Bolile autoimune sunt boli care se caracterizează printr-un răspuns imun aberant care duce la deteriorarea și disfuncția unor organe și țesuturi specifice, uneori cu implicare multiplă. Bolile autoimune includ peste 80 de boli cronice, care afectează aproximativ 8% din populație, dintre care aproximativ 78% sunt femei. Bolile reumatismale autoimune reprezintă a patra cauză de dizabilitate la femei. Raportul femei/bărbați variază între 2:1 și 9:1. Principalii factori care induc o predispoziție crescută la femei sunt particularitățile hormonale, diferențele genetice, agenții infecțioși, stilul de viață. Estrogenii și prolactina au rol proinflamator și explică parțial diferența raportului pe sexe. Androgenii au rol antiinflamator protectiv. Una dintre cele mai importante boli autoimune în reumatologie este lupusul eritematos sistemic (LES) considerat boala cu afectare multisistemică, „boala celor o mie de fețe”, a cărei patogenie a fost intens studiată, datorită manifestărilor clinice și a complexității mecanismelor în apariția leziunilor de organ. S-a demonstrat existența unei relații dintre anumiți autoanticorpi și aspectele clinice în LES.
Pacientul cu boli reumatismale imuno-inflamatorii cronice are acces la terapiile specifice afecțiunii reumatismale de care suferă. În acest sens, un rol important îl au Recomandările de tratament internaționale (în cazul nostru Recomandările EULAR) ce ne-au ajutat să actualizăm recent protocoalele terapeutice, astfel încât prin respectarea criteriilor din protocol pacienții să poată beneficia cât mai precoce posibil de inițierea unei terapii biologice sau sintetice țintite. În funcție de caz se va alege medicamentul cel mai potrivit pacientului, alegerea fiind luată în comun acord, în interiorul relației de comunicare medic-pacient.
Dr. Elena Rezuș, UMF „Grigore T. Popa” din Iași
Coordonator medical: Dr. Aurora Bulbuc, medic primar Medicină de familie
Editor: Fin Watch
Calea Rahovei, nr. 266-268, Sector 5, Bucureşti,* Electromagnetica Business Park, Corp 1, et. 1, cam. 04
Tel: 021.321.61.23
e-mail: redactie@finwatch.ro
Tiraj: 15.000 ex. ISSN 2067-0508
3 zone de interes
în patologia reumatologică
Dr. Elena Rezuș UMF „Grigore
T. Popa” din Iași
Președintele Societății
Române de Reumatologie
Ce teme preocupă
reumatologia de azi?
1
Una din teme de maxim interes actual pentru reumatologi este reprezentată de Pneumopatiile interstițiale difuze - fața nevăzută și a altor boli reumatismale autoimune. Boala pulmonară interstițială (BPI) a fost recunoscută ca una dintre cele mai des întâlnite complicații sistemice din bolile reumatismale autoimune. Afectarea pulmonară a fost asociată cu un prognostic sever și mortalitate crescută.
Cu toate că, toate bolile de țesut conjunctiv prezintă un teren comun reprezentat de autoimunitate, există o variabilitate importantă în forma de prezentare clinică și evoluție.
Este necesară evaluarea și stabilirea unui management eficient al numărului din ce în ce mai mare de pacienți cu boală pulmonară interstițială severă.
2Un alt subiect care mă preocupă este infecția cu herpes-zoster (HZ) la pacienții cu poliartrită reumatoidă. Pacienții cu ar-
trită reumatoidă au un risc crescut de a dezvolta HZ, datorită atât bolii autoimune, cât și tratamentelor imunosupresoare.
Vârsta înaintată, sexul feminin și utilizarea de glucocorticoizi în doză mare sunt factori de risc adiționali pentru infecția cu HZ.
Prevenirea herpesului zoster prin vaccinare poate îmbunătăți semnificativ calitatea vieții pacienților cu artrită reumatoidă, reducând durerea și complicațiile asociate cu această infecție. Vaccinul a redus rata de incidență a infecției cu HZ cu 51,3%, iar cei care au dezvoltat ulterior boala, au prezentat forme mai ușoare, cu un grad de intensitate mai redus al nevralgiei postherpetice.
Vaccinarea anti-HZ este recomandată pentru toți pacienții cu boli imunoinflamatorii cu risc înalt.
3Un alt subiect la care vreau să mă refer este uveita anterioară acută, care este cea mai frecventă manifestare non-musculoscheletală în spondilartrite, fiind reprezentată de inflamația acută a segmentului anterior al ochiului. Prevalența acesteia variază între 21% și 33%, frecvența fiind mai crescută la pacienții cu o durată mai mare a bolii.
Până la 50% dintre pacienții cu uveită anterioară acută și HLA B27 pozitiv, au în realitate, o spondilartrită care nu a fost încă diagnosticată. Ca urmare, uveita a fost inclusă în criteriile de clasificare pentru spondilartritele axiale și periferice.
Uveita din spondilartrite poate prezenta o varietate de manifestări clinice, de la forme asimptomatice sau subclinice până la episoade acute severe de inflamație oculară. În spondilartrite afectarea tipică este unilaterală, recurentă.
Diagnosticul unei spondilartrite este cel mai adesea întârziat, cu până la 5-10 ani de la debutul simptomelor, având astfel cea mai lungă perioadă paucisimptomatică (cu simptome puține) dintre toate bolile imunoinflamatorii reumatismale. Uveita anterioară acută a fost raportată ca primul simptom al unei spondilartrite în 37% din cazuri chiar înaintea apariției durerii lombare joase și în 18% din cazuri simultan cu durerea lombară joasă. Astfel, diagnosticul corect și precoce este esențial pentru prognosticul bun al acestor pacienți.
Prof. Univ.
Terapia biologică în spondilartrite
Conceptul spondilartritelor (SpA) a fost redefinit în ultimele două decenii, pe baza progreselor înregistrate în înțelegerea mecanismelor patogenice ale bolii, în dezvoltarea unor metode imagistice mai performante pentru stabilirea unui diagnostic precoce și a unor instrumente de evaluare clinică mai bune. La toate acestea se adaugă progresele terapeutice, ultimii ani aducând noi clase de medicamente performante în arsenalul acestui tip de patologie. Astfel, a apărut nevoia unui concept nou, care să permită un diagnostic mult mai precoce și instituirea tratamentului mult mai devreme, ceea ce vechiul concept al spondilitei anchilozante (SA) nu permitea.
Prof. Univ.
Dr. Andra Bălănescu, UMF „Carol Davila” din București, Clinica de Medicină Internă
și Reumatologie
„Sf. Maria”, București
SpA reprezintă un grup heterogen de afecțiuni inflamatorii cronice
care afectează predominant coloana vertebrală și articulațiile sacroiliace, dar și alte articulații periferice, manifestări extra-musculo-scheletale și au opțiuni terapeutice comune. Din această categorie fac parte spondilartrita axială non-radiografică, artrita reactivă, spondilartrita asociată bolilor inflamatoare intestinale (boala Crohn, colita ulceroasă), artrita psoriazică (APs), spondilartrita nediferențiată și spondilartrita juvenilă.
Cauzele SpA implică atât factori genetici, cât și de mediu.
Terapia biologică în SpA se bazează pe inhibarea căilor inflamatorii cu ajutorul unor agenți biologici produși prin biotehnologie, care vizează siste-
mul imunitar. Aceste terapii sunt utilizate atunci când tratamentele convenționale, cum ar fi AINS (antiinflamatoarele nesteroidiene)
și DMARDs (medicamente antireumatice modificatoare de boală), nu oferă un control adecvat al bolii.
