POEZII. GHEȚAR ÎNTORS Tomul 0 1997+2019 CFGRHațieganul

GHEȚAR ÎNTORS Tomul 0 Poezii 97+2019

Felix Rian Constantinescu 2021+ CFGRHațțieganuL

Cuprins: 0A, Pesă într-un act, 1999/+2002, Prov Cor, Hunedoara )2 Thghina, poezie în Călăuza v. B, 204, toamna Deva 1 Mmersiune possibilă/Possble immersion 2003/+2004 0A, Piesă într-un act

Felix Rian

“Nul ne peut me comprendre. Un seul Parmi ces ivrognes stupides Songea-t-il dans nuits morbides A faire du vin un linceul?”

CHARLES BAUDELAIRE PERSONAJE

BEȚIVUL, un bătrân decrepit, pe jumătate chel TELEVIZORUL, alb-negru, cu lămpi BAUDELAIRE, prin vocea lui Florian Pittiș Decor O încăpere destul de întunecoasă a unui apartament de bloc. Încăpere mică, igrasie pe tavan și pe la colțuri. În spate, un pat așezat lângă perete și ușa, închisă. Pe colț, un dulap, lângă fereastră. Lângă fereastră se află Televizorul. În față, o masă pe care se află sticle goale, unele răsturnate, un radio destul de vechi și o Biblie.

Bețivul stă la masă, cu fața spre public.

BEȚIVUL (destul de cherchelit; citește, cu împleticiri, aplecându-și mult fața de pagină nu are ochelari) ”Pentru ce dormi? Scoală-te și strigă către Dumnezeul tău, poate El își va aduce aminte de noi, ca să nu pierim!” (se oprește, privind lung sticlele de pe masă) S-a-nnoptat! (se ridică, lăsând să-i cadă Biblia din mâini și mege la fereastră) E noapte!

Soarele a coborât de mult în Valea Stricății și a stins toate... (tușeșete uscat, aplecându-se mult în față,

apoi se șterge la gură, aprinde Televizorul și se așează la masă) TELEVIZORUL (de când este pornit, volumul sunetului scade progresiv, până nu se mai aude deloc) ...viațameasaschimbatîmbucurătornicinumămairecun osccopiiisuntfericițișisoțulecumnusepoatemaimulțu mitmerităaveampreamultămătreațășinuputeamstabilo nmiciorelațiesentimentalăpânăcândamîncercatcremn ademâinicreminacumnumaiammătreațășimipotoferiu meriidreptconsolareoricuinuștiamcăviațapoatefiatâtd efrumoasăcreeeemiinoocreeeemăăpeeeentruuuuutoo oaateeegeeeeneeraaațiiileeeeedelabuniclatăticacumpr egăteștetesăvizioneziparteaadouaatelenoveleidesucce siubirilevecelieidoarcviztvnoiavemgrijădesufletultău dacăștiicumsenumeșteactrițaceapareacumpeecranpoț icâștigaunsetcompletdetigăimarcaromanticunaragazș itreibuteliipentrutineșipentrufamiliatasunălanumărul depeecranpatrucincipatrucincipatrucincișivei...

BEȚIVUL (se uită puțin la Televizor Bețivul și Televizorul vorbesc concomitent) Dumezeu mi-a dat mâini, mi-a dat doi ochi, dar nu mi-a dat... (aici Bețivul se crsipează și-și cuprinde fruntea cu palmele, după care continuă) Mă lasă să mor de sete și de dor. Mă lasă să mor și să putrezesc, dracului!

(furios, locește sticlele care cad de pe masă) Sunt singur... (se uitp prin cameră, vede Biblia pe jos și o ridică citește sărind versete) „Strigat-am către Domnul în strâmtorarea mea, și el m-a auzit din pântecele locuinței morților către El am strigat, și El a luat aminte la glasul meu!... dar Tu ai scos din stricăciune viața mea, Doamne Dumnezeul meu! (pauză) Când se sfâtșea în mine duhul meu, de Domnul mi-am adus aminte, și la Tine a ajuns rugăciunea mea, în templul Tău cel sfânt! (se opreește, ca speriat de ceva, se uită atent prin cameră, merge până la ușă și dă să iasă, dar, brusc, se răzgândește și vine iar la masă) Sunt eu. Puteam foarte bine să nu fiu. Să nu fiu nimic. Nimic, înțelegi?! Erau un milion de șanse ca eu să nu exist.

