Înlănțuirea cuvintelor

Ion TURNEA Înlănțuirea cuvintelor

ION TURNEA

Înlănțuirea cuvintelor

Editura InfoRapArt 2018

1

Ion TURNEA Înlănțuirea cuvintelor

Înlănțuirea cuvintelor

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României Turnea, Ion Înlănțuirea cuvintelor / Ion Turnea. - Galaţi: Editura InfoRapArt, 2018 ISBN 978-6068725-88-8

Copyright © 2018

Toate drepturile asupra acestei ediţii sunt rezervate autorului.

Editura InfoRapArt

2

Ion TURNEA Înlănțuirea cuvintelor

CERCUL Zilele acestea a bătut la poarta mea o datorie veche. Doi ani am muncit fără ca angajatorul să-şi achite datoria. Nu ar fi făcut acest lucru nici în prezent, dacă legea nu l-ar fi obligat.

Orice lucru îşi are începutul într-un punct, pe urmă îşi urmează cercul. De ce un cerc? Un cerc, fiindcă totul revine în acelaşi loc. În cazul angajatorului, trebuia să-şi plătească datoria pentru a fi achitat, eliberat de sarcină, eliberat de culpă.

Am privit legumele din grădina mea. Le-am zărit pline de rod.

Rodul bogat mi-a adus aminte de zilele dedicate îngrijirii lor. Nu poţi arunca o sămânţă în pământ şi să-i porunceşti să crească, să aducă rod, iar ea, ascultătoare, să devină magică ca în poveşti şi să-ţi bucure sufletul cu belşug. Rodul bun necesită îngrijire şi multă trudă.

Semeni sămânţa, fereşti mlădiţa de iarba cea rea, îi oferi apă, lumină şi căldură ca pe urmă ea să te răsplătească cu nectarul rodului bogat.

Angajatul oferă rodul, dar angajatorul nu-şi face datoria, mai mult decât atât îi impune să facă ascultare trimiţându-l să rodească între spini. Cum să aduci rod între spini? Cum să asculţi a fugi între spini şi a îngrăşa viţelul? Dacă Mântuitorul Iisus Hristos ar fi ascultat de cel viclean şi transforma pietrele în pâini spre a-şi potoli pântecele care era flămând, noi nu am mai fi gustat astăzi din pâinea vieţii.

Toate lucrurile îşi aşteaptă răsplata. Părinţii îşi cresc cu dragoste copiii, îi educă şi, chiar dacă nu recunosc, aşteaptă ca eforturile să le fie răsplătite, copiii să se dovedească a fi cetăţeni responsabili.

Trist este că angajatorul trebuie să fie o pildă pentru cei din jur, un exemplu de moralitate, dar atunci când lucrurile nu-şi urmează cursul firesc intervin legile care sunt mai presus de cei care ar trebui să fie un exemplu de bună purtare şi dreptatea îşi spune cuvântul.

Cercul nu te lasă să scapi fără a-ţi plăti datoria. Mai devreme sau mai târziu orice datorie trebuie achitată, fie că eşti supus legilor aceste lumii, fie mai apoi legii Divine.

3

Ion TURNEA Înlănțuirea cuvintelor

Întâlnire literară la Timișoara Sâmbătă, 06.02.2016, la Timișoara a avut loc Întâlnirea literară a membrilor Ligii Scriitorilor Timișora Banat.

Moderatorul întâlnirii a fost președintele LSFTB, prof. Doina Drăgan, iar punctul central al acesteia a fost lansarea publicației Anuarul Asociației „Liga Scriitorilor“ Filiala Timișoara Banat.

Prof. Doina Drăgan a făcut pentru început o scurtă incursiune amintind de apariția anuarelor din 2010, 2011, 2012, 2013, 2014 după care a menționat numele coordonatorilor anuarului din 2015 prof. Doina Drăgan, ing. Florin-Gheorghe Brie-Bonchiș, prep. univ.

Andreia-Elena Lampinean-Ancuța și prof. Ana-Cristina Popescu și a prezentat capitolele acestuia.

Prefața anuarului a fost semnată ca de fiecare dată de Al. Florin Țene, președintele național al Ligii Scriitorilor Români și membru corespondent al Academiei Americană Română de Știință și Artă, iar argumentul volumului de prof. Doina Drăgan – președinte LSFTB. În capitolul I, capitol destinat conicilor literare, se regăsesc, în ordinea publicării cronicilor, scriitorii Al. Florin Țene, Mariana Strungă, Ana-Cristina Popescu, Doina Drăgan, Adrian Crânganu, Constantin Strungă, Andrușa R. Vătuiu, Iosif Kovacs, Daniel Luca, Antuza-Valentina Dârlea, Teodora Stanciu, Lucia Elena Popa, Ana Caia, Ion Turnea, Mariana Strungă, Ludmila Grama, Urfet Șachir, Mihai Leonte, Gabriela Dagmar Preda, Maria Ieva, unii în postura de critic literar, alții cu bucuria unei cărți prezentate.

Capitolul al II – lea menționează prezența unor membrii ai LSFTB la simpozioane, comunicări, întâlniri ale altor asociații și concursuri.

Andrușa Ion Vătuiu-Roauă a luat cuvântul prezentând pe scurt activitatea sa literară pe parcursul a douăzeci și cinci de ani.

Capitolul a III-lea a fost dedicat Zilei Limbii Române. Scriitorii Ana Ghiaur, Ana-Cristina Popescu, Mariana Strungă, au recitat poezii dedicate limbii române ce se regăsesc și în anuar.

Călătorile de documentare și pelerinajele au fost relatate în capitolul al IV-lea. A luat cuvântul Andrușa R. Vătuiu și a prezentat volumul Am ajuns în rai.

4

Ion TURNEA Înlănțuirea cuvintelor

În capitolul V au fost publicate poezii ale membrilor filialei traduse în limbi de circulație internațională. Au recitat poezii publicate în acest capitol Mariana Strungă, Ana Caia, Ioan Corneliu Iovuța.

Capitolul al VI-lea cuprinde noii membrii ai filialei, Maria Ieva, care a și luat cuvântul. În capitolul VII se regăsesc poeziile și eseurile despre Dunăre prezentate în luna octombrie 2015 la Întâlnirea Literară a Filialei.

Compozitoarea și scriitoarea Florica Bruțiu Baciu a interpretat Rapsodie Dunăreană.

Ultimul capitol, capitolul VIII, a fost dedicat Proiectului European „Gusturile Dunării pâine, vin și plante“. A luat cuvântul Ana-Cristina Popescu prezentând volumul „Gustul pâinii“, autor Ana-Cristina Popescu. Tot Ana-Cristina Popescu în cadrul întâlnirii a prezentat și antologia Gabrielei Dagmar Preda „Lumea mea“ , dar și revista de cultură, literatură și artă „În bătaia peniței“ fondată la Cransebeș de către Ana-Cristina Popescu, Adrian Popescu, Ion Turnea și Simona Petronela Mîțu.

La finalul Întâlnirii Literare s-a făcut un scurt bilanț al realizărilor din 2015 și o fotografie de grup.

5

Ion TURNEA Înlănțuirea cuvintelor

S-a mai mutat un om bun la cele veșninice Medicul specialist, Ioan Ungur, din localitatea Caransebeş, a fost condus pe ultimul drum în 07.01.2016, după o grea suferință pricinuită de o boală nemiloasă.

L-am cunoscut ca medic și om. Nu am decât cuvinte de laudă. Nu doar că și-a făcut datoria de medic dar a pus câte puțin din sufletul lui atunci când și-a ajutat aproapele, pe cel aflat în suferință. A încurajat pe cel bolnav aflat cu moralul la pământ, a sprijinit, a fost principalul pion în procesul de vindecare a celor găsiți în neputință fizică și psihică.

Medic al Biroului de Expertiză Medicală şi Recuperarea Capacităţii de Muncă din cadrul Casei Judeţene de Pensii CaraşSeverin, zona Caransebeş, Ioan Ungur, a observat cel mai bine neputințele oamenilor, a înțeles greutatea suferinței fiecărui pacient și le-a întins o mână caldă și prietenoasă pentru a depășii atât psihic, cât și fizic încercările vieții.

Activ și pe scena politică, membru în Consiliul Local Caransebeş începând cu 2012, nu a dus lipsă de dușmani. Cârcotașii sunt la fiecare pas. De multe ori cel pe care-l hrănești și îl ajuți a doua zi îți mușcă mâna din diverse interese.

Dovada faptului că a fost un om bun este și faptul că a fost înmormântat de Sfântul Ioan, ziua când ar fi trebuit să-și serbeze onomastica. Dr. Ioan Ungur a fost primit în veșnicie de ziua Sfântului căruia i-a purtat numele, Sfânt care a deschis activitatea de misiune a Mântuitorului Iisus Hristos prin botezul în apele Iordanului.

Prietenii și cunoscuții și-au putut aduce ultimul omagiu săptămâna acesta la Casa de Cultură a Municipiului Caransebeș, locul unde a fost depus cu cinste sicriul cu trupul neînsuflețit al medicului care a făcut cinste municipiului.

Cu regret, ca un ultim omagiu, nu pot decât să spun că s-a mutat un om bun la cele veșnice, medicul Ioan Ungur.

6

Ion TURNEA Înlănțuirea cuvintelor

„Lăcomia strică omenia.“ Să ne imaginăm o natură bolnavă, o natură care a băut prea multă apă şi a adunat prea multă lumină solară şi a crescut haotic, a devenit o uriaşă cascadă de ierburi, copaci şi munţi înlănţuiţi spre înaltul văzduhului, sufocând în jurul ei orice altă formă de existenţă şi apoi să privim spre un om robit de lăcomia pântecelui şi patima alcoolului, un om respingător, un om ce trăieşte într-o lume a lui, depresiv, singuratic, scârbit de propria fiinţă şi să fugim mai apoi de toată deşertăciunea acestei vieţi, să fugim de lăcomie ca de foc.

Omul care se face rob pântecelui îşi sărăceşte sufletul, căci mâncarea şi băutura fără măsură atrage după sine boli trupești și sufletești.

Cei care îşi fac idol din pântece, îngrijindu-se în fiecare clipă de hrana şi băutura acestuia se vor lipsi de împărăţia lui Dumnezeu.

Paradisul lor este unul stricăcios, mâncarea şi băutura. Ei nu au valori înalte spirituale ci se mulţumesc cu cele supuse putreziciunii urât mirositoare.

Dante Alighieri în opera sa Divina Comedie îi aşează pe cei ce care şi-au pierdut timpul cu slujirea pântecelui direct în iad. El consideră că aceştia nu merită să mai primească o şansă de ispăşire a greşelilor în Purgatoriu, fiindcă paradisul lor a fost unul stricăcios, mâncarea şi băutura. Cei care au ales acest pradis nu merită să cunoască Paradisul sufletelor, adevărata fericire. Ei au ales cele stricăcioase în defavoarea celor nestricăcioase.

Nu este de niciun folos să ne amăgim crezând că adevărata fericire este una gustativă. Aceasta se pierde cu fiecare înghiţitură şi ne transformă în ceea ce savurăm, într-o viitoare hrană pentru viermi.

Lăcomia după plăcerile stricăcioase au mărit şi lăcomia iadului după suflete.

Nimic nu este folositor dacă depăşeşte limitele propri. Dacă soarele încălzeşte prea mult pământul arde vegetaţia, în loc să o ajute în creşterea şi dezvoltarea sa, seacă apele. Când ploaia cade fără măsură se produc inundaţii, alunecări de teren. Atunci când vântul uită că rolul său este de a răcori atmosfera şi a ajuta la polenizarea 7

Ion TURNEA Înlănțuirea cuvintelor

plantelor distruge tot în cale. Dacă încarci un avion peste limită rişti să se prăbuşească. O corabie ce este supraîncărcată se scufundă. Prea multe vorbe rostite fără rost îţi alungă prietenii. Tot aşa e şi trupul omului ce se pierde în mâncare şi băutură. Cu cât dai mai multă mâncare şi băutură trupului, cu atât mai mult îţi pierzi sufletul, iar trupul îl îmbolnăveşti. Cele mai multe boli trupeşti provin din lăcomia pântecelui.

Lăcomia pentru băutura te face să îţi pierzi stăpânirea de sine, să nu te mai recunoşti în gândurile, gesturile, vorbele şi faptele tale. Ea se strecoară uşor, asemenea unui şarpe, însă în momentul în care te muşcă tot veninul ţi se împrăştie prin corp şi mori lent, întâi trupul, mai apoi spiritual. Trupul oamenilor robiţi de acest viciu slăbeşte, se urâţeşte, nu mai are control. Echilibrul de care nu mai dă dovadă trupul se răsfrânge mai apoi şi asupra sufletului. O apă lină, o apă ce îţi linişteşte sufletul cu unduioasele ei valuri în momentul în care se umflă din cauza vitregiilor vremii nu îşi mai poate stăpâni valurile, nu mai are niciun control şi îşi părăseşte albia provocând stricăciuni.

Tot aşa şi trupul omului, în momentul în care se lasă pradă alcoolului nu îşi mai poate stăpâni trupul şi firea. Trupul devine neputincios iar firea omului se schimbă, poate deveni agresiv, poate lovi pe cei din jur ajungând până la crimă sau poate să devină vesel, să nu se mai controleze în gândire rănindu-şi pritenii prin slobozirea cuvintelor fără rost.

Există multe cauze ce împing pe om spre acest viciu, spre licoarea lui Bachus. Unii încep din curiozitate sau încercaţi de mândria ce îi îndeamnă să nu se lase mai prejos decât falşii lui prieteni. Am spus falşi prieteni, căci un prieten adevărat nu te îndeamnă şi pe tine la cădere chiar dacă el a căzut. Un prieten adevărat îţi arată cât de gravă este situaţia când nu mai ai stăpânire de sine şi simţi nevoia să te ascunzi sub masca alcoolului. Alţii se refugiază în umbra licorii lui Bachus în urma unor dezamăgiri. Dezamăgirile pot însă să provină din diverse cauze. Unii sunt răniţi de persoana iubită, alţii nu găsesc înţelegere în propria familie, unii sunt trădaţi de cei pe care i-au considerat prieteni, alţii îşi pierd locul de muncă sau nu găsesc un loc de muncă, unora li se întâmplă să le moară cei dragi şi exemplele ar ptea continua. Toate aceste cauze aduc după sine depresia, iar adesea 8

Ion TURNEA Înlănțuirea cuvintelor

depresia e rezolvată după părerea multora prin băutură. Băutura însă nu rezolvă problemele, ea doar te face să plângi mai cu amar în suferinţa ta, apoi îţi amorţeşte cugetul să uiţi temporar de tine, mai apoi te face din om-neom. Un alcoolic mereu se loveşte de respingerea celor din jur. Nimeni nu se simte bine alături de un astfel de om. El provoacă silă în jur. Mai apoi îşi îmbolnăveşte trupul şi treptat îşi omoară sufletul.

Băutura consumată fără limite duce la pierderea raţiunii, a simţurilor, chiar şi a celui mai corect om, aducând după sine numai fapte de ruşine şi nenorociri.

