Biserici istorice de lemn din județul Iași

biserici istorice de lemn din județul iași

biserici istorice de lemn din județul iași

Editura Patrimonia București, 2023

CONTEXT

Catalogul Biserici istorice de lemn în județul Iași a fost realizat ca urmarea a derulării proiectului Biserici Înlemnite - Inventarierea bisericilor de lemn din România - proiect pilot: bisericile de lemn din județul Iași, derulat de Asociația Biserici Înlemnite în parteneriat cu:

→ Institutul Național al Patrimoniului prin Secția Monumente istorice și peisaje culturale → Mitropolia Moldovei și a Bucovinei → Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași → Facultatea de Silvicultură din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava prin Laboratorul de Biometrie Forestieră

→ Departamentul Artă murală, Conservare-Restaurare, Istoria şi Teoria artei, Facultatea de Arte Vizuale și Design, Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iași

→ Facultatea de Arhitectură „G. M. Cantacuzino”, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” Iaşi → Direcţia Judeţeană pentru Cultură Iaşi → Trinitas TV

ECHIPA PROIECTULUI Coordonare Parteneri (din partea instituțiilor)

arh. Vladimir Obradovici, arh. Amalia Ignuţa, ist. arhg. Celina Gora rest. Ana Chiricuţă, arh. Mihaela Cehan, arh. Carmina Gheorghiţă, rest. Mirela Hreniuc, arh. Lucia Leca, arhg. Cosmin Niţă, etnograf Dan Şuvăială, Otilia Bălinișteanu, rest. Bogdan Ungureanu

Voluntari

rest. Loredana Axinte, stud. ist. Andrei Archiudean, stud. arh. Vlad Atanasiu, stud. ist. Cristiana Chircu, stud. ist. Cristina Ciobanu, istoric de artă Cristina Cojocaru, ist. Ovidiu Comanac, stud. ist.

Ioan Grămadă, stud. bio. Marcela Ifrim, rest. Marta Klus, conservator de patrimoniu cultural Marius Moldovan, rest. Teodora Elena Necula, stud. ist. Mihai Purici, sculptor Gabriel Solomon, stud. arh.

Bianca Suciu, Carina Tătăranu

Documentare digitală

arhg. Călin Șuteu, geogr. Adriana Sărășan, geogr. Cristian Ardelean

Cercetare de arhivă Cercetare bibliografică

rest. Ana Chiricuță, stud. ist. Ioan Grămadă, arhg. Cosmin Niță ist. și arhg. Celina Gora, stud. ist. Ioan Grămadă, arh. Amalia Ignuța, arh. Lucia Leca, conservator de patrimoniu cultural Marius Moldovan, arhg. Cosmin Niță

AUTORII TEXTELOR COPERTĂ

arh. Lucia Leca, stud. ist. Ioan Grămadă, arhg. Cosmin Niță

Cupolă cu bază octogonală, Biserica cu hramul „Cuvioasa Parascheva” sat Miroslovești, comuna Miroslovești © Celina Gora, 2022 (coperta 1) Pictură murală, Biserica cu hramul „Cuvioasa Parascheva” sat Miroslovești, comuna Miroslovești © Celina Gora, 2022 (coperta 4)

Design grafic

DESCRIEREA CIP A BIBLIOTECII NAȚIONALE A ROMÂNIEI

arh. Lucia Leca

Biserici istorice de lemn din județul Iași Ioan Grămadă, Lucia Leca, Cosmin Niță București: Patrimonia, 2023 ISBN 978-606-95194-5-573 73

Toate drepturile rezervate. Nicio parte din această publicație nu poate fi repodusă, stocată sau transmisă prin mijloace de natură electronică, mecanică, de copiere, înregistrare sau alte forme fără permisiunea prealabilă a Institutului Național al Patrimoniului și a Asociației Biserici Înlemnite.

Însemnare pe carte veche Biserica cu hramul „Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul”, sat Poiana, comuna Schitu Duca Arhiva Parohiei Poiana © Cosmin Niță, 2022

Cuprins

Portalul istoric al bisericii de lemn cu hramul „Sfântul Pantelimon” din satul Dobrovăț, comuna Dobrovăț © Celina Gora, 2022

4

Cuvânt înainte

p. 6

Context Introducere

p. 8

p. 10 p. 12 p. 14 p. 16 p. 18 p. 20 p. 22 p. 24 p. 26 p. 28 p. 32 p. 34 p. 36 p. 38 p. 40 p. 42 p. 44 p. 46 p. 48 p. 50 p. 52 p. 54 p. 56 p. 58 p. 60 p. 62 p. 64 p. 66 p. 68 p. 70

Biserici istorice de lemn Biserica „Sfântul Grigorie Teologul” din satul Mădârjești, comuna Bălțați Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din satul Cristești, comuna Brăești Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din satul Zlodica, comuna Ceplenița Biserica „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul” din satul Ciorteşti, comuna Ciorteşti Biserica „Sfinții Voievozi” din satul Costești, comuna comuna Costești Biserica „Sfântul Ioan Evanghelistul” din satul Mănăstirea, comuna Dagâţa Biserica „Sfântul Pantelimon” din satul Dobrovăț, comuna Dobrovăț Biserica „Buna Vestire” din satul Brădicești, comuna Dolhești Biserica „Sfântul Gheorghe” din satul Păușești, comuna Dumești Biserica „Pogorârea Sf. Duh” din satul Medeleni, comuna Golăiești Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din satul Cuza Vodă, comuna Ipatele Biserica „Sfântul Nicolae” din satul Ipatele, comuna Ipatele Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din satul Mădârjac, comuna Ipatele Biserica „Sfântul Nicolae” din satul Ciurbești, comuna Miroslava Biserica „Sfântul Gheorghe” din satul Vorovești, comuna Miroslava Biserica „Cuvioasa Paraschiva” din satul Miroslovești, comuna Miroslovești Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din satul Verşeni, comuna Mirosloveşti Biserica „Sfinții Voievozi” din satul Muncelu de Sus, comuna Mogoșești-Siret Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din satul Rădeni, comuna Roşcani Biserica „Nașterea Sf. Ioan Botezătorul” din satul Borosești, comuna Scânteia Biserica „Sfântul Gheorghe” din satul Șcheia, comuna Șcheia Biserica „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul” din satul Poiana, comuna Schitu-Duca Biserica „Nașterea Maicii Domnului” din satul Stolniceni-Prăjescu, comuna Stolniceni-Prăjescu Biserica „Sfântul Nicolae” din satul Fedeleșeni, comuna Strunga Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail și Gavriil” din satul Suhuleț, comuna Tansa Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din satul Jigoreni, comuna Țibănești Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din satul Văleni, comuna Ţibăneşti Biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din satul Coada Stâncii, comuna Ungheni Biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din satul Conţeşti, comuna Valea Seacă

p. 72

Posibilă incursiune

p. 72

Abrevieri 5

Cuvânt înainte

Detaliu al laturii de sud a bisericii de lemn cu hramul „Cuvioasa Parascheva” din satul Miroslovești, comuna Miroslovești ©Celina Gora, 2022

6

Bisericile istorice de lemn din România reprezintă expresia geniului meșterilor, materializarea gândirii și trăirii într-o manieră universală și proprie fiecăruia în același timp, dar și credința comunităților din secole de mult apuse. În ciuda acestui fapt, programul de arhitectură vernaculară dedicat construcțiilor ecleziale din lemn a devenit o categorie a patrimoniului în pericol. Nevoia de atenție deosebită rezidă atât din natura perisabilă a materialului, cât și din relația comunitate-biserică. Este necesară o cunoaștere a acestor biserici pornind de la contextul edificării lor până la intervenții istorice și recente, de la detalii tehnice de construcție până la cele de pictură sau sculptură, de la locul în care există sau au existat până la peisajul din care fac parte.

Proiectul „Biserici Înlemnite - Inventarierea bisericilor istorice de lemn din România” și-a propus în primul rând cunoașterea acestui tip de patrimoniu, la momentul actual existând aproximativ 1400 de biserici istorice de lemn cunoscute în țară și fiind necesară o inventariere extinsă a acestora. Seria studiilor pilot dedicate bisericilor de lemn din fiecare județ a început la Arad în anul 2021, fiind urmat de județul Iași în anul 2022. Pe parcursul a doi ani a fost dezvoltată platforma online (https://bisericiinlemnite.ro/app) de centralizare a informațiilor pe care echipele interdisciplinare le adună în cadrul inventarierii. Platforma conduce către elaborarea de statistici, utile nu doar pentru a cunoaște unde este necesară o intervenție urgentă, de salvare a substanței istorice, cât și pentru gestionarea unor date centralizate folositoare specialiștilor din diferite domenii sau autorităților publice.

Etapa de inventariere presupune cercetare documentară prealabilă și inspecție vizuală amănunțită.

După decelarea etapelor de intervenție și a unor straturi, după studierea detaliilor privind arhitectura și componentele artistice, bisericile istorice de lemn sunt analizate din punct de vedere al vechimii, rarității și unicității, valorii memorial-simbolice, dar și din punct de vedere arhitectural, al expresiei meșteșugului de construcție, al calității tehnice și artistice a componentelor artistice, al peisajului cultural, al tradițiilor legate direct de biserică și al relevanței actuale pentru comunitate. Analiza acestor valori trece prin filtrul autenticității și integrității.

Unul dintre capitolele platformei online de inventariere este dedicat istoricului bisericilor din lemn edificate începând cu secolul al XVI-lea. Pe lângă informațiile oferite de sursele bibliografice și arhivistice și prelucrate de către istorici, în măsura posibilității de acces și a timpului disponibil, au fost integrate în acest capitol și informațiile obținute în urma realizării unei cronologii relative, ca urmare a concluziilor rezultate din analiza etapelor de intervenții la nivel constructiv, dar și a celor ce au reieșit din analiza tehnică și stilistică a componentelor artistice. Acest tip de abordare - de cercetare interdisciplinară - conduce către o mai bună cunoaștere a clădirilor istorice. În catalogul de față, echipa de proiect intenționează să schițeze istoricul bisericilor de lemn din județul Iași, suportul fiind oferit de succinta cercetare a surselor documentare și de informațiile culese pe durata inventarierii din anul 2022. Este desigur doar un punct de pornire. Sperăm ca acest demers să poată fi aprofundat și cercetările viitoare să îmbogățească cunoașterea subiectului.

7

Context

Parte din echipa de inventariere la biserica cu hramul „Sfinții Voievozi” din satul Muncelul de Sus, comuna Mogoșești-Siret © Călin Șuteu, 2022

Introducere

Harta bisericilor cu structură de lemn rezultată din cumularea diferitelor liste centralizate pentru derularea proiectului Biserici Înlemnite - Inventarierea bisericilor de lemn din România proiect pilot: bisericile de lemn din județul Iași

8

Catalogul Biserici istorice de lemn în județul Iași a fost realizat ca urmare a derulării proiectului Biserici Înlemnite - Inventarierea bisericilor de lemn din România - proiect pilot: bisericile de lemn din județul Iași, implementat de Asociația Biserici Înlemnite în parteneriat cu → Institutul Național al Patrimoniului, → Mitropolia Moldovei și a Bucovinei, → Complexul Muzeal Național „Moldova”, → Facultatea de Silvicultură din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava prin Laboratorul de Biometrie Forestieră, → Departamentul Artă murală, Conservare-Restaurare, Istoria şi Teoria artei, Facultatea de Arte Vizuale și Design, Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iași, → Facultatea de Arhitectură „G. M. Cantacuzino”, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” Iaşi, → Direcţia Judeţeană pentru Cultură Iaşi și → Trinitas TV. Proiectele de anvergură, cum este și cel dedicat inventarierii bisericilor de lemn, necesită, pe lângă participarea părților direct implicate, și concursul altor instituții, organizații și persoane din exterior.

Echipa de proiect le mulțumește tuturor celor care au făcut posibilă desfășurarea campaniei de inventariere din județul Iași (comunitatea locală și parohiile, care au permis accesul; mănăstirile Miclăușeni, Brădicești și Dobrovăț, unde s-a asigurat găzduirea), precum și instituțiilor care au contribuit la cercetarea propsiu-zisă și cu analize de laborator.

Inventarierea bisericilor de lemn din județul Iași a început cu elaborarea listei lăcașurilor de cult ce a inclus: biserici monument istoric, biserici de lemn semnalate de Mitropolia Moldovei și Bucovinei, biserici de lemn menționate sau prezentate în studii de specialitate și biserici de lemn despre a căror existență se știa din surse neconfirmate. Această primă listă a cuprins un total de 42 de biserici de lemn din județul Iași, ce au fost marcate pe hartă.

Pentru desfășurarea campaniei de inventariere, au fost prioritizate bisericile cu cea mai mare vechime și cele în stare de degradare avansată. Pe parcursul verificării informațiilor pe teren, o parte din biserici s-au dovedit a fi construcții de zid și altă parte nu mai există. Prin urmare, platforma online conține informații pentru 33 de biserici istorice de lemn din județul Iași. Echipa de inventariere a fost formată din specialiști (din domeniile: arhitectură, antropologie, geografie, istoria arte, istorie/ arheologie, restaurare pictură) care au introdus date în platforma online simultan cu inspecția vizuală amănunțită.

Catalogul de față prezintă 29 de biserici istorice de lemn. Celelalte 4 sunt încă în curs de cercetare, fiind vorba despre lăcașuri de cult ce aparțin unor comunități mai mici (spre exemplu comunitățile lipovenești) sau despre cele reconstruite, care și-au pierdut autenticitatea și integritatea. Pentru acestea este necesară elaborarea unor studii de specialitate și publicarea informațiilor în articole dedicate.

9

Biserici istorice de lemn

1

Biserica „Sfântul Grigorie Teologul” din satul Mădârjești, comuna Bălțați | © Celina Gora

2

Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din satul Cristești, comuna Brăești | © Lucia Leca

3

Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din satul Zlodica, comuna Ceplenița | © Ioan Grămadă

4

Biserica „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul” din satul Ciorteşti, comuna Ciorteşti | © Celina Gora

5

Biserica „Sfinții Voievozi” din satul Costești, comuna Costești | © Amalia Ignuța

6

Biserica „Sfântul Ioan Evanghelistul” din satul Mănăstirea, comuna Dagâţa | © Celina Gora

7

Biserica „Sfântul Pantelimon” din satul Dobrovăț, comuna Dobrovăț | © Vladimir Obradovici

8

Biserica „Buna Vestire” din satul Brădicești, comuna Dolhești | © Marius Moldovan

9

Biserica „Sfântul Gheorghe” din satul Păușești, comuna Dumești | © Celina Gora

10

Biserica „Pogorârea Sf. Duh” din satul Medeleni, comuna Golăiești | © Ana Chiricuță

11

Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din satul Cuza Vodă, comuna Ipatele | © Lucia Leca

12

Biserica „Sfântul Nicolae” din satul Ipatele, comuna Ipatele | © Celina Gora

13

Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din satul Mădârjac, comuna Mădârjac | © Celina Gora

14

Biserica „Sfântul Nicolae” din satul Ciurbești, comuna Miroslava | © Amalia Ignuța

15

Biserica „Sfântul Gheorghe” din satul Vorovești, comuna Miroslava | © Celina Gora

16

Biserica „Cuvioasa Paraschiva” din satul Miroslovești, comuna Miroslovești | © Amalia Ignuța

17

Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din satul Verşeni, comuna Mirosloveşti | © Celina Gora

18

Biserica „Sfinții Voievozi” din satul Muncelu de Sus, comuna Mogoșești-Siret | © Amalia Ignuța

19

Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din satul Rădeni, comuna Roşcani | © Celina Gora

20

Biserica „Nașterea Sf. Ioan Botezătorul” din satul Borosești, comuna Scânteia | © Celina Gora

21

Biserica „Sfântul Gheorghe” din satul Șcheia, comuna Șcheia | © Vladimir Obradovici

22

Biserica „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul” din satul Poiana, comuna Schitu-Duca | © Celina Gora

23

Biserica „Nașterea Maicii Domnului” din satul Stolniceni-Prăjescu, comuna Stolniceni-Prăjescu | © Lucia Leca

24

Biserica „Sfântul Nicolae” din satul Fedeleșeni, comuna Strunga | © Celina Gora

25

Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail și Gavriil” din satul Suhuleț, comuna Tansa | © Celina Gora

26

Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din satul Jigoreni, comuna Țibănești | © Celina Gora

27

Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din satul Văleni, comuna Ţibăneşti | © Celina Gora

28

Biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din satul Coada Stâncii, comuna Ungheni | © Lucia Leca

29

Biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din satul Conţeşti, comuna Valea Seacă | © Celina Gora

10

1

2

3

4

5

6

7

8

9

10

11

12

13

14

15

16

17

18

19

20

21

22

23

24

25

26

27

28

29

Biserica „Sfântul Grigore Teologul”

Localitate: sat Mădârjești, comuna Bălțați

Datare:

începutul secolului al XIX-lea

Cod LMI:

Ctitori:

Grigore Dramă și Tănasă Gosan

IS-II-m-B-04198

Înștiințare privind avizarea lucrărilor de reparații | Arhiva INP, Fond DMI, Dosar 6212/1966, Deviz pentru reparație biserica Sf. Grigore, comuna Bălțați, sat Mădîrjești, f. 1

12

Istoria satului Mădârjești1 este legată de numele familiei Mădârjac, care stăpânea această așezare încă din secolul al XV-lea2, apoi de numele familiei de răzeși Secară și Gosan, care s-au judecat la mijlocul secolului al XVIII-lea pentru această moșie3. Atanasie (Tănasă) Gosan, logofăt de vistierie, ajunge treptat să stăpânească o mare parte din suprafața moșiei, nu doar prin căsătoria cu fiica lui Andrei Secară, ci și prin schimburi și cumpărări făcute cu alți răzeși. Moșia a fost moștenită la 1802 de slugerul și paharnicul Grigore Dramă4, cumnatul banului Gosan, cei doi păstrând și după această dată o legătură strânsă. Apoi au urmat o serie de judecăți, cele mai importante fiind desfășurate pe parcursul a aproape două decenii între Grigore Dramă și Manolache Fote, Mitropolia Moldovei și Mănăstirea Galata. Prin diata lui Atanasie Gosan de la 1828, încredințată de Mitropolitul Veniamin, întărită apoi la 1833, moșia trece în proprietatea bisericii Tălpălari din Iași5. În urma Primului Război Mondial, pe moșie au fost împroprietăriți familiile de veterani.

Conform monografiei dedicate Banului Tănasă Gosan, biserica cu hramul „Sf. Grigorie Teologul” a fost construită prin grija lui Grigore Dramă6, care a încredințat-o fiului său, Nicolae Dramă7. Istoricul Nicolae Stoicescu notează anul edificării 18168. Banul Gosan a rămas apropiat de Mădârjești chiar și după încredințarea moșiei cumnatului său. Ecleziarhul Ștefan este cel ce face însemnarea de pe Tipicul de Iași din 1916 în care îl numește pe Tănasă Gosan „ctitor al bisericii”9. Biserica este consemnată și în scrisoarea de la 28 martie 1818 a unui vechil către Tănase Gosan10, în care se vorbește de cele de trebuință de dat la biserica din sat: „lumânări, untdelemn, etc. 14000 nuele, 770 pari, pentru făcut un gard de case”. Iconostasul este datat la începutul secolului al XIX-lea11.

Date despre evoluția lăcașului de cult pe parcursul secolului XIX nu se păstrează, dar se știe că în anul 1898 acesta a trecut printr-o reparație12. S-a apreciat că la 190913 starea acestuia era „rea” și ulterior, în 193014, ar fi primit o îmbunătățire.

Imaginea actuală a bisericii se apropie parțial de cea istorică, o construcție cu altar poligonal, decroșat, cu naos supralărgit fără abside și cu pronaos. Toate cele trei spații au proporții apropiate de cele ale unui pătrat. Altarul și naosul sunt acoperite de cupole cu bază poligonală sub o șarpantă generală, pe când pronaosul tăvănit are deasupra lui un turn clopotniță. În 1966 a fost întocmită o documentație pentru reparații15, lucrările fiind realizate în anii următori și constând în: înlocuirea învelitorii de șiță cu tablă, reparații și vopsitorii la pereți, tâmplărie și strane, montajul dalelor de beton ale trotuarului, curățare prin „spălare” cu săpun neutru a tavanului, iconostasului și stranelor vopsite în ulei.

