Patacluj news 26, mar2017 ro f

Page 1

Martie 2017 26_BULETIN INFORMATIV LUNA Martie: Luna conferinței Pata-Cluj și a activităților culturale

Incluziunea socială a comunităților marginalizate - temă de actualitate adresată din perspective multiple în cadrul conferinței de încheiere a proiectului Pata-Cluj Timp de 2 zile, în 1 și 2 martie s-a desfășurat Conferința Internațională Incluziunea socială: strategii și dileme, organizată de echipa Pata-Cluj și partenerii de proiect, Fundația AltArt, Asociația Comunitară a Romilor din Coastei și Habitat for Humanity Cluj. 22 de vorbitori (prezentatori de studii și rezultate, moderatori și coordonatori de paneluri) veniți din țări diferite (România, Ungaria, Suedia, Republica Cehă, Olanda), reprezentând instituții publice (ex. Consiliul Local din Pecs Ungaria, Primăria Huddinge din Suedia), ONG-uri locale și internaționale (Fundația Autonomia din Ungaria, Roma Education Fund România, Fundația Desiré din România), și foruri internaționale (Institutul Internațional pentru Practici Restaurative, FRA), precum și vorbitori din centre de cercetare (Universitatea Babeș-Bolyai, ISMPN, Institutul Metropolitan de Cercetare din Ungaria) au dezbătut pe parcursul celor două zile teme precum: practici și justiție restaurativă, locuire socială, abordări participative în proiecte destinate comunităților marginalizate. Au fost, de asemenea discutate metode de cercetare în identificarea și cartografierea problemelor cu care se confruntă grupurile vulnerabile etc.

Biroul MecanismulFinanciar Str Joseph II 12-16 (adresa poștală) Bd du Régent 47-48 (adresa fizică) B-1000 Bruxelles www.norwaygrants.org

sau www.norwaygrants-povertyalleviation.org © EEA și Granturile Norvegiene, Biroul Mecanismului Financiar, 2014-2017

NORWAY GRANTS | 26_BULETIN INFORMATIV • Martie 2017


Programul științific al conferinței a fost structurat în două sesiuni plenare Metode și abordări în lucrul cu comunități vulnerabile, Colectare și analize de date empirice în vederea dezvoltării politicilor publice, două sesiuni simultane Politici de locuire socială, Reliefarea drepturilor copilului în incluziunea socială, precum şi cinci grupuri de lucru care s-au focusat pe munca cu diverse comunități: practici restaurative în protecția copilului, precum în munca vizând incluziunea educațională, un atelier despre parteneriate, unul despre rolul activităților culturale în munca de tineret, precum și un atelier despre facilitare comunitară incluzivă. Conceptul conferinței, regăsit și în cuvintele de bun venit ale organizatorilor vizează plasarea în context instituțional a muncii cu comunitățile vulnerabile „Plasăm dezbaterea despre incluziunea socială în contextul violenței structurale, și ne propunem să balansăm relațiile de putere în favoarea comunităților marginalizate”. În timpul conferinței, am examinat o serie de mecanisme și strategii aplicate pentru a accentua nevoia de respectare a drepturilor persoanelor adeseori marginalizate sau asuprite și de a sprijini comunitățile în a-și exprima aspirațiile și de a acționa în interesul lor pentru a controla condițiile care le influențează și pentru a-și atinge scopurile lor. Am fost și suntem preocupați și de felul în care cetățenii, mai ales cei care trăiesc în condiții de sărăcie, își fac vocea auzită și de felul în care se poate asigura răspunderea și responsabilitatea instituțională. Am dorit să asigurăm un spațiu sigur în timpul conferinței în care se pot manifesta controversele și întâlni diferitele domenii și abordări. Dat fiind că finalul proiectul Pata-Cluj este aproape (aprilie 2017), conferința a oferit prilej și pentru a prezenta participanților rezultatele proiectului. Astfel, în sesiunea plenară din prima zi, echipa Pata-Cluj și partenerii săi au vorbit despre cadrul conceptual (abordarea integrată) al proiectului și rezultatele sale cantitative pe care le regăsiți în cele două rapoarte anuale Pata-Cluj: Raport anual Pata-Cluj 2014-2015 și Raport anual Pata-Cluj 2016. O discuție cel puțin la fel de importantă a fost cea despre provocările și dileme rezultate din munca cu comunitățile din Pata Rât și prezentarea rezultatelor calitative obținute. Printre temele acestei discuții putem enumera dificultăţile legate de munca instituţională sau de limitele inerente desegregării în programe inițiate de asociaţii nonguvernamentale şi nu de către autorităţile publice locale. O intervenție specială au avut-o colegii noștri Linda Greta și Alexandru Petru Fechete, membrii Asociației Comunitare a Romilor din Coastei, care au sumarizat mai ales rezultatele pozitive vizibile în comunitate, dar și dificultățile

