Issuu on Google+

SIMETRIE Editura Sf창ntul Ierarh Nicolae


Pr. Ion Turnea

SIMETRIE

Editura Sf창ntul Ierarh Nicolae 2013


SIMETRIE

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României Pr. Turnea, Ion Simetrie / Pr. Ion Turnea. - Brăila: Editura Sfântul Ierarh Nicolae, 2013

Tehnoredactare computerizată: Pr. Ion Turnea Copyright © 2013

Toate drepturile asupra acestei ediţii sunt rezervate autorului. Editura Sfântul Ierarh Nicolae


ARGUMENT M-am gândit că romanul Singur are nevoie de o finalitate în ceea ce priveşte munca sub soare a personajului Ion Bolvăşeanu. Cei care au citit romanul au fost probabil alături de personaj în fiecare moment al vieţii sale, de când s-a născut smerit în cocie, pe paie, sub privirea blândă a cailor, la primii paşi spre vârful muntelui, copilăria, anii de şcoală, adolescenţa, primii fiori ai iubirii, căsătoria, preoţia, zidirea casei pe stâncă, piedicile vieţii, până la regăsirea lui în Lumina Divină pe care a căutat-o toată viaţa. Cu siguranţă cititorii ce au îndrăgit acest roman aşteaptă un răspuns la toată truda personajului Ion Bolvăşeanu în lumina zădărniciei acestei vieţi dar şi a personajului feminin Ela Marian. În dorinţa de a da un răspuns acestei aşteptări am scris romanul Simetrie, o continuare a naraţiunii romanului Singur. Când am finalizat prima parte a romanului Singur, nu m-am gândit să continui firul epic al vieţii personajelor dar etapele existenţei omeneşti m-au îndemnat să-i dau un nou contur acestei proze. Simetrie se deschide cu trauma personajului Ion Bolvăşeanu pus în faţa unei pensionări iminente. Pensionarea produce o rană sângeroasă în sufletul 3


personajului ce îşi găsise în finalul romanului Singur liniştea, sub mângâierea protectoare a Luminii Divine. Moartea este pragul peste care fiecare fiinţă trebuie să treacă singură. Acest prag spre o nouă cale de continuare a existenţei a fost mereu un obstacol pentru toţi. Singura mângâiere din clipa acelei rătăciri reci rămâne tot căldura dragostei. Nădăjduiesc că cititorii vor fi alături de personajele romanului Singur şi în partea a doua a naraţiunii, aş putea spune, în Simetrie, trăind alături de ele atât bucuriile cât şi neajunsurile vieţii. AUTORUL

4


Pr. Ion Turnea Simetrie

CAPITOLUL I LA O PARTIDĂ DE ŞAH CU PENSIONAREA Unii se nasc cu dorinţa de a urca muntele. Sunt urmăriţi de acest semn încă din pântecele mamei lor. Alţii se mulţumesc cu un deal. Majoritatea uită să mai părăsească câmpia spre a cerceta înălţimile. Aceştia din urmă se înăbuşă în pustiul deşertăciunii sau se îneacă în marea acestei vieţi. Părintele Ion Bolvăşeanu, originar din localitatea Bolvaşniţa, judeţul Caraş Severin, s-a născut cu dorinţa de a escalada înălţimile. A început să facă acest lucru treptat, depăşind în drumul său toate obstacolele pentru a ajunge dincolo de ţinta dorită, în eternitatea vârfului de piramidă. Cu fiecare pas făcut spre vârful muntelui drumul se îngusta. Prăpastia se deschidea la stânga şi la dreapta ascuţindu-şi povârnişul pentru a încerca să îl soarbă în abisul ei. Drumul stâncos se străduia să devină fertil sub paşii lui ascuţind şi el pe alocuri câte un vârf de firicel de verdeaţă. Erau momente în care era nevoit să se oprescă o clipă spre a-şi aduna puterile şi a străbate desişurile vieţii. Atunci construia câte o colibă şi poposea pentru o clipă. În cele din urmă a reuşit să ajungă în vârful muntelui. E atâta linişte sus. Nimic nu tulbură înălţimea eternităţii. Atingi cu mâna norii şi ei te răsplătesc cu câte o picătură de apă vie. Din dorul după Dumnezeu Ion Bolvăşeanu a urcat în viaţa-i spre lumina vie a nepătrunsului. Şi-a construit o casă de piatră în acel vârf de munte. Era mângâiat de Ochiul Divin şi fiecare zi sau noapte era un răsărit al veşniciei. La câmpie au rămas unii care doreau să pătrundă în cetatea Meka asemenea personajului din poemul Noapte de decemvrie a lui Alexandru Macedonscki ce a pornit pe drumul ocolit în viaţă fără a înfrunta arşiţa pustiului acestei vieţi asemenea emirului. Ei doreau să culeagă roadele vârfului de munte prin mâna întinsă a celui ce a bătut pas cu pas desişul, povârnişul, vântul, furtuna, arşiţa, fiarele pădurilor. Cel din vârful muntelui le întindinea mâna să-i aducă lângă sine în veşnicia înălţimilor iar ei se agăţau 5


Pr. Ion Turnea Simetrie

de aceasta cu gândul că văzându-se odată sus o să-l alunge de acolo pe cel ce i-a călăuzit spre lumină iar dacă nu vor putea să-l alunge îşi vor uni forţele şi vor încerca să-l arunce spre şesuri. Toată viaţa Ion Bolvăşeanu şi-a dorit să-i slujescă lui Dumnezeu clipă de clipă. A reuşit acest lucru. A urcat muntele şi ia gustat înălţimea. Acum se hrăneşte în lumina cea vie şi gustă apa veşniciei. Ca preot a ajutat pe mulţi. Nu mă refer la oiţele ce le păstorea cu toată dragostea spre a gusta iarba Edenului, ci la cei pe care i-a îndrumat să urce pe culmea cea mai înaltă a muntelui vieţii, preoţia. Şi cum în lume sunt mii de cazuri în care copiii nuşi mai recunosc părinţii ce s-au sacrificat pentru ei, în care elevii îşi uită învăţăceii atribuindu-şi gloria altora şi în cazul lui cei cărora le-a întins o mână i-au aruncat în spate o piatră. În vârful muntelui eternităţii e acuma atâta primăvară. Verdeaţa se adapă din apa vie, iar înaripatele cântă ode. Aroma luminii veşnice te înveşmântează. Părintele Ion Bolvăşeanu însă este alungat, împins spre abis. Sufletul său a prins a rugini a toamnă. Totul în jur zâmbeşte a primăvara unei noi vieţi doar fiinţa sa plânge a toamnă. Cum poţi cere unui om aflat în deplina maturitate a vieţii să coboare din munte că este bolnav? Nu mai sluji lui Dumnnezeu la altar şi îmbolnăveşte-te? Cum să spui că eşti bolnav dacă sufletul şi trupul tău sunt pătrunse de înălţimea eternităţii? Cum să părăseşti muntele când el este viaţa ta? Dacă neputinţele ar fi reale atunci ai înţelege. Un preot nu poate iubi pensionarea. Ce înseamnă a te pensiona oare? A te odihni? Oare omul care e trimis în această viaţă spre alegerea drumului spre Eden se poate pensiona vreodată spiritual? La pensie oamenii au timp şi mai mult de suflet. Un preot nu ar trebui să fie trimis niciodată spre acest prag, pensionarea. Cum poţi să-i ceri să nu mai slujească lui Dumnezeu din faţa altarului când el este sănătos sufleteşte şi trupeşte? Dacă neputinţa ar coborî atunci singur şi-ar retrage ochii plânşi din vârful muntelui spre povara şesului din adâncul abisurilor. E suficient ca un preot înaintat în ani să facă un tratament medical ca să-şi semneaze drumul spre pensionare. Toţi pun mâna 6


Pr. Ion Turnea Simetrie

pe piatră şi lovesc dar ei au fost în majoritatea cazurilor pe coridoarele spitalui mai des decât cei condamnaţi. Doare drumul spre pensionare, o durere asemenea celei pe care o simte sufletul când se desparte de trup. Acum părintelui Ion Bolvăşeanu i se pregăteşte o cascadă alunecoasă ca să îl arunce din vârful muntelui. Întrebarea este dacă or să reuşească să zmulgă rădăcinile ce şi-au făcut casă în eternitatea înălţimilor. Niciodată nu vor reuşi. În Sfânta Scriptură au fost nenumărate exemplele în care au fost nevoiţi cei care iubeau praful şesurilor să ucidă trupul celor iubitori de munte dar sufletul nu au reuşit să-l zdrobească. Acesta a prins aripi şi a părăsit vârful de munte urcând de această dată spre soare. Emirul nu a pătruns în Meka pământească căreia i-a trecut pragul o fiinţă oarecare, ci în Meka cerească. Nu poţi arunca din munte pe cel care şi-a zidit rădăcini. Poţi încerca să aduci toamna în primăvară dar şi în toamnă aroma florilor se simte prin dulceaţa roadelor. - Mâine la ora 1000 te aşteptăm la Episcopie ... Aşa sunau cuvintele mesajului telefonic transmis părintelui Ion Bolvăşeanu de secretarul eparhial, părintele călugăr Strâmbu Vasile, poreclit Mână-Lungă de un frate mai poznaş pe când se afla în mănăstire la Hodoş-Bodrog. Părintele Strâmbu Vasile a ajuns de mic copil la mănăstire şi îi plăcea să se mai ungă pe degete cu lucruri ce nu i se cuveneau. Acum e un băieţoi de vreo douăzeci şi trei de ani. A fost luat, să fie cam nouă ani de atunci, de episcop pe lângă el şi ţinut pe la şcoli. I se dăduse prea multe drepturi iar cei puţini la minte şi care nu cunosc nici codul bunelor maniere fac o mulţime de greşeli. Dintr-o familie sărăcăcioasă băiatul a visat să progreseze în viaţă pe spatele altora făcând pe cuviosul. Noapte de noapte visa clipa că mâine poate o să fie şi el episcop, poate chiar arhiepiscop... Ca secretar eparhial îşi lua atribuţii ce nu i se cuveneau. Uita să respecte pe cei înaintaţi în ani şi înţelepciune... Dar nu era de mirare acest lucru, căci prea mult nu-l ducea capul, doar cu ceva timp în urmă în loc să citească din Epistola lui Iacov s-a aflat citind din Epistola lui Iov numai de el ştiută. Să fi zis că nu o fi 7


Pr. Ion Turnea Simetrie

văzut săracul numele apostolului Iacov dar nici capul să nu-i funcţioneze şi să-l facă pe dreptul Iov, apostol. Părintele Ion Bolvăşeanu s-a prezentat a doua zi în sala de şedinţe a Episcopiei Caransebeşului. Acolo l-a aşteptat acelaşi părinte călugăr care l-a sfătuit că ar fi cazul să-şi întocmească dosarul pentru a fi pensionat. - Părinte Ioane în urma cercetării activităţii dumneavoastră din ultimii ani am ajuns la concluzia că nu aveţi suficiente activităţi şi aici mă refer strict la construirea noului locaş de cult. Având în vedere acest rezultat vă sfătuiesc să vă întocmiţi dosarul spre a fi pensionat. Cum vârsta nu vă permite pensionarea vă sfătuiesc să vă gândiţi la varianta unei pensionări pe motive de sănătate. - Aşa aţi gândit? Şi cum de aţi ajuns voi la asemenea cugetare? Aţi meditat mult? - Cred că nu este cazul să glumim părinte. Eu v-am transmis cât se poate de prietenesc hotărârea luată în privinţa dumneavoastră. - Nici eu nu glumesc. Te întreb cât de mult v-a luat o astfel de hotărâre? Aţi plănuit-o mult? Probabil i-aţi luat măsurătorile. O cutie mare pe care să scrie Veşnica pomenire a pensionărilor pe caz de boală de un metru lăţime, doi lungime, la dreapta mai pătrată, la stânga ovală, cu clopoţei la încuietoare ca să nu zboare actele, legată în şuruburi, mai estetic decât nişte cuie aruncate pe la încheieturi ... - Văd că totul vi se pare o glumă. Eu v-am informat prieteneşte şi v-am sfătuit să vă faceţi dosarul pentru pensionare... - Că dacă nu ce o să urmeze? - O să vă obligăm. - Sună a ameninţare toată povestea. - Luaţi-o cum doriţi dumneavoastră. - Ierare, dar curiozitatea nu mă lasă până nu întreb ce strategii neotodoxe o să utilizaţi pentru a obliga un preot ce şi-a îndeplinit cu dragoste misiunea să se pensioneze? - Asta nu te priveşte. - Din moment ce este vorba de viaţa mea mă priveşte. - Eu v-am anunţat, mai departe e problema dumneavoastră să faceţi ascultare. 8


Pr. Ion Turnea Simetrie

- Ascultare? Ce fel de ascultare e aceasta? Să mă depărtez de tot ceea ce am iubit? - Cred că nu mai avem ce discuta. V-am informat despre ce s-a hotărât. - Da. Noi nu mai avem ce discuta dar o să fiu nevoit să cer o audienţă la Prea Sfinţitul. - Îmi pare rău dar câteva luni agenda Prea Sfinţitului este foarte încărcată. - O să îşi găsească o clipă liberă chiar în acest moment. Părintele Ion Bolvăşeanu a părăsit sala de şedinţe şi a pătruns neinvitat în cabinetul episcopului. În urma sa părintele-călugăr Strâmbu Vasile încerca o ultimă strategie de a-l opri: - Cum vă permiteţi?... - Sărut-dreapta Prea Sfinţite Părinte. - Poftiţi părinte. Vă ascult. - Am fost informat ... - Ştiu. Ascult ce aveţi de spus cu privire la hotărârea luată. - Prea Sfinţite Părinte, în urmă cu câţiva ani mi s-a luat gestiunea şi încredinţată părintelui Spulber Cenuşă. Odată cu gestiunea am predat şi actele bisericii ce urma să fie finalizată de mine. Acea biserică nu s-a mai construit. Locul câştigat de mine la licitaţie pentru care am pus bani din propiul buzunar ca să-l pot obţine a fost vândut. Din moment ce nu am mai gestionat banii bisericii nu puteam să mă implic în construirea noului locaş de cult care este de ani de zile la stadiul de fundaţie. În ceea ce priveşte activitatea mea ca preot poate vorbi orice credincios. - Noi ne-am gândit părinte să dăm şansa şi celor mai tineri să-şi arate priceperea. - E perfect, însă sub îndrumarea vârstnicilor s-ar forma mult mai bine profesional. - Totuşi ar fi bine să vă mai gândiţi ... - Să săvârşesc o ilegalitate pensionându-mă pe caz de boală. - Am înţeles că aţi fost bolnav. - Dar apt de muncă şi dornic de a-i sluji lui Dumnezeu până la ultima mea suflare. - Vă rog să mă scuzaţi părinte dar eu sunt nevoit să mă retrag 9


Pr. Ion Turnea Simetrie

spre a merge la un simpozion. Promit că o să mai comunicăm în altă zi. Protopopul rămas în cabinetul episcopului s-a oferit imediat al ajuta pe părintele Ion Bolvăşeanu. Era un om trecut de jumătatea vieţii dar care ştia să pună mâna pe pâine şi cuţit asemenea personajului Dinu Păturică din Ciocoii vechi şi noi a scriitorului Nicolae Filimon. - Cunosc părinte un medic ce vă poate înlesni pensionarea. - Ce fel de pensionare? - De boală. - A, dumneavoastră aţi descoperit iarba otrăvitoare a iadului şi doriţi să o daţi de pomană slujitorilor lui Dumnezeu. - Mă luaţi peste picior. - Departe de mine acest lucru. Şi ajută-Doamne! - Doamne ajută. Numai ce a reuşit să facă câţiva paşi părintele Ion, căci alt năpăstuit se necăjea. Părintele Pătru Simionescu nu era de acord cu noua formă ce a luat-o Foaia Diecezană. Din periodic de cultură şi spiritualitate a devenit o agendă încărcată de imagini, ca o reţea de socializare, tip facebook, ceva comercial, de genul promovării non-valorilor din mass-media. Pagina de mijloc a revistei era patronată de un imens poster, tip monden. Şi părintele Pătru se necăjea degeaba. Aşa vroiau ei să promoveze imaginea bisericii prin chipurile lor cu nasul ridicat spre slăvi. Cultura nu face vânzare, comercialul da. Era părintele Pătru un om dintr-o bucată. Purta numele apostolului Simion Petru şi nu se da înapoi în a fi o piatră tare indiferent de câte piedici ar fi întâmpinat. În plăcea părintelui Ion Bolvăşeanu atitudinea lui. Prea spunea adevărul în faţă. Oamenii de rând preferă informaţii negative de genul cine cu cine s-a mai certat, nu de genul olimpiade, etc. Atunci cum să nu placă pozele în defavoarea înţelepciunii. În sufletul părintelui Ion Bolvăşeanu a început să plouă. Ploua întruna. Sufletul încerca să se salveze dar apa inunda toate încăperile. Atât de mult îl durea toată fiinţa încât îi venea să-şi ia sufletul în pumni şi să-i tragă o pereche de palme spre a-l trezi din 10


Pr. Ion Turnea Simetrie

beţia lacrimilor. A început să se gândească la moarte. Oare de ce? A fost atât de apropiat de Dumnezeu, a sacrificat atâtea spre a-I urma şi acum să fie depărtat de ce a iubit o viaţă. Nu putea trăi în lipsa Luminii. Oare ce simte omul în ultima clipă a vieţii sale? Cu siguranţă se întreabă dacă a gustat vreodată fericirea. Mulţi vor trebui să recunoască cu durere în suflet că au ocolit-o toată viaţa. Unii orbiţi de bogăţiile lumeşti nu s-au obosit nicio clipă a-şi lăsa arginţii. Toată viaţa au gonit după avere şi au lăsat-o altora să o risipească. Ei nu s-au bucurat nici de strălucirea soarelui la răsărit, nici de geana nopţii. Zilele lor au fost trudă şi chin. Nu au gustat fericirea firului de iarbă mângâiat de vânt. Fericirea nu constă adesea în lucruri mari. E minunat să guşti frumuseţile acestui pământ, s��-i cunoşti locurile fermecătoare dar de nu ai posibilitatea să-i sobi picătura de mare sau vârful de munte poţi simţi fericirea şi culegând o mână de iarbă. Am văzut câtă fericire era pe chipul a doi tineri îndrăgostiţi ce trăgeau împreună un căruţ încărcat cu saci spre a merge la moară ca să macine boabele de porumb. Pentru ei acea clipă era unică. Erau împreună. Fie că se străduiau să ducă o sarcină, fie că drumul nu era tocmai presărat cu flori ci şi cu câte o buruiană spinoasă, clipa aceea era de un romantism unic. Erau ei. Asta conta. Nu conta locul sau situaţia ci faptul că erau împreună şi se aveau unul pe altul. De aceste clipe fericite îşi aminteşte sufletul în ceasul morţii iar dacă ele lipsesc cu desăvârşire îşi dă seama că a trăit sărac o viaţă, a trăit degeaba... Părintele Ion Bolvăşeanu trecea din nou printr-o mare încercare a vieţii. Drumul spre pensionare e de fapt poarta închisă a luminii... Pensionarea i-a capturat toţi pionii de pe tabla de şah părintelui. Oare va câştiga această partidă?

11


Pr. Ion Turnea Simetrie

CAPITOLUL II RAPORT DE ACTIVITATE 34 de ani de activitate pastorală Subsemnatul, pr. Ion Bolvăşeanu, de la parohia Sf. M. Mc. Dimitrie Izvorâtorul de Mir, localitatea Caransebeş, Protopopiatul Caransebeş, cu deosebit respect Vă raportez următoarele activităţi: A. ACTIVITĂŢI CULTURAL MISIONARE PASTORALE ACTIVITATEA LITURGICĂ: - Miercuri şi vineri de la ora 7: Utrenie şi Sfânta Liturghie; - Miercuri şi vineri: de la ora 17 (program de iarnă) şi de la ora 18 (program de vară) Paraclis şi Acatist; - Sâmbătă: de la ora 7 Utrenie şi Sfânta Liturghie, de la ora 17 (program de iarnă) şi de la ora 18 (program de vară), vecernie; - Duminica: de la ora 9 Utrenie, de la ora 10 Sfânta Liturghie, de la ora 17 (iarna) şi 18 (vara) vecernie; - La începutul fiecărei luni, într-o zi de vineri de la ora 18, Taina Sfântului Maslu; - Utrenie, Vecernie, Sfânta Liturghie în sărbători; - Vecernie în ajunul sărbătorilor; - În postul Paştelui, Liturghia Darurilor Înainte Sfinţite, Denii; - Săvârşirea Tainei Sfântului Botez; - Săvârşirea Tainei Sfintei Cununii; - Slujba Înmormântării; - Slujbe pentru diferite trebuinţe ale enoriaşilor: sfeştanie, rugăciuni speciale, sfinţirea obiectelor de cult donate de credincioşi - Taina Spovedaniei şi Euharistiei Activitate misionară în alte parohii: - Participare la Taina Sfântului Maslu, - Participare la Utrenie şi Sfânta Liturghie, - Participare la vecernie cu ocazia hramurilor bisericeşti. 12


Pr. Ion Turnea Simetrie

Programul zilnic al bisericii: Biserica e deschisă în timpul slujbelor religioase după cum am menţionat mai sus şi de câte ori creştinul are nevoie de ajutor spiritual. 2. ACTIVITATE CATEHETICĂ: - Predici în duminici şi sărbători; - Cateheze în timpul posturilor bisericeşti. (Săptămână duhovnicească) În fiecare seară pe parcursul săptămânii duhovniceşti a fost invitat şi prezent câte un preot dintr-o parohie vecină pentru a rosti cuvinte de învăţătură şi de fiecare dată câte un grup de elevi ai şcolii din localitate a susţinut câte un micuţ program cu cântece, poezii şi rugăciuni. - Enoriaşii prezenţi la Sfintele Slujbe au fost de toate vârstele şi toate categoriile sociale. - În urma mesajului primit de enorişi la predici am fost solicitat să le fiu părinte spiritual, acest lucru scoate în evidenţă faptul că predica are un rol foarte important, prin intermediul ei preotul comunică cu fiecare credincios. Dacă întâmplător se află printre enoriaşii prezenţi tot timpul la biserică un credincios ce atunci a venit prima dată, îl poţi atrage prin cuvinte pline de duh spre calea Adevărului. 3. ALTE ACTIVITĂŢI CULTURALPASTORALMISIONARE - Implicarea în învăţământul preşcolar (parteneriat cu grădiniţele) - Participare la Simpozioane - Îndrumarea preşcolarilor spre biserică, activităţi artistice (scenete, poezii, materiale religioase, cântece) Îndrumarea tinerilor spre participarea activă la Sfintele Slujbe (activitate la strană) 3. ACTIVITATE CULTURALĂ: - Publicare de carte, articole. B. ACTIVITĂŢI FILANTROPICE 1. Activitate filantropică şi de asistenţă socială: - Slujbe pentru văduvi şi văduve, pentru orfani, persoane cu probleme spirituale; 13


Pr. Ion Turnea Simetrie

- Cu ajutorul enoriaşilor am ajutat persoanele aflate în nevoi, parohii sărace, sinistraţi. C. ACTIVITĂŢI ADMINISTRATIVE 1. În primul an de activitate am fost hirotonit preot pentru parohia Goleţ, Caraş Severin. În acest an am făcut proiectul pentru pictura bisericii Goleţ şi am cumpărat casă parohială, parohia Goleţ, Caraş Severin. 4. Anul următor m-am transferat preot paroh la Ciuta, Caraş Severin, datorită serviciului soţiei. 5. Am reconstruit casa parohială şi anexele gospodăriei în localitatea Ciuta. 6. Am renovat biserica şi pictura interioară şi exterioară în localitatea Ciuta. 7. În urmă cu doisprezece ani am fost promovat prin transfer ca preot în mediul urban, actualmente parohia Sf. M. Mc. Dimitrie Izvorâtorul de Mir. 8. Am început demersurile pentru construirea unui locaş de cult cu hramul Sfântul Ioan Botezătorul. 9. Am cumpărat prin licitaţie o centrală dezafectată. Jumătate din sumă am achitat-o din surse proprii, m-am împrumutat personal şi am achitat pe urmă datoria. 10. În urmă cu şapte ani mi s-a luat gestiunea. 11. Menţionez că am predat actele noii biserici aflate în construcţie şi care nu a mai putut să fie finalizată. 12. Precizez că am predat şi banii aflaţi în gestiune părintelui Spulber Cenuşă. 13. Faptul că nu mi s-a dat voie să finalizez construcţia bisericii a atras după sine şi îmbolnăvirea mea în acel an, un atac vascular. 14. Nemaiavând posibilitatea să gestionez din acel an venitul parohiei nu m-am putut ocupa de construirea bisericii cu hramul Sf. M. Mc. Dimitrie Izvorâtorul de Mir, construcţie pentru care parohia are datorii şi este tot în punctul de fundaţie. 15. Subliniez că nici drepturile salariale nu le-am putut ridica de mai bine de un an de zile datorită proastei administraţii actuale. 16. Anul acesta, 2013, am fost chemat la Episcopia 14


Pr. Ion Turnea Simetrie

Caransebeşului şi sfătuit să mă pensionez de boală. Motivul pensionării - locaşul de cult nu este finalizat dar eu nu mă puteam implica în acest proiect din moment ce mi s-a luat acest drept. De altfel sunt apt de muncă din punct de vedere medical iar pensionarea pe motiv de boală este ilegală. Vârsta 56 de ani nu permite pensionarea. Vreau să adaug faptul că a păstorii cu adevărat nu înseamnă neapărat a construi monumente văruite fără să iei în calcul sufletele credincioşilor care pentru construcţia bisericii parohiale gestionate de pr. Spulber Cenuşă s-au împrumutat. Era bine dacă împrumutul s-ar fi concretizat în ceva pozitiv, finalitatea construcţie. Construcţia pe care pr. Spulber Cenuşă trebuia să o facă nu s-a finalizat fiind doar în faza de început iar banii adunaţi pentru acest proiect au devenit invizibili, cu alte cuvinte s-au dus pe apa sâmbetei. Adevărată misiune a preotului în acestă lume este de a îndruma sufletele credincioşilor spre mântuire şi nu a ridica mândria monumentelor la ranguri înalte pe culmile slavei deşarte. ANEXE:

15


Pr. Ion Turnea Simetrie

16


Pr. Ion Turnea Simetrie

17


Pr. Ion Turnea Simetrie

18


Pr. Ion Turnea Simetrie

CAPITOLUL III CHEMAREA MUNTELUI Ochiul pământului se roteşte după soare. Omul aleargă toată viaţa după ideal. Dureros este că există oameni fără idealuri măreţe. Aceşti oameni se mulţumesc cu nimicurile vieţii şi sunt fericiţi că mănâncă şi beau asemenea animalelor. Cu cât au mai multă hrană şi băutură sunt mai fericiţi. Rotiţele maşinăriei numită creier nu vor să fie unse cu mierea înţelepciunii. Tot fără un ideal măreţ sunt şi lacomii. Lacomii până în ultima clipă a vieţii lor nu se mai satură a aduna averi lăsându-şi sufletul pustiit de lumina înţelepciunii, de căldura dragostei, de frumuseţea acestei vieţi vremelnice. Ei nu văd scânteile de soare din cauza arginţilor. Atât cei care s-au făcut robi pântecelui, cât şi cei care sau închinat banului nu se deosebesc cu mult unii faţă de alţii. „Voi strica jitniţele mele şi mai mari le voi zidi şi voi strânge acolo tot grâul şi bunătăţile mele; Şi voi zice sufletului meu: Suflete, ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănâncă, bea, veseleşte-te. Iar Dumnezeu i-a zis: Nebune! În această noapte vor cere de la tine sufletul tău. Şi cele ce ai pregătit ale cui vor fi?“ (Luca 12, 18 20) Aceşti oameni puţini la minte nu aud chemarea muntelui. Ei se târăsc ca reptilele prin văgăuni, ascunzându-şi chipul de raza binefăcătoare a luminii. Chemarea muntelui este întipărită în sufletul celor care îşi lasă o urmă pe acest pământ încă din pântecele mamei lor „ va fi chiar din pântecele mamei sale nazireu al lui Dumnezeu şi va începe să izbăvească pe Israel din mâna filistenilor.“ (Judecători 13, 5) Părintele Ion Bolvăşeanu iubea drumul anevoios al muntelui, îi cunoştea şi îi înţelegea miile de feţe şi nu se rătăcea de la calea luminii. Cum isprăvea de trecut un povârniş nu se da îndărăt de a mai încerca o culme şi tot aşa până în vârf de munte. La fiecare pas bătea piatră preţioasă în pământul fertil al muntelui şi mai urca o treaptă spre soare. În drumul său a înţeles că dragostea faţă de aproapele îl duce spre adevăratul soare, spre vârful cel mai înalt, cât mai aproape de cer. 19


