Capitolul 47 - Convertirea lui Saul

În timp ce Saul călătorea către Damasc, cu acreditări care îl autorizau să aresteze bărbați sau femei care Îl propovăduiau pe Isus și să-i aducă legați la Ierusalim, îngerii răi tresăltau în jurul lui. Dintr-o dată însă, o lumină din cer a strălucit în jurul lui, făcându-i pe îngerii răi să fugă și pe el să cadă imediat la pământ. A auzit un glas care spunea: „Saule, Saule, pentru ce Mă prigonești?” Saul a întrebat: „Cine ești Tu, Doamne?” Iar Domnul a spus: „Eu sunt Isus, pe care-L prigonești; ți-ar fi greu să arunci înapoi cu piciorul într-un țepuș”. Și Saul, tremurând uluit, a zis: „Doamne, ce vrei să fac?” Și Domnul a spus: „Scoală-te, intră în cetate și ți se va spune ce trebuie să faci”. {ST 200.1}

Oamenii care erau cu el stăteau în picioare fără a scoate o vorbă, auzind un glas, dar nevăzând vreun om. Când lumina a trecut și Saul s-a ridicat de la pământ și a deschis ochii, s-a trezit complet lipsit de vedere. Strălucirea luminii cerești îl orbise. L-au dus de mână, lau adus la Damasc și trei zile a fost lipsit de vedere și nici nu a mâncat, nici nu a băut. Apoi, Domnul și-a trimis îngerul chiar la unul din oamenii pe care Saul spera să-l ia prizonier și ia descoperit într-o viziune că trebuia să se ducă pe o uliță care se numea „Dreaptă” și să caute „în casa lui Iuda pe unul zis Saul, un om din Tars. Căci iată, el se roagă; și a văzut în vedenie pe un om numit Anania intrând la el și punându-și mâinile peste el, ca să-și recapete vederea.” {ST 200.2}

Anania se temea că ar fi putut exista o greșeală în această privință și a început să-I spună Domnului ceea ce auzise el despre Saul. Dar Domnul i-a spus lui Anania: „Du-te, căci el este un vas pe care l-am ales, ca să ducă Numele Meu înaintea neamurilor, înaintea împăraților și înaintea fiilor lui Israel. Și îi voi arăta tot ce trebuie să sufere pentru Numele Meu.” Anania a urmat instrucțiunile Domnului, a intrat în casă și, punându-și mâinile peste el, a spus: „Frate Saule, Domnul Isus, care ți S-a arătat pe drumul pe care veneai, m-a trimis ca să capeți vederea și să te umpli de Duhul Sfânt”. {ST 200.3}

De îndată, Saul și-a recăpătat vederea, s-a ridicat și a fost botezat. După aceasta, el învăța în sinagogi că Isus era într-adevăr Fiul lui Dumnezeu. Toți cei care-l auzeau erau uimiți și întrebau: „Nu este el acela care făcea prăpăd în Ierusalim, printre cei care chemau Numele acesta? Și n-a venit el aici ca să-i ducă legați înaintea preoților celor mai de seamă?” Dar Saul creștea în putere și îi uimea pe iudei. Aceștia se aflau din nou la necaz. Toți știau despre împotrivirea lui Saul față de Isus și zelul său în vânarea și încredințarea spre a fi uciși a tuturor celor care credeau în Numele Lui; iar convertirea lui miraculoasă i-a convins pe mulți că Isus era Fiul lui Dumnezeu. Saul își povestea experiența în puterea Duhului Sfânt. El prigonea până la moarte, lega și trimitea în temniță atât bărbați, cât și femei, când, în drumul său către Damasc, a strălucit dintr-odată o lumină puternică în jurul lui și Isus i S-a descoperit și l-a învățat că El era Fiul lui Dumnezeu. {ST 201.1}

În timp ce Saul Îl propovăduia astfel cu atâta curaj pe Isus, el exercita o influență puternică. Cunoștea Scripturile și, după convertirea lui, asupra profețiilor care Îl priveau pe Isus a strălucit o lumină divină, care l-a făcut în stare să prezinte cu claritate și îndrăzneală adevărul și să corecteze orice interpretare greșită a Scripturilor. Cu Duhul lui Dumnezeu asupra lui, îi purta cu limpezime și putere pe ascultătorii lui prin profețiile legate de prima venire a lui Hristos și le arăta că se împliniseră textele care relatau suferințele, moartea și învierea Sa. {ST 201.2}

