biblioteca de câmpina 3

Florin DOCHIA Cartea de azi, cartea de mâine

A

cum 40 de ani se transmitea primul electronic mail (e-mail). Acum 18 ani apărea primul ziar online, creat de studenţii de la MIT (Massachusetts Institute of Technology, USA), numit The Tech. Acum 10 ani, în luna ianuarie, s-a lansat Wikipedia, site enciclopedic cu aproximativ un milion de accesări pe zi. În februarie 2003, apare site-ul Facebook; în aprilie 2003, Apple lansează iTunes; 2005: apare pe piaţă Youtube; martie 2006: se lansează Twitter. Între timp, în 1971, Michael S. Hart lansează Proiectul Gutenberg, prima bibliotecă digitală, un efort voluntar de a digitaliza şi arhiva lucrări culturale, pentru a încuraja crearea şi distribuirea de cărţi electronice (e-books) având la bază texte tipărite din domeniul public. Se va ajunge la o mie de titluri până în 1996, azi sunt 36.000, peste 100.000 împreună cu parteneri sau afiliaţi, ţinta fiind un milion.

Cartea legată - Codex - se impune în jurul anului 400 p.C., cu „file” din scoarţă de copac sau lemn acoperit cu ceară ori pachete de coli de papirus sau pergament, legate printr-un fel de balamale, înlocuind treptat rola de papirus (care, la rândul său, luase locul plăcuţelor de argilă şi a fost folosit până în sec. XI p.C.) şi pergamentul (apărut în sec. II a.C., fabricat din piele de oaie sau de capră, la Pergam, a rezistat până în Evul Mediu).

Primul text multiplicat pe astfel de file legate a fost, desigur, Biblia, chiar prin sec. II p.C. Torah, textul sfânt al evreilor, se prezintă şi azi sub formă de rolă.

Secretul fabricării hârtiei este devoalat abia la 741, după torturarea unor negustori chinezi de guvernul musulman din Samarkand, dar va ajunge la producţie europeană abia prin sec XII-XIII (prima fabrică de hârtie din Franţa: 1348). Cartea tipărită pe hârtie e veche de abia vreo cinci sute de ani (dacă includem aici perioada incunabulelor, adică a tipăriturilor fasciculare, nelegate şi fără copertă; tiparul apărea pe la 1445, datorită lui Johannes Gensfleisch, cunoscut şi sub numele de Gutenberg). Chiar şi până în secolul al XIX-lea, librăriile vindeau fascicole tipărite (destul de scumpe) care erau legate şi copertate (mai ales în mănăstiri) după dorinţa clientului, conţinutul fiind de la început cu precădere religios, mai apoi având succes, la elitele care aveau ştiinţă de carte, reţetarele marilor bucătari. Primii autori de literatură beneficiari ai cărţii tipărite şi legate aveau să fie Petrarca şi Boccaccio! Abia de vreo două sute de ani putem vorbi cu adevărat de obiectul carte - libro unitario -, aşa cum o ştim azi, cu un text omogen, un singur autor şi cu difuzare de masă. Ceea ce nu împiedică deloc cititorul împătimit (circa 15% din populaţia alfabetizată, după o judecată optimistă) să fie îndrăgostit de forma ei, de mirosul cernelii de tipar, de senzaţia rară a atingerii filei de hârtie. Adică de receptarea cu mai multe simţuri.

Am făcut această trecere rapidă pentru a se compara diferenţa de viteză a schimbării. Explozia tehnologică digitală a transformat rapid şi iremediabil lumea cărţii, obiceiurile cititorului. Accesul tot mai facil la texte prin intermediul reţelei planetare a internetului pare a împinge în derizoriu lectura 1 „leneşă”, în fotoliu sau pe

canapea. Chiar şi avântul audio-bookului a adus prejudicii previzibile cărţii pe hârtie. Este firesc să prevedem că, nu peste multă vreme, rafturile cu cărţi din bibliotecile publice vor deveni obiecte de muzeu, accesibile unor consumatori de nişă, iremediabil nostalgici.

Acceselor panicarzilor care deplâng scăderea interesului pentru lectura cărţilor pe hârtie [vezi-l chiar pe prietenul nostru C. Trandafir, în revista Spaţii culturale, nr. 18/2011), de parcă toţi ştiutorii de carte ar trebui să fie şi cititori împătimiţi - avem prea mulţi filosofi, spunea cineva, mai avem nevoie şi de tinichigii, şi de ospătari! – li se poate răspunde printr-o întrebare: ce înţelegeţi, în acest al doilea deceniu al secolului XXI, prin lectură? Dacă citesc un roman accesând cu ajutorul computerului un dvd cu e-books sau site-urile dedicate issuu.com ori scribd.com, se numeşte lectură? Dacă pentru asta folosesc pentru citit o tabletă iPad, care nu mă ţine legat la un birou, ci este utilizabilă în tramvai, în tren, în autobuz, în avion, în pat, pe plajă sau la cabana Trei Brazi, se numeşte lectură?

Este obligatorie lectura textului imprimat cu cerneală tipografică pe un suport solid, ori este acceptabilă şi varianta electronică?

Desigur, ca individ originar din cea de-a doua jumătate a secolului XX, sunt şi eu dintre aceia care ar putea ceda mai degrabă mirajului textului tipărit pe hârtie, rob al arghezianului „să pipăi şi să urlu: este!”, evitând mirosul de material plastic, răceala ecranului transparent sub care rulează rândurirânduri de text virtual. M-aş putea văieta şi de efemeritatea unei astfel de depozitări a textelor 2 (şi sunetelor sau imaginilor…),

suportul material degradându-se rapid fizic şi moral. Lacrimi inutile s-ar depune pe cenotaful unui trecut ireversibil. Pentru că nu de mormântul cărţii e vorba, ci de tipul de acces la informaţie, de schimbarea formei, nu a fondului, a conţinutului. Cartea ca obiect material cu acces nemediat – de la [rola de] papirus şi pergament la Codex şi la teancul de file legate – va fi în continuare cel mai sigur depozit de informaţie. Căci mediul digital are un defect: este, deocamdată, mediat şi dependent de folosirea unui combustibil realizat artificial, de electricitate. Aşa cum se întâmplă cel mai adesea, conform teoriei limbajului, în orice mesaj, informaţia are cea mai mare dependenţă de mediul prin care se transmite şi abia apoi de redundanţă. Un mediu fragil sau nesigur, cum se arată a fi cel din lumea virtuală, poate falsifica până la pierdere orice. Şi totuşi, cine stă pe loc rămâne în urmă! Sala de Biblionet deschisă de curând la Biblioteca câmpineană înseamnă alinierea la viitor. Care nu va diminua cu nimic, ba din contră, propensiunea spre lectură. Nu e o speranţă, e o certitudine.

Alina APOSTOL Biblioteca lui Nicolae Grigorescu

A

şa cum se ştie, Nicolae Grigorescu a fost bun prieten cu dr. C. I. Istrati.

Acesta este cel care a încurajat, încă din timpul vieţii pictorului, ideea înfiinţării unui muzeu „Nicolae Grigorescu”. Acest lucru a fost posibil abia în anul 1955. Dr. C. Istrati în amintirile publicate în 1908 comentează pasiunea lui Grigorescu pentru lectură: „citirea, pe lângă plimbări, constituia singura sa distracţie”.

Iubitor de carte, ca şi dr. C. I. Istrati, care a pus bazele bibliotecii câmpinene ce-i poartă numele, Nicolae Grigorescu a strâns în rafturile bibliotecii sale cca 800 de volume, de la cele despre antichitatea greacă şi latină pâna la literatura franceză a secolelor XVI – XVIII. Muzeul deţine o treime din numărul volumelor artistului.

