Lumina creștinului, nr. 1/2020 by Dieceza Romano-Catolica de Iasi

A trecut la Domnul pr. Cornel Cadar

Interviu cu ÎPS Aurel Percã

Cele patru acþiuni ale liturgiei/ existenþei euharistice

pag. 3

pag. 6-7

pag. 8

LUMINA

CUPRINS

CREªTINULUI Serie nouã – Anul XXXI ianuarie 2020, nr. 1 (361)

Publicaþie lunarã a Diecezei Romano-Catolice de Iaºi Prima apariþie: ianuarie 1913

Redacþia Lumina creºtinului Bd. ªtefan cel Mare, 26, 700064-Iaºi tel. 0232/212003; fax 0232/211527 e-mail: editor@ercis.ro Redactor coordonator: pr. Adrian Blãjuþã (adrian@ercis.ro) Redactori:

pr. Cristian Diac

sr. Lenuþa Bãcãoanu

Ovidiu Biºog

Corecturã: sr. Mihaela Cotarcea (terezinã) Tehnoredactare: ing. Petru-Silviu Dogariu

Pe copertã: Cina din Emaus, vitraliu din biserica „Sfântul Iosif” Texas Preþul: 2 lei ISSN 1453-3758 Cum sã mã abonez?

Pentru a deveni abonaþi, achitaþi contravaloarea publicaþiilor prin mandat poºtal, ordin de platã sau persoanei prin care revista ajunge la dv. Prin mandat poºtal, plata se va efectua pe adresa: Bãcãoanu Lenuþa, Bd. ªtefan cel Mare, 26; 700064-Iaºi. Prin ordin de platã se va achita în contul de mai jos. Specificaþi numãrul de abonamente ºi adresa dv. exactã. Informaþii la tel. 0740/907699. Contul bancar deschis la BCR IAªI: Episcopia Romano-Catolicã – Editura Presa Bunã RO35 RNCB 0175 0335 9236 0003

Sã ne rugãm cu Biserica

Pentru evanghelizare Promovarea păcii în lume Pentru ca toți creștinii, cei care urmează celelalte religii și persoanele de bunăvoință să promoveze pacea și dreptatea în lume.

IN MEMORIAM 3 A trecut la Domnul pr. Cornel Cadar, pr. Adrian Blăjuţă ACtuAlItAtEA 4 Au fost sﬁnţiţi cinci diaconi, pr. Cristian Diac 4 Fericitul Anton Durcovici – 70 de ani de la arestare, Marian Păuleţ 5 Ne-au arătat o bunăvoinţă neobişnuită, pr. Cristian Diac 5 Mesajul păcii, pr. Cristian Diac 6 Interviu cu ÎPS Aurel Percă, pr. Adrian Blăjuţă ANul SFINtEI lItuRghII – 2019-2020 8 Cele patru acţiuni ale liturgiei/existenţei euharistice, pr. Daniel Iacobuţ 9 Cateheze cu episcopul Iosif, pr. Adrian Blăjuţă 9 un nou început, Maria Bordianu MERgEţI şI tRăIţI ÎN PACE! 10 Mergeţi şi trăiţi în pace!, Alois Gherguţ CItIND SCRIPtuRA 11 „Duminica Bibliei”... Asta da provocare!, pr. Iosif Antili MESAjul SFINţIlOR 12 Fericitul Anton Durcovici în faţa furtunii comuniste (I), pr. Petru Ciobanu SANCtuARE 13 Santa Maria Maggiore, pr. Iosif Dorcu PAgINA FAMIlIIlOR 14 şi ei pot să contribuie la binele casei!, pr. Felician Tiba PENtRu COPII 15 Micul conte, Christofor V. Schmid 16 hârtia de pe catedră şi liturghia, pr. Felician Tiba PENtRu tINERI 17 Să perseverăm pe drumul visurilor, pr. Felix Roca 18 Impresii ale diaconilor nou-hirotoniţi 19 De mână cu Dumnezeu, pr. Laurenţiu Dăncuţă tABlEtE SPIRItuAlE 19 Sub semnul unirii, pr. Cristian Chinez MISIuNI 20 Vreau să ﬁu creştin!, pr. Florin-Petru Sescu FIguRI IluStRE 21 Mihai Robu – primul episcop indigen de Iaşi, pr. Fabian Doboș ştIRI • ştIRI • ştIRI 22 ştiri externe şi interne 23 Din agenda episcopului Iosif Păuleţ 24 Au trecut la Domnul ÎN APăRAREA SăNătăţII 25 Simptome frecvente: cefaleea, dr. Bianca Hanganu NOutăţI EDItORIAlE 26 librăria Presa Bună vă oferă REBuS 27 Poarta timpului, pr. Emanuel Imbrea

Lectura şi sufletul

MESAJ TEREZIAN

„Lectura îmi este la fel de necesară pentru suflet precum mâncarea și băutura pentru trup. Depinde de conștiința mea să aleg hrana minții, deoarece totul se realizează înăuntrul meu, în inima mea, ca punct de plecare pentru faptele mele responsabile. Să mă feresc de tot ceea ce îmi poate face rău” (C. Tonnelier, Trăirea zilnică a evangheliei împreună cu sfânta Tereza a Pruncului Isus, Ed. „Presa Bună”, p. 203).

A trecut la Domnul pr. Cornel Cadar

IN MEMORIAM

de pr. Adrian Blãjuþã

Pr. Cornel Cadar, redactorul coordonator al revistei „Lumina creºtinului” din anul 1992, a trecut la cele veºnice în ziua Naºterii Domnului, miercuri, 25 decembrie 2019, la ora 10.00, în palatul episcopal din Iaºi, în urma unei boli necruþãtoare care l-a consumat în ultimul an, pânã în ultima clipã a vieþii. Avea 55 de ani, iar anul trecut a împlinit 30 de ani de preoþie, ani pe care i-a oferit slujirii lui Dumnezeu ºi Bisericii, în mod special prin rãspândirea cuvântului lui Dumnezeu prin mijloacele de comunicare.

ulțimea mesajelor și a celor prezenți la conducerea părintelui Cornel pe ultimul drum pământesc au arătat marea considerație față de Sfinția Sa: joi, 26 decembrie 2019, la amiază, a fost primit în catedrala din Iași, iar la ora 18.00 PS Petru Gherghel a celebrat o Liturghie cu recviem, avându-i alături pe PS Iosif Păuleţ şi pe ÎPS Aurel Percă, 30 de preoţi, persoane consacrate şi mulţi credincioşi; vineri, 27 decembrie 2019, a fost condus în satul natal, Horgeşti, unde, în sunetele clopotelor, parohul, preoții vecini și comunitatea l-au întâmpinat în reculegere, apoi fiind celebrată și o sfântă Liturghie pentru el. Liturghia de înmormântare a fost celebrată în biserica din satul natal, Horgeşti (BC), sâmbătă, 28 decembrie 2019, fiind prezidată de ÎPS Aurel Percă, alături fiind PS Iosif Păuleţ şi PS Petru Gherghel. Printre cei peste 120 de preoți prezenți au fost și 16 dintre cei 28 de colegi ai părintelui Cornel.

Unul dintre ei, Mons. Benone Farcaș, rectorul Institutului Teologic din Iaşi, a rostit predica. Lângă sicriu au fost mama, fratele, cumnata şi nepotul părintelui răposat. Au ţinut să fie aproape şi mulţi dintre tinerii (acum familii) pe care i-a călăuzit părintele Cornel la începutul anilor ’90, el fiind și primul asistent spiritual al Acțiunii Catolice din Dieceza de Iași. Satul era îmbrăcat ca în zi de sărbătoare, cu covoare aşezate pe garduri. Pe faţada bisericii era o pânză neagră pe care scria „Pr. C.C.”, aşa cum deseori se semna părintele Cornel la diferite articole. Alături îi erau ieslea de Crăciun, dar şi lumânarea pascală, care amintesc despre naşterea, suferinţa, moartea şi învierea Mântuitorului pe care părintele Cornel le-a vestit în diferite moduri pentru ca această bucurie a învierii să ajungă la cât mai mulţi oameni. Dumnezeu să îl odihnească în pace!

„

l-am ascultat pe părintele Cornel, i-am citit articolele, l-am urmărit pe ecran, întotdeauna cu mare plăcere. Am văzut întotdeauna în el pe omul lui Dumnezeu dedicat slujirii sale preoţeşti, valorificând în mod admirabil talanţii cu care l-a înzestrat Dumnezeu. (PS Iosif Păuleț)

„

Părintele Cornel – un adevărat lider pentru generaţiile tinere, un preot colaborator exemplar, un sfătuitor în tot ce privea presa şi comunicarea, iar acum susţinător şi vrednic prieten în cer, lângă tronul lui Isus. (PS Petru Gherghel)

Părintele Cornel Cadar s-a născut la 5 martie 1964 la Horgeşti (BC). A absolvit Şcoala Generală în 1978 la Horgeşti, Liceul Poligrafic în 1982 la Bucureşti, Institutul Teologic din Iaşi în 1989, cursuri de master la Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice în perioada 2003-2005. A făcut stagiul militar în perioada 1982-1983, la Râmnicu Sărat. A fost hirotonit preot la 25 iunie 1989, la Iaşi, de ep. Ioan Robu. A activat ca vicar la Mirceşti (1989-1990), Săbăoani (1990-1991), Iaşi (1991-1996), ca responsabil diecezan al activităţilor cu tinerii și asistent spiritual al A.C. (1992-2005), profesor de Sfântă Scriptură la Facultatea de Teologie Didactică (1992-1994), responsabil şi profesor de teologie morală la Şcoala Postliceală de Psihopedagogie şi Asistenţă Socială din cadrul Şcolii Normale „Vasile Lupu” Iaşi (1995-1998), profesor invitat de mass-media şi de grupuri şi mişcări religioase la Institutul Teologic Iaşi (2003-2005), membru al Consiliului Prezbiteral şi coordonator al activităţilor ecumenice (1996-2005). Din anul 1992 a fost redactor și coordonator al Editurii „Presa Bună”, de la 1 iunie 2005 responsabil al Oficiului pentru Comunicaţii Sociale, iar de la 1 septembrie 2009 director coordonator al Tipografiei „Presa Bună”. n

Lumina creºtinului w ianuarie 2020

Au fost sfinţiţi cinci diaconi ACTUALITATEA

de pr. Cristian Diac

În solemnitatea Neprihãnita Zãmislire, la 9 decembrie 2019, au fost hirotoniþi cinci diaconi în catedrala din Iaºi, prin impunerea mâinilor PS Iosif Pãuleþ.

dresându-se celor cinci candidaţi, PS Iosif le-a vorbit despre slujire ca despre principala aşteptare pe care trebuie să o aibă de la condiţia de diacon, spunându-le cu pătrundere că Isus a fost primul diacon, din moment ce nu a venit să fie slujit, ci să slujească el pe alţii.

Pentru Dieceza de Iaşi • Paul Eduard Amariei (Buhonca) • Michail Iulian Echert (Rădăuţi) • Iulian Robert Gherghel (Tupilaţi – Parohia Nisiporeşti) • Paul Alexandru Vîrgă (Breaza – Parohia Talpa) Pentru Mica Operă a Divinei Providenţe „Don Orione” • Neculai Marius Tiba (Izvoarele)

Slujirea diaconală, a continuat episcopul, trebuie să aibă trei caracteristici: gratitudinea, gratuitatea şi bucuria. Prima caracteristică vizează recunoştinţa „pentru nespusele daruri cu care Dumnezeu” înzestrează. Ea trebuie să facă parte din „aparatul genetic” al slujitorului lui Cristos. Gratuitatea înseamnă că diaconul nu trebuie să caute titluri, onoruri sau laude atunci când îşi exercită slujirea. A treia caracteristică, 4

bucuria, este cântată mai ales în Psalmul 100: „Slujiţi Domnului cu bucurie!”, fiind expresia sufletească generală a vieţii diaconului. Întrebaţi fiind cu privire la disponibilitatea de a sluji Bisericii, de a împlini datoriile diaconilor spre binele poporului lui Dumnezeu, de a păstra misterul credinţei şi celibatul sacru, cei cinci candidaţi au răspuns de fiecare dată: Vreau, dovedind în faţa comunităţii ecleziale că sunt conştienţi pe deplin de angajamentele definitive şi irevocabile pe care şi le asumă odată cu intrarea în prima treaptă a Preoţiei. Noii diaconi au putut fi văzuţi slujind la altar la momentul ofertoriului, iar apoi la distribuirea sfintei Împărtăşanii. Ei îi asistă pe episcop şi pe preoţi la celebrările sacre, proclamă evanghelia şi rostesc, după caz, predica sau omilia. În aceeaşi zi, în cadrul unei sfinte Liturghii în catedrala „Sfântul Iosif ” din Bucureşti, seminaristul Ştefan Lenghen din Pârgăreşti a fost hirotonit diacon prin impunerea mâinilor PS Cornel Damian, episcop auxiliar al Arhidiecezei de Bucureşti. n

Lumina creºtinului w ianuarie 2020

Fericitul Anton Durcovici 70 de ani de la arestare

de Marian Pãuleþ

La 10 decembrie 2019, data morţii martirice a fericitului Anton Durcovici, a avut loc în aula „Anton Durcovici” a catedralei din Iaşi un simpozion care şi-a propus să rememoreze un moment de cotitură din viaţa păstorului beatificat: arestarea din anul 1949, de la care s-au împlinit 70 de ani. În cele cinci conferinţe, moderate de pr. Fabian Doboş, participanţii şi-au putut îmbogăţi cunoştinţele despre cel a cărui credinţă nu a putut fi clintită de nimic. Venit de la Roma, pr. Isidor Iacovici, postulatorul cauzei de beatificare, a amintit de impactul pozitiv pe care l-a avut beatificarea din luna mai 2014 şi de importanţa de a răspândi cultul episcopului martir peste tot unde sunt comunităţi de români. Pr. Petru Ciobanu, venit de la Chişinău, a trecut în revistă vizitele pastorale pe care le-a întreprins episcopul Diecezei de Iaşi în anii 1948 şi 1949. Toma Cucuteanu, masterand la Facultatea de Teologie RomanoCatolică, a evocat brutalităţile şi cruzimile la care a recurs sistemul comunist pentru a înlătura pe exponenţii credinţei şi ai valorilor religioase. Istoricul Anton Coşa a conferenţiat despre rezistenţa catolicilor de-a lungul secolelor în spaţiul moldav. În ultima conferinţă, pr. Emil Dumea a evidenţiat locul şi rolul Bisericilor în Uniunea Europeană. Simpozionul s-a încheiat cu sfânta Liturghie prezidată de ÎPS Aurel Percă, numit arhiepiscop mitropolit de Bucureşti, care a elogiat la rându-i în cadrul omiliei consecvenţa, zelul şi comuniunea fără compromis cu Biserica Catolică ce au marcat viaţa fericitului Anton Durcovici. n

Ne-au arătat o bunăvoinţă neobişnuită

ACTUALITATEA

paginã realizatã de pr. Cristian Diac

Aspiraþia Bisericii la unitate între toþi creºtinii este permanentã. În cursul anului ea dedicã o sãptãmânã unor rugãciuni intense, cu un caracter pregnant ecumenic, pentru ca acest deziderat, care este ºi al Domnului Isus, sã devinã realitate. E vorba de Sãptãmâna de Rugãciune pentru Unitatea Creºtinilor, celebratã în perioada 18-25 ianuarie.

