Page 1


Fondator: Mălina Netcă Redactor adjunct: Anca Șerpe Maya Ianolia Corector: D. Moise Ioneta Almăjanu-Anton Denisa Balosin Promovare și imagine: Adrian Dragomir Design: Anna Puiu Fotograf: Lavinia Humeniuc Alexandra Horheana

Ai avut o experiență minunată?

Îți place să scrii?

Vrei să împărtășești poeziile tale? netca.malina@gmail.com

[ Revista primul număr a fost lansat pe data de 17 aprilie 2013. Nu ne rezervăm drepturile de autor asupra materialelor primite.] ISSN 2344 -3251 ISSN-L 2344- 3251

www.revistaava.ro http:// fb.comRevistaAVA

Colaboratori Lăcrămioara Maftei, Pașcani Liliana Mandu, București Ionuț Caragea, Oradea Aurelia Șerbănică, Craiova Roxana Petrea, Italia Raluca-Ştefania Pîrvu, Curtea de Arges Azur, Cluj-Napoca Golgojan Ionuţ Păun Iuliana Elena, Constanța Elena Ciura, Cluj ( Dej ) Ionescu Stejărel, Timișoara Lidia Caciora, Craiova Veronica Popescu, Galați Celestin Antal, Bacău Daniel Ioan Țole, Sebiș Cornelia Romașcu, Tulcea Marius Robu, Craiova Mihai Olteanu, Roman Elena Stan, Prahova ( Vălenii de munte ) Mircea Toma, București Bianca Călin, Grecia Maya Ianolia, Craiova Mălina Prunduş, Cluj-Napoca Patrascan Laura Florina, Focșani Cornelia Constantina Orleanu, Turceni Viorel Marele, Roman Denisa Lepădatu, Galați Cristian Bodnărescu, Iași Silviu Bodi, Oțelul Roșu Monica Berceanu, București Dana Popa, Londra


Vocea A.V.A - 4

Popasul unei secunde. Nostalgia unui minut – 4

De vorbă cu - 8

Interviu cu Ionuț Caragea – 8

Doine pământești - 11 Iubire – 11 Ploaia- 11 Stinsă – 11 Lumea și schimbarea – 12 Dependentă – 12 Frunze goale – 12 Euterpe – 13 Soarele – 13 Dor de seară – 14 Am să-ți spun – 14 Cuvinte de dragoste – 14 Să-i sară fulgii – 14 Viața în cuvinte – 15 Balanța iubirii – 15 Înger astral – 15 Pictură pe inimi – 16 Dansând pe narciși - 16 Spune-mi – 17 Toamna - 17

Micii colecționari – 18 Proză scurtă - 20 Despre moarte, povestire în 3D – 20


Dialog – 21 Pasărea – 21

Comorile noastre literare:

Ioan Slavici – 22 E.T.A Hofmann - 23 Recenzie: „ Sub aceeași stea” J.G – 24

Gânduri pe alese - 27

Începuturi – 27 Școala, o așa zisă luptă între generații – 28 Călugărul Narcisei – 29 Îngerul copilăriei mele – 31

Dependent de artă - 33 Cu folclorul în sânge – 33

Film vs. Carte - 35

Băiatul în pijamale cu dungi – 35

Blog, Blogger, Blogging - 37

Blog-ul pentru mine e a doua casă – 37

Județele României, centre de cultură - 38 Bacău – județ cultural – 38

Un tânăr, o experiență, un succes - 39 Salt peste ocean – 39

Lansare de carte – 42 Impresii de lectură – 43 În vizită pe la .... - 44 Timișoara mea – 44

Epigramă – 46 Recomandări – 47


Popasul unei secunde. Nostalgia unui minut.

Popasul unei secunde...Nostalgia unui minut ! O secundă...atât de efemeră şi de neînsemnată la prima pronunţie, dar cu

atâta greutate când este trăită ! Am simţit pe pielea mea ce înseamnă o secundă în viaţa cuiva care depinde de ea. Atunci când Dumnezeu decide că viaţa ta se va termina într-o anumită zi, la o anumită oră, chiar şi acea secundă efemeră din ea contează enorm. Spun toate astea deoarece am văzut în mod real ce reprezintă o secundă... Era ziua despărţirii noastre, a mea şi a mamei... Ea încă mai spera în minunea numită “pastilă”. Cu ochii păienjeniţi şi fără vlaga de a se mai putea ridica mă întreba mereu când îi dau pastila în care spera atât de mult. În acea minune ea vedea viaţa alături de noi, copiii ei. Este groaznic de dureros sa vezi un om muribund, care ţi-a dăruit viaţa, cum crede, asemeni unui copil care aşteaptă Crăciunul, într-o pastilă pentru a mai putea trăi ! Cu ochii în lacrimi şi cu mâna tremurându-mi i-am dat acea pastilă...În acel moment s-a terminat totul. O singură secundă i-am mai putut privi ochii cu acea privire reală, apoi totul a luat o altă înfăţişare. Ochii i s-au dus către icoană, iar graiul nu-l mai avea. O singură secundă a însemnat enorm...i-am dat pastila speranţei, din păcate deşarte. Şi-a trăit ultima secundă sperând ! Astăzi, trăind cu nostalgie şi durere, am învăţat că orice minut din viaţa mea trebuie trăit frumos, da cel mai mult contează să fie apreciat. Mama mi-a dat o lecţie de viaţă chiar într-o secundă. Viaţa este alcătuită din secunde, nu din ani ! Lăcrămioara Maftei, Pașcani

5


Să trăim fiecare clipa ca si cum ar fi

ultima, arzând prin fiecare por dorința vie si de nestăvilit în a ne reinventa permanent in funcție de cerințe. Avem doar secundă, șansa unică la viață și tocmai de aceea trebuie să punem preț pe fiecare clipă care ne traversează, deoarece de ea se agață N șanse ce ne pot conduce înspre direcția bună. Fiecare om este unic, însă atât de diferit în felul său și toți percepem altfel noțiunea secundei de-a trăi. Dacă ne ghidăm doar după cum ar trebui să arate viața noastră, riscăm să pierdem însăși esența, riscăm să uităm a trăi. Și de ce să trăim după tipare și după cum ar crede alții de cuviință că ar trebui să ne clădim existența? Consider că fiecare om își are propriile principii izvorâte din rădăcinile celor șapte ani de acasă sau din educația primită de-a lungul anilor. Așadar fără filozofii atotștiutoare și fără de cuvântul „trebuie” în vocabularul de zi cu zi. Traseul vieții pe culmea secundelor este unul extrem de provocator de-a lungul zilelor ce ne traversează, însă acest traseu aduce după sine cu fiecare zi care trece, un alt dram de înțelepciune și experiență în plus , însă niciodată nu ne putem considera experți cu adevărat în nimic, pentru că atunci am înceta să mai învățăm. Dacă încetăm să ne mai plângem, vom învăța să trăim viața din plin, vom învăța savoarea momentelor, dulceața secundelor ne va mângâia sufletul clipă de clipă și, ce este mai dulce decât însăși viața ce aduce cu sine împlinirea?

S

6

ă învățăm să fim creativi, eliminând bunul simț, este o teorie practică care ne poate propulsa înspre atingerea viselor personale.

Această fi-

persevera în drumul nostru spre succes. O losofie a fost pusă minte deschisă și fără în practică de marii de idei preconcepute, inventatori care și-au este mereu o mină de depășit standardele aur, deoarece face față bunului simț, schimbând radical fața vieții cu bine activității de cercetare din noastre. O altă șansă juru-i, învățând astfel ce ne-o aduce secunda este aceea de-a în a-și păzi sufletul cu stoicism. Pracconstrui lucruri noi, diferite fără a ne gândi tica vieții aduce după la cuvântul eșec, elim- sine împlinirea, dar și inând teama privirilor dezamăgirea. iscoditoare, putem


Secvența secundei nu are dublaj cum se întâmplă la filme, să filmezi dublă după

dublă până ce totul îți va ieși perfect, tocmai de aceea încep să erodeze pe ici pe colo regretele sau melancoliile. Nostalgia minutului ne bate la casa sufletului atunci când secvențele de viață au fost ori prea copioase ori nu s-au precedat întocmai așteptărilor în sine. Adunăm de-a lungul vremii amintiri, devenim colecționarii propriilor vise, propriile trăiri ne vor privi mute din albumul fotografiilor fragmentate. Începând dinspre răsărit și până înspre apusul vieții, drumul nostru va geme de trăiri, albumul personal va deveni neîncăpător iar casa sufletului își va pierde pașii deșirați pe ulițele melancoliilor acaparatoare. Cu bune și cu rele, suntem cu toții copiii vieții și martirii melancoliilor, unele ne fac atât de mult bine, mângâindu-ne pe suflet, altele ne provoacă suferința regretelor târzii, însă în tot și în toate este amprenta propriilor noastre acțiuni prin care se revarsă popasul unei secunde și moare nostalgia unui minut. Iar ca încheiere, aș vrea să folosesc versurile unei poezii personale scrisă astăzi după traversarea unei sărbători atât de plină de simboluri și culoare și care mi-a lăsat în suflet atât de multă bucurie, dar și nostalgia cu care s-a succedat. Liliana Mandu, București

„ Nu este lucru înțelept să spui: “voi trăi”; viața de mâine este prea târzie – trăiește azi. ” Marcus Valerius Martialis

7


Reporter: Ne puteți spune câteva cuvinte despre dumneavoastră? Ionuț Caragea: M-am născut pe 12 aprilie 1975 la Constanţa. Sînt poet, prozator de ficţiune, critic, editor, autor de aforisme şi promotor literar. Locuiesc în Oradea, România. Am trăit în Montréal, Canada, devenind cetăţean canadian în anul 2008. Am activat ca instructor sportiv şi sportiv de performanţă, continuîndumi cariera de rugbist începută în România. În paralel mi-am descoperit vocaţia de scriitor şi am fondat pe 16 iulie 2008, împreună cu pooet, prozator de ficţiune, autor etul Adrian Erbiceanu, Asociaţia Scriitorilor de Limbă Română din Québec şi Editura ASLRQ. de aforisme, critic, editor şi promotor cultural, Ionuţ Caragea s-a născut la 12 M-am întors în România în februarie 2012.