Există scrieri din literatura universală: Molière, Cervantes, Rabelais, Balzac, Prudhomme, scrisorile lui Madame de Sévigné; albume cu litografii după operele lui Walter Crane; monografii de artişti - ale lui Raffet, Rodin şi desigur producţiile literare ale prietenilor săi Alexandru Vlahuţă, Barbu Ştefănescu Delavrancea, Ion Luca Caragiale. Cartea acestuia din urmă ne reţine atenţia. Pe prima pagină a cărţii stă scris: „Lui Nicolae Grigorescu Iubitul nostru, binevoieşte a primi aceste «Momente» în fruntea cărora miai permis să-nscriu ilustrul dumitale nume – şi, primindu-le, rogu-te nu cântări preţul darului, ci socoteşte dragostea cu care ţi-l face, al dumitale

supus prieten, Caragiale, 1901, Bucureşti”.

Că Grigorescu a fost o prezenţă de prestigiu, deseori invocată în lumea scriitorilor, o dovedeşte şi rugămintea redacţiei revistei „Semănătorul” de a-i desena coperta primului număr. Poezia publicată de Vlahuţă în numărul 1 din 2 decembrie 1901, rezuma direcţia noii publicaţii: „Păşeşte-n ţarină semănătorul, Şi-n brazda neagră umedă de rouă Aruncă-ntr-un noroc viaţa nouă Pe care va lega-o viitorul…”

Era firesc deci ca pictorul, sensibil la un asemenea îndemn, semănând cu propria sa imagine despre ţăranul roman, să se simtă util. Artistul înţelesese că munca defineşte existenţa săteanului şi, de aceea, multe dintre tablourile sale sunt ipostaze ale muncii. Proiectul de copertă pare o ilustraţie la 3 poezia lui Vlahuţă, dar şi o

scenă la care meditase el însuşi deseori.

De la Vlahuţă, pe lângă volumul „România pitorească”, primit în dar de artist, biblioteca mai deţine monografia „Pictorul N. I. Grigorescu – viaţa şi opera” publicată de acesta în anul 1910 şi varianta în limba franceză publicată în anul 1911. William Ritter, critic, jurnalist şi scriitor elveţian, a fost un perseverent şi destul de interesat prieten al pictorului. Împreună cu un alt compatriot, Marcel Montandon, Ritter a purtat o corespondenţă susţinută cu Grigorescu până în 1907.

Admiratorii lui Grigorescu, printre care se numărau Ion Ghica, Vasile Alecsandri, Cezar Bolliac, mergeau adesea să-l viziteze în atelierul său de la Bucureşti, alţii urcau până la refugiul său de la Câmpina, unde vara era un adevărat pelerinaj. Virgil Cioflec şi Alexandru Vlahuţă îl anunţau că „la vremea dejunului doi flămânzi vor să se aciueze pe lângă poarta D-voastră…”. La acelaşi primitor cămin se va instala şi Ritter timp de patru veri. Criticul făgăduia lui Grigorescu că-i va face elogiul „ori de câte ori va avea acces la vreo publicaţie străină”. Ritter s-a ţinut de cuvânt şi a publicat variantele aceluiaşi articol în revistele „The Studio”, „L’art et les artistes”,etc.,iar în cartea sa „Etudes d’art étranger” i-a consacrat un interesant capitol. Câte un exemplar din cele trei publicaţii mai sus amintite se află în biblioteca muzeului. Mărturii orale sau scrise, culese de la persoane care au trăit alături de pictor, vorbesc prea puţin despre relaţiile acestuia pe linie de pictură sau literatură cu Regina Elisabeta a României.În volumul lui George Oprescu „Corespondenţa lui N.Grigorescu” apar unele din scrisorile suveranei adresate 4 pictorului. Ele se referă la

invitaţii la concerte, la masă, pentru ceai, pentru vizite la expoziţii etc. Doctorul C. Istrati scrie în Calendarul Minervei din 1908: „Maiestatea sa Regina l-a apreciat şi iubit foarte mult. Încă din 1871-1872, Maiestatea sa îi poză. Grigorescu-i oferi, mi se pare, ideia costumului naţional…el găti, cu velinţe şi lucruri româneşti, pavilionul ce se afla în vechea grădină botanică…acolo poză domniţa, în costum naţional”. În anul 1904 o nouă dovadă. Un volum cu dedicaţie (aflat în biblioteca muzeului) intitulat „In der Lunca”pe care Carmen Sylva, autoarea, îl oferă în semn de prietenie şi omagiu aceluia pe care îl onora şi aprecia atât de mult. În acest volum de 66 de pagini sunt reproduse, poate pentru prima dată color, două tablouri de N.Grigorescu: „Ciobănaş” şi „Păstoriţă” ,cu acea dedicaţie purtând caligrafia delicată a suveranei care conţine şi o frumoasă apreciere: „Qui a mieux compris la Lunca que vous”. Elisabeth. Poeziile Carmen Sylvei dedicate lui Grigorescu rămân expresia adevărată a sufletului său. Carmen Sylva voia să facă o punte de legătură între cultura noastră şi a celorlalte popoare, în special, cu aceea a poporului german. Biografii îndeosebi, dar şi ceilalţi pasionaţi de Grigorescu vor descoperi poate, din corespondenţa sa, din poezii şi dedicaţii, multe amănunte şi date preţioase care vor ajuta la reconstituirea mai nuanţată a vieţii lui Nicolae Grigorescu şi a ecoului operei sale în literatură.

____________ Alina Apostol este muzeograf la Casa Memorială «N. Grigorescu» Câmpina

Biblionet este la Câmpina!

A fost lansat noul Centru de Informare pentru Public.

B

iblioteca Municipală ,,Dr. C. I. Istrati,, a fost selectată prin intermediul Bibliotecii Judeţene „Nicolae Iorga“ pentru a face parte alături de alte 19 biblioteci prahovene din programul naţional Biblionet. Prin acest program, biblioteca din Câmpina a primit 8 echipamente IT, un videoproiector, un scanner şi o imprimantă în valoare estimativă de 35.000 de lei.

Biblionet este un program de cinci ani care le va facilita românilor accesul gratuit la informaţie, prin dezvoltarea unui sistem de biblioteci publice moderne în Romania.

Prin cursurile de formare şi tehnologia furnizată, Biblionet va ajuta bibliotecile

sa asigure servicii în comunităţile locale sub forma unui parteneriat între IREX (International Research and Exchanges Board), ANBPR (Asociatia Naţionala a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România), Fundaţia Eos (Educating for an Open Society), autorităţile locale şi naţionale şi bibliotecile din ţară.

Echipamentele sunt donate de către Fundaţia Bill & Melinda Gates.

Noul serviciu din cadrul bibliotecii se numeşte Centru de Informare pentru Public (CIP) şi este gratuit pentru toţi cetăţenii. Orice persoană poate veni la bibliotecă pentru a folosi noile tehnologii disponibile, pe baza unui permis eliberat de către bibliotecar. Obiectivul principal al Biblionet-ului este accesul egal la informaţie şi la beneficiile oferite. O comunitate în care toată lumea are acces la internet o poate duce mai bine din mai multe puncte de vedere: membrii ei au mai multe oportunităţi de a-şi folosi creativitatea, sesizează noi idei care pot

5

fi fructificate la nivel local şi pot să îşi unească eforturile pentru a îmbunătăţi calitatea vieţii de zi cu zi. Bibliotecile publice trebuie să fie un nod comunitar, un loc de întâlnire extraordinar pentru cetăţeni, un loc în care se poate reînvia şi promova identitatea culturală locală.

Publicul ţintă pentru CIP este acelaşi cu cel al bibliotecii: membrii ai comunităţii de toate vârstele.

Deschiderea oficială a noului serviciu de bibliotecă a avut loc în data de 23 septembrie. La eveniment au participat reprezentanţi ai administraţiei locale, elevi şi cadre didactice, scriitori şi alţi prieteni ai bibliotecii.

