Am un vis {1963}

Martin Luther King Jr. Am un vis rostit pe 28 august 1963, la Memorialul Lincoln, Washington D. C. Sunt fericit să mă alătur vouă astăzi în ceea ce va rămâne în urmă în istorie drept cea mai mare demonstrație pentru libertate în istoria națiunii noastre.

Acum de cinci ori douăzeci de ani, un mare american, în a cărui simbolică umbră stăm astăzi, a semnat Proclamația Emancipării. Acest decret unic a venit ca un mare fascicol de lumină de speranță pentru milioane de sclavi Negri care au fost copți în flăcările copleșitoarei injustiții. A venit ca un voios zori de zi să sfârșească noaptea lungă a captivității lor.

Dar o sută de ani mai târziu, Negrul încă nu este liber. O sută de ani mai târziu, viața Negrului este încă trist invalidă în cătușele segregării și lanțurile discriminării. O sută de ani mai târziu, Negru trăiește pe o insulă singuratică de sărăcie în mijlocul unui vast ocean de prosperitate materială. O sută de ani mai târziu, Negrul este încă firav în colțurile societății americane și se găsește un exilat în propriul lui pământ. Și astfel am venit astăzi aici să dramatizăm această condiție rușinoasă. Într-un sens am venit la capitala națiunii noastre să încasăm un cec. Când arhitecții republicii noastre au scris cuvintele magnifice ale Constituției și Declarației de Independență, au semnat o obligațiune căreia oricare american urma să devină moștenitor. Această obligațiune era o promisiune că tuturor oamenilor, da, oamenii negri la fel ca oamenii albi, le vor fi garantate ”Drepturile inalienabile”, de ”Viață, Libertate și căutarea Fericirii.” Este evident astăzi că America a absentat de le această obligațiune, în ceea ce îi privește pe cetățenii ei de culoare. În loc să onoreze această obligație sacră, America le-a dat oamenilor Negri un cec fals, un cec care a revenit marcat ”fonduri insuficiente”.

Dar refuzăm să credem că banca justiției este falită. Refuzăm să credem că sunt fonduri insuficiente în marile seifuri de oportunitate ale acestei națiuni. Și așa. am venit să încasăm acest cec, un cec care ne va da la cerere bogățiile libertății și garanția justiției.

Am venit deasemenea la acest loc sacru să-i reamintim Americii despre urgența îndârjită a lui Acum.

Acesta nu e un timp de a ne răcori ori de a lua medicamentul tranchilizant al gradualismului. O mie nouă sute șaizeci și trei nu e un sfârșit ci un început. Și acei care speră că Negrul a avut nevoie să-și verse nervii și că acum va fi mulțumit vor avea o trezire dură dacă națiunea se întoarce la afaceri ca de obicei. Și nu vor fi nici odihnă nici liniște în America până când Negrului nu i se dau drepturile sale cetățenești. Vâltorile revoltei vor continua să zguduie fundațiile națiunii noastre până când ziua strălucitoare a justiției emerge.

Dar este ceva ce trebuie să-i spun poporului meu, care stă pe pragul cald care duce în palatul justiției: În procesul de a ne câștiga locul cuvenit, nu trebuie să fim vinovați de fapte pline de greșeală. Să nu căutăm să ne satisfacem setea de libertate bând din paharul amărăciuni și urii. Trebuie să ne purtăm veșnic zbuciumul pe planul înalt al demnității și disciplinei. Nu trebuie să îngăduim ca protestul nostru creativ să degenereze în violență fizică. Iar și iar, trebuie să ne ridică la înălțimile maiestuoase de a întâlni forța fizică cu forța sufletului.

Minunatul nou militantism care a potopit comunitatea Neagră nu trebuie să ne ducă la o neîncredere față de toți albii, fiindcă mulți dintre frații noștri albi, după cum e dovedit de prezența lor aici astăzi, au ajuns să realizeze că destinul lor este legat cu destinul nostru. Și au ajuns să realizeze că libertatea lor este inextricabil legată de libertatea noastră.

Nu putem merge singuri. Și pe când mergem, trebuie să facem angajamentul că întotdeauna vom merge înainte.

Nu ne putem întoarce înapoi.

Sunt acei care îi întreabă pe devotații drepturilor civile, ”Când veți fi mulțumiți?” Nu putem niciodată fi mulțumiți atât cât Negrul este victima ororilor de nepovestit ale brutalității poliției. Nu putem niciodată fi mulțumiți cât corpurile noastre, grele cu oboseala călătoriei, nu pot primi cazare în motelurile autostrăzilor și hotelurile orașelor. Nu putem fi mulțumiți atât cât mobilitatea de bază a Negrului este dintr-un ghetou mai mic spre unul mai mare. Nu putem fi mulțumiți atât cât copiii noștri sunt dezbrăcați de sie și jefuiți de demnitatea lor de semne declarând: ”Numai pentru Albi”. Nu putem fi mulțumiți atât timp cât un Negru din Mississippi nu poate vota și un Negru în New York crede că nu are pentru ce să voteze. Nu, nu, nu suntem mulțumiți, și nu vom fi mulțumiți până ”justiția se varsă ca apele, și dreptatea ca un șuvoi impetuos.”

