Page 1


Fondator: Mălina Netcă Redactor șef- adjunct: Anca Șerpe Maya Ianolia Liliana Mandu Corectori: D. Moise Ioneta Almăjanu-Anton Denisa Balosin Promovare: Adrian Dragomir Laura Hozoc Design: Anna E. Puiu Fotografi: Lavinia Humeniuc Alexandra Horheana Sergiu Pruteanu

Vrei să ne împărtășești poeziile tale?

Îți place să pictezi?

Vrei să-ți expui creațiile?

[ Nu ne rezervăm dreptul de autor asupra materialelor primite. Fiecare colaborator are dreptul de a folosi atât numele său sau un pseudonim. Revista A.V.A nu va răspunde de materialele ce se dovedesc a fi plagiate. Autorul în cauză va oferi explicații, el fiind singurul răspunzător. ]

Scurt istoric: Revista A.V.A a fost fondată pe

data de 17 aprilie 2013. Atunci ea lua pentru prima dată contact cu publicul și aștepta cu nerăbdare un feedback. Din fericire am primit doar încurajări și sfaturi, astfel a început să fie o apariție lunară, numărul colaboratorilor crecând cu fiecare număr. Această revistă s-a născut din dorința de a avea la un loc toate domeniile culturii și de a-i aduce mai aproape pe făuritorii lor. Revista A.V.A își dorește să pătrundă în inimile voastre prin originalitate și creativitate, de aceea ea este caracterizată prin diversitate și naturalețe. Dorim să împreunăm cât mai multe forme de artă și dacă se poate cât mai multe culturi. CULTURA ADUCE OAMENII APROAPE Noi așa credem. Tu? ISSN 2344 - 32XX ISSN-L 2344- 32XX


s

COLABORATORI Maftei Lăcrămioara, Pașcani Laura Florina Pătrășcan, Focșani Nicu Alifantis, București Mircea Trifu, Italia Daniela Dumitrescu, Vaslui Constantin Cuibuș, Firenze Ștefania Dobre, Craiova Croitoru Nicolae Cristinel, Gorj Oana Berdilă, București Gîbu Ana Maria, Botoșani Sofia Lungu Iulian Petrescu, Arad Iuliana Cornelia Neaga, Crișan George Gîtlan Dana Popa, Londra Dorina Neculce, Iași _______________________ Dan Mladin, Galați Lucaci Cipolla, Italia Nu vă faceti griji, toate materialele vor fi Nicola Popescu, Constanța publicate! Nu ignorăm Gabriela Ana Bălan, Bârlad pe nimeni. Fiecare are dreptul să se facă Bogdan Mocanu, Bârlad auzit și se va face. Nicolette Orghidan, Brăila Așteptăm cu mare interes să vă alăturați Bianca Călin, Grecia echipei A.V.A , fie Sebastian Andro, Iași printr-un simplu gând, fie prin susținere sau Mihăiță Macoveanu, Slobozia chiar prin Roxana Codin, București Karelia Mihaela Neacșu, Brăila publicarea materialelor voastre în aceste Claudiu Simonati pagini. Lucaci Nazărel, Iași Fă și tu asta ! Alex Belciu, Brașov Trimite materialele tale pe adresa Evolette Enyus, Târgu Jiu netca.malina@gmail.com


6

Vocea A.V.A Să trecem tineri prin valurile bătrâneții 6

10 Doine pământești 16 De vorbă cu...

Vis cărunțit 16 Natură – 16 Steaua mea – 17 Ideal sfânt – 17

Viața – 17 Singură – 18 Meditație (1) – 18 Ce e iubirea? -19 Aș vrea – 19 Speranță – 19 Poveste – 19 Absența – 19

CUPR

Cea mai frumoasă poezie – 20 Să trecem zâmbind – 20 Siluirea șoaptelor – 21 De ce oare? – 21 Poezii bilingve – 22 Il mare / Marea – 22 Amore / Iubirea – 23 Nea Persepolis / Nea Persepolis – 23 Micii colecționari –

24

Proză scurtă –

26


RINS

Noaptea de la noapte – 26 Recenzii ( Divergent ) –

30

Gânduri pe alese –

34

Jurnal – 34 Îngerul copilăriei mele -35 Comorile noastre literare – 38 Film vs. Carte –

40

Dependent de artă Subsecțiunea: Arta – creația sufletului –

43

45 Epigrame și fabule – 46

Blog, blogger, blogging –

48

Zâmbește și descoperă – Județele României – centre de cultură –

49

Spiritualitate –

50

52 Mărturii culturale – 54 Impresii de lectură – 55 Lansare de carte –

În vizită pe la... Subsecțiune: Curiozități geografice – 56 Recomandări – Citate –

59

62


Să trecem tine bătrâ

„Tinereţea nu e o perioadă oarecare din viaţa omului, ci este o stare de spirit”, spunea cândva Mateo Aleman. Pornind de la citatul de mai sus îmi dau seama cât adevăr se poate găsi în el. Fiecare dintre noi avem o vârstă, avem o experienţă de viaţă, fapt care ne va spune că tinereţea noastră se va transforma în ani de învăţătură, în ani de luptă cu viaţa şi de dorinţa de a rămâne aceeaşi oameni frumoşi sufleteşte. Viaţa este un dar, aşa am spus-o mereu, dar Dumnezeu când a decis ca tu să ai acest dar ţi-a dat şi acea putere să o trăieşti. A spus : „Trăieşte pentru a lupta!”. Indiferent ce fel de luptă purtăm cu viaţa, cu valurile ei înspumate, trebuie să privim în urmă cu mândrie şi să vedem ochii gingaşi ai copiilor noştri cum ne privesc de după perdeaua greutăţilor şi ne îndeamnă să fim tineri alături de ei. De multe ori Dumnezeu ne încearcă, ne pune în faţa inevitabilului, ne face să credem că sfârşitul se află în acel necaz, în acea problemă ivită, dar totodată ne dă şi forţa necesară pentru a depăşi orice obstacol datorită faptului că fiecare dintre noi avem un motiv să trăim. Uitându-ne cu drag la copiii noştri, la părinţii noştri rămaşi în viaţă, realizăm faptul că suntem datori să luptăm pentru ei, să fim alături de ei indiferent de împrejurări. Anii trec atât de repede, zilele au devenit ore, iar orele secunde. Uitându-ne, din când în când, în oglinda timpului realizăm că nu mai arătăm ca acum zece ani, că avem câteva kg în plus, că au apărut câteva fire albe la tâmple, iar ridul ce se vede sub ochiul stâng parcă nu era ieri… Din toate aceste lucruri ne dăm seama că viaţa noastră nu se opreşte în loc, noi îmbătrânim, ne maturizăm intelectual şi fizic, devenim experienţe de viaţă pentru alţii, dar cel mai important aspect este faptul că noi trebuie să ne păstrăm veşnic tinereţea în suflete! 6


eri prin valurile âneții Trebuie să ştim să zâmbim, să ştim să ne jucăm, să ştim să fim tineri! Tinereţea nu se măsoară niciodată în ani sau în zile, ea se va măsura mereu în faptele şi trăirile pe care dorim noi să le facem! Fiţi tineri şi frumoşi, bătrâneţea oricum va veni şi ea cândva…

Lăcrămioara Maftei, Pașcani

7

E atât de greu să te uiţi pe sine într-un sâmbure de nevoi şi griji cotidiene, viaţă are o marjă de imprevizibilitate c-un grad ridicat de infarct. Paşii noştri sunt ghidaţi încă din pruncie de forţe ştiute şi neştiute, pe cele ştiute le simţim tainic în suflet, celor neştiute le alocăm un grad de interes mult mai ridicat decât primelor. Suntem în permanentă predispuşi să alunecăm pe panta alegerilor greşite din motive de afirmare sau atenţie. Tinereţea este revoltătoare prin optimismul inepuizant de care da dovadă, însă oricâtă doză de energie se construiește în jurul nostru, la un moment dat putem claca, dacă nu ţinem în mâini cu dârzenie hăţurile destinului. Putem trăi dozat fiecare secvenţă în parte, singurul lucru de care trebuie să ţinem cont în permanentă este cumpătarea. Energetic vorbind, putem duce mult, însă corpul nostru este aidoma unei baterii, având nevoie de perioade de refacere pentru reîncărcarea stimulilor. Viaţă ne arată diferite fete pe tot parcursul ei, însă pentru menţinerea unui tonus sănătos atât fizic, psihic sau sufleteşte este nevoie de-o hrană permanentă; hrana de suflet nu poate fi constituită din ceea ce ingerăm zilnic, aici vorbim de-o nevoie acută de frumos; frumosul din iubire, frumosul din natură, frumuseţea unei cărţi, frumuseţea notelor muzicale ce ne atinge urechea şi ne mângâie sufletul, frumuseţea mediului înconjurător, frumuseţea oamenilor frumoşi sufleteşte. Înconjurându-ne de lucruri simple şi frumoase în interiorul nostru se produc adevărate renaşteri, sufletul se


pictează în culori vii şi frumoase care-ar pune în umbră şi cel mai adorabil curcubeu. Viaţa devine mai plină de culoare în momentul în care, în sufletul nostru sălăşluieşte: soarele, de aici vine şi frumoasa expresie „să porţi mereu soarele în suflet’’, astfel şi zâmbetul „ferestrelor” noastre devine curat şi luminos. În momentul în care zâmbim cu sufletul suntem înconjuraţi de-o aura magică, conferindu-ne o frumuseţe angelica ce porneşte din interior. O altă lumina ce ne ţine sufletul tânăr pe măsură ce ne coacem că vârstă este iubirea. Iubirea este cheia tuturor celorlalte elemente, ea fiind frumoasă şi strălucitoare indiferent de vârstă; se spune că iubirea nu permite oamenilor să-şi arate vârstă exactă, aceştia reuşind să arate în permanentă mai tineri cu aproximativ zece ani faţă de vârstă lor reală. Iubirea te ajută să fii relaxat, degajat şi fericit, iar acest lucru este bun în primul rând pentru o inima sănătoasă, deoarece inima este motorul principal care ne ţine conectaţi la viaţă. Mişcarea în aer liber este un alt factor de rezistenţă asupra organismului într-o bună corelare cu optimismul, zâmbetul şi iubirea, pentru că mişcarea îţi poate aduce pe cei dragi aproape, făcând lucruri frumoase în comun, petrecând timpul liber în cel mai plăcut şi recreativ mod; mişcarea ne fereşte şi de eventuale boli, un factor important în a elimina sedentarismul şi stresul. „Mens sana in corpore sano” , minte sănătoasă într-un corp sănătos, învăţam pe vremuri la orele de latină acest vechi proverb ce ne arată îndeaproape tot ce putem face pentru a ne simţi cu adevărat tineri la orice vârstă. Păstrând în suflet inocenţa copilului din noi, trăind cu optimism cumpătarea vieţii, iubind mişcarea, iubindu-ne semenii şi lumea înconjurătoare, hrănindu-ne sufleteşte şi spiritual putem spune că trecem şi vom trece cu elanul tinereţii prin valurile bătrâneţii. Să păstrăm „tinereţea fără bătrânețe” în sufletul nostru, este cel mai frumos dar al omenirii. Liliana Mandu, București

8


Nu pot să pretind că totul e ok, căci viața nu este nici roz, nici albă, nici neagră. Și nici măcar gri. Viața nu este într-un fel sau în altul, fiindcă fiecare posedă câte una și doar omul și-o știe în totalitate. Doar el își cunoaște fiecare eșec și victorie, orișicare moment de tristețe și rarele momente de pură bucurie. Însă nici măcar acesta nu își cunoaște fiecare detaliu al existenței sale. Intervine uitarea. Astfel, omul posedă o variantă distorsionată a vieții sale. Însă cine stăpânește adevărul suprem? Fiecare își trăiește viața după propriile norme, definind experiențele prin care a trecut, fie ele de tristețe ori bucurie, după propriul set de valori. În fond, omul ilustrează acțiunile ce nu-i stau în caracter ca fiind barbare, ori fastidioase. Viața este un melanj ciudat, amestecul fiind compus din amintiri, fapte, simple experiențe, emoții. Aceasta nu este altceva decât un interval de timp, care începe cu “trezirea” la realitatea crudă și care se încheie prin cufundarea în somnul absolut. În aceste câteva bătăi de ceas, omul încearcă disperat să cumuleze cunoștințe, să-și mărească importanța în societate, cu ajutorul lor. Informațiile vor fi duse mai departe, vor fi învățate de cei mai tineri și mai puternici, omul experimentat fiind nevoit să le devină dascăl celor ce-i vor lua locul. Astfel, individul este nevoit să se piardă în negura timpurilor, să se înece în uitare. Însă nu este întreaga noastră viață o simplă fugă? Toate au același scop, și anume căpătarea siguranței zilei de mâine. Vrem să ducem un trai cât mai bun, visăm mereu la mai mult, pentru a fi siguri că vom putea supraviețui și evolua în continuare. Lecția este înfiorător de simplă, numai omul, în “goana lui după aur”, o face complicată. Viața nu este decât o fugă nebună după idealuri, care, poate, nu vor fi atinse niciodată... Laura Florina Pătrășcan, Focșani

9


Reporter: Bună ziua, ce ne puteți spune despre omul

Nicu Alifantis: Vreau să cred că sunt un om absolut nor-

Alifantis?

mal. Uneori puțin prea artist pentru un om de rând, alteori poate prea cetățean pentru un artist. Trăiesc, plătesc taxe, am parte de bucurii, de tristeți, de dezamĂgiri, merg la vot, la piață, deși nu fac mare diferență între ele, mă bucur că fetele mele sunt în mințile lor și își trăiesc viața independent și demn, călătoresc, atunci când timpul și banii îmi permit, îmi iubesc soția, îmi plac animalele, în mod special câinii (Bella mea e un amor) și caii, deci exist ca oricare alt civil.

