Rocanotherworld day2

BE CURIOUS. BE DIFFERENT. BE FOR OTHERS www.opiniastudenteasca.ro

/opiniastudenteasca

e‐mail:redactia@opiniastudenteasca.ro

ARGUMENT

Cîte inimi poate să aibă un festival „for others” Experien]a autentic\ de PRESĂ STUDENȚEASCĂ

l Anul XLIV l 23 iunie 2018 l IAȘI l EDIȚIE SPECIALĂ l FESTIVAL ROCANOTHERWORLD l GRATUIT

Ast\zi, visele se strîng la FIX

Era 4 dimineață, vineri de-acum, eram zece oameni în redacția de la Casa de Cultură a Studenților și stăteam cu ochii împăienjeniți în ecranul laptopului meu. După două zile atît de zbuciumate din punct de vedere politic, încărcate cu atîta ură, furie, neputință și nepăsare, trebuia să ne deconectăm cu toții complet și să ne gîndim la lume bună, muzică, festival, spirit. E foarte greu să faci asta ca jurnalist. Cînd ajungi acasă de la muncă, vezi în fiecare lingură de ciorbă cîte ceva din subiectul ăla pe care l-ai lăsat azi în redacție și ai promis că nu te mai gîndești la el pînă mîine.

Am vrut să punem titlul ziarului de vineri „Din statul paralel, în lumea lui Roca” tocmai pentru că am crezut că nu doar noi nu putem să disociem lucrurile și să pășim nonșalanți de la zbuciumul de zi cu zi într-o „bulă de bine”, ci și miile de oameni care vor veni la festival. Și e corect să crezi – nu? – că oamenii sînt ancorați în realitate, sînt afectați de ce se întîmplă în jurul lor și, cu patimă sau fără, încearcă măcar să

Cătălin HOPULELE director catalin.hopulele@opiniastudenteasca.ro

înțeleagă. N-am mai pus titlul pentru că neam temut. Să nu pară că încercăm să politizăm inutil. Să nu-i pătăm fără să vrem amintirea lui Roca. Să nu supărăm și să nu împingem și noi la divizare un eveniment care promovează tocmai unitatea.

Ce fraieri am fost. Nu am văzut demult expresie mai mare de libertate decît ieri, în prima zi de festival. Puști la bustul gol împingîndu-se rîzînd într-un pogo fără niciun fel de resentimente, părinți plimbîndu-și copiii de-a lungul pîrtiei pe rock alternativ, curse ilegale între cîini și stăpîni, finalizate cu munți de rîsete. Vreo zece formații care au spus fiecare că au venit la cel mai frumos eveniment organizat vreodată.

Ar fi fost probabil cel mai greșit titlu pe care l-am dat vreodată. Nu am venit dintr-un stat paralel la Roca, ci am aterizat într-o lume paralelă. Una a bunului simț, a shareing-ului, în care „be for others” nu e doar un slogan de pe un afiș cu o locomotivă. M-a lovit un simț de frumos de la intrarea pe pîrtie pînă jos în spatele scenei pentru care am să mă întorc și mîine și nu cred că am să fiu singurul. Dacă am rămas cu ceva după prima zi de #rocanotherworld, pe lîngă concertul excepțional de la Coma, e acel sentiment de frumos. Lumea nu e niciodată atît de complicată pe cît credem noi.

2

POVESTEA LUI 2016

EDIȚIE SPECIALĂ | 23 IUNIE 2018

Cel care strălucește în continuare Ioan STOLERU ioan.stoleru@ opiniastudenteasca.ro În 2007 – 2008, cînd eram în anul I de facultate, erau trei rockoteci în Iași.

Duminica în Flamingo, sîmbăta în Lady in Red și miercurea în XS Club, la subsolul Hotelului Unirea. Încă de la început, DJ-ul serilor de miercuri, din XS, mi-a atras atras atenția prin muzica pe care o punea, combinînd hituri mai vechi cu chestii noi, nu neapărat underground, dar în orice caz mai puțin cunoscute. Țin minte că m-a mirat să aud UNKLE (doar ce scoseseră albumul „War Stories” în iunie 2007), așa că m-am dus la pupitrul DJ-ului să-l felicit. Deși nu prea ne auzeam în gălăgia aia, cumva ne-am înțeles din priviri și, după seara respectivă, de fiecare dată cînd veneam acolo și mă vedea, punea și un Chemistry sau Burn my Shadow de la UNKLE. Mulți dintre cei care l-au cunoscut pe Ioan Dan Niculescu, sau Roca, cum îi spuneau prietenii, au fost influențați de el într-un fel sau altul. Cu

”

ajutorul lui s-au legat prietenii, idei de proiecte și afaceri, iar unii și-au găsit iubitul sau iubita și chiar s-au căsătorit. I-a marcat pe cei cu care a intrat în contact prin firea sa generoasă și iubitoare. Mulți și-l amintesc nu doar ca un designer, antreprenor, gurmand sau călător, dar și un „deschizător de suflete”. I-a ajutat pe prieteni să-și găsească drumul atunci cînd se simțeau pierduți, fie doar și printr-o discuție tovărășească. Era genul de om care intra într-un loc și imediat își făcea prieteni și care avea puterea să calmeze spiritele încinse într-o discuție mai aprinsă, fiind mereu un om calm și un bun mediator.

„Ai cumva o păturică?”

Roca a coordonat campania online a lui Klaus Iohannis la cursa pentru prezidențialele din 2014 și așa a devenit cunoscut pentru mulți la nivel național, însă cei care i-au fost aproape în timpul vieții și-l amintesc pentru mult mai multe lucruri, fiind mereu plin de idei și implicat în tot

IOAN DAN NICULESCU x ROCA y

Am înv\]at de la apus c\ e important s\ la[i o culoare frumoas\ în urm\ dup\ ce str\luce[ti.

felul de proiecte. Este fondatorul Argo, agenție de branding și design premiată la nivel național, a creat „Doamne Ferește”, primul brand de sos iute premium din România și a salvat viețile a sute de cîini comunitari, fiind inițiatorul „Ai cumva o păturică?”, acțiune care a ajuns să fie cel mai mare eveniment caritabil din România pentru animalele abandonate. Evenimentul a crescut de la an la an și a continuat să se țină și după plecarea lui Ioan.

