Page 1


„ seară de-Ajun nea pe cetină de brad şi colind de copil. ”

Gabriela Genţiana Groza


CUPRINS Vocea A.V.A – 7

Bucuria de a primi. Plăcerea de dărui – 8

De vorbă cu... – 13

Răzvan Stoica, cel mai mare violonist român – 14

Doine pământești – 19

Cine sunt eu? – 20 Impact final – 20 Și ce-ai face? – 21 Îngerul meu – 21 Mă poți întelege? – 22 Ești trist? – 22 Un imbold la scris – 22 Ia-mă – 23 Cântându-te – 23 Dezordine – 23 Ritm de Vals – 23 Psalm – 24 Pasărea – 24 De ce visez nebun la tine ... – 24 Pata de cerneală – 25 Fereastră-n timp – 25 Atât – 25

Proză scurtă – 26

Fetița mea, copilul nimănui – 27

Micii colecționari – 29 Film vs Carte – 32 A Christmas Carol – 33

Comorile noastre literare – 34 Nicolae Labiș - 35


Adam Mickiewicz – 36

A venit Crăciunul – 37

Urare – 38 Scrisoare către Moșul – 38 Colind – 38 E iarnă iar – 39 Eu zbor cu Moș Crăciun – 39 Iarnă – 40 Moșul – 40 Scrisoare către Moș Crăciun – 41 Ninge – 44

Dependent de artă – 45

Un vis poate deveni realitate – 46

Județele României, centre de cultură – 48 Argeș - județ cultural – 49

Un tânăr, o experiență, un succes – 50 Săptămâna Studentului Sociolog – 51

Blog, blogger, blogging – 53 Despre blogging ... – 54

Gânduri pe alese – 56

Suflet la mezat – 57 Gând 3 – Ai grijă pe cine pui ochii – 58

Recenzii – 59

Ma sinucid altădată – 60

Epigramă – 61 Întrebarea lunii – 62 În vizită pe la... – 66 Recomandări – 70


Revista A.V.A Redacție: Mălina Netcă - redactor șef și fondator Corectori: Denisa Ecaterina Balosin, Timișoara Ioneta Almșjan, Timișoara D. Moise, Buzău Promovare și imagine: Adrian Dragomir, Câmpina Design: Anna Elena Puiu, Timișoara Fotografi: Lavinia Humeniuc, Timișoara Alexandra Horheana, Iași


Colaboratori: Dana Popa, Londra Liliana Mandu, București Raluca Andreea Tomescu, Hunedoara Anca Elena Șerpe, Alba Iulia Lady Moon, Cluj Ioana Burghel, Motru Cristina Toma, Deva Ciubotariu Mihaela, Botoșani Llelu Nicolae Vălăreanu(Sârbu), Sibiu Marius Robu, Craiova Ana Maria Cucu, Roman Ioana AnaMaria Pop, Baia Mare Traian Vasile, Chișinău Stejărel Ionescu, Timișoara Rodica Răpeanu, Constanța Constantin Cristescu, Vatra Dornei

Mihaela Oancea, București Monika Toth, Covasna Lăcrămioara Maftei, Pașcani Stelian Necșoi, Pitești Năzărel Lucaci, Iași Anca Crășneanu, Satu Mare Adriana Botez, Botoșani Nicola Popescu, Constanța Camelia Lungu, Cernavodă Raluca Pavel, București Ana Maria Cintian Andrei Alexandru Tiba, Timișoara Alex R. Ward Lucian Pintilie, București Florina Dinu, Slatina Andreea Pop, Lăpuș Viorel Marele, Roman


Câștigători: În primul rând aș dori să vă mulțumesc tuturor pentru poeziile trimise. Sunt minunate și mi-aș dori din suflet să reușesc să le public într-o micuță antologie.

Și pentru că ne-a fost foarte greu dar a trebuit, avem și trei câștigători:

Primul loc - Valentin Tufan Locul al doilea - Mariana Suciu Locul al treilea - Gabriela Bălan Rog câștigătorii să mă contacteze pe adresa netca.malina@gmail.com pentru a intra în posesia premiilor.

Vă mulțumim tuturor pentru participare !


Bucuria de a primi. Plăcerea de a dărui. Sunt momente în care totul ți se pare că se dărâmă, că nu mai ai nimic de dăruit, că nu mai ai putere să primești. Privești în jurul tău și nu vezi nimic, apoi, fără să știi de unde, apare o adiere, un gând și zâmbetul își face loc pe chip... atunci... înțelegi că nu ai terminat niciodată de dăruit și nici puterea de a primi nu s-a risipit. Gândul că dăruind face o inima să tresalte, îți aduce împlinirea și liniștea deplină că ai primit acel zâmbet și un mulțumesc. A dărui... a dărui este un cuvânt magic, puțini mai sunt cei ce dăruiesc fără să

aștepte altceva în loc, puțini sunt cei ce știu să primească doar un zâmbet sau un simplu mulțumesc. Oamenii nu mai cred în vise și în Moș Crăciun, oamenii nu mai cred în ei. Copii nu mai au vise și nu știu ce înseamnă bucuria de a dărui și de a primi. Totul este într-o continuă schimbare, dar cei ce știu și simt bucuria clipelor în care dăruiești ceva, doar acei oameni știu să trăiască clipele fericite ale vieții. Dana Popa, Londra

9


Stă în natură lucrurilor simple să dăruim, acest dar ne este dat prin viaţă de însuşi Dumnezeu. Atunci când dăruim cu inima şi cugetul curat, dăruim şi o parte din sufletul nostru iar înlăuntrul nostru se petrece o bucurie de nedescris. Bucuria de a dărui stă în firea întregului univers iar acceptarea darului este o altă lege universală. Zgârcenia propriu zisă nu ţine decât de egoul personal iar cine doreşte să împartă darul cu toată inima sa, are de lucru cu propriul eu în a-şi înăbuşi dorinţele infinite de afirmare şi superioritate. Însă totul poate fi schimbat dacă interiorul este pregătit şi doreşte schimbarea. Metamorfoza se poate produce atât de natural şi echili

10

brat în acelaşi timp, dăruind în mod constant egoul poate depăşi limitele propriei zgârceniei, să zicem aşa, iar naturaleţea şi bucuria cu care este împărtăşit darul de către cel în cauza, face ca inima terței persoane să cunoască împlinirea personală. Această stare se poate numi fericire. Dăruind ceea ce nu avem, darul făcut din suflet se poate întoarce asupra noastră precum o rază de lumină ce nu va conteni să mângâie casa sufletului. „Dăruind vei dobândi” spunea Nicolae Steinhardt, explicând că şi cel care nu are poate dărui, iar în continuare doresc să introduc în această incursiune a gândurilor mele o pildă şi anume pilda unui om sărac. Pilda unui om sărac „- Părinte, dar eu, care sunt sărac şi nu am ce dărui,


cum să fac eu milostenie? Dacă aş avea şi eu mai mulţi bani, aş da cu dragă inima, dar aşa… - Fiule, nu asta înseamnă milă. Uite, de exemplu, ieri dimineaţă, plecând cu treburi, am văzut-o peste drum pe mama ta ieşind din curte şi ajutând până acasă o bătrână care se ostenea cu o legătură de lemne. Mai târziu, am zărit-o iarăşi îndrumând un călător care se rătăcise şi, chiar dacă nu l-a putut ospăta, un sfat bun şi o cană cu apă rece s-au găsit şi pentru el. Când vecina de alături a plecat în târg cu treburi, i-a lăsat în grijă copilul cel mic. Spre seară, când doi săteni se certau în drum, a ieşit şi, cu vorbe frumoase, i-a împăcat. Vezi tu, acum ce este mila?

Chiar dacă nu ai bani să dai şi celorlalţi, nimic nu te împiedică să-i ajuţi cu atât cât poţi. Nu trebuie să dai din buzunar, ci din suflet. ” Finalul ne şi arată esenţă realităţii darului făcut din suflet şi cu tot sufletul, acest lucru face ca bucuria pe care-o vom resimţi să fie de mii de ori multiplicată faţă de bucuria celui ce primeşte darul. La uşa sufletelor va bate curând prima sărbătoare a acestei ierni, după care vor urmă şi celelalte. Să le primim cu inima deschisă, cu pioşenie şi emoţia dăruirii în suflete. Această perioada face că totul să fie atât de special, sensibilizându-ne la maxim, să nu împiedicăm soarele

11


dăruirii a se revarsă din lăcaşul inimii noastre, acest lucru ne face mai buni, mai frumoşi şi mai plăcuţi în faţă lui Dumnezeu. Să nu uităm să împărtăşim darurile primite cu zâmbet, cu lumină, cu bucuria magică cu care ne-a fost dăruită. Nu este esenţială cantitatea darului în sine, esenţialul vine din suflet, din gestul cu care este făcută surpriza în sine, iar amănuntul face diferenţa. Nu degeaba cei care se duc în vizite pe la prieteni cu mici atenţii de suflet pentru aceştia sunt priviţi cu mai multă simpatie decât restul în sine. Însă să nu revenim asupra problemei egoului, scuzele nu-şi au rostul, costul unei mici atenţii simbolice nu ţine în acest

12

caz de buzunar, ţine de suflet în sine! Cu cât dăruim mai mult cu atât vom deveni mai bogaţi, iar bogăţia supremă nu ţine de bunuri materiale, ci de măreţia sufletului. Trecerea noastră pe acest pământ efemer este încununată de acţiunile pe care le întreprindem în decursul nostru existenţial, vom fi ceea ce însămânţăm acum, aşa îşi vor aminti cei ce vor veni după noi despre existenţa noastră. Bucuria de a dărui este perfect egală cu bucuria de-a primi,echivalența reciprocităţii trebuie să sincronizeze perfect ambele situaţii iar atunci actul săvârşirii este un tot unitar. Doresc să închei cu-o altă pildă de suflet, însă înainte de asta, doresc să vă


dăruiesc un zâmbet de suflet prin tot ceea ce-am scris aici, să va urez Sărbători de Poveste cu pace, linişte şi multe bucurii atât cele primite cât şi cele dăruite. De altfel, Iisus, pe când era în templu, ridicându-şi privirea, văzu bogaţii care puneau ofranda lor în vistieria templului. Văzu şi o văduva săracă aruncând acolo doi bănuţi. Şi zise: “Drept va spun că această văduva săracă a pus mai mult decât toţi. Căci toţi aceştia au pus ofrandă din prisosul lor, pe când ea, din nevoia sa, a pus tot ce avea la viaţa ei ”. Liliana Mandu, București

