Page 1

DILEMATECA Anul VI l nr. 59 l aprilie 2011

SCRIERI

l

AUTORI

l

LECTURI

INTERVIU

MOSHE IDEL ANCHET~ De ce lanseaz` criticii c`r]i?

AVENTURA VIE}II MELE

Dan Lungu


EDITORIAL

Mircea Vasilescu

Traduc]iunile Observ, în ultima vreme, o mod` a literaturilor nordice. Se traduc mai multe c`r]i ca în alte vremuri, dar mi se pare mai interesant c` în promovarea lor se insist` pe „ideea de nordic“. A[a s-a întîmplat, cîndva, cu literaturile sud-americane, descoperite de lumea occidental` datorit` cîtorva mari scriitori. Consacrarea lor pe plan mondial a constituit, ulterior, un fel de garan]ie pentru mai tot ce provenea din America Latin`: în siajul lui Borges, García Márquez [i al altor mari autori au ie[it spre orizonturi mai vaste [i al]ii, iar lumea a (re)descoperit un întreg continent, cu sensibilitatea, istoria, cultura lui. |n cazul nordicilor e un pic diferit. Clasicii literaturilor scandinave s-au tradus de mult` vreme. Marii autori contemporani au ap`rut [i ei ([i în România, ca [i în alte ]`ri), mai ales c` statele nordice sus]in consecvent [i generos traducerea propriilor scriitori în lume. Acum îns` se promoveaz` intens c`r]i de succes – de exemplu, romane poli]iste, care au intrat în topurile de vînz`ri din multe ]`ri. Editura Trei o face sistematic, iar unele volume se vînd „la pachet“ cu ziare populare. Dar, dac` lu`m pu]in` distan]`,

constat`m c` marketingul î[i face bine treaba: insistînd pe „nordicitate“ (un spa]iu, totu[i, mai pu]in explorat), se înscrie în tendin]a publicului de la noi de a citi mai mult traduceri decît literatur` român`. Ne întoarcem la Kog`lniceanu care constata, la 1840, c` „traduc]iunile“ au devenit la noi „o manie primejdioas`“? Sigur c` lumea e alta, iar globalizarea creeaz` un alt cadru pentru circula]ia capitalurilor, oamenilor [i… c`r]ilor. Dar ar trebui deschis`, poate, o discu]ie pornind de la întreb`ri simple. De ce se citesc mai mult str`ini decît români? De ce un roman românesc bun (dar care nu e o capodoper`) se vinde în mai pu]ine exemplare decît un roman str`in bunicel? De ce – „ceara m`-sii“, vorba unui personaj – cînd apar volume ale unor autori str`ini de raftul 2 oamenii de PR din edituri ne umplu inbox-urile cu newsletters pline de adjective, iar cînd apar volume remarcabile ale unor autori români care nu sînt vedete mediatice (dar sînt scriitori buni) abia se schi]eaz` cîte un comunicat sec de pres`? {tiu c` orice întrebare simpl` presupune r`spunsuri complicate [i sucite, dar încerc s` arunc piatra… n

3


SUMAR

D I L E M AT E C A l A P R I L I E 2 0 11

INFO Bazar 5-8 10-11 3,14TECA

INTERVIU 42-53 Moshe Idel „Alt`dat` oamenii [i-ar fi dat via]a pentru sublim“

MERIDIANE

DOSAR 12-19 Alexandru Matei, Critica literar` la ora culturii de mas` Sorin Ghergu] (pagina 35)

Anca Mateescu (paginile 36-38)

RECENZII 22-25 Literatur`: {tefania Mihalache, Alexandru Budac, Codrin Liviu Cu]itaru, Adina Dini]oiu 26 Eseu: Paul Cernat SF: Michael Haulic` 27 28-29 Istorie: Adrian Cioroianu, Bogdan Murgescu Filozofie: Alexander Baumgarten 30 Arte: Vlad Bedros 31 Politologie: Bogdan Barbu 32 33-34 Spiritualitate: Victor Popescu, Alice Popescu

PROFIL 36-38 Anca Mateescu „Fata asta chiar a în]eles“

DILEMATECA

Mircea VASILESCU (senior editor) Simona SORA (editor coordonator) Marius CHIVU (editor coordonator) Claudiu CONSTANTINESCU (editor coordonator) Matei MARTIN (editor coordonator) Matei PLE{U (secretar general de redac]ie) Dan STANCIU (prezentare grafic`)

Moshe Idel (paginile 42-53)

Radu Cosa[u, Cristian Ghinea, Stela Giurgeanu, Andrei Manolescu, Ruxandra Tudor, Adina Popescu, Iaromira Popovici, Ana Maria Sandu, Luiza Vasiliu Corectur`: Ruxandra Mih`il` DTP: Adrian Damian Foto: Rare[ Avram Foto coperta I: Rare[ Avram

Dan Lungu (paginile 72-78)

4

56-58 Bogdan-Alexandru St`nescu, There is no small-talk in Jerusalem... 59-62 Petre R`ileanu, Philippe Sollers: Un adev`rat roman de dragoste

ANCHET~ 64-70 Marius Chivu De ce lanseaz` criticii c`r]i?

AVENTURA VIE}II MELE 72-78 Dan Lungu Via]a sexual` a planetelor

RUBRICI 21 35 39 55 63 71

Constantin Vic`, Tehnodrom Poemul din aprilie: Sorin Ghergu] Ioana Bot, C`r]i de plastic Daniela Zeca, Vesta antiglon] Luiza Vasiliu, Biblioteca „Paradiso“ Ion Vianu, Portrete interioare

Revist` editat` de

CUI 18006758 Calea Victoriei nr. 155, bl. D1, sc. 6, et. 5, sector 1, 010073 Bucure[ti Telefon: 231.35.00. Fax: 230.51.07 e-mail: dilemateca@satiricon.ro Abonamente: Ani[oara Sevastre (tel. 407.54.65, 407.54.69; fax 407.54.67 e-mail: anisoara.sevastre@adevarulholding.ro)

Pentru abonamente suna]i la 0800.800.111 (num`r cu apel gratuit \n orice re]ea) Luni-Vineri: 8,00-22,00 S\mb`t`-Duminic`: 10,00-18,00

Publicitate: Dorina Petru]i (tel. 407.76.87; e-mail: dorina.petruti@adevarulholding.ro)

ISSN 1842 – 1377 Tip`rit la Tipografia MEGAPRESS


D I L E M AT E C A l A P R I L I E 2 0 11

Bazar Strada Fic]iunii Editura ALLFA, parte a Grupului Editorial ALL, a lansat, la sfîr[itul lunii martie, o nou` colec]ie de literatur`: „Strada fic]iunii“. Cosmopolit`, eterogen`, racordat` la prezent, „Strada fic]iunii“ are trei sec]iuni: Clasic, Contemporan [i Bestseller. „Strada fic]iunii“ a debutat cu [apte titluri, care se afl` deja în libr`rii: Italo Calvino – Ora[ele invizibile; Walter Kirn – Sus în aer; Carol Birch – Menajeria lui Jamrach; Jean Teulé – Magazinul de sinucideri; Marek Halter – Cabalistul din Praga; A.D. Miller – Dezghe]ul; Lisa See – Fetele din Shanghai. n Scriitori români la Tîrgul de Carte de la Leipzig La invita]ia Institutului Cultural Român „Titu Maiorescu“ din Berlin, scriitorii Gabriela Adame[teanu [i Radu Aldulescu au participat, în perioada 18-21 martie 2011, la Tîrgul de Carte de la Leipzig. Cei doi autori au sus]inut dou` lecturi publice, organizate în cadrul forumului „Limbi mici, literaturi mari“. Radu Aldulescu a citit, pe 18 martie, din romanul s`u Proorocii Ierusalimului, în cadrul unei lecturi în tandem cu scriitorul maghiar Akos Doma. Pe 19 martie, Gabriela Adame[teanu a citit, în cadrul aceluia[i forum, din romanul s`u |ntîlnirea, tot în cadrul unei lecturi în tandem, al`turi de scriitorul Roland Harsch, din Luxemburg. Traducerea [i lectura textelor în german` au fost asigurate de Eva Ruth Wemme. n |n]eleptul din P`durea Neagr` Editura Herald a publicat o interesant` carte dedicat` filozofului [i psihologului K.G. Dürckheim de c`tre discipolul s`u francez Jacques Castermane. Cartea, intitulat` Centrul fiin]ei, este un

INFO compendiu al gîndirii lui Dürckheim, de la interesul s`u pentru Zen [i cultura japonez` sau pentru medita]ie [i veritabila cale ini]iatic`, pîn` la opiniile despre erotism [i sexualitate. Karlfried Graf Dürckheim (1896-1988), doctor în filozofie [i în psihologie, socotit unul dintre mae[trii spirituali ai timpului nostru, a fost supranumit „|n]eleptul din P`durea Neagr`“. Timp de 40 de ani a lucrat ca psihoterapeut la Todtmoss-Rutte (în Mun]ii P`durea Neagr`), unde a fondat un Centru de formare [i psihologie existen]ial`. Activitatea [i opera sa – în jur de 20 de c`r]i – sînt considerate drept una din culmile întîlnirii dintre tradi]ia mistic` cre[tin` (Meister Eckhart) [i Zen. Karlfried Graf Dürckheim a publicat în francez` urm`toarele volume: Hara – Centre vital de l’homme (1969), Le Zen et nous (1976), Exercices initiatiques dans la psychothérapie (1977), Le Maître intérieur (1980), L’Esprit Guide (1985), Le Japon et la culture de silence (1985). n Premiul Na]ional de Proz` Ziarul de Ia[i va fi acordat, în cursul lunii aprilie, unuia dintre cei cinci finali[ti: Radu Aldulescu – Ana Maria [i îngerii (Editura Cartea Româneasc`), Nichita Danilov –Ambasadorul invizibil (Editura Polirom), Radu Pavel Gheo – Noapte bun`, copii! (Editura Polirom), Dumitru }epeneag – Camionul bulgar (Editura Polirom), Ion Vianu – Amor intellectualis (Editura Polirom). Premiul Na]ional de Proz` Ziarul de Ia[i, ajuns la a VIII-a edi]ie [i al c`rui juriu e format din Alexandru C`linescu, Valeriu Gherghel, Emil Brumaru, Codrin Liviu Cu]itaru, Bogdan Cre]u [i Doris Mironescu, a fost ini]iat din dorin]a redac]iei de „a-i recompensa pe cei mai buni scriitori români [i de a oferi repere valorice cititorilor pasiona]i de literatur`“. Din p`cate, acest deziderat e respectat par]ial. |n ideea c` acest premiu trebuie acordat cît mai multor prozatori, conform regulamentului de desf`[urare a concursului, un autor nu poate fi premiat decît o singur` dat`. Ceea ce înseamn` c`, de la an la an, competi]ia e tot mai slab`, scriitorii deja premia]i nemaifiind lua]i în calcul de juriu, indiferent de valoarea c`r]ilor scrise. n

5

Karlfried Graf Dürckheim


INFO

D I L E M AT E C A l A P R I L I E 2 0 11

Bazar Googleza Times Literary Supplement consacr` o recenzie consistent` c`r]ii lui Nicholas Ostler The Last Lingua Franca. English until the Return of Babel (Ultima lingua franca. Engleza pîn` la întoarcerea lui Babel). Autorul volumului este un lingvist reputat, cunosc`tor, printre altele, de sanscrit`. Nu e nici o întîmplare c` Ostler e unul dintre cei care sus]in cu fermitate [i entuziasm programele de traducere: profesorul a studiat la MIT, universitatea american` unde sînt forma]i inginerii [i speciali[tii în automatic`. Vorbind despre expansiunea f`r` precedent a limbii engleze, Ostler face o distinc]ie clar` între vorbitorii nativi [i cei care au înv`]at engleza ca pe un soi de lingua franca. Distinc]ia îl determin` s`-[i pun` dou` întreb`ri cu privire la viitorul limbii engleze. Dat fiind num`rul mare de vorbitori [i teritoriul imens pe care îl acoper`, se va putea separa limba englez` în mai multe sub-specii (a[a cum latina a generat mai multe limbi romanice)? Apoi: Se va dezvolta în continuare, ca lingua franca, dobîndind o importan]` înc` [i mai mare? Lingvistul r`spunde cu un „nu“ hot`rît, în ambele cazuri. Times Literary Supplement re-

Dilemateca v` recomand` n Romanul lui Marek Halter, Cabalistul din Praga, ap`rut în noua colec]ie lansat` de Editura ALLFA, „Strada fic]iunii“ (coordonatoare Alexandra Rusu), o reconstituire captivant` (în linia romanului ezoteric gen Meyrink) a sfîr[itului de secol al XVI-lea [i o frumoas` poveste de amor neîmplinit între Eva, (mereu) prima femeie, [i David, ucenicul r`t`citor. De parcurs, la pas, „Strada fic]iunii“! (Simona Sora)

6

zum` (f`r` s` vulgarizeze) teoria lui Ostler: într-o lume interconectat`, comunit`]ile de vorbitori nativi vor putea r`mîne în leg`tur` unele cu altele, indiferent de distan]a geografic`. Interac]iunile obi[nuite promoveaz` o dezvoltare lingvistic` paralel`; doar atunci cînd un grup lingvistic devine izolat de restul, diferen]ele pot s` genereze un dialect [i apoi chiar o limb` nou`. Pe de alt` parte, cu inova]iile de pe terenul tehnologiilor de traducere automate, o lingua franca devine inutil` – crede Ostler. Pentru c` – spune el – în curînd, cu ajutorul programelor performante, fiecare va putea comunica în propria limb` matern`, iar receptorul va primi mesajul în limba lui matern`. |ntr-o lume în care computerele au devenit ieftine [i ubicue, limbile nu mai conteaz` – [i tocmai de aceea diversitatea lor se va men]ine, ba poate chiar se va accentua. Poate c` entuziasmul tehnologic al lui Ostler ar mai trebui temperat pu]in. Oricît de ieftine [i ubicue ar fi computerele, tot nu vom reu[i s` le facem s` vorbeasc` în locul nostru. Pîn` la urm`, sînt doar ni[te instrumente mediocre de comunicare: dic]ionarele lor vor fi întotdeauna mai mici sau cel mult egale cu ale noastre, iar leg`turile dintre sensuri – infinit mai pu]in nuan]ate. Deocamdat` – [i situa]ia se va men]ine o bun` bucat` de vreme – programele automate de traducere sînt înc` departe de a-[i îndeplini misiunea. n

n Mereu în actualitatea vorbelor, s`pt`mînala rubric` a Rodic`i Zafiu din România literar` mi-a oferit, la mijloc de martie (nr. 10), o noutate bulversant`: conform normelor europene, C.F.R. C`l`tori renun]` la titulaturile de Personal, Accelerat, Rapid, urmînd ca Personalele s` se numeasc` Regio, iar celelalte dou` Inter Regio. La cap`tul unei captivante analize lingvistice, eminenta specialist` se îndoie[te c` vom putea articula „Am luat Regio-ul de Ploie[ti“, mizînd pe rezisten]a vechilor termeni. Asculta]i

lingvi[tii – ne mai a[teapt` grele încerc`ri verbale. (Radu Cosa[u) n Filiera Bellarosa [i alte povestiri de Saul Bellow (traducere de Ioana Zirra, Editura Polirom) – 13 povestiri esen]iale ale maestrului american f`r` de care literatura, pur [i simplu, n-ar putea fi conceput`. {i un argument în plus pentru credin]a mea conform c`reia nimic nu se compar` cu literatura nord-american` contemporan`. (Marius Chivu) n


D I L E M AT E C A l A P R I L I E 2 0 11

Bazar ICR New York continu` seria de lecturi performative din cadrul programului „Citind \n frunzele de ceai / Reading the Tea Leaves“, într-o nou` formul` purtînd titlul „Pas de deux: Literatura român` atunci [i acum / Romanian Fiction Then and Now“. Programul – care propune un dialog imaginar între autori români din diverse genera]ii [i se desf`[oar` în Galeria ICR New York / Expozi]ia de carte C`rture[ti – a debutat în luna martie cu fragmente din autori ai secolelor al XVII-lea [i al XVIII-lea, respectiv Istoria ieroglific`, de Dimitrie Cantemir, [i }iganiada, de Ioan Budai-Deleanu. Seara de lectur` performativ` a fost deschis` de prozatorul Dumitru Radu Popa, care a oferit o scurt` prezentare [i contextualizare a textelor, fragmentele selec]ionate fiind interpretate de actori americani, în regia Anei M`rgineanu, care este [i curatorul programului. Scena a fost apoi preluat` de vocile literaturii contemporane, fragmente din Cruciada copiilor (de Florina Ilis) [i Proz` cu am`nuntul (de Dan Lungu) fiind interpretate, la rîndul lor, de actori americani, în regia Tamillei Woodard. „Pas de deux“ a continuat cu dramaturgie, avînd ca protagoni[ti literari în dialog un text de Matei Vi[niec (Teatru descompus sau Omul-lad`-de-gunoi) [i unul de Peca {tefan (Pove[ti adev`rate complet inventate din Baia Mare). ICR New York va mai avea asemenea evenimente, seria lecturilor continuînd, lunile urm`toare, cu texte de Mihail Sebastian, Camil Petrescu, Marin Sorescu, Radu Cosa[u, {tefan Agopian, Ana Maria Sandu [i Ioana Pârvulescu.