Acestei configurații i-a fost adăugat în perioada 2002-2003 un pridvor dreptunghiular în plan, cu un acoperiș ce preia pantele șarpantei pronaosului, generând o alungire a proporțiilor exterioare ale bisericii. În 2014-2015, iconostasul a fost tencuit spre altar. În 2017 a fost placat soclul cu plăci ceramice și în 2020 au fost revopsite cupolele și tavanul.

Vederea laturilor de sud și vest © Celina Gora, 2022

1

În trecut, satul a purtat și următoarele denumiri: Poienile Mădărjacilor, Mădârjăști, Mădrâjești, Mădârjeaci.

2

Mihai Costăchescu, Satele Bălțați, Codrești, Mădârjești, Mădârjacul și Bojila din județul Iași în „Ioan Neculce. Buletinul Muzeului Municipal Iași”, Fascicula 7/1928, Iași, 1929, p. 57.

3

Idem, p. 79.

4

Idem, p. 85.

5

C. Bobulescu, Banul Tănasă Gosan 1769... – 1831 Iunie 17, București, 1928, p. 67.

6

Idem, p. 65.

7

Lucian Lefter, Biserica „Sf. Grigore Bogoslovul” Mădârjeşti în „Studiu istoric.

Biserici de lemn”, parte din proiect „Întocmirea fișelor monumentelor istorice din județul Iași, etapa I”, S.C. Genesis S.R.L., 2006.

8

Repertoriul bibliografic din Moldova, p.550.

9

C. Bobulescu, op. cit., p. 66.

10 Mihai Costăchescu, op. cit., p. 91.

11 Conform analizei stilistice și tehnice din cadrul etapei de inventariere a bisericilor de lemn din județul Iași din anul 2022 (https://biserici-inlemnite.ro/, secțiunea Descriere componente artistice).

12 Anuar 1909, p. 364.

13 Ibidem.

14 Anuar 1930, p. 81.

15 Arhiva INP, Fond PNR, Dosar nr.

6216/1966, Deviz Reparații la biserica „Sf. Grigore Teologul” din satul Mădârjești, parohia Sîrca, com. Bălțați, raionul Pașcani.

13

Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” Localitate: sat Cristești, comuna Brăești

Datare:

1806

Neclasată în Lista Monumentelor Istorice

Ctitori:

Anastase și Eufrosina Scorțescu

Sinodicul bisericii | SJAN Iași, Fond Mitoropolia Moldovei și Sucevei - Sinodice, Dosar 401 bis/1875, f. 7

Sinodicul bisericii | SJAN Iași, Fond Mitoropolia Moldovei și Sucevei - Sinodice, Dosar 401 bis/1875, f. 8

14

Satul Cristești, sau Cîrstești, Crâstești sau Cristoaea, după cum mai este întâlnit în vechi documente, a fost atestat la finalul secolului al XV-lea. La 4 noiembrie 1493, Ștefan cel Mare întărește Nastasiei satul Cîrstești pe Moldova, ocina bunicului ei, Cîrstea1. Următoarele secole sunt marcate, ca în cazul multor alte moșii, de moșteniri, schimburi, vânzări ale unor părți, dar și de judecăți. Printre proprietarii de seamă au fost și cronicarul Miron Costin2, boierul Ștefan Bosie3 și căminarul Anastase Scorțescu4. Acesta din urmă se judeca la finalul secolului al XVIII-lea cu Postolache Buhul, Cozma Tăutul și cu stolnicul Constantin Gheucă5.

Edificarea bisericii cu hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” a avut loc în 1806, ctitor fiind Anastase Scorțescu: „Aceasta sfântă bisărică s-au făcutu la 1806 noie[mbrie] 6 de dum[nealui] serd[ar] Anastasi Scorțoscu”6. Iconostasul, deși astăzi prezintă repictări masive, poate fi încadrat datorită tipologiei structurii și a decorațiilor sculptate în perioada începutului de secol XIX7. În sinodicul bisericii întocmit la 18758 este consemnat tot anul 1806 și ctitorii Alecsandru Scorțescu și soția sa Efrosina. Aceștia o vor lăsa moștenire prin foaia de zestre din octombrie 1817 fiicei lor Smaranda, sursa reprezentând și prima consemnare a bisericii într-un document arhivistic: „Moșia Cârsteștii di la țânutul Cârligăturii bez parte răzășilor, împreună și cu trupurile de moșie celi unite cu moșia aciasta [părți din Popișcani și Coșăștii], după cuprindere scrisorilor, ce ni s-au dat și mie dă zăstre, cu așăzari, casă șindrilită și pe timilie de piatră și îmbrăcați odăile și alti casă gios, cu două odăi și cuhne iarăș șindrilite, grajdi, șură și căsoae, cu scânduri de stejar și iarăș șindrilite, iazu, viia, biserică de lemn durată și crâșmă în sat cu casă șindrilită și pivniță de piiatră, cari aceste toati sânt făcuti de mine”9. La 1895 biserica a fost reparată10. În anul 1909 era apreciată a fi în „rea stare”11.

Biserica cu hramul „Sf. Apostoli Petru și Pavel” este o construcție cu plan drept, cu pronaos poligonal, cu absida altarului decroșată, cu cinci laturi. Aceste spații, tăvănite și acoperite de cupole cu bază octogonală, sunt protejate sub un acoperiș unic. O schimbare asupra imaginii istorice a avut loc odată cu realizarea pridvorului și a turnului-clopotniță.

Potrivit informațiilor culese cu ocazia inspecției vizuale amănunțite din anul 2022 și a celor provenite din surse locale, a fost schițată o ipoteză de evoluție, nefiind știute date exacte cu privire la intervențiile realizate.

Lucrări executate la o dată necunoscută, dar nu mai târziu de 1980, au constat în realizarea pridvorului de pe latura de vest a pronaosului și tencuirea soclului cu mortar de ciment. Între 1980 și 1990, a fost înlocuită șarpanta și executată învelitoarea din șindrilă, au fost realizate trotuarele, și posibil, tot în această etapă, dacă nu mai târziu, a fost înălțat planșeul peste pridvor și adăugată clopotnița deasupra. În 1993-1996, a fost extins pridvorul spre nord, a fost montată tabla fălțuită și înlocuite pardoselile, a fost tencuită și pictată biserica la interior. După anul 1996, s-a decapat soclul și rostuit cu mortar de ciment. În 1997, biserica a fost resfințită. Din sursele locale, cimitirul din incinta bisericii a fost mutat în jurul anilor `60 ai secolului XX și, începând cu 1994, au fost plantați arbori. Ulterior, în incintă au fost realizate: clopotnița (1997), porțile de acces (2000), înlocuirea laturii de est a împrejmuirii (2005), troița (2006) și prăznicarul (2020-2021).

Vederea laturii de sud © Lucia Leca, 2022

1

DRH, seria A, vol. 3, nr. 138, p. 265-267.

2

Mihai Costăchescu, Satul Cristești, cu trupurile sale Popișcani, Cosești și Bărbești din judetul Iași. Schiță istorică în „Ioan Neculce. Buletinul Muzeului Municipal”, Editura Viața românească, Iași, 1929, fasc.8, p. 54.

3

Idem, p. 55.

4

Idem, p. 57.

5

Ibidem.

6

Conform pisaniei bisericii.

7

Conform analizei stilistice și tehnice din cadrul etapei de inventariere a bisericilor de lemn din județul Iași din anul 2022 (https://biserici-inlemnite.ro/ , secțiunea Descriere componente artistice).

8

SJAN Iași, Fond Mitoropolia Moldovei și Sucevei - Sinodice, nr. 401 bis, f. 7.

9

Mihai Costăchescu, op. cit., p. 57.

10 Anuar 1909, p. 342.

11 Ibidem.

15

Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” Localitate: sat Zlodica, comuna Ceplenița

Datare:

Cod LMI: IS-II-m-B-04273

Ctitor:

prima jumătatea a secolului al XVII-lea necunoscut

Fațada de sud | Arhiva INP, Fond DMI, Fișă de monument, indice 186, Biserica de lemn „Sfântul Gheorghe”, comuna Ceplenița, sat Zlodica, 1964

Fațada de vest | Arhiva INP, Fond DMI, Fișă de monument, indice 186, Biserica de lemn „Sfântul Gheorghe”, comuna Ceplenița, sat Zlodica, 1964

16

Zlodica (sau Zlotica) este atestată în surse documentare ca având locuitori la finalul secolului al XVI-lea1. Așezarea era înconjurată încă din vechime de podgorii. Situată între târgul Cotnarilor (podgorie menționată la 1250 conform lui Radu Rosetti) și Hârlău (unde a fost curte domnească până în secolul al XVIIlea), Zlodica era tranzitată și de drumuri ale vinului. Potrivit unor documente arhivistice, în secolul al XVII-lea, o parte din viile Zlodicăi aparțineau boierului Nestor Ureche, domnului Ieremia Movilă, Mănăstirii Sava2 și altor boieri.

Istoricul Nicolae Stoicescu plasează edificarea lăcașului în secolul al XVII-lea3, fapt confirmat și de rezultatele analizelor dendrocronologice4 efectuate la biserica cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, ce încadrează perioada de tăiere a lemnului din care este realizat lăcașul între anii 1635 și 1665.

La 1709 este menționată la Zlodica o mănăstire, unde „Vasile diac de la vornicul Neculai am scris zapisul să se știe șam scris la svânta mănăstire în Zlodica în casă la dumnealui vatavul Negru și santâmplat și dumnealui vornicul Neculai intrarea ună vreame”5.

O însemnare referitoare la biserica din Zlodica a fost făcută pe o Evanghelie tipărită la Râmnic în 1746, aflată la Paraclisul Sf. Ioachim și Ana din Cotnari: „Această sfântă Evanghelie iaste a dumisale Ștefan Bosie cămăraș, cumpărată cu drepții bani a d(u)m(i)sale și au dat-o la svânta biserică a d(u)m(i)sale ce iaste la satul Zlodica, la Cotnar, ca să citească în toate zilele pentru folosul obștei și pentru pomenirea d(u)m(i)sale. Martie 18 let 7261 (1753)”6. Nu se cunoaște dacă actuala biserică de lemn este cea a mănăstirii sau cea la care se face referire în Evanghelie, cum de altfel nu se cunosc nici numele ctitorilor.

Biserica cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” este o construcție cu plan drept, cu absida altarului poligonală cu cinci laturi, decroșată, cu naos de formă dreptungiulară, cu absida pronaosului cu trei laturi. Acestei conformații i-a fost adăugat un pridvor pe latura de sud a pronaosului, cu turn clopotniță deasupra.

De reținut este informația din sinodicul bisericii cu hramul „Sf. Arhangheli”, întocmit în anul 18757, care susține că aceasta ar fi fost construită în perioada 1840-1842 prin eforturile preotului Grigore și la 1868 a fost reparată de către enoriași. Din corelarea surselor, reiese că biserica de secol XVII a suportat reparații capitale la mijlocul secolului al XIX-lea. În anul 1909, starea bisericii era apreciată a fi rea8. Anterior anului 1964, pe latura de sud a pronaosului a fost adosat un turn din lemn. Din informațiile consemnate în fișa de monument, biserica avea pereții tencuiți și văruiți la exterior, soclu masiv tencuit cu ciment, contraforți și învelitoare din șiță de brad9.

Conform informațiilor culese de la localnici, neverificate însă în surse scrise, dar cu mărturii fizice privind elemente constructive vizibile în anul 2022, după 1964 au avut loc mai multe intervenții ce au constat în „căptușirea interiorului și a exteriorului cu scândură, s-a întărit fundația, s-a schimbat acoperișul”10.

După seria de intervenții din a doua jumătate a secolului al XX-lea, lăcașul de cult nu a mai făcut obiectul altor lucrări de reparație.

Vederea laturilor de est și sud © Ioan Grămadă, 2022

1

Repertoriul arheologic Iași, vol. I, p. 258.

2

Gheorghe Ghibănescu, Surete și Izvoade, vol. IV, p. 180-184.

3

Repertoriul bibliografic din Moldova, p. 937.

4

Analiză realizată în anul 2021 de Laboratorul de biometrie forestieră, Facultatea de Silvicultură, Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava.

5

Surete și Izvoade, vol. VIII, p. 19-20.

6

Gheorghe Ghibănescu, Inscripții și notițe de pe cărți în „Ioan Neculce. Buletinul Muzeului Municipal”, Editura Viața românească, Iași, 1930, fasc.8, p. 161.

7

SJAN Iași, Fond Mitoropolia Moldovei și Sucevei - Sinodice, nr. 423 bis, f. 7.

8

Anuar 1909, p. 345.

9

Arhiva INP, Fond DMI, Fișă de monument biserica Zlodica, com. Ceplenița, 1964, f.2.

10 Otilia Bălinișteanu, Moldova bisericilor de lemn, Editura Trinitas, Iași, 2017, p.90.

11 Ioan Caproșu, Documente privitoare la istoria orașului Iași, vol. VI (1756-1770), Editura Dosoftei, Iași, 2008, p. 768.

17

Biserica „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul” Localitate: sat Ciortești, comuna Ciortești

Datare: 1788

Cod LMI: IS-II-m-B-04132

Ctitori: sătenii

Fișa cimitirului înființat în anul 1809 | Arhiva Parohiei Ciortești, Dosar 1949, f. 2.

18

Ciortești exista în secolul al XV-lea, fapt dovedit prin cercetări arheologice, care au pus în evidență urmele unei așezări din secolele XIV-XV pe Dealul Crucii1. Prima mențiune arhivistică a Ciorteștiului se referă la un zapis întocmit în acest sat în luna iunie a anului 1605, când „Vasilie din Ciortești a cumpărat o bucată de ocină din satul Bunești […], care se va alege, dela Vasilie din Liliești, fiul Aneanei, pentru 22 taleri numărați, dinaintea tuturor sătenilor din satul Ciortești […]”2.

Conform surselor documentare consultate, lăcașul de cult a fost „făcut de obștia locuitorilor pe la 1788”3. Biserica cu hramul „Sf. Ioan Botezătorul” a fost menționată pentru prima dată în anul 1809, cu ocazia realizării statisticii bisericilor de mir din eparhia Romanului4.

Sinodicul bisericii întocmit în 18825 consemnează ctitorii – Ștefan Rosetti, stolnic în anul 1765 și ban la 1800, cu soția sa Maria –, și înzestrătorii bisericii: Vasile Rosetti, Stefan, Zoita și Ionita Pribescu, Zamfira si Ioan Hriscu și preotul Ioan Bulbuc.

Biserica este o construcție cu altar cu cinci laturi, decroşat, cu naos și pronaos de formă rectangulară, cu pridvor cu turn-clopotniță adosat ulterior pe latura vestică. Spaţiile pridvorului, pronaosului şi ale altarului sunt tăvănite, iar naosul este acoperit cu o boltă semicilindrică. Sistemele de acoperire ale spațiilor interioare se găsesc sub o șarpantă generală. Turnul clopotniță prezintă retrageri succesive, cu șarpantă cu bază octogonală. Imaginea actuală este diferită de cea pe care ar fi avut-o lăcașul la momentul clădirii sale.

De-a lungul timpului au avut loc înlocuiri ale unor părți de construcție și adăugarea unor volume. În 1936 a avut loc o inundație care a afectat întregul sat. Doi ani mai târziu, starea bisericii era „submediocră”6, fiind realizate câteva reparații, anume „întărirea arcului [bolții] din interiorul bisericii”7 și a geamurilor8. În anul 1946, acoperirea naosului se afla în pericol „deoarece s-a prăbușit grinda de susținere a bolții în urma ploii căzute recent” și a avut loc o intervenție cu „15 scânduri cu care a reparat bolta bisericii”9. Anul construirii pridvorului cu turn-clopotniță și cel al montajului de scânduri pe fața exterioară a pereților nu este cunoscut. Extinderea cu pridvor a fost realizată înainte de 1954, când „s-a consolidat centura de piatră a bisericii și s-au făcut scările noi de la intrare”10. După anul 1964, a fost înlocuită șarpanta, corpul vechii biserici și cel al pridvorului cu turn au fost acoperite cu tablă galvanizată și la interior au fost înlocuite scânduri ale tavanului11. Într-o altă etapă au fost montate foi de PFL pe fața interioară a pereților și pe bolta naosului și au fost rigidizați stâlpii peretelui despărțitor între pronaos și naos prin dublarea acestora cu montanți de lemn.

Vederea laturii de sud © Celina Gora, 2022

1

Repertoriul arheologic Iași, vol. I, p. 75.

2

DIR, seria A, vol. IV, nr. 329, p. 245.

3

C. Chirița, Dicționar Geografic al județului Vasluiu, Stabilimentul grafic Socecu & Telcu, București, 1889, p. 44.

4

Știri catagrafice din 1809, p. 202.

5

SJAN Vaslui, Fond Episcopia Hușilor Sinodice, nr. 358, f. 7.

6

Anuar 1938, p. 170.

7

Arhiva Parohiei Ciortești, Proces Verbal al Consiliului parohial din 14 martie 1938.

8

Arhiva Parohiei Ciortești, Proces Verbal al Consiliului parohial din 26 martie 1939.

9

Arhiva Parohiei Ciortești, Proces Verbal al Consiliului parohial din 26 iunie 1946.

10 Arhiva Parohiei Ciortești, Proces Verbal al Consiliului parohial din 26 iulie 1955.

11 Arhiva Parohiei Ciortești, Proces Verbal al Consiliului parohial din 12 mai 1964 și Antemăsurătoare din 1965.

Inscripție pe icoană | © Celina Gora

19

Biserica „Sfinții Voievozi”

Localitate: sat Costești, comuna Costești Cod LMI: IS-II-m-B-04133

Datare: Ctitori:

ante 1777 Palade, Mihalache și Andrei Secară

Vederea laturilor de nord și vest | Arhiva INP, Fond DMI, Fișă de monument, indice 1675, Biserica de lemn „Sfinții Voievozi”, reg. Iași, raion Pașcani, com. Costești, sat Răzășești, 1964

20

Prima mențiune cunoscută a moșiei Costești se găsește într-un uric al voievodului Alexandru Iliaș1 de la 9 iunie 1632 , când mai multe părți din moșie aparțineau boierului Grama2 și răzeșilor. În 1667, o parte aparținea familiei boierești Racoviță3, apoi la 1709, anumite terenuri erau în gestiunea vornicului Gligorașcu4.

Părți din sat au aparținut până în secolul al XIX-lea răzeșilor, în ciuda vânzărilor și schimburilor de proprietăți ce au avut loc între boieri sau între răzeși și aceștia.

Conform sinodicului5, biserica de lemn cu hramul „Sfinții Voievozi” a fost sfințită la 8 noiembrie 1777. A fost ctitorită de preotul Palade Secară și de D. Mihăilă Secară și înzestrată de cei doi și de Andrei Secară. Ctitorii erau descendenți ai neamului răzășesc din Mădârjești, neam care a dat mai multe fețe bisericești satelor în care aceștia s-au înrudit6. Astăzi se mai păstrează în cimitir două pietre de mormânt, pe una fiind descifrabil „Aice odihnește robu (lui) Du(mnez)ău Mihalachi (Secară?)”. Iconostasul este datat în secolul al XVIII-lea prin descifrarea inscripției de pe o icoană împărătească (anul 1752, 21 martie). O altă icoană împărătească este atribuită lui Mihalache Secară datorită inscripției de danie7. În lumina acestor informații, lămurirea exactă a anului edificării poate fi realizată prin alte studii de specialitate.

Biserica cu hramul „Sfinții Voievozi” este o construcție de mici dimensiuni, cu plan drept, cu absida altarului poligonală cu cinci laturi, decroșată. Spațiul pronaosului, naosului și altarului sunt acoperite de cupole cu plan octogonal, adăpostite sub o șarpantă generală. O schimbare majoră asupra imaginii istorice a bisericii a avut loc odată cu căptușirea pereților exteriori și cu executarea pridvorului și a turnului peste acesta. În secolul al XIX-lea, biserica a primit un strat de scânduri verticale pe exterior (inscripția cu litere chirilice de deasupra intrării în pronaos poate aduce un argument în acest sens). Șarpanta a fost modificată, fiind identificați cu ocazia inspecției vizuale amănunțite din anul 2022 martorii care atestă această intervenție (căpriori istorici refolosiți cu profilatură în partea inferioară).