Pr. Ion Turnea Simetrie

Delia Nicolescu era o femeie necăjită. Soarta a purtat-o din mare în ocean, din prăpastie în povârniş. Fiica Deliei, Florentina, rămasă orfană de mică suferea de o boală rară, atrofiere musculară. Niciun tratament medicamentos nu putea stagna această boală ce a fost diagnosticată atât de târziu, încât nici intervenţia chirurgicală nu putea să-şi facă datoria. Treptat Florentina a ajuns într-un scaun cu rotile, mai apoi nu s-a mai putut ridica din pat. Părintele Ion Bolvăşeanu a întins o mână de ajutor acestei familii. I-a ajutat atât material cât şi spiritual. Ca acestă familie părintele a ajutat altele multe. Dacă observa zâmbetul plin de fericire şi mulţumire de pe chipul aproapelui sufletul lui simţea atâta linişte. Dacă el avea toate cele necesare acestei vieţi nu se putea să nu întindă din ele o mână şi aproapelui. Cum s-ar fi simţit el dacă rămânea nepăsător la durerile celor aflaţi în suferinţă, goi şi flămânzi? Dacă am filosofa am putea spune că Iisus Hristos a luat asupra sa toate neputinţele lumii dar că lumea este atât de îndărătnică, încât se complace în păcat şi atrage asupra-şi boli, suferinţă, foame. E adevărat dar ... e bine să fim cu sufletul cât mai mare şi să ştergem lacrima de pe chipul şi sufletul celor în nevoi pentru a-l păstra alb şi mereu împăcat pe al nostru. Drumul muntelui este presărat cu multe povârnişuri dar cine are dragoste curată de Dumnezeu şi de aproapele păşeşte fără şovăire spre soarele ce-i zâmbeşte din înălţimi. A păşit cu încredere părintele Ion Bolvăşeanu pe cărările muntelui acestei vieţi. Ajuns în vârf săgeţile duhurilor deşarte ale acestei lumi au încercat să străpungă lumina. Vârful muntelui era din ce în ce mai întunecat. Norii negri păreau a înghiţi lumina. Părintele Ion Bolvăşeanu a fost invitat de curând la Slujba Sfântului Maslu într-o localitate vecină. Printre preoţii slujitori se afla şi Iti Fiţarcapu. După slujbă preoţii au fost invitaţi la o agapă. - Părinte Ioane sunt total în asentimentul colegilor mei de la Episcopie. - În ce privinţă? - În privinţa pensionării. - Poate găseşti o formulare mai clară a opiniei tale. 20


Pr. Ion Turnea Simetrie

- Eu am primit crucea de judecător şi am un cuvânt greu de spus în ceea ce priveşte orice decizie. - Şi crucea de judecător crezi că te face mai înţelept? - Cum îţi permiţi? - Ce să îmi permit? - Să mă insulţi. - Eu nu consider că te-am insultat cu nimic. - Soţul meu este înţelept a intervenit coana preoteasă. - E de apreciat domnă că luaţi apărarea soţului dumneavoastră. Nu vreau să fiu judecătorul nimănui şi ar fi bine să mă înşel dar eu cred că mai mult iubiţi banii soţului şi luptaţi pentru ei decât pentru părintele ca om. Preoteasa la auzul acestor cuvinte s-a făcut inexistentă ca şi cum s-ar fi simţit vinovată. Acum se considera victima acestui joc început de soţul ei cu scopul de a-l necăji pe părintele Bolvăşeanu. - Până la urmă ar trebui să te porţi frumos cu mine având în vedere că şi eu pot spune un cuvânt bun sau rău, a adăugat părintele Iti. - Dar nu m-am purtat urât. Am fost doar sincer. Crucea ce o porţi afişată pentru a încânta privirile lumii care nici ea nu are cu ce să fie prea încântată, pentru că are problemele deşertăciunii ei şi nu are grijă de mândria preoţilor, ar trebui purtată în suflet. - Vrei să spui că sunt un păcătos. - Vreau să spun că trebuie să fii corect, demn de crucea ce o porţi. - Vrei să spui că tu nu ai greşit niciodată. - Nu am spus asta şi nici nu am întrebat de câte ori ai greşit tu dar dacă crezi că tu eşti cel infailibil ia piatra şi loveşte-mă. - Dar de ce ne-ai atacat decizile? De ce ai lovit în noi? - Eu n-am atacat pe nimeni, n-am lovit în nimeni, pur şi simplu m-am apărat mărturisind adevărul. - Până la urmă de noi depinde totul. - E adevărat. Şi decizia răstignirii Mântuitorului Iisus Hristos tot de judecătorii ca tine a fost luată. - Cum îţi permiţi o asemenea comparaţie? - De câte ori săvârşiţi nedreptăţi contribuiţi la răstignirea Celui 21


Pr. Ion Turnea Simetrie

ce s-a jertfit pentru păcatele noastre. De câte ori loviţi în orice fiinţă din acest univers care poate vă stă în cale sau vi se pare neînsemnată, în Mântuitorul Iisus Hristos loviţi. Şi dacă tot te-ai lăudat că ai crucea ce îţi permite să judeci pe alţii află că fiecare poartă pe umerii săi o cruce şi urcă cu ea muntele aceste vieţi, fiecare are drumul crucii lui, unii mai uşor, alţii mai greu, important este să nu se rătăcească de pe acest drum să-şi poarte crucea până la capăt. - Iar ai început cu filosofiile tale. Îmi pare rău că m-am şi obosit a dialoga cu tine. - Osteneala de a dialoga cu mine probabil nu ţi-a adăugat de acestă dată nicio perlă la salba mândriei tale. - Eu mândru? - Nu, smerit, chiar acestă revoltă a ta arată smerenia. - Chiar nu mai am ce discuta cu tine. Şi de ce ar mai fi continuat discuţia dacă el era omul făţarnic ce pupa mâinile celor mari şi lovea în cei ce-i stăteau în cale. Drumul muntelui este anevoios. Fiecare parcurge acest drum în funcţie de talanţii ce i-a primit în dar de la Bunul Dumnezeu. Părintele Iti a cam risipit talanţii şi s-a cam pierdut pe la poale de munte. Există şi oameni ce par foarte mici dar îşi cultivă talanţii cu dăruire. Un astfel de om a fost şi Ionel Ţurlea. Originar din Peştere, judeţul Caraş Severin, localitate aflată în vecinătatea locului unde a păstorit odinioară părintele Ion Bolvăşeanu, Ciuta, Ionel Ţurlea a cultivat cu toată dragostea talanţii săi primiţi în dar de la Dumnezeu. Era agricultor şi îngrijea cu drag pământul primit de la bătrânii casei lui. După ce cultiva pământul din Faţa Dealului se apuca de lucru în Seliştea Mare, de la Seliştea Mare trecea la Dumbravă şi de acolo la Kodrişoare. Nici nu sfârşea bine Kodrişoarele şi îşi aduna puterile pentru Cornu Mic, pe urmă pentru Răstoaca, Prunduri şi Gurani. Şi mai aştepta şi Balce, Sub copaci, Scăricelele, Peste Erugă, Grădină Ţigani, Cornet, Luntre să zâmbească sub mâna magică a agricultorului. Părintele Ion Bolvăşeanu îi respecta mult pe aceşti oameni. Când îi vedea venind trudiţi seara, după apusul soarelui, cu sapa pe umăr îşi spunea în sinea lui că aceşti oameni mari meritau să le 22


Pr. Ion Turnea Simetrie

săruţi mâinile şi să le ceri binecuvântare. Aceşti înţelepţi neluaţi în seamă de nimeni şi atât de modeşti oameni meritau atât de multă preţuire. - Sărut mâna moş Ţurlea. - Hai să-ţi dea moşul nişte fragi, Corneluş. - De unde ai ştiut că vin pe la tine? - M-am gândit la tine nepoate şi gândul meu te-a chemat să îmi mai luminezi viaţa cu prezenţa ta. - Eşti obosit moşule? A fost foarte cald astăzi. - Acum că ai venit pe la mine mi-a trecut orice urmă de oboseală. - Te-or mai necăjit şalele? - M-or necăjit şi ele. De fapt şi eu sunt destul de necăjit şi fără durerea de şale, că timpul trece, şi mai am mult de lucru şi oameni care să-i iau cu ziua sunt puţini. Toţi ar vrea bani însă dacă s-ar putea să nu muncească nimic. - Ţie îţi place să munceşti? - Îmi place nepoate, că pentru voi muncesc, iar voi sunteţi lumina sufletului meu, tot ce las eu sub soare după ce n-oi mai fi, bogăţia mea. - Dar mi-ai spus cândva că bogăţia omului este sufletul lui bun. - Şi asta este mare bogăţie nepoate. - Probabil eşti prea necăjit şi obosit şi ... - Ţie nu-ţi place să stai cu un om necăjit şi obosit. - Nu vreau să te mai necăjesc şi să te mai obesesc şi eu. - Ei, nu mă necăjeşti tu, nici nu ai avea cum. - Pot să te ajut şi eu să aşterni în grajdi la vite? - M-aş bucura. - Tatăl tău nu a vrut să muncească pământul şi a fugit la oraş. - Dar vine şi la sat. - Când are nevoie de una, alta. - Dar este frumos la oraş, moşule. - Este frumos nepoate dar în viaţă trebuie ca omul să-şi câştige cu sudoarea frunţii sale pâinea. În concedii ar putea să mai vină să mă ajute şi pe mine că pentru el muncesc. - Am venit eu. 23


Pr. Ion Turnea Simetrie

- Da. Însă nu mi-ai spus cum de ai reuşit să ajungi la Peştere? - Părintele Ion Bolvăşeanu ce a fost preot la Ciuta a avut o sfinţire de casă la nişte vecini şi m-am rugat de el să mă ducă până la tine. - Părinţii tăi ştiu de tine? - Da, i-a anunţat părintele Bolvăşeanu. Or să vină după mine la sfârşitul săptămânii. - Vezi tu, nepoate, eu fac în acestă viaţă ce am învăţat de la moşii mei, de la bunii mei, de la părinţii mei şi fac cu drag. Mult suflet pun în toate şi oricât aş trudi tot nu obosesc în a-mi continua munca. - Şi mie îmi place să merg la şcoală, să aflu lucruri noi. - Învăţătura este foarte bună. Trebuie însă să mai înveţi şi de la tot ceea ce te înconjoară. - Dar nu este scris totul în cărţi? - Cărţile sunt comori ale înţelepciunii dar şi tot ceea ce te înconjoară nepoate este o carte. - O carte? - O carte scrisă de acest univers. - Ai personificat universul. - Universul poate să fie citit. - La fel cum este citită o carte? - Da. Unii înţeleg mesajul unei cărţi într-un fel, alţii în alt fel. Tot aşa şi cu universul. Unii îl percep într-un fel, alţii diferit. - Am înţeles. Dacă te uiţi spre cer şi vezi stelele şti că este noapte. - Cam aşa ceva. Fiecare om simte chemarea muntelui în felul lui. Unii răspund chemării, alţii nu. Părintele Ion Bolvăşeanu a auzit chemarea muntelui şi a dat răspuns acesteia. A alergat cu încredre spre înălţimi. În tot ceea ce făcea punea o parte şi din sufletul lui. Acum s-a rătăcit în vârful piramidei. Parcă nu-şi mai găseşte locul. Este urmărit de săgeata vânătorului. El este şoimul înălţimilor urmărit de arcul din vale. L-a zgâriat vârful unei săgeţi la o aripă dar nu a căzut. E puţin dezorientat. Vârful muntelui a prins o culoare cenuşie şi aşteaptă trezirea ochilor de şoim spre un nou răsărit. 24


Pr. Ion Turnea Simetrie

CAPITOLUL IV POST TENEBRAS SPERO LUCEM DUPĂ ÎNTUNERIC SPER LUMINĂ Vestea pensionării părea să-l adâncească într-un vis rău pe părintele Ion Bolvăşeanu. I-ar plăcea să se trezească în zori, să tragă adânc aer în piept şi să privească razele luminii printre genele vieţii. Ochii părintelui nu mai doreau să mai clipească a dimineaţă. S-au adâncit în întuneric, în vis istovitor. În jurul său era doar întuneric. Din când în când o pată de culoare violetă se mai reflecta în pupilele ce refuzau să înţeleagă lumina dimineţii. Violetul pereţilor încăperii părea să îl sufoce de acestă dată pe părinte. Nu i-a plăcut niciodată prea mult această culoare dar era culoarea preferată a fiicei lui. Acum violetul se adâncea în bezna interioară a fiinţei lui şi desena linii diforme, fără viaţă. Camera în care a încercat să se odihnească nu îi era deloc prietenoasă. Gândurile se înlănţuiau în fiinţa-i declanşând nenumărate cascade. A încercat la un momentat dat să îşi asculte vocea. „Ce se întâmplă cu mine?“ Cele cinci cuvinte ale interogaţiei sunau atât de grav încât îşi dădu seama că deveni un alt om. L-a schimbat prea mult suferinţa. Trebuia să facă ceva care să-l scoată din starea aceasta. Avea nevoie să-şi regăsească puterea interioară. Vroia să simtă lumina dimineţii izbindu-i faţa şi înlăcrimându-i ochii secaţi de suferinţă. La un moment dat şi-a făcut curaj să se ridice de pe canapeaua de un mov închis, puţin prăfuită parcă de amarul vremii neiertătoare şi să facă câţiva paşi urmărit de întunericul ce nu vroia să-i lase fiinţa să se bucure de lumina unei noi dimineţi. Cu fiecare pas se împiedica şi mai mult în beznă iar gândurile încurcate din cuget zburau în stânga, în dreapta, la nord, la sud, la vest şi est amestecând cuvintele ca un vârtej. Se simţea atât de singur după o viaţă de om. De ce starea aceasta? Nu-şi putea ascunde întrebarea ce-i chinuia fiinţa. De fapt se chinuia într-o durere surdă, fiindcă nu 25


Pr. Ion Turnea Simetrie

reuşea să-şi regăsească propria-i fiinţă. A trăit în lumea asta şi a încercat să lase o pată de culoare. Dar dacă unii l-au considerat absent? Dacă doar el credea că face ceva măreţ pentru sine şi semeni iar în jur totul era surd? Mii de întrebări fără răspuns se ciocneau haotic şi părintele se simţea captiv parcă într-un sicriu al timpului. La un moment dat un aer rece i-a încolăcit trupul. A clipit o secundă şi parcă s-a trezit din starea arămie ce i-a cuprins viaţa. Şi-a învelit corpul într-o pătură aruncată pe un scaun şi a început să tremure din toate încheieturile. Trebuia să reacţioneze şi să păşească mai departe. Se simţea bătrân, o salcie uscată pe malul unui râu ce a uitat să mai zâmbească. Să se fi stins din viaţă şi nu ştia? Nu părea să fi trecut încă pragul. Gândeşte încă. Atunci viaţa încă curge prin fiinţa lui în acest moment, o viaţă ca un fluviu de un vernil ţipător. Cândva se putea simţi pe sine însuşi. Acum nu se mai regăseşte. Îşi aude vocea interioară ca a unui spirit ce a trăit demult. A încercat să-şi amitească toate capitolele vieţii sale dar ultimul capitol nu-l ajuta încă să renască. Îi era dor de ceva. Nu înţelegea de ce îi era aşa de dor dar dorul acesta striga atât de tare, încât ecoul lui îi curgea prin toate încheieturile gândului. Spera o lumină care să biruiască întunericul ce-i pătrunse viaţa. Aştepta o şoaptă care să-l trezească din somnul greu al morţii, o moarte vie ce îţi ucide talanţii vieţii. Capitolele vieţii le-a perceput ca pe un copac în imagini cu zile ce veneau, se agăţau de ramuri, mai apoi se stingeau asemenea frunzelor uscate de chipul toamnei. Totul se rotea monoton spre vârf. Vârful însă nu îşi găsea mugurul. Dacă ar putea găsi mugurul ar aduce din nou soarele în viaţa sa. Pe coridor au început să se audă nişte paşi. Sunetul lor părea atât de strident, încât părintele a vrut să se ascundă cu totul într-o carapace ca să nu mai fie supărat de lumea exterioară. La un moment dat uşa camerei lui s-a deschis. Era Pompi, un tânăr angajat să zugrăvească pereţii camerelor ce aşteptau parcă să revină familia sa plecată într-un concediu la mare. El a rămas acasă ca de fiecare dată şi muncea. Acum nu mai putea să facă nici acest lucru. Se frământa. De ce să-i ceară lui să se pensioneze? E 26


Pr. Ion Turnea Simetrie

ca şi când i-ar spune să nu mai trăiască. - Părinte v-a căutat cineva de la Episcopie şi v-a lăsat scrisoarea acesta. - Mulţumesc Pompi. Las-o pe birou. Pompi a lăsat scrisoarea părintelui şi s-a întors la muncă. O scrisoare ... Ce veste îi mai putea aduce? A luat-o cu amândouă mâinile şi a încercat să o deschidă. Parcă ceva alunecos l-a făcut să o scape pe jos. A ridicat-o şi a doua încercare de a deschide scrisoarea a avut izbândă. Nu era ce credea. Nu avea legătură cu pensionarea. Era o scrisoare de la atelierul de croitorie. Prin ea a fost anunţat că vesta comandată poate să fie ridicată. Obosit de toate s-a îmbrăcat şi a pornit spre Episcopie. De ce nar scoate astăzi vesta? Poate aerul începutului de vară să-i mai răcorească fiinţa bătută de vânturile gândurilor. A ajuns la atelierul de croitorie. Acolo o surpriză i-a luminat chipul. Măicuţa Ela Marian a venit cu treburi la Episcopie şi a vizitat maicile de la atelierul de croitorie ce-i erau prietene. - Ai ajuns părinte? i se adresă maica Evdochia. - Am ajuns. - Doreşti să mai probezi vesta încă o dată. - Nu e cazul. Dacă îi lipseşte ceva o returnez, deşi sunt convins că e perfectă. Părintele a luat vesta, a mulţumit, a salutat şi a plecat înapoi spre casă. La câţiva paşi în urma lui simţea respiraţia cuiva. Şi-a întors capul. Era măicuţa Ela. A plecat şi ea de la atelier. - Ce mai faceţi părinte? - Mă omoară gândul pensionării. - Doriţi să vă pensionaţi? - Nu doresc eu, alţii poftesc acest lucru pentru mine. - Dacă aveţi timp am putea povesti. Poate v-ar ajuta acest lucru. Eu sunt cu maşina. Am putea face o scurtă drumeţie sub aripa ocrotitoare a naturii, ca să nu fim deranjaţi de nimeni şi am putea vorbi despre frământările sufleteşti. - Să mergem. Măicuţa Ela a pornit maşina spre Teiuş. Au coborât. Ca 27


Pr. Ion Turnea Simetrie

niciodată Teiuşul părea vitregit de oameni. Posibil ca aceştia să iasă mai spre seară în natură. Era mai perfect aşa. Puteau să vorbescă nederanjaţi de privirile nimănui. - Vă găsesc tare abătut părinte. - Nu mai zăresc nicio lumină ... Măicuţa Ela a atins cu mâna trunchiul unui tei bătrân. - Părinte, pune mâna te rog pe acest copac. Părintele Ion Bolvăşeanu a atins copacul ca un robot ce s-a supus unui ordin, fără să realizeze de ce ar fi ascultat acest îndemn sau care ar fi scopul lui. - Simţi? - Ce? - Copacul îţi oferă din energia lui. - Nu te-ai schimbat deloc. În copilărie mi-ai arătat nişte plante ofilte şi mi-ai spus că au stat într-un loc ce le-a secat de energie, apoi nişte plante pe cale să se ofilească pe care în scurt timp le-ai readus la viaţă îngrijindu-le, mai bine spus încărcându-le de energie pozitivă după cum ai precizat pe atunci. - O să îţi spun o poveste. Un tânăr se temea la orice adiere de vânt să treacă pe sub crengile copacilor de spaimă că vreo creangă se va rupe şi va cădea asupra sa şi frica lui obsesivă a atras asuprai nenorocirea trupului zdrobit de o creangă. Eu am fost printre copaci în incinta mănăstirii pe vânt, furtună. Copacii au simţit dragostea ce o port naturii. Nu-mi era teamă de ei. Vântul nu avea putere să le aplece crengile asupra mea. Copacii nu-i permiteau. Eu gândeam pozitiv şi niciun rău nu se putea abate asupra mea. O gândire pozitivă nu are cum să aducă răul în timp ce gândirea negativă îl poartă pe braţe. Omul poate să dialogheze cu sufletul naturii iar aceasta i se supune, fiindcă aşa a fost creeată ea de Dumnezeu, să i se supună omului. Trist este că omul a uitat acest lucru. Uitarea şi temerea atrage asupra omului energii negative. Omul e plămădit din natură, din pământ. Energiile lui se pot reface în deplină comuniune cu mediul înconjurător. Înţelegi acum de ce te-am rugat să atingi teiul, să simţi, să comunici cu lumina? - Înţeleg dar haita din jurul meu împiedică lumina să-şi 28


Pr. Ion Turnea Simetrie

găsească flacăra energiei vii. - Haită? - Lumea a devenit ca o haită. Se sfâşie unii pe alţii. Nu mai au morală. Au devenit individualişti, egoişti. - Ai dreptate. Peste tot este o sete după a obţine glorie, foloase necuvenite. - Au devenit şefi cei care sufereau de complexe de inferioritate precum Iti Fiţiarcapu. - Aceşti şefi uită mai apoi ce înseamnă a fi om şi pun jug pe alţii. Ei nu ar fi putut îndeplini pentru alţi şefi nici 1% din câte pretenţii au. - Parcă mi-ai citit gândurile. - Adevăraţii prieteni comunică spiritual. - Ai dreptate. - Este o sete oarbă după slava deşartă a acestei lumi, o lăcomie după aurul ce urmează să fie topit. - E atâta neînţelepciune în toate rânduielile. Conducătorii acestei lumi au rătăcit de pe drumul luminii şi sunt nişte avizi de putere. Aşteptă slugi şi se scaldă în întuneric. - Omul bun este caracterizat de modestie şi fuge de lauda lumii, de fotolile şefiei. - Prea mult egoism este în lume. - Într-un fel sau altul ai dreptate. Toţi suntem egoişti mai mult sau mai puţin. De exemplu o mamă, cu toate că îşi iubeşte enorm copilul îl vrea mereu în preajma ei, chiar dacă acesta prin abilităţile pe care le are îşi poate făuri mai uşor viitorul în altă parte. Un tată consideră că ce i se potriveşte lui i s-ar potrivi şi copilului iubit şi luptă să împlinească acest lucru împotriva aptitudinilor şi voinţei fiului. Un îndrăgostit şi-ar da şi viaţa pentru cel drag îi doreşte tot binele din lume dar dacă acesta e mai fericit în absenţa celui ce şi-ar da şi viaţa pentru el, cel care ar fi capabil de jertfa supremă, măcar că îl lasă să-şi urmeze cărarea vieţii, în sufletu-i devine puţin egoist şi l-ar vrea lângă el. - Aşa ai simţit şi tu în suflet? - A fost demult. - Aşa este... Oricum când ţi la cineva ajungi să devi egoist fără 29


Pr. Ion Turnea Simetrie

să-ţi dai seama şi ajungi a-ţi însuşi viaţa persoanei dragi propirie-i vieţi. - Dacă tot vorbim de egoism am putea să-i observăm sămânţa încă din copilărie. - Jucăria ta este mai mare iar a mea nu are patru ochi. - Dacă aşa îţi place ţie să arate jucăriile. - Există şi ochii minţii. - Desigur. - Dumnezeu ne iubeşte mult? - Ce întrebare este acesta? - Simplă. Ne iubeşte şi ne vrea lângă El. - Ai dreptate. Dar ne vrea binele. - Şi asta este adevărat. - ... Am întâlnit în viaţă egoism la limite maxime dacă l-aş putea numi aşa, pentru că altă definiţie nu găsesc. Colegul meu, pr. Spulber Cenuşă clădeşte totul în jurul fiinţei sale. Se arată miel. Pupă pe toţi şi pe la spate îi taie. Încearcă să găsească o portiţă a slăbiciunii cuiva, călcâiul lui Ahile şi acolo scuipă veninul. Aşa se înalţă pe el şi râde fericit. - Nu este bine să îţi încarci fiinţa cu energia negativă a unor diabolici. Trebuie ignoraţi. Pe cât posibil să eviţi să stai în preajma unor astfel de oameni, pentru că ei chiar dacă nu spun nimic au ceva în interiorul fiinţei lor care împrăştie în jur energia negativă. - Îmi place cum face el acte pentru a-şi acoperi jocurile şi consiliul parohial le semnează cu încredere fără să le cerceteze. A prostit pe mulţi. Nu ştiu cât o să-i mai meargă. - Să nu-i mai dăm prea multă importanţă. - Aşa este. - Mai sunt şi alţii angajaţi de el care încearcă să facă pe şefii ca de exemplu ultima lui achiziţie, unul Bălbălan, care dacă-l iei repede nu ştie nici cum îl chemă dar se supără imediat, tremură şi i se fac mâinile alunecoase după bani. Cu un ban, doi, l-a momit Spulber Cenuşă ca pe un căţeluş cu un osicior şi acum îi linge din palmă şi a devenit informatorul lui, că doar, doar îşi mai poate salva pielea din încurcăturile ��n care a intrat, cu vreo altă 30


Pr. Ion Turnea Simetrie

minciună. - Ce să faci părinte, nu pot să fie toţi fiinţe superioare. Adesea trebuie să te cobori la nivelul lor şi să-i înţelegi. - Şi de câte ori nu am făcut lucrul acesta, dar ei în loc să aprecieze că îi tratez cu egalitate îşi iau nasul la purtare, un aer de conducător şi ajung ei, din simpli angajaţi să poruncească şefului. - Dacă toţi oamenii ar fi fiinţe superioare invidia ar curge cascade. Atâta doar că unii se limitează doar la nevoile trupului şi trăiesc fără ideal. - Multă dreptate ai. Ce ne-am face până la urmă într-o lume de genii? - Nici nu vreau să îmi imaginez câte bombe nucleare ar mai fi inventate. - Cât timp omul nu renunţă la individualismul său egoist binele nu va trimfa pe pământ. - O să vină o vreme când va fi linişte şi în cer şi pe pământ. - Până la urmă ai dreptate. Acum cred că este nelinişte şi în cer. A devenit şi el simetric cu neliniştea pământului. - După căderea în păcat totul trebuie să se schimbe după cum putem lectura şi în Sfânta Scriptură, că va fi un cer nou şi un pământ nou. - Dacă ar avea omul credinţă în suflet multe ar putea face. - Iisus îi spune femeii cananence „O, femeie, mare este credinţa ta; fie ţie după cum voieşti. Şi s-a tămăduit fiica ei în ceasul acela.“ (Matei 15, 28) - Credinţa face minuni. Dacă îţi doreşti ceva cu adevărat şi nu ai nicio îndoială ţi se împlineşte. De fapt credinţa este soră dacă aş putea să o numesc aşa cu gândirea pozitivă. Până şi ateii care au încredere că vor izbuti să doboare vreo neputinţă trupească reuşesc şi nu doar neputinţe trupeşti, realizări în orice domeniu. - Este mare taină şi trupul omului. Dacă omul şi-ar găsi energia vie în interiorul lui l-ar ocoli atât bolile, cât şi bătrâneţea. Există oameni ce îşi pot canaliza energia să îşi vindece o rană dar după o victorie datorată credinţei lui dă înapoi şi este din nou sortit eşecului. - Suntem prea îndoielnici, dovada, Sfântul Apostol Petru pe 31


Pr. Ion Turnea Simetrie

valuri, care a avut credinţă până la un punct şi apoi s-a îndoit şi era să se înnece înainte de a face ultimul pas. L-a ajutat mâna salvatoare a Mântuitorului Iisus Hristos. - Fără mâna salvatoare a lui Dumnezeu toţi oamenii, şi cei cu mai multă evlavie, şi cei cu mai puţină evlavie, ne vom pierde asemenea Sfântului Petru în ultimul moment. ... - Mi-a făcut foarte bine conversaţia cu tine. M-a scos din întunericul în care m-au aruncat alţii în vârf de munte şi mi-a îndreptat ochii din nou spre lumină. După cum ghioceii zăpezii amintesc de o primăvară viitoare şi lumina pătrunde întunericul aducând cu ea viaţa. - Moartea sperie fiinţa vie. Este o lipsă a luminii, o coborâre în negrul pământului. Lumina însă biruie această negură, întâi presară puţin alb şi totul devine cenuşiu, pe urmă se limpezeşte ca hainele ce au scăpat de noroiul patimilor. - Drumul luminii e greu. Te poţi pierde în ultima clipă asemenea Sfântului Petru pe valuri. În vârf de munte îţi poţi pierde pentru o clipă echilibrul. - O să biruieşti părinte şi de această dată în viaţă. Mereu ai fost o fiinţă luptătoare. Eu trebuie să plec. Mai am un drum şi până la mănăstirea Teiuş. Dacă doreşti te conduc cu maşina până în oraş, apoi întorc spre mănăstire. - Nu e necesar. Mi-ar prinde bine o plimbare. O să mă bucur de raza zilei. Am început să văd din nou lucrurile pictate în culori de foc. Timpul în care totul curgea pe lângă mine şi eu nu-l observam din cauza săgeţilor viclene a trecut. - Atunci rămâi cu binele. Multă sănătate. - Toate cele bune îţi doresc şi ţie. Atât părintele Ion Bolvăşeanu, cât şi prietena lui din copilărie, Ela Marian au pornit pe drumuri diferite în viaţă. Diferite, pentru că au ajuns să trăiască departe unul de celălalt, dar atât de simetrice, dorul după Dumnezeu, calea luminii, calea adevărului şi a vieţii. Cel care urmează cărarea anevoiasă a binelui mare răsplată va avea când va primi loc în vârful piramidei. Nimic nu este mai 32


Pr. Ion Turnea Simetrie

dulce ca aripa ocrotitoare a iubirii divine. Într-o lume în care întunericul face fâşii sfâşiind lumina te străduieşti să faci binele şi greu reuşeşti. Cunună de stele îţi împleteşti cu fiecare bucăţică presărată în lupta împotriva răutăţii. Când răul va fi învins omul va găsi energia divină „râul şi apa vieţii, limpede cum e cristalul şi care izvorăşte din tronul lui Dumnezeu şi a Mielului.“ (Apocalipsa 22, 1). Atunci lumina va birui definitiv întunericul „şi noapte nu va mai fi; şi nu au trebuinţă de lumina lămpii sau de lumina soarelui, pentru că Domnul Dumnezeu le va fi lor lumină şi vor împărăţii în vecii vecilor.“ (Apocalipsa 22, 5).

