Monumentele Bucureştiului Monumentul Eroilor Aerului pag

- MONUMENTUL EROILOR AERULUI -

Monumentul Eroilor Aerului, dedicat memoriei aviatorilor români militari și civili care au contribuit la dezvoltarea aviației, este situat în centrul Pieței Aviatorilor și a fost realizat între anii 1928-1935 de Lidia Kotzebue și Iosif Fekete. Construcția, având o înălțime totală de 20 m, este compusă din sculpturi de bronz, așezate pe un postament de beton armat placat cu piatră de Banpotoc, adusă din munţii Apuseni, format dintrun obelisc, situat la rândul său pe o structură realizată din patru prisme trapezoidale lipite între ele prin arcuri de cerc. Tot acest complex este fixat pe o bază circulară din piatră. Deasupra obeliscului este așezată statuia înaltă de 5 m, cântărind 5 tone, care ilustrează omul zburător, având aripile desfășurate. La baza obeliscului, de jur împrejurul acestuia, sunt prezentați trei aviatori căzuți. Pe soclu sunt prezente insignele, casca, aparatura aviatorilor, dar și numele aviatorilor căzuți între 1930-1935, sculptate în 13 plăci de bronz. În anul 1923 a fost format un comitet pentru construirea Monumentului Aviatorilor din care au făcut parte: Prințul Carol al II-lea, prof. dr. Ion Cantacuzino, generalul Vasile Rudeanu, colonel medic aviator Victor Atanasiu, aviator Cornel Olănescu, aviator Mihai Oromolu. Comitetul a cerut inițial sculptorilor Ion Jalea, Alexandru Severin, Cornel Medrea și Ion C. Dimitriu-Bârlad să prezinte, contra cost, câte un proiect. Considerând însă că proiectele nu reprezentau spiritul sacrificiului aviatorilor, comitetul a lansat un concurs public cu premii totale în valoare de 40.000 de lei pentru construirea monumentului și a invitat mulți artiști, pictori, sculptori să participe. La concurs au fost prezentate machetele realizate de 14 sculptori, acestea fiind expuse la Ateneul Român în ziua de 2 iulie 1925 pentru a permite publicului să voteze în mod secret proiectul câștigător. Trei lucrări au fost premiate (Spiridon Georgescu, Lidia Kotzebue și Ion Schmidt-Faur) însă, și de această dată, comitetul nu a considerat niciuna din lucrări demnă de execuție. Demersurile întreprinse de comitet pentru realizarea monumentului de către un artist din străinătate însă au eșuat, astfel că după doi ani a fost aleasă în final macheta Lidiei Kotzebue, acceptându-se totodată ca aceasta să poată colabora și cu alți sculptori sau arhitecți pentru realizarea monumentului.

În iulie 1927, pentru aprobarea finală a proiectului, comitetul i-a cerut Lidiei Kotzebue să realizeze o machetă la scara 1/4 până la 1 octombrie. Din lipsă de timp aceasta nu s-a putut materializa, astfel că pentru realizarea statuilor, Kotzebue s-a adresat sculptorului Ion Jalea. Acesta a refuzat însă oferta și l-a recomandat pe tânărul sculptor Iosif Fekete, astfel că la 27 octombrie 1927 comitetul a putut aproba definitiv

Omagiu eroilor aerului lucrarea. În anii 1928-1929 sculptorul Iosif Fekete a realizat cele patru sculpturi în argilă și le-a turnat în gips în mărime naturală. Pentru a reprezenta trupul Icarului a fost folosită o imagine a boxerului Joe Louis, prezent în acea perioadă la București, iar pentru cap a fost utilizată o imagine dintr-un album cu piloți renumiți. În 1930 lucrarea putea fi turnată în bronz însă dificultățile strângerii sumei necesare achiziționării materialelor și întârzierea stabilirii locului în care să fie amplasat monumentul au întârziat finalizarea lucrării. Statuile reprezentând „Sacrificiul Eroilor Aerului” și „Victoria Aviației” reprezentate printr-un om înaripat au fost turnate în bronz la Turnătoria V.V. Rășcanu din București, lucrarea fiind terminată abia în iunie 1935. Dezvelirea monumentului a avut loc la 20 iulie 1935 cu participarea Regelui Carol al II-lea, a numeroși membri din conducerea statului, miniștri și reprezentați ai autorității aeronautice, atașați militari. Evenimentul a fost încheiat cu o paradă militară la care au participat gărzi de onoare și aviatori și au fost prezentate onoruri militare zburătorilor menționați în listele de pe monument. Ulterior, Ion Jalea a afirmat că drepturile morale asupra lucrării îi revin sculptorului Iosif Fekete iar critici de artă, precum Mircea Țoca, au considerat că realizarea monumentului trebuie săi fie atribuită integral lui Iosif Fekete, care a modificat total mica machetă prezentată la concurs de Lidia Kotzebue. La inaugurare numele celor doi coautori nu a fost inscripționat, ulterior în 1983 consemnându-se inscripționarea numelui pe monument numai a unuia dintre aceștia.