La 1938 a fost adăugat pridvorul din zidărie de piatră, cu turn clopotniță, iar pereții bisericii au fost căptușiți cu scânduri atât pe exterior (al doilea strat), cât și pe interior8. În 1964, biserica era acoperită cu șindrilă9.

Din relatărilor enoriașilor reiese că în preajma anilor 2000 s-au efectuat lucrări la acoperiș (a fost înlocuită învelitoarea cu tablă și au fost făcute modificări la șarpantă). Din compararea informațiilor furnizate de inspecția vizuală a bisericii, cu datele provenite din fișa de monument elaborată în anul 2006, s-a constatat că în urmă cu două decenii au fost realizate mai multe intervenții necorespunzătoare (în raport cu protejarea materiei istorice) precum: sprijiniri (stâlpi și grindă) la peretele despărțitor între pronaos și naos și tencuirea pridvorului cu mortar de ciment.

Vederea laturii de sud și de est © Amalia Ignuța, 2022

1

DRH, seria A, vol. XXI, nr. 209, p. 144.

2

DRH, seria A, vol. XXV, nr. 162, p. 174.

3

Gheorghe Ghibănescu, Surete și Izvoade (Fereștii, Vaslui), vol. XVI, nr. CXXVII, p.

93-94.

4

Mihai Costăchescu, Satele Bălțați, Codrești, Mădârjești, Mădârjacul și Bojila din județul Iași în „Ioan Neculce.

Buletinul Muzeului Municipal Iași” fasc.

7, Iași, 1928, p. 66.

5

SJAN Iași, Fond Mitoropolia Moldovei și Sucevei - Sinodice, Dosar 184, f. 4.

6

Ioan Grămadă, Lucia Leca, Biserica Sfinții Voievozi din satul Costești, comuna Costești, jud. Iași. Repere identitare în „Acta pangratia. Istorie și patrimoniu ecleziatic”, Ed. Palatul Culturii, Iași, 2023, p. 138-142.

7

Conform analizei stilistice și tehnice din cadrul etapei de inventariere a bisericilor de lemn din județul Iași din anul 2022 (https://biserici-inlemnite.ro/ , secțiunea Descriere componente artistice).

8

Smărăndița Gâlea, Fișa de monument: Biserica de lemn „Sfinții Voievozi” Costești, 2006, în website https://www. monumenteiasi.ro/monumente_de_ arhitectura.php, consultat în octombrie 2022.

9

Arhiva INP, Fond DMI, Fișă de monument Biserica „Sfinții Voievozi”, comuna Costești, sat Costești-Răzești, raion Pașcani, 1964, f. 7.

21

Biserica „Sfântul Ioan Evanghelistul”

Localitate: sat Mănăstirea, comuna Dagâța

Datare: 1723

Cod LMI: IS-II-m-B-04195

Ctitori: sătenii

Arhiva INP, Fond DMI, Dosar 6284/1959, Documentație pentru reparație biserica Sf. Ioan Teologul, comuna Dagîța, sat Mănăstirea, f. 2

22

Satul Mănăstirea din comuna Dagâța a purtat de-a lungul timpului și denumirile de Ruseni sau Rucșeni. Prima atestare cunoscută a așezării a fost făcută la data de 20 martie 1643, când domnul Vasile Lupu întărea printr-un act de răscumpărare satul Ruseni al fostului vistier Ghiorghi Roșca către Maria, cneaghina lui Tănasie1.

Vederea laturii de sud © Celina Gora, 2022

Biserica de lemn a fost construită în anul 17232 de către locuitorii satului și purta hramul „Sfântul Ioan Teologul”. Iconostasul prezintă caracteristici stilistice și tehnice care îl datează în secolul al XVIII-lea3.

Imaginea istorică a bisericii se observă și astăzi. Este o construcţie de mici dimensiuni, cu plan drept, cu naos supralărgit şi altar cu absidă poligonală cu cinci laturi decroşată. Acestei construcții i-a fost adăugat un pridvor lung la vest de pronaos. Cu excepţia pridvorului, care este tăvănit, cupolele cu bază poligonală împodobesc pronaosul, naosul şi altarul bisericii. Vechea biserică este acoperită de o șarpantă generală, cu turn clopotniță peste pronaos, în continuarea căruia se dezvoltă șarpanta pridvorului.

Este probabil ca o serie de intervenții la biserică să fi fost realizate în prima jumătate a secolului al XIX-lea, posibilul martor al acestei perioade fiind registrul icoanelor de poale al iconostasului. Este necesară verificarea acestei ipoteze prin studii de specialitate aprofundate. În 1903 s-au făcut reparații4, dar nu se cunoaște în ce au constat lucrările. În prima jumătate a secolului XX a fost realizat pridvorul și turnul clopotniță (cu partea superioară cu galerie deschisă), a fost refăcută șarpanta și s-a învelit cu tablă.

La 1959, Episcopia Romanului și Hușilor a solicitat aprobarea și finanțarea de lucrări de reparații5. Au fost acceptate majoritatea lucrărilor propuse. În această etapă au fost executate: trotuarul din beton simplu în jurul bisericii, căptușelile din scândură la pereți la exterior, streșini simple cu căpriori aparenți, streșini înfundate cu scânduri de brad, podea cu umplutură între grinzi, tencuieli interioare și montarea celui de-al doilea rând de ferestre. Între 1990-2004, lângă biserica de lemn a fost construit un nou lăcaș de cult cu hramul „Sf. Ilie Tesviteanul”. Este posibil ca în această perioadă biserica de lemn să fi primit căptușelile din PFL de la interiorul pridvorului și învelitoarea de tablă. Placarea plafonului pare de dată mai recentă, probabil executat după anul 2004. În incinta celor două biserici, au mai fost construite casa parohială (2001-2006) și casa socială (2009).

1

DRH, seria A, vol. XXVII, nr. 54, p. 60-61.

2

Anuar 1909, p. 400.

3

Conform analizei stilistice și tehnice din cadrul etapei de inventariere a bisericilor de lemn din județul Iași din anul 2022 (https://biserici-inlemnite.ro/ , secțiunea Descriere componente artistice).

4

Dorinel și Florica Ichim, Biserici de lemn din Moldova istorică, Editura Diagonal, Bacău, 2005, p. 373.

5

Arhiva INP, Fond PNR, Dosar nr.

6284/1959, Deviz privind lucrările de reparații la biserica parohială din parohia Mănăstirea, com. Dagîța, raionul Negrești.

23

Biserica „Sfântul Pantelimon”

Localitate: sat Dobrovăț, comuna Dobrovăț Cod LMI:

IS-II-m-B-04149

Datare: finalul secolului al XVIII-lea începutul secolului al XIX-lea Ctitor: posibil călugărul Pahomie

Jugul istoric al fostului clopot ©Dan Șuvăială, 2022

24

Prima mențiune a satului Dobrovăț este cunoscută dintr-un act de danie către Mănăstirea Dobrovăț, la 26 noiembrie 14991. În anul 1651, domnitorul Vasile Lupu a închinat mănăstirea Dobrovăț Muntelui Athos2. Pe lângă această Mânăstire, ctitorie a lui Ștefan cel Mare (1503), mai existau biserica cu hramul „Sfântul Gheorghe” din Dobrovăț Ruși și biserica cu hramul „Sfântul Pantelimon” din Dobrovăț Moldoveni. În sursele bibliografice există mai multe variante privind anul de edificare a bisericii cu hramul „Sfântul Pantelimon”. Istoricul Nicolae Stoicescu menționează construirea în anul 17973.

Inventarul edificiilor ecleziastice de la începutul secolului XX precizează perioada 1800-18154. Alte surse par a se baza mai mult pe o legendă, la anul 1825 biserica fiind ctitorită de un călugăr numit Pahomie5.

Vederea laturilor de vest și de sud © Vladimir Obradovici, 2022

Arhitectura bisericii a evoluat până la forma de astăzi prin intervenții care au avut loc în timp. Planul bisericii este trilobat, cu absida altarului decroșată, absidiole la nord și sud în dreptul stranelor cântăreților din naos, și un pridvor la vest, adăugat ulterior. Peste întreaga construcție este așezată o șarpantă generală, cu cornișa pronunțată.

Este posibil ca primele reparații să fi fost făcute în 18876, pe cheltuiala monahului Doroftei, econom al Mănăstirii Dobrovăţ.

Din analiza etapelor de intervenție (realizată în anul 2022), reiese ipoteza că în secolul al XIX-lea ar fi fost construit pridvorul și ar fi fost eliminat peretele dintre naos și pronaos. De asemenea, anumite părți din iconostasul existent astăzi au fost realizate în secolul XIX. Intervențiile ce au constat în înlocuirea draniței de pe acoperiș cu tablă și adăugarea turlei peste pridvor ar fi putut fi realizate în perioada 1926-1927. Conform surselor locale, în 1936 ar fi fost construită clopotnița din fața bisericii și în 1938 au început lucrările de aliniere și sistematizare a cimitirului vechi. Starea „bunișoară” de la 19387 a construcției denota faptul că până atunci se făcuseră o serie de reparații. Între anii 1950-1953 au fost efectuate alte lucrări8: în 1950 a fost subzidită temelia de piatră; în 1952, a fost reînnoită bolta semicilindrică a bisericii și repictat iconostasul și adăugate acestuia noi elemente, au fost căptușiți pereții la exterior și tencuiți la interior și realizată podeaua din lemn; în 1953, au fost pictați pereții interiori de zugravul Constantin Nițulescu.

O serie de lucrări de restaurare au avut loc între 2011-2014, anume: refacerea şarpantei în totalitate și înlocuirea tablei cu șindrilă; desfacerea placajului de scânduri la exterior şi înlocuiri ale unor elemente; tratarea cheotoarelor pereților la exterior (posibil pentru ignifugare); consolidarea fundaţiilor cu beton armat, fiind vizibile goluri pentru aerisire; refacerea lucrărilor de sistematizare verticală în jurul bisericii și a trotuarelor din dale de piatră.

1

DRH, seria A, vol. III, nr. 247, p. 444-447.

2

Ioan Alecu Iacobuță, Dobrovăț. Istorie și legendă, Editura Graphix, Iași, 1994, p.38.

3

Repertoriul bibliografic din Moldova, p.253.

4

Anuar 1909, p. 439.

5

Marele Dicționar Geografic, vol. III, p. 158.

6

Anuar 1909, p. 439.

7

Anuar 1938, p. 175.

8

Corneliu Ciobănașu, Biserica de lemn cu hramul Sf. Mucenic Pantelimon din Dobrovăţ în „Arhitectura 1906”, 2012, articol online, accesat în octombrie 2022 (https://arhitectura-1906. ro/2012/10/moldova-lucrari-deconsolidare-restaurare-si-conservarebiserica-de-lemn-cu-hramul-sfmucenic-pantelimon-din-dobrovat/).

25

Biserica „Buna Vestire”

Localitate: sat Brădicești, comuna Dolhești Cod LMI: IS-II-m-B-04110

Datare: 1756-1759, 1768 Ctitori: Episcopul de Huși Varlaam I Episcopul de Huși Inochentie

Latura de sud | Arhiva INP, Fond DMI, Dosar 1521/1960-1975, Dosar nr. 2 privind lucrările de reparații verticale la vechea Biserică (Schit) din Parohia Brădiești, Raionul Huși, 1960, Fotografia Bisericii Brădicești (Schit)

26

Satul Brădiceşti este atestat documentar în 15 iunie/iulie 143(6), când domnii Iliaş şi Ştefan fac cunoscută prin carte domnească întărirea satului Brădicești și a trei locuri de pe Crasna, Leu(rinți) și Bâc vornicului Moica și fratelui său, spătarul Tador1.

Istoria bisericii de lemn cu hramul „Buna Vestire” are legătură cu înființarea schitului de la Brădicești, ctitorit atât de episcopul Varlaam I, când era întâi stătător la Episcopia Hușilor, între anii 1690?-17092, înrudit cu familia boierească Miclescu, cât și de episcopul Inochentie de Huși, fratele domnului Alexandru Constantin Mavrocordat, ce a deținut acest scaun între 1752-17823.

Nu se cunoaște cu exactitate anul ridicării bisericii de lemn a Brădiceștilor „afierosită Bunei-Vestiri a Maicei Domnului”, anumite surse consemnând anul 16914, altele anul 16925.

La 1692 începuseră daniile răzeșilor în folosul schitului, iar Varlaam a întărit schitul prin zapise, danii și judecăți. În 1708, lasă moștenire prin testament schitul de la Brădicești rudei sale, Gavriil Miclescu, cu condiția ca așezământul să nu fie înstrăinat niciodată. La 1709, anul în care a părăsit scaunul de episcop și s-a retras la schit, pământurile Brădiceștilor erau aproape în totalitate în proprietatea acestui așezământ. Vornicul Miclescu va fi nevoit să închine schitul Episcopei Hușilor la 2 noiembrie 1712, Sinodul Arhiereilor găsind testamentul ca fiind nelegal6. Se pare că decizia nu a fost respectată, astfel că Domnul Grigore al II-lea Ghica este nevoit să revină asupra închinării așezământului printr-un document la 22 aprilie 17297. În perioada războiului ruso-austro-turc (1736-1739), a servit administrației și arhivei episcopale drept loc de refugiu. În ultimul an al războiului, este jefuit în timpul unei incursiuni a tătarilor.

Conform hrisovului domnesc de la 12 septembrie 17408, Episcopia apelează la Domnie pentru a putea face reparații, astfel că „s-a acoperit biserica și s-a(u) reparatu ca din nou, s-a făcut casele și îngrăditura”9.

La 1756, episcopul Inochentie de Huși se retrage la Brădicești, probabil din cauza unei epidemii de ciumă. Conform pomelnicului schitului de la 1756, „s’au înnoit această Sfântă Mănăstire.

Inokenti Episcop Huşilor. Io Mateiu Ghica Voevod”10. Astfel, Inochentie a devenit ctitor al mănăstirii. Este foarte posibil să fi avut loc o reparație capitală a corpului bisericii, fapt ce a reieșit și din analiza dendro-cronologică11 și din cercetarea vizuală amănunțită12. Tot în timpul lui Inochentie, la 1768 a fost realizat și pridvorul – conform unei inscripții din acest spațiu, neidentificată in situ în vara anului 2022, dar menționată în sursele documentare; o posibilă traducere a inscripției este: „Acest (pridvor) s-au zidit

Vederea laturii de nord © Marius Moldovan, 2022

1

Costin Clit, Monografia Mânăstiri Brădicești, Editura Doxologia, Iași, 2013, p. 15.

2

Melchisedec Ștefănescu, Cronica Hușilor și a Episcopiei cu aseminea numire, Tipografia C.A Rosetti, București, 1869, p. 148-170.

3

Mircea Păcurariu, Dicționarul Teologilor Români, Editura Enciclopedică, București, 2002, p. 207.

4

Repertoriul bibliografic din Moldova, p. 119.

5

Marele Dicționar Geografic, vol. I, p. 606.

6

Costin Clit, op. cit., p. 69.

7

Idem, p. 75.

8

Idem p. 76.

9

Melchisedec Ștefănescu, op. cit., p.184.

10 Ibidem.

11 Analiză realizată în anul 2021 de Laboratorul de biometrie forestieră de la Facultatea de Silvicultură din cadrul Universității Ștefan cel Mare Suceava.

Aceasta relevă utilizarea bârnelor ce au fost tăiate în perioada 1725-1765.

12 Inspecția vizuală amănunțită relevă caracterul unitar, fără elemente refolosite dintr-o etapă anterioară. Inspecția vizuală corelează observațiile culese pe teren privind martorii intervențiilor și starea de conservare cu datele provenite din surse documentare și cu analiza tipologică a bisericilor din județul Iași. Cercetarea a fost realizată în anul 2022 cu ocazia desfășurării proiectului „Biserici Înlemnite - Inventarierea bisericilor de lemn din România - proiect pilot: bisericile de lemn din județul Iași”.

27

prin îngrijirea şi cheltuiala Preasfințitului Inochentie episcopul Huş(i)ului în anul 1768”13. Este posibil ca Inochentie să fi dăruit bisericii iconostasul la 177414.

La 1845, episcopul Sofronie Miclescu intervenea pe lângă domnitorul Mihail Sturdza pentru refacerea în totalitate a bisericii.

Biserica lui Inochentie era într-o stare precară: „Una biserică de lemn durată şi căptușită pe din afară cu scânduri, pe temelie de piatră, deasupra cu trei turnuri, acoperemânt de şind(r)ilă spart, plo(u)ă prin el; înainte are pridvor, tot din lemn şi cu clopotniță deasupra cu trei clopote […], în biserică pardos(e)ala pe gios, de peatră lespezi, înse frâmată parte(a) de lemn. […]”15.

La 1851, episcopul Meletie Istrati a reluat necesitatea intervenției către Departamentul averilor mănăstirești și Departamentul lucrărilor publice. Lucrările au început abia un an mai târziu, în 1852, după ce a fost realizat devizul estimativ de către Ioan Radocivi, revizorul Departamentului averilor mănăstirești, și au fost finalizate în septembrie 1853, când egumenul Veniamim înapoiază raportul și suma de bani rămasă16. Nu se cunosc în detaliu tipurile de lucrări realizate, dar șindrila a fost înlocuită, iar intervenția la pardoseală și la tălpi este posibil să fi generat un nou element prezent pe fațade – brâul generos de deasupra soclului. Se poate să fi fost realizate și „spălări” și repictări ale iconostasului. De la Veniamin se păstrează și un clopot cu inscripția: „Acest clopot s-a făcut pentru schitul Brădicești biserica cu hramul Buna Vestire în vreme(a) igumenia protosingelui Veniamin Adrian din bani lăsați de răposatul ieroshimonahul Lavrentie, spre pomenirea sa și a neamului său prin ostiniala ieromonahului Varnava Hagiu și ico(no)m(ului) schitului - 1851”. Același Meletie încearcă apoi și o reparație a acareturilor din curtea schitului (la 1846: un arhondaric cu 6 odăi construit din cărămidă de 2 palme, pe temelie de piatră, 19 chilii din vălătuci, acareturi, o vie, 2 zimnicuri, 1 grajd și un hambar de stejar și un beci de piatră), dar lucrările sunt amânate și, după anul 1860, abandonate17.

Mănăstirea Brădicești este desființată după Legea secularizării averilor mănăstirești, iar biserica este transformată în biserică de mir. La 1860, biserica era „clădită din lemn de stejar, cu temelie di(n) piatră, pardosită, pe din afară cu scânduri de brad boite, cu patru turnuri la carele sânt cruci de fier, acoperită cu tinichea albă. Iară în lăuntru sânt 20 străni de lemn (din) teiu, neboite, […] podeală pe giosu în biserică și pridvor de scânduri de stejar, cu nouă ferestre, iar la 5 gratii de fier, toată sticla este bună”18. La 1894, devine biserică parohială. În inventarul din 1899 realizat de preotul Ion Istrate, este menționată clopotnița de la sud-vestul bisericii19, construită anterior acestui an. În anul 1903, s-au desfășurat o serie de reparații20, anume schimbarea scândurilor de lambriu din brad la exteriorul pereților perimetrali, zugrăvirea pereților la interior și vopsirea stranelor21. În perioada 1946-1959, s-a încercat reînființarea schitului, moment când se ridică pentru uzul obștii monahale biserica de zid cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”22, sfințită la 13 iulie 1958 (în prezent în ruină în curtea mănăstirii). În anul 1961 a fost înlocuită tabla de pe acoperișul bisericii.

13 V. Ursăcescu, Monografia schitului Brădiceşti din județul Fălciu, Iaşi, 1914, p. 79.

14 Sorin Iftimi, Fișa de monument: Biserica de lemn „Buna Vestire”, în web-site https://www.monumenteiasi.ro/ monument_de_arhitectura.php?id=191 , consultat în octombrie 2022.