33


Pr. Ion Turnea Simetrie

CAPITOLUL V REVELAŢIE Era a doua duminică a Marelui Post. La biserică citeţul rostea cuvânt din Epistola către Evrei a Sfântului Apostol Pavel „Întru început Tu, Doamne, pământul L-ai întemeiat şi cerurile sunt lucrurile mâinilor Tale; ele; vor pieri, dar Tu rămâi, şi toate ca o haină se vor învechi; ca pe un veşmânt le vei strânge şi ca o haină vor fi schimbate. Dar Tu acelaşi eşti şi anii Tăi nu se vor sfârşi.“ (I Evrei 10-14) În timp ce ecoul cuvântului de învăţătură străbătea fiecare colţ a Sfântului Locaş iar credincioşii primeau în suflet mesajul Apostolului, părintele Ion Bolvăşeanu simţea că de pe ochii lui sa ridicat ceaţa întunecată a veşmintelor acestei lumi. De ce să îşi lase el sufletul pradă încercărilor unora predestinaţi ispitirii? Afară vântul părea să zmulgă ţiglele de pe acoperişul bisericii iar copacii puteau fi observaţi prin ochiul ferestrelor frământându-se asemenea eroilor aflaţi pe câmpul de bătălie. Săbile lor se roteau zadarnic după fiinţa invizibilă a vântului. Când binevestitorul Sfântului Apostol a rostit verbul aflat la forma negativă, timpul viitor, diateza reflexivă „nu se vor sfârşi“, nişte picături grele de ploaie au început să geamă prin atingerea crengilor ieşite din hainele învechite şi arse cu ceva timp în urmă de cuptorul arămiu al toamnei. Totul aşteaptă o haină nouă. Arborii aceştia necăjiţi de ploaie şi vânt asemenea omului pierdut printre greutăţiile vieţii sunt la un pas de a-şi ţese haină primăvăratică. Acum îşi pregătesc mugurii papiotelor spre a întinde fir verde. O lumină străbătu fiinţa părintelui încercată de umbrele acestei vieţi. Totul se învecheşte pentru a renaşte mai pur, mai sfânt. Cum e greu să îţi aduni seva energiei vieţii adevărate şi te împiedici orbit de ale nimicului feţe nu găseşti sfinţenia şi haina ţi se învecheşte. Credinţa şi sfinţenia, păstrarea veşmintelor albe şi neatinse de nicio pată de rugină o dă ca pildă bradul. 34


Pr. Ion Turnea Simetrie

Atunci când omul îşi va deschide ochii interiori, haina fiinţei lui, trupul, nu se va mai învechi. Trupul omului zdrobit de patimi uită să îşi culeagă energia vieţii şi se ofileşte ca o picătură de verdeaţă secătuită de vânt. Şi trupul părintelui Ion Bolvăşeanu s-a maturizat săgetat de armele timpului. Dar pentru ce să-şi lase sufletul străbătut de săbii viclene? Lumina trebuie să prindă vâlvătaie din scânteia ce nu s-a stins încă sub avalanşa de ape ale aşa-numitor binevoitori şi să dea mlădiţă nouă de sfinţenie spre veşnicie, răsărind din sufletu-i ca astrul zilei după noroiul norilor sălbăticiţi de precipitaţii. Dumnezeu este energie vie. Energia este dătătoare de viaţă dar omul ofileşte în sine ceea ce Viaţa i-a dăruit. Când se vor înnoi toate hrănindu-se cu adevărata apă, nimic nu se va mai învechi. Acum a înţeles. Trebuie să se rupă de spinii ce-l înconjoară la fiecare pas şi să se regăsească în sine însuşi. Sufletu-i să ardă candelă neobosită. O lumânare ardea ca o flacără neabătută în colţul drept al altarului în timp ce colţul stâng era însufleţit de o lumânare a cărei lumină stângace nu cunoştea drumul drept spre cer, ci făcea mătănii în stânga şi în dreapta, dezorientată de propria-i misiune. Părintele Ion Bolvăşeanu şi-a amintit ca şi alte dăţi când a fost încercat de cursele vieţii drumul drept al luminii. Sfânta Liturghie curgea lin aruncând flăcări vii pe chipul sufletului credincioşilor. Sfânta Evanghelie vorbea despre Vindecarea slăbănogului din Capernaum. Credinţa, multă credinţă au avut oamenii ce au ajutat pe semenul lor. Prin credinţă sufletul se luminează iar turpul îşi înnoieşte veşmântul. Arborii aruncă fire de verdeaţă. Soarele pătrunde întunericul. Dacă ne-am găsi adevăratul veşmânt, neam înnoi sufletul în lumina lui, am descoperi acel cer şi pământ nou în noi înşine. Am simţi credinţa curgându-ne prin vene. Viaţa omului este o Sfântă Liturghie dacă ştie să fie simetric cu lumina adevăratei vieţi. Proscomidia este prima parte a Sfintei Liturghi şi constă în pregătirea în taină a darurilor de pâine şi vin pentru jertfă. Lucrarea de mântuire a lui Dumnezeu pentru noi oamenii este o 35


Pr. Ion Turnea Simetrie

mare taină. Dacă ne lăsăm călăuziţi de lumina învăţăturii lui ne vom bucura de viaţa veşnică. Partea a doua a Sfintei Liturghi se numeşte Liturghia catehumenilor sau a celor chemaţi. Această parte a liturghiei este săvârşită de preot, cântăreţi şi credincioşi. Totul începe cu o bincuvântatre, binecuvântarea mare a unui început „Binecuvântată este împărăţia Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh.“ Şi omul apare în această lume după ce femeia este binecuvântată cu darul naşterii de prunci, binecuvântare primită în timpul săvârşirii Tainei Sfintei Cununii. Ectenile şi antifoanele îşi urmează cursul lor firesc. Primul antifon măreşte pe Tatăl, Fiul şi pe Sfântul Duh îndeamnând omul să binecuvinteze pe Dumnezeu „Binecuvintează, suflete al meu, pe Domnul, şi toate cele din lăuntrul meu...“ Orice lucru săvârşeşte omul în viaţă pentru ca el să se bucure de lumina reuşitei trebuie să-l înceapă cu Dumnezeu. Antifonul al doilea ne vorbeşte despre venirea Mântuitorului Iisus Hristos în lume. Fiul lui Dumnezeu a primit a se întrupa „din Sfânta Născătoare de Dumnezeu şi Pururea-fecioară Maria“. Pe urmă „răstignindu-Te, Hristoase Dumnezeule, cu moartea pe moarte ai călcat. “ „UnuleNăscut, Fiule şi Cuvântul lui Dumnezeu“, mărturiseşte antifonul al doilea. Prin venirea lui Iisus Hristos în lume s-a împlinit Cuvântul lui Dumnezeu, făgăduinţa făcută protopărinţilor noştri de a trimite un izbăvitor care să ne salveze sufletele de la moartea cea veşnică şi să gustăm fericirea eternităţii. După ce omul a fost binecuvântat să se nască, a început viaţa sa slăvind pe Dumnezeu, a primit un izbăvitor, pe Mântuitorul Iisus Hristos de care se lipeşte prin Taina Sfântului Botez „Te-ai unit cu Hristos?; M-am unit.“ urmează să facă primii paşi în această viaţă. Călăuza lui în această viaţă pe calea cea dreaptă a luminii este antifonul al treilea, fericirile. Antifonul al treilea sau Fericirile este luat din Sfânta Scriptură, Predica de pe munte a Mântuitorului Iisus Hristos. Pentru ca omul să nu se limiteze doar la această viaţă trecătoare şi să guste şi frumuseţea vieţii veşnice în împărăţia lui Dumnezeu va trebui să urmeze calea virtuţilor, să fie blând, milostiv, curat la 36


Pr. Ion Turnea Simetrie

inimă, iubitor de pace, apărător al adevăratei credinţe împotriva prigonitorilor. Doar aşa se va ferici în împărăţia lui Dumnezeu „Bucuraţi-vă şi vă veseliţi că plata voastră multă este în ceruri.“ Ectenile sunt scurte rugăciuni de cerere adresate lui Dumnezeu. Omul pe tot parcursul vieţii sale se roagă să primească un lucru sau altul. Se naşte, se botează, porneşte în viaţă şi are nevoie de ajutor. După Vohodul Mic ce simbolizează ieşirea Mântuitorului Iisus Hristos la propovăduire omul este îndemnat să îşi închine viaţa slujirii lui Dumnezeu, căci doar aşa va dobândi mântuirea sufletului „Veniţi să ne închinăm şi să cădem la Hristos. Mântuieşte-ne pe noi Fiul lui Dumnezeu.“ După cântarea liturgică Sfinte Dumnezeule se citeşte Apostolul iar credincioşii pot asculta învăţături din viaţa Sfinţilor Apostoli, învăţături călăuzitoare pentru propria lor viaţă. Evanghelia urmează Apostolului. Ea prezintă un fragment din activitatea mesianică a lui Iisus Hristos. Ectenile întreite pentru vii şi pentru morţi ne îndeamnă să stăruim în rugăciune nu doar pentru cei aflaţi în trup, ci şi pentru sufletele predecesorilor noştri. Întreaga noastră viaţă să fie o rugăciune. Partea a doua a Sfintei Liturghi se numeşte Liturghia credincioşilor, a celor botezaţi. Ea începe cu chemarea „Câţi suntem credicioşi, iară şi iară cu pace Domnului să ne rugăm.“ Întreaga viaţă a omului ar trebui să fie o rugăciune, un permanent echilibru cu energia divină, dătătoare de viaţă. Sfintele Daruri sau Vohodul Mare este următorul moment al Liturghiei. Preotul purtând aerul pe umeri, aer ce simbolizează mielul lui Dumnezeu ce s-a jertfit pentru noi, jugul, crucea lui Iisus, iese cu sfintele daruri, pâinea şi vinul pregătite pentru jertfă şi rosteşte ectenia cererilor, îi pomeneşte pe cei pentru care se va săvârşi jertfa. Creştinii aud îndemnul la iubire, marea poruncă a Noului Testament, dragostea faţă de Dumnezeu şi de aproapele: „Să ne iubim unii pe alţii, ca într-un gând să mărturisim.“; „Pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Treimea cea de o fiinţă şi nedespărţită.“ 37


Pr. Ion Turnea Simetrie

Deşi Sfânta Treime este întreită în persoană este una în fiinţă, simbolul binelui, al luminii, al vieţii, al iubirii, a unităţii, depărtării de egoism. Simbolul Credindinţei este rostit de credincioşi. Este crezul lor în Dumnezeu Tatăl, Fiul, Sfântul Duh, Biserica Ortodoxă. Omul ce urmează calea dreptăţii crede în Dumnezeu şi nădăjduieşte să se învrednicească de viaţa cea de veci. Sfânta Jertfă (Euharistia) este taina mântuirii sufletelor noastre, sfinţirea şi prefacerea Darurilor în Sfântul Trup şi Sânge şi apoi împărtăşirea cu ele. Până la momentul împărtăşirii se mai rosteşte axionul, imnul de slavă adus Fecioarei Maria urmat de o ectenie şi rugăciunea Tatăl nostru, o rugăciune complexă care îndeamnă omul la o viaţă în slujba luminii, să ierte greşelile aproapelui pentru ca şi Bunul Dumnezeu să-i ierte păcatele. După împărtăşirea preoţilor în timp ce la strană se aude priceasna şi după împărtăşirea credincioşilor ce se săvârşeşte în urma rostirii predicii, a explicaţiei cuvântului Sfintei Evangheli, urmează binecuvântările de la finalul Sfintei Liturghiei şi otpustul. Dacă creştinii îşi vor călăuzii viaţa după cum Sfânta Liturghie îşi deschide poarta spre cer urmându-şi negreşit firul rânduielii, vor descoperi lumina călăuzitoare a acestei vieţi spre fericirea celei veşnice. Părintele Ion Bolvăşeanu a înţeles acestă cale a luminii încă din copilărie dar parcă a descoperit-o mai profundă, acum, la o răscruce de drumuri, la mijlocul vieţii lui pe acest pământ.

38


Pr. Ion Turnea Simetrie

CAPITOLUL VI DUPĂ 35 DE ANI În biserica Episcopiei Caransebeşului cu hramul Sfântului Iosif cel Nou de la Paroş a avut loc întâlnirea de treizeci şi cinci de ani ai absolvenţilor Seminarului Teologic, promoţia 1978. Momentul emoţionantei revederi s-a consumat în curtea Episcopiei Caransebeşului, printre trandafirii îmbujoraţi şi ei de lacrimile din sufletele celor ce au fost cândva elevii seminarişti. Parcă ieri erau nişte vlăstari abia înmuguriţi la porţile seminarului, nişte vlăstari dornici să guste nectarul înţelepciunii. Astăzi, întorşi în timpul de ieri, au simţit iarăşi miresmele de odinioară în suflet, însă de acestă dată puţin mai obosiţi de povara timpului, fiecare purtând în sine cartea propriei sale vieţi. Anii de seminar s-au înveşmântat în cele mai de preţ aduceriamintiri din viaţa fiecărui absolvent. Ei păstrează aroma unei frumuseţi tulburătoare şi inegalabile. Ei nu pot fi decât unici, anii în care înveţi să te descoperi pe tine însuţi începând cu emoţia primului răsărit de soare, prima notă, prima teză, primul zâmbet scăpat printre cetina brazilor ce străjuiau pe atunci curtea seminarului ca într-o veşnică poveste. Fiecare absolvent a Seminarului Teologic din Caransebeş pe parcursul anilor de studiu şi-a deschis fiinţa spre tot ceea ce este bun şi frumos, asemeni unui mugur în lumină, asemeni unui mugur ars de dorul frunzei. Învăţăturile morale ce le-au fost transmise de către profesorii lor clădeau rădăcini adânci pentru roade înmiite. Copilăroşi, jucăuşi, seminarişti de altă dată deschideau ochii spre maturitate pentru a deveni responsabili în viaţă. Ziua de 06.06.2013 i-a adunat iarăşi împreună pe absolvenţii promoţiei 1978. Timpul a picurat din genele lui o clipă de eternitate şi a cules în poală vlăstarii de ieri, astăzi arbori cu rădăcini adânci. Pe urmă a alunecat în zbor pe o rază de vis până ce a regăsit grădina plină de roze a paradisului anilor de seminar. Anii de seminar s-au ascuns parcă speriaţi în colţul sufletului 39


Pr. Ion Turnea Simetrie

fiecărui absolvent cu dorinţa de a păstra vie aroma parfumurilor ferice de odinioară. Nicio aromă de parfum nu întrece pe cea a seminarului. El are o aromă unică, o aromă pierdută în cromatica primului vis spre înălţimi odată cu jocul ideilor gustate prin fiecare disciplină în parte. Jocul şi înţelepciunea au păşit ţinându-se de mână. Personalitatea fiecărui seminarist s-a format pas cu pas. În urmă cu treizeci şi cinci de ani pentru Ion Bolvăşeanu şi-a deschis braţele un colţ de pardis timid dar atât de sălbatic şi neînţeles, seminarul. Acest paradis şi-a picurat mai apoi nectarul cu fiecare clipă ce se scutura din rozele timpului pe stânca vieţii celui ce avea să devină astăzi, părintele Ion Bolvăşeanu. În cartea vieţii părintelui Ion Bolvăşeanu de la ultima întâlnire cu foştii lui colegi s-au mai adăugat realizările în plan cultural şi familial prin împlinirile proprilor copii şi ale nepoţilor. Celelalte relizări în plan material, ca de exemplu finalizarea construcţiei unei case nu au valoare în faţa realizărilor sufleteşti. Când a păşit pentru prima dată pragul seminarului, Ion Bolvăşeanu se simţea asemenea unui fulg de nea jucăuş, dornic să exploreze întregul univers. Acum, după treizeci şi cinci de ani, fulgul care a încetat jocul demult s-a pietrificat, a devenit sloi de stâncă în a cărui file sunt inscripţionate toate realizările, toată înţelepciunea vieţii unui om. După treizeci şi cinci de ani Ion Bolvăşeanu, alături de colegii şi profesorii lui retrăieşte din nou emoţia anilor de seminar. Parcă ieri era un boboc ce se bucura de primii zori ai vieţii, un boboc pierdut în toamnă ce aştepta să înmugurească în primăvara noilor raze de lumină. Aici, la seminar, în acest loc cald, inegalabil, în acest loc înveşmântat în lumină a reuşit să descopere şi să înţelegă toate tainele universului. În acest paradis al unui nou început şi-a format atât el cât şi colegii lui personalitatea pentru a putea da muguri aripilor vieţii ca să alerge prin văi, să urce munţii, să plutească pe norii din văzduh, să înoate pe ape. Seminarul prin dascălii săi a deschis porta sufletului fiecărui elev, făurindu-le destinul, învăţându-i cu multă răbdare pe fiecare să-şi descopere abilităţile şi să muncească pentru a-şi împlini 40


Pr. Ion Turnea Simetrie

idealul (dorul după Dumnezeu, puterea de a-i sluji drept, cu credinţă) îi pregătea „să tânjească după marea nesfârşită.“ (Antoin de Saint-Exupery) Preoţii-profesori îi călăuzeau spre calea înţelepciunii divine la disciplinele teologice, însă nici la cele laice nu erau mai prejos. Profesorul de limba şi literatura română i-a călăuzit printr-o lume a literelor şi cuvintelor ce în jocul lor i-a purtat într-un tărâm al poeziei, în paradisul unui cântec de sunete frânte, de jocuri de cuvinte. I-a învăţat să descopere inima propriului lor suflet ce înverzeşte şi înmugureşte, înfloreşte şi creşte cu fiecare încercare timidă a lor de a desluşi „corola de minuni a lumii” (Lucian Blaga). Profesorul de franceză le-a deschis inima şi spre cultura altor ţări în timp ce profesorul de istorie le-a presărat dragostea şi datoria morală faţă de neam şi ţară. Profesorul de biologie le-a demonstrat cât de important este a te cunoaşte pe tine însuţi, câtă influenţă pozitivă are asupra unui om mediul înconjurător, o natură îngrijită, ocrotită, sursă energetică pentru orice organism viu, cum se poate trăi sănătos, având mereu zâmbetul pe buze. Frumuseţea naturii, acest dar de preţ oferit de Bunul Dumnezeu oamenilor, au descoperit-o şi la orele de geografie. Timpul, şoimul necruţător al înălţimilor, i-a adunat din nou împreună pe cei care au rezistat cărărilor muntelui vieţii prin sunetul gornistului Iti Fiţarcapu. Sunetul clopoţelului a răsunat vesel. Înainte poate vestea emoţile unei lucrări, bucuria unui an încununat de succes, acum vesteşte ora întâlnirii celor ce au fost în urmă cu treizeci şi cinci de ani elevii Seminarului Teologic din Caransebeş. Catalogul prăfuit de vreme, îmbătrânit ca o frunză îmbolnăvită de toamnă s-a deschis şi fiecare dintre cei prezenţi şi-au auzit numele. Seminariştii de altă dată au răspuns „prezent“ şi au vorbit despre realizările lor şi au depănat întâmplări haioase din anii de seminar ca aceea în care Scânteie a completat rugăciunea Tatăl nostru „Pâinea noastră cea de toate zilele dăne-o nouă astăzi“ şi o bucată de cârnaţ alegându-se cu nota scăzută la purtare sau cea a lui Cuviosu care toată ziua făcea ordine în camera lui de internat 41


Pr. Ion Turnea Simetrie

certându-se cu Pămucă că a lăsat beţişoare pline de ulei cu vârful confecţionat din vată (pămucă) prin toate colţurile. Pe chipul fiecăruia se contura zâmbetul fericirii de altă dată. Unii dintre vechii seminarişti au avut o viaţă frumoasă, plină de lumină, înveşmântată în realizări, alţii s-au lovit de neputinţe dar pe toţi i-a legat un singur lucru, acum, după treizeci şi cinci de ani, emoţia retrăirii clipei anilor de seminar. Părintele Ion Bolvăşeanu a avut şansa ca să ajungă preot în localitatea Caransebeş, localitatea unde Seminarul Teologic îi zâmbeşte de fiecare dată. Cu toate acestea, clipa întoarcerii în timp a avut piatra ei nestemată. După ora de curs în care au redevenit elevii de odinioară au săvârşit o slujbă de pomenire pentru cei care nu s-au mai aflat printre ei, fiind chemaţi spre odihnă şi viaţă veşnică. Grădina de vară Arcade i-a reunit pe urmă până în zori furând astfel timpului o rază din tinereţea apusă.

42


Pr. Ion Turnea Simetrie

CAPITOLUL VII FUGA PRINTRE MORMINTE Era o ploaie măruntă şi rece. Albul zilei se amesteca cu întunericul norilor dizolvându-l într-un cenuşiu înspăimântător. Culoarea plumburie punea stăpânire peste tot. Părintele Ion Bolvăşeanu a terminat slujba de sfinţire a unei cruci. Apa apăsa greu pe umerii fiecărei pietre de mormânt. Părea că odată cu ea se aşează peste ele povara unor vieţi date demult uitării. Astăzi îşi mai amintesc de cei străjuiţi de aceste pietre apropiaţii lor ce încă trudesc sub soare dar peste sute de veri şi ierni cine va mai şti că sub fiecare palmă de pământ străjuită de câte o cruce şi acoperită cu o lespede şi-a îngropat legenda un om. Da, un om, pentru că fiecare om este unic în felul său. Cândva părintele Ion Bolvăşeanu a scris câteva articole în memoria unor prieteni. Poate scrisul va reuşi să biruiască faţa nepăsătoare a timpului ce aduce odată cu ea uitarea şi liniştea peste tot ce a fost cândva izvor. Unul dintre articole l-a scris în memoria lui Negrei Ioan, contabilul de la Episcopia Caransebeşului, un om cu suflet mare ce nu dădea niciodată înapoi în a-şi ajuta aproapele. El se derula astfel: Ca să vorbeşti despre un om este foarte greu. Fiecare om este o fiinţă atât de complexă şi unică încât nimeni nu-i poate pătrunde cu adevărat profunzimea eului său, doar Dumnezeu, Tatăl nostru cel ceresc care ne-a creeat şi ne-a dat suflet, înţelepciune şi libertate. Şi totuşi, o parte a fiecărei fiinţe o poţi descoperi prin faptele ei atât de grăitoare, fie că îi eşti rudă, prieten apropiat sau un om oarecare ajuns în contact cu o anumită persoană în diferite împrejurări. Negrei Ioan a fost omul care punea suflet în tot ceea ce făcea. De loc din Zlagna a petrecut treizeci şi patru de ani în slujba Protopopiatului Caransebeş ca şi contabil. Activitatea lui nu se limita doar la cea strict profesională, el era omul care îţi întindea imediat o mână de ajutor când erai în nevoie. Deşi nu a studiat teologia, prin faptele lui, ar putea să fie asemănat unui preot ce 43


Pr. Ion Turnea Simetrie

şi-a îndeplinit misiunea cu dragoste şi dăruire. Nu a existat preot, nu doar din Protopopiatului Caransebeş, ci din întreaga Episcopie a Caransebeşului, care să nu fi cunoscut bunătatea sufletului acestui om ce aş putea spune că a sfinţit locul în care a trăit prin faptele sale ce vor rămâne în memoria celor ce l-au cunoscut. Nu doar preoţii, ci toţi angajaţii Protopopiatului Caransebeş şi ai Episcopiei Caransebeşului, dar şi toţi cei care l-au cunoscut, au doar cuvinte de laudă la adresa lui, pentru că el era omul ce te întâmpina cu zâmbetul pe buze, omul ce îţi îndindea imediat o mână de ajutor, omul căruia îţi puteai descărca sufletul, omul la a cărui uşă puteai bate fără teamă ştiind că nu se va închide zgomotos ci vei găsi o rază de speranţă şi o rezolvare a problemelor tale. Când nu te putea ajuta personal îţi recomanda pe altcineva de unde negreşit primeai sprijin. Era un adevărat samarinean milostiv. Cuvintele Mântuitorului Iisus Hristos „Fiţi milostivi, precum Tatăl vostru este milostiv”(Luca 6, 36) le-a purtat veşnic în sufletul lui. Milostenia implică multă dăruire şi dragoste faţă de aproapele. Cel care săvârşeşte fapte de milostenie cu dragoste şi dăruire nu simte nevoia să se laude cu ceea ce a făcut el, căci faptele le face din adâncul sufletului său, din simţirea sa interioartă şi nu pentru laudele lumii acesteia. Dragostea faţă de aproapele este calea ce duce spre milostenie. Negrei Ioan, pe care toţi prietenii, rudele şi cunoscuţii îl strigau Nelu era un om foarte modest, ajuta pe toţi cu dragoste şi atât de discret îşi revărsa milostenia sa asupra aproapelui său încât nimeni nu ştia câte fapte bune a mai săvârşit acest mare om. Sufletul lui bun însă nu a rămas necunoscut şi astfel toţi ştiau că acolo la Protopopiatului Caransebeş, la contabilitate lucrează un om mare, cu frică de Dumnezeu care îţi întinde o mână când te afli în nevoie. Nelu a fost omul ce a simţit fericirea ce ţi-o aduce milostenia în suflet, atunci când ajuţi pe cel aflat în neputinţă. „Omul bun din visteria cea bună a inimii sale, scoate cele bune.“ (Luca c. 6, v. 43) Nimic în lumea asta nu e mai frumos ca a ajuta pe cel aflat în 44


