Lumina creștinului, nr. 3/2020

Sfântul Iosif, model de credinþã

Caritas Iaºi: 30 de ani de caritate

Pelerinajul tinerilor în Þara Sfântã

pag. 3

pag. 4

pag. 18

LUMINA

CUPRINS

CREªTINULUI

Serie nouã – Anul XXXI martie 2020, nr. 3 (363)

Publicaþie lunarã a Diecezei Romano-Catolice de Iaºi Prima apariþie: ianuarie 1913

Redacþia Lumina creºtinului Bd. ªtefan cel Mare, 26, 700064-Iaºi tel. 0232/212003; fax 0232/211527 tel. abonamente: 0740/907699 e-mail: editor@ercis.ro Redactor coordonator: pr. Adrian Blãjuþã (adrian@ercis.ro)

Redactori:

pr. Cristian Diac

sr. Lenuþa Bãcãoanu

Ovidiu Biºog

Corecturã:

Tehnoredactare:

sr. Mihaela Cotarcea (terezinã)

ing. Petru-Silviu Dogariu

Preþul: 2 lei

Contul bancar deschis la BCR IAªI: Episcopia Romano-Catolicã – Editura Presa Bunã RO35 RNCB 0175 0335 9236 0003

ISSN 1453-3758

Sã ne rugãm cu Biserica

Pentru evanghelizare catolicii din china Să ne rugăm pentru ca Biserica din China să persevereze în fidelitate față de evanghelie și să crească în unitate.

Mesajul episcopului 3 sfântul iosif, model de credinţă, ep. Iosif Păuleţ actualitatea 4 caritas iaşi: 30 de ani de caritate, Petronela Maftei 5 Misionarii ucişi în anul 2019, după Agenția Fides 6 interviu cu pr. egidiu condac, pr. Adrian Blăjuţă anul sfintei liturghii – 2019-2020 8 „Mulţumindu-ţi, a binecuvântat”, pr. Daniel Iacobuţ 9 un gând pentru creştinii din china, Ana Dura 9 Mesajul pentru postul Mare Mergeţi şi trăiţi în pace!

10 tipul creştinului formalist, Alois Gherguţ citind scriptura 11 Yom Kippur / Ziua ispăşirii, pr. Alois Bulai Mesajul sfinţilor 12 fericitul anton durcovici – seminarist la Bucureşti, pr. Petru Ciobanu sanctuare 13 itatí, pr. Iosif Dorcu pagina faMiliilor 14 „Veşnicia” de pe targă, pr. Felician Tiba pentru copii 15 Micul conte, Christofor V. Schmid 16 calea sfintei cruci din cameră în cameră, pr. Felician Tiba pentru tineri 17 tinereţea Bisericii, pr. Felix Roca 18 pelerinajul tinerilor în ţara sfântă, pr. Cristian Diac 19 de mână cu dumnezeu (III), pr. Laurenţiu Dăncuţă taBlete spirituale 19 suspiciuni, pr. Cristian Chinez Misiuni 20 cutia speranţei – o chestiune de inimă şi bunătate, pr. Florin-Petru Sescu figuri ilustre 21 un om între oameni – amintiri despre dascălul Mihai lucaci (II), pr. Vladimir Petercă ştiri • ştiri • ştiri 22 ştiri externe şi interne 23 din agenda episcopului iosif păuleţ în apărarea sănătăȚii 25 simptome frecvente: vertijul, dr. Bianca Hanganu noutăȚi editoriale 26 librăria Presa Bună vă oferă reBus 27 ospăţul euharistic (i), pr. Emanuel Imbrea

Dăruire

MESAJ TEREZIAN

„Ție, Doamne, îți ofer această nouă zi care începe. Ți-o ofer ca un dar al harului și al iubirii tale. Rugăciunea mea devine laudă și adorație, dar și ascultarea cuvântului tău. Vestea cea bună să dea zilei mele de astăzi prezența și întruchiparea iubirii” (C. Tonnelier, Trăirea zilnică a evangheliei împreună cu sfânta Tereza a Pruncului Isus, Ed. „Presa Bună”, p. 175).

Sfântul Iosif, model de credinţă

MESAJUL EPISCOPULUI

Sfântul Iosif a fost soþul preacurat al Fecioarei Maria ºi tatãl purtãtor de grijã al Fiului lui Dumnezeu. Biblia vorbeºte foarte puþin despre el. În Noul Testament gãsim douã cuvinte care îi caracterizeazã admirabil viaþa. Redau aceste cuvinte ºi contextul în care ele apar: Mama lui [Isus], Maria, fiind logoditã cu Iosif, înainte ca ei sã fi fost împreunã, ea” s-a aflat însãrcinatã de la Duhul Sfânt. Iosif, soþul ei, fiind drept ºi nevoind s-o expunã, a vrut sã o lase în ascuns” (Mt 1,18-19).

Fiind drept, adică „fiind bărbat credincios”, om bun, cinstit, corect, iubitor de Dumnezeu și de oameni. Cuvântul „drept” este ca o pecete divină pe fruntea celor aleși, un semn după care vor fi recunoscuți ca iubitori de Dumnezeu, așa cum litera T („thau”) era o pecete pe fruntea aleșilor lui Dumnezeu în Vechiul Testament (cf. Ez 9,4).

Meditând la credința sfântului Iosif, să reținem un lucru foarte important, și anume: „a crede” nu înseamnă doar o simplă vorbă aruncată în vânt sau rostită în diferite împrejurări, cum se întâmplă în multe dintre rugăciunile noastre. A crede cu adevărat în Dumnezeu înseamnă a avea încredere totală în el, în toate împrejurările și evenimentele vieții, atât atunci când acestea ne sunt prielnice, cât mai ales atunci când ele ne sunt potrivnice, grele, de mare încercare sau cumpănă.

Este cunoscută istorioara în care un tânăr, urcând pe munte și ajungând aproape de vârf, din neatenție a alunecat și a căzut în gol, dar a rămas agăţat în coardă. Şi a auzit o voce (a Domnului) care-i spuneasă taie coarda, însă n-a avut curaj… Dimineață, a fost găsit fără viaţă, înghețat, suspendat în coardă. La câteva zeci de centimetri sub el se afla solul...

Istorioara ne spune ce înseamnă cu adevărat credința: să te încrezi total în Dumnezeu. Așa a fost credința sfântului Iosif – așa trebuie să fie și credința noastră.

Sărbătoarea de poruncă a Sfântului Iosif, la 19 martie, cade întotdeauna în Postul Mare, un timp forte de verificare a credinței noastre și de întărire a ei, folosind mijloacele pe care ni le recomandă însuși Isus: postul, pomana și rugăciunea. Să privim încrezători la sfântul Iosif, bărbatul cu adevărat credincios, omul bun, cinstit, iubitor de Dumnezeu și de oameni. Și nu doar ca să-l admirăm, ci să-l și imităm!

Biserica Catolică îi acordă o atenție deosebită sfântului Iosif.

L-a ales ca patron și ocrotitor al ei.

Nenumărate persoane îi poartă numele. Nenumărate sunt apoi instituțiile și bisericile puse sub patronajul său. Întreaga lună martie este închinată cinstirii sfântului Iosif. Numeroși sunt aceia care îl venerează și îi cer neîncetat ajutorul, chiar dacă nu-i poartă numele.

Să luăm ca exemplu Seminarul mare din Iași, Seminarul mic din Bacău și întreaga Provincie

Franciscană din România: toate sunt sub patronajul sfântului Iosif. Prin câte încercări și greutăți au trecut aceste instituții! Pot da mărturie foarte mulți despre ele. În ciuda prigoanelor și greutăților de tot felul, aceste instituții au rezistat, ba au cunoscut și înflorire. Dacă ar fi să adunăm toate harurile obținute de la Dumnezeu prin mijlocirea acestui sfânt, am rămâne de-a dreptul uimiţi. În Vechiul Testament, sfântul Iosif are o icoană strălucită în Iosif, unul dintre cei doisprezece fii ai lui Iacob. Faraon, regele Egiptului, le spunea oamenilor în timpul anilor de foamete: „Mergeți la Iosif!” (Gen 41,55). Și Iosif i-a salvat. La fel vă trimit și eu pe voi, toți cititorii revistei „Lumina creștinului”, și pe toți fiii Bisericii noastre: Mergeți la Iosif, chemați-l în ajutor cu încredere, imitați-i credința și sigur nu veți rămâne dezamăgiți!

X iosif păuleț, episcop de Iași

Lumina creºtinului w martie 2020

3

Caritas Iaşi: 30 de ani de caritate ACTUALITATEA

de Petronela Maftei

Asociaþia Centrul Diecezan Caritas Iaºi, o asociaþie de utilitate publicã, nonprofit, de tip umanitar, împlineºte anul acesta 30 de ani de când activeazã în domeniul serviciilor sociale comunitare ºi furnizeazã servicii sociale ºi socio-medicale persoanelor defavorizate.

A

nul jubiliar 2020 va fi marcat printr-o serie de 30 de evenimente de responsabilitate socială care vizează sensibilizarea comunităților din regiunea Moldovei și ajutorarea celor care trăiesc în sărăcie, persoanele marginalizate social, singure sau bolnave, recunoscând valoarea fiecăreia dincolo de condiția socială.

Evenimentele festive se vor încheia cu o Gală a Responsabilității Sociale – Caritas: 30 de ani de caritate, ce va avea loc la 30 octombrie. În primăvara anului 1990, într-o clădire abandonată de pe Strada Sărărie, nr. 134, fondatorii Caritas au ales să adăpostească și să se îngrijească de copiii abandonați și profund afectați de fenomenul comunist. Ulterior au luat naștere diverse programe menite să creeze o civilizație a iubirii și a solidarității între oameni, a ajutorării semenilor noștri aflați în dificultate.

Promotorii acestui obiectiv, directorii Caritas: pr. Vladimir Petercă, Mons. Grigore Duma, pr. Egidiu Condac, pr. Mihai Budău și pr. Marius Adam, au făcut posibile toate acțiunile de binefacere și, mai ales, au reușit să transmită societății care este misiunea noastră de creştini: iubirea de Dumnezeu și de oameni.

Marele nostru gând de recunoștință se îndreaptă către ei, dar și către episcopul emerit PS Petru Gherghel, către arhiepiscopul mitropolit de București, ÎPS Aurel Percă, și, bineînțeles, către episcopul de Iași, PS Iosif Păuleț, care au fost mereu alături și au răspuns cu generozitate la acțiunile noastre.

4

Problemele cu care se confruntă comunitatea sunt mari, diverse, dar mai ales urgente, motiv pentru care Caritas a creat programe diferite prin care să răspundă nevoilor cu multă implicare și devotament: Programul Antidrog, Centrul de Resurse pentru Persoane cu Dizabilități, Centrul de Inserţie Socio-Profesională pentru Tineri în Dificultate și programe care desfășoară activități și în prezent: Centrul de Plasament „Sfântul Iosif”, Centrul de Resurse pentru Familii, Centrul de Resurse pentru Copii și Tineri „Don Bosco”, Programul Servicii de Îngrijire la Domiciliu, Programul de Intervenții în Situații de Urgență și Calamități Naturale. Începând cu 30 decembrie 2019, activitatea asociației continuă sub îndrumarea pr. Iosif Iacob, director general, și este cuprinsă în două mari domenii de activitate: Domeniul Copii, Tineri, Familii – echipa programelor care fac parte din acest domeniu este în permanență alături de: 50 de copii proveniți din familii cu situații financiare foarte precare, copii care frecventează centrele sociale de zi ale asociației, iar programele

Lumina creºtinului w martie 2020

au drept scop prevenirea abandonului școlar, oferirea unei forme alternative de educație, asigurarea mesei calde zilnice; 13 tinere adolescente provenite din familii cu situații sociale speciale, separate temporar sau definitiv de părinții lor, care beneficiază de suport educațional, consiliere, suport în orientarea școlară și profesională; 30 de familii defavorizate aflate în situații de dificultate economică şi socială, cărora li se oferă activități care ajută la dezvoltarea condițiilor de trai și la creșterea calității vieții.

Domeniul pentru Vârstnici și Persoane cu Dizabilități – echipa membră a acestui domeniu se află în slujba a peste 1.300 de vârstnici singuri imobilizați la pat sau la domiciliu din regiunea Moldovei, cărora li se asigură asistență socială, îngrijire medicală specializată la domiciliu și sprijin în efectuarea activităților zilnice.

Inițiem un îndemn către toți oamenii de bunăvoință pentru a veni în ajutorul aproapelui, a ne angaja într-un stil de viață bazat pe solidaritatea între oameni, uniți pentru schimbarea destinelor celor aflați în nevoie. Sperăm să ni se alăture cât mai mulți membri pe drumul carității. n

Misionarii ucişi în anul 2019

ACTUALITATEA

dupã Agenþia Fides

Agenþia Fides a publicat numãrul misionarilor uciºi în anul 2019, folosind termenul misionar” pentru toþi cei care au murit într-un mod violent. Fiecare botezat ”este, în virtutea chemãrii sale, un misionar. Sunt înregistraþi nu doar misionarii ad gentes, trimiºi special pentru evanghelizare, ci toþi acei creºtini a cãror viaþã a fost rãpusã în baza apartenenþei lor la Bisericã sau la Cristos.

C

onform datelor adunate de Fides, în cursul anului 2019 au fost uciși în lume 29 de misionari, cea mai mare parte preoţi: 18 preoţi, un diacon permanent, doi călugări care nu erau preoţi, două surori şi șase laici. După opt ani consecutivi în care numărul cel mai ridicat de misionari uciși a fost înregistrat în America, din anul 2018 Africa este pe primul loc în acest clasament tragic. În Africa, în anul 2019, au fost uciși 12 preoţi, un călugăr, o călugăriță, o laică. În America au fost uciși șase preoţi, un diacon permanent, un călugăr, patru laici. În Asia a fost ucisă o laică. În Europa a fost ucisă o soră.

Datele permit să se vorbească despre o „globalizare a violenței”: în timp ce în trecut misionarii uciși erau în bună parte concentrați într-o națiune sau într-o zonă geografică, în 2019 fenomenul apare mai generalizat şi răspândit.

Au fost udate de sângele misionarilor 10 țări din Africa, opt din America, una din Asia şi una din Europa.

