CRAN SOLN -1997+2016 2020 Felix Rian C

CRAN SOLN Felix Rian 1997+2016 /2020/

Motto

Postmodernismul a murit de mult. Cred că noi, generația domnișoarei Linda Maria Baros, vreau să spun cei mai leali, putem fi numiți copiști, de la bibliotecile noastre de manuscrise, de la TO COPE ȘI DE LA COPILĂRIA PE CARE NU AM AVUT-O NICIODATĂ. NOI am ucis postmodernismul. Suntem istorie.

Felix Rian, Păclișa, 1 iunie 2016.

O LUME MAI BUNĂ

Thank you!

Fran

AM MERS PE DRUMURI AM MERS PE TOATE DRUMURILE PE DRUMURILE NOPȚII ȘI PE DRUMURILE ZILEI PE DRUMURI DE SÂNGE ȘI PE DRUMURI DE LUMINĂ AM MURIT ȘI AM ÎNVIAT PE DRUMURI CA VAGABONZII DE CARE NU ÎI PASĂ NIMĂNUI MI-AM PIERDUT VIAȚA ȘI AM CÂȘTIGAT ÎMPĂRĂȚII AM MURIT ÎNGENUNCHIND PRESCHIMBAT ÎN CENUȘĂ. AM CĂLĂTORIT DEPARTE ȘI NIMENI NU A CĂLĂTORIT CU MINE SPUNE PROFETUL DAR CINE CREDE ÎN CEI UCIȘI? AM UITAT TOT CE AM ȘTIUT VREODATĂ ȘI MI-AM AMINTIT PRIVIREA UNIVERSULUI ȘI MOARTEA ERA MAMA MEA. VOI MERGE DEPARTE PRECUM COPIII ȘI MĂ VOI ÎNTOARCE DOAR CÂND SOARELE VA MURI ÎN FRUNZE ȘI TĂCEREA VA FI PIETRE ÎN PRIVIREA MEA CA ÎN PERIOADA EMBRIONARĂ A FIINȚEI. ÎMI VOI AMINTI DE TINE CU MINTEA MEA FIXĂ ÎN TIMP CE VOI DEVENI PĂMÂNT PE CARE ÎL VEI SFINȚI. MI-AM SCHIMBAT LINIILE DIN PALME DUPĂ O CARTE SECRETĂ CARTE RÂURILOR SĂPÂNDU-LE CU LACRIMI DE CRISTAL. EROII AU VENIT ÎN CALEA MEA ȘI EU AM MERS ÎN CALEA LOR AM MERS DEPARTE ȘI AM CĂUTAT IZVOARELE VIEȚII.

Versuri scrise la lumina ĂŽntunericului (poeme 1997)

“M-am intors si am privit toate asupririle care se fac sub soare; si iata, cei apasati varsau lacrimi si nu era nimeni sa-i mangaie. De partea asupritorilor lor era puterea, iar ei nu aveau pe cineva sa-i mangaie.”

ECLESIASTUL 4:1

“Copile drag de ce ai rătăcit Prin lumea de păcat De-atata timp Eu te-am chemat să vii Dar tu M-ai ignorat Iubirea Mea va ține până-n veci Dar nu uita că-s drept Eu am să spun Mereu te-am asteptat Dar tu M-ai ocolit Vino acum nu amâna Ziua de mâine nu se știe dacă va mai fi Încrede-te în Cel ce a promis Că vei fi mântuit.”

(RAZE DE SPERANȚĂ)

Pastel Oră. Sală de clasă.

Curtea școlii – Cer. Alburiu. Nori – Veselie. Joacă. Minge –

Castani. Flori.

Pariez că plouă.

Sunt trist.

28-mai-1997 CFG

Important Suflet. Lirism. Pietre de hotar.

Poezie. Pădure.

Divinitate.

Pasiune.

Divinitate.

Cântec. Prietenie.

Viața în doi. Iubire. Sentiment. Justiție între oameni.

28-V-1997 [poem scris în camera de internat școlar – camera 3] CFG

Vreau…

[Psalm în camera 3] De aici lumea mi se pare urâtă.

Vreau să iubesc Să simt ce n-am mai simțit până acum Iubesc iubirea Iubesc prietenia Iubesc pasiunea.

Nu urăsc nimic. {erased} Încep a iubi ura.

De aici lumea mi se pare urâtă.

Vreau să știu Să aflu Să cunosc.

Cocleală veche pe aramă.

Mușchi pe oasele lor, Cei ce au fost, Dar sunt osândiți la viață veșnică.

De aici lumea mi se pare urâtă.

Câteodată urăsc viața.

De ce?... uneori viața e frumoasă Dar nu acum..

Am impresia că doar poezia asta mă ține în viață.

Viața e urâtă.

Viața e frumoasă Viața e urâtă Viața e frumoasă.

Viața e moarte.

De abia când voi muri mă voi naște cu adevărat.

Când voi fi țărână, voi trăi.

Voi părăsi temnița cu Ziduri grele de oase, carne și sânge.

De aici lumea mi se pare urâtă.

Dar va avea milă Cel De Sus și de mine Nimeni nu poate fi osândit veșnic.

Triste ruine, Triste ogive.

Triste suflete pierdute.

28-V-1997 [poem scris în camera de internat școlar – camera 3] CFG

Vis Lupi…

Am visat lupi.

Lupi mari, Lupi negri, Lupi de coșmar.

Fuga… Ploua…

Atunci, mi-am dorit să fiu lup...

Liber; Atunci i-am înțeles Și nu mi s-au mai părut înfricoșători.

H.., 14-iunie-1997 CFG

Obsesia Obsesie prelungă, Obsesie cu lupi, Obsesie cețoasă, În suflet mă rupi.

Mi-l lași pustiu Și totuși mi-l umpli; O, tu cel ce citești Sper să înțelegi.

Oroarea ce-o am Față de ceva, Și totuși aș vrea Să fiu însumi așa.

Elegia unei ploi dispărute Plouă Și-s singur Am rouă Pe gânduri În jur e noapte Mi-i capul confuz Vreau printre șoapte Cu rouă să uzi.

Aș vrea să pleci Aș vrea să te țin În brațe acuma Să ne drăgostim Cum ai iubit huma Ploaie să ploi În capu-mi cu lupi Cu rouă de gheață Cu ochi de ciclopi Dar tu te-ai dus ploaie Te-ai dus ca un nor Da, tu ai plecat Mie-mi va fi dor.

Ai lăsat roua... ca amintire Mă uit în neștire E noapte adâncă, Asemenea ție Mă voi scufunda Într-un bob de rouă Rămas din anțărț Poate chiar două Dar n-am voie să intru Și o știu prea bine

Nu e loc acolo pentru Unul ce îi câine Nu e loc acolo pentru Unul ca mine.

Așa că Doamne, te rog fă să plouă, să plouă, să plouă, Îngoapă-mă-n rouă.

CFG Miercuri, 18-VI-1997

Reabilitarea lui Bicilis Voi, poeților, l-ați chemat pe Zamolxe, Marele Zeu, De-atâtea ori și Nu v-ați gândit la el; Omul Iuda Vânzătorul.

Pe el l-ați uitat.

Dar totuși… gândiți-vă că poate

Datorită trădării lui, voi existați ca oameni.

28-VI-1997 [semnat] GR

Poezii, poezii Poezii, poezii Trebuie să scriu – ce?

Poezii.

Sper să scriu bine sper să fiu bun să dau din mine să scriu gr Gelu Roman

Gerunziu Picurând.

Plouând.

Fulgerând.

Tunând. Șiroind.

Smiorcăind.

Plângând.

Urând.

Urlând.

Lovind.

Simțind.

Gândind.

Scriind.

Palpitând Gerunziind.

CFG Vineri, 20-VI-1997

Sorrow M-ai părăsit Sunt singur Mi-i boală Mi-i greu Încerc să fiu bun Dar văd că sunt rău Nu mai pot trăi Și să mor n-am voie E-un coșmar că sunt om, E-un coșmar să fii o fiară crudă, gânditoare.

Mi-e ciudă pe mine Mi-e ciudă pe oameni Văd cum moare clipa Și eu nu mai trec.

Mi-e ciudă pe mine Mi-e ciudă pe oameni Văd cum moare clipa Și eu nu mai mor.

Tencuială putrezită aici clipa a stat din coasta cea rănită șuvoi de sânge ne-ntinat.

Poem într-un vers Mi-i clipa pustie

Gânduri ude Un banc de pești Îmi sparge ochiul cu furie nebună cum ai sparge o nucă de cocos Le aud dinții pe retină Intră în mine Le simt cozile fierbinți cum mi se zbat prin creier făcându-mi ordine în gânduri.

H.., 28 - iunie - 1997 GR

[Barajul] Lac sărat, lac sărat Roagă-te să fii iertat Lac sărat, lac sărat Roagă-te să fii iertat Apă, multă apă Îl apasă acum, Apă neagră, rece Bate vechiul drum Satul e pustiu e rece și umed Gâlgâie a morțiu apa din fântână.

Colind cimitirul Beat De apa neagră Care mă înghite Cruci verzui Cruci albastre Cruci negre Cruci negre pământ roșu pământ greu.

