Prozaionturneacontinut

ION TURNEA

CUGETĂRI

EDITURA SFÂNTUL IERARH NICOLAE 2015

ION TURNEA CUGETĂRI

CUGETĂRI

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României Turnea, Ion Cugetări / Ion Turnea. - Brăila: Editura Sfântul Ierarh Nicolae, 2015 ISBN

Tehnoredactare computerizată: Ion Turnea

Copyright © 2015

Toate drepturile asupra acestei ediţii sunt rezervate autorului.

Editura Sfântul Ierarh Nicolae 2

ION TURNEA CUGETĂRI

1. VIAŢĂ DE ADOLESCENT

PROZĂ SCURTĂ

3

ION TURNEA CUGETĂRI

I. PRIMUL PRIETEN E dimineaţă. Mihai se îmbracă în grabă. E prima lui zi de liceean.

Uniforma îmbracată nu-l definea deloc. El prefera îmbrăcămintea sport. Costumul acela sobru ascundea ştrengarul, elevul plin de viaţă, adolescenul dornic să exploareze tot ceea ce este nou.

După absolvirea gimnaziului Mihai a dat examen la liceul mecanic şi a reuşit. Tatăl lui, Ionel Crengan, l-a îndrumat spre acel liceu. El considera că Mihai a lui trebuia să înveţe o meserie pentru a se descurca în viaţă. Pământul nu era o sursă de câştig sigură. Acest lucru l-a descoperit în timp. Au fost ani în care a investit mai mult decât a câştigat. Pe urmă Maciova era un sat micuţ, ascuns între două localităţi, Ciuta şi Peştere, prea mult nu l-ar fi ajutat locul să se facă cunoscut ca agricultor.

Mihai şi-ar fi dorit altceva. I-ar fi plăcut să urmeze cursurile unui liceu sportiv. Mereu a fost primul la toate concursurile sportive. A fost totuşi nevoit să accepte decizia tatălui. Mama lui, Ilinca lui Damaschin, era o femeie blândă şi accepta orice opinie a soţului ei ca pe cuvântul biblic. Acum Mihai se pregătea pentru prima zi de cursuri la un liceu faţă de care nu se simţea deloc atras.

Aerul dimineţii de septembrie, forfota din curtea liceului, l-au făcut pe Mihai să stea o clipă şi să privească cu atenţie în jur. Era o lume nouă pentru el dar o lume pe care trebuia să o cucerească. El nu era omul care să stea în umbră. Trebuia să fie primul. Aşa a fost în satul lui, a fost la şcoala gimnazială şi aşa trebuia să rămână. Şi-a amintit că băieţii din copilăria lui nu începeau niciun joc, nu săvârşeau nicio năzdrăvănie fără el. În acea dimineaţă era singur şi rătăcit printre alţi elevi, majoritatea mult mai mari decât el. Nu-i plăcea deloc această situaţie. La un moment dat a auzit o discuţie în care a fost menţionat numele Piticu. Din discuţie a înţeles că Piticu era elev în clasa a XII-a şi făcea parte din echipa de box a liceului.

Toţi se temeau de Piticu. Pe urmă a avut ocazia să-l vadă. Nu era un băiat înalt dar alcătuirea corpului te lăsa să observi că era puternic. Şi-a făcut apariţia în acea dimineaţă lângă o domnişoară. Nu prea era genul lui să se afişeze cu fete dar acea domnişoară din câte a înţeles 4

ION TURNEA CUGETĂRI

Mihai era considerată cea mai frumoasă din liceu. Nu doar că era frumoasă, era şi cea mai bună elevă la învăţătură din clasa a XI-a.

- Uite un pufuleţ rătăcit, s-a amuzat Piticu.

Toţi au început să râdă. Mihai Crengan a înţeles că el era acel pufuleţ rătăcit. Elevii de clasa a IX-a stăteau timizi într-un colţ şi nu îndrăzneau să se amestece cu cei mai mari. El se plimba printre aceştia încercând să descopere tot ceea ce este nou. La un moment dat Piticu s-a prefăcut că şi-a pierdut echilibrul şi l-a îmbrâncit pe Mihai. Acesta i-a înţeles gestul şi nu s-a dezechilibrat aşa cum s-ar fi aşteptat toţi pentru a reuşi să se amuze pe urmă.

- Un pufuleţ cu nasul în vânt, a afirmat Piticu. O să cobori tu imediat cu picioarele pe pământ. Aici toţi ascultă de mine. Eu sunt Dumnezeul lor.

- Eu nu cunosc un astfel de Dumnezeu, a grăit Mihai care până în acel moment a păstrat tăcerea în ciuda chicotelilor ce-i deranjau auzul.

- Avem de-a face cu un puişor ce s-a pierdut de cloşcă şi a început să se creadă mai mare decât cocoşul, a continuat Piticul. E timpul săi scuturăm puţin puful. Probabil a utilizat prea mult parfum când a evadat din cuib şi a ameţit săracul.

Toţi se amuzau grozav. Piticu l-a prins de haină pe Mihai şi a scos o sticluţă cu alcool din geantă.

- O să guste puişorul nişte parfum de prună. Ăsta parfum, nu apa de ploaie de pe uniformă şi care te-a ameţit de cap, se amuza Piticu zmucindu-l pe Mihai.

Mihai l-a privit o clipă tăcut cum îi strânge cu mâna cămaşa şi sacoul. Pe urmă l-a observat deschizând dopul unei sticle ce o ţinea în mâna stângă cu dinţii. A înţeles. Urma să arunce băutura pe el. În acel moment de înţelegere Mihai şi-a adunat toată forţa şi s-a desfăcut de mâna celui ce se considera vedeta şcolii prin forţă fizică.

Se aştepta acum la o bătaie. Dacă ar reuşi să-l doboare pe acest Piticu şi-ar câştiga un loc în fruntea băieţilor din liceu. Pe urmă ştia el cum să conducă. Era puternic Mihai. Acestă forţă a dobândit-o prin multă muncă fizică. Era şi suficint de înţelept ca să ştie cum să se ferească din faţa pericolului şi să lovească cu putere când adversarul nu se aştepta. Greutăţile vieţii de la ţară l-au învăţat acest lucru.

5

ION TURNEA CUGETĂRI

Piticu şi-a azvârlit pumnii spre Mihai. Acesta a sesizat pericolul şi s-a ferit din faţa lui, pe urmă l-a lovit atât de puternic pe Piticu, încât acesta s-a dezechilibrat şi a căzut. Râsetele celor din jur au încetat o clipă. Toţi au făcut un cerc în jurul celor doi. A început un adevărat război. Amândoi erau puternici. Nici Mihai, nici Piticu nu se lăsau doborâţi. La un moment dat Mihai înţelegând că Piticu avea o rană recentă la umărul drept l-a lovit atât de puternic în acel loc, încât acesta şi-a pierdut orice putere şi astfel Mihai a tăbărât pe el cu pumnii şi picioarele spre surprindera elevilor din liceu. După ce a constatat că Piticu căzuse jos şi nu mai opunea rezistenţă, Mihai şi-a scuturat hainele şifonate şi pline de praf şi a privit superior în jur.

Clara, eleva ce a stat la braţul lui Piticu i-a zâmbit. O altă cucerire, a gândit în acel moment Mihai.

- Avem un nou lider, au început să scandeze liceeni speriaţi de o aşa întorsătură a lucrurilor.

Mihai şi-a întors privirile spre chipurile lor speriate şi s-a îndreptat spre elevii de clasa a IX-a.

- Care sunt elevii din clasa a IX-a E? - Noi, au răsunat câteva glasuri.

Mihai s-a alăturat lor. Aceştia îl priveau ca pe un trofeu. Erau mândri că este colegul lor.

Acum ştia Mihai că acei colegi îl vor asculta. Vor avea încredere în el. Mai ştia de asemenea că şi elevii din alte clase vor gândi de două, trei ori înainte de a le crea probleme. În toată acea agitaţie şi nedumerire şi-a făcut apariţia directorul.

- Ce s-a întâmplat aici, a întrebat directorul observându-l pe Piticu cu hainele murdare şi pătate de sânge stând ruşinat pe una din bancile ce străjuiau curtea?

- S-au bătut, a fost răspunsul unor elevi speriaţi.

- Cine?

- Marcovici Aurel şi el, au arătat spre Mihai.

Marcovici Aurel era Piticu.

- Vă poftesc în birou.

Piticu şi Mihai au pornit pe coridoarele şcolii după director. Era primul contact cu interiorul şcolii a lui Mihai.

- Tu aştepţi aici, s-a adresat directorul lui Mihai.

6

ION TURNEA CUGETĂRI

După ce Piticu a fost eliberat din cabinetul directorului cu încă o sancţiune, a fost poftit şi Mihai.

- Bun început al vieţii de liceean, i s-a adresat directorul.

- Mă scuzaţi Domnule Director. Nu mă caracterizează acest început dar acel elev m-a hărţuit spre amuzamentul celor din jur, pe urmă m-a agresat. Eu nu am făcut decât să mă apăr, a precizat Mihai.

- Uite ce este. Îmi placi. Eşti un băiat curajos şi inteligent. Mă bucur că ai reuşit să câştigi acea bătălie, pentru că Marcovici Aurel a terorizat trei ani elevii. Am încercat să-l şi exmatriculăm dar ni s-a impus să nu o facem. Dacă nu vei fi asemena lui şi vei reuşi să te faci respectat prin inteligenţa ta şi ajutorul oferit colegilor tăi, vei găsi în directorul acestei şcoli cel mai bun prieten.

- Veţi putea avea încredere în mine, Domnule Director.

Festivitatea de deschidere a durat aproximativ o oră. Elevii au fost anunţaţi, pe clase, cine le va fi diriginte, profesori. Li s-a urat un an şcolar plin de realizări.

Elevii au intrat pentru scurt timp şi în sălile de clasă unde şi-au cunoscut dirigintele. Clasa a IX-a E (electro) era considerată cea mai bună clasă şi au primit dirigite pe profesorul de matematică. După o scurtă discuţie cu acesta elevii clasei a IX-a au fost lăsaţi să se întoarcă acasă sau la cămin. Era prima zi de şcoală şi aceasta era mai mult o zi festivă. În drum spre cămin Mihai a zărit-o pe Clara, singură, pe o bancă sub un tei ce se afla în apropierea liceului.

- E liber, a întrebat-o?

- Da. Mihai s-a aşezat lângă ea.

- Mă bucur că ai câştigat, i-a spus Clara.

- Dar Piticu e prietenul tău?

- M-a obligat să-i fiu prietenă prin ameninţări. Pe el îl aştept. Mi-aş dori să pot scăpa de el.

- O să rămân cu tine până ce îşi va face apariţia.

- E posibil să întârzie mult. Aşa face de fiecare dată.

- Nu mă grăbesc.

7

ION TURNEA CUGETĂRI

Mihai nu găsea prea multă frumuseţe la Clara. Era şi mai mare decât el. Totuşi ar fi fost bine, măcar pentru scurt timp să-i fie prieten. Pe urmă mai câştiga un război în faţa lui Piticu.

După aproximativ treizeci de minute şi-a făcut apariţia Piticu. De acestă dată singur, fără prieteni.

- Trădătoare, s-a adresat Clarei. O să mai discutăm noi despre acest lucru.

- Nu îţi permit să-mi ameninţi prietena, l-a întâmpinat reproşul lui Mihai.

- Iarăşi tu. Poţi s-o păstrezi. Nu e bună de nimic. Eu m-am distrat suficient cu ea.

- Cere-i scuze domnişoarei că ai jignit-o!

Piticu i-a aruncat o privire tăioasă lui Mihai.

- Scuze.

Zicând acest cuvânt a plecat.

- Îţi mulţumesc. M-ai ajutat mult. Totuşi încă mi-e teamă, a spus Clara.

- Nu are de ce să îţi fie teamă. Voi fi alături de tine.

Mihai a condus-o pe Clara la căminul de fete, pe urmă s-a dus la căminul lui. Era convins că prima zi de şcoală a fost pentru el o victorie. Şi-a câştigat respectul în faţa elevilor. S-a ales şi cu o prietenă care de fapt nu prea era genul lui dar care era catalogată cea mai frumoasă din liceu. Însă cel mai importat lucru, şi-a câştigat un prieten, şi nu unul oarecare, pe directorul liceului.

8

ION TURNEA CUGETĂRI

II. MECIUL A trecut o lună de când Mihai a început studile liceale. Colegii lui de clasă îl respectau foarte mult. S-a înscris încă din prima săptămână în echipa de box a liceului. Cei din alte clase se temeau de el şi-l ocoleau. A câştigat fiecare meci la nivel de şcoală urmând ca să participe la campionatele de box cu alte şcoli. Marcovici Aurel, zis Piticu, era lăsat în umbră. Nu putea să rămână el pe locul al doilea.

Trebuia să-şi doboare adversarul. Pentru a reuşi acest lucru avea nevoie de un plan bun.

Piticu l-a urmărit câteva zile pe Mihai Crengan însă nu a găsit momentul pentru un conflict cu acesta. Era convins că, dacă Mihai va suferi un accident, locul lui în campionat va reveni vechiului campion.

Primul conflict cu Mihai l-a avut Marcovici Aurel în cantina liceului. Marcovici Aurel, zis Piticu, pentru a putea mânca şi porţile colegilor scuipa în mâncare. Mihai când vedea acest lucru nu mai putea gusta nici măcar o bucată de pâine. Prefera să mănânce o bucată de clisă cu pâine în camera de cămin.

La început Mihai l-a avertizat pe Marcovici Aurel, pe urmă a luat tava cu mâncare şi i-a răsturnat-o în cap. De acolo a început un întreg război. Blide aruncate, bucăţi de carne, legume, umezeală, haine pătate, pumni, animau atmosfera din sala de mese când a intrat directorul Jacotă.

- Ce se petrece aici, a tunat vocea directorului?

- Mihai Crengan mi-a turnat mâncarea pe cap, a răspuns Piticu ridicându-se cu greu din colţul în care-l înlănţuise pumnii lui Mihai.

- Mihai?

- Da, Domnule Director?

- E adevărat ce spune elevul Marcovici?

- E adevărat.

- De ce ai răsturnat mâncarea pe colegul tău?

- Pentru că de fiecare dată scuipă în mâncare şi nu a înţeles de vorbă bună să renunţe la acest obicei.

- Marcovici Aurel?

9

ION TURNEA CUGETĂRI

- Da. - Ai deja încă un punct scăzut la purtare şi dacă mai continui acest obicei o să mai scădem şi alte puncte.

- Mihai?

- Da, Domnule Director?

- Vei face curăţenie în sala de mese.

- Da, Domnule Director Piticu era foarte revoltat pe situaţie. De fiecare dată Mihai Crengan cădea în picioare. Invidia îl lucra. Şi-a chemat prietenii şi au făurit un plan. Unul dintre prietenii lui Piticu avea un frate în clasa a IX-a E. Acesta a fost obligat să-l invite pe Mihai în bar la Pomul Verde pe motiv că ar fi fost ziua lui de naştere. Mihai a acceptat invitaţia.

Dovlecel l-a aşteptat pe Mihai şi a comandat cea mai tare băutură alcoolică. Chelnărul Ivan, un zgârcit ce nu s-a căsătorit, din cauză că iubea prea mult banul, servea băuturi alcoolice şi minorilor.

Mihai a băut un pahar, pe urmă altul şi altul. Dovlecel se prefăcea că bea şi îşi arăta bucuria că a fost onorat cu prezenţa colegului său.

Când Dovlecel a fost convins că Mihai a băut suficient a considerat că e timpul să se retragă pe motiv că merge la baie.

Nici nu a plecat bine Dovlecel, că în bar şi-a făcut apariţia Piticu cu încă douăzeci de vlăjgani, întreaga lui trupă. Toţi erau înarmaţi cu bâte. Mihai a observat printre partenerii lui Piticu şi pe fratele lui Dovlecel şi a înţeles totul. Totuşi nu avea timp să se gândească la trădători precum Dovlecel. Era singur. Prietenii lui nu erau cu el. În faţa lui era Piticu cu încă douăzeci de bătăuşi. Trebuia să lupte indiferent de consecinţe. Dacă ar fi încercat să bată în retragere, ar fi fost bătut până nu ar mai fi suflat. Aşadar trebuia să se războiască cu ei. Era conştient că o va încasa, dar va lovi şi el. Acesta era un meci adevărat, nu meciurile organizate în cadru festiv ce respectă o mulţime de reguli.

Primul lucru care a trecut prin mintea lui Mihai a fost să se folosească de fiecare masă. Chiar el a început războiul. A împins mesele în adversari trântindu-i la pământ şi deposedându-i pe mulţi de bâte. Îi lovea cu scaune, cu mese, cu sticle, cu bâte, cu tot ce apuca. Şi el primea lovituri dar şi oferea nenumărate altele. Chelnărul 10

ION TURNEA CUGETĂRI

era disperat. Plângea paguba ce i se făcea şi nu putea anunţa poliţia, pentru că ar fi fost acuzat că a servit băuturi alcoolice minorilor.

Mihai Crengan lovea fără milă. Ştia că dacă ar avea milă de adversar ar cădea sub picioarele lui. Piticu a încercat să-l lovească cu bâta peste cap pe Mihai spre a-l doborî, însă Mihai a înţeles gestul acestuia şi s-a apărat. Apărându-se, lui Piticu i-a căzut peste picioare un dulap mare de lemn în care Ivan îşi încuia actele şi unele economii. Dulapul i-a rupt ambele picioare. După acest incident meciul a luat sfârşit. Tovarăşii lui Piticu, toţi loviţi, l-au luat pe şeful lor şi l-au dus la spital. Mihai a plecat şi el spre cămin în timp ce Ivan a rămas cu o pagubă imensă.

A doua zi toţi elevii au aflat că Piticu şi prietenii lui au fost atacaţi de vagabonzi şi le-au făcut faţă eroic. Dovlecel tăcea speriat. Mihai era nevoit să tacă şi el, pentru că altfel trebuia să explice ce a căutat în bar şi de ce a consumat alcool.

Mihai Crengan a câştigat campinatul de box dintre liceele cărăşene. El mai ştia că Piticu a fost lovit prea tare în orgoliu şi nu va renunţa să-şi arate colţii din nou, atunci când se va însănătoşi.

Spre sărbătorile de iarnă Piticu era din nou pe picioare. Mihai era campion. I-a luat locul. S-au întâlnit după mult timp în parcul Dragalina printr-o întâmplare. Un poliţist l-a luat la întrebări pe Piticu, pentru că l-a zărit fumând. Mihai Crengan s-a apropiat de Piticu şi a luat pachetul de ţigări confiscat din mâna poliţistului.

- Şi eu aş vrea o ţigare domnule poliţist, a spus Mihai.

- Obraznici, veţi veni la secţie, le-a răspuns poliţistul apucându-i de haină.

Piticu şi Mihai s-au privit în ochi şi au atacat în acelaşi timp poliţistul ce se străduia să-i ducă la secţie. A luat o bătaie zdravănă acel poliţist. După ce Mihai şi Piticu şi-au răcorit pumnii l-au lăsat pe cel însărcinat cu ordinea pachet în zăpadă şi au pornit spre cămin.

