Evenimente de Botosani nr.1850

Page 2

2

7 aprilie 2011

TOPNEWS

Zilele c[lduroase vor alterna cu cele friguroase. Joi se ]nc[lze\te. Maximele, de la 13 -14 grade ]n depresiuni \i ]n nordul Moldovei pân[ la 22 de grade ]n sud-vestul `[rii dep[\esc mediile multianuale. Mai plou[ slab \i izolat ]n regiunile nordice. Vântul sufl[ slab \i moderat, cu intensific[ri la munte. Vineri se schimb[ vremea din nou. De altfel ]nc[ din cursul nop`ii de joi spre vineri plou[ pe arii extinse ]n nordul, centrul \i estul `[rii, unde vor fi \i cantit[`i de ap[ mai ]nsemnate \i vântul este mai intens. }n timpul zilei ploile se mai r[resc, dar tot mai plou[ local ]n nordul, centrul \i estul `[rii. }n zona montan[ ]nalt[ precipita`iile vor fi \i sub form[ de lapovi`[ \i ninsoare. Vântul va prezenta intensific[ri ]n toate zonele, iar la munte va sufla tare. Temperaturile maxime scad peste tot ]n `ar[, dar ]n special ]n regiunile nordice. Nu mai trec de 15 grade ]n Ma ra mu re\, Transilvania \i jum[tatea de nord a Moldovei, ]n timp ce ]n Oltenia \i vestul Munteniei ]nc[ se mai adun[ 20 de grade pân[ la amiaz[.

Profesorii cer ajutorul judec[torilor Hidrobiciclete noi \i mai mari

Sprijin cerut reprezen tan`ilor Tribu na lului Boto\ani pentru emiterea ]n regim de urgen`[ a hot[rârilor judec[tore\ti a cadrelor didactice care au ob`inut m[rirea salarial[ de 33 la sut[. Certificatele constatatoare ar urma astfel s[ fie ]nlocuite de hot[râri \i astfel cadrele didactice s[ beneficieze \i ]n aceast[ lun[ de cre\terea salariilor. Aceasta este solu`ia g[sit[ de conducerea Sindicatului }nv[`[ mântului Preuniversitar (SIP), pentru ca \i cei cu certificate s[ aib[ salarii m[rite. „Procesele sunt finalizate din decembrie - ianuarie - februarie dar nu au fost ]nc[ eliberate ho t[ rârile judec[tore\ti, fiind eliberate certificatele constatatoare. Am scos certificatele când s-au finalizat ac`iunile ]n instan`[ \i care au fost validate de I|J când s-au verificat statele de per sonal. Acum cu aceas t[ r[z me ri`[, s-au dat indica`ii pre `i oa se de la Minister ca I|J Bo to \ ani s[ nu mai vizeze statele de personal cu certificatele”, a de cla rat Maria ~iprigan, liderul SIP. Nedumerirea este cu atât mai mare cu cât ]n lunile preceden-

te aceste certificate au fost luate ]n calcul fiind achitate salariile m[rite. Din punctul de vedere al liderului sindical aceast[ m[sur[ a fost luat[ pentru a se mai economisi bani la buget. Tot economii se vor face \i de pe urma celor 12 zile de protest, fiind t[iate la salarizare, iar finalitatea va fi apari`ia legii ]n urma asum[rii r[spunderii Guvernului, care va duce la nerespectarea Legii 330 \i revenirea la vechea salarizare. Din cele declarate de

liderul SIP au fost glasuri ale cadrelor didactice dispuse s[ mearg[ la Tribunal pentru a protesta c[ nu s-au acordat aceste hot[râri. La nivelul jude`ului sunt zece unit[`i \colare care la aceast[ dat[ au certificate constatatoare. Aces tea sunt |coala 6 din Boto\ani, |coala „Leon D[ n[il[” Da rabani, |coala Loz na, Leorda, Vii\oara, Dum br[ vi `a - Ib[ ne\ti, Avr[meni, Cân de\ti, Mi h[l[\eni \i Vf. Câm pu lui. „Este o nedrepate curat[ \i o

]n`elegere tacit[ dintre I|J \i Ministerul Educa`iei. Inspecto ratul execut[ ordine clare care se primesc de la Funeriu, pentru a lungi boala pân[ se coace poama, s[ nu-\i primeasc[ oa menii drepturile, s[ se fac[ eco nomii la buget, s[ ne mai aran jeze un pic c[ am f[cut protest \i la Minister \i la Pre fectur[. Are pârghia de a g[si mijloace care nu sunt ]n concor dan`[ cu respectarea legii”, a men`ionat Maria ~iprigan. (Petronela Rotariu)