La ediția din decembrie 2016 s-au strîns șase tone de mîncare în doar trei ore.

Apropiații spun că asta era una dintre slăbiciunile lui, grija față de animale, iar casa lui de pe strada Vasile Pogor era mereu și un colț de primajutor pentru animalele abandonate. „Nu de puține ori se întîmpla să meargă cu mașina prin oraș, să vadă o pisică sau un cîine rănit și să-l ia, să-l ducă la veterinar. După s-au învățat și prietenii lui să facă la fel. Și mie mi s-a întîmplat. Am văzut o pisică accidentată și am sunat-o pe fosta lui prietenă să-i cer ajutorul”, povestește George Pleșu, unul dintre prietenii buni ai lui Roca, pe care îl cunoștea din copilărie.

„Doamne Ferește” La 30 de ani, după o călătorie de cîteva luni în Thailanda, s-a îndrăgostit de țară și de Asia de Sud-Est în general, de atunci tot căutînd să revină.

A ajuns chiar să considere Thailanda a doua lui casă și a promovat-o cît a putut în România, în același timp încurajîndu-i pe cei care vor să călătorească și să lucreze și ei de pe drum, digital nomads, așa cum și el ajunsese s-o facă pe unde se plimba. A mai fost apoi în Vietnam, Cambodgia, Malaezia, Bali.

Mai tîrziu, avînd deja un apetit pentru țările străine, după o excursie în Mexic, i-a venit ideea celebrului muștar, „Doamne Ferește”, și atunci i s-a zis „Ioan Botezătorul”. Fiind pasionat de bucătărie, după fiecare plecare își chema prietenii la el acasă pentru a le găti ceva învățat în drumeție.

Amfitrionul rockului Împătimit al muzicii, este cel care a adus petrecerile rock în Iași, „Rock Nights”, unde-l urmau fanii, fie că se țineau în Hotel Traian, Hotel Unirea sau în Tudor. De aici îi vine și porecla, pentru că era omul care punea rock în Iași.

Ioan Dan Niculescu era mare fan Anathema, trupă pe ai cărei membri i-a și cunoscut, ba chiar l-a găzduit pe Dun-

can Patterson, fost membru, la el acasă. Formația românească preferată era Firma, unde e și tizul lui (pe solist îl cheamă Rocca), pe care i-a impresionat la ultimul lor concert din Iași la care a mers. După ce au terminat de cîntat, s-a dus să facă cunoștință cu membrii trupei și le-a dat un DVD cu o înregistrare a unui concert mai vechi de-al lor pe care băieții n-o mai aveau.

*** Pe 2 iunie 2016, la doar 37 de ani, Roca a plecat dintre noi. Și, așa cum colegii de trupă i-au cîntat lui Syd Barrett „shine on you crazy diamond” în 1975, pentru că și-a lăsat amprenta pe viețile celor care l-au știut, la fel îi cîntă și acum lui Roca, an de an, cunoscuții și tovarășii.

POVESTEA DIN 2016 EDIȚIE SPECIALĂ | 23 IUNIE 2018

3

Rocanotherworld — o minune nu se face `n mai mult de trei zile

Aryna CREANGĂ aryna.creanga@ opiniastudenteasca.ro

„Era 19 iunie 2016; pe 23 trebuia să fie ziua de naștere a lui Roca, așa că peste fix trei zile ne-am trezit în mjlocul unui festival – era un haos total.

Nimeni nu știa exact ce face, cum face, unde face.” Așa-și amintește Marius, cel mai bun prieten al lui Roca, ediția de acum doi ani, în care toți au început să „Rocanotherworld”. De fapt, așa nu-și amintește. Dacă stai să iei la rînd apropiații lui Roca și să-i întrebi ce anume s-a petrecut acum doi ani, de unde-a pornit și cum s-a născut festi-

”

valul ăsta, o s-ajungi, la un moment dat, să crezi că s-a inventat singur – sau că l-a inventat Roca.

Le-a șters mințile tuturor, de undeva de sus și i-a controlat pe toți printr-un playlist pus bine la punct – ca pe vremea cînd punea muzică în fostul XS. Le-o fi zis prin versuri ce și cum să facă – și-așa s-au trezit toți la un concert, cînd el trebuia să facă 38 de ani. Într-un fel, pare să aibă sens. În toate celelalte feluri, nu prea poți să-ți explici, așa că n-ai decît să lași totul să se reducă la un soi de magie sau la cîteva vorbe de duh. „Din alea filozofice, cum spunea el tot timpul, de ți se părea că spune cine știe ce învățătură dintr-o

MARIUS URSACHE

Degeaba încerc eu s\-mi aduc aminte ceva amuzant, ceva haios sau vreo povestioar\ cu el – Roca-i o poveste în sine, cu toate lucrurile mici care-mi trec prin cap atunci cînd m\ gîndesc la el.

experiență de viață strînsă mult timp.

Vai, Doamne, da’ uneori zicea așa niște prostii!”, rîde Marius Ursache.

Mini-picnicul care s-a făcut festival cînd a crescut mare Dacă totuși te încăpățînezi să te lipești de memoria fiecăruia și să aduni de prin fiecare cotlon cîte-o bucățică din ce-au simțit anul trecut la festival, ai să ajungi așa, parcă urmînd un fir invizibil de ață care te duce înapoi în timp, pe pîrtia de schi din Copou. O să-i găsești acolo sigur pe Marius, pe Radu Popescu, pe Adrian Mocanu, zis Max, și pe Patricia Butucel. Ei o să se comporte ca și cum Roca ar fi încă prezent – nu într-un tatuaj bătut în piele, nu pe sigla vreunui tricou sau pe scenă, prin versurile trupelor lui preferate – ci printr-o poftă de viață contagioasă, pe care-au moștenit-o de la el. „Așa era Roca – optimist; și ne trăgea pe toți după el”, zice Radu și-și amintește că „după necazul ăsta care s-a petrecut cu Roca, toți am fost tare tulburați, dar cumva, a fost acolo, chiar la înmormîntare, o schemă tare ciudată”. Pare cabia acum se dumirește de lucrul ăsta și, după o pauză scurtă, începe să povestească cu o voce ușor copilăroasă cum, de fapt, la „prăpădul” de acum doi ani s-au întîlnit o groază de prieteni, care nu se mai văzuseră de ani de zile. „Ne-am întîlnit acolo toți, tulburați de dispariția lui, și ne-am dat dintrodată seama cît de blegi sîntem că nu ne vedem, sau că ne vedem atît de rar.”

