Numarul 13 A.V.A by Netca Malina

Fondator: Mălina Netcă Redactor șef- adjunct: Anca Șerpe Maya Ianolia Liliana Mandu Corectori: D. Moise Ioneta Almăjanu-Anton Denisa Balosin Promovare: Adrian Dragomir Laura Hozoc Design: Anna E. Puiu Fotografi: Lavinia Humeniuc Alexandra Horheana Sergiu Pruteanu

Vrei să ne împărtășești poeziile tale?

Îți place să pictezi?

Vrei să-ți expui creațiile? netca.malina@gmail.com

[ Nu ne rezervăm dreptul de autor asupra materialelor primite. Fiecare colaborator are dreptul de a folosi atât numele său sau un pseudonim. Revista A.V.A nu va răspunde de materialele ce se dovedesc a fi plagiate. Autorul în cauză va oferi explicații, el fiind singurul răspunzător. ] ISSN 2344 - 32XX ISSN-L 2344- 32XX

Scurt istoric: Revista A.V.A a fost fondată

acum un an de zile, pe data de 17 aprilie 2013. Atunci ea lua pentru prima dată contact cu publicul și aștepta cu nerăbdare un feedback. Din fericire am primit doar încurajări și sfaturi, astfel a început să fie o apariție lunară, numărul colaboratorilor crecând cu fiecare număr. Această revistă s-a născut din dorința de a avea la un loc toate domeniile culturii și de a-i aduce mai aproape pe făuritorii lor. De-a lungul acestui an am avut ocazia să cunoaștem personalități importante, să participăm la Târgul de carte Gaudeamus 2013 în cadrul unei lansări de carte iar acum, în 2014, A.V.A este partener media la cel mai mare Festival de cultură și artă Studențească: STUDENT FEST: IMPACT Se anunță un viitor fructuos, cu reportaje și interviuri minunate. Rămâneți alături de noi !

COLABORATORI: Lăcrămioara Maftei, Pașcani Evolette Enyus, Târgul Jiu Liliana Mandu București Mihaela Neacșu, Brăila Denisa Lepădatu, Galați M. Lucian Călin, Constanța George Gîtlan Echipa A.V.A urează tuturor Marian Hotca, Baia Mare cititorilor și colaboratorilor Marius Mig, Constanța Iuliana Păun Constanța noștri Sărbători Pascale lumiClaudia Mitra Botoșani nate, mese îmbelșugate și pe cei Mariana Huza Constantin Cuibuș, Firenze dragi cât mai aproape de inimile Marin Voicu, Roșiorii de Vede voastre. Monika Toth, Covasna Domnul să fie cu voi și să vă Laura Florina Pătrășcan, Focșani Bianca Buta, Brașov ghideze pașii ! Eleodor Dinu, Măiag _________________________ Marius Robu, Craiova Mihaela Anca Farcaș, Timișoara Nu vă faceti griji, toate materialele vor fi Marius Cucoș, Iași Zamfira Costan, Aiud publicate! Nu ignorăm Livia Liliana Constinaș pe nimeni. Fiecare are dreptul să se facă Gabriela Dana Popescu, Piatra auzit și se va face. Neamț Așteptăm cu mare interes să vă alăturați Nicolette Orghidan, Brăila echipei A.V.A , fie Mircea Toma, București printr-un simplu gând, fie prin susținere sau Bianca Călin, Grecia chiar prin Mihăiță Macoveanu, Slobozia Diana Chirilă, Vaslui publicarea materialelor voastre în aceste Roxana Codin, București pagini. Claudiu Simonati Fă și tu asta ! Nazarel Lucaci, Iași Trimite materialele tale pe adresa Mihaela Ciubotariu, Botoșani

netca.malina@gmail.com

Cupr Vocea A.V.A – 6

Iertarea și bunătatea între suflet și conștiință – 6

De vorbă cu... – 13 Doine pământești – 18

Fără tine – 21 Scrisoare pierdută – 21 Ploaie în doliu – 21 Visasem că dansez – 22 Scrisoare către EU – 22 În afară – 22

Să te simt – 18 Un gând de primăvară – 18

Destin de clopotar – 23 Drumul dragostei – 23 Dorință – 23 Catren – 18 Autograf – 18 Matematica iubirii – 19 Monocromie – 19 *** - 19 Mai sunt minuni să credem ! – 20 Lecția de iubire – 20 Cine sunt eu? – 21

Poezii bilingve - 24

La noce / Nuca – 24 Mon reve / Visul meu – 24 Das Pferd aus Kristall / Calul de cristal – 25

Micii colecționari – 26 Proză scurtă – 28

Iertarea și bunătatea între suflet și conștiință – 28

rins Noaptea de la noapte – 29 Ochelarii – 31

Recenzie – 32 Ignite me -32

Gânduri pe alese – 38

Am un nimic, un nimic atât de mic – 38 Îngerul copilăriei mele – 39

Dependent de artă – 44 Blog, blogger, blogging – 47 Epigrame – 48 Fabule – 49

Județele României – capitale culturale – 50

Viața bate filmul - 51 Lansare de carte – 53 Impresii de lectură – 54

Comorile noastre literare – 40 Fănuș Neagu – 40 William Shakespeare – 41

În vizită pe la… - 55 Evenimente – 58

Iertarea si bunătatea între suflet si conștiință “ A ierta este omeneşte”, aşa spune un proverb bine cunoscut de noi toţi. Este adevărat, atunci când iertăm pe cel de lângă noi ne iertăm şi pe noi înşine de faptul că am fost supăraţi cândva pe el. Multe sunt motivele care te fac să fii supărat pe cineva, dar tot atât de multe sunt şi motivele care te îndeamnă să ierţi. De multe ori sufletul se simte împovărat de această greutate şi anume ura, invidia, răutatea sau pur şi simplu neiertarea unui suflet de către noi duce la această povară sufletească. Raţiunea ne va spune mereu cu totul altceva decât ne spune mintea. Ne va spune că “el” sau “ea” trebuie să facă primul pas spre împăcare sau spre iertare, şi atunci mândria şi orgoliul ne voi opri să răspundem sufletului care ne va ruga să iertăm. Este foarte greu să facem o punte de legătură între suflet şi conştiinţă, deoarece ele sunt două entităţi într-un singut trup. Noi nu suntem decât materie, în schimb avem suflet şi conştiinţă, care de cele

mai multe ori sunt total opuse. Sunt şi momente când cele două entităţi se suprapun şi atunci omul va fi vesel, va fi fericit deoarece nu va avea nici un fel de dubiu că nu a făcut alegerea cea mai bună. De cele mai multe ori, aflându-ne în Postul Paştelui şi nu numai, sufletul ne îndeamnă spre iertare, spre smerenie şi bunătate. Dumnezeu ne dă în minte gândul cel bun şi ne îndreaptă ochiul minţii către cei cu care nu suntem tocmai în relaţii bune, rugându-ne prin prisma rugăciunii să iertăm. Este bine ca în asemenea momente să ascultăm glasul sufletului şi să facem acel prim

pas către iertare şi împăcare. Astfel, sufletul ne va fi curat şi conştiinţa împăcată că măcar am încercat… Iertarea face bine sufletului şi va împăca mereu conştiinţa, deci iertaţi ca să biruiţi ! Lăcrămioara Maftei, Pașcani

Omul este înzestrat cu latura sentimentalismului, cât şi capacitatea să o exprimăm prin diverse modalităţi. Aceasta uneşte oamenii făcând posibilă convieţuirea dintre noi, care a dus la constituirea formelor de organizare. Suntem capabili de numeroase sentimente prin care ne arătăm ataşamentul faţă de semenul nostru. Cunoaştem planuri ce ne construiesc ca personalitate reprezentate printre altele de bunătate, toleranţă, iertare, cunoaştere, fie conştiinţă. Acest set de valori valabile universal creează o frescă asupra noastră când ne identificăm cu legile morale şi legale, vitale în funcţionarea normală a societăţii. Bunătatea este acea forţă ce adună sub aceeaşi umbrelă factorii toleranţei, iertării şi nu în ultimul rând ai cunoaşterii. Face parte din codul nostru genetic, fără de care nu am putea trăi cu ceilalţi şi cu noi înşine. Resortul principal este exprimat de iertare ce îşi trage seva din alte principii umane. Printre acestea cred că esenţială este cunoaşterea asupra propriei persoane şi a lumii în care ne desfăşurăm existenţa. În acest moment începe vârtejul unui cerc vicios căruia îi putem cădea pradă dacă nu suntem atenţi la

nuanţele pe care le prezintă acesta din abudenţă. Cred cu tărie că nu există iertare în sensul percepţiei superficiale asupra acestui proces. Implică cunoaşterea cât mai profundă, pentru a fi cât mai corect faţă

de tine şi de semenul tău. Consider că în mijlocul evenimentelor zilnice actul de-a ierta a devenit ceva automat, fără a mai întreba de ce facem asta. Ne schimbăm adesea fără temei percepţia faţă de cei întâlniţi în drumul nostru spre desăvârşire. Există o singură excepţie, familia şi cei ce ne iubesc cu adevărat care au puterea să stea lângă noi în momente dificile indiferent de cât de mult le-am putea greşi. Aceasta poate fi înţeleasă mai bine prin aplecarea spre spiritual şi incursiunea spre forul interior. Nuanţez acest aspect în contextul privilegiului oferit de cunoaştere. Nu este recomandat să generalizezi acest act individual atâta timp când nu ai la îndemână suficiente date legat de această problematică. Avem acces puţin, respectiv după anumită vârstă , în prim plan fiind sfera divin-spirituală reprezentată de Dumnezeu sau Creatorul Suprem , asa cum este prezent pe plan universal. Iertarea în cadrul aceeaşi discuţii nu cere decât derogarea de la legea suferinţei, ci conştientizarea impunerii unei obligaţii

să te îndrepţi. Vine ca un fel de jurământ

involuntar faţă de persoana care îţi oferă a doua şansă, cât şi în faţa lumii. Faptul să ierţi şi să fi iertat este un dar care vorbeşte de valoarea vieţii. Face apel la importanţa descoperirii raportului esenţial cunoaştere-conştiinţă. Vorbeşte de umanitatea prin care ne definim, trebuind să ne păstrăm luciditatea şi raţiunea, pentru am putea fi ancoraţi în realitate. Cunoaşterea sinelui ne ajută să diferenţiem iertarea dintre o posibilă obligaţie şi un gest voluntar ce implică la rândul său o datorie morală. Această percepţie o avem firesc în urma experienţelor avute. Evolette Enyus, Târgul Jiu

Omenirea nu mai este ce-a fost cândva ,vremurile tulburi pe care le trăim astăzi îndepărtează fiinţă umană încetul cu încetul de la tot ce este :bun ,cinstit şi drept . Paşii răului sunt mereu pe urmele noastre dorind să ne încalţe cu spinii amărăciunilor eterne . Bunătatea devine pe zi ce trece o floare rară ce apare din colţ în colţ .Răutăţile şi invidiile sunt tot mai prezente şi persistente în viaţă noastră, de ce să ne ascundem după deget, când acesta-i adevărul gol goluţ . Uneori uităm să şi iertăm , alteori nu reuşim să ne iertăm nici pe noi înşine , iar dacă noi nu reuşim acest lucru ,cum să reuşească cei cărora le greşim? Ce este de fapt iertarea şi când a s-a produs apariţia ei? Iertarea, nevoia de iertare şi necesitatea ei a apărut odată cu omul .Omul nu poate există fără iertare , suntem creaţi din pământ cu bunătate şi iubire ; fără de oameni Dumnezeu ar fi fost doar ‘’iubire’’ , zamislindu-ne pe noi a devenit şi ‘’ iertare’’, deoarece a trebuit să înveţe a ne ierta de la prima greşeală a părinţilor noştri : Adam şi Eva. Primii ani de viaţă aduc cu sine şi primele învăţături, omul învaţă să-şi ierte semenii, astfel va fi la rându-i iertat . Suntem fiinţe umane mereu supuşi slăbiciunilor, bolilor, tentaţiilor , inevitabil putem cădea dintr-o extremă în altă, însă dacă reuşim să privim lucru-

rile cu bunătate şi realism , reuşim să redresăm situaţii incerte înspre direcţia bună . Capacitatea de-a ierta reprezintă un indicator realist cu ajutorul căruia se poate evalua nivelul de conştiinţa sau puterea evoluţiei spirituale. Cazurile umane în care oamenii se nasc cu astfel de capacităţi atât de bine dezvoltate ,sunt destul de rare, însă canoanele spiritualităţii au fost prevăzute cu indici educaţionali care să corecteze puterea omului de-a ierta . Uneori ne este greu să iertăm din cauza orgoliului sau egoului personal, oamenii te iartă după mult timp , pe când Dumnezeu într-o clipă .Iertarea este printre altele una din cele mai eficiente metode de purificare psihică şi sufletească , un

adevărat miracol de vindecare şi eliminare a substanţelor nocive din corp . Exersând iertarea , de-a lungul vieţii putem ajunge la desăvârşire . Fără iertare , în timp ajungem doar suflete pline de resentimente direcţionate înspre distrugere şi autodistrugere . Bunătatea este că o aripa a iubirii ce ţine inima pe palme .Ea se citeşte în

ferestrele privirilor , se află rodită mereu în curcubeul sufletelor fără nori . Bunătatea are par bălai şi gropiţe -n obraji , poate fi coaptă precum o toamna sau neîncepută că ploaia de mai . Bunătatea poate avea mirosul spicelor coapte şi mâini trudite de timp . Bunătatea poate devenii o stare permanentă dacă menţinem echilibrul între spirit , minte şi trup . Dacă suntem buni, asta ne face cu adevărat buni, însă să nu uităm că bunătatea este expresia superioară conştiinţei, conţine puteri ce pot vindeca mintea şi sufletul nostru . Liliana Mandu București