INFO nat` de Marily Le Nir. Este a [asea carte publicat` în Fran]a de c`tre cel mai tradus scriitor român în str`in`tate. O carte a[teptat` cu mult interes de critica francez` [i de publicul cititor, autorul primind, în 2006, prestigiosul Premiu „Médicis Étranger“ pentru |ntoarcerea huliganului (Seuil, 2005), distinc]ie ob]inut`, de-a lungul timpului, de autori precum Milan Kundera, Julio Cortázar, Umberto Eco, Paul Auster, Jonathan Coe sau Philip Roth. „Norman Manea a publicat una dintre cele mai bune c`r]i ale sale, îmbog`]ind, în chip fericit, o oper` care ar merita s` fie, în sfîr[it, salutat` de c`tre juriul Premiului Nobel“ – scrie Alexandre Fillon într-o prezentare în avanpremier` a Vizuinii în revista Livres Hebdo. n

n Nobel pentru Norman Manea? Pe 17 martie, Editura Seuil a lansat oficial cel mai recent roman al lui Norman Manea, Vizuina – La tanière în edi]ia sa francez`, în traducerea sem-

7

Norman Manea


INFO

Bazar Sfîr[itul Fran]ei? Fostul ministru francez (al Ap`r`rii [i al Internelor) Jean-Pierre Chevènement a publicat recent, la Editura Fayard, volumul La France est-elle finie? – o analiz` dens` [i sistematic` a declinului pe care mai mul]i politicieni sau esei[ti ai momentului i-l prev`d acestei mari puteri a lumii de azi. Pentru a explica diagnosticul s`u, Chevènement descrie pe larg rela]iile istorice complexe dintre Fran]a [i Germania, dar [i incapacitatea actualei clase politice franceze de a da un sens faimosului model republican. Critic al europenismului îndîrjit al lui François Mitterrand, Chevènement nu uit` nici propriile gre[eli sau e[ecul în a-[i impune ideile reformiste în cadrul stîngii ultimilor 40 de ani. Nonfiction.fr a organizat, pe 21 martie, o discu]ie extrem de interesant` la Cité des Livres, care poate fi urm`rit` pe respectivul site.

Bob Dylan

n Suspect de nobelit` Bob Dylan împline[te luna viitoare 70 de ani. E un artist canonizat, un intelectual angajat, un muzician clasicizat. Cînt` din anii ’60 – [i tot de atunci dateaz` [i primele eseuri academice despre muzica sa. Pentru tinerii universitari c`rora li se adresa Dylan cu muzica sa, el avea deja poten]ialul de a deveni fenomen. Critici literari [i muzicali i-au construit statuia înc` de pe vremea cînd avea doar dou`zeci [i ceva de ani. |n a[teptarea anivers`rii ([i a premiului Nobel, pe care Dylan nu l-a primit, de[i, din cîte se [tie, a fost de mai multe ori printre favori]i), Klaus Theweleit a adunat într-o antologie cîteva texte critice despre Dylan. Prefa]a e de altfel un fel de laudatio – dac` nu chiar o recomandare – adresat` comitetului Nobel. |n piesa „It’s Alright, Ma (I’m Only Bleeding)“ s-ar sim]i un pic de Poe, un pic de Beckett; versul „Darkness at the break of noon“ i-ar fi fost inspirat de Arthur Koestler; în fine – fiecare vers, fiecare virguli]` ie[ite de sub

8

D I L E M AT E C A l A P R I L I E 2 0 11 peni]a autorului ar rima cu universul sau ar rezona cu literatura scris` pîn` la el. Poate c` abordarea e prea serios-pompoas`, îns` Klaus Theweleit (filozof [i sociolog al fenomenului pop-rock) recurge mereu la un întreg arsenal de argumente [i de citate. Pîn` la urm`, cititorul chiar începe s` cread` c` s-a f`cut o nedreptate, c` Dylan e un nobelabil persecutat… Antologia include texte de Sam Shepard, Greil Marcus, Willi Winkler, Diedrich Diederichsen, Don DeLilo (cu un fragment de roman în care apare Bob Dylan) [i este recomandat` de editura Rohwolt drept „o carte original` despre unul dintre granzii muzicii pop“. n E-book în Europa – tehnologie înalt`, cump`r`tori pu]ini „S` salv`m libr`riile!“ este apelul f`cut de autoarea nord-american` Nicole Krauss. Tot mai multe libr`rii \[i lichideaz` stocurile [i se preg`tesc de închidere. Re]eaua de libr`rii Borders e în pragul falimentului. Cota de pia]` a c`r]ii digitale este de 10%, cu tendin]` de cre[tere. Ceea ce pentru libr`riile din SUA e o amenin]are nu ridic` probleme pentru Europa, în general, [i pentru Germania, în special. |n ultimii ani, la fiecare edi]ie a t\rgurilor de carte germane se vorbe[te cu emfaz`, dar f`r` s` se dea cifre sau detalii concrete, despre succesul actual [i viitorul promi]`tor al c`r]ii electronice. Anul acesta îns`, Asocia]ia Librarilor Germani a publicat pentru prima oar` un studiu cu cifre [i statistici, luînd în calcul 1800 de edituri [i libr`rii: în 2010 s-au vîndut 2 milioane de e-books c`tre 540.000 de clien]i. Cifrele par mari, dar reprezint`, de fapt, doar 0,5% din pia]a cump`r`torilor de carte germani. Iar 78% din nem]i declar` c` nu ar vrea s` citeasc` o carte pe monitorul calculatorului. |n plus, fa]` de anul 2009, situa]ia nu a evoluat aproape deloc. Posibilit`]ile tehnologice sînt cu mult înaintea cererii, conchide Asocia]ia Librarilor. Cu toate acestea, 35% din editurile de carte german` ofer` e-books spre v\nzare, iar 80% din ele pl`nuiesc s` o fac` în viitorul apropiat. n


A LT F E L D E S P RE A LT C E VA

D I L E M AT E C A l A P R I L I E 2 0 11

3 ,1 4 T E C A

nali ai Poeziei, al]ii – Miezul Zilei Interna]ionale a Poeziei, iar al]ii – Cele 17 Secunde Interna]ionale ale Haiku-ului. C. C.

n Cu siguran]`, Cioran ar fi apreciat ironia pove[tii întîmplate dup` moartea sa [i finalizate în instan]` cu pu]in înainte de s`rb`torirea centenarului s`u. Simone Baulez, „brocanteuza“ chemat` s` elibereze complet de mobile [i de obiecte apartamentul din Rue de l’Odéon de la etajul 5, a c`utat [i în pivni]a cl`dirii [i a descoperit mai multe manuscrise ale scriitorului. |naintea sa trecuser` pe acolo [i f`cuser` inventarul mai mul]i speciali[ti, printre care [i Yves Peyre, directorul bibliotecii Doucet, dar comoara estimat` acum între 150.000 de euro [i 1 milion de euro n-a fost g`sit` atunci. Simone Baulez are meritul [i norocul de a fi f`cut o cur`]enie impecabil`, f`r` s` arunce, îns`, aceste hîrtii. Iar justi]ia i-a f`cut dreptate [i a recunoscut c` ea este proprietara de drept a acestor manuscrise ale lui Cioran. A. M. S. n De Ziua Interna]ional` a Poeziei (21 martie), lumea s`rb`tore[te cum poate, ascultînd de obicei ni[te oameni care citesc ceva cu voce tare – f`r` prozaicele beri [i f`r` mici pe gr`tare (n-am g`sit alt` rim`). E frumos [i nu e r`u. Pe de alt` parte, m` gîndesc c` ziua aceasta ar comporta unele defalc`ri: poate c` unii ar prefera s` s`rb`toreasc` numai Zorii Interna]io-

10

n |ntr-un num`r din 1878 al publica]iei Gazette médicale de Paris (nr. 7, seria a 5-a), la rubrica „Revista jurnalelor medicale“, era prezentat con]inutul unui articol ap`rut în The Medical Record din New York, pe 21 iulie 1877, articol prilejuit de o comunicare sus]inut` în fa]a Societ`]ii Americane de Neurologie de c`tre dr. Hammond, cu titlul „Despre mirosurile exalate de corpul uman sub influen]a anumitor afec]iuni ale sistemului nervos“. |n acea comunicare, dr. Hammond (William Alexander Hammond, 1828-1900) relata cazul uneia dintre pacientele sale, o tîn`r` doamn` care, „în timpul unor accese de isterie, exala un miros agreabil, asem`n`tor cu acela al violetelor. Exalarea nu se producea decît la nivelul jum`t`]ii anterioare stîngi a toracelui, fiind înso]it` de o transpira]ie abundent` în zona respectiv`. Mirosul putea fi perceput la o distan]` de mai bine de un metru, îns` disp`rea complet în intervalul dintre accesele de isterie. Analiza chimic` a sudorii parfumate a dus la detectarea prezen]ei acidului butiric“. |n continuare, dr. Hammond men]iona cazul unei alte paciente, suferind de coree („boal` de nervi, frecvent` mai ales la tineri, caracterizat` prin mi[c`ri musculare involuntare continue [i dezordonate ale diverselor segmente corporale“, cf. DEX), a c`rei sudoare mirosea a ananas. D. S. n Mademoiselle Jeanne Moreau refuz` s`-[i scrie, la 82 de ani, memoriile. E prea devreme – apreciaz` st`pîna lui Jules [i Jim. R. C. n Banc academic: „|n timpul unui examen, un student se ridic` în picioare [i îi cere profesorului s`-i aduc` o halb` de bere [i o pl`cint`. To]i r`mîn interzi[i, iar profesorul îi recomand` s` lase glumele [i s`-[i vad` de lucrare. |ns` studentul îi arat` profesorului un fragment din Laws of Cambridge, scris în latin` [i care înc` are efect, unde se specific` faptul c` în timpul examenului are dreptul la o bere [i la o pl`cint`. Ca atare, unul dintre profesori se vede ne-


D I L E M AT E C A l A P R I L I E 2 0 11

A LT F E L D E S P RE A LT C E VA

voit s` plece [i s`-i aduc` studentului cele cerute. La o s`pt`mîn` dup` întîmplare, studentul prime[te acas` o amend` de 5 lire sterline, deoarece se prezentase la examen f`r` sabia de protocol“. M. C.

înceta, peste noapte, activitatea, adio rentrée littéraire, adio cronici, adio Lire… M. M.

n La Istanbul a fost inaugurat unul dintre cele mai înalte turnuri din Europa, Istanbul Shappire, avînd nu doar 261 de metri în`l]ime, dar [i unul dintre cele mai inovatoare sisteme de înc`lzire cu raze ultraviolete, ce men]ine o temperatur` constant` de 22 de grade. |n plus, „turnul care atinge cerul“ posed` cîteva gr`dini interioare, o imens` sal` de gimnastic` [i o pist` de golf cu vedere la dou` m`ri: Marea Neagr` [i Marea Marmara. Nu v` d` fiori, cam a[a cum v` d`dea, prin anii ’80, lectura romanului Etajul 500 de Károly Sándor? S. S. n „Aer“ [i „v`zduh“ înseamn`, în limba român`, cam acela[i lucru. Unul e latinesc, altul e de origine slav`. Dac`, la noi, cel din urm` sun` arhaic [i livresc, în ]`rile de limb` slav` „v`zduh“ e un termen de utilitate imediat`, tehnic, de zi cu zi. |n Cehia, bun`oar`, la o benzin`rie, pe pompa de aer pentru umflat pneuri scrie mare: VZDUCH (v`zduh, adic`). M. P. n Unul dintre ziarele inedite din Viena poart` numele Augustin [i este dedicat oamenilor f`r` ad`post, articolele fiind scrise de c`tre ace[tia. Ziarul con]ine, pe lîng` editoriale care depl\ng greut`]ile vie]ii de homeless, [i cronici de film. |n ultimul num`r apare chiar o cronic` a filmului lui Radu Jude Cea mai fericit` fat` din lume. Din acest punct de vedere am ajuns, se pare, la urechile tuturor. S. G.

n Quentin Tarantino [i-a dat în judecat` vecinul, pe scenaristul Alan Ball (American Beauty, Six Feet Under), din cauza „menajeriei sale de p`s`ri exotice“, care „emit urlete de-]i înghea]` sîngele-n vine la intervale aleatorii, între 7 [i 8 ore în fiecare zi“. Argumentul suprem invocat de avoca]ii lui Tarantino a fost un citat din Goethe: „Acela e fericit, fie el rege sau ]`ran, care are pace la el acas`“. E pur [i simplu cel mai nea[teptat loc unde a[ fi putut da peste Goethe în 2011. De-aici [i pîn` la un western spaghetti dup` Suferin]ele tîn`rului Werther nu mai e decît un pas. L. V. n Principesa Margareta [i-a lansat de curînd Cartea regal` de bucate. „Timpul petrecut în jurul mesei de prînz sau cin` este un act de generozitate, de comuniune spiritual` [i de în]elegere omeneasc`. Fiecare dintre noi se simte bine în aceste p`r]i din zi“, spune Alte]a Sa, prezentîndu-[i volumul. Nou`, celor atît de gr`bi]i, pentru care prînzul [i cina au ajuns s` însemne o shaorma înghi]it` cu noduri pe strad` sau o pizza înfulecat` la ore tîrzii, în fa]a televizorului, ar trebui s` ni se reaminteasc` mai des astfel de lucruri. Nici nu mai ]in minte ultima mas` care mi s-a p`rut un regal! A. P.

n Editura Gallimard a împlinit 100 de ani. Revista Lire – mai recent` (n-are nici m`car jum`tate din vîrsta editurii) – dedic` evenimentului un articol de sintez` despre istoria oamenilor, a colec]iilor [i a c`r]ilor publicate în acest secol. Tonul textului nu e foarte vesel: factologie mult`, impresionistic` (prea) pu]in`. Aproape c` se simte un pic de ranchiun`: uite, dom’le, incredibil, exist` de 100 de ani… Nu [tiu ce s-ar face Lire f`r` Gallimard. Dac` editura [i-ar

11


Alexandru Matei

Critica literar` la ora culturii de mas`

colaje de Dan Stanciu

– diviziunea mitotic` a criticii contemporane –


D I L E M AT E C A l A P R I L I E 2 0 11

DOSAR

O diviziune este mitotic` cînd o celul` eucariot` î[i separ` cromozomii din nucleu în dou` seturi cromozomiale identice în doi nuclei – urmeaz` apoi dou` celule. Pentru mine, diviziunea mitotic` este, evident, o metafor`. Celula-mam` reprezint` aici critica literar`, iar cele dou` nuclee sînt „promo]ia cultural`“, respectiv „critica cultural`“, activit`]i diferite, dar care pot oricînd fi acoperite de sintagma-mam`, iar critica cultural` poate însemna promo]ie cultural`, a[a dup` cum discursul promo]ional poate fi [i critic. {i-atunci – se va întreba cititorul – la ce bun diviziunea? Diviziunea – r`spund – nu înseamn` o decizie personal` sau de grup, ci reprezint` o consecin]` a defalc`rii literaturii în cultur` popular` (urban`, totu[i) [i cultur` „de specialitate“ într-un regim democratic-capitalist a[a cum este al nostru. Prin urmare, interven]ia mea va avea în vedere în special spa]iul institu]iei literare române[ti [i practicile de institu]ionalizare.

Evolu]ia celulei-mam` |n cîteva eseuri de anul trecut, Alex Goldi[ explic` de ce critica literar` româneasc` postbelic` a respins teoria. E de-ajuns, de altfel, s` cite[ti critic` româneasc` înainte, dar [i dup` 1989, pentru a observa c` „metaforelor deconstruc]iei, mortific`rii, declinului sau steriliz`rii livre[ti (...) le sînt preferate expresiile organicismului, ale auroralului, ale posibilit`]ilor nelimitate.“ (în „Un r`zboi de tran[ee...“, Cultura, nr. 34/2010; remarc în treac`t c` pîn` [i autorul din care citez interpreteaz` f`r` s` vrea atunci cînd scrie „sterilizare livresc`“). Or, dac` acest refuz avea o explica]ie solid` înainte de Revolu-

]ie, el nu mai are nici o justificare valid` dup` 1989 [i poate mai ales dup` 1996, cînd epopeea na]ionalist` î[i pierde suflul. |mpotriva cui mai lupt` sau de cine se mai ascunde criticul literar care înregristreaz` [i ierarhizeaz` „estetic“ (autarhic, adic`) produc]iile literare recente, una dup` alta – ast`zi, cînd literatura (fic]iune plus poezie) reprezint` una dintre c`ile de desf`tare [i cunoa[tere al`turi de atîtea altele – f`r` s` recurg` la nici un alt discurs de cunoa[tere? Prea pu]ini dintre criticii noi v`d în critic` o practic` social`, a c`rei valoare nu poate fi deta[at` de sistemul social în care ea se înscrie [i la care particip` [i care trebuie, deci, adecvat` evolu]iilor acestuia. Regimul politic care a f`cut ca

13

Alexandru Matei este eseist. Cea mai recent` carte publicat`: Ultimele zile din via]a literaturii, Editura Cartea Româneasc`, 2008.


DOSAR

D I L E M AT E C A l A P R I L I E 2 0 11

literatura s` concentreze tot ceea ce se putea spune valid [i liber despre lume a disp`rut de dou` decenii, [i înc` revistele culturale române[ti sînt, cu pu]ine excep]ii, literare, iar practica critic` exersat` aici e iner]ial`. |ntr-o epoc` de deschidere maxim`, în care circula]ia discursurilor e mai frenetic` decît oricînd, ceea ce se nume[te critic` literar` nu se mai poate practica nici ca pîn` în 1945, nici ca în proletcultism, dar nici ca pîn` în 1989, cu senin`tatea senil` a b`trînului care joac` [ah pe o banc` în holul unui mall (sau da, dar numai înzestrat` de un spirit „dandy“ pe care are grij` s`-l transmit` cititorului). Pentru c` nu exist` (nici) critic` literar` f`r` asumarea, implicit` sau explicit`, a unei pozi]ii politice, în interiorul culturii, desigur. Critica literar` are ca obiect o practic` de mas`: literatura. Formele culturii de mas` au trecut în România prin viraje care le-au adus mult mai aproape de manifest`rile lor occidentale. Cultura de elit`, conservatoare prin excelen]`, tinde [i ea, ce-i drept greu, s` inoveze. A[ putea vorbi aici despre televiziune, care cunoa[te din 1995 o alt` via]`; despre film, care a intrat într-o nou` er` de aproape zece ani; despre evenimentele culturale private care împînzesc ast`zi spa]iul urban românesc, [i nu doar cel urban, înlocuindu-le pe cele na]ionale; despre un nou limbaj literar, în care diferen]ele de reprezentare dintre oral [i scris s-au estompat; despre mod` [i despre habitat etc. Pretutindeni îns`, una dintre ra]iunile modific`rilor profunde pe care le-au suferit formele culturale din societatea româneasc` ]ine de preeminen]a profitului asupra emancip`rii (ca s` folosesc o dihotomie „de stînga“ cu suficient con]inut euristic) [i rezult`, printre altele, din vertiginoasa sl`bire a statului [i a rolului s`u în raport cu puterea agen]ilor priva]i, transna]ionali, ai capitaliz`rii sans rivages. Cultura de stat fie a preluat logica culturii de entertainment „privatizate“, a[a cum s-a întîmplat în televiziune, fie s-a scindat în ocelii evenimen]iale. Adesea, limbajul lor coincide, în m`sura în care ele func]ioneaz` în orizontul unei mobiliz`ri afective individualiste, în care individul este locul originar al valorii [i pentru care orice alt` in-

fluen]` normativ` este tradus` în termeni, devalorizan]i, de lips` de autenticitate, deci de neadev`r. Diferen]a dintre cultura low profile [i high profile st` în calitatea tr`irilor individualiste mobilizate: de la cele brutale, confundate adesea cu senza]ia fizic`, pîn` la cele filtrate de o experien]` estetic` [i moral` rar`.