Iar sus sus de tot Văd o cruce albă pe-un lăcaș creștin.

Biserică de lemn De lemn de gorun.

Biserică de piatră De piatră din munte.

Biserică de oameni [De baci și frățâni] Ai apă-n altar Și pești…

Un somn solitar Veghează icoana [Sântului Cuvânt Pe sfărmat Mormânt] pictată cu lacrimi pictată cu gânduri cu roșu de sânge pe-un scut de barbar.

Unde-nainte stăteau Moșnegii Acum odihnesc Racii ursuzi și mustăcioși Ce privesc tot înapoi În locul unde demult s-adunau fetele mari [rămăsără doar scoicile Parcă salbe desprinse din Părul lor] Urc scările unde era corul Rămas din Bizanț Cu bănci lungi de [mesteacăn Acum cântă doar broaște] Către Dumnezeu Lac sărat, lac sărat Lacrimile te-au săpat Lac sărat, lac sărat Ai făcut un păcat Lac sărat, lac sărat Clopotele nu mai bat Lac sărat, lac sărat Dumnezeu te-a și iertat Lac sărat, lac sărat…

Felix 25-VI-1997 H.H.

Latină Mă spargeți... pentru voi, un arheolog e doar acela ce vrea să găsească aur sau mesaje Pt. voi nu contează acei Ce găsind ceva unelte și un fost foc în vatră, reconstituie viața LOR, a celor ce au fost.

[Epistolă către prieten] Două crenguțe Cruce de lemn Două crenguțe legate C-o joardă.

Cruce de lemn legată c-o joardă.

Când eram mici, făceam Cruci de lemn legate cu liană subțire și le îngopam.

Eram copii. Ne simțeam aproape.

Anul trecut am mai legat două crenguțe laolaltă în pădure Dar n-am mai simțit același lucru.

Acum văd că nu mai sunt copil. Și m-am îndepărtat de tine.

Felix Miercuri – 25- iunie-1997

Apusul beznei Mă uit la linia orizontului camerei mele și văd cum apune bezna matinal amurg văd soarele negru cum apune după un maldăr de cărți îl observ trimițându-și ultimele raze negre în umbra mea

Versuri scrise la lumina întunericului [..] explorând necunoscutul și găsesc ruine, ziduri goale rămășițe ale unui vechi eu, care am fost/ și din care a mai rămas doar râul Mă-nghite bezna Mă-nghite hăul.

3,30 am 28-VI-1997 Gelu Roman

Psalm 1997 (sau ruga unei bătrâne evreice) Moise ne-a spus: “Vă voi duce într-un loc de lapte și miere.” Și-am găsit praf, smoală și sare.

Am părăsit țara Eghipetului, pentru că eram batjocoriți și nu-l iubeam pe Ra. Acum am mers încoace și ce-am găsit: praf, smoală și sare.

Apoi a venit Babel, de-am fost robi, acum e Irod.

Doamne, de ce ne-ai părăsit? Știu, îmi plec capul și spun: SUNTEM PĂCĂTOȘI! Dar ei, Romanii, de ce nu sunt pedepsiți?

Poate că-mi vei răspunde: “Dar vor fi.”

Toți primesc ceea ce merită pentru păcatele lor.

Dar eu te rog Doamne: “Iartă-i pe cei ce ne fac rău și Ne iartă-ne și păcatele noastre și să nu ne oropsești.

Eu nu cârtesc ci spun: << Mărire Ție, Dumnezeul nostru, Mărire Ție>> Și zic: <<Doamne miluiește pe cei ce mă urăsc, mă zavistuiesc și mă ocărăsc; așișderea și pe cei ce mă grăiesc de rău.>> Și acum, Doamne, iată-mă în fața Ta, rugându-Te: „Trimite-ne salvarea, trimite pe Mesia.”

28-V-1997 CFG

Vedere expediată lui Hristos

Eu aduc întunericul Mereu Tu aduci lumina Sufletul mi-e îngropat în sodă caustică Dar Mâna Ta atinge Pentru că Tu salvezi Din moarte din întuneric Tu salvezi Pentru că Tu salvezi Din moarte din întuneric Tu salvezi Cu supușenie, Scardanelli CFG 4-martie-2010, etc.

Poezie yin

Tablou

Oras. Zapada-lumina.

Levitand.

Sublime. Soare -cutitar.

Liceu vechi. Spital Ciupe.

Oameni

Orb metafizic

N-am nume dar am.

Sprâncene.

Urme de cauciucuri.

Lumina nu. Lumina nu.

Din 20 sau 21 iulie.

2011.

I am triggerful.

Sunt triggerful.

*** Greu Samsung I-phone Unde e prietena mea?

Cont deactivat.

I had a friend I had a friend once We were so poor Mother He made a million bucks And went back to his father.

*** Maci, spini pilastri verzi Templu baroc din Carmel.

Singuratate.

Mediu lachist

Undele rotunzi Tumuli gorgane Ude limbi de flăcări Printre pietre Focul de apă Pâlpâie verde 2004

Vaca și vițelul

Vacă albă tu să nu fugi pe cărare că ai să-ți rupi piciorul și eu sunt mic și nu pot să te duc la doctor.

1985

III

Judeii, Romanorum, Graecis, Thraces, Scythes Secunda vita caeleste et aeternam Imperium e lux et vulgus beati Via aqua est aetheris tristae panem Tu plangit bebis lux perpetua Libertus sculptura tacet marem.

Workday Blues

When I go to work I work down all the day.

I say when I go to work now Mother I kinda work all day.

There's no time to feel lonely I've got no time today.

Bluesul zilei de muncă În ziua de muncă Lucru până seara.

Zic când mă duc la lucru mamă Cam lucru până seara.

Nu-i timp de singurătate N-am timp azi.

*** Măr, scoarță verde Fier. Fructe? Nu. Frunze vechi.

Creier ruginit

G

Don Quijote Sagradas Escrituras Moby Dick Huckleberry Finn Whitman, Dickinson, Frost Deutsche Bibel Goethe - Gedichte - Faust La Sainte Bible Balzac - La Comedie Humaine

Vulgate Horatius Cicero Shakespeare - Complete Works Holy Bible

Ce triști sunt copacii în ianuarie (Zam, 2015)

Aș fi vrut să văd azi o gâză în drumul meu dar nu n-am văzut ce triști sunt copacii în ianuarie uzi negri de lacrimi atunci le-am cântat copacilor ca un cărăbuș le-am sărutat scoarța înnegrită și mi-am sărat buzele.

Cuvinte arse de zăpadă, tinerețe și iubire

Eu am o aripă Iar tu o ai pe cealalată.

Dacă ne-am ține de mână...

Doar dacă ne-am ține de mână Am putea zbura spre casă.

Dar deși aripile noastre pornesc din aceiași umeri Inimile noastre...

Mâinile noastre sunt atât de departe una de cealaltă Asemeni lacrimilor de seară

de cele de dimineață/ Iar inima noastră/ Iar inima noastră e ruptă

*** You are beautiful as God Who made you Seeing you I see him Loving you I love him Forever.

Tată șobolan

Motto Acum 12 ani o fată a scris o poezie de o mie de strofe cu titlul ANATEMA pe care după aceea a rupt-o.

Tată șobolan Satan Harfa de tumori Cuțitele galaxii

Urâciunea pustiirii Urletele junglei Moartea Nu este lumină În familie Mândria-întuneric Sinuciderea copilului.

Cuvinte către Isus din Nazaret

Vreau să te privesc Și să am în ochi Privirea unui nou-născut Dar tu știi asta Isuse Iar inima ta și inima mea Sunt două râuri ce se întâlnesc Inima ta e un râu foarte mare Iar inima mea e un pârâiaș făcut de ploaie Și ploaia ești tu

Diamantul literaturii române

În piatră diamantul arde nu-l va culege nimeni nici o mână de om sau de robot nici măcar Iona nu-l va vedea Alephul din care a izvodit viața nu mă vei vedea cu fiecare gheară de cazma voi coborî mai adânc în munte

ar trebui să-mi asigur nebunia pe 99,000,000 USD și să-i evit pe Apostoli sunt diamantul acestei literaturi cu nouăzeci și nouă de fețe

Pianul și Îngerul

Coastele mele sunt clape albe de pian Ploaia cântă la mine Părul mi-e o harfă de coarde la care cântă Îngerul Sunt frumos pentru prima dată Sunt un pian negru plin de tăceri Degetele Îngerului mă mângâie pe frunte Syntem una Muzică a ochilor sărutându-se în lacrimi asemeni mării și cerului.

Felix Corb

Eu am avut nevoie de Corb Dar È&#x2122;i Corbul are nevoie de Felix.

Sister of India

Romania is at the ends of the sun-risings India is at beginnings Sora Indiei România este la sfârșiturile Răsăriturilor India la începuturi

2017

Atâtea vieČ&#x203A;i distruse Ale unor oameni care nu au meritat.

Isus

Isus este stroboscopul Din sufletul meu Isus este mișcarea eternă Vie Isus este râul amplu În care sunt o pietricică Isus este Muzica pe care am început s-o aud

Distih

Maci carmin Pana departe.

