Vreau sa traduc (Indreptar) 2 2019+2021+ CFG

Vreau sa traduc {Indreptar} 2 2019+2021+ Vreau sa traduc Indreptar 2 Felix Rian Constantinescu 2019+2021

Tărtăria Rotunda 1, Vreau să traduc (Îndreptar) 2 / Felix Rian Constantinescu 2020+2021+ Lui Fedon de Platon ben Sokrates 1, Our first poetic notion Susan s father got the picture poetry writ and traanspose is scarce as the bread in RSA. Nu multe.

Note, Older comments Felix Medjugorje - The first Englsh poem i took seriously after Daddy by S. Plath, and then Old also by Ane Sexton i really liked & translated from The New Poetry by A.Alvarez (and also a poem by Friedrich Ruckert from Zweiter teil of Gedichte

Gessamelte Werke, a Gothic letters print Leipzig, 1483) and decided on 7 grade of Gymnasium for English Poetry translating, L.i.ebenruach, A moment deciding on Life/Love,. +L, /after a month/ this poem fr, marianica !@#$a month ago edit O Primă Încercare de Psihanaliză a Confesiunii Nu e ca noi, Poetele nu sunt poeți, - Limbile Engleză & Română sunt Complementare.

F, 25 June 2021 + i, AVE!

autem Raul Constantinescu Amate lector, hic et nunc, Liberum ad meus versum esse!

Tardus venit, ad tuum benevolentiae semper; tuus poetus tuum modus, Orpheum infernum damnare integer, ad tuum tuus remnantum... itaque in arcadia ego fuit... solum de hades oro hodie; elisiorum campi ombriis et asphodeliis solus silentium non auditum; ineffabilis numen -

non locus sermo; memoriis paenitetiis vivemus singulus mundiis fraterorum; unum pons - sermonis semilliis sunt; accipiunt quod tuum agri maturo! Ave! 2005-2006 #+ AVE!

by Raul Constantinescu Beloved reader, here and now, open to my verse be! late coming, at you I always thought; yourself poet in your way, with Orpheus through inferno you will lose everything, just you to yourself begotting...

So I too in arcadia had been... alone from hades I speak; on the aelysian fields only shadows and asphodels in a silence you never heard; everything ineffable ─ without place in the word; from memories we lve regrets that apart worlds are sisters; only bridge ─ the words seeds are; receive them in your damp field! Ave! 2005-2006 (The prologue poem of the book HERALDS OF SILENCE, by Raul CONSTANTINESCU, 2007) Asupra autodeterminării diamantelor

de Monica Ferrell Dacă iubirea mea pentru tine ar fi o ceașcă de ceai, Aș slăvi-o pentru că e albastră. I-aș remarca Urechea delicată, pozele pictate acolo Cu doamne, și umbrelele lor de soare.

Dar iubirea mea nu e o ceașcă de ceai, Nu e nici măcar fântâna de smoală din care scoatem Alimente pentru străzile pustii, oh negre noaptea O cărări cerând picioare și amintirea lor, Nu e nici măcar un remorcher ieșind Brav în dimineață, cărând parâme și sare, Nici acel animal cel mai trist, mai bolnav În zoo, divers, murdar, cu parul năpârlind Ce cu rănile sale stă în fundul Colțului acoperit cu fân al unei chilii și linge Întrebarea a ce înseamnă să fii acolo.

Dar în iarnă iubirea mea e acoperită de străluciri Ale zăpezii, în solstițiu iubirea mea e plină de ochi.

Mă așteaptă la muchea blocului, Câine obișnuit, ce mă aduce înapoi în gazeificarea Vie pe care o numim v i a ț ă. Iubirile altora pot ochi și zâmbi Precum Luna într-o înviere de vapori, Ca și reaua și barbara Lună, ce nu cunoaște vreun jurământ.

