IRADIERE versuri 2020 Felix Rian Constantinescu

IRADIERE Versuri Felix Rian Constantinescu 2020+ Pasărea din stupar O pasăre mare măiastră îngropată de vie în stupar Acoperită cu albine blânde ce o hrănesc cu roze Ca pe o matcă aleasă într-o metafizică înrâurire Ea palpită precum diamantul cu ciocul de-o-parte Stupul e cel mai fericit din toate Acvila lui Ezechiil Duh Sfânt împarte Ea cea mai ciudată pasărea din stupar Icoană ascunsă de sfinți în epos barbar.

Acuzat: Dumnezeu Lui Ciof, Begu și Crăciun...

Motto: Singurul Dumnezeu pe care îl accept e pâinea răstignită.

Acuzat Dumnezeu ce ai de spus în apărarea ta?

De ce taci după toate câte mi-ai făcut Nu știi că am putere să te lepăd după tot ce mi-ai făcut?

Acuzat Dumnezeu De ce mi-au inoculat psihologie de câine Și de ce m-ai lăsat în ghearele lor Acuzat Dumnezeu?

Acuzat Dumnezeu De ce în urma torturii care m-a îmbolnăvit Drogurile au fost singura soluție Acuzat Dumnezeu Acuzat Dumnezeu De ce pe urmă m-am îmbolnăvit pe viață Fără un sprijin printre potrivnici Acuzat Dumnezeu Acuzat Dumnezeu

De ce m-ai trimis printre homosexuali la facultate Ca să n- termin niciodată Acuzat Dumnezeu?

Acuzat Dumnezeu De ce nu mai reușesc să public Când tu știi că sunt un scriitor Acuzat Dumnezeu?

Oare ignorând faci tu dreptate?

Acuzat Dumnezeu Acuzat Dumnezeu Acuzat Dumnezeu...

Să-ți fie rușine acuzat Dumnezeu Pentru toată viața mea mutilată și ratată Să dai înapoi și să ți se umfle fața de rușine Pentru toată inocența mea chinuită Acuzat Dumnezeu...

Pe cruce cu tine acuzat Dumnezeu Dacă unul din acești copii e chinuit pentru tine E drept să rămâi pe cruce Acuzat Dumnezeu Acuzat Dumnezeu De ce taci când ești vinovat De vinovăția lumii Acuzat Dumnezeu...

Diată Vă las drept moștenire galbene păpădii Care vă vor înflori pentru vecinicii Când le veți vedea aurul cizelat Veți ști că la Dumnezeu am plecat Din păpădii vă voi da tezaure Și voi chema albinele faure Miere să vă dea și ceruri Să mă oglindiți în cerneluri.

Planeta zăvorâtă Deja nu mai știu cât am de trăit Planeta toată s-a zăvorât Ca într-o ortodoxie fără Crez

Ba adorm ba-ma-ntrez O suferință obsedantă ca un deceniu O viață lungă cât un mileniu Suntem în mâna lui Dumnezeu Planeta va trăi nu știu însă eu.

O altă înfrângere a zeilor Cântă tu Muză focul ce inspiră pe Atena cea cu ochi albaștri Când pe o Fată o văzu țesând mai frumos ca ei Olimpienii Și jos printre muritoare un suflu prometeic în Babilon furnicar iască O nouă înfrângere a zeilor vai o ce năpastă!

Cântă tu Muză din lira țesută din sufletul lânii de aur Ca-n vremurile mai vrednice când Pleiada își dăltuia viersul Neștiutoare de propria-i frumusețe ca pliscul de privighetoare în flutur Cântă tu Muză și fă obrajii Atenei de tyro-fenician carmin.

Biserica îngropată. Fantasie Jos în lumina câmpului pe locul vechi al satului pentru alte vremi cerești Se întinde o biserică din pământ spre Lună cu turnul fortăreață în iarbă Un beci de livadă vid negru înveșmântat în pământ un alb calm pinten Pentru rezidirea din pământ și gheață a unei alte biserici marianice Precum fata din fată puțini îi știu locul ascuns precum cântecul tăcut despre Dumnezeu al lui K. Woytila sub toporașii de april strălucind mov Cândva un loc al luminilor și rugăciunilor al fetelor boscoroditoare În ii românești cu vitralii cât palma și bolte umede ca smaraldul celtic Acum e un loc tăcut ca un mormânt al unei oi mamă vizitat doar de turme.

Noapte înziindu-se în dimineață. Pastel Picură cerul cerneală peste florile de păr din fereastră Albastre-negre pâlpâind ca lumina din cimitirul de toamnă Eu dorm dar un înger îmi vorbește de mugurul nopții Crăpând în auroră în dimineață – dar e încă noapte În ceruri apune o Lună simbolistă ca altădată în copilărie Un djinn romantic umblă prin livadă acum în prag de dimineață Stau prins între noapte și zi singur cu o icoană înstelată Cerul de deasupra la fel de real ca noi înșine Copiii.

Am văzut un Licurici Citeam în taină în livadă sub albastru Când am văzut în iarbă un Licurici scânteind Figea ca un copil din junglă printre ierburi pe pământ Dintre toate gâzele mele cel cu tot mai sfânt Și mă gândesc Licurici mic și frumos ca o stea Strălucește scarabeu din sacrul egiptean Știu că în livadă nu te voi mai vedea Tu strălucește către cosmos ca un plăpând far.