Col.(rtr.) Petru GURĂU

ÎNTRESIMBOL ŞIIGNORANŢĂ

Suntem în anul de graţie al centenarului încoronării de la Alba Iulia, a regilor României întregite. Marele eveniment de la 15 octombrie 1922, prin care ţara intră în circuitul modern al ţărilor europene, pare a nu interesa în mod deosebit pe nimerni dintre mai marii noştri. Şi nici pe televiziunile noastre cele de toate zilele, care ne spală creerii cu sârguinţă prin întreţinerea tuturor spaimelor şi fricilor, ba că vine bomba, ba că vine pandemia, radiaţia şi meteoritul, ba că vine frigul în case cum nu s-a mai văzut nici pe vremea lui Nea Nicu. Nea Nicușor Dan, marele primar al Bucureştiului ne încurajează cu oprirea căldurii şi căldurilor noastre, ne scotoceşte prin buzunarele cu banii de facturi exorbitante, să ia cât mai mult pe parcările nesimţite. Prin taxele astea moderne suntem în rândul lumii, dar prin transportul în comun nu, că autobuzele, troleibuzele şi tramvaile circulă tot cum vor ele şi nu în ritmul şi după orarul ce funcţionează în capitalele model. Criza energetică merge înainte cu succes şi nu ne-am mira ca şi maşinăriile astea să intre în sistemul drastic de economisire al primăriei.

Bucureștiul Eroic - Anul V / Nr. 2 (8) 2022

Cu atâtea probleme, ce atâtea centenare, ce atâta rege şi regină? Lasă-i să stea acolo în istorie şi la Alba Iulia, unde episcopia a început evenimentele aniversare printr-o expoziţie prin care publicul află cum a fost înălţată Catredala Unirii, pictată şi pregătită, pentru încoronare întrun timp record. La Bucureşti ce să facem? Asociaţia Naţională Cultul Eroilor ,,Regina Maria” s-a adresat primarului general, cu rugămintea ca în cinstea acelui moment memorabil, să scoată din subsol statuia regelui Ferdinand Întregitorul şi să o pună în Piaţa Victoriei, în locul unde trona altădată, statuia Soldatului Sovietic ,,Eliberator” , urcată într-un vârf de piatră. pierdută, pentru Ardealul de nord-est răpit de unguri, pentru Cadrilaterul cedat bulgarilor şi pentru sutele de mii de soldaţi din casele noastre căzuţi pentru a le recâştiga, în ultimul răuboi.

Oare generaţiilor de azi, dar şi în mare parte ignoranta mea generaţie, mai înţeleg ce mare semnificaţie simbolică are tunul? Tunul care a fost în război, a aruncat proiectile peste inamici în numele iubirii de ţară!

Dintr-un tun de la Plevna a fost făcută coroana

Sosirea Alaiului Regal

E toamnă şi e tăcere şi nu credem că până la mijloc de octombrie, propunerea va ieşi din faza de studiu, după obicei. Deşi între noi fie vorba n-ar fi cine ştie ce cheltuială chiar şi în condiţiile aspre ale recesiunii, în care paradoxal economia creşte, pentru ridicarea unui postament şi …transportul statuii, desigur.

Centenarul Încoronării, după cum au căzut sorţii, se va trece în acelaşi anonimat pervers cum au trecut centenarul sacrificiului de război şi cel al Marii Adunări de la Alba Iulia, al unirii Basarabiei şi Bucovinei. Dă Doamne, să nu am dreptate!

În aceste vremuri de ecologie extremă, în care tinerii săriţi de pe şină protestează în piaţa mare cerând desfiinţarea industriei alimentare şi trecerea naţională la post pe viaţă, cine să se mai gândească la simbolurile de acum o sută de ani. Doar noi ăştia bătrâni care am simţit în copilărie durerea înăbuşită a părinţilor şi bunicilor noştri pentru Basarabia Încoronarea Regelui Ferdinand I regală care şi-a pus-o pe frunte primul rege al României, după Războiul de Independenţă, Carol I. Coroana independenţei din oţelul unui tun ce a fost în război, a primit-o regele Ferdinand, de la preşedintele Senatului şi şi-a pus-o pe cap, ca semn al independenţei şi suveranităţii României Unite. De la evenimet lipseau corifeii ardeleni ai Marii Uniri, în frunte cu Iuliu Maniu, dându-se simbolic semnalul că sub clopotele marii uniri ce răsunau peste capetele încoronate și în toată ţara, începea lungul şi neterminatul proces al dezbinării noastre interne.