R: Care este începutul carierei dumneavoastre muzicale? N.A. Oficial pot spune că am avut parte de 3 debuturi. Primul a fost în calitate de compozitor de muzică de teatru în 1972 cu spectacolul „Furtuna” de Ostrovski, montat la Brăila de regizorul Constantin Dinulescu. Al doilea, în calitate de artist, pe scenă, interpret și compozitor, în 1973 în emisiunea TV „Tele-Top”, iar al treilea, discografic în 1976 cu single-ul editat pe vinyl „Cântec de noapte”. Primul disc personal avea să apară abia în 1979. Anul acesta se împlinesc 35 de ani de la apariția albumului „După melci”. De-atunci totul s-a rostogolit de la sine... R: Care este povestea din spatele primului dvs. Single, „Cântec de noapte” ? N.A: Într-o zi am primit un telefon de la o doamnă, Iulia Maria Cristea, redactor muzical la Electrecord, care m-a invitat la o discuție propunându-mi să mă gândesc la 2-3 cântece pe care să le înregistrez pentru a apărea pe un disc. Aveam 22 de ani, visam la acea zi, iar când s-a întâm-

10


Nicu Alifantis, născut la 31 mai 1954, la Brăila din părinți greco-macedonieni, face studii muzicale particulare și debutează scenic în 1973. Este angajat în 1975 la Teatrul Maria Filotti din Brăila și devine destul de cunoscut și iubit de public pentru ca în 1976 Electrecord-ul să-i editeze primul single, Cântec de noapte.

11


plat, am simțit că mi-a pus Dumnezeu mâna pe cap. Îmi mai amintesc că atunci când a apărut single-ul, l-am cumpărat, am urcat în primul tren spre Brăila și primul exemplar l-am dăruit părinților mei.

R: Care sunt sursele dumneavoastră de inspirație? N.A: Niciunele. Stările, acumulările întâmplărilor trăite, încărcăturile sufletești, emoționale, toate acestea mă fac să dau naștere cântecelor mele. La toate acestea aș mai adăuga faptul câ îmi place la nebunie ceea ce fac. Atât.

R: Ce rol a jucat și joacă familia în cariera dumneavoastră? N.A: Am plecat de tânăr de acasă, de la mine de la Brăila. Aș minți să spun că am fost un om foarte atașat de părinți.

Mi-am dorit să fiu independent din toate punctele de

12


vedere și am reușit asta. M-am făcut artist

de București la 22 de ani. Au trecut ani buni până când am făcut copii, m-am căsătorit, m-am așezat la casa mea, cum se spune. Sigur, în ultima vreme lucrurile s-au schimbat. Odată cu înaintarea în vârstă intervine maturitatea, iar dacă e să vorbesc acum de familia mea, de rolul pe care-l joacă în existența mea, cuvintele ce pot defini cel mai bine relația noastră sunt iubirea, respectul, echilibrul.

R: Pe lângă muzică mai aveți și alte pasiuni artistice? N.A: Nu, deși în ultima vreme mai cochetez cu scrisul, dar hai să spunem că e un hobby și-atât.

R: Care este secretul acestei armonii perfecte între actorie, muzică și poezie? N.A: Păi nu prea pot să le mai despart. Încă din școală am prins drag de poezie. Am fost și am rămas un

13


mare consumator de poezie. Apoi au urmat primii ani de ucenicie pe care i-am făcut la Brăila la Teatrul „Maria Filotti”. Aci am învățat abc-ul scenei și al spectacolului, după care am lucrat 11 ani la Teatrul Mic, alți 11 la Teatrul Excelsior și încă 8 la Teatrul „Toma Caragiu” din Ploiești. Poate că așa se explică faptul că au trecut 40 de ani de când fac muzică. R: Sunteți un om foarte îndrăgit dar sunt și persoane care abia așteaptă să critice. Cum le faceți față?

N.A: Cred ca orice reacție critică la ceea ce face un artist este mult mai benefică decât o stare laudativă continuă. Înainte de 90 existau în presa românească persoane avizate care asta făceau. Critică muzicală. Daniela

Craraman Fotea, Andrei Partoș, Anca Romeci, George Stanca. Sau în teatru, Valentin Silvestru. Tremuram când apăreau cronicile lor la albumele pe care le scoteam sau la spectacole. Sincer le duc lipsa. Acum e

14


o pauză totală. Păcat!

R: Cum ați descrie dumneavoastră viața de artist?

N.A: Nimic spectaculos. În câteva cuvinte: muncă, respect pentru public, bucurie și plăcere în ceea ce faci, verticalitate morală și artistică, dorința de autodepășire, decizia de-a trăi astăzi prin arta pe care o faci și nu din amintiri și, iarăși muncă. R: În încheiere vă rog să adresați un mesaj celor care citesc Revista A.V.A N.A: Vă mulțumesc pentru faptul că m-ați băgat în seamă, iar celor ce vă citesc le urez s-o facă, dacă veți reuși să-i convingeți de acest lucru. Baftă multă!

15


Vis încărunțit

NATURĂ

Mă odihnesc în umbra soarelui, Sunt obosit de nemurire-acum, Şi pipa-mi umplu cu răbdare, În pace, mintea mi-o inec în fum, Şi-ncet, o amintire-nşelatoare, Învie din trecutul meu bătrân.

Iată cum se-ntinde seara, Umbră pală din mormânt, Se ridică ea spre ceruri, Se ridică din pământ.

Îmi văd iubire îmbrăcată-n aripi, Mă cheamă din uitare într-un vis, Şi pleoapele-mi devin biruitoare Şi-mi cad în al trecutului abis, În braţele speranţei temătoare, De vis încărunţit, dar nu invins. Uitarea-i muritoare e rănită, Din ea curg voci de amintiri, Ce mă răsfaţă-n gust de sare Şi mă alină-n palmele iubirii, Femeie înger, cu parfum de mare, Sărută-mă în somnul nemuririi. Mircea Trifu, Italia

Ziua cade, noaptea iese, Greierii încep să cânte, Licuricii sar prin iarbă, Feeria se întinde. Florile-şi închid corola, O petală şi-ncă una, Şi încet, încet apare Sus , pe boltă, Luna. Ce eşti ,tu? Un vis Ce răsare-n miez de noapte Şi care se înfiripă Din misterioase şoapte? Câte umbre lasă noaptea Peste tine, însă tu Nu le-alungi înfuriată, Ci le-aduni ,aduni ,aduni... Le tot ţeşi cu fire negre Şi le strici când noaptea pleacă Şi când Luna se întoarce În ţinutul ei de apă. Daniela Dumitrescu, Vaslui

16


Steaua mea

Ideal sfărâmat

Am steaua mea în Andromeda şi n-am ştiut că tu, ai prins o rază, c-ai pus-o-n poală şi-mi dai din ea cu picătura...

Vis ne-mplinit, idealuri deșarte. Vis răsădit, cu mii de speranțe făr` de sfârșit în minunata glorie dezmembrat ca și când în lume ar fi lăsat o amprentă putrezită ideal sfărâmat cu neștiință el curge deformat c-o treaptă-n… veninatul infinit ce lin zboară-n… răsărit

Îmi dai din ea puţin câte puţin, să nu mă satur, să nu te uit, că poate,mâine îţi pui coroana de prinţesă, ca să mai vreau să îţi culeg şi razele astrale din ale tale plete...! Şi delicat,tu, mă trimiţi la luptă, să vindec raza ruptă, că-i steaua mea din Andromeda; să te prefaci în zână şi cu o stea în mână să-mi reînvii tu,dragostea! Tu?! Steaua mea din Andromeda? Constantin Cuibuș, Firenze

17

Ștefania Dobre,Craiova

Viața Viața e ca o furtună, Astăzi bună,mâine rea, Cu toții trecem prin ea, Creștem,devenind mai buni, Tot trecând anii cei buni, În cele din urmă rămâi cu ceva? Croitoru Nicolae Cristinel, Stejerei - Gorj


Singură Sunt doar eu și înserarea Tu închisu-mi-ai cărarea M-ai lăsat, m-ai părăsit, Chiar dacă eu te-am iubit! Sunt doar eu în întuneric Stelele lucesc feeric Eu mai ard, încă-s sub nor, Amintirile mai dor. Dar am oameni cu O mare Ce m-alină-n înserare Pentru ei am doar iubire Puritate și simțire! Oana Berdilă, București

Meditație (1) (cheia de la gât) cât de mult mi-am dorit să cumpăr un braț plin de cărți mistice .........cu tot cu spini să le așez ..................în fața ușii crezând că ne vom întâlni și după moarte am trecut degetele prin buclele cenușii de-atâtea ori perforându-ți amintirile căutam acel prim răsărit trăit împreună... mă mulțumesc acum să-ți citesc la nesfârșit cuvintele scrise cu esență pură în Necromonicon rămâi singurul nume plecat pe care-l voi rosti lumânările se sting pentagonul de pe tavan dispare bun venit acasă soră mai mică Gîbu Ana Maria, Botoșani

18


CE E IUBIREA?

AȘ VREA

Iubirea-i o pastilă pentru dureri de suflet, Ajută-n vindecare,precum un vers în cântec. Iubirea-i un bandaj pe rănile deschise, Ce-alină suferința când porțile-s închise Și când ți-e greu s-ajungi în casa inimii, Iubirea e scurtarea și sensul de a fi.

Aș vrea, să râââd Motive, n-am... Aș vrea, să cââânt Dar voce, n-am... Aș vrea, să zbooor Dar aripi, n-am... Aș vrea, să plââng Dar lacrimi, n-am... Aș vrea, să fuug Nici-unde, n-am... Aș vrea, să striig Dar glas, nu am... Aș vrea să uit Putere, n-am... Aș vrea, să mor Voință, n-am.

Iubirea este tot-din cer până-n pământ, Esența ce ne-a dat și viață și cuvânt. Iubirea e că apa-de n-o bei,nu ești viu, E hrana cea mai bună din zori până târziu, E armă ce învinge orgoliul și trufia, Iubirea nu e frica-e pacea,bucuria! Poate ne este greu să ne-arătăm iubirea, Dar nu e prea târziu să ne schimbăm simțirea. Să ne lăsăm salvați într-o lume mai bună, Iubirea s-o simțim,nu doar gură s-o spună... Să lepădăm ce-i rău,să ardem dușmănia, Să îmbrăcăm ce-i bun,să înviem IUBIREA!

Ileana Cornelia Neaga, Crișan

Sofia Lungu

19

Speranţă

Poveste

Absenţa

Te privesc Ca pe o carte citită, recitită. Doar surâsul gurii tale Face povestea altfel.

Te căutam Când mi-ai ieşit în cale, Credeam că eşti chip Din poveste.

În cameră eu şi ea Buzele-i emanau dorinţă, În privirea-i citeam – absenţaMă înfrupt din ea Dând libertatea Lupului flămând

Iulian Petrescu, Arad


Cea mai frumoasă poezie

Să trecem zâmbind...

dacă aș putea ți-aș scrie cea mai frumoasă poezie fără să știu că ești tu că te-a scris Dumnezeu mai demult înaintea mea pe-atunci încă nu știam să scriu mâzgăleam cuvinte fără înțeles apoi te-am citit pe tine din cap și până-n vârful degetelor și-am știut am știut că ești cea mai frumoasă poezie ah de ce nu te-am scris eu de ce?...

Să trecem tineri prin valul bătrâneții Să nu uităm nici când anii tinereții Zâmbetul mereu să-l avem Și viața până în ultima clipă să trăim.