Deși, la prima vedere, par a fi două concepte diferite, de fapt, acestea se unesc așa de frumos și, mai mult decât atât, formează un întreg. Să ierți plin de bunătate. Ce poate fi mai frumos ? Ce poate fi mai divin într-o relație ? Dar oare ce stă la baza acestora ? Da, dragostea este cea care dă farmec și culoare iertării și bunătății. Sărbătorile Pascale ne bat la ușă, dar nu pentru a ne uni în jurul unui miel sau doar a ciocni un ou, ci ca să ne

îndreptăm privirile spre Cel care este Paștele nostru, Domnul Iisus Hristos. Tabloul răstignirii reprezintă dragostea supremă a unui Om si Dumnezeu, în acelasi timp. Mai mult, ne învață cum să iertăm. Iisus este bătut, batjocorit, îi este înfiptă o cunună de spini în cap, este țintuit pe o cruce și, totuși, în cele mai groaznice chinuri, El se gândește la noi, și cu ultimele puteri strigă: ”Tată, iartă-i, căci nu știu ce fac !” . Cum ne-a arătat bunătate Domnul Iisus ? A renunțat la El, a renunțat la drepturile Sale pentru noi și trist e că majoritatea oamenilor sunt orbiți, nu văd pentru că nu vor sa vadă și preferă să Îl considere un mit, o legendă. Pentru a fi mai clară, doresc să vă împărtășesc o ilustrație aproape de sufletul meu. Un tată avea un fiu de 5 ani anișori pe care îl iubea foarte mult. Slujba tatălui era să ridice un pod când aveau să treacă vapoarele și să îl coboare când aveau să treacă trenurile. Într-o zi, când tatăl era la datorie și un tren își anunța sosirea, își vede fiul plimbându-se pe căile linii ferate. Acum, cu inima sfâșiată de durere,

avea două alegeri de făcut: să își salveze fiul și să piară câteva sute de oameni sau să-și piardă fiul, dar va salva acei oameni. Cu lacrimi în ochi și cu o durere de nedescris a ales sa salveze oamenii ce stăteau nepăsători, fiecare cu propriile necazuri sau bucurii, neștiind că cineva și-a sacrificat singurul fiu ca ei sa aibă viață. Oare câți dintre ei ar fi realizat după aceea ? Oare câți dintre cei salvați ar fi crezut ? Dragii mei, în același mod se procedează cu Iisus. Oare câți cred ? Acel tată și-a sacrificat fiul. Tatăl, Dumnezeu, și-a trimis singurul Fiu, pentru noi, pentru mine și pentru tine. Tatăl plângea văzându-și Fiul suferind, iar noi, pentru cei care și-a dat viața din dragoste, luăm în derâdere, negăm și alegem să trăim în nepăsare mai departe. Și, totuși, ne iartă, dar ne iartă aruncând toate greșelile noastre în ”marea uitării ”, dar ca să putem beneficia de iertare, este nevoie ca să ne cerem iertare cu sinceritate. Ce bunătate, să ierți și să uiți că ai fost înșelat, batjocorit pentru că dorești ca cel pentru care ți-ai dat viața să ajungă să te cunoască și să te iubească . Și acum sunt uimită de bunătatea și de iertarea fără margini găsită în imaginea Domnului Iisus, fapt ce mă motivează să îmi doresc să Îi asemăn tot mai mult. ” Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viață veșnică.” Ioan 3 : 16 Ioneta Almăjanu- Anton, Timișoara

Să crezi și să nu uiți! „ Să crezi și să nu uiți! ” așa îmi spunea mereu mama. Să cred în Dumnezeu și în mine și să nu uit niciodată pământul din care îmi trag seva. Nu am crezut tot timpul în mine .Au fost perioade în care nici măcar nu mă plăceam prea tare să nu mai pomenesc de gândul care mă tot îndemna să-mi caut rostul aiurea, în lumea mare. Crescută în forfota Bucureștiului mă rătăcisem printre betoane și oameni grăbiți. Uitasem că strămoșii mei ciopliserăm în lemn și piatră toată bogăția sufletului românesc, uitasem că ia este cel mai frumos veșmânt ce-l poate îmbrăca o femeie, uitasem și că există un Dumne

zeu care ne are în grijă. Tinerețea este nesăbuită și îngâmfată și nu de puține ori un prost sfătuitor. Amintirile revin cu forță dată de conexiule create în peste timp. Era o altă primăvară, cu mulți ani

în urmă, în ajunul Paștelui. Alături de mama am pășit pe porțile Muzeului Satului. Parcă-i aud și acum vocea: „ Aici sunt adunate toate rădăcinile noastre! ” . Nu era prima oară când veneam aici, era doar un alt timp al vieții mele, când percepția a fost cu totul alta față de cea ce vedeam. Busuiocul atârnând de grindă, ștergare ocrotind icoane pictate pe sticlă cu naivitatea pură unei evlavii sincere și curate, borangic străjuind ferestre mici, toate în casele acelea făcut din lut frământat cu dragoste. Mirosea a zambile și a cerga ! Lângă războiul de țesut se odihnea un pătuț de copil cu perna încărcată de flori țesute cu migală. Măsuța scundă cu trei picioare pe care odihneau străchinile de lut, părea că-și aștepta mesenii. Știu că mi s-au umezit ochii. Era atâta frumusețe neîntinată,simplă și liniștitoare, o altă lume mă ajută să mă descopăr și să-mi dau seama că Dumnezeu mă iubește dacă m-a adus pe aceste locuri. Acum pictez la rândul meu pe sticlă și lemn, pentru că mă reprezintă,pentru că așa simt eu divinitatea, în stilul pur românesc. Iată o scurtă prezentare a icoanei pe sticlă românești. „Icoana pe sticlă, mai precis icoana pictată pe dosul sticlei, este o categorie a artei populare, un gen al artei populare practicat aproape exclusiv în Transilvania și

care trebuie pus în legătură cu unele influențe venite din Europa centrală, pe filiera Bavaria – Austria – Boemia, în cursul sec. XVII și XVIII, precum și cu meșteșugul ceramicii, dar și al sticlei, adus de habani, o sectă religioasă originară din Boemia, venită și stabilită în Transilvania, în părțile Albei mai ales, cam în aceeași epocă. Mănăstirea Nicula este un important centru de pelerinaj din Ardealul de Nord. Arta iconarilor pe sticlă din acest centru se caracte¬riza printr-un desen naiv, dar foarte sugestiv, și printr-o compoziție simplă și clară, fără proporții anatomice și de perspectivă, dar echilibrată cromatic. Icoanele se zugrăveau după modele (izvoade), care erau decalcuri pe hârtie făcute cu creionul sau cu o culoare, după icoane mai vechi. Izvodul era scos periodic pentru a se executa câteva lucrări și după aceea era iar pus la păstrare. Un detaliu in¬teresant este faptul că icoanele pe sticlă au un chenar, pentru a se ști până unde se întinde icoana (pentru a nu se crede că a fost acoperită de ramă În pictura pe sticlă se foloseau culori pregătite manual, de obicei cu pigmenți și ulei de in. Înainte de începerea picturii, sticla era curățată cu atenție de orice pete de grăsime. Această tehnică asigura o rezistență considerabilă și împiedica exfolierea stratului pictural. Sticla folosită la pictură avea o suprafață dură, unduitoare și plină de balonașe de aer, căci trebuie avut în minte că materialul pictorilor era reprezentat de sticla nefolosită, din cauza faptului că era defectuoasă. Defectele sticlei măreau valoarea picturii, deși fără intenție. Acestea reflectau lumina într-un mod neregulat, ceea ce producea efecte speciale.’’ Mihaela Neacșu, Brăila

Sursa: ro.wikipedia

A fi om e lucru mare bunătatea-i la-ncercare cu iertările-n sertar sufletul arde pe jar .

Fără de prejudecăţi suflet, fără de cetăţi poţi zâmbi că soarele munţii şi izvoarele.

Bunătatea-i tare dulce nu-ţi ia anii, nu îi duce poţi trăi frumos şi drept cu respectul prins în piept. Liliana Mandu București

Reporter: Bună „Micule scriitor”!

Te rog frumos să ne spui câteva cuvinte despre tine. Denisa Lepădatu: Sunt o visătoare ce locuieşte într-un oraş minunat, de pe malul Dunării. M-am născut sub o stea norocoasă, la jumătate de oră după miezul unei nopţi ploioase de toamnă. Sigur la naşterea mea au venit toate ursitoarele bune... simt asta în fiecare zi! R: Ce înseamnă pentru tine a scrie poezie? D.L: A scrie poezie pentru mine este egal cu a aşeza în versuri sentimentele Poeta-copil s-a născut în pe care le am în acel moment. Fiecare cu- vânt înseamnă ceva! Când încep să scriu, Galați pe data de 26 Septemdevin deodată altcineva şi nu de puţine ori mi s-a întâmplat ca versurile să vină brie și este în prezent elevă unul după altul într-un timp scurt. Cred la Școala Nr. 11 „ Mihail Sacă fiecare poem trebuie să transmită doveanu”. emoţii cititorului, altfel degeaba am Denisa Lepădatu, pe scrie! Cititorul începe să râdă, să ofteze sau să plângă odată cu mine. Dacă numele său real, are deja la reuşesc să fac acest lucru, înseamnă că cei câțiva anișori ai săi 3 volam scris cum ar fi trebuit. ume scoase: 2 de poezii și 1 de Reporter: Cum vezi tu viața artistică la vârsta ta? proză. Pe lângă acestea Deni D.L: Este o viaţă ce îţi oferă în fiecsa mai are scoasă în colaboare zi prieteni şi situaţii noi, uneori unice. Cred că reuşesc să fac diferenţa rarea cu scriitorul Petre Rău între ce este bine şi ce este rău. Întotîncă o carte de proză, acesta deauna mi-au plăcut provocările, de aceea mă simt bine când la diferite con- din urmă fiind și mentorul ei. cursuri literare particip alături de cei mai mari decât mine şi câştig. Pentru mine personal e mai mult decât o notă de 10 obţinută la şcoală. E plăcut să fii apreciată şi iubită de oameni talentaţi.

Dacă nu aş fi avut acest talent, cred că viaţa mea ar fi fost monotonă, fără vreun sens. De aceea consider că Dumnezeu m-a iubit mult înzestrându-mă astfel.

R: Ai și alte

pasiuni în afară de poezie? D.L: Poate că pare neobişnuit, dar iubesc la fel de mult şi matematica. Testele cu dificultate mare sunt tot o provocare pentru mine. Ca şi distracţie, ador să dansez (am făcut dans sportiv timp de doi ani), să patinez, să citesc şi să desenez grafic. R: Bănuiesc că ai întâlnit piedici în acest drum. Cum ai reușit să treci peste ele? D.L: Nu am avut piedici în drumul meu, deoarece mereu am avut alături de mine oameni cu suflet bun, care m-au ocrotit şi mi-au arătat pe unde trebuie să păşesc. Încurajată mereu, nu am simţit că ceva ar fi împotriva mea. R: Ce înseamnă pentru tine „a fi un scriitor”? D.L: Aşa cum am mai spus, părerea mea este că un scriitor îşi aşază sentimentele în versuri sau proză. Trebuie să o facă aşa de bine, încât ceilalţi să intre suficient de convingător în lumea lui imaginară când lecturează, iar acest lucru nu este deloc simplu. Ar trebui să trăiască emoţiile atât de mult, încât la sfârşit să îşi dorească să mai citească încă o dată, sau să stea o vreme să se gândească la ceea ce a aflat!