Încoronarea Reginei Maria

Clopotele catedralei episcopale de la Alba Iulia sunt făcute tot din ţeavă de tun. Peste şase tone de bronz a donat armata pentru ele, rezultat din topirea ţevilor de tunuri ce fuseră în lupte în trecut, unele dintre ele unicat. Este aceasta o coincidenţă care leagă şi mai mult armata de biserică şi pe ambele de ţară pentru care amândouă au luptat, s-au rugat, au plâns şi au învins. Regele s-a dus la încoronare îmbrăcat în uniforma militară a regimentului pe care îl comanda simbolic, având pe umeri gradul onorific de mareşal. Îi fusese oferit în ziua de 1 decembrie 1918, în faţa statuii lui Mihai Viteazul din Piaţa Universităţii din Bucureşti, de eroul de la Mărăşeşti, generalul Eremia Grigorescu, aflat în ultima zi de mandat ca ministru de război. Ţinuta militară, mantia regală şi slujba de încoronare oficiată de mitropolitul primat Miron Cristea, îl confirmau ca voievod-cap al oştirii, integrându-l astfel în tradiţia românească a comandanţilor - suprem voievod cap al oştirii – şi domn a toată ţara reîntregită în hotarele ei fireşti, după o speranţă de o mie de ani, şi un sacrificiu enorm în Marele Război.

Va fi la Alba Iulia ce va fi şi noi tot unde suntem rămânem. Tot mai înfriguraţi, mai întunecaţi de viitorul şi el înfrigurat şi la fel de dezbinaţi ca şi până acum, deşi clopotele unirii din turnul episcopiei tot ne mai cheamă să ne strângem sub acelaşi steag. În dealul Cotrocenilor, Leul de bronz cu spatele strivit de clădirea ce a dat peste el, rage spre palatul prezidenţial. Dar e toamnă, toamna încoronării de acum o sută de ani. Şi nu-l aude nimeni!

Gl.bg.(rtr.) Grigore BUCIU

TextulProclamatiei încoronarii

rin graţia lui Dumnezeu şi voinţa Naţională am moştenit Coroana României, după glorioasa domnie, a Regelui întemeietor. Suindu-mă pe Tron, am rugat Cerul să dea rod muncii, ce, fără preget, eram hotărît să închin iubitei mele ări, ca bun Român şi Rege. Pronia cerească a binecuvântat şi prin bărbăţia poporului şi vitejia ostaşilor ne-a dat să lărgim hotarele Regatului şi să înfăptuim dorul de veacuri al Neamului nostru. Am venit astăzi cu Regina care ne-a fost tovarăşă în credinţa neclintită la răstriste si la bucurie, ca printr'această sărbătoare să consacrăm în faţa Domnului şi Alexandru Ipsilantia scumpului nostru Popor legătura ce ne uneşte deapururea cu dânsul. Punând pe Capul Meu, într'această străveche cetate a Daciei Romane, Coroana de oţel dela Plevna, pe care noui şi glorioase lupte au, făcut-o pe veci Coroana României Mari, Mă închin cu evlavie memoriei celor cari, în toate vremurile şi de pretutindeni, prin credinţa lor, prin munca şi prin jertfa lor, au asigurat unitatea naţională şi salut cu dragoste pe acei cari au proclamat-o într'un glas şi o simţire dela Tisa până la Nistru şi până la Mare. Intr, aceste, clipe gândul meu se îndreaptă cu recunoştinţă către viteaza şi iubita noastră armată. Pentru răsplata trudelor trecutului, rog Cerul ca poporul nostru să culeagă în pace roadele lor binecuvântate şi să propăşească in linişte, frăţie şi muncă harnică.

Cu inima plină de dragoste şi,credinţă mărturisesc dorinţele sufletului meu: Vreau ca ţărănimea, stăpână pe veci pe ogoarele ce le-a dobândit, să le dea toată puterea de rodire în folosul ei şi al binelui obştesc. Vreau ca muncitorimea, credincioasă patriei, sâ-şi afle-soarta tot mai prosperă într*o viaţă de armCnie şi de dreptate socială. Vreau ca, în hotarele României Mari, toţi fiii buni ai ţării, fără deosebire de religie şi de naţionalitate, să se folosească de drepturi egale cu ale tuturor Românilor, ca să ajute cu toate puterile statul în i care CeUde-Sus a rânduit să trăească împreună cu noi. Vreau ca Românii din toate straturile sociale, însufleţiţi de năzuinţa unei depline înfrăţiri naţionale^ să se folosească toţi de legitima ocrotire a statului. Vreau ca în timpul' domniei Mele, printr'o întinsă şi înaltă desvoltare culturală, patria noastră să-şi îndeplinească menirea de civilizaţie ce-i revine în renaşterea Orientului european după atâtea veacuri de cumplite sbuciumări. Sunt sigur că, în îndeplinirea marei noastre datorii, vaiu avea sprijinul tuturor bunilor fii ai ţării, nedespărţiţi' în gând şi în faptă în jurul tronului. Acestei sfinte misiuni, în neclintită unire cu poporul nostru, voiu închina toate puterile mele de om şi de Rege şi asupra ei chem în această zi solemnă de înălţare sufletească, binecuvântarea celui A-Tot-Puternic.

Alba Iulia

15 Octombrie 1922 FERDINAN D I.