Viaţa multora a fost răpusă în timpul tentativelor de răpire sau de furt, în contexte sociale de sărăcie, de degradare, unde violenţa este regulă de viaţă, autoritatea statului este slăbită de corupţie şi de compromisuri.

S-a răspândit în diferite continente în ultimii ani sechestrarea de preoţi şi surori: unele s-au

terminat în mod tragic, aşa cum rezultă şi din lista misionarilor ucişi, altele cu eliberarea ostaticilor, altele cu tăcerea. În Nigeria a crescut numărul răpirilor de preoţi şi călugări cu scop de extorcare. Cea mai mare parte sunt eliberaţi după puţine zile, însă în unele cazuri cu urmări devastatoare pentru sănătatea lor fizică şi psihică. Un fenomen asemănător este frecvent şi în America Latină.

Din numărul celor 29 de misionari ucişi, unii au fost victimele unor atacuri teroriste, precum pr. Antonio César Fernández (Burkina Faso), ucis la 15 februarie 2019, sau pr. Simeon Yampa, din aceeaşi ţară, ucis la 12 mai 2019.

Alţii au suferit agresiuni brutale care le-au provocat moartea, ca în cazul pr. Nicolas Ratodisao, mort în spital în urma rănirii, la 14 februarie 2019. De o moarte cruntă a avut parte și Faustine Brou N’Guessan, secretară a unei parohii din Coasta de Fildeş,

înjunghiată mortal în biroul parohial la 10 august 2019. Ernesto Cavazza, laic angajat în Parohia „Santa Monica” din Argentina, a fost ucis la 30 iunie 2019, în timp ce mergea să deschidă biserica pentru prima Liturghie. Genifer Buckley, tânără de la Voluntarii Iezuiți din Filipine, a fost înjunghiată în casa în care locuia, la 23 august 2019, în timp ce lucra la o școală. Sora Antonia Pinho, din Congregația „Slujitoarele Mariei Ministre a bolnavilor”, a fost atacată şi ucisă la 8 septembrie 2019 în orașul São João da Madeira.

La acest număr trebuie adăugată lista lungă a atâtor persoane, despre care probabil că nu se va ști nimic vreodată, care în orice colț al planetei suferă şi plătesc cu viaţa credinţa lor în Isus Cristos.

Aşa cum a spus papa Francisc la 11 decembrie 2019, „vor exista mereu martirii între noi: acesta este semnalul că mergem pe calea lui Isus”. n

Lumina creºtinului w martie 2020

5

Nu putem să sorbim din izvorul harului divin

ACTUALITATEA

fără să devenim samariteni milostivi Interviu cu pr. Egidiu Condac

de pr. Adrian Blãjuþã

Pr. Egidiu Condac a fost numit vicar general ºi moderator al Curiei Episcopiei de Iaºi la 30 decembrie 2019, dupã o slujire de 18 ani la Centrul Diecezan Caritas Iaºi.

Pãrintele Egidiu a oferit un interviu revistei noastre pentru a-l cunoaºte mai bine.

– împliniți anul acesta 25 de ani de preoție, dar aveți deja o bogată biografie pastorală, mai ales în sectorul social. cum ați descoperit vocația la preoție şi de unde vine înclinația specială pentru implicarea în domeniul social?

Personal nu pot spune că a existat un moment clar în care să simt vocaţia la sfânta Preoţie.

Aş compara-o mai degrabă cu nişte urme răzleţe care apoi au devenit o cărare şi, treptat, s-a transformat într-un drum stabil.

Eram în anul 1985, în clasa a X-a, şi am început să simt o atracţie spre rugăciune. De obicei, aşa cum am fost deprins de mic, îmi făceam câteva rugăciuni dimineaţa şi câteva seara şi deseori ne rugam în familie cu părinţii şi fraţii sfântul Rozariu. De data aceasta însă am început treptat să mă rog tot mai multe rugăciuni: pentru nevoi generale, pentru familii, pentru bolnavi, pentru preoţi, pentru Biserică. Găseam în rugăciune o adevărată hrană, conţinutul lor mă umplea de o pace interioară deosebită, ba chiar, în urma rugăciunii, puteam să mă concentrez mult mai bine pentru şcoală. Cât despre dorinţa de a deveni preot, nu pot spune că m-a urmărit constant. Mă gândeam însă cu plăcere la preoţii din parohie, la preoţii pe care îi cunoşteam, admiram viaţa şi exemplul lor, demnitatea, 6

modestia, predicile lor. Toate acestea îmi nutreau sporadic o dorinţă interioară de a deveni şi eu preot, dar nu discutasem încă niciodată cu nimeni aceste gânduri referitoare la o posibilă vocaţie la Preoţie. După terminarea clasei a X-a – timp în care m-am pregătit temeinic pentru examenul de treapta a II-a, răsfoind printre altele şi ceva material pentru un eventual examen la Seminar – am absolvit cu brio examenul de admitere în clasa a XI-a la liceu.

Deja mă consideram mulţumit şi satisfăcut că am un loc asigurat mai departe. Câteva săptămâni mai târziu, fiind examen de admitere şi la Seminarul din Iaşi, m-am prezentat şi acolo şi, în scurt timp, am primit vestea că am fost admis. Abia în acest moment am simţit ceva deosebit, o bucurie greu de descris în cuvinte, bucurie pe care nu o pot compara cu o alta, ceva sublim, plină de pace şi siguranţă. Atunci decizia mea a fost clară: merg la Seminar şi renunţ la locul meu de la liceu. Aşa am şi făcut. În toamna anului 1986 am început clasa a XI-a la Institutul Teologic Romano-Catolic din Iaşi.

– din activitatea de până acum, care ar fi momentul cel mai frumos pe care l-ați trăit? dar cel mai dificil?

Printre cele mai frumoase momente pe care le-am trăit consider a fi activitățile de formare

Lumina creºtinului w martie 2020

pr. egidiu condac s-a născut la Bacău, la 24 decembrie 1969. după absolvirea cursurilor primare şi gimnaziale la Bacău, a fost admis la seminarul minor din iaşi, în anul 1988. după satisfacerea stagiului militar, a continuat studiile la institutul teologic „sfântul iosif ” din iaşi, fiind hirotonit preot la 25 iunie 1995. a activat ca vicar la iaşi „adormirea Maicii domnului” (1995), iaşi „sfânta tereza a pruncului isus” (1995-2002), director executiv la centrul diecezan caritas (2002-2004), director general la centrul diecezan caritas (2004-2019), responsabil al secțiunii social-caritative şi membru al consiliului pastoral diecezan din cadrul episcopiei romanocatolice de iaşi (mai 2005 – prezent), preşedinte al confederaţiei caritas românia (2006-2011; 2016-2020). în iunie 2018 a susținut în cadrul universității „alexandru ioan cuza” din iaşi lucrarea în sociologie cu titlul „evaluarea rețelelor sociale şi de sprijin a migranților români din regiunea lazio, italia”, obținând titlul de doctor în sociologie.

alături de angajații din Caritas, atât la nivel diecezan, cât și național, pentru a construi împreună prioritățile pe care s-au clădit proiectele și activitățile pentru cei defavorizați, de-a lungul anilor.

Au existat și momente dificile.

Printre cele mai dificile aș aminti perioada de implementare a pr i mului proiect european (2011-2013), care a avut ca obiectiv formarea profesională și integrarea în câmpul muncii a peste 100 de persoane. Pe parcursul acestor ani ne-am maturizat mult ca echipă, întâmpinând Ø

ACTUALITATEA Ø foarte multe provocări determinate de noutatea abordării pe care o aduceau astfel de proiecte, dar, în cele din urmă, am realizat că am fost deschizători de noi drumuri atât pentru dieceza noastră, cât și pentru alte asociații Caritas din țară.

– ce au însemnat aceşti ani pe care i-ați trăit implicat în mod special în domeniul social?

Centrul Diecezan Caritas Iași, în care am lucrat 18 ani, și-a pus amprenta în viața mea de preot.

Pentru mine a fost o adevărată școală, în care am avut permanent de învățat, dar și de transmis către alţii din experiența dobândită.

Pot să afirm că trăiesc o mare mulțumire sufletească pentru faptul că am avut prilejul, în acești ani, să cunosc realitatea oamenilor cu bucuriile și necazurile lor, să dobândesc o bogată experiență în coordonarea multor activități, alături de oameni profesioniști și voluntari inimoși din diferite confesiuni religioase, și să interacționez cu instituții și autorități, atât la nivel local, cât și central.

Sunt recunoscător Domnului pentru că am avut ocazia să descopăr multe căi de dialog pe tărâmul carității creștine între mediul public și privat, între Biserică, societate și stat.

– care este rolul unui vicar general într-o dieceză?

Vicarul general are misiunea conferită de Dreptul Canonic al Bisericii de a ajuta episcopul diecezan în activitatea de administrare a diecezei și de a coordona secțiunile și oficiile curiei epis copale în strânsă legătură cu episcopul diecezan. Această misiune se referă la domeniul pastoral, catehetic, misionar, educațional, vocațional, formativ, spiritual, asociativ, economic, social-caritativ sau alte domenii în care Biserica locală este chemată

să fie semn al prezenței lui Dumnezeu pentru credincioșii încredințați episcopului spre păstorire.

– cum ați caracteriza dieceza de iaşi şi care ar fi provocările pe care le vedeţi astăzi prezente în dieceză?

Dieceza de Iași este o porțiune a poporului lui Dumnezeu în care se manifestă un complex de realități susținute prin inițiative pastorale de către mulți preoți, persoane consacrate și laici dedicați vocației lor. Există multe inițiative care au menirea de a aduce spiritul evangheliei și trăirea credinței cât mai aproape de creștinii și oamenii de astăzi: de familii, copii, tineri, vârstnici, bolnavi, migranți sau alte categorii. Însă rămân în continuare noi provocări, care recer o continuă discernere a semnelor timpurilor în care trăim. Pentru aceasta consider că e nevoie, atât pentru preoți, cât și pentru laici, de o continuă trezire a noi motivații care să ne miște pe fiecare din interior, de curaj pentru a descoperi și a vesti cu îndrăzneală noutatea evangheliei, de realism, umilință și de coerență a vieții.

Toate aceste orientări pot fi reîmprospătate hrănindu-ne cu mai multă credință și convingere din

cuvântul evangheliei, din trăirea sacramentelor și din practicarea rugăciunii ca un dialog sincer, deschis și fără formalism cu Dumnezeu. Toate acestea ne vor da gustul unei mai puternice colaborări și comuniuni între toți membrii Bisericii locale, pentru binele sufletesc și pentru susținerea între noi pe drumul mântuirii, pe care ne dorim să-l parcurgem împreună, așa cum ne invita papa Francisc anul trecut când ne-a vizitat.

– în final, de ce este important pentru un creştin să se implice în viața socială?

Implicarea în viața socială este trăirea evangheliei. Nu putem doar să ascultăm cuvântul lui Dumnezeu, să-l medităm și să revenim la ocupațiile noastre zilnice profesionale, personale, familiale, fără a ne dezvolta și un spirit comunitar, fără a ne pune la dispoziția celor mai slabi, mici, neputincioși. Nu putem să sorbim din izvorul harului divin fără să devenim samariteni milostivi pentru cei căzuți în descurajare, sărăcie, foame, vicii, boli, neînțelegeri, lipsă de educație, consumism, hedonism sau alte situații care îl pot desfigura pe omul de astăzi.

Lumina creºtinului w martie 2020

7

„Mulţumindu-ţi, a binecuvântat”

ANUL SFINTEI LITURGHII – 2019-2020

de pr. Daniel Iacobuþ

Dupã ce a luat în mâinile sale pâinea ºi apoi potirul, Isus a rostit rugãciunea de binecuvântare ºi de mulþumire (Mc 14,22-23). Aceastã rugãciune este actualizatã la Liturghie atunci când preotul rosteºte rugãciunea de aducere de mulþumire ºi de sfinþire, prin care pâinea ºi vinul devin trupul ºi sângele lui Cristos.

P

entru a indica rugăciunea ce introduce gesturile și cuvintele lui Isus asupra pâinii și asupra vinului, evangheliile folosesc două verbe complementare: a mulțumi (eucharistein) (Lc 22,19) și a binecuvânta (eulogein) (Mc 14,22). În ajunul pătimirii sale, Isus a mulțumit lui Dumnezeu pentru roadele pământului, pentru tot ceea ce Dumnezeu a săvârșit pentru oameni și, în mod special, pentru ceea ce va înfăptui prin dăruirea sa totală de pe cruce și la înviere.

Mulțumirea înălțată către Dumnezeu a devenit acțiune de binecuvântare care, coborând de la Tatăl ceresc asupra pâinii și vinului, le-a transformat în trupul și sângele lui Cristos. Prin rugăciunea sa de mulțumire și binecuvântare, Cristos a anticipat, de fapt, moartea pe cruce și învierea sa, oferindu-se Tatălui drept jertfă de iubire, iar ucenicilor, ca hrană mântuitoare în trupul și sângele său.

La sfânta Liturghie suntem introduși în taina acestei rugăciuni a lui Cristos prin rugăciunea euharistică. Cristos continuă și în rugăciunea Bisericii să mulțu mească Tatălui pentru tot ce a realizat prin viața sa și să binecuvânteze pâinea și vinul, făcându-le să devină trupul și sângele său.

Biserica doar a dezvoltat rugăciunea de mulțumire a lui Cristos de la Cina cea de Taină, menţinând în centrul ei cuvintele sale asupra pâinii şi vinului. Iar tema 8

centrală a rămas neschimbată: mulţumirea şi binecuvântarea, ce au în centrul lor moartea şi învierea lui Isus, trupul şi sângele lui. Cu toții suntem atrași către înălțimea acestui dialog de iubire dintre Fiul și Tatăl pentru a-i mulțumi și noi Tatălui și pentru a-i cere binecuvântarea. De aceea, la începutul rugăciunii euharistice inimile credincioșilor sunt îndemnate să se înalțe la Domnul („Sus inimile!”), iar la final, pâinea și vinul consacrate sunt înălțate către Tatăl ceresc drept ofrandă de cinstire și preamărire a întregii Biserici „prin Cristos, cu Cristos și în Cristos”. În centrul acestei rugăciuni se află cuvintele Mântuitorului de la Cina cea de Taină, prin care are loc minunea transfor mării euharistice.