„ ... m-am născut sub o stea norocoasă... ”

R: Care sunt sursele tale de inspirație? D.L: Pe mine orice mă poate inspira: mângâierea mamei, o bucurie sau o supărare trăită profund, un peisaj care mi se pare special în acea zi… totul depinde de starea mea sufletească din momentele acelea. R: Care a fost cel mai important moment din viața ta în ceea ce privește domeniul artistic? D.L: Da, e o întrebare foarte bună! Pe 26 septembrie 2012, mentorul meu mi-a făcut cea mai mare surpriză din viaţă! A venit la şcoală cu prima mea carte tipărită, organizându-mi astfel o lansare alături de colegii, profesorii şi învăţătoarea mea. Nu aş fi putut cuprinde în cele mai mari cuvinte din lume bucuria şi emoţiile ce le-am simţit atunci. Au fost clipe ce nu se vor şterge nicicând din mintea şi sufletul meu!

R:Poți te rog să ne vorbești puțin despre scri erile tale? Să ne spui cui te adresezi, dacă scrii doar poezii sau scrii și povești.

D.L: Prima mea carte a fost una

de proză, cea de care am amintit mai sus, intitulată ”Şoapte de catifea”. În paginile ei se află poveştile copilăriei mele. Multe sunt scrise de la vârsta de nouă ani, deci este o carte de proză scurtă pentru copii. Mai târziu, descoperind poezia, mi-a plăcut atât de mult, încât am început să scriu întruna. Era ca şi cum aş fi descoperit un minunat joc nou. Aşa au apărut cele două cărţi de poezie: prima, ”Şoapte esenţiale”, a fost lansată exact în data de 1 martie 2013, astfel primind cel mai frumos mărţişor, următoarea ei lansare fiind făcută 7 zile mai târziu, la Târgul de carte ”Librex” de la Iaşi. Al doilea volum de versuri, ”Primăvara fără sigiliu”, mi-a fost oferit din partea editurii InfoRapArt, cadou de ziua mea. Prima lansare a ei a avut loc la biblioteca şcolii, alături de colegi, de profesori şi de alţi dragi invitaţi care au ţinut neapărat să fie prezenţi ca să-mi facă surpriza şi mai mare. Cea de-a doua carte de proză, ”Vampirii din poveste”, este scrisă împreună cu mentorul meu, scriitorul Petre Rău. E o carte de poveşti, aşa cum sugerează şi titlul ei. Sunt sigură că aceasta este pe placul tuturor copiilor, fiindcă sunt multe filme şi jocuri de succes cu vampiri.

„ Eu sunt o visătoare, de aceea îi îndemn şi pe ei să nu uite să viseze! ”

R: La vârsta ta ești deja un

„om mare” în literatură. Cum ți se pare această lume văzută prin ochii Denisei? D.L: Eu cred că sunt un om mic, datorită vârstei, care vede lumea cu ochii unui om mare. E o lume a provocărilor, a trăirii într-o lume proprie, imaginară. Aici, toţi oamenii se iubesc şi se ajută ori de câte ori e nevoie. Nu există lucruri urâte care să te facă să suferi. Aşa văd eu lumea literară în care trăiesc în prezent... şi mă simt bine aici! R: La final am să te rog să adresezi câteva cuvinte cititorilor noștri! D.L: Cel mai important lucru este că ei există! Eu sunt o visătoare, de aceea îi îndemn şi pe ei să nu uite să viseze! Când au timp, să citească o carte, pentru că aşa vor afla cum văd alţi oameni aceeaşi lume în care ei trăiesc. Şi cum toate poveştile au un final fericit, vor şti că viaţa fiecărui om este frumoasă. Trebuie numai să îşi dorească să fie aşa! De la un om mic către oamenii mari, o îmbrăţişare uriaşă prin care îi voi face să simtă cât de mult îi iubesc!

Să te simt... Te strig, te chem, cu jind eu te doresc La pieptu-mi să te țin, să te iubesc Mâna să-ți plimb duios prin părul moale Buza să-ți simt ... Gonesc privirea și încerc să-ți prind Trupul ce-mi aprinde visul adormit În brațe să te strâng căci îmi e dor Inimă să îți simt... Zbor peste ape, înot peste pământ Calc peste stele, luna o împing Norii îi mut și stropi de ploaie șterg Doar să te simt.... Te strig și sper a mea chemare s-o auzi Să vii de-acolo repede la mine Îmbrățișați noi să pornim spre infinit Iubirea să o simt... Te chem și te doresc pe veci Tu parte din a mea putere ești Realitatea care visu-a izgonit Atât mai vreau acum doar Să te simt.... M. Lucian Călin, Constanța

Catren Nu mă-ntreba de ce îmi plouă, De ce mă doare cerul când mă doare, Mai bine fă-mă Doamne bob de rouă Și picură-mă pe o floare.

Un gând de primăvară Şopteşte-mi firmituri de cântec, smulse din glasul de privighetoare şi fă-mi din ochiul reveriei un cer uriaş c-un antic soare. Din lacrimi dulci sculptate în pupile fă-mi norii ce se vor face calde zile, iar florile înrourate, poate vor fi idile. Şi bucurie va fi-n fragranţa de răcoare când din ţări îndepărtate păsările călătoare îşi vor ţese-n depărtare exuberanţa.

Marian Hotca, Baia Mare

Autograf

ca un copil cu buricul netăiat așa te-am iubit să știi te-am iubit din tot ombilicul apoi a venit primăvara

iată mi-ai înflorit un cui în inimă și-am murit neștiut pe propria-mi semnătură George Gîtlan

Matematica iubirii

Monocromie

Învață-mă să te iubesc așa cum știu că vrei, Nectar să-ți fiu – turnat, în cupa de cristal, Când pe satinul violet te pierzi în ochii mei, Topindu-ne-ntre perne, ca într-un joc tribal.

Oameni-raci fierţi, fructe de mare Oameni-fructe de pădure Fără zahăr, fără gust de sare Canini înfipţi în clopote mahmure,

Dar cu ce parabolă subtilă, în aceste situații, Pot extrage-o rădăcină amplă dintr-un vers?! Căci eu aș merge mai departe, cu alte ecuații, Sfidând și rima la pătrat – restantă-n univers! Și-aș mai emite,-n gând – în alb – o teoremă, Având la bază-un épos din páthosu’-ancestral, Și aș mai pune lacrimi și dor într-o problemă, Și-aș rezolva pe loc uitarea într-un mod banal. Apoi, în simfonia necântată a greierilor triști, În noaptea-n care nuferi din lac sărută Luna, În paradoxuri și-axiome din nou să îmi exiști, Postulând, pasional, iubirea, pentru totdeauna! Învață-mă să-ți fiu dorință, și să te-ating ușor, Când norii țes stropi gingași de rouă peste noi; Cu un buchet de mângâieri spre tine să cobor, Și-n Matematica Iubirii să ne-mpărțim la Doi! Marius Mig, Constanța

opriţi sângele să curgă în carantină sau amestecaţi-l să nu se mai închege respiraţi, miraţi de-aşa frumoasă lună plină, Pacienţi pansaţi în vre o lege. În legea somnului de după amiază Monocromia lumii sângerează. Iuliana Păun, Constanța

***

Ştiai? Şi îngerii plâng Când noi uităm să iertăm, Să iubim. Plâng cu lacrimi de albastru şi alb, Sub ceruri închise de frig, De frigul şi noaptea din noi Claudia Mitra, Botoșani

MAI SUNT MINUNI SĂ CREDEM !!! Îmi amintesc şi-acum de triste amintiri, târzii De acea zi de toamnă când, frunze ruginii Se aşterneau în cale-mi şi-n ochii plini de lacrimi Curgeau cu neputinţă să potolească jarul unei patimi ! În viaţa mea era atâta beznă, sfârşită de puteri O veste tristă mi-a adus în suflet prea multe dureri Credeam atunci că viaţa mea mi s-a sfârşit Voiam pământul să mă-nghită, dar Domnul m-a-ntărit ! Pe patul suferinţei priveam copilul meu Cu-a lui credinţă spera că numai Dumnezeu Va face o minune şi viaţa-i va salva, când clipa Va trece-ntre destine şi-atinge cu aripa !

Lecţia de iubire Într-o noapte, luna n-a mai răsărit! N-a mai vrut să călătorească pe marea de stele...

Şi ai venit Tu Doamne în braţe ne-ai luat Şi norii din furtună uşor ai îndepărtat ... Cu harul tău lacrimi fierbinţi azi ne-ai uscat Ne-ai ajutat să trecem de chinul încercat !

N-a mai vrut să vadă atâtea câmpuri pustiite de ură, atâtea jurăminte stâmbe de iubire, atâta minciună...

În faţa ta azi Doamne mă-nchin şi-ţi mulţumesc ! Că mi-ai salvat copilul si viaţa ce-o iubesc Mai sunt minuni să credem dar în Cel Preasfânt Că El e începutul cu tot cei viaţă pe pământ !

Hai,iubito, să ne aruncăm inimile în marea cerului unduind stelele...

Că bunul Dumnezeu din orce suferinţă Durerea ne-o alină dacă avem căinţă De lanţurile grele ne scapă, la El să te închini ! Să credem în iubire şi-n ale Lui Minuni !

Să renască din lumina lui Sirius să nu ne mai minţim niciodată...!

Mariana Huza

Şi-atunci, luna va răsări din nou! Constantin Cuibuș, Firenze

Cine sunt eu ?

Scrisoare pierdută

Sunt clipa ce tâmpla mângâie uşor Când noaptea se revarsă prin fereastră Iar gândurile foşnesc adormitor Purtate lin pe unda ei albastră.

M-am îndrăgostit de tine într-o mie de feluri, de o mie de ori. Te-am așteptat cu fluturi, în stomac, doar că dragostea ta nu a mai ajuns la mine. S-a rătăcit pe drum sau, poate, nici măcar nu i-ai pus timbru...

Si sclavul ce nemuririi m-am vândut Cu tot parfumul cerului în floare Când timpul odihneşte ca un sărut Pe culoarea oboselii care doare. Sunt accentul unui cântec dintr-un gând Închis în suflet cu lacăt pus de soartă În dimineţi ce suie rând pe rând Spre cer s-ajungă magica lui poartă. Sau ecoul plin de acorduri nude Descătuşând ades secretele din noi Pe când zefirul nopţii se ascunde În cântecul de ieri al arborilor goi. Sunt îmbrăţişarea timpului invins În dimineţi spre culmi nemuritoare Sau veacul de tăcere ce stă întins Pe lumea ofilită ca o floare. Marin Voicu, Roșiorii de Vede

Fără tine fără tine viaţa este uscată inima goală de iubire trupul plin de dor numai sufletul arde în fiecare secundă fără tine sunt stea fără noroc Monika Toth, Covasna

Laura Florina Pătrășcan, Focșani

Ploaie de doliu Cioburile ploii sparg porțelanul trecutului; Îi descompun primăverile În veri și toamne . Pătrund imaginile gândurilor În preacurata lume a sufletului. Îndoliază mugurii ierbii fragede Cu grele picături de noroi. Astupă gurile timpului Cu nori încețoșați de păgâne priviri; Devorează seninul luminii Și răcesc trupul plăpând Aflat în cavoul suferinței . Bianca Buta, Brașov

Visasem că dansez

Scrisoare către EU

Într-o noapte mi-am dorit Când priveşti înapoi, în oglinda timpului să văd Şi observi că firul vieţii s-a deşirat inutil cum, ca o mireasă cu Îţi pierzi orice adiere a tinereţii. voalul deocheat de invidia Nopţile devin un abis tomnatic, slab conturat celestelor superstiții, Iar zilele se transformă într-un grotesc peisaj hibernal. luna Pe obraz te sărută glacial luciditatea își plimbă indiferența Simţind suflul rece al sorţii pe în caleașcă trasă de luceferi. Ai tăi umeri goi, bătuţi de vânt Tocmai visasem că dansez Şi măcinaţi de culpa insuflată de EL. cu propria-mi umbră În camera-ţi cu draperii verzi te-ai fâstâcită Prostituat spiritual cu un alt damnat. de muzica somnului care Şi-n momentele acelea gândurile tale o tot călca pe picioare. Explodau în imagini succesive, arzânde, Mi-am îngenuncheat privirile Invocând picturi cu lupi şi narcise... pe batista haosului sărutat A da! şi cărţile lui Cioran, Eliade şi Bacovia de astre în pielea goală. Şi mâna care-ţi mângâia chipul şi linia trupului De-atunci, cocoșii Asemeni unui sculptor orb dar pasional... miliardelor de insomnii Ţi-ai mai pierdut o bucată de suflet îmi bat din aripi Într-o noapte legată cu o brăţară de piele... în auz. Acum un an, în vremuri dulci, apuse, Posomorâți ca un ocol Încă-ţi circula prin vene zefirul copilăriei... în jurul veșnicei Mihaela Anca Farcaș, Timișoara bântuite de coșmaruri. Eleodor Dinu, Măiag

ÎN AFARĂ Saniei copilăriei mele I-am rămas prea mare și prea greu. Prin omătul până la prăsele Cine s-o mai scoată-n locul meu?