15 Costin Clit, op. cit., p. 130.

16 Idem, p. 135-136.

17 Idem, p. 139.

18 Idem, p. 144.

19 Idem, p. 157.

20 Anuar 1909, p. 420.

21 Costin Clit, op. cit., p. 204.

22 Idem, p. 188.

23 Idem, p. 200.

28

În anul 1975, Serviciul Tehnic al Mitropoliei elaborează memoriul justificativ pentru reparații. Lucrările la monumentul istoric, aprobate de Ministerul Culturii și Consiliul Județean Iași, au fost realizate în perioada 1975-1976 și au constat în înlocuirea învelitorii de tablă cu tablă galvanizată, înlocuirea elementelor de lemn putrezite la exteriorul pereților perimetrali, realizarea unui pavaj perimetral și tratarea elementelor de lemn cu ulei.

Propunerea de racordare la rețeaua electrică nu a mai fost acceptată din cauza lipsei fondurilor. Este posibil ca aceasta să fi fost realizată după 1987, când a fost racordată la electricitate biserica Adormirea Maicii Domnului. În anul 2002 s-a vopsit acoperișul de tablă al bisericii23. Recent a fost înlocuită tâmplăria de la ferestrele turlelor cu tâmplărie triplu stratificată. În anul 2006 a fost reconstruită casa monahală.

Fațada de nord (sus) și planul bisericii de lemn (stânga) | Arhiva INP, Fond DMI, Dosar 1521/1960-1975, Dosar nr. 2 privind lucrările de reparații verticale la vechea Biserică (Schit) din Parohia Brădiești, Raionul Huși, 1960, Schița fațadei pentru înlocuirea învelitorii

29

Biserica „Sfântul Gheorghe”

Localitate: sat Păușești, comuna Dumești Cod LMI: IS-II-m-A-04216

Datare: Ctitori:

1643, 1859 Eremia Murguleț, Alecu D. Ghica și Ecaterina Miclescu

Vederea laturilor de est și sud | Arhiva INP, Fototecă, Biserica de lemn „Sf. Gheorghe”, Păușești, Dumești, 1970, f. 7

Vedere a laturii de sud, spre altar | Arhiva INP, Fototecă, Biserica de lemn „Sf. Gheorghe”, Păușești, Dumești, 1970, f. 13

30

Păușești este un sat format, cel mai probabil, la sfârșitul secolului al XIV-lea, cu atestarea documentară la 28 decembrie 1426, într-un document din vremea lui Alexandru cel Bun1. La începutul secolului al XVII-lea, satul intră în posesia boierului Irimia Murguleț, după căsătoria acestuia cu fiica lui Toader Drogotă, Candachia, stăpânire întărită pe 26 martie 1635 de către domnitorul Vasile Lupu2.

Pisania în limba slavonă relevă anul edificării bisericii de lemn și ctitorii acesteia - „Cu ajutorul Tatălui şi a Fiului şi săvârşirea Sfântului Duh, am zidit acest hram şi l-am terminat eu, Irimia Murguleţ, pentru pomenirea mea şi a soţiei mele Candachia şi a neamului nostru, în zilele binecredinciosului şi iubitor de Hristos Vasile Voievod, domn al Ţărei Moldovei în anul 7151 (1643), luna iulie, 14 zile”. Piatra funerară a fiicei lui Irimia Murguleț, Biliuşca, amplasată în prezent la exterior, spre latura de sud a bisericii, reprezintă încă un martor istoric privitor la ctitorirea bisericii de către acest boier. În secolul al XVIII-lea, satul își mută vatra, biserica marcând locul așezării inițiale. La 1859, logofătul Alecu Dimitrie Ghica şi soţia sa, Ecaterina Miclescu, repară vechea biserică, o înzestrează cu diverse obiecte, fiind apoi resfinţită de arhiereul Ghenadie Şendrea3.

Construcția are planul drept, cu absida altarului cu cinci laturi, decroșată, cu naos, cu pronaos cu cinci laturi și pridvor amplasat pe latura sudică a pronaosului. Spațiul este acoperit cu bolți semicilindrice de lemn, închise către capetele de vest și de est cu calote succesive ce fac racordul la conturul perimetral al absidelor. Șarpanta generală cu streașină largă și înălțime modestă acoperă construcția.

Nu se cunosc lucrări la această biserică până în perioada 1950-1952, când este reparată învelitoarea prin înlocuirea șiței cu tablă4. Este foarte posibil ca tot acum să se fi intervenit și asupra șarpantei. Anterior anului 1969 au fost montați cei doi stâlpi ai pridvorului pe latura de sud, au fost înlocuite părți ale brâului decorativ median și pereții perimetrali au primit pe fața interioară lambriu din brad5.

Deoarece starea de conservare a bisericii nu era foarte bună în anul 1969 - șarpanta era improvizată, cu căpriori din lemn de brad și stejar, iar bolta de peste pronaos nu mai exista6 -, a fost întocmit un proiect de consolidare care a fost executat abia la 1986. În acest an a fost subzidită fundația (turnare grinzi, zidire soclu, introducere de membrană bituminoasă sub tălpi) și au fost realizate înlocuiri ale bârnelor putrede (in situ se observă înlocuiri ale tălpilor și primului rând al bârnelor de pe latura de nord și ale capetelor unor cheotoare), a dușumelelor, a scheletului iconostasului (se observă trei tiranți metalici și unul de lemn) și a învelitorii din tablă în șiță7.

Vederea laturii de sud © Celina Gora, 2022

1

Mihai Costăchescu, Documente moldovenești înainte de Ștefan cel Mare, Fundația „Regele Ferdinand I”, vol I, 1933, București, p. 184.

2

DRH, seria A, vol. XXIII, nr. 72, p.89-90.

3

SJAN Iași, Fond Mitoropolia Moldovei și Sucevei - Sinodice, nr. 294, f. 3.

4

Smărăndița Gâlea, Fișa minimală de evidență a monumentelor istorice.

Biserica din lemn cu hramul Sf. Gheorghe, sat Păușești - comuna Dumești, 2006, parte din proiect „Întocmirea fișelor monumentelor istorice din județul Iași, etapa I”, S.C. Genesis S.R.L.

5

Arhiva INP, Fond PNR, Dosar 6957/1965-1969, Reparații de consolidare și conservare la Biserica de lemn „Sf. Gheorghe”, Păușești, comuna Dumești, jud. Iași, 1969, f. 6.

6

Idem, f. 6-16.

7

Bogdan Honciuc, Biserica de lemn de la Păușești (com. Dumești, Iași), 2021, în web-siteul https://www.researchgate. net/publication/356144176_Biserica_ de_lemn_de_la_Pausesti, consultat în octombrie 2022.

31

Biserica „Pogorârea Sfântului Duh”

Localitate: sat Medeleni, comuna Golăiești

Datare:

1808-1810

Neclasată în Lista Monumentelor Istorice

Ctitori:

Ștefan și Elena Donici

Sinodicul bisericii | SJAN Iași, Fond Mitropolia Moldovei și Sucevei - Sinodice, Dosar 351bis, f. 3

Sinodicul bisericii | SJAN Iași, Fond Mitoropolia Moldovei și Sucevei - Sinodice, Dosar 351bis, f. 4

32

Medeleni este un sat de pe valea Prutului, dezvoltat pe ambele părți ale acestuia, aflat astăzi atât pe teritoriul României, cât și pe cel al Republicii Moldova. Prima atestare documentară a satului Medeleni reiese dintr-un document emis la 20 aprilie 1521, în timpul domniei lui Ștefăniță Vodă (1517-1527). Acest document menționează că satul a fost vândut de către Ivașco Postelnic lui Luca și copiilor săi, cel mai probabil un alt boier de sfat domnesc1. În privința istoriei așezării, sursele documentare menționează că în anul 1622 satul aparținea postelnicului Enachi. În 1831, acesta se afla sub stăpânirea vistiernicului Neculai Roset, iar ulterior a devenit proprietatea Mariei Panaite și a soțului ei, boierul Alecu Donici2.

Vederea laturii de sud © Ana Chiricuță, 2022

Unele surse bibliografice susțin că lăcașul ar fi fost construit de către obștia locuitorilor la 17983. Cu toate acestea, sinodicul întocmit la 2 iulie 1875 precizează că anul începerii edificării este 1808 și că a fost sfințit la 18104 de Antonie Soim, protoiereul județului Iași în acea vreme, cu binecuvântarea mitropolitului Veniamin. Ctitoria bisericii aparține lui Ștefan Donici și soției sale Elena. Lăcașul de cult a fost făcut din vălătuci5.

Planimetria bisericii se încadrează în tipul trilobat, cu pronaosul poligonal, absidiole laterale cu trei laturi la naos și absida altarului decroșată, cu cinci laturi. Pronaosul și altarul sunt tăvănite și naosul este acoperit de o cupolă cu bază poligonală, cu deschidere generoasă.

Aceste spații sunt protejate de șarpanta generală. Imaginea istorică a lăcașului de cult a fost modificată mai ales prin adăugarea pridvorului cu turn clopotniță pe latura de sud a pronaosului.

Se pare că biserica a fost reparată în 18456 sau 18487, ca mai apoi, din 1900, să fie închisă. În 1923 a fost din nou reparată și resfințită8.

Este posibil ca lăcașul de cult să fi suferit distrugeri în timpul celui de al Doilea Război Mondial. O serie de elemente constructive au fost păstrate, dovadă fiind existența în prezent a cupolei poligonale de peste naos (conform stilisticii, pictura poate fi încadrată ca realizare la jumătatea secolului XX)9.

Este posibil ca anterior anului 1947, biserica să fi primit pridvorul cu clopotnița. În anul 1947 a fost resfințită după lucrări de reparație (fapt confirmat și de icoanele împărătești și ușile diaconești pictate în 1946), noii ctitori fiind Ioan şi Elena Moraru, preotul Ilie şi Maria Martiniuc, împreună cu locuitorii satului Medeleni. În anii ‘70, se desfășoară o serie de intervenții considerabile, precum tencuirea pereților perimetrali pe ambele fețe (posibilă cămășuire cu mortar de ciment și plasă) și înlocuiri ale șarpantei și învelitorii. De-a lungul secolului XX, familia Boz a donat mai multe icoane datate în acea perioadă.

1

DIR, seria A, veac XVI, vol. I, nr.158, p. 177-178.

2

Catagrafia fiscală de la 1820, p. 443.

3

Marele Dicționar Geografic, vol. IV, p. 301.

4

SJAN Iași, Fond Mitropolia Moldovei și Sucevei - Sinodice, Dosar 351bis, f. 3.

5

Anuar 1909, p. 346.

6

SJAN Iași, op. cit, f. 4.

7

Anuar 1909, p. 346.

8

Arhiva Parohiei Medeleni, Proces verbal de sfințire a bisericii, 1923.

9

Conform analizei stilistice și tehnice din cadrul etapei de inventariere a bisericilor de lemn din județul Iași din anul 2022 (https://biserici-inlemnite.ro/ , secțiunea Descriere componente artistice).

33

Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” Localitate: sat Cuza Vodă, comuna Ipatele

Datare:

Neclasată în Lista Monumentelor Istorice

Ctitor:

prima jumătate a secolului al XIX-lea necunoscut

Inscripție pe piciorul mesei altarului: „Anul 1886: Noiembrin 14 Gheorghi, Solomon, ...” © Ioan Grămadă, 2022

Inscripție pe piciorul mesei altarului: „Ion, Bălan, Ana, ..., Crășu, ..., Nicola” © Ioan Grămadă, 2022

34

Satul Borăști din comuna Ipatele, care din anul 1929 poartă denumirea Cuza Vodă1, a fost menționat prima dată în anul 1597 ca fiind sat răzășesc, dar în care diverși boieri au deținut părți de moșie2.

Vederea laturii de nord © Lucia Leca, 2022

Primele informații despre existența unei biserici în satul Borăști apar abia în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, în contextul recensămintelor ce au avut loc în Moldova între anii 1772 și 1774.

Conform documentelor, se menționează că în anul 1774 erau 2 slujitori ai bisericii care trăiau în acest sat3. Anul edificării bisericii cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” nu este clar din sursele bibliografice, variind între 18004 și 18025. Însă în arhiva bisericii, într-un proces verbal întocmit în anul 1939 de un protoiereu apare 1840 ca an al edificării6.

Biserica cu hramul „Sfinții Mihail și Gavriil” prezintă un plan trilobat, în naos cu absidiole pe nord și sud cu cinci laturi și cu absida altarului decroșată, și aceasta tot cu cinci laturi. Substanța istorică din prima jumătate a secolului al XIX-lea se mai observă încă: în interiorul bisericii – la cupolele de peste pronaos, naos și altar; din pod – la dulapii lați de 40-50 cm și grinzile sculptate; pe sub căptușeala de lemn al pereților – la cheutoarele originale. Biserica a suportat de-a lungul timpului reparații și adăugiri care au modificat imaginea istorică. În 1886, biserica a suferit o reparație7, fapt susținut și prin inscripția de pe piciorul mesei altarului. Un an mai târziu, biserica a fost sfințită, conform notației de pe o Evanghelie din secolul al XIX-lea („reparația Sf. biserici cu hramul Sf. Voievozi s-a făcut în vara anului 1886 de Ion Istrate și Iordache Mantași... iar sfințirea s-a făcut în 1887 februarie...

8 zile lăsatu secu de carne...”). Tot în înscrisul de pe aceeași Evanghelie mai este consemnat faptul că în anul 1888 a fost sfințit noul cimitir, cel mai probabil acesta fiind anul în care acesta este strămutat într-o altă parte a satului.

Alte intervenții au fost realizate atât în 1929, când pereții au fost căptușiți și probabil că a fost construită și clopotnița la sud de biserică, cât și în 1932, pentru acest an nefiind cunoscute tipurile de lucrări realizate.

Localnicii relatează că în 1964 a avut loc o reparație la acoperiș (posibil înlocuirea căpriorilor), turnarea soclului și vopsirea scândurilor care îmbracă biserica pe exterior. În perioada 1964-1971 a fost construit pridvorul ce unește pronaosul bisericii cu turnul clopotniță. Între 1971 și 1974 s-a intervenit încă o dată asupra acoperișului, fiind înlocuiți căpriori și șindrila cu tablă zincată, dar și asupra soclului și a trotuarului perimetral. În 2007, în biserică a fost turnată o șapă de ciment. Din relatările părintelui paroh, în intervalul 2019-2022 a fost montat un nou sistem de încălzire și tâmplăria de lemn a fost înlocuită cu PVC.

1

M. Ciubotariu, Monografia Comunei Ipatele, Editura Alfa, Iași 2013, p. 36.

2

DIR, seria A, secol XVI, vol. IV, nr. 198, p.149.

3

Pavel Dmitrev și Pavel Saveto, Moldova în epoca feudalismului, vol. VII, partea 1, Chișinău, 1975, p. 172-174.

4

Anuar 1909, p. 437.

5

Marele Dicționar Geografic, vol. I, p. 527.

6

Arhiva Parohiei Cuza-Vodă, Dosar 1939, Proces-verbal.

7

Anuar 1909, p. 437.

35

Biserica „Sfântul Nicolae”

Localitate: sat Ipatele, comuna Ipatele

Datare:

1804-1805

Cod LMI: IS-II-m-B-04186

Ctitori:

sătenii

Vedere a laturilor de sud și vest | Arhiva INP, Fond DMI, Fișă de monument, indice 1647, Biserica cu hramul „Sfântul Neculai”, reg. Iași, raion Negrești, com. Ipatele, sat Ipatele, 1964

Pridvor pe latura de sud | Arhiva INP, Fond DMI, Dosar 5877/1968-1977, Deviz pentru reparația Bisericii „Sfântul Neculai”, reg. Iași, raion Negrești, com. Ipatele, sat Ipatele, Fotografie, 1968

36

Satul Ipatele, numit în vechime Mogoşeşti, a fost atestat documentar în secolul al XV-lea1, când se afla în ținutul Vasluiului. La începutul secolului al XIX-lea, în sat existau două biserici de lemn, una dintre acestea cu hramul „Sfântul Nicolae”2. Sursele documentare susțin că aceasta a fost ridicată în anul 18043 sau 18054 de către locuitorii satului.

Vederea laturii de sud © Celina Gora, 2022

Biserica de lemn din satul Ipatele prezintă plan trilobat, cu altar cu absida poligonală cu cinci laturi decroșată, cu naos cu absidiole tot pentagonale, cu pronaos dreptunghiular dispus transversal. Construcția își păstrează proporțiile originare cu excepția pridvorului care reprezintă o extindere din 1925 pe latura sudică a pronaosului. Dacă pronaosul este tăvănit, naosul este dominat de cupola amplă cu bază octogonală și altarul de cupola cu formă asemănătoare celei din naos, dar de două ori mai mică.

O primă reparație a bisericii este posibil să fi avut loc la 18825, însă nu sunt cunoscute tipurile de lucrări. În perioada 1924-1925 au avut loc o serie de intervenții, anume montarea lambriului la exterior, refacerea tavanelor, construirea pridvorului pe latura de sud a pronaosului și înlocuirea învelitorii cu tablă galvanizată6. Din cercetarea vizuală amănunțită a bisericii din anul 2022, se poate presupune că a avut loc și o reconformare a șarpantei, eliminarea a două grinzi din structura de legătură dintre naos și altar și vopsirea pereților la interior. La 1942 a fost refăcut soclul de piatră7.

La 1964, fundațiile erau „fisurate în dreptul ferestrelor naosului, pe linia de despărțire a naosului de altar și în partea de nord a pronaosului”8.

Despărțirea naosului de pronaos a fost marcată inițial de stâlpi crestați, dar care la 1964 nu mai existau. În 1968 a fost întocmit un proiect pentru reparații capitale9. Conform memoriului, erau necesare înlocuirea scândurilor, vopsirea căptușelii interioare (nu se cunoaște anul realizării acesteia), rezidirea blocurilor de piatră desprinse din fundație și lucrări conexe, realizarea trotuarului, înlocuirea tâmplăriei ferestrelor și schimbarea învelitorii cu tablă. A fost avizat proiectul cu condițiile de realizare a trotuarului din lespezi neregulate sau bolovani așezați pe pat de nisip, înlocuirea bârnelor degradate, demontarea pridvorului și de înlocuire a tablei. Din cercetarea vizuală amănunțită (2022), cel mai probabil au fost realizate doar: înlocuirea scândurilor, vopsirea căptușelii interioare, posibile încercări pentru demontarea pridvorului și schimbarea învelitorii cu tablă în falțuri dese.

Conform mărturiei preotului paroh, la începutul anilor 1990, au avut loc noi lucrări la soclu și la iconostas. Posibil ca în această etapă să se fi realizat subzidirea cu beton și realizarea contraforților pe latura de vest.

Iconostasul a suferit o restaurare empirică. Ultima intervenție a avut loc în jurul anului 2008 la învelitoare.

1

DRH, seria A, vol. I, nr. 12, p. 18.

2

Repertoriul bibliografic din Moldova, p. 492.

3

Marele Dicționar Geografic, vol. IV, p. 62.

4

Anuar 1909, p. 440.

5

Marele Dicționar Geografic, vol. IV, p. 62.

6

Arhiva INP, Fond DMI, Fișă de monument Biserica cu hramul „Sfîntul Neculai” Ipatele, 1964, f.4.

7

Idem, f. 5.

8

Idem, f. 9.

9

Arhiva INP, Fond PNR, George Ursulică, Lucrări de reparații la Biserica „Sf. Nicolae” din comuna Ipatele, jud. Iași, 1968-1977, dosar 5877.

37

Biserica „Adormirea Maicii Domnului”

Localitate: sat Mădârjac, comuna Mădârjac

Datare:

Cod LMI: IS-II-m-B-04196

Ctitor:

a doua jumătate a secolului XVIII prima jumătate a secolului XIX necunoscut

Inscripție pe clopot | © Cosmin Niță, 2022

38

Moșia Mădârjacilor este atestată în a doua jumătate a secolului al XVI-lea, fiind menționată într-un ispisoc de la voievodul Iancu Sasu, la data de 30 martie 15821.

