sigur, atunci Coroana nu ar mai fi ceva virtual.

2017 e anul în care mi-am pus întrebarea unde se va opri goana dupã senzaþional a celor care vin? Mentalul colectiv este dependent de acest microb – realul, dacã nu e senzaþional, nu existã! Mori din nou, Descartes! Nu e „adrenalinã”, e o boalã psihicã la nivelul societãþii!

Aºtept ca în 2018 diverºi istorici ai „ºcolii” Lucian Boia sã scrie povestea Centenarului pe baza crimelor, bordelurilor ºi conspiraþiilor, sã calce în picioarele „adevãrului” legendele acelor fãuritori, pentru cã, nu-i aºa, va trebui sã dovedim „responsabilitate”, sã ne „asumãm istoria, aºa cum a fost, nu cum o prezenta istoriografia naþionalist-comunistã a lui Ceauºescu”.

Nu mai ºtiu cine a formulat primul demenþa asta, dar cu siguranþã a avut urmaºi. Iar 2017 precede ºi centenarul naºterii lui Nicolae Ceauºescu, ori, iatã cum au fost reluate ºi amplificate atacurile ºi mistificarea istoriei celui mai mare conducãtor român ºi a perioadei de maximã independenþã a þãrii! 2017 e anul în care niºte octogenari au fost încarceraþi pentru vina de a fi fost tineri ofiþeri într-o perioadã ºi o funcþie ingratã, cînd vremurile, mai mult decît oamenii, au cãlcat în picioare oameni ºi destine. Avea vreun rost nebunia proceselor Viºinescu sau Ficior? În opinia mea nu, dar, vai, cîþi oameni, chiar de vîrsta mea, s-au bucurat! Nu se cunoaºte ºi nu se înþelege istoria, ceea ce face ca societatea actualã sã nu priceapã ce se petrece cu ea.

Mã gîndeam la vremurile „obsedantului deceniu” – da, s-au comis crime ºi atrocitãþi, dar lumea venea dupã cea mai cumplitã perioadã, rãzboiul mondial, cu zecile de milioane de morþi ºi o urã mortalã rãspînditã la scarã planetarã; dar aceeaºi generaþie a „obsedantului deceniu”, cu tot cu viºineºti mai mici sau mai mari în grad, a fost capabilã sã îºi regãseascã umanitatea, dechizînd fereastra decadelor pãcii ºi construcþiei, ’60 ºi ’70, douã perioade de bucurie, bunãvoinþã – de lume nouã a unor oameni noi. Noi parcurgem acum un sens invers, cum spuneam, alunecãm într-o prãpastie, iar Viºinescu nu este o pedeapsã pentru el, ci un reper pe calea prãbuºirii noastre; noi l-am recuperat pe torþionarul uitat chiar de el însuºi, cum am recuperat crimele fãcute în clipe de rãzboi de militari - sau cum am acceptat sã fim numiþi criminali ai istoriei, fiind, mai nou, clasaþi pe locul doi dupã Germania hitleristã ca numãr de evrei uciºi în Holocaust! Da, s-a spus asta în 2017, oficial, de cãtre cea mai importantã organizaþie mondialã evreiascã, s-a spus asta în acelaºi an în care cei de lîngã noi se bucurau de pedepsirea „torþionarilor”. Pregãtim Centenarul, nu-i aºa? Coliva României mari e pregãtitã… iar bomboana cred cã se va pune anul viitor – ce aþi zice dacã Ion Iliescu, primul preºedinte al României „democratice”, ar fi condamnat la închisoare cu executare? Mã gîndesc cu groazã nu la chinul venerabilului, cît la bucuria dementã cu care o mare parte dintre români ar primi un asemenea act! Ce condamnare mai bunã ar putea exista? Antonescu – condamnat, Dej – damnat, Ceauºescu – condamnat, Iliescu – condamnat… Trei sferturi din povestea Centenarului stã sub semnul condamnãrii – asta e perspectiva cu care pãºim în 2018.

Poate vã miraþi cã nu am scris nimic despre planurile Ungariei revizioniste… Dar oare mai e nevoie, cînd noi avem atîta material propriu? Întrebam în titlu, oare mai avem nevoie de alþii sã ne rupã, cînd noi am ajuns sã facem asta atît de cumplit? La finele lui 2017, cea mai potrivitã întrebare este „Noi sîntem români?!”.

De aceea nu pot sã urez cititorilor „României Mari” decît atît – fiþi tari, sînteþi ultimii care mai duceþi un mesaj curat pentru România Mare. Sîntem puþini acum, dar, iatã, Dumnezeu a ajutat pînã acum aceastã þarã, chiar (sau mai ales) împotriva dorinþei românilor de a se autodistruge.

La Mulþi Ani, România, Dumnezeu e Mare!

Firea, hotãrîtã sã interzicã activitatea unei companii americane în Bucureºti Ameþitã probabil de dorinþa de a prelua PSD, dar ºi de a demonstra cã tendinþa colonizãrii României de cãtre americani trebuie sã disparã, primarul general al Capitalei, Florin Pandele, scuze, Gabriela Firea, a decis sã ia taurul de coarne ºi sã interzicã prezenþa în Bucureºti a unei companii americane. Este pentru prima oarã cînd un demnitar român ia o decizie de o asemenea anvergurã, este prima oarã cînd PSD trece cu adevãrat la fapte. În contextul în care România este partener strategic al SUA, dispune pe teritoriul ei de baze militare americane, inclusiv acel scut de la Deveselu, decizia Gabrielei Firea nu poate sã fie decît una de mare curaj.

Astfel, Consiliul General al Capitalei a fãcut un prim pas ca proiectul de lege propus de Gabriela Firea, la presiunea celor din stradã ºi din sala de consiliu, a taximetriºtilor din judeþul Ilfov, în special, ca orice altã formã de transport persoane, în afarã de taxi, sã fie interzisã în Bucureºti ºi aruncatã înapoi, peste Ocean, cã doar America e departe ºi nu are voie sã afecteze vieþile pline de fericire ale unor taximetriºti ai Casei Pandele de Ilfov. Retrãim astfel o altã erã a luptei de clasã, de data asta nu minerii sînt cei care vin în Bucureºti, ci taximetriºtii. Iatã cum România dovedeºte cã dispune de resurse, de acei Hercule ºi Xena dispuºi sã lupte pînã la ultimul ban de la buget pentru propria lor bunãstare.

Decizia primarului general, aceastã Giconda dîmboviþeanã, poate sã fie una lãudabilã, dacã la bazã ar fi avut criterii ceva mai patriotice sau mãcar benefice bucureºtenilor. Ei bine, nu e aºa.

Ea nu dã doi bani pe binele bucureºtenilor. Nici pe al celor care practicã taximetria. Ea vrea doar ca firmele de taxi, mai ales acele companii care aduc bunãstare în mod direct, dar neoficial, familiei Pandele & Firea, sã nu fie afectate.

Pentru cei care au deschis televizoarele mai tîrziu, se ºtie cã, dupã ce PSD a venit la Primãria Generalã, firmele de taxi din Ilfov au cam invadat Bucureºtiul. ªi ar fi mãturat tot ce însemna concurenþa, dar uite cã o companie americanã le stãtea în cale, motiv pentru care Casa Pandele a decis, pentru bine familiei ºi al mafiei PSD, sã o interzicã pe teritoriul Bucureºtiului ºi, de ce nu, al României!

Sînt convins cã, înainte de a decide soarta multor oameni, fie cã sînt clienþi sau parteneri ai companiei americane, Dragnea, cel mai brazilian teleormãnean al þãrii, a întrebat dacã e vorba de Alexandria, ºi, cum nu a auzit nimeni de americani acolo, a dat înþelept din cap, gura fiindu-i ocupatã probabil cu rahatul zilnic pe care îl împarte cu politicienii destoinici ai þãrii.

Este prima oarã în istoria post-decembristã a României cînd un demnitar îºi foloseºte expres ºi la vedere funcþia deþinutã pentru a rezolva o problemã în propriul interes. Chiar dacã pentru presã totul a fost îmbrãcat frumos, aºa, ca pentru prostime, într-o aºa-zisã reglementare a serviciului de transport din Bucureºti, destinaþia acestei legi este clarã ºi vine în apãrarea profitului unui grup restrîns de persoane. Este penal. Este grav. Dar în România este posibil orice.

Ca idee ºi pentru cei cu memoria scurtã, fata japonezã a fost ucisã la Aeroportul Internaþional Otopeni de cãtre un taximetrist din Ilfov, nu-i aºa? Dar exemple sînt multe, presa din ultimii 25 de ani este împãnatã cu astfel de evenimente, nu tocmai pozitive. Important este cã familia Pandele dã dovadã de patriotism de dugheanã ºi luptã dur cu companiile americane din Bucureºti.

„ROMÂNIA MARE“

Pag. a 8-a – 29 decembrie 2017

Viat , a cres , tinã Vedenii ºi istorisiri de folos despre viaþa de dincolo (28) Minunãþiile celei de-a Doua Veniri a Domnului (5) Imediat dupã ce au spus acestea, Sfinþii s-au fãcut nevãzuþi. Seara, cînd a venit soþul meu, l-am înºtiinþat despre cele petrecute. Dupã trei zile, dupã pavecemiþã ºi mica rugãciune pe care o fãceam, au apãrut iarãºi Sfinþii ºi mi-au spus cu voce puternicã: - Sofiana, de ce nu faci cele ce þi-am poruncit ºi vrei sã mori pe neaºteptate?

Eu i-am zis atunci soþului meu: - Auzi ce poruncesc Sfinþii?

Acela a rãspuns: - Sfinþilor Ierarhi, Sofiana mi-a mãrturisit totul, dar întrucît sîntem sãraci ºi nu avem mijloace ºi temîndu-ne ºi de autoritãþile statului, nu am fãptuit cele spuse de voi. Însã deoarece porunciþi ca lãcaºul acesta sã-L oferim lui Dumnezeu ºi sfinþiilor voastre, de astãzi sã devinã al vostru.

Sfinþii i-au zis: - Mîine dimineaþã vei sãpa în mijlocul ºurei ºi vei gãsi marmurã, cruci, încã ºi Sfînta Masã, ºi în felul acesta vei crede cuvintelor noastre. Mergi ºi la sultan ºi cere-i încuviinþarea, iar noi îl vom îndupleca sã þi-o dea.

Dupã ce au spus acestea, Sfinþii au plecat. Noi am petrecut toatã noaptea aceea în laude ºi cîntãri cãtre Dumnezeu ºi dimineaþa am anunþat evenimentul consãtenilor noºtri ºi toþi au alergat cu unelte în mîini sã ajute la sãpat. Într-adevãr, am gãsit Sfînta Masã construitã din marmurã albã ºi alte obiecte bisericeºti. Am obþinut cu uºurinþã ºi permisiunea de la sultan ºi am început zidirea bisericii. Noi aveam cîteva ogoare, le-am vîndut ºi am cumpãrat diferite lucruri trebuincioase pentru bisericã ºi dupã ce lucrãrile au fost încheiate a venit înalt prea sfinþitul mitropolit Kitos, cu încuviinþare patriarhalã, ºi a tîrnosit-o. Apoi noi am plecat din sat ºi ne-am instalat la Constantinopol, închiriind o casã. Dar te rog, pãrinte duhovnic, sã-l convingi pe bãrbatul meu sã-mi îngãduie sã mã fac monahie pentru a-mi plînge pãcatele în aceºti trei ani pe care Domnul mi-a fãgãduit cã-i voi mai trãi pe pãmînt.

Duhovnicul ei, auzind acestea, i-a spus soþului sãu sã n-o împiedice a merge la mînãstire. Acela i-a zis cã dupã doi ani vor merge împreunã la Locurile Sfinte pentru a se închina ºi a se afierosi lui Dumnezeu. Într-adevãr, dupã ce ºi-au vîndut tot ce aveau, au plecat spre Ierusalim ºi acolo i-au mãrturisit totul patriarhului Sofronie. Apoi s-au împãrtãºit cu Preacuratele Taine ºi

Carte de cãpãtîi (29) RUGÃCIUNE DE ÎNDEPÃRTARE A FARMECELOR (1) Atunci cînd vrãjile sînt generalizate pe familie, casã, se zice rugãciunea de îndepãrtare ºi dezlegare a farmecelor ºi vrãjilor: „În numele Tatãlui ºi Fiului ºi Sfîntului Duh. Amin! (o închinãciune).

Nãdejdea mea este Tatãl, scãparea mea este Fiul, acoperãmîntul meu este Duhul Sfînt, Treime Sfînta, slavã Þie.

Slavã Þie, Dumnezeul nostru, împãrate Ceresc, Mîngîietorule, ...; Tatãl nostru care eºti în ceruri...

Apoi: Pe tine te ºtiu folositoare ºi pãzitoarea prea tare a vieþii mele, Fecioarã, care risipeºti tulburarea nãpastelor ºi farmecelor ºi goneºti asupririle diavolilor, aºadar, þie mã rog totdeauna, izbãveºte-mã din stricãciunea chinurilor mele (de 3 ori).

Apoi spui Crezul, Psalmul 139, Psalmul 53, Psalmul 24. Apoi rugãciunea pentru sporul casei: Prea Sfîntã Treime, ceea ce eºti în cer ºi pe pãmînt ºi vezi toate ce-s pe pãmînt, eu nu mã pot odihni în casa mea, sãlaºul meu de rãul vrãjmaºilor ºi al pizmaºilor mei care s-au sculat cu multã rãutate ºi asupra casei mele; iar Tu, Putere Dumnezeiascã sã iei farmecele ºi urîtul din casa noastrã ºi din faþa soþului (soþiei) meu (mele) ºi din darul nostru.

Aºa, Prea Sfîntã Treime, ia vraja din casa noastrã ºi din sporul nostru ºi din sãlaºul meu ºi din toate animalele mele, din grãdina mea ºi din livada mea ºi din toate lucrurile noastre ºi din împrejurul casei noastre.

Apoi se zice: Sã se nimiceascã vraja cu lut, vraja cu creier de broascã, vraja cu pãr de femeie, vraja cu ou de pui sugrumat, vraja cu cîrtiþã, vraja cu rac, vraja cu talpã de ºobolan mort, vraja cu

Sofiana s-a dus la mînãstire ºi a devenit monahie luînd numele Sofronia, iar soþul ei a mers la ºi el la o mînãstire de cãlugãri ºi a luat numele Hariton.

Cuviosul Eufrosin Bucãtarul a mers în rai (1) Cuviosul pãrinte Eufrosin s-a nãscut din pãrinþi neînvãþaþi ºi de aceea crescuse fãrã sã înveþe carte. Cînd a crescut, a rîvnit la viaþa monahilor ºi s-a fãcut monah la o mînãstire. Pentru cã era om simplu ºi neînvãþat, slujea în bucãtãrie ºi primea tot dispreþul ºi toatã batjocura celorlalþi monahi. În acea mînãstire se nevoia ºi un pãrinte evlavios, care ceruse cu ardoare de la Dumnezeu sã-i dezvãluie bucuriile din rai ale Sfinþilor.

Aºadar, într-o noapte, preotul a vãzut cã se afla într-o grãdinã, ºi privea la poamele acelei grãdini cu uimire ºi extaz. Acolo l-a vãzut ºi pe bucãtarul mînãstirii, Eufrosin, care stãtea în mijlocul acestei grãdini ºi se bucura de diferitele poame de acolo. S-a apropiat deci de el ºi l-a întrebat ce semnificã acea grãdinã ºi cum de se afla acesta în ea?

Eufrosin i-a spus: - Grãdina aceasta este locuinþa aleºilor lui Dumnezeu ºi mie, prin marea bunãtate a lui Dumnezeu, mi-a fost îngãduit sã mã aflu aici.

- ªi ce faci aici, în grãdinã?, l-a întrebat preotul.

- Eu sînt stãpîn peste toate cîte vezi aici, mã bucur ºi mã odihnesc desfãtîndu-mã cu mintea de vederea tuturor acestor bunãtãþi cereºti.

- Poþi sã-mi dai ceva din aceste bunãtãþi?, l-a întrebat preotul.

- Da, vei lua din toate, cu harul lui Dumnezeu, i-a zis Eufrosin.

Atunci preotul a vãzut cîteva mere frumoase ºi i-a cerut bucãtarului. Eufrosin, luînd merele, le-a pus sub rasa preotului, spunîndu-i: - Iatã, ia merele pe care le-ai cerut.

Dar întrucît a bãtut clopotul pentru ca pãrinþii sã meargã la bisericã, preotul s-a trezit. Crezînd cã cele pe care le-a vãzut sînt doar un vis ºi nu vedere, n-a dat mare importanþã acestui fapt. Însã cînd a gãsit merele sub rasã, a fost uimit de evenimentul acesta ciudat ºi vreme îndelungatã a rãmas încremenit. (va urma) (Text preluat din volumul „Vedenii ºi istorisiri de folos despre viaþa de dincolo“) piei de ºerpi, vraja cu sînge ºi maþe de arici, vraja cu ºtreang de om spînzurat, vraja cu liliac, vraja cu þãrînã de la cai, vraja cu seu de vacã, vraja cu sarea vitelor, vraja cu culcuº de iepuri, vraja cu mîna de om mort, vraja cu þãrînã de mormînt, vraja cu vine ºi gîtlej de lup, vraja cu zgurã de la cuptor pãrãsit, vraja cu scamã de lup, vraja cu piedica de la mort, vraja cu pãr de la mort, vraja cu coþofanã, vraja cu clociturã de la raþe, vraja cu apa de la lac, vraja cu apa de fîntîna pãrãsitã, vraja cu rãspîntii din drum, vraja cu cãrbuni, vraja cu luat anii vacilor ºi oilor împrejurul Sãrbãtorilor Sfîntului Gheorghe, vraja cu luatul mîinii ºi vraja cu luatul pãºunilor si a toate semãnãturilor de grãdinã, vraja cu usturoi descîntat la ziua Sfîntului Andrei, vraja cu streche, vraja cu vãrsãturi de la cîini, vraja cu praf de la gãinã, vraja cu cioc de cioarã, vraja cu mãturã lepãdatã, vraja cu pantaloni lepãdaþi, vraja cu arsurã, cu marmurã, cu cremene, cu hîrtie, vraja cu broascã cusutã la gurã, vraja cu fãinã mãcinatã sac, vraja cu turtã de grîu ºi piept de femeie, vraja cu legatul cununiilor flãcãilor ºi fetelor, vraja de adus prin farmece pe cel care þi-e drag, vraja cu mãtrãgunã de trai sau în casã ºi de pagubã ºi de urît ºi de nebunealã ºi de despãrþire de soþ, vraja cu aruncat lucru spurcat în faþa casei ºi în spatele casei, vraja cu lucru spurcat ºi aruncat în aºternut.

Sã vii, Dumnezeule, sã iei vraja ºi strigarea ºi încercarea ºi pîrîciunea ºi tot rãul de pe lume ºi din casa noastrã ºi de la masa noastrã ºi din sãlaºul nostru ºi din þarina mea ºi din grãdina mea ºi din livada mea ºi din viaþa mea, din meºteºugul meu ºi din negustoria mea ºi din sporul meu, din punga mea cu sare, din hainele mele ºi sã-l treci din vad în vad ºi sã-l duci prin munþi ºi codri pustii nelocuiþi de nici o fiinþã omeneascã, iar pe noi ºi pe copiii noºtri ºi pe cei ce se vor naºte din noi, de acum înainte, sã ne laºi curaþi, luminaþi, curaþi ca soarele senin ce lumineazã în cer ºi sã ne laºi dupã cum ne-a lãsat Domnul Iisus Hristos pe pãmînt Amin! (va urma) (Lucrare apãrutã sub îndrumarea Pr. Duhovnic Protos. Paisie Cinar)

O noapte în miez de iarnã

E noapte ºi ninge în ºoapte, Voci în cascade se preling peste case ªi-mi dau veºti despre ierni de departe ªi-mi dau gînduri din zãpezile albastre...

Mã ninge pe frunte cu flori de zãpadã, Prin gene vãd stafii dansînd, Coline de îngeri la ceasuri de tainã Colindã mînate de vînt...

Mã ninge pe creºtet cu buchete de nea, Din neaua ce vine din ierni prea bãtrîne, Omãtul sclipeºte – oglindã de stea E steaua ce naºte doar basme cu zîne...

Se-nhoresc în cadenþe nebune Oceane de alb pe pãmînt pîn’ la cer...

Icoane de sfinþi mã privesc din eter Prin iarna aprinsã de ger...

Preot EMIL NEDELEA CÃRÃMIZARU

M-a copleºit a ta iubire

Întregul soare joacã-n stropi de rouã ªi Tu în inimi poþi sã locuieºti.

E o minune, ce e veºnic nouã, Mãrirea Ta, ce ºtii s-o mãrgineºti!

Pe cer ai scris cu slove arzãtoare Mãrirea Ta ascunsã-n nesfîrºit.

Deºi nu pier, sînt totuºi trecãtoare, Dar glasul Tãu rãmîne-n veci iubit.

Se miºcã tot cum nu se poate spune, Uimit ascult ºi cu nesaþ privesc; Dar eu în Tine am gãsit pe-Acela Ce-mi împlineºte noul simþ ceresc.

Atîtea legi nespus de felurite Urzesc mereu veºminte de-ntîmplãri, Dar Tu Te-mbraci cu haine neurzite ªi doar pe noi cu veºnice schimbãri.

Te-ai îmbrãcat în omeneascã fire ªi-ai ispãºit cãlcãrile de legi; M-a copleºit, Isuse-a Ta iubire, Acuma poþi cu orice sã mã legi.

(Autor anonim)

Pildã creºtinã Ce este un mijlocitor?

O tînãrã a mãrturisit cã a învãþat ce înseamnã un mijlocitor, cînd o albinã a înþepat-o pe mama ei. Într-o zi frumoasã, pe cînd era o fetiþã de vreo 12-13 ani, mama spãla rufele în curte, iar ea se juca. Deodatã a venit o albinã ºi a început sã bîzîie în jurul ei. Fiindu-i fricã, a alergat la mama ºi s-a ascuns sub ºorþul ei. Albina a înþepat-o pe mama ei în mînã. Atunci, mama a ridicat ºorþul ºi i-a spus sã nu se mai teamã de acea albinã, cãci a înþepat-o pe ea. Apoi, mama i-a explicat cã tot aºa Mîntuitorul a primit El pedeapsa pentru pãcatele noastre, ca noi sã fim scãpaþi.

Isus Hristos a suferit pentru pãcatele tuturor.

Este scris: „Oricine crede în El nu este judecat...“ (loan 3.18). Mijlocirea, iertarea, harul sînt pentru toþi oamenii, dar cei ce nu le primesc, zãdãrnicesc aceastã lucrare cu privire la ei ºi atunci vor avea parte de condamnarea veºnicã. Dacã tînãra din exemplul nostru nu ar fi alergat la mama ei, nu ar fi înþeles ce este un mijlocitor ºi ar fi suportat urmãrile înþepãturii. Acesta este un exemplu mic, ca sã înþelegem lucrurile mari cu privire la unicul nostru Mijlocitor. Fericiþi sînt toþi oamenii care au la Dumnezeu pe Isus Hristos ca Mijlocitor al lor personal!

„ROMÂNIA MARE“

Pag. a 9-a – 29 decembrie 2017

MOZAIC * MOZAIC * MOZAIC Povestea incredibilã a femeii care a scãpat cu viaþã din trei dezastre maritime La începutul Secolului XX, au fost construite trei vapoare imense, ale cãror nume aveau sã rãmînã în istoria marinei. Unul dintre acestea este cea mai faimoasã navã maritimã care a existat vreodatã: vasul Titanic!

Prima dintre cele trei nave-surori a fost Olympic, ce a navigat între 1911 ºi 1935. Cu toate cã a trecut prin douã accidente navale, Olympic nu a avut un destin tragic, precum Titanic – care s-a scufundat la doar 5 zile de la plecarea în prima sa cãlãtorie (în aprilie 1912), dupã coliziunea cu un aisberg.

Cel de-a treilea vas din serie a fost botezat Britannic. Acesta a fost lansat la apã în 1915 ºi a navigat doar un an, deoarece în 1916 a fost lovit de cãtre o minã marinã plantatã de cãtre un submarin german.

Singura persoanã din lume care a scãpat cu viaþã atît din unul dintre cele douã accidente navale prin care a trecut vasul Olympic, cît ºi din catastrofele maritime în urma cãrora s-au scufundat vasele Titanic ºi Britannic, a fost Violet Jessop. Violet Jessop (1887-1971) a avut o viaþã plinã de neprevãzut. S-a nãscut în Argentina ºi, la o vîrstã fragedã, s-a îmbolnãvit de tuberculozã. În ciuda prognosticurilor pesimiste ale medicilor a reuºit sã supravieþuiascã, sã izbîndeascã în lupta cu boala.

La 16 ani ºi-a pierdut tatãl ºi apoi s-a mutat în Anglia, cu familia. Mama sa lucra ca stewardesã pe vapoarele civile, dar atunci cînd s-a îmbolnãvit a trebuit sã fie înlocuitã de cãtre fiica sa, în vîrstã de 21 de ani.

Pe vremea aceea, cele mai multe dintre femeile care lucrau pe vapoare erau de vîrstã medie. Erau vremuri în care tinereþea ºi aspectul plãcut erau considerate un minus pentru o angajatã de pe un mare vas de cãlãtori.

Violet Jessop era obligatã sã poarte haine care o avantajau mai puþin, lucru care n-a fost în mãsurã sã îi înlãture pasiunea pentru munca pe care o desfãºura. N-au fãcut-o sã renunþe nici mãcar traumatizantele episoade prin care a trecut, în lunga sa carierã.

Misterul piramidelor din Tenerife Construcþii vechi de formã piramidalã existã în foarte multe zone ale lumii, însã nu toate aceste monumente sînt cunoscute publicului larg. Un asemenea exemplu, de monument mai puþin cunoscut, este piramida din Hellinikon, Grecia. Oricum, construcþiile de tip piramidal suscitã interesul oriunde s-ar afla. Deºi acest lucru este mai puþin cunoscut, Spania se numãrã printre þãrile europene care… deþin piramide. În insulele Canare, ce aparþin teritoriului spaniol, mai exact în Tenerife, se aflã cel puþin ºase misterioase structuri de formã piramidalã.

Nu se ºtie cine le-a construit ºi nici scopul exact al ridicãrii lor. Ar putea fi vorba despre o populaþie ºi culturã misterioase, ce au dispãrut de multã vreme. Astfel de piramide pot fi observate în regiunea Guimar din Tenerife; ele fac parte dintr-un parc etnografic înfiinþat de cãtre celebrul explorator Thor Heyerdahl, care a locuit acolo o perioadã din viaþã. Interesant este cã faimosul explorator norvegian considera cã enigmaticele piramide din Tenerife au legãturi cu alte piramide în trepte, pe care le-a putut examina, în admirabila sa carierã. Ipoteza îndrãzneaþã a lui Thor Heyerdahl a fost cã, la un moment dat, ar fi existat o civilizaþie puternicã, aptã sã efectueze cãlãtorii trans-oceanice ºi cã aceastã misterioasã civilizaþie ar constitui conexiunea dintre piramidele egiptene ºi cele din aºa-zisa Lume Nouã. În opinia lui Thor Heyerdahl, constructorii piramidelor din Tenerife ar fi aºa-numiþii guanºi, cei care au trãit pe acele meleaguri înainte de venirea spaniolilor. Guanºii reprezintã un popor dispãrut sau asimilat, care folosea o limbã berberã.

În septembrie 1911, vaporul Olympic s-a ciocnit cu un vas de rãzboi HMS Hawke. Cu chiu, cu vai, Olympic a plutit pînã în port, avînd carena grav avariatã. Puþin a lipsit sã nu se scufunde. Era primul accident naval grav din care Violet Jessop, care s-a aflat la bord în momentul impactului, avea sã scape nevãtãmatã.

Vreme de cîteva luni a fost pace în viaþa sa. La 10 aprilie 1912, imensul ºi luxosul Titanic pãrãsea Marea Britanie pentru a ajunge… pe fundul mãrii, dupã doar 5 zile. Vasul s-a scufundat la doar douã ore dupã coliziunea cu aisbergul. 1.503 oameni ºi-au pierdut vieþile.

Tînãra stewardesã a obþinut un loc pe una dintre bãrcile de salvare, unde s-a îmbarcat purtînd în braþe un bebeluº, preluat de la unul dintre ofiþerii ce au rãmas pe vas. A doua zi, dupã ce supravieþuitorii au fost salvaþi de cãtre RMS Carpathia, tînãra a reuºit sã o gãseascã pe mama pruncului. În noiembrie 1915, luxosul vas Britannic a fost transformat în navãspital. În plin rãzboi mondial, era folosit pentru repatrierea rãniþilor din zona Mediteranei. Curajoasa Violet Jessop lucra, pe atunci, ca infirmierã, pe imensa navã.

Britannic a efectuat cinci cãlãtorii în care a transportat nenumãraþi rãniþi, cãtre þara de baºtinã. Spre sfîrºitul lunii noiembrie a anului 1916 vasul a fost grav avariat de cãtre o minã germanã ºi în mai puþin de o orã avea sã ajungã pe fundul Mãrii Egee.

Pe navã se aflau 1.605 oameni, dintre care numai 30 au pierit. Lecþia durã de pe Titanic fusese învãþatã, navele de mari dimensiuni fiind înzestrate cu suficiente bãrci de salvare. La scufundarea Britannicului, Violet Jessop era cît pe ce sã-ºi piardã viaþa, fiind lovitã cu putere de cãtre un fragment provenit din elicea vasului.

Acesta avea sã fie cel de-al treilea dezastru maritim cãruia a reuºit sã îi supravieþuiascã. Violet Jessop s-a retras din activitate abia în anul 1950. A cãlãtorit de douã ori în jurul lumii, s-a cãsãtorit ºi s-a stabilit în comitatul Suffolk.

