Manifestări ale Artei Totale în România. Art Nouveau, Szecesszió, Sezession, Jugendstil by Institutul Național al Patrimoniului

Manifestări ale artei totale în România Art Nouveau, Szecesszió, Sezession, Jugendstil

Catalogul expoziției

ART NOUVEAU 2 Consolidarea identității culturale a regiunii Dunării pornind de la moştenirea comună a patrimoniului ART NOUVEAU Expoziția „Manifestări ale artei totale în România. Art Nouveau, Szecesszió, Sezession, Jugendstil”, catalogul și alte materiale și evenimente aferente au fost realizate de Institutul Național al Patrimoniului [INP] în cadrul proiectului ART NOUVEAU 2. Proiectul este realizat prin Programul Transnațional Dunărea, cofinanţat din Fondurile Uniunii Europene (ERDF, IPA II). ECHIPA PROIECTULUI - INP Irina IAMANDESCU – coordonator proiect, director adjunct monumente istorice Lucia LECA, arhitect Ana CHIRICUȚĂ, restaurator Simina STAN, istoric Florentina MUREA-MATACHE, arhitect Irina DOBRIȚĂ, specialist comunicare CONSULTANT ȘTIINȚIFIC ȘI REVIZOR Françoise PAMFIL, arhitect AUTORII TEXTELOR Simina STAN, Florentina MUREA-MATACHE, Françoise PAMFIL, Lucia LECA, Ana CHIRICUȚĂ DESIGN GRAFIC Ana CHIRICUȚĂ, Lucia LECA ORGANIZATOR AL EXPOZIȚIEI

PARTENERII EXPOZIȚIEI ȘI EVENIMENTELOR ASOCIATE

MULȚUMIRI PARTENERILOR implicați în dezvoltarea expoziției și a evenimentelor asociate: Muzeul Național Peleș: Narcis Dorin Ion, director general; Mircea-Alexandru Hortopan, director patrimoniu. Muzeul Județean Târgu Mureș - Palatul Culturii: Szántó Loránt, șef serviciu; Oniga Erika, muzeograf. Aquatim - Muzeul Apei: Ilie Vlaicu, director general; Loredana Leordean, coordonator programe educaționale. CU SPIJINUL: Muzeul Național de Artă al României, Muzeul Național de Istorie al României, Muzeul Județean Teleorman, Arhivele Naționale ale României, Serviciul Județean al Arhivelor Naționale Iași, Serviciul Județean al Arhivelor Naționale Mureș, Institutul de Istoria Artei „G. Oprescu”, Oradea Heritage, Asociația ARCHÉ, BETA. Bianca Azap & Dan Purice, Dragoș Andreescu. Monumentalist, Andreea Andronic, Alexandra Baboi, Raluca Bărbulescu, Victor Bunoiu, Veronica Burtea, Andrei Dragomir, Ana Dumitru, George Dumitriu, Alexandru Duță, Rebeca Gag, Mădălin Ghigeanu, Ioan Grămadă, Camil Iamandesu, Raluca Iosipescu, Thomas Laschon, Irina Leca, Anca Majaru, Alexandru Mexi, Ovidiu Micșa, Ana Maria Pop, Adrian Spirescu, Matei Eugen Stoean, Liana Carina Tătăranu, Árpád Udvardi

Manifestări ale artei totale în România

Art Nouveau, Szecesszió, Sezession, Jugendstil

Catalogul expoziției

Editura Patrimonia București, 2022

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României Manifestări ale artei totale în România Art Nouveau, Szecesszió, Sezession, Jugendstil : catalogul expoziţiei. Bucureşti : Patrimonia, 2022 ISBN 978-606-95194-4-8 73 © Institutul Național al Patrimoniului Toate drepturile rezervate. Nicio parte din această publicație nu poate fi reprodusă, stocată sau transmisă prin mijloace de natură electronică, mecanică, de copiere, înregistrare sau alte forme, fără permisiunea prealabilă a Institutului Național al Patrimoniului.

Vitraliu luminator în holul de onoare Castelul Pelișor, 1899-1903 Sinaia

COPERTĂ: Coperta 1: Palatul Culturii, Târgu Mureș © INP. George Dumitriu Coperta 4: Palatul Vulturul Negru, Oradea © Oradea Heritage Pagina 3: Pagina 5:

Castelul Pelișor, Sinaia © INP. Lucia Leca Palatul Salamon Brück, Timișoara © INP. Ovidiu Micșa

Detaliu figurativ pe fațada dinspre Piața Unirii Palatul Salamon Brück, arh. Székely László, 1910-1911 Timișoara

Introducere Art Nouveau este un stil şi o mişcare internațională de artă, arhitectură și artă aplicată cu o intensitate cuceritoare, manifestată preponderent la începutul secolului XX. De aceea se numeşte şi arta 1900. Se distinge ca un stil valoros, primenitor, de reconsiderare estetică consistentă şi de înnoire prin manifestările sale din artele decorative. Traversează domenii, răsfrânge influenţe, dizolvă canoane şi inventează. Cunoscut în Europa sub diferite denumiri: Art Nouveau în Franța, Sezession în Austria, Szecesszió în Ungaria, Jugendstil în Germania, Modernismo în Spania, Modern Style în Marea Britanie, Stile Liberty în Italia etc., stilul este popular între 1890 și 1910, în perioada Belle Époque, care s-a încheiat cu începutul Primului Război Mondial. Reacție împotriva artei academice, eclectismului și istoricismului arhitecturii și decorațiunilor secolului al XIX-lea, stilul este fundamental modern, nou, graţios şi elegant. Mişcarea omonimă reprezintă o eliberare de canoane şi reguli compoziţionale aproape axiomatice. Astfel, Art Nouveau – sau arta totală – invită la descoperirea frumuseţii naturii, la contemplarea balansului perfect al asimetriei, la celebrarea întâmplării şi la emoţia mişcării. Fluiditate, graţie şi eleganţă sunt triada sa caracteristică. Adesea inspirat de forme naturale precum curbele sinuoase ale plantelor și florilor, Art Nouveau este caracterizat de dinamism, neaşteptat și plutire. Un întreg arsenal grafic stilizat – marcat dominant de fluenţă, texturi fin echilibrate, combinaţii inedite sau chiar de impertinenţa plastică a liniilor – recurge la utilizarea materialelor moderne, în special fier, sticlă, ceramică și mai târziu beton, susţinând preocuparea de a crea forme neobișnuite și spații deschise, ample. Cromatica şi texturile repetitive conferă elementelor artei de început de secol XX o vizibilitate nouă, iar teritoriile de exprimare 6