Dar iubirea mea e mai mult ca o sculptură în ghețar Într-o țara de frig perpetuu, pe care furia Mâniei tale nu o pot răni, nici târnăcopul Cuvintelor tale insulta. Acum Lasă-ți grija lângă tine, străine, Pune-ți mâinile pe acele convexități: simți

Acea temperatură sacră? În poporul meu Numim aceasta i u b i r e a b s o l u t ă. {traducere de Felix Rian Constantinescu} Cânt de Christina Rossetti Oh, roze pentru împurpurarea tinereții, Și lauri pentru vârsta perfectă; Dar smulgeți o ramură de iederă pentru mine Îmbătrânită înainte de vreme.

Oh, violete pentru mormântul tinereții, Și lauri pentru cei morți tineri, Dați-mi mie frunzele ofilite ce le aleg Demult în vechea vreme.

Străinul îndepărtat (folclor american, începutul secolului XIX)

Sunt doar un sărac străin îndepărtat Pe când călătoresc prin lumea-asta de jale Dar nu e boală, trudă, ori primejdie În lumea lucie în care merg Mă duc acolo sa-l văd pe tata Mă duc acolo să nu mai bântui Doar trec peste Iordan Doar mă duc acasă Știu că nori negri vin’ asupră-mi

Știu că drumul mi-e greu și abrupt Dar câmpuri frumoase îmi stau înainte Unde salvații lui Dumnezeu își țin veghea Mă duc acolo s-o văd pe mama A spus că o să mă întâmpine când vin Doar trec Iordanul Doar mă duc acasă.

Zăvorâre

de Simon Armitage Poet laureat al Regatului Unit Și nu am putut să scap de visul trezviu al muștelor infectate în urzeala și pânza udă în vatra croitorului în cel vechi Eyam. Și n-am putut să ne-văd Piatra de Hotar acel zar cu ochi de cocoș cu cele șase găuri întunecate ale sale, degetare înconjurate cu oțet din vin curățând monedele infectate.

Care au adus minții povestea tristă a lui Emmott Sydall and Rowland Torre, îndrăgostiți de cruce-înstelată fiecare de cealaltă parte a liniei de carantină a căror curte a cuprins râul până când ea nu a mai venit.

Ci adormi iar, și visă de data aceasta

de exilata yaksha trimițând cuvânt soției sale pierdute pe un nor trecând, un nor ce urmă o hartă pământeană de căi de cămile și urme de vite, șuvoaie ca lănțișoarele, păuni cu coada în evantai, elefanți pictați, cuverturi de pat brodate de pajiști și răstoace, păduri de bambus și vârfuri cu pălării de zăpadă, cascade, pâraie, hiroglifele cocorilor cu aripi largi, și strălucitoarea floare de lotus după ploaie, văzduhul hipnotic de clar, rar, călătoria una grea din când în când, lungă și înceată dar neapărat așa.

El R. S. Thomas Și micul rechin pătat ca icoana lui Dumnezeu, Îl privește, și pupila ochiului De focă e rece. Toamna se lasă Cu păsări boscorodind în pâlcuri cenușii Din ceruri imanente. Își ține cele două Mâini, bătucite de lungul eșec Al rugăciunii: Ia-mi viața, spune Mării de umbră, însă marea îl respinge Ca pe epave. Gunoiește pământul cu Copiii săi iar pământul îi rodește Piatra sa. Nimic din ce face, nimic ce Spune nu e acceptat, și șovăitul subțire Al poeziei sale se usucă pe stânci

Într-un peisaj aspru sub soarele în opintire.

Râul R. S. Thomas Și apa pietruită A șuvoiului cu ale păstrăvului indelebile Umbre pe care iarna nu le-a Șters – merg cu ea Iar sub un cer Curat cu peștii, pistruiați ca sturzii, Încet cântând prin ramurile Mărăcinilor.

Aduc inima Nu mintea interpretării Muzicii lor, lăsând șuvoiul Pieptănându-mă, simțindu-l proaspăt În venele mele, revizitând izvoarele Ce sunt la fel de aproape acum Ca în dimineața în care am plecat în căutarea lor.