Aceasta a fost povestea femeii care a scãpat cu viaþã din trei dezastre maritime, ce au rãmas în istoria navigaþiei!

TOMI TOHÃNEANU Arheologii oficiali, însã, susþin cã structuriile din Tenerife nu sînt piramide, ci simple „opere” ale fermierilor din secolele trecute, care ar fi dorit sã dea numeroaselor pietre colectate de pe terenurile agricole o utilizare, construind un sistem de terase. Pe de altã parte, discipolii lui Heyerdahl susþin cã piramidele din Tenerife ar fi avut un rol ceremonial, þinîndu-se seama de solstiþii, la construirea ºi orientarea lor spaþialã.

Despre guanºi, vechii locuitori ai acestor insule, nu se ºtiu foarte multe lucruri. Cu toate cã li se atribuie origini africane, se pare cã guanºii aveau un ten destul de deschis la culoare. Zeul lor suprem era numit Achaman, în Tenerife. O parte dintre oamenii de ºtiinþã susþin cã guanºii ar fi descins din berberii originari din nordul continentului african, mai cu seamã din Libia.

Una dintre cele mai cutezãtoare teorii avanseazã ideea cã guanºii ar fi fost descendenþii legendarilor atlanþi, care s-ar fi aºezat în Canare, dupã ce Atlantida ar fi dispãrut sub ape. S-a mai sugerat, de asemenea, cã actualele insule Canare ar fi fost înãlþimile pe care s-au refugiat supravieþuitorii, atunci cînd cea mai mare parte a teritoriului Atlantidei s-ar fi scufundat.

Teoriile ºi legendele sînt numeroase. Cert este cã, pentru a ajunge la adevãr, structurile piramidale misterioase din Tenerife, construite cu migalã din piatrã vulcanicã, ar trebui studiate fãrã idei preconcepute.

Cel mai vechi sistem hidrotehnic din lume – recent descoperit în China Dupã cinci ani de escavaþii, arheologii au scos la ivealã un imens ºi complex sistem hidrotehnic (de administrare a apelor), pe care l-au creat chinezii, în urmã cu aproximativ 5.100 de ani. Pînã acum, cel mai vechi sistem de gospodãrire a apelor era considerat unul descoperit în Mesopotamia, ce a fost construit în urmã cu 4.900 de ani. Oamenii de ºtiinþã au calculat cã la

Sfatul medicului

Nevralgia sciaticã Doctor ortoped Tarek Nazer, medic specialist ortopedie ºi traumatologie, specialist în chirurgie artroscopicã, leziuni sportive ºi proteze personalizate. Medic ortoped cu experienþã de cinci ani în DR. TAREK NAZER unele dintre cele mai mari spitale din Anglia. Timp de doi ani a lucrat cu Phil Hirst, medicul echipei Manchester United.

Sciatica este o afecþiune care se manifestã prin durere de-a lungul traiectului nervului sciatic. Nervul sciatic este cel mai mare din organismul uman ºi este format din rãdãcinile nervoase care ies din mãduva spinãrii în zona lombarã ºi se extind cãtre fese ºi picioare, pînã la glezne.

Compresia acestuia (hernierea sau ruptura discului intervertebral) poate cauza durere blîndã sau severã, senzaþie de furnicãturi sau amorþealã. În general, sciatica este confundatã cu durerile generale de spate. Ea este mai accentuatã la miºcare, atunci cînd i se mai pot adãuga tulburãri motorii, vasculare ºi trofice.

Simptomele cele mai frecvente sînt senzaþia de furnicãturi ºi amorþire la nivelul membrului afectat ºi inclusiv în talpã, durere surdã în zona lombarã, durere profundã în muºchiul fesier, durere în muºchii gambei, dureri la rãsucirea trunchiului, în ortostatism sau la statul în ºezut.

Care sînt factorii de risc?

1. Vîrsta - din cauza deteriorãrii discurilor intervertebrale, o datã cu înaintarea în vîrstã, persoanele trecute de 30 - 40 de ani sînt mai expuse riscului de sciaticã.

2. Profesia - meseriile care presupun ridicarea de jos sau cãratul unor obiecte grele pentru perioade îndelungate reprezintã un alt risc.

3. Sedentarismul - persoanele care stau jos perioade îndelungate de timp ºi nu fac miºcare sînt ºi ele în pericol.

Tratamentul sciaticii depinde de cauza care a produs-o; în cazurile incipiente, tratamentul este mai mult medicamentos ºi prin recuperare medicalã, iar în cele mai multe cazuri dispare în cîteva sãptãmîni de tratament.

Kinetoterapia manualã este beneficã pentru sciaticã, incluzînd tehnici diferite de presopuncturã, mobilizãri ale articulaþiilor, muºchilor ºi þesutului conjunctiv.

Tehnica manualã de stimulare a muºchiilor ajutã la decongestionarea contracþiilor musculare, care pun o presiune asupra nevrului sciatic. www.consultatieortopedie.ro realizarea strãvechiului sistem hidrotehnic s-a depus un efort considerabil: un asemenea proiect nu putea fi transformat în realitate decît printr-o muncã de 10 ani, realizatã de cãtre 3.000 de meºteri ºi lucrãtori. Pe lîngã activitatea de cercetare din teren, arheologii au trebuit sã foloseascã ºi imagini preluate din satelit, pentru a afla în ce mod era dirijatã apa în delta fluviului Yangtze (cel mai lung fluviu din Asia) cu 5.300-4.300 de ani în urmã.

Autorul studiului, Yijie Zhuang, de la University College London, a declarat pentru „Newsweek“ cã, potrivit datelor pe care le are la dispoziþie, sistemul de baraje trebuie sã fi fost construit extrem de rapid, dacã þinem seama de dimensiunile sale. Sãpãturile arheologice au scos la ivealã o reþea complicatã de baraje ºi diguri de felurite dimensiuni. Dupã cum au declarat specialiºtii care au luat parte la lucrãrile arheologice, noua descoperire constituie unul dintre cele mai impresionante ºi mai mari sisteme de amenajãri hidrotehnice, dintre cele realizate în vechime. Sistemul de baraje este localizat în aceeaºi zonã în care se aflã ºi ruinele vechiului oraº Liangzhu. În Liangzhu s-a dezvoltat o avansatã civilizaþie neoliticã, axatã pe agriculturã, în intervalul 3300-2300 î.Hr. Aceastã culturã neoliticã a evoluat pe teritoriul actualei provincii Zhejiang. Pînã la descoperirea sistemului de gospodãrire a apelor, au mai fost studiate ºi alte realizãri ale vechii culturi Liangzhu – construcþii, docuri, ateliere strãvechi, morminte, altare. Vechii chinezi care au dezvoltat cultura Liangzhu erau, deja, capabili sã fãureascã artefacte complexe de jad, sã îmbine piese de lemn prin metode complexe ºi sã obþinã þesãturi de mãtase. Civilizaþia Liangzhu a reprezentat o culme a dezvoltãrii culturale ºi sociale din Neolitic, precedînd istoria fascinantã ºi îndelungatã a dinastiilor chinezeºti. (cunoastelumea.ro)

„ROMÂNIA MARE“

Pag. a 10-a – 29 decembrie 2017

LECTURI LA LUMINA CEAIULUI...

Din cauza unei evreice frumoase, un tînãr îºi rateazã cariera

ciente, cadiul Bulent, ceauºul Cadîr ºi pãrintele Bãlãºescu îl pun pe flãcãu la încercare, înscenîndu-i un fel de manifestaþie publicã ostilã, un miting de protest, cu focuri de pistol ºi ameninþãri cu moartea, fiindcã se lãudase cã va rezolva cazul. În cele din urmã, toþi aceia care l-au îndrãgit pe Aristotel al nostru (aidoma lui Gerilã, Flãmînzilã sau fata împãratului Roº, din celãlalt basm) îi sar în ajutor, ºi misterul se dezleagã fãrã vãrsare de sînge. Astfel, apar în scenã fraþii Aba ºi Murad Meryem, doi dintre puþinii supravieþuitori ai glorioasei armate de ieniceri, nimiciþi cu tunurile în 1826, fiindcã se rãsculaserã împotriva sultanului Mahmud al II-lea. Cei doi fraþi rãpeau bãieþii, îi ascundeau în niºte catacombe de la marginea Tulcei ºi îi antrenau în nãdejdea cã vor reface fosta armatã de ieniceri. Iluzii de bãtrîni senili...

Mai aruncînd o privire asupra stilului, remarcãm grija autorului pentru reconstituirea atmosferei locale ºi a specificului vremurilor din preajma Rãzboiului de Independenþã. ªi reþinem abundenþa de cuvinte turceºti, justificate prin aceea cã oraºul Tulcea, împreunã cu întreaga Dobroge, era parte integrantã a Imperiului Otoman, numitã Rumelia.

Turcisme care ºi astãzi mai sînt în circulaþie: konak (castel, palat), geambaºlîc (negustorie de cai), kaldarîm (pavaj), farfuriu (farfurie), ciorbagiu, siktir (marº!, pleacã!) etc. Dar fiindcã Tulcea era un oraº cosmopolit, întîlnim ºi alte cuvinte strãine: gr. kalimera (la revedere!) ºi kir (domn), sl. fufaica (pufoaicã) sau cuvinte evreieºti: belfer (la origine, învãþãtor), heider (ºcoalã primarã), yahudi (evreu).

De asemenea, ca orice roman istoric de aventuri, întocmit dupã toate regulile, cartea lui Nicolae C. Ariton, pe lîngã elementele de ficþiune, comenteazã ºi cîteva evenimente istorice reale, complementare epicului.

Cum ar fi momentul tragediei cetãþii Constantinopol, cuceritã de oºtile lui Mahomed al II-lea, în 1453, fiindcã fusese apãratã doar de 7.000 de soldaþi, ajutaþi, fãrã spor, de toþi bãtrînii, femeile ºi copiii din cetate. Atît de mare era sãrãcia din împãrãþie, cã împãratul umbla cu haine bãtute cu rubine ºi safire din sticlã ieftinã. În oastea turceascã lupteau ºi mulþi creºtini (bulgari, sîrbi, unguri).

Pînã ºi celebrul tun uriaº fusese turnat de un creºtin, ungurul Orban. Dar intrarea în cetate s-a fãcut prin niºte galerii sãpate pe sub zidurile groase de 2,5 m. Sau momentul din iarna anului 1812, cînd armata lui Napoleon a fost înfrîntã în Rusia. Nu viscolele ºi gerul au provocat dezastrul, ci atacurile haiduceºti ale cazacilor ºi ale cavaleriei uºoare de sub conducerea generalului Kutuzov asupra convoaielor de aprovizionare. Fãrã hranã, soldaþii francezi au fost obligaþi sã-ºi mãnînce caii de la tunuri. Care, astfel, au fost abandonate în Rusia.

Deºi romanul ,,Pierdut în Tulcea – Misterele Dunãrii” este o scriere de facturã clasicistã, el conþine ºi unele elemente moderniste, cum ar fi, de pildã, finalul deschis. Nu ºtim cu precizie dacã protagonistul ºi-a urmat destinul, fãcînd carierã la Bucureºti, precum Felix Sima, al lui G. Cãlinescu, ajuns mare doctor ºi profesor universitar. ªi nici dacã, de dragul frumoasei Shifra, a renunþat la tot ºi s-a stabilit în Tulcea. S-ar pãrea cã toate indiciile merg în aceastã direcþie. Altfel, pãrintele Bãlãºescu n-ar fi spus profetic: ,,În acest oraº de la capãtul Rumeliei, unii se rãtãcesc, iar alþii se pierd”.

PAUL SUDITU

În aceastã situaþie disperatã, Aristotel-Platon ªtim de la ºcoalã cã drumul pe care îl face Fãt-Frumos, de la împãrãþia tãtîne-sãu ºi pînã la crãiia unchiului, aflatã Cantemir recurge la un mijloc de transport neobiºnuit în celãlalt capãt al lumii, este drumul cunoaºterii, al pentru el, dar cunoscut printre lipoveni (sau staroveni, maturizãrii ºi al devenirii. O ºcoalã necesarã, în care sau rascolnici): cãlãtoria pe Dunãrea îngheþatã, de la Spînul, calul ºi toate celelalte personaje îi sînt învãþãtori, Sulina la Galaþi, cu sania cu pînze ºi cîrmã. Dar, la un iar pãþaniile îndurate pe drum, tot atîtea lecþii de viaþã. popas de noapte, hoþii cerchezi atacã convoiul de sãnii.

Fiindcã Fãt-Frumos era doar fiu de împãrat ºi, pînã sã Urmeazã un schimb de focuri, ºi tînãrul cãlãtor cade ajungã sã conducã împãrãþia unchiului, mai avea de rãnit. Pierde mult sînge ºi este internat de urgenþã la spiînvãþat, cãci noroadele sînt greu de cîrmuit.

Acelaºi drum al cunoaºterii îl face ºi adolescentul Gheorghiþã, din ,,Baltagul”. Doar cîteva luni lipseºte flãcãul de acasã, dar întîmplãrile ºi trãirile de pe drum îl vor maturiza brusc ºi, de acum încolo, toatã grija familiei ºi a gospodãriei de la Mãgura avea sã cadã pe umerii sãi ca de bãrbat.

Dar ºi astãzi se mai scriu basme. Dovadã cã specia de facturã romanticã, deºi strãveche, tot mai are trecere la cititori. Aºa cum este cazul cu romanul istoric de aventuri ,,Pierdut în Tulcea – Misterele Dunãrii”, apãrut în anul 2013, la Editura ,,ZOOM print&copy center”, din Iaºi.

Autorul acestei cãrþi este tulceanul Nicolae C. Ariton, care ºi-a propus un proiect ambiþios: acela de a realiza o monografie istoricã a oraºului Imagine din Tulcea anilor 1895-1900 sãu natal ºi a Deltei Dunãrii. Pînã acum, el a publicat mai multe cãrþi despre istoria Tulcei, însã lucrarea amintitã pare mai izbutitã decît celelalte, talul din Tulcea, unde intrã în grija medicului evreu Carol Faimblat. Operat cu multã grijã, braþul începe sã se mai ales sub raport stilistic.

Acþiunea cãrþii începe în iarna anului 1871, la vindece. ªi cum banii pentru operaþie ºi medicamente nu Constantinopol, trece pe la Sulina, se continuã ºi se ajungeau, el acceptã oferta ieromonahului Nifon sfîrºeºte la Tulcea, însumînd tot felul de peripeþii. Eroul Bãlãºescu de a funcþiona ca învãþãtor la ºcoala de pe principal este tînãrul Aristotel-Platon Cantemir, lîngã Biserica Sfîntul Nicolae, cu 3 piaºtri pe lunã. funcþionar de rangul doi la Capuchehaia României, în Personaj real, pãrintele Nifon Bãlãºescu tocmai înfiImperiul Otoman, suspectat de spionaj de însuºi Aga inþase prima ºcoalã româneascã din Tulcea. Oraº cosSublimei Porþi, ºi aspirant universitar. Deºi purtãtorul mopolit, în Tulcea convieþuiau, ca în Turnul Babel, mai unor nume mai neobiºnuite, el este buiac de felul sãu, multe seminþii: români, greci, turci, armeni, evrei, ruºi, cam necopt, ºi nimereºte în cîteva capcane, sugerînd nemþi. ªi, cu excepþia românilor, fiecare etnie avea proideea cã, abia la maturizarea deplinã, va da mãsura cali- pria ºcoalã. De aceea, pãrintele Bãlãºescu, respectînduºi menirea de pãstor al tãþilor sale. În vara anului poporului sãu, s-a zbãtut ºi 1871, Aristotel-Platon Cana înfiinþat aceastã ºcoalã. temir hotãrîse sã renunþe la Din pãcate, însã, tocmai cariera diplomaticeascã ºi atunci, la ordinul cadiului sã revinã în þarã, cãci voia Bulent-Bey, toate ºcolile sã ajungã profesor. Se din oraº îºi închid porþile. trãgea din ramura munCauza este dispariþia a 6 teanã a Cantemireºtilor bãieþi în drumul lor spre moldoveni, care, dupã ºcoalã. Vara, se mai întîm1711, s-au luat dupã fostul pla sã disparã copii în domnitor ºi s-au refugiat în Tulcea. Se înecau în Rusia. Fiu de mici intelecDunãre. Dar, iarna, sã distuali bucureºteni, el se parã, dintr-o datã, 6 bãieþi? hotãrîse pentru Facultatea Asta nu se mai întîmplase de Istorie. ªi pentru aceasniciodatã. Situaþia era ta, aidoma strãlucitului cãrPeisaj din Tulcea, picturã de Nicolae Dãrãscu gravã ºi trebuia rezolvatã turar renascentist, rãscolise cît mai repede, cã dacã toate bibliotecile din Stambul, citise mult, ºi mintea îi zîmbea doar la cariera uni- ajungea la urechile sultanului de la Stambul, multe capete aveau sã cadã aici, în sangeacul Tulcei. Repezit ºi versitarã.

Dupã o cãlãtorie pe Marea Neagrã, în care trãieºte necopt, dar mai ales încolþit de lipsa banilor, Aristotel primele aventuri în compania lui Sir Charles Hurtley, acceptã oferta generoasã (60 de inginer angajat la Comisia Europeanã a Dunãrii (unul piaºtri) a cadiului ºi se angajeazã sã-i dintre puþinele personaje reale ale cãrþii), Aristotel- gãseascã pe copiii dispãruþi. ,,Mare Platon Cantemir ajunge la Sulina, prima etapã în drumul prost ai fost!”, i-a replicat frumoasa ºi spre Galaþi. De acolo urma sã ia trenul la Bucureºti, unde mintoasa Shifra, fiica doctorului Sus în Cer, jos pe pãmînt îl aºtepta facultatea. Pentru cine a uitat, Comisia Faimblat, ºi l-a fulgerat cu ochii ei Ne colindã-un înger blînd, Europeanã a Dunãrii (CED) a fost creatã în 1856, în urma verzi. Pentru cã, nereuºind sã-i Din amurg pînã tîrziu Rãzboiului Crimeii, dintre ruºi ºi turci, ºi avea ca misiune gãseascã pe cei dispãruþi, cadiul Se aude-un glas zglobiu; administrarea liberei circulaþii a navelor pe Dunãre, Bulent-Bey ºi ceauºul Cadir-Bey l-ar Pe întinderi de zãpadã într-o vreme cînd expansiunea ruseascã începuse sã dea fi umilit în public, trãgîndu-i 25 de Vine Domnul sã ne vadã, fiori Europei. În 1871, CED îºi avea sediul la Galaþi. Dar beþe la tãlpi ºi gonindu-l din oraº. Cei Într-o sanie cît nuca, doi osmanlîi aveau nevoie de un þap eroul nostru este urmãrit de ghinion, cãci îl prinde iarna Zboarã Pruncul ca nãluca, ispãºitor. ªi al doilea, cã pe ghiaur la Sulina, Dunãrea îngheaþã ºi face imposibil drumul pînã Peste ºleauri de argint la Galaþi. Pe vremea aceea, iarna la Sulina era un anotimp nu-l trimisese România sã facã pe Ca s-ajungã ceasul sfînt, tare fistichiu: cînd era prea cald, ºi aerul încins se ridica detectivul în Imperiul Otoman. Mai Cum I-a scris al Sãu Pãrinte lãsînd oraºul fãrã oxigen, spre disperarea astmaticilor, mult speriat de umilinþele care îl cînd aerul rece nãvãlea în locul rãmas liber, aducînd, pe aºteptau, bietul Aristotel se zbate, De demult, de dinainte neaºteptate, furtuni ºi geruri cumplite. Cînd Dunãrea aleargã de colo-colo, dar nu gãseºte De a face prin cuvînt îngheþa, oraºul intra în agonie, fiindcã nici un vapor nu nici un fir care sã-l ducã la cei disTot ce miºcã pe pãmînt. mai urca ºi cobora, de frica îngheþului. Cei cu bani apu- pãruþi. Pe deasupra, simte ºi cum se Stelele cînd s-au aprins, caserã sã fugã la Constantinopol sau la Pireu, iar cei îndrãgosteºte de Shifra, în faþa cãreia Pruncul îngheþat ºi nins sãraci rezistau cum puteau pînã la primãvarã, cu com- nu putea sã aparã ca un învins. ªi, ca Bate-n porþi preaferecate ºi cînd toate acestea n-ar fi fost sufibustibil ºi alimente puþine.

Colind

Din cetate în cetate, Toþi spunîndu-I: loc n-avem!

Pînã ajunse-n Bethleem; Acolo Maria sta, ªi cu Iosif aºtepta Sã se facã lor anume O minune de minune Darã loc nu au gãsit Pentru Pruncul ostenit, ªi-L culcarã lîngã boi, În pãtuþ de paie moi, ªi-L numirã apoi Iisus – Slavã pentru cei de Sus; ªi-L vãzurã cã-i Hristos – Pace întru cei de jos; Steaua tremurã-n lucire – Omului bunã-nvoire; Magii-I aduceau prinos – Astãzi S-a nãscut Hristos!

ROMAN FORAI

„ROMÂNIA MARE“

Pag. a 11-a – 29 decembrie 2017

LECTURI LA LUMINA CEAIULUI...

O ISTORIE A CÃRÞILOR INTERZISE (39) „O altã þarã“ Autor: James Baldwin Data ºi locul publicãrii iniþiale: 1962, Statele Unite Editura: The Dial Press Forma literarã: roman

Rezumat Romanul ,,O altã þarã” (,,Another Country”) are ca decor oraºul New York, acþiunea mutîndu-se din Greenwich Village pînã în Harlem, în timp ce relateazã un an din viaþa celor ºapte personaje principale. Cartea se concentreazã pe relaþiile ºi cariera bateristului afro-american de jazz Rufus ºi a surorii lui, Ida, solistã, împreunã cu celelalte cinci personaje care sînt albi: Vivaldo, iubitul lui Ida, un aºa-zis scriitor; Yves, un tînãr francez, ºi iubitul lui, Eric, actor; Richard, scriitor de maculaturã, ºi soþia lui, Cass. Prin interacþiunile complexe dintre personaje de rase diferite, ce au loc la mijlocul anilor ‘50, autorul cerceteazã rãnile rasiale adînci suferite de ambele grupuri. El experimenteazã conceptul de egalitate, punîndu-ºi personajele de rase diferite în ipostaze similare, apoi explicã, sau încearcã mãcar, de ce ele nu se menþin la acelaºi nivel. Baldwin încearcã sã demoleze conceptele sociale bine înrãdãcinate, ºtergînd barierele de culoare ºi de sex, ºi îºi expune aºteptãrile sociale ale perioadei, prin libertatea cu care scrie despre homosexualitate ºi relaþii inter-rasiale.

Scris într-un stil socio-realist, romanul descrie vieþile personajelor sale la un anume moment în timp; reuºeºte, astfel, sã redea cu o acurateþe remarcabilã

Dezinformarea de la Calul Troian la Internet (3) Motto: ,,Discreditaþi tot ceea ce merge bine în þarã!

Implicaþi conducãtorii în acþiuni ilegale! Subminaþi-le reputaþia, supuneþi-i dispreþului! Rãspîndiþi discordia între cetãþeni! Întãrîtaþi-i pe tineri contra bãtrînilor!

Ridiculizaþi tradiþiile!” (Sun Tzu - ,,Arta rãzboiului”)

1. Cum se concepe o operaþiune de dezinformare (2) Prima cutie de rezonanþã poate acþiona, de asemenea, în schimbul unor sume de bani sau cedînd unui ºantaj, dar acest lucru nu e indispensabil; serviciile cerute sau prestate, returnarea unor datorii, simpatiile politice, favorurile acordate pot fi de ajuns - agentului îi rãmîne sã decidã. Dacã nu existã o platã directã, cutia de rezonanþã va fi consideratã un „corespondent onorific”. Americanii declarã cã agenþii de informaþii se recruteazã din patru motive. O pasiune pentru acronimele mnemotehnice - acesta fiind fonetic ºi aproximativ - rezumã aceste patru motive prin cuvîntul MICE („ºoareci”): Money, Ideology, Sex, Ego („bani, ideologie, sexualitate, orgoliu”). Aceleaºi considerente se aplicã ºi pentru agenþii de influenþã ºi cutiile de rezonanþã care depind de ei. Þinta. Þinta este, prin definiþie, opinia publicã a comunitãþii vizate. Conform teoriilor comandantului Coignet, numai 7% din membrii unei populaþii date sînt complet refractari la publicitatea scrisã ºi oralã. E foarte posibil ca acest procentaj sã fi scãzut drastic odatã cu apariþia televiziunii. Þinta, care a fãcut obiectul unui studiu de piaþã, trebuie sã consimtã, a priori, mai mult sau mai puþin. Ar

bine vîndut roman al anului 1963, cînd a apãrut în ediþie de buzunar.

Istoricul cenzurii

portretele oamenilor, descrierile strãzilor, magazinelor, apartamentelor ºi sunetelor oraºului, deopotrivã mãreþia, dar ºi aspectele mai sordide ale acestuia. Pãstrînd o legãturã strînsã cu realitatea strãzii, personajele sale vorbesc la fel cum ar face-o cei pe care ei îi simbolizeazã, exprimîndu-ºi temerile, frustrãrile, dorinþele ºi emoþiile în limbajul strãzii, presãrîndu-ºi conversaþiile cu obscenitãþi. Personajele albilor sînt atrase de personaje feminine afro-asiatice, sau chiar de personaje masculine, oraºul care îi înconjoarã aruncînd asupra lor lumina sumbrã a abjecþiei. Încã de la început, în ciuda eforturilor lor, personajele sînt destinate sã cedeze în faþa sorþii, pe care nu o pot controla.

Rufus Scott, talentat muzician de succes, îºi însuºeºte opinia stigmatizantã pe care societatea timpurilor sale o avea faþã de afro-americani.

Leona, iubita lui albã, îi mãrturiseºte dragostea ei ºi încearcã sã obþinã reciprocitate, dar lipsa de respect faþã de sine ºi incapacitatea de a trece peste durerea unor respingeri anterioare îl împiedicã sã rãspundã iubirii ei. În schimb, el o numeºte pe Leona „sãrãntoacã albã”, pentru cã iubeºte un negru, o abuzeazã fizic ºi o acuzã cã îl înºalã cu prietenii lui. Incapabil de a-ºi învinge soarta lipsitã de vreo speranþã, Rufus, cel mai bine conturat dintre personaje, se sinucide, aruncîndu-se de pe Podul ,,George Washington”, în prima cincime a romanului. În restul de patru cincimi ale romanului, celelalte personaje se împacã pînã la urmã cu pierderea suferitã, amintindu-ºi fiecare, din perspectiva sa unicã, relaþiile cu Rufus ºi propriile frustrãri din viaþa lor.

Deºi recenziile au criticat sexualitatea neconvenþionalã din roman, publicul a fãcut din acesta un succes, ,,Another Country” devenind al doilea cel mai

La publicare, în 1962, romanul a atras atenþia Biroul Federal de Investigaþii (FBI), care îl vedea ca fiind similar în multe privinþe cu ,,Tropicul Cancerului” ºi ,,Tropicul Capricornului”, de Henry Miller. Romanul a fost considerat unul de importanþã semnificativã, FBI creînd un dosar special pentru el, FBI HO 145-2625, pe lîngã dosarul deja existent al lui Baldwin. Pe 19 septembrie 1962, directorul FBI, J. Edgar Hoover, a trimis romanul la un laborator FBI pentru a fi „analizat”, exprimîndu-ºi îngrijorarea în primul rînd faþã de scenele de sex homosexual ºi interrasial. FBI a emis o decizie puþin aºteptatã, declarînd cã romanul „are valoare literarã ºi poate fi de interes pentru cei care studiazã psihologia ºi comportamentul social”. În 1963, un librar din New Orleans a fost arestat pentru deþinerea de exemplare din roman, prin aceasta încãlcînd ordonanþa oraºului, de interdicþie a vînzãrii materialelor obscene, dar, în cele din urmã, cazul nu a ajuns la tribunal. În acelaºi an, Biblioteca Publicã din New Orleans, Louisiana, a declarat cã romanul este obscen, interzicîndu-l ulterior. Cazul a ajuns la tribunal ºi, dupã un an de judecare, cartea a fost reprimitã pe rafturile bibliotecii. În 1965, FBI a primit o scrisoare de la un locuitor al oraºului Fort Worth, Texas, care susþinea cã romanul este „o culme a perversiunii sexuale”, cerînd mãsuri de interzicere a lui din librãriile oraºului. Hoover i-a rãspuns cetãþeanului, asigurîndu-l de toatã seriozitatea FBI, dar anunþîndu-l cã autorul nu încãlcase nici o lege federalã. În orice caz, impresia de toleranþã a fost subminatã de o menþiune fãcutã în dosarul FBI al autorului, în 1969, în care era inclusã sugestia potrivit cãreia membrii Ku Klux Klan obþinuserã exemplare din roman, „pentru a decide dacã este o lecturã potrivitã pentru studenþi”. (va urma) NICHOLAS J. KAROLIDES, MARGARET BALD, DAWN B. SOVA

fi greu sã li se vîndã umbrele de ploaie tuaregilor (decît, eventual, prezentîndu-le ca umbrele de soare).

Acelaºi lucru e valabil ºi pentru dezinformare.