Artistului necunoscut

Ar trebui să se sape o statuie artistului necunoscut Recunoscut de Saul prin altarele Atenei ca adevăr Mulți scriitori au viața în creier ca o tablă de șah Pe care o gândesc mereu până le iau foc mințile E un fel de glorie în geniul lui Ermioni incomodă Și mulți din cele mai scumpe nume se aduc jertfă În Marea Indiferență a Celor Trei Lumi și asta încerc Eu să fac o cărare afară din întunericul nostru sursă A pierderii nenumărator genii și asta nu se poate Dacă nu îmbin scrisul cu religia și cu medicina Când nu vor mai fi cananiți în casa Domnului Și când oamenii vă vor spune Intrați în spitale Că este speranță nu doar intelectualilor ci tuturor Nu vă va mai fi frică să vă dați pe mâna doctorilor Și omenirea își va dospi mintea ca pe pâinea de noapte Dormind și netemându-se un om de altul fiind pace Trebuie ridicată o asemenea statuie pentru toți poeții Morți înainte de vreme degeaba o statuie arhetip O statuie pe lângă care Copiii și Oamenii să treacă Gândindu-se la Dumnezeu și la câte un suflet nefericit.

Asupra efectelor negative ale poeziei în psycheul uman

Mulți iubitori de poezie își iubesc mai mult cărțile Decât propria familie poeții niște străini morți Decât frații și surorile tații și mamele și copiii Care pierd prin comparație ca efect advers Un snobism dur care își neglijează propria familie Pentru un cult atonian o utopie murdară Mă opun unei astfel de înțelegere a poeziei Familia nu trebuie să fie torturată de Blaga și Eminescu.

Aurul toxic

Aurul toxic, metale nobile, otrăvesc mințile moților Vărsându-i din mine ca Iona pe uscat - aurul Aurul pur, nobil, chesaro-crăiesc și fetele cu ochii De aur, fata morgana, în această suferință numită viață Am văzut chipul aurului în creierul supt al minerului Al celui ce a fost odată miner niciodată iar Iar aurul ia calea băncilor și străinătăților hrănindu-le În această materie gri pe care o numim viață.

Biserica îngropată. Fantasie Jos în lumina câmpului pe locul vechi al satului pentru alte vremi cerești Se întinde o biserică din pământ spre Lună cu turnul fortăreață în iarbă Un beci de livadă vid negru înveșmântat în pământ un alb calm pinten Pentru rezidirea din pământ și gheață a unei alte biserici marianice Precum fata din fată puțini îi știu locul ascuns precum cântecul tăcut despre Dumnezeu al lui K. Woytila sub toporașii de april strălucind mov Cândva un loc al luminilor și rugăciunilor al fetelor boscoroditoare În ii românești cu vitralii cât palma și bolte umede ca smaraldul celtic Acum e un loc tăcut ca un mormânt al unei oi mamă vizitat doar de turme.

Ceas de toacă Ceas de toacă Ceas de sară Poate mor Până în vară

Că prea mult Am chinuitu Că prea mult Am suferitu Pentru tine Am fost jertfitu De părinți Nemiluitu.

Cu tata în păpădii În ogradă îngreunați de un nor luminos de păpădii galbene bani aurii citron și albine de chihlimvar Stăm pe purpură și citim scriem cânt ascult muzică la laptop Cânt muzică de pian și muzică de urgă la un program pian chinez gratuit Iubite păpădiile se vestejesc neprivite asemeni nouă poeți fără cărți Dați-mi un gând și voi învârti cosmosul ca pe o minge de baschet pe deget Oamenii nu mai gândesc Trăiesc placizi rumegându-și biftecul ori tărâțele – sunt sănătoși Nu mai sunt oameni pe Pământ.

Dacă pe lume Dacă pe lume risipiți am fost poate în ceruri Vom avea o cruce într-un nor albastru De nu ne-am văzut o viață marea mea Iubire Poate ne vom întâlni-n alt astru Și fericiți vom fi cum cei plânși și mîngâiați Cum cei săraci și săturați Dacă sub soare n-am avut parte de floare La Dumnezeu flori mii făclii ne-or mirui Și sub cruce vom ședea cu dulce Maruwa.

Hristos cu cruce Acum miliarde de ani am fost toți paianjeni Purtându-le crucile în spate sau nu Până a venit Hristos supremul Paianjen Crucificat de poporul meu ca un cărbuș Toți trebuie să murim numai că unii suntem nemuritori.

Spiritul sacru pus pe cruce

Un Dumnezeu flagelat, pălmuit, răstignit Și Maria înnebunită la Golgota într-o stânjenită Pieta Dacă viața ar ține o mie de ani Lui William Wordsworth Dacă viața ar ține o mie de ani asemeni plânsului cosmic Poate că am putea să ne ascultăm părinții ce ca noi sunt Și să le învățăm sufletele tinerești pentru generațiile viitoare Să ne întipărim în ochii noștri chipurile lor până dincolo de orice orbire I-am iubi mai mult poate pentru că ar fi nădejde și speranță Poate că am intra în icoane și cărți cu simplitatea intratului bătrânilor în pat seara Poate că Dumnezeu ar veni la noi să ne întâmpine și să ne binevestească O vecinicie la fel de mare precum moartea plânsă a mamelor noastre Ne-am ruga mai mult și am plânge mai mult bucurându-ne și am muri mai mult Fără să plângem cu Dumnezeu ținându-ne de mână ca la Naștere.

De ce nu mai sunt copil?