În managementul clinic al SpA, alegerea terapiei biologice trebuie să fie individualizată, ținând cont de severitatea bolii, răspunsul la terapiile anterioare și comorbiditățile pacientului. Monitorizarea pacienților pe terapia biologică este esențială pentru a evalua eficacitatea și a detecta precoce posibilele efecte adverse.
Se subliniază importanța unei abordări stratificate și personalizate a tratamentului. Pacienții trebuie evaluați pentru a determina dacă sunt în stadiu de boală non-radiografică sau radiografică. Această stratificare este esențială pentru a ghida terapia adecvată.
În România, există criterii clare de inițiere a terapiei biologice încadrate în protocolul
național. Terapia biologică este recomandată pacienților cu diagnostic cert de boală, formă activă și severă (cu sindrom biologic inflamator intens) în ciuda tratamentelor clasice. De asemenea, afectarea articulațiilor coxofemurale și prezența unor manifestări extra-articulare permite administrarea terapiei biologice la un scor mai mic de activitate al bolii.
Anterior inițierii tratamentului biologic, pacienții necesită screening pentru infecții oportuniste cât și cronice, precum tuberculoza și hepatite virale B și C.
Deși terapia biologică a revoluționat tratamentul SpA, aceasta nu este lipsită de riscuri. Efectele adverse frecvente includ infecții, reacții la locul injectării și, mai rar, evenimente adverse severe, cum ar fi tuberculoza latentă reactivată și malignitățile. Este crucial ca pacienții să fie evaluați și monitorizați corespunzător înainte și pe parcursul tratamentului pentru a minimiza aceste riscuri și maximiza beneficiile pe termen lung.
Sănătatea vizuală în era digitală
Lumina albastră prezinte diverse avantaje: îmbunătățește starea de spirit, are efecte terapeutice asupra unor afecțiuni dermatologice cum ar fi psoriazisul, dermatita atopică sau acnnea, și îmbunătățește vigilența, timpul de reacție și performanța cognitivă. Ca și dezavantaje, lumina albastră afectează ritmul circadian, determină apariția ridurilor și îmbătrânirea prematură, crește riscul de dezvoltare a anumitor tipuri de cancer, a diabetului zaharat, a afecțiunilor cardiovasculare și a obezității și determină oboseală oculară.
Oserie de afecțiuni oculare, musculo-scheletale și de comportament determinate de utilizarea prelungită a dispozitivelor cu ecrane digitale.
Primele simptome care apar sunt:
• durerile de cap
• usturimea și înroșirea ochilor
• vederea încețoșată, neclară
• dureri ale musculaturii cefei și spatelui
• oboseală oculară
• dificultăți de acomodație vizuală
• tulburări de atenție.
Efectele oculare și sistemice asupra lucrătorilor din domeniul sănătății.
Ar trebui luată în considerare la medici, asistente și alti angajați din domeniul sănătății efectele utilizării tabletelor și laptopurilor în spitale. În studiul nostru, numărul mediu de ani de utilizare a gadget-urilor a fost mai mare la medicii pri-
mari 8,67 ani ± 2,15 și la cadrele universitare 8,31 ani ± 2,38, iar cel mai redus la studenți 7,06 ani ± 2,68 (p=0,001).
Timpul mediu total petrecut zilnic pe dispozitivele electronice de către medicii specialisti a fost de 5,24±1,77 ore, de medicii rezidenti 5,83±1,81 ore, iar de medicii primari 6,10±2,19 ore. În ceea ce privește digitalizarea sistemului medical și utilizarea smartphone-urilor, considerăm important de menționat că smartphone-urile devin din ce în ce mai utile în monitorizarea și furnizarea serviciilor medicale. Ele sunt adesea considerate computere de buzunar, datorită caracteristicilor lor avansate de calcul și a mutiplelor opțiuni de utilizare. Așadar, sunt utilizate din ce în ce mai mult în asistența medicală, iar opțiunile pentru aplicațiile de imagistică biomedicală includ camere foto și video, ecrane tactile, tehnici de calcul, detecția sunetelor și a mișcărilor.
Cele mai frecvente simptome oftalmologice întâlnite în cadrul acestui studiu au fost:
• la medici: disconfortul la vederea de aproape, vederea încețoșată și uscăciunea oculară;
• la cadrele didactice: disconfort la vederea de aproape, vederea dublă și vederea încețoșată;
• la asistenții medicali: vederea dublă;
• la farmaciști: oboseala oculară și disconfort la vederea de aproape;
Cele mai frecvente simptome musculo-scheletale întâlnite au fost durerile de gât, umeri, spate fiind declarate de 76% dintre participanți., fiind urmate de cefalee (59,4%) și de insomnie (46,7%).
Din totalul de 705 participanți, 162 au declarat că suferă de sindrom de ochi uscat și utilizează lacrimi artificiale.
În concluzie, se observă că personalul medical petrece din ce în ce mai mult timp în fața monitoarelor la locul de muncă datorită digitalizării sistemului medical. Datorită acestui fapt, este deosebit de importantă evaluarea cadrelor medicale în vederea despistării precoce a simptomelor determinate de utilizarea prelungită a monitoarelor.
Prof. Univ. Dr. Margareta Bogdănici UMF „Grigore. T. Popa“ Iași
Lentile de contact: Ghid pentru alegerea celor mai potrivite opțiuni
Lentilele de contact sunt o soluție modernă și eficientă pentru corectarea vederii, preferată de tot mai mulți pacienți care își doresc o alternativă estetică și comodă la ochelari. Fie că este vorba de corectarea miopiei, hipermetropiei, astigmatismului, prezbiopiei sau de o altă afecțiune, lentilele pot oferi o vedere clară, confort și libertate de mișcare.
un pacient s-ar putea să nu fie potrivit pentru altul. De aceea, primul pas este consultul oftalmologic complet, în urma căruia doar medicul oftalmolog poate stabili dacă sunteți un candidat potrivit pentru lentile de contact și vă poate recomanda tipul acestora. La Ama Optimex, consultația presupune:
www.amaoptimex.ro
www.scapadeochelari.ro
www.cataracta.ro
Aplicate direct pe suprafața ochiului, lentilele de contact modifică modul în care lumina este focalizată pe retină, îmbunătățind acuitatea vizuală. Spre deosebire de ochelari, ele nu limitează câmpul vizual și nu se aburesc în condiții de umiditate.
Ce tipuri de lentile de contact există?
Pe piață există mai multe tipuri de lentile de contact, iar alegerea lor trebuie făcută cu ajutorul unui medic oftalmolog, în funcție de mai mulți factori: afecțiunea oculară, cât timp doriți să le purtați zilnic, materialul din care sunt fabricate și scopul pentru care sunt utilizate.
Majoritatea lentilelor sunt destinate corectării vederii –pentru miopie, hipermetropie, astigmatism sau prezbiopie. Există lentile sferice (pentru miopie și hipermetropie), torice (pentru astigmatism) și multifocale (pentru vedere clară la toate distanțele, în special după
40 de ani). Alte variante includ lentilele cosmetice, care schimbă culoarea ochilor (cu sau fără dioptrii), și cele terapeutice, recomandate de medic în diverse afecțiuni oculare sau după intervenții chirurgicale. După durata de purtare, lentilele de contact pot fi:
• Zilnice – se aplică dimineața și se aruncă seara;
• Săptămânale, bilunare, lunare sau trimestriale – se poartă zilnic, se curăță și se păstrează în soluție specială pe timpul nopții;
• Lunare, cu purtare continuă – din silicon-hidrogel, permit purtarea zi și noapte, timp de 30 de zile;
• Anuale – indicate mai rar, în special la dioptrii foarte mari. În funcție de materiale, cele mai frecvente sunt lentilele moi, confortabile și ușor de adaptat. Lentilele rigide (gaz-permeabile) sunt recomandate în cazuri complexe, cum ar fi astigmatismul mare sau keratoconusul. Există și variante hibride, care combină avantajele ambelor tipuri. Cum alegem lentilele potrivite?