Toleranþa dezinformãrii este limitatã. Ea e direct proporþionalã cu neºtiinþa populaþiei asupra unui subiect dat. ªi e invers proporþionalã cu prejudecãþile defavorabile acþiunii de dezinformare. O acþiune de dezinformare constã adesea în a-i crea iniþial þintei prejudecãþi care vor fi favorabile pentru viitoarea campanie de dezinformare, urmînd ca apoi sã se lanseze respectiva campanie. De exemplu, dacã scopul campaniei este acela de a pregãti o acþiune ostilã, se va crea sau se va stimula ostilitatea pe care o anumitã populaþie o poate simþi faþã de inamicul care se doreºte sã i se atribuie. Mai întîi, se va încerca a-i face pe americani antipatici, iar apoi se va scrie ,,Go home” pe toate zidurile. Sau, se va începe prin a-1 asemãna pe Sadam Hussein cu Hitler, dupã care se va pregãti opinia publicã mondialã pentru a-1 bombarda pînã la moarte.

Acest procedeu este denumit cu un termen nou, care figureazã continuu în presã dar încã nu pare sã-ºi fi croit drum în dicþionare: Satanizarea (sau diabolizarea - la alegere).

Satanizarea nu þine de domeniul propagandei, ci de acela al dezinformãrii, în mãsura în care se bazeazã pe date trucate ºi face parte dintr-un plan de ansamblu.

Este practicatã tot timpul, bineînþeles, dar simplul fapt cã expresia a apãrut spontan în limbajul scris ºi vorbit aratã cã ea a început sã fie folositã mai sistematic, din moment ce se simte brusc nevoia de a o defini. Constã, pur ºi simplu, în a spune cît mai multe lucruri rele posibil despre inamicul potenþial, adesea într-un mod absolut gratuit, dar bazîndu-se pe suporturi ale dezinformãrii - informaþii false, declaraþii false, fotografii false. În publicitate, satanizarea nu se practicã pe faþã.

Denigrarea produsului unui concurent ar risca sã atragã atenþia asupra acestuia.

Maniheismul. Dezinformarea urmãreºte aproape întotdeauna sã creeze douã tabere, a celor buni ºi a celor rãi. Îmi amintesc cã, în copilãrie, învãþînd la ºcoala comunalã istoria Armagnacilor ºi a Bourgignonilor, nu reuºeam sã înþeleg care erau cei rãi ºi care cei buni. Or, nu mã îndoiam cã, în orice conflict, trebuie sã existe obligatoriu unii buni ºi alþii rãi. În cele din urmã, am hotãrît sã-i consider „buni” pe cei din tabãra familiei Armagnac, pentru cã numele lor mi se pãrea mai frumos.

Opinia publicã e ca un copil mare ºi procedeazã cam la fel, cu ajutorul unui sufleur: dezinformatorul.

Psihoza. O operaþiune de dezinformare reuºitã creeazã, în rîndurile publicului: - pe de o parte, o cvasiunanimitate a caracterului psihotic; - pe de altã parte, o stare iraþionalã care îl împinge sã nu mai vadã decît ceea ce se întîmplã în sensul dezinformãrii, sã o îmbogãþeascã, sã se dezinformeze el însuºi, prin fenomenul vampirismului la care am fãcut deja aluzie, dezinformatul devenind dezinformator.

Aceste manifestãri, care þin de ceea ce se numeºte „zvonul public” ºi care au fost studiate din abundenþã de cãtre sociologi, constituie materia asupra cãreia acþioneazã dezinformatorul. Se poate spune cã acesta a atins succesul deplin atunci cînd dezinformarea ajunge sã se lipseascã de contribuþia lui.

Trebuie sã se reþinã clar cã dezinformarea nu se adreseazã decît la suprafaþã inteligenþei publicului pe care pretinde cã-1 induce în eroare; în profunzime, ea se adreseazã sensibilitãþii sale la toate nivelurile: al inimii, al viscerelor, al sexului, pasiunile fiind întotdeauna mai puternice în om decît convingerile. (va urma) VLADIMIR VOLKOFF

Ucraina trebuie sã dea înapoi ce nu este al ei - Interviu cu Vladimir Jirinovski, preºedintele Partidului Liberal Democrat din Rusia ºi candidat pentru funcþia de preºedinte al Federaþiei Ruse la alegerile din martie 2018 Vladimir Volfovici Jirinovski este un politician rus, deputat, avocat ºi fost vicepreºedinte al Dumei de Stat (Parlamentul Rusiei) între 2001 ºi 2011. Jirinovski este fondatorul ºi liderul Partidului (ultra-naþionalist) Liberal Democrat, al treilea partid ca importanþã din Dumã. Este, de asemenea, membru al Adunãrii Parlamentare a Consiliului Europei.

Vladimir Jirinovski ºi-a anunþat oficial candidatura pentru funcþia de preºedinte al Federaþiei Ruse din partea PLD la alegerile de anul viitor, avînd ca obiectiv atingerea a cel puþin 30% din voturi.

Conform unui sondaj publicat de cãtre Fundaþia de Opinie Publicã, 8% dintre respondenþi sînt gata sã voteze liderul Partidului Liberal Democrat din Rusia Vladimir Jirinovski, 4% - liderul Partidului Comunist, Ghenadie Zyuganov. În acelaºi timp, 67% dintre ruºi sînt gata sã voteze pentru actualul preºedinte Vladimir Putin.

Cu prilejul desemnãrii sale pentru cea mai înaltã funcþie în stat, Vladimir Jirinovski a avut amabilitatea de a ne rãspunde la cîteva întrebãri, legate atît de relaþia României cu Federaþia Rusã, cît ºi de actuala conjuncturã geopoliticã. * Dan Alexandru: În primul rînd, cum aþi descrie în cîteva cuvinte relaþiile actuale dintre þãrile noastre ºi cum credeþi cã acestea vor evolua în situaþia politicã internã actualã? * Vladimir Jirinovski: În România, au fost desfãºurate elementele sistemului american de apãrare antirachetã, mai mult decît atît, existã o ameninþare cã rachetele din aceste sisteme pot fi înlocuite cu cele cu care se poate ataca. Acest lucru, desigur, submineazã încrederea dintre þãrile noastre. * D.A.: În perioada anterioarã anului 1990, economiile României ºi Rusiei au fost interdependente, ambele þãri fiind membre ale Tratatului de la Varºovia. În contextul actual, care consideraþi cã vor fi paºii necesari pentru consolidarea relaþiilor economice dintre România ºi Rusia? * V.J.: Pe timpurile Uniunii Sovietice, þãrile Tratatului de la Varºovia trãiau mai bine decît în prezent ele trãiesc în UE. Noi înºine am dezvoltat industria în aceste þãri ºi achiziþionam producþia. Am avut un ciclu unitar de producþie. Þãrile din Europa de Est erau þãri socialiste cu o dezvoltare avansatã. Acum, multe dintre ele au ajuns sã fie în marginea Europei, industriile nu mai sînt o necesitate, mulþi oameni ºi-au pierdut locurile de muncã ºi au fost forþaþi sã caute refugiu în Europa de Vest, unde este nevoie

de ei doar ca servitori sau ca persoane care sã execute cele mai murdare activitãþi de muncã, cu o calificare redusã. În plus, sînt obligate sã accepte migranþi din Africa. Dar aceasta este o alegere independentã. * D.A.: În 2014, aþi afirmat: „Este timpul sã aducem înapoi pãmîntul rusesc sub pavilionul Rusiei, care, în mod evident, nu este teritoriul Ucrainei de Vest - un teritoriu care, în timpul regimului stalinist, a fost corect anexat de cãtre Uniunea Sovieticã pentru a opri înaintarea armatei germane (...) sã fie reîntors Poloniei, Ungariei ºi României“. Credeþi cã recuperarea teritoriilor româneºti care sînt, în prezent, o parte a Ucrainei ºi mã refer aici la nordul Bucovinei ºi la Budjak, este o iniþiativã legitimã a Guvernului României? * V.J.: Este o iniþiativã absolut legitimã.

Pînã în Secolul al XIX-lea, Ucraina nu exista chiar deloc, ea este o republicã artificialã.

Limba ucrainianã, ca atare, a fost creatã în Austria de academicianul rus Gruºevski. Întregul teritoriu al Ucrainei moderne este un mare mozaic colectat din þinuturile þãrilor vecine. De cele mai multe ori, desigur, sînt cele ruseºti, dar, de asemenea, ºi româneºti, poloneze, maghiare... Dacã astãzi Kievul doreºte sã fie într-adevãr o þarã independentã, de sine stãtãtoare, atunci Ucraina trebuie sã-ºi plãteascã datoriile ºi sã dea înapoi tot ce nu este al ei.

Inclusiv, României - Bucovina de Nord. * D.A.: Cum credeþi cã ar trebui rezolvatã aceastã situaþie, deoarece între timp Crimeea s-a reîntors la Federaþia Rusã? * V.J.: Aceasta ar putea fi o acþiune voluntarã a Kievului. Sã presupunem cã ei vor sã-ºi elibereze conºtiinþa ºi sã înceapã totul de la capãt, sã-ºi plãteascã datoriile. Mai ales cã cea mai mare parte a populaþiei din teritoriile disputate se autoasociazã mai mult cu statele vecine. De exemplu, în raio-

nul Gertsaevsky, raioanele Novoselitskiy, Glyboksky, marea majoritate a populaþiei ºi aºa vorbeºte româneºte, se considerã români. Aceasta poate fi sub forma unor referendumuri; aºa cum vor decide localnicii, aºa va ºi fi. * D.A.: Sînteþi de acord cã teritoriile ocupate de Uniunea Sovieticã în 1940 ar trebui sã fie reîntoarse României, mai ales cã Pactul Molotov - Ribbentrop a fost anulat oficial la 21 iunie 1941, cînd Germania a atacat URSS? * V.J.: Dacã vom anula aceste acorduri, atunci haideþi sã reconsiderãm ºi prãbuºirea Imperiului Rus în 1917. A fost, de asemenea, ceva absolut ilegitim, ºi multe þãri vestice apoi au invadat Rusia, contribuind ca noi sã pierdem multe þinuturi original autohtone ale ruºilor. În anii celui de-al Doilea Rãzboi Mondial, România a luptat împotriva Rusiei, ºi în ciuda acestui fapt, URSS, deja din 1944, a început sã ofere românilor ajutor consistent, pentru a facilita situaþia cu foametea din þarã. Toate deciziile legate de teritorii au fost legalizate în cadrul dreptului internaþional dupã rãzboi. * D.A.: În prezent, situaþia internaþionalã tinde sã restabileascã o versiune puþin diferitã a Rãzboiului Rece, mai ales cã din punct de vedere geopolitic au apãrut noi jucãtori ºi mã refer aici la China ºi India, dar ºi la Uniunea Europeanã. Trupele NATO se aflã la graniþa cu Rusia, existã tensiuni în Peninsula Coreeanã, în Siria rãzboiul este departe de a se sfîrºi. Ucraina, un stat ortodox, este încã copleºitã de incertitudine.

Credeþi cã sîntem în pragul unui rãzboi mondial? * V.J.: Este posibil sã se întîmple un nou Rãzboi Mondial. Este puþin probabil ca acesta sã fie un conflict direct între Moscova ºi Washington, acesta va fi un rãzboi local, dar cu implicarea mai multor puteri. Dacã acesta se va desfãºura în Europa de Est, el va afecta în primul rînd þãrile din Europa de Est, care vor deveni în mod inevitabil un poligon pentru acest rãzboi. ªi în primul rînd, vor suferi cei care au acceptat sã gãzduiascã trupele NATO ºi sistemele americane de apãrare antirachetã.

Dar sînt posibile ºi alte puncte. Aceeaºi Coreea de Nord poate fi folositã de americani pentru declanºarea unui rãzboi împotriva Chinei. Cel mai puternic focar ar putea fi un rãzboi între India ºi Pakistan – ambele þãri posedã arme nucleare. Potrivit experþilor, conflictul nuclear dintre ei ar putea duce la moartea a 200 de milioane de oameni. Situaþia în lume este instabilã. Nu poþi nega acest lucru.

Cea mai bunã opþiune este de a reorienta relaþiile internaþionale spre sud. SUA sînt preocupate numai de continentul lor.

Europa se ocupã de Africa, Rusia – de Orientul Mijlociu, Asia ca sferã de influenþã va fi împãrþitã de Japonia ºi China. ªi, în acelaºi timp, de-a lungul liniei Vest-Est, sã se pãstreze relaþii destul de reci, de parteneriat, nimic mai mult. * D.A.: Anul viitor se vor organiza alegeri prezidenþiale, iar dvs. deja v-aþi anunþat candidatura pentru funcþia de Preºedinte al Federaþiei Ruse. Ce va face Preºedintele Vladimir Jirinovski pentru a îmbunãtãþi relaþiile cu Uniunea Europeanã ºi NATO, ºi în special cu România? * V.J.: Europa de Est ar trebui sã fie neutrã, sã se abþinã de la gãzduirea trupelor ºi armelor strãine, iar noi garantãm cã nu vom ataca niciodatã. De fapt, niciodatã în istorie Rusia nu a purtat rãzboaie agresive în Europa, doar de apãrare, sau în ajunul celui de-al Doilea Rãzboi Mondial, doar acelea care ar fi trebuit sã sporeascã securitatea URSS împotriva ameninþãrii din partea Germaniei. La urma urmei, puterile occidentale au fost acelea care au intrat primele într-o conspiraþie cu Hitler, semnînd Tratatul de la München. Am creat un tam-

pon teritorial pentru a împinge la maximum graniþele de la Moscova.

Noi am elaborat un scurt program în care sînt expuse principiile de bazã ale unei ordini internaþionale, spre care este necesar sã ne îndreptãm.

• Încheierea unui tratat mondial privind ordinea mondialã.

• Doar republici, fãrã nici un fel de monarhii.

• Federalismul ca principiu universal pentru toate þãrile. Centrul sã rezolve doar ºapte probleme: de apãrare, de politicã externã, finanþe, transport, comunicaþii, energie, mediu.

Orice altceva sã fie decis pe teren.

• Toate statele au caracter laic, nici o influenþã a nici uneia dintre religii.

• Naþiunile despãrþite trebuie sã se reîntregeascã: ruºii, coreenii ºi alþii.

• Drepturile femeilor, copiilor, persoanelor cu handicap, bãtrînilor trebuie sã fie protejate pretutindeni.

• Nici o discriminare a minoritãþilor: naþionale, religioase, rasiale, sexuale etc.

• Sã fie exclusã aplicarea violenþei în relaþiile internaþionale sub orice formã ºi sub orice pretext.

• Nici o modificare a frontierelor, fãrã consimþãmîntul ambelor pãrþi. A nu se confunda cu dezbaterile despre reîntregirea naþiunii.

• Secolul XXI este un secol de vindecare de rasism, colonialism, fascism, comunism, radicalism religios, globalism, autoritarism, regimuri de monarhie, regimuri monopartite, dictaturi în orice formã. Este timpul pentru vindecare!

• Pe toatã planeta sã fie stabilit un cult al familiei, al dragostei pentru copii, respectului faþã de cei vîrstnici. Sã fie elaboratã o aversiune puternicã faþã de înºelãciune, fraudã ºi manifestãri ale intenþiilor criminale.

• Omenirea are nevoie de o lume multipolarã, cu mai multe tipuri de relaþii între straturile sociale, pluralistã, fãrã presiuni, fãrã spãlare a creierelor, fãrã crearea de zombi.

Toate problemele necesitã sã fie rezolvate prin referendumuri folosind cele mai noi tehnologii, fãrã a ieºi din casã, prin intermediul smartphone-urilor. * D.A.: În 2012, atunci cînd aþi vorbit cu unii reprezentanþi ai Partidului Comunist, aþi spus: „Lenin este cel mai mare asasin al

Omenirii“. Dacã deveniþi Preºedintele Federaþiei Ruse, aveþi în vedere demolarea Mausoleului lui Lenin? * V.J.: Noi sugerãm ca Lenin sã fie scos afarã ºi sã fie îngropat în mormîntul mamei sale sau al tatãlui sãu, aºa cum voia el însuºi.

Mausoleul trebuie sã fie transformat într-o tribunã pentru evenimente solemne, cum ar fi parãzile. În plus, este necesar sã scoatem toate celelalte morminte (toatã necropola) din Zidul Kremlinului. În Piaþa Roºie, în mod periodic, au loc evenimente de masã, în timpul iernii se organizeazã un imens patinoar, tîrguri etc. Practic, deci, toate acestea se þin într-un cimitir. Trebuie sã rezolvãm acest lucru: oamenii trebuie sã-ºi doarmã somnul de veci în pãmînt, iar Piaþa sã nu se transforme într-un cimitir. * D.A.: Care sînt relaþiile dvs. cu Vladimir Putin, actualul Preºedinte al Federaþiei Ruse, ºi cum credeþi cã acestea vor evolua în contextul viitoarelor alegeri prezidenþiale? * V.J.: Multe lucruri le-a fãcut în mod corect. Dar LDPR (Partidul Liberal Democrat din Rusia) are, eu am alt program. Noi dorim ca politica externã a Rusiei sã fie mai asprã, sã dãm mai multã libertate mediului de afaceri, sã reducem impozitele ºi sã facem creditele mai ieftine. În acelaºi timp, multe ramuri ale industriei, din contrã, necesitã sã fie naþionalizate, de exemplu, energia, producþia de zahãr, alcool, tutun, administraþia locuinþelor ºi serviciilor comunale, industria grea. Într-o þarã atît de imensã ºi rece ca Rusia, afacerile private nu pot face faþã acestora. Numai statul poate gestiona în mod eficient un astfel de gigant. * D.A.: Vã mulþumesc!

„ROMÂNIA MARE“

Pag. a 14-a – 29 decembrie 2017

Rãzboi corupþiei * Rãzboi corupþiei Capitala, pe un bulgãre de datorii Primãria Capitalei vrea sã împrumute de pe piaþa bancarã suma de 555 milioane lei pentru a achita prima tranºã din obligaþiunile luate de fostul primar general Sorin Oprescu în 2014. Acesta, la rîndul lui, se împrumutase pentru a acoperi împrumutul luat de Adriean Videanu în 2004. Consilierii generali reclamã acum faptul cã Gabriela Firea n-ar avea intenþia de a achita împrumutul, rostogolindu-l mai departe. Din cele patru tranºe, prima trebuie achitatã în 2018. Finanþiºtii au acuzat de la început lipsa de capacitate a Primãriei Capitalei de a gestiona creditul obligatar de 501 milioane euro contractat de Primãria Capitalei în 2005. Deºi fostul primar general de atunci, Adriean Videanu, nu reuºise sã utilizeze în totalitate creditul, urmãtorul edil, Sorin Oprescu, a împrumutat alþi bani în 2014 pentru a-l achita.

Pe ce s-au cheltuit banii luaþi de Videanu În 2009, Primãria Capitalei mai avea de cheltuit din împrumutul lui Videanu circa 200 milioane euro. Banii atraºi de Primãria Capitalei urmau sã fie cheltuiþi pe proiecte de anvergurã. Videanu planificase ca, pe lîngã reabilitarea infrastructurii rutiere a Capitalei, municipalitatea sã finanþeze construirea unei parcãri subterane în zona Gãrii de Nord, a 22 de parcaje supraterane în diferite cartiere, sã modernizeze Centrul Istoric al Capitalei, sã extindã pasajele rutiere Piaþa Muncii ºi Bucur Obor sau sã viabilizeze zonele periferice ale oraºului. Pînã la demararea proiectelor, banii au fost plasaþi în depozite la

ªeful Serviciului Omoruri, vizibil emoþionat, despre modificãrile legilor justiþiei Radu Gavriº, ºeful Serviciului Omoruri din cadrul Poliþiei Capitalei, a explicat posibilele efecte ale modificãrilor Codurilor penale, atrãgînd atenþia cã propunerile de modificare vor duce la desfiinþarea multor dosare penale în care sînt investigate fapte cu violenþã, iar criminalii, violatorii vor fi prinºi mult mai greu sau poate niciodatã. El s-a referit, printre altele, la propunerea de a exclude dintre probe imaginile obþinute pe camerele video de supraveghere. „Excluderea camerelor de supraveghere din mijloacele de probã ar duce sistemul judiciar în urmã cu 20 de ani. Un autor de omor, un pedofil vor putea sã rãmînã în libertate ºi sã comitã aceste fapte. Vorbind concret pe speþa de la metrou, ne-ar fi fost foarte greu”, a spus Radu Gavriº.

Pe de altã parte, suspectul va putea sã asiste la audierea victimei, ceea ce înseamnã cã un pedofil va sta faþã în faþã cu victima sa, a explicat, vizibil emoþionat, ºeful Serviciului Omoruri din cadrul Poliþiei Capitalei. „De curînd a fost condamnat un pedofil care timp de 6 ani a acostat copii de 6-8 ani ºi le-a fãcut diferite avansuri pe stradã. Marea majoritate a probelor în acest caz au provenit de la camerele de supraveghere, care sînt martorul perfect. În cazul unui pedofil, a nu-l prinde la timp implicã faptul ca alþi copii sã fie abuzaþi”, a mai spus Radu Gavriº. Acesta a mai spus cã nu înþelege logica de a monta camerele de supraveghere, dar nu mai este permisã utilizarea lor în instanþe.

De asemenea, în cazul unei alte modificãri propuse de coaliþia PSD-ALDE, comisarul Radu Gavriº a exemplificat cã, la o percheziþie informaticã în care cãutau probe pentru un dosar, au gãsit „dovezi clare de pornografie infantilã”. „Acum înþeleg cã va trebui sã le distrugem sau eventual sã le returnãm celui care se ocupã cu pornografie infantilã. Nu ºtiu ce sã comentez”, a subliniat el. Comisia parlamentarã specialã pentru modificarea legilor Justiþiei ºi a Codurilor penale a amînat luni, pentru a doua oarã, dezbaterea pe marginea transpunerii Directivei privind prezumpþia de nevinovãþie la propunerea preºedintelui comisiei, deputatul PSD Florin Iordache. Profitînd de transpunerea directivei Parlamentului European privind prezumpþia de nevinovãþie ºi a dreptului de a fi prezent la proces, PSD, ALDE ºi UDMR au propus o serie de amendamente la Codul Penal ºi la Codul de procedurã penalã.

Procurorul-ºef al DNA, Laura Codruþa Kövesi, a explicat sãptãmîna trecutã cã modificãrile pe care parlamentarii vor sã le aducã la Codurile penale vor priva investigatorii de instrumente eficiente de investigare. „S-ar putea sã nu mai ajungem niciodatã la trimiterea în judecatã, dacã vom fi obligaþi ca persoanele anchetate sã fie anunþate înainte de orice fel de investigaþii. Ce conturi mai poþi sã

diferite bãnci comerciale. Marius Bostan, intermediar pentru emisiunile de obligaþiuni ale municipalitãþilor, spunea cã eurobondurile sînt o soluþie de finanþare foarte bunã, în condiþiile în care sumele atrase sînt utilizate pentru investiþii, creeazã plusvaloare ºi, implicit, permit o creºtere a încasãrilor din taxe ºi impozite. O bunã parte din bani au fost cheltuiþi pentru modernizarea RADET, pe cele 1.000 de autobuze Mercedes Citaro din patrimoniul RATB ºi pentru schimbarea bordurilor. Prin emisiunea de eurobonduri intermediatã de ABN Amro ºi JP Morgan, Primãria Capitalei a reuºit sã atragã de pe piaþa londonezã 500 milioane euro, pe termen de zece ani, cu o dobîndã fixã de 4,125% pe an ºi rambursare integralã la scadenþã, adicã în iunie 2015.

Afacerea lui Sorin Oprescu

Dupã conversia celor 2,2 miliarde lei în euro, nu s-au obþinut cele 500 milioane euro necesare rambursãrii emisiunii de obligaþiuni din anul 2005, astfel cã municipalitatea a acoperit diferenþa din alte surse de venit. Fostul primar general Sorin Oprescu declara cã 470 milioane euro din cele 500 milioane atrase de administraþia Videanu au fost cheltuite chiar de acea administraþie.

Pentru autobuze, borduri, asfaltãri. Faþã de declaraþiile viceprimarului Cornel Pieptea, fostul edil al Capitalei declara public altceva. „De fapt, aceasta este rostogolirea unei datorii, cu un preþ convenabil al banului, pentru cã, iatã, în 2005 s-au luat 500 milioane euro pe aceste bonduri, care trebuiau plãtiþi în 2015, dar aceºti bani ne-au costat aproape 200 milioane în plus, pentru cã adaug dobînda pe care noi am plãtit-o an de an, lunã de lunã, în funcþie în funcþie de obligaþiile pe care le aveam“, explica Sorin Oprescu în 2015.

În 2015, Primãria a refinanþat emisiunea din 2005 printr-una în lei, la Bursa de Valori Bucureºti. În mãsura în care suma atrasã în lei (2,2 miliarde) nu va fi suficientã pentru achitarea datoriei în euro, din cauza evoluþiei cursului de schimb, Primãria a trebuit sã acopere diferenþa din alte surse. „Puþin sub 200 milioane euro au rãmas în conturile Primãriei Generale la momentul în care Sorin Oprescu a preluat mandatul de la Adriean Videanu. Din cauza lipsei de transparenþã a executivului din subordinea domnului Oprescu, nu existã informaþii clare cu privire la destinaþia acestor sume de bani. În cei 7 ani de mandat ai lui Sorin Oprescu, nu a existat nici cea mai micã preocupare pentru constituirea provizioanelor necesare rãscumpãrãrii obligaþiunilor scadente în anul 2015. Unica preocupare a fost aceea de a achita doar dobînzile“, a comentat Cornel Pieptea, viceprimar în mandatul Oprescu.

„În loc sã-ºi plãteascã datoriile ajunse la maturitate, Firea le rostogoleºte. Partea proastã este cã rãmîne cu mulþi bani necheltuiþi (pe lîngã sumele imense date companiilor!) din cauza incompetenþei manageriale. A luat ºi ºi-a pus deoparte nu mai puþin 303 milioane lei. Banii aceºtia mai bine ar merge pentru stingerea datoriei curente, pentru cã a demonstrat deja cã nu este în stare sã iniþieze sau mãcar sã finalizeze proiecte. De tocat, a tocat bugetul pe 2017 pe firmele pe care ºi le-a înfiinþat ºi pe paranghelii. Tare mã tem cã ºi banii din rezervã ºi cei împrumutaþi vor lua aceeaºi direcþie“, spune consilierul general Ciprian Ciucu.

GABRIELA DINESCU

verifici, ce investigaþii mai poþi sã faci, ce probe mai poþi sã administrezi, cînd acea persoanã ºtie cã tu vrei sã o investighezi pentru o anumitã faptã?”, a explicat Laura Codruþa Kövesi. „Dacã un astfel de text intrã în vigoare, putem spune cã DNA-ul se închide”, a adãugat Kövesi.

DNA a explicat sãptãmîna trecutã, înr-un comunicat cîteva dintre amendamentele propuse de parlamentari: „- Modificarea art. 307 alin. 2 Cod procedurã penalã va obliga procurorii ca imediat dupã înregistrarea unei sesizãri care priveºte o persoanã determinatã sã o anunþe pe aceasta ºi sã îi permitã sã asiste la actele efectuate. În acest mod, nu vor mai putea fi administrate mijloace de probã care presupun confidenþialitate, precum înregistrãrile telefonice sau ambientale, percheziþii domiciliare sau informatice ori prinderi în flagrant; - Modificarea art. 83 Cod procedurã penalã care dã dreptul suspectului ºi inculpatului sã asiste la audierile martorilor va îngreuna efectuarea urmãririi penale, avînd în vedere cã în numeroase situaþii martorii vor fi intimidaþi de prezenþa autorului infracþiunii, mai ales în situaþiile în care se aflã în relaþie de subordonare faþã de acesta, cum se întîmplã în situaþia infracþiunilor de abuz în serviciu ºi corupþie. În prezent, legea dã dreptul avocatului sã asiste la aceste audieri, garanþie absolut suficientã pentru a dreptul la apãrare al persoanei cercetate; - Prin modificarea art. 267 alin. 2 Cod procedurã penalã, procurorii vor fi privaþi de un instrument indispensabil în investigarea infracþiunilor ºi anume accesul rapid la informaþii pentru a putea acþiona eficient pentru descoperirea faptelor. Trebuie menþionat cã orice instituþie este obligatã sã comunice organelor de urmãrire penalã orice informaþii necesare în cadrul unei anchete, iar prin accesul la bazele de date creºte doar viteza de reacþie pentru identificarea rapidã a autorilor unei infracþiuni. Nu poate fi condiþionat accesul procurorului ºi al poliþistului la instrumente investigative de acordarea aceluiaºi drept ºi autorilor infracþiunilor. Dreptul la apãrare presupune garanþii pentru persoana cercetatã, nu tãierea instrumentelor la care are acces organul de urmãrire penalã, pentru a-l împiedica sã descopere infracþiunile sãvîrºite; - Modificarea art. 273 Cod procedurã penalã dezincrimineazã practic infracþiunea de mãrturie mincinoasã, cu efect inclusiv asupra tuturor cauzelor aflate pe rol avînd ca obiect aceastã infracþiune, prin aplicarea principiului legii penale mai favorabile. Va fi extrem de dificilã, chiar imposibilã aflarea adevãrului, în condiþiile în care martorii vor ºti cã pot minþi fãrã sã aibã nici o consecinþã, avînd impunitate; - Modificarea art. 542 Cod procedurã penalã introduce o rãspundere obiectivã a magistratului, în toate situaþiile, pentru cã acþiunea în regres nu mai este condiþionatã de dovedirea relei credinþe sau a gravei neglijenþe, aºa cum este în reglementarea actualã; - Introducerea art. 542 alin. 11 Cod procedurã penalã reglementeazã o nouã formã a infracþiunii de abuz în ser-

viciu, doar pentru magistraþi ºi incrimineazã inclusiv sãvîrºirea faptei din culpã indiferent de natura obligaþiei încãlcate. Aceastã formã a infracþiunii de abuz în serviciu reprezintã o discriminare evidentã faþã de toate celelalte categorii sociale care sînt sancþionate doar dacã acþioneazã cu intenþie ºi doar dacã încalcã prevederi dintr-o lege; - Prin modificarea art. 364 Cod procedurã penalã devine practic imposibilã condamnarea în lipsã a unei persoane; - Prin modificarea art. 335 Cod procedurã penalã, o soluþie iniþialã de clasare nu va mai putea fi infirmatã dupã 6 luni, chiar dacã ar apãrea probe noi care ar dovedi cã persoana a sãvîrºit în realitate infracþiunea pentru care a fost cercetatã. Existã numeroase situaþii în care sînt descoperite noi mijloace de probã dupã dispunerea unei soluþii de clasare în cauze care vizeazã infracþiuni dintre cele mai grave, însã autorii acestor fapte nu vor mai putea fi traºi la rãspundere penalã; - Prin modificarea art. 223 alin.2 Cod procedurã penalã nu vor mai putea fi arestaþi preventiv autorii infracþiunilor de corupþie, evaziune fiscalã, spãlare de bani, chiar dacã lãsarea lor în libertate ar prezenta pericol pentru ordinea publicã. Mai mult, nu vor mai putea fi arestaþi preventiv autorii infracþiunilor contra capacitãþii de apãrare a României, infracþiuni de genocid, contra umanitãþii ºi de rãzboi, dacã comit aceste infracþiuni fãrã violenþã. Prin aceastã modificare se realizeazã o discriminare evidentã între autorii acestor fapte ºi cei ai unor infracþiuni mai puþin grave (falsificare de monedã) ºi se poate da naºtere unei stãri de insecuritate în societate.