Programul inaugurării a cuprins câteva discursuri (domnul Horia Tiseanu - primarul Municipiului Câmpina, domnul Nicolae Boaru - directorul Biblioteca Judeţeană N. Iorga, doamna Mihaela Sandu – coordonator program Biblionet judeţul Prahova, doamna

6

Alexandra Bucur - specialist IREX, domnul Codruţ Constantinescu consilier afaceri europene la Prefectura Prahova), mesaj video Deborah Jacobs – director de program în cadrul Fundaţiei Bill & Melinda Gates, prezentarea programului educaţional Intuitext, sesiune comunicare Skype cu prezentarea Secţiei de carte în limba engleză şi un mic moment artistic prezentat de Andrei Lucaks, elev al Şcolii Centrale Câmpina.

Invitat de onoare a fost domnul Sorin Burlacu, director al Bibliotecii Judeţene V. Voiculescu Buzău, vice-preşedinte al ANBPR, care a oferit Bibliotecii Municipale Câmpina o diplomă aniversară pentru împlinirea celor 62 de ani de existenţă.

Sunt aşteptate la bibliotecă toate persoanele care doresc să folosească calculatorul şi internetul în mod gratuit, evident, în scopuri educaţionale.

Liliana ENE

Concurs teatru pentru copii la Biblioteca Municipală Câmpina Ediţia a II-a Biblioteca Municipală „Dr. C. I. Istrati” Câmpina, în parteneriat cu Casa de Cultură „Geo Bogza” a organizat în data de 3 iunie cea de-a doua ediţie a Concursului de Teatru pentru copii.

Finanţarea acestui concurs a fost asigurată de către Consiliul Local şi Primăria Câmpina.

Concursul a fost structurat pe două secţiuni: Interpretare (monolog, scenetă, fragment din piesă de teatru) şi Creaţie poetică (10 poezii per participant).

Juriul a fost format din: Preşedinte Florin Dochia, Ştefan Al.-Saşa, Adrian Dochia, Cristinel Dragu şi Liliana Ene.

minunată” (coordonator prof. Dinu Daniela Simona).

2. Ciclul gimnazial: trupa D’ale comediei de la Şcoala Al. I. Cuza cu sceneta „Momente şi... fiţe”, monologul „Coana Chiriţa” (coordonatori prof.

Diana Marinache şi bibl. Anda Miroiu); trupa Thalia de la Şcoala Centrală cu piesa „Gemenele senatorului”, sceneta „Critica de jos” şi monologul „Snobul” (coordonator prof. Laura Andreea Popa); trupa Un mic zâmbet de la Şcoala Ion Câmpineanu cu piesa „Lanţul slăbiciunilor” (coordonator prof. Nadia Soroiu); trupa Viceversa de la Şcoala Ion Câmpineanu cu piesa „O scrisoare

S-au înscris aproximativ 110 elevi şi fiecare ciclu de învăţământ a avut numeroşi reprezentanţi, şi anume : 1. Ciclul primar: trupa Pinocchio de la Şcoala B. P. Hasdeu cu piesa „Făt Frumos şi Zâna Lacului“(coordonatori prof. Dinu Gabriela şi prof. Săbăngeanu Adina) ; trupa Muguraşii de la Şcoala Ion Câmpineanu cu piesa „În dumbrava

pierdută“ ( coordonator prof. Irina Tudor); trupa Mugurii de la Şcoala B. P. Hasdeu cu piesa „O inspecţiune” (coordonator prof. Cristina Enescu).

3. Ciclul liceal: trupa Nosce de la Colegiul Naţional N. Grigorescu cu piesele „Bubico” şi „Scufiţa Roşie” (teatru de păpuşi), 7 coordonator prof. Cristina Dinu;

Trupa Adam’s Team de la G.S.I. Forestier cu piesa „Ion”(coordonator prof. Diana Adam).

Pentru secţiunea de creaţie poetică, juriul a fost format din Florin Dochia, Ştefan Al.-Saşa şi Gherasim Rusu Togan, iar participanţii şi-au prezentat creaţiile într-un plic sigilat. Premierea a avut loc în data 10 iunie la Casa de Cultură „Geo Bogza” şi câştigătorii locurilor I pentru fiecare ciclu de învăţământ au avut

posibilitatea de a-şi prezenta spectacolul în faţa tuturor concurenţilor. Sala mică „Constantin Radu“ a devenit în câteva minute neîncăpătoare pentru zecile de elevii şi părinţi prezenţi la premiere.

Diplomele au fost înmânate de către domnul primar al Municipiului Câmpina, Horia Laurenţiu Tiseanu. S-a acordat un premiu de excelenţă doamnei profesoare Laura Andreea Popa pentru modul impecabil în care s-au prezentat la concurs elevii îndrumaţi de dumneaei. Toţi concurenţii au primit diplomă de participare.

Acest concurs ne dovedeşte că există în Câmpina foarte mulţi copii talentaţi şi putem spera la viitoare ediţii mult mai ample.

8

Cătălina GRIGORE Marele premiu «Geo Bogza» la primul concurs de literatură Haos toată recuzita ploii e în mine, aşează-te pe o coastă şi bălăceşte-ţi picioarele în fluviul plin de gheaţă, rosteşte o rugăciune pentru amânarea zilei de apoi, fă ca apa să curgă să-mi spele ruşinea sufletului, cu o undiţă agaţă-mi meduzele din gândire şi dă-le o bucată de pâine cu aspirină, oricum ele nu pot să aiureze mai mult decât o făceau viperele crescute anapoda pe parapetul prăpastiei...

Poem la miezul nopţii am obosit să mă doară somnul în vis, dimineţi în culori învineţite mă aşteaptă şi-n curând ele nu vor mai fi decât o oboseală nestingherită, cocoloşită într-un stup de ghips. am obosit de prea multe cuvinte, aş vrea să mă ştiu un dizlexic strecurat cu timiditate într-un buzunar cu urjume, să-mi deşurubez trupul din reţeaua în care m-au inserat alţii şi să-l las pe un câmp al leneviei constante, cu ciocuri de sârmă să-mi ciugulească din splină corbii…

C. Trandafir Bacovia cel Mare Formularea din titlul acestei note de toamnă e preluată dintr-o însemnare elogioasă a câmpineanului Eugen Jebeleanu scrisă după 20 de ani de la dispariţia lui Bacovia: „cel mai obidit, mai drag şi mai uman dintre cuceritorii infinitelor spaţii ale Spiritului, George Bacovia cel Mare”. Nu-i ocazional elogiul maxim adus poetului, fiindcă despre „poetul plumbului” s-au scris cuvinte mai totdeauna vibrând de elogiu. Însuşi Cioran credea că, dacă se păstra pentru cei mai mari de odinioară rarisima adresarea cu vocabula „domnul”, cei mai urgisiţi, mai valoroşi, mai iubiţi. Eminescu şi Bacovia merită cu prisosinţă. La întâlnirea recentă de la Bacău, mai toţi utilizau pronunţia „Domnul Bacovia”, ca şi cum ar fi fost printre cei vii… Vă mai amintiţi de catrenul mentorului Macedonski la debutul editorial, din 1916, cu Plumb: „Poete,-acum, pe frunte / Porţi mândre flori de laur, / Când singur, până astăzi, / Din Plumb făcut-ai aur…” Chiar şi criticii care trebuie să ia distanţa analitico-estetică necesară sunt stârniţi de un impuls, cum am spus, iradiant. Cu atât mai mult, în momente aniversare discursul se încarcă encomiastic. Şi atunci, vrând-nevrând, e vremea cuvintelor care parcă zboară întru cinstire*.

De aceea mă feresc să spun mai mult decât că Bacovia este un poet mare, valoric vorbind. Demonstraţia e făcută de însăşi poezia lui, pe cât de simplă, pe

atât de profundă: o transparenţă de o rară prospeţime.