Capitolul 48 - Iudeii hotărăsc să-l ucidă pe Pavel

Când preoții cei mai de seamă și mai marii lor au constatat efectul relatării experienței lui Pavel, s-au umplut de ură împotriva lui. Au văzut că el

Îl propovăduia cu îndrăzneală pe

Isus și făcea minuni în Numele Lui, că mulțimile îl ascultau, se întorceau de la tradițiile lor și îi priveau pe conducătorii lor iudei ca pe niște ucigași ai Fiului lui Dumnezeu. Mânia lor a fost astfel aprinsă și s-au adunat pentru a se consfătui, ca să vadă ce era cel mai bine de făcut pentru a stinge tot acel entuziasm. Au fost de acord că singura cale sigură era aceea de a-l ucide pe Pavel. Dar Dumnezeu le cunoștea intenția și au fost trimiși îngeri să-l apere, ca să trăiască pentru a-și duce la bun sfârșit misiunea. {ST 202.1}

Conduși de Satana, iudeii necredincioși țineau sub observație zi și noapte porțile Damascului pentru ca, în cazul că Pavel ar fi ieșit pe acolo, să-l ucidă imediat. Dar Pavel a fost informat că iudeii căutau să-i ia viața, iar ucenicii l-au lăsat noaptea jos, peste zid, întrun coș. La acest eșec de a-și realiza planurile, iudeii au fost rușinați și revoltați și obiectivul lui Satana n-a fost atins. {ST 202.2}

După aceasta, Pavel s-a dus la Ierusalim pentru a se alătura ucenicilor; dar le era tuturor frică de el. Nu puteau crede că era și el un ucenic. În Damasc fusese vânat pentru a fi ucis, iar aici propriii lui frați nu voiau să-l primească; dar Barnaba l-a luat, l-a adus la apostoli și le-a spus cum Îl văzuse acesta pe Domnul pe drum și că predicase cu îndrăzneală la Damasc în Numele lui Isus. {ST 202.3}

Dar Satana îi ațâța pe iudei să-l nimicească pe Pavel și Isus i-a poruncit să părăsească Ierusalimul. Împreună cu Barnaba, s-a dus în alte cetăți, predicându-L pe Isus și făcând minuni și mulți au fost convertiți. Când a fost vindecat un om care fusese olog din naștere, oamenii care se închinau la idoli erau pe punctul de a aduce jertfe în cinstea ucenicilor. Pavel a fost îndurerat și le-a spus că el și tovarășul lui de lucrare nu erau altceva decât oameni ca și ei și că numai Dumnezeu, care făcuse cerul și pământul, marea și toate din ea, numai El trebuia să primească închinare. Astfel, Pavel L-a înălțat pe Dumnezeu înaintea oamenilor; dar abia dacă i-a putut opri. În mintea lor apărea primul licăr de credință în Dumnezeul adevărat și prima atitudine de închinare și cinste ce I se cuveneau; și, în timp cel ascultau pe Pavel, Satana îi mâna pe iudeii necredincioși din alte cetăți să meargă în urma lui Pavel pentru a nimici lucrarea cea bună care se făcea prin el. Acești iudei ațâțau mintea acelor idolatri prin rapoarte mincinoase despre Pavel. Admirația și încântarea oamenilor era schimbată acum în ură, și aceștia, care nu cu mult timp în urmă erau gata să se închine înaintea ucenicilor, au aruncat cu pietre în Pavel și l-au târât afară din cetate, presupunând că era mort. Dar în timp ce ucenicii stăteau în jurul lui Pavel și îl jeleau, spre bucuria lor, el s-a ridicat și a mers cu ei în cetate. {ST 203.1}

Iarăși, în timp ce Pavel și Sila Îl propovăduiau pe Isus, o femeie care era posedată de un duh de ghicire s-a luat după ei, strigând: „Oamenii aceștia sunt robii Dumnezeului Celui Preaînalt și ei vă vestesc calea mântuirii”. Așa a umblat după ucenici multe zile. Dar Pavel era necăjit; căci aceste strigăte pe care le scotea după ei întorceau mintea oamenilor de la adevăr. Scopul urmărit de Satana când o mâna să facă aceasta era acela de a-i dezgusta pe oameni și de a spulbera influența ucenicilor. Duhul lui Pavel s-a revoltat în el, s-a întors și a zis spiritului: „În Numele lui Isus Hristos îți poruncesc să ieși din ea”. Duhul cel rău a fost mustrat și a părăsit-o. {ST 203.2}