De pildă R. S. Thomas Îmi dădea mâncare bună; Am acceptat Îmi cosea hainele, butonii; Eram prezentabil.

Îmi încălzea patul; Din el păși fiul meu.

Era compusă Frumoasă. M-am Obișnuit cu aceasta. E moartă Acum. E un adevăr Că am iubit-o? Acesta este felul În care priveam eu lucrurile. Dar nu ea.

Ferestruica R. S. Thomas În Wales sunt geme De adunat, dar cu ochiul Doar. Un deal se luminează Brusc un câmp tremură De culoare și pălește La rându-i în unele zile Poți mărturisi asupra extinderii Spectrului și să te îmbogățești De privit. Ai o grijă – Bogăția e pentru ei puțini Și aleși. Acei care se îmbulzesc În jurul unei ferestruici o murdăresc Cu respirația, deși sublimă Și de nestins priveliștea.

Cine a văzut vântul?

de Christina Georgina Rossetti Cine a văzut vântul?

Nici eu nici tu: Dar când frunzele atârnă tremurând Vântul trece prin ele.

Cine a văzut vântul?

Nici tu nici eu: Dar când arborii își pleacă frunțile Vântul trece pe aici. {traducere de Felix Rian Constantinescu} Spunând povești de Elizabeth Jennings pentru M. Spunându-ți povești uit că tu Deja știi sfârșitul Și uit că eu construiesc O lume în care nici o bucată nu trebuie pusă În locul greșit sau timp Altfel mă vei face să merg iar la început. Îndemânarea mea în improvizație nu te va vreodată Înșela în a lua O schimbare de plan. Ești atât de înrădăcinat în Absoluturile tale, chiar lumile construite Din gânduri subțiri, idei suple Nu le vei lăsa schimbate ci aștepți Povestea repetată întreagă. Este atunci când

Îți numim inocența – Această hotărâtă decizie de a nu lăsa lucrurile schimbate?

Este acesta felul tău de a opri ceasurile, de a îndigui Impulsul șuvoiului timpului?

Are o istorisire repetată atâta putere?

Astfel este încrederea pe care nu o ai în lucruri mari Ci în așezarea Unui verb, un adjectiv, un sfârșit fericit.

Poveștile ce le spunem, le spunem împotriva Nouă înșine apoi la fine Cum toate lumile le facem le suntem în afară Apăsându-se pe timp și clătinat de el Când tu stai ferm în subiectul fragil.

8 poeme chineze traduse de F. R. Cosnatntinescu 2019 {din revista Chinese Literature Fiction Poetry Art Summer 1990) Singurătate Zou Difan Sunt un copac singuratic acum Cu frunze drept ochi Scanând după lumna soarelui la capete Căutandu-te oriunde in vanturi Sa nu mă crezi înrădăcinat Degetele mele trimit vene albastre sub pământ Să te caute oriunde Până sunt cheltuit Un copac ajunge

O torță ținută deasupra poate Veți scânteile zburând departe departe Trupu-mi și mintea se autoaprind acolo.

La Vilă, Aprilie 11, 1989 Zou Difan, născut în Țara Tienamen , Provincia Hubei în 1917, a publicat Cuci și Liliac Indigo printre multe alte volume de poezie.

Inima pe mână Lei Shuyan De aș putea să-mi țin inima pe mână Ca o capșune roșie pe o frunză de brusture Ai ști dintr-o privire Și-ai spune, o, ce roz încântător Dar de aș pune-o acolo Ca o capșună roșie pe o frunza groasă și verde Ar fi sigur sfâșiată de păsări urâcioase Și apoi ce aș putea spune Cum să-mi arat durerea ce-mi ține irima?

Lei Shuyan, născut în Țara Jingyang, Provincia Shaanxi în 1942, a publicat multe volume de poezie, între care Cântă iarba, și lucrează pentru Presa Muncitorilor în Beijing.