Vederea laturii de sud © Celina Gora, 2022

Istoria lăcașului de cult din satul Mădârjac începe din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, pe la 1780-1781, prin înființarea de către Mihail Mădârjac a unui schit într-un codru. La 1826, la biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” slujea preotul Gheorghe, hirotonit în 1815 în satul Prigoreni, de unde a fost mutat la Mădârjac2. Sursele bibliografice precizează ani diferiți privind edificarea lăcașului de cult, anume 1780-17813 sau 17854, fără a putea fi verificate însă sursele primare. Clopotul datează din anul 1808. Până la realizarea unui studiu istoric și a altor tipuri de analize de specialitate nu se poate stabili cu exactitate datarea bisericii.

Biserica prezintă plan drept, cu pronaos, naos și altar cu absidă cu cinci laturi. Spaţiile interioare sunt tăvănite, cu excepţia bolţii semicilindrice din naos. Imaginea istorică a fost schimbată ca urmare a construirii pridvorului pe latura de sud a pronaosului și a căptușirii pereților cu scânduri. În 1841, biserica necesita reparații majore, fiind „de lemn durat, acoperământul stricat, pereți povârniți”5. O primă reparație este consemnată în sursele bibliografice abia la 18976, însă în pridvor există inscripția „octombrii 1893”, realizată pe un suport de dată recentă. Este foarte posibil ca în 1893-1897 să fi fost adăugat pridvorul, care ulterior a suferit o reconstrucție.

Pentru secolul XX nu se cunosc până în acest moment prea multe date privind intervențiile la biserică, doar că la 1930 era degradată.

Abia în perioada 2000-2005 au fost realizate lucrări, anume căptușirea bolții și tavanelor cu lambriu și a pereților la interior și exterior și a fost realizată învelitoare nouă de șindrilă.

1

DRH, seria A, vol. VII, nr. 434, p.528-529.

2

Lucian Lefter, Biserica „Adormirea Maicii Domnului” Mădârjac în „Studiu istoric.

Biserici de lemn”, parte din proiect „Întocmirea fișelor monumentelor istorice din județul Iași, etapa I”, S.C. Genesis S.R.L., 2006.

3

Repertoriul bibliografic din Moldova, p.550.

4

Anuar 1909, p. 345.

5

Lucian Lefter, op. cit. .

6

Anuar 1909, p. 345.

Inscripție în pridvor | © Celina Gora, 2022

39

Biserica „Sfântul Nicolae”

Localitate: sat Ciurbești, comuna Miroslava

Datare:

1806

Cod LMI: IS-II-m-B-04123

Ctitor:

necunoscut

Arhiva INP, Fond CMI, Chestionar privitor la monumente istorice, Biserica cu hramul Sfântul Ierarh Neculai, jud. Iași, com. Miroslava, cătunul Ciurbești, f. 20.

40

Prima mențiune documentară a Ciurbeștilor datează din 7 octombrie 1503, când o movilă de pământ a servit ca reper pentru delimitarea unei moșii oferite mânăstirii Dobrovăț de către Ștefan cel Mare1.

Vederea laturii de nord © Amalia Ignuța, 2022

Biserica de lemn cu hramul „Sfântul Nicolae” datează din anul 18062, fiind construită probabil de răzeșii din satul Ciurbești, aflat la acea dată în posesia Mănăstirii Bârnova. Anul 1806 este gravat și pe unul din clopotele bisericii.

Biserica este o construcție ce se încadrează în tipul planului trilobat, cu absida altarului poligonală cu cinci laturi, decroșată, cu două absidiole în dreptul stranelor cântăreților, și cu pronaos.

Acestui volum i-a fost adăugat un pridvor la vest de corpul istoric, cu un mic decroș față de pronaos. Se remarcă cupolele cu bază poligonală din naos și altar. Cea din naos este amplă și este surmontată de o turlă-lanternou. Pronaosul este tăvănit și pridvorul acoperit de o boltă de forma unui sector de cilindru. Șarpanta generală prezintă coame peste abside la cote mai reduse față de coama mediană longitudinală și este străpunsă de lanternoul de peste naos și de turnul pronaosului.

Biserica a suferit reparații succesive. Mitropolitul Veniamin Costachi a resfințit lăcașul la 1828 după o serie de lucrări3. La 1841, biserica „de amnari și lipită” era destul de săracă, căci „n-are cele trebuincioase, numai unele cărți dezlegate”4. Aproape 20 de ani mai târziu, la 1860, s-au făcut lucrări de reparație și a fost resfințită de arhiereul Chesarie Leon. În 1874, au avut loc iar intervenții (despre care nu se cunosc detalii) și a fost resfințită la 23 iunie 1875. Iconostasul este compus din elemente de sfârșit de secol XVIII, XIX și XX, unele dintre acestea fiind aduse ca daruri pentru resfințire6.

Secolul XX reprezintă o perioadă cu intervenții de anvergură asupra bisericii. Sursele arhivistice menționează o primă reparație în anul 19095 și existența unui pridvor de lemn în anul 19217. Este posibil ca în anul 1928 să fi fost montate scândurile pe ambele fețe ale pereților perimetrali ai bisericii și iconostasul a primit adăugiri laterale. În 1932 a fost refăcut peretele pronaosului (cel zidit), reconfigurată șarpanta și înlocuită învelitoarea din șindrilă cu tablă.

Probabil tot atunci este construită bolta poligonală cu lanternou de deasupra naosului. În perioada 1998-2001 a fost adăugat pridvorul și în incinta bisericii au fost ridicate un prăznicar și un lumânărar. La 30 iunie 2002, mitropolitul Daniel a resfințit biserica, care a primit și al doilea hram, „Sfântul Gheorghe”8.

1

DRH, seria A, vol. III (1487-1504), nr.

295, p. 526-529.

2

SJAN Iași, Fond Mitropolia Moldovei și Sucevei, Dosar 34/1841, f. 7.

3

Adina Grigorovschi și Sorin Iftimi, Bisericile cu statut de monument istoric din satele comunei Miroslava în „Ioan Neculce. Buletinul Muzeului de Istorie a Moldovei”, Complexul Muzeal Moldova Iași, 2007-2009, p. 158-162.

4

Ștefan Susai, Miroslava. Despre locuri și oameni, Editura Masterprint, 2013, București, p.126.

5

Arhiva INP, Fond CMI, Chestionar Biserica „Sf. Nicolae”, sat Ciurbești (fost Ciubești), ani corespondență 19211940, f. 11.

6

Conform analizei stilistice și tehnice din cadrul etapei de inventariere a bisericilor de lemn din județul Iași din anul 2022 (https://biserici-inlemnite.ro/ , secțiunea Descriere componente artistice).

7

Arhiva INP, op. cit.

8

Adina Grigorovschi și Sorin Iftimi, op. cit., p. 159.

41

Biserica „Sfântul Gheorghe”

Localitate: sat Vorovești, comuna Miroslava

Datare: 1791-1792

Cod LMI: IS-II-m-B-04270

Ctitori: sătenii

Vederea laturii de vest | Arhiva INP, Fond DMI, Fișă de monument, indice 1634, Biserica „Sfîntu Gheorghe”, sat Vorovești, comuna Uricani, raion Iași, Parohia Uricani, 1964

Vederea laturilor de est și sud | Arhiva INP, Fond DMI, Fișă de monument, indice 1634, Biserica „Sfîntu Gheorghe”, sat Vorovești, comuna Uricani, raion Iași, Parohia Uricani, 1964

42

Satul Vorovești este atestat documentar la 25 februarie 1577, când Petru Șchiopul l-a dăruit mănăstirii Galata împreună cu niște vii1. Din informațiile găsite în arhiva bisericii „Sf. Gheorghe” din Vorovești, pe locul unde a existat biserica, călugării de la mănăstirea Galata ar fi ridicat un schit în secolele XVIII-XIX. Până la secularizarea averilor mănăstirești, moșia și satul Vorovești au rămas în proprietatea mănăstirii Galata și ulterior au trecut în proprietatea statului2.

Vederea laturii de sud © Celina Gora, 2022

Conform sinodicului bisericii, lăcașul „a începutu a se dura anume la anul 1791 și s-au isprăvitu la anul 1792 când sau și sfințitu. Biserica sau făcut și împodobitu cu Icone, Iconostasu sau catapetiasma hugraviste în văpsele, veșminte, cărți și alte objcetile necesare bisericii de la enorașii săi. Iar la anul 1869 sau reperat tot cu osindia și ajutorul enoriașilor bisericii”3. Pisania de marmură, instalată de preotul Daniel Graur în anul 2006, prezintă alt an de edificare. „Acest sf. lăcaș cu hramul Sf. M. M. Ghe. a fost construit în anul 1768 sub arhipăstoria preot Vasile este monument istoric a fost renovată în anul 1956 și 1968 sub arhipăstoria preot Țurcanu Alex în prezent biserica este păstorită de preot Graur Dumitru, epitrop Dumitru Mustață, anul 2006”.

Biserica este o construcţie cu plan trilobat, cu altar poligonal cu cinci laturi, decroşat, cu absidiolele din naos tot poligonale, cu pronaos de formă dreptungiulară și cu pridvor deschis poziționat pe latura de sud a pronaosului. Peste pridvor și pronaos au fost așezate planșee cu tavane, dar peste naos şi altar se află două cupole racordate între ele, ambele cu chei decorate. Șarpanta generală, racordată la ștreașina puțin adâncă, este străpunsă de turnul-clopotniță de peste pronaos, fiindu-i adosate șarpanta pridvorului în două ape. În Catagrafia din anul 1841, se consemnează faptul că satul era al mănăstirii Galata și că biserica se prezenta în felul următor: „de amnari, pereții dezlipiți, veșmintele ru(m)pte, cărțile dezlegate, țintirumul dezgrădit ...”4. Primele reparații ale bisericii, consemnate documentar, s-au executat în anul 1884, iar resfințirea s-a făcut la 30 ianuarie 1885 (însemnare pe un Triod din patrimoniul parohiei).

Alte reparații s-au executat în anii 1911-1913, 1956, 1968, despre care nu se cunosc detalii5. Ultima reparație din 1968 a fost una capitală cuprinzând lucrări la acoperiș, căptușirea pereților cu scânduri, curațarea și vopsirea pereților din interior, pictarea bolții naosului etc. Ultimele lucrări de reparații curente s-au desfășurat în anul 2000.

1

DRH, seria A, vol. VII, nr. 177, p. 224; nr. 207, p. 257-260.

2

C. Chiriță, Dicționar geografic al județului Iași, București, 1888, p. 253.

3

SJAN Iași, Fond Mitropolia Moldovei și Sucevei - Sinodice, Dosar nr. 388, f. 4.

4

Valeriu Lefter, Ludmila Bacumenco și Silviu Văcaru, Catagrafia bisericilor din ținutul Iași la 1841 în „Monumentul”, VII, Iași, 2008, p. 499.

5

Inventarul parohiei „Sf. Mare Mucenic Gheorghe”, întocmit în anul 2019.

43

Biserica „Cuvioasa Paraschiva”

Localitate: sat Miroslovești, comuna Miroslovești Cod LMI: IS-II-m-B-04205

Datare: Ctitori:

1674(?) / 1756 posibil Toader Chirilă, Ioan Chirilă și Ioan Simion (?)

Sinodicul bisericii | SJAN Iași, Fond Mitropolia Moldovei și Sucevei - Sinodice, Dosar 199a/1873, f. 9.

44

Satul Miroslovești, sau Miroslăvești, după cum mai era numit în trecut, a fost atestat în prima parte a secolului al XV-lea. Potrivit unor surse documentare, așezarea ar fi fost strămutată în secolul al XVI-lea1. Se presupune că prima vatră a satului era situată în punctul „Seliște”2.

Conform surselor documentare, realizarea lăcașului poate fi plasată în prima parte a secolului al XVI-lea. Sinodicul bisericii întocmit în 1873 consemnează o inscripție aflată „deasupra ușorului bisericii” unde este precizat anul 1674 și, alături de acesta răzeșii Toader Chirilă, Ioan Chirilă și Ioan Simion3. Lăcașul a trecut prin mai multe reparații și refaceri. Intervenția realizată la jumătatea secolului al XVIII-lea, atestată de o inscripție gravată deasupra intrării în pronaos, indică meșterii ce au lucrat la biserică: „În zilele lui Constantin Voievod, luna martie, 24, văleatul 7264 [1756]. Stan meșter, Mihai meșter, Toader meșter”4. Decorațiile sculptate ale iconostasului și motivele decorative sunt caracterizate de stilul specific din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. În schimb, actuala pictură a icoanelor împărătești se integrează în stilul neoclasic de după jumătatea secolului al XIXlea. Ceea ce este interesat, ca o caracteristică istorică este folosirea alfabetului chirilic pentru inscripțiile de pe icoanele repictate în 18735. În fișa monumentului redactată în 1964 se vorbește de o reparație radicală în anul 18836.

Biserica Cuvioasa Paraschiva din Miroslovești este o construcție cu altar poligonal decroșat, cu naos cu proporții apropiate de cele ale unui pătrat, cu abside drepte, de dimensiuni reduse, cu pronaos dreptunghiular, dispus transversal și cu pridvor. Altarul, naosul și pronaosul sunt acoperite cu un sistem de cupole cu bază poligonală, prinse sub un acoperiș unic, în patru ape.

Imaginea actuală este diferită de cea pe care trebuie să o fi avut lăcașul la momentul realizării sale. Intervențiile repetate au condus la înlocuirea unor părți de construcție și modificarea treptată a aspectului.

Alte modificări de dată mult mai recentă (posibil la începutul secolului trecut), observate cu ocazia inspecției vizuale din anul 2022, au constat în montarea unor stâlpi din lemn cu rol de sprijin, pe laturile de nord și de sud, refacerea și dublarea bolților și realizarea picturii interioare.

Spre finalul anilor 1990, au fost schimbate scândurile căptușelii pereților; tot atunci, este posibil să fi fost înlocuite tălpile de lemn cu zidărie de piatră, să se fi realizat trotuarul de gardă și rostuirea soclului pe latura de nord. Între 2001-2002 au fost întreprinse mai multe intervenții la acoperiș, atât la structura acestuia cât și la învelitoare (înlocuirea parțială a căpriorilor și introducerea de arbaletrieri; modificarea streșinii prin montarea de aruncători; montarea învelitorii din șindrilă).

Vederea laturii de nord © Amalia Ignuța, 2022

1

Ioan Pârlea, Monografia comunei Miroslăvești. Despre oameni și locuri, Editura Emia, Deva, 2004, p. 209.

2

Repertoriul arheologic Iași, vol. I, p. 241.

3

SJAN Iași, Fond Mitropolia Moldovei și Sucevei - Sinodice, nr. 199a, f. 9.

4

Alexandru Baboș și Hans Linderson, Mănăstirea veche de lemn a Putnei în arhitectura medievală românească în „Anuarul Institutului de Istorie A. D. Xenopol”, XXXIX-XL, Editura Academiei Române, Iași, 2002-2003, p.43-59.

5

Conform analizei stilistice și tehnice din cadrul etapei de inventariere a bisericilor de lemn din județul Iași din anul 2022 (https://biserici-inlemnite.ro/ , secțiunea Descriere componente artistice).

6

Arhiva INP, Fond DMI, Fișă de monument Biserica cu hramul „Sf. Paraschiva”, sat Miroslăvești, comuna Miroslăvești, raion Pașcani, 1964, f. 1.

Pisania bisericii: „În zilele lui Constantin Voievod, luna martie, 24, văleatul 7264 [1756]. Stan meșter, Mihai meșter, Toader meșter” | © Celina Gora, 2022

45

Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” Localitate: sat Verșeni, comuna Miroslovești

Datare: 1785

Cod LMI: IS-II-m-B-20190

Ctitor:

necunoscut

Inscripție icoană „Anul 1940 Luna Febrori 25 Sculptor Vasile Gheorghe” / „ Donat Alexandru Miron cu soața sa Safta.

Gheorghe” | ©Mirela Hreniuc, 2022

Inscripție icoană „Donată pictor Vasile și Catinca Hantar Grumăzești Neamț” | © Mirela Hreniuc, 2022

46

Satul Verșeni este atestat documentar la 20 iunie 1453, când boierul Petru Hudici și fiul său, Iațco și ginerele său, pan Șandro, au vândut satul lui Mihail logofăt pentru 140 de zolți1. Din a doua jumătate a secolului XVII și în prima parte a secolului XVIII, satul s-a aflat în proprietatea lui Ioardache Cantacuzino Deleanu și a fraților săi, Toader și Șerban2. Înainte de 11 ianuarie 1766, o parte din sat ajunge în posesia Mănăstirii Slatina3, iar în anul 1803 o parte a moșiei satului cu 40 de familii aparținea logofătului Iordache Canta4.

Vederea laturilor de sud și de vest © Celina Gora, 2022

Biserica cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” a fost ridicată în anul „1785 luna mai 30”, informație precizată în pisania de deasupra portalului spre pronaos. Textul integral al pisaniei nu poate fi redat, din pricina straturilor de vopsea succesive. Ctitorul bisericii nu este cunoscut până în acest moment al scurtei cercetării.

Lăcașul de cult a deservit locuitorilor din Verșeni și celor din satul Mitești, acesta fiind amplasat între cele două așezări5.

Biserica din satul Verșeni este o construcție de mici dimensiuni în raport cu alte lăcașuri de lemn din județul Iași. Planul este trilobat, prezintă altar decroșat cu cinci laturi, naos cu abside poligonale cu cinci laturi și pronaos dreptunghiular. Pe latura de vest a pronaosului a fost adăugat pridvorul. Remarcabile sunt cupolele cu bază poligonală, caracteristice meșteșugului cu lemn, cea din naos prezentând o deschidere amplă și sistem constructiv deosebit. Șarpanta generală așezată pe corpul istoric este străpunsă de turnul clopotniță de peste pronaos, ce se termină într-un „bulb”, și spre altar prezintă o turlă falsă. Șarpanta pridvorului în două ape are coama mai jos față de cea de peste corpul istoric.

Primele reparații cunoscute până în prezent datează din anul 1894, când a fost înnoită șarpanta și s-a pus „tencuială pe lemn”6.

Următoarele intervenții s-au efectuat în anul 1927, care au avut loc în principal prin repictarea pereților, a tavanelor și vopsirea structurii de panotare și a elementelor sculptate a iconostasului7. Alte lucrări de reparații s-au executat în anul 19548 și au constat în principal în schimbarea învelitorii, fiind anterior acoperită cu draniță. Mai multe icoane din icoanostas poartă datări târzii: 1940, 1975. Conform surselor locale, între anii 1982-1984, au fost pictate tavanele. În perioada 1994-2003, a fost construită o nouă biserică de zid sub păstorirea preotului Vasile Ghindăoanu.

1

DRH, seria A, vol II, nr. 33, p. 44-47.

2

Ioan Pârlea, Monografia comunei Miroslăvești. Despre oameni și locuri, Editura Emia, Deva, 2004, p. 76.

3

Vasile Mihordea, Documente privind relațiile agrare în veacul al XVIII-lea. II, Moldova, Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” București București, 1966, p. 411.

4

Uricaru, vol. XVII, p. 208.

5

Serafim Ionescu, Dicționarul geografic al județului Suceava, București, Stab.

Geografic V. J. Socecu, 1894, p. 376.

6

Ion Pârlea, op. cit., p. 217.

7

Conform analizei stilistice și tehnice din cadrul etapei de inventariere a bisericilor de lemn din județul Iași din anul 2022 (https://biserici-inlemnite.ro/ , secțiunea Descriere componente artistice)

8

Arhiva INP, Fond PNR, Dosar 6465/1954; Reparații la Biserica de lemn „Sf. Voievozi”, Miroslovești, comuna Miroslovești, jud. Iași, 1954, f. 1.

47

Biserica „Sfinții Voievozi”

Localitate: sat Muncelul de Sus, comuna Mogoșești Siret Neclasată în Lista Monumentelor Istorice

Datare: secolul al XVIII-lea Ctitorie: familiile Brăescu și Volcinschi

Biserica de lemn (dreapta), biserica de zid (stânga) și cimitirul în peisajul satului Muncelul de Sus | ©Călin Șuteu, 2022

48

Satul Muncelul de Sus este atestat documentar la 1448, în timpul domniei fiilor lui Alexandru cel Bun, Iliaș și Ștefan Vodă1.

