Rocanotherworld, day3

BE CURIOUS. BE DIFFERENT. BE FOR OTHERS www.opiniastudenteasca.ro

/opiniastudenteasca

e‐mail:redactia@opiniastudenteasca.ro

ARGUMENT

Berile lui Sisif

Experien]a autentic\ de PRESĂ STUDENȚEASCĂ

l Anul XLIV l 24 iunie 2018 l IAȘI l EDIȚIE SPECIALĂ l FESTIVAL ROCANOTHERWORLD l GRATUIT

Festivalul care nu se termin\ aici

Ne-am rostogolit pe pîrtie Nouă Ani Lumină, de la Nava Mamă pînă-n Coma, am desfăcut beri și am băut fiole de Tatratea de 72 ca șerpii pînă ne-am dus atît de tare dincolo încît a fost nevoie să ne ia tovarășii de cîte o toartă ca să urcăm înapoi pe Sărărie; ne-am dres cu niște Cârnățărie și cînd ne-am simțit mai fancy am băgat și cîte un cocktail de la Oddity. Hai că am băut și cîte-o apă, să nu fim prea mahmuri a doua zi, că ziarele astea nu se scriu singure.

Preț de cîteva zile, pîrtia de ski din Copou e un fel de Vama Veche, cu cîrciumi de-o parte și de alta, beri peste tot, niște muzică, niște mîncare și un cort din cînd în cînd.

Lipsește nisipul dar atmosfera de „nu vreau să mai plec acasă” e acolo. Sînt puține evenimente care să ne distragă în sătucul ăsta de la marginea Europei. Măcar Roca ne mai scoate un weekend pe an la pîrtie, să mai prindem niște trupe și să ne mai vedem cu oamenii ăia cu care ne tot mințim că o să ne mai vedem cîndva.

Am fost la multe fest-uri de-a lungul timpului, de la de-astea mari, Electric Castle, Untold sau Sziget în Ungaria, pînă la treburi mici și nișate precum Marea cu Sarea în Tuzla sau Goulash Disko, un event cu 1.000 de oameni pe o insulă în sudul Croației. Și dacă n-aș fi constrîns de timp și bani aș merge la toate astea an de an, chiar dacă la cele mai multe dintre ele muzica n-are nici o treabă cu ce ascult acasă. E pur și simplu atmosfera aia de fest, muzică, oameni fără griji, cămăși largi și prăfuite și apeluri

Ioan STOLERU senior editor ioan.stoleru@opiniastudenteasca.ro

ratate.

Festivalul reușește să transforme un loc de multe ori anost, uneori părăsit, într-un spațiu plin de viață. La Goulash Disko de exemplu o bază militară dezafectată e, preț de cinci zile, loc de camping, cu corturi printre bărci abandonate. Așa și Rocanotherworld animă cîteva zile pîrtia asta tristă din Copou; n-ai cum să stai în cămin în Târgușor sau Codrescu sau Titu Maiorescu, să auzi muzica și să nu simți nevoia să ieși la o plimbare preț de cîteva beri.

Mi-ar plăcea ca festivalul ăsta, născut din suferința unor oameni, combinată cu dorința de a nu-și lăsa uitat un bun prieten, să crească de la an la an, să adune, pe lîngă trupe românești, și tot mai multe nume străine. Să prindem un Naxatras sau Samsara Blues Experiment pe pîrtia din Copou, să ciocnim beri pe All Them Witches și să ne grăbim să ne întoarcem de la budă pe Steven Wilson, să nu cumva să ratăm solo-ul ăla blanao de chitară.

Festivalul ăsta e anti - mitul lui Sisif, pentru că la fiecare jumătate de oră ne trezim urcînd pîrtia cu cîte o doză goală, doar ca să coborîm în grabă înapoi cu o bere, să nu pierdem prea mult din piesă. Și sper să ne vedem aici și la anu’, să mai rostogolim niște beri spre scenă.

2

POVESTEA LUI 2016

EDIȚIE SPECIALĂ | 24 IUNIE 2018

Cel care strălucește în continuare Ioan STOLERU ioan.stoleru@ opiniastudenteasca.ro În 2007 – 2008, cînd eram în anul I de facultate, erau trei rockoteci în Iași.

Duminica în Flamingo, sîmbăta în Lady in Red și miercurea în XS Club, la subsolul Hotelului Unirea. Încă de la început, DJ-ul serilor de miercuri, din XS, mi-a atras atras atenția prin muzica pe care o punea, combinînd hituri mai vechi cu chestii noi, nu neapărat underground, dar în orice caz mai puțin cunoscute. Țin minte că m-a mirat să aud UNKLE (doar ce scoseseră albumul „War Stories” în iunie 2007), așa că m-am dus la pupitrul DJ-ului să-l felicit. Deși nu prea ne auzeam în gălăgia aia, cumva ne-am înțeles din priviri și, după seara respectivă, de fiecare dată cînd veneam acolo și mă vedea, punea și un Chemistry sau Burn my Shadow de la UNKLE. Mulți dintre cei care l-au cunoscut pe Ioan Dan Niculescu, sau Roca, cum îi spuneau prietenii, au fost influențați de el într-un fel sau altul. Cu

”

ajutorul lui s-au legat prietenii, idei de proiecte și afaceri, iar unii și-au găsit iubitul sau iubita și chiar s-au căsătorit. I-a marcat pe cei cu care a intrat în contact prin firea sa generoasă și iubitoare. Mulți și-l amintesc nu doar ca un designer, antreprenor, gurmand sau călător, dar și un „deschizător de suflete”. I-a ajutat pe prieteni să-și găsească drumul atunci cînd se simțeau pierduți, fie doar și printr-o discuție tovărășească. Era genul de om care intra într-un loc și imediat își făcea prieteni și care avea puterea să calmeze spiritele încinse într-o discuție mai aprinsă, fiind mereu un om calm și un bun mediator.

„Ai cumva o păturică?”