Antologie de Robert Gittings Citind sfârșitul de carte al biografiilor Unde cei care au făcut cel mai mult spun cel mai puțin,

Tânjești după adevărul neoficial, Non-senzațional, deși ar putea fi crezut astfel.

Cum acei doi, separați de jumătate de alfabet, Se iubeau. Poemele lor jumătate din acea iubire.

Cum de acesta, tocit de câștigul familiei, Scrie mai plicticos acum decât îndrăzneala sa timpurie.

Mama neamintită a aceluia Se rotește în viața ei; acesta, epileptic, A ajuns la termeni umoristici cu existența, Un blând observator dincolo de atacuri: Toți imperfecți, toți unici, doar în stare să vorbească Adevăr in gura poemului. Întoarce cartea.

Tipărește pagini albe în locul biografiilor.

Vezi ce cauți după între rânduri.

Bătrân călătorind Liniște animală și decădere, o schiță

de William Wordsworth

Păsărelele din ostrețe Ce ciugulesc de-a lungul drumului, nu îl privesc.

Călătorește, și în chip, în pas, Ținută, în unica expresie; orice membru, Privirea sa și trupul gârbovit, toate vorbesc Despre omul ce nu umblă cu durere, ci merge Gândind - E insensibil supus Tăcerii așezate: e unul din care

Orice efort pare uitat, unul căruia Îndelunga răbdare i-a hărăzit un așa blând aspect, Răbdare ce acum pare nimic, de care Nu are nici o nevoie. E din natură condus Spre o pace atât de desăvârșită, încât tinerii privesc Cu invidie, ceea ce bătrânul abia simte.

-L-am întrebat unde merge, și care Obiectul călătoriei sale; răspunse -Domnule! merg multe mile sa-mi iau Un ultim rămas de la fiul meu, un marinar, Care dintr-o bătaie pe mare a fost adus la Falmouth, Și acolo moare într-un spital. (traducere de Felix Rian Constantinescu) Cabana cu roze de R S Thomas Cabana cu roze, pentru că avea Roze. Dacă toate lucrurile ar fi așa De simple! Era acel loc Cu vreo douăzeci sau cam așa de Case, toate din roșie Cărămidă, cu numele citeț La citit; dar aceasta, poarta ei Acoperită cu mușchi, cu acoperișul ruginit De licheni. Ai ales-o Pentru roze, și nu ai greșit.

Era înregistrată în inima Unei națiuni, și astfel, sigură De existența ei toată vara Genera căldura

Înfloririlor sale, lămpi roșii Să te călăuzească. Și dacă veneai Prea târziu în frigul neguros Al iernii, erau chipurile Din fereastră, chipuri englezești Cu obrajii roșii, contabilizând spinii.

E tot ce-am să-ți aduc eu astăzi, Aceasta, lângă inimă, Aceasta, inima și câmpul Și pajiștea întinsă.

Să știi să numeri, de-o să uit, Vreun om pe lume-o spune, Aceasta, inima ș-albinele Ce trăiesc în trifoi. # Emily Dickinson (traducere de Felix Rian Constantinescu) *** Adina Velcea Leafless treess – On the village road an old woman.

Psalm (1)

by Raul Constantinescu I search you for a life in deep silence and in rhythm of lightnings I read your abyss; from cradle you were my light my dream

and in storm's whirlpool you're my stone and thousands lives through nights I search you still!

The light of the eternal moment - the open thornful road to sky the Sent he giveth in the time that itself eats...

Light alive uncreated holy limpid you veil me and arise to You from the mouth's flower the breath that speakest the wonders across evil and good; a lot alone always with myself in battle to follow You on the endless Way...

Tachinare și răspuns de William Wordsworth -De ce William, pe-o piatră cenușie Șezi timp de jumătate de zi, De ce William, stai astfel singur Și-ți gonești timpul în vis?

Unde-ți sunt cărțile? luminii lăsate Ființelor altfel destitute și oarbe!

Sus! Sus! și bea spiritul suflat De morți celor ca ei.

