Orizonturi 42 / 2017

Revistă editată de elevii de la Liceul Teologic Romano-Catolic „Sfântul Francisc de Assisi” Roman

nr. XLII

ianuarie-aprilie 2017

R EDACȚIA REDACțIA

Cuprins

Director Pr. prof. Cristinel Sociu

EDITORIAL

Redactor coordonator Prof. Monica Grosu

Lumina Învierii – Pr. Cristinel Sociu . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Redactori: Prof. Angela Dămoc Prof. Mihaela Pal Daniel Mîrț (clasa a X-a A) Roxana Ana-Maria Bulai (clasa a X-a B) Robert Lazarovici (clasa aXI-a A) Daniel Balint (clasa a XI-a B) Marcelin Budulai (clasa a XII-a)

Biserica Sfântului Mormânt de la Ierusalim

RELIGIE. SPIRITUALITATE – Robert Lazarovici . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

4

Dovada științifică a existenței lui Isus în Euharistie – Vasile Susan . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

6

Marșul pentru viață – Roxana Ana-Maria Bulai . . . . . . . . . . . . .

8

DIALOG ÎNTRE GENERAțII Amintiri despre dileme. Cum putem ști care este „alegerea corectă”? – Paul Bălhuc . . . . . . . . . . . . . .

Tehnoredactare Ovidiu Bișog

3

9

Interviu cu profesorul Ioan Dămoc – Narcis Miclăuș . . . . . . . . 11

Adresa redacției Liceul Teologic Romano-Catolic „Sfântul Francisc de Assisi” Str. Ștefan cel Mare, 268/B 611040-Roman, jud. Neamț Tel./fax: 0233/741421 liceulfranciscan@yahoo.com www.liceulfranciscan.ro ISSN 2359-7356 Editura Serafica Str. Teiului, 20 611047-Roman, jud. Neamț Telefon: 0233/744611

ȘTIINțĂ. ARTĂ. EDUCAțIE E ziua ta, o, mama mea! – Daniel Mîrț . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 13 Ziua Internațională a Poeziei – Mircea Alexandru Dănuț . . . . . 15 Internetul dăunează grav sănătății și vieții – Teodor Cîrjă . . . . 16 PAGINA ABSOLVENțILOR Seminarul = Schimbare = Dezvoltare – Darius Antică . . . . . . .

17

O scurtă întoarcere în timp – Marcelin Budulai . . . . . . . . . . . . . 19 Amintiri dintr-un cufăr sacru… – Paul Petrea . . . . . . . . . . . . . . 21 LECțIA DE DIRIGENțIE Sfârșit și început de drum – Prof. Mihaela Pal . . . . . . . . . . . . . . 22 CRONICA LICEULUI – Daniel Balint . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

23

Liceul Teologic Romano-Catolic „Sfântul Francisc de Assisi” din Roman

2

Orizonturi * nr. XLII

E DITORIAL

LUMINA ÎNVIERII „Dar îngerul, luând cuvântul, le-a spus femeilor: Nu vă temeți! Știu că-l căutați pe Isus cel răstignit. Nu este aici, căci a înviat după cum a zis. Veniți și vedeți locul unde a zăcut! Mergeți în grabă și spuneți discipolilor lui: A înviat din morți și, iată, merge înaintea voastră în Galileea! Acolo îl veți vedea” (Mt 28,5-8).

Dragi și stimați cititori ai revistei noastre școlare, Orizonturi, vă salut în mod fratern cu salutul nostru franciscan: Pace și Bine! În fiecare an celebrăm Paștele, marea sărbătoare a Învierii Mântuitorului nostru Isus Cristos, care este o realitate centrală a credinței creștine și lumina vieții noastre. Sărbătoarea Sfintelor Paști este celebrată în mod solemn de întreaga Biserică creștină, prin care cu toții suntem invitați să fim martori ai învierii, vestind prin viața noastră iubirea și lumina lui Dumnezeu dăruite lumii întregi. Învierea lui Cristos este o chemare puternică la apostolat, de a fi lumină și de a-i lumina pe ceilalți către drumul care duce la bucurie.

Timpul postului de patruzeci de zile a avut menirea de a declanșa în noi un proces de convertire, purificare și sacrificiu, de a ne trezi interesul dezvoltării disciplinei interioare pentru a avea o experiență privilegiată a Învierii și luminii Mântuitorului. Planul divin transpare în toată Scriptura. Dumnezeu vrea să-i mântuiască pe toți oamenii prin intermediul sacrificiului, printr-o moarte care se deschide spre glorie, astfel pătimirea dobândește toată semnificația sa ianuarie-aprilie 2017

în lumina Paștelui. În fața vieții, patimii, morții, învierii și a întregii opere mântuitoare realizate de Isus, suntem și noi, toți oamenii. Atitudinile pe care le avem, felul în care le percepem, crezarea pe care o dăm și, nu în ultimul rând, vestirea pe care o facem sunt diferite.

Printre cei care privesc, unii sunt necredincioși, alții nepăsători și reci. Însă tot acolo ne aflăm și noi, amestecați printre ei, iar datoria noastră este să înțelegem, să credem, să explicăm și să vestim aceste adevăruri și celorlalți. De acest sentiment a fost cuprinsă Maria Magdalena în dimineața învierii, când a fugit și a vestit ucenicilor că Isus a înviat; de același sentiment au fost cuprinși apostolii, care, mai târziu, și-au dat viața vestind fără frică tuturor că Isus trăiește și ne-a mântuit; de același sentiment au fost cuprinși toți ucenicii, toți creștinii de mai târziu și până astăzi; de același sentiment trebuie să ne lăsăm și noi cuprinși cu bucurie, în ziua în care celebrăm victoria binelui asupra răului, a vieții asupra morții, a luminii asupra întunericului. Învierea lui Cristos ne asigură și pe noi că vom învia și că vom trăi veșnic după moartea trupească.

Dacă am murit cu Cristos, credem că vom și trăi cu el, deoarece știm că, odată înviat din morți, Cristos nu mai moare, moartea nu mai e stăpână peste el. Este și normal ca, bucurându-ne de același Duh pe care l-a avut Cristos, să așteptăm să avem aceeași soartă, să înviem și noi din morți. „Iar dacă Spiritul aceluia care l-a înviat pe Isus din morți locuiește în voi, acela

care l-a înviat din morți pe Cristos le va da viață și trupurilor voastre muritoare prin Spiritul său care locuiește în voi”, spune sfântul apostol Paul în Scrisoarea către Romani. Frumusețea trupului înviat va depinde de frumusețea sufletului și să nu uităm că misterul învierii luminează viitorul celor care, încă de pe acum, trăiesc cum a trăit Isus Cristos.

Timpurile noastre au nevoie de o mărturie creștină, să fie văzut adevăratul chip a lui Cristos, de aceea trebuie să fim cunoscuți drept oameni de cuvânt, simpli, sinceri, bucuroși, muncitori, optimiști. Trebuie să ne dedicăm îndeplinirii îndatoririlor noastre, să ne purtăm, în orice clipă, ca niște copii ai lui Dumnezeu, nelăsându-ne purtați de orice val.

Timpul Paștelui trebuie să ne dea elanul recunoștinței față de Dumnezeu și al încrederii pline de curaj. Dumnezeu a intervenit în favoarea noastră, Dumnezeu intervine mereu în favoarea noastră, cu condiția ca noi să aderăm mereu la Isus cel înviat, care este speranța noastră, viața și lumina noastră, pacea și bucuria noastră, noutatea întregii noastre ființe.

Doresc tuturor Sărbători binecuvântate, iar Lumina Învierii Mântuitorului să ne fie FAR al vieții și al drumului spre fericire.

CRISTOS A ÎNVIAT! Pr. Cristinel Sociu

3

R ELIGIE . S PIRITUALITATE

Biserica Sfântului Mormânt de la Ierusalim Considerat cândva centrul lumii, etern revendicat de iudei, creștini și musulmani ca oraș sacru al propriei religii, Ierusalimul este loc de pelerinaj la trei dintre cele mai venerate locuri din lume: Zidul Plângerii, Biserica Sfântului Mormânt și Domul Stâncii. Pentru evrei este epicentrul național și spiritual și întrupare a tărâmului făgăduinței, locul unde Avraam a vrut să-l sacrifice pe Isaac, al gloriei lui David și a Templului lui Solomon.

Pentru creștini este orașul lui Isus, al ultimelor lui zile pe pământ, al Cinei de Taină, al crucificării și Învierii. Pentru arabi este al treilea loc sfânt, după Mecca și Medina, unde Mahomed s-a înălțat la cer.

Biserica Sfântului Mormânt e un loc cu o istorie zbuciumată, disputat de-a lungul timpului de păgâni, musulmani și creștini. Între zidurile ei se află locul Răstignirii lui Isus (Golgota), Mormântul unde a fost așezat și Piatra Ungerii, locul unde a fost pregătit trupul lui pentru a fi pus în mormânt.

Sfântul Mormânt este locul săpat în stâncă, oferit de Iosif din Arimateea, unde a fost depus trupul Răstignitului în seara de vineri și care, în dimineața Paștilor, a fost găsit gol de către apostoli.

Tradiția evreiască interzicea îngroparea în interiorul zidurilor orașului, iar Evangheliile specifică faptul că Isus a fost îngropat în afara Ierusalimului,

4

în apropierea locului Răstignirii de pe Golgota („Locul Căpățânii”).

La câțiva ani după ce înmormântarea a avut loc, se amintește că zidurile Ierusalimului au fost extinse, Golgota și Mormântul din apropiere ajungând să se afle în oraș.

Câtă vreme creștinismul nu a fost religie recunoscută legal în Imperiul Roman, pe respectivele locuri ale Patimilor și Învierii nu s-a putut construi vreun edificiu creștin. Au fost însă venerate de către creștinii de atunci, care mergeau în pelerinaj la ele.

Acest lucru l-a iritat pe împăratul roman Hadrian (117-138).

El era un mare admirator al culturii grecești, al Atenei, în special, însă nu îi suporta nici pe evrei, nici pe creștini. De aceea a distrus Ierusalimul, în dorința de a acoperi toate vestigiile cu relevanță pentru aceste două mari religii monoteiste și l-a reconstruit conform planurilor sale. Pe Golgota, locul Răstignirii

Domnului, a hotărât ridicarea unui templu păgân. Împăratul Hadrian nu a construit întâmplător acest capitoliu, el a urmărit profanarea locurilor de închinare ale creștinilor din vremea sa. În anul 395, într-o scrisoare către Paulinus, sfântul Ieronim scria: ,,Din vremea lui Hadrian până la imperiul lui Constantin, vreme de aproape 180 de ani, statuia lui Jupiter a fost cinstită pe locul Învierii, iar pe stânca Crucii păgânii puseseră o statuie de marmură a lui Venus. Ei credeau că ne vor distruge credința în înviere prin profanarea sfintelor locuri cu idoli”. Unor astfel de mărturii istorice li s-au alăturat descoperirile arheologice, care au adeverit că pe locurile sfinte ale creștinilor, pe care existaseră la început lăcașuri de închinare, se ridicaseră temple păgâne.