Roca a coordonat campania online a lui Klaus Iohannis la cursa pentru prezidențialele din 2014 și așa a devenit cunoscut pentru mulți la nivel național, însă cei care i-au fost aproape în timpul vieții și-l amintesc pentru mult mai multe lucruri, fiind mereu plin de idei și implicat în tot

IOAN DAN NICULESCU x ROCA y

Am înv\]at de la apus c\ e important s\ la[i o culoare frumoas\ în urm\ dup\ ce str\luce[ti.

felul de proiecte. Este fondatorul Argo, agenție de branding și design premiată la nivel național, a creat „Doamne Ferește”, primul brand de sos iute premium din România și a salvat viețile a sute de cîini comunitari, fiind inițiatorul „Ai cumva o păturică?”, acțiune care a ajuns să fie cel mai mare eveniment caritabil din România pentru animalele abandonate. Evenimentul a crescut de la an la an și a continuat să se țină și după plecarea lui Ioan.

La ediția din decembrie 2016 s-au strîns șase tone de mîncare în doar trei ore.

Apropiații spun că asta era una dintre slăbiciunile lui, grija față de animale, iar casa lui de pe strada Vasile Pogor era mereu și un colț de primajutor pentru animalele abandonate. „Nu de puține ori se întîmpla să meargă cu mașina prin oraș, să vadă o pisică sau un cîine rănit și să-l ia, să-l ducă la veterinar. După s-au învățat și prietenii lui să facă la fel. Și mie mi s-a întîmplat. Am văzut o pisică accidentată și am sunat-o pe fosta lui prietenă să-i cer ajutorul”, povestește George Pleșu, unul dintre prietenii buni ai lui Roca, pe care îl cunoștea din copilărie.

„Doamne Ferește” La 30 de ani, după o călătorie de cîteva luni în Thailanda, s-a îndrăgostit de țară și de Asia de Sud-Est în general, de atunci tot căutînd să revină.

A ajuns chiar să considere Thailanda a doua lui casă și a promovat-o cît a putut în România, în același timp încurajîndu-i pe cei care vor să călătorească și să lucreze și ei de pe drum, digital nomads, așa cum și el ajunsese s-o facă pe unde se plimba. A mai fost apoi în Vietnam, Cambodgia, Malaezia, Bali.

Mai tîrziu, avînd deja un apetit pentru țările străine, după o excursie în Mexic, i-a venit ideea celebrului muștar, „Doamne Ferește”, și atunci i s-a zis „Ioan Botezătorul”. Fiind pasionat de bucătărie, după fiecare plecare își chema prietenii la el acasă pentru a le găti ceva învățat în drumeție.

Amfitrionul rockului Împătimit al muzicii, este cel care a adus petrecerile rock în Iași, „Rock Nights”, unde-l urmau fanii, fie că se țineau în Hotel Traian, Hotel Unirea sau în Tudor. De aici îi vine și porecla, pentru că era omul care punea rock în Iași.

Ioan Dan Niculescu era mare fan Anathema, trupă pe ai cărei membri i-a și cunoscut, ba chiar l-a găzduit pe Dun-

can Patterson, fost membru, la el acasă. Formația românească preferată era Firma, unde e și tizul lui (pe solist îl cheamă Rocca), pe care i-a impresionat la ultimul lor concert din Iași la care a mers. După ce au terminat de cîntat, s-a dus să facă cunoștință cu membrii trupei și le-a dat un DVD cu o înregistrare a unui concert mai vechi de-al lor pe care băieții n-o mai aveau.

*** Pe 2 iunie 2016, la doar 37 de ani, Roca a plecat dintre noi. Și, așa cum colegii de trupă i-au cîntat lui Syd Barrett „shine on you crazy diamond” în 1975, pentru că și-a lăsat amprenta pe viețile celor care l-au știut, la fel îi cîntă și acum lui Roca, an de an, cunoscuții și tovarășii.

POVESTEA DIN 2016 EDIȚIE SPECIALĂ | 24 IUNIE 2018

3

Rocanotherworld — o minune nu se face `n mai mult de trei zile

Aryna CREANGĂ aryna.creanga@ opiniastudenteasca.ro

„Era 19 iunie 2016; pe 23 trebuia să fie ziua de naștere a lui Roca, așa că peste fix trei zile ne-am trezit în mjlocul unui festival – era un haos total.

Nimeni nu știa exact ce face, cum face, unde face.” Așa-și amintește Marius, cel mai bun prieten al lui Roca, ediția de acum doi ani, în care toți au început să „Rocanotherworld”. De fapt, așa nu-și amintește. Dacă stai să iei la rînd apropiații lui Roca și să-i întrebi ce anume s-a petrecut acum doi ani, de unde-a pornit și cum s-a născut festi-

”

valul ăsta, o s-ajungi, la un moment dat, să crezi că s-a inventat singur – sau că l-a inventat Roca.

Le-a șters mințile tuturor, de undeva de sus și i-a controlat pe toți printr-un playlist pus bine la punct – ca pe vremea cînd punea muzică în fostul XS. Le-o fi zis prin versuri ce și cum să facă – și-așa s-au trezit toți la un concert, cînd el trebuia să facă 38 de ani. Într-un fel, pare să aibă sens. În toate celelalte feluri, nu prea poți să-ți explici, așa că n-ai decît să lași totul să se reducă la un soi de magie sau la cîteva vorbe de duh. „Din alea filozofice, cum spunea el tot timpul, de ți se părea că spune cine știe ce învățătură dintr-o

MARIUS URSACHE

Degeaba încerc eu s\-mi aduc aminte ceva amuzant, ceva haios sau vreo povestioar\ cu el – Roca-i o poveste în sine, cu toate lucrurile mici care-mi trec prin cap atunci cînd m\ gîndesc la el.

experiență de viață strînsă mult timp.

Vai, Doamne, da’ uneori zicea așa niște prostii!”, rîde Marius Ursache.