- Fumezi, a rupt tăcerea Piticu.

- Da. - Vrei o ţigare?

- Uiţi că pachetul de ţigări a rămas la mine.

- Ai dreptate. ... Crezi că vom avea probleme cu poliţia?

- Nu cred. Nu ştie cine suntem şi nu se va obosi să ne caute.

11

ION TURNEA CUGETĂRI

- Probabil îi este ruşine că a luat bătaie de la doi elevi.

- Probabil.

- Cum ai început să fumezi?

- Nu cred că are importanţă. Cel mai important lucru este că primul meu pachet de ţigări mi l-a fumat ploaia.

- Cum l-a fumat ploaia?

- Am ascuns pachetul de ţigări în burlanul de la casă. Peste noapte a plouat puternic. Dimineaţa când bunicul meu a descuiat uşa a observat pe trotuar ţigările.

- Un copil şi-a ascuns ţigările aici, a rostit bunicul.

- Bine că nu le-ai ascuns în curte.

- Aşa este. Totuşi nu a fost o idee bună acel burlan.

- De ce ai intervenit între mine şi poliţist?

- Nu ştiu, aşa mi-a venit. Mă plictiseam şi căutam ceva distracţie.

- Şi mie îmi plac aceste distracţii.

- Mie nu-mi plac dar aşa am simţit astăzi să fac.

- Oricum noi n-o să putem fii prieteni niciodată.

- Nici nu-mi doresc acest lucru.

- Vom mai avea multe meciuri.

- Sunt convins.

Din vorbă în vorbă ce-i doi au ajuns la cămin.

- Ţigările, s-a adresat Piticu lui Mihai.

- Rămân la mine. Sunt câştigul meu.

- O să mi le plăteşti!

- Ai dreptul să visezi.

Au intrat pe poarta internatului şi s-au despărţit.

12

ION TURNEA CUGETĂRI

III. CLARA Clara Damian provenea dintr-o familie bună. Mulţi băieţi şi-ar fi dorit să o cucerească. Pentru scurt timp Piticu s-a lăudat cu ea de parcă ar fi cucerit un trofeu. Părinţii Clarei erau cei mai bogaţi din Cârpa (Valea Timişului). Bogăţia acestora făcea cu ochiul multora.

Mihai Crengan fără niciun efort a cucerit-o. Clara l-a plăcut din prima clipă. Cea mai bogată fată, cea mai frumoasă, cea mai inteligentă din generaţia ei era îndrăgostită de Mihai Crengan.

Primul pas l-a făcut totuşi Mihai. A invitat-o la teatru. Pe urmă au putut să fie zăriţi în parcul Dragalina cât era vreme bună pe câte o bancă sau discutând în pauze pe coridoarele liceului.

Prea mult timp nu-şi pierdea Mihai cu Clara. Nu era îndrăgostit de ea şi îi plăcea să se distreze cu prietenii lui. Adesea Clara se necăjea că Mihai nu îşi face timp pentru ea.

Clara era pentru Mihai un accesoriu. Liceenii îl invidiau că fata cea mai râvnită de toţi este prietena lui.

După vacanţa de primăvară Mihai s-a gândit să-i facă totuşi o bucurie Clarei şi s-o invite la o plimbare prin Teiuş. Teiuşul e cea mai verde zonă a localităţii Caransebeş. Clara a primit invitaţia cu mare bucurie. Ştia că o să fie foarte romantic să se plimbe de mână cu Mihai prin Teiuş. Era atâta verdeaţă primăvara şi ea îl iubea atâta de mult.

Cu toate că era o zi superbă de primăvară parcul Teiuş a fost pustiu. Era un bun prilej pentru cei doi tineri să trăiască momentul acela din plin. Pe lângă parcul Teiuş curge râul Timiş. După ce au zăbovit zeci de minute în parc discutând nimicuri cei doi au pornit într-o plimbare pe malul Timişului. La un moment dat Mihai a întrebat-o pe Clara dacă i-ar face plăcere să coboae digul până la apă.

Aceasta a acceptat. Ajunşi lângă apă au început să lovească cu pietre undele acesteia spre a vedea care câştigă. Doar în copilărie se mai jucau aşa. După ce s-au plictisit Mihai s-a apropiat de Clara şi a luato în braţe. Aceasta s-a lăsat strânsă în braţele băiatului.

- E timpul să-i fur un sărut, şi-a spus în gând Mihai.

13

ION TURNEA CUGETĂRI

Mihai a privit-o pe Clara în ochi, pe urmă i-a furat cel mai romantic sărut. Era de fapt primul sărut al lui Mihai. Momentul romantic al sărutului ar mai fi continuat mult dacă nu îşi făceau apariţia lângă ei Piticu cu trei vlăjgani. Nici nu i-a simţit până când sau trezit cu ei în spatele lor. Toţi erau înarmaţi cu câte un cuţit.

Probabil au fost urmăriţi.

- Fă ce mai vrei să-i faci, pe urmă e a noastră, să ne distrăm şi noi, s-a adresat Piticu lui Mihai.

- Luaţi-o, eu nu mai am nevoie de ea, a sunat răspunsul lui Mihai.

- Atunci tu poţi să pleci, m-ai ajutat cândva să biruiesc un poliţist.

Mihai Crengan s-a depărtat câţiva metri de lângă cei trei. Aceştia între timp au trântit fata la pământ şi au început să-i taie hainele. În apropiere se aflau nişte tufişuri şi Mihai a rupt cât se poate de repede un par. În timp ce hărţuitorii se distrau cu tăiatul hainelor Mihai i-a luat prin surprindere cu câte o lovitură de bâtă peste spate. Aceştia au pierdut cuţitele de durere. Fata speriată le-a adunat repede. A început o luptă crâncenă.

- Fugi, i-a strigat Mihai Clarei.

Fata nu l-a ascultat. Era prea îndrăgostită de el ca să-l lase singură.

Cu o clipă înainte l-a urât crezându-l cel mai josnic om din lume, pentru că a lăsat-o pe mâna unor derbedei ce doreau să-i distrugă viaţa. În momentele luptei se simţea datoare să-i fie alături. Pe urmă nici nu o lăsa sufletul să-l lase singur. Dacă ar fi păţit ceva băiatul pe care-l iubea?

Pentru Mihai era bine dacă Clara fugea. Îi putea birui uşor pe cei patru. Aşa trebuia să aibă grijă şi de ea. A fost nevoit să o ia la fugă cu ea. Cei trei însoţitori ai lui Piticu zăceau la pământ cu spinările înroşite şi cu ochii umflaţi de lovituri. Nici lui Piticu nu i-a fost mai uşor dar acest lucru nu l-a împiedicat s-o ia la fugă după Mihai şi Clara. Până şi fuga lăsa de dorit. Clara nu era mare campioană la viteză sau rezistenţă. În timp ce alergau Mihai a simţit o lovitură puternică. Piticu a găsit o piatră şi a azvârlit-o în capul lui Mihai.

Când Mihai şi-a pus mâna pe cap, în partea din spate, şi-a retras-o rapid, plină de sânge. După acestă lovitură Piticu a bătut în retragere.

A considerat că s-a răzbunat pe cei doi. Mihai nu s-a pierdut cu firea.

A continuat să alerge ameţit de lovitură până în oraş.

14

ION TURNEA CUGETĂRI

Mihai Crengan nu a povestit nimănui întâmplarea. Nu a fost nici măcar la doctor. Rana s-a vindecat de la sine şi nu a avut repercursiuni.

Clara s-a speriat foarte rău după toate câte i s-au întâmplat în Teiuş. Demult părinţii ei ar fi dorit să o transfere la Liceul Economic din Timişoara. Ea însă a refuzat. La început a refuzat, pentru că se simţea bine atunci când era văzută deasupra celorlalţi de către toţi, mai apoi, pentru că s-a îndrăgostit de Mihai Crengan. După teribila sperietură din Teiuş Clara a considerat că este cel mai bine să plece din locul unde Piticu ar fi fost mereu un pericol pentru viitorul ei. Lea comunicat părinţilor că doreşte să se transfere iar aceştia s-au bucurat foarte mult. Liceul Economic din Timişoara îi deschidea alte uşi Clarei în viaţă. Înainte de a se transfera Clara a reuşit să-l întâlnească din nou pe Mihai Crengan. Băiatul a evitat-o un timp. Nu prea dorea să se implice în nicio relaţie serioasă încă. Avea timp. Pe urmă Clara nu-i prea plăcea. Nu era genul lui. Nu putea nici să se depărteze prea mult de ea fără niciun motiv. Mergeau câteva scuze cu diferite probleme, pe urmă tot trebuia să accepte o întâlnire. Întâlnirea dinaintea transferului Clarei a fost scurtă. S-au întâlnit în parcul Dragalina pe banca ce au însemnat-o ca fiind a lor.

- Am dorit mult să te întâlnesc, Mihai.

- Ţi-a fost dor de mine?

- Plec.

- Unde?

- La Timişoara.

- La Timişoara?

- Mi-am făcut transferul pentru Liceul Economic.

- Şi eu care credeam că ţi-a fost dor de mine.

- Te-am chemat în parc ca să-mi iau rămas bun de la tine. Poate în viitor, după ce terminăm studile, o să fim împreună.

- Poate. În primul rând mă bucur pentru tine. E un pas important pentru viitorul tău. Noi vom rămâne prieteni, chiar dacă fiecare îşi va găsi în viaţă pe altcineva.

- Vrei să spui că îţi cauţi altă prietenă şi o să mă uiţi?

- Nu, Clara. Totuşi viaţa are multe feţe.

15

ION TURNEA CUGETĂRI

IV. O ZI PLOIOASĂ - Mihai Crengan!

- Prezent.

- Gavrilă Duma!

- Prezent. ...

- Ionuţ Mihăiescu!

-?

- Ionuţ Mihăiescu!

- Absent, domnule profesor, a îndrăznit să răspundă Nedelcea.

- Gheorghe Nedelcea!

- Prezent.

- Da, am observat, a rostit profesorul.

- Gogu Ovidiu!

- E plecat la ţară, pune cartofii în pământ, a spus Nedelcea.

- Aşadar este absent!

- Absent, domnule profesor, îndrăznise din nou Nedelcea. ...

- Turcitu Tudoran!

- Prezent.

Profesorul de limba română şi directorul liceului totodată a terminat de făcut prezenţă.

- Care dintre voi ştie să sape un şanţ?

- Eu, a răspuns Mihai Crengan. Am şi trupa mea care mă ajută.

- Bine Mihai. După ce termini orele astăzi te aştept la mine în birou.

- Am înţeles, Domnule Director.

Era o zi ploioasă ca la început de aprilie. Mihai avea şansa să-l ajute pe directorul liceului. După ce a terminat orele s-a dus în biroul acestuia. A bătut la uşă şi a intrat.

- Bună ziua.

- Pofteşte Mihai! Ia loc.

- Mulţumesc.

16

ION TURNEA CUGETĂRI

- Crezi că poţi săpa un şanţ suficient de mare pentru a fi folosit ca temelie pentru magazia cantinei?

- Desigur.

- Te duci la Ocolişanu şi-i ceri toate uneltele de care ai nevoie. El vopseşte momentan gardul liceului. I-am vorbit de tine. Dacă mai ai nevoie de ceva mă poţi căuta. Eu voi rămâne la birou până târziu.

Am foarte multe documente de pus la punct. Am vorbit şi la cantină să vă servească astăzi cu o porţie dublă de mâncare, pe tine şi pe prietenii tăi. ... Mai stai?

- Am pornit, Domnule Director.

Mihai şi-a luat prietenii, pe Gavrilă, Sorin, Turcitu şi Flavius Puiu din curtea liceului, au luat uneltele de la Ocolişanu, au mâncat pe săturate şi s-au apucat de treabă.

Ploaia îi supăra teribil. Cu toate acestea ei săpau cu râvnă. Puneau suflet la fiecare metru de şanţ biruit. Pe la ora 17 00 Gavrilă l-a îndemnat pe Mihai să-l dernjeze pe director.

- Mihai!

- Da, Gavrilă!

- Tu eşti prieten cu directorul?

- Da, încearcă Mihai să pară important.

- Atunci cere-i ceva tărie de băut.

- Directorului?

- Fireşte! Îi spui că ploaia de afară a fost rece şi trebuie să ne încălzim.

- Bine.

- Cu un curaj nebun Mihai s-a dus să-l caute pe director. Acesta era tot la birou. A auzit bătăi în uşă.

- Intră.

- Eu vă deranjez.

- Spune, Mihai!

- Am dori şi noi ceva tărie de băut. Ploaia ne-a cam moleşit puţin.

Puţină tărie ne dă energie şi ne încălzeşte să muncim mai cu spor.

- Bine.

Directorul s-a ridicat şi a deschis un dulap plin cu sticle de ţuică.

Auzise el că directorul i-ar fi prins pe unii liceeni cu ţuică în 17

ION TURNEA CUGETĂRI

camerele de cămin dar nu s-a gândit că atât de multă ţuică a reuşit să adune de la săracii rătăciţi.

- Poţi să alegi o sticlă, dar să aveţi grijă să nu vă îmbătaţi!

- Mulţumesc.

Mihai Crengan a ales o sticlă de băutură şi s-a dus la tovarăşii lui.

Până la ora 1900 au săpat întregul şanţ pentru temelia magaziei dar au şi terminat sticla cu răchie.

- Mihai!

- Da, Sorine!

- Am văzut că te ai bine cu directorul.

- Aşa este.

- Mergi la el şi cere-i o învoire până la ora zece seara!

- Bună idee.

Mihai s-a trezit din nou în biroul directorului.

- Cu ce te pot ajuta, Mihai?

- Am terminat de săpat, Domnule Director.

- Mulţumesc.

- Am dori şi noi o învoire de trei ore, până la ora 22. Am merge la o bere.

- Vă dau, dar la ora 22 o să vin să verific dacă v-aţi întors la cămin.

- O să fim la cămin la ora 22.

Mihai a obţinut învoirea. Şi-a luat trupa şi s-a dus la Gugulanu cu prietenii. Şi-au comandat o bere şi s-au pus la poveşti. În timp ce se simţeau ei bine în spatele lor a apărut pedagogul căminului de băieţi.

Ameţit de băutură, Mihai a simţit în spatele lui o prezenţă care deranja şi crezând că este vreun elev rătăcit s-a adresat acestuia fără a-l privi.

- Stai dracului şi tu jos!

- O să discutăm mâine la şcoală, le-a spus pedagogul scurt!

Se pare că prezenţa ce l-a deranjat pe Mihai o să le facă probleme.

- Am dat de dracu, a spus Puiu.

- Fricos ca întotdeauna, i-a răspuns Mihai.

- Trebuia să-ţi întorci şi tu privirea să vezi cu cine vorbeşti, a rostit Turcitu.

- V-aţi apucat să-mi ţineţi morală, i-a repezit Mihai.

18

ION TURNEA CUGETĂRI

- O să avem probleme din cauza ta, a intervenit şi Gavrilă.

- Până v-am făcut pe plac nu aţi avut probleme? Acum daţi toţi cu stângu-n dreptu, i-a certat Mihai.

- Iartă-ne, a spus Sorin.

- Eu spun să ne terminăm berea, pe urmă ne vom descurca noi, a concluzionat Mihai.

- Tu şti ce faci, a precizat Gavrilă. Noi avem încredere în tine ca întotdeauna.

- Dacă aţi fi avut încredere în mine şi aţi fi ţinut la prietenia noastră mi-eraţi alături indiferent de greşeală. Voi aţi făcut pe revoltaţii.

- Iartă-ne, a spus şi Puiu.

- Bine, a încheiat Mihai discuţia. Şi-au terminat pe urmă băutura în tăcere. Înainte de ora 22 Mihai împreună cu ceilalţi băieţi au ajuns la cămin. Directorul i-a găsit acolo. Pe băieţi i-a plouat în acea zi cu neşansa de a-l întâlni pe pedagog.

19

ION TURNEA CUGETĂRI

V. EXMATRICULAREA Ziua următoare s-a ivit împeună cu un răsărit de soare superb.

Mihai, Gavrilă, Sorin, Turcitu şi Flavius Puiu au fost chemaţi de pedagog în cancelarie.

Directorul nu era la şcoală. A fost nevoit să plece la Reşiţa la o şedinţă. Locţitorul lui era chiar pedagogul. Acesta a prezentat întâmplarea de ieri şi celorlalte cadere didactice şi a luat decizia de ai exmatricula trei zile.

Mihai văzându-se exmatriculat şi-a făcut bagajul şi a plecat cu prietenii într-o excursie pe Muntele Mic. Acasă nu puteau merge, pentru că acolo părinţii le-ar fi cerut o mulţime de explicaţii.

Au petrecut trei zile de neuitat la munte. S-au cazat la cabana unui unchi a lui Mihai.

Directorul Jacotă a aflat a doua zi de exmatricularea celor cinci elevi din clasa a IX-a de la cadrele didactice. L-a poftit mai apoi în biroul lui pe autorul exmatriculării, pedagogul căminului de băieţi şi i-a cerut să meargă la Maciova după Mihai.

- Chiar astăzi vei merge acasă la Mihai şi-l vei aduce la şcoală! Sa înţeles?

- Da. Mă iertaţi, eu nu am ştiut că dumneavoastră le-aţi dat învoire băieţilor, a încercat să se scuze pedagogul.

- Tu să faci ce ţi-am spus!

- Da, Domnule Director.

Pedagogul nu a avut de ales şi s-a dus la Maciova. A aflat unde locuieşte famila Crengan şi a bătut la poartă.

Tatăl lui Mihai a auzit bătăi în poartă şi a deschis.

- Bună ziua.

- Bună ziua.

- Cu domnul Crengan aş dori să vorbesc.

- Eu sunt.

- Sunt pedagogul lui Mihai ...

- S-a întâmplat ceva? A făcut vreo problemă.

- Nu, s-a produs o confuzie.

- Poftiţi în casă!

20

ION TURNEA CUGETĂRI

- Nu mai intru. Am venit să-l iau pe Mihai la şcoală, pentru că s-a făcut o greşeală.

- Ce fel de greşeală?

- A fost exmatriculat trei zile dintr-o greşeală.

- Mihai nu este acasă.

- Dacă va veni acasă, vă rog să-l trimiteţi la şcoală!

- Firesc!

- Bună ziua.

- Bună ziua.

După ce s-au împlinit cele trei zile de penitenţă Mihai s-a gândit să treacă pe acasă înainte de a se întoarce la şcoală. Acasă părinţii iau pus multe întrebări.

- Ceva ai greşit, a tras concluzile tatăl, nu putea să te exmatriculeze dintr-o greşeală.

- Nu am greşit cu nimic. Îl poţi întreba pe director.

A doua zi, dimineaţa, tatăl lui Mihai se afla în faţa direcţiunii.

Directorul l-a primit în birou şi l-a asigurat că fiul său este un elev eminent, cu rezultate bune la învăţătură, note de nouă şi zece.

- Pe mine mă interesează, Domnule Director, să termine şcoala.

