Orizonturi 46 / 2019 by Ovidiu Bisog

Revistă editată de elevii de la Liceul Teologic Romano-Catolic „Sfântul Francisc de Assisi” Roman

nr. XLVI

ianuarie-aprilie 2019

R EDACȚIA REDACțIA

Cuprins

Director Pr. prof. Cristinel Sociu

EDITORIAL Cristos – mielul pascal – Pr. Cristinel Sociu . . . . . . . . . . . . . . . .

RELIGIE. SPIRITUALITATE Postul Mare – timpul forte al practicii penitențiale – Alin Bogliș . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Cum a ajuns iepurele să-i ia locul lui Isus? – Paul Jicmon . . . . Părinte Petru Albert, mulțumim! – Daniel Mîrț . . . . . . . . . . . . Papa Francisc va vizita România! – Teodor Adrian Cîrjă . . . . . .

4 5 7 9

Redactor coordonator Prof. Monica Grosu Redactori: Pr. Alin Burlacu, Prof. AureliaCristina Balașcă, Prof. Angela Dămoc, Daniel Mîrț – clasa a XII-a A, Teodor Adrian Cîrjă – clasa a XII-a A, Mihaela Ghercă – clasa a XI-a B, Andreea Toma – clasa a XI-a B, Paul Jicmon – clasa a IX-a A Tehnoredactare Ovidiu Bișog Adresa redacției Liceul Teologic Romano-Catolic „Sfântul Francisc de Assisi” Str. Ștefan cel Mare, 268/B 611040-Roman, jud. Neamț Tel./fax: 0233/741421 liceulfranciscan@yahoo.com www.liceulfranciscan.ro ISSN 2359-7356 Editura Seraﬁca Str. Teiului, 20 611047-Roman, jud. Neamț Telefon: 0233/744611

DIALOG ÎNTRE GENERAțII Interviu cu Radu Petrila, la 10 ani de la absolvirea liceului – Andrei Senteș . . . . . . . . . . . . . . . . . 11 ȘTIINțĂ, ARTĂ, EDUCAțIE Impresii de la practica pedagogică – Andreea Toma . . . . . . . . . 160 de ani de la Unirea Principatelor Române. Cât de mică este „Mica Unire”? – Andreina și Carina Iuscinschi . . . . . . . . Publius Ovidius Naso – în slujba poeziei – Mircea Alexandru Dănuț . . . . . . . . . . . . . . Opinia Bisericii cu privire la evoluție – Teodor Adrian Cîrjă . . . . Politețea și bunele maniere – Mihaela Ghercă . . . . . . . . . . . . . . PAGINA ABSOLVENțILOR În căutarea timpului trecut... – Mircea Alexandru Dănuț . . . . . A sosit momentul nostalgiei – Teodor Adrian Cîrjă . . . . . . . . . . Liceul – un capitol fascinant din povestea mea – Claudia Iștoc . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Ani de liceu, o prefață la romanul ce e doar al meu… – Mihaela Netedu . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Viața prin ochii liceului – Beatrice-Alice Ciulin . . . . . . . . . . . . .

14 17 19 21 23 25 26 28 29 30

LECțIA DE DIRIGENțIE Viitorul începe astăzi, nu mâine – Dumitrița-Ionela Ursache . . . . 31 Dragi absolvente – Mariana Sofronie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 33 Gânduri de perspectivă – Pr. Cristinel Sociu . . . . . . . . . . . . . . . 34 CRONICA LICEULUI – Daniel Mîrț . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 35

Liceul Teologic Romano-Catolic „Sfântul Francisc de Assisi” din Roman

Orizonturi * nr. XLVI

E DITORIAL

Cristos – mielul pascal Pentru a ne bucura cu adevărat de sărbătoarea Învierii Domnului, trebuie să parcurgem cele 40 de zile de post și rugăciune, de purificare și curățire, meditație și reflecție, prin care avem posibilitatea de a experimenta milostivirea, dăruirea și iubirea lui Dumnezeu față de noi. Prin Învierea lui Isus, Dumnezeu a reconstruit firea omenească. Din acel moment, moartea și păcatul nu mai au nicio putere asupra noastră, pentru că prin Cristos a intrat în lume viața deplină și lumina harului. La evrei, sărbătoarea Paștelui prevedea o jertfă specială, un miel sau un ied erau jertfiți lui Dumnezeu pentru obținerea binecuvântării divine asupra întregii turme, a fertilității și a prosperității familiei. Acest rit era celebrat cu siguranță înaintea plecării păstorilor israeliți pentru transhumanța de primăvară. Mai târziu, sărbătoarea primăverii va fi asociată comemorării eliberării din Egipt, devenind astfel un imn de recunoștință deschis speranței. Po porul israelit mulțumea lui Dumnezeu pentru faptele sale minunate săvârșite cu ocazia ieșirii din Egipt, din sclavie. Cu trecerea timpului, Israelul va adăuga Paștelui și aspectul escatologic, prin care va exprima speranța în divinitate cu privire la înfăptuirea mântuirii depline și definitive. Creștinii au celebrat Paștele dintotdeauna. Este cea mai mare ianuarie-aprilie 2019

solemnitate religioasă și liturgică a anului. Au existat multe controverse în legătură cu semnificația Paștelui și implicit a zilei. Unii creștini considerau că este necesară evidențierea morții pe cruce a Mântuitorului și astfel sărbătoreau Vinerea Mare; alții preferau, în schimb, sublinierea Învierii, a treia zi după moartea lui Isus, adică ziua de duminică. O regulă generală pentru toți creștinii s-a stabilit la Conciliul din Niceea, în anul 325: Paștele Domnului, comemorarea Morții și Învierii lui Cristos, se va celebra în duminica ce urmează după luna plină a echinocțiului de primăvară. Mielul pascal este Isus Cristos, jertfit pe Calvar pentru întreaga omenire: „Fiul Omului trebuie să fie dat pe mâna oamenilor păcătoși, să fie răstignit, iar a treia zi să învie!” (Lc 24,7). El este adevăratul Miel care a luat asupra sa păcatele lumii, distrugând moartea prin moarte și restaurând viața prin Înviere. Această constantă se reeditează an de an, cu mai intensă vigoare,

cu mari rezonanțe interioare, cu mari bucurii. Depinde de noi, de felul cum ne-am pregătit, de cât de mult l-am căutat și îl avem în noi pe Dumnezeu. E necesară o discontinuitate asumată, o ruptură ființială a răului din noi și o revelare a binelui. Dacă noi suntem fideli, în fiecare an, în a participa la suferințele lui Cristos în timpul Postului Mare și a Săptămânii Sfinte, celebrarea Paștelui ne face să contemplăm gloria lui Isus biruitor asupra morții și să împărtășim condiția sa dumnezeiască de Înviat. Paștele sporește detașarea noastră de tot ceea ce nu este Dumnezeu și revigorează în noi, prin har, credința și caritatea, viața dumnezeiască. Sărbătoarea Învierii Domnului să fie pentru fiecare dintre noi lumina călăuzitoare a credinței și forța de a da mărturie și celorlalți, prin cuvânt și faptă, că nu suntem singuri. Cel Înviat este și va rămâne mereu alături de noi. Cristos a înviat! Pr. Cristinel Sociu

R ELIGIE . S PIRITUALITATE

Postul Mare – timpul forte al practicii penitențiale Postul Mare începe la Miercurea Cenușii și se termină la Paști și amintește de postul celor 40 de zile ținute de Isus înainte de începerea activității sale mesianice, așa cum reiese din Evanghelia după sfântul Luca, 4,1-2. Este un timp de rugăciune și de pocăință, în care medităm la suferințele și moartea lui Isus pe cruce și la păcatele noastre, care i-au cauzat aceste suferințe. În această perioadă, Biserica ne îndeamnă să facem fapte de caritate, să ne rugăm mai mult, să participăm mai des la sfânta Liturghie, la sacramente, spovadă și împărtășanie, să evităm distracțiile care presupun muzică și dans, să ne abținem de la consumul alcoolului și al mâncărurilor soﬁsticate și îndestulătoare, dar mai ales să ne abținem de la păcat și să-l însoțim pe Isus pe drumul Crucii, al suferinței. Numai astfel vom aduce jertfă plăcută lui Dumnezeu și vom avea folos. Postul presupune înfrânare și nu este aplicat doar aspectului exterior, ci necesită și o grijă interioară a gândurilor și a inimii. „Convertiți-vă și credeți în Evanghelie” este chemarea care răsună în acest timp de 40 de zile. Această chemare se adresează ﬁecăruia în parte și are în vedere mai ales convertirea inimii, pocăința interioară, dorința și hotărârea de a ne schimba viața, de a nu-l mai ofensa pe Dumnezeu prin păcat. Trebuie să ne

îndreptăm gândul, cuvântul și fapta folosindu-ne de mijloacele pe care Dumnezeu ni le-a pus la dispoziție. Sfinții Părinți au subliniat că postul trupesc fără cel sufletesc este lipsit de orice valoare morală. La predica din Miercurea Cenușii, papa Francisc a amintit cele trei practici de pocăință, recomandate de Sfânta Scriptură: „Rugăciunea, pomana și postul sunt trei investiții pe care Postul Mare ne invită să le facem, ca să strângem o comoară nepieritoare în ceruri”. Rugăciunea arată convertirea noastră în raport cu Dumnezeu, postul exprimă convertirea în raport cu sine, iar pomana, convertirea în raport cu ceilalți. Prin rugăciune ne descoperim interiorul nostru. Ea ne luminează cugetul, ne ajută să luptăm împotriva propriilor noastre patimi, ne transformă. Dar, pentru a fi eficientă, trebuie ca gândul și inima să primească conținutul a ceea ce rostim, să îl pătrundă, să îl mediteze, să îl trăiască. În rugăciune trebuie să avem credință, să ne dăruim inima lui Dumnezeu cu sinceritate și în întregime. Pomana ne educă să mergem în întâmpinarea necesităților aproapelui și să împărtășim cu ceilalți ceea ce avem mulțumită bunătății divine. Evanghelia scoate în evidență o caracteristică a pomenii creștine: ea trebuie să fie ascunsă. „Să nu știe

stânga ta ce face dreapta ta, spune Isus, pentru ca pomana ta să fie în ascuns” (Mt 6,3-4). Nu trebuie să ne lăudăm cu acțiunile noastre bune, pentru a nu risca să primim răsplata de la oameni și să fim privați de răsplata cerească. Dumnezeu „vede în ascuns” și în ascuns va răsplăti. Postul înlesnește o dispoziție lăuntrică de a-l asculta pe Cristos și de a ne hrăni din cuvântul său de mântuire. Prin post și rugăciune îi permitem lui să vină să potolească foamea mai profundă pe care o simțim înlăuntrul nostru: foamea de Dumnezeu. Așadar, să conștientizăm că, pentru a fi autentic, folositor, postul trebuie însoțit de gesturi de împăcare, practicarea iubirii creștine, revizuirea vieții, acceptarea suferințelor, îndreptarea frățească etc. Numai reînnoiți în spirit vom putea celebra cu bucurie Învierea Domnului. Adevăratul post stă în adoptarea unui nou mod de existență și, sub acest aspect, el trebuie să devină o constantă a vieții noastre. Alin Bogliș clasa a XI-a A

Orizonturi * nr. XLVI

R ELIGIE . S PIRITUALITATE

Cum a ajuns iepurele să-i ia locul lui Isus? Într-o discuție la clasă, la ora de dirigenție, am fost provocați noi, elevii, să răspundem la câteva întrebări pe marginea celei mai mari sărbători a creștinătății, Paștele. Printre acestea, una dintre ele a fost aceasta: Cum a ajuns iepurele să-i ia locul lui Isus? Ce legătură are el cu sărbătoarea Paștelui? Nu am știut să răspundem, dar am fost îndemnați să ne informăm și să dăm un răspuns. De altfel, întrebarea aceasta mi-am pus-o și eu de multe ori,

ianuarie-aprilie 2019

văzând mereu agitația dinaintea sărbătorii și tot mai multe reclame cu iepurașul, ca simbol al Paștelui, însă nu m-am documentat niciodată în acest sens. Primind acum această temă, am început să cercetez și să consult mai multe materiale, iar concluzia la care am ajuns este aceasta: iepurașul nu are nicio legătură cu Paștele. Dacă mielului, cozonacului și poate chiar și ouălor roșii le găsim semniﬁcații biblice legate de această mare sărbătoare, pentru

iepure nu există nimic. Biblia nu vorbește despre iepurele pascal! Din materialele pe care le-am consultat am înțeles că povestea iepurelui vine din tradiția păgână anglo-saxonă, dinaintea convertirii acestor popoare germanice la creștinism. În mitologia acestora exista o zeiță numită Eostre, considerată zeița fertilității și a primăverii, perioadă în care natura reînvie. Simbolurile acesteia erau iepurele și oul. O veche legendă spune că, într-o iarnă, zeița a găsit pe câmp, în zăpadă, o pasăre rănită. Ea a vrut să o salveze de la moarte și a transformat-o într-o iepuroaică ce și-a păstrat posibilitatea de

R ELIGIE . S PIRITUALITATE

a depune ouă. În semn de mulțumire pentru binele pe care i l-a făcut, iepuroaica obișnuia să decoreze ouăle pe care le făcea și să i le dăruiască zeiței. Se pare că de aici a apărut și tradiția iepurașului care aduce daruri copiilor, în pragul primăverii, al Paștelui. De echinocțiul de primăvară, anglo-saxonii obișnuiau să organizeze petreceri în cinstea acestei zeițe, petreceri numite Osterhase (Oster, de la numele zeiței Eostra, desemnând Paște în limba germană, de la care a derivat și englezescul Easter). În cadrul acestora, iepurele era la loc de cinste. Când creștinismul a ajuns la anglo-saxoni, tradițiile din perioada acestor petreceri, festivaluri, au fost adaptate în ceremoniile dedicate Învierii lui Isus. Acesta a fost și un mod de a-i determina pe păgâni să se convertească la creștinism. Astfel, iepurele Eostrei a devenit iepurele de Paște. Și nu este deloc întâmplătoare alegerea lui ca

reprezentare. Iepurele este considerat simbol al fertilității, datorită faptului că poate da naștere în orice perioadă din an. În timp s-a făcut o legătură între fertilitate și viață, înviere, și astfel iepurașul s-a inﬁltrat și mai bine ca simbol al sărbătorii Paștelui. Totodată, iepurele mai este considerat și simbol al lunii. Se pare că iepurii se hrănesc noaptea și au fost văzuți privind stăruitor la lună, când luna era plină. Și cum fazele lunii sunt cele care stabilesc în ﬁecare an în ce zi se sărbătorește Paștele, s-a mai creat o legătură între animal și sărbătoare. Prima apariție a iepurașului ca simbol al Paștelui a avut loc în Germania, în jurul anului 1600. Germanii au inventat dulciurile în formă de iepuraș, după care au apărut și ouăle din ciocolată. O dată cu imigranții nemți, tradiția s-a răspândit și în America, iar apoi a fost preluată și de alte popoare.