www.patacluj.ro | info@patacluj.ro patacluj@gmail.com |fax. 0364/401479

| 26_BULETIN INFORMATIV • Martie 2017


Martie 2017 26_BULETIN INFORMATIV întâmpinate și au punctat centralitatea componentei de locuire şi importanţa acesteia atât pentru prezentul comunităților din Pata Rât, cât şi pentru viitorul celor care vor pleca de acolo. Ei consideră că abordarea locuirii în cadrul proiectului a setat un standard ce ar trebui să se transforme într-o intervenţie integrată, de lungă durată. Din moment ce ne-am dorit ca această conferinţă să nu se adreseze exclusiv experţilor şi profesioniştilor, am încercat să includem cât mai mult, într-un mod comfortabil pentru ei, oamenii din comunitate. În acest sens am organizat un atelier pe tema drepturilor chiriaşilor. Pe baza numărului mare de participanți la conferință (peste 220 de persoane), și a feedback-urilor primite, considerăm că acest eveniment a fost unul de succes, care a răspuns la o nevoie actuală a actorilor sociali, decizionali, instituționali etc. de a cunoaște și de a înțelege mai bine fenomenul excluziunii sociale și a efectelor acestuia, precum și metodele, abordările și politicile de incluziune socială. Dorim și pe această cale să mulțumim voluntarelor Ioana Anghelache, Apolonia Astalos, Moraru Mihaela și Corina Szandai pentru implicare lor în buna desfășurare a conferinței. Atât prin entuziasmul manifestat, cât și pentru munca lor efectivă de-a lungul pregătirii și desfășurării conferinței ele au dat dovadă de seriozitate, responsabilitate, implicare și bună organizare și ne-au ajutat considerabil cu partea organizatorică. Le mulțumim încă o dată și le dorim mult succes în activitățile pe care le desfășoară!

Evenimente și acțiuni cu și pentru comunitate Ateliere săptămânale de creație cu artiști la Fabrica de Pensule În 20 martie s-a încheiat, după 3 întâlniri, atelierul cu bijutiera Dana Ștefănoiu care a lucrat cu copiii pentru a crea diverse obiecte din hârtie. Participanții au transformat un material aflat la îndemâna oricui în obiecte de decor sau jucării. Modelele învățate necesită tehnici simple pe care copiii au fost încurajați să le folosească fără frica eșecului. Posibilitățile nenumărate de a le personaliza și a le decora a provocat imaginația chiar și a celor mai timizi dintre ei. Diversitatea și multitudinea materialelor secundare (lipici colorat, sclipici autoadeziv, fire de lână colorate) a contribuit la procesul de explorare a posibilităților după imaginația fiecăruia. Din 22 martie atelierul de miercurea de la Fabrica de Pensule continuă cu o serie nouă de trei întâlniri (până în 5 aprilie inclusiv) cu artista Denisa Curte, artist vizual și profesoară la liceul de artă care va introduce și ghida copiii în tehnicile modelajului în lut. Material versatil, prietenos și permisiv, lutul permite participanților să creeze, folosind diferite tehnici, o diversitate mare de obiecte, din care am încercat vase de lut, măști sau personaje imaginare pe care apoi le pot colora în voie. Posibilitatea pe care o oferă lutul de a modifica, corecta și

Biroul MecanismulFinanciar Str Joseph II 12-16 (adresa poștală) Bd du Régent 47-48 (adresa fizică) B-1000 Bruxelles www.norwaygrants.org

sau www.norwaygrants-povertyalleviation.org © EEA și Granturile Norvegiene, Biroul Mecanismului Financiar, 2014-2017

NORWAY GRANTS | 26_BULETIN INFORMATIV • Martie 2017


repara cu ușurință eventualele greșeli sau accidente, permite copiilor să se desfășoare liber și relaxat. Următoarea și ultima serie de ateliere de la Fabrica de Pensule o va ține Delia și Oana de la MiniReactor cu copii care vor experimenta diverse tehnici de interacțiune și jocuri de imaginație. Atelierele vor avea loc în 12, 19 și 26 aprilie 2017 în sala RAP. Aceste ateliere se înscriu în programul de ateliere creative pentru copii, concepute pentru a se desfășura în Casa Tinerilor, însă până când lucrările de renovare pentru Centrul de Tineret Casa Tinerilor vor fi terminate atelierele se desfășoară în sala RAP a Fabricii de Pensule, miercurea, de la ora 17.15. Atelierele sunt destinate tuturor copiilor în limita locurilor disponibile (maxim 15) și se adresează celor cu vârsta cuprinsă între 6 și 10 ani.

Procedura de alocare a apartamentelor sociale Pata-Cluj s-a încheiat Procesul de evaluare a dosarelor depuse în vederea obținerii unei locuințe sociale oferite în cadrul proiectului Pata-Cluj, început în decembrie 2016, a luat sfârșit în luna martie, punctajele primite pe dosar fiind definitivate de echipa de evaluatori în data de 20 martie. Pentru a asigura un proces echitabil și transparent, am invitat experți independenți pentru a forma o comisie de validare a rezultatelor evaluării. Comisia s-a întrunit în zilele de 21, respectiv 22 martie, și a verificat punctele înregistrate în baza de date comparându-le cu punctele obținute pentru documentele depuse în cazul fiecărui dosar. La finalul procesului experții independenți au discutat detaliat cu echipa de evaluatori observațiile și propunerile lor, definitivând și validând astfel rezultatele. Astfel, în data de 23 martie, am ajuns la momentul mult așteptat de toți cei care au depus dosar pentru o locuință: am anunțat prin telefon, respectiv prin scrisoare oficială înmânată în data de 24 martie de către facilitatori, toate familiile despre rezultate. De asemenea, cei înscriși au fost informați și cu privire la posibilitatea de a contesta rezultatele în perioada 24-28 martie 2017. Pentru analiza contestațiilor depuse în acest interval s-a întrunit o nouă comisie. În urma soluționării contestațiilor rezultatele vor deveni definitorii la începutul lunii aprilie. În perioda următoare, pe baza evaluărilor efectuate, echipa de evaluatori va elabora planuri de servicii individuale pentru fiecare familie care a participat la procedura de selecție. După încheierea procesului de evaluare managerele de caz vor putea oferi suport familiilor inclusiv pe baza acestor planuri, în funcție de solicitările familiilor.

