Issuu on Google+


Motto: ” Promovează ceea ce iubești in loc să blamezi ceea ce urăști. ” ( Autor Necunoscut )

2


Cuprins

......................................................................9 Când îți este dor de...dor ..................................................9 .....................................................29 Gânduri de înger..............................................................29 Căutare............................................................................29 Tu, Femeie .......................................................................30 Suflete... ..........................................................................30 Sunt eu ............................................................................31 Dacă ar exista dreptate !!! ...............................................31 AȘA A FOST SĂ FIE! ..........................................................32 EU ȘI TU...ETERN .............................................................32 Mă iubesc cu poezia ........................................................33 Am învățat.......................................................................33 Infuzie .............................................................................33 Zilnic ................................................................................34 Sunt iubirea .....................................................................34 Un albastru trist ..............................................................35 Mi-e dor ..........................................................................35

3


Timp uitat ........................................................................35 Iubește. ...........................................................................36 ANDROGIN ......................................................................37 Motto:..............................................................................37 Bună dimineaţa, literă!....................................................37 Elegia II ............................................................................38 Curând sau chiar ce a fost................................................38 Nu plânge! .......................................................................39 Culori ...............................................................................39 PEISAJ ..............................................................................39 Sonet cu mama................................................................40 UMBRA............................................................................40 Răni .................................................................................41 Melancolie.......................................................................41 ...........................................42 Cariera unei viitoare soliste .............................................42 ...........................................................46 CÂNDVA, ÎNTR-UN SAT... .................................................46 ........................................................................52 ...................................................53 Dialog imaginar ...............................................................53 Scurt dicționar de cuvinte uzuale ....................................55

4


Un trup cu două suflete ...................................................58 .............59 .........................................................................62 Mare Tranquillitatis de Katja Millay ................................62 Să vă lustruiesc pantofii, domnule?.................................67 Autor Anonim..................................................................67 .....................................69 ..........................................................73 ..............................................................77

5


Revista A.V.A

Redactor-șef, Corector și Fondator Mălina Adina Netcă, Timișoara

Redactori adjuncți Anca-Elena Șerpe, Alba – Iulia Marina Ianolia, Craiova

Promovare și imagine Adrian Dragomir, Câmpina

Colaboratori Cătălina Buhosu, Timișoara Vanda Ines Popa, Timișoara Iustina Țalea, Craiova

Gabriel Manolescu, București George Emil Dragomir, Italia

6


Florin Morar, Caracal

George Popescu ( Eunescu)

Mihăiță Macoveanu, Slobozia

Constanța Abălașei-Donosă, Brăila

Ana-Maria Grigoraș

Ștefan Ciobanu, București

Lăcrămioara Maftei, Iași

Georgeta Grosescu, Câmpina

Constantin Fritz, ClujNapoca

Marius Dinu, Călărași

Lili Șipoteanu, Neamț

Mariana Suciu, Belgia

Autor complicat, București

Traian Vasilcău, Chișinău

Dana Popa, Londra

Mariana Suciu, Belgia

Ella Cernat, Ploiețti

Diana Adriana Matei, Ploiești

Mihai Florin Donțu Mónika Tóth, Covasna Teodora Popescu, București Ariadna A. Botez, Botoșani Ioana Alexandra Nencu, Bucecea Călin Cârmăți Aga-Lucia Selenity, Brașov

Viorel Marele, Roman Degan Beatrice Emmanuelle, Chișoda Geo Galetaru, Dudeștii noi David Boia, Roșia Montana (Alba) Lucian Pintilie, București George Terziu, București

7


Denisa Aricescu, București

Lavinia Humeniuc , Botoşani

Fotografii realizate de: Anna E Puiu, Timișoara Lavinia Humeniuc Botoșani Sergiu Pruteanu, Cantemir (Moldova)

Alte surse: Google.ro/ images

8


Text Argumentativ

Când îți este dor de...dor „ Dacă dorul meu va veni pe neașteptate la tine, deschide-ți degrabă sufletul, că nu cumva să se rătăcească în vreun colțisor stingher și să se stingă în lacrima condeiului! ” Vanda Ines Popa, Timișoara

Îmi este dor să-mi fie…dor Aș vrea uneori să închid ochii și să mă cuprindă dorul așa pe nepusă masă, să plâng de dor de părinți, de prieteni. Mi-e dor să-mi fie dor de timpurile vechi...dar din păcate nu prea am timp să duc dorul. Ne aglomerăm, stăm peste program, uităm de noi și de...ei. Grăbiți, uniți de o mașinărie

9


numită laptop, aruncăm un ”mi-e dor” în fugă doar pentru a nu supăra pe cineva. Nu stăm să-l simțim, să-l plângem. Maturi din fire, copiii duc dorul părinților până ajung să nu ii mai cunoască, uitând de cine ar trebui să le fie dor. Neglijăm sufletul in timp ce ne îngrijim periodic trupul. Devenim debusolați cu privire la anumite sentimente din cauza unor dezamăgiri care nu ar fi trebuit să fie. Aruncăm cuvinte pe rând, fără a le cunoaște sensul sau mai rău fără a le da vreunul. Mi-e dor uneori de vechii prieteni, de copilărie, de o strângere în brațe dar când mă uit la ceas uit..am întârziat din nou la facultate. Știți..uneori îmi este dor...să am timp să îmi fie dor. Mălina Adina Netcă, Timișoara De multe ori se spune că doar cerul a rămas același. Zilnic constatăm că oamenii ce ne înconjoară fie că se schimbă, fie nu sunt deloc așa cum ne-am imaginat sau ne-am dorit să credem. Dar cum e când trecerea timpului și dorința de a rămâne tare în ciuda răutăților din jur, te fac să te pierzi de tine însuți. Să îți pui pe zi ce trece o mască, sau două, depinde de ,,talent” și să

10


constați ușor, ușor că nu te recunoști. Ce îți plăcea o dată acum nu mai îți mai face plăcere sau nu îți mai lipsește. E pur și simplu o armură pe care o folosești să te apere de alții, dar care ajunge să te despartă de tine. Câți dintre noi nu evităm să împărtășim ceea ce simțim cu adevărat? Se spune că si dorul de dor, e tot iubire. Îmi e dor de tine,dor de el, de ea, de noi, de mine. Îmi e dor să fiu copil sau pur și simplu îmi e dor să îmi fie dor de ceva. ,,Mi-e dor de tine că de o ploaie călduroasă de vară”, aș spune eu. Cătălina Buhosu, Timișoara

Și când îți e dor.... Ce-o fi cu atâta dor? Cum încape atât de mult dor în sufletul oamenilor? Uneori nu încape. Îl copleșește. Se așterne pe suflet, în suflet, pe lângă suflet. Se așterne pe el, în el, pe lângă el ca o pătură groasă. Și parcă ți-e prea cald și simți că te sufoci. Și dorul nu dispare, ci se întețește ca un foc ațâțat de vânt.

11


Uneori, te și doare. Doare dorul. Da, dorul doare. De alți oameni, de copilărie, de iubire, de tine. Dorul de tine… ce dor ciudat, vei spune! Îți simți lipsa câteodată, nu-i așa? Da, câteodată ai senzația că trăiești viața altcuiva. Sau poate ți-ai dori să fie așa încercând să justifici faptul că nu te simți în largul tău, că nu te regăsești. Și dorul de alți oameni… Și atunci simți că lipsește ceva din tine. Brațele sunt goale, ochii sunt goi, buzele sunt goale. Ți-e dor. Și când ți-e dor, amintirea ultimei îmbrățișări e singura hrană pe care i-o poți oferi sufletului înfometat. Iustina Țalea, Craiova

12


Reporter: Ne puteți spune câteva cuvinte despre dumneavoastră? Gabriel Manolescu: Eu sunt un bulgăre de apă și pământ.La 14 ani trecând pe o stradă din Râmnicu Vâlcea am văzut un afiș.Înscrieri Școala Populară de Artă secția Actorie.Am intrat am dat o probă la profesoara Eugenia Miglezzi și așa a început viața mea artistică alături de mari actori contemporani.Într-o zi "Geni"(Eugenia Miglezzi) mia citit în caietul cu "repertoriu" și rasfoindul a observat că pe la jumătatea lui erau câteva poezi cu autor necunoscut "erau ale mele, visuri și amintiri, poezia care i-a plăcut mult a fost " Lăstar al pădurii nebune scrisă în 1985"de atunci cuvintele care mi le-a spus îmi cântă și acum în ureche : Ar trebui să scri "Bita"...îmi place ce scrii.Și de atunci scriu "Geni"datorită ție profesoara mea dragă....și cred că a tuturor celor care au

13


urcat pe scenă la îndrumarea ta sau au urmat o carieră tot datorită cuvintelor tale dulci de "profesoară" . Reporter: Ce vă inspiră să scrieți? G. Manolescu: Viața.Realitatea în care trăim. Reporter: Cât de mult înseamnă pentru dumneavoastră lectura? G. Manolescu: M-am născut într-o bibliotecă și am copilărit în ea. Era dormitorul meu. Acolo am cunoscut cărțile lui : Creangă, Sadoveanu ca după aceea să-l descopăr pe Seneca, Platon, Aristotel iar într-un târziu pe Mircea Eliade înainte de a deceda. Când a decedat am plâns .În aceea seară ascultăm "Radio România Liberă" iar crainicul întro tristă voce a zis : În seară asta Mircea Eliade a plecat de lângă noi. Am stat trist câteva zile și fugind la Râmnicu Vâlcea la Sala de lectură am rugat-o plângând pe bibilotecara să-mi dea cărțile toate ale lui Mircea Eliade să le citesc. Fugeam de la școală ca să am timp să citesc . Lipseam de la ore. Dirigintele a intrat în panică și m-a urmărit găsindu-mă la Sala de lectură. S-a interesat ce citesc și m-a lăsat în pace multă vreme chiar acoperindu-mă și motivându-mi absențele. Se interesase de mine fără ca eu să știu. Acest lucru l-

14


am aflat când directorul școlii m-a chemat în cancelarie spunsndu-mi că mă exmatriculează dacă mai lipsesc. Atunci dirigintele meu prof.Cazacu a venit la director cu toate fișele cărților mele citite la sala de lectură pe zile. Aceste fise mi-au fost scutirea exmatriculării în clasa a X-a. Reporter: Considerați că tinerii din ziua de azi iubesc la fel de mult cărțile? G. Manolescu: Tineri din ziua de azi iubesc cărțile. Cei care greșesc însă sunt părinții care nu le dau să guste din ele și nu-i înțeleg și nu au timp să le explice cât de mult "dar"aduce o carte citită. Reporter: V-ați gândit vreodată să renunțați la a scrie datorită criticilor? G. Manolescu: Criticii ? Au treaba lor ! Ei știu prea bine ce au de făcut.Ei te pot ridica sau te pot condamna.Dar condamnarea lor e un bine necesar pentru a îndrepta cultura în drumul ei spre viitor.Nu cred în critici răutăcioși iar dacă își dau cu părerea ca oameni de cultură sunt de acord în tot ce spun.Pentru că a fi critic și a te numi critic înseamnă că ai o responsabilitate culturală imensă aceea a cuvintelor care rămân veșnic în amintire și care străbat că o stea căzătoare în viitor.

