Charles Baudelaire - Poezii

Charles Baudelaire (1821 – 1867)

poetul unei Divine Comedii moderne

Charles Baudelaire

Corespondenţe Natura

e un templu ai cărui stâlpi trăiesc Şi scot adesea tulburi cuvinte, ca-ntr-o ceaţă; Prin codri de simboluri petrece omu-n viaţă Şi toate-l cercetează c-un ochi prietenesc.

Ca

nişte lungi ecouri unite-n depărtare Într-un acord în care mari taine se ascund, Ca noaptea sau lumina, adânc, fără hotare, Parfum, culoare, sunet se-ngână şi-şi răspund.



Sunt proaspete parfumuri ca trupuri de copii, Dulci ca un ton de flaut, verzi ca nişte câmpii, – Iar altele bogate, trufaşe, prihănite,



Purtând în ele-avânturi de lucruri infinite, Ca moscul, ambra, smirna, tămâia, care cântă Tot ce vrăjeşte mintea şi simţurilencântă.

Groază plăcută Din acest vânăt cer ciudat, "Plin, ca şi soarta-ţi, de blesteme, Ce gânduri, om destrăbălat, Coboară-n tine să te cheme?"

- Iubind tot ce-i întunecat, Greu de-aşezat în loc şi vreme, Eu ca Ovidiu alungat Din raiul Romei, nu voi geme.

Cer sfâşiat, plin de ruine, Mândria-mi se-oglindeşte-n tine! Ţi-s norii dricuri care-n ele Duc toate visurile mele Şi în lumina-ţi prind să joace Luciri din Iad, şi Iadu-mi place.

Sonet de toamnă 

M-ai întrebat cu ochii tăi limpezi de cristal: "Iubitul meu cel straniu ce daruri îmi găseşte?"

- Iubito, taci! Ţi-aş spune că inimami doreşte Candoarea ce-avusese străvechiul animal!



Să ne iubim cuminte. Amorul stă la pândă Şi, nevăzut, ţinteşte cu arcul lui fatal.

O, îi cunosc prea bine eternul arsenal:



Tu, care-mi legeni somnul cu mângâieri uşoare, Să nu ştii niciodată cumplitu-mi nenoroc, Nici taina scrisă-n mine cu litere de foc!

De patimă mi-e silă şi orice gând mă doare...



Ruşine, furii, crimă...

O, mărgărită blândă, Suntem două amurguri de toamnă ostenită, O, tu, atât de albă şi rece Mărgărită!

Muza venală 

O, Muza mea iubită, îndrăgostind palate, O să ai tu, când vântul Ghenarul şi-o purta, Când negre griji şi-omături la tine-or înnopta, Cămin să-ţi încălzească picioarelengheţate?



Ca să câştigi o pâine, îţi trebuie să-apari Ca un diac ce-nalţă cădelniţi la altar, Psalmodiind litanii în care n-ai crezut,



O să-ţi învie umeri de marmure pătate La razele pătrunse prin oblonirea grea? În punga mai uscată ca însăţi gura ta, O să aduni, tu, aur din bolţilenstelate?



Sau să-ţi arăţi, paiaţă lihnind de nemâncare, Hazlia strâmbătură cu plâns necunoscut.

De râs să-şi salte burta mulţimile murdare.

Orbii 

O, suflete, priveşte-i! sunt trişti şi singuratici Ridicoli fără voie, sinistre manechine Ţintind spre nicăierea priviri de umbră pline Neştiutori de lume, cu umblet de lunatici.



Pe faţa lor se stinge a cerului lumină!

Ei ochii şi-i îndreaptă spre larga depărtare Şi-aşa cum trec pe stradă spre-onchipuită zare Oricât de greu li-e gândul, ei fruntea nu şi-o-nclină.



Se pierd prin noaptea soră cu veşnica tăcere...

Tu râzi şi cânţi, cetate cu lacomă plăcere Şi voluptatea vieţii cu frenezie-o sorbi.



Mă vezi numai pe mine, mai jalnic decât ei Iar inima mă-ntreabă, când trec cu paşii grei - De ce-şi ridică ochii spre cer, sărmanii orbi?

Mortul vesel 



Într-un tărâm de seve şi de moluşte plin Îmi voi săpa eu însumi, cât mai adânc, o groapă, În care mâine osul bătrân să mi-l alin Dormind întru uitare ca un rechin în apă.

Urăsc şi testamente şi lespezi de mormânt.

Decât să cer mulţimii tristeţea şi regretul, Cu mult mai bine corbii îi voi pofti, pe rând, Să-mi cureţe de cărnuri, flămânzi, întreg scheletul.