- Modificarea art. 139 Cod procedurã penalã vor duce la eliminarea, dintre mijloacele de probã, a înregistrãrilor realizate cu respectarea legii, ceea ce va îngreuna dovedirea infracþiunilor; - Modificarea art. 168 Cod procedurã penalã va duce la imposibilitatea de a folosi, într-o altã cauzã, rezultatele unei percheziþii informatice ºi va îngreuna dovedirea unor infracþiuni, fãrã nici un argument obiectiv. Nu se poate justifica excluderea unor probe care au fost administrate cu respectarea legii ºi în baza autorizaþiei unui judecãtor; - Introducerea art.4 alin.3, 4 Cod procedurã penalã realizeazã o evidentã discriminare între autorii unor infracþiuni ºi dreptul publicului de a avea acces la informaþii de interes public. Aceste reglementãri contravin jurisprudenþei constante a Curþii Europene a Drepturilor Omului (CEDO), Recomandãrii (2003) 13 a Comitetului Miniºtrilor al Consiliului Europei, Rezoluþiei nr.428/1970 adoptatã de Adunarea Parlamentarã a Consiliului Europei privind obligaþia statelor de a asigura accesul oricãrei persoane interesate ºi mass-media la informaþii de interes public. Cercetãrile efectuate în cauze de corupþie, spãlare de bani, evaziune fiscalã, cauze de violenþã etc reprezintã informaþii de interes public, aºa încît, restricþia echivaleazã cu încãlcarea dreptului publicului de a avea acces la informaþii publice”.

LOREDANA VOICULESCU

Lecþii de pe marginea opoziþiei

„ROMÂNIA MARE“

Pag. a 15-a – 29 decembrie 2017

Rãzboi corupþiei * Rãzboi corupþiei Taxe sau gratii?

utilizeazã pentru acordarea de indemnizaþii personalului Ministerului Finanþelor Publice ºi al ANAF.

Tirul lui Tãriceanu

Ministerul Finanþelor Publice a lansat un proiect de modificare a legii privind achitarea datoriilor cãtre stat.

Conform acestuia, dupã aprobarea noului Cod fiscal valabil de la 1 ianuarie 2018, angajatorii care nu achitã dãrile cãtre stat vor ajunge la închisoare. Specialiºtii spun cã o astfel de propunere aratã cã iniþiatorii sînt rupþi de realitate ºi cea mai bunã soluþie ar fi o eºalonare a datoriilor.

Ministerul Finanþelor Publice a lansat în dezbatere un proiect de lege pentru modificarea ºi completarea Legii 241/2005 pentru prevenirea ºi combaterea evaziunii fiscale, precum ºi pentru completarea Legii 227/2015 privind Codul fiscal, modificat prin OUG 79/2017.

„Dacã omori gãina, nu mai ai ouã“

Preºedintele Senatului, Cãlin Popescu Tãriceanu, acuzã, în contextul scandalului pe legile justiþiei, cã judecãtorii au devenit dependenþi de procurori ºi de servicii, dar ºi de politicienii din vîrful statului, nominalizîndu-i pe preºedintele Klaus Iohannis ºi pe Traian Bãsescu. „Sarcina noastrã începînd de astãzi este sã facem legi într-atît de clare încît sã nu mai poatã fi abuzate vreodatã de cineva. Pentru cã, în ultimul deceniu ºi mai bine, abuzul, înainte de a fi comis împotriva persoanelor particulare sau a oamenilor publici, a fost sãvîrºit împotriva legii. Procurorii s-au obiºnuit sã citeascã printre rîndurile legii, sã completeze sau sã rãstãlmãceascã imaginar prevederile acesteia”, spune Tãriceanu, într-un comunicat.

Preºedintele Senatului a adãugat cã aceastã atitudine relaxatã faþã de lege ºi-au însuºit-o ºi destui judecãtori.

Pedepse grele Conform proiectului, devin infracþiune ºi se pedepsesc cu închisoare de la un an la 6 ani neîncasarea, reþinerea ºi neplata în termenul de 30 de zile a impozitelor ºi contribuþiilor sau neplata cu intenþie a sumelor în termen de 30 de zile ºi folosirea în alte scopuri a acestor sume. Cu închisoare de la 2 la 7 ani vor fi sancþionate faptele: ascunderea bunului sau a sursei impozabile sau taxabile; alterarea, distrugerea sau ascunderea de acte contabile, memorii ale aparatelor de taxat ori de marcat electronice; sustragerea de la controlul vamal sau declararea fictivã sau inexactã cu privire la sediile principale sau secundare ale persoanelor verificate. Dacã prin metodele descrise mai sus s-a produs un prejudiciu mai mare de 100.000 euro, pedepsele se majoreazã cu o treime. Dacã prejudiciul este mai mare de 500.000 euro, pedepsele se majoreazã cu jumãtate. În ceea ce priveºte cuantumul sancþiunilor, acestea vor fi cuprinse între 500 ºi 5.000 lei.

Extinderea atribuþiilor Legiuitorul vrea sã introducã drept organe constatatoare ale contravenþiilor fiscale Jandarmeria ºi Poliþia de Frontierã Românã. Prin modificarea art. 2 din Legea 12/1990, republicatã în 2014, se prevede: constatarea contravenþiilor ºi aplicarea sancþiunilor se fac de cãtre funcþionarii din aparatul de specialitate al primarului, de organele competente din cadrul Agenþiei Naþionale de Administrare Fiscalã, organele de inspecþie economicofinanciarã, de personalul Poliþiei Române, Jandarmeriei Române ºi Poliþiei de Frontierã Române.

Stimulaþi sã taxeze Ca sã-i stimuleze pe portãrei, Ministerul Finanþelor Publice, „prin înfiinþarea unei activitãþi finanþate integral din venituri proprii, poate reþine, ca venituri proprii, o cotã de 15% din sumele stabilite prin acte administrativfiscale sau financiare, procese-verbale de constatare ºi sancþionare a contravenþiilor ºi hotãrîri judecãtoreºti pronunþate în materie penalã, rãmase definitive“. Sumele se

Viaþa lui Cezar, „regele puºcãriilor“ (78) „SCOATE-MÃ, BÃI MUTULE, LA FILM!“ Dupã ce ne-au luat de la Lugoj, nu am stat cu Cezar pe arest, chiar dacã eram amîndoi la Vãcãreºti, cãci pe mine mã bãgaserã la minori, ºi secþiile erau despãrþite total.

Totuºi, întreþineam legãtura cu el, prin bãieþii care serveau mîncarea în camere ºi care se aprovizionau de la bucãtãrie, se interesa mereu Cezar dacã îmi este bine. De fapt, culmea este cã nu am apucat niciodatã sã stau cu Talanu’ în aceeaºi puºcãrie, cu toate cã atîta amar de vreme el ºi-a fãcut veacul numai pe acolo, cãci a stat mai mult în pîrnaie decît în libertate. L-am prins doar o singurã datã, la Rahova, care era penitenciar de tranzit.

Numai cã era acum, mult mai tîrziu, se schimbase sistemul, îi dãduse pe toþi gardienii ãia mai bãtrîni afarã, veniserã tineri ceva mai cizelaþi, te puteai înþelege mult mai bine cu ei dacã erai bãiat citit ºi versat. Cezar mai îmbãtrînise ºi el.

Venise de la Livezeni, deja bãtuse pe niºte þigani care-i picaserã în labã ºi pe care îi bãnuia de stropealã. Nu l-au bãgat la izolare, aºa cum ar fi fost normal ºi cum fãceau cu toþii, dar îl þineau pe camerã. ªi turba Talanu’, care

Profesorul Mircea Coºea ne-a declarat cã modificãrile sînt o prostie. „Este un lucru care este total greºit, din punctul meu de vedere, care merge pe linia greºelilor grave pe care le-a fãcut Gelu Diaconu de la ANAF, care a blocat conturile actorilor economici fãrã nici o discuþie, i-a bãgat în faliment pe toþi. A eliminat din viaþa economicã vreo douã sute ºi ceva de mii de întreprinderi mici ºi mijlocii, în loc sã le dea posibilitatea, printr-o negociere, sã lucreze mai departe ºi sã plãteascã taxele. A bãgat în ºomaj o mulþime de oameni. Ordonanþa asta merge pe niºte pedepse de un abuz extraordinar. Merge pînã la ºase ani de puºcãrie pentru angajator, ceea ce înseamnã cã foarte mulþi – sînt unele cifre care merg pînã la 100-150.000 de oameni – pot fi judecaþi penal ºi bãgaþi în închisoare, cu consecinþele de rigoare: închiderea firmelor, ºomaj… În loc sã aibã loc o negociere, o discuþie, o încercare de orientare a acestor oameni pentru cã ANAF va trebui sã aibã ºi o activitate intensã de orientare, de sfãtuire, de consultanþã cu cei care plãtesc taxe ºi impozite, nu de pedeapsã cu puºcãria. Adicã în loc sã ne plãteascã nouã, bugetului, taxele, lãsîndu-i sã munceascã, trebuie sã-i plãtim noi pe ei în închisoare, ca sã le dãm mîncare, cãldurã ºi alte lucruri. Mi se pare aberantã chestia asta. Eu nu ºtiu cine a fãcut-o ºi cum a fãcut-o, cã nu s-a gîndit. Cele mai mari datorii la stat le au societãþile de stat. Dar cu multinaþionalele ce faci? Cu capitalul strãin ce faci? Cã ãia fug din þarã! Toate lucrurile acestea aratã cã se fac pe genunchi, cã nu se þine seama de o anumitã concordanþã la nivelul Codului penal. Adicã îi dai ºase ani unuia care violeazã, care mai ºi omoarã la o adicã, cã zici cã a fost nebun, ºi bagi ºase ani pentru unul care din „n“ motive nu ºi-a achitat taxele la timp, pentru cã economia þãrii nu este ca trenul care ajunge în garã la ore fixe, ai o mie de factori aleatorii care îþi pot da peste cap afacerea.

Trebuie sã-l întrebi, sã vorbeºti cu el, pentru cã el alimenteazã economia. Dacã omori gãina, nu mai ai ouã!

Putem spune cã sînt rupþi de realitate. Trãiesc pe altã lume. Într-o lume a discuþiilor parlamentare fãrã sens ºi fãrã nici o noimã, aºa cum fac ei în fiecare zi în comisiile alea în care discutã, cã nici ei nu mai ºtiu ce discutã“.

Statul – cel mai mare dator Conform ultimului raport dat publicitãþii de Ministerul Finanþelor, topul datornicilor este ocupat de societãþile de stat: Compania Naþionalã a Huilei SA – peste 3,7 miliarde lei; SC Închiderea – Conservarea Minelor SA – peste 900 milioane lei; SN CFR – peste 600 milioane lei; Complexul Energetic Hunedoara SA – peste 400 milioane lei; SN a Cãrbunelui SA – peste 300 milioane lei; Romaero SA – peste 180 milioane lei; Moldomin SA – peste 159 milioane lei; Urban SA – peste 149 milioane lei; Regia Autonomã pentru Activitãþi Nucleare RA – peste 140 milioane lei.

EDUARD PASCU cînd era în zaua lui era învãþat ca el sã fie starostele puºcãriei, sã umble cum vrea ºi unde vrea, sã facã cum îi trece prin cap ºi ca toþi sã-i execute ordinele. Ei bine, nu ne mai vãzusem cam de multiºor timp ºi acum eu eram jupîn pe secþie. Eram brigadier peste 268 de condamnaþi „foarte, foarte periculoºi“, dupã cum scria pe fiºele lor, toþi cãpãþînari ºi cu alte condamnãri grele, între 10 ºi 25 de ani. Ei mã aleseserã ºeful lor ºi reuºisem sã aranjez sã ne scoatã seara la televizor, ceea ce era cea mai doritã trufanda din pîrnaie. De obicei ne duceau doar o datã la trei luni la sala de festivitãþi, cînd venea caravana cinematorilor, dar ºi atunci ne puneau doar documentare d’alea idioate despre cum s-a construit barajul Vidraru. Acum, însã, ieºeam în fiecare searã la serialul ãla cu Oneghin, îi luam ºi pe ºefii de camere, plus alþi cîþiva bãieþi, cel mult doi din fiecare celulã.

Urla Cezar ca din gurã de ºarpe cînd auzea cã pleacã convoiul spre televizor, bãtea în uºã de vuia toatã secþia: - Scoate-mã, bã, Mutule, ºi pe mine la televizor!

- Nu pot Cezare, cã zic oamenii cã eºti recalcitrant.

- Ai înnebunit, Mutule, scoate-mã odatã de aici!

- Lasã, bãi, cã oricum nu-þi plãcea þie filmul, cã nu e cu bãtãi.

- Te-ai ajuns, Mutule, în pizda mã-tii, sã vezi bãtaie ce-þi dau cînd pun mîna pe tine!

- Ce tot atîta bãtaie, cã nu am voie sã scot decît ºefii de camere ºi tu nu mai ai funcþie.

„Pe scurt, magistraþii s-au obiºnuit sã nu mai rãspundã decît cel mult în faþa unor instanþe situate în afara privirii publice. În fapt, prin absolvirea de orice formã de rãspundere în faþa celorlalte puteri ale statului ºi a cetãþenilor, judecãtorii au încetat sã mai fie independenþi. Ei au devenit în realitate dependenþi faþa de voinþa procurorilor ºi a serviciilor din spatele acestora, ca ºi faþã de voinþa politicienilor de la vîrful statului (mã refer în mod explicit la Bãsescu ºi Johannis) care ºi-au asigurat controlul serviciilor ºi, prin numire, al procurorilor”, a mai spus Tãriceanu.

Comunicatul a venit dupã ce Tãriceanu ºi-a întrerupt, marþi, 19 decembrie a.c., discursul din plenul Senatului, în urma unui protest al USR cu pancarte.

Senatul a adoptat marþi, în calitate de for decizional, proiectul de modificare a Legii 303/2004 privind Statului magistraþilor, printre cele mai importante prevederi fiind cele legate de rãspunderea magistraþilor.

IOANA RADU - Bã, Mutule, sã vezi ce funcþie îþi dau eu þie, sã-þi iasã ciumegãreala din cap.

- Lasã, Cezare, cã s-a dus vremea ta, eu sînt acum la putere.

- Bine, Mutule...

Toþi înmãrmureau, cã îl ºtiau pe Talan de fricã, dar eu îmi permiteam sã-l mai necãjesc, aºa, la sanchi. Mai întindeam bãºcãlia pînã vedeam cã deja se înfurie de-a binelea, ºi îl scoteam la televizor, aveam scaunele mele rezervate, chiar pe primul rînd, în faþã, sã vedem bine scrisul. Dar pînã îl scoteau gardienii, de multe ori serialul se apropia de final, ºi nici nu se aºeza bine Cezar, cã ºi se bãga genericul.

Eu îl scoteam aºa tîrziu tot pentru cã þineam la el, cã dacã stãtea mai mult acolo gãsea el vreun motiv de harþã ºi îl bumbãcea ca din senin pe vreunul. ªi cum erau ºi gardienii cu ochii pe el... Tot bodogãnea ºi pînã înapoi în camerã: - În pizda mã-tii, Mutule, te-ai ajuns, mã scoþi doar cînd se terminã filmul, ca pe fraieri.

- Ce sã-i faci, Cezare, cînd erai tu marcã te plimbai prin puºcãrie mai ceva ca la tine acasã, dar uite cã ai îmbãtrînit ºi am ajuns eu jupîn. Îl mai întãrîtam un pic, dupã care ne strîngeam mîinile ºi intram fiecare pe camera lui.

(va urma) TACHE (Text reprodus din volumul „Viaþa lui Cezar, «Regele puºcãriilor»“)

Pag. a 16-a – 29 decembrie 2017

„ROMÂNIA MARE“

Basarabia º i B ucovina – d ouã l acrimi p e o brazul E uropei RECURS LA MEMORIE

Refugiul (11) Ne apropiam de halta Valea Cosminului, aflatã la marginea comunei cu acelaºi nume. De la amintirile copilãriei am trecut la cunoºtinþele de istorie, primite la ºcoalã. Am mai vãzut ºoseaua naþionalã coborînd din Codrii Cosminului, strãbãtînd Valea Cosminului, trecînd apa peste linia feratã ºi tot înainte spre Cernãuþi. Pe acest drum a fugãrit ªtefan cel Mare ºi Sfînt rãmãºiþa oastei poloneze în 1497. ªi, mai înaintînd trenul, trecem ºi de halta „Dumbrava Roºie“, nume legat de acelaºi an 1947.

Aici moldovenii lui ªtefan cel Mare i-au pus la pãmînt pe leºii lacomi, îngrãºînd pãmîntul cu sîngele lor. Din ghinda semãnatã în pãmîntul arat de prizonierii polonezi a rãsãrit aceastã Dumbravã. Ea se întinde pînã la drumul de fier. Poate fi vãzutã ºi azi. Iar numele celor douã halte mai stã scris pe zidurile clãdirilor acestor gãri. Nu le-au putut ºterge nici sovieticii, dar nici ucrainienii, pentru cã sînt ale românilor, în vecii vecilor.

Aceste locuri ºi date istorice mi-au mai potolit durerea vie a sufletului meu. Era o istorie ºi drumul acesta. ªi dacã pînã aici trenul a mers încet, dupã voia mecanicului, pentru ca, împreunã, se gîndea el, sã mai vedem aceste locuri, de aici a încãrcat locomotiva cu energie ºi, în vitezã, nu ne-am mai oprit pînã în gara Roman.

Auzeam iar sunetul roþilor trecînd pe la ace. Am fost orientaþi pe o linie secundarã. Pe cea principalã treceau trenurile spre front, încãrcate cu tunuri, cu þevile înainte, ºi cu tancuri, toate acoperite cu prelate verzi. În vagoanele de clasã vedeam soldaþi ºi ofiþeri pe la ferestre. Atmosfera de rãzboi era mai chinuitoare. Dacã în gara din Cernãuþi vedeam oameni agitaþi, aici vedeam tineri soldaþi înarmaþi, în drum spre apãrarea þãrii. Îi priveam cu atenþie ºi îngrijorare. „Dacã este ºi Vasilicã printre ei? Doamne, cum ne-am mai împrãºtiat!“ Mã zbuciumam pentru el de acum. Aceste trenuri aveau mers rapid. Rãmîneam cu privirea dupã ultimul vagon.

Dar nu trecea mult ºi dinspre front soseau alte vagoane, în aceeaºi vitezã, cu rãniþi, spre spitalele din þarã.

În aceastã pauzã, din mersul nostru, am cãutat-o pe mãtuºa. Am gãsit-o cu unchiul ºi cu familia fratelui ei, întristaþi de astfel de vremuri. S-au bucurat de vizita mea ºi m-au poftit sã mãnînc alãturi de ei. Aºa am fãcut ºi deja am intuit cã deja au grijã de mine, cã mã iau sub ocrotirea lor, ca pe o fiicã.

Toatã Moldova am traversat-o în patru zile. Am staþionat mai mult în gãrile Bacãu, Buzãu, Ploieºti ºi Braºov. În aceste centre CFR, sãlile de aºteptare au fost transformate în sufragerii, iar refugiaþii erau poftiþi la cîte o masã caldã, compusã din supã sau ciorbã, o mîncare scãzutã, cu carne, ºi dulciuri. În gãrile mai mici, unde staþiona trenul mai puþin, soseau femei cu ºorþuri albe aducînd coºuri cu pîine proaspãtã, în felii, bidoane cu ceai cald, ori cafea cu lapte ºi prãjiturele uscate, sau biscuiþi, servindu-ne la peron. Am rãmas impresionaþi de interesul deosebit pe care l-a avut conducãtorul statului, Mareºalul Ion Antonescu, pentru cei în suferinþã, din cauza rãzboiului. De la Braºov la Sighiºoara am strãbãtut munþii, despre care numai la geografie auzisem. Se aflã ºi în vestul Cernãuþilor un con muntos numit Þeþina, de care arau atît de ataºaþi localnicii, dar, ce vedeam eu în acest drum era nemaipomenit. Munþi înalþi împãduriþi, vãi prãpãstioase ºi în vîrf piscuri golaºe, de culoare violet albãstruie. Podiºul Transilvaniei l-am strãbãtut în douã zile. Deºi eram obositã, nu mã desprindeam de la geam. Gãseam o asemãnare între relieful Ardealului ºi obcinile Bucovinei. Atenþia se mai oprea ºi asupra gospodãriilor localnicilor. În cele mai multe comune am observat case cu pereþii la stradã, pereþi care se continuau cu un zid înalt din cãrãmidã. În curte se putea intra printr-o poartã mare, de stejar, pentru cãruþe, ºi alta micã, pentru oameni. Din drum nu se mai vedea nimic din viaþa ºi preocupãrile acestora. Era, oare, o separare sau o desprindere totalã a familiilor de lumea satului, sau exprimau o teamã de ceva? Puteam înþelege ºi o atitudine mai puþin primitoare? Nu ºtiam.

Casele din Bucovina rãsar dintr-o curte mare, înverzitã ºi cu diferite livezi. Au garduri mai puþin înalte, confecþionate din scînduri sau din nuiele împletite, dupã posibilitãþi. De la distanþã observi viaþa ºi preocupãrile

Prin Librãriile Americane (20) - Recenzii dupã amintirile unor evrei români din Transnistria (1941 - 1944) ºi ale altor evrei depre România din acele timpuri în 7 iulie, Horthy poate sã le opreascã. Acest fapt infirOprirea deportãrii ultimilor mã teoria lansatã de unguri, cã responsabilitatea 140.000 de evrei din Ungaria iniþiatã deportãrilor aparþine germanilor. Din 1 iulie pînã în 7 de doi români (3) iulie, cînd Horthy a oprit deportãrile, s-au mai publicat La sugestia lui Mantello, pastorii protestanþi au fãcut slujbe pentru evreii morþi. Liderii bisericii protestante au copiat în mii de exemplare rapoartele ºi le-au distribuit în facultãþi ºi liderilor politici. Unul din cei mai activi lideri protestanþi în apãrarea evreilor a fost pastorul dr.

Paul Vogt. S-a început o campanie de presiune la cel mai înalt nivel al guvernului elveþian ºi al IRC (International Red Cros).

Serviciile secrete vestice ºtiau încã din 1941 ce se întîmplã cu evreii, dar Aliaþii au pãstrat tãcerea. Aceastã tãcere a fost menþinutã pînã la sfîrºitul lunii iunie 1944, cînd, brusc, a izbucnit o incredibilã serie de proteste împotriva lui Horthy ºi deportãrii evreilor maghiari.

Acestea au început de la Papã, Roosevelt, Churchill, regele Suediei (care l-a trimis pe Raoul Wallenberg la Budapesta).

Antipatia elveþienilor faþã de evrei a fost susþinutã de cei zece ani de propagandã antisemitã germanã ºi întãritã de frica unei invazii germane. În aceastã atmosferã era o cenzurã strictã care nu permitea nici o atitudine criticã faþã de Germania. Scopul lui Mantello era sã spargã cenzura elveþianã ºi sã avertizeze lumea privind tragedia evreilor. Primul articol apãrut în „Neue Zürcher Zeitung“, în 24 iunie, a avut efectul unui catalizator.

Pînã în 30 iunie au mai apãrut 21 articole. La cîteva zile dupã ce a început campania de presã, Mantello a fost declaratã persona non grata. Ambasadele þãrilor neutre din Budapesta, Elveþia, Suedia, Spania, Portugalia, nunþiul papal ºi oficiali ai Crucii Roºii Internaþionale au înaintat proteste guvernului maghiar solicitînd oprirea deportãrilor. În faþa avalanºei de proteste ºi a campaniei de presã Horthy opreºte deportãrile în 7 iulie.

Nota 2: Cã Ungaria se putea opune începerii deportãrii evreilor rezultã din faptul cã dupã cîteva luni,

32 de articole. În urmãtoarele 10 zile, pînã cînd deportãrile au fost declarate oficial oprite ºi aceasta a devenit public au mai apãrut 200 de articole. Apogeul a fost în 14 ºi 15 iulie, cu 38 ºi 35 articole apãrute.

Campania a scãzut în august ºi s-a stins în septembrie. În total s-au publicat 470 articole în 182 de ziare. Iatã douã titluri care au apãrut în presa elveþianã: „Adevãrata faþã a regimului maghiar“ ºi „The tragedy of Hungarian Jewry“. Cei 160 SS-iºti ai lui Eichman, din Ungaria, nu puteau realiza deportarea fãrã cooperarea deplinã a jandarmeriei maghiare. Dacã nu începea aceastã campanie de presã, în urmãtoarele douã – trei sãptãmîni toþi evreii din Ungaria ar fi fost deportaþi, atît de „bine“, „discretã“ ºi „eficientã“ a fost organizatã acþiunea de cei implicaþi.

Unul din diplomaþii maghiari din Berna, Bella Sarossy, care aflase de rolul jucat de Manoliu, scria într-un raport: „Thus, our enemies (i.e.Romanians), our land – thirsty neighbors, obtained in the most critical moment of our history a trump cord in their hands …The Romanians have begun a violent compaign against us. They base their arguments about these atrocities against Jews upon incontunestible documents and photos, whose negatives wer supplied personally by trustworthy people“. (Prin urmare, duºmanii noºtrii (adicã românii), vecinii setoºi de pãmîntul nostru, obþin, în unul din momentele cruciale ale istoriei noastre, un atuu în mîinile lor… Românii au început o violentã campanie împotriva noastrã. κi bazeazã argumentele lor despre aceste atrocitãþi împotriva evreilor pe documente necontestabile ºi fotografii, ale cãror negative mi-au fost furnizate personal de oameni demni de încredere, trad. liberã). La raport a ataºat: 1) Protestul public al Bisericii protestante elveþiene; 2) Copii dupã patru telegrame originale ale BET; 3) Un grupaj de articole din presa elveþianã;

gospodarilor. Ei nu se tem de nimic. Exprimã acest lucru cumva o deschidere a sufletului bucovinenilor spre lume, spre ospitalitate ºi spre generozitate, pentru oricine le-ar cãlca pragul? În Ardeal am simþit o climã mai caldã ºi mai blîndã.

Mã bucuram de soare ºi cînd trenul staþiona mai mult, coboram plimbîndu-mã pînã la „casa“ unchiului.

Apoi locomotiva lua vitezã ºi gãrile rãmîneau în urmã.

Se apropia Alba-Iulia. Aºteptam sã vãd nu numai gara, ci ºi Cetatea, despre care multe am învãþat la istorie, dar aceasta era departe de staþie. N-am zãbovit mult nici aici. Îi întrebam pe muncitorii gãrii cît mai avem pînã la Simeria. „Dacã trenul nu va avea oprire, în scurt timp ajungeþi“, rãspundeau ei. ªi cu emoþii am început sã împachetãm lucrurile. Dar la Vinþu de Jos, nod de cale feratã, trenurile militare au avut prioritate. Ele alimentau frontul.

Am pornit ºi noi. Iar învãluirea de teamã ºi bucurie se instala. Iatã gara Orãºtie. Simþeam o reducere a vitezei.

Mai mergeam ce mergeam ºi treceam pe la acele liniilor.

Ne legãnam ba într-o parte, ba în alta. Dupã un scurt scîrþîit al frînelor, au urmat atingerea tampoanelor ºi apoi oprirea.

Uºile s-au deschis ºi în faþa noastrã am vãzut un cîmp de linii pînã la peronul gãrii, unele încruciºîndu-se pe la ace.

Priveam clãdirea mare din faþa noastrã cu inscripþia de deasupra peronului, scrisã cu litere de tipar: SIMERIA. Din toate vagoanele evacuaþii s-au dat jos privind în jur ºi unii la alþii. Eu am mulþumit doamnei care m-a luat lîngã ea ºi celorlalþi din compartiment, exprimîndumi dorinþa de a ne mai vedea. Apoi, cu micul geamantan m-am îndreptat spre vagonul neamului. ªi unchiul ºi mãtuºa m-au luat cu un aer de pãrinþi. Aceastã schimbare mi-a dat putere ºi liniºte. Refugiaþii au fost anunþaþi sã-ºi adune ºi sã-ºi împacheteze lucrurile, pentru cã, a doua zi, vor cãlãtori spre comunele unde au fost repartizaþi încã de la plecarea din Cernãuþi. Emoþiile au revenit. Ele parcã se dublau acum. Fiecare obiect vorbea despre Cosminul ºi Cernãuþii noºtri, iar acum vom avea un alt loc pe harta þãrii. Se însera. Am coborît. (va urma) Prof. LEONTINA ROPCEAN din Plaiul Cosminului, judeþul Cernãuþi, 2008 4) Un raport de presã al BET din 30 iunie cu detalii asupra deportãrilor.