Nu în zadar s-a spus că este cel mai modern dintre marii noştri poeţi moderni. Influenţa lui asupra poeziei române este considerabilă. Cu toată multitudinea de influenţe pe care le-a avut şi le-a dat pe faţă (de la cei mai vechi, clasici şi romantici, la simbolişti şi expresionişti), Bacovia este inconfundabil, un scriitor-sinteză, care nu trebuie strict etichetat. Mai mult, cel care şi-a revendicat precursori şi comilitoni este un model şi un anticipator. A fost inspiratorul multor poeţi încă de la început, din păcate, unii fără personalitate şi, de aceea, căzuţi în epigonism. Dar sau revendicat de la Bacovia şi poeţi de mărimea unor Adrian Maniu, Ion Vinea, Al. Philippide, Saşa Pană, Dimitrie Stelaru, Radu Stanca, 9 Emil Botta…

Poeţii interbelici de cotă înaltă au fost modele şi exemple pentru cei care au contribuit la renaşterea poeziei româneşti după 1960, mai mult şi în ordine Blaga, Barbu, Arghezi, Bacovia.

După 1980, poetul Cuvintelor potrivite şi cel al Plumbului sunt înaintaşii preţuiţi cu deosebire, mai ales de cei care se apropie de scriitura cotidianului.

Bacovia deveni fanionul „noului val”, iar cât priveşte paradigma textualistpostmodernistă el este pe cel mai înalt pisc al posterităţii, pe linia versului mai direct şi mai „prozaic”, al notaţiilor supraconcentrate, al solitarismului antimetaforizant, al desolemnizării, nevrozei, obsesiei, monologului apropiat de soliloc, al sensibilităţii ulcerate şi rostiri cavernoase, în registru tragicomic, al „realismului” auster şi impersonal. Sunt sigur că se doresc nume, dar ele sunt aşa de multe, încât lista riscă să fie imposibil de reprodus, iar selectarea riscă să nedreptăţească pe mulţi. Totuşi, minimum minimorum: Mircea Ivănescu, Petre Stoica, Ileana

Casa Bacovia

10

Mălăncioiu, Constantin Abăluţă, Nora Iuga, Marius Robescu, Ion Mureşan, Cristian Popescu, Matei Vişniec. Pentru că un „bacovian” de cea mai bună rasă este regretatul Ion Stratan de la Ploieşti, citez un fragment „intertextual” (pentru mai tinerii cititori ar trebuie o explicaţie cum vine vorba cu „imitaţia” în variantă modernă - postmodernă ca o altă faţă a modernităţii -, dar nu aici este locul): „Ninge grozav” / „Pe câmp la abator” / „Şi sânge cald” / „Se scurge pe canal” / „plină-i zăpada / de sânge animal” / „Şi ninge grozav / pe-un trist patinoar” („Ninge grozav”).

Nu-i nici o exagerare, repet, Bacovia este un inventator de nouă dicţiune şi un poet exponenţial. _______________________ * Cu atât mai mult într-o imprimare trimestrială, destinată să popularizeze acţiuni şi evenimente culturale. E o frumoasă tradiţie a marilor Biblioteci, iată şi a uneia municipale, desigur prin grija inimoaselor slujitoare ale Cărţii, în frunte cu dna Liliana Ene.

Liliana ENE Contribuţia lui B. P. Hasdeu în domeniul bibliologiei

Î

n afara atracţiei puternice faţă de tainele istoriei poporului român, Bogdan Petriceicu Hasdeu a avut un cult deosebit al documentului, al păstrării lui în condiţii corespunzătoare şi al organizării acestuia în modul optim.

Alaturi de arhive, o atentie deosebita a acordat B.P. Hasdeu bibliotecilor care şi ele adaposteau documente si manuscrise valoroase, dar mai ales cărţi vechi, pe care Hasdeu, de asemenea, le considera surse documentare extrem de valoroase.

Majoritatea istoricilor literari menţionează numai în treacăt faptul că, în timpul şederii la Iaşi, B.P. Hasdeu a fost bibliotecarul Şcoalelor din Moldova. Pe fondul zgomotosului debut literar şi ştiinţific al lui Hasdeu, activitatea lui de bibliotecar public a putut să pară cercetătorilor destul de ştearsă şi lipsită de semnificaţie. Reconstituirea ei ne arată însă că ea poartă pecetea marii personalităţi a lui Hasdeu.

Hasdeu a venit la Iaşi la începutul anului 1857, când împlinea 19 ani. În atmosfera premergătoare Unirii Principatelor, el găsea elemente ce conveneau perfect formaţiei şi temperamentului lui: vârtejul luptelor politice, polemici violente, febrilitatea de a crea într-un stat nou instituţii noi, necesitatea imperioasă a soluţiilor inovatoare în cele mai variate

domenii. Format la universitatea din Harkov, într-un climat revoluţionar de puternică afirmare a libertăţii umane, Hasdeu este de la început alături de cei mai progresişti şi mai radicali oameni politici ai vremii. După ce este destituit în vara anului 1858 din postul de judecător de Cahul, el se reîntoarce la Iaşi şi scoate, în noiembrie, revista istorico-filologică România, precursoarea Foii de istorie română din 1859. În toamna acestui an, luptându-se cu mari dificultăţi băneşti, Hasdeu solicită o catedră, la şcoala reală din Iaşi. În aceeaşi perioadă, donează bibliotecii un important număr de volume (aproximativ 4000). În preajma anului 1860, care avea să aducă transformarea Academiei Mihăilene în universitate şi a Bibliotecii Şcoalelor în bibliotecă naţională, Departamentul de Culturi şi Instrucţiune publică s-a gândit să pună în fruntea acestei din urmă instituţii un conducător luminat, care să o reorganizeze radical. Este de la sine înţeles că Hasdeu putea satisface şi cele mai exagerate pretenţii. Mare erudit şi poliglot, întreprinzător, cunoscător şi pasionat cercetător de documente şi manuscrise, el întrunea toate calităţile pentru a fi un bibliotecar desăvârşit, iar donaţia lui neobişnuită făcea să se asocieze în chip inevitabil numele lui de cel al bibliotecii ieşene. Data numirii nu se cunoaşte cu precizie. Ea se situează, cu toată probabilitatea, la 1 octombrie 1859, deoarece la 11 octombrie încep operaţiile de predare-primire a patrimoniului bibliotecii, între fostul bibliotecar, D. Botez, şi Hasdeu. La data de 11 21 octombrie, aceste operaţii

erau complet încheiate. Pe la mijlocul lunii noiembrie, Departamentul de Culturi şi Instrucţiune publică cere lui Hasdeu să prezinte „un lămurit proiect” pentru organizarea şi completarea bibliotecii, în aşa chip, încât să poată cu demnitate purta titlul de Bibliotecă Naţională.

Lucrarea, de proporţii destul de vaste, este încheiată la 3 decembrie. Într-o „crimpotă de zece zile”, după propria-i mărturie – Hasdeu consultă lucrările bibliografilor renumiţi, dintre care citează pe D’Alambert, Daunou, Ebert, Haller, Meermann şi Brunet, studiază diverse dicţionare ştiinţifice, în vederea întocmirii catalogului sistematic, analizează şi întocmeşte lista cărţilor de primă necesitate cu care trebuia să fie înzestrată biblioteca. Lucrarea, intitulată „Despre organizarea şi complectarea Bibliotecii Naţionale”, este însoţită de mai multe anexe. Proiectul întocmit de Hasdeu este prima încercare originală de lucrare de biblioteconomie din ţara noastră. Afirmând cu tărie poziţia lui ideologică, Hasdeu conchide : „Fără a avea însemnătate politică, fără a lua parte în formarea cetăţenilor activi ai statului, biblioteca publică este nulă”.