Într-o lume plină cu tradiții păgâne, perpetuate cu știință sau fără știință de sute de ani, adevărul și logica s-au pierdut. Unii oameni urmează orbește lucruri despre care nu au nicio cunoștință și nicio dovadă și își închipuie că așa e bine. Prin urmare, trebuie să înțelegem că iepurașul nu are nicio legătură cu învierea lui Isus, ci, mai degrabă, cu primăvara și renașterea la viață. Așa cum de Crăciun există un Moș Crăciun care nu are deloc legătură cu Nașterea Domnului, tot așa, de Paști, a fost inventat un iepuraș care aduce daruri. Noi, creștinii, nu putem lăsa tradiția păgână a iepurașului să-i ia locul lui Isus, care a suferit pe lemnul Crucii pentru a ne mântui de păcate și care a înviat din morți pentru a ne readuce pe noi la viața harului. Părinții trebuie să le spună clar copiilor că nu iepurașul ne aduce daruri de Paști, ci Cristos, prin învierea sa. Să ﬁm realiști: iepurele nu se ouă, nici nu ne aduce ouă din altă parte, nici ciocolată, nimic. Cel mult el ne poate îndestula trupul, dacă îl punem în tavă, la cuptor, și îl facem friptură! Cristos Înviat este cel care ne aduce cu adevărat, de Paști, cele mai prețioase daruri pentru suﬂet: pace, iubire, lumină, bucurie! Așadar, Paștele înseamnă bucuria învierii, înseamnă Cristos Înviat, nu iepuraș! Paul Jicmon clasa a IX-a A

Orizonturi * nr. XLVI

R ELIGIE . S PIRITUALITATE

Părinte Petru Albert, mulțumim! Anul 2019 are o însemnătate deosebită pentru Provincia „Sfântul Iosif” din România, deoarece, în urmă cu 100 de ani, s-a născut părintele Petru Albert, unul dintre frații franciscani care a reușit să pună bazele Institutului Teologic Franciscan de la Roman și ale Liceului Teologic Romano-Catolic „Sfântul Francisc de Assisi”, contribuind, în anii 1990, la redeschiderea și reorganizarea Provinciei „Sfântul Iosif” a Fraților Franciscani Conventuali din Romania. Un proverb spune în felul următor: „Dacă cineva își uită trecutul, acela își va pierde identitatea”. Nu de puține ori ni s-a întâmplat și nouă să uităm unele aspecte legate de trecutul nostru, sau să nu ne informăm mai mult cu privire la cei care ne-au precedat. Este foarte important să avem mereu vie amintirea celor care și-au pus amprenta în viața noastră, într-un fel sau altul, căci, fără ajutorul, implicarea și devotamentul lor, prezentul nostru ar ﬁ arătat cu totul diferit, adică neevoluat sau nedesăvârșit, față de cum îl cunoaștem noi acum. Un exemplu grăitor este reprezentat de viața părintelui Petru Albert, care a fost unul dintre puținii supraviețuitori ai terorii comuniste împotriva clerului și a creștinilor practicanți din Biserica Romano-Catolică. ianuarie-aprilie 2019

Acesta s-a născut la 16 februarie 1919, în satul Pildești, comuna Cordun, județul Roman, azi județul Neamț. Părintele a avut o contribuție semniﬁcativă în cadrul Provinciei Franciscane: a deschis și condus Seminarul Franciscan mai întâi la Nisiporești, apoi la Roman ca rector la Facultatea de Teologie, până în 1994; a fost inițiatorul construirii clădirilor noului Seminar din Roman, a fost însărcinat cu redactarea și difuzarea în limba română a revistei „Mesagerul sfântului Anton”, tipărit la Padova, făcând față cu succes acestui tip de apostolat prin presă. Timp de mai bine de zece ani, părintele Petru Albert a fost directorul redacției în limba română, manifestând o activitate neobosită și plină de dăruire. Mergea lunar la Padova pentru editarea ei, strângând și redactând întreg materialul primit.

Viața și activitatea Părintelui Petru Albert n-ar fi însă completă dacă nu am aminti de perioada în care a fost încarcerat pentru credință, fiind captiv timp de 3 ani. Este știut faptul că un mare număr de episcopi, preoți, frați franciscani și credincioși laici au fost prigoniți pentru credința lor în perioada comunistă; el însuși mărturisea: Am fost arestat pe la ora 8:00 de către o grupă de ofițeri securiști, în primăria din Hălăucești, unde mi-au pus pe ochi batista din buzunar și m-au legat strâns cu o sfoară pe care o aveau ei, pentru ca să nu văd ce se întâmplă cu mine și unde mă duc. M-au dus la sediul securității din Roman, unde m-au ținut câteva ceasuri în duba securității, ca apoi, pe la ora 5 după amiază, să mă lase într-o celulă a securității din Bacău. În celulă era un miros insuportabil, deoarece în aceeași încăpere era și un wc turcesc necurățat. În prealabil mi-au luat ochelarii,

R ELIGIE . S PIRITUALITATE

m-au lăsat în sacou, în care m-au ținut toată iarna în celula neîncălzită și mi-au tăiat curelușele lungi de la sandalele cu care eram încălțat. Fiindcă nu se țineau sandalele de picior, mi-au aruncat în celulă niște pâslari rupți la talpă, în care m-au ținut tot timpul anchetei. (…) Ca să mă constrângă la declarații în anchetă, l-au arestat pe tatăl meu, pe mama mea, pe sora mea Elisabeta, pe fratele meu Francisc și pe cumnata mea Marieta. Și în anchetă mi-i aduceau pe rând în camera de anchetă, îi țineau cu fața la perete și cu diferite întrebări îi determinau pe ai mei să facă declarații împotriva mea. În urma acestor fapte m-au introdus iarăși în celulă și, în acel moment, m-a cuprins o

durere lăuntrică și am simțit că vorba „mi s-a făcut părul măciucă în cap” a devenit o realitate pentru mine, de atâta durere psihică; am simțit o fierbințeală la față, am simțit cum s-a ridicat de la sine părul pe cap. După eliberare, continuă să fie prigonit și urmărit de autorități, deținând anumite funcții pastorale, însă, multe dintre acestea erau fără drept de funcționare. După ce a suferit rigorile prigoanei comuniste, a întinerit pentru a doua oară, atunci când țara noastră a fost eliberată de sub jugul comunismului, reușind, la vârsta onorabilă de 71 de ani, să reînceapă împreună cu ceilalți supraviețuitori ai regimului reorganizarea Provinciei Franciscane din România, construind aproape tot ce se găsește acum în conventul de la Roman. Sâmbătă, 16 februarie 2019, a avut loc o celebrare Euharistică în biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Nisiporești, unde s-a comemorat 100 de ani de la nașterea părintelui Petru Albert, fiind prezenți PS Aurel Percă, episcop auxiliar de Iași, și un număr mare de preoți absolvenți ai Seminarului Franciscan, înființat prin strădania și curajul regretatului părinte. În cuvântul de învățătură, părintele Cristian Blăjuț, fost student al părintelui și care i-a fost alături în ultimii ani de viață, a remarcat modestia sa, faptul că părintele nu a uitat niciodată originea sa țărănească, dar și erudiția și cultura sa, pe care le-a pus în slujba slujirii lui Dumnezeu. În decursul apostolatului său, pr. Petru Albert a fost mereu

însuflețit de o credință puternică, de nezdruncinat, fiind un preot cu mult har și zel în slujirea celui căruia i-a jurat credință veșnică și supunere. Părintele a fost un „actor desăvârșit”, jucând, iar și iar, rolul păstorului care conduce turma încredințată spre mântuire. Unele dintre cuvintele „cu ecou” ale părintelui, care au rămas în istorie, au fost: „Un om este mai însemnat decât Universul material”. Aceste cuvinte au fost puse în practică cu desăvârșire de către părintele Albert în timpul apostolatului său, întrucât întreaga sa viață a fost pusă în slujba aproapelui și implicit a lui Dumnezeu. Totodată, îndemnul părintelui rămâne valabil cu precădere și în zilele noastre: respectul și dragostea față de aproapele nostru trebuie să fie mai presus de orice lucru de pe Pământ. Părintele Petru Albert a fost și rămâne în continuare o mărturie vie și un exemplu vrednic de urmat în ceea ce privește trăirea unei vieți cu adevărat creștine. Generațiile care l-au cunoscut vor avea grijă să transmită și generațiilor viitoare respectul și prețuirea pentru părintele, care avea ceva din măreția unui apostol. Daniel Mîrț clasa a XII-a A

Orizonturi * nr. XLVI

R ELIGIE . S PIRITUALITATE

Papa Francisc va vizita România! De mai mulți ani, printre credincioșii români, s-a vorbit despre faptul că sfântul Părinte va veni în România, totul rămânând doar la nivelul de dorință interioară, hrănită de o speranță inﬁnită. Momentul mult așteptat de creștinii români, indiferent de cult, a fost făcut oﬁcial printr-un comunicat de la Vatican, la data de 11 ianuarie, prin care se anunța vizita apostolică cu valențe pastorale și ecumenice a Papei Francisc, răspunzând astfel invitației statului român și a Bisericii Catolice din România. Urmașul sfântului Petru va veni în țara noastră la data de 31 mai și va sta până la 2 iunie. Mottoul acestui eveniment istoric este „Să mergem împreună!”, marcând caracterul ecumenic al vizitei, chemând la bucuria prezenței Papei pe toți creștinii români, romano-catolici, greco-catolici, ortodocși, precum și celelalte confesiuni. Sfântul Părinte va vizita Bucureștiul, Iașiul, Blajul și sanctuarul marian de la Șumuleu-Ciuc. Pentru această vizită s-a muncit mult și de mult, dar abia acum s-a putut realiza. În trecut, s-a dorit și venirea Papei Benedict al XVI-lea. Președintele de atunci, Traian Băsescu, a inițiat o propunere care arăta dorința României de a-l primi pe Suveranul Pontif, însă contextul socio-cultural nu a făcut posibilă această întâlnire. Când actualul președinte, Klaus Iohannis, s-a întâlnit cu papa Francisc, l-a invitat în ianuarie-aprilie 2019

România, iar Sfântul Părinte a răspuns printr-un mare „DA”, urmând ca data să fie convenită în mod ulterior. Inițial s-a dorit ca această vizită să aibă loc în 2018, an cu o semnificație importantă pentru statul român, care marca Centenarul Marii Uniri, dar a trecut și acel an fără să se concretizeze nimic. Papa Francisc, cunoscut înainte de a fi Suveran Pontif cu numele de Jorge Mario Bergoglio, s-a născut la Buenos Aires, la 17 decembrie 1936, dintr-o familie de origine italiană (piemonteză), cu cinci fii; tatăl lucra la căile ferate, iar mama era casnică. A studiat și a obținut diploma de tehnician chimist, dar a ales apoi preoția și a intrat în seminarul din Villa Devoto, la 11 martie 1958, urmând noviciatul în cadrul Companiei lui Isus (Ordinul iezuit).

La 13 decembrie 1969 a fost sﬁnțit preot. A fost maestru de novici la Villa Barilari, San Miguel (1972-1973), profesor la Facultatea de Teologie și, mai apoi, rector al Colegio Máximo și paroh (1980-1986). La 31 iulie 1973 a fost ales superior provincial pentru Argentina, având această responsabilitate timp de 6 ani. La 13 martie 2013, la ieșirea din conclavul însărcinat să-l aleagă pe succesorul papei Benedict al XVI-lea, cardinalul protodiacon Jean-Louis Tauran a pronunțat celebra formulă latină „Habemus papam”, anunțând lumii întregi alegerea cardinalului Jorge Mario Bergoglio ca succesor al sfântului Petru. Numele de Francisc, după cum a mărturisit într-un interviu, a fost ales pentru că îl are ca model pe sfântul Francisc de Assisi, întregul

R ELIGIE . S PIRITUALITATE său pontificat aflându-se sub carisma acestui mare sfânt. Felul său de a fi, de a acționa conduc la exemplul sfântului Francisc de Assisi. Pentru România, stat majoritar ortodox, nu este prima dată când primește vizita unui pontif. În anul 1999, Papa Ioan Paul al II-lea punea piciorul, pentru prima dată în istoria papalității, într-un stat preponderent ortodox. Acea vizită, care a rămas o vie amintire pentru cei care au participat atunci, a fost prilejul de a trăi bucuria comuniunii cu întreaga Biserică. Sfântul Ioan Paul al II-lea a vizitat „Grădina Maicii Domnului”, după cum el însuși a intitulat România, în perioada 7-9 mai. Când a coborât din avion și a călcat pentru prima dată pe pământ românesc, sfântul Părinte a îngenunchiat și a sărutat pământul. Papa Ioan Paul al II-lea a vizitat în acel an doar capitala României. În prima zi s-a aflat la Palatul Cotroceni, unde a ținut un discurs în limba română, în a doua zi a fost la cimitirul Bellu, unde s-a rugat la mormintele martirilor, cardinalul Iuliu Hossu și episcopul Vasile Aftenie, după care s-a recules la Monumentul Eroilor Revoluției din 1989. În ultima zi, pontiful a celebrat public, într-un mod solemn, o sfântă Liturghie în Parcul Izvor, de unde a plecat spre aeroport în aclamațiile unui impresionant număr de români, care strigau „Unitate”. Papa Francisc, în vizita sa, nu se va rezuma doar la capitala României, ci va merge în mijlocul patriei, la cele mai importante centre ale credinței catolice

și greco-catolice din România. El va ajunge în România, vineri 31 mai, la ora 11:30, la Aeroportul Otopeni. Întâlnirile cu președintele, primul ministru, patriarhul și Sinodul permanent al Bisericii ortodoxe române și cu vice-președintele Conferinței Episcopilor din România marchează prima zi a călătoriei apostolice a papei Francisc în România, dedicată în întregime autorităților politice și bisericești din capitală. La ﬁnalul zilei, Papa va celebra o sfântă Liturghie în Catedrala „Sfântul Iosif” din București. Sfânta Liturghie la sanctuarul marian de la Șumuleu-Ciuc ocupă prima parte a zilei de sâmbătă, 1 iunie, din agenda călătoriei apostolice în România, urmând ca, în partea a doua a zilei, papa să viziteze dieceza

de Iași pentru o întâlnire cu tinerii, familiile și bolnavii. Sfânta Liturghie în ritul bizantin și ceremonia de beatificare a șapte episcopi greco-catolici martiri se află în centrul agendei celei de-a treia zile a călătoriei apostolice în România. În ciuda vârstei înaintate și a efortului fizic pe care și-l asumă pentru cele trei zile, papa Francisc se face pelerin în țara numită cu afecțiune de Sfântul Ioan Paul al II-lea „Grădina Maicii Domnului”. Un pelerin care, în cele din urmă, nu propune decât să întâlnească și să cunoască alți pelerini de la periferia geografică a unui spațiu european, în căutare de speranță, credință și unitate. „Să mergem împreună!” Teodor Adrian Cîrjă clasa a XII-a A

Orizonturi * nr. XLVI

D IALOG

ÎNTRE GENERAȚII

Interviu cu Radu Petrila, la 10 ani de la absolvirea liceului • Domnule Petrila, sunt elev în clasa a IX-a și, studiind la școală stilurile funcționale ale limbii, încerc să pătrund în tainele compozițiilor cu caracter publicistic și să realizez un interviu. Este primul meu interviu ca „reporter al liceului”. Am aﬂat că ați fost elev al seminarului nostru și că anul acesta împliniți 10 ani de la absolvire. Dacă îmi permiteți, aș dori să vă pun câteva întrebări legate de perioada anilor de liceu și de cea de după ﬁnalizarea studiilor liceale. Pentru început, vă rog să vă prezentați. Buna ziua tuturor elevilor și absolvenților acestui minunat liceu! Numele meu este Radu Petrila, am 29 de ani, sunt din Hălăucești, locuiesc în Iași, sunt căsătorit și am, împreună cu soția mea, o fetiță de un an și două luni. • În ce an ați intrat la Seminar și de ce ați ales Liceul Franciscan? Am început studiile liceale în 2005, cu multe emoții și cu foarte mult entuziasm. Era visul meu de atunci! Am ales Liceul Franciscan după o lungă perioadă în care am fost ministrant la ianuarie-aprilie 2019

biserica din Hălăucești, satul meu natal, perioadă în care am putut să am contact cu viața franciscană, care m-a atras. Am ales acest liceu pentru că simțeam că acolo îmi este locul: voiam să mă dezvolt pe plan personal, spiritual. Nu mi-am imaginat niciodată viața într-un alt liceu. • Descrieți-ne, pe scurt, activitățile, trăirile pe care le-ați avut ca elev seminarist. Pe scurt... a fost un întreg proces. Am început timid clasa a IX-a, dar apoi, ca orice adolescent care vrea autonomie și crede că poate să își construiască un mod de viață propriu, mă aliasem cu niște colegi mai „rebeli”, însă această alianță nu a durat mult. Mi-am revenit la timp, atât eu cât și ceilalți, iar celor care nu s-au îndreptat li s-a recomandat transferul. Aveam un program foarte clar și la obiect, de la care rar mă abăteam: trezire, sfânta Liturghie, mic dejun, școală, masă, timp liber, timp pentru studiu, apoi cina și din nou timp liber, rugăciunea de seară și somn. Și mai era câteodată varianta cu sfânta Liturghie seara, înainte de cină

(atunci dormeam dimineața cu 30 de minute mai mult!!). Tot acest program bine structurat a fost benefic și m-a format ca om, m-a învățat să fiu ordonat, disciplinat și să fac fiecare lucru la timpul lui. • Vă mai produc emoții amintirile din acea perioadă? Cum le vedeți sau cum le interpretați acum, în 2019, cu ochii maturului? Emoții am de fiecare dată când trec pe lângă poarta liceului, de fiecare dată când aud, văd, povestesc ceva în legătură cu liceul. E una din cele mai frumoase perioade ale vieții mele, care și-a pus amprenta cel mai mult asupra modului meu de a privi lumea și de a mă raporta la cei din jurul meu! Nu știu cum este acum, dar noi aveam mult timp pentru citit, cântat, studiat, analizat, meditat. Amintirile din liceu au rămas și vor rămâne pentru totdeauna în inima mea!