Pentru noi e important să ne lăsăm cu adevărat introduși în atmosfera spirituală în care se desfăşoară rugăciunea cea mai importantă de la Liturghie: binecuvântarea, aducerea de mulţumire.

Sfântul Paul spunea că a trăi în recunoştinţă este voinţa lui Dumnezeu: „Mulțumiți pentru toate, căci aceasta este voința lui Dumnezeu în Cristos Isus cu privire la voi!” (1Tes 5,18). Și noi îi suntem recunoscători lui Dumnezeu pentru că ne-a dăruit cea mai valoroasă binecuvântare prin Fiul său. Această convingere e destinată să devină stânca pe care ne construim viața, certitudinea că

Lumina creºtinului w martie 2020

aparținem Dumnezeului iubirii, care pe toate le îndreaptă spre binele acelora care îl iubesc (cf. Rom 8,28). Însă, din păcate, multe persoane suferă de un profund simț al condamnării și au uitat de binecuvântarea lui Dumnezeu. Mulți se simt victime ale unei lumi pe care nu o mai pot schimba și astfel se consideră mai degrabă condamnați decât binecuvântați. Rugăciunea euharistică este o autentică terapie în acest caz: ne amintește că adevărul propriei persoane poate fi regăsit doar în binecuvântarea lui Dumnezeu, în iubirea sa vie și eficace care ne eliberează de orice condamnare. Căci la Cina cea de Taină și la orice Liturghie, „știind Isus că îi venise ceasul să treacă din lumea aceasta la Tatăl, iubindu-i pe ai săi care erau în lume, i-a iubit până la sfârşit” (In 13,1). n

Un gând pentru creştinii din China Mesajul de Postul Mare

ANUL SFINTEI LITURGHII – 2019-2020

Intenția de rugăciune pentru luna martie

de Ana Dura

Dorinþa ta a fost, Doamne, sã fie fãcut cunoscut tuturor cuvântul tãu. Indiferent în ce parte a lumii ne aflãm, întâlnim oameni care te cunosc ºi care trãiesc învãþãtura ta, dar ºi oameni care stau departe de tine.

S

ocietatea de astăzi oferă atât de multe alternative care promit experienţe şi plăceri unice în detrimentul credinţei adevărate!

Se răspândește tot mai mult ideea că fericirea se găsește oriunde și că Dumnezeu, prin legile sale, încurcă planurile de viață ale oamenilor.

Fidelitatea ne este încercată la tot pasul de nenumărate ispite.

Fie că ne lăsăm înşelaţi de plăceri amăgitoare, fie că suntem copleşiţi de greutăţi şi probleme, suntem de multe ori puşi în situaţia de a lupta din greu pentru a ne păstra inima curată şi sufletul senin. Nu ne este uşor, cu toate că în ţara noastră ne putem bucura de dreptul de exercitare liberă a credinţei. În alte colţuri ale lumii,

creştinii sunt persecutaţi şi chiar ucişi pentru că aleg să te urmeze.

Statornicia acestora este pusă la grea încercare, căci, uneori, oamenii trebuie să aleagă între a-şi păstra viaţa sau a o pierde de dragul credinţei. Populaţia chineză se confruntă cu astfel de situaţii deja de mai multă vreme.

Reprimarea libertăţii religioase reprezintă o problemă gravă a lumii de azi. Se vorbeşte despre demolări de biserici, despre distrugerea Bibliei şi a valorilor creştine şi chiar despre folosirea torturii pentru a constrânge oamenii să renunţe la religia lor. Guvernul acestei țări are în plan să impună o nouă biblie care să reflecte etica socialistă chineză, având ca figuri de bază doi dintre președinții Chinei. Adorarea celor doi pe crucifixe și introducerea cântecelor comuniste în locul celor bisericești sunt doar o parte din măsurile luate împotriva creștinilor. În aceste clipe grele de încercare, sufletul devine fragil şi doar rugăciunea poate menţine speranţa. De aceea, Doamne, dorim să ne unim în rugăciune cu întreaga lume pentru creştinii asupriţi. Te rugăm să le oferi alinare şi putere să ducă această suferinţă până la capăt, iar celor ce luptă împotriva credinţei dăruieşte-le o inimă tolerantă şi iubitoare. Ajută-ne, o, Isuse, să rămânem fideli prezenţei tale divine! n

S

emnat la 7 octombrie 2019, cu titlul „Vă rugăm pentru Cristos: lăsați-vă împăcați cu Dumnezeu!” (2Cor 5,20), mesajul papei Francisc pentru Postul Mare 2020 este o chemare la o reîntoarcere „cu mintea și cu inima” la milostivirea lui Dumnezeu, „marele mister al morții şi învierii lui Isus, fundamentul vieţii creştine”.

Primul dintre cele patru puncte ale mesajului, Misterul pascal, fundament al convertirii, subliniază că, din credința în milostivirea lui Dumnezeu, putem să ne renaștem din nou și astfel Paștele lui Isus rămâne un eveniment mereu actual, care ne îndreaptă spre a atinge „cu credinţă trupul lui Cristos în atâția suferinzi”.

Al doilea punct, Urgenţa convertirii, accentuează importanța rugăciunii din Postul Mare, ea putând să convertească inima omului din ce în ce mai mult la voința Domnului.

Voința pasionată a lui Dumnezeu de a dialoga cu fiii săi este titlul celui de-al treilea punct, care amintește că Dumnezeu niciodată „nu întrerupe dialogul de mântuire cu noi”, dialog realizat în mod special prin misterul pascal al Fiului său.

Spre finalul mesajului, în al patrulea punct, O bogăţie de împărtășit, nu de acumulat numai pentru sine, papa Francisc a prezentat contexte concrete ale trăirii misterului pascal, „împărtăşirea în caritate făcându-l pe om mai uman”.

Papa Francisc invocă în final mijlocirea sfintei Fecioare pentru ca toți creștinii să poată deveni „sare a pământului şi lumină a lumii”. n

Lumina creºtinului w martie 2020

9

Tipul creştinului formalist

MERGEÞI ªI TRÃIÞI ÎN PACE!

de Alois Gherguþ

Mi-a rãmas în minte o scenã din copilãrie, pe care am regãsit-o de nenumãrate ori ºi în alte comunitãþi, probabil destul de cunoscutã multor cititori ai acestor pagini.

S

e întâlnesc doi credincioși imediat după slujba mare, se salută, iar unul dintre ei nici nu apucă bine să coboare treptele de la intrarea în biserică şi deja îşi aprinde o țigară, după care cei doi poartă un dialog sec: „Ei, cum e, ce mai faci, ai venit și tu la datorie?” Replica venită de la celălalt, însoțită de un zâmbet politicos și învăluită în fumul de țigară: „Da, am venit și eu să semnez condica!”

Evident, acest dialog se dorea a fi un soi de joc de cuvinte în care se reflectă foarte bine ideea că participarea la slujba de duminică este o cerință obligatorie și dacă n-o duci la îndeplinire riști să fii criticat, eventual anatemizat de tagma celor „drepți” de care aminteam și în numărul trecut.

De fapt, cu acest exemplu vreau să scot în evidență formalismul sau rutina asemănătoare unui reflex condiționat care se consumă periodic, la aceeași oră, după același ritual, lângă sau împreună cu aceleași personaje.

Cu alte cuvinte, dacă participarea la Liturghie se transformă într-un soi de rutină, în ceva care trebuie făcut ca să nu am probleme sau într-o ocazie de a ieși în lume, de a mai socializa cu alții sau de a afla noutățile din comunitate, atunci suntem prizonierii unui formalism condiționat sau întreținut de „obligativitatea” mersului la biserică, ceea ce, din punct de vedere teologic, spiritual, sacramental, devine discutabil.

Dumnezeu nu stă cu un catalog 10

sau cu un registru matricol la ușa bisericii să bifeze prezenții și absenții; miza participării la celebrarea unei Liturghii nu este prezența fizică. Cum ați reacționa dacă ați primi un mesaj în care Dumnezeu v-ar invita să aveți o întâlnire duminica la o anumită oră? Știu, o să-mi spuneți că iar fabulez cu astfel de întrebări, dar vă invit să luați în serios un astfel de scenariu. Nu-i așa că v-ar cuprinde o emoție puternică, poate chiar frică, panică? Nu vă invită la un spectacol sau la o ceremonie, vă invită să vă vadă, să vă întrebe cum o mai duceți, să-i spuneți ce aveți pe suflet, să vă ajute, să vă inspire cu soluții la problemele zilnice. Or, noi ne agităm să nu întârziem, ne frământăm cu ce ne îmbrăcăm, ne gândim dacă și cum să ne întâlnim cu x sau y, ne întrebăm oare cât o să țină ca să putem ajunge și în alte locuri după rostirea...

Mergeți în pace! În tot acest formalism există și valențe pozitive, le-aș spune chiar terapeutice, în sensul în care persoane aflate în situații existențiale delicate, dificile, poate chiar deprimante, găsesc în frecventarea Liturghiilor o modalitate de a ieși din casă, de a se detașa de probleme și de a încerca o conectare cu latura spirituală a vieții, care poate aduce rezolvarea problemelor personale. De asemenea, sunt multe persoane, mai ales cele cu vârste înaintate, care găsesc în rutina zilnică de a participa la

Lumina creºtinului w martie 2020

slujbe și la alte manifestări religioase o formă benefică de a petrece timpul (inclusiv pe calea radioului sau internetului), de a se simți utili și de a mai uita de greutățile vieții de zi cu zi. Închei prin a vă spune că o floare, pentru a înflori și a ne încânta ochii și sufletul, are nevoie, pe lângă apă și îngrășăminte, și de lumina soarelui; apa și îngrășămintele ne sunt oarecum la îndemână, i le putem furniza noi, în schimb razele soarelui nu mai sunt la îndemâna noastră. La fel este și cu formalismul în practicarea religiei; nu este suficient să bifezi doar prezența fizică, periodică. Este nevoie mai ales de disponibilitatea și dorința interioară de a primi razele binecuvântării divine care să ne călăuzească spre pace și adevăr. n

Yom Kippur / Ziua Ispăşirii

CITIND SCRIPTURA

de pr. Alois Bulai

Este binevenitã în timpul Postului Mare reflecþia asupra acestei zile de pocãinþã. A devenit în timp sãrbãtoarea cea mai solemnã la evrei (Lev 16,31; 23,32 etc.). Cade la 10 Tishri (septembrie-octombrie), zece zile dupã Anul Nou ºi cinci zile înainte de Sãrbãtoarea Corturilor.

S

e distinge prin odihna absolută și postul strict (Lev 16,29; 23,26-32; Num 29,7). Sacrificiile și celebrarea obțin ispășirea dorită când sunt însoțite de pocăință, rugăciuni, recunoașterea și mărturisirea păcatelor. Marele Preot trebuie să facă pregătire 7 zile.

Ritul țapului alungat în pustiu și destinat demonului Azazel, al cărui înțeles este că duce cu sine păcatele, este practic o dublură a ritului stropirii cu sângele ispășitor (Lev 16,21-22 comparat cu vv. 15-16). Celebrarea cultuală și semnificația teologică a Zilei Ispășirii au ca motivație intrinsecă: „Să facă ispăşire pentru sanctuar, pentru impurităţile fiilor lui Israel, pentru nelegiuirile lor şi pentru toate păcatele lor” (Lev 16,16.21; Num 16).

Ispășirea este făcută de Marele Preot, singurul care poate, numai în această zi, să intre după catapeteasmă în Sfânta Sfintelor din Cortul Întâlnirii sau din Templu (cf. Lev 16,20.33), unde Dumnezeu, invizibil, este pe „tronul harului” între heruvimi (cf. Lev 12-13).

După ce Marele Preot îmbracă veșmintele sacre, se pregătesc un vițel, pentru ispășirea păcatelor proprii și ale casei sale, și doi țapi, pentru ispășirea păcatelor poporului (v. 5-6). Dintre aceștia se trage la sorți unul pentru a fi oferit lui Dumnezeu și unul pentru a fi alungat în pustiu (v. 8-10).

Aducând un sacrificiu de incens, Marele Preot face invizibil tronul

harului din Sfânta Sfintelor pentru a se feri de sfințenia plină de mister a lui Dumnezeu.

Momentul central al ritului este stropirea cu sânge din Sfânta Sfintelor. Marele Preot stropește partea din față a capacului cu sângele vițelului înjunghiat pentru ispășirea păcatelor lui și ale casei lui și capacul cu sângele țapului adus ca jertfă pentru Dumnezeu pentru ispășirea păcatelor întregii adunări a lui Israel. Sanctuarul este purificat prin stropirea cu sângele ambelor animale jertfite (v. 16-20).

Apoi se impun mâinile peste țapul destinat lui Azazel, pentru a-i transmite lui toate păcatele poporului și este alungat în pustiu (v. 20-22).

Autorul Scrisorii către Evrei vede în ritul săvârșit de Marele Preot în Ziua Ispășirii o anticipare a sacrificiului lui Isus, adevăratul Mare Preot al Noului Testament (Evr 9,7.11-12). Isus nu avea nevoie de ispășire pentru păcatele proprii (7,27), dar s-a oferit lui Dumnezeu pe sine însuși ca victimă sacrificială fără pată (7,14.26-27). El „a intrat o dată pentru totdeauna în Sfânta Sfintelor nu cu sânge de ţapi şi viţei, ci cu propriul lui sânge, dobândind o mântuire veşnică” (9,12).

Prin jertfa propriului trup le-a permis tuturor credincioșilor să intre în Sfânta Sfintelor prin cata pe teasma propriului trup (10,19-22).

Obligația de a înjunghia și arde înaintea taberei (Lev 16,27) vițelul și țapul cu al căror sânge se săvârșea

ispășirea de păcate este asociată cu suferința lui Isus în afara porții cetății (Evr 13,11-12). Această interpretare a crucii își găsește fundamentul istoric în faptul că Isus și-a încoronat slujirea în oferirea propriei vieți ca preț de răscumpărare pentru mulți (cf. Is 43,3-4; 53,12).