Distih

Sub scarpetii uzi Pamantul dispretuit.

Distih

Langa dig; de Departe macesii aprinsi.

Psalmul 1

regula numărul unu violența nu ține regula numărul 91 amenințările nu țin Alte reguli nu mai există.

IIII

Pentru mine nufărul E nufăr Întotdeauna Ana E Ana Creierul meu Ragnarok uitat Moartea mea Așteptată.

Civilizație

Dacă nu ne civilizăm, murim.

Didactica

Scrie cat e starea poetica nu cantitatea conteaza priveste la cartea Epica Magna urmareste excesul in poezie citeste mult scrie putin...

Ochiul dreptunghiular

Lacrimilitere Femeie cu chitara - A. Ciucurencu Alb Dialectica nebuniei Cer de icoana Strada pe care merg Morti Si vioara stupefiata.

Ii vorbeste Calului In graiul cailor.

Dialectica Einstein Tesla Felix.

Natura Femeile sunt brazde Fiecare cuceritor de femei e un taran Calugarii au brazda in suflet Sfantul in creier Creierul ogor gras si smantit Plin de samburi de ganduri Suntem Parte din natura.

Discursul săracului către bogat Presupun că nu ai mers niciodată pe jos de la Simeria la Hațeg mergând toată noaptea la lumina lunii sau la lumina nopții.

Presupun că nu ai dormit pe jos în frig pe balastru ori în cabine telefonice ca să te aperi de câini, Nici nu știi ce înseamnă singurătatea de care nici un mort nu este scutit.

Nu ai fost precum cei părăsiți

și iubirea oamenilor te înconjoară cum înconjoară lupii.

Oriunde mergi ți se deschide cerul albastru și stai în pace.

Dar spun asta având în spate miliarde de oameni nu chinui nu asupri săracul care îți ține casa.

Bogatule știu că ești rău dar locul răilor nu e nici în mormânt.

Cantecele Suferintei Tavanul inchis Cartile Cartile Oameni voci Icoane si fotografii Ultimul scancet Axonii zbarnaind Editie bilingva.

Versuri mozarabe Sunt Leul ce doarme cu ochii deschiși și veghează cu ochii închiși Sunt Pasărea ce zboară cu aripile pe piept și se odihnește cu aripile în zbor Sunt Viu în mormânt și Mort pe pământ Sunt Cartea deschisă pe care nu o vei închide niciodată Sunt Femeia

pe care nu ai iubit-o

Către Tarja Turunen

Da tu ești ca mine tu ai fost ca mine mult prea ciudată la nelalocul tău în școala tăcută în care doar pereții cântau și chiar și acum ce rost ai tu pe lume? te înțelege cineva? e cineva care să spună să poată spune o înțeleg pe Tarja Turunen

voi scrie un Abecedar?

*** Om. Într-o armată de oameni.

Mergând spre.

Blake

Om mic in munte Aerisirea Mersul trenurilor Printre oi Vei muri vei trai Cantecul te va-nsoti Mort vei fi Spirit.

Poezii pentru 2017

Scrisoarea lui Manolino către Santiago

Compadre, nu e minunat cum am făcut totul și am fi putut face mai mult decât totul? nu e minunat că nu am avut nimic niciodată, nici mâncare, nici moarte, nici orice are omul și ține la piept precum boala? nu e grozav că am fost pe mare și pe mame și pe sânge de eroi ca pe pământ? că am ținut lumea în degetul mic și lumea nu ne-a ținut pe noi? știi vine un timp când tusea seacă nu vrea să se mai oprească dar în urma noastră stau cadavrele de lei și toți peștii morți ai mării.

Eu Enkidu și tu Ghilgameș și luptându-ne pe cadavrul pământului mut și extatic învingând și murind în același timp și devenind altă notă precum numerele râului de aur și de zlătari uzi până la os

nu știu ce să-ți spun nu mă ajută mintea nici cuvintele dar nu crezi că cel mai mare pește pe care l-am prins e noi înșine ori poate altul?

Din infern îți scriu compadre ce nu ți-am spus când eram acasă Infernul nu e neapărat locul în care să nu vrei să mergi orice paradis e un infern al luminii nu ne vom obișnui niciodată și nici infernul nu se va obișnui cu noi.

Compadre Santiago, tu în eternitate vei face skandenberg cu Dumnezeu și eu o să vă schimb țigările.

Mărășești mortt

Discursuri. Aripi.

Oameni.

Proști.

Profituri.

Adevăr. Valori. Eroi.

Mărășești mortt.

Amenthes

Vorbiti mortilor chirciti unii in altii in pesteri pictate Spuneti cuvintele mortii voastre unul o data Mancati-va creierul cu radiatii de ametist Stati intorsi in sarcofagele voastre si navigati In vesnicia informatica a lui Amenthes veti orbi Si moartea va calca incet ca o gheisa trista Vi se ia creierul pentru ca l-ati dat pe gunoi Si in loc sa vina cu Evanghelia mantuitorul va va circuita.

Top 7 Order of Discovery

Ioannes Paulus II Hendrix Hemingway Pacino Aguilera Tesla Baros.

Poezie electrica

Dictionar. Fotografi.

Ochi pigment.

Telefon. Ceas erou.

In acest semn.

Sinucidere -ratata.

Motocicleta in cap.

Avioane.

Randunici de otel.

Morminte si pietre de foc.

Autodistrugerea sobolanilor.

Poezie electrica.

Cybervillage

Erased robots. Endless lists of names written in 101010110 The word of redemption like a seagull.

The way we reject God By rejecting life. www going crazy.

Cybervillage. Cybercows giving cybermilk to cyberpuppies.

Cybermencyberwomencyberkidscybersun.

Un oras pentru.

Embrion. Drumul nasterii.

Plasma. Fulger. Sange.

Huckleberry Finn si Babacu.

Copiii fugari. Alcool.

Un oras pentru.

Vietnam

Copilulmitraliera se intoarce Aici era popota Aici era tambalul I-am somat pe toti cu chitara Stai ca trag!

Stai ca trag!

Lentilă zgâriată

Iubirea există Iubirea a existat aproape Dintotdeauna/ Dar tu nu o știi Dar eu nu o știu De aceea eu nu mai știu să spun nimic/ De aceea sunt mut față de tine/ De aceea tu De aceea tu

Prințesa pețită de Diavol

A fost un Rege și un Prinț O Regină și trei Sfinți Și-o Prințesă lucru mare Odor fără asemănare.

Am iubit-o doar o zi Că Dracu o și peți C-o fi bine sau e rĕu Știe numai Dumnezeu.

LANCRĂM SAXON

Mormintele sunt vegheate De omul de piatră Tăcerea e prea pură Doar îngerii latră Cad grăunțe de apă Cerul e o ciutură Mamele sunt moarte Noi strigăm la nori.

Do you see me winter moon?

Do you see me Winter moon?

Do you know me Snow-white sky?

I am the owner Of a cold broken soul; A soul that fills me with Frost; A soul made of broken ice.

Words to Man

Maybe I am just an extraterrestrial Maybe I don't understand your world.

But for me the Sun is a friend; and the Moon a princess fair and full of love

And I know now I am going to be young forever

I am free today So free today And the morning is my secondasta kre o scri aci o pui l 1 best friend/ And the first is you And I am sad tonight So sad tonight And I know now I am going to be young forever/ And I am sad and free

Byzantium Byzantium

Cine nu s-a rătăcit în labirintul insular Antilele Europei Mediterane Cântecele noastre duse până în irișii de oțel ai lui Tolstoi Tu și eu și soldații întorcându-se acasă unul câte unul ca o presimțire a plânsului universal și săracii bucurându-se o zi înainte de moarte o lume întreagă plecând pe mare și pe munți părăsită și neuitată.

AION

Cenușă Flacără Piatră.

Blues in the light

I see the sun at morning I see the dusk at night.

I see the sun at mornin' I see the dusk at night.

A blessed light surround us God's cursed holy light Blues în lumină Văd soarele dimineața

Văd amurgul noaptea.

Văd soarele dimineața Văd amurgul noaptea.

Lumină sacră în jur A blestematului Dumnezeu.

Creier nood

Unterliebe Dincolo de iubire.

Imersiune posibila - Possible Immersion, 2004 Canon in D si Alb, 2011 O Mama de lumina, 2015 Momentul in care D-zeu exista, 2015 Versuri scrise la la lumina intunericului, 2016 Poezii electrice, ?

-------

Moisei

+++++++++ ++++ +++ ++++++ ++++++

Kill'em All

KILL'EM ALL Kill'em all KILL'EM ALL Kill'em all KILL'EM ALL

Kill'em all SOS KILL'EM ALL SOS.

și.

Logica. Clasa IX. Nota 6.

Nota 6. Nota 5.

O profă mică cu zâmbet.

Psihologie. Ce e sufletul?

Nu înțeleg nimic.

Economie, Filozofie, È&#x2122;i.

RIF

1111111111111111111111111111 2222222222222222222222222222 3333333333333333333333333333 4444444444444444444444444444

4444444444444444444444444444 4444444444444444444444444444 4444444444444444444444444444 1111111111111111111111111111.