Dar, are atâta însemnătate faptul că sunt? Și, dacă sunt, ce sunt? Vechilul tău peste animale? Dar dacă sunt un animal eu însumi? Om? Ce e ăla om?! Să nu-mi vii acum cu aiureli de manual școlar, cum că fac parte din singura specie inteligentă cunoscută, a cătrei trăsătură principală e faptul că gândește, sau mai erudit – raționează. Ce sunt? Vechilul tău peste animale? Dar dacă sunt un animal eu însumi?... Sunt oare poatră, iarbă, foc într-o colibă țigănească? (rătăcit, se uită în jur la sticlele de pe covor, atent, la

fiecare în parte Citește, cu împleticiri) „Când se sfârșea în mine duhul meu, de Domnul mi-am adus aminte și la Tine a ajuns rugăciunea mea în templul Tău cel sfânt! (pauză) Cei ce slujesc idolilor deșerți disprețuiesc harul Tău.” (este obosit; își șterge fruntea cu mâneca și se lasă pe spătarul scaunului) Plouă... cu găleata ba nu, s-a oprit. Aseară a ploat potopul lui Dumnezeu. Eram la cârciumă, cu băieții, și-mi spunea Sandu, luându-mă pe după gât și gesticulând agitat cu țigara „Ioane, ascultă-mă pe mine, nu mai e mult! O să ne boteze pe toți. Cu foc!

Vin timpurile, Ioane!”; vorbea aprins olteanul, parcă i se și ițea o luminiță în ochii lui tulburi de alcoolic înrăit. Mai dă-l în măsa de bețivan... (făcu un gest de abandonare cu mâna și se lăsă iar cuprins de aomeală) Câdn am început eu să merg la cârciumă?

De fapt, când am început eu să beau? Suntem la fel; și tu trebuie să ai pe acolo pe undeva o sticlă, binențeles mai de soi, învelită-n hârtie – să nu bată la ohi. Șase miliarde... ce sunt șase miliade la Calea Lactee?Într-o bună zi, Soarele nostru – adorat de o sumedenie de oameni – o să vină pe pământ într-un carde foc cu hățuri de aur. Mă întreb cum vor fi oamenii pe atunci, ce limbă vor vorbi mă întreb dacă vor mai vorbi... Probabil că, atunci lumea o să poată

pleca de pe Pământ și sunt sigur că mulți o să plece însă sunt la fel de sigur că unii vor rămâne, să-l întâmpine când va sosi... (merge la fereastră, pe care o deschide) Când eram școlar aveam un coleg de la orfelinat, care spunea oricui avea chef să-l asculte cum, atunci când va fi el mare, va pleca să-și caute părinții până îi va găsi. Și continua spunând cât de fericiți vor fi până la adânci bătrâneți. Eu îmi caut doar tatăl, de când mă știu, și încă nu l-am găsit... (gânditot, se așează iar la masă, unde stă douăzeci de secunde nemișcat, după care aprinde radioul) BAUDELAIRE, prin vocea lui Florian Pittiș: „...Nu-s înțeles cât de puțin, Din toți bețivii, stând de snoave, Visat-a vreunu-n nopți bolnave Să facă-n giulgiu chiar din vin?”. (tăcere) BEȚIVUL: S-a-nnoptat! Pentru ce dormi? (cortina) Hațeg aprilie 1999 FELIX (Rian) CONSTANTINESCU

02, TIGHINA Da Americă Ești mare și umpli Aproape tot pământul Libertatea îți este al Doilea nume Pentru colonia ta Pearl Harbour Ai însângerat Europa și Japonia Iar acum Când sunt asediați bieții copii Români Îi trimiți pe ruși Tot pe ruși?...

Felix Rian în Ziarul Călăuza noastră, Deva, sept,oct, + 2004 m L+ , 1,

IMERSIUNE POSIBILĂ POSSIBLE IMMERSION (în traducerea autorului) (translated by the author) Felix Rian Editura Călăuza v.b.

Deva 2004

FELIX RIAN, O VOCE TÂNĂRĂ ÎN LIRICA ACTUALĂ „A fi poet, zice Cervantes, este, zice-se, o boală de nelecuit și foarte molipsitoare”. Numita boală pare a fi la Felix Rian ereditară. Tatăl acestuia, Raul Constantinescu, este un cunoscut și apreciat poet, autor al mai multor volume de versuri, eseuri,

precum și lucrări didactice, fiind domnia sa și un reputat profesor. Fiul, crescut într-o binefăcătoare atmosferă intelectuală, absolvent al Colegiului Național „Decebal” din Deva, secția limbi străine, actualmente student la litere, a debutat cu proză scurtă în revista literară „Provincia Corvina”, remarcându-se și ca autor de piese de teatru.