Ateliere de confecționat păpuși la MiniReactor În 7 martie a început o serie de ateliere de 5 sesiuni de confecționat păpuși la MiniReactor planificate a se desfășura, sub formă de întâlniri săptămânale, marțea de la ora 17.30 în spațiul Reactor de creație și experiment. 12 copii din Pata Rât s-au înscris la aceste ateliere. În luna martie copiii s-au întâlnit cu facilitatorii MiniReactor de 3 ori și au

www.patacluj.ro | info@patacluj.ro patacluj@gmail.com |fax. 0364/401479

| 26_BULETIN INFORMATIV • Martie 2017


Martie 2017 26_BULETIN INFORMATIV confecționat diverse tipuri de păpuși personaje și obiecte de decor din diverse materiale. În timp ce le confecționează ei se familiarizează și cu tehnici de actorie prin care pot dobândi dexteritate în mânuirea păpușilor create de ei și, prin asta, fluiditate în exprimarea propriilor idei și personalități. La prima întâlnire au confecționat animăluțe din hârtie prin tehnica origami, iar la a doua, în 14 martie, au transformat animale de pluș umplute în niște păpuși numai bune de mânuit. În 28 martie au fost întroduși în lumea teatrului de umbre, unde au confecționat păpuși, adică personaje și decor, au inventat o poveste, au regizat-o și jucat-o pe scena pregătită special pentru astfel de spectacole. Următoarele două întâlniri vor avea loc în 4 și 11 aprilie și propun o incursiune în confecțioarea de marionete din hârtie și de păpuși din fir colorat de lână.

Vești din comunitate despre ocupare În luna martie Mălina din echipa de ocupare a participat la Târgul de Cariere Cluj Global și a organizat o întâlnire în comunitate. În 8 martie Mălina a discutat cu firmele prezente la Târgul de Cariere Cluj Global despre locurile de muncă disponibile și despre proiectul Pata-Cluj. Aceștia și-au arătat deschiderea pentru a angaja persoane din comunitate, iar Mălina i-a contactat pe cei interesați pentru a-i informa cu privire la locurile de muncă disponibile pentru a-și actualiza CVurile și pentru a le depunde. În 15 martie Mălina a organizat, împreună cu o manageră de caz, o întâlnire de grup de ocupare cu membrii comunității din Pata Rât. Scopul întâlnirii a fost de a discuta despre importanța deținerii unui loc de muncă și despre identificarea nevoilor pentru viitor. Teme discutate cu cele 4 persoane din comunitate interesate au fost: importanța asigurării unui venit lunar, modalitatea de desfășurare a proiectului REDI, dar și nevoile și dorințele celor prezenți. Aceștia și-au exprimat dorința de a participa la un curs de antreprenoriat la care să învețe cum să-și înființeze o afacere și cum să țină evidența contabilă a acesteia. Ambele inițiative legate de ocupare în luna martie s-au soldat cu multe întrebări venite din partea membrilor comunităților din Pata Rât.

Biroul MecanismulFinanciar Str Joseph II 12-16 (adresa poștală) Bd du Régent 47-48 (adresa fizică) B-1000 Bruxelles www.norwaygrants.org

sau www.norwaygrants-povertyalleviation.org © EEA și Granturile Norvegiene, Biroul Mecanismului Financiar, 2014-2017

NORWAY GRANTS | 26_BULETIN INFORMATIV • Martie 2017


Copiii se bucură în continuare de spectacolele de teatru de păpuși oferite de MiniReactor Sâmbătă, 18 martie 2017, s-a jucat la MiniReactor piesa de teatru pentru copii R.O.G.V.A.I.V., destinată copiilor cu vârste de peste 1 an. La spectacolul de la ora 12.30 am avut 20 de locuri rezervate pentru membrii comunității din Pata Rât de unde a venit un număr record de copii. La acest spectacol au participat 21 de persoane, copii cu vârste de la 3 ani până la adolescenți care își însoțeau frații mai mici, precum și o mamă cu trei copii. Sala spațiului Reactor de creație și experiment a fost aproape plină, numărul copiilor spectatori din alte cartiere ale orașului fiind aproximativ la fel ca al celor din Pata Rât. Atmosfera destinsă din piesă, culorile, rimul blând, materialele neconvenționale și felul în care actorii au ineracționat cu spectatorii i-a cucerit atât pe cei mari, cât și pe cei mai mici. Următoarea întâlnire a copiilor din comunitate cu teatrul de păpuși va avea loc în data de 1 aprilie. În luna aprilie sunt planificate trei întâlniri ale copiilor cu lumea spectacolului în 1, 8 și 29 aprilie. În data de 1 ei aprilie se vor întâlni cu la un spectacol invitat în spațiul Reactor de creație și experiment cu un magician care va încerca să răspundă la următoarele întrebări: Ce este acela un magician? Oare costumația e magică? Obiectele folosite? Trucurile frumos prezentate? Sau poate e nevoie doar de o formulă magică? Ce îl face pe un magician să fie ceea ce este? Pornind de la aceste întrebări, echipa Magic Puppet a pregătit un spectacol surpriză de clovnerie și magie pentru toată familia.