Pr. Ion Turnea Simetrie

nevoie. În funcţie de această dăruire a noastră vom fi judecaţi: „Adevarat zic vouă, întrucât aţi făcut unuia dintre aceşti frati ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut.” (Matei 25, 40). Nelu era omul pe care se putea baza oricine. El întotdeauna îşi respecta cuvântul dat. Dacă el îţi promitea un lucru erai sigur că acel lucru îşi va găsi finalitatea. E greu să găseşti în ziua de astăzi astfel de oameni. Stresul zilnic, dorinţa de a aduna cât mai multe comori pământeşti îi împiedică pe mulţi să mai îşi ducă la îndeplinire făgăduinţele făcute probabil în grabă, doar pentru a scăpa dintr-o anumită situaţie. Nelu nu făcea astfel de promisiuni. Dacă cineva mergea la el cu o problemă, îl asculta şi cuvântul lui aducea după sine şi rezolvarea situaţiei dificile. Deşi nu a avut copii, el, împreună cu soţia lui, au avut grijă de copiii semenilor ca pe proprii lor copii, printre care şi de fiicele cumnatei sale. Nelu a fost omul potrivit la locul potrivit şi spun a fost, pentru că acum nu mai este printre noi. La finalul anului 2012, acest om mare a fost chemat de Bunul Dumnezeu în locaşul său ceresc lăsând multă durere în sufletele celor care l-au cunoscut. La înmormântarea lui au participat patruzeci şi unu de preoţi şi foarte multă lume. Fiecare îşi dorea să mai petreacă o clipă alături de acest om mare cu toate că acestă ultimă clipă a fost ultimul lui drum în această lume. Negrei Ioan, Nelu, contabilul de la Protopopiatul Caransebeş va rămâne veşnic în sufletele celor care l-au cunoscut. De el fiecare ne vom aminti cu drag şi cu regret că nu se mai află printre noi. Un alt articol l-a scris în memoria Bogătoiu Sandu, un om aflat în slujba ţării ca poliţist. Articolul avea ca punct de placare un motto din lucrarea lui Ioan Scărarul. „Eu dorm dintr-o nevoie a firii, dar inima mea priveghează prin bogăţia dragostei.“ (Ioan Scărarul, Scara Raiului, Editura Amacord, Timişoara, 1994, pag. 518.) Ioan Scărarul, vorbind despre virtutea dragostei, aminteşte de cuvintele înţeleptului împărat Solomon „De dormit dormeam, dar inima-mi veghea. Auzi glasul celui drag!...“ (Cântarea Cântărilor 5, 2) După cum cel care doarme spre a-şi odihni 45


Pr. Ion Turnea Simetrie

trupul după truda unei munci istovitoare, aude glasul celui drag ce bate la uşa sa şi-i deschide; tot aşa şi cel care adoarme după truda unei vieţi, când aude glasul plin de dragoste al Tatălui ceresc se ridică din locul odihnei sale şi vine să petreacă alături de el întru veşnicie. Inima oameniilor cunoscători ai virtuţii dragostei nu doarme niciodată, ea priveghează în timp ce trupul li se odihneşte, aşteptând să răspundă adevăratei chemări. Viaţa omului nu se termină odată cu plecarea lui din această lume. Aşa cum omul merge seara la culcare, va merge şi la finalul zilelor lui, de pe acest pământ, la odihnă, până când sufletul o să audă chemarea Tatălui ceresc şi îşi va lua trupul din pământul din care a fost zidit şi se va înfăţişa înaintea tronului ceresc. „Dar eu ştiu că Răscumpărătorul meu este viu şi că El, în ziua cea de pe urmă, va ridica iar din pulbere această piele a mea ce se destramă. (Iov, 19, 25) Bogătoiu Sandu, cel de care ne-am despărţit în acest ianuarie, 2013, conducându-l pe ultimul drum în ziua de optsprezece ale lunii, a cunoscut virtutea dragostei, dovedind acest lucru atât în famile, cât şi în societate, serviciul lui fiind de aşa natură, încât era în permanentă comuniune cu semenii săi. Originar din Moldova, dintr-o familie creştin-ortodoxă, a învăţat încă din pruncie să-şi ajute, să-şi respecte şi să-şi iubească aroapele. A fost al şaptelea copil şi mezinul familiei Bogătoiu. A avut ocazia să înveţe atât de la părinţi, cât şi de la fraţii lui ce înseamnă o familie unită, ce înseamnă încrederea, adevărul, ce importantă are dragostea în toate. Când pui dragoste în tot ceea ce faci, multă răbdare şi încredre, totul iasă bine. La şapte ani a rămas orfan dar acest lucru nu l-a împiedicat să se realizeze în viaţă şi să cultive pricipile morale sădite în sufletul său de familie. „Oare omul pe pământ nu este ca într-o slujbă ostăşească şi zilele lui nu sunt ca zilele unui simbriaş? El este asemenea robului care suspină după umbră, asemenea năimitului care-şi aşteptă simbria.“ (Iov 7, 1-2) După terminarea Facultăţii de Drept s-a stabilit în Banat, judeţul Caraş Severin, iniţial în localitatea Oţelu Roşu, pe urmă în Caransebeş. În tot ceea ce a realizat prin propria muncă, neavând sprijinul 46


Pr. Ion Turnea Simetrie

celor înaintaţi în vârstă, fiind orfan de mic, a pus mult suflet şi a reuşit să-şi zidească casă trainică şi frumoasă, având mereu încredre în Bunul Dumnezeu că va duce la bun sfârşit orice muncă, realizare profesională sau familială „De n-ar zidi Domnul casa, în zadar s-ar osteni cei ce o zidesc; de n-ar păzi Domnul cetatea, în zadar ar priveghea cel ce o păzeşte. În zadar vă sculaţi dis de dimineaţă, în zadar vă culcaţi târziu, voi care mâncaţi pâinea durerii, dacă nu v-ar da Domnul somn, iubiţi ai săi.“ (Psalmul 126, 1-2) Ca poliţist economic a fost mereu în slujba societăţii. El a ştiut ce înseamnă a observa orice problemă, a informa aproapele despre tot ceea ce este util să cunoască, a proteja pe cel slab şi drept, a ajuta şi a consilia când era cazul, a asculta cu atenţie orice mărturisire şi a analiza situaţiile ivite spre soluţionarea problemelor cetăţenilor. Cu toată dragostea şi dăruirea Bogătoiu Sandu a fost alături de cetăţean zi de zi, le-a oferit sfaturi când a fost necesar, a discutat cu ei, le-a oferit ajutorul. A fost alături şi de colegii săi şi i-a sprijinit în munca, în diferite intervenţii. Misiunea unui poliţist nu se termină odată cu finalizarea orelor incluse în program. El douăzeci şi patru de ore din douăzeci şi patru este alături de cetăţenii acestei ţări, pregătit oricând să ofere o mână de ajutor, cu multă abilitate. După Revoluţia din 1989, când a fost înlăturat din ţară regimul comunist, Bogătoiu Sandu a devenit comandantul Poliţiei din Caransebeş. El a ştiut să facă faţă tuturor schimbărilor politice, fără precedent, din ţară şi să se dedice slujirii cetăţenilor, păstrându-şi mereu sufletul şi uniforma nepătate. Poliţistul, Bogătoiu Sandu, a ştiut să-şi dedice viaţa slujirii cetăţeanului şi ţării cu toată dragostea, fiind neobosit în toate. Omul, Bogătoiu Sandu, a avut o familie fericită asupra căreia şi-a revărsat dragostea şi care poartă acum în suflet doliu după cel care a făcut parte din inima ei „Şi mi-am dat seama că nimic nu este mai de preţ pentru om decât să se bucure de lucrurile sale, că aceasta este partea lui, fiindcă cine îi va da lui putere să mai vadă ceea ce se va întâmpla în urma lui?“ (Ecclesiastul 3, 22) 47


Pr. Ion Turnea Simetrie

Soţia lui, fiica, ginerele şi nepoata îşi vor aminti cu drag de cel care le-a fost lumină călăuzitoare în viaţă, toţi anii care i-a petrecut alături de el pe acest pământ. „zilele mele sunt o suflare.“ (Iov 7, 16) Aşa este viaţa omului pe acest pământ, o suflare, o clipă de lumină şi se stinge. Alaltăieri era un mugur, ieri o frunzuliţă verde dornică să cucerească văzduhul iar azi o frunză bătută de ruginiul toamnei, de vântul bătrâneţii ca apoi, în ziua de mâine să închidă ochii păşind spre eternitate. Poliţistul şi omul, Bogătoiu Sandu, va rămâne veşnic viu în sufletele celor dragi. Şi nu au fost singurii despre care părintele Ion Bolvăşeanu a scris. De fapt părintele era un iubitor al condeiului. El îl ajuta să îşi descarce sufletul adesea împovărat de greutăţile acestei vieţi. Acum se afla în cimitir, printre cruci inscripţionate cu numele celor ce au scris cândva o poveste prin viaţa lor pe acest pământ. Familia care l-a rugat să le sfinţească crucea unui fiu pierdut în urma unui accident a plecat demult. Părintele le-a spus să plece că el aşteptă pe cineva şi merge cu acel om spre casă. De fapt nu aştepta pe nimeni. A vrut să poposească singur printre morminte. A condus pe mulţi oameni la locul de veci şi s-a rugat pentru ei. Sau poate aştepta o umbră a trecutului să-i vorbească despre viaţă. Uşa capelei din cimitir s-a deschis scârţâind prelung şi dureros. Glasul ei era ca un plânset înăbuşit de aburii ploii nemiloase. În prag se putea zări clar o ciudăţenie de om. Era înalt şi slab. Purta o cămaşă negră şi nişte pantaloni largi şi negri. Se vedea că era neîngrijit. Părul îi era dezordonat. Barba îi era încâlcită. Ochii lui mari te săgetau. Dacă ar fi fost noapte credeai că este umbra unuia ce zăcea sub vreo lespede de mormânt. Era ziuă şi cenuşiul acestei zile îi sporea misterul. S-a apropiat cu paşi apăsaţi şi greoi spre părintele Ion Bolvăşeanu. - Doamne ajută, părinte. - Doamne ajută. - Mă mai cunoşti părinte? - Probabil eşti un angajat al cimitirul. - E adevărat, groparul cimitirului. 48


Pr. Ion Turnea Simetrie

- Pe vremea asta ţi-ar prinde bine un ceai fierbinte. - Un ceai fierbinte în cimitir? - Numai ce mi-am făcut un ceai. - Unde? ... În capelă? - Eu sunt şi paznic. Am în spatele cimitirului o colibă de tablă unde mă adăpostesc. Te poftesc la o ceaşcă de ceai şi la o clipă de vorbă cu un vechi cunoscut al tău. - Dar eu nu ştiu cine eşti? - Sunt Tilică, Tilică a lui Dovlete. - Tilică? - Ţi-ai amintit de mine. - Da. Tilică a lui Dovlete a crescut fără mamă. Mama lui i-a murit la naştere, iar tatăl s-a recăsătorit la niciun an după moartea primei neveste. Era din sat cu părintele Ion Bolvăşeanu. Era cu zece ani mai mic decât părintele. Pe el şi-l amintea părintele mergând desculţ de Florii, a doua zi de Paşte, de ziua morţilor, de Sfinţii Arhangheli, printre morminte cu o plasă în mână ca să primească pomană. A avut o copilărie tristă. Mama vitregă nu l-a iubit. Îşi urmărea propriul interes şi nu îngrijea şi de copilul soţului. Dacă şi-ar fi iubit cu adevărat soţul nu putea să nu-i iubească şi copilul şi să-l îngrijească dar unii oameni se nasc şi trăiesc fără să ştie de ce iar iubirea pentru ei va rămâne mereu ca o piatră neşlefuită. Avea Tilică şi o pasiune în a-şi petrece cât mai mult timpul în cimitir. La început mergea zilnic la mormântul mamei sale şi plângea. Îi spunea ce îl supără iar ea părea să-i zâmbească şi trecea mai uşor peste poverile sorţii. Mai târziu a ajuns să se roage la cei din veşnicie să-i ofere sprijin în viaţă. Cum a ajuns să facă acest lucru i-a mărturisit cu cincisprezece ani în urmă părintelui Ion Bolvăşeanu. A cunoscut şi el o tânără dintr-un sat vecin. Era văduvă şi cu un copil de vreo doi anişori pe deasupra. Fata îi părea cuminte şi bună. Nu a făcut el cercetări de ce n-a stat cu bărbatul. Şi el era sărac. Îşi ştia şi el problemele lui. Fetele din sat i-au întors toate spatele de parcă ar fi fost ciumat. Ada, căci aşa o chema pe cea care ar fi trebuit să-i fie mireasă a venit la el acasă înainte de căstorie, în vizită. Mama vitregă a lui Tilică nu a primit-o cu braţele deschise iar Tilică a 49


Pr. Ion Turnea Simetrie

luat-o de mână şi i-a promis că o va duce într-un loc liniştit unde nu-i va deranja nimeni şi vor putea sta de vorbă. A dus-o în cimitir. Pe uşa cimitirului scria cu slove mari Aici începe veşnicia. I-a arătat mormântul mamei lui şi i-a prezentat-o mamei sale. Ada a început să-l privească ciudat. Apoi a invitat-o să ia loc pe o bancă la umbra unui soc bătrân ca să poată comunica în linişte. Tilică a început să-i povestească că el îşi petrece foarte mult timp în cimitir. Acolo este linişte. Cei care se ascund în morminte sunt aşa de tăcuţi. Ei te ascultă, sunt alături de tine, de problema ta şi nu te trădează ca cei aflaţi în viaţă. Ei tac şi trăiesc neputinţa şi fericirea ta în acelaşi timp cu tine. I-a povestit că adesea când este nevoit să meargă să lucreze pământul din deal taie drumul prin cimitir. Ada l-a crezut nebun. Pe moment nu i-a spus nimic de teamă. Mai apoi i-a trimis vorbă că nu mai vrea să se căsătorească cu el. Tilică trist a mers în cimitir şi s-a rugat de cei ce nu mai sunt printre noi să pună o vorbă bună pentru el lui Dumnezeu să i-o dea pe Ada înapoi dar Ada nu s-a mai întors la el. Acum părintele Ion Bolvăşeanu îl găseşte preocupat de vechea lui pasiune, dar de acestă dată la un cimitir din Caransebeş. - Pofteşte părinte în umila mea locuinţă. - Cum de ai ajuns în Caransebeş? - Viaţa are nenumărate feţe. M-am însurat şi eu. E pâinea lui Dumnezeu nevasta. Mă acceptă cu toate nebuniile mele. În casuţa acesta improvizată dacă e nevoie să stau prea mult timp vine sămi fie alături. - Mă bucur pentru tine. - Te-am văzut sfinţind o cruce şi am găsit şi eu un moment să mai schimbăm două vorbe. - Chiar mă bucur, că te-am întâlnit şi că eşti bine. - Familia căreia i-ai sfinţit crucea a trecut printr-o grea încercare. - Ştiu. Un membru al familiei a murit ca urmare a unui accident. - Dar nu cred că ştiţi toată istoria. - Ce istorie Tilică? - Am fost de faţă când s-a petrecut totul. - Te ascult. 50


Pr. Ion Turnea Simetrie

- Murise o femeie ce trebuia înmormântată în cimitirul unui sat din vecinătate. Priveghiul s-a făcut la Goe, la capelă. În ziua înmormântării protopopul a pilotat din exteriorul maşinii sale pe şofer. Atât de bine l-a pilotat, încât acesta a lovit pe cel la care dumneavoastră i-aţi sfinţit astăzi crucea. - Vrei să spui că a fost omorât un om...? - Da. A venit imediat poliţia iar protopopul a luat-o la fugă printre morminte. Nu ştia care este crucea cea mai voluminoasă care să-i acopere faţa. - Parcă ar fi fost Cain care a încercat să se ascudă de Dumnezeu după ce l-a omorât pe fratele său, Abel. „Şi s-a dus Cain de la faţa lui Dumnezeu ...“ (Facere 4, 16) - Am înţeles că s-a anchetat cazul şi ca întotdeauna când făptaşii sunt persoane importante este vinovat mortul. Dacă ar fi fost un om de rând ar fi purtat în spate ani grei de puşcărie şi povara unei vieţi curmate. Cei care cred că toată lumea este a lor, poate nici povara morţii unui om nevinovat nu-i macină în suflet. - Cu adevărat Tilică, întunecate lucruri mai au loc sub soare dar se va găsi pentru toate o plată în veşnicie. - Dacă familia celui decedat ar fi ţinut cu adevărat la cel ce nu se mai află printre ei nimic pe faţa pământului nu le-ar fi cumpărat tăcerea. S-ar fi luptat cu toţi. Ar fi dat piept cu toate valurile şi vânturile acestei deşertăciuni. - Ai dreptate Tilică. ... Îţi mulţumesc pentru ceai. - Să-ţi fie de bine. - Am început să îţi înţeleg pasiunea pentru lumea tainică ce se află dincolo de acest cimitir. Acum trebuie să plec. E târziu. O să mai comunicăm. - Multă sănătate. - Şi ţie Tilică, şi nevestei tale. Părintele Ion Bolvăşeanu a plecat cu pas grăbit printre morminte. Ploaia a încetat dar plumburiul văzduhului nu dorea să cedeze. Aşa trece viaţa unui om. Azi o fugă printre mormintele altora, mâine ...

51


Pr. Ion Turnea Simetrie

CAPITOLUL VIII „OAMENII SUNT TRECĂTORI, DAR VALORILE, CREAŢIILE LOR VOR RĂMÂNE“ (CONSTANTIN NOICA) Părintele Ion Bolvăşeanu a înţeles întotdeauna un lucru. Fiecare om are o misiune pe acest pământ. Nimeni nu ia fiinţă la voia întâmplării. Şi cei mai puţini la minte au rolul de a-i ajuta pe cei înţelepţi, fie în calitatea de părinţi trupeşti, fie la anumite treburi zilnice spre a le înlesni misiunea sub soare. Când Bunul Dumnezeu consideră că omul şi-a îndeplinit rolul pentru care a fost trimis pe acest pământ îl cheamă la El. Până şi Fiul lui Dumnezeu când şi-a îndeplinit misiunea Sa în opera de mântuire a lumii s-a întors la Tatăl Lui. Samson după ce a biruit pe filisteni a plecat la veşnicie. Nimic nu este o joacă a hazardului. Iona a stat trei zile în pântecele chitului profeţind cele trei zile în care Mânuitorul Iisus Hristos va sta cu trupul în mormânt. Sara, cea plăcută de un demon, nu s-a putut căsători cu niciun tânăr, pentru că a fost sortită lui Tobit. Tobit a biruit demonul şi a cunoscut-o ca soţie. Cei care îşi ascultă sufletul şi nu se lenevesc în a-şi duce la bun sfârşit misiunea pentru care s-au născut pe acest pământ mare fericire vor avea, atât în acestă lume prin mulţumirea lor sufletească, ci şi prin răsplata ce o vor primi în viaţa de dincolo. A cunoscut părintele Ion Bolvăşeanu în viaţa lui câţiva oameni care meritau tot respectul şi toată preţuirea. Unul era un iubitor al condeiului şi preot, slujitor al lui Dumnezeu. A scris de curând un cuvânt despre una din cărţile sale „Aspecte pedagogice şi catehetice în lucrarea de mântuire a Domnului Iisus Hristos“ Acest cuvânt suna astfel: „Şi erau uimiţi de învăţătura Lui, căci cuvântul Lui era cu putere.“ (Luca 4, 32) Cine nu a avut plăcerea să îl cunoască personal pe părintele Radu Botiş cu siguranţă îl descoperă prin scrierile sale. Acestea grăiesc totul despre el. Fiecare cuvânt a părintelui are ceva tainic 52


Pr. Ion Turnea Simetrie

de spus. Prin mesajul transmis nu descoperim doar fiinţa iubitoare de frumos şi înţelepciune a scriitorului Radu Botiş, ci fiecare se poate regăsi pe sine de parcă cuvântul ar fi fost scris anume pentru el. Iubitor al artei cuvântului, părintele Radu Botiş în cartea „Aspecte pedagogice şi catehetice în lucrarea de mântuire a Domnului Iisus Hristos“ vorbeşte despre importanţa cunoaşterii învăţăturii Mântuitorului. Prin cuvânt a fost profeţită în Cartea Facerii venirea Mântuitorului Iisus Hristos în această lume vremelnică „Duşmănie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei; aceasta îţi va zdrobi capul, iar tu îi vei înţepa călcâiul.“ (Facere 3, 15) Socopul venirii Lui în această lume a fost mântuirea omului, întoarcerea acestuia spre calea dreptăţii. S-a împlinit odată cu venirea lui Iisus Hristos promisiunea pe care Dumnezeu le-a făcut-o protopărinţilor noştri. „Cerul şi pământul vor trece, dar Cuvintele Mele nu vor trece.“ (Luca 21, 33) Cuvântul este de fapt începtul a toate câte există în univers. Prin cuvânt a luat fiinţă tot ceea ce este viu după cum precizează Sfânta Scriptură, evanghelia după Ioan „La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul... Toate prin El s-au făcut; şi fără de El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut.“ (Ioan 1, 1-3) Prin cuvânt, după cum am precizat, a fost vestită venirea Mântuitorului acestei lumi. Prin cuvânt Mântuitorul Iisus Hristos transmite o mare parte a învăţăturilor Sale oamenilor. Tot prin cuvânt părintele Radu Botiş prezită în cartea „Aspecte pedagogice şi catehetice în lucrarea de mântuire a Domnului Iisus Hristos“ cheia adevărată a înţelepciunii. Orice cuvânt ascunde în fiinţa lui alcătuită din litere şi sunete un adevărat univers al cunoaşterii. Un cuvânt al mamei reuşeşte să aducă lumină în viaţa copiilor ei. Un cuvânt al unui prieten poate face o stâncă să aducă roade. Cuvintele iubitorilor de artă, de frumos sunt acele lumini de gând ce îţi amestecă fiinţa într-un joc al eternităţii. Cuvântul ziditor de suflet spune totul despre fiinţa caldă, sensibilă, ce şi-a deschis 53


Pr. Ion Turnea Simetrie

ochii minţii spre adevărata frumuseţe şi înţelepciune a vieţii şi care este Radu Botiş, preot şi scriitor. Cu dragoste şi dăruire, Radu Botiş a scris o lucrare ce merită toată atenţia oricărui iubitor de înţelepciune. Cu dragoste şi sacrificiu, Mântuitorul Iisus Hristos, Marele Învăţător a tuturor timpurilor ne-a îndrumat paşii fiecăruia spre lumina cunoaşterii. Învăţătura care stă la baza oricărei căi spre cunoaştere este unica poruncă a Noului Testament dată de Dumnezeu prin Fiul Său, Iisus Hristos, oamenilor. Această poruncă este de fapt porunca iubirii. Ea cuprinde esenţa toturor celorlalte porunci. Atunci când sufletul trăieşte în iubire, nu greşeşte, aşadar nu are cum să calce poruncile Vechiului Testament. „Poruncă nouă dau vouă: Să vă iubiţi unul pe altul. Precum eu v-am iubit pre voi, aşa şi voi să vă iubiţi unul pe altul.“ (Ioan 13, 34) Mântuitorul Iisus Hristos ne îndeamnă să deschidem sufletul dragostei, să-L iubim pe Dumnezeu şi pe aproapele nostru. În acest îndemn se află adevărata înţelepciune. Mântuitorul Iisus Hristos este cel mai mare pedagog al tuturor timpurilor. El ne-a învăţat să deschidem mintea şi sufletul binelui, iubirii: „Iubiţi pe vrăşmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc.“ (Matei 5, 44) Iubirea este calea adevărată spre mântuirea sufletului şi viaţa veşnică. Ea este virtutea ce nu se ofileşte niciodată, suma tuturor virtuţilor, izvorul înţelepciunii. Învăţătura îşi are izvorul în iubire şi dăruire. Dacă artistul nu pune iubire în opera sa, aceasta este ştearsă, se pierde şi nu are valoare. Dacă omul nu înţelege că adevărata învăţătură îşi are fundamentul în iubire se depărtează de lumina cunoaşterii şi se adânceşte în întuneric. Iisus Hristos ne-a îndemnat spre iubire. Cu dragoste acest Mare Pedagog şi Catehet al lumii a ştiut să descopere fiecăruia după puterea priceperii sale adevărata învăţătură a cărei finalitate este viaţa veşnică şi nu deşertăciunea acestei lumi. Semănătorului i-a arătat calea spre Împărăţia Cerului prin 54


Pr. Ion Turnea Simetrie

roadele muncii sale. Seminţele căzute pe pământul cel bun, simbolizând Cuvântul lui Dumnezeu sunt cele care aduc roade vrednice. Pe Tatăl Ceresc l-a prezentat oamenilor asemenea unui părinte care îşi iubeşte copilul şi chiar dacă acesta greşeşte îl iartă în cazul în care îşi dă seama de calea rea pe care a pornit şi se întoarce înapoi la drumul cel drept, Pilda Fiului risipitor. Nu doar parabolele Sale sunt adevărate exemple de vieţuire morală. Predicile Sale, Cuvintele Sale „...şi să vă aduceţi aminte de cuvintele Domnului Iisus...“ (Fapte 20, 36) sunt comori de înţelepciune. În timp ce Iisus învăţa pe oameni în templu, la sărbătoarea corturilor, slugile arhiereilor şi fariseilor trimise de aceştia să obţină informaţii au afirmat: „Niciodată n-a vorbit un om aşa cum vorbeşte Acest Om..“ (Ioan 7, 46) Încărcate de învăţătură sunt şi minunile săvârşite de Mântuitorul Iisus Hristos. Din cei zece leproşi pe care Iisus Hristos i-a vindecat doar unul a cunoscut virtutea recunoştinţei şi s-a întors să-i mulţumească celui ce i-a făcut bine. Minunea săvârşită asupra propriei persoane, învierea din morţi a treia zi, ne întăreşte credinţa în viaţa cea de veci. Odinioară, un tânăr păstrător al Legii celei vechi l-a întrebat pe Iisus Hristos: „Bunule Învăţător, ce bine să fac ca să am viaţa cea veşnică?“ (Matei 19, 16) Iisus Hristos, cunoscând slăbiciunea acestuia îl sfătuieşte să se depărteze de idolul ce-i zădărniceşte mântuirea, banul, iar apoi să-I urmeze. După mai bine de 2000 de ani de la venirea Mântuitorului Iisus Hristos în lume, învăţăturile Sale au rămas vii, adevărate comori de înţelepciune şi morală. Personalitatea Mântuitorului Iisus Hristos din anul I până în zilele noastre a influenţat în mod pozitiv omenirea. Fiecare persoană poate să fie cunoscută datorită oglindei propriei personalităţi. Poetul îşi etalează personalitatea, eul artistic, în poeziile sale. Prozatorul îşi prezintă fiinţa în cuvintele pline de tâlc a operelor nemuritoare. Pictorul prin imaginile conturate îşi defineşte făptura. Sculptorul prin profunzimea formelor conturate. Scriitorul şi preotul Radu Botiş prin imaginea cuvintelor presară în sufletele cititorilor dulceaţa 55


Pr. Ion Turnea Simetrie

nepieritoarelor învăţături. Agricultorul îşi imprimă personalitatea în roadele pământului. Mântuitorul Iisus Hristos, Adevăratul Învăţător al acestei lumi deşarte trezeşte în fiecare înţelepciunea unei vieţi închinate binelui, iubirii de Dumnezeu şi de aproapele. „Acest Iisus din Nazaret, fără bani şi arme, a cucerit mai multe milioane decât Alexandru, Cezar, Mahomed sau Napoleon; fără ştiinţă sau erudiţie, El a adus mai multă lumină asupra lucrurilor omeneşti şi divine decât toţi filozofii şi învăţaţii omenirii la un loc; fără elocvenţa şcolilor înalte, El rostea cuvintele vieţii aşa cum nimeni altul nu le rostise vreodată, producând efecte care le depăşesc pe cele ale oricărui orator sau poet; fără să fi scris vreun rând, El a pus în mişcare mai multe peniţe şi a inspirat mai multe teme de predici, discursuri, discuţii, volume, opere de artă şi cântări de laudă, decât întreaga armată a oamenilor mari din timpurile antice şi moderne.“ (Philip Schaff, The Person of Christ Persoana lui Hristos, New York: American Tact Society, 1913, pag. 33.) Iisus Hristos a învăţat pe oameni, a dăruit şi S-a jertfit pe Sine şi toate aceste ca noi să avem pildă a dragostei pentru semenii noştri. Tema lucrării abordată de părintelui Radu Botiş va îndruma omul spre adevărata învăţătură care este dragostea faţă de Dumnzeu şi de aproapele, drumul sigur spre mântuirea sufletului. Un alt om mare l-a impresionat adesea pe părintele Ion Bolvăşeanu prin dăruirea sa faţă de aproapele. Şi despre el a scris părintele un cuvânt într-un ziar local. „OMUL SFINŢEŞTE LOCUL, NU LOCUL PE OM. (HOMO LOCUM ORNET, NON ORNAT HOMNEM LOCUS.)“ Ca să vorbim despre sfinţenie e bine să menţionăm că toate câte a făcut Dumnezeu au fost bune. Dumnezeu a creeat lumea nevăzută şi lumea văzută. El a creeat totul cu responsabilitate şi a făcut totul bine „Şi a privit Dumnezeu toate câte a făcut şi iată erau foarte bune.“ (Facere 1, 31) Primul pas spre sfinţenie ar trebui să-l învăţăm de la grija ce ne-o poartă Bunul Dumnezeu. El poartă de grijă creaţiei sale cu toată responsabilitatea şi 56


