Vom fi iarãºi ce-am fost ºi mai mult decît atît! PETRU RAREª
ROMÂNIA MARE
Internet: romaniamare.info • E-mail: contact@romaniamare.info; prm2002ro@yahoo.com • Facebook: fb.com/revistaromaniamare
Fondatori: CORNELIU VADIM TUDOR ºi EUGEN BARBU Redactor-ºef: LIDIA VADIM TUDOR Tableta de înþelepciune Timpul – un copil cu oase de sticlã, pe care atîta îl ducem în spate, pînã ne îngenunchiazã ºi ne doboarã.
CORNELIU VADIM TUDOR
EDITORIAL
Prin întunericul numit România Motto: „O naþiune sau o civilizaþie care continuã sã producã oameni slabi la minte îºi cumpãrã astfel propria sa moarte spiritualã, în rate”. (MARTIN LUTHER KING) Ultimul spectacol la care a asistat Corneliu Vadim Tudor a fost cel al corului Alexandrov, corul „Armatei roºii”, unul dintre cele mai apreciate ansambluri muzicale de pe plan mondial. Scria Vadim atunci, în ultima sa postare de pe Facebook - „O «performanþã» a bezmeticei politici americane: ROMÂNII I-AU APLAUDAT PE RUªI ÎN PICIOARE!”. Înseamnã, oare, cã Vadim era filorus? Vadim era la fel de filorus pe cît iubea valorile spiritualitãþii americane, sau orice altã manifestare culturalã din lume. Este specific – sau era specific – celor care au dorit mereu ridicarea lumii, evoluþia, nu afundarea în fanatisme inculte sau semidocte. Am folosit timpul trecut, pentru cã am impresia din ce în ce mai conturatã cã zilele abisului revin, cînd mintea nu poate decît sã se afunde, nu sã zboare, sã treacã peste þarcurile ce par de netrecut, menite sã separe. Nu, acum gîndul creeazã bariere de stîncã ºi volute de negurã, prin care nici o razã de soare nu va dezgheþa, nici un curcubeu nu va da speranþa unei punþi cãtre vremea luminii. Zilele trecute citeam cum o importantã agenþie de presã, chiar una agreatã de Cotroceni ºi condusã de unul dintre ziariºtii deconspiraþi ca fiind agent acoperit al Serviciilor Secrete, a scris un text incalificabil despre parteneriatul Radio România cu Centrul Rus de ªtiinþã ºi Culturã la Bucureºti, sub auspiciile cãruia se desfãºoarã „Zilele Culturii Ruse”, o manifestare care a debutat cu un concert simfonic, urmat de expoziþii, colocvii, diverse acþiuni menite nu doar sã prezinte marea culturã rusã – ºi, slavã Domnului, chiar au ce sã prezinte – dar sã ºi aducã publicului român puþinã bucurie a spiritului. (continuare în pag. a 7-a) DRAGOª DUMITRIU
PENTRU ÎMPROSPÃTAREA MEMORIEI Adevãratul curaj, adevãrata credinþã în Dumnezeu ºi în Patrie
Moºtenirea lui Constantin Brâncoveanu
România pitoreascã
Un nou ºi nepreþuit jubileu marcheazã acest an, 1988, împlinirea a trei veacuri de la urcarea pe tronul Þãrii Româneºti a marelui voievod Constantin Brâncoveanu. Este o aniversare scumpã întregii suflãri româneºti, care vede în gloriosul martir - ca ºi în alþi înaintaºi - personificarea ideii de þarã. Pentru cã, dacã noi sîntem trecãtori, iar durata vieþii noastre o întrec pînã ºi necuvîntãtoarele sau arborii pãdurii, Idealurile rãmîn, în schimb, eterne, iar în tiparele lor putem a ne bucura ºi noi de gustul nemuririi. Dintre toþi ctitorii de þarã, Brâncoveanu a avut destinul cel mai tragic, nu pentru cã ar fi murit (pentru cã de moarte violentã s-au sãvîrºit din viaþã foarte mulþi, de la Ioan Vodã cel Cumplit ºi Mihai, pînã la Horea ºi Tudor Vladimirescu) - ci pentru cã i s-a oferit viaþa dacã ºi-ar fi trãdat credinþa, dar a refuzat eroic, asistînd, înaintea propriei sale morþi, la martirizarea copiilor sãi. Tragedia întrece cu mult evenimentele antice mai mult sau mai puþin asemãnãtoare, iar la „banca de sînge“ a istoriei româneºti contribuie cu o pildã fãrã pereche în lume. Dar, pînã acolo, sã istorisim pe scurt faptele de domnie ale acestui român. Ne aflãm în toamna anului 1688. Cu puþini ani înainte, turcii eºuaserã în tentativa lor de a pãtrunde spre inima Europei, asediul prelungit al Vienei fiind un fiasco total. Ce-i drept, la salvarea Creºtinãtãþii contribuise ºi „trãdarea“ nobilã a principilor români ªerban Cantacuzino ºi Gheorghe Duca, aceºtia ajutîndu-i pe imperiali prin toate mijloacele, deºi îºi primejduiau domnia ºi viaþa. Europa se afla în plin rãzboi austro-turc, care n-a luat sfîrºit în 1683, ci a continuat, cu intermitenþe, pînã la finele secolului, dupã care a început un alt rãzboi, cel ruso-turc. Dupã cum se vede, continentul era într-un rãzboi prelungit, dictat de raþiunile hegemonice ale celor trei imperii. Atunci, în toamna acelui an, micul principat al Munteniei era zguduit de o moarte neaºteptatã, deplînsã de toatã lumea: acel munte de om care era domnitorul ªerban Cantacuzino, principe ce îi înfricoºase pînã ºi pe trimiºii turci prin statura sa ºi prin rãcnetele de tigru ce cutremurau bolþile palatului, murea pe neaºteptate, în floarea vîrstei ºi, cum se întîmplã de obicei, nici nu i se rãcise bine trupul pe catafalc cã boierii s-au grãbit sã aleagã alt domn. (continuare în pag. a 20-a) CORNELIU VADIM TUDOR, (Text preluat din revista „Sãptãmîna“, numerele din 13 ºi 20 mai 1988)
ªi vorbele sînt vorbe
Mareºalul Ion Antonescu – o istorie adevãratã
Pagina 4
Paginile 12-13
„CUTIA MUZICALÓ A TRIBUNULUI
Doamne, Dumnezeul meu... I. Am dus viaþã de ocarã Pînã cînd m-am creºtinat – M-am nãscut a doua oarã ªi-am pus capãt la pãcat. Refren: Doamne, Dumnezeul meu Eu sînt slab ca o furnicã Fãrã Tine-i tare greu Mi-e ruºine ºi mi-e fricã. Dar cînd vin la Tine eu ªi-n genunchi mã rog la Tine Doamne, Dumnezeul meu Parcã zbor ºi mi-este bine. II. Trãiam zile fãrã soare Trãiam nopþi fãrã o stea – Rãtãceam în desfrînare Vai ºi-amar de viaþa mea! III. Asta-i calea de luminã Hai la Domnul, nu mai staþi Cine vrea, acum sã vinã În Isus vom fi salvaþi. CORNELIU VADIM TUDOR Duminicã, 25 decembrie 2005, Bran (Text preluat din volumul „Cîntece de dragoste“)
Însemnãri istoricoreligioase contemporane Pagina 10
Acoperiþii
Pagina 7
NR. 1414 zANUL XXVIII zVINERI 20 OCTOMBRIE 2017 z24 PAGINI z4 LEI