După sfântul Paul, Dumnezeu l-a oferit pe cel răstignit lumii ca ispășire (hilasterion) și ca dovadă a dreptății sale răscumpărătoare (Rom 3,25). Ca slujitor al lui Domnului, Isus este și mielul lui Dumnezeu care ia asupra sa păcatul lumii (In 1,29). Așadar, eficacitatea de ispășire pe care yom kippur o avea pentru poporul lui Israel este depășită de crucea lui Mesia. Prin Cristos, Dumnezeu a împăcat cu sine lumea întreagă (2Cor 5,18), crucea este iertarea lui Dumnezeu pentru mulți, adică pentru toți oamenii. n

Lumina creºtinului w martie 2020

11

Fericitul Anton Durcovici

MESAJUL SFINÞILOR

seminarist la Bucureşti

de pr. Petru Ciobanu

La 9 septembrie 1901, la recomandarea pr. Lucius Fetz ºi a fratelui Egesius, dintre Fraþii ªcolilor Creºtine ºi director al ªcolilor arhiepiscopale, tânãrul Anton Durcovici a fost primit printre alumnii Seminarului Arhiepiscopal „Sfântul Duh” din Bucureºti.

A

fost admis – în baza certificatului eliberat de Școala arhiepiscopală de pe Calea Călărașilor din București – de pr. superior Raymund Netzhammer, OSB, și examinat de pr. Carol Auner, studiile fiindu-i finanțate de către Damele Engleze de pe strada Pitar Moș din capitala României.

Chiar de la începutul studiilor sale, seminaristul Anton Durcovici s-a dovedit a fi fidel chemării sale preoțești, inclusiv prin respectarea Regulamentului și a programului prevăzut de acesta.

Florian Müller îl caracteriza drept „un băiat inteligent și harnic”, calități de care a dat dovadă mai ales în studiu, în același an începând să frecventeze clasa a III-a la Liceul „Sfântul Iosif ”, condus de Frații Școlilor Creștine. Reprezentativă pentru ceea ce a însemnat pentru seminaristul Durcovici studiul este mărturia mamei sale Maria, care spunea că „și acasă se așeza în spatele ușii, cu fața la perete, pentru a studia nestingherit”. Cu toate acestea, a reușit să încheie primul an de seminar doar cu media 7,11. Eforturile pentru studiu l-au propulsat la sfârșitul clasei a IV-a primul între cinci, cu media de 7,83, având purtarea exemplară, atențiunea foarte mare și silința foarte mare.

Clasa a V-a liceală, pe care a absolvit-o în anul 1904, a încheiat-o tot primul între patru, cu media de 7,38, cu purtarea exemplară, 12

atențiunea mare și silința foarte mare. Începând cu clasa a VI-a a început cursurile de filozofie, la sfârșitul clasei având media 7,92.

De la sfârșitul clasei a VII-a liceale, pe care a urmat-o între anii 1905-1906, datează și ultimul certificat de studii al seminaristului Anton Durcovici, care se plasează iarăși pe primul loc între patru alumni, cu media de 8,63. La capătul acestor cinci ani de studii liceale, viitorul episcop de Iași a susținut cu succes examenul de bacalaureat, diploma fiindu-i înmânată de pr. Carol Auner la 6 octombrie 1906. La 23 octombrie același an i-a fost emis și Certificatul de maturitate, prin care „studentul Anton Durkowitsch” era declarat „matur pentru studiul sfintei teologii, pe care absolvind-o, va putea fi hirotonit ca preot misionar pentru Arhidieceza latină de București”.

Paralel cu dedicarea sa studiului, Anton Durcovici a dat dovadă și de o mare evlavie, observată și admirată de noul arhiepiscop de București, Raymund Netz hammer. Chiar dacă din această perioadă a vieții sale nu avem vreo mărturie a trăirii sale spirituale, cu siguranță cei doi stâlpi ai spiritualității sale – Euharistia și iubirea pentru sfânta Fecioară Maria –, preluaţi de la mama sa, s-au maturizat pe parcursul anilor de studii seminariale. Viitorul episcop de Iași a

Lumina creºtinului w martie 2020

fost într-adevăr „cucerit total de iubirea lui Dumnezeu... Toată persoana și comportamentul său erau umplute de prezența lui Dumnezeu”, iar „unirea interioară cu Preasfânta Treime era continuă”.

Concluzionând cu referire la această perioadă din viața fericitului Anton Durcovici, elocvente sunt, pentru a o caracteriza, cuvintele arhiepiscopului Raymund Netzhammer adresate cardinalu lui Gotti, la 4 august 1906: „Acești doi seminariști (este vorba de An ton Durcovici și Cristofor Feisthammel) au fost deja admiși sub direcția mea în Seminarul din București și au fost cu adevărat întotdeauna buni tineri”. Această caracteristică de a fi fost „bun tânăr” a făcut ca Durcovici să fie admis printre studenții din Cetatea Eternă, unde a început să studieze în anul 1906, la Colegiul Urbanian. n

Itatí

SANCTUARE

de pr. Iosif Dorcu

În nordul Argentinei (Provincia Corrientes), la graniþa cu Paraguay, pe malul stâng al Fluviului Paraná (al doilea ca mãrime în America de Sud), se aflã unul dintre marile sanctuare dedicate Maicii Domnului, numit Itatí.

L

a 28 februarie 1528 aici sosește, pe malul fluviului, primul creștin, Sebastián Gaboto, care este bine primit de băștinași.

Călugărul spaniol franciscan Luis de Bolaños construiește o capelă dedicată Maicii Domnului în anul 1589, într-un sat numit Tabacué, pentru a amplasa o statuie. Conform tradiției, statuia ar fi fost găsită în fluviul Paraná, nu departe de portul Santa Ana, de un grup de indieni. Au văzut statuia Fecioarei Maria pe o piatră înconjurată de o lumină străluci toare, auzindu-se o muzică supranaturală.

Același călugăr amenajează în anul 1615 un alt oratoriu pentru statuie, la Itatí, iar o parte din locuitorii din Tabacué se mută aici. În anul 1618 este mărit oratoriul, și-l putem considera ca fiind al treilea oratoriu. Fratele Luis de Gamarra mărturisește că a fost martorul unei minuni în Săptămâna Mare a anului 1624: „Chipul sfintei Fecioare a devenit strălucitor, de o frumusețe care nu poate fi descrisă în cuvinte”. Un alt călugăr, Juan de Gamarra, va lua decizia construirii unei biserici propriu-zise (a patra), unde statuia este purtată în procesiune la 14 august 1624, iar aici vor fi consemnate o mulțime de fapte miraculoase.

Un miracol consemnat în istorie, în anul 1748, este acela al canalului. Locuitorii din Itatí erau în mare pericol de a fi atacați și uciși de către aborigeni. Toți locuitorii au implorat în biserică ajutorul sfintei Fecioare pentru a fi salvați de la o moarte iminentă.

Dintr-odată o ploaie torențială a creat un canal care a împiedicat înaintarea atacatorilor, dispersându-i, iar Itatí a fost salvat.

La 4 octombrie 1849 a început revoluția cu lupte între unioniști și federaliști. Locuitorii din Itatí (unioniști înfrânți) au emigrat în Paraguay, luând cu ei și statuia miraculoasă. Au așezat-o într-o capelă și a rămas aici timp de doi ani, până la 15 decembrie 1851. În anul 1900, statuia a fost transferată pentru prima dată la Corrientes (75 km), în biserica „Sfânta Cruce”, pentru a fi încoronată oficial de către delegatul papei Leon al XIII-lea, Mons. Rosendo de la Lastra e Gordillo, episcop de Paraná, în prezența tuturor episcopilor din Argentina, Paraguay și Uruguay. În noaptea de 27 spre 28 noiembrie 1902, un necunoscut a furat coroana de aur, iar franciscanii părăsesc, după 300 de ani, custodia sanctuarului. În anul 1908 este recuperată parțial coroana, iar sanctuarul intră în grija călugărilor benedictini. În anul 1910 este creată Dieceza de

Corrientes, iar opt ani mai târziu, Fecioara Maria de Itatí este declarată patroana noii dieceze. La 25 ianuarie 1936, sanctuarul este încredințat Congregației „Mica Operă a Divinei Providențe” (călugării orionini, care sunt și astăzi la sanctuar), iar în anul 1937 însuși sfântul Alois Orione a făcut un pelerinaj la Itatí.

Biserica actuală datează din anul 1950, având cea mai mare cupolă din America de Sud. Are o lungime de 81 m, lățimea de 63 m, iar pe cupolă, la o înălțime de 88 m, domină o statuie a Maicii Domnului realizată din cupru. În interiorul sanctuarului pot intra 9.000 de persoane. Punctul central îl constituie, desigur, statuia Maicii Domnului amplasată în spatele altarului, într-o nișă, iar în jurul acesteia se poate vedea o frescă ce reprezintă indigeni care venerează statuia. Itatí primeşte anual 300.000 de pelerini.

Cardinalul Pio Laghi a oficiat consacrarea sanctuarului la 8 septembrie 1979, iar sfântul papă Ioan Paul al II-lea l-a declarat basilica minor în anul 1980. n

Lumina creºtinului w martie 2020

13

„Veşnicia” de pe targă

PAGINA FAMILIILOR

Paginã realizatã de pr. Felician Tiba

Trecuse mult de ora douã noaptea ºi eu nu mai adormeam. O durere în partea dreaptã a pieptului mã tot încerca de câteva zile, dar mi-am propus s-o las sã treacã de la sine, aºa cum fãcusem de multe ori. Eh, nici toate ale medicului, îmi spuneam!

T

reptat, și mâna stângă începea să amorțească, până când, vizibil deranjat de spasmele care îmi tot încercau degetele, m-am decis să sun la ambulanță. „Direct la spital!”, a fost decizia medicului de la ambulanță, după ce mi-a dat el însuși primele îngrijiri.

Ajuns la spital, pe o targă și fără să mă pot mișca, așteptam cu răbdare să îmi vină rândul la diversele proceduri specifice intervenției de urgență. Între timp, în loc să fiu strigat, am tot fost dat la o parte, până când am ajuns într-o margine a sălii de așteptare.

Noroc că eram tot pe targă și consideram că, dacă sunt așa, într-un fel sau altul mă vor striga imediat, dar mă înșelam cu fiecare oră care trecea. Și totuși această istorie a avut și partea ei bună. Chiar dacă la început eram puțin agitat, puțin

14

câte puțin mi-am venit în fire și, de pe targa mea de lângă perete, am început să reflectez.

M-am gândit la anii care trecuseră, la copilărie, la tinerețe.

M-am gândit la ea, la femeia vieții mele, la ziua căsătoriei, la botezul copiilor, la momentele frumoase dintre noi și la cele mai puțin frumoase. Acolo, pe targă, am avut timp să-i mulțumesc lui Dumnezeu pentru tot ceea ce îmi oferise până în acel moment.

I-aș fi cerut iertare soției pentru toate acele momente în care am supărat-o, dar pentru că nu i-a fost permis accesul în sala de așteptare, mă mulțumeam să mă gândesc la ea. O și vedeam dincolo de pereți cum se preocupa pentru sănătatea mea. Îi vedeam pe copii, la rândul lor preocupați pentru binele tatălui lor.

Ceea ce m-a întărit însă, dincolo de gândurile mele cu privire la

Lumina creºtinului w martie 2020

familie, a fost Dumnezeu. Încă din momentul în care am auzit „Direct la spital!”, știam că viața mea e în mâinile lui. Dacă el m-a trimis în lume, atunci când va considera, tot el mă va scoate de aici. Că va fi astăzi, că va fi în altă zi, la acest capitol eram liniștit și împăcat. El va decide! Între noi fie vorba, abia mă spovedisem, și asta îmi dădea o pace interioară greu de explicat și pentru mine.

Am început apoi să mă gândesc la pătimirea lui Isus de pe drumul crucii. Eu am avut posibilitatea să sun la ambulanță, să vină o echipă de specialiști. Isus nu a avut această posibilitate. Doar mama sa, Simon din Cirene și Veronica au fost cei care s-au mai preocupat să-l încurajeze. În sfârșit, cum meditam eu la toate acestea, a venit și la mine un „Simon din Cirene”. M-a luat cu tot cu targă și m-a dus la investigații.

Venise și timpul meu... În realitate, nu așteptasem decât vreun sfert de oră, dar în spital totul pare o veșnicie. Nu era nimic grav care să-mi afecteze în mod vizibil viața. Aveam nevoie de puțină odihnă și totul avea să reintre în parametri normali. Ceea ce am înțeles din toată această pățanie e că viața depinde numai și numai de Dumnezeu.

Ale noastre sunt picăturile din ea, pe care trebuie să le trăim cât mai bine pentru a nu le risipi (George). n

Micul conte

PENTRU COPII

Istorioarã moralã de Christofor V. Schmid

Contesa zise: – Aşa cum s-a simţit Enric atunci când a ieşit din adăpostul subteran pentru prima dată pe frumosul pământ al lui Dumnezeu, tot astfel ni se va întâmpla şi nouă când, părăsind aceste regiuni pământeşti, vom pătrunde în împărăţia cerurilor. Căci aşa gândesc: precum jucăriile lui Enric – acele floricele, miei şi arbori de care se bucura atâta în vizuină – nu erau decât nişte chipuri cât se poate de imperfecte ale făpturilor lui Dumnezeu, tot astfel trebuie să fie frumuseţile şi bucuriile acestui pământ în comparaţie cu cele ale cerului. Doar bucuria pe care o trăim pe pământ atunci când, după o despărţire îndelungată, revedem pe mult iubiţii noştri ne poate face să ne închipuim cât de mare va fi bucuria noastră când vom revedea acolo, în cer, pe răposaţii noştri prieteni.

Căci în această clipă a revederii mă simt ca şi cum aş fi în cer!

Venerabilul sihastru zise: – Găsesc sentimentele domnului conte şi ale evlavioasei contese cât se poate de frumoase şi înălţătoare. Dar adevărata învăţătură care aduce înaintea ochilor cazul lui Enric rămâne aceasta: înţelepciunea, bunătatea şi iubirea lui Dumnezeu strălucesc din cer şi de pe pământ atât de clar şi desluşit, încât chiar şi un copil este în stare să observe urmele lor şi să afle, aşadar, în făpturi pe Creatorul lor.