Cel care i-a pus la dispoziþie materialul ataºat a fost chiar Mantello. La 1 august 1944, Josef Mandel l-a rugat pe Manoliu sã ducã la Bucureºti un raport despre campania de presã din Elveþia ºi o scrisoare lui dr. Wilhelm Filderman, lider al evreilor români. Referindu-se la aducãtorul scrisorii (Florin Manoliu), ca un domn de la Legaþia românã din Berna, care datoritã contribuþiei sale la „interesele noastre, a cîºtigat gratitudinea întregii comunitãþi evreieºti“. A mai spus: „mulþumirile pentru succesul campaniei de presã trebuie aduse în primul rînd purtãtorului acestei scrisori, pentru cã lumea a auzit pentru prima datã de tragedia evreilor maghiari“ (pag. 177).

Raportul lui Philip Freudiger, reprezentantul Crucii Roºii Internaþionale din Budapesta, confirmã cã deportãrile au fost oprite datoritã campaniei de presã ºi indignãrii opiniei publice din þãrile aliate ºi neutre. George Mantello pãrãseºte Elveþia în 1956, stabilindu-se la Roma, unde moare în 1992. În timpul lungii sale vieþi nici istoricii ºi nici statul Israel nu i-au apreciat eforturile fãcute pentru salvarea evreilor. „Encyclopedia of the Holocaust“, din 1990, editor ºef Israel Gutman, nu-i acordã decît o frazã în cadrul articolului de douã pagini rezervat lui Carl Lutz. S-ar putea ca gãzduirea la sediul legaþiei elveþiene a lui Krausz de cãtre Lutz sã fi contat, plus faptul cã Mantello se considera evreu român. Abia spre sfîrºitul vieþii a obþinut ceva onoruri în SUA. Dr. Florian Manoliu s-a stabilit în Elveþia dupã invadarea României de cãtre ruºi. În timpul vieþii nu i-a fost recunoscutã contribuþia sa la salvarea evreilor maghiari. Abia în anul 2001, la ºapte ani dupã ce a murit, a fost onorat de cãtre statul Israel cu titlul de Drept între popoare. În România, nici George Mantello-Mandel ºi nici dr.

Florian Manoliu nu s-au bucurat de nici un fel de onoruri, fiind cvasinecunoscuþi. Deºi în titlul articolului fac referire doar la doi români, aºa cum rezultã din conþinut, acþiunea lui Manoliu ar fi eºuat dacã n-ar fi fost ajutat de alþi diplomaþi români, dintre care aminteºte cu numele pe Ioachim Daianu, consul general la Budapesta. (va urma) IOAN ISPAS (Text reprodus din volumul „Prin librãriile americane“)

„ROMÂNIA MARE“

Pag. a 17-a – 29 decembrie 2017

„ROMÂNIA MARE“ PE MERIDIANELE LUMII Comisia Europeanã, sancþiuni dure împotriva Poloniei Comisia Europeanã propune Consiliului Uniunii Europene sã adopte o decizie în virtutea Articolului 7 al Tratatului UE, care prevede posibilitatea suspendãrii drepturilor de vot ale Poloniei, din cauza situaþiei sistemului judiciar polonez. „În pofida eforturilor repetate din ultimii doi ani pentru implicarea autoritãþilor poloneze într-un dialog constructiv în cadrul reglementãrilor privind statul de drept, Comisia Europeanã a concluzionat astãzi cã existã un risc clar privind încãlcarea normelor statului de drept în Polonia. Reformele judiciare din Polonia au avut ca efect trecerea sistemului judiciar sub controlul politic al majoritãþii parlamentare. În lipsa independenþei judiciare, apar serioase semne de întrebare privind aplicarea în mod eficient a legislaþiei europene, de la protejarea

Vladimir Plahotniuc – stãpînul Moldovei (1) Aproape necunoscut în România, omul care din cînd în cînd face breaking news-uri despre omoruri în Federaþia Rusã este stãpînul absolut al þãrii de la Est de Prut. Pe strãzile din Chiºinãu, de la oameni simpli la oameni politici, toþi se feresc ºi sã-i pronunþe numele de teamã cã ar avea repercusiuni.

Vladimir Plahotniuc controleazã autoritar toatã viaþa Moldovei. De la justiþie la sãnãtate, de la armatã la sectorul financiar-bancar, Plahotniuc este în toate. Are multiplã cetãþenie, moldoveneascã ºi a Federaþiei Ruse, ºi, printrun artificiu legislativ, deþine un paºaport românesc sub numele de Vladimir Ulinici.

S-a nãscut pe 1 ianuarie 1966, a fãcut ºcoala primarã în satul Grozeºti, raionul Nisporeni. În anul 1991 a absolvit Universitatea Tehnicã din Moldova, cu diplomã de inginer, iar în 2002 a obþinut titlul de master în business ºi administrare la aceeaºi universitate. Despre perioada anilor ’90, Plahotniuc refuzã sã povesteascã cu ce s-a ocupat. Devine persoanã publicã în anul 2001, cînd, în mod bizar, este numit de Dan Ion Popescu director la Petrom Moldova SA, parte a grupului Petrom România, iar de aici se naºte suspiciunea cã ar fi agent al SIE. În aceastã perioadã, în care oligarhul s-a ocupat de afacerea Petrom Moldova, toate afacerile i-au mers foarte bine, iar asta în Moldova este pusã pe seama bunei relaþii pe care a avut-o cu fostul preºedinte comunist Vladimir Voronin, comuniºtii fiind debarcaþi de la putere pe 7 aprilie 2009. În anul 2010 devine parlamentar al Partidului Democrat din Moldova ºi ocupã în cîteva rînduri funcþia de vicepreºedinte al acestei formaþiuni politice. La sfîrºitul lunii octombrie 2013 renunþã la mandatul de deputat, declarînd cã vrea sã se ocupe mai mult de partid. La alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014 a cîºtigat un nou mandat de parlamentar, la care renunþã în iulie 2015, imediat dupã votarea guvernului Streleþ; oligarhul, controlînd justiþia din Moldova, nu dorea sã se asocieze cu scandalul furtului miliardului, ce avea sã izbucneascã lunile urmãtoare. În ianuarie 2016, pe fondul izbucnirii scandalului „furtul miliardului“, ce a adus la arestarea fostului prim-ministru Vlad Filat ºi la demisia premierului PLDM-ist Valeriu Streleþ, Biroul Politic al Partidului Democrat a înaintat propunerea de prim-ministru Vlad Plahotniuc preºedintelui Republicii Moldova de la acea datã, Nicolae Timofti. Doar reacþia promptã a zecilor de mii de oameni din stradã a fãcut ca mogulul Plahotniuc sã nu fie ºi în ziua de astãzi premierul Moldovei.

Actualmente, Plahotniuc este preºedintele Partidului Democrat ºi, începînd cu aceastã varã, vicepreºedinte al Internaþionalei Socialiste.

Vrea sã schimbe legea În primãvara aceasta, controversatul om politic Plahotniuc a anunþat cã intenþioneazã sã schimbe legea electoralã din Moldova prin introducerea votului uninominal. Ignorînd avertismentele internaþionale ºi nesocotind Raportul Comisiei de la Veneþia, oligarhul a reuºit sã treacã prin parlament aceastã nouã lege electoralã, care presupune ca jumãtate din parlamentul moldovean (51 de

investiþiilor la recunoaºterea reciprocã a deciziilor în domenii diverse, de genul disputelor privind custodia asupra copiilor ºi punerea în aplicare a mandatelor europene de arestare”, a anunþat Executivul Uniunii Europene. „Prin urmare, Comisia Europeanã propune Consiliului UE adoptarea unei decizii în virtutea Articolului 7(1) al Tratatului Uniunii Europene”, precizeazã instituþia.

CONSTANTIN DUÞU

Scandal în Ungaria: Moº Crãciun vine pe blindate Transportoare blindate ale unitãþii antiteroriste ungare TEK au ieºit duminicã pe strãzile Budapestei pentru a asigura securitatea tîrgurilor de Crãciun împotriva atacurilor, gest criticat dur de opozanþii premierului mandate) sã fie atribuite prin vot uninominal într-un singur tur, cum se aleg primarii la noi, iar cealaltã jumãtate de parlament urmeazã a fi desemnatã prin vot pe listã.

Aceastã modificare a Codului electoral a fost susþinutã de socialiºtii lui Igor Dodon ºi de popularii lui Iurie Leancã.

Afaceristul Plahotniuc a ºtiut foarte bine sã punã mîna pe toate instituþiile de presã din România care ºi-au deschis ediþii de Moldova. Cã vorbim despre Realitatea, „Adevãrul“ sau „Evenimentul Zilei“, toate au ajuns în þarcul lui ºi, în momentele importante, acestea i-au slujit cauza. În felul acesta, marii cunoscãtori ai problemei basarabene din presa româneascã, unii dintre ei care au fost ºi sînt consilieri prezidenþiali, au fost plãtiþi în mod direct sau indirect de Plahotniuc.

Profesorul Iulian Chifu, prin „Evenimentul Zilei“ ºi, mai nou, prin Deschide.md, este cel mai mare propagandist al lui Plahotniuc ºi, din pãcate pentru Moldova, asta împiedicã autoritãþile de la Bucureºti sã conºtientizeze realitãþile politice din Moldova. ªi ca sã înþelegem cît de puternic a pãtruns oligarhul Plahotniuc în structurile de securitate de la Bucureºti, trebuie sã privim spre toamna trecutã, cînd, printr-o manevrã extrem de abilã, Plahotniuc a reuºit sã o bage pe Laura Codruþa Kövesi în jocul electoral, transformînd-o astfel pe ºefa DNA în vehicul de imagine pentru Igor Dodon. În sãptãmîna dinaintea turului doi al alegerilor prezidenþiale din Moldova, ºefa DNA, împreunã cu ministrul Justiþiei Raluca Prunã, au fost la Chiºinãu, unde au oferit consultanþã în combaterea corupþiei procurorilor moldoveni controlaþi de Plahotniuc. În acea sãptãmînã toate televiziunile lui Plahotniuc ºi ale socialiºtilor au transmis imagini cu Kövesi ºi Viorel Chetraru (ºeful CNA), însoþite de titlul „DNA a trecut Prutul“, în condiþiile în care candidatul proeuropean Maia Sandu avea ca principalã temã electoralã combaterea corupþiei. Manevra i-a derutat pe moldoveni ºi aceasta a fost în folosul candidatului prorus Igor Dodon; acesta, de fapt, fiind preferatul lui Plahotniuc pentru fotoliul prezidenþial, în intenþia de a-ºi perpetua nestingherit afacerile ºi în continuare de a þine în captivitate Republica Moldova.

O nouã farsã a oligarhului Centrele revanºarde de la Moscova schimbã accentele: la Chiºinãu, principalii beneficiari ai rãzboiului informaþional rusesc se declarã contra propagandei externe.

Principalul partid de guvernare de la Chiºinãu, Partidul Democrat din Moldova, a propus atenþiei parlamentului moldovean un proiect de lege privind modificarea Codului audiovizualului, prin care sã se instituie un mecanism de asigurare a securitãþii informaþionale a statului. S-ar pãrea cã lucrurile ºi intenþiile sînt clare, dar nu este tocmai aºa. În cadrul unei vizite în SUA, preºedintele Partidului Democrat, oligarhul Vlad Plahotniuc, a menþionat cã Federaþia Rusã duce o propagandã agresivã, impune mãsuri economice defavorabile, dar ºi susþine forþele politice proruse din Republica Moldova. În perspectiva alegerilor parlamentare din toamna anului viitor, acesta a mai declarat: „Important este sã menþinem cursul european ºi sã nu permitem preluarea puterii de cãtre forþele proruse“. S-a referit, desigur, la pericolul iminent din partea pupilului sãu, socialistul Igor Dodon, pe care tot Plahotniuc l-a ajutat sã ajungã preºedinte al Republicii Moldova, în detrimentul Maiei Sandu, reprezentantã a opþiunii tranºant europene.

ungar. Televiziunea publicã a difuzat imagini cu transportoare ruseºti BTR-80 în centrul Budapestei, reporterul observînd cã unii turiºti ºi-au fãcut selfie-uri cu acestea, transmite DPA, citatã de Agerpres.

Riscul unui atac terorist în Ungaria este considerat foarte scãzut. Oponenþii au criticat operaþiunea ca o demonstraþie nenecesarã de putere a premierului naþionalist Viktor Orban. „Propaganda de idiotizare (a lui Orban) este în plinã glorie: transportoare blindate presupuse a-i descuraja pe teroriºti la tîrgurile de Crãciun din Budapesta prin simpla lor prezenþã. O lipsã totalã de radicali musulmani în þarã nu conteazã; turiºti amuzaþi fac selfie-uri”, a scris pe Twitter jurnalistul Janos Szeky.

Potrivit Ministerului de Interne de la Budapesta, mãsura a fost luatã ca o demonstraþie de forþã ºi pentru a garanta sentimentul de siguranþã al populaþiei, adaugã DPA. (I.R.) Informîndu-i pe oficialii americani despre vulnerabilitatea Moldovei la campaniile mediatice de manipulare din exterior ºi despre elementele grave de defãimare la adresa Chiºinãului, dar ºi a partenerilor din UE ºi SUA, oligarhul Plahotniuc nu a recunoscut însã cã tocmai el retransmite pe teritoriul Republicii Moldova principalul post de televiziune din Rusia – Pervîi Kanal –, fapt pentru care an de an se alege cu bani frumoºi.

Luat la bani mãrunþi, vom atesta cã liderul coaliþiei de guvernare de la Chiºinãu, Vlad Plahotniuc, este unul din principalii detractori ai modernizãrii europene a Republicii Moldova. În perioada contemporanã, nici un alt partid sau politician din stînga Prutului nu a excelat mai mult în a menþine acest teritoriu în raza de bãtaie a propagandei ruseºti, pentru a nu permite, desigur, ieºirea Moldovei de pe orbita Kremlinului. În primul rînd, s-a acþionat prin postul sãu de televiziune Prime, care este postul cu cea mai mare audienþã din R. Moldova. Aceasta se datoreazã acoperirii mari ºi a frecvenþei de eter deþinutã de companie, iar o mare parte din programul Prime o reprezintã retransmisia postului rusesc Pervîi Canal, care elaboreazã emisiuni propagandistice deosebit de toxice la adresa a tot ce este legat cu Occidentul. Iar cît de încîlcite sînt fibrele existenþiale ale politicii moldoveneºti putem remarca din relaþia de afaceri cu Plahotniuc a lui Andrian Candu, un alt luptãtor declarat cu propaganda ruseascã, fin de cununie al lui Plahotniuc ºi, prin cumul, preºedinte al parlamentului de la Chiºinãu, care s-a ales cu un chilipir anul trecut de 11,5 milioane lei moldoveneºti (circa 650.000 USD), participînd, colateral, la promovarea propagandei ruseºti. Astfel, presa a scris cã Andrian Candu deþine 10% din capitalul social al firmei Prime Management, celelalte 90% fiind proprietatea oligarhului Vladimir Plahotniuc.

Pentru a conºtientiza adevãratele intenþii ale lui Plahotniuc, trebuie sã ne amintim cã el a fost omul care, în 2007, a determinat sistarea transmisiunii TVR 1 pe teritoriul Republicii Moldova, pe frecvenþa a doua de stat. De aici, cetãþenii acestui stat capturat au rãmas la cheremul maºinilor de propagandã ruseºti, care au modelat mentalul colectiv atît de bine, încît astãzi numãrul euroscepticilor îl depãºeºte pe cel al adepþilor integrãrii europene a Republicii Moldova. De aceastã crimã se face vinovat fostul regim comunist, regim din care au fãcut parte, oficial sau neoficial, actualul preºedinte al democraþilor de la Chiºinãu, Vlad Plahotniuc, ºi ex-preºedintele acestui partid, Marian Lupu, aprig promotor al „limbii moldoveneºti“, din punct de vedere politic.

Oponenþii actualului regim oligarhic de la Chiºinãu, care urmãreºte interese eminamente personale ºi de clan, s-au obiºnuit cu faptul cã, adesea, în exterior nu se cunoaºte adevãrata calitate a elitei politice ºi administrative din Republica Moldova. O excepþie ar fi, poate, expreºedintele Georgiei, Mihail Saakaºvili, astãzi prizonier al preºedintelui Ucrainei, oligarhul Petro Poroºenko, ultimul fiind un vechi ºi bun prieten al oligarhului moldovean Vlad Plahotniuc. Vorbind despre Georgia, Ucraina ºi Moldova, Saakaºvili a spus într-un interviu cã toate aceste trei þãri sînt interconectate: „Ar fi o ruºine pentru mine dacã aº fi un prieten al oligarhilor. Ce avem în toate aceste þãri e cã lucrurile nu sînt aºa cum par. Georgia e controlatã de un oligarh, Moldova este controlatã de un alt oligarh, Ucraina este controlatã de cîþiva oligarhi care deþin toatã guvernarea ºi 70% din PIB. ªi dupã aceea vin politicienii din Occident ºi strîng mîinile unor primminiºtri sau miniºtri, dar ei nu sînt ceea ce se prezintã. Nu ei conduc acele þãri. Acele þãri sînt controlate de oligarhi“. (va urma)

(cotidianul.ro)

„ROMÂNIA MARE“

Pag. a 18-a – 29 decembrie 2017

La masã (2) La masã trebuie sã fie respectate o serie de reguli, cerute de bunele maniere, care aratã cum trebuie folosite tacîmurile, ce pahare sînt utilizate în funcþie de bãutura care se va servi sau cum trebuie decoratã masa. Toate aceste elemente contribuie la aranjarea unei mese elegante, care vã va transforma în cel mai bun amfitrion sau vã va crea o imagine extraordinarã dacã sînteþi invitat la un prînz sau la o cinã.

Aºa cum am mai menþionat, bunele maniere la masã nu sînt respectate în totalitate. Se pare cã noi, oamenii, ne-am încãpãþînat sã ne comportãm mai urît cu cei care ne sînt aproape ºi care o meritã cel mai puþin. În faþa ºefului nostru dovedim un comportament ireproºabil, o educaþie impecabilã, maniere fine. Totuºi, în faþa soþiilor sau a soþilor noºtri, a copiilor sau a altor rude, în fine, în faþa celor dragi nu trebuie sã demonstrãm nimic în plus decît ceea ce ei ºtiu deja. Nu comiteþi aceastã greºealã, purtarea plãcutã ºi politicoasã produce asupra celorlalþi o impresie foarte bunã. Persoana dragã pe care o aveþi lîngã dvs. vã va mulþumi mai mult decît orice director necunoscut sau tatãl prietenei vechiului dvs. coleg de institut, pe care nici mãcar nu prea îl cunoaºteþi.

Nu spunem, în nici un caz, sã nu scoateþi educaþia din casã. Mesajul pe care încercãm sã îl transmitem este cã buna educaþie nu trebuie sã se piardã în funcþie de contextul social, cultural sau geografic. Cine se poartã educat doar ca sã-ºi menþinã imaginea ºi face un efort speGrupuri de justiþiari bãteau sau ucideau orice om bãnuit cã ar fi coreean, inclusiv mulþi cetãþeni chinezi ºi chiar japonezi cu accent neobiºnuit. Guvernul a declarat stare de urgenþã ºi a reþinut peste 2.000 de coreeni pentru a-i proteja, dar gloatele au atacat unele secþii de poliþie unde erau þinuþi, uneori cu ajutorul celor care ar fi trebuit sã apere legea ºi ordinea. Conform numãrãtorii oficiale, 231 de coreeni au fost omorîþi, deºi alte estimãri spun cã a fost vorba de cîteva mii. Peste 350 de persoane au fost acuzate de crimã, tentativã de crimã ºi agresiune, dar majoritatea celor condamnaþi au scãpat cu pedepse uºoare, ºi chiar ºi cei care au fost trimiºi la închisoare au fost eliberaþi curînd, printr-un act de graþiere colectivã.

Mai mulþi politicieni de stînga au fost rãpiþi ºi uciºi de ofiþeri de poliþie care susþineau cã aceºtia încercaserã sã profite de crizã pentru a rãsturna guvernul În mijlocul acestor acte de violenþã, observatorii au rãmas impresionaþi de tãria japonezilor ºi de viteza cu care ºi-au revenit. „The Times“ relata: „Nu domneºte panica, iar oamenii dau dovadã de o rãbdare extraordinarã”. Încontinuu, zi ºi noapte, se perindau la nesfîrºit „oameni din toate clasele sociale, cãrînd obiectele pe care le putuserã lua cu ei ºi lucruri salvate sau ducînd cufere ori folosind cãrucioare... o familie întreagã împingea cãrucioare, adeseori bunicii stãteau sus, în vîrful mormanului de obiecte... cei slabi erau cãraþi în spate de cei puternici... Dãdeau dovadã de o rãbdare mai mult decît lãudabilã. Mulþi glumeau; unii au început chiar sã-ºi ridice din nou case înainte ca cenuºa vechiului cãmin sã se fi rãcit”, în cîteva zile, prãvãliile ºi magazinele erau din nou deschise. Aproape toate statele din Europa au trimis ajutoare ºi, în mai puþin de 48 de ore de la cutremur, vasele din US Pacific Fleet ajunseserã deja, aducînd apã, alimente ºi medicamente.

4 februarie 2000 Am fãcut 40 de grade. L-am visat pe Andrei. Venise sã mã vadã. Cu Florinel nu m-am mai vãzut de duminicã, dupã Liturghie. A plecat de lîngã mine, dupã ce-l condusesem la Metrou. Eu nu aveam bani la mine sã îmi cumpãr un bilet. El a dispãrut. M-a sunat la telefon. Eram nervoasã tare. A venit dupã masã ºi mi-a returnat Ceaslovul. Era supãrat. S-a enervat. A înjurat. Am fost oripilatã. Pînã la 2 noaptea l-am sunat la telefon ºi nu l-am gãsit acasã. Cearta nu ne face bine. Cred cã a plecat în provincie la pãrinþi. Vrea sã fugã de Armatã, sã-ºi gãseascã o suferinþã pentru a fi respins. Mã apucã groaza.

Florine, fii bãrbat! Ai atîtea calitãþi bune. Fii un pic mai atent. Am nevoie de tine! Ai nevoie de mine. Ne putem completa. Ne putem schimba. Ne putem armoniza!

Lumineazã-l, Doamne, pe Florinelul meu!

Da. De atîtea griji, neliniºti ºi nervi, m-a apucat durerea de cap. Nu pot dormi. Iar mã întorc la trecutul meu, pentru cã prezentul e aºa cum este, ºi viitor nu vãd cu Florin. Îmi pare rãu de el ºi de mine. E un bãiat bun, sensibil ºi iubitor. Mã întristeazã. Mai bine mã rog. Mai am o sãptãmînã ºi împlinesc 29 de ani. Alte fete ca mine sînt mãritate ºi au familie, copii. Sînt împlinite. Se repetã povestea vieþii mele. Aºa a fost ºi cu Emil. Nu m-au vrut

Universalitatea bunelor maniere (39) cial sã fie manierat nu cunoaºte, în realitate, regulile comportamentului în societate.

De aceea, la masã, bunele maniere sînt întotdeauna necesare, fie cã luaþi masa acasã, cu ai dvs., fie cã vã aflaþi la o recepþie. Dintre toate aceste aspecte pe care leam menþionat ºi pe care va trebui sã le respectaþi, vom începe cu pregãtirea mesei.

Cum se pregãteºte masa (1) Masa trebuie sã fie pregãtitã conform regulilor, în aºa fel încît sã se combine eleganþa, ordinea ºi frumuseþea. Comoditatea, alt factor important, va face posibil ca invitatul sã nu simtã cã protocolul este atît de strict, cã mai bine ar fi fost sã meargã la un fast-food.

Trebuie sã faceþi diferenþa dintre o masã specialã, care poate fi o invitaþie a unor amfitrioni sau o reuniune ce presupune o obligaþie socialã, ºi o masã simplã, în familie sau cu persoane apropiate.

Pentru a pregãti o masã trebuie sã þineþi cont de o serie de elemente de care veþi avea nevoie. Acestea sînt constituite, practic, dintr-un set de faþã de masã cu ºervete, din tacîmuri, veselã, accesorii, precum carafe, solniþe, recipiente sau castroane pentru sosuri ºi toate

Mari dezastre naturale - cutremure (3) Estimãrile finale spun cã numãrul victimelor s-a ridicat la aproximativ 150.000, iar alþi 100.000 de oameni au fost grav rãniþi. Circa 1,9 milioane de oameni au rãmas fãrã adãpost.

Imediat dupã cutremur, guvernul s-a întrebat dacã nu ar trebui sã reconstruiascã în altã parte capitala þãrii, dar în mai puþin de ºapte ani Tokyo ºi Yokohama fuseserã restaurate complet, fãrã a mai rãmîne aproape nici o urmã a cutremurului. Yokohama a renãscut ca un oraº mult mai bine proiectat, dar în Tokyo supravieþuitorii voiau case asemãnãtoare în locuri asemãnãtoare celor în care stãtuserã înainte, aºa cã noua capitalã a devenit la fel de îngrãmãditã, de aglomeratã ºi de inflamabilã pe cît fusese cea veche. Caracterul sãu inflamabil avea sã devinã evident douãzeci de ani mai tîrziu, cînd americanii care îi ajutaserã cu atîta generozitate imediat dupã marele cutremur aveau sã se întoarcã în chip de duºmani de moarte.

Aºgabat (1) În timp ce cutremurul de la Tokyo a apãrut imediat pe prima paginã a ziarelor din întreaga lume, au trebuit sã treacã decenii pentru ca restul lumii sã afle adevãrata poveste a cutremurului ce a devastat oraºul Aºgabat din centrul Asiei în anul 1948. În trecut, regiunea fusese zguduitã de multe cutremure. În 1667, oraºul ªamahî, din Azerbaidjanul zilelor noastre, vestit pentru

Jurnalul Iubirii, Durerii ºi Speranþei (50) pãrinþii lui. „Fii mulþumit, orice s-ar întîmpla”. (Filipeni, 4:11)

Miercuri, 24 mai 2000, ora 22.30 Florin este orgolios ºi pesimist. E ºi credincios, bun creºtin ºi mã ajuta în toate. Ce o face? Au trecut 4 zile de cînd nu ne-am mai vãzut. Tãcerea îºi are timpul, ºi singurãtatea, ºi urîtul, ºi plînsul... Lucruri minunate ne învaþã Biblia. Ne învaþã sã rezistãm oricãror furtuni.

25 mai 2000 M-am visat cu Florin la Portofino, în Italia, unde eu am fost... Era soare, luminã, superb. Mîncam mici ºi cireºe (?!). Nu specialitãþi de peºte!

Mã simt obositã, sleitã de puteri. M-a cãutat Ioana, finuþa mea, pe care am botezat-o cînd ea a împlinit 21 de ani. La ea era Florin. Am mers cu toþii la un concert în aer liber, în Piaþa Constituþiei. Florin mi-a spus cã s-a

articolele de decor, care completeazã masa ºi îi conferã un accent de eleganþã.

Setul de faþã de masã ºi ºervete trebuie sã fie compus din faþa de masã ºi un numãr de ºervete, egal cu cel al mesenilor. La o masã specialã, este recomandabil sã puneþi mai întîi un material de altã texturã sau un plastic tip muºama sau molton, peste care se va aºeza faþa de masã. Motivul pentru care se aºazã sub faþa de masã moltonul este de a se evita ca farfuriile, paharele, tacîmurile ºi celelalte obiecte sã alunece pe faþa de masã. În plus, cu aceasta se obþine o senzaþie de mai mult confort.

Nu înseamnã cã moltonul nu se foloseºte pentru mesele obiºnuite sau în propria casã, dar în aceste cazuri se vor putea folosi alte articole-substitut, precum feþele de masã individuale sau o muºama de plastic, care poate avea un desen sau incrustaþii. În cazul feþelor de masã clasice, albe ºi brodate de mînã, care înainte constituiau un element distinctiv de eleganþã, s-a evoluat pînã la o gamã amplã de culori ºi texturi. Totuºi, faþa de masã albã, de in, continuã sã fie standardul de bun-gust la masã. Obiceiul variazã puþin, în funcþie de þarã. Aºadar, în Statele Unite, Mexic ºi în unele þãri din America de Sud se obiºnuieºte, inclusiv la cinele sau mesele de galã, folosirea feþelor de masã individuale, albe, de in ºi brodate de mînã, la ocazii speciale, ca ºi cele cu modele mai avangardiste. Materialele sînt variate, cum ar fi paiul, bambusul, rãchita, inclusiv pînza, ºi pot avea un motiv decorativ imprimat. (va urma) ARANTXA GARCIA DE CASTRO

producerea mãtãsii, a fost fãcut una cu pãmîntul, iar 80.000 de persoane au murit. Aproape trei secole mai tîrziu, neîncrederea dintre Uniunea Sovieticã ºi Vest atinsese punctul culminant, iar alianþa împotriva lui Hitler din timpul rãzboiului se preschimbase în paranoia Rãzboiului Rece. Astfel încît, în octombrie 1948, cînd un cutremur a lovit Aºgabatul, pe atunci capitala republicii Turkmenistan, membrã a Uniunii Sovietice, Iosif Stalin nu a vrut sã accepte nici un ajutor de la restul lumii; ba mai mult, ºi-a dat silinþa sã pãstreze secretul. Abia în anii 1980, dupã ce preºedintele Gorbaciov a introdus politica de glasnost (transparenþã), autoritãþile au recunoscut cã muriserã 110.000 de oameni.

