Poezii de formă fixă

I. RONDÉL, rondeluri, s. n. Specie a poeziei lirice cu formă fixă, având 13 (sau 14) versuri repartizate în trei strofe, în care primul vers este identic cu al șaptelea și al treisprezecelea, iar al doilea cu al optulea. – Din it. rondello, fr. rondel. https://voca.ro/8fhamtq7s5c

Rondelul rozelor ce mor, de Alexandru Macedonski 1. E vremea rozelor ce mor, 2. Mor în grădini, și mor și-n mine 3. Ș-au fost atât de viață pline, 4. Și azi se sting așa ușor.

5. În tot, se simte un fior.

6. O jale e în orișicine.

7. E vremea rozelor ce mor 8. Mor în grădini, și mor și-n mine.

9. Pe sub amurgu-ntristător, 10. Curg vălmășaguri de suspine, 11. Și-n marea noapte care vine 12. Duioase-și pleacă fruntea lor... 13. E vremea rozelor ce mor.

II. SONÉT, sonete, s. n. Poezie cu formă prozodică fixă, alcătuită din 14 versuri repartizate în două catrene cu rimă îmbrățișată / înrucişată și două terține cu rimă liberă : -

ritmul iambic, măsura versului 11 silabe, egală.

Primul catren enunţă o teză.

Al doilea catren – o dezvoltă.

Terţinele – sintetizează/concluzionează. https://voca.ro/fH8fBldrzYk

Cuvântul, de Vasile Romanciuc 1. Cuvântul ne adaugă vedere – 2. Vederea lui Homer era Cuvântul...

3. Cuvântul leagă Cerul şi Pământul 4. Întru speranţă şi întemeiere.

1. Cuvântul naşte tihna şi frământul...

2. Cuvântul – suferinţă, mângâiere, 3. Blazon de frumuseţe şi putere, 4. Neaplecat după cum bate vântul.

1. Ca o lumină-a vechilor icoane, 2. Plămada de vocale şi consoane 3. Te întăreşte-n drumul spre-mplinire.

1. Şi-auzi o voce – a Dumnezeirii – 2. Topindu-ţi-se în adâncul firii: 3. Cuvântu,-n primul rând, este iubire.

III. GAZÉL, gazeluri, s. n. Poezie (orientală) cu formă fixă alcătuită din distihuri și care, de obicei, cântă dragostea și vinul. – Din fr. ghazel.

- fiecare al doilea vers al distihului are aceeaşi rimă cu versurile distihului iniţial. https://voca.ro/7qNuxwti3GQ

Lupta vieţii, de George Coşbuc 1. Copiii nu-nţeleg ce vor: 2. A plânge-i cuminţia lor.

Dar lucrul cel mai laş în lume E un bărbat tânguitor.

Nimic nu-i mai de râs ca plânsul În ochii unui luptător.

O luptă-i viaţa; deci te luptă Cu dragoste de ea, cu dor.

Pe seama cui? Eşti un nemernic Când n-ai un ţel hotărâtor.

Tu ai pe-ai tăi! De n-ai pe nimeni, Te lupţi pe seama tuturor.

E tragedie nălţătoare Când, biruiţi, oştenii mor, Dar sunt eroi de epopee Când braţul li-e biruitor.

Comediant e cel ce plânge, Şi-i un neom, că-i dezertor.

Oricare-ar fi sfârşitul luptei, Să stai luptând, căci eşti dator.

Trăiesc acei ce vreau să lupte; Iar cei fricoşi se plâng şi mor.

De-i vezi murind, să-i laşi să moară, Căci moartea e menirea lor.

IV. TRIOLÉT, triolete, s. n. 1. Poezie de opt (sau șapte) versuri (de câte opt silabe fiecare), în care primul vers este identic cu al patrulea și cu al șaptelea, iar al doilea cu al optulea.

2. (Muz.) Grup de trei note acoperind o unitate metrică de două sau de patru note.

[Pr.: tri-o-] — Din fr. triolet. https://voca.ro/2uN0kUYB7F6

Triolete simboliste, de Ion Luca Caragiale 1. Pornind din vremuri de demult 2. Un glas de trâmbiţă mai sună, 3. Şi-aşa de drag mi-e când l-ascult 4. Pornind din vremuri de demult.

5. În al vieţii trist tumult 6. Şi-n dragostea-mi inoportună, 7. Pornind din vremuri de demult, 8. Un glas de trâmbiţă mai sună.

V. GLÓSĂ, glose, s. f. 1. Explicarea sensului unui pasaj sau a unui cuvânt dintr-o scriere; comentariu sau notă explicativă făcută pe marginea unui text. ♦ (La pl.) Totalitatea cuvintelor care alcătuiesc un glosar. 2. Formă fixă de poezie în care fiecare strofă, începând de la cea de-a doua, comentează succesiv câte un vers din prima strofă, versul comentat repetându-se la sfârșitul strofei respective, iar ultima strofă reproducând în ordine inversă versurile primei strofe.