După Edictul de toleranță religioasă de la Milano, din anul 313, sfânta Elena, mama autorului Edictului, Împăratul Constantin

Mormântul lui Isus

Orizonturi * nr. XLII

R ELIGIE . S PIRITUALITATE

Locul ungerii trupului lui Isus

cel Mare, a mers personal la Ierusalim pentru a vizita și contribui la repunerea în cuvenita cinstire a Locurilor Sfinte ale creștinilor. Așa a început construirea, la porunca și cu sprijinul material al Împăratului Constantin cel Mare, a primei bazilici, care includea între zidurile ei locul Răstignirii precum și Mormântul Domnului. Acea bazilică a fost sfințită în anul 335 de către Patriarhul Ierusalimului, Macarie, și de toți episcopii adunați la Sinodul din Tyr. Atunci a fost numită Biserica Sfântului Mormânt. Începând cu secolul al IV-lea și până în secolul al VII-lea, Sfântul Mormânt a cunoscut vremea sa de glorie. Perioada sa întunecată începe în veacul al VII-lea, fiecare secol fiind după aceea de catastrofe distrugătoare, urmate doar de niște restaurări sumare. În anul 614, perșii, conduși de Chosroe al II-lea (590-628), au invadat Ierusalimul, au incendiat Biserica Sfântului Mormânt și au luat cu ei Sfânta Cruce. În anul 630, împăratul bizantin Heraclie (610-641) a intrat biruitor în Cetatea Ierusalimului și a recâștigat Crucea de la perși, pe care a așezat-o în biserica ce fusese reconstruită în anul 628. ianuarie-aprilie 2017

Cucerirea arabă din 638 a pus capăt prezenței bizantine în această regiune. Califul Omar I a cruțat biserica, garantând libertatea religioasă a creștinilor, însă un cutremur din secolul al IX-lea a afectat-o grav, iar califul ElHakim al Egiptului, supranumit Nebunul, a ordonat distrugerea ei, în anul 1009.

După ce Bizanțul nu a mai putut face prea mult pentru Locurile Sfinte, a fost rândul Romei. Cruciadele din secolele XI-XII au dus și la refacerea Bisericii Sfântului Mormânt, în stil romanic, din perioada bizantină păstrându-se, până astăzi, rotonda Anastasis și alte câteva elemente arhitectonice care nu au putut fi distruse de către arabi. Conducătorul cruciaților, Godfrey de Bouillon, care a devenit primul ,,rege al Ierusalimului”, a hotărât să nu folosească titlul de rege în timpul vieții sale și s-a declarat Advocatus Sancti Sepulchri – apărător al Sfântului Mormânt al Domnului. La sfârșitul secolului al XII-lea, Saladin (1138-1193), sultanul Egiptului și Siriei, îi învinge pe cruciați, cucerește Cetatea Ierusalimului, iar Biserica Sfântului Mormânt este închisă vreme de câteva zile, pentru a i se hotărî soarta.

Saladin urmează exemplul califului Omar I, care în 638 a lăsat biserica în grija creștinilor, și încredințează cheile sfântului lăcaș la două familii musulmane, Nusseibeh și Joudeh, care dețin locul și cheile bisericii până astăzi. În anul 1555, biserica a fost renovată substanțial de către frații franciscani, iar după un incendiu devastator din anul 1808, părțile afectate au fost refăcute.

Noi distrugeri au fost provocate de cutremurul din 1927, după care autoritățile britanice, care ocârmuiau la acea vreme Palestina, au construit un schelet metalic pentru a susține structura. În urmă cu doi ani, Poliția a oprit temporar accesul pelerinilor la Sfântul Mormânt, după ce Autoritatea pentru Antichități din Israel a constatat că se poate prăbuși din cauza erodării infrastructurii. În anul 2016, cele trei confesiuni creștine, care din motive istorice împărtășesc jurisdicția asupra Bisericii Mormântului Sfânt: greco-ortodocșii, romano-catolicii (reprezentați de Ordinul Fraților Minori din Custodia din Țara Sfântă) și armenii, au convenit să demareze lucrările de restaurare, care au fost efectuate de experți ai Universității Tehnice din Atena. În timpul lucrărilor, un grup de arheologi a descoperit lespedea (catafalcul) pe care a fost așezat trupul Mântuitorului după răstignirea sa, conform National Geographic.

Acest catafalc de piatră calcaroasă nu a mai fost văzut din anul 1555, fiind acoperit cu marmură.

Sfântul Mormânt din Ierusalim a fost redeschis credincioșilor la 22 martie 2017.

Robert Lazarovici clasa a XI-a A

5

R ELIGIE . S PIRITUALITATE

Dovada științifică a existenței lui Isus în Euharistie Ni se întâmplă uneori, sau poate chiar deseori, să intrăm în capelă sau în biserică așezându-ne direct în bancă, fără să fim conștienți de prezența lui Isus, fără să îngenunchem și să-i dăm respectul, cinstea și prețuirea cuvenite Celui care ne-a răscumpărat cu Sângele său și care este mereu prezent în Sfânta Euharistie cu trupul, sângele, sufletul și dumnezeirea sa, sub chipul pâinii și al vinului.

Am urmărit la orele de științe un material realizat de Ricardo Castanon, medic specialist în neuro-psiho-fiziologie cognitivă. În octombrie 1999, arhiepiscopul de Buenos Aires, cardinalul Jorge Bergoglio (actualul Papă Francisc), i-a scris o scrisoare medicului Castanon, în care îi cerea să analizeze o ostie care a sângerat în ziua de 15 august 1996, în Buenos Aires. Înainte de a începe investigația, a dorit să afle dacă de-a lungul istoriei Bisericii au mai avut loc fenomene asemănătoare. Primul caz consemnat de istoria Bisericii Catolice a avut loc într-un orășel italian, Lanciano, aflat la 200 km distanță de Roma, în secolul al VIII-lea, unde un preot era chinuit de îndoieli cu privire la prezența reală a lui Isus în Euharistie. Era obsedat de această întrebare: „Cum e posibil ca, la cuvintele pe care le rostesc la consacrare, pâinea să se transforme în Trupul lui Cristos și vinul în Sângele lui?”

Pios fiind, el a continuat să săvârșească zilnic Sfânta Liturghie, rugându-se lui Dumnezeu să-l elibereze de îndoielile care

6

îl sfâșiau. Într-o zi, la Liturghie, la cuvintele consacrării: Acesta este Trupul meu… Acesta este Sângele meu, pâinea s-a transformat în carne și vinul în sânge. În primul moment, preotul a rămas paralizat de ceea ce îi era dat să vadă, dar și-a venit în fire, i-a chemat pe toți cei prezenți în biserică și le-a arătat ce s-a întâmplat. Pâinea transformată în carne și vinul transformat în sânge au fost puse într-un vas de fildeș, iar în 1713, într-un relicvariu, în care se păstrează și astăzi la biserica Sfântului Francisc din Lanciano.

Conferința Episcopală Italiană a cerut omului de știință, profesorul Odoardo Linoli, să studieze acest caz, iar el a consemnat, în urma analizelor, că era sânge omenesc din grupa AB. Acest lucru este interesant pentru că este aceeași grupă cu a sângelui prezent pe Giulgiul din Torino.

Ceea ce era carne, el a catalogat-o drept mușchi de miocard din ventriculul stâng, adică mușchi al inimii. Acesta este primul caz recunoscut de Biserică drept minune euharistică, dar doctorul Castanon a enumerat și alte cazuri de ostii care sângerează.

Revenind la cazul despre care se vorbește în material, el relatează că, în ziua de 15 august 1996, o persoană s-a apropiat de altar pentru a se împărtăși.

Primind ostia în mână, aceasta i-a căzut. Nu a vrut să o ridice și a plecat. O altă persoană a ridicat ostia și a pus-o pe altar. Terminându-se Sfânta Liturghie, pr. Alejandro a luat ostia și a

pus-o într-un vas cu apă (era o normă a Bisericii ca în astfel de situații să se pună ostia în apă, pentru că, atunci când se dizolva, nu mai era prezent Cristos în ea, iar apa se vărsa la o plantă). După 11 zile, pe 26 august, pr. Alejandro a deschis tabernacolul pentru a vedea dacă s-a dizolvat și a găsit o substanță roșiatică în ostie, care s-a împânzit în toată apa. Surprins, a vorbit cu cei cinci preoți din parohie și a mers la arhiepiscop pentru a face cunoscut acest lucru miraculos.

Arhiepiscopul le-a spus că el este pe cale să se pensioneze și le-a propus să mai aștepte pentru a face investigația următorul arhiepiscop. Au trecut trei ani și cardinalul Jorge Bergoglio, care a urmat arhiepiscopului, i-a scris doctorului Castanon să înceapă cercetările.

Pe 6 octombrie 1999, Castanon a prevalat probele, pe care le-a dus apoi la un laborator din San Francisco, de unde a aflat că „Este sânge omenesc, conține ADN și piele (epidermă) omenească”. Ca să se lămurească cu privire la acel țesut, Castanon a mers în Italia, în anul 2001, la profesorul Odoardo Linoli, cel care a studiat ostia de la Lanciano.

Acesta i-a spus că ceea ce se credea că este piele, este probabil țesut al inimii. În anul 2002, profesorul John Walker, de la Universitatea din Australia, Sydney, a studiat mostra și a spus că nu este epidermă, întrucât conține celule musculare, adică este carne, este

Orizonturi * nr. XLII

R ELIGIE . S PIRITUALITATE mușchi, însă nu poate spune de unde provine. Acesta a făcut o descoperire fundamentală. În urma analizei s-au observat globulele albe intacte. Analiza s-a făcut în 2002, după șase ani, și se știe că globulele albe, în afara organismului nostru, în 15-60 minute sunt dezintegrate.

Pentru că în știință rezultatul trebuie să fie unul exact, l-a căutat pe profesorul Frederick Zugibe din New York, expert în medicina legală a inimii. Acestuia îi plăcea să spună: „Heart is my business!” (Inima este treaba mea!).

Profesorul Frederick nu știa că materialul care urma să fie analizat provenea de la o ostie. Pe data de 20 aprilie 2004, a prezentat rezultatele: „Eu sunt expert în inimă și ceea ce mi-ați adus este mușchi al inimii, este ventriculul stâng; pacientul dumneavoastră a suferit mult, pentru că are niște leziuni, așa numite trombusuri și a avut momente în care nu a putut să respire, nu primea oxigen. Așadar, se chinuia și a suferit mult, pentru că fiecare respirație era dureroasă, iar asta s-a întâmplat pentru o bună perioadă de timp. Probabil a primit o lovitură în zona pieptului; este vorba de carne și sânge, mușchi de miocard, ventriculul stâng; inima a suferit traumatisme; era vie în momentul în care s-a luat mostra, pentru că s-au găsit globule albe intacte, iar globulele albe sunt transportate doar de către sânge, deci inima bătea”.

Investigația s-a terminat pe 7 martie 2006, iar cardinalul Bergoglio a primit raportul de la dr. Castanon. Cardinalul i-a cerut doctorului să vorbească despre aceste lucruri, deoarece există ianuarie-aprilie 2017

Relicva miracolului euharistic de la Lanciano

multe abuzuri față de Euharistie, iar lumea să redea acestui sacrament splendoarea pe care o merită.

Un teolog a dat acestor rezultate și o interpretare simbolică: miocardul este mușchiul care face ca inima să bată și dă viață întregului nostru organism.

Cristos și-a arătat miocardul pentru că El este inima Bisericii, El dă viață Bisericii, iar ventriculul stâng este locul unde ajunge sângele purificat (oxigenat), pentru că Isus este cel care curăță păcatele, cel care purifică Biserica sa.

Cu toții acceptăm prin credință că Isus este prezent în Euharistie cu trup, sânge, suflet, divinitate.

Preotul, prin puterea cu care a fost investit, face prezent acest trup, acest sânge, acest suflet, acest Dumnezeu la celebrarea Sfintei Liturghii. Să spunem mereu, împreună cu Toma de Aquino: Simțurile mele nu te pot afla/ Numai prin credință văd prezența ta/ Cred tot ce ai spus Tu, Fiule-ntrupat/ Nu-i cuvânt pe lume mai adevărat.

Vasile Susan clasa a XII-a

7

R ELIGIE . S PIRITUALITATE

Marșul pentru viață M-am gândit mult cum să încep acest articol, cum să explic cât de valoroasă este viața umană și cum să exprim bucuria imensă ce m-a cuprins la 25 martie 2017, în sărbătoarea Bunei Vestiri, atunci când, împreună cu alți colegi și profesori din cadrul liceului nostru, am participat la Marșul pentru viață, organizat anul acesta și în orașul nostru, Roman. Da, pentru o zi, pentru câteva ore, am fost și eu misionară a apărării vieții. Ființei umane trebuie să i se recunoască, în primul moment al existenței sale, drepturile persoanei, iar cel dintâi drept este dreptul inviolabil la viață al oricărei ființe nevinovate.