15


Reporter: Cum a-ți caracteriza un "scriitor" ? G. Manolescu: Realist, Sufletist, Sensibi, Răutăcios,Trist, Singuratec, Liber. Reporter: În opinia dumneavoastră a fi artist e un mod de viață? G. Manolescu: Depinde cum vezi viața și modul ei de a fi. Eu sunt din toate câte puțin prin muncă ca să pot trăi ca scriitor Reporter: Urmăriți de cele mai multe ori mulțumirea sinelui sau mulțumirea celor din jur? G. Manolescu: Prin ce scriu nu urmăresc nimic. Eu scriu ceea ce îmi dictează cel ce e în mine "sufletul" . Reporter: Care credeți că este cel mai mare obstacol întâlnit de un artist? G. Manolescu: Viața de zi cu zi. Societatea și legile ei. Artiști nu au venituri ei trăiesc din suferință și din necaz ei nu vând în templu nimic pentru ei ci ceea ce vând, vând doar sufletului lor, care dacă uneori se aseamănă cu al cititorului

16


aduce o lacrimă în plus față de lacrima lui care a curs atunci când a scris. Reporter: Vă rog să adresați un mesaj tinerilor care citesc această revistă. G. Manolescu: Tinerii noștri sunt excepționali foarte dotați din puct de vedere intelectual gândesc rapid și pragmatic iar dacă din când în când ar căuta dincolo de zidurile unei biblioteci sau ale unei reviste societatea noastră s-ar înălța veșnic. Mălina Netcă, Timișoara

De vorbă cu Mălina Adina Netcă – fondatoarea revistei A.V.A Pe Mălina Adina Netcă am „cunoscut-o” recent pe facebook, o rețea virtuală în care aproape totul a devenit posibil, ca și în viața reală. Ca „vânător” de talente, de tineri scriitori mai ales, F.B.-ul este pentru mine o adevărată junglă, în sensul generos al cuvântului, prilejuindu-mi întâlnirea unor adevărate trofee… Pentru a da tonul cu diapazonul gazetăriei chiar și în cazul unui interviu online, am rugat-o, pentru început, să precizeze cum am început să „socializăm” și să aflu, astfel, despre un proiect minunat pe care l-a lansat cu entuziasm și la care am rezonat, fiindcă

17


rar mi-a fost dat în ultimul deceniu să cunosc tineri cu preocupări intelectuale și artistice remarcabile și care fac excepție de la practicile de „turmă”, desute, de cheltuire a timpului, energiei și a banilor atât de greu de procurat în cluburi și în „bisericuțe” nu prea ortodoxe în care se bea, se fumează, se prizează, se pun în evidență nurii și mai puțin sau deloc doxa… - Așadar, vorba Păunescului nostru cel de toate amintirile, cu bune și mai puțin bune: Salut tânără generație în blugi! Salut Mălina! Mă cunoști de undeva…? - O, da, desigur, ne-am „cunoscut” pe facebook prin intermediul prietenei mele, Anca Serpe, care scrie poezie și care v-a vorbit despre revista A.V.A., v-a furnizat link-ul de accesare și v-a rugat să aruncați o privire pe paginile electronice ale revistei spre a vă exprima părerea și intenția de a vă solicita cumva sprijinul în continuarea și derularea acestui proiect. Ați fost foarte amabil cu Anca și, prin ea, cu mine și cu A.V.A, așa cum mam bucurat să îmi transmită disponibilitatea dvs. și faptul că m-ați încurajat să vă contactez pentru a discuta despre revistă și pentru a vă da mai multe detalii. - Ce ne poți spune, domnișoară, domnișoara Netcă Mălina Adina?

despre

18


- M-am născut în Moldova de dincoace de Prut, mai precis în Vaslui, și actualmente locuiesc în Timișoara, fiindc studentă. Urmez Facultatea de Sociologie și Psihologie, specializarea Resurse Umane. Cum vedeți, domeniul în care mă pregătesc pare să nu aibă mai nimic în comun cu pasiunea mea pentru scris și cu visul meu de a deveni fondatorul și redactorul unei reviste. Recunosc, îmi ocup timpul, puțin cât îmi rămâne dincolo de obligațiile universitare, scriind poezie. Nu vreau să par lipsită de modestie, dar cred că acesta este lucrul pe care știu cel mai bine să îl fac, fiindcă îl fac cu drag și cu toată pasiunea, conștientă fiind că mai am foarte mult de lucrat, de acumulat, de cizelat… Fiind pasionată de frumos, fac și fotografie. Dar cel mai minunat lucru de care sunt mândră este faptul că sunt fondatoarea revistei A.V.A. dedicată tinerilor. - Te rog să explici cum ai născoit acest proiect, care este scurta lui istorioară, care este povestea revistei.. Este necesară o anumită experienț în domeniu, de o pertiadă de ucenicie pe lângă cineva care se pricepe la a da viață unui ziar, unei reviste, chiar și digitale. Sunt multe reguli scrise și mai ales nescrise ale meseriei de ”confecționer”, de ”croitor”, de meșter gazetar.

19


- Am aflat cerințele acestei meserii și arte, calculatorul, prin fantezia și inteligența omului, face minuni. Am ceva experiență de gazetar, fiindcă am fost redactor și am publicat o vreme în Revista Iuventa realizată de un grup de tineri din județul Iasi. Ei bine, de acolo mi s-a tras… Acolo m-a contaminat germenul acestei îndeletniciri, acolo a prins aripi visul meu… Pot mărturisi că am fost fascinată de ceea ce realizau acei tineri. Mi sa părut minunat să lucrezi cu mulți oameni deosebiți, să intri în contact cu fel și fel de persoane, să le descoperi frumusețea, bucuriile, necazurile… Este captivant gândul de a te zbate pentru ceva ce este al tău, care apare sub ochii tăi, din mintea și mâinile tale, exact cum fac artiștii plastici, de fapt toți artiștii și meșterii făurari. Și așa s-a înfiripat în mine dorința: „Vreau și eu să am propria revistă !” După ce am simțit această chemare, am vorbit cu domnișoara Elena Ungureanu care este redactor-șef al acelei reviste si i-am dezvăluit intențiile mele. Iar ea mi-a dat toate încurajările. E drept, la început am resimțit o reținere, o timiditate, o teamă de eșec probabil… De aceea am amânat câteva luni crearea revistei. Desigur, mi-a fost greu la început, lipsită fiind de mai multă experiență în domeniul jurnalistic, dar am primit sprijinul celor apropiați și primele cunoștinte de blogging. Am mers cumva

20


și pe intuiție și pe încrederea în mine. Sunt încontinuare conștientă de dificultățile ce apar pe parcurs, de reținerea oamenilor de a mai citi și cumpăra cărți, ziare și reviste, dar consider că, dacă reușești să căștigi în timp încrederea segmentului social țintă, în cazul meu tinerii, poți reuși. - Pari foarte entuziasmată, încrezătoare în tine și motivată. Totuși, ce anume te-a determinat să creezi această revistă și care este scopul ei mediatic?Crezi că va avea succes și acest sucvces îți va aduce foloase, glorie, bani? - După multe ezitări și discuții am hotărât că venise momentul să fac pasul cel mare, să încep. Împreună cu o foarte bună prietena, Rădoi Alina din Petroșani, am conceput și am creat revista. Aveam sentimentul din ce în ce mai puțin confuz că lipsește o revistă pentru tineri… Așa s-a născut A.V.A.: din dorință, ambiție și pasiune pentru a crea ceva frumos și durabil pentru noi.. și pentru voi. Scopul principal al revistei este de a-i extrage cumva din anonimat pe tinerii creatori care doresc să se afirme prin talent, să nu se lase duși de valurile mediocrității. Recunosc, noi nu le putem oferi premii și recompense materiale, dar pot primi drept premiu împlinirea dorinței de a publica, de a se consacra, de a dărui un poem, un eseu, o reflecție. Pentru oricine și mai ales pentru

21


tineri, este o satisfacție fascinantă apariția numelui și a creațiilor în paginile unei reviste, cunosc acest sentiment… Doresc, totodată, ca tinerii să găsească în A.V.A. modele de literați și artiști, de personalități cu carieră care au înfruntat criticile, emoțiile, temerile și au răzbit. - Vorbești frumos, ca o idealistă… Să zic și eu precum ăi bătrâni: ”Ehei, taică, ușor de zis…” Spune-mi te rog, care este semnificația abrevierii “A.V.A”, nu atât pentru mine, cât pentru cititori, fiindcă nu trebuie să ascundem faptul că am stabilit în prealabil despre ce va urma, în linii mari, să discutăm. Până să mă lămurești,am crezut că denumirea revistei este un nume feminin mai rar, mai neromânesc din gama Ava, Iva, Eva… Chiar am încercat să îți sugerez ca ”A.V.A” să vină de la ”AVAngarda”, dar nici nu ai vrut să auzi. Poți să-mi explici această reacție? Ai avut, cumva, sentimentul că am vrut să îți botez ”copilul” altfel decât ai dorit tu, mama lui, fără măcar să îi fiu naș, fiind multiplu naș pentru diverse proiecte culturale și mai ales multor poeți cărora le asigur creștinescul (!) botez publicistic? - Nu se pune astfel problema, de a fi avut vreo reacție de genul ” nci să nu aud…”, dar ”A.V.A., pentru mine, are următoarea semnificație specială: „Agenda Valorilor Actuale”, ținând cont

22


că aspir să „culeg” ceea ce au mai de preț tinerele talente: creațiile lor. Vreau ca A.V.A. să fie un fel de agendă de lucru în care îți consemnezi pasiunile, trăirile, realizările… Nu este o revistă avamgardistă și militantă, nu doresc să stârnesc rivalități, ”revolte” literare… Dar, mi-ați sugerat să mă gândesc la revistă ca la o „AVAngardă” a tinerilor. Gândindu-mă la această procare, am avut imaginea unui duel, a unei confruntări prin poezie pentru afirmarea celor mai buni. Dar, de fapt, mă gândesc la o reuniune a tinerilor creatori, la o înlanțuire a talentelor, la o unitate a forțelor creatoare… Doar astfel va căpăta revista semnificația de ”AVAngardă”. Am convingerea că pentru fiecare A.V.A. înseamnă altceva… - Am sesizat folosirea pluralului persoanei întâi în răspunsurile de mai sus, te citez: ”dorim să le oferim …, ”am decis să ne apucăm…” Sunteți, de fapt, un colectiv redacțional? Sunteți mai mulți, voi, cei angrenați în editarea revistei A.V.A.? Când ne-a venit ideea denumirii ”A.V.A.” și împreună cu prietena mea m-am apucat de ”croit” revista, am simțit că e nevoie și de o treia persoană și l-am contactat Viorel Dragomir, un tânăr teleormănea pe care îl știam de pe blog și el și-a oferit necondiționat ajutorul pentru revistă. Ținând mult la originalitate în tot ce fac, m-am

23


decis să formez un fel de siglă din initialele noastre și a ieșit „A.V.A” de Alina, Viorel, Adina, titlu care avea să capete semnificația de „Agenda Valorilor Actuale”. - Înțeleg, este ca și cum, dacă ați fi vrut să înființați o firmă, i-ați fi spus S.C. AVA S.R.L. Te-aș ruga să explici, pentru cititorii interviului în Națiunea, dar mai ales pentru cititorii tinerei tale reviste – cum aș putea să o calific altfel decât ”tânără”în comparație cu Națiunea, o bătrână revistă din 1881 fondată de către Brătieni – ce anume promovează sau vrea să promoveze A.V.A.? Cumva sucurile și energizantele chimizate, meniurile din mers cu otrăvuri, viciile de import, mimetismul generalizat, manelismul…? Mă refer la reclame care aduc oarece venituri presei… Deși cele mai productive sunt ziarele și televiziunile politizate, comandate… Poate nu știi câți bani se spală cu publicitatea. - La elaborarea primelor două numere m-au ajutat Alina și Viorel, dar, ulterior, din motive personale, s-au retras. Acum lucrez singură la revistă: eu culeg materialele și le corectez, eu paginez, o editez, îi confer imagini și o public. E foarte multe de muncă, dar îmi place ceea ce fac și nu aș renunța pentru nimic la această bucurie consumatoare de energie, oricât timp și efort mi-

24


ar lua. Sunt datoare să vă spun ce promovează de fapt A.V.A: în primul rând talentul autentic și originalitea, creativitatea și pasiunea pentru scris mai ales în cazul tinerilor care dețin un blog; promovează cărțile prin prezentarea de noutăți editoriale și recenzii, promovează grupurile și paginile dedicate literaturii, românii de valoare, tinerii care doresc să își împărtăsească experientele. De asemenea, promoveaza succesul și seriozitatea. - Stimată fondatoare și editoare a revistei A.V.A,, ești conștientă că vei fi, în timp, poreclită pozitiv, ”domnișoara” – și, dacă te măriți, ceea ce, cu pasiunea asta, nu cred să ai vreo șansă multă vreme – ”doamna Ava”? Nici nu sună urât… Sunt unele personalități cu acest prenume, cum am pomenit mai devreme… - Da, sunt conștientă, dar nu m-ar deranja. Responsabilitatea de a fi editor si fondator al unei reviste de succes îți poate crea imaginea publică, o și poate șifona… în funcție de critici și reacțiile presei în diferite circumstanțe. Știu că voi fi pasibilă să greșesc și îmi voi asuma orice greseală, dar nu voi renunța. Nu este o muncă facilă și comodă, implică răbdare, toleranță, ambiție. Vor fi oameni care vor cere multe în schimbul anumitor servicii și pe parcurs sunt sigură ca vor aparea multe sacrificii și sunt dispusă să le înfrunt.