D IALOG • Noi, elevii de astăzi, „ne mai plângem” de rigurozitatea programului. Dumneavoastră cum vedeați programul pe care îl aveați atunci? Era greu, era ușor? Ghilimele de la „ne mai plângem” nu știu pentru ce sunt! Toți elevii se plâng de rigurozitatea programului. Așa și trebuie să fie: riguros! Ce-ar fi să lăsăm niște adolescenți de 14-18 ani să facă ce doresc? E perioada când au nevoie cel mai mult de modelatori, iar pentru voi acești modelatori sunt profesorii și formatorii. Lăsați-i să vă modeleze frumos! Mai târziu le veți mulțumi! Acum nu știu care mai sunt regulile, dar, de exemplu, noi aveam voie cu telefonul mobil doar două ore seara, după cină. Aveam program pe clase, iar locul de unde trebuia să vorbim era balconul de la secretariat. Toți vorbeam de acolo. Ce să vezi? Era bine! Aveam mai mult timp pentru mine: citeam mai mult, cântam mai mult, jucam fotbal mai mult. După aceea, prin clasa a XI-a, când eram mai mari, primeam telefonul după orele de curs, dar trebuia să îl aducem seara înapoi, în dulap. Nu era un program ușor, dar nici greu! • Ați avut momente mai dificile, mai grele? Cum le-ați depășit?

ÎNTRE GENERAȚII

Momente mai diﬁcile, mai grele au fost, normal! Nu știu dacă le-am depășit eu pe ele sau ele m-au depășit pe mine și m-au lăsat în urmă! Eram un copil care, ușor, ușor, până în clasa a XII-a, s-a maturizat suﬁcient cât să poată să nu țină în el amintiri neplăcute, gânduri de dușmănie sau alte asemenea. •Cu ce v-ați ocupat timpul liber din perioada anilor de liceu? În perioada liceului am căutat să mă înțeleg pe mine, să îmi dau seama ce talente am sau dacă le am. Citeam multe cărți de dezvoltare personală, psihologie. Am învățat să cânt la chitară și petreceam mult timp și cu zdrăngănitul acestui instrument. De asemenea, mergeam frecvent la cor, scriam poezii, colaboram la revista liceului, participam la diferite concursuri și, de multe ori, mai învățam în timpul liber și pentru materiile de la școală. Dacă în clasa a IX-a nu eram chiar foarte atras de învățătură sau poate nu conștientizam îndeajuns importanța ei, începând cu clasa a X-a am dat de gustul studiului, al cunoașterii diferitelor domenii și asta și datorită îndemnului profesorilor și formatorilor, care au văzut în mine un elev cu potențial și care m-au îndemnat să citesc, să studiez, să nu pierd timpul în zadar.

• Înțeleg că erați unul dintre poeții liceului. Mai scrieți astăzi poezii? Poezia a rămas prezentă în viața mea, însă acum mai scriu foarte rar. Am scris și în facultate poezii, pe care nu le-a citit nimeni! Acum, mai mult citesc poeziile altora. Vă recomand Ion Minulescu și Nichita Stănescu, poeții mei preferați! • În ce an ați absolvit liceul și ce drum ați ales după terminarea liceului? Liceul l-am absolvit în anul 2009, iar după ce am susținut examenul de bacalaureat am „fugit” în munți, la Brașov, la Facultatea de Drept. Sunt licențiat în Drept. După aceea, am revenit în Iași, unde am început să mă dezvolt în domeniul imobiliar. • Așadar, anul acesta împliniți 10 ani de la absolvirea liceului. Intenționați să vă revedeți cu cei care v-au fost colegi, profesori, formatori? Da! Am inițiat un grup pe facebook cu foștii colegi, astfel încât să putem pune la punct toate detaliile despre întâlnire. Sper să reușim să ne organizăm în așa fel încât să ne putem revedea cu toții. • V-ați gândit vreodată, la ﬁnalul clasei a XII-a, să vă îndreptați spre Preoție, spre viața consacrată lui Dumnezeu?

Orizonturi * nr. XLVI

D IALOG

ÎNTRE GENERAȚII PROMOțIA 2009

DA, bineînțeles, ba chiar mai

Cu patru ani în urmă s-a mai

l-aș repeta. Nu vă grăbiți în

aveam un pic și făceam și primul

înﬁințat un proﬁl, cel peda-

luarea deciziilor, ﬁți buni și

pas! M-a oprit gândul că sunt

gogic, unde studiază atât băieți,

implicați-vă în comunitate! Lăsați-i

prea tânăr să iau o decizie atât

cât și fete. Vă rog, în încheiere,

pe alții să copilărească la nesfârșit

de importantă pentru mine și

să transmiteți un gând semina-

pe jocurile de pe telefon, calcu-

am zis că cel mai bine este să

riștilor și elevilor de la acest

lator, prin oraș! Voi ﬁți vigilenți

continui într-un domeniu laic și

proﬁl.

și colaborați în toate activitățile pe care vi le propune școala!

apoi, dacă Domnul va voi, mă

Gândul meu este același ca la

voi întoarce spre drumul Preo-

întrebarea cu rigurozitatea pro-

La ﬁnal, vă spun ceea ce mi-a

ției, însă nu a fost să ﬁe. Și fa-

gramului: lăsați-vă modelați,

spus diriginta mea, prof. Monica

cultatea pentru mine a fost un

pentru că veți mulțumi mai târziu!

Grosu, când eram elev la acest

proces de cunoaștere a sinelui.

Știu că poate unele lucruri sunt

liceu: „FII CE VREI, DAR CE

• Cu ce vă ocupați în prezent?

greu de înțeles la vârsta pe care

EȘTI SĂ FII ÎNTREG!”, cuvinte

Acum, după câțiva ani lucrați

o aveți, poate aveți tendința să

pe care le port în inimă și astăzi.

ca agent imobiliar, dețin o agen-

respingeți unele inițiative și în-

• Vă mulțumesc pentru timpul

ție imobiliară pe care o dezvolt

demnuri, dar vă asigur că pro-

acordat și vă doresc mult suc-

în Iași. Jobul numărul doi este

fesorii și formatorii de acolo vă

acasă, ca soț și tată de fetiță.

vor binele și întotdeauna au dorit

• Pe vremea când erați dum-

și doresc să deveniți OAMENI!

neavoastră elev, liceul avea doar

Sunt foarte mândru că am ab-

un singur proﬁl, cel teologic.

solvit acest liceu și, dacă aș putea,

ianuarie-aprilie 2019

ces în activitatea dumneavoastră și în realizarea întâlnirii de 10 ani de la absolvirea liceului! Mulțumesc și eu tare mult! Andrei Senteș clasa a IX-a A

Ș TIINȚĂ ,

ARTĂ , EDUCAȚIE

Impresii de la practica pedagogică „Doamna educatoare, se apleacă cu dragoste și răbdare asupra noastră, dăruindu-ne în ﬁecare clipă picătura binefăcătoare a cunoașterii”. Când spun practică pedagogică mă gândesc la activitatea cu caracter mijlocit desfășurată în școli de aplicație, în cadrul căreia, eu, ca elev practicant, viitor pedagog, îmi formez, îmi dezvolt, exersez și operaționalizez competențele mele practice de proiectare a întregului demers didactic, de realizare a predării, învățării și evaluării, sub îndrumarea unui profesor metodist și a unui educator / învățător cu experiență din acea școală.

E foarte frumos când cineva spune că are o carieră în domeniul educațional. Într-adevăr, a ﬁ educator/învățător e foarte plăcut, iar satisfacțiile sunt nenumărate, însă ceea ce se ascunde în culisele acestei scene asemănătoare unui basm, unde fetițele sunt prințese, iar băiețeii cavaleri, numai cel ce educă poate ști. A ﬁ educator / învățător nu

înseamnă doar a educa, ci înseamnă, mai presus de toate, a simți iubire pentru copii, a simți că aceștia înseamnă ceva pentru tine. Dorința de a deveni cadru didactic a pornit încă de când eram în clasele primare, datorită învățătorului pe care l-am avut și care devenise eroul meu și modelul demn de urmat în

Orizonturi * nr. XLVI

Ș TIINȚĂ ,

viață. Am observat abilitățile excelente, disponibilitatea și dăruirea cu care ne învăța și mi-am dorit să fiu asemenea lui. Adevărata poveste a început în momentul în care am aflat că am fost admisă la profilul pedagogic al liceului la care învăț în prezent. Încă din primele săptămâni de școală am fost informați că vom putea asista la orele de curs a claselor primare din cadrul Școlii „Mihai Eminescu”, dar și la orele preșcolarilor din

ianuarie-aprilie 2019

ARTĂ , EDUCAȚIE

cadrul Grădiniței cu Program Prelungit Nr. 1. La fel a fost și în clasa a X-a. Cele mai mari emoții le-am avut în acest an școlar, în clasa a XI-a, deoarece pentru prima dată a trebuit să pășesc în fața școlarilor de clasa I și să susțin ora de comunicare în limba română, cu lecția: Predarea și consolidarea literei „A” mare de mână. Sub îndrumarea caldă a învățătoarei clasei, a profesorului metodist, Monica Grosu, și a coordonatoarei de practică

pedagogică, prof. Ionela Vătămănelu, am reușit cu mare succes să-mi depășesc tracul și emoțiile și să ating toate obiectivele pe care mi le-am propus în desfășurarea orei de curs. La rândul lor, colegii mei au trecut și trec prin aceleași trăiri și emoții la orele de predare, dar le depășesc ușor cu ajutorul profesorilor metodiști, a învățătoarelor de la clase, care au fost și sunt alături de noi în permanență: ne asistă cu interes, ne susțin,

Ș TIINȚĂ ,

ne sprijină, ne corectează părintește, ne dau sfaturi din experiența lor la catedră. La sfârșitul semestrului I am primit foarte multe întrebări referitoare la practica pedagogică, cea mai frecventă fiind aceasta: „Care dintre metodele didactice v-au atras cel mai mult?”. Una dintre metodele eficiente în atragerea atenției copiilor a fost „metoda jocului didactic”, care are o particularitate esențială: îmbină armonios elementul instructiv-educativ și exercițiul cu elementul distractiv. Am observat că, abordând această metodă, orele s-au desfășurat într-un mod atractiv și plăcut copiilor. Le-am captat atenția în totalitate, deconectându-i de la activitățile și preocupările lor, îndreptându-i spre conținutul pe care voiam să îl înmagazinez în sertărașul lor de cunoștințe. Plecând de la joc și prin joc pătrundem în lumi nebănuite, cunoaștem elementele din natură, procesele, culorile, sunetele și forma lucrurilor care ne înconjoară. Și nu oricum, ci prin intermediul poveștilor, al cărților și al cântecelelor. În cadrul activităților îmbinăm elemente din fiecare dintre ele, ținând cont

ARTĂ , EDUCAȚIE

de preferințele și nevoile fiecărui copil, de energia și dinamica clasei, de modul de percepție și de nivelul de implicare al fiecăruia. Această metodă am folosit-o și în cadrul orei de educație muzicală și mișcare. Am mobilizat copiii și am mers în sala de gimnastică. Pentru a le capta atenția și curiozitatea, le-am pus să asculte o melodie modernă, pe placul lor, iar apoi am dansat împreună cu ei. Ritmul muzicii, pașii de dans și invitatul surpriză „clovnul” i-au fascinat și astfel au memorat mult mai ușor cântecelul pe care l-am predat. Profesorii metodiști și educatoarele ne încurajează continuu și ne spun mereu că „aici trebuie să vii și să participi cu sufletul, nu cu îngrijorările și gândurile vieții de dincolo de școală. La școală e locul unde lași totul și redevii copil alături de copii. Trebuie să-ți placă să te joci, să fii liber, fără prejudecăți și, în același timp, să poți trezi în fiecare copil dorința de a descoperi și experimenta, de a se juca alături de ceilalți copii, într-un mod constructiv, creativ”. Practica pedagogică este cel mai important element din formarea

mea ca viitor formator de oameni, de personalități puternice capabile să se adapteze cu ușurință în toate domeniile vieții. De aceea, cu fiecare lecție pe care o țin simt că dobândesc mai multă încredere în mine, că intru în personaj și sunt din ce în ce mai conștientă de importanța educatorului / învățătorului talentat, bine pregătit. O educatoare / învățătoare bună trebuie să pună suflet în tot ceea ce face, trebuie să aibă răbdare cu fiecare copil, indiferent de situație, să aibă capacitatea de a le insufla copiilor încredere și curaj pentru afirmarea calităților proprii, să aibă stăpânire de sine, spirit de inițiativă și mai ales multă, multă dăruire. Vreau ca viitorii mei elevi să lupte pentru scaunele din față. Și nu cele dintr-un concert! Vreau să devină oameni mari, oameni cu valori bine definite. Profesia de educator este una complexă și nobilă, dificilă și plăcută, în care „a ști” nu înseamnă nimic dacă nu împărtășești această știință copiilor cu emoție și forță spirituală. Andreea Toma clasa a XI-a B

Orizonturi * nr. XLVI

Ș TIINȚĂ ,

ARTĂ , EDUCAȚIE

160 de ani de la Unirea Principatelor Române. Cât de mică este „Mica Unire”? La 24 ianuarie 2019 s-au împlinit 160 de ani de la Unirea Principatelor Române, Moldova și Țara Românească, într-un singur stat, sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza. Mica Unire de la 1859, așa cum a ajuns să ﬁe cunoscut acest moment istoric, a fost primul și cel mai important pas pe calea înfăptuirii statului național unitar român. Astfel, erau aduse împreună, sub conducerea unui singur domn, teritoriile fostelor țări medievale, Moldova și Țara Românească. Un pas mic și poate nesemniﬁcativ pentru alte popoare ale Europei, dar de o importanță majoră pentru evoluția viitoare a statului român. Putem spune că Unirea Principatelor Române din 1859 a fost un proces complex, care a început în luna ianuarie a aceluiași

ianuarie-aprilie 2019

an și s-a finalizat în anul 1878, odată cu obținerea independenței, un proces care a avut la bază asemănările lingvistice și culturale, precum și conștientizarea caracteristicilor comune ale populației celor două principate. Sămânța unirii celor două principate a fost plantată încă din timpul mișcărilor revoluționare din spațiul românesc, din anul 1848, principalii susținători ai Unirii fiind foștii revoluționari. Procesul a fost ajutat și de realizarea uniunii vamale dintre Moldova și Țara Românească, din aceeași perioadă, ambele teritorii având astfel aceeași legislație fiscală, un punct în plus în favoarea ideii de unificare a celor două teritorii. Contextul extern favorabil oferit de războiul Crimeii a permis

apariția unui moment favorabil unirii. Marile Puteri oferă șansa consultării voinței poporului. Astfel, în Țara Românească, majoritatea membrilor din Divanul Ad-hoc (organ electiv) au spus „Da” pentru Unire, însă, în Moldova, situația a fost mai problematică. Aici, caimacanul (locțiitor la conducerea Moldovei), Nicolae Vogoride, sprijinit de Imperiul Otoman, care îi promitea domnia dacă unirea nu se va realiza, a falsificat listele electorale de reprezentare în divanul Ad-hoc. Șansa a făcut însă ca Vogoride să se destăinuie, prin scrisori, fratelui său din Constantinopol, iar corespondența să fie făcută publică în presa europeană. În urma acestui incident, Marile Puteri au rupt relațiile diplomatice cu Imperiul Otoman, au solicitat întâlniri cu împăratul Franței, Napoleon al III-lea, și regina Marii Britanii, Victoria, iar falsele alegeri au fost astfel anulate. În toamna anului 1857, în urma noilor alegeri, românii s-au pronunțat pentru unirea Principatelor Moldovei și Țării Românești. În cadrul Convenției de la Paris din anul 1858, Marile Puteri ajung la o înțelegere, prin care oferă principatelor o unire formală cu doi domni, două guverne diferite și cu unele instituții comune la Focșani, iar principatele trebuiau să se numească Principatele Unite ale Moldovei și Valahiei, numele noului stat fiind singurul care sugera unirea teritorială a celor două principate. Alexandru Ioan Cuza a fost ales domn la 5 ianuarie 1859, în