Omul trebuie să înţeleagă că mâncarea şi băutura este necesară pentru ca trupul să se încarce energetic. Nimic supraîncărcat nu funcţionează, se strică, explodează.

Iisus Hristos a binecuvântat mâncarea şi băutura, acestea două fiind necesare trupului, pentru ca acesta să se întărească şi să se încarce energetic, însă nu a pus-o niciodată mai presus de lucrurile spirituale, chiar dacă lipsa ei a dus la neputinţa trupului şi avem ca dovadă în acest sens pilda din pustie: „Şi după ce a postit patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi, la urmă a flămânzit. Şi apropiindu-se, ispititorul a zis către El: De eşti Tu Fiul lui Dumnezeu, zi ca pietrele acestea să se facă pâini. Iar El, răspunzând a zis: Scris este: Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu.“ (Mat. 4, 2-4) Nu doar lăcomia pântecelui încearcă pe om, ci și argintul, capra vecinului.

Omul trebuie să se ferească de lăcomie, căci lăcomia îl dezumanizează după cum spune și proverbul popular „Lăcomia strică omenia.“

9

Ion TURNEA Înlănțuirea cuvintelor

Bolvașnița de azi și de ieri Nu există om pe lumea aceasta care să nu-și amintească cu drag de satul în care s-a născut. De el te leagă cele mai sfinte lucruri, părinții care ți-au dat viață, copilăria, piatra de temelie a celui ce ai devenit mai târziu.

Localitatea mea natală, Bolvaşniţa, din judeţul Caraş Severin este un paradis terestru pierdut printre munţi. Muntele Mic şi Ţarcu îi zâmbeau a eternitate. Localităţile vecine Valea Timişului, Vârciorova, Borlova, Vălişoara şi Ilova gustau şi ele din florile sălbaticei naturi.

După ce părăseşti drumul naţional ce face legătura între Municipiul Caransebeş şi staţiunea Băile Herculane, după localitatea Buchin se face un drum la stânga ce te invită să cunoşti Valea Timişului. Din Valea Timişului păşeşti în Bolvaşniţa iar dacă mai faci câţiva paşi în Vârciorova, localitate la poalele căreia se află muntele Ţarcu, munte la care se ajunge prin plaiurile Muschel şi Padeş. În partea stângă a localităţii Vârciorova se află Muntele Mic. Din Bolvaşniţa se poate ajunge pe Muntele Mic şi dacă treci colnicul luând contact în drumeţia ta şi cu localitatea Borlova. Tot peste colnic, la dreapta, se zăreşte Vălişoara, iar puţin mai sus Ilova. În dreptul localităţii Ilova se află o piatră mare cu o cruce pe ea numită Cleanţul Ilovei. „Conform Enciclopediei geografice a României a lui Dan Ghinea, prima atestare documentară a Bolvaşniţei datează din anul 1376. O altă atestare documentară consemnează anul 1447, când are loc o punere în posesie a lui Nicolae Bizerea pe moşiile Bezna şi Pristian, la care participă şi vecinul Luca de Bolvaşniţa. Apoi, de-a lungul Evului Mediu în care satele erau proprietatea unui stăpân feudal, urmează o serie întreagă de proprietari ai moşiei de Bolvaşniţa, menţionaţi în diferite documente la 1495, 1515, 1561, 1582. La conscrierea (recensământul) din 1680-1700, Bolvaşniţa apare menţionată printre celelalte 35 de comune care aparţineau de plutonul grăniceresc al Jupalnicului. Astfel se poate şti cu siguranţă că localitatea s-a păstrat locuită de-a lungul perioadei otomane.

10

Ion TURNEA Înlănțuirea cuvintelor

Ultimul episod legat de turci s-a desfăşurat în războiul turcesc din 1788. Atunci satul a fost incendiat şi ca urmare a trebuit reconstruit.

Dacă înainte era un sat răsfirat, cu case răzleţe, reconstruirea s-a făcut după standardele austriece, cu case concentrate şi străzi regulate. Locul unde s-a aflat vatra veche a satului a rămas cunoscut sub numele Satul Bătrân şi acolo se mai vedeau la începutul secolului XX rămăşiţele vechii biserici.“ Potrivit recensământului din 2002, localitatea Bolvaşniţa avea 519 locuitori, dintre care 517 români şi 2 ucraineni.

Locuitorii de astăzi ai Bolvașniței au preluat de la moșii și strămoșii lor tot specificul zonei, de la portul tradițional, graiul popular, oierit, apicultură, până la tradițiile și obiceiurile din preajma marilor sărbători religioase, praznice, hramul bisericii din 26 octombrie, de Sfântul Mare Mucenic Dimitrie.

Glia satului poartă în pântece istorie, iar conştiinţa satului păstează vie credinţa strămoşească, datini, tradiţii şi obiceiuri. Un sat niciodată nu apune după cum nici soarele nu apune decât pentru a ceda locul nopţii, arcuindu-şi în acest timp nimbul de foc pentru un răsărit mult mai luminos.

Sursa citatului: http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Comuna_Bolvașnița

11

Ion TURNEA Înlănțuirea cuvintelor

Corectitudinea De când există omul pe pământ acesta s-a călăuzit după diferite legi. Aceste legi au fost întocmite pentru ca binele să fie călăuzitor.

Abaterile de la legile bune au fost pedepsite. Odată cu evoluţia speciei umane însă, unii oameni dornici de a stăpâni cât mai mult, de a conduce, au făcut legi în favoarea lor sau au călcat legi fără ca să fie pedepsiţi. Dacă totul ar fi corect omul ar putea să trăiască fericit pe acest pământ şi din această cauză corectitudinea poate să fie asociată cu iubirea şi foarte important respectul faţă de oameni.

Prin Moise omul a primit prima lege, cele zece porunci, pentru a şti ceea ce este bine şi rău, spre a se feri de rău şi a face binele. În Noul Testament legea cea veche se împlineşte prin porunca iubirii.

Porunca iubirii este legea cea mai complexă, deoarece dragostea nu greşeşte niciodată, fiindcă ea nu poate săvârşi răul faţă de cei dragi, căci a face rău cuiva drag e mai grav decât a-şi face rău sie însuşi. Întreaga Sfântă Scriptură este un exemplu de corectitudine. Voi aminti doar câteva din promisiunile Bunului Dumnezeu ce mereu au fost respectate. Avraam şi Sara s-au învrednicit a avea un copil, pe Isac. Poporul evreu a ajuns în pământul făgăduinţei călăuziţi de Moise, robul lui Dumnezeu. Samson a primit putere după cum i s-a promis încă din pântecele mamei. Din seminţia lui Iuda, din familia lui David s-a născut Mântuitorul, prin Fecioara Maria.

Să reflectăm şi asupra cărţii Facerea. Bunul Dumnezeu îl sfătuieşte pe om să nu mănânce din roadele pomului cunoştinţei binelui şi răului, căci va muri negreşit, însă omul ca un copil neascultător ce crede că jucăria interzisă e mai spectaculoasă decât cea din mânuţele lui, însă jucăria îi poate aduce suferinţă, nu-l ascultă pe Dumnezeu şi gustă din fructul oprit, şi dacă pentru jucăria ce-l poate răni părinţii pământeşti îl pedepsesc pentru a nu mai greşi ca să-i fie bine în viaţă, tot astfel şi Părintele ceresc şi-a respectat cuvântul şi a lăsat pe om să fie pedepsit cu trecerea lui prin moarte pentru a înţelege ce este bine, căci răul distruge veşnicia şi odată cu ea tot ceea ce e viu. Părinţii ce mustră copilul ce a greşit o fac cu dragoste, pentru a-l îndrepta, la niciun caz din cruzime, iar Bunul 12

Ion TURNEA Înlănțuirea cuvintelor

Dumnezeu a făcut şi face la fel cu noi, copiii Lui. Toată pedeapsa însă este cu măsură şi pentru îndreptare întru bine, căci „După cel înţelept, corectitudinea este o urmare a iubirii, care constă în a pedepsi în mod temperat pe altul cu faptele, cu cuvintele, după cum se cuvine. Acela care nu are măsură în a pedepsi pe cineva, se îndreptează cu uşurinţă de virtutea corectitudinii şi cade în viţiul cruzimii.“ (Pr. Prof. Dr. Ene Branişte şi Ecaterina Branişte, Dicţionar Enciclopedic de Cunoştiunţe Religioase, Editura Diecezana, Caransebeş, 2001, pag. 65.)

Despre corectitudine se vorbeşte în toate domenile de activitate.

De exemplu un DEX oferă siguranţa corectitudinii fiecărui cuvânt.

Dacă operaţia efectuării unor analize medicale e greşită, poţi afecta sănătatea unei fiinţe umane. Când judecătorul este nedrept, cel care săvârşeşte răul nu este pedepsit, dar mai mult, cel nevinovat plăteşte greşeala altuia.

Până şi universul din jurul nostru ne îndeamnă să fim corecţi în toate, căci ce s-ar întâmpla dacă pământul nu şi-ar mai da rodul său, soarele s-ar plictisi să mai lumineze şi să încălzească, apa ar seca… totul s-ar desfăşura haotic? Cu siguranţă binele ar pieri, iar răul prin rău se va autodistruge şi odată cu el veşnicia.

Să ne respectăm prin urmare cuvântul dat, să fim corecţi în toate după cum ne-ar place să fie şi alţii corecţi faţă de noi.

Nu prin furt şi minciună vom obţine roade, acelea vor pieri. Am putea lua de exemplu un elev ce copiază la un test. Obţine o notă mare, însă cunoştinţele lui nu se vor îmbogăţii şi în viitor se va lovi de neputinţe. Cel ce a învăţat şi a obţinut corect o notă mare se va folosi în viaţă de toată ştiinţa.

Corectitudinea este sufletul veşniciei, căci doar ceea ce e drept va dăinui.

13

Ion TURNEA Înlănțuirea cuvintelor

Să învățăm a fi responsabili!

Responsabilitatea îşi ia fiinţa din iubirea faţă de cei dragi, faţă de semeni, faţă de talantul primit de la Dumnezeu. Cei responsbili sunt aceia care pun suflet în tot ceea ce fac, sunt corecţi, iubesc adevărul și îți respectă cuvântul dat. Ei lasă urme adânci peste tot prin bunătatea şi dăruirea lor. Ei sunt aceia care zilnic caută în lutul fiinţei lor şi se amestecă cu ei înşişi până se regăsec mai puternici, până găsesc alte şi alte oportunităţi în a ajuta, în a-şi face datoria.

Primul pas spre responsabilitate ar trebui să-l învăţăm de la grija ce ne-o poartă Bunul Dumnezeu. Dumnezeu a creat lumea nevăzută şi lumea văzută. El a creat totul cu responsabilitate, a creat totul bine „Şi a privit Dumnezeu toate câte a făcut şi iată erau foarte bune.“ (Facere 1, 31) Pe urmă a purtat de grijă creaţiei cu toată responsabilitatea şi dragostea.

Al doilea pas spre spre responsabilitate ar trebui să-l învăţăm în familia noastră. Părinţii au responsabilitatea de a-şi creşte şi educa copiii ce i-au dobândit cu binecuvântarea lui Dumnezeu. Copiii la rândul lor trebuie să asculte de părinţi, fiindcă nu există părinte care să nu dorească binele copilului său „Sau cine este omul acela între voi care, de va cere fiul său pâine, oare el îi va da piatră. Sau de va cere peşte, oare el îi va da şarpe.“ (Matei 7, 9-10) Responsabilitatea faţă de aproapele constă în a-i acorda respectul cuvenit, a-l ajuta la nevoie, a-i fi mereu aproape încurajându-l cu liniştea şi iubirea din sufletul tău.

Faţă de talantul primit de la Bunul Dumnezeu trebuie să nu uităm să fim responsabili, aşa că fiecare la locul de muncă şi nu doar acolo, în toată fapta ce o săvârşeşte trebuie să fie cu mare atenţie, să pună suflet în tot ca totul să fie bine făcut.

La o oră de dirigenţie, cu aproximativ douăzeci de ani în urmă, pe când activam şi ca profesor de educaţie moral-religioasă, am cerut elevilor să deseneze pe o coală de hârtie un simbol care să-i reprezite.

După ce fiecare a desenat ce a simţit am interpretat cu fiecare în parte obiectul ales de ei ca reprezentare a propriei lor fiinţe. O elevă a desenat un flutur şi am întreabat-o de ce a ales să deseneze tocmai un 14

Ion TURNEA Înlănțuirea cuvintelor

flutur şi nu a ştiut să-mi răspundă, dar în momentul în care am început să comunic cu ea despre fiinţa fluturelui a recunoscut că o reprezintă, fluturele e fragil, sensibil, frumos, alege lucrurile înţelepte ale vieţii, polenul din flori. Alt elev a desenat un porumbel, dar nici acesta ca de altfel toţi elevii nu ştiau de ce a ales acel simbol şi nu altul, fapt pentru care am comunicat cu fiecare în parte despre însemnătatea celor reprezentate de ei. Elevul ce a desenat un porumbel era un elev blând şi a înţeles că blândeţea porumbelui aducător de pace şi linişte îl reprezină. Un elev a desenat nişte munţi, reprezentând statornicia în tot ceea ce face. Un altul a desenat o albină, simbol a înţelepciunii şi hărniciei. Un altul a desenat o căsuţă şi nişte oameni strânşi în jurul focului, reprezentând imortanţa familiei pentru el. Altul a desenat nişte flori cu capul plecat şi nişte copaci cu crengile vitregite de frunze şi roade, ajungând la concluzia că este instabil emoţional, trist şi nu ştie ce îşi doreşte de la viaţă. O fetiţă a desenat o pisică recunoscând că adesea e linguşitoare. Un băieţel a desenat o pensulă, nişte culori şi un chip de om alcătuit din diferite obiecte, ochii stele, părul o carte, nasul o frunză, gura, o felie de pepene, bărbia în loc de gropiţă avea o inimă mare, deschisă, şi am concluzionat împreună cu el că este un îndrăgostit de creaţie şi idealul lui în viaţă este să devină un pictor ce doreşte să redea simbolic toate miracolele acestei vieţi, toată profunzimea fiecărei clipe. Fiecare elev din clasă a desentat ceva diferit, niciun simbol nu a mai fost regăsit în lucrarea altuia. Acest lucru a scos în evidenţă că fiecare elev are o personalitate diferită. Problema este că noi, adulţii, profesori, părinţi, trebuie să ştim a ne apropia de sufletul fiecărui elev, a-i descoperi eul, a-l îndruma să şi-l descopere şi mai apoi să fie responsabil în tot ceea ce face.

Personalitatea fiecăruia se conturează încă din pruncie şi tot de atunci învăţăm să fim responsabili faţă de tot ceea ce intenţionăm.

Până şi natura are responsabilitatea ei faţă de comuniunea ei cu omul, animalele, păsările, insectele etc. „Apoi a zis Dumnezeu: Să dea pământul din sine verdeaţă: iarba, cu sămânţă într-însa, după felul şi asemănarea ei, şi pomi roditori, care să dea rod cu sămânţă în sine, după fel, pe pământ! Şi aşa a fost.“ (Facere 1, 11) Din rodul pământului se hrăneşte toată făptura.