P

aprilie 1975, în Constanţa. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România, R: Ce anume vă inspiră să scrieți? Filiala Iaşi, cofondator şi vicepreşedinte I.C: Orice îmi tulbură existența, orice mă al Asociaţiei Scriitorilor de Limbă provoacă, orice mă face să iubesc, orice mă face Română din Québec, membru de onosă pierd și să sufăr. Dar mai ales orice neîmplini- are în Asociaţia Scriitorilor din Judeţul re. Neamţ, membru al Academiei RomânoAmericane de Arte şi Ştiinţe. Supranumit R: Cât de mult înseamnă pentru “Poetul născut pe Google”, Ionuţ Caragea dumneavoastră lectura? a publicat 26 de volume la editurile Stef, Fides, Elmis, ASLRQ şi Wildside Press. I.C: Lectura înseamnă hrana celor care În proza de ficţiune şi în operele traduse doresc să cunoască mai mult, să evolueze, să foloseşte pseudonimul Snowdon King. folosească ceea ce citesc atît în folosul propriu cît și în folosul celorlalți. Acest lucru este valabil și pentru mine. Și mai înseamnă și regăsire, recunoaștere, echilibrare, vindecare.

„ ...zeu eşti numai în lumea pe care o creezi singur. ” 8


R: Considerați că tinerii iubesc la fel de mult cărțile cum o făceau odată?

I.C: Nu, tinerii nu prea mai au timp de cărți, cei mai mulți preferă lectura rapidă pe Internet, pe Facebook: bancuri, citate, noutăți despre vedete, știri șocante etc. Nu-i condamn, s-au condamnat singuri.

R: Am citit că sunteți critic. Care este defapt misiunea, să spun așa, a unui critic?

I.C: Nu sînt un critic literar cu studii filologice. Sînt doar un cititor cu experiență și un poet cu simțuri ascuțite care își exprimă opinia atunci cînd găsește ceva interesant sau provocator la o carte. După părerea mea, un critic ar trebui să scoată în evidență părțile valoroase ale unei cărți dar și părțile mai puțin valoroase, astfel încît să atragă și atenția cititorului interesat, dar să-l determine și pe scriitor să evolueze. R: Presupun că la rândul dvs. ați fost criticat. V-ați gândit vreodată să renunțați din această cauză? I.C: Cele mai mari favoruri mi le-au adus criticii cei mai virulenți. Ei m-au ambiționat și datorită lor am devenit un perfecționist. Alți scriitori suferă și renunță dacă primesc aprecieri negative. Uneori este bine să renunțe și să facă ceva mai important în viață, alteori este bine să meargă 9


9mai departe pe drumul sisific al literaturii, dacă așa le dictează lor inima și intuiția. Cu condiția să nu se mintă singuri și să fie mereu inspirați. R: In opinia dvs. a fi artist e un mod de viață? I.C: Să trăiești ca un artist, într-o lume atît de dură, pare utopie sau nebunie. Artistul, ca orice om, este preocupat în primul rînd de supraviețuire, dar latura lui sensibilă poate avea un impact pozitiv pentru societate. Sînt artiști excentrici, boemi, dezechilibrați și sînt și genii. Așa cum trăiesc ei, este alegerea lor. Nu există un mod de viață identic pentru toți artiștii, nu există o formulă care poate fi copiată sau aplicată la scară largă. Mie, personal, îmi plac artiștii care se adaptează cu succes la schimbare, nealterîndu-și spiritul, găsind noi surse de inspirație. Acesta este un mod de viață care mă fascinează. R: Ce ne puteți spune despre cărțile dvs? I.C: Cărțile mele au fost adoptate de cititori. Pe ei ar trebui să-i întrebați ce părere au. Pot spune că sînt legat cel mai mult de cărțile de poezie, pentru că în ele am investit cea mai multă suferință. Dar romanul meu de ficțiune Uezen, care a fost publicat și în S.U.A., este nava mea amiral. În el am creat un întreg univers și mi-am folosit mintea și imaginația cum nu am mai făcut-o vreodată în scris. Am scris și aforisme, în acest gen mă regăsesc cel mai bine acum pentru că am o viață mai echilibrată din toate punctele de vedere. R: Cum ați caracteriza un scriitor? I.C: Poţi fi superior în lumea în care te naşti, zeu eşti numai în lumea pe care o creezi singur. R: Vă rog să adresați un mesaj cititorilor Revistei A.V.A I.C: Multă sănătate cititorilor revistei A.V.A. și, cînd aveți timp, vă invit și pe

www.ionutcaragea.ro

10


STINSĂ

Iubire

Speranţe, vise, gînduri ferice, Au apărut brusc în viaţa mea Când aveam mai mare nevoie de cineva. M-ai găsit dintr-atâtea stele

M-ai ales pe mine dintre ele Şi mă simt atât de bine Când sunt cu tine şi mă ţi în braţe Când mă iubeşti şi mă alinţi în şoapte. Aurelia Șerbănică, Craiova

Ploaia Ce frumos se aude ploaia, Atingând încet copacii; Sărutând întreaga iarbă, Cu mici picături de apă! Cât de diferit atinge, Orice formă, suprafață. Frunze mari, rotunde, toate Clipa din clipa se tot udă... Parca aud o picătură...! Șoptind dulce a ei cădere, Penetrând corpul ce atinge, Lăsând în urmă o placere. Roxana Petrea, Italia

Umplu tăcerea iar cu mii de vise, şi te aştept mereu cu braţele deschise, sperând c-o să te-ntorci la mine-ntr-un târziu să alungi durerea nebună, să umplii spaţiul pustiu. Şi trupul mi-e cenuşă, şi sufletul îmi arde, şi te aştept mereu, dar tu eşti prea departe, şi noaptea ce se lasă e ca un labirint în jur sunt numai neguri stropite cu absint Şi stelele s-au stins pe bolta-ntunecată, în mine simt cum mor speranţe de-altă dată pier, una câte una, ucise de-aşteptare, căci ai uitat de mine, şi lipsa-mi nu te doare. Raluca-Ştefania Pîrvu, Curtea de Arges

11


Lumea și schimbarea! Cu privirea-nainte, Și cu degetele-ncleștite.. Mă uit cu mare uimire La această ciudată omenire.. Crudul tablou pictat, Fără pensulă sau acuarele, Colorat doar de fapte rele, Te lasă fără suflare Si te umple de durere. Lacrimă după lacrimă, As vrea să schimb ceva Dar am eu oare puterea? Plin de hemoragie, Din lovita mea iubire. Cu sabia curajului Ascuțită de puterea voinței, Pornesc spre o schimbare. Sudoare după sudoare, Oricât de tare doare, Avem nevoie de o schimbare!

Dependentă

Azur, Cluj-Napoca

Blocat constant între aceleaşi emisfere Sunt prizonier în propriul vis frumos. Dar când tresar la orice suspinare, De ce m-afundă glasul tău duios? Mă obsedează-un vers pe care nu-l mai ştiu

12

Frunze goale Totul se învârte în jurul numirii Ce eşti? Un bărbat oarecare Adam sau o singură Evă? Avem mult prea multe păcate lumeşti Şi nimic împrejur, Doar în frunze puţină sevă. Frunze în iris, frunze la pubis, Puţin păr la axilă, Cu toţi vrem să fim maiori Într-o lume civilă. Frunze la fese. Cu puţin vin pe mese Nimănui n-o să-i pese Despre umeri şi trese. Frunze sub tălpile goale Şi la fete pe sâni, Ne dezicem de frunze ca nişte nebuni. Păun Iuliana

Elena, Constanța

Şi iar rămân blocat,pe-acelaşi rând... Precum un singuratic astru sidefiu Născut dintr-un sărut şi sinucis de-un gând. Căzut-am într-o vagă amorţire Căci am cerut mai mult decât am vrut Şi cum să-l pot numi final, sau despărţire Când n-a fost niciodată-un început? Golgojan Ionuţ


Euterpe

Soarele

Mi-a şoptit cuvântul Cui să-l împrumut, Când adie vântul Pe-un cal nevăzut,

Soarele e pe câmpie Se joacă cu-n spic degrâu Şi cu flori de iasomie Oglindindu-se în râu,

Cu coama-gătită, Din stihuri împletită, Risipite vise-nscrise, În a timpului culiseZbor năuc în cuib de cuc…

Şi îşi căuta se pare Sora lui de pe Pământ A lui soră mai mare Ce îl aşteaptă râzând,

Ce-ar mai fi de spus? Vorba-ţi m-a sedus, Cântec în surdină, Pe-o inimă de rimă! Sol chemat în zori de vis, Plans de crin pe altar prins, Veghe-n gene de umbrar, Aşteptat în calendar… Un sărut pecete vie, Cu-parfum de iasomie, Cuvântul trimis în dar, Ca nectar în sfânt pahar, Euterpe, cea cu har…

Dimineaţa îl aşteaptă Şi pornesc spre asfinţit Floarea soarelui stă dreaptă Când tot câmpu-i înverzit, Soarele ne încălzeşte Şi ne dă lumină în casă Şi de frig el ne păzeşte Căci luna îi e crăiasă, El aleargă ziua toată Luminează tot pământul, Iarăşi Luna, mândră fată Noaptea-i dă coperământul. Ionescu Stejărel, Timișoara

Elena Ciura, Cluj ( Dej )

13


DOR DE SEARĂ

Chiar de palton nu aveam,iar pantofi-erau rupţi!

A mai trecut o zi din viața mea, Ce dor îmi e de moarte și de tine Și ce păcat că moartea nu mai vrea Să treacă pe la poartă pe la mine.

Peste sate şi poteci erau dune, Ici şi colo,câte-un om mai vedeam. Noi fără teamă,înfruntam nămeţile bune, Înotând prin ele,oameni de zăpadă făceam...

Îmi este dor de tine, moartea mea, De tine, clipa cea mai așteptată; Te-nvinuiește gura lumii rea, Dar tu rămâi mereu nevinovată.

Ne jucam cu zăpada pufoasă Şi cu bulgări,alergând,ne băteam; Şi-apoi seara,uitam să ne-ntoarcem,în casă; Cu săniile,pân’ târziu,ne dădeam...

A mai trecut o zi și n-ai venit, Privesc apusul, ceasul, prima stea... Când vine seara sunt mai fericit: A mai trecut o zi din viața mea!

Mi-amintesc,tot mereu,de-aceea vreme Chiar de tu eşti acu-n locul meu... Cu zăpada,să te joci, nu te teme, S-o primeşti cu bucurie....mereu!