De ce nu mai sunt copil Să mă uit la videoclipuri Și să citesc Cuore și H. F. Dar sunt un copil al lui Iisus Nimic nu s-a schimbat Decât în capetele oamenilor Ca Davy în casa corabie Nu-mi rămâne decât joaca Dacă cuiva nu-i convine Larg e drumul, -ngustă puntea Eu sunt copil eu sunt Ce mi-am propus de la șase ani.

Vă las drept moștenire galbene păpădii Care vă vor înflori pentru vecinicii Când le veți vedea aurul cizelat Veți ști că la Dumnezeu am plecat

Din păpădii vă voi da tezaure Și voi chema albinele faure Miere să vă dea și ceruri Să mă oglindiți în cerneluri.

Planeta zăvorâtă Deja nu mai știu cât am de trăit Planeta toată s-a zăvorât Ca într-o ortodoxie fără Crez Ba adorm ba-ma-ntrez O suferință obsedantă ca un deceniu O viață lungă cât un mileniu Suntem în mâna lui Dumnezeu Planeta va trăi nu știu însă eu.

O altă înfrângere a zeilor Cântă tu Muză focul ce inspiră pe Atena cea cu ochi albaștri Când pe o Fată o văzu țesând mai frumos ca ei Olimpienii Și jos printre muritoare un suflu prometeic în Babilon furnicar iască O nouă înfrângere a zeilor vai o ce năpastă!

Cântă tu Muză din lira țesută din sufletul lânii de aur Ca-n vremurile mai vrednice când Pleiada își dăltuia viersul Neștiutoare de propria-i frumusețe ca pliscul de privighetoare în flutur Cântă tu Muză și fă obrajii Atenei de purpură.

Biserica îngropată. Fantasie Jos în lumina câmpului pe locul vechi al satului pentru alte vremi cerești Se întinde o biserică din pământ spre Lună cu turnul fortăreață în iarbă Un veci de livadă vid negru înveșmântat în pământ un alb calm pinten Pentru rezidirea din pământ și gheață a unei alte biserici marianice Precum fata din fată puțini îi știu locul ascuns precum cântecul tăcut Despre Dumnezeu al lui Woytila sub toporașii de april strălucind mov Cândva un loc al luminișurilor și rugăciunilor al fetelor boscoroditoare În ii românești cu vitralii cât palma la gât în salbe și bolte umede ca smaraldul celtic Acum e un loc tăcut ca un mormânt al unei oi mamă vizitat doar de turme.

Noapte înziindu-se în dimineață. Pastel

Picură cerul cerneală peste florile de păr din fereastră Albastre-negre pâlpâind ca luminile din cimitirul de toamnă Eu dorm dar un înger îmi vorbește de mugurul nopții Crăpând în auroră în dimineață – dar e încă noapte În ceruri apune o Lună simbolistă ca altădată în copilărie Spunându-ne să ne rugăm în livadă acum în prag de dimineață Stau prins între noapte și zi singur cu o icoană înstelată în sân Cerul de deasupra la fel de real ca noi înșine Copiii.

Din trista țară A trecut o viață pe lângă mine doar scriind Vă spun azi prieteni vrăjmași oameni scrisul Narcotic este făcându-te să te uiți și pe tine Din copilărie am fost numit geniu tristă consolare Acum în miez de viață singur ca întotdeauna Am muncit prea mult și fără roade tragic Tantal sau Sisif va trece încă una și mă voi odihni În pământul matern ca trist poet pentru că am scris.

Dor de mama Un dor de paradis mă încearcă În lumea cenușie nu mai vreau să stau Mama mă cheamă din altă lume Perfectă și bună blândă sfântă Mi-e dor de mama mai mult ca de Pământ În două veacuri trăiesc în două galaxii Un dor de paradis mă încearcă În lumea cenușie nu mai vreau să stau.

Dulcineei din Toboso Un Ideal o femeie o vrabie zdrobită pe asfaltul roșu Dulcineea mereu interzisă ascunsă furată iubită În orice condiții pentru cei cinci lobi ai creierului ei Personificarea Înțelepciunii care se pleacă sub scut Sub ghilotină sub Kalașnikov sub greutatea Pământului E ea Dulcineea iubită de departe de la Stalingrad De sub bombe o fotografie o icoană sărutată în noapte

Niciodată respinsă și așteptată o viață până în Cer. Elegie marianică

O, tu, cea mai frumoasă dintre Madone Arhetip marianic sfânt și plin de grație Te rog mă binecuvântă acum la ceas de noapte Și când va veni dimineața revederii Fă-o fericită, umple cu serotonină ochii-mi plânși, Citiți, o viață între oameni și a lor răutate Te rog, Marie, fă-ne viața vrăjită în durerea Ce nu se oprește din cânt asemeni cucuvaiei Mărul discordiei de l-aș avea ți l-aș da ție, Marie Primadonă a cerului și când va veni moartea Vino tu în locul ei la ce e de drept al tău Și primește-mă stâlp în casa ta să uit această viață.

Lui Eli. despre Castelul Zam {Poem serios}

Ascult Missing cu Tiff Lacey și mă gândesc îmi amintesc de Mircea Dinescu care în 90+92 scria de filmele comuniste in care el îi spunea Ei cât e de indragostit de strungul din dotare azi noapte am visat-o pe Prichindel nimic special doar un regret dar mai mult decât atât Zamul e un loc atat de dur încât nu îl mai poți uita niciodată Mereu îți amintești de colegi mai mult decât de cei de școală primară sau cămin cu program prelungit Tu trebuie să înțelegi că eu închid ochii și văd tot spitalul dacă vreau dar mai ales ce mi-a rămas mai tipărit în amintire O fată care vrea să-l citească pe Isus si Asaf curtea interioară a bărbaților curtea interioară mai mare a femeilor cu o masă a tăcerii de lemn Zamul îți intră în creier trebuie să te întorci la pacienții/personalul Iwo Jima - ca pacient de ce nu Psihiatria nu se absolvă niciodată.