O! viermi, tovarăşi fără de văz şi de auz, Un mort voios şi liber destinul v-a adus; Voi, fiii putrezirii şi filozofi ai sorţii,



Cutreieraţi-mi leşul cu hămesite guri Şi spuneţi-mi voi: oare, mai sunt cumva torturi Pentru-acest trup netrebnic şi mort printre toţi morţii?

Frumuseţea 

Frumoasă sunt, cum este un vis cioplit în stâncă Şi sânii mei de care atâţia se striviră Poeţilor o mută iubire le inspiră, Materiei asemeni, eternă şi adâncă.



În larg azur ca sfinxul stau mândră şi ciudată; Mi-i inima de gheaţă şi trupul cum sunt crinii; Urăsc tot ce e zbucium tulburător de linii Şi nu plâng niciodată şi nu râd niciodată.



Poeţii, pe vecie ursiţi făpturii mele, Ca-n faţa unui templu cu mândri stâlpi senini, Îşi vor petrece viaţa în studii lungi şi grele;



Căci am, ca să-i înduplec peaceşti amanţi blajini, Oglinzi în care totul mult mai frumos se-aşterne: Adâncii mei ochi limpezi, plini de lumini eterne.

https://www.youtube.com/watch ?v=hIMPWu0HGkY  La

minute de poésie : L'albatros [Charles Baudelaire]

Albatrosul, de Ch. Baudelaire Din joacă, marinarii pe bord, din când în când Prind albatroşi, mari păsări călătorind pe mare, Care-nsoţesc tovarăşi de drum cu zborul blând Corabia pornită pe valurile-amare.

Pe punte jos ei care sus în azur sunt regi Acuma par fiinţe stângace şi sfioase Şi-aripile lor albe şi mari le lasă, blegi, Ca nişte vâsle grele s-atârne caraghioase.

Cât de greoi se mişcă drumeţul cu aripe!

Frumos cândva, acuma ce slut e şi plăpând Unu-i loveşte pliscul cu gâtul unei pipe Şi altul fără milă îl strâmbă şchiopătând.

Poetul e asemeni cu prinţul vastei zări Ce-şi râde de săgeată şi prin furtuni aleargă Jos pe pământ şi printre batjocuri şi ocări Aripele-i imense l-împiedică să meargă.

https://www.youtube.com/watch ?v=kOHdaSyRaog

Albatrosul ucis, de Nicolae LabiĹ&#x;

Albatrosul ucis, de Nicolae Labiş 



Când dintre pomi spre mare se răsucise vântul, Şi-n catifeaua umbrei nisipul amorţea, L-a scos un val afară cu grijă aşezându-l Pe-un cimitir de scoici ce strălucea.

La marginea vieţii clocotitoare-a mării Stă nefiresc de ţeapăn, trufaş, însă răpus.

Priveşte încă parcă talazurile zării Cu gâtul galeş îndoit în sus.



Murdare şi sărate-s aripile-i deschise, Furtuna ce-l izbise îi cântă-un surd prohod, Lucesc multicolore în juru-i scoici ucise Al căror miez căldurile îl rod.



De valuri aruncate pe ţărmul sec şi tare Muriră fără luptă sclipind acum bogat.

Le tulbură lumina lor albă, orbitoare, Aripa lui cu mâl întunecat.

Deasupra ţipă-n aer dansând în salturi bruşte, Sfidând nemărginirea, un tânăr pescăruş.

Războinicul furtunii zvârlit între moluşte Răsfrânge-n ochiu-i stins un nou urcuş.

Când se-nteţeşte briza aripa-i se-nfioară Şi, renviat o clipă de-un nevăzut îndemn, Îţi pare că zbura-va din nou, ultima oară, Spre-un cimitir mai sobru şi mai demn.

„Albatrosul”, de Charles Baudelaire – selectează

cuvinte-cheie din poezie.

Argumentează rolul acestora;

- tema poeziei;

Asemănări

„Albatrosul ucis”, de Nicolae Labiş – selectează cuvinte-cheie din poezie.

Argumentează rolul acestora;

- tema poeziei;

- ipostazele eului liric; trăiri/sentimente;

asemănări

- ipostazele eului liric; trăiri/sentimente;

-Interpretează, în text coerent de 5-6 rânduri, semnificaţia a 2 figuri de stil din poezie;

- semnificaţia titlului;

Deosebiri

- Interpretează, în text coerent de 5-6 rânduri, semnificaţia a 2 figuri de stil din poezie;

- semnificaţia titlului;

- formularea mesajului poeziei

asemănări deosebiri

- formularea mesajului poeziei

https:// www.youtube.com/watch?v=5rtq cPuHqSA (Tudor Gheorghe – Albatrosul ucis)