Nu sunt neatent că unii dintre voi ați venit din mari încercări și suferințe. Uni dintre voi ați venit proaspeți din înguste celule de închisoare. Și unii dintre voi ați venit din zone unde căutarea căutarea libertății v-au lăsat intoxicați de furtunile persecuției și împleticiți de vânturile brutalității poliției. Voi ați fost veteranii suferinței creative. Continuați să munciți cu credința că suferința nemeritată este redemptivă. Mergeți înapoi în Mississippi, mergeți înapoi în Alabama, mergeți în Carolina de Sud, mergeți înapoi în Georgia, mergeți înapoi în Louisiana, mergeți înapoi în zonele sărace și ghetourile orașelor noastre nordice, știind că această situație cumva poate și va fi schimbată.

Să nu ne bălăcim în valea deznădejdii, vă spun astăzi, prietenii mei. Și astfel deși întâlnim dificultățile lui azi și mâine, încă am un vis. Este un vis adânc înrădăcinat în visul American.

Am un vis că într-o zi această națiune se va ridica și va trăi adevăratul înțeles al crezului ei: ”Ținem aceste adevăruri drept evidente prin sine însele, că toți oamenii sunt creați egali.”

Am un vis că într-o zi pe dealurile roșii din Georgia, fii foștilor sclavi și fii foștilor stăpâni de sclavi vor fi în stare să stea împreună la masa fraternității.

Am un vis că într-o zi chiar și statul Mississippi, un stat secat de căldura injustiției, secat de căldura opresiunii, va fi transformat într-o oază de libertate și justiție.

Am un vis că cei patru copilași ai mei vor trăi într-o zi într-o națiune în care nu vor fi judecați după culoarea pielii ci după conținutul caracterului lor.

Am un _vis_ astăzi!

Am un vis că într-o zi, jos în Alabama, cu rasiștii ei vicioși, cu guvernatorul ei având buzele picurând cuvintele ”interpunere” și ”nulificare” - într-o zi chiar acolo în Alabama, băieței negri și fetițe negre vor putea să-și unească mâinile cu băieței albi și fetițe albe ca surori și frați.

Am un _vis_ astăzi!

Am un vis că într-o zi fiecare vale va fi înălțată, și fiecare deal și munte va fi făcut mic, terenurile accidentate vor fi făcute câmpii, și terenurile strâmbe vor fi făcute drepte; ”și gloria domnului va fi descoperită și toată carnea o va vedea împreună.”

Aceasta este speranța noastră, și aceasta este credința cu care mă întorc în Sud. Cu aceasta credință, vom fi capabili să cioplim din muntele disperării o piatră de speranță. Cu această credință, vom fi capabili să transformăm ciondănitoarele discordii ale națiunii noastre într-o frumoasă simfonie a fraternității. Cu această credință, vom fi capabili să muncim împreună, să ne rugăm împreună, să ne zbatem împreună, să mergem la închisoare împreună, să stăm în picioare pentru libertate împreună, cunoscând că noi vom fi liberi într-o zi. Și aceasta va fi ziua - aceasta va fi ziua când toți copiii lui Dumnezeu vor putea să cânte cu un nou înțeles: Țara mea e a ta, dulce pământ al libertății, de tine cânt Pământ unde mi-au murit părinții, pământ al mândriei Pelerinilor Din orice coastă-n munte, să sune libertatea! Și dacă America este să fie o mare națiune, aceasta trebuie să devină adevărat.

Așa că să sune libertate de pe vestitele dealului din New Hampshire.

Să sune libertatea de pe puternicii munți din New York.

Să sune libertatea de pe treptele Aleganilor din Pennsylvania.

Să sune libertatea de pe înzăpeziții Stâncoși din Colorado.

Să sune libertatea de pe colinele curbate din California.

Dar nu doar asta: Să sune libertatea de pe Muntele Pietrei din Georgia.

Să sune libertatea de pe Muntele Păzea din Tennessee.

Să sune libertatea de pe fiecare dea și gâlmâ din Mississippi.

Din fiecare coastă de munte, să sune libertatea. Și când se întâmplă aceasta, când lăsăm libertatea să sune, când o lăsăm să sune din fiecare sat și din fiecare cătun, din fiecare stat și fiecare oraș, vom fi capabili să grăbim acea zi în care _toți_ din copiii lui Dumnezeu, oameni negri și oameni albi, Evrei și Păgâni, Protestanți și Catolici, vom putea să ne unim mâinile și să cântăm în cuvintele vechiului spiritual Negru: Liberi în sfârșit! Liberi în sfârșit!

Mulțam lui Dumnezeu Tare, noi suntem liberi în sfârșit!