Hasdeu concepe biblioteca naţională ca o bibliotecă ştiinţifică enciclopedică. Cât priveşte mijloacele de îmbogăţire a fondului de cărţi, Hasdeu distinge: „cumpărarea, dănuirea, cererea (depozitul legal), schimbul, copierea şi sechestrarea”.

Nici biblioteconomia actuală nu cunoaşte alte mijloace de dotare a bibliotecii. În deplină cunoştinţă de cauză vorbeşte Hasdeu şi de donaţii. El propune să se facă o ierarhizare a donatorilor, acordându-se celor mai de seamă „o laudă 12 cât se poate de obştească”. Pro-

blema schimbului este strâns legată de aceea a copierii documentelor rare, aflate în alte biblioteci publice sau particulare şi – aşa cum se vede – l-a preocupat mai mult pe Hasdeu, cât timp a fost bibliotecar. De la Hasdeu au rămas în bibliotecă 1639 volume – dintre care 1490 cărţi, 77 broşuri şi 72 „uvraje necomplecte”. Chiar dacă a luat înapoi o mare parte a cărţilor, donaţia lui Hasdeu rămâne cea mai bogată şi mai valoroasă donaţie pe care a primit-o biblioteca din Iaşi în secolul 19.

O contribuţie deosebit de valoroasă aduce Hasdeu în domeniul bibliografiei. Însuşi termenul a fost încetăţenit de el în revista „Din Moldova” (1862), numită din 1863 „Lumina”, care cuprinde în fiecare număr un capitol special cu acest titlu. Este drept – aşa cum observă şi Barbu Theodorescu, că noţiunile de bibliologie şi bibliografie se confundă la Hasdeu. În acest domeniu, contribuţia lui Hasdeu poate fi comparată cu aceea a lui Al. Odobescu, în Muntenia. Ca şi Odobescu, Hasdeu este convins de necesitatea strângerii cărţilor rare şi a documentelor în biblioteci şi recomandă cu căldură catalogarea şi bibliografierea lor. Catalogul sistematic , numit de Hasdeu „catalog”, trebuie să fie însoţit de un catalog „limbistic” şi altul „alfabetic”. Activitatea practică de bibliotecar a lui Hasdeu poartă şi ea amprenta viguroasei sale personalităţi.

Nonconformist, dispreţuind formulele convenţionale şi tot ce ar fi putut să-i stânjenească libertatea de acţiune, exigent şi nerăbdător, el este un bibliotecar puţin obişnuit şi deosebit de incomod pentru autorităţi. Combativ prin excelenţă, interesul lui pentru bibliotecă descreşte pe măsură ce problemele ei cele mai arzătoare îşi găsesc rezolvarea. Dar lui îi revine meritul de a fi contribuit la soluţionarea lor prin diferite metode de

persuasiune sau de constrângere chiar.

Cea mai des întrebuinţată este aceea a rapoartelor, memoriilor şi referatelor, în care juristul Hasdeu, avocat strălucit în procesul de presă din 1863, apare ca apărător al intereselor bibliotecii. Fiecare problemă în rezolvare este un proces pe care Hasdeu îl câştigă graţie vervei şi logicii lui. După întocmirea proiectului de reorganizare a bibliotecii, spre sfârşitul anului 1859, el înaintează Ministerului un raport privind „neorânduielile şi neajunsurile observate în întreţinerea ad-hoc a bibliotecii”. În bilanţul elementelor pozitive ale activităţii de bibliotecar public a lui Hasdeu, ocupă un loc însemnat şi felul cum el a reprezentat biblioteca în misiunea din Polonia. În iunie 1861, el este trimis de guvern, împreună cu pictorul Panaiteanu, în Polonia, pentru a copia sau cumpăra documente istorice privind istoria României. Marea lui erudiţie a uimit pe bibliotecarii, istoricii şi pe arhivarii polonezi; presa polonă vorbeşte în chip măgulitor despre această călătorie a lui Hasdeu. Cu acest prilej, de altfel, el este ales membru al Societăţii Jagelone din Cracovia. După reîntoarcerea în ţară, în septembrie 1861, el păstrează legătura cu bibliotecile poloneze, dezvoltând astfel relaţiile cu bibliotecile străine, iniţiate, în decembrie 1860, cu biblioteca Universităţii din Moscova. Cariera de bibliotecar a lui Hasdeu se încheie, în împrejurările cunoscute, cu destituirea din post, în mai 1863.

Se poate spune că biblioteca la care visa Hasdeu s-a creat în jurul Academiei Române, strângând în rafturile sale toate dovezile scrise, de mână sau de tipar, în legătură cu trecutul, limba şi obiceiurile poporului nostru. Când colecţiile au ajuns să aibă o reală valoare ştiinţifică, s-a

ivit şi ideea unei bibliografii de amploare.

Hasdeu era partizanul înfocat al realizării în ţară a unei „bibliografii ştiinţifice asupra României din toate punctele de vedere”. „Hasdeu era cel mai cult dintre academicieni, era cel mai metodic în munca ştiinţifică…”, afirma Barbu Theodorescu. Marele savant avea o temeinică pregătire şi totodată pasiune în această direcţie. Înţelegând utilitatea unei asemenea lucrări de importanţă naţională, Hasdeu prezintă următoarea propunere: „Fiind o necesitate simţită de o bibliografie ştiinţifică asupra României, subscrişii propun ca bibliotecarul Academiei şi încă alţi doi membri corespondenţi, reprezentând astfel cele trei secţiuni ale Academiei, să fie însărcinaţi cu executarea unei asemenea lucrări…”

Inspiraţi de marile lucrări ale epocii şi stimulaţi de Hasdeu, academicienii au hotărât să îl însărcineze cu realizarea bibliografiei pe Ioan Bianu. În anul 1876, Hasdeu, în calitate de director general al Arhivelor Statului, întreprinde o a doua călătorie de documentare în Polonia, iar la întoarcere solicită Ministerului Instrucţiunii Publice o sumă de bani pentru copierea a peste 2000 de documente din Arhiva regească a Poloniei şi propune publicarea acestora.

Această arhivă cuprindea foarte multe documente referitoare la istoria românilor. Activitatea lui B. P. Hasdeu ca director general al Arhivelor Statului a fost una pozitivă. Ea se concretizează în primul rând prin grija pe care a avut-o pentru păstrarea în condiţii bune a materialelor documentare, străduindu-se să procure cele mai adecvate mijloace de conservare existente, să se construiască un local corespunzător, precum şi în acţiunea întreprinsă pentru 13 înapoierea materialelor

împrumutate. Este cel dintâi conducător al Arhivelor care depistează materiale documentare privind istoria României în arhivele străine şi obţine copii de pe ele, care au fost publicate. Din iniţiativa lui sa creat colecţia de manuscrise, formată din toate condicile de documente în copii sau original ale aşezămintelor clericale. Încă din primele zile după ce a fost numit director al Arhivelor Statului, a manifestat o preocupare deosebită pentru biblioteca acestei instituţii, biblioteca pe care o considera foarte importanta pentru activitatea si prestigiul acesteia. În cei 24 de ani, fondul de carte şi organizarea Bibliotecii Arhivelor de la Bucureşti şi a celei de la sucursala arhivelor Iaşi au stat permanent în atenţia lui B. P. Hasdeu. A scris zeci de memorii pentru obţinerea de fonduri şi a cumparat personal sute de carţi din librăriile europene. A iniţiat şi schimbul de publicaţii, mai ales cu carţile sale, pentru a aduce la Biblioteca Arhivelor alte cărţi valoroase. A realizat acest lucru cu Academia de Ştiinte din Cracovia, cu Societatea de Istorie şi Arheologie din Moscova, cu Biblioteca Regală din Copenhaga, cu Biblioteca Universitatii din Strasbourg. Tot din dragoste pentru document a militat, cât a

14

fost director al Arhivelor, pe lânga multe personalităţi contemporane, pentru donaţiile de carte. Închei prin a-l cita pe Nicolae Iorga, care sintetizează în modul cel mai frumos activitatea lui B.P. Hasdeu : “În atâtea ramuri ale ştiinţei istorice şi filologice, el a fost un deschizător de cale, care, ce e drept, s-a mulţumit adesea să arate numai drumul. Drumul de la căutarea şi adunarea documentelor pâna la publicarea acestora, pentru care trebuia să solicite mereu bani, n-a fost nici uşor, nici simplu”.