Pornește acum, la numai douăzeci și unu de ani pe propriul drum cu acest remarcabil volum de versuri intitulat „Imersiune posibilă”, scris în română și tradus în engleză, structurat în trei părți „Engolpion” (haiku-uri și tanka), „Hârtii îngălbenite” și „Ocean”, (poem-jazz), netradus.

Faptul că Felix Rian a optat pentru haiku și tanka, această formă concentrată a exprimării poetice cu formă fixă, riguroasă – șaptesprezece silabe în trei versuri, 5,7,5, în haiku-uri, și de treizeci și unu de silabe în cinci versui în tanka, 5,7,5,7,7 , respectând cele trei cerințe, „unde”, „ce”, „când”, în diverse construcții – demonstrează nu doar solide cunoștințe de tehnica versurilor, ci și o sensibilitate deosebită și în același timp înclinația pentru miniatural și gingășie.

Felix Rian creează o anumită atmoseră de taină, fior și regret, o persistență a memoriei de singularizare a

imaginilor de toamnă, iarnă, primăvară, cu precădere în haiku-uri. Scenele sale lirice, dominate de imagini vizuale pe care un pictor le-ar putea transpune cu ușurință pe pânză, degajo o stare de calm, îndemnând la meditație, contemplând panorama anotimpurilor. Astfel, salcâmul umed și alb anunță palida iarnă, cu frig fosforescent, limpede, umbră de pin nins, noaptea este apoasă, iar deasupra „Cer / Ființe și Cel ce e / În veșnicie”. Sau în acest haiku „Prin crengi albăstrii / Reci cețuri electrice. / Sfârșit de iarnă.”

Tentativa spre asimetrie și insolit specifică japonezilor, densitatea expresiei, alchimia verbelor, capabile să creeze adevărate giuvaeruri, îl paște și pe tânărul autor care transpune în forme concentrate cu finețe distinctă ca într-un filigran ceea ce trăiește, simte și gândește. Există câteva motive care revin nu doar în structurile de sorginte japoneză, cum este cel al pomilor în diferite ipostaze. „Salcâmul umed și alb” „îngălbenit”, „prunii, negru filigran”, având „crengile albăstrii”. Diferitele momente ale timpului sugerează poetului imagini neașteptate. Noaptea Porțelan negru/ Unde verde ochi de ceai .../ Salcâm smălțuit”. Seara „Dincolo de geam/ Seara, albastră

sticlă./ Cristale albe.” Lumina „Falduri lichide/ Recif sticlos palpitând./ Solare lumini.”

Din expoziția sa de stampe pictate prin cuvinte, nu lipsesc notațiile despre Hațegul natal Aici în Hațeg/ Blocurile sunt dune/ În neagră beznă. Sau natura hațegană într-o frumoasă zi de primăvară Norii ca o mare albastră/ Vălurită de încrețituri albe/ printre dâre umbrite puțin/De soarele ce a alungat/ Întunericul prin văi și prăpăstii.” (Lumina primăverii).

După cum vedem, poeziile lui Felix Rian sunt expresii concentrate ale stărilor sale de înfigurată căutare a echilibrului și armoniei în natură, surprinzând limita și fiorul ascuns al comuniunii cu natura pin punctul unic al clipei efemere și veșnice în același timp „Apărură ghivecele cu plante/ Aduse parcă de un șuvoi acvatic/ Târâte mai departe pe fereastră/ În întunericul umed/ În noaptea nordică.”

(Lemn tânăr).

Cititorulîși va face o idee despre trecerea inexorabilă a timpului din următoarele versuri „Pietre netede/ Aduse de ape/ Cu urme roase de rune”. (Ștersături).

Partea a treia a volumului ar merita un comentariu aparte, având în vedere căare subtitlul „poem jazz”, evocând cu multă forță de convingere lumea

sincopată a jazzului cu nostalgiile și stările ei limită, specifice universului american.

Pornit în permanentă căutare a iluminării spiritului, sondând realul și descoperind esențele în eterna lor schimbare, Felix Rian pășește ca un poet format, sigur pe ata sa, o voce tânără în lirica românească actuală.