Te uiți-mprejur pe mama țărână De parca te-a fătat fără țel; De parc-i-ai fi întâiul născut Nimeni trăind înainte de tine!

-ntro dimineață, lângă lacul Esthwaite, Când viața era dulce nu știu de ce Mie-mi vorbi bunul Matei Așa că i-am răspuns.

-Ochiul nu poate alege decât vederea Nu putem liniști urechea; Trupuri ne simt, oriunde-ar fi, Împotrivă, ori cu voia noastră.

Nu mai puțin zic că sunt puteri Ce de ele însele mințile ne umplu, Că ne putem hrăni acest creier Într-o-nțeleaptă inacțiune.

Tu te gândește-n toată-această sumă De lucruri vecinic vorbitoare, Că la nimic nu se va ajunge, Dar trebuie încă să căutam?

-Așa că nu-ntreba pentru ce, aici, singur Conversând pe cât pot, Stau pe-această cenușie piatră, Și-mi gonesc timpul în vis.

WITH JESUS IN THE CELL

by Radu Gyr (1905 - 1975) Last night Jesus entered my cell oh, how sad and how tall seemed Christ!

The Moon followed after him in the cell and made him taller and sadder.

His hands seemed as lilies on tombs, the eyes deep as forests.

The Moon beat him with silver on garments silvering on his hands ancient marks.

Startled I left from under my gray blanket -From where you come, Lord, what eon?

Jesus took a hand to his mouth and made me a sign to shut.

He sat next to me on the mat -Put on my wounds your hand!

On the ankles he had nails and rust like he bore chains once Sighing he laid his beat bones On my mat with cockroaches The Moon lit but the large lattices

traced on his snow, lines.

The cell seemed mountain, seemed Skull and lice and rodents were squirming I felt how my head falled on my hand and I slept a thousand years...

When I awoke from the depth of depths the straws were smelling of roses I was in the cell and it was Moon only Jesus was nowhere...

I reached my arms, no one, silence.

I askt the wall: not a reply!

Only the cold rays, edged in the summit with their spear pierced me...

-Where are you, Lord? I screamed at the lattice From the Moon came smoke of incence...

I felt... and on my hands I felt the marks of his nails. ii, Luceafărul de noapte (Tamerlan și alte Poeme, 1827) de Edgar Allan Poe Era val de prânz de vară, Și miez plâns de noapte;

:i stele, ]n orbite, Str[luceau pale, prin lumină Prin mai via, rece Lună, Ce planete ai să-i robi, Însăși în Ceruri Raza ei pe valuri Am privit o vreme.

Pe zâmbetu-i rece, Prea rece - prea pentu mine Apoi trecu, precum un giulgiu, Un nor moale, Și m-am întors departe la tine, Mândră Luceafăr de Noapte, În lava-ți îndepărtată, Și mai scumpă-ți raza-ți va fi; Căci bucuria inimii mele Este fala ta Ce-o porți în Rai în noapte, Și mai mult admir Focul tău de departe, Decât acel rece, josnic sălaș. Întorcându-mă târziu pe lângă magazinele metroului de Barbara Harr (Nigeria, foarte târziu în 1930s+} Merg pe tunelurile sigilate spre casă, după ce am părăsit bărbatul al cărui cuvânt îmi poate lăsa limba o petală sfâșiată de minciuni.

Chioșchiul fleuristei e închis.

O lumină ștearsă avertizează puținii ce ar fi hoți de flori.

Flori de porumb, aici, pentru săraci

roze pentru solvenți, și toate vârstele înfloririlor (Am iubit gardeniile doar pentru schimbarea spre ocru în jurul vârfurilor degetelor) orhidee, cu gâturi purpurii, protejate în bumbac.

Cvartale de casă, număr tulpinile ținute pentru altă zi de comerț cânt bărbații tineri ar fi bogați ori fete cinstite și le-ar cumpăra singure. Încuiate, în noapte, clorile acestea sunt pentru fiecare om să-și ia. Și sunt ale mele să le număr: lada mea frigorifică plină de roze.