15

Ion TURNEA Înlănțuirea cuvintelor

Tot ceea ce scâteiază în jurul nostru îşi cunoaşte misiunea.

Elementele cosmice, soarele nu uită să răsară şi să încălzească pământul, luna şi stelele nu se dau înapoi de la a îmbrăca noaptea în lumină, norii nu uită să îşi scurgă lacrimile spre rădăcina pământului, elementele terestre, pământul nu întârzie să-şi dea rodul lui, fiecare rod fiind hrană sau medicament. Natura îşi ţese energia vie responsabilă faţă de tot ceea ce s-a plămădit din fiinţa ei.

Trandafirul nu uită să-şi ţese spinii pentru a se putea proteja, vântul nu întârzie să ajute împreună cu insectele la polenizarea plantelor, pasărea nu întârzie să-şi întărească aripile prin sportul zborului pentru a putea migra în locuri prielnice supravieţuirii, mugurii nu întârzie în a înfrunzi, înflori şi a aduce rod, iarba nu uită să îmbrace pământul, să oxigeneze atmosfera şi să hrănească animalele. Şi micile vietăţi sunt responsabile în toată munca lor şi am putea privi spre exemplu la albină cu câtă iscusinţă îşi organizează familia, culege nectarul din universul florilor, bun arhitect clădeşte fagurii, creşte puietul, menţine curăţenia şi sănătatea stupului, îşi apără familia de duşmani.

Animalele nu uită să îşi hrănească şi să îşi crească puii, îndrumându-i să se ferească de pericolele ce le-ar putea pândi.

Animalele sălbatice îşi învaţă puii să supravieţuiască şi să devină puternice.

Omul trebuie să privească cu atenţie în jur la tot ceea ce îl înconjoară şi să înveţe să fie responsabil în toate, să fructifice fiecare clipă a vieţii lui.

16

Ion TURNEA Înlănțuirea cuvintelor

Din dor de glia străbună Satul românesc este asemenea omului, crește, se dezvoltă, înflorește, dar îmbătrânește atunci când oamenii locului părăsesc glia străbună. Adesea despre satele românești mai vorbesc doar monografiile sau urmele lăsate de fiii locului, urme arse de soare și lovite de furtuni.

A scrie o monografie înseamnă a da glas unui loc încărcat de istorie și tradiții, a reînvia ceva adormit, a anima fiecare ungher de unde mai poți culege un zâmbet.

Este de admirat strădania autorilor de monografii. Ei adună informații despre o zonă, îi descoperă tradițiile, obiceiurile, îi observă chipul blajin încununat de munți, dealuri sau câmpii, oferă generațiilor următoare comoari ale strămoșilor.

Un om ce a scris o monografie îl consider un om mare, un om mare că a prețuit și prețuiește voalorile neamului nostru românesc.

Un astfel de om este și medicul Ilie Buru.

Originar din localitatea Ciuta, județul Caraș Severin, stabilit actualmente în localitatea Caransebeș unde profesează ca medic la Spitalul Municipal Caransebeș, Ilie Buru nu-și uită rădăcinile. Din dragoste față de locul natal a scris o monografie a localității Ciuta, un sat ce aparține teritorial de comuna Obreja, monografie aflată în curs de apariție editorială. În paginile monografiei întâlnim informații despre așezarea geografică a localității, istoricul ei, despre Căminul Cultural, Casa Grănicerească, locuitorii zonei, porecle ale familiilor ce au locuit și care încă mai locuiesc în sat, porecle ce-i definea ca neam, extrase din registrele primăriei, registrele matricole ale școlii, acte și documente, fotografii cu oamenii zonei în portul tradițional, casele din localitate.

17

Ion TURNEA Înlănțuirea cuvintelor

Învățământul prin școala din localitate ocupă un loc important în paginile monografiei. Datorită școlii mulți fii ai satului printre care și autorul monografiei și-au înălțat aripile și au ajuns departe, au ajuns la rândul lor povățuitori, făuritori de destine.

Un loc la fel de important în monografia localității Ciuta îl ocupă biserică. Aș putea spune că spiritualitatea și cultura și-au dat mâna și merg împreună pe același drum. Sunt oferite în lucrarea monografică date despre istoria bisericii din Ciuta despre care se pomenește prima dată în 1749, cu câțiva ani înaintea primului document ce vorbește despre un învățământ organizat în localitate, 1776, imagini cu biserica, informații despre preoții ce au slujit în localitate și rolul lor de îndrumători a omului spre valori morale și spirituale.

Ocupțiile oamenilor de la sat sunt și ele menționate. Oamenii locului s-au ocupat cu creșterea animalelor, cultivarea pământului, pomicultură, viticultură, apicupură, dar și vânătoare, datorită dărniciei pădurilor din acestă zonă.

La finalul lucrării apare un glosar în care autorul a adunat cuvintele regionale ale localității Ciuta din Banatul Montan.

Titlul lucrării monografice este „Cartea satului meu“, dovadă că dr. Ilie Buru este un fiu adevărat al satului care nu și-a uitat rădăcinile și le face cunoscute și altora.

18

Ion TURNEA Înlănțuirea cuvintelor

„Şi ne iartă nouă greşalele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri.“ (Matei 6, 12) Pentru a putea rosti rugăciunea „Tatăl nostru“ rugăciunea pe care Mântuitorul Iisus Hristos ne-a dat-o spre folos sufletesc trebuie să cunoaştem liniştea, pacea și iubirea. Fără linişte, pacea și iubire nu putem ierta micile imperfecţiuni ale celor din jur şi nu putem rosti cu toată ființa noastră rugăciunea „Tatăl nostru“, cea mai complexă rugăciune, fiindcă în cele șapte cereri sunt cuprinse toate nevoințele omului.

Pentru ca omul să se învrednicească de lucrarea binecuvântată a rugăciunii Tatăl nostru, trebuie să-și elibereze sufletul de toate neajunsurile și să ierte pe cei ce i-au greșit pentru ca ființa lui să fie plină de pace, de iubire. Iertând o să fie iertat și el, iar rugăciunea începe să lucreze și să aducă roade bogate în viața adevăratului creștin.

Iertarea îndeamnă la iubire. Nu poţi să ierţi fără să iubeşti.

Nimic nu este mai grăitor decât porunca Noului Testament, porunca iubirii. Ea este porunca ce cuprinde toate celelalte porunci ale Vechiului Testament, căci adevărata iubire nu greşeşte niciodată, ea este cea care iartă, se roagă, este aducătoare de pace, linişte, ajunge până într-acolo încât şi-ar da viaţa pentru aproapele. „Aceasta este porunca Mea: să vă iubiţi unul pe altul, precum v-am iubit Eu. Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să şi-l pună pentru prietenii săi. […] Dacă vă urăşte pe voi lumea, să ştiţi că pe Mine mai înainte decât voi M-a urât.“[3] (Ioan 15, 12-13, 18) Cei ce respectă porunca iubirii iartă celor ce greşesc necugetatele fapte.

La început sufletul celor iubitori şi iertători este rănit şi se întristează asemenea femeii ce i-a venit ceasul să nască, însă în timp se vor bucura, că rugăciunile lor şi binele dăruit de ei în schimbul celor rele a adus roade, iar cei ce au greşit s-au îndreptat prin exemplul primit. „Femeia, când e să nască, se întristează, fiindcă a sosit ceasul ei; dar după ce a născut copilul, nu-şi mai aduce amintec de durere, pentru bucuria că s-a născut om pe lume.“[4] (Ioan 16, 21) 19

Ion TURNEA Înlănțuirea cuvintelor

Mântuitorul Iisus Hristos a fost ocărât, lovit, răstignit şi cu toate acestea se ruga pentru cei ce îi făceau această nedreptate, fiind sigur că nu din înţelepciune fac acest lucru, ci din întunecarea minţii lor, „Iar Iisus zicea: Părinte iartă-le lor, că nu ştiu ce fac.“[5] (Luca 23, 34) Bunul Dumnezeu atât de mult ne iubeşte încât ne-a dăruit cu dragoste totul „Fiule, tu totdeauna eşti cu mine şi toate ale mele ale tale sunt.“[7] (Luca 15, 31) El ne iartă şi ne iubeşte, iar iubirea şi iertarea Lui nu are margini. De câte ori nu-l rănim prin faptele noastre, prin greşelile din toată vremea, prin indiferenţa noastră faţă de El, dar cu toate că îl rănim El ne iartă, ne protejează şi doreşte să ne salvăm sufletul măcar în ultima clipă.

Exemple de iertare avem însă în toată Sfânta Scriptură. O să amintesc câteva episoade din care putem deduce importanţa pe care o are aleasa virtute a iertării. Protopărinţii noştri Adam şi Eva sunt iertaţi şi odată cu ei tot neamul omenesc prin venirea Mântuitorului Iisus Hristos în lume. Cain este iertat de către Bunul Dumnezeu prin faptul că i se permite să-şi continuie viaţa în alt loc de pe pământ prin săvârşirea de fapte bune. Iosif îşi iartă fraţii pe care i-a iubit mereu şi nu le-a purtat nici cea mai mică urmă de ură, iertare ce a transformat inimile lor faţă de el şi nu numai, în iubire. Regele David este iertat de Bunul Dumnezeu pentru păcatul săvârşit împotriva lui Urie căreia îi luase soţia şi l-a trimis la moarte. Saul este iertat de regele David.

Fiul risipitor este iertat de tatăl său.

Mult face o inimă curată şi bună, o inimă plină de iubire, o inimă ce ştie să ierte. Această inimă va duce pe calea mânuirii mulţime de suflete şi se va mântui şi ea însăşi prin jertfa sa.

Fără iertare nu ne putem învrednici de darurile lui Dumnezeu, din acestă cauză trebuie să fim cu luare-aminte la rugăciunea domnească Tatăl nostru care ne îndeamnă spre iertare, liniște și iubire prin cererile ei.

20

Ion TURNEA Înlănțuirea cuvintelor

Prea târziu Cum trece furtuna şi lasă loc soarelui aşa trece şi viaţa omului.

Omul poartă pe umerii lui povara ploii. De câte ori caută răsăritul soarelui pe cerul vieţii sale, ploi reci se abat asupra lui zădărnicindu-i mersul. Când crede că a ajuns la liman se împiedică de un alt bolovan. O altă problemă îi apare în cale. Nu răsare bine soarele că iar se încâlcește în noapte.

Viața omului e ca un tunel. Omul aleargă spre lumină și când să părăsească tunelul s-a terminat timpul lui pe acest pământ.

Cu siguranţă fiecare a avut ocazia să traverseze un tunel. Dacă treci dincolo de impactul emoţional al întâlnirii cu acest coridor enigmatic ce are finalitatea în lumină te trezeşti într-o lume mărginită. Pereţii apăsători ce te îngrădesc de jur-împrejur îţi diminuează libertatea. Dar dacă tunelul îşi găseşte finalitatea într-o lespede de stâncă şi interzice luminii să-ţi redea libertatea? Şi dacă nu te mai poţi nici întoarce din drum, fie că te-ai rătăcit între pereţii lui reci şi apăsători, fie că la capătul celălalt se află cel ce te alungă spre întuneric furându-ţi libertatea? Indiferent de situaţie simţi că totul s-a sfârşit, că furtuna nu va mai fi învinsă de raza soarelui ce stă ascunsă la capătul norilor, că tunelul nu îşi mai găseşte calea evadării spre lumină.

Omul aleargă spre lumină, fuge de furtună, de întunericul tunelului. Trist se frământă dizolvat între ploaia vieţii lui ce-i măcină fiinţa şi ploaia ce-i biciuia trupul rătăcit pe cărările vieții.

Când goana lui după lumină pare să observe aureola este târziu, foarte târziu. Aroma ierbii ce-i zâmbea cândva în aşternuturile văratice nu își mai deschide sufletul spre clipele fericite pierdute demult. S-a pierdut cel de odinioară odată cu toată truda lui. Nicio rază de soare nu mai pătrunde fiinţa lui inundată de ploi reci ca dintro altă lume. Obosit de toate, de truda unei vieţi jetfită pe altarul muncii, de nopţile în care gândurile i se ciogneau haotice adoarme pentru totdeauna.

Când omul crede că a descoperit mereu răsăritul fără ploi e prea târziu.

21

Ion TURNEA Înlănțuirea cuvintelor

Gustul amar al minciunii Minciuna este denaturarea adevărului şi ditrugerea încrederii, lipsa iubirii şi pierderea prieteniei, căci „Cine a minţit o dată şi-a mâncat credinţa toată.“ spune un proverb popular.

Cel care minte, care înșală pe cei din jurul său, stăpâneşte o artă a cuvântului pe care o colorează după bunul său plac. Astfel se poate vorbi de minciuna spusă de plăcere și înfățișată în diferite povestioare, snoave, cu rol de a stârni umorul, în diferite opere literare care narează sau descriu diferite situaţii, însă această minciună e de fapt ficţiune şi nu este considerată ucigătoare de suflet sau pricinuitoare de rău. Totuși la fel de bine se poate vorbi despre minciuna ce stăpâneşte arta îmbinării cuvintelor dar se naşte din falsitatea sufletului şi este pricinuitoare de rău. Minciuna pricinuitoare de rău se naşte din inima dornică să înşale pe aproapele, din inima falsă, din inima în care nu există iubire, căci doar lipsa iubirii naşte falsitatea, înşelăciunea şi pricinuieşte moaretea sufletului. Să luăm ca exemplu minciuna prin care au fost înşelaţi protopărinţii noştri Adam şi Eva: „Atunci şarpele a zis către femeie : Nu veţi muri!“ (Facere 2, 4) şi să observăm că printr-o înşelăciune omul a fost nevoit ca să cunoască moartea putând a-şi pierde şi sufletul dacă nu ar fi existat marea milă şi iubire a Lui Dumnezeu.

Din pruncie omul este ispitit a cădea în brațele minciunii. Copil fiind înţelege că-şi poate manipula părinţii, tovarăşii de joacă, apelând la falsificarea adevărului. Părinţii în loc să elimine viciul minciunii din viaţa tânărului vlăstar, se folosesc ei înşişi de acest viciu spre a controla copilul şi în loc să-i explice ceea ce este corect, îl abat de la rău minţindu-l cu tot felul de poveşti că îl fură de pildă diferite personaje de basm dacă nu e cuminte şi astfel de exemple sunt nenumărate. Ba mai mult unii părinți încurajează copilul să dobândească un comportament înşelător crezând că în acest fel copilul se va descurca mai bine în viaţă, fiindcă lumea din jur se ghidează după principii ce nu sunt prea ortodoxe şi speră că astfel copilul lor nu se va lăsa călcat în picioare de nimeni, va dobândi orice îşi doreşte, prin îndrăzneală, insistenţă, falsitate şi nu prin 22

Ion TURNEA Înlănțuirea cuvintelor

corectitudine, muncă şi adevăr. Personalitatea unui copil astfel educat este artificială, adică falsă şi totul porneşte de la greşeala părinţilor. Acest tip de minciună este acela de a înşela spre folosul tău.