sunt infinit deschise. Simultaneitatea cu Pointillismul şi cu ample mişcări de avantgardă explică emulaţia stilului. Standardizarea produsă de revoluţia industrială face ca Art Nouveau-ul să îmbrăţişeze angajat complexitatea şi diversitatea, iar Jugendstilul să intensifice frumuseţea seriilor. Mozaicuri, vitralii, placaje ceramice şi tencuieli decorative amprentează identitatea spaţială a clădirilor indiferent dacă acestea sunt edificii publice sau simple rezidenţe. Lor le răspund mascheroane şi registre decorative calibrate atent, în densităţi noi, sau sunt continuate spectaculos de secvenţe de intrare, holuri şi case ale scărilor unde lumina naturală devine actorul principal. Uimire şi surpriză sunt efectele spaţiale. În interioare, mobilierul, plafoanele, elementele parietale lambrisate sau în stuc, împreună cu corpurile de iluminat unde convergenţa este accentuată compoziţional propun ambiente graţioase, cu înlănţuiri de momente articulate armonios şi spaţii desenate subtil. Organice, cu supra-capitalizare, elansate şi foarte decorative, literele Art Nouveau pot alcătui o manifestare în sine cuprinsă în domeniul ilustraţiilor. Publicitatea perioadei de început de secol XX include prin expresiile Art Nouveau elemente memorabile, total neobişnuite şi rescrie coduri de comunicare vizuală. Exuberanță, entuziasm şi spirit al epocii sunt elementele caracteristice stilului care, indiferent de denumirea prin care este cunoscut în diferite ţări, pulsează febril, se dezvoltă uimitor şi aduce expresii noi în toate domeniile artistice în care se manifestă. În România, manifestările artei totale cunosc denumiri date de influenţele majore prin care arhitectura, interioarele, mobilierul şi arta aplicată ajung să fie realizate.

Astfel întâlnim în Transilvania deopotrivă Sezession, Szecesszió şi Jugendstil, iar în Vechiul Regat Art Nouveau. Nume precum Gustav Klimt, Baillie Scott, Ludwig Bernhard, Marcel Kammerer, Carl Witzmann, Hans Bolek, J. Soulek, Karel Liman, Regina Maria, Daniel Renard, Marcell Komor și Dezső Jakab, Székely László stau alături de nu mai puţin faimoşii Émile Gallé, René Lalique, Karl Fabergé, L.C. Tiffany, frații Daum, Almaric Walter & Henri Bergé, Ferdinand Benedikt von Poschinger, Marius Ernest Sabino, Christian Désiré, R. Fournier, Emil Arnold Krog, Gotfred Rode, dar și Joseph Franz Maria Hoffmann. Toate întregesc frumuseţea spaţiilor interioare odată cu modele consacrate D’Argental, Loetz Wietwe sau Eugene Baudin, Clément Massier şi Zsolnay-Pécs pentru a menţiona doar câteva. Expoziţia intitulată „Manifestări ale artei totale în România. Art Nouveau, Sezession, Szecesszió şi Jugendstil” vă invită să descoperiţi începuturile efemere ale acestui stil, să observaţi atent parcursurile propuse în Castelul Pelişor. Apoi Cazinoul din Constanţa vă aduce în faţa ochilor un spaţiu care aparţine deopotrivă oraşului şi mării. Palatul Culturii din Târgu Mureş schimbă vocabularul fiind o emblemă elegantă, rafinată a societăţii moderne de început de secol XX. Arhitectura industrială este atinsă de Szecesszió, iar unul din exemplele aduse de expoziţie este Uzina de apă Urseni din Timişoara.

Casa Stork, arh. Alexandre Clavel, 1911-1913 Str. Vasile Alecsandri 16, București © Matei Eugen Stoean

Începuturi efemere Expozițiunea Generală de la București din 1906 marchează o triplă aniversare: 1800 de ani de la stabilirea primilor coloniști romani în Dacia, împlinirea a 25 de ani de la declararea Regatului României în 1881 și 40 de ani de domnie a lui Carol I, fiind inspirată de manifestări universale sau naționale asemănătoare din întreaga Europă. Planul general este realizat de arhitecții Ștefan Burcuș, Victor Ștephănescu, împreună cu peisagistul Édouard Redont, inspector general este arhitectul Ion D. Berindei, toți fiind desemnați de comisarul general Constantin Istrati. Expoziția cuprinde pavilioane: naționale (Franța, Ungaria, Austria), regionale (Transilvania, Bucovina, Dobrogea), ale administrației locale și generale, și ale reprezentanților industriei, agriculturii, comerțului, transporturilor, alimentației, în total 167 de construcții. Marea lor majoritate sunt structuri efemere. Țările invitate au optat să își exprime identitatea în manieră proprie: Franța în stil Beaux Arts, în timp ce Austria alege modernitatea Sezessionului, iar Pavilionul Ungariei afișează un stil vernacular specific. Imaginea arhitecturală generală care predomină este cea a stilului neoromânesc, dar cum întreaga Europă este fascinată de Art Nouveau, observăm în fotografii și câteva prezențe pitorești, chiar exotice, în ciuda dorinței clare a lui Constantin Istrati. Tentația libertății noilor forme era prea puternică pentru arhitecții români, publicul bucureștean și nu numai.

1. Imagine de ansamblu a Parcului Carol, București, 1906 © Album Exposițiunea Generală Română 1906, Institutul de Istoria Artei „G. Oprescu” 2. Berăria Bragadiru,

3. Bufetul din Parcul Copou, arh.

Str. Al. Lăpușneanu 16, Iași, ante 1914

Ignio Vignali, Iași, 1901

al Arhivelor Naționale Iași

În arcul extracarpatic al țării noastre Art Nouveau / Sezession / Szecesszió se afirmă cu o oarecare întârziere, arhitecții adoptă acest stil inedit mai ales în cadrul expozițiilor generale și a programelor de loisir: cazinouri, mari magazine universale, restaurante, cinematografe, hoteluri, pavilioane în parcuri, stabilimente de băi. După Primul Război Mondial, publicul își pierde interesul pentru Art Nouveau, iar valoarea mercantilă a acestor clădiri scade, și o dată cu ea profitul, de aceea, cel puțin în București, unii proprietari reamenajează radical fațadele unor clădiri construite în stil Art Nouveau. S-a întâmplat în cazul cinematografelor: Bulevard, Lumina, Regal și Trianon din bulevardul Elisabeta și a hotelului Athénée Palace construit între anii 1912-1914, de arhitectul francez Théophile Bradeau, clădirea este modernizată la sfârșitul anilor 1920 de arhitectul Duiliu Marcu.