EU TREBUIE SĂ MOR'

ACESTEA AU FOST CUVINTELE MAMEI MELE ÎN 2011

DUPĂ CARE A MURIT PE NEAȘTEPTATE DINTR-O DATĂ ACUM DUPĂ 9 ANI AM AJUNS SĂ LE SPUN ȘI EU DIN NECAZURI MULTE AM FOST ÎN CÂMP ȘI M-AM GÂNDIT LA CONTELE CAVOUR PENTRU CÂ ÎMI ÎNȚELEG MAI BINE SATUL ȘI LUMEA SPUN CĂ E O ADUNĂTURĂ DE CRIMINALI DE CAINI AȘA CĂ PLEC ÎN REALMUL DE PESTE MUNȚI PLÂNS CĂ OAMENII NU SUNT NU-MI PLÂNG DE MILĂ MI-E MILĂ DOAR DE LUME CÂND ȘI ȚĂRANII SUNT CRIMINALI CE POȚI SĂ MAI SPERI? Excelsior pentru poporul român Ce alephi între o carte și un pește?

România e o țară de pescari metafizici Soarele se învârte nevăzut ca o 'o' de biliard Țuțea a spus niște cuvinte mari și late Eu doar îmi expun martiriul poetic diafragmei fotografice Sunt prietenul cel mai bun al Miss Alicei Liddell Eu Alice Liddell ignorat la zid ca Zoe Ceaușescu Comunismul nu aduce moartea comunismul este moarte Du-te și rescrie Norman asta o să faci toată viața.

Arhitectura oamenilor Eu sunt casa ta părinții mei ți-au făcut-o De trei ori eu sunt tu din mine ești zidit Când vei ajunge la răscruci nu întreba Drumul ești tot tu mergi prin tine Iubite Sunt soția ta dar nu ai voie să te apropii Sunt jertfa de pe Stonehenge dar la MD Nu nu nu nu întreba drumul nici casa Lasă-ți vălul și sandalele în mâinile hoților Eu am învățat arhitectura oamenilor pentru tine.

Sfârșit de April Lacrimi frunzele îmbolnăvesc plânsul în sfârșit de April În curbura mărului e un echilibru perfect de alb și unde Cerul plutește rococo undeva în depărtarea indiferentă Curtea e plină de gâze pentru care lumea abia a început Și ca mâine vom muri pământ erou necunoscut De atâtea zile e un lagăr parietal polenizând urzicile Un gândăcel mi s-a oprit pe pix și apoi pe umăr și caiet Vântul la fruct o roată sperioasă – din spital se aud voci

Doar furnicile mai numără un an aici în ogradă Cu noi împreună gândindu-ne la finis-ul lui Bacovia singuri Pe o planetă singură ca o bătrână ieșită la piață la cumpărături Deși posibilă fericirea e puțin probabilă pe Pământ.

Poem suprematist În această auroră nesfârșită ne prăbușim în praf ca ruibiștii ori dinozaurii Cu boturile în pământ unul după altul născuți de mici în paradigma superiorității Față de gândăceii mortali – dar suntem noi totuși pe familii **** a scris Dumnezeu În Biblie familii de poeți și familii de mineri cu petale pogorâte din meri Fiecare floare e o lacrimă împărțită la ea însăși iar și iar ca Atlanticul Ocean Culoarea unică în care e scris acest poem plânge în albastru și creion ca o privighetoare Am început prin a privi lumea și am sfârșit prin a mă lăsa citit de vânt ȘI voi muri și eu odată ca Shakespeare iar poemele și scrisul nu se vor sfârși.

Lobul stâng

Lobul stâng iubește pernele pufoase cărțile clasice muzica armonică măcar o înclinare a capului bisericile vechi sau mari arheologia și credința sărutului.

Diată Vă las drept moștenire galbene păpădii Care vor înflori pentru vecinicii Când le veți vedea aurul cizelat Veți ști că la Dumnezeu am plecat Din păpădii vă voi da tezaure Și voi chema albinele faure Miere să vă dea și ceruri Să mă oglindiți în cerneluri.

Planeta zăvorâtă Deja nu mai știu cât am de trăit

Planeta toată s-a zăvorât Ca într-o ortodoxie fără Crez Ba adorm ba-ma-ntrez O suferință obsedantă ca un deceniu O viață lungă cât un mileniu Suntem în mâna lui Dumnezeu Planeta va trăi nu știu însă eu.

O altă înfrângere a zeilor Cântă tu Muză focul ce inspiră pe Atena cea cu ochi albaștri Când pe o Fată o văzu țesând mai frumos ca ei Olimpienii Și jos printre muritoare un suflu prometeic în Babilon furnicar iască O nouă înfrângere a zeilor vai o ce năpastă!

Cântă tu Muză din lira țesută din sufletul lânii de aur Ca-n vremurile mai vrednice când Pleiada își dăltuia viersul Neștiutoare de propria-i frumusețe ca pliscul de privighetoare în flutur Cântă tu Muză și fă obrajii Atenei de tyro-fenician carmin.