Marius Robu, Craiova

Veronica Popescu, Galați

Cuvinte de dragoste AM SĂ-ŢI SPUN...

iubită după felul cum și-a pus soarele la fereastră Priveşte cum ninge,afară,copilă, pentru prima oară inima mișcată Cum s-aşterne,cu grijă,omătul pufos de la stânga la dreapta Parcă Domnu-şi cerne-a lui milă, Ca să-mbrace-n veşmânt alb,omul necredincios! mi-a făcut umbră Vino lângă sobă,mai aproape de mine Ca să-ţi spun,câte ierni am văzut! S-aţâţăm focul,să-ncălzească mai bine, Ce s-a stins,sau, poate, mi s-a părut? Am să-ţi spun cum pârdalnica iarnă Când venea,ne găsea tot desculţi. Cât de ger ar fi fost,n-aveam teamă

14

Să-i sară fulgii a cam venit timpul să caut o iarnă cu o bucată de cer spart răzui zborul păsării până la oase să ningă


Viața în cuvinte

Înger astral

Țin un suflet într-o mână El zâmbind cât e de mic. Plăcut simt cum împreună Găsim totul în nimic.

Când gândul porneşte Cu paşii grăbiţi, Când Luna priveşte Doi ochi rătăciţi, Când îngerii cântă Ce alţii au uitat, Când Soarele uită Că-n noapte-a intrat, Copila mea dragă Spre cer să priveşti. Ai să-nţelegi degrabă Cât de iubită eşti. Mămica ta dulce Ce-n braţe te ţine, Pe toate le duce Cu gândul la tine. Eşti sufletul ei, Ai ochi de cristal, Ai zâmbetul ei, Eşti un înger astral.

Drumul nostru se îndreaptă Spre un loc sădit în pace. Învățând ce-nseamnă iartă Rolul timpului de-a trece. Ploaia uneori mai cade Chiar de soarele-i pe cer. Trăim cercetând și-a crede În fapte bune și-adevăr. Iubim tot ce ne-nconjoară Zâmbind clipelor mereu. Fiind stele când e seară Iar când plouă, curcubeu. Țin un suflet într-o mână Răsfoind prin al lui mers. Cu-n creion lipsit de mină Dau cuvintelor al sens.

Lidia Caciora, Craiova

Daniel Ioan Țole, Sebiș

BALANȚA IUBIRII

Când dragostea mea era plină și coaptă, a ta era seacă și uscată. Si, în balanța iubirii, eu mă izbeam, greu, de pământ. Când sufletul tău de abia se înălța, îngreunat de multe poveri,

al meu era sus, printre stele și vise deșarte. Si, în balanta iubirii, nu cântăream prea mult. Când sus, când jos, nefiind pe același taler, În balanta iubirii, noi n-am cântărit la fel, NICODATA. Cornelia Romașcu, Tulcea

15


pictură pe inimi hai să pictăm fericirea eu iau puţin alb dintr-un zâmbet de înger tu aduci în palme picături din răsăritul soarelui le amestecăm desenăm cercuri ne aşezăm în mijlocul lor şi aşteptăm îmbrăţişarea infinitului Denisa Lepădatu, Galați

Dansând pe narciși Urme încimentate lăsăm. Ți-i ofer ca-n prima zi A plimbării noastre diurne În parcul copacilor vremelnici Ce ne privesc dansul sufletelor. Suntem de-a pururi tineri... Te aștept la răsăritul Primului vis primăvăratic În care tânăru-ți chip ne privește Trecerea noastră mută Pe ghimpii de narciși Dar mobila era blestemată Atunci cand ne-am măsurat destinele...

16

În brațe eu te ridic Tu vii în caleașca luxoasă Pentru a ne iubi în taină Orgasmul cosmic acoperând Glasul de sticlă al morților prematuri Ce țipă cu voce tomnatică Cântecul de narciși în B minor. Suntem veșnicii îndrăgostiți... Valsând îți întrevăd Chipu-ți matur de lut Sub narciși înfloriți Cuvintele se pierd Spre bolta morganei poezii Maturi noi ne-am iubit... Te astept și-n seara asta Zărindu-ți chipul de bătrână Venind adusă în sicriu La ultima noastră întalnire materială Pentru regăsire. Iar oameni noi am fost... Acum suntem doar noi! A venit clipa trecerii Spre lumea luminii Ce barcă ne va fi Sub câmpul înflorit Dar nu mai sunt narcișii... Cristian BODNĂRESCU, Iași


Spune-mi ... Spune-mi de ce Când plouă plang Spune-mi de ce Când râzi tu ,râd Spune-mi de ce Visele cu tine Le vreau și azi ăi maine. Spune-mi de ce când Sunt stele pe cer Mi te doresc aproape, Săruturi să-ți cer Spune-mi de greșesc Că te doresc atât Căci maăvoi opri, Doar pentru a o lua De la început. Spune-mi de zâmbești , Ca să zâmbesc și eu Spune-mi de ma iubești Cum te iubesc eu

Toamna Toamna asta e altfel decât cealaltă. Cealaltă nu de anul trecut, ci aceea din ochii tăi. În care văd bateri de ramuri, frunze ruginii şi mâinile tale culegându-le. Toamna asta e maro. Unul însă mai deschis decât cel din ochii tăi, în care văd întrebări. La care eu aş putea da răspunsuri. Scurte, pe cuvânt, să nu trebuiască să reciteşti de 10 să înţelegi. Toamna asta mă pierd printre frunze. Alea ce ţi-au acoperit braţele şi mi-au strâns sufletul atât de altfel, că am vrut să mă opresc din descifrat enigme. Toamna asta te-aş strânge în braţe pe tine. Cu toate fricile alea absurde ale femeilor ce n-au siguranţă. Toamna asta chiar aş vrea să fie toamnă. Şi să fie sinonim cu TINE. Monica Berceanu, București

Spune-mi de ce Depind eu de tine Și mai spune-mi un etern Că mă vrei langa tine. Silviu Bodi, Oțelul Roșu

17


Mono

18

Mihai Olteanu


ocrom

19


Despre moarte, povestire în 3D Uliţa ce urcă pieptul dealului pare pustie. Deşi a fost la toţi morţii, stând întrun colţ să analizeze cum au venit îmbrăcaţi oamenii, ce vorbe spun ai casei, cum îl bocesc copiii, iar la momentul potrivit a tras giulgiul să vadă dacă sunt făcuţi pantofii mortului şi dacă sunt noi, pe ea au încuiato două nopţii, fiindcă nu s-a obosit nimeni străin să piardă ultimele orele de somn stând în cameră cu un cadavru care a început să miroasă. Astăzi s-a înnorat. Cancerul a chinuit-o atât de tare, încât nu cred că-i pare rău, după cum se spune, dar vine toamna cea nemiloasă, cu ceaţă, cu ploi, cu frunze uscate...Ea pleacă spre necunoscut. - Nu-mi plângeţi de milă! Toată viaţa am fost condamnată la locul de muncă, în sfârşit am şi eu vacanţă! Vacă, grădini, 60 de păsări, casa curată, nu se ţin aşa uşor la 71 de ani! Am crescut copilul alteia pentru care m-am sacrificat, iar el spunea ieri tuturor că nu las nimic în urmă. Păcat că nu vreţi să mă auziţi! O mână de oameni se adună pentru înmormântare. Patru coroane din plastic, una din crizanteme zdrenţuite, o mână de flori. În curte stau 20 de oameni, ea singură pe masă, în cameră. - Vezi? Spuneai de mine că mă duceam să spionez la morţi, dar tu, scriitoarea lui Peşte, ce faci? Îmi numeri coroanele şi oamenii care au venit să mă ducă la groapă, de parcă asta m-ar interesa pe mine acum... Aşa, oameni buni! Înfigeţi mâna în biscuiţi săraţi, mâncaţi fursecuri, beţi, că nu vă 20

costă nimic! Uitaţi-vă bine la leşul acesta care miroase îngrozitor şi care m-a chinuit până în ultima clipă! Şi voi veţi ajunge la fel. Mă arătaţi cu degetul că mai intram şi eu pe vâlcele cu Neluţu când lucram la colectiv. Bărbatul meu nu avea nicio pretenţie, iar voi m-aţi fi dat afară din comună dacă aţi fi putut. Ruşine să vă fie! Toţi faceţi la fel, dar vă ascundeţi, lupi moralişti! V-aţi uitat în toate părţile să nu vă vadă nimeni când intraţi cu cineva străin într-un loc, iar pe mine mă sfâşiaţi fiindcă am fost mai puţin prevăzătoare! Marcel anunţă că doreşte să citească un necrolog. Un bătrânel uscat şi mic la minte, cere să vadă el ce a scris despre moartă: - Nu se cade să o lăudăm excesiv, nici să spunem lucruri neadevărate, că lumea ştie, spune important în timp ce îşi așeză ochelarii pe nas! - Am o poftă nebună să te dau afară din curte, chiar dacă aţi venit puţini şi vă va număra lumea pe drum! Nici moartă nu vrei să fiu lăudată, măi papă-lapte? După umila ta părere, Dumnezeu mă aruncă în fundul Iadului acum. Ce să-ţi spus! Aşa înţelepciune mai rar, mă mir că nu-ţi face capul explozie! În curte, îmbrăcată în doliu marţial intră Nora, nepoata care lucrează în Italia. I-a trimis ieri o coroană, iar astăzi a trecut şi i-a dat grijă sorei mari să nu mai vină cu capul descoperit la mort, că o bârfeşte lumea. ....Va urma...

Elena Stan, Prahova ( Vălenii de munte )


Dialog Cine esti ? O piatră . Doar atât ? Sunt logodnica pământului . Esti o piatră frumoasă ! Rotundă , șlefuită … Am fost logodită înainte cu un râu …El mi-a dat rotunjimi…M-a părăsit brusc… Înaintea râului am fost logodnica vântului . El m-a sșefuit așa frumos …Dar nu ne potriveam . Îmi cerea să zburăm împreună iar eu nu puteam ! M-a părăsit într-un târziu … Cu pământul te potrivesși ? O , da ! Mult mai bine ! E blând , cald , mă îmbrățișează tandru . E prieten cu iarba , cu florile , cu copacii …Asta îmi place foarte mult ! Știi , chiar suferim uneori împreună ! Când suntem călcați în picioare ! În doi , suferința e suportabilă …

Pasărea O pasăre ciugulește ultimele boabe de grâu uitate pe camp . E ostenită . Din când în când privește spre cer. E înorat și vânat spre apus . De acolo vine toamna . De acolo va veni și iarna . …Va supraviețui înspre primăvara viitoare ? Nu , ea nu gândește viitorul . Ea privește cerul știind că de acolo poate aparea eretele - adica moartea . Ea ciugulește doar . Ea trăiește CLIPA . O îndrăgesc pentru asta . E imaginea nebunului căruia i se permite orice …e privilegiul lui …al nostru e să râdem …nu să punem întrebări cui nu-i pasă … Mircea Toma, București

21


Ioan Slavici A fost un scriitor, jurnalist și pedagog român, membru corespondent (din 1882) al Academiei Române

A devenit scriitor îndrumat de Mihai Eminescu, iar la îndemnul acestuia, debutează cu comedia Fata de birău în anul 1871. Printre cele mai importante scrieri literare ale lui Ioan Slavici se numără romanul Mara, nuvelele Moara cu noroc și Pădureanca, iar memoriile sale publicate în volumul Amintiri, apărut în anul 1924, au o importanță deosebită pentru istoria literaturii române.