13


Răzvan Stoica - cel mai mare violonist român Reporter: Ne puteți spune câteva lucruri despre dumneavoastră ? Răzvan Stoica: M-am născut în România, în iunie 1986, într-o familie de muzicieni de renume. A te naște într-o familie unde muzica este pasiune și mod de viață cu siguranță îți modelează esențial destinul profesional. Eu am avut privilegiul de a fi înconjurat de muzică de la începutul vieții mele tatăl meu fiind flautist, iar sora mea fiind pianistă. Îmi amintesc că aveam doar 4 ani când am văzut la televizor un concert cu marele violonist Jascha Heifetz. Am fost atât de fascinat și cucerit, încât i-am cerut tatălui meu să îmi cumpere o vioară. Și, de Crăciun, printre daruri, a fost și o vioară. Primele lecții de muzică le-am primit, asemenea surorii mele, de la tatăl meu, el fiind cel care ne-a oferit necondiționat îndrumare și sprijin de-a lungul traseului nostru muzical. Reprezentațiile noastre au atras atenția atât presei cât și a publicului. Am fost admis la Liceul de Muzică “George Enescu” din București, România. După absolvire, mi-am continuat studiile la Conservatorul Regal din Amsterdam (Olanda), studiind sub Ilya Grubert. Cu doar câțiva ani înainte de a câștiga Concursul New Talent, am primit premiul I in diverse concursuri internaționale cum ar fi: “Strad prize” in Salzburg (Austria), fiindu-mi astfel oferită o vioara Antonius Stradivarius datând din 1729, Concursul Perosi (Tortona), competițiile olimpice pentru vioară (România) și Concursul de muzică de camera de la Bolzano (Italia). Am evoluat, atât ca solist invitat, cât și în recitaluri in cadrul “Duo Stoica”, in Amsterdam “Royal Concertgebouw”, Paris “Theatre des Champs Elysees”, Brescia “Teatro San Barnaba”, Genova “Teatro Carlo Felice, Palacio de Festi-

vales (Santander) etc. Ca și înregistrări menționez: înregistrarea foarte apreciată de către critici “Cele 24 de Capricii” de Niccolo Paganini si “Simfonia spaniolă pentru vioară si orchestră Op.21” a lui Edouard Lalo împreună cu orchestra Academiei Beethoven din Cracovia. În 2012, am semnat cu casa de înregistrări olandeză, Aliud. Primul disc scos sub acest contract, „Capriccioso”, a fost unul de succes, ieșind pe piață în Septembrie 2012 și fiind vândut în întreaga lume. Urmare a succesului impresionant ce s-a vândut în întreaga lume, „Capriccioso”, în 2014 „Duo Stoica” va scoate un nou album. Putem fi văzuți frecvent, atât eu ca solist, împreună cu orchestra pe care o conduc și o dirijez „Kamerata Stradivarius” (orchestră pe care am înființat-o în urmă cu doi ani și de care sunt foarte mândru), cât și împreună cu sora mea, pianista Andreea Stoica în „Duo Stoica”, în concerte în „The Gewandhaus” Leipzig, „Het Concertgebouw” Amsterdam, „Berlin Konzerthaus” și „The Musikverein” Viena. Pentru mai multe detalii vă invit să vizionați site-ul meu oficial: www.razvanstoica.com cât și site-ul orchestrei pe care o conduc și o dirijez: www.kameratastradivarius.com . 15


„ În anul 1996 împreună cu sora mea, pianista Andreea Stoica, am format duetul de succes “Duo Stoica”. Reporter: Ce anume simțiți când aveți vioara în mână? Răzvan Stoica: Cu vioara în mână sunt eu 100%. Pentru mine este mai mult decât un instrument excepțional. Pentru mine, a devenit, în timp, o prelungire a propriei mâini.

la înființarea acestuia care câștiga titlul New Talent. A fost o experiență deosebită, mai ales că nu am perceput participarea mea ca și concurent, ci mai degrabă fiecare prestație a fost practic pentru mine un „concert” în sine. Evident că această plăcută experiență de a câștiga New Talent își pune amprenta pozitiv asupra Reporter: Cât de mult de mult înseamnă carierei mele. Pentru mine publicul este același pentru dumneavoastră muzica? peste tot. O dată cu câștigarea New Talent, Răzvan Stoica: Muzica pentru mine este evident că au apărut o serie de invitații de a tot ceea ce pot oferi 100% natural și sufletește concerta și în România și sperăm să oferim și în același timp cea mai frumoasă metodă de această bucurie publicului din România cât comunicare între mine, ca artist, și public. mai curând posibil. Pe scenă, eu creez o conexiune specială cu publicul, indiferent în ce parte a lumii mă aflu. Sala de concerte este un univers aparte în care timpul se oprește în loc, iar muzica se ascultă cu sufletul. Sunt român și sunt mândru de acest lucru. De multe ori aleg în repertoriul meu muzica lui George Enescu sau a lui Cipri- an Porumbescu. Simt nevoia să aduc în fața publicului muzica noastră și prin muzică să fac cunoscut sufletul românesc. Important pentru mine este să reușesc, prin interpretarea mea, să ajung la inima fiecărui om prezent în sala de concerte. Reporter: Ați câștigat Competiția Europeană „New Talent”, cum vă simțiți știind că sunteți foarte apreciat peste hotare dar în România sunteți foarte puțin cunoscut? Răzvan Stoica: Este o onoare pentru mine să fiu câștigătorul acestui prestigios con- curs, mai ales că, așa cum s-a menționat peste tot, sunt primul român în istoria a 44 de ani de 16


Reporter: Considerați că tinerii mai au aceeași deschidere spre cultură cum o aveau acum ceva timp? Răzvan Stoica: Probabil că cei care se nasc cu muzica în suflet și în sânge au nu numai deschidere spre cultură dar și o pasiune arzătoare de a-și urma destinul, de a face muzică și a oferi această bucurie fără limite publicului. Pe de altă parte nu știu ce să vă răspund legat de public, adică nu știu în ce măsură pasiunea pentru artă și cultură s-a transmis de-a lungul timpului în cadrul educației primite în familie

Reporter: În opinia dvs. a fi artist este un mod de viață? Răzvan Stoica: Este cel mai frumos mod de viață în opinia mea. A oferi bucurie, viață, fericire și a avea onoarea să primești, poate înzecit, toate aceste lucruri din partea publicului nu cred că are comparație cu nimic în lume. Este cu siguranță un mod de a trăi prin și pentru muzică, prin și pentru public. Reporter: Cum ați caracteriza un artist? Răzvan Stoica: Așa cum am mai spus, înainte de toate trebuie să te naști cu această pasiune pentru muzică, talentul vine din

Reporter: V-ați gânditi vreodată să renunțați datorită piedicilor apărute de-a lungul acestor ani? Răzvan Stoica: Niciodată! Din contră ambiția nu cunoaște limite dacă te naști cu pasiunea în suflet și în sânge, așa cum am mai spus. Greutăți sunt în viață indiferent de natura meseriei pe care o practici și dacă știi să le percepi într-un mod constructiv orice așa zisă „greutate” o poți transforma într-o „treaptă” de ascensiune în calea destinului, învingând-o și ridicându-te mereu.

tine. Mai departe trebuie să știi să-ți valorifici talentul cu care te naști, iar asta se face prin ambiție, preseverență, studiu și dorință de a-ți depăși practic propriile limite, dorința arzătoare de a simți că publicul îți răspunde. Perfecțiune nu există, și abia când conștientizezi că ambiția și ceea ce simți pentru și prin muzică nu are limite, abia atunci începi să trăiești prin muzică. A trăi prin și pentru muzică înseamnă, practic, „a fi complet”. A fi un artist complet înseamnă să conștientizezi pasiunea ce arde în tine, să o valorifici prin ambiție și perseverență, iar talentul tău să nu cunoască limite. 17


18

„ Felicit Revista A.V.A pentru această initiațivă! ” Reporter: Până acum nu ați concertat pe o scenă din România, când vom avea sansa să vă auzim si la noi în țară ? Răzvan Stoica: Anul viitor vor avea loc o serie de evenimente concertistice și avem în vedere organizarea unui masterclass. Organizarea cât mai elaborată a acestor evenimente depinde într-o oarecare măsură și de sprijinul pe care îl vom primi, sprijin atât din partea persoanelor autorizate din punct de vedere artistic și cultural cât și din partea unor eventuali sponsori. Spun asta pentru că doresc să organizez evenimente la nivelul celor din afară, vreau să aduc și orchestra

pe care o conduc iar toate aceste aspecte necesită atât un efort financiar cât și o implicare totală. Reporter: Vă rog să adresați un mesaj celor care citesc revista A.V.A Răzvan Stoica: Sper că prin această revistă să existe o mai mare deschidere spre cultură și bineînțeles spre sala de concerte. Într-un secol al vitezei este nevoie să revenim la valorile noastre culturale. Felicit Revista A.V.A pentru această initiațivă!