Pentru că părea ciudat să nu-l sărbătorească, Patricia, care-l cunoscuse pe Roca atunci cînd a trebuit să-și scrie lucrarea de disertație despre campania online a președintelui Iohannis și-a avut nevoie de ajutorul lui, a avut o idee. „Eram în Turcia cînd el a murit, n-am reușit să particip la înmormîntare, dar am zis că trebuie să facem ceva prin care să-i ducem numele mai departe.” A vorbit cu Marius cînd s-a întors acasă și i-a propus ca în ziua în care urma Roca să împlinească 38 de ani, să facă un picnic micuț undeva, pe malul unui lac; să cheme niște trupe locale mișto, să invite prietenii lui și să petreacă toți o zi împreună. Cînd cei de la „Fine it’s Pink” au auzit despre asta, i-au contactat și le-au spus că indiferent de unde o să aibă loc evenimentul, ei or să-și aducă instrumentele și-or să cînte pentru Roca. „Am făcut

un eveniment pe Facebook, să mai afle și ceilalți oameni apropiați lui și ne-am trezit, pe la 12 noaptea, că erau aproape 500 de oameni care bifaseră că vor să participe.”

România — Albania, 0 — 1 pentru Roca De la picnic la festival n-a fost un proces de tranziție prea complex. Jucau România și Albania, pe 19 iunie. La Boltă, la una dintre mesele din bar, stăteau Marius, Radu și Max – prietenii lui Roca. „Din discuție în discuție am ajuns la evenimentul ăsta și-atunci Max mi-a spus că sigur putem s-aducem și alți oameni, de la București – să facem asta că ne-ajută el financiar”, povestește Marius. Era cam neîncrezător și-atunci știe sigur că a încercat să le explice celorlalți doi că astea-s evenimente care se fac în timp, nu în trei zile – „cine să vină să-ți cînte în trei zile?”. Max i-a zis atunci să se mai gîndească. „Și m-am gîndit. M-am gîndit că la ultimul concert la care fusesem cu Roca era la Rock’n’Iași, unde cîntase Alternosfera, care lui îi plăceau mult.” Și s-a gîndit atunci – „oare cum ar fi să vină Alternosfera?”. Radu-și amintește clar că toată decizia asta pe bune s-a luat în maxim două ore – „cît am stat noi la Boltă, după meci”. Știe sigur că erau ei trei la masă, c-au cerut o foaie de la Petrică, ospătarul, și-au început să noteze repede pe ea tot ce s-au gîndit c-o să le trebuiască – de la apă, la chioșcuri și la „tot felul de trăsnăi din astea.” A doua zi, au început să dea telefoane și parcă de-aici, tot concretul a început să se piardă. „Au fost o grămadă de prieteni care ne-au sărit în ajutor. În final, am avut patru trupe care-au urcat pe scenă – Firma, Byron, Alternosfera și Fine it’s Pink – și la început a fost o improvizație făcută de noi – am cîntat chiar și eu”, zice Marius, încercînd să-și amintească ce s-a petrecut, de fapt, în cele trei zile de organizare. Toți prietenii care-au auzit de ideea de proiect a băieților au început să dea telefoane, să contacteze oameni care-ar putea ajuta.

Un festival de „Doamne ferește” Anul trecut, în 2017, oamenii lui Roca au putut să facă din timp liste

cu cîtă apă și cîte chioșcuri au nevoie și a ieșit un festival de „Doamne ferește”. Iar ziua lui Ioan Dan Niculescu nu a mai fost sărbătorită doar cîteva ore, ci timp de trei zile, pe 9, 10 și 11 iunie. În Copou, pe pîrtie, la Casa Pogor, în Skin sau pe Lăpușneanu, zeci de trupe și artiști au cîntat, au dansat, au gătit și au pictat la Rocanotherworld.

25.000 de participanți, fie că l-au cunoscut pe Roca, au auzit de el de pe la prieteni sau pur și simplu au citit undeva despre festivalul acesta fain, și-au luat cearșafuri colorate și le-au întins pe pîrtie, printre biciclete, căței și copii de cîțiva ani care dansau pe melodiile sau pe mixurilor celor care au urcat pe scenă. Trupe precum Firma, Fine, It’s Pink, Byron, Subcarpați, Luna amară sau Baba Dochia au venit să cînte la Iași, la un festival în care oricine a vrut a putut să dea o mînă de ajutor, pentru a-l face să semene și mai mult cu ce a fost Roca. Iar anul trecut, cei care au participat la Rocanotherworld au putut să doneze pentru „Casa Share” și pentru padocurile din jurul orașului – pentru că Ioan Dan Niculescu organiza anual campania „Ai cumva o păturică?”, în care strîngea bani pentru cîinii fără stăpîn. Cei care șiau dorit să adopte un patruped, au putut să ia unul acasă din curtea Casei Pogor, unde cîțiva căței au dormit pe iarbă și s-au lăsat alintați de cei care au trecut în perioada 9-11 iunie pe acolo. Lîngă ei s-au improvizat jocuri și ateliere de gătit, în timp ce pe Lăpușneanu s-a pictat pe pînză, s-au realizat graffiti, s-a mixat, iar Ilinca Istrate și Pogany au intrat în vorbă cu trecătorii.

Rocanotherworld 2018 va fi pe pîrtia de schi, unde se vor auzi trupe precum Am Fost La Munte și Mi-a Plăcut, Nava Mamă, Nouă ani lumină, Șuie Paparude, Neuronspoiler (UK), și la Galeriile Genesis din zona fostei Fabrici Moldomobila, unde participanții pot participa la street food și pot asculta muzică indie și electronică. Iar anul acesta, deși intrarea nu se plătește, cei care vin să vadă la festivalul organizat de prietenii lui Roca pot să susțină artiștii independenți, Hala Fix – cel mai mare teatru independent din țară – sau festivalul, cumpărîndu-și brățări de acces de 50, 100 și 150 de lei. Pentru că, la urma urmei, nimeni n-ar putea să „Rocanotherworld” de unul singur.