15. Binele răsplătit şi răul pedepsit După vreo câteva zile sosiră oştenii contelui aducând întreaga bandă de tâlhari, care fusese găsită

Desen de Tatiana Biºog

Traducere de Bronislav Falewski (continuare din numãrul trecut )

în vizuină. Tâlharii erau câte doi legaţi în lanţuri grele. Un car de lăzi, în care se aflau diferite lucruri scumpe, venea în urma lor, iar deasupra lăzilor şedea bătrâna ţigancă. Tâlharii nici nu mai căutaseră băiatul dispărut, căci, găsind uşa cea de fier încuiată bine şi necunoscând crăpătura din stâncă pe unde ieşise băiatul, iar gangul fiind foarte dărăpănat şi primejdios, unde nu cutezau să intre, crezuseră astfel că Enric a căzut într-una dintre înfioră toarele prăpăstii ale vechii mine şi că a fost îngropat în dărâmăturile vreunui gang surpat.

Tâlharii au fost deci tare miraţi când la intrarea lor în Eichenfels zăriră pe tânărul conte stând lângă tatăl său sub poarta castelului şi nu-şi puteau explica în ce mod ieşise prin poarta cea de fier.

– Noi credeam, mormăi căpitanul plin de supărare, că nu există om care să ne întreacă în viclenie şi acum văd că un copil a fost în stare să ne învingă şi să ne pună în lanţuri. Acest lucru este foarte dureros. Dar acuma trebuie să recunosc ceea ce nu voiam să cred vreodată: vremea descoperă toate, şi pe hoţ din peşteră scoate.

Muzicantul cu ţambalul, care se afla şi el printre aceştia, zicea în sine: – Noi am răpit acest copil ca odată să ne fie de ajutor! Dar acum tocmai acest copil este spre pierzarea noastră. Oamenii par a avea dreptate când zic: „Cel ce face rele, la urma urmei trebuie să observe că s-a înşelat amarnic.

Vilhelm, care era faţă de Enric mereu prietenos şi amabil şi care nu era rău din fire, zise: – Acestea le-a lăsat Dumnezeu astfel, că anume micuţul a scăpat, şi eu mă bucur foarte mult că el trăieşte, cu toate că aceasta îmi va aduce moartea... Dumnezeu îşi arată şi aici puterea sa scăpând pe cel nevinovat şi pedepsind pe cei vinovaţi. Acuma se împlinesc pentru noi cele ce mi le spusese odată tatăl meu şi mi le repetase mama: „Dacă s-ar ascunde cel rău chiar și în mijlocul pământului, judecata lui Dumnezeu ar şti să-l găsească şi acolo şi l-ar chema la pedeapsa bine-meritată”...

Când zări Enric pe sărmanul Vilhelm în lanţuri printre tâlhari, fu tare mişcat şi rugă fără încetare pe tatăl său să se îndure de acel om care-i făcuse atâta bine. Contele Ø

Lumina creºtinului w martie 2020

15

Calea sfintei cruci din cameră în cameră PENTRU COPII

Prelucrare de pr. Felician Tiba

V

izitele la prieteni au fost dintotdeauna o obişnuinţă pentru vârsta copilăriei. Că eram colegi de şcoală, că eram vecini sau simpli prieteni, mai ales duminica după-amiază era momentul vizitelor. Câteva floricele sau pur şi simplu ceva dulce, toate erau spre deliciul nostru. Nu conta că mâncam pe jos, că nu aveam fiecare farfuria lui sau şerveţele să ne ştergem mâinile; ceea ce conta era faptul că puteam împărţi o după-amiază cu prietenii şi cu părinţii lor. Într-o duminică mă aflam la unul dintre colegii de clasă. După ce am savurat cu plăcere un lighean de floricele, am trecut la jocurile binecunoscute: piticot,

remi şi cărţi. Uneori ne făceam şi temele împreună.

La un moment dat, mama prietenului meu s-a retras într-o cameră alăturată şi ne-a dat de înţeles că trebuie să vorbim mai în şoaptă. Credeam că se va odihni, mai ales că era şi duminică, dar şi-a luat o carte de rugăciune de pe masă şi a început să se roage.

O vedeam rugându-se în picioare, apoi îngenunchea pentru câteva clipe, după care se ridica din nou. Se ruga Calea sfintei cruci.

Văzând aceasta, l-am întrebat pe prietenul meu ce face mama lui acolo şi, spunându-mi că se roagă, i-am cerut să ne rugăm împreună, ceea ce a fost pe placul mamei.

Aşa ne-am rugat Calea sfintei cruci, în acea după-amiază. Şi ca să o facem cât mai asemănătoare cu cea din biserică, am deschis toate uşile casei şi am improvizat deplasarea de la o staţiune la alta mergând din cameră în cameră.

A meritat! Aşa am îmbinat buna dispoziţie cu rugăciunea, iar la sfârşit ne-am făcut şi temele împreună. O după-amiază de neuitat! (Loredana) n

Ø răspunse că pentru moment nu poate făgădui nimic; dar va căuta să-l trateze cât se poate de blând.

Deoarece la interogatoriul luat se constată că tânărul nu vărsase niciodată sânge, ci că fusese mai mult un servitor al tâlharilor şi nu tâlhar, nu fu închis pe viaţă, ci primi o pedeapsă mai ușoară.

Contele mai uşură însă această pedeapsă şi fu trimis într-o casă de corecţie până ce avea să dea semne că s-a îndreptat pe deplin, ca apoi să fie trimis acasă.

– Iată, îi zise contele adresându-i-se pe când îl duceau pe tânăr, precum nicio faptă rea nu rămâne fără pedeapsă, tot astfel nicio faptă bună nu rămâne fără răsplată. Uşurarea pedepsei tale se datorează faptului că ai fost amabil cu fiul meu. Da, ceea ce ai făcut pentru fiul meu, voi răsplăti faţă de sărmana ta mamă. Poartă-te bine şi caută astfel să te învredniceşti ca să te trimit în scurt timp la ea.

Ceilalţi tâlhari îşi primiră pedeapsa cu închisoarea pe viață pentru toate crimele lor. Ţiganca fu condamnată și ea la închisoare pentru totdeauna. Lucrurile furate au fost date înapoi vechilor proprietari pe cât se puteau găsi; restul fu întrebuinţat pentru fondarea unui orfelinat. Pentru aceasta, contele dărui o mare sumă de bani, iar contesa, toate bijuteriile sale.

Margareta rămase acum în serviciul contesei ca mai înainte şi, după zile pline de suferinţe, avu din nou zile pline de bucurie. Pe tânărul ajutor de grădinar Georgică au trebuit de mult să-l dea afară din serviciu pentru neglijenţa şi greşeala sa; pe lângă acestea, el se apucase şi de băutură şi de alte năzdrăvănii, aşa că murise încă în floarea vârstei. Tânărul din munţi se întoarse iară la părinţii săi, după ce primi cadouri frumoase din partea contelui.

Pe bătrânul Menrad ar fi dorit contele să-l ţină pentru totdeauna

în castel. El rămase pentru un timp aici, dar nu putu fi convins ca să-şi lase sihăstria pentru locuinţa din castel.

– Restul zilelor mele vreau să le închin lui Dumnezeu, zise el, şi aceasta cred că o pot face numai în sihăstrie. Am trăit destul în lume şi ştiu cum este ea. Lucrul cel mai bun pe care îl putem face în lumea aceasta este să ne pregătim pentru lumea cealaltă.

Venerabilul bătrân binecuvântă la despărţire – care fusese foarte tristă – pe conte, contesă şi pe micul Enric, care nici nu voia să se despartă de dânsul. Familia contelui îl întovărăşi până sub poarta castelului, unde aştepta trăsura. El se sui într-însa, privi încă odată cu bunătate spre dânşii şi, pe când trăsura se puse în mişcare, mai rosti următoarele cuvinte: – Rămâneţi cu bine şi pacea Domnului să fie cu voi. Ne vom revedea în cer! (Sfârşit)

16

Lumina creºtinului w martie 2020

Tinereţea Bisericii

PENTRU TINERI

Christus vivit

de pr. Felix Roca

În Exortaþia apostolicã postsinodalã Christus vivit”, papa Francisc le vorbeºte tinerilor, le aminteºte unele”convingeri ale credinþei noastre ” ºi, în acelaºi timp, încurajeazã la creºterea în sfinþenie ºi în angajare pentru propria vocaþie”.

S

fântul Părinte se adresează însă întregii Biserici, păstorilor și credincioșilor, deoarece „reflecția despre tineri și pentru tineri ne interpelează și ne stimulează pe noi toți”. Înainte de a se adresa tinerilor, Biserica are datoria de a-și păstra prospețimea dorită de Cristos.

A fi tineri nu este o chestiune doar de vârstă, ci este o stare a inimii. Așadar, spune papa Francisc, o instituție precum Biserica „se poate reînnoi și deveni din nou tânără în diferite faze ale istoriei sale foarte lungi”. La numărul 35 din exortația apostolică se citește un îndemn hotărât: „Să-i cerem Domnului să elibereze Biserica de cei care vor s-o îmbătrânească, s-o fixeze în trecut, s-o frâneze, s-o facă imobilă”. Însă ancorarea în trecut nu este singura ispită a Bisericii. Se face prezent și riscul „de a crede că este tânără pentru că acceptă tot ceea ce lumea îi oferă, considerând că este reînnoită pentru că își dă deoparte

Pentru tineri:

mesajul și se comportă ca toți ceilalți”. Dimpotrivă, Biserica este cu adevărat tânără atunci când este fidelă lui Cristos, când este ea însăși, când primește „forța mereu nouă a cuvântului lui Dumnezeu, a Euharistiei, a prezenței lui Cristos și a forței Duhului său în fiecare zi”. Biserica își păstrează tinerețea atunci când este atentă să se întoarcă mereu la izvorul său, la Cristos.

Noi toți care facem parte din Biserică, mai tineri sau cu mai multă experiență de viață, avem misiunea de a susține această tinerețe a Bisericii având curajul de a fi diferiți de modelele pe care le perpetuează lumea, de a manifesta „alte visuri pe care această lume nu le oferă, de a mărturisi frumusețea generozității, a slujirii, a curăției, a tăriei, a iertării, a fidelității față de propria vocație, a rugăciunii, a luptei pentru dreptate și binele comun, a iubirii față de săraci, a prieteniei sociale”.

Biserica nu este o instituţie compusă doar din papa şi episcopi. Şi tu faci parte din ea! q Prin binele pe care îl realizezi, faci ca Biserica să strălucească în această lume; prin omisiunile tale şi prin mărturia negativă, faci ca ea să fie umbrită. q Iubeşte comunitatea parohială din care faci parte, deoarece este parte din Biserica lui Cristos! q

Pentru comunităţi: q Toţi suntem chemaţi să luptăm împotriva a tot ceea ce „îmbătrâneşte” Biserica şi o fixează în trecut. q Înainte de a reproşa tinerilor că se îndepărtează de Biserică, să ne întrebăm dacă ne îngrijim suficient să păstrăm „prospeţimea” q

Bisericii dorită de Cristos.

Ne putem lăsa „contaminaţi” de entuziasmul tinerilor şi de dorinţa lor de noutate.

În tumultul acestei lumi, Biserica nu este ferită de ispita de a-și pierde entuziasmul. Poate să cadă în această ispită, spune papa Francisc, atunci când „nu mai ascultă chemarea Domnului la riscul credinței de a da totul fără a măsura pericolele, și caută din nou false siguranțe lumești”.

Sfântul Părinte este convins că „tocmai tinerii sunt cei care o pot ajuta să rămână tânără, să nu cadă în corupție, să nu se oprească, să nu se mândrească, să nu se transforme într-o sectă, să fie mai săracă și capabilă de mărturie, să fie aproape de cei din urmă și de cei rebutați, să lupte pentru dreptate, să se lase interpelată cu umilință”. Tinerii pot păstra strălucirea Bisericii dacă stimulează „capacitatea de a se bucura pentru ceea ce începe, de a se dărui fără întoarcere, de a se reînnoi și de a reporni pentru noi cuceriri”. n

Lumina creºtinului w martie 2020

17

Pelerinajul tinerilor în Ţara Sfântă PENTRU TINERI

Paginã realizatã de pr. Cristian Diac

Un grup de 58 de tineri din Dieceza de Iaºi a mers în Þara Sfântã pe urmele lui Isus ºi ale Mariei, în perioada 7-14 martie. Învãþãtorule, unde locuieºti? – Veniþi ºi vedeþi!” ” tinerii l-au parcurs în credinþã, vizitând toate loa fost motoul drumului spiritual pe care curile semnificative din viaþa pãmânteascã a lui Isus. Ei au fost însoþiþi de pr. Cristian Diac ºi pr. Cristian Vacaru, ghidul pelerinajului. Incursiunea imaginativã în trecut, rugãciunea pãtrunsã de trãire lãuntricã, tãcerea meditativã, emoþiile interioare s-au constituit ca pãrþi dintr-un itinerar prin locurile sfinte care îl aduc în prezent pe Isus ºi creeazã familiaritate cu el. Câþiva tineri au dorit sã-ºi exprime impresiile.

q Veniți și vedeți! Și mi-am spus: „Voi merge, Doamne!” A fost o binecuvântare să poți spune hic, adică „aici”: Îngerul a vestit Mariei aici, Isus a fost răstignit aici, în acest loc s-a rugat Isus... Dacă îl cauți cu adevărat, Dumnezeu se lasă găsit. De aceea, îndemn și încurajez pe oricine, indiferent de eforturile care vor trebui făcute: Mergeți și vedeți, și vă veți umple de Dumnezeu! (Ana Iosub) q Ritualul spălării picioarelor a lăsat o amprentă în sufletul meu, întrucât am auzit atunci glasul Lui, care mă îndemna să fiu mai atentă la cel de lângă mine, să îl iubesc mai mult și să fac tot ce îmi stă în putere pentru binele lui. Îi mulțumesc Domnului pentru această săptămână binecuvântată

18

și pentru că mi-a îngăduit să îl simt atât de aproape. (Andreea Hortolomei) q În lumea aceasta tumultoasă, care parcă vrea să mă înghită cu totul în mrejele ei, am căutat și am tot cerut răspunsuri de la Dumnezeu la toate problemele mele. Și se pare că am găsit o parte din răspunsuri în această săptămână binecuvântată, în care am vizitat Țara Sfântă. (Simona Iriciuc) q Pelerinajul în Țara Sfântă poate doar să îți mărească credința. Dacă ar diminua-o, ar însemna că e doar o credință exterioară, care se lasă influențată de ceea ce întâlnești în jur. Altfel, Domnul îți vorbește mult în tăcerea inimii, dacă îl rogi. (Ana Moraru)

Lumina creºtinului w martie 2020

q Pelerinajul în Țara Sfântă mi-a

„atins” sufletul. Mergând pe urmele lui Isus și ale Mariei, am trăit „Taborul” și „ispitirea”. M-am întors acasă altfel! Am plecat de acasă un turist religios și m-am întors un pelerin purtător și mărturisitor al iubirii divine! (Marius) q Nu cred că există un alt mod de a simți că ești prezent cu adevărat în Țara Sfântă decât atunci când începi rugăciunea ,,Îngerul Domnului” în bazilica Bunei-Vestiri din Nazaret, spunând: ,,Îngerul Domnului a vestit aici Mariei”.