Mini-picnicul care s-a făcut festival cînd a crescut mare Dacă totuși te încăpățînezi să te lipești de memoria fiecăruia și să aduni de prin fiecare cotlon cîte-o bucățică din ce-au simțit anul trecut la festival, ai să ajungi așa, parcă urmînd un fir invizibil de ață care te duce înapoi în timp, pe pîrtia de schi din Copou. O să-i găsești acolo sigur pe Marius, pe Radu Popescu, pe Adrian Mocanu, zis Max, și pe Patricia Butucel. Ei o să se comporte ca și cum Roca ar fi încă prezent – nu într-un tatuaj bătut în piele, nu pe sigla vreunui tricou sau pe scenă, prin versurile trupelor lui preferate – ci printr-o poftă de viață contagioasă, pe care-au moștenit-o de la el. „Așa era Roca – optimist; și ne trăgea pe toți după el”, zice Radu și-și amintește că „după necazul ăsta care s-a petrecut cu Roca, toți am fost tare tulburați, dar cumva, a fost acolo, chiar la înmormîntare, o schemă tare ciudată”. Pare cabia acum se dumirește de lucrul ăsta și, după o pauză scurtă, începe să povestească cu o voce ușor copilăroasă cum, de fapt, la „prăpădul” de acum doi ani s-au întîlnit o groază de prieteni, care nu se mai văzuseră de ani de zile. „Ne-am întîlnit acolo toți, tulburați de dispariția lui, și ne-am dat dintrodată seama cît de blegi sîntem că nu ne vedem, sau că ne vedem atît de rar.”

Pentru că părea ciudat să nu-l sărbătorească, Patricia, care-l cunoscuse pe Roca atunci cînd a trebuit să-și scrie lucrarea de disertație despre campania online a președintelui Iohannis și-a avut nevoie de ajutorul lui, a avut o idee. „Eram în Turcia cînd el a murit, n-am reușit să particip la înmormîntare, dar am zis că trebuie să facem ceva prin care să-i ducem numele mai departe.” A vorbit cu Marius cînd s-a întors acasă și i-a propus ca în ziua în care urma Roca să împlinească 38 de ani, să facă un picnic micuț undeva, pe malul unui lac; să cheme niște trupe locale mișto, să invite prietenii lui și să petreacă toți o zi împreună. Cînd cei de la „Fine it’s Pink” au auzit despre asta, i-au contactat și le-au spus că indiferent de unde o să aibă loc evenimentul, ei or să-și aducă instrumentele și-or să cînte pentru Roca. „Am făcut

un eveniment pe Facebook, să mai afle și ceilalți oameni apropiați lui și ne-am trezit, pe la 12 noaptea, că erau aproape 500 de oameni care bifaseră că vor să participe.”

România — Albania, 0 — 1 pentru Roca De la picnic la festival n-a fost un proces de tranziție prea complex. Jucau România și Albania, pe 19 iunie. La Boltă, la una dintre mesele din bar, stăteau Marius, Radu și Max – prietenii lui Roca. „Din discuție în discuție am ajuns la evenimentul ăsta și-atunci Max mi-a spus că sigur putem s-aducem și alți oameni, de la București – să facem asta că ne-ajută el financiar”, povestește Marius. Era cam neîncrezător și-atunci știe sigur că a încercat să le explice celorlalți doi că astea-s evenimente care se fac în timp, nu în trei zile – „cine să vină să-ți cînte în trei zile?”. Max i-a zis atunci să se mai gîndească. „Și m-am gîndit. M-am gîndit că la ultimul concert la care fusesem cu Roca era la Rock’n’Iași, unde cîntase Alternosfera, care lui îi plăceau mult.” Și s-a gîndit atunci – „oare cum ar fi să vină Alternosfera?”. Radu-și amintește clar că toată decizia asta pe bune s-a luat în maxim două ore – „cît am stat noi la Boltă, după meci”. Știe sigur că erau ei trei la masă, c-au cerut o foaie de la Petrică, ospătarul, și-au început să noteze repede pe ea tot ce s-au gîndit c-o să le trebuiască – de la apă, la chioșcuri și la „tot felul de trăsnăi din astea.” A doua zi, au început să dea telefoane și parcă de-aici, tot concretul a început să se piardă. „Au fost o grămadă de prieteni care ne-au sărit în ajutor. În final, am avut patru trupe care-au urcat pe scenă – Firma, Byron, Alternosfera și Fine it’s Pink – și la început a fost o improvizație făcută de noi – am cîntat chiar și eu”, zice Marius, încercînd să-și amintească ce s-a petrecut, de fapt, în cele trei zile de organizare. Toți prietenii care-au auzit de ideea de proiect a băieților au început să dea telefoane, să contacteze oameni care-ar putea ajuta.

Un festival de „Doamne ferește” Anul trecut, în 2017, oamenii lui Roca au putut să facă din timp liste

cu cîtă apă și cîte chioșcuri au nevoie și a ieșit un festival de „Doamne ferește”. Iar ziua lui Ioan Dan Niculescu nu a mai fost sărbătorită doar cîteva ore, ci timp de trei zile, pe 9, 10 și 11 iunie. În Copou, pe pîrtie, la Casa Pogor, în Skin sau pe Lăpușneanu, zeci de trupe și artiști au cîntat, au dansat, au gătit și au pictat la Rocanotherworld.

25.000 de participanți, fie că l-au cunoscut pe Roca, au auzit de el de pe la prieteni sau pur și simplu au citit undeva despre festivalul acesta fain, și-au luat cearșafuri colorate și le-au întins pe pîrtie, printre biciclete, căței și copii de cîțiva ani care dansau pe melodiile sau pe mixurilor celor care au urcat pe scenă. Trupe precum Firma, Fine, It’s Pink, Byron, Subcarpați, Luna amară sau Baba Dochia au venit să cînte la Iași, la un festival în care oricine a vrut a putut să dea o mînă de ajutor, pentru a-l face să semene și mai mult cu ce a fost Roca. Iar anul trecut, cei care au participat la Rocanotherworld au putut să doneze pentru „Casa Share” și pentru padocurile din jurul orașului – pentru că Ioan Dan Niculescu organiza anual campania „Ai cumva o păturică?”, în care strîngea bani pentru cîinii fără stăpîn. Cei care șiau dorit să adopte un patruped, au putut să ia unul acasă din curtea Casei Pogor, unde cîțiva căței au dormit pe iarbă și s-au lăsat alintați de cei care au trecut în perioada 9-11 iunie pe acolo. Lîngă ei s-au improvizat jocuri și ateliere de gătit, în timp ce pe Lăpușneanu s-a pictat pe pînză, s-au realizat graffiti, s-a mixat, iar Ilinca Istrate și Pogany au intrat în vorbă cu trecătorii.