Aș intra s-o caut chiar acum Printre vechiturile uitate, Dar mi-ar fi rușine ca pe drum Să ieșim purtându-ne în spate. Marius Robu, Craiova

Destin de clopotar Bătăi de clopot mut hipnotic, Ne urmăresc și în lumea asta. Dusul final apoteotic, Vina își blesteamă casta. Bătăi de clopot ce vestește Urlet adunat în cușcă. Proiectil de sânge-n clocot, Omul pe neom împușcă. Bătăi de clopot sub un duș eretic, Nu renunță la strigare. Ascendent impuls cinetic, Ce ne ține în mișcare. Numai vina nu se simte, Și nici sângele în clocot, Doar un strigăt de departe, Și un ecou fictiv de clopot.

Dorință

Marius Cucoș, Iași

Drumul dragostei Inimă de copil dragoste pură buburuze în palme răscrucile veghea greșeala durerea. Inimă tânără dragoste cu năbădăi fluturi spre cer dorințe putere căutări daruri. Inimă târzie dragoste resemnată nostalgie cocorii pe cer. acesta e drumul dragostei!

Zamfira Costan, Aiud

În noaptea gândului nespus În umbra nerostitului cuvânt Te-aștept pe tine, pe ascuns Să-mi fii lumină pe pământ Dorință, cântec și suspin Viață, dragoste și chin E tot ce tu mi-ai dăruit Într-un mister învăluit Te-aștept în gând să mă surprinzi Te chem în vis să mă dezmierzi Te vreau în minte să-mi apari Te strig,de vrei să mă iubești Livia Liliana Costinaș

Poezii La noce

Nuca

Om così l’ha raccolta e ammirata, con una mano ne ha dischiuso la drupa, il suo rivestimento esterno, poi con un martello ne ha forzato e frantumato il guscio per ricavarne il frutto... così noi siamo il suo seme e quante ghiande di Giove han vita breve in materia..

Un om astfel a cules-o și a admirat-o, cu o mână i-a deschis drupa, acoperirea ei externă, apoi cu un ciocan i-a forțat și sfărâmat coaja ca să scoată rodul... Astfel noi suntem sămânţa lui și câte ghinde ale lui Jupiter au o viaţă scurtă în materie..

Luca Cipolla, Italia

Mon rêve

Visul meu

Tu ne veux pas savoir De mon amour pour toi. Tu aimes que la gloire, Je suis rien pour toi.

Nu îţi prezintă interes Dragostea mea pentru tine De victorie eşti atras, Eu nu-nsemn nimic pentru tine.

Même quand je vais dormir, Je te garde dans mon cœur ; Comme ça je rêve de toi venir Me dire « je t’aime » et là tu pleurs.

Şi când să dorm aş vrea Te port în a mea inimă; In vis apari, iubirea mea, Imi spui “te iubesc”şi-ţi văd o lacrimă.

Lidia Caciora, Craiova

bilingve Das Pferd aus Kristall

Calul de cristal

...Tautränen Pfeile der Blickeers erschauern Regenbogenstreifen nach einer Nacht von verrücktem Galopp durchs Paradies durchsichtiger Schmetterlingsherden herrenloser Mohn bringt sich aus Liebe in der Sehnsucht des Höllengeruches um die Magier verwandeln ohne Zauberstab auf dem Feld zwischen Nacht und Tag die Bäume in Pusteblumen Pferd mit Kristallhufen du kommst durch mein Blut umso näher desto weiter wie mein Weg zu Tod

Lacrimile rouă Săgeata privirii încrâncenate fâşii de curcubeu După o noapte de galop nebun Prin rai În herghelii de fluturi străvezii Maci fără stăpân se sinucid în dorul mirosului de infern din iubire Magii fără baston transformă arborii în păpădie Pe câmpul dintre noapte şi zi Un cal cu copite de cristal Prin sângele meu vii Cu cât mai aproape cu atât mai departe ca drumul meu înspre moarte

Gabriela Ana Bălan, Bărlad *trad. Renatte Muller, Germania

Miroase a

primăvară

Lavinia Humeniuc

Iertarea şi bunătatea între suflet şi conştiinţă Iertare. Bunătate. Suflet. Conştiinţă. Cuvinte frumoase uitate într-un colţ de lume, departe. Războiul se terminase şi peste tot se vedeau ruinele a ceea ce, odată, fuseseră oraşele frumoase, luminate, pline de viaţă. Ruinele erau prezente în vieţile şi sufletele oamenilor care se simţeau pustiiţi de ură, trădare şi moarte. Pustiiţi de toate ororile trăite într-un timp de război. În lumea golită de viaţă, de speranţă, pe malul unui lac trăia Alex. Era cât o şchioapă şi părea un înger, în tot întunericul din lumea în care trăia. Poate pentru că era blond cu ochii ca cerul senin într-o zi de vară. Sau poate că aşa arată îngerii. Bunicul lui ascunsese într-un cufăr ros de vreme nişte cărţi. Era tot ce-i putuse lăsa nepotului său şi s-a gândit că băieţelul va şti ce să facă cu ele, atunci când le va găsi. Şi Alex le găsi. În nopţile în care armele tăceau şi liniştea se aşeza peste lume, băieţelul citea. Cărţile îi vorbeau despre o

lume frumoasă, o lume pe care el nu o cunoscuse îndeajuns si care-i părea magică. Lumea aceea existase cu adevărat, nu era doar o poveste într-o carte. O lume plină de iertare, bunătate, suflet, iubire, conştiinţă. O lume pe care Alex era hotărât să o redescopere, împreună cu alţi copii. Si odată redescoperită acea lume, să o dăruiască şi oameilor mari care parcă-şi pierduseră sufletul, speranţa. Alex era convins că sufletele copiilor, iubirea şi bunătatea din ele ar fi putut schimba lumea în care trăiau. Conştiinţa oamenilor mari? Parcă, la un moment dat nu mai exista. Fusese pierdută în goana după putere. Poate o fărâmă de suflet mai purtau în ei şi dacă ajungeau acolo, copiii ar fi putut face o lume mai bună şi mai frumoasă. Alex împreună cu ceilalţi copii citeau. Citeau şi povesteau şi oamenilor despre minunăţiile din cărţi. Bătrânii îşi aduceau aminte de tot ce trăiseră odată şi, dintr-o dată păreau că se trezesc dintr-un somn lung. Visaseră lumea frumoasă sau războiul aducător de moarte? Încet, încet, copiii au reuşit să trezească conştiinţa oamenilor, care au început timid să zâmbească şi să spere. Undeva, în sufletul lor, ca o luminiţă bunătatea îşi găsise un loc. Cruciada copiilor, acea cruciadă aducătoare de viaţă, speranţă, bunătate şi iertare a continuat ani întregi. Ani, de-a lungul cărora lumea s-a schimbat. Iertarea şi bunătatea, venite din suflet, au readus culorile lumii.

Rămânea ca şi conştiinţa să nu lase oamenii să piardă din nou ceea ce obţinuseră după întunericul din războiul trăit. Alex dovedi că în viaţă, de multe ori, conştiinţa se poate pierde. Un suflet bun rămâne mereu acelaşi. Iertarea? O faci din tot sufletul…… Gabriela Dana Popescu, Piatra Neamț

Noaptea de la noapte II nu știu când am fost adusă aici și Mă sperie cu sonda, crede că dacă

aud de ea renunț să mă mai opun. Ieri a încercat să-mi dea puțină supă, carnea o tocase mărunt. Am gustat de câteva ori, era bună,cred că i-o făcuse soția lui, dar n-am mai vrut să mănânc. Oricum, poimâine ar trebui să mă aflu acasă, dar ce mă așteaptă oare de acum înainte? Aproape că mă obișnuisem aici, nu știu când m-am trezit și-am înțeles unde sunt, dar știu că-n clipa aceea perfuzia era instalată, iar Mira îmi ținea mâna. -Aveți grijă să nu meargă paravenos, iar dacă observați ceva îmi spuneți. Fixați-i mâna cu o fașă să vă fie mai ușor… Și despletita aceea brunetă pe care aveam s-o văd de-atunci în fiecare zi, părăsise salonul. Da, uite că de asta-mi amintesc, dar

nimeni nu-mi spune nimic. Mira îmi ținuse mâna într-a ei și toată după- amiaza nu se mișcase de lângă mine. Seara venise Eugen și rămăsese peste noapte cu mine, dar nici el nu-mi spusese nimic. Cu Mira însă e altfel, ea-mi vorbește, vorbește, Doamne, cât mai vorbește fata asta! În copilărie era tăcută, se înroșea până-n vârful

urechilor când o întrebam ceva și greu, foarte greu îmi răspundea. Acum însă… Credea că dorm și-l întrebase într-o zi pe doctorul Streza: -Ea ne aude acum, ne-nțelege? -Ce-a fost mai rău a trecut. Veniți zilnic dacă puteți, stați de vorbă cu ea, antrenați-o să vă răspundă, să dialogați cât de cât cu ea. Închid ochii; mă crede adormită și abia atunci pleacă de lângă mine. Of, cred c-am stat prea mult pe piciorul acesta, iar dacă mă-ntorc nu le mai văd și eu vreau să le număr. Așa am o ocupație, nu mi se mai pare lungă noaptea. Da, numai un pic să mă odihnesc și le voi număra din nou…Dar îmi place să mă gândesc la Mira, încerc s-o trimit acolo, în banca… a…da…parcă în banca a patra stătea. Timida asta cu ochii mai verzi decât iarba rar și-i ridica spre mine, rar îmi răspundea la ore, iar Mihai îi sufla într-una. Eu știu însă că timiditatea care o stăpânea îi făcea vocea inexistentă, iar privirea ușor pierdută. Da, a fost o perioadă lungă și neagră-n copilăria ei, aș fi luat-o la mine , cât de mult aș fi vrut s-o am aproape, dar mătușa ei a insistat prea mult. Oricum, era din familia ei și cred că s-ar fi cuvenit acest fapt. Oare câți ani or fi stat părinții ei în secta aia? Uite că n-am mai

avut timp s-o întreb, dar îmi amintesc precis că-n acea perioadă greu mă mai înțelegeam cu ea! Câți ani o fi având Mira acum? -Încercați să mestecați, numai stați pe gânduri, - îmi spune zâmbind Mira când mă surprinde că uit sănghit. Îmi dă cana în mâna sănătoasă și mă lasă să beau singură laptele. Pleacă să spele farfurioara și lingurița, iar eu îi urmăresc mișcările sigure, trupul zvelt și tânăr. Mă liniștește atât de mult ființa aceasta, prezența ei aici, ochii aceștia expresivi și blânzi, cu o privire rotundă de parcă verdele lor mă cuprinde din toate părțile. S-a dezvoltat frumos Mira; cine ar fi crezut că din fetița cu codițe subțiri și trupul rahitic va ieși ființa care, iată, nu stă o clipă? Păru-i castaniu îi este lăsat liber, îi place să-l poarte pe umeri, desfăcut, iar întreg chipul, numai zâmbet. Uite că mă tot gândesc, nu pot să dorm noaptea, nu dorm și mă gândesc la copiii aceștia care nu mă lasă singură o clipă. Doctorul Streza a spus să nu mă mai gândesc la nimic, să am în față prezentul, realul, orice emoție să fie înlăturată, spune că tot din pricina unei emoții sunt așa. Da, așa i-a spus lui Mihai într-o zi, dar eu nu-mi amintesc nimic… ....Va urma....

Nicolette Orghidan, Brăila

Ochelarii

După plecarea nepoatei bătrânul închise ușă .

Deși venea destul de rar la el , nu stă mai mult de un sfert de oră . Inventă mereu câte un motiv ce părea plauzibil , se ridica iute , își țuguia buzele a sărut - nu-l atingea niciodată - și dispărea grăbită .