25


- Eu, de pildă, ca cititor, unde pot accesa revista? O pot găsi prin motoare rapide de căutare? Există un site prioritar? Și apoi să-mi spui, te rog, dacă îți plac următorii români: marele Tudor Gheorghe, inegalabilul Gheorghe Zamfir și inepuizabilul Dan Puric. Ai vrea să ai în paginile revistei câte un interviu cu acești titani ai românismului? Crezi că vei ajunge nu doar la inima parcă prea mică și prea închisă și inhibată a tinerilor, ci și la inima bătrânilor noștri iubitori de neam care dorm cu țara sub pernă și lacrima pe geană? - Deocamdată A.V.A. poate fi citită pe facebook, are pagina ei, dar și pe platforma issuu.com. Intenționez ca din luna august să aibă și o pagină web proprie pentru a fi mai accesibilă celor care doresc să o achiziționeze. Iar începând din septembrie-octombrie, revista să apară și în format fizic, print. Îmi plac artiștii menționați, cum și mulți alții, îi admir și pentru că, bucurânduse de un succes amețitor, reușesc să rămână oameni și români adevărați. Da, cred, vreau să cred că voi ajunge la inima tuturor celor ce iubesc frumosul și arta, că voi reuși să deschid multe porți și inimi ferecate. Eu voi bate, voi reveni și iar voi bate… Sunt constientă că nu voi fi pe placul oricui. - Dragă tânără colegă de breaslă, domeniul publicisticii este, actualmente, unul al

26


voluntariatului, nu aduce foloase… ci mai mult ponoase. Te voi lăsa pe tine, în finalul plăcutei noastre discuții, să îți adresezi ultima întrebare. Dar nu înainte de a te ruga să te gândești la un mesaj-reclamă, unul concis, provocator, entuziast, ”revoluționar”, având în vedere că acest prim interviu poate intra în de patrimoniul culturii românești în cazul în care vei face carieră și nu se va stinge curând flacăra tinereții tale revoluționare. Cred mesajul tău ar trebui să aibă o semnificație patriotică. A fost o delectare pentru mine să punem îmreună țara la cale(!)… Mult succes! - La sfaturi și mesaje pentru alții mulți se pricep, eu nu pot spune decât că vreau ca tinerii să rămână cu sufletul deschis spre artă. Avem mulți artiști tineri, necunoscuți, nedescoperiți, nevalorificați și care iubesc arta mai presus de orice. Avem tineri frumoși, responsabili care ar trebui cunoscuți, pe care ar trebui sa îi facem cunoscuți întregii lumi. Ar trebui să ne îndreptăm văzul și auzul spre ceea ce au de spus cei din umbră celor „cool” și „rebeli”: sub stratul de praf mereu se găseâște ceva care strălucește, trebuie doar să îndrăznim și să îndepartăm praful. Dacă ar fi să-mi pun singură o ultimă întrebare, ar fi foarte simplă. O veți deduce din răspuns: asta îmi doresc eu, ca om și ca revistă, sa fac: să îi scot din

27


anonimat pe cei care iubesc arta, să duc revista la un nivel înalt, să fie o voce, vocea „A.V.A.”, care să fie vocea tinerilor pentru tineri! Sursa: www.ziarulnatiunea.ro

28


Gânduri de înger... Aş vrea să-ţi fiu un înger, Că-mi eşti ca surioarà, Să-ţi stau mereu alături, Când viaţa te doboară!..... Aş vrea să-ţi fiu un înger Noaptea,pe inserat Să te-nvelesc cu grijă, Să nu visezi păcat!.... Aş vrea să-ţi fiu un înger Atunci când eşti bolnavă, Să-ţi iau durerea toată Doar cu mâna mea dreaptà!... Aş vrea să fiu un înger Şi pentru a ta fatà, Să-i pot purta norocul Din lumea asta toată!

Căutare Am să caut printre flori Urma paşilor desculţi Ca un cântec de viori Ce se aude pe la nunţi. Am să caut veşnicia Lângă sânu-ţi alb şi viu Unde începe poezia Când în viaţă e târziu. Am să caut pentru noi Un refugiu de lumină Vor cădea albastre ploi Şi ne vor spăla de vină. Am să caut nemurirea Unde nu ştiu, e devreme Poate voi găsi iubirea Lăcrimând printre poeme. Am să vin prea obosit Ca în altă melodramă Lângă sânul tău iubit Când în mine este toamnă.

George Emil Dragomir, Italia Florin Morar, Caracal

29


Tu, Femeie În linii, contur de perfecţiune, Tu, femeie, eşti născută-n minune, Din opera unui creator de vise, În versuri sublime, ce-s încă nescrise. Ai buzele umede ca o chemare, Ţi-s ochii aprinşi, două raze de soare, Părul pe spate, întins la nesfârşit, Ca o prelungire a frumosului în infinit. Dulce, de nimfă ţi-e vocea, mereu, Cu o mângâiere, de piatră de-aş fi eu, M-aş sfărâmă în o mie de părţi Ca şi cuvintele ce te descriu în cărţi Eşti unică în atingeri şi-n gând , Ca valul mării în braţe de vânt, Preţioasă cât toate averile la un loc, Eşti apă, pământ şi eşti foc. Mihăiță Macoveanu, Slobozia

Creionate pe buze de copil. Ningeau salcâmii nemurirea, Obrajii ţi-erau înfloriţi suav, Pe buze iţi cântau îngerii la harpă. Suflete, ce zi e azi? Deschide pleoapele... Priveşte-mi apele tulburi ale irisului. Pielea ta...expiră prin fiecare por Amintiri fumate cu aromă de cafea. Aripi nu mai ai, glasul ţi-e scăzut, Trupul amorţit şi strivit sub greutatea Anilor... Cerul e palid,aerul îmbâcsit de dor, Îmi dilată plămânii din ce în ce mai mult. Simţi? Absoarbe din noi, cu aviditate, Fiecare picatură de tinereţe şi inocenţă. Ana-Maria Grigoraș

Suflete... Suflete, ce zi a fost ieri? Ploua cu zambete, foşneau cuvinte albe,

30


Sunt eu E seară, vântul s-a pornit uşor, Adie cu nesaţ peste livadă. În depărtare s-aude un ţipăt de cocor Iar câinii latră în ogradă. Cu gându-n zare eu mă duc, Şi-ncerc să îmi adun ideile în palmă Un vers în strofă încerc ca să mai pun Să îmi exprim trăirile în ramă. Nu sunt poetă şi nici scriitor, Nu vreau să par mai mult decât mă cheamă, Vreau doar să dau sens vieţii şi decor Şi să-mi răspund la întrebări dilemă. Lăcrămioara Maftei, Iași

Dacă ar exista dreptate !!! Dacă ar fii dreptate în lume, aș avea iubirea ta. N-aș sta treaz în miez de noapte, ascultând-u-ți răsuflarea . Dacă dragoste ar mai fi, te-aș avea acum cu mine. N-aș mai plânge,n-aș jeli, aș sorbi adânc din tine. Dacă,dacă,prea mult fum, dă-mi iubirea,nu mi-o lua. Plec sau nu,mai e vreun drum? sau mi s-a-încheiat menirea ? Dacă eu nu știu,dar cine, cine oare să îmi spună ? Dacă azi mă simt mai bine, dacă-i soare sau furtună. Dacă-i nor sau vreme rea, dacă ție îți e bine. Să-mi spui tu,iubirea mea, oare ști,e rău sau bine ? Dacă poți,să-mi dai un semn, dacă vrei,am să te chem. Dacă fugi,n-am să te las, n-am iubire de un ceas. Constantin Fritz, Cluj- Napoca

31


AȘA A FOST SĂ FIE! Un fir de praf plutește printre vânturi, Nu își găsește loc unde să șadă. E trist, însingurat și plin de gânduri, Nu știe-n cine, astăzi, să mai creadă. Cândva, trăia cuprins într-o iubire, Era un suflet împlinit de dor Și fără teamă alerga prin fericire, Dar nu putea să spună tuturor. Până-ntr-o zi când clipa nemiloasă, Fără motiv în cioburi l-a făcut, L-a-nvăluit c-o boare dureroasă Și n-a mai ținut seama de trecut. Călcat azi de povara suferinței, Stropit de sarea lacrimilor stinse, Un fir de praf e-n calea neputinței, Trăind doar în frumoasele lui vise. Și istovit acum de-atâta căutare Sperând mereu în clipa ce-o să vie, Încearcă să se-așeze la-ntâmplare Spunându-și resemnat: ,,Așa a fost să fie!” Lili Șipoteanu, Roman (Neamț)

EU ȘI TU...ETERN Stropii de ploaie îmi bat în geam Și stau de vorbă cu tine De o mie de ani, Incă de atunci cand ne-am hotărât Să clădim lumi de iubire, Grădini de galaxii In care să plutim aidoma îngerilor, Să alergăm străbătând Universul Într-un joc Ce acum ne este străin. Am ales să ne naștem În picături de ploaie Străbătând primele raze de soare Răsfățate în curcubee . Am ales sa ne nastem Într-un întreg , Contopindu-ne în EU și TU etern. Ella Cernat, Ploiești

32


Am învățat... Mă iubesc cu poezia Îmi place poezia pentru că a fost scaunul ce m-a înălțat la cortina de sus s-o smulg cu forță, încredere, răbdare. Îmi place poezia căci m-a scos afară din mine, pe un tapet incolor așezându-mi simțirile, …și totuși le-am sorbit. Îmi place poezia fiindcă, am văzut oameni rupând frunze, În diminețile de noiembrie, și ea m-a crezut. Îmi place poezia deoarece Ieșim târziu noaptea să spunem luminii noapte bună, amândoi, deodată, împreună. Și poezia mă iubește. Autor complicat, București

Am învățat tăcerea-n doi Și doare atât de tare Am învățat să fim doar noi Când lumea-i la picioare. Am învățat ca să mă mint Crezând că îi mai bine Dar e durere neîncetată Tăcerea-n doi de altă dată. Am învățat tăcere-n doi Și azi o am cu mine Plutesc pe aripi de dor Simțind lipsa tăcerii în doi. Am învățat și azi mă mint Crezând ca îi mai bine Tăcerea-n doi de altă dată Atât de tare doare încă o dată... Dana Popa, Londra