- O să termine şcoala cu bine.

- Mulţumesc mult. Dacă vă supără cu ceva vă rog să mă anunţaţi.

- Aşa voi face, dar Mihai este un elev model.

- Mulţumesc. Bună ziua.

- Bună ziua.

A ştiut Mihai unde să-şi trimită tatăl. Directorul îi era prieten bun.

Pe acest prieten bun l-a câştigat încă din prima zi de şcoală.

21

ION TURNEA CUGETĂRI

VI. DINCĂ Dincă era un elev dezordonat, leneş, murdar. Din acestă cauză era mereu marginalizat de colegii lui. Cu toate acestea el se credea cu un cap mai sus decât ei. Avea o părere prea bună despre el.

- Eu nu sunt ca derbedeii aceştia, îşi spunea el. Eu îmi văd de şcoală şi nu mă amestec ca ei în tot felul de situaţii cidate. Eu nici măcar nu intru într-un bar. Nu mă cert cu nimeni. Mi-e silă să pun şi mâna pe câte o ţigare.

- Dincă vrei o ţigare? se prindea de el Costea.

- Fumează tu! mie nu-mi trebuie.

- Eşti băiat cuminte. O să primeşti un premiu pentru cuminţenie.

- Eu nu-mi distrug plămânii ca tine.

- Dar vezi să nu faci vreo boală de piele de la cămaşa aceea nespălată.

Dincă îi arunca o privire urâtă şi pleca pe drumul lui.

- De când nu ai mai sărutat o fată? se prindea de el Relu.

- Nu este treaba ta, se apăra Dincă, roşu ca racul.

- Spune-i că de ieri! se amuza Mihai.

- Sunteţi foarte răi, îi apostrofa Dincă.

- Avem noroc că tu eşti băiat bun, îi dădea replica Andrei.

- Eu am fost cel mai respectat băiat la mine în sat, se lăuda Dincă.

- Se vede, îi răspundea Andrei.

- Ce vrei să spui?

- O albină ce îşi părăseşte stupul pentru a se adăposti în alt stup este un nimeni. E alungată.

- Sunteţi invidioşi pe mine.

- Avem şi pe cine. Să nu uiţi să-ţi mai aduni şi tu hainele acelea de pe pat şi pungile ticsite cu mâncare. Cred că s-a stricat mâncarea în pungi, că nu mai poţi sta în cameră de miros. Într-o seară de duminică Mihai s-a întors din oraş obosit de la paharele ce le-a închinat în cinstea lui Gavrilă ce şi-a sărbătorit ziua de naştere. La cămin a cotrobăit prin toate dulapurile, prin toate bagajele după mâncare. Simţea un gol în stomac de foame ce-i era. În general băieţii când primeau mâncare de acasă o împărţeau între ei.

22

ION TURNEA CUGETĂRI

Mai puţin făcea acest lucru Dincă şi oricum nimeni nu ar fi mâncat de la el. Le-ar fi fost silă. Era prea murdar şi provoca repulsie. Întrun final a gsit un borcan de untură cu cârnaţ. A deschis borcanul şi sa pus la ospăţ cu prietenii.

Cârnaţii au fost ai lui Dincă. Dacă ar fi ştiut Mihai lucrul acesta, nici turmentat, cum era, nu i-ar fi mâncat. Putea să şi moară de foame.

Dincă a descoperit a doua zi că i-au fost mâncaţi cârnaţii. Au descoperit şi băieţii de la cine au mâncat. Mihai a simţit câteva zile că nu mai poate înghiţi nimic. I-a fost tot mai rău numai la gândul că a mâncat ceva de la Dincă. A mai păţit ceva asemănător când a făcut de servici la cantină, prin februarie. Bucătăresele au luat pulpa de vită îngheţată şi au aruncat-o jos. Pe urmă au tranşat-o. Mi apoi, când s-a dus să scoată varză din butoi, trimis de bucătereasa şefă, Mihai a întâlnit o mulţime de şoareci. Mult timp nu a mai mâncat de atunci la cantină. Numai ce a început să mai mănânce şi el la cantină, că luna mai a venit cu o nouă indigestie.

Dincă s-a plâns directorului că băieţii i-au mâncat cârnaţii dar acesta nu l-a crezut. S-a plâns şi pedagogului dar nici acesta nu l-a crezut. Nimeni nu l-a crezut pe Dincă. Atât directorul, cât şi toţi ceilalţi ştiau că nimeni nu ar fi mâncat de la Dincă nimic.

Spre necazul lui Dincă a rămas şi fără cârnaţi, şi ironizat de cei din jur.

Mult după această întâmplare nu a mai rămas Dincă la şcoală. S-a plâns părinţilor că el vrea să vină acasă şi să lucreze pământul împreună cu ei. Nu reuşea să socializeze. Nu avea prieteni. Se simţea mai bine la el în sat. Acolo era bârlogul lui şi se simţea puternic.

Cursurile se apropiau de vacanţa cea mare. Liceenii o aşteptau cu nerăbdare. Toţi şi-au făcut planuri de vacanţă.

Mihai şi grupul lui de prieteni ştiau că vor petrece o vacanţă de neuitat. În ultimele zile ale lunii iunie şi-au întocmit o hartă pe care au schiţat obiectivele vacanţei.

Patul lui Dincă era plin de ceva vreme cu hârtiile pe care băieţii au creionat punctele principale ale vacanţei mari.

23

ION TURNEA CUGETĂRI

VII. EXPEDIŢIA Vacanţa de vară a adus cu sine o uşurare pentru toţi elevii. Au scăpat de lecţii plictisitoare, de profesori demodaţi şi se puteau relaxa în voie. Mihai şi-a invitat prietenii, pe Gavrilă, Sorin, Turcitu şi Flavius Puiu la el în sat, măcar o săptămână, două, ca să mai uite de greutăţile învăţăturii şi să-şi pună în aplicare planurile de vacanţă.

De când se ştia, Mihai avea program pentru fiecare zi călduroasă de vară. Era de mare nădejde în gospodărie, însă vara ce a urmat primului an de liceu dorea să şi-o facă măcar în parte altfel.

Nu au prea fost bucuroşi părinţii lui Mihai să-l vadă venind cu atâţia prieteni acasă. Erau nişte guri în plus la mâncare, însă nu au avut prea multe bătăi de cap, căci băieţii au şi pornit a doua zi să caute un loc pitoresc unde ar putea petrece câteva clipe de neuitat.

Expediţia au început-o pe dealurile din localitatea Ciuta, mai precis din locul numit Cornul Caprei. Cornul Caprei şi-a luat numele de la o legendă conform căreia dealul s-a format prin alunecări de pământ. În momentul surpării, pământul a îngropat o capră de lut, plină cu galbeni. Însăşi numele localităţii Ciuta are legături cu legenda.

Cum au ajuns în Cornul Caprei, băieţii au făcut câteva măsurători şi calcule pentru a alege un loc unde să sape. Au săpat două zile la rând. A treia zi i-a prins pădurarul şi i-a ameninţat că o să-i dea pe mâna poliţiei, fiindcă nu au autorizaţie pentru a săpa şi pe deasupra mai erau şi minori. De teamă, Mihai şi tovarăşii lui s-au ascuns în apropiere, în locul numit Gaura Chiciurii.

Gaura Chiciurii este o peştere micuţă din apropierea localităţii Ciuta. Se spune că niciun om nu are curajul să pătrundă acolo.

Băieţii, pentru a scăpa de pădurar şi ameninţarea poliţiei, au pătruns fără teamă în întunericul acelui loc şi ai zăbovit vreme de câteva ceasuri. Când au simţit că nu mai este nicio primejdie în apropiere, au părăsit locul umed şi întunecat pentru a cerceta şi alte împrejurimi din vecinătatea localităţii Maciova, dar de acestă dată au luat ca obiectiv satul Peştere.

24

ION TURNEA CUGETĂRI

La liziera pădurii dintre localităţile Peştere şi Constantin Daicoviciu au întâlnit pe Mustaţă Sorin. Mustaţă Sorin era unchiul lui Mihai, fratele mamei lui. Se afla acolo în pastoral cu albinele.

Avea un pavilon cum nu avea nimeni în toată zona.

- E locul perfect unde am putea petrece câteva zile de neuitat, a gândit Mihai.

- Sărut mâna, unchiule!

- Ce faci pe aici, Mihai?

- Am înţeles de la mătuşa Veronica că ai venit aici cu albinele şi mă gândeam să-ţi ţin de urât. Şi aşa nu prea am ce face câteva zile.

- Uite ce e, Mihai. Eu nu prea am timp, o săptămână, două, să stau pe la albine, am mult de coasă, a spus Sorin. Nu ai putea tu să mai stai pe aici. Te pricepi, cât de cât la albinărit, dar nu trebuie să faci mare lucru, decât să păzeşti pavilionul ...

- De hoţi, a intervenit Sorin.

- Da, de hoţi. Ieri seară i-au furat toţi stupii lui Ilie din holdă.

- Poţi să ai toată încrederea în mine, i-a răspuns Mihai.

- O să mai trec şi eu din când în când, însă acum sunt liniştit că e cinva aici tot timpul, s-a adresat lui Mihai.

Răsucind în mână o ţigare, Sorin s-a adresat pe urmă întregului grup.

- Să veniţi să vă arăt pavilionul. Pe urmă vă dau cheile şi mă bazez pe voi.

Băieţii au fost foarte încântaţi să viziteze pavilionul. Acesta avea două încăperi. În prima încăpere erau stupii, iar în a doua încăpere era amenajată o mică cămăruţă, un pat, un dulap, o chivetă. Era un loc perfect pentru ei.

- Patul este destul de mic. Nu este loc decât pentru o persoană, maxim două, dar are pe el două saltele. O saltea o puteţi întinde pe jos, a precizat Sorin.

- Ne descurcăm noi, a spus Mihai.

Sorin Mustaţă a plecat. Băieţii s-au văzut stăpânii într-un paradis al albinelor şi pădurii din zonă.

Primul lucru ce l-au făcut după plecarea lui Sorin a fost să cerceteze zona. Au asigurat pavilionul, punând lacătul pe uşă şi au pornit spre pădure. Într-o vale, nu departe de pavilion, înconjurat de 25

ION TURNEA CUGETĂRI

copaci, au descoperit un izvor. Aveau apă. Era perfect. La nici o sută de metri de la izvor, nişte ciobani şi-au găsit loc pentru stână. S-au împrietenit cu ciobanii şi aceştia le-au dat un bruş de urdă, nişte mămăligă şi doi litri de lapte. Urda cu mămăliga le-a potolit foamea, iar laptele l-au ascuns în apa rece a pârului din apropiere, în rădăcinile unei sălcii şi l-au legat cu o sfoară de ele, ca să se menţină proaspăt pe când li se va face iarăşi foame.

Zona ia încântat pe prietenii lui Mihai. Până şi Mihai o descoperea altfel acum, cu toate că o ştia de când era copil. Au apucat drumul prin pădure şi au urcat spre vârful stâncii la poalele căruia era amplasat pavilionul. Doi bursuci le-au tăiat calea. Pentru prima dată în viaţa lor Gavrilă, Sorin, Turcitu şi Flavius Puiu au văzut un bursuc.

După câteva ore de hoinăreală, după ce au cercetat micile peşteri din stâncă şi s-au bucurat de privelişte s-au întors la pavilion. Au luat cei câţiva metri de folie de plastic pe care Sorin i-a abandonat într-un colţ al acestuia, câteva unelte, un topor, un ciocan, nişte cuie, elemente de care Sorin nu se prea despărţea şi au început să-şi facă un cort în apropierea pavilionului. Au doborât câţiva copăcei. I-au bătut în pământ cum baţi un par pentru o claie de fân şi au făcut un schelet de colibă pe care l-au împlinit cu folia de plastic.

Au adus şi cele două saltele de pe pat şi s-au cuibărit cu toţii în noua locuinţă improvizată.

Soarele era la apus. Băieţii s-au întins obosiţi pe saltele. Erau siguri că vor adormi imediat dar nu a fost aşa. De pe dealul stâncos din apropiere a coborât un şarpe ce nu şi-a găsit alt loc de popas decât coliba băieţilor.

Flavius, senin şi privind spre întrarea în colibă: - Un şarpe.

- Şi o spui atât de liniştit, a sărit ca ars Mihai.

Toţi s-au ridicat din culcuşul comod. Un şarpe le-a călcat locuinţa.

Mihai a pus mâna pe un par ca să lovească şarpele dar acesta deranjat de zgomot a părăsit plictisit locuinţa neprimitoare. Întâmplarea i-a hotărât pe băieţi să se mute cu toţii în pavilion.

26

ION TURNEA CUGETĂRI

Seara s-a lăsat ca o pată roşiatică peste natura obosită de soare.

Băieţii s-au întins în pavilion să se odihnească. Au recuperat între timp şi sticla cu lapte din apa rece a pârâului.

Mâine aveau o zi grea. Pe lângă cercetarea zonei or să fie nevoiţi să-şi găsească şi ceva de mâncare.

27

ION TURNEA CUGETĂRI

VIII. TOBY Noaptea a trecut pe nesimţite. Zorile i-a trezit pe băieţi într-o gălăgie cumplită. Ciobanii se pregăteau de plecare. Se pare că doreau să-şi mute locul stânei şi prin alte părţi.

Mihai s-a grăbit să schimbe două vorbe cu aceştia şi i-a rugat să le lase şi lor un câine.

- Poţi să-l iei pe Toby, a spus Alexa, oierul. Nu ştie să păzească oile. Mai mult se joacă.

- Mulţumesc.

Mihai l-a luat pe Toby şi l-a legat de pavilion până ce ciobanii au părăsit zona. Toby, văzându-se prizonier a ros sfoara ce-l ţinea ţintuit şi a luat-o la fugă spre locul unde ştia că era stâna, însă locul era gol şi câteva lacrimi au umezit ochii câinelui. Şi-a întors capul spre locul în care a fost ţinut prizonier şi l-a zărit pe Mihai. Cu paşi şovăielnici s-a întors de unde a fugit şi s-a pus la umbra unei tufe, la câţiva metri distanţă. De acolo îi privea cu tristeţe pe băieţi.

- Ar trebui să facem o capcană pentru a prinde şi noi un iepur. Am observat că sunt mulţi iepuri pe aici, a spus Turcitu.

- Mă pricep eu la capcane, a precizat Sorin.

- E bine că te pricepi, a concluzionat Mihai. Dacă reuşim să prindem un iepur o să avem, atât noi, cât şi Toby, ce mânca.

Sorin a reuşit să facă o capcană din lăstarii ce se aflau în preajmă. În locul iepurelui aşteptat au căzut în capcană doi bursuci drăgălaşi ce au fost atraşi probabil de prezenţa mierii din pavilion.

Băieţii au eliberat bursucii după ce i-au admirat timp îndelungat.

Gavrilă, în timp ce tovarăşii lui se străduiau să prindă un iepur, şia confecţionat o praştie. Spre seară a reuşit să doboare un fazan, pe care Toby, ce se obişnuise între timp cu băieţii, l-a adus din tufişul unde căzuse rănit.

Au avut ce mânca la cină. Şi pentru Toby, oasele fazanului, au fost un adevărat deliciu. În dimineaţa ce a urmat, băieţii au fost treziţi de lătratul câinelui.

Mustaţă Sorin a revenit la pavilion, iar Toby nu-l lăsa să se apropie.

28

ION TURNEA CUGETĂRI

- V-am lăsat să păziţi pavilionul, nu să-l faceţi stână, a început să-i mustre Sorin pe băieţi.

- Toby ne-a fost de mare ajutor, a spus Mihai.

- Îmi imaginez, v-a păzit de stăpânul pavlionului, a precizat Sorin.

- De hoţi, a spus Flavius.

- Bine, bine. Mulţumesc. Nu mai este nevoie să faceţi pază. Vă puteţi întoarce acasă.

Băieţii au părăsit pavilonul. Toby i-a urmat. Toată ziua au hoinărit prin pădurile din împrejurimi. Seara s-au întors spre casă.

Părinţii lui Mihai nu au fost bucuroşi de prezenţa câinelui. Şi-au pus în gând să-l dea unui cioban când Mihai va fi plecat la şcoală.

Spre sfârşitul lui august, Mihai s-a dus la piaţă cu roşii, ardei şi cartofi. Avea nevoie de bani, pentru că un nou an şcolar se grăbea să înceapă. Foarte prost a mers piaţul în acea zi. Toby care îl însoţea pe Mihai pretutindeni, nu se despărţea de el, l-a însoţit şi la piaţă. Un pădurar, pasionat de vânătoare, a trecut şi el prin piaţă şi s-a oprit la masa lui Mihai.

- De vânzare câinele?

- De vânzare, a răspuns Mihai, intrând în jocul străinului.

- Şi ce ştie să facă?

- E util la vânătoare.

- E ceea ce am nevoie. Cât ceri pe el?

Acum a înţeles Mihai că nu e glumă. Îi părea rău să se despartă de Toby, însă ştia că părinţii lui i-au pus gând rău prietenului său necuvântător. Probabil pădurarul va avea grijă de Toby. S-a tocmit cu pădurarul şi a obţinut o sumă frumuşică pentru Toby. Acum era şi mai convins Mihai că străinul acela ce pretindea că este pădurar va avea grijă de Toby. Dacă nu i-ar fi păsat de el, nu era dispus să ofere o sumă frumuşică pe el.

Toby, cu lesa pe cap, era tras de noul lui stăpân spre ieşirea din piaţă, în timp ce îşi întorcea capul cu ochii plini de lacrimi spre Mihai.

Mihai a făcut cu ajutorul lui Toby, banii necesari începutului de an şcolar.

29

ION TURNEA CUGETĂRI

IX. SCRISORI ŞI FETE Vacanţa de vară şi-a urmat cursul firesc. Nu au trecut nici două săptămâni din mult aşteptata vacanţă şi Mihai a început să fie asaltat de scrisori.

Cu toate că era în clasa a IX-a, avea o mulţime de admiratoare.

Măriuţa lui Miron de la Cârpa (Valea Timişului), l-a invitat la ziua ei de naştere menţionând că are un respect deosebit pentru el.

Sorina de la Prisian l-a invitat la rugă de Sfântul Ilie, precizând că a mai invitat şi alţi colegi de clasă şi s-ar bucura şi de prezenţa lui.

Scrisoarea ce a reuşit să-l facă Mihai să zâbească ironic a fost a Manuelei. Manuela i-a mărturisit că-i este simpatic, însă nu a îndrăznit să-i spună acest lucru decât în scris.

Mama lui Mihai o cunoştea pe Manuela de la Ciuta. Erau vecini cu pământul, de ani de zile.

- Floareo, am înţeles că Manuela vrea să se mărite şi să renunţe la şcoală, a deschis într-o zi discuţia cu mama Manuelei, mama lui Mihai.

- Nici nu poate să fie vorba de aşa ceva. Eu n-am dat-o degeaba la şcoală.

- Mihai mi-a spus că-i scrie zilnic.

- Cum îi scrie?

- Îi povesteşte toate gândurile ei, ce face zilnic.

