domnească precum un Prinț al acestei lumi, dar speranțele lor muriseră o dată cu El. În

întristarea și dezamăgirea lor își puneau chiar întrebarea dacă nu cumva i-a amăgit. Chiar și mama Lui a șovăit în credința pe care o avea în El ca fiind Mesia. {ST 179.4}

Cu toate că ucenicii fuseseră dezamăgiți în așteptările pe care le aveau în privința lui Isus, Îl iubeau încă și doreau să-I îngroape trupul cu cinste, dar nu știau cum s-o facă. Iosif din Arimatea, un bogat și influent consilier al iudeilor și un discipol adevărat al lui Isus, s-a dus în particular, dar cu îndrăzneală la Pilat și l-a implorat să-l lase să ia trupul Mântuitorului. Nu a avut curajul de a merge în mod deschis din pricina urii iudeilor. Ucenicii se temeau că aceștia vor face eforturi pentru ca trupul lui Hristos să nu primească un loc de odihnă onorabil. Pilat și-a oferit acordul, iar ucenicii au luat trupul neînsuflețit de pe cruce în timp ce plângeau cu o suferință de nespus deasupra speranțelor lor năruite. Trupul a fost înfășurat cu grijă într-o pânză delicată de in și așezat în mormântul cel nou al lui Iosif. {ST 180.1}

Femeile care Îl urmaseră cu umilință pe Hristos, pe când trăia, nu au vrut să-L părăsească până când nu L-au văzut așezat în mormânt având o piatră foarte grea așezată înaintea ușii, pentru ca vrăjmașii Lui să fie împiedicați să-I ia trupul. Dar nu ar fi trebuit să se teamă, căci am văzut că oștirea îngerească veghea cu un interes nespus de mare în locul de odihnă al lui Isus, așteptând cu nerăbdare porunca de a-și juca rolul în eliberarea din temniță a Împăratului slavei. {ST 180.2}

Ucigașii lui Hristos se temeau că ar fi putut totuși să învie și să le scape. Din această pricină, i-au cerut lui Pilat o strajă pentru a păzi mormântul până a treia zi. Lucrul acesta a fost aprobat, iar piatra de la ușă a fost sigilată, pentru ca ucenicii Lui să nu-I fure trupul și să spună că înviase din morți. {ST 181.1}