Fiecare ochi este unic, iar ceea ce funcționează pentru
• evaluarea stării de sănătate a ochilor;
• măsurarea dioptriilor;
• alegerea lentilelor potrivite;
• instruirea pacientului în aplicarea, îndepărtarea și întreținerea corectă a acestora. Reguli esențiale pentru purtarea lentilelor
Pentru a evita disconfortul sau complicațiile, există câteva reguli de bază pe care trebuie să le respectați:
• Spălați-vă bine pe mâini înainte de a atinge lentilele;
• Nu folosiți apă de la robinet pentru curățarea acestora;
• Respectați durata de purtare recomandată;
• Nu dormiți cu lentilele, decât dacă sunt special concepute pentru asta;
• Mergeți periodic la controale oftalmologice și oricând considerați că a apărut o problemă. Lentilele de contact pot îmbunătăți calitatea vieții, oferind o vedere bună și libertate de mișcare. Totuși, alegerea lor trebuie făcută cu grijă, în urma unui consult de specialitate. Pentru pacienții care doresc să renunțe definitiv la ochelari și lentile de contact, există și opțiunea corecției vederii prin intervenții pentru reducerea dioptriilor, disponibile în cadrul clinicii Ama Optimex.
Dr. Carmen Dragne Medic primar, specialist oftalmolog
Clinica de oftalmologie
Ama Optimex
Manifestări cutanate
în diabetul zaharat (2)
(Continuare din numărul anterior)
Fasceita necrozantă, o infecție severă și rapid progresivă, amenință viața prin afectarea pielii și țesuturilor subcutanate, cu complicații precum sepsis sau amputații, frecvente la diabetici. Gangrena Fournier, o variantă, vizează perineul. Eritrasma, cronică și asimptomatică, apare ca plăci roșii-maro în zonele intertriginoase, fiind comună la diabetici obezi. Mucormicoza, o infecție fungică fulminantă, prosperă în hiperglicemie, afectând adesea regiunea rhino-orbitalcerebrală. Psoriazisul, asociat cu diabetul și riscul cardiovascular, necesită screening aprofundat. Vitiligo, legat de diabetul de tip 1, și lichenul plan oral, cu prevalență scăzută, subliniază importanța abordării interdisciplinare în gestionarea manifestărilor cutanate ale diabetului.
Miruna-Ioana Miron, Secția Dermatovenerologie, Spitalul de Boli Infecțioase
”Sfânta
Infecții fungice
Fasceita necrozantă
Fasceita necrozantă este o infecție acută, severă și amenințătoare de viață, ce afectează pielea și țesutul subcutanat. Pacienții pot prezenta eritem, indurare și sensibilitate. În zilele următoare, infecția poate progresa către formarea de bule hemoragice. Durerea resimțită este adesea disproporționată în raport cu aspectul leziunii observate la examenul fizic, iar palparea zonei afectate poate provoca crepitații, un semn al
implicării profunde a țesutului. Această patologie poate implica orice regiune a corpului, deși extremitățile inferioare sunt cele mai frecvent afectate. O variantă specifică a acestei afecțiuni este gangrena Fournier, care reprezintă o formă de fasceită necrozantă ce afectează perineul sau organele genitale, extinzându-se rapid în țesuturile adiacente. Complicațiile asociate fasceitei necrozante sunt severe și includ tromboză, necroză gangrenată, sepsis și insuficiență multiplă a organelor. Rata de mortalitate pentru această infecție este semnificativă, iar pacienții cu diabet care dezvoltă fasceită necrozantă sunt adesea mai predispuși amputațiilor în timpul procesului de vindecare. Intervenția este considerată de urgență și include debridare chirurgicală extinsă pentru a elimina țesutul infectat, precum și administrarea de anti-
biotice cu spectru larg pentru a controla infecția. Managementul oportun al acestei afecțiuni este esențial pentru limitarea complicațiilor potențial fatale. Eritrasma
Eritrasma este o infecție cutanată cronică, asimptomatică, frecvent întâlnită la pacienții diabetici obezi. Această patologie se prezintă sub formă de pete sau plăci roșii-maro, fine, care sunt clar delimitate, non-pruriginose și non-dureroase. Leziunile se localizează frecvent în zonele intertriginoase, cum ar fi axilele și la nivel inghinal. Datorită aspectului și localizării leziunilor, este important să se efectueze un diagnostic diferențial care poate confirma diagnosticul de eritrasma.
Mucormicoza
Mucormicoza este o infecție severă, provocată de fungi din genurile Mucor sau Rhizopus. Reprezintă o patologie de severitate crescută, care necesită intervenții chirurgicale urgente.
Cuvioasă Parascheva”, Galați
Camelia Cristina Diaconu Clinica de Medicină Internă, Spitalul Clinic de Urgență București, București
Acești fungi preferă medii cu pH scăzut și prosperă în condiții de hiperglicemie, având capacitatea de a utiliza cetonele ca sursă de nutrienți. Mucormicoza rhino-orbital-cerebrală este cea mai frecventă prezentare, cu o evoluție fulminantă, iar tabloul clinic caracteristic include sinusită acută, cefalee, edem facial și necroză tisulară. Evoluția rapidă poate duce la necroză extinsă și la tromboză a structurilor anatomice adiacente.
Medicii dermatologii sunt implicați activ în evaluarea pacienților cu diabet zaharat sau cu risc crescut de a dezvolta această afecțiune inclusiv în cazurile cu comorbidități predispozante, cum ar fi psoriazisul, vitiligo, hidradenita supurativă și lichenul plan. Acest aspect subliniază necesitatea unei abordări interdisciplinare, esențiale în gestionarea diabetului zaharat și a manifestărilor sale cutanate. Psoriazis
Psoriazisul, o dermatoză inflamatorie cronică, poligenică, afectează 2-3% din populația SUA, cu debut frecvent între 15 și 30 de ani. Este asociat cu factori declanșatori precum trauma, medicamente și infecții, iar prevalența sa este crescută la pacienții cu diabet (tip 1 și 2) - circa 9% .
Din punct de vedere clinic, pot fi observate papule eritematoase (2-10 mm) de culoare roșu-somon, cu aspect scuamos, localizate predominant în zonele de extensie (coate, genunchi), precum și pe scalp, trunchi și unghii. Desprinderea scuamelor poate genera hemoragii punctiforme.
Psoriazisul reprezintă un factor de risc pentru diabetul zaharat, similar cu riscul crescut de infarct miocardic și accident vascular cerebral. Există o asociere semnificativă între psoriazis, diabet zaharat și ateroscleroză. Utilizarea steroizilor topici puternici și a tratamentelor sistemice pentru psoriazis a crescut riscul de diabet, iar fototerapia a fost asociată cu o prevalență mai mare de ateroscleroză. Într-un studiu pacienți cu psoriazis vs. 74,987 controale), s-a evidențiat o asociere semnificativă între psoriazis și boala cardiacă ischemică, independent de alți factori de risc cardiovascular. Se confirmă o asociere ridicată între psoriazis și o prevalență/ incidență crescută a diabetului zaharat (risc crescut cu 59% pentru prevalență, 27% pentru incidență), mai ales la pacienții cu psoriazis sever și tineri. Datele disponibile evidențiază o asociere importantă între psoriazis și un risc crescut de diabet zaharat și afecțiuni cardiovasculare, subliniind necesitatea unui screening cardiovascular aprofundat la pacienții cu psoriazis, în special la cei cu forme severe sau debut precoce.