5. Bulevardul Elisabeta, București, cca 1910 © Carte poștală 6. Hotel Athénée Palace (cu fațade 4. Arcul de Triumf, arh. Petre

Art Nouveau), arh. Daniel Renard,

Antonescu, București, 1918-1921

București, cca 1912

Reședință regală pelișor Reședința de vară a moștenitorilor tronului clădită din dorința lui Carol I, între anii 1899-1903, completează întreg ansamblul regal de la Peleș, în stilul „Altdeutsch,” al neorenașterii germane. Arhitectul ceh Karel Liman a întâmpinat numeroase obstacole în edificarea Pelișorului, ce este construit pe fundații deja existente. A adaptat proiectul din 1883 ce avea funcțiune administrativă și a consolidat zona împotriva alunecărilor de teren. Lipsa unei fațade principale este suplinită prin volumetria acoperișului accentuată de cele două turnuri, cel rotund dinspre sud-vest, și cel pătrat, principal, dinspre sud-est ce oferă verticalitate edificiului. Alternarea între piatra fațetată care decorează întreaga înălțime a parterului, ancadramentele sculptate în piatră ale ferestrelor și intrărilor și sistemul fachwerk al etajelor, completat de jocul golurilor de diferite forme, al balcoanelor și teraselor, sunt rezultatul colaborării dintre rege și arhitect. La Pelișor, locul unde Regina Maria a creat un „continuum”, fiecare dintre cele 70 de încăperi are propria sa poveste, începând de la alegerea dimensiunii potrivite a holului și a scării de onoare pentru a putea reda prestigiul unei reședințe regale și continuând cu asocierea culorilor, texturilor și a modenaturii parietale, imaginarea plafoanelor, selecţia esențelor tâmplăriei și a mobilierului, pentru a păstra liniștea unui cămin. De altfel, lucrările de amenajare a interioarelor Pelișorului se desfășoară până în anul 1929. 1.

Intrarea principală cu peron a castelului este amplasată pe latura de est, întrucât reședința regală se dezvoltă pe axa est-vest. Holul de onoare ritmat de coloane de lemn este îmbrăcat pe întreaga suprafață a parterului în lambriu casetat. Lumina pătrunde aici prin plafonul vitrat, decorat cu elemente florale și o fereastră generoasă plasată pe latura de nord. Șemineul este așezat într-o alveolă pe aceeași latură. Însă elementele centrale sunt scara de stejar sculptat și galeria etajului I. La parter, pe latura de sud, este Apartamentul Regelui Ferdinand (salon, cabinet de lucru, baie). Apoi pe aripa de vest se află Sufrageria regală, urmată pe latura de nord de Apartamentul Mareșalului Curții. La primul etaj, pe latura de est, este Apartamentul copiilor (camera de joacă, sufrageria, camera guvernantei, dormitor și baie). Aripa de sud este ocupată de Apartamentul Reginei Maria (sala de marmură, capelă, cabinet de lucru, dormitor, boudoir, baie) și apoi Apartamentele doamnelor de onoare situate pe latura de vest. La etajul al doilea al turnului principal, între anii 1903-1905, a fost amenajată Camera de aur. Tulpini și frunze de acant, din stuc aurit, cuprind plafonul, întreaga suprafața parietală și parțial șemineul. Ușile sunt decorate cu floarea regală sculptată în fildeș, iar luminatorul și piesele de mobilier aurit ne reamintesc de tradiția celtică, în timp ce vitraliile Tiffany ale ferestrelor îmblânzesc lumina.

1. Dormitorul Reginei Maria © Muzeul Național Peleș 2. Nișa din apartamentul Reginei Maria © INP. Ana Chiricuță 3. Detaliu al plafonului din Camera de aur, boltă încheiată în cruce celtică © INP. Florentina Murea-Matache 4. Camera de aur © INP. Lucia Leca 5. Atelierul de pictură al Reginei Maria © INP. Lucia Leca 6. Fațadele dinspre sud-est © INP. Florentina Murea-Matache

Cazino Constanța

Realizat în timpul freneziei cazinourilor, care s-a răspândit pe întregul teritoriu al Europei la începutul secolului XX, Cazinoul din Constanța s-a definit, încă de la construirea sa, nu doar ca principalul reprezentant al programelor de loisir din țara noastră, dar mai ales ca simbol al arhitecturii Art Nouveau de influență franceză în România. Clădirea a fost proiectată între anii 1903-1907 de către tânărul arhitect Daniel Renard, proaspăt absolvent al Școlii de Arte Frumoase din Paris, la cererea municipalității Constanța, acesta alegând stilul Art Nouveau ca o formă de a exprima procesul de modernizare a României din timpul domniei lui Carol I. Construcția cazinoului a avut loc între anii 19071910, acesta ridicându-se pe un sit special ales din peninsula orașului vechi, de-a lungul promenadei spectaculoase de pe malul Mării Negre. Profitând de poziția privilegiată, prin rezolvarea ingenioasă a planurilor și volumului, dar mai ales prin tratarea cu măiestrie a vocabularului decorativ, arhitectul a reușit crearea unui obiect ce pare a aparține în același timp orașului și mării, pământului și cerului. Cazinoul din Constanța se poziționează ca emblemă a stilului Art Nouveau în România, în primul rând datorită identificării sale cu un obiect arhitectural definitoriu pentru „Arta Totală”, mișcarea care a redesenat arta modernă și arhitectura de la începutul secolului XX. Daniel Renard a luat atent în considerare toate aspectele construcției, de la cele structurale și de arhitectură 13

până la cele privind decorațiunile și amenajările interioare, înglobând cu iscusință deosebită întregul registru al vocabularului Art Nouveau francez în majoritatea elementelor clădirii. Astfel, exteriorul face în mod sugestiv trimitere la simbioza celor două lumi, orașul și marea, acesta fiind dominat de deschiderile ample, primitoare, precum porticul de pe fațada principală spre bulevard sau golurile generoase care urmează linii fluide, decorate sau chiar concepute sub forme de inspirație marină. Motivele decorative de inspirație marină sau vegetală, formele curbe și sinuoase sunt preluate și la interior, acestea regăsindu-se în limbajul decorațiilor murale, al elementelor de feronerie și tâmplărie, cât și în instalații și obiecte decorative.