Acest pelerinaj ne-a ajutat să-l descoperim mai bine pe Dumnezeu, să ne apropiem mai mult de el.

(Alexandra și Gabriel Lucaci – Salzburg) q Analizând toate locurile vizitate, toate trăirile experimentate în aceste zile, cel mai mult și-a pus amprenta asupra mea Calea sfintei cruci. Acum mi-e și mai clar că nu înțeleg pe deplin jertfa lui Isus, că nu o prețuiesc așa cum se cuvine și că trebuie să apreciez mult mai mult iubirea sa și ceea ce el a făcut pentru mine.

(Andreea Ghiuzan) q Fiecare loc pe care l-am vizitat a lăsat o amintire care, cu siguranță, va fi o „vitamină” de care voi avea nevoie în viața mea când mi se va cere să acționez în mod creștinesc. (Celina Dumitru) n

De mână cu Dumnezeu (III) Suspiciuni

TABLETE SPIRITUALE

de pr. Cristian Chinez

de pr. Laurenþiu Dãncuþã

Eºti doar un om!

Nu te mai lua la trântã cu Diavolul, ci þine-te de mânã cu Dumnezeu!

U

P

e drept cuvânt se spune: „Decât să blestemi întunericul, mai bine aprinzi o lumânare”.

Decât să te plângi, cu nume și prenume, de lumea care (te) bârfește, devenind astfel tu însuți bârfitor, mai bine cultivă vorbirea de bine, adevărul și tăcerea.

Tăcerea este cetatea pe care bârfa nu o poate cuceri. Este zidul care nu cade în fața bârfei. În timp ce bârfa este mlaștina în care se plămădește și crește minciuna ca un parazit, tăcerea este chivotul în care se păstrează nealterat adevărul. În chivotul tăcerii adevărul se simte în siguranță asemenea unui rege care are o cetate bine întărită și păzită.

Mai mult chiar, tăcerea, însoțită de meditație și adorație, devine o colină de pe care se proclamă adevărul întreg pentru și despre orice făptură. Proclamarea adevărului face parte din viața creștinilor și trebuie să condiționeze toate aspectele vieții noastre. Noi nu ne trăim credința condiționați să alegem între bârfă și tăcere, tocmai pentru că știm că opusul bârfei nu este tăcerea sau secretul, ci adevărul. Tăcerea oprește bârfa, însă adevărul o vindecă, o repară.

Așadar, dacă vrei să combați bârfele, începe prin a spune adevărul în orice împrejurare. În lume nu lipsesc oamenii care urăsc bârfa, ci oamenii care iubesc și promovează adevărul în orice situație. Alege virtutea adevărului, și bârfa nu-și va găsi loc în inima

ta. Proclamă adevărul, și bârfa nu va amărî niciodată viața ta.

Caută mereu doar adevărul care se hrănește din tăcere, acel adevăr care trăiește și crește în tăcere, asemenea celei mai frumoase flori. Înainte de a vorbi, să ne analizăm și să vedem dacă simțim prezența lui Dumnezeu în cuvintele noastre. Atunci când vorbește, creștinul se ține de mână cu acel Dumnezeu care spune și astăzi: „Nu este nimic ascuns care nu va fi descoperit și nici secret care nu va fi cunoscut! Prin urmare, ceea ce ați spus în întuneric se va auzi la lumină și ceea ce ați zis la ureche în camera de taină va fi proclamat de pe acoperișuri” (Lc 12,1-3). Așadar, dacă taci, să taci din iubire. Însă dacă trebuie să vorbești, spune cu iubire adevărul, tot adevărul și numai adevărul, despre tine, despre aproapele, despre lume și despre Dumnezeu. n

na dintre cele mai distrugătoare îndeletniciri este aceea de a-ți da cu părerea.

De la oameni simpli, care eșuează iremediabil în bârfă sau calomnie, până la mari personalități, care ajung să influențeze mai mult decât propria generație prin adevărate sisteme de interpretare a realității, toți aceștia pornesc de la simple suspiciuni. Iar metoda de lucru este cea a reducționismului. A-l reduce pe un om la ceea ce te-a impresionat ori te-a șocat la un moment dat sau a reduce întreaga realitate la ceva ce ți se pare important, până la urmă tot același efect nefast poate produce.

Pe bună dreptate, trei dintre așa-zișii corifei ai culturii și ai filozofiei au fost numiți reducționiști prin excelență. Este vorba de Karl Marx, care a redus societatea la economie, în special la mijloacele de producție, de Friedrich Nietzsche, care a redus omul la conceptul arbitrar de supraom, și de Sigmund Freud, care a redus ființa umană la instinctul sexual. Pe aceștia, Paul Ricoeur – unul dintre cei mai importați filozofi francezi contemporani – îi numește „cei trei mari distrugători” și „maeștri ai suspiciunii”.

Probabil că nimeni nu s-ar simți confortabil cu o astfel de constatare cu privire la persoana proprie: distrugător pe bază de suspiciuni. Și totuși acest lucru se întâmplă aproape la tot pasul: emitere de păreri apodictice. Mai pe înțelesul tuturor: „Sigur e așa cum spun eu!” Și dacă te înșeli amarnic? Iată o practică de corectat. De ce nu, în Postul Mare....

Lumina creºtinului w martie 2020

19

Cutia Speranţei –

MISIUNI

o chestiune de inimă şi bunătate

de pr. Florin-Petru Sescu

Este timpul Postului Mare, iar în Dieceza de Iaºi se desfãºoarã proiectul Cutia Speranþei”. Am sã încep articolul relatând o întâmplare trãitã ”personal cu privire la aceastã activitate de susþinere a misiunilor, care este ºi un semn de solidaritate a oamenilor faþã de cei mai sãraci.

C

u trei ani în urmă am fost invitat de un părinte paroh să celebrez o sfântă Liturghie. A anunțat comunitatea că voi fi prezent, așa încât oamenii au venit să vadă ce am reușit să întreprindem cu ei. Printre cei prezenți la această sfântă Liturghie a fost și o femeie cu trei copii. După ce am terminat, această femeie m-a așteptat în fața sacristiei și mi-a înmânat cutiuța pe care a avut-o acasă, în familie, în timpul Postului Mare, cerându-și scuze că a uitat să o aducă la parohie atunci când ele au fost strânse. Privindu-mă în ochi mi-a spus: „Părinte, aici sunt bănuții pe care am reușit să-i punem deoparte, eu și copiii mei, renunțând la câte ceva, pentru copiii din Africa. Știu că nu este mult, părinte, dar de la noi mai puțin, de la Dumnezeu mai mult”.

Părintele paroh, văzând că am stat de vorbă cu acea persoană, m-a întrebat: „Ce voia de la tine acea femeie?” I-am explicat că a adus cutia. Atunci el mi-a spus: „Dacă această femeie cu copiii ei ți-a adus această cutiuță, atunci bravo ei! Vezi ce înseamnă să știi greul vieții și să te gândești și la alții!? Această femeie a trebuit să fugă de acasă din cauza soțului, care bea mult și era violent. În primul an a trăit și a mâncat din mila altora, de trei ani stă în casa unei persoane plecate în străinătate, muncește cu ziua și își ține copiii la școală, ajutându-i să nu 20

le lipsească nimic. Dacă această persoană a oferit această cutie înseamnă că aici chiar ai o mare jertfă!”

Atunci când am luat cutia, nu știam cât este în ea, dar nu mărând, am descoperit în monedele acelea mici 10,87 lei. Socotind bănuții renunțărilor lor, am înțeles că a oferi nu e o chestiune de avere, ci de inimă și bunătate, iar renunțările unor astfel de persoane țin aprinsă speranța unui viitor mai bun pentru oamenii din misiune.

Dumnezeu lucrează prin astfel de oameni și suntem siguri că, asemenea acestei femei, există mulți alții care, în Dieceza de Iași, în România sau în străinătate, știu ce înseamnă greul vieții și oferă din puținul lor celor care sunt mai săraci și au mai mare nevoie.

Le suntem recunoscători tuturor preoților, care cu amabilitate susțin acest proiect, le suntem recunoscători tuturor oamenilor de bunăvoință care, luând acasă această cutiuță, așază în ea jertfele și renunțările lor. Suntem conștienți, atât noi, cei de la Centrul Misionar Diecezan, cât și misionarii noștri, că acest proiect „Cutia Speranței” este și va rămâne activitatea cea mai importantă în folosul misiunilor, fără de care susținerea misionară ar fi aproape imposibilă.

Lumina creºtinului w martie 2020

Hrana pe care am oferit-o copiilor și săracilor din Kenya, cisternele de apă pe care le-am achiziționat, sălile de școală și grădinița construite, casa misiunii și spitalul din Coasta de Fildeș, susținerea misionarilor și activitățile lor și multe alte proiecte mici realizate în ultimii șapte ani au fost susținute, mai bine de 70%, prin această iniţiativă: „Cutia Speranței”.

Pentru toată generozitatea și toate renunțările, vă suntem recunoscători. Pentru că, până la urmă, ne-ați demonstrat în fiecare an că a oferi e o chestiune de inimă și bunătate… n

Un om între oameni –

FIGURI ILUSTRE

amintiri despre dascălul Mihai Lucaci (II)

de pr. Vladimir Petercã

Este greu sã scrii despre oamenii care au trecut deja dincolo de lumea celor vii. Tocmai de aceea nu vreau sã-mi dau odihnã sufletului, pentru cã nu fac nimic altceva decât o datorie sfântã.

D

e o admiraţie deosebită se bucura domnul dascăl Mihai Lucaci din partea tuturor, mărturiseşte pr. Eugen Lucaci: „Îmi amintesc cum mergea personal pe la casele celor care alcătuiau corul bisericii şi-i invita să participe la repetiţii cu ocazia marilor sărbători bisericeşti. Dascălul Mihai venea şi pe la noi, căci tatăl meu făcea parte din corul bisericii. Erau şi buni prieteni, de aceea se şi vizitau mereu. Când domnul dascăl mergea la spital, tatăl meu îi ţinea locul, căci știa să cânte puţin la orgă. Venea în fiecare zi la sfânta Liturghie cu cel puţin o oră înainte şi pregătea totul cu multă minuţiozitate, iar apoi se aşeza în bancă şi recita Rozariul. Pe atunci nu se recita în public Rozariul înainte de sfânta Liturghie.

Domnul dascăl era acela care se ocupa de catehizarea copiilor la prima sfântă Împărtăşanie şi la primirea sacramentului sfântului Mir. În plus, avea darul de a te face să înţelegi tot ce se preda.

Era înzestrat cu un adevărat simţ al pedagogiei creştine. Avea şi un dar al umorului foarte dezvoltat, iar atunci când păream obosiţi sau plictisiţi, tot domnul dascăl era acela care ne răspundea cu un banc. Datorită acestui dar neobişnuit, foarte mulţi preoţi oaspeţi vizitau parohia Butea doar pen tru a-l asculta şi a fi binedispuşi cu el. Avea ceva parcă din actorie în el. De altfel, avea şi mai multe numere de circ pe care le memorase pe dinafară,

şi le prezenta deseori diferitelor grupuri de preoţi.

Pe când eu aveam doar şase ani, neştiind încă să citesc, deoarece nu începusem să merg la şcoală, s-a ocupat personal de mine să mă înveţe toate răspunsurile de la sfânta Liturghie, în limba latină, pentru că pe atunci se celebra în limba latină. Şi o făcea cu mult drag şi calm, deşi eu nu ştiam să vorbesc bine nici limba română.

Apoi, deseori în timpul zilei, îl auzeam cântând la orgă în biserică. Nu ştiam pe atunci ce cânta, dar după mai mulţi ani mi-am dat seama că interpreta din marii compozitori clasici. Aşa se perfecţiona el mereu în arta de a cânta la orgă. În comunitatea din Butea, la vremea respectivă, principalul om al satului era preotul Gheorghe Petz, iar al doilea era dascălul Mihai Lucaci. La biserică, pe stradă, la magazin și oriunde era respectat ca şi un preot. Iar acest respect şi l-a câştigat singur, nu l-a cerşit şi nici nu l-a impus. A fost un om deschis cu toţi oamenii, ei cunoscându-l şi la praznicele ce se făceau cu ocazia diferitelor înmormântări, la mesele oficiale ce se dădeau când se construia o fântână în sat sau la inaugurarea unei case, căci el ştia să-i trateze pe toţi ca oameni.

Anii au trecut, ajunsesem repede ministrant la sfintele slujbe.

Dascălul Mihai ne chema pe toţi ministranţii să-l ajutăm la curăţarea obiectelor bisericeşti, cum

ar fi sfeşnicele, becurile, cădelnița şi toate celelalte obiecte.

Spre finalul vieţii, domnul dascăl a fost internat în spitalul «Sfântul Spiridon» din Iaşi, unde l-am vizitat de mai multe ori. De fapt, acolo a şi a murit, şi tot acolo mi-a făcut anumite destăinuiri, ca la spovadă. Pe de altă parte, am regretat că nu am putut participa la înmormântarea lui, însă eram la seminar, iar regulamentul nu permitea să mergem la înmormântări decât în cazul părinţilor sau al fraţilor. În schimb, m-am rugat pentru odihna sufletului său şi mă voi ruga mereu pentru el, cel care mi-a fost ca un tată, străduindu-se mereu să mă înveţe numai lucruri bune”.

