reportaj necenzurat
6
Anul III, nr. 86 | 3 - 9 ianuarie 2009
Sighetu Marmaþiei,
Între clãdiri pestriþe ºi stive de lemne Nicolae DOBOª nicolae.dobos@ne-cenzurat.ro
unicipiul Sighetu Marmaþiei, al doilea ca mãrime din judeþul Maramureº, aºezat, dupã cum se laudã unii, aproape de borna care marcheazã centrul Europei, aratã în unele zone ca un oraº pustiu, uitat de lume. Încã sunt case în municipiul dintre ape care prezintã o imagine sumbrã ºi lugubrã, parcã ruptã dintr-un film irakian sau togolez. Aceste clãdiri sunt adevãrate monumente care au atâta istorie în pereþii lor încât ar trebui sã ne fie ruºine cã suntem “nemernici” ºi nu le dãm atenþia minimã ºi respectul care li se cuvine. Este atât de simplu sã spui ba cã nu este clãdirea Primãriei, ba cã nu este a bisericii, ba cã nu este a nu ºtiu cãrui evreu care a venit în zonã sã-ºi cearã drepturile. Este ºi mai simplu sã laºi în vãzul tuturor imobilul acela fãrã geamuri, cu pereþii scorojiþi ºi sã nu gãseºti o variantã de a o da mãcar în var.
M
FOTO ªOC
Imaginile vorbesc de la sine. Aceste noi imobile gãsite de ochiul jurnalistului vin sã completeze lista celorlalte clãdiri ajunse în acest hal, care, de altfel, v-au mai fost prezentate de sãptãmânalul “Necenzurat”. Dar, asta este. În campania electoralã, unii dintre candidaþi ne promiteau me-
trou, aeroport, excursii pe Coasta de Azur, în timp ce la Sighetu Marmaþiei, acum, mai sunt clãdiri care parcã plâng aºteptând mâna de gospodar. Probabil unul dintre cele mai mizerabile proiecte ale acestui municipiu este ºi rãmâne “marea realizare” a introducerii gazului metan, lu-
crare câºtigatã de o firmã condusã de doi “maneliºti” asociaþi de pe Dâmboviþa, care ºi-au gãsit fraierii în aceastã zonã, deoarece toate taxele lor sunt la suprapreþ. ªi mai grav este faptul cã aceastã firmã care introduce gazul metan încaseazã bani de la oameni la care uitã sã le mai execute lucrarea. Ad-
ministraþia localã este neputincioasã, deoarece firma “gazoasã” a câºtigat licitaþia pentru aceastã operaþiune la Ministerul Industriei, lucru care, zic ei, le dã dreptul sã facã din oraº ce vor ºi cum le taie capul. Sunt cazuri în care astãzi se asfalteazã o stradã, iar mâine firma “gazoasã” sapã prin lucrarea executatã, Primãria sigheteanã putând doar sã le dea o amendã prevãzutã de lege. Dar investitorii dâmboviþeni nu se prea sinchisesc, râzând în vãzul tuturor aºa, într-o formã de dispreþ, umilire. Ce lucrãri executã aceastã firmã, ce autorizaþii deþine, cât de legal sunt angajaþi cei care muncesc la aceastã societate comercialã nimeni nu ºtie. Probabil în viitorul an toate acestea vor fi sub lupa jurnalistului de investigaþie. Introducerea gazului metan este una dintre marile realizãri sighetene, numai cã omul de rând nu îºi va per-
mite niciodatã sã plãteascã sume fabuloase de-a dreptul pentru a avea în casã acest minim confort. Majoritatea sighetenilor nu renunþã la sobele de teracotã sau la alte forme de încãlzire pe lemne, iar în sezonul rece oraºul parcã este rupt dintr-un þinut forestier în care grãmezile de lemne abundã prin balcoane sau prin faþa locuinþelor. Este simplu de înþeles de ce - deoarece aceastã formã de încãlzire este mult mai ieftinã pentru unii ºi chiar mai utilã din punct de vedere al siguranþei familiei. Cred cã în economia de piaþã, cu care tot ne lãudãm de 18 ani încoace, sighetenii ar avea nevoie de încã o firmã care sã se ocupe de introducerea gazului metan. Nu de alta, dar concurenþa în afaceri poate sã fie în folosul cetãþeanului de rând. Din bârfele “babelor”, se spune cã nu prea existã posibilitatea aducerii prin licitaþie a unei
alte firme care sã se ocupe de introducerea gazului metan. Asta deoarece cei care dau aprobãrile necesare s-ar pãrea cã-ºi iau “cheta” de la actuala firmã “gazoasã” care îºi desfãºoarã activitatea în municipiul dintre ape. Tot din zvonuri am aflat cã personalul angajat al acestei societãþi comerciale ar fi fost obligat sã semneze niºte documente conform cãrora vor avea un program de muncã de patru ore, lucru care mã duce la gândul cã patronatul crede cã angajaþii firmei lor sunt cu sarcinã prenatalã ºi cã urmeazã sã nascã. Sãrbãtorile au venit ºi au trecut ºi la Sighetu Marmaþiei. Pentru unii cu festivaluri. Pentru unii cu alergãtura dupã cârnat ºi costiþã. Pentru unii dupã bradul de Crãciun, iar singurele care nu mai aleargã sunt casele uitate de gospodarii oraºului, dar nu ºi de istoria acestor locuri.