1. Fațadele de nord și vest © Asociația ARCHÉ. Irina Leca 2. Fațada de nord, vitraj către sala de spectacole, în formă de scoică și încadrat de elemente vegetale © Asociația ARCHÉ. Marian Sterea 3. Plafonul sălii de spectacole © Ana Dumitru 4. Scara de onoare © Ana Dumitru

Palatul Culturii Târgu Mureș Palatul Culturii din Târgu Mureș este o clădire emblematică a stilului Szecesszió (Sezession maghiar) din Transilvania, acesta reprezentând una dintre acele lucrări sinteză ale artei totale, prin identificarea sa cu un obiect arhitectural complex, ce tratează profund și unitar toate tipurile de artă, până în cele mai mici detalii. Palatul a fost proiectat de cunoscuții arhitecți ai epocii, Komor Marcell și Jakab Dezső, începând cu anul 1908, răspunde unui un proiect de lege ce prevedea construirea de case de cultură în orașele de provincie cu ocazia împlinirii a 40 de ani de la încoronarea lui Franz Josef. Primarul de atunci al Târgu Mureșului, György Bernády, a sesizat oportunitatea de a alinia orașul la marile centre culturale din vestul Austro-Ungariei, prin ridicarea unor importante clădiri publice ce aveau să răspundă nevoilor societății moderne de la începutul secolului XX. Astfel, după proiectul noii primării a orașului, cei doi arhitecți au gândit, în același spațiu urbanistic central proaspăt creat, un nucleu cultural important nu numai pentru orașul Târgu Mureș, ci pentru toată Transilvania. Palatul include o sală de concerte, un muzeu, o bibliotecă, o școală de muzică, dar și spații comerciale și o cafenea. De la primele schițe realizate în anul 1908 până la inaugurarea fastuoasă din anul 1913, pentru realizarea edificiului au lucrat peste 150 de persoane, care au gândit și pus în operă cele mai mici detalii. Astfel, dacă arhitectura 16

clădirii este opera arhitecților Komor și Jakab, programul iconografic și elementele de decor exterior și interior se datorează membrilor Coloniei artistice de la Gödöllő. Încununarea Szecesszió, în varianta sa matură, se face simțită la Palatul Culturii din Târgu Mureș în fiecare detaliu, de la fațadele decorate cu mozaicuri, reliefuri și profilaturi, la interioarele bogate, împletind mai multe tipuri de arte - figurative, decorative, ale mobilierului - o sinteză a stilului în România.

1. Fațadele de sud-vest și sud-est © INP. George Dumitriu 2. Balcon decorat cu mozaic, fațada de sud-est © INP. George Dumitriu 3. Detaliu ancadrament de piatră fasonată, intrarea laterală © INP. George Dumitriu 4. Pictură murală „Șamanii” © Thomas Laschon 5. Culoar transversal foaier © INP. George Dumitriu

Uzina de apă nr.1 Urseni - Timișoara

Inaugurat în 1914 ca parte a inițiativelor de trecere la alimentarea cu apă în sistem centralizat a orașului Timișoara, ansamblul Uzinei nr. 1 este un obiectiv reprezentativ pentru arhitectura industrială Sezession, nu doar din Timișoara, ci din întreaga Transilvanie. Însemnătatea imobilului pentru patrimoniul arhitectural aparținând începutului de secol al XX-lea este intensificată de apartenența sa la programul construcțiilor industriale, care ia atunci un avânt deosebit, edificiul utilitar răspunzând cu dibăcie atât cerințelor tehnice, dar însușindu-și în același timp limbajul Artei 1900. Clădirea cu plan circular sau „Grupul de fântăni”, cum este cunoscută în epocă, a fost ridicată după planurile arhitectului șef al Timișoarei din primele trei decenii ale secolului al XX-lea, Székely László, în același stil care a constituit amprenta creatoare a celei mai mari părți a operei arhitectului. Aflat deja într-o etapă matură a carierei sale, ce a coincis și cu maturizarea Sezessionului, Székely integrează în componentele ansamblului industrial de la Urseni repertoriul decorativ al stilului, păstrând aceleași surse de inspirație. Detaliile și motivele folosite la nivel plastic sunt mult abstractizate și geometrizate, iar măiestria cu care sunt tratate definește densitatea decorativă. Prin dozarea luminii, arhitectul reușește crearea unor spații consistente estetic, unice.

1. Grupul de fântâni

3. Panou electric de comandă,

Stația de pompare

2. Pompe de extragere a apei din

subteran, Grupul de fântâni

4. Cupola Grupului de fântâni

Lumina în secvențele de intrare Intrările în clădiri surprind, dezvăluie conduc şi emoţionează. Cele Art Nouveau, Sezession, Szecesszió îşi revendică partener din lumina naturală. Alcătuite din scări monumentale sau suave, filtre şi teritorii de primire, secvenţele de intrare ale palatelor, muzeelor sau altor edificii publice sunt contenitoare luminoase. În aceste spaţii, adevărate panglici tridimensionale, ritmate, ne conduc prin fina alternanţă lumină-umbră. Momente ale scenariilor fireşti de utilizare precum accesul, orientarea şi distribuţia sunt transformate de complicităţi compoziţionale atent coordonate. Astfel, goluri de scară cu luminator devin tuburi imateriale – Palatul Szántay, ţes filtre graţioase – Palatul Albert Spitz sau marchează platouri orizontale articulate monumental– Muzeul Național Secuiesc. În alte instanţe o scala reggia urcă spre lumina aurie – Cazino sau conectează cartezian, prin supante dozate, nivelurile unui hol pe dublă înălţime – Palatul Culturii. Policromii calibrate prin materialele finisajelor primesc lumina pentru a o îmbogăţi spaţial.