18 ianuarie 1848 - 17 august 1925 Redactor la Timpul în București și, mai apoi, fondator al Tribunei din Sibiu a fost un jurnalist controversat, iar în urma articolelor sale a fost închis de cinci ori, atât în Austro-Ungaria, cât și în România. Această experiență a fost reflectată de Slavici în lucrarea memorialistică intitulată Închisorile mele, publicată în 1921. Istoricul Lucian Boia a constatat cu referire la Slavici că dacă la scriitori precum Rebreanu sau Sadoveanu se constată un ușor deficit de caracter, necazurile lui Slavici se trag, s-ar putea spune, dintr-un surplus de caracter.

„ Binele, din punct de vedere moral, este tot ceea ce se potriveşte cu firea omenească. ” Ioan Slavici

22


E.T.A Hoffmann Afost un scriitor, compozitor și pictor romantic german

Celebru mai ales ca prozator, el a cultivat genul nuvelistic, cel fantastic și al basmului cult. Datorită pregătirii muzicale el a activat și ca libretist, teoretician și critic muzical. Unele dintre cele mai celebre povești și povestiri ale sale sunt Piticuț – zis și Cinabru, Spărgătorul de nuci, Elixirele diavolului, Urciorul de aur și Domnișoara de Scudery.

24 ianuarie 1776 - 25 iulie 1822 Între 1813 și 1814 scriitorul este numit director muzical al ansamblului lui Joseph Seconda, care susținea spectacole la Dresda și Leipzig. Începând cu luna octombrie a anului 1814 Hoffman frecventează în mod regulat cercul literar format din Hitzig, Chamisso, de la Motte Fouqué, David Ferdinand Koreff ș. a., supranumit cercul „Fraților Serapion”.

„ Un joc de cuvinte este un drot încins în mâinile nebuniei care răsuceşte toate ideile. ” Hoffmann

Sursă: wikipedia.org

23


Am vrut de multă vreme să citesc „ Sub aceeași stea ”. Am avut de multe ori ocazia să o cumpăr, dar dintr-un motiv pe care nu îl știu, am ezitat să o cumpăr. Dar acum că am primit-o de la o prietenă, am început să o citesc imediat ce am avut-o în mâini. Am lăsat tot ce citeam-noroc că terminasem ambele cărți pe care le citeam în momentul ăla.Nu am citit-o într-o zi. Nu din cauza că nu mi-a plăcut, ci pentru că nu am vrut. Am vrut să o savurez, să mă bucur de fiecare cuvânt și să nu mă grăbesc. Nu că deobicei m-aș grăbi, dar cu „ Sub aceeași stea ” chiar am vrut să o târai un pic. Vroiam să mă bucur cât mai mult de carte. Cartea asta mi-a plăcut din primul moment. De la început, de când am deschis-o și am citit poezioară aceea știam că va fi specială. Că mă va impresiona și că va deveni una dintre cărțile mele favorite. Și, într-adevăr, „ Sub aceeași stea ” este una dintre cărțile mele favorite. De-a lungul vieții noastre citim diverse cărți. Unele dintre ele atât de complexe încât ne e greu să le înțelegem. Unele atât de ușoare încât le citim într-o zi. Unele bune. Altele mai puțin bune. Apoi sunt cărți ca și „ Sub aceeași stea ” . Cărți care sunt atât greu de înțeles, cât și ușoare. Cărți care te fac să zâmbești și să râzi, dar care îți dau o stare de tristețe continuă. De fapt, eu greu să încadrezi „ Sub aceeași stea ” într-o singură categorie. Pentru că e atât de complexă încât dacă o încadrezi în genul romance, te simți ca și cum ai fi nedreptățit celelalte genuri. Sunt atât de multe lucruri de spus despre „ Sub aceeași stea ” încât nu știu cu ce să în24

cep. E o carte care te consumă și pe care nu o poți citi în timp ce mergi cu autobuzul sau faci o altă activitate, pentru că îți cere toată atenția. E o carte puternică, o carte care te uimește și care îți ocupă tot timpul și tot creierul și toată inimă. Nu m-a făcut să plâng. Deși mă așteptam să plâng pentru că toți cei care au scris o recenzie la ea au zis că au plâns, eu nu am putut să o fac. În parte pentru că eu nu plâng. Singura carte la care am plâns a fost „ Mare Tranquillitatis ”. Restul doar m-au făcut tristă. Apoi, pentru că eram un pic cam…cum să zic? Îmi era mintea amorțită din cauza a cât de bună era cartea? Nu. Eram uimită. Blown


away, așa cum spun americanii. Da, am fost tristă pe tot parcursul cărții. Nu ai cum să nu fii trist/ă la o așa carte. Și nu e o tristețe de-aia care trece imediat ce ai lăsat cartea din mână. E o tristețe care te apasă și care rămâne, chiar și după ce ai terminat cartea. Nu cred că „ Sub aceeași stea ” e neapărat o carte tristă. Cred că e foarte realistă. E o carte realistă scrisă cu un realism tulburător. Și cred că din cauza acestui realism și pentru că îți dai seamă că lucruri ca astea se întâmplă în fiecare zi cartea asta te întristează. Nu zic că povestea în sine nu e tristă. Doar că e și foarte realistă. E o combinație care poate afecta multă lume. Povestea e frumoasă, frumoasă, frumoasă. M-am îndrăgostit instantaneu de poveste, de Augustus, de Hazel și de frumusețea acestei povești. E o poveste atât de genială încât nu cred că cineva o va putea egala vreodată. Hm, nici măcar nu știu cum să o descriu exact. E una dintre poveștile alea care de face să râzi, de întristează și te uimește. Așa cum am zis, e frumoasă, frumoasă, frumoasă. Și e tristă, și realistă, și frumoasă. Tot ce se petrece între Augustus și Hazel e de o frumusețe și de o puritate rară. Povestea lor e unică. Sunt atât de multe scene frumoase încât e greu să le enumăr pe toate. La fel de multe sunt și citatele frumoase, pe care am să vi le arăt într-o postare specială, mai târziu. Și totul la cartea asta e frumos și unic și diferit și special. De la declarațiile de dragoste, până la cele câteva înjurături. Sinceră să fiu, nu cred că cineva e în măsură să descrie povestea asta. Cartea trebuie citită și experimentată de fiecare. Doar atunci veți înțelege cât de genială e.

Cartea asta e plină de adevăruri. Deși unii ar putea spune că e prea multă filozofie în ea, eu cred că e mult adevăr. Tot ce a vrut să transmită John Green și toate gândurile lui înșirate în cartea asta sunt adevărate. Nu cred că John Green a scris doar o poveste- cred că prin „ Sub aceeași stea ” a vrut să transmită un mesaj. Cred că sunt gândurile și crezurile lui adunate într-o carte.Gândurile lui care sunt stele și pe care a reușit să le adune într-o constelație. Că veni vorba de Green… să fiu al naibii dacă nu e cel mai bun autor din lume!Scrisul lui are ceva nebunesc dar totuși ceva atât de liniștitor. E amuzant, e elegant, e nebunesc, e lin, e frumos, e tot ce ar trebui să fie un stil de scriere. E tot ce-mi place mie și totuși mult mai mult.Mie nu-mi plac metaforele, dar în cartea asta le-am adorat. John a folosit niște metafore atât de frumoase și de reușite și deasta Sub aceeași stea e o carte atât de bună și de-asta e cartea mea favorită și de-asta am să o ador. Și mai cred că tipul asta, John Green, e un geniu în adevăratul sens al cuvântului. E atât de deștept încât uneori e greu să înțelegi la ce se referă cu adevărat. Nu cred că am înțeles „ Sub aceeași stea ” pe deplin. Și nu cred că o voi înțelege vreodată, pentru că John Green și cartea lui sunt două chestii mult prea mărețe pentru a fi înțelese de toată lumea. Dar voi reciti cartea, probabil că în fiecare an, până când am să consider că am înțeles-o. Probabil voi face o tradiție să o citesc în fiecare an. Personajele? Geniale. Geniale. Hazel e deșteaptă. E puternică, e matură și copilăroasă și e frumoasă și e înțeleaptă. Augustus e ge-


nial, e deștept și gânditor și scrie frumos și e grijuliu și adorabil și perfect. Și se potrivesc atât de bine! Și toate personajele sunt conturate atât de bine încât ai impresia că sunt persone reale. Fraților, luați și citiți cartea asta. Se ascund atât de multe lucruri între paginile ei, atât de multe „ stele ” și „ constelații ” încât nu cred că nu aveți cum să nu o adorați. „ Sub aceeași stea ” nu e doar o carte. E o lume întreagă. O constelație. Nu am cum să dau numai 5 stele cărții ăsteia. Pentru că e favorita mea și pentru că e perfectă și pentru că e „ Sub aceeași stea ” . Citiți-o, citiți-o, citiți-o! Bianca Călin, Grecia