Bătrânul oftă , întorcăndu-se în cameră . Ochii i se opriră asupra măsuței .Acolo se află o pereche de ochelari ce păreau ochelari de soare. „ De grăbită ce era , și-a uitat ochelari ! ” gândi el . Îi luă de pe măsuță cu intenția de ai pune pe noptieră. Apoi se gândi să privească prin lentilele ușor colorate . „ Ce culoare ciudată au ochelarii ăștia! ” își zise . Și privi. Rămase o clipă năuc. Prin lentile totul era colorat în roz ! Din acel moment îi purta o săptămână . În casă pe stradă, oriunde se ducea . Viață i se părea atât de minunată privită prin ochelarii aceea ciudați ! Se simțea tânăr viguros , vesel , așa cum nu-și amintea să mai fi fost vreodată . „ Viața în roz e atât de frumoasă ! ” gândea el mereu , cu un zâmbet timid în colțul buzelor . După o săptămâna , spre seară , îl sună nepoata . Îl întrebă cu glas tremurat dacă nu cumva își uitase la el ochelarii . Bătrânul ezită câteva momente și apoi confirmă „ Ce norocoasă sunt ! Mai făcut fericită bunicule ! Știi asta ? Vin chiar acum după ei ! Mulțumesc , bunicule ! Dragule ! ” Glasul fetei trăda o emoție puternică pe care bătrânul o simțea cu toată ființa lui. După ce închise telefonul , bătrânul se prăbuși în fotoliul, așezat lângă măsuță. Simțea cum o greutate insupotabila îl trăgea în jos . O lacrimă înflori la rădăcina ochiului Timp de trei zile bătrânul nu mai ieși din casă , nu mai mânca, aproape că uitase să mai doarmă . La sfârșitul celor trei zile muri . Mircea Toma, București

Am terminat Ignite me acum aproximativ o oră. Dar, mai întâi, lăsa-ți-mă să vă povestesc ceva. Mai 5 2013. Am terminat „Shat-

ter me” și am scris o recenzie pe care o urăsc. La un moment dat, în recenzie am scris că voi citi „Unravel me” și tot restul seriei cât mai repede. Miam făcut o promisiune mie că peste vară voi parcurge toată seria (ei, bine, toate cărțile care erau apărute atunci) până la sfârșitul verii. Ei bine, lunile au trecut și „Destroy me” și „Unravel me” mă așteptăm cumințele pe Kindle. Februarie 18 2014. Am citit, dimineață, înainte să plec la școală, recenzia lui Rox la „Ignite me”, recenzie ce m-a dat gata. Am luat o hotărâre pe loc, fără să mă gândesc dacă se poate produce sau nu. Am hotărât să citesc toată seria până la sfârșitul lui Martie, cu toate tezele, examenele și studiile pe care le am în Martie. Februarie 18 2014. Am început „Destroy me”. Februarie 20 2014. Am terminat „Destroy me”, deși eu și mintea mea trebuia să fim împărțite în cel puțin 7 locuri. M-am îndrăgostit iremediabil de Warner. Februarie 20. „Unravel me” a apărut pe raftul meu de „Currently

reading” pe GoodReads, deși de carte m-am apucat Sâmbătă, Februarie 22. Februarie 27. Am terminat „Unravel me” și am rămas absolut șocată de tot ce s-a întâmplat în carte. Februarie 27. Am început și am terminat, în aceeași zi, „Fracture me”, nuvelă spusă de Adam. N-am fost impresionată de narator, dar tot mi-a plăcut nuvela în sine. Februarie 28. Am început, în autobuz, ultima carte din seria asta. Am citit-o cu o inimă grea, înspăimântată de momentul când o voi termina. 3 Martie, ora 9:20 pm. Am terminat, cu un rânjet trist pe față, cartea „Ignite me” și, totodată, seria „Shatter me”.

Dragilor, mi-a luat două săptămâni să citesc 2 cărți și 2 nuvele. Aproape o serie întreagă. În timpul tezelor și a examenelor. Știți cât de nebunesc e asta? Deși sunt un cititor rapid, nu mi s-a mai întâmplat niciodată să „mănânc” o serie pe pâine, atât de repede. Dar, dacă stăm să ne gândim, nu mi s-a mai întâmplat niciodată să mă atașez atât de mult de o serie, să iubesc câteva personaje că și cum mi-ar fi cei mai buni prieteni, să urăsc alte personaje cu o ură arzătoare și nici să fiu atât de tristă la finalul unei serii nu mi s-a mai întâmplat. Nu mi s-a mai întâmplat să iubesc o serie atât de mult ca pe asta. Da, mai există o singură carte care m-a adus în starea asta la final: „Mare Tranquillitatis”. Diferența e că aceea a fost o carte, nu o serie. Deobicei, nu pot iubi seriile. Dacă iubesc o carte, următoarea îmi va plăcea mai puțin. Dar știți ce? La „Shatter me”, am iubit fiecare carte, cu imperfecțiuni cu tot, ca și cum ar fi fost cele mai prețioase cărți din lume. Le-am iubit, le-am prețuit, le-am citit și mi-am luat din timpul de învățat pentru ele. Mi-am ignorat blogul, prietenii, familia, școala, aproape tot, pentru o serie. Și uite cum am scris mai mult de o pagină de Word doar pe introducție. Să fiu al naibii dacă asta nu e cea mai bună încheiere pe care am citit-o vreodată. Îmi vine să râd, am un nod în gât, nu știu ce să vă spun, nu știu de unde să încep, cum să încep,n-am cuvinte și totuși mintea îmi zbârnâie. Sunt atât de multe cuvinte care așteaptă să fie înșirate pe hârtia asta, cuvinte ce nu descriu nici pe jumătate cât de genială a fost seria

asta, cartea asta, și ce a însemnat pentru mine. Cu riscul de a mă repetă dar…să fiu al naibii dacă astea nu au fost unul dintre cele mai frumoase săptămâni din viața mea. Știți ce înseamnă să iubești o serie atât de mult, încât să simți că devine reală? Să simți că trebuie să citești, pentru că altfel nu poți adormi? Știți cum e, să nu ai chef de nimic altceva decât să citești? Știți cum e să termini o carte și să vrei să te apuci de următoarea, dar să nu poți, din cauză că ești încă atât de emoțional și psihic legată de cartea pe care tocmai ai încheiat-o. Asta, dragilor, nu e o recenzie doar la „Ignite me” . Ci e o recenzie la toată seria „Shatter me”. Nu e coerentă, nu voi vorbi despre chestii tehnice, nu mă voi abține de la nimic. Totul e atât de final acum. Nu îmi vine să cred că asta a fost tot. Nu mă simt pregătită să îmi iau rămas bun de la Juliette, de la Warner, de la Kenji, James, Castle, de la lumea lui Tahereh. Mă simt mândră și bucuroasă. Și dacă mă simt bucuroasă, de ce am nodul ăsta în gât? De ce mă simt ca și cum tocmai mi-am lăsat la gară prietenul cel mai bun, într-un tren care nu se va mai întoarce niciodată? De ce sunt geloasă pe toți cei care nu au citit încă seria asta, atât de genială? „Shatter me” va rămâne cu mine pen-

tru totdeauna. Și oricâte cărți aș citi, oricâte pic cu personajele. Poate că trebuia cărți și serii preferate voi avea, știu că mă să citesc finalul după luni întregi. Dar voi minți pe mine. Știu că nici o serie nu va n-am făcut-o. Și uite-mă acum, la 3 mai avea semnificația asta și că nu mă va zile după ce am început cartea, cu un mai putea face să simt atât de multe lucruri nod în gât, cu mintea un amalgam de pentru o carte. God damn it, e o carte, o gânduri, încercând să scriu o recenzie serie! N-ar trebui să mă simt atât de legată bună, încercând să nu vă plictisesc de o serie? și totuși să vă fac să înțelegeți cât de Am început „Ignite me” vineri. Poate mult am iubit, iubesc și voi iubi seria nu trebuia să o fac. Poate nu trebuia să mă asta. grăbesc așa. Poate trebuia să îmi iau timp, „Shatter me” va rămâne în inima să amân momentul ăsta și să mai rămân un mea pentru totdeauna. E seria mea

le pot băga în seamă. De data asta, nu pot face altceva decât să mă las purtată de val și să scriu o recenzie exact așa cum simt eu că trebuie să o scriu. S-au întâmplat atât de multe în „Ignite me” încât, gândindu-mă la începutul cărții, mă simt de parcă m-aș gândi la o cu totul altă carte. Cartea asta e plină de schimbări de situație, de revelații, de schimbări, de sentimente, de acțiune, de intrigă, de momente frumoase și de citate frumoase. Comparând prima carte cu ultima, Tahereh Mafi a făcut un salt extraordinar. Atât ea, cât și seria ei, au devenit din ce în ce mai bune cu fiecare volum. Situația din „Ignite me” de suflet, seria care mi-a arătat că da, se poate e atât de diferită față de situația din să scrii ca un geniu, se poate să nu scrii cea „Shatter me”! Totul e diferit în „Ignite mai bună carte, dar lumea să o perceapă așa, me”, comparând-o cu „Shatter me” : se poate să învingi și se poate să fii diferit. Seria Juliette (OMG și ce diferență!), Warasta va rămâne mereu în mintea mea, dar cel ner (din nou, ce diferență!), Adam (mă mai important, va rămâne în sufletul meu. repet: ce diferență!), Kenji, James… Am început „Ignite me” cu inima grea. tot! Știam că, în numai câteva zile, o voi termina. Juliette s-a dezvoltat că și perȘi mă simțeam pregătită. Am început-o, totuși, sonaj. Aș vrea să recitesc prima pentru că eram mult prea curioasă să văd ce se carte din serie, ca să conștientizez întâmplă cu Juliette și cu Warner că să amân. mai bine cât de mult s-a schimbat, Pe tot parcursul lecturii mele, am urât gândul că dar mi-e frică că voi citi din nou sese termină, că mă apropii de sfârșit. La sfârșitul ria, și chiar nu aș vrea să fac asta, cărții? Am zâmbit, dar eram tristă. Eram și sunt pentru că sunt sigură că voi continua atât de tristă! să o citesc până la adânci bătrâneți. „Ignite me” e cea mai bună încheiere pe care a Guys, nu vă pot spune cât de mult s-a putut să o scrie Tahereh! E atât de genială, atât de complexă, atât de OMG! Revenind… „Ignite me” e tot ce și-ar putea dori un cititor de la o încheiere, de la o carte. Și știți ce? Nu e cea mai bună carte ever. Are câteva imperfecțiuni. Dar nu

schimbat Juliette. A devenit o adevărată eroină, neînfricată, care luptă și care știe să conducă și să se impună. Sunt atât de fericită pentru progresele ei și pentru tot ce a făcut! Mă simt mândră de ea, mândră de faptul că a putut să recunoască ceea ce era evident pentru noi, dar atât de greu de înțeles pentru ea. Sunt mândră că a reușit să învețe atât de multe despre puterea ei, că a reușit să își învingă demonii interiori și că a reușit să se impună și să lupte. Nu vă puteți închipui cât de genială e Juliette în acest volum! Replicile ei, atitudinea, acțiunile ei…e atât de diferită de Juliette, cea din primul volum! E atât de..de.. de.. genială! Warner. OH, Warner. E personajul meu preferat. E genial. Știe ce se zică, știe să se facă înțeles, știe să se impună, să lupte pentru ce vrea, e sexy, deștept și amuzant. Huh, v-aș spune mai multe, dar voi ruina cartea pentru voi. Doar atât vă spun: Warner nu e cine credeți voi că e. M-a surprins, m-a făcut să mă îndrăgostesc de el și mi-a câștigat încrederea. Da, sunt team Warner! Adam, în schimb, a fost o mare dezamăgire. A fost atât de enervant în acest volum! Serios, îmi venea să îl bat de toți pereții! Unde era mândria lui? De ce nu putea să o înțeleagă pe Juliette? De ce era atât de arogant, atât de încăpățânat, atât de..plângăcios? De ce a jignit-o atât de

tare pe Juliette? A fost atât de imatur și de nepoliticos! În unele dăți, nu îmi venea să cred că el e Adam. A devenit un personaj puțin..nu neapărat neimportant, ci nu la fel de băgat în seamă. Sunt tristă și într-un fel neîmpăcată, gândindu-mă la el. Vreau să aflu ce s-a întâmplat cu el, neapărat! Finalul a fost atât de brusc! Nu mă așteptam să se termine acolo! Mai vreau! Jee, cât aș mai vrea să existe o continuare! Vreau să aflu ce s-a întâmplat cu Juliette, cum e lumea noastră, ce fac Warner, Adam, Kenji, James, toată gașca. Vreau să aflu tot ce s-a întâmplat după momentul în care s-a încheiat „Ignite me”. Uite-mă iarăși, vorbind despre o carte că și cum e ceva real. Ei bine, pentru mine este. Pentru mine, seria și cartea asta este reală. Au fost atât de multe scene frumoase în cartea asta! OMG stilul de scriere atât de frumos! Și totuși nu e la fel ca și în „Shaterr me” și „Unravel me”, și asta e din cauza că Juliette s-a schimbat atât de mult. Am adorat atmosfera! Am adorat scenele dintre Juliette și Warner, care sunt atât de frumoase! Atât de frumoase, de triste și totuși atât de…romantice, dacă îmi permiteți să le spun așa. Nu vă puteți închipui frumusețea acestui roman, a acestei echipe (Warner și Juliette) și a acestei serii. Citiți-o toți! Citiți-o, pentru că dacă nu o faceți, pierdeți una dintre cele mai frumoase experiențe din viața voastră. Acțiunea acestui roman… OMG, acțiunea! Atât de multe întâmplări surprinzătoare, atât suspans, atâta intrigă! Tahereh ne-a pregătit atât de multe surprize geniale!! O.M.G.!