Final Impact

Cine sunt eu? Cine sunt eu? Un înger cu aripa pătată sau un demon cu furca curată? Eu sunt Tu, El cine este în astă lume greșită? Trec anii și eu stau pe băncile din parcul Tău, acoperit cu frunzele tomnaticeo pictură muribundă. Suntem împreună, acum, acoperiți de pământul din care am fost născuți, încă o dată, încercând să rezistăm pentru eternitate. Când te gândești la mine, la noi, la restul oamenilor, rămâi pe loc, într-o lume panicată de țipete excluse din lumea noastră modernă, știind că unicul lucru pe care îl mai poți face e să te arunci în Timp. Raluca Andreea Tomescu, Hunedoara

20

Cicatricile își suflecau rănile îmbibate în frig până la cot să nu se murdărească de tremur șiroaiele de cărămizi secătuiau spațiile cu totul de tot nervi întinși la uscat vorbe aruncate în tăcerea dezbrăcată de cuvinte tăioase surplusuri de străzi neterminate în timp de timp ambiții făcând dragoste pe furiș întotdeauna pentru totdeauna și voi înfingându-vă dragostea încătușată de inhibiții până la ejacularea agoniei drept cea mai atrăgătoare continuitate în abstinență de vin

Anca Elena Șerpe, Alba Iulia


Şi ce ai face ...? Şi ce ai face dacă Cel la care ţii cel mai mult, Cel pe care îl iubeşti atât Ar părăsi acest iad al nepăsării Şi ţi-ar deveni înger păzitor ? Ce ar fi în sufletul tău firav Dacă ai şti că nu mai e Nici el şi nimic din ce a fost între voi? Totul ţi-ar părea un vis frumos Care a zburat ca o pană în furtună . El, îngerul tău, Cel care a transformat coşmarul în basm, Nu mai este decât o umbră în inima ta, O stafie care îţi bântuie visele Şi te mângâie cu aripile lui de demon. Ţi-ai da viaţa ca să plecaţi deodată În prima şi ultima voastră călătorie? Ai renunţa la tot ca să trăiţi veşnic Undeva între soare şi stele, Undeva unde timpul nu are valoare, Într-un vis veşnic, doar al vostru? Ai putea să uiţi tot Şi să mergi mai departe Ca şi cu nimic nu ar fi fost? Ai putea să negi tot, Tot ce v-a legat, v-a unit?

ÎNGERUL MEU Spune-mi îngerul meu bătăile orologiului ce le simt sunt aceleaşi cu fâlfâirile aripilor tale frânte? Spune-mi îngerul meu cuminte unde să te-ascund ca să-ţi poţi vindeca dorul de cerul albastru? Nu mai plânge… am să te-ascund în cuvinte… Ioana Burghel, Motru

Lady Moon , Cluj-Napoca

21


Ești trist? Tristețea ta mă cerne, Și-mi ploua picuri reci pe conștiință, Aș vrea să te mai prind de mană Să fim doar una, o singură ființă.

Mă poţi înţelege Doar iubindu-mă Până la obscuritate Căci lumina este partea Inteligibilă A fiinţei mele Uşor de pătruns De atins Strălucirea ei Ispiteşte Până la orbire Priveşte-mă deci Cu ochii inimii Şi cuprinde-mă Cu braţele ei Adăposteşte-ţi în mine Sufletul Şi vei cunoaşte Nemărginirea

Ești trist? Tristețea ta e bezna, Ce cuprinde azi întinsul infinit. Murmurul de jale și iubirea, Ce s-au întîlnit în nesfarșit. Ești trist? Te rog să nu mai fii Că-mi plouă-n suflet cu melancolii, Stii că te iubesc și fără tine Nici viată, nici lumină nu ar fi. Ești trist? Te rog să nu mai fii Că-mi plouă-n suflet cu melancolii, Stii că te iubesc și fără tine Nici viată, nici lumină nu ar fi. Ciubotariu Mihaela

Un imbold la scris

Unii scriu despre ceea ce nu pricep fiindcă ştiu şi nimeni nu-şi recunoaşte ignoranţa în care se lamentează zilnic aşa cum se întrevede răsăritul unui alt anotimp, Cristina Toma când cel în care eşti nu s-a sfârşit şi în contul căruia obţii dezlegarea, Ești trist? o vagă iluzie de speranţă ipocrită şi amorfă, Ești trist? Tristețea ta mă doare, mai nebuloasă decât ceaţa, Și mă îmbraca-ntr-un mantou cu măneci gri, chiar de nepătruns, Pe cerul altă dată plin de soare, care are un întuneric abscons Norii cuprind zenitul cel dintâi aşa cum cred eu că este în clipele de repetiţie ale absurdului situaţiei în care se scaldă. 22

Llelu Nicolae Vălăreanu(Sârbu), Sibiu


IA-MĂ! Mi-a căzut o carte Din bibliotecă; Vine doamna moarte, Croindu-și potecă. Mi-a pătruns în casă, Ca să mă inspire; Scriu cea mai frumoasă Vorbă de iubire: Mi-ai picat la vreme, Frunză de gutui; Vântul toamnei geme: Ia-l, i-al nimănui! Marius Robu, Craiova

Cântându-te Din adâncul sufletului fără timp, dintr-o inimă tânără plină de iubire, mă opresc asupra ta cântându-te, în nemuritoare rime, iubire ce mă face să te văd doar pe tine, ce ești leagăn de suflet și nemurire. Nicola Popescu, Constanța

Dezordine Luna lăsându-se nevăzută, Eternitatea curgând rapid ca o suflare a vântului, Marea sfărâmându-se în picături mici, Ce se înfig în răni adânci, Stelele călătorind De la nemărginire Către …nicăieri, Frunze de brad veştejte, Călători pribegi, Piatră funebră, Cale întoarsă, Luciri de venin, Linii frânte Se văd În timp ce pe pământ Stau oameni cu limbile intoarse. Mai este mult timp până când Îngerii işi vor îndrepta ocheanul către noi? Ana Maria Cucu, Roman

RITM DE VALS Ceaţa e facută să acopere Peisajul dezgolit Umbrele să-l scututre de praf Ca să respir lumină Fulgi de zăpadă mi se topesc pe faţă Ca să beau speranţă Dar eu îngheţ în ritm de vals Frumoasă melodie cu raze violete, Arde în mine un dor de brazi Ai căror ţepi mă mângâie Şi ca-ntr-un vis, aripi îmi cresc Şi-acum dansez cu tine.

Ioana AnaMaria Pop, Baia Mare

23


Psalm

De ce visez nebun la tine...

Tot crezînd că am de toate Am ajuns că n-am nici moarte.

De ce visez nebun la tine Și-n raiul tău vreau să găsesc Odihna viselor nebune De-mi dai răgaz să te iubesc

*** A răbufnit în mine Poezia, Sublimă rană mi-i, taină şi cîntec. Numai c-o boală christică mă vindec. Cuvintele de veşnicii mi-s toate Spice în rugăciune-ngenuncheate La porţi de rai, unde-mi rîvnesc chilia. Traian Vasile, Chișinău

Pasărea o pasăre a murit în zbor încercând să rupă încătuşarea libertăţii, gratiile timpului de la colivia morţii s-au sfărâmat, unde eram noi atunci când ne agasa moartea ? într-un dialog continuu celălalt cu celălalt, doar că din când în când ne încrucişam teama, fără să ştim de ce pasărea a murit în zbor. Stejărel Ionescu, Timișoara

24

Din stele să-mpletesc lungi funii Să mă cobor și să-ți fiu hoț Iar mâna mea-n lumina lunii Să fure-a ta, floare de colț Înfășurat sub poala rochii Să fiu pierdut prin munții tăi Cât te colind... să-ți privesc ochii, Când gura mea-ți sărută văi Să te despic, apoi de floare, Prins în polen să mă-ndulcesc De atâta dor și nerăbdare Prin nurii dulci să-ți rătăcesc Și amețit de a ta licoare La cerul tău să mă închin Și-n ruga mea înălțătoare Să mă îngropi în trup divin Rodica Răpeanu, Constanța


PATA DE CERNEALĂ....

Fereastră-n timp

Se-nalţă vise-n nopţile cu noapte, Dar tocul meu e tot mai obosit, Peniţa lui nu v-a mai scrie şoapte Şi-a ruginit prin timpul învechit.

Camera răcoroasă respiră-n miez de iarnă Mireasmă de lavandă, gutuie coaptă, coarnă… Odaia e bătrână, dar glasu-i n-a pierit Odată cu trecutul sculptat în asfinţit. În verde, galben, alb tablouri sunt pictate Şi nonşalant bacante stau voluptos grefate. Menade despletite, aleargă prin păduri Învăluite-n piei, femei pline de nuri Vânează sfâşiindu-şi prada-înspăimântată Şi ne privesc semeţe ca dintr-o ilustrată. Cerboaice zvelte, dau glas pândind un prădător Şi se avânt-agile păzind ce e al lor. Captiv în catedrala vremii cioplite-n borangic, Un ostrov de lumină cu dorul înfrăţit Ţi-apare înainte...din negură ivit. Însingurat, priveşti în soba durată-n teracotă, Atingi firav măsuţa, ştergarele scrobite Şi reaprinzi opaiţul…Icoanele-s sfinţite. Aici trosneşte timpul ca un copac trecut Şi-adună-n ramuri mituri, priviri şi gândul mut.

În stol cocori, pe cerul fără stele, Strigând ecou sinistru peste zbor, Dezbracă muza toamnei mele, Prin astre o aruncă drept decor. Mă sting încet,iubirea-i ca o boală, Ce muşcă-n trupul meu flămând, Cu dinţii ei albaştri de cerneală, Cu muza ei,ce îmi dansează-n gând. Cobor din vis încet în aşternuturi, Prin noaptea mea adâncă,abisală, Tu îmi dansezi iubito,alte începuturi Şi-mi eşti pe suflet pata de cerneală. Un ultim pas,e ultima mea treaptă, Pe coala albă aşternută pe birou, Mă plânge-o călimară şi aşteptă, Să mor tăcut şi mă nasc din nou. Constantin Cristescu, Vatra Dornei

Mihaela Oancea, București

Atât nu sunt împlinită nu am motive nu sunt Kant ori Blaga cum să fiu ei sunt legendari eu, un om fără speranţă cu sângele moştenit de la tată naturaleţea mamei şi atât Monika Toth, Covasna