Pr. Ion Turnea Simetrie

dragostea. Pentru a gusta roadele sfinţeniei, noi, creaţia, trebuie să adunăm în propria fiinţa atâta iubire, dăruire, corectitudine, responsabilitate, răbdare, încât să gusăm prin acestea din adevărata înţelepciune. Bunul Dumnezeu ne îndeamnă „Fiţi sfinţi, pentru că eu sunt sfânt.“ (I Petru, 1, 16). Omul este creat de Însăşi Lumina. Fiind zămislit din Lumină el trebuie să se depărteze de întuneric şi să se unească cu Marele Tot, cu Lumina cea adevărată. Doar în acest fel se va sfinţi şi va fi precum Tatăl lui. Nicio faptă nedemnă nu este ochi al luminii, ci pată a întunericului. „Dumnezeu este lumină şi niciun întuneric nu este întru El.“ (I Ioan, 1, 5) Fiecare om are un scop în această lume în funcţie de darurile primite de la Dumnezeu. Atâta doar că unul poate a primit un talant, altul mai mulţi. Faţă de talantul primit de la Bunul Dumnezeu trebuie să nu uităm să fim responsabili, aşa că fiecare la locul de muncă şi nu doar acolo, în toată fapta ce o săvârşeşte trebuie să fie cu mare atenţie, să pună suflet în tot ca totul să fie bine făcut. Totul în jur ne îndeamnă să nu ne lenevim şi să fim responsabili faţă de talantul primit în dar. Soarele nu uită să răsară, ploaia nu uită să ofere apă pământului, pământul nu uită să-şi îmbrace diferitele forme de relief în funcţie de zonă şi climă. Tot ceea ce scâteiază în jurul nostru îşi cunoaşte ţelul. Cu părere de rău pot afirma că adesea omul uită să se înţelepţească şi să sfinţească locul în care trăieşte. Adesea se lasă furat de nimicul acestei vieţi devenind robul celor mai deşarte lucruri: bani, mâncare, băutură, plăceri trupeşti. Bunul Dumnezeu ne îndeamnă la sfinţenie prin înţelepciunea iubirii aproapelui. Pentru ca acest îndemn să fie elocvent o să prezint în câteva rânduri realizările tânărului părinte Şandor Alin. Originar din Criciova, judeţul Timiş, părintele Şandor Alin a înţeles încă din copilărie că scopul vieţii omului pe acest pământ este mântuirea sufletului iar acest lucru se realizează doar în lumina înţelepciunii iubirii faţă de Dumnezeu şi de aproapele. Personalitatea fiecăruia se conturează încă din pruncie şi tot de 57


Pr. Ion Turnea Simetrie

atunci învăţăm să fim responsabili faţă de tot ceea ce intenţionăm să săvârşim în această viaţă. Şandor Alin a iubit biserica lui Dumnezeu de mic copil. El şi-a chivernisit bine talanţii primiţi de la Dumnezeu spre a-I sluji atât Lui, cât şi aproapelui. După absolvirea studiilor liceale, Seminarul Ioan Popasu din Caransebeş a urmat cursurile Facultaţii de Litere, Filozofie, Istorie şi Teologie din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara şi masteratul în cadrul Facultăţii de Ştiinţe Economice din Reşiţa, secţia teologie ortodoxă. În prezent funcţionează ca preot proh la biserica ortodoxă de rit vechi din Caransebeş cu hramul Adormirea Maicii Domnului. Cu pasiune şi dăruire a reuşit să finalizeze construcţia locaşului în care slujeşte şi să se ocupe de pictura lui interioară. Locaşul de cult are două corpuri, o biserică mai micuţă în incinta căreia se oficiază Sfintele Slujbe pe timpul iernii şi o biserică mai mare pentru Sfintele Slujbe din timpul zilelor călduroase de vară şi o anexă, o încăpere amenajată pentru priveghiul celor decedaţi şi o sală de mese. Părintele Şandor Alin şi-a dorit să slujească lui Dumnezeu şi aproapelui şi a reuşit acest lucru. A devenit medic sufletesc. Totuşi, o pornire lăuntrică l-a îndemnat să îşi continue studiile spre a deveni şi medic trupesc şi a-şi ajuta aproapele din toate punctele de vedere, cu toată dragostea. Ca urmare a acestui vis, în prezent urmează cursurile Şcolii Posliceale de Asistenţi Medicali din cadrul Liceului Pedagogic C.D. Loga din Caransebeş. Atunci când dorim să săvârşim ceva vrednic trebuie să facem acest lucru cu toată dăruierea, căci doar aşa acel lucru este valoros. Dacă săvârşim un lucru doar, pentru că cineva ne îndeamnă sau ne porunceşte, acel lucru nu are finalitate, după cum spun şi versurile eminesciene înşirând cuvinte goale ce din coadă au să sune. Atunci când te jertfeşti pe tine pentru a realiza un lucru el luminează peste veacuri şi avem mii de exemple, începând cu jertfa Mântuitorului Iisus Hristos pentru mântuirea sufletelor noastre, continuând cu exemplele sfinţilor şi mai apoi cu cele din literatură şi aş aminti jertfa Meşterului Manole pentru 58


Pr. Ion Turnea Simetrie

creaţie din balada populară Mănăstirea Argeşului. Părintele Şandor Alin şi-a dedicat viaţa slujirii aproapelui, atât ca medic sufletesc, cât şi trupesc. La vârsta de treizeci de ani pe care o are a reuşit să îşi împodobeasca grădina sufletului său cu cele mai alese roade ale înţelepciunii: iubirea faţă de Dumnezeu şi aproapele, responsabilitatea, corectitudinea. Cu siguranţă va face acest lucru şi de acum încolo. Când omul îşi deschide ochii minţii se îmbracă în lumină şi sfinţeşte locul în care trăieşte. Un om mare a fost şi preotul-profesor, Cornel Mezinca, artistul ce modelează suflete. Sufletul părintelui a picurat şi pentru el cuvinte alese: Am luat într-o zi în mână o piatră. Era o piatră obişnuită. Nici măcar forma nu o izbăvea de anonimat. Încercam să găsesc o strălucire pe chipul ei. Mâna sculptorului nu a şlefuit-o. Un alt artist, soarele, a pictat-o într-un zâmbet de raze ale luminii. Era şi ea un bulgăre sălbatic de natură. Un artist i-ar fi găsit imediat un destin. Ar fi putut-o utiliza ca piatră de temelie a unei clădiri sau ar fi şlefuit-o dându-i o formă pentru eternitate. Singurul artist ce a încercat să o mângâie până acum, creionându-i chipul cu un joc de linii şi cercuri a fost astrul zilei, soarele. Am încercat să-i desluşesc muzica lăuntrică. Fiecare bucăţică din univers are o muzică unică. Glasul pietrei lăuda creaţia. Aşa este şi omul când păşeşte în acestă lume, în acest paradis terestru ce-i este casă vremelnică în aşteptarea veşniciei, o piatră neşlefuită. Am aşezat piatra pe iarba din apropierea apei din care am ridicat-o şi mi-am adus aminte de un om, un om ce a modelat destine, de preotul şi profesorul Cornel Mezinca. Părintele-profesor Cornel Mezinca şi-a dedicat viaţa slujirii lui Dumnezeu şi aproapelui şi a făcut lucrul acesta cu dragoste, cu pasiune, cu înţelepciune. Unde întâlnea o piatră neşlefuită, o piatră ce nu şi-a descoperit încă muzica luminii lăuntrice şi stătea încuiată în întunericul umbrei sale, o ridica din ceaţa pierzării spre desăvârşire. Acest lucru îl făcea treptat, cu multă fineţe, cu multă grijă. Artistul, fie că înfăţişează oglinda sufletului său prin materialul modelat în culoare, fie îi eternizeză 59


Pr. Ion Turnea Simetrie

fiinţa în forme sculptate, fie îl presară în praf stelar de litere prin cuvinte în operele literare nu se abate niciun milimetru de la calea desăvârşirii muncii sale. Natura nu uită să îşi schimbe hainele. Astfel anotimpurile se completează între ele, primăvara este simbolul vieţii ce mereu îşi arată zâmbetul, vara deplinătatea, maturitatea, toamna bătrâneţea încărcată de roade, iarna, puritatea finalului unui cerc al vieţii. Cu multă răbdare, părintele-profesor Cornel Mezinca îndruma paşii aproapelui spre calea cea dreaptă, spre lumină. Nu se abătea niciun milimetru de la drumul anevoios început. Se străduia să urmeze perfecţiunea într-o lume căzută datorită păcatului neascultării din grădina Edenului. În primul rând făcea acest lucru prin exemplul său personal. Dacă cineva privea chipul vieţii părintelui putea învăţa ca dintr-o carte, o carte ce te depărta de toată deşertăciunea omenească şi te îndemna către perfecţiune, către forma finală a pietrei ce nu este alta decât muzica sâmburelui viu ce a prins rădăcini. „Ieşit-a semănătorul să semene sămânţa sa. Şi semănând […] alta a căzut pe pământul cel bun şi, crescând, a făcut rod însutit.“ (Luca 8, 5, 8.) Exemplul personal însă era completat de jertfirea de sine pentru fericirea aproapelui. Mântuitorul Iisus Hristos ne-a dat pilda jertfirii de sine prin sacrificiul suprem, moartea pe cruce. Părintele-profesor Cornel Mezinca i-a urmat îndemnul. Fiecare pas pe care l-a făcut în viaţa sa l-a săvârşit cu grijă, fie că îl săvârşea în calitatea de preot paroh al localităţii Zăgujeni, fie în calitatea de preot misionar sau profesor. Arta din paşii săi curgea ca o muzică menită să potolească setea aproapelui, netezindu-i cale dreaptă spre Dumnezeu. Neobosit, părintele Cornel Mezinca, în calitatea de profesor, a pregătit sufletele teologilor pentru adevărata preoţie. Cuvântul este de fapt cheia înţelepciunii divine. Prin el a fost pusă temelia acestei vieţi. „Şi a zis Dumnezeu“ (Facere 1, 3) Profesorul Cornel Mezinca ştia să deschidă poarta casei de litere a cuvântului şi să-i lase pe teologi să se hrănească cu sensurile sale. Înţelepciunea şi dragostea sunt stâlpii veşniciei. Aceste pietre 60


Pr. Ion Turnea Simetrie

puternice le-a prelucrat părintele-profesor Cornel Mezinca în fiinţa semenilor săi. Le-a prelucrat fie cu dalta acolo unde piatra a fost mai tare, fie cu pensula unde culoarea se străduia să zâmbească formei, fie prin cuvânt acolo unde ochiul s-a închis spre a-şi găsi vederea lăuntrică a ascultării. A presărat înţelepciunea prin cuvintele cursurilor sale şi a predicilor şi le-a întărit cu faptele dragostei. Părintele-profesor Cornel Mezinca, prin viaţa sa nu a fost altceva decât artistul ce a modelat suflete. A luat piatra brută şi a întărit-o în verdeaţa apei vii prin valoarea înţelepciunii, a dragostei, a vieţii adevărate. Lăudabilă este şi nevoinţa sa de a scrie o carte autobiografică. Această carte va fi comoară vie de în��elepciune pentru înaintaşi. Cu părere de rău părintele Ion Bolvăşeanu e nevoit să recunoască că mai sunt şi oameni pe acest pământ care nu doar că trăiesc degeaba şi nu-şi înmulţesc talanţii lăsând viaţa să li se scurgă spre pierirea sufletului, ci mai şi zădărnicesc munca celor care vor să lase ceva în urma lor semenilor. A cunoscut şi astfel de oameni părintele. Despre unii a aflat datorită mărturisirii fiilor săi duhovniceşti pe care s-a văzut adesea nevoit să-i ajute să se ridice iarăşi din prăpastia în care au fost aruncaţi. Pe alţii i-a descoperit prin experienţele sale dureroase. Era şi un pasionat apicultor părintele. Din tinereţe şi-a dedicat o parte din timpul său îngrijirii albinelor. În ultimii ani apicultorii puteau să beneficieze de fonduri europene spre a-şi înlesni munca şi a o face cât mai prosperă dar părintele nu a putut beneficia de acest lucru datorită bunăvoinţei unor oameni aflaţi în slujba răului pe acest pământ. Dar mai bine să redau unul din articolele părintelui referitor la nedreptatea ce i s-a făcut: „Vrednic este lurcrătorul de plata sa.“ (I Timotei 5, 18) „Să nu legi gura boului care treiră. “ (Deuteronom 25, 4) Încă din copilărie am fost pasionat de albinărit. Albina este cea mai complexă insectă. Ea dă dovadă de înţelepciune, hărnicie, răbdare. Din fiecare palat al florii ce îşi deschide ferestrele să o primească ea culege înţelepciune. Cu răbdare, pricepere, mereu neobosită, îşi organizează viaţa familiei în 61


Pr. Ion Turnea Simetrie

interiorul stupului. Albina este prototipul luminii ce botează în fiecare primăvară plantele, ajutându-le să dea rod. Apicultorul e cel care cunoaşte profunzimea înţelepciunii, căci cine altul e prietenul, îmblânzitorul insectelor cunoaşterii dacă nu el. De treizeci de ani am propria-mi stupină. În lumea tainică a prisăcii mele am trăit alături de preţioasele insecte toate bucuriile ce ţi le oferă natura, de la zâmbetul primei raze de soare, primăvara, ce aduce zborul pentru curăţire a albinelor la fascinanta poveste a roirii, de la mireasma înfloririi la dansul albinelor cu cele mai minunate prinţese ale pământului, florile, de la aroma fructelor coapte la viaţa ce se naşte în interiorul stupului prin intensificarea creşterii puietului, de la steluţa de zăpadă căzută din văzduh peste prisacă la soarele ce încălzeşte întregul stup indiferent de temperatura de afară, ghemul. Începând cu anul 2010 şi până în anul 2012 am depus Dosar Cerere de Finanţare, Măsura 141 „Sprijinirea fermelor agricole de semi-subzistenţă“ cu Proiectul Fermă de semi-subzistenţă PF Bolvăşeanu Ion, comuna Constantin Daicoviciu, sat Peştere, judeţul Caraş Severin. De fiecare dată am depus la dosarul cererii de finanţare toate documentele care mi-au fost solicitate la momentul acela. Problema este că în fiecare an s-a găsit câte un motiv în urma căruia mi-a fost respins Dosarul Cererii de finanţare, Măsura 141. Cel mai revoltător este faptul că eu am stupină şi nu mi se dă dreptul de a beneficia de fonduri europene pentru a extinde afacerea. Alţii au 5 % poate din cât am eu şi li s-a aprobat Dosarul cererii de finanţare din primul an în care acesta a fost depus. Li sa aprobat dosarul, pentru că a fost întocmit chiar de cei ce aprobă aceste dosare în schimbul anumitor sume de bani. Cu adevărat nu am dovezi în acest sens dar acei oameni care habar nu au să dechidă un calculator şi să întocmească un act, singuri recunosc că, citez: „Am dat bani şi mi-au făcut dosarul şi mi-a fost aprobat.“ Trei ani la rând mi-a fost respins Dosarul cererii de finanţare 62


Pr. Ion Turnea Simetrie

din diferite motive. Într-un an că nu am avut hotărârea judecătorească, deşi chiar ei au scos-o din dosar în momentul depunerii pe motiv că nu este necesară. Am şi dovada prin care mi s-a comunicat în acel an că doar din cauza absenţei în dosar a hotărârii judecătoreşti mi-a fost respins. În acel an au fost şi în Vatra Stupinei unde au văzut munca mea. Au făcut şi fotografii la faţa locului. De fapt în fiecare an făceam o mulţime de drumuri Caransebeş-Reşiţa, pt că mereu îmi spuneau să adaug un act sau să îl scot. Făceau acest lucru în bătaie de joc ca apoi să îmi respingă dosarul. În anul 2012 când probabil supăraţi fiind că au fost întrebaţi de alţii despre activităţile lor, (Avocatul poporului, Ministerul Agriculturii Şi Dezvoltării Rurale Autoritatea de Management A P. N. D. R, Bucureşti), au încercat să găsească alte motive. Mi s-a comunicat că actele scanate în format electronic din Dosarul Cererii de finanţare trebuie şi transformate în PDF, lucru ce mi se pare neimportant din moment ce le aveau în format electronic, mai mult de atât nu s-a specificat că actele scanate trebuiau şi transformate în foramt PDF în momentul depunerii dosarului. Opisul corespundea întocmai actelor din dosar iar pagina 0 despre care vorbeau că nu există era chiar Opisul. Xeroxul de la Primăria comunei Constantin Daicoviciu din cauza cartuşului încărcat de prea multe ori cu tonăr şi uzat scotea cu pete negre. Orice cartuş încărcat de prea multe ori cu praf se uzează. Aceasta nu înseamnă că au fost ştersături în registrul agricol după cum mi s-a reproşat. Din câte observ eu corectitudinea în ţara noastră lasă mult de dorit chiar şi când este vorba de alocarea de fonduri europene. În orice clipă ar veni un control la mine în stupină o să poată observa numărul mare de stupi şi munca depusă. Indiferent de vicisitudinile vremii stupina mea a fost mereu înfloritoare, fie că am ieşit din iarnă, fie că este perioada prosperă a culesului. Eu am făcut o mulţime de investiţii în stupină şi erau foarte bine veniţi acei bani din fonduri europene. Problema este că unii nu caută la munca omului sub soare şi leagă gura boului care 63


Pr. Ion Turnea Simetrie

treiră. „O muscă moartă strică amestecul de untdelemn al celui ce pregăteşte miresme; puţină nebunie strică preţul la multă înţelepciune.“ (Ecclesiastul 10, 1) Cât timp dreptatea nu va vorbi profitorii se vor bucura mereu de foloase necuvenite iar cei harnici şi înţelepţi vor fi marginalizaţi zădărnicindu-le astfel munca. A mai păţit-o el şi cu un aşa numit prieten ce s-a oferit să-i facă o mobilă din lemn de paltin şi cireş. Preţul stabilit s-a dublat, mobila nu avea dimensiunile care au fost stabilite în momentul măsurătorii. Nici lemnul nu a fost şlefuit bine, era plin de noduri. În loc de o mobilă trainică cum şi-a dorit s-a ales cu dureri de cap. Dar toate trec. Până şi munţii şi-au mutat locul în urma potopului din timpul lui Noe şi apele şi-au găsit altă albie. În urma omului, pe acet pământ, rămâne doar sufletul său. Creaţia lui este propiu-i suflet, căci nu poţi să făureşti ceva trainic fără să pui suflet. Cum trece furtuna şi lasă loc soarelui aşa trece şi viaţa omului. În urma lui rămâne arta.

64


Pr. Ion Turnea Simetrie

CAPITOLUL IX FRĂMÂNTĂRI Părintele Ion Bolvăşeanu era în camera de lucru. A scris o predică de Flori: „Noaptea e pe sfârşite; ziua este aproape. Să lepădăm dar lucrurile întunericului şi să ne îmbrăcăm cu hainele luminii.“ (Romani 13, 12) DUMINICA FLORIILOR, OCHIUL DESCHIS SPRE LUMINA ADEVĂRATEI VIEŢI Duminica Floriilor, ultima duminică din Postul Sfintelor Paşti şi prima zi din Săptămâna Patimilor, aminteşte de Intrarea Mântuitorului Iisus Hristos în Ierusalim. Prin intrarea Mântuitorului Iisus Hristos în Ierusalim se împlineşte o profeţie a Vechiului Testament „Nu te teme, fiica Sionului! Iată împăratul tău vine, şezând pe mânzul asinei.“ (Ioan 12, 15) Intrarea Mântuitorului Iisus Hristos în Ierusalim este precedată de sâmbăta lui Lazăr „Deci da mărturie mulţimea care era cu El, când l-a strigat pe Lazăr din mormânt şi l-a înviat din morţi. De aceea L-a şi întâmpinat mulţimea, deoarece auzise că El a făcut minunea aceasta.“ (Ioan 12, 17-18) Lazăr, fratele Martei şi Mariei, la auzul cuvântului divin s-a ridicat din somnul greu al morţii şi a părăsit mormântul după care a fost dezlegat de giulgiul ce-i înfăşura trupul pentru a putea păşi în viaţă. Simbolistica dezlegării lui Lazăr, pasul spre viaţa cea nouă, anticipează jertfa mântuitoare săvârşitră pentru noi de Iisus Hristos pentru ca să fim dezlegaţi de legăturile morţii şi pentru a ne învrednici a gusta veşnicia. Nimeni nu poate să se bucure de veşnicie decât prin Mântuitorul Iisus Hristos. El este după cum însuşi mărturiseşte „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa.“ (Ioan 14, 6) Omul odată cu neascultarea şi căderea în păcat s-a depărtat de Lumina cea Vie care l-a zidit după chipul şi asemănarea Sa şi a 65


Pr. Ion Turnea Simetrie

rătăcit drumul depărtându-se de calea cea adevărată. Norii întunecaţi ai păcatelor l-au trimis spre întuneric şi moarte. Mântuitorul Iisus Hristos prin venirea sa în lume „Eu sunt pâinea vieţii.“ (Ioan 6, 48) l-a trezit pe om din somnul plumburiu al morţii purtându-i paşii spre adevărata lumină. Niciodată pâinea materială nu îţi poartă paşii spre veşnicie, ci pâinea cea adevărată, pâinea vieţii ce o descoperi în propria-ţi fiinţă prin depărtarea de spinii păcatului şi unirea cu Lumina cea vie şi adevărată. Plata păcatului este moartea, însă prin moarte putem renaşte la o nouă viaţă, viaţa Luminii Adevărate prin jertfa Mântuitorul Iisus Hristos „Iar Iisus le-a răspuns, zicând: A venit ceasul ca să fie preaslăvit Fiul Omului. Adevărat, adevărat zic vouă că dacă grăuntele de grâu, când cade în pământ, nu va muri, rămâne singur; iar dacă va muri aduce multă roadă.“ (Ioan 23, 24) după cum grăuntele de grâu este semănat în pământ, prinde rădăcini prin moartea lui şi aduce roade înzecite, tot aşa şi omul trebuie să moară faţă de păcat şi să urmeze calea luminii. Dacă privim lanul de grâu putem oserva că niciun spic nu seamănă cu altul. Unul e mai luminos, altul mai mic şi uscat. Dacă privim legumele dintr-o grădină, fructele dintr-un copac, răsadurile primăvăratice, toate au acelaşi chip dar se deosebesc prin rodul lor. Tot aşa şi oamenii, prin rodele lor se pot vedea dacă sunt fii ai Luminii Adevărate sau ai pierzării. Singurul moment în care Iisus Hristos a primit ca Fiu al Omului să fie aclamat ca Împărat a fost momentul Intrării Sale în Ierusalim dar şi în acel moment de slavă El s-a smerit. „Mergeţi în satul dinaintea voastră şi, intrând în el, veţi găsi un mânz legat pe care nimeni dintre oameni n-a şezut. Şi dezlegându-l, aduceţil.“ (Luca 19, 30) Doi dintre ucenicii Săi în apropiere de Ierusalim, „la Betfaghe şi la Betania, lângă Muntele Măslinilor“, (Marcă 11, 1) au mers până în satul din apropiere şi i-au adus mânzul asinei „Pentru că Domnul are trebuinţă de el.“ (Luca 19, 31) Călare pe mânzul asinei, Fiul Omului a intrat în Ierusalim. Mulţimile ce cunoşteau minunile Sale l-au întâmpinat cu ramuri de finic şi „aşterneau hainele lor pe cale.“(Luca 19, 36) Totodată 66


Pr. Ion Turnea Simetrie

aduceau laudă lui Dumnezeu „Iar mulţimile care mergeau înaintea Lui şi care veneau după El strigau zicând: Osana Fiul lui David; binecuvântat este cel ce vine în numele Domnului! Osana întru cei de sus! (Matei 21, 9) Aceste cuvinte le poate auzi şi primi în sufletul lui tot creştinul ce participă la Sfânta Liturghie în momentul în care pe altar urmeză să fie săvârşită jertfa. Toţi oamenii din ziua de azi ar trebui să îşi deschidă sufletul asemenea mulţimilor ce l-au întâmpinat în anul 33 pe Mântuitorul Iisus Hristos şi să-L primească în adâncul fiinţei. Complexitatea Sfintei Liturghi aminteşte de Intrarea Mântuitorului Iisus Hristos în Ierusalim apoi de jertfa Sa săvârşită din dragoste faţă de noi şi Tatăl Său Ceresc a Cărui Cuvânt L-a ascultat şi L-a împlinit. Printre oamenii veniţi ca să-l întâmpine pe Mântuitorul Iisus Hristos se ascundeau şi farisei care utilizau cuvinte iscoditoare. Răspunsul dat de Iisus acestora a dovedit încă o dată cunoştinţele sale religioase şi înţelepciune. „Şi El, răspunzând, a zis: Zic vouă: Dacă vor tăcea aceştia, pietrele vor striga.“ (Luca 19, 40) Fiecare creştin ar trebui să-şi împodobescă casa sufletului şi să-l întâmpine pe Mântuitorul Iisus Hristos în Dumnica Floriilor, pe urmă să parcurgă alături de El, în săptămâna Patimilor drumul Golgotei şi să învie urmând Lumina Adevărată a vieţii veşnice. Duminca Floriilor se mai numeşte şi Duminca Stâlpărilor. În acestă dumincă se sfinţesc ramuri de salcie ce amintesc de ramurile de finic. Salcia este o expresie a reînvierii naturii. Aşa cum natura se trezeşte la viaţă şi omul trebuie să se rupă de lucrurile întunericului. Dacă omul va deveni ca o mlădiţă în primăvară ce se bucură de lumină şi îşi va arunca frunza ofilită de toamna păcatului se va putea bucura de Lumina Învierii. În credinţa populară se spune că Maica Domnului a binecuvântat salcia. De altfel salcia este folosită de agricultori pentru a binecuvânta pământul prin îngroparea sa sub brazdă, de crescătorii de animale pentru a le feri pe acestea de tot răul, dându-le să guste din rămurele sfinţite de Florii, de apicultori să înconjoare stupii, în caz de fulgere, tunete, să ofere protecţie casei. După ce a intrat în Ierusalim Mântuitorul Iisus Hristos a păşit 67


Pr. Ion Turnea Simetrie

în templul Tatălui Său şi a alungat de acolo pe cei care făceau negoţ. Templul era pentru rugăciune iar cei care se foloseau de sufletele oamenilor spre a dobândi câştiguri materiale săvârşeau păcat. Pe urmă zile la rând a venit la templu şi a învăţat mulţimile care l-au întâmpinat bucurose la intrarea Sa în Ierusalim grăind: „Acesta este Iisus, proorocul din Nazaretul Galileii.“ (Matei 21, 11) Predica a abandonat-o pe masa de lucru. Alte gânduri îl frământau acum. Şi-a amintit de o piatră, o piatră ce a primit-o cândva de la un prieten şi a început să se lase cuprins de magia ei şi să se piardă în lumea literelor scriind un articol. SUFLEU DE CUVINTE A luat într-o zi artistul în mână o piatră. Nu era o piatră obişnuită. Avea o strălucire aparte. Zâmbea şi îşi arunca razele rozalii de lumină. Atâta lumină adunată într-o piatră, de parcă un soare şi-ar fi rătăcit orbita din jurul costelaţiei ardea în sufletul artistului a pasiune. Un bulgăre de natură a adunat atâta perfecţiune. Totul se rotea ca un cerc în jurul strălucirii lui. Capta lumina diurnă în propriu-i soare. Inima-i roz poleia verdeaţa plantelor ce-l înconjurau. Am primit de la un prieten pasionat de drumeţii montane un cuarţ roz. De fapt o bucăţică de element chimic în formă solidă, totul în forma pietrei, după chipul ei. Atâta sete de Absolut a adunat natura în fiecare picătură. Atâta dor de eternitate şi-a săpat faţa într-o piatră făcând-o suflet al luminii. Atunci am ales alte pietre din Univers, cuvintele. Înşirându-le fără sens se zbăteau neşlefuite ca peştii pe malul unei ape. Prin cuvânt au luat fiinţă miile de feţe ale Universului. Cuvântul aşteaptă să-şi primească strălucirea. Aşteaptă să lumineze asemeni pietrei de mină pe foaia biroului meu... Am început să-l critic. Îl vedeam ca pe o piatră de mină mai puţin strălucitoare. Spera să fie prelucrat pentru a-şi odihni literele în Absolut. 68