4

#CAUZE

EDIȚIE SPECIALĂ | 23 IUNIE 2018

Un festival pentru teatru [i pentru arti[ti

A

cum trei ani, chiar de ziua lui Roca, o mînă de oameni puneau la cale un picnic prin care să-l sărbătorească și care avea să se transforme într-un festival. Acesta nu s-a oprit nici anul următor, astfel că acum, în cel de-al treilea ceas, a prins forma unui manifest pentru artă.

Cauza principală a celei de-a treia ediții este Hala FIX, locul unde a început să se scrie povestea teatrului independent ieșean, pe care oamenii vor putea să-i sprijine printr-un bilet de 100 de lei, pentru că anul acesta Rocanotherworld e despre „be for others”.

”

Andreea ANTON andreea.anton@ opiniastudenteasca.ro Mişu meştereşte ceva sus, „în birouri”, acolo unde își petrece timpul cel mai mult. Îl aud cînd coboară scările și o văd pe Dona, o cățelușă maronie cu pete, cum țîșnește ca un fulger să-l întîmpine. Sîntem pe strada Bucium, nr. 34, undeva prin Baza 3. Aici s-au mutat cei de la Teatru FIX cînd au decis să părăsească sediul din Centru.

Inițial, decizia a venit ca urmare a întîmplării de la Colectiv, dar mai apoi au aflat că și chiria urma să se mărească atît de tare încît nu și-ar mai fi permis-o oricum. Dacă ești prima dată în hală n-ai cum să nu rămîi mut de uimire, suficient încît să fii nevoit să-l rogi pe Mișu să repete ce-a zis pentru că tu erai prea ocupat să schimbi priviri cu chipurile de pe pereți.

Hala FIX se întinde în fața ta cît vezi cu ochii și e împărțită în mai multe camere. Mișu știe exact ce ar trebui să se întîmple în fiecare și îți arată entuziasmat unde urmează să fie construit vreun perete sau unde va fi cafeneaua.

Hala trebuie să adune sub acoperișul său două săli de teatru, una de evenimente, o sală de workshopuri, una de expoziții, cîteva camere de cazare pen-

tru artiștii invitați și cîteva vestiare.

Pînă acum, dintre toate cele pe care și le-au propus, trupa FIX, adică Stanca Jabeniţan, Mişu, Maria Comârlău şi Paula Creţu, a reușit să termine aproape în totalitate o sală de teatru și un spațiu pentru evenimente.

NĂSCUT LA FIX În sala în care se află scena, figurile de pe pereți, desenate în nuanțe de gri, se împletesc perfect cu scările metalice care te urcă la celălalt nivel.

Scările astea au fost făcute tot de Mișu, care, încercînd să scutească cît de mulți bani cu putință și să înainteze astfel lucrările, a învățat să sudeze și să facă mobilă. „Scena-i făcută tot de noi”, îmi spune Mișu cu mîndrie, și își plimbă privirea prin camera imensă, de parcă ar aștepta să-și audă ecoul. Mișu e din Iași și după ce-a terminat aici Liceul de Artă „Octav Băncilă”, a plecat în Tîrgu Mureș unde a studiat Teatru și Management. În Tîrgu Mureș a cunoscut-o și pe Stanca, soția sa. Pe cei doi i-a unit atunci ce-i unește și acum – teatrul. Ea i-a fost mai întîi colegă de facultate, apoi de scenă și n-a fost mult pînă să-i devină tovarășă de viață și complice absolut în toate încercările de a susține teatrul indepen-

MARIA COMÂRLĂU

Ideea căutării unui nou spațiu a venit în primul rînd ca o măsuă de precauție, fiind conștienți că soarta spațiilor independente e în general aceea de a se muta dintr-o chirie în alta, dar și din dorința de a ne dezvolta și de a duce la un nou nivel ceea ce am început în centru. În momentul în care chiria în vechiul spațiu a crescut exponențial, am decis că mutarea cu totul la Hala FiX e soluția cea mai potrivită, chiar dacă logistic nu eram pregătiți pentru un pas atît de mare, avînd în vedere dimensiunile noului spațiu. Astfel, anul acesta noi suntem principala „cauză” a celei de-a treia ediții a festivalului Rocanotherworld. Din donațiile strînse în cadrul festivalului ne propunem să achiziționăm un sistem de sunet care e absolut necesar pentru organizarea oricărui eveniment la cele mai înalte standarde. Lipsa fondurilor face ca lucrările să înainteze destul de încet, dar sperăm ca pînă vin din nou temperaturile scăzute să reușim să asigurăm încălzirea spațiului într-un fel sau altul, pentru a putea organiza evenimente și iarna, pentru că iarna trecută doar camera de birouri a fost încălzită dar chiar și așa am lucrat cu gecile pe noi și la temperaturi nu foarte prietenoase. Cu ajutorul celor care își doresc să fie alături de noi, sperăm să organizăm cît mai multe evenimente, cît mai curând, principalul scop fiind acela de a reuși să ne jucăm spectacolele deja produse, de a aduce în Iași alte spectacole ale teatrelor independente din țară și nu numai și de a genera noi experiențe creative în acest spațiu numit HALA FiX.

dent. Mișu a început să facă teatru în Tîrgu Mureș, prima dată în cadrul Teatrului Național și mai apoi în cel independent. „Chiar am vrut să fac un teatru independent acolo, doar că nu am găsit parteneri, așa că atunci cînd am consumat tot ce se putea din zona culturală, m-am întors la Iași, mai aproape de familie”, mărturisește Mișu în timp ce se sprijină de unul dintre pilonii din sală. Inițial venise în Iași doar pentru un spectacol, dar s-a decis că n-ar fi rău să rămînă și să facă o comunitate de teatru și aici.