14

Tensiunea dintre popular [i înalt Niciodat` cultura oficial` româneasc` n-a fost confruntat` atît de evident cu acest decalaj dintre popular [i înalt, din motive istorice lesne de în]eles. |nmugurit` în anii dezghe]ului ideologic, pop culture a fost sugrumat` [i s-a zb`tut în celule underground, fie c` vorbim despre manele sau despre poezie optzecist`. Dup` 1990 [i mai ales dup` 2000, cultura român` cunoa[te un proces de scindare între popular [i specializat, forme de cultur` care-[i cer metadiscursul adecvat. Din momentul în care cultura produce (face [i distribuie produse), ceea ce numim „valoare estetic`“ nu doar c` difer` de succesul public, ceea ce era de la sine în]eles, dar devine o sintagm` chestionabil`, în m`sura în care publicul însu[i se scindeaz` [i semnifica]iile moderne ale „artisticului“ se pluralizeaz`, iar tensiunea dintre „mas`“ [i „ni[`“ anim` proiectele [i produsele de crea]ie artistic` mai mult ca niciodat` (un bun exemplu ar putea fi ultimul volum al romanului Orbitor, iar credo-ul [i crea]ia literar` ale lui Mircea C`rt`rescu sînt exemplare pentru o discu]ie despre raporturile ambigue dintre pop’lit [i high’lit; la fel cum, înainte de 1989, exemplare pentru o astfel de discu]ie sînt unele tr`s`turi ale Cenaclului Flac`ra). |n aceste condi]ii, metadiscursurile artistice au renun]at la exclusivitatea opera]iei de valorizare conform normativit`]ii estetice romantice, atît de importante în era na]ional` a Europei; ele se ocup`, de o vreme, de cultura de mas` din punct de vedere cognitiv (politic, sociologic, estetic, formal etc.), pentru c` tot ce înseamn` cultur`, de la jazz la manele, are o valoare pentru cunoa[tere [i o istorie care face parte din istoria epistemic` a omului. Este ceea


D I L E M AT E C A l A P R I L I E 2 0 11

DOSAR

ce propune, de pild`, „mitologia“ lui Roland Barthes, în anii 1950 (care nu întîmpl`tor urmeaz` Gradului zero al scriiturii), [i apoi studiile culturale de tip anglo-saxon, cele f`r` o agend` politic` stînjenitoare (în plin` glorie în anii 1970, de la Raymond Williams la Lionel Trilling), ca [i sociologia literar` francez` din {coala lui Pierre Bourdieu. Un obiect artistic se afl` ast`zi sub jurisdic]ia atît a unei normativit`]i estetice, dizolvate îns` în fiecare individ în parte [i reunite în comunit`]i tot mai multe [i m`runte, cît [i a uneia epistemice, mai degrab` umanuniversalizant` decît prima. Oricum ai analiza un obiect artistic, fiecare dintre cele dou` tipuri de metadiscurs trebuie s` ]in` seama de cel`lalt. Nici unul îns` nu mai are func]ia primordial` de a facilita consumul, [i nici de a stabili o ierarhie larg recunoscut`. Cu toate astea, poate fi extrem de creativ s` studiezi ipostaze ale vulgarit`]ii sau anost s` glosezi pe marginea unei capodopere. Toate aceste premise stau la baza criticii literare „înalte“, specializate, care întîlne[te astfel teoria [i istoria literar`, [i de care nu se mai poate separa. Un exemplu evident îl afl`m la Antoine Compagnon, cel pu]in în Antimodernii.

Criticul literar nu poate fi azi nici G. C`linescu din interbelic, nici Nicolae Manolescu din era dezghe]ului ideologic, pentru c` literatura nu mai înseamn` ast`zi nici chintesen]a culturii, nici materializarea implicit` a libert`]ii de gîndire [i sim]ire. Critica literar` manifest`, înainte de orice ierarhizare, con[tiin]a cultural` a criticului în raport cu formele contemporane ale culturii. |n lipsa adecv`rii la formele actuale ale culturii, ierarhizarea are atîta valoare cît crucea purtat` la gît, la un congres farmaceutic. Ea nu mai poate fi ce a fost atunci cînd, în România, acumula func]iile metadiscursurilor interzise. Sigur, într-o perioad` în care tot ceea ce era manifestare neoficial` î[i v`dea rapid credibilitatea, lectura criticii literare reprezenta atît un ghid de lectur` adev`rat`, cît [i o lectur` critic` în sine, capabil` s` adune un public larg, de[i diseminat. Prestigiul ei era cu atît mai mare cu cît discu]iile din spa]iul politic referitoare la literatur` nu mai erau, cel pu]in în anii 1980, publice – iar critica literar` putea s` se înf`[oare într-o aur` de rezisten]` de care nu s-a privat defel. O alt` explica]ie a acestui prestigiu e de natur` cultural`: imaginarul na]ional avea ca reper esen]ial literatura [i crea]ia artistic` în general,

15


DOSAR

D I L E M AT E C A l A P R I L I E 2 0 11

la fel ca în Fran]a. Modelul anglo-saxon, pragmatic, al na]iunii ca o comunitate de indivizi liberi uni]i de un acela[i ideal pragmatic [i moral întîrzia s`-[i fac` apari]ia. De aceea, în România ca [i în Fran]a, literatura supracoda discursul identitar, iar criticul se putea considera cu îndrept`]ire o c`l`uz` na]ional`.

terar` fiind ast`zi „studiile culturale“ (fie alterneaz` practicile). Promoter-ul literar este un activist cultural – [i nu e nimic peiorativ aici. |n aceast` calitate, anim` [i între]ine via]a literar`. Poate fi sau scriitor, sau amator de frumos literar, iar competen]ele sale ]in atît de analiz` literar` cît [i de rela]ii interumane. Un promoter literar scrie [i vorbe[te pentru a sprijini produc]ia literar` dintr-un areal dat sau, pur [i simplu, pentru a sprijini literatura, din considerente asem`n`toare unui membru ONG. Un promoter literar se adreseaz` unui public cît mai larg, pe canale media de impact, pentru c` succesul performan]ei lui se r`sfrînge asupra succesului produsului promovat sau a tipului de crea]ie promovat. |n acest fel, el este un jurnalist cultural autentic. Promoter-ul literar are, ca orice PR, o baz` de date [i o istorie de rela]ii personale care-i pot alinta sau r`ni orgoliul, în func]ie de pozi]ia ierarhic` (oficial` sau nu) a celor pe care-i cunoa[te. La limita dintre promoter literar [i ceea ce a fost criticul literar se afl` cineva care purcede la opera]ii de sintez` pe pia]a literar` – aceasta ar fi, mutatis mutandis, rolul unui specialist în marketing literar, cineva care poate lucra ca editor, dar [i ca profesor de literatur`. De aici înainte, adic` de la acest nivel al concrete]ii faptului literar în societate înspre grade

Promoter literar [i cultural scholar De aceea, criticul literar nu mai poate ocupa ast`zi locul neutru al unui director de con[tiin]` estetic` pur`, tocmai din cauza scind`rii între un domeniu public supus logicii pie]ii [i unul marginal, al cercet`rii, inov`rii, cunoa[terii, care cere tradi]ie [i competen]e specifice. Criticul literar care nu alege explicit între cele dou` discursuri critice (central-popular [i marginal-specializat) o face oricum implicit. |ntr-o cultur` plural`, în care avem istorici, filozofi, sociologi, teoreticieni, criticul literar are dou` posibilit`]i de urmat în func]ie de ceea ce orgoliul îi va permite: fie devine un promotor literar, adic` exact ceea ce se nume[te un PR (care poate lucra atît pentru o editur`, cît [i ca free lancer), fie devine un specialist într-un domeniu metadiscursiv oarecare, zona de intersec]ie a lor cea mai apropiat` de ceea ce acoperea odinioar` critica li-

16


D I L E M AT E C A l A P R I L I E 2 0 11 superioare de abstrac]iune [i mul]imi tot mai restrînse de public, marketer-ul literar tinde s` devin` fie „intelectual“ – dar acesta întruchipeaz` o form` cultural` în plin` modificare ea îns`[i –, fie „antropolog cultural“ sau cultural scholar, un ansamblu de competen]e care cuprinde lecturi la zi din domenii diverse, dar accesibile unui public înc` destul de vast pentru a putea fi clientul unei reviste culturale sau a unei c`r]i de „eseuri“: istorie, sociologie, filozofie, [tiin]ele comunic`rii [i tot ce înseamn` hermeneutic` cultural` contemporan`, pe un fundal istoric care trebuie s` cuprind` m`car ultimele dou` secole, cele „moderne“ prin excelen]`. Treptat, specializarea se afineaz`, cuprinderea cronologic` se particularizeaz` sau discursul se îndoctrineaz`: avem istorici ai ideilor, filozofi, filologi, istorici ai religiilor etc. C`r]ile scrise din perspectiv` specializat` trebuie comentate în cadrul în care au ap`rut [i în func]ie de adresabilitatea fiec`reia în parte; scopul criticii lor nu este vînzarea, ci situarea în cadrul prestabilit sau, în func]ie de portan]`, la intersec]ia mai multor tipuri de discurs [i de referin]e – avem de-a face atunci cu un eveniment [tiin]ific din care o infim` parte va ajunge în st`pînirea, alienant` de obicei, a promoter-ului cultural. Promoter literar [i cultural scholar nu sînt decît rezultatul evolu]iei practicii numite critic` literar`: în prima ipostaz`, el se adreseaz` unui public amator [i creeaz` evenimente, iar în cea de-a doua scrie c`r]i în care studiaz` discursul literar din varii perspective [i în interac]iunea lui cu re]eaua de discursuri care trece prin capetele noastre. Dar cronica literar` ridicat` la rang de foileton moral al unei societ`]i [i constitu]ie a esen]ei unei limbi – de cînd, cu Kant, estetica reprezint` sinteza modern` dintre ra]iune, sensiblitate [i moral` – este liter` moart`; conglomeratul pe care îl reprezenta odat` critica literar` nu mai tr`ie[te organic; elementele lui s-au autonomizat [i rafinat, fiecare în parte. |n România, criticul literar old boy se adreseaz` unei minorit`]i, cu aerul c` s-ar adresa tuturor, face [i desface canoane cu prezum]iozitate de amvon, poart` dialoguri cu autorii pe care-i critic` într-un loc înc` mult prea public pentru interesul conversa]iei.

DOSAR

Contradic]iile criticului universitar român Asta se datoreaz` îns` în primul rînd institu]iei literare române[ti. Revistele culturale continu` s` se legitimeze prin cronica literar`, situînd-o deasupra celorlalte tipuri de text, iar criticul literar continu` s` fie prezentat nu atît ca un specialist sau promotor, ci ca vocea critic` prin excelen]` prin care un întreg discurs cultural se r`spînde[te în societate. Acolo unde nu se întîmpl` a[a (de pild` la revista 22), axul discursiv este marcat ideologic [i politic. Voi da cîteva exemple. Cred c` cei pe care-i consider cei mai buni trei critici români tineri universitari, îi voi numi îndat`, ar trebui s` aib` alt cîmp de vizibilitate discursiv` decît cel oferit de cronica literar`. Aceasta din urm` nu e o practic` desuet`, dimpotriv`, doar c`, acum, ea nu mai transmite valorile de la care se revendica pîn` în urm` cu 1020 de ani. Rolul ei, de a promova o carte, un grup literar [i, tot mai mult, cîte o editur`, îi comand` acestei practici s` se exercite în locuri cît mai accesibile, s` fie scris` accesibil [i (deci) s`

17


DOSAR

D I L E M AT E C A l A P R I L I E 2 0 11

poat` fi citit` [i în]eleas` de cît mai mult` lume. Scopul editurii care ofer` o carte pentru a fi promovat` în paginile unei reviste este de a o vinde. Altminteri, o carte valoroas` nu poate fi discutat` pe scurt, iar o analiz` a dimensiunilor ei nu poate avea rolul (primar) de a vinde cartea, ci de a pune probleme pe care publicul larg le poate în]elege sau nu, dar pe care nu e chemat în mod expres s` le judece. Func]ia criticii universitare nu e s` aduc` profit editurilor, ci s` produc`, prin ipotezele lansate, cunoa[tere, adresîndu-se unui num`r cît mai mare de cititori aviza]i. Ei bine, în cronica literar` româneasc` nu s-a încheiat înc` diviziunea mitotic`, de[i nucleii s-au scindat deja. Cei mai buni, poate, „critici literari“ universitari afirma]i pîn` acum – Paul Cernat, Andrei Terian, Alex Goldi[ – scriu „cronic`“ din iner]ie cultural`, [i aici m` explic imediat. Cronicile lor literare nu sînt proaste, sînt chiar foarte bune, problema e alta: exist` o distan]`, dac` vre]i o alienare, între ceea ce au ei de spus în [i despre literatura român` [i ceea ce institu]ia literar` româneasc` îi îndeamn` s` spun` pentru a-i consacra. Recunoa[terea lor ca voci critice – în cazul lui Paul Cernat mai ales, [i asta pentru c` debutul lui s-a petrecut înaintea celorlal]i doi – depinde îngrijor`tor de mult de cronica literar`. Or, calitatea scrierilor lor este [i trebuie v`dit` în primul rînd în c`r]i [i în texte care ridic` [i rezolv`, eventual, probleme, nu în cronica literar` de actualitate. Eseul lui Paul Cernat, „Iluziile revizionismului est-etic“ (trei episoade care fac, cred, 25-30 de pagini de carte) este gr`itor atît pentru rolul unui critic universitar, bun cunosc`tor al dinamicilor culturale moderne, cît [i pentru viziunea pe care autorul însu[i o are asupra propriului text: „|nainte de a reveni, dup` aceast` ampl` parantez`, la uneltele de cronicar literar“, î[i deschide Paul Cernat ultimul episod (Observator cultural nr. 283/2010). Cu alte cuvinte, un eseu de istorie literar` reprezint`, pentru un universitar român, o pauz` în practica „zilier`“ a cronicii literare, al c`rei scop nu poate fi, nu-i a[a ([i cred c` nu-i a[a), decît des`vîr[irea unei catedrale literare la care scriitorii vin cu hardul, iar criticul cu softul.

|ntrebarea pe care vreau s` o pun cititorilor [i criticilor universitari este aceasta: E mai grav pentru un critic s` se exprime gre[it despre literatur` într-un eseu, sau s` gre[easc` un „diagnostic de autor“? Un istoric [i teoretician literar, un cultural scholar nu are, într-un sistem institu]ional cultural modern, rolul de a tria ultimele produc]ii literare, de a face s` se vînd` c`r]i de literatur`, de a anima via]a literar`. Faptul c` unul dintre ei se poate în[ela asupra valid`rii unui autor nu are importan]` atîta vreme cît metadiscursul lor contribuie cu rezultate excelente la evolu]ia cunoa[terii culturale. Cei trei fac oficiu de promotori culturali doar pentru c` a[a ceva le cere în primul rînd o institu]ie literar` în bun` parte desuet`, în schimbul vizibilit`]ii; se simt obliga]i s` fac` o „figur` frumoas`“ mai ales în cronica literar`, transformînd-o adesea pe [est în eseu cultural. Cu alte cuvinte, ei joac` un joc vechi, pentru c` infrastructura menit` s`-i promoveze nu poate gestiona la fel de bine alte forme de discurs critic în afara cronicii literare. Tot restul devine parantez`, în vreme ce pentru un omolog occidental abia cronica literar` înseamn` o pauz` de respira]ie, o pl`cere „vinovat`“ c`reia îi cedezi (ca la to]i criticii universitari francezi pe care-i [tiu). Critica literar` – [i ea, [i chiar cea româneasc` – face parte din fluxuri de discurs care nu r`mîn s` dospeasc` sau s` putrezeasc` în apartamentul literaturii române, ci care circul`, în primul rînd prin traduceri [i colocvii, prin Europa cunoa[terii – institu]ie renascentist` prin excelen]`. Pe de alt` parte, lupta surd` dintre „promotori“ [i „critici“, în m`sura în care unii [i al]ii [i-au semnalat discursurile, ]ine de un elitarism la fel de dep`[it. Marius Chivu este, de pild`, un excelent promoter literar; faptul c` nu practic` critica literar` universitar` reprezint` o alegere asumat`. Tot a[a, cronicile literare din Dilema veche, de pild`, se integreaz` perfect ideii de magazin cultural prin care literatura devine un produs tout public, în cazul nostru unul pentru public premium, dar prin care literatura nu se transform` în obiect de cunoa[tere pentru aviza]i: jurnalism cultural. Astfel, între cronicile lui Paul Cernat din Dilemateca [i ultimul s`u eseu din Observator cultural, grav, cu miz`, exist` o

18


D I L E M AT E C A l A P R I L I E 2 0 11

DOSAR

diferen]` de adresabilitate, pragmatic`, sociologic` – cultural` – care nu poate face ca ultimul s` fie un exemplar „mai mare“ a ceva ce poate fi exprimat [i „în mic“. Toat` lumea [tie c`, ast`zi, un articol de critic` literar` universitar` nici nu vinde cartea despre care scrie, nici nu ofer` modele de gîndire [i practic` cultural`; r`mas în urma formei culturale pe care pretinde c` o investigheaz` public de pe pozi]ia unui legiuitor, criticul literar „pursînge“ nu mai este ast`zi decît omul unor iluzii retrospective sau al unor sindicate [i al oamenilor acestora. Timpul lui s-a scurs. De aceea îi putem, de-acum, scrie istoria.

tarea. Poate [i de aceea critica literar`, cea care judec` înainte de a interpreta, face legea în revistele de cultur`. Evenimentul num`rul doi: Adrian P`unescu a fost un bun versificator, nu [i poet. Moartea lui nu înseamn` nimic pentru cultura înalt` din România, pentru c` instrumentul cu care îl evalueaz`, judecata, îi este defavorabil` de dou` ori: poet slab [i individ prins cu totul în capcana cultului personalit`]ii ceau[ist. Dar P`unescu a însemnat foarte mult pentru cultura popular` din România, de la Cenaclul Flac`ra, trecînd prin fotbal [i prin cultul taumaturgic al revistei omonime, [i ajungînd la scînteierea retoric` a discursului, dincolo de ideile enun]ate. Mi se pare c` este de datoria culturii înalte s` o cunoasc` [i s-o explice pe cea popular`. Cu cît o ignor` mai mult – [i asta se întîmpl` neîncetat dup` 1989 – cu atît schizoidia societ`]ii române[ti se va prelungi, [i orice grup de dialog social va r`mîne autarhic. Cultura înalt` [i cea popular` trebuie s` dialogheze permanent, dar pentru a o face, trebuie s` [tie fiecare who’s who.