ema de anul acesta se bazează pe un citat luat din cartea Faptele Apostolilor (Fap 28,2): „Ne-au arătat o bunăvoinţă neobişnuită”. Materialul şi rugăciunile au fost pregătite de Bisericile creştine din Malta şi Gozo, Christians Together in Malta (Creştini împreună în Malta). La 10 februarie 2019, aceştia au celebrat sărbătoarea Naufragiul Sfântului Paul, moment descris pe larg în ultimele capitole ale cărţii Faptele Apostolilor. Paul împreună cu 276 de pasageri (centurion, soldaţi, marinari şi prizonieri) se îndreaptă pe o corabie spre Roma. Chiar dacă este prizonier, Dumnezeu lucrează prin intermediul lui. Aflaţi pe

Mesajul păcii P

acea ca drum de speranţă: „ dialog, reconciliere şi convertire ecologică” sunt cuvintele prin care papa Francisc transmite mesajul său pentru Ziua Mondială a Păcii (a 53-a), celebrată în prima zi a anului. Pacea este „obiectul speranţei noastre la care aspiră toată omenirea”. Această omenire şi-a amplificat în ultimul timp capacitatea de autodistrugere. Ea poartă încă în memoria ei recentă cruzimea războaielor. De aceea, pacea este „incompatibilă cu orice tentativă de a construi pe frica distrugerii reciproce”. Ea invită la dialog între naţiuni, nu la competiţie de arme nucleare; la reconciliere, nu la

mare, ei sunt la voia valurilor şi a furtunii care se dezlănţuie. Situaţia escaladează, iar diviziunea şi neîncrederea grupurilor creşte. În tot acest context vulnerabil, Paul se arată ca un factor de coeziune. Elementele naturii se dezlănţuie, însă mai presus de toate este providenţa divină. Paul este un om al credinţei, pe care o trăieşte şi pe care o insuflă şi altora. El îndeamnă la unitate, la împărţirea hranei şi la renunţarea la siguranţele omeneşti, fapt ce trezeşte curajul şi încrederea tuturor. Cel care conduce destinele oamenilor este Dumnezeu. El poate salva vieţile chiar şi în împrejurări în care pieirea este iminentă. ameninţări politice. Trebuie urmărită o fraternitate reală, bazată pe originea comună în Dumnezeu. Pentru a fi atinsă şi implementată între oameni, pacea pretinde şi un „drum de convertire ecologică”. Acesta se poate realiza investind atenţie în raportul omului cu resursele naturale, cu pământul şi natura, care nu trebuie gândite în cheie de exploatare şi utilitarism, ci ca daruri oferite de Creator omului pentru o existenţă pământească armonioasă, paşnică. În încheierea mesajului, Sfântul Părinte a evocat-o pe Maria, „Mama Principelui păcii”, cu dorinţa de a susţine drumul de reconciliere a tuturor, aşa încât fiecare persoană să poată „dezvolta promisiunea de iubire şi de viaţă pe care o poartă în sine”. n

De aici, o primă concluzie: unitatea creştinilor pretinde abandonarea în mâinile providenţei, care poate cere renunţarea la anumite lucruri în vederea obţinerii salvării supreme. Naufragiind, toţi ajung pe insula Malta, unde sunt surprinşi de ospitalitatea locuitorilor oferită tuturor membrilor corabiei, fără nicio discriminare. Aceeaşi providenţă lucrează de data aceasta prin bunăvoinţa neobişnuită şi neaşteptată a unor străini. Fără a fi atenţi la diferenţe, ei oferă hrană şi căldură sufletească. De aici se desprinde o nouă concluzie: în faţa atâtor migranţi din zilele noastre, unitatea creştinilor transpare în atitudinea de bunăvoinţă şi primire nediferenţiată a tuturor. Ne însuşim rugăciunea Bisericilor din Malta pentru instaurarea unităţii creştine: „Doamne, noi îţi mulţumim pentru darul iubirii tale pline de compătimire. Te rugăm ca Bisericile noastre să fie mereu gata să primească darurile tale, unele de la altele. Dăruieşte-ne un spirit de generozitate faţă de toţi, pe măsură ce înaintăm împreună pe calea unităţii creştine. Amin”. n

Lumina creºtinului w ianuarie 2020

Trăirea credinţei în toată profunzimea ei se poate realiza numai dacă suntem înrădăcinaţi şi întemeiaţi în iubire

ACTUALITATEA

Interviu cu ÎPS Aurel Percã

de pr. Adrian Blãjuþã

Sfântul Pãrinte papa Francisc, în ziua de 21 noiembrie 2019, l-a numit arhiepiscop mitropolit de Bucureºti pe Mons. Aurel Percã, pânã acum episcop auxiliar de Iaºi, iar la 11 ianuarie Excelenþa Sa va lua în posesie canonicã Arhiepiscopia Romano-Catolicã de Bucureºti. Înalt Preasfinþia Sa a avut amabilitatea sã rãspundã la câteva întrebãri pentru revista noastrã. – Cum aţi primit vestea numirii ca arhiepiscop mitropolit de Bucureşti? Aşteptam o schimbare în privinţa slujirii mele ca episcop auxiliar de Iaşi, în urma retragerii Preasfinţitului Petru Gherghel de la păstorirea Diecezei de Iaşi şi a numirii noului episcop de Iaşi în persoana Mons. Iosif Păuleţ, dar nu m-am gândit că ar putea veni numirea ca arhiepiscop mitropolit de Bucureşti, o poziţie care cere multe calităţi şi multă experienţă. De aceea m-a surprins faptul că Sfântul Părinte papa Francisc s-a gândit să mă numească în această slujire. Numirea a venit după vizita Sfântului Părinte în România din zilele de 31 mai – 2 iunie 2019, aşa cum a fost şi numirea mea de episcop auxiliar după ce sfântul papă Ioan Paul al II-lea a vizitat ţara noastră în anul 1999. Într-un prim moment m-am gândit şi la faptul că în urmă cu 71 de ani venea să păstorească Dieceza de Iaşi eroicul martir al credinţei fericitul Anton Durcovici şi poate aceasta este voinţa Domnului, ca un slujitor al Bisericii să meargă acum la Bucureşti, pentru a continua slujirea episcopală pentru binele poporului credincios din această parte a ţării. Îmi doresc să duc mai departe lucrarea pe care au 6

făcut-o predecesorii în păstorirea Arhidiecezei de Bucureşti, în special pe cea a ÎPS Ioan Robu, care a păstorit arhidieceza timp de 36 de ani, cu foarte multe realizări. – În cei 40 de ani de preoţie, aţi împlinit mai multe misiuni în Dieceza de Iaşi. Care au fost cele mai importante momente? Numărul 40 este şi o cifră cu un puternic simbolism biblic şi poate însemna şi multe împliniri şi realizări pe planul vocaţiei sacerdotale. O primă perioadă, scurtă, dar intensă, s-a consumat la Bacău, unde am fost numit vicar parohial imediat după hirotonirea mea (1979), cu o activitate pastorală foarte bogată, ţinând cont că în acel timp era doar o singură parohie în Bacău, unde eram doar doi preoţi vicari. Parohul, de fericită amintire, pr. Ştefan Erdeş, fiind şi decan, toată pastoraţia era îndeplinită în mare parte de vicari. Apoi a urmat perioada studiilor de specializare, la Roma, unde am fost trimis de ordinariul diecezei de atunci, Mons. Gherghel, perioadă care m-a ajutat să mă deschid mai mult la universalitatea Bisericii şi să mă specializez în ramurile teologiei pentru o eventuală misiune în seminar.

Lumina creºtinului w ianuarie 2020

Din anul 1985 am stat mulţi ani lângă Preasfinţitul Petru Gherghel, într-o primă fază în calitatea de secretar-cancelar, apoi ca vicar general şi, timp de 20 de ani, ca episcop auxiliar. Activitatea din cadrul Curiei diecezane m-a făcut să simt ce înseamnă „slujirea” Bisericii din interiorul ei. Trebuie să amintesc apoi şi faptul că 34 de ani am slujit şi în seminarul nostru diecezan, unde am putut însoţi pe viitorii candidaţi la Preoţie, atât ca profesor, cât şi ca rector timp de patru ani.

„ Un rol important în

cristalizarea ºi întãrirea vocaþiei mele la sfânta Preoþie a venit ºi din partea multor preoþi care au activat în Parohia Sãbãoani.

Cele mai importante şi frumoase momente sunt legate de reluarea activităţilor normale ale diecezei după căderea comunismului, atunci când a trebuit să susţin, alături de episcopul Gherghel, diferitele iniţiative care să repună în drepturi structurile diecezane şi seminarul diecezan, care până în 1989 era doar o „secţie română” a Institutului Teologic din Alba Iulia. Apoi a venit şi un moment important pentru viaţa Diecezei de Iaşi: organizarea primului sinod diecezan, eu fiind numit coor do na torul său, şi, fără să avem experienţa Ø

ACTUALITATEA

Ø unui asemenea eveniment diecezan, a trebuit să „construim” sinodul, care a devenit un punct de referinţă pentru viaţa pastorală a diecezei. Un alt moment important a fost organizarea logistică a beatificării fericitului Anton Durcovici (17 mai 2014) şi a vizitei Sfântului Părinte papa Francisc la Iaşi, momente care sunt considerate ca fiind cele mai înalte din viaţa diecezei. – Aţi simţit chemarea de a sluji ca preot atunci când vă aflaţi acasă, în casa părintească, la Săbăoani. Sunt plin de recunoştinţă faţă de Dumnezeu pentru chemarea la sfânta Preoţie, pe care am sim ţit-o de când eram copil. Sigur, Domnul cheamă când vrea şi pe cine vrea, dar se foloseşte şi de unele persoane care pot dezvolta sau favoriza aceste prime impulsuri. Atmosfera din familie este foarte importantă, şi pot spune că am avut parte de părinţi care mi-au oferit o educaţie aleasă, dar nu s-au gândit niciodată că aş putea fi preot într-o zi, mai ales că se vorbea, după câte îmi amintesc, că familia mea nu este o familie „preo ţească”, în sensul că nimeni nu a fost preot în familia mea. Apoi, bunicii făceau „profeţii”, aşa cum se obişnuieşte, cu privire la nepoţii lor, şi aşa, încetul cu încetul, dorinţa mea de a deveni preot s-a maturizat. În seminar nu se primeau candidaţi în fiecare an, ci din patru

în patru ani, iar când a venit vremea să mă decid unde să merg mai departe în viaţă, continuând cu dorinţa de a merge la seminar, a trebuit să mai aştept trei ani, perioadă în care am optat să continui un liceu. În anii aceştia am simţit mai mult că Domnul mă cheamă la sfânta Preoţie şi de aceea nu i-am considerat ca o pierdere de timp. Sosind anul unor noi înscrieri la seminar, am reînceput cu clasa a IX-a în cadrul Şcolii de Cantori. Un rol important în cristalizarea şi întărirea vocaţiei mele la sfânta Preoţie a venit şi din partea multor preoţi care au activat în Parohia Săbăoani şi care, prin apropierea lor de grupul ministranţilor, au arătat cât de frumos este a fi preot. Şi aşa au început şi „tatonările” din partea lor pentru a mă încuraja în direcţia alegerii vocaţionale. – la 8 decembrie 2019 aţi împlinit 20 de ani de la hirotonirea episcopală. V-aţi ales ca moto: In caritate radicati et fundati! (Înrădăcinaţi şi întemeiaţi în iubire, cf. Ef 3,17). Îl veţi menţine şi ca arhiepiscop mitropolit de Bucureşti? Motoul episcopal ales ca episcop auxiliar este o puternică chemare la trăirea credinţei în toată profunzimea ei, şi această trăire se poate realiza numai dacă suntem „înrădăcinaţi şi întemeiaţi în iubire”, iubirea fiind dominanta oricărei slujiri în viaţă, cu atât mai mult a unui episcop. De exemplu, aş putea aplica la motoul meu

şi chemarea lansată de papa Francisc prin motoul ales, „Să mergem împreună!”, şi aş citi acum şi în varianta: „Să mergem împreună, întemeiaţi şi înrădăcinaţi în iubire!” Şi, întrucât este ca şi un crez pentru mine, normal că am păstrat acest moto şi pentru slujirea mea episcopală de la Bucureşti. El va rămâne pentru mine ca programul pastoral general. – Aţi fost cel care aţi reluat publicarea revistei „lumina creştinului” imediat după căderea comunismului, dar aţi şi susţinut dezvoltarea mijloacelor de comunicare în dieceză. În această privinţă nu mă consider un „inovator”. A fost doar o dorinţă de a ne lega de trecutul diecezei, când publicaţia „Lu mina creştinului” apărea regulat şi oferea hrană spirituală multor credincioşi. Intenţia a fost aceea de a ne „lega” imediat de mo mentul în care a încetat apariţia revistei prin interzicerea ei de către autorităţile comuniste, deşi această legătură a trebuit să se facă prin mijloace foarte simple, la îndemână, la o lună după căderea comunismului. Dar a fost o „scânteie” care a aprins ulterior focul care „luminează” aşa de frumos firmamentul diecezei, şi nu numai, la care trebuie să adăugăm şi celelalte publicaţii din dieceză, atît cele cu caracter ştiinţific, cât şi cele cu caracter pastoral, la nivelul parohiilor. – În final, un mesaj pentru cititorii „lumina creştinului”! Doresc revistei să continue să ofere multă lumină oamenilor de astăzi. Deşi s-au înmulţit mijloacele pentru transmiterea mesajului creştin, există încă mult întuneric şi de aceea doresc revistei şi tuturor celor care se preocupă de redactarea ei să facă astfel încât lumina să fie cât mai pătrunzătoare. Şi pentru aceasta invoc binecuvântarea Domnului şi voi continua şi eu, de la Bucureşti, să fiu „racordat” mai departe la „Lumina creştinului” care vine de la Iaşi... n

Lumina creºtinului w ianuarie 2020

Cele patru acţiuni

ANUL SFINTEI LITURGHII – 2019-2020

ale liturgiei/existenţei euharistice

de pr. Daniel Iacobuþ

Preotul Henri Nouwen a rãspuns la întrebarea Ce este viaþa spiritualã?” ” printr-o carte în care contemplã cele patru acþiuni ale lui Cristos de la Cina de Tainã asupra Euharistiei: a luat, a binecuvântat, a frânt ºi a dat. Acestea au devenit nucleul celebrãrii Bisericii, dar ºi inima unei vieþi trãite în Cristos.