S-a aflat cã majoritatea clãdirilor principale din Aºgabat fuseserã distruse, inclusiv toate moscheile oraºului, iar multe sate din vecinãtate fuseserã nimicite. O femeie a povestit cã stãtea în pat, în secþia de maternitate a spitalului. A auzit un huruit puternic, apoi totul a început sã se zgîlþîie, pînã cînd pereþii ºi tavanul s-au prãbuºit peste ea. Timp îndelungat a zãcut într-o beznã deplinã, ascultînd strigãtele ºi gemetele înfiorãtoare care se auzeau de peste tot. Dupã ce a fost scoasã de sub dãrîmãturi, a auzit un doctor spunînd cã numai 14 dintre cele 67 de mame supravieþuiserã ºi doar ºapte dintre bebeluºi. Cînd a vãzut copiii supravieþuitori, a simþit o uºurare imensã: unul dintre ei avea însemnatã pe frunte cifra 37. Acelaºi numãr era scris ºi pe pieptul ei. (va urma) JOHN WITHINGTON (Text reprodus din volumul „Cele mai mari dezastre din istoria omenirii“) frãmîntat toate zilele care au trecut ºi m-a visat în fiecare noapte.

27 mai 2000 A murit Mihnea. Avea 22 de ani. Leucemie. M-a impresionat tare. Cu Florin, la ziua lui Frentz. Cînd vine Andrei nu mai vreau sã-i fac cunoºtinþã cu Florin. Oarecum, cînd ºtiu ce gîndesc pãrinþii lui ºi cum se opun împotriva mea, încep sã mã simt liberã. Îmi pare rãu de Florin.

31 mai 2000 De ziua mea de naºtere nu am mai fãcut petrecere.

M-am dus cu Florin la un spectacol, organizat de Corneliu Vadim Tudor. Tîrziu, dupã plecarea mea, a sunat Andrei ºi nu m-a gãsit acasã. Pãrinþii mi-au fãcut cadou „Cartea Cãrþilor” a lui Adrian Pãunescu. Florin mi-a cumpãrat un furou fin de mãtase ºi o cutie cu bomboane de ciocolatã. ªi eu mi-am fãcut un dar: o pãlãriuþã cochetã cu roºu ºi alb. De la Bisericã niciodatã nu lipsesc de ziua mea de naºtere. (va urma) AMELIA-IOANA POPESCU (Text preluat din volumul „Jurnalul Iubirii, Durerii ºi Speranþei“)

„ROMÂNIA MARE“

Confesiunile unui agent de contraterorism (30) Mica Italie (3) În timp ce ministrul de Externe se îndreaptã spre masã, ei îl întîmpinã pe Andreotti cu o evidentã afecþiune ºi prietenie. Se aºazã alãturi de ei ºi e prins curînd de conversaþie. Eu stau în apropiere, uitîndu-mã în permanenþã în jur pînã cînd un chelner vine cãtre mine ºi mã roagã sã-l urmez. Mã conduce la o masã pregãtitã pentru noi în faþa restaurantului. Noi vom lua masa afarã, în timp ce discuþiile vor fi purtate înãuntru. Îmi face semn sã iau loc pe un scaun.

Mã aºez. Stau la doar cîþiva metri de limuzinã, un loc interesant pentru a lua cina. Mã uit pe stradã ºi vãd parcatã o dubã la colþul urmãtoarei strãzi. Nu e nici o urmã de îndoialã: e un vehicul al FBI. Am vãzut maºinile lor în parcãrile Biroului din New York ºi Washington D.C. Mã întreb cîte echipe speciale de supraveghere se aflã în jurul nostru în aceastã searã, urmãrindu-ne fiecare miºcare. Probabil cã sînt filmat chiar în aceastã clipã de cineva, poate chiar din dubã. FBI-ul îºi face treaba – monitorizeazã Mafia. Eu o fac pe-a mea – pãzirea unui membru al acesteia. Federalii îi spioneazã pe federali. Ce ar avea de spus plãtitorii de taxe? Aceasta ar fi o scenã perfectã pentru un atac. În încãpere existã cîþiva oameni foarte puternici, care ºi-au fãcut destui duºmani de-a lungul anilor, la fel ca Andreotti. Ameninþãrile plutesc în aer. Iar toate aceste personaje într-un singur loc, sub un singur acoperiº, ar fi visul oricãrui asasin.

Acesta ar putea sã elimine cîþiva membri-cheie ai lumii interlope din New York dintr-o singurã loviturã ºi sã-1 înlãture ºi pe ministrul de Externe ca bonus. Dacã trebuie sã mor la datorie, fie. Însã nu aº vrea în nici un caz sã-mi dau viaþa protejînd Cosa Nostra.

De pe poziþia mea avantajoasã din faþa restaurantului, sînt atent la tot ceea ce se petrece în stradã.

Indiferent de motiv, pe stradã nu îºi face apariþia nici un suflet de om. Locul seamãnã cu un oraº-fantomã. Mã rog, acest aspect oferã camerelor de luat vederi ale FBIului o perspectivã neobstrucþionatã asupra noastrã, agenþii DSS. Ce uºurare. Demnitarii ºi diplomaþii aflaþi

Fascinanta aventurã a unei exploratoare: ,,Ruleta australianã“ (2) „Singurele mele ajutoare: cizmele ºi iuþeala“ (2) Pentru ca sã le pot îngriji, am vîrît cele douã ºopîrle carnivore în sac ºi am mers pînã la locul unde îmi instalasem cortul. Era singura soluþie. Pe drum, n-au încetat nici o clipã sã lupte. Era impresionant. Fiecare animal mãsura aproape 1 m lungime! În cort, femela a devenit rea. Masculul suferea de rãni cumplite la cap.

Atunci le-am suspendat cu capul în jos. Cînd creierul ºopîrlelor nu este irigat normal, ele adorm ca sub efectul unui anestezic. Am reuºit astfel sã le separ. Ce mãcel! Le-am lipit maxilarele cu scotch ºi m-am ocupat mai întîi de femelã, care avea un aer foarte stresat.

I-am bandajat mai întîi labele mutilate, apoi am instalat-o pe perna mea. Avea un pîntec enorm. Am masato, þinînd-o în braþe. Cãtre ora 10 seara, am zãrit ceva rotund care ieºea din ea, rostololindu-se apoi pe jos.

Un ou! Mãrturisesc cã, la început, nu am înþeles.

Credeam cã este bolnavã. Apoi au urmat ºi alte ouã.

Sãraca! S-a liniºtit abia pe la 5 dimineaþa. A depus 12 ouã, mult prea mult pentru o ºopîrlã de talia ei. În ciuda eforturilor mele de-a o salva, a murit noaptea urmãtoare; din cauza stresului datorat luptei, a depunerii ouãlor ºi a paraziþilor care îi provocaserã o ocluzie intestinalã imposibil de stãvilit.

Preluînd îndatoririle femelei, în apropierea cortului am construit douã cuiburi bine protejate de duºmani, pe fundul cãrora am ascuns cîte 6 ouã. Era cel mai bun mijloc pentru a da o ºansã puilor sã iasã din ou. Sînt aproape sigurã cã, astãzi, 12 ºopîrle în plus se plimbã prin hãþiºuri. Pe mascul l-am lãsat în libertate, dupã ce i-am cusut rãnile. Noaptea aceea rãmîne un moment

Pag. a 19-a – 29 decembrie 2017

în vizitã au nevoie de protecþie. Asta e treaba Serviciului DSS. Lucrul la care nu m-am gîndit a fost acesta: ce se întîmplã dacã noi sîntem gazda unui criminal îmbrãcat la costum? Îl apãrãm oricum, aºa cum o facem în seara asta. Statutul lor diplomatic le conferã acest drept, la fel cum s-ar întîmpla dacã ar veni Fidel Castro în vizitã – sau Mihail Gorbaciov. Îi pãzim pe duºmanii noºtri cu acelaºi zel ca ºi pe prieteni, pentru a ne asigura cã nu li se întîmplã nimic rãu pe durata ºederii în þara noastrã. Simt cã mi-e puþin rãu. În momentul unei ameninþãri, m-aº arunca eu în faþa ministrului de Externe pentru a-1 feri de glonþul unui asasin? Asta e datoria mea. Nu aº avea nici o altã opþiune. Nu aº face-o pentru Andreotti. Nu, din ceea ce am vãzut aici în aceastã searã, legãturile sale cu Mafia sînt reale. Însã aº face acest sacrificiu pentru Serviciu, pentru DSS. Eºecul în îndeplinirea datoriilor noastre ne-ar dezonora ºi ne-ar pãta pentru totdeauna reputaþia imaculatã, cu greu cîºtigatã. Dacã aº ajunge într-o astfel de situaþie, în final totul s-ar rezuma la alb ºi negru. Aº face tot ceea ce pot pentru a proteja integritatea colegilor mei agenþi. Asta meritã un glonþ.

Nu dupã multã vreme, chelnerul ne serveºte mîncarea – multã, multã mîncare. Masa e copioasã, cu feluri din belºug. Începem sã mîncãm. În curînd, ne simþim sãtui. Întreaga scenã ar fi putut fi desprinsã dintr-un roman de Mario Puzo.

Mã întorc cãtre unul dintre detectivii NYPD care stã lîngã mine: – Asta ar putea fi o imagine desprinsã din ,,Naºul”.

Detectivul rînjeºte: – Sã sperãm cã nu. Am intra în rahat pînã peste cap dacã ar fi aºa.

Adevãrat. Acest gen de întîlniri nu se terminã niciodatã cu bine în filmele cu mafioþi. Cineva sfîrºeºte de fiecare datã ca hranã pentru peºti. În cele din urmã, întîlnirea ia sfîrºit. Chiar îmi doresc sã fi ºtiut italiana. Sînt sigur cã aº fi auzit destule lucruri care ar fi putut fi folosite pentru a condamna pe toatã lumea din încãpere. Sau poate cã nu. Probabil cã nu sînt atît de neatenþi. La urma urmei, federalii sînt federali chiar ºi atunci cînd se urmãresc unul pe celãlalt.

Atlantic City e urmãtorul punct pe listã. Ministrul de Externe are programat un zbor peste „Trump Castle Casino“. Andreotti se urcã înapoi în limuzina sa. Noi ne împãrþim iarãºi în Jeepurile noastre Wagoneer, placate lateral cu imitaþie de lemn, ºi în maºinile Crown Vie. Pe mãsurã ce ieºim în vitezã din cartier, arunc o privire în

oglinda retrovizoare. La doar cîteva strãzi în urma noastrã, scena capãtã o înfãþiºare cu totul diferitã. Maºinile umplu din nou strãzile. Oamenii apar dintr-odatã pe trotuare. Se aprind luminile ºi se deschid afacerile. Viaþa din Mica Italie revine la normal.

Cum se face cã o întreagã comunitate prinde de veste ºi stã la distanþã de eveniment? Se pare cã e un cartier cu un singur numãr de telefon.

Ne oprim la un helioport din oraº. Ne aºteaptã elicopterul personal al lui Donald Trump, ,,Sikorsky Sea King”. Unul dintre ceilalþi agenþi aflaþi în maºina mea se apleacã spre mine ºi ºopteºte: – De obicei, era Marine One. Elicopterul ãsta îl transporta pe preºedinte.

Urc la bord, alãturi de garda personalã a lui Andreotti. Împreunã cu pilotul ºi un copilot, nu vom fi decît cinci oameni în acest zbor. Mã aºez în spatele elicopterului ºi mã minunez de luxul din jur. Scaunele sînt îmbrãcate în piele ºi fiecare dintre ele are ataºat un telefon. Un minibar dominã unul dintre colþuri. Dintr-odatã mã trezesc într-o scenã din filmul ,,Lifestyles of the Rich and Famous” (Stiluri de viaþã ale celor bogaþi ºi renumiþi). Simt cã nu sînt îmbrãcat destul de bine. Ar fi trebuit sã iau cu mine un pistol mai mare. Cu Andreotti la bord, elicopterul se înalþã deasupra orizontului înserat al New Yorkului. Piloþii ne poartã într-un tur al zgîrienorilor din centrul Manhattanului. Frumuseþea peisajului mã lasã fãrã glas, pe mãsurã ce trec pe lîngã punctele principale ale oraºului. Facem un ocol complet al clãdirii World Trade Center, cam la nivelul etajului 50. Trebuie sã depun un efort pentru a mã uita în sus ºi a vedea acei monoliþi superbi de argint. Nu existã nimic mai spectaculos decît Turnurile Gemene într-o noapte seninã. Ele devin repere strãlucitoare ale puterii, simboluri ale forþei economice americane. E greu sã nu ai un sentiment de mîndrie în timp ce piloþii îl conduc pe oaspetele italian într-un tur al celui mai frumos oraº de pe planetã.

Cînd schimbãm direcþia, cãtre malul Jersey, mã folosesc de cel mai nou dintre dispozitivele moderne – telefonul mobil – pentru a suna echipa noastrã de agenþi din Atlantic City. Cei de acolo sînt pregãtiþi ºi aºteaptã sosirea demnitarului italian.

Aterizãm pe helioportul de la „Trump Castle“. Agenþii noºtri îl preiau pe Andreotti imediat ce coboarã din elicopterul Sikorsky. Îl îndrumã cãtre etajul cazinoului, unde petrece restul serii participînd la jocuri de noroc. (va urma) FRED BURTON

deosebit din viaþa mea. Nu întîlneºti în fiecare zi o ºopîrlã-femelã care sã-ºi depunã ouãle în palma ta!

„Salvatã de un ºarpe cu clopoþei“ (1)

„Lilieci cu o anvergurã a aripilor de 1 m“ În cãlãtoriile pe care le-am efectuat am îngrijit deseori diverse animale. Natura e înþesatã de capcane ºi primejdii de tot felul. Oamenii nici nu ºtiu cîte animale mutilate ºi schiloade existã. Le admir pe cele care reuºesc sã supravieþuiascã, ºi atunci încerc sã le ajut. În apropierea unui lac, lîngã care îmi instalasem baza, în nordul Australiei, am fost suprinsã, într-o bunã zi, sã aud niºte sunete ce semãnau cu scîncetul unui bebeluº furios. Apropiindu-mã am descoperit într-o pãdure, formatã din arbori dezrãdãcinaþi, mii de lilieci uriaºi care dormeau capul în jos. Sosirea mea i-a înnebunit.

M-am aflat dintr-odatã în mijlocul unei pãduri de aripi întunecate. Liliecii, care cu aripile desfãcute mãsurau un metru, zburau în toate sensurile, scoþînd þipete asurzitoare. În acest vacarm, m-am instalat pentru a face fotografii ºi am descoperit un pui (care avea deja 70 de cm!) care rãmãsese agãþat de creangã ºi nu reuºea sã zboare. Pãrea bolnav ºi pãrãsit. Am urcat dupã el pînã în vîrful copacului, dar nu voia sã ºtie de nimic. Cum mã apropiam, mîrîia ºi încerca sã mã zgîrie cu ghearele lui ascuþite. Îi vorbeam cu blîndeþe ºi i-am dat chiar un nume: Georges. În cele din urmã, lam înºfãcat brusc ºi i-am agãþat ghearele de vesta mea, din pînzã de sac.

Dacã puiul acela ar fi avut pãrinþi, ei nu m-ar fi lãsat niciodatã sã-l iau. Probabil cã fuseserã omorîþi de vreun uliu. Dupã o orã, Georges a început sã se liniºteascã, ºi am plecat sã-i caut de mîncare. Hrana lui se compunea din flori de eucalipt, pe care le amestecam cu miere ºi apã. Am trãit laolaltã 15 zile. Georges dormea cuibãrit la subraþul meu, pentru ca sã se încãlzeascã, ºi cerea tot timpul de mîncare. Ca un adevãrat bebeluº! L-am încredinþat apoi pe Georges unui iubitor de animale. Dar povestea s-a terminat prost.

Liliacul se obiºnuise cu mine. Dupã ce am plecat, el a refuzat sã mai mãnînce. Am aflat de moartea lui cu lacrimi în ochi.

Se întîmplã uneori ca animalele sã-mi salveze viaþa. În Brazilia, am trecut printr-o regiune unde lupii flãmînzi începuserã sã atace oamenii pentru a se hrãni. Într-o zi, am auzit un fîºîit în spatele meu. M-am întors ºi am zãrit un ºarpe cu clopoþei! Pãrea la fel de surprins ca ºi mine. Mi-am agãþat uºor vesta pe un bãþ ºi am agitat-o în faþa lui aºa cum fac toredorii. ªarpele a dispãrut apoi sub vestã. Cîteva minute mai tîrziu, ºi-a iþit puþin capul ºi, cu cizmele, am reuºit sã-l imobilizez, dupã care l-am luat pînã la baza pe care mi-o instalasem. Am fixat hamacul între doi copaci ºi am legat sacul în care se afla ºarpele la picioarele mele. Noaptea tîrziu, m-a trezit un ºuierat puternic. Hamacul era înconjurat de lupi ºi, din fericire, prezenþa lor mi-a trezit prizonierul. ªerpii sînt surzi, dar micile crãpãturi aflate între ochi ºi nãri, le permit sã detecteze cãldura mamiferelor la o distanþã de pînã într-un metru. Auzind ºarpele, lupii, care se pregãteau sã mã atace, au rupt-o la fugã.

Am adus deseori animale ºi la Paris, pentru a-i ajuta pe cercetãtori sau pentru reproducere. Azi, lucrul acesta e interzis. Dacã l-aº fi adus cu mine pe Georges-liliacul, riscam 2 ani de închisoare ºi o amendã de 2.000 de dolari. În cãlãtoriile mele am avut parte ºi de accidente stupide. Într-o noapte, cînd mã aflam la Arnhem Land, la aborigeni, urmãream o ºopîrlã uriaºã în tufiºuri. Eram echipatã, ca de obicei, cu lampa frontalã. Reptila dispare brusc într-un desiº, alerg dupã ea, dar pãmîntul îmi fuge de sub picioare ºi aterizez cîþiva metri mai jos, pe o stîncã. Puþin ameþitã de ºoc, mã ridic: imposibil sã respir! Mã gîndesc mai întîi la probleme de naturã cardiacã: e un þinut în care te poþi îmbolnvi de tot felul de maladii ciudate... Dar sîngele îmi circula normal. Mi-au trebuit ore întregi sã ajung la cortul instalat o distanþã de cîþiva kilometri. În zori, mi-am dat seama de ce sufeream: în partea stîngã, toate coastele îmi erau rupte. (va urma) NICOLE VILOTEAU (Text preluat din revista ,,Paris Match”, 1988) Traducere de A. Grigoriu

Pag. a 20-a – 29 decembrie 2017

„ROMÂNIA MARE“

Pentru împrospãtarea memoriei

Noi nu facem Politicã, ci Istorie (3) (urmare din pag. 1) Într-un fel se poartã cu Ungaria, care a depãºit 40 de miliarde de dolari datorii externe ºi i se iartã toate hachiþele, la fel cum se întîmplã ºi cu Polonia – ºi în alt fel se poartã cu România, care e privitã ca un fel de Iugoslavie nebombardatã ºi cãreia i se scoate pe nas ºi ce n-a fãcut. Economiºtii de la organismele amintite n-au inimã, ci un mini-calculator. Ei nu vãd pe harta lumii Þãri – ci Pieþe. Ei nu vãd omul, ci „capul de locuitor”.

Am gãsit într-o carte a cunoscutului politolog francez Alexis de Tocqueville, intitulatã „Vechiul Regim ºi Revoluþia”, o apreciere care se aplicã ºi astãzi, dupã cea 170 de ani: „Economiºtii au un dispreþ fãrã margini faþã de trecut. (...) Nu existã instituþie, oricît de veche ºi de bine fundatã în Istoria noastrã, pe care ei sã nu doreascã sã o aboleascã, pentru simplul motiv cã îi incomodeazã ºi stricã simetria planurilor lor”.

Iatã cîteva titluri de capitole ale cãrþii, care parcã ar fi fost scrise aici, la noi, în România anului 2001: „Franþa era Þara în care oamenii ajunseserã sã semene cel mai mult între ei”; „Cum au devenit cãtre mijlocul secolului al XVIII-lea oamenii de litere principalii oameni politici ai Þãrii”; „Despre cum au dorit francezii reforme înainte sã doreascã libertãþi” etc.

Nu-i, oare, ºi la noi, o stare pre-revoluþionarã, ca în Franþa sfîrºitului de secol XVIII? Nu seamãnã, ºi la noi, oamenii din ce în ce mai mult între ei, nivelaþi la pragul de jos al mizeriei, abrutizaþi, alergînd dupã o bucatã de pîine, vãrsîndu-ºi nãduful pe copii sau pe animale? ªi nu oamenii de litere sînt cei mai importanþi politicieni ai ultimului deceniu, într-o societate însetatã de magia cuvîntului scris ºi vorbit? Întrebarea care se pune este: mai poate produce societatea româneascã o revoluþie, la un interval atît de scurt?

Existã unele semne pre-revoluþionare, dar nu sînt ele aidoma simptomelor unei graviditãþi false? Eu înclin sã cred cã o revoluþie s-a produs, deja, la 26 noiembrie 2000. Poate cea mai paºnicã ºi cea mai profundã, avînd în vedere cã de pe scena politicã au fost mãturate partide bogate, ce se revendicau de la tradiþii seculare ºi aveau tentacule peste hotare – numai cã tineretul, în special, a votat cu cea mai naþionalã ºi justiþiarã forþã.

Priviþi ºi dvs. în jur ºi veþi vedea cã o mare parte a mesajului nostru politic a fost preluatã, ulterior, de PDSR. Nu vorbesc, oare, liderii acestui partid mimetic despre „Dictatura Legii”? Nu vor sã instaureze ei austeritatea? Nu au anunþat ei preþuri mercuriale la produsele alimentare de bazã? Nu se luptã ei, de zor, ca Don Quijote, cu „morile de vînt” ale corupþiei? Nu pun ei problema tezaurului aflat în Rusia, deºi niciodatã pînã acum nu l-au cerut pe faþã, avînd surpriza sã-l audã, zilele trecute, pe Egor Stroev citind din agenda sa data precisã la care a cerut tezaurul, cu argumente istorice, senatorul... Vãdim?! Diferenþa dintre noi ºi ei, adicã dintre cei care se aflã în Opoziþie faþã de Putere ºi cei care se aflã în Opoziþie faþã de Popor, este foarte simplã: noi chiar am fi rezolvat aceste chestiuni! Noi chiar am fi introdus preþurile mercuriale, chiar am fi lichidat Mafia, chiar am fi instaurat austeritatea, de sus pînã jos. Pe mine nu m-ar fi vãzut nimeni defilînd cu trenul regal, sau cu maºina blindatã, oprind circulaþia ºi declarînd, de pildã, cã cei 600.000 de dolari nerambursabili pe care ni i-a dãruit China zilele trecute trebuie folosiþi la modernizarea... Palatului Victoria! În definitiv, aceasta a fost diferenþa, în toate epocile, între patrioþi ºi fanfaroni. În aceastã situaþie, ce trebuie sã facã partidul nostru? În primul rînd, trebuie sã desfãºurãm o activitate legislativã sãnãtoasã, pragmaticã, dar ºi de filtru, control ºi ameliorare a unor sectoare de activitate, mai ales acolo unde deþinem preºedinþia unor Comisii Permanente ale Parlamentului: sã nu uitãm cã noi conducem Comisiile de Sãnãtate ale Senatului ºi Camerei, ca ºi Comisiile de Abuzuri ale ambelor Camere, Comisia de Agriculturã a Camerei, Comisia de Privatizare a Senatului, Comisia de învãþãmînt a Camerei ºi altele. Titularii acestor funcþii au început sã lucreze bine, se simte mîna lor, se deplaseazã în teren, primesc delegaþii de oameni, analizeazã, propun soluþii, pe scurt, fac ceea ce se cuvine sã facã. Asta, în condiþiile în care unele partide, mai ales PDSR ºi UDMR, au gãsit de cuviinþã sã ne obstrucþioneze.

Animozitãþile de la Comisia de Sãnãtate a Senatului, de exemplu, sînt intolerabile ºi demonstreazã calitatea umanã foarte proastã a acestui „doctor iubitor de

arginþi”, Sorin Oprescu, care se încãpãþîneazã sã fie el preºedinte de Comisie, dacã n-a reuºit sã devinã primar-general al Capitalei sau ministru al Sãnãtãþii.

Le adresez parlamentarilor noºtri, dar ºi celorlalþi membri ai Consiliului Naþional, rugãmintea de a se implica mai mult în existenþa comunitãþilor locale, de a le soluþiona problemele de viaþã, de a cerceta fenomenele de corupþie ºi de degradare a vieþii, ba chiar a solului, apelor, pãdurilor, pentru cã dacã n-o facem noi – atunci n-o va face nimeni. Vedeþi bine ce se întîmplã ºi cum mai toþi politicienii sînt cu ochii numai dupã furat. Oamenii ºi-au pus nãdejdea în noi, am sãvîrºi un pãcat capital dacã i-am trãda, ori dacã le-am înºela aºteptãrile ºi am intra ºi noi în cîrdãºia profitorilor de profesie. ªtiu cã aveþi copii, aveþi familii, întreþineþi anumite relaþii de prietenie pe plan local, este departe de mine gîndul sã vã cer sã le rupeþi, dar cînd, de pildã, un prefect PDSR are 4, alþii zic cã 6 vile, ceva nu e în regulã ºi eu, unul, nu pot sã beau o cafea cu el ºi sã vorbim despre situaþia care e complexã, noroc cu meandrele concretului, care se vor întîlni într-un punct nodal cu sinergia faptelor. Þineþi-vã rangul! Nu faceþi parte din orice partid, ci dintr-un partid votat de peste 3.000.000 de oameni, pe care tot mai mulþi cetãþeni îl privesc ca pe singura salvare a Þãrii.

Nu pierdeþi prilejul de a face dreptate sau de a stabili adevãrul! De exemplu, parlamentarii de Dolj ºi filiala localã nu ne-au comunicat nici acum ce s-a mai întîmplat cu acel incident penibil, din noiembrie 2.000, cînd PD ºi-a înscenat un atac, a fãcut scandal internaþional, agresorul a dispãrut fãrã urmã ºi mã rog, toatã recuzita unei diversiuni; au trecut mai bine de 3 luni, dar oamenii noºtri din Craiova au uitat, s-au luat cu alte treburi ºi eu le spun cã nu aºa se face. E momentul sã ne organizãm mai bine în teritoriu, sã ne punem la punct logistica ºi mecanismele de funcþionare, în primul rînd pentru a pãstra, în permanenþã, legãtura cu populaþia. Respectaþi, cu sfinþenie, programul de audienþe ºi nu lãsaþi sã plece de la uºa voastrã copilul sãrac, vãduva sau bãtrînul cu ochii în lacrimi, fãrã a-i ajuta cu ceva. Acum nu mai putem spune cã nu sîntem la Putere: atunci cînd deþii funcþia de vicepreºedinte al Senatului ºi pe cea de vicepreºedinte al Camerei Deputaþilor, cînd mai ai 2 secretari ºi 2 chestori ai Parlamentului, atunci cînd conduci nu mai puþin de 8 Comisii Parlamentare permanente ºi ai vicepreºedinþia unui numãr ºi mai mare, cînd ai zeci de primari ºi de viceprimari ºi aproape 2.000 de consilieri, în toatã Þara, nu mai poþi spune cã nu eºti la Putere. Nu eºti în guvern, desigur, dar ºtiþi prea bine cã o funcþie deþinutã de un om cu autoritate moralã ºi profesionalã poate fi cu mult mai importantã decît o funcþie de ministru. Acþionaþi în forþã, dinamic, pentru binele populaþiei! Dacã alþii sînt iresponsabili ºi nu vor decît caimacul Puterii, noi trebuie sã facem dovada ce fel de partid sîntem. Luaþi aminte cum urmãresc eu o idee, pînã la capãt, trecînd peste orice obstacol – mã refer la fratele Ilie Ilaºcu, pentru care noi am fãcut, în numai 6 luni, cît n-au fãcut alþii în 9 ani. Lãsaþi-i pe alþii sã facã politicã de 2 bani jumate – noi facem Istorie.

Rostesc toate acestea acum, într-un moment greu pentru Miºcarea Naþionalã, care a primit o puternicã loviturã prin înfrîngerea forþelor unioniste din Basarabia. Acelor cîrcotaºi de profesie, care s-au repezit sã ne judece în legãturã cu evenimentele de la Chiºinãu, le voi rãspunde direct, dupã cum îmi e obiceiul: sã vã fie ruºine obrazului cã îndrãzniþi sã vorbiþi, dupã ce i-aþi bãlãcãrit pe marii luptãtori pentru cauza Unirii! Neobrãzarea a mers pînã acolo încît o ruºine a presei române, „Evenimentul zilei” (care are patroni unguri din Germania), ne acuzã pe noi cã n-am fi România Mare, ci... România Roºie, dupã ce în aceeaºi publicaþie au fost terfelite cu noroi fiicele marelui patriot Ilie Ilaºcu. Eu sufãr enorm din pricina victoriei Partidului Comunist ºi rusofon, dar cine-i de vinã pentru asta? Nu cumva eterna dezbinare româneascã? Nu cumva FMI-ul ºi Banca Mondialã – cu reprezentantul ei la Chiºinãu, „liberalul” Theodor Stolojan – care atîta au ticãloºit ºi România, ºi Republica Moldova, încît basarabenii ar fi votat cu oricine, numai sã scape de foametea pustiitoare care bîntuie pe meleagurile lor? Nu cumva mai sînt de vinã ºi „Cei 4 Cavaleri ai Apocalipsei”, adicã cei 4 preºedinþi de pe ambele maluri ale Prutului – Mircea Snegur, Piotr Lucinski,

Ion Iliescu ºi Emil Constantinescu – care n-au fãcut nimic, dar absolut nimic pentru integrarea acelor judeþe rãzleþe în România, ba chiar unul dintre ei a vîndut Ucrainei teritorii importante ale României Mari? Acestea sînt roadele politicii iresponsabile ºi internaþionaliste practicatã de cei 4 preºedinþi, care s-au ferit ca dracul de tãmîie de un cuvînt, un singur cuvînt, dar fundamental pentru soarta celor 30.000.000 de români care vieþuiesc sub soare: cuvîntul Unire! A pronunþat vreodatã Snegur cuvîntul Unire? Niciodatã! Nu numai atît, dar pe la începutul anului 1993, s-a trezit tînãrul komsomolist din el ºi s-a rãstit la basarabeni cam aºa: „Ia mai terminaþi o datã cu «Deºteaptã-te, române!»” Þin minte foarte bine, fiindcã acel sacrilegiu i-a prilejuit bunului meu prieten Eugen Barbu unul dintre ultimele pamflete pe care le-a scris în viaþa lui, apãrut în „România Mare”. Tot aºa, i-a auzit cineva pe Lucinski, Iliescu ºi Constantinescu pronunþînd cuvîntul Unire? Niciodatã!