Infuzie Teiul ne priveşte cu florile-şi larg deschise, parfum de amintire nins în pulbere de vise,

33


fluturii de noapte în zbor nobil cu aripi aplaudă ospăţul nevăzutului decojit în felii d-argint, mirajul înţepeneşte-n ochii nedormiţi de secole. Teiul ne priveşte cu florile-şi somnoroase, bântuim aleile unsuroase cu paşi şi griji cât trupurile dormitează adânc în crisalide de ecou, bulgării groşi de pământ cad rânduri, rânduri, peste vieţile noastre făcute scânduri, gurile ni se umplu cu răspunsuri neîntrebate şi ne minţim în fiecare dimineaţă că ASTĂZI vom trăi cu adevărat. Mihai-Florin Donțu

Zilnic strâng în mână tristețea plâng după miracol alăptez deznădejdea niciodată nu bate în ușă fericirea speranţa nu mă sărută nu intră pe fereastră raza soarelui nu pot să fac nimic respir aerul îndoielii și mestec viața în gură ușor ca pe o gumă

Sunt iubirea sunt seara ce moare în fiecare stea căzătoare sunt dimineața ce învie în fiecare răsărit de soare sunt potop de vară care distruge tot ce stă în cale sunt iubirea care vopsește sufletul tău alb cu roz Mónika Tóth, Covasna

34


Un albastru trist

Mi-e dor

Dragostea mea în flori de vânt O reflecţie de tăcere... Fără speranţă în zori de pleoapă Pe-o inimă legănată de-un balansoar

Mi-e dor Mi-e dor iubite de ochii tăi de gura ta.. Mi-e dor de o îmbrățișare Mi-e dor de tine ca de soare , Mi-e dor de tine ca de mare Mi-e dor de vise și de zbor Prin lunca verde cu mult dor.. Mi-e dor de tine Mi-e dor de mine Îmi este dor de ,, noi,, Mi-e dor cînd mână în mână Și ochi în ochi Ne sărutam sub clar de lună . Mi-e dor de clipa fără de sfârșit.. Mi-e dor de cerul cu stele În ochii inimii mele, Aripa de dor , coborînd ușor.. În visele mele să mă-nfășor . Cu iubirea ta să mă ocrotești Să nu mor , ucisă de ,, dor ,, Și-n Iubire veșnică să zbor .

Plăcerea mi-a fost suspendată În nevoia de-a iubi Cuvinte de piatră drept tăceri Tăcerea de gol,liniştea Rămân cu parfumul buzelor tale Plasul va cânta pe pielea mea Am căzut în capcana melancoliei Cu gust de singurătate permanentă. Rămâi o siluetă în depărtare Spre un alb fisurat, Un albasru trist decolorat De culoare şi ore... În mizeria din acele momente. Suferinţa, În capul meu, mâinile mele, Derivă încet pe sufletul meu, Şi şterge speranţele mele....

Ariadna A. Botez, Botoșani

Timp uitat

Teodora Popescu, București

Cimitirul nostru de-amintiri Adeseori îl vizitez. Stau îngropate-acolo frumoasele trăiri

35


Pe care, oh! Mi-aș fi dorit să le păstrez.

Să nu devii mult prea dur, Trăiești o viață, nu o luptă!

Dar ce folos?! Dacă sunt moarte... Nu le mai pot retrăi. Nu pot s-adorm senină-n noapte Cu gândul că mă voi trezi.

Văzând viața ca atare, Trăind din plin, clipă de clipă. Oprindu-te din graba mare , Din viață nu faci o risipă.

Și mulțumesc de fiecare dată Când mă trezesc și sunt tot eu, Aceeași din oglindă fată O voi păstra cum e, mereu. Ioana Alexandra Nencu, Bucecea

Trezește-te și trăiește , Nu aștepta să treacă totul . Pune-te și iubește, Că într-o zi, se stinge focul. Nu aștepta să treacă timpul, Și fă , ceea ce îți dorești.. Trăiește, chiar de trăiești simplu.. Dar nu uita ca să iubești!

Iubește.

Iubește viața, iubește timpul, Iubește-te chiar și pe tine.. Căci iubind, totul e simplu, Și-n viață totul va fi bine. Călin Cârmăți

Gustând câte puțin din toate, Din greutăți și din plăceri.. Înveți că-n viața chiar se poate, Să treci ușor peste dureri. Ajunge doar să vezi în jur, Să vezi tot ceea ce se-ntâmplă.

36


ANDROGIN Adulmec răstignirea Sufletului în oglinzi seci de lume îmbrăţişări, de iubiri pierdute cu grinzi de lumini ce plâng Sisifi din pendulul lui Cronos O scamă de-ntuneric Într-un seif existential… Aga Lucia-Selenity, Brașov

Motto: de foamea de a fi nu de sete plâng eu de orb şi de strigăt desenez litere de foamea neuitării lăcrimez nu de arşiţa că sunt nu de păgân lup al tăcerii am eu cearcăn pentru

trecere cuvânt al atingerii să fiu înainte de a fi foame atât

Bună dimineaţa, literă!

era un joc de cuvinte muntele pe care ne cocoţam dimineaţa înainte de a deschide pleoapa trecătorilor grăbiți tu smulgeai literele din crăpăturile albe eu le aşezam în trepte peste poveştile ochilor amândoi voind să fim apă să fim cer în rostogolirea limpede a cercului solar liniştea mea s-a lovit de neliniştea ta şi a tresărit fluturii tăi au devenit fereastră în imaginea mea ca lume cu melcul pornit să suie tremurul frunzei m-am jucat cu tine de-a cuvântul fiind eu tu literă silabă

37


povestea de primăvară a lui Dumnezeu renăscut bună dimineaţa bună dimineaţa literă care faci ochii să zâmbească George Popescu ( Eunescu )

îngândurat, sufletu n-o să-mi mai plângă ! sub pleoapa ochiului adunat lacrimile-mi au să-nvingă. rămâi în măreția ta rămâi lumina zărilor eu, nu te-oi mai chema să-mi fii câmp al întristărilor. Constanța Abălașei-Donosă, Brăila

Elegia II sărută-mi ochii cu necredința veșniciei păgâne, și-a inimii-nstelate răsfrântă-n floarea de tăciune ! nu-ți mai vreau speranța de pe drumuri să m-adune, nici cuvânt al bucuriei din coardele minunii. am învățat tăcerea din boarea florilor și-am plâns cu ele durerea din privitu-ți ochilor.

Curând sau chiar ce a fost statul la capul podului & cerșirea deh! ce ți-e și cu iubirea asta trimit o monedă în lac să aducă pământ nou până nu se închide de tot ușa din cauza curentului

38


curând o să trec mai departe afurisit de chichiţe statul în deșert & rugăciuni polifonice deh! ce ți-e și cu credința asta Ștefan Ciobanu, București

Nu plânge! Lasă tristețea să cadă în picuri pe obrazul meu Ce dacă lucește durerea-n lacrimile mele Nu plânge! Mută-ți la mine singurătatea Prin sufletul meu Melancolia umblă Georgeta Grosescu, Câmpina

Culori Mi-ai picurat pe buze. aromă de beţie... a gândului ce stă mereu în melancolie albastră,roz sau altă culoare numai de tine ştiută. Clinchet,surâs de copil şi miros de brad. se aud pe un fundal sec şi incolor. când nu eşti. când nu vezi negrul din ochii mei reci. prea plictisiţi să îţi mintă o privire surdă. Trec zile. două câte două. lăsând răni reci şi mov. sau secătuite de sânge? oricum le vindecam noi. cred că deja sunt vindecate de gândul ce zboară tot la tine, la noi. Marius Dinu, Călărași

PEISAJ Zâmbesc fericirea înecată în sughițuri de rouă

39


Sfârșituri de stânci cu aproapele gol Suișuri abstracte demărginite-n veșminte ce dezbracă identitatea în zori Imensitatea candidă din pântec de văi tresaltă în cântec de leagăn cu brațe împlinite iar revărsarea spre nori își adoarme viziunea născare oglindă din noi ANCA - ELENA ȘERPE, ALBA- IULIA

Sonet cu mama Priveam în ochii ei, să-l văd pe tata, În pîntecu-i fiind, cînd a murit. Am fost un spin: cel mai nefericit Şi am ştiut că asta-mi este plata

Pe care-am s-o achit cu infinit Pînă s-o îndura Divinitatea. Priveam în ochii ei, să-mi citesc cartea Pe care-aveam s-o scriu îmbătrînit De lipsa ei şi-a tatălui surpat În inima-mi: pe ţărmul celălalt. Traian Vasilcău, Chișinău

UMBRA Tremur de frunze mângâiate de aripi de vânt; gânduri ce bat la ferestre îmbrăcate în alba ninsoare a speranței pierdute. Umbra mea, aripa fluturelui atingând cerul sufletului tău, palida tăcere dăruind armonii în seri pierdute pe cărările tristei depărtări. Mariana Suciu, Belgia

40


Răni M-a plâns rana din tine şi tot s-a scurs până-a-nviat din noi Hristos

şi m-am ciocnit de-o alta care-ţi curgea în hohot din a mea. Diana Adriana Matei, Ploiești

Melancolie În fiecare noapte, mirat, privesc spre stele, Spre bolta-mpodobită, cu mii şi mii de aştri Şi, nu găsesc, iubito, nici una dintre ele, Să-ntreacă strălucirea, ochilor tăi albaştri. Şi, nici măcăr, o stea, dintr-a cerului salbă Nu poate să redea, oricât de multe-or fi, Blândeţea din priviri, şi, chiar, lumina dalbă Pe care-n ochii tăi, o pot descoperi. O frumuseţe pură, angelică, pot spune, La care Dumnezeu, lucrat-a cu plăcere. Aşa eşti tu, iubito, la fel ca o minune, Şi sufletului meu, eşti dulce mângâiere. Duios, privesc spre tine, îţi mângâi chipul drag, Şi-apoi îţi dau sărutul, ce-n grabă mă-nfioară. Nebun de fericire-s, când mă aştepţi în prag, Iar inima-mi valsează, pe strune de vioară. Trăiesc ceva feeric, asemeni unui vis, Din care nu doresc, să mă trezesc vreodată. Iubirea este raiul....ceva de nedescris... Cum pot, a noastre inimi, la unison, sa bată? Viorel Marele, Roman

41


Cariera unei viitoare soliste Cum să încep? Cu începutul...Mă numesc Degan Beatrice Emmanuelle,hmmm...un nume destul de inspirat aș spune eu. Am 15 ani și trăiesc într-un micuț sat numit Chișoda. De când eram mică, mama mea, o femeie înteleaptă, a avut un vis pentru mine, să ajung ceea ce și-a dorit ea toată viața dar nu a reușit din cauză ca nu a avut sprijin din partea familiei. Să ajung o cântăreață renumită de muzică clasică. E pur și simplu un vis nebunesc. La vârsta de 6 ani, părinții împreună cu fratele meu mai mare, Armando, s-au hotărât să mă trimită la școala de muzică. Timp de un an, adică clasa I am petrecut-o la Colegiul Național de Artă ”Ion Vidu”, marele liceu de muzică din Timișoara, unde am studiat vioară. De ce doar un an? Pentru că era greu pentru mine, la 6 ani, să studiez acel instrument,

42


aveam oră de vioară în fiecare zi chiar și sâmbăta faceam ore în particular cu o doamnă care mă stresa destul de mult, dar o făcea spre binele meu. Fiind mică și neștiind ce fac, le-am cerut părinților mei să mă mute de la liceu de muzică, mama a fost extrem de dezamăgit, dar de gura celor din jur, în special a mea, a fost nevoită să mă mute. În final m-am mutat. Am ajuns la Colegiul Național Bănățean, unde fratele meu era elev. Mi-a fost ușor să merg acolo pentru că îl aveam pe el. Cu trecerea timpului, am ajuns să urăsc acea școală, din punctul meu de vedere o consideram o ”școală cu copii de bani gata”. Eram sigură că nu era locul în care voiam să mă aflu. La 14 ani începusem să îi dau dreptate mamei mele: la școala de muzică ar fi trebuit să rămân de la început. Mă aflam deja la sfârșitul clasei a VIII-a, urmau examenele și admiterele pentru liceu. Cu inima în dinți, pregătită pentru un nou început, mam reînscris la liceul de muzică. Știind că mă așteaptă o probă de aptitudini, m-am hotărât să vorbesc cu o profesoară de canto pentru a mă ajuta să intru acolo unde îmi doream: secția de canto clasic. Realizasem că am o voce foarte buna pentru vârsta mea și era păcat să ratez această șansă.