RADU IGNA

FELIX RIAN, A YOUNG VOICE IN THE CONTEMPORARY POETRY “Being a poet, Cervantes says, is a cureless and very catchy disease.” The so-called disease seems to be at Felix Rian hereditary. His father, Raul Constantinescu, is a known and appreciated poet, author of some verses and essay volumes and didactic works also being a reputate professor. The son, grown in a benefactor intellectual atmosphere, graduate of the “Decebal” National College, the foreign languages section, in the present studenjt at philology, he had made his debut with a short story

in the literary magazine “Provincia Corvina” remarking himself as well as a theatre author. He is going now at only twenty-one years old on his own road with this remarkable volume of verses entitled “Possible Immersion”, written in Romanian and translated into English, structured on three parts: “Ëncolpion” (haiku and tanka), “Old turned yellow papers” and “Ocean” poems.

The fact that felix Rian chose haiku and tanka, this concentated form of poetic expression with fixed form, rigurous seventeen syllables in three verses 5,7,5, in haiku-us, respecting the three requirements “where”, “what”, “when” in diverse constructions and of thirty-one syllabes in tanka 5,7,5,7,7 – proves not only solid information of verses technique but also a special sensibillity and as well the inclination for miniatures and gentleness.

Felix Constantinescu creates a certain atmosphere of mystery, thrill and regret, a remaining of visual memory, autumn, winter, wpring images often met in haiku-us. His lyrical scenes, dominated by visual images, which a painter could easily transpose on canvas gives off and estate of calm, urging to meditation, contemplating the seasons panorama.

Thus, the damp white acacia announces the plain

winter, with phosphorous cold, clear snowed pine shadow, the night is watery and above “Sky/ Beings and the One that is/ In eternity”. Or in this haiku: “”Through blue branches/ Cold electric mists/ End of winter”.

The attempt towards asymetry and unusual typical to Japanese culture, the density of expressions, the alchemy of verb’s able to create real jewels it is not unknown to the young author which transposes in concentrated forms with distinguished finesse like a filigree what he lives, feels and thinks. There are some motifs which reoccur not only in the Japanese origin structures, like the one of he trees in different hypostasis: “The damp white acacia”, “yellowed”, “the plum-tres, black filigree” with “blue branches.”

The different moments of time suggest to the poet unexpected images.

Night: “Black porcelain/ Waves, green puddle of tea.

Lacquered acacia.”

Evening: “Beyond the window/ Evening, blue glass.? White crystals.”

Light: “”Liquid kerchiefs/ Glasasy reef throbbing./ Solar lights”.

From his word painted stamps there are not missing the notataions from the native city, Hateg: “Here in

Hateg/ The blocks of flats are dunes/ In the black darkness”. Or Hateg’s nature in a beautiful spring’s day: “Clouds like a blue sea/ Rippled by white waves/ Along trailes shadowed/ By the sun who drove away/ The dark to valleys and precipices.””(“Spring’s light”).

As we see, Felix Rian’s poems are concentrated expressions of his eager search of equilibrium and harmony in nature, capturing the limit and the hidden thrill of the communion with nature through the unique point of the evanescent and eternal in the same time: “The flower pots with plants showed up/ Brought seemingly by an aquatic stream/ Dragged along farther over the window/ In the damp dark/ In the northern night.””(“Young wood”).

The reader will make an ideaabout the unstoppable passing of time from the next verses: “Evenly stones/ Brought by water? With gnawed traces of runes.” (“Erasures”).

The third part of the volume, which is only in Romanian, would deserve a separate commentary, the poem having the subtitle “poem jazz”, evocating with much peruasion the syncopated world of jazz with its nostalgias and limit estates, specific to the American Universe.

In permanent search of spirit’s illumination, taking bearings in the surroundings reality and discovering the essence in their eternal changing, Felix Rian starts as a full-fledged poet, sure on his art, a young voice in the actual Romanian poetry.

RADU IGNA „...sau, ceea ce ar fi și mai rău, să se facă poet, căci a fi poet este, zice-se, o boală de nelecuit și foarte molipsitoare.”

DON QUIJOTE “All the people in the world Every boy and every girl Just imagine that we could Face our brotherhood” Safri Duo feat. Clark Anderson

“…or, what would be even worse

to become a poet, because being a poet is, they say, a cureless disease and very catchy.”