II, a.

Copilul țărei R S Thomas, din I, - Pietrele câmpului - +1946 Privește la acest băietan de sat, cu țeasta plină De toate cuiburile știute, de flori buzunare Scoichiuțe și de vitralii gresii, grăunțe a ore În câmpuri prin tuf de spini, negri ciulini Privește-i ochii, vezi dangătul-ascuns Însamnă cum Steaua i-o-mpistrițat fața fină Ca un ou de Cinteză sub rugul părului Ce-nfruntă vântul și în acest amestec I-observă hula, din iunconscioasă grație

Pământul germe și-nmarcă sub stern plug.

William Shakespeare, Sonnets +154, 18 Sonete 18 Să te compar pe tine cu o zi de vară?

Ești mai iubitoare și mai temperată: Vânturi mocan în iubitele flori de Mai, Și vremea verii are un timp prea scurt: Prea viu vara ochiul cerurilor arde, Și-ades e chipul său de aur ruginit; Și orice frumos din frumos sine declină, Prin har, ori soarta naturii fortună, nemânuită; Dar vara ta vecinică nu va ofili, Nici pierde actul frumuseții tale; Nicicum Moartea se va făli-ți cu umbra-i, Când în linii eterne întru timp tu crești: Atât cât respirăm, ori ochii văd, Atât vie aceasta, ce-te-nsuflețește.

Anonim, Biblia, Psalmii, Psalmul 1 (traducere după Biblia NIV 1967-1973, 1990) Psalmul 1 Sărbătorit omul, Neumblând sfătuit de vicioși Sau care predică – stă – întru calea păcătoșilor Sau stă în jețul batjocoroșilor.

Ci încântarea lui este în legea Yah-wului, Și asupra legii Lui gândește ziua și noaptea.

El e ca un pom răsădit în șuvoaiele apelor, Care-și aduce fructul calculat Și a cărui foaie nu se usucă.

Orice face prosperă.

Nu așa vicioșii!

Ei trestia Alungată de vânturi.

Așa că vicioșii nu vor sta să gândească, Nici păcătoșii în templul dreptului.

Pentru că Yah-weh veghează asaupra cărării Dreptului, Dar drumul Viciului se va șterge.

From your hair

by Lucian Blaga

The wisdom of a Magus told me once of a wave we cannot see through our sight, cobweb that everywhere hids the being, so we see not not which it is true.

And now, when you drown my cheeks, eyes in your hair, I, ditsy of its black thick waves dream like the wave which turns to mystery all the wide of the world is weaved from your hair – and I cry and I cry, and first time I feel all the charm gathered by the Magus in his story.

I Don’t Crush the Wonders Corolla of the World

by Lucian Blaga

I don’t crush the wonders corolla of the world and kill not with mind secrets that I meet in my way in flowers, in eyes, on lips or tombs.

Another’s light strangles magic impenetrable hidden in depths of dark, but I, I with my light increase world’s secret – and just how with her white rays moon diminishes not, but trembling biggers even more stronger night secret, so enrich I aswell dark skyline with large thrills of holy mystery and all that’s understood changes in ununderstandments even more bigger under my eyes – because I love and flowers and eyes and lips and tombs.

Quietude

by Lucian Blaga

So much much quietude is around that to me it seems I hear how the rays of Moon spring in the windows.

In bosom a strange voice awakened and a song sings in me a dor that is not mine it is said that ancestors died before their time, with young bood still in their veins, with big passions in blood, with living sun in passions, come, come to live down the line in us their unlived life.

So much much quietude is around that to me it seems I hear how the rays of Moon spring in the windows.

Oh, who know – soul, in what bosom you will sing you too once beyond the centuries, on sweet strings of quietude the smothered dor and broken joy of life? Who knows? Who knows?

Selfportrait

by Lucian Blaga

Lucian Blaga is dumb as a swan.

In his Fatherland the snow of being keeps the place of word.