Cursanții celei de-a doua ediții a YouthBuild Cluj și-au dat examenul de absolvire A doua ediție a programului YouthBuild s-a încheiat la începutul lunii martie cu examinarea participanților. La această ediție au fost înscriși 12 participanți dintre care 7 și-au luat examenele de calificare și au finalizat cu bine programul. Patru dintre ei fac parte din familii care locuiesc în Pata Rât și șiau dorit finalizarea programului pentru a-și găsi un loc de muncă și pentru a-și susține mai bine familiile. Florin, unul dintre participanți, a ales să plece la muncă în Germania ©YouthBuild Cluj înainte să fi dat examenul de calificare în frizerie. Anca, a cărei scurtă poveste detaliată o găsiți pe blogul YouthBuildCluj a luat cea mai mare notă din grupul de manichiură-pedichiură. Ea vrea să lucreze în domeniu și să meargă la facultate. Ileana, colega lor din Pata Rât a cărei poveste ați aflat-o într-un număr anterior al buletinului nostru informativ a luat examenul la proba frizerie cu 10. Și ea își dorește să înceapă să lucreze când va împlini 18 ani.

www.patacluj.ro | info@patacluj.ro patacluj@gmail.com |fax. 0364/401479

| 26_BULETIN INFORMATIV • Martie 2017


Martie 2017 26_BULETIN INFORMATIV În luna martie o nouă grupă de 19 participanți a început activitățile în cadrul programului YouthBuild Cluj 2017. Dintre aceștia 4 sunt din Pata Rât și 10 din Cojocna. Această grupă de cursanți YouthBuild are cel mai mare număr de participanți de etnie romă, 13 în total. Astfel, zece dintre cei înscriși învață manichiură-pedichiură, șase din ei învață frizerie și alți trei își iau permisul de conducere pentru categoria CE (transport cu tir și remorcă). Detalii despre începutul activității pe blogul YouthBuild Cluj. YouthBuild Cluj este un program local dezvoltat pentru tineri care trăiesc în condiții modeste, care au nevoie de o cale spre un loc de muncă, să își dezvolte spiritul antreprenorial și oportunitatea de o duce viață care aduce bunăstare lor și celor din jurul lor. Programul implementează un model internaţional, dezvoltat de YouthBuild International în peste 15 ţări din lume. Programul este derulat de Habitat for Humanity Cluj, cu sprijinul YouthBuild International, sponsorizat, printre alții prin componenta de ocupare și formare profesională al Pata-Cluj.

Programul și activitatea echipelor care merg în Pata Rât

©YouthBuild Cluj

Programul de lucru în comunitate este făcut de echipa Pata-Cluj pentru a acomoda nevoile și programul membrilor comunităților din Pata Rât, și a suferit modificări pe parcursul lunii octombrie și noiembrie, în perioada de depunere a dosarelor pentru locuințe sociale. Începând cu luna ianuarie programul revine la normal. Acte: Luni 12.00-16.00 Mariá sprijină în obținerea certificatelor de naștere și a cărților de identitate. Consiliere medicală: Marți 12.00-14.00 Vineri 12.00-14.00 Echipa medicilor sprijină locuitorii să-și evalueze starea generală de sănătate și oferă servicii medicale de urgență.

Evenimente trecute Piesa de teatru Refugii a avut două reprezentații în luna martie În martie spectacolul Refugii a fost oferit unui public specializat în incluziune socială în data de 1 și publicului larg în data de 6. Cele două reprezentații gratuite ale spectacolului s-au jucat la Reactor de creație și experiment, și au adunat, din nou, un număr considerabil de participanți, cu profil socio-demografic mai variat. La prima reprezentație,

Biroul MecanismulFinanciar Str Joseph II 12-16 (adresa poștală) Bd du Régent 47-48 (adresa fizică) B-1000 Bruxelles www.norwaygrants.org

sau www.norwaygrants-povertyalleviation.org © EEA și Granturile Norvegiene, Biroul Mecanismului Financiar, 2014-2017

NORWAY GRANTS | 26_BULETIN INFORMATIV • Martie 2017


spectacolul a avut și supratitrare în limba engleză pentru a acomoda nevoile spectatorilor vorbitori de limba engleză din rândul participanților la conferință. Cea de-a doua reprezentație a fost oferită publicului spațiului independent de la Reactor de creație și eveniment. Fiecare dintre cele două reprezentații a fost urmată de o discuție despre Pata Rât, despre locuirea în România și problema evacuărilor. În total au participat aproximativ 120 de persoane, adulți cu vârste cuprinse între 18 și 65 de ani. În luna aprilie, în data de 21, spectacolul va avea o reprezentație la București, în spațiul independent Macaz – teatru, bar, coop. Începând cu ianuarie 2017 spectacolul de teatru Refugii a intrat în stagiunea permanentă, socială a teatrului independent Reactor de creație și experiment, jucându-se lunar, gratuit, pentru a face vizibilă problema locuirii și a evacuărilor din România. Refugii este un spectacol de teatru de 90 de minute care colează perspective diferite asupra evacuărilor forțate și a situațiilor persoanelor fără adăpost din România. Actorii mizează pe jocul dintre distanțare și implicare, unul care produce discurs critic și care poate conduce mai apoi la dezbatere. Construit pe metodele devised theatre, spectacolul își propune să familiarizeze publicul cu aceste probleme printr-o reprezentare care își dorește să genereze empatie în rândul spectatorilor. Expoziția Roland Váczi: Unitatea Mobilă | Expoziție de fotografie vernisată în cadrul Conferinței Pata-Cluj Incluziunea socială – strategii și dileme Joi, 2 martie, la ora 18 a fost deschisă expoziția Roland Váczi: Unitatea Mobilă | Expoziție de fotografie realizată de partenerii noștri de proiect, Fundația AltArt, în cadrul programului cultural al conferinței Incluziunea socială: strategii și dileme din 1-2 martie. Expoziția cu numele unei barăci-instituții a prezentat o serie de fotografii care ilustrează activitățile proiectului Pata-Cluj desfășurate în spațiul de la Unitatea Mobilă. Unitatea Mobilă este o baracă de tablă cu o suprafață de 141 mp, amplasată în Pata Rât. Existența acesteia a fost marcată, pe parcursul celor peste 2 ani de activități de relocări și lipsa de resurse. Astfel, în soarta Unității Mobile se citește soarta microunităților mobile - a persoanelor care trăiesc în câmpul de forță al violenței structurale care definește și afectează azi comunitatea din Pata Rât. Expoziția a constituit prilej pentru recunoașterea și aprecierea muncii colegului nostru Roland, muncă desfășurată în cadrul proiectului. Expoziția a fost deschisă pe parcursul întregii luni martie în spațiul Pilot al Fabricii de Pensule și a adunat peste 160 de vizitatori din România și din străinătate. O treime dintre cei interesați sunt din țări din vestul și estul Europei, majoritatea tineri și studenți, cei mai mulți aflați la prima vizită la Fabrica de Pensule. Cei câțiva vizitatorii cu vârste sub 18 ani sunt elevi ai școlii din cartier.