Băiatul care cânta marșuri

Eram băiatul care cânta marșuri cu două svastici pe mine și haine militare în privire țineam în mână Cântările Evangheliei.

Cântările Evangheliei Cântările Evangheliei Cântările Evangheliei Cântările Evangheliei Beat de medicamente și idealuri mic și disprețuit băteam în toba mea de tinichea pictată și cântam marșuri din burta mamei mele.

*** Romparkin în toaletă cămin 16 Hașdeu Crazy Town de pe Strada Piezișă

Zombi

Îmi ud ochii în monitor ca în sodă caustică Merg pe stradă și strada nu mă vede Orașul umblă după mine Nu-mi irosesc apocalipsa dar o port

în piept Merg adesea pe câmp și tac E o lumină în moarte Spre care ne îndreptăm toți Asemeni autostopiștilor Ce învață despre lumină și moarte.

Octombrie

Sufletul meu e fericit și trist Sufletul meu e un vitraliu de frunze răvășite Sufletul meu e lumina înlăcrimată a toamnei

Pentru că sufletul meu te vrea pe tine Pentru că sufletul meu te iubește Pentru că sufletul meu e octombrie

Noaptea

Noaptea e un geam mat.

Nopțile sunt mult mai sălbatice decât zilele.

Noaptea e ucidere și urlet.

Leoparzii negri urlă drogați de sânge în cireșul meu zgâriat până la os

doborând stelele grase cu ghearele lor romanice.

Noaptea nu ies din casă.

Noaptea omul e învins ca și zeul.

Noaptea redevenim maimuțe iar dumnezeu adam.

Focul ne arde în privirile evanescente luminând asemeni icrelor văzute la microscop. În fiecare noapte se apropie iuda de patul meu și mă sărută pe frunte. În fiecare noapte mă gândesc la Alaska verde între pământ și stele.

Noaptea cred că orice drum umblat e o urâciune.

Ziua a devenit noapte.

Înviere

Există un drum mai greu decât târârea la camera 101 Un drum în care se întâlnesc toate drumurile Groapa aceea în care vei fi îngropat ca un vas de lut sau aur de la Marea Moartă

De acolo trebuie să te ridici pe picioarele pe care niciodată nu ai stat cu creștetul capului precum crabii să sfărâmi coconul de chitină putredă al sicriului să te zbați căutând aer în argilă și pietre Să te naști iar precum grăuntele de sare și să te ridici a doua oară din pământ Din mormântul mamei tale.

Loser

Sunt nopți fără rost În care mama ți-e în pământ și tata bătrân ca Iov

iubești până la urmă o altă țară și copiii ți-s nenăscuți și viața îți trece ca un insuportabil meci berserk și în prelungiri.

18 ani

Totul e freamat Marea ca si nucul plans ca si camera de zi Tacerea este buna

ca rahatul colorat din cozonacul vechi Timpul trece si nu se mai intoarce Oamenii asijderea se spune Vom muri pe front in biblioteci in lumina spun copii deosebiti iar la 18 ani se ingroapa in noapte.

Ochiul acoperit de lacrimi și pietre

Râul Mare curge de la începuturi Curge Râul mare e un ochi Atât de deschis/ Mereu

Râul mare e un ochi Acoperit de lacrimi și pietre Când vei vedea râul Vei fi tânăr

Satul fantoma

Drumurile mele sunt uitate sopteste satul fantoma aici a fost castelul desfranat Acum un morman de pietre si colti de sarpe

aici a fost satul arat acum o suta de ani de ultimul baron Nu umbla pe strazi Strazile sunt pustii Si doar mortii le colinda Infometati si plangand ca niste amintiri.

Lobul drept

Lobul drept poarta maini obosite si salopeta albastra De aceea ii place chitara si berea Femeile si upercuturile Si singuratatea ce asemeni tigarilor da cancer

Dar lobul drept e un muncitor redus Cantand cantece stupide Si construind universul.

Eroica

Am vazut marile multimi Si muntii acoperiti de stoluri de zapezi Am vazut pietre stralucind precum argintii Im pamant Este acea lumina pe care n-o vom pierde

din ochi Chiar si in ziua cand nu ii vom mai avea In mormintele noastre neplanse de nimeni.

Arhitectura

Orasul se preschimba intr-un musuroi de beton Toti oamenii su inceput sa semene unii cu altii Se spune despre furnici

ca traiesc singure Trebuie sa ducem civilizatia pana la sfarsitul universului Furnicile iubesc?

Poezia totala

Vazut dintr-un avion de vanatoare omul e asemanator unui paianjen urias ori gandac verde nemaivazut

Omul cu octavele lui de simtire Nu e decat o forma neagra alergand prin sarma ghimpata si nisipul greblat Spune-mi omule merita sa traiasca?

Ochi

Ce sunt ochii nostri coride sau prisme?

Daca sunt sange cine l-a plans?

Daca sunt gheata

cine a strans-o?

Vom sti sau nu vom sti Inainte de-a muri?

Knock-out

Stau intins sub tavan Numb Nu vad decat o lumina incerta secundele trec ca niste marfare Nemiscat imi numar ranile

Creierul mi-e inert Sunt knock-out Nu ma voi mai ridica.

Meteoritul

Departe de drum se afla o piatra Nu stim cum a ajuns acolo Dar calul se impiedica de ea La fiecare drum cu caruta Poate e chiar un meteorit

Mai toti taranii injura si biciuiesc De atata biciuit si lacrimi de cal Piatra si-a pierdut volumul dintai Acum arata ca toate pietrele Pe jumatate ingropata in cer Poate ca era un meteorit Dar nu mai e.

Ideal mort

Intr-un cinematograf Privesc Idealul mort al oamenilor Creierul mi-e sidef Cerul e un steag negru pe care pluteste Luna

Lumea e o masina trista Imi caut numele pe generic si nu il gasesc.

Pamantul

Pamantul e plin de radacini Copacii si oamenii devin pietre Pamantul sunt oamenii Si fiecare stea e un ochi

Inchis si deschis.

Poveste

Sunt o padure plina de scufite rosii si lupi radacinile sunt bordeiele piticilor si uriasilor Am mers ades prin aceasta padure

dar nu am vazut-o niciodata Copacii nu sunt Briareu sunt creiere pulsand stand pe serpi de maduva prin frunzisul rosu ca o crima Lupii ma inconjoara ca o emisfera de oglinzi Sunt scufita rosie si sunt aceasta padure.

Intampin

Din nastere am avut un aprig dor de moarte sa redevin pietre in izvor si os sfant sa ma gaseasca Omul

cand in pamant rau vine sa-l intampin plecatul Polichinelle si tu esti ca mine si tu esti ca mine.

Arderea inimii cu fierul

Sunt acum mai bătrân ca Isus și inima mea arsă până azi de iubire e curată ca lacrima oricând îmi va fi greu voi privi în inima mea și voi citi

yhwh în cartea mea nu mai încape nici o altă iubire și când se va sfârși filmul pe generic va scrie Înmormântarea contelui de Orgaz.

Ghetarul

Ursii au murit uriasi singuri Noi topaim in jurul lor Mamutii au fost luati de ape Acum suntem oamenii doar Cioplitori in piatra si rotitori in roata

Un om si-a pus craniul celui mai mare urs pe crestet Si toti tremuram in lumina ghetarului.

*** Poezia yin, Tu, numbă dedicare. În ceas de seară.

Rugaciune

Plangi paine incatusata zvarlita-n intuneric Domnul vine in calea mea ca o carte Coboara-mi-te din suflet infinite poliedru Fii fericit torturat stalp de sare Umblu pe apa pe drumul fara capat

Pietrele cerului imi curg in spirit in lapidariul de sare si stele Tacere in teatrul antic Tacere.

Biblia

Biblia mea neagra si rupta intr-un moment de furie sta deschisa cu paginile in jos pe albumele de familie

nu cred ca Bibliile sunt facute bine pentru ca ne uitam pacatele nici oamenii nu sunt facuti bine dar aceasta nu e important cu fiecare Biblie rupta cat de putin poti oricand cere alta de la fabricantii de Biblii dar toate sunt legate atat de neserios se rup in mana oarba a sfintei ca si sub violul ghearelor paroase ale apostatului nu am incredere in Biblii.

Văzând-o pentru prima dată pe Marian Anderson în 1939

În acel an Ica noastră cânta și ea la Cernăuți lieduri în germana dulce avea cincișpe ani și începea războiul dar ce legătură este între Detroit și Cernăuți poate războiul și poate moartea

în război și în moarte suntem toți frați mai mult decât în muzică și dialectică va veni și anul 2939 și nu va mai fi Marian Anderson nu va mai fi Eleonora nu va mai fi limba germană nici cincișpe ani nici războul nici detroit nici cernăuți nici moartea.