Despre minciună se poate vorbi ca şi despre ceva obijnuit la anumiţi indivizi. Ei strecoară printre adevăr, cuvinte false pentru a da colorit unor lucruri, fapt foarte periculos, căci de la acset tip de minciuni poţi ajunge să-ţi pierzi sufletul, iar până la a-ţi pierde sufletul dacă nu ai memorie bună poţi să fii descoperit ca un mare mincinos prin povestirea aceluiaşi eveniment în alt mod, căci spune un proverb românesc: „Minciuna are picioare scurte.“ Minciuna se mai naşte şi din dorinţa unor oameni de a nu jigni, din prea mult bun simţ s-ar putea spune. Nici această minciună nu e folositore.

Uneori minciuna apare cu intentenţie, din dorinţa de a scăpa cu faţa curată, din neputința omului de a se depărta de orgolii și a recunosaște că a greșit.

Opera literară „Pinocchio“ a lui Carlo Collodi prezintă povestea unei păpuşi de lemn metamorfozată într-un băiat, al cărui nas creşte mai lung, cu fiecare minciună ce o rosteşte. Această poveste este o pildă de corectitudine şi de pledoarie pentru adevăr, căci orice minciună lasă urme, dacă în poveste urma lăsată de minciună este un nas ce tot creşte, în realitate minciuna pornește de la o grimază a feţei până la un suflet zdrobit.

Prin minciună distrugi tot ceea ce este mai sfânt, este ca şi cum ai distruge cea mai frumoasă operă de artă, adevărata viață.

23

Ion TURNEA Înlănțuirea cuvintelor

Cuvintele, lumini de gând Cuvintele sunt acele lumini de gând ce te pot înălţa la cer, însă ele pot să fie la fel de bine şi furtuni ce te coboară în iad.

Cuvântul se naşte în gând, iar gândul aleargă la fel de repede ca şi lumina. Cât de tămăduitor de suflet şi trup e gândul cel bun şi cât de ucigător e gândul plin de ură! Cu puterea gândului şi credinţă măcar cât un grăunte de muştar poţi să urci scări de lumină, dar poţi la fel de bine să cobori treptele infernului. Mulţi oameni se bucură de binefacerile ce se revarsă asupra lor datorită gândurilor de bine a celor ce ţin la ei şi mulţi se lovesc la tot pasul de greutăţi, fiindcă sunt urmăriţi de gânduri aducătoare de nenorocire, gânduri născute din invidie şi ură. Un gând însă se poate naşte din imagini, dar la fel de adevărat e că se îmbină în forme prin sunete ce prind sens adunate în cuvânt.

Cuvântul şi gândul se completează unul pe altul, aşa cum o mână ajută pe alta sau un picior pe altul, aşa cum un soţ iubitor e competat sufleteşte de celălalt alcătuind un tot sau aşa cum Sfânta Treime e unică în fire, deşi întreită în persoană. Aşadar dacă avem gândul curat, avem şi sufletul plin de alese flori duhovniceşti. Cuvintele noastre devin atunci înălţătoare asemenea cugetului, faptele împlinitoare de bine, iar viciul nu-şi găseşte sălaş într-o astfel de locuinţă.

Cuvântul ziditor de suflet imediat ce-şi găseşte locaş în cugetul fiecăruia, aduce după sine împlinirea lui, după cum putem observa că toate au fost făcute prin cuvânt, căci „La început a fost Cuvântul, iar Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul“ (Ioan 1, 1)şi

24

Ion TURNEA Înlănțuirea cuvintelor

toate au fost făcute bine „Şi a privit Dumnezeu toate câte a făcut şi iată erau foarte bune.“ (Facere 1, 31) Un cuvânt poate muta munţii, poate aduce viaţă, poate aduce mângâiere dar poate să aducă şi dezbinare, ură, moarte.

Un cuvânt bun, sădit cu pricepere, e asemenea apei vii din care sufletul însetat poate să guste şi să se fericească.

Fiecare cuvânt are suflet. Un cuvânt spus cu dragoste, cu dăruire, este balsam pentru fiecare fiinţă. Dacă am înţelege cuvintele pline de dragoste ale Bunului Dumnezeu am fi mângâiaţi de iubirea divină şi am trăi fericiţi în scurta călătorie a acestei vieţi, am trăi mângâiaţi că în fiecare clipă nu suntem singuri, că cineva ne poartă de grijă şi se bucură sau plânge împreună cu noi.

Cuvântul cel bun este lumină.

25

Ion TURNEA Înlănțuirea cuvintelor

Traian Barbu, un păstrător al tradițiilor și obiceiurilor din Banatul Montan Solistul de muzică populară Traian Barbu s-a născut în localitatea Târnova, județul Caraș Severin, în apropiere de Reșița, la 22 noiembrie 1953. Încă din copilărie a avut contact cu lumea satului bănățean, cu tradițiile și obiceiurile Banatului de munte, cu doinele, cântecul strămoșesc. Îndrăgostit de cântecul bănățean, de grai, de portul tradițional, de obiceiuri, Traian Barbu s-a afirmat ca solist la vârsta de 15 ani cu Orchestra Ansamblului Tineretului al Şcolii Profesionale din localitatea Reșița. Datorită aptitudinilor sale artistice a urcat pe scenă, la aceeași vârstă, de 15 ani, cu Orchestra populară „Reşiţeana“, condusă de Nicolae Laci Perescu.

După căsătorie s-a stabilit în localitatea cărășeană Oțelu Roșu de pe Valea Bistrei și a continuat să prezinte prin cântecul său frumusețea satului bănățean.

A obținut mai multe premii de-a lungul carierei sale. La Festivalul „Carpaţi“ de la Piteşti a obţinut premiul juriului. La Festivalului concurs „Aurelia Fătu-Răduţu“ din 1975 a obţinut premiul al doilea, ca în 1976 să primească Premiul special al Comitetului de Cultură Orşova la Festivalul „Porţile de Fier“.

Pe parcursul carierei sale a colaborat cu mai multe ansambluri printre care Ansamblul „Banatul“ din Timişoara, Ansamblul „Maramureşul“ din Baia Mare, Ansamblul „Iedera“ din Oţelu Roşu, a efectuat numerose turnee, atât în țară cât și peste hotare, în Iugoslavia, Olanda și bineînțeles a avut înregistrări la diferite posturi de radio și televiziune.

Din repertoriul solistului aș aminti „Ş-o spus tata că-mi dă oi“, „Drag mi-a fost să sui pe culme“, „Tot trecând la mândra dealul“ etc.

Prin cuvintele cântecele sale, prin linia melodică, interpretul de muzică populară Traian Barbu se dovedește un păstrător al tradițiilor și obiceiurilor din Banatul Montan.

26

Ion TURNEA Înlănțuirea cuvintelor

Locuri mirifice Relieful este acea oază de lumină înveşmântată în fericire care îţi îmbogăţeşte sufletul. El este acela care pictează faţa naturii prin formele sale. Formele de relief sunt de fapt o neregularitate a suprafeţei pământului, rezultat al interacţiunii agenţilor geografici interni şi externi. Datorită acestor neregularităţi a suprafeţei pământului au apărut munţii, dealurile, colinele. Munţii nu sunt altceva decât ridicături a scoarţei pământului, de obicei stâncoase, depăşind înălţimea de 800 de metri. Dealurile sunt văzute ca forme de relief pozitive ce prezintă o ridicătură a scoarţei pământului mai mică decât muntele dar mai mare decât colina ce poartă adesea denumirea de colnic sau deluşor, substantiv derivat cu sufix diminutival de la termenul deal.

Natura însufleţită prin formele variate de relief este singura pictură ce ce a atins perfecţiunea. Doar câteva scântei colorate au fost aruncate peste formele de relief adâncite în ochiul senin al naturii pentru a-i anima acesteia întreaga fiinţă. Albastrul orizontului se pierde în verdele munţilor, în verdele dealurilor, al colinelor alimentat de păduri, de plante. Din când în când verdele vieţii este încondeiat cu linii albastre ce curg luminate de galbenul astrului ceresc. Arămiul este acea pată de culoare ce înveseleşte pictura în amurg de toamnă.

Banatul Montan are multe locuri mirifice ce îmbogățește sufletele turiștilor ce au privilegiul să se împărtășească cu liniștea și măreția acelor colțuri de rai.

Pe versantul nordic al masivului Muntele Mic se află Pietrele lui Scorilo, un altar păgân de pe timpul dacilor.

Potrivit legendei, pe traseul turistic Muntele Mic – Poiana Mărului, în locul unde se află Peștera lui Scorilo s-ar afla ascunsă o comoară. Comoara ar fi aparținut regelui dac Scorilo, tatăl lui Decebal. În vecinătatea locului Pietrele lui Scorilo poate să fie observant un alt monument antic La Blide, numit așa datorită formei, niște lespezi de piatră, trei la număr, sub formă de blide.

27

Ion TURNEA Înlănțuirea cuvintelor

Un alt loc mirific al Banatului Montan este Muntele Țarcu. Ţarcu este chipul ţăranului român din Banatul montan. Ţăranul bănăţean este un om puternic, frumos, cu numeroase calităţi morale. El biruieşte orice zăpadă, furtună sau arşiţă. Dacă pentru o clipă soarele şi-a retras faţa din oglinda muntelui, lăsând în locul ei să respire aburul ceţii sau izvoarele norilor, în clipa următoare energiile pozitive alungă chipul întunecat cu pricepere, hotărâre şi curaj. La fel a învăţat şi ţăranul român să păşească pe drumurile vieţii.

Obiective turistice de neegalat mai sunt şi cabana Cuntu, strâmtoarea Groapa Hobanului, un loc în inima muntelui Ţarcu, un loc îngust prin care nu puteau trece doi oameni, iezerul Țarcu de lângă stâna Şcheiu, Vârful Țarcu, o piatră mare cu o cruce pe ea numită Cleanţul Ilovei, Cascadele Șucului.

Turiștii care sunt cunoscători ai drumurilor montane pornesc adesea la pas de pe muntele Ţarcu până la Poiana Mărului. Turiștii care nu cunoşteau muntele se rătăceau printre poteci şi nu mai reuşeau să scape fără ajutor din labirintul fermecător al naturii.

Atât muntele Țarcu destinat transhumanței oierilor, cât și Muntele Mic destinat turismului sunt două locuri mirifice ce merită explorate.

28

Ion TURNEA Înlănțuirea cuvintelor

Locurile copilăriei mele Locul meu natal este altarul copilăriei mele, altarul pe care sau jertfit cei mai frumoşi şi fericiţi ani.

Localitatea mea natală, Bolvaşniţa, a fost presărată în mijlocul unei naturi paradisiace. Doi munţi ţin de strajă frumoasei mele localităţi natale, unul destinat turismului, Muntele Mic şi altul transhumanţei oierilor, Ţarcu.

Cum treci de Valea Timişului păşeşti în Bolvaşniţa şi dacă mai faci câţiva paşi ajungi în Vârciorova, localitate care se află la poalele muntelui Ţarcu, iar în partea stângă a localităţii se zăreşte Muntele Mic. Din Bolvaşniţa poţi ajunge la poalele Muntelui Mic şi trecând colnicul, prin localitatea Borlova. Tot peste deal, la dreapta, poţi vizita Vălişoara şi puţin mai sus Ilova. Iubitorii drumeţiilor pe munte au putut observa în dreptul localităţii Ilova o piatră mare cu o cruce pe ea numită Cleanţul Ilovei.

Copil fiind alergam pe aceste drumuri şi sorbeam energia dealurilor, apoi a munţilor împăduriţi, a fântânilor şi izvoarelor.

După ce treceam plaiurile Muschel şi Padeş ajungeam la poalele muntelui Ţarcu. De acolo până la locul unde se afla stâna era o cale lungă, însă deosebit de pitorească. Pădurile de foioase, iar mai apoi pădurile de brad îşi deschideau porţile şi te primeau în măreţul lor palat construit de mâna celui mai priceput meşter. Nicio capodoperă zidită de mână omenească nu poate egala sau întrece măreţia naturii.

De îndată ce ajungeai în Strigoni, un loc renumit pentru multele lui izvoare reci, ajungeai şi la jumătatea drumului ce ducea la stână.

Stâna Şcheiu era locul unde îmi plăcea să adulmec înţelepciunea populară.

29

Ion TURNEA Înlănțuirea cuvintelor

Ţarcu este chipul ţăranului român din Banatul montan. Ţăranul bănăţean este un om puternic, frumos, cu numeroase calităţi morale.

El biruieşte orice zăpadă, furtună sau arşiţă. Dacă pentru o clipă soarele şi-a retas faţa din oglinda muntelui, lăsând în locul ei să respire aburul ceţii sau izvoarele norilor, în clipa următoare energiile pozitive alungă chipul întunecat cu pricepere, hotărâre şi curaj. La fel a învăţat şi ţăranul român să păşească pe drumurile vieţii.

Obiective turistice de neegalat mai sunt şi cabana Cuntu, strâmtoarea Groapa Hobanului, un loc în inima muntelui Ţarcu, un loc îngust prin care nu puteau trece doi oameni, iezerul de la stâna Şcheiu pe care copil fiind m-am plimbat cu uşa de la stână în lipsa unei bărci, însă am avut noroc şi am fost salvat la timp de ciobani, atât eu cât şi tovarăşii mei de joacă ce-mi erau apropiaţi ca vârstă.

Cunoscătorii drumurilor montane porneau la pas de pe muntele Ţarcu până la Poiana Mărului. Cei care nu cunoşteau muntele se rătăceau printre poteci şi nu mai reuşeau să scape fără ajutor din labirintul fermecător al naturii.

Din loc în loc, cu cât te aventurezi mai mult spre a cerceta castelul fermecător al naturii, poţi întâlni stânci cu frunţile gânditoare de imaginea anilor.

Capra neagră este copilul acestui loc. Jocul ei săltăreţ şi fericit prin păduri, luminişuri, pe stânci, te învaţă cum ar trebui să te înarmezi cu răbdare şi optimism pentru a trece cu uşurinţă peste greutăţile vieţii.

Ursul ca un stăpân al acestei împărăţii se impune cu multă personalitate prin fiecare pas pe care-l face.

Dacă muntele Ţarcu este destinat îndeosebi transhumanţei oierilor, Muntele Mic rămâne un atractiv punct turistic. Pe Muntele Mic poţi urca cu telescaunul, la pas sau cu automobilul pe drumul construit special destinaţiei acestuia.

Plimbarea cu telescaunul, timp de patruzeci şi cinci de minute este o adevărată splendoare. Pădurile de brad îţi zâmbesc în haina lor de sărbătoare indiferent de anotimp. Căprioara nu întârzie să-ţi săgeteze privirea cu imaginea ei de fugarnică. Odată ajuns în liviera pădurilor de brad se zăreşte mănăstirea ce poartă hramul Sfântului Prooroc Ilie

30

Ion TURNEA Înlănțuirea cuvintelor

Tezviteanul şi mai multe cabane, pensiuni şi un hotel, toate presărate printre văi.