Nikagda! De ce? Pentru a nu-ºi înfuria stãpînii, care i-au adus la Putere! Acum, Regimul Iliescu, vãzînd de unde bate vîntul, se grãbeºte sã o ia înaintea Regimului Voronin ºi demonstreazã o dragoste sufocantã faþã de Rusia. Se adevereºte, din nou, cîtã dreptate am avut în Mesajul televizat, din 6 decembrie 2000, cînd am pomenit de „Fericirea de a studia în Uniunea Sovieticã”, articol publicat de Iliescu în „Scînteia”, în anul 1951. Evident cã sînt pentru cele mai bune relaþii cu Moscova ºi am pledat, la Adunarea Parlamentarã a Consiliului Europei, cu toate riscurile, chiar cu riscul unui atac nedemn apãrut în ziarul „Adevãrul”, pentru restaurarea dreptului de vot al Rusiei, suspendat, cu cîtva timp în urmã, de prietenii de azi ai PDSR-ului, Adrian Severin ºi György Frunda. Dar excesul de zel ºi, în fond, lipsa de caracter, mã deranjeazã. Din adversari ai Moscovei, liderii PDSR au dat buluc la întîlnirea cu delegaþia Consiliului Federaþiei Ruse, mergînd pînã acolo încît au fãcut tot posibilul ca acesta sã nu aibã nici un dialog cu cel mai mare partid al Opoziþiei, P.R.M. Acelora care încã mai trãiesc în iluzia cã poate exista o bunã cooperare a PRM cu PDSR le dau exemplul respectiv, care este numai o micã secvenþã dintr-un lung ºir de ostilitãþi, pe care nu le-am declanºat noi. Eu sînt convins cã voi colaboraþi bine, în teritoriu, cu oamenii din PDSR ºi aºa trebuie sã fie, dar foarte curînd ºi acei oameni simpli vor pricepe cã liderii lor de la Bucureºti i-au trãdat ºi practicã o politicã antiromâneascã. În ceea ce priveºte evenimentele din Basarabia, eu cred cã avem de-a face numai cu o bãtãlie, dintr-un rãzboi de lungã duratã. Nu cred cã Vladimir Voronin ºi echipa lui vor rezista mai mult de 1 an. Aveþi rãbdare. Poate cã în planul lui Dumnezeu era scris sã se întîmple ºi asta. Poate cã Dumnezeu ne încearcã. Nu-i totul pierdut. Un lucru e sigur: Occidentul ne-a trãdat din nou. Dacã cineva contestã acest adevãr, este ori imatur, ori programat sã mintã ºi sã intoxice populaþia.

Doamnelor ºi domnilor, Partidul România Mare se aflã într-un moment de maximã înflorire. E plãcut sã-þi savurezi triumful. E minunat sã vezi roadele muncii colective, care ne-a transformat, dintr-o revistã, într-o Miºcare Naþionalã excepþionalã, care e cu atît mai redutabilã, cu cît a avut, în permanenþã, cei mai vicleni duºmani. Ei n-au reuºit sã ne reducã la tãcere, sau sã ne distrugã – dar s-ar putea sã trãim paradoxul sã ne dinamiteze, din interior, intrigile, orgoliile ºi certurile nefireºti. „Copii mari, griji mari” – spune o zicalã. Aºa e ºi cu partidele. Cînd aveam numai 27 de parlamentari, totul era în regulã ºi eram o familie. Astãzi, cînd avem 120 de parlamentari, parcã a intrat dihonia în unii, se reclamã, se pîndesc, se atacã în presa localã, mã bombardeazã pe mine cu memorii ºi telefoane, pe scurt, li s-a urît cu binele. Nu contest dreptul fiecãruia de a avea idei, fie ele ºi nãstruºnice, ºi de a critica pe oricine, din punctul de vedere al sãu fiecare are dreptate, dar gîndiþi-vã puþin la alt aspect: toate vorbele astea grele, toate reclamaþiile astea, toate scandalurile care mocnesc în filiale se sparg în capul meu! Voi le ºtiþi pe-ale voastre, în judeþul X, Y, Z, dar sînt 41 de judeþe, plus Municipiul Bucureºti, plus problemele românilor din Basarabia ºi Bucovina, de care, în parte, tot eu-mã ocup, dar nu pot sã fac publicã, mereu, implicarea mea cu tot felul de ajutoare – toate aluviunile astea se îndreaptã spre mine. ªi zãu cã nu merit. Nu v-am fãcut nimic rãu, ba aº îndrãzni sã spun cã v-am fãcut numai bine. (va urma)

„ROMÂNIA MARE“

Pag. a 21-a – 29 decembrie 2017

Jurnalul (R)evoluþiei lui Corneliu Vadim Tudor, de la naºtere pînã în zilele noastre (106) 13 APRILIE 1990. Vinerea Mare. E ziua de naºtere a lui tata. Face 77 de ani. Spre deosebire de alþii, cifra de 13 lui i-a purtat noroc: sã fii nãscut pe 13 aprilie 1913 ºi sã scapi cu viaþã în luptele de la Odessa, dupã ce ai primit 6 schije în picior, e o favoare a destinului. Cuvînt pe care tata nu-l foloseºte niciodatã, fiindcã pentru el nu existã decît Dumnezeu. „Credeþi cã mie mi-e uºor ?“ - ne spune el, din cînd în cînd, oftînd din rãrunchi, dupã mama. Îmi amintesc la cîte trucuri ºi preparative am recurs noi, copiii, pentru a-l anunþa, în acel decembrie blestemat, din 1988, cã mama a trecut la Domnul. Abia în ziua înmormîntãrii, cînd ne-a vãzut în negru, intrînd în camera lui pentru a-l lua la cimitir, a înþeles tragedia. Dar, surprinzãtor, s-a þinut mai tare decît noi. Mã felicit cã, împreunã cu doctorii, i-am adus împreunã pînã la Nunta de Aur - în vara lui 1988 au împlinit 50 de ani de la cãsãtorie. Ce dar aº putea sã-i fac astãzi acestui bãtrîn minunat, care e mai bogat decît un miliard de oameni, fiindcã el este un sfînt? Uneori mã gîndesc cã, pentru creºtini, genunchii de rugãciune sînt mai importanþi decît ochii din cap.

Azi-noapte, o cãþeluºã a fãtat pe preºul bãtrînei de alãturi. M-am pomenit cã pe la 3 dimineaþa m-au trezit scîncetele puilor mici. Ce semn îmi trimiþi, Doamne, în Sãptãmîna Patimilor? Maternitatea e vestitoare de belºug ºi împlinire. Cel mai mare rãu al comunismului e ateismul. Dumnezeu a bãtut regimurile comuniste pentru cã ele L-au prigonit.

De fapt, evreimea, care a fundamentat ºi aplicat comunismul, a avut grijã sã-i îndepãrteze pe ne-evrei de Isus Christos, dar ea ºi-a pãstrat credinþa în Iehova ºi în Moise, în Tora ºi Talmud.

Pentru evrei, religia devenea Istorie. Da, dar mai existã acum stirpea nobilã a evreilor din vechime?

Mã gîndesc la descendenþii regilor David ºi Solomon, care prin „Psalmi“ ºi, respectiv, „Pilde“ ºi „Cîntarea Cîntãrilor“, fac parte din galeria celor mai mari poeþi ai Umanitãþii, fiind egali cu Homer, Horaþiu, Virgiliu, Dante, Shakespeare. Cît la sutã e adevãr din teoria cã aceia care s-au rãspîndit astãzi în lume nu sînt evreii autentici, ci rasa asiaticã a khazarilor, trecuþi la religia mozaicã?

Nu scap de mizerii nici mãcar în Vinerea Mare.

Ne atacã în „Dreptatea“ þãrãnistã un anume George Mihalache-Buzãu, care îºi zice scriitor.

Buzãu? Nu zãu! Uniunea Mondialã a Românilor Liberi - Filiala Bucureºti, protesteazã faþã de retragerea vizei fostului rege Mihai. La Televiziune, un reportaj realizat la o cooperativã a invalizilor ºi orbilor. Mã impresioneazã. Cît de greu cîºtigã oamenii ãºtia o pîine, din truda buricelor degetelor ºi din sudoarea frunþii, ce frumoºi ºi ce umani sînt în îndîrjirea lor de a rãmîne cinstiþi! ªi în acest timp, þiganii ºi biºniþarii învîrt banii cu lopata.

Doamne, de ce-ai lãsat atîta nedreptate pe lume? Þara mai ia cunoºtinþã de existenþa unei tinere profesoare de filozofie, care face greva foamei în faþa Televiziunii. E soþie de ofiþer M.Ap.N. Pe pancarta pe care o arboreazã, un scris stîngaci, ca de copil, anunþã: „Greva Foamei, Primãria Capitalei ºi-a însuºit locuinþele construite de Armatã ºi le vinde pe valutã“. Asta cam aºa e.

Noaptea, vãd seria a III-a a filmului „Isus din Nazareth“. Cred cã e a 5-a oarã cînd vãd filmul. ªi

Lansare de carte la Librãria „Mihail Sdoveanu“, care a fost o gazdã primitoare la fiecare eveniment de acest fel.

În impecabilul costum alb, Corneliu Vadim Tudor a fost rugat sã facã fotografii cu susþinãtorii sãi. Ca întotdeauna, a rãspuns „prezent“... tot nu mã satur. De ce impresioneazã existenþa lui Isus atît de mult, pînã la lacrimi, dupã 2.000 de ani?

De ce este El atît de viu ºi de prezent în viaþa fiecãrui om ºi a marilor colectivitãþi? Cea mai bunã dovadã a existenþei Sale istorice rãmîne chiar opera Sa, adicã rãspîndirea extraordinarã a creºtinismului în urmãtoarele decenii, care a culminat cu prãbuºirea Romei, în anul 410 (ocupaþia vizigoþilor). La sfirºit, TVR anunþã cã preotul Isidor Martinica a fost... consultant! Consultant la ce? La un film documentar, realizat în þarã, ar fi putut sã fie ºi sã intervinã pe parcurs - dar la un film clasic?

L-a consultat Zeffirelli pe acest preot?

Aceasta e ziua în care un tînãr tîmplar, acuzat cã îºi spune Regele Iudeilor, a stat 6 ore bãtut în cuie, pe cruce, de la 9 dimineaþa la 3 dupã-amiaza.

Spînzurarea pe lemn era cea mai cumplitã ocarã a Antichitãþii. De cîte ori vãd scena coborîrii de pe cruce, în noroaiele acelei ploi înnegurate, cu femeile care plîngeau de se cutremurau cerurile ºi vãile, am o pornire irepresibilã de a mã topi. Adicã de a dispãrea cu totul în fiinþa ºi aura de luminã a lui Isus Christos. „Pot totul în Christos!“ - iatã formula magicã, sau mai degrabã sacralã, pe care o credincioasã din S.U.A., invocatã de predicatorul Billy Graham, o repeta de mii de ori pe zi.

14 APRILIE 1990. Ziua cînd tînãrul ªtefan cel Mare a fost întîmpinat pe Cîmpul de la Direptate de Popor ºi de Mitropolitul Teoctist. Atunci a luat el domnia, rãpunîndu-1 în luptã pe unchiul sãu, Aron Vodã, fratele tatãlui sãu, Pãtraºcu Vodã. Acest Aron l-a ucis pe Pãtraºcu la o nuntã, la Reuseni, unde îl atrãsese în capcanã, a vrut sã-i stingã viaþa ºi copilului, pe atunci în vîrstã de 11 ani, dar acesta a scãpat fugind, prin fundul curþii, sãrind gardul ºi pierzîndu-se prin niºte podgorii ºi pîlcuri de pãdure. Dupã numai 10 ani, avea sã se reîntoarcã, victorios. Între timp, deprinsese meºteºugul armelor la curtea unui alt unchi al sãu, Iancu de Hunedoara, împreunã cu doi veri, care aveau sã devinã nu mai puþin vestiþii principi Matei Corvin ºi Vlad Þepeº. Ziua de azi e destul de veselã. Pe la prînz, un oligofren citeºte o poezie la televizor, în care vorbeºte de Napoleon, care se putea numi...

Tim-Tam-Tom, sau Dromader, dar se mai leagã ºi de inteligenþa picioarelor (?!). „O trãsãturã fundamentalã a Poporului nostru este de a spune bancuri“ - zice, tot pe sticla magicã, Ion Mînzatu, la Studioul Electoral. „ªi asta am învãþat-o ºi de la Poporul din S. U.A.“ - îºi continuã el geniala idee.

Ni se aratã un reportaj, care a fãcut înconjurul lumii: George Bush ºi Margaret Thatcher înalþã zmeul în Vinerea Mare. Pe un cîmp, înconjuraþi de copii. În „Baricada“ de marþi, 11 aprilie, Cezar Ivãnescu se ia de rabinul Moses Rosen. Dar ºi de Adrian Pãunescu: „Numai tovarãºul ºef rabin Moses Rosen l-a mai egalat în insolenþã, ca detractor al lui Eminescu, pe Adrian Pãunescu. Citiþi, vã rog, revista «Tribuna» (nr. 6/1990), condusã de tovarãºul PCR-ist omagist ceauºist Augustin Buzura, ºi veþi vedea cum acest tovar㺠reuºeºte sã-l depãºeascã pe Ceauºescu în neruºinare (murdãria cu trimiterea tovarãºului Bobu la Atheneu),

alãturînd în limba românã cuvintele Eminescu ºi fascist“. Sînt rãcorit. Dar, cred cã Cezar e nedrept cu Pãunescu. Deºi aº avea motive sã fiu ºi eu supãrat pe Pãunescu (în toiul primului meu scandal cu rabinul, în 1980, el s-a vãzut cu ãsta ºi-apoi a scris ciudata poezie „Noi, baciul ºi rabinul“) totuºi, nu pot trece cu vederea cã Pãunescu îl iubeºte pe Poetul Nepereche ºi a fãcut lucruri notabile pentru popularizarea lui, pentru memoria lui. În „Expres“, un interviu bun cu Ion Coja, vicepreºedinte la „Vatra Româneascã“. Acesta îi acuzã pe Domokos Geza ºi pe Süto Andras cã, dupã 25 decembrie, au declarat cã populaþia maghiarã se va radicaliza. Dar cîte nu se întîmplã astãzi, în aceastã zi sfîntã? La televizor se transmite un documentar închinat Muntelui Athos. Excelent. „Ochiul lui Dumnezeu“, îi spun byzantinii, de sute de ani.

Toatã pompa fastuoasã a religiei, ºi la ortodocºii rãsãriteni, ºi la catolicii occidentali, nu pleacã de la Isus, care S-a nãscut ºi a murit sãrac - ci de la un prim izvor al bogãþiei: darurile alese ale magilor Gaspar, Melchior ºi Balthazar, care au adus unui prunc aur, smirnã ºi tãmîie. De la micile podoabe de aur (material care atrage Soarele, zice Mircea Eliade) din acea noapte sfîntã, ºi pînã la sutele de tone de aur care au tot împodobit lãcaºurile de cult, mormintele ºi procesiunile, religia a parcurs un drum care nu ducea la Dumnezeu, ci la Diavol. Mai pe ºleau, direcþia era greºitã. Cred cã am niºte idei destul de sãnãtoase. Dar unde sã le public? Lumea are impresia cã eu ºi Eugen Barbu tãcem dintr-un sentiment de vinovãþie. În realitate, e vorba de o silã mare. De ce oare postul Crãciunului e mai tulburãtor decît al Paºtelui? De ce marea muzicã e a Crãciunului, în timp ce Paºtele are un singur motiv melodic, cu adevãrat emoþionant, ce-i drept: „Christos a înviat din morþi, cu moartea pre moarte cãlcînd“?! (Ca sã fiu sincer, au ºi grecii un imn glorios: „Hristos anesti!“ - „Hristos a înviat!“) La televizor, se transmite slujba de Înviere de la Timiºoara. Crainicul Cornelius Roºiianu vorbeºte de

Bucureºti, 30 martie 2002. La Consiliul Naþional al PRM, Corneliu Vadim Tudor a þinut un discurs plin de învãþãminte. „45 de ani de întuneric spiritual“ (?!). Ei, nici chiar aºa! Sã ne gîndim cã atunci am învãþat ºi noi carte ºi cã au apãrut niºte opere extraordinare. „Precum se topeºte ceara de faþa focului, aºa sã se topeascã pãcãtoºii de faþa Domnului, iar drepþii sã se veseleascã“. Noaptea, pe la 2, tot pe micul ecran, e transmisã înregistrarea slujbei de la Catedrala Sf. Iosif, cu o orgã prodigioasã. Dar, primarul-general al Capitalei, cel care, alãturi de Silviu Brucan, a semnat ruºinosul ordin de desfiinþare a revistei „Sãptãmîna“, nu ne dã apã caldã tocmai în Noaptea învierii. El n-are timp de 2,5 milioane de fraieri, fiindcã se pregãteºte sã plece la Roma, cu o fostã activistã U.T.C. Atunci de ce l-or mai fi împuºcat pe Ceauºescu? În sfîrºit, a apãrut ºi o foaie de modã: 4 pagini mari, 3 lei. Interesantã ºi folositoare, nimic de zis, dar ce risipã de hîrtie! Adorm cu gîndul la un mort drag: regizorul Doru Nãstase, de la a cãrui prãpãdire (de inimã) se împlinesc acum 7 ani. (va urma) (Texte reproduse din „Jurnalul Revoluþiei, de la Crãciun la Paºte“; Autor: Corneliu Vadim Tudor)

„ROMÂNIA MARE“

Pag. a 22-a – 29 decembrie 2017

ANTREPRENORIAT ) ECONOMIE Fiscul coafeazã indicatori dezastruoºi

Risipirea bugetului, precum defriºarea pãdurilor

Totalul veniturilor bugetare colectate de ANAF în primele 11 luni ale acestui an a fost de 196,58 miliarde de lei, adicã 23,48% din PIB. În perioada silimarã a anului trecut, colectarea raportatã la produsul intern brut a fost de 24,1%, adicã mai mare.

Comunicarea Fiscului însã nu menþioneazã raportarea la PIB, ci doar prezintã sumele absolute ºi performanþa îndeplinirii 100% a programului de colectare. Conform unei informãri, ANAF susþine cã suma de 196,58 miliarde de lei din aceste 11 luni reprezintã o depãºire cu 7%, respectiv cu 12,84 miliarde de lei, faþã de perioada similarã a anului 2016 (183,73 miliarde de lei), ºi un grad de realizare de 100% a programului de colectare stabilit prin legile bugetare anuale. PIB-ul estimat pentru acest an este de 837 miliarde de lei în timp ce în 2016 acesta a fost de 761,5 miliarde de lei. În ceea ce priveºte obligaþiile fiscale declarate, se constatã o evoluþie pozitivã, susþin reprezentanþii Fiscului. În primele 11 luni ale anului 2017 s-a declarat un volum total de 199,015 miliarde de lei faþã de 186,021 miliarde de lei în perioada similara a anului 2016, o creºtere de 12,99 miliarde de lei (6,99%).

De asemenea, în privinþa estimãrilor legate de colectare a veniturilor bugetare pentru întreg anul 2017, din analiza potenþialului de colectare pînã la finele anului, rezultã un volum total al veniturilor corespunzãtor celui prevãzut în legile bugetare anuale, aºa cum au fost rectificate în luna noiembrie a.c., respectiv de 214,27 miliarde de lei, ceea ce va reprezenta o depãºire cu 7,4% a sumelor colectate în anul 2016 (199,45 miliarde de lei), respectiv un plus de venituri de circa 14,81 miliarde de lei, mai spun cei de la Fisc.

Recent, Ionuþ Dumitru, ºeful Consiliului Fiscal, a declarat cã România va avea, în 2017, cele mai mici venituri din taxe ºi impozite de cînd existã statistici de acest gen, de mai bine de 20 de ani, de 25,4% din PIB, mult sub media europeanã de 40% din PIB, din cauza reducerilor de taxe ºi impozite adoptate prin noul Cod fiscal.

COSMIN PAM MATEI

Dacã astãzi am porni sã tãiem toate pãdurile, cu siguranþã am duce-o mai bine pe termen scurt. Aproape jumãtate din gospodãriile din România se încãlzesc cu lemne, deci ar putea face focul gratis în iarna asta, poate ºi iarna viitoare. Producþia de mobilã s-ar putea tripla rapid ºi preþul locuinþelor ar scãdea substanþial. Exporturile ar creºte cu multe miliarde de euro, doar din producþia de mobilã, fãrã a pune la socotealã alte efecte indirecte. PIB ar face un salt, poate chiar un dublu salt cu ºurub, foarte spectaculos; bunãstarea noastrã ar fi mai mare.

Dar cine ar achita nota de platã? „Cum, existã aºa ceva?!” Da, existã aºa ceva. Orice decizie costã, presupune un sacrificiu. De fiecare datã cînd alegem ceva, renunþãm implicit la altceva; ºi orice acþiune de-a noastrã presupune din capul locului o alegere.

Deci, ce pierdem dacã decidem sã tãiem dintr-o datã toate pãdurile? Cît ne-ar costa sporul de PIB obþinut astfel? Rãspunsul matematic este greu de descoperit, dar semnificaþia sa este intuitiv de apreciat: probabil nimeni nu ar considera cã este înþelept sã defriºãm pãdurile.

Dincolo de cantitatea abundentã de lemn pe care am dobîndi-o pe termen scurt, împreunã cu toate celelalte lucruri pe care le-am enumerat la început, pe termen lung am fi mai sãraci. Nu doar cã producþia de lemn începînd de anul viitor ar fi zero (la fel ºi producþia de mobilã ºi exporturile), cã mii de oameni ºi-ar pierde slujbele ºi cã lumea ar trebui apoi fie sã stea în frig fie, sã zicem, sã se încãlzeascã cu coceni de porumb (am trãit asta în copilãrie), dar am trãi într-o þarã deºertificatã – ceea ce tuturor ni se pare un dezastru.

Morala acestei poveºti este urmãtoarea: nu orice creºtere a bunãstãrii este bunã. Cîteodatã, creºterea bunãstãrii costã prea mult sau, altfel spus, este iluzorie. Nu putem trãi mai bine dacã devalizãm capitalul pe care l-am acumulat. Sau putem, însã doar acum. Dacã dãm iama în proviziile puse la pãstrare în beci, atunci putem sã organizãm un mare chef cu prietenii. Dar ce se va întîmpla pe urmã? De unde vom mai avea ce pune pe masã?

Economistul ar spune: salariile reale – adicã nu alea de pe hîrtie, ci alea pe bune, „puterea de cumpãrare a popu-

Mama ºi tatãl businessului românesc sau rãzboiul dintre kapitaliºti ºi capitaliºti

clasã de capitaliºti români s-a format în principal pe socoteala statului, prin rapt din valorile imobiliare, din fondurile fixe ºi chiar din capitalul social al întreprinderilor de stat. Deci tãtucul era aproape ºef de garã în ’90, cînd chipurile a intrat în business. ªi apoi o poveste clasicã: nu a plãtit accize cãtre bugetul de stat, a pus pe butuci niºte fabrici, un pic de controverse în zona petrolierã, ºi-a dat singur un combinat, un pic de mitã la Partid ºi un pic de închisoare. Dar cine e bogat? Cine a apãrut în Forbes? E cunoscut. ªi nu prea îl intereseazã de copil. Cã e ocupat cu jobul. Sã facã bani mulþi. ªi mai mulþi. ªi putere. Cã numai despre asta e vorba de la un anumit nivel al averii în sus.

Kramer vs. Kramer – un film american din 1979 – m-a condus cãtre urmãtoarea analogie, pe care aº vrea sã v-o propun ºi dvs.: imaginaþi-vã România ca fiind un copil, pentru a cãrui custodie s-a încins o bãtãlie între cei doi pãrinþi care nu se mai înþeleg de la o vreme. ªi fiecare crede cã are dreptate, fiecare considerã cã lui îi aparþine de drept copilul. Fiecare are susþinãtorii lui, dupã chipul ºi asemãnarea sa. Fiecare trãieºte în bula lui. Iar cine va cîºtiga va avea ºansa sã creascã România.

Dar sã-i prezentãm pe cei doi protagoniºti: * În colþul din stînga, purtînd un ºort roºu, cîntãrind toatã greutatea ºcolii de miliþie ºi securitate din Bãneasa, avînd nenumãrate K.O.-uri la activ, repurtate prin anii ‘80, cînd lupta la întreprinderea de comerþ exterior… tãtucul copilului. * În colþul din dreapta, purtînd un ºort „de afarã”, a început luptele student fiind la jumãtatea anilor ‘90, avînd multe victorii muncite din greu ca sã ajungã în clasamentul managerilor ºi antreprenorilor români de succes… mama copilului.

Cum au fãcut bani fiecare dintre ei? Cum au de gînd sã aibã grijã de copil, ce valori, ce principii au de gînd sã-i insufle, cum va aratã acesta cînd va creºte? Iatã, onorat juriu care citiþi aceastã depoziþie, cîteva întrebãri fundamentale pe care trebuie sã avem curajul sã le punem ºi sã ne tragem concluziile personale, pentru cã aceastã familie este adevãratã noastrã familie tradiþionalã. Este oglinda noastrã, este esenþa noastrã ca oameni, este Republicã ºi stat paralel. ªi fiecare trebuie sã alegem cum ne îndeamnã conºtiinþa, educaþia, valorile, principiile ºi sã dãm copilul în grijã celui care seamãnã cu noi.

Kapitaliºtii Pãi tãtucul era („nu-i aºa?”, dupã cum Silviu Brucan prevestea ºi ceea ce filmul „Kapitalism - reþetã noastrã secretã“ ne va confirma) un om politic cu experienþã, care se afla în garã atunci cînd a sosit trenul Revoluþiei.

Cunoºtea mersul trenurilor în România lui 1989. Noua

Capitaliºtii Mama a început cu facturi scrise pe genunchi în biroul primului client. Începutul. A avut multã energie ºi entuziasm, deºi condiþiile pãreau neprielnice pentru ceea ce voia sã facã.

Dar a primit ºi un sfat extraordinar, bazat pe experienþa ºi înþelepciunea unui om de aproape 70 de ani. Exprimînduºi admiraþia pentru imobilul în care lucra bãtrînul, acesta i-a spus: „Dacã vreþi ºi voi sã aveþi într-o bunã zi aºa ceva, în primii cinci ani de activitate, nu aveþi voie sã cheltuiþi nici un ban din firmã, ci trebuie sã reinvestiþi absolut totul în dezvoltarea ei”.

Primul milion. Realizarea primul milion nu a fost un obiectiv în sine ºi se pare cã a ºi omis sã sãrbãtoreascã acel eveniment, motiv pentru care nu prea reuºeºte acum sã poziþioneze corect în timp momentul în care s-a întîmplat acest lucru. Adevãrul este cã era mult prea absorbitã de problemele curente din activitatea de zi cu zi ºi un astfel de detaliu a trecut oarecum neobservat.

Educaþie. A învãþat permanent, a participat la cursuri ºi la workshopuri, a citit cãrþi. Toate aceste lucruri au influenþat-o ºi au ajutat-o în mare mãsurã. (Apropo, puteþi sã îmi daþi un exemplu de tãtuc care a fost mãcar la un curs, la un training, a vorbit despre vreo carte pe care a citit-o?

Nu. Pentru cã ei le ºtiu pe toate. Nu îi învaþã pe ei nimeni. ªi mai ales vreun coach sau trainer. Strãin sau român).

Cînd vine vorba de educaþia copiilor, mama îi lasã sã experimenteze. Ei îi place sã se refere la ceea ce face ca la o „afacere de familie, croitã cu disciplinã corporatistã”.

Corporaþia ºi antreprenoriatul merg mînã în mînã pentru unii dintre noi. Cînd vine vorba despre cum sã-ºi

)

POLITICÃ

laþiei” – nu pot creºte decît dacã producem mai mult.

Fiindcã, în fond, tocmai asta reprezintã salariul, posibilitatea oferitã fiecãruia de a consuma, în funcþie de contribuþia sa la producþia generalã a societãþii. În absenþa producþiei nu avem ce consuma, deci nu existã salarii cu adevãrat. Cei mai naivi se pot amãgi cã salariul intrã automat pe card, precum la jocul de Monopoly. Însã jocul e una, viaþa e alta. În realitate nu poþi consuma fãrã sã produci.

Faptul cã defriºãm pãdurile sau cã ne împrumutãm la strãini nu schimbã situaþia, ci o înrãutãþeºte: dupã ce cã nu ne-am sporit capacitatea tehnologic-productivã, mai ne amanetãm ºi viitorul de dragul unei satisfacþii trecãtoare.