Stanca, soția sa, lucrase și ea în cadrul Teatrului Național din Tîrgu Mureș, dar n-a stat pe gînduri cînd a fost cazul să-l urmeze. În 2011 și-au materializat dorința de a face teatrul independent să prindă voce cînd a apărut pe hîrtie Teatru FIX, o cămăruță aflată la subsolul unei clădiri de patrimoniu de pe Cuza Vodă. În mai 2012, micuța încăpere, o îmbinare reușită între o cafenea și un loc unde se putea face teatru, s-a deschis prima dată și acolo a început să se creeze familia FIX. „Ce am vrut noi să facem a fost să construim un spațiu și să sprijinim tineri ca noi”, spune Mișu și îşi plimbă ochii peste bucățile de mobilier din hală, ordonate lîngă cîteva șiruri de scaune puse unul peste celălalt. Sînt vreo șase teatre independente în țară și majoritatea fondatorilor lor i-au fost colegi sau prieteni lui Mișu. Și ei au luat-o la pas din Tîrgu Mureș, doi către București și alții către Oradea sau Cluj. Toți au pornit cu aceeași speranță – c-au să facă oamenii să vorbească și despre teatrul independent, la fel de mult cum se vorbește despre cel de stat.

Cînd s-a întîmplat tragedia de la Colectiv, cei de la FIX au fost nevoiți să-și închidă ușile. Au încercat să facă locul să funcționeze din nou, dar n-a mai fost posibil. Ca să nu-l părăsească de tot, Mișu, Stanca și echipa au fost dispuși să dea cămăruțele lor de acolo studenților pentru repetiții, dar cum n-au găsit pe nimeni care să vrea să-și asume asta au abandonat de tot locul și s-au mutat în una dintre fostele hale ale fabricii de mobilă Moldomobila.

Din teatru nu se cîștigă bani, doar se consumă Cînd au preluat ei Hala, pereții erau albi, iar locul era gol. Lucrurile au început să prindă mai multă culoare cînd în procesul de amenajare a locului li s-au alăturat și vecinii de la Hubrica, care prin intermediul a trei mişcări, pe care le-au numit Gathering 1, 2 şi 3 au transformat, prin implicarea artiştilor, clădirile din jur şi sala de evenimente a celor de la FIX în adevărate manifeste artistice.

Dacă vrei să intri în sala de evenimente a celor de la FIX trebuie să te afunzi în gura larg deschisă a unui ciclop. Dacă după ce i-ai trecut pragul îţi întorci privirea îndărăt o să vezi cum o fetiță brunetă, cu ochi mari și

blînzi, te privește drăgăstoasă din dreptul ieșirii. În așa libertate au ales cei de la FIX să-și construiască zilele, chiar dacă amenajarea locului și lupta continuă pentru teatrul independent le mai îneacă uneori moralul. Fiecare lucru construit pentru Hala FIX s-a făcut din economiile lor și ale părinților, care n-au putut să se dea înapoi sau să-i supere cu vreo vorbă descurajatoare chiar dacă sînt conștienți că toți banii lor se duc aici. „Din teatru nu se cîştigă bani, doar se consumă. Pînă în Colectiv, Teatru FIX creștea așa că le-am explicat alor mei că asta este ceea ce trebuie să facem și aici”, spune Mișu și se uită blînd la Stanca, cerînd încurajare. Și-a propus ca în săptămîna ce vine să meargă la bancă și să facă un credit pentru că au rămas deja fără bani și lucrările au stagnat. „Ne-am asumat să facem locul ăsta și în jurul lui să construim o comunitate. Și apoi, da, să sprijinim comunitatea aia”, adaugă Mișu și poți să vezi cum i se luminează fața. Dacă n-ar face asta, unde s-ar mai duce toți tinerii ăștia care ies de pe băncile școlilor de teatru și care n-au unde să muncească? Ei au renunțat să mai urce pe scenă și se ocupă acum de partea administrativă, dar trebuie să se asigure că tinerii or să iasă din „blocajul ăsta” și-au să urce ei.

Visul lor e să construiască o școală de teatru și acolo să încurajeze proiecte ca cele pe care le-au făcut în cămăruța din vechiul sediu FIX, cînd spectacolele se făceau doar după repetiții în care regizorul, autorul piesei și actorii stăteau față în față și repetau împreună ceea ce avea să se vadă pe scenă. Pentru a avea însă șansa să facă asta, cei patru-cinci oameni de la FIX au organizat mai multe acţiuni de încurajare a oamenii ca să vină să vadă noul spațiu și să-i determine astfel, măcar pe cîțiva dintre ei, să ia parte la o campanie de crowdfunding.

Dacă lucrurile n-au să se miște așa, Mișu și Stanca o să le facă s-o ia din loc altfel. În timp ce Stanca e mereu pe drumuri, încercînd să mute cît mai repede lucrurile din vechiul sediu în cel nou, Mișu nu lipsește nicio zi din Hală.

*** „Singura modalitate e să mergi pînă la mama naibii de capăt! Pînă la urmă acolo trebuie să ajungem orice ar fi. Eu sînt împăcat cu asta”, spune Mișu și rîde complice către Stanca. Ea chicotește vesel și-i răspunde amuzată –„da, suuuper!”. În Hala FIX e veselie. Cei patru-cinci oameni de la FIX încep să se adune și curînd ai impresia că ai nimerit în mijlocul unei reuniuni de familie. Ies pe ușa halei și în urechi încă îmi răsună cuvintele lui Mișu, ca un ecou – „dacă treaba asta o să fie un eșec sper să fie unul apoteotic și să se vorbească în sfîrșit despre drepturile teatrului independent”.

#TESTIMONIALE EDIȚIE SPECIALĂ | 23 IUNIE 2018

Curios, diferit și pentru ceilalți

5

Lumea din urma lui Roca Georgiana BEDIVAN — campaign manager la Majoritas L-am cunoscut pe Ioan Dan în vara anului 2014 cînd ne-am întîlnit în aceeași echipă, cea care a lucrat în campania prezidențială pentru candidatul PNL, Klaus Iohannis. Ioan Dan era un om cald și calm, cu o inteligență emoțională pe care rar am mai întîlnit-o.

Vizionar, talentat și cu o etică profesională desăvîrșită, Ioan Dan ne aducea împreună, ne inspira, ne energiza. M-a impresionat la el pasiunea pentru ceea ce făcea și încrederea în oameni și în capacitatea lor de a răzbate. Îți deschidea ochii și îți arăta că soluția oricărei probleme e la tine. E în tine. Te făcea să crezi că poți, că știi, că vrei. Că o să reușești. Întotdeauna de un calm imperturbabil și o liniște interioară care i se citea parcă în ochi, reușea să îi deschidă si pe cei din jur.