Noapte înziindu-se în dimineață. Pastel Picură cerul cerneală peste florile de păr din fereastră Albastre-negre pâlpâind ca lumina din cimitirul de toamnă Eu dorm dar un înger îmi vorbește de mugurul nopții Crăpând în auroră în dimineață – dar e încă noapte În ceruri apune o Lună simbolistă ca altădată în copilărie Un djinn romantic umblă prin livadă acum în prag de dimineață Stau prins între noapte și zi singur cu o icoană înstelată Cerul de deasupra la fel de real ca noi înșine Copiii.

Facebook Cine nu a avut prieteni în viață Nu va avea nici pe Facebook Ca Tomitanul privesc în urmă - o viața ratată, respinsă, râsă Să nu spere la prieteni săracul Bolnavul sau omul cel simplu

Cine nu a avut prieteni pe Facebook Nu-l va avea decât pe Dumnezeu Dar un rost e în toate cel fără prieteni E ferit de rele de Dumnezeu însuși Așa că trebuie să-i mulțumim cerului Pentru singurătatea noastră din veci.

Fata cu un cristal în frunte

Ea e fata cu un cristal în frunte Peste două cioburi de smarald privindu-te Mereu vie te privește ca viezurele dac Pogorât din munții sihaștri vechi ca Istoria În mână ține vinul unui rubin uriaș Băut pe trei pătrimi ea bea rubine și ține-n frunte foc Ea e fata în cardinal catolic Ea e fata care mă iubește.

Biserica îngropată. Fantasie Jos în lumina câmpului pe locul vechi al satului pentru alte vremi cerești Se întinde o biserică din pământ spre Lună cu turnul fortăreață în iarbă Un beci de livadă vid negru înveșmântat în pământ un alb calm pinten Pentru rezidirea din pământ și gheață a unei alte biserici marianice Precum fata din fată puțini îi știu locul ascuns precum cântecul tăcut despre Dumnezeu al lui K. Woytila sub toporașii de april strălucind mov Cândva un loc al luminilor și rugăciunilor al fetelor boscoroditoare În ii românești cu vitralii cât palma și bolte umede ca smaraldul celtic Acum e un loc tăcut ca un mormânt al unei oi mamă vizitat doar de turme.

Triaj

Suntem ca vagoanele de marfă undeva în gara triaj Așteptându-ne destinația incertă și mereu așteptată În gara unde mecanicii împart liniile pentru cer Locomotivele știu trenul acesta merge la iad

Celălalt în cer și e inutil să te superi pe mecanici sau locomotive Există undeva o hartă calculată cu toate traiectoriile cosmosului în mâinile lui Dumnezeu acoperite de alge și meduze Până atunci să ascultăm muzică să întoarcem paginile să înțelegem Poate vom ajunge mai aproape cu un clinchet de vrabie de Rai. Pentru înviere Acum nu-i pământ fără furnici, îi spun eu tatei Dar aici nu sunt termite, îmi răspunde el Alungiți ca niște coaste de munte vegheați de masivul Pelegii Legându-ne sufletele într-o tăcere supranaturală Am gura dulce de la un compot roșu pe care nu am reușit Să-l termin Soarele e o cruce deasupra noastră înspre vest Cu Marea Moartă în pat la ATI acum nouă ere geologice Ca o hegira pentru înviere.

Sub măr Stăm sub mărul care parcă grăpează cerul fărâmițând norii în argilă și nisip Cu mugurii săi de aramă verde și tulpina de tuș negru de China Soarele ne lasă urme de sare în oase scanându-ne respirația În depărtare corcodușii înfloriți albi ca o procesiune de mirese de miere Răcoarea zăpezii albe coboară în talazuri vii joyceene Plângem după somn și după moarte niciodată găsite După somnul tău brâncușian și după bocetul tău mamă Corcodușii s-au apropiat cu două câmpuri albe E tăcere pe frontul de șah.

Păianjenul Îmi amintesc de vremea când Păianjenul mânca iarbă Copiii mângâiau tarantulele punându-și-le pe creștete ca pe niște șepci de baseball râzând cu un altfel de râs Îmi amintesc **** aruncau cu păianjeni **** arunci cu pietre până în cealaltă parte a universului doar ca să vadă încă o stea rostogolindu-se încet în șuvoi cu un altfel de râs așteptându-i să se întoarcă pentru a-i arunca iar și iar și iar și iar și iar râzând cu un altfel de râs și abia așteptau să se întoarcă precum meduzele aduse de valuri reci

Păianjenul îl înțepa pe Copil în buză și-i spunea vezi ce colți am și râdeam erau și păianjeni mari ca templele grecești totul era sacru îmi amintesc când Păianjenul privea lumea cu ochi mari și nu se ghemuia înfricoșat când încercam să-l ucid nu-i venea să creadă și râdea cu lacrimi acum e altfel Filosofie Suferința e o dovadă a viitoarei bucurii a mântuirii În versul acesta stau vieți întregi în grea cumpănă Dacă râzi azi teme-te pentru mâine și eternitate Dacă plângi bucură-te în lacrimile tale singure Toți suntem păpușile de lemn vopsit ale lui Eli Toți egali în inegalitatea noastră de noi înșine plini Toți suntem paie într-un covor uriaș din Persia Ne ținem unii de alții până ne desprinde vântul. Îngerul păcătos

Nu rău doar ca oricare doar păcătos ușor de dus de nas ca un Copil e doar puțin bolnav lumea îl ia de fraier întâi și apoi familiile îi plâng până și securiștii îl iubesc pentru că se zbate să fie bun și și l-au făcut totem Labă de Urs Felix prostul

Felix belix Felix îngerul deja vorbim în limbi?