nul dintre cei mai citiţi autori spirituali ai secolului trecut, preotul catolic Henri Nouwen, a scris o carte dorind să răspundă la întrebarea unui prieten necreştin: „Ce este viaţa spirituală?” Răspunsul a devenit unul dintre bestseller-urile sale: „Viaţa celui iubit. Viaţa spirituală într-o lume seculară”. Mesajul său central este că viaţa spirituală înseamnă a te descoperi iubit de Dumnezeu prin Isus Cristos şi a creşte mereu mai mult în acest adevăr. Dar, concret, cum descoperim şi trăim iubirea Domnului? Autorul a găsit o cale de acces la acest adevăr contemplând acţiunile pe care Cristos le-a făcut la Cina cea de Taină cu pâinea ce a devenit trupul său: a luat, a binecuvântat, a frânt şi a dat. Acţiunile săvârşite şi cuvintele rostite atunci de Isus au devenit cheia ce ne deschide înţelegerea tainei vieţii lui Cristos şi a vieţii Duhului Sfânt în noi. Sunt acţiunile care determină o existenţă euharistică, o viaţă trăită în unire cu Cristos şi pentru ceilalţi. De aceea Nouwen şi le-a imprimat bine în viaţa zilnică: „Acestea recapitulează viaţa mea de preot, pentru că în fiecare zi, atunci când slujesc la altar împreună cu membrii comunităţii mele, iau pâinea, o binecuvântez, o frâng şi o dăruiesc. Aceste cuvinte recapitulează şi viaţa creştină întrucât, creştin fiind, sunt chemat să devin pâine pentru lume: pâine care este luată, binecuvântată, frântă şi dăruită. Aceste 8

patru cuvinte au devenit cele mai importante ale vieţii mele. Ele sunt cheia pentru a înţelege nu numai viaţa marilor profeţi ai istoriei lui Israel şi viaţa lui Isus Cristos, ci şi vieţile noastre”. Preluând intuiţia lui Henry Nouwen, vom căuta în următoarele articole de la această rubrică să aprofundăm semnificaţia liturgică şi existenţială a gesturilor lui Cristos de la Ultima Cină şi a cuvintelor rostite de el asupra pâinii şi vinului. Acţiunile lui Isus s-au imprimat adânc în inima ucenicilor şi au fost preluate de Biserică încă de la început în celebrarea liturgică. Porunca sa de la Ultima Cină, „Faceţi aceasta în amintirea mea”, a devenit motivul pentru care Biserica săvârşeşte la sfânta Liturghie în a doua sa parte, numită „liturgia euharistică”, aceleaşi gesturi pe care Cristos le-a făcut atunci. În acest mod, se actualizează pentru noi jertfa iubirii sale. Dacă citim relatările instituirii sfintei Euharistii din Noul Testament observăm că gesturile sacramentale ale lui Isus pot fi concentrate în patru momente, care cuprind cele trei acţiuni paralele referitoare la pâine şi potir („a luat”, „a binecuvântat”, „a dat”) şi acţiunea frângerii pâinii („a frânt-o”). Iar Biserica le actualizează prin riturile liturgiei euharistice. Să căutăm corespondenţa dintre ce s-a întâmplat atunci la Ultima Cină şi ce se întâmplă la sfânta

Lumina creºtinului w ianuarie 2020

Liturghie astăzi: „Isus a luat” – Biserica realizează acest gest prin prezentarea darurilor, aducând pâinea şi vinul şi aşezându-le pe altar în cadrul ofertoriului; „Isus a binecuvântat” – Biserica pronunţă prin preot o rugăciune de binecuvântare şi de aducere de mulţumire plecând de la cea rostită de Isus (rugăciunea euharistică şi de consacrare); „Isus a frânt pâinea şi a dat-o, apoi a dat potirul” – Biserica săvârşeşte gestul frângerii pâinii euharistice ca act pregătitor al împărtăşaniei, exact cum a făcut şi Isus, iar apoi dăruieşte pâinea şi potirul prin ritul împărtăşirii cu trupul şi sângele lui Cristos. Gesturile lui Cristos au devenit gesturile Bisericii, pentru ca viaţa şi iubirea lui să devină hrana necesară pentru viaţa şi iubirea fiecărui creştin. Contemplându-le la sfânta Liturghie, vom reuşi să le imităm în existenţa noastră zilnică, să le săvârşim „în amintirea lui”. n

Cateheze cu episcopul Iosif Un nou început ANUL SFINTEI LITURGHII – 2019-2020

de pr. Adrian Blãjuþã

Preasfinþitul Iosif Pãuleþ a þinut în catedrala „Sfânta Fecioarã Maria, Reginã” din Iaºi o serie de cateheze dedicate Anului Sfintei Liturghii, în zilele de joi ale Timpului Adventului, începând cu ora 19.00.

u o participare numeroasă, catehezele s-au bucurat de prezenţa tinerilor din Iași, a membrilor din Acţiunea Catolică, din Asociaţia „Sfântul Vicenţiu” și a altor asociaţii de laici, a seminariștilor, a persoanelor consacrate și a preoţilor din Iași, fiind deopotrivă transmise prin serviciul de transmisiuni video din catedrală și prin intermediul Radio Maria. Prin ele s-a dorit o pătrundere mai adâncă atât în înţelegerea învăţăturii din duminicile Adventului, cât și o înţelegere mai profundă a semnificaţiei riturilor de la sfânta Liturghie. Catehezele au însoţit temele prezentate de textele Sfintei Scripturi pregătite pentru duminicile din Timpul Adventului. În prima cateheză, de joi, 28 noiembrie, tema a fost „Vegheaţi! Mântuirea este aproape”, urmărindu-se un răspuns la întrebarea: Când se va întâmpla venirea Fiului omului și ce semne vor prevesti această venire? A doua

cateheză, ţinută la 5 decembrie, cu tema „Pregătiţi calea Domnului!”, a prezentat îndemnul și exemplul lui Ioan Botezătorul pentru o bună pregătire a Crăciunului și a întâlnirii cu Mântuitorul. A treia cateheză, la 12 decembrie, cu tema „Venirea lui Mesia”, a prezentat noutatea adusă de venirea lui Mesia pe pământ, o noutate și pentru Ioan Botezătorul. Prin cea de-a patra și ultima cateheză din această perioadă a Adventului, din ziua de 19 decembrie, cu tema „În așteptarea venirii lui Mesia”, păstorul Diecezei de Iași a dorit să aprofundeze semnificaţia și importanţa nașterii lui Isus, intrând mai mult în misterul Familiei Sfinte de la Nazaret. Textele catehezelor au fost publicate pe site-ul Diecezei de Iași, www.ercis.ro, putând fi preluate și de preoţii din dieceză pentru a le oferi, la rândul lor, credincioșilor încredinţaţi slujirii lor. n

de Maria Bordianu

a fiecare început de an, obișnuim să ne adresăm urări de pace, sănătate, prosperitate etc. Dar oare câte dintre aceste urări se pot concretiza în lipsa păcii? Pentru cei care experimentează dezastrele și suferinţa în multe locuri din lume, pacea poate părea ceva îndepărtat, costisitor, aproape o utopie. În acest context, este necesar să ne îndreptăm inimile și gândul spre Dumnezeu, pentru făurirea unei păci durabile și rodnice: Doamne, îþi încredinþãm toþi creºtinii, pe adepþii altor religii ºi pe toþi oamenii de bunãvoinþã, pentru ca împreunã sã promoveze pacea mondialã! Astãzi, în aceastã lume zbuciumatã, este atât de dificil sã gãsim un moment în care sã stãm cu noi înºine, cu atât mai puþin un timp în care sã contemplãm prezenþa ta în sfântul tabernacol. Dacã nu reuºim sã obþinem astfel de momente de liniºte, oare prin ce altã modalitate mai simplã vom putea dobândi pacea dupã care tânjim, uneori chiar inconºtient? Trimite-ni-l pe Duhul tãu Sfânt pentru ca pacea sã domneascã în inimile noastre ºi, astfel, sã ajungã în familiile ºi în comunitãþile noastre, în þara noastrã ºi în întreaga lume! Dã-ne putere sã-þi slujim cu umilinþã în fiecare moment al vieþii noastre, în iubire faþã de tine ºi faþã de aproapele! Amin. n

Lumina creºtinului w ianuarie 2020

Mergeţi şi trăiţi în pace!

MERGEÞI ªI TRÃIÞI ÎN PACE!

de Alois Gherguþ

Inspirat de iniþiativa providenþialã a episcopului Diecezei de Iaºi de a declara noul an liturgic Anul Sfintei Liturghii, vã propun sã reflectãm asupra câtorva tipologii umane raportate la viaþa, trãirea ºi conduita creºtinã.

unt doar niște ipostaze în care fiecare dintre noi se poate regăsi, mai des sau mai rar, fără pretenţia că voi spune tot, dar cu intenţia de a ne analiza cum, cât de mult și dacă acţionăm după îndemnul primit în încheierea ritualului liturgic: „Mergeţi și trăiţi în pace!” Această expresie este ultimul îndemn adresat celor care participă (şi au răbdare!) până la finalul Liturghiei. Ce se întâmplă după? Cum traducem acest mesaj în viaţa zilnică? Care este efectul, transformarea produsă în noi de acest mesaj? Adesea ne deconectăm de la sacralitatea momentului liturgic şi revenim instantaneu la rutina şi modelul cotidian de viaţă cu care ne-am obişnuit, asemenea unui reflex condiţionat. Altfel spus, reintrăm în zona noastră de confort şi ne racordăm la obligaţiile sau obiceiurile zilnice, fără a face vreun efort, în sensul de a deveni mai buni sau de a schimba ceva în bine atunci când interacţionăm, de voie sau de nevoie, cu semenii noştri (familie, prieteni, colegi, anturaj etc.). Am văzut cu toţii diverse comportamente la cei din jur în împrejurările în care am fost participanţi (sau părtaşi!) la Liturghie sau la alte evenimente cu caracter religios. Unii sunt extrem de grăbiţi şi pornesc spre ieşire înainte de a se fi rostit şi cuvântul „pace”. Să fie atât de grăbiţi sau doar plictisiţi şi dornici de a schimba mediul? Alţii trag de timp, cu gândul că poate se mai întâlnesc cu diverşi cunoscuţi şi mai află 10

subiecte fierbinţi care se cer mai apoi aţâţate, dezbătute şi analizate pe toate feţele de-a lungul întregii săptămâni. În acest sens, luând exemplul păstorului diecezei, care invocă frecvent experienţe şi amintiri din copilărie, îmi amintesc şi eu cum la mine în sat se făceau aceste schimburi de informaţii după Liturghia mare de duminică, de la miezul zilei, stând pe treptele bisericii, în dangătul clopotelor care băteau pentru cei răposaţi sau în acordurile muzicale ale lăutarilor care însoţeau alaiurile de miri. Mulţi erau curioşi să afle cine a mai murit, pe cine a mai vestit preotul pentru cununie, cine s-a mai certat cu cine, cine s-a mai împăcat cu cine, când se iese la arat, când se dau pensiile, câte prosoape şi câte sarmale s-au dat

persoane, creştini, oameni care participau la viaţa Bisericii, pe care îi puteam numi: „formalistul”, „habotnicul”, „generosul”, „disciplinatul”, „docilul”, „moralistul”, „tipicarul”, (mai nou) „digitalul”, „comodul”, „discretul” etc. Fiecare în parte afişa o serie de comportamente, gesturi, acţiuni, însoţite de un anumit tip de limbaj sau uneori garnisite cu mimici sau mişcări smerite care să dea bine în public (asemenea fariseului care se ruga în templu lângă vameş). Dincolo de aceste considerente şi experienţe de viaţă, trebuie să înţelegem că biserica este mai mult decât o sală de întâlniri comunitare, Liturghia şi serviciile religioase (nunţi, botezuri, pomeniri etc.) nu trebuie confundate cu spectacole sau ocazii de a ne etala garderoba sau eul, nici nu

cu Dumnezeu în bisericã „ Întâlnirea ºi participarea la rugãciunile liturgice presupun disponibilitate.

la praznicul lui X sau Y şi multe altele (unele mai greu de reprodus aici din motive de la sine înţelese). Tot acolo am identificat diverse tipologii despre care nu credeam că voi scrie vreodată, dar, dacă tot am fost provocat (!), o voi face şi din raţiuni psihologice şi pedagogice, cu gândul că ne putem cunoaşte mai bine şi că putem corecta ceva în conduita noastră. În acest număr voi enumera doar câteva tipologii, urmând ca în apariţiile viitoare să insist asupra fiecăreia. Astfel, uitându-mă în jurul meu, adesea am putut identifica

Lumina creºtinului w ianuarie 2020

trebuie să fie abordate ca momente în care facem tranzacţii sau mici înţelegeri cu Dumnezeu la modul: „Eu îţi dau atât, tu ce-mi dai?” Nu ţi se cere nimic, nu eşti constrâns sau condiţionat de ceva/cineva. Întâlnirea cu Dumnezeu în biserică şi participarea la rugăciunile liturgice presupun disponibilitate. Altfel spus, tu trebuie să dispui de timpul tău, de libertatea ta şi de conştiinţa ta. Dacă eşti cu adevărat disponibil, restul nu mai depinde de tine. Doar aşa vei simţi că poţi merge şi trăi în pace! n

„Duminica Bibliei”... Asta da provocare! CITIND SCRIPTURA

de pr. Iosif Antili

Ziua de 26 ianuarie 2020 reprezintã un moment cu totul special în viaþa Bisericii Catolice. Aºa cum ºtim, papa Francisc, prin scrisoarea apostolicã Aperuit illis” (Le-a deschis), a instituit cea de-a treia duminicã ” de peste an ca Ziua Cuvântului lui Dumnezeu.

ersonal consider că această iniţiativă a papei semnalează o importantă mişcare în interiorul Bisericii Catolice. Acest demers magisterial dovedeşte faptul că papa Francisc este un atent şi autentic interpret al semnelor timpurilor noastre. Există, de fapt, o crescândă conştiinţă printre păstori şi credincioşi că avem mai multă nevoie de Biblie. De altfel, papa Francisc mărturiseşte că iniţiativa acestei duminici este un răspuns la nenumăratele cereri ajunse la el din partea poporului lui Dumnezeu (nr. 2). Această duminică este în realitate o invitaţie adresată tuturor de a reflecta asupra locului Scripturii în viaţa noastră. Cred că orice cititor onest al acestei pagini recunoaşte faptul că Sfânta Scriptură nu ocupă în vieţile noastre locul pe care îl merită. În acest sens, scrisoarea papei Francisc constituie o reală provocare pentru toţi. Sintetizând mesajul papei şi adaptându-l la situaţia noastră, aş spune că documentul pontifical ne lansează o triplă provocare. Prima provocare este adresată păstorilor, care sunt invitaţi la autoevaluare şi la acţiune. Cuvintele papei sunt fără echivoc: „Păstorii – în primul rând – au marea responsabilitate de a explica şi de a permite tuturor să înţeleagă Sfânta Scriptură” (nr. 5). Şi apoi aminteşte că păstorii trebuie „să simtă puternic” exigenţa de a face accesibil Cuvântul propriei comunităţi (nr. 5). Patru concepte definesc, aşadar, rolul păstorului în propria-i comunitate în privinţa

