Vom fi iarãºi ce-am fost ºi mai mult decît atît! PETRU RAREª
ROMÂNIA MARE
Internet: romaniamare.info • E-mail: contact@romaniamare.info; prm2002ro@yahoo.com • Facebook: fb.com/corneliu.vadim.tudor
Fondatori: CORNELIU VADIM TUDOR ºi EUGEN BARBU Redactor-ºef: LIDIA VADIM TUDOR Tableta de înþelepciune Aþi observat cã cele mai frumoase stãri sufleteºti le trãim, paradoxal, pe vreme urîtã, pe ploaie, vijelie sau potop de zãpadã?
CORNELIU VADIM TUDOR
EDITORIAL
Mihai Eminescu (2)
De ce doare România Mare? Motto: „Advocaþii, dãscãleþii ºi ciocoii rapaci ºi-au pus în gînd sã rãstoarne ordinea în þarã. (…) Iar Vodã, în loc sã-i judece de urgenþã ºi sã-i împuºte în cel mult trei ceasuri, stã de vorbã cu ei“. Amintirile colonelului Lãcusteanu, în redactarea lui Ioan C. Filitti Cît de româneºte sunã „Þara datã peste cap de Ghiþã“! ªi, vai, cît de actual este ca, la sfîrºitul zilei, unul ca Ghiþã sã se aºeze într-un fotoliu, în luxoasa lui vilã, sã-ºi ia carneþelul pentru a bifa o nouã afacere cu statul, o nouã sumã uriaºã profit, o nouã întîlnire cu un demnitar, o nouã ofertã de a face parte dintrun nucleu de putere, o nouã relaþie care sã-l poatã scãpa de puºcãrie, un nou director într-un minister prin care poate pune mîna pe un contract sau mãslui o licitaþie, ba chiar ºi un nou procuror, ofiþer din Poliþie sau Servicii, pe care l-a murdãrit cu vreo sumã… Ghiþã, omul prezentului! Un om pe care-l apreciez enorm, academicianul Eugen Simion, dupã ce i s-a fãcut loc cu greu printre sus-numitul Ghiþã, procurori, securiºti, hoþi ºi vardiºti, ei bine, acest critic ºi scriitor de geniu a avut cãderea – de fapt, decãderea – sã mulþumeascã procurorilor care l-au tratat corect în legãturã cu o plîngere penalã pe care cineva i-a fãcut-o pentru cã a tipãrit „Caietele Eminescu“. Mã întreb care procuror ceauºist ar fi avut curajul – de fapt, neobrãzarea - sã-l cheme pe Marin Preda pentru o lucrare plãtitã de Uniunea Scriitorilor? (continuare în pag. a 7-a) DRAGOª DUMITRIU
Apãrut, nici nu se putea altfel, la editura ce poartã numele Poetului Naþional, volumul reprezintã un pas înainte pe calea aprofundãrii biografiei ºi geniului eminescian, o contribuþie de primã însemnãtate la imaginea sa plenarã în conºtiinþa românitãþii din toate teritoriile sale. Ce ar mai fi putut aduce nou profesorul Murãraºu, dupã capodoperele cãlinesciene? Cred cã e vorba, în primul rînd, despre o viziune sinopticã, integratoare, a vieþii ºi operei, cu un pronunþat gust pentru acurateþe ºi informaþii mai puþin cunoscute. Urmînd o logicã impecabilã a cronologiei, dar ºi a ciclurilor mari de existenþã ºi creaþie, prezenta tipãriturã nu are, evident, frumuseþea ºi scãpãrãrile naraþiunii cu care ne-a obiºnuit Cãlinescu. Dar, în compensaþie, prezintã un mai mare volum de informaþii bio-bibliografice, unele dintre ele (cum ar fi acelea legate de filiaþia lui Eminescu cu unii poeþi antici sau englezi) fiind rodul personal ºi exclusiv al strãdaniilor acestui autentic enciclopedist. Cartea debuteazã cu o însemnare tulburãtoare a poetului, pe care personal nu o cunoºtea: „78 de ani, viaþa mea întreagã, atîta am sã trãiesc. Bãtrînul meu tot astfel. Asta este mãrimea constantã de timp a vieþii unui individ din rasa noastrã”. Într-adevãr, cum ar fi arãtat viaþa lui ºi literatura românã dacã aceastã credinþã optimistã i s-ar fi împlinit? Ar fi trãit pînã în anul 1928, ar fi vãzut cu ochii Unirea cea mare a tuturor românilor, ar fi dat la ivealã cãrþi fundamentale, l-am fi avut imortalizat pe peliculã ºi pe discuri etc. Numai cã destinul a vrut altfel, aºa încît, prin 1880, poetul îi scria premonitoriu ºi resemnat Henriettei: „Toamna vieþii vine fãrã sã ºtii cînd, nici de unde... Numai vezi cã totul a trecut pentru a nu se mai întoarce, ºi-atunci se simte omul bãtrîn, foarte bãtrîn, ºi ar vrea sã moarã...”. Nu-i acesta un poem inegalabil, pe care, într-o formã sau alta, îl trãim cu toþii? (continuare în pag. a 20-a) CORNELIU VADIM TUDOR (Text reprodus din volumul „Mîndria de a fi român“, Bucureºti, 1986)
Antetul unui trãdãtor Pagina 7
RESTITUIRI
Condiþia gazetarului Pagina 5
2017
1859 24 ianuarie Ziua unirii
Amintiri din copilãrie Cînd se cînta Chopin pe Drumul Sãrii cam la vreo zece ani dupã rãzboi convoaie funerare ºi alãmuri valsînd bacovian în pas de ploi. Procesiuni oprite la rãspîntii un pumn de bani se risipea în praf copii desculþi îngenuncheau cucernic scriind cu sînge primul epitaf. ªi iar pornea la drum cortegiul foamei prelaþii veseli miroseau a vin un cîmp de lumînãri cu foc albastru se unduia precum un lan de in. Ieºea la porþi suflarea mahalalei - o vizita doar moartea în alai ºi în vîltoarea marºului eroic eu unul, singur, mã gîndeam la cai. Precum cãlãii în valtrapuri negre doar ochii mari pluteau nestãpîniþi pãºteau cuminþi pe arãtura morþii statui de bronz rãmase de la sciþi. Ca niºte crunþi arhangheli ai dreptãþii încãlecaþi de-un înger nevãzut trãgeau de la mormînt la leagãn brazde sã facã loc pentru un nou-nãscut. Nu pot uita acele vechi amieze cu cai batjocoriþi într-o livrea cînd moartea era puiul sãrãciei ºi se cînta Chopin în mahala. CORNELIU VADIM TUDOR (Text preluat din volumul „Poems“, 1998)
Jocurile de noroc, o istorie milenarã Paginile 12-13
NR. 1376 z ANUL XXVIII z VINERI 20 IANUARIE 2017 z 24 PAGINI z 4 LEI