25


Fetița mea, copilul nimănui Nu este o poveste, este mai mult o întâmplare nefericită… E ceva ce nu doresc să se întâmple nimănui. Totuși, pentru a da o aură mai plăcută, aș dori să încep cu „ A fost odată ”…

ghetuța neagră. Totuși simțeam ceva. Cineva nu era prezent. Era în ziua de 5 Decembrie când scăpasem mai devreme de la servici și reușisem să trec să le cumpăr cadouri micilor mei îngerași. Ocolisem prin spatele blocului A fost odată… nu cu mult timp în pentru a intra în scară, când deodată aud un urmă, nu pe vremea când încă mai erau regi scâncet. Am recunoscut paltonașul maroniu și cavaleri. Este acum de curând și destul cu pete. De data asta am îndrăznit să mă apde recent încât sufletul să fie atins de mâna ropii de ea spunându-i: răului. Era o copilă ce stătea mai mult pe la - Bună.. geamul meu. Era murdară, cu o vestuță ma Ea m-a evitat. Îi era frig, nici măcar ronie ruptă și niște ghetuțe crăpate. Nu era nu s-a uitat în ochii mei. Știam că era încă prima dată când o vedeam și am tot încercat devreme și eu aveam să mai fiu câteva ore să o ajut. La un moment dat mă gândisem că singură acasă. Așa că am chemat-o la mine o trimit părinții la cerșit. Mai târziu aveam să pentru a-i face un ceai cald, vroiam să se aflu că nu e adevărat. încălzească măcar. A acceptat. Cu greu, dar a Este deja Decembrie, o lună care încă acceptat. Am început să vorbim. Nu vroiam de la început ne îndeamnă să fim mai buni. să ating acest subiect de teamă să nu o sperii, Probabil ea știa ce înseamnă bunătate căci o dar curiozitatea m-a împins să o fac: vedeam tot mai des în vecinătatea blocului - Părinții tăi te trimit să ceri de la oameu. La un moment dat un vecin, mai agresiv meni, scumpo? Ei nu te îmbracă? din fire, a mustrat-o. Nu știu dacă cu răutate, Printre lacrimi și obrăjori roșii de dar vorbele lui mi-au atins atât de tare sufletul frig, fetița începu să vorbească cu o voce încât am oftat instantaneu. tremurândă: - Copii leneși ce sunteți, toată ziua vă - Eu nu am părinți. Acum 5 ani a murit trimit părinții la cerșit. La munca cu voi! tatăl meu în urma unui accident, iar mama Fetița a izbucnit în lacrimi. A rupt-o la nu a putut suporta durerea de a-l pierde și fugă, iar în urma ei o ghetuță a rămas înfiptă s-a îmbolnăvit de cancer. Peste un an a murit în zăpadă. Nu am avut puterea să reacționez, și ea. Am stat o vreme la unchiul meu, dar el dar știu că în acea seară cuvintele vecinului bea mult și mie nu îmi place, că vorbește urât. meu îmi răsunau puternic în minte. A încer- Spune că Moș Crăciun nu există. Dar eu cred cat zadarnic soțul meu să mă întrebe ce am, că există. Și mă bătea și o bătea și pe mătușa dar nu am avut curajul să îi spun. Avusesem mea. Am plecat de la ei și de vreo 2 ani loatâtea certuri cu el din cauza că o ajutam. Nu cuiesc pe unde apuc. Am mai dormit cu un înțelegeți greșit, nu e om rău, doar că avea câine, ne învelim cu cartoane când e frig iar impresia că ei îi acordam mai mult timp decât vara dormim pe iarbă și admirăm stelele. Ne copiilor noștri. Nu era așa. Îmi iubesc copii, mai încălzim pe la foc, dar vin oamenii răi și dar în clipa aceea chiar aș fi vrut să fac ceva ne alungă. M-am obișnuit să fiu respinsă. pentru ea. După vorbe, fata nu părea a aveam mai Câteva zile nu am văzut deloc, aproape mult de 8 anișori, și ce-i drept, poveste ei m-a că uitasem de ea. Zăpada se așternuse peste cutremurat întru totul. Acum chiar doream 27


28

să o ajut, să o apropii de familia mea. Era un copil bun căruia din păcate viața i-a dat o lecție mult prea grea și mult prea devreme. - Eu plec acum, merg să îmi caut cățelul. Spuse ea cu o voce blânda. Sigur și lui îi e frig, dar ne vom încălzi. Diseară vine Moșul. - Dar ne vom revedea? O întreb parcă rugând-o să stea. Tu ce îți dorești de Moș Nicolae? continui eu încercând să îi amân plecarea. - Eu vreau să zbor cu sania lui Moș Crăciun. Vreau la mami și la tati. Vreau să îmi fie cald. A plecat închizând ușa în urma ei. Ochii îmi erau plini de lacrimi. La scurt timp au apărut și puiuții mei. I-am luat în brațe și i-am sărutat. Soțul meu și-a dat seama că am ceva și m-a întrebat iritat dacă iar am văzut acea fetiță. Am negat, nu aveam chef de discuții cu el. A fost o seara perfecta dar eu abia așteptam ziua să o revăd. Ne-am revăzut în fiecare zi și în fiecare zi eu îi duceam mâncare și câte un suc. I-am dus chiar și hăinuțe. Era un copil superb din orice punct de vedere. Era fetița mea. Dar cu câteva zile înainte de Crăciun nu am mai văzut-o. Eram speriată, mă gândeam că cineva a luat-o. Așa am ajuns să îi zic soțului meu întreaga poveste. Curios, a fost înduioșat. M-a ajutat să o caut. Am căutat-o toată noaptea aceea și am găsit-o. Era în spatele unui bloc învelită cu cartoane, cu câinele alb lângă ea. Tremura și avea febră. Am sunat repede la spital și îndată a ajuns o ambulanță. Fetița mea făcuse pneumonie iar medicii nu îi mai dădeau șanse de supraviețuire. Au venit copii mei la ea și i-au promis că, dacă se face bine, o primesc la ei să se joace împreuna. Nu a vrut să îi asculte. Am implorat-o să rămână cu mine, am plâns lângă patul ei. Crăciunul nu mai era Crăciun. Am stat 3 zile în spital, i-am făcut brad, am pus instalații, i-am adus chiar și jucării. În seara de Crăciun, pe 24 decembrie, când

stăteam la capul ei, m-a luat de mână. O licărire de speranță s-a aprins în ochii mei. Soțul meu era lângă mine: - Bună, draga noastră, bine ai revenit ștrengărițo, îi spuse soțul meu zâmbind. Ea, cu o voce moale, ne spune: - Voi auziți clopoțeii? Eu îi aud, cântă atât de frumos! Sunt clopoțeii Moșului! Îl văd, vine la mine! A venit cu Rudolph cel din povești și cu sania lui mare, mi-a zis că mă duce la mami și la tati iar eu l-am întrebat dacă e cald și bine. Îmi zâmbește Moșul și îmi întinde mâna. E caldă. Mă ridică și mă suie în sanie. Plecăm. Se aud clopoțeii „ Zurgălăi, zurgălăi..” Și a închis ochii. Atunci am știut că am pierdut-o pentru totdeauna. A plecat la părinții ei. E într-un loc cald și bun așa cum și-a dorit. A plecat… fetița mea, copilul nimănui.


Anna E. Puiu, Timișoara


A Christmas Carol Un colind de Crăciun Filmul păstrează începutul cărții „ Un colind de Craciun” scrisă de Charles Dickens în 1843. Dickens ni-l prezintă pe avarul Ebenezer Scrooge în cel de-al 7-lea Crăciun de la moartea partenerului său de afaceri Marley. În încercarea sa de aș recâștiga întreaga avere, Scrooge este morocănos și egoist cu toți cei din jur inclusiv cu credinciosul său funcționar Bob și cu nepotul său. Când este vizitat la micuța lui firmă de către nepotul său pentru a petrece Crăciunul cu familia acestuia, Scrooge îl refuză și devine ursuz. De asemenea, refuză și doi funcționari publici care adunau fonduri pentru săraci dar și pe Bob, când îi cere liber în ziua de Crăciun. Filmul prezintă în detaliu locul în care locuiește Scrooge, o casă mare, cu multe camere întortocheate, o casă unde, cu mult timp în urmă locuia fostul său partener de afaceri Marley. Fantoma bătrânului Marley îl vizitează și îl avertizează că dacă nu va vrea să împărtășească aceeași soartă ca și el, trebuie să asculte de cele 3 spirite ale Crăciunului care îl vor purta în trecut, prezent și viitor. Filmul A christmas Carol este regizat de Robert Zemeckis și este o animație computerizată dar folosește actori reali și cunoscuți. Jim Carrey joacă rolul avarului Ebenezer Scrooge și cred că nimeni altcineva nu ar fi putut să joace acest rol mai bine. Păstrează în mare măsură structura și acțiunea cărții, dar personal cred că este prea multă fantezie în acest film și se îndepărtează de la scopul principal al subiectului. Am citit cu plăcere cartea, am vizionat cu interes filmul...dar spre deosebire de carte, consider că filmul se adresează exclusiv adulților. Nu îl văd că fiind unul pentru copii datorită poveștii întortocheate și părților încurcate din acesta. În concluzie filmul transmite un mesaj important, este o realizare minunată dar acțiunea este ușor plictisitoare și te pierde prin unele părți; pentru a înțelege filmul trebuie să fi citit cartea. 33


Nicolae Labiș La 13 ani a apărut în Îmblânzirea scorpiei pe o scena improvizată în satul natal. În noiembrie 1949 a început să scrie un roman, Cărări spre Victorie, pe un caiet de școală, descoperit trei decenii mai târziu. În noiembrie 1950 a fost cel mai tânăr participant la o reuniune a tinerilor scriitori din Moldova, fiind salutat ca o „minune locală”, a recitat un poem al lui acolo. În mai 1951 a primit premiul de top în limba română, la o Olimpiada de nivel național ce a avut loc în București. În următorii trei ani o sumă extinsă a poeziei lirice sale a fost publicată în reviste, dar nu sub formă de cărți până după moartea sa. În ianuarie 1952, Labiș a fost transferat la Liceul „Mihail Sadoveanu” din Iași, unde a condus în cadrul școlii discuții literare. În vara anului 1952 a întrerupt cursurile liceale, reluându-le anul următor. Obține nota maximă la limba română la examenul de absolvire în Fălticeni, în august 1954.

2 decembrie 1935 - 22 decembrie 1956

Primele iubiri a apărut cu întârziere în toamna anului 1956.

La începutul anului 1958, volumul al doilea de poezie, Lupta cu inerția, pe care poetul îl pregătise înainte de a muri, a fost publicat. Între 1962 și 1985, douăsprezece dintre noile ediții din poeziile sale au apărut, cu multe altele noi din manuscrisele sale. Prin studiile, articolele și toate aparițiile în revistele literare din această perioadă, Labiș a dovedit a fi o sursă durabilă de inspirație și de orientare pentru generația 1960 de poeți români, condusă de Nichita Stănescu.