- O să stau cu ea de vorbă. Cred că nu i-am prea dat de lucru şi a încept să-i umble gărgăunii prin cap.

- Nu ar fi o problemă, dar pe Mihai am promis că-l însor cu Safta, fata lui Chivu, încă din şcoala primară.

Nu-i plăcea Manuela, mamei lui Mihai. Era o fată oacheşă şi guralivă. Se aprindea şi cu rost, şi fără rost. Îndrăzneala ei era considerată obrăznicie de cei din jur.

Mihai nu a răspuns la nicio scrisoare. El privea ridicol spre toate încercările fetelor de a se apropia de el. Nu era de acord ca fetele să-l aleagă pe el. Când îi va plăcea o fată, el va fi acela care o va alege.

30

ION TURNEA CUGETĂRI

X. DISCOTECA Vacanţa de vară a trecut. Şcoala a început de ceva vreme.

Sărbătoarea Sfintei Paraschiva a adus cu sine şi ruga în localitatea Peştere.

Belu Ion l-a invitat pe Mihai la rugă. Erau colegi de clasă şi îl vedea pe Mihai ca pe un şef al lui. Dorea ca prin invitaţia la rugă săşi arate aprecierea pentru Mihai.

Mihai a acceptat invitaţia. Seara au mers împreună la discotecă.

Nu exista rugă la Peştere, fără să se organizeze şi un dans pentru tineret.

Laura, fiica lui Ion de la Ciuta, a venit şi ea la discotecă cu fratele ei. Era cea mai frumoasă fată din zonă. Toţi băieţii şi-ar fi dorit-o ca prietenă şi de ce nu ca nevastă. Laura provenea şi dintr-o familie bună şi foarte bogată. Foarte mult conta familia din care provine un om la sat. O familie bună nu poate să ofere decât o educaţie bună.

Mihai a pus ochii pe ea. Era o alegere perfectă pentru el.

La începutul serii a dansat doar cu Laura, pe urmă nu a mai dansat deloc, pentru că, pe şa miezul nopţii, când lăutarii au încetatul cântecul şi jocul de afară s-a sfârşitLaura a acceptat să danseze cu Andrei, un lăutar cunoscut în zonă pentru talentul lui şi l-a refuzat politicos pe Mihai.

Andrei era trecut bine de patruzeci de ani. A avut multe femei, dar nu s-a căsătorit cu niciuna. Era ţigan cu bani şi talent la cântat. Ştia să cânte la saxofon, la vioară şi la acordeon.

Mihai era nedumerit. A făcut şi el o alegere pe care o considera bună şi se pare că s-a înşelat. Nu doar frumuseţea, familia şi bogăţia face omul. Contează şi caracterul lui.

De la dans Mihai a trecut la un pahar de vin împreună cu câţiva prieteni, printre care şi Ion Belu.

- Nu înţeleg ce vede la ţiganul acela? a rupt la un moment dat tăcerea Mihai.

- Banii, a răspuns Ion. - Dar are şi ea bani, a spus Gheorghe Savu.

31

ION TURNEA CUGETĂRI

- Probabil îi place cum cântă şi cât de apreciat lăutar este ţiganul, a intrat şi Victor în discuţie.

E o ..., a rostit Mihai fără a preciza ce, pentru că în acel moment sa auzit un strigăt. Fratele Laurei a sărit să-l bată pe Andrei şi a fost înjunghiat de Tudor, un alt lăutar.

Discoteca (dansul) s-a sfârşit prost. Mihai împreună cu alţi tineri au ajuns martori în acest caz, la poliţie. Fratele Laurei a fost internat în spital pentru multă vreme. Laura a fugit cu Andrei.

Mult timp nu a stat Laura cu Andrei. După ce Andrei a considerat că s-a distrat suficient cu o altă tânără naivă, a alungat-o din viaţa lui.

Laura s-a trezit în stadă. A fost văzută dormind câteva zile printre clăile cu fân ale grădinii lui Andrei. În cele din urmă s-a întors cu capul plecat în casa părintească.

Laura şi-a călcat norocul în picioare pentru totdeauna.

32

ION TURNEA CUGETĂRI

XI. INSPECŢIA Înainte de sărbătorile de iarnă s-a anunţat inspecţie la limba franceză. Mihai era singurul elev din clasa a X-a care vorbea perfect limba franceză. Avea aptitudini pentru limbi străine.

Cu două săptămâni în urmă, fiica profesoarei de limba franceză, elevă în clasa a IX-a, a început să devină o prioritate pentru Mihai.

Era o fată drăcoasă. Nu avea nimic feminin în comportamentul ei.

Poate acest lucru îl şi atrăgea pe Mihai. Din păcate Sanda, căci aşa o chema pe fiica profesoarei de limba franceză, nu-i dădea nicio atenţie.

Inspecţia s-a anunţat ca un semn al biruinţei pentru Mihai. Era momentul prielnic s-o şantajeze pe Sanda.

Cu greu Sanda a acceptat să se întâlnească cu Mihai în parc. În cazul în care Sanda nu ar fi venit la întâlnire, nici Mihai nu ar fi mers la şcoală în ziua inspecţiei. Întâlnirile lor au continuat pe urmă în camera de cămin a lui Mihai. Sanda îi aducea fişe ce trebuiau rezolvate de Mihai, necesare pentru inspecţie. Mihai încerca tot posibilul să se apropie cât mai mult de Sanda.

Colegii lui Mihai, de cameră, când venea Sanda, se duceau cu treabă în alte camere sau la o plimbare în oraş.

Inspecţia s-a finalizat cu bine. Mihai a fost elementul central pe tot parcursul orei. La finalul orei a fost răsplătit cu un zece.

Prietenia lui Mihai cu Sanda nu s-a finalizat odată cu inspecţia. Ea a continuat, mai ales că Sanda a început să-l placă pe Mihai, băiatul ce nu era pe gustul ei, iniţial. Înainte de vacanţa de primăvară, Mihai a avut-o pe Sanda. Nu a fost primul, aşa cu s-ar fi aşteptat. Se pare că altcineva i-a luat-o înainte. Acest lucru l-a dezamăgit profund şi a început să se depărteze treptat de Sanda.

33

ION TURNEA CUGETĂRI

XII. UN ALTFEL DE PRIETEN La finalul clasei a X-a Mihai nu şi-a mai adus prietenii acasă, la sat, pentru a petrece clipe de neuitat. Avea altfel de preocupări. S-a împrietenit cu Doru Costache, încă din primăvară şi munceau pe la casele oamenilor.

Dorul era singurul din sat care avea tractor. Un tractor în vremea aceea era o comoară la casa omului. L-a învăţat pe Mihai să conducă tractorul. Erau zile în care Mihai era cel care mergea să lucreze pământul, în timp ce prietenul lui, Doru, îşi vedea de ale lui.

Banii nu întârziau să apară.

Doru era cam pătimaş. Nu exista zi în care să nu guste puţin cam mult răchie de prună. Acest lucru era norocul lui Mihai. Cum Doru ia devenit un prieten bun şi avea încredere în el, îi dădea tractorul pe mâna lui.

Muncea mult Mihai. Şi-a făcut economii frumose. Îi datora acest lucru prietenului său, Doru. Dacă va mai munci aşa câţiva ani, se încuraja Mihai, şi-ar putea cumpăra o căsuţă.

Cu gândul la o proprietate a lui, Mihai a lăsat jocul şi plimbările cu prietenii pe munte şi prin păduri.

Toată vara Mihai a muncit ca o furnică. Doru se mulţumea cu puţin. Era fericit că îi vine şi lui un ban şi o mâncare bună, pentru că familile la care muncea Mihai cu ziua nu se dădeau în lături, atunci când pregăteau pachetul cu mâncare pentru o zi de lucru.

A strâns bani frumoşi peste vară. Pentru acest lucru nu putea decât să-i mulţumească prietenului său, Doru, care i-a deschis o altă portiţă în viaţă.

Acum ştia Mihai că după ce va începe clasa a XI-a, va putea participa la olimpiada sportului din luna decembrie şi dacă va obţine un loc fruntaş i se va aproba transferul la liceul sportiv din Timişoara şi-şi va putea împlini unul din multele lui visuri.

34

ION TURNEA CUGETĂRI

XIII. ŞEF LA CANTINĂ Începutul clasei a XI-a a fost marcat de povara unei zile posomorâte de toamnă. Ploua mărunt. Răcoarea părea să-i pătrundă pe elevi până în suflet. Festivitatea de deschidere a noului an şcolar a fost scurtă. Nu s-au făcut cursuri în acea zi.

La cămin s-au schimbat multe. Au făcut renovări peste vară.

Mihai spera să se fi schimbat ceva şi la cantină. Nu putea să uite că foarte greu a reuşit să treacă peste scârba provocată de şoarecii ce se plimbau printre butoaiele cu varză şi borcanele de murături şi nici peste imaginea bucăţii de carne aruncate pe jos pentru a fi tranşată.

Spre bucuria lui Mihai s-a schimbat bucătăreasa şefă. Acum era şefă la cantină tanti Ica, vecina lui de la Maciova. Încă din prima zi a obţinut porţie dublă. În alte zile şi-a ajutat prietenii cu mai multe bucăţi de carne la felul doi, ascunse printre cartofi, pentru a nu fi observate şi de alţii care serveau masa.

Cel mai bine se simţea Mihai, când la masa de seară, tanti Ica îl lăsa să împartă conservele de peşte sau cutiile de pateu.

Atunci când nu se putea găti din pricină că se lucra cu ţevile de gaz elevii primeau hrană rece. Mhai şi-a făcut provizii cu acele ocazii.

Mulţi elevi nu serveau cina preocupaţi de a-şi mai pierde timpul prin oraş încă două ore, până ce se închidea poarta căminului.

Până la vacanţa de iarnă, Mihai a dus-o foarte bine. Avea acces la bucătărie şi se putea servi cu tot ce-i dorea sufletul.

A reuşit să facă şi comerţ. A aprovizionat cantina cu lapte şi cartofi. Cartofii i-a cumpărat din sat la un preţ mult mai mic decât cel al pieţii şi i-a transportat la Caransebeş cu tractorul lui Doru. Lapte aduna Mihai la finalul săptămânii de la cei care aveau vaci şi-l ducea la Caransebeş în fiecare zi de luni a săptămânii. Şi-a rotunjit frumos veniturile Mihai şi nu a mai fost nevoit să cheltuiască niciun ban din cei adunaţi peste vară.

35

ION TURNEA CUGETĂRI

XIV. TRANSFERUL Luna decembrie a fost pentru Mihai ca un obstacol pe care dacă-l trecea reuşea să-şi făurească un viitor luminos.

A participat la începutul lunii decembrie la olimpiada sportului, la campionatul de box. Acesta i-a adus lui Mihai locul I pe judeţ şi i-a asigurat un loc la liceul sportiv din Timişoara, prin transfer.

Vestea transferului lui Crengan Mihai a întristat pe mulţi elevi de la liceul mecanic. Mihai a reuşit să se facă plăcut în rândul colegilor săi încă din prima zi de liceu.

Cei mai buni prieteni ai lui Mihai ştiau că nu puteau să-l convingă să renunţe la ideea transferului. Îl cunoşteau prea bine. Ştiau că sportul este o pasiune a lui şi avea o şansă să urmeze ceea ce-şi doreşte. Rămânea o singură variantă, să-i organizeze lui Mihai o petrecere surpriză în cămin, fără ştirea pedagogului.

Petrecerea surpriză avea două variante, fie îi descoperea pedagodul şi Mihai ar fi fost pedepsit şi împiedicat să se transfere, fie Mihai ar fi apreciat surpriza şi va purta o altă amintire plăcută cu prietenii lui. Ce-i drept, prietenii lui Mihai au fost egoişi, dar îl doreau lângă ei.

Petrecerea surpriză au organizat-o cu o săptămână înainte ca Mihai să plece la Timişoara. Au cumpărat băutură, ţigări, au plătit şi o femeie.

Mihai, ţi-am pregătit un cadou în seara aceasta, i-a şoptit Gavrilă.

Cum duminica pedagogul e liber şi tu îl înlocuieşti mai bine de un an de zile, ne vom putea desfăşura surpriza în voie.

Despre ce surpriză este vorba?

Aşteaptă să vină seara şi o să vezi cu ochii tăi, altfel nu mai este surpriză.

Seara a venit. Pe Mihai l-a aşteptat în cameră câteva sticle de băutură, muzică şi o femeie.

Mihai a refuzat să participe la petrecerea prietenilor săi. A mers într-o cameră liberă să se odihnească. Prietenii lui Mihai, dezamăgiţi s-au pus pe chefuit. În jur de o oră le-a ţinut voia bună, pentru că pedagogul, anunţat de portar că este gălăgie în cămin, a venit de acasă în ziua lui liberă. Prietenii lui Mihai s-au ales şi ei cu un transfer, dar la liceul de lemn din Caransebeş.

36

ION TURNEA CUGETĂRI

XV. CONTABILA Ajuns la Timişoara, la liceul sportiv, Mihai a dovedit tuturor că este făcut pentru a fi campion.

A avut multe satisfacţii în cadrul liceului sportiv, de la campion la box, a ajuns campion şi la atletism şi la caiac canoe. Nu exista final de săptămână în care Mihai să nu facă caiac canoe pe Bega. Într-o duminică în timp ce se antrena cu barca pe Bega împreună cu echipa lui a observat pe o bancă situată pe malul Begheiului o tânără a cărei imagine îi amintea de cineva.

A privit-o îndelung pe tânără şi în cele din urmă a înţeles că este Clara. A întrerupt antrenamentul în acea zi şi s-a apropiat de tânăra ce lectura o carte plină de cifre.

- Clara?

- Mihai?

Cei doi s-au întâlnit după aproape doi ani. Clara lucra la o bancă din Timişoara. A terminat liceul economic şi a reuşit să se angajeze contabilă la bancă.

Din acea zi Mihai şi Clara au fost de nedespărţit.

Nu ştia sigur ce îl atrăgea la Clara, fata iubită de toţi în trecut şi foarte ştearsă pentru el. Poate o aprecia, pentru că a reuşit să se realizeze în viaţă.

După ce Mihai a terminat liceul s-a înscris la facultatea de sport dar s-a căsătorit între timp şi cu Clara. Era un om împlinit. Avea o familie şi îşi putea urma visul.

Adolescenţa a trecut pe lângă Mihai ca o pasăre albă care s-a oprit o clipă din zbor, a privit spre zburdălnicia copilului, pe urmă şi-a continuat drumul pierzându-se undeva între liceul mecanic din Caransebeş, satele ce i-au luminat mereu chipul şi liceul sportiv din Timişoara.

37

ION TURNEA CUGETĂRI

2. LA TIMPUL TRECUT Norii au tras o perdea groasă peste soare. Nu se arăta o zi prietenoasă. Cu siguranţă o ploaie de august se pregătea să spele faţa pământului. Mă aflam în stupină. Mi-aş fi dorit să verfic stupii dar chipul bălai al soarelui nu se afla de partea mea. El s-a ascuns după stratul cenuşiu şi apos din văzduh. Priveam albinele care au devenit şi ele agitate din cauza vremii nefavorabile. Când primii stropi de ploaie au căzut cu iuţeală, lovind pământul, am observat la intrarea într-un urdiniş o albină nehotărâtă. A ieşit afară din stup, pe urmă s-a întors o clipă înapoi ca şi când ar fi uitat ceva, mai apoi cu mare efort s-a înălţat un moment în văzduh şi a căzut în secunda următoare la pământ parcă lovită de o picătură de ploaie ca de un fulger.

Am părăsit stupina şi am intrat în casă. Vremea marilor culesuri a trecut iar albinele ce până atunci au muncit fără a cunoaşte oboseală au îmbătrânit. Au purtat povara tuturor muncilor din cadrul coloniei, de la cules la păzirea urdinişurilor de albinele hoaţe, de la menţinerea căldurii pentru puiet la instruirea albinelor tinere. Acum se depărtează de lumea lor cu durere ca să moară. Mi-am adus aminte de istoria unei albine pe care am citit-o demult: „Şi, în sfârşit, vine ziua fatală a morţii celor bătrâne! […] Priveam cu toţii prin geamul stupului de observaţie, forfoteala muncii micii colonii. Albinele veneau încărcate cu polen şi cu nectarul apos […] Pe când priveam colonia, de pe fagurele unic al cuibului de jos a alunecat o albină din mulţime şi a căzut pe fundul stupului. Era o albină bătrână, care se rostogolise ca o piatră din vârful unei stânci, în hăul prăpastiei ! ... A rămas acolo jos câteva clipe şi când o altă albină a venit s-o ajute, ea a început să se îndrepte încet spre lumina urdinişului, căci albinele se duc să moară afară din stup. După sforţări îndelungate a ajuns în prag! S-a oprit acolo ca şi când ar fi voit să mai privească o dată lumea aceea dragă, în care şi-a trăit zilele frumoase ale vieţii ei; să mai privească în sus soarele pe care l-a iubit atât, să soarbă cu nesaţ boarea de vânt ce-i aduce pe unde parfumul isopului din vale, şi cu cea din urmă sforţare şi-a făcut vânt alunecând acolo jos pe oglinda de nisip a stupului. Lumina sclipitoare a zilei a început să o dogorească. Antenele mai mişcă ceva, ca şi când ar fi voit să-şi ia 38

ION TURNEA CUGETĂRI

rămas bun ca un călător ce pleacă cu trenul undeva ... departe ... fâlfâind din mână ultimul adio! O tresărire ... şi apoi zăbranicul morţii se întinde peste trupul ei trudit. Sărmana epavă! Era atât de schimbată! Aripile rupte şi mici […] Coşuleţele pentru transportul polenului erau tocite. Periile de la picioare erau roase, la fel şi perişorii care-i acoperiseră corpul. Trupul era negru şi lucios, ca haina ponosită, roasă, peticită, a unui biet sărac. Totul în înfăţişarea ne inspira milă nestăpânită.“ (Constantin L. Hristea) Stropită cu parfumul de isop albina a trecut pragul morţii. Aceeaşi soartă a avuto şi albina din stupina mea ce a fost udată de isopul rece a picăturii de ploaie.

Afară ploaia s-a dezlănţuit. Şiroaie de apă dansau în văzduh.

Pământul înghiţea apa ca pe un nectar divin. Toate sunt trecătoare în acestă lume. Ploaia va trece iar soarele îşi va scoate iarăşi capul de după nori. Albina ce a simţit răceala ploii nu se va mai putea bucura însă de încă un zâmbet al soarelui după cum nici bătrânul ajuns în pragul morţii nu-şi va mai putea bucura încă o zi sufletul în cuibul lui pentru care a muncit o viaţă.

Toate mi-au adus aminte din nou de bunicul meu. Era bolnav. Lam dus la spital la oraş dar nu a dorit să rămână acolo. Dacă în drum spre spital îmi spunea să conduc încet maşina ca să privească peisajul din jur cu toată făptura lui, la întoarcere m-a rugat să conduc repede.