DON QUIJOTE ENGOLPION (haiku, tanka) ENCOLPION (haiku, tanka) * În pervaz, în geam Picură rotogoale.

Ochiuri albastre.

In the frame, in the window Rolls drip.

Blue water eyes. * Îngheţatul geam Salcâmul umed şi alb.

Palidă iarnă.

The frozen window The damp and white acacia.

Pale winter. * Lângă fereastră Salcâmul se înălbi De dimineaţă.

Near the window The acacia has been whitened Of morning. * Pe ceru-n amurg Prunii, negru filigran.

Aer limpede.

On the sky at dusk The plum trees, black filigree.

Transparent air.

* Prin crengi albăstrii Reci ceţuri electrice.

Sfârşit de iarnă.

Through blue branches Cold electric mist.

End of winter. * Înnegrit salcâm Azur vitraliu, amurg.

Busuioc uscat.

In blackened acacia Blue stained-glass, dusk.

Withered basil. * Pe o creangă albă Un sticlete ţopăie.

Frig fosforescent.

On the white branch A thistlefinch hops.

Phosphorescent cold. * În pervazul ud Firimituri pentru vrăbii.

Picură ţurţuri.

On the wet window frame Crumbs for sparrows.

Icicles drip. * Peste sat ninsă Noapte – pată sepia.

Fulgi de hârtie.

Over the village snowed Night – cuttle fish stain.

Flakes of paper. *

Stradă pustie Câteva geamuri licăr.

Noapte geroasă.

Desert street A few windows sparkle.

Frosty night. * În apartament Frig conturat limpede.

Umbră de pin nins.

In the flat Clearly outlined cold.

Snowed pine shadow. * Înroşind burgul Găuriţi monoliţi dalbi Luminoşi în frig. (haiku în amintirea Revoluţiei din Decembrie 1989) Red colouring the city

Pierced white monolithes Bright in cold. (haiku in the memory of the Revolution of December 1989) * În bezna nopţii Steaua lumină tare La naşterea Lui. In night’s darkness The Star brightened up strongly At His birth. * Jos în grădină E zăpadă mucedă.

Soare – bec aprins.

Down in the garden There is moulded snow.

Sun – fiery bulb.

* Prin haturi albe Felinare aruncă Nuanţe nocturne.

Through white baulks Street lamps throw Nightshades. * Pătrar de Lună Peste tren înzăpezit.

Afânat deşert.

Moonquarter Over snowed up train.

Beaked up desert. * Pe scaunul pătat Becul plouă alb-gălbui.

Iarnă sub astre.

On the stained chair The bulb rains yellow-white.

Winter under stars. * Porţelan negru Unde, ceaiul fumegă La miezul nopţii.

Black porcelain Waves, the tea smokes At midnight. * Aici în Haţeg Blocurile sunt dune În neagra beznă.

Here in Haţeg The blocks of flats are dunes In the black darkness.

* Falduri lichide Recif sticlos palpitând.

Solare lumini.

Liquid kerchiefs Glassy reef throbbing.

Solar lights. * Dincolo de geam Seara, albstră sticlă.

Cristale albe.

Beyond the window Evening, blue glass.

White cristals. * Pe cerul sferic Norii – sparte aisberguri.

Calmă derivă Pe lentila convexă

A mareei celeste.

On the spherical sky The clouds – broken icebergs.

Calm drift On the convex lens Of the celestial tide.

* Drumul livezii Flori înalte, uscate.

Pământ ud, reavăn.

Scoarţa de prun, rosie Lumină vegetală.

The orchard’s road Tall, witered flowers.

Wet soil, damp.

Plum-tree bark, red Vegetable light.

* Pol abandonat De banchize şi zăpezi Călduros dezgheţ Apă, magnetic respins Infern alb înţepenit.

Abandoned pole By ice packs and snow Warm thow Water, magnetic repelled White turned to stone inferno. * Cerul sfărâmat Prin minuscule nervuri Globule verzui Dendrice elevaţii Mici pete în fereastră.

The crumbed sky Through tiny nervures Green globules Dendric elevations Little staines in the window.

* (se dedică tatălui meu) Galben imanent Albă camera tatei Dacă nu eşti d-ta Nu-mi pasă de fulgii dalbi Natura, univers gol. (dedicated to my father) Yellow intricate presence White dad’s room If you are not I don’t care about the white snow flakes Nature, empty universe.