Vitiligo
Vitiligo este o afecțiune cutanată cronică de depigmentare, cu predispoziție multifactorială și numeroși factori declanșatori. Această patologie poate apărea la orice vârstă, de la copii la adulți, având o incidență maximă raportată în a doua și a treia decadă de viață. Vârsta de debut variază, în ge-
neral, între sexe, iar prevalența sa se situează între 0,1% și 2% din populația globală, afectând toate rasele în mod egal
Etiologia exactă a vitiligo-ului rămâne necunoscută; totuși, acesta este frecvent asociat cu multiple boli autoimune.
Din punct de vedere clinic, vitiligo se caracterizează prin leziuni cutanate maculare cu diametrul cuprins între 5 mm și 5 cm, având margini convexe, clar delimitate și de culoare alb-palid. Pacienții pot asocia debutul bolii cu ușoare traume fizice, în care leziunile de vitiligo apar la locul traumatismului. Această afecțiune progresează treptat, prin mărirea maculelor preexistente sau apariția de noi leziuni.
Diabetul de tip 1 nu doar că este asociat cu vitiligo, ci reprezintă un factor de risc cauzal pentru această afecțiune autoimună.
Lichen plan
Lichenul plan oral (LPO) este o dermatoză inflamatorie cronică, de etiologie incertă, cu o prevalență scăzută în populația generală, estimată la 1-2%, prezentând o ușoară predominanță la sexul feminin. Manifestările clinice sunt variabile, cuprinzând șase forme principale: reticulară, papulară, placară, atrofică, erozivă și buloasă.
Continuare în numărul viitor.
TRIDERM
TRATAMENT LOCAL
TRIDERM
IMMU∙GEL
Cremă pentru stimularea imunității locale
z Prevenția și tratamentul zonelor afectate de herpes labial, veruci, condiloame, moluscum contagiosum
z Profilaxia infecțiilor virale recidivante
z După crioterapie, diatermocoagulare (DTC), laser, excizie chirurgicală
z Eficacitate virucidă împotriva Virusului Herpetic tip 1 și tip 2
z Potrivit și pentru zona perilabială și organele genitale externe
Complex POLI-EGCG: combinație de polidatin și galat de epigalocatechină într-un sistem purtător
Asociere brevetată Beta-Glucan/L-Carnozină
TESTE DE EFICACITATE IN VITRO
EVALUAREA ACTIVITĂȚII VIRUCIDE
▶ arată activitate virucidă față de HSV-1 comparabil cu produsul topic de referință
▶ spre deosebire de produsul topic de referinţă, nu induce efecte citotoxice în cultura de celule gazdă
EVALUAREA PROPRIETĂȚILOR
IMUNOLOGICE
▶ induce o creștere a producției de IFN-γ și, atunci când este adăugat la celulele stimulate pentru răspunsul imun, induce o creștere semnificativă a producției de IFN-γ, cu un model dependent de doză
▶ nu induce o creștere a eliberării de IL-2 sau IL-4 în comparație cu negativul martor (celule nestimulate)
▶ este capabil să declanșeze sistemul imunitar, răspunsul imun Th1 mediat de celule, fără a induce un răspuns alergizant
Indicații
z negi z condiloame z herpes labial z moluscum contagiosum
O nouă eră de tratament a leucemiei limfocitare cronice
Leucemia limfocitară cronică (LLC), cel mai frecvent tip de leucemie la adulți, a reprezentat de mult timp provocări terapeutice semnificative atât pentru pacienți, cât și pentru furnizorii de servicii medicale. Caracterizată prin acumularea progresivă de limfocite incompetente funcțional, LLC progresează de cele mai multe ori lent, eludând tratamentele tradiționale de chimioterapie și imunoterapie. Cu toate acestea, progresele recente în cercetarea medicală, prin dezvoltarea de terapii țintite și agenți noi, au inaugurat o nouă eră de speranță pentru cei afectați de această boală insidioasă.
Ocroteală medic primar hematologie, doctor în științe medicale, Clinica de Hematologie,
Acrescut de infecție și toxicitate asupra organelor. Mai mult, nu erau curative și adesea nepotrivite pentru pacienții în vârstă sau pentru cei cu alte afecțiuni de sănătate - o îngrijorare semnificativă, având în vedere că LLC afectează de obicei persoanele cu vârsta peste 60 de ani.
pia CAR-T și anticorpii bispecifici, depășesc limitele a ceea ce este posibil în tratamentul cancerului.
pariția terapiilor țintite a schimbat jocul în lupta împotriva LLC. Spre deosebire de chimioterapia convențională, terapiile direcționate se concentrează pe căi moleculare specifice pe care se bazează celulele canceroase pentru supraviețuire.
Timp de zeci de ani, opțiunile standard de tratament pentru LLC s-au limitat la regimurile de chimioterapie și imunoterapie. Deși aceste tratamente ar putea fi eficiente pe termen scurt, ele au fost frecvent însoțite de efecte secundare semnificative, cum ar fi imunosupresia severă, risc
Natura heterogenă a LLC a adăugat un alt element de complexitate. Variațiile genetice între pacienți au însemnat că răspunsurile la terapiile tradiționale au fost imprevizibile. Unii pacienți au prezentat progresie rapidă a bolii și rezistență la tratament, în timp ce alții au avut un curs mai indolent. Această variabilitate a subliniat nevoia urgentă de strategii de tratament mai eficiente și personalizate, cu mai puține efecte secundare. În același timp, descoperirile în imunoterapie au deschis noi căi pentru valorificarea propriului sistem imunitar al organismului pentru a lupta împotriva cancerului. Abordări inovatoare, cum ar fi tera-
Această transformare în peisajul terapeutic nu este doar o piatră de hotar medicală, ci reprezintă o speranță reînnoită pentru pacienți și familiile acestora. Persoanele care s-au confruntat anterior cu opțiuni limitate și cu prognoze sumbre au acum acces la tratamente care pot extinde supraviețuirea și pot îmbunătăți calitatea vieții.
Cu toate acestea, aceste progrese aduc și noi provocări. Întrebările despre eficacitatea pe termen lung, mecanismele de rezistență, efectele secundare și accesibilitate trebuie abordate. Asigurarea faptului că toți pacienții pot beneficia de aceste inovații necesită eforturi concertate din partea cercetătorilor, clinicienilor, factorilor de decizie și grupurilor de advocacy a pacienților.
Studiile clinice sunt piatra de temelie a progresului medical, oferind calea prin care noi terapii sunt dezvoltate, testate
Dr. Luminița
Craiova
As. Univ. Dr. Anca Elena Duduveche UMF din Craiova, medic rezident boli infecțioase Clinica de Boli Infecțioase Craiova
și, în cele din urmă, aprobate pentru îngrijirea pacientului. În leucemia limfocitară cronică (LLC), unde boala poate varia semnificativ de la un pacient la altul, studiile clinice sunt esențiale pentru: evaluarea noilor tratamente prin testarea siguranței și eficacității medicamentelor și combinațiilor noi, îmbunătățirea terapiilor existente prin optimizarea dozelor, reducerea efectelor secundare și creșterea eficacității, dar și înțelegerea biologiei bolii prin obținerea de informații despre mecanismele genetice și moleculare ale LLC pentru a informa tratamentele viitoare.