Pr. Ion Turnea Simetrie

Curţul? era pur şi simplu rupt din natură şi strălucea fără nicio pată. Sau poate natura a şlefuit bioxidul de siliciu aducându-l în stare solidă? Privind atent piatra de mină şi apoi la cuvânt, sufletul meu a început să respire. Da, piatra de mină a aşteptat să prindă formă. Pe urmă tăcerea ei aştepta evadarea din întunericul subteran ca să lumineze. Aşa aşteaptă şi cuvântul să-şi găsească esenţa în mesaj şi formă, apoi să lumineze în operele literare. Cuvintele au început să crească pe foaie, să rodească, mai apoi să lumineze. Rozaliul lor îmbujora piatra de mină ce devenise de această dată stângace. - Au început să scrie despre mine, gândea ea. Îmi captează lumina asemeni unei găuri negre. Au atâta putere cuvintele astea.M-au picurat ca pe o esenţă de frăguţe în sufleul lor şi acum mă bat în litere într-o formă eternă. De la lumea magică a literelor părintele Ion Bolvăşeanu a alunecat spre metaforele vieţii în piesa de teatru Umbre. UMBRE TEATRU SCURT Personaje: Gânditorul X Decorul: La apusul soarelui. Gânditorul: Nu-mi mai amintesc, să se fi întâmplat demult... X: Demult ...? Gânditorul: Umbre. X: Umbre? Gânditorul: Am cunoscut o poveste. X: Poveste. Gânditorul: Eram copil. Fata din tărâmul umbrei a 69


Pr. Ion Turnea Simetrie

scriitoarelor Camelia Stănescu şi Carmen Pahomi încearcă să-şi contureze chipul. X: Avea chip în poveste? Gânditorul: Era frumoasă în ciuda faptului că era fiica unui zmeu rău şi lacom. Numele ei descria ţinutul în care şi-a petrecut o parte din viaţă, Negura. X: Negura. Gânditorul: Într-o zi s-a rătăcit în Împărăţia Beznei o porumbiţă rănită. I-a vorbit fetei de culori. X: Ce sunt culorile? Gânditorul: Culorile, spunea povestea, sunt cuvintele ce alcătuiesc graiul în care vorbeşte lumina. X: Lumina? Gânditorul: I-a vorbit de lumina culorilor, de apusul de soare. X: Apus. Gânditorul: Ne-am rătăcit printre umbre, suntem cu faţa spre apus. De fapt nu putem vedea lumina. Am ajuns nişte orbi ce pipăie întunericul. Trăim toată viaţa într-un ţinut al umbrelor şi nu căutăm culoarea decât la apus. X: Dar fata din poveste? Gânditorul: Negura a găsit culoarea la apus. A dus-o porumbiţa după ce i-a vindecat rana să vadă apusul de soare. Niciodată nu şi-a imaginat că ar putea exista o asemenea frumuseţe. X: Apusul de soare. Gânditorul: Sunt unii ce reuşesc să pătrundă clipa apusului. E unică. Culorile ei îţi pătrund fiinţa şi ochiul până atunci orb. Ochiul scapă o lacrimă. Umbrele prind culoare şi dansează un moment cu nemurirea. X: Dar fata din basm? Gânditorul: A rămas înlănţuită în apus. A cunoscut frumuseţea vieţii netrecătoare în apus în timp ce porumbiţa îşi urma drumul spre soare. X: Atât. Gânditorul: Niciodată nu este atât. Porumbiţa, lumina rănită de săgeata umbrei a rătăcit şi ea o clipă drumul. X: Tu vezi mereu dincolo de poveste. 70


Pr. Ion Turnea Simetrie

Gânditorul: Dincolo de umbră. X: Umbră. Gânditorul: Încerc o evadare din labirintul umbrelor. Până şi porumbiţa şi-a pierdut o clipă strălucirea alunecând pe o umbră în ţinutul întunecat. Poate găsesc şi eu o pormbiţă să evadez. X: O rază. Gânditorul: Măcar să fie de lumină şi nu după conturul umbrei. Fata din poveste a găsit porumbiţa şi a furat clipa luminii din apus. X: Viaţa. Gânditorul: O viaţă ne zbatem între umbre şi uităm să ne altoim rădăcinile. Creştem buruieni fără rod. X: Buruieni. Gânditorul: Buruieni fără ochi. X: Dar parcă fata din poveste era frumoasă. Gânditorul: A reuşit să ridice fruntea spre lumină stârpind buruiana de la rădăcină. A evadat dintre umbrele ce au secat-o de energia vieţii. A reuşit acest lucru înainte de explozia seminţei. A scăpat la un pas de coacere şi rodire. Dacă umbra îi acoperea chipul roadele îi erau prizoniere. X: Prea multe umbre. Gânditorul: Ne învârtim într-un cerc al umbrelor. Însuşi timpul s-a rătăcit în cercul lor. Cât timp nu găsim culoarea ca să le ştergem formele trăim fără sens fiecare clipă ce se roteşte în cerc. X: Ai o altă poveste? Gânditorul: Cu o altă fată. Este fată fără chip. X: Aceleaşi scriitoare. Alte umbre. Gânditorul: Fetiţa fără chip. X: Umbră. Gânditorul: Regizorul unui film de desene animate a conturat o copilă căreia i-a pus pe umeri nerăbdarea. Chipul nu reuşea să îl definească. A adormit. X: Fetiţa? Gânditorul: Regizorul. X: ...? Gânditorul: Visul l-a purtat alături de personajul său fără chip în Grădina Răbdării. Fetiţa fără chip a încercat să guste din roadele pomilor fructiferi dar aceştia au refuzat să-i ofere fructele 71


Pr. Ion Turnea Simetrie

cerându-i să fie răbdătoare până ce ele se vor coace. A încercat pe urmă să guste cozonac de la cumătra iepuroaică dar fiind prea fierbinte iepuroaica i-a promis că o va servi mâine dimineaţă. Lebăda nu a trecut-o apa spunându-i s-o aştepte până ce îl va trece pe piticul ce o călăuzea în grădină. Imaginea ei fără chip din oglinda apei a speriat-o. X: Răbdarea. Gânditorul: Regizorul a avut răbdare până a doua zi şi după visul ce i-a luminat noaptea i-a creionat chipul. X: Chipul. Gânditorul: Din cauza umbrelor nu putem vedea dincolo de chip. X: Răbdarea. Gânditorul: Nu avem răbdare. X: Răbdare? Gânditorul: Răbdare să găsim lumina din spatele umbrelor. Ne pierdem în anonimat. X: Eu? Gânditorul: Tu? X: Cine sunt eu? Gânditorul: Cel fără chip. X: Ieri când m-am uitat în oglindă aveam chip. Gânditorul: Şi ţi l-ai pierdut printre clipe şi umbre. A rămas fără rod şi i s-a ofilit rădăcina. X: Eu nu am răbdare. Gânditorul: Şi nici destinaţie. X: Nu ştiu ce vreau. Vreau multe şi de fapt nu vreau nimic. Îmi place ceva şi apoi nu mai îmi place nimic. Alerg să culeg ceva şi nu sunt mulţumit. Gânditorul: Labirint. X: Şi lumina? Gânditorul: E calea răbdării. X: O altă poveste. Gânditorul: Dacă vrei. Prietenul la nevoie se cunoaşte. X: Aceleaşi autoare. Gânditorul: Aceleaşi. O ciută a ajuns în capcana unui vânător şi ca orice vietate umbrită de teamă a început să se zbată până ce 72


Pr. Ion Turnea Simetrie

un arici a sfătuit-o să fie răbdătoare până la venirea vânătorului. Atunci va reuşi să evadeze. X: Dintre umbre spre lumină. Gânditorul: Se va preface moartă. Apoi după ce piciorul îi va fi eliberat ... X: Să fugă. Gânditorul: Tu ai văzut cum fuge soarele pe cer după ce a biruit ochiul nopţii. X: Cum? Gânditorul: Cum a fugit ciuta din laţ după ce a auzit îndemnul ariciului. X: Fugi! Gânditorul: Vânătorul şi-a îndreptat furia asupra ariciului. X: Ca vântul ce nu reuşeşte să zmulgă aripile aerului şi fură copacii. Gânditorul: Ai cam început să prinzi contur. X: Cu răbdare. Gânditorul: Ciuta s-a arătat şchioapă spre a-şi salva prietenul apoi şi-a adunat toate puterile şi a pornit spre libertate. X: Libertate. Gânditorul: E drumul luminii ce uită de umbre. X: Eu cum uit de umbre? Gânditorul: Cu răbdare. Pas cu pas păşind cu încredere în propria-ţi poveste. Ai avut o sclipire... Oare n-a fost o rază a gheţarului meu ce i-a zgâriat chipul acoperit de umbre? X: Dar dacă povestea mea este într-un ţinut al umbrelor şi mam rătăcit? Gânditorul: Apare visul. X: Regizorul, visul şi Fetiţa fără chip. Gânditorul: Meşterul Manole, Mănăstirea Argeşului şi Ana. X: Biserica. Gânditorul: Lumina. X: Omul. Gânditorul: Omul trebuie să se coacă şi să aducă rod. X: Rod. Gânditorul: Păcat că ţinutul umbrelor l-a orbit şi nu găseşte lumina spre a se coace. 73


Pr. Ion Turnea Simetrie

X: Umbre. Gânditorul: Tot aşa a rămas. Am crezut că a avut răbdre şi a gustat culoarea luminii. Am avut o clipă impresia că şi-a lepădat umbrele din colţuri. De fapt a alunecat pe o rază a mea şi a căzut pe o pată de întuneric. Am încercat să-l ajut. I-am întins o mână ca să-l scap de laţ dar nu a înţeles. De făcea poate el acest lucru pentru un arici se salva spre lumină. X: Lumină. Gânditorul: Binele te duce spre lumină. X: Binele. Gânditorul: Binele făcut din suflet şi cu răbdare. X: Umbre. Gânditorul: Nicio speranţă. X: Întuneric. Gânditorul: Nici măcar nu încearcă să părăsească anonimatul, se zbate între umbre. Întunericul îi învăluie fiinţa. Nu poate vedea lumina de la capăt de umbre şi să se ridice. X: Cine? Gânditorul: Nu înţelege. Vorbeam despre el. X: Despre el dintr-o poveste. Gânditorul: Povestea ta. X: Ruine. Gânditorul: Să încerce un nou pas de a-şi contura ieşirea dintre umbre? Îşi vede ruina în care s-a complăcut până acum. X: Ruine. Gânditorul: Ruinele au ochii închişi şi se zbat între umbre. Nu găsesc calea spre lumină. Construcţia nu îşi găseşte apusul de soare să zâmbească printre culoare. X: Am pierdut. Gânditorul: Construcţii neterminate. Labirint de umbre. X: Zădărnicie. Gânditorul: Să încerce să înţeleagă că a călcat sufletul creaţiei lăsându-se prizonier umbrelor ce seacă clipele vieţii? X: Am sfâşiat munca unui artist. Gânditorul: Nu are nicio şansă. X: Acum am satisfacţia ruinelor. Gânditorul: E clar. E iubitorul umbrelor. M-am înşelat şi eu o 74


Pr. Ion Turnea Simetrie

clipă aflat în faţa umbrei. Am cezut că îşi va găsi conturul spre a părăsi anonimatul şi va alerga spre lumina apusului de soare. De fapt şi porumbelul din poveste s-a rănit atingând chipul umbrelor întunericului. M-am rănit şi eu atigând umbra lumii lui. Dar porumbiţa a reuşit să ducă fata zmeului spre lumină, chiar dacă lumina unui apus de soare. I-a câştigat sufletul în favoarea luminii. Am încercat să-l salvez de laţul umbrelor dar probabil s-a speriat de ţepii ariciului. Ciuta şi-a frânt piciorul şi nu mai are scăpare. X: Îmi plac ruinele. Gânditorul: Nu are chip. Îmi trebuie răbdare să conturez chipul nerăbdării. X: Îmi plac umbrele din poveştile tale. Gânditorul: Iubeşte ruina. Şterge orice culoare de construcţie. Nu are forme. X: Multe umbre. Gânditorul: Nu ştie nici măcar să rostească construcţie. Nu a găsit culoarea literelor spre a le culege melodia. X: Nu ştie. Gânditorul: Zadarnic. Are soarta umbrelor. Îl soarbe deşertăciunea. El nu cunoaşte chipul. Lumina coroanei nu şi-a aşezat pecetea asupra muncii lui. Dar nu a muncit. A stat pierdut printre umbre. A lenevit cu satisfacţia ruinelor. X: Umbre şi ruine. Gânditorul: S-a rătăcit. X: Îmi arăţi şi mie apusul de soare. Gânditorul: Nu l-ai putea vedea de umbre. X: Prea multe umbre. O ruină de umbre. Gânditorul: Aşa trece viaţa anonimilor. O frământare în labirintul ruinelor adormite printre umbre. S-au înecat cu umbrele deşertăciunii. Se vor trezi la apus că nu au gustat culoarea fericirii. Le-a scăpat clipa vieţii printre umbrele degetelor şi nu au fructificat nicio frântură a chipului ei. X: Moarte. Gânditorul: Nu ştie să spună viaţă. Tot umbra îi învăluie chipul. X: M-am obişnuit cu umbrele poveştii. 75


Pr. Ion Turnea Simetrie

Gânditorul: De fapt povestea avea scopul de a te rupe din ruina umbrelor. X: Îmi place ruina umbrelor. Gânditorul: E lumea lui. O lume fără apus de soare şi culori. X: Umbre. Gânditorul: Da, umbre. Aşa se frământa părintele Ion Bolvăşeanu ajuns la jumătatea drumului vieţii. Cuvântul îl ajuta să dea glas sufletului. Şi sufletul avea multe de spus. Avea de spus o viaţă de om. Ce îl durea cel mai tare era decizia ce a primit-o în urmă cu câteva zile. Era o decizie de transfer începând cu luna iulie a anului curent. Omul este mânat adesea în viaţă de biciul vicilor. Din dorinţa de a cuceri lumea unii se dezumanizează. Datorită iubirii de arginţi alţii îşi vând şi propriul suflet. Părintele Ion Bolvăşeanu a fost prigonit în viaţă de astfel de oameni. Activitatea sa a fost vastă dar cei ce nu au reuşit să mute un firicel de iarbă din loc au aruncat în el cu pietre. La apusul existenţei sale i s-a dat o decizie pentru a sluji ca preot în protopopiatul Reşiţa, Anina-Celnic, o parohie de gradul III, mediul urban, fostele colonii miniere. Vroiau parcă să-l îngroape într-o mină. Ei nu ştiau că diamantele nu-şi pierd strălucirea nici sub pământ. Şi era acea parohie pustiită de oameni. A mai rămas doar ruina unor clădiri cândva locuite peste care trona scheletul unui perete ce ar fi trebuit să fie temelia unei biserici. Acest loc vitregit de oameni era premiul oferit părintelui după o viaţă de muncă. Şi a muncit mult părintele Ion Bolvăşeanu. A renovat biserica parohiei Ciuta şi reconstruit casa parohială iar preotul ce a urmat lui a primit felicitările aşa cum fata babei a primit laude pentru roadele muncii fetei moşului. Să nu uităm totuşi că în finalul naraţiunii, scriitorul Ion Creangă a pedepsit personajele negative din poveste iar pe cele pozitive le-a încununat prin strălucirea faptelor ce le-au săvârşit. I-a fost luată gestiunea părintelui Ion Bolvăşeanu în urmă cu 76


Pr. Ion Turnea Simetrie

câţiva ani şi odată cu aceasta posibilitatea de a finaliza construirea unui locaş de cult. Aceasta a fost oferită părintelui Spulber Cenuşă ce aş putea spune că a dizolvat în neînţelepciunea sa două locaşuri de cult din Caransebeş. Pr. Spulber Cenuşă şi-a adunat toate vicleşugurile lumeşti şi sa ascuns în spatele celor ce i-a îmbrăcat cu arginţii fraudelor sale, protopopul, secretarul eparhial, vicarul, un călugăr ce poza în cuvios până ce firea lui vulcanică îi arăta caracterul şi incultura i se oglindea în limbaj. E rău să fii condus de cei puţini la minte. Ei sunt robiţi de complexe de inferioritate şi vicii. Un intelectual nu lucrează după şabloane şi este corect. Părintele Ion Bolvăşeanu de optsprezece luni nu şi-a mai ridicat drepturile salariale. Pr. Spulber Cenuşă în calitatea de paroh oferea 10 % din cult lui Bălbălan ce îndeplinea sarcinile de servici ale soţiei sale, Spulber Mara angajată pe postul de paraclisier însă refuza să dea dreptul salarial părintelui Bolvăşeanu menţionând că nu sunt bani. V-aş întreba ce aţi face voi în locul părintelui Ion Bolvăşeanu? Aţi începe o viaţă nouă la apusul existenţei într-un loc pustiit de oameni? Aţi lăsa în urmă ce aţi clădit o viaţă? De fapt de trei ori părintele a luat-o de la capăt. Să mai pornească o dată de la zero? Aţi renunţa la luptă şi aţi accepta varianta pensionării datorită problemelor de sănătate primite cadou de la cei ce s-au vândut pe un blid de linte? Aţi lupta cu ei până la capăt, până când aţi reuşi să biruiţi furtuna în care aţi fi fost prinşi aducând pe cerul vieţii voastre soarele adevărului? Nu ştiu ce aţi face voi. Eu cunosc decizia părintelui Ion Bolvăşeanu, El este omul care vorbeşte prin faptele sale. Smerenia, tăcerea, blândeţea lui îl fac în faţa celor potrivnici slab dar nu este nici pe departe aşa, căci adevărul se ascunde în fapte. Cel mai bine este să nu reflectez asupra deciziei părintelui Ion Bolvăşeanu lăsând acest lucru la opţiunea cititorilor, ci să continui firul naraţiunii ce dă glas imaginii părintelui Ion. Frământări şi încercări, aceasta este definiţa acestui timp terestru.

77


Pr. Ion Turnea Simetrie

CAPITOLUL X OMUL CARE PRINDE FLUTURI Trandafirul îşi oglindea frumuseţea în ochii părintelui Ion Bolvăşeanu. Atâta frumuseţe a fost adunată într-o floare. Şi de ce nu ar fi aşa? O floare îşi oglindeşte fiinţa în univers, atunci de ce nu s-ar oglidi tot universul într-o floare? Cu siguranţă universul poate să fie regăsit în orice organism, plantă, piatră, om etc. De ce nu chiar într-un fluture? Un fluture mare şi viu colorat s-a aşezat pe trandafirul ce se oglindea în ochii părintelui Ion Bolvăşeanu. Părea că un univers s-a înfrăţit cu un alt univers şi totuşi parcă fiecare îşi cerea primul drept. Fluturele ai cărui ochi, situaţi pe partea laterară a capului şi compuşi din mii de omatidii asigurându-i astfel un câmp vizual foarte larg se credea superior şi îşi cerea întâietatea trandafirului. Universul larg al fluturelui era însă combătut de tăria parfumului ce emana trandafirul. Aerul era împrospătat astfel de miresme divine. Simţind parfumul trandafirului ce cucerea fiecare particulă a aerului, fluturele a început să se ia la întrecere cu lumina şi să o descompună în mii de culori. Solzii aripioarelor erau locaşul culorilor de structură ce au început să se oglindească în lumină dând reflexe metalice, un auriu combinat cu un portocaliu emanat de pigmenţii din cavitatea internă a solzilor, pterinele. O rază de lumină portocalie cuceri privirea părintelui Ion Bolvăşeanu în care s-a oglindit până atunci trandafirul. Lumina portocalie i-a adus aminte de Gheorghe. Era preot la Ciuta când s-a întâmplat acel episod rămas parcă înlănţuit în miile de universuri pierdute din carcasa unui timp mort. - L-or adus pe Gheorghe a lu' Comot acasă de la Lugoj? - L-or adus luni seara, Pavele. - N-ai auzit cum se mai simte? - Rău. Doctorii au vrut să îl mai ţină în spital dar familia s-a împotrivit şi l-a luat acasă. - Când vine necazul Laie, vine şi nu mai poţi să-i stai stăvilar. E ca o apă învolburată. Gheorghe a lu' Comot era un tânăr de douăzeci de ani. A preţuit foate mult învăţătura. Avea cunoştinţe de medicină. Doi ani a fost 78


Pr. Ion Turnea Simetrie

student la medicină. De mic copil şi-a dorit să se facă util în viaţă, să ajute şi pe alţii. În timpul cât a fost student îi plăcea să participe şi la cursurile de filosofie unde era student colegul său de cameră. A şi citit multe cărţi în domeniu. S-a întâmplat totuşi ceva. Filosofia percepută de el l-a rupt de lumea înconjurătoare. A evadat din acea numită normalitate a lumii în propriul său eu. Întro zi după ce promovase un examen cu nota zece a mers în Parcul Rozelor şi a început să culeagă trandafiri. Nu se mai putea opri. Parcă ceva din adâncul fiinţei lui îl dirija să-i adune pe toţi ca şi cum ar aduna toate universurile într-un buchet spre a le transforma într-un tot pentru a dezlega infinitul. Nimeni nu s-a putut înţelege cu el, nici măcar poliţia. De acolo a ajuns la spital. Când Pavel l-a întâlnit pe Laie şi s-a interesat de Gheorghe era sâmbătă dimineaţa. Au trecut cinci zile de când Gheorghe s-a întors în sat. - De cinci zile prinde întruna fluturi, Pavele. Oamenii îl văd pe câmp alergând şi dacă vor să intre în vorbă cu el acesta la face semn să tacă ca să nu sperie fluturii şi apoi râde şi mai prinde un flutur. Pe urmă vorbeşte despre lucruri ce nu le pricepe nimeni. - O fi şi acuma pe câmp, săracul? - Acolo doarme. E părintele Ion Bolvăşeanu în această dimineaţă pe câmp ca să încerce să comunice cu el. L-au rugat a lui Comot nădăjduind astfel o rază de lumină. De două ore Gheorghe îi prezenta părintelui Ion Bolvăşeanu colecţia lui de fluturi. - Fluturele acesta albastru cu reflexe metalice este Mihai Eminescu. Acesta verzui este Emil Cioran. Ciobănelul mioritic are şi el picmenţi verzui. Cel portocaliu este Matei Vişniec. Plumburiul acesta este George Bacovia. Galben-auriul este Ioan Slavici. Brunul acela viu, datorat picmenţilor melanină este Liviu Rebreanu în timp ce fluturul acela cu pigment negru este Alexandru Macedonski. Fluturul de un roşu aprins este Mircea Eliade. Cel picmentat în cele mai vii culori este George Topârceanu. Tudor Arghezi este fluturele cel albastru-verzui. Vasile Alecsandri este galben. Şi mai am o mulţime de fluturi. Am prins şi fluturele Cap de mort. Fiecare flutur are ABC-ul, codul de recunoaştere în văzduh unic. El este dat de culoare, formă, tipul 79


Pr. Ion Turnea Simetrie

desenului de pe aripi. Uite, fluturul acesta regal este Tudor Opriş. El a scris despre fluturi în Mica enciclopedie a graiului animalelor. Acum l-am identificat cu unul dintre ei. - Ce îţi transmit ţie aceşti fluturi? a început un dialog cu el părintele. - Viaţa şi moartea. (râde...) Nimic nu este mai dulce ca moartea văzută de marii iubitori de artă. Din dorul de viaţă s-au împiedecat în moarte. Eu, ca să alung moartea, prind fluturi şi nu orice fluturi, fluturi filosofi, dramaturgi, poeţi, prozatori, am început să-i prind, să le dau un nume şi să-i ancorez în eternitate. Când obosesc a mai prinde fluturi vorbesc cu fluturii ce mi-au căzut până în acel moment prizonieri. - Prizonieri? - Aşa cum omul este prizonierul morţii şi este supus unui timp inexistent sunt şi fluturii aceştia prizonierii mei. - Să înţeleg că ai luat prizonieri pe marii scriitori ce i-ai menţionat. - Eu doar i-am salvat de propriul lor prizonierat. Erau prizonierii poroprilor idei, a propriei lor arte, a unei vieţi oarbe în căutatrea zadarnică a unei perfecţiuni eterne. - Să înţeleg că nu crezi în perfecţiune? - Nimic nu este perfect. Şi cei care se străduiesc să facă totul perfect eşuează. Se întâmplă ceva potrivnic lor şi greşesc fără să vrea. Într-o lume căzută, sortită morţii după greşeala din grădina Edenului nu poţi găsi, cultiva şi culege perfecţiunea. Toţi au greşit până şi drepţii Vechiului Testament, până şi sfinţii. Sfinţenia este un dor de perfecţiune dar nu perfecţiunea. - Da, ai dreptate, doar Dumnezeu este perfect. - Aici este enigma părinte pe care fluturii mei s-au străduit să o dezlege. S-au rătăcit încercând să se definească în Absolut. - Te ascult. - Primii fluturi ce i-am prins au fost filosofii Emil Cioran şi dramaturgul Matei Vişniec. Matei Vişniec a încercat să-l salveze pe filosoful Emil Cioran dintr-o Masardă la Paris cu vedere spre moarte unde era prizonierul propriului său eu. - Fluturii? - Fluturii spun totul. Ei sunt umbra sufletului lor. De fapt 80


Pr. Ion Turnea Simetrie

sufletul lor prin aceşti fluturi au devenit prizonierii umbrei. - Şi ce vorbeau primii tăi fluturi? Dar cei prinşi mai târziu...? - Filosofau... Au început să filosofeze pe note muzicale. I-am înregistrat. Aşteptă ... Gheorghe foloseşte o casetă pe care se aude propriul lui glas dar în diferite ipostaze. Tonalitatea i se schimbă în funcţie de personajul reprezentat. Până şi Pătru devine personajul propriei sale piese. A optat să se joace cu fluturii în acestă viaţă pentru a gusta prin ei Absolutul. Emil Cioran: Muzica morţii urmăreşte fiecare fiinţă din momentul naşterii, aş putea spune chiar a conceperii. Moartea e muzica ce pândeşte fiecare pas al omului, este acea veşnicie infinită ce îşi pune amprenta când el se naşte pentru a nu se pierde în eternitatea aceastei vieţi. Gheorghe: Toate lucrurile din univers îşi cunosc muzica. Soarele, muzica luminii, ploaia pe cea a apei, verdeaţa, muzica ochiului viu al pământului şi exemplele ar fi infinite. Fără a ne cunoaşte propria muzică, muzica din interiorul fiinţei noastre nu putem gusta perfecţiunea. Primul pas spre perfecţiune este a înţelege muzica fiinţei tale, a te cunoaşte pe tine însuţi şi mai apoi muzica fiecărui lucru ca în final să pătrunzi esenţa vieţii şi a morţii. Matei Vişniec: Piesa mea de teatru Mansardă la Paris cu vedere spre moarte îşi deschide porţile prin sunetul muzicii pariziene. Gheorghe: De fapt muzica este o punte de legătură între viaţă şi moarte. Emil Cioran: Cine eşti tu ca să ne ţi prizonieri şi să filosofezi în legătură cu marile teme ale gândirii noastre? Gheorghe: Omul care prinde fluturi. Matei Vişniec: Omul care prinde fluturi? Gheorghe: Voi sunteţi fluturii şi eu sunt cel care vă prinde. Matei Vişniec: Cât crezi că o să ne poţi ţine în captivitate? Gheorghe: O eternitate, pentru că înainte de a-mi deveni captivi aţi fost prizonierii propriului vostru labirint. Emil Cioran: Tu numeşti filosofia noastră despre viaţă labirint? 81


Pr. Ion Turnea Simetrie

Gheorghe: Nu vedeţi că nu vă mai înţelegeţi nici propria voastră muzică? Matei Vişniec: Sunetul muzicii l-a însoţit pe Emil Cioran, personajul piesei mele de teatru Mansardă la Paris cu vedere spre moarte pe tot parcursul acţiunii. I-a purtat paşii în toate ipostazele scenice ca într-o viaţă de om. Emil Cioran: Muzica clopotului este atât de stranie. Ea anunţă, moartea şi viaţa. Gheorghe: E glasul eternităţii. Prin el ni se anunţă veşnicia viitoare şi uitarea ce se va aşterne peste chipul nostru pământesc în pardisul terestru. George Topârceanu: Ea am menţionat despre uitare în Balada morţii. Drumeţul sărman, muncitorul cu sapa şi-a pierdut chipul troienit de vreme. Nici nu se mai ştie locul unde a fost îngropat, nici anul sau vara. Păsărea ce şi-a făcut cuib în arţarul de la marginea drumului ce taie pădurea în lung îi este străină. Ea nu i-a cunoscut focul. Versul ei nu-i cântă chipul. Totul e vremelnic în această viaţă. Gheorghe: Nici anotimpurile nu zăbovesc prea mult. Se grăbesc să îşi cedeze locul şi să scuture anii ca lacrimile unui salcâm ce se scutură în ciorchini odată cu prima geană a primăverii. George Topârceanu: Viaţa este înlocuită printr-o altă viaţă. Totul este simetric şi se completează reciproc. Gheorghe: Da, totul este o simetrie şi viaţa, şi moartea. Faţa lor este simetrică. Vasile Alecsandri: Eroul poemului meu Dan, căpitan de plai, răspunde înţelept hanului, filosofând despre viaţă prin metafora firului de iarbă ce pleacă capul în faţa morţii cu demnitate şi smerenie, pentru că la anul următor altă iarbă mai fragedă şi mai puternică îi va lua locul. Gheorghe: Iarba fragedă devine simetrică celei care i-a cedat locul. Emil Cioran: Eu nu sunt de acord cu acestă resemnare în faţa sorţii. Omul este dator să lupte urcând treptat spre Absolut. Nicidată nu l-am înţeles nici pe ciobănelul mioritic. Eu pledez pentru omul care ştie să-şi controleze destinul. 82