La crucea din vârful muntelui poţi ajunge la pas, preţ de o oră, din locul unde telescaunul şi-a încheiat traseul sau cu automobilul. Este preferabil drumul făcut la pas. Datorită lui poţi gusta aroma muntelui ascunsă în ochiul pădurilor de brad.

Locul unde am copilărit mi-a dăruit atâta energie de viaţă, m-a îndrumat să merg pe drumul cel drept în viaţă după cum Egheriş, pârâul ce scaldă Bolvajniţa, îşi cunoaşte albia sa, păstrând acelaşi traseu până se varsă în râul Timiş.

31

Ion TURNEA Înlănțuirea cuvintelor

Localitatea Peştere de-a lungul timpului Orice început este atât de fascinant. El ascunde atâta unicitate, atâta înţelepciune. Nu există fiinţă omenească să nu-şi dorească să descopere noutatea începutului unui lucru, mai ales dacă acel lucru se dovedeşte extrem de folositor. Aflându-i începutul îi descoperi cauzele şi poţi să-l perfecţionezi. O să dau câteva mici exemple.

Apariţia tehnologiei moderne, a calculatorului, telefoniei mobile, aparaturii moderne utile în medicină etc. deschide dorinţa fiinţei umane spre cunoaştere, cercetare, dorinţa de a descoperii mai mult, mai util, mai benefic. Descoperirile în domeniul biologiei, chimiei, fizicii au ajutat mult omul de-a lungul timpului iar începutul acestor descoperiri deţine cheia perfecţionării lor. Apariţia cuvântului, a primului alfabet, a tiparului, a ajutat omul în a-şi transmite gândurile, sentimentele, descoperirile în domeniul ştiinţei, istoria, înaintaşilor.

Facerea lumii, apariţia a tot ceea ce este viu a preocupat mereu fiinţa umană. Asemenea şi existenţa unui popor, apariţia lui, dispariţia lui de-a lungul veacurilor unde a fost cazul a stârnit mereu curiozitatea învăţaţilor de a cunoaşte diferite civilizaţii şi a culege tot ceea ce este benefic ştiinţei de la fiecare. Nu mai departe de tot ceea ce necesită atenţie este şi originea unei localităţii. Începutul este pentru fiecare o enigmă şi nu există formă de viaţă să nu simtă plăcerea primei descoperiri. Albina e fascinată să descopere universul florilor, grădinarul începător este încântat să decopere miracolul ficărei seminţe ce dă rod, medicul e mulţumit să vină cu noi remedii pentru boli ce nu-şi găsiseră până în acel moment leacul, profesorul e mulţumit a descoperi fiecare mlădiţă şi a-l ajută să crească formânduşi personalitatea, tânărul pătruns de sentimentul dragostei este atât de fericit când persoana dragă îşi deschide şi ea sufletul faţă de el, geograful e încântat a pătrunde fiecare formă de relief, geologul e fascinat a descopeii taina globului terestru, istoricul şi nu doar acesta ci oricare om, este deosebit de mulţumit atunci când află enigmele apariţiei unei aşezări umane.

Satul Peştere, aşezată pe malul drept al râului Timiş, judeţul Caraş Severin, la o depărtare de 20 km spre nord de Caransebeş îşi are 32

Ion TURNEA Înlănțuirea cuvintelor

originea numelui din configuraţia locului pe care este aşezat. Terenul pe care a fost întemeiat satul este calcaros. Pe acest teren calcaros sunt săpate din vechime şase, şapte peşteri mari din care s-a extras odinioară minereu de fier şi piatră de var, componente prelucrate înainte de căderea regimului comunist în România, anul 1989, la Oţelu Roşu (Ferdinand) şi la Căvăran.

Pe timpul dominaţiei austro-maghiare numele satului a fost Krassobardar, Peşterea Caraşului. În timp, străinii, oficialităţile vremii, care nu cunoşteau originea numelui satului şi nici istoricul apariţiei acestuia pe un teren calcaros în care au fost săpate mai multe peşteri, au tradus în ungureşte numele satului Peşterea, nu Peştere, pluralul geografic, de la cele şapte peşteri din hotarul comunal. Încă din secolul al XVI – lea satul Peştere a fost menţionat documentar însă ca propietetea familiei Găman, familie care în acea vreme stăpânea Maciova, Calova, împreună cu alte sate şi moşii. În lucrarea Krasso varmegye, pagina 105, Pesty Frigyes ne arată că pe la mijlocul secolului al XIX – lea a stăpânit acest sat cu numele Peştere o familie din Vârşeţ,Teodor. Din această familie, Teodor, familie curat românească, a provenit baronul Alexandru Raiadici, locuitor în Carloviţ.

Baronul Radici, la sfârşitul secolului al XIX – lea şi începutul secolului al XX – lea apare atestat ca stăpân peste destinele oamenilor din localitatea Peştere. Acesta a avut conacul în imediata apropiere a bisericii din localitate şi a propus administraţiei locale şi bisericeşti dar şi credincioşilor să mute biserica, pe cheltuiala sa, jos, în şoseaua principală pentru ca să-şi lărgească curtea castelului său.

Populaţia s-a opus acestei propuneri şi astfel biserica a rămas pe vechea ei poziţie.

După cum am menţionat mai sus este atât de spectaculos să descoperi originea unei aşezări umane, de la descoperirea originii ei la evoluţia acesteia de-a lungul timpului, schimbările suferite pe parcursul diferitelor perioade istorice.

După cum religia are ca scop, de la apariţia lumii, partea spirituală a vieţii, călăuzirea sufletului spre calea luminii veşnice, istoria este ştiinţa care se ocupă cu studiul societăţii omeneşti din cele mai vechi 33

Ion TURNEA Înlănțuirea cuvintelor

timpuri şi până astăzi. Istoria studiază civilizaţii dispărute, trecutul unui popor, a unei naţii, a unei aşezări omeneşti. Ea descoperă evoluţia acestora de-a lungul vremii, cultura, tradiţiile, obiceiurile, schimbările suferite datorită situaţiilor conjuncturale.

Ca orice aşezare umană şi localitatea Peştere îşi are istoria ei atestată documentar în diferite scrieri precum lucrarea Krasso varmegye, consemnări întocmite în ungureşte, deoarece o bună perioadă de timp după cum s-a putut observa în cele menţionate mai sus a fost sub dominaţie austro-ungară. În anul 1577 localitatea Peştere a fost atestată documentar pentru prima dată, iar în anii1751 – 1757 s-a menţionat documentar că avea un număr de şaizeci de case. În anul 1992 s-a consemnat că satul avea 298 de locuitori, iar în 2002 un număr de 264 locuitori.

Despre istoricul satului Peştere dar şi al bisericii locului există un document şi în arhiva parohiei Cuvioasa Paraschiva întocmit de preotul Bujor Borlovaş.

34

Ion TURNEA Înlănțuirea cuvintelor

Un îndemn spre bunătate, toleranță, gratitudine și adevăr Am avut deosebita plăcere să citesc zilele acestea un nou volum de teatru al Anei – Cristina Popescu, „Sinusoide“, apărut la Editura Hoffman, Caracal, 2016. În cele opt piese de teatru Ana-Cristina Popescu a arătat raportul dintre trăirile personajelor, aspirațiile lor și arhietipurile societății definind această acțiune matematic „Sinusoide“, „curbă care reprezintă valorile sinusului în funcție de valorile unghiului respectiv “ (DEX) Adesea întâlnim în matematică foarte multă poezie, multă artă, iar în acest volum autoarea a demonstrat că și între teatru și matematică există o strânsă legătură. În piesa de teatru „Ea este femeia“ pornește de la o scenă petrecută într-o cofetărie. Omul în negru, un om oarecare disprețuiește femeia, pe Cofetăreasă, nu plătește consumația, mai mult decât atât, sparge ceașca din care și-a băut cafeaua. Tot în cofetărie își face apariția și Lia, o femeie frumoasă cândva, dar pe care greutățiile vieții au urâțit-o. Clara și Sonia, cele care conduceau PFI (Partidul Femeilor Îndrăznețe), observă toate evenimentele ce sau petrecut în acea zi în cofetărie. Personajul, Copila, înfățișează visul, idealul oricărei femei la început de drum. Lia a rămas fără aripi din cauza societății, însă piesa de teatru se termină optimist, Copila este cea care demonstrează că o femeie poate să fie puternică.

Deghizată în băiat se duce la sediul PFI și impresionează pe toți. Ea este puternică „Ea este femeia“. „Caracatița“ surprinde evenimente triste din perioada comunismului puse pe seama unui copil care ajunge la orfelinat după o întâmplare nefericită, a spart niște sticle de lapte. La orfelinat ajută pe alți copii asemenea lui încercând mereu să evadeze dintr-un loc al unei morți sigure. El dorea să-și urmeze idealul, să se realizeze în viață. În cele din urmă reușește să fugă, ajunge în fața magazinului de lapte, locul de unde a început tragedia vieții lui. Acolo își găsește sticla lui de lapte pe care era desenată o caracatiță, sticla ce nu a spart-o cândva, dar o sparge acum crezând că astfel se eliberează, dar 35

Ion TURNEA Înlănțuirea cuvintelor

constată că și mama lui s-a depărtat de el și ajunge pe mâinile unui om al legii care-l duce într-un atelier de tâmplărie obligându-l să învețe o meserie față de care copilul nu avea nicio atracție. „Indiferență“ prezintă lupta unei femei bătrâne pentru a supraviețui într-un oraș plin de oameni reci, oameni ce nu rup o clipă din goana lor după vânt să ajute pe cineva care a căzut pe stradă.

Ajunsă la spital cu greu, bătrâna se lovește de indiferența medicilor.

Piesa de teatru se încheie cu moartea bătrânei.

Acțiunea din „Eu sunt Alexandru“ se desfășoară tot într-un spital, mai exact la morgă surprinzând cercul în care și-a trăit viața Alexandru. „Rădăcini de păpădie“ prezintă dorința omului de a se depărta de tot ceea ce este artificial și a se întoarce în sânul naturii. „Ușa pierdută“ este simbolul elementului după care fiecare om aleargă o viață, dar îl pierde din nepricepere. Omul nu reușește să ghicească țiganca după cum nu a reușit acest lucru Gavrilescu în „La țigănci“, M. Eliade.

Dragostea este idealul absolut și ea este elementul din monodrama „În căutarea ultimului element“ pe care-l caută personajul. „Gratitudine“ prezintă greșeala pe care oamenii o fac adesea, uită să fie recunoscători pentru binefacerile primite.

Volumul de teatru „Sinusoide“ este un îndemn spre bunătate, toleranță, gratitudine și adevăr.

36

Ion TURNEA Înlănțuirea cuvintelor

Frumusețea graiului bănățean M-am născut și am crescut la sat. O mare parte din anii tinereții mele i-am petrecut la sat. Chiar și astăzi păstrez legătura cu frumosul sat bănățean. În ciuda faptului că modernizarea a îmbrățișat și glia cea străbună, inima satului a rămas aceeași, pentru că oamenii păstrează încă vii tradițiile și obiceiurile, portul din bătrâni și mai presus de toate graiul dulce bănățean.

Săptămânal merg la sat, pentru că am stupină în localitatea Peștere, județul Caraș Severin și constat cu bucurie că oamenii de aici vorbesc în grai bănățean în număr mare și păstrează tradițiile și obiceiurile locului.

Sunt convis că tradițiile și obiceiurile strămoșești, dar și frumosul grai bănățean va rezista atacurilor modernității, pentru că mereu vor exista vlăstari care să-l ducă mai departe și mai presus de toate oameni de litere care scriu în graiul lor bănățean.

Scriitorul român Sorin Olaru care a plecat cu ani în urmă în SUA, Michigan, și-a petrecut copilăria în localitatea cărășeană Buchin, din vecinătatea Caransebeșului, Banatul Montan. Cu toate că a plecat din țară, a luat cu el în suflet frumusețea satului și a graiului bănățean.

Tradițiile și obiceiurile satului românesc bănățean au fost o sursă de inspirație pentru poeziile în grai ale scriitorul Sorin Olaru, de asemenea și frumoșii ani ai copilăriei când a putut cerceta, cu ochii aceia plini de naivitate a omulețului ce descoperă noul, toate rânduielile adulților de la țară.

Fiind fiu de preot scriitorul Sorin Olaru a reușit să cunoască mai bine oamenii cu bucuriile și neajunsurile lor și datorită acestui lucru poeziile lui în grai au o morală. Sunt convins că prin mesajul scrierilor a încercat să corecteze greșeli omenești și totodată să-i ajute pe cei care consideră că au ajuns în situații limită să observe că în spatele fiecărui nor luminează soarele. În poezia în grai „Întâmplare dintr-un sat“ arată cum „Pavalica a lu’ Scovarda sî ortaca lui, Florica,“ a plecat din sat să facă bani „Au plecat în lumea larga, la Cicago-n Ameríca.“. De remarcat numele familiei căreia aparținea cel plecat din sat, Scovarda, sinonimul 37

Ion TURNEA Înlănțuirea cuvintelor

regional a clătitei, un fel de plăcintă subțire. Prin acest nume scriitorul dorește să arate că Pavalica a luat cu el și frumusețea graiului bănățean, a obiceiurilor de acasă. Pavalica se îmbogățește, dovada faptului că la sat oamenii au și viață grea, nu întotdeauna pământul muncit cu trudă dă rod și animalele sunt din cele mai bune.

Bogat fiind revenea în țară în fiecare an și își ajuta consătenii și a făcut acest lucru până când Doinița a intrat la facultate.

Consătenii rămași fără ajutorul lui, chiar dacă acest ajutor era un plus financiar pentru ei, se revoltă din cauza lăcomiei și invidiei. „T'in’te-atunci potop de zarva, suduieli, fluieraturi, / Cum iesau batule-ar focul, din spurcatele de guri: / -Prindeti hotu’!...Hotu’, hotu’!...striga baba lui Topala, / C-asta vrea pe banii nostri sa îsi tina proasta-n scoala! “ Atât de lacomi au devenit, încât au crezut că fără să facă nimic, banii aceia se cuveneau lor.

Morala textului este să nu ajuți pe cineva fără ca să primești ceva în schimb, pentru că acel cineva va ajunge să creadă că tot ce îți aparține este al lui.

Sorin Olaru, de loc din Banatul Montan, a purtat cu sine mereu graiul bănățean. După terminarea studiilor, o facultate cu profil real, Politehnica din Timișoara și o altă facultate cu profil umanist, Facultatea de Teologie-Ortodoxă Istorie „Andrei Șaguna“ din Sibiu, a muncit câțiva ani în țară, după care s-a stabilit în Michigan, SUA unde a continuat să scrie și să publice în limba română, mai mult decât atât în frumosul grai bănățean.

Gândirea realistă îmbintă cu cea umanistă conform studiilor scriitorului Sorin Olaru sunt convins că și-a spus cuvântul în creațiile lui unde a fost un fin observator a sufletului bănățean.