L-am întrebat de ce îşi doreşte să conduc din ce în ce mai repede. Mia răspuns că aşteaptă să ajungă cât mai repede la casa lui pentru care a muncit o viaţă, să o mai privească o dată, pe urmă să se aşeze în pat, să pună capul pe pernă şi să moară. Mi-au dat lacrimile. Am condus repede. Când am ajuns acasă bunicul a intrat în grădină, pe urmă în grajdi, s-a mai plimbat câteva clipe prin curte, a intrat în casă şi s-a uitat în jur, s-a pus în aşternut şi a început să respire greu.

Mătuşa mea a aprins o lumânare iar bunicul a murit.

Toate rămân în urmă. La început rămâne copilăria, acea vârstă a fericirii când grijile stau departe de mulţi, pe urmă tinereţea îţi face cu mâna şi ochii tăi mai scapă câteva lacrimi. Mai târziu trebuie să părăseşti locul de muncă, locul unde ai pus atâta suflet şi să fii înlocuit cu alţii mai tineri, pe urmă te uiţi cu jale la casa ce ai clădito, la urmaşii tăi pentru care ai muncit, şti că nu vei mai vedea 39

ION TURNEA CUGETĂRI

niciodată nimic din toate acestea, priveşti ultima rază de soare şi adormi pentru veşnicie.

Timpul îşi pune pecetea peste toate. În primăvară suntem verzi, pe urmă ne ofilim treptat ca mai apoi să adormim în uitare lăsând toate câte am făcut pe acest pământ. „Din codru rupi o rămurea / Ce-i pasă codrului de ea? / Ce-i pasă unei lumi întregi / De moartea mea!? “ (George Coşbuc)

40

ION TURNEA CUGETĂRI

3. ZONE CE MERITĂ VIZITATE Fiecare zonă are un farmec aparte. Dacă reuşeşti să te detaşezi de avalanşa grijilor zilnice şi să priveşti în jur vei descoperi că adeseori te afli în mijlocul unui paradis care îţi zâmbeşte în timp ce tu nu-i observi lumina chipului copleşit de gânduri şi muncă. În urmă cu două luni, practicând pastoratul în apicultură, am ales o zonă meliferă bogată în apropierea localităţii Peştere unde am vatra stupinei şi am transportat pavilionul cu stupi acolo. Având în vedre faptul că albinele pe timpul verii consumă şi foarte multă apă am căutat ca în apropierea vetrei stupinei din timpul marelui cules să se afle şi o sursă cu apă.

Zona meliferă pe care am ales-o se află între localităţile Constantin Daicoviciu şi Peştere, la liziera pădurii. Despre acestă zonă însă doresc să vorbesc de această dată şi nu despre stupărit.

Natura este oaza de lumină ce se desfăşoară în mii de forme şi culori. Omul este legat de natură, fie că înţelege sau nu lucrul acesta.

Comuniunea omului cu natura se face şi prin intermediul produselor naturale. Albinele constituie o permanentă comuniune binefăcătoare cu natura, iar omul prin intermediul acestora, a produselor muncii lor trăieşte în deplină concordanţă cu mediul natural cel mai sănătos, nectarul florilor fructificat de albine în miere, polen etc. Pe urmă din cele mai vechi timpuri omul a căutat în natură diferite ierburi, flori, frunze etc. pentru hrană dar şi pentru diverse boli, suferinţe. Această legătură a omului cu natura prin intermediul produselor naturale este completată de o permanentă comuniune prin apa ce este sursa vieţii şi care se găseşte în natură, vegetaţia care este o permanentă sursă de oxigen, de farmecul benefic a unei zone pitoreşti ce te încarcă energetic. Între localităţile Constantin Daicoviciu şi Peştere există zonă mirifică. O stâncă prăpăstioasă pare să sprijine creştetul împădurit al locului. De jur împrejurul ei pădurea se întinde ca un brâu viu, plin de viaţă şi culoare. O apă curgătoare şerpuieşte locul.

O să ataşez acestui material imagini grăitoare cu acestă zonă care merită vizitată.

41

ION TURNEA CUGETĂRI

42

ION TURNEA CUGETĂRI

4. „ÎNNEGRIND PE ALTUL NU TE ALBEŞTI PE TINE.“ Multe vede omul în viaţă dar ce am dispreţuit cel mai mult este clevetirea. Aceasta e ca neghina ce încearcă să păteze auriul grâului, ca buruienile ce încearcă să înăbuşe plantele, ca întunericul care acoperă lumina pe timpul nopţii „... ca fumul care-şi înnegreşte coşul şi nu poate păta albastrul cerului.“ (Nicolae Iorga) Ea îşi sapă rădăcini acolo unde mugurul învaţă de la arbor calea greşită în viaţă.

Pe urmă îşi construieşte casă odată ce mugurul şi-a deschis frunzele.

La început copilul ce a săvârşit o greşeală încearcă să scape de pedeapsă aruncând cu noroi în prietenul său. Pe urmă gustul amar al răutăţii îl determină să se înalţe pe el în defavoarea altuia. Adultul de mâine spre a-şi atinge scopul unge cu smoală munca vecinului dar petele i se lipesc de mâini. „Nicio calomnie nu poate distruge meritul.“ Un tânăr ce locuia în mediul rural a făcut cândva din milostenie scopul vieţii sale. Adesea spunea că nu se poate bucura de plinul pungii sale când ştie că în lumea aceasta sunt oameni care nu au o bucată de pâine sau sunt încercaţi de diferite boli şi neputinţe. A început cu lucruri simple. A ajutat o familie nevoiaşă cu adăpost în grajdiul casei sale. Familia şia găsit un acoperiş dar gura satului a început să curgă ca un pârâu. „Fă bine şi lasă lumea să vorbească. Nu se poate închide gura lumii“, spunea el citând astfel din înţelepciunea populară. Vecinii săi l-au reclamat la poliţie că se foloseşte de oamenii nevoiaşi pentru a-şi câştiga pâinea. El nu cerea familiei ce o adăpostea nici măcar să facă curăţenie în curtea de lângă grajdi. Le oferea şi câte o bucată de pâine când aceştia nu reuşeau să-şi câştige traiul zilnic în urma muncii prin sat.

S-a întâmplat ca unul dintre vecinii ce l-au reclamat la poliţie să se îmbolnăvească grav. Tânărul milos era medicul satului. A auzit de necazul vecinului său şi a mers să-l consulte. Vecinul ştia că i-a făcut o nedreptate dar tăcea. În urma îngrijirilor medicale s-a însănătoşit. În loc de mulţumesc a început să-l vorbească din nou de rău pe tânărul medic. Adesea bunătatea este considerată slăbiciune, naivitate de cei care au obiceiul de a cleveti.

43

ION TURNEA CUGETĂRI

Tânărul milos nu înţelegea de ce vecinul său arunca vorbe urâte pentru a-i păta imaginea şi nici nu se obosea să afle motivul. Avea atâtea lucruri importante în viaţă de rezolvat, încât lucrurile care se târau pe jos asemenea reptilelor nu se puteau bucura deloc de atenţia lui. Mai târziu a aflat că vecinul pe care l-a ajutat să-şi învingă boala avea şi el un copil ce studia medicina. Acel copil trecea foarte greu examenele, pentru că îşi pierdea timpul la jocuri de noroc. Când a terminat studile vecinul şi-a adus fiul medic în sat prin metode neotodoxe. Atunci fostul medic şi-a lăsat locuinţa câtorva familii de oameni nevoiaşi, căci era spaţiu pentru mai multe familii şi s-a mutat la oraş.

Noul medic era mai mult plecat la oraş. Atunci când cineva avea nevoie de el se vedea nevoit să caute alt medic în localităţile din apropiere. Tatăl noului medic îşi lăuda fiul prin tot satul lovind în cel care a fost aproape de fiecare în trecut. Ar fi fost mai bine să-şi sfătuiască copilul să facă asemenea celui căruia i-a luat locul dar se mulţumea să ţese pânză neagră peste lumină. „Ce-ţi pasă când faci un lucru bun, că altul în loc să facă şi el la fel, te vorbeşte de rău.“ (Nicolae Iorga) Oamenii la început au tăcut, căci noul medic era consăteanul lor dar cu timpul când problemele lor au devenit din ce în ce mai numeroase au început să plângă după fostul medic care le-a fost alături în orice moment.

Nu au mai reuşit oamenii să-l readucă pe medicul pierdut înapoi dar nici actualul medic nu a mai putut profesa în satul natal. Acesta împreună cu familia lui s-a mutat în alt sat, căci le era ruşine să se mai întâlnească cu oamenii pe stradă. „Clevetirea nu ucide, nici nu face rană; ea pângăreşte numai pe acela de la care a pornit.“ (Nicolae Iorga)

44

ION TURNEA CUGETĂRI

5. „CINE SAPĂ GROAPA ALTUIA CADE SINGUR ÎN EA.“ Clevetirea îşi are rădăcinile în invidie, mândrie, în slavă deşartă şi este soră bună cu minciuna după cum înţelept grăieşte proverbul popular „Bârfa şi minciuna merg mână-n mână.“ Multe vede şi aude un preot mai ales dacă este pus să păstorească sufletele oamenilor în mediul rural. Adesea îl auzi pe Ilie clevetind împotriva lui Ion că porcul lui e mai mare şi mai gras, că Solomon i-a dat soi bun iar altora le-a ales soi rău ce nu mănâncă. Pe Veta o auzi aruncând cu noroi în Mărie, pentru că are cătrânţă brodată mai frumos, fiindcă şi-a făcut-o la oraş. Cei care clevetesc uită că „Nicio calomnie nu poate distruge meritul.“ S-a întâmplat în urmă cu douăzeci de ani. Sandu Toader s-a străduit să adune bani ca să-şi refacă casa bătrânească. Era o casă de bârne şi chirpici. Îşi dorea să locuiască şi el într-o casă din cărămidă arsă. A vorbit cu Duma, meseriaşul satului şi acesta s-a oferit să-l ajute. Duma era un om mândru, invidios, nu accepta ca un consătean să fie mai presus decât el. A acceptat să-l ajute pe Sandu Toader dar şi-a făcut planul ca toată construcţia să o săvârşească în aşa fel, încât să nu fie an în care Sandu să nu investească din nou. Aşa că a lăsat pe alocuri câte o portiţă deschisă spre stricăciune. Încă de la fundaţie a avut de grijă să lase câte un cusur. Când a ajuns la acoperiş s-a gândit să pună ţigla în aşa fel, încât ploaia să lase urme în noua locuinţă.

După prima ploaie Sandu l-a şi chemat pe Duma să schimbe câteva ţigle. Acesta s-a arătat dornic să-l ajute imediat. S-a urcat pe acoperiş dar a uitat locurile ce nu le-a întărit şi astfel a căzut în pod, din podul casei a căzut în cameră, pentru că stucătura nu a fost solidă unde a aterizat întâi pe un dulap neîncheiat bine şi astfel a ajuns la spital cu o coastă fracturată, cu picioarele şi mâinile rupte. La piciorul stâng sa accidentat foarte grav. A fost nevoit să suporte câteva intervenţii chirurgicale şi astfel a rămas cu un picior mai scurt ce avea să-i fie piedică în practicarea meseriei sale.

La un an după accident Duma s-a dus la birtul din sat unde după ce a băut puţin mai multă răchie a început să se laude cu ce i-a făcut el lui Sandu. S-a întâmplat să se afle în birt şi Costică Păsulă. Acesta 45

ION TURNEA CUGETĂRI

i-a arătat lui Duma că de fapt şi-a făcut rău lui însuşi. Banii primiţi de la Sandu pe construcţie i-a lăsat pe la doctori, de atunci nu a mai putut lucra ca altă dată, mai mult decât atât i s-a dus renumele de meşter nepriceput şi nimeni nu s-ar fi încumetat să-l mai cheme pentru vreo lucrare. În viaţă dacă faci bine, bine primeşti, iar dacă faci rău vei fi înghiţit de propria ta răutate, căci înţelepciune populară adevărat grăieşte „Cine sapă groapa altuia cade singur în ea.“

46

ION TURNEA CUGETĂRI

6. IN MEMORIAM PR. CORNEL MEZINCA Saptămâna acesta a trecut la cele veşnice pr. prof. Cornel Mezinca.

Părintele-profesor Cornel Mezinca şi-a dedicat toată viaţa slujirii lui Dumnezeu şi aproapelui. El a făcut lucrul acesta cu dragoste, cu pasiune şi înţelepciune.

S-a născut în comuna Zăgujeni la 10 septembrie 1934. A fost primul fiu al soţilor Ioan şi Magdalena Mezinca. Între anii 1941-1945 a fost elev la şcoala din Zăgujeni. După absolvirea claselor primare a urmat cele trei clase gimnaziale la liceul Traian Doda din Caransebeş. După clasa a III-a de gimnaziu, în 1948, a dat admitere la liceu şi s-a înscris la Şcoala Pedagogică din Caransebeş. În anul 1952, după absolvirea studiilor liceale, a dat examen la Institutul Teologic Universitar din Sibiu şi a reuşit. Între anii 1952-1956 a urmat cursurile Institutului Teologic Universitar din Sibiu. În anul 1956, după finalizarea studiilor, a fost încadrat ca profesor suplinitor la Şcoala Elementară de 8 clase din Zăgujeni. În acelaşi an, mai precis în 18.10.1956 a fost hirotonit diacon iar peste câteva zile preot la catedrala din Timişoara de către Înalt Prea Sfinţitul Părinte Mitropolit Vasile Lăzărescu pe seama parohiei Toager din Protopopiatul Ciacova. În anul 1957 a fost numit pedagog la Seminarul Teologic din Caransebeş. A funcţionat ca pedagog până în 01.05.1962 când a fost numit profesor la Seminarul Teologic Caransebeş pe catedra de limbi clasice. La 01.06.1964 a fost transferat ca preot în localitatea sa natală, Zăgujeni. După introducerea religiei în şcoală (1990-2000) a predat şi religie la şcoala din Zăgujeni.

47

ION TURNEA CUGETĂRI

Anul 1964 a fost o binecuvântare în viaţa pr. prof. Cornel Mezinca datorită întoarcerii în satul natal. „Eu mi-am iubit mereu satul natal, casa părintească şi a fost o bucurie să mă întorc în sat. Satul şi casa au fost mereu pentru mine raiul pământesc.“ 1 mărturiseşte părintele în cartea lui memorialistică.

Bunul Dumnezeu l-a binecuvântat şi cu o familie frumoasă. El şi soţia lui, profesoară de biologie, au avut doi copii, Marius Mezinca şi Ioan Cornel Mezinca, care la rândul lor au studiat teologia. Marius Mezinca este preot misionar în Kalsrue, Germania, iar Ioan Cornel Mezinca, preot şi profesor în Caransebeş până în 2004, iar din 2004 preot la Timişoara. S-a bucurat să-şi cunoască şi nepoţii, un nepot şi o nepoată din parte fiului său Marius şi două nepoate din partea fiului său Ioan Cornel.

Anul acesta pr. prof. Cornel Mezinca a publicat cartea Amintiri din viaţa şi activitatea mea la împlinirea vârstei de 80 de ani.

Această carte este o lucrare autobiografică care în timp se va dovedi o comoară vie de înţelepciune pentru înaintaşi. Din păcate nu a mai reuşit să o lanseze, după cum şi-a dorit, în ziua în care ar fi împlinit 80 de ani, la 10.09.2014 dar s-a bucurat să-şi vadă şi acest vis realizat.

Părintele-profesor Cornel Mezinca va rămâne mereu un exemplu pentru înaintaşi iar cartea lui autobiografică stă mărturie a faptului că pe acest pământ a trăit cu adevărat un om.

1

Pr. Cornel Mezinca, Amintiri din viaţa şi activitatea mea la împlinirea vârstei de 80 de ani, Editura Sfântul Ierarh Nicolae, Brăila, 2014.

48

ION TURNEA CUGETĂRI

7. UN DRUM CARE PLÂNGE Nu există drum rutier mai trist decât cel care leagă localitatea Constantin Daicoviciu de Peştere. Am făcut cunoştinţă cu acest drum cu mulţi ani în urmă. De atunci şi până astăzi drumul şi-a mai împovărat spinarea cu alte gropi, cu alte pietre, cu alte istorii, în rest a rămas acelaşi drum prăfuit şi trist.

Chipul prăfuit şi greu al drumului ascunde o eternitate, o eternitate de bucurii şi de necazuri. Multe a văzut drumul şi a simţit. A fost bătătorit de omul simplu de la ţară. Fiecare om şi-a purtat pe tălpi povara muncii, a neajunsurilor, a încercărilor. Istoria fiecărui om s-a întipărit în fiinţa drumului. Praful ce-i acoperă chipul este tot atât de des ca şi istorioarele celor ce l-au cunoscut. Şi a cunoscut multe suflete trudite drumul. Cu fiecare piedică, cu fiecare căzătură a prietenilor lui ce i-au brăzdat faţa, drumul şi-a mai adâncit câte o groapă. Şi a adunat drumul mulţi prieteni. Ei i-au vorbit despre viaţă, despre ploi şi soare, despre flori şi spini. Prietenii lui erau puternici, asemenea lui. De câte ori cădeau într-o groapă se ridicau. De câte ori îşi rupeau câte un osicior la fiecare piedică, nu-şi pierdeau nădejdea şi călcau mai departe.

Credincios vechii lui imagini drumul priveşte astăzi cu ochii trişti şi prăfuiţi la albastrul cerului şi ar dori o bucată din oglinda lui spre a-şi farda faţa ridată de atâta amar de vreme, pe urmă priveşte la râul Timiş şi ar dori o picătură de apă pentru a-şi potoli furtuna de praf.

Primăvara verdeaţa de pe margini zâmbeşte drumului dar el nu poate să-şi potolească praful cu frăgezimea ei. Vara, Timişul, i-ar face semn să coboare spre unda-i dar praful dilatat de căldură respinge chemarea. Toamna e nevoit să guste din roadele noroiului.

Iarna presară zeci de capcane trecătorilor.

Nu ştiu cât timp acest drum îşi va mai purta povara prafului, a gropilor, a încercărilor, un lucru însă este sigur, şi acest drum ce uneşte localitatea Constantin Daicoviciu de Peştere ar îmbrăca haină nouă de sărbătoare, ar zâmbi altor muguri şi primăveri. Şi-ar dori să nu mai plângă.

49

ION TURNEA CUGETĂRI

8. „CUNOAŞTE-TE PE TINE ÎNSUŢI.“ Frumosul îl poţi descoperi în tine însuţi. Nu există frumos în afara fiinţei tale. Totul în afara fiinţei este o părere. Poate că cineva ar susţine ideea unui frumos exterior fiinţei. Pe acest cineva l-aş întreba cum ar putea cel care a ucis în el orice bucurie, orice vis, orice scânteie să vadă primăvara de afară? Fiecare vietate îşi are propria primăvară, frumuseţea personală.

Copacii simt chemarea solară şi ard de nerăbdarea mugurilor. Ei descoperă primăvara în muguri, frunze şi flori. Insectele observă lumina şi îşi încep jocul. Pământul naşte verdeaţă iar vietăţile îi adulmecă fătura.

La chemarea verdeţii albinele îşi încep culesul iar agricultorul oferă pământului sămânţa.