Viața, miracolul existenței, suflare din suflarea divină, darul cel mai de preț al lui Dumnezeu, este un cuvânt sfânt. Viața este un dar, oferit în mod liber de Dumnezeul iubirii. De aceea, trebuie întâmpinată cu bucurie și mulțumire, trebuie prețuită, conservată și protejată ca expresia cea mai sublimă a activității creatoare a lui Dumnezeu. Numai El, Dumnezeu, e stăpânul vieții.

Noi nu avem dreptul să ne atingem de viață în niciun fel. Sufletul copilului este creat și dat de Dumnezeu în momentul concepției. Părinții sunt doar colaboratori ai lui Dumnezeu în transmiterea vieții, nu sunt stăpâni ai vieții. Dumnezeu spune clar într-una din cele zece porunci: SĂ NU UCIZI!

8

Încă din secolul I, Biserica a declarat că avortul provocat este crimă. Această învățătură nu s-a schimbat și nici nu se va schimba niciodată. Consider că acest păcat este printre cele mai mari și mai grave păcate posibile. Când, într-un stat care se pretinde de drept, deținătorii puterii politice legiferează crima în loc să o pedepsească, acel stat nu este un stat de drept. „De ce – ar spune un copil nenăscut – eu nu am dreptul la viață? De ce voi, mamă și tată, ați avut acest drept, iar eu nu îl pot avea?” Țările care au legiferat avortul, chiar dacă se consideră civilizate, dau dovadă de o rușinoasă și atroce barbarie. Se spune că omul este liber. Da, în numele așa zisei libertăți a omului, i se ia copilului nevinovat dreptul la viață. Până unde merge această libertate? Avem libertatea de a ucide? Nu, desigur, pentru că, dacă ucidem, suntem pedepsiți de legea civilă, dar suntem pedepsiți doar dacă ucidem o persoană umană care a avut dreptul la viață, care este născută. Dacă ucidem un prunc încă nenăscut, nu suntem pedepsiți. Ce paradox!

Nu este permis să se recurgă la avort nici dacă s-ar prevedea nașterea unui copil cu handicap (fizic sau psihic), boli incurabile sau malformații, pentru că, în

acest caz, ar însemna să fim de acord și cu uciderea copiilor deja născuți, care au handicap, boli incurabile sau malformații sau cu uciderea adulților cu aceste deficiențe, și atunci ar fi ca în Germania lui Hitler, unde cei cu handicap sau cu boli incurabile erau exterminați. Orice viață, chiar și cea cu deficiențe, este sacră și inviolabilă.

Papa Francisc, la o întâlnire cu membrii asociației „Mișcarea pentru viață” a spus: „Toate legislațiile civile se sprijină pe recunoașterea primului și fundamentalului drept la viață, care nu este subordonat nici unei condiții calitative, economice și cu atât mai puțin ideologice”.

Avortul a devenit un obicei, iar acum statisticile însumează cifre îngrozitoare. România ocupă locul a doilea în lume în statistica numărului total de avorturi raportat la populația actuală: 22.832.650 de avorturi legale, chirurgicale, doar în spitalele de stat, în perioada 1958 – iunie 2016, față de o populație de 19.760.000 de persoane la 1 ianuarie 2016. „Salvați omul care încă nu s-a născut, amenințat de omul care s-a născut!” (Papa Ioan Paul al II-lea).

Roxana Ana-Maria Bulai clasa a X-a B

Orizonturi * nr. XLII

D IALOG

ÎNTRE GENERAȚII

Amintiri despre dileme. Cum putem ști care este „alegerea corectă”?

Nu sunt un bun editorialist, dar am acceptat și am așteptat cu mare drag să îmi apară semnătura în revista în care, atunci când eram seminarist, nu am avut curajul să îmi aștern gândurile. Știind cât de greu este pentru unii dintre voi să luați o decizie la terminarea liceului, m-am hotărât să vă povestesc despre experiența mea în cadrul Liceului Teologic Romano-Catolic „Sfântul Francisc de Assisi”, pe care l-am absolvit în urmă cu nouă ani, plin de mândrie și recunoștință pentru aleasa educație pe care am primit-o.

Adresându-mă în special vouă, elevi ai Seminarului Teologic Franciscan din Roman, vă pot destăinui că alegerea de a părăsi dorința mea de a deveni preot franciscan după terminarea liceului, de a mă detașa de prietenii și planurile pe care mi-i și mi le făcusem, a fost poate cea mai grea decizie pe care am luat-o vreodată. O decizie care a venit când aproape nimeni din jurul meu la acel moment nu se aștepta. Gândindu-mă mai în amănunt acum, a venit pe neașteptate și pentru mine.

Raționamentul pe care l-am avut în acel moment, când ardeam de curiozitate să știu „cum este dincolo”, a fost acela că, dacă nu mă voi acomoda plecat fiind din acest mediu, mă voi întoarce.

Recunosc, acum, că nu a fost o ianuarie-aprilie 2017

gândire foarte matură, însă întâmplările ce aveau să vină mi-au confirmat că, până la urmă, a fost alegerea corectă.

Trebuia să mă înscriu la o facultate, gândurile mele zburau permanent spre jurnalism, în special spre cel sportiv, însă sfaturile celor din jur mă făceau să cred că sunt singurul individ de pe Pământ care habar nu are ce se petrece cu viața lui. Mă simțeam ca la 15-16 ani, când părinții, prietenii și profesorii mă trimiteau să învăț în Pașcani sau Iași, dar eu am scris pe fișa cu liceele unde aș vrea să învăț doar Seminarul Franciscan.

Aceeași încredere în mine am avut-o și patru ani mai târziu când, ajuns în Iași, am depus dosarul doar la Facultatea de Litere, departamentul Jurnalism, gândindu-mă că doar asta vreau să fac. Eu cred cu tărie că a fost alegerea corectă.

După patru ani petrecuți în regim de cămin, cu vestiarele, dormitoarele, cantina și sălile de curs la distanță de un etaj, m-am trezit într-un oraș de trei ori mai mare decât Romanul, colegi necunoscuți și fără programul care, până nu demult, îmi spunea ce trebuie să fac.

Dormitorul cu cei 10-12 colegi s-a transformat într-un apartament pentru care trebuia să plătesc chirie, drumul până la „școală” îl măsuram acum în

sute de etaje, orarul nu mai era unul regulat și exemplele pot continua. Dar mi-am zis că nu sunt nici primul și nici ultimul care experimentează așa ceva, motiv pentru care am început să mă acomodez. Am devenit membru al unei asociații destinată studenților jurnaliști și am realizat numeroase proiecte în acest sector de activitate, am început să fac practică pentru agenția de știri a universității chiar pe departamentul „Sport” și, ceea ce a fost cel mai important, mi-am făcut noi prieteni care m-au ajutat să mă integrez.

La finalul celor trei ani de licență, m-am putut gândi la un singur lucru, că am făcut alegerea corectă.

Dar voiam mai mult. Făcusem un stagiu de practică, în ultimul an, la Televiziunea Română, iar noul plan era să urmez cursurile de masterat la București și, în

9

D IALOG paralel, să îmi caut de muncă.

Totuși, în mine încă mai exista o voce care nu mă lăsa să părăsesc viața frumoasă pe care mio construisem în Iași. Atunci, mi-am impus o condiție, că mă voi muta la București doar dacă voi fi admis pe locurile bugetate, motiv pentru care am depus dosarul și la un master din Iași, unde am fost admis la buget. Întâmplarea a făcut ca la examenul de admitere, în septembrie, să rămân profund dezamăgit de abordarea comisiei în ceea ce privește interviul și, dorința mea de a pleca din Iași s-a estompat considerabil. Îmi amintesc și acum ziua afișării rezultatelor de la București, când mă bucuram ca un copil care primește acadele că fac parte dintre studenții care vor plăti taxa de școlarizare. Așa am rămas în Iași unde, începutul primului an de master, mai precis data de 15 noiembrie a anului 2011, avea să coincidă însă cu o nouă etapă din viața mea, adică angajarea în domeniul pentru care mă pregătisem trei ani.

Atunci am constatat, din nou, că am făcut alegerea corectă.

Experiența de jurnalist la Ziarul de Iași nu a început tocmai ușor, fusesem angajat ca reporter pe domeniul juridic, unul în care nu aveam noțiuni teoretice aprofundate. Totuși, mutările care aveau loc în redacție în acele momente au făcut să trec repede în departamentul economic, unde am rămas, cu o pauză de șapte luni, până la începutul acestui an. Cele șapte luni lipsă din ecuație reprezintă o perioadă

10

ÎNTRE GENERAȚII

foarte interesantă în care m-am ocupat de domeniul administrație publică și politic. Deși aproape uram tot ceea ce venea dinspre aceste sectoare de activitate, participarea la conferințe și documentarea unor subiecte din această zonă de interes au făcut ca și după ce am revenit în departamentul Economic să rămân conectat cu mediul politic. În ultimul dintre cei cinci ani în care am lucrat ca ziarist, am început să am diferite colaborări cu publicații centrale (Hotnews sau Adevărul) și cu o organizație non-guvernamentală care, beneficiind de fonduri externe, a dezvoltat un site unde publicam texte despre ilegalități în achizițiile publice sau accesarea de fonduri europene și despre alte cazuri de corupție. Ultima colaborare am început-o în luna noiembrie, cu publicația Adevărul, astfel că în spre sfârșitul anului trecut aveam trei job-uri.

Chiar mă gândeam cum, pas cu pas, am reușit să urc pe o scară valorică și trăiam un sentiment de mulțumire că nu am muncit în van. Puteam considera din nou, după mult timp, că am făcut alegerea corectă.

După o perioadă agitată, dar foarte prolifică din punct de vedere profesional, mi-am luat o bine meritată vacanță de Crăciun. Deși în concediu, tot mă gândeam la posibile subiecte pe care le-aș putea aborda sau la materiale mai vechi pe care intenționam la un moment dat să le scriu, dar le-am abandonat. Însă am primit un telefon. Iulian Bulai, fost coleg de seminar și acum parlamentar în Camera

Deputaților, m-a întrebat dacă vreau să îl ajut în noul drum din postura de șef al cabinetului său parlamentar din județ. Propunerea sa a picat ca un trăsnet pentru că, deși mă gândisem în trecut că un loc de muncă în acest domeniu mi-ar plăcea, nu mai luasem niciodată în calcul mutarea din Iași de la momentul ideii de a pleca în capitală. Au urmat zile întregi în care permanent adăugam în balanță argumente și contraargumente în privința acestei oferte. Trebuia să renunț la trei locuri de muncă deodată, la a fi aproape de prietena mea care studiază în Iași, la partidele săptămânale de fotbal cu prietenii și exemplele pot continua. De partea cealaltă, urma să mă înrolez într-un proiect la un alt nivel, ba unii chiar îmi spuneau că „aș trece în partea cealaltă”, luând în calcul faptul că jurnaliștii pot fi de multe ori dușmanii politicienilor.

Analizând toate aceste lucruri, am considerat în final că Iulian este un parlamentar atipic și că vreau să lucrez cu el. Acesta este și motivul pentru care, din luna februarie, m-am reîntors în Roman, orașul în care m-am format, cum frumos spuneam în liceu, spiritual, uman și intelectual.

Promit că, dacă voi mai avea ocazia să scriu pentru voi, vă spun dacă și de această dată am făcut alegerea corectă.