HÂRTII ÎNGĂLBENITE OLD TURNED YELLOW PAPERS LEMN TÂNĂR

Apărură ghivecele cu plante Aduse parcă de-un șuvoi acvatic Târâte mai departe pe fereastră În întunericul umed În noaptea nordică.

YOUNG WOOD The flower pots with plants showed up Brought seemingly by an aquatic stream Dragged along farther over the window In the damp dark In the northern night.

APARIȚIE EDITORIALĂ Aruncându-le la gunoi Mi-am publicat poeziile În Valea Stricății.

EDITORIAL PUBLISHING

By throwing them to garbage I published my poems In the Decayed Valley.

PROTEGA ME Pana Păsării era ca în ilustratele Cărților de povești Galbenă Aprinsă Astfel Pasărea îmi spunea: „Ești al meu” Astfel mi se spunea: „Ești al Nostru” PROTEGA ME The Bird’s feather was like in The storybooks pictures Yellow Fiery Thus he Bird was telling me:

“You are mine” Thus I was told: “You’re Ours” POEZIA CLIPEI Sunt momente de nematerialnică adere Când carnea noastră tresaltă sub o Prezență neștiută Instinctele dispar sub miresme de mir și flori de câmp.

Carbonizată de flăcări prelungi, gladiole și gerbere Omul, vie structură monolitică mută Cu creierul funicat de efervescențe, liniștit și tâmp.

THE MOMENT’S POETRY There are times of unmaterial burning When our flesh is moved under an unknown Presence

Instincts dissapear under perfumed oil and field flowers.

Burned by tall, long, flames, gladiolus swing Man, an alive mute monolithic structure With the brain quiet, dull and tingled of efervescences.

GLACIAȚIUNE Inundate blocuri în tonuri verzi Dedesubtul banchizei în derivă.

Scoici pe trotuar. Pești alungiți.

Cadavrul meu la masa de scris.

GLACIATION Flooded buildings in green tones Under the drifting ice pack.

Shells on the pavement. Elongated fish.

My dead body at the writing desk.

ÎNDEMN PENTRU OSTRACIZAȚI Neiubitule, ridică-ți privirile albastre Lasă-ți țărâna și praful pentru câteva momente Pentru cât trăiești căci acolo te vei întoarce Când numit vei fi mort și numele-ți se va chema neștiut Șters cum va fi de ploi de pe crucea ta de lemn Așa că ascultă, ascultă-mă tu, neiubite.

STIMULUS FOR THE OSTRACISED Beloved not, raise your blue eyes Leave your dust for a few moments For as long as you live, because there you will return When named you will be dead and your name will be called unknown Wiped out as it will be from your wooden cross So listen, listen my saying you, beloved not.

RADIAȚII Rari, cad fulgi de zăpadă Păstoși ca ochii pictați de Tonitza.

Pământul cald și trecătorii Distrug scânteierea albă.

Grabnic mă retrag înapoia ușii Încuind-o.

RADIATIONS Rare, snow flakes are falling Paste like in the eyes painted by Tonitza.

The warm earth and the passers-by Destroy the white sparkle.

Urgent, I withdraw behind the door Locking it.

NATURĂ STATICĂ Bolovănoși cartofi

Vii și stinse tonuri de verde Culori subterane.

STATIC NATURE Rocky potatoes Enlightened and pale tones of green Underground colours.

LUMINA DIN GEAM Lumină, Albă hârtie Pironită DE Felinarul Nopții Pe geamul nostru.

THE LIGHT IN THE WINDOW Light, White paper

Nailed down

By The Night’s Lantern On our window.

INFLORESCENȚĂ Apa rece și alb-albastră Mic cub de cristal, Iszvorul e acoperit aproape întru totul De bălării ce întunecă grota Peștelui captiv.

INFLORESCENCE The cold white-blue water Tiny cristal cube The spring’s covered almost completely By thistles which darken the grotto Of the captive fish.

PÂCLĂ

Pâclă Albicios înconjurându-mă Nori rupți Mă clatin hieratic Tremurându-mi ceața În mers.

MIST White Mist surrounding me Broken clouds I hieraticly stagger Trembling my fog As I walk.

CIMITIR EVREIESC Fulgi picură din stalactitele cerului Pe monoliții deja bocnă.

JEWISH CEMETERY Flakes drip from sky’s stalactites On the already frozen monolithes.

ELEGIE SOLEMNĂ Poeme felurite citite toate În registru grav.