Bibliografie şi webgrafie 1. Berciu-Drăghicescu, Adina. B. P. Hasdeu – preţuitor al documentelor şi bibliotecilor, în revista Studii de Biblioteconomie şi Ştiinţa Informării, nr.11/2007, p.175-181; 2. Botez, Grigore; Botez, Viorica. B.P. Hasdeu, bibliotecar la Iaşi, pe http://www.hasdeu.md/bibliopolis/in dex.php?bpa=890 3. Iorga, Nicolae. Oameni cari au fost.

Ediţie critică integrală.- Craiova, 2009, p.154; 4. Theodorescu, Barbu. Istoria bibliografiei române. Bucureşti : Editura Enciclopedică Română, 1972, p.71-83.

Oaspeţi la Câmpina Hermina ANGHELESCU, conferenţiar la Facultatea de Biblioteconomie şi Ştiinţa Informării din cadrul Universităţii din Detroit Michigan Dr. Hermina Anghelescu este conferenţiar la Facultatea de Biblioteconomie şi Ştiinţa Informării de la Wayne State University din Detroit, statul Michigan. S-a născut în Câmpina, unde a rămas până la terminarea liceului.

A mers apoi la Bucureşti pentru facultate.

A lucrat la Biblioteca Naţională a României timp de aproape 14 ani, după care a ales să îşi facă doctoratul în biblioteconomie şi ştiinţa informării în Statele Unite.

Hermina Anghelescu este membru al consiliului editorial al mai multor publicaţii periodice, inclusiv ABHB: Bibliografia anuală a istoriei cărţii tipărite şi a bibliotecilor, editată de Departamentul de colecţii speciale de la Koninklijke Bibliotheek din Haga, sub auspiciile Comisiei pentru Documente Rare şi Preţioase a Federaţiei Internaţionale a Asociaţiilor de Biblioteci (IFLA). În plus, ea face parte din consiliul consultativ al mai multor reviste ştiinţifice publicate în România şi Republica Moldova.

Hermina Anghelescu a servit ca expert şi consultant privind bibliotecile din Europa de Est la diverse organizaţii naţionale şi internaţionale şi agenţii, cum ar fi Departamentul de Stat al SUA, Bill&Melinda Gates Foundation şi International and Research & Exchanges Board(IREX). Ea este în prezent implicată în punerea în aplicare a proiectului Global Libraries în România, un proiect pilot de 1.4 milioane dolari, sponsorizat de Fundatia Bill&Melinda

Gates. Guvernul din România i-a acordat Ordinul de Merit Cultural în grad de Cavaler, pentru contributiile sale remarcabile la dezvoltarea civilizaţiei, culturii şi istoriei româneşti în străinătate.

(Preluare de pe site-ul Facultăţii de Biblioteconomie şi Ştiinţa Informării a Universităţii din Detroit, Michigan http://slis.wayne.edu) * În luna iulie a acestui an, doamna Hermina şi-a vizitat oraşul natal şi mi-a facut imensa bucurie de a trece pragul bibliotecii. Atunci mi-a oferit şansa extraordinară de a participa la un curs foarte interesant, invitându-mă la Buşteni în luna septembrie, pentru a afla timp de o săptămâna cum se pot dezvolta noi servicii de bibliotecă.

Doamna Hermina a acordat, în ziua respectivă, televiziunii locale, un interviu în care a vorbit despre felul în care sunt percepuţi bibliotecarii în Statele Unite şi despre felul în care bibliotecile americane îşi primesc utilizatorii : „este o meserie pe care foarte mulţi indivizi şi-o aleg din dorinţa de a ajuta lumea, de a-i ajuta pe ceilalţi să găsească informaţie de bună calitate şi să 15 o folosească în scopurile de

care au nevoie: pentru studii, pentru dezvoltarea personală, pentru curiozităţi…

Biblioteca este a treia casă! Oamenii vin de drag, de plăcere la bibliotecă, îşi petrec foarte mult timp în bibliotecă, vin chiar şi cu computerele lor. Alţii vin să folosească computerele cu acces gratuit la internet, sub îndrumarea bibliotecarilor. Bibliotecarii oferă cursuri de toate felurile, de la cum să foloseşti calculatorul până la cum să regăseşti informaţie de bună calitate pe internet.

Ideea de bibliotecar nu dispare pentru ca bibliotecarul este acea persoană care este pe un piedestal, care asigură acces la informaţie de bună calitate. Acum în vacanţă, bibliotecile americane forfotesc de copii şi de adolescenţi. Este o hărmălaie în clipa de faţă. Nu este absolut nimic coercitiv. Ai batrâni de 80-90 de ani care vin să se întâlnească cu alţi seniori, oameni de vârsta a treia. Eu pot să am computer acasă, dar vreau să fiu detaşată de treburile de acasă şi vin la bibliotecă, unde am locul meu.“ (http://www.valeaprahovei.tv). Într-un interviu acordat Agerpres, doamna Hermina Anghelescu vorbeşte despre situaţia complet diferită din România: „… În România, omul nu se duce la spital profilactic să-şi facă un control, se duce numai când îl doare ceva. Nu e în mentalitatea noastră. Oamenii se duc la bibliotecă într-o situaţie extremă, când au nevoie de ceva, nu consideră biblioteca al treilea loc, a treia casă. Mă duc să mă destind la bibliotecă, mă duc să mă întâlnesc cu cineva. Câtă lume îşi dă întâlnire la bibliotecă? În Europa, când te duci într-un oraş nou, lumea te duce să-ţi arate cele mai vechi locuri - la catedrală, la muzeu, la castel. În America de obicei clădirile 16 de bibliotecă sunt cele mai

fastuoase, pentru că sunt construite cu bani publici şi vor clădiri foarte frumoase care să impresioneze, să se simtă bine şi atunci, de obicei când te duci într-un oraş nou în America, lumea te duce la bibliotecă. Biblioteca este o mândrie locală. Câţi din oamenii din România te duc la bibliotecă să-ţi spună asta e biblioteca mea şi e mândria mea?

Puţini. Deci, este percepţia omului faţă de bibliotecă. Biblioteca nu poate fi percepută ca o instutuţie care să-ţi dea servicii, să-ţi stea la dispoziţie, deşi aşa ar trebui să fie. Biblioteca este în continuare, în România, un loc savant şi omul are complexe. Nu ştie că la bibliotecă se poate duce să găsească informaţie, de exemplu cum să scoată o pată de ketchup de pe pantalon.“ (www.agerpress.ro) Eu ţin în mod deosebit să îi mulţumesc doamnei Hermina pentru oportunitatea pe care am avut-o participând recent la cursul „Dezvoltarea serviciilor de bibliotecă“.

Manualul cursului îi are drept autori pe Hermina Anghelescu şi pe Liviu Iulian Dediu. Personal, am avut multe de învăţat şi voi încerca treptat sa pun în practică ceea ce am experimentat la Buşteni. Consider că fiecare bibliotecar trebuie să caute modalităţi de a promova biblioteca în comunitatea deservită.

Chiar aceste noi computere de la Fundaţia Bill&Melinda Gates ne pot ajuta foarte mult, în special în bibliotecile mai mici. Trebuie să ţinem pasul cu tehnologia şi să asigurăm acces la informaţii de bună calitate.

Sper ca Biblioteca Municipală Câmpina să devină “a treia casă”, cum spunea doamna Anghelescu, pentru cât mai mulţi câmpineni.