„ Trăim în miezul unui ev aprins Şi-i dăm a-nsufleţirii noastre vamă. Cei ce nu ard dezlănţuit ca noi În flăcările noastre se destramă. ” ( Viitorul, Nicolae Labiș)

„ Sunt îndrăgostit. E-un paradisiac curcubeu deasupra lumii sufletului meu.” Nicolae Labiș

35


Adam Bernard Mickiewicz

A fost un poet și scriitor polonez și luptător pentru independența și reîntregirea patriei natale. A fost considerat cel mai bun poet romantic polonez din secolul XIX, alături de Zygmunt Krasiński, Juliusz Słowacki și Cyprian Kamil Norwid.

În 1818 a fost publicat primul său poem (Zima miejska — Oraşul iernii — în Tygodnik Wileński). În anii următori, a trecut de la literatura sentimentalistă- neoclasicism le romantism, acest lucru poate fi observat mai întâi în poeziile publicate în anii 1822 şi 1823 la Vilnius

24 decembrie 1798 - 26 noiembrie 1855 Primele volume de poezie îi apar în 1822 - 1823. Cea mai valoroasă creație a sa este poemul Pan Tadeusz, dedicat Poloniei, pe care îl temină în 1832, pe când se afla la Paris.

„ Cel mai nefericit dintre toţi este cel care nu mai iubeşte şi nu poate uita c-a iubit. ” Adam Mickiewicz

36

Sursa informațiilor: wikipedia.org


Urare

COLIND

Acum, în prag de sărbătoare, Când Maica Sfântă naşte pe Hristos Eu vă aduc, cu dragoste-o urare : Să aveţi parte de un Crăciun frumos ! Vă fie sufletul şi inima-mpăcate, Când voi, cu drag, brăduţul veţi privi. Colinda ce-o cântaţi să fie închinată Copilului născut în iesle şi în frig.

Fulgi de nea, ici colea cad usor în lin zbor. Cer ceresc îngeresc ne cuvanta veste sfanta; A venit cel dorit, Creatorul Salvatorul.

Lăcrămioara Maftei, Pașcani

Scrisoare către Moșul nu vreau promisiuni deșarte, nu vreau vise care mor eu aici, tu ești departe, Sărbători pline de dor. nu vreau dulce amagire ori cuvinte de iubire care n-au niciun suport dragostea nu e un sport. dac-ar fi să vreau ceva să-mi aducă, zic așa, Moș Crăciun, uite-aș vrea să îmi dea nemărginirea.

Stelian Necșoi, Pitești

38

Magii vin şi se-nchin mult smeriţi, fericiţi. ciobănaşii, băştinaşii şi ei vin de se-nchin. Veniţi , fraţi, şi-adoraţi nou născut pe pamant e Isus, domn trimis Salvator tuturor.

Ne-nchinăm şi-ţi jurăm umilinţă şi credinţă, Domn ceresc aşteptat de colibă şi palat. Năzărel Lucaci, Iași


E IARNĂ IAR A venit iarna plină de zăpadă Începe câte-un fulg să cadă, A venit iarna cu multe bucurii Mantie albă pentru mii de copii. Fulgii de nea ne scot din case Veselia a prins contur, miroase… A scortișoara din paharul cu vin Iarna e pentru suflet un dar divin. E rece dar frumos acest peisaj Plin de iubire și cu-n bun mesaj E iarnă iar, e sărbătoare îți spun Și-ncearcă măcar acum să fi bun. Ninge tot mai tare, omătul e alint Pentru suflete curate care nu mint, Omătul e parfum de dragoste bună Strălucirea sa are ecou și pe lună. Vin sărbătorile de noi mult așteptate Când suntem mai buni, fără răutate, Curățăm totul, ne pregătim un coș Stă cuminți și îl așteptăm pe Moș.

Eu zbor cu Moş Crăciun Azi noapte, Moş Crăciun în vis Mi-a dat aripi să zbor Cerul era senin, iar eu zburam cu Moş Crăciun. Văzut -am cum copiii aşteaptă, daruri de la el, Au scris scrisori cu ale lor dorinţi Cuvant şi-au dat că sunt cuminţi. Magia sărbătorilor din suflet O împarţim cu cei dragi, Colinde, brăduţi ornaţi, steluţe, Se aud în noaptea de Ajun. Noi suntem un ghem de sentimente, Multe dorinţe avem Făurite-n plină zi Sau poate în miez de noapte, Moş Craciun, te-aştept sa vii! Adriana Achihaei Botez, Botoșani

Dăruim câte-un cadou celor dragi Și-n rugăciuni le cerem unor magi, Sănătate multă și voie bună cu carul Să ne bucure iarna sfântă și la anul. Anca Crășneanu, Satu Mare

39


MOȘUL Iarnă E alb imaculat peste tot vântul iar bate ca un despot frigul se strecoară-ncet în noi de parcă am fi iar străini și goi. Cu noaptea ce se lasă de mătase cu toate plângerile de pe pământ ne abandonăm iar în vise frumoase uitând de viscolul ce țipă la case. Ne abandonăm în somnul lin lăsând frigul de peste zi-n declin ne mai auzind vifornița de-afară așteptând o altă dimineață iară. Nicola Popescu, Constanța

Prin troiene și nămeți A pornit în faptul serii Moșul să aducă daruri La fetițe și băieți. Însă moșul le aduce Daruri doar la cei ce sunt Harnici și cuminți tot anul Și nu-i mint pe-ai lor părinți. Căci moșul ghicește dacă Tu vrei să îl păcălești Fii deci bun de-azi înainte Și daruri ai să primești. Când ai suflet cald și minte Și ești harnic și isteț Toate ți se-aștern în cale Și nicicând n-ai să greșești ! Camelia Lungu, Cernavodă

40


Scrisoare către Moș Crăciun Iulian aproape înghiţea şoseaua ce ducea înspre satul în care locuiau bunicii, înspre marginea aceea de lume agăţată în cui. Soarele se despărţise de ceva timp de pământ, dar tânărul parcă vedea mai bine în acea noapte decât în toate zilele senine. Se uita doar în faţă, de parcă încerca să-l zărească. Avea chipul crispat, îi apăruseră peste noapte atâtea riduri, încât dacă te uitai la el, parcă vedeai munţi şi râuri. Nu zicea nimic, doar conducea. Iulia se uita la el pe furiş, cu inima în a lui şi din când în când îi atingea uşor mână. Avea în plan să-şi viziteze bunicul, doar era prima zi de Crăciun, vroia din tot sufletul ca acesta să-i cunoască aleasa inimii. Iulia nu mai fusese la nicio înmormântare. Acum goneau amândoi înspre cea a bunicului lui. Ei îi era teamă de voalul negru ce stătea pe uşile îndoliaţilor, de lemnul în care ne întoarcem de unde am fost luaţi, de corpuri lipsite de viaţă. Îi era şi mai teamă să-i spună asta lui Iulian, mai ales acum. Nu vroia ca el să-şi facă griji şi din cauza ei. Trebuia să pară de gheaţă, să îi arate lui că moartea e doar despărţirea cor

pului de suflet şi nu despărţirea noastră de cei dragi. Îi era şi mai teamă de ce avea să vadă acasă, la bunici. Lume îmbrăcată în durere, lacrimi şuvoaie şi un brad sărăcios de Crăciun, sub ale cărui crengi, dorinţele şi speranţele lăsate fuseseră ignorate. Cu privirea pierdută, Iulia încerca să-şi ascundă ochii înlăcrimaţi lipindu-şi nasul de geamul maşinii. Vedea cât cuprinde, o mare neagră şi, pe alocuri, case în care o veioză aducea ceva viu. Apoi, iar negru. Pânâ şi zăpada era neagră. Dintr-o dată, îngheţă şi inima începu să-i bată cu atâta putere, de parcă nu îi mai suporta trupul. Văzu doliu pe o uşă. Îl văzu pentru că afară, în faţa casei, aleea de la poartă până în uşă era presărată de lumănâri mici. Instinctiv, îl luă pe Iulian de mână. Îşi spunea în gând să se liniştească, tot aşa avea să fie şi la bunicul său şi trebuia să facă faţă. Îşi spunea să fie tare, să nu îşi plângă ei de milă, să-şi depăşească temerile. Nu pentru ea. Pentru el. Bunicul nu era primul care pleca, bunica părăsind lumea cu un an înainte. Nu avuse ocazia să o cunoască.

41


- Crăciunul e blestemat pentru mine, bunica a murit a doua zi de Crăciun, anul trecut, spuse Iulian, încercând să-şi controleze lacrimile. S-a luptat ce s-a luptat cu nenorocitul ăla de cancer, până a dat-o gata. Datorită lor, bunicilor, iubeam până anul trecut sărbătoarea asta. Mereu mă puneau, când eram mic, să las o scrisoare Moşului sub brad. Aşa făceau şi ei. Tot timpul erau trei scrisori sub brad. Acuma e doar durere. Urăsc Crăciunul! Dacă am fi venit de aseară… poate îl mai prindeam…pe tataia… Casa bătrânească avea ceva magic în ea. Oamenii erau demni în faţa durerii, plângeau liniştit, iar Iulia îi auzi imediat ce coborî din maşină: - Era bătrân, Dumnezeu să-l ierte… S-a dus după Maria lui, că tare a mai plâns-o… păcat că s-a dus tocmai acum, de Crăciun…Săracul Iulian, Crăciunul

nu va mai fi niciodată la fel pentru el.

Iulia rezistă mult mai bine

42

decât se aştepta şi căpătă forţe nebănuite. Fu tot timpul lângă Iulian, susţinându-l cum crezu ea mai bine. Încercă să fie tare pentru el, se gândea că dacă ea cedează, o urmează şi el numaidecât. Plânse fără ca Iulian să o vadă şi se ocupă, alături de femeile din sat de toate cele necesare. Înmormântarea avu un aer încărcat de regrete şi, în acelaşi timp, de o linişte divină. Întorşi acasă, Iulia încercă să-l convingă pe bărbat să se odihnească, nu mai dormise din ajunul Crăciunului. În timp ce acesta căzu pradă somnului, amintinduşi secvenţe din copilăria petrecută alături de bunici, Iulia deretecă prin casă. Se gândi să despodobească bradul, oricum casa avea să fie de acum înainte pustie. Vroia să-l scutească pe Iulian de durerea pe care o resimţea de fiecare dată când trecea pe lângă brad. Strânse toate bomboanele care împodobeau bradul, gândindu-se la ce fusese în sufletul bătrânului în momentul premergător plecării. Îl găsise o vecină în dimineaţa aceea, nemişcat şi rece, aşezat pe fotoliul ros de molii şi de timp, de lângă brad. Avea un zâmbet ce aducea a mulţumire.