George Gîtlan

Dureri ale anilor trecuți Să nu răpună sufletul ce-avem Să nu uităm să trăim Și tineri prin valul bătrâneții să înotăm. Să trecem zâmbind prin valul bătrâneții Să lăsăm durerez anilor ce trec Să se înece în sufletul tinereții Ce noi în fiecare clipă trăim. Dureri ,boli sau poate părul prea cărunt Să nu încurce un zâmbet ștrengăresc Ce vine din sufletul mereu tânăr Îmbrăcat acum cu haină bătrâneții. Să trecem cu gândul tânăr prin valul bătrâneții Să nu uităm nicicând frumoșii ani ai tinereții Zâmbetul pe chip mereu să avem Și viața cu drag până în ultima clipă să trăim. Dana Popa, Londra

20


SILUIREA ŞOAPTELOR

21

De ce oare?

Zâmbești și te-întreb: de ce oare? mai reci decât toate cuvintele doamne mai Iar tu, simplă și fermecătoare, stins decât toate gurile de şarpe Îmi șoptești cuvinte la ureche se deschideau buzele mele încremenitele Magice răvașe puse pe-o pecete. acoperindu-mi umbrele fugare era cu un veac înainte de vecernie Te iau în brațe, râzi, capul pe spate era Și aș vrea ca momentele toate cu Să le imortalizez într-un album, exact Aer mistic, senzații și parfum. un timp Apoi fugi. Fug după tine... înainte Te prind din urmă și cât te ține, de Te zbați în joacă țipând teatral a Clipe de joacă cu iz bilateral. mă naşte Ne tăvălim acolo, în hol, pe jos grafofobe Și ciufulindu-ne un pic mai vânjos picioarele Te lovești la frunte de tocul ușii, mele azvârlite Apărând pe loc două dungi roșii. au mai trecut pe aici Te iau în brațe. Îmi spui că n-ai nimic înfloreau în trupul iernilor subţiate Dar sunt consternat și nu știu ce să zic, pe acolo Mă mângâi pe păr și mă liniștești mi s-au vărsat Că așa se-ntâmplă lucrurile firești. în noapte pletele şi eu În pat examinez zgârâieturile-pecete, mă forţam răsucindu-mă Le tamponez ușor cu sărutări-burete încercam Toate sunt trecut, acum suntem prezenți zadarnic În așternutul alb, uniți ca doi magneți. a mă naşte înaintea buzelor mele Mă muști fără să vrei, de buza de jos, mai reci decât toate cuvintele mai Scoți un „vai” și te privesc misterios încleştate decât toate Apoi mă privesti plină de candoare, gurile de şoapte... Zâmbești și te-ntreb: de ce oare? Dorina Neculce Iași

Dan Mladin, Galați


Poezii IL MARE

Marea

Mi sono abbandonata al mare di quanto odio ci sta sulla terra per dimenticare... Mi sono lasciata abbracciare dal sole, per non sentirmi sola e continuare a sperare... Mi sono lasciata accarezzare dai tuoi raggi per poter guardare al domani. Mi sono lasciata baciata di te mare, per lavarmi la mente di tutto ciò che mi fa male. Mi sono abbandonata tra le onde del mare, per ricordarmi de te unico mio amore, e continuare ad amare.

M-am abandonat ție mare, de câtă ură este pe pământ pentru a uita... M-am lăsat îmbrățișată de soare, pentru a nu ma simți singură și pentru a continua a spera... M-am lăsat mângâiată de razele tale pentru a putea privi la un mâine. M-am lăsat sărutată de tine mare pentru a-mi spăla mintea de tot ceea ce-mi face rău. M-am abandonat între undele mări pentru a-mi aminti de tine unică iubire și pentru a continua a iubi.

Nicola Popescu, Constanța

22


i bilingve

Iubirea

Amore

Te înşeli Iubirea Nu frânge aripi Dacă m-ai văzut fără aripi pe mine Înseamnă că am ştiut Să le ascund foarte bine Şi numai tu cu neîncrederea ta Le vei putea frânge Sau răni cândva

Ti sbagli. L’amore, non infrange le ali. Se hai visto me senza ali, significa che ho saputo nasconderle benissimo e solo tu, con la tua incredibilità, potrai infrangerle o ferirle semmai.

Gabriela Ana Bălan, Bârlad *trad de Denisa Bălan, Italia

Nea Persepolis

Nea Persepolis

Dal punto vernale fiero lo scorrer del tempo, giace la legione nella torre del silenzio, tace lo sciame, chino alle sue frequenze. L’ultimo miglio, terra e radici, bramando la costa da sale assetata.. e sulle maioliche in lontananza lessi la pellicola di sole riarsa, l’uomo alla fine dell’uomo.. Lo specchio non riflette campo di battaglia, tampoco un ciglio che tratteggi l’Ahura Mazdā qual fiore di damasco. 23

Din punctul vernal mândru decursul timpului, zace legiunea în turnul tăcerii, tace roiul, aplecat la frecvențele lui. Ultima milă, pământ și rădăcini, râvnind coasta de sare însetată.. și peste majolicii în depărtare eu citii pelicula a soarelui uscată, omul la sfârșitul omului.. Oglinda nu reflectă câmp de bătaie, nici chiar o geană care să schițeze Ahuramazda precum floare de damasc.

Luca Cipolla, Italia


Desene d

24


de suflet Bogdan Mocanu

25


Noaptea Știu doar că veniseră la mine, îmi umpluseră casa, casa mea pustie devenită dintr-o dată neîncăpătoare nici nu mai știu câți erau: zece, cincisprezece? Mihai își dezbrăcase haina încercând să mă ajute: -Iau eu paharele, Andrei tu adu sticlele. -Nu-i acesta albumul nostru, mama Boroteanu? -Scuzați-l pe ,,Țeastă” că n-a venit, dar este într-un turneu în America Latină, azi-mâine apare! -Nu, nu, școala Ikenoba nu are acest specific, de ce nu mă-nțelegi? -Dă-mi și mie să gust, Lia! -Știți cine lucrează la noi în Institut, mama Boroteanu? Este Marcu, cel din B, da, da cel care se mai rătăcea și tot intra la noi în clasă! -Nu, nu-i adevărat, tu nu vezi că este o combinare aici? Sunt trei specii. Este indiscutabil școala Sogestu, vezi? Uite, aici este deja un aranjament Moribana, irișii sunt fixați într-un suport.

Urmărește puțin linia aceasta. Nu, nu acolo, Sergiu, unde te uiți? Urmărește mâna mea. Vezi? Este tulpina principală numită Shin, întâlnită în triunghiul cer – om – pământ. Așa-i , mama Boroteanu? Ea simbolizează cerul în acest aranjament ikebana, nu? Din câte știu eu, tradiția japoneză folosește la sărbătoarea băieților aceste ikebana din flori de iris, tocmai pentru culoarea albastră a acestei flori. Da, parcă aud și-acum vocile lor, se strigau unii pe alții, mă strigau pe mine, ba , Mira mă luase lângă ea și-ncerca să-mi arate sensul acelui aranjament superb. Mi-amintesc, urmăream și eu mâna Mirei dar dintr-o dată chipul lui Sergiu se depărta de mine, mâna Mirei creștea, degetele i se lungeau, ajungeau pe peretele opus, ochii ei deveneau tot mai mici De ce dă așa tare din cap Sergiu? Mâna începe să-mi tremure dintr-o dată, să nu mă mai asculte, strâng cu putere ibricul cu cafea, simt brațul lui Eugen cuprinzându-mi spatele, iar mâna Clau-

diei încercând să mă sprijine. M-au dus spre pat parcă, da, da, uite că-ncep să-mi amintesc … Ah, iar nu pot să-mi întorc piciorul! Da, Mihai se pare c-a avut dreptate: oricând roata se-nvârtește, se-nvârtește…Cine ar fi crezut că peste ani voi veți fi cei care…Dar, zău, de ce s-or mai fi chinuind cu mine? Au și ei familie, problemele lor, cum pot sta mereu cu mine? Andrei se-ncăpățânase într-o zi: ,,Ba nu, poate, trebuie să poată!” Strigase la Mihai și amândoi încercară să mă ridice din pat. -Acum, așa, încet! Întâi stângul, apoi dreptul. Ușor, Mihai, stai în fața ei și ține-o de mâini. El îmi cuprinsese spatele și-mi împingea ușor câte un picior, Mihai cu mâinile, prinzându-mi-le peale mele mă trăgea ușor spre el. Da, făcusem în ziua aceea câțiva pași, iar distanța mi se păruse enormă! Priveam îngrozită patul rămas în urmă

26


de la noapte și mă simțeam incapabilă să mă mai pot întoarce la el. Încet, amândoi m-au întors și drumul a continuat. Primii pași sprijinită de Andrei, primii pași ținându-mă de mâinile lui Mihai! Mâinile lui Mihai pe care, da, furioasă atunci, demult, i le lovisem! Ce s-o fi petrecut în mintea lui de copil nu știu, dar din cutia aceea frumoasă pe care mândru o așezase pe bancă, începură încet să iasă niște cărăbuși. Ora n-a mai fost oră, strigau unul la altul, vacarmul îmi cuprinsese întreaga clasă! Of, copii, copii! Uite, că tot gândindu-mă la ei n-am observat că s-a mai liniștit puțin vântul și poate le voi vedea mai bine acum. Ia să-ncerc! Le voi lua așa, câte două, câte trei…deci două și cu două, patru și cu trei puțin mai jos, acolo-n stânga, șapte și cu două în dreapta… -Cât i-ai cerut? Da, asta după voce e Elena, dar cu cine o fi intrat? Precis iar a venit

27

să vândă ceva pe-aici, se zice că din asta trăiește și infirmierele o mai ajută, îi înlesnesc intrarea-n spital, iar ea, prin saloane, nici nu deschizi ochii bine dimineața că te și îmbie: ,,Vrei un pachet de țigări? Uite am și săpun ,,Amo”, sau vrei un ,,Lux”? Pixuri cu cinci mine nu vrei, sau ceva gumă de mestecat? O, da’ matale ce-ți mai trebuie gumă de mestecat?” Geanta ei, talcioc curat! Acum a intrat cu Safta. Stau amândouă la măsuța de lângă ușă și foarfecă pe unul, pe altul… Asta până când se ivesc zorile că Elena își ia geanta și pornește prin saloane, iar Safta începe să șteargă pe jos. Uite c-am să-i duc lipsa: nu-i fată rea, Safta, uneori nu știe ce să-ți mai facă să te ajute, alteori intră și, cu mâinile-n șolduri, rotindu-și circumferința și privindune pe sub genele-i rimelate, ne aruncă un ,, Hai mâncați mai repede că trebuie să strâng. Acum îmi stă apa caldă!”

Da, le cunosc pe toate; nu știu cum este orientată camera asta, dar se pare că-i mai retrasă, mai ascunsă și vin pe rând câte două, câte trei și tăifăsuind îmi alungă mie somnul. Mă văd că-ncerc s-adorm puțin, dar au grijă de mine: ,,Ce-ai făcut azinoapte? Dacă ziua dormi, atunci noaptea ce faci?” Dar ce știu ele ce fac eu noaptea? Uite, ca acum, mai încerc să văd unde am greșit, să văd câte sunt de fapt. Eu am o ocupație noaptea, îmi place noaptea, uneori nici n-o simt când trece, mai număr stelele care se zăresc de-aici, din poziția patului meu, mă mai gândesc la Mira, la Andrei, la Eugen, îi văd zâmbetul lui Mihai. Îmi mângâie ușor fruntea, iar degetele sale abia le simt atingându-mi pielea. Are mâini fine, Mihai, oare unde o fi lucrând? S-o fi căsătorit? Parcă-i zărisem într-o zi pe inelar verigheta…N-am mai avut timp să-l întreb, totul m-a luat prin surprindere și așa


cum spusese el odată: ,,La început a fost cuvântul”… dar eu nu-l mai am. ,,Ce…a…mar…lama….”, am încercat odată să-i spun Saftei să-mi dea lapte în loc de ceai, mi-l adusese Mira și-l pusese-n frigider, dar limba-mi umbla dezordonată și cuvintele se-nghesuiau astupându-mi gâtlejul. Am rămas doar cu mâna întinsă și Safta a crezut că n-am aer și a lăsat fereastra deschisă. -Forțați-o să mănânce, văd că pe dumneavoastră vă ascultă, cu noi colaborează mai greu. Vedeți, altceva este un fiu?! – îi spusese doctorul Streza într-o zi lui Mihai. Un fiu! De unde un fiu? Eram preocupată atunci să văd pădurea, în anii aceia nu zărisem copacul, deși era la doi pași de mine; trecusem printr-o pădure din care verdele se cam dusese, ruginiul frunzelor mi se înfățișa în toată splendoarea lui și oare să nu fi văzut copacul? Dar Dan de ce n-a insistat? S-a retras ușor, fără a-mi spune ce gândea de fapt atunci. Ultima oară îl întâlnisem la