A spune că „Ignite me” e genială ar fi o subestimare. „Ignite me” merită toate cuvintele frumoase, de laudă, din lumea asta. E o carte complexă, care îți va acapara inima, mintea și viața. Încă mă simt prinsă de ea, și a trecut deja o zi de când am terminat-o (da, am început recenzia aseară și o termin astăzi). Încă am un sentiment ciudat, și tot ce vreau e să citesc seria din nou. Vreau să mă întorc la Juliette, să mai petrec timp cu Warner și cu Kenji și să recitesc frumoasele citate care m-au făcut să zâmbesc. Cartea asta m-a făcut să râd, să zâmbesc, să oftez, să fiu fericită, tristă, nostalgică. E o carte care îți dă atât de multe emoții, încât e copleșitor. Nu mai am ce să va zic. Tind să mă repet. Ideea e următoarea: „Shatter me” e seria mea preferata, pentru că am găsit tot ce îmi place și caut într-o serie: acțiune, paranormal, romance, acțiune, intrigă, suspans, emoții intense, scene frumoase, stil de scriere genial, autoare cu talent. „Ignite me” este o carte briliantă! Citiți-o, guys, citiți-o! E un must !! Uf…goodbye, Juliette, Warner, Kenji, Castle, James, Adam & the rest of the group! I will miss you terribly and I wish I could see you again. Rate: Ar fi o jignire să dau stele acestei cărți. Seria asta și cartea asta nu merită câteva stele, ci întregi constelații. Bianca Călin, Grecia http://bianca2b.wordpress.com

Am un nimic, un nimic atât de mic Fugi de lângă un trup secat, de lângă cioburi adânci care amintesc de-o inima ce odată bătea pentru cineva necunoscut ca și chip dar atât de aproape de mine, pentru cei de dinaintea ta, pentru atâția ce nu au apreciat. Fugi de ceea ce ți-ar putea distruge viața! Fugi, pentru că este greu. E greu să ai grija de mine, e greu să rămâi al meu. E greu să mă accepți așa cum sunt, e inuman posibil! Ți-ar distruge existența, ți-ai pierde mințile. Ai rămâne prins și nu te-ai putea elibera! Sunt atât de simpla și atât de complicată în același timp, sunt greu de înțeles dar ușor de protejat. Sunt un copil în corp de om mare. Sunt căldura din timpul iernii și răcoarea din timpul verii. Dacă ai timp să rămâi, promit să fiu acolo mereu când mă vei chema, să fiu parte din tot ceea ce faci în lume, promit să te fac fericit! Dar, dacă nu mă vrei, mai bine ne luăm bun rămas de acum! Ar fi prea greu pentru mine dacă m-ai

lăsa să mă atașez de tine și mai apoi ai alege să mă lași pradă singurătății. Sunt ciudată uneori și prea sensibila, mă supăr din lucruri pe care alții le considera banale. Îmi plac mulțimile aglomerate ce-mi dau senzația de siguranță și le caut, cu disperare uneori. Apoi mă înconjor de prieteni și le ofer și lor din nimicul meu, împart cu ei totul, indiferent de ce posed. Îmi place ploaia ce-mi permite să plâng fără să mă observe cineva. Sunt un copil, însă, în același timp viața m-a obligat să mă maturizez de timpuriu. Pot de asemenea fi melancolică, pesimistă sau tristă fără motiv. Sunt și amuzantă, veselă, protectoare, plină de speranță. Am vise diferite de restul lumii și urmez o cale pe care nimeni nu o vede pentru că drumul este lung și anevoios. Ai ales să rămâi? De ce faci asta, chiar nu-ți ajunge? De ce te chinui, de ce mă chinui? Nici tu nu ai avut o viață prea ușoară și nici eu nu vreau să ți-o îngreunez. O să renunți curând oricum! ....Va urma.... Buca Ianolia Marina, Craiova

Îngerul copilăriei mele Odată ajunşi în jungla urbană, tataia cu prietenul de pahar, s-au aciuiat la o terasă, ca doi oameni maturi, răpuși de atâta efort, să se răcorească cu două beri, spuneau ei. Eu, copil n-aveam răbdare, mai stăteam, mai nu stăteam, parcă, aveam mâncărici în talpă. El ce zice când mă vede, ia nepoate banii ăştia şi mergi să îţi iei îngheţată. Uite viaţa e frumoasă, spuneam eu în sinea mea şi fugeam mâncând pământul până la maşina făcătoare de minuni şi la doamna cu boneta albă. Tataia, dacă era puţin afectat de căldura de afară, nu realiza că, Mihăiţa, nu a mâncat doar o îngheţată şi uite aşa a ieșit un mare tărăboi, când m-a întrebat de rest. Eu de colo plec din cap, ştiind cât de vinovat eram... că ce rest, că nu mai am, că vezi poate i-am pierdut. Văzând el că, la mine, nu găseşte înţelegere, a mers direct la doamna din colţ, vânzătoare la maşina magică de îngheţată şi i-a făcut un mare tămbălău, că vezi Doamne, cum a putut sa-mi dea mie, un copil nevinovat atâta răutate din produsele dumneaei. Lasă zic, a trecut şi asta şi poate n-o fi dracul atât de rău cu mine! După o zi, atât de lungă şi obositoare, că nu e uşor să te îndopi cu îngheţată, până la refuz, pornim, toţi

trei, către locul de unde plecaserăm. Situaţia, de această dată, se schimbase radical întrucât, veselia nu mai era doar la mine, ci şi la cei doi parteneri de drum, care, după câteva beri, cu capul în soare, începuseră să se legene în bătaia vântului, ca frunzele rătăcite, că vremea nu mai era aşa de prietenoasă, lăsându-se cu ploaie. Toate bune şi frumoase, până ce ajungem la podeţul îngust, subţire şi şubrezit de trecerea timpului, ca o şipcă de gard supusă rigorilor vremii, ce trecea balta de care vă spuneam. Nu mai întruneam aceleaşi condiţii de siguranţă, ca la plecare, în mod cert, dar era singura modalitate ca eu şi tataia să mergem la oile noastre. Nea Ion, nu era nevoit să treacă prin acest calvar, întrucât, el era pe partea lui. Zis şi făcut. Mă ia tataia de mână şi mă urcă-n cârca lui, eu voios, din cale afară, cânt şi mă legăn hai hui. El îmi zice, Mihăiţa stai pe loc, eu nimic mai tare fac şi deodată ne trezim dând din mâini, căutând puncte de sprijin.... ....Va urma....

Mihăiță Macoveanu, Slobozia

Fănuș Neagu A fost un povestitor, memorialist, nuvelist, romancier și dramaturg român. A colaborat adeseori în cinematografie ca scenarist sau creator de dialoguri. A îndeplinit funcția de director al Teatrului Național din București; a fost ales membru corespondent al Academiei Române în 1993 și membru titular în anul 2001.

5 aprilie 1932 - 24 mai 2011 În anul 1954 debutează cu povestirea „Dușman cu lumea”, în revista „Tânărul scriitor”. În anul 1960 are loc debutul editorial cu volumul de povestiri „Ningea în Bărăgan”, volum retipărit în 1964 sub titlul „Cantonul părăsit”. În anul 1960 publică „Somn de la amiază”, iar în 1962 „Dincolo de nisipuri”. În anul 1967 publică „Vara buimacă”, piesa „Scoica de lemn”, care peste ani se va juca la Teatrul Nottara din București. În anul 1979 „Cartea cu prieteni”. În anul 1981 „Insomnii de mătase”. În anul 1985 „A doua carte cu prieteni”. În anul 1985 i se joacă piesele „Echipa de zgomote” la Teatrul Majestic și „Olelie” la Teatrul Național din București. În anul 1987 „Întâmplări aiurea și călătorii oranj”, volum de publicistică. În anul 1988 „Scaunul singurătății”, roman. În anul 1993 i se joacă la Teatrul Național din București și la Teatrul Național din Timișoara piesa „Casa de la Miezul Nopții sau Paiața sosește la timp”. În anul 1994 republică „Dincolo de nisipuri”, nuvele, la Editura Porto-Franco, Galați.

„ Scriu pentru că iubesc viaţa. ”

Sursa: wik

William Shakespeare

A fost un dramaturg și poet englez, considerat cel mai mare scriitor al literaturii de limba engleză. El este adesea numit poet național al Angliei și “Poet din Avon” (“Bard of Avon”) sau “Lebăda de pe Avon” (“The Swan of Avon”).

23 aprilie 1564 - 23 aprilie 1616 Nu se știe exact când a început Shakespeare să scrie, dar aluziile contemporane și recordurile de performanță arată că mai multe dintre piesele sale au fost montate pe scenă la Londra doar după 1592. El a fost suficient de bine cunoscut la Londra, atât cât să fie atacat de dramaturgul Robert Greene. Primele lucrări oficiale de Shakespeare sunt Richard III și cele trei părți din Henry VI, scrise la începutul anului 1590, perioadă cu apetit pentru drama istorică. Opera sa include 37 de piese de teatru, între care 17 comedii, piese istorice, tragedii, sonete.

„ Orice s-ar întâmpla, timpul şi ceasul te duc la capătul celei mai grele zile. ”

kipedia.org

Aceste cărți sunt o mică parte din Biblioteca Revistei A.V.A, cărți pe care le-am primit de la voi de-a lungul unui an de activitate. Nu sunt toate deoarece o parte dintre ele le-am oferit cadou în cadrul unor concursuri inițiate de revista noastră. Nu putem fi altfel decât mândrii că suntem posesorii unor cărți atât de valoroase și nogate în frumos. Aceste cărți vor rămâne în posesia noastră și poate treptat treptat deschidem și o mini biblioteca cu ele, pentru a putea fi accesibilie și celorlalți. O parte dintre ele sunt în dublu exemplar așa că vor fi oferite spre încântarea voastră la următoarele concursuri unde vă așteptăm să participați în număr cât mai mare. Pentru anul ce vine avem promise și alte cărți care abia așteaptă să fie ținute în mână dar mai ales răsfoite...ce cărți sunt? Asta e surpriză! Dacă sunt printre cititorii noștri persoane care

doresc să ne îmbogățească biblioteca sau să-și ofere cărțile drept premii aștept să-mi scrieți pe adresa: netca.malina@gmail.com

Mă numesc Diana și sunt mămica a doi îngerași, alte aspecte din viața mea sunt doar detalii trecătoare.

Am început să fotografiez de câțiva ani, pasiunea era în mine de mult timp, dar nu știam că este acolo. Cu timpul am descoperit câtă plăcere îmi aduce să țin o cameră în mână – de orice fel, chiar și cea de la telefonul mobil – și cum mă regăseam în nopțile târzii uitându-mă la fotografii cu cei dragi. Trecând anii și apărând copii în viața mea, am decis să mă aplec mai mult asupra acestui domeniu pentru a surprinde cele mai importante momente din viața lor. Astfel mi-am luat primul DSLR – se întâmpla cred acum trei ani. De atunci am tot achiziționat aparatură, am studiat bazele fotografiei și am încercat mai multe tipuri de fotografie, dar cel mai mult m-a atras fotografia de portret.