Rocanotherworld 2018 va fi pe pîrtia de schi, unde se vor auzi trupe precum Am Fost La Munte și Mi-a Plăcut, Nava Mamă, Nouă ani lumină, Șuie Paparude, Neuronspoiler (UK), și la Galeriile Genesis din zona fostei Fabrici Moldomobila, unde participanții pot participa la street food și pot asculta muzică indie și electronică. Iar anul acesta, deși intrarea nu se plătește, cei care vin să vadă la festivalul organizat de prietenii lui Roca pot să susțină artiștii independenți, Hala Fix – cel mai mare teatru independent din țară – sau festivalul, cumpărîndu-și brățări de acces de 50, 100 și 150 de lei. Pentru că, la urma urmei, nimeni n-ar putea să „Rocanotherworld” de unul singur.

4

#CAUZE

EDIȚIE SPECIALĂ | 24 IUNIE 2018

Un festival pentru teatru [i pentru arti[ti

A

cum trei ani, chiar de ziua lui Roca, o mînă de oameni puneau la cale un picnic prin care să-l sărbătorească și care avea să se transforme într-un festival. Acesta nu s-a oprit nici anul următor, astfel că acum, în cel de-al treilea ceas, a prins forma unui manifest pentru artă.

Cauza principală a celei de-a treia ediții este Hala FIX, locul unde a început să se scrie povestea teatrului independent ieșean, pe care oamenii vor putea să-i sprijine printr-un bilet de 100 de lei, pentru că anul acesta Rocanotherworld e despre „be for others”.

”

Andreea ANTON andreea.anton@ opiniastudenteasca.ro Mişu meştereşte ceva sus, „în birouri”, acolo unde își petrece timpul cel mai mult. Îl aud cînd coboară scările și o văd pe Dona, o cățelușă maronie cu pete, cum țîșnește ca un fulger să-l întîmpine. Sîntem pe strada Bucium, nr. 34, undeva prin Baza 3. Aici s-au mutat cei de la Teatru FIX cînd au decis să părăsească sediul din Centru.

Inițial, decizia a venit ca urmare a întîmplării de la Colectiv, dar mai apoi au aflat că și chiria urma să se mărească atît de tare încît nu și-ar mai fi permis-o oricum. Dacă ești prima dată în hală n-ai cum să nu rămîi mut de uimire, suficient încît să fii nevoit să-l rogi pe Mișu să repete ce-a zis pentru că tu erai prea ocupat să schimbi priviri cu chipurile de pe pereți.

Hala FIX se întinde în fața ta cît vezi cu ochii și e împărțită în mai multe camere. Mișu știe exact ce ar trebui să se întîmple în fiecare și îți arată entuziasmat unde urmează să fie construit vreun perete sau unde va fi cafeneaua.

Hala trebuie să adune sub acoperișul său două săli de teatru, una de evenimente, o sală de workshopuri, una de expoziții, cîteva camere de cazare pen-

tru artiștii invitați și cîteva vestiare.

Pînă acum, dintre toate cele pe care și le-au propus, trupa FIX, adică Stanca Jabeniţan, Mişu, Maria Comârlău şi Paula Creţu, a reușit să termine aproape în totalitate o sală de teatru și un spațiu pentru evenimente.

NĂSCUT LA FIX În sala în care se află scena, figurile de pe pereți, desenate în nuanțe de gri, se împletesc perfect cu scările metalice care te urcă la celălalt nivel.

Scările astea au fost făcute tot de Mișu, care, încercînd să scutească cît de mulți bani cu putință și să înainteze astfel lucrările, a învățat să sudeze și să facă mobilă. „Scena-i făcută tot de noi”, îmi spune Mișu cu mîndrie, și își plimbă privirea prin camera imensă, de parcă ar aștepta să-și audă ecoul. Mișu e din Iași și după ce-a terminat aici Liceul de Artă „Octav Băncilă”, a plecat în Tîrgu Mureș unde a studiat Teatru și Management. În Tîrgu Mureș a cunoscut-o și pe Stanca, soția sa. Pe cei doi i-a unit atunci ce-i unește și acum – teatrul. Ea i-a fost mai întîi colegă de facultate, apoi de scenă și n-a fost mult pînă să-i devină tovarășă de viață și complice absolut în toate încercările de a susține teatrul indepen-

MARIA COMÂRLĂU

Ideea căutării unui nou spațiu a venit în primul rînd ca o măsuă de precauție, fiind conștienți că soarta spațiilor independente e în general aceea de a se muta dintr-o chirie în alta, dar și din dorința de a ne dezvolta și de a duce la un nou nivel ceea ce am început în centru. În momentul în care chiria în vechiul spațiu a crescut exponențial, am decis că mutarea cu totul la Hala FiX e soluția cea mai potrivită, chiar dacă logistic nu eram pregătiți pentru un pas atît de mare, avînd în vedere dimensiunile noului spațiu. Astfel, anul acesta noi sîntem principala „cauză” a celei de-a treia ediții a festivalului Rocanotherworld. Din donațiile strînse în cadrul festivalului ne propunem să achiziționăm un sistem de sunet care e absolut necesar pentru organizarea oricărui eveniment la cele mai înalte standarde. Lipsa fondurilor face ca lucrările să înainteze destul de încet, dar sperăm ca pînă vin din nou temperaturile scăzute să reușim să asigurăm încălzirea spațiului într-un fel sau altul, pentru a putea organiza evenimente și iarna, pentru că iarna trecută doar camera de birouri a fost încălzită dar chiar și așa am lucrat cu gecile pe noi și la temperaturi nu foarte prietenoase. Cu ajutorul celor care își doresc să fie alături de noi, sperăm să organizăm cît mai multe evenimente, cît mai curînd, principalul scop fiind acela de a reuși să ne jucăm spectacolele deja produse, de a aduce în Iași alte spectacole ale teatrelor independente din țară și nu numai și de a genera noi experiențe creative în acest spațiu numit HALA FiX.

dent. Mișu a început să facă teatru în Tîrgu Mureș, prima dată în cadrul Teatrului Național și mai apoi în cel independent. „Chiar am vrut să fac un teatru independent acolo, doar că nu am găsit parteneri, așa că atunci cînd am consumat tot ce se putea din zona culturală, m-am întors la Iași, mai aproape de familie”, mărturisește Mișu în timp ce se sprijină de unul dintre pilonii din sală. Inițial venise în Iași doar pentru un spectacol, dar s-a decis că n-ar fi rău să rămînă și să facă o comunitate de teatru și aici.