26


Începuturi Cred că sunt prea matură pentru vârsta care îmi îmbracă tainic viaţa într-o mantie plină de primăveri, veri, toamne şi ierni. Nu cred că sunt pregătită să cresc, de fapt, cunosc prea mulţi copii cu riduri adânci şi barbă, copii prinşi în trupuri greoaie de oameni mari, dependenţi de viciile vieţii de adult. Cred că am pierdut cumva sentimente frumoase pe drumul vieţii. Scurse de atât de mult timp în care au fost exploatate la maxim, fără a primi în dar alte sentimente care să le încarce bateriile epuizate şi bolnave, au ales să alunece în taina spre pământul udat de rouă caldă, privind stelele şi visând la o eternitate în care zboară laolaltă. Toate, sentimente şi stele, luminează cerul nocturn, pentru fiecare călător că-şi croieşte drumul greu spre cine ştie ce destinaţii. Şi locul lor a rămas gol şi a atras alte sentimente, de data aceasta negative. Sunt sentimente de care m-am legat involuntar, în nopţi reci. Şi le-am purtat cu mine prin parcuri, pe străzi sau la vreo petrecere. Şi apoi, nu au mai vrut să plece. S-au obişnuit cu mine şi plimbările mele şi au rămas imortalizate în fiinţa mea de atât de mult timp. Şi de atunci am uitat de mine. Am uitat că trebuie să am grijă de sufletul meu şi le-am permis multora să-mi intre în inimă, adăpostiţi de căldură şi siguranţa sa. Astfel am învăţat să trăiesc pentru alţii, să înţeleg că unii au nevoie de tine un timp, apoi îşi fac bagajele, nu înainte de a lua o parte din sufletul tău. Şi pleacă. Apoi locul le este luat de alte suflete şi scenariul se repetă crud. Apoi, când ne aşteptăm cel mai puţin apar ei, acei câţiva care îţi sunt alături mai

mult timp, poate o viaţă, poate câţiva ani, dar care lasă şi părţi în sufletul lor ca şi tribut pentru ceea ce îţi iau. De ceva timp scriu pentru alţii, trăiesc pentru alţii, iubesc pentru alţii. Nu primesc nimic în schimb. Sentimentele frumoase au plecat odată cu acei călători care înnoptau în sufletul meu. Au fost adoptate şi m-au părăsit fără să privească în urmă. Au fost adoptate de aceia care au ales să plece. Îi văd trecând pe stradă, ţinând de mână o fericire, un zâmbet, o sclipire, o îmbrăţişare, un sărut, toate ale mele. Şi îmi fac în ciuda! Şi râd, sunt fericite. Râd de mine sau de ceea ce mai am....sau nu mai am. Avem nevoie de bucurii, de trăiri intense, de amintiri frumoase şi visuri împlinite. Fără ele suntem nimic! Este ca şi cum am merge în deşert şi când simţim că ne este sete, deschidem geanta, căutăm acea sticla pusă de acasă pentru fix aceste momente şi realizăm că nu avem apă, ci nisip. Nu putem să ne îmbătăm cu apă rece, să credem că oricând vrem batem din palme şi suntem fericiţi. Dacă nu lupţi, nu eşti fericit. Dragostea si fericirea cer sacrificii. Cine spune că nu s-a sacrificat din iubire ori minte ori nu a iubit cu adevărat. Am fost de prea multe ori singură şi am aşteptat în van, pe o bancă udă, la lumina unui felinar bătrân, înconjurată de sunetele nopţii şi de luna îmbrăţişată strâns de nori grei de plumb. Aş vrea să mă ridic şi să plec la drum, să îmi iau inima în dinţi şi să desfac acele contracte absurde de donaţie, închiriere şi adopţie. Pe cine minți? ...Va urma... Maya Ianolia, Craiova

27


Şcoala, o aşa zisă luptă între generaţii Şi dacă tot a început şcoala recent ce ar fi să aruncăm şi noi o privire la relaţiile atât de discutate şi de controversate dintre un profesor si elevii lui mai ales la ciclul liceal pentru că de obicei aici intervin majoritatea disputelor. Primul aspect care iese în evidenţă este aşa zisa ,,luptă între generaţii’’. Dacă o să auzi, din greşeală, o discuţie între elevi, cu siguranţă ei spun ceva asemănător ,,profesorul acela nu mă înţelege, e de modă veche, nu înţelege că nu mai suntem acum 20 de ani,, . Dar cum evident adevărul este undeva la mijloc şi profesorii au anumite plângeri legate de elevii lor cum ar fi lipsa totală de interes pe care o acordă elevii la materia pe care o predă profesorul plus, de multe ori, obrăznicia şi lipsa celor şapte ani de acasă. Dar cum în viaţă nu faci doar ceea ce vrei ci cea ce trebuie atât elevii cât şi profesorii trebuie să convieţuiască, să ajungă la o înţelegere favorabilă ambelor părţi, fiecare parte având o aşa zisă ,,muniţie” împotriva celuilat. Dacă la profesori este deja bine cunoscuta metodă a notelor mici care variază între1 şi 4, nota 5 fiind o notă deja mare elevii, cum era şi de aşteptat nu sunt aşa conservatori şi încearcă să adune ,,muniţie nouă” împotriva profesorului, în fiecare an. Cea mai uzuală metodă de ,,torturare’’ a unui profesor este porecla. Porecla pe care o primeşte un profesor are origine foarte variată: unor profesori le sunt scoase în evidenţă anumite defecte fizice vizibile: nasul prea mare, statura prea mică sau, în

28

unele cazuri, chiar prea mare, kilogramele în plus, rareori şi în minus, părul prea cârlionţat sau prea „cuminte” sau pur şi simpul culoarea părului. Sunt alţii care, datorită unor ticuri destul de enervante, primesc porecle asemănătoare cu cele ale animalelor. Dar mai există şi o altă categorie de profesori, cei care au un nume sau un prenume atât de sonor încât pur şi simpul elevii nu mai consideră necesar să-i caute acelui profesor o poreclă. Aceşti profesori reprezintă, de obicei, spaima şcolii ducânduli-se uşor vestea şi devenind atât de cunoscuţi încât sunt deseori pe buzele elevilor sau într-o caricatură de pe băncile şcolii demnă de un muzeu de artă. Dacă am împărţit profesorii după porecle în trei categorii să aruncăm acum o privire şi asupra celor care dau aceste porecle: de obicei, elevii care pun poreclele sunt elevii ,,cu mintea odihnită”, cu notele sub medie şi care din cauza notelor mici pe care le iau – apropo: notele se iau nu se dau - caută o modalitate de a scăpa din situaţia neplăcută pe care, de cele mai multe ori, singuri şi-au creat-o. Aceste porecle au o durată destul de variată: de la porecle ce durează până la ieşirea la pensie a unui profesor la porecle care ţin doar câteva săptămâni, poate un an. Se cere să facem un apel la onestitate: e josnicie curată să te „împiedici” de nasul prea lung sau prea scurt al unui om; nu ne întreabă nimeni nici când să venim pe lume, nici cum să venim pe lume. Şi cum toată lumea ştie: nu există oameni frumoşi şi oameni urâţi, există oameni buni


şi oameni răi; frumuseţea vine din interior. Şi încă un amănunt: viaţa e o serie interminabilă de momente în care să te faci de râs! Majoritatea profesorilor, bineînţeles, urăsc atât poreclele cât şi pe autorii lor. Dar am întâlnit şi profesori care şi-au pus talentul în slujba poreclelor! De exemplu profesoara mea de română s-a confesat la un ,,pahar de vorbă’’ şi mi-a mărturisit că la începutul carierei de profesoară şi-a negociat porecla cu elevii unei clase. Interesantă idee, nu? A apelat la acest truc ca să nu se trezească peste noapte cu cine ştie ce „renume’’ . Aşa că aflând de dorinţa elevilor de a-i pune o poreclă le-a cerut să îi facă o listă cu posibile porecle. Din lista siropoasă făcută de elevii de la clasa a VII-a, profesoara şi-a ales supranumele ,,Pamela’’ nu pentru că ar fi semănat cu Pamela Anderson ci pentru că în acele vremuri era la modă un desen animat cu o fetiţă foarte drăguţă şi deşteaptă pe nume

Pamela. Astfel, ambele părţi au fost mulţumite de victorie. Iată un exemplu de înţelepciune şi generozitate. Hai să mai privim şcoala şi din alt unghi: să vorbim despre profesorul ideal! Din punctul meu de vedere şi sunt în asentimentul colegilor mei de generaţie, un profesor bun este acela care ştie să rupă bariera elev-profesor, să se apropie de elev, să-i dea noţiunile cele mai potrivite cu aptitudinile, atitudinile şi caracterul lui. Toţi copiii au nevoie de înţelegere nu neapărat de ajutor. Este nevoie să ieşim toţi – şi profesori şi elevi - din noi înşine, să înceteze sinele nostru să fie în centru, să nu mai graviteze toate în jurul propriului nostru eu. Participarea sufletească, atenţia şi înţelegerea profesorilor ne fac pe toţi să ne simţim protejaţi, ne încurajează să învăţăm din ceea ce trăim şi să ne rezolvăm singuri problemele în drumul spre succes. Mălina Prunduş, Cluj-Napoca

Călugărul Narcisei Mă gândesc la tine, draga mea narcisă, dragul meu smarald. Mă găndeam la tine: „ Ce mai faci?” Ieri te-am văzut, te-am revăzut... Mi-ai aparut în față ca o lumină verde; o secundă, și ai rea-prins flacăra stinsă, care a tot ars... timp de patru ani. Am zâmbit, m-am ascuns și am plâns. Am dârdâit de frig în mijlocul căldurii... Am căzut în amintiri, am căzut în orbire... Am sperat că te-am uitat pe veci... Degeaba însă... Imaginea ta: ochii de un verde prea mult adorat, blestemat de mine; ea singură a fost îndeajuns de puternică pentru a readuce la suprafață patru ani. Patru ani de chin, patru ani de dor. Eu- 7, 8, 9,

10. Tu- 9, 10, 11, 12... Da. Am numărat. Ți-ai dat seama însă de adevărata lor valoare, de reala lor semnificație? 7, 8, 9, 10; 9, 10, 11, 12.

Să îți zic cum de te-am aflat, când te-am ``reperat`` întâia oară? Fie... Era o toamnă aurie, pe când eu eram 7, iar tu 9, în care am observat faptul că drumurile noastre se intersectau la un moment dat. Și te-am văzut, te-am revăzut în fiecare zi. Ți-am urmărit pașii: 1, 2, 3, 4, 5... 07:33- da, am reținut ora, minutul. Atât! Mi-ai devenit drag- din ce în ce mai drag. ``Întâlnirea`` noastră mi-a devenit un ritual. Însă și atunci, ca și acum, durerea

29


nevorbirii mă înjunghia. Chiar în acea toamnă mă aflasem de tine la distanță de un pas... Aș fi putut să te ating! Dar nu am făcut-o... Aș fi putut să îți spun cine eram de fapt, câte cunoștințe aveam în comun, căci noi, noi ne cunoaștem de demult. A trecut mai mult decât un deceniu... Am lăsat însă ca timpul să poată merge liniștit spre uitare-la tine, spre amintiri- la mine... Și ar mai fi multe de spus (zâmbete, priviri, vizite- toamne, veri, ierni, chiar și primăveri...), căci văi! îmi blestem memoria! De ce nu am putut să te uit? Simt că orice lucru legat de tine îl voi ști pe veci! Și plâng... Oceanul de lacrimi mă sufocă... ,,Atât de aproape, totuși atât de departe!``. Atât de departe, totuși atât de aproape. Valide sunt ambele. ``Tu ești o zi, eu sunt o noapte``- fapt valabil și în cazul programului: dimineață, seară. Dar nu cumva vrea să sugereze că tu nu mă cunoști cu adevărat, sunt un mister, un întuneric, iar eu știu mii de detalii ale vieții tale?... O stradă. De pe a mea ``cărare``, dacă o iau spre stânga (acolo unde-mi este inima?!), ghici unde voi ajunge?! Unde, unde? Însă tot ieri, pe când parcurgeam, având privirea plecată de povară gândurilor, treptele clădirii, te-am văzut cu ea. Nu vreau să crezi că o urăsc: nici măcar nu o cunosc- am auzit de ea numai din vorbele lui carmen, însă clipa în care v-am zărit... Materia a început să se surpe în mine, căci am fost dărâmată... Mi-au crescut aripi: aripi fânte, aripi șchioape. Am crezut că te-am uitat, dar nu, nu, nu... Patrascan Laura Florina, Focșani