P.S. Dou` evenimente de la sfîr[itul anului trecut pun fa]`-n fa]` cultura înalt` [i cultura popular`: filmul lui Andrei Ujic`, Autobiografia lui Nicolae Ceau[escu, [i moartea lui Adrian P`unescu. |n primul caz, aveam de-a face cu o perspectiv` neutr` asupra celui mai important dictator român, pe care spectatorul nu este chemat s` îl judece, ci s` îl (re)cunoasc`. Or, exist` în cercurile culturale înalte române[ti ideea c` judecata trebuie s` precead` interpre-

n

19


D I L E M AT E C A l A P R I L I E 2 0 11

A LT F E L D E S P RE A LT C E VA

TEHNODROM

informa]ie e de fapt reducerea unei incertitudini, situa]ia din Japonia 2011 e fundamental diferit` de Cernobîl ’86: acum [tim cu to]ii ceea ce se întîmpl`. {tim cum, [tim de ce, începem s` vedem riscurile (dup` care în general se evalueaz` tehnologiile), s` în]elegem pozi]ia ingrat` a a[tept`rii [i speran]ei atunci cînd pierzi controlul. E ironic faptul c` avînd atîta informa]ie despre ce se întîmpl` nu reduce incertitudinea despre ce se va întîmpla în viitorul apropiat. Poate c` aceste evenimente vor duce la pierderea încrederii în ceea ce clasic s-a numit ra]iune instrumental`, din care „se extrag“ atît puterea nuclear`, cît [i puterea computa]ional`. Poate c` va fi un reflux [i o continu` neîncredere în metodele [tiin]ifice, în creativitatea inginereasc` [i în capacitatea uman` de a organiza coerent mediul pe care-l locuie[te. Sau poate c` e momentul ca „ignorantul“ public s` vin` la masa evalu`rii tehnologiilor [i s` se pronun]e mai des. Expertul [i cet`]eanul vor cînt`ri (ancora]i în aceea[i ra]iune instrumental`?) împreun` ce drum s` aleag` spre viitor. Desigur, dac` va mai exista vreun viitor pentru noi în timpul geologic al planetei P`mînt. Tenta]ia gîndirii apocaliptice, a luddismului [i a întoarcerii la o spiritualitate atehnologic` vor cre[te. |ns` cum po]i fugi din cercul format de tehnologie [i capitalism, din fluxul informa]ional [i pia]a de energie? Se pare c` specia uman` n-a prea avut noroc în ultimii 130 de ani. De la R`zboiul Curentelor (între Edison [i Tesla), op]iunea SUA pentru ma[ini [i camioane în defavoarea trenurilor (ca mijloace de transport de m`rfuri) pîn` la crizele nucleare de la Cernobîl sau Fukushima – totul a fost o serie de decizii probabil gre[ite despre cum s` producem [i s` consum`m energie (nucleul-dur al vie]ii noastre economice). |ntotdeauna existau alternative, dar oamenii (sau mai degrab` exper]ii, nu?) au ales calea mai simpl`, [i mai problematic`. Cu toate acestea, atunci cînd crizele se produc, important este r`spunsul imagina]iei [i al solidarit`]ii. Ceea ce Japonia, sînt sigur, deja a f`cut cînd citi]i aceste rînduri.

Constantin Vic`

Fukushima, mon amour Cînd scriu aceste rînduri, reactorele nucleare ale Japoniei nu vor s` se r`ceasc`. Acum toat` lumea [tie cum arat` un reactor, ce s-a întîmplat cu sistemul de r`cire etc. Am v`zut în cinci zile peste 20 de infografice care explic` pe în]elesul oricui tehnologia [i riscul aferent. Ca o ironie, aceast` tragedie a provocat o lec]ie de popularizare a [tiin]ei [i tehnologiei. Deodat` ne-am readus aminte de faptul c` tr`im o er` atomic`, în timp ce o travers`m [i pe cea informa]ional`. Dac` Internetul a putut fi oprit foarte repede (în Egipt, la începutul revolu]iei), se pare c` pe stratul interior, dar dominant, al lumii noastre – energia – nimic nu poate fi oprit u[or. O re]ea informa]ional` poate fi controlat` prin deconectarea nodurilor ei principale, dar nu [i tehnologia nuclear`. Dac` utilizînd Internetul particip`m la modelarea informa]iei, iar aceast` putere de maleabilitate n-a produs tragedii umane, maleabilitatea la nivel atomic ne poate purta spre un incredibil sfîr[it. Desigur, anxietatea aceasta nu e nou`; au profesat-o Heidegger [i Ellul, înc` de acum 50 de ani. Despre Cernobîl 1986 nu-mi amintesc mai nimic (pentru c` eram prea mic). De altfel, atunci informa]ia despre accident nu a circulat sau a circulat mult cenzurat` (era, în parte, o informa]ie contradictorie sau fals`). Cum orice

n

21


RECENZII

D I L E M AT E C A l A P R I L I E 2 0 11

L I T E R AT U R ~

acest palier evolueaz` nevroticul american Drake Báthory-Keresztur, descendentul de peste patru sute de ani al fioroasei contese, care se autoacuz` de crim` în fa]a unei instan]e newyorkeze. Emigrat ilegal la începutul comunismului, Drake este retrimis în Ungaria de ziarul Chronicle pentru care lucreaz`, cu scopul de a relata evenimentele determinate de resurec]ia monarhismului din anii ’90. Nu f`r` uimire, constat` c` obiectul acestei resurec]ii este nimeni altul decît el însu[i. Prietenul s`u din copil`rie, Klaus, capul mi[c`rii Cavalerii Sfîntului {tefan, î[i asum`, împreun` cu fiul s`u, Imre, cu Tereza, fiica iubitei din tinere]e a lui Drake, [i cu Lily Hangress, istoric, obsedat` de subiectul Báthory, misiunea de a-l ajuta s`-[i redescopere trecutul aristocratic. Refractar, Drake accept` pîn` la urm`, iar parcursul s`u devine, halucinant, una cu drumurile [i figurile Evului Mediu. Din timp în timp, Lily, Tereza sau Klaus se transform` în personajele secolului al XVI-lea [i cu to]ii ini]iaz` o discu]ie în jurul figurii Elisabetei. Discu]ia are o miz` mare pentru c` Elisabeta ajunge s` reprezinte Ungaria îns`[i [i destinul ei ca parte a unei Europe perpetuu revolute în cruzime. Ce înseamn` cu adev`rat violen]a Evului Mediu atunci cînd ea este reluat` în camerele de gazare sau în închisorile comunismului? Istoria pare, în acest caz, s` fie secondat` de Retentio, rîul amintirii, care curge în acela[i timp înainte [i înapoi, [i din care acelea[i elemente pot ie[i oricînd la suprafa]`. |n povestea contemporan` întreb`rile dubitative sînt puse în stil perfect postmodern, dar ele sun` mai autentic puse în cronica medieval`, în gura Elisabetei înse[i. Erudit`, inteligent`, imposibil de îndoctrinat religios, Elisabeta î[i pune întreb`ri referitoare la natura materiei, a sufletului, la destinul social al femeii, la misticism, toate menite s` ridice v`lul de pe acel impuls neîn]eles al uimitoarei sale cruzimi. |n schimb, a[a-zis ra]ionalul Drake cade prea u[or în mrejele pove[tii, reiterate cam prea transparent. De la acest nivel „postmodern“ s-ar fi dorit ceva mai mult` ironie. n

Istoria reloaded Andrei Codrescu Contesa sîngeroas` Editura Polirom, 2010

29 lei

|n 1995, cu romanul Contesa sîngeroas`, Andrei Codrescu reînvie una dintre cele mai magnetice figuri din galeria personajelor horror ale istoriei Europei, cu accesoriile specifice adulmecate ast`zi de turi[ti. Totul se afl` la locul lui: castelele, pustele b`tute de viscole, ale Panoniei, a doua jum`tate a veacului al XVI-lea [i Elisabeta Báthory, contesa despre care se spune c` a ucis [ase sute cincizeci de fecioare, în al c`ror sînge s-a sc`ldat pentru a r`mîne ve[nic tîn`r`. Subiectul are tot poten]ialul din lume: sexualitate, perversiune, violen]`, magie, macabru. Acribia cu care întreaga coregrafie este pus` în scen`, dublat` de o magistral` panoramare, reu[e[te s` scoat` la iveal`, pe lîng` reu[ite efecte literare, uria[a schizoidie a Evului Mediu. |ntr-o Europ` constant amenin]at` de turci, în care înflorirea viziunilor protestante începe s` învr`jbeasc` imperiile, pe cîmpurile de b`t`lie curg constant rîuri de sînge, oamenii mor de foame sau de molime, ]`ranii se r`scoal` des [i î[i ucid st`pînii cu aceea[i cruzime care le-a fost [i lor ar`tat`. Via]a uman` este, în general, ieftin`, membre [i capete umane ]î[nesc în fiecare clip`, ochi sînt sco[i, oase sînt zdrobite pe roat`, sute de corpuri dispar sub ac]iunea diferitelor mecanisme de tortur`: fecioare de fier cu ]epi în`untru, paturi procustiene, colivii rotitoare. Cur]ile nobilimii mustesc de alchimi[ti [i vr`jitoare, iar perversiuni sexuale de tot felul, ascunse numai de umbra ogivelor, au loc simultan cu discu]ii religioase purtate în saloane [i cu slujbe în capela castelului. Toate acestea se cer problematizate [i astfel apare [i al doilea strat, postmodern, al c`r]ii. Pe

22

{tefania Mihalache


D I L E M AT E C A l A P R I L I E 2 0 11

L I T E R AT U R ~

Cel mai vechi dans Cormac McCarthy Meridianul sîngelui Colec]ia „Biblioteca Polirom“ Editura Polirom, 2011

Nu [tim cum îl cheam` pe protagonistul romanului Blood Meridian, or the Evening Redness in the West. Naratorii f`r` chip, dar cu glasuri de t`lmaci de co[maruri nu-l strig` niciodat` pe numele de botez. El e doar „the kid“, b`iatul taciturn [i b`t`u[ care, pentru o [a, o pu[c` [i o pereche de cizme recondi]ionate, se al`tur`, în 1849, mai întîi solda]ilor afla]i sub comanda c`pitanului White, un patriot ambi]ios, lipsit de norc, al c`rui cap ajunge într-un bol cu mescal, iar apoi faimoasei bande a lui Glanton, o grupare de mercenari sîngero[i [i s`lbatici, îns`rcinat` cu exterminarea indienilor de pe drumurile ce duc la minele de aur din California. Odat` ce Glanton [i hoarda lui fioroas` de vîn`tori de scalpuri î[i fac apari]ia într-un ora[ mexican colbuit, etalîndu-[i harna[amentele din p`r [i piele uman`, zorn`indu-[i podoabele me[te[ugite din oasele [i cartilajele du[manilor r`pu[i în de[erturi de pucioas`, agitîndu-[i armele de dimensiuni preistorice, violen]a – prezent` pîn` atunci în situa]ii ce ]in mai degrab` de furia pur` ori de impulsurile atavice ale supravie]uirii – devine orgie. Nici o atrocitate imaginabil` nu scap` geniului stilistic al lui Cormac McCarthy, c`ci spectacolul sinistru oferit de r`zboi [i nenum`ratele posibilit`]i de mutilare a anatomiei tuturor vie]uitoarelor se preface la el în exuberan]` estetic`. |ns` nu b`iatul domne[te peste baia de sînge, ci un b`rbat spîn [i albinos, cu o statur` impun`toare [i o pu[c` b`tut` în argint, pe al c`rei pat st` scris Et in Arcadia ego. Se pare c` vorbe[te toate limbile p`mîntului, iar a-

RECENZII tunci cînd nu scalpeaz`, violeaz` [i eviscereaz`, î[i face însemn`ri într-un carnet greu de adev`ruri [tiin]ifice, de insecte [i plante uscate, de roci [i de fosilele unor mon[tri dezgropate de intemperii. Numele s`u ne e dezv`luit. |l cheam` Holden, dar to]i îi spun „the judge“ – judele, în traducerea inspirat` [i foarte îngrijit` a Iuliei Gorzo. Dac` judele aduce uneori cu un zeu al r`zboiului pogorît printre neanderthali, atunci de bun` seam` c` se dovede[te o divinitate lipsit` de glorie, nu [i de autoritate. Filozofia lui Holden, referitoare la cel mai vechi dans uman, î]i face scalpul s` palpite. Numai b`iatul are curajul s`-l înfrunte pe acest descendent al lui Nimrod, cel dintîi vîn`tor de oameni, [i s` pl`teasc` astfel pre]ul cel mare. Nu are sens s` încerci s` descifrezi motiva]iile personajelor, s` le distingi emo]iile. Orice intimitate cu ele î]i va fi refuzat`. Arta lui McCarthy le men]ine sufletele la fel de stîncoase [i aride ca peisajul prin care înainteaz`. Profesorul Steven Shaviro numea Blood Meridian o carte a nesfîr[itelor deplas`ri pe orizontal`, jalonate de fulgere [i ambuscade în de[ert. Nu exist` început, [i nici sfîr[it, iar printre lupi cu t`ciuni aprin[i în g`vane [i vulturi îmbuiba]i, contempli formele [i culorile unei lumi hot`rîte s` d`inuie [i dup` extinc]ia f`pturilor ce-i scrijelesc suprafa]a. Cînd judele spune c` se simte ofensat de zborul liber al p`s`rilor, îl descoperi înd`r`tul vorbelor sale pe c`pitanul Ahab, mereu gata s` loveasc` soarele. Criticii nu au ezitat s` fac` leg`tura între epiderma depigmentat` a lui Holden [i Moby-Dick, îns` personajul î[i ascunde bine enigma. Chiar dac` are propor]ii mitice – îi ascult`m predicile [i-l vedem cum ]ine la subra] un tun pe care-l declan[eaz` cu trabucul –, judele ne însp`imînt` pentru c` p`[e[te afar` din fic]iune. A participat cu siguran]` la masacrele de pe teritoriul fostei Iugoslavii, s-ar putea îmbr`ca în uniforma solda]ilor din US Army doar ca s` joace un joc crud cu un prizonier irakian, vom afla c` a fost pe str`zile din Tripoli zilele acestea. Dac` încerci s` deslu[e[ti tîlcul gesturilor sale, vei primi funestul r`spuns: „Misterul e c` nu exist` nici un mister“. n Alexandru Budac

23

32,95 lei traducere din limba englez` [i note de Iulia Gorzo


RECENZII

D I L E M AT E C A l A P R I L I E 2 0 11

L I T E R AT U R ~

ce într-o activitate „notarial`“, de falsificare a documentelor –, iar apoi, prin jocul destinului, e recrutat de serviciile de spionaj italiene [i franceze. Ca „spion“ multina]ional din a doua jum`tate a secolului al XIX-lea (perioada revolu]iilor burgheze), Simonini ofer` veritabilul spectacol narativ al acestui roman. Intr` în contact cu marile figuri ale epocii, influen]înd, prin ac]iunile sale secrete, lipsite de scrupule, istoria ulterioar` (tr`deaz`, în[al`, disimuleaz`, ucide cu sînge rece, distruge [i abandoneaz`). Protagonistul lui Eco nu are emo]ii, manifestîndu-se ca un spion „modern“, la care pragmatismul amoral reprezint` tr`s`tura dominant`. Pare totu[i obsedat de cimitirul evreiesc din Praga, întrucît teribilul loc (unde înhum`rile au încetat, înc` din veacul al XVIII-lea, din cauza neacord`rii de c`tre oficiali a unei autoriza]ii de extindere, lespezile tombale fiind, ca atare, a[ezate una peste alta) revine periodic în confesiunile lui (probabil [i pentru c`, în vremuri habsburgice, aici era spa]iul de întîlnire a spionilor vienezi). Simonini se îmboln`ve[te de schizofrenie, construindu-[i o a doua identitate, cea a c`lug`rului iezuit Dalla Piccola. Maladia deriv`, f`r` îndoial`, din „bipolaritatea“ (cultural`, axiologic`, psihologic`, etic`) a copil`riei eroului [i este folosit`, inteligent, de Eco în multiplicarea planurilor epice (Simonini [i Piccola schimb` misive „l`muritoare“, iar un Narator enigmatic, dar omniscient intervine între ei pentru „a limpezi“ unele aspecte confuze). „C`pitanul-avocat“ îl consult`, la un moment dat, chiar [i pe Freud (redactat Froïde) – aflat la studii psihiatrice, la Paris – în problema „dublei personalit`]i“. De altfel, în asemenea episoade trebuie c`utat meritul prozatorului [i cheia succesului s`u interna]ional. El dezv`luie for]a de a (re)construi o lume (istoric`), f`r` a for]a – „mitologizant“ – autenticitatea ei ini]ial`. Exager`rile romanului (s-a vorbit deja, legitim, despre ofensatoarea xenofobie a lui Simonini!) fac [i ele parte, din p`cate, s` recunoa[tem, dintr-un genuin [i nu foarte îndep`rtat trecut european.