Oda diamantului din gunoi

Nu voi scrie un poem social adresându-mă mulțimilor nu voi scrie precepte divine împotriva capitalului și sărăciei din casa mea de la țară

nu voi veni cu ceva nou plin de prospețime nu voi scrie poemul pentru Nobel și premiile literare ale Indiei

Nu

Nu voi arăta oamenilor adevăratul chip al lumii nu voi pătrunde până în mecanismul societății nu voi predica și nu voi fi predicat nu voi veni în umilința care îi dezvăluie pe sfinți iubirea aproapelui nu va fi scopul vieții mele

Nu voi prezice sfârșitul lumii și al oamenilor nici nu-l voi simți nu voi spune omului să-și ajute semenul voi cerși încă o zi încă un an încă o secundă

*** Pianul românesc Trezi adormitul plisc. Ța-ța-ța-ța-ța.

Hitler pe hârtia milimetrică

Societatea e fascinată de criminali I-am adorat cu toții anarhiștii ca și polițiștii Bătându-ne Vocea LUI erau vocile din cununa Europei celei nebune Metal prețios

Nu ar fi existat nazism fără Hitler profetul nu ar fi putut fi Nu a fost un cancelar un dictator un nebun a fost dincolo de morală și dincolo de viață precum Caesar a fost Hitler neîngropatul el întregul Berlin sub cenușă el Germania imperială și înnebunită el Europa moartă

Dolfi in cenusa

1. Sunt impur.

2. Eu sunt Germania si trebuie sa mor ca RIF. 3.Nu exista puritate pe pamant.

4. Cenusa capul meu imparatesc. Lesie.

5. ECCE HOMO

Orașul care a murit

Cruce de cruciulițe.

Piroane de cuie.

Lance de baionete.

Crist de spermatozoizi.

Și soldații au fost acolo. Și Hitler a fost acolo. Și Marlene Dietrich a fost acolo. În orașul care a murit.

1

Nu pleca din brațele mele e noapte Dar tu ești mai multă lumină decât oriunde pe lume Sărută-mă Înger iar suav miracol

Cu păr de flăcări negre și apă și albastre stele Cu ochi de serafim blânzi și filosophici Privește-mă din spațiu muzică a Lunii Și sărută-mă te rog acum și după ce voi muri.

Artă moartă

Cărți deletate. Artă moartă. Polul Nord.

Eșecuri.

Fiecare om e un om ratat.

Alfred Nobel. Albert Einstein. Antoine Sfântul.

Pământ. Tractoare devin cai.

Soarele e inconceptibil.

Dalai Lama.

Este numele tău Dalai Lama?

Pledoarie pentru Wordsworth O parte din poemele lui Wordsworth sînt scrise bineînțeles rimat. Cealaltă parte e scrisă în vers alb.

Din prețuire pentru pana lui Wordsworth le voi traduce pe toate în vers alb, urmînd exemplul înaintașilor care au tradus versurile antice atîrnînd clopoței de capetele lor. Un poem adevărat e intraductibil, precum Masa tăcerii. Noi oamenii de rînd ne putem mulțumi să-i facem un portret și acela fotografic și ca în viață ar trebui să ne mulțumim cu atît; în nici un caz nu îl putem scrie pe Wordsworth în română ori în orice altă limbă ori a traduce sufletul lui Brâncuși în cutia italiană a sufletelor noastre. Din dorința de a fi cît mai credincios poeziei wordsworthiene și a o traduce cît mai

fidel m-am văzut pus în situația de a o trăda, renunțînd brîncușian la aparențe, fie ele și poetice, pentru a păstra sufletul care dă viață. Înaintea acestei posibile versiuni românești a poemelor lui William Wordsworth, tălmaciul poate spune că noi în România avem nevoie de poezia lui Wordsworth. W. W. a fost un poet romantic la fel ca poetul nostru romantic, iar pentru a nu fi tributari propriului Weltanschauung, fascinați într-un mod narcisist propriei frumuseți ar fi indicat să experimentăm și alte avatare ale geniului romantic și a privi și alte vitralii din catedrală. Și în mod deosebit curentul romantic, fiindcă piatra din capul unghiului a sufletului românesc s-a dovedit a fi și cel mai probabil va rămîne cît va rămîne și românitatea, o cheie de boltă neogotică romantică pe care cel mai mare arhanghel e brodat în marmură. Este nevoie de aceste poeme în învățămîntul românesc, în bibliotecile marilor orașe și din sătucuri, în mănăstiri, în penitenciare, azile și oriunde este un pic de suflet și în întreaga noastră cultură, dacă vrem să o avem. Iar aceasta include postulatul că după cum istoria literaturii române are nevoie de William Wordsworth printre alți „nemți” caragialești, tot astfel Marea Britanie are nevoie printre alți necunoscuți romantici și de Mihai Eminescu, dar asta va fi munca altor traducători. [Felix Rian]

William WORDSWORTH

RÎNDURI SCRISE LA CÎTEVA MILE DUPĂ BISERICA TINTERN La revisitarea răstoacelor de pe Wye într-o călătorie, 13 iulie 1798

Cinci ani trecură; cinci veri, în lungimea A cinci lungi ierni! Și iar aud Aceste ape, rostogolindu-se din izvoarele lor din munte Cu un dulce murmur mocănesc. – Încă odată Privesc aceste stînci abrupte și semețe, Ce într-o neîmblînzită retrasă scenă aduce Gînduri de mai profundă retragere; și unesc Peisajul cu liniștea cerului.

Ziua e sosită cînd din nou stau Aici, sub acest sicomor întunecat și văd Aceste pete de ogrăzi, aceste smocuri de livezi, Ce, în timpul ăsta, cu fructele lor necoapte, Printre păduri și desișuri se pierd, Nici, cu nuanța lor verde și simplă, tulbură Verdele peisaj neîmblînzit. Încă o dată văd Aceste vii, abia garduri vii, linioare De neliniștit lemn devenit săbatic; aceste ferme păstorești Verzi pînă la ușă; și șuvoaie de fum Ridicat, în tăcere, de printre copaci, Cu o percepție nesigură cît s-ar părea, Despre rătăcitori sălășluind în pădurile fără cămin, Ori despre vreo peșterăde pusnic, unde lîngă foc Sihastrul stă singur.

Deși de mult pierdute,

Aceste forme de frumusețe nu-mi fură Cum e un peisaj ochiului unui orb: Însă adesea, în camere însingurate și în mijlocul tumultului Din tîrguri și orașe, mi-au zălogit, În ceasuri de osteneală, dulci simțiri, Apăsînd în sînge și simțite-n inimă-mi Și trecînd chiar în mai limpedu-mi suflet Cu liniștită refacere: – sentimente deasemenea De plăcere neamintită; astfel, poate, Cum nu au avut o influență comună În acea mai bună parte în viața omului bun; Micile lui, nenumite, fapte neamintite De bunătate și iubire. Nu mai puțin, cred, Lor le-am datorat poate alt dar, De-un chip mult mai sublim; acea stare binecuvîntată, În care greaua și trudnica greutate A acestei neinteligibile lumi E ușurată: – acea senină și binecuvîntată stare, În care sentimentele blînd ne-ndrumă Pînă suflarea acestui înveliș corporal, Și chiar mișcarea sîngelui nostru uman Aproape s-a oprit, adormiți sîntem În trup și devenim un suflet viu: În vreme ce cu un ochi liniștit de puterea Armoniei, și-adînca putere a bucuriei, Vedem în viața lucrurilor.

Dacă aceasta Ar fi o credință fără rost, totuși, o! ce-ades, În întuneric și printre multe arte forme Ale a zilei lipsite de bucurie lumini, cînd cei fără astîmpăr aleargă Fără folos și febra lumii, Au atîrnat asupra bătăilor inimii mele, Ce-ades, în duh, m-am întors spre tine O Wye silvan! Tu rătăcitor prin păduri, Ce-ades mi s-a întors duhul spre tine! Și-acum, cu străluciri de gînd pe jumătate stins, Cu multe recunoașteri încețoșate și șterse, Și ceva dintr-o tristă perplexitate, Imaginea minții iarăși învie: În vreme ce stau aici, nu doar cu simțirea Plăcerii prezente, ci cu plăcute gînduri Că în ăst moment este viață și hrană Pentru anii viitori. Și astfel îndrăznesc să sper Deși schimbat, neîndoielnic, din ceea ce am fost, cînd întîi Venit-am între-aceste dealuri; pe cînd asemeni ouălor de pește Mă izbeam peste munți, pe grohotișurile Rîurilor adînci și volburelor singuratice, Oriunde natura purta, aproape ca un om Zburînd dinspre ceea ce urăște, decît unul Căutînd lucrul ce-l iubea. Pentru natură atunci

(Plăcerile brute ale zilelor mele băiețești Și toate animalicele lor mișcări trecînd,) Pentru mine a fost tot în tot – Nu pot picta Ce-am fost atunci. Cascada ce sună Mă bîntuia ca o pasiune: stînca înaltă, Muntele, și bungetul adînc și împîclit, Culorile și formele lor, îmi erau atunci O foame: un sentiment și o iubire, Ce nu avea nevoia unui farmec mai îndepărtat, Adus de gînd, ori vreun interes Neîmprumutat dinspre ochi. – Acel timp e trecut, Și toate bucuriile lui îndurerate acum nu mai sînt, Și toate amețitele sale răpiri. Nu pentru asta Mă sting, sau jelesc, sau murmur: alte daruri Au urmat, pentru a căror pierdere, cred, Răsplată abundentă. Fiindcă am învățat Să privesc natura, nu ca în ceasul Tinereții fără de gînduri, ci auzind adeseori Blînda, trista muzică a umanității, Nici aspră nici amară, deși de o putere amplă Să înfrîneze și să subjuge. Și am simțit O prezență ce mă tulbură cu extazul Gîndurilor înalte; un sublim simț A ceva mult mai adînc amestecat, Al cărui sălaș este lumina sorilor asfințind, Și oceanul rotund, și văzduhul viu, Și cerul albastru, și în mintea omului, O mișcare și un duh, ce poartă Toate lucrurile meditației, toate obiectele întregii gîndiri, Și se rostogolește prin toate lucrurile. De aceea sînt liniștit Un iubitor al fînețelor și pădurilor, Și al munților; și din tot ce vedem Din acest pămînt verde; din toată puternica lume A ochiului și urechii, cu ce pot crea aproape, Și ce precep; foarte încîntat să recunosc În natură și în limbajul simțirii, Ancora gîndurilor mele cele mai pure, doica, Călăuza, gardianul inimii mele, și suflet Al întregii mele ființe morale.