www.patacluj.ro | info@patacluj.ro patacluj@gmail.com |fax. 0364/401479

| 26_BULETIN INFORMATIV • Martie 2017


Martie 2017 26_BULETIN INFORMATIV

Spectacolul de teatru despre sclavia romilor Marea Rușine a fost invitat la Cluj Spectacolul de teatru Marea Rușine, producție a Centrului Național de Cultură a Romilor - Romano Kher, regizat și pus în scenă de Alina Șerban, abordează istoria sclaviei romilor din perspectiva și prin cuvintele unor artiști romi. Spectacolul a fost invitat la Fabrica de Pensule în 2 și 3 martie. Prima reprezentație a fost oferită gratuit prin intermediul proiectului Pata-Cluj publicului urmăritor al activităților proiectului, iar cea de-a doua a fost oferită, contra cost, de Fabrica de Pensule unui public general. În cele două zile de spectacol aproximativ 170 de spectatori au văzut piesa și au reacționat cu multă emoție și empatie la temele propuse de tânăra regizoare: sclavia romilor, definirea și acceptarea identității rome, stereotipuri și prejudecăți etnice, împăcarea vieții personale cu cea profesională pentru etnicii romi. Piesa gravitează în jurul temei rușinii. O rușine ce poate fi simțită deopotrivă de minoritari și majoritari odată cu înfruntarea unui trecut real, neasumat; o rușine personală față de propria identitate atunci când aceasta creează nedreptăți; o rușine de a ne solidariza cu persoane catalogate ”nedezirabile”, în cazul acesta persoane de etnie romă. ”Trebuie să avem curajul să spunem povestea, că până acum alții ne-au spus-o” - Alina Șerban.

Evenimente conexe – construire de rețele Intervenții Orașul Vizibil 2017. Ediție specială Pata-Cluj pe tema locuirii Partenerii noștri de proiect, Fundația AltArt, organizatori ai programului de artă în spațiul public Orașul Vizibil, au lansat la începutul lunii martie o ediție specială în cadrul proiectului Pata-Cluj a Orașul Vizibil 2017 pe tema locuirii. După evaluarea propunerilor de către un juriu avizat au fost selectate pentru implementare 4 proiecte mici și 2 proiecte mari

Biroul MecanismulFinanciar Str Joseph II 12-16 (adresa poștală) Bd du Régent 47-48 (adresa fizică) B-1000 Bruxelles www.norwaygrants.org

sau www.norwaygrants-povertyalleviation.org © EEA și Granturile Norvegiene, Biroul Mecanismului Financiar, 2014-2017

NORWAY GRANTS | 26_BULETIN INFORMATIV • Martie 2017


ale căror scurte descrieri le găsiți mai jos. Descrierile detaliate și alte informații despre ele le găsiți pe pagina web a programului Orașului Vizibil și sub formă de actualizări post-eveniment pe pagina web a proiectului Pata-Cluj. Proiecte mici Ciprian Butnaru/Trupa Cabotin propun un spectacol de teatru de păpuși în aer liber Căsuțe ca-n povești?, o reinterpretare a poveștii “Cei trei purceluși” a lui James Orchard Halliwell. Recitirea poveștii va ține cont de contextul contemporan și local pentru punerea în scenă a spectacolului. Adresat atât copiilor din Pata Rât, cât şi părinţilor şi autorităţilor locale, spectacolul are un mesaj în aparenţă naiv, dar în esenţă este extrem de serios, problematizând aspecte ale locuirii în Pata Rât și orașul Cluj-Napoca. Cezar Cîmpeanu și Marina Melenti propun, la finalul lunii aprilie, în Mono vs. Poly, un joc de (dublă) societate, o adaptare a celebrului boardgame Monopoly la orașul Cluj-Napoca și suburbiile lui. Scopul jocului rămâne însă acelaşi, însuşirea unui număr cât mai mare de proprietăţi, falimentarea adversarilor şi obţinerea fericirii supreme, însă pe lângă traseul de bază, apare un traseu periferic, zona Pata Rât. Regulile după care se joacă pe cele două trasee diferă, iar pe tot parcursul jocului apar circumstanţe noi care întăresc sentimentul de nedreptate, iar integrarea locuitorului din Pata Rât în jocul comun este posibilă doar cu ajutorul celorlalţi. Cercul Întreg propune Orchestra instantă pentru adolescenții din Pata Rât. Într-o excursie muzicală și dansantă, în care au ocazia să își pună în valoare potențialul creativ, participanții și organizatorii vor exersa ritmuri africane la tobe și alte instrumente de percuție pe care le vor construi din materiale accesibile în mediul apropiat. De asemenea, vor practica dansuri africane expresive pentru a pune în lumină bucuria de a trăi și alte sentimente pe care participanții doresc să le exprime. Cinemobilul propune caravana Film la Pata concepută pentru a oferi membrilor comunităților din Pata Rât posibilitatea de a viziona filme în aer liber, chiar în comunitățile lor. În plus, ei vor putea contribui și la (re)amenajarea spațiului de proiecție. Proiecte mari Prin desen și teatru proiectul SOS Pata Rât propus de Dan Perjovschi, Laura Alicu, Linda Greta, Marius Bucea, Jesica Baciu, Cătălina Poiana și Elena Muscă prezintă aspecte legate de locuirea în Pata Rât. Aspecte ale unei realități mai puțin cunoscute se dezvăluie locuitorilor Clujului prin desenele realizate de Dan Perjovschi împreună cu copiii de la Pata Rât și prin experiența unui spectacol de teatru senzorial labirint realizat de trupa „Instinctiv”. Expoziția și spectacolul sunt însoțite de o dezbatere publică despre segregare și condiții de locuire. Django (pseudonimul lui Zsolt Sütő) propune un proiect de intervenție sonoră în spațiu public cu aspecte de artă sonoră și porniri spre creație muzicală POPulară numit Radio Pātā Django. „Eu treaz” este semnificația numelui Django în limba romani. Direct din inima Pata Rât pentru Cluj prin unde radio, o legătură sonoră între tradițional și modern, între comunitatea romă minoritară și cea românească majoritară, de sărbătoarea Ederlezi. Sunt TREAZ și CÂNT. Fiindcă ”home is where your heart is”.