Ș TIINȚĂ , Moldova, la Iași, iar la data de 24 ianuarie 1859, în Țara Românească, la București. „Domnul Unirii”, cum mai este numit Alexandru Ioan Cuza, a participat la evenimentele revoluționare din Moldova, în 1848, apoi, în 1856, a fost numit pârcălab de Galați, iar în 1858 a fost înaintat la gradul de colonel, comandant al armatei Moldovei, funcție din care este propus candidat la scaunul de domnie al Moldovei și apoi al Țării Românești. În afară de Alexandru Ioan Cuza, domnul ales în ambele principate, au mai fost și alți candidați pentru funcția de domn al Moldovei, cum ar ﬁ Vasile Alecsandri și Costache Negruzzi, care își vor retrage candidatura, și Grigore Sturza, candidat susținut de Imperiul Rus, rușii sperând să facă din Principatele Unite un stat marionetă al Rusiei. Alexandru Ioan Cuza s-a născut la 20 martie 1820, la Bârlad, și a decedat la 3 mai 1873, la Heidelberg, în Germania. A fost primul domn al Principatelor Unite și al statului național român. A fost „un bărbat de statură mijlocie, însă arătos, cu o înfățișare plăcută. Manierele lui erau distinse, ceea ce nu puțin îi ajuta în izbânzile sale diplomatice”. Nu era lacom de bani și cea mai bună dovadă despre aceasta este că, după cum spune Dimitrie Bolintineanu, „el a fost unul din domnii ce au ieșit din domnie fără să ﬁ făcut avere mare. El însă nici nu avea nevoi prea mari; nu iubea luxul; masa și traiul său erau cumpătate; avea însă

ARTĂ , EDUCAȚIE

mare plăcere pentru cai frumoși, cu toate că nu era bun călăreț. Într-un grad înalt era dezvoltat la el simțământul dreptății, fapt pe care îl recunoșteau chiar și dușmanii săi. […] Cuza era apoi foarte mândru și nu pleca ușor capul înaintea altuia. […] avea o educație aleasă speciﬁcă vechilor familii moldovene”. Principalele aspecte ale domniei lui Cuza au vizat recunoașterea unirii pe plan internațional, iar în plan intern modernizarea statului, practic punerea în aplicare a programelor revoluției pașoptiste. Astfel, după înfăptuirea unirii a realizat alături de Mihail Kogălniceanu, în calitate de ministru și apoi de prim-ministru al statului, o serie de reforme capitale (legea electorală, legea secularizării averilor mănăstirești, legea rurală, legea instrucțiunii publice, codul penal și codul civil etc.) în domenii perecum învățământul, justiția și agricultura, care vor situa România pe un traseu clar al modernizării și prosperității social-economice.

Recunoașterea internațională a unirii a avut loc abia în cadrul Conferinței de la Constantinopol din anul 1861, dar reprezentanții Austriei și Imperiului Otoman nu au recunoscut unirea. Unirea politică a celor două țări a avut loc în anul 1862, când Alexandru Ioan Cuza a uniﬁcat Parlamentul și Guvernul, iar capitala a fost mutată la București. Un an mai târziu, Mihail Kogălniceanu, în discursul din cadrul Adunării Principatelor Unite, spunea: „Unirea e actul energic al întregii națiuni române, e marea noastră «conquistă» (cucerire) și de aceea, domnilor, nici chiar domnitorului, dar încă unui singur particular, nu-i recunosc și nici nu-i voi da vreodată dreptul acesta de a zice că el a făcut singur Unirea. Nu, domnilor, Unirea națiunea a făcut-o”. Înlăturarea lui Cuza de la tron a avut loc la 11 februarie 1866, ﬁind forțat să abdice (să renunțe la tron) de către o coaliție politică nemulțumită de acțiunile sale ca domn. Înainte de a pleca în exil, Cuza a rostit următoarele cuvinte: „Să dea Dumnezeu să-i meargă țării mele mai bine fără mine decât cu mine! Să trăiască România!” După abdicarea lui Cuza, în locul său a fost adus un principe străin, Carol I, viitorul rege al României. Unirea Principatelor Române de la 24 ianuarie 1859 a fost una din cele mai inteligente mișcări ale diplomației românești din istoria statală a poporului român. Andreina și Carina Iuscinschi clasa a IX-a B

Orizonturi * nr. XLVI

Ș TIINȚĂ ,

ARTĂ , EDUCAȚIE

Publius Ovidius Naso – în slujba poeziei Din pleiada de poeți latini studiați în timpul anilor de liceu, Publius Ovidius Naso mi s-a părut unul dintre cei mai fascinanți. Viața și opera sa au constituit și constituie și astăzi un mister al raportării omului față de simțul artistic și manifestarea lui . Publius Ovidius Naso a fost un poet roman, cunoscut în română sub numele de Ovidiu. Datorită perfecțiunii formale a stilului, umorului ﬁn și fanteziei creatoare a devenit unul dintre clasicii literaturii latine, alături de Horațiu și Virgiliu. Așa cum scrie el însuși în Tristia IV 10, Ovidiu s-a născut la 20 martie 43 î.Hr., în orașul Sulmona, situat în Italia de mijloc, la aproximativ 140 km depărtare de Roma. Tatăl său aparținea nobilimii și-l destinase funcțiilor publice. După un scurt studiu al retoricii, Ovidiu se dedică totuși carierei artistice. Își completează cultura la Atena și, împreună cu prietenul său, poetul Aemilius Macer, întreprinde o călătorie în Sicilia și Asia Mică. Întors la Roma, intră în cercul literar condus de Messalla Corvinus și duce o viață extravagantă, lipsită de griji, în mijlocul nobilimii romane. Operele lui sunt pe placul înaltei societăți și printre protectori se aﬂă însuși împăratul Augustus. După moartea lui Horațiu (8 î.Hr.), devine cel mai cunoscut și apreciat poet din Roma. În toamna ianuarie-aprilie 2019

anului 8 d.Hr., în timp ce poetul se afla pe insula Elba, în mod neașteptat, fără o hotărâre prealabilă a Senatului, Augustus hotărăște exilarea lui Ovidiu la Tomis, pe țărmul îndepărtat al Mării Negre. Forma de exil la care a fost supus era mai ușoară „relegatio” și nu cuprindea clauza „aquae et ignisinterdictio” (în sensul de „proscris în afara legii”). Motivele exilului sunt până astăzi învăluite de mister. Ovidiu însuși scria că motivul ar fi fost „carmen et error”, o poezie și o greșeală. Poezia încriminată este cu mare probabilitate Ars amatoria, care ar fi venit în contradicție cu principiile morale stricte ale împăratului, deși această operă fusese publicată cu câțiva ani mai înainte. În Tristia, Ovidiu se referă și la faptul că „ar fi văzut ceva ce n-ar fi fost permis să vadă”. Cercetătorii sunt de părere că Ovidiu ar fi fost martorul scandaloaselor aventuri amoroase ale Juliei, nepoata lui Augustus. Ovidiu a făcut numeroase încercări, prin scrisori trimise la Roma, să obțină grația lui Augustus. Toate au rămas lipsite de succes. Nici după moartea lui Augustus, urmașul său, Tiberius, nu l-a rechemat la Roma. Despre Tomis și ținuturile sale locuite inclusiv de daci, Ovidiu are cuvinte triste. Motivul nu era neapărat nemulțumirea de locuri și oameni, ci de

schimbarea statutului. Tomisul cu siguranță nu era atât de înfloritor cultural. Ovidiu era o fire delicată, nedeprinsă cu munca și greutățile vieții. La Roma era răsfățatul tuturor. Stătea culcat pe o pernă și scria. Uneori mai ședea pe la pomi sau își stropea de plăcere legumele. E de la sine înțeles că, atunci când trece prin greutățile vieții, se vaită că el, marele poet, a ajuns un simplu muncitor. Conform Cronicii lui Heronim, Ovidiu ar fi murit în anul 17 d.Hr.,

Ș TIINȚĂ , la Tomis (azi Constanța), unde a și fost înmormântat, dar această dată nu este sigură. Din poemul calendaristic Fasti, I, versurile 223-226, rezultă că în primăvara anului 18 d.Hr., poetul era încă în viață. Pentru piatra sa funerară, Ovidiu a compus – în parte patetic, în parte ironic – următorul text, în forma unei scrisori trimise soției sale: „Sub astă piatră zace Ovidiu, cântărețul / Iubirilor gingașe, răpus de-al său talent, / O, tu, ce treci pe-aice, dac-ai iubit vreodată,/Te roagă pentru dânsul: să-i fie somnul lin” (Tristia, III, 73-76). În ceea ce privește creația sa, Ovidiu are cea mai vastă și mai bogată operă dintre cele pe care le moștenim din Antichitatea latină. Istoricul literar Ovidiu Drîmba clasifică această creație în trei mari etape. Astfel, în prima etapă, poetul dezvoltă tema iubirii, descoperindu-și tonul liric și elegiac. În cea de-a doua exploatează tezaurul mitic și legendar, iar în ultima etapă, marcată în plan biografic de exilul la Tomis, amplifică propria tragedie în epistolele grupate în cele două cicluri poetice: Tristele și Ponticele. Între anii 23 și 15 î.e.n. compune 21 de epistole, care vor alcătui colecția numită Heroides Epistulae Heroidum și pregătește prima ediție în cinci cărți a Amorurilor (Amores), în care o va cânta pe Corina (un nume convențional sub care se ascunde, probabil, Iulia, nepoata lui Octavianus Augustus). Tot din această perioadă datează și tragedia Medeea, din care nu s-au păstrat decât câteva mici fragmente, o lucrare intitulată Gigantomachia

ARTĂ , EDUCAȚIE

și ediția a II-a a Amorurilor, conținând numai trei cărți. În anii 2 și 1 î.e.n. elaborează primele două cărți din Arta iubirii (Ars amandi sau Ars amatoria), completată cu cartea a III-a, și lucrează la poemul didactic intitulat De medicamina facies feminae. Cam în același timp compune și Remediile iubirii (Remedia amoris). În anul 8 e.n., la vârsta deplinei maturități, poetul compune marea frescă a Metamorfozelor, în 15 cărți. Se căsătorește a treia oară cu Fabia, rudă cu Paulus Fabius Maximus, amic al lui Octavianus Augustus, ceea ce îi facilitează poetului contactul cu unii membri ai familiei princiare, fapt socotit de Ovidiu ca una din cauzele relegării sale. În aceeași perioadă, concomitent cu Metamorfozele, scrie și primele 6 cărți din Faste (Fasti), la ﬁnalizarea cărora lucrează și în exil, schimbându-le și dedicația. Din punct de vedere al receptării operelor sale, Ovidiu s-a bucurat de un deosebit succes în timpul Imperiului. Versurile ovidiene deveniseră atât de cunoscute, încât erau gravate pe zidurile caselor din Pompei. Ovidiu apare ca aproape cel mai popular poet al Imperiului. Pe de altă parte, atât cei doi Seneca, cât și Quintilian fac elogiul lui Ovidiu. Filosoful Seneca îl cita frecvent, deoarece înțelegea că Ovidiu fusese un precursor al stilului nou. În Evul Mediu, popularitatea lui Ovidiu atinge apogeul. Poemele ovidiene erau intens copiate în mănăstiri, iar elevii vremii alcătuiau rezumate ale Metamorfozelor. Ovidiu a lăsat numeroase

ecouri în literatura Renașterii. Viziunea hedonistă și idilică despre mitul clasic ca un cult al frumuseții, pe care o preconizau pictura și poezia Renașterii, era inspirată de Ovidiu. Cervantes, Lope de Vega și Shakespeare l-au admirat și utilizat. Chenier, Goethe, romanticii și postromanticii, Baudelaire au îndrăgit poezia ovidiană. Datorită contactului poetului cu meleagurile noastre, Ovidiu a fost poetul latin cel mai intens studiat și tradus în România. Cea dintâi tălmăcire românească a unui text latin, publicată în 1679, la Sibiu, de sasul Valentin Franck, a cuprins șapte versuri ovidiene. Miron Costin a tradus și el câteva stihuri din Ovidiu. Cronicarul a utilizat motive ovidiene și s-a referit, în De neamul moldovenilor, la soarta sulmonezului pe pământul țării noastre, la locul relegării și la moartea lui. De asemenea, Dimitrie Cantemir cunoștea temeinic opera lui Ovidiu. A folosit-o ca izvor istoric în operele sale. Marele învățat s-a referit și el la viața, surghiunul și moartea poetului, ca și Miron Costin. Gheorghe Asachi a evocat exilul lui Ovidiu și unele versuri ale poetului. Diverși poeți, ca Adrian Maniu, Mihai Beniuc și alții, i-au închinat poeme, iar Vasile Alecsandri, Nicolae Iorga și Grigore Sălceanu, piese de teatru. Sigismund Toduță i-a consacrat o simfonie, iar Nicolae Vermont și Corneliu Medrea, reprezentări plastice. Mircea Alexandru Dănuț clasa a XII-a A

Orizonturi * nr. XLVI

Ș TIINȚĂ ,

ARTĂ , EDUCAȚIE

Opinia Bisericii cu privire la evoluție De-a lungul istoriei, oamenii au încercat să explice ce a fost la început, cum s-a creat Pământul, cum au luat ﬁință toate. Biblia prezintă, într-un mod simplu și concret, cum Dumnezeu a creat totul. Aceasta este teoria creaționistă, susținută de Biserică, însă oamenii de știință nu s-au mulțumit cu explicația oferită de Geneză și au încercat să aprofundeze acest mister, ajungând, în cele din urmă, la teoria evoluției. În biologie, evoluția reprezintă modiﬁcarea caracterelor moștenite ale populațiilor de organisme de la o generație la alta. Aceste schimbări sunt determinate de combinarea a trei procese principale: variație, reproducere și selecție. Genele care trec de la un organism la urmașii acestuia produc trăsături ereditare, care

ianuarie-aprilie 2019

constituie baza evoluției. Aceste trăsături variază în cadrul populațiilor ale căror indivizi prezintă modificări genetice. Urmașii pot avea trăsături noi sau modificate și aceasta fie datorită mutațiilor genetice, fie prin transferul de gene între populații și între specii. Astfel, la speciile care se reproduc sexuat, prin recombinare genetică se produc noi combinații de gene. Evoluția se produce când aceste diferențe ereditare devin tot mai comune sau tot mai rare într-o populație. Două mecanisme majore dirijează evoluția: primul este selecția naturală, procesul care face ca acele caractere ereditare, care sunt mai eficace pentru supraviețuire și reproducere, să devină mai răspândite în cadrul unei populații. Aceasta se datorează faptului

că indivizii cu caractere mai avantajoase se reproduc mai ușor, astfel că tot mai mulți indivizi din generațiile următoare vor moșteni aceste trăsături. După mai multe generații, în urma acestor schimbări succesive, mici și aparent întâmplătoare și a unei selecții naturale a variantelor care răspund cel mai bine solicitărilor mediului, se realizează adaptarea. Al doilea mecanism major al evoluției îl constituie ﬂuctuația genetică, un proces independent care produce schimbări aleatorii ale trăsăturilor la o populație mică. Pentru ca aceste trăsături să se transmită la urmași, care la rândul lor să se reproducă, probabilitatea joacă un rol important. Deși diferențele produse prin mutație genetică