Paul Bălhuc fost elev al liceului, Promoția 2004-2008

Orizonturi * nr. XLII

D IALOG

ÎNTRE GENERAȚII

Interviu cu profesorul Ioan Dămoc • Domnule profesor, ați predat în școala noastră timp de mai mulți ani. Multora dintre elevii liceului le-ați fost profesor la clasă, însă noi, cei de acum, nu vă cunoaștem decât din imaginile și fotografiile rămase amintire pe holurile școlii. Ne puteți spune câte ceva despre originile dumneavoastră? Cine este profesorul Ioan Dămoc?

M-am născut în urmă cu aproape șaptezeci de ani în satul Săbăoani, din actualul județ Neamț, într-o familie numeroasă (așa cum erau majoritatea familiilor la vremea aceea). Părinții mei au fost printre primii din sat care au crezut că realizarea copiilor lor este posibilă doar prin învățătură și ne-au ajutat, cu mari sacrificii, să reușim.

Respectul pentru școală venea și de la modelul oferit de doi dintre frații mai mici ai tatălui meu, Mihai și Anton, ajunși preoți franciscani.

• Ce a stat la baza alegerii carierei și de ce ați ales tocmai limba română? De mic ați iubit româna sau pasiunea pentru aceasta a venit pe parcurs?

La Facultatea de Litere din Iași, am ajuns după unul dintre puținele eșecuri importante din viața mea. Terminasem liceul la secția reală și, în anii aceea, când industria țării se afla într-o etapă de avânt, la modă era să fii inginer. Am făcut o alegere greșită și m-am dus la o facultate de top ianuarie-aprilie 2017

de la Politehnică, întrecându-mă cu candidați mult mai buni ca mine. Am picat cu o medie bunicică. M-am întors acasă răvășit și rușinat. În anul următor, am dat concurs la Litere (secția română-franceză), de data aceasta reușind aproape firesc, deși eram opt candidați pe un loc. Cu toate că eram din categoria premianților, adică bun la toate obiectele, pentru limba română am avut o înclinație specială; aici eram chiar bun (în clasa a zecea am participat la etapa națională a Olimpiadei, făcând parte din echipa regiunii Bacău). Am citit foarte mult de când eram mic.

Citeam cu temeinicie (ca un matematician), treceam totul prin filtrul reflexivității, apelam la imaginație, vizualizând cele citite, și îmi plăcea să le vorbesc altora despre cărți (aveam prieteni în gimnaziu și în liceu care mă ascultau și cu care schimbam opinii folositoare).

• În ce an și prin ce conjunctură ați ajuns profesor în seminarul nostru?

La terminarea facultății, în 1972, am fost repartizat ca profesor titular la Școala Generală Nr. 15 Roman, o școală situată, de fapt, în satul Cotu-Vameș, sat care era considerat, până în 1989, o suburbie a municipiului Roman.

După 1991, când foarte mulți profesori s-au mutat la școli din oraș, eu am hotărât să rămân la Cotu-Vameș, luând însă și ore

la Liceul Nr.4, unde lucra și soția mea. Între timp, se înființase Seminarul Franciscan. Abia în 1996, la sugestia unor mai vechi colegi, care lucrau deja aici (profesorii Ovidiu Trifan și Petru Flenchea), m-am adresat părintelui director de atunci, Eugen Blăjuț Jr., care m-a primit, dar neexistând ore libere de română, m-a angajat ca profesor de literatură universală. În acești ani de început, am predat și limba franceză. A fost foarte greu pentru că predam trei obiecte și la nivele foarte diferite; de la clasa a treia până la clasa a douăsprezecea. Abia în anul 2000, prin ieșirea la pensie a doamnei Liliana Leonte, am putut să ocup prin concurs catedra de limba și literatura română, devenind profesor titular al Seminarului.

• Privind retrospectiv, ce a însemnat pentru dumneavoastră să fiți profesor de română la Liceul Teologic Romano-Catolic „Sfântul Francisc de Assisi”?

Limba și literatura română, la orice nivel al școlarității, este obiectul cu cel mai important impact formativ. Am considerat

11

D IALOG profesoratul meu la Seminar o șansă, atât datorită elevilor, care m-au acceptat și s-au lăsat influențați de tot ceea ce le-am oferit bun, cât și datorită atmosferei stimulative de la nivelul echipei de profesori și de preoți-formatori. În Seminar, mam simțit liber, util și respectat.

• Știm că ați înființat și ați condus mulți ani revista Orizonturi. Acum a venit rândul nostru să continuăm eforturile dumneavoastră. Credeți că revistele tipărite mai au viitor în epoca online-ului?

Revista liceului se înscrie într-o tradiție specifică mediului spiritual franciscan. La venirea mea în liceu, exista o publicație, cu circuit intern, care avea ca obiectiv, chiar prin denumire („Noi între noi”), cultivarea sentimentului de apartenență la un grup închis.

Meritul meu și al celor cu care am colaborat a fost de a deschide orizonturi spre o lume mai vie, diversă, modernă. Colaboratorilor revistei li s-a cerut să fie sinceri și să scrie ce simțeau și cum simțeau, pentru a da impresia de originalitate. Exprimarea în format on-line nu ar trebui să reprezinte un motiv de panică.

S-a schimbat doar suportul, nu și conținutul, nu și mesajul. E o cale minunată de a avea acces, de cele mai multe ori foarte ieftin, la publicații dintre cele mai diverse. Internetul oferă cultură de cea mai bună calitate. Trebuie să învățăm doar să ne ferim de lucrurile minore, din care nu ne alegem cu nimic.

• Dacă ați scrie o istorie a vieții de profesor în liceul nostru, ce aspecte ar avea relevanță?

12

ÎNTRE GENERAȚII

Primul aspect relevant ar putea fi încrederea conducerii în bunele mele intenții și apoi libertatea oferită de a-mi face meseria după cum îmi dicta conștiința. În toți anii cât am fost profesor aici, mi-a fost stimulată creativitatea, fiind lăsat să am inițiative dintre cele mai diverse: am organizat numeroase spectacole, am intermediat aducerea în școală a unor formații profesioniste de teatru și de muzică clasică, am invitat artiști plastici care și-au deschis expoziții personale, am organizat lansări de carte, am pregătit documentarea pentru excursiile școlare, și multe altele. Viața mea a fost foarte plină la Seminar.

• De-a lungul anilor v-au trecut prin mână numeroase generații de elevi. Puteți să ne dați câteva nume de discipoli cu care vă mândriți că le-ați fost profesor?

Mă mândresc cu toți elevii care au înțeles că în această școală trebuie să aibă prioritate două activități esențiale: învățătura și rugăciunea. Cu siguranță, am avut în fiecare generație câțiva elevi care mi-au fost mai apropiați și care, ajutându-mă să-mi pun în aplicare gândurile, au beneficiat de influențe mai consistente din partea mea. Cu aceștia, dar și cu alții, mai păstrez și acum legătura.

• Profesorii pensionari se despart cu greu de școală. Pentru dumneavoastră cum a fost?

Nu m-am despărțit cu greu pentru că știam că va veni și momentul acesta. Fiecare vârstă are frumusețea și rostul ei. Am

foarte multe motive să fiu mulțumit de ceea ce mi se întâmplă.

Sunt un om activ pentru că zilnic îmi propun să fac ceva; pentru mine sau pentru alții. Lupt să-mi păstrez curiozitatea intelectuală, fac anual câte o călătorie în străinătate, frecventez niște centre de sănătate unde cunosc oameni noi și învăț să-mi adaptez stilul de viață la nevoile vârstei, întrețin relații foarte bune cu membrii familiei mele, fac cu mare bucurie grădinărit și mă străduiesc să nu mă las atras în zone ale vieții pentru care nu am aptitudini și pe care nu le înțeleg sau pe care, cu felul meu de a fi, nu le pot influența în bine, cum ar fi, de pildă, politica.

• În încheiere, vă rugăm să transmiteți un gând pentru elevii noștri, atât pentru cei de la profilul teologic, cât și pentru cei de la profilul pedagogic.

Cred că vreți să fiți elevi ai unei școli bune, care să vă influențeze pozitiv viitorul. O astfel de școală este aceea în care profesorii dăruiesc cu generozitate din cunoștințele și din experiența lor, iar elevii se implică în actul de învățare cu responsabilitate. Calitatea unei școli este determinată în proporție de 51% de calitatea elevilor. Faceți tot ce puteți ca să vă ajutați profesorii să vorbească de voi cu respect.

• Vă mulțumim pentru interviul acordat și vă dorim să trăiți în continuare o viață în Domnul.

Narcis Miclăuș clasa a XI-a A

Orizonturi * nr. XLII

Ș TIINȚĂ . A RTĂ . E DUCAȚIE

E ziua ta, o, mama mea!

Ziua de 8 Martie este cunoscută în întreaga lume ca sărbătoarea internațională a femeii. Luna martie este prima lună de primăvară, lună în care natura renaște și razele soarelui încep să ne încălzească sufletele. Este începutul gingășiei primăverii, este luna în care ne gândim la bobocii care se pregătesc să înflorească, la ghioceii care scot capul de sub albul pur al zăpezii. În inimile noastre, în ton cu vremea de afară, se nasc noi sentimente, mai ales când ne gândim la cele mai frumoase flori ale primăverii, ale întregului an și ale vieții, pe care le sărbătorim în luna mărțișorului, la cele de lângă noi, la cele pe care le numim MAME. Gingășia cuvintelor nu poate exprima nici pe departe gingășia gândurilor, sentimentele adevărate nu-și pot găsi niciodată împlinirea în cuvinte. Numeroși poeți și muzicieni i-au închinat emoționante creații mamei, iar amintirile

ianuarie-aprilie 2017

legate de ea sunt întotdeauna duioase. O vedem ca pe un „chip de sfântă-ntr-un pervaz”, câteodată fiind „și cu lacrimi pe obraz” de dorul copilului căruia îi poartă de grijă în sufletul ei, atunci când el este plecat.

Această sărbătoare nu a putut fi trecută cu vederea de elevii liceului nostru, care au prezentat un spectacol omagial dedicat mamelor, dar și doamnelor profesoare.

Startul serbării a fost dat de intrarea în scenă a elevelor Claudia Iștoc și Loredana Gabriela Nastasă, din clasa a X-a B, care ne-au încântat auzul cu piesa Mirabelei Dauer, „Mulțumesc, iubită mamă”. A urmat un moment de maximă sensibilitate, compasiune și nostalgie, prin recitarea poeziei „Tare necăjită ai fost, mamă”, a poetului Virgil Carianopol, de către elevul Mircea Dănuț, din clasa a X-a A. „Tare necăjită ai fost mamă,/ Iarna, vara, orice timp trecând,/ Cât era de frig sau de căldură/ Tot desculță te-am văzut umblând./ N-ai purtat o haină mai ca lumea,/ O scurteică veche doar aveai,/ Dar și pe aceea totdeauna,/ Doar la sărbători o îmbrăcai”.

Marile sacrificii și griji ale părinților pentru reușita copiilor lor rămân mereu neștiute. O capodoperă a geniului românesc cum este „Amintiri din copilărie” își configurează fabulația în special prin cele două personaje, copil-mamă, iar întregul clocot de înțelepciune milenară este împărtășit de mama humuleșteanului Ion Creangă.

Smaranda, fire harnică, iute și hotărâtă, deși șubredă de sănătate, va lupta de la început cu acul, cu furca de tors și cu războiul de țesut, gândindu-se totodată la alte căi de viață pentru băiatul mai mare. Găsește timp și să-și aplece fiul pe un ceaslov, să „slovenească” alături de el, să-l pună pe alt drum decât al tatălui analfabet. Acest lucru a fost evidențiat de elevii: Maria Antoaneta Radu (clasa a IX-a B), David Marius Balan (clasa a IX-a A), Gabriel Jicmon și Alexandru Gabriel Verde (clasa a X-a A), prin punerea în scenă a unui fragment din amintita operă.