Sfintei Scripturi: a) o mare responsabilitate, b) competenţă biblică, c) voinţă şi d) pasiune pentru Biblie. Intelligenti pauca. A doua provocare este lansată tuturor credincioşilor. Scrisoarea papei evidenţiază profunda legătură dintre Sfânta Scriptură şi credinţa creştinilor. Papa vorbeşte de „urgenţa şi importanţa pe care credincioşii trebuie să le rezerve ascultării cuvântului Domnului fie în acţiunea liturgică, fie în rugăciunea şi reflecţia personală” (nr. 7). În diferitele mele experienţe pastorale am putut constata personal că, atunci când credincioşii sunt familiarizaţi cu lectura Scripturii, credinţa acestora este mult mai robustă, iar viaţa lor creştină este de o calitate superioară. Frecventarea Scripturii înseamnă, de fapt, întâlnire concretă şi reală cu Cristos. Iar aceasta te transformă. A treia provocare a acestei duminici ne priveşte pe noi, ca Biserică locală. La nivel local, Biblia rămâne în mare parte patrimoniul celor ce studiază teologia, în vreme ce marea masă a creştinilor rămân „la distanţă”. De fapt, mulţi credincioşi au acasă o Biblie, dar nu ştiu prea bine ce să

facă cu ea. Papa Francisc ne aminteşte că „Biblia nu poate fi patrimoniul doar al câtorva… privilegiaţi. Ea aparţine, înainte de toate, poporului convocat pentru a o asculta şi a se recunoaşte în acel Cuvânt” (nr. 4). Să ne mai gândim la un lucru. Avem la dispoziţie Biblia de la Iaşi, în limba română, o remarcabilă realizare a Bisericii noastre locale, dar trebuie să recunoaştem că paşii făcuţi în direcţia aprofundării acestei imense comori sunt extrem de modeşti. Suntem ezitanţi şi circumspecţi. Rămânem la exterior, la crusta cărţii, la copertă. Când văd cum Biblia este adusă printre daruri la ofertoriu, mă întreb cum ar fi dacă, în locul unui gest formal liturgic, am avea curajul să deschidem Biblia, să o citim, să ne lăsăm transformaţi de mesajul ei, de întâlnirea cu Cristos. Dacă am face aceasta, atunci am putea prezenta la ofertoriu o Biblie vie, întrupată în vieţile noastre, iar Domnul ar aprecia cu mult mai mult darul nostru. Şi atunci toată viaţa Bisericii, cu imensa ei bogăţie sacramentală, ar trăi cereasca bucurie a unei adevărate noi primăveri a Spiritului. n

Lumina creºtinului w ianuarie 2020

Fericitul Anton Durcovici

MESAJUL SFINÞILOR

în faţa furtunii comuniste (I)

de pr. Petru Ciobanu

La 19 martie 1937 a fost publicatã enciclica Divini Redemptoris a papei Pius al XI-lea, în care condamna clar ºi fãrã drept de apel ideologia comunistã ca fiind una antiumanã ºi anticreºtinã.

e părea la acea dată că acest pericol este departe de România, însă, după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, respectiva ideologie, adusă în „grădina Maicii Domnului” pe baionetele Armatei Roşii, a început să acapareze puterea prin Partidul Comunist, punctul culminant fiind înlăturarea monarhiei, la 30 decembrie 1947. În domeniul religios, semnul clar al opoziţiei noului regim faţă de Biserica Catolică a fost denunţarea unilaterală a Concordatului cu Sfântul Scaun, la 17 iulie 1948. Prin Legea Cultelor din 4 august acelaşi an, conform avocatului bucureştean Anton Vladimir Frollo, Guvernul României a declarat război Bisericii Catolice din România, a cărui primă victimă a fost Biserica Greco-Catolică, scoasă în afara legii la 1 decembrie 1948. În faţa acestei furtuni, episcopul de Iaşi, bun cunoscător al realităţilor din ţările în care se aflau la putere regimuri comuniste, a luat măsuri pentru apărarea turmei sale, mai ales prin predicile ţinute în catedrala din Iaşi sau în cadrul vizitelor efectuate în Dieceza de Iaşi cu diferite ocazii. De altfel, consfinţirea Diecezei de Iaşi la Inima Neprihănită a Mariei, la 22 august 1948, a fost făcută tocmai în intenţia de a-i face pe catolicii din Moldova să reziste, prin credinţă, la încercările pricinuite de regimul comunist: „Fă ca în această eparhie să rămână mereu tare şi nezdruncinată credinţa în Dumnezeu Tatăl, 12

Fiul şi Sfântul Duh, în tine, Neprihănita şi Preasfânta, precum şi în Biserica Sfântă Catolică, împreună cu capul ei văzut, Sfântul Părinte papa”. La 28 august 1948, aflându-se la Târgu Trotuş, episcopul Durcovici i-a pus pe copii să promită că „nu ne vom lăsa de sfânta Biserică Catolică şi de conducătorul ei, papa”. În acelaşi an, aflându-se la Săbăoani pentru hirotonirea unui preot, le-a spus credincioşilor adunaţi în sfântul lăcaş: „Noi, preoţii, suntem păzitorii norodului şi, dacă nu vom putea ţine norodul bine, vom ajunge să rămânem fără religie ca în alte ţări”. La 1 septembrie 1948, la Boteşti, i-a îndemnat pe credincioşi „să-şi iubească şi să-şi apere credinţa”, iar pe elevii Seminarului din Hălăuceşti i-a chemat „să propage cu toată puterea credinţa în rândurile populaţiei ca să ţină aprinsă flacăra catolicismului”. Pe tinerii din Faraoani, unde a fost în vizită la 29 septembrie acelaşi an, i-a sfătuit să citească literatură religioasă, spunând că există popoare care trăiesc „ca vitele, fără credinţă”, referindu-se evident la ţările deja comunizate. În luna octombrie, cu ocazia administrării sacramentului Mirului în satele Săbăoani şi Pildeşti, episcopul Anton Durcovici le-a spus copiilor să nu-şi piardă credinţa, „chiar dacă bisericile vor fi închise şi noi vom muri cu toţii”. Mişcătoare, dar ancorată în realitatea dură care se impunea în România, a fost rugăciunea

Lumina creºtinului w ianuarie 2020

rostită în biserica din Focşani la 20 octombrie 1948: „Stăpâne Isuse, scapă-ne de timpurile grele şi negre în care ne-au azvârlit duşmanii Bisericii noastre, de urgia ce s-a abătut asupra ţării noastre, în care a pătruns întunericul şi desfrâul”. După două zile, la Vizantea, le-a spus credincioşilor: „Poate să vă ia guvernul şi casele, şi pământul, dar să nu vă lăsaţi de credinţa lui papa Pius”. La 23 decembrie 1948, în catedrala din Iaşi, viitorul martir al Diecezei de Iaşi a spus la predica dedicată păcii că „pace nu va putea fi niciodată, decât atunci când credincioşii vor aduce măriri lui Dumnezeu”, întrebându-se totodată: „Cum se poate obţine pacea, când vecinii noştri ne tulbură liniştea şi pacea sufletului?”, arătând cu capul spre răsărit, adică spre Uniunea Sovietică. n

Santa Maria Maggiore

SANCTUARE

de pr. Iosif Dorcu

În Roma, Cetatea Eternã, existã patru bazilici majore sau pontificale, dintre care una este dedicatã Maicii Domnului: Santa Maria Maggiore”. ” Romei, Esquilino, ºi este Ea este situatã pe una dintre cele ºapte coline ale singura care mai pãstreazã structuri paleocreºtine.

azilica mai este numită „Liberiană” (de la papa Liberiu) şi este considerată mama tuturor bisericilor din Roma şi din lume dedicate Mariei. Istoria sanctuarului începe în noaptea dintre 4-5 august 352, când Fecioara Maria i-a apărut în vis sfântului papă Liberiu, unui bogătaş din Roma, numit Ioan, şi soţiei sale. Această familie nu avea copii şi ar fi dorit să-şi doneze averea pentru a construi o biserică. Sfânta Fecioară a cerut să fie construit un sanctuar într-un loc anume indicat, unde în dimineaţa de 5 august vor vedea zăpadă. Pornind de la acest fapt ieşit din comun – zăpadă în luna august –, papa împreună cu familia romană au construit primul sanctuar cu acest nume: „Sfânta Maria a Ză pezii”. Începând cu anul 431, pentru a aminti de declaraţia Conciliului din Efes, unde Maria a fost proclamată „mamă a lui Dumnezeu”, papa Sixt al III-lea a reconstruit biserica veche la dimensiunile de azi. Chiar dacă în decursul istoriei au avut loc multiple transformări, s-au menţinut până azi coloanele şi cele 36 de mozaicuri. Bazilica mai este supranumită „Sancta Maria ad praesepe”, deoarece în secolul al VI-lea au fost aduse de la Betleem cinci bucăţi de lemn dintr-o veche iesle şi care se păstrează la mare cinste într-o casetă de argint, chiar în altarul principal. Mulţi artişti au dorit să înfrumuseţeze acest sanctuar şi de aceea e greu de făcut o ierarhizare a valorilor şi operelor de artă ce pot fi

admirate aici. Merită atenţie mozaicul de deasupra altarului care reprezintă încoronarea Fecioarei, realizat în anul 1295 de Jacopo Torriti. Maria stă pe un tron, între îngeri şi sfinţi, şi Isus este cel care o încoronează. De fiecare parte a navei sunt o mulţime de capele, fiecare cu stilul şi frumuseţea ei. Cea mai cunoscută este capela paulină (sau borghesiana), realizată în anul 1611 de către Flaminio Ponzio, în timpul papei Paul al V-lea, iar în altar este venerată de secole icoana miraculoasă a Maicii Domnului „Salus populi romani”. Tot aici este şi mormântul Paulinei Bonaparte, sora lui Napoleon. Exact în partea opusă se află capela Sixtină, care excelează prin frumuseţea frescelor, iar aici este înmormântat papa Sixt al V-lea. Mai poate fi admirat aici un ciboriu aurit, realizat la sfârşitul secolului al XVI-lea. O altă minune artistică o reprezintă plafonul, cu o mulţime de casete din lemn aurit, realizat în timpul Renaşterii. Faţada bazilicii, maiestoasă, împodobită cu statui şi coloane, permite accesul

prin cinci porţi, dintre care cea din stânga este numită Poarta Sfântă şi se deschide doar în anii jubiliari (ca aceea din Vatican). Intrând în bazilică, se observă unicitatea pavimentului: un mozaic realizat în secolul al XII-lea de maeştrii în arta marmurei, numiţi „Cosmateschi”. Statuia „Regina Păcii” a fost realizată din dorinţa papei Benedict al XV-lea, în semn de mulţumire, la sfârşitul Primului Război Mondial. Turnul bazilicii, cu o înălţime de 75 de metri, este cel mai înalt din Roma. A fost construit în Evul Mediu, în timpul pontificatului lui Grigore al IX-lea, cu prilejul venirii sale de la Avignon la Roma. În turn se află cinci clopote, dintre care unul este numit „cel rătăcit”, cu o acustică specifică, el fiind auzit în fiecare seară la ora 21.00. Alţi papi înmormântaţi aici sunt: Clement al VIII-lea, Honoriu al III-lea, Clement al IX-lea şi Nicolae al IV-lea. Sunt venerate aici şi relicve ale sfântului Ieronim. Celebrarea liturgică a dedicării bazilicii a fost introdusă în calendarul latin în anul 1568. n

Lumina creºtinului w ianuarie 2020

Şi ei pot să contribuie la binele casei! PAGINA FAMILIILOR

Paginã realizatã de pr. Felician Tiba

Nu e nicio surprizã dacã spun cã scade numãrul copiilor. O vedem cu toþii, fie la ºcoalã, fie la bisericã, fie pe stradã. Spunea un preot în glumã: În trei ani am pierdut jumãtate din credincioºii activi din Bisericã ºi pro”blema e cã nu-i mai înlocuieºte nimeni!”

n acest context, acei copii, puţini cum sunt ei, tind să subestimeze rolul părinţilor. Nu mai găseşti ca altădată acea autoritate pe care o aveau părinţii în faţa copiilor. Acum auzi: „Lasă-l! Dacă aşa vrea el...”, „Puiu’ lu’ mama, pui...”, „Cum să-l duci la biserică, lasă-l să decidă el!”, „Uite, ţi-a pus mama margarină pe pâine!” etc. Nu puţini sunt părinţii care preiau atribuţiile copiilor, ca nu cumva să-i solicite prea mult pe aceştia din urmă. Sub pretextul că şi aşa au prea mult de învăţat pentru şcoală, că trebuie să meargă la cursul de engleză, de înot, de tenis, de karate etc., mulţi părinţi şi-au luat foarte în serios postura de... „copil”. Când cineva îl întreabă pe copil câţi ani are, fără nicio ezitare mama îl întreabă la rândul ei: „Eh, câţi ani împlinim?, ca şi cum i-ar împlini împreună! Cu toate acestea, contrar curentului şi, de multe ori – trebuie să o recunosc –, contrar lacrimilor copiilor noştri, soţul meu şi cu mine ne-am hotărât să păstrăm „tradiţia”. Ceea ce trebuie să decidă părinţii, decid părinţii, şi ceea ce trebuie făcut din partea copiilor, trebuie să o facă fără ezitare. Noi, ca părinţi, nu trebuie să ne substituim lor. Şi ei pot să-şi adune jucăriile, să-şi aranjeze dimineaţa patul, să-şi pună margarină şi dulceaţă pe pâine. Ba mai mult, cred că e obligatoriu să facă toate acestea şi multe 14

altele, ca pregătire pentru viaţă. Un copil în locul căruia au făcut părinţii totul nu va avea curajul să înfrunte viaţa, care – între noi fie vorba – nu e de fiecare dată prietenoasă... Sunt atâtea provocări, atâtea decizii de luat! Dacă nu vom şti ca părinţi să le facem loc şi copiilor, chiar dacă uneori mai greşesc, ne vom face complici la eşecul lor. Spre exemplu, privesc la atâţia tineri care nu au curajul să încheie sacramentul Căsătoriei. Pentru noi, cei care avem o experienţă în urmă, e simplu să le spunem că nu e bine ce fac. Dar cu asta nu am rezolvat problema. Ei vor face în continuare ce şi cum cred, ba ne vor şi cataloga ca fiind „învechiţi”. Problema e mult mai profundă şi stă în însăşi decizia părinţilor lor de a-i substitui în multele obligaţii pe care le aveau, aşa cum am spus, de la banala aran jare a jucăriilor, apoi a patului, apoi în pregătirea temelor de la şcoală, până la a termina cu: „Mai aşteaptă, mai întâi stai cu el/ea o perioadă, să vezi cum merge, apoi vei decide...” Nu mă deranjează că îmi sunt arătaţi copiii cu degetul la şcoală ca fiind „cei care merg la biserică cu maică-sa”, nici că acasă au program de joacă şi de studiu

Lumina creºtinului w ianuarie 2020

şi că, de multe ori, la sfârşit de săptămână, trebuie să iasă cu tata şi cu mama să viziteze anumite muzee sau alte centre culturale. Ceea ce ne interesează pe noi, ca părinţi, este să cultivăm în ei simţul responsabilităţii, curajul de a lua decizii mature, precum şi curajul de a-şi asuma inclusiv greşelile. Sunt şi ei oameni! Nu sunt de acord cu ideea că şi aşa sunt puţini copii şi că nu trebuie îngrădiţi în creşterea lor. Libertate nu înseamnă că pot să facă tot ce vor, ci doar ceea ce trebuie, spre maturizarea lor. A le permite orice, în numele unei educaţii care de multe ori nu duce nicăieri, decât la eşec, înseamnă a nu lua în serios vocaţia pe care Dumnezeu ne-a dat-o, şi anume de a fi părinţi. Şi ei pot să contribuie la bi nele casei, doar că în felul lor! (Emanuela). n

Micul conte

PENTRU COPII

Istorioarã moralã de Christofor V. Schmid Traducere de Bronislav Falewski (continuare din numãrul trecut )

ontele – aşa istorisiră oştenii lui –, după ce fusese grav rănit, iar apoi pe deplin restabilit, nu dorea să părăsească armata, ci voia să se lupte mai departe până la încheierea păcii. Pacea se încheiase acum şi contele era în drum spre casă, împreună cu oamenii care nu rămăseseră îngropaţi în şanţurile turceşti. Vestea că s-a făcut pace aduse tuturor bucurie. Toţi din casă îşi dădură cea mai mare străduinţă ca să-i servească pe bravii ostaşi. Aceştia deveniră şi ei foarte prietenoşi şi veseli şi se scuzară pentru purtarea lor cam sălbatică de la început, ca urmare a vremii urâte de afară. Într-o furtună îngrozitoare şi într-o ploaie torenţială ca aceasta trebuie să i se ierte chiar şi ostaşului când, pe la miezul nopţii, n-are răbdare să stea înaintea uşii. Apoi mai istorisiră că se rătăciseră prin pădurea întunecoasă şi că sigur n-ar fi găsit casa dacă nu ar fi zărit lumina aprinsă, care

le servi ca stea călăuzitoare şi-i aduse pe cărarea cea bună. Această neînsemnată împrejurare că lumânarea aprinsă, la lumina căreia Menrad îşi făcea rugăciunile, adusese pe conte aici era ceva foarte mişcător pentru evlaviosul sihastru, care era deprins să zărească peste tot urmele providenţei divine, iar el mulţumi, aşadar, din inimă bunului Dumnezeu pentru dânsa.