Stanca, soția sa, lucrase și ea în cadrul Teatrului Național din Tîrgu Mureș, dar n-a stat pe gînduri cînd a fost cazul să-l urmeze. În 2011 și-au materializat dorința de a face teatrul independent să prindă voce cînd a apărut pe hîrtie Teatru FIX, o cămăruță aflată la subsolul unei clădiri de patrimoniu de pe Cuza Vodă. În mai 2012, micuța încăpere, o îmbinare reușită între o cafenea și un loc unde se putea face teatru, s-a deschis prima dată și acolo a început să se creeze familia FIX. „Ce am vrut noi să facem a fost să construim un spațiu și să sprijinim tineri ca noi”, spune Mișu și îşi plimbă ochii peste bucățile de mobilier din hală, ordonate lîngă cîteva șiruri de scaune puse unul peste celălalt. Sînt vreo șase teatre independente în țară și majoritatea fondatorilor lor i-au fost colegi sau prieteni lui Mișu. Și ei au luat-o la pas din Tîrgu Mureș, doi către București și alții către Oradea sau Cluj. Toți au pornit cu aceeași speranță – c-au să facă oamenii să vorbească și despre teatrul independent, la fel de mult cum se vorbește despre cel de stat.

Cînd s-a întîmplat tragedia de la Colectiv, cei de la FIX au fost nevoiți să-și închidă ușile. Au încercat să facă locul să funcționeze din nou, dar n-a mai fost posibil. Ca să nu-l părăsească de tot, Mișu, Stanca și echipa au fost dispuși să dea cămăruțele lor de acolo studenților pentru repetiții, dar cum n-au găsit pe nimeni care să vrea să-și asume asta au abandonat de tot locul și s-au mutat în una dintre fostele hale ale fabricii de mobilă Moldomobila.

Din teatru nu se cîștigă bani, doar se consumă Cînd au preluat ei Hala, pereții erau albi, iar locul era gol. Lucrurile au început să prindă mai multă culoare cînd în procesul de amenajare a locului li s-au alăturat și vecinii de la Hubrica, care prin intermediul a trei mişcări, pe care le-au numit Gathering 1, 2 şi 3 au transformat, prin implicarea artiştilor, clădirile din jur şi sala de evenimente a celor de la FIX în adevărate manifeste artistice.

Dacă vrei să intri în sala de evenimente a celor de la FIX trebuie să te afunzi în gura larg deschisă a unui ciclop. Dacă după ce i-ai trecut pragul îţi întorci privirea îndărăt o să vezi cum o fetiță brunetă, cu ochi mari și

blînzi, te privește drăgăstoasă din dreptul ieșirii. În așa libertate au ales cei de la FIX să-și construiască zilele, chiar dacă amenajarea locului și lupta continuă pentru teatrul independent le mai îneacă uneori moralul. Fiecare lucru construit pentru Hala FIX s-a făcut din economiile lor și ale părinților, care n-au putut să se dea înapoi sau să-i supere cu vreo vorbă descurajatoare chiar dacă sînt conștienți că toți banii lor se duc aici. „Din teatru nu se cîştigă bani, doar se consumă. Pînă în Colectiv, Teatru FIX creștea așa că le-am explicat alor mei că asta este ceea ce trebuie să facem și aici”, spune Mișu și se uită blînd la Stanca, cerînd încurajare. Și-a propus ca în săptămîna ce vine să meargă la bancă și să facă un credit pentru că au rămas deja fără bani și lucrările au stagnat. „Ne-am asumat să facem locul ăsta și în jurul lui să construim o comunitate. Și apoi, da, să sprijinim comunitatea aia”, adaugă Mișu și poți să vezi cum i se luminează fața. Dacă n-ar face asta, unde s-ar mai duce toți tinerii ăștia care ies de pe băncile școlilor de teatru și care n-au unde să muncească? Ei au renunțat să mai urce pe scenă și se ocupă acum de partea administrativă, dar trebuie să se asigure că tinerii or să iasă din „blocajul ăsta” și-au să urce ei.

Visul lor e să construiască o școală de teatru și acolo să încurajeze proiecte ca cele pe care le-au făcut în cămăruța din vechiul sediu FIX, cînd spectacolele se făceau doar după repetiții în care regizorul, autorul piesei și actorii stăteau față în față și repetau împreună ceea ce avea să se vadă pe scenă. Pentru a avea însă șansa să facă asta, cei patru-cinci oameni de la FIX au organizat mai multe acţiuni de încurajare a oamenii ca să vină să vadă noul spațiu și să-i determine astfel, măcar pe cîțiva dintre ei, să ia parte la o campanie de crowdfunding.

Dacă lucrurile n-au să se miște așa, Mișu și Stanca o să le facă s-o ia din loc altfel. În timp ce Stanca e mereu pe drumuri, încercînd să mute cît mai repede lucrurile din vechiul sediu în cel nou, Mișu nu lipsește nicio zi din Hală.