La cartofi Îmi place lumea asta a Occidentului Care nu sunt buni nici să meargă la cartofi Mite să meargă cu oile Dar ne dau lecții la toți Și ne arată anual Nobelul ăla de aur murdar Totul ar fi foarte simplu dacă pământul ar redeveni agrar A spus-o și Gandhi de tractorul care ară și dă lapte Dar nu – avem nevoie de teorii strategii Și No God. Mariei Nici azi după două mii de ani nu-i loc de tine Marie În cel mai crâncen moment al istoriei de Paști Nu-i loc în oameni de tine Fecioară Ce destin ai avut ai mereu respinsă ca mine Uneori cred că îmi ești mamă Fecioară Omenire cu minte bolnavă neînțelegând miracolul Profesori preoți și academicieni batjocorindu-te ca pe popor Mă rog pentru tine că ești tot ce am Doamnă Strivește șarpele cu călcâiul lui Achailles și ridică-te la cer.

Martiriul Mucenicilor Stelei

Se ridică mucenicii se ridică martirii Se ridică marturii Pe calea Nefericirii Morți din Pântec Căzuți în Greșeală Cu inima Dalbă Și Cartea Obială.

Noapte înziindu-se în dimineață. Pastel Picură cerul cerneală peste florile de păr din fereastră Albastre-negre pâlpâind ca lumina din cimitirul de toamnă Eu dorm dar un înger îmi vorbește de mugurul nopții Crăpând în auroră în dimineață – dar e încă noapte În ceruri apune o Lună simbolistă ca altădată în copilărie Un djinn romantic umblă prin livadă acum în prag de dimineață Stau prins între noapte și zi singur cu o icoană înstelată Cerul de deasupra la fel de real ca noi înșine Copiii.

Noblețea unui popor disprețuit Noi cei rămași români simțim obida De-a fi români disprețuiți în lume Semn al nobleței al marii generozități Cea care iartă și iubește încă ca Sissy Suntem românii neplecați din țară Lăsați de-ai noștri închiși pe afară.

O altă înfrângere a zeilor

Cântă tu Muză focul ce inspiră pe Atena cea cu ochi albaștri Când pe o Fată o văzu țesând mai frumos ca ei Olimpienii Și jos printre muritoare un suflu prometeic în Babilon furnicar se iscă O nouă înfrângere a zeilor vai o ce năpastă!

Cântă tu Muză din lira țesută din sufletul lânii de aur Ca-n vremurile mai vrednice când Pleiada își dăltuia viersul Neștiutoare de propria-i frumusețe ca pliscul de privighetoare în flutur Cântă tu Muză și fă obrajii Atenei de tyro-fenician carmin.

O culă din taleri

Linda Maria Baros the boss a scris Casa din lame de ras

Eu mă duc în Iran și iau lamele Și cu barosul fac taleri calpi Cu calpuzanii și fac turnul chindiei În Ani să o reconstruiesc din nou Ca loc de locuit și de muruit Oase odihnit suflet mântuit Norod fericit Cristos răstignit.

Oameni din oameni

Ai văzut ieșind oamenii din oameni Cum dintr-unul devin doi ca dumnezeii sau îngerii plecând din Mavre?

Ai auzit durerea separării și i-ai respectat pe infanți le-ai respectat durerea cosmică abia coborâți din Dumnezeu? Și asta nu de azi de ieri ci de la începutul timpului Și asta nu de ieri de azi ci în fiecare secundă Pământul naște ca un singur bour uriaș toți oamenii lumii Femeile își smulg Copiii cu mâinile din burta plină de lapte În momentele de cumpănă devenim vite de povară Legați cu funii vita pentru jertfă este scris Ai văzut cum ies oamenii din oameni ca din umeri de munți Ai luat învățătură din această învață-mă ce înțelegi!

Orgoliul suferinței

După ce ai suferit o vecie Ești singur cu durerea ta Respinsă și batjocorită Pentru bani și fală Dar stupiditatea lumii nu Te mai preocupă dacă Doar ai muri ca Huck Finn Să se termine cu viața asta.

Pasărea măiastră

Anișcăi

Undeva peste nouă mări și nouă țări ascunsă sub munte Este pasărea măiastră venită din lumea ghicitorilor Albă pe dinăuntru și afară neagră ca o mamă întristată Șade pe munte cu aripile strânse dând învățătură Cine să fie cei ce o ascultă fără îndoială țăranii Care din timp întră în vecinicie și apoi iar în timp dimineața Poporul întreg se strânge în jurul ei totem al sudului Cea ce odată se numea Bendis acum e Maiastra. *** Lui Chopin Păsări cântând La auzul pianului.

O dimineață De început de vară În liniștea satului.

Pean

Azi mi-a murit ultima iluzie Vai de cel ce se încrede în om Nu în om stă răspunsul vieții Azi mi-a pierit ultimul vis O lume a adevăratei rațiuni Nimic fără Dumnezeu.

Pentru înviere Acum nu-i pământ fără furnici, îi spun eu tatei Dar aici nu sunt termite, îmi răspunde el Alungiți ca niște coaste de munte vegheați de masivul Pelegii Legându-ne sufletele într-o tăcere supranaturală Am gura dulce de la un compot roșu pe care nu am reușit Să-l termin Soarele e o cruce deasupra noastră înspre vest

Cu Marea Moartă în pat la ATI acum nouă ere geologice Ca o hegira pentru înviere.