un simpozion de literatură unde prezentase o disertație despre pesimismul versului bacovian, apoi o cafea băută împreună, câteva amintiri depănate și un bun rămas… Dacă ar fi insistat atunci, în anii când trebuia să văd și copacul din pădure… Oricum pădurea are infinite căi. Chiar dacă este verde și n-o vezi, chiar dacă este uscată și totuși ai ochi s-o vezi, până la urmă ieși din ea. Copacul rămâne acolo și tu pleci. Verde sau uscat, el rămâne acolo. L-ai văzut sau nu, tu pleci. De ce a trebuit ca eu să-l văd pe cel uscat? Dar eu nu trebuie să mă mai gândesc la toate astea acum, nici la casa mea pustie, nici la telefonul care , ca o simplă mobilă rămâne mut săptămâni întregi… Da, iată că iar a venit despletita asta care-mi fixează la două zile perfuzia. Mă crede inertă, vegetativă, dar eu nu pot să-i vorbesc doar, în schimb pot s-o privesc; am privit-o zile întregi și chipul ei strident machiat mi-a rămas întipărit. Nu știu de ce, dar figura ei îmi dă senzația că mă lovesc continuu. Privirea-mi

este înțepată de formele-i ascuțite, parcă toată-i făcută din vârfuri și colțuri. De pe o frunte netedă, plată, asemenea unui perete abrupt, privirea-mi coboară în trepte pe întregul ei chip: arcadele proeminente te ajută să nu te lovești brusc de pomeții prea ieșiți ai obrajilor, să nu te zgârie vârful unui nas mult prea acvilin, să nu te dezechilibrezi de pe o bărbie terminată într-un V prea adânc. Privirea-mi coboară pe gâtul său lung, disproporționat în raport cu restul corpului minion. Mâinile sale subțiri cu degete prelungi și filiforme, cu vene proeminente, inestetice nu se opresc o clipă. De altfel e harnică și pricepută, îl aud pe doctorul Streza strigând-o mereu pe hol și uite, o să-mi lipsească și ea. M-am obișnuit cu toți în acest timp, copiii aceștia nu m-au lăsat o clipă singură, chiar și acum, în aceste clipe Eugen picotește pe scaunul de lângă pat. Îl disting așa, puțin, în întunericul salonului stând cu capul sprijinit de tăblia patului, iar o mână o ține pe picioarele mele să mă simtă când mă-

28


ntorc. Așa stă de-atâtea nopți! Se pare că pentru el am rămas tot ,,mama Boroteanu”, asta a mai apucat să-mi spună, asta mai țin eu minte din seara aceea. El mă numise primul așa și așa-mi spusese toată seria lui. Acum îl văd stând cu capul plecat, cu umerii ușor îndoiți, cu palma lui mare, bărbătească, sigură, transformată din mânuța aceea firavă care abia cuprindea creionul, ținând-o peste pătură, dându-mi parcă ceva din căldura și tinerețea lui. S-a schimbat mult Eugen, și-a lăsat și barbă, dar ochii aceia albaștrii au rămas la fel de vioi, trădează și acum copilul zburdalnic și neastâmpărat. Aseară mi-a vorbit mai mult ca niciodată, parcă ar fi vrut să m-adoarmă, dar povestea lui a reușit să-l țină departe de mine pe Morfeu. Cine ar fi crezut? El și Mira?! Se apucase să-mi facă puțină ordine printre lucruri. -Asta e cheia de la dumneavoastră, unde s-o pun? Întinsesem mâna și apucasem portmoneul cel mare; i l-am întins. -Nu avem nevoie de ea acum. Cine știe, altădată, mai târziu poate, dar nu acum. L-am privit întrebătoare, i-am prins mâna rugându-l din priviri să-mi spună când mă duce acasă. Am vrut să-i spun că totuși, vreau acasă: ,,Eu…ve…mar…ar…aca…”

Este singurul care mă-nțelege pe deplin, care parcă îmi citește și gândurile. -Da, știu, poimâine mergem acasă. Acasă la mine și la Mira. V-am aranjat o cameră numai a dumneavoastră, v-am adus câteva cărți din biblioteca aceea mare pe care o aveți în sufragerie. Veți fi mereu cu noi, cu mine și cu Mira. De ce plângeți, nu vreți? Venise spre mine, se aplecase și-mi sărutase mâna, pe cea bolnavă o sărutase. M-am mulțumit doar să-i zâmbesc printre lacrimi și să-i ciufulesc părul cârlionțat. Așadar mai am o noapte, o singură noapte și uite, m-au acaparat iar gândurile, m-au întrerupt mereu și tot n-am aflat câte se văd de fapt prin dreptunghiul ferestrei pe care o am în fața patului. Știu doar că două dintre ele luminează mai intens, dar câte sunt de fapt? Oare de la Mira pot vedea stelele? Da, mai am timp, până mâine mai am timp, ia să mai încerc: una, două și cu două mai jos, patru și cu trei în dreapta, șapte și cu două…

MOTTO : ,,O NOAPTE ȘI-O ZI, O VIAȚĂ DE OM” Nicolette Orghidan, Brăila

29


Am citit „ Divergent ” pentru prima dată acum un an, în română. După ce am văzut filmul, mi-am dat seama că îmi amintesc doar foarte puține lucruri din carte, așa că, a doua zi, am dat fuguța la librărie și mi-am cumpărat cărțile. Am pus-o pe raft, pentru că vroiam să am toate volumele înainte de a mă apuca de una. Într-un final, am strâns toată seria și m-am apucat de „ Divergent ”. Un singur lucru îmi aminteam clar de prima dată de când am citit cartea: e uimitoare. Te lasă cu gura căscată la final și te întrebi ce naiba s-a întâmplat cu viața ta. Asta mi s-a întâmplat și acum. M-aș fi așteptat să nu mai aibă același efect pe mine, după ce am citit-o deja o dată, dar m-am înșelat. În momentul în care am închis cartea am fost poate și mai șocată și uimită de carte decât prima dată. Iubesc seria asta cu fiecare celulă din corpul meu. Nu există parte care să îmi displacă. Există personaje care îmi displac, desigur, dar și acelea contribuie la poveste, așa că nu am cum să le urăsc. După ce termini „Divergent” e ca și cum te-ai trezi după un somn de o zi. Te uiți în jurul tău și parcă

nu știi ce s-a întâmplat cu tine. Nu-ți dai seama când a trecut timpul, cum ai ajuns în locul unde stai, când ai terminat cartea. Te uiți în jur și te întrebi „ Și acum ce? ”. Te întrebi ce se întâmplă acum că ai terminat cartea. Pentru mine, răspunsul a fost destul de ușor. Mă mai uit o dată la film și apoi citesc „ Insurgent” . Dar mă gândesc… cum voi reacționa când voi termina „ Allegiant ”? Având în vedere că știu ce se

30


întâmplă, nu cred că foarte bine. „ Divergent ”e una dintre cărțile care îți transformă viața. Pentru câteva zile uiți de tine, uiți de probleme, de examene, de școală, de concerte, de tot. Ești tu și cartea, într-un glob de sticlă care se sparge abia când termini cartea. Tot ce e important e să citești cartea. „ Divergent ” te ia din lumea ta și simți că ai fi în lumea creată de Veronica Roth. Având în vedere că asta e prima carte a autoarei, sunt șocată și uimită de ce a putut scrie. Veronica e una dintre persoanele care s-au născut pentru a scrie. Nimic nu e forțat. Scrisul ei e simplu, natural, dar totuși

31

își lasă o anumită amprentă asupra ta. Am fost și sunt geloasă pe talentul ei, pe felul în care scrie și pe imaginația ei. Veronica a ajuns să fie unul dintre idolii mei. În afara faptului că o ador ca și persoană, consider că Veronica e un exemplu pentru toți cei care vor să ajungă undeva. Veronica a demonstrat că dacă vrei și muncești, se poate. Lumea creată de ea și personajele ei mă vor bântui pentru mult timp. Sunt sigură că după ce voi termina Allegiant îmi va fi greu să mă despart de ele. Tris și Four sunt genul de personaje de care te îndrăgostești de la prima pagină și de care nu vrei să te desparți niciodată. Tris e personajul de la care, la început, nu te aștepți să facă nici un sfert din lucrurile pe care le face pe parcursul cărții. E curajoasă, deșteaptă, sarcastică, nu se lasă călcată în picioare, îi păsa de ceilalți și, mai presus de toate, e Divergent. Tris trece prin orice doar pentru a-și proteja familia și prietenii. Four este exact ca ea, doar că mai misterios. M-am îndrăgostit de tipul asta, zău. Împreună, fac o pereche periculoasă, dar sunt extremi de potriviți unul pentru celălalt. „ Divergent” m-a ținut ... lipită… de ea până la sfârșit. Am fost captivată de Tris, de Four, de relația dintre ei dar, în special de acțiune.


Cartea asta are acțiune. Nu de puține dăți mi-am dat seama că eram cu gura căscată sau că îmi bătea inima mai repede la vreo scenă mai.. hai să spunem, specială. Toate „ aventurile ” prin care trece Tris și toate experiențele ei le-am simțit pe pielea mea. Am stat cu sufletul la gură pentru ea, pentru Four, pentru Christina și Will, și nu de multe ori țipam în pernă de frustare, de curioasă ce eram și de nervoasă pe mine, din cauză nu puteam să citesc mai repede. „ Divergent ” te face să vrei să poți citi mai repede. E o carte care îți lasă întrebări cu fiecare pagină pe care o citești și, în momentul în care primești răspunsurile pe care le vroiai, rămâi șocat. Rămâi șocat de ce a putut să facă Veronica, de lumea ei, de imaginația ei și de carte în sine. Nu te aștepți să se întâmple nici jumătate din lucrurile pe care Veronica ni le-a pregătit în „ Divergent ”, iar asta e un lucru bun. Toți iubim cărțile imprevizibile, nu? Acțiunea e alertă și nu te lasă în pace. Trebuie să citești și să citești și să nu te oprești până la sfârșit. Mi-a plăcut atât de mult încât nu mi-a păsat de micile imperfecțiuni pe care le-am găsit în poveste. Asta e efectul pe care Divergent îl are asu-

pra ta. Te vrăjește și te face să uiți de orice altceva. Tot ce vrei să faci e să citești și să stai cât mai mult timp cu personajele. Aș spune că personajele sunt reale, dar aș minți. Nu numai personajele sunt reale. Absolut totul la cartea asta e real. E ca și cum ar fi o lume reală, în care noi chiar trăim. E un viitor care mă va bântui pentru multă vreme. E un pic de necrezut că asta e cartea de debut a Veronicăi. Nu-mi pot imagina cum va scrie la viitoarele cărți. James Dashner a avut dreptate: „ Divergent ” e o carte captivantă, fascinantă, complexă, care te ține în suspans și care e plină de surprize, plăcute sau nu. Mă voi gândi pentru multă vreme la cartea asta, chiar și după ce voi termina „ Allegiant ”. E una dintre seriile alea care te bântuie. Cred că toți ne putem regăsi, mai mult sau mai puțin, cu temerile lui Tris. Ca și adolescenți, niciodată nu știm ce să facem. Viața e

32


încă un mister pentru noi și voastră preferată. multe lucruri ne sperie dar, ca Bianca Călin, Grecia și Tris, trebuie să luăm viața http://bianca2b.wordpress.com în piept și să ne gândim, în primul rând, la noi. Veronica explorează un subiect pe care nu mulți autori îl pot aborda: mintea umană și cele mai adânci frici. Mi-a plăcut faptul că „ Divergent ”mi-a arătat că îmi pot învinge fricile și m-a făcut să încerc să le depășesc. Mi-a arătat că întotdeauna curajul există în noi, doar că trebuie să îl găsim. Lumea creață de Veronica Roth a cucerit milioane de oameni și o va mai face de acum în colo. „ Divergent ” e o carte unică, ce trebuie citită și prețuită de toată lumea. Scrisă inr-un mod simplu, dar profund, cu personaje ce nu par personaje, ci mai degrabă persoane reale și cu o acțiune captivantă și situații periculoase, „ Divergent ” vă va captiva și vă va face să uitați de voi. Sunt sigură că multe dintre voi sunt îndrăgostite deja de Four, iar dacă nu ați citit încă „ Divergent ”, e timpul să o faceți! Puteți găsi cartea

33


Jurnal 29.12.2013 - 07:00 Două linguri de zahăr... cafeaua nu-și pierde din amărăciune. Mașina de scris zace paralizată într-un colț, prăfuită de absența mângâierii mâinilor, obsedate de sunetul virulent al inspirației. Scaunul de la birou și-a rătăcit din comfortul găzduit odată... Pare-se că totul și-a pierdut din contrastul de deunezi. Răbdarea a devenit un cuvânt greu de pronunțat, un sfetnic detestabil, ce nu-l pot îngădui. Singura mea alinare se află, ezoterică, în confesiune. Dar, ar fi utilă încercarea de a corupe un suflet, ce nu poate pătrunde în trăirile mele... o foaie albă va face compromisul. Un somn scurt ăi presărat cu vise nemaiamintite, m-a trezit mai obosit decât refăcut. Într-un amalgam de sentimente, scuturate de cutremurul trecut, găsesc umbre și lumini deopotrivă, versuri ce nu contenesc, mă constrâng să recunosc. Iată ce ecou răsună prăpăstios în capul meu...