Animalele şi păsările îşi schimbă atitudinea descoperind primăvara. Starea de moleşeală îşi depărtează de la ele corpul greu.

Devin energice. Se bucură de fiecare rază a luminii solare.

Fiecare simte chemarea primăverii în felul său caracteristic.

Vegetaţia se grăbeşte să nască muguri. Animalele zburdă euforice.

Albinele îşi încep munca neobosite. Păsărelele îşi întăresc cuiburile vitregite de iarnă. Totul în jur a descoperit primăvara specifică fiinţei lui.

Dacă vegetaţia nu ar descoperi primăvara fiinţei, nici albinele nu şi-ar putea începe culesul, nici păsările şi animalele nu ar trăi acea fericire paradisiacă. Frumuseţea este dată de un tot dar acel tot este alcătuit din infinite primăveri şi frumuseţi.

Aşadar frumuseţea nu poate să existe decât prin tine însuţi. Pe cât eşti de frumos în fiinţa ta, pe atât de mult frumuseţea interioară se revarsă în jur şi descoperă alte frumuseţi. Doar împreună acestea alcătuiesc paradisul sinelui.

Fiinţele bolnave şi triste nu pot picta frumuseţea. Putreziciunea din spatele măştii se simte. Copacul bolnav, chiar dacă înfloreşte, are ochii plânşi. Cel sănătos îşi cunoaşte primăvara şi o presară în jur bucurând natura.

50

ION TURNEA CUGETĂRI

Omul e dator să-şi descopere primăvara din el însuşi. Când omul îşi descoperă primăvara, adevărata frumuseţe începe să înmugurească, să înflorească.

Toţi cei care au descoperit primăvara din ei înşişi se vor bucura mai târziu de roade.

Drumul spre el însuşi al fiecărui om este cel mai greu. Când omul va învăţa să se cunoască pe sine îşi va descoperi adevărata primăvară, adevărata, frumuseţe, adevărata viaţă. „ochi ca oameni să deschidem, / dar ca pomii să-nflorim.“ spune Lucian Blaga în poezia Focuri de primăvară. Adevăratul foc lăuntric este sensul vieţii fiecăruia.

51

ION TURNEA CUGETĂRI

9. „ŢINE CU TĂRIE ÎNVĂŢĂTURA ŞI NU O PĂRĂSI, PĂZEŞTE-O, CĂCI EA E VIAŢA TA.“ (PILDE 4, 13) Nu există în acestă lume lucru mai de preţ decât învăţătura. Omul înţelept este cel care vede imaginea din spatele imaginii. El vede că a înflorit copacul dar ştie să privească şi spre cauza florii. În acest om găseşti toată frumuseţea. El este dragoste, bunătate, răbdare, recunoştinţă, milostenie, sănătate, prosperitate. Înţelepciunea te învaţă să-ţi zideşti casă trainică, să prosperi spiritual şi material. Tot înţelepciunea te învaţă să ai grijă de trupul tău pentru a fi sănătos. Nici sănătatea nu este mai presus de înţelepciune.

Neînţeleptul se aruncă în foc fără să conştientizeze că se va arde şi în apă fără să ştie a înota. Este înclinat spre a face lucruri dăunătoare sănătăţii de pildă alcoolul, tutunul, o plimbare în ger dezbrăcat etc. din pricina firii vulcanice, a invidiei, a lăcomiei, a răutăţii, neînţeleptul îşi împovărează trupul cu stres şi toate bolile cazate de acesta. Înţeleptul nu se pierde în nimicurile vieţii. El nu pune la suflet săgeţile celor vicleni. Îşi încununează fiinţa cu dragoste şi toate roadele ei: bunătatea, nădejdea, răbdarea, sănătatea etc. Învăţătura este adevărata viaţă. Fără ea omul trăieşte degeaba.

52

ION TURNEA CUGETĂRI

10. VESTEA CEA BUNĂ Ca răsăritul soarelui de primăvară aşa este vestea cea bună. După prea mulţi nori, prea mult frig, prea multă ceaţă, soarele a luminat a verdeaţă. Natura a primit vestea cea bună, vestea unui nou început, a începutului de primăvară, a începutului de viaţă. Natura a primit binecuvântarea mugurilor. Focul mugurilor i-a adus fericirea împlinirii.

La începutul primăverii, pe data de 25 martie, creştinii sărbătoresc Buna Vestire. Creştinii primesc fericita veste a zămislirii Mântuitorului Iisus Hristos. Îngerul Gavril a fost trimis de către Dumnezeu „într-o cetate din Galileea, al cărui nume era Nazaret, / Către o fecioară logodită cu un bărbat care se chema Iosif, din casa lui David; iar numele fecioarei era Maria.“ (Luca 1, 26-27). Fecioara Maria a primit a-l naşte pe Mântuitorul Iisus Hristos. Odată cu naşterea Mântuitorului Iisus Hristos omul a primit o nouă şansă, o nouă viaţă, mângâierea eternităţii.

Sărbătoarea Bunei Vestiri coincide cu începutul primăverii, a vieţii. Fiecare om a primit prin Iisus Hristos o nouă viaţă. Moartea a fost biruită de viaţă. Iarna vieţii a fost doborâtă de eterna primăvară.

Nicio veste nu poate să fie mai bună ca vestea Vieţii Adevărate, a Vieţii Veşnice prin Mântuitorul Iisus Hristos.

53

ION TURNEA CUGETĂRI

11. CONSTANTIN DAICOVICIU, O PERSONALITATE MARCANTĂ A BANATULUI MONTAN Soarele a zâmbit altfel din zori. Cu siguranţă zâmbetul lui era o victorie împotriva iernii, împotriva unei vieţi pierdută în deşertăciune. Prima zi a lui mărţişor a luminat în urmă cu 116 ani Banatul Montan prin ivirea în această lume a istoricului Constantin Daicoviciu.

Constantin Daicoviciu s-a născut în 1 martie 1898 în localitatea Căvăran. În fiecare primăvară natura îşi împodobeşte casa cu ghiocei. În anul 1898 printre ghioceii începutului de primăvară, începutului de viaţă s-a ivit cel care avea să rămână un simbol istoric, politic şi cultural al cărăşenilor, Constantin Daicoviciu.

Biografia lui înfăţişează un om care a ştiut să preţuiască această viaţă, un om care nu s-a născut şi nu a trăit degeaba. El a ştiut să fructifice fiecare clipă a vieţii sale, fie ca istoric, arheolog, politician, profesor sau rector al Universităţii Babeş Bolyai din Cluj-Napoca. Între anii 1923-1968 a fost cadru didactic la Universitatea din Cluj, catedra de antichităţi clasice şi epigrafice. Anul 1932 i-a adus funcţia de conferenţiar în cadrul aceleiaşi universităţi. Anii 19401941 i-au adus funcţia de decan, iar anii 1957-1968 pe cea de rector. În anul 1965 Constantin Daicoviciu a devenit membru al Consiliului de Stat sub preşedenţia lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. Anul 1968 i-a adus şi titlul de Erou al Muncii Socialiste. În data de 27 mai 1973 Constantin Daicoviciu a trecut la cele veşnice. Începând cu anul 1973 şi până astăzi localitatea Căvăran din judeţul Caraş Severin a început să-i poarte numele.

Bustul lui Constantin Daicoviciu poate să fie văzut în Piaţa Muzeului din Cluj Napoca. Un bust similar a fost instalat în localitatea lui natală la începutul lunii martie 2014.

Bibliografie: www.ro.wikipedia.org 54

ION TURNEA CUGETĂRI

12. OBICEIURI ŞI TRADIŢII DE IARNĂ DESPRINSE DIN POEZIILE ÎN GRAI POPULAR ALE LUI PETRU ANDRAŞ În Banat obiceiurile şi tradiţile de iarnă se desfăşoară începând cu data de 15 noiembrie, Începutul Postului Naşterii Domnului şi se finalizează în 7 ianuarie, Soborul Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul, având ca puncte centrale: 5 decembrie, ajunul sărbătorii Sfâtului Ierah Nicolae, 6 decembrie, sărbătoarea Sfâtului Ierah Nicolae, Ignatul, ajunul Crăciunului, 24 decembrie, Naşterea Domnului, Crăciunul, 25 decembrie, ajunul Anului Nou, 31 decembrie, Anul Nou, 1 ianuarie, Boboteaza, 6 ianuarie, Soborul Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul, 7 ianuarie.

Obiceiurile şi tradiţile de iarnă îşi au originea în folclor cuprinzând semnificaţii profunde asupra omului şi relaţiilor lui cu Dumnezeu, cu natura, cu lumea înconjuratoare. Astfel obiceiurile şi tradiţile prezintă diverse aspecte ale rânduielii vieţii religioase sau sociale.

Caracteristica cea mai importantă a obiceiurilor şi tradiţilor de iarnă este repertoriul neasemuit de bogat în datini şi credinţe, în realizări artistice literare, muzicale sau coregrafice.

Petru Andraş, un scriitor „înzestrat cu talent narativ şi forţă de sintetizare a situaţiilor comice, cu spirit de observaţie şi inventivitate“2, un mare câştig al literaturii dialectale, prezintă în trei din poeziile sale, La tăiat dă porc, Piţărăii, În sara dă Anu Nou, obiceiuri şi tradiţii de iarnă specifice folclorului bănăţean. „Scriitorul dialectal scrie artistic, ca un scriitor adevărat, dar ce îl diferenţiază de sriitori este limbajul. El încearcă să confirme valoarea sensibilă a cuvântului dialectal în registrul limbii scrise.“3 „Literatura dialectală nu face decât să dea o notă particulară şi originală limbii, îmbogăţind-o cu noi şi noi dimensiuni estetice. Trebuie spus că literatura în grai bănăţean reprezintă una din coordonatele importante 2

Petru Andraş, Nu treşi drumu fiecum, Poezie în grai bănăţean, Editura Nagard, Lugoj, 2005, pag. 8.

3 Ion Căliman, Ion Ghera, Georgeta Popa, Poezia Dialectală în context actual, Editura Nagard, Lugoj, 2010, pag. 31.

55

ION TURNEA CUGETĂRI

4

ale specificului bănăţean...“ Este aşadar o mare diferenţă între ţăranul simplu ce compune un vers în grai bănăţean şi un scriitor dialectal. Scriitorul dialectal deşi foloseşte graiul bănăţean, el se identifică cu scriitorul artistic datorită limbajului figurat prin care prezintă diferite aspecte ale vieţii. Atât scriitorul dialectal, cât şi cel care scrie artistic stăpânesc cu măiestrie arta cuvântului. Acest lucru îl deosebeşte pe sciitorul dialectal de omul din popor şi totuşi „Camil Petrescu spunea: Este un lucru neîndoios că dintre toţi ţăranii români de pretutindeni, bănăţenii sunt cei mai citiţi şi cei mai cunoscători de carte... ţărănimea bănăţeană dă dovadă de un extraordinar simţ artistic.“5 Scriitorul Petru Andraş este un talentat narator în versuri. El prezintă în poeziile sale diferite aspecte ale vieţii sociale ale ţăranului bănăţean, în grai popular, surprinzând diferite obiceiuri şi tradiţii.

Poezia La tăiat dă porc surprinde ritualul sacrificării porcului în preajma sărbătorilor Crăciunului: „Dă miercuri, la mine-acasă, / Nime nu-ş găsăşce locu. / Păstă trii zîle-i Crăşiunu, / Iară noi n-am tăiat porcu.“6.

Lecturând primele versuri ale poeziei citate anterior, putem observa că înainte de ziua Ignatului în gospădăriile oamenilor de la ţară se fac pregătiri pentru sacrificarea porcului. Folosirea numărului magic (fatidic) trei pentru a arăta numărul zilelor care mai sunt până la unul din cele mai importante evenimente din viaţa creştină, Naşterea Domnului, ne duce cu gândul o clipă spre lumea fabuloasă a basmelor, a legendelor, a baladelor populare, lume ce surprinde diferite obiceiuri şi tradiţii strămoşeşti. Prin vocaţia sa, Petru Andraş, reuşeşte să păstreze caracterul tradiţional în scrierile sale.

Pregătirile pentru sacrificarea porcului au ca punct central căutarea unui măcelar „Înşercând în sat, în taină, / Maistor căsap să găsesc.“7 Această problemă se rezolvă însă prin întâlnirea stăpânului casei cu văru Gin, văr ce îi promite că i-l va aduce pe uica Şiorcuş.

4

Idem, Ibidem, pag. 62.

Ion Căliman, Ion Ghera, Georgeta Popa, Poezia Dialectală în context actual, Editura Nagard, Lugoj, 2010, pag. 77.

6 Petru Andraş, Nu treşi drumu fiecum, Poezie în grai bănăţean, Editura Nagard, Lugoj, 2005, pag. 140.

7 Idem, Ibidem, pag. 140.

5

56

ION TURNEA CUGETĂRI

Chiar şi numele personajelor sunt simbolice. Ele surprind trăsături ale oamenilor din acele locuri.

Uica Şiorcuş era cu treabă pe la vărul Gin şi această treabă consta în peţirea fetei lui Şiulică. Întâlnim aşadar în cadrul aceleeaşi poezii, care deşi prezintă un obicei specific sărbătorilor de iarnă, prezentat chiar din titlu La tăiat dă porc, un alt obicei popular, peţitul. Acest obicei, peţitul apare în viaţa oamenilor de la ţară imediat ce se iasă dintr-un post, în cazul de faţă, postul Crăciunului.

Tot din ritualul pregătirii sacrificării porcului fac parte şi ultimele detalii din ziua respectivă, precum: „Ferăli pîntru pârlit / Le-am pus sub foc la căldare, / Să am totul pregăcit.“8 Ca şi la orice eveniment se pot întâmpla însă şi incidente neplăcute, dar pentru ca acestea să fie prevenite s-au luat măsurile necesare: Să n-am cu veşini năcaz, / Loai dă la Zgâmbău o sculă / Şe merjea la aragaz, / Şică dă pârleşci cu aia, / Fie păru mare, mic / Arge tot, / Iară sorâcu / Nu plezneşce nişi un pic. “9 Pârlitul porcului este o etapă necesară în ritualul sacrificării porcului.

Poezia se încheie cu venirea căsapului pe la ora şapte ca să poate duce la îndeplinire ritualul tăierii porcului. „Folcloristul Petru Caraman consideră că obiceiul tăierii porcului din ziua de Ignat îşi află rădăcinile în tradiţiile antichităţii romane.

Lumea romană practică acest sacrificiu la Saturnali, între 17 şi 30 decembrie, consacrându-l lui Saturn, la origine zeu al semănăturilor.

Porcul însuşi era socotit ca întruchipare a acestei divinităţi, a cărei moarte şi reînviere se consuma la cumpana dintre anul vechi şi anul nou. Este însa vorba de un transfer al obiceiului, de la data la care se celebra iniţial anul nou în lumea romană: începutul primăverii, al semanaturilor, la sărbătorile ce precedau Calendele lui Janus, adica la Saturnalii.“10 În desfaşurarea obiceiului sacrificării porcului sunt necesare după cum am putut observa şi în poezia lui Petru Andraş diferite condiţii 8

Idem, Ibidem, pag. 140.

Petru Andraş, Nu treşi drumu fiecum, Poezie în grai bănăţean, Editura Nagard, Lugoj, 2005, pag. 140, 141.

10 http://www.traditii.ro 9

57

ION TURNEA CUGETĂRI

de timp şi spatiu. În ceea ce priveşte timpul, sacrificiul nu poate fie început înainte de ivirea zorilor şi nici nu poate depăşi apusul soarelui. El trebuie să aibă loc pe lumină, deoarece lumina poate să ţină la distanţă spiritele malefice ce-ar putea încerca să anuleze virtutea sacrificiului. Locul ales pentru tăierea porcului este supus unui ritual de purificare: tămâiere, stropire cu aghiasmă.

Al doilea act ceremonial ce are loc odată cu ritualul tăierii porcului constă în sortarea cărnii: împărţirea ei pentru pomana porcului, pentru sărbători, cârnaţi, carne friptă, tocătură, cotoroage, tobă, caltaboşi, şuncă etc.

Anumite mădulare ale porcului au diferite întrebuinţări magice ca de exemplu cu părul de porc se afumă copiii deochiaţi.

O altă tradiţie ce urmează ritualului tăierii porcului sunt Piţărăii.

Această tradiţia a surprins-o scriitorul Petru Andraş în poezia cu acelaşi nume.

Această tradiţie se desfăşoară după cum precizează al treilea vers „În gimineaţa d-Ajun“11 Piţărăii sunt copiii ce aprindeau de cu seară focul, ce simbolizează în tradiţia populară, după cum mi-a relatat bunica mea, focul în jurul căruia au stat ciobanii când au fost vestiţi de către îngeri că s-a născut Iisus.

Pentru ca să poată face foc copii adunau din timp toate cele necesare întreţinerii lui, obiecte menţionate în poezia lui Petru Andraş prin regionalismele: tulei, gume, bâtuţă.

Dimineaţă în ziua de Ajun, plecau din poartă în poartă să primească piţărăi utilizând strigături populare specifice evenimentului: „Dă-ne colăşei, că ni-s piţărăi.“12 Toată lumea participă la acest obicei şi se bucură de aerul sărbătorii ce îi urmează: „Gazdăli ieşeau la porţ, / Colăşei, meră şî nuşi / S-adunau toace-n străicuţă.“13

11

Petru Andraş, op. cit., pag. 143.

Petru Andraş, Nu treşi drumu fiecum, Poezie în grai bănăţean, Editura Nagard, Lugoj, 2005, pag. 143.

13 Idem, Ibidem, pag. 143.

12

58

ION TURNEA CUGETĂRI

Cârnaţul din finalul poeziei simbolizează bogăţia casei: „Iuce să băga în cuină / Şî la şpoiert să oprea / ... / Şi un dărăp dă cârnaţ / Da cât zgâmja dăscânta: / Rodu, rodu / Să vă umple podul.“14 Poezia În sara de Anu Nou a lui Petru Andraş prezintă unul din obiceiurile ce se desfăşoară în ajun de an nou, aflarea ursitei în vederea mărituşului fetelor. „În anu ăsta ne-am strâns / La Mărie a lu Duliş / Trii fece precene bune, / Toace trii dă măriciş; / Fiecări să gângea / Că poace, poace-o afla, / Dacă-n anu care vine / Să vor mărita or ba.“15 Tot în această poezie este surprins obiceiul punerii unui fir de busuioc sub pernă pentru a putea afla ursita: „Iar sub cap puni la un loc / Brăşira a de ţînut / Şi un fir dă busuioc, / Noapcea ţî s-arată-n vis / Al cu care ce măriţ.“16 Finalul poeziei surprinde şi grijile zilnice ale oamenilor de rând ce nu au o bună situaţie financiară: „- Buno, am visat az noapce / C-am scăpat dă sărăşie“17, concluzionând cu o învăţătură populară: „Sărăşia-i boală grea, / Io o port dă când mă şciu / Şî tot n-am scăpat dă ia!“18 Scriitorul Petru Andraş datorită utilizării dialectului bănăţean în versurile sale devine sociabil, prietenos pentru locuitorii din mediul rural, a căror tradiţii şi obiceiuri le conturează în operele sale prin arta cuvântului.