Liliana ENE

Artişti câmpineni Lidia NICOLAE Lidia Nicolae se naşte la 16 iunie 1959, în Ploieşti. Studiază la Liceul de muzica si arte plastice din Ploieşti, apoi la Academia Naţională de Artă Bucureşti, secţia pictură, clasa prof. Vladimir Zamfirescu. Este, de-a lungul anilor, profesor titular pe catedra de desen la Liceul «Aurel Vlaicu», Breaza, profesor de educaţie plastică la Şcolile cu clasele I-VIII nr. 2 şi 8, Câmpina, profesor de educaţie plastica la Liceul Militar «Dimitrie Cantemir», Breaza. Din 2000, este membru al Uniunii Artiştilor Plastici, filiala Ploieşti.

Are la activ numeroase expoziţii personale, participări la expoziţii colective în ţară şi străinătate (Turcia, Israel, Canada, SUA, Danemarca, Belgia, Anglia, Germania), la tabere de creaţie plastică.

Mărturisire: «Mă întrebam: când simt starea de har. Nu poţi să ştii când ai dorinţă să lucrezi. Cineva îmi spunea: răsfoieşte şi tu un album de artă. Şi adevărul este că, dacă văd o expoziţie sau îmi pică un album în mână, atunci imediat mă incită să lucrez. Sau bagi degetele la 220 V, sau iei pânza mare, albă şi vii şi zvârli cu un tub, un borcan de vopsea şi, automat, îţi vine inspiraţia!

E, glumesc. Mai fac nişte fotografii, am nişte flori uscate sau nişte ghivece, mai observ un grup pe stradă sau un personaj, şi-atunci, aceste imagini îmi rămân undeva întipărite. Chiar dacă nu mă duc în acel moment la şevalet, mai târziu mă folosesc de amintirile mele.

Am o memorie vizuală foarte bună, dacă numai prin ochi trăiesc. Asta mi-e meseria!»

Mărturie: «Ce pot aduce altceva decât o mărturie despre minunea care mi se întâmplă de câte ori trec prin sala în care sunt expuse, despre lumina care mi se revarsă în suflet întârziind asupra chipurilor ce par a ascunde dincolo de linie şi culoare sentimente misterioase, amprente ale unor întâmplări de indicibil dramatism, vise spulberate ori aşteptate să se întrupeze, răbdarea timpului care aduce acea odihnă în care sunt surprinse trupurile, figurile, lumina care vine, uneori, de niciunde, precum în tablourile maestrului Corneliu Baba, simplitatea şi siguranţa liniei care defineşte scurt o stare, o atitudine, o întrebare, o (ne)linişte, o tristeţe, o singurătate…»

17 (Florin Dochia)

Cărți noi în colecțiile bibliotecii

Cărți noi în colecțiile bibliotecii

Premiul Nobel pentru literatură 2011: Tomas TRANSTÖMER

Î

n acest an, Premiul Nobel pentru Literatură i s-a decernat poetului suedez Tomas Tranströmer. Acesta s-a născut la Stockholm la 15 aprilie 1931. A absolvit Universitatea din capitala suedeză în anul 1956. Este de profesie psiholog şi a lucrat în domeniu în diverse şcoli, precum şi în centre de reeducare. A slujit timp de mulţi ani profesia de psiholog, în special în rândul tinerilor infractori, cu handicap şi dependenţi, înainte de fi lovit în anul 1990 de o paralizie în urma unui accident cerebral. În România este destul de puţin cunoscut, dar opera sa străluceşte în întreaga lume, fiind tradusă în 55 de limbi, în special în ţările anglofone, datorită bunului său prieten, poetul american Robert Bly. Opera sa a fost tradusă chiar şi în limba arabă datorită poetului sirian Adonis, poet ce a concurat de asemenea pentru Nobel în acest an. În Franţa, chiar dacă „Operele complete” i-au apărut la Editura Gallimard, este demnă de menţionat şi editura Castor Astral, care îi publică opera de douăzeci de ani, graţie implicării traducătorului său Jacques Outin. La această editura a apărut în anul 2004 volumul „Marea Enigmă”(în origial: „Den stora gåtan”), o culegere de 45 de haiku. Tot editura Castor Astral a publicat volumul „Baltice” (în original, 20 „Östersjöar : En dikt” – „La est

de Lacuri: Un poem”), tradus de Jacques Outin în anul 1996.

Notiţa bio-bibliografică a volumului ne spune despre faptul că este considerat încă din anii ‘50 drept unul dintre poeţii marcanţi ai secolului şi despre faptul că a primit numeroase premii în lume.

Comitetul Nobel îşi justifică alegerea astfel: „Prin imagini dense, clare, el ne dă un nou mod de a vedea realitatea”.

Este un alt fel de a repeta cuvintele unui critic literar suedez, care vede în poeziile lui Tomas Tranströmer „rugăciuni laice” care ne arată că „existenţa unei fiinţe umane nu se încheie acolo unde i se termină degetele”. „Tomas Tranströmer este un poet narativ, destul de accesibil, dar nu simplist. El se ataşează de lucruri mărunte şi pleacă de la situaţii simple, prozaice (un om într-o maşină, un hotel, un tren)… El vrea să arate că anumite situaţii, aparent banale, pot constitui resurse infinite şi pot avea o dimensiune cosmică sau metafizică. Există la el o dorinţă de a da fiecăruia puterea de a uimi…”, afirmă Clément Barry.

Jacques Outin, în postfaţa la singura carte autobiografică a lui Tranströmer, „Amintirile mă văd” (Editura Castor Astral), ne prezintă parcursul unic al poetului suedez: „Poetul a recunoscut în mai multe rânduri că nu prea a fost sensibil la literatură şi poezie până la vârsta de 60 de ani. Considerat de către apropiaţii săi ca fiind un băiat puţin excentric, despre care spuneau că «trăieşte în propria lume», el era interesat în primul rând de ştiinţele naturale, de istorie şi de geografie, dorind chiar să devină într-o bună zi entomolog sau explorator.

Totuşi, în adolescenţă, el era fascinate de artă, pictură şi mai ales de muzică”.

De abia după război, poetul descoperă suprarealismul într-o antologie de poeme scrise de Ekelöf şi poezia contemporană franceză graţie antologiei „19 poeţi moderni francezi” de Erik Lindegren şi Ilmar Laaban. Primele poezii scrise de Tranströmer se remarcă prin folosirea originală a metaforei, fiind în acelaşi timp foarte deschise către mediul natural. Tocmai această îmbinare a scriiturii onirice cu atenţia deosebită acordată lucrurilor simple surprinde la lecturarea poeziei sale. Chiar poetul însuşi remarcă: „De fapt, eu nu am inventat niciodată nimic. Şi nu mint niciodată în ceea ce priveşte mediul poeziei.” Este cât se poate de adevărat faptul că fiecare poem al lui Tranströmer este foarte puternic situat, fapt ce nu împiedică sentimentul pe care îl poate avea cititorul sau: acela de a fi tot timpul într-un spaţiu inedit, uneori imaginat. Faptul că locurile sunt destul de numeroase (poetul a călătorit foarte mult) dă impresia că diferitele spaţii şi timpuri se ciocnesc sau îşi răspund unul altuia. SE cuvine să cităm şi un pasaj din studiul lui Renaud Ego, „Le parti pris des situations de Tomas Tranströmer ”: „În 1926, Werner Heisenberg a definit sub titlul de «Principiu al incertitudinii» o teoremă majoră a fizicii cuantice: în substanţă, el explica faptul că nu se pot cunoaşte simultan poziţia şi traiectoria unei particule; de fapt, pentru a măsura

poziţia unei particule, trebuie să o luminezi şi, făcând asta, energia degajată de fotonii luminoşi, chiar dacă va fi infimă, tot îi modifică traiectoria. Domeniul de aplicare a teoremei este imens, căci el demonstrează că observaţia creează realitatea. […] Tomas Tranströmer are intuiţia acestui «blur cuantic» - pe care l-am numi mai bine, aplicat la realitatea macroscopică, «incertitudine mentală»atunci când se descrie el însuşi în 1989, având 58 de ani, ca fiind «Un spaţiu al timpului/lung de câteva minute/mare de cincizeci şi opt de ani». […] Dar el vede şi consecinţele acestei incertitudini: dacă realul se iveşte doar în oglinda unei subiectivităţi care se metamorfozează ea însăşi, atunci lumea obiectivă încetează.