Am mai multe amintiri, însă probabil că cea mai vie în mintea mea rămîne o discuție cu el despre viață. Despre esența ei, despre timp, despre legăturile cu oamenii și ce lăsăm în urma noastră. Realist și idealist în același timp, părea dureros de conștient că avem o singură viață și că e de datoria noastră să „scoatem” ce e mai bun din ea. El a reușit. Sînt convinsă acum, văzînd parcursul festivalului după un an, că e cea mai bună modalitate de a-l păstra aici, cu noi, așa cum l-am cunoscut toți.

Idei, concepte și vise în care el a crezut și pe care știu că le-ar fi vrut duse mai departe.

Laura CONSTANTIN — Henna artist Pe Roca l-am cunoscut în Thailanda, într-un restaurant. I-am auzit pe el şi pe iubita lui vorbind româneşte, i-am abordat şi i-am întrebat dacă n-ar vrea să vină la noi în vizită, iar de atunci am păstrat legătura şi tot am ieşit la bere, şi în Thailanda, dar şi în România. Roca a marcat un moment foarte important în viaţa mea – el a fost cel care m-a stimulat să îmi încep afacerea cu o chestie pe care o descoperisem în acea călătorie.

Eu pictez cu henna, iar el m-a inspirat atunci, a venit cu sugestii, m-a sfătuit cum să fac acest lucru într-un mod cît mai creativ și să aibă un impact cît mai mare.

L-am cunoscut pe Roca prin intermediul unui prieten, Mugur. Am fost în vizită la el într-o seară, asta se întîmpla undeva prin anul 2000.

Viaţa noastră a fost plină de condimente, cum e și mîncarea. Pentru mine el a fost un frate, un prieten, tovarăş, un mentor, dar și un elev – ne-am învăţat multe lucruri unul pe celălalt. Am mîncat şi din aceeaşi farfurie, am dormit şi în acelaşi pat, am fost nedespărţiţi. Timp de zece ani ne-am văzut aproape în fiecare zi. Roca m-a motivat de multe ori, dar îmi place să cred că ne-am motivat reciproc în multe aspecte.

Dacă ar fi să îl descriu pe Roca, pot să spun că au fost mai mulţi de Roca, în mai multe perioade de timp.

Prima dată a fost Roca pe care l-am cunoscut acum 17 ani – acelaşi cu care am intrat în viaţă, în business şi am început atunci cînd ne-am dat seama că noi putem să ne croim lumea aşa cum o vedeam şi cum credeam noi că sînt valorile adevărate.

A mai fost Roca cel care a plecat peste mări şi ţări şi unde nu am reuşit să îl însoţesc din diferite motive, moment în care s-a creat şi un declic, pentru că el nu s-a mai întors la fel de acolo, în sensul bun, deja vorbeam lucruri pe care unul le înţelegea şi unul nu, din perspectiva omului care a călătorit versus a ăluia care nu a făcut asta, cel puţin nu în aceleaşi ţări. În ultima parte a vieții lui, a mai fost un Roca cu care nu am mai fost atît de apropiat, a fost cel care a cîştigat campania online a preşedintelui Klaus Iohannis, dar pe care l-am simţit ca un om care a plecat într-o misiune.

Am început împreună o agenţie, Argo Media. El desena afişe pentru XS, eu mă angajasem la BDG Import, la Jack Daniel`s, şi aveam, fiind responsabil de marketing şi

Prietenia noastră pe muzică rock s-a format. Acum vreo 12 ani, Roca avea nevoie de ceva – o siglă – și, printr-un prieten comun, a ajuns la mine, l-am ajutat și deatunci am devenit prieteni; ne-am ajutat reciproc pînă acum un an.

Lumea știe că Roca era un călător, îi plăceau mult lucrurile noi, și-apoi el era un prieten al tuturor celor care voiau să-l cunoască. Sînt mulți oameni care au ajuns, dintr-o nevoie sau pentru un sfat, la el la firmă, sau la el personal. Tuturor a încercat să le deschidă ochiul ăla pe care-l țineau închis. Roca era un ascultător de felul lui.

Eu vorbisem la telefon cu el cu o oră înainte să se întîmple ce s-a întîmplat. Eram genul ăla de prieteni care vorbeau încontinuu. Experiența pierderii unui prieten, a lui Roca, a fost prima pentru mine și încă e ciudată. Am momente acum cînd îmi vine să-l sun, să vorbesc cu el – am un instinct de „stai să vorbesc ceva cu el. Să-l întreb ceva”. Cam așa-i.

Cînd mă gîndesc la Roca, mă gîndesc la toleranță. El era un tolerant, n-avea prejudecăți, dădea sfaturi – obiective.

Roca iubea foarte mult animalele. La el acasă ajungeau o grămadă de cîini, îi opera,

comunicare pentru branduri, problema permanentă că locurile în care mergeam eu, cîrciumi, cluburi, discoteci, nu aveau imagine şi atunci l-am promovat pe el şi l-am recomandat tuturor clienţilor.

Roca a fost un om efervescent, de-o sclipire cum nu cred că am mai văzut vreodată, a fost genul de prieten care îţi plătea o datorie la cineva fără să îţi spună. Am plecat la un moment dat din ţară şi nu ştiam de ce nu mă mai sună omul căruia îi eram dator, ca să aflu, după luni de zile, că Roca i-a plătit omului datoria mea. Ăla a fost de fapt şi momentul în care s-a schimbat relaţia noastră de prietenie, din punctul meu de vedere. El era un copil – un copil mare, supărăcios, ambiţios, schimbător ca vremea, dar în acelaşi timp era şi un pilon de siguranţă cînd nu ştiai încotro să o iei sau unde să te duci.

Noi ne-am dat sens unul altuia şi profesional şi la nivel de cultură muzicală.

Roca era un fel de „the dark and the good side”, purta negru tot timpul, semne oculte, dar toate erau într-o energie pozitivă. Era pasionat de negru, pînă şi pisica era neagră şi brăţările, voia să inventeze hîrtia igienică neagră.