1. Vechea Primărie, arh. Komor Marcell și Jakab Dezső, 1906-1908 Piața Victoriei 2, Târgu Mureș © INP. George Dumitriu 2. Palatul Camerei de Comerț și Industrie, arh. Hubert József, 1910 Bd. 21 Decembrie 1989 58, Cluj Napoca © INP. Irina Leca 3. Cazino, arh. Daniel Renard, 1909-1910 Bd. Regina Elisabeta 4, Constanța © Asociația ARCHÉ. Elena Răceală 4. Palatul Szántay, arh. Szántay Lajos, cca 1905 Str. Horia 3 -5, Arad © INP. Anca Majaru

Morfologia plafoanelor și parietalelor

Sălile de spectacol sunt acele spaţii a căror arhitectură interioară poate acta fermecător, poate fi un actor suplimentar în percepţia sau empatia ansamblului. Temă a unor secţiuni caracteristice speciale, întâlnirea dintre planurile verticale şi orizontale reprezintă o bogată sursă de articulaţii volumetrice, motive decorative, texturi şi corpuri de iluminat. Arta şi arhitectura anilor 1900 îmblânzesc oarecum fastul reuniunilor. Invită spectatorii la bucuria de a simţi domesticizarea ambientului prin aducerea sa la scara umană cu scrierea şi desenarea unor ţesături fine care unifică morfologii şi înveşmântează corpurile încăperilor cu registre dense, omogene. Astfel bandouri orizontale cu misiuni estetice bine atribuite definesc pereţii rafinat liniaţi în Palatul Culturii. Tot aici osmoza între geometria curb casetată a plafonului şi corpurile de iluminat generează un mesh luminos uimitor. Zoomorfii – personificați în vulturi sau grifoni de ipsos – accentuează şi ritmează plafoanele şi parietalele Palatului Vulturul Negru continuând grija de a desena „sus” relevant, întregitor. Stucaturi şi muluri sunt epiderme expresive.

4. 1. Palatul Vulturul Negru, arh.

3. Palatul Culturii, arh. Komor

Komor Marcell și Jakab Dezső,

Marcell și Jakab Dezső, 1911-1913

1907-1908

Piața Victoriei 1, Târgu Mureș

Piața Unirii, Oradea

4. Palatul Camerei de Comerț și

2. Casa Stoenescu, 1900 - 1915

Industrie, arh. Hubert József, 1910

Str. Jiețului 17-19, Craiova

Bd. 21 Decembrie 1989 58, Cluj

Napoca

Andreescu

Amprente decorative de fațadă Una dintre cele mai fine nuanțe pe care le capătă Art Nouveau-ul în multiplele sale abordări pe teritoriul României este aceea a creării, la nivelul fațadelor - prin utilizarea de finisaje și texturi în materiale și tehnici diverse - a unor densități decorative bogate și chiar impresionante, deși grațioase în același timp. Astfel, de multe ori, finisajele sub formă de tencuieli aplicate în diferite moduri, precum tehnicile calcio vecchio sau sgraffito, utilizarea de placaje de piatră, a elementelor ceramice și de sticlă sau chiar a cărămizii aparente, oferă suprafețelor parietale adâncimi și valențe sofisticate, fără a pierde însă din simplitatea suavă caracteristică stilului. Folosind aceleași surse de inspirație derivate din lumea naturală, transpuse în fază incipientă în forme și linii sinuoase și șerpuite, care mai târziu sunt geometrizate și abstractizate, prin aplicarea lor pe anumite zone cheie sau îmbrăcând fațadele în întregime, în funcție de efectele urmărite, finisajele Art Nouveau pot crea adevărate jocuri de contraste, ritmuri și accente, sau dimpotrivă, pot produce simultaneităţi consensuale.

1. Imobil de raport Kiss Károly, arh. Székely László, 1912 Str. Nistrului 2, Timișoara © INP. Ana Chiricuță 2. Detaliu, Imobil de raport Kiss Károly, arh. Székely László, 1912 Str. Nistrului 2, Timișoara © INP. Ana Chiricuță 3. Palatul Szabó Albert, cca 1900 Bd. Revoluției 92, Arad © INP. Ovidiu Micșa 4. Palatul Culturii, arh. Komor Marcell și Jakab Dezső, 1911-1913 Piața Victoriei 1, Târgu Mureș © INP. George Dumitriu 5. Palatul Dauerbach, arh. Székely László, 1913 Piața Victoriei 4, Timișoara © INP. Ovidiu Micșa

Morfologia și limbajul ancadramentelor

Frontonul și ancadramentul sunt coronamente ornamentale amplasate în partea superioară a unei clădiri, a unei intrări sau a unei ferestre. Dacă arhitectura greco-romană, romanică, gotică, a Renașterii sau barocul au reguli clar definite pentru decorarea fațadelor, Art Nouveau nu are norme. Frontoanele și ancadramentele pot fi fragmentate, trilobate, ogivale, în arc în plin cintru, în arc frânt, în acoladă, în trapez curviliniu, în triunghi, grupate sau nu. Le regăsești pe fațade învăluite în decoruri vegetale cu forme delicate, bufante, alungite sau sinuoase de frunze de măslin, laur, castan, lotus, papirus, ciulin, palmier, dovleac, etc., ce se cuibăresc în cele mai neașteptate colțuri. Florile de iris, crin, trandafir, măceș, lalea, mac, crizantemele, margaretele, bujorii, floarea soarelui nu sunt pur ornamentale. Nimic nu este întâmplător, fiecare transmite un mesaj codificat. Pentru decorarea fațadelor se folosește cu precădere stucul, fiind mai puțin costisitor. Plăcile ceramice și metalul se transpun de asemenea în motive vegetale, florale și geometrice. O atentă privire ne divulgă bogăția de simboluri a ornamentării clădirilor Art Nouveau.

3. Hotel „István Király Szálló”, arh. 1. Casă de raport, cca 1910

Zoltán Bálint şi Lajos Jámbor, 1909

Bd. Ștefan cel Mare 26, Suceava

Piața Libertății 7, Baia Mare

2. Casa Cioroianu, cca 1905

4. Casă de raport, cca 1905

5. Fosta Bancă Agrară, arh. Gyula

Str. Avram Iancu 14, Craiova

Str. Kőrösi Csoma Sándor 7,

Sándy, 1909

Miercurea Ciuc

Piața Trandafirilor 26, Târgu Mureș

Andreescu

Detalii Figurative Mascaronul este o figură umană adosată fațadelor în partea superioară a unei clădiri, a unei intrări sau a unei ferestre. De obicei este un chip, înspăimântător sau himeric, care te privește, despre care se presupune că inițial proteja casa și alunga spiritele malefice. Ulterior acesta devine simbol al anotimpurilor, al elementelor naturii, al vârstelor vieții, al unor regiuni sau părți ale lumii. Face parte dintr-o familie numeroasă împreună cu atlanți, cariatide, gorgone, serafimi, cherubini, etc. De asemenea vocabularul decorativ Art Nouveau a împrumutat din bestiarul medieval: grifoni, unicorni, harpii, vasilisci, dragoni, himere, păsări phoenix, hippocampi, hipogrifi, oameni pasăre, monștri marini, sirene și sireni. Pe care îi regăsim reprezentați alături de vulturi, acvile, porumbei, lei, urși, delfini, bufnițe, pești, șerpi, lupi, vulpi, iepuri în adevărate însufleţiri ornamentale. Desigur că fiecare are o semnificație, aleasă de comanditarul casei sau de arhitect, care poate povesti despre meserii, etnii, religii, legende și altele.