Umbrit de oarba gelozie Și-un egoism seducator, Credeam ca pot, din lacomie, Să am doar eu, al tău amor. Sebastian Andro, Iași

34


Îngerul copilăriei mele .... cu ochii negrii, uzi la piele şi plini de

tot felul de vegetaţie urât mirositoare şi dezgustătoare. Norocul nostru, că nici unul nu ştiam să înotam, a fost nea Ion, care, nu se îndepărtase prea mult de locul cu pricina şi ne-a pescuit, pe rând, din mizeria în care ne scăldam. Să vedeţi voi mai apoi, că arătam într-un mare fel, plini de nămol şi casă de broască, şi mai ales nu puteai să te apropii la trei metrii de noi că duhneam mai rău ca balta. Următoarele direcţii, pe care le-a dat tataia, au fost către personalul feminin, care lucra în grădină: Luaţi băiatul şi spălaţi-l! Acum spuneţi voi ce am simţit eu, când, am văzut toate aceste doamne, care roiau în jurul meu şi chicoteau de zor: Doamne ce scump e!...în timp ce eu stăteam, acolo, în faţa lor, aşa cum m-a făcut mama, fără nici măcar un petic de haină pe mine. Am trecut şi peste asta, sau mai bine zis am lăsat-o bine ascunsă, într-un buzunar separat cu amintiri cu care mă mândresc mai rar, ce să-i faci dacă aşa a fost şi mi-am văzut de drumul meu. Dacă povestea s-ar opri, aici, poate că nu aveam nici un rost, aşa că mai am

35

multe de istorisit. Nu peste mult timp, au început lucrările agricole, una dintre acestea fiind şi irigarea grădinii, motiv de maxim entuziasm, pentru cei ca mine, care duceau lipsă de orice altă preocupare. Tataia m-a luat cu el în tractorul din dotare şi am început să ne învârtim ca şi când nu am avea altceva de făcut, până ne-a ajuns de atâta muncă. Acum, începe chinul nostru, că aşa ne trebuie! El, la insistenţele mele şi, întrucât, ca mine nu ştia nimeni cum să intre pe sub pielea omului, a acceptat ca un ţânc, acum de 5 primăveri, să conducă măgăoaia de tractor. M-a luat în braţe, mi-a predat volanul şi ce credeţi voi, eram tot un zâmbet şi atât de împlinit ca un pui de pasăre care şi-a luat zborul pentru prima oară. La pedale era tot el, eu fiind scurt în picioare şi din spate îmi coordona mişcările. La început m-am descurcat, pot spune, promiţător, lucru care cred şi acum că a dus la o relaxare a reflexelor celui de lângă mine. Am condus pe drumul de câmp fără grijă,


că pe nici una din părţi nu aveam ce lovi şi nici nu am făcut-o, până în dreptul adăpostului, împrejmuit de un gard înalt şi bine ancorat, în spatele căruia erau sute, poate chiar mii de pui. Ei, cum poate bine v-aţi dat seama, tataia gândindu-se, numai el ştie la ce, eu un copil iresponsabil, am pierdut deodată controlul volanului, intrând, prin gard, direct în groapa în care puii zburau, care mai de care să-şi salveze viaţa. Norocul face că tractorul s-a oprit, în cele din urma, iar tataia năucit, de întâmplare, a început săracul trezit, parcă, la realitatea crudă, să facă o evaluare estimativă, din ochi, a pagubelor, create de aventura noastră ce s-a dovedit a fi una mai puţin dorită, lucru ce m-a afectat şi pe mine. Multă vreme de atunci, până mai ieri, nici că am mai pus mâna pe volan. Nu am avut cum să ne învăţăm minte, la altele, că era de lucru şi vorba aceea, eu ce rost aş mai avea, fără aceste minuni ale lumii mele. Greul, tot pe acest om bun şi cu suflet sfânt a căzut. După câteva zeci de minute, a reuşit să scoată tractorul din groapa cu pui şi am purces mai departe, ridicând gardul ca o improvizaţie de moment, întrucât, nu era timp de pierdut. În aceeaşi formulă de echipă, am mers să cuplăm în spatele tractorului cisterna cu apă care era bine poziţionată, într-o parte a dealului de mai sus de

grădina. De regulă, de alimentarea acesteia se ocupau alte persoane şi o aduceau în acest loc pentru a fi preluată de oameni competenţi, ca noi. Cât ai zice peşte, tataia a legat cisterna de tractor şi hai să întoarcem utilajul în loc, în jurul dealului. Din punct de vedere tehnic nu avusesem nici o problemă, cu tractorul, chiar de nu trecuse prea multă vreme de la nefericitul incident, până când, la întoarcere utilajul de afurisit, nu se mişca din loc, nici în ruptul capului, de parcă era pironit în pământ. Tătăiţul meu accelerează şi iarăşi accelerează, spunându-mi să mă uit, în spate, să văd dacă, nu cumva, ceva este în neregulă. Offf, parcă cerul căzuse pe mine, în clipa în care am realizat că, de fapt, cisterna, care mai înainte o agăţasem de tractor, era, acum, cu susul în jos. Ce să-i spun că, parcă, rămăsesem fără glas şi să fi văzut voi ce faţă aveam. El săracul mă întreba, eu încercam să scot cuvintele cu cleştele din gură, dar nu ieşeau, neam. Până la urmă, îi îndrept atenţia cu degetul arătător către geamul din spate al tractorului, prin care vede şi el grozăvia care se petrecuse, realizând cât de gravă era situaţia. Ia apa de irigat de unde nu-i, ia tractorul de lângă cisternă dacă mai poţi, ridică cisterna dacă ai cu ce, erau doar o mică parte din întrebările cu care ne confruntam, în acele clipe. Numai bine nu ne-a fost nouă în momen-

36


tele de cumpănă, care mai de care mai contradictorii şi existenţiale. Nu reţin exact, cum şi în ce fel, sau mai bine zis doar pentru atât am primit învoire, dar ştiu că, de fiecare dată când întâmpinam astfel de situaţii, la limita suportabilităţii, seara făceam câte un grătar pe cinste, din puii pe care îi aveam pe inventar. Nu ştiam eu prea multe lucruri, dar când vorbeam de acest fapt, îmi aduc aminte cu lacrimi de dor, când tataia mă instruia şi îmi spunea că ăsta este secretul nostru şi dacă mă întreabă cineva ce s-a întâmplat cu puii sacrificaţi să fiu convingător şi să le spun că au murit, cu toţii, sărăcuţii de ei, de boală curată. Abia acum, mi-a dat îngăduinţă, de sus, să va spun povestea dispariţiilor misterioase, păstrând esenţa secretului, pe care o voi lua cu mine, când îmi va fi dat să-l revăd, să avem ce ne spovedi, la judeca de apoi. Mai mult decât atât, pe lângă noi, mai trăiau şi familiile noastre care veneau periodic să se aprovizioneze, spunând în schimb că scopul vizitei este acela de a vedea şi ei cum ne mai descurcăm. Toată lumea era fericită! Singura care nu găsea înţelegere la mine, era mamaia Leţica, o fire mai aspră şi mai puţin prietenoasă cu copiii nebuni ca mine, la prima vedere. Dacă mă vedeaţi ce plângeam, de dragul puilor, vi se făcea pielea de găină, de mila mea. Nu mai era

37

altul ca mine, care să iubească atât de mult înaripatele. De multe ori, se făcea fără ştirea mea, că aveam metodele mele de a o face să renunţe, dispunând de atâtea acute în repertoriu, încât, nu-ţi mai ardea de nimic. Treacă de la mine şi această etapă tragicocomică şi cu îngăduinţă propun să mergem la momentul în care îl vedeam pe tata venind pe calea ferată, cu bicicleta în mâini, apropiindu-se de locul, unde prinsesem rădăcini ca şi vrejurile de cartofi în care mă ascundeam, de fiecare dată, când se apropia. Şi mie îmi era dor de el, dar de când m-a luat ultima dată şi m-a dus la injecţii, departe de mine gândul să mai plec din raiul pe care îl găsisem aici. Aşa a fost să nu poţi rămâne în copilărie o eternitate, cum poate mulţi din noi ne-am fi dorit. Mult timp, a mai lăsat Dumnezeu, să treacă de atunci şi viaţa m-a purtat departe de locul acela minunat şi de omul, care mi-a rămas numai în amintiri, ca un înger păzitor al adevăratei mele comori sufleteşti, numită copilărie. ...Va

urma...

Mihăiță Macoveanu, Slobozia


Lucian Blaga A fost un filozof, poet, dramaturg, traducător, jurnalist, profesor universitar, academician și diplomat român. Lucian Blaga a marcat perioada respectivă prin elemente de originalitate compatibile cu înscrierea sa în universalitate.

A debutat în ziarele arădene Tribuna, cu poezia Pe țărm (1910), și în Românul, cu studiul Reflecții asupra intuiției lui Bergson(1914). După moartea tatălui, familia se mută la Sebeș în 1909. În anul 1911 călătorește în Italia, unde își petrece timpul în librării, căutând cărți de filosofie, și vizitând vestigiile istorice ale acestei țări

9 Mai 1895 - 6 Mai 1961 Prima sa dramă, Zamolxe, îi apare în ziarul Voința (1920), iar în volum în 1921, la Cluj, la Editura Institutului de Arte Grafice „Ardealul”.

„ Ea cântă şi eu ascult. Pe buzele ei calde mi se naşte sufletul. ” 38


Arthur Conan Doyle A fost un romancier britanic, celebru care l-a creat pe Sherlock Holmes - primul detectiv care apare într-o serie de romane polițiste. În afara acestora, Sir Arthur Conan Doyle a fost autorul a numeroase povestiri știintifico-fantastice, romane istorice, piese de teatru, romane de dragoste, poezie și texte inspirate direct din realitate (non-fiction). Sherlock Holmes este personajul principal în 56 povestiri și patru romane a lui Doyle.

Arthur Conan Doyle a murit în 1930 ca urmare a unui atac de cord și este înmormântat în cimitirul bisericii din Minstead, înNew Forest, Hampshire, Anglia.

22 Mai 1859 - 7 Iulie 1930

„ Un om ar trebui să stocheze în minte tot ceea ce i-ar putea folosi, iar restul să-l depoziteze în bibliotecă de unde îl poate lua dacă are nevoie de el. ” s.Inf. wikipedia.org

39


Mă bucur tare mult ,că am putut savura prima oară cartea înainte de a vedea filmul.Această poveste ne vorbește în primul rând de calitățile fiecărei persoane în parte și în ce acțiune se identifică ea.Poate fi: Candoarea (cei sinceri) ,Abnegația (cei altruiști), Neînfricarea (cei curajoși) , Prietenia (cei pașnici) și Erudiția cei inteligenți).Dar pe lângă cele menționate mai este încă o facțiune ascunsă de ochii lumii DIVERGENȚA ,fiind considerată cea mai periculoasă deoarece nimeni și nimic nu poate controla persoanele ce fac parte din ea.Beatrice Prior, personajul principal al distopiei ,ajunsă la împlinirea celor șaisprezece ani împreună cu alți locuitori ai orașului Chicago de aceeași vârstă ,sunt puși într-o anumită zi ca în fiecare an să își aleagă propria facțiune.Căreia îi vor fi devotați pentru tot restul vieții.În cazul lui Beatrice ,aceasta trebuie să se hotărască dacă va rămâne în continuare alături de părinții săi sau va alege facțiunea care o

definește cel mai bine. Alegerea survenită vine din interior și odată făcută numai poate da înapoi ,indiferent cât de periculoasă va fi.Va surprinde pe toată lumea, dar mai mult pe ea însăși. Atunci când începe inițierea din noua facțiune aleasă Beatrice ,își ia un alt nume Tris,participă la evenimentele, la care cândva visa,se

40


străduiește să-și dea seama care îi sunt cu adevărat prietenii și de asemenea dacă o poveste de dragoste cu un băiat uneori încântător alteori enervant își poate găsi locul în viața ce o va avea de acum încolo.Dincolo de toate ,Tris ascunde unde secret ținut departe de toți ,deoarece acesta îi poate aduce moartea. Când află de conflictul ce stă să izbucnească ,în societatea liniștită ,aparent perfectă în care trăiește ,ea realizează că secretul ei ar putea să o ajute sau ...ar putea-o consacra la distrugere.