13. Bucuria unui tată nobil Între timp sosi şi contele – un bărbat înalt şi voinic, cu trăsături foarte distinse şi atrăgătoare şi cu o purtare extrem de blândă. Luă îndată pe bătrânul Menrad în odaia sa, îl rugă să se aşeze, trimise să i se aducă din vinul său propriu, turnă un pahar, iar primul pahar îl bău după ce ciocnise în sănătatea lui. – Bine v-am găsit, venerabile sihastru! zise contele. După un drum atât de lung şi pe o vreme

Desen de Tatiana Biºog

atât de furtunoasă, să găseşti o odaie încălzită este ceva foarte plăcut. Însă şi mai plăcută îmi este prezenţa voastră şi mă bucur din toată inima. Dar trebuie să-mi deschid întreaga inimă. Toţi oamenii mei sunt, precum vedeţi, foarte voioşi şi bine dispuşi pentru că, după multe lupte crunte, suntem în drum spre casă. Totuşi, eu, conducătorul lor – cum se întâmplă aşa de des în lumea aceasta – sunt poate singurul pe acest pământ care sunt trist. Mi-e teamă că acasă lucrurile nu stau aşa cum ar fi trebuit să fie! Soţia mea este sănătoasă, dar de soarta micului meu fiu sunt tare îngrijorat. Soţia mea de mult timp nu-mi mai scrie nimic despre dânsul, iar în ultima scrisoare îmi spunea că în lumea aceasta poate nici nu-l voi mai vedea. Dv. cunoaşteţi mulţi cavaleri, Menrad, căci pe timpuri aţi fost un oştean viteaz. Acum sunteţi tocmai în călătorie şi poate aţi trecut prin multe părţi. Nu ştiţi cum stau lucrurile în Eichenfels? Dacă nu-mi puteţi da veşti bune, daţi-mi cel puţin mângâiere... Sihastrul răspunse cu faţa cea mai voioasă de pe suprafaţa pământului: – Eu pot să vă aduc veştile cele mai bune! Fiul dv. este sănătos şi cel mai plăcut copil pe care l-am văzut în viaţa mea. – Îl cunoaşteţi? strigă contele plin de însufleţire. – Ah! încă foarte bine, îi răspunse Menrad. Dar pe când eraţi pe câmpul de luptă s-au întâmplat diferite lucruri cu fiul dv.... Sihastrul istorisi acum pe larg toate câte le ştia despre micul băiat. Pentru a întări cele povestite, Ø

Lumina creºtinului w ianuarie 2020

Hârtia de pe catedră şi Liturghia PENTRU COPII

Prelucrare de pr. Felician Tiba

a ora de religie, profesoara ne vorbeşte despre sfânta Liturghie. Printre noi sunt unii care chicotesc, care îşi dau coate şi care aruncă mici bucăţi de hârtie peste capetele colegilor din faţă. Una dintre hârtii ajunge până pe catedra profesoarei. Oarecum stânjenită, o ia, o priveşte şi întreabă: „Cine a fost?” Clasa a amuţit! Nimeni nu a fost... Şi totuşi hârtia căzuse pe catedra profesoarei în timp ce aceasta tocmai citea o parte dintr-un document al Bisericii cu privire la Liturghie. –Nu ştiu cine a fost – a continuat profesoara –, dar, oricine a fost, îi mulţumesc! Tocmai m-a inspirat să vă explic cum stau lucrurile cu privire la sfânta Liturghie.

În timp ce Dumnezeu continuă lu crarea sa de iubire faţă de omenire, aceasta, fiind ocupată cu ale sale, ignoră ceea ce face Dumnezeu. Oamenii continuă să arunce unii în alţii, fie cu vorbe urâte, fie cu războaie, fie cu nedreptăţi sau chiar cu hârtii – mă gândesc aici la facturi, decizii ale tribunalelor, diferite înştiinţări şi aşa mai departe. Locul în care Dumnezeu lucrează fără încetare este în primul rând sfânta Liturghie. Datorită fusului orar, niciodată pe pământ nu încetează să se celebreze sfânta Liturghie. Şi, aşa cum am învăţat ora trecută, la sfânta Liturghie Isus se jertfeşte Tatălui pentru mântuirea oamenilor, exact ca acum două mii de ani. Isus se naşte,

predică, vindecă bolnavii, iartă păcătoşii, pătimeşte, moare pe cruce, învie şi se înalţă în gloria Tatălui. Dacă oamenii nu reuşesc să pătrundă acest mister, ca şi în cazul vostru, este pentru că nu sunt atenţi, sunt ocupaţi cu totul altceva decât cu ceea ce le propune Dumnezeu.” Ştiu că ne-am ruşinat de gestul profesoarei. Ne-am fi aşteptat să ne pedepsească pentru ceea ce făcusem, dar ea a continuat lecţia... (Laura) n

Ø Menrad îi arătă frumosul portret al contesei. – Da, aceasta este ea, zise contele, portretul este foarte bine realizat. Dar cine ştie dacă şi azi figura ei este tot atât de gingaşă? Ah, sărmana soţie! A avut atâta de suferit... Dar arată-mi copilul! Unde se află? – Aici, în casă! spuse Menrad. – Aici, în casă?! strigă contele şi sări de pe scaun, care se răsturnă pe podea. Ah! de ce nu mi-aţi spus aceasta imediat? Imediat duceţi-mă la dânsul! Menrad luă lumânarea de pe masă şi contele îl urmă în camera unde copilul dormea. Băiatul dormea atât de liniştit ca şi nevinovăţia întrupată şi era tot atât de frumos ca un îngeraş. Contele nu se putea sătura privindu-l la lumina strălucitoare. – Aici se potriveşte zicătoarea – zise Menrad – „Dumnezeu trimite copiilor săi fericirea în timpul somnului”.

Pe conte însă îl podidiră lacrimile. – Dumnezeul meu, zise el, când am plecat în război el era un copil abia născut şi acuma a devenit un băiat de toată frumuseţea. Ah! buna şi scumpa mea soţie! Abia acuma pricep scrisorile tale şi-ţi mulţumesc pentru cruţarea atât de gingaşă prin care tu m-ai ferit de o nemăsurată durere. Enric, scumpul meu Enric! strigă el deodată şi-l luă pe băiat de mână, sărutându-l blând. Trezeşte-te, iată, tatăl tău este aici! Micul Enric îşi frecă ochii, se uită spre tatăl său şi nu-şi putu veni îndată în fire. – Tu eşti? zise el plin de bucurie şi cu un zâmbet prietenos. Ah! bine ai venit, preascumpul meu tată! E şi mama cu tine? Contele îl luă pe băiat în braţe şi plânse cu lacrimi dulci. – Providenţa te-a scăpat într-un mod minunat, scumpul meu copil,

zise el. Nu găsesc cuvinte pentru a-i mulţumi pentru că mi te-a dat înapoi. – Nici eu, răspunse Enric. Ah! bunul Dumnezeu... Câte bucurii nu ne trimite el! Contele nu mai putea de fericire când băiatul se trezi pe deplin şi deveni vioi, iar când începu să dea răspunsuri atât de înţelepte şi să pună întrebări pline de spirit, era încântat. – Ah! Menrad, câtă recunoştinţă vă datorez! Întreaga mea avere n-ar ajunge pentru a vă răsplăti pentru învăţătura dată băiatului meu. Margareta intră între timp şi ea în cameră şi stătea retrasă într-un colţ. Contele o salută cu prietenie, îi întinse mâna şi o îmbărbătă. – Dar tâlharii – zise el cu indignare – vor trebui să ispăşească fărădelegile săvârşite! (va urma)

Lumina creºtinului w ianuarie 2020

Să perseverăm pe drumul visurilor

PENTRU TINERI

de pr. Felix Roca

Suntem la început de an ºi de aceea iniþiem o nouã serie de articole dedicate vouã, tinerilor. În ultimii ani am vorbit în aceastã paginã despre milostivire ºi vocaþie, iar anul trecut am evidenþiat unele adresãri ale papei Francisc cãtre tineri.

n următoarele luni aş dori să ne oprim asupra unor idei pe care Sfântul Părinte le-a exprimat în exortaţia apostolică postsinodală „Christus vivit”, o scrisoare către tineri şi către întreaga Biserică, un izvor nesecat despre realitatea pe care o constituie tinerii, despre misiunea lor în Biserică şi despre chemarea pe care o are Biserica de a-i purta pe tineri la Cristos. Sunt emblematice primele cuvinte ale papei Francisc din acest docu ment: „Cristos trăieşte. El este speranţa noastră şi cea mai frumoasă tinereţe din această lume. Tot ceea ce atinge el devine tânăr, devine nou, se umple de viaţă. De aceea, primele cuvinte pe care vreau să le adresez fiecărui tânăr creştin sunt: El trăieşte şi te vrea viu!” În fiecare lună vom propune o temă tratată pe larg de către papa Francisc în „Christus vivit” şi vom oferi câteva sugestii adresate direct vouă, tinerilor, precum şi unele îndemnuri pentru comunităţi, cu referire la legătura lor cu tinerii.

uminică, 8 decembrie, în 42 de parohii din Dieceza de Iaşi, 1.531 de copii, tineri şi adulţi, membri şi simpatizanţi şi-au expri mat adeziunea la Acţiunea Catolică, adeziune caracterizată de dorinţa de sfinţenie, conştiinţa propriei valori şi angajare cu fidelitate. n

Fiind la început de an, este încurajator să vorbim despre visuri! Ne facem planuri pentru noul an şi multe dintre acestea le aşezăm în cutiuţa cu visuri, deoarece suntem conştienţi că drumul de la dorinţă la realitate este destul de lung. Asta nu înseamnă să renunţăm să visăm! La numărul 142 din „Christus vivit”, Sfântul Părinte spune foarte clar: „Trebuie să perseverăm pe drumul visurilor”. Însă ne pune în gardă în privinţa ispitei agitaţiei, a neliniştii cauzate de faptul că nu vedem imediat rezultatele. Dorim să obţinem totul, repede şi fără efort. Dacă visurile s-ar împlini imediat, ce farmec ar mai fi? Ne spune papa că „visurile cele mai frumoase se cuceresc cu speranţă, răbdare şi angajare, renunţând la grabă”. O altă piedică pe drumul de împlinire a visurilor este nesiguranţa. Cu privirea aţintită asupra visului nu putem avea niciodată siguranţa paşilor noştri şi a hotărârilor noastre. Viaţa nu poate fi programată precum un soft pentru tehnologiile moderne. De aceea, papa Francisc insistă că nu

trebuie să ne fie frică să riscăm şi chiar să comitem greşeli: „Mai degrabă trebuie să ne fie frică să trăim paralizaţi, ca morţi vii, re duşi la subiecţi care nu trăiesc pentru că nu vor să rişte, pentru că nu duc înainte angajamentele lor sau le este frică să greşească”. Viaţa adevărată nu poate să fie o trecere fără noimă a zilelor precum firele aride de nisip, care se scurg în clepsidra existenţei fără ca să devină vreodată seminţe care alunecă din palmă şi încolţesc în pământ.

Pentru tineri: Nu ezita să visezi! Dumnezeu te-a creat pentru lucruri măreţe! Exersează-ţi răbdarea! În viaţă, realizările importante se împlinesc în timp! q Nu-ţi fie teamă să rişti! Nu se cucereşte nimic fără curaj! Pentru comunităţi: q Ascultaţi-i pe tineri şi încurajaţi visurile lor! q Aveţi răbdare cu ei şi însoţiţi-i mai ales când sunt dezorientaţi! q Nu vă inflamaţi atunci când greşesc, ci sfătuiţi-i şi ajutaţi-i să înveţe din greşeli! q q

Lumina creºtinului w ianuarie 2020

Impresii ale diaconilor nou-hirotoniţi PENTRU TINERI

fânta Fecioară Maria a fost „ cea care a rostit cele mai frumoase cuvinte de recunoştinţă faţă de lucrarea Domnului în viaţa sa. Aceleaşi cuvinte mi le însuşesc şi eu: «Cel Atotputernic mi-a făcut lucruri mari: numele lui e sfânt» (Lc 1,49). Momentul pe care l-am trăit astăzi va rămâne în viaţa mea drept cea mai mare binefacere pe care mi-a făcut-o Dumnezeu. Îi mulţumesc din inimă lui Isus pentru că mi-a îngăduit să trăiesc momentul de faţă. Este un dar extraordinar pe care el mi l-a oferit; deşi nevrednic cum sunt, Dumnezeu şi-a întors privirea sa milostivă spre mine, m-a ales pentru a sluji în via sa – Biserica –, pe cei săraci, oprimaţi, prin cuvânt şi Euharistie. Profesiunea de credinţă, jurământul de fidelitate în slujirea semenilor, în ascultare faţă de episcop, şi declaraţia pe care am încheiat-o cu aceste cuvinte: «Aşa pro mit, aşa făgăduiesc, aşa jur, aşa să-mi ajute Dumnezeu şi această sfântă evanghelie pe care o ating cu mâna mea» constituie hotărârea cu care doresc să urmez mai îndeaproape voinţa Domnului în viaţa mea”. (diacon Paul Alexandru Vîrgă) u cred că sunt cuvinte care „ pot să descrie cu adevărat ceea ce am trăit în această zi! Însă cred că pot vorbi despre ziua hirotonirii mele ca diacon făcând referire la cuvintele Preasfinţitului Iosif, din ziua hirotonirii sale episcopale: mulţumire şi slujire. Îi sunt recunoscător lui Dumnezeu, care a privit spre mine şi m-a chemat să-l urmez pe calea Preoţiei – o cale de-a lungul căreia voi putea

să dau mărturie cu propria mea viaţă despre evanghelia sa; ştiu că diaconatul înseamnă un efort continuu de zidire şi de slujire a împărăţiei lui Dumnezeu, care se traduce prin luarea crucii personale în fiecare zi, însă ştiu că pe acest drum nu voi fi niciodată singur, ci Domnul şi sfânta Fecioară îmi vor fi alături şi îmi vor ocroti întreaga viaţă”. (diacon Michail Iulian Echert) ândurile mele de astăzi „ nu pot fi decât cele care să exprime o profundă mulţumire şi recunoştinţă adresate bunului Dumnezeu pentru că, în ciuda nevredniciei mele, m-a socotit vrednic de a mă numără printre slujitorii săi. Şi cum orice «mulţumesc» implică un nou «te rog», implor de la bunătatea şi milostivirea lui harul de a fi mereu vrednic de această slujire mare, pentru ca ea să fie cât mai rodnică, astfel încât, la sfârşit, să merit a primi răsplata slujitorului credincios”. (diacon Paul Eduard Amariei) şa cum Isus i-a chemat pe „ apostoli să vestească: «Împărăţia cerurilor este aproape!», la fel ne cheamă şi pe noi astăzi să citim semnele timpului şi să devenim vestitori prin cuvânt şi mai ales prin trăire. În această