www.patacluj.ro | info@patacluj.ro patacluj@gmail.com |fax. 0364/401479

| 26_BULETIN INFORMATIV • Martie 2017


Martie 2017 26_BULETIN INFORMATIV Inițiat în 2010, Orașul Vizibil abordează incremental, prin procese culturale şi sociale, diferite aspecte ale viețuirii urbane, cu intenția de a imagina și testa modele de dezvoltare sustenabilă ale mediului urban și ale interacțiunilor sociale care îl definesc. Proiectul propune regândirea modurilor de acces, utilizare şi control ale spaţiului urban. Și pentru că la 8 km de centrul Clujului, în Pata Rât, trăiesc peste 1500 de persoane în condiții de viață greu de imaginat și pentru că marginalizarea și rasismul sunt doar două dintre motivele care mențin zona Pata Rât, în care 42% dintre locuitori au ajuns în urma unor evacuări, în creștere, este nevoie să încurajăm demersurile autorităților locale de a se alinia la discursului de incluziune european pentru a fi transformate în practică prin politici locale. De aceea considerăm că locuirea, percepută nu doar ca drept fundamental, dar și ca nevoie imediată, poate fi un punct de intrare productiv atât pentru a reflecta, cât și pentru a contribui la implementarea de facto a acelei justiții sociale pe care ne străduim cu toții, societatea civilă, mediul de afaceri și statul să o creăm. În condițiile în care costurile locuirii la Cluj cresc tot mai mult, cum ne putem asigura că orașul rămâne accesibil tuturor membrilor societății?

Evenimente viitoare

Doi păpușari și un regizor adaptează povestea celor trei purceluși cu copii din Pata Rât de 8 aprilie Sâmbătă, 8 aprilie, va avea loc, începând cu ora 16 pe strada Coastei din Pata Rât un atelier de teatru de păpuși pentru copii și adulți. Scopul atelierului este de a construi, cu contribuția spectatorilor povestea Celor Trei Purceluși, piesa de teatru de păpuși a cărei adaptare urmează a fi jucată în 29 aprilie în fața Casei Matei la Cluj. Astfel, prin joacă, participanții la atelier vor încerca să răspundă, la întrebările: De câte ori îți demolează lupul casa? De câte ori ajungi pe drumuri? Cum să fie îmbrăcat purcelușii? Păpușarii Liviu Matei, György László și regizorul Ciprian Butnaru vor ghida participanții la atelier să modifice elemente ale poveștii, creând propria lor variantă de poveste. Ziua de 8 aprilie a fost declarată „Ziua Internațională a Romilor” cu ocazia celui de-al patrulea Congres Mondial al Romilor care a avut loc în 1990 la Serock (Polonia), pentru a celebra prima reuniune internațională semnificativă a reprezentanților romilor, desfășurată în perioada 7-12 aprilie 1971, lângă Londra.

Biroul MecanismulFinanciar Str Joseph II 12-16 (adresa poștală) Bd du Régent 47-48 (adresa fizică) B-1000 Bruxelles www.norwaygrants.org

sau www.norwaygrants-povertyalleviation.org © EEA și Granturile Norvegiene, Biroul Mecanismului Financiar, 2014-2017

NORWAY GRANTS | 26_BULETIN INFORMATIV • Martie 2017


Anunțuri pentru comunitate Sesiunea lunară de fotografii pentru acte de identitate și informări despre prestații sociale În ultima zi de luni din fiecare lună Roland face poze pentru actele de identitate ale membrilor comunității din Pata Rât în timpul programului de lucru al echipei care se ocupă de întocmirea documentelor sociale. În luna martie Roland împreună cu Mária și Anna, colegele din echipa de prestații sociale, au realizat 21 fotografii de buletin. În luna martie Mária a reînnoit, împreună cu oamenii din Pata Rât, 14 buletine provizorii și 2 certificate de nașter. De asemenea, tot împreună, au realizat 2 certificarte de naștere cu constatatorul, 3 buletine provizorii cu schimbare de domiciuliu, primele buletine pentru 2 persoane (din care un adolescent de 14 ani), și 4 cereri pentru alocații de stat. În perioada următoare Anna și Mária vor susține și consilia persoanele care au nevoie de refacerea actelor de identitate.