- Ce prostie… cum să fi avut un zâmbet de mulţumire? îşi amintise Iulia vorbele femeii care-l găsise pe bătrân. A murit singur şi departe de cei dragi. A murit singur în Ajun… spuse cu voce tare Iulia, scrâşnind printre dinţi. E nedrept! Îşi duse repede mâna la gură, realizând că Iulian doarme. Încercă să ridice ghiveciul în care era sădit brăduţul, bunicul nu tăia niciodată brazii, vroia să-i sădească imediat ce era posibil în grădina din spatele casei. Toţi brazii se prinseseră, ajunseseră deja şi în grădinile vecinilor, însă pe aceştia nu îi deranja. Le plăceau să spună că au pădurea lor. Nu ridică bine ghiveciul, că de sub el, căzu ceva. Iulia lasă bradul din mână şi se aplecă. Era un plic vechi şi murdar. Îl deschise şi înmărmuri. Se aşeză pe fotoliu şi citi. Inima i se strânse ghem şi plânse în hohote. Termină de citit, zâmbi a mulţumire şi a linişte şi, cu o lumină nefirească în ochi, se îndreptă înspre patul în care se odihnea Iulian. - Dragul meu, trezeşte-te! E important, trezeşte-te! îl sopţi Iulia, sărutându-l pe frunte. Tradiţia s-a păstrat şi de Crăciun se întâmplă miracole. Iulian se trezi uitându-se aproape cu ură la femeia din viaţa lui, neînţelegându-i reacţia. - Da, mi-au murit bunicii, halal miracol! izbucni el.

- Uite, citeşte asta… îi lăsă plicul pe pat şi se retrase. Iulian îl desfăcu şi de la primul rând, lacrimile începură să-i curgă. “Moşule, Aproape că nici nu vroiam să-ţi scriu… ce aş fi putut să-ţi cer? Anul trecut nu ştiu dacă m-ai ascultat, dacă ai citit ce-am scris… Ai citit doar ce a scris Maria… să o scapi de durere. Eu te-am rugat să faci să fie bine pentru ea. Nu mă aşteptam că cel mai bine o să-i fie sus. Am pierdut femeia pe care am iubit-o atâţia ani, femeia cu a cărei frumuseţe fizică şi interioară trebuia să mă obişnuiesc în fiecare zi… Maria mea… Moşule, poate nu mai am niciun drept să-ţi scriu, sunt bătrân, mă lasă vederea şi îmi tremură mâinile. Picioarele nu vor să mă mai ţină până la cimitir să-mi petrec timpul cu Maria mea pe cât de des mi-aş dori. Moşule, tot ce îmi doresc e să o revăd şi să fim iar tineri… Moşule, dacă exişti şi dacă ai inimă, fă un miracol în noaptea asta. Vreau să o văd, să o sărut şi să alergăm, ca atunci, demult tare, prin lanul de lucernă. Fii bun, Moşule, ai grijă de Iulian şi de fata pe care o iubeşte. Sunt sigur că e cea mai bună alegere pe care el ar fi putut-o face. Mă bucur că am cunoscut-o, e un înger de fată, îmi aminteşte mult de Maria mea. Să le fie bine şi să

43


fie sănătoşi, să se iubească mult, au binecuvântarea mea şi, dacă Maria ar fi cunoscut-o, ar fi avut-o şi pe a ei. Să nu-i laşi, Moşule, să mă plângă, să faci cumva să afle că acum sunt fericit, că există magie de Crăciun, că se întâmplă miracole şi că eu sunt acum…cu Maria mea…” Raluca Pavel, București

Ninge Ninge cu gânduri frumoase Spre tine cel ce-a ales tăcerea Ninge afară si-n sufletul meu, Ninge cu gânduri frumoase. Ninge cu iubiri ce vor să fie În cei ce nu și-au pierdut vederea, Ninge cu cântece de curcubeu, Ninge cu iubiri ce vor să fie… Ana-Maria Cintian

44


Un vis ce poate deveni realitate Prietenii ȋmi spun Andi, un nume disputat in familia mea,pentru cǎ mama voia sǎ fiu Alex. Așa cǎ într-un final in 27.07.1993 s-a nǎscut Andrei Alexandru Tiba, un copil fericit, ȋnconjurat de multǎ afecțiune. Am ȋnceput școala primarǎ la Liceul „Nikolaus Lenau” din Timișoara, școala cu predare ȋn limba germanǎ, urmȃnd ca mai apoi ȋn clasa a VIII –a sǎ continui studiile la Colegiul Național de Arte Ion Vidu din Timișoara , sectia pian principal – clasa profesor: d-na Flora Toth. În prezent sunt student ȋn anul II, la Jerusalem Academy of Music and Dance, Israel, Departamentul Performing Arts-Compozitie . Fiind un student cu visuri mǎrețe m-am orientat spre un loc de studiu care mai tȃrziu sǎ-mi deschidǎ oportunitatea sǎ urmez un Master ȋn muzica de film la UCLA(University of California,Los Angeles),care colaboreaza cu casele de film de la Hollywood. Un atuu foarte important pentru mine este faptul cǎ „The Hebrew University ”din care face parte si Academia la care studiez eu se afla ȋn Top 50 Universitați din lume,fiind o rampǎ de lansare cǎtre Statele Unite, beneficiind astfel de parteneriate cu universități din întreaga lume, printre care și UCLA(University of California, Los Angeles) . De mic copil m-a atras muzica, fapt remarcat și de educatoarea de la grǎdinița germanǎ, care le-a recomandat pǎrinților mei ȋnscrierea mea la Palatul Copiilor din Timișoara. Sub ȋndrumarea d-lui profesor Pușcasu Nicolae, am inceput sǎ cunosc primele noțiuni de muzicǎ, pian și vioarǎ, fiind dealtfel considerat ca unul din cei mai apreciați copii pe plan artistic. Premiile caștigate și încrederea ȋn potențialul meu, m-au determinat sǎ aspir la mai mult .Deși am cȃstigat multe premii naționale și inernaționale, unul mi-a ramas la suflet, locul II obținut la douǎ secțiuni vocal și instrumental (compozitii proprii), la concursul Jugend Musiziert (Finlanda, Helsinki), deoarece a

fost o confirmare a talentului, participȃnd tineri din multe țǎri ale Europei. Am ȋnceput sǎ compun ȋncǎ de la vârsta de 8 ani, la început cȃntece de muzicǎ ușoarǎ si nu dupǎ mult timp lucrǎri de pian. Am avut norocul și fericirea sǎ ȋntȃlnesc prieteni și profesori minunati, care m-au ajutat sǎ stu-diez mult mai ȋn profunzime pianul și armonia. Inițiat deja ȋn tainele pianului de cǎtre dl.Robert Bajkay, cantor al catedralei Sfantul Gheorghe din Timișoara , mi-a fost mult mai ușor sǎ trec la o treaptǎ superioarǎ avȃnd ca professor de pian pe d-na Lucia Pȃrvǎnescu. În paralel cu studiul pianului am inceput sǎ studiez și armonia muzicalǎ sub ȋndrumarea d-nei profesoare Stoicǎnescu Rodica , la recomandarea d-nei Elena Gaja, mezzosoprana Operei Romane din Timișoara, pe atunci profesoara mea de canto.

Munca laborioasǎ și perseverentǎ, susținute ȋndeaproape si de pǎrinții mei, au fǎcut din mine ȋncǎ de la vȃrsta de 10 ani un mic muzician, fǎcȃnd astfel


posibilǎ ȋntȃlnirea mea cu maestrul internațional, dirijor și compozitor Ladislau Roth. Aceastǎ ȋntȃlnire avea sǎ ȋnsemne pentru mine, deschiderea unei noi etape ȋn viața mea spre universul muzical. Pe baza noțiunilor dobândite, am inceput sǎ studiez orchestrația muzicalǎ cu maestrul Ladislau Roth. Prima ocazie de a-mi pune ȋn valoare cunoștințele muzicale ȋn acest domeniu, a fost la varsta de 15 ani, cand mi s-a propus sa realizez orchestrația muzicalǎ a pieselor albumului religios “Doamne Tu esti viața” . Concertul sustinut la evenimentul lansǎrii acestui album,a fost o experientǎ frumoasǎ ,de neuitat deoarece mi-a oferit opornitatea de a dirija orchestra Operei Române din Timișoara. Este fantastic sǎ constați câte poti face cu notele muzicale. Orchestrația muzicalǎ mi-a deschis drumul cǎtre muzica simfonicǎ de film, deosebitǎ mai ales prin varietatea temelor, libertatea de gȃndire și folosirea imaginației. Prima lucrare ȋn materie de muzicǎ de film „Putere și onoare” interpretatǎ de orchestra Colegiului Național de Artǎ Ion Vidu,a fost un real succes, fiind ovaționat de public. “Putere și onoare”, a fost lucrarea care mi-a adus ȋncǎ din copilǎrie recunoașterea talentului compozițional din partea doamnei director Speranța Cǎtanǎ: “Nu e Mozart,nu e Beethoven, e Tiba Andrei “. Îi mulțumesc din suflet,cuvintele dumneaei m-au motivat sǎ urmez acest frumos drum ,dar plin de sacrificii. Și nu regret acest lucru. În prezent sunt mȃndru de realizarile mele, am În jur de 40 de lucrǎri :12 muzicǎ ușoarǎ,10 muzicǎ religoasǎ,și 20 muzicǎ de film simfonicǎ dar și fuziuni ȋntre muzicǎ simfonicǎ și muzicǎ electronicǎ, 2 piese muzicǎ contemporanǎ. Spre nemulțumirea mea,din rațiuni financiare multe dintre lucrǎri nu au putut fi prezentate publicului, ceea ce face ca ȋn in momentul de fațǎ sǎ nu fiu cunoscut iubitorilor de muzicǎ, atȃt cȃt mi-aș fi dorit. La unul dintre cotidianele naționale, fiind intrebat ce-mi place la muzica de film, am declarat cǎ îmi plac efectele , percuția și stǎrile pe care ți le transmit și care te duc ȋntr-o lume extraordinarǎ. Drumul meu ȋn viațǎ este muzica de film, iar visul meu este sǎ ajung ȋntr-o bunǎ zi la Hollywood. Andrei Alexandru Tiba, Timișoara