Direcții viitoare
Viitorul tratamentului LLC constă în: medicină personalizată prin integrarea datelor genomice pentru a personaliza planurile de tratament, strategii de combinare cu optimizarea combinațiilor de medicamente pentru a spori eficacitatea și a minimiza rezistența, dar si profiluri de siguranță îmbunătățite prin dezvoltarea de agenți cu mai puține efecte secundare pentru a îmbunătăți calitatea vieții pacienților. De asemenea, este foarte importantă și accesibilitatea prin asigurarea că noile terapii sunt accesibile pa-
cienților din întreaga lume prin politicile de asistență medicală și sistemele de sprijin.
Peisajul terapeutic pentru leucemia limfocitară cronică a suferit o transformare semnificativă, oferind pacienților opțiuni de tratament mai eficiente și mai tolerabile. Cercetările continue și studiile clinice vor perfecționa și mai mult aceste terapii, urmărind vindecări și rezultate îmbunătățite pe termen lung. Pacienții ar trebui să-și consulte furnizorii de asistență medicală pentru a înțelege cele mai bune strategii de tratament bazate pe cele mai recente progrese.
devine acum OYAMA AGARICUS BLAZEI BIO ACTIVE GR
De curând am avut ocazia să discutăm
cu domnul Prof. Dr. Kawamura despre beneficiile produsului Oyama Agaricus
Bio Active GR.
*(Domnul Prof. Dr. Kawamura este profesor la Facultatea Farmacie, Universitatea KITASATO; este doctor în medicină - Universitatea de Medicină TOKYO). În prezent, Șef al Institutului de Știință și Tehnologie TOKYO, Director executiv al organizației non-profit JAPAN ASSOCIATION of BIOTECHNOLOGY
EDUCATION, Președinte al Institutului de Tehnologie Industrială. Domnul doctor ne-a explicat că acest produs se poate folosi ca adjuvant atât în mai multe tipuri de cancer, cât și în probleme cardiace, renale și hepatice. Conținutul ridicat de Beta-D-glucan acționează asupra celulelor bolnave și ajută la creșterea imunității. Se recomandă administrarea împreună cu tratamentul alopat.
Dintre persoanele din România care au consumat recent Bio Active GR Oyama Agaricus, prezentăm două cazuri, respectiv:
1. Doamnă în vârstă de 57 de ani a fost diagnosticată cu cancer ma mar. După operație a urmat tratamentul cu chimioterapie. A dorit să admimistreze și Bio Active GR 1/2 plic pe zi și a constatat că a reușit să suporte mai ușor tratamentul. Nu a avut stări de greață, iar analizele de rutină au ieșit în parametri aproape de normal.
2. Doamnă în vârstă de 45 de ani cu psoriazis. A luat câteva luni Bio Active GR și a observat o ameliorare vizibilă. Acum continuă administrarea de Bio Active GR și ne va ține la curent cu evoluția dumneaei.
• Deoarece sănătatea este mai bună decât toate și meriţi să ai parte de ea!
• Deoarece conţine pulbere de ciuperca Agaricus Blazei Murill, denumită „Ciuperca lui Dumnezeu”, cunoscută
pentru acţiunea anti-tumorală puternică.
• Deoarece ciuperca este cultivată în mediu natural, nu în seră, fără îngrășăminte chimice.
• Deoarece Bio Active GR îţi
Notă: Bio Active GR este un supliment alimentar și nu înlocuiește tratamentul recomandat de medic sau un regim alimentar variat. Rezultatele diferă în funcţie de organismul fiecărei persoane, dar este întru totul natural și ajută la buna funcţionare a organismului. De asemenea, prin bogatul conţinut de Beta-D-Glucan, luptă cu celulele canceroase. Vă recomandăm să îl achiziţionaţi din punctele autorizate de pe site-ul nostru, pentru a beneficia de sfat autorizat de administrare.
Recomandăm achiziționarea din punctele de distribuție menționate pe site-ul nostru (farmacii sau magazine naturiste) și verificarea compatibilității produsului cu tratamentul dat de medicul curant
Distribuitor, Importator: Euro Japan Trading
oferă garanţia calităţii japoneze, prin mărcile primite de la asociaţii de Medicină Alternativă și Complementară din Japonia.
• Deoarece îl achiziţionezi din farmacie sau plafar, cu indicaţii de administrare personalizate.
• Deoarece vezi minime
îmbunătăţiri ale stării de sănătate în 10-12 ZILE!
• Deoarece sănătatea este mai bună decat toate și meriţi să ai parte de ea!
• Conţine 120 de elemente necesare organismului (minerale, aminoacizi, oligoelemente) și este ușor de înghiţit și ușor de asimilat!
Infecţia cu HPV la nou-născut
– un subiect prea puțin explorat
Fiind cel mai frecvent virus cu transmitere sexuală la nivel mondial, papilomavirusul uman (HPV) reprezintă o povară substanțială pentru asistența medicală. Dincolo de legătura de cauzalitate binecunoscută, stabilită între HPV și unele tipuri de cancer genital și orofaringian, HPV este un agent etiologic pentru cancerele pulmonare și esofagiene.
Deși au fost izolate peste 120 de tipuri de HPV, nu toate sunt corelate cu afecțiuni oncologice. În funcție de activitatea lor oncogenă, tipurile de HPV sunt împărțite în tipuri cu risc ridicat.
HPV a fost identificat, așa cum era de așteptat, și la femeile însărcunate, mai răspândit în țările mai puțin dezvoltate.
Din datele obținute până
în prezent s-a observat faptul că HPV generează efecte nefaste asupra sarcinii. Rezultatele nefavorabile, cum ar fi ruperea prematură a membranelor și nașterea prematură au fost asociate în mod semnificativ cu infecția cu HPV depistată în sarcină.
Transmiterea verticală a HPV
Transmiterea verticală are loc până la 46,6% din cazuri. Detectarea HPV în lichidul amniotic, membranele fetale și
în celulele placentare sugerează o infectare a fătului cu HPV in utero, adică o transmitere prenatală.
Răspândirea HPV de la mamă la făt prin sângele din cordonul ombilical este, de asemenea, o posibilă cale de transmitere a HPV.
Majoritatea infecțiilor cu HPV ale mucoaselor la nou-născuți sunt incidente, cu infecții persistente ale mucoaselor orale și genitale la mai puțin de 10% și, respectiv, 2% dintre nou-născuții proveniți din mame depistate cu HPV.
S-a demonstrat că 26-32% dintre nou-născuții HPV-po-
SL. Dr. Vlad Dima, Spitalul Clinic
Filantropia, București
zitivi aveau cel puțin un tip de HPV în comun cu mama sau tatăl lor la același moment.
Există dezbateri referitoare la influența modului de naștere asupra ratei de transmitere verticală a HPV. Nașterea prin cezariană nu a modificat riscul de papilomatoză laringiană neonatală fapt care sugerează că nu există o corelație între modul nașterii și rata de transmitere a infecției HPV la nou-născuți.
Transmiterea HPV prin intermediul laptelui matern
Încă din 2011 se evidenția posibilitatea transmiterii HPV prin intermediul laptelui matern de la mamă la nou-născut.
Au fost identificate tulpini de HPV care nu aveau risc oncogen înalt, și nu s-au identificat tulpini cu risc oncogene înalt.