Pr. Ion Turnea Simetrie

Ciobănelul mioritic: Omul simplu din popor înţelege şi acceptă moartea ca pe un final firesc al vieţii. Matei Vişniec: Datorită acestui lucru am ales ca bocetul să fie muzica din finalul piesei Mansardă la Paris cu vedere spre moarte. Emil Cioran: De când m-a părăsit memoria, s-a individualizat găsindu-şi propria personalitate sunt nevoit să mă cobor la condiţia de om şi să ascult acel cântec tradiţional, bocetul. Matei Vişniec: Eu am îndeamnat pe omul ce se complace în acceptarea unui destin orb să încerce să se înalţe pornind de la exemplul Creatorului, piesa Imaginează-ţi că eşti Dumnezeu. Ciobănelul mioritic: Dar noi suntem creaţie. Noi trebuie să ne fericim în ce ni s-a oferit şi să nu încercăm să depăşim graniţele. Emil Cioran: Total fals. Fără libertate suntem asemenea porumbeilor ce au uitat să mai zboare, mulţumindu-se cu firmituri. Matei Vişniec: Şi firmiturile sunt bune uneori. Vibho din Imaginează-ţi că eşti Dumnezeu, utilizând jocul imaginaţiei îl îndeamnă pe Stanko să-şi închipuie puşca o vioară. Gheorghe: Prin muzica ta interioară te înalţi. Dumnezeu a avut muzica energiei divine. Omul cât timp se teme să-şi descopere muzica, cât timp se sperie de propria sa fiinţă, de propria-i puşcă, nu se poate înălţa deasupra lucrurilor trecătoare, nu poate să joace rolul Creatorului, este orb şi surd când este vorba de a-şi descoperi propria-i muzică. Matei Vişniec: Eu l-am angrenat pe Vibho în jocul de-a Dumnezeu. Gheorghe: Şi în jocul de-a Dumnezeu i-ai pus în mână puşca ca să înveţe muzica din sunetul glonţului. Matei Vişniec: Stanko l-a îndemnat să pună capăt unei vieţi aflate în robia lucrurilor materiale, neînsemnate. L-a îndemnat să ucidă un şobolan în locul unui porumbel. Emil Cioran: Porumbel? Gheorghe: Adică omul este un şobolan? Matei Vişniec: Cel care se resemnează în faţa sorţii şi-şi umple mlaştina creierului de informaţii inutile de genul, pantofi de piele pentru dame, mâine se lansează noua marcă de maşini Dacia. 83


Pr. Ion Turnea Simetrie

Nimic constructiv. Gheorghe: Aşadar porumbelul ucis trebuia să fie înlocuit cu un şobolan ce trăieşte în întuneric şi nu vrea să se înalţe spre lumină virusând între timp pe alţii. Emil Cioran: Luneta este instrumentul spre înălţare a lui Vibho. Şi eu am întâlnit cândva un orb cu lunetă. Matei Vişniec: Da, nesiguranţa în a distruge şobolani l-a orbit pe Vibho. Emil Cioran: I-a fost teamă să se înalţe. Gheorghe: Ştiţi ce am înţeles eu din filosofia voastră dramatică, că omul nu trebuie să se lase ancorat în forma lucrurilor de jos, el trebuie să-şi descopere muzica lăuntrică, rana ce-i clocoteşte în fiinţă, puşca cu arcuş de glonţ, sunetul din umbra propriei piese de teatru pentru a putea aspira spre perfecţiune. Emil Cioran: Eu m-am înălţat spre perfecţiune dar spre finalul vieţii m-am rătăcit în mansardă. Matei Vişniec: Tocmai din această cauză în incipitul piesei mele, Mansardă la Paris cu vedere spre moarte paşii tăi prin Piaţa Fürstenberg de la Paris erau parcă fără sens. Căutai ceva. Aşteptai ceva. O viaţă l-ai căutat şi aşteptat pe Dumnezeu, ai căutat Absolutul, Perfecţiunea. În piesă aşteptai un fotograf a cărui nume nu ţi-l mai aminteşti şi doi prieteni. Trebuia să faci o fotografie pentru o editură, să ancorezi o imagine în Absolut. Emil Cioran: M-am temut toată viaţa de ceva, că omul, de frica morţii, a inventat pe Dumnezeu, a inventat religia, speranţa că nu totul se sfârşeşte prin moarte. Orice fiinţă raţională doreşte să existe veşnic şi să fie fericit. Gheorghe: Acest lucru te-a orbit şi ai greşit calea spre Absolut. Matei Vişniec: Nici acum nu vede că el este Orbul cu luneta ce nu a încetat o viaţă întreagă să caute lumina. În fiecare seară l-am trimis în piesa Mansardă la Paris cu vedere spre moarte să mergă în Piaţa Fürstenberg să monteze telescopul şi să caute luna. Dar orbul nu putea vedea luna. Era un rătăcit în căutatrea luminii, în căutarea Absolutului. Încerca să se înalţe spre cer şi să pătrundă raza de lună printr-un telescop. Gheorghe: Şi totuşi Orbul cu luneta este cel care animează 84


Pr. Ion Turnea Simetrie

Piaţa Fürstenberg de la Paris şi luat iniţial drept fotograf de către personajul Emil Cioran. Emil Cioran: De când mi-am rătăcit memoria m-aţi făcut personaj. M-am revoltat şi eu ca personaj şi nu am ascultat îndemnul Orbului cu luneta de a căuta luna prin telescop şi a contempla cerul. Gheorghe: Prin telescop Orbul cu luneta păşea spre înălţimi, spre cer, dar se rătăcea în propria lui orbire. (adresându-se lui Emil Cioran) Prin refuzul de a contempla cerul ai alunecat tu însuţi într-o orbire, o depărtare de orice luptă cu viaţa. Acest lucru s-a datorat încercării tale de a căuta răspuns vieţii, înălţimilor, luminii, perfecţiunii, Absolutului, lui Dumnezeu. Matei Vişniec: Eu l-am plasat pe om în piesa Imaginează-ţi că eşti Dumnezeu în postura de interlocutor divin. Gheorghe: Omul poate să se joace de-a Dumnezeu în căutarea Absolutului şi a perfecţiunii într-o lume căzută dar niciodată nu poate să fie Dumnezeu. Emil Cioran: Eu sunt Dumnezeul propriei mele filosofi. Gheorghe: Dar nu al Infinitului. Matei Vişniec: Şi totuşi în Imaginează-ţi că eşti Dumnezeu lam pus pe om cu dreptul de viaţă şi de moarte asupra celor ce nu se pot ridica din noroiul acestei vieţi, asupra şobolanilor. Şobolanii indiferent de vârstă nu se pot detaşa de noroiul lor, nici fetiţa, nici bătrâna. Toţi sunt la fel şi nu merită să trăiască. În istoria poporului evreu Dumnezeu le cerea conducătorilor, când aceştia câştigau o bătălie, să piardă pe toţi şi adulţi, şi copii. Era un mare adevăr în toată această încercare. Copiii moştenesc caracterul părinţilor. Omul ce nu încearcă să facă un pas în atingerea Absolutului duce o viaţă inexistentă. Emil Cioran: Întâi de toate trebuie să înveţe să fie liber. Omul când reuşeşte să fie liber, când îşi lasă fiinţa să se înalţe în propriai libertate se detaşează de tot ceea ce este comun şi urcă spre Dumnezeu. Matei Vişniec: Când nu este liber este asemenea unei corăbii prinse în furtună. O corabie lovită de furia naturii se scufundă treptat. O viaţă de om rătăcită pe marea acestei vieţi se îneacă fără să reuşescă a-şi culege apa din proprile-i lacrimi. Omul puternic 85


Pr. Ion Turnea Simetrie

îşi poartă corabia spre ape line. El este mereu în căutarea lui Dumnezeu spre a-şi salva corabia din furtună. Gheorghe: În căutarea lui Dumnezeu, a luminii, omul se aseamănă Orbului şi se îneacă în propria-i libertate. Omul se află toată viaţa în căutarea lui Dumnezeu, a vieţii veşnice. Şi-ar dori să Îl atingă măcar o secundă. Dumnezeu în istoria poporului evreu nu şi-a arătat niciodată faţa ci s-a înfăţişat în chip de foc. O secundă ar fi fost de ajuns ca omul să-l atingă cu privirea şi murea. Matei Vişniec: Omul este în postura orbului ce vrea să atingă o secundă trenul din mers. Dar trenul vieţii lui trece pe lângă el şi nu reuşeşte să-i atingă nicio secundă veşnicia. Gheorghe: Viaţa omului este nesigură asemenea unei frunze fragile în bătaia vântului. Aşa pluteşte prin viaţă. Soarta omului este o luptă continuă cu el însuşi în paradisul proprie-i vieţi. El îşi joacă propria lui piesă de teatru. Matei Vişniec: Godot, personajul piesei mele Ultimul Godot nu poate trăi fără teatru. Viaţa este văzută ca un teatru, ca un joc. La un moment dat omul obeseşte să mai joace teatrul propriei vieţi. Omul actor a obosit iar cel spectator, iubitor de teatru, de artă, a rămas sărac şi în aşteptare. Gheorghe: De fapt omul simplu aşteaptă arta celor ce au reuşit să se înalţe. Emil Cioran: Omul simplu nu aşteaptă nimic. El nu are nicun rol în această viaţă. Oamenii înălţimilor îşi sculptează diamantele şi apoi admiră frumuseţea lor împreună. Matei Vişniec: Spectatorul a scris piesa. Fiecare om îşi scrie piesa propriei existenţe până la urmă. Şi totuşi viaţa este o himeră, căci toţi ajungem să murim simetric ca nişte şobolani. Emil Cioran: Din această cauză sunt eu bocit ca un simplu om păstrător al tradiţilor populare în Mansardă la Paris cu vedere spre moarte. Matei Vişniec: Omul se teme de şobolani. Aceştia au ajuns să se oglindească în imaginea lui. I-au furat chipul. Ei trăiesc în întuneric şi nu înţeleg lumina. Se tem de lumină şi fug de aceasta. Le place capcana întunericului. Au mai fost şi victime ale multor experienţe pentru specia umană. Omul ce nu poate păşi spre perfecţiune este asemenea unui şobolan în capcană. 86


Pr. Ion Turnea Simetrie

Gheorghe: Până la urmă şobolanii sunt prietenii noştri iar noi ajungem să murim simetric lor. Matei Vişniec: Ideile banale de dimineaţă şi de seară, acelaşi parc mitic te înalţă dacă găseşti cheia ce te înalţă deasupra şobolanilor. Gheorghe: Acelaşi câmp mitic, plin de fluturi ce şi-au dorit să evadeze din anonimat. Fluturii s-au detaşat de şobolani. Şobolanii greoi nu se dezlipesc de negru pământ. Fluturii au prins aripi, s-au metamorfozat aprinzându-şi culorile vii de lumină. Dar ce este trist au devenit şi fragili. Arta te va ucide. Şi pe ei o să-i ucidă. Viaţa lor sacrificată artei s-a scurtat. O frântură de polen şi lumină a ajuns. Matei Vişniec: Omul simplu, şobolanul nu poate zări lumina asemenea fluturilor. El este orbit de ploaia ideilor banale ce-i transformă creierul într-o mlaştină. Emil Cioran: Omul simplu trăieşte într-o lume a dezordinii. Banalitatea vieţii lui este de condamnat. Eu mă simt ca un asasin în mijlocul oamenilor simpli. Năziunţele mele spre Absolut, perfecţiune îi va ucide. Gheorghe: Creierul mlaştină a omului simplu încărcat de gânduri banale este absorbit de parcul în care filosoful îl căuta pe fotograf în Mansardă la Paris cu vedere spre moarte. Matei Vişniec: Prin parc când plouă plimbarea devine chin şi iar pământul se moaie asemenea aluatului. Emil Cioran: Iar Doamna mea care face firmituri nu mai poate să hrănească pormbeii într-o mlaştină fără verdeaţă. Gheorghe: Omul are nevoie de lumină, de Dumnezeu dar fiinţa lui este lipsită de verdeaţa Absolutului după cum parcul văzut de Distinsa Doamnă care face firmituri e vitregit de verdeaţă. Emil Cioran: Mi-am pierdut memoria din cauza lipsei de verdeaţă iar firmiturile ei nu se mai deosebesc de mlaştină ca să mă pot hrăni. Gheorghe: Exteriorul parcului nu poate să fie luminos, pentru că viaţa omului s-a rătăcit în labirintul întunericului. Pentru a rezolva conflictul exterior omul trebuie să se izoleze în propria-i fiinţă şi să-şi rezolve şi conflictul interior prin apropierea de 87


Pr. Ion Turnea Simetrie

Dumnezeu, de Absolut. Emil Cioran: Eu în încercarea de mă apropia de Absolut, măcinat de non-sensul existenţei omeneşti, am ajuns la o nesfârşită ceartă cu Dumnezeu, o revoltă împotriva lui, a sfinţilor, creştinismului. Matei Vişniec: Orbul cu luneta din piesa mea, Mansardă la Paris cu vedere spre moarte, este într-o continuă luptă, într-o continuă ceartă cu lumina. O caută prin telescop neîncetat, cu toate că este orb. Gheorghe: În seara când Orbul cu luneta l-a întâlnit pe filosoful Emil Cioran în Piaţă, lumina şi-a întors mai adânc ca niciodată faţa de la el. Acest lucru dovedeşte faptul că filosoful a căutat o viaţă lumina Absolutului dar s-a pirdut în pustiul cerului, în tavanul lui gros de nori, vitregit de lună şi stele. Mihai Eminescu: Absenţa lunii şi stelelor de pe cer înfăţişează absenţa luminii din viaţa Orbului cu luneta. Tavanul gros de nori este imaginea vieţii lui. Datorită lor se adânceşte în întuneric. Matei Vişniec: Seninul albastrului tău grăieşte că tu eşti un flutur ce a găsit lumina. Mihai Eminescu: Mereu am fost preocupat de problema vieţii şi a morţii. Am pornit să-i cercetez simetria începând cu naşterea universului şi moartea acestuia în poemul Scrisoarea I, şi m-am pirdut în deşertăciunea acestei vieţi în Glossă, alergând mai apoi după ideea că toată viaţa este un vis, iar prin vis se poate face trecerea în orice lume şi am înfăţişat acest lucru în nuvela Sărmanul Dionis. Personajul Dionis, prin vis face o călătorie în timp, în persoana lui Dan, apoi prin motivul visului în vis, îşi lasă dublul său, adică umbra, pe pământ şi face o călătorie pe lună împreună cu iubita lui. Se crede chiar Dumne... Gheorghe: Şi tu te-ai rătăcit în căutarea luminii. Mihai Eminescu: În poezia testament, Mai am un singur dor, mi-am văzut moartea asemenea ciobănelui mioritic ca pe o contopire cu universul, cu Eternitatea. Gheorghe: Şi tu ţi-ai gustat muzica propriului tău clopot. Mihai Eminescu: Eu zic să mai schimbăm tema muzicii cu cea a timpului de exemplu. Eu am fost preocupat de acestă temă. Şi în ea se regăseşte tema vieţii şi a morţii, a Demiurgului, tema 88


Pr. Ion Turnea Simetrie

libertăţii, a evadării omului din deşertăciune în artă, tema luminii. Emil Cioran: Eu mereu am considerat timpul o iluzie. Eu sunt adeptul omului perfect. Un om perfect are cuvânt, este punctual aşa cum am fost şi eu la întâlnirea din Piaţa Fürstenberg. Timpul nu are însă contur pentru omul perfect. El ajută la punctualitate. Îl folosesc doar atunci când trebuie să respect orarul terestru. Eu nu mă pierd în timp. Acest timp este asemenea unui cerc ce îşi întoarce mereu aceleaşi feţe. Aşa cum anotimpurile aleargă unele după altele, primăvara înviind natura vestejită, aşa şi omul prin perpetuarea speciei se roteşte în cercul timpului. Eu nu sunt nebun să mă las prins în capcana timpului. Punctualitatea, împlinirea cuvântului, toate au finalitate în perfecţiune şi de aici sfinţenia. Eu în graba de a fi punctual am uitat cu desăvârşire de timpul ce-mi calculează clipele. Mi-am uitat şi ceasul instrumentul ce-l depărtează pe om de Absolut şi şapca ce ascunde memoria. Perfecţiunea trece dincolo de aceste lucruri mlaştină. Până la urmă totul e deşertăciune în această lume mărginită oricât am încerca să găsim un ideal ce ne face să ne depărtăm o clipă de această realitate dură pentru om. Deşertăciunea acestei vieţi te detaşează de toate, de umbră şi vis, de moarte şi viaţă. Mihai Eminescu: Dionis şi-a lăsat umbra în locul lui şi el şi-a luat o altă identitate prin Dan şi a făcut o călătorie pe lună. Gheorghe: Dar nu a reuşit să rămână prea multă vreme în lumina lunii. Emil Cioran: Umbra e moarte iar visul viaţă. Gheorghe: Viaţa omului pe acest pământ dacă e doar un vis, e deşertăciune, iar moartea dacă este doar o umbră e o dorinţă, o nălucă a unui Absolut spre care tindem cu toţii în visul vieţii noastre. Emil Cioran: Eu caut un fotograf pentru care am fost punctual la întâlnirea din Piaţa Fürstenberg. Nu am reuşit nici până acum să-l găsesc. Gheorghe: De fapt tu l-ai cautat pe Dumnezeu o viaţă. L-ai căutat pe Dumnezeu ca Orbul cu luneta lumina. Dumnezeu şi lumina sunt într-o simetrie perfectă, asemenea umbrei cu moartea. 89


Pr. Ion Turnea Simetrie

Emil Cioran: Cândva m-am rătăcit pe un coridor al vieţii. Matei Vişniec: Atunci când orbul cu luneta a devenit Şeful Secţiei Apatrizi. Gheorghe: Orbul cu luneta s-a transformat şi în profesorul de filosofie. Matei Vişniec: Firesc, doar a filosofat o viaţă. Întâi a căutat lumina, Absolutul apoi a devenit profesor de filosofie. Şi totuşi cel mai bine s-a dizolvat Emil Cioran în Orbul cu luneta. Orbul parcă ar fi oglida existenţei sale atâta timp cât are sânge în rană. Gheorghe: Emil Cioran este descoperit de Orbul devenit Şeful Secţiei Apatrizi în cartea cu caractere în relief pentru orbi ca fiind de naţionalitate română, apatrid. Cartea apatrid devine urma unor firmituri în buzunarul filosofului iar coridoarele pe care rătăcea parcă de o viaţă din ce în ce mai obositoare. Este mai apoi descoperit în Mansardă la Paris cu vedere spre moarte ca bursier în Franţa. ... Cei trei mari gânditori, Cioran, Eliade şi Ionescu de la începutul piesei Mansardă la Paris cu vedere spre moarte aveau o întâlnire. Această întâlnire nu s-a finalizat. Atunci este posibil ca filosoful să fi avut întâlnire cu propria lui memorie, conştiinţă , dactilografa şi cu oglinda fiinţei sale, orbul. A avut întâlnire cu cele trei feţe ale eternităţii. Emil Cioran: Şi am ajuns să întâlnesc dactilografa şi maşina de scris mecanică ca un ecou al memoriei mele de odinioară, un ecou al tinereţii. Dactilografa am găsit-o în postura criticului în timp ce maşina de scris face un zgomot infernal ca o mitralieră amintind evenimente istorice din tinereţea apusă. Posibil ca maşina să ochească litere. Cartea apatrid s-a făcut firmituri ale memoriei mele iar prefixul telefonic al Germaniei s-a evaporat odată cu lumina unei noi dimineţi. Numai dactilografa ca un ecou al memoriei mele aflate la un pas de moarte a început să-mi reproşeze că am fost un fascist, membru al Gărzii de fier, că m-a identificat alături de Eliade şi Ionesco. Gheorghe: Ce ai răspuns acestor acuzaţii? Emil Cioran: Am fost absent la orice acuzaţii şi mi-am căutat adresa pierdută undeva prin cartier. Gheorghe: Eu cred că memoria era cea care se lăsa căutată sau trăirile tinereţii. Dar parcă orbul pare să se împotrivească 90


Pr. Ion Turnea Simetrie

memoriei în depărtarea lui de lumină. Emil Cioran: Eu am iubit poporul român. Am vrut să se înalţe. Eu nu am fost membrul unei grupări politice. Eu am filosofat. Gheorghe: Mereu se vorbeşte despre criză. Cap de mort: Nu există nicio criză. Omul nu munceşte suficient şi se plânge că e criză. Gheorghe: Sunt oameni care muncesc neîncetat şi simt criza. Cap de mort: Pentru că muncesc fără discernământ. Alţii sunt leneşi şi freacă clipele acestei vieţi degeaba. Dacă ar munci zi şi noapte ar avea bani şi mâncare. Gheorghe: Bani şi mâncare, se vede că eşti vestitorul răului. Omul dacă devine sclavul pântecelui, doar al formei, a mormântului văruit şi adună zi şi noapte bani pentru acest sac fără fund trăieşte degeaba. Mai bine să guste criza decât să devină sclavul formelor, al vieţii pierdute. Artistul nu odihneşte o clipă. Se mulţumeşte cu puţin spre a-şi menţine forma în viaţă dar îşi hrăneşte profunzimea. Cap de mort: Prizonieratul meu te va costa scump. O să pieri şi tu, şi fluturii tăi. Eu voi pune pecetea peste toate iar oamenii ce sunt robii vieţii lor te vor judeca rău. Emil Cioran: Te vor vedea aşa cum m-a văzut pe mine dactilografa, ca pe un Dracula ce a supt neantul din sângele oamenilor, folosind ideile filosofice drept arme. Gheorghe: Dar eu mă voi bucura atunci de libertate, cheia vieţii şi a morţii. Emil Cioran: Până şi simbolul libertăţii, al blândeţii, al perfecţiunii, porumbelul a devenit stupid. Gheorghe: În istoria poporului evreu porumbelul este pasărea care îl anunţă pe Noe că apele s-au retras de pe pământ şi omul este liber să-şi reocupe locul lui cuvenit în natură. Porumbelul în creştinism este şi simbol al energiei divine, al Duhului Sfânt. Emil Cioran: În Mansardă la Paris cu vedere spre moarte porumbelul a uitat drumul. Aşteptă firmituri. Destinul său a devenit mediocru ca şi al omului, ca şi al celorlalte păsări care nu au putut depăşi niciodată anonimatul. Distinsa Doamnă care face firmituri de câţiva ani hrăneşte porumbeii. Fără ea porumbeii ar uita să mai trăiască. Ei şi-au pierdut demult echilibrul. 91


Pr. Ion Turnea Simetrie

Matei Vişniec: În toată acestă îndeletnicire zilnică era un interes ascuns. În spatele fiecărui lucru există de fapt un interes. Distinsa Doamnă nu venea de fapt pentru porumbei, venea pentru tine. Ştia în fiecare clipă ce faci, unde locuiai, programul zilnic, căutările tale zilnice ce au ajuns ca nişte firmituri presărate în căutarea unei libertăţi pierdute. Emil Cioran: La apusul vieţii mi-a fost teamă că îmi pierd memoria şi personificând-o i-am redat libertatea pierdută cândva în interiorul fiinţei mele. Dacă aş găsi cheia memoriei aş deveni un tot cu ea dar mă tem că o s-o pierd în dezordine. Dezordinea a ascuns cheia. Matei Vişniec: Dezordinea este cauza încercărilor tale filosofice de a se detaşa de o lume a deşertăciunii, o lume guvernată de un creier mlaştină rătăcit într-un labirint de firmituri fără sens. Gheorghe: Firmiturile sunt mici scântei de lumină ale mult doritei libertăţi. Emil Cioran: Am mâncat şi eu firmituri împreună cu porumbeii din bucata de pâine a Distinsei Doamnei. Gheorghe: Se poate observa limpede că aflat la apusul vieţii ţiai pierde libertatea. Memoria ţi s-a individualizat iar tu ai acceptat să fii hrănit cu firmituri asemenea porumbeilor. Pe ei i-ai lăsat să se piardă treptat în timp ce tu le-ai luat locul. Bucata de pâine este Absolutul spre care ai nădăjduit o viaţă iar firmiturile mulţumirea ce ţi s-a oferit într-un joc pierdut cu eternitatea. Emil Cioran: Oamenii renunţă la libertate pentru nişte firmituri. Mie nu mi-au plăcut firmiturile altora. În momentul în care omul şi-a pierdut aripile asemenea păsărilor de la oraş a uitat să mai zboare şi a coborât pe pământ asemenea porumbeilor din Piaţă. Coborând pe pământ s-a mulţumit cu firmituri. Omul este prizonier în nişte legi care-i anulează personalitatea. Gheorghe: E adevărat că firmiturile nu îţi plac. Totuşi ai ajuns să te mulţumeşti cu firmiturile memoriei tale. Emil Cioran: Eu mereu am avut personalitate. Matei Vişniec: Personalitatea ta s-a divizat şi acum îţi întoarce spatele. Memoria nu îţi mai aruncă firmituri. La un moment dat oricât de mult ai sluji cu pasiune pe cineva te întorci şi spre tine 92


Pr. Ion Turnea Simetrie

însuţi aşa cum a făcut şi Memoria când a încetat să îţi mai arunce firmituri. Fotograful ţi-a întors obosit spatele. Toţi pleacă. Poate pleacă cu Orient Expres. Fiecare latură a personalităţii tale tinde să-şi câştige libertatea. Se eliberează şi învaţă să zboare. Gheorghe: Libertatea fluturilor. Matei Vişniec: Primul pas spre libertate este cel mai greu. Kosef J. era obişnuit cu firmiturile de lumină din spatele gratilor şi se simţea asemenea porumbeilor abandonaţi de Doamna care face firmituri când s-a eliberat de ele. Omul obişnuit fără grati este dezorientat. Artistul fuge de obişnuit. Gheorghe: Libertatea este cheia ce ridică sufletul spre lumină, spre Absolut. Ca să reuşeşti acest lucru trebuie să guşti sfinţenia, să-şi purifici fiinţa. Emil Cioran caută în filosofia sa despre viaţă sfinţenia ca o cale spre Absolut. Matei Vişniec: Viaţa omului este un labirint al încercărilor. Pilda acestui lucru este orbul cu luneta devenit profesorul de filosofie. Filosofia vieţii se pierde fără rezultat într-o orbire, un dor al luminii. Aşa este şi viaţa omului, un labirint al încercrilor. Profesorul de filosofie care lucrează şi stăpâneşte lucrurile înălţătoare ale vieţii ajunge să se împiedice în cele de jos, să le scape din mână. Drumul orbului profesor de la uşă la catedră este o adevărată aventură. Gheorghe: Din câte ai menţionat în piesa de teatru Mansardă la Paris cu vedere spre moarte profesorul de filosofie, orb, a început un curs de filosofie contemporană cu tema Cioran. Orbirea lui simbolică cuprinde în ea o întreagă filosofie a vieţii. Matei Vişniec: Gândirea filosofului Cioran este asociată cu un hău, un dezastru pentru cei care nu se pot ridica spre lumină. Emil Cioran: Eu am căutat cantina universitară ascultând de memoria stomacului meu. Gheorghe: Probabil memoria s-a ospătat cu idei. Pierderea memoriei este cea mai mare pedeapsă a unui filosof ce a încercat să se ridice deasupra lucrurilor trecătoare a acestei vieţi. Matei Vişniec: Profesorul orb nu îşi mai termină cursul încercând o sinucidere eşuată. Emil Cioran: A venit la mine într-o noapte un tânăr ce dorea să se sinucidă. M-a deranjat din somn. Obosit de a da mai da un sens 93