Vederea laturii de sud © Amalia Ignuța, 2022

Anul edificării bisericii de lemn cu hramul „Sfinții Voievozi” nu este clar în sursele documentare, unele susținând finalul secolului al XVII-lea, 1690-17002, altele afirmând că aceasta a fost construită în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, la 17803, de către familiile Brăescu și Volcinschi. La 1901, în Muncelul de Sus existau două biserici de lemn, una catolică și una ortodoxă4.

Lăcașul de cult este o construcție cu altar poligonal cu cinci laturi decroșat, cu naos cu abside tot cu cinci laturi, de dimensiuni reduse, cu pronaos dreptunghiular și cu pridvor cu turn clopotniță.

Altarul este acoperit de o cupolă poligonală, racordată printr-o boltă semicilindrică la timpanul dinspre iconostas. Spațiul naosului este închis cu o boltă semicilindrică, pe când pronaosul și pridvorul sunt tăvănite. Acoperișul unic este străpuns la vest de turnul clopotniță, fiind așezat pe pridvorul deschis. Imaginea de astăzi a bisericii relevă reparații și adăugiri efectuate de-a lungul timpului.

O primă reparație se poate să fi fost realizată în perioada 185018805. Pictura icoanelor vizibilă astăzi este datată la 1856, după anul care apare inscripționat pe icoana de hram, și iconostasul a fost lucrat de un anume Filip Toderașcu, conform informațiilor prezentate în istoricul expus în biserică. După alte documente, se pare că o reparație a fost făcută în anul 18716. Este posibil ca turnul și turla să fi fost adăugate în una din aceste două etape de intervenție7. În 1903 au fost montate scânduri peste bârnele orizontale ale pereților perimetrali, atât la interior, cât și la exterior, iar la 1940 a fost înlocuită șindrila. În 1965 a avut loc o intervenție capitală8 și este posibil ca în această etapă să se fi deschis pridvorul și să se fi făcut modificări ale structurii pereților, cea mai vizibilă fiind la peretele dintre pronaos și naos. În 2004 a fost schimbată șindrila și a fost înlocuită parțial șarpanta9. Este posibil ca în această etapă să se fi modificat structura de sprijin a bolții, pe noi contrafișe, și - de asemenea -, aceasta să fi fost coborâtă ca nivel. Încă din anul 1924, după construirea bisericii de zid în perioada 1911-192410, biserica de lemn a devenit capelă funerară și este utilizată și pentru slujbe ocazionale.

1

DRH, seria A, vol. I, nr. 207, p. 293.

2

Anuar 1909, p. 402.

3

Anuar 1930, p. 131.

4

Marele Dicționar Geografic, p. 415.

5

Anuar 1909, p. 402.

6

Ibidem.

7

Ipoteză emisă în urma inspecției vizuale amănunțite privind succesiunea intervențiilor, realizată în anul 2022.

8

Smărăndița Gâlea, Fișa minimală de evidență a monumentelor istorice.

Biserica din lemn cu hramul Sf. Voievozi Mihail și Gavriil, sat Muncelul de Sus comuna Mogoșești Siret, parte din proiect „Întocmirea fișelor monumentelor istorice din județul Iași, etapa I”, S.C. Genesis S.R.L., 2006.

9

Otilia Bălinișteanu, Reportaj La Muncelul de Sus, biserica de lemn şi-a urmat satul, în https://doxologia.ro/la-muncelulde-sus-biserica-de-lemn-urmat-satul, consultat în ianuarie 2023.

10 Anuar 1936, p. 110.

49

Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” Localitate: sat Rădeni, comuna Roșcani

Datare: ante 1809

Cod LMI: IS-II-m-B-04233

Ctitor: necunoscut

Vederea laturii de nord | Arhiva INP, Fond DMI, Fișă de monument, indice 1629, Biserica „Sf. Voievozi”, din satul Rădeni, com.

Roșcani, jud. Iași, Parohia Rădeni, 1964

Clopotnița și vederea laturii de sud a bisericii | Arhiva INP, Fond DMI, Fișă de monument, indice 1629, Biserica „Sf. Voievozi”, din satul Rădeni, com. Roșcani, jud. Iași, Parohia Rădeni, 1964

50

Rădeni este un vechi sat răzășesc, cu slugi și argați fără bir ce lucrau pentru mai mulți boieri la începutul secolului al XIX-lea: spătarul Neculachi Ghica, vornicul Neculai Costachi, postelnicul Ioan Neculce, logofătul Constantin Balș și vistiernicul Costachi Canta.

Una din familiile răzășești cunoscute la 1831 era cea a Bădărăilor1.

Vederea laturii de nord © Celina Gora, 2022

În 1809, la biserica cu hramul „Sfinții Voievozi” slujeau trei preoți2.

Nu se cunosc date privind anul exact al construirii și nici informații privind numele ctitorilor lăcașului de cult. Iconostasul, deși astăzi repictat, prezintă caracteristici stilistice și tehnice care îl pot data la jumătatea secolului XIX3.

Construcția ce ne e cunoscută astăzi este rezultatul intervențiilor care au avut loc de-a lungul timpului. Biserica are planul drept, cu altar poligonal decroșat și cu absida pronaosului poligonală.

Ulterior i-a fost adăugat un pridvor cu turlă, care „închide” planul în forma literei „L” și mai apoi în exterior, în imediata apropiere a bisericii, a fost construită o clopotniță.

Sursele documentare precizează că în anul 18504 a fost edificat pridvorul de pe latura nord a pronaosului. În 1898, când moșia era lăsată prin testament de defunctul Constantin Troia, biserica a fost reparată5, însă nu se cunosc în detaliu lucrările care au fost făcute.

Prin eforturile preotului Ioan Parfenie6, în anul 1920 a fost schimbată învelitoarea de șindrilă cu cea de tablă. Tot o reparație punctuală a fost realizată la pridvor, mult mai târziu, în 19567.

Anterior anului 1964, au fost făcute următoarele intervenții: pereții perimetrali au fost încadrați de stâlpi montați pe fața interioară și exterioară și la exterior a fost aplicată o tencuială. În 1965-19668 a fost propusă realizarea unui trotuar de beton acoperit cu umplutură de balast și a înlocuirilor locale ale învelitorii din tablă de peste turnul clopotniță și de peste șarpanta generală a corpului bisericii. După această etapă, în pridvor a fost turnată pardoseala de ciment și a fost înlocuit un stâlp al peretelui dintre pronaos și naos cu un element metalic.

Sursele locale precizează că înainte de anul 1989 a fost închis cafasul, ce s-a transformat în pod. În anul 2021 a avut loc o reparație la acoperiș, constând în intervenții locale la șarpantă, cu înlocuirea căpriorilor degradați; montarea unui strat de astereală nouă; înlocuirea învelitorii din tablă și închiderea streșinii. Tot atunci a fost schimbată parțial căptușeala de scânduri montată la exterior.

1

Catagrafia fiscală de la 1831, p. 182.

2

Știri catagrafice din 1809, p. 198.

3

Conform analizei stilistice și tehnice din cadrul etapei de inventariere a bisericilor de lemn din județul Iași din anul 2022 (https://biserici-inlemnite.ro/ , secțiunea Descriere componente artistice).

4

Repertoriul bibliografic din Moldova, p. 703.

5

Anuar 1909, p. 348.

6

Marele Dicționar Geografic, vol. V, p. 207.

7

Arhiva INP, Fond DMI, Fișă de monument Biserica „Sf. Voievozi”, sat Rădeni, com.

Roșcani, 1964, f.5.

8

Arhiva INP, Fond PNR, Dosar nr.

7529/1965, Reparații de întreținere Biserica „Sf. Voievozi” Rădeni, comuna Roșcani, Iași, f. 5-8.

51

Biserica „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul”

Localitate: sat Boroșești, comuna Scânteia

Datare:

1868

Cod LMI: IS-II-m-B-04107

Ctitor:

Manolache Costache Epureanu

Fațada de vest | Arhiva Parohiei Boroșești, Dosar cuprinzând inventarul bunurilor de valoare istorică, artistică și documentară a bisericii / 1967, f. 3

52

Satul Boroșești (Borosăști) este atestat documentar la 5 mai 1436, când domnii Ilie și Ștefan au întărit satul boierului Duma Negru1, fapt ce demonstrează că așezarea a fost înființată cu cel puțin câteva decenii înainte, întrucât se folosea toponimul „unde a fost Boris”. În anul 1747, moșia Borosăști a fost cumpărată de biv vel vornicul Manolache Costache, după care a trecut în stăpânirea fiului său, Grigoraș Costache, și apoi a nepotului său, Ioan Costache Epureanu, care a locuit pe această moșie, aici existând și un conac2.

Moșia a fost vândută în anul 1855 de către Manolache Epureanu, iar la 27 ianuarie 1864 era în posesia Epitropiei Spitalului Sfântul Spiridon din Iași3. În istoricul4 bisericii parohiale din satul Boroșești se arată că aceasta a fost ctitorită în anul 1812 de locuitorii satului, din bârne și vălătuci, și era acoperită cu șindrilă. Sursele primare ale acestui istoric nu sunt însă verificabile. În anul 1868, Manolace Costache Epureanu construiești biserica de lemn din satul Boroșești5. Tot în această perioadă a fost adus iconostasul și o parte din icoanele de la biserica Poiana cu Schit din localitatea Grajduri, ce făcea parte dintr-un schit desființat6.

Alte icoane au fost aduse din fostul paraclis ce avea hramul Sfântul Grigorie Bogoslovul și Sfânta Ecaterina, de la curtea lui Ioan Epureanu.

Lăcașul de cult este o construcţie ce se încadrează în tipul bisericilor cu plan drept, cu absida altarului circulară decroșată, cu naos și cu pronaos dreptunghiular. Construcției inițiale i-a fost adăugat, pe latura de sud a pronaosului, un pridvor cu turn clopotniță. Toate spațiile sunt tăvănite, cu excepția naosului care este acoperit de o boltă cu secțiune în arc frânt. Acoperișul unic al corpului inițial este racordat la turnul clopotniță, care este protejat de un acoperiș în patru ape.

Adaosurile și intervențiile ce au avut loc sunt martori ai evoluției lăcașului în timp.

Conform surselor locale, biserica a fost reparată în anii 1930 (preot Constantin Scânteianu) și 1937 (preot Gheorghe Popescu 1934-1972), perioadă în care s-au executat lucrări de întreținere. În 19687, aceasta a suferit o serie de reparații semnificative, fiind înlocuită învelitoarea cu tablă galvanizată și pereții fiind consolidați pe exterior cu mortar aplicat pe plasă. În prezent, biserica se află într-o stare avansată de degradare.

Vederea laturii de sud © Celina Gora, 2022

1

DRH, seria A, vol I, nr. 150, p. 206-207.

2

Elena Monu, Familia Costache. Istorie și genealogie, Bârlad, 2011, p. 150-153.

3

Costin Clit, Documente Hușene, vol.I, Iași, 2011, nr. 446, p. 364.

4

Documentul original al istoricului bisercii se păstrează în arhiva parohiei. Acesta a fost întocmit la 15 decembrie 1966 de preotul Gheorghe Popescu.

5

Smărăndița Gâlea, Fișa minimală de evidență a monumentelor istorice.

Biserica de lemn „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” (Sânziene), disponibilă la https://monumenteiasi.ro/monument_ de_arhitectura.php?id=188 (consultat în ianuarie 2022).

6

Ibidem.

7

Otilia Bălinișteanu, Moldova bisericilor de lemn, Ed. Trinitas, București, 2017, p. 38-40.

53

Biserica „Sfântul Gheorghe”

Localitate: sat Șcheia, comuna Șcheia

Datare: secolul al XIX-lea

Cod LMI: IS-II-m-B-04254

Ctitor: necunoscut

Vederea laturilor de vest și sud | Arhiva INP, Fototecă, Biserica de lemn „Sf. Gheorghe”, Șcheia, Iași, 1930.

54

Satul Șcheia este atestat documentar în secolul al XVI-lea1. Este menționat inițial ca sat de răzeși, din care comisul Ion Racoviță cumpără jumătate la 1676 de la Petru Cehan, stăpânire contestată mai apoi de răzeșii care pretindeau că satul a fost stăpânit de neamul lor încă de la Vasile Lupu Vodă2.

Tradiția locală susține că biserica de lemn din satul Șcheia a fost ridicată de domnitorul Vasile Lupu3, convingere neconfirmată până în prezent de sursele documentare. Iconostasul poate fi plasat din punct de vedere stilistic a fi realizat între 1650-16804; clopotul aparține aceleiași perioade.

Dovezile existenței unei biserici în satul Șcheia datează abia din anul 18205, când, în partea răzășească, este consemnată existența a doi preoți și un dascăl, însă nu se poate afirma că biserica la care slujeau preoții este cea de lemn cu hramul „Sfântul Gheorghe”. În schimb, se cunoaște că la 1886 biserica parohială din Șcheia era de lemn6.

Imaginea din prezent a bisericii cu hramul „Sfântul Gheorghe” este rezultatul lucrărilor realizate în timp, dintre care cele mai importante sunt pridvorul cu turn clopotniță și contraforții masivi din piatră.

Inițial, lăcașul de cult avea un plan drept, cu altar pentagonal decroșat, naos și pronaos. Aceste trei spații sunt acoperite de tavane ce încadrează cupole cu bază octogonală, specifice zonei Moldovei, și sunt protejate de un acoperiș în două ape. Pridvorul, aproape pătrat în plan, a fost construit pe latura de vest a pronaosului, cu un turn clopotniță masiv, cu acoperiș în patru ape. În anul 1886, biserica a fost reparată7, făcându-se intervenții radicale8, și ulterior a primit o serie de icoane.

La 19129, au fost efectuate din nou lucrări, printre care construirea pridvorului clopotniță și a celor patru contraforți masivi din zidărie de piatră10. Din inspecția vizuală amănunțită (realizată în anul 2022) reiese că este posibil ca în această etapă pereții perimetrali să fi fost dublați pe fața interioară și intradosul cupolelor cu bază poligonală să fi fost placat cu scânduri.

Anterior anului 1930 au fost realizate intervenții care sunt observabile și în fotografiile istorice11, intervenții care au contribuit alături de cele din 1912 la schimbarea majoră a imaginii exterioare inițiale. Este posibil ca în această etapă să fi fost mutat mai spre vest portalul (peretele) dintre naos și pronaos (fiind înlăturați și stâlpii mediani ai acestuia, rămânând doar o grindă înaltă) și să fi fost eliminat peretele originar de vest al pronaosului (cu scopul măririi spațiului interior). De asemenea, au fost introduși tiranți transversali, au fost ranforsați pereții perimetrali cu stâlpi dubli la interior și la exterior și a fost montat lambriul vertical la exterior. Învelitoarea a fost înlocuită cu tablă12. În 1968, cupolele cu bază poligonală păstrau pictura cu stele. În jurul acestui an, soclul a fost rostuit cu mortar de var și adaos de ciment, pardoseala din pronaos a fost înlocuită cu una din dale de piatră și au fost efectuate reparații strict necesare la acoperiș13.

Este posibil ca în această etapă să fi fost înlocuiți unii căpriori ai șarpantei cu bile de lemn neprelucrate.

După anul 1976, a fost realizată instalația electrică14. De dată recentă sunt lucrările efectuate la pardoseală, anume acoperirea cu polistiren, folie PVC și mochetă.

Vederea laturilor de vest și nord © Vladimir Obradovici, 2022

1

DIR, seria A, veacul XVI, vol. II, nr. 570, p. 464.

2

***, Buletinul Comisiei istorice a României, vol. IV, 1925, Tiparul așezământului tipografic „Datina Romănească”, București, 1925, p. 217-220.

3

Costin Clit, Documente privind istoria episcopiei de Huși, Editura Horeb, 2021, p. 870-871.

4

Conform analizei stilistice și tehnice din cadrul etapei de inventariere a bisericilor de lemn din județul Iași din anul 2022 (https://biserici-inlemnite.ro/ , secțiunea Descriere componente artistice).

5

Catagrafia fiscală de la 1820, p. 277.

6

Anuar 1909, p. 442.

7

Ibidem.

8

Arhiva INP, Fond DMI, Fișă de monument Biserica „Sfîntul Gheorghe” Șcheia, 1964, f. 2.

9

Anuar 1938, p. 196.

10 Arhiva INP, Fond DMI, op. cit., f. 4.

11 Arhiva INP, Fototecă, Biserica de lemn „Sfîntul Gheorghe”, Șcheia, 1930.

12 Arhiva INP, Fond DMI, op. cit., f. 4.

13 Arhiva INP, Fond PNR, Dosar 8848/1968, 1976, Biserica Sf. Gheorghe comuna Șcheia, adresa DMI nr. 592/16.01.1968.

14 Idem, proiect Instalație electrică interioară la biserica Sf. Gheorghe comuna Șcheia, jud. Iași.

55

Biserica „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul” Localitate: sat Poiana, comuna Schitu Duca

Datare: 1744

Cod LMI: IS-II-m-B-04224

Ctitori: răzeși

Însemnare pe carte veche | Arhiva Parohiei Poiana © Cosmin Niță, 2022

56

Satul Poiana, cunoscut până în prima parte a secolului al XXlea sub denumirea de Poiana Cârnului, a fost înființat în a doua jumătate a secolului XVIII1, fiind consemnat în documente la 12 aprilie 1798 când Anița împreună cu soțul ei, Mardarie, și copii lor fac danie schitului Duca (închinat Mănăstirii Socola) partea lor de moșie din Poiana Cârnului2. În anul 1845, s-a contopit cu satul Trestiana3.

Acest sat a aparținut logofătului Ioan Tăutu, care a ridicat acolo Mănăstirea Trestiana. Mănăstirea Trestiana a fost atestată documentar la 13 aprilie 1560 când Alexandru Lăpușneanu a dăruit mănăstirii Râșca „un sat, în obârşiia părăului Vasluiului, anume Popeştii, şi cu mănăstirea, ce se numeşte Trăstiiana, şi cu moară într-acelaş(i) pârâu, cu prisăcile şi cu poienile”4.

Vederea laturilor de vest și sud © Celina Gora, 2022

În prima jumătate a secolului XVIII, biserica mănăstirii Trestiana s-a degradat, iar locuitorii satului s-au hotărât „să construiască o nouă biserică, în acelaşi loc, în cătunul înfiripat de ei pe cursul pârâiaşului Trestiana”5. În anul 1744, a fost ridicată noua biserică, de lemn, cu hramul „Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul”, așa cum arată și inscripţia de pe peretele despărțitor între naos și pronaos. În jumătatea stângă se poate traduce din limba slavonă: „Această biserică s-a săvârşit în zilele lui Ion Neculai vodă”; în jumătatea dreaptă este scris în limba română, dar cu caractere chirilice: „A făcut răzeaşi această sfântă băsarăcă vleat 7252”6. În anul 1809, la biserica cu hramul „Tăierea Capului Sfântului Ioan Boteazătoarul” slujea preotul Vasile Bogdaprosti7, iar în anul 1852, în Vidomostia bisericilor şi slujitorilor din ocoalele Crasna, Mijlocul şi Racova, ţinutul Vasluiului se consemnează că satele Trestiana și Poiana Cârnului erau deservite de biserica „Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătoru”, unde slujeau doi preoți (Gheorghi Potron iconom și Ioan Bogdaprosti) și doi diaconi (Manolachi sin preut Lupu Dimitrachi sin iconom Vasăli Panaiti). În alte surse, datând de la sfârșitul secolului XIX, se arată că satul Trestiana are „o bisericuță cu 1 preot și 2 eclesiarhi, făcută de niște monahi, construită din lemn de stejar, a cărei vechime se crede a fi de câteva sute de ani…”8, care deservea pe cei 250 de locuitori.

Biserica din Poiana este o construcție de mici dimensiuni în raport cu alte lăcașuri construite din lemn din județul Iași. Are altar poligonal cu cinci laturi, decroșat, naos cu proporții apropiate de cele ale unui pătrat și pronaos în cinci laturi. Altarul și naosul sunt acoperite de un sistem de cupole cu bază poligonală și pronaosul este tăvănit. Spațiile sunt protejate sub un acoperiș unic. Construcția prezintă coerență volumetrică și constructivă prin suma componentelor arhitecturale și artistice ce o compun.