Sfîr[it de veac în Paris Umberto Eco Cimitirul din Praga Colec]ia „Biblioteca Polirom“ Editura Polirom, 2010

49,95 lei traducere din limba italian` [i note de {tefania Mincu

De ce Parisul, dac` „obsesia“ ultimului roman al lui Eco r`mîne Praga (cu al s`u cumplit cimitir evreiesc!), iar ac]iunea penduleaz`, prin mari salturi temporale, între Torino [i Palermo? Pentru simplul motiv c` povestirea dubiosului „c`pitan“ [i „avocat“ Simonini se leag` de prezen]a sa (ca protagonist), în anul 1897, în capitala Fran]ei. Cine este Simonini cu adev`rat [i cum a ajuns el aici (în postura unui italian aflat la senectute) constituie esen]a propriu-zis` a epicului propus de Umberto Eco în volumul de fa]`, Cimitirul din Praga/Il cimitero di Praga, pe numele lui, publicat, la Milano, dup` fix treizeci de ani de la un alt best-seller al celebrului semiotician – Numele trandafirului/Il nome della rosa – [i preluat de Polirom (cu un profesionalism editorial ce uime[te, în România zilelor noastre), în excelenta traducere a {tefaniei Mincu, la doar dou` luni de la apari]ia în original! Men]ionatul personaj provine dintr-o familie italian` disfunc]ional`. Cu o mam` disp`rut` prematur [i un tat` revolu]ionar („carbonar“) [i antiiezuit, mort pîn` la urm`, la rîndul s`u timpuriu, din exces de fanatism ideologic [i spirit r`zvr`tit, copilul [i adolescentul Simonini se formeaz` în casa bunicului (fost militar regalist) promonarhic, antirevolu]ionar, conservator, antisemit, obsedat de conspira]iile mondiale ale masonilor, paseist [i u[or decrepit. „Rezultatul“ paideic devine inevitabil. Tîn`rul cre[te în derut` moral`, cultural` [i psihologic`, transformîndu-se rapid într-un nihilist f`r` sentimente, un misogin (cu o castitate programatic`, virulent` [i asumat`!) xenofob [i duplicitar. Face studii de drept – fapt care-i permite s` se impli-

24

n Codrin Liviu Cu]itaru


D I L E M AT E C A l A P R I L I E 2 0 11

L I T E R AT U R ~

Pe drumurile Estului european Andrzej Stasiuk Fado Editura RAO, 2010

Editura RAO a publicat în 2010, cu sprijinul Institutului Polonez din Bucure[ti, volumul Fado – o colec]ie de eseuri [i de proze scurte semnate de cunoscutul scriitor polonez Andrzej Stasiuk –, ce poate fi analizat în prelungirea c`r]ii mai vechi, C`l`torind spre Babadag (RAO, 2007, pentru edi]ia româneasc`). Ca [i acolo, prozatorul aduce o privire insolit` asupra locurilor str`b`tute, r`sturnînd cli[eele occidentale de percep]ie a Europei de Est [i, în acela[i timp, manifestînd un ata[ament, o anumit` solidaritate [i apartenen]` con[tient` [i asumat` la aceast` parte de lume atît de greu subsumabil` culturii europene. Scriitorul e un c`l`tor pe drumurile ]`rilor din Estul Europei, din Albania [i pîn` în Polonia – drumuri neumblate sau marginale –, dînd seam` despre st`ri de lucruri aparte ale acestei zone europene urgisite de istorie [i atît de conven]ional percepute de Occident. Incluzîndu-se în st`rile de lucruri cu pricina, Stasiuk nu este, totu[i, nici pe departe un ap`r`tor fanatic al lor, ba dimpotriv`, privirea lui p`streaz` întotdeauna o distan]`, un balans, o mobilitate care-i permit s` vad` ceva mai departe, s` dep`[easc` bipolaritatea, s` critice – cînd e cazul – [i pe unii, [i pe ceilal]i. Scriitorul însu[i adopt`, a[adar, o doz` de nomadism [i de relativism menit` s`-i asigure o cît mai mare deschidere de perspectiv`, cît mai multe „puncte de fug`“. |n eseul „Parodia ca modalitate de a rezista continentului“ – unul dintre cele mai substan]iale din volum – Stasiuk pune fa]` în fa]`, necru]`tor, Vestul [i Estul Europei, raporturile lor de for]` [i de influen]`, chestionînd nelini[tit viitorul – trecînd, pentru asta, prin trecut [i

RECENZII prezent –, un viitor problematic nu numai pentru ]`rile estice, tinzînd a deveni o imagine parodic` a democra]iilor occidentale, dar [i pentru acestea din urm`, obsedate de un prezent care a înghi]it trecutul, dar, pare-se, [i viitorul. Despre fascina]ia Estului pentru Vest noteaz` aspru: „Oare nimic altceva nu ne-a mai atras? Nimic altceva decît hainele primenite, str`zile curate, veniturile mai mari decît cheltuielile [i infinitatea modalit`]ilor de alungare a plictisului, cînd în cele din urm` o s`-l tr`im [i noi?“. {i adaug` amar, apropo de democratizarea Estului dup` modelul occidental: „Noi trebuie s` devenim ai vo[tri, dar oare voi vre]i s` fi]i ai no[tri? M` cam îndoiesc“. Stasiuk taxeaz`, în felul acesta, drept provincial` atitudinea Occidentului, suficient sie[i [i dispre]uitor fa]` de cei din Est, „privi]i ca o mul]ime compact`, nediferen]iat`, împ`r]it` de grani]e neclare [i ezitante“. „Provincialismul Apusului“ face ca „restul continentului s` fie privit de Apus ca o copie a sa nereu[it`“. Pe de alt` parte, scriitorul polonez regret` dispari]ia – în acel viitor ce]os – a unor valori umane str`vechi [i inefabile ale acestui col] de lume [i de istorie, reprezentînd un soi de „antilume“ din chiar perspectiva „european`“: „Ori de cîte ori încerc s`-mi imaginez viitorul p`r]ii mele de continent, îmi vin în minte imaginile unei distrugeri blajine, nedureroase: trebuie s` dispar` tot ceea ce formeaz` p`r]ile acestea de lume. Trebuie s` dispar` dezordinea, haosul, iresponsabilitatea, senin`tatea, trebuie s` moar` dragostea pervers` fa]` de istoria blestemat`, trebuie s` se sfîr[easc` înclina]ia de a n`scoci, trebuie s` moar` [i atrac]ia fa]` de fabula]ii, iar dragostea fa]` de fic]iune va fi înlocuit` o dat` pentru totdeauna de credin]a în realitatea dat`“. Aceast` melancolie se deschide într-un zîmbet, atunci cînd vine vorba chiar de... România, ]ar` – dintotdeauna [i de la Alecsandri încoace – a contrastelor enorme [i, scrie polonezul, pe un ton (mult prea) optimist: „Da, îmi place s` merg acolo, deoarece România înseamn` haos, for]a naturii, iresponsabilitate [i paradox. România este un exerci]iu de înviorare a min]ii care s-a deprins cu solu]ii banale [i evidente“. n Adina Dini]oiu

25

20 lei traducere din limba polon` de Cristina Godun


RECENZII

D I L E M AT E C A l A P R I L I E 2 0 11

ESEU

buie s` se rezume la func]ia de ligament, de articulare în puzzle“), observa]iile revelatoare nu lipsesc. Vezi, bun`oar`, analogiile dintre „nebunia“ atrac]iei germane de la senectute pentru Friedgard Thoma [i admira]ia exaltat` din tinere]e pentru Hitler... Inevitabile în context, paralelele cu Eminescu [i Nietzsche sînt, în schimb, cam conven]ionale, iar aici criticul ar fi putut z`bovi mai mult asupra diferen]elor frapante, cum ar fi teatralizarea ludic` a dezechilibrului la Cioran [i nevoia de domesticire a excesului malign, pîn` la Alzheimer-ul final. Cele mai multe portrete interioare f`cute autorului Tratatului de descompunere, fie din unghiul „sentimentului românesc al urii de sine“, al exalt`rilor „barbare“, de metec, sau al turment`rilor erotico-identitare sînt pregnante, cu cît mai indiscrete, cu atît mai... citabile. Introducîndu-se nu o dat` [i pe sine în cadru, ca martor, Dan C. Mih`ilescu sesizeaz` prompt distan]ele dintre confesiunea public` [i cea intim`, unde scepticul parizian d` frîu liber sincerit`]ilor inavuabile privind trecutul interbelic „deocheat“ [i consecin]ele acestuia. Dac` elevatele dialoguri epistolare cioraniene cu Maria Zambranu [i Wolfgang Kraus nu ofer` surprize, revela]ia volumului poate fi considerat` capitolul final, în care DCM – beneficiind de serviciile documentare ale lui Luca Pi]u – exploreaz` avid coresponden]a dintre Cioran [i un fascinant, enigmatic poet elve]ian crescut în Orient (Armel Guerne, „geam`n“ de idei cu moralistul franco-român [i destinatar, între altele, al unor confesiuni aparte despre intensa, paradoxala religiozitate cioranian`). Din p`cate, cititorul r`mîne la sfîr[itul lecturii ca dup` un meniu alc`tuit dintr-un aperitiv picant [i gustos. Lipsesc sectoare întregi din coresponden]a familial`, amoroas`, „de idei“ [.a., iar impresia general` e de text „expediat“. Efervescent [i talentat, dar risipitor [i gr`bit, DCM nu se dezminte. Ce-i drept, principalul obiectiv [i-l atinge: opul se cite[te pe ner`suflate [i ofer` o perspectiv` ideal` spre intimitatea unei gîndiri [i... sim]iri „nebune[ti“, privite voluptuos pe gaura cheii. n

Cioran privit pe gaura cheii Dan C. Mih`ilescu Despre Cioran [i fascina]ia nebuniei Editura Humanitas, 2010

19 lei

Dup` incursiunile în coresponden]a eminescian`, Dan C. Mih`ilescu î[i continu` anun]atul proiect despre epistolarele autorilor admira]i printr-un op despre scrisorile lui Emil Cioran pornind de la un motto cu tîlc, potrivit c`ruia „adev`rul despre un autor este de c`utat mai degrab` în coresponden]a decît în opera sa“. Dintr-o confesiune pufos-afectuoas` plasat` în deschidere, afl`m c` paginile în cauz` ar fi fost începute în „cabana“ lui Constantin Noica de la P`ltini[, gra]ie unei burse oferite de Funda]ia Humanitas Aqua Forte. Prilej ideal pentru reluarea unor considera]ii despre „desp`r]irea de Noica“ [i apropierea de Cioran, la ale c`rui texte criticul are „o priz` eminamente liric`“: „nu ideile autorului, ci tr`irea lor devastatoare m-a extaziat. Niciodat` nu l-am citit pe Cioran filozofic, ci poetic“. De aici înainte, eseul se desf`[oar` – cum altfel? – pasionat, autenticist, suculent [i complice, o „chibi]are“ avizat` în marginea excesului cioranian din scrisorile „c`tre cei de-acas`“ [i c`tre prietenele/iubitele de-afar`, atît de diferit de pruden]ele strategice, prevenitoare din epistolele c`tre editorii, traduc`torii [i comentatorii s`i (cînd „furiosul“ profet al dezastrului, cu ie[iri isterice [i masochiste, se retrage în favoarea spiritului „clasic“, hr`nit cu literatura morali[tilor francezi [i fasonat – interesant` observa]ie – de baroca „art` a pruden]ei“ din Oracolul manual de Baltasar Gracián). Nu doar scrisorile sînt r`sfoite voyeuristic, ci [i Caietele – mult mai sumar îns`. De[i cartea afi[eaz`, pe largi por]iuni, o fizionomie de colaj cita]ional asumat cu fidelitate („Cioran trebuie citit [i citat. Comentariul tre-

26

Paul Cernat


D I L E M AT E C A l A P R I L I E 2 0 11

SF

Bravele femei de lîng` eroi Walter Jon Williams, Praxis Editura Leda, 2010

Unii spun c` ar fi primul SF clasic al secolului XXI. Al]ii spun c` e o combina]ie de Battlestar Galactica [i Dune. Dup` ce am citit [i ultima pagin` a c`r]ii, mi-am amintit de Poarta lui Frederik Pohl. Aceea[i deschidere spre stele, spre alte civiliza]ii, aceea[i dorin]` de a duce personajele în aventuri galactice m`car la fel de interesante [i palpitante ca aventurile lor interioare. Acelea[i personaje secundare feminine care fur` scenele bravilor eroi masculini. {i... da, aceea[i dorin]` a cititorului de a vedea urm`torul volum, de a se reîntîlni nu cu ei, nu cu marii b`rba]i, ci cu ele, bravele femei de lîng` ei... Praxis este a doua carte a autorului american Walter Jon Williams publicat` la noi, dup` Supercablat (Nemira, 1996). A[a cum am l`sat s` se în]eleag` deja, este primul roman al unei trilogii – Pr`bu[irea imperiului groazei. {i povestea este a[a: sînt ultimele zile ale rasei shaa, care a condus imperiul peste 12.000 de ani. Praxis este filozofia lor de via]`, bazat` pe supunere [i ierarhie, care interzice îns` inteligen]a [i autonomia ma[inilor, transferul inteligen]ei organice în form` mecanic` sau electromagnetic`, precum [i ma[inile construite pentru a manipula materia la nivel molecular [i atomic. Cînd ultimul Mare Maestru alege s` moar`, începe lupta pentru succesiune. R`zboiul e dus între primele trei rase cucerite de shaa, printre care [i p`mîntenii. |n mijlocul acestor evenimente, Harry met Sally. Sau, în varianta Walter Jon Williams, Gareth Martinez o întîlne[te pe Coraline Sylla. Sun` bine? {i romanul de-abia de aici începe... Ascensiunea lui Martinez [i faptele lui, rela]iile lui sociale complicate avînd în vedere origi-

RECENZII nea „provincial`“ a clanului s`u, via]a Carolinei, care se dezv`luie fil` cu fil` într-un joc al planurilor temporale, al faptelor zilnice [i al amintirilor venite parc` dintr-o alt` existen]`, întîlnirile celor doi, sentimentele care se nasc, cresc, sînt ]inute ascunse ori sînt l`sate s` se vad`, dar s` nu sar` în ochi – aceasta este, de fapt, linia principal` a plot-ului sau, cel pu]in, a[a pare. Iar în jurul lor... moare lumea, mor lumile, se pr`bu[esc imperii cu tradi]ii, cu obiceiuri [i reguli care de care mai surprinz`toare, a[a cum le st` bine acestor lucruri într-un roman SF. Este un SF militarist, cu nave spa]iale [i solda]i, cu imperii planetare, cu tr`da]i [i tr`d`tori, cu personaje care se lupt`, se salveaz`, se îndr`gostesc, fac amor, danseaz`... Da, în acest roman SF, personajele danseaz`, iar autorul chiar ofer` o secven]` de o jum`tate de pagin` cu a[a ceva, lucru mai rar printre romanele de gen, în care, de multe ori, personajele exist` doar pentru a pune în eviden]` gadgeturile, giumbu[lucurile „autorului de SF“, lucru care îi alung` pe cititorii obi[nui]i [i-i p`streaz` doar pe fani, uneori nici pe aceia. Pe ici, pe colo romanul treneaz`, sînt secven]e care ar putea lipsi. Cîteodat` te gînde[ti dac` un am`nunt oarecare era necesar sau nu. Dar poate tocmai aici e farmecul acestui roman, e ca [i cînd ai vedea un film în care personajele sînt [i ele oameni, mai v`d un meci la TV, mai stau la mas`, mai schimb` o vorb`, se mai îmbat`, m`car între dou` ac]iuni palpitante, între dou` fapte esen]iale pentru ei, ca personaje, sau pentru în]elegerea lucrurilor. Iar la final, întrebarea cu care r`mîne cititorul, de fapt, este urm`toarea: Ce se întîmpl` cu un imperiu cînd tiranii nu mai sînt? {i înc`: Ce se întîmpl` cu noi, cu fiecare dintre noi? Sînt întreb`ri care s-au pus de la începutul lumii [i se vor pune cît va dura lumea îns`[i. Sau literatura... Un roman excelent, pe care nu-l la[i din mîn` pîn` nu-l termini, în ciuda celor aproape 500 de pagini. Un roman care te face s` pui mîna pe telefon, s` suni la editur` sau la traduc`tori [i s` întrebi: Cînd apare volumul doi? n Michael Haulic`

27

49,90 lei traducere de Cristina & {tefan Ghidoveanu


RECENZII

D I L E M AT E C A l A P R I L I E 2 0 11

ISTORIE

„Hitler dorea anihilarea ru[ilor [i transformarea lor în sclavi care s` lucreze pentru ma[ina de r`zboi german`“ (p. 90), undeva ne veste[te c` „momentul actual al istoriei [este] al civiliza]iei pacifiste [i democratice“ (p. 12), dar ulterior se r`zgînde[te [i furnizeaz` senten]ios o alt` banalitate: „Noi nu am ie[it nici pîn` azi din aceast` stare de r`zboi contemporan`“ (p. 115). Autorul e ironic cu Charles de Gaulle, care a cheltuit cu înarmarea „miliarde de franci, cu toate c` înv`]`mîntul [i alte domenii din societatea francez` nu st`teau pe roze“ (p. 206), cu J.F. Kennedy, care „a pierdut disputele diplomatice cu Hru[ciov“ (p. 174), tot ironic cu Ronald Reagan, posesor al unei „logici maniheiste“ (p. 201), îl face praf pe Bush-fiul – pus al`turi de Lenin, Hitler & Mussolini (!), în rîndul celor ce „stîrnesc, în mod artificial [i interesat, for]a brut`“ (p. 76) [i care „au instaurat politica fricii“ (p. 282) –, dar pare admirativ fa]` de Stalin, despre care crede c` „numai un om ca [el]... putea s` salveze Rusia de la ocupa]ia german`“ (p. 91). Superior [i rece, autorul relateaz` Istoria dup` bunu-i plac (retrage armata sovietic` din România în 1964, în loc de 1958; semneaz` Tratatul de la Camp David în 1977, în loc de 1978-’79 [.a.) [i, în stilul celui mai grosier conspira]ionism, ne avertizeaz` c` Al-Qaida e un mit (la p. 220 – de[i la p. 216 ne spusese c` politica extern` a lui Bush Jr. a fost similar` cu „ac]iunile Al-Qaida“), c` 11 septembrie 2001 a fost o înscenare menit` s` justifice r`zboaiele lui Bush Jr. (p. 221) etc. La urm`, autorul propune propria nou` ordine mondial`: desfiin]area democra]iei reprezentative, desfiin]area parlamentelor, a partidelor, a guvernelor (pp. 281-283) [i înlocuirea lor cu „uniuni civice“ [i cu... iar aici cartea se termin`. |n fine, a treia stare a cititorului va fi una de stupoare, plecat` din dou` întreb`ri: i) cum de Editura Corint a dat aten]ie unei asemenea îns`il`ri [i ii) dac` prefa]atorul volumului (prof. Ioan-Aurel Pop, membru corespondent al Academiei) chiar a citit cartea mai înainte de a ne spune c` ea „ne ajut` s` gîndim creator“ (!?) [i c` e de o „utilitate indiscutabil`“ (!?).