O explozie fascinantă de cuvinte ,ce ne învață valoarea caracterului uman ,acela de a fi DIFERIT!

Filmul a apărut pe data de 21 martie și pot spune că este una dintre capodoperele, pe care am așteptat-o cel mai mult să apară anul acesta si chiar a meritat așteptarea. Actori precum Shailene Woodley,Theo James ,Kate Winslet ,Miles Teller dar și mulți alți au dat viață acelor personaje desenate de noi în lectură.Actrița ce a interpretat-o pe Tris s-a asemănat cel mai mult cu cea imaginată de mine.

41


Am surâs ,atunci când vedeam majoritatea secvențelor pe care le-am citit ,deși mi-ar fi plăcut să fie mult mai lung,a fost un film foarte reușit din punctul meu de vedere. Acest film ne face să înțelegem că doar noi ne putem alege soarta ,ce va trebui sa o deținem până la capăt ,indiferent de consecințe sau de sentimente.Facțiunea înaintea sângelui ,o facțiune ce îti dă un rost ,ce te lasă să-ți scoți adevăratul eu în evidență.Dar atunci când niciuna nu este pentru tine ,îți dai seama că ești pe cont propriu cu o lume pe cale să te ucidă ,de ce ? Pentru că depășești orice limită ,însă cu ajutorul ce l-ai ținut până atunci ascuns și a unui aliat exact ca tine vei reuși. Finalul filmului ne ține în suspans la fiecare pas ,are o structură tristă dar și fericită totodată deoarece revoluția este oprită și inamicul înfrânt. Deși își pierde ambi părinți în această bătălie Tris, are parte de un cămin al ei alături de Four ,ce îi este alături tot timpul,susținându-se reciproc.Ultima secvență din film ni arată pe cei doi urcați într-un tren spre o nouă călătorie.Poate că bătălia asta au câștigat-o...dar o alta îi așteaptă.Insă atât timp cât vor fi împreună vor izbăvi orice le va sta în cale. Recomand cu căldură citirea cărți, defapt a întregi serii ce cuprinde trei volmule (Divergent,Insurgent si Allegiant) dar și vizionarea filmului pentru că veți rămâne plăcut impresionați. Chiar merită să pașiți în această lume! Roxana Codin, București

42


Subsecțiune: Creația - calea sufletului

Starea de culoare Starea de culoare Între alb și negru... eu exist în culoare. Mi-am descris stările mele în momentul când am pus mâna pe pensulă,mult mai mult decât aș fi putut-o face în cuvinte. Dincolo de temetica unui tablou este starea de spirit a celui care pictează. Nu există reguli, acestea sunt false concepte de care s-au lovit mari maeștrii ai picturii precum Pablo Picasso, care a reușit să rupă definitiv cu convențiile stilului iluzionist și figurativ, dominant încă din perioadă Renașterii.

Pentru el ALBASTRU în tonuri reci a avut semnificația singurătății, sărăciei și lipsei de speranță (așa numita perioadă albastră)așa cum la polul opus s-au situat nuanțele deschise, senine (perioada roz) întruchipare a iubirii și romantismului. În pictură este ca și în dragoste, este

43

nevoie de doi: cel care a creat și cel care privește creația, cel care dă și cel care primește și în final acea rezonare prin contopire. Dacă nu simți că pictorul trece dincolo pânza și ajunge la tine nu vei putea înțelege actul artistic. Un tablou place ori pentru că este frumos (dar frumusețea și aici este vremelnică, într-o zi te vei obișnui cu ea și va deveni banală) sau pentru că reușește să-ți transmită o anumită stare, lucru care cu siguranță va dăinui în timp.


Se spune că „nimeni nu poate trăi viața în locul tău„ atunci cum pot alții să eticheteze manieră cuiva de a picta ? Mă refer la criticii de artă care se bazează pe niște noțiunii stricte asemuind pictura cu o știință exactă precum matematica. Verdictele lor nu ar trebui să influențeze iubitorul de frumos. Suntem unici, deci simțim diferit, nu există rețete, nu trebuie să urmăm tipare, ele sunt frânele creației. Când te vei hotărî să achiziționezi un tablou nu te gândi ca la o afacere ci ca la o bucurie care vrei să ți-o oferi. Ține cont doar de sentimentele care te cuprind când îl privești și mai puțin de notorietatea celui care a pictat (notorietate mai mult sau mai puțin creață de așa-zișii cunoscători sau de toane fashioniste) căci cromatica,doar ea va ajunge în locul acela din tine, numit SINE. Încearcă să te definești în culori și cu siguranță vei face alegerea potrivită. Voi face câteva exemplificări a multitudinii de semnificații a unor culori, tocmai pentru a-mi susține teoria de mai sus. GALBENULculoarea soarelui, a verii, a bogăției (culoare imperială a Chinei și una reprezentativă pentru budism), la antipozi pentru unii reprezentând lașitate, boală, suferința. ROȘU-culoarea iubirii, pasiunii, bucuriei, vieții, la anitipozi situându-se agresivitatea, ură, furia, lipsă de control. VERDELE-o culoare controversată căci dacă în Evul Mediu ea era percepută ca simbol al maleficului, a puterii diavolului și aducătoare de molime, mai târziu a fost asociată cu efemerul, cu relativitatea norocului și nesiguranță că prin contrast să fie simbol al renașterii naturii, a relaxării, a calmului și a speranței. ALBASTRULuna din cele mai generoase culori și căruia i se atribuie puterea de a exprima libertatea, spațiile deschise, stări sufletești de melancolie sau regrete, pace, liniște. Dragă cititorule, închei aici,urându-ți ca în viață orice alegere vei face, să-ți întrebi și sufletul ca să-i afli părerea. Karelia Mihaela Neacșu, Brăila

44


... iar cuvintele sunt EU însămi ! Am pășit în lumea aceasta a bloggerit-ului în urmă cu ceva ani, la insistențele unei foste colege de facultate. Mi-am creat prin blog cu conținut fotografic; blog de care m-am ocupat o lungă perioadă de timp și care mi-a adus multe noi cunoștințe în domeniu dar și persoane cu care în timp am avut strânse legături. Între timp mi-am făcut un al doilea blog, cu poezii și gânduri, pe care am dorit să-l împărtașesc cu cât mai multă lume. Acest blog îl am și în prezent dar nu îi mai dedic atât de mult timp. Prin intermediul blog-ului am cunoscut foarte multe persoane, persoane care în timp mi-au devenit prieteni, cu care îmi împărtășeam ideile și făceam schimb de opinii. Unele dintre aceste persoane nu-mi mai sunt în prezent atât de apropiate în timp ce altele mi-au rămas și mi-au devenit foarte buni prieteni. Blog-ul m-a maturizat. Am crescut cu el și am evoluat cu ajutorul celor ce mă citeau. Criticile lor mă făceau să-mi doresc să fiu mai bună în ceea ce fac, să nu renunț și să merg mai departe. Pot spune că e o parte din viața mea, o parte din ce am dăruit altora pentru sufletul lor. Toate textele de acolo sunt o mică parte din trăirile mele, din mine. Nu pot spune decât că regret că nu mai am aceeași tragere spre el și acum, dar poate pe viitor mă voi întoarce către el și voi continua de unde am rămas. E minunat să știi că e ceva acolo ce te așteaptă și nu se va schimba niciodată.

45


Epigrame

Vine iarna Iarna vine, toamna trece, Cu probleme de tot felu` Și pe soacră o lasă rece, Că s-a instalat la Bellu La doctor Doctorul m-a întrebat: -Beți?... dar sincer să fiți Am răspuns mai rușinat: -Sigur, dacă-mi oferiți. Din istorie Pe vremea lui Țepeș Vodă Nu exista corupție. Acum aceasta e la modă, După o ... revoluție. Parlamentarul El zice că meditează Și de somn este furat, Mai adoarme și visează La un viitor mandat.

La agapă Dup- amiaza la agapă, Băut-am bere și trascău, Spre seară un pahar cu apă De mi se făcu un rău.

Claudiu Simonati

46


Fabule ȘOBOLANUL SI NEVĂSTUICA Pe o câmpie-ngustă,aproape de un râu, Se aciuase-n vară,un șobolan chefliu, Dar care-n schimb,avea mania să adune Averi ne-nchipuite cânva în astă lume. El nu știa de carte, ci numai de averi Si se-mbuiba cu toate, zi, noapte,în placeri, Sfidând cultura, arta și tot ce-nobilează Cu laurii de aur a sufletului ,oază. Alături, ca vecină, pe-o nevăstuic-avea Ce zi și noapte, mândră, în cărți, se cufunda, Utând ce-i oboseala,foamea și durerea, Căci ea numai în ele, găsea toată plăcerea. El, prost, un îngâmfat,lăudăros sadea, Cu un dispreț clocit,vecina și-o privea, Pe când ea-n modestie și veșnic,zâmbitoare, Părea o libelulă pe un pistil de floare. -Vecino, ’i zise el, într-un apus de soare, Nu-ți pare că te-ncrezi c-ai fi în lume mare? În toate, știutoare și mare învățată, Dar n-ai o haină scumpă sau n-ai mâncat o dat La mese mari cu vinuri,lichioruri și alese bucate și să-ți zic: Atât! Nu se mai poate! Voi cărturari cu fală și-atoate știutori Sunteți de mila lumii, la colțuri, cerșetori. Pe voi nu are țara nevoie să vă țină, Căci nu sunteți decât o gâză moartă-n tină. Numai acei ca mine și care au de toate Sunt ai țării bază prin ale lor fapte. Prin noi își duc viața copiii orfani, Văduve bătrâni muncitori, țărani. Ba chiar și pe voi vă ducemm în spate Cu-ale voastre negre,groaznice păcate. -Da. Aveți dreptate,fapt necontestat, Însă vă lipsește ce-i mai important .

47

Lucaci Nazărel, Iași


Perle, Perle, Perleeeeeeee !!! Profesorul: - Fii atent măi băiete că-ți dă cu virgulă și nu-ți iese media ! Profesorul: - Ai minute? Ai grijă că dacă suni în altă rețea de taxează cu 2, 3.... Profesorul B: - Adamecu zi-mi un prost cu A ! Elevul: - Domn profesor, spune-ti-mi un chel cu B

Descoperă că... Profesorul: - Copii de la cine a luat Ștefan cel Mare prima dată bătaie? Gigel: - De la maică-sa !

!!!