Ș TIINȚĂ , și selecție naturală sunt relativ mici de la o generație la alta, acestea se pot acumula în timp, producând adevărate schimbări la nivelul organismelor, astfel încât se poate ajunge la noi specii (speciație). Mai mult, similaritățile dintre organisme sugerează faptul că toate speciile cunoscute provin dintr-un strămoș comun, printr-un proces de divergență graduală. În urma discuțiilor cu Charles Lyell, Darwin a ajuns la concluzia că speciile au evoluat în mod asemănător cu evoluția în timp a Pământului. Reverendul Henslow a prezentat o parte din fosilele și jurnalele lui Charles Darwin unor naturaliști celebri din acea perioadă. Datorită acestor expuneri, Charles Darwin a devenit celebru în cercurile științiﬁce britanice. O dată cu revenirea în Anglia, la 2 octombrie 1836, Darwin a început să-și formuleze teoria, pe care o considera singura viabilă. Conform acestei teorii, speciile evoluează, adică sunt supuse unor transformări treptate, de la formele simple la cele mai avansate. Deci, strămoșii tuturor formelor vii de astăzi au fost organisme monocelulare. Biologia evoluționistă studiază domeniul legat de evoluția lumii vii, dezvoltă și testează teorii care să-i explice mecanismul. Studiind fosilele și biodiversitatea formelor de viață existente, oamenii de știință și-au dat seama, mai ales pe la jumătatea secolului al XIX-lea, că speciile se modiﬁcă în timp. Totuși, mecanismul care dirijează aceste schimbări a rămas necunoscut

ARTĂ , EDUCAȚIE

până în anul 1859, când Charles Darwin publică „Originea speciilor”, explicând această teorie prin intermediul conceptului de selecție naturală. Deși a provocat controverse aprinse, teoria lui Darwin a fost acceptată de majoritatea lumii științifice. Prin anii 1930 are loc combinarea dintre teoria selecției naturale a lui Darwin cu legile lui Mendel privind ereditatea și se obține teoria sintetică a evoluției, în cadrul căreia se realizează legătura dintre unitățile evolutive (gene) și mecanismul evoluției (selecția naturală). Fiind mai vizionară și mai explicită, această nouă teorie se confruntă cu succes cu noile probleme ridicate de biologia modernă, furnizând o explicație unificatoare a existenței diversității vieții pe Pământ. La început, Biserica Anglicană a protestat vehement împotriva acestei cărți, în timp ce creștinii liberali au susținut teoria selecției naturale, dar considerând-o o manifestare a voinței divine. În toamna anului 2008, a avut loc la Vatican o conferință internațională cu ușile închise pe tema lui Darwin, a evoluției și a designului inteligent (o formă de creaționism), organizată de Academia Pontificală de Științe. Papa Benedict al XVI-lea consideră că nu există nicio contradicție între teoria evoluționistă și concepția creștină asupra creației. Suveranul Pontif l-a mai citat pe Papa Ioan Paul al II-lea precizând că „adevărul științific, care este însuși o formă de participare la Adevărul divin, poate ajuta filozofia și teologia să înțeleagă

mai bine persoana umană și revelația dumnezeiască asupra omului, revelație completată și perfectată prin Isus Cristos”. Biserica Catolică predă evoluția teistă, care acceptă evoluția ca teorie științifică, dar o consideră parte a unui plan divin. Susținătorii ei nu văd de ce Dumnezeu nu ar fi folosit procesul evoluționar în formarea speciilor umane. Papa Francisc a afirmat că aceste teorii sunt compatibile cu învățătura catolicismului despre creație. La o întâlnire de la Academia Papală pentru Știință din Vatican, el a spus că „Big Bang-ul, care astăzi este considerat drept originea Universului, nu contrazice intervenția unui creator divin, ci, mai degrabă, îl presupune”. Similar, Papa a susținut că dezvoltarea fiecărei ființe cu trăsăturile sale specifice de-a lungul timpului „nu contrazice ideea creației, pentru că evoluția presupune creația ființelor care evoluează”. Biserica Ortodoxă nu este de aceeași părere cu Sfântul Părinte în privința evoluției. Ea rămâne fidelă creaționismului, teoria care susținea că Dumnezeu a creat lumea și tot ce este în ea în șase zile, conform Bibliei. Deși cele două biserici creștine au opinii diferite în privința teoriei evoluției, ambele susțin cu certitudine faptul că Dumnezeu a creat lumea. El a fost la început și va fi și la sfârșit. Teodor Adrian Cîrjă clasa a XII-a A

Orizonturi * nr. XLVI

Ș TIINȚĂ ,

ARTĂ , EDUCAȚIE

Politețea și bunele maniere Mai este actual cuvântul „politețe”? Credeți că acest subiect, atât de vechi, mai are valabilitate și mai poate fi discutat și în zilele noastre sau e ceva „depășit”, e de domeniul trecutului? Ne aflăm în secolul XXI, asistăm și privim imaginea societății de astăzi, o imagine nearmonică și deplorabilă a societății în care trăim. În astfel de condiții, mai merită să ne preocupăm de bunele maniere? N-ar fi mai bine să ne întrebăm dacă ele nu au devenit cumva inutile? Răspunsul e unul singur: bunele maniere nu sunt și nu vor deveni niciodată inutile, pentru că îl vor face pe om să se respecte pe sine și pe semenii lui. Altfel spus, bunele maniere contribuie la formarea noastră ca „oameni”, la bucuria noastră de a trăi printre semeni civilizați. Lipsa de civilizație în comportamentul uman nu este cauzată de faptul că nu ar fi suficiente cărți în acest domeniu, ci de faptul că o comportare civilizată nu izvorăște din cunoașterea unui cod al bunelor maniere, ci din sufletul omului. Cu cât oamenii vor poseda sentimentele nobile și frumoase, cu atât vor deveni mai „domni” în comportamentul lor. Mulți nu au nici măcar o idee exactă despre politețe, crezând că ea constă, în primul rând, în a fi în ton cu moda, apoi o caută în ianuarie-aprilie 2019

gesturi exterioare, pe când, în realitate, cum spuneam, adevărata politețe trebuie să existe în ei, să se nască din inimă. Lipsa de politețe se datorează în mare măsură și faptului că respectul pentru celălalt nu mai este una din valorile esențiale. Cu siguranță că ni s-a întâmplat măcar o dată să batem la o ușă și aceasta să rămână închisă, ori să așteptăm cu nerăbdare un răspuns și acesta să nu vină, ori să treacă pe lângă noi cineva cunoscut și să nu ne salute, ori, participând la diferite întâlniri cu semenii noștri, să ﬁm tratați cu răceală și indiferență, fără considerație pentru persoana proprie. Să ﬁe toate acestea exemple de politețe sau comportament de bune maniere? Cu siguranță, nu! Toate exemplele negative anterioare nu sunt lucruri de mică importanță și nu ofensează doar normele cele mai elementare care reglementează conviețuirea umană,

ci rănesc însăși demnitatea persoanei umane. Cel care omite să spună „te rog” ascunde în sufletul său un mic dictator, care crede că e bine să dai ordine și care poate ajunge până la urmă un despot crud. Cel care face gesturi obscene când e blocat în trafic resimte o violență interioară, care, dacă nu e controlată, poate duce la atacuri și chiar la crimă. Cel care face glume pe socoteala altora deschide calea către prejudecăți. Observăm că respectarea anumitor reguli nici nu mai contează, în multe domenii nu se mai ține seama de existența multora dintre ele. Auzim adesea din gura tinerilor: „Trăim într-o țară liberă, putem să facem ce vrem!”. Astfel, la nivelul societății este obligatoriu să stabilim anumite limite precise, peste care să nu acceptăm să trecem. Aceste reguli elementare ar trebui să guverneze o societate și fiecare să-și asume responsabilitatea

Ș TIINȚĂ , pentru schimbările sociale pe care le dorește. Reconsiderându-se atitudinea față de bunele maniere, față de buna-cuviință, față de respectul datorat celuilalt, nu facem decât un prim pas mic, dar, zi după zi, cu fiecare gest mărunt, creăm ceva de o importanță covârșitoare. Nu este ușor să dăm o definiție a politeții, chiar dacă avem despre ea o idee atât de clară, încât deosebim imediat un gest civilizat de unul necivilizat, o persoană distinsă de una mai puțin rafinată. Aceasta se datorează poate faptului că politețea nu este o singură calitate sau virtute, ci un ansamblu de calități dobândite, care-l fac pe cel care le posedă plin de demnitate, manierat, plăcut. Politețea nu este doar expresia a ceea ce omul posedă de la natură mai bun în sufletul său, ci este, în același timp, rodul unei munci

ARTĂ , EDUCAȚIE

susținute de rafinament spiritual, de cucerire a însușirilor indispensabile în relațiile umane. De exemplu, sfântul Francisc de Assisi este considerat modelul politeții, pentru că era plin de atenție și delicat în iubire față de cei săraci și umili. Aflându-se în secolul în care leproșilor nu li se dădea nicio atenție, el le săruta rănile cu o infinită delicatețe, ținând cont de premisa fundamentală a politeții: „Toți oameni merită să fie tratați cu respect!”. Într-adevăr, indiferent cu ce este îmbrăcat cineva, indiferent ce rol joacă în societate, indiferent ce vârstă are, e o persoană cu demnitate și drepturi proprii și, ca atare, este vrednic de atenție, de considerație și de respect. Creștinul este obligat la o comportare civilizată nu doar din motive omenești, dar și din motive de ordin superior, e obligat de

virtuțile supranaturale ale credinței și iubirii. Același sfânt Francisc de Assisi spunea: „Politețea este sora iubirii”. Astfel, cel care are credință și iubire, în orice întâlnire cu aproapele îl întâlnește și îl descoperă pe însuși Dumnezeu a cărui imagine și a cărei iubire se află în orice făptură omenească, fără deosebire. Văzând cum intoleranța câștigă pe zi ce trece mai mult teren în zilele noastre, este momentul să ne întrebăm care sunt motivele care au condus la schimbarea aceasta? Am încetat oare să avem idealuri, să ne cultivăm, să fim umani, să ne rugăm? Rămâne să ne gândim și să aprofundăm acest subiect. Sfântul Clement din Alexandria spunea: „Trebuie să vă comportați întotdeauna politicos, ca și cum ar fi de față Domnul!” Mihaela Ghercă clasa a XI-a B

Orizonturi * nr. XLVI

P AGINA

În căutarea timpului trecut...

Motto: „Adevărata călătorie a descoperirii înseamnă nu a căuta țărmuri noi, ci a vedea cu ochi noi” (Marcel Proust) Cred că există un moment în viață când fiecare om se gândește la anii de liceu, fie că este vorba de cei care visează să înceapă liceul, fie că este vorba de cei care de abia l-au terminat sau cei pentru care această minunată perioadă s-a sfârșit de mult. Eu mă regăsesc în ipostaza celui care, aflat la final, realizează bilanțul ultim și rememorează cu nostalgie evenimentele frumoase petrecute pe parcursul acestor patru ani. Ca să mărturisesc sincer, perioada de început a liceului este pentru mine, astăzi, într-o mare ceață. Lucrurile pe care mi le amintesc sunt legate în special ianuarie-aprilie 2019

ABSOLVENȚILOR

de nerăbdarea începerii liceului. După înscrierea din vară la Liceul Teologic Romano-Catolic „Sfântul Francisc de Assisi”, simțeam că nu mai am răbdare. Doream arzător să înceapă acea perioadă despre care mi s-a tot spus că va fi cea mai frumoasă din viață și, totuși, frica de necunoscut era prezentă undeva acolo, în sufletul meu. Apoi, frica a început, încetul cu încetul, să se amelioreze și să dispară în momentul în care a venit și ziua deschiderii noului an școlar. Începutul este întotdeauna cel mai greu. Adaptarea cu un program mai restrictiv decât cel de acasă, aflarea la o distanță mare față de casă, relațiile prietenești care începeau timid să se formeze între noi, colegii, noii profesori, noile materii, toate au fost ceva nou pentru mine, însă nu consider că a fost chiar dificil să mă adaptez. Cu timpul toate au venit de la sine, iar de cele mai multe ori mi se părea că acesta parcă „nu mai avea răbdare” cu mine și cu restul lumii. Acești patru ani au fost ca o suflare de vânt. Totul s-a petrecut într-un ritm foarte alert. Au existat întotdeauna probleme, fie ele mici sau mari, dar nu m-au putut determina să renunț. Așa cum spunea și filosoful Friedrich Nietzsche „ce nu mă omoară mă face mai puternic”. Uneori am fost tentat să aleg un transfer, dar ceva din mine îmi spunea întotdeauna că locul meu este aici, că poate chiar Dumnezeu a dorit să ajung în acest loc. În momentul de față pot să confirm că am făcut o alegere corectă, deoarece am petrecut o perioadă superbă aici, la Liceul Franciscan, și nu

regret deloc calea aleasă. Cred că tocmai această asumare a alegerii făcute m-a determinat să muncesc tot mai mult la persoana mea, atât intelectual, cât și uman și spiritual. Astfel, îmi aduc aminte de marile reușite precum locul I la Olimpiada Națională de Religie Catolică, în clasa a IX-a, la care am participat și în următorii doi ani, obținând locuri importante, dar și toate participările la concursurile și olimpiadele care m-au făcut să lupt, în special cu mine însumi, pentru a-mi depăși limitele. În acest sens le mulțumesc tuturor celor care m-au ajutat, în vreun fel sau altul, la dezvoltarea mea pe parcursul anilor de liceu. Mulțumesc profesori, mulțumesc formatori, mulțumesc celor care mi-ați dorit binele! Îmi amintesc nostalgic și de acele momente în care, făcând „haz de necaz” de cele mai multe ori, eu și colegii mei am învățat să trecem peste toate și, de ce nu, să ne mai și distrăm, petrecând un timp plăcut împreună. Aici pot să amintesc serile în care, după stingere, neavând somn, așteptam ca părintele formator să plece la culcare pentru a sta să despicăm firul în patru cu privire la orice, discuțiile variind de la lucruri banale precum mâncarea din seara respectivă și încheindu-se în vreo dilemă filosofico-existențială, precum viața de după moarte. Tot aici pot regăsi și excursiile fascinante și distractive din fiecare an de liceu, unde am învățat că a fi împreună este ceva important, precum și serile de fotbal sau film.