HPV este prevalent în laptele matern, în rândul mamelor care alăptează; laptele matern este un vehicul potențial de transmitere a HPV la mucoasa orală a soțului, dar nu și a descendenților. Există o strânsă corelație între tulpinile beta HPV (cele cu potențial ocogen pentru carcinom scuamos celular cutanat) transmise prin intermediul laptelui matern și prezența lor la copii în jurul vârstei de 1 an.
Este verificat rolul laptelui matern ca vehicul în transmiterea HPV la nivelul mucoasei orale, în primii 3 ani de viață. Pacienții pediatrici pot reprezenta un rezervor„silențios” de HPV cu risc ridicat care poate fi cheia persistenței HPV și a
carcinogenezei asociate la vârsta adultă.
Transmiterea
HPV de la părinți la descendenți
Există posibilitatea transmiterii verticale de la mamă la nou-născut dar nesigură posibilitatea transmiterii virusului de la tată la nou-născut.
Persistența infecției cu HPV
Un aspect important în ceea ce privește infecția cu HPV constă în peristența infecției la copii după momentul trasnmiterii verticale. În ciuda ratei inițiale mari de transmitere verticală, persistența HPV scade odată cu înaintarea în vârstă a copilului.
Un studiu realizat în Spania în 2022, pe nou-născuți proveniți din nașteri vaginale, a evidențiat faptul că prevalența colonizării orofaringiene la naștere a fost de 58,24%. La 24 de luni, proporțiile de eliminare a HPV în orofaringe au fost de 94,34%. Procesul de colonizare orofaringiană neonatală cu HPV, deși frecvent în perioada postpartum, este de obicei autolimitat, iar principalul mecanism de infecție este transmiterea verticală transvaginală intrapartum.
Din 1050 gravide incluse într-un studiu în 2023, prevalența HPV a fost de 40,3%.
Doar 7,2% dintre nou-născuți au fost depistați pozitiv HPV, dar la vârsta de 6 luni toți sugarii eliminaseră virusul HPV și
au fost testați negativ. În ciuda faptului că ratele de transmitere variază mult, cert este că datele privind persistența în organism converg în sensul de dispariție a virusului din organism odată cu înaintarea în vârstă.
HPV și nașterea prematură
Studiile pe această temă au evidențiat o strânsă legătură între infecția cu HPV 16/18 în sarcină și riscul de naștere prematură. Chiar și în cazul pacientelor care au avut în antecedente tratament pentru neoplasm cervical intraepitelial rezultatele statistice au fost asemănătoare.
Încărcătura virală de HPV 16 crește exponential riscul de naștere prematură. Fiecare unitate de încărcătură virală HPV depistată în primul trimestru de sarcină crește riscul de naștere prematură cu 13%.
Desigur că există o modalitate de a reduce rata de naștere prematură indusă de infecția HPV, și anume vaccinarea antiHPV. O scădere a frecvenței nașterilor premature a fost identificată în țările cu programe de vaccinare HPV de succes.
Chiar dacă citologia și biopsia sunt normale, simpla prezență în organism a HPV va induce un risc crescut de rupere prematură a membranelor și de naștere prematură. Chiar este recomandat ca înainte de sarcină să se facă testarea HPV de la nivelul colului uterin pentru a putea anticipa nașterea prematură.
Infecția cu HPV în copilărie
Modurile de transmitere a virusului la copii rămân controversate, incluzând transmiterea perinatală, auto- și hetero-inocularea, abuzul sexual și, posibil, transmiterea indirectă prin fomite.
Leziunile cutanate
Una dintre cele mai frecvente manifestări ale HPV este veruca vulgaris (negul comun). Veruca comună este predominantă la copiii de vârstă școlară.
Condyloma acuminata sunt negii din regiunea anogenitală (dar pot apărea mai rar și în cavitatea bucală). Cu cât copilul înaintează în vârstă, cu atât este mai puțin probabilă transmiterea verticală.
Prin urmare, depistarea abuzului sexual ar trebui să fie luată în considerare în toate cazurile de veruci anogenitale și orale, care apar pentru prima dată la copiii mai mari de trei-patru ani.
Leziuni ale mucoasei
Papilomul scuamos oral este cea mai frecventă leziune orală benignă asociată cu HPV la copii și adulți. HPV a fost detectat în până la 68% din papilomul scuamos oral.
Leziunile maligne ale mucoasei sunt mai puțin frecvente la copii, deoarece apariția poate dura aproximativ 5 ani (la persoanele imunodeficiente) până la 30 de ani după infecția cu HPV.
Deși nu există nicio raportare a neoplasmelor cervicale legate de HPV la copii, displa-
zia cervicală, leziunile preneoplazice și poate chiar neoplazice pot apărea mai frecvent la copiii sau adolescenții imunodeficienți. În general, cancerele orofaringiene la copii sunt sporadice.
Papilomatoză respiratorie recurentă cu debut juvenil
Papilomatoza respiratorie recurentă cu debut juvenil (JRRP) este o boală rară cauzată în principal de HPV 6 și 11.
Unii copii prezintă simptome modeste cu remisie spontană, în timp ce alții au nevoie de mai multe intervenții din cauza dezvoltării rapide a bolii.
Papiloma conjunctivală
Este o tumoare benignă, lent progresivă, a conjunctivei și se știe că este responsabilă de 1-10% din leziunile conjunctivei la copii și adolescenți.
Calea de transmitere la sugari este în principal prin naștere vaginală; cu toate acestea, autoinocularea directă și transmiterea sexuală sunt căile de transmitere predominante la copiii mai mari și adolescenți.
În plus, HPV 6 și 11 cu risc scăzut au fost detectate în principal în probele pozitive de papilom conjunctival.
Retinoblastomul
Retinoblastomul (RB) este cea mai frecventă afecțiune malignă intraoculară la copii.
HPV a fost detectat până la 82% dintre participanții la diferite studii. Contracepția cu barieră și vaccinarea pot evita
HPV și tumorile maligne legate de HPV, inclusiv RB.
Vaccinarea antiHPV în timpul sarcinii și alăptării În prezent, recomandarea general acceptată în legătură cu vaccinarea antiHPV în timpul sarcinii este aceea de a se Evita. Nu există dovezi concrete că ar fi dăunătoare în timpul sarcinii dar este recomandată evitarea vaccinării odată ce gravida a aflat de existența sarcinii. În 2023 s-a realizat un studiu pe 1.380.424 paciente gravide care au fost supuse vaccinării în timpul sarcinii. După evaluarea efectelor vaccinării s-a tras concluzia că vaccinarea nu este dăunătoare în timpul sarcinii. Cu toate acestea, se recomandă a amâna vaccinarea antiHPV după momentul nașterii. În ceea ce privește vaccinarea după naștere, în timpul alăptării, toate organizațiile medicale recomandă vaccinarea antiHPV. Nu există contraindicații în timpul alăptării.
Concluzii
Nou-născuții au rareori manifestări clinice ale infecției cu HPV, acestea apărând de obicei de la vârsta de sugar. În timpul copilăriei, există mai multe manifestări ale HPV care pot fi ușor identificate.
Vaccinarea antiHPV rămâne o bună metodă de prevenție a transmiterii HPV.