Sub măr Stăm sub mărul care parcă grăpează cerul fărâmițând norii în argilă și nisip Cu mugurii săi de aramă verde și tulpina de tuș negru de China Soarele ne lasă urme de sare în oase scanându-ne respirația În depărtare corcodușii înfloriți albi ca o procesiune de mirese de miere Răcoarea zăpezii albe coboară în talazuri vii joyceene Plângem după somn și după moarte niciodată găsite După somnul tău brâncușian și după bocetul tău mamă Corcodușii s-au apropiat cu două câmpuri albe E tăcere pe frontul de șah.

Planeta zăvorâtă Deja nu mai știu cât am de trăit Planeta toată s-a zăvorât Ca într-o ortodoxie fără Crez Ba adorm ba-ma-ntrez O suferință obsedantă ca un deceniu O viață lungă cât un mileniu Suntem în mâna lui Dumnezeu Planeta va trăi nu știu însă eu.

Pocăitul catolic m+ Eu sunt un Copil al Betleemului Și știu că orice Copil trebuie să aibă o mamă Care îl iubește cu dragostea neclintită a lui Dumnezeu Astfel sunt un catolic pocăit Urgisit căzut între Biserici Fără să fiu exclus Cred în Dumnezeu Ajutorul mieu Și în Maica sa Fecioara Maria. Amin.

Poem către Dumnezeu

Primesc orice pahar de la tine Doamne Pune-mă pe toate crucile pe toate rugurile Dă-mi diadema regală sau palmele ostașilor Îmi pare rău că te-am necăjit o viață Amestecă ce vrei în Destinul meu n-o să mă plâng E viața mea de la tine dată așa cum tu o vrei Aruncă-mă în hrube în gheața din munte Îmi pare rău că te-am rănit și nesocotit.

Poemele Morții 1 Din fragedă pruncie invoc moartea cu suflet plâns de copil poet O iovificare o orfanitate o instrăinare de oameni și de toate Tăcut o chem surd ca Beethoven abia auzit ca o nină piculină Nu e nici o afacere să trăiești și i-am invidiat mereu pe morții tineri Cei cărora Cristos nu le-a cerut răbdare ca lui Ioan și Petru Și după tragedia prin care am trecut cred că e concesiv Să vreau să mor cu mama în sânul lui Dumnezeu După o viață de câine de o bucată de pâine.

Popor disprețuit Popor disprețuit Popor nenuntit Popor lepădat Geniu adorat Doamne fi cu mine Că te știu eu bine La omul bogat Să nu mergi în sac Atâta durere Fere după fere Atâta venin Din bogat român Românu-i sărac Românu-i la vrac Cu Sfântă Marie Orfană frăție.

Satul drogat Fratelui Alexandru Îmi amintesc de satul veșnic ca Dumnezeu în praf de ciment Țăranii munceau toată ziua și la prânz beau bere Asta a fost în vremea rânduitului la vaci acum 23 de ani Oamenii aceia au murit și acum le-au rămas Copiii Făcuți mari și veniți cu beteșuguri din străinătate Drogați noapte de noapte de afară e doar un vânt negru Se fălesc satele în nebunie și viciu Mie nu-mi pasă azi aici mâine plec Dar satul își pierde vrednicia ajungând o grămadă de gunoi O adunătură de nebuni în noapte sau zi De la primul la ultimul Iar când nici noi nu vom mai fi aici Rugăciunile vor înceta Iar satul acesta va redeveni Sodoma un altul Gomora Țăranii se vrăjmășesc Strada mare e Ierusalimul ucigașilor Bătrânii nu mai șed în drum Satul o norozât Orice drogat un psihopat Ce a început cu mirodenii pe vremea lui Vasco da Gama Va sfârși în stupefiante Națiunea se va ruina ca un om Și cei virtuoși o vor supune cu un cuvânt Țăranii și-au pierdut decența Tinerii umblă după nimicuri și sunt nimic Cei mai în vârstă știu toate și tac Dorul a devenit etern.

Satura Sine francmasonorum nihil Veritas deus mundi non poeta sine qua non masonus Lamentabilis perpetua furor Semper sestertius accedit Mundo falsum est.

Sâmbur

Iese un sâmbur din mâna lui Isus Un sâmbur de colțuni crescuți din sânge răzvrătit Degeaba ai venit degeaba ai venit Urlă Pământul înnebunit Iese un sâmbur din ochiul lui Isus Sărând pământul pentru veci Cu sânge sfânt de Dumnezei Să fie patru? Să fie trei?

Morți pentru oamenii cei răi.

Scânt Lumea mă necăjește -Fata nu te iubește!

Asta aud mereu Sărac sufletul meu Unde e dovada?

Lumea vrea să vadă Eu altfel am citit Popor nesocotit.

Sfârșit de April Lacrimi frunzele îmbolnăvesc plânsul în sfârșit de April În curbura mărului e un echilibru perfect de alb și unde Cerul plutește rococo undeva în depărtarea indiferentă Curtea e plină de gâze pentru care lumea abia a început Și ca mâine vom muri pământ erou necunoscut De atâtea zile e un lagăr parietal polenizând urzicile Un gândăcel mi s-a oprit pe pix și apoi pe umăr și caiet Vântul la fruct o roată sperioasă – din spital se aud voci Doar furnicile mai numără un an aici în ogradă Cu noi împreună gândindu-ne la finis-ul lui Bacovia singuri Pe o planetă singură ca o bătrână ieșită la piață la cumpărături Deși posibilă fericirea e puțin probabilă pe Pământ.