47


Argeș - județ cultural Județul Argeș este situat în partea central-sudică a țării. Parcul Natural Triviale Grădina Zoologică, Pitești Galeria de artă, Pitești Planetariul, Pitești Biserica domnească „ Sfântul Gheorghe ” Complexul muzeal Golești Strada Sfânta Vineri Piața Roșie Poarta Eroilor Conacul Perticari Devila, comuna Izvorul Mănăstirea Glavacioc Ansamblul feudal Glavacioc, comuna Ștefan cel Mare Bazinul olimpic, Pitești Muzuel viticulturii și pomiculturii, Golești Mănăstirea Cotmeana, comuna Cotmeana Lacurile Alpine Parcul 1907 Schitul Trivale Galeria de artă Metopa

sursa informațiilor: wikipedia.org

Biblioteca județeană Dinicu Golescu Sinagoga din Pitești Uniunea artiștilor plastici, Pitești Școala populară de arte și meserii Teatrul Alexandru Davila Casa Hagi Tudorache Casa boierilor Budisteanu Stațiunea balneoclimatică Bădești

49


Săptămâna Studentului Sociolog Sunt studentă la Facultatea de Psihologie și Sociologie, din cadrul Universității de Vest Timișoara și aflându-mă deja în cel de-al 3-lea an de Sociologie ( specializarea Resurse Umane ) am avut deosebita plăcerea de a participa de 3 ori la ceea ce noi numim Săptămâna Studentului de la Sociologie. Acum trei ani a început ca fiind Ziua Studentului de la Sociologie, o zi dedicată nouă studenților, plină de activități și oportunități de socializare. Se pare, însă, că am ajuns la concluzia că o singură zi nu ne este de ajuns așa că am vrut o săptămână! O săptămâna în care să ne distrăm, să comunicăm cu cei mici și cei mari, să renunțăm la postura de profesor-student și să fim o familie...ne-a reușit ! Săptămâna de anul acesta a adus de toate pentru toți: jocuri, conferințe, karaoke, întâlniri cu alumni, experiențe din afară și pe Moș Crăciun printre noi ( nu contează cât de cuminți am fost, a venit pentru fiecare). Dar, cum 2013 a fost un an de

sărbătoare, am sărbătorit și 20 de ani sociologici, cu multe zâmbete, voie bună și câte un pahar de șampanie, că altfel nu ar fi fost sărbătoare ! Ne-am propus să trecem prin toate aspectele, de la școală afară, apoi înapoi la școală. Organizarea de debate-uri și jocuri în echipă nu au făcut decât să ne aducă și mai mult la un loc și să ne cunoaștem. E o plăcere să îmbini utilul cu plăcutul, să te mai și distrezi învățând chiar dacă acuși vine sesiunea. E o plăcere nu doar pentru că tu te simți bine ci și pentru că într-un cadru informal ajungi să cunoști altfel profesorii, să comunici cu ei, să înveți ! O săptămână e puțin, întradevăr, dar am creat legături atât de strânse încât nu vom mai avea nevoie de alte sărbători pentru a comunica unii cu alții și asta e cea mai bună lecție, pe care personal, am învățat-o în facultate.

51


52


Despre blogging... În ziua de azi, tot mai multe persoane își fac un blog, dar întrebarea este de ce și-l fac; cu ce îi ajută pe ei un blog; care este scopul de a scrie pe un blog? Sincer, există mai multe răspunsuri. Unii își fac bloguri pentru a scoate bani din ele, alții își fac bloguri pentru a primi sponsorizări, iar unii își deschid bloguri din simpla plăcere de a scrie și de a-și împărtăși părerile și pasiunile și cu alți oameni. Nu o să mă leg de alte persoane, ci o să mă concentrez asupra mea. Când m-am decis eu să-mi fac un blog, n-aveam idee cu ce se mănâncă blogging-ul. Bine, nu pot spune că acum aș ști, dar hai să spunem că mi-am făcut o oarecare idee despre asta. Pentru mine, să scriu pe blog înseamnă să-mi împărtășesc părerile despre lume și viață, în articole ca acesta, sau să-mi postez creațiile proprii, deoarece, și eu, ca orice scriitor amator, îmi doresc să primesc o reacție, fie ea negativă sau pozitivă, la ceea ce ... debitez uneori. Important este că, tu, ca scriitor, dacă alegi să-ți postezi lucrările pe un site public, poți să evoluezi, deoarece primești sfaturi, reacții la ceea ce scrii, dar, evident, o să primești și critici, iar criticile, după cum știe toată lumea, sunt constructive și mai puțin constructive. Se vor găsi suficienți hateri care să îți critice munca, dar nu vor oferi și argumente plauzibile pentru care fac acest lucru, însă, se vor găsi și persoane care să te critice în mod constructiv și asta e singura critică pe care un scriitor/blogger trebuie să o accepte. Dar, pentru asta, este nevoie să fii open-minded, să nu te ambalezi sau agiți de fiecare dată când cineva spune ceva mai puțin bun despre munca ta și, desigur, să poți să alegi din acea critică pe care o primești ceea ce consideri tu că este mai bun pentru tine. Chiar dacă pare puțin contradictoriu, merge. Și spun asta din proprie experiență. Totuși, în zilele noastre, ca să fii citit trebuie să ai un blog cât de cât cunoscut. Cu toții ne dorim să primim mai multe reacții și comentarii din partea cititorilor, însă câteodată aceste lucruri nu se întâmplă. Dar, aici intervine marele „dar”, pentru a primi niște reacții, trebuie să te adresezi persoanelor care au, mai mult sau mai puțin, aceleași interese ca și tine. De exemplu, nu poți să promovezi o postare într-un grup în care se discută despre fotbal, ci într-un grup care se concentrează pe cărți, literatură, mai bine zis, pe segmentul despre care scrii și în care activezi și tu. Și, după cum spuneam, să scrii pe un blog aduce beneficii. Te ajută să evoluezi, să vezi lumea din mai multe perspective, să întâlnești oameni cu interese 54


similare și să devii și tu, cât de cât, cunoscut în acest univers al blogosferei. Oamenii nu vor fi mereu buni cu tine, îți vor critica munca în cele mai neașteptate moduri, dar scopul nu e să renunți, ci să continui să mergi înainte. Este foarte important să știi ce îți dorești să faci și unde vrei să ajungi, nu numai cu un blog, ci și în viață. Sunt persoane care, la cea mai mică și nesemnificativă critică, renunță, se dau bătute, deoarece au impresia că nu scriu bine sau că nu vor reuși niciodată să atingă anumite scopuri și niveluri. Important nu este să renunți, ci să continui să mergi mai departe, pentru că doar așa vei fi capabil să îți îmbunătățești stilul, maniera de a aborda lucrurile ș.a.m.d. Asta trebuie să facă un blogger/scriitor, indiferent de segmentul pe care-l vizează articolele/postările sale, să scrie în continuare, căci doar așa se observă evoluția. Restul e istorie! Alex R. Ward

55


Suflet la mezat De aici,de peste tot şi de nicăieri,cu sufletul meu mult prea greu, cu capul plecat şi cu gândurile departe, azi…am decis ! Eu cu sufletul meu ne-am aşezat la masa negocierilor, ne-am spus ofurile, neam spus ce ne dorim unul de la celălalt , dar nu am putut să cădem de comun acord. Azi îmi pun sufletul mult prea încercat de gânduri,speranţe deşarte şi răvăşite,mi-l pun la mezat. Căci între noi s-a produs o ruptură ce nu ştiu dacă va mai putea fi vreodată reparată,nici de timp,nici de nimeni cu nimic. El este tot ce am eu mai scump şi mai presus, dar pentru că de-a lungul timpului fără încetare mi-a cerut atâtea şi atâtea lucruri absurde ,printre care şi IUBIREA! Degeaba ne-am aşezat noi la masa negocierilor şi i-am spus cum stă treaba în lumea asta prea grăbită şi prea avidă de putere şi averi. Degeaba şi fără sens i-am explicat în această tristă zi că unele lucruri nu depind de noi, că astrele nu se vor alinia niciodată după voia noastră, că totul se întâmplă la momentul potrivit alături de omul potrivit. El, sufletul meu ştie una şi bună şi continuă să-mi repete printre lacrimi de dor ,sângerând : “ Inima ascultă de sentimente, nu de principii...” Iar eu, sufletul tău, declar astăzi sus şi tare că nu ascult decât de propriile gânduri, că nu cunosc orgolii şi mândrie, fală şi

dispreţ. Se încăpăţânează fără noimă s-o cheme pe ea,deşi au trecut ani de când nu am mai avut-o în braţe… Azi împreună cu sufletul meu atârnăm de-un fir de aţă, împreună vom blestema cerul şi destinul, soarta crudă ce-a făcut ca ea să plece fără să mai privească înapoi.. O caută fără încetare prin îmbrăţişări şi zâmbete străine de el şi de ea… Am obosit să mă explic şi să-i explic că trebuie să avem răbdare, să-i explic că trebuie să ne protejăm mai mult , să nu ne mai aruncăm orbeşte , că lumea şi oamenii nu sunt aşa cum credem noi că sunt, aşa cum ni-i dorim… Îi spun ,hai să ne dăm mâna prieteneşte şi fiecare pe drumul lui,vrei? Mă priveşte şi-mi spune : dar eu fără tine nu pot exista,iar tu fără mine nici atât ,suntem legaţi pentru totdeauna! - Da,posibil să fie acum zici tu,suflete,dar cu sau fără tine,mă simt singur,n-ar fi nici prima şi nici ultima oară când tocmai tu îmi aduci atâta tristeţe în gânduri, când din cauza ta şi a dorinţelor tale, eu nu reuşesc să închid ochii , şi atunci când îi deschid ,o văd şi o simt pe ea. N-ar fi prima oară când mă simt gol pe dinăuntru şi totuşi plin de ea,femeia cu ochii de culoarea ploii ... -Tu o ceri,tu o vrei,tu o aştepţi,tu exişti pentru EA,tu nu vrei să te resemnezi . -Am obosit,suflete,îţi jur,am obosit. 57


hai să mai facem şi ca mine,nu doar ca tine....vrei? -Şi atunci ce facem? Ne mai amăgim mult…? mai rătăcim mult printre aleiile pustii ale vieţii fără să ştim încotro? Azi îmi pun sufletul la mezat sau la închiriat ,pe termen limitat sau nelimitat. Clientul meu,stăpânul meu. Căci am obosit să văd cum oamenii vin şi pleacă din viaţa mea,cu sau

fără voia mea,către alte destinaţii necunoscute mie,când eu nu vroiam decât să rămână,să-i ţină de cald unui suflet mult prea încercat… Lucian Pintilie, București