Bibliografie: 1. Andraş, Petru, Nu treşi drumu fiecum, Poezie în grai bănăţean, Editura Nagard, Lugoj, 2005.

2. Căliman, Ion, Ghera, Ion, Popa, Georgeta, Poezia Dialectală în context actual, Editura Nagard, Lugoj, 2010.

3. http://www.traditii.ro

14 15 16 17 18

Idem, Ibidem, pag. 144.

Idem, Ibidem, pag. 145.

Idem, Ibidem, pag. 146.

Idem, Ibidem, pag. 146.

Idem, Ibidem, pag. 146.

59

ION TURNEA CUGETĂRI

13. O ANTOLOGIE DE POEZIE ŞI PROZĂ, „LIMBA NOASTRĂ CEA ROMÂNĂ“

În a doua jumătate a lunii august, a apărut ANTOLOGIA „LIMBA NOASTRĂ CEA ROMÂNĂ“ STARPRESS 2014, editată de scriitoarea şi jurnalista Ligya Diaconescu, directorul revistei internaţionale STARPRESS – www.vâlcea-turism.ro.

Această antologie cuprinde creaţii ale scriitorilor români de pe toate meridianele şi este împărţită în două secţiuni, proză şi poezie.

Prefaţa antologiei a fost făcută de preşedintele Ligii Scriitorilor Români, Al. Florin Ţene, totodată membru correspondent al Academiei Americană Română.

Volumul a reunit texte de proză românească de o inegalabilă valoare artistică şi poezii al căror vers înfăţişează sufletul sensibil şi deschis spre frumos al neamului nostru. „De mana cerului stropită / Râdea o floare-n glastra sa / Şi se credea, mult, prea iubită / În faţa vremii ce trecea / […] / Aşa, trecând clipă cu clipă, / Privind spre cerul ce-o iubea, / De-odată 60

ION TURNEA CUGETĂRI

prinde o aripă / Şi-ajunge floarea într-o stea.“ (Virginia Vini Popescu) Fiecare scriitor este asemeni florii din glastră. La început zâmbeşte vieţii şi se lasă stropită de roua timpului, pe urmă îşi înţelege chemarea şi învaţă să zboare, „prinde o aripă“. În zborul după descoperirea focului creator se metamorfozează într-o stea.

Antologia „Limba noatră cea română“ prin osteneala Ligyei Diaconescu a adunat în paginile sale slovele celor ce au învăţat să ajungă la stele.

Lansarea ANTOLOGIEI „LIMBA NOASTRĂ CEA ROMÂNĂ“ STARPRESS 2014, a avut loc pe litoral, de Ziua Limbii Române, 31 august. Tot atunci a avut loc şi decernarea premiilor pentru câştigătorii Concursului Internaţional de POEZIE ŞI PROZĂ, pentru românii din întreaga lume, Starpress 2014, concurs la care au participat peste 10000 de concurenţi.

61

ION TURNEA CUGETĂRI

14. „CARTEA ESTE O PASĂRE CU MAI MULT DE O SUTĂ DE ARIPI GATA DE ZBOR.“19 (Ramon Gomez de la Serena) Despre frumuseţea şi importanţa cărţii în viaţa omului am amintit în multe din scrierile mele. De acestă dată o să vorbesc despre carte prezentând trei apariţii editoriale din anul 2014 ale profesoarei AnaCristina Popescu, membră în Liga Scriitorilor, Filiala BanatTimişoara. „O carte bună nu are niciodată sfârşit.“ 20 (R.D.Cumming) Imediat ce este tipărită, cartea învaţă să zboare. La început face acest lucru timid, asemenea păsărelelor primăvară, pe urmă, dacă place, supravieţuieşte în timp şi îşi făureşte infinite aripi. Cărţile profesoarei Ana-Cristina Popescu sunt convins că vor supravieţui timpului, că aripile lor nu vor fi rănite niciodată de uitare şi spun acest lucru datorită felului unic în care Ana-Cristina Popescu mânuieşte cuvântul spre a prezenta frumuseţea vieţii.

Dacă tot am prezentat cartea ca pe o pasăre cu sute de aripi o să spun în primul rând câteva cuvinte despre volumul de poezie Destin fără aripi a scriitoarei Ana-Cristina Popescu. Prin poeziile din acest volum ea defineşte lumea sufletului ei, lume în care îşi caută aripile eternităţii, încearcă să se regăsească pe sine însăşi. În încercarea de a se regăsi pe sine însăşi, de a-şi găsi aripile scrie mai multe poezii în care arată cum a luat naştere pentru ea însăşi fiinţa metaforică a cuvântului ce a devenit vers „Au picurat cuvinte / din suflet sângerând / şi-au adunat nectarul / pe file-ngălbenite / şi din lumini şi umbre / în jocuri lin sau rupt / şi s-au pierdut în veacuri nesfârşite.“ (Pe aripi de vers) De 19 20

www.citatepedia.info www.diane.ro

62

ION TURNEA CUGETĂRI

fapt ea se regăseşte pe sine, îşi făureşte aripile prin cuvânt, chiar dacă în poezii prezintă acest lucru, fie prin imaginea naturii, tema iubirii, trăirile ei religioase etc. „Petală de mac, peste fân uscat, / Peste flori, prin iarba deasă, / Te-am zărit căutând dulceaţă, / Din zborul tău fermecat, aripile ţi-am furat.“ (Dor de flutur) Volumul Paradigme cuprinde şase piese de teatru.

Iubitoare a cuvântului AnaCristina Popescu prin personajele Riana şi Relu din Coadă de rândunică vorbeşte despre descoperirea albastrului din tine însuţi, iar acest albastru nu e altul decât verbul a scrie. „Riana: (citând) […] O, prietene, cum este albastrul tău ?...“ (Enghidu, Nichita Stănescu.) / Relu: Care este albastrul tău Riana? / Riana: Albastrul meu este asemenea unui apus de soare. […] Riana: Am renunţat să mai scriu. Scrisul a fost viaţa mea. […] / Relu: Scrie! ... Lasă acea parte din tine care ai ascuns-o ani de zile să ardă ...“ Fiecare personaj din piesele de teatru ale scriitoarei AnaCristina Popescu are un ideal, o pecete a destinului pe care o urmează toată viaţă, fie că e vorba de glasul clopotelor în Mesagerul sau chemarea iubirii în Printre picături.

Volumul Rătăciri prezintă pe parcursul a douăzeci de capitole viaţa şi trăirile interioare ale personajului principal feminin Edwina Ştefănescu. Întreaga viaţa a acestui personaj este marcată de dragostea faţă de Pavel, prietenul ei din copilărie, dragoste care merge până la sacrificiul suprem.

Aş încheia prezentarea celor trei apariţii editoriale ale scriitoarei Ana-Cristina Popescu tot cu un citat despre carte care are ca mesaj un îndemn. Mereu am îndemnat-o pe fiica mea duhovnicească, Ana63

ION TURNEA CUGETĂRI

Cristina Popescu, să scrie, să nu renunţe la a face acest lucru, pentru că am văzut în ea un talent unic. „Scrie ca să nu pierzi florile gândului tău, pe care, altfel le ia vântul.“21 (Nicolae Iorga) Toate cele trei titluri de carte prezentate pot să fie lecturate şi pe http://blogul.elzumina.ro.

21

www.citatepedia.info

64

ION TURNEA CUGETĂRI

15. TRADIŢIE ŞI CULTURĂ LA TIMIŞOARA Înainte de a privi spre latura culturală a unei localităţi e necesar să-i cunoşti originea. Fiecare localitate se naşte asemenea unei fiinţe, creşte şi se înalţă în funcţie de particularităţile ei. Adună obiceiuri şi tradiţii specifice zonei de care aparţine. Urcă scara cunoaşterii, a descoperirii de sine, a înţelepciunii, cu fiecare tradiţie valorificată cultural sau transformată în funcţie de oameni şi timpul în care trăiesc. Toate localităţile îşi făuresc o tradiţie, o cultură aşa cum toţi oamenii îşi formează personalitatea. Singura diferenţă între localităţi sau oameni este felul în care îşi cultivă tradiţiile pentru a progresa în plan cultural şi spiritual, maturitatea de care dau dovadă atunci când învaţă să crească. Dacă evoluţia unei localităţi e guvernată de maturitate şi înţelepciune, ea se va dovedi foarte curând o verigă importantă în lanţul cultural al zonei căreia îi aparţine.

Timişoara a dat dovadă de maturitate în ascensiunea spre cunoaştere, spre devenirea a ceea ce este. Numeroase edificii stau mărturie a progresului ei cultural. În acestă lucrare nu o să mă opresc asupra edificilor ce etichetează dezvoltarea culturală a Timişorii, ci o să vorbesc despre păstrarea tradiţiilor şi sporirea în plan cultural a localităţii prin păstrarea dulcelui grai bănăţean.

Frumosul grai bănăţean este redat cu sfinţenie de iubitorii condeiului prin slovele pline de învăţături. Scriitorii în grai s-au dovedit buni păstrători ai tradiţiilor şi culturii unei zone.

Unii scriitori în gari băneţean s-au născut în localitatea Timişoara.

Dintre aceştia aş aminti pe Marinela Panţiru, Violeta Tipa, Petru Ionică şi Dan Radu Ionescu. Prin operele lor ei nu au făcut altceva decât să ajute la urcuşul cultural al localităţii lor natale. În poezia Rugă, scriitorul Petru Ionică aduce în dulcele grai bănăţean un elogiu plugului, un instrument agricol ce ajută la cultivarea pământului. „Ungie eşti bătrâne plug / Ce ara-i brazdă adâncă /Păntru pita bănăţană, / La tăt natul să ajungă. / […] / Să punem plugul în brazdă, / Iară holda bănăţană / Să-nflorească, să 65

ION TURNEA CUGETĂRI

rogească, / Să ne-aducă-n lume faimă!“ 22 Se poate observa îndemnul scriitorului spre păstrarea obiceiurilor moştenite de la strămoşii noştrii, a instrumentelor de muncă tradiţionale care au ajutat în urcuşul material, spiritual şi cultural al unei zone.

Târgul nu lipseşte niciodată atunci când vorbim de păstrarea obiceiurilor şi tradiţiilor culturale ale unei zone. Acest lucru îl demonstrează şi scriitorul Petru Ionică în poezia Târgul. „Dacă toamna o vinit, / Iar să ţâne târgu mare, / Îi frumos şî fain chicit, / Ca dă mare sărbătoare. / […] / Oale, cigăi şî butoaie, / Porşi, găini, răţe, ciurcani, / Murături, căşuli dă oaie / Poţî să cumperi, dă ai bani. / Boi şî animale mari, / Cai frumoşi şî doi măgari / Rugie păntru la coşie / Câcie, şî mai câcie-o mie. / Cărămidă păntru căşi, / Uşi dă sobe şî fireşci,“23 La târg se poate observa bunăstarea şi hărnicia omului de la ţară.

Obiectele gospodăreşti precum oale, cigăi, obiectele necesare oricări gospodări ca de pildă coşie, animalele, păsările, materialele de construcţie, îmbrăcămintea, înfăţişează iscusinţa omului simplu şi dorinţa acestuia de a progresa atât material, cât şi plan social şi cultural.

Poezia în grai aş putea s-o asociez cu doina, cântecul ce a însoţit mereu omul din popor, indiferent de anotimp sau momentele vieţii lui.

Scriitoarea Marinela Panţiru în poezia în grai Doină dor, dîn fluieraş aminteşte de importanţa şi frumuseţea doinei. „Purtată uşor dă vânt, / Doina-dor, dân fluieraş, / O aud, da’ ăl d-o dzâs-o / Nu-i cu turma pă imaş ... “24 Aceeaşi scriitoare în poezia Nu zuitaţi ... îndeamnă la păstrarea cu sfinţenie a tradiţiilor şi obiceiurilor din străbuni „Nu zuitaţi, la pită coaptă, / Să îi faşeţi cruşe dreaptă / Şî să spuneţi, oamini buni, / Rugăşiunea dân străbuni!“ 25. Doar păstrând tradiţiile şi obiceiurile din străbuni ne cunoaştem originile aşa cum ne cunoaştem părinţii. Păstrându-le cu sfinţenie putem progresa 22

Aurel Turcuş, Poezie în grai bănăţean, Editura Orizonturi Universitare, Timişoara, 2009, pag. 205.

23 Idem, Ibidem, pag. 211.

24 Idem, Ibidem, pag. 329.

25 Idem, Ibidem, pag. 328.

66

ION TURNEA CUGETĂRI

cultural ştiind mereu cine suntem şi care este drumul cel adevărat al vieţii fiecăruia.

Pe lângă păstrarea tradiţiilor şi obiceiurilor din străbuni e important să nu uităm niciodată învăţătura din bătrâni după cum bine grăieşte scriitoarea Violeta Tipa în poezia Vorba dîn bătrâni „Dîn pământ până la soare / Toace-s umbre trecătoare, / Iar dî la soare-n pământ / Toace să cuprind în gând.“26 Scriitorul Dan Radu Ionescu s-a născut şi el la Timişoara în data de 15 decembrie 1922. El a prezentat frumuseţea graiului bănăţean, tradiţiile şi obiceiurile zonei în piesa de teatru Uina Sida are goşci „la Teatrul Popular Buziaş (1972; 1978) şi la Căminul Cultural Topolovăţ (1973), de trupa de teatru sătesc din această localitate.“27 Fără literatura dialectală o localitate ar fi săracă cultural.

Timişoara se bucură şi de acestă latură culturală atât de importantă în definirea oricărei aşezări urbane sau rurale.

Bibliografie: 1. Turcuş, Aurel, Poezie în grai bănăţean, Editura Orizonturi Universitare, Timişoara, 2009.

2. Teatru în grai bănăţean : antologie, Nicolae Vucu-Secăşeanu, Dan Radu Ionescu, Ioţa Vinca, …; vol. îngrijit, note şi glosar de Ioan Viorel Boldureanum Simion Dănilă şi Cornel Ungureanu. – Timişoara : Editura Marineasa, 2011.

26

Idem, Ibidem, pag. 409.

Teatru în grai bănăţean : antologie, Nicolae Vucu-Secăşeanu, Dan Radu Ionescu, Ioţa Vinca, …; vol. îngrijit, note şi glosar de Ioan Viorel Boldureanum Simion Dănilă şi Cornel Ungureanu. – Timişoara : Editura Marineasa, 2011, pag. 19.

27

67

ION TURNEA CUGETĂRI

16. LUPTA PENTRU EXISTENŢĂ Toamna aceasta am mers în pastoral cu albinele între localităţile Ciuta şi Iaz. Primele două săptămâni ale lunii septembrie au fost binecuvântate cu vreme bună şi albinele au reuşit să culeagă nectarul şi polenul florilor din anotimpul roadelor bogate. În apropierea pavilionului meu apicol, la aproximativ 100 de metri, un alt apicultor, venit în pastoral, a amplasat stupina. L-am sfătuit să nu facă acest lucru, pentru că nu e benefic pentru nicio stupină o astfel de vecinătate apropiată dar nu m-a ascultat.

Eu nu mai puteam muta vatra stupinei, pentru că albinele s-au obişnuit cu vechea vatra. O puteam muta doar dacă mă întorceam cu ele acasă.

Am rămas acolo. Vremea fiind frumoasă, şi cum albinele culegeau de zor, am făcut greşeala să las urdinişul fiecărui stup larg deschis. A doua zi, când am mers la pavilionul apicol, ca să verific dacă totul este în ordine am observat de la distanţă că albinele din vecinătate mi-au atacat stupina ca să fure miere.

Fiecare familie de albine are în faţa urdinişului paznici pentru a-l păzi de albinele hoaţe. De această dată paza era numeroasă iar albinele se luptau pe viaţă şi pe moarte. Chiar în faţa mea o albină a prins de picior pe altă albină, pe urmă de o aripă. La intrare întru-un urdiniş, o albină hoaţă a venit deghizată, cu polen pe picioare, ca să poată pătrunde nestingherită în stup.

Albinele hoaţe provoacă pagube imense. Intră în stup şi pentru a fura munca altor familii de albine, încearcă să omoare matca.

Albinele atacate se luptă pe viaţă şi pe moarte, până la ultima. Dacă albinele hoaţe reuşesc să omoare matca, stupul este pierdut.

Mi-au răsărit vii în minte evenimente istorice. Fără conducător oastea pierde bătălia. Aşa se întâmplă şi într-o familie de albine. Şi ele sunt asemenea unui popor care luptă pentru existenţă.

Omul, încă din cele mai vechi timpuri, a luptat cu diferiţi factori pentru a exista. A luptat cu vitregiile mediului înconjurător, cu animalele. A evoluat. A început să se lupte pentru teritorii.

68

ION TURNEA CUGETĂRI

Organismul uman, când suferă de vreo afecţiune, luptă cu acesta cu îndârjire. Parcă ar fi o furtună ce încearcă să macine până şi pietrele.

Animalele duc şi ele o continuă luptă pentru supravieţuire. Leul pândeşte prada iar acesta încearcă să-şi salveze viaţa şi să scape de colţii lacomi ai fiarei ce vrea să i-o fure.

Păsările migratoare, pentru că nu suportă frigul iernii, pleacă spre alte ţinuturi mai călduroase. De acolo se întorc înapoi, atunci când căldura devine insuportabilă în acele ţinuturi. Şi toată acestă migraţie este o luptă pentru supravieţuire.

Cei care au păsări şi au doi cocoşi pot urmări luptele zilnice dintre aceştia. În lumea necuvântătoarelor masculul duce adevărate lupte pentru perpetuarea speciei.

Furnica îşi adună provizii din timp pentru iarnă, ca să nu moară de foame. În natură specile defavorizate de condiţiile de mediu sunt eliminate. Pentru ca o plantă să supravieţiuască la marginea unui deşert trebuie să-şi construiscă organe pentru a putea reţine apa şi a stoca evaporarea. În jurul nostru se dă o continuă luptă pentru existenţă. Şi a-ţi menţine o anumită poziţie într-un clasament, tot o luptă pentru existenţă este.

Pentru a salva stupina, în acestă toamnă, de albinele hoaţe, am micşorat urdinişurile, astfel încât să nu poată trece decât o albină, maxim două. Doar aşa familia de albine îşi putea asigura bine paza de la intrarea în stup. Şi vremea a fost prielnică pentru a împiedica furtişagul, pentru că a început să plouă. Dacă vremea nu mă ajuta, cu toate că am micşorat urdunişurile, eram nevoit să plec cu pavilionul acasă.

69

ION TURNEA CUGETĂRI

„Toamnă a delicilor! Sufletul meu cel adânc este cununat cu ea; dacă aş fi o pasăre, aş zbura de-a lungul întregului pământ în căutarea a noi şi noi toamne.“ (George Eliot) 17. PARFUMUL TOAMNEI BOGATE Mă îndreptam spre localitatea Peştere. La un moment dat, în dreptul unei grădini, am oprit maşina pentru a saluta un vechi prieten.