- Brașovul a fost înființat de către Cavalerii Teutoni in anul 1211. - Ultima cina a lui Mihai Viteazul, înainte de asasinarea lui, a avut loc în Cluj - cel mai lung cuvânt din limba română este pneumonoultramicroscopicsilicovolcaniconioza (conține 44 de caractere) - Româna este singura limbă romanică în care articolul hotărât este enclitic (se află la sfârșitul substantivului)

48


Brăila - județ cultural Parcul Monument Insula Mică a brăilei Teatrul Maria filotti esplanada dunării grădina mare muzeul brăilei galeriile de artă emilia dumitrescu biserica grecească ceasul monument din centrul orașului mini - grădina zoologică muzeul de etnografie Și artă populară piața independenței casa memorială Paint Istrati muzeul de științe ale naturii cetatea brăilei catedrala nașterii domnului casa agronomului biserica Bulgară casa memorială perpessicius centrul de cultura nicu petre

49


Despărțirea Iustin A trecut un an și nu îmi pot uita ochii înlăcrimați în care se găsea dorința revederii cu Părintele Iustin; a fost ultima discuție cu cel care ne asculta sufletele indiferent de moment și de timp. Clipele întâlnirii cu el erau asemeni unui film în care atunci când îl priveai în ochi îți vedeai rostul vieții tale, cu tot ceea ce a fost bun sau tot ceea ce ai facut rău în viața ta, era o regăsire în care simpla lui atingere îți arăta stadiul la care te afli și cât de departe ești de cuvintele Mântuitorului. În gândurile ce cuprindeau câțiva tineri aspiranți ai ideilor interbelice răsărite în Părintele Iustin se regăsea întrebarea dacă o să mai reușim să mai vorbim măcar o dată cu el. Dumnezeu a mai îngăduit acest lucru încă o dată, chiar dacă acest sfânt născut pentru noi în Moldova își ducea ultimele zile din viața lui. Chiar dacă sfârșitul vieții lui era aproape, a ținut să coboare la Liturghie să mai dea o binecuvântare celor care îl iubeau, celor veniți în Raiul propriei sale creații. În gândurile ce cuprindeau câțiva tineri aspiranți ai ideilor interbelice răsărite în Părintele Iustin se regăsea întrebarea dacă o să mai reușim să mai vorbim măcar o dată cu el. Dumnezeu a mai îngăduit acest lucru încă o dată, chiar dacă acest sfânt născut pentru noi în Moldova își ducea ultimele zile din viața lui. Chiar dacă sfârșitul vieții lui era aproape, a ținut să coboare la Liturghie să mai dea o binecuvântare celor care îl iubeau, celor veniți în Raiul propriei sale creații. Noi, câțiva tineri păcătoși am mers din nou să întindem o mână de ajutor

acestei mănăstiri; nu știam că era ultima tabără de muncă, dar știam că vrem să vedem ochii părintelui, să ne înțepe inima pentru a mai opri din păcatele ce ne înconjoară zilnic pentru că, de cele mai multe ori spovedania se săvârşea prin simpla privire în ochii lui sau prin atingerea Părintelui. Mi-a rămas întipărită în minte o imagine ce mă copleşeşte în momentul în care mă gândesc la Părinte: deși bolnav, l-am găsit în același scaun, reușind să își adune ultimele cuvinte, cu toate că noi, cei din faţa lui nu înțelegeam că el îşi lua rămas bun, însă doar fizic, deoarece el şi acum se află printre noi. A ţinut să-şi îndepărteze perfuziile atunci când a vorbit cu noi, deşi

50


a de Părintele n Pârvu nu am înţeles atunci de ce. A lăsat la o parte trata-mentul pentru a ne acorda o oră în care să-și lase amprenta asupra vieții noastre. Ne-a dat sfaturi cu care să ne călăuzim viața, ne-a spus că munca noastră la mănăstire se încheie, dar cine să fi înțeles….. Abia după o lună am reuşit să pricep mesajul lui, atunci când, în sicriul său, din obraji și din mâini curgea mir şi atunci când busuiocul uscat a înverzit, toate acestea pentru ca păcătoșii din jurul său să vadă şi să fie părtaşi unor minuni pe care nu le meritau… Nu suntem vrednici să fi cunoscut un astfel de om, dar din bunătatea lui Dumnezeu sunt lăsate și astfel de minuni. În scurtele mele lecturi în ceea ce priveşte perioada interbelică, la o vârstă destul de fragedă în care îmi exprimam dorința de a-i vedea pe cei verzi din nou la putere, îmi imaginam că ei erau cu arma în mână, înlăturând răul. Dar, mai târziu, am ajuns să cunosc deținuți politici, să îmi pară rău că mi-a trecut prin gând faptul că toţi aceia ar fi putut folosi arme, fără să fi ştiut că, de fapt, arma lor era rugăciunea. Am ajuns să citesc din scrierile Părintelui Arsenie Boca şi să mă întreb cum erau oamenii ca acesta. La înmormântarea Părintelui Iustin mi-am dat seama că am cunoscut un astfel de om…dar puțina mea credință nu a putut descifra acest lucru până atunci. Am mers mai departe cu studiul, am vrut să aflu de ce acești oameni au fost așa, cum au ajuns să fie aspiratoare de suflete într-o epocă în care creștinismul este părăsit, sau se modernizează conform noii ordini. Am ajuns la scrierile Căpitanului, un trimis al Arhanghelului, neînţeles de popor și renegat de cei ce populează țara. A trecut un an şi noi ne-am tot schimbat, dar nu are de acum cine să ne mai mustre sau să ne mai înțeleagă. El ne-a spus că mai avem un an de libertate şi noi nu am înțeles. Ţara se pierde chiar în mâinile noastre, iar lupta cu actele biometrice a fost pierdută, deși el ne-a îndemnat să nu cădem. O lege ce asuprește cuvântul legionar trece fără ca poporul să urle. Măcar milioanele de oameni care au trecut pe la el să fi luptat, dar aceştia au ales să fie brațe slute în baia caldă oferită de sistem. Un nevrednic ca mine a ținut să scrie ce era acum aproape un an, din ultimele clipe petrecute alături de Părintele Iustin, care a căutat necontenit să ofere totul pentru țară. Alex Belciu, Brașov

51


Nu sunt primul care să remarce stilul paradoxist al poetului Ionuţ Caragea, membru de onoare al Asociaţiei Paradoxiste Internaţionale – colaborator la volumul 6 al Antologiei Paradoxiste Internaţionale (antologie ajunsă în prezent la volumul 10, timp de două decenii: 1993-2013), în care îi este publicat poemul de mari dimensini „Analfabetism literar” (52 strofe în care autorul, la fiecare două strofe, foloseşte o singură literă pentru începutul tuturor cuvintelor, cu excepţia strofei finale), şi evidenţiat de Universitatea din New Mexico – Gallup, pentru merite culturale. Alţi scriitori au întrezărit talentul său. Precum Cezarina Adamescu, care vorbeşte despre paradoxul din poezia „Ceva din mine caută ceva” în revista Agero din Stuttgart (recenzie din 9 mai 2009), iar Prof. Dr. Constantin Miu desprinde antinomiile autorului din poemele „Marea singurătate a zborului”, „Cer fără scări” şi „Guru amnezic” (recenzii publicate în revista Sferaonline la 9 august 2009 şi 13 decembrie 2009) .

52


De curând am putut răsfoi cartea sa “Antologie de poeme 20062012”, publicată la editura Fides din Iaşi în 2013, şi să extrag din ea poemul în întregime paradoxist „Să fii poet” pentru volumul 11 al seriei paradoxismului. Versurile sale sunt, într-un grad mai mare sau mai mic, exponente ale oximoronelor, ale zbaterilor interne, ale solitudinii şi exilului. Fiindcă Ionuţ face parte din tagma noastră, a celor cu mai multe ţări, sau cu nici una!... pătura socială a emigranţilor. Exilat de două ori!... mai întâi în Canada, la Montréal (2003-2011), apoi în… România, unde locuieşte şi scrie astăzi (la Oradea). Nihilism în ideile sale: „viaţa este zero, la puterea doi / şi rămîne zero, nuli suntem şi noi” („Eu la pătrat”, pag. 15). Inutilitate: „sîngele curge-n vene degeaba, sufletul meu e o pală de vînt” („Pot să?”, pag. 165). Introspecţie: „uneori urăsc lumea / pentru că există fără mine / uneori mă urăsc / pentru că exist fără lume” („Prizonier”, pag. 77). Şi obsesia înstrăinării: „Exil în camera de veghe, / Exil în starea hibernală, / Exil la miile de leghe, / Exil în groapa comunală” („Exil”, pag. 147). Ca stil, repetiţia, din câteva poeme, îmi aminteşte de volumul La Baad, al lui Cezar Ivănescu: „să fii romantic şi să fii un martir, / să fii apatic şi să fii în delir, să fii ruşinea încercată pe dos, să fii degeaba şi să fii cu folos” („Să fii poet”, pag. 194). Încheiem cu aceste versuri memorabile ale autorului: „aceasta este viaţa, un veni, vidi, vici, / o scurtă nebunie cu dragoste şi vicii” („Festina Lente”, pag. 102). Şi cu maxima latină: Poeta nascitur, non fit (Poetul este înnăscut, nu făcut). Prof. univ. dr. Florentin Smarandache, 25 aprilie 2014

„ viaţa este zero, zero absolut la puterea doi, un necunoscut viaţa e un calcul – simplu – cum sînt Eu însă Eu² = Dumnezeu ” Versuri din poemul Eu la pătrat

53


E frumos să te pierzi printre cărți, dar e și mai frumos să te oprești asupra lor și să cugeți. În ceea ce mă privește, literatura mi-a fost insuflată și pe parcursul anilor a devenit o practică. Am început prin a scrie compuneri și poezii pentru că era o pasiune a stimatei mele doamne diriginte care s-a dedicat acestei arte, apoi pentru revista școlii din liceu. A fost un curs lent, dar care s-a oprit la un moment dat. Am renunțat la a mai scrie, de a mă descărca în versuri și am continuat să studiez mai departe ceea ce stă în umbra acestor slove. Am rămas uimită de câtă filozofie și muncă se găsește la baza unui poem/roman și cât de mult poetul/romancierul s-a întors în timp pentru a ne aduce opera sa în față. Pentru mine, mult mai intrigante și motivante au devenit romanele: am ales să fiu detectiv ca să urmăresc evoluția sau involuția personajelor. Nu am crezut niciodată că pot fi atrasă de personajele românești, de autorii care au renunțat la viața lor ca să creeze artă. Este fascinant să observi cum scriitorul se joacă cu personajele, cum ironizează realitatea prin prisma lor, cum o dramatizează, dar și cum o înfrumusețează. Nu știu dacă o să reiau ceea ce am început, să scriu poezii, dar știu că lectura e parte din mine sau, mai degrabă, eu fac parte din ea. Cărțile deschid orizonturi eterne - cărțile bune ! Ioneta Almăjanu - Anton, Timișoara

Am fost provocată de curând să împărtăşesc cu voi, în maxim 10 rânduri, momentele în care mi-am dat seama că vreau să scriu şi că la asta mă pricep cel mai bine. Păi, eram în clasa a treia şi se apropia ziua mamei, atunci i-am scris o poezie pentru că nu ştiam ce alt cadou îi pot lua mamei, având în vedere să banii erau puţini sau deloc. Am dorit să ştiu părerea învăţătoarei mele despre poezie pentru a şti că nu mă fac de râs. Învăţătoarea mea, o femeie rece şi destul de nerăbdătoare din fire, s-a uitat peste poezie şi mi-a spus aşa “Auzi la ea, vine la mine cu o poezie copiată. Auzi, ia nu te mai da tu mare că nu ai talent şi lasă-i pe alţii să scrie!”. Şi acum aud aceste cuvinte în cap şi mă dor. Acea femeie mi-a marcat viaţă şi mă făcut să vreau să nu renunţ la ceea ce fac şi să demonstrez că şi eu pot, că am talent şi că şi alţii mă pot aprecia. Cu premii la concursuri literare şi sprijin din partea altor profesori, acum mi-am luat inima în dinţi şi lucrez la o carte pe care sper să o vadă şi învăţătoarea mea, într-o zi!

În liceu am făcut parte din grupa de pictură ( mă mutasem în acea grupă după ce am fost totuși repartizată în cea de grafică). Ca în fiecare an,în clasa a XII-a, am fost la Facultatea de Arte și Design din Timișoara să vedem cu ce se ocupă fiecare specializare în parte. Prima secție ce am vizitat-o a fost cea de pictură și am continuat până am ajuns la grafică.Îmi aduc aminte că am intrat într-o sală de master dacă nu mă înșel,sau an terminal de licență și am văzut un student ce desena pe o foaie mare lipită de perete un African. Acela a fost momentul în care am decis că,dacă ajung acolo la facultate,aleg secția de grafică,pentru că îmi doream să ajung și eu la asemenea performanțe. Am dat examenul la Arte,am intrat, am intrat și la Victor Babeș,la Tehnică Dentarădar am renunțat la aceasta. Am ales grafica,și încă nu știu dacă a fost o alegere bună sau rea.Uneori mi-e dor de pictură și de grupă mea de liceu. Anna E. Puiu, Timișoara

Ianolia Marina Buca, Craiova

54


Am avut norocul și plăcerea de primi din partea domnului Mircea Ivanof prima sa carte intitulată „Jurnalul celor 9 fericiri.” Am citit-o pe nerăsuflate, în câteva ore. E o carte ce ne îndeamnă la fericire și ne învață cum să fim fericiți prin noi înșine. E un ghid spre descoperirea sinelui individual, spre împăcarea cu tine însuți și spre calea către Dumnezeu. Singura fericire adevărată pe care ne-o putem dărui e armonia cu noi - asta e ce am învățat din cartea scriitorului Mircea Ivanof. „Jurnalul celor 9 fericiri ” e un ghid al vieții noastre și din punctul meu de vedere consider că fiecare persoană trebuie să-l citească măcar o dată. E o carte care, vrei nu vrei te pune pe gânduri, te motivează și te face să-ți dorești să fii cu adevărat fericit. E o lectură ușoară, plăcută dar cu o sumedenie de înțelesuri. Autorul te duce acolo unde își dorește dar fără să-ți dai seama, abia la sfârșit de întrebi „CUM? ” O carte ce o recomand tuturor celor ce-și doresc să fie FERICIȚI singuri.