30


Îngerul copilăriei mele La începutul lumii, a fost copilăria, când nu făceam altceva, dragii mei, decât să mă ţin de năzdrăvănii, care mai de care mai grozavă, de nu vă puteţi închipui. Numai aşa, după povestioarele toate câte stau scrise doar în mintea mea, bine păstrate ca cea mai de preţ bogăţie de care mi-a fost dat să mă bucur, am apărut eu, cel de acum. De fiecare dată, când îmi este îngăduit, mă urc în maşina timpului şi decolez către începutul călătoriei mele, prin labirintul fermecător şi plin de peripeţii al clipelor unice de copilărie, de care, probabil, sufletul meu nu se va despărţi niciodată. Voi face, astăzi, acelaşi lucru ce l-am făcut şi ieri, şi cu o zi înainte numai că, de această dată, vă deschid şi vouă poarta timpului, unde mă veţi găsi, un ghindoc de băieţel, scump şi drăgălaş, cu ochii albaştrii, părul blond, călăre pe un căluţ de jucărie, oferit de fotograf pentru un instantaneu de neuitat. Toate bune şi frumoase...nu e timp de pierdut, aşa că vă povestesc mai departe! Copil fiind, eram întotdeauna urmărit, îndeaproape, de mama, de cele mai multe ori şi câteodată, când timpul îi permitea şi de tata, care lucra sărăcuţul de el în schimburi să poată întreţine două flori de băieţi că, Dumnezeu, l-a hărăzit. Ţin minte, că în fiecare seară, fără să exagerez în vreun fel taicuţul nostru ne chema în jurul lui şi ne împărţea dulciuri, ne aducea mieji să ne facem susan, că doar lucra la fab-

rica de ulei de atâta amar de vreme, dar cel mai important ere când ne strângea la piept şi ne mângâia pe frunte, până ne albeam. Mămica, o femeie atât de bună, ca pâinea lui Dumnezeu, era, aşa cum vă imaginaţi, tot timpul, responsabilă de grijile casei şi de noi, puşlamalele, că altfel nici nu pot spune. Ca doi ghimpi în sufletul omului, puşi pe stricat şi din cale afară de energici, ca argintul viu, eram eu si frăţiorul meu mai mic, Ştefăniţă. Nu ştiu cum şi în ce împrejurare, dar coincidenţa face, ca amândoi să purtăm nume de mari voievozi ai ţării şi de cele mai multe ori ne comportam ca atare, laptandu-ne cu tot ce ne ieşea în cale şi să nu credeţi, vreo clipă, că ne opream până nu întorceam toată casa de-a-ndoaselea. Acestea fiind spuse, am promis să nu mai fac nazbâtii, de la ultima păţanie care am tras-o, când, din curiozitatea vârstei, să văd ce secrete se ascund acolo, m-am căţărat pe dulapul din bucatarie şi l-am luat după mine, la coborâre. M-am ales cu un semn de bună purtare, ca o cruce, în mijlocul frunţii, spunând că am fost alesul lui Dumnezeu, iar fraţiorul meu cu o bătaie pe cinste că, doar, nu era să recunosc că, eu, am fost nesăbuitul care facuse praf toate paharele de cristal ale mamei. Dar ce credeţi voi că mi-a trebuit multă minte pană departe?...Nici pomeneala! În fine, se face că într-o bună zi, Mihăiţă, în vârstă de 4 anişori, pe vremea aceea, adică eu, am urmărit la televizorul alb negru, din sufragerie, o emisiune sportivă la care era

31


elogiată Nadia Comaneci, prima gimnastă a lumii care a obţinut notă maximă la paralele. Ce-mi pun eu în gând, fascinat de ceea ce văzusem...trebuie să aplic operaţiunea cumpăna, care s-a dovedit în cele din urmă unul din cele mai năstruşnice şi periculoase planuri, din toată existenţa mea, de până acum. Urmăresc, paşii mamei, prin casă şi realizez că era extrem de ocupată cu spălatul rufelor, că pe vremea aceea nu exista maşină de spălat electrică. Nu trece multă vreme şi mă furişez pe balcon, atent să nu scot vreun zgomot care să-mi pună misiunea in pericol. Ai mei, ţineau acolo mai multe lucruri care nu le mai erau de trebuinţă, cum ar fii şi o masă din aceea veche, înaltă, de bucătărie. N-am multă minte şi fac ce astăzi nu mai am cum să vă explic. Mă urc cu picioarele pe masă, care era aşezată pe marginea balconului, situat, bineînţeles, tocmai la etajul trei al blocului şi ca un gimanst, de la televizor, îmi deschid palmele, întinzând unul din picioare în spate, pregătit să fiu premiat de isprava din mintea mea. Numai, când mă gândesc, mă trec fiorii, că ţineam ochii mereu închişi, în tot acest timp. Norocul meu, unde credeţi voi că a stat? A fost a doua viaţă pe care mama mi-a oferit-o. Ea, normal, după ce a terminat cu spălatul, buna de ea, a ieşit pe balcon, acolo, unde, avea să dea de mine, cocoţat, ca un cocostârc, pe o margine de noroc. Nu a spus nimic, ci pur şi simplu m-a înşfăcat de acolo şi m-a dus până în bucătărie, aşa de tare s-a speriat. Mai departe, cunoaşteţi cu toţii porţia de săpuneală, ce o aşteptam. 32

Nu m-am ales cu vreo papară, dar am fost zdravăn muştruluit de cei mai buni părinţi, care îi puteam avea, cu vorbă bună, cea mai de temut armă a lor împotriva năzdrăvăniilor mele. Eu ce să spun, că ştiam eu că nu se întâmplă nimic şi că eram stăpân pe situaţie, cine ar fi crezut. Oricum, plecând de la mica mea escapadă, cu exerciţiul Nadiei, ai mei, părinţi responsabili, începând cu a doua zi au organizat mutarea mea, de urgenţă, într-un mediu, spuneau ei, propice creşterii copilului şi fără a există riscul să-şi i-a zborul. M-au rupt de lumea în care trăiam, închistat între cei patru pereţi ai apartamentului şi mi-au deschis noi orizonturi, ducându-mă în raiul copilăriei mele, la omul acela cu suflet de aur, căruia îi spuneam tataia Damaschin, care în scurt timp avea să devină centrul universului în care cu adevărat am gravitat şi de care mă voi simţi legat întru totdeauna. Ei nu va spun, nu era un loc îndepărtat de oraş, dar acolo la capătul lumii, unde cerul a întâlnit pământul, mi-am petrecut o bună parte a anilor magici şi plini de amintiri, care mai de care mai amuzante şi pline de emoţii noi. Spun amuzante pentru că eu ştiu ce voi, doar, urmează să descoperiţi printre rânduri. ....Va urma.... Mihăiță Macoveanu, Slobozia


Cu folclorul în sânge Cornelia Constantina Orleanu, locuiește în Turceni și are 14 ani. Micuța olteancă iubește muzica din folclor și o cântă cu mândrie ori de câte ori are ocazia. Pe lângă muzica populară, Cornelia face și dansuri populare făcând parte din Ansamblul Folcloric Brâulețul - Turceni. Povestea ei? Cornelia cântă de la vârsta de 6 ani, talentul fiindu-i descoperit la grădiniță de către doamna educatoare. Ea se bazează pe un simț foarte bine dezvoltat, ceea ce o face deosebită în comparație cu alți copii de vârsta ei. Înclinațiile spre muzica din folclor au fost susținute atât de doamna educatoare dar și de părinții ei. Cea mai mare realizare a Corneliei este participarea la concursul Next Star din 2013. O experiență grea dar și plăcută, după cum ne-a afirmat ea. Acolo a avut șansă să își arate talentul și așa a fost: Cornelia a câștigat locul al III-lea ! Deși acaparată de emoții, se pare că s-a descurcat foarte bine la preselecții și deși au fost foarte mulți copii a știut cum să se facă remarcată. După participarea la concursul Next Star, micuța artistă este foarte apreciată în orașul natal și nu doar atât; Cornelia este invitată la foarte multe festivaluri din țară, captând atenția unui public destul de larg.

33


Un vis ascuns al Corneliei e să cânte și muzică ușoară. O admiră foarte mult pe Andra și vede în ea un bun exemplu de urmat. Deși își dorește foarte mult acest lucru „ muzica populară va rămâne mereu în sufletul ei.” Ce planuri are Cornelia pentru anul 2014? Micuța cântăreață dorește să participe la cât mai multe festivaluri naționale iar până la sfârșitul anului își dorește să scoată pe piață un album care să cuprindă 12 piese proprii. Se pare că, participarea la Next Star nu i-a adus Corneliei doar locul al III-lea, micuța fiind contactată după aceea și de un textier care s-a oferit să o ajute cu piesele pentru album. Cornelia este un copil minune. Nu are niciodată emoții atunci când urcă pe scenă pentru a susține un concert. Mereu dă ce are mai bun din ea și le arată tuturor că știe cel mai bine ce are de făcut. „ Cornelia este un suflet de copil care de când s-a născut ne-a adus numai bucurie în suflet, este un copil care la vârsta lui calca bine cu picioarele pe pământ ...este un copil vorbareț și vioi ....când vine vorba de muzică și dans, acestea reprezintă totul pentru ea .....s-a născut pentru folclor si prevăd în viitorul ei o mare artistă. ” ne mărturisește mama Corneliei

Noi considerăm că ea a ajuns sus și mai are multe trepte de urcat..dar în același timp credem că orice copil și-ar dori să fie în locul Corneliei. Îi urăm mult success în minunata ei carieră și așteptăm să ascultăm primul ei album.