*** „Singura modalitate e să mergi pînă la mama naibii de capăt! Pînă la urmă acolo trebuie să ajungem orice ar fi. Eu sînt împăcat cu asta”, spune Mișu și rîde complice către Stanca. Ea chicotește vesel și-i răspunde amuzată –„da, suuuper!”. În Hala FIX e veselie. Cei patru-cinci oameni de la FIX încep să se adune și curînd ai impresia că ai nimerit în mijlocul unei reuniuni de familie. Ies pe ușa halei și în urechi încă îmi răsună cuvintele lui Mișu, ca un ecou – „dacă treaba asta o să fie un eșec sper să fie unul apoteotic și să se vorbească în sfîrșit despre drepturile teatrului independent”.

#TESTIMONIALE EDIȚIE SPECIALĂ | 24 IUNIE 2018

Curios, diferit și pentru ceilalți

5

Lumea din urma lui Roca Bogdan Harabagiu — fotograf

R\zvan BARBA — Atelierul de Film Ia[i Pe Roca l-am cunoscut acum foarte mulţi ani, 10-12 ani, ceva de genul acesta, printr-un prieten comun. Cred că prima oară am făcut cunoştinţă cu el fiind invitat în casa în care locuia. Casa lui era mereu deschisă pentru prieteni şi era ceva special. Pe mine m-au fascinat mai multe lucruri la el: educaţia, setea de cunoaştere, felul de a fi, iubirea faţă de animale. Cînd stăteam de vorbă mă simţeam de parcă mă uitam la teleenciclopedia, căci ştia multă istorie.

Cînd ne întîlneam povesteam de toate, discutam despre media, despre orice, în weekend ieşeam în oraş la diferite petreceri. Prima imagine care mi se formează în minte cînd mă gîndesc la Roca este iubirea pe care o purta animalelor şi cît era de deschis faţă de oamenii din jur. Sînt foarte emoţionat, îmi este greu să vorbesc despre un om atît de minunat, sînt multe legate de el care mă emoţionează foarte tare.

Cea mai frumoasă amintire cu Roca a fost cu două-trei săptămîni înainte de accident cînd am petrecut patru ore împreună în care am discutat despre brandul „Doamne fereşte”. Trebuia să fie o discuţie de 10-20 de minute, dar care s-au transformat în patru ore. M-a condus pînă la poartă, m-a îmbraţişat, practic şi-a luat rămas bun,iar în momentul acela mi-am dat seama cît de apropiaţi sîntem. Eu cînd l-am cunoscut nu activam în domeniul publicităţii, iar el m-a îndrumat. Pot spune că pentru mie a fost un ghid. Ceea ce fac acum i se datorează lui.

Roca avea o agenție de publicitate și lucra singur de vreo trei ani, iar pe mine m-a sunat un prieten și mi-a spus că el are nevoie de un designer şi am ajuns să fiu eu. Apoi am lucrat trei ani cu el în același birou. Cam așa l-am cunoscut, în aceste

Lucian Lupu — artist

Totul a început acum șase ani, cînd eu îmi doream foarte mult să merg în Thailanda. Era mai complicat cu bugetul, cu timpul, însă fratele meu mi-a zis, într-o zi, că o fostă colegă de-a mea de liceu, Raluca, pleacă în Thailanda. Am sunat-o, ne-am întîlnit și mi-am făcut loc în „echipajul” lor. Atunci, acolo, pe insulă, l-am întîlnit pe Roca, am avut timp să povestim și s-a născut o prietenie frumoasă între noi.

Obișnuiam să ieșim des; de obicei la petreceri sau în Thailanda. Roca și Roxana stăteau cîte șase luni acolo, noi mai puțin, dar asta ne-a apropiat foarte tare pentru că, spre deosebire de acasă, acolo aveam mult mai mult timp liber și ne-am legat.

El m-a susținut cînd m-am apucat de fotografie, m-a ajutat cu studioul foto din Iași. Mi-a zis „hai, să vedem cum facem și asta”, lucra la fotografii, pot să zic că 30 la sută din ceea ce sînt eu acum ca fotograf, studio, angajați, totul se datorează lui. Într-un fel, mi-a influențat viața. Era un om super-mișto, deschis, ne aduna împreună și am format un așa-zis „cuibușor”, iar el a devenit un fel de mentor al nostru.

Cînd mă gîndesc la el, prima imagine care îmi vine în fața ochilor și, totodată, cea mai frumoasă amintire pe care o am cu el este momentul în care a condus-o pe soția mea la altar. A fost ca un tată, pot să spun, pentru Raluca, mergea și la ședințele

cu părinții, la școală. Nunta avea loc într-o pădure, la Dobrovăț, amenajasem altarul în jurul unui stejar, eram acolo cu familia, cu prietenii, iar el a coborît cu Raluca pe drumul dinspre cabana de

vînătoare a lui Ceaușescu. Imaginea asta mi-a rupt sufletul, cred că e cea mai emoționantă amintire pe care o am, nu cred că o poate înlocui nimeni și nimic.

Maria CÂMPEAN — actri]\, editor altiasi.ro E atît de greu să scrii despre un om pe care l-ai cunoscut, l-ai îndrăgit și care acum nu mai este. Să scrii despre el la trecut, un trecut care pare… ieri. Pe Ioan Dan Niculescu l-am cunoscut în urmă cu 7 ani, cam în această perioadă, înainte de ziua lui. Auzisem de el de la foștii colegi de facultate – Roca, cel care pune muzică în XS. Dar de cunoscut lam cunoscut în iunie 2010. Știa să se facă plăcut fără niciun efort, era carismatic, o fire sensibilă. Deși dădea impresia unui om inabordabil, reușea să comunice cu persoane din medii diferite și, mai ales, reușea să adune în același loc persoane diferite: prin povești interminabile, prin muzică. Îi plăcea să cunoască oameni noi, să vadă locuri noi, și împărtășea cu cei din jur experiențele care-i „făceau ceva”. cirmustanțe. Am fost la un interviu cu el care a durat zece minute, după care patru ore pur și simplu am vorbit despre multe alte lucruri. Știam că am făcut un „click” din prima. Cred că viziunea de ansamblu în agenție, ceea ce voiam să facem amîndoi, asta ne-a închegat prietenia. Voiam să facem creație, nu publicitate, iar asta ne-a apropiat foarte mult. L-am asociat mereu cu un prieten foarte bun, ăsta e primul gînd care-mi trece prin cap cînd mă gîndesc la el. Știu că poate suna clișeic, dar am avut o relație foarte strînsă. Cu el lucram, cu el ieșeam, cu el beam, chiar îmi petreceam timpul cu el mai mult decît cu iubita mea. Cînd vine vorba de amintiri, cînd am cîștigat un premiu internațional am avut un vibe foarte mișto și ne-am setat amîndoi cumva ca motto ideea asta că „sky is the limit”. Atît modul lui de viașă, cît și modul în care a murit a avut un mare impact asupra mea. Mi-a influențat viața cît a trait, dar moartea sa m-a pus pe gînduri și m-a făcut să trăiesc fiecare secundă ca și cum ar fi ultima. Sînt foarte multe lucruri care mi-au rămas întipărite în cap după ce l-am cunoscut, dar faptul că mi-a repetat atît de des să trăiesc momentul și faptul că s-a întîmplat să moară așa cum a murit, a avut un impact major asupra mea.