1. Casă de raport, cca 1910 Str. Bărăției 48, București © INP. Ana Chiricuță 2. Casă de raport, cca 1910 Bd. Eroilor 3, Brașov © INP. Irina Leca 3. Casa Comunității de Avere, 1909 Str. Episcopiei 7, Caransebeș © INP. Lucia Leca 4. Centrala hidroelectrică, arh. Székely László, 1909-1910 Str. Uzinei 1, Timișoara © INP. Ovidiu Micșa 5. Casă de raport, cca 1905 Str. Kőrösi Csoma Sándor 7, Miercurea Ciuc © INP. Raluca Bărbulescu

Ipostaze ale metalului Metalul, a cărui utilizare în arhitectură este puternic influențată de evoluția tehnologiilor din secolul al XIX-lea, cunoaște, în timpul manifestărilor Artei 1900, noi și multiple ipostaze. Folosit în continuare și ca element de construcție structural, metalul, regăsit îndeosebi sub formă de fier sau aliaje ale sale, capătă valențe artistice și devine un material sculptural, îmbogățind exterioarele și interioarele clădirilor. Maleabilitatea materialului și calitățile sale spațial-estetice dau arhitecților și inginerilor posibilități infinite de folosire sub formă de elemente torsionate, organice sau geometrice, linii sinuoase sau chiar motive naturale și figurative. Metalul se regăsește la exterior în elemente arhitecturale la nivelul fațadelor, precum copertine, marchize, uși, ferestre, grilaje, balcoane sau console, în interior fiind prezent la nivelul corpurilor de iluminat, la diverse elemente decorative sau înnobilând casele scărilor.

2. 1. Palatul Cantacuzino, arh. I. D.

Berindey, 1901-1902 Calea Victoriei 141, București © INP. George Dumitriu 2. Biserica Reformată, Cluj Napoca © INP. Irina Leca 3. Casă, cca 1900 Str. Márton Áron, Târgu Mureș © INP. Ana Chiricuță 4. Banca Maghiară, arh. Albert Spitz, 1912 Bd. Mureșenilor 5, Brașov © Alexandra Baboi

Arta tâmplăriilor din lemn În arhitectura Art Nouveau Sezession - Szecesszió, poate chiar mai mult decât în manifestările altor stiluri, tâmplăriile din lemn, folosite atât la uși, cât și la ferestre, ajută la transmiterea conotațiilor puternice ale acestor elemente de trecere, de legătură între spații, între lumi. Material fragil și natural, dar durabil în același timp, lemnul rezonează grațios cu atmosfera primitoare urmărită de Arta 1900, salutând și invitând utilizatorul. Spațiile ecleziastice, care au acordat dintotdeauna o atenție deosebită portalului, creează o adevărată artă din meșteșugul realizării tâmplăriilor, adesea integrând motive naturale sau tradiționale în arhitectura acestor elemente. Modul de tratare al tâmplăriilor capătă o însemnătate la fel de mare și în cazul clădirilor publice, dar și la cele private. Regăsim astfel, pe tot teritoriul țării, o varietate de tâmplării diferite ca formă și suprafață, care urmează de cele mai multe ori linii sinuoase și ondulate și ale căror siluetă este îmbrăcată de ancadramente decorate spectaculos. Expresia suavă a lemnului este deseori amplificată de alăturarea sticlei sau a unor elemente fine din fier, creânduse compoziții contrastante, dar şi imagini unificatoare.

1. Casa Emanoil Mărculescu, 1911 Str. Frații Golești 45, Corabia, Olt © INP. Daniel Subașu 2. Biserica Reformată (Biserica cu Cocoș), arh. Kós Károly, 1913-1914 Calea Moților 84, Cluj Napoca © INP. Irina Leca 3. Vila Prefectului Urbán Iván, arh. Steiner József, 1904 Str. Cloșca 4, Arad © INP. Anca Majaru 4. Casa Sofian, arh. Davidescu, cca 1900 Str. I. C. Brătianu 65, Botoșani © Arhiva INP 5. Casa Darvas La Roche, arh. frații Vágó, 1909-1910 Str. Iosif Vulcan 11, Oradea © Oradea Heritage

Culorile luminii Vitraliul este o compoziție decorativă realizată din fragmente de sticlă pictată sau colorată în masă, dispuse simetric sau asimetric, fixate în nervuri de plumb, prinse în profile metalice în cadrul unei uși sau ferestre. Secolul al XIX-lea readuce în centrul atenției vitraliul, care devine un element caracteristic Art Nouveau-lui. Încă din evul mediu lumina și sticla pictată fascinează, fiind una dintre decorațiile definitorii ale catedralelor gotice, de un suprem rafinament ele conferă voluptate contemplării. În secolul al XIX-lea tehnica de execuție este cea tradițională, din epoca medievală, însă calitatea sticlei cunoaște ample îmbunătățiri, iar desenul redă exuberantele forme Art Nouveau. Paleta de culori variază în funcție de tematică și funcțiunea clădirii, etc. La începutul secolului XX vitraliile înnobilează biserici, palate, dar mai ales magazine comerciale, cinematografe, instituții publice sau de cultură și reședințe private.

1. Casa Mirică, arh. Dimitrie Maimarolu, 1898

3. Palatul Culturii, arh. Komor

Str. Al. Macedonski 53, Craiova

Marcell și Jakab Dezső, 1911-1913

Piața Victoriei 1, Târgu Mureș

Andreescu

2. Palatul Apelor, arh. Baumhorn

4. Palatul Kovács Artur, arh. Babócs

Lipót, 1901-1906

István, 1906

Str. Sfânta Maria 2, Timișoara

Bd. Vasile Milea 19, Arad

Geometrii și modulări de pavimente Plăcile decorative industriale pentru pereți și paviment sunt specifice stilului Art Nouveau, caracterizat de abundența lor, pe fațade, loggii, etc. Primele plăci de pardoseală în tehnica inovatoare a gresiei presată în praf sunt produse în 1862. Succesul rapid poate fi explicat prin creșterea permanentă a cererii, întrucât apar noi tipuri de clădiri, precum: gări, hoteluri, primării, tribunale, biblioteci, oficii poștale, bănci, muzee, teatre, băi, spitale, școli. Plăcile sunt atractive vizual, standardizate, durabile, ușor de întreținut. În scurt timp, datorită dezvoltării metodelor de fabricație și diversificării ofertei, din produse de lux devin elemente standard ale confortului cotidian. Plăcile de pardoseală sunt utilizate în interiorul clădirilor publice, a bisericilor, fabricilor, magazinelor și a reședințelor. Modelele variază în prima etapă a curentului artistic. Predomină motivele vegetale și florale: floarea soarelui, iriși, crini, maci, lotus, crizanteme etc. După 1905 elementele decorative tind să devină geometrice și abstracte și sunt disponibile în multiple scheme de culori. Pentru realizarea modelelor artizanii din fabricile de producție foloseau cărți pentru studiul ornamentelor, reviste de artă și arhitectură și lucrări grafice ale artiștilor epocii.