Cu excepţia căptușelii de scânduri de pe fețele exterioare şi interioare ale pereților bisericii, montate în cursul secolului trecut, biserica nu a suferit intervenţii majore sau extinderi de la ctitorirea sa, păstrând mare parte din substanța istorică.

1

Dragoș Moldovanu, Tezaurul toponimic al României. Moldova, I, partea II, București, 1992, p. 906.

2

SJAN Iași, Fond Mănăstirea Socola, II/7.

3

Dragoș Moldovanu, op. cit., p. 906.

4

DRH, seria A, vol. VI, nr.278, p.499-500.

5

Anișoara Trincă-Buruiană, Preoții Dumbravă din Popești (Vaslui) (16471945) în „Teologie și Viață”, XXVIII (XCIV), nr. 5-8, Iași, 2018, p. 84.

6

Lucia Ionescu, Monumente de arhitectură populară de secol XVIII din județul Iași: Biserica de lemn din satul Poiana, comuna Schitu Duca, în „Buletinul Ioan Neculce”, serie nouă, X-XII, 2009, p. 211-215.

7

Toma Bulat și Constantin Tomescu, Arhivele Basarabiei, vol. Tipografia Eparhială „Cartea Românească”, Chișinău, 1931, p. 202.

8

C. Chiriță, Dicționarul geografic al județului Vaslui, București, 1889, p. 193.

57

Biserica „Nașterea Maicii Domnului”

Localitate: sat Stolniceni-Prăjescu, comuna Stolniceni-Prăjescu

Datare: 1758(?) / 1806

Cod LMI: IS-II-m-B-04249

Ctitorie: Ioan Prăjescu(?)

Latura de sud | Arhiva INP, Fond DMI, Fișă de monument, indice 1666, Biserica de lemn „Nașterea Maicii Domnului”, din satul Purcilești, com. StolniceniPrăjescu, raionul Pașcani, jud. Iași, Parohia Stolniceni-Prăjescu, 1964

Latura de vest | Arhiva INP, Fond DMI, Fișă de monument, indice 1666, Biserica de lemn „Nașterea Maicii Domnului”, din satul Purcilești, com. StolniceniPrăjescu, raionul Pașcani, jud. Iași, Parohia Stolniceni-Prăjescu, 1964

58

Satul Stolniceni-Prăjescu, care poartă în documente denumirea de Purcilești, este atestat documentar la 10 ianuarie 1429, în vremea lui Alexandru cel Bun, într-o hotărnicie1. Renumita familie moldovenească Prăjescu a avut aici curte boierească încă din secolul al XVII-lea2. Ioan Prăjescu a ctitorit în sat două biserici: pe cea de lemn, ce poartă astăzi hramul „Nașterea Maicii Domnului”, și pe cea de zid, cu hramul „Sfântul Gheorghe”3.

Pisania atestă că biserica de lemn cu hramul „Nașterea Maicii Domnului” a fost construită la 1806 („Această Sfântă biserică s-a făcut cu cheltuiala domniei sale Ioan Prăjescu ... 1806 mai”). În schimb, în sursele documentare este precizat că biserica a fost construită la 17584. Structura iconostasului este datată în cea de-a doua jumătate a secolului al XVIII-lea și a fost remontată și ajustată pentru a se potrivi spațiului5. Se poate ca biserica să fi fost construită la 1758 și strămutată la 1806, când a fost înzestrată cu noi icoane împărătești, însă afirmația rămâne la stadiul de ipoteză până la realizarea studiilor de specialitate care să lămurească acest aspect.

Vederea laturilor de nord și vest © Lucia Leca, 2022

Biserica cu hramul „Nașterea Maicii Domnului” este în prezent o construcție cu plan trilobat, cu absida altarului decroșată, absidiole cu trei laturi, în dreptul stranelor cântăreților. Toate spațiile sunt tăvănite și, peste întreaga construcție, este așezată o șarpantă generală cu cornișă pronunțată. Imaginea de astăzi a rezultat mai ales după o serie de evenimente istorice notabile și după intervenții capitale.

Se pare că în 1888-1889 au fost realizate reparații6, însă nu se cunosc detalii privind tipurile de lucrări. La 1909, biserica servea deja drept capelă de cimitir, funcțiune pe care o are și în prezent. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, linia frontului a trecut pe dealurile ce înconjurau lăcașul. Acesta a fost afectat de un obuz, care a distrus o partea inferioară a absidiolei laterale de nord7. În anii `50, au fost efectuate intervenții majore: adăugarea turnului-clopotniță pe latura de sud (pe structură de lemn), înlocuirea totală a șarpantei, lărgirea golurilor de uși și ferestre, montarea scândurilor pe fața exterioară a pereților perimetrali și probabil adăugarea de elemente pentru pronaos și modificări ale iconostasului8. În 1999 biserica a intrat într-o amplă campanie de restaurare care a durat trei ani. Turnul clopotniță de pe latura de sud a bisericii a fost demontat și a fost construit altul, la intrarea în incintă. Au fost reașezate moloanele fundației și soclului din zidărie de piatră seacă. După demontarea căptușelii de scânduri de pe exterior, au fost înlocuite bârnele degradate și toate au fost tratate, golurile ferestrelor au fost aduse la forma inițială (prin plombare cu material istoric recuperat), a fost completat șirul de ocnițe de la partea superioară (după modelul martorilor identificați). Șarpanta a fost integral refăcută cu îmbinări și prelucrări contemporane și pentru învelitoare a fost folosită șița9. În ultimii ani, a fost desființat turnul clopotniță de la intrarea în incintă și construit prăznicarul într-o formulă arhitecturală în contrast cu imaginea bisericii istorice.

1

DRH, vol. I, nr. 82, p. 121-122.

2

Adina și Mircea Grigorovschi, Biserica de lemn din satul Stolniceni Prăjescu.

Studiu urbanistic și de restaurare în „Monumentul. Lucrările celui de-al IIIlea simpozion Monumentul. Tradiție și viitor”, editura Junimea, Iași, 2002, p. 2.

3

Repertoriul bibliografic din Moldova, p. 780.

4

Anuar 1909, p. 367.

5

Conform analizei stilistice și tehnice din cadrul etapei de inventariere a bisericilor de lemn din județul Iași din anul 2022 (https://biserici-inlemnite.ro/ , secțiunea Descriere componente artistice).

6

Anuar 1909, p. 367.

7

Adina și Mircea Grigorovschi, op. cit., p.10.

8

Idem, p. 9.

9

Idem, p. 15-16.

59

Biserica „Sfântul Nicolae”

Localitate: sat Fedeleșeni, comuna Strunga

Datare: secolul al XVIII-lea

Cod LMI: IS-II-m-B-04158

Ctitor:

Popa Ilie

Vederea laturii de sud | Arhiva INP, Fond DMI, Fișă de monument, indice 3952, Biserica filială „Sfîntul Neculai”, din satul Fedeleșeni, com. Strunga, jud. Iași, Parohia Brătulești, 1964

Însemnarea preotului Gheorge Simionescu pe un Octoih Mare, Tipografia Cărților Biseriești, București, 1901 | Arhiva Bisericii „Sfântul Nicolaie”

60

Fedeleșeni apare prima dată menționat într-un document de întărire, emis în vremea lui Ștefan cel Mare, la 7 ianuarie 14911.

La 1747, în acest sat exista un schit care a fost închinat de către Nicolae Pilat Episcopiei Romanului, devenind astfel metoh al acesteia2. La 1766, Fedeleșenii erau împărțiți între șase bătrâni: 1. „Constandin Mohan ficior lui Vasile, nepot lui Romoniță, și cu neamul lui”, 2. „preutului Vîrlan, ficiorul lui Tănasă, și cu neamul lui”, 3. „Stati Bezede, cu neamul lui”, 4. „Toader sîn Iftodi cu neamul lui”, 5. „Sandului și cu frații și neamul lui” și 6.„Mariei, fetei lui Kiriac, cu ficiorii ei și cu tot neamul ei”3. Preotul Vîrlan, numit mai sus, este unul și același cu ieromonahul Varlaam, care, în anul 1772, a făcut următoarea însemnare pe Evanghelia bisericii, exemplar tipărit în 1742: „Această Sf. Evanghelie am cumpărat-o eu, eromonahul Varlaam, și am dăruit-o la biserica me la Fedeleșeni, ca să fie veșnică pomenirea mea de a mă pomeni și pe mine și rudele mele ...”4 și poartă binecuvântarea Khir Khir Neofit de la Kriț și a voievodului Mihail Racoviță5. A doua însemnare se desfășoară pe mai multe file și este nedatată: „cade-se a (se) ști că această Sf. Evanghelie am cumpărat-o eu Popa Ilie când am trăit la ... . Sunt fecirou călugărului Calistru, porecla Ciochină. Maicămea Alexandra, frații mei do ... Popa Ilie, Lupu-Zugravu ... să cerem ca Domnul să ne erte păcatele și am cumpărat-o de la ... Tipograf ... iar cine a fura-o să fie afurisit.”6. Prin urmare, există posibilitatea ca lăcașul de cult să fi fost biserica schitului de la 1747, fiind necesare însă cercetări aprofundate pentru confirmarea acestei ipoteze, dar este evident că biserica exista încă dinainte de anul 1772. Lăcașul este menționat în statistica mănăstirilor și schiturilor Episcopiei Romanului din 18097. Timp de un secol nu se cunoaște aproape nimic despre biserică. Abia la 1909 apare menționată ca fiind în satul Fedeleșeni, împreună cu lăcașul din vălătuci edificat în 1847 în satul învecinat, Brătulești, cu același hram8.

Biserica de lemn din satul Fedeleșeni are plan drept, cu absida altarului poligonală, decroşată, cu pronaos cu cinci laturi. În timp, bisericii i-a fost adăugat, pe latura sudică a pronaosului, un pridvor cu turn-clopotniță. Cu excepția acestuia, care este acoperit cu tavan, spațiile prezintă cupole cu bază poligonală, cea mai amplă fiind cea a naosului. Acoperișului de peste corpul inițial i-a fost racordat volumul pridvorului și al clopotniței, cu șarpantă în patru ape.

La 1908 a avut loc o reparație capitală9. A fost construit un pridvor (care a funcționat drept clopotniță până în 1924), a fost realizată intrarea din exterior în altar, pe latura de sud, și o nouă masă a altarului, fața exterioară a pereților perimetrali a fost căptușită cu scânduri și cupolele au fost pictate cu cer înstelat. În 1964, biserica se afla în stare avansată de degradare. Lucrările de intervenție au început un an mai târziu și au fost conduse de preotul Mihai C., Butnaru C.C., Chiperi I. I. și Munceleanu Gh. V.10. Cupolele au fost căptușite cu carton extragros dur și au fost vopsiți pereții, cupolele, stranele și spatele iconostasului. În anii 1969-1970 și 1974 au fost întocmite alte proiecte de restaurare, executându-se următoarele lucrări: reparații la acoperiș, cu păstrarea formei inițiale a șarpantei și înlocuirea pieselor degradate a consolelor; înlocuirea învelitorii din șiță; desfacerea căptușelii din scânduri de la exterior; decaparea tencuielii de pe soclu; realizarea unui trotuar de bolovani sau lespezi de piatră pe pat de nisip; desfacerea placajelor și repararea cupolelor vechi.

Vederea laturii de vest © Celina Gora, 2022

1

DRH, seria A, vol. III, nr. 84, p. 167-168.

2

Repertoriul bibliografic din Moldova, p. 291.

3

Uricaru, vol. XIX, p. 36-37.

4

Ioana Panait-Cristache, Circulația în Moldova a cărții în limba română tipărită în sec. XVIII în „Mitropolia Moldovei și Sucevei. Revista oficială a Arhiepiscopiei Iaşilor şi a Episcopiei Romanului şi Huşilor”, nr. 5-6, 1972, p. 431.

5

Arhiva INP, Fond DMI, Scurt istoric al Bisericii filiale „Sf. Neculai” din satul Fedeleșeni, Parohia Brătulești, com.

Strunga, 1964, f. 5.

6

Ibidem.

7

Știri catagrafice din 1809, p. 175.

8

Anuar 1909, p. 404.

9

Arhiva INP, fond DMI, op. cit., f. 3.

10 Arhiva INP, Fond PNR, Dosar nr.

4652/1969-1970/1974, Cerere includere în Lista Monumentelor Istorice și sprijin reparații; f. 1.

61

Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” Localitate: sat Suhuleț, comuna Tansa Cod LMI: IS-II-m-B-04252

Datare:

finalul secolului al XVIII-lea Ctitorie: familia Lazăr

Inscripție pe icoană: „Vasile și Ileana Guzga Vasile și Rusanda Popa Toadir Lupu Costachi Popa Ionța Antghel Gheorghe și Rusanda Iantia Zavastița Veantege Ioan și Natalia Gonoro [...] Elena I. Vasiliu 1930. 4” © Mirela Hrenciuc, 2022

Pisania clopotniței © Celina Gora, 2022

62

Toponimul Suhuleț este atestat documentar la 28 noiembrie 1399, într-o hotărnicie a unor sate dăruite de Iuga voievod lui Țiban, în care este menționat atât satul cât și părâul Soholeț1. A doua atestare a satului este din 6 iunie 1469, când Ștefan cel Mare a întărit satul fraților Oană și Ivașco Pășcu2.

Despre existența unui lăcaș de cult la Suhuleț există informații indirecte provenite dintr-un zapis din 30 august 1684, unde a fost consemnată „Vasilca fata Anghenii, nepoată de fată popii lui Misăilă din Suhuleț ot Vaslui”3. La 20 martie 1690 sunt împărțite pământurile popii Misăilă între urmașii săi4. După aproape un secol, în recensământul populației întocmit în anul 1772 de ocupația rusească, este consemnat popa Lupu Lazăr5.

Unele surse indică ca an al construirii bisericii 1698 de către preotul Ioniță Lazăr6. Se pare că informația este eronată, deoarece Ioniță era fiul preotului Lupu Lazăr, ce trăia la 1772. Preotul Ioniță Lazăr este consemnat și în Scrierea cu cuprindere pentru preoții și diiaconi și bisericile cu hramurile lor, care să află în eparhia episcopiei Romanului din anul 1809, alături de Nicolai Iorga proin protopop, nevolnic, care slujeau la biserica din sat7.

Alte surse documentare indică intervalul construirii bisericii 178018008. Iconostasul prezintă componente distincte ca stilistică și datare, care au fost alăturate pentru realizarea unui ansamblu complet. Cele mai vechi componente ale acestuia pot fi datate din punct de vedere stilistic în perioada 1780-18109.

Planul bisericii cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” se încadrează în tipul planului trilobat, cu absida altarului poligonală, cu cinci laturi, decroșată, cu naos cu abside tot poligonale, cu pronaos dreptunghiular. Un pridvor de zidărie a fost adăugat pe latura de vest a pronaosului.

Altarul și naosul sunt acoperite de cupole cu baze poligonale, în timp ce în pronaos și pridvor există tavan. Peste acestea a fost așezată o șarpantă generală, cu coame ale absidelor laterale coborâte față de coama longitudinală. Peste pridvor, acoperișul este într-o apă, orientată spre vest.

Nu se cunosc date privind anii sau perioadele realizării unor lucrări.

Cu toate acestea, sunt vizibile intervenții precum: construirea pridvorului, rostuirea soclului cu mortar de ciment, realizarea pardoselii cu dale de marmură, tencuirea cu mortar de ciment a feței exterioare a pereților perimetrali și căptușirea cu scânduri a feței interioare a acestora, montarea scândurilor pe structura iconostasului spre altar și schimbarea învelitorii cu tablă zincată.

Vederea laturii de nord © Celina Gora, 2022

1

DRH, seria A, vol I, nr. 9, p. 11-13.

2

DRH, seria A, vol II, nr. 159, p. 236-237.

3

Ioan Caproșu, Documente privitoare la istoria orașului Iași, vol II (1661-1690), 2000, p. 527-528.

4

Gheorghe Ghibănescu, Ispisoace și zapise, vol. IV, partea I, p. 165-166.

5

P.G. Dmitriev și P.V. Sovetov, Moldova în epoca feudalismului, vol. VII, partea II, editura Știința, Chișinău, 1975, p. 172.

6

Marele Dicționar Geografic, vol. V, p. 495.

7

Știri catagrafice în 1809, p. 203.

8

Repertoriul bibliografic din Moldova, p. 819.

9

Conform analizei stilistice și tehnice din cadrul etapei de inventariere a bisericilor de lemn din județul Iași din anul 2022 (https://biserici-inlemnite.ro/ , secțiunea Descriere componente artistice).

63

Biserica „Adormirea Maicii Domnului”

Localitate: sat Jigoreni, comuna Țibănești

Datare:

1813

Cod LMI: IS-II-m-B-04187

Ctitorie: Ioan și Petre Carp

Arhiva INP, Fond CMI, Dosar 2111/1934-1947, Biserica parohială de lemn, Parohia Jigorăni, comuna Țibănești, jud. Vaslui, f. 4

64

Jigorenii sau Jâgorănii au aparținut familiei Carp (Lungul), renumit neam de boieri moldoveni, care avea părți de sate în valea Șacovățului încă din secolul al XVII-lea. Jigoreni s-a format din desființarea satului Glodeni, de la sud de Jigoreni1. La 1820 era parte sat răzășesc și parte al căminarului Ion Carp, cu biserică și trei slujitori ai acesteia - un preot, un diacon și un dascăl2. De-a lungul timpului, patrimoniul funciar al familiei Carp a sporit, astfel că în prima jumătate a secolului al XIX-lea, el era format în zona Șacovățului din cel puțin satele Glodenii Gândului, Jigoreni, Țibănești, Roșcoaia, Griești, Tungujei3. În 1802 Ioan Carp a primit de la tatăl său, banul Gheorghe Carp, moșiile Țibănești (la est de Jigoreni), Glodenii Gândului, Ivănești și Jigoreni. La 1812, a făcut o înțelegere cu Mănăstirea Sfântul Spiridon, proprietară a unei părţi din moşia Glodeni, obligându-se să facă o biserică la marginea acesteia, lângă satul Jigoreni4. Biserica de lemn a fost sfințită la 1813, ctitori fiind Ioan Carp și fiul lui, Petre Carp, potrivit pisaniei: „Acest lăcaş d(u)m(ne)zeesc întru care să prăznu(i) eşte hramu Presfintei Născătoarei de D(u) mnezeu Adormirea, iaste făcută cu toată cheltuiala du(mi) sale boierului Ioanu Carp biv vel cămănar [de] fiiu răposatului boeriului, Gheorghe Carp, şi Petre Carp la anul de la Hristos 1813 pe moşie Glodenii”. Tot atunci au fost aduse de la Schitul Cetatea (o altă ctitorie a familiei Carp, desființat încă de la începutul secolului al XIX-lea) iconostasul, lucrat de către Mihail Zugravu la 16955 și un candelabru6. Se pare că Mihail era unul dintre cei mai apreciați zugravi ai Moldovei la momentul respectiv, lucrând pentru mai mulți boieri (Toderașcu Cantacuzino, Gavriliță Costache, mitropolitul Teodosie ș.a.). Acesta împreună frații săi Gheorghe și Dima au fost aduși pe plaiurile moldave de la sud de Dunăre de către Gheorghe Duca7.

Astăzi, lăcaşul este o construcţie cu plan trilobat, cu absida altarului poligonală cu cinci laturi și decroşată, cu naos cu abside poligonale, cu pronaos dreptunghiular, căruia i-a fost adăugat pe latura de vest un pridvor cu turn-clopotniță. Ca în cazul multor altor biserici de lemn moldovenești, pridvorul și pronaosul sunt tăvănite, în naos și altar tavanele încadrează cupole cu bază poligonală. Acestea sunt protejate de un acoperiș unic, racordat pe latura de vest la turnul-clopotniță.

Sursele bibliografice precizează date referitoare la reparații abia pentru anul 19218. Din inspecția vizuală amănunțită (realizată în anul 2022) a rezultat că este posibil ca în acest an să se fi adăugat pridvorul și clopotnița. În 1934, preotul paroh Const. Chiriac cerea căptușirea cu scânduri în interior a pereților, aceștia nefiind pictați9.