His soul is in a quest, in mute, secular quest, since forever, and to the last boundaries.

He searches the water from which rainbow drinks.

He searches the water from which rainbow drinks his beauty and unbeingness. (from "The Unsuspected Stairs",1943) Autumn Rondel B. Fundoianu

Autumn weeps in your eye And lazily dies at your window, In your little blue room You look at the ill roses.

Sitting you think and wonder, Beautiful eremitic bird.

Autumn weeps in your eyes And lazily dies at your window.

In the crypt of holy loves Soothingly our love takes you.

And you wither as in the flower vase

Ill roses die.

Autumn weeps in your eye.

Lycee

by George Bacovia

Lycee – cemetery Of my youth – Pedantic professors And hard exams...

Even now you shake me Lycee – cemetery Of my youth!

Lycee – cemetery With long corridors – Today I’m not me And my mind hurts...

Nothing I want more – Lycee – cemetery With long corridors – Lycee – cemetery Of my youth – In world you gave me In the hard vortex, So indifferent...

Lycee – cemetery Of my youth!

Night

by George Bacovia

Avenues lie in summer night On trees, electric light At the railways springs a machine And in void bound station signals.

On sapphire sky, misers' treasures...

Silence in void vibrates with sound, The city, slowly, seems a parlour, Right now, in sleep, virgins bound.

Sad Song

by Al. T. Stamatiad Pale night descends Easyly the stairs, Song intertwined in tears Drops in the hallway.

The anguish of the song ends

The silence in the road, Maybe is the last glimpse That I now hear.

WHAT IS LOVE...

by Mihai Eminescu

What is love? A long Time for pain; Thousand tear are all his long And many more to gain.

With a pass-by sign from her He your very soul binds, So you’ll not forget forever Your entire lifekinds.

But even she expects in door In shadow of the angles, If dear meets dear, How lover heart desires : Both heavens disappear and earth And your bosom throbs, And all lays just in a word, Half whispered and sobbed.

For weeks you’re haunt A step in a mood made, A sweet shake of the hand, A twinkling of eye shade ; You’re followed by enlighters Like sun and like the moon And over day so many encores And at night at all boon.

For written was, that life yours Of her dor not suffices For you are bound the likeness of The lianas in waters. iii.

Daniela Sorina Ciurariu Cenaclul Schenck GRAIN Grain ripen In the poppy-flower – Of night black eyes On the petals’ lips; The self goldening In life’s flower Fallen light From the arch-garden, And how walk saudade entones Every bead How wind sensucht,

Of immortality Of earth reborn From Rainword – How much living glassy water Soul’s field I still buuy a poppy sleep, Into wind With his eyes blackened of light Fallen from the arch-garden – & one day when we shall die, Myself and it, In a fistful of ashes Our grain Will dig a door. iv.

Clinci (Un punct logic) De Kingsley Amis n, 1922 Iubirea e o aflare: Mersul nostru în pat (Mână-n mână, ochi în ochi) Pe o scară de piatră Ori podele decent măturate, În cât din ce facem, Ne-nvață noi cei care suntem Și ce suntem și Viața e.

Astfel șterge lumina, Bântuie spre polul nud Peste găleți de gunoaie

Și trupuri în muncă; Lăsați-vă poarta deschisă larg Și loviți-vă unii pe alții, Hainele abia clintite; Agățați-vă un minut,Plecați-vă singuri, Și nu folosiți nume.

Paiața (Copilaș ațipit) de Tony Connor n. 1930 Pe furiș spărgând tăcerea O abia întrupată secțiune din minte-i Vine să șadă cu mine Pe când muncesc târziu Cu picioare letarge. De parcă mersul și pasul i-ar fi încă adormite.

Pe un taburet, Privind în cămin Paiața sufletului său.

Focul însuflețește micii cărbuni ai ochillor săi; El răspunde prin orbitele-i Din cap, în întuneric. Întreb ce l-a trezit? ”Un lup m-a visat,” zise.