„ Îi îndrum pe toți tinerii din ziua de astăzi să-și încline atenția către cursurile extra școlare căci altfel niciodată nu-și vor descoperi adevăratele talente. ” este mesajul pe care Cornelia dorește să îl transmită tuturor. 34


Băiatul în pijamale cu dungi

“ We’re not supposed to be friends, you and me. We’re meant to be enemies. Did you know that? ” Până să citesc cartea am văzut filmul de vreo două ori. Nu știu dacă el e cel care m-a făcut să îmi doresc nespus să o cumpăr și să mă apuc de citit, dar am devorat-o pe nerăsuflate. E o carte interesantă, frumoasă, care te ține în priză tot timpul. Personajul principal e Bruno, un copil din timpul celui de-a doilea Război Mondial care într-o zi se vede mutat departe de Berlin împreună cu toată familia dar și cu sora cea enervantă. Se trezește singur, fără prieteni, cu o casă prea mică și cu prea puține locuri de explorat, ne băgat în seamă și cu sora cea mare pe cap. Aveau camere diferite, implicit și priveliștea era diferită. Dacă sora lui vedea de la geamul camerei pădurea cea mare și frumoasă, Bruno nu vedea decât un sat cu oameni, îmbrăcați la fel, în pijamale. Când întâlnește în bucătărie unul din acei oameni îmbrăcați în pijama și când își dă seama cât de nefericiți sunt, hotărăște să plece să exploreze. Astfel pornește în pădure, ieșind din cuvântul părinților, până când dă de gardul care desparte oamenii în dungi de el. Acolo îl vede pe Shmuel cu care se împrietenește și pe care îl vizitează zilnic. Așa începe Bruno o minunată aventură alături de noul său prieten.

35


Filmul, la rândul lui, este minunat! Actorii Asa Butterfield și David Hayman își joacă extraordinar rolurile. Un film lăudabil, realist, care redă felul în care erau tratți evreii prin inocența unui copil de 8 anișori. Unul dintre cele mai cutremurătoare filme care redă perfect aproape toate detaliile cărții, care respectă pașii și te duce practic într-un lagăr de concentrare nazist. Felul în care personajele își joacă rolurile este magnific, iar micuții sunt atât de realiști în exprimarea sentimentelor și a trăilor, încât ai impresia că te afli acolo. Filmul e exemplul de prietenie sinceră, necondiționată de clasa socială sau de banii pe care îi ai. Finalul filmului este impresionant, spontant, ireal și în același timp ne deschide bine ochii. Un final excelent care ne trimite cu gândul departe; în acea perioadă au muri milioane de oameni evrei și totuși nouă ne păsa doar de unul singur. Deși filmul se termină cu moartea celor doi prieteni, cartea ne trimite cu gândul mai departe, la viața comandatului și a familiei acestuia după întoarcerea la Berlin și pierderea copilului nevinovat. Nu degeaba filmul a fost numit „ drama anului 2008” ținând cont că e un film foarte bun dar și cartea este pe măsură! Recomand să citiți cartea și să vizionați filmul ! Merită ! 36


Blogul pentru mine e a doua mea casă. Aici a luat naştere o parte din mine pe care înainte de această experienţă nu o cunoşteam, aici am întâlnit oameni minunaţi, am întâlnit persoana cu care vreau să îmi petrec tot restul vieţii, şi mai mult decât atât aici m-am regăsit pe mine. Poate mulţi ar zice că să scrii pe un blog e o pierdere de timp, sau că nu are nici un rost dar adevărul este că blogul mi-a schimbat viaţa într-un mod în care nu mi-aş fi imaginat vreodată că este posibil, nu doar că m-a ajutat să mă maturizez , să cunosc diferite moduri de gândire, să leg prietenii, dar m-a făcut să cunosc ce înseamnă cu adevărat iubirea pentru că aşa cum am spus mai sus, prin blog l-am cunoscut pe cel care avea să îmi fie cel mai bun prieten şi mai apoi iubit. În afară de aceste părţi frumoase, faptul că am început să îmi scriu gândurile m-a făcut să mă cunosc mai bine şi să îmi dau seama de cum aş vrea să fiu, pentru că de fiecare dată când intru pe blog mă văd într-o oglindă, mă văd pe mine într-o variantă în care pot să vorbesc fără să îmi fie teamă de audienţă. Cred însă că cel mai frumos dintre toate

în această căsuţă virtuală sunt oamenii , oamenii cu suflet frumos care vin şi te ridică atunci când eşti trist, oamenii care nu pot fi lângă tine prin îmbrăţişări , sau prin prezenţa lor fizică dar pot fi aproape de sufletul tău chiar printr-un singur cuvânt spus. Şi după cum am mai menţionat déjà am avut ocazia să întâlnesc persoane minunate prin această casă, fie că sunt personae cu care acum nu mai ţin legătura sau fie că sunt persoane cu care ţin legătura totuşi îmi vor rămâne în suflet pentru că fiecare mi-a dat câte o bucăţică din inima sa, şi astfel inima mea s-a întregit. Nu pot decât să le mulţumesc acelor persoane că au contribuit la creşterea mea ca om, că mi-au dăruit din timpul lor şi mi-au făcut viaţa mai frumoasă. Blogul pentru mine e a doua mea casă, e o casă de suflet, de care sper să am întotdeauna grijă. Spre încheiere, aş vrea să spun că se merită să ai un blog, şi nu ştiu voi, dar eu una, nu regret că am investit timp şi suflet în el, ci din contră mă bucur! Lavinia Humeniuc. Timișoara

37


Bacău - județ cultural Bacău este un judeţ situat în zona de nord-est a ţării, în regiunea istorică a Moldovei. Are reşedinţa în municipiul Bacău. Face parte din regiunea de dezvoltare Nord - Est Observatorul Astronomic „ Victor Anestin ” Complexul muzeal „ Iulian Antonescu ” Muzeul de Științe ale Naturii Vivariu Ruinele Curții Domnești Palatul administrativ Casa Memorială „ George Bacovia ” Casa Memoriala „ Ion Borcea ” Casa Rossetti Casa inginer Anania Mormântul lui Emil Rebreanu Biserica Precista Mănăstirea Casin Mănăstirea Bogdana Biserica Berzunți Biserica lui Ștefan cel Mare Biserica Sfântul Nicolae Lacul de acumulare Poiana Uzului Monumentul Eroilor Parc Bai Parc Măgura Prima sondă cu foraj mecanic Stațiunea Slănic Moldova Podul de piatră Negoiești Poiana Sărată Parcul Dofteana 38

Sursa: comoaranoastra.ro


Salt peste ocean Aș dori să încep cu un frumos citat ce l-am descoperit în Biblie : Dragostea lui Dumnezeu strange ! De ce dragoste ? Pentru că doar iubirea ne poate deschide inimile față de cei de lângă noi. De ce dragostea lui Dumnezeu ? Deoarece dragostea Lui nu este egoistă, ci jertfitoare, o dragoste gata să sufere, să se bucure împreună cu cei din jur. Cine este aproapele nostru ? Oricine are nevoie de ajutorul nostru în nevoie. Acesta este și motivul implicării mele în organizația În Romînia, generația următoare . Mai mult, am avut prilejul să lucrez împreună cu persoane minunate cum sunt soții Denis și Carol Way, președintele și vicepreședintele organizației. Deși nu cunosc cu exactitate scopul avut de Denis și Carol Way când au început această lucrare , sunt sigură că dragostea pentru copiii români i-a determinat să înființeze această organizație . Sunt sigură că au rămas fermecați de inocența copiilor pentru că nu poți sta în preajma unui copil fără să rămâi mișcat de privirea lui, de zâmbetul său și, din nefericire, de tristețea lui. Acești oameni dedicați lui Dumnezeu s-au gândit să facă mai mult. Nu s-au mulțumit doar cu un ajutor social acordat acestora, ci au construit o casa unde se pot aduna pentru a-L cunoaște mai bine pe Dumnezeu, pentru a ne educa.

Faptul că au ales să ajute copiii din România m-a impresionat foarte mult, iar întrebarea mea a fost în felul următor: Ce aș putea să fac eu pentru copii? Pe soții Way i-am cunoscut la una din întâlnirile de tineret organizate la casa Next Generetion. . Încă din prima clipă aceștia m-au încurajat și m-au susținut. Perioada liceului a trecut. Nu mai frecventam întâlnirile de tineret, nu am mai păstrat legătura, dar Dumnezeu ne-a adus iarăși împreună.

39


Am fost contactată pentru misiunea de lider în tabăra de copii (cuprinsă între 11 si 14 ani), apoi în tabăra pentru adolescenții de la liceu. Nu îmi venea să cred, eram fericită că pot să mă implic într-o lucrare cu copii. Pot afirma că acele două săptămâni, pe cât de obositoare, pe atât de minunate, iar oboseala palea în fața bucuriei imense ce o simțeam în preajma copiilor. Cel mai mult mă împlinește sentimentul de satisfacție pe care l-am avut când aceștia s-au bucurat să mă aibă ca lider sau alții, care au fost puțin dezamăgiți că nu m-au avut ca mentor.

Cele două săptămâni de tabară au trecut, însă nu știam ce va urma după aceea. Așteptam cu o oarecare emoție părerea lui Mr Denis. Care a fost aceasta ? Să ne ocupăm, eu și Ștefana, de întâlnirile viitoare de la casa “Next Generation”. Mărturisesc că am acceptat cu bucurie,dar și teamă această provocare. Ne-am întâlnit cu aceștia în septembrie și am rămas impresionată de caracterul lor. Nu am putut concepe niciodată cum președintele unei organizații în vârstă de 60 se poate supune cu atât de multă bucurie unor tinere de 20 de ani. Acest moment a fost foarte important pentru mine, un fapt ce m-a determinat să privesc în interiorul ființei mele și să îmi analizez felul de a mă comporta cu semenii mei, dacă o fac din obligație sau din inimă. De ce spun aceste lucruri ? Pentru că sunt fapte care mi-ai schimbat viața; sunt lecții pe care le-am trecut cu vederea. Consider că eu am avut cel mai mult de învățat din aceste tabere și întâlniri organizate, deși eu trebuia să fiu cea care învață pe alții.