43


Mama mea a sărit în sus de bucurie când am anunțato cu privire la ceea ce aveam de gând să fac, urma să îi îndeplinesc visul. Draga mea profesoară de canto, Adelina Costângioară, a fost prima care m-a învățat ce înseamnă mzica clasică și frumusețea muzicii, datorită ei am reușit să intru din nou la liceul de muzică. Primul an de liceu a fost cu adevărat greu, dar uitasem de fosta școală și de mediul acel, am trecut cu brio toate examenele dar cel mai important am trecut probele pentru liceu. Clasa a X-a, o clasă grea, mult de recuperat, teorie, cele 6 ore de cor pe saptămână...un chin! Plânsetele de oboseală și stresul pentru fiecare lucru pe care doream să îl fac bine. Dar, cu drag îmi amintesc orele de canto în care am învățat atâtea lucruri noi, audițiile pline de emoții pe care le aveam la început

44


de semestru și munca depusă pentru a ajunge acolo unde îmi doresc...merită orice efort. Am reușit să trec anul cu ajutor doamnelor profesoare dar în special cu ajutorul mamei care m-a susținut necondiționat. Mulțumesc lui Dumnezeu pentru talent și pentru fiecare zi în care mi-a dat putere să reușesc Sper să reușesc să îmi fac mama mândră și în același timp să-mi îndeplinesc visul de a sta pe scenă, în lumina reflectoarelor și să cânt în fața unui public numeros într-o mare sală de operă. Nimic nu e mai frumos decât să faci ceea ce îți place. Munciți dacă vreți să ajungeți departe! Dumnezeu să fie cu voi. Vă pup. Degan Beatrice Emmanuelle, Chișoda

45


CÂNDVA, ÎNTR-UN SAT... - Vă mai amintiți caii noştri? întreabă mama. Acum la Cenad e iarnă şi mama stă cu spatele lipit de cuptor, întotdeauna a fost ea cam friguroasă, făceam chiar haz pe socoteala ei şi-i spuneam că nu ar strica să mai dea jos de pe ea câteva kilograme, şi aşa avea cam multe la vârsta ei. „Cine e gras e şi sănătos”, ne spunea ea cu convingere, cu convingerea încăpățânată că ne transmite un mare adevăr, şi un îndemn în acelaşi timp, fără să-şi facă însă prea mari iluzii că-l vom urma. - Vă mai amintiți caii noştri? Întrebarea mamei suna rugător, aproape imperativ, cum să nu ni-i amintim, doar ei erau printre puținele mândrii ale noastre, dovezi solide că mai aveam un sâmbure de siguranță de care să ne agățăm, fără teama că lucrurile se vor schimba prea curând şi că schimbarea lor ne va da peste cap obiceiurile şi toate acele ritualuri domestice care se statorniciseră demult, devenind tiparul în care însăşi viața noastră curgea înainte. Caii noştri, cei doi cai, care făceau aproape parte din familie, şi care înțelegeau ca nimeni alții comenzile tatei, ascultându-l, fără să şovăie, cu o bucurie pe care probabil că o simțeau în felul lor, violentă şi frustră, aşa cum violentă era nevoia lor de apropiere, în rarele lor momente de răgaz, când se odihneau unul în preajma celuilalt, nestingheriți de nimeni şi de nimic.

46


Pe armăsar îl chema Bubi, un exemplar robust, cu coama şi coada negre. Celălalt cal, Sura, care avea o întreagă poveste, era o iapă nărăvaşă, inaccesibilă şi mofturoasă, pe care tata o cumpărase cu vreo doi ani în urmă, la târgul de la Sânnicolau, de la un gospodar din Tomnatic. Mândra, căci aşa se chema arătarea aceea numai piele şi os, abia ținându-se pe picioarele subțiri, nechezând cu disperare, poate din cauza foamei, poate fiindcă o speria toată acea aglomerare necunoscută de animale, vaci, cai, porci şi păsări de toate felurile şi de toate mărimile, privea cu spaimă în jurul ei, neştiind nici pe departe ce o aşteaptă, ce soartă i se pregăteşte, privea cu ochi mari şi umezi, cerşind parcă o amânare pe care, oricum, stăpânul nu i-o mai putea da, era evident că vrea să scape de ea, în orice chip, chiar dacă pentru asta ar fi trebuit să lase din preț cât de mult, s-o dea chiar cu jumătate din prețul gândit de- acasă, şi încă socotind că face o afacere rentabilă. Tata se apropiase încet de iapă, îi dăduse ocol din toate părțile, privindu-i pielea fleşcăită, pe care părul se tocise şi se rărise, îl pusese pe proprietar s-o plimbe în țarc, în jurul țăruşului înfipt în pământ şi, după ce-i văzuse spinarea plină de broboane mari de sudoare, se retrăsese la o parte, privind sceptic trapul ei mărunt şi nesigur şi, totuşi, din extenuarea ei răzbătea la suprafață, prin pâcla de transpirație care-i mustea din piele, o voință puternică, o dorință abia reprimată de a se avânta într-o goană nebună, smulgându-se din acel loc ruşinos, din mijlocul oamenilor care-i cântăreau fără milă mersul bicisnic. Tata s-a întors, pe jumătate hotărât, spre proprietar, păstrând totuşi, în ochi şi în gesturi, o şovăială bine afişată, o rezervă ce nu trebuia să-i scape celuilalt şi l-a întrebat scurt: „Cât”, cu un glas din care răzbătea mila, milă pentru starea jalnică a animalului, dar şi pentru el, care-şi lua pe cap o asemenea belea. Omul s-a codit nițel, îşi dădea seama totuşi că dăduse peste un client serios şi nu voia să scape prilejul din mână, căci altul nu i s-ar mai fi ivit, putea el să aştepte mult şi bine, cu

47


mârțoaga lângă el. „Ştiu şi eu, spuse omul destul de temător, acuma vezi şi dumneata că iapa nu-i prea arătoasă. Dar dacă o hrăneşti bine şi ai grijă de ea, peste un an să vezi numai ce frumoasă se face, nici n-o s-o mai cunoşti”. Tata a mai privit-o o dată, i-a cercetat dinții lați şi galbeni, după care i-a întors spatele, uitându-se peste capetele oamenilor din târg şi căutând-o pe mama. Ar fi vrut să fie şi ea acolo, să-şi dea şi ea cu părerea, nu la urmă să se ivească certuri şi vina să cadă numai pe el. A descoperit-o repede şi a chemat-o: „Hai, că poate amândoi luăm o hotărâre mai bună, de nu ne-o părea rău la urmă”. S-au mai învârtit preț de cinci-zece minute în jurul calului, de fapt, într-un fel inutil, căci ceea ce aveau de văzut văzuseră deja şi nu mai trebuia decât să spună da sau nu. „Tu ce crezi, Gheorghe, mai poate ieşi ceva din calul ăsta?”. Şi atunci, tata s-a hotărât pe loc, fără să şovăie, fără să aibă siguranța că lucrurile vor fi aşa cum dorea el, se lăsase condus de hazard şi de o presimțire de moment, fără remuşcare sau teama că greşeşte, dar cu o încredere oarbă că viitorul trebuie să ia forma dorinței lui din acea clipă. Şi a cumpărat iapa cu două mii de lei, bani destul de mulți pe vremea aceea, fără să se mai tocmească deloc. Şi, îți aminteşti? Peste un an cine ar mai fi recunoscut-o pe Mândra în iapa aceea grasă şi plesnind de sănătate, care fornăia cu putere când Bubi încerca să se apropie de ea? În câteva luni, Mândra ajunsese să-şi merite numele, cu toate că, din dispreț sau dezaprobare pentru farsa primului nume, tata i-l schimbase în Sura. - Bubi şi Sura formau o pereche minunată. Tata făcuse o căruță nouă, galbenă, pe cea veche o descheiasem şi o cărasem, bucată cu bucată, în şură, sub baloturile de paie şi pleavă, cât mai adânc, să nu se vadă nici măcar un şurub, căci ar fi fost destul ca să iasă la iveală totul. La fel, plugurile şi grapele le-am demontat şi leam camuflat în căpițele de tulei, tremurând ori de câte ori

48


perceptorii şi oamenii sfatului se învârteau în jurul lor, neîndrăznind însă să cerceteze mai adânc, cine ştie, le rămăsese şi lor un rest de ruşine sau se gândeau poate că, în asemenea vremuri tulburi cum erau acelea, nu e bine să mergi prea departe, niciodată nu poți şti care e reacția omului când nu mai are prea multe de pierdut. - Vă mai amintiți caii noştri de atunci? ne întreabă mama, şi în vocea ei nu distingi de data asta nici regret, nici admirație, e pur şi simplu o rememorare personală, pe care încearcă să ne-o transmită şi nouă. Iarna aceea căzuse pe neaşteptate. Încă nu era frig, deşi fulgi mari, imenşi, pufoşi cădeau de sus, aşternându-se pe pământ într-un strat care creştea văzând cu ochii. Copacii împungeau văzduhul cu brațele lor scheletice, sporind dezolarea începutului de iarnă. Străzile erau pustii, puținii oameni care treceau pragul casei, afară, aveau o singură țintă, apoi se întorceau grăbiți, speriați parcă de o vedenie rău prevestitoare. Nimeni nu se gândea cât va ține iarna, ce ne va aduce în cele câteva luni cât avea să zăbovească pe aici, o nepăsare universală îi însoțea pe oameni la bufet, acolo unde li se părea că uită de toate, că totul poate deveni altfel, mai frumos şi mai sigur. Birtul gemea de lume, mai ales bărbații socoteau că este umilitor să rămână acasă pe asemenea vreme, vocile, la început în surdină, abia murmurate, apoi gălăgioase, imperative, stridente, se amestecau într-un vălmăşag de nedescris, fiecare voia să se facă înțeles peste capul celuilalt şi toți sfârşeau prin a vocifera în van, într-o perfectă harababură de strigăte şi țipete. Tata trecea printre mese şi scaune, salutând din când în când câte-un cunoscut, dar prefera să se aşeze mai totdeauna singur la masă, cu o jumătate de mastică în față, gândindu-se la cine ştie ce şi privind hărmălaia din jur fără să vadă sau să audă ceva. După vreo jumătate de ceas, timp