Din călătoriile lui venea mereu cu rețetele locale – gătitul era una dintre pasiunile lui, și îi plăce să le gătească prietenilor săi. Din această pasiune a luat naștere „Doamne Ferește”, creat împreună cu iubita lui Roxana. Sînt multe amintiri adunate în cei 6 ani. Îmi amintesc cu drag de o petrecere de ziua lui de nume, cînd el a gătit pentru cei prezenți acolo și am învățat să gătesc și eu tom kha gai.

Am și acum prin notes rețeta scrisă atunci, pe 7.01.2012. Îmi plăcea lejeritatea cu care privea lucrurile, viața, și faptul că a reușit în mare parte să trăiască așa cum și-a dorit.

Că și-a urmat visele chiar dacă era ancorat în realitate (proiectele lui de la Argo, etc.). Cu Rocanotherworld chiar că nu îl vom uita niciodată. El ar privi festivalul ăsta ca pe o petrecere la care el este amfitrion, doar că cu mult mai mulți invitați.

A reușit să ne adune și după ce a plecat dintre noi, și despre asta e Rocanotherworld.

Alexandra Cantor — freelancer marketing Și acum îmi amintesc cum l-am cunoscut pe Roca. Venise la o întîlnire în București să ia un brief pentru ce a devenit ulterior cea mai tare identitate vizuală a unui eveniment pentru care am lucrat eu. Un tip înalt, calm, zîmbitor, care îți lăsa impresia că orice problemă ai avea – să stai liniștit – că se rezolvă. Cea mai dragă amintire e, de fapt, o discuție de pe o terasă din Baia Mare. Acolo am descoperit un om super fain, care avea alura de supra-om, dar avea aceleași dileme ca ale noastre, ale tuturor. Am povestit ore în șir despre călătorii, viață, muzică, cum e cu „iuțeala” și „Doamne Ferește”, cu party-urile și energia unei insule din Thailanda pe care o vizitasem amîndoi, cu muzica rock și viața într-o agenție de publicitate.

Discuția a fost însoțită, evident, de o palincă super faină.

Prima dată l-am cunoscut la Club Skin, eu fiind manager al clubului. El este cel care a făcut identitatea clubului. Ne făcea săptămînal toate materialele pentru Facebook și așa s-a legat o prietenie între noi. E genul de om pe care fie că-l cunoști de două ore, fie că îl știi de cinci ani marchează ceva în viața ta. A fost de departe cel mai complet și complex om pe care l-am cunoscut. Cred că este o mobilizare extraordinară a prietenilor și familiei, pentru că în spatele festivalului sînt zeci de oameni care au făcut ceva frumos pentru el, urmărind să continue ideea asta pe care a lăsat-o el în urmă. El a marcat cumva viața fiecărui om pe care l-a cunoscut, într-un fel sau altul. Mi s-a părut foarte tare că oamenii ăștia au continuat tradiția de a face ceva pentru alții.

Georgiana Tescu — manager restaurant Chef Gallery

6

#DAY2 EDIȚIE SPECIALĂ | 24 IUNIE 2018

Am fost la Roca și ne-a plăcut

”

Cei care au venit să-l sărbătorească pe Roca și-au adus și copiii pe pîrtie, iar cei mici, atunci cînd s-au plictisit să danseze în fața scenei, și-au luat baloane împlute cu heliu, care pluteau la vreo jumătate de metru deasupra lor. Aici unul roz cu buline, acolo unul auriu, dincolo unul roz, astfel încît părinții ar fi putut să-i găsească ușor dacă se-ntîmpla să-i scape o clipă din ochi. Cei mai mici iubitori de Rocanotherworld nu aveau decît cîteva luni și stăteau ascunși în marsupiilor părinților. Aveau acoperite urechile cu căști mari, care să-i protejeze de volumul muzicii, și se uitau curioși la ceea ce se întîmplă în jur. Iar dacă se întîmpla să ajungă pe iarbă, o acadea i-ar fi ținut ocupați pînă cînd Am Fost La Munte și Mi-a Plăcut sau Urma ar fi coborît de pe scenă. Și încă mai e o zi în care oamenii vor Rocanotherworld împreună. (F.T.)

”

”

Atunci cînd cei de la Neuronspoiler intră pe scenă, în public se face semi-liniște, auzindu-se un singur lucru. „Oare nu îi este frig?”, ne întrebăm noi, atunci cînd vedem că unul dintre chitariști își lasă chitara să îi acopere bustul gol. Afară erau puțin peste 15 grade, astfel păturile fie au fost lăsate acasă, fie au ținut loc de geci. „Pe umeri pletele-i curg rîu”, îngînă solistul, iar publicul răspunde printr-un „oho” scurt, acesta dînd aprobator din cap, fiind mulțumit că a demonstrat celor din public că știe unde se află și că în același timp cunoaște și melodiile rock românești. În timpul concertului, un ghem de baloane colorate sa tot plimbat printre cei din public, pînă cînd și în fața scenei s-au așezat cranii albe pictate pe baloane negre sau baloane roșii și verzi cu buline albe. Au fost purtate ca niște brățări, fiind de ajuns să îți legi șnurul roz de încheietura mîinii ca să le ții pe post de steag care se vedeau de pe scenă. (M.O.)