Contrapunct.

Artă poetică.

Frică.

SOLEMN ELEGY Different poems all read In a serin a serious register.

Counterpoint.

Art of poetry.

Fright.

NEED Sufletul mi-e uscat Ca mâna lui Alonso Quijano Treaz, visez La împărtășanie.

NEED My soul is withered As the hand of Alonso Quijano.

Awake, I dream To the Eucharist.

POMPEI Am înțepenit ca ciupercile Din rafturi

Mult prea tăcuți În pivnița enormă.

POMPEI Fastened as the mushrooms From the shelfs Much too silent In the huge cellar.

OAMENI Moto: „...am văzut lumina cea adevărată” - din slujba de seară – Zilele lui Apollo au apus Iar serbările sale sunt neștiute acum.

Insă mai există, mai pot să văd Uneori pe stradă, mai des la televizor Ființe apolinice.

Atinse de aripile îngerilor Mângâiate de Sfinți Scăldate uneori în simpla lumină originară.

HUMANS Moto: “We saw the true light” - from the evening service – Apollo’s days have set And his celebrations are unknown now.

Yet, there are, I can still see Apollonian beings.

Touched by the angel’s wings Caressed by Saints Bathed sometimes in the simple native light.

LĂMÂIUL Lămâi năpădit

De frunze șterse În fereastra galbenă.

Lângă stânjenei În grădină Plutesc bujorii.

Lemon-tree Invaded lemon-tree By drabbed leaves In the yellow window.

Near the iris In the garden The peonys float.

HAȚEGUL IARNA Un oraș înzăpezit Precum un acvariu tulbure Cu pești plați și delfini.

Săltându-mă pe un recif

De copaci pitici acoperiți cu zăpadă, Fremătând prin apă văd lumina soarelui Dau să respir și mă-nec În mâlul încins Al unei pete solare.

HAȚEG IN WINTER A snowed up city Like a muddy aquarium With flat fish and dolphins.

Heaving me up a reef Of dwarf trees covered with snow, Fretting through water I see the sun light I try to breathe and I drawn In the hot mud Of a solar stain. +++

+++ OCEAN (poem jazz) „All I ever had These songs of freedom Redemption song” Bob Marley

Organică muzică, jazz sincopat Aerul năvălind prin golurile lemnului Patina lăsată de sunetele izbite unele de altele Săpate în alama trompetelor Reflectănd lumina în îndoituri Contrabasul mare cât o barca Coardele, groase parăme aspre ca ferăstraiele Zbămâind în gingașe improvizatii Sound-ul anilor ‘20 ieșind proaspăt Din difuzoarele radiourilor Acoperîte cu pânză Şi pline de foşnete „Rapsodia albastră” invadând New York-ul Aplatizându-i sim{urile, aducându-se la un nivel elementar Turtindu-l, făcându-l plat ca un tablou de Piet Mondrian Bineințeles „Broadway Boogie Wogie” Oraşe pline de muzica, vapoare îndepärtate de orice ape tcrîtoriale Izolate în muzica propriilor orchestre Ca in nişte luminoase ouă oarbe Cu delfini eşuându-le pe puntea scäldată in solfegii

Prenum peştii-zburători Frezele cu cârlion{i lipiți de cap cu loțiuni de păr Strălucind din desenele animate primitive, de pe peliculele vechi Arse de lămpile tunurilor proiectoarelor de prea multä folosință Pălării rotunde precum căștile de cosmonaut Alb, gri, maro Hiroshima pictată în umbrä arsä Tema atâtor improvizatii personale La claviatura maşinii de scris Bätänd dincolo de ritm Despre stridănța delicată a Orleansului Tirania germina{iei incubate de îngrăşămintele A secole de culturä de bumbac Boțuri albe de vată scămoasă Culeasă de degete albe de sclavi Clarinetul näscând partituri Scrise doar in pneumatica instrumentelor Butoanele trompetei ca nişte sfârcuri De negresä urlând in „Be-bop” Pâlnia saxofonului punându-ne in fată cu zgomote Ancestrale Negrii simtind încă din leagăn