Ca scriitorul Sorin Olaru sunt mulți alți bănățeni care scriu și publică în grai, Petru Andraș, Dorina Șovre etc. dar de această dată lam ales pe el, pentru că el este dovada clară că indiferent cât de departe ești faptic de satul tău natal, el se află mereu cu tine, în sufletul tă și îi porți frumusețea și graiul mai departe.

38

Ion TURNEA Înlănțuirea cuvintelor

„Sama-sama cum treśi drumu“ Scriitorul Petru Andraş a publicat de curând la Editura Eurostampa din Timişoara un nou volum de versuri în grai bănăţean „Sama-sama cum treśi drumu“, un volum selectat la Concursul de Literatură Dialectală Bănăţeană „Marius Munteanu“, Ediţia a III-a (2014-2015), prefaţat de Ioan Viorek Boldureanu.

Volumul este o bijuterie a valorilor tradiţionale din zona Banatului Montan.

Utilizând limajul dialectal scriitorul a reuşit să surprindă prin firul epic al versurilor sale diferite întâmplări din viaţa satului bănăţean, fiecare având o morală. „Oriśe naş are nănaş“ prezintă pe un oarecare Trośea care utiliza ca fomulă de salut o expresie populară „Bună ďîua, tu căśiulă,“ adaptată la final într-un stil caracteristic „Că săpânu bańi nu are!...“.

Acest Trośea îşi găseşte şi el într-o zi, la o fântână, a lui Birtaşu, naşul, pe cineva care-i arată adevărata lui faţă. Aruncând unor vecine nişte cuvite jignitoare prin utilizarea altor expresii populare „- Vă cresc rădăśni ca mâńe; / Dac-aş fi bărbatu vostru / Ńiśi dă izvod nu v-aş ţîńe! Dă câtă vreme d-acasă/ După apă aţ plecat, / S-o săturat şî fântâna/ Şî dă śiudă o săcat“ îşi primeşte şi el o replică pe măsură de la Floarea şi Ana lu Păsulă „Nu-i traba măgarului / Dacă beu oili apă!“ Se poate observa că sriitorul Petru Andraş utilizează expresii populare pentru a prezenta defecte omeneşti ce sunt corectate prin utilizarea altor învăţături, expresii populare. Un măgar jigneşte din prea puţină înţelepciune, fără să-şi vadă defectele lui. Trośea este până la urmă cel care-şi pierde timpul la bârfă, nu cei care aleargă după treburile zilnice. „Śe-o păţît veśinu Fleśea“ îl prezintă pe un om de la sat încercând să vândă cât mai multe pere, mâncând în acelaşi timp pară după pară a ajuns să nu mai poată sta la tarabă, muncit de alte probleme. „Unĝe o ńemerit Linu“ prezintă ritualurile ce se fac la moartea unui om, zilele de priveghi a lui Linu Arimie, un om sărac care la un an după moarte a avut mormântul plin de verdeaţă „Tu, Floare, săracu Linu/ Şi după moarce-i tugit, / Că nu pringe-un loc cu carńe/ Dă vergėţuri 39

Ion TURNEA Înlănțuirea cuvintelor

... o murit.“ În mentalitatea populară omul îşi continuă aceeaşi trudă, tot ce a muncit pe lumea acesta şi dincolo. „Nu treśi drumu fiecum“ care dă şi titlul volumului prezintă o altă tradiţie polpulară, praznicul cu ocazia sărbătoririi unui sfânt a cărui nume e purtat de unul din membrii familiei, în cazul de faţă, Sfântul Nicolae. Pentru ca să poată ţine praznicul erau necesare achiziţionarea unor produse de la oraş, produse precum ulei, orez, peşte în loc de carne, sare etc. La oraş un poliţist a explicat celor de la sat că drumul nu se trece oricum, fiindcă vor primi amendă, fapt pentru care au trecut durumul înainte şi înapoi ca să înveţe.

Se poate obseva, după cum spune şi titlul volumului că tot ceea ce faci nu poţi face oricum, ci cu înţelepciune, dacă nu doreşti să păţeşti ca personajele din versurile volumului.

Versurile scriitorului Petru Andraş sunt încăcate de umor, învăţături şi tradiţii populare.

40

Ion TURNEA Înlănțuirea cuvintelor

APARIȚII EDITORIALE În luna aprilie 2016, a apărut la Editura Sfântul Ierarh Nicolae volumul de teatru „În colivie“ a scriitoarei Ana-Cristina Popescu.

Volumul cuprinde șaisprezece piese de teatru care pornesc de la același mesaj, dorința de libertate.

Omul prin însăși natura sa este o ființă liberă, a fost creeată să fie o făptură liberă, din acestă cauză, de câte ori se împiedică de câte un bolovan, strigă după libertate, aleargă după ea, dar e atât de obosit, de orb, că adesea nu îi zărește chipul. Ana-Cristina Popescu a arătat acest lucru, neputința ființei omenești de a se elibera din firele de mătase ale pânzei întunecoase a închisorii, prin piese precum „Păianjenul“, „Oglinda“, „Gustând din măr“, „Punctul“, „Roata“ etc.

Titlul volumului sugerează elementul în care omul s-a înlănțuit singur datorită unor complexe, fobii. Înțelegem acest lucru și mai bine lecturând piesa de teatru „Râme, melci, viermi, șerpi“ sau „De ce se ofilesc florile când le ating?“ Moravurile societății și încercarea de a evada departe de noroiul lor sunt înfățișate în piese precum „Mocirla“ sau „Arhiva“.

Tot în aprilie 2016, la Editura Sfântul Ierarh Nicolae, a apărut și volumul „Mozaic“, un auxiliar didactic de limba și literatura română pentru gimnaziu, autor Ana-Cristina Popescu și Simona Petronela Mîțu.

41

Ion TURNEA Înlănțuirea cuvintelor

IN MEMORIAM, PR. NICOLAE RĂDULESCU Joi, 22 octombrie 2015, a trecut la cele veşnice pr. Nicolae Rădulescu, originar din localitatea Cruşovăţ, judeţul Caraş-Severin, la vârsta de 55 de ani.

Prin viaţa pe care a dus-o, părintele a fost pentru cei din jur un model de dăruire sufletească. Faptele părintelui vorbesc despre devotamentul lui în slujirea aproapelui şi împlinirea Cuvântului lui Dumnezeu. A făcut din slujirea aproapelui scopul vieţii sale şi a reuşit acest lucru prin Aşezământul socialmonahal Sfânta Treime.

Părintele Nicolae Rădulescu a păstorit începând cu 6 decembrie 1985 Biserica cu hramul Adormirea Maicii Domnului din comuna Glimboca, judeţul Caraş Severin, până în 2000, douăzeci şi cinci de ani.

A fost o perioadă atât consilier administrativ şi juridic la Episcopia Caransebeşului cât şi protopop în Protopopiatul Caransebeş.

La iniţiativa părintelui, în 30 mai 1999, cu binecuvântarea I.P.S. Laurenţiu Streza, pe atunci Episcopul Caransebeşului, s-a pus piatra de temelie pentru construirea Casei de Bătrâni Sfânta Treime din comuna Glimboca. În toamna aceluiaşi an, mai precis în luna octombrie, s-au început lucrările la Casa de Bătrâni Sfânta Treime.

Pr. Nicolae Rădulescu a intrat în contact cu Crucea Roşie din San Marino de unde a obţinut aproape toate materialele de construcţie.

De câţiva ani Casa de Bătrâni Sfânta Treime a avut toate condiţile necesare unui trai nu doar decent, ci la cele mai înalte standarde.

Bătrânii adăpostiţi aici s-au putut bucura de cabinet medical, zonă

42

Ion TURNEA Înlănțuirea cuvintelor

pentru gimnastică, bibliotecă. Totodată s-au organizat conferinţe, tabere, diverse întâlniri.

Lângă Casa de Bătrâni Sfânta Treime pr. Nicolae Rădulescu a construit o mănăstire unde au putut participa la Sfintele Slujbe nu doar bătrânii ce locuiesc în clădirea alăturată, ci oricare credincios.

Aşezământul social-monahal Sfânta Treime a fost construit pe locul bisericii Satului Batrân, pe malul stâng al Bistrei, într-o zonă pitorească. Dealurile împădurite din împrejurimi, poieniţa plină de flori în care sunt amplasate construcţile, ospitalitatea maicilor, căldura sufletească a bătrânilor care şi-au găsit casă acolo au încarcat cu energie pozitivă pe oricine a trecut pe acolo. Indiferent de anotimp acel loc a avut şi va avea un farmec aparte, un loc în care ai găsit acea linişte şi spiritualitate de care ai mereu nevoie.

Cu toate că a trecut peste multe greutăţi şi încercări pr. Nicolae Rădulescu, administratorul Mănăstirii şi Casei de Bătrâni Sfânta Treime, s-a ridicat deasupra greutăţilor biruitor şi a continuat să se implice sufleteşte în munca cu aproapele dăruindu-le o casă caldă, luminoasă şi primitoare.

Sunt convins că la finalul vieţii părintele a închis ochii mulţumit că a putut dărui o casă multor nevoişi, că a putut vedea pe chipul semenilor săi un zâmbet, o speranţă, o bucurie.

Pr. Nicolae Rădulescu a fost înmormântat în locul care l-a iubit, Aşezământul social-monahal Sfânta Treime, împlinindu-i-se dorinţa de a fi mereu lângă cei aflaţi în neputinţă. Dacă ar fi fost întrebat pe când trăia în ce loc i-ar fi plăcut să se odihnească, ar fi răspuns asemenea ciobănelului mioritic, lângă oile lui, în strunga de oi. Nu a fost întrebat, dar cei apropiaţi care i-au cunoscut sufletul au înţeles acest lucru şi i-au îndeplinit ultima dorinţă.

43

Ion TURNEA Înlănțuirea cuvintelor

Pe şevalete, ruginiul toamnei“ Îndată ce toamna şi-a intrat în drepturi arătându-şi măiestria artistică, Voichiţa Pălăcean-Vereş a chemat iubitorii artei cuvântului să dăruiască din nestematele sufletului lor iubitorilor de frumos.

Antologia „Pe şevalete, ruginiul toamnei“ îngrijită de Voichiţa Pălăcean-Vereş a adunat în paginile ei creaţiile scriitorilor români din întreaga lume şi aş dori să o amintesc pe scriitoarea Melania Rusu Caragioiu ce locuieşte în Canada, membră a Ligii Scriitorilor Români, Filiala Timişoara-Banat.

Toamna şi-a luat pensula, şi-a selectat culorile şi a pornit pe câmpuri, prin grădini, prin păduri să-şi desăvârşească opera.

Scriitorii, chemaţi de Voichiţa Pălăcean-Vereş au luat creionul şi au început să sculpteze litere, să le modeleze în silabe, să le îmbine în cuvinte. „E atât de frumos să zbori, / Să îmbrăţişezi cu privirea totul: / Oameni şi nori, vise şi amintiri! Acolo sus, în lumină, / Simţi atingerea nevăzută a aripilor.“ spune poeta Cosmina Monoses în poezia „Zbor“. Toamna îşi cunoaşte zborul pe aripi de frunze, scriitorii îşi cunosc aripile prin literele ce răsar cu fiecare mişcare a creionului, cu fiecare gând ce aşteaptă să-şi spună înţelepciunea de-o viaţă cititorilor.

Scriitoarea caransebeşeancă Ana-Cristina Popescu, citând-o pe Anais Nin, în motto-ul nuvelei „Focul“ arată că fiecare om poate să fie o flacără şi să înflăcăreze pe alţii. Când scriitorul îşi ascultă focul lăuntric se naşte opera, când cititorul ascultă glasul focului ce a pictat cuvintele se înţelepţeşte.

Este lăudabilă munca scriitoarei Voichiţa Pălăcean-Vereş de a aduna în fiecare anotimp nestemate literar-artistice şi a le tipări pe filele aurii ale eternităţii.

44

Ion TURNEA Înlănțuirea cuvintelor

Un nou premiu pentru Elena Molea Târgovişte care s-au întors de acolo cu trei premii, un premiu I şi un premiul II la secţiunea interpretare individuală, dar şi Premiul Primăriei Macea pentru grup.

Premiul I la secţiunea interpretare individuală a fost obţiunut de Elena Molea din Caransebeş, în vârstă de unsprezece ani. În 18 decembrie 2014 am publicat un material în ziarul săptămânal Caraş Severin în şapte zile despre o stea în devenire, Elena Molea, menţionând numeroasele premii obţinute de talentata cărăşeancă în urma participării la diferite concursuri.

Elena Molea a dovedit talent ca interpret vocal şi actor.

Totodată este şi o cunoscătoare şi iubitoare a graiului bănăţean. La cea de-a XIV-a ediţie a Concursului de recitatori „Buna Vestire”, manifestare organizată de Societatea Literar-Artistică „Tibiscus” din Uzdin – Voivodina, Serbia, a obţinut locul I şi Marele Premiu. A luat parte la cea de a XVII-a ediţie a Festivalului Folcloric de la Aninoasa, împreună cu membrii „Clubului Victorioşilor”, alături de mari artişti ai folclorului românesc. În 2012, de Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, a cântat la Vulcana Băi melodia Pavele, Pavele. În 2013 a jucat în comedia „Vampirii ghinionişti”. Elena Molea a mai jucat în filmul pentru copii „Creanga de aur”, alături de Teatrul „Junior” şi „Clubul Victorioşilor”, în filmul „Copilăria din Amintiri”, ce a avut premiera în 28 februarie, la Galleria Mall Piatra-Neamţ, când s-au sărbătorit 177 de ani de la naşterea marelui povestitor Ion Creangă.

Totodată şi în filmul pentru copii „Misiune de urgenţă”. A participat şi la emisiunea „Banca de Talente”, difuzată în fiecare duminică pe Columna Tv de la Târgovişte, alături de componenţii „Clubului Victorioşilor” unde a interpretat cântece precum „Eu îs şeful străzilor“.

Elena Molea datorită talentului, ambiţiei, muncii susţinute s-a întors victorioasă din orice competiţie. Ea a ştiut mereu să lumineze peste vârfurile înălţimilor.

45

Ion TURNEA Înlănțuirea cuvintelor

PERFECŢIUNEA Voluntar sau involuntar fiecare fiinţă caută să atingă perfecţiunea. În copilărie omul încearcă involuntar a se apropia de perfecţiune pentru a-şi bucura părinţii, prin rezultatele bune obţinute la învăţătură sau prin deprinderea unor abilităţi. E nemulţumit de propria persoană, are complexe, dar nu renunţă la urcuşul spre desăvârşire.