40


Vă îndemn cu toată sinceritatea să profitați de asemenea ocazii. Întotdeauna va fi loc pentru cineva care dorește să facă un lucru bun pentru cei din jur. Nu există asemenea organizații în zonă? Poate exista daca puneti prima cărămidă și începeți să ziditi caractere. Fiecare organizație se începe cu o viziune. Care este viziunea voastră cu privire la comunitatea/ țara în care trăiți ? Ultimul lucru pe care doresc să-l mărturisesc este că rămân mereu impresionată de acțiunile făcute de soții Way, însă sunt dezamăgită ca străinii se gândesc mai mult la țara noastră decât o facem noi, poporul român.Este nevoie de acest ” salt” peste ocean pentru a ne dezmetici mințile și pentru a accepta această provocare de schimbare. Dragii mei compatrioți, am scris o frântură din istoria vieții mele pentru a vă încuraja la fapte mărețe. De ce ? Pentru că ceea ce faci din inimă aduce sens vieții tale și, mai mult, aduce zâmbet și fericire în sufletele celorlalți. Ioneta Almăjanu-Anton, Timișoara

41


Lansare de carte Quand la chenille devient papillon ou La dictature roumaine vue par une adolescente libre

Anca Marina

Romanul se găsește la Drugstore Publicis de pe Champs-Elyséés și la Galeria Louis Vuitton din Paris, unde a avut loc o expoziție pe tema “ Arta și cultura românească” ( până pe 12 ianuarie 2014), în toate librariile din Franța și pe diverse site-uri.

Rezumat: „ Refugiat politic, Anca Marina Petreanu trăieşte în Franţa de peste 30 de ani. Înainte de a se dedica scrisului, ea a terminat Facultatea de Ştiinţe Economice şi Facultatea de Drept, apoi a lucrat în modeling şi publicitate. Tânăra adolescentă de 14 ani dezvăluie viaţa de zi cu zi a familiei sale în timpul regimului comunist din Romania. Confruntându-se cu aşteptarea unei presupuse plecări spre libertate, Anca Marina îşi ascunde teama, încercând să transforme realitatea într-un joc perpetuu. [... ]Îmi este imposibil să reproduc discursul pentru că nu îl ascultam. Percepeam toate acestea ca o formă concentrată de violenţă împotriva liberului arbitru[...] Dacă nu ascultam, eram sancţionaţi.”

42


Impresii de lectură Prima dată când am citit poeziile Danei am simțiț că au acel ceva, care te face să vrei și mai mult și mai mult să le citești. Au o doză de sensibilitate aparte, o doză de realism și de durere. Nu o cunosc de foarte mult timp dar am rămas plăcut surprinsă descoperind în versurile ei imagini minunate. A îmbrățișat arta poetică întrun mod aparte și în același timp foarte simplu și ușor de digerat. Poeziile Danei sunt lăuntrice, zbuci

umante, vorbesc despre o durere sufletească greu de înțeles deși e atât de comună. Mă bucură faptul că după atâta timp le-a strâns timid în filele unei cărți, hotărând să le păstreze pe raftul unei biblioteci. Volumul „ O lacrimă ” conține poezii cu o lirică bine conturată, armonizată frumos iar sonoritatea versurilor e fantastică. În filele sale veți avea viața autoarei înaintea voastră și în același timp veți privi ca într-o oglindă spre sufletul vostru. Poezia Danei se caracterizează prin frumusețea și sensibilitatea alegerii cuvintelor si de modalitatea redării imaginilor. Sunt norocoasă că am avut ocazia să o cunosc pe minunata scriitoare Dana Popa și că am ținut în mâinile mele primul său volum de poezie.

43


Timișoara Mea ...sau primul oraș liber din România sau orașul parcurilor sau...cum vreți voi să-i spuneți. Timișoara este un oraș frumos cu o istorie bogată. În Timișoara, de-a lungul anilor s-au întâmplat nenumărate evenimente: Timișoara a fost primul oraș iluminat electric din Europa; în Timișoara s-a editat primul ziar din România și tot aici a circulat primul tramvai electric din țara noastră.

Din Timișoara a pornit Revoluția..Timișoara e pasul dintâi, în multe.

Și totuși ca student, venit de acasă, Timișoara îmi oferă multe oportunități: teatre, parcuri, Opera, cafenele, cluburi, biblioteci.

44


Timișoara e orașul care te fascinează cu stilul arhitectonic minunat, cu Centrul Vechi

Bega, e ospitalieră dacă vrei să navighezi sau pur și simplu să o admiri.

E un mod minunat de a-ți petrece timpul liber, trebuie doar sa-ți faci timp să ieși din casă. Parcurile sunt pline, oamenii sunt fericiți

45


Epigramă Unui hoţ de buzunare Instinctul de-a fura îl stăpâneşte Şi nu se poate lepăda de el. De mâna lui, el însuşi se fereşte Căci a furat... chiar propriul portofel.

Unui chefliu Ţin cărarea când sunt treaz Ţanţoş merg, mă dau viteaz. Dar văd trei atunci când beau... După care să mă iau?

Unui poliţist de la circulaţie.. Ai săvârşit doar ,,fapte bune,, Ai devenit chiar o legendă Încât, şi-n somn întrebi de nume, Şi strigi cu glas răstit: Amendă! Unui preot.. Dumnezeu vrea omul viu Tu te bucuri când e mort Vrerea ta cred că ţi-o ştiu: Să-ţi plătească ţie ort. Viorel Marele, Roman 46


Recomandări Concurs de poezie 2014 - Franta Se organizeaza un concurs de poezie in Valras-Plage, Franta. Perioada concursului: 01 decembrie 2013 - 30 martie 2014. Rezultatele concursului: 10 mai 2014 Concursul este organizat atat pentru copii, cat si pentru adulti. Teme propuse: 1. Poezia si arta 2. Noaptea 3. Tema libera - Sunt acceptate toate formele de exprimare poetica ( vers regulat, vers liber, proza poetica). - Maxim 2 poezii pentru fiecare tema. - Poeziile vor fi trimise pe pagini separate + 1 pagina care sa contina : nume si prenume, data nasterii, adresa, e-mail, nr. de telefon, tema aleasa, categoria. Poeziile vor fi trimise pana pe 30 martie 2014 prin e-mail la: communication@ville-valrasplage.fr sau la adresa urmatoare: Mairie de Valras-Plage Concours de poésie 2014 Allées de Gaulle 34350 - Valras-Plage France Rezultatele vor fi comunicate pe 10 mai 2014 in cadrul unei serate artistice si muzicale la Valras-Plage, urmata de un cocktail. Premiile se vor acorda in aceeasi seara. Premiul I: 200 € Premiul al II-lea: 150 € Premiul al III-lea: 100 € Poeziile trebuie sa fie numai in limba franceza. Participarea la concurs implica acceptarea acestui regulament

47


Concursul Anual de Debut al Editurii ZIP, secţiunea Poezie Regulament Asociaţia Culturală ADSUM lansează, din anul 2014, Concursul Anual de Debut al Editurii ZIP. La concurs poate participa orice persoană care scrie în limba română, care nu a debutat încă în volum propriu şi a cărei operă se incadrează în condiţiile prevăzute de prezentul Regulament. Premiul Editurii ZIP constă în PUBLICAREA VOLUMULUI declarat câştigător într-un tiraj de 300 exemplare din care 150 exemplare revin autorului..

Prezentul concurs este pentru secţiunea POEZIE! Manuscrisul trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: - sa fie trimis print + CD sau atasat unui e-mail - sa fie scris cu caractere Times New Roman, corp 12, cu paginile numerotate, redactat în WORD, fară a fi transformat PDF. - Să nu depăşească 70 (şaptezeci) pagini A4. - Numele autorului sau datele de contact nu vor fi trecute pe paginile manuscrisului - manuscrisul se poate înscrie la concurs în perioada: 16 ianuarie -15 februarie 2014 la adresa de„ mail concursdebut@gmail.com sau prin poştă la adresa: Editura ZIP, b-dul Energeticienilor nr 9E, cam. 1019, sector 3, Bucureşti. Manuscrisul, print /CD sau atasat unui email va fi insotit de următoarele acte: - CV literar, cu fotografie tip legitimație - copie dupa un act de identitate cu fotografie - date de contact: adresa de mail, număr de telefon, adresa postală. Jurizarea va fi făcuta în perioada 15-28 februarie . Premierea se va face în perioada 21-23 Martie în cadrul spectacolului dedicat de Asociaţia Culturală Adsum Zilei Internaţionale a Poeziei.

48


Blog: În această lună recomandăm blog-ul Alexandrei Ghiță, un blog unde veți găsi o parte din sufletul său. Un jurnal sensibil, în filele căruia cu siguranță vă veți împleti. Așteptăm cu drag să treceți pragul casei ei. Link: http://waitingtobeopenedblog.blogspot.no/

Pagină: Pagina pe care vă invităm să o citiți în această lună este a scriitorului Moise D. cunoscut ca și Naivul. Suntem siguri că textele sale vor ajunge acolo unde trebuie, adică la suflet. Link: https://www.facebook.com/Naivul

Site: În această lună vă recomandăm site-ul poetei Anca Crășneanu. Puteți citi foarte multe poezii frumoase, le puteți dedica celor dragi sau pur și simplu vă puteți vindeca sufletul. Link: http://www.anca-crasneanu.ro/

49


21 februarie Ziua Internațională a Limbii Materne

S-a născut Jules Verne 8 februarie

1 februarie 145 de ani de la nașterea lui Ștefan Luchian

Evenimente

Culturale Februarie

24 februarie Dragobetele sărută Fetele ( Sărbătoarea iubirii )

22 februarie 110 ani de la nașterea lui Tudor Mușatescu

26 februarie 175 de ani de la nașterea lui Bogdan Hașdeu

S-a născut Grigore Vieru 14 februarie


Dragilor, Vă mulțumim în primul rând pentru implicarea și interesul vostru manifestat față de minunata noastră Revistă. E minunat ce am reușit să facem împreună până acum dar și ce vom face de acum înainte. Se anunță o multitudine de colaborări fructoase, parteneriate cu diverse organizații și multe alte proiecte. De asemenea dorim să vă anunțăm că o dată cu apariția primului număr revista va încerca să nu mai depășească numărul 50-60 de pagini, aceasta fiind prima condiție spre a fi tipărită. Sper că în curând să vă pot înmâna Revista în format fizic fiecăruia în parte. Nu vă faceti griji, toate materialele vor fi publicate! Nu ezităm, nu ignorăm pe nimeni. Fiecare are dreptul să se facă auzit și se va face.

Așteptăm cu mare interes să vă alăturați echipe A.V.A , fie printr-un simplu gând, fie prin susținere sau chiar prin publicarea materialelor voastre în aceste pagini. În filele revistei e loc pentru toți. Suntem o familie și ne dorim ca și tu, stimate iubitor de frumos, să faci parte din ea. Familiile au menirea de a nu te face să te simți singur, asta facem și noi: încălzim și venim aproape de fiecare suflet în parte. Fă și tu asta ! Trimite materialele tale pe adresa netca.malina@gmail.com și încălzește un suflet.


Revista A.V.A Numărul 10  

O revistă pentru toate vârstele !

Revista A.V.A Numărul 10  

O revistă pentru toate vârstele !

Advertisement