Lumina creºtinului w ianuarie 2020

zi deosebit de importantă, îmi pun încrederea în Domnul şi cer ajutorul sfintei Fecioare Maria pentru a putea duce la îndeplinire lucrarea cea bună pe care Domnul a început-o în mine”. (diacon Iulian Robert Gherghel) entimentele mele sunt toate „ cuprinse de bucurie şi recunoştinţă. Dacă sunt aici, în primul rând nu este meritul meu, ci al lui Dumnezeu, pentru că m-a chemat la viaţa consacrată şi la sfânta Preoţie; este şi meritul părinţilor şi al rudelor, care m-au sprijinit întotdeauna, este şi meritul formatorilor pe care i-am avut în toţi aceşti ani şi, nu în ultimul rând, este meritul Bisericii, care m-a susţinut prin rugăciunea şi afecţiunea sa. Diaconatul reprezintă pentru mine în mod special un dar, nu unul oarecare, ci un dar supranatural, un dar sacramental prin care Dumnezeu mă apropie mai mult de el şi de sfinţenia sa şi mă întăreşte în misiunea încredinţată în sânul Bisericii. În acelaşi timp, diaconatul este şi o mare responsabilitate: sunt chemat să fiu slujitor în Biserică şi în special al celor mai săraci şi suferinzi, aşa cum am învăţat la şcoala sfântului Alois Orione”. (diacon Neculai Marius Tiba, FDP) n

De mână cu Dumnezeu Sub semnul

TABLETE SPIRITUALE

de pr. Laurenþiu Dãncuþã

Eºti doar un om! Nu te mai lua la trântã cu Diavolul, ci þine-te de mânã cu Dumnezeu!

el mai sterp mod de a întâmpina o nouă etapă a vieţii este indiferenţa! Sloganul „Ce-o fi, o fi!” distruge un element esenţial al vieţii: relaţia. Trăim pentru că există relaţii. Viaţa şi dezvoltă rile noastre sunt rodul relaţiilor cu părinţii, fraţii, vecinii, colegii, natura, Dumnezeu. Însuşi Dumnezeu este relaţie de iubire (cf. CBC 221, 239). Indiferenţa este duşmanul tăcut al relaţiilor, este cancerul comuniunii. Împotriva acestei tumori se luptă prin sublima „ţinere de mână” cu omul şi cu Dumnezeu. La polul opus indiferenţei se află comuniunea, iubirea preocupată să construiască relaţii făcând bine tuturor (cf. Fap 10,38). Este acea iubire care, plină de blândeţe, îţi şopteşte: „Implică-te!” Dacă indiferenţa este moaşa răului, dacă nepăsarea este furtuna care distruge viitorul, implicarea este roua aşezată peste un teren fertil, nerăbdător să rodească. Tot ceea ce indiferenţa mănează şi distruge prematur, implicarea tămăduieşte. Cercetarea cugetului – mai ales la începutul anului – este un pas esenţial spre abandonarea indiferenţei. Identificarea păcatului este necesară pentru a stimula în noi dorinţa de a îmbrăţişa virtutea care i se opune. Trebuie să găsim şi să practicăm virtutea care nu poate ocupa acelaşi timp şi spaţiu – adică fiinţa noastră! – cu păcatul: ori indiferenţi, ori implicaţi. Apoi, fiind doar oameni, să nu ne luăm la trântă cu indiferenţa, cu Diavolul, ci să ne ţinem de mână cu Dumnezeu, adică

împreună cu iubirea implicată, cu iubirea-comuniune. Esenţialul e să faci binele, nu doar să combaţi răul. Implicarea poartă chipul şi numele iubirii. Iubind nu suntem niciodată singuri. Şi Dumnezeu se implică pentru o lume mai bună. De aceea, planurile noastre pentru noul an să ţină cont de libertatea lui Dumnezeu de a decide totul. Dumnezeu este cu o veşnicie, nu doar cu un pas înaintea planurilor noastre. Da, el este mai presus cu o veşnicie de iubire. Privindu-ne mereu cu ochii inimii unui părinte iubitor, el ştie şi vrea tot ce e mai bun pentru noi: el ne iubeşte mereu primul. Şi ne iubeşte pentru totdeauna, irevocabil (1In 4; Rom 11,29; 2Tim 2,13). În noul an să intensificăm implicarea noastră şi să ne ţinem de mână cu Dumnezeu. Stând cu Domnul, vom avea o inimă în care înfloresc virtuţile. La mulţi şi sfinţi ani, mereu de mână cu Dumnezeu! n

unirii

de pr. Cristian Chinez

n fiecare an, luna ianuarie are un caracter special prin evocarea ideii de unire, cu cele două aspecte: cel bisericesc (de promovat) şi cel naţional (de comemorat). Pe de o parte, rugăciuni pentru unirea creştinilor într-o singură Biserică; pe de altă parte, încercări de reanimare a spiritului ce a dus la constituirea statului naţional român prin unirea principatelor. Altfel spus, o privire spre viitor şi o privire spre trecut. Ceea ce nu este încă realizat se doreşte, iar ceea ce s-a împlinit cândva se reaminteşte. Poate că ar fi bine să reflectăm asupra spuselor poetului: „unire-n cuget şi-n simţiri”. Din ambele puncte de vedere. La 5 ianuarie 1959, patriarhul Atenagoras vorbea despre „necesitatea întâlnirii şi a unirii forţelor spirituale care reprezintă Biserica lui Cristos”. La 28 octombrie 1965, Părinţii Conciliari de la Vatican emiteau un Decret despre ecumenism, având ca ţel promovarea refacerii unităţii între toţi creştinii. În cuget şi-n simţiri mai există multe de făcut. Iar în fapt?... De partea cealaltă, înfăptuirea unirii s-a realizat. Atunci (la 24 ianuarie 1859) şi în etapele ulterioare. Dar câţi dintre cei plecaţi din ţară (nu exilaţi!), care uită să se mai întoarcă, mai gândesc sau mai simt în sens de unire? Totul pleacă de la şi se întoarce la simţul comunităţii de credinţă, respectiv a celei de neam şi aşa mai departe. n

Lumina creºtinului w ianuarie 2020

Vreau să fiu creştin!

MISIUNI

de pr. Florin-Petru Sescu

În miez de noapte, un om se apropie de poarta misiunii din Lydenburg, Africa de Sud, ºi bate. Bate insistent, fãrã mult zgomot, dar suficient ca pãrintele misionar sã se trezeascã.

eschizând, misionarul aude: „Nu te speria, sunt musulman, dar nu am venit să-ţi fac rău! Am venit pentru că vreau să fiu creştin! Vrei să-mi afli istoria?” Văzând acel chip brăzdat de urme, misionarul i-a răspuns: „Cu drag!”; şi s-a aşezat. Omul a început: „Au trecut 50 de ani de când, într-o după-amiază, o furtună puternică ne-a speriat rău, încât împreună cu mama şi sora mea am început să căutăm un adăpost. Pe când fugeam din calea furtunii, au năvălit asupra noastră trei bărbaţi călare, care ne-au legat. La apusul soarelui am ajuns într-un câmp ce gemea de bărbaţi, femei şi copii, toţi legaţi, cu gleznele în butuci, aşezaţi pe pământ, într-o agonie fără cuvinte. Atunci am înţeles că vom fi sclavi.

„ Vreau sã fiu creºtin,

asemenea soþiei mele, vreau sã cunosc Catehismul ºi sã-i iubesc pe toþi.

În câteva zile a început călătoria. Mânaţi de bice, mulţi cădeau fără să se mai ridice, alţii se ridicau doar pentru a cădea şi numai o parte am ajuns la destinaţie. Ajunşi la târg, am fost hrăniţi, apoi am fost expuşi la vânzare. Atunci le-am pierdut pe mama şi pe sora mea. Am fost cumpărat de un stăpân din Kartum şi am fost constrâns să venerez semiluna, sub pedeapsa biciuirii şi a morţii. Aici m-am căsătorit cu o sclavă, am avut copii şi, pentru a-i creşte, a trebuit să 20

împing cu soţia, chiar şi în timpul nopţii, mecanismul greoi ce scotea apă pentru irigarea brazdelor. Am fost vândut din nou şi am emigrat într-o altă ţară. După mulţi ani m-am întors şi am aflat că familia mea a fost vândută unor comercianţi ambulanţi. I-am pierdut şi pe ei. Am decis să mă întorc în Lydenburg, locul copilăriei, şi să schimb ceva. Vreau să fiu creştin, asemenea soţiei mele, vreau să cunosc Catehismul şi să-i iubesc pe toţi. Soţia mea spunea: «Doar iubirea le va învinge şi le va schimba pe toate!»” Atolo – căci acesta era numele bărbatului – a devenit catehumen, apoi catehet, şi a murit la o vârstă înaintată, jelit fiind de sute de creştini, care au devenit, la rândul lor, creştini datorită lui. Un nou an se deschide. Ţelul noului an nu este omul de pe cal, mândru şi egoist, pentru care nu contează cine este cel de jos şi ce se întâmplă cu el, ci Atolo şi soţia sa, care au înţeles că un sistem nu poate fi schimbat decât prin „a fi creştin”, adică prin a cunoaşte

Lumina creºtinului w ianuarie 2020

şi a trăi învăţătura lui Dumnezeu. Nu ajută la nimic a avea aspectul unui creştin, a şlefui o faţadă, oricât de frumoasă ar fi, ci trebuie să fii creştin cu adevărat. În lumea de astăzi există alte forme de sclavie, de subjugare, de licitare şi vindere a oamenilor în numele progresului şi al economiei actuale, pentru că lumea încă suferă de bolile vechi ale mândriei cu dorinţa de putere şi ale egoismului cu dorinţa de înavuţire. „Vreau să fiu creştin!” este strigătul adevăratei desăvârşiri, dacă este însoţit de o trăire frumoasă chiar şi atunci când este greu. Toţi dorim o schimbare în lumea în care trăim, dar vrem ca această schimbare să pornească de la alţii. Atolo ne învaţă că totul trebuie să pornească de la noi. A înţeles că răul şi răutatea nu vor aduce niciodată schimbarea adevărată, ci doar iubirea faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele. Acesta ar putea fi un plan bun la început de an: „Să fim creştini şi să schimbăm lumea”. n

Mihai Robu – primul episcop indigen de Iaşi

FIGURI ILUSTRE

de pr. Fabian Doboº

Episcopul Mihai Robu s-a nãscut în satul Sãbãoani, judeþul Neamþ, la 10 aprilie 1884. Dupã absolvirea cursurilor primare în localitatea natalã a fost admis la seminarul diecezan din Iaºi în toamna anului 1894, unde a studiat cu mult folos.

e lângă dogma Bisericii el a aprofundat cu succes şi diverse limbi (latina, italiana, franceza şi germana). În jurnalul seminarului este mereu amintit în funcţia de sacristan, fapt ce confirmă grija pe care o avea, încă din perioada formării la preoţie, pentru celebrarea liturgiei. Mihai Robu a primit diaconatul la 19 noiembrie 1906, iar sacramentul Preoţiei, la 7 aprilie 1907, prin impunerea mâinilor primului episcop de Iaşi, Mons. Nicolae Iosif Camilli. Încă din luna ianuarie a anului 1907 el fusese numit prefect pentru seminariştii din Iaşi. Până la începerea Primului Război Mondial, pr. Mihai Robu a fost profesor şi formator în se mi narul diecezan, iar după anul 1914, cursurile seminariale fiind întrerupte, a slujit ca paroh în comunităţile: Văleni, Faraoani şi Bacău. Stema ep. Mihai Robu

În anul 1920, pr. Mihai Robu a fost numit secretar al episcopului Alexandru Theodor Cisar. În plus, a revenit în seminarul diecezan (redeschis la 18 octombrie 1920) pentru a-şi relua misiunea de formator şi profesor.

De remarcat faptul că, deşi ocupa diverse funcţii, pr. Mihai Robu a colaborat încă de la început cu redacţia revistei diecezane „Lumina creştinului”, prin publicarea unor articole care aveau ca scop dezvoltarea culturală şi spirituală a catolicilor din Moldova. Episcopul Al.Th. Cisar a obţinut de la Sfântul Scaun, la începutul anului 1924, distincţii preţioase pentru pr. Mihai Robu şi pentru alţi trei preoţi. Cităm un fragment din scrisoarea circulară (nr. 2614 din 22 februarie 1924) prin care episcopul aducea acest lucru la cunoştinţa preoţilor şi credincioşilor din Moldova: „Sfântul Părinte a binevoit să acorde distincţii pontificale la patru dintre preoţii Eparhiei de Iaşi. Acestea sunt cele dintâi onorificenţe date de Sfântul Scaun apostolic clerului nostru indigen (...). Vă facem deci cunoscut că prin decretele date la 5 ferbuarie 1924 au fost numiţi camerieri secreţi, supranumerari ai Sanctităţii sale papa Pius al XI-lea, următorii: Preacucernicia Sa Ioan Bogleş, decan de Siret şi paroh de Gherăeşti, Preacucernicia Sa dr. Anton Gabor, directorul şcolii din Iaşi şi redactor al revistei Lumina creştinului, Preacucernicia Sa dr. Marcu Glaser, decan de Basarabia şi paroh de Chişinău, şi Preacucernicia Sa Mihai Robu, secretar episcopal”. În urma demisiei din scaunul arhiepiscopal de Bucureşti a lui Raymund Netzhammer (1924), Sfântul Scaun l-a numit pe episcopul de Iaşi Al.Th. Cisar arhiepiscop de Bucureşti, acesta rămânând însă

şi la conducerea Diecezei de Iaşi ca administrator apostolic. La 7 mai 1925, Mons. Mihai Robu a fost numit episcop de Iaşi, fiind recomandat Sfântului Scaun de către noul arhiepiscop de Bucureşti, Mons. Cisar. Episcopul Mihai Robu a slujit Dieceza de Iaşi până la moartea sa (27 septembrie 1944). Din cauza celui de-al Doilea Război Mondial, a fost nevoit, în anul 1944, să se refugieze la Beiuş, unde a murit. A fost înmormântat în cimitirul din acelaşi oraş, la 29 septembrie, iar în anul 1964 osemintele sale au fost aduse la Iaşi şi reînhumate în catedrala „Adormirea Maicii Domnului”. n

Lumina creºtinului w ianuarie 2020

ªTIRI • ªTIRI • ªTIRI

Premiu

Campusuri în Kenya

Papa Francisc a acordat preotului greco-catolic Ionuț-Cătălin Blidar, din Eparhia de Lugoj, „Premiul Academiilor Pontificale” 2019. Anunțul a fost făcut de Sfântul Părinte la Roma, miercuri, 4 decembrie, în mesajul transmis participanților la cea de-a XXIV-a ședință publică a celor șapte academii pontificale. Pr. Ionuț-Cătălin Blidar a fost premiat pentru lucrarea sa de doctorat, susținută la „Antonianum” din Roma în anul 2018, cu titlul „Umanitatea Neprihănită a Fecioarei Maria – icoană a Logosului lui Dum nezeu, împlinire a seminției alese, rodul Arborelui Crucii – o perpectivă ecumenică asupra mariologiei Neprihănitei din tradiția greco-latină (sec. II-XIV d.Cr.)”.