Aceasta a fost personalitatea memorabilă a dascălului Mihai Lucaci. n

Lumina creºtinului w martie 2020

21

ªTIRI • ªTIRI • ªTIRI

papa la Bari Papa Francisc a mers duminică, 23 februarie, în orașul italian Bari pentru a lua parte la încheierea întâlnirii de reflecție și spiritualitate pentru pace, organizată în zilele 19-23 februarie de Conferința Episcopilor din Italia cu tema „Mediterana, frontieră de pace”. Au participat 60 de episcopi din 20 de țări, fiind reprezentate toate Bisericile riverane, de la cele din nordul Africii, Italia, Franța și Spania, până la cele din Orientul Mijlociu, regiunea Balcanilor, Turcia, Malta și Cipru. Papa a prezentat un discurs în fața episcopilor, în bazilica „Sfântul Nicolae”, vorbind despre vestirea evangheliei și construcția păcii în regiune, apoi a celebrat sfânta Liturghie în aer liber în prezența a peste 40.000 de credincioși.

centenar chiara lubich Întâlnirea episcopilor prieteni ai Mișcării Focolarelor, cu tema „O carismă în serviciul Bisericii și al umanității”, la o sută de ani de la nașterea slujitoarei lui Dum-

din 10 februarie adresat participanților, papa Francisc a subliniat „obiectivul de a aprofunda semnificaţia şi contribuţia carismei unităţii în slujba misiunii Bi sericii astăzi drept comuniune evanghelizatoare”.

pastorația vârstnicilor Dicasterul pentru Laici, Familie și Viață a organizat un congres internațional despre pastorația persoanelor vârstnice, cu tema „Bogăția anilor”, la Roma, în perioada 29-31 ianuarie, în cadrul Institutului Patristic „Augustinianum”. Au participat circa 550 de invitați din 60 de țări.

Congresul a avut trei părți: „Biserica alături de bătrâni”, „Familia și bătrânii” și „Vocația bătrânilor”.

Conferențiarii au subliniat importanța pe care o au persoanele vârstnice în și pentru Biserică, precum și grija pe care o are papa Francisc pentru acest segment al Bisericii. România a fost reprezentată la congres de pr. Felician Tiba.

noi episcopi greco-catolici

nezeu Chiara Lubich, s-a desfășurat în Italia, la Trento (8-9 februarie) şi Loppiano (10-12 februarie).

Printre cei peste 130 de episcopi și cardinali din toată lumea au fost și cinci ierarhi din România: PS Iosif Păuleț, episcop de Iași, ÎPS Aurel Percă, arhiepiscop mitropolit de București, PS Anton C oșa, episcop de Chișinău, PS Jó zsef-Csaba Pál, episcop de Timișoara, și PS Florentin Crihălmeanu, episcop greco-catolic de Cluj-Gherla. În mesajul său 22

La 22 ianuarie, papa Francisc și-a dat acordul cu privire la alegerea canonică făcută de Sinodul Episcopilor Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, prin care au fost aleși doi noi episcopi: pr. Cristian Dumitru Crișan, ca episcop auxiliar al Arhieparhiei de Alba-Iulia și Făgăraș, episcop titular de Abula, și pr. Călin Ioan Bot, ca episcop auxiliar al Eparhiei de Lugoj, episcop titular de Abritto. PS Cristian Dumitru Crișan va fi consacrat episcop sâmbătă, 28 martie, la ora 10.00, în catedrala arhiepiscopală majoră „Sfânta Treime” din Blaj, iar PS Călin Ioan Bot, sâmbătă, 25 aprilie, la ora 10.00, în catedrala „Coborârea Sfântului Spirit” din Lugoj.

Lumina creºtinului w martie 2020

un nou arhiepiscop Mons. dr. Kovács Gergely a fost hirotonit episcop și a luat în posesie canonică Arhidieceza de Alba-Iulia, prin impunerea mâinilor card. Gianfranco Ravasi, președintele Consiliului Pontifical pentru Cultură, în cadrul unei sfinte Liturghii solemne celebrate în catedrala „Sfântul Mihail” din Alba-Iulia, sâmbătă, 22 februarie, printre episcopii prezenți fiind și PS Iosif Păuleț şi PS Petru Gherghel. ES Miguel Maury Buen día, nunțiu apostolic în România și Republica Moldova, a fost co-consacrator, alături de ES Mons. dr. Jakubinyi György, arhiepiscop emerit de Alba-Iulia.

Mons. dr. Kovács Gergely a devenit al 84-lea episcop al Arhidiecezei Romano-Catolice de Alba-Iulia, înființată canonic în anul 1009.

la „Mica unire” Cu ocazia celebrărilor legate de sărbătorirea Zilei Unirii Prin cipatelor, la 24 ianuarie, PS Iosif Păuleț, însoțit de PS Petru Gherghel și de cinci preoți de la Episcopia Romano-Catolică din Iași, a participat la manifestările din această zi, desfășurate în Piața Unirii din Iași. Din partea Bisericii Catolice, rugăciunea a fost condusă de PS Petru Gherghel.

Pe lângă discursurile politicienilor și ale altor reprezentanți, în programul manifestărilor de la Iași au fost incluse și discursurile PS Iosif Păuleț și ÎPS Teofan, mitropolit al Moldovei și Bucovinei, depuneri de coroane la monumentul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, parada militară și Hora Unirii. Ceremoniile s-au încheiat în biserica mănăstirii „Sfinții Trei Ierarhi”, unde a avut loc o rugăciune comună pentru domnitorul Alexandru Ioan Cuza, înmormântat aici, și pentru făuritorii Unirii de la 1859.

ªTIRI • ªTIRI • ªTIRI

cetățean de onoare PS Petru Gherghel, episcop emerit, a primit titlul de cetățean de onoare al județului Iași, în cadrul evenimentului „Vrerea nației române”, care s-a desfășurat vineri, 24 ianuarie, la Palatul Culturii din Iași, eveniment organizat de Consiliul Județean Iași. Au mai primit titlul de cetățean de onoare al județului Iași ÎPS Teofan, mitropolit al Moldovei și Bucovinei, și Lucian Flaișer, fostul prefect și președinte al Consiliului Județean Iași. Diplomele și medaliile au fost înmânate de președintele în funcție, Maricel Popa.

adunarea acro Adunarea Generală a Federației Acțiunea Catolică din România (ACRO) s-a desfășurat în perioada 24-26 ianuarie, la Iași, cu tema „Acțiunea Catolică pe drumul reînnoirii”. Acțiunea Catolică

din România este un organism care reunește la nivel național asociațiile diecezane și eparhiale, recunoscute ca forme de Acțiune Catolică. A fost un moment de bilanț, la cei 15 ani de activitate, în cadrul Bisericii Catolice din România, un moment al schimbării, marcat de alegerea unui nou Consiliu Director pentru următorul trieniu, precum și un moment al privirii spre viitor, prin prezentarea planificării strategice 2020-2025. PS Iosif Păuleț a participat la deschiderea lucrărilor, având o intervenție și PS Petru Gherghel.

din agenda episcopului iosif păuleţ

n 28 ianuarie: Liturghie pentru odihna sufletului răposatei sr. Savina Moraru, SCMP, în biserica din Tupilați n 1 februarie: Binecuvântarea anuală a Centrului Medical Barticești n 2 februarie: Ziua Persoanelor Consacrate, în catedrala din Iași n 8-12 februarie: Întâlnirea episco-

pilor prieteni ai Mișcării Focolarelor, în Italia, la Trento şi Loppiano n 13-15 februarie: Vizită la românii catolici din Roma n 22 februarie: Consacrarea episcopală și instalarea Mons. Kovács Gergely, în catedrala din Alba-Iulia n 27 februarie: Prima cateheză din Postul Mare, cu tema: „Timp de post și rugăciune”, în catedrala din Iași.

Binecuvântare În capela Centrului Medical Barticești, sâmbătă, 1 februarie, PS Iosif Păuleț a invocat binecuvântarea lui Dumnezeu asupra Centrului Medical aflat sub tutela Episcopiei Romano-Catolice Iași.

La celebrare au participat preoții coordonatori ai centrului, pr. Mihai Budău și pr. Daniel Budău, medici, asistente, personal auxiliar, surori și pacienți ai Centrului.

Centrul Medical Barticești își desfășoară activitatea în aproape toate specialitățile medicale, are un laborator de analize medicale modern, centru de imagistică, posibilități de investigații cu aparatură modernă în mai multe specialități medicale, dar și un centru modern de tratament în domeniul recuperării, cu aparatură de ultimă generație. Aici se poate beneficia și de proprietățile curative ale apei salinizate natural și încălzite (în interior), din cele două piscine ale centrului.

La dispoziția pacienților lucrează aproape 100 de angajați: medici specialiști din centrele universitare, asistenți medicali, kinetoterapeuți, farmaciști, personal auxiliar și surori.

consiliu Kolping Sâmbătă, 25 ianuarie, a avut loc la Bârlad, în Parohia „Sfânta Fecioară Maria, Regina Roza riului”, întâlnirea consiliului director al Asociației Kolping Moldova, la care au participat 13 membri

din asociațiile locale aparținând comunităților din Bârlad, Oituz, Ferăstrău și Ploscuțeni.

omagiu ion h. ciubotaru Muzeul Etnografic al Moldovei, din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași, a organizat marți, 28 ianuarie, în Sala Voievozilor de la Palatul Culturii,

seara muzeală „Ion H. Ciubo taru – Octogenar”, prin care a fost omagiat profesorul Ion H. Ciubotaru și activitatea dumnealui, fiind și lansarea unui nou număr al „Anuarului Muzeului Etnografic al Moldovei”. La eveniment a participat și PS Petru Gherghel, episcop emerit. Profesorul Ion H. Ciubotaru a consacrat 15 ani, din cei 80 ai săi, universului culturii populare din satele catolicilor moldoveni, efort materializat prin publicarea cărții Catolicii din Moldova. Universul culturii populare, în trei volume, apărută la Editura „Presa Bună” în anii 1999, 2002 și 2005.

campus vocațional „Învățătorule, unde locuiești? – Veniți și vedeți!” (In 1,38-39) a fost motoul sub care s-a desfășurat,

Lumina creºtinului w martie 2020

23

ªTIRI • ªTIRI • ªTIRI

între 7 și 9 februarie, la Seminarul „Don Guanella” din Iași, un campus vocațional la care au fost prezenți 18 băieți din diferite parohii: Sagna, Săveni, Horlești, Butea și Sărata. Sâmbătă, 8 februarie, meditațiile au fost ținute de pr. Iosif Iacob, în program fiind și o vizită la mănăstirea Hadâmbu.

concert premieră În catedrala „Sfânta Fecioară Maria, Regină” din Iași, duminică, 16 februarie, a avut loc concertul „Uman și Divin”, susținut de pianistul Dragoș Andrei Cantea,

în cadrul proiectului Classix Festival. Piese de Janáček, Pärt, Bach și Beethoven au răsunat în primul recital de pian susținut într-o catedrală din Iași. Peste 1.000 de persoane au fost prezente la concertul prezentat de Anca Medeleanu și Cătălin Sava, printre care și PS Iosif Păuleț.

Missio canonica Aproximativ 70 de profesori au primit acordul cultului pentru a putea preda disciplina religie în anul școlar 2020-2021. Întâlnirile de acordare a missio canonica au avut loc în zilele de 7 și 8 februarie, la Roman, Onești și Bacău, fiind coordonate de inspectorul diecezan pentru învățământul preuniversitar, pr. Petru-Sebastian Tamaș. Profesorii din zona Iași vor primi missio canonica la o întâlnire ce se va desfășura în luna mai.

formarea preşedinților ac Acțiunea Catolică „Sfântul Iosif ” din Dieceza de Iași a organizat sâmbătă, 8 februarie, o zi de 24

for mare adresată președinților parohiali, cu tema „Drumul de la Cuvânt la inimă” și motoul „Să domnească în inimile voastre pacea lui Cristos” (Col 3,15). Activitatea s-a desfășurat la Iugani, pentru zonele Roman și Iași, și la Valea Seacă, pentru zona Bacău.

Au participat responsabili din 38 de parohii. Activitatea a fost coordonată de membrii Consiliului Diecezan cu sprijinul și colaborarea asistenților spirituali.

pentru familii Printre activitățile pastorale ale Oficiului pentru Pastorația Familiei din luna februarie au fost: întâlnire cu familia rănită (8 februarie), întâlnire cu participanții la cursul pentru logodnici din anul 2019 (15 februarie), întâlnire cu foștii logodnici de la cursul pentru logodnici din anul 2015 (22 februarie), întâlnire cu persoanele văduve la Traian (29 februarie); zile dedicate familiei, sfintei Fecioare Maria și sfintei Liturghii la Tămășeni (8-11 februarie); întâlnire cu un grup de familii la Iași (16 februarie); întâlnire cu membrii Fundației „Anton Durcovici” în Parohia „Sfânta Tereza a Pruncului Isus” din Roman (20 februarie).

reculegere Între 13 și 15 martie, la mănăstirea carmelită din Ciofliceni, Snagov, va avea loc întâlnirea de reculegere cu tema „Vocația mea este iubirea”, susținută de Anne Merlo, din Franța. Evenimentul este destinat femeilor cu vârste între 16 și 90+ ani, fiind un timp special, departe de preocupările zilnice, petrecut cu mama, fiica ori cu prietenele! Costul include masa și cazarea și este de 220 lei (150 lei studente/șomere). Înscrieri până la 5 martie, prin e-mail la reculegerefemei2020@yahoo.com sau prin whatsapp 0740865795.

Lumina creºtinului w martie 2020

transferuri şi numiri Prin decrete episcopale, PS Iosif Păuleț a procedat la următoarele transferuri și numiri de preoți în Dieceza de Iași, începând cu 1 februarie: pr. Robert Gașpal – paroh la Parohia „Înălțarea Sfintei Cruci” din Săbăoani*; pr. Eugen Robu – paroh la Parohia Podu Iloaiei*; pr. Gheorghe Tarciziu Erdeș – vicar la Parohia „Sfântul Nicolae” din Bacău. * Luarea în posesie canonică a parohiilor s-a făcut duminică, 16 februarie.

pe scurt

n 21 ianuarie: Întâlnirea Comisiei

Diecezane pentru Viața Consacrată, la Institutul Teologic Franciscan din Roman n 24 ianuarie: Conferința „Despre adevăr, credință și modele de angajare politică (exemplul Corneliu Coposu)”, susținută de Ion-Andrei Gherasim în aula „Fericitul Anton Durcovici” a catedralei din Iași n 25 ianuarie: Zi de formare pentru seminariștii guanellieni și ministranții de la Casa „Sfântul Iosif ” din Iași, cu meditații pe tema „În centrul tău se află lumina”, ținute de pr. Ionuț Eremia Imbrișcă n 26 ianuarie: Vizită a 40 de cercetași catolici din Pildești la comunitatea ortodoxă din Simionești, comuna Cordun n 2 februarie: Proiectarea filmului „Cel mai mare dar” la Cinema „Mon Amour” din Piatra Neamț n 6-9 februarie: Misiuni populare în Parohia „Sfântul Mihail” din Săbăoani, predicator fiind pr. Gheorghe Cojocaru n 9-11 februarie: Misiuni populare și întâlnirea anuală a Armatei Maicii Domnului la Luizi-Călugăra n 15 februarie: Zi de formare cu tema „Reînnoiește, Unește, Trăiește”, pentru animatorii și educatorii sectorului „Copii” din Acțiunea Catolică.