Inevitabil vom ajunge sã plîngem, regretînd o asemenea decizie. ªi acum e acum. Cel mai mare decident din economie este statul. Statul controleazã aproape o treime din resursele obþinute an de an ºi le direcþioneazã politic. Prin bugetul proiectat pentru 2018 statul va continua politica de subminare a bunãstãrii sociale pe termen lung. În esenþã, acest buget creionat pe baze copilãreºti duce în derizoriu investiþiile ºi insistã în cheltuieli populiste finanþate din împrumuturi tot mai mari ºi tot mai scumpe.

Un exemplu elocvent îl reprezintã cheltuielile cu salariile care, în raport cu PIB, vor fi acum aproape la fel de mari ca în anul de graþie 2008 ºi, în plus, veniturile fiscale sînt mai mici decît atunci. ªtim cu toþii ce a urmat dupã 2008, cîte regrete s-au simþit…

Dar sã nu ne lãsãm traºi la fund în labirintul de tehnicalitãþi al economiei. Sã încercãm, în schimb, sã ne pãstrãm luciditatea ºi sã reflectãm asupra unei idei de bun-simþ, exprimatã atît de bine de fostul rege Mihai I, care spunea: „Nu vãd România de astãzi ca pe o moºtenire de la pãrinþii noºtri, ci ca pe o þarã pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noºtri”. Ei bine, baza de capital (drumurile, podurile, cãile ferate, ºcolile ºi spitalele) necesarã producþiei curente este precum pãdurile României; un stoc de avuþie inestimabilã pe care o vor folosi ºi urmaºii noºtri. Ne putem bate joc de ea ºi putem experimenta, temporar, beþia traiului îmbelºugat. Sau o putem consolida, înþelegînd cã doar aºa capacitatea noastrã productivã se va îmbunãtãþi ºi România va merge mai departe.

BOGDAN GLÃVAN aleagã partenerii de afaceri sau cu cine sã nu lucreze, are o filosofie foarte simplã, dupã o vorbã nemþeascã: „Gardul înalt, vecinul bun”. Prin urmare, cu cît reuºeºti sã stabilieºti mai clar regulile jocului cu interlocutorul tãu, fie el partener, furnizor, coleg sau client, cu atît mai lin ºi netulburat va decurge relaþia cu ei. Cînd vine vorba de taxe, impozitie – trebuie plãtite. Cinstit. Cîte a plãtit în total în toþi anii aceºtia nu ºtie, pentru cã nu a avut nici curiozitatea ºi nici timpul sã le cuantifice. Dar un lucru ºtie sigur, cã le-a plãtit pe toate. Nu a fost ºi nu a rãmas niciodatã datoare nimãnui, indiferent cã a fost vorba de stat, alt agent economic sau vreo persoanã privatã.

A trecut ºi prin momente grele, pe cît de neplãcute, pe atît de utile fortificãrii sistemului imunitar ºi a stãrii generale de sãnãtate a firmei.

Ce ºi-ar învaþã copilul? Ce sfat i-ar da acestuia cã sã reuºeascã? Profesionalism, verticalitate, tenacitate, viziune, ambiþie, perseverenþã, loialitate ºi corectitudine acestea sînt atributele care în opinia ei definesc candidatul potrivit, pentru rolul de conducãtor. De cîºtigãtor. Cu cît eºti mai flexibil ºi mai rapid în implementarea unor idei ºi strategii noi, cu atît îþi vei pãstra anumite avantaje competitive ºi chiar sã înregistrezi creºteri frumoase, de la an la an. Poate vã întrebaþi de unde ºtiu atît de multe despre mamã? De unde ºtiu cum gîndeºte ºi ce ar face?

Pentru cã am dat mîna cu ea, am vorbit cu ea, am stat la masã cu ea ºi, nu în ultimul rînd, pentru cã i-am luat un interviu. O depoziþie. Sînt avocatul ei. ªi poate o sã consideraþi cã sînt subiectiv. Dar nu am ce sã fac. Îmi place de ea. ªi trebuie sã o susþin. Sã o apãr.

ADRIAN CIOROIANU PS. În filmul „Kramer vs Kramer”, tatãl este cel care cîºtiga copilul. Dar ºtim cu toþii filmul. Poate aþi ghicit personajele noastre, dar asta conteazã mai puþin.

Generaþia afaceriºtilor anilor ‘90, îmbogãþiþi peste noapte din „afaceri cu statul” - numele soft al raptului organizat -, este „tãtucul” care trebuie sã disparã ca România sã se facã bine. El se þine cu cãngile mîinilor de burta statului singura sursã a bogãþiei ºi a puterii sale. Pentru el, ameninþarea cea mai mare nu vine - culmea! - de la DNA, ci din partea celor care se luptã pentru un business corect, pentru cã aceºtia îi stricã „cota de piaþã”. Mai puþin vizibil, rãzboiul dintre kapitaliºti ºi capitaliºti modeleazã fundamental þara în care vom trãi.

„ROMÂNIA MARE“

Pag. a 23-a – 29 decembrie 2017

FILE DE ISTORIE • FILE DE ISTORIE

Cele cinci minute de la Midway (3) În ciuda pierderilor, atacurile americane cu torpile au dacã a fost apãrat de mai mult de 12 avioane de vînãtoare avut trei urmãri importante. În primul rînd, au þinut por- Zero. Contraamiralul Yamaguchi a ales sã moarã împreunã tavioanele japoneze ocupate, care, astfel, n-au fost în stare sã cu nava care s-a scufundat pe 5 iunie, ceea ce pentru Japonia pregãteascã ºi sã lanseze un contraatac. În al doilea rînd, a însemnat ºi pierderea celui mai bine pregãtit marinar de pe patrula aerianã japonezã a fost scoasã din poziþia iniþialã de portavioane. Atacul de pe ,,Hornet”, lansat cu întîrziere din luptã. În al treilea rînd, multe din avioanele cauza unei erori de transmitere a de vînãtoare Zero nu mai aveau suficient mesajelor, s-a concentrat pe navele care combustibil ºi armament la bord. Venirea mai rãmãseserã din escortã, dar nu a lovit unui al treilea atac cu torpiloare din sudnici una. est, executat de Escadronul 3 Torpiloare în Dupã cãderea întunericului, cele douã jurul orei 1, a fãcut ca avioanele japoneze pãrþi au evaluat situaþia ºi au fãcut planuri de vînãtoare sã se mute la sud-est faþã de pentru continuarea acþiunii. Amiralul flotã. O mai bunã disciplinã ºi trimiterea Fletcher, obligat sã abandoneze epava lui tuturor avioanelor Zero în luptã l-ar fi putut ,,Yorktown”, nu se simþea în largul lui la ajuta pe Nagumo sã cîºtige. comandã pe un cruciºãtor ºi a cedat Printr-un noroc, în momentul în care comanda operaþiunii lui Spruance.

Escadronul 3 Torpiloare a fost vãzut de Spruance ºtia cã Statele Unite au cîºtigat o japonezi, dinspre nord-vest ºi sud-vest se victorie importantã, dar nu era sigur cu apropiau trei escadroane de bombardiere în privire la forþa care le-a mai rãmas picaj de pe ,,Enterprise” ºi ,,Yorktown”. japonezilor. De asemenea, era hotãrît sã Aceste escadroane nu prea mai aveau comapere atît Insula Midway, cît ºi porbustibil, pentru cã pierduserã timp cãutînd Amiralul Chester Nimitz tavioanele. Pentru a-ºi ajuta aviatorii care inamicul. Totuºi, comandantul de escadron zburaserã distanþe apropiate de limita razei C. Wade McClusky Jr. a hotãrît sã continue cãutarea ºi, de acþiune a avioanelor, a continuat sã se apropie de Nagumo norocos fiind, a vãzut siajul distrugãtorului japonez în timpul zilei ºi în cursul nopþii care a urmat. Temîndu-se ,,Arashi”. Distrugãtorul gonea sã ajungã la flota lui Nagumo de o întîlnire cu japonezii în cursul nopþii, Spruance a schimdupã ce a încercat sã lanseze o bombã de adîncime împotri- bat cursul ºi s-a retras cãtre est, apoi, la miezul nopþii, s-a va submarinului USS Nautilus (SS-168). Submarinul ata- întors din nou cãtre vest, spre inamic. case cruciºãtorul Kirishima mai devreme, dar fãrã succes.

De partea sa, Yamamoto a decis mai întîi sã continue Cîteva bombardiere americane s-au prãbuºit din cauza lupta ºi a trimis navele de escortã cãtre est, spre porepuizãrii combustibilului înainte ca lupta sã înceapã. tavioanele americane. Simultan, o flotã de cruciºãtoare a fost Bombardierele în picaj au ajuns la momentul potrivit detaºatã cu misiunea de a bombarda insula. Navele japoneze pentru un atac. Avioanele japoneze, pregãtite cu armament nu au reuºit sã îi gãseascã pe americani din cauza deciziei lui pentru atac, umpleau punþile hangarelor, furtunurile de ali- Spruance de a merge spre est, astfel cã Yamamoto a ordonat mentare erau întinse pentru cã operaþiunile de alimentare erau retragerea spre vest. Avioanele de recunoaºtere americane în desfãºurare, iar ordinele succesive referitoare la muniþia nu au reuºit sã mai gãseascã flota japonezã care se retrãgea care va fi folositã au fãcut ca bombele ºi torpilele sã fie pe 5 iunie. Un atac pornit dupã amiazã a ratat identificarea stivuite prin hangare, în loc sã fie depozitate la locul lor, în navelor principale japoneze ºi nu a reuºit sã loveascã un dismagaziile de muniþii. Toate acestea au fãcut ca portavioanele trugãtor japonez rãzleþ. Avioanele americane s-au întors la japoneze sã fie într-o situaþie extrem de vulnerabilã. bazã dupã lãsarea întunericului, forþîndu-l pe Spruance sã Escadroanele de pe ,,Enterprise” s-au despãrþit ºi au ata- cearã ca portavioanele sã aprindã luminile de cãutare pentru cat douã þinte. Începînd cu ora 10,22, McClusky ºi piloþii lui a ajuta la aterizare. au lovit portavionul ,,Kaga”, iar locotenent-colonelul Richard În noaptea de 5 spre 6 iunie, la ora 2,15, submarinul USS Halsey Best, comandînd trei bombardiere, l-a atacat pe Tambor (SS-198), aflat la aproximativ 170 km vest de ,,Akagi” patru minute mai tîrziu. Escadronul de pe Midway, a contribuit la rezultatul bãtãliei. Observînd cîteva ,,Yorktown”, comandat de Max Leslie, l-a lovit pe ,,Soryu”. nave, comandantul John Murphy nu a putut sã le identifice Simultan, Escadronul 3 Torpiloare l-a luat la þintã pe (pentru cã se temea cã nu sînt nave inamice, nu a deschis ,,Hiryu”, care se afla la mijloc, între ,,Soryu”, ,,Kaga” ºi focul), dar a raportat prezenþa acestora ºi s-a ferit din calea ,,Akagi”, dar nu i-a produs nici o pagubã. Bombardierele în lor. Raportul a ajuns la Robert English, comandantul flotei picaj, în mai puþin de ºase minute, au lãsat portavioanele de submarine, ºi de aici, prin Nimitz, la Spruance. Neºtiind japoneze ,,Soryu” ºi ,,Kaga” în flãcãri. ,,Akagi” nu a fost unde se aflã navele lui Yamamoto (o problemã care a persislovit decît de o singurã bombã, dar aceasta a ajuns pe puntea tat încã de cînd primele avioane de recunoaºtere i-au zãrit pe hangarului superior ºi a explodat în mijlocul avioanelor japonezi), Spruance a presupus cã acele nave erau forþa de încãrcate cu muniþii ºi combustibil. O bombã a explodat în invazie. Pentru acest motiv, s-a întors sã le blocheze, apã, foarte aproape de pupã, astfel cã ºuvoiul de apã care s-a oprindu-se la o distanþã de 190 km nord de Midway; aceastã ridicat a îndoit puntea de zbor ºi a produs alte avarii cîrmei. manevrã a zãdãrnicit efortul lui Yamamoto, astfel cã noaptea ,,Soryu” a încasat trei bombe în puntea hangarului; ,,Kaga” a a trecut fãrã ca inamicii sã se întîlneascã. primit cel puþin patru lovituri, poate cinci. Toate cele trei porDe fapt, navele erau grupul de bombardament format din tavioane au fost scoase din luptã, iar într-un final au fost 6 cruciºãtoare ºi 2 distrugãtoare, cãrora li s-a ordonat, la ora abandonate ºi scufundate.

2,55, sã se retragã spre vest, împreunã cu restul flotei. ,,Hiryu”, singurul portavion japonez care a supravieþuit, Submarinul Tambor a fost vãzut cam la aceeaºi orã; întornu a pierdut prea mult timp înainte sã contraatace. Primul val cîndu-se sã evite submarinul, cruciºãtoarele ,,Mogami” ºi de bombardiere în picaj japoneze au avariat grav portavionul ,,Mikuma” s-au ciocnit, iar prora primului a fost serios avari,,Yorktown” cu trei bombe, care au lovit cazanele ºi l-au imo- atã. Abia la ora 4,12 cerul s-a luminat suficient pentru ca bilizat, dar echipele din serviciul de siguranþã l-au cîrpit aºa Murphy sã vadã cã navele erau japoneze, dar la acel moment de bine (în aproximativ o orã), încît avioanele din al doilea rãmînerea la suprafaþã era riscantã, astfel cã submarinul s-a val, bombardiere-torpiloare, au crezut cã e vorba de un por- scufundat pentru a se pregãti de atac. Nu a reuºit sã loveascã tavion neavariat. În ciuda nãdejdii japonezilor de a micºora navele japoneze, iar la ora 6 a raportat prezenþa a douã diferenþa prin eliminarea a douã portavioane în douã atacuri, cruciºãtoare japoneze din clasa ,,Mogami”, spre vest. ,,Yorktown” a absorbit ambele atacuri, piloþii de pe bom- Spruance se afla la cel puþin 190 km de aceastã poziþie. A bardierele torpiloare crezînd cã ,,Yorktown” s-a scufundat ºi fost norocul lui Spruance cã nu a continuat acelaºi curs, pencã, de fapt, l-au atacat pe ,,Enterprise”. Dupã douã lovituri de tru cã s-ar fi întîlnit cu navele lui Yamamoto, inclusiv cu torpile, ,,Yorktown” nu mai era alimentat cu energie elec- Yamato în întuneric, cruciºãtoarele americane ar fi fost tricã, astfel cã a plecat spre port ºi a ieºit din luptã, ceea ce l- copleºite, iar portavioanele ar fi fost neajutorate. a silit pe Fletcher sã îºi mute comandamentul pe cruciºãtorul În cele douã zile care au urmat, avioanele de pe insulã ºi greu USS Astoria (CA-34). Ambele portavioane din Grupul de pe portavioanele lui Spruance au lansat cîteva atacuri sucOperativ 16 (Task Force 16) erau neatinse. cesive împotriva navelor rãmase în urmã faþã de convoi.

Veºtile despre cele douã atacuri ºi rapoartele conform ,,Mikuma” a fost scufundatã de un bombardier Dauntless, în cãrora fiecare din ele a scufundat cîte un portavion american timp ce ,,Mogami” a reuºit sã supravieþuiascã ºi s-a întors au îmbunãtãþit moralul japonezilor. Cele cîteva avioane care acasã pentru reparaþii. au supravieþuit au fost recuperate de ,,Hiryu”, unde au fost În acest timp, s-au amplificat eforturile de salvare a propregãtite pentru un alt atac împotriva a ceea ce se credea a fi tavionului ,,Yorktown”, care a fost remorcat de USS Vireo singurul portavion american. pînã cînd, spre sfîrºitul dupã-amiezii, a fost lovit de torpile Spre sfîrºitul dupã-amiezii, un avion de recunoaºtere de lansate de pe submarinul japonez I-168. La bordul lui pe ,,Yorktown” l-a localizat pe ,,Hiryu”, ceea ce a fãcut ca ,,Yorktown” nu au fost multe victime, pentru cã o mare parte ,,Enterprise” sã se grãbeascã sã lanseze atacul final cu bom- a echipajului fusese deja evacuatã. O a treia torpilã de pe bardiere în picaj (inclusiv 10 bombardiere de pe acelaºi submarin a lovit distrugãtorul USS Hammann (DD,,Yorktown”). Lovitura a fost mortalã pentru ,,Hiryu”, chiar 412), care furniza electricitate pentru ,,Yorktown”.

Hammann s-a rupt în douã, 80 de oameni au murit, cei mai mulþi din cauza minelor antisubmarin care au explodat pe navã. ,,Yorktown” a plutit pînã dupã ora 5, pe 7 iunie.

La sfîrºitul bãtãliei, japonezii aveau 3.057 de morþi. Cele patru portavioane s-au scufundat ºi au luat cu ele 2.181 de soldaþi: ,,Akagi” - 267, ,,Kaga” - 811, ,,Hiryu” - 392, ,,Soryu” - 711. Cruciºãtorul greu ,,Mikuma” s-a scufundat, ºi 700 de soldaþi au murit. Cruciºãtorul ,,Mogami” a fost grav avariat, ºi 92 de soldaþi au murit. În plus, distrugãtoarele ,,Arashio” ºi ,,Asashio”, care escortau cruciºãtoarele deja avariate, au fost atacate; au murit 35 de oameni de pe ,,Arashio” ºi 21 de pe ,,Asashio”. Au fost doborîte avioanele de pe ,,Chikuma” (3) ºi de pe ,,Tone” (2). La bordul distrugãtoarelor au murit alþi soldaþi: ,,Tanikaze” - 11, ,,Arashi” - 1, ,,Kazagumo” - 1; alte 10 persoane de pe petrolierul ,,Akebono Maru” au fost ucise.

Pe 10 iunie, la ºedinþa interarme, Marina Imperialã Japonezã a prezentat o imagine incompletã a rezultatelor bãtãliei. Raportul detaliat al bãtãliei întocmit de Chuichi Nagumo a fost trimis comandamentului pe 15 iunie. Era destinat numai celor aflaþi la cel mai înalt nivel în marinã ºi în guvern, ºi a fost bine pãzit în tot cursul rãzboiului. În acest raport, una din cele mai frapante dezvãluiri este aceea a comandantului Nagumo: Inamicul nu ºtia de planurile marinei japoneze („nu am fost descoperiþi decît în dimineaþa zilei de 5 iunie”). Publicul japonez nu a cunoscut dimensiunea înfrîngerii ºi nici componenþa structurii de conducere militare. La ºtiri s-a anunþat cã japonezii au obþinut o mare victorie. Numai Împãratul Hirohito ºi cei mai înalþi comandanþi au fost informaþi despre pierderea portavioanelor. Ca urmare, cei care elaborau planurile militare au continuat sã creadã, cel puþin pentru o perioadã de timp, cã flota era completã.

Marina Imperialã Japonezã chiar a învãþat cîteva lecþii din aceastã bãtãlie: au fost adoptate noi proceduri pentru ca mai multe avioane sã fie alimentate ºi înarmate pe puntea de zbor ºi nu în hangare, a fost instituitã obligaþia de a goli furtunurile de alimentare nefolosite. Portavioanele nou construite au fost proiectate astfel încît sã aibã numai douã lifturi pentru avioane ºi echipamente noi de stingere a incendiilor.

Au fost instruiþi mai mulþi membri ai echipajelor în acþiuni de limitare a pagubelor ºi tehnici de luptã cu focul, deºi pierderea altor portavioane, ,,Shokaku”, ,,Hiyo” ºi ,,Taiho”, a arãtat cã încã mai erau probleme în aceastã zonã. Piloþii înlocuitori au trecut prin antrenamente de scurtã duratã pentru a suplini lipsurile de pe portavioane. Aceasta a dus la o scãdere a calitãþii pregãtirii. Piloþii neexperimentaþi erau trimiºi în prima linie, în timp ce veteranii care au supravieþuit dupã bãtãlia de la Midway ºi dupã campania din Insulele Solomon erau obligaþi sã lupte din ce mai mult, în condiþii din ce în ce mai grele. Numai cîþiva au avut ºansa de a se odihni în spatele liniilor sau în insulele de acasã. Ca urmare, forþele aeriene din cadrul marinei japoneze ºi-au pierdut treptat aptitudinile.

Importanþa bãtãliei Bãtãlia a fost denumitã adesea punctul de cotiturã al rãzboiului din Pacific. Totuºi, japonezii au continuat sã încerce sã avanseze în sudul Pacificului, ºi mai trebuiau sã treacã multe luni pînã cînd americanii puteau sã facã pasul de la statutul de egalitate în ceea ce priveºte forþa militarã maritimã la acela de superioritate în domeniu. Astfel, deºi a fost prima victorie importantã a aliaþilor împotriva Japoniei, bãtãlia de la Midway nu a întors soarta rãzboiului, aºa cum a fost în cazul bãtãliei de la Salamina. Dar rezultatul bãtãliei de la Midway, combinat cu cel nedecis, al bãtãliei din Marea Coralilor, a redus capacitatea Japoniei de a mai desfãºura ofensive majore. De asemenea, Midway a fost primul pas pentru debarcarea din Guadalcanal ºi pentru campania din Insulele Solomon. Ambele acþiuni le-au permis aliaþilor sã aibã iniþiative importante din punct de vedere strategic ºi sã-ºi ia avînt pentru ofensivã în partea finalã a rãzboiului din Pacific.

Unii istorici au afirmat cã pierderile grele suferite în cursul bãtãliei, concretizate în scufundarea portavioanelor ºi moartea multor echipaje de piloþi veterani, au slãbit definitiv Marina Imperialã Japonezã. În timpul în care Japonia construia 3 portavioane, în marina militarã a Statelor Unite ale Americii au intrat în serviciu 12 portavioane mari ºi numeroase portavioane de escortã. În anul 1942, Statele Unite se aflau deja în al treilea an din programul de construire de portavioane, care avea ca obiectiv sã facã marina militarã americanã mai puternicã decît cea japonezã. Cea mai mare parte a aviatorilor americani a supravieþuit bãtãliei de la Midway ºi celorlalte bãtãlii care au avut loc în anul 1942.

Acest lucru, împreunã cu dezvoltarea programelor de pregãtire, a fãcut posibil ca Statele Unite ale Americii sã furnizeze un numãr mare de piloþi bine antrenaþi care sã mãreascã avantajul atît pentru nave, cît ºi pentru avioane.

Sfîrºit DAN ALEXANDRU

„ROMÂNIA MARE“

Pag. a 24-a – 29 decembrie 2017

Plugus, orul „Rom ânia Mare“ Aho, aho, Români ce staþi ªi cuvîntu-mi ascultaþi, Un moment mai aºteptaþi, Anul Nou sã-ntîmpinaþi, ªi anul vechi sã-l uitaþi!

Staþi, cã nu vã mînã zorul, ªi ascultaþi Pluguºorul, De la strãmoºi moºtenire, O perpetuã-înnoire...

S-a sculat mai an Alt bãdicã, nu Traian, Cu alt nume ºi prenume Ce le-am învãþat anume Dupã ce am cunoscut Partea lucrului „bine fãcut”, Pînã-am rãmas de pripas Noi ºi Þara – „pas cu pas”...

Aho, aho, de Anul Nou Cu-aºa preºedinte nou, La cîrnaþi ºi la curechi, Dar, cu nãravurile vechi, Ce nu le-a dorit uitate, Vechi, ºi mai amplificate, El s-a vrut un preºedinte Ceva nou, nu ca-nainte...

Ho, ho, ho ºi ha, ha, ha A urît aºa ceva ªi-a schimbat puþin maneta, La Sibiu fãcînd naveta (Dacã nu era-n plimbãri, Degeaba, prin alte þãri!) ªi ne-a dat cu tifla, nouã Cînd a-mpãrþit Þara-n douã: O parte – în sãrbãtori, Cealaltã – copil din flori, O parte – e liberalã, Cealaltã – e de ocarã!

Ne-a asmuþit ca pe cîini, Români tot contra români!

Cu un aºa preºedinte Nu mai mergem înainte, Þara dã-napoi, ca racul, ªi românul... tot sãracul!

Aho, aho, mai staþi un pic, De Parlament ce sã zic?

Dupã-atîta tevaturã Parcã e-o adunãturã De cheflii În zori de zi:

Unii vin cu noi proiecte, Alþii stau lîngã perete Cu pancarte ºi lozinci De crezi c-au venit aici Sã se facã de ocarã (Plãtiþi cu bani grei, de Þarã!)

Unii dorm în bãnci – butuci, Pui de cioarã-n cuib de cuci, ªi, cînd sã voteze legi, Chiar de vrei, nu-i înþelegi, Nu ºtii ce le poartã fesul, Cã-ºi voteazã... interesul!

Poporu-nþelegãtor, Cã doar de-aia e popor, ªi nu stã pe bolovani, Doar din patru-n patru ani Sã facã pasul decent, Sã-i aleagã-n Parlament!

Aho, aho, cu aºa falã Scãpãm de voi – nici o scofalã – ªi ne-ntoarcem încet, încet, Cu un oarece regret La Marea Adunare Naþionalã!

Aho, aho, c-avem guverne Cu promisiuni eterne, Angajamente supreme, Rostite pe orice vreme, Sã ne spunã, cu toptanul, Ce-o sã ne-aºtepte la anul: Taxe mici sau chiar deloc, Cãldurã multã la bloc, Autostrãzi – mãi, sã fie – ªi la deal, ºi la cîmpie, Pensii mari, idem salarii, Þara, plinã de solarii, De tractoare ºi combine, Sã nu ne fie ruºine ªi s-avem în magazine Fructele de la naturã De la noi, din bãtãturã...

Vom trãi ºi vom vedea Din ce stacane vom bea: Din acelea cu minuni Sau, din contrã, cu minciuni!

Ia mai mînaþi mãi Hãi, hãi, Plesniþi cu biciul, eternul, Sã se trezeascã Guvernul Sã rezolve ce-a promis, Aievea, nu doar în vis!

Mai lãsaþi cu înarmarea Cã, ne-am cam pierdut rãbdarea: Privim cum ne rãzboim, În timp ce noi sãrãcim.

Voi daþi bani pe Patriot ªi noi sãrãcim de tot, Voi, cu racheta ºi tancul, Românul simte ce-i francul!

V-aþi îndepãrtat de Þarã, Aþi dus soldaþii sã moarã Departe, peste hotarã!

Staþi acasã, militari, Ce, voi sînteþi mercenari?

Aho, aho, poate la anul Sã lãsaþi Afganistanul Cu-o amintire fugarã, Cã avem de lucru-n þarã!

Mai mînaþi cu pluguºorul Sã audã tot poporul Cã 1 Decembrie-n Þarã Pentru unii e comoarã, Iar pentru alþii e doliu, Se îmbracã în linþoliu!

Pun hotar, ºi, ireal, Vor... Ardeal pentru Ardeal, ªi, fãcînd la alþii sluj, Ei vor Clujul pentru... Cluj! ªi-uite-aºa, cu Orban al lor Dau strîmbe românilor, ªi UDMR-ul fierbe În fiecare an, în decembrie!

Aho, aho, românii fraþi, Anul vechi dacã-l uitaþi, Sã nu uitaþi DNA-ul, Care face pe Babaul, ªi tot ce-n þarã respirã, Amuºinã ºi conspirã, Ne vrea sîngele – cãpuºe, Þara-i zangãt de cãtuºe, Umiliþi ºi speriaþi Vezi români încãtuºaþi, Fãrã probe, fãrã date, Cu declaraþii trucate...

Ia mai mînaþi, mãi, flãcãi, Dar, nu, nu din zurgãlãi Sã sunaþi de-atîta zel, Ci din cãtuºe de-oþel,

Adresa redacþiei revistei „România Mare“ se aflã în Casa Presei Libere, corp C, camera 126, Sector 1, Bucureºti. Tel./fax: 021/315.22.50 IMPORTANT: Potrivit art. 206 CP, responsabilitatea juridicã pentru conþinutul articolului aparþine autorului.

De asemenea, în cazul unor agenþii de presã ºi personalitãþi citate, responsabilitatea juridicã le aparþine.

Difuzatã prin SC PARDADO DISTRIBUTION SRL. Tel.: 0744.22.24.70 (d-na Denisa Gafiþa).

Abonamente prin SC MANPRES DISTRIBUTION SRL. Tel. 021/312.48.01; fax 021/314.63.39 Codul ISSN 1220 – 7616.

Sã se-audã la Bruxelles!

Aho, aho, cu biniºorul, Sã închidem Pluguºorul, ªi, aºa cum se cuvine, Sã-ncepem anul cu bine, S-aruncãm, ca pe-un balast, Ce în an nu ne-a fost fast.

Sã-ncercãm, prin armonie, Sã facem o Românie Mai prosperã, mai unitã, De toþi românii iubitã, Preºedintele sã fie Pentru-ntreaga Românie, Guvernul ºi Parlamentul Sã nu uite-angajamentul Cînd Poporul i-a ales Pentru-al Þãrii interes, Nu doar ca o aventurã Pentru-o grasã sinecurã.

Partidele, singurele, Sã nu se muºte între ele Cã nu-s haite speriate Sã se-atace pe la spate!

Justiþia sã nu fie Doar sperietoare vie, Sã interpreteze – o lege, Pe cine vrea ea sã lege, ªi sã lase-n libertate Pe cel care face moarte, ªi pe cel ce furã Statul Cu vagonul, nu cu sacul!

Aho, aho, Iubiþi români, Dupã datini din strãbuni, Ca sã facem bãniºorul Am venit cu Pluguºorul.

Acum, de ne-aþi da sau ba, Noi nu ne vom supãra, Cã nu urãm, dupã vrere, Pentru puteri ºi avere, Urãm pentru sãnãtate, Pentru Pace, Libertate, Nu sîntem fãcuþi din bani, Urãm la contemporani: LA ANUL ªI LA MULÞI ANI! ªi o ultimã urare: TRÃIASCÃ ROMÂNIA MARE! GEO CIOLCAN