Parfumul strugurilor copţi m-a izbit asemeni unei ploi calde de vară.

S-au copt strugurii. Viile şi-au etalat rodul cu mândrie. Prietenul meu culegea rodul viei din grădina lui. Se pregătea să facă vin după o veche reţetă. Mereu a avut succes acel vin. Amesteca 100 de kg de boabe de struguri, zdrobite cu 15 kg de miere şi compoziţia o ţinea la fermentat patruzeci de zile.

După ce am schimbat câteva vorbe cu prietenul meu, mi-am continuat drumul spre casă.

A venit toamna. De fiecare dată când simt în nări parfumul strugurilor copţi, mă trezesc într-o toamnă adâncă. Atunci nu am altă dorinţă decât să cântăresc rodul muncii de peste an. Ca un strugure parfumat, plin de must, este şi munca omului făcută cu drag, cu pasiune. În grădina casei ardeii graşi îmi zâmbeau fericiţi. Merii pitici, încărcaţi de roade, mă priveau cu insistenţă ca să-mi atragă atenţia asupra lor. E o toamnă bogată. Natura şi omul şi-a făcut datoria. Încă din primăvară omul a plantat sămânţa, pe urmă a îngrijit planta ajutat de căldura solară şi de miracolul ploii, iar acum, în toamnă, culege rodul.

Roadele toamnei sunt diferite. Acolo unde s-a preţuit fiecare clipă încă din primăvară, răsplata e de fiecare dată pe măsură. Acolo unde zidul e şubred la temelie, toamna vine cu întristare şi rece. Omul, dacă din fragedă pruncie, îşi clădeşte destinul, în toamnă se va bucura de măreţia cetăţii lui.

Furnica adună toată vara, în timp ce greierul cântă, pierzându-şi viaţa în tot ceea ce este trecător. Albina culege nectarul florilor, iar toamna se bucură de savoarea dulce a mierii, în timp ce formează ghemul pentru iernat.

70

ION TURNEA CUGETĂRI

Anul acesta parfumul toamnei bogate mi-a zâmbit cald din grădinile îngrijite de oamenii gospodari, cu mult drag, tot anul. Ca într-un bal al toamnei, legumele şi fructele se întreceau în culoare, parfum şi arome.

E bine ca în toamna vieţii fiecare om să-şi poată prezenta rodul, aşa cum toată natura nu se sfieşte să-şi etaleze bogăţia la finalul sezonului cald. Parfumul toamnei bogate să reiese din roadele vieţii lor ca să se fericească, că nu au trăit degeaba.

Fiecare toamnă are o poveste unică. Miile de toamne se desprind din tot ceea ce este însufleţit. Parfumul lor vorbeşte despre cât de bogată le-a fost viaţa.

71

ION TURNEA CUGETĂRI

18. RADIERA Zilele trecute am dat cu var pe arborii din grădină. Coaja scorţuroasă s-a lăsat ascunsă sub imaculata vopsea ca sub haina protectoare a unei viitoare zăpezi. Varul mi-a adus aminte de clipele când eram elev la şcoala primară. Radiera era nelipsită din penarul meu. De câte ori se strecura câte o greşeală sau imperfecţiune pe hârtie, aceasta dispărea absorbită de miracolul radierei. S-a întâmplat să pierd într-o zi radiera. Mă jucam prin clasă cu elevii Foc şi apă, ascunzând obiecte. În lipsa radierei, în timpul orei de matematică, am luat o bucăţică de pâine din ghiozdan pentru a şterge câteva obiecte dintr-o mulţime. În timp radiera a fost înlocuită de pic, pe urmă de corector, dar înlocuitorii radierei aveau acelaşi scop, să corecteze, să îndrepte, să aspire spre corectitudine.

Orice greşeală se poate corecta dacă există voinţă, din păcate această voinţă de perfecţiune lipseşte cu desăvârşire. Unii greşesc şi persistă cu încăpăţânare în greşeală. Sunt asemenea copiilor care după ce au spart o dată geamul vecinului, mai încearcă să facă lucrul acesta şi a doua oară. Dacă prima dată a fost din greşeală, a doua oară geamul a fost spart intenţionat ca o răzbunare pentru pedeapsa ce au primit-o.

Greşelile adulţilor sunt mult mai grave. Ele nu se rezumă la spargerea unui geam, ci ajung să facă rău unor comunităţi, domenii de activitate şi chiar unei ţări, iar exemplele sunt nenumărate în istorie. Pentru astfel de greşeli radiera nu ajută. Totuşi, eu aş lua o radieră şi aş încerca să şterg imperfecţiunile, lacrimile, tot ceea ce este murdar.

72

ION TURNEA CUGETĂRI

19. FURNICA Furnica... O văd din zori şi până-n noapte muncind din greu. Nu se opreşte o clipă din munca istovitoare ce-a început-o în momentul în care prima rază de lumină i-a pătruns viaţa. Aş întreba-o pentru ce şi de ce munceşte cu atâta dăruire, însă ea nu are timp nici să-şi întoarcă capul, să mă privească şi să-mi răspundă. Cu această povară a vieţii ei îşi continuă drumul.

M-am întâlnit zilele trecute cu un prieten. Din vorbă în vorbă am ajuns să discutăm despre câţiva oameni de cultură a zonei Caransebeş. Nu doresc să dau nume. Prietenul meu, atins parcă de invidia greierului ce-şi dorea şi el o grăunţă din munca furnicii, pentru a nu muri de foame, întreba de fiecare dată „Cine e asta?“ sau „Cine e ăsta?“. Mi-ar fi plăcut dacă întrebarea lui ar fi evitat pronumele „asta“ sau „ăsta“ prin utilizarea numelui persoanei despre care discutam. Putea să spună frumos că nu o cunoaşte. Este trist câtă răutate domneşte printre oameni. Este jalnic câtă neînţelepciune aleargă pe lângă tine atunci când cineva deschide gura să rostească câteva vorbe.

Eram tânăr. Fiica mea a alergat în casă şi i-a spus soacrei mele „A venit aia la curent.“ Soacra mea a ieşit afară din casă, a rezolvat problema cu doamna ce a venit să citească curentul, pe urmă a mustrat-o pe fiica mea, preşcolar pe atunci, spunându-i: „Altă dată să nu mai vorbeşti nepoliticos. „Aia“, chiar dacă nu o cunoşti este doamna ce a venit să citească curentul.“ Aş putea să dau vina şi pe educaţia greşită a prietenului meu, nu neapărat pe lipsa de informaţii.

Furnica îşi cunoaşte drumul. Indiferent de obstacole ea-şi continuă munca, îşi urmăreşte idealul. Aş putea spune că furnica este „o asta“, dar „o asta“ care prin muncă susţinută va reuşi să urce până la stele.

Am deschis televizorul săptămâna aceasta. Pe un canal de televiziune era Nicolae Guţă, pe altul o dispută ca între Lenuţa şi Veta la piaţă, pu un alt canal de televiziune se difuza o ştire despre Andreea Tonciu care şi-a făcut operaţie estetică de micşorare a nasului. Oricât îmi doream să urmăresc o emisiune, nu reuşeam. Nu aveam la ce să mă uit. Nu este de mirare că prietenul meu nu cunoaşte oamenii de cultură ai zonei sale, pentru că nu cred că-i 73

ION TURNEA CUGETĂRI

cunoaşte nici pe cei mai reprezentativă oameni de cultură ai ţării.

Emisiunile culturale lipsesc. Nicio emisiune difuzată la televizor nu arată rezultatele unui concurs, olimpiade, o lansare de carte etc. Ele promovează negativul, cum şi-au spar capul unii, altora, iar omul de rând stă gură-cască şi ascultă ce izprăvi se mai servesc cetăţenilor acestei ţări.

Mă întorc la furnică. Nu trebuie să cunoaştem cine este furnica.

Despre furnică va vorbi în viitor munca ei.

74

ION TURNEA CUGETĂRI

20. CULOAREA VIEŢII M-am oprit o clipă şi am privit viaţa. Foarte ciudat. Am privit-o şi n-am reuşit să-i găsesc nodul spre a-l dezlega şi a-i înţelege misterul.

Am ridicat privirea spre cer şi am văzut o turmă de nori ce încercau să se definească printr-o formă, dar care nu-şi găseau locul şi risipeau peste câteva momente tot ce au construit.

Sunt mulţi nori pe cerul vieţii, tot atâţia nori încât i-aş putea da vieţii culoarea azurului. Dar norii pe care i-am studiat într-o clipă de rătăcire erau gri. Probabil au adunat prea multe poveri. Altă dată norii păreau un fum albicios ce cuprindea orizontul, în timp ce seninul încerca pe alocuri să le spele faţa cu un albastru deschis.

Nu, nu aş putea să dau vieţii culoarea azurului! O rază de lumină a încercat să risipească printr-o scânteie perdeaua de nori spre care miam înălţat câteva momente privirea.

Să-i dau vieţii o altă culoare? Să o definesc prin galben, prin lumină? Doar focul luminii poate să risipească durerea norilor.

Nu e bine, azurul şi lumina sunt adesea biruite de umbră.

Imaginea unor cruci mari din cimitirul aflat în apropiere striveau toată armonia decorului. Pământiul predomină …

O viaţă pământie. Trist. Totul în jur ar suspina. Dacă m-aş uita cu atenţie s-ar putea să observ doar lacrimi şi, cu toate acestea, din când în când, în tot acest ocean îngheţat, te izbeşti de surâsul inocenţei şi de verdeaţa zilei. Să fie verdele cea mai potrivită culoare? E o culoare optimistă, culoarea speranţei, culoarea primăverii. E o culoare ce însufleţeşte totul. Nu, verdele e prea mult. Dacă nu erau atâţia nori, poate acceptam verdeaţa.

Roşu. Istoria ar defini viaţa prin culoarea roşie. Nu există lucru mai de preţ decât libertatea. Oceane de sânge au săpălat faţa vieţii când a început să mocnească precum un vulcan. Şi roşul durerii e biruit de o altă nuanţă, de dragoste, de roşeaţa dragostei. Ar putea primi viaţa culoarea dragostei? Până-ntr-un anumit punct, da. Fără energia mistuitoare a dragostei, viaţa nu poate respira. Totul se coace din dragoste. Dar când globul neîmplinirii topeşte focul creator? … Atunci scânteiază cuvântul.

Să fie oare culoarea vieţii cuvântul? Prin cuvânt a luat fiinţă 75

ION TURNEA CUGETĂRI

Universul mărturiseşte Sfântul Evanghelit Ioan. Câtă mângâiere aduce cuvântul!

Atâtea feţe are viaţa, încât nu i-aş putea găsi o culoare. Prin urmare viaţa este asemenea aerului, este asemenea apei, asemenea vântului. Viaţa nu are nicio culoare. Sau poate are culoarea propriei tale existenţe?

76

ION TURNEA CUGETĂRI

21. O STEA ÎN DEVENIRE Duminică, 06.12.2014, talentata caransebeşeancă, Molea Elena, în vârstă de zece ani a participat la emisiunea Banca de Talente, difuzată în fiecare duminică pe Columna Tv de la Târgovişte, alături de componenţii Clubului Victorioşilor. Ea a cântat împreună cu Radu Iordache „Eu îs şeful străzilor“.

Alături de componenţii Clubului Victorioşilor, Elena Molea a filmat şi pentru emisiunea de Crăciun din acest an ce se va difuza pe Columna Tv la Târgovişte.

Elena Molea a participat şi la numeroase concursuri, obţinând multe premii. La cea de-a XIV-a ediţie a Concursului de recitatori „Buna Vestire”, manifestare organizată de Societatea Literar-Artistică „Tibiscus” din Uzdin (Voivodina, Serbia) a obţinut locul I şi Marele Premiu. A luat parte la cea de a XVII-a ediţie a Festivalului Folcloric de la Aninoasa, împreună cu membrii Clubului Victorioşii, alături de mari artişti ai folclorului românesc. În 2012, de Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, a cântat la Vulcana Băi melodia Pavele, Pavele.

77

ION TURNEA CUGETĂRI

Victor Mihalache, un animator cultural cunoscut târgoviştenilor şi care sprijină micile talente a scris versurile melodiei Eu sunt Elena, melodie ce o reprezintă pe talentata Elena Molea şi pe care o interpretează cu mult drag.

Nu doar cântecul desăvârşeşte talentul micuţei Elena, ci şi actoria.

A jucat în comedia Vampirii ghinionişti în 2013, în filmul pentru copii Creanga de aur, alături de Teatrul Junior şi Clubul Victorioşilor.

A jucat şi în filmul Copilăria din Amintiri ce a avut premierea în 28.02.2014 la Galleria Mall Piatra-Neamţ, când s-au sărbătorit 177 de ani de la naşterea marelui povestitor Ion Creangă. Totodată a mai jucat şi în filmul pentru copii Misiune de urgenţă.

Aş putea spune despre Elena Molea că este o stea în devenire, o stea ce se zăreşte a fi luminoasă, o stea preţioasă pentru Caransebeş.

78

ION TURNEA CUGETĂRI

22. POVEŞTILE BUNICULUI Moş Firu de la Peştere a fost ani de zile trist, pentru că nu avea nepoţi. De câţiva ani însă este fericit. Nora cea mare a fost binecuvântată şi acum are un nepot de cinci anişori. Toată vara moş Firu a fost văzut pe banca din fundul grădinii spunându-i câte o poveste nepotului. Nu există poveste în care moş Firu să nu împletească întâmplări ce i-au marcat viaţa.

Se aşeza pe banca din fundul grădinii, îşi lua nepotul pe genunchi şi începea.

- A fost odată un împărat lacom ce dorea să conducă toată lumea.

Nu se mulţumea doar cu cetatea sa. La un moment dat, nu mai avea somn nici noaptea, urzind planuri. Şi pe împăratul acesta îl chema Luci Bucuş, numit şi Negru împărat.

- Şi era un împărat rău bunicule?

- Era un împărat foarte rău. A făurit cândva un plan să-l dea jos de pe tron pe Alb împăratul.

- Ce plan a făurit bunicule?

- Şti tu cum arată cazanul de ţuică a lui moş Pătru?

- Ştiu, bunicule! Mi l-ai arătat anul trecut.

- Luci Bucur împărat a plătit nişte meşteri pricepuţi din ţinutul Obrejel cu 10000 de galbeni ca să-i facă un cazan mare pentru ţuică.

Meşterii i-au făcut un cazan mare în care puteau intra 200 de kg …

- E mult 200 de kg, bunicule?

- E mult, nepoate.

- Pe urmă?

- Pe urmă a ascuns cazanul în cetatea sa şi la momentul potrivit i l-a făcut cadou lui Alb împărat, împreună cu sute de kilograme de prune de cea mai bună calitate.

- Luci Bucur împărat dorea ca Alb împărat să bea ţuică împreună cu toată împărăţia. Pe urmă să-l atace, pe ascuns, noaptea şi să-l omoare, pentru a-i lua ţinutul bogat.

- A reuşit, bunicule?

- Nu a reuşit, nepoate. Mâna dreaptă a lui Alb împărat era Lauri înţeleptul ce a intuit vicleşugul lui Luci Bucur împărat. Totul a fost 79

ION TURNEA CUGETĂRI

perfect până în noaptea atacului. Luci Bucur împărat a fost sigur de victorie, însă a suferit o grea înfrângere pierzându-şi propria împărăţie.

- Nu a făcut bine, bunicule, Luci Bucur împărat!

- De fiecare dată răul se întoarce asupra celui ce-l face. … Şi-ntotdeauna poveştile lui moş Firu erau pline de învăţături.

80

ION TURNEA CUGETĂRI

23. „SĂ NINGĂ PESTE INIMI BUCURII!“ La finalul lunii decembrie 2014 a apărut Antologia literarartistică „Să ningă peste inimi bucurii!“, îngrijită de Voichiţa Pălăcean-Vereş, Editura Napoca Nova.

Este lăudabilă osteneala Voichiţei Pălăcean-Vereş de a aduna texte de o deosebită valoare literar – artistică şi a le lega ca într-un buchet de flori vii într-o culegere. „Să ningă peste inimi bucurii!“ este Antologia Nr. 5, prin care Editura Napoca Nova din Cluj-Napoca, prin Voichiţa Pălăcean-Vereş a reuşit să promoveze scriitori talentaţi şi să sprijine literatura română.

După cum spune însuşi titlul volumului „Să ningă peste inimi bucurii!“, cartea a reuşit să cearnă peste sufletele iubitorilor de literatură fulgi auriţi de cuvinte, pace, împlinire şi bucurii.

Prima parte a Antologiei este dedicată versului şi este intitulată „Frânturi de suflet“. În partea a II-a, „Popasuri“, au fost publicate piese de teatru şi proză.

Nici critica literară şi nici istoria literară nu a lipsit din Antologie.

Partea a III-a a volumului „Traiectorii de coliziune“ cuprinde atât critică, cât şi istorie literară.

Eseul este prezent în partea a IV-a a Anologiei, intitulată „Deliberări“, iar în partea a V-a, „Stihuri zglobii“ pot să fie lecturate epigrame. „Să ningă peste inimi bucurii!“ a reuşit să aducă odată cu ea raze de soare în anotimpul geros, în sufletele iubitorilor de frumos.

81

ION TURNEA CUGETĂRI

CUPRINS: 1. Viaţă de adolescent ............................................................ pag. 3 2. La timpul trecut .................................................................. pag. 38 3. Zone ce merită vizitate ....................................................... pag. 41 4. „Înnegrind pe altul nu te albeşti pe tine.“ ........................... pag. 43 5. „Cine sapă groapa altuia cade singur în ea.“ ...................... pag. 45 6. In memoriam pr. Cornel Mezinca ...................................... pag. 47 7. Un drum care plânge .......................................................... pag. 49 8. „Cunoaşte-te pe tine însuţi.“ ............................................... pag. 50 9. „Ţine cu tărie învăţătura şi nu o părăsi, păzeşte-o, căci ea e viaţa ta.“ (Pilde 4, 13) .................................................................... pag. 52 10. Vestea cea bună ............................................................... pag. 53 11. Constantin Daicoviciu, o personalitate marcantă a Banatului Montan ................................................................................... pag. 54 12. Obiceiuri şi tradiţii de iarnă desprinse din poeziile în grai popular ale lui Petru Andraş ................................................................ pag. 55 13. O antologie de poezie şi proză, „Limba noastră cea română ................................................................................................ pag. 60 14. „Cartea este o pasăre cu mai mult de o sută de aripi gata de zbor.“28 (Ramon Gomez de la Serena) .................................. pag. 62 15. Tradiţie şi cultură la Timişoara ........................................ pag. 65 16. Lupta pentru existenţă ...................................................... pag. 68 17. Parfumul toamnei bogate ................................................. pag. 70 18. Radiera ............................................................................. pag. 72 19. Furnica ............................................................................. pag. 73 20. Culoarea vieţii .................................................................. pag. 75 21. O stea în devenire ............................................................. pag. 77 22. Poveştile bunicului ........................................................... pag. 79 23. „Să ningă peste inimi bucurii!“ ........................................ pag. 81

28

82