Nici, poate, Dacă nu aș fi fost învățat astfel, ar trebui mai mult Să sufăr ca duhurile mele geniale să decadă: Fiindcă tu ești cu mine, aici pe marginea Acestui rîu mîndru; tu, Prietena mea cea mai dragă, Draga mea, dragă Prietenă și în glasul tău disting Limbajul inimii mele anterioare, și citesc Plăcerile mele anterioare în luminile săgetînde Ale ochilor tăi neîmblînziți. O! încă puțină vreme Pot să privesc în tine ce am fost odată, Draga mea, dragă Soră! Șiaceastă rugăciune Știind că natura niciodată n-a trădat

Inima ce o iubea; este privilegiul ei Prin toți anii vieții noastre aceste, să poarte Din bucurie în bucurie: fiindcăpoate astfel înștiința Mintea ce este în noi, astfel ului Cu liniște și frumusețe, și astfel hrăni Cu gînduri înalte, încît nici limbi rele, Judecăți imprudente, nici batjocurile egoiștilor, Nici salutări unde bunătate nu este, nici toate Urîtele întîlniri ale vieții zilnice, Nu vor învinge asupra noastră ori tulbura Vesela noastră credință că tot ceea ce privim E plin de binecuvîntare. Astfel lasă luna Să strălucească asupra ta în plimbarea ta solitară; Și lasă vînturile din muntele umed limpede Să sufle împotriva ta, și în anii de după, Cînd aceste extazuri neîmblînzite se vor împlini Într-o încîntare serioasă, pe cînd mintea ta Va fi o casă pentru toate formele plăcute, Amintirea ta o locuință Pentru toate dulci sunete și ceremonii; O! atunci, Dacă solitudinea, ori frica, ori durerea, ori jalea, Vor fi să-ți fie partea-ți ‚ dar ce gînduri vindecătoare De bucurie blîndă îți vei aminti de mine, Și exhortațiile mele aceste! Nici, poate, De voi fi, acolo de unde nu mai pot să aud Al tău glas, nici să văd din neîmblînziții tăi ochi aceste străluciri De existență trecută, vei uita tu atunci Că pe marginea acestui încîntător șuvoi Împreună stăturăm; și că eu, de-atît Un adorator al Naturii, aici am venit Neobosit în acel serviciu: mai degrabă spun Cu iubire mai caldă, O! cu zel mult mai adînc De iubire mai sfîntă. Nici nu vei atunci uita, Că după multe colindări, mulți ani De lipsă, aceste păduri abrupte și înalte prăpăstii, Și-acest verde peisaj păstoresc, îmi fură Mai dragi, atît pentru ele cît și pentru tine.

Kubla Han de Samuel Taylor Coleridge În Xanadu Kubla Han Un impunător dom al plăcerilor decretă Unde Alph, râul sacru, curgea Prin caverne de nemăsurat omului Jos spre o mare fără lumină.

Așa că două or cinci mile de pământ roditor Cu ziduri și turnuri au fost încinse împrejur Și aici erau grădini strălucitoare cu râulețe sinuoase, Unde înfloreau mulți pomi roditori de tămâie

Și aici erau păduri vechi la fel ca dealurile Îmbrățișând pete însorite de verdeață.

Dar oh! Acea adâncă romantică prăpastie ce se înclina În jos pe dealul verde tăind un veșmânt de cedru!

Un loc sălbatic! La fel de sfânt și vrăjit Precum sub o lună asfințindă era bântuită De o femeie jelindu-și pentru al ei iubit-demon! Și din prăpastie, cu neîncetat zbucium clocotind, De parcă acest pământ în repezi dese papilări ar respira O fântână puternică pe moment a fost forțată Prin acea repede zbucnire pe jumătate intermitentă Fragmente uriașe țâșniră ca grindina căzând Ori grânele cu pleavă sub biciul îmblătitorului Și printre-aceste stânci dansând deodată și pentru totdeauna Se aruncă deodată râul sacru.

Cinci mile șerpuind cu o mișcare labirintică Prin păduri și vâlcele râul sacru curgea, Apoi ajunse la cavernele de nemăsurat ale omului, Și se scufundă în tumult într-un ocean fără viață Și în acest tumult Kubla auzi de departe Voci ancestrale profețind război!

Umbra domului plăcerii Plutea în mijlocul valurilor Unde se auzea măsura amestecată A fântânii și a peșterilor.

Era un miracol de rar mecanism Un însorit dom al plăcerii cu peșteri de gheață!

O domnișoară cu un timpanon Într-o viziune odată am văzut Era o fată abisiniană, Și la timpanonul ei cânta, Cântând de Muntele Abora.

Aș putea să reînnoiesc în mine, Simfonia și cântecul ei, Către o asemenea încântare m-ar câștiga, Încât cu muzică zgomotoasă și îndelungată, Aș constru acel dom în aer, Acel dom însorit! Acele peșteri de gheață! Și toți ce-au auzit le-ar vedea acolo, Și toți ar striga, Ferește-te! Ferește-te!

Ochii lui strălucitori, părul lui plutind! Țese un cerc în jurul lui de trei ori Și închide-ți ochii cu spaimă sfântă, Pentru că el cu miere de rouă s-a hrănit Și a băut laptele Paradisului. (1797; 1816) Singurătate de Margaret TAYLOR

Oraș de coșmar, Străzile tăcute, întunecoase; Sabat pustiu Urmează-mă acasă: Merg încet Și pietrele ude de apa de ploaie Clipesc sub luminile de sodiu, Le aud chicotind Pe când îmi plec fruntea în fața ploii: Trebuie că am mers pe acest drum Acest drum fără sfârșit O mie de ani, Și totuși nu am întâlnit niciodată un suflet, Chiar și bucățelele de hârtie ruptă Se dau la o parte, Casele se înalță Din grădinile lor umede, Însă dantelele lor îngrijite nu se ridică niciodată – Oh Dumnezeule nu e nimeni în acest oraș?

Traducere de Felix Constantinescu Singurătate

de Margaret Taylor Oraș coșmar, Străzile tăcute, negre; Sabat vid Urmează-mă acasă: Merg încet Și pietrele udate de ploaie Clipesc sub luminile de sodiu, Îi aud rânjind Pe când îmi plec capul ploii: Trebuie că am mers acest drum Accest drum fără capăt O mie de ani, Dar nu am întâlnit un suflet, Chiar și mototoliturile de hârtie Se trag la o parte, Casele se ridică Din grădinile lor jilave, Dar perdelele de calitatea întâia nu se ridică – Oh Dumnezeule nu e nimeni în acest oraș?

Declarație de Independență Publicată inițial: iulie 1776 Autori: Thomas Jefferson, Benjamin Franklin, Roger Sherman, John Adams, Robert R. Livingston Declarația de Independență: O transcriere ÎN CONGRES, 4 Iulie, 1776.

Unanima Declarație a celor treisprezece State unite ale Americii, Când în Firul evenimentelor umane, devine necesar pentru un popor să dizolve cetele politice care lau conectat cu un altul, și să asume între puterile pământului, punctul separat și egal la care Legile Naturii Dumnezeu și Dumnezeul Naturii, un respect decent asupra opiniilor omenirii cere ca ele să declare cauzele care le împing la separație.