55


Subsecțiune: Curiozități geografice

Muntele II Piscurile erau aliniate în direcția nord-sud, culmea Poeboewetan la nord și culmea Rakata în sudul insulei mai mici, respectiv două vârfuri. Procesul s-a repetat în 26 august 1883 , data locală 27 august, ora 10 a.m.7 august, ora locala, când s-a produs una dintre cele mai catastrofale erupţii cunoscute. Cifrele vorbesc de la sine: - Când a erupt prima dată violent, jetul de cenușă avea o lungime de 27 de km. În dimineața următoare au urmat alte trei explozii, ultima aruncând în aer două treimi din nordul insulei Rakata. Jetul de cenușă a ajuns la o altitudine de 37 de km, iar zgomotul a fost auzit la 4600 de km distanță, în insula Rodriguez. Acest zgomot a fost înregistrat ca fiind cel mai mare zgomot auzit pe pamânt. În seara zilei de 27 august în urma unei explozii putermice a dus la surparea completă a părţii nordice a insulei Rakata ; - Exploziile, patru la numar au emis o energie echivalentă cu 200 megatone de TNT, cea mai mare puterninică fiind considerată cea de-a treia, estimată la echivalentul a 150 de megatone de TNT. Indexul magnitudinii a fost de 6 VEI, numit și “colosal”. În comparație, bomba de la Hiroshima a avut 20 de kilotone. Magma aruncată în aer a fost de aproximativ 125 km cubi ; - Coloana de cenușă vulcanică a atins altitudinea de 80 km, întunecând cerul de la ora 10 a.m. până a doua zi și a fost văzut atât la Singapore (680 km de

Krakatau) cât și de pe navele comerciale ce navigau pe ocean la o distanță de 6000 de km. Viteza jetului a fost de 650 m/s, micșorându-se odată cu sporul altitudini. 75 km cubi de magmă au interacționat cu apa, vaporizând acelaşi volum de apă. Gazul emanat a fost în mare parte dioxid de carbon și vapori de apă ; - Înainte de erupție, insula a avut o

56


lățime de 5 km și o lungime de 9 km. Două treimi din aceasta au explodat, insulele Lang și Polish Hat au dispărut. A rămas doar o treime din insula inițială. Aproximativ 23 km pătrați din insulă s-au scufundat. Au mai rămas câteva insulițe care arată forma inițială a insulei ; - În atmosferă au ajuns cca. 20.000 metrii cubi, deţinând de altfel şi un punct de referinţă. În scurt timp s-a ridicat o nouă insula care s-a denumit Anak Krakatau ,,copilul lui Krakatau “ . Vulcanul apărut în urma erupţiei are aproximativ 200 m altidutine ; Printre cele mai devastatoare erupţii se numără următoarele: - Vulcanul Lumington, înalt de 1680 m, din Papua Noua Guinee a erupt în noaptea dintre 18-19 ianuarie 1951. Acesta după trei zile de ,,fierbiere” s-a eliberat ucigând peste 3.000 de locuitori, ca după aceea restul populaţiei din provinciei Oro să fie evacuată ; - Vulcanul Kelut, situat pe ţărmul estic al insulei Java, a erupt în 1919. Tributul adus este de 5.000 de oameni. În octombrie 2007 de frica repetării evenimentului au fost evacuate în două zile 30.000 de locuitori ; - Vulcanul Ruiz, situat în Columbia a ucis 1000 de oameni în 1845. În 1985 a reînviat şi valul de lavă cu peste 80 km/h a înecat aproape toată populaţia oraşului Armero care era de 23.000 de locuitori ; - Vulcanul Mont Pelee, situat în Martinica în 1902 a provocat cea mai puternică erupţie a secolului XX, după estimarea vulconologilor. Fântânele de lavă, fulgere şi nori toxici au fost eliberaţi cu peste 160 km/h, încât oraşul Saint Pierre a fiert la propriu cu cei 30.000 de locuitori. Au supravieţuit doi deţinuţi aflaţi în beciul închisorii locale ; - Vulcanul Tamborra, unul dintre cei 130 de vulcani activi ai Indoneziei, cu înălţimea de 4300 m a erupt în 1815. Evenimentul petrecut intre aprilie-iunie a zguduit lumea. A schimbat compoziţia stratoferei, generând foamete neîntâlnită până atunci în Europa şi America de Nord. Vegetaţia insulei Tambora este firesc distrusă de cenuşa toxică şi ploile acide. Aproximativ 70.000 de locuitori au murit arşi, otrăviţi, fie din cauza inaniţiei ; - Vulcanul Laki,se spune c-a provocat Revoluţia Franceză. Înalt de 1725 m, a erupt ultima dată în 1783, cu 6 ani anterior evenimentul istoric evocat. Dimensiunea acestei catastrofe în cifre este

57


exprimată astfel: - A luat ca şi tribut uman 40.000 de locuitori ai Islandei, un sfert din populaţie, prin intermediul foametei cauzate de gazele otrăvitoare eliberate în aer ; - Marea Britanie a cunoscut ,,vara nisipoasă” datorat cantităţii uriaşe de pulbere din Nord. S-a răcit întreaga emisferă nordică provocând iarna următoare moartea a 8.000 de britanici prin frig ; - În America de Nord a fost între 1783-1784 cea mai geroasă iarnă din istorie cu Fluviul Mississippi îngheţat până la New Orleans, iar Golful Mexic acoperit pe alocuri cu gheaţă ; - În Europa vestică navele nu mai puteau intra în porturi din cauza ceţii, respectiv recoltele compromise timp de mai mulţi ani, datorită temperaturilor scăzute ; - Istoricii sugerează c-ar fi una din cauzele declanşării revoluţiei, în urma foametei prelungite ; Am exemplificat mai sus puterea de-a metamorfiza lumea aceste procese spectaculoase, cît şi devastatoare avută de vulcan. O demonstaţie recentă ne-a oferit Eyjafjallajokul. Acesta la finalul lui decembrie 2009 a început activitatea seismica. Cu altidutinea de 1666 m, între martie şi aprilie 2010 ne-a mai arătat încă o dată, dacă era necesar că natura ne este superioară. N-a provocat victime umane, dar a adus pierderi imense traficului aerian. Au fost blocate anumite curse ce făceau legatura cu exteriorul Europei, din cauza norului de cenuţă , închizându-se mai multe aeroporturi. Are efecte negative asupra mediului, fermierilor dându-se recomandarea să nu le de-a apă animalelor. Eliberează între 150.000-300.000 tone CO 2 pe zi. Costul economoic a fost unul major, cu un impact mondial de 3,53 miliarde EURO, din care 3,31 miliarde în săptămâna 15-21 aprilie, când a fost blocat traficul aerian european aproape în totalitate. Peste 10.000 de zboruri au fost anulate, fapt neîntâlnit din Al IIlea Război Mondial. Faptul că s-au putut anula anumite transporturi de persoane şi marfă a redus impactul economic. Turismul a pierdut aproximativ 1,13 miliarde EURO, suportate de hotelieri şi restaurante. Impactul poate fi comparat cu uraganele ce mătură zone întinse din SUA, fie din lume, a incendiilor în care ard sute de hectare de pădure sau cutremurul din S-E Asiei din decembrie 2009 ; Exemplele de mai sus arată latură ce modifică relieful Pământului. Munţii de de încreţire şi cei bloc impresionează prin felul lor de naştere şi de erodare , într-o perioadă de timp sesizabilă doar în milioane de timp. Erupţiile sunt posibil cele mai devastatoare fenomene ale naturii, ce oferă un spectacol în sine, atunci când omul nu are de suferit. Ne arată cât de slabi suntem în faţa furiei naturii. Schimbă relieful, cât şi cursul istoriei. Este ceva firesc , dacă îl comparăm cu procesele interne ale Pământului. Evolette Enyus, Târgu Jiu

58


Comunicat de presă Editura Națiunea Editura Națiunea, făcând parte din Asociația Editorilor și Distrubuitorilor Pofesioniști din România, va fi prezentă și la ediția din acest an a Târgului Internațional de Carte Book Fest 2014, care se va defășura la București, în pavilioanele de la Rom Expo - Piața Presei Libere. Programul Editurii Națiunea include lansarea și prezentarea într-o atmosferă colovială, animată de momente de poezie și muzică, a mai multe volume de referință. Astfel: 1. Norul de vise, volum de poezie/ Vasile David, lansare carte și Loreley și visul, volum de poezie/ Petru Jipa, prezentare de carte : 1 iunie 2014, orele 12.00 – 12.30, stand evenimente. INVITAȚI: Iulian Crețu, Cezar Adonis Mihalache, Cristina Drăgan, Doru Brânaru, Florin Rus MODERATOR: Romeo Tarhon 2. Vise târzii, anotologie de poezie/ coordonator Elena Buldum și Toamnă fatală, volum de poezie/ Romeo Tarhon : 1 iunie 2014, orele 12.30 – 13.00, stand evenimente, lansare carte INVITAȚI: Andreea Arsene, Cristina Drăgan, Sever Mureșan, Iulian Crețu, Doru Brânaru, Vasile David, Florin Rus MODERATOR: Cezar Adonis Mihalache 3. Decembrie ’89 - Ce a fost, ce a rămas…, memorialistică / Cezar Adonis Mihalache: 1 iunie 2014, orele 13.00 – 13.30, stand evenimente, lansare carte INVITAȚI: Doru Brânaru, Sever Mureșan, Iulian Crețu, Andreea Arsene, Vasile David, Cristina Drăgan, Florin Rus MODERATOR: Romeo Tarhon

59


4. Memoria clipei / Iulian Crețu, ediția a II a, memorialistică: 1 iunie 2014, orele 13.30 – 14.00, stand evenimente, lansare carte INVITAȚI: Doru Brânaru, Andreea Arsene, Romeo Tarhon, Sever Mureșan, Vasile David, Cristina Drăgan, Florin Rus MODERATOR: Cezar Adonis Mihalache

60


Pagină:

Luna aceasta am descoperit de curând o pagină nouă care conține poezii și gânduri în care personal, m-am regăsit. Vă recomand să aruncați un ochi, nu aveți ce pierde

Link: https://www.facebook.com/pages/EU-si-Universulversurilor-mele

Site:

Recomand cu căldură site-ul poetei Anca Crășneanu, unde vă puteți delecta cu minunatele sale creații și de ce nu îi puteți comanda cu încredere cărțile. Vă zic eu că merită !

Link: http://www.anca-crasneanu.ro/

Blog Recomand blogul “Copil al cerului” pentru ca acolo gasesc articole pentru sufletul meu, articole care transmit un mesaj poate trist, sau vesel, dar cert este ca ramai cu ceva. Se vorbeste despre trairi, sentimente, dragoste si chiar despre Dumnezeu.

Link: http://tania-scurtu.blogspot.ro/ 61


Citate

Ionuț Caragea

Dacă-ţi cresc aripi, cei mai mulţi dintre oameni nu te vor învăţa să zbori cu ele. Unii ţi le vor rupe, alţii îţi vor spune să le ascunzi. Astfel le vei semăna mai bine, astfel vei deveni solidar cu neputinţa lor. * Discreţia este adeseori o invitaţie către spectaculozitate. * Cînd eşti dat afară din inima cuiva, doar cerul este suficient de încăpător pentru rătăcirea ta. Dar pentru că-ţi lipsesc aripile, lacrima este singurul cer care încearcă forma inimii. * Cei care sînt gata să dea timpul înapoi, pentru a corecta greşelile pe care le-au făcut, sînt ca nişte viteji care se arată după ce au pierdut adevăratul război, războiul cu viaţa şi cu timpul prezent. * Fericirea înseamnă să oferi un dar, să primeşti un dar, fără ca acel “dar” să fie o conjuncţie. * Chiar dacă ai sufletul ruinat, ţi-l mai poţi salva. Dar dacă e vîndut, nu-l mai poţi răscumpăra. * Haosul din jur este datorat celor care nu şi-au găsit liniştea interioară. Dacă vrei să schimbi lumea în bine, găseşte-ţi această linişte şi ajută-i şi pe alţii să o găsească.


1 Iunie Ziua Copilului

Evenimente

LUNA IUNIE

21 Iunie Ziua Muzicii Europene

5 Iunie Ziua Mondială a Mediului

26 Iunie Ziua Drapelului Național al României 5 Iunie Ziua Națională a Învățătorului

1 Iunie Ziua lui Mircea Cărtărescu 7 Iunie 126 ani de la nasterea lui Henri Coandă


Numarul 14 A.V.A ( Agenda Valorilor Actuale )  

O revistă pentru toate vârstele !

Advertisement
Read more
Read more
Similar to
Popular now
Just for you