Mi-a plăcut dintotdeauna să petrec timp în natură și cu atât mai mult prin păduri. Preferabil prin locuri în care semnele vieții umane sunt puține și rare, iar indiciile impactului modernității noastre, cât mai puțin vizibile; printre copaci mai bătrâni decât orice om în viață, copaci căzuți cu coroana lor bogată în covorul de mușchi moale. Ei rămân acolo pentru eternitate, întinși într-o liniște maiestuoasă, în timp ce dansul etern al vieții continuă neabătut în jurul lor. Copacii rămași fără viață sunt luați cu asalt de hoarde întregi de insecte. Gândacii de scoarță dau adevărate petreceri în seva care fermentează sub scoarță, larvele de gândaci croitori lasă urme ingenioase pe suprafața lemnului, iar faurii, ca niște mici crocodili, înșfacă orice mișcă în lemnul putred. Împreună, toate aceste mii de insecte, ciuperci și bacterii muncesc din greu la descompunerea materiei moarte și reintroducerea ei în circuitul vieții. Am fost extrem de recunoscătoare pentru șansa de a cerceta un asemenea subiect incitant, grație postului meu fantastic: sunt profesor la Universitatea Norvegiană de Știin-
9 T E R R A I N S E C TA
Prefață