P AGINA Colegii și prietenii mei au fost în acești patru ani familia mea. Am trăit împreună zi de zi, am învățat să trecem peste încercări și dificultăți împreună, să mai facem și ironii din când în când, să ne distrăm și să râdem împreună, să fim uniți atât la bine, cât și la rău, dezvoltând astfel prietenii stabile care, sper eu, vor ține cât mai mult. Aristotel spunea că „Nimeni nu poate trăi fără prieteni, chiar dacă stăpânește toate bunurile lumii” și așa este. Fără colegii mei viața mea nu ar fi fost la fel de amuzantă, la fel de frumoasă. Au existat, bineînțeles, și divergențe, ca în orice colectiv, dar, în ciuda acestor mici răutăți nevinovate, am învățat să ne suportăm reciproc și, mai apoi, să ne respectăm unul pe altul ca oameni adevărați, de caracter. De cele mai multe ori nu ne-am dat seama de ceea ce am avut, de momentele frumoase din liceu, de persoanele pe care le-am avut alături, cum afirma Paolo Coelho: „Când ne aflăm în fața marilor comori, nu le vedem niciodată; și știi de ce? pentru că oamenii nu cred în comori”. Acum le realizăm, dar poate este prea târziu că să mai schimbăm ceva. Pe lângă momentele de comuniune, ni s-a amintit întotdeauna de importanța timpului acordat nouă înșine. Acest fapt m-a ajutat să mă cunosc, să mă dezvolt și să îmi creeze noi orizonturi, și, spre uimirea mea, acest scop putea fi realizat doar de MINE, prin mintea mea și cu ajutorul divin. Astfel, rememorez frumoasele ore petrecute în draga noastră bibliotecă, pe care am îngrijit-o trei ani și jumătate, unde, citind cu nesaț mii de pagini, ajungeam

ABSOLVENȚILOR

să „trăiesc” mii și mii de vieți și aventuri, precum și de liniștitoarele momente de rugăciune personală în Capela Mică a liceului nostru, în care puteam afla haruri și redobândi puterile necesare unui „nou mâine”. Nu în ultimul rând, cred că cea mai importantă mulțumire îi revine lui Dumnezeu. Fără El nu cred că totul ar fi fost atât de frumos. El este cel care mi-a dat forță atunci când eram în suferință și tot El m-a făcut „să arunc mrejele în larg”, avântându-mă în întregime în toate proiectele la care am participat și determinându-mă să dăruiesc totul spre aflarea unui rezultat cât mai favorabil. Chiar dacă relația noastră nu a fost întotdeauna una bună, neînțelegând total planul său cu mine, Domnul a fost singurul care mi-a fost alături, mai ales atunci când simțeam că lumea se prăbușește. Consider că acest lucru este cel mai important pe care l-am învățat de la Liceul Franciscan: să sper chiar și atunci când nu mai există vreo speranță, deoarece tocmai atunci Dumnezeu este Speranța noastră. În concluzie, Liceul Franciscan a fost, este și va rămâne un loc special pentru mine, fiindcă mi-a oferit mai mult decât un liceu normal, mi-a arătat importanța valorilor morale în societatea actuală, mi-a creat niște deprinderi folositoare pentru mai departe și, nu în ultimul rând, mi-a implementat ideea că există încă oameni cărora le pasă de viitorul omenirii și al țării și care, de ce nu, îl vor și schimba prin munca lor. Mulțumesc, Liceu Franciscan! Mircea Alexandru Dănuț clasa a XII-a A

A sosit momentul nostalgiei

Da, a sosit momentul nostalgiei, momentul în care noi, elevii claselor a XII-a, analizăm cei patru ani de liceu și parcă dorim să ne întoarcem în timp și să reîncepem această perioadă minunată, una dintre cele mai frumoase etape ale vieții, în care ni s-au deschis orizonturile și în care ne-am pus bazele personalității noastre și a viitorului nostru. Încerc să-mi aduc aminte de clipele când am avut primul contact direct cu acest liceu. Eram în clasa a VI-a, iar un preot franciscan a spus că se organizează un campus vocațional la seminar și că s-ar bucura dacă am participa și noi. Deși campusul era pentru elevii din clasa a VIII-a, noi am răspuns aﬁrmativ și am fost primiți și de către organizatori. Îmi amintesc că eu și colegii

Orizonturi * nr. XLVI

P AGINA mei am ajuns la Roman pentru prima dată, cu mari emoții, dornici de o experiență nouă. Am venit, am văzut și am învins, după cum spunea motoul campusului: Veni, vidi, vici! Mi-a plăcut așa de mult acel week-end în care s-a desfășurat campusul, încât am decis că acesta este liceul pe care vreau să-l urmez. Doream să ajung preot, însă, copil ﬁind, nu înțelegeam prea bine ce înseamnă a-ți dedica viața în totalitate lui Cristos, câtă responsabilitate și dăruire implică această alegere. După doi ani și jumătate de la acel eveniment, am trecut pragul Liceului Teologic Franciscan și am devenit un membru al familiei franciscane. Am plecat de acasă singur și fără să cunosc pe nimeni acolo unde mergeam, însă cu încredere și speranțe mari pentru viitor. Nu pot să spun că nu știam nimic despre ceea ce însemna seminar, dar nici nu cunoșteam foarte multe. În clasa a VIII-a mai făcusem o experiență la un alt seminar, însă aceasta a eșuat. După această întâmplare, nimeni nu a mai avut încredere în mine că voi face față programului de la seminar, cu excepția mamei mele. Chiar și părintele paroh din satul meu îmi spusese că nu voi rezista mai mult de două săptămâni, dar iată că profeția nu s-a împlinit. Într-adevăr, la început a fost greu să mă adaptez la program, să mă obișnuiesc cu mediul și cu regulile. După primele zile îmi venise în gând să plec, însă, datorită unui preot formator, mi-am schimbat decizia și cred că a fost cel mai bun lucru pe care am putut să-l fac. Cu colegii m-am ianuarie-aprilie 2019

ABSOLVENȚILOR

împrietenit și m-am înțeles încă de la început. Ei m-au ajutat cu sfaturi, m-au sprijinit mult în momentele mai diﬁcile. Acum, când stau și mă gândesc la clasa a IX-a, realizez cât de mult mi s-a schimbat percepția despre viață! Dorințele pe care le aveam atunci erau mici, simple, pe când acum mi-am dat seama că Dumnezeu a creat omul pentru a face lucruri mărețe, pentru a ﬁ fericit, împlinit, dar toate acestea se pot realiza numai prin muncă asiduă și în colaborare cu El. Această schimbare de mentalitate se datorează formării pe care am primit-o în acești patru ani de liceu. Trebuie să spun că seminarul a fost pentru mine o a doua casă, nu doar un simplu liceu. A fost locul maturizării mele, locul unde am acumulat cunoștințe, le-am aprofundat, mi-am întărit credința, m-am dezvoltat pe plan social, am reușit să mă descopăr, să mă regăsesc. Mediul în care am trăit a fost unul protectiv, fratern, un loc în care am fost ferit de ispitele dăunătoare tinerilor. Comparându-mă cu prietenii mei din copilărie, cu care stăteam zile întregi și mă jucam, cu care împărțeam totul, am observat că sunt printre puținii care au ales să continue să studieze. Majoritatea au plecat în țări străine, abandonând școala, educația. De multe ori m-am întrebat: Oare dacă nu veneam la seminar, mai dădeam o așa mare importanță școlii, educației, instruirii, sau le urmam exemplul? Profesorii și preoții s-au străduit pentru a ne face să înțelegem că școala

este modul prin care reușești să te realizezi în viață, să evoluezi. Pe parcursul acestor ani am avut parte și de momente frumoase, fericite și de momente triste. Aceste amintiri nu le voi uita niciodată, pentru că ele m-au întărit, m-au călit, mi-au făcut adolescența frumoasă, deosebită. În acești ani am învățat să-mi protejez colegii, indiferent de situație, am învățat să ﬁu ascultător, să ﬁu responsabil pentru greșelile pe care le-am făcut, și au fost multe, credeți-mă! Colegii au fost un suport important pentru mine, pentru că m-au ajutat mereu să mă ridic la timp. Am legat relații de prietenie foarte strânse cu ei. Nu doar la seminar am stat împreună, ci și în vacanțe ne-am întâlnit și am organizat câte o ieșire. Îmbinând umorul cu seriozitatea, cred că am făcut o echipă destul de bună noi, cei din clasa a XII-a A! Profesorii de la acest liceu au dat dovadă de o implicare și de un interes deosebit. Pot spune că, într-adevăr, le pasă și doresc binele elevului, având conștiința că acesta trebuie să reușească și să facă față atunci când părăsește liceul și trebuie să se confrunte cu examenele, cu viața. Nu-i pot considera doar simpli pedagogi, ci buni prieteni. Datorită lor am reușit să iubesc studiul, să particip cu bucurie la ore, dornic mereu să învăț lucruri noi și interesante. Le mulțumesc tuturor pentru tot ce-au făcut pentru mine, pentru noi! De asemenea, preoții formatori din seminar au dat dovadă de dăruire, disponibilitate, răbdare. Prin tot ceea ce au făcut și

P AGINA fac, i-am privit mereu ca pe părinții noștri. S-au îngrijit și se îngrijesc de noi cu responsabilitate, fiind mereu prezenți la apelurile noastre, la problemele noastre, fie noapte, fie zi. Apoi, prin predicile și meditațiile pe care le-au ținut pentru noi, ne-au întărit credința, ne-au insuflat ideea de bine și frumos, ne-au învățat să fim corecți, cinstiți și să avem grijă de cel de lângă noi, de aproapele nostru. Chiar dacă nu ne conveneau deciziile pe care le luau într-un anumit moment, știm și suntem conștienți că tot ceea ce au făcut a fost pentru binele nostru. Acum, la finalul liceului, ni se deschid multe porți, vom avea multe decizii de luat pentru viitorul nostru. Timpul a trecut cu pași repezi, examenul de bacalaureat se apropie și noi trebuie să ne decidem ce vrem să facem cu viața noastră. Consider că, după formarea pe care am primit-o la seminar, avem capacitatea de a alege într-un mod responsabil și corect calea pe care vom merge. Vreau să le spun elevilor din generațiilor viitoare că noi am fost buni, însă ei trebuie să fie și mai buni! În încheiere, mulțumesc tuturor pentru contribuția pe care au avut-o la dezvoltarea mea umană, intelectuală și spirituală: părintelui director, preoților formatori și profesorilor. Nu în ultimul rând, îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru că m-a chemat la acest liceu și m-a sprijinit pe parcursul anilor petrecuți aici! Teodor Adrian Cârjă clasa a XII-a A

ABSOLVENȚILOR

Liceul – un capitol fascinant din

povestea mea

Mă aﬂu la sfârșitul clasei a XII-a, care, după părerea mea, este cea mai importantă clasă din cadrul acestui ciclu de învățământ. Se termină aici o etapă foarte importantă din viața mea, la care mă voi gândi mereu cu bucurie, despre care voi povesti cu emoție și pe care nu o voi lăsa niciodată să se piardă în amintiri și să devină neimportantă. Devin nostalgică atunci când mă gândesc că, peste o scurtă perioadă de timp, mă voi despărți de persoane foarte dragi mie, alături de care am petrecut momente minunate pe timpul liceului, clădind prietenii pe care le voi păstra în gândul meu și în inimă ani de-a rândul.

Îmi amintesc și acum cât de plăcut surprinsă am rămas în clasa a VIII-a, după ce ni s-a prezentat oferta educațională de la Liceul Teologic Romano-Catolic „Sfântul Francisc de Assisi”, care venea acum cu un profil nou, cel de pedagogie. Nu știu să spun exact ce m-a surprins atât de mult la acest profil, dar probabil ideea de noutate. Mereu mi-a plăcut să îi ajut pe cei mici, să lucrez cu ei și cred că acest aspect m-a determinat să mă înscriu la probele de aptitudini, să îmi dau toată silința să le trec, să mă pregătesc bine și pentru evaluarea națională, ca mai apoi, plină de entuziasm, să aștept începerea școlii ca elevă în clasa a IX-a, la un profil care mă fascina. Începutul mereu e greu și la fel de greu mi s-a părut că a fost și începutul acestei perioade. Un colectiv nou, profesori noi, situații noi, toate m-au făcut să mă tem de acest nou început. Și totuși, aici am găsit și oamenii potriviți care m-au ajutat să fac față acestor noutăți din viața mea. Am fost impresionată, încă de la început, de bunătatea cadrelor didactice, care au fost un stâlp de sprijin pentru noi în numeroase situații. Disponibilitatea și dăruirea de care au dat dovadă m-au făcut să cred că în locul acesta cu siguranță mă voi putea dezvolta și voi avea de la cine să învăț. Așa a și fost! Nu numai că am avut de la cine să învăț, dar am avut de la cine să primesc sfaturi care să mă educe și să mă ajute să cresc. Din experiențele trăite de mine în acești patru ani de liceu, pot spune că am avut parte de momente minunate, dar am avut

Orizonturi * nr. XLVI

P AGINA și momente de neliniște și incertitudine, simțind că locul meu nu mai este aici. Am trecut peste toate și sunt bucuroasă acum, când închei cu succes cei patru ani de liceu, și sper să îmi încununez munca cu rezultate pe măsură la examenul de bacalaureat. Pot aﬁrma cu tărie că această școală m-a format pentru viață și acum mă simt capabilă să fac față provocărilor și să le depășesc. Experiențele cele mai frumoase și momentele cele mai diﬁcile le-am trăit la practica pedagogică. Poate că misiunea noastră la practică nu a fost atât de grea, întrucât nu noi aveam responsabilitatea deplină, nu noi eram cele care trebuiau să formeze caracterele acelor copii sau modul lor de lucru, dar tind să cred că am reușit măcar puțin să ne punem amprenta asupra lor. Nu pot exprima bucuria care mă cuprinde atunci când observ că măcar o mică parte dintre elevi au învățat ceva datorită mie și că voi rămâne poate în amintirea lor. Acum, la sfârșitul clasei a XII-a, când trebuie să renunț la tot ceea ce am clădit aici și să plec pe un alt drum, țin să-i mulțumesc, mai întâi de toate, bunului Dumnezeu care m-a îndrumat spre acest drum și care știu că are planuri minunate cu mine. Apoi, o mulțumire deosebită aduc și cadrelor didactice pentru efortul lor susținut, pentru grija cu care ne-au predat și ne-au învățat atâtea lucruri. Domnul să le răsplătească însutit! Claudia Iștoc clasa a XII-a B ianuarie-aprilie 2019

ABSOLVENȚILOR

Ani de liceu, o prefață la romanul ce e doar al meu…

„Timp, încotro mergi? Spre ce meleaguri noi, grăbit, alergi? Cum poți într-o zi să schimbi în oameni mari niște copii?” Știm cu toții că toate poveștile încep cu „a fost odată”. Povestea mea începe la fel: A fost odată o fată care-și dorea foarte mult să devină profesoară. Și-a dorit atât de mult acest lucru încât s-a înscris la un liceu cu proﬁl pedagogic pentru a se specializa în acest domeniu, cel al învățământului. A trebuit să susțină o serie de probe pentru a i se testa cunoștințele. Spre mândria ei, a trecut cu brio aceste probe, ﬁind admisă la liceu. Abia aici începe, cu adevărat, povestea. Primul an de liceu fusese pentru ea unul de acomodare și de conștientizare

a faptului că viața nu este atât de ușoară precum credea. Își dorea să se aﬁrme, însă nu reușea mereu acest lucru. Cu ﬁecare zi ce trecea descoperea că îi place să lucreze cu copiii, să le transmită ceea ce a fost și ea învățată. A legat prietenii strânse ce speră că nu se vor rupe niciodată. Al doilea an de liceu o învățase lecții și mai importante. A învățat atunci să pună semnul egal între „piedică” și „lecție”. A învățat din greșeli și a crescut progresiv. Știa că numai prin multă muncă, ambiție și curaj va reuși. Dorința pe care o avea, de a deveni profesoară, se transformase acum într-o dorință de a deveni educatoare, căci, în cadrul practicii pedagogice, descoperise dragostea pentru copii și bucuria de a-i ajuta să crească. Și-a mers o zi, a mers două, ba chiar mai mult de 362 și a ajuns în al treilea an de liceu. Acum lucrurile s-au complicat. Odată cu acest an a început și predarea la clasele preșcolare și primare. Iubea acest lucru, iar ca dovadă sunt rezultatele. Deja se visa la catedră, luminând calea altor elevi. Însă i s-au deschis noi orizonturi. Participarea la Olimpiada Națională de Pedagogie-Psihologie i-a arătat că poate mult mai mult, iar percepțiile ei deja se schimbaseră. Începuse să iubească psihologia și își imagina o carieră în acest domeniu. Ultimul an de liceu nu a fost greu, dar nici ușor. Cei patru ani au trecut repede, însă „ce-i frumos, repede trece”. Acum, la sfârșit, a rămas cu aceeași dragoste față de psihologie și este hotărâtă să urmeze acest domeniu. Povestea celor patru ani de liceu se termină aici, dar călătoria prin