Poem suprematist În această auroră nesfârșită ne prăbușim în praf ca ruibiștii ori dinozaurii Cu boturile în pământ unul după altul născuți de mici în paradigma superiorității Față de gândăceii mortali – dar suntem noi totuși pe familii cum a scris Dumnezeu În Biblie familii de poeți și familii de mineri cu petale pogorâte din meri

Fiecare floare e o lacrimă împărțită la ea însăși iar și iar ca Atlanticul Ocean Culoarea unică în care e scris acest poem plânge în albastru și creion ca o privighetoare Am început prin a privi lumea și am sfârșit prin a mă lăsa citit de vânt ȘI voi muri și eu odată ca Shakespeare iar poemele și scrisul nu se vor sfârși.

Shakespeare pe masa de operație Shakespeare pe masa de operație sub scalpelul lui Ben Johnson Ce imagine sumbră asistenta înlăturând excrementele din colon -Scuzați-mă spune și continuă să infuzeze alcooluri și ether William Shakespeare e Hamlet mort în brațele lui Horațio Și e trist că omenirea a stat cinci sute de ani la remorca unui Geniu homosexual care mai bine nu ar fi fost ca Dostoievski Ucenicul său Shakespeare pe masa de operație... ShaKespeare pe masa de operație... nu putem fi toți Mozart.

Sunteți pământ Sunteți pământ Mormânt prea Sfânt din mânt De mame ce-au Născut prunci Răzvrătiți și V-au crescut Pământ!!

Teologie păgână Avem cuvântul latin satura Care ne duce la românescul sătură Și la Satunale peste care preoții au suprapus Crăciunul dar ce era inainte de Saturnale O dată cu începutul patriarhatului La un moment dat mamele ca să-și îmbune soții?

Le dădeau vițelul îngrășat și berbeci fripți Ca să nu le mai mănânce copiii Și avem cuvântul Aion care înseamnă eră Cronos Timp...

Titluri de poezii

The Long Sleep + Noming else matters + Catalizator + Teogeneză Buenos Aires + Caleidoscop la lumină de Lună + Sinteză Nesomn prelungit + Polaris + Cărți prăfuite + The Giant Child Biblioteca comunei Totești + Erde + Facultatea de Uman V. Ilea The Long Sleep + Noming else matters + Catalizator + Teogeneză Buenos Aires + Caleidoscop la lumină de Lună + Sinteză Nesomn prelungit + Polaris + Cărți prăfuite + The Giant Child Biblioteca comunei Totești + Erde + Facultatea de Uman V. Ilea.

Triaj

Suntem ca vagoanele de marfă undeva în gara triaj Așteptându-ne destinația incertă și mereu așteptată În gara unde mecanicii împart liniile pentru cer Locomotivele știu trenul acesta merge la iad Celălalt în cer și e inutil să te superi pe mecanici sau locomotive Există undeva o hartă calculată cu toate traiectoriile cosmosului în mâinile lui Dumnezeu Până atunci să ascultăm muzică să întoarcem paginile să înțelegem Poate vom ajunge mai aproape cu un clinchet de vrabie de Rai. țțțț Spre ideograma dimineții Încă e noapte.

Umanizare

Cuvântul mântuire vine de la gotul Mann adică om Din secolul patru al Bibliei germanice a lui Wulfila Astfel mântuirea creștinilor este un proces de umanizare E poate singurul ori cel mai important cuvânt din gotă În Creștinismul Românesc pe care îl învățăm de la Andrei Scitul am văzut Copii cu cruci uriașe la gât în Copilărie Acest pământ Românesc cât o coajă de nucă din care Iona E un colț de cer eminamente mistic vertebrele munților

Sfințindu-l din izvoare iese mir iar iarna zăpada tămâie Aceasta e adevărata bogăție a României ascunsă ca Estera Toți cei ce-l părăsesc plâng sub cnut după pământul părinților Noștri și asta am văzut România e sufletul Românilor. ***

Un sentiment acut de inconștiență Ca o floare deschisă oferită lumii, Închisă în Sine.

Vis mort

Iubirea mea e un vis mort chiar acum în zori Pe o planetă contaminată nu se mai iubește Decât în gând pe veci deapururi vecinic Dar e o altă viață de o vom ajunge-vom Unde vom putea iubi și să fim iubite Asta știu astfel intrăm într-o nouă eră Romantică Coronavirus după tuberculoză și cei plecați Mereu amintiți fie și în vis și iubiți.

Vise și gânduri Ca în Chagall ochii iubirii mele se înalță curbat în văzduh Până deasupra chipului meu adormit plouând cu picuri de Agheasmă în ochii mei de andezit și obsidian copilăroși Știu că sunt iubit și că pe drept sunt iubit de marele făurar Orice sărut e un hexagon orice privire un Decalog Spiritul e indestructibili și etern precum un diamant Așa că ce e moartea în fața vieții înveșnicindu-ne Da mai ales ce e o moarte când atâta viață ne așteaptă?

Voievodul

Eu vin dintr-un veac uitat înainte de idei și unguri Un veac al pietrelor cioplite și al bisericilor de lemn Iubirii ce i-o port pământul mi-a răspuns cu iubire Ca un geniu subteran cu noțiuni asupra tainelor lumii Și ca mine voievozi puzderie în Țările Române mergând Pe pământul care le-a dat viață și dându-i sens albastru În cerul nopții în timp ce nevăzut pământul își întoarce Obrazul de Lună ce iar în veacul bolii o biserică zidește.