49


în care îşi sorbea porția de mastică cu înghițituri rare şi cumpătate, îşi aprindea o „Mărăşească” sau o „Națională” şi arunca o privire distrată în jur. Nu-i plăcea spectacolul pe care-l vedea, dar simțea o imensă compătimire şi, la drept vorbind, nu avea ce să facă, nu mai putea îndrepta nimic. În cele din urmă se ridica, saluta din nou de câteva ori în dreapta şi-n stânga şi o pornea încet spre casă. Mama mătura zăpada care se adunase în fața casei, o rânea cu lopata, şi ulița întreagă forfotea de femei care făceau acelaşi lucru. Din când în când, spărgând liniştea satului, se auzeau guițaturile unor porci, oamenii se puseseră pe treabă, iarna s-ar fi putut să fie lungă şi ei trebuia să se aprovizioneze cu de toate, ca să reziste până la primăvară. „Noi când tăiem porcii, tată?”, îl întrebam pe tata, şi eu şi Traian, şi aşteptam răspunsul numai urechi, căci presimțeam că până la sorocul cu pricina nu mai era mult. Şi iată că, într-o vineri seara, când timpul se muiase puțin, dar nu atât de mult încât să se topească zăpada şi să se dezghețe pământul, tata trimitea după rudele de la Sânnicolau, singurele rude mai apropiate care ne puteau ajuta. Sigur, puteam apela şi la vecini (căci, pe vremea aceea, toți ar fi sărit să dea o mână de ajutor), dar tata era de principiu că între rude totul merge mai repede şi mai cu folos. Urmau să sosească Maica şi Moşu, cei doi unchi, Ştefan şi Gheorghe, care erau frați gemeni, apoi tuşa Aurica, sora mamei şi a celor doi unchi, şi uica Gică, bărbatul tuşei Aurica, o namilă de om care dintr-o smucitură trântea porcul la pământ şi cu o singură mişcare îi tăia gâtul, spre mila şi spaima noastră, care ne ascundeam pe unde apucam, să ne ferim ochii de oribilul spectacol. Tuşa Aurica aducea în mare grabă ligheanul, să nu se piardă sângele scurs, şi vederea şuvoiului roşu care țâşnea cu putere îmi provoca o stare de greață vecină cu leşinul. După ce porcii îşi trimiteau în văzduh ultimele respirații horcăitoare, îi aşezam pe câte o scară şi-i transportam în curte, unde îngrămădeam pe ei furci de paie şi le dădeam foc. Eu şi Nelu,

50


câteodată şi Traian, întețeam focul, până ce părul porcului se pârlea bine şi rămânea pielea curată, întinsă ca o tobă gata să plesnească. După aceea stingeam focul, măturam porcul de scrum şi-i frecam pielea rumenită cu bucăți de țiglă, până dispărea orice fir de păr şi pielea se arăta netedă şi frumoasă, numai bună de şoric. După ce porcul era bine pârlit, îi tăiam coada şi urechile, pe care apoi le clefăiam cu poftă, tăvălite puțin şi în sare. Restul, despicatul porcului, tăiatul cărnii, făcutul cârnaților şi al jumărilor şi toate celelalte erau treaba celor mari. Geo Galetaru, Dudeștii noi

51


David Boia, Roșia Montana (Alba)

52


Dialog imaginar Ea te-a iubit. Ea care ți-a stat alături şi a crezut în tine atunci când nimeni nu mai credea, nici măcar tu! Ea te iubea cu disperarea unui copil ce tocmai îşi pierduse jucăria preferată, dar nu ai ştiut s-o apreciezi. Ai făcut tot ce ți-a stat în putință s-o îndepărtezi, s-o respingi şi s-o ai la primul semn. Acum te uiți la ea, o priveşti şi printre lacrimi amare şi regrete tardive îți dai seama ce mult te-a iubit. Cearcănele ei îți spun multe, la fel şi ochii ei mari şi ficşi… cândva te pierdeai şi te regăseai în ei. Ea te-a iubit şi a îndrăznit să viseze şi să îşi dorească să îmbătrânească în brațele tale, se visa alături de tine până la sfârşit. Cât de dureros şi de tragic! De ce oare atâta suferință? La ce e bună ea, “dezamăgirea”? A trebuit să alegi şi pentru ea, a trebuit să-i predai o lecție mult prea dură asemeni unui dascăl vanitos, mult

53


prea drastic. A trebuit să-i joci sufletul în picioare, sufletul ce te iubea şi era doar al tău. Da, ea te iubea, o ştiți amândoi că nu va mai iubi cu atâta dăruire şi pasiune. De acum încolo îşi va proteja sufletul şi liniştea, nimicul ce i-a mai rămas după plecarea ta. Tu ai avut sufletul ei la picioarele tale asemeni unui rege ce tocmai a primit ofrandă de la una din multele supuse. Pentru ea TU AI FOST TOTUL! Te-a iertat pentru toate vorbele dureroase aruncate în neştire şi-n nepăsare, te-a iertat din prima zi doar că nu înțelegea DE CE NU O POȚI IUBI? O vreme a luptat. A luptat cu îndârjire, a luptat pentru iubirea ei, a luptat cu tot ce o înconjura, a luptat chiar şi cu propria ta voință. Îți mai aminteşti? Dar într-un sfârşit s-a recunoscut învinsă, cu capul plecat a înfipt bine în pământ acel steag alb şi a plecat… Acum e târziu pentru regrete… Ea te-a iubit mai presus de tot şi decât toate. Cât de norocos ai fost şi cât de puțin ai apreciat iubirea pe care chiar tu cândva ai chemat-o! Ea te-a iubit, suflet obosit de atâtea căutări! Acum nu-ți mai rămâne decât s-o priveşti în ochi, să-i iei mâinile şi să i le duci la pieptul tău, să-i mai mângâi sufletul cu o privire şi cu acelaşi zâmbet gol şi sarcastic. Să nu plângi, să nu verşi nici măcar o lacrimă. Ar însemna să-i arăți cât de slab şi de nesigur eşti, iar mândria şi orgoliul tău nu te lasă. Ce ironie, nu-i aşa? Tu ,suflet obosit, să nu uiți cum se pierdea în îmbrățişarea ta şoptindu-ți la ureche “încă un moment perfect, îți mulțumesc”, dansând melodia voastră. Să nu uiți cum îți promitea şi îşi promitea că te va învăța să iubeşti, să nu uiți că nici ea nu va uita când timpul s-a oprit în loc doar pentru voi doi.

54


Ea, femeia care săruta pământul pe unde călcai, care te venera, care te iubea şi care te adora, care a reuşit să vadă în tine un suflet dornic de iubire. Femeia care s-a dăruit nebuneşte trup şi suflet. Priveşte-i acum ochii obosiți de atâtea lacrimi vărsate, de atâtea nopți nedormite, de-atâtea gânduri ce nu i-au dat pace… pentru că ea, ea te-a iubit!

Lucian Pintilie, București

Scurt dicționar de cuvinte uzuale TÂNĂR De la tânăr şi neliniştit şi până la tânăr pur şi simplu e o gamă de nuanțe de tot felul. Dacă ne gândim că sunt şi bătrâni şi neliniştiți atunci totul e ok. Dicționarul zice la definiția tânăr care este, că vârstă, într e copilărie şi maturitate, care nu este încă matură. Asta e grav. Adică tânăr=imatur. Adică nu eşti în staresă iei decizii bune singur. Trebuie unul mai în vârstă. Biblia spune că înțelepciunea nu vine odată cu albirea părului, adică cu vârstă. Şi aici, cu scuze, vorbeşte DUMNEZEU! Cine ÎL contrazice contrazice pe cel care ne-a construit. Marele meseriaş. Dacă tânărul ar şti, dacă bătrânul ar putea, se zice. Se mai vorbeşte despre tineri biologic vorbind şi spiritual vorbind. Aşa se scapă în situații dificile. Suflet veşnic tânăr, pe facebook : 12.047 de aprecieri • 16.879 discută despre asta.

55


Iată, sufletul are căutare, cine zicea altceva? Acest suport identic ajută bătrâni tineri să se întâlnească sufleteşte cu tinerele bătrâne. Ştiți cum e: fiecare caută ce nu are. De atâta dulce ți se apleacă şi vrei acru. Şi invers. Interesantă melodia : De-aş mai fi tânăr odată. Vise. Vorba lui Chiurchill, când la terminarea războiului al doilea, bineînțeles a ținut o cuvântare poporului şi a exclamat : Nu vom mai face asemenea greşeli! Apoi,întorcându-se spre cei din spate a şoptit: Vom face altele… Sau: Învățăm din istorie că nu am învățat nimic din istorie! Sau,sau,sau… Totuşi cred că dovada de maxim echilibru să nu repeți aceleaşi greşeli ci să faci mereu altele. E o consolare. Adică se vede că ai învățat ceva de la viață, nu ai îmbătrânit degeaba. Eşti prost,dar diferit! Ca şi în vorba “Din greşeală în greşeală,/Spre victoria finală!” Dar, să revenim. Parcă era vorba despre tineri. Sunt tânăr Doamnă, cânta regretatul Pitiş şi o viață aceste doamne l-au dorit şi iubit. Textul aparține lui Mircea Dinescu ,un alt flăcău reinventat. În limba engleză tânăr se mai traduce prin crud şi cocoş. Crud adică necopt încă. Numai bun de savurat(ă) Şi cocoş,adică activ,viril. Sună bine. Mulțumim traducătorilor. Ce să mai vorbim despre taina celor bătrâni, păstrată cu grijă să nu o fure tinerii: Moşule ,ce tânăr eşti,cânta Andreea Bălan..stia ea ce ştia. La țară bătrânii sunt cam stătuți. Şi că să le dăm peste nas celor care jignesc tinerețea(pentru că nu o mai au) .... Să vedem câțiva tineri care au învolburat istoria: Alexandru cel mare la 16-17 ani a avut succese războinice uimitoare.

56


Notorietatea câştigată în rândul armatei i-a folosit doi ani mai târziu, când, murind tatăl său, Filip, a devenit rege, eliminând orice rivali şi luând cu fermitate sceptrul în mână, la vârstă de doar 20 de ani. Ioana d‟Arc la numai 16 ani a influiențat o întreagă istorie a Franței,ceea ce a făcut că La 20 mai 1920, Ioana d'Arc că fie canonizată de Papa Benedict al XV-lea. Despre Alexandru cel Mare ați fi putut spune că la 33 de ani, cînd a murit, era cuceritorul celui mai mare imperiu pe care l-a cunoscut omenirea. Mai sunt şi tineri pe care celebritatea i-a terminat. În rolul simpaticului copil terorizat că iar a fost uitat singur acasă, Macaulay Culkin e o legendă a filmelor de familie şi cel mai bine plătit copil actor al tuturor timpurilor. Totodată, el reprezintă şi povestea clasică a unui copil talentat exploatat de părinți, care au divorțatşi s-au luptat pentru custodia unei averi mai degrabă decât pentru fiul lor. Ce e tinerețea? O speranță. Atât. Ce e bătrânețea ? O speranță. Atât.