Jalea îngrămădirii in calele coräbiilor Îngropându-şi morții in Atlantic „Blues”, „negro spirituals”, „gospel” Simt toate astea, am suflat in trompetă Pânä mi s-a lipit de buze Laolaltä cu pianul strident-strident Pianul Strident Strident-strident Mi s-a lipit de buze Jazz Venind din zona centrală a universului De acolo de unde totul a început Și de unde totul începe totdeauna Iata că, tot aruncând cu pietre în apa oceanului Ann spart o stîclă cu un mesaj SOS Plin de amărăciun meditez Insulele sunt atât de multe Și de îndepartate unele de altele Umbrite doar de nori Ce se sparg unii de alții și se amestecă Aidoma unor incandescente plăci tectonice Apa binefăcătoare udând pământul Curgându-i pe coastele dealurilor Adunându-se în băltoace în care putrezesc copaci

Prăvălindu-se cu zgomotul improvizației jazz La pământ, căzând ca bocănitul tobei mari Iata pădurile putrede imense baterii Împrăștiind ritmul swing, bossa-nova, Reggae, jazz, reggae, jazz, reggae, reggae Cât despre noi, iată-ne aici Insecte și şerpi de piatră Cu burțile lipite de stâncile Ce acoperă ca un colțuros mediu deșertic tot pământul Devenit un pietroi plin de găuri Arătând întru totul ca o sculptură modernă Am spus „emulati de modele din ghips” Acum spun emulați de pietrele câmpului Curbele bolovanilor plusând de viață Ca un miez moale de pâine Farâmițat pentru vrăbiî Bucăți mari de piatră străpunse de unde radio, raze gamma Trăind ritmul surd al rotirii pământului Și al exploziilor Galaxiei Ne interpretăm solo-urile Eclatantă aducere aminte a foșnetului frunzelor Gheboșându-ne în cerc la sinia Pe care nimeni nu se va urca sa danseze din buric

Avem daimonii noștri care dansează catolic rumba Inconștient am început sa ne repetam variațiunile Căutând Idealul Grindina cerului dc plastic ne îngroapă cristalizândune Necroză cauterizata, ciuperca sulfuroasa Hiperurbanismul contemporan Ridicat în stratosferă sub fromă de particule Pentru totdeauna, sfârșit superluminic Meteorologica fluctuare a vaporilor prin curenții de aer Electricitate plutind periculos în atmosfera Globul roșu al soarelui Ridicându-se din ape spălat de valurî Îmblânzind scrâșnetele înghețului iernii Salcâmul îmbibat în razele zilei Ciorchine cu flori albe Sfidând jocul de cuburi al blocurilor Delicate pasaje obscure Picuri de ploaie amestecați cu cerneala versurilor Principiul prim apărând în nenumărate forme Insuflețind oamenii, Scriind formulele algebrice ale răsăriturilor Ca și organizarea cuiburilor din nimic Din crengi uscate și frunze moarte

Minuscale machete de arce Aşteptând picurii de apă Suntem lemne desprinse din pluta Meduzei Plutind pe ocean Primavara a umplut aerul cu silfi Retezatul devenind o luminoasa mandala Complexitatea naturii încrernenite de nori Încremenirea în tonurile cunoscute Nechezol de sfărșit al timpului Limitarea explorării pământului La drumul până la supermarket Nori arătând ca harta Marii Britanii Peste cerul de un albastru medieval Clar, simplu, deschis Muzica zgomotelor naturii Întins pe pamnt ca o patră alungită Cu soarele mângăindu-mă pe față Razele-i lungi oprindu-mi-se prin pori Văd că toti suntem senini și fluizi ca albastrul Iata norii goniți de trecerea timpului Pământul respirând sub buldozere Lemn ordonat în oribile forme geometrice Străpuns de cuie și legat cu sărma Stol de pasări spălat de strălucirea alba a soarelui Sub nori spărgându-se ca într-un recif

Aici jos, înconjurat de clocotul mut al aerului Inima-mi întrecându-se cu firele de înalta“ tensiune Nori ca urmele căinilor în pământul umed, Albastru de trecerea atâtor râuri Rostogolind pietre peste pietre De care lipiți cu aracet alb Mogâldețe din hârtîe tipărîtă În colajul transparent Al acestei zile de primăvară Izbiți de muchiile de silex șlefuit Al atâtor fosfenice lapidări Suntem oamenii-pasări Strângând fiecare în palmă, la trezire Drahma coclită primită în vis Cu pasărea-om abia oprită pe umăr Ținând în plisc o crenguță înfrunzită de măslin.

Lina Cavalieri în Thais, după Alphonse Daudet...

Fynul tomului 1er, 2021+ AD