Un fel de glum` (proast`) Lucian Popescu Istoria recent` a politicii mondiale Editura Corint, 2010

28 lei

Prin trei st`ri succesive va trece cititorul acestui volum. Prima este una de legitim` curiozitate: autorul – autorecomandat ca doctorand bursier al Universit`]ii „Babe[-Bolyai“, cu alte trei c`r]i la activ – promite s` dezv`luie „aspecte mai pu]in sau deloc cunoscute“ ale istoriei secolului trecut. Nimic mai tentant! A doua stare va fi una de amuzament: lucrurile „nespuse pîn` în prezent“ sînt de fapt banalit`]i pentru un om cu minime lecturi serioase, dar într-atît de contorsionate încît volumul pare a fi o compila]ie de cifre [i date luate din diverse lucr`ri (necitate) sau de pe wikipedia, plus un fel de manifest al autorului pentru o a treia cale, neclar`, ceva între comunism [i capitalism. Ideea unic` (fix`?) a autorului e aceea c` politica este de vin` pentru tot ce e r`u în lume (sau, cum spune dînsul: „Politica este un r`zboi f`r` sfîr[it, mai ales cînd (subl. m., A.C.) acest r`zboi se face pe seama vie]ilor a milioane de civili“ – p. 48). Cu un aer de aiuritoare superioritate, autorul polemizeaz` cu c`r]i pe care nu le-a citit (precum Cartea neagr` a comunismului, prezentat` ca apar]inînd istoriografiei americane!), spune c` nu trebuie s`-l acuz`m pe Lenin de foametea din Rusia din 1921-’22, ci „ar fi corect“ s`-i facem responsabili de acest lucru [i pe „politicienii occidentali“ (p. 58), pentru ca imediat apoi s` pluseze opinînd c` „r`zboiul civil din Rusia a fost opera politicienilor occidentali“ (p. 59). Nefiind foarte preocupat de logica limbii române, autorul crede c`

28

n Adrian Cioroianu


D I L E M AT E C A l A P R I L I E 2 0 11

ISTORIE

Activism politic [i excelen]` cultural` {tefan Lemny Cantemire[tii. Aventura european` a unei familii princiare din secolul al XVIII-lea Editura Polirom, 2010

Genul biografic este una dintre formele cele mai frecvente [i dinamice de prezentare a trecutului istoric. Modalit`]ile de abordare sînt extrem de diverse, mergînd de la formula narativcronologic` pîn` la analizele sofisticate pentru care experien]a diverselor figuri istorice este doar un pretext pentru deslu[irea unor aspecte mai adînci ale func]ion`rii societ`]ilor umane. Biografiile colective sau paralele au [i ele o bogat` tradi]ie în literatura istoriografic`, fiind ilustrate de Plutarh acum aproape dou` milenii. De[i aparent dedicat unei întregi familii, volumul lui {tefan Lemny se focalizeaz` numai pe vie]ile lui Dimitrie Cantemir [i a fiului s`u Antioh Cantemir, ceilal]i membri ai familiei beneficiind doar de men]iuni fugitive (în aceste condi]ii îns`, un tabel genealogic ar fi fost cu atît mai bine-venit). Op]iunea autorului poate fi lesne în]eleas`. |n primul rînd, Dimitrie [i Antioh au fost cei mai cunoscu]i exponen]i ai Cantemire[tilor, îmbinînd activismul politic cu excelen]a cultural`. Or, tocmai aceast` îmbinare l-a atras pe {tefan Lemny, care înainte de 1990 ne oferise c`r]i remarcabile despre geneza ideii de patrie în cultura român` [i despre sensibilit`]ile [i mentalit`]ile române[ti din secolul al XVIII-lea. Pe de alt` parte, tratarea detaliat` a vie]ii altor membri ai familiei – dintre care b`trînul Constantin Cantemir [i fratele mai mare al lui Dimitrie, Antioh Cantemir, au domnit [i ei în Moldova – ar fi înc`rcat [i complicat firul na-

RECENZII rativ. Dar autorul a c`utat s` men]in` un echilibru între erudi]ie [i accesibilitate. Scriind mai întîi pentru un public francez (volumul a ap`rut ini]ial în Fran]a, în 2009), autorul se fere[te s` intre în h`]i[ul intrigilor [i al luptelor pentru putere [i/sau supravie]uire purtate de Dimitrie Cantemir în timpul petrecut la Istanbul între cele dou` scurte domnii moldovene din 1693 [i, respectiv, 1710-1711, de[i „revolu]ia“ din 1703, care a pus cap`t domniei lui Mustafa al II-lea [i marelui vizirat al lui Rami Mehmed pa[a, prieten al domnului în exil, ar fi meritat poate o aten]ie mai mare. Dincolo îns` de asemenea re]ineri, autorul ofer` detalii biografice bine alese [i comentarii sintetice despre operele culturale ale celor doi Cantemire[ti, apropiindu-i nu numai de cititorul occidental, ci [i de cel român. Pentru c` – dup` cum aten]ioneaz` {tefan Lemny –, dac` Dimitrie Cantemir este deosebit de prezent în cultura român` modern` [i contemporan`, Antioh este cunoscut mai mult în Rusia, unde Satirele sale sînt considerate fundamentale în geneza literaturii ruse moderne [i unde traducerea lui Fontenelle a stimulat receptarea culturii occidentale. Or, gra]ie lui {tefan Lemny, acum putem cunoa[te mai bine [i figura lui Antioh. Numit la doar 22 de ani ambasador al Rusiei la Londra [i apoi la Paris, Antioh Cantemir s-a ilustrat nu numai în h`]i[ul rela]iilor interstatale, ci [i ca promotor al unei excep]ionale diploma]ii culturale, astfel încît Montesquieu aprecia, dup` moartea sa, c` „Rusia nu va putea lesne s` g`seasc` un ambasador de calitatea principelui Cantemir“. Zugr`vind cu aten]ie evolu]ia istorico-cultural`, de la spiritul baroc al lui Dimitrie Cantemir – contrapunctat îns` de simplitatea ostentativ` ar`tat` în exercitarea domniei – la luminismul ilustrat de Antioh, {tefan Lemny remarc` îns` [i elementele comune celor doi, mai ales rolul asumat de ei de a mijloci cunoa[terea reciproc` între lumea otoman`, Rusia [i Occident, f`r` a uita, evident, Moldova. Este o tradi]ie a dialogului cultural pe care intelectualii români s-ar cuveni s-o revitalizeze în perspectiva secolului XXI. n Bogdan Murgescu

29

37,95 lei traducere din limba francez` de Magda Jeanrenaud prefa]` de Emmanuel Le Roy Ladurie


RECENZII

D I L E M AT E C A l A P R I L I E 2 0 11

FILOZOFIE

ori de la o glos` la alta. Apoi, pentru c` astfel putem întrevedea istoria recept`rii cre[tine a distinc]iei neoplatoniciene dintre destin [i providen]`. Cînd Adrian Papahagi discut` receptarea ei în manuscrisele boethiene din Evul Mediu timpuriu, cititorul nemedievist trebuie s` vad` aici o mare problem` a istoriei culturii, legat` de efortul cre[tinismului de a elimina inciden]a astrelor asupra vie]ii omene[ti (numit` destin) [i de legare a libert`]ii omului exclusiv [i total de providen]a divin`, ceea ce înseamn` un prim pas spre desfiin]area for]ei intermediarilor în interiorul oric`rei ierarhii. Apoi, pentru c` analiza subtil` a gloselor carolingiene în marginea Consol`rii... poate vorbi nemedievistului despre stranietatea pe care istoria cultural` a resim]it-o în fa]a acestui autor al latinit`]ii tîrzii, cre[tin care, înainte de a fi executat de un împ`rat, invoc` Filosofia spre a-l consola, spunînd astfel indirect Evului Mediu c` asumarea crizelor teologiei va conduce spre lumea modern` numai în dialog cu acela[i personaj care apare într-o des`vîr[it` paradigm` feminin`. Apoi, pentru c` exemplul regelui Alfred (despre care unii spun c` ar fi autorul traducerii Consol`rii... în engleza veche, dar al]ii se întreab` dac` [tia s` citeasc`) care a ini]iat un larg program de traducere în engleza veche a unor texte latine, împreun` cu exemplul lui Notker Balbulus, care a f`cut la Sankt Gall acela[i lucru în german`, traducîndu-l pe Boethius, dovede[te c` limbile tinere sînt fortificate [i devin ale culturii, dac` traduc`torii le modeleaz`. Cum altfel am gusta, extrinsec studiilor medievale, faptul c` Notker traduce scrupulos, calchiind latina peste tot unde poate, pe cînd Alfred, presim]ind poate destinul contemporan al noii lingua franca, traduce cu orice risc totul în engleza timpului s`u? Cît despre ferventul studios al lumii medievale, filolog sau filosof, nu mai r`mîne nimic de spus: cititorul amabil poate în]elege din argumentele de mai sus c` acesta din urm` are nevoie implicit` de lectura unor asemenea studii, cu atît mai mult, de vreme ce erudi]ia lor conduce la o mai bun` în]elegere a fenomenului cultural al Evului Mediu timpuriu. n

Boethius, roata destinului Adrian Papahagi Boethiana mediaevalia. A collection of Studies on the Early Medieval Fortune of Boethius „Consolation of Philosophy“ Editura Zeta Books, 2010

29 lei

Cititorul care nu are vreo leg`tur` cu studiile medievale, care nu s-a interesat vreodat` de destinul Consol`rii Filosofiei a lui Boethius, care nu a fost curios s` afle cît este de important pentru o limb` tîn`r` s` traduci în ea texte vechi, cititorul inteligent, care cultiv` orice alt fel de studii decît cele dedicate Evului Mediu timpuriu [i le prive[te cu simpatia politicoas` cu care salu]i semenul care împarte cu tine un perete, are toate motivele [i justific`rile necesare s` citeasc` cu aviditate cartea lui Adrian Papahagi dedicat` modului în care Consolarea Filosofiei a trecut în lumea carolingian` [i anglo-saxon` a secolelor VIII-IX [i în care acest text a înflorit [i a determinat înflorirea unor moduri de via]` [i gîndire surprinz`toare [i întrucîtva destinale pentru întreaga istorie a culturii. Iat` de ce: mai întîi, pentru c` a[ezarea respectuoas` a c`r]ii pe raftul cu „cele prea erudite“ va priva cititorul de întîlnirea cu un adev`r fundamental de care ne încredin]eaz` [i neoplatonismul [i, în urma lui, romantismul german: c` forma suprem` (adic` cea mai clar` [i mai inteligibil`, cea mai vizibil` [i mai familiar`) în care principiul universal ni se poate ar`ta este maxima sa individualitate, în care s-a produs pe sine complet. Aceasta întrucît po]i citi cartea lui Adrian Papahagi v`zînd în ea actualizarea complet`, într-o circumstan]` istoric`, a unor teme universale ale culturii (de[i el nu le nume[te niciodat`), dar scopurile articolelor sale sînt mereu precise, filologice, atente, m`surînd dimensiunile unei concluzii de la un manuscris la altul

30

Alexander Baumgarten


D I L E M AT E C A l A P R I L I E 2 0 11

ARTE

Goticul transilv`nean Drago[ N`st`soiu Arta gotic` în România Editura NOI Media Print, 2010

Salutar, întrucît bibliografia recent` dedicat` artei gotice în România cuprinde – cu excep]ia monografiei picturii din Transilvania, publicat` de Dana Jenei la aceea[i editur` – doar o serie de articole adresate strict cercet`torilor, albumul de fa]` reprezint` în egal` m`sur` [i debutul pe pia]a de carte a unui tîn`r istoric de art` cunoscut pîn` acum doar în comunitatea academic`. Format la Facultatea de Istoria [i Teoria Artei din cadrul Universit`]ii Na]ionale de Arte din Bucure[ti, Drago[ N`st`soiu – actualmente doctorand la Central European University din Budapesta, care i-a conferit [i diploma de Master – studiaz` cu prec`dere particularit`]ile iconografice [i stilistice ale picturii gotice ardelene[ti, asupra c`rora a publicat dou` ample studii, amintite în bibliografia c`r]ii. |n leg`tur` cu aceast` sec]iune a volumului, merit` spus c` alegerea editurii de a suprima notele [i de a restrînge drastic bibliografia l-ar putea irita pe cititorul avizat. Autorul se bazeaz` îns` pe referin]e actuale, intrînd în sfera – rar frecventat` – a populariz`rii de înalt` ]inut`. Miza lui Drago[ N`st`soiu este dubl`. Pe de o parte, el vizeaz` o contextualizare a patrimoniului gotic local – circumscris arealului transilv`nean –, atît în raport cu expresiile canonice ale stilului în spa]iul european, cît [i cu variantele lui vernaculare din celelalte dou` provincii istorice române[ti. Pe de alt` parte, ni se descriu piesele cele mai reprezentative ale acestui patrimoniu, conform clasicei taxonomii: arhitectur` (defensiv`, reziden]ial`, religioas` – cu

RECENZII sublinierea hibridiz`rii produse de fortificarea bisericilor), sculptur` (localizat` în reliefurile decorative sau figurative aplicate arhitecturii), pictur` (mural` sau de retablu) [i argint`rie. Invocarea constant` a fundalului politic, religios [i social, precum [i recursul la publica]ii recente confer` textului fluen]`, consisten]` [i, mai ales, actualitate. Revenind la miza contextualiz`rii, se remarc` inten]ia m`rturisit` a autorului de a se distan]a de discursul na]ional. Albumul propune de fapt o panoram` a Goticului transilv`nean, influen]ele din Moldova [i Valahia fiind tratate separat. Formulele vernaculare ciscarpatice sînt puse în contrast cu cele pure, de[i provinciale, din arealul intracarpatic, cu scopul declarat de a discerne între un Gotic propriu-zis, o respingere a stilului în Muntenia [i o încercare de sintez` bizantino-gotic` în Moldova. Pîn` aici discursul se înscrie pe linia legitim` a suprim`rii nostalgiilor na]ionale din istoriografia de art`. Mai pu]in fericit` este îns` alegerea etnonimului vlah pentru a desemna „acela[i element etnic autohton“ (p. 30) de pe teritoriul României, în intervalul analizat. La prima vedere, op]iunea reaminte[te premise ale teoriei lui Rösler – impresie risipit` totu[i la p. 32, unde vlahii sînt identifica]i drept continuatori ai sintezei etnice din Dacia roman`. Ar fi fost bine-venit` [i o prezentare a motivelor pentru care cancelariile medievale îi numesc pe români vlahi, dar, fire[te, ea ar fi parazitat un text dedicat strict artei gotice. L`sînd deoparte acest aspect (care nu este totu[i unul doar terminologic, albumul prezint` o consistent` (de[i sintetic`) imagine de ansamblu a artei gotice transilvane, argumentînd pas cu pas înscrierea ei în „Goticul interna]ional provincial“, dar relevînd, în egal` m`sur`, aspectele sale inedite. Drago[ N`st`soiu încearc` s` prezinte într-un format minimal o cazuistic` recent`, dezv`luind amatorilor de art` interpret`ri mai actuale ale unui patrimoniu aparent familiar. n Vlad Bedros

31

64 lei


RECENZII

D I L E M AT E C A l A P R I L I E 2 0 11

POLITOLOGIE

ganizator al proiectului de cercetare care a dat na[tere volumului. Principalele concepte discutate sînt cele de neam, na]iune, specific na]ional, democra]ie, patrie, Europa, revolu]ie, totalitarism, tranzi]ie. Profesorul Victor Neumann, principalul editor al volumului, semneaz` trei articole: despre importan]a analizei conceptelor în noua istoriografie româneasc`, etnocentrismul românesc [i conceptul de totalitarism. Armin Heinen, de la Universitatea din Aachen, coeditor al c`r]ii, ofer` o introducere în dezbaterile metodologice actuale legate de istoria româneasc`, subliniind paradoxul c`, de[i a beneficiat de o libertate de exprimare total`, istoriografia româneasc` de dup` 1989 s-a dovedit a fi destul de pu]in inovatoare. Principala preocupare a istoricilor români a fost, în opinia lui Heinen, aceea de a încerca s` corecteze discursul istoric deformat, elaborat în perioada comunist`, [i nu cea de a aspira la inova]ii metodologice. Klaus Bochmann, de la Universitatea din Leipzig, realizeaz` o analiz` a conceptului de patriotism în cultura român`, de la începuturi, identificate în documentele de cancelarie ale lui Tudor Vladimirescu, puternic influen]ate ideologic de gîndirea secretarului acestuia, c`rturarul Gheorghe Laz`r, [i pîn` la discursurile lui Nicolae Ceau[escu. Profesorul american Keith Hitchins trateaz` evolu]ia conceptului de liberalism în Principatele Române, în timp ce Hans-Christian Maner [i din nou Armin Heinen analizeaz` cum s-a schimbat no]iunea de Europa în con[tiin]a public` româneasc`, dar [i cum a fost perceput` România în Europa postbelic`. Un concept folosit în mod obsesiv în prezent, dar despre al c`rui trecut se [tie prea pu]in, cel de tranzi]ie, este analizat excelent din perspectiv` istoric` de Mirela [i Bogdan Murgescu, de la Universitatea Bucure[ti, de la care afl`m c` în ultimele decenii ale secolului al XIX-lea, în cercurile intelectuale române[ti, se vorbea deja despre „epoca de tranzi]iune“, în acel caz fiind vorba despre tranzi]ia c`tre statul român modern. Plaja larg` de concepte studiate, diversitatea perspectivelor [i rigoarea analizelor fac ca volumul s` se constituie într-o solid` [i bine-venit` lucrare de istorie intelectual`. n