Un moment cu totul deosebit a fost intrarea pe scenă a colegei noastre, Lorena Nicoleta Frențoaia,

13

Ș TIINȚĂ . A RTĂ . E DUCAȚIE

din clasa IX-a B, un nume care deja prinde contur pe scena cântecului popular. Aceasta a interpretat melodia „Drag mi-i chipul mamei mele”, din repertoriul Mariei Șalaru.

Un alt moment remarcabil și apreciat de către spectatori a fost recitarea unor texte dedicate mamelor, puse în valoare de către colegii și colegele noastre: Mihaela Netedu, Claudia Iștoc (clasa a X-a B), Teodor

Cîrjă, Sergiu Blaj (clasa a X-a A), Mihaela Ghercă (clasa a IX-a B) și Iulian Sărățanu (clasa a IX-a A).

Spectacolul a continuat apoi cu o pantomimă realizată de elevii claselor a X-a A și B: Daniel Mîrț, Cornel Iștoc, Gabriel Jicmon, Alexandra Arteni, Petronela Păduraru, Iulia Teodora Albert și Ioana Alexandra Neculai. Această reprezentare scenică a evidențiat realitatea timpului în care

14

trăim. Ispitele ne pândesc la tot pasul și, de cele mai multe ori, cădem în ele, cufundându-ne

tot mai mult în păcate și vicii, care nu fac altceva decât să ne îndepărteze de Dumnezeu. Tot ceea ce trebuie să facem este să-l chemăm în ajutor pe Dumnezeu, să alergăm la El și să-l lăsăm să ne călăuzească viața pe calea cea dreaptă, fiind convinși că El știe ce este bine pentru noi.

Ultimul moment artistic a aparținut formației liceului nostru, de acum binecunoscută și așteptată, „Never alone”, formată din: Corneliu Mihoc (la chitară solo), Sergiu Cimpoeșu (la chitară bass), Ionuț Ciceu (la pian), Alexandru Verde (la baterii) și Daniel Balint

(solist), care ne-au încântat cu melodia „Mama”, a formației Cargo. În încheierea manifestațiilor artistice, părintele director, Cristinel Sociu, a adresat un cuvânt de mulțumire și de prețuire doamnelor și domnișoarelor prezente în sală și mamelor elevilor.

Un rol important în organizarea și desfășurarea acestui eveniment l-au avut profesorii diriginți: Angela Dămoc, de la clasa a IX-a A, Maria Cîrjan, de la clasa IX-a B și Mariana Sofronie, de la clasa a X-a B, care, prin implicarea, devotamentul, munca depusă și timpul acordat acestui eveniment, au făcut ca sărbătoarea să fie cât mai frumoasă.

Nu există prilej mai minunat de dăruire, decât să poți da zi de zi ce ai mai bun din tine, să poți să înveți cu înțelepciune și răbdare pe cel sau pe cei pe care Domnul ți i-a încredințat. Pentru călăuzirea pașilor pe drumul vieții, a științei, pentru învățarea și cunoștințele dăruite, aducem mulțumiri pline de respect, iubire și recunoștință, mamelor noastre și doamnelor și domnișoarelor profesoare din școala noastră! Așa cum spune sfântul Ioan Gură de Aur, „Adevărata mamă nu este cea care-i dă viață copilului, ci buna creștere”.

Daniel Mîrț clasa a X-a A

Orizonturi * nr. XLII

Ș TIINȚĂ . A RTĂ . E DUCAȚIE

Ziua Internațională a Poeziei Termenul „poezie” derivă din latinescul poesis și are sensul de creație. Poezia înseamnă o stare de spirit, o trăire adâncă, un conținut afectiv sau reflexiv, transfigurat și stilizat într-o viziune poetică originală, printrun limbaj artistic inedit, care ignoră, de cele mai multe ori, regulile prozodice. În „Epigonii”, Mihai Eminescu o definea poetic „voluptuos joc cu icoane”, „strai de purpură și aur”, sugerând o percepere a realității sub alte raporturi, alunecate spre neobișnuit și inefabil, tensiune lăuntrică a ființei. Primele forme ale lirismului au fost vechi poezii egiptene cu caracter funerar, elegiac, poemele ebraice de iubire din Cartea „Cântarea cântărilor” și cele religioase din „Psalmi”.

Abia în secolul al XVI-lea se poate vorbi de o structurare a genului liric în speciile cunoscute. Modernizarea discursului poetic, bogăția tematică, neliniștea ființei, căutarea sensurilor existențiale

ianuarie-aprilie 2017

se deschid odată cu romanticii secolului al XIX-lea: Victor Hugo, Lamartine, Pușkin, Byron, Goethe, Schiller, Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu.

Simboliștii exploatează alte valențe ale discursului liric, interiorizează lirismul, ambiguizează sensurile poetice, cultivă stările vagi, nedefinite, sugerate prin simboluri și corespondențe.

Lirica modernă se distinge prin recrearea limbajului poetic și a tehnicii metaforice, încifrarea și ermetizarea poeziei, spargerea tiparului limbii. Modernismul cultivă o poezie intelectualizată, filosofică, cu funcție de cunoaștere, cu numeroase referințe din sfera culturii. Există o logică a poeziei în care își pot face loc și absurdul, ilogicul sau insolitul, care determină o altă ordine a realului în situația libertății și a autonomiei esteticului.

Poezia aparține genului liric, iar esența liricului este starea sufletească, sentimentul. O societate

cu adevărat superioară scoate la lumină din sufletul său poeți dintre cei mai buni, care ajung apoi să cucerească o lume întreagă prin cuvânt.

Poezia a fost mereu un mijloc de delectare spirituală și intelectuală, fapt pentru care este considerată, încă din antichitate, superioară celorlalte genuri literare. În noiembrie 1999, UNESCO a hotărât ca Ziua Internațională a Poeziei să fie sărbătorită pe 21 martie, în fiecare an, drept recunoaștere a faptului că oamenii de litere și de cultură, poeții și scriitorii din întreaga lume și-au adus o contribuție remarcabilă la îmbogățirea culturii și spiritualității universale.

Conform Wikipedia, primele manifestări dedicate Zilei Internaționale a Poeziei în România sunt legate de Fundația Culturală „Orient Latin” și de Asociația Culturală ADSUM, care organizează, separat, din anul 2005 respectiv 2008, spectacole în scopul marcării acestei zile. Ziua Mondială a Poeziei are rolul de a încuraja o revenire la tradiția orală, la susținerea recitalurilor de poezie, pentru a restabili un dialog între poezie și celelalte arte, evidențiind astfel dictonul lui Eugène Delacroix, important pictor francez din perioada romantismului: „Nu există nicio altă artă fără poezie”. Totodată, această zi este un prilej pentru a ne înclina în fața celor care, prin cuvinte meșteșugite în versuri, au adus o contribuție remarcabilă la îmbogățirea culturii și spiritualității universale.

Mircea Alexandru Dănuț clasa a X-a A

15

Ș TIINȚĂ . A RTĂ . E DUCAȚIE

Internetul dăunează grav sănătății și vieții A devenit un fapt concret că noi, adolescenții și tinerii de astăzi, trăim în era tehnologiei.

Preferăm să ne petrecem mai mult timp pe internet decât cu cei apropiați. Încercăm să ne creăm o lume virtuală cât mai frumoasă, dar care nu ne reprezintă viața reală. Pe internet facem lucruri pe care, de fapt, nu le-am face în realitate, dar ne credem

făcut asupra persoanele dependente de internet a demonstrat că acestea sunt mai predispuse la stări depresive. Starea mentală le este afectată de faptul că rup legătura cu lumea reală și se refugiază în rețelele sociale.

Cu cât un om își petrece mai mult timp pe o asemenea rețea, cu atât este mai suspectabil de deficiențe ale echilibrului psihic.

protejați de anonimat, deși acest lucru nu este adevărat. În plus, internetul provoacă o dependență de care va fi greu să scăpăm.

Fără îndoială că internetul are și beneficiile lui, dacă este folosit corespunzător. El ne oferă informații din toate domeniile, acces la cursuri online și la documente utile în pregătirea profesională, posibilitatea de a învăța limbi străine gratuit, posibilitatea de a comunica mai rapid etc.

Dar nu toate persoanele folosesc internetul cu scopuri bune.

Un studiu al Universității Leeds

Site-urile pe care acești dependenți le accesează cel mai des sunt rețelele de socializare, jocurile online și cele cu tentă sexuală, pornografică.

Persoanele care accesează des rețelele de socializare, precum Facebook, Instagram, Twitter sau YouTube pot deveni invidioase pe viața altora, crezând că viața lor este lipsită de sens și mai puțin importantă. Foarte periculoase și dăunătoare sunt jocurile online, care sunt imorale și care influențează într-un mod indirect comportamentul jucătorului.

16

Copiii care petrec mai mult de cinci ore pe zi jucându-se online riscă o demență temporară.

Un joc morbid și șocant, care a apărut în Rusia și care este foarte popular, a dus la sinuciderea a mai mult de 150 de adolescenți. El se numește „Blue Whale” (Balena Albastră) și se joacă cincizeci de zile, timp în care participanții trebuie să îndeplinească cincizeci de sarcini sau „provocări”, uneori grave, cum ar fi să-și facă tăieturi pe brațe, sau fără urmări, cum ar fi să se trezească la o anumită oră din noapte și să asculte o melodie tristă. În cea de-a cincizecea zi, participantul la joc trebuie să-și pună capăt zilelor. Deși a făcut atâtea victime, acest joc sinucigaș încă mai este activ pe internet și încă mai cad în plasa lui mulți adolescenți, chiar dacă Poliția l-a arestat pe presupusul conducător, pe nume Philipp Budeikin.

Internetul este bun, dacă este utilizat bine, dar dacă nu, ne poate afecta grav sănătatea fizică și psihică sau ne poate duce chiar la moarte.

Lumea virtuală presupune o serie de riscuri determinate de utilizarea necontrolată a internetului: hărțuire, amenințare, furt de date personale, accesare de date cu un conținut dăunător, inducerea unor comportamente riscante.

Dragii mei colegi, trăiți în lumea reală și nu în cea virtuală! Ieșiți la plimbare în natură, faceți sport, alergați, jucați fotbal, admirați minunile creației lui Dumnezeu și vă veți simți mult mai bine și cu mintea mult mai limpede decât atunci când stați pe internet.

Teodor Cîrjă clasa a X-a A

Orizonturi * nr. XLII

P AGINA

ABSOLVENȚILOR

Seminarul = Schimbare = Dezvoltare De când am trecut pragul Liceului Teologic Romano-Catolic „Sfântul Francisc de Assisi”, mai exact al Seminarului Franciscan, a trecut mult timp. Acesta este al patrulea an pe care îl petrec în cadrul lui, în cadrul unei instituții care mi-a deschis noi orizonturi, care mi-a oferit noi perspective, care mi-a arătat valoarea omului, creatură a lui Dumnezeu, care m-a învățat respectul de sine și, mai ales, respectul pentru ceilalți, care m-a învățat să iubesc tot ceea ce a creat Dumnezeu. Acest liceu m-a învățat să privesc lumea cu ochi plini de speranță și să fiu atent la nevoile fraților mei, mia arătat importanța trăirii unei vieți creștine autentice, o viață în comuniune cu Dumnezeu și cu aproapele și, mai presus de toate, m-a învățat ce înseamnă omenia.