– Din lat. glossa. Cf. fr. glose, it. glossa, germ. Glosse. https://voca.ro/61Gf1joU7Ff Glossă, de Mihai Eminescu Strofa I Vreme trece, vreme vine, Toate-s vechi și nouă toate; Ce e rău și ce e bine Tu te-ntreabă și socoate; Nu spera și nu ai teamă, Ce e val ca valul trece; De te-ndeamnă, de te cheamă, Tu rămâi la toate rece.

Strofa a II-a Multe trec pe dinainte, În auz ne sună multe, Cine ține toate minte Și ar sta să le asculte?...

Tu așează-te deoparte, Regăsindu-te pe tine, Când cu zgomote deșarte Vreme trece, vreme vine. ........................................

Ultima strofă Tu rămâi la toate rece, De te-ndeamnă, de te cheamă; Ce e val, ca valul trece, Nu spera și nu ai teamă; Te întreabă și socoate Ce e rău și ce e bine; Toate-s vechi și nouă toate: Vreme trece, vreme vine.

VI. MADRIGÁL, madrigale, s. n. 1. Poezie lirică scurtă care exprimă sentimente delicate sau complimente (la adresa unei femei). 2. Scurtă compoziție muzicală vocală cu caracter liric, caracteristică pentru sec. XVI. [Pl. și: madrigaluri] – Din fr. madrigal. https://voca.ro/fIYL1ClB2xr

Madrigal, de Cincinat Pavelescu Noaptea parcă este o perdea albastră Peste care fluturi galbeni s-au oprit.

Vino, ca să plângem pe iubirea noastră, Pe iubirea noastră care-a-mbătrânit.

Vom schimba surâsuri palide şi rare Ca petala unui veşted trandafir, Turburând a nopţii tainică-nserare C-un sărut pe frunte ca de cimitir. Şi vom pune floare tânără şi vie Pe iubirea noastră care-a-mbătrânit.

Vino: Cerul pare-o pânză albăstrie Peste care fluturi galbeni s-au oprit.

VII. TÁNKA s. f. scurt poem japonez de numai cinci versuri, cu 31 de silabe. (< fr. tanka) Tanka este poezie tradiţională japoneză cu formă fixă, având cinci versuri. Poezia aceasta este de-un erotism frenetic, are tensiune, dar şi fineţe, toate acestea fiind trăsături ale extrem-orientalilor. “Aceste poeme din cinci versuri sublimau, în literatura veche, însăşi noţiunea de frumos, subiectele lor ţinând de misterul sufletului uman în indisolubilă comunicare cu natura, cu cosmosul”.

Cum se scria poezie acum o mie de ani în Japonia: 1. Crezut-am că-i tristeţea, 2. Dar lacrimă se dovedi a fi.

3. Apoi mă scufundai, aflând că nu-i 4. Decât spectrul de coral răsfrânt 5. Într-o unduire-opalescentă.

(opalescențe, s. f. Aspect lăptos prezentat, în urma fenomenului de refracție a luminii, de unele medii cu particule fin dispersate sau bule de gaz microscopice și care apare roșcat când este observat prin transparență și albăstrui când este observat lateral.)

VIII. HAIKÚ, haiku-uri, s. n. (Livr.) Poezie japoneză alcătuită din 17 silabe dispuse în trei grupe. – Din fr. haïku, engl. haikku.

Haiku este un gen de poezie cu formă fixă, tradițional japoneză, (limba japoneză fiind o limbă silabică), alcătuită din 17 silabe repartizate pe 3 versuri formate din 5, 7, 5 silabe.

1. Viața mea toată:

- 5 silabe

2. Frunze purtate de vânt

- 7 silabe

3. În prag de toamnă.

- 5 silabe

IX. ACROSTÍH, acrostihuri, s. n. Poezie sau strofă în care literele inițiale ale versurilor, citite vertical, alcătuiesc un cuvânt (nume propriu, dedicație etc.) sau o propoziție.

– Din ngr. akróstichon, fr. acrostiche.

Acrostih - autor necunoscut (către Grigore Vieru) Graiul este al tău laitmotiv Rai е al limbii noastre univers Izvorând din inimă -viul motiv Gingaş l-ai cântat în vers O limbă, o patrie, o mamă Recitai în lung suspin, ecou Este al sufletului tău ranăVisul tău, nemuritorule erou, Inspirată de grele vremuri Este astăzi, opera ta artă Recitind-o iar plâng şi tremur Un dor laşi în a mea soartă.

X. CALIGRÁMĂ, caligrame, s. f. Mod special de dispunere a versurilor, care are ca scop reprezentarea grafică a simbolurilor sau a sugestiilor dintr-o poezie.

— Din fr. calligramme. https://voca.ro/jgjC4QTzdMS „afară cerul a violat aerul / cu stropi virgini de ploaie / și acum plină de extaz / deschid ușa scobită / lângă vizuina unei iluzii /prospețimea mă îndeamnă / nebunatic să urc / pe balustrada iubirii / unde pe tălpile tale / am putea să întrecem / fastuosul titanic / clipa intră în anormalitate / pentru a mă preda infinitului / și din trupu-mi rece / o balerină urcă melancolic / spre albăstrimea nudă a înaltului /.”