Iar festivalul care se organizează acum este unul dintre cele mai sensibile subiecte pentru mine. Domeniul meu de expertiză este organizarea de festivaluri şi nu am fost în stare să mă implic nici la prima, nici la a doua ediţie, dar cred totuşi că este o idee extraordinar de bună.

Dacă o să fim sănătoşi şi o să ne ţină entuziasmul cred că o să vină şi momentul în care o să mă implic şi o să fac mai multe decît pot să fac acuma, pentru că ideea îmi surîde.

Din speech-urile cu Marius

avea grijă de ei pînă se puneau pe picioare, pînă se făceau bine. Organiza și la Carrefour ceva – „Ai cumva o păturică?”. Aduna mîncare, haine. Am cules cu el animale de pe stradă. Este un cîine pe Lăpușneanu care a crescut mare. Pe ăsta l-am găsit lovit de mașină într-o noapte, l-am dus atunci, pe la 11.00, la veterinar și l-am operat. Roca îi zicea Tolstoi.

Dacă vezi un cîine foarte mare pe strada asta, știi că ăla a fost salvat de noi, de mine și de Roca.

Sebastian }IPLEA — designer grafic

Octavian HAMZA — manager la BDG Import

î

Ursache am tras cumva nişte direcţii ale festivalului, le-am zis să nu lase orgoliul să îi controleze pentru că nu e despre ce îţi place ţie sau despre ce îi place celuilalt. Dacă tot are numele ăsta şi îl faceţi în felul ăsta, am zis că hai să fie cum i-ar fi plăcut lui. Inclusiv ideea cu intrarea gratuită a fost un lucru cu care nu am fost de acord din simplul motiv că lucrurile de calitate costă şi asta l-am și învăţat eu pe Roca – să îşi preţuiască munca. El nu ştia să-şi aprecieze munca şi să ceară efectiv

Diana TIVGA — director regional de vînz\ri la Samdam Gifts SRL

Eu și cu Ioan ne-am cunoscut pe e-mail, i-am dat un brief, cum altfel? Apoi ne-am văzut față-n față în aeroportul din Otopeni, cu el și cu Pisica, se întorceau din Bali parcă. Am băut o bere, parcă ne știam dintotdeauna. Îmi aduc aminte că eram la o întîlnire cu un client mai pretențios, Ioan făcuse identitatea vizuală pentru un proiect de care România nu mai auzise pînă atunci. A intrat în încăpere și am simțit că totul e bine, așa înalt cum era, calm, doar ochi și zîmbet. Era bine.

Mi-a schimbat viața. Cu siguranță.

E cel mai sincer festival din România. E cel mai dezinteresat, cel mai frumos, are cea mai mare cantitate de bunăvoință pe metru pătrat. Cum era Ioan.

bani. Roca a prins experienţă, el ştia ce pot eu să fac şi aprecia foarte mult şi de asta nici nu s-a băgat în zona asta de evenimente deoarece şi-a dat seama de la mine cît e de greu şi cît de mult se munceşte şi nu că nu i-ar fi plăcut festivalurile.

Roca era primul care se ducea la concerte peste tot în lume. Îşi păstra şi îşi lua bilete, noi ne cumpăram haine, iar el se ducea la Depeche Mode. Eu sînt sigur că acum stă şi rîde de nu mai poate, şi ironic, dar şi într-un sens bun.

L-am cunoscut pe Roca la un revelion de prin 2005. El era foarte bun prieten cu fostul meu soț. Am dormit la ei acasă, ei au dormit pe canapea, iar pe noi ne-au lăsat în dormitorul lor, ceea ce m-a surprins. Roca era o persoană cu o energie pozitivă pe care nu am mai văzut-o la altcineva. Mi-am dorit foarte mult să-mi iau rămas bun de la el. Tocmai venisem din Barcelona și am avut o chitară de la Hard Rock Café și i-am pus-o în piept. Lumea îi aducea flori, eu i-am adus chitara pentru că mi-a plăcut foarte mult. Am luat-o ca amintire din Barcelona și i-am dat-o cu dragă inimă lui, să o ia cu el.

Prefer să cred că e plecat în una dintre călătoriile lui, din care se întorcea cu povești atît de frumoase că te făcea și pe tine să vrei să călătorești.

Eu datorită lui am început să văd călătoriile cu alți ochi, să încep să merg și singură, să experimentez cît mai multe lucruri.

Danina ARSENE — freelancer / comunicare

6

#DAY1 EDIȚIE SPECIALĂ | 23 IUNIE 2018

Am fost la Roca și ne-a plăcut

”

„Cred că-i cel mai fain loc, vă vedem ca și cum ați fi într-un amfiteatru”, asta se aude aproape în fiecare an de la cel puțin o trupă care urcă pe scenă făcînd referire la cei din public, care stau întinși pe iarba de pe toată pîrtia. Acesta e și farmecul unui festival în aer liber, unde bucățile de iarbă țin loc de pături, iar atunci cînd se lasă întunericul, sînt abandonate ca și cum nici nu ar fi existat. Mai mult loc pentru cei care vor să simtă un festival stînd în picioare, e în același timp destul loc pentru cei care vor să se-ntindă leneși în timp ce ascultă ceea ce la radio e o raritate. Mai degrabă ceea ce auzi mai rar e ceea ce apreciezi mai mult. (M.O.)

”

”

Cu alt gînd mă vrei să vin, decît inima furtunii. Și-n alt fel să mă exprim, de dragul tău și-al lumii. La 20 de metri de scenă, mixul lui DJ Hefe de la COMA te cutremură ca pe o coardă de chitară. Efectiv simți cum vibrațiile îți încep undeva în talpă și se termină prin cotul drept, iar părul ți s-a zbîrlit atît de tare de la prima melodie încît crezi că teai născut așa cu el. Asta e Coma - un fel de fixativ pentru personalitate. Nu-i doar un pansament, că nu acoperă și nu înăbușă. Trezește brutal tot ce ai suprimat în tine, îți lipește tot răul pe frunte și te-aruncă în lume să n-ai ce să faci decît să accepți și să treci mai departe. Cel mai bun leac pentru mahmureală și depresie. Pîrtia e plină ochi, nu mai stă nimeni jos, chiar dacă și Eyedrops au reușit să-i strîngă în fața scenei. Alături de Coma, în amfiteatrul din aer liber din Copou, am coborît în Rai, am pătruns În noi, în șoaptă, ne-am privit în Chip și-n Document(e). Am fost, practic, în Cel mai frumos loc de pe Pămînt. Ne-a plăcut fantastic. Cred că i-ar fi plăcut și lui Roca. (C.H.)