În timp ce trei băieți cu triocuri negre își agită capetele pe scenă în ritmul aplauzelor, înăuntru Halei FIX alți trei oameni stau în jurul unei mese, așezată în mijlocul sălii cu pereții plini de picturi și scrijelesc un teanc de foi albe. E un curs de caligrafie, acolo unde cei cu drag de cuvinte au venit să învețe cum să le scoată din gînd și să le așeze pe hîrtie. Literele iau forme buclate, ca niște șuvițe păr scoase de pe bigudiuri, sau stau țepene, ca la apel, și se curbează doar puțin, la capete, ca și cum atunci cînd ajung aproape de marginea hîrtiei se pleoștesc repede, ca să nu dea pe afară. La FIX aerul are miros de copilărie și dacă cumva nu te-ai lăsat prins de povestea imaginilor de pe vreun perete, poți să te lași dus de val și să bați mingea cu fetele, pe asfalt, în spatele vreunei clădiri, ca la 12 ani, fără să-ți pese de ce-o să creadă lumea despre voi. (A.A.) Stați cu fundul pe munca lor: Andreea ANTON, Lorel ATOMEI, Aryna CREANGĂ, Cătălin HOPULELE, Andrei MIHAI, Ovidiu MIHAI, Diana MARCU, Claudia PINCOVSKI, Mădălina OLARIU, Ioan STOLERU, Florentina TITULEAC

Singura experien]\ autentic\ de pres\ studen]easc\

Casa de Cultur\ a Studen]ilor, Funda]ie, strada Vasile Conta nr. 30. www.opiniastudenteasca.ro | www.facebook.com/opiniastudenteasca

”

#DAY2

EDIȚIE SPECIALĂ | 24 IUNIE 2018 Lîngă un cort alb, aflat în dosul unei hale de la Galeriile Genesis, un cățel maroniu cu urechile clăpăuge stă tolănit sub soarele care nu s-a arătat decît pe la amiază. Tresare dacă aude vreo voce și începe să alerge către picioarele celor care vin să doneze cîte ceva pentru cățeii fără adăpost. „Ai cumva o păturică?” a fost începută de Roca acum cîțiva ani, iar prietenii lui au continuat campania așa cum a gîndit-o el. Sub cort s-au strîns deja un morman de pături colorate, covorașe, haine, cîțiva saci cu mîncare și tot ce ar mai trebui pentru patrupedele dintr-un padoc. Iar din cînd în cînd cineva mai trece pe acolo, îl alintă pe blănos și îl mîngîie pe cap, apoi lasă lîngă lucrurile adunate un pachet cu ce-a mai găsit pe-acasă. Dacă totuși nu găsești prin lucrurile tale o păturică pe care s-o lași mîine la cortul de la Galeriile Genesis, poți să adopți oricînd un cățel, care să-ți amintească de Rocanotherworld tot anul. (F.T.)

”

„Uite ce colorat!”, spune un băieţel către tatăl său în timp ce îi arată piciorul tatuat al unui băiat. Dacă acel copil de pe pîrtie se mira de desenul de pe piciorul tipului, ceilalţi copii de la HALA FIX şi-au intrat în rolul de street artists.

Cu spray-uri în mîni, îmbrăcaţi cu nişte salopete multicolore au dat frîu liber imaginaţiei şi au desenat pe plăci speciale. Lîngă ei alţi artişti, mai mari, fac graffiti pe pereţii albi de la HALĂ. În desenele lor poţi găsi mesaje precum „More than yesterday less than tomorrow”, iar cele care nu au un mesaj scris surprind chipuri stilizate sau animale. Nici cei mici nu s-au lăsat mai prejos şi i-au desenat pe Mickey şi Minnie Mouse, maşinuţe sau mici steluţe galbene pe fundal albastru. (D.M.)

”

7

Apusul de soare și muzica din difuzoare nu te mai lasă să pleci de pe pîrtie. Prietenii, trupele rock, voia bună și oamenii din jur sînt lucrurile care nu te lasă să pleci, chiar și atunci cînd este anunțată ultima trupă a serii. Alături de prietenii vechi ai lui Roca s-au strîns prieteni noi, iar astfel îți dai seama că aici, la Rocanotherworld, sau strîns oameni de toate felurile.

Ajungi să vezi doar fețe zîmbitoare, chiar și atunci cînd cineva este călcat din greșeală pe un picior. Iar cei care au venit singuri, se întorc spre oraș împreună cu o gașcă de prieteni. „Roca a fost un mentor”, am auzit în filmulețul care a rulat pe timpul festivalului, iar treptat acesta începe să devină motto-ul a mii de ieșeni.

Roca ne-a arătat că ne putem distra, ne putem urma pasiunile, dar putem și face lucruri frumoase, sprijinind diferite cauze umanitare. You rock from another world! (A.M)

8

#PROGRAM

EDIȚIE SPECIALĂ | 24 IUNIE 2018

Program duminic\ - 24 iunie MAIN STAGE (P~RTIA DE SKI COPOU) 16.00 Enver 17.00 Chasing I 18.05 We Singing Colors 19.05 Domino 20.05 Toulouse Lautrec 21.05 Moonlight Breakfast 22.25 Les Elephants Bizarres 23.45 Exit Empire

GENESIS GALLERY 12.00 - 18.00 Lounge Stage 12.00 - 18.00 Expozi]ie Art\ 12.00 - 18.00 Showroom Clubul Moto 13.00 - 16.00 Acoustic Stage Sofar 14.00 - 18.00 Ai cumva o p\turic\?

16.00 - 18.00 Arta contemporan\: instruc]iuni de utilizare. Invita]ii Petru Bejan, Matei Bejenaru [i moderator George Ple[u 16.00 - 18.00 Workshop dans contemporan Beatrice Volbea 15.00 - 00.00 Gathering IV 16.30 - 18.00 DeConectare: Un manifest senzorial Introspect