La 1938, biserica nu suportase încă intervențiile la interior10. Un an mai târziu, sunt solicitate lucrări pentru exterior, anume aplicarea unor șipci și a unui strat de ceamur, lucrări care au fost executate. Este posibil ca după acest moment, biserica să fi suportat și intervenții la șarpantă și la învelitoare, fiind schimbată din șindrilă în tablă. În 1942 era solicitată, de către preotul paroh Gh. Spătaru, demontarea și mutarea bisericii în alt loc, fiind afectată se pare de alunecări de teren11. Biserica nu a fost strămutată, dar este foarte posibil ca acesta să fie momentul în care au fost montați stâlpii pentru consolidarea peretelui de vest al pridvorului.

Vederea laturii de sud © Celina Gora, 2022

1

Marele Dicționar Geografic, vol. IV, p. 102.

2

Catagrafia fiscală de la 1820, p. 281.

3

Catagrafia fiscală de la 1831, p. 144.

4

Mircea Ciubotaru și Lucian Lefter, Ctitoriile de pe Valea Şacovăţului ale neamului Carp în „Monumentul. Lucrările Simpozionului Național Monumentul – Tradiție și viitor”, Vol. XIV, Editura Doxologia, Iași, 2013, p. 185-186.

5

C.A. Stoide, Știri despre câțiva zugravi moldoveni din secolele al XVII-lea și al XVIII-lea, în „Mitropolia Moldovei și Sucevei”, nr. 7-8, Iași, 1959, p. 430.

6

Octavian Mărculescu, Candelabrul de lemn de la Jigoreni, județul Vaslui în „Revista istorică română, Rubrica Miscellanea”, vol. XVI, fasc. II, București, 1946, p. 183.

7

C.A. Stoide, op. cit., p. 430.

8

Anuar 1938, p. 183.

9

Arhiva INP, Fond CMI, Dosar nr.

2111/1934-1947, Biserica de lemn din Jigoreni, jud. Vaslui, f. 3.

10 Anuar 1938, p. 183.

11 Arhiva INP, Fond CMI, op. cit.

65

Biserica „Adormirea Maicii Domnului”

Localitate: sat Văleni, comuna Tibănești Cod LMI: IS-II-m-B-04266

Datare: 1727(?) / 1813-1815 Ctitorie: posibil Chiriac Bicu și Loghin și Vasile Smeria

Inscripție pe ușile împărătești © Cosmin Niță, 2022

66

Văleni, cunoscut în documente sub numele de moșia Găureni, este atestat într-un uric din a doua jumătate a secolului al XV-lea1. Această denumire a purtat-o până în secolul XX. Locuitorii satului Găureni erau cei rămași după incendierea satului Siliștea de către turci și care s-au așezat pe coastele dealurilor Costea și Brașovnița. Aproape toată moșia a fost stăpânită de răzeși, dar o mică parte s-a aflat în proprietatea familiei Lupu2.

Vederea laturii de vest și de sud © Celina Gora, 2022

La 1727 răzeșii au făcut o biserică, ctitorii acesteia fiind Chiriac Bicu și Loghin și Vasile Smeria3. La 1809, la biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” din Găureni slujea preotul Lupul Pâncescu4. În sursele bibliografice se mai menționează că biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” a fost construită în perioada 181318155. Luând în considerare că în anul 1809 slujea un preot, morfologia bisericii (sistemul de acoperire, ornamentica portalului și a peretelui despărțitor), încadrarea datării iconostasului la final de secol XVIII – început de secol XIX și inventarul bisericii, se poate afirma că biserica exista înainte de 1813-1815, fiind edificată în secolul al XVIII-lea.

Totuși, pentru clarificarea anului de construire sunt necesare studii și analize de specialitate suplimentare.

Lăcașul de cult cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” are plan drept, cu absida altarului poligonală cu cinci laturi, decroșată, cu naos de formă aproape pătrată și cu pronaos dreptunghiular, dispus transversal. În timp, pe latura de vest a pronaosului a fost adăugat un pridvor, inițial deschis și mai apoi închis, devenind astfel un volum decroșat.

Altarul, naosul și pronaosul sunt acoperite de tavane ce încadrează cupole cu bază poligonală, pe când pridvorul este acoperit doar de tavan. Acestea sunt acoperite de o șarpantă generală, în patru ape, cu streașină pronunțată.

Inscripția de pe ușile împărătești atestă anul 1868. Este posibil ca aceasta să fie data încheierii unei intervenții capitale care a inclus adăugarea pridvorului pe latura de vest a pronaosului. În 1962, iconostasul este pictat de către Tinca Carp din Todirești, prin strădania preotului paroh Nicolai din Jigoreni. Sursele bibliografice consultate nu conțin informații referitoare la lucrări de reparare sau extindere a bisericii, realizate până în anul 2010. Din inspecția vizuală amănunțită, a rezultat că pridvorul a fost închis anterior anului 2010 și că a fost montat primul strat de scânduri pe pereți, pe fața exterioară. De asemenea, este posibil să fi avut loc intervenții la planșee și cupole, ele descărcând pe capetele în consolă ale bârnelor prelucrate în trepte.

Conform surselor locale, în anul 2010 au fost înlocuite podelele și în 2013, soclul a fost retencuit cu mortar de ciment.

1

DRH, seria A, vol. II, nr. 62, p. 93 (document datat înre 1457-1502).

2

Marele Dicționar Geografic al României, vol. III, p. 489.

3

Repertoriul bibliografic din Moldova, p. 232.

4

Știri catagrafice din 1809, p. 203.

5

Anuar 1909, p. 442.

67

Biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”

Localitate: sat Coada Stâncii, comuna Ungheni

Datare: 1785-1788, 1839

Neclasată în Lista Monumentelor Istorice

Ctitorie: Manolache Balș

Sinodicul bisericii | SJAN Iași, Fond Mitropolia Moldovei și Sucevei - Sinodice, Dosar 320/1875, f. 7.

Sinodicul bisericii | SJAN Iași, Fond Mitropolia Moldovei și Sucevei - Sinodice, Dosar 320/1875, f. 8.

68

Satul Coada Stâncii este cunoscut până la începutul secolului al XVIII-lea sub denumirea de Oișani, fiind atestat într-un document de la 14 octombrie 1490 prin care Ștefan cel Mare întărește lui Iuga stăpânirea peste mai multe sate1.

Catagrafiile din anii 18202, respectiv 18313, precizează că moșia aparținea bănesei Ilinca Ghica de la București și avea „loc de hrană cu îndestulare; din fânaț pătimește cu vărsături (inundații); are 3 slujitori ai bisericii”4.

Lăcașul de cult a fost edificat în perioada 1785-1788, ctitor fiind Manolache Balș5. Prima sursă bibliografică ce face referire exactă la biserica cu hramul „Sfântul Dimitrie” susține edificarea acesteia la 18396, când este posibil să fi avut loc de fapt o intervenție majoră. Suportul iconostasului este specific pentru secolul XIX, dar icoanele și mare parte din decorațiile sculptate aparțin secolului XVIII7.

Biserica cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” este un locaș de cult tipic moldovenesc, cu plan drept, cu absida altarului poligonală decroșată și care își păstrează în mare parte substanța istorică de la începutul secolului al XIX-lea. Intervenții capitale, precum adăugarea turnului clopotniță la vest, desființarea peretelui originar al bisericii pe această latură și introducerea cafasului au contribuit la mărirea suprafeței interioare a bisericii și la o altă percepție asupra spațiului. Pe latura de vest a turnuluiclopotniță a mai fost adăugat un pridvor din zidărie. Naosul este acoperit de o boltă semicilindrică generoasă, restul spațiilor prezentând tavane. Șarpanta în două ape se desfășoară peste corpul inițial al bisericii, apoi se racordează la turnul-clopotniță.

Pridvorul recent prezintă acoperiș în patru ape.

Sursele bibliografice consemnează reparații la 1900 în 1910 , fără a detalia tipul lucrărilor. Începutul intervențiilor din această perioadă este susținut și de poalele iconostasului, datate la 1902.

Este posibil ca în acest interval să fi avut loc de fapt o reparație capitală, din inspecția vizuală amănunțită9 reieșind ipoteza construirii turnului clopotniță. Până în 1929, anul în care apar obiecte bisericești importante, este posibil să fi primit stâlpii de rigidizare dublați pe ambele fețe ale pereților, prinși cu tije filetate.

Din corespondența cu Protoieria județului Iași reiese că în 193610 biserica avea nevoie de reparații la pereții exterior, un acoperiș nou și vopsirea tablei. În perioada 1936-1983 (1981-1983 sunt ani înscriși pe o serie de icoane), este posibil să fi fost desființat peretele de vest al bisericii (astfel că parterul turnului clopotniță a devenit pronaos), să fi fost construit cafasul, pereții perimetrali să fi fost lambrisați la interior și exterior, bolta să fi fost căptușită și pictată, soclul tencuit și să fi fost montat șorțul de tablă și să fi avut loc reparații la acoperiș (inclusiv intervenții la structura turnului clopotniță). În anii `2000, se pare că a fost schimbată tabla și, conform surselor locale, pereții au fost revopsiți.

8

Vederea laturii de sud © Lucia Leca, 2022

1

DRH, seria A, vol. III, nr. 80, p. 155-158.

2

Catagrafia fiscală de la 1820, p. 447.

3

Catagrafia fiscală de la 1831, p. 185.

4

Ibidem.

5

SJAN Iași, Fond Mitropolia Moldovei și Sucevei - Sinodice, nr. 320, f. 7.

6

Anuar 1909, p. 344-345.

7

Conform analizei stilistice și tehnice din cadrul etapei de inventariere a bisericilor de lemn din județul Iași din anul 2022 (https://biserici-inlemnite.ro/, secțiunea Descriere componente artistice).

8

Anuar 1909, p. 344-345.

9

Privind posibile etape de intervenție și starea de conservare. Inspecția a fost realizată în anul 2022.

10 Arhiva Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, Dosar Coada Stâncii, adresa 16/1936.

69

Biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”

Localitate: sat Conțești, comuna Valea Seacă Neclasată în Lista Monumentelor Istorice

Datare: 1842 Ctitorie: Nicolae Rosetti-Roznovanu

Pomelnic © Cosmin Niță, 2022

70

Satul Conțesti datează din a doua jumătate a secolului al XIVlea, când aparținea popei Iuga, după care a fost moștenit de Mihul logofătul, care a fost un boier din Moldova primei jumătăți a secolului al XV-lea1. Satul este atestat documentar la 10 august 1470 când Ștefan cel Mare, prin salv-conductul său, anunța că i-a redat lui Mihul logofătul satele confiscate, printre care și Conțești2. Despre soarta satului nu se cunosc informații până la 6 martie 1564 când Alexandru Lăpușneanu l-a închinat mănăstirii Probota3. În Condica liuzilor de la 1803, se arată că satul aparținea vistiernicului Iordache Balș iar după moartea sa, în anul 1825, satul a revenit fiului său, Iancu Balș4. În testament se arată că satul a fost proprietatea mănăstirii Probota, fiind luat cu bezmăn pe veci5.

Vederea laturii de sud și de est © Celina Gora, 2022

Biserica de lemn cu hramul „Sfântul Dumitru” din satul Conțești nu are o pisanie din care să rezulte anul ctitoririi sale dar, conform informațiilor culese din Dicționarul geografic al județului Suceava, aceasta a fost ridicată în anul 18356, iar potrivit datelor furnizate de parohie ar data din perioada 1830-1835. În sinodicul întocmit în anul 1872 se precizează că lăcașul a fost ridicat în anul 1842 de Nicolae Rosetti – Roznovanu7. Tot din perioada aceasta, se păstrează o icoană a Maicii Domnului cu însemnarea: „Această sfântă icoană s-au zugrăvit de preot Neculai cu a sa cheltuială.

1831 noiembrie 25”.

Biserica este o construcţie cu plan trilobat, cu altar poligonal cu cinci laturi, decroşat, cu naos cu abside tot cu cinci laturi, modeste ca dimensiune, cu pronaos dreptunghiular. Pe latura sudică a acestuia a fost adăugat un pridvor cu turlă. Peste naos și altar au fost realizate cupole cu baza poligonală. Acoperișul pridvorului, în trei ape, străpuns de volumul turlei, se racordează la acoperișul bisericii.

Conform informațiilor păstrate în arhiva parohiei, lăcașul a fost reparat în anul 1895, când a fost acoperită cu draniță și în interior pardoseala de piatră a fost înlocuită cu dușumea de scândură. În anul 1900, pereții au fost căptușiți cu scândură și vopsiți, iar în perioada 1929-1931 s-a înlocuit dranița de pe acoperiș, s-a refăcut turla și pictura iconostasului, fiind repictat de Ion Doroftei din Fălticeni. În anul 1959, s-au realizat unele lucrări de reparații, precum și înlocuirea draniței cu tablă zincată. În 1963 icoanele au fost „spălate”. Între anii 1978 și 1984, lângă biserica de lemn, în prezent neutilizată, dar în stare bună, a fost ridicată o biserică de zid, cu același hram.

1

Mihai Costăchescu, Documente moldovenești înainte de Ștefan cel Mare, vol. I, Iași, 1931, p. 501, 506.

2

DRH, seria A, vol. II, nr. 169, p. 253-255.

3

DRH,seria A, vol. VI, nr. 318, p. 559.

4

Uricaru, XVI, p. 279-282.

5

Ibidem.

6

Serafim Ionescu, Dicționarul geografic al județului Suceava, București, 1894, p. 80.

7

SJAN Iași, Fond Mitropolia Moldovei și Sucevei – Sinodice, nr. 183c.

71

posibilă incursiune

Biserica de lemn și cimitirul în cadrul peisajului satului Muncelul de Sus, comuna Mogoșești-Siret © Călin Șuteu, 2022

72

La o oră de Iași – la 60 de km – se află un grup de 10 biserici din lemn care merită să fie vizitate, caracteristicile acestora ieșind în evidență prin valoarea deosebită.

Cadrul natural are o contribuție majoră în definirea specificului zonei. La sud de Pădurea Bârnova, două sate – Poiana și Șcheia – se remarcă prin pitoresc. Peisaje colinare, cu terenuri pe care încă se practică o agricultura tradițională individuală, pâlcuri de pădure, livezi și văi de pâraie (Vasluieț, Rebricea) pot fi admirate în drum spre biserica din lemn, situată în mijlocul unui loc înconjurat de perdele de vegetație, o adevărată oază de liniște și reculegere. Tot în această zonă, pe drumul spre Boroșești se întâlnesc podgorii, pe când către Dobrovăț se trece prin Pădurea Pietrosu, arie protejată în care sunt ocrotite specii de fag, carpen şi tei argintiu. Bisericile sunt amplasate în mijlocul cimitirelor-livezi, de unde se văd ulițele șerpuitoare ale satului, cu gospodării tradiționale, dar și văi și dealuri pitorești. La sud și est de Iași, văile Prutului și Jijiei modelează peisajul astfel că bisericile de lemn din satele Coada Stâncii și Medeleni pot fi conectate pe rute destinate zonelor protejate.

Biserici de lemn cu arhitectură deosebită pot fi admirate printr-o mică deviere de la drumurile județene. Pe șoseaua dinspre Vaslui spre Iași, pot fi vizitate două obiective, bisericile din Dobrovăț și Brădicești, ambele foste sate mănăstirești. Biserica Mănăstirii Brădicești este singurul locaș de cult din județul Iași cu influență galițiană. Arhitectura armonioasă și bine proporționată este definită de articularea volumelor prismatice succesive ale pridvorului, pronaosului, naosului și altarului, fiecare încununat cu câte o turlă amplă, de influență barocă. Biserica din Dobrovăț nu aparține mănăstirii, ci este o biserică de mir, dar se remarcă prin expresivitatea meșteșugului și prin amplasament. Alte astfel de biserici se găsesc în satele Cristești, Miroslovești și Stolniceni-Prăjescu, pe drumul de legătură dintre Târgu Frumos și Târgu Neamț.

Lăcașurile de cult din lemn reprezintă expresia autentică a credinței pe care o nutreau comunitățile din secole de mult apuse, fiind o transpunere în formă fizică a trăirilor și a gândirii înaintașilor noștri, cu îndemânarea meșterilor de demult. Ctitorii, fie aceștia de rang boieresc, fețe bisericești, răzeși ori simpli țărani, au clădit lăcașuri de cult cu credință și zel, împodobindu-și așezămintele cu multă apreciere pentru frumos. Uneori, bisericile ilustrează tendințe arhitecturale și modele din ținuturi mai îndepărtate datorate în special unor meșteri călători care, prin aportul lor au împrospătat și diversificat tradiția locală. În paralel, influențe străine pot fi remarcate și la obiectele bisericești, undele dintre acestea fiind aduse din ateliere de pictură și manufactură din Europa de Vest, dar și din Polonia sau Rusia.

73

Abrevieri

Stâlp sculptat al pridvorului, Biserica cu hramul „Cuvioasa Parascheva”, sat Miroslovești, comuna Miroslovești | © Ana Chiricuță, 2022

74

ANIC - Arhivele Naționale Istorice Centrale, București.

Anuar 1909 - ***, Anuarul Administrațiunii Cassei Bisericii, Tipografia Cărților Bisericești, București, 1909.

Anuar 1930 - ***, Anuarul Arhiepiscopiei Iașilor pe anul 1930, Tipografia Sfintei Monastiri Neamțu, f.a.

Anuar 1936 - ***, Anuarul Eparhiei Romanului, Institutul de arte grafice „Marvan”, București, 1936.

Anuar 1938 - ***, Anuarul Eparhiei Hușilor pe anul 1938. Cinci ani de păstorie 11 Martie 1934-1939, Tipografia și librăria George Cerchez, Huși.

BCMI - Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice, București.

BMI - Buletinul Monumentelor Istorice, București.

Catagrafia Moldovei la 1820 - Corneliu Istrati, Catagrafia Fiscală a Moldovei de la 1820, Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”, Iași, 2011.

Catagrafia Moldovei la 1831 - Corneliu Istrati, Catagrafia Fiscală a Moldovei de la 1831, Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”, Iași, 2011.

CMI - Comisiunea Monumentelor Istorice, București.

DIR - Documente privind istoria României, seria A. Moldova, București.

DMI - Direcția Monumentelor Istorice, București.

DRH - Documenta Romaniae Historia, seria A. Moldova, București.

INP - Institutul Național al Patrimoniului, București.

LMI - Lista Monumentelor Istorice.

Marele Dicționar Geografic - George Ioan Lahovari, C.I. Brătianu, Grigore Tocilescu, Marele Dicționar Geografic al României, alcătuit şi prelucrat după dicţionarele parţiale pe judeţe, vol. I-V, Stabilimentul Grafic J. V. Socescu, București, 1898-1902.

MMS - Mitropolia Moldovei și Sucevei, Iași.

PNR - Programul Național de Restaurare.

Repertoriul bibliografic din Moldova - Nicolae Stoicescu, Repertoriul bibliografic al localităților și monumentelor medievale din Moldova, Direcția Patrimoniului Cultural Național. Biblioteca Monumentelor istorice din România, București, 1974.

Repertoriul arheologic Iași - Vasile Chirica, Marcel Tanasachi, Repertoriul arheologic al județului Iași, vol. I-II, Iași, 1984-1985.

SJAN - Serviciul Județean al Arhivelor Naționale.

Surete și Izvoade - Gheorghe Ghibănescu, Surete și Izvoade, vol. I-V, Tipografia „Dacia” Iliescu Grossu & Comp., Iași, 1908. Știri catagrafice în 1809 - Constantin Tomescu, Știri catagrafice din Biserica Moldovei în 1809, Arhivele Basarabiei, An. 3, Nr. 3, 1931.

Uricaru - Teodor Codrescu, Uricaru sau colecțiune de diferite acte are pot servi la istoria românilor, vol. I-XXV, Tipografia Buciumul român, Iași, 1871-1895.

75

Fereastră cu ancadrament sculptat Biserica cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, sat Zlodica, comuna Ceplenița © Lucia Leca, 2022

Portal de intrare sculptat Biserica cu hramul „Nașterea Maicii Domnului”, sat Stolniceni-Prăjescu, comuna Stolniceni-Prăjescu © Lucia Leca, 2022