Zi-mi despre mesajul social general transmis de teatru… Eu am crescut la şcoala Marcel Iureş, din punctul ăsta de vedere. Altfel, m-a educat UNATC-ul. Adică m-a, mă rog… handicapat UNATC-ul. Şi acolo, la şcoala Marcel Iureş, lecţia numărul 1, numărul 2, numărul 3, numărul 100 suna, comprimată, cam la modul următor: nu mai trăim vremurile în care artistul să se izoleze într-un turn de fildeş şi să facă artă şi creaţie acolo, în turnul lui. Astăzi, artistul are datoria să fie artist-cetăţean şi să fie purtător de mesaj. După mine, sunt două variante mari şi late. Artistul-cetăţean poate fi purtător de mesaj şi actant în societate, implicat direct; sau poate transmite prin arta lui un mesaj; mai multe... Şi nu e de neglijat, este un impact puternic. Teatrul poate fi o artă educativă; nu vreau să sune tezist, dar… Te duci la teatru, vezi „Hamlet” – uite, hai să-l luăm pe bietul Shakespeare – şi te duci acasă şi te gândeşti că lumea e nedreaptă. Şi poate data viitoare votezi cu capu’, nu cu curu’, când te duci la alegeri. Asta pe filonul strict artistic.
„
« Foarte rar se iese cu steagul fluturând în mână în faţa duşmanului. De regulă, îi dăm la gioale, îi punem piedică sau îl ciupim de bucă. »
„
la lucruri uneori foarte grave. Dar ce poate să facă fiecare spectator, ca să revenim la „Supermarket”, este să-şi facă o analiză de conştiinţă. Cinstită. Mai departe, fiecare cu karma lui.
Pe partea cealaltă, dacă artistul iese în stradă (la propriu), poate influenţa opinii. El poate fi vârful de lance, ca să zic aşa. Condiţia este ca ei să aibă atitudine, şi aici cred că avem o mare problemă. Nu cu artiştii români, ci cu românii per ansamblu. Lipsa de atitudine. Tentaţia asta a noastră de a bârfi şi de a scuipa pe la colţuri. Şi de a ne îmbrânci prin ganguri. Foarte rar se iese cu steagul fluturând în mână în faţa duşmanului. De regulă, îi dăm la gioale, îi punem piedică sau îl ciupim de bucă. Şi când se-ntoarce, o luăm la fugă, să nu vadă c-am fost noi. Asta e o problemă pe care o s-o am întotdeauna cu poporul român. Dar văd că, în ultimul timp - şi sunt mândră de colegii mei, actorii - , au început să iasă-n stradă când i-a nemulţumit ceva. Bravo lor.