Surorile din Congregația „Slujitoarele Preacuratei de Parma” au organizat în perioada 10-14 decembrie campusuri în cele trei misiuni catolice din nordul Kenyei. Datorită colaborării dintre preoții celor trei misiuni și surori, 290 de copii participanți (160 în Maikona, 60 în Baddha Hurry și 70 în Turbi) au avut parte de câteva zile pline de culoare și veselie. Zilele de campus au fost structurate pe câte o cateheză, urmată de un atelier de activități manuale în legătură cu tema catehezei, jocuri, cântece și dansuri.

Primire şi integrare Întâlnirea Comisiei Pastoral-Sociale, Secțiunea Migranți, din cadrul CCEE – Comisia Conferințelor Episcopale din Europa, s-a desfășurat la Atena în perioada 26-29 noiembrie 2019. Au participat 31 de persoane, reprezentanți ai diferitelor Conferințe Episcopale sau oameni implicați direct în activitatea de primire și integrare a migranților și refugiaților în Europa. România a fost reprezentată de pr. Florin-Petru Sescu, în calitate de delegat al episcopului Iosif Păuleț, responsabil cu pastorația migranților în cadrul Conferinței Episcopilor Catolici din România.

Formare Şapte formatori ai Provinciei franciscane „Sfântul Iosif ” din România a Ordinului Fraților Minori Conventuali, din cele patru case de formare, liceu, postulandat, noviciat și institut, au participat la Roma, în perioada 27 noiembrie – 2 decembrie 2019, la simpozionul internațional „Biserica în ieșire”, privind receptarea și prospectivele exortației apostolice a papei Francisc „Evangelii gaudium”, eveniment organizat de Consiliul Pon tifical pentru Promovarea Noii Evanghelizări din Vatican. 22

AgRu la 90 de ani Reprezentanți ai Acțiunii Catolice din România (ACRO) au fost prezenți la Adunarea Generală a Asociației Generale a Românilor

Uniți cu Roma (AGRU), desfășurată la Blaj, în perioada 29-30 noiembrie 2019. Evenimentul a avut în prim plan sărbătorirea celor 90 de ani de la înființarea AGRU, moment de sărbătoare, dar și de analiză, cu propuneri pentru viitor. Delegația ACRO prezentă la eveniment a fost formată din Anca Frona, președinte, și pr. Felix Roca, asistent spiritual general.

Doctor în teologie biblică Pr. Iosif Antili și-a susținut teza de doctorat în teologie biblică, având titlul „Come segno e simbolo. Una lettura diacronica dei racconti di azioni simboliche di Geremia”, marți, 3 decembrie, la Universitatea Pontificală Urbaniana din Roma. Moderatorul tezei a fost prof. Giovanni Rizzi, iar relatori, prof. Pierfrancesco Cocco și prof. Benedetta Rossi. Au fost prezenți și ÎPS Aurel Percă,

Lumina creºtinului w ianuarie 2020

rude și prieteni ai părintelui Iosif, preoți din țară, preoți care activează sau studiază la Roma, persoane consacrate și credincioși laici.

jubileu Sr. Rosa Țîmpu, sr. Elvira Bereș, sr. Paula Agheorghiesei, sr. Maria Baciu și sr. Elena Crăciun din Congregația Surorile Săracilor „Don Morinello” au marcat 25 de ani de viață consacrată la Liturghia prezidată de PS Iosif Păuleț în biserica din Pildești, la 19 octombrie. Cu acest prilej a fost binecuvântată piatra de temelie pentru construirea unui cămin de bătrâni gestionat de această congregație. Intenția surorilor este aceea de a trăi pe deplin carisma fondatorului, pr. Vincenzo Morinello, în mijlocul comunității din Pildești.

Mulțumire PS Petru Gherghel a celebrat duminică, 27 octombrie 2019, împreună cu întreaga comunitate a Seminarului „Sfântul Iosif ” din Iași, în capela institutului, o Liturghie de mulțumire pentru tot ceea ce Dumnezeu a săvârșit prin el, mai ales pentru această instituție. S-a întâlnit cu seminariștii și părinții formatori în Aula Magna și a participat împreună cu aceștia la un moment de adorație.

In memoriam În catedrala din Iași a avut loc celebrarea unui recviem solemn pentru sufletul regelui Ferdinand I și cel al reginei Maria, sâmbătă, 30 noiembrie 2019, la care au participat Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Române, Alteța Sa Regală Principele Radu și Alteța Sa Regală Principesa Sofia. PS Petru Gherghel, episcop emerit, împreună cu preoți de la catedrală s-au rugat pentru odihna veșnică a celor ce au condus România în perioada 1914-1927. Acestei celebrări din catedrală i-a urmat dezvelirea și sfințirea statuii regelui Ferdinand I, din fața Primăriei din Iași, prilej cu care s-au rostit rugăciuni pentru conducători și pentru popor.

ªTIRI • ªTIRI • ªTIRI

Centenar Chiara lubich Au fost prezenți în catedrala din Iași, la 7 decembrie, aproximativ 70 de membri și simpatizanți ai Operei Mariei (Mișcarea Focolarelor), veniți din Valea Mare, Gioseni, Bacău, Piatra Neamț, Roman, Săbăoani, Pildești, Huși și Iași, pentru a sărbători trei evenimente importante: da-ul spus de Chiara Lubich lui Dumnezeu la 7 decembrie 1943 – momentul nașterii Mișcării Focolarelor –, deschiderea anului centenar dedicat Chiarei – 100 de ani de la nașterea ei (22 ianuarie 1920) – și depășirea fazei

diecezane a cauzei de beatificare a acesteia. După Liturghia prezidată de PS Iosif Păuleț, programul a continuat în aula „Anton Durcovici” de la subsolul catedralei, unde PS Petru Gherghel le-a reamintit participanților o semnificație a termenului focolarin, aceea de purtători ai cuvântului Domnului, ai focului iubirii lui Isus.

Academia Mariană Studenții anului III ai Institutului Teologic Romano-Catolic „Sfântul Iosif ” din Iași au organizat duminică, 8 decembrie 2019, tradiționala Academie Mariană, prin care au adus un prinos de venerație, atât spiritual, cât și academic, Reginei cerului și a pământului. La acest eveniment au participat PS Iosif Păuleț, Mons. Benone Farcaș, rector al Seminarului, pr. Anton Săboanu, directorul Colegiului Național Catolic „Sfântul Iosif ”, atât seminariștii Institutului, cât și seminariștii liceeni de la Bacău, împreună cu părinții formatori și profesori.

Din agenda episcopului Iosif Păuleţ

n 1 decembrie: participarea la manifestările de la Iași prilejuite de Ziua Națională a României; n 14 decembrie: sfințirea monumentului și a plăcii comemorative din cimitirul satului Corhana, în memoria eroilor locali căzuți în cele două războaie mondiale; n 15 decembrie: Liturghie în biserica din Tomeşti n 21 decembrie: ceremonia distribuirii „Luminii păcii de la Betleem” în catedrala din Iași n 24 și 25 decembrie: prezidarea celebrărilor de Crăciun în catedrala din Iași n 27 decembrie: Festivalul Colindelor la Solonețu Nou, cu participarea mai multor coruri din Bucovina.

Stand La a IV-a ediție a Târgului de oferte de practică, voluntariat și internship în domeniul asistenței sociale, organizat miercuri, 11 decembrie 2019, de Universitatea „Al.I. Cuza”, prin Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice, Departamentul de Sociologie și Asistență Socială, standul Centrului de Asistență Comunitară „Sfânta Tereza de Calcutta” al Episcopiei, coordonat de Ramona Ciobanu, a fost vizitat de mulți dintre studenții prezenți, șapte dintre ei optând pentru practică și voluntariat în cadrul centrului.

la doi ani Fundația „Anton Durcovici” din Roman a sărbătorit marți, 10 decembrie 2019, împlinirea a doi ani de la deschiderea oficială. Aniversarea a avut loc în biserica „Sfânta Tereza”, programul fiind deschis de către copiii din Grădinița cu program prelungit „Anton Durcovici”. Conferința susținută de pr. Felician Tiba, concertul de colinde susținut de corul de tineri „Anton Durcovici”, cât și raportul de activitate al fundației, prezentat de Dragoș Toma, au precedat sfânta Liturghie celebrată de pr. paroh Pavel Chelaru, asistent spiritual în cadrul fundației.

Filmul „Cardinalul” În prezenţa regizorului Nicolae Mărgineanu, filmul „Cardinalul”, despre cardinalul greco-catolic Iuliu Hossu, a fost proiectat vineri, 13 decembrie, la Ateneul Iaşi, în sala de spectacole „Radu Beligan”.

În sala arhiplină, au urmărit proiecția filmului și PS Iosif Păuleț, ÎPS Aurel Percă și PS Petru Gherghel. Fără a avea intenţia de a fi o biografie fidelă, „Cardinalul” prezintă într-o adaptare artistică momente dinainte şi din timpul Marii Uniri în care arhiereul şi senatorul Iuliu Hossu a fost direct implicat, precum şi perioada detenţiei episcopilor greco-catolici încarceraţi în închisoarea de din Sighetu Marmaţiei după trecerea în ilegalitate a Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice.

Concerte de colinde În dieceză au fost mai multe concerte de colinde, la redacție fiind semnalate următoarele: 12 decembrie – formația „Dimma'S”, în biserica din Suceava; 13 decembrie – al 23-lea concert de colinde al Corului „Juvenes Ecclesiae”, pregătit și dirijat de Maximilian Husaru, în catedrala din Iași, cu orchestra „Tineri interpreți ieșeni” (reluat parţial, la 22 decembrie, la Gherăeşti şi Sagna); 13 decembrie – concertul caritabil de colinde „Și bunicii îl așteaptă pe Moș Crăciun”, cu un grup de colindători format din angajați și voluntari ai Centrului Diecezan Caritas Iași, în biserica „Sfânta Tereza a Pruncului Isus” din Iași; 14-15 decembrie – Corul „Joculatores Domini”, căruia i s-a alăturat și corul copiilor din Parohia Nisiporești, în capela Institutului Franciscan din Roman; 21 decembrie – Corul Institutului Teologic din Iași, în capela seminarului.

Lumina creºtinului w ianuarie 2020

ªTIRI • ªTIRI • ªTIRI

liturghie de mulţumire ÎPS Aurel Percă a celebrat duminică, 29 decembrie 2019, o Liturghie de mulţumire în catedrala din Iaşi pentru cei 20 de ani de slujire în calitate de episcop auxiliar al Diecezei de Iaşi. Au participat PS Iosif Păuleţ, PS Petru Gherghel, preoţii colegi ai Preasfinţitului, părinţii decani veniţi din întreaga dieceză, preoţi de la Episcopie, profesori de la Seminarul din Iaşi şi din diferite parohii, precum şi numeroşi credincioşi. O Liturghie similară a prezidat ÎPS Aurel la Săbăoani, la 22 decembrie 2019, însoțit fiind de PS Iosif Păuleț și PS Petru Gherghel.

Pentru familii Printre activitățile pastorale ale Oficiului pentru Pastorația Familiei din luna decembrie se numără:

zile dedicate sfintei Liturghii și familiei la Ciucani (5-8 decembrie), Sănduleni, Turluianu și Verșeti (19-22 decembrie); întâlnire cu un grup de familii la Pildești (7 și 15 decembrie), Roman „Sfânta Tereza a Pruncului Isus” (10 decembrie) și Iași (28 decembrie); „Un Crăciun cu familiile în familie” la Berzunți (25-27 decembrie).

Pe scurt

n 22 noiembrie: Conferința „Bi-

oe tica, educația și familia” cu prof. Maria Luisa Di Pietro, la Institutul Teologic din Iași n 23 noiembrie: Zi de reculegere pentru tineri cercetași din Pildești și Hălăucești, în casa surorilor „Notre Dame de Sion” din Săbăoani, coordonatori fiind Emanuela Chelaru, pr. Laurențiu Luca și fr. Jesus Sagredo, FSC n 27 noiembrie: Ziua

Au tRECut lA DOMNul

V Sr. Maria Marta Salahoriu, din Congregația „Surorile Benedictine Reparatoare ale Sfintei Fețe a Domnului Nostru Isus Cristos”, a trecut la Domnul luni, 2 decembrie. S-a născut la 27 martie 1984. A intrat în congregație la 15 februarie 1999. După formarea inițială și doi ani de noviciat a depus primele voturi la 1 noiembrie 2008 în biserica Bassano-Romano, în Italia, unde se află mormântul părintelui fondator, venerabilul Gregori Ildebrando, iar la 11 iulie 2016 a depus voturile pe viață în cadrul unei ceremonii solemne care a avut loc în capela centrului Asociației „Sfânta Față a Domnului Isus Cristos” din Măgura, Bacău. Trupul neînsuflețit a fost depus în capela centrului din Măgura (Bacău), până joi, 5 decembrie, când, după Liturghia celebrată la ora 10.30, sicriul cu trupul neînsuflețit a fost transportat în satul natal, Lărguța. Liturghia de înmormântare a fost celebrată la Lărguța, sâmbătă, 7 decembrie. V Pr. Cristian lucaci a trecut la Domnul joi, 19 decembrie, în casa parohială din Săbăoani, Parohia „Înălţarea Sfintei Cruci”. Născut la 6 iulie 1960 la Horleşti, jud Iaşi, a absolvit Şcoala Generală de 10 clase în anul 1977 la Horleşti, Şcoala de Cantori în anul 1979 la Iaşi şi Institutul Teologic Romano-Catolic „Sfântul Iosif ” din Iaşi în anul 1986. A fost hirotonit preot la 29 iunie 1986 la Iaşi de către ep. Ioan Robu. A activat ca vicar la Oneşti (1986-1989), Bucureşti „Sfântul Iosif ” (1989-1990), paroh la Vaslui (1990-1996), Roman „Inima Neprihănită a Mariei” (1996-2012), Săbăoani „Înălţarea Sfintei Cruci” (2012-2019). A coordonat construirea bisericii „Inima Neprihănită a Mariei” din Roman, a cărei sfinţire şi consacrare a altarului au avut loc la 5 iunie 2011. Suferind de mulţi ani din cauza mai multor boli, părintele a purtat în tăcere şi cu seninătate crucea suferinţei. Liturghia de înmormântare a fost prezidată de PS Iosif Păuleț în biserica din Horleşti, luni, 23 decembrie. 24