Comercializarea etnobotanicelor comb[tut[ de comisii mixte

Autorit[`ile au mai luat ]nc[ o m[sur[ pentru a combate dezvoltarea comer`ului cu etnobotanice. }n vederea reducerii ofertei de noi substan`e cu poten`ial psihoactiv („etno-

botanice”), ]n luna februarie 2011, s-a semnat ordinul comun pentru constituirea echipelor mixte ce vor efectua controale, conform competentelor legale, ]n locurile ]n

care se produc, se comercializeaz[, se utilizeaz[ sau se consum[ substan`e cu efecte psihoactive, d[un[toare s[n[t[`ii, de c[tre ministrul s[n[t[`ii, ministrul administra`iei \i internelor, ministrul finan`elor publice, ministrul agriculturii \i dezvolt[rii rurale, pre\edintele Autorit[`ii Na`ionale Sanitare Veterinare \i pentru Siguran`a Alimentelor \i pre\edintele Autorit[`ii Na`ionale pentru Protec`ia Consumatorilor. „}n prezent, se apreciaz[ c[ speran`a de via`[ a unei persoane care consum[ zilnic noi substan`e cu poten`ial psihoactiv este ]ntre \ase luni \i un an, iar primele semne fizice ale consumului ap[rând ]nc[ din primele zile. }n categoria acestor substan`e sunt incluse toate produsele care se g[sesc sau se g[seau la vânzare prin intermediul re`elelor on-line \i stradale de magazine de tip weed shop sau smart shop. Substan`ele reg[site ]n aceste produse apar`in mai multor clase: canabinoizi sintetici, mefedron[, MDPV”, a declarat Vlad Axinciuc, coordonatorul Centrului de Prevenire Evaluare Consiliere Antidrog Boto\ani. Potrivit reprezentan`ilor aceleia\i institu`ii la Boto\ani au fost ]nregistrate un num[r de 40 de cazuri de persoane consumatoare de noi substan`e cu poten`ial psihoactiv. (D[nu` Rotariu)

Hidrobiciclete de 2.300 de euro pentru lacul din Parcul Mihai Emi nescu din municipiu. Eugen ~ur canu, \eful Serviciului Admi nis trare Baze Sportive, a declarat c[ pân[ la finalul lunii aprilie vor ajunge la Boto\ani patru noi hidrobiciclete, investi`ia fiind necesar[ având ]n vedere c[ cele cump[rate acum trei ani s-au deteriorate. „Am semnat deja contractul cu fir ma. Investim ]n aceste hidrobiciclete pentru c[ locuitorii ora\ului au reu\it s[ le distrug[ pe cele cum p[rate acum trei ani. }n cerc[m s[ lu[m ceva mai frumos, cu câte trei, patru locuri, la pre`ul de 2.300 euro bucata, ]n care intr[ \i transportul pân[ la Bucure\ti. Eu zic c[ e o alternativ[ la timp liber pentru copii, care au gustat s[ se dea hidrobicicletele \i b[r cile. De asta am \i f[cut o inves ti`ie de calitate”, a declarat Eugern ~urcanu. Noile ambarca`iuni cu pe dale, care vor avea trei, patru locuri, vor fi cump[rate din Italia, la pre`ul de 2.300 euro per bucat[. }ncas[rile de anul trecut pentru serviciile din zona de agrement din Parc au ajuns la 160.000 lei. (Petronela Rotariu)

Cabinete medicale ]nchise pentru o zi Bolnavii care au nevoie de consulta`ii ]n ambulatoriile spitalelor vor trebuie s[ ]\i amâne pe mâine vizita la cabinete. Ast[zi u\ile ca bi netelor le sunt ]nchise. De Ziua Mondial[ a S[n[t[`ii, sute de ca dre medicale din jude` au liber. }n spitale se lucreaz[ mâine cu personal redus, ca ]n zilele s[rb[torilor legale. De asemenea, cabinetele medicilor speciali\ti din policlinici, ca \i laboratoarele de analize medicale ale spitalelor, sunt ]nchise. „}n fiecare an, de Ziua Mon dial[ a S[n[t[`ii, cadrele medicale au zi liber[. Este prev[zut[ ]n contractul colectiv de munc[ aceast[ zi liber[. La noi, pe sec`ii se lu creaz[ ca ]ntr-o zi de duminic[, cu g[rzi asigurate. }n ambulatoriu \i la laborator nu se lucreaz[”, a de clarat Mihaela Miler, directorul medical al Spitalului Jude`ean „Ma vromati”. }n schimb, angaja`ii Direc`iei de S[n[tate Public[ (DSP), care ]n al`i ani aveau liber de Ziua S[n[t[`ii, ast[zi vor fi la datorie. „Nu am primit nimic de la nivel central prin care s[ ne anun`e c[ am avea zi liber[. Se lucreaz[ dup[ program normal. }n spitale au prev[zut[ ziua liber[ ]n contractul colectiv de munc[, ]ns[ la noi nu este a\a ceva”, a precizat Lidia Ono frei, purt[tor de cuvânt al DSP Boto\ani. Dac[ ]n ambulatoriile spi talelor sunt ]nchise cabinetele, me dicii de familie vor avea ]n schimb zi normal[ de lucru. A ce\tia pot ]ns[ s[ le acorde zi liber[ asisten`ilor medicali angaja`i la cabinetele lor. (Aurora Dimitriu)


Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.