Matur, omul, îşi urmează aptitudinile. Munceşte mult pentru a se realiza. Numai prin multă muncă poţi urca câte o treaptă şi poţi spera să ajungi a întruni toate calităţile visate încă din pruncie. Şi, totuşi, perfecţiunea spre care speră un individ nu este universal valabilă pentru toţi. „Să ajungi la desăvârşire. Nimeni nu se naşte perfect. Cu fiecare zi te desăvârşeşti în fiinţa ta ca şi în profesiunea ta, până ajungi la capătul unei perfecţiuni la care aptitudinile sunt complete iar însuşirile alese, dezvoltate.“, spune Baltasar Gracian Dumnezeu, potrivit Sfintei Scripturi, Facere 1, 31, a făcut totul perfect „Şi a privit Dumnezeu toate câte a făcut şi iată erau bune foarte. Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua a şasea.“ Creatorul vieţii, Energia cea Vie, a realizat o operă desăvârşită, atâta doar că a lăsat libertate creaţiei sale, iar creaţia a preferat imperfecţiunea pentru o clipă de plăcere şi neascultare. Omul a gustat din fructul oprit şi a pătat faţa întregii creaţii cu umbra morţii.

Un tablou, oricât de valoros este, în momentul în care picuri peste el alte linii sau îl înrămezi într-un chici, îşi pierde strălucirea. La fel s-a întâmplat cu toată creaţia după căderea omului în păcat.

Dornică de perfecţiune, pentru că Meşterul este Perfecţiunea însăşi, creaţia încearcă să ajungă în vârful piramidei prin fel şi fel de mijloace. Medicul se străduieşte să prelungească viaţa, profesorul te iniţiază în înţelepciune, artistul, fie că este scriitor, pictor, sculptor, compozitor etc. reproduce o filă a unei creaţii perfecte cândva.

Am privit clădirile cu arhitectură unică, dar şi ele vorbesc pe alocuri de imperfecţiune, pentru că şi-au luat unele forme din mediul înconjurător. Am privit la cei ce păreau să se iubească necondiţionat, dar şi aceştia au obosit la un moment dat, aşteptând jertfă doar din

46

Ion TURNEA Înlănțuirea cuvintelor

partea unuia. Într-un târziu am privit perfecţiunea la nişte fiinţe neîmsemnate, la nişte insecte, la albine.

Am studiat cum albinele construiesc fagurii cu o precizie chirurgicală. Îşi organizează familia, îndeplinind fiecare rolul cuvenit cu maximă responsabilitate, iar în cazuri extreme, când stupul este atacat, se sacrifică până la ultima încercând să salveze regina, pe cea care menţine stupul viu.

Dacă omul ar înţelege cât de valoroasă este dragostea şi puterea de sacrificiu, dacă s-ar întoarce la Dumnezeu săvârşind binele, clipă de clipă, aşa cum albinele nu uită să slujească reginei, celei ce menţine viaţa, ar ajunge bucuria perfecţiunii.

47

Ion TURNEA Înlănțuirea cuvintelor

ASCULTAREA, O MARE TAINĂ E greu să vorbeşti despre ascultare într-o lume modernă care nu oboseşte nicio clipă în a-şi urma idealul cu orice preţ.

Ca omul să poată înţelege cât de importantă este ascultarea trebuie să-şi amintească că protopărinţii noştri Adam şi Eva au primit o singură poruncă de la Dumnezeu: „A dat apoi Domnul Dumnezeu poruncă şi a zis: Din toţi pomii din rai poţi să mănânci, Iar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el vei muri negreşit.“[Facere] şi au călcat-o. Omul nu a ascultat de porunca divină şi a cunoscut durerea morţii.

Părinţii îşi sfătuiesc copiii spre ascultare pentru a-i feri de primejdii şi greutăţi. Dacă un copil nu-şi ascultă părinţii şi se joacă cu focul, se arde, altul care se aruncă în apă, se îneacă.Adam şi Eva nu au ascultat de Părintele nostru şi au murit. Exemplele din viaţa de zi cu zi care arată importanţa ascultării sunt nenumărate. Bolnavul, dacă nu ascultă de medicul său, nu se vindecă. Pietonul, dacă nu ascultă îndemnul de a traversa doar prin locurile permise, este supus accidentelor.

Nimeni nu spune să nu preţuieşti libertatea. Libertatea este cel mai de preţ lucru. Nimeni nu spune să nu ai personalitate, pentru că un om cu personalitate reuşeşte să urce munţii. E bine să ai personalitate, să iubeşti libertatea, dar să asculţi sfatul celor înţelepţi.

Dacă muncitorul nu ascultă îndemnurile inginerului care a gândit proiectul, munca lui o să fie zadarnică, se va risipi asemenea zidurilor Mănăstirii Argeşului din balada populară cu acelaşi nume.

Dacă elevul nu ascultă învăţătura profesorilor săi nu va reuşi să-şi descopere adevăratul drum în viaţă. Dacă copiii nu ascultă de părinţii care-i iubesc şi-i îndrumă spre bine ajung într-un final să-şi plângă de milă, ba chiar îşi pun viaţa în primejdie. Până şi în basmele populare eroul dacă a ascultat glasul animalelor personificate, a fost ajutat de acestea, iar dacă nu a ascultat îndemnul părintesc şi-a pus în pericol viaţa.

Cu regret trebuie să afirm că există unii care după ce ajung în funcţii înalte, pe scaune moi şi calde, folosesc ascultarea în mod 48

Ion TURNEA Înlănțuirea cuvintelor

abuziv, dictatorial, pentru a-şi atinge obiectivele prin subordonaţii lor, anihilându-le acestora orice drept de a progresa, de a-şi urma visul, iar în cazul în care subordonatul este foarte inteligent şi îşi foloseşte picioarele şi în scop propriu, ca să escaladeze propriul munte, au obiceiul de a încerca să taie picioarele acestuia.

E firesc să nu asculţi pe cel ce te îndeamnă la rău, dar omul are suficientă înţelepciune, fiind fiinţă raţională să deosebească binele de rău, e bine să nu asculţi când totul ţi se pare zadarnic în drumul tău în viaţă, pentru că tu îţi cunoşti cel mai bine personalitatea, dar la fel de bine este să asculţi pe cel înţelept, pe cel care ţine cu adevărat la tine şi care îţi este alături mereu în urcuşul spre stele.

49

Ion TURNEA Înlănțuirea cuvintelor

„Toate ființele umane se nasc libere și egale în demnitate și în drepturi. Ele sunt înzestrate cu rațiune și conștiința și trebuie să se comporte unele față de altele în spiritul fraternității.”

(Articolul 1 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului) LIBERTATE ŞI RESPONSABILITATE „Căci voi, fraţilor, aţi fost chemaţi la libertate; numai să nu folosiţi libertatea ca prilej de a sluji trupului, ci slujiţi unul altuia prin iubire.

Căci toată legea se cuprinde într-un singur cuvânt, în acesta: Iubeşte pe aproapele tău ca pe tine însuţi.“ (Sfântul Apostol Pavel) Dumnezeu l-a creat pe om liber, liber spre a-şi urma propriul drum în viaţă.

Imediat ce omul a fost creat de Dumnezeu a primit libertatea de a se bucura de toate roadele grădinii Eden şi sfătuit să nu mănânce din fructul oprit. Omul a avut libertatea de a alege între bine şi rău. A ales greşit. A călcat porunca divină. Omul era responsabil de toată creaţia. El a fost pus să stăpânească peste păsările cerului, animale, vegetaţie, vietăţile din ape. Şi-a folosit greşit libertatea şi a dus după sine întreaga creaţie în braţele morţii. Nu a fost responsabil faţă de darul primit de la Dumnezeu.

Cu părere de rău trebuie să afirm că istoria biblică se repetă la nesfârşit. Zilele acestea am mers la primăria unei localităţi învecinate pentru a primi un act referitor la terenurile ce le deţin spre a-l depune la APIA. Înainte de a face acest lucru am anunţat telefonic când o să trec pe la primărie pentru a mi se elibera acel certificat. Mi-am făcut aşadar o programare. În ziua cu pricina m-am dus la primărie. Am bătut la uşa secretariatului camerei agricole şi am pătruns în încăpere după ce glasul urzuz al unui angajat mi-a răspuns un da sec, tăios.

Eram în pragul uşii. Angajatul ce-şi savura cafeaua m-a privit încruntat şi mi-a spus să aştept afară, că mă cheamă el când o să fie liber. A început lupta cu timpul pierdut zadarnic pe holurile Instituţiei. În cele din urmă am fost poftit în secretariat. Când a auzit că trebuie să elibereze o foaie pe care mai trebuia să pună şi o 50

Ion TURNEA Înlănțuirea cuvintelor

ştampilă însoţită de o semnătură, a început să îşi găsească scuze că nu are timp, că trebuia să vin înainte de a-mi elibera actul să mă programez. O programare telefonică nu era valabilă. În felul acesta m-a plimbat câteva zile, zile în care am fost lăsat să aştept pe acelaşi hol zadarnic, să fiu sfidat de primar şi toţi angajaţii Instituţiei care nu aveau timp să elibereze un act.

Fiecare om are responsabilităţi, însă unii ignoră aceste responsabilităţi, mai mult decât atât calcă drepturile omului. Adesea cetăţenii sunt plimbaţi de la o uşă la alta, de la secretariat la contabilitate, de la contabilitate la camera agricolă, cu câte o banalitate de act spre a i se pune o ştampilă, sfidat, luat peste picior.

Cei care sunt responsabili spre a rezolva problemele cetăţenilor se plâng mereu că nu au timp, privind ironic victimele de pe scaunele comode de la birou, în timp ce-şi savurează cafeaua, prăjitura sau fumează de prea multă plictiseală câte o ţigare. În condiţiile acestea nu pot să nu-mi amintesc cuvintele lui Jean Jacques Rousseau „Omul s-a născut liber şi este pretutindeni în lanţuri.“ Eu nu mi-am rezolvat încă problema, însă ca mine sunt mulţi care aşteaptă o rezolvare şi acest lucru se întâmplă din cauza faptului că cei ce sunt lăsaţi să se ocupe de problemele cetăţenilor sunt iresponsabili, nu respectă dreptul fiecărui om şi se folosesc greşit de libertatea ce li s-a acordat. Ei nu-şi iubesc aproapele, nu se consideră responsabili a problemelor acestuia, ba mai mult, îl dispreţuiesc pe acela datorită căruia ei se bucură de scaunele comode de la birou, de aroma cafelei şi viaţa lipsită de grija zilei de mâine.

51

Ion TURNEA Înlănțuirea cuvintelor

ANTOLOGIA „MICUŢII SCRIITORI DIN BANATUL MONTAN“ Sâmbătă, 07.03.2015, în cadrul întâlnirii literare de la Timişoara a Ligii Scriitorilor Români, filiala Banat - Timişoara scriitoarea şi profesoara Ana-Cristina Popescu din localitatea Caransebeş a prezentat al şaselea volum publicat până în prezent, o antologie „Micuţii scriitori din Banatul Montan“. Întâlnirea literară a debutat cu un scurt moment poetic dedicat femeii. Scriitorul Cornel Iovuţa a recitat din poeziile sale în care a adus un omagiu femeii. Acelaşi scriitor a prezentat şi revista Scârţ, o revistă umoristică în care a publicat două epigrame.

Prima prezentare de carte a fost a scriitoarei şi profesoarei Lucia Elena Popa din Timişoara „Un timp înmiresmat“. Lucia Elena Popa a dedicat această carte nepoatei sale Leea Dalia, iar în prima parte a cărţii intitulată Adoraţie fiecare poezie este însoţită şi de imaginea unei flori de dalie. Cartea a surprins frumuseţea universului copilăriei. Scriitoarea Ana Caia a precizat că Lucia Elena Popa în acest al treilea volum publicat a încercat „a ne plasa în lumea copilăriei“ şi acest lucru i-a reuşit din plin.

Ana-Cristina Popescu prin ANTOLOGIA „Micuţii scriitori din Banatul Montan“ i-a invitat pe cei prezenţi la întâlnirea literară să rămână în acelaşi univers al copilăriei. Antologia a adunat în paginile ei optzeci şi unu de elevi şi patru studenţi autori din Caraş Severin, Banatul de munte, zece elevi de la Şcoala Gimnazială Steierdorf, Anina coordonaţi de profesoara Mîţu Simona Petronela şi 71 de elevi de la şcolile din localitatea Oţelu Roşu coordonaţi de autoarea antologiei.

Antologia „Micuţii scriitori din Banatul Montan“ a luat fiinţă după cum a mărturisit autoarea din dragostea ei pentru arta cuvântului. Atât de mult a iubit cuvântul, încă din copilărie, încât i-a îndemnat şi pe cei din jur să-i observe frumuseţea. Astfel volumul „Micuţii scriitori din Banatul Montan“ apărut anul acesta la Editura Sfântul Ierarh Nicolae de la Brăila, cât şi volumele „Îndrăgostiţi de poezie“ apărut în 2009 la editura Dalami din Caransebeş şi „Colaj“

52

Ion TURNEA Înlănțuirea cuvintelor

apărut în 2014 la Editura Sfântul Ierarh Nicolae îndeamnă elevii spre creativitate, lectură, dragoste faţă de frumuseţea cuvântului.

Prefaţa antologiei „Micuţii scriitori din Banatul Montan“ a fost făcută de scriitorul şi jurnalistul Adrian Crânganu, iar postfaţa cărţii am făcut-o eu şi o s-o redau în rândurile următoare: Aş începe cuvântul meu despre ANTOLOGIA „MICUŢII SCRIITORI DIN BANATUL MONTAN“ cu un citat din poezia „Făgăduinţa iernii“ a elevei Zvedeanu Ana-Maria, elevă în clasa a VI-a la Şcoala Gimnazială, Nr. 2, Steierdorf – Anina „Vreme rea, viscol şi ger, / Iarna cerne fulgi din cer. / Flori de chiciură create, / Albinuţe îngheţate, / Stau în stup şi se întreabă: / - „Când mai vii, tu, primăvară?“ Volumul de faţă este o făgăduinţă pe care scriitoarea şi profesoara Ana-Cristina Popescu o face tinerilor talentaţi, o făgăduinţă conform căreia, după ce primii fulgi de nea vor uda solul îngheţat se vor ridica în lumină ghioceii primăverii. Fiecare elev a picurat din sufletul lui cuvinte calde ce vor rămâne veşnice, cuvinte pe care Ana-Cristina Popescu le-a adunat cu sfinţenie şi le-a aşezat în acest volum. Timpul va risipi fulgii zburdalnici şi va aduce soarele primăverii, a ghioceilor, a mugurilor, iar elevii care vor alege calea literaturii vor descoperi cât de frumoase sunt stelele şi câtă verdeaţă aduce cu sine munca neîncetată atunci când doreşti să guşti eternitate prin cuvânt.

Albinuţele îngheţate ce stau în stup, adunate într-un ghem pentru a supravieţui frigului aşteptă primăvara spre a efectua zborul de curăţire, pe urmă se uită în jur şi aşteaptă ca florile să-şi înalţe capul şi să le salute, chemându-le să descopere micuţul lor univers.