Lumina creºtinului w ianuarie 2020

Națională a României cinstită anticipat prin Liturghia prezidată de Mons. Ioan Robu în bazilica „San Vitale” din Roma n 29 noiembrie: Întâlnirea „Credința, calea către adevărata fericire”, dedicată tinerilor, la biserica „Fericitul Ieremia” din Roman, cu o conferință susținută de pr. Iosif Ilieș, SDB n 29 noiembrie – 1 decembrie: Zile de reculegere la Traian, coordonate de pr. Ștefan Acatrinei, pentru personalul socio-medical care lucrează în structurile caritative și în cele spitalicești din Dieceza de Iași n 30 noiembrie: Zi de reculegere pentru 58 de persoane consacrate, la surorile „Slujitoarele lui Cristos, Marele Preot” din Gherăești n 30 noiembrie: Zi de reculegere pentru copiii din Parohia „Sfântul Nicolae” din Bacău, la mănăstirea de la Luncani, coordonatori fiind liderii din grupul de cercetași, alături de pr. Leonard Farcaș și pr. Claudiu Gabriel Neculăeși n 1 decembrie: Ziua Națională a României sărbătorită la Milano prin Liturghia celebrată de părintele Paul Căliman, în capela „Maria Nova” de la Vimodrone n 1 decembrie: „Admissio”, pentru studenții anului III de la Seminarul din Iași, Liturghia fiind prezidată de ÎPS Aurel Percă n 1 decembrie: Liturghie prezidată de PS Petru Gherghel, în biserica din Butea, în amintirea pr. Alois Dămoc, la şapte ani de la trecerea acestuia la Domnul n 7 decembrie: Zi de reculegere pentru 25 de persoane consacrate din zona Bucovina, la Surorile Dominicane din Siret n 8 decembrie: Liturghii prezidate de ÎPS Aurel Percă, la Ladispoli și în bazilica „San Vitale” din Roma n 12 decembrie: Bilanțul anual al acțiunilor și activităților Centrului Diecezan Caritas Iași, printre invitați fiind PS Iosif Păuleț, ÎPS Aurel Percă și PS Petru Gherghel n 14-15 decembrie: Zile de reculegere cu tema „Sfânta Liturghie – întâlnire între prieteni”, la Iaşi, pentru membrii Mişcării „Familiile de Nazaret” din Parohia Iaşi „Sfânta Tereza”. n

Simptome frecvente: cefaleea

ÎN APÃRAREA SÃNÃTÃÞII

de dr. Bianca Hanganu

În context larg, orice durere de cap se mai numeºte cefalee, indiferent dacã este localizatã într-o anumitã zonã sau dacã este extinsã la tot capul.

numite caracteristici, istoricul pacientului, examenul clinic şi examenele paraclinice fac deosebirea între mai multe tipuri de cefalee, precum migrena şi cefaleea de tensiune – care sunt cefalee primare – sau diferite cefalee de cauză secundară. Cefaleea este unul dintre cele mai frecvente motive care îi determină pe pacienţi să apeleze la ajutorul medicului. Cefaleea primară (migrena, cefaleea de tensiune) nu se asociază cu anomalii de structură ale creierului, astfel că examenul clinic, examenele imagistice şi examenele de laborator vor fi normale. Migrena: la cele mai multe persoane, prima apariţie este în intervalul de vârstă 25-55 de ani. Caracteristici: frecvent interesează doar o jumătate a capului, persoana simte că îi pulsează capul, durerea este de intensitate moderată până la severă (creştere treptată a intensităţii), poate fi însoţită de aură – cel mai adesea aură vizuală, adică în câmpul vizual apar linii şerpuite sau în zig-zag, care încep în partea laterală, apoi avansează spre centrul privirii şi durează între 5 şi 60 de minute. Mai rar, aura poate fi senzorială – adică persoana simte amorţeală sau înţepături la nivelul feţei. Durerea de cap în migrenă poate fi însoţită de greaţă, vărsături, fotofobie (disconfort la lumină), fonofobie (disconfort la sunete puternice), slăbiciune musculară. Important pentru diagnostic

este că durerea din migrenă se accentuează în timpul activităţilor fizice (când persoana se ridică din pat, când urcă scările) şi se ameliorează în timpul somnului. Criza durează 4-72 de ore. Din cauza fotofobiei, persoana cu migrenă preferă să stea în camere mai întunecate, cu draperiile acoperind ferestrele pe timpul zilei. Cefaleea de tensiune: cea mai comună formă de cefalee primară, care afectează circa 21% din populaţie, fiind rezultatul stării de stres, anxietate, oboseală sau al posturii nepotrivite la birou. Spre deosebire de migrenă, cefaleea de tensiune apare prima dată în jurul vârstei de 25-30 de ani, având următoarele caracteristici: are intensitate mică până la moderată, este de tip muscular, cel mai des este bilaterală şi începe uneori în regiunea frontală (partea din faţă a capului), alteori în regiunea occipitală (partea din spate a capului), însă apoi cuprinde tot capul. Persoana descrie durerea ca o senzaţie de presiune, ca o bandă ce strânge capul. Se accentuează spre finalul zilei, nu este influenţată de activitatea fizică, nu este însoţită de greaţă sau vărsături, dar poate fi însoţită de fotofobie sau fonofobie (doar una dintre acestea) şi are o durată ce variază de la 30 de minute la 7 zile. Cefaleea secundară este mult mai rară, fiind un simptom ce însoţeşte alte afecţiuni, astfel că la examinarea clinică a pacientului medicul va constata diferite

anomalii, diagnosticul afecţiunii de bază fiind confirmat prin teste de laborator sau prin examinări imagistice. Debutul cefaleei este intens, atingând maximul de intensitate în secunde sau minute. Localizarea şi caracteristicile sunt variabile de la un episod la altul. Este important de stabilit dacă cefaleea este primară sau dacă este un simptom al unei afecţiuni, deoarece în acest caz tratamentul trebuie să se adreseze afecţiunii de bază (tumori intracraniene, glaucom, hipertensiune arterială, febră). Tratamentul pentru cefaleele primare poate fi medicamentos, însă dieta echilibrată, mesele regulate, exerciţiile fizice (cel puţin 30 de minute pe zi), somnul suficient pe timpul nopţii (circa 8 ore), minimizarea stresului şi hidratarea (circa 1,5-2 litri de apă pe zi) vor contribui la prevenirea apariţiei acestor dureri. q

Lumina creºtinului w ianuarie 2020

Librăria Presa Bună vă oferă Scrii şi câştigi NOUTÃÞI EDITORIALE

CONCURS

Comenzi prin e-mail: libraria@ercis.ro

Revoluţia sexuală globală: distrugerea libertăţii în numele libertăţii ediţia a II-a revizuită şi adăugită Gabriele Kuby, Ed. „Sapientia”, ISBN 978-606-578378-2, 484 p., 14x20 cm, 45 lei

Calendarul romano-catolic 2020 Ed. „Presa Bună”, 35x50 cm, 3 lei Agendă liturgică 2020 Ed. „Presa Bună”, 14x21 cm, 422 p., 25 lei

Calendarul „Cinci pâini de orz” 2020 Fraternitatea „Isus cel Înviat” din Tovado, Ed. „Presa Bună”, 10x14 cm, 744 p., 2,5 lei

Bună dimineaţa! Meditaţii pentru un an de zile cu Padre Pio Angelo Giubelli, Editura ARCB, ISBN 978-606-728067-8, 9,4x11,8 cm, cu ilustraţii color, 96 p., 4 lei

Se lasă seara şi ziua e de acum pe sfârşite Cardinal Robert Sarah în dialog cu Nicolas Diat, Ed. „Sapientia”, 440 p., 14x20 cm, 40 lei

Întrebarea Ce înseamnă pentru dumneavoastră sfânta Liturghie?

Premiul

Rugăciunea, suflu de viață nouă Papa Francisc, Editura ARCB, ISBN 978-606-728082-1, 14x21 cm, 160 p., 20 lei

Calendar romano-catolic 2020, dedicat vizitei papei la Iaşi Ed. „Presa Bună”, 25x32 cm, 14 file, 10 lei Rugăciune pentru unitatea creştinilor 2020 Consiliul Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor, Ed. „Presa Bună”, 14x21 cm, 74 p., 6 lei

dată la două luni aveţi posibilitatea de a câştiga un premiu. Trebuie doar să răspundeţi corect la întrebarea de mai jos. Răspunsul poate fi găsit în articolele din numărul trecut al revistei. Se acordă două premii prin tragere la sorţi. Trimiteţi prin poştă pe adresa de la pag. 2, prin fax: 0232/211527 sau prin e-mail: editor@ercis.ro răspunsul, adresa dv. completă şi numărul de telefon. Participă la concurs răspunsurile care vor ajunge la redacţie până la 15 februarie. Numele câştigătorilor se vor anunţa în revista din luna martie.

Materialele, în limita stocului disponibil, pot fi procurate prin comandă: • prin e-mail: libraria@ercis.ro; • on-line: www.ercis.ro/libraria • prin telefon: 0232/212003, interior 41: luni-vineri: orele 10.00-18.00; • prin poştă: Librăria Presa Bună, Bd. Ştefan cel Mare, 26; 700064 – Iaşi; În cel mult zece zile veţi primi acasă coletul poştal pe care îl veţi achita la ridicare. În preţurile specificate nu sunt incluse taxele poştale. Even tualele modificări ale preţurilor, precum şi apariţia lucrărilor aflate în pregătire, vor fi anunţate prin intermediul revistei „Lumina creştinului”. Înainte de a comanda cărţile dorite vă puteţi interesa prin telefon de noile modificări de preţuri sau puteţi consulta oferta actualizată de pe site la adresa www.ercis.ro/libraria/oferta.asp.

Lumina creºtinului w ianuarie 2020

Abonament „De la răsărit până la apus” pe anul 2020 Oferim ca premiu la concurs un abonament pe anul 2020 la publicaţia „De la răsărit până la apus”, în care găsiţi lecturile biblice şi meditaţii pentru fiecare zi a anului.

Câştigătorii concursului din luna noiembrie 2019 Au fost primite nouă mesaje e-mail şi două scrisori. În urma tragerii la sorţi au câştigat: Ana Simon (Iaşi) şi Ştefan Păduraru (Bacău), care vor primi Almanahul „Presa Bună” 2019.

Poarta timpului

REBUS

de pr. Emanuel Imbrea

Orizontal: 1) A douăsprezecea parte dintr-un an – Timpul liturgic cuprins între Învierea Domnului şi duminica Rusaliilor (adj.). 2) Măreţ (fig.) – Urmărire în fugă. 3) Primele timpuri! – Anul cu 366 de zile. 4) Îndatorat – Uşiţe! 5) Republica Populară Ungară (abr.) – Zile! – Localitate în Indonezia. 6) District în Elveţia – A cunoaşte – Notă muzicală. 7) Contrară unei legi sau În anul 2020, timpul de peste an cuprinde 34 de sãptãmâni dintre care ºapte se celebreazã înainte de Postul Mare, din ziua de 13 ianuarie, luni dupã Botezul Domnului, pânã la 25 februarie, marþi înainte de Miercurea Cenuºii. Dupã Rusalii, timpul de peste an se reia de la sãptãmâna a IX-a (omiþându-se a VIII-a), din ziua de 1 iunie, luni dupã duminica Rusaliilor.

FORMulAR DE ABONAMENt 2020 Numele .............................................. Prenumele ......................................... Adresa ............................................... ............................................................ Tel. .................................................... Am achitat suma ....................... lei prin ............................ nr. ........., din data de ......................., reprezentând abonamente la: • Lumina creştinului: ................... • Isus, prietenul copiilor: ............. • De la Răsărit până la Apus: ...... Data:

Semnătura:

Reduceri mari la „Presa Bunã”!

Aceia care, pânã la 31 ianuarie 2020, fac dovada achitãrii materialelor comandate pentru întregul an beneficiazã de reduceri de 20%.

norme – Servicii publice locale (abr.). 8) Mese de seară – Ouă de peşte. 9) Timp de 60 de secunde – Grup de celule glandulare (anat.). 10) Perioadă de zece ani – În cronică! 11) Epocă remarcabilă – Anul sabatic celebrat în Vechiul Testament o dată la 50 de ani. Vertical: 1) Anul care începe cu prima duminică din Advent, în care Biserica celebrează opera mântuitoare a lui Cristos (adj.) – Pri mele decenii! 2) A alipi – Substanţă macromoleculară obţinută prin polimerizare. 3) Banală în fond! – „Paştele săptămânal” sau ziua în care Biserica cele brează pătimirea, moartea şi învierea Domnului. 4) De culoarea zăpezii – Secvenţe. 5) Localitate în Germania – Grunjos în sine! 6) Date calendaristice care marchează ziua şi noaptea cea mai lungă din an. 7) Sprinten – Baston de biliard – În Cuba! 8) Impresie puternică (fig.) – Dânşii – În oraş! 9) Aşezare rurală – Răstimp de o sută de ani.

10) Serialul de luni – Perioadă determinată – Ineficient de la bun început! 11) Apă stătătoare – O mie de ani. Dicţionar: ENIM, GOMS, ACIN, TITZ. Răspuns la rebusul „Naşterea lui Isus” din numărul trecut: 1) IROD – IMPROB; 2) SOLEMNITATE; 3) UME – AGC – TCT; 4) SA – AGE – BAAL; 5) NEFIRESC – E; 6) A – MI – IS – IDE; 7) UMANI – TT – RM; 8) GENEALOGII; 9) USU – TON – AGR; 10) SIENA – IESLE; 11) TAL – CRACIUN.

Costul abonamentelor

q lumina creştinului

• personal = 33 lei (15 + 18 cheltuieli poştale; -20% = 30 lei) • colectiv (peste 10, de obicei prin parohii) = 15 lei (-20% = 12 lei) • în străinătate = 117 lei (15 + 102 cheltuieli poştale; -20% = 114 lei) q Isus, prietenul copiilor • personal = 14 lei (8 + 6 cheltuieli poştale; -20% = 12,4 lei) • colectiv (peste 10, de obicei prin parohii) = 8 lei (-20% = 6,4 lei) • în străinătate = 36 lei (8 + 28 cheltuieli poştale; -20% = 34,4 lei) q De la Răsărit până la Apus • personal = 82 lei (70 + 12 cheltuieli poştale; -20% = 68 lei) • colectiv (cel puţin 7) = 70 lei (-20% = 56 lei) • în străinătate = 145 lei (70 + 75 cheltuieli poştale; -20% = 131 lei)

Lumina creºtinului w ianuarie 2020

Zile dedicate sfintei Liturghii ºi familiei (Ciucani, 4-7 decembrie 2019)

Zi de reculegere pentru persoanele consacrate din zona Bucovina (Siret, 7 decembrie 2019)

Consacrarea altarului bisericii „Sfântul Nicolae” (Bacãu, 6 decembrie 2019)

Depunerea adeziunii în Acþiunea Catolicã (Iaºi, 8 decembrie 2019)

Distribuirea luminii pãcii de la Betleem (Iaºi, 21 decembrie 2019)

Liturghie de mulþumire a ÎPS Aurel Percã (Sãbãoani „Sfântul Mihail”, 22 decembrie 2019)

Funeraliile pãrintelui Cristian Lucaci (Horleºti, 23 decembrie 2019)

Funeraliile pãrintelui Cornel Cadar (Horgeºti, 28 decembrie 2019)