Gând 3 - Ai grijă pe cine pui ochii Sunt clipe în viaţă când pierzi ore bune din noapte doar pentru a zidi în gând, chipul drag, chipul ce ţi-a furat inima, de a te-ntreba: „Oare ce face acum?”, de a-ţi dori din suflet să opreşti timpul în loc, să fie lângă tine, să-i simţi pulsul inimii şi să-i şopteşti la ureche, încet „noapte buna!” urmat de un sărut dulce pe marginea buzei; prinzi în mână, cu sufletul la gură, telefonul chiar dacă el nu a sunat, sperând că va vibra în palmeleţi umede de fiorul dragostei pentru el ... şi în cele din urmă, în lupta grea cu Moş Ene, acesta câştigă, aşezându-ţi pe genele grele şi dese, lăsând cortina peste pupila, dar chipul celui drag nu-l poţi scăpa o clipă din gând. A doua

58

zi începe tot cu el în gând şi în suflet, iar când te aştepţi mai puţin, primeşti lovitură după lovitură; tot ce-ai construit din planuri bine ţesute se duce la vale, se duce ca apa de izvor. Realizezi că unu plus unu fac doi, dar tu şi el nu aveţi nimic în comun, nimic ce ar putea să vă lege. Atunci, deschizi ochii privind în jur persoanele ce te-au aşteptat zile, luni sau chiar ani şi pentru care merită să trăieşti. Zâmbetul tău inocent face pentru dânşii cât o mie de cuvinte. Ai grijă pe cine pui ochii ca nu cumva acei ochi să plângă mai târziu! Florina Dinu, Slatina


Când descoperi că eşti o nevrotică depresivă fără iubit, cu cea mai bună prietenă însărcinată şi, mai nou, fără job, viaţa nu ţi se mai pare cea mai super alegere. Unde mai pui că eşti şi oaia neagră a familiei de când te ştii? Gerda Thaler(care, apropo, îşi urăşte numele) a acceptat de mult faptul că locuieşte singură într-o locuinţă oribilă. Cu o familie care se ruşinează de slujba ei de scriitoare(ei haide, ce poate fi mai tare decât să ai meseria asta? ) şi cea mai bună prietenă rămasă însărcinată, începe să se gândească serios să-şi pună capăt vieţii. Cum un astfel de gând are nevoie de motive serioase, în scurt timp îşi pierde şi locul de muncă, singurul pretext pentru care ar fi meritat să trăiască în continuare. „Ciudat”, singuratica singuraticelor(aşa cum se consideră) are de scris o groază de scrisori de adio. Şi nici nu le-a putut scrie tuturor, sărăcuâa! Cum moartea celebrei, grandioasei tinerei Gerda nu putea fi un eveniment care să fie trecut cu vederea şi uitat repede, trebuia neapărat să-şi asigure prima pagina din ziar. Cum? Aveţi mai jos. 1. Shopping! În ultima poză – cea care va apărea în toate ziarele şi va fi păstrată de cei apropiaţi ca o ultimă amintire – trebuie obligatoriu să arăţi trăsnet. 2. Scrierea şi expedierea scrisorilor de adio dureros de emoţionante. 3. Închirerea celei mai scumpe camere de hotel pe care nu mai trebuie s-p plăteşti a doua zi, numai dacă găseşti o metodă de a trimite bani din Rai Iad cealaltă lume. 4. Somnifere+vodcă. Mai perfect de-atât nici că se poate! Ironia sorţii, când trebuie şi tu să te sinucizi, brusc toată lumea are nevoie de tine. O dată vrea să-şi pună omul capăt zilelor şi nici atunci nu poate avea puţină linişte? Că doar nu cere luna de pe cer! După incredibil de multe peripeţii, somniferele Gerdei sfârşesc tragic aspirate de cameristă. Trist... Şi acum mai dă tu ochii cu apropiaţii care au aflat tot ce gândeşti despre ei! Şi nu ai tocmai cele mai frumoase gânduri din lume.

Pe lângă numeroasele replici gen „Ciurdă de şobolani!” sau „Mătuşă-mea m-ar omorî lovindu-mă cu crucifixul” – care, apropo, mi-au plăcut la nebunie – am găsit şi ceva mai optimist şi mai matur. „Nu te mai văita atâta că te-ai lovit la genunchi şi gândeşte-te la oamenii care nu mai au picioare deloc. Nu mai plânge că ţi-a murit pisica, atâta vreme cât sărmana Katerina Lemuşkaia şi-a pierdut în masacrul de la Vladivostok bărbatul, fiii şi fiicele.” 60 Andreea Pop, Lăpuș


Te-ai lăudat cu mari capturi Că de la cot, urcând uşor Nu mai ai loc de bătături Tot arătând lungimea lor. Ajuns acasă frânt de obosit El s-a culcat fără să-şi spele faţa. A doua zi, privind oglinda înlemnit Îi dete unui negru ,,bună dimineaţa,,

Gheorghe-i din fire foarte arţăgos Din orişice motiv el sare să se bată Doar că mereu e tare ,,norocos,, Şi-o încasează, de fiecare dată.

Privit aşa, de la distanţă Părea un domn, avea prestanţă Dar numai ce deschise gura Că-i şi scăpă înjurătura.

Viorel Marele, Roman

62


Așa cum v-am obișnuit în această secțiune ar fi trebuit să vă adresăm o întrebare și voi să ne răspundeți. Am preferat însă, să renunțăm în această lună la o asemenea formulă și să vă adresăm câteva urări din partea echipei noastre.

Stimaţi cititori, dragi prieteni, talentaţi colaboratori, în prag de Crăciun, de sfârşit de an, aş vrea să vă mulţumesc pentru bunătatea şi călduroasa primire e care aţi făcut-o Revistei A.V.A. în casele, inimile şi gândurile voastre. Am avut parte de un an bogat, plin de suflete frumoase care ne-au permis să le aducem în inimi, frumuseţea talentelor native, a operelor scrise din suflete, pentru suflete şi de a cunoaşte iubitori de frumos. Crăciunul este acea sărbătoare minunată care ne dă putere să fim mai buni, mai generoși și mai curajoși. Să îndrăznim să visăm și să sperăm mai mult, să credem cu tărie că anul ce va începe va fi mai rodnic și mai fericit. Deschideți ușa și lăsaţi spiritul Crăciunului să vă intre în casă! Deschideți inimile și lăsați bucuria și împlinirea să vă intre în suflet! Deschideți larg brațele și îmbrăţişarea voastră caldă, vorbă bună și gândul curat să fie cel mai de preț cadou pentru cei dragi! Fie ca iubirea, înţelepciunea, încrederea și generozitatea să vă călăuzească pașii! Vă doresc din inima Sărbători fericite, alături de toţi cei dragi, un An Nou mai bogat şi mai bun decât cel care tocmai se încheie, sănătate, că-I mai bună decât toate, putere pentru a depăşi toate greutăţile, ambiţie pentru a vă îndeplini visurile şi tot ce-i mai bun în lume! Crăciun fericit şi La Mulţi Ani!

Maya - redactor adjunct

Ma bucur că pe zi ce trece îmi par a fi tot mai mulți cititori ai revistei A.V.A și cu această bucurie în suflet,le urez tuturor sărbători fericite,zilele -deși reci și cu zăpadă -să le fie călduroase și senine în casă,aproape de cei dragi ! 64

Anna - designer


Fie ca sfintele sărbători de iarnă să vă lase pradă bucuriei, să vă îmbrace în desăvârșire, să vă arunce într-o dăruire cu brațe de oameni, născându-vă în mângâierea senină a întregirii răsărite într-o speranță prelinsă din ochiul divinității...

Anca Elena Șerpe - redactor adjunct

Urez tuturor colaboratorilor, cititorilor, criticilor, sustinătorilor Sărbători Fericite alături de cei dragi vouă, multă căldură în suflet și un Moș darnic și bogat cu de toate. Fie ca și următorii ani să ne surprindă împreună, atât de uniți și de ce nu în număr mai mare pentru că doar având sprijinul vostru noi putem reuși. Vă mulțumim pentru fiecare gând și vorbă bună căci ele au clădit revista de azi și o vor clădi pe cea de mâine. Să ne auzim cu bine dragilor.

Mălina - fondator

65


Muzeul Brukental, Sibiu


67


68


69


Site: Momenteinviata.ro este un site unde găsiți medicament pentru suflet. Un site cu de toate pentru toți, cu experiențe de viață, trăiri, povești cu tâlc etc. Un site pentru toate vârstele si pentru toate gusturile Link: momenteinviata.ro

Pagină: Pagina Balsam pentru suflete este o pagină dedicată persoanelor care doresc să se mai rupă puțin de cotidian și să pășească într-o altă lume. Un loc unde găsiți alinare și liniște sufletească, necesară acum în prag de sărbători. Link: https://www.facebook.com/BalsamPentruSuflete Blog: În această lună recomandăm blog-ul frumoasei scriitoare Andreea Elisa Roff, unde veți păși într-o lume de poveste și vă veți delecta cu Nuvela Dispersări și multe alte texte. Vă recomand să citiți cu căldură. Link: http://andreeaelisaroff.wordpress.com/

71


Vă muČ›umim tuturor pentru implicare Č™i pentru interesul acordat revistei noastre !


Așteptăm încontinuare criticile, părerile, sugestiile și materialele voastre pe adresa de e-mail:

netca.malina@gmail.com


Revista A.V.A Numărul 9  

O revistă pentru toate vârstele.

Read more
Read more
Similar to
Popular now
Just for you