Relația între geriatrie și îngrijirea paliativa la vârstnicul cu boli cronice
Creșterea speranței de viață a condus la o frecvență și incidență mai mare a bolilor cronice, cu evoluție ireversibilă și incapacitate. Dovezile arată că persoanele de 65 de ani și peste au, în medie, cel puțin trei boli cronice concomitente; evoluția acestora este variabilă dar pacienții pierd, cu fiecare puseu de acutizare, din capacitatea funcțională, ceea ce duce la creșterea gradului de dependență și handicap. Internările frecvente, datorate simptomelor severe și persistente, cu răspuns modest la medicația uzuală afectează calitatea vieții acestor pacienți și necesită inițierea îngrijirilor paliative.
În România, trendul demografic reflectă fenomenul de îmbătrânire a populației întâlnit la nivel mondial dar cu predilecție în țările dezvoltate. Deși speranța de viață se aliniază mediei europene, OMS indică pentru România o medie de aproximativ 11,2 ani de viață marcată de dizabilitate, comparativ cu 9,9 ani în Europa.
Modernizarea și tehnologizarea spitalelor, alături de formarea personalului medical cu accent pe tratamentele curative, neglijează adesea îngrijirile necesare pacienților în fază terminală. Aceasta a dus
fie la abandonarea pacienților fie la o intervenție terapeutică agresivă, care are mai degrabă scopul de a asigura medicul și familia că s-au epuizat toate opțiunile, indiferent de ineficiența acestora decât de a alina suferința bătrînului aflat la sfârșit de drum.
Un subiect de actualitate în cercetare este determinarea momentului oportun de includere a îngrijirilor paliative în managementul acestor pacienți.
La pacientul vârstnic cu insuficiență cardiacă, ghidurile de practică clinică europene și americane în cardiologie recomandă integrarea îngrijirilor paliative, însă momentul optim pentru inițierea acestora rămâne neclar. Deși îngrijirile paliative sunt frecvent implementate în stadiile terminale ale insuficienței cardiace, dovezile sugerează că intervențiile timpurii, realizate în stadii incipiente ale bolii sau chiar la momentul diagnosticului, pot
îmbunătăți semnificativ calitatea vieții, controlul simptomelor și evoluția generală a bolii. Pacienții cu insuficiență cardiacă prezintă adesea dureri severe, iar contribuția echipei multidisciplinare de îngrijiri paliative este esențială în gestionarea acestora. Durerea este, din păcate, frecvent ignorată și subestimată, în special în contextul simptomelor asociate, cum ar fi dispneea și fatigabilitatea. Evoluția bolii se caracterizează prin fluctuații, iar capacitatea pacienților de a se adapta la schimbările psihologice, fizice și sociale este considerabil îmbunătățită prin intervențiile paliative. De asemenea, datele sugerează că pacienții care beneficiază de îngrijiri paliative au o incidență mai redusă a spitalizărilor, precum și o frecvență mai scăzută a evenimentelor acute și a decompensărilor.
O altă patologie cronică frecvent întâlnită la vârstnic este bronhopneumopatia obstructivă cronică (BPOC). BPOC și cancerul pulmonar
Prof. Univ. Dr. Ioana
Dana Alexa,
Universitatea de Medicină
și Farmacie “Grigore T. Popa” Iași
As. Univ. Dr. Ramona Ștefăniu
Universitatea de Medicină
și Farmacie “Grigore T. Popa” Iași
au simptomatologie asemănătoare. Dispneea importantă și durerea se întâlnesc în ambele patologii. Deși cu simptome asemănătoare, cu impact negativ major asupra calității vieții, adresarea pacienților cu BPOC îngrijirilor paliative este adesea tardivă sau inexistentă, deși evoluția la acești pacienți este mai îndelungată. Totodată, pacienții cu BPOC primesc arareori medicație opioidă pentru controlul dispneei, încrâncenarea terapeutică este mai frecventă și controlul simptomelor la aceștia este mai slab, influențând negativ calitatea vieții. Și în ghidurile GOLD este menționat rolul îngrijirilor paliative. Totuși faptul ca la cei cu boli cronice
îngrijirile paliative sunt adresate doar ultimelor luni de viață, face pacientul cu BPOC să aibă o prevalență mai crescută a dispneei și anxietății decât cei cu cancer pulmonar.
Prevalența demenței este crescută în rândul vârstnicilor, iar pacienții și familiile lor suferă pe parcursul evoluției bolii numeroase intervenții, tratamente și schimbări cu impact psihoemoțional și social important. Alt aspect la acești pacienți este necesitatea întocmirii unui plan de îngrijire conform dorințelor, așteptărilor și valorilor acestora în momentul în care este capabil să îl formuleze și să îl comunice. Este încă controversată stabilirea momentului optim
de introducere a echipei de îngrijiri paliative în managementul acestor pacienți și este considerată a fi inoportună dacă este facută prea devreme. Astfel, medicul geriatru care urmărește pacientul poate stabili când îngijirile paliative de bază nu mai sunt suficiente și pacientul și familia acestuia necesită mai mult.
O altă patologie cu prevalență crescută la pacientul vârstnic este boala renală cronică. Accesul pacienților cu vârsta de peste 75 de ani la un program cronic de dializă poate fi limitat de prezența comorbidităților și de o speranță de viață scăzută. Un element important este ca aspectele logistice, inclusiv transportul
și riscurile asociate procedurii de dializă, să fie discutate în detaliu cu pacienții în cadrul evaluării oportunității acestui tratament. Recuperarea postdializă la această grupă de vârstă este adesea complicată, iar prevalența simptomatologiei depresive este frecvent observată. De asemenea, asocierea sindromului de fragilitate crește semnificativ riscurile de mortalitate și morbiditate în decurs de un an de la inițierea programului de substituție renală.
Există numeroase studii care evaluează experința pacienților peste 65 de ani cu boală renală cronică în stadiul final. Experința acestora este marcată de pregătirea pentru starea terminală, depășirea limitărilor date de dializă, evoluția bolii și deteriorarea fizică, suferința dată de boală și menținerea statusului emoțional, aspecte ce pot fi controlate optim cu ajutorul îngrijirilor paliative.
De multe ori, tratamentele aplicate sunt insistente, invazive și se concentrează pe curativ, fără a ține cont de calitatea vieții pacientului și/sau de dorințele acestuia. Într-un studiu calitativ realizat în Suedia, vârstnicii își exprimă îngrijorarea față de simptomele asociate, dar privesc moartea cu o anumită seninătate, dintr-un sentiment de împlinire sau dorința de a scăpa de inutilitate. Studiul subliniază importanța calității vieții vârstnicilor, bazată pe menținerea independenței și controlului.
Abordarea problemelor le-
gate de vârstnicul muribund trebuie să pornească de la faptul că moartea geriatrică nu poate fi evitată sau prevenită, ea trebuie asumată. Sfărșitul de drum al persoanei vârstnice cumulează efectele îmbătrânirii, existența bolilor cronice și factorii psiho-sociali asociați înaintării în vârstă – pensionarea, pierderea partenerului de viață, dezinserția față de comunitate etc.
În ultimele decade se remarcă tendința de a refuza bătrânului petrecerea ultimelor zile de viață în familie sau în mediul său familiar pentru a-l încredința instituțiilor medicale sau medico-sociale din dorința de a se asigura că s-a făcut totul pentru a împiedica decesul. Raportul dintre familiile care își aduc bătrânii să moară în spital sau în instituțiile de îngrijire și familiile care acceptă ca bătrânul să moară acasă este de 10/1. La aceasta se adaugă o lipsă de pregătire a personalului medical în gestionarea ultimei perioade de viață a vârstnicilor. Tratamentul adecvat al simptomelor principale – durere, dispnee, probleme digestive, depresie – este, adesea, neglijat sau subdozat, ceea ce subliniază necesitatea unei echipe de îngrijiri paliative sau a unei pregătiri în acest domeniu.