Simptome frecvente: vertijul

ÎN APÃRAREA SÃNÃTÃÞII

de dr. Bianca Hanganu

Urechea este un organ-pereche, foarte complex, cu multiple roluri. Porþiunea pe care o vedem la exterior este urechea externã, însã complexitatea este la interior, unde fiecare ureche externã se continuã cu urechea medie ºi cu urechea internã. Pe lângã rolul de auz, urechea are un rol foarte important în menþinerea echilibrului.

T

oate cele trei porţiuni intervin în recepţia şi transmiterea sunetelor, însă pentru echilibru intervin doar elementele din urechea internă: trei canale semicirculare, care conţin un lichid numit endolimfă şi nişte cristale de calciu numite otoliţi, ataşate pe pereţi şi care se comportă ca senzori de mişcare. Cele trei canale sunt orientate în direcţii diferite, pentru a media orientarea spaţială în corespondenţă cu diferitele mişcări ale capului: lateral, posterior şi superior.

Menţinerea posturii se realizează prin conlucrarea mai multor elemente senzoriale ale corpului nostru: vederea – asigurată într-o primă etapă de ochi; pro prio cepţia – asigurată de muşchi, tendoane şi articulaţii; semnalele de la urechea internă. La acestea se adaugă creierul şi cerebelul. Pe scurt: atunci când mişcăm capul, lichidul se deplasează corespunzător prin canale, alternativ în urechea stângă şi în cea dreaptă, nervul vestibular din ureche preia informaţia de mişcare şi o trimite la creier şi la cerebel, care vor coordona apoi mişcarea prin intermediul ochilor şi al articulaţiilor.

Diferite afecţiuni sau situaţii pot conduce la o lipsă de corespondenţă între ceea ce vedem, ceea ce simţim în articulaţii şi direcţia de deplasare a lichidului şi a otoliţilor prin ureche, astfel că se produce o dereglare la nivelul creierului şi apare vertijul sau ameţeala. Deşi termenii nu sunt

chiar sinonimi, nici diferenţele nu sunt foarte mari, aşa că veţi regăsi aici ambii termeni folosiţi cu acelaşi înţeles. De obicei, vertijul este perceput ca o mişcare de rotaţie, însă unii pacienţi pot simţi că sunt traşi într-o parte.

Cel mai probabil, toată lumea a experimentat cel puţin o dată senzaţia de vertij care apare după ce ne rotim de mai multe ori şi apoi ne oprim brusc: avem impresia fie că suntem în continuare în mişcare, fie că se mişcă obiectele din jurul nostru. Această senzaţie poate fi însoţită de greaţă, vărsături, transpiraţii, tulburări de mers şi stare generală de rău.

Când este de cauză patologică, de cele mai multe ori implică afecţiuni la nivelul urechii interne sau la nivelul creierului şi al cerebelului.

Pentru urechea internă: infecţiile cu virusuri, diferitele traumatisme locale, vârsta înaintată, cefaleea cronică vor conduce la desprinderea cristalelor de pe pereţi, iar acestea vor perturba curgerea normală a lichidului prin canale. Atunci când persoana va face diferite mişcări la nivelul capului, creierul va fi derutat şi va apărea ameţeala.

Atunci când este afectată doar o ureche şi curgerea lichidului prin canale este dereglată, va exista o diferenţă în transmiterea informaţiei către creier de la urechea stângă şi de la urechea dreaptă, similar cu alternanţa produsă în timpul mişcării, iar creierul va

interpreta că persoana se află în mişcare, deşi aceasta este în repaus – rezultatul va fi senzaţia de ameţeală.

Pentru creier şi cerebel: AVC, tumorile, scleroza multiplă vor întrerupe transmiterea semnalului de la ureche la creier şi vor determina la rândul lor apariţia ameţelii.

Vertijul poate perturba activitatea pe care o desfăşoară o persoană, putând conduce chiar la incapacitate de muncă, în special când se asociază cu alte tulburări, precum greaţa şi vărsăturile.

Vertijul poate fi uneori lipsit de importanţă şi trecător, însă, dacă durează mult sau dacă se repetă, trebuie consultat medicul. Atenţie deosebită trebuie acordată de către cei care lucrează în condiţii speciale de muncă, precum şoferii, piloţii şi conducătorii de utilaje grele, la care chiar şi episoadele trecătoare de vertij pot constitui un pericol. n

Lumina creºtinului w martie 2020

25

Librăria Presa Bună vă oferă Scrii şi câştigi NOUTÃÞI EDITORIALE

CONCURS

Comenzi prin e-mail: libraria@ercis.ro

papa francisc la Bucureşti. album foto color Cristina Grigore (coord.), Ed. ARCB, ISBN 978-606728-078-4, 256 p., 24x22 cm, 100 lei

Buletin istoric, nr. 19/2018 Departamentul de Cercetare Istorică, Ed. „Presa Bună”, ISSN 1582-103X, 182 p., 17x24 cm, 23 lei

„să mergem împreună!”: papa francisc la iaşi, 1 iunie 2019. fotografii Adrian Cuba, Ed. „Sapientia”, ISBN 978-606-578-386-7, 140 p., 22x28 cm, 150 lei

Studia in honorem ioan robu: cu ocazia împlinirii vârstei de 75 de ani Wilhelm Dancă (coord.), Ed. ARCB, ISBN 978-606-728-087-6, 14,5x20,4 cm, 464 p., 30 lei Mesaj de salut al arhiepiscopului mitropolit către credincioşii din arhidieceză Arhiep. Aurel Percă, Ed. ARCB, ISBN 978606-728-088-3, 16 p., cu ilustrații color, 11,5x20 cm, 5 lei

strategii inovative în predarea religiei Petru Sebastian Tamaș (coord.), Ed. „Sapientia”, ISBN 978-606-578389-8, 270 p., 17×24 cm, 25 lei a ieşit semănătorul... predici pentru zilele feriale.

Volumul 6: timpul de peste an. anul ii Claudiu Dumea, Ed. „Sapientia”, 484 p., 14x21 cm, 30 lei Bioetica, educația şi familia Maria Luisa Di Pietro, Ed. „Sapientia”, ISBN 978-606-578385-0, 250 p., 17×24 cm, 25 lei

26

Materialele, în limita stocului disponibil, pot fi procurate prin comandă: • prin e-mail: libraria@ercis.ro; • on-line: www.ercis.ro/libraria • prin telefon: 0232/212003, interior 41: luni-vineri: orele 10.00-18.00; • prin poştă: Librăria Presa Bună, Bd. Ştefan cel Mare, 26; 700064 – Iaşi; În cel mult zece zile veţi primi acasă coletul poştal pe care îl veţi achita la ridicare. În preţurile specificate nu sunt incluse taxele poştale. Even tualele modificări ale preţurilor, precum şi apariţia lucrărilor aflate în pregătire, vor fi anunţate prin intermediul revistei „Lumina creştinului”. Înainte de a comanda cărţile dorite vă puteţi interesa prin telefon de noile modificări de preţuri sau puteţi consulta oferta actualizată de pe site la adresa www.ercis.ro/libraria/oferta.asp.

Lumina creºtinului w martie 2020

O

dată la două luni aveţi posibilitatea de a câştiga un premiu.

Trebuie doar să răspundeţi corect la întrebarea de mai jos. Răspunsul poate fi găsit în articolele din numărul trecut al revistei. Se acordă două premii prin tragere la sorţi. Trimiteţi prin poştă pe adresa de la pag. 2, prin fax: 0232/211527 sau prin e-mail: editor@ercis.ro răspunsul, adresa dv. completă şi numărul de telefon. Participă la concurs răspunsurile care vor ajunge la redacţie până la 15 aprilie.

Numele câştigătorilor se vor anunţa în revista din luna mai.

întrebarea Ce s-a celebrat în Biserica Catolică la 40 de zile de la sărbătoarea Naşterii Domnului?

premiul Buletin istoric, nr. 19 Revista conține rezultatele unor demersuri științifice întreprinse în ultimii ani de membrii și colaboratorii Departamentului de Cercetare Istorică „Fericitul Anton Durcovici” al Episcopiei Romano-Catolice de Iași.

câştigătorii concursului din luna ianuarie Au fost primite nouă mesaje e-mail și şapte scrisori. În urma tragerii la sorți au câștigat: Marcel Romencu (Rădăuți) și Petrea Susan (Băluşești), care vor primi un abonament „De la răsărit până la apus” pe anul 2020.

Ospăţul euharistic (I)

REBUS

de pr. Emanuel Imbrea

orizontal: 1) Sfânta jertfă a noii alianţe, în care Cristos, sub chipul pâinii şi al vinului, se oferă Tatălui ceresc prin mâinile preotului – Cristian Jora. 2) Ospeţe comunitare, distincte de Euharistie, la care luau parte primii creştini în semn de iubire şi de unitate, dar şi de solidaritate faţă de cei săraci – Predică ţinută în cadrul Liturghiei, cu scopul de a aprofunda tema principală a lecturilor biblice (cf. SC 52).

3) Mişcarea Naţională de Rezistenţă (abr.) – Cetate în vechiul regat Urartu din Orientul Apropiat – Număr (abr.). 4) Conservată, aşa cum se procedează cu rezerva euharistică pusă în tabernacol – Îndestulare. 5) Acute! – Băutură alcoolică slabă şi de proastă calitate (pop.). 6) Plin de viaţă – Regiune muntoasă a Greciei de pe coasta de nord a Golfului Corintului. 7) „Bătrânul continent” – Măgar. 8) „Acoperişul lumii” sau cel mai înalt punct de pe glob, situat în Munţii Himalaya – Cuvântului viitorului.

9) Distrusă – Substanţă vâscoasă.

10) Minim în sine! – Înţelegeri ascunse. 11) Persoană statornică în credinţă şi care se conformează

practicilor religioase (adj.). 12) În baiţ! – Prima femeie – Nivel de referinţă al unui curs de apă.

Vertical: 1) Arde neîncetat în biserici, lângă tabernacolul în care se păstrează Preasfântul Sacrament (2 cuv.). 2) Sfânt episcop de Antiohia, martirizat în anul 107, care a devenit „grâul lui Dumnezeu măcinat de dinţii fiarelor, pentru a deveni o pâine imaculată a lui Cristos” – Inscripţia de pe crucea lui Isus. 3) Capitala provinciei Cilicia şi oraşul natal al sfântului apostol Paul (cf. Fap 9,11) – Creştere excesivă a cantităţii de uree din sânge. 4) În supă! – Top! – Istovitor în sine! – Primele decizii! 5) Referitor la fapte şi situaţii din trecut. 6) Uniunea Alternativă Socialistă (abr.) – Erezia din secolul al IV-lea care nega natura dumnezeiască a Fiului lui Dumnezeu. 7) Jertfă adusă zeilor (la greci şi la romani) – Moral. 8) Participare sacramentală la trupul şi sângele lui Cristos sub speciile pâinii şi vinului în timpul sfintei Liturghii. 9) La ieşire din Aquileia! – Preţ – Uniunea Oamenilor de Teatru (abr.). 10) Aule – Popor în Vietnam. 11) … cea de Taină sau momentul când Isus a instituit

jertfa euharistică a trupului şi sângelui său, pentru a perpetua jertfa crucii şi pentru a încredinţa Bisericii memorialul pătimirii, morţii şi învierii sale (cf. SC 47) – A schimba ordinea iniţială sau firească. 12) Sacrificiul lui Cristos de pe Calvar, care se actualizează pe altar, în timpul celebrării Liturghiei (cf. SC 47; LG 3) – Combinaţie de metale. dicţionar: TUSPA, TARS, GIAI.

răspuns la rebusul „sfânta agata” din numărul trecut: 1) AGAT – ROMAN; 2) QUINTIAN – O; 3) OL – TOTI – SI; 4) SEC – P – ESE; 5) RADIO – IRM; 6) S – TA – RAMPA; 7) ANA – BALAUR; 8) NUNTAS – CIT; 9) GLIE – TAUTI; 10) E – ADVERSAR. rezolvarea criptografiei „în bunătatea ta, doamne” din numărul trecut: I – T – I – PAR – E – R – AU – DE – P – A – CAT – E – LE – N – O – AS – TRE – SI – TE – IM – P – AC – I – CU – CE – L – C – ARE – FA – CE – P – OCA – IN – T – A. pentru susținerea editurii „presa Bună” au mai contribuit parohiile: gherăeşti, 1.445 lei; nicolae Bălcescu, 850 lei; pildeşti, 1.850 lei; traian (nt), 58 lei; trebeş, 235 lei.

Lumina creºtinului w martie 2020

27

Ziua Persoanelor Consacrate, zona Bacãu (Bacãu „Ss. Petru ºi Paul”, 2 februarie)

Ziua Persoanelor Consacrate, zona Bucovina (Cacica, 2 februarie)

Ziua Persoanelor Consacrate, zona Iaºi (catedrala „Sfânta Fecioarã Maria, Reginã” – Iaºi, 2 februarie)

Ziua Persoanelor Consacrate, zona Oneºti (casa Surorilor lui Isus Rãscumpãrãtorul – Oneºti, 2 februarie)

Ziua Persoanelor Consacrate, zona Roman (Pildeºti, 2 februarie)

Curs de formare pentru preºedinþii parohiali din A.C., zonele Roman ºi Iaºi (Iugani, 8 februarie)

Curs de formare pentru preºedinþii parohiali din A.C., zona Bacãu (Valea Seacã, 8 februarie)

Pelerinajul membrilor Armatei Maicii Domnului (Luizi-Cãlugãra, 11 februarie)