I
Bogdan ULMU
O ANTOLOGIE...APETISANTĂ!
oana Pârvulescu a scos la Humanitas o antologie dedicată literaturii şi gastronomiei. Sunt prezenţi 20 de intelectuali cunoscuţi în lumea literelor, dar (re)cunoscuţi, acum, şi ca împătimiţi ai bucătăriei. De cele mai multe ori însă, pe lângă reţete şi amintiri de cuhnie, scriitorii extrapolează subiectul, atacând şi teme social-politice interesante. Volumul se numeşte Intelectuali la cratiţă: până nu de mult, sintagma a sta la cratiţă avea o conotaţie peiorativă. Dar când cei care se află în proximitatea ustensilei se numesc Ana Blandiana, Cărtărescu, Liiceanu, Pleşu, Djuvara, Oana Pellea, Dan C. Mihăilescu ş.a., desigur că orizontul de aşteptare al lectorului se deschide considerabil. Am devorat cartea! Am mai scris despre ea, cu altă ocazie. Azi vreau să trec în revistă povestirile pe care nu le-am comentat în articolul anterior. Încep cu Marius Chivu. Care are, ca mai toţi cei antologaţi, nostalgia copilăriei. Primele amintiri din bucătăria bunicii ţin de o virtuală/ulterioară utilitate: „Stai aici şi învaţă, că nu se ştie peste ce femei o să dai în viaţă!”. Şi scriitorul a învăţat, fără să calculeze vreodată grama- jele şi fără să guste în timpul gătitului, scăpând astfel de tirania cărţilor de bucate (cu aceste calităţi mă mândresc şi eu, chit că gospodinele care mi-au lecturat căr- ţile de gastronomie m-au acuzat că nu trec niciodată cantităţile, la reţete; mă rog, un bucătar talentat cred că poate proporţiona „din ochi”, după gustul personal). Reţetele propuse includ în titlu şi numele celor care l-au învăţat pe scriitor cum se procedează – ciorba de praz este „Margareta & Marius”, salata de raci poartă numele „Achim”, iar şarlota, al „Lidiei”. Nu e ceva nou, dacă ne amintim celebrele preparate dedicate contelui Sandwich, lui Savarin, Chateaubriand, Bagration ş.a. Ioana Nicolaie are o contribuţie laconică, în care ne oferă reţete mai puţin spectaculoase, dar una din ele (cozonaci năsăudeni) este meticulos redactată, cu surplus de explicaţii, care, desigur, vor simplifica prepararea, ducând la o victorie sigură a celor interesaţi. Onyx
An 3 - nr 5-6 (21-22)- mai-iunie - 2014
Delectabile sunt şi confesiunile lui Livius Ciocîrlie, care se declară gurmand cu aspect de anorexic. Exemplu nepedagogic, autorului i se spune acasă, cu vagă ironie, „mănânci orice, numai sănătos să nu fie!”; ca unul care are acelaşi obicei (adică nu caut lucruri aşa-zis „sănătoase”, ci doar gustoase), mă consolează faptul că suntem minimum doi pe lume... Autorul bănăţean aminteşte de celebrele caiete de reţete ale concitadinelor sale, insistând pe internaţiona- lismul bucatelor şi evidenţiind culoarea locală: sunt amintite, astfel, numai la deserturi alcazar, domino, cornuri de Paris, marmors-
chnitte, Mignon punci, tortă Ma- lacov, Vargabeles, Pischinger Torta, vin de Tokay din măceşe, bombe à la Mussolini, Rigo Iancsi, vanilaş puszerli, pişcotă Rothschild, mikado torta, karamelschnitt, buboş torta, damen capriş, bişofs brot, Pressburg chifli, spanişte Wind, gura moţului şi multe altele, ghicibile, ori nu, sub denumirile cvasi-criptice. Un singur lucru mă nedumereşte: mărturisirea că la Bucureşti încă n-a găsit un restaurant nemaipomenit. Chiar aşa? Eu ştiu vreo zece... Ioana Pârvulescu însăşi nu se mulţumeşte cu postura de antologator şi intră în grupul mărturisitorilor. Am reţinut reţeta de ruladă cu caşcaval Puşa. Dar mai ales finalul evocării, în care „istoria vine neinvitată la masă”: în timp ce mama ei făcea o spumă de zmeură, tatăl a intrat în cameră palid, anunţând intrarea ruşilor în Cehoslovacia. Spuma aceea n-a mai fost terminată vreodată...
Pag. 35