La sfârșitul clasei a VIII-a m-am hotărât, în cele din urmă, să vin la seminar, chiar dacă unii prieteni și colegi nu mă încurajau să fac acest pas. Astăzi pot afirma cu tărie că seminarul reprezintă cea mai bună alegere pe care am făcut-o vreodată. De ce am ales acest liceu? Nu pentru că mă gândeam eu că o să învăț o mulțime de lucruri aici, ci pentru că voiam să scap de acasă, să fiu departe de familie, de locul natal ce începea să mi se pară din ce în ce mai monoton, din dorința de o oarecare independență, dar și pentru că exista ianuarie-aprilie 2017

undeva, în adâncul sufletului meu, o mică dorință de a deveni preot. Sincer, nu știu de unde această dorință, deoarece nu eram o persoană extrem de credincioasă, dimpotrivă. Duminica, atunci când mergeam la biserică, o făceam din obligație și nicidecum din plăcere sau din convingere. Eu mă consideram un adolescent ca toți ceilalți, chiuleam de la ore doar ca să joc fotbal, nu știam ce înseamnă să citești o carte de la un capăt la altul, dormitul, lenevitul, fetele și statul pe facebook mi se păreau lucruri mult mai interesante decât ceea ce încercau profesorii să ne învețe la școală, pentru că nici la învățătură nu pot spune că excelam. Acțiunile mele din acel an, pot spune că ar fi dus, mai mult ca sigur, la o viață mediocră, monotonă și lipsită de sens, dacă aveam să o continui tot așa.

Am ajuns la Seminarul Franciscan, clasa a IX-a, mediu nou, colegi noi, profesori noi, preoți care stăteau non stop după tine, de la momentul trezirii și până la culcare, program strict, multe rugăciuni, ce mai?... Era tot ce își putea dori un adolescent pe care îl interesa doar fotbalul și facebook-ul!! (sesizați ironia).

De fapt, simțeam că o iau razna, mă simțeam singur, nu îmi plăcea programul, eram invidios pe celelalte licee și pe libertatea pe care credeam că o ofereau, îmi doream să mă transfer. Nu

știu de ce nu am făcut-o, dar, dacă stau bine și mă gândesc, cred că a fost intervenția lui Dumnezeu. Probabil avea alt plan cu mine. Am auzit un preot spunându-ne, odată, că seminarul, preoții și profesorii de aici conlucrează spre binele nostru, că poate noi nu realizăm acest lucru, dar că cererile lor asupra noastră sunt menite să ne ajute să ne dezvoltăm armonios. A făcut această comparație interesantă între noi, seminariștii, și un bloc de marmură, spunându-ne că blocul, ca să devină statuie, trebuie să fie mai întâi cioplit, să treacă prin procese îndelungate și complexe. Tot la fel și noi, ca să devenim persoane frumoase, echilibrate, armonioase, persoane morale și cu coloană vertebrală trebuie să fim ciopliți. Și, într-adevăr, părintele a subliniat un lucru care reprezintă baza acestei transformări. Noi suntem aceia care avem datoria de a ne lăsa lucrați, transformați, ciopliți de către preoții formatori și de către profesori. Această transformare depinde doar de noi. Atunci am luat decizia de a

17

P AGINA mă lăsa transformat și îmbunătățit prin punerea în aplicare a tot ceea ce ni se spunea că e spre binele nostru. Ni s-a spus că cititul ajută foarte mult, așa că am început să citesc. Ni s-a spus că e bine să te rogi și astfel am început să experimentez acest fapt, iar rugăciunea mi-a adus liniște și pace interioară, esențiale dezvoltării mele. Ni sa spus că e foarte important să cunoști o limbă străină și atunci am început să învăț engleza. În clasa a XI-a citeam deja volume întregi în limba engleză, mă uitam la filme fără subtitrare și am ținut chiar un jurnal în această limbă (exemplele ar putea continua). De asemenea, se punea foarte mult accent pe lucrul cu tine însuți, pe dezvoltarea personală, cizelarea comportamentului și cunoașterea de sine. Am început să lucrez și la aceste capitole, rezultatele neîntârziind să apară. În acești aproape patru ani, au existat foarte multe momente în care îmi doream să devin preot, mă visam făcând lucruri uimitoare, schimbând lumea

ABSOLVENȚILOR

chiar, dar și momente în care voiam să părăsesc seminarul, să plec în lume, să fac o facultate, să-mi întemeiez o familie, gândindu-mă că toate acestea îmi vor aduce fericirea. Acum încep să conștientizez din ce în ce mai mult că slujirea lui Dumnezeu și a aproapelui este lucrul care aduce fericirea veșnică, dar și unul dintre cele mai nobile misiuni pe care le-ar putea face un om. Acum meditez, mă rog și caut în adâncul sufletului meu să văd dacă Dumnezeu chiar dorește să-i fiu slujitor.

Seminarul, prin intermediul preoților și al profesorilor, mia oferit multe lucruri, multe exemple bune, multe învățături și multă uimire, deoarece, dedicarea cu care își duc la îndeplinire misiunea aceste persoane (nu toate) mă uimește. Aici nu am găsit profesori care vin în clasă, își predau lecția și pleacă.

Mulți dintre ei sunt, mai degrabă, interesați de dezvoltarea noastră ca oameni în adevăratul sens al cuvântului, decât de faptul de a avea capul plin cu informație. De multe ori, o

parte din oră se transformă în oră de dirigenție, în care profesorii ne povățuiesc și ne dau sfaturi pentru viață, ne oferă experiența lor, glumind împreună și învățând unii de la alții. De asemenea, la seminar am găsit preoți dedicați trup și suflet misiunii lor, preoți cărora le pasă mai mult de tine decât de ei înșiși. Ei sunt cei care au pus bazele educației mele spirituale și umane. De la ei am învățat că a dărui este mai important decât a primi, că a ajuta pe altcineva este mai important decât a primi ajutor și că viața aceasta este scurtă și efemeră și nu se merită să o irosim pe lucruri ce nu sunt spre slava lui Dumnezeu.

Seminarul mi-a oferit o educație pe care nu cred că aș fi putut-o primi altundeva, o educație integră și integrală, intelectuală, umană și spirituală. Seminarului îi datorez tot ceea ce sunt astăzi. Nu mă consider o persoană superioară sau mai bună ca alții, ci o persoană care a evoluat, care s-a schimbat, un om nou, matur și responsabil, fiindcă le-am permis celorlalți să intre în interiorul meu și să schimbe acolo lucrurile.

Acum sunt la sfârșitul clasei a XII-a, un an caracterizat prin decizii foarte grele, ce trebuie luate cu responsabilitate, și un examen de maturitate ce așteaptă să fie trecut. Îi mulțumesc Domnului că am ajuns până aici, că mi-a ghidat pașii spre acest liceu și sunt profund recunoscător pentru formarea pe care am primit-o.

Darius Antică clasa a XII-a

Excursia din clasa a IX-a

18

Orizonturi * nr. XLII

P AGINA

ABSOLVENȚILOR

O scurtă întoarcere în timp Și te-ai dus adolescență Și v-ați dus ani de liceu…

Iată că am ajuns la sfârșitul unui drum despre care nu credeam că se va termina atât de repede! Și totuși, da, am ajuns la final, sau aproximativ la final.

Sunt în clasa a XII-a și mai am o lună de școală, până să îmi iau rămas bun de la acest liceu. Știm cu toții că ultimul an de liceu aduce cu el și câteva bonusuri: examenul de bacalaureat, multe clipe în care ne întrebăm ce vom face pe viitor sau unde ne vom afla anul următor, pe vremea asta ș.a. La aceste întrebări, în ceea ce mă privește, se mai adaugă și altele, legate de alegerile făcute în trecut. De exemplu, cum de am ales acest liceu? Și amintirile încep să-mi răspundă... Eram la începutul clasei a VIII-a. Deși sunt din Roman, habar nu aveam că există în Roman un seminar pentru elevii de liceu. Pe parcursul acelui an, seminariștii din parohia mea,

știind că sunt în ultimul an de gimnaziu, au început să-mi vorbească despre Seminarul Franciscan, despre asemănările și diferențele dintre un seminar și altul și despre multe alte lucruri. Țin minte că îi ascultam cu multă atenție și că le adresam o mulțime de întrebări, la care ei îmi răspundeau cu multă răbdare.

La un moment dat, mi-au spus despre campusul vocațional „Veniți și vedeți” pe care Seminarul Franciscan îl organizează în fiecare an pentru elevii de clasa a VIII-a. Fără a sta pe gânduri, am mers la părintele vicar care era atunci și l-am rugat să mă înscrie și pe mine la acest campus. Am așteptat cu multă nerăbdare data începerii, pentru că aveam multe curiozități care trebuiau lămurite, legate de programul și viața dintr-un seminar. În cele din urmă, a venit și momentul mult așteptat. Fiind de fel o persoană comunicativă și foarte glumeață, nu mi-a fost

Exerciții spirituale la Luncani, 3 martie 2017 ianuarie-aprilie 2017

greu să mă integrez și să mă împrietenesc cu seminariștii care au rămas în instituție pentru a ajuta părinții formatori în buna desfășurare a campusului. Acele trei zile petrecute în seminar m-au făcut să realizez că am găsit liceul pe care îl voi urma.

Următorul pas a fost înscrierea la probele de aptitudini. Chiar acum, îmi revin în fața ochilor fețele foștilor colegi, care mă întrebau: „Tu mergi la seminar?”, și mă văd și pe mine răspunzându-le de fiecare dată: „Da, merg. De ce nu?” Să fi fost o surpriză pentru ei alegerea mea?

Poate aveau motivele lor...

Am dat probele, au venit rezultatele, m-am bucurat când am văzut că am intrat printre primii, dar a trebuit să mă pun, din nou, pe așteptat.. Într-un târziu a venit și mult așteptata toamnă a anului 2013, anul intrării mele în seminar. Chiar dacă am așteptat acest moment cu „sufletul la gură”, cu timpul am observat că mi s-a mai dus din elanul inițial. Programul, formatorii, tot ce ținea de seminar m-au pus

19

P AGINA de multe ori pe gânduri. Oare am ales bine? Aceasta a fost întrebarea care m-a frământat o perioadă îndelungată din liceu.

La un moment dat, am început să simt o ură față de acest loc, față de oamenii care îmi voiau binele. Mai târziu, meditând asupra acestor lucruri, m-am gândit că e foarte posibil ca problema să fie la mine. Din fire, sunt o persoană cu un comportament care variază mult. În perioada liceului am observat cum am construit, am distrus și am reconstruit. De multe ori mă gândesc: „Dacă nu m-aș fi străduit să fac și lucruri bune, unde aș fi ajuns acum?” O întrebare care îmi dă și răspunsuri, însă nu tocmai pe plac. În schimb, mă bate pe umăr și îmi spune că am lăsat și ceva bun în urma mea.

Cred că este foarte important să le mulțumesc colegilor care

ABSOLVENȚILOR

mi-au fost alături, pentru că, fără sprijinul lor, nu aș mai fi fost astăzi aici. Legăturile care se formează într-un seminar sunt aproape identice cu legăturile dintr-o familie. De aceea, vreau să le mulțumesc pentru îmbărbătare și încurajare și pentru buna dispoziție pe care mi-au oferit-o atunci când am avut nevoie.

Acum, când consider că mi-am schimbat unghiul din care privesc lucrurile, realizez efortul depus de preoții formatori, de profesori, de preoții spirituali.

Uneori, sfaturile și îndrumările lor se lipeau de noi „ca nuca de perete“, dar, chiar și-așa, nu s-au dat bătuți până nu au văzut roadele.

Ceea ce mă bucură în momentul de față este faptul că nu regret alegerea făcută, ci, dimpotrivă, mă felicit pentru ea, deoarece acest liceu m-a învățat multe

lucruri, indispensabile în viață, lucruri pe care nu le poți învăța peste tot, din păcate. Seminarul m-a învățat cât de important este să ascult vocea conștiinței, cât de important este să iert, să dăruiesc. Indiferent de viitor, aceste lucruri, la care se adaugă multe altele, mă vor ajuta să duc o viață exemplară din toate punctele de vedere. În încheiere, un gând de mulțumire se îndreaptă spre toți aceia care au contribuit și contribuie la procesul nostru de formare ca oameni. Mulțumiri speciale formatorilor, profesorilor, părinților noștri, dar, nu în ultimul rând, și acelora a căror muncă se desfășoară după „cortină“. Dumnezeu să vă răsplătească, cum știe El mai bine, pentru tot binele făcut!