Păstrăm aceste adevăruri ca fiind evidente prin ele însele, că toți oamenii sunt creați egali, că sunt dotați de Creatorul lor cu anumite Drepturi neînstrăinabile, că printre acestea sunt Viața, Libertatea și urmărirea Fericirii.--Că pentru a asigura aceste drepturi, Guverne sunt instituite printre Oameni, derivându-și drepturile juste de la consimțământul guvernaților. --Că oricând orice formă de Guvernământ devine distructivă în aceste scopuri, este Dreptul Poporului să modifice sau să îl abolească, și să instituie nou Guvernământ, stabilindu-i fundația pe asemenea principii și organizându-i puterile într-o asemenea formă, încât pentru acestea să nu le săvârșească decât Siguranța și Fericirea. Prudența, într-adevăr, va dicta că Guvernele stabilite de mult nu trebuie să fie schimbate pentru cauze ușoare și tranziente și deasemenea întreaga experiență a demonstrat, că omenirea e mai dispusă să sufere, când răurile sunt suferibile, decât să se îndrepte prin abolirea formelor sub care sunt obișnuiți. Dar când un lung șir de abuzuri și uzurpări, urmărind invariabil același Obiect învederează un plan de a le reduce [popoarele] sub Despotism abolut, este dreptul lor, este îndatorirea lor, să răstoarne un asemenea Guvern și să dea noi Gardieni pentru securitatea lor viitoare.--Aceasta a fost Suferința pacientă a acestor Colonii; și astfel este acum necesitatea ce le constrânge să-și modifice fostele Sisteme de Guvernământ. Istoria prezentului Rege al Marii Britanii este o istorie de injustiții repetate și uzurpări, toate având în obiect direct stabilirea unei Tiranii absolute asupra acestor State. Pentru a dovedi aceasta, Faptele să fie supuse unei lumi candide.

El și-a refuzat Aprobarea asupra Legilor, cel mai întreg și necesar pentru binele public.

El le-a interzis Guvernatorilor săi să treacă Legi de importanță imediată și neîntârziată, fiind suspendați în operația lor dacă Aprobarea lui nu era obținută; și când erau suspendați, el a neglijat cu totul să îi asiste.

El a refuzat să treacă alte Legi pentru acomodarea a mari districte de popor, doar dacă acele popoare ar renunța la dreptul dreptul de Reprezentare în Legislatură, un drept inestimabil pentru ele și formidabil numai pentru tirani.

El a chemat laolaltă corpuri legislative în locuri neobișnuite, inconfortabile, și îndepărtate de depozitarul Arhivelor publice, pentru singurul scop de a le obosi în conformitate cu măsurile lui.

El a dizolvat Casele Reprezentative repetat, pentru opunerea cu fermitate umană față de invaziile lui asupra drepturilor poporului.

El a refuzat pentru mult timp, după asemenea disoluții, să cauzeze altele să fie alese; prin care puterile Legislative, incapabile de Anihilare, s-au întors la Poporul larg pentru exercițiul lor; Statul rămânând în acel timp expus tuturor pericolelor de invazie din afară, și convulsii înăuntru.

A încercat să prevină popularea; pentru acel scop obstrucționând Legile pentru Naturalizarea Străinilor; refuzând să treacă altele pentru a le încuraja migrația încoace, și ridicând condițiile a noi Apropieri de Pământuri.

El a blocat Administrația Justiției, refuzându-și Aprobarea la Legi pentru stabilirea puterilor judiciare.

El a făcut Judecătorii dependenți de Voința lui singură, pentru termenii de ocupație a oficiilor lor, și cantitatea și plata salariilor lor.

El a ridicat o multitudine de Noi Oficii, și a trimis încoace roiuri de Ofițeri să hărțuiască poporul nostru, și să le mănânce substanța.

El a ținut printre noi, în timpuri de pace, Armate permanente fără consimțământul Legislaturilor noastre.

El a interesat să facă Armata independentă de și superioară puterii Civile.

El s-a combinat cu alții să ne supună unei jurisdicții străină de constituția noastră, și nerecunoscută de Legile noastre; dându-și aprobarea Actelor lor de pretinsă Legislație: Pentru încartiruirea de largi corpuri de trupe armate între noi: Pentru protejarea lor, Printr-un Proces Fals, de la pedeapsă pentru orice Crime pe care aceștia le-ar comite asupra Locuitorilor acestor State: Pentru tăierea oprirea comerțului nostru cu toate părțile lumii: Pentru impunerea de Taxe asupra noastră fără consimțământul nostru: Pentru lipsirea noastră,în multe cazuri, de beneficiile Procesului cu Jurați: Pentru transportarea noastră peste Mări pentru a fi judecați pentru pretinse ofense Pentru abolirea Sistemului liber de Legi Engleze într-o Provincie învecinată, stabilind astfel un guvern Arbitrar, și mărindu-i Hotarele astfel să o facă deodată un exemplu și instrument potrivit pentru a introduce aceeași regulă absolută în aceste Colonii; Pentru îndepărtarea Cartelor noastre, abolirea celor mai valoroase Legi ale noastre, și modificarea fundamentală a Formelor Guvernelor noastre: Pentru suspendarea propriilor noastre Legislaturi, și declarându-se ei înșiși investiți cu putere de a legisla pentru noi în toate cazurile oricare.

El a abdicat Guvernul aici, prin declararea noastră în afara protecției sale și bugetând război împotriva noastră.

El ne-a jefuit mările, ne-a potopit Coastele, ne-a ars orașele, și a distrus viețile poporului nostru.

El la această dată transportă mari Armate de Mercenari străini să îndeplinească muncile morții, dezolării și tiraniei, deja începute cu circumstanțe de Cruzime & perfidie puțin acompaniate în cele mai barbare epoci, și total nevrednic Cap al unei națiuni civilizate.

El a constrâns colegii noștri Cetățeni luați Captivi pe Mările înalte să ridice Arme împotriva Țării lor, să fie executorii prietenilor lor și fraților, or să cadă ei însuși de Mâinile lor.

El a agitat insurecții domestice printre noi, și a încercat să aducă asupra locuitorilor frontierelor noastre, neîndurații Indieni Sălbatici, a căror regulă cunoscută de război, este o nealeasă distrugere a tuturor vârstelor, sexelor și condițiilor. În fiecare stagiu al acestor Oprimări Noi am Petiționat pentru Corectare în cei mai umili termeni: Petițiilor noastre repetate li s-a răspuns doar de repetată leziune. Un Prinț al cărui caracter e astfel marcat de fiecare act ce poate defini un Tiran, este inapt să fie regulatorul unui popor liber.

Nici nu am dorit atenția fraților noștri Brittanici. Noi i-am avertizat din timp în timp asupra a tentative a legislaturii lor să extindă o jurisdicție fără mandat peste noi. Noi le-am reamintit de circumstanțele emigrării și sălășluirii noastre aici. Noi am apelat justiției lor native și magnanimității, și i-am rugat pe legăturile asemănării noastre reciproce să dezaprobe aceste uzurpări , care, inevitabil ar întrerupe conexiunile noastre și corespondența. Ei deasemenea au fost surzi la vocea justiției și a consanguinității. Noi trebuie, astfel, a consimți în necesitatea, care ne denunță Separația, și să-i ținem, cum ținem restul omenirii, Inamici în Război, în Pace, Prieteni.

Noi, astfel, Reprezentativele Statelor unite ale Americii, în Congres General, Adunați, apelând la Judecătorul Suprem al lumii pentru rectitudinea intențiilor noastre, în Numele, și prin Autoritatea Oamenilor buni ai acestor Colonii, publicăm solemn și declarăm, că aceste Colonii Unite sunt, si în Drept ar trebui să fie State Libere și Independente; că toate sunt absolvite de orice obligație față de Coroana Britanică, și că toată legătura politică între ele și Statul Marii Britanii, este și ar trebui să fie

dizolvat total; și că drept State Libere și Independente au toată puterea să perceapă Război, încheie Pace, contracteze Alianțe, ridice Comerț, și să facă toate alte Acte și Lucruri pe care Statele Independente au dreptul să le facă. Și pentru suportul acestei Declarații, cu o încredere fermă în protecția Providenței divine, ne obligăm reciproc unii altora Viețile, Soartele și sacra noastră Onoare.

[Traducere de Felix Rian]

Martin Luther King Jr.

Am un vis

rostit pe 28 august 1963, la Memorialul Lincoln, Washington D. C.

Sunt fericit să mă alătur vouă astăzi în ceea ce va rămâne în urmă în istorie drept cea mai mare demonstrație pentru libertate în istoria națiunii noastre.

Acum de cinci ori douăzeci de ani, un mare american, în a cărui simbolică umbră stăm astăzi, a semnat Proclamația Emancipării. Acest decret unic a venit ca un mare fascicol de lumină de speranță pentru milioane de sclavi Negri care au fost copți în flăcările copleșitoarei injustiții. A venit ca un voios zori de zi să sfârșească noaptea lungă a captivității lor.

Dar o sută de ani mai târziu, Negrul încă nu este liber. O sută de ani mai târziu, viața Negrului este încă trist invalidă în cătușele segregării și lanțurile discriminării. O sută de ani mai târziu, Negru trăiește pe o insulă singuratică de sărăcie în mijlocul unui vast ocean de prosperitate materială. O sută de ani mai târziu, Negrul este încă firav în colțurile societății americane și se găsește un exilat în propriul lui pământ. Și astfel am venit astăzi aici să dramatizăm această condiție rușinoasă. Într-un sens am venit la capitala națiunii noastre să încasăm un cec. Când arhitecții republicii noastre au scris cuvintele magnifice ale Constituției și Declarației de Independență, au semnat o obligațiune căreia oricare american urma să devină moștenitor. Această obligațiune era o promisiune că tuturor oamenilor, da, oamenii negri la fel ca oamenii albi, le vor fi garantate ”Drepturile inalienabile”, de ”Viață, Libertate și căutarea Fericirii.” Este evident astăzi că America a absentat de le această obligațiune, în ceea ce îi privește pe cetățenii ei de culoare. În loc să onoreze această obligație sacră, America le-a dat oamenilor Negri un cec fals, un cec care a revenit marcat ”fonduri insuficiente”.