Calendarul incluziunii sociale Pata-Cluj: luna aprilie 7 aprilie - Ziua Alfabetului Rom În data de 7 aprilie 1990 a fost adoptată scrierea comună internaţională în limba romani, în cadrul celui de-al patrulea Congres Internaţional al Romilor, desfăşurat la Varşovia. Acesta a fost adoptat sub Decizia “Alfabetul rom”, având la bază rezultatele Comisiei pentru standardizarea limbii romani, întrunită în zilele de 5 şi 6 aprilie 1990, la Jadwisin – Serock (Polonia). (Aceste informații sunt adunate și redactate de Gheorghe Sarău într-un Calendar al Romilor destinat scopurilor educative. © Ghe. Sarău, 2006) Ziua Mondială a Sănătății Ziua Mondială a Sănătății se marchează, începând din 1950, în fiecare an la 7 aprilie. În 1948, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a găzduit prima întrunire la nivel mondial dedicată sănătății, în cadrul căreia s-a hotărât aniversarea, la 7 aprilie a Zilei mondiale a sănătății. OMS este o instituție specializată a Națiunilor Unite creată la 22 iulie 1946 cu sediul la Geneva. 8 aprilie - Ziua Internațională a Romilor Cu prilejul primului Congres al romilor, desfăşurat la 8 aprilie 1871 lângă Londra, au fost adoptate cântecul Djelem, djelem, ca imn al romilor de pretutindeni, şi steagul romilor

www.patacluj.ro | info@patacluj.ro patacluj@gmail.com |fax. 0364/401479

| 26_BULETIN INFORMATIV • Martie 2017


Martie 2017 26_BULETIN INFORMATIV (dreptungiular, cu jumătatea superioară albastră, cea inferioară verde, iar în centru cu o roată cu 16 spițe de culoare roşie, care semnifică „chakra = roata universului”). În România ziua de 8 aprilie este marcată începând din 2006, ca “Sărbătoare a etniei romilor din România”, adoptată de Parlamentul României, la iniţiativa deputatului romilor Nicolae Păun, prin Legea nr. 66 / 22 martie 2006. (Aceste informații sunt adunate și redactate de Gheorghe Sarău într-un Calendar al Romilor destinat scopurilor educative. © Ghe. Sarău, 2006) 12 aprilie - Ziua Internațională a Copiilor Străzii Ziua oferă o platformă pentru milioane de copii ai străzii să își facă vocea auzită astfel încât drepturile lor să nu fie ignorate. Tema anului este Identitate: ne uităm la identitatea copiilor străzii în termenii dificultăților pe care le întâmpină în încercarea de a-și obține acte de identitate și cum această piedică duce la inabilitatea lor de a accesa servicii de bază precum educația. În același timp, ne uităm la termenii cu care copiii străzii își definesc propria identitate, cum se văd pe ei înșiși și cum sunt percepuți de societate în general. 16 aprilie - Ziua Actorului Rom Marchează ziua de naştere a actorului Charles Chaplin (n. la 16 aprilie 1889, decedat la 25 decembrie 1977). Acesta şi-a mărturisit identitatea romă cu 13 ani înainte de moarte (v. Povestea vieţii mele. My autobiography - 1964): „Bunica era pe jumătate ţigancă”. Serbarea Zilei actorului rom se extinde şi în plan naţional, în România, având în vedere actori romi ca: Ştefan Bănică (Bucureşti), Moca Rudi (Tg. Mureş), Mihai Răducu, Sorin Sandu Aurel, Zita Moldovan, Vera Lingurar, Mădălin Mandin, Alina Șerban, Mihaela Drăgan - toţi tineri actori cu activitate în Bucureşti. (Aceste informații sunt adunate și redactate de Gheorghe Sarău într-un Calendar al Romilor destinat scopurilor educative. © Ghe. Sarău, 2006) 20 aprilie - Ziua Desegregării și Nediscriminării în Învățământ Marchează ziua când a fost emisă de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării, la cererea şi cu participarea organizaţiilor rome, Notificarea nr. 29323 / 20.04. 2004 privind interzicerea segregărilor copiilor în învăţământ. În context, pe lângă întâlnirile din şcoli, cu scopul analizării / conştientizării actelor de discriminare şi de segregare, se organizează concursuri ale elevilor cu echipe multietnice pe tematica lucrării pentru copii “Katitzi” scrisă de scriitoarea romă Katarina Taikon din Suedia (n. la 29 iulie 1932 şi decedată în 30 decembrie 1995). (Aceste informații sunt adunate și redactate de Gheorghe Sarău într-un Calendar al Romilor destinat scopurilor educative. © Ghe. Sarău, 2006) 25 aprilie - Ziua Strategiei și Legislației Naționale privind Romii din România În 25 aprilie 2001 a fost emisă o Hotărâre de Guvern (H.G. nr. 430 / 2001) privind îmbunătăţirea situaţiei romilor, act normativ reactualizat prin H.G. 522/aprilie 2006.

Biroul MecanismulFinanciar Str Joseph II 12-16 (adresa poștală) Bd du Régent 47-48 (adresa fizică) B-1000 Bruxelles www.norwaygrants.org

sau www.norwaygrants-povertyalleviation.org © EEA și Granturile Norvegiene, Biroul Mecanismului Financiar, 2014-2017

