R ELIGIE . S PIRITUALITATE
Vocația și cunoașterea de sine Dacă există ceva cu adevărat important în această lume, acest lucru este cunoașterea de sine. Puțini sunt aceia care se cunosc cu adevărat pe ei înșiși și, chiar dacă pare incredibil, este dificil să se întâlnească în viață vreo persoană care să aibă dezvoltat simțul vocației. Cine ajunge săși cunoască vocația, cu ajutorul altora sau prin sine însuși, va trece printr-o schimbare teribilă. Mulțumirea sa constă atunci în bucuria pe care i-o oferă faptul de a fi răspuns unei chemări intime, profunde, necunoscute, a propriei sale esențe interioare. Cu excepția persoanelor total invalide, fiecare ființă umană trebuie să servească la ceva în viață, fiecare om are un loc al său în lume, pe care trebuie să-l găsească. Simțul vocațional stimulează oamenii în luarea unor decizii favorabile dezvoltării personalității lor. Din momentul în care un om poate să spună „Eu știu cine sunt și știu care este adevărata mea vocație”, va începe să trăiască, chiar cu un anumit fel de eroism, împlinirea ființei sale. Descoperirea vocației echivalează cu găsirea unei comori prețioase. Când vocația noastră corespunde în totalitate profesiei pe care o avem în viață, atunci ne exercităm activitatea ca niște apostoli adevărați, fără lăcomie și fără dorința de putere. Munca ne aduce bucurie
8
adevărată, chiar și atunci când întâmpinăm dificultăți ce par insurmontabile. În practică, a fost verificat faptul că, atunci când meseria practicată nu corespunde vocației individului, acesta gândește doar în funcție de criterii cantitative, și nu calitative. Multă lume nu este mulțumită de munca pe care o face pentru că postul pe care îl ocupă nu este în concordanță cu vocația: mulți șoferi ar fi trebuit să fie medici sau ingineri, mulți avocați ar fi trebuit să fie miniștri și mulți miniștri ar fi trebuit să fie croitori etc. Oamenii se află pe posturi care nu le corespund, care nu au nimic de-a face cu adevărata vocație individuală și, din această cauză, societatea funcționează prost. Dacă părinții și profesorii șiar uni preocupările pentru a observa în detaliu viața copiilor, ar putea să descopere la timp înclinațiile înnăscute ale fiecăruia dintre ei și nu s-ar înregistra situații care par incredibile și nu s-ar irosi numeroase talente. Este de condamnat faptul că mulți părinți, în loc să studieze aptitudinile copiilor lor, își proiectează în ei doar propriile
aspirații ratate, vor să se împlinească prin ei („Dacă eu nu am reușit, măcar copilul meu să ajungă cineva în viață”). Acești părinți egoiști și ambițioși își văd copiii în profesii și posturi care nu au nimic de-a face cu simțul vocației acestora din urmă. Din fericire, mulți indivizi își descoperă singuri vocația în anumite momente ale vieții lor, constrânși de anumite situații în fața cărora au fost obligați săși pună în valoare aptitudinile înnăscute. Necesități de moment au îndreptat pe mulți spre vocația vieții lor; mari conducători de popoare, apărători ai intereselor compatrioților lor, mulți dintre renumiții binefăcători ai omenirii, dar mai ales mulți sfinți și-au descoperit vocația singuri, deseori în situații critice. Singura cale sigură care există pentru a descoperi adevărata vocație este trăirea cât mai aproape de Dumnezeu, căci numai El ne poate descoperi și ne poate arăta ce daruri a așezat în ființa noastră. Noi doar trebuie să fim atenți la șoapta harului și să ne urmăm chemarea. Prof. Mariana Sofronie
Orizonturi * nr. XXXVI