George Terziu, București

57


Un trup cu două suflete Fericirea, Ne stă-ntr-un zâmbet reuşit, neanunțat,din inimă venit ! Ne stă într-o privire pătimaşă ce lasă urme, că o avalanşă.. N-o cauți, căci nu are adresă … sau poate se găseşte în poveşti, căci e prințesă! Nu e stabilă, fuge fără urmă, îți ia din vise, speranța ți-o sugrumă. Tristeţea, Un gust sărat al lacrimilor reci, ce îl aduni în pumn , în gândurile seci . De vrei să ai tovarăş, într-o călătorie, mereu e pregătită, aproape să îți fie. Dar pentru mine, e chemare, a versurilor ce le scriu, m-ajută să-mi hrănesc povestea… şi ne-nțeleasă, eu să fiu. Cu două suflete, trăim cu toții, Ne amăgim… Şi nu vedem, Căci trupul meu, dar şi al vostru… Ne schimbă viată ce-o avem…

Denisa Aricescu, București

58


Școala de vară Areopagus ....o experiență minunată ! În luna Iulie am avut deosebita plăcere de a participa ca și voluntar la Școala de Vară din cadrul Centrului Areopagus, proiect inițiat de doamna Emma Goldiș . A fost o experiență deosebită care a avut drept urmare legarea unor frumoase prietenii și cunoașterea unor oameni diferiți față de tine, cu alte păreri și idei dar cu care să poți construi ceva minunat pentru un grup de copii. Să lucrezi ca și voluntar in cadrul unui proiect implică foarte multă răbdare, responsabilitate și nu in ultimul rând seriozitate. Ai nevoie de multă

59


ambiție pentru a putea face față tuturor piedicilor pe care le întâlnești mai ales că nu ai nici un fel de satisfacție materială. Dar ceea cu ceea ce rămâi de pe urma unui astfel de proiect în care ești implica ca și voluntar, merită orice efort și oricât de mult timp poți tu să dai. Școala de Vară a însemnat pentru mine creare unor noi obiective și punerea în oridine a unor idei. M-a ajutat în primul rând să-mi testez limitele lucrând câteva ore pe zi cu un grup de copii ce aveau vârste diferite, mi-am definivat un oarecare grad de autocontrol, de stăpânire de sine. Această experiență a fost o adevarată provocare, un mod de mă autodepăși. M-am distrat cunoscând noi persoane, făcându-mi noi prieteni, am învățat de la cei mici și am învățat cot la cot cu ei. Vreau să mulțumesc doamnei Emma Goldiș pentru această oportunitate, pentru primirea călduroasă și pentru că am avut atât de multe de învățat de la dumneaei într-un timp atât de scurt.

60


Experiența de voluntar e o experiență pe care nu o poți uita prea curând indiferent în ce proiect ai fost implicat. Totul e să iți placă și să faci cu drag! Pentru cei care nu știu acest amănunt: lucrând ca voluntar poate nu ai parte de beneficii materiale dar cu siguranță ajută! Munca ta ca și voluntar poate fi trecută ca experiență in CV sau în momentul în care ajungi sa te înscrii la facultate. Majoritatea admiră și respectă tinerii serioși care se implică ! Implică-te ! Voluntar poți să fii și tu ! Adina Mălina Netcă, Timișoara

61


Mare Tranquillitatis de Katja Millay Vreau, în primul rând, să mulțumesc editurii Epica pentru că mi-au trimis această carte! Am terminat „Mare Tranquillitatis‟ dimineața la 4. Și încă nu mi-am revenit. Și nu cred că partea de cititoare din mine își va reveni vreodată. Pentru că aceasta este genul de carte care te marchează, care te schimbă și care te face sa vezi altfel lucrurile și să le prețuiești altfel. „Mare Tranquillitatis‟ nu e o carte pe care poți să o descrii. E o carte care trebuie citită de fiecare in parte, care trebuie experimentată de oricine. Pentru că altfel nu puteți întelege adevărata ei valoare. Toate cuvintele astea pe care le înșir eu aici sunt de prisos, pentru că nici unul nu descrie cartea asta. „Mare Tranquillitatis‟ este, fără doar si poate, o carte perfectă. E o carte care m-a afectat, care m-a făcut să

62


plâng și care m-a tulburat. E „tulburator‟ de perfectă. E cartea pe care o caut de atâta timp. Cartea mea de suflet. Înainte să o citesc, am citit toate recenziile (ei bine, poate nu toate) de pe GoodReads. Iar toți cei care au citit aceasta carte au spus că e un rollercoaster emoțională, care te va face să plângi. Și am încercat să mă pregătesc psihic, știindu-mă pe mine. Știam că mă va zgudui cartea. Știam că voi plânge. Dar nu mă așteptam să fie chiar așa. Mare Tranquillitatis m-a făcut să plâng cu un plânset de acela urât. M-a făcut să realizez, din nou, cât sunt de norocoasă. În timp ce citeam, m-am pus în situația lui Nastya. Miam imaginat cum ar fi să mi se ”părădească” mâna, cum ar fi să îmi pierd vioara, să nu mai pot să cânt și să îmi pierd tot ceea ce mă definește. Și chestia asta m-a făcut să mă panichez, să plâng și să îmi transpire palmele. Și m-a făcut să mă apropii și să o înțeleg pe Nastya cum nu cred că mulți au putut să o facă. Chiar dacă Nastya e un personaj de ficțiune, am simțit că și cum am fi fost prietene de o viață. Pentru că, una peste altă, amândouă am fost numite ”copil-minune”™Trecând de partea în care eu nu îmi pot stăpâni emoțiile, Mare Tranquillitatis (hah, am învățat în sfârșit numele!) e o carte perfectă, așa cum am mai zis. Are tot ce și-ar putea dori un cititor.

63


Katja Millay e o autoare cu mult talent și care știe asta. Katja a știut să scrie o carte genială, fără să se folosească de clichee, de tipi sexy sau de scene de sex la fiecare 5 pagini. Katja s-a folosit de emoții, de înțelepciune, de furie poate, de personaje unice, de putere și de o poveste incredibilă pentru a scrie o carte de succes. Stilul ei de a scrie e exact cum îmi place mie. Liber, fără restricții, frumos și tulburator. Nu am folosit niciodată atât de mult cuvântul ”tulburator” într-o recenzie, dar cred că este unul dintre cuvintele care descrie ”Mare Tranquillitatis”™ într-un mod foarte bun. Autoarea și-a permis să înjure. Și-a permis să folosească expresii vulgare câteodată. Dar asta nu m-a deranjat deloc. Este cred că o definește pe autoarea Katja Millay. Povestea este unică. Da, am mai citit cărți cu muzicieni. Dar nu, nu am mai citit niciodată o carte în care personajul principal, instrumentistul, să-și fi pierdut abilitatea de a cânta. Plus că povestea și cartea se învârt în jurul a trei întrebări: Cine e, de fapt Nastya, ce-a pățit și cine a adus-o în starea asta. Întrebările astea i-au dat poveștii o doză de mister care m-a făcut să citesc fără oprire. De asemenea, autoarea a gândit foarte bine povestea, a construit-o în așa fel încât e foarte complexă și intrigantă. E genul de poveste care te înfășoară într-un con și care nu

64


îți dă drumul decât la final, după ce ai aflat tot ce era de aflat. Personajele sunt puternice, sunt dramatice, sunt frânți și vătămați. Katja a reușit să își contureze personajele foarte bine pentru că sunt foarte reale. Pentru 3 zile, am simțit că ei sunt cei mai buni prieteni ai mei pe care îi cunosc de o viață. Fiecare personaj are ceva aparte, dar personajul meu preferat e Nastya. Deși încă nu m-am hotărât dacă e Nastya sau Drew. Sau Josh. Millay nu și-a a™dat la o parteanici personajele secundare. Deși nu la fel de prezenți în poveste ca și Nastya, Josh sau Drew, familiile și prietenii lor trec prin câte o dramă la rândul lor.Cred că fiecare personaj ar putea avea propria lui carte, propria lui poveste scrisă. Mi-a plăcut foarte mult sinceritatea dintre personaje, relația dintre Josh și Drew, dintre Drew și Nastya. Deși inimile lor sunt frânte, deși toți vorbesc cu o tristețe apăsătoare, m-am prăpădit de râs de multe ori. Pentru că Nastya și Drew sunt al naibii de interesanți și de amuzanți împreună. Mi-ar plăcea o continuare, sinceră să fiu. Mi-ar plăcea să aflu ce s-a întâmplat cu Raza de Soare, să văd dacă e mai bine, să văd cum și-a continuat relația cu Josh. Mi-ar plăcea să știu mai multe și despre Josh, dar și despre Drew.

65


Nu mai am ce cuvinte folosi că să vă fac să înțelegeți cât de bună e cartea asta. Întotdeauna îmi voi aduce aminte de ea. ”Mare Tranquillitatis” e genul de carte care te ”bantuie” (într-o mod bun, firește) toată viața. E genul de carte pe care o citești de o mie de ori în viață. Și da, consider că toată lumea ar trebui să o citească. Pentru că e o lecție despre viață, despre a doua șansa, despre dragoste și prietenie. E, cu siguranță, un must-read! Și, la final, vă las un citat care m-a făcut să plâng și care cred că definește foarte bine această carte. ”Ieri, m-am așezat la pian, dar nu i-am atins clapele. Cred că aș prefera să păstrez sicriul închis. Îmi place sămi amintesc că ultima piesă muzicală pe care am interpretat-o a fost frumoasă și perfectă, chiar dacă n-a fost. N-o să încerc nici să mă prefac că nu mor și-acum de durere: calitățile mele într-ale minciunilor nu mi s-au dezvoltat suficient pentru asta. Îmi jelesc pianul în fiecare zi, și mă întreb dac-o să încetez vreodată.” Și nu, nu voi nota această carte cu un anumit număr de stele. Pentru că a™™Mare Tranquillitatisa™™ nu merită numai 5 stele. Bianca Călin, Grecia

66


Să vă lustruiesc pantofii, domnule? Autor Anonim Bunica mea mi-a spus odată că trebuie să am grijă ce fel de cărți citesc pentru că acestea te pot influența, iar eu nu am vrut să o cred sau cel puțin nu puteam înțelege cum te pot schimba nişte cărți în bine sau în rău. Însă s-a întâmplat ca într-o vacanță de vară să dau peste un prieten care avea o bibliotecă plină de cărți interesante şi neavând ce face am început să le citesc una câte una, ei, acum să nu credeți că le-am citit pe toate, am lăsat ceva şi pentru vara aceasta. Dar pe măsură ce citeam mai multe cărți începeam să văd viața cu alți ochi, pentru că fiecare carte îmi aducea câte o poveste de viață şi aveam senzația că sunt acolo, că simt ceea ce personajele simt.

"Să vă lustruiesc pantofii, domnule?" este o carte cu un autor anonim, dar sincer vă spun mi-a plăcut foarte mult. Aici este o poveste de viață care m-a făcut să

67


realizez cât de important este să rămâi un om de cuvânt care nu minte şi nu se răzbună chiar şi atunci când cei din jur sunt răi. Dar mai mult decât atât ma făcut să realizez că nu există un sacrificiu mai mare decât acela făcut din dragoste.Şi nu în ultimul rând am înțeles că nu trebuie să uiți niciodată de unde ai plecat. Personajul principal al cărții este un tânar care se ocupa cu lustruirea pantofilor, şi punea mereu această întrebare : "Să vă lustruiesc pantofii, domnule?" , se bucura mult atunci când primea câțiva bănuți, iar într-o zi după multă muncă, şi cu încredere în Dumnezeu a reuşit să ajungă chiar el în locul celor care veneau pentru curățarea pantofilor, şi atunci, un alt copil (aşa cum fusese şi el odată) i-a adresat această întrebare:" să vă lustruiesc pantofii, domnule?". Ştiu că este doar un personaj dintr-o altă poveste dar eu mă întreb ce ar fi simțit el în acel moment dacă ar fi fost real?

Vă recomand această carte cu mare căldură şi sper să vă placă la fel de mult pe cât mi-a plăcut şi mie.