Iubesc oamenii, sunt subiectele care transmit cele mai multe emoții și, dacă ești puțin atent, poți scoate fotografii excepționale dintr-un surâs de copil, un zâmbet seducător de domnișoară sau din îmbrățișarea unui cuplu.

Fotografia înseamnă un set de reguli, compoziție, prelucrare, etc. însă la mine ingredientul principal este sufletul, fac aceasta arta din toata inima, mă regăsesc și mă pierd totodată în momentul în care am camera în mână, parcă totul în jurul meu îngheață, timpul se oprește în loc și sunt numai eu în lumea mea perfecta. Oamenii îmi zic mai tot timpul că nu le place cum ies în poze și asta este o provocare pentru mine, să le demonstrez că pot ieși „frumoși” în fotografiile mele, așa cum îi văd eu și de cele mai multe ori cred că îmi iese acest lucru. Am o încredere enormă în oameni și poate defectul meu este că

văd prima dată tot ce este bun la oameni și poate mai târziu reușesc ei să-mi arate adevărata față care nu este așa de frumoasă. Însă până la acel moment, cred cu tărie că fiecare dintre noi are ceva frumos în el și eu vreau să arăt asta prin fotografiile mele, pentru că dacă ești atent la detalii și dacă folosești lumina potrivită, oricine poate arăta grozav în fotografii.

Sunt la început de drum, recunosc asta, mai am foarte multe lucruri de învățat, dar sunt pregătită pentru orice fel de provocări și, dacă reușesc să imprim și o bucățică din sufletul meu și oamenii pe care îi surprind sunt convinși că sunt „frumoși” în fotografiile mele, atunci sunt pe deplin răsplătită pentru munca mea. Nu m-am gândit niciodată dacă aș putea transforma aceasta pasiune întro afacere, poate mai târziu, dacă timpul îmi va permite, și voi petrece mai multe ore cu camera în mână și la editat în fața calculatorului, și aș evolua în acest sens, marea mea dorință ar fi o expoziție personală care să fie un real succes și de ce nu, un mic business pentru mine.

„Legendele spun că fotografiile fură sufletul oamenilor. Eu, ca fotograf, dau suflet fotografiilor.” Aurel Râpă Diana Chirilă, Vaslui

Când sufletu-mi vorbește ... Acest drum a început cu un joc, un vis, un suflet : cuvinte. Era strâns legat și parcă într-o zi a fost redescoperit, într-o zi... la șaișpe ani. A reînviat și a știu că acesta este țelul său: să se exprime, să lase totul să zboare și să se încline în poiana acelui vis, acelui suflet de către acele cuvinte. Timp de aproape șase ani de atunci și acum se află în fața lui își mâzgălește iluziile pe o parte, își trasează dorințele pe alta ,își dansează iubirea la nesfârțit. Dându-și seama că nu va renunța niciodată, în aș pune aripi confecționate din acea voce interioară, niciodată nu îl va închide pentru că atât timp cât trăiește și chiar dincolo de asta, va fi o parte din ea. Oriunde se va afla, orice ar face ...va scrie. Și cum este un Curcubeu al Viselor, vrea să fie găsit de alte suflete stângace după ploaie, să zâmbească, să trăiască odată cu el, să simtă dincolo de ecranul rece până în măduva oaselor și chiar mai departe, până... la inimă. Se spune că orice om, este înzestrat cu ceva, doar trebuie să-l descopere, să se descopere pe el însuși. Pentru mine a fost precum o ploaie blândă ce m-a trezit încet, încet până când am văzut dincolo de ea . Am văzut că acea ploaie avea litere. Am văzut cum mi le înșira peste tot și îmi șoptea la ureche “Asta e pentru tine! Descoper-o si înmulțește-o, fă ca această ploaie să-ți aline setea și oricând vei avea nevoie ,bea din ea și nu îți va mai fi sete. În sufletul tău nu se va simți seceta. “ A fost un moment, o reverie în care am cunoscut farmecul lor, farmecul de a le avea, farmecul de a fi nelipsite, farmecul de a nu mă mai sătura să le simt cum îmi explodează și vor să le dau frâu liber. Farmecul de a vorbi sufletul meu prin ele. Când sufletu-mi vorbește, vorbele mi se strecor prin sânge, prin pori, prin ultimul fir pe păr, prin copilărie, prin emoții și ies la suprafață râzând și plângând în același timp , cu ochi albaștri, la o oră dinspre dimineață. Roxana Codin, București

Epigrame Echipei Steaua La Steaua mă uit profund, Sper, să nu facă greșeala Cu balonul rotund Să-mi provoace amețeala. Nevastă pricepută Am nevastă pricepută Știe face scrob cu lapte. Iar, cu lucrul rău se luptă Și pe zi, dar și pe noapte. Unui băutor Băutorul de alcool, Când dispare dintre noi, Lasă cel mai mare gol La cârciumă și-n... butoi. Ficatul mărit

Cică am mărit ficatul, Medicul fără ocol: -Cel ce este vinovatul, Poartă numele de ALCOOL. Claudiu Simonati

Fabule LIPA, LIPA Lipa, lipa pe cărare, trece-o raţă-n graba mare către iazul din vâlcele căptuşit cu stuf, nuiele. Un răţoi îi iese-n cale şi-i spune că-i vai şi jale de cel care va-ncerca vreun peşte din el să ia. Au ţinut în mod secret o şedinţă-ntr-un boschet doi bâtlani ce au decis să-l păzeasca cu dichis. Iar acel ce va fi prins pescuind fără permis va striga în gura mare: “Am fost hoţ. Vreau condamnare!” Lucaci Nazarel, Iași

Botoșani - județ cultural

-Biserica Sf. Nicolae. -Biserica Pustie de la Bucecea. -Biserica Sfântul Nicolae de la Darabani. -Bisericile de la Adăşeni şi Zoiţani. -Mănăstirea Coşula. -Biserica Sf. Dumitru -Schitul Oneaga. -Biserica Sf Nicolae -Mănăstirea Agafton

- Podul de lemn de la Lozna -Parcul Eminescu de la Botoşani. -Rezervaţia floristică Bălţile Siretului -Fântâna şi băncile ornamentale -Vulcanii noroioşi de la Copălău. -Stejarii seculari de la Cordăreni. -Podul medieval de la Coşula. -Conacul Radu Miclescu de la Bucecea. -Conacul de la Dămileni. -Conacul Latescu. -Casa memorială Octav Onicescu -Casa memorială Nicolae Iorga -Casa Ciomac Cantemir -Casa Antipa Clădirea Primăriei Botoşani Clădirea Muzeului de Istorie Clădirea Teatrului Mihai Eminescu Sursa: http://www.banulbotosanean.ro/

GÂNDURI RĂZLEȚE DIN COPILĂRIE Un geam ca de cristal și mii de fluturi coborând din cer ca o ploaie de aripi albe , sunt primele amintiri ale copilului ce-am fost. Mama îmi spunea adesea că priveam ore în șir la spectacolul magic al iernii și așteptam cu mare nerăbdare sa găsesc in mijlocul roiului de fulgi...crăiasa. Așa știam din poveștile bunicii, că fiecare anotimp își are craiasa. Mereu am asociat copilăria mea cu luminoasa culoare galben. Așa sunt clipele pe care mi le amintesc, căldura părinților,bucuria de a trăi și de a avea prieteni în jurul meu, toată acestă perioadă minunată are culoarea galbenă, culoarea sufletului de copil pur și inocent,culoarea verii și a fructelor coapte,culoarea împlinirii ca om. Adoram anotimpul alb cu transformările lui spectaculoase și ore întregi aș fi contemplat măreția naturii și nu era bucurie mai mare decât o joaca în puful alb al zăpezii,mirosul de măr copt cu scorțișoara și dulcea oboseala după cateva ore bune de săniuș. Dar încet, încet cand crăiasa de gheața se pregatea de plecare și natura se dezmorțea din hibernarea și amorțeala iernii, sufletul meu devenea verde crud și alb și roz precum florile de cireș și măr, violet precum

liliacul lunii mai,se îmbrăca cu lumina primăverii cu multitudinea de miresme ce pluteau in vazduhul limpede.. Incredibil anotimp primăvara, suav și mirific dar și tainic in acelasi timp, iar eu tânjeam să beau din lacrima furată a amurgului, îmi venea să plâng de tristețea lui. Se umpleau de verdeata copacii și plopii parcă își urcau frunza-n stele,așa înalți și drepți erau precum lumânările,mă simțeam ca o floare tremurănd în palma primăverii. În sufletul meu de copil înfloreau anotimpuri cu muguri lacomi de lumină și viață. Apoi venea tiptil tiptil vara, explozie de caldură și culoare, curcubee de maturitate, simfonie de flori împrăștiate prin toate ungherele și prin toate crăpăturile pămantului. Mereu am știut ca DUMNEZEU ne iubește dăruindu-ne acest anotimp, ii simțeam căldura mâinilor sale sfinte,gustul pâinii rumenite în cerul gurii, grâu

copt în dogoarea amiezii leneșe a verii. Nu îmi ajungeau picioarele de alergat cât era ziua de lungă, mă simțeam ca un ieduț ce zburdă și nu obosește decât arar, apoi racoarea apei baută cu nesaț și care patrundea prin pielea pârjolită de caldură. Frumos anotimp, copilăria avea gust de cireșe coapte și de piersică in pârg și din nou predominantă era culoarea copilăriei mele, galbenul, care parcă era presărat in aerul auriu al verii.

Toate se potoleau ușor,soarele era mai blând ascuzându-se din ce în ce mai des după nori,iar norii alergau din ce în ce mai repede după sărutul mai rece al soarelui,frunzele păleau și se vânzoleau de tânguirea toamnei ce apărea pe câmpuri, în haine de ceață, cu brațele pline de roade, avea ochi de furtuni și plete de vânturi reci.și ne biciuia cu ploaia rece si măruntă, interminabilă. Și parcă un pictor trist și-a risipit culorile arzânde pe frunzișul din ce in ce mai rar al copacilor și singura melodie ce se aude în surdină e țipătul trist al cocorilor în migrația lor târzie

Așa vedeam eu anotimpurile, cu ochi de copil curios care căuta în toate un înțeles ascuns. În toate un mister nedeslușit,întrebări cu răspunsuri evazive care se lăsau descoperite pe măsura ce înaintam in vărstă,un amalgam de sentimente dulci și mai ales îmi placea să ascult cum se izbește liniștea de fereastra camerei mele,imbrațișate de razele de lună și îmi prindeam în măna capul plin de visuri. Ciubotariu Mihaela, Botoșani

Despre această iubire, poezia, dacă îmi cereţi să vorbesc, trebuie să mă strig din viitor, cuprinsă de trecut, în clipa prezentă existenţei mele, când mai am în priviri, resturi de emoţie, de la lansarea primului volum de versuri, cu numele aşa, „Această iubire”!

Pentru mine, poezie a fost şi-n tăcerea de jar şi-n strigătul de bucurie, lumină în întuneric, întuneric în lumină, pricină de-a clădi fântâni din sete, mână rece pe fruntea arşiţei, binecuvântare şi blestem.

Am intrat în miracolul poeziei cu primele zvâcnete ale conştiinţei de sine, ştiu, n-a fost alegerea mea, am fost aleasă. Nu spun c-aş fi poet, roşesc şi-n faţa oglinzii dacă spun. Suntem ceea ce iubim, prin alegere divină? Nu ştiu, ştiu doar că, sub peticul meu de cer, sufletul îmi va vibra poezie, mereu!

Elena Ghițescu

Citind volumul de poezii al scriitoarei Ioana Burghel am avut ocazia de a fi pentru câteva clipe o veritabilă „Hoață de maci”. Poezia Ioanei este minunată, simplă și plină de iubire. Poeta își dorește „ Cu glas stins ” ca persoana iubită să se întoarcă „ Înapoi ” într-un simplu „Spectacol al străzii ”. Plină de metafore, poezia Ioanei este o poezie a iubirii, a dorului către cel drag dar și a căutării de sine. Printre multitudinea rugăminților pe care le adresează celui iubit, poeta nu numai că-l cheamă înapoi dar își dorește să se caute pe ea. „ Cine sunt eu? Cine sunt eu? Poate că sunt răspunsul tău.” Pe lângă aceste poezii de dragoste, în volumul „ Hoața de maci ” se mai găsesc și poezii dedicate unor persoane dragi ale poetei dar este surprinsă și o lungă comunicare cu ființa divină. Am citit volumul cu mare drag pentru că nu are cum să te plictisească poezia Ioanei. Deși titlul este o

metaforă a întregilor momente pe care un om le trăiește de-a lungul vieții, încă din titlu poți visa și-ți poți crea un alt sentiment.