Marcelin Budulai clasa a XII-a

Exerciții spirituale la Luncani, 5 martie 2017

20

Orizonturi * nr. XLII

P AGINA

ABSOLVENȚILOR

Amintiri dintr-un cufăr sacru…

Cu patru ani în urmă, am intrat timid în Seminarul Franciscan, o clădire mare, o construcție impunătoare, dar caldă, primitoare și plină oarecum de mister.

Așa mi s-a părut acest liceu, care avea să devină, în curând, un loc drag, un loc în care am întâlnit oameni binevoitori, formatori și profesori cu har și dăruire. Impresia avută atunci s-a perpetuat de-a lungul timpului, astfel că, apropiindu-mă de finalizarea studiilor liceale, pot spune că am rămas cu aceeași părere despre seminar.

Când am ales acest liceu, nu realizam foarte bine dacă am făcut sau nu alegerea corectă, dar, după aproape patru ani, sunt absolut convins că am luat decizia cea mai bună. Nu cred că aș fi găsit un alt loc, un alt liceu care să reușească să mă formeze pentru viitor mai bine decât aici.

Seminarul a reprezentat și reprezintă pentru mine o a doua casă, un loc plin de oameni minunați, care m-au îndrumat pe calea înțelegerii vieții, dar și un loc în care am reușit să creez multe legături de prietenie adevărată. Seminarul e locul în care am crescut, am fost educat, locul unde am reușit să-mi descopăr talente pe care nu bănuiam că le dețin, locul în care am învățat ascultarea, autocontrolul, conștiinciozitatea, bunătatea, ianuarie-aprilie 2017

blândețea, unde mi-am dezvoltat și mi-am cultivat credința, iubirea, speranța, creativitatea, curajul, disponibilitatea, diplomația, determinarea, cumpătarea, fermitatea, capacitatea de a fructifica timpul, iertarea, onestitatea, punctualitatea, ordinea, răbdarea, recunoștința și unde am învățat să fiu responsabil.

Privind retrospectiv și amintindu-mi de prima zi de școală, parcă nu-mi vine să cred cât de repede a trecut timpul! Cu greu realizez că, peste puțin timp, mă alătur și eu absolvenților acestui liceu, că voi fi de acum fost elev al liceului. Dar viața își urmează cursul ei, se încheie o etapă și începe alta, în care se deschid noi orizonturi. Până acum am lucrat la construirea unei temelii solide, pe care să ne putem înălța cât mai sus.

Acum, urmează ca fiecare dintre noi să ne deschidem aripile și să zburăm spre propriile idealuri. Seminarul a fost cuibul în care Dumnezeu, cu dragostea sa nemărginită, ne-a ocrotit de lumea rea, ne-a oferit exemple și modele de credință, iubire și bunătate, ne-a vegheat, prin cei pe care i-a rânduit formatori și dascăli ai noștri, să creștem bine.

Perioada de stat în acest cuib cald și protector este pe sfârșite. Înțelegerea cu mine însumi e să fiu mai bun azi decât am fost ieri, mâine decât sunt azi și să

dăruiesc mai departe din tot ceea ce am primit aici. În cadrul seminarului am învățat cel mai important lucru: să dăruiesc. În calitate de Șef de Promoție, vreau să aduc sincere mulțumiri tuturor celor care au contribuit la creșterea mea spirituală și intelectuală, pentru devotamentul cu care m-au îndrumat și m-au pregătit, pentru priceperea și talentul de a-mi stimula calitățile și a mă atrage spre studiu și rugăciune. Colegilor mai mici le urez succes și putere pentru a face față tentațiilor ce apar pe acest drum și îi îndemn să se lase educați, pentru că educația nu se poate face cu forța. Au fost lucruri pe care nu le-am înțeles în momentul când mi-au fost impuse, dar de care acum mă bucur că le-am respectat.

Așa cum spune un proverb indian, „Învățătura este o comoară de care niciun hoț nu se poate atinge”.

Oamenii educați nu pot fi manipulați.

Paul Petrea clasa a XII-a

21

L ECȚIA

Sfârșit și început de drum...

Iată-ne ajunși la final, un final care va fi un nou început, atât pentru absolvenți cât și pentru diriginte. Sunt la a doua generație de absolvenți și este aproape la fel de greu ca și la prima. După cum spunea o bună prietenă, cu patru ani în urmă, „acum simți că nu se vor mai lipi alții la fel de mult, dar vor veni următorii și va fi la fel de grea despărțirea”.

Nu credeam că vor ajunge să „se lipească”, dar iată că viața e plină de surprize, unele dintre ele plăcute.

Este greu să ne luăm rămas bun pentru că nu vrem ca lucrurile bune să se termine. Dar este necesar, pentru că dezvoltarea noastră nu se încheie odată cu absolvirea liceului, ci continuă.

Ce înseamnă un diriginte și ce trebuie acesta să facă? Sunt întrebări la care putem da răspunsuri diferite. Pentru mine a fi diriginte înseamnă a ajuta elevii să se dezvolte armonios emoțional și uman, a-i ajuta să se descopere și să devină oameni de caracter, cu principii, stâlpi ai societății pe care ne-o dorim. Mi-am dorit ca ei să devină un colectiv unit, lucru care a fost greu de dus la îndeplinire, căci sunt personalități puternice, greu de modelat și greu educabile. Această unitate am dorit-o foarte mult, pentru ca ei să învețe să fie altruiști, să dea fără să aștepte ceva în schimb, să ajute fără să aștepte răsplată.

22

DE DIRIGENȚIE

Mi-am dorit să le arăt că în viață se poate reuși cu efort depus în echipă și am avut o mare surpriză… plăcută, la ieslea cu umbre pe care au realizat-o împreună. Am fost plăcut surprinsă, când am văzut inițiativa din partea celui la care m-aș fi așteptat cel mai puțin. Atunci am avut sentimentul că munca nu este zadarnică și că există șanse să depășim animozitățile și să eliminăm tensiunile din colectiv. Nu am avut niciodată pretenția sau dorința utopică de a avea toți elevii dornici de a se integra în colectivul clasei, doar am vrut ca cei dornici să fie majoritari.

Excursiile au fost un mod de a petrece timp împreună, altfel decât în cadrul destul de rigid al clasei, iar cea din clasa a IX-a a fost cea în care am petrecut cel mai mult timp cu ei și printre ei.

Ultima surpriză plăcută a fost la serbarea de Crăciun organizată acum, în clasa a XII-a, la care s-au mobilizat pentru a o face reușită și pentru care au muncit mai mult decât aș fi putut spera.

Am putut constata că sunt printre ei elevi care mă văd ca pe un confident, cu care pot discuta probleme care îi frământă, la care pot apela atunci când vor să vorbească, pentru că această

vârstă a adolescenței este dificilă și simt nevoia să știe că e cineva care îi ascultă. Au existat și dezamăgiri, dar nu vreau să îmi aduc aminte. Oricum, memoria mea este selectivă, nu îmi amintesc lucrurile care m-au dezamăgit, ci doar pe cele care îmi aduc un zâmbet pe buze.

Făcând un bilanț al celor patru ani care au trecut atât de repede, cred că suntem pe profit. „Puișorii” au crescut frumos și s-au dezvoltat armonios. Iar eu am avut de învățat că răbdarea este, într-adevăr, o mare virtute.

Vă urez, dragii mei, să vă desfaceți aripile și să zburați fără teamă, să visați și să munciți pentru a vă duce visele la îndeplinire, să fiți buni și drepți, devenind OAMENI. Mult succes și să fiți exemple pentru cei din jur!

Prof. Mihaela Pal diriginta clasei a XII-a

Orizonturi * nr. XLII

C RONICA Sfințirea Seminarului Sâmbătă, 14 ianuarie 2017, preoții formatori au sfințit seminarul, în care elevii învăță și

locuiesc, și au împărțit binecuvântarea lui Dumnezeu. Împreună cu elevii seminariști s-au rugat pentru bunăstare și pace și pentru ca răul și ispitele să stea departe de casa lor. După stropirea cu apă sfințită s-a celebrat Sfânta Liturghie, la care au participat toți seminariștii, iar apoi a urmat „extragerea sfinților”, moment în care fiecare seminarist a extras, dintr-un bol, o iconiță cu imaginea unui sfânt, pe verso având un citat semnificativ din spusele sfântului respectiv.

Tombola anuală Sâmbătă, 14 ianuarie 2017, a avut loc tombola anuală, în cadrul căreia elevii și formatorii au avut parte de un moment de

destindere și de comuniune. Activitatea s-a desfășurat în amfiteatrul liceului. Premiile puse la bătaie a fost repede epuizate, fiind câștigate de seminariștii ianuarie-aprilie 2017

LICEULUI

norocoși. Super tombola, premiul cel mare, i-a revenit lui Liviu Anton, din clasa a X-a A, care a avut pe talonul de participare toate cele 15 numere necesare „achiziționării” acestui premiu.

Omagiu adus lui Mihai Eminescu Luni, 16 ianuarie 2017, în amfiteatrul liceului nostru, a avut loc o manifestare artistică și culturală dedicată poetului Mihai Eminescu, cu ocazia împlinirii, la 15 ianuarie 2017, a

Române, organizate de Primăria Municipiului Roman, la „Stejarul Unirii” de pe strada Smirodava.

Evenimentul a fost marcat și în cadrul liceului nostru printr-o activitate inițiată de prof. Aurelia Balașcă, la finalul căreia elevele și elevii au „învârtit hora frăției” pe scena amfiteatrului școlii.

Concurs de șah Sâmbătă, 18 februarie 2017, la Liceul cu Program Sportiv, din Roman, a avut loc un concurs de șah organizat de Primăria

167 de ani de la naștere. Activitatea a debutat prin prezentarea unui material power-point, care a avut menirea de a ne introduce mai bine în viața și trăirile poetului, după care au urmat recitaluri de cântece și poezii, selecționate de prof. Monica Grosu.

Activitatea s-a încheiat printrun concurs intitulat „Ce știm despre Mihai Eminescu?”, unde fiecare clasă și-a trimis reprezentanții pe scenă. Locul I a fost ocupat de echipajul clasei a XII-a, locul II de reprezentanții clasei a X-a A și a XI-a A, iar locul III i-a revenit echipei de la clasa a XI-a B.

Mica Unire Marți, 24 ianuarie 2017, o parte dintre elevii școlii noastre au participat la ceremoniile prilejuite de împlinirea a 158 de ani de la Mica Unire a Principatelor

Municipiului Roman, concurs care a cuprins toate grupele de vârstă. Din partea liceului nostru au concurat elevii Teodor Cîrjă, din clasa a X-a A, care a obținut locul III, și Petre Țâmpu-Cuna, din clasa a XII-a.

„Meriți să fii fericit!”

Joi, 23 februarie 2017, elevii seminariști ai liceului nostru au participat la conferința cu tema „Meriți să fii fericit”, organizată de Academia Culturală „Petru Tocănel”, care s-a desfășurat la Hotelul Roman Plaza. Conferințele au fost ținute de pr. Marius Bîlha, rectorul Institutului Teologic Franciscan, și de Doina 23

C RONICA

LICEULUI

zile de har, de interiorizare și de înălțare a sufletului spre Dumnezeu.

Macrinici de la Asociația „Iubire și speranță”. La manifestare au participat și membrii Asociației Culturale „Gong” și elevii Școlii de Artă „Sergiu Celibidache”.

Evenimentul a fost moderat de pr. prof. dr. Iosif Bisoc.