Dar refuzăm să credem că banca justiției este falită. Refuzăm să credem că sunt fonduri insuficiente în marile seifuri de oportunitate ale acestei națiuni. Și așa. am venit să încasăm acest cec, un cec care ne va da la cerere bogățiile libertății și garanția justiției.

Am venit deasemenea la acest loc sacru să-i reamintim Americii despre urgența îndârjită a lui Acum.

Acesta nu e un timp de a ne răcori ori de a lua medicamentul tranchilizant al gradualismului. O mie nouă sute șaizeci și trei nu e un sfârșit ci un început. Și acei care speră că Negrul a avut nevoie să-și verse nervii și că acum va fi mulțumit vor avea o trezire dură dacă națiunea se întoarce la afaceri ca de obicei. Și nu vor fi nici odihnă nici liniște în America până când Negrului nu i se dau drepturile sale cetățenești. Vâltorile revoltei vor continua să zguduie fundațiile națiunii noastre până când ziua strălucitoare a justiției emerge.

Dar este ceva ce trebuie să-i spun poporului meu, care stă pe pragul cald care duce în palatul justiției: În procesul de a ne câștiga locul cuvenit, nu trebuie să fim vinovați de fapte pline de greșeală. Să nu căutăm să ne satisfacem setea de libertate bând din paharul amărăciuni și urii. Trebuie să ne purtăm veșnic zbuciumul pe planul înalt al demnității și disciplinei. Nu trebuie să îngăduim ca protestul nostru creativ să degenereze în violență fizică. Iar și iar, trebuie să ne ridică la înălțimile maiestuoase de a întâlni forța fizică cu forța sufletului.

Minunatul nou militantism care a potopit comunitatea Neagră nu trebuie să ne ducă la o neîncredere față de toți albii, fiindcă mulți dintre frații noștri albi, după cum e dovedit de prezența lor aici astăzi, au ajuns să realizeze că destinul lor este legat cu destinul nostru. Și au ajuns să realizeze că libertatea lor este inextricabil legată de libertatea noastră.

Nu putem merge singuri. Și pe când mergem, trebuie să facem angajamentul că întotdeauna vom merge înainte.

Nu ne putem întoarce înapoi.

Sunt acei care îi întreabă pe devotații drepturilor civile, ”Când veți fi mulțumiți?” Nu putem niciodată fi mulțumiți atât cât Negrul este victima ororilor de nepovestit ale brutalității poliției. Nu putem niciodată fi mulțumiți cât corpurile noastre, grele cu oboseala călătoriei, nu pot primi cazare în motelurile autostrăzilor și hotelurile orașelor. Nu putem fi mulțumiți atât cât mobilitatea de bază a Negrului este dintr-un ghetou mai mic spre unul mai mare. Nu putem fi mulțumiți atât cât copiii noștri sunt dezbrăcați de sie și jefuiți de demnitatea lor de semne declarând: ”Numai pentru Albi”. Nu putem fi mulțumiți atât timp cât un Negru din Mississippi nu poate vota și un Negru în New York crede că nu are pentru ce să voteze. Nu, nu, nu suntem mulțumiți, și nu vom fi mulțumiți până ”justiția se varsă ca apele, și dreptatea ca un șuvoi impetuos.”

Nu sunt neatent că unii dintre voi ați venit din mari încercări și suferințe. Uni dintre voi ați venit proaspeți din înguste celule de închisoare. Și unii dintre voi ați venit din zone unde căutarea căutarea libertății v-au lăsat intoxicați de furtunile persecuției și împleticiți de vânturile brutalității poliției. Voi ați fost veteranii suferinței creative. Continuați să munciți cu credința că suferința nemeritată este redemptivă. Mergeți înapoi în Mississippi, mergeți înapoi în Alabama, mergeți în Carolina de Sud, mergeți înapoi în Georgia, mergeți înapoi în Louisiana, mergeți înapoi în zonele sărace și ghetourile orașelor noastre nordice, știind că această situație cumva poate și va fi schimbată.

Să nu ne bălăcim în valea deznădejdii, vă spun astăzi, prietenii mei. Și astfel deși întâlnim dificultățile lui azi și mâine, încă am un vis. Este un vis adânc înrădăcinat în visul American.

Am un vis că într-o zi această națiune se va ridica și va trăi adevăratul înțeles al crezului ei: ”Ținem aceste adevăruri drept evidente prin sine însele, că toți oamenii sunt creați egali.”

Am un vis că într-o zi pe dealurile roșii din Georgia, fii foștilor sclavi și fii foștilor stăpâni de sclavi vor fi în stare să stea împreună la masa fraternității.

Am un vis că într-o zi chiar și statul Mississippi, un stat secat de căldura injustiției, secat de căldura opresiunii, va fi transformat într-o oază de libertate și justiție.

Am un vis că cei patru copilași ai mei vor trăi într-o zi într-o națiune în care nu vor fi judecați după culoarea pielii ci după conținutul caracterului lor.

Am un _vis_ astăzi!

Am un vis că într-o zi, jos în Alabama, cu rasiștii ei vicioși, cu guvernatorul ei având buzele picurând cuvintele ”interpunere” și ”nulificare” - într-o zi chiar acolo în Alabama, băieței negri și fetițe negre vor putea să-și unească mâinile cu băieței albi și fetițe albe ca surori și frați.

Am un _vis_ astăzi!

Am un vis că într-o zi fiecare vale va fi înălțată, și fiecare deal și munte va fi făcut mic, terenurile accidentate vor fi făcute câmpii, și terenurile strâmbe vor fi făcute drepte; ”și gloria domnului va fi descoperită și toată carnea o va vedea împreună.”

Aceasta este speranța noastră, și aceasta este credința cu care mă întorc în Sud.

Cu aceasta credință, vom fi capabili să cioplim din muntele disperării o piatră de speranță. Cu această credință, vom fi capabili să transformăm ciondănitoarele discordii ale națiunii noastre într-o frumoasă simfonie a fraternității. Cu această credință, vom fi capabili să muncim împreună, să ne rugăm împreună, să ne zbatem împreună, să mergem la închisoare împreună, să stăm în picioare pentru libertate împreună, cunoscând că noi vom fi liberi într-o zi. Și aceasta va fi ziua - aceasta va fi ziua când toți copiii lui Dumnezeu vor putea să cânte cu un nou înțeles: Țara mea e a ta, dulce pământ al libertății, de tine cânt Pământ unde mi-au murit părinții, pământ al mândriei Pelerinilor Din orice coastă-n munte, să sune libertatea! Și dacă America este să fie o mare națiune, aceasta trebuie să devină adevărat.

Așa că să sune libertate de pe vestitele dealului din New Hampshire.

Să sune libertatea de pe puternicii munți din New York.

Să sune libertatea de pe treptele Aleganilor din Pennsylvania.

Să sune libertatea de pe înzăpeziții Stâncoși din Colorado.

Să sune libertatea de pe colinele curbate din California.

Dar nu doar asta: Să sune libertatea de pe Muntele Pietrei din Georgia.

Să sune libertatea de pe Muntele Păzea din Tennessee.

Să sune libertatea de pe fiecare dea și gâlmâ din Mississippi.

Din fiecare coastă de munte, să sune libertatea. Și când se întâmplă aceasta, când lăsăm libertatea să sune, când o lăsăm să sune din fiecare sat și din fiecare cătun, din fiecare stat și fiecare oraș, vom fi capabili să grăbim acea zi în care _toți_ din copiii lui Dumnezeu, oameni negri și oameni albi, Evrei și Păgâni, Protestanți și Catolici, vom putea să ne unim mâinile și să cântăm în cuvintele vechiului spiritual Negru: Liberi în sfârșit! Liberi în sfârșit!

Mulțam lui Dumnezeu Tare, noi suntem liberi în sfârșit!

Vezi Mamă m-am spânzurat

Vezi Mamă m-am spânzurat Uite Tată am plecat

Inima din piept mi-am dat Păsările m-or mâncat Dumnezo m-o blestemat Fată mult eu n-am mai fost Că m-o luat Moartea la rost Eu Copilul cel mai prost Care râde-n zi de post Și când spune Tatăl nost Moartea mult de m-ar ierta Că n-am fost pe voia Sa Și cine s-o mai speria Să i se sperie inima De toată durerea mea Am murit și m-am tot dus Tata de spate-i adus Mama are părul fus Frate-mio plânge că nu-s Unde-i fata? Unde-s? Nu-s...

Pâinea eroilor

La Cluj îmi plăcea să stau în Cimitirul Eroilor Singur Printre crucile soldaților români, maghiari, nemți, ruși Crucile Revoluției Eram la cimitirul român din Primul sau Al Doilea Război Mondial Când un om m-a oprit Mi-a spus Nu vă supărați Poate vreți să primiți aceasta Și mi-a dat pâine, pateu și mi se pare roșii Nu aveam ce mânca la cămin Am mai trăit o zi Cu pâinea eroilor.