NORWAY GRANTS | 26_BULETIN INFORMATIV • Martie 2017


(Aceste informații sunt adunate și redactate de Gheorghe Sarău într-un Calendar al Romilor destinat scopurilor educative. © Ghe. Sarău, 2006) 27 aprilie – Ziua Adunării Naționale a Romilor din Transilvania 27 aprilie este ziua celebrării primului document politic prin care strămoșii romilor șiau asumat public istoria și memoria colectivă, solicitând drepturile civice și etnopolitice de națiune, în limitele dreptului internațional de atunci. El este ocazionat de reuniunile de adeziune ale ardelenilor la Rezoluția Adunării Naționale de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918, care avea să fie consfințită de Tratatul de la Paris din 1919-1920, ca Marea Unire cu Regatul României. Prima atestare a reuniunilor pregătitoare ale romilor este în 16 ianuarie 1919, la Rupea, reuniunea de la Ibașfalău din 27 aprilie având o largă participare (89 reprezentanți romi), sprijinită de administrația publică și biserica ortodoxă din zonele preponderent românești. Trecuseră peste 80 de ani de la eliberarea din sclavie a romilor, pentru cei din ținuturile românești din Bucovina, Banat și Ardeal, aflate sub administrația austriacă (1783) și aproape 60 de ani pentru romii din Moldova și Muntenia (1856/1865), dar situația acestora devenise și mai grea, statul neasumându-și nicio responsabilitate, în afara cetățeniei fictive. Ce este tulburător în "Memoriul" din 1919 către statul român este că doleanțele exprimate de rromi se referă la demnitate, mai presus de orice altceva. În fundamente, solicitările reamintesc de Supplex Libellus Valachorum, Petiţia Valahilor din 1791-1792 adresată curții de la Viena - și ea rămasă fără niciun răspuns, fapt care explică istoric voința Marii Uniri. Recitindu-le, n-avem cum sa nu constatăm că refuzul statului român este încă actual, combaterea umilirii și nevoia unei "societăți decente", nerasiste, rămânând deziderate de împlinit. În punctul 3 și 4 al Rezoluției Adunării Naționale de la Alba Iulia din 18 Noiembrie /1 Decembrie 1918 sunt redactate articole prin care se acordă drepturi egale minorităților naționale din România. (sursa: notă intitulată “De la Supplex Libellus Valachorum (Petiţia Valahilor, 28 martie 1791), la „Supplex Libellus Zinganorum” (Memoriul Adunării Naționale a Țiganilor, 27 aprilie 1919)” scrisă de Vasile Ionescu în 27 aprilie 2013). 28 aprilie - Ziua Cărții Rome din România În 1878 a fost tipărită prima culegere bilingvă de folclor rom, elaborată de Barbu Constantinescu, iar în 28 aprilie 1992 Gheorghe Sarău a tipărit primul dicţionar rom apărut în România. (Aceste informații sunt adunate și redactate de Gheorghe Sarău într-un Calendar al Romilor destinat scopurilor educative. © Ghe. Sarău, 2006)

Video Making of Pata-Cluj avem talent! Concursul spectacol Pata-Cluj avem talent! a mobilizat în aprilie 2016 comunitatea din Pata Rât și comunitatea clujeană să serbeze împreună în 8 aprilie de Ziua Internațională a Romilor, diversitatea culturală și etnică. Vă prezentăm acum, în preajma zilei

www.patacluj.ro | info@patacluj.ro patacluj@gmail.com |fax. 0364/401479

| 26_BULETIN INFORMATIV • Martie 2017


Martie 2017 26_BULETIN INFORMATIV de 8 aprilie un scurt video cu cele mai bune momente ale evenimentului de anul trecut. But berś angle colegilor, partenerilor și prietenilor noștri romi! https://youtu.be/j1glLTRmdvY

Proiectul Pata-Cluj, „Intervenții sociale pentru desegregarea și incluziunea socială a grupurilor vulnerabile din Zona Metropolitană Cluj, inclusiv a comunităților de romi marginalizate” este impletementat de Asociația pentru Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Cluj, în parteneriat cu Asociația Comunitară a Romilor din Coastei, Asociația Habitat pentru Umanitate Cluj și Fundația AltArt. Cu un buget total de 4 095 864 Euro, proiectul este finanțat de Guvernul Norvegiei prin Mecanismul Financiar Norvegian 20092014 în cadrul Programului “Combaterea Sărăciei” (RO25).

***

Despre Mecanismul Financiar Norvegian (Norway Grants) Prin Mecanismul Financiar Norvegian și granturile EEA, Norvegia contribuie la reducerea disparităților sociale și economice și întărește relațiile bilaterale cu țările beneficiare din Europa. Norvegia cooperează apropiat cu Uniunea Europeană prin Acordul privind Spațiul Economic European (EEA). În perioada 2009-2014, Norvegia a contribuit cu 1,7 miliarde de euro. Granturile sunt disponibile pentru organizații nonguvernamentale, instituții academice și de cercetare, sectoarele publice și private din cele 12 state membre noi ale Uniunii Europene, Grecia, Portugalia și Spania. Există o cooperare largă cu organizații norvegiene și există activități care vor fi implementate până în 2016. Domenii cheie de suport sunt protecția mediului și schimbările climatice, cercetare și burse, societate civilă, sănătate și copii, egalitatea de gen, justiție și patrimoniu cultural.

Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a granturilor Norway Grants 2009-2014. Camelia Badea coordonator comunicare proiect Pata-Cluj Tel.: 0786 375 825 E-mail: camelia@patacluj.ro patacluj@gmail.com Website: www.patacluj.ro Facebook: www.facebook.com/PatadinCluj Canal Youtube: https://www.youtube.com/channel/UCQVqL CQJ4ozYqZtRtTlcAnQ Issu: https://issuu.com/pata-cluj2/stacks

Biroul MecanismulFinanciar Str Joseph II 12-16 (adresa poștală) Bd du Régent 47-48 (adresa fizică) B-1000 Bruxelles www.norwaygrants.org

sau www.norwaygrants-povertyalleviation.org © EEA și Granturile Norvegiene, Biroul Mecanismului Financiar, 2014-2017

NORWAY GRANTS | 26_BULETIN INFORMATIV • Martie 2017


Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.