P AGINA viață continuă. Și-am încălecat pe-o șa și v-am spus povestea mea! Un basm! Așa au fost acești frumoși ani! Un basm pe care îl voi povesti tuturor cu drag. Se sfârșește acum o etapă care a adus extrem de multe schimbări în viața mea. Privesc acum cu nostalgie, dar și cu bucurie înapoi la cei patru ani de liceu. Câte emoții poate să aducă apropierea finalului unui an școlar! Mai ales când, despărțindu-te de acest an școlar, te numești absolvent. Sunt mândră să fiu absolventă a acestui liceu, mai ales a primei generații de elevi din cadrul profilului pedagogic. Acest liceu în care am studiat mi-a oferit oportunitatea de a cunoaște adevăratele valori ale vieții. Am avut în fața mea modele demne de urmat, care m-au ajutat să-mi definesc personalitatea și să mă formez ca persoană. Nu aș putea găsi cuvinte potrivite prin care să mulțumesc tuturor celor care au contribuit la evoluția mea. Sunt profund recunoscătoare! Pe parcursul celor patru ani am învățat să învăț și să privesc cu încredere la viitorul meu. Au fost printre cei mai frumoși ani de care-mi voi aminti întotdeauna, cu drag, cu bucurie, cu un strop de nostalgie și cu dorința de a trăi iar unele momente. Nu voi uita niciodată emoțiile pe care le-am simțit atunci când m-am înscris la acest liceu sau pe cele trăite în prima zi din clasa a IX-a, când am devenit, oficial, „liceană”. În suflet mi-au rămas imprimate și momentele

ABSOLVENȚILOR

frumoase când ne strângeam toată școala la sfânta Liturghie. Era ceva divin..., un sentiment de binecuvântare pentru mine să-i văd pe toți în comuniune, aproape de Dumnezeu. Îmi voi aminti mereu și de excursiile cu clasa, de la sfârșitul fiecărui an, de serbările noastre, de toate momentele care ne-au legat ca grup, ca o familie. Niciodată nu voi uita experiența de la practica pedagigică. A fost de-a dreptul fantastică! Nu credeam că voi avea ocazia încă din liceu să susțin lecții, să predau. Interacțiunea cu elevii de la practică m-a ajutat să mă descopăr mai mult pe mine și ceea ce îmi doresc să fac. Am reușit, astfel, să-mi schițez un viitor. Au trecut patru ani în care am întâlnit diverse persoane. Fiecare dintre ele și-au pus amprenta asupra mea, mai mult sau mai puțin, ajutându-mă să devin EU, cea de acum. Sper ca, pe viitor, să dau dovadă măcar de aceeași voință, implicare, ambiție și dăruire precum a celor care m-au format pe mine, care m-au ajutat să evoluez. Pot compara anii de liceu cu un dans al cărui ritm mi-a dat „fiori” și în care am pus suflet în fiecare pas. Privesc spre viitor plină de speranță și sunt nerăbdătoare să învăț noile mișcări de dans pe care mi le pregătește viața. „Timp, Nu fi hain, Să mai fim liceeni, Măcar puțin...” Mihaela Netedu clasa a XII-a B

Viața prin ochii liceului

Îmi amintesc momentul în care am decis să devin învățătoare. Era în urmă cu patru ani, când am ales acest liceu, Liceul Teologic Romano-Catolic „Sfântul Francisc de Assisi”. Nu pot uita bucuria care m-a cuprins atunci când aﬂasem că trecusem probele de aptitudini și fusesem admisă! Din acel moment, mi-am dat seama că viitorul meu începuse să-și pună sămânța. Începutul nu a fost ușor, cum de altfel nu este pentru nimeni, dar am avut sprijin din partea profesorilor, pe care nu-i voi uita niciodată. Datorită lor am început să mă integrez mai bine în noul sistem de învățământ, pe care îl descoperisem în urmă cu doi ani, când mă transferasem din Spania în România. Cel mai mult am apreciat și apreciez la profesori faptul că au fost mereu acolo pentru noi, ne-au sprijinit, ne-au sfătuit, ne-au încurajat. Ei nu veneau doar ca să își predea materia pe care o aveau în programă, ci își rupeau din

Orizonturi * nr. XLVI

L ECȚIA timpul lor pentru a ne motiva să învățăm cât mai mult și să ne dezvoltăm. Ne explicau până ce înțelegeam și ne umpleau golurile pe care le aveam. Am participat alături de profesori minunați la olimpiade și concursuri, de la care am avut de învățat și care m-au ajutat să mă dezvolt pe plan spiritual, intelectual și psihologic. Diriginta mea a reprezentat o a doua mamă pentru mine, pentru că mereu a fost lângă mine când am avut nevoie de ajutor și mereu s-a preocupat să ﬁu cât mai bine. Cel mai mult m-am dezvoltat însă datorită sprijinului colegelor. Ele reprezintă cea de-a doua familie pentru mine. Cu ele am trecut atât prin lucruri bune cât și prin lucruri mai puțin bune. Cu ele m-am distrat, m-am certat, ne-am împăcat, ne-am iertat, ne-am ajutat, ne-am schimbat, ne-am dezvoltat, ne-am maturizat și ne-am transformat în ceea ce suntem astăzi, tinere pline de speranță, care abia acum simt cu adevărat viața sub propriile lor picioare. Excursiile, ieșirile în grup, dar mai ales certurile și apoi împăcările au fost cele care au pus baza relației noastre solide de clasă unită. Momente frumoase, de neuitat ne-a oferit și practica pedagogică pe care am desfășurat-o încă de la începutul liceului, mai întâi ca asistente la ore, iar apoi, începând cu clasa a XI-a, în postura de învățătoare / educatoare. Abia atunci am descoperit dacă am sau nu vocație pentru această nobilă misiune. Nu voi uita prima lecție pe care am ținut-o la clasa a III-a, la disciplina limba și literatura română, de orele de pregătire ianuarie-aprilie 2019

DE DIRIGENȚIE

dinainte și de emoțiile pe care le-am avut. Dar, după ce am început să predau, emoțiile au dispărut și m-am simțit încrezătoare în forțele proprii, stăpână pe mine și pe ceea ce aveam de transmis. Atenția și interesul elevilor, implicarea și colaborarea lor la lecție, răspunsurile surprinzătoare sunt cele care m-au determinat și mă determină în continuare să urmez această chemare, să devin cadru didactic. Am predat atât la elevii din clasele primare, cât și la preșcolari. Cel mai mult mi-a plăcut la învățământul primar, pentru că am văzut cu câtă pasiune și drag predau învățătorii, fapt care m-a motivat să ﬁu și eu ca ei. Din aprecierile făcute de aceștia la adresa mea, dar și de profesorii metodiști, se pare că Domnul mi-a dat mulți talanți. Important este acum ca eu să nu-i îngrop, ci să îi înmulțesc. Mai este puțin până la sfârșitul liceului și trebuie să îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru persoana minunată care sunt acum și asta datorită îndrumătorilor pe care mi i-a rânduit, profesori și preoți. Le mulțumesc și lor! De acum voi aplica toate cele învățate și îmi voi aminti mereu că liceul a reprezentat pentru mine o casă plină de respect, iubire, credință și îndrumare. Știu că viitorul nu va ﬁ unul ușor, dar am învățat că trebuie să am încredere în Dumnezeu, pentru că el le rânduiește pe toate așa cum trebuie, însă nu fără munca, efortul și colaborarea mea. Așadar, sunt pregătită să înaintez în larg! Beatrice-Alice Ciulin clasa a XII-a B

Viitorul începe astăzi, nu mâine

Dragi liceeni, v-am ales, în acest articol al revistei „Orizonturi”, în calitate de diriginte al clasei a XII-a A, să fiți mărturia vie și concludentă a celor implicați în mod efectiv și afectiv în actul educațional: preoți, profesori, părinți, care, prin competențele lor și prin vocațiile specifice Bisericii, Familiei și Școlii, v-au ajutat să conștientizați că viitorul începe astăzi, nu mâine. Ei bine, dacă școala a jucat întotdeauna un rol esențial în orice epocă, în contextul actual al unei societăți structurate printr-o cunoaștere informațională și eficiență tehnologizată, orientate spre pragmatism, revelația educației este una și mai mare. Dragi elevi ai clasei a XII-a A, prin educație ați dobândit atitudini la nivel moral, civic, estetic și, în mod cu totul special, ați dobândit valorificarea educației

L ECȚIA religioase. Mai mult decât atât, ați dobândit o a doua familie, în persoana preoților voștri formatori și, nu în ultimul rând, în persoana colegilor voștri, cu care ați legat prietenii pe viață. Ați intrat pe poarta Liceului Teologic Romano-Catolic „Sfântul Francisc de Assisi”, din Roman, acum patru ani, în anul 2015. În timpul celor patru ani de studiu, ați înțeles în mod concret că Dumnezeu nu judecă lucrurile la suprafață, ci în profunzime, cercetând totul, atât în plan educațional, cât și spiritual. Ați parcurs apoi căi mai largi sau mai înguste, mai drepte sau mai întortocheate, mai întunecate sau mai luminate, dar atât de pline de aspecte frumoase și unice ale vieții voastre interioare, individuale și colective! Așa ați înțeles mai bine incompatibilitatea care există între unul sau altul și mai ales cele două principii diametral opuse, așa cum

DE DIRIGENȚIE

sunt „lumina și întunericul, binele și răul, legea și fărădelegea”. Am convingerea că atunci când veți fi puși să alegeți, veți alege pacea și binele, iar Domnul vă va ajuta să reușiți să treceți cu bine peste toate examenele vieții. Ați văzut și am văzut cât de creativi, spontani, puternici, volubili și inteligenți sunteți, mai ales în cazurile limită. De fiecare dată ați fost o surpriză plăcută și ați făcut o figură frumoasă, indiferent de loc, timp și situație. Cu siguranță, sunteți niște elevi respectați, apreciați, înțeleși și iubiți, mai mult decât se vede. Să nu uitați cine sunteți și ce sunteți, de unde ați plecat și ce ați devenit. Să vă dați timp ca să vă înțelegeți pe voi înșivă, să învățați că în viață, câteodată, este nevoie să pierzi ca apoi să câștigi. Să fiți buni cu voi și cu ceilalți, să faceți tot ceea ce puteți în dreptul vostru, să vă rugați și, cu siguranță, nu veți fi singuri

niciodată, pentru că aceste lucruri vă vor bucura și întregi existența. Autocontrolul, conștiința de sine, conștiința socială, aptitudinile relaționale și deciziile responsabile au fost, sunt și vor ﬁ într-o continuă schimbare, conform eului vostru, mai ales pe viitor. Îi mulțumesc celui care v-a fost alături în primii voștri ani de liceu, prof. Ciprian Mihoc. Vă mulțumesc vouă pentru că existați și pentru că, deși nu a fost ușor, m-ați acceptat ca om și ca profesor diriginte în clasa și în echipa voastră, în ultimul an de liceu! În încheiere, aduc o mulțumire specială tuturor celor care au făcut posibil acest drum, cu și alături de voi! Mult succes la bacalaureat și mai mult succes în viață vă doresc, dragi absolvenți! Pace și bine! Dumitrița-Ionela Ursache profesor diriginte, clasa a XII-a A, profil teologic

Orizonturi * nr. XLVI

L ECȚIA

Dragi absolvente,

Acum patru ani am pornit împreună cu elevele ce formau clasa a IX-a B și primul an de proﬁl pedagogic. An de an, viața și propriile alegeri a cernut destine, a adus în mijlocul nostru noi eleve, ne-am războit cu materii și programe noi, am făcut lungi ședințe cu părinții, le-am încurajat pe acele eleve ce au luat startul competițiilor și am suferit pentru cele ce trebuiau să plece. Timpul și încercările

ianuarie-aprilie 2019

DE DIRIGENȚIE

ne-au unit ca pe o familie în care sunt și suferințe și bucurii. Au fost frumoase sărbătorile, serbările și excursiile, momente când am dat tot ce am avut mai bun în noi și când s-au descoperit talente, aptitudini, calități, dar și micile sau marile orgolii. Ca diriginte și profesor, îi felicit pe toți cei ce se apropie de statutul de absolvenți, pe toți cei care au purtat emblema acestui liceu în practica din alte școli, în competiții, în concursuri, olimpiade și s-au întors învingători. Unele eleve au făcut mai greu față cerințelor, dar cred că, prin formarea primită, toate vor face față încercărilor vieții și, prin ceea ce a sădit Dumnezeu în ele, vor reuși. Cred cu tărie că absolvind acest Liceu Teologic, proﬁlul pedagogic, în zilele noastre este tot ce lipsește acestei lumi și acestor timpuri – oameni cu valoare morală și buni educatori, nu formarea de elite și genii. Cred că noi, dascălii acestei școli, împreună cu preoții, am pus tot suﬂetul pentru formarea voastră, iar Dumnezeu a revărsat harurile. Această lume confuză și materialistă are nevoie de schimbare.

O schimbare care să privească omul ca valoare, să cultive binele pentru fiecare și să învețe generațiile ce vin să fie Oameni. Noi v-am deschis curiozitatea spre viață, v-am ajutat să vă depășiți limitele, să descoperiți că prin efort totul e posibil. Voi trebuie să continuați a deveni, a vă forma și a vă realiza. Așa cum este firesc, va veni și momentul festiv al despărțirii. Vă încurajez să porniți cu încredere pe drumul pe care îl veți alege în viață, niciodată singure, dar întotdeauna cu încredere, cu speranță și cu credință în Dumnezeu. Respectați-vă familia, onorați-vă școala și profesorii care v-au dat din sufletul lor, iubiți oamenii, încercați să faceți alegeri înțelepte în viață și respectați-vă pe voi înșivă! În acești patru ani ați intrat în viața mea ca o binecuvântare și am crescut împreună. Pentru aceasta, vă mulțumesc! Succes la examenul de bacalaureat și Dumnezeu să vă binecuvânteze mereu în toate! Mariana Sofronie profesor diriginte, clasa a XII-a B, profil pedagogic

L ECȚIA

Gânduri de perspectivă

Câmpul educativ și formativ în traseul dezvoltării elevului cuprinde mai multe paliere și nu subzistă doar ca o colecție de gesticulații tehnice, didactice sau practice, dar este predeterminat de cunoaștere, de logos, de reprezentări, de imaginație și este precedat, dar și urmat de o serie de asumpții valorice, ideatice, chiar ideologice. Generează dispute, opțiuni, poziționări în raport cu decizii sau acte ce se consumă ca atare. Acțiunea didactică și formativă este dublată mai tot timpul de un cadru ideatic, care îi subliniază direcția, forța, necesitatea și valoarea. Orice demers formativ presupune o pregătire a elevului pentru a face față solicitărilor exterioare, dar și interioare. Pregătirea pentru o profesie, pentru a se pune la dispoziția

DE DIRIGENȚIE

celorlalți, pentru a se integra în comunitate reprezintă un prim obiectiv al educației. Pregătirea în plus pentru a se cunoaște pe sine, pentru a-și da răspuns la propriile căutări și interogații, pentru a lua o poziție față de ceea ce află sau ce se întâmplă în jur constituie un al doilea obiectiv, nu mai important decât primul. Fiecare dintre noi și-a început educația într-o anumită școală, pe care nu o poate uita. Ea devine un reper formativ „de grad zero”, un topos cultural iradiant, un marcator identitar. Elevii claselor a XII-a se apropie cu pași repezi de finalizarea studiilor liceale, susținerea competențelor profesionale și a examenului de bacalaureat. Cei patru ani de zile au trecut foarte repede și în acești ani s-au dezvoltat din toate punctele de vedere, motivați fiind de a se construi într-un mod armonios și sănătos, canalizând toate eforturile în a-și urma chemarea. Parcursul educativ și formativ a fost unul anevoios, dar determinarea, voința și disciplina au fost factori importanți în clădirea trăsăturilor personalității lor, și astfel au reușit să obțină performanțe cu o valoare socială și morală superioară. Prin activitățile școlare și extrașcolare de-a lungul celor patru ani de liceu, elevii au avut posibilitatea, prin programul educativ și formativ oferit, să-și dezvolte și să-și lărgească capacitățile de adaptare, colaborare, comunicare și implicare propriu-zisă, depășind toate barierele cu influențare și manipulare negativă din societate.