Concepte social-politice în discursul public românesc Victor Neumann, Armin Heinen Istoria României prin concepte. Perspective alternative asupra limbajelor social-politice Colec]ia „Historia“, Editura Polirom, 2010

44,95 lei

Probabil c` titlul recenziei – urmat de precizarea intervalului de timp avut în vedere (17002010) – ar fi fost mai potrivit decît titlul de pe copert` pentru a sintetiza con]inutul volumului discutat aici, din dou` motive: în primul rînd, nu avem de-a face cu un proiect istoric exhaustiv [i sistematizat de istorie a României, ci cu adunarea într-un volum a unei colec]ii de studii prezentate cu ocazia unei conferin]e interna]ionale organizate în Timi[oara; în al doilea rînd, volumul pune în discu]ie numeroase elemente de discurs social-politic ap`rute în secolul al XVIII-lea [i în prima jum`tate a secolului al XIX-lea, cînd nu se poate vorbi înc` de România ca entitate politico-statal` oficial`. Con]inutul volumului este îns` extrem de ofertant pentru cei interesa]i de noile tendin]e în studiul societ`]ii române[ti, din cel pu]in trei motive: ofer` o alternativ` conceptual` la discursul istoric cantitativ-descriptiv-factual care continu` s` se afle în centrul produc]iei istoriografice de la noi; este puternic orientat spre interdisciplinaritate, oferind perspective care îmbin` instrumentele istoricului cu cele ale sociologului [i ale politologului; propune numeroase perspective out of the box despre spa]iul românesc, produse de universitari occidentali. Este interesant de observat c` centrul de greutate geografic al universit`]ilor de unde provin contributorii nu este nici Bucure[tiul [i nici zona de vest a României, de[i ambele sînt reprezentate în carte, ci mai degrab` spa]iul german, Universitatea din Aachen fiind, al`turi de Universitatea de Vest din Timi[oara, or-

32

Bogdan Barbu


D I L E M AT E C A l A P R I L I E 2 0 11

S P I R I T U A L I TAT E

Cînd postmodernitatea „î[i d` duhul“ Anca Manolescu Stilul religiei în modernitatea tîrzie Colec]ia „Plural M“ Editura Polirom, 2011

Turnul de c`r`mid` al unei biserici neogotice se profileaz` timid pe fundalul unui zgîrienori cu geamuri mate, dinspre care str`bat cu greu cîteva lumini]e. Sugestiva fotografie de pe coperta c`r]ii Stilul religiei în modernitatea tîrzie pare s` vorbeasc`, în subtext, despre gloria trecut` a maiestuoaselor catedrale, ce dominau odinioar` întreaga cetate. Metafora pare evident`. {i totu[i: Anca Manolescu nu [i-a propus s` deplîng` pauperizarea institu]ional` a bisericii într-o lume materialist` [i laic`. Aruncînd un al doilea ochi, î]i dai seama c` nu raportul dintre zgîrie-nori (puterea lumeasc`) [i biseric` e cel ce conteaz`. Lumini]ele palide care tremur` de dup` geamuri [i, mai întîi de toate, sursa lor – aici st` de fapt miza. Acel sediu occidental de birouri nu mai este doar un templu al culturii materialiste, ci [i un paravan semiopac, prin care transpare c`znit o lumin` de „dincolo“. Aceast` reinterpretare, c`znit` [i ea, se sprijin` pe întrebarea de baz` a c`r]ii: De ce s` nu privim întregul spectacol al modernit`]ii tîrzii ca pe un prilej pentru a reface traseul „Dumnezeului mort“, apucînd-o pe urmele lui, f`cînd veacul postmodern s`-[i arate sensul ascuns, adic` „s`-[i dea duhul“ (formula din urm` îi apar]ine lui André Scrima)? Dar nu e totu[i o iluzie s`-]i închipui c` po]i trage foloase spirituale de pe urma unei lumi atomizate, laicizate [i, în acela[i timp, amenin]ate de fundamentalisme religioase? R`spunsul vine de la sine dac` în]elegem c` privirea „c`ut`torului spiritual“, din perspectiva c`ruia este scris` cartea, este reconfigurat` de la

RECENZII orizontal` pe vertical`, de la un simbolism dogmatic oferit „de-a gata“ înspre un efort hermeneutic realizat pe cont propriu. |n acest mod, fiecare tem` postmodern` este dus` „la limit`“, este reformulat` într-o paradigm` paradoxal` [i apofatic`, pe urmele unor Cusanus, Simone Weil sau Berdiaev. De pild`, acolo unde noi resim]im amenin]area straniet`]ii celuilalt (etnic, cultural, religios), autoarea se întreab` în ce const` pîn` la urm` diferen]a maxim`. Acolo unde existen]iali[tii sînt împov`ra]i de libertatea absolut`, c`ut`torul se întreab` dac` nu cumva aceast` spontaneitate esen]ialmente uman` face semn c`tre libertatea suprem` a Creatorului însu[i. Acolo unde religia regret` sl`birea alian]ei cu puterea lumeasc`, antropologul vede o [ans` pentru debarasarea tr`irii religioase de orizontul pur evenimen]ial. Aceast` deconectare de la istoria plat` este evident` [i în observa]ia legat` de milenari[tii care traduc Judecata de Apoi printr-un eveniment punitiv iminent, în loc s` „citeasc`“ aici o responsabilitate spiritual` care traverseaz`, de la zenit, evenimentele istorice. F`cînd uz de aceste formul`ri paradoxale, cartea nu d` solu]ii [i nici nu se pierde printre abstrac]iuni [i dispute teologale. Prin fraze evocatoare, cu stil [i f`r` morg` academic`, volumul te pune îns` pe drum, te for]eaz` s` prive[ti înapoi (sau în sus?), spre sursa care lumineaz` toat` desf`[urarea modernit`]ii tîrzii. Cu recursuri la mistic` (cre[tin`, dar [i arab` ori iudaic`), filozofie politic` [i antropologie religioas`, fiecare pagin` te invit` s` vezi în s`r`cia veacului nostru laic „reflexul, inversat ca orice reflex, al îndep`rtatului divin, de dincolo de chip“. Dup` modelul „observ`rii participative“ a antropologului care studiaz` via]a popula]iei exotice tr`ind chiar în mijlocul ei, Anca Manolescu propune un stil similar [i pentru omul religios al zilelor noastre: în locul rezisten]ei tradi]ionaliste, autoarea privilegiaz` asumarea „la limit`“ a lumii actuale, adic` ochirea sensului ascuns al „mor]ii lui Dumnezeu“ [i „saltul analogic al celui însingurat c`tre Cel singur“. n Victor Popescu

33

29,95 lei


RECENZII

D I L E M AT E C A l A P R I L I E 2 0 11

S P I R I T U A L I TAT E

ne-ar ajunge de fiecare dat`, dup` c`l`torii oricît de lungi, invariabil la acela[i peron. Nu sînt fizician [i recunosc c` nu am în]eles, din cel de-al doilea best-seller al lui Hawking, Visul lui Einstein [i alte eseuri, mai mult decît a]i în]eles, probabil, [i dumneavoastr`. Dar îndr`znesc s` sper c` a modificat ceva în percep]ia mea despre lume [i în preten]iile pe care le aveam (oricît de subtile) ca Dumnezeu s` se conformeze puterii mele de reprezentare [i, finalmente, a[tept`rilor mele. Aproape c` nu mai am nici o preten]ie. E cam la fel ca [i cu ultima redut` a iubirii, care se duce [i ea, l`sîndu-te imponderabil, vulnerabil [i pu]in prost, dac` v` deranjeaz` cuvîntul „candid“. Visul lui Einstein [i alte eseuri (1993) este o carte scris` în continuarea Scurtei istorii a timpului (1988), pe care o reia [i o aprofundeaz` în ideile sale fundamentale (necesitatea corobor`rii teoriei generalizate a relativit`]ii cu mecanica cuantic` în vederea realiz`rii unei teorii complete [i unificate a fizicii, g`urile negre care nu sînt complet negre, ci produc emisii de radia]ii, istoriile multiple ale universului [i timpul imaginar, realitatea dependent` de un model etc.), cuprinzînd, pe de alt` parte, [i cîteva fragmente autobiografice, care las` o impresie final` de discre]ie prin concizie, mai degrab` decît de dezv`luire. Desigur, concluzia tulbur`toare a c`r]ii este aceea c` „modul în care a început universul este determinat de legile fizicii. (…) Teoria nu ne spune dac` Dumnezeu exist` sau nu, ci numai c` El nu este arbitrar“. |n cea mai recent` carte a sa, The Grand Design, publicat` anul trecut, Dumnezeu este scos cu gra]ie din treburile universului, mai exact din chestiunea cre`rii acestuia. Cu diploma]ie sau pur [i simplu cu sinceritate, el afirm` c` nu se poate pronun]a în privin]a existen]ei lui Dumnezeu, dar c` teologia a devenit inutil` în în]elegerea originii [i evolu]iei universului. Dac` e a[a, [i totu[i credem în Dumnezeu, nu ne r`mîne decît s` fim preg`ti]i s` primim în vie]ile noastre – [i, mai întîi de toate, în min]ile noastre – un concept despre Dumnezeu cu totul diferit de ceea ce ne imaginam (sau nu) pîn` acum. n

Dumnezeu – un alt model sau deloc Stephen W. Hawking Visul lui Einstein [i alte eseuri Editura Humanitas, 2010

15 lei edi]ia a II-a traducere din limba englez` [i cuvînt înainte de Gheorghe Stratan control [tiin]ific al traducerii de Mihai Vi[inescu

Ce caut` o carte de popularizare a [tiin]ei în pagina dedicat` lucr`rilor de spiritualitate?... Am s` v` r`spund speculînd modelul Einstein: exist` un sens restrîns al cuvîntului spiritualitate (la fel cum exist` o teorie restrîns` a relativit`]ii) [i unul general (dup` cum avem o teorie general` a relativit`]ii...). Dincolo de orice glum`, permite]i-mi s` renun], pentru moment, la defini]ia strict` a ceea ce se în]elege prin spiritualitate [i s`-i nuan]ez pu]in limitele. Un demers opus, dac` vre]i, panseului einsteinian referitor la Dumnezeu [i rest, în care restul sînt doar detalii. |n articolul de fa]`, v` invit, dimpotriv`, s` îl c`utam pe Dumnezeu undeva în acest rest. Cred sincer c`, în anul 2011, nu ne mai putem referi la Geneza biblic` f`cînd abstrac]ie de cosmologie. Ori putem, dac` dorim s` r`mînem într-o lume imaginar`, f`r` corespondent în realitatea imediat`, [i atunci ar trebui s` ne întreb`m la ce bun efortul de în]elegere a unui univers care oricum nu e cel în care tr`im, ci cel în care se înc`p`]îneaz` s` r`mîn` doar mintea noastr`. Stephen Hawking, considerat cel mai str`lucit fizician contemporan, este un paradox. Invalid fizic, î[i permite o libertate de gîndire care pare s` compenseze drama pe care o tr`ie[te [i care îl limiteaz`, gradual [i ireversibil, la condi]ia exclusiv` de creier, ultima [i singura frontier` biologic` viabil` care îl ]ine înc` departe de moarte. F`cînd o compara]ie între „validitatea“ omului mediu [i „invaliditatea“ sa, începi s` crezi c`, într-un oarecare sens, pe cît de mobili în spa]iul fizic sîntem noi, cei „normali“, pe atît de fixa]i avem toate [ansele s` r`mînem în traseele noastre mentale. Este ca [i cum ideile

34

Alice Popescu


POEMUL DIN APRILIE

Sorin GHERGU}

unde o vac` undeva, pe lumea asta, avem o vac` întrebarea e „unde“, nu „dac`“ avem pe lumea asta o vac`. întrebarea e cine stoarce din ugerul ei proteine, minerale [i vitamine. fine minerale, calorii, vitamine minerale, gr`simi, vitamine lapte sînge ap` grea avem o vac` cînd o vom vedea avem o vac` care este ea? da capo al fine

35


fotografii de Rare[ Avram

D I L E M AT E C A l A P R I L I E 2 0 11

PROFIL

„Fata asta chiar a \n]eles“ Anca Mateescu jurnalist cultural

|n arhivele Radioului e o comoar`: sute de ore de înregistrare cu scriitori, arti[ti, muzicieni etc. Din cînd în cînd, Editura Casa Radio public` pe CD cîte un interviu cu vreo „vedet` literar`“ ori cîte un fragment literar citit chiar de autor. Recent a ap`rut Vîrsta semnului, o antologie de poezii de Gellu Naum, înso]it` de un CD cu poeme în lectura autorului [i de un alt CD cu un documentar audio realizat de Anca Mateescu. Volumul ap`rut în seria „Colec]ionarul de voci“ a „Bibliotecii de poezie româneasc`“ este o premier` editorial`: e primul album audio cu vocea lui Gellu Naum. |nregistr`rile radiofonice dateaz` din 1967/1991-2000. E vorba de cîteva (rarisime) interven]ii la radio [i de numeroase înregistr`ri realizate de Anca Mateescu. Lucreaz` din 1990 la Societatea Român` de Radiodifuziune – ca redactor, apoi ca realizator la sec]ia literar` a postului Radio România Cultural (RRC). |n paralel cu munca de la Radio, Anca Mateescu a mai fost, o vreme, redactor [i

36

redactor-[ef la postul de radio Uni-Plus [i [efa sec]iei de cultur` a cotidianului Ultimul cuvînt. La RRC a realizat, timp de 16 ani, emisiunea Portrete [i evoc`ri literare, un ciclu de înregistr`ri cu amintiri despre scriitori români. |n aceast` serie de emisiuni a fost difuzat`, de pild`, pentru prima dat` la radio, vocea lui Mircea Vulc`nescu (înregistrat` pe un disc, la Londra; adus` în România; p`strat` vreme de decenii). Timp de 10 ani a f`cut interviuri cu scriitori [i oameni de cultur` români trecu]i prin închisorile comuniste (printre ace[tia, Adrian Marino, Valeriu Anania, Gh. Calciu Dumitreasa, Paul Goma sau Nicolae Balot`). De trei ani realizeaz` s`pt`mînal, în direct, împreun` cu Eugen Lucan, o emisiune de memorialistic` [i istorie literar`, Vocile memoriei, cu înregistr`ri-unicat din arhiva Radioului; tot de trei ani prezint`, împreun` cu Dana Pitrop, emisiunea de actualitate cultural` Expresul de sear`.


D I L E M AT E C A l A P R I L I E 2 0 11 „Nu sînt un om fioros“ Prin 1993, pe cînd realiza Portrete [i evoc`ri – o emisiune despre autori care, nemaifiind printre noi, sînt evoca]i de cei r`ma[i –, l-a sunat prima dat` pe Gellu Naum. Acesta ar fi urmat s`-l evoce pe Gherasim Luca, îns` realizatoarea emisiunii conta [i pe alte evoc`ri [i amintiri ale poetului, de folosit, la o adic`, în edi]ii viitoare. Gellu Naum a refuzat spunînd c` e prea tîn`r ca s` aib` amintiri. Frustrarea asta a refuzului a lucrat, dar n-a descurajat-o pe jurnalist`. Cîndva prin 1999 preg`tea prima edi]ie a emisiunii Literatura ca destin. Avea nevoie de un destin „tare“. „Dac` e s` cad, m`car s` cad de pe un cal mare“, [i-a spus. A[a c` l-a sunat, din nou, pe Gellu Naum. De data asta, poetului i-a pl`cut cum sun` titlul emisiunii [i a acceptat invita]ia. „Nu sînt un om fioros“, i-a spus, la un moment dat, în interviu. A[a [i era – dar pîn` s` apuce s`-l cunoasc`, tremura de fric` la gîndul c` se va întîlni cu el. „Avea faima unui om care

PROFIL nu d`dea interviuri, care nu prime[te pe oricine.“ – î[i aminte[te Mateescu. Unele u[i se deschid mai greu. A lui Gellu Naum s-a deschis, pîn` la urm`, mult mai u[or decît ar fi crezut, decît a sperat. Au început s` vorbeasc` de parc` se cuno[teau de o sut` de ani. „Trebuie s` intri într-o stare comun` cu cel cu care stai de vorb` ca s`-l faci s`-]i povesteasc`.“ Asta nu ]ine de întreb`ri de[tepte. Conteaz` doar apropierea, comunicarea. „Aveam antrenament la interviuri cu oameni foarte vîrstnici. Dac` e[ti gr`bit, nu ob]ii nimic. Dac`-l întrerupi, î[i pierde [irul. La scriitorii mari [i în vîrst`, n-ai ce mare lucru s` descoperi, el oricum î]i spune ce vrea. {i povestea are coeren]` doar pe lungime, nu pe buc`]ele.“ – m`rturise[te jurnalista. Cum a fost la prima întîlnire? „Am pus reportofonul pe mas` [i i-am dat drumul. Am înregistrat enorm. A povestit despre via]a lui, despre scris, despre tat`l lui, despre iubirea pentru Lyggia, despre Victor Brauner. A citit [i poezii. Am f`cut scurt` la mîn` de la ]inut mîna întins` cu reportofonul. |mi era fric` s` [i

37


PROFIL

D I L E M AT E C A l A P R I L I E 2 0 11

respir. |n cele din urm`, s-a oprit pentru c` se terminaser` casetele. Trecuser` cinci ore.“ Cele cinci ore de înregistr`ri trebuiau acum reduse [i montate într-o emisiune de doar treizeci de minute. A urmat o munc` dureroas`, chinuitoare. Dar a ie[it bine. Dup` difuzarea emisiunii, a sunat-o Lyggia Naum ca s`-i mul]umeasc`. „Fata asta chiar a în]eles“, a zis atunci. Chiar a în]eles? „De fapt, cînd ai în fa]` un om ca Gellu Naum, ]i se pare c` n-o s`-l po]i în]elege niciodat`. Po]i s` în]elegi doar pe buc`]i.“ – spune Anca Mateescu.