1. Casa Darvas La Roche, arh. Vágó J. și Vágó L., 1909-1910 Str. Iosif Vulcan 11, Oradea © Oradea Heritage 2. Casă, cca 1910 Str. Nicolae Gane 7, Iași © Andreea Andronic 3. Palatul Salamon Brück, arh. Székely László, 1911 Str. Florimund Mercy 9, Timișoara © INP. Simina Stan 4. Palatul Bohus, arh. Szántay Lajos, 1913 Str. Vasile Goldiș 1-3, Arad © INP. Irina Leca

Declinări decorative murale Fluiditatea formelor, a modelelor decorative și jocul continuu al articulației dintre exterior și interior sunt un exemplu de aplicare a noțiunii arta totală. Această unitate a artei este susținută de mulți artiști ai vremii. Stilul Art Nouveau marchează o adevărată colaborare între arhitecți și artizani. Pictori, ebeniști, ceramiști, meșteri sticlari, fierari lucrează împreună pentru a face interioarele și exterioarele cât mai armonioase și astfel participă la înfrumusețarea decorului cotidian. În Art Nouveau, volumele, toate suprafețele, materialele sunt decorative, însă privilegiate sunt calitățile senzoriale ale materialelor (textură, relief, culoare, transparență, efecte de lumină). Stucul este predominant utilizat pentru ornamentarea interioarelor, prin realizarea de profile, scafe, compoziții ornamentale. Fiind necostisitor, acesta se transpune cu ușurință în motive vegetale, florale, dar și geometrice. Marmura, piatra naturală, lemnul din esențe rare sunt practici mai puțin frecvente în arhitectura Art Nouveau. Cu toate acestea, se întâlnesc în clădiri de reprezentare, publice sau private.

1. Palatul Culturii, arh. Komor

3. Biserica „Sfântul Nicolae” (Rusă),

Marcell și Jakab Dezső, 1911-1913

arh. M. Preobrajenschi, 1905-1909 Str.

Piața Victoriei 1, Târgu Mureș

Ion Ghica 9, București

2. Biserica „Sfântul Nicolae” arh.

4. Palatul Vulturul Negru, arh. Komor

Kafauniski, 1906-1910

Marcell și Jakab Dezső, 1907-1908

Str. Traian 40, Calafat

Piața Unirii, Oradea

Expresivitatea instalațiilor Atmosfera interioarelor Art Nouveau, Sezession, Szecesszió, este susţinută şi de modul de tratare al tavanelor și, implicit, al corpurilor de iluminat, soluțiile diverse generând un spectru uimitor de efecte precum elansarea, texturarea, accentuarea sau difuzia. Astfel, spațiile înalte, grandioase, ale sălilor de primire din marile palate publice sau private sau cele ale spațiilor religioase sunt încununate de candelabre bogat decorate prin care lumina se propagă învăluind întreaga încăpere. Iluminatul spațiilor intime ale reședințelor este deseori tratat ca iluminat punctual, așezat pe tavan sau pe suprafețe verticale. Lumina curge lin, integrându-se diafan în arhitectura încăperii. Instalațiile de iluminat exterior proprii clădirilor Art Nouveau completează și îmbogăţesc arhitectura imobilelor, fie prin integrarea armonioasă în plastica decorativă, fie prin crearea de efecte contrastante, obținute adesea prin textură sau culoare.

1. Primăria veche, arh. Komor M. și

3. Palatul Episcopiei Ortodoxe

Jakab D., 1906-1908

Sârbe, 1745-1748, transformări 1906

Piața Victoriei 2, Târgu Mureș

arh. Székely László

Piața Unirii 4, Timișoara

2. Casa Mirică, arh. Dimitrie

Maimarolu, 1898

4. Centrala hidroelectrică, arh.

Str. Al. Macedonski 53, Craiova

Székely László, 1907-1910

Str. Uzinei 1, Timișoara

Andreescu

Obiecte decorative

1. Pudrieră, Émile Gallé, cca 1910

4. Ceas de şemineu, Atelier

Rozenburg, cca 1900

2. Vas tulipieră, Atelier Zsolnay-

Pécs, cca 1900

5. Lampa Wisteria, L. C. Tiffany, 1902

3. Vază, Atelier Loetz Wietwe, 1900-1925

6. Vas, Gustav Gurschner, 1900-1925

Obiectele decorative Art Nouveau au în comun natura, ca sursă de inspirație, modalitatea de producție (de la obiectul unicat până la cel de serie industrială) și dorința de modernitate prin invocarea unor tehnici și materiale inovatoare, oferind astfel o mai mare libertate a formelor. Astfel, stilul Art Nouveau se aplică tuturor obiectelor, fie ele decorative (oglinzi, rame de fotografii, vase decorative, platouri) sau funcționale (ceasuri, șeminee, lămpi, servicii de cafea și de ceai, tacâmuri, pahare etc.), care transformă spațiul interior și componentele lui. Multitudinea diversității formelor Art Nouveau este o mărturie a manifestării curentului artistic ca artă totală. La Pelișor sunt expuse variate obiecte Art Nouveau și Sezession din sticlă, cristal și ceramică, celebre în întreaga lume, care poartă semnăturile: Émile Gallé, René Lalique, Karl Fabergé, L.C. Tiffany, frații Daum, Almaric Walter & Henri Bergé, D’Argental, Ferdinand Benedikt von Poschinger, Marius Ernest Sabino, Christian Désiré, Loetz Witwe, R. Fournier, Emil Arnold Krog, Gotfred Rode, dar și Joseph Franz Maria Hoffmann. Spectaculoase sunt modelele Gallé, D’Argental, Tiffany, Loetz Wietwe din sticlă colorată, stratificată, pigmentată, suflată liber, cu decor intercalat sau aplicat, pictate manual cu email, irizate sau gravate cu acizi. Obiectele din faianță modelată la roată sau în tipar, pictate manual sau cu șablonul, glazurate, barbotinate, precum cele semnate de Eugene Baudin, Clément Massier sau Zsolnay-Pécs, sunt importante piese de rezistență.

