D I L E M AT E C A l A P R I L I E 2 0 11
DOSAR
diferen]` de adresabilitate, pragmatic`, sociologic` – cultural` – care nu poate face ca ultimul s` fie un exemplar „mai mare“ a ceva ce poate fi exprimat [i „în mic“. Toat` lumea [tie c`, ast`zi, un articol de critic` literar` universitar` nici nu vinde cartea despre care scrie, nici nu ofer` modele de gîndire [i practic` cultural`; r`mas în urma formei culturale pe care pretinde c` o investigheaz` public de pe pozi]ia unui legiuitor, criticul literar „pursînge“ nu mai este ast`zi decît omul unor iluzii retrospective sau al unor sindicate [i al oamenilor acestora. Timpul lui s-a scurs. De aceea îi putem, de-acum, scrie istoria.
tarea. Poate [i de aceea critica literar`, cea care judec` înainte de a interpreta, face legea în revistele de cultur`. Evenimentul num`rul doi: Adrian P`unescu a fost un bun versificator, nu [i poet. Moartea lui nu înseamn` nimic pentru cultura înalt` din România, pentru c` instrumentul cu care îl evalueaz`, judecata, îi este defavorabil` de dou` ori: poet slab [i individ prins cu totul în capcana cultului personalit`]ii ceau[ist. Dar P`unescu a însemnat foarte mult pentru cultura popular` din România, de la Cenaclul Flac`ra, trecînd prin fotbal [i prin cultul taumaturgic al revistei omonime, [i ajungînd la scînteierea retoric` a discursului, dincolo de ideile enun]ate. Mi se pare c` este de datoria culturii înalte s` o cunoasc` [i s-o explice pe cea popular`. Cu cît o ignor` mai mult – [i asta se întîmpl` neîncetat dup` 1989 – cu atît schizoidia societ`]ii române[ti se va prelungi, [i orice grup de dialog social va r`mîne autarhic. Cultura înalt` [i cea popular` trebuie s` dialogheze permanent, dar pentru a o face, trebuie s` [tie fiecare who’s who.
P.S. Dou` evenimente de la sfîr[itul anului trecut pun fa]`-n fa]` cultura înalt` [i cultura popular`: filmul lui Andrei Ujic`, Autobiografia lui Nicolae Ceau[escu, [i moartea lui Adrian P`unescu. |n primul caz, aveam de-a face cu o perspectiv` neutr` asupra celui mai important dictator român, pe care spectatorul nu este chemat s` îl judece, ci s` îl (re)cunoasc`. Or, exist` în cercurile culturale înalte române[ti ideea c` judecata trebuie s` precead` interpre-
n
19