Lavinia Humeniuc , Botoşani

68


Idei adunate, oamenilor destinate Blog-uri? Toată suflarea internaută face blog-uri pe diferite teme. Fiecare om are pasiuni şi interese şi face tot posibilul să găsească exact acei oameni care i le împărtăşesc şi de care să se apropie

pentru

a

primi

sfaturi, păreri, idei. Găseşti tot ce îți doreşti şi tot ce ai vrea să eviți printre blog-ării care au curajul şi răbdarea de a împărtăşi cu alții, bucuriile lor. Curajul? Da! De curaj este nevoie, înainte de a începe lucrul la un blog. Niciodată nu vei găsi oameni care să fie complet de acord cu tine sau să te aprobe constant. Deci, drag blog-ăr la început de „carieră”, fii gata pentru comentarii diverse, pentru critici constructive şi pentru cei care scriu, doar pentru că

69


se simt frustrați şi nu au pe nimeni lângă ei în acel moment, asupra cărora să-şi descarce năduful. Stai liniştit! Nu sunt toți cititorii de blog-uri aşa. De fapt, eu am întâlnit şi oameni minunați care apreciază un suflet pus pe tavă, la îndemâna oricui e gată să-i descoase toate rănile şi să-i caute fiecare sentiment ascuns în te miri ce colțişor îndepărtat. De la blog-uri gastronomice, la blog-urile melomanilor şi până la iubitorii sunetului roților de tren pe sine, pe internet, găseşti orice te interesează, pentru că cineva, a înțeles că oamenii ca tine, au nevoie de acel lucru de care eşti interesat. De fapt, tot interesul acesta pentru blogging este ca o tehnică de marketing. Cel care cunoaşte domeniul de maxim interes, deține supremația şi astfel, blog-ul sau, devine un centru de întâlnire a majorității utilizatorilor de internet. Dar, să revenim la lucruri mai personale. De ce mi-am făcut un blog? Ei bine, ideea primului blog mi-a venit acum 3 ani. Sinceră să fiu, habar nu aveam ce trebuia să fac. Am postat 3 citate luate de pe internet şi acolo au rămas până la începutul lui 2013. Scriam gânduri şi participam

la

concursuri

literare

şi

jurnalistice,

îndrumată de o doamnă profesoară minunată de la Palatul Copiilor Craiova, doamna Dascălu. Cred că este prima persoană care chiar a văzut potențial în sufletul copilului

70


care s-a afişat timid în curtea instituției, în primul an de liceu, într-o zi de 1 octombrie. De la dumneaei am învățat să-mi dezvolt simțul artistic şi grija pentru sufletele pierdute în râuri de tristeți. Am un prieten bun, pasionat de lectură ca şi mine, primul care citea pe nerăsuflate, fiecare nou gând sau idee, pe care mintea îl „debita” în nopți pline de zbucium interior. Tot el mi-a pus în vedere, ideea publicării textelor, întrun blog, la îndemâna oricui ar fi curios sau interesat. Exact în luna ianuarie a acestui an, am publicat primele texte pe blog-ul care mă cunoaşte cel mai bine, ca om, că gândire. De ce scriu? Scriu pentru mine, pentru că am nevoie să-mi țin un jurnal al minții, pentru anii în care nu voi mai fi capabilă să-mi amintesc. Mult mai important, scriu pentru sufletele care trec prin aceleaşi stări, prin care am trecut eu, înaintea lor. Scriu pentru cititorul răbdător care are nevoie de un om, care să-l cunoască, fără să-l fi întâlnit vreodată. Sunt un om, exact ca tine, exact ca fiecare alt om din această mulțime agitată. Am calități şi defecte, de care sunt conştientă şi pe care, încă învăț, să le gestionez. Simt şi trăiesc sentimente pe care le cunoşti atât de bine şi care au lăsat urme adânci în mintea şi sufletul tău. Sunt

71


tu, cu alt chip, altă inimă, altă familie, dintr-un alt colț al lumii. Blog-ul meu, ca fiecare alt blog pe care îl găseşti în motorul de căutare Google, nu este adresat unei categorii sociale anume, sau doar femeilor ori bărbaților. Blog-ul meu, se adresează oricui are răbdare, curiozitate, nevoia de un umăr pentru a se descărca emoțional sau pur şi simplu se simte singur. Câți dintre noi nu am început discuții diverse, pe baza unor subiecte banale, cu oameni pe care i-am văzut doar o dată în viață? Blog-ul meu este o poartă deschisă, care te îndeamnă să vorbeşti, să-ți laşi sufletul împovărat la intrare şi să înveți din nou să visezi. Ia o pauză! Cine nu are nevoie de pauze în care să asculte liniştea? Marina Ianolia, Craiova

72


La pas pe Valea Oltului O zi de iulie, peronul gării din localitatea mea natală, Craiova. Aici începe călătoria mea spre destinația aleasă pentru acea zi, zona CalimanestiCaciulata-Lotru. Fiind pasionată de călătorii, mereu caut noi locuri pentru expediții şi pentru a admira minunatele peisaje din "România, țara tuturor posibilităților şi formelor geografice”, aşa cum o numesc eu. Drumul este lung, aproximativ patru ore de mers cu trenul, Lotru fiind o localitate mică, cu o stație nu foarte importantă, aşa că până acolo mergem cu trenul personal. Însă nu te poți plictisi pe drum, atâtea peisaje fascinante, atâtea culori deosebite care se îmbină absolut perfect ce-ți induc o stare de vis, de imaginar, de fantastic... După aproape trei ceasuri, poposim în Călimăneşti, sat deosebit de frumos, aşezat pe malul

73


drept al Oltului.Vara este întotdeauna un anotimp animat, călcat de piciorul omului, admirat şi apreciat pentru linişte, aer curat, peisaj pitoresc. Mergi la pas vreo cincisprezece minute şi dai de vestitele ape minerale de la Căciulata. În mijlocul unei dune de nisip cu fânețe şi poteci printre câțiva pomi, dai de o bisericuță veche, zidita de Ion Neagoe, voievod pe la începutul celui de-al şaisprezecelea secol.

Puțin mai în sus de apele minerale ale Căciulatei,răsar că din străfundurile Oltului, zidurile sfintei Mănăstiri Cozia. Clădită de Mircea Voievod în crestătura Carpaților bătrâni, strajă a României, această mănăstire istorică, a fost nu numai un loc de retragere şi rugă pentru credincioşi ci şi o cetate de pază şi apărare în zile de pericol. Vechile încăperi au fost recondiționate, un turn întreg din partea stângă s-a prăbuşit în vâltoarea Oltului. Numai zidul de afară, ce lupta de mai bine de cinci secole cu bătrânul Olt şi biserica din interiorul curții au rezistat asprimii vremii. Tot aici, în interiorul bisericii, picturile îmbătrânite de timp ale apostolilor încă străjuiesc, întâmpinând fiecare cuvios cu căldura privirilor, spintecate de armele armatelor păgâne, par a lacrima amar. În biserică, sub plăpândele slove, odihnesc marele

74


voievod Mircea şi familia lui Mihai Viteazul: maică Teofana, Nicolae-Voda, doamnă Florica. Un călugăr ne spune, că lângă strana din stânga altarului se face-o galerie subterană care duce sub albia Oltului şi se arată dincolo de celălalt mal, pe acolo se spune că a trecut Mircea, reuşind să scape-ntr-o dimineața când turcii eu atacat prin surprindere, jefuind şi incendiind mănăstirea, iar stânca pe care s-a ospătat bătrânul voievod în ziua aceea, unde Oltul se dezlănțuie amenințător şi loveşte turbat, se cheamă şi azi "Masa lui Mircea".

Sus, pe un braț al muntelui, pe un brâu al Coziei se dezvăluie schitul Turnu. Nu departe de bătrână mănăstire stau ruinele unei, după cum spun călugării, foste straje romane pe Olt, pe care călugării l-au "Turnu lui Traian" Ne-ndreptăm din nou spre gară, mergând agale peste un pod suspendat, prin piața veche din ieşirea din Căciulata, prin alaiul de turişti prezenți aici care sendreaptă spre cine ştie unde şi care vin dintr-o altă parte a țării, sau a lumii, dezvăluind o altă zonă,un alt port, o altă parte din lumea minunată care ne adăposteşte cu atâta grijă şi iubire sub cupola sa.

75


Ne îndreptăm, acum, spre Lotru, din hala Păuşă. Neliniştitul Lotru ce-şi anunță cu mult înainte intrarea-n scenă,c are şuieră nebun descoperindu-şi poalele dintre tunelurile săpate în stâncă dură a Carpaților ce rezistă de mii şi mii de ani pe plaiurile noastre mioritice. Lotru este o localitate nu foarte mare, la mai puțin de un km de stație este cabană în care urmează să petrecem o săptămână departe de aglomerația oraşului, în aerul curat, în liniştea ce ne-o invocă muntele, în peisajele pitoreşti ale zonei, în muzică ce-o glăsuieşte Oltul la fugă să printre stâncile deja cunoscute. Sper că v-am trezit curiozitatea şi interesul pentru zona Calimanesti-Caciulata-Lotru şi toată zona Valea Oltului, o zonă mirifică, un gram de fantezie, de linişte, plăcere vizuală, auditivă, un adevărat unguent pentru inima şi suflet. Vă mulțumesc că a-ți fost alături de mine "La pas"pe Valea Oltului şi de mâna cu o parte a istoriei romane. Marina Ianolia, Craiova

76


The Blue Planet BP Am creat pagina The Blue Planet BP pentru că vrem să facem cât mai mulți oameni să conștientizeze cât de important este să fim ecologiști, să avem grijă de planeta noastră, deoarece e pe punctul de a ajunge într-un stadiu critic. Pe pagina noastră nu veți vedea doar poze care vă îndeamnă să reciclați s.a. , veți găsi și documentare de la BBC prin care puteți afla multe lucruri despre lumea care vă înconjoară, cum ar fi: viața în India, lucrurile care pun în pericol animalele sălbatice, Madagascar etc. Așadar, în timp ce aflați noi moduri de reciclare și vă reamintiți că nu trebuie să facem eforturi supraomenești pentru a ajuta planeta, vă puteți îmbogăți și cultura generală și să conștientizați cât de norocoși suntem noi față de alți oameni care o duc mai rău decât noi, românii. Pagina este în engleza pentru a putea fi accesibilă oricui. Sper să vă placă ideea noastră și să vă alăturați nouă. Amintiți-vă că nu aveți nevoie de bani și timp pentru a face ceva pentru planetă, e nevoie doar să vă amintiți să puneți hârtiile în coșul de gunoi, să vă aplecați să luați o hârtie lăsată pe jos de altcineva, să îi

77


corectați pe cei din jurul vostru, să îi învățați pe cei mai mici decât voi că Terra are nevoie de ajutorul lor. Link-ul paginii: https://www.facebook.com/TheBluePlanetBP

Natalia Ștefania Ratea, Pitești

Blogger CU GREUTATE pe un blog CU DE TOATE Am descoperit de ceva timp blog-ul domnului Emil Călinescu, un blog care mi-a atras atenția în totalitate să vă spun sincer. Un blog unde găsești articole din orice domeniu și pe care nu ai cum să te plictisești datorită modului în care sunt abordate temele. E genial, pur și simplu. Spune lucrurile pe față și asta e ceea ce îmi place cel mai mult. Nu are rețineri, ceea ce înseamnă curaj într-o lume virtuală unde toți stau cu ochii pe tine pentru a te prinde pe picior greșit. E unul dintre blog-urile pe care le răsfoiesc atunci când îmi beau dimineața cafeaua doar pentru a avea o zi mai bună. Vă invit să-l răsfoiți pentru că sunt sigură că vă va face plăcere să citiți ”aberațiile” scrise de-a lungul timpului.Nu îl consider o pierdere de timp și mai mult de

78


atât ține cont și de ceea ce avem noi de spus. Deci nu are rost să mai stați pe gânduri, dați click si treceți la răsfoit ! Link:

http://emilcalinescu.eu

Pagina de Facebook:

https://www.facebook.com/EmilCalinescuPuncteu

79


80


Numarul 5 Revista A.V.A