Exerciții spirituale pentru seminariști În perioada 2-5 martie 2017, în liceul nostru au avut loc exerciții spirituale pentru seminariști, susținute de pr. Mihai Gal, profesor la Institutul Teologic

Franciscan. Meditațiile propuse au avut ca temă vocația, importanța rugăciunii și atitudinea pe care trebuie să o aibă omul față de rugăciune. Împreună am pătruns în tainele rugăciunii Psalmilor, explicați atât de frumos de părintele. Tot în aceeași perioadă și tot pentru exerciții spirituale, elevii clasei a XII-a s-au aflat la Luncani, județul Bacău, la Mănăstirea Carmelitană, însoțiți de formatorii lor, pr. Sebastian Cochior și fr. Adrian Neculai. Relator a fost pr. Cristian Clopoțel, profesor la Institutul Teologic Franciscan. Pentru toți seminariștii, aceste zile au fost

24

Simulare de cutremur Marți, 7 martie 2017, în liceele din orașul Roman au avut loc simulări de cutremur. În liceul nostru, la auzul semnalului de alarmă dat de către autoritățile

orașului, elevii s-au adăpostit, după cum au fost instruiți, iar apoi, cu capetele protejate, au ieșit afară, în fața Institutului Teologic Franciscan, pentru prezență, simularea încheinduse fără incidente.

Ziua Femeii Miercuri, 8 martie 2017, fiind Ziua Internațională a Femeii, elevii claselor a IX-a și a X-a au pregătit un spectacol omagial dedicat mamelor și doamnelor profesoare. Serbarea a cuprins mai multe momente artistice,

printre care recitaluri de poezie, cântece pentru mama, o pantomimă și un fragment din opera memorialistică „Amintiri din copilărie” de Ion Creangă, pus în scenă de către elevi. Activitatea a fost pregătită de profesorii diriginți ai claselor implicate. În încheiere, pr. director, Cristinel Sociu, a urat un sincer La mulți ani, însoțit de alese gânduri, tuturor mamelor, doamnelor și domnișoarelor profesoare, mulțumindu-le elevilor și profesorilor coordonatori pentru frumoasele momente prezentate pe scenă.

Simpozionul Interdisciplinar Pro-Liber Marți, 21 martie 2017, cu ocazia Zilei Internaționale a Poeziei, la Colegiul Tehnic „Petru Poni” a

avut loc Simpozionul Interdisciplinar Pro-Liber, ediția a II-a.

Din cadrul liceului nostru au participat elevii Mircea Alexandru Dănuț, din clasa a X-a A, și Daniel Balint, din clasa a XI-a B, care

Orizonturi * nr. XLII

C RONICA au prezentat un eseu, în limba română și respectiv în limba engleză, pe o temă aleasă din scriitorii britanici ai secolului al XVIII-lea. Îndrumați de prof. Monica Grosu și prof. Bogdan Irimia, elevii au reprezentat cu succes Liceul Franciscan, ambii întorcându-se cu premii: Mircea Alexandru Dănuț – premiul I la secțiunea în limba română, Daniel Balint – premiul I la secțiunea în limba engleză.

Marșul pentru viață Sâmbătă, 25 martie 2017, în piața Roman Vodă din Municipiul Roman s-a desfășurat „Marșul pentru viață”, care a avut ca scop

protestul împotriva avortului.

La manifestare au participat și elevii claselor a IX-a, a X-a și a XI-a de la liceul nostru, care au fost însoțiți de pr. Martin Baciu și de prof. Mariana Sofronie.

Evenimentul a început cu o activitate a tinerilor Acțiunii Catolice din Pildești, Neamț, după care a urmat marșul propriu-zis, pe străzile orașului. „Impresionantă a fost contribuția adusă de tineri, de copii, în sensul că nu am putut anticipa o atmosferă atât de plină de viață. A fost ceva care m-a depășit și care a demonstrat încă o dată, dacă mai era nevoie, că, atunci când se pun în comun lucruri bune, când pui laolaltă experiența adulților cu spontaneitatea tinerilor ianuarie-aprilie 2017

LICEULUI

și cu inocența copiilor, pot ieși rezultate fantastice”, a declarat Simona Bejan, organizatoarea manifestării.

Întâlnire colegială Sâmbătă, 25 martie 2017, elevii clasei a XII-a au beneficiat de un timp de comuniune, împreună cu postulanții de la Pârâul Rece,

Brașov, novicii de la Prăjești, Bacău, și studenții Institutului Teologic Franciscan. Împreună au participat la Sfânta Liturghie și la rugăciunea Vesperelor, au împărtășit și au schimbat impresii, ziua încheindu-se cu un campionat de fotbal.

Ora Pământului Sâmbătă, 25 martie 2017, elevii clasei a X-a A, însoțiți de părintele director, Cristinel Sociu, au participat, în Piața Roman Vodă, la manifestările organizate cu prilejul celei de-a noua ediții a evenimentului internațional „Ora

Pământului”, sub motto-ul „Dăruiește naturii din energia ta!”. Romașcanii au fost invitați să stingă luminile între orele 20:30-21:30, participanții la eveniment aprinzând, în acest timp, candele. Un grup de tineri

a plecat apoi la un tur ciclist pe străzile orașului. Earth Hour promovează reducerea consumului de energie și resurse, trecerea la sursele regenerabile de energie, mișcarea în aer liber, activitățile sportive, reciclarea și schimbarea obiceiurilor de consum.

Asociația Culturală „Petru Tocănel” Marți, 28 martie 2017, la Hotelul Roman Plaza, a avut loc o altă conferință cu tema: „Meriți să fii fericit!”, organizată de Asociația culturală „Petru Tocănel” și moderată de preotul Francisc

Fărcășel, de la Parohia „Isus, Bunul Păstor”, din Roman. Elevii seminariști participanți, din cadrul liceul nostru, au avut ocazia să asculte opinii diferite cu privire la fericire. Invitații, sora Elisabeta Baroli, de origine italiană, și medicul Cătălina Pălănceanu, au prescris celor prezenți rețete ale fericirii, după propriile viziuni și percepții. La eveniment a participat și corul Liceului Teologic „Episcop Melchisedec”, din Roman, și câțiva dintre actorii amatori de la Trupa de teatru „Gong”.

Conferință Pro-Life Miercuri, 29 martie 2017, în amfiteatrul liceului nostru, preotul Shenan Boquet (SUA) președintele organizației „Human Life International”, a ținut o 25

C RONICA

conferință, în care a prezentat fenomenul și consecințele avortului. A vorbit apoi despre intervențiile ocrotitoare ale Sfintei Fecioară Maria de la Guadalupe, Mexic, protectoarea vieții și a copiilor nenăscuți. Conferința a fost ținută în limba engleză și tradusă de prof. Irimia Bogdan.

„Cu viața mea apăr viața” Marți, 4 aprilie 2017, în incinta Liceului Tehnologic „Vasile Sav”, din Roman, s-a desfășurat un concurs privitor la protecția civilă, la inițiativa Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență. Din partea liceului nostru au concurat elevii Daniel Ciobanu, Petru Tulbure, Lucian Munteanu, toți din clasa a XI-a B, și Daniel Mîrț, din clasa a X-a A. Concursul a vizat atât liceenii, cât și elevii de gimnaziu și s-a desfășurat în două probe, teoretică și practică, proba practică

constând în deplasarea cu targa a unui rănit. Pentru performanța lor, elevii noștri au fost recompensați cu mențiune.

26

LICEULUI

Campania „Prețuiește viața, prețuiește natura!”

Joi, 6 aprilie 2017, elevii clasele a IX-a A și a X-a A, însoțiți de prof. Angela Dămoc și de pr. Sebastian Cochior, au participat la a doua ediție de plantare puieți de molid, în urbea romașcană, organizată de Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, prin Fundația „Episcop Melchisedec” și în colaborare cu Primăria Municipiului Roman, sub egida: „Prețuiește viața, prețuiește natura!”. Prin această mobilizare civică, s-a încercat protejarea calității vieții, a mediului

înconjurător și înfrumusețarea orașului, întrucât viața este darul lui Dumnezeu, iar natura este mediul cel mai adecvat existenței firești a omului. La activitate au participat elevi voluntari din toate școlile din Roman. Elevii liceului nostru au plantat pe sectorul de pe strada Plopilor, repartizat de Primăria Municipiului Roman.

„De la Dragobete la sărbătoarea Rusaliilor” Marți, 11 aprilie 2017, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Roman a avut loc a IX-a ediție a Concursului „De la Dragobete la sărbătoarea Rusaliilor”, organizat de Primăria Municipiului Roman. Concursul a vizat

întrebări din istoria orașului Roman și întrebări de cultură generală. Au participat nouă echipe, printre care și echipa

liceului nostru, intitulată „Temerarii”, formată din elevii Sebastian Lucaci, clasa a XI-a A, Paul Petrea, clasa a XII-a, și Loredana Nastasă, clasa a X-a B. S-au descurcat onorabil, fiind susținuți de galeria formată din clasele a XI-a A și B și a X-a B. După ce au ajuns la baraj pentru ocuparea locului III și mențiune, „Temerarii” s-au întors acasă cu mențiune.

Târgul de oferte educaționale Marți, 11 aprilie 2017, s-a desfășurat Târgul de oferte educaționale pentru elevi, organizat de Inspectoratul Școlar Județean Neamț, la Colegiul Național „Roman Vodă”. Toate Colegiile și liceele din Municipiul Roman au avut astfel ocazia să-și prezinte ofertele educaționale pentru a atrage absolvenții claselor a VIII-a, care trebuie să aleagă în cunoștință de cauză profilul și liceul la care vor studia. Un stand de prezentare a avut și liceul nostru, unde elevii de la școlile gimnaziale au avut posibilitatea de a se informa în legătură cu specializările oferite și cu specificul liceului. Pentru anul școlar 2017-2018, liceul nostru are două clase a IX-a: o clasă cu

Orizonturi * nr. XLII

C RONICA

profil teologic, specializare teologie romano-catolică, și o clasă cu profil pedagogic, specializare educatori-învățători. Prezentarea a fost făcută de prof. Irimia Bogdan, pr. Mihai Dîscă, prof. Mihaela Cozma și de câțiva dintre elevii școlii noastre.

Campus vocațional „Veniți și vedeți” În perioada 20-22 aprilie 2017, la liceul nostru a avut loc campusul vocațional cu tema „Veniți și vedeți”, organizat pentru elevii

ianuarie-aprilie 2017

LICEULUI

(băieți) din clasa a VIII-a. Au participat 40 de elevi, proveniți din diferite parohii ale Diecezei de Iași, care, în aceste zile, au avut posibilitatea să viziteze Seminarul, să participe la activități spirituale, meditații despre vocație, jocuri recreative, competiții sportive etc., sub îndrumarea părinților formatori și a seminariștilor mai mari. Pe lângă aceste activități, elevilor le-a fost prezentată viața sfântului Francisc de Assisi, întemeietorul

Ordinului Franciscan. Ultima zi a campusului a fost rezervată mărturiilor date de cei care au trăit sau trăiesc acum în seminar, sau care lucrează acolo. Astfel au fost invitați elevul Marcelin Budulai, din clasa a XII-a, părintele diacon Marius Blaj, fost elev al seminarului, și prof. Monica Grosu. Campusul s-a încheiat cu Sfânta Liturghie.

Cronica a fost realizată de elevul Daniel Balint clasa a XI-a B

27

„Nu vã voi lãsa orfani: voi veni la voi. Încã puþin timp ºi lumea nu Mã va mai vedea; voi însã Mã veþi vedea, pentru cã Eu sunt viu ºi voi veþi fi vii (…).

Dar Mângâietorul, Duhul Sfânt, pe care-l va trimite Tatãl, în numele Meu, Acela vã va învãþa toate ºi vã va aduce aminte despre toate cele ce v-am spus Eu. Pace vã las vouã, pacea Mea o dau vouã, nu precum dã lumea vã dau Eu. Sã nu se tulbure inima voastrã, nici sã se înfricoºeze”.

(Ioan 14,18-19; 26-27)