Iubesc Craiova Trecut-au anii peste noi, atât de firesc, atât de grăbiţi şi totuşi, parcă pe nesimţite. Numai oglinda ce nu minte niciodată, dezvăluie cât timp a trecut peste mine. Nu ştiu când am crescut sau când am lăsat în urma copilăria, dar ştiu la fel de bine aceleaşi alei, clădiri şi oameni pe lângă care trec zilnic spre te miri ce loc de întâlnire cu părinţii, iubitul sau prietenii. Locuiesc în Craiova de mai bine de 20 de ani, adică de când m-am născut. Craiova, este oraşul pe care îl cunosc cel mai bine. Aici am învăţat cele mai frumoase lecţii care ne fac viaţa mai frumoasă. Am învăţat să iubesc încă dinainte de a mă naşte, pentru că atunci am iubit un om fără a-l cunoaşte fizic, ci doar prin bătăile inimii, mama. Aici am învăţat lecţia prieteniei care dăinuie o viaţă şi trece peste orice obstacol, indiferent de dimensiunea sa. Am învăţat să cresc un om bun şi să respect, pentru că am fost crescută frumos de bunicii mei.

Iubesc Craiova, cu bune şi rele. Cu tot ce are mai bun şi mai rău în cuprinsul său. Cine spune că îşi urăşte oraşul natal, ori este ipocrit ori nu a avut răbdarea sau maturitatea de a-l cunoaşte şi a-l accepta. Aici sunt oameni fericiţi, oameni care nu uita să zâmbească indiferent de cât de greu le este sau cât de potrivnica le-a fost soarta. Nu sunt multe locuri în care să îţi petreci timpul liber, în cazul în care eşti student sau salariul abia îţi ajunge să trăieşti de pe o lună pe alta. Am fost în situaţia de a nu şti cum arată oraşul, pentru că nu-mi permiteam să-i vad localurile pe care le frecventeaza toti tinerii, însă întotdeauna găseam câţiva bănuţi pentru un film bun la Cinema Patria sau de o vată pe băţ în Parcul Nicolae Romanescu. Prima dată când am fost la Cinema Patria, îmi amintesc că eram în şcoala generală, de 8 martie. Niciodată nu voi uita filmul pe care l-am vizionat şi nici minunăţia de pe chipurile fiecăruia dintre noi când a început. Nu aveam o oglindă să mă privesc,

dar ştiam că fiecare coleg îmi imita bucuria şi surprinderea. Am văzut Păcala, pe care şi azi, îl urmăresc cu sufletul la gură şi cu multă bucurie pentru că îmi aminteşte de acei ani frumoşi ai copilăriei. Aşa am descoperit iubirea pentru filme şi cinematografie şi am învăţat să citesc mai rapid de la filmele pe care le urmăream, acasă sau la cinematograf, cu părinţii, prietenii sau colegii. Iubesc Cinematograful Patria şi iubesc fiecare film pe care îl văd, şi azi, tot acolo.

Ador plimbările cu barca pe lacul din mijlocul Parcului Nicolae Romanescu. Întotdeauna ajungeam, măcar o dată pe lună, însoţită de tatăl meu, în parc şi de fiecare dată mă plimba cu barca. Închiriam barca cel puţin o oră pentru că mereu îmi lua câteva zeci de minute să urmăresc lebedele şi le analizam din lăbuţe până în vârful penelor albe ca neaua. Apoi, mergeam la pas spre Podul Suspendat, întotdeauna cu teamă şi cu îndârjire. Acolo sus, mă simţeam cea mai puternică şi tot acolo merg şi azi, când vreau să mă liniştesc. Şi cum să nu urc sus, când parcul se vede atât de liniştit de la înălţime. Ziua se termina, la terasa de lângă Castelul Fermecat. Întotdeauna inventam povesti pe care tatăl meu le urmărea cât se poate de atent şi serios. Ba în castel trăieşte o prinţesă captivă, ba prinţesa a fost salvată şi acolo sus şi-a întemeiat o familie cu salvatorul ei, ori este castelul pierdut al lui Rapunzel. Totul se termină la final cu aplauzele şi uralele tatălui meu şi încă o sticlă de suc ca şi premiu.

Azi, plimbările din parc se termină tot cu o pauză de suc, doar locul este altul pentru că terasa de la castel nu mai există. Poate prinţul şi prinţesa vor linişte şi la apus pleacă la plimbare cu fetiţa lor pe aleile bătute de paşii a mii de oameni, de atât de mult timp. Iubesc fiecare zapada din fiecare an al vieții mele si iubesc fiecare plimbare cu sania la care mă angrena tatăl meu. Iubesc fiecare vară în care am alergat și m-am jucat pana când întunericul ne îmbrățișa și ne trimitea la culcare. A

doua zi eram tot in fața blocului, odată cu primele raze ale soarelui, mai odihniți și mai neastâmpărați decât în ziua precedentă. Iubesc casa mea şi ştiu că niciodată nu aş da-o pentru nici un palat. Cum să o dau? Aici am fost crescută de străbunica şi mai apoi de bunica. Aici am învăţat să merg şi să râd, să iubesc şi să plâng, să visez şi să scriu. Tot aici, indiferent pe unde mă vor purta paşii sau visurile, aş vrea să mă întorc într-o zi, bătrână şi gârbovita, dar liniştită şi împăcată cu mine, în aceeaşi casă veche, cu două camere, din Craioviţa Nouă unde am să îmi duc zilele, până Dumnezeu va alege să mă ducă pe meleagurile unde mă vor aştepta, toţi cei dragi mie! Iubesc Craiova! Iubesc oraşul în care m-am născut şi în care am învăţat cele mai frumoase sentimente, cele mai im-

portante lecţii şi unde am cunoscut locuri şi oameni pe care nu-i voi uita niciodată! Sunt craioveanca, olteanca, româncă, europeancă si locuitoare a planetei Pămant! Dar cel mai important, m-am nascut in Craiova si o iubesc din mii de motive si din ce in ce mai mult! Buca Ianolia Marina, Craiova Sursa fotografiilor: https://www.facebook.com/CraiovaCetateaBaniei

COMUNICAT DE PRESĂ

ÎNCEPUT DE IMPACT StudentFest adună din nou la un loc cei mai talentați tineri din întreaga țară. Ajuns la cea de-a XXIII-a ediție, cel mai mare festival de artă și cultură pentru studenți din România, organizat în Timișoara de Organizația Studenților din Univeristatea de Vest din Timișoara (OSUT), desfășurat în perioada 8-17 mai 2014, oferă tinerilor artiști posibilitatea de a se exprima liber, de a se dezvolta și de a se promova. Anul acesta, StudentFest lansează tema IMPACT ca temă centrală pentru fiecare dintre secțiunile festivalului, mesaj prin care își propune să evidențieze puterea pe care StudentFest o poate avea asupra tinerilor artiști, precum și asupra publicului, deopotrivă. Festivalul a avut întotdeauna un impact pozitiv, reușind să pună în mișcare rotițele artei creatoare, depășind condiția iluzorie și făcând ca lucrurile să existe cu adevărat. StudentFest nu se conformează unei reguli generale, ci se impune prin efectul pe care îl are. StudentFest IMPACT continuă conceptul inițiat în anul 2012, respectiv 7 zile de workshopuri și traininguri închise pentru participanții selectați și 3 zile de evenimente deschise, expoziții, dezbateri, piese de teatru ori concerte. Arte plastice, benzi desenate, concerte, dans, design vestimentar, experimentarium, film, fotografie, literatură, party, publicitate, teatru, streetart sunt

secțiunile pe care se va baza festivalului din acest an. Prima ediție a StudentFest-ului a avut loc în anul 1992 și a fost inițiat ca un protest împotriva cenzurii libertății de exprimare. Tot ceea ce s-a întâmplat la StudentFest a fost ceva inovativ, ralizat doar de studenți pentru studenți. Student Fest vrea să inspire și să creeze tineri care vor să schimbe

ceva în vederea îmbunătățirii situației artei și a culturii din România. Pictezi, sculptezi, îţi place să creezi haine sau graffiti-ul, ai un band şi îţi cauţi scena pe care să vă faceţi auziţi, eşti pasionat de fotografie sau ești atras de experimentele ştiinţifice sau artistice şi ai vrea să contribui şi tu la ele? Creezi povești din grafică și imagini? Vrei să ne arăţi tuturor reclama pe care toţi prietenii tăi ţi-au apreciat-o și lăudat-o? Ai inspiraţie, creativitate şi pasiune pentru scris şi ai vrea să o împărtășești cu toată lumea? Filmul tău e cel mai tare, dar nu are cine să îl urmărească? Actorul din tine nu are unde să se facă auzit? Atunci înscrie-te pe site-ul www.studentfest.ro ca artist până în data de 20 aprilie 2014 și toate acestea vor fi posibile! Vrei să participi activ la organizarea celui mai mare festival de artă și cultură pentru studenți din România? În acest caz te așteptăm în echipa de voluntari StudentFest și te invităm să completezi formularul de pe site. Cele 10 secțiuni care desfășoară workshopuri, respectiv: arte plastice, concerte, dans, design vestimentar, film, fotografie, literatură, publicitate, teatru sau streetart te aşteaptă să participi la o experiență inedită care să te ajute să acumulezi cunoştinte şi să dobândești noi abilităţi în domeniul ales de tine. Înscrierile se desfășoară în perioada 27 martie-20 aprilie 2014 pe www.studentfest.ro. Organizaţia Studenţilor din Universitatea de Vest din Timişoara (OSUT) este singura organizaţie sindical-studenţească constituită la nivelul UVT, înfiinţată în 27 martie 1990, cu o experienţă de peste 20 de ani, fapt ce o face cea mai reprezentativă organizaţie a universităţii şi totodată, un punct de reper toate ligile studenţeşti din ţară.

Mai multe detalii pe: www.studentfest.ro Persoană de contact: Roxana-Elena Szogi pr@studentfest.ro 0724.227.121

Site: Astăzi recomndăm site-ul cunoscutei soliste a Orchestrei profesioniste „Rapsozii Botosanilor”, doamna Elena Mandrescu. O voce minunată cu care noi ar trebui să ne mândrim peste tot pe unde mergem. Vă invit așadar să intrați pe site-ul ei și să o ascultați cu plăcere.

Site: http://www.elenamandrescu.ro/

Pagina: Recomandăm pagina cărții „ Jurnalul celor 9 Fericiri ”, o carte despre viață și despre ce înseamnă a fi cu adevărat fericit. Personal o consider a fi drept o lectură motivațională din care am ce învăța. Citiți cu mare încredere căci autorul cărții este aproape de voi.

Pagina: https://www.facebook.com/fericiri

Blog: Pe acest blog veți găsi frânturi din viața micuței bloggeriței, frânturi care coincid cu siguranță și cu momente din viața voastră. Blog: http://pooh-dreams-roxy.blogspot.ro/

Citate - „ Sindromul nemurii ” partea a IV-a Iubirea este precum puiul de pasăre care părăseşte cuibul inimii, încercînd să zboare peste orice prăpastie cu aripile imaginare ale sufletului. * Adevăratul pictor al cuvintelor este acela care îşi face autoportretul cu ochii închişi pe pînza imaculată a sufletului. * Nu ai nevoie de aripi pentru a fi un înger şi nici de alţi îngeri pentru a-ţi creşte aripi. * Uneori ura este implozia dragostei, cînd sufletul pe care l-ai trimis celui pe care-l iubeşti se loveşte de zidul indiferenţei şi se întoarce în vidul din tine. * Indiferenţa este prăpastia de netrecut între oameni. Deasupra prăpastiei, Dumnezeu încercă să le smulgă un zîmbet, dansînd cu razele soarelui şi cu norii. Apoi tună, fulgeră şi plînge în toate culorile curcubeului. * Oamenii aleargă mereu după tot felul de fantome, fără să ţină cont că umbra, fantoma morţii eterne, îi urmăreşte la tot pasul. * Moartea este unica religie a timpului. Toate semnele timpului sînt rugăciuni către întunecata doamnă. * Dintre toţi dascălii, durerea este cea mai darnică: dă meditaţii gratuite pentru toţi cei care trec prin examenele necunoscute ale vieţii.

1 Mai Ziua Internațională a Muncii

12 Mai Nașterea regizorului Anghel Mora

Evenimente Luna Mai Ziua Adolescenților ( a doua duminică din luna Mai )

9 Mai Ziua Europei

11 Mai Ziua Tatălui în România