Imediat ce cobori din tramvai observi mulţimea de tineri ce înaintează grăbiţi către locul din care muzica răsună din ce în ce mai tare. La intrarea pe pîrtie, cîţiva voluntarii zîmbesc larg şi lipsesc brăţări de diferite culori celor care se avîntă cu tot mai mult curaj către baza pîrtiei. Dacă cobori mai mult, ajungi în mijlocul oamenilor care și-au ocupat locurile pe iarbă sau care dansează, balansîndu-se de pe un picior pe altul. În boxe ritmurile se schimbă, iar copiii care au venit însoţiţi de părinţii lor se amuză copios în timp ce se fugăresc pe iarbă.

Dacă ziua ai loc să îţi întinzi pătura şi să stai relaxat, odată cu lăsarea serii locul devine neîncăpător. (D.M.) Stați cu fundul pe munca lor: Andreea ANTON, Lorel ATOMEI, Aryna CREANGĂ, Cătălin HOPULELE, Andrei MIHAI, Ovidiu MIHAI, Diana MARCU, Claudia PINCOVSKI, Mădălina OLARIU, Ioan STOLERU, Florentina TITULEAC

Singura experien]\ autentic\ de pres\ studen]easc\

Casa de Cultur\ a Studen]ilor, Funda]ie, strada Vasile Conta nr. 30. www.opiniastudenteasca.ro | www.facebook.com/opiniastudenteasca

”

#DAY1

EDIȚIE SPECIALĂ | 23 IUNIE 2018 Din cînd în cînd, oamenii lui Roca își lasă prietenii să stea pe iarbă și să asculte muzica rock, iar ei dau o fugă pînă la jumătatea pîrtiei, de unde se întorc cu doze de bere pentru toți sau cu porții de cartofi wedges pe care îi împart între ei. Iar dacă ai nevoie să știi ceva, cine va urca pe scenă în următoarele minute sau de unde îți poți lua shot-uri de Tatratea, găsești pe cineva să întrebi, iar apoi vă lungiți la discuții vreo cîteva minute. Chiar și tipul care vinde la „Cîrnățăraie” e dispus să-ți spună de unde poți să-ți iei sticla de cola de care ai nevoie lîngă sosul picant de pe meniul pe care tocmai ți l-ai comandat. Iar dacă domnișoara de vizavi, care se grăbește să te servească te întreabă cum sînt cartofii din meniu, o poți invita să se servească din porție, pentru că anul acesta Rocanotherworld a fost mai mult ca oricînd despre „be for others”. (F.T.)

”

Pîrtia este zilele astea una din locurile faine ale Iașului, unde Roca și-a adunat prietenii și a pus de un festival care să-i bucure pe toți cei care vor să asculte muzică bună și să ia parte la o atmosferă caldă, de vară. E unul din festivalurile care o să ți se așeze la inimă din primele secunde în care pășești pe pîrtie, unde toată lumea pare cu adevărat fericită să fie acolo și unde zîmbetele par să fie lucrul cel mai frumos de pe pămînt. De pe coama pîrtiei pare o petrecere intimă, unde doar cei cu adevărați inițiați pot pătrunde și pot înțelege cu adevărat sentimentul Rocanotherworld. (O.M.)

”

7

Un tip brunet stă ghemuit, cu ochii țintă la scenă, acoperit de o mantie neagră cu însemnele festivalului.

Dacă îl privești de la îndepărtare ți se pare că e un pui de liliac care se chinuie să adoarmă. Lîngă el, trei fete îmbrăcate în salopete lejere, cu părul vopsit în nuanțe diferite de mov, își leagănă capetele după ritm și își zîmbesc complice una alteia cînd simt că picioarele le-o iau din loc. Între timp, un supererou fără pelerină, dar c-o șapcă neagră, trasă șmecherește peste ochi, urcă pe unul dintre stîlpii de susținere ai scenei ca să regleze unul dintre reflectoare. În primele rînduri, păpușa Pogany dansează de zor, la brațul mamei sale, iar undeva mai la deal, o fată leagănă un cățel învelit într-o eșarfă. „Orice trupă are un gras”, îi spune rîzînd un băiat fetei de lîngă el, cînd de pe scenă tocmai se pregătesc să plece cîțiva ariști, și umplu împrejurimile de rîsete.

Așa se definește „împreună” în lumea lui Roca. (A.A.)

8

#PROGRAM

EDIȚIE SPECIALĂ | 23 IUNIE 2018

Program s`mb\t\ - 23 iunie MAIN STAGE (P~RTIA DE SKI COPOU)

16.00 Voloka 17.00 The Amsterdams 18.00 The Pixels 19.00 Nava Mam\ 20.00 Am Fost la Munte [i Mi-a Pl\cut 21.00 Neuronspoiler 22.15 URMA 23.25 Jurjak 00.25 byron

ELECTRONIC STAGE (HALA FIX) Larisse van Doorn (Natural Rhythm) 22.00 - 00.00 Bu Go (Main Sounds) 00.00 - 02.00 Kodeera Live 02.00 - 03.00 BACk on WAX (Techno Wall) 03.00 - 04.30 Horatio (Desolat/Natural Rhythm) 04.30 - 06.30 Iulian Toma (Techno Wall) 06.30 - 08.00 Ranno Vollman ......................

(Crossworld Records) 08.00 - 10.00

GENESIS GALLERY 12.00 - 18.00 Lounge Stage 12.00 - 18.00 Expoziție Artă 12.00 - 18.00 Showroom Clubul Moto 13.00 - 16.00 Acoustic Stage Sofar 14.00 - 18.00 Ai cumva o păturică?

14.00 - 18.00 Graffiti Art Car - Casa Auto 14.30 - 17.00 Workshop Caligrafie - Lavinia Bejenariu 15.00 - 00.00 Gathering IV 17.00 - 18.00 Chotronette’s Imaginarium