Măiestria pieselor spațiului interior Castelul Pelișor reprezintă manifestarea artei totale novatoare, prin implicarea Reginei Maria, care își asumă stilul Art Nouveau în esența sa nonconformistă și spectaculoasă. Influențe considerabile asupra creației de mobilier gândite de Regina Maria s-au datorat Școlii de la Darmstadt. Scoțianul Baillie Scott a fost unul dintre cei mai importanți reprezentanți europeni ai mișcării Arts and Crafts. Acesta a decorat numeroase camere din palatul ducelui Ernst Ludwig von Hesse din Darmstadt, care a fost nepotul Reginei Victoria a Marii Britanii și soțul Victoriei Melita, sora mai mică a Reginei Maria. Garniturile de mobilier pentru Camera de aur și dormitor, concepute în jurul anului 1909 la curtea ducilor Hesse, realizate la Școala de Arte și Meserii de pe șantierul reședințelor regale, sunt cele mai inedite lucrări păstrate în colecția Castelului Pelișor, prezentând motive decorative medievale. Floarea de crin și de iris sunt laitmotive ale creației, regăsite inclusiv pe spătarele unor scaune și fotolii. Atelierul vienez Bernhard Ludwig a furnizat o serie de garnituri de mobilier, printre care cele din camera de joacă a principilor. Fiul lui Bernhard Ludwig a devenit ulterior, la Sinaia, decoratorul cel mai important. Acesta a adoptat designul Sezession, guvernat de elemente geometrice, cu linii ușor curbate și inserții sculpturale.

1. Canapea cu etajeră, dulapuri și scaune, Atelier Bernhard Ludwig, 1903, Castelul Pelișor © Muzeul Național Peleș 2. Detaliu dulap, Atelier Bernhard Ludwig, 1903, Castelul Pelișor © Muzeul Național Peleș 3. Camera de joacă a principilor, Castelul Pelișor © INP. Lucia Leca 4. Detaliu comodă, dormitorul Reginei Maria, Castelul Pelișor © INP. Lucia Leca 5. Fotoliu, Școala de Arte și Meserii Sinaia, cca 1903, Castelul Pelișor © Muzeul Național Peleș

Pluralismul pieselor de mobilier Piesele de mobilier au primit treptat diferite valențe, în concordanță cu evoluția stilistică a Artei 1900. Integrarea mărturiei implicației umane este un principiu general al Arts and Crafts, iar industria mobilierului a favorizat manifestarea acestuia prin multitudinea elementelor - complexe sau simple ce compun, spre exemplu, o banchetă sau o servantă. Vocabularul decorativ al pieselor de mobilier ce se găsesc în prezent în țară utilizează linii simple și forme geometrice sau motive naturale convenționale. Concepția unei servante este complexă prin piesele funcționale ce o formează, însă la nivel estetic prezintă registre verticale și orizontale clar definite, cu accent privind personalitatea meșteșugarului în detalii traforate sau sculptate și sisteme de tragere (butoni, mânere, încuietori) sau rotire (balamale, pivoturi). Pe lângă piesele de mobilier individuale, au fost realizate și fronturi continue de mobilier sau piese încadrate în nișe destinate specific acestora, gândite în același timp cu decorarea pereților.

3. Încuietoare dulap, Casa Darvas

2. Banchetă, Vechea Primărie

La Roche

Piața Victoriei 2, Târgu Mureș

Str. Iosif Vulcan 11, Oradea

Art Nouveau s-a manifestat în România în primele două decenii ale secolului XX. Ca urmare a influențelor culturale, este cunoscut sub diferite denumiri - în Transilvania Sezession, Szecesszió şi Jugendstil, iar în Vechiul Regat Art Nouveau. Clădiri reprezentative sau simple reședințe ilustrează estetic și tehnic Art Nouveau-ul în special în arcul intracarpatic. Pe măsură ce avansăm spre est sau sud, manifestarea acestuia se „disipă”, fiind întâlnite mai degrabă exemple punctuale. Promotorii Art Nouveau-ului (arhitecți, ingineri, artiști etc.) au cătat să expime dinamism și mișcare prin inovație și inspirație și s-au îndreptat spre a reduce diferențele dintre artele plastice tradiționale (în special pictură și sculptură) și cele aplicate (grafică, teatru, meșteșuguri). Artiști desăvârșiți (urbaniști, arhitecți, sticlari, ceramiști, orfervări etc.) și-au dorit să unifice într-un stil comun arhitectura, decorațiile exterioare și interioare, mobila și obiectele utile (corpuri de iluminat, instalații de încălzire, servicii de masă etc.). De aceea, Art Nouveau este considerat ca fiind artă totală. Vizitând clădiri reprezentative, unele din ele abordate în expoziție, veți putea observa diversitatea Art Nouveau în forme care au inspirat locuitorii orașelor la începutul secolului XX. Odată cu începutul Primului Război Modial, Art Nouveau pierde din influența sa de exprimare, stilul Art Deco fiind succesorul său pe lista curentelor artistice mondiale.

1. Palatul Cultural, arh. Szántay Lajos, 1911-1913 Piața George Enescu 1, Arad © INP. Simina Stan 2. Liceul „Tamási Áron”, arh. Pápai Sándor, 1910-1911 Str. Baróti Szabó Dávid, Odorheiu Secuiesc © INP. Raluca Bărbulescu 3. Palatul Ferencz Emmer, arh. Székely László, 1907 Str. Florimund Mercy 7, Timișoara © INP. Ovidiu Micșa 4. Palatul Cultural, arh. Szántay Lajos, 1911-1913 Piața George Enescu 1, Arad © INP. Simina Stan 5. Casa Darvas La Roche, arh. frații Vágó, 1909-1910 Str. Iosif Vulcan 11, Oradea © INP. Lucia Leca 6. Castelul Peleș, arh. Karel Liman, 1873-1914 Aleea Peleșului 2, Sinaia © INP. Lucia Leca 7. Casa Mirică, arh. Dimitrie Maimarolu, 1898 Str. Al. Macedonski 53, Craiova © Monumentalist. Dragoș Andreescu 8. Castelul Peleș, arh. K. Liman, 1872-1924 Aleea Peleșului 2, Sinaia © INP. Lucia Leca 9. Palatul Neptun, arh. Székely László, 1914 Bd. 3 August 1919 1, Timișoara © INP. Ana Chiricuță

ISBN 978-606-95194-4-8