În ultimii ani se insistă tot mai mult asupra integrării precoce a îngrijirilor paliative în evaluarea geriatrică a persoanei vârstnice cu probleme medicale cronice deoarece poate aduce o contribuție esențială la controlul corect al simp-
tomelor (durerea în primul rând) și la evaluarea și rezolvarea problemelor de ordin fizic, psiho-social și spiritual, atât pentru persoana vârstnică cât și pentru persoanele din familie direct afectate de îngrijirea acestuia. Geriatria și îngrijirile paliative împărtășesc caracteristici comune, precum abordarea holistică a pacientului, orientarea către o calitate înaltă a vieții și menținerea independenței cât mai mult timp posibil. Ambele echipe privesc familia nu doar ca pe niște îngrijitori, ci ca parte integrantă a vieții vârstnicului și beneficiari la rândul lor de suport și sprijin din partea echipei de îngrijire.
Dezvoltarea unui cadru educațional destinat ambelor specialități și care să aibă drept scop realizarea unui plan comun de îngrijire a vârstnicilor cu boli cronice este necesară pentru a face față provocarilor cu care societatea noastră se va confrunta în viitor. În acest fel ambele echipe vor căștiga experiență prețioasă în abordarea mai eficient-umană a pacientului vârstnic complex, cu rezultate superioare în rezolvarea necesităților acestora și în ameliorarea calității vieții în apropierea morții. În plus, asocierea îngrijirilor paliative la planul de tratament pe termen lung al acestor pacienți poate oferi accesul acestora la o serie de resurse financiare și sociale ce pot contribui major la ameliorarea calității vieții și la scăderea costurilor serviciilor de asistență medicală și socială.
Tratamentul cu corticoizi a bolii
LES (lupus eritematos systemic)
Lupusul eritematos sistemic (LES) este o boală autoimună complexă, care poate afecta multiple organe și sisteme ale corpului. Printre numeroasele opțiuni terapeutice disponibile, gluco-corticosteroizii (GC) rămân principalul mijloc de tratament în gestionarea acestei afecțiuni, datorită efectelor lor antiinflamatorii și imunosupresoare puternice. Dar, există atât beneficii, cât și provocări asociate cu această terapie.
Indicații terapeutice
Încă de la descoperirea lor în 1949 (deci s-au împlinit 75 de ani) corticosteroizii au transformat semnificativ prognosticul pacienților cu lupus, contribu-
ind la reducerea mortalității și la îmbunătățirea calității vieții. Supraviețuirea pacienților cu lupus tratați cu steroizi crește cu 20 și 45%, cele mai semnificative rezultate fiind mai ales pentru formele moderat severe, cazuri în care corticosteroizii pot induce o remisiune rapidă și pot preveni deteriorarea ireversibilă a organelor. Principalele avantaje pe care le oferă
GC sunt acțiunea rapidă antiinflamatoare și imunosupresoare, controlul activității bolii și evitarea recăderilor, ameliorarea evidentă a unor simptome supărătoare (artralgii, mialgii, erupții cutanate, etc.), paleta largă a indicațiilor, percepția generală a unui medicament accesibil, ieftin și ușor de utilizat.
Corticosteroizii sunt încă necesari și larg utilizați pentru tratamentul LES pentru
Prof. Univ.
Dr. Simona Rednic, Clinica Reumatologie, UMF „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca
multiple manifestări și în doze diferite. De la simptome și manifestări care nu necesită deloc steroizi, cum ar fi fenomenul Raynaud (trauma vibratorie, degerături, compresiuni susținute la nivelul degetelor mâinii) , oboseala, erupțiile ușoare, care se pretează la terapie topică, la manifestările care pot fi manageriate cu doze mici de prednison (<7,5mg/ zi) cum ar fi artralgiile/artitele, eupțiile cutanate ușoare, la doze intermediare (0,5mg/kgc) pentru serozite, citopenii sau miozite și doze mari (>0,5-1mg/kgc) pentru afectare care implică organe vitale, cum ar fi rinichii sau sistemul nervos central (SNC). În aceste cazuri, doze mari de corticosteroizi, administrați intravenos pot fi necesare și utile. În tratamentul de întreținere, doze mai mici de GC pot fi administrate pentru a preveni recurențele bolii. Cu toate acestea, toate regimurile de corticoterapie în LES sunt empirice, bazate pe experiențe personale și nu pe studii clinice, astfel că dozele și durata tratamentului variază enorm de la un pacient la altul, de la un doctor la altul sau de la un centru la altul. Peste 80% din totalul pacienților sunt tratați în diferite momente cu GC oral, peste 26% au primit administrare intravenoasă și 33% nu au întrerupt niciodată corticoterapia. Factorii asociați cu o utilizare largă a steroizilor au fost vârsta, rasa, sexul, durata bolii și mai ales activitatea bolii, legat de pacient, da și centrul de proveniență al doctorului, reflectând obiceiuri de prescriere
personale. Diferențe semnificative se mențin între diversele centre chiar după ajustarea celorlalți factori. Specialitatea medicului care tratează contează de asemenea și reumatologii sunt dintre ce mai buni cunoscători ai corticoterapiei.
Efecte adverse
ale GC și distrucția ireversibilă de organ
Deși corticosteroizii sunt extrem de eficienți în controlul lupusului, utilizarea lor pe termen lung este asociată cu o serie de efecte adverse grave. De aproximativ 20 de ani știm că GC se asociază cu leziunile ireversibile de organ în această boală și cu mortalitatea pe termen lung, că afectează negativ calitatea vieții pacienților tratați și cresc consumul de resurse ale sistemului sanitar. Efectele adverse sunt nenumărate și printre acestea se numără osteoporoza, hipertensiunea arterială, diabetul zaharat indus de steroizi, dislipidemia, cataracta și infecțiile recurente. Este important ca pentru fiecare efect secundar medicul curant să cunoască factorii de risc pentru apariție, doza la care apar, atitudinea care trebuie luată și profilaxia care putea fi făcută.
Reducerea efectelor
secundare ale GC
Pentru a minimiza riscurile asociate cu terapia cu corticosteroizi, se recomandă utilizarea celei mai mici doze eficace pentru cea mai scurtă perioadă posibilă. În acest context, este
esențială o abordare individualizată a tratamentului, adaptată la severitatea bolii și la răspunsul pacientului.
Terapia combinată cu agenți imunomodulatori sau imunosupresoare poate permite reducerea dozei de corticosteroizi necesare pentru controlul bolii, În plus, monitorizarea atentă a pacienților este crucială pentru a detecta precoce efectele adverse și pentru a interveni prompt. De exemplu, suplimentarea cu calciu și vitamina D, împreună cu bisfosfonați, poate fi necesară pentru prevenirea osteoporozei induse de corticosteroizi, iar vaccinarea reduce riscul infecțios.
Este cunoscut faptul că întreruperea GC determină recăderi la pacienții cu lupus. Reducerea graduală, mai degrabă decât întreruperea bruscă este de dorit. Orice efort merită făcut pentru scăderea și oprirea GC în LES.
Deoarece regimurile complet lipsite de steroizi nu au reușit să intre în practica clinică, utilizarea terapiei de inducție parenterală prin „pulse“ terapie, alegerea dozelor minim eficiente pentru cea mai scurtă perioadă cu putință, dozele de întreținere și întreruperea graduală, utilizarea agenților economizatori de cortizon și mai ales a terapiilor biologice, par să fie soluțiile ideale în acest moment.