Elevii acumulează informaţii, citesc şi încearcă să-şi contureze cât mai bine propriul stil spre a ajunge un scriitor desăvârşit. Îmi amintesc că în urmă cu câţiva ani Ana-Cristina Popescu a publicat în Foaia Diecezană a Episcopiei Caransebeşului câteva creaţii ale unor elevi, precum poezia Altar scrisă de eleva Dayana Buşu, încurajându-i să nu renunţe la scris. A continuat cu reviste şcolare, Muguraşii, Porţi deschise, concursuri de creaţie literară, culegerile Îndrăgostiţi de poezie şi Colaj. De curând a trimis la

53

Ion TURNEA Înlănțuirea cuvintelor

ziarul Caraş Severin în şapte zile o creaţie a elevei Andreea Buzuriu pe care am avut bucuria să o citesc publicată zilele acestea.

Felicit pe scriitoarea şi profesoara Ana-Cristina Popescu pentru munca ei în folosul culturii şi literaturii, pentru dăruirea cu care îndrumă tinerii să iubească arta cuvântului. Sunt convins că nu va obosi niciodată să se jertfească spre a sprijinii elevii talentaţi. Acest lucru se poate observa şi în volumul ANTOLOGIA „MICUŢII SCRIITORI DIN BANATUL MONTAN“.

Au fost citite câteva fragmente de proză scrise de eleva Andreea Buzuriu, elevă olimpică, anul trecut a participat la etapa națională a olimpiadei de Limbă, Literatură și Comunicare; de studenta Preda Gabriela Dagmar și de eleva Valentina Cramer care anul acesta a obținut locul I pe județ la olimpiada de Educație Moral-Religioasă și s-a calificat pentru etapa județeană și o poezie a elevei Mihuț Timeea intitulată „Mama“. Întâlnirea literară a continuat cu prezentarea cărţii „PABLO MELE: LE API MORTE“ (Albinele moarte), traducător Teodora Stanciu, apărută la editura Napoca Nova 2015 de către preşedintele Ligii Scriitorilor Români, filiala Banat – Timişoara, profesor Doina Drăgan. În această carte au publicat versuri şi scriitorii Mariana Strungă, Ana Caia, Doina Drăgan şi Cornel Iovuţa. În încheierea întâlnirii literare profesor universitar Mariana Strungă a prezentat volumul Pendul de cer.

54

Ion TURNEA Înlănțuirea cuvintelor

DRUMUL CARE PLÂNGE A FOST ÎNGHIŢIT DE APE Anul trecut am publicat un material intitulat Drumul care plânge pe site-ul personal şi într-un volum de publicistică. Am trimis acelaşi material şi la ziar, dar nu a fost publicat din motive necunoscute. O să redau pentru început articolul despre un drum dat uitării: Nu există drum rutier mai trist decât cel care leagă localitatea Constantin Daicoviciu de Peştere. Am făcut cunoştinţă cu acest drum cu mulţi ani în urmă. De atunci şi până astăzi drumul şia mai împovărat spinarea cu alte gropi, cu alte pietre, cu alte istorii, în rest a rămas acelaşi drum prăfuit şi trist.

Chipul prăfuit şi greu al drumului ascunde o eternitate, o eternitate de bucurii şi de necazuri. Multe a văzut drumul şi a simţit.

A fost bătătorit de omul simplu de la ţară. Fiecare om şi-a purtat pe tălpi povara muncii, a neajunsurilor, a încercărilor. Istoria fiecărui om s-a întipărit în fiinţa drumului. Praful ce-i acoperă chipul este tot atât de des ca şi istorioarele celor ce l-au cunoscut. Şi a cunoscut multe suflete trudite drumul. Cu fiecare piedică, cu fiecare căzătură a prietenilor lui ce i-au brăzdat faţa, drumul şi-a mai adâncit câte o groapă. Şi a adunat drumul mulţi prieteni. Ei i-au vorbit despre viaţă, despre ploi şi soare, despre flori şi spini. Prietenii lui erau puternici, asemenea lui. De câte ori cădeau într-o groapă se ridicau. De câte ori îşi rupeau câte un osicior la fiecare piedică, nu-şi pierdeau nădejdea şi călcau mai departe.

Credincios vechii lui imagini drumul priveşte astăzi cu ochii trişti şi prăfuiţi la albastrul cerului şi ar dori o bucată din oglinda lui spre a-şi farda faţa ridată de atâta amar de vreme, pe urmă priveşte la râul Timiş şi ar dori o picătură de apă pentru a-şi potoli furtuna de praf.

Primăvara verdeaţa de pe margini zâmbeşte drumului dar el nu poate să-şi potolească praful cu frăgezimea ei. Vara, Timişul, i-ar face semn să coboare spre unda-i dar praful dilatat de căldură respinge chemarea. Toamna e nevoit să guste din roadele noroiului.

55

Ion TURNEA Înlănțuirea cuvintelor

Iarna presară zeci de capcane trecătorilor.

Nu ştiu cât timp acest drum îşi va mai purta povara prafului, a gropilor, a încercărilor, un lucru însă este sigur, şi acest drum ce uneşte localitatea Constantin Daicoviciu de Peştere ar îmbrăca haină nouă de sărbătoare, ar zâmbi altor muguri şi primăveri. Şi-ar dori să nu mai plângă.

Mărturisesc cu regret că după un an de când am publicat materialul drumul este în aceeaşi stare, însă de această dată mult mai jalnică. Râul Timiş datorită precipitaţiilor din acestă iarnă a părăsit albia şi a tăiat acest drum, dar nu provizoriu, pentru un timp limitat.

Râul şi-a mutat cursul peste acest drum tăind astfel legătura între localităţile Contantin Daicoviciu şi Peştere.

Trecătorii sunt nevoiţi să-şi găsească cărare între cele două localităţi, călcând pământul proprietarilor din zonă.

Nădăjduiesc că în cele din urmă cineva va auzi glasul unui drum uitat de autorităţi, cunoscut de oamenii locului şi îngrădit de o natură edenică.

56

Ion TURNEA Înlănțuirea cuvintelor

„Căci unde este comoara ta, acolo va fi şi inima ta.”(Matei 6, 21) ÎN SLUJBA BANULUI Zilele acestea m-am întâlnit cu un vechi prieten. Venise la Caransebeş cu soacra lui la spital, la un control. Şi eu mă aflam la spital pentru câteva analize şi astfel l-am observat aşteptând în faţa unei uşi. Am înţeles că soacrei lui i se vor face câteva investigaţii amănunţite, iar el va trebui să aştepte preţ de cel puţin o oră pe coridoare, în faţa cabinetelor. Din vorbă în vorbă l-am convins să mergem la o cafea.

Prietenul meu s-a stabilit în comuna Obreja în urmă cu douăzeci de ani, după ce s-a însurat. Depănând amintiri, prietenul meu s-a plâns de comportamentul preotului din localitate care după ce a mers pe la casele oamenilor cu botezul ca să le sfinţească a citit un pomelnic lung în biserică, la finalul Sfintei Liturghi, cu contribuţia fiecărei familii. La fel a procedat şi în urma colindului. A anunţat cine a primit Corul Bisericii şi cu ce sumă a contribuit fiecare. A fost umilitoare situaţia creeată de preot în biserică.

Omul a primit de la Bunul Dumnezeu libertatea de a se bucura de toate lucrurile ce sunt sub soare, însă nu toate lucrurile de sub soare sunt benefice sufletului şi trupului omenesc. Din această cauză omul trebuie să chibzuiască la toate cu înţelepciune. Este dureros când îţi este dat să auzi că unii, aflaţi în anumite funcţii, în loc să-şi îndeplinească cu vrednicie sarcina pentru care au fost numiţi, profită de slăbiciunea oamenilor cărora ar trebui ei înşişi să le fie sprijin.

Rob al banului şi preotul despre care mi-a povestit prietenul meu, a uitat că el se află în slujba lui Dumnezeu şi a oamenilor, nu oamenii în slujba lui. Lasând la o parte bunul simţ, înţelepciunea, a început să umilească oamenii cerând din puţinul lor spre a-şi mări punga, aşa cum fac cerşetorii pe la uşile oamenilor şi pe la margini de drum.

E regretabil că în sânul Bisericii Ortodoxe care mi-a fost mereu în suflet cu toate tainele şi adevărurile ei se află uscături care în loc să ridice pe cei căzuţi îi afundă tot mai mult în noroi.

57

Ion TURNEA Înlănțuirea cuvintelor

Mândria, dorinţa de a conduce, de a primi slava deşartă a oamenilor, ipocrizia, i-a orbit pe unii atât de mult, încât nu mai deosebesc binele de rău. Din aceste vicii se ajunge treptat şi la dorinţa de a aduna cât mai multe lucruri materiale. „Cărturarii şi fariseii au şezut în scaunul lui Moise; deci toate câte vă vor zice vouă, faceţi-le şi păziţi-le; dar după faptele lor nu faceţi, că ei zic, dar nu fac. Că leagă sarcini grele şi cu anevoie de purtat şi le pun pe umerii oamenilor, iar ei nici cu degetul nu voiesc să le mişte. Toate faptele lor le fac ca să fie priviţi de oameni; căci îşi lăţesc filacteriile şi îşi măresc cicurii de pe poale. Şi le place să stea în capul mesei la ospeţe şi în băncile dintâi, în sinagogi, Şi să li se plece lumea în pieţe şi să fie numiţi de oameni: Rabi. Voi însă să nu vă numiţi rabi, că unul este Învăţătorul vostru: Hristos, iar voi toţi sunteţi fraţi. Şi tată al vostru să nu numiţi pe pământ, că Tatăl vostru unul este, Cel din ceruri. Nici învăţători să nu vă numiţi, că Învăţătorul vostru este unul: Hristos.“ (Luca 23, 2-10) E bine ca omul să urmeze învăţăturile de credinţă, să nu copieze făţărnicia celor ce nu doresc altceva decât slava deşartă a celor din jur şi să nu cadă în deznădejde atunci când un slujitor nevrednic i-ar putea sminti.

58

Ion TURNEA Înlănțuirea cuvintelor

CUPRINS: CERCUL ................................................................................. pag. 3 Întâlnire literară la Timișoara .................................................. pag. 4 S-a mai mutat un om bun la cele veșninice ............................. pag. 6 „Lăcomia strică omenia.“ ........................................................ pag. 7 Bolvașnița de azi și de ieri ....................................................... pag. 10 Corectitudinea .......................................................................... pag. 12 Să învățăm a fi responsabili! ................................................... pag. 14 Din dor de glia străbună .......................................................... pag. 17 „Şi ne iartă nouă greşalele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri.“ .................................... pag. 19 Prea târziu ................................................................................ pag. 21 Gustul amar al minciunii ......................................................... pag. 22 Cuvintele, lumini de gând ........................................................ pag. 24 Traian Barbu, un păstrător al tradițiilor și obiceiurilor din Banatul Montan ..................................................................................... pag. 26 Locuri mirifice ......................................................................... pag. 27 Locurile copilăriei mele ........................................................... pag. 29 Localitatea Peştere de-a lungul timpului ................................. pag. 31 Un îndemn spre bunătate, toleranță, gratitudine și adevăr ...... pag. 35 Frumusețea graiului bănățean .................................................. pag. 37 „Sama-sama cum treśi drumu“ ................................................ pag. 39 APARIȚII EDITORIALE ....................................................... pag. 40 IN MEMORIAM, PR. NICOLAE RĂDULESCU ................. pag. 42 Pe şevalete, ruginiul toamnei .................................................. pag. 44 Un nou premiu pentru Elena Molea ........................................ pag. 45 PERFECŢIUNEA ................................................................... pag. 46 ASCULTAREA, O MARE TAINĂ ........................................ pag. 48 LIBERTATE ŞI RESPONSABILITATE ............................... pag. 50 ANTOLOGIA „MICUŢII SCRIITORI DIN BANATUL MONTAN“ ................................................................................................. pag. 52 DRUMUL CARE PLÂNGE A FOST ÎNGHIŢIT DE APE ... pag. 55 ÎN SLUJBA BANULUI ......................................................... pag. 57

59

Ion TURNEA Înlănțuirea cuvintelor

DESPRE MINE DATA NAŞTERII: BOLVAŞNIŢA - 06.08.1956 NAŢIONALITATE: Română RELIGIE: Ortodoxă E-mail: pr.ion_turnea@yahoo.com Site-uri: www.apiculturaionturnea.elzumina.ro; www.religieionturnea.elzumina.ro Telefon contact : 0723205196 DOMICILIUL: Caransebeş, judeţul Caraş Severin.

STUDII: - SEMINARUL TEOLOGIC DIN CARANSEBEŞ, - INSTITUTULUI TEOLOGIC DIN SIBIU, - LICENŢIAT ÎN DREPT BISERICESC. EXPERIENŢĂ PROFESIONALĂ: - Preot în localitatea Goleşti, jud. Caraş Severin.

- Preot în localitatea Ciuta, jud. Caraş Severin.

- Preot în localitatea Caransebeş, parohia Sf. M. Mc. Dimitrie, jud. Caraş Severin.

ACTIVITATE CULTURAL-LITERARĂ: - Membru în Liga Scriitorilor, Filiala Banat-Timişoara.

- Membru în Uniunea Ziariștilor Profesioniști.

I. Am publicat până în prezent volumele: 1. Albinăritul între pasiune şi afacere, Editura Dalami, Caransebeş, 2011.

2. Cuvinte pentru suflet, Editura Sfântul Ierarh Nicolae, Brăila, 2012.

3. Dor de rădăcini Editura Sfântul Ierarh Nicolae, Brăila, 2012 4. Monografia localităţii Peştere, judeţul Caraş Severin, Editura Sfântul Ierarh Nicolae, Brăila, 2012.

5. Singur, Editura Sfântul Ierarh Nicolae, Brăila, 2013.

6. Simetrie, Editura Sfântul Ierarh Nicolae, Brăila, 2013.

7. Corabia, Editura Sfântul Ierarh Nicolae, Brăila, 2013.

8. Reflecţii, Editura Sfântul Ierarh Nicolae, Brăila, 2014.

9. Cugetări, Editura Sfântul Ierarh Nicolae, Brăila, 2014.

10. Înlănțuirea cuvintelor, Editura InfoRapArt, Galați, 2018.

II. Publicaţii în reviste: Vatra Veche – Brăila, Slova creştină – Maramureş, Slova copiilor – Maramureş, Glas comun – Maramureş, Constelaţii diamantine – Craiova, Ecou de timp – Oţelu Roşu.

III. Publicaţii în ziare: Caraş Severin în şapte zile, Jurnalul de Caraş.

IV. Cronici: revista ART-EMIS, Observatorul fondat în 1990 – publicaţie on-line, revista Glas comun, NORD-LITERAR, anul XI - nr. 2 (117), FEBRUARIE-2013, Anuarul Ligii Scriitorilor, 2013, Ziarul Caraş Severin în şapte zile.

V. Publicaţii în antologii: Antologia Limba noastră cea română, Starpress, 2014.

VI. Publicaţii în culegeri: Colaj, Editura Sfântul Ierarh Nicolae, Brăila, 2014 VII. Premii: Menţiune specială la Concursul Internaţional de POEZIE ŞI PROZĂ, Starpress, 2014.

VIII. Publicații în revista „În bătaia peniței“ fiind unul dintre membrii fondatori ai revistei, dar și în antologiile cu selecții din revistă.

ISBN: 978-606-8725-88-8 60