Produsele activității elevilor, viitori absolvenți, reprezintă o înmagazinare de muncă creatoare, o sinteză a fondului aptitudinal și a celui informațional, propriu fiecărui elev. În condițiile societății informatizate, a cărei dezvoltare are la bază producția și consumul de informație, cunoașterea rapidă și complexă a realității în scopul luării unor decizii în viață care să fie operative, oportune, raționale și eficace, necesită echilibru în gestionarea viitorului fiecăruia. Bogăția acumulată de fiecare absolvent al liceului nostru este evoluția calitativă și fascinantă a vieții fiecăruia, astfel reușind să ia decizii mature și responsabile pentru parcursul următor din perspectiva existențială a fiecăruia, iar rolul important l-au avut diriginții, profesorii și preoții formatorii din cadrul unității noastre școlare, drept pentru care le sunt recunoscător pentru munca, răbdarea și implicarea în educația și formarea absolvenților. Mă bucur și felicit pe această cale pe fiecare absolvent pentru parcursul efectuat, realizările obținute, interesul arătat și efortul depus pe parcursul celor patru ani de liceu. Doresc fiecăruia mult succes la competențele profesionale, la examenul de bacalaureat și mai ales mult succes în viață! Să aveți mult curaj, elan și determinare în tot ce veți întreprinde pe mai departe! Pr. Cristinel Sociu directorul liceului

Orizonturi * nr. XLVI

C RONICA Omagiu adus lui Mihai Eminescu Marți, 15 ianuarie 2019, în amﬁteatrul liceului nostru a avut loc o manifestare cultural-artistică dedicată lui Mihai Eminescu, cu ocazia împlinirii a 169 de ani de la naștere. Activitatea a debutat prin prezentarea unui material power-point despre viața

și activitatea sa. A urmat apoi un moment dedicat poeziei, pregătit de o parte dintre elevii de la proﬁlul pedagogic. În încheiere, grupul de elevi a interpretat melodii pe versurile poetului, printre care și „Sara pe deal”. Nu a lipsit nici îndrăgita melodie „Eminescu”, pe versurile poetului basarabean Grigore Vieru. Activitatea a fost coordonată de prof. Ramona Imbrea și prof. Nadia Chelaru, în colaborare cu prof. Ionela Panaite.

Sfințirea seminarului Sâmbătă, 19 ianuarie 2019, preoții formatori au binecuvântat seminarul, în care locuiesc și învață elevii seminariști. După rostirea rugăciunilor speciﬁce

LICEULUI

și stropirea cu apă sfințită, a urmat celebrarea sfintei Liturghii, iar la sfârșitul acesteia fiecare seminarist a extras, dintr-un bol, o iconiță cu imaginea unui sfânt, care avea pe verso un citat semnificativ din reflecțiile sfântului respectiv, fiind considerat protector pentru anul în curs. Totodată, seminariștii au fost îndemnați de către părinții formatori să citească viața sfântului, să-i urmeze învățătura și să-l invoce în rugăciunile lor ca mijlocitor la Dumnezeu.

Tombola anuală Sâmbătă, 19 ianuarie 2019, a avut loc mult așteptata tombolă anuală, în cadrul căreia seminariștii și formatorii au avut parte de un moment de destindere și comuniune. Activitatea

s-a desfășurat în amfiteatrul liceului, seara, la ora 20.00. Premiile puse în joc au fost foarte repede epuizate, fiind câștigate de seminariștii norocoși. Premiul cel mare (super tombola) a fost câștigat de către Daniel Mîrț, de la clasa a XII-a A, fiind primul care a completat talonul cu toate cele 15 numere câștigătoare.

Mica Unire Miercuri, 24 ianuarie 2019, câțiva dintre elevii liceului nostru au participat la ceremoniile prilejuite de împlinirea a 160 de ani de la Mica Unire a Principatelor ianuarie-aprilie 2019

Române, organizate de Primăria Municipiului Roman, la „Stejarul Unirii” de pe strada Smirodava. Câteva unități de învățământ din Roman au prezentat diverse scenete tematice și cântece patriotice. La ﬁnalul acestei activități, toți participanții s-au prins de mână și au „învârtit hora frăției” în jurul stejarului.

Viorica Agarici – mitologie contemporană Luni, 18 februarie 2019, la ora 13.00, în Sala de festivități „Manolescu Strunga” a Primăriei Municipiului Roman a avut loc premiera ﬁlmului Viorica Agarici – mitologie contemporană, documentar realizat de dr. Silvia Măndășescu și Cătălin Corduneanu. În prezența elitei culturale romașcane, clasele a IX-a A și B din cadrul liceului nostru și însoțitorii lor, prof. Aurelia-Cristina Balașcă și pr. Cezar Nanea, au descoperit personalitatea și faptele Cetățeanului de onoare al Municipiului Roman, Viorica Agarici (1886-1979). În calitate de președintă a Filialei Roman a Societății Naționale de Cruce Roșie în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, riscându-și propria viață, Viorica Agarici a reușit, pentru prima dată în istoria nazistă de exterminare a evreilor din România, să oprească și să ofere un minim 35

C RONICA

LICEULUI evidenția însemnătatea acestei zile, elevii claselor a X-a au pregătit câteva momente artistice dedicate mamelor, care au constat în cântece, poezii și o miniscenetă, realizate cu sprijinul

ajutor oamenilor aﬂați în trenurile morții, staționate în gara Roman sub comanda trupelor SS, în drumul lor spre lagărul de la Călărași. Acest act de curaj a stârnit un val de reacții în rândul membrilor Crucii Roșii Române, ﬁindu-le permis, din acel moment, să acorde un minim ajutor condamnaților evrei în gările unde staționau aceste trenuri, în drumul lor spre lagăr.

semnalului sonor dat de către autoritățile orașului, la ora 9:45, toți elevii seminarului s-au adăpostit, conform instruirii prealabile. După încetarea semnalului, elevii, având capetele protejate, s-au îndreptat spre platoul din fața Institutului Teologic Franciscan, unde profesorii au făcut prezența. Activitatea s-a încheiat fără incidente.

Simulare de cutremur Miercuri, 6 martie 2019, toate unitățile de învățământ din orașul Roman au avut parte de o simulare de cutremur, organizată de Inspectoratul pentru Situații de Urgență, Neamț. La auzul

Ziua mamei Vineri, 8 martie 2019, s-a sărbătorit „Ziua Internațională a Femeii”, zi în care ne-am amintit de mamele noastre, de ﬁințele cele mai dragi nouă, care au colaborat cu planul lui Dumnezeu, dăruindu-ne viață. Pentru a

profesorilor diriginți ai claselor a X-a, Felicia Arcana și Mihaela Pal. La sfârșitul activității, părintele Cristinel Sociu, directorul liceului, a luat cuvântul și a urat tuturor femeilor din sală un călduros „La mulți ani!”, mulțumind, în mod deosebit, personalului didactic, auxiliar și nedidactic din cadrul instituției pentru eforturile depuse și pentru grija față de elevi.

Academia „Petru Tocănel” Miercuri, 13 martie 2019, în sala mare a Hotelului Roman Plaza a avut loc o nouă conferință a Academiei „Petru Tocănel”, cu tema: „Vrei să făurești istoria? Caută adevărul!” În cadrul acesteia a fost invitată Iana Matei, care are menirea de a aduce alinare și speranță fetelor forțate să se prostitueze. Cunoscută și apreciată pentru eforturile ei mai mult în afara țării (a fost declarată de către Departamentul de Stat al SUA „Eroul Anului” (Hero of the Year), în 2006, premiată în 2007 de către Camera Lorzilor din Anglia cu „Premiul pentru Abolirea Sclaviei” (Aboliționist Award), iar în anul 2010

Orizonturi * nr. XLVI

C RONICA

LICEULUI

Adrian Cîrjă, care a obținut Mențiune. Elevii au fost coordonați de prof. Irinel Severin.

declarată „Europeanul anului” de către prestigioasa revistă „Reader’s Digest”), Iana conduce organizația „Reaching Out” din Pitești și lucrează zi de zi cu victimele minore ale sclaviei moderne. Întrucât nu toți elevii liceului nostru au putut participa la această conferință, Iana Matei, însoțită de pr. Paul Mîrț, președintele Academiei „Petru Tocănel”, a venit joi, 14 martie, în amﬁteatrul liceului nostru pentru a împărtăși tuturor elevilor din învățăturile și experiența ei de viață.

Olimpiada de șah Joi, 14 martie 2019, a avut loc etapa locală a Olimpiadei de Șah, susținută la Colegiul Național „Roman-Vodă”. La acest concurs au participat toate grupurile de vârstă de la unitățile de învățământ din Roman. Din partea liceului nostru au participat doi elevi de la clasa a XII-a A: Sergiu-Eusebiu Hîrja, care s-a situat pe locul II, caliﬁcându-se la etapa județeană, și Teodor

ianuarie-aprilie 2019

Piesa de teatru „Iona” – de Marin Sorescu Marți, 26 martie 2019, însoțiți de prof. Monica Grosu și pr. Sebastian Cochior, elevii școlii noastre au participat la spectacolul de teatru „Iona”, de Marin Sorescu. Piesa a fost jucată de un actor de la Teatrul Municipal „Matei Vișniec” din Suceava, la Casa de Cultură din Roman. Este o parabolă dramatică, o meditație despre condiția omului

modern. Inspirată din cunoscuta povestire biblică a profetului Iona, piesa este o replică parodică a istorisirii biblice. Printr-o alegorie,

un șir de metafore, Marin Sorescu oferă o pildă de viață din care omul simplu să învețe că puterea, energia și soluția de a ieși dintr-o situație limită se aﬂă numai în sine, în propria capacitate de supraviețuire.

,,Prutul are două maluri” Sâmbătă, 30 martie 2019, la ora 11.00, a avut loc o activitate susținută de Primăria Roman și Asociația ,,Pro Basarabia”, intitulată ,,Prutul are două maluri”, prin care s-a marcat împlinirea a 101 ani de la unirea Basarabiei cu Regatul României. În cadrul activității s-a realizat un marș de solidaritate cu românii din fosta Basarabie, astăzi Republica Moldova, cu plecare din Piața Roman Vodă, până pe str. Bogdan Vodă, în fața sediului Poliției Roman. După discursul primarului Lucian-Ovidiu Micu și recitarea unor poezii, s-a dansat Hora Unirii, iar apoi s-a dezvelit o plăcuță prin care se atestă denumirea de Piațeta Dragoș Vodă a spațiului verde nou amenajat. La activitate a participat și un grup de eleve din cadrul liceului nostru, de la clasa a IX-a B, însoțite de prof. Aurelia-Cristina Balașcă.

C RONICA

LICEULUI de părintele director, Cristinel Sociu, și de prof. Mariana Sofronie și Bogdan Irimia.

Campionatul de Fotbal Sâmbătă, 30 martie 2019, echipa de fotbal a seminarului nostru a participat la etapa locală a Campionatului de Fotbal, care s-a desfășurat la Liceul cu Program Sportiv din Roman. În cadrul competiției au fost înscrise 10 unități de învățământ preuniversitar din municipiul Roman și din împrejurimi. În urma extragerilor, echipa liceului nostru s-a confruntat cu echipa Liceului Tehnic „Danubiana”, meci care s-a încheiat cu scorul de 3-0 în favoarea seminariștilor. În continuare, colegii noștri au jucat contra echipei Liceului Tehnic „Miron Costin”, câștigând cu 3-2. Finala au jucat-o cu echipa Liceul Tehnologic „Vasile Sav”,

pierzând cu scorul de 0-3. În urma clasamentului, echipa franciscană s-a situat pe locul al II-lea.

Ora Pământului Sâmbătă, 30 martie 2019, elevii clasei a XII-a A au participat, în „Piața Roman Vodă”, la manifestările organizate cu prilejul celei de-a XI-a ediții a evenimentului internațional „Ora Pământului”, sub motoul „Dăruiește naturii din energia ta!”. Romașcanii au fost invitați să stingă luminile între orele 20:30-21:30. În acest timp, elevii participanți au avut oportunitatea de a viziona ﬁlmul: „La Nord de Soare”, difuzat în sala „Manolescu-Strunga” din cadrul Primăriei Municipiului Roman. Elevii seminariști au fost însoțiți

Ședință semestrială cu părinții Duminică, 7 aprilie 2019, s-a desfășurat întâlnirea semestrială cu părinții elevilor seminariști. Activitatea a început în amﬁteatrul liceului, cu o informare referitoare la situația generală a seminarului nostru, susținută de pr. director Cristinel Sociu. După acest moment, părinții, împreună cu elevii, preoții formatori și profesorii diriginți s-au întâlnit în clasele lor pentru a discuta situația școlară și comportamentală a ﬁecărui elev. Activitatea s-a încheiat după sfânta

Liturghie, care a fost celebrată în capela seminarului, la ora 10.30.

„Cu viața mea apăr viața” Marți, 9 aprilie 2019, la Liceul Tehnologic „Vasile Sav” din Roman s-a desfășurat concursul cu tematică de protecție civilă: „Cu viața mea apăr viața” - etapa pe localitate - zona Roman. Au participat 41 de echipaje de la ciclul gimnazial și 7 echipaje de la ciclul liceal din raionul de intervenție al Detașamentului de Pompieri Roman. Din partea liceului nostru au participat: Maria Drăghia, din clasa a XI-a B, Cătălin Horvat, din clasa a XI-a A, Richard Vitan și Claudiu Dancă, din clasa a X-a A. Concursul s-a desfășurat în două probe, una

Orizonturi * nr. XLVI

C RONICA

teoretică, care a vizat completarea unui chestionar format din 30 de întrebări, iar cealaltă practică, care a necesitat transportarea unui rănit cu ajutorul unei tărgi. Colegii noștri s-au remarcat prin obținerea locului I, caliﬁcându-se la etapa județeană. Ei au fost îndrumați și instruiți de ing. Dobrița Antica.

Exerciții spirituale În perioada 11-14 aprilie 2019, în cadrul liceului nostru s-a organizat o serie de exerciții spirituale pentru elevii seminariști. Clasele a IX-a, a X-a și a XI-a au susținut exercițiile spirituale în cadrul seminarului, ﬁind însoțiți de pr. Claudiu Ilieș OFMConv., iar elevii clasei a XII-a au avut posibilitatea de a medita la Mănăstirea Carmelitană de la Luncani, Bacău, relator fiindu-le pr. Dragoș Kelemen OFMConv. Această perioadă de interiorizare și reﬂecție a avut menirea de a ne pregăti într-un mod mai intens pentru sărbătorile pascale, precum și de a aprofunda relația noastră cu Dumnezeu.

LICEULUI

Târgul de oferte educaționale Miercuri, 17 aprilie 2019, s-a desfășurat Târgul de oferte educaționale, organizat de Inspectoratul Școlar Județean Neamț, la Colegiul Național „Roman Vodă”. Toate liceele din Municipiul Roman au avut ocazia de a prezenta ofertele educaționale pentru elevii de clasa a VIII-a, care trebuie să aleagă în cunoștință de cauză profilul și liceul la care vor studia. Un stand de prezentare a avut și liceul nostru, unde elevii școlilor gimnaziale au avut posibilitatea de a se informa în legătură cu specializările oferite și cu specificul liceului nostru. Pentru anul școlar 2019-2020, liceul nostru va avea două clase de a IX-a: o clasă cu profil teologic, specializare teologie romano-catolică și o clasă cu profil pedagogic, specializare educatori-învățători. Prezentarea

a fost realizată de pr. Alin Burlacu, prof. Irimia Bogdan și elevi de la clasa a XII-a B și a X-a A.

„De la Dragobete la sărbătoarea Rusaliilor” Joi, 18 aprilie 2019, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Roman a avut loc cea de-a XI-a ediție a concursului „De la Dragobete la sărbătoarea Rusaliilor”, organizat de Primăria Municipiului Roman. Concursul a vizat

o serie de întrebări din istoria orașului Roman, precum și întrebări de cultură generală. Au participat nouă echipe, printre care și echipa liceului nostru, intitulată „Temerarii”, formată din elevii: Teodor Cîrjă, din clasa a XII-a A, Alina Anton, din clasa a X-a B și Richard Vitan, din clasa a X-a A. La ﬁnal, „Temerarii” noștri au obținut locul I. Ei au fost coordonați de prof. Aurelia Balașcă și pr. prof. Cristinel Sociu. Cronica a fost realizată de Daniel Mîrț, clasa a XII-a A

ianuarie-aprilie 2019