Rămân posibile doar situaţiile tranzitorii, cele în care reîntâlnirea instantanee a fiinţei cu lumea redefineşte mereu condiţiile dialogului lor.” În anul 1990, accidentul cerebral suferit îi răpeşte poetului darul vorbirii. În consecinţă, ia o pauză. Dar, în 1996, revine cu volumul „Gondola funebră”, titlu preluat după superba piesă a lui Franz Joseph Liszt. În această revenire, întâmpinată de un enorm succes (30.000 de exemplare vândute), Tranströmer îşi dezvăluie melomania, el care, amator fiind, fusese un pianist desăvârşit. El nu mai poate de acum înainte să cânte cu mâna dreaptă.

Ca la aproape toţi scriitorii în vârstă, boala devine o tematică omniprezentă: «E două dimineaţa : lună plină. Trenul s-a oprit / În mijlocul câmpiei. Departe, punctele de lumină ale unui oraş / Care strălucesc rece pe marginea privirii [...] // Şi, ca atunci când cineva merge atât de departe în boală / încât esenţa zilelor se transformă în scântei, roi / insignifiant şi rece pe marginea privirii.»

21 Prezentare de Liliana ENE

Ştefan Al.-SAŞA RONDELUL REVENIRII Ce-ar fi să mai citiţi o carte?

Ne spun bătrânii câteodată, Pe tineri vrând să îi abată De la îndeletniciri deşarte.

Din paginile ei împarte Cultura binecuvântată Ce-ar fi să mai citiţi o carte?

Ne spun bătrânii câteodată.

Prin ea poţi să ajungi departe, Acolo unde ţi se-arată Lumina cea adevărată, Şi culmile oricărei arte.

Ce-ar fi să mai citiţi o carte?

RONDELUL CLOPOTULUI MUT Ce limpede vibrează mut Un clopot, animal bătrân, Aş vrea în palmă-i să rămân Visând pervers la absolut Iar pentru asta mi-am vândut Diftongii spulberaţi de vânt, Ce limpede vibrează mut Un clopot, animal bătrân. Şi armăsarii – au dispărut Furaţi de ultimul cuvânt Care pe buze sta răsfrânt Pe când tăcerea s-a născut.

Ce limpede vibrează mut.

POETUL PLÂNGE TOT MAI RAR Poetul plânge tot mai rar Îi este versul palid rest Insaţiabil şi modest La cina unui demnitar

22

Scrie diverse la ziar, De terorism, de Everest, Poetul plânge tot mai rar Îi este versul palid rest.

Dă bani străini la lăutar Când i se cântă-n ritm celest Despre duşmani, despre arest, Despre dezastrul planetar.

Poetul plânge tot mai rar.

RONDELUL FLUTURELUI De-atâta cruntă sărăcie, Mor fluturii pe lampa lunii Nu-i mai mănâncă nici lăstunii, Ci numai barzii-n reverie.

Când un poem încet se scrie În distilatul ce-l dau prunii De-atâta cruntă sărăcie, Mor fluturii pe lampa lunii. Şi înc-odată ne îmbie La penitenţa lor, nebunii, Ce-mbracă zilele minciunii Cu sfânta versului beţie De-atâta cruntă sărăcie.

RONDEL BEŢIV Acest rondel s-a îmbătat, Troheii dorm în şanţ, cuminţi Şi iambii au dureri de dinţi Fiind chemaţi la lectorat.

Poetul care i-a vegheat Înoată-n cupele fierbinţi, Acest rondel s-a îmbătat, Troheii dorm în şanţ, cuminţi.

Visează la matriarhat Poeme date pe arginţi, La cârciumi unde bieţii sfinţi Se spovedesc necenzurat.

Acest rondel s-a îmbătat.

RONDELUL ŞAHISTULUI MIOP

RONDELUL NORULUI TRADIŢIONAL

Hei tu, şahistule miop, Fă-ţi casă pe eşichier Unde arabului să-i cer Vreo fabulă de-a lui Esop

Un nor sublim, tradiţional Deasupra celor care mint Desface vrăji în labirint La un ziar provincial,

Când regele cel filantrop Va fi dat mat de-un lăncier Hei tu, şahistule miop Fă-ţi casă pe eşichier.

Şi speriat, al nopţii val Vede-n paharul cu absint Un nor sublim, tradiţional Deasupra celor care mint.

Iar dintr-un rând de horoscop Cu decolteul său lejer Regina când ieşi-va, sper C-o să te strige mizantrop Hei tu, şahistule miop.

Trăindu-i trupul, radical, Cuţitul schimbă-al său alint Pe o butelcă din Corint Care salută amical Un nor sublim, tradiţional.

qwern SUMAR Pag 1 - Cartea de azi. Avatarele formei (Florin DOCHIA) Pag. 3 - Biblioteca lui Nicolae Grigorescu (Alina APOSTOL) Pag. 5 - Biblionet este la Câmpina! A fost lansat noul Centru de Informare pentru Public (Liliana ENE) Pag. 7 - Concurs teatru pentru copii organizat la Biblioteca Municipală Câmpina, Ediţia a II-a (Liliana ENE) Pag. 9 - Bacovia cel Mare (Constantin TRANDAFIR) Pag. 11 - Contribuţia lui Bogdan Petriceicu Hasdeu în domeniul bibliologiei (Liliana ENE) Pag. 15 - Oaspeţi la Câmpina : Hermina ANGHELESCU, conferenţiar la Facultatea de Biblioteconomie si Ştiinţa Informării din cadrul Universităţii din Detroit Michigan (Liliana ENE) Pag. 17 - Artişti câmpinei: Lidia NICOLAE (Florin DOCHIA) Pag. 18-19 - Noutăţi în colecţiile bibliotecii - Editura Orizonturi Pag. 20 - Premiul Nobel pentru literatură 2011: Tomas TRANSTÖMER (Liliana ENE) Pag. 22 - Rondeluri de Ştefan Al. SAŞA 23 Pag 24 – Integramă de Gheroghe ENE

AVANTAJ

*** (MAGDA)

Gheorghe ENE

*** (ADA)

*** (TRAIAN)

RÂU ÎN SERBIA

*** (ALEXANDRU)

*** BÂRLEA OVIDIU

*** FLORIN

*** (TRAIAN)

ISAC EMIL

TIP OMĂT

TIBERIU UTAN

«PANA» PENTRU ORICE SCRIITOR

CEAS

*** (EMIL)

CULOARE DE PREŢ

*** (NORA)

GHEORGHE ALBOIU

ALEXANDRU RAICU

*** GELU

*** (CĂLIN)

*** (MARIN)

*** (FĂNUŞ) AMIRAL GERMAN RĂDULESCU NEAGU

ESENŢA UNEI FARSE

*** (OVIDIU)

OANCEA NICOLAE

PETRE STOICA

*** (ION)

*** (TIBERIU)

*** (VLAICU)

PARTEA OPUSĂ

RATATĂ

ILIE MĂDUŢĂ

LUATE LA HORĂ!

*** (HORIA)

DICŢIONAR: IBAR; SPES

*** (MIHU)

*** (AUREL)

LA O DEZLEGARE CORECTĂ, VEŢI DESCOPERI NUMEL A 19 SCRIITORI ROMÂNI. ÎN PARANTEZE SUNT TRECUTE PRENUMELE ACESTORA.