Pr. Ion Turnea Simetrie

vieţii m-am lasat pradă somnului. Am evadat o clipă din viaţă spre moarte, căci am orbit în căutarea luminii a artei eternităţii. Am încercat să fug de toate înghiţind somnifere. L-am tratat cu indiferenţă în timp ce el mă venera, mă numea părintele lui spiritual şi îmi cerea binecuvântarea morţii. Vroia ca sinuciderea lui să fie o adevărată artă în zorii unui nou început, înainte de răsăritul soarelui. Şi toate acestea pentru un lucru banal, un eşec, moartea iepuraşului. Nicio artă nu e strălucitoare în urma unei dezamăgiri. Ea trebuie săvârşită în plină glorie. Matei Vişniec: Tânărul nu putea trăi fără tine, Cioran. Prezenţa ta îi ucidea sufletul, era ca un rău ce-i controleză fiinţa şi de care ar fi dorit să fugă dar nu găsea o altă evadare decât în moarte. Emil Cioran: Eu nu am spus nimănui să se sinucidă. Am filosofat despre viaţă şi a încercat să-i găsesc arta. Eu nu sunt expert în arta sinuciderii după cum nici personajul vânzător de arme din piesa ta Apa de Havel nu a fost expert. Sinucigaşul de dragul artei de a se sinucide a ales invenţia vânzătorului, o maşină menită să ucidă pe cei ce ucid. Sinucigaşul l-a omoarât pe vânzătorul de arme dar maşina nu i-a îndeplinit visul sinuciderii. Într-o lume a deşertăciunii omul de geniu, artistul, face o adevărată pasiune pentru tot ce e absurd şi nu-i mai rămâne decât o cale a libertăţii după ce a trecut prin inima gândirii sale toate formele acestei vieţi, moartea. Din moment ce munţii nu râd şi viermii nu cântă decât dacă şti să le pătrunzi mental sufletul ai nevoie de multă pricepere pentru toate căile absurdului, ca mai apoi să te pierzi în căutatrea eternităţii prin moarte. Liviu Rebreanu: Când Ana din romanul meu Ion a simţit că nu mai are pentru ce să lupte în viaţa aceasta, când a constatat că toată viaţa ei a fost un eşec datorită unei iubiri neîmpărtăşite, când lipsa iubirii îi pătrunse atât de dureros în toate ascunzişurile fiinţei ei, iar fericirea nu mai exista pentru ea, singura ei eliberare nu a mai fost altceva decât moartea. La acelaşi final a ajuns şi Liana, personajul principal al altui roman al meu, Jar. Emil Cioran: Eu nu m-am resemnat în faţa destinului şi a morţii. Matei Vişniec: Până ce te-a părăsit Doamna ta Memorie. La finalul vieţii memoria te-a părăsit treptat, s-a rupt de trup şi s-a 94


Pr. Ion Turnea Simetrie

metamorfozat împreună cu sufletul în energie... Emil Cioran, omul, abandonat de Emil Cioran filosoful care s-a divizat de el în tot ceea ce a trăit o viaţă, Profesorul de Filosofie, metamorfoza Orbului cu luneta, Doamna Memorie, metamorfoza Doamnei care face firmituri. Bocetul este muzica ce-l călăuzeşte pe Emil Cioran omul spre moarte. Emil Cioran - filosoful nu se resemna în faţa morţii, da, da. Şi nici nu accepta tradiţile poporului român să-i păteze paşii lui făcuţi spre lumina înălţătoare a Absolutului. Emil Cioran: Eu nu m-am resemnat în faţa morţii şi nu m-am supus timpului. Filosoful nu se pierde în timp. Acest timp este asemenea unui cerc ce îşi întoarce mereu aceleaşi feţe. Aşa cum anotimpurile aleargă unele după altele, primăvara înviind natura vestejită, aşa şi omul prin perpetuarea speciei se roteşte în cercul timpului. Ca într-un joc al sferelor se pierde viaţa cu miile ei de feţe. Matei Vişniec: Şi totuşi, spitalul, Femeia în Alb, este rezultatul nebuniei unei vieţi în căutarea Absolutului, a Perfecţiunii, într-o lume căzută. Tot ce ai căutat fuge de tine, Cioran, lăsându-te vitregit de eul tău. Alexandru Macedonski: Şi emirul meu a murit atingând perfecţiunea visată într-o Noapte de decemvrie. Emil Cioran: Umbra şi moartea. Ioan Slavici: Moara cu noroc, destinul şi moartea. Omul să fie mulţumit cu liniştea colibei sale ... Emil Cioran: Eu nu mi-am plecat capul în faţa destinului. Tudor Arghezi: Eu L-am căutat pe Dumnezeu. George Bacovia: Eu am prezentat moartea şi viaţa în simboluri, cenuşiu, plumb, ploaie, decor de doliu. Matei Vişniec: Vă învârtiţi în cerc. Gheorghe: De fapt totul este un cerc, pământul, gazda noastră, este un cerc. Cercul în simbolistica lui are proprietatea de a te apăra de rău. Problema este că nu poţi ieşi din cerc şi să devi tu însuţi un cerc. Înregistrarea de pe casetă a ajuns la final. - Fluturii sunt aşa de frumoşi părinte, s-a adresat Gheorghe părintelui Ion Bolvăşeanu. Atâta artă s-a adunat în structura fiecărui flutur. Şi fiindcă şi-au adunat prea multă frumuseţe, 95


Pr. Ion Turnea Simetrie

fiecare şi-a conturat personalitatea într-un mare om al artei. Dacă te uiţi la ei par simetrici prin estetica frumoasei lor forme. Conţinutul însă se revoltă dar devine şi el simetric prin cultivarea artei. - I-ai ajutat şi tu să-şi împlinească menirea. - Eu nu am făcut altceva decât să-i iau prizonieri. - Cu alte cuvinte le-ai închis frumuseţea. - Acum nu mai pot să lumineze a culoare şi se revoltă. Vor să se răzbune pe mine că i-am adunat pe toţi la un loc. Sunt aşa de mari, încât totul în jurul lor se transformă în vulcani de lumină. Sunt aşa de mulţi fluturi părinte. Nu mai pot. Prea mulţi fluturi sunt. Aceşti fluturi mari prinşi de mine s-au transformat într-o gaură neagră şi au început să atragă în prizonieratul lor alţi fluturi.... S-au revoltat fluturii mei. Nu-i mai pot stăpâni. Or să mă omoare. Gheorghe începe să respire din ce în ce mai greu. A căzut în genunchi. Părintele Ion Bolvăşeanu s-a apropiat de el. - Apără-mă de fluturi părinte că nu mai pot! Mi-am ţesut un labirint printre mulţimea de fluturi şi acum m-am rătăcit, iar fluturii mei captivi mă omoară. Părintele Ion Bolvăşeanu îi aşează patrafirul pe cap lui Gheorghe şi rosteşte o rugăciune. - Chiar şi sub patrafir mă văd fluturii părinte. Se răzbună pe mine că i-am prins şi i-am făcut prizonierii mei ca să mă înalţ pe mine prin ei spre Absolut. Părintele Ion Bolvăşeanu îşi continuă rugăciunea. - Fluturii mei m-au părăsit. Uite-i cum fug de mine! Nici nu se mai uită înapoi. Aşa au înţeles ei să se răzbune pe mine. Nu o să mai pot trăi fără fluturii mei! Gheorghe alunecă de sub patrafir şi se lipeşte de pământul înverzit. Părintele aşează din nou patrafirul peste trupul bolnavului. Acesta începe să respire neregulat, pe urmă răsuflarea i s-a oprit într-un horcăit surd. - Gheorghe? Gheorghe a murit pe câmp înăbuşit de proprii fluturi şi sub patrafirul părintelui Ion Bolvăşeanu, aşa cum ciobănelul mioritic ar fi sperat să-şi găsească alinarea sub patrafirul munţilor cărora le atribuise misiunea de preoţi la presupusa sa nuntă cu Crăiasa 96


Pr. Ion Turnea Simetrie

Lumii. Părintele Ion Bolvăşeanu a început să-şi explice situaţie lui Gheorghe, mai mult pentru sine însuşi, în timp ce familia acestuia care a stat la câţiva metri distanţă s-a apropiat de ei disperată. Elementele naturii sunt într-o deplină comuniune cu omul, gândea părintele. Omul doar trebuie să le înţeleagă, să devină simetric cu ele. Dacă omul nu depăşeşte limitele permise, acestea îl încarcă energetic, îl metamorfozează la finalul existenţei. Gheorghe a depăşit limitele permise şi fluturii, cele mai fragile şi minunate făpturi ale esteticii acestei existenţe terestre l-au doborât. Întorcându-se spre familia ce privea spre ei cu disperare părintele a rostit calm: - A murit. Dumnezeu să-l ierte. - Gheorghe! a răsunat răcnetul venit dintr-un suflet de mamă... S-a aruncat asupra lui Gheorghe şi a început să-l bocească. Mi-am dorit aşa de mult să-l văd doctor şi uite unde l-a dus învăţătura. Aş fi fost aşa de mândră cu el dacă devenea doctor. Acum a murit. Gheorghe al meu a murit. Cum mai pot trăi eu fără el? ... Fluturele cap de mort s-a aşezat zâmbind pe umărul lui Gheorghe. - A alergat după ideal şi a prins mulţi fluturi. Unii oameni îl văd ca pe un nebun. Poate a fost un neînţeles asemenea oamenilor de artă închişi în fluturii lui, a grăit mai mult pentru sine părintele Ion Bolvăşeanu. În cele din urmă atingerea idealului l-a costat viaţa... A fost prea însetat de viaţă.

97


Pr. Ion Turnea Simetrie

CAPITOLUL XI CONFESIUNI Cea mai grea misiune a unui preot este duhovnicia. Ca duhovnic te loveşti de universul fiecărei fiinţe umane ce vine să-ţi împărtăşească cu încredere neputinţele, nevoile, supărările, câteodată şi micile bucurii. Pe fiecare trebuie să-i înţelegi în funcţie de caracter, de personalitate. Nimeni nu este aidoma altei persoane. Omul este simetric altei persoane doar ca individ, specie umană. ADN-ul unui om are impregnat în el însuşirile moşilor şi strămoşilor lui de la facerea lumii şi până astăzi. Cu toate acestea el este unic în tot ce a adunat în fiinţa-i. E atâta de complexă fiecare fiinţă umană, încât întreg universul rămâne mut în faţa slendorii ei. Menirea părintelui duhovnicesc este una foarte grea. El trebuie să înţeleagă felul de a fi a fiecăruia şi să-l călăuzească drept pe drumul luminii adevărate. Celui mai slab trebuie să-i arăţi calea treptat, după puterile lui, fără să-l sperii sau să-i ceri mai mult decât poate duce. Pe cel mai puternic trebuie să-l întăreşti în calea lui. E ca în pilda fiului risipitor. Pe fiul risipitor tatăl l-a primit datorită pocăinţei sale. Fiului celui puternic i-a promis: „Fiule, tu totdeauna eşti cu mine şi toate ale mele ale tale sunt. Trebuia însă să ne veselim şi să ne bucurăm, căci fratele tău acesta mort era şi a înviat, pierdut era şi s-a aflat.“ (Luca 15, 3132) Dacă un fiu se pierde duhovnicul va răspunde de el în faţa lui Dumnezeu şi nu doar acest lucru dar nu se va simţi împăcat până nu va duce la liman oiţa pe cale să se înece. Bun psiholog trebuie să fie duhovnicul, căci dacă dă o reţetă greşită cel care o primeşte se sperie, fuge, se rătăceşte şi nu se mai întoarce niciodată. Părintele Ion Bolvăşeanu a fost căutat de multă lume ca duhovnic. Avea un dar al lui. Ştia să asculte cu răbdare problemele fiecăruia. Ştia să înţeleagă durerile şi bucuriile. Trăia alături de fiii săi duhovniceşti clipele reuşitelor sau 98


Pr. Ion Turnea Simetrie

dezamăgirilor. În funcţie de personalitatea fiecăruia reuşea să-i călăuzească pe drumul drept în viaţă. Multă experienţă a dobândit pe parcursul misiunii sale. Unii aveau probleme familiale, cu soţul, soţia, copiii. A întâlnit şi fraţi care s-au certat între ei cu ură pentru un colţ de pământ şi pe care ia îndemnat să se întoarcă la rădăcinile materne şi să nu sfâşie inima părinţilor lor din locul unde au fost chemaţi spre odihnă. Alţii au avut probleme la servici, uşi închise, încercările altora de a le ocupa locul şi trebuia să-i poarte cu grijă pentru ca aceştia să devină puternici şi să biruiască pe cei răi, dar mai mult decât atât, să-i ierte şi să meargă cu sufletul curat şi împăcat mai departe pe calea vieţii lor. Câtă boală şi suferinţă i-a mai fost dat a vedea părintelui! Fiecare avea durerea sa. Bolnavul îşi punea toată încrederea în puterea lui Dumnezeu prin slujitorul lui, părintele Ion şi adesea învingea boala. Nu doar boli trupeşti, ci şi boli sufleteşti au alergat să găsească tămăduire prin ajutorul duhovnicului. Adesea cei răniţi din dragoste se pierd în propria lor lume şi greu reuşesc să meargă mai departe. Sunt unii oameni care ajung să ţină la cineva enorm, ar face orice pentru acea persoană dar acea persoană le întoarce spatele şi se întrebă ce rost mai are totul? A întâlnit părintele Ion Bolvăşeanu şi oameni răniţi chiar de slujitorii altarului. Aceştia pentru a-şi păstra poziţa lor triumfală în faţa lumii au fost nevoiţi să calce unii oameni mai mici. Aşa a fost din toate timpurile de la Ana şi Caifa până în zilele noastre. Una din multele experienţe ce le-a trecut părintele Ion Bolvăşeanu în condica sufletului său a fost cea avută de curând cu unul din fiii săi duhovniceşti. Acet fiu duhovnicesc era foarte bisericos şi credincios. Apropierea lui cu toată dragostea de biserică l-a depărtat. S-a stabilit de câţiva ani la Sibiu dar nu exista an în care să nu-şi caute părintele duhovnic să se spovedească iar acesta se bucura când vedea că fiul său duhovnicesc s-a învrednicit să lucreze cele plăcute în faţa lui Dumnezeu. L-a ales ca duhovnic pe părintele Ion Bolvăşeanu, pentru că acesta şi-a deschis sufletul în a-i asculta toate problemele încercând mereu să-l ajute în rezolvarea lor. Avea toată încrederea în părintele său 99


Pr. Ion Turnea Simetrie

duhovnicesc. Toate mărturisirile lui şi cele care nu au fost făcute la taina spovedaniei erau închise în cartea sufletească a părintelui. Acest fiu duhovnicesc făcea sacrificiul de a veni o dată sau de două ori pe an până în Caransebeş să se mărturisească. Şi-a găsit un duhovnic potrivit pentru sufletul lui şi nu dorea să se spovedească la nicun alt preot. S-ar fi simţit asemeni femeii desfrânate făcând acest lucru. Era ca şi cum i s-ar fi îmbolnăvit nevasta şi el ar fi alergat la alta în loc să-i fie celei ce era suflet din sufletul său, aproape. Ce-i drept comunicau telefonic, dar taina mărturisirii era sfântă. Anul trecut acest fiu duhovnicesc nu a mai dat niciun semn de viaţă în ceea ce priveşte taina mărturisirii, ba mai mult apelurile telefonice erau mai mult cu ocazia unor evenimente. Părintele Ion Bolvăşeanu a crezut că şi-a găsit un alt duhovnic fără să-i ceară binecuvântarea şi nu a vrut să-l necăjescă, ba mai mult s-a rugat pentru sufletul lui. În toate pomenirile ce le făcea pentru acest fiu, ce avea să afle foarte curând că s-a rătăcit, simţea o umbră neagră. Totul s-a limpezit într-o zi când a primit o scrisoare de la acesta. Părintele meu duhovnic, Creionul mă ajută să mărturisesc ceea ce altfel nu reuşesc. După ce am plecat din Caransebeş am întâlnit mulţi slujitori ai altarului care m-au depărtat de calea cea dreaptă. Ştiu ce îmi vei spune că sunt acum ca Adam care a dat vina pe Eva în loc să-şi asume responsabilitatea greşelii. Nu sunt. Atâta doar că mă doare totul. Mă doare tot în ceea ce am crezut. Nu lăcomia celor puşi să păstorească sufletele oamenilor pe calea mântuirii ce se sfâşiau între ei asemenea câinilor şi pe o bucăţică de os aruncat de vreun trecător, nu indiferenţa lor de care dădeau dovadă în a călăuzi sufletele oamenilor pe calea mântuirii, nu făţărnicia pe care o afişau în faţa mulţimilor, ci loviturile lor în încercarea de a te depărta de biserică m-au aruncat în pierzare. Oricât bine făceai bisericii ei culgeau rodul şi ţie îţi arătau că nu eşti bun de nimic şi că faci totul greşit, fie că aduceai o candelă nouă în locul 100


Pr. Ion Turnea Simetrie

celei uzate, fie că ajutai activ la oficierea unei slujbe. Exemplele nu sunt concludente dar se înţelege din ele greşeala unora aflaţi în slujba lui Dumnezeu şi a oamenilor. Am ajuns să mă îndoiesc de toate. Am luat în calcul şi existenţa lui Dumnezeu, neignorând totuşi ideea că există o energie vie ce menţine activă viaţa. Ştiu că vă necăjeşte felul meu de a gândi de acum dar probabil vă şi bucură curajul de a-mi mărturisi neputinţele. De fapt caut un ajutor ca să mă întorc pe calea cea dreaptă şi nu-mi găsesc alt sprijin decât în duhovnicul meu dăruit mie de Bunul Dumnezeu. În rândurile următoare o să vă împărtăşesc câteva din gândurile mele ce mă chinuiesc. Termenul de cultură provine etimologic de la cult. Înţelepciunea s-a născut din divin. De fapt şi primele scrieri în limba română au fost religioase. Până şi păgânii controlau poporul prin religie. Preoţii faraonilor erau cunoscători ai medicinii, astrologiei etc. În numele religiei s-a vărsat mult sânge. Primele preocupări ale omului au fost despre viaţă şi moarte. Dacă nu ar fi existat moartea omul nu s-ar mai fi temut de nimic. Posibil ca înţelepţii lumii să fi făcut religia pentru a-i controla pe cei puţini la minte pornind de la teama omului faţă de moarte. Astfel religia îmbăta pe omul slab în caracter cu puţină speranţă într-o fericire inexistentă, într-o viaţă veşnică. E posibil totuşi ca înţelepţii să fi descoperit energia divină şi so împărtăşescă tuturor, pentru că omul este energie şi se simte atras ca un magnet de o energie ce îl ţine viu, ceva simetric energiei lui dar care ghidează întreg universul. Mai târziu printre aceşti oameni cu adevărat înţelepţi, aceşti oameni care au fiinţat cultul, religia şi de aici cultura să fi intervenit şarlatanii, acei profitori care doreau să controleze lumea şi de care m-am lovit şi eu. Astfel cultura şi religia au început să dea impresia treptat că s-au distanţat una de alta. ... Până la urmă eu unul m-am săturat de toate. M-am săturat de prostia omenească şi de lăcomia ei. M-am săturat de masca ce şio pune lumea sub chipul religiei. M-am săturat de fanatism ca de 101


Pr. Ion Turnea Simetrie

exemplu nu pune un obiect într-un anumit fel că te papă zmeul zmeilor datorită căruia cei puţini la minte tremură de frică şi săvârşesc păcate mari dar respectă tipare ce nu-şi au sensul. Mă simt gol sufleteşte. Câteodată nu mai cred în nimic. Nici nu vreau să mai cred. Nu mai am chef de nimic şi sunt sătul de viaţa asta. Mi-e scârbă de tot egoismul, minciuna, lăcomia omenească. Atâtea reguli şi pentru ce? - că oricum oamenii nu au principii morale şi se mănâncă pe ascuns unii pe alţii-. Parcă nimic nu mai are sens. Totul este aiurea. Vrei să fii corect şi moral într-o lume imorală. O să vă caut cât mai curând părintele meu duhovnicesc şi să vă rog să mă călăuziţi din nou spre calea cea luminoasă. Cu respect şi recunoştinţă, XXX Un părinte duhovnicesc trebuie să fie lămurit prin foc şi apoi aduce roade vrednice de mântirea sufletului său şi a fiilor lui duhovniceşti. Părintele Ion Bolvăşeanu era duhovnicul ce purta cu ajutorul lui Dumnezeu şi cu toată credinţa sufletele oamenilor pe calea adevărului, a vieţii celei veşnice.

102


Pr. Ion Turnea Simetrie

CAPITOLUL XII „PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT“ (RUGĂCIUNEA TATĂL NOSTRU) Omul oricât de multe daruri ar primi în această viaţă ajunge la un moment dat să se plictisească. Nimic nu-l mai încântă, nici ce-i plăcea cândva. Aşa este omul, nestatornic, schimbător, mai are mult până să înţeleagă importanţa statorniciei divine. Şi Dumnezeu îi oferă daruri şi el se bucură asemenea pruncilor şi darul primit e adesea luminător asemenea soarelui pentru propria-i viaţă dar la un moment dat ia jucăria şi o aruncă la o parte plictisit. Nici el nu mai ştie ce-şi doreşte, e dezorientat, pierdut, ar vrea ceva, poate jucăria aruncată dar deşertăciunea îl orbeşte şi nu mai poate zări importanţa ei. Pe urmă îşi priveşte chipul zugrăvit în conturul umbrei, în ochiul apei, în luciul oglindei. O simetrie perfectă. Obiectele îi fură forma. Ar vrea să treacă dincolo de axă, dincolo de chip dar parcă picioarele îi sunt legate şi trupu-i devine mai greu ca a făpturilor ce şi-au pierdut suflarea. Atunci încearcă să se dezmeticească şi face câţiva paşi. Se trezeşte bătrân. Nici nu şi-a dat seama când a trecut timpul peste el. Apoi simte că îl înţeapă în piept, că-l doare capul. O fi bolnav şi nici nu a remarcat acest lucru? Îşi adună repede forţele şi încearcă să îndepărteze ceaţa. Parcă ar fi într-un film 3D. Are impresia că totul cade asupra lui şi el nu mai are putere. Totul este autosugestie. Un copil scapă o minge în filmul 3D iar spectatorul trăind momentul o vede venind spre el şi lovindu-l. De fapt nimic nu-i real. Poate e sănătos dar gândul îi joacă feste şi se îmbolnăveşte singur. Îşi atrage asupra-şi durere şi energii negative. Trebuie să lupte. Dacă totuşi e bolnav? Nimic mai simplu, se întoarce iar în filmul gândului său şi îşi atrage însănătoşirea, energia cea vie. De fapt poţi să fii ce doreşti. Tu nu înţelegi asta. Dumnezeu l-a făcut pe om după chipul său. Omul la rândul lui făureşte lucruri asemeni fiinţei sale. Când te pierzi pe cărare, te depărtezi de axă, te ofileşti. A zărit doi oameni, unul sănătos, celălalt bolnav. Parcă cel 103


Pr. Ion Turnea Simetrie

sănătos ar fi fost oglinda de odinioară a celui bolnav. Parcă cel bolnav era imaginea neputinţei celui sănătos, a căderii ce-l pândea la orice pas. Părintele Ion Bolvăşeanu încerca să-şi adune gândurile. Şi-a amintit de când a participat activ prima dată la Slujba Înmormântării, pe atunci, copil fiind, în calitatea de cantor. A încercat să trăiască fiecare cuvânt al slujbei şi nu, pentru că ar fi fost el vreun sfinţişor, dar se simţea responsabil de sufletul celui pe care-l conducea în veşnicie. Cantorul bătrân se gândea la partea materială a momentului, căci l-a auzit întrebându-l pe preot: Oare cât vor da, că-s oameni avuţi? Totul se roteşte într-un cerc. Ce a fost după cum mărturiseşte Sfânta Scriptură, o să mai fie. Nimic nu e nou sub soare. Poate doar dă impresia de nou. Şi totul este o trudă zadarnică. Pământul se roteşte în jurul soarelui şi fiecare rotaţie durează douăzeci şi patru de ore. Unii ajung la o saturaţie de toate. Nici acest lucru nu este bine, căci intervine deznădejdea şi de aici pierderea energiei pozitive de viaţă. Părintele Ion Bolvăşeanu în urmă cu câteva luni a început să se simtă rece, gol. Nu mai avea nicio voinţă. A ajuns la concluzia că nici pe el nu se mai iubeşte, deci cum poate să mai ofere dragoste în jur. E greu de crezut că nu mai ţi la propria-ţi persoană. Aşa cum pământul fertil nu poate să înţeleagă stânca, nici ceilalţi oameni nu pot înţelege pe cel care se izolează în propria-i durere. A luptat cu acestă ispită. Acum este mai bine. Cu ce i-ar fi greşit lui oamenii ca să nu le mai ofere din sufletul său putere de a răzbi în viaţă? Sau chiar dacă i-ar fi greşit era datoria lui să lupte pentru sufletul lor până la ultima-i picătură de energie. A încercat să se mai înţeleagă şi pe el. Ce se întâmpla cu el? De fapt de ce nu era mulţumit? Lucra. Ducea ceva până la capăt. Pe urmă îi slăbea voinţa. Acum... S-a liniştit. E asemeni naturii după furtună. Natura liniştită se lasă dominată de o mireasmă plăcută, părintele îşi lasă sufletul învăluit de o adiere caldă... Era o zi geroasă de primăvară când totul părea să guste iarăşi 104


Pr. Ion Turnea Simetrie

seninul. O pâclă albă şi deasă s-a aşezat peste natură. Părintele Ion Bolvăşeanu era în camera lui de lucru. Mobilierul din lemn masiv era încărcat cu fel de fel de cărţi. În acele cărţi era adunată de fapt toată lumea părintelui. Fiecare colţişor al camerei lui era o carte. Până şi părintele se simţea o carte. D fapt fiecare viaţă a unui om este o carte mai mult sau mai puţin interesantă. Cartea a fost o pasiune a părintelui Ion Bolvăşeanu încă din copilărie. Fiecare om este urmărit în viaţă de anumite pasiuni. În timp devine simetric cu pasiunile sale mai târziu un singur tot. Părintele Ion Bolvăşeanu a avut mai multe năzuinţe, începând cu dragostea lui faţă de Dumnezeu însă în timp le-a adunat pe toate în cărţi. Are şi proprile lui cărţi. Sufletul cărţilor lui îţi descoperă adevărata fiinţă a acestui om ce a încercat să facă ceva trainic sub soare în scurta lui existenţă pământească. Totul în acest univers se roteşte în jurul unei axe ca un magnet. Nimic nu îndrăzneşte să părăsească această simetrie. Cel care se abate de la acestă regulă este supus morţii. Dacă omul ar înţelege simetria cerului cu pământul nu ar mai atrage asupra sa energie negativă boală, suferinţă. Căderea, depărtarea de axă l-a făcut în schimb şovăielnic. Rugăciunea Tatăl nostru ne prezintă un mare adevăr. Toate lucrurile din cer sunt simetrice cu cele de pe pământ dar o să mai treacă un timp până ce omul va înţelege acest lucru. Când omul va înţelege mesajul biblic „Fiţi sfinţi, pentru că Eu sunt Sfânt.“ (I Petru, 16) va percepe simetria cerului cu pământul. Indiferent de ce viaţa o să-i rezerve în viitor părintelui Ion Bolvăşeanu, el şi-a făcut mereu datoria sfântă în locul unde a păstorit. Sufletul lui este împăcat. A găsit în viaţă acea simetrie cu tot ceea ce este divin.

105


CUPRINS: Argument ....................................................................... pag. 3 1. La o partidă de şah cu pensionarea ............................ pag. 5 2. Raport de activitate .................................................... pag. 12 3. Chemarea muntelui .................................................... pag. 19 4. Post tenebras spero lucem (După întuneric sper lumină) .......................................... .pag. 25 5. Revelaţie......................................................................pag. 34 6. După 35 de ani ........................................................... pag. 39 7. Fuga printre morminte ............................................... pag. 43 8. „Oamenii sunt trecători, dar valorile, creaţiile lor vor rămâne.“ (Constantin Noica) .......................................................... pag. 52 9. Frământări....................................................................pag. 65 10. Omul care prinde fluturi .......................................... pag. 78 11. Confesiuni ................................................................ pag. 98 12. „precum în cer aşa şi pe pământ.“ (rugăciunea Tatăl nostru) ....................................................................................... pag. 103

106


Date biografice: S-a născut în localitatea Bolvaşniţa în ziua de 6 august 1956, jud. CaraşSeverin. Este absolvent al Institutului Teologic din Sibiu şi licenţiat în drept bisericesc.

Actualmente funcţionează ca preot la Parohia cu hramul Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Caransebeş. Până în prezent a publicat cărţile: Albinăritul între pasiune şi afacere, Cuvinte pentru suflet, Dor de rădăcini, Monografia localităţii Peştere, judeţul Caraş Severin, Singur. Publicaţii mai are şi în revistele: Vatra Veche - Brăila, Slova creştină, Slova copiilor, Glas comun Maramureş, Constelaţii diamantine - Craiova, Ecou de timp - Oţelu Roşu, ziarul Caraş Severin în şapte zile, Jurnalul de Caraş Severin. Este membru în Liga Scriitorilor, Filiala Banat-Timişoara.

ISBN


Simetriecdrcontinut