Stăpânii acelei roabe erau mulțumiți că aceasta striga după ucenici; dar, când duhul cel rău a părăsit-o și au văzut că devenise o blândă ucenică a lui Hristos, au fost cuprinși de mânie. Ei strânseseră mulți bani, prin ghicitul ei, și acum nădejdea de a mai scoate câștig de pe urma ei dispăruse. Obiectivul urmărit de Satana nu fusese atins; dar slujitorii lui i-au prins pe Pavel și pe Sila și i-au târât în piață înaintea fruntașilor și a dregătorilor, spunând: „Oamenii aceștia ne tulbură cetatea. Sunt niște iudei.” Și mulțimea s-a ridicat împotriva lor și dregătorii au pus să le sfâșie hainele de pe ei și au poruncit să fie bătuți. Și după ce le-au dat multe lovituri, i-au aruncat în temniță și au dat în grijă temnicerului ca să-i păzească bine. Acesta, primind o asemenea poruncă, i-a aruncat în temnița interioară și le-a băgat picioarele în butuci. Dar îngerii Domnului i-au însoțit în închisoare și au făcut ca întemnițarea lor să ajungă să fie spre slava lui Dumnezeu și să arate oamenilor că Dumnezeu era implicat în lucrare și alături de lucrătorii Lui aleși. {ST 204.1}

La miezul nopții, Pavel și Sila s-au rugat și au înălțat cântări de laudă lui Dumnezeu și, dintr-o dată, s-a făcut un mare cutremur de pământ, încât au fost zguduite temeliile închisorii; și am văzut că îngerul lui Dumnezeu a dezlegat legăturile fiecăruia. Temnicerul, trezindu-se și văzând ușile temniței deschise, s-a înfricoșat. S-a gândit că prizonierii evadaseră și că va trebui să fie pedepsit cu moartea. Dar chiar când era să-și ia viața, Pavel a strigat cu glas puternic: „Să nu-ți faci nici un rău, căci toți sunt aici”. {ST 204.2}

Puterea lui Dumnezeu l-a convins pe temnicer acolo. A cerut o lumină, a sărit înăuntru, a venit tremurând de frică și a căzut înaintea lui Pavel și a lui Sila, i-a scos afară și a zis:

„Domnilor, ce trebuie să fac ca să fiu mântuit?” Și ei au spus: „Crede în Domnul Isus și vei fi mântuit, tu și casa ta”. Temnicerul i-a strâns apoi pe toți cei din casa lui și Pavel li L-a predicat pe Isus. În felul acesta, inima temnicerului s-a unit cu cea a fraților săi, le-a spălat rănile și a fost botezat împreună cu toată casa lui chiar în noaptea aceea. A pus apoi hrană înaintea lor și s-a bucurat, crezând în Dumnezeu cu toată casa lui. {ST 205.1}

Știrea minunată a manifestării puterii lui Dumnezeu, prin deschiderea ușilor temniței și convertirea temnicerului și a familiei lui, s-a răspândit în curând peste tot. Mai marii au auzit aceste lucruri, s-au temut și au trimis vorbă temnicerului, cerându-i să-i elibereze pe Pavel și pe Sila. Dar Pavel nu voia să părăsească temnița într-un mod obișnuit; nu era dispus ca manifestarea puterii lui Dumnezeu să fie ascunsă. Le-a spus: „După ce ne-au bătut cu nuiele în fața tuturor fără să fim judecați, pe noi, care suntem romani, ne-au aruncat în temniță și acum ne scot afară pe ascuns! Nu merge așa! Să vină ei singuri să ne scoată afară!” Când le-au fost transmise dregătorilor aceste cuvinte și a devenit un fapt cunoscut că apostolii erau cetățeni romani, conducătorii s-au temut că aceștia vor înainta o plângere înaintea împăratului din pricina modului ilegal în care fuseseră tratați. Și au venit în persoană, s-au rugat de ei, i-au scos din temniță și i-au rugat să părăsească cetatea. {ST 205.2}