bate la u[`. A înregistrat cinci minute cu Gellu Naum citind din Zenobia – e singura înregistrare în care cite[te proz`. „Nu-mi imaginez voce mai potrivit` pentru lectura poemelor lui Gellu Naum decît chiar vocea lui: melancolic`, uneori stins`, alteori dublat` de umor re]inut, ironic` sau autoironic`, simulînd deconcentrarea, ezitarea. Nu sînt «recit`ri», ci un fel de a vorbi cît se poate de firesc, folosind un anumit ritm, o anumit` t`ietur` sintactic`, despre fapte [i întîmpl`ri.“ – scrie Simona Popescu în prefa]a volumului intitulat` „Gellu Naum [i «torsiunea poetic`»“. |ntr-adev`r, în privin]a lui Gellu Naum, vocea [i ceea ce spune vocea „se asorteaz` perfect“ – remarc` [i Anca Mateescu. Poate c` la nici un alt poet nu e atît de evident` aceast` complementaritate. Vocea e ca un fel de cheie spre poezie – spre acea poezie pe care vrea s` ne-o transmit` autorul. Iat` de ce publicarea acestei c`r]i înso]it` de înregistr`ri nu e doar un demers editorial, ci [i o încercare de restituire a unui fragment de istorie (literar`). De altfel, unele dintre înregistr`ri con]in versiuni u[or diferite ale poemelor publicate în volume – notele de la sfîr[itul fiec`rui poem inclus în antologie consemneaz` [i explic` aceste diferen]e. n

Vocea Poetului [i vocile Poeziei Au urmat alte vizite la Gellu Naum. De regul`, so]ia lui era cea care lansa invita]ia. |ncetul cu încetul au ajuns s` se apropie. Zeci de ore de interviu, numeroase poeme citite de autor [i bucuria unor întîlniri cu adev`rat memorabile – iat` esen]a care st` la baza documentarului pe care l-a realizat Anca Mateescu. Ultima înregistrare a fost f`cut` în casa lui Gellu Naum de la Comana, în 2000, cînd poetul avea deja 85 de ani. Mateescu nu mai fusese pîn` atunci niciodat` acolo. Cei doi nu aveau telefon, a[a c` nu [i-a anun]at prezen]a din timp. A plecat cu trenul de diminea]` [i a a[teptat o or` în Comana, pîn` s` se fac` o or` decent` la care s` poat`

38

Matei Martin


D I L E M AT E C A l A P R I L I E 2 0 11

A LT F E L D E S P RE A LT C E VA

C~R}I DE PLASTIC

da seama, întreaga via]` reprezint` o competi]ie“. E scris adînc. Speciali[ti ai procesului instructiv-educativ (c`ci „licen]ia]i în sociopsihopedagogie“), autorii [tiu c` „deoarece cadrul didactic este managerul unei clase întregi de elevi, el are o anumit` responsabilitate [i stabile[te reguli de ordine intern`“, iar p`rintele trebuie s` procedeze analogic, acas`: regulile, obiectivele, metodele, strategiile [i managementul (educa]iei copilului) sînt moneda curent` a acestei consilieri profesionale pentru p`rin]ii dornici de cunoa[tere. Treaba e ginga[`, pentru c`, dac` „în mod normal, venirea unui copil pe lume este un prilej de bucurie“, totu[i „din p`cate, odat` cu trecerea timpului, în unele familii se pot culege roadele unor gre[eli f`cute în fixarea obiectivelor, în gestionarea resurselor investite sau, mai simplu spus, în strategiile educative folosite. A[a ajungem s` vedem p`rin]i care î[i reneag` copiii, fii care î[i bat p`rin]ii...“ ([i lista exemplelor negative, chiar tragice, continu`, pentru c` unde nu sînt bine gestionate resursele [i nici fixate obiectivele, nu-i sc`pare din eroare!). Degeaba sînt sursele [tiin]ifice bune. Freud însu[i, explicat de exper]ii în educa]ie Dolean & son, devine o surs` de umor involuntar: astfel, uitucelile copilului ar fi manifest`ri ale represiei, iar „explica]ia acestui fenomen provine din curentul psihanalitic promovat de Freud [i de discipolii s`i“; teoria clasic` a temperamentelor e poten]at` mistic („la na[tere fiecare dintre noi dobîndim anumite tr`s`turi temperamentale, care nu se modific`“), iar teoria complotului (cu televizorul) nu e nici ea departe. Calitatea sfaturilor bune e sufocat` de sf`to[enii [i pre]iozit`]i demne de Gîg`-pedagogul („{coala este institu]ia care organizeaz` tr`irea unor experien]e de înv`]are“, „televiziunea reprezint` un mijloc de educare în mas` prin emisiunile sale destinate educa]iei“, „un român are o zestre cultural` diferit` de cea a unui japonez“). Oglind` involuntar` a gîndirii exper]ilor no[tri în educa]ie, cartea e un amalgam ilizibil [i luxos de suficien]` colorat` bombastic, care nu serve[te nim`nui. Nici m`car autorilor ei, în cele din urm`, dac` vor [ti s` î[i evalueze gradul de realizare al obiectivelor strategice propuse ini]ial. n

Ioana Bot

Speciali[tii no[tri în educa]ie Dac` nu cred c` a fi p`rinte este „o meserie“ ([i atît), pot s` admit îns` c` al]ii au alte opinii [i c` – în consecin]` – oferta de titluri de literatur` motiva]ional` pe aceast` tem` este foarte bogat`. Multe din c`r]ile respective au cunoscut în ultimii ani edi]ii române[ti. Dar, ca s` nu r`mînem mai prejos, probabil, apar [i variante autohtone: Meseria de p`rinte (Editura Aramis, 2009), semnat` de Ioan Dolean [i Dacian Dorin Dolean (în care, dup` propria justificare, „rela]ia p`rinte-copii în care se reg`sesc cei doi autori vine s` înt`reasc` valabilitatea celor exprimate“) e un asemenea produs al psihopedagogiei na]ionale, în 160 de pagini glossy, pentru c` „un p`rinte care î[i exercit` meseria cu mult profesionalism va [ti s` orienteze copilul...“, dup` cum „va [ti s` fie un bun partener al cadrelor didactice, pentru a ac]iona simultan în vederea sprijinirii evolu]iei acestuia“. Din p`cate, limba de lemn exprim` întotdeauna o gîndire pe m`sur`. Cititorul ingenuu, c`ut`tor de r`spunsuri la eventualele sale nelini[ti, se love[te de un text confuz, inegal (fragmentele care parafrazeaz` alte c`r]i sînt recognoscibile prin vioiciunea subit` a scriiturii [i a ideii), iremediabil obtuz, doldora de banalit`]i prezentate ca mari descoperiri ale unei... [tiin]e inefabile [i sinteze pedagogice. P`rin]ii, afl`m astfel, sînt „primii educatori ai copilului“, iar „fiecare copil este unic, original“, „fiecare om î[i tr`ie[te propria via]`“ [i „dup` cum ne putem

39


Acas`, pe Cîmpia Armaghedonului – seria de autor „Marta Petreu“ Mària, o ]`ranc` din Cîmpia Transilvaniei, neîmplinit` în iubire [i în via]`, ajunge s`-[i blesteme propriile vl`stare. Ca o pînz` de p`ianjen în miezul c`reia se afl` aceast` mam` terifiant`, dou` familii î[i ]es existen]ele într-o istorie de un veac. Apocalipsa pe care o a[teapt` o parte dintre membrii milenari[ti ai clanului, rigorile religioase [i s`r`cia adus` de colectivizare croiesc caractere de excep]ie [i destine asemenea.

Pre]: 34,95 lei Opere II: Marocco (1) – seria de autor „George B`l`i]`“ Prefa]` de Nicoleta S`lcudeanu / Cronologie de Marilena Donea Volumul reune[te prozele scurte scrise între 1958 [i 1967 [i publicate sub titlul Nop]ile unui provincial [i romanul |ntîmpl`ri din Noaptea Soarelui de Lapte (1967). „Ceea ce impresioneaz` la George B`l`i]` în primul rînd este excep]ionala for]` a concretului sensibil, plastic, complexul de senza]ii ce infuzeaz` celor mai multe aspecte o doz` masiv` de real.“ (Paul Georgescu)

Pre]: 44,95 Carnetul auriu – seria de autor „Doris Lessing“ Colec]ia „Biblioteca Polirom“ Traducere [i note de Cristiana Vi[an [i Ciprian {iulea Experiment literar [i joc îndr`zne] cu multiple perspective, Carnetul auriu este considerat o adev`rat` Biblie a feminismului. „Carnetul auriu este cea mai important` oper` a lui Doris Lessing; ea a influen]at gîndirea [i sentimentele unei întregi genera]ii de femei.“ (New York Times Book Review)

Pre]: 64,95 lei Insula de Aldous Huxley Colec]ia „Biblioteca Polirom“ Traducere [i note de Daniela Rogobete „Aldous Huxley [i-a spus în aceast` carte ultimul cuvînt despre condi]ia uman` [i despre posibilit`]ile unei societ`]i neatinse de morbul civiliza]iei. Insula este un test pentru politolog [i psiholog, dar, în egal` m`sur`, [i pentru filosof [i politician.“ (New York Times Book Review) „O provocare intelectual` în buna tradi]ie a lui Huxley.“ (Time)

Pre]: 34,95 lei

Apocalipsa dup` Marta – seria de autor „Marta Petreu“ „Logica liric` a Martei Petreu st` pe un strat de senzualitate, elogiul creierului se aliaz` cu nostalgia c`rnii. Sub aparenta claritate intelectual` a versului, pulseaz` viscerele.“ (Nicolae Manolescu) „Poezia Martei Petreu triumf` într-una din cele mai radicale expresii lirice ale artei postbelice.“ (Nicolae Breban)

Pre]: 39,95 lei Via]a pe un peron – seria de autor „Octavian Paler“ Prefa]` de Daniel Cristea-Enache „|n centrul c`r]ilor lui Octavian Paler nu se afl` nici sfîntul, nici bruta absolut`, nici supraomul nietzschean, ci omul obi[nuit […]. Oricine se poate a[adar proiecta sau reg`si în paginile acestui roman. Fiindc` pe peron nu este El, eroul exemplar ie[it din seria biologic`. Pe peron sîntem noi. Oricine se poate recunoa[te în omul care î[i caut`, prin smîrcurile existen]ei [i dincoace de linia de[ertului mor]ii, un drum salvator.“ (Daniel Cristea-Enache)

Pre]: 39,95 lei Iubirile croitoresei de María Dueñas Colec]ia „Biblioteca Polirom“ Traducere [i note de Ileana Scipione O aventur` pasionant`, tr`it` în saloane haute-couture [i mari hoteluri luxoase, unde conspira]iile politice [i ne[tiutele misiuni ale serviciilor secrete se împlesc cu loialitatea fa]` de cei iubi]i [i for]a de neînfr\nt a dragostei. Carte s-a vîndut în peste 1 milion de exemplare în Spania, a fost tradus` în peste 25 de limbi [i urmeaz` s` fie adaptat` pentru TV, într-o mini-serie de 13 episoade.

Pre]: 44,95 lei Chipul t`u, mîine. Dans [i vis de Javier Marías Colec]ia „Biblioteca Polirom“ Traducere de Andrei Ionescu Dans [i vis este a doua parte a trilogiei Chipul t`u, mîine – un proiect literar ambi]ios, ce aminte[te pe alocuri de jocul cerebral al lui Borges, de umorul negru al lui Pynchon [i de lirismul meditativ al lui Proust. „Chipul t`u, mîine este pus, pe bun` dreptate, al`turi de |n c`utarea timpului pierdut, iar Proust n-ar avea nici un motiv s` se supere.“(The Observer)

Pre]: 34,95 lei

www.polirom.ro


Râul de sticl` de Emil Andreev Humanitas, colec]ia Cartea de pe noptier`, traducere de Mariana Mangiulea Premiul Vick pentru cel mai bun roman bulgar \n 2005 Un sat pierdut între Balcani [i Dun`re devine locul de întâlnire dintre un scriitor fascinat de antichit`]i [i enigme ale istoriei, o tân`r` medievist` din Fran]a [i ni[te restauratori chema]i de preotul local s` refac` frescele bisericii. |n c`ldura torid` se vor topi pasiuni, reflec]ii, iluzii, c`ut`ri [i secrete.

Pre]: 25 lei |nsemn`rile lui Georges Milesco – roman autobiografic de Neagu Djuvara Humanitas „Cartea aceasta am scris-o mai întâi în fran]uze[te la Paris, în 1958-1959. Era un moment dramatic al istoriei noastre [i al vie]ii mele în particular: dezn`dejdea de dup` în`bu[irea revolu]iei ungare din 1956, decep]iile mele din anul petrecut la Radio Europa Liber`, la München, grava dezbinare dintre mine [i so]ia mea... E o carte trist` [i profund pesimist` de la mijlocul vie]ii mele, în care trec pe seama eroului, Georges Milesco, mai toate avatarurile vie]ii mele de pân` atunci.“ Neagu Djuvara

Pre]: 24 lei {i a[a mai departe? de Dan C. Mih`ilescu Humanitas Libr`riile bucure[tene, juriile Uniunii Scriitorilor, Istoria critic`... a lui Nicolae Manolescu, memoriile lui Adrian Marino, coresponden]a familiei Pillat, cazurile Petru Romo[an [i Silviu Cr`ciuna[, plus Nae Ionescu [i C. Noica în arhivele CNSAS, arhitectura catastrofal` a Bucure[tilor de azi, performan]ele Institutului Cultural Român din 2005 încoace, invazia urâtului [i exasperarea criticului literar condimenteaz` lecturile [i verdictele „Omului care aduce cartea“.

Pre]: 39 lei Marea Ruptur` de Francis Fukuyama Humanitas, colec]ia Pa[i peste grani]e, traducere de Liana V. Alecu Cre[terea delincven]ei, destr`marea familiilor, neîncrederea [i individualismul sunt fenomene care înso]esc tranzi]ia de la lumea industrial` la cea postindustrial`. Ce [anse au societ`]ile contemporane s` dep`[easc` momentul de criz` [i s` refac` ordinea social`? Aceasta e întrebarea pe care o pune Francis Fukuyama, filozof american devenit celebru dup` apari]ia c`r]ii Sfâr[itul istoriei [i ultimul om.

Pre]: 39 lei

Femeia din amiaz` de Julia Franck Humanitas Fiction, colec]ia Raftul Denisei, traducere de Ramona Trufin Roman distins cu Deutscher Buchpreis O cronic` istoric` [i social` impresionant` a Germaniei unei jum`t`]i de secol, un roman de familie care une[te destinele a trei genera]ii, o poveste de dragoste [i orbire sufleteasc`, aflat` sub semnul enigmaticei legende a Femeii din amiaz`.

Pre]: 35 lei Cazul Jane Eyre de Jasper Fforde Humanitas Fiction, colec]ia Raftul Denisei, traducere de Carmen Toader Thursday este o eroin` sensibil`, de[teapt` [i cult`, care poate s` p`trund` în lumea fic]iunii literare [i s`-[i pun` în valoare talentul detectivistic. Misiunea ei: urm`rirea unuia dintre cei mai c`uta]i criminali, Acheron Hades, care r`pe[te personaje din c`r]i.

Pre]: 35 lei Arhipelagul insomniei de António Lobo Antunes Humanitas Fiction, colec]ia Raftul Denisei, traducere de Micaela Ghi]escu O mo[ie prosper`, condus` cu mân` forte de un patriarh temut de to]i, dar neiubit de nimeni, un conac cu ziduri solide, care vor fi m`cinate îns` de singur`tate, de minciun` [i de team` [i se vor pr`bu[i sub povara secretelor nerostite decât în gând: în mijlocul câmpiilor m`noase din Alentejo se desf`[oar` tragedia extinc]iei unei familii.

Pre]: 27 lei Zorba Grecul de Nikos Kazantzakis Humanitas Fiction, colec]ia Raftul Denisei, traducere de Elena Laz`r Romanul a fost publicat în peste 100 de ]`ri. Cartea porne[te de la o întâmplare real` – în tinere]e, Kazantzakis deschisese, în tov`r`[ia unui aventurier, o min` de lignit în Pelopones. Pentru tân`rul narator intelectual, întâlnirea cu Zorbas, într-o diminea]` ce]oas`, pe ]`rmul Greciei continentale, se dovede[te providen]ial`: c`l`uzit de noul s`u prieten, acesta descoper` atât frumuse]ea aspr` a unei umanit`]i atemporale, cât [i r`spunsul la întreb`rile metafizice care îl condamnau la inac]iune.

Pre]: 35 lei

www.humanitas.ro


fotografii de Rare[ Avram


D I L E M AT E C A l A P R I L I E 2 0 11

INTERVIU

„Alt`dat` oamenii [i-ar fi dat via]a pentru sublim“ Moshe Idel L-am v`zut pentru prima dat` pe Moshe Idel, „cel mai faimos înv`]at în lumea f`r` de sfîr[it a Kabbalei“ (cum îl nume[te I.P. Culianu într-o povestire dedicat` lui), în decembrie trecut, la Bucure[ti, cînd a sus]inut o conferin]` despre „Fiul lui Dumnezeu în mistica ebraic`“, subiectul ultimei sale c`r]i ap`rute în române[te. L-am reîntîlnit, recent, tot la Bucure[ti, cu o mul]ime de întreb`ri [i stupefac]ii, dar mai ales cu o veche fascina]ie nem`rturisit` pentru fenomenul mistic iudaic, în care savantul include (spre deosebire de precursorul s`u, Gershom Scholem) [i Cabala. Iar dac` înainte de a-l cunoa[te m` aventurasem chiar s` scriu despre acest rar „geniu f`r` orgoliu“ al timpului nostru, dup` ce l-am ascultat (nu cît timp mi-a[ fi dorit, pentru c`, la fel ca în povestirea lui Culianu, „C`in]a tîrzie a lui Horemheb“, am dat peste un chelner malefic) am reluat mai lini[tit` c`r]ile sale: dac` tot a[ avea nevoie de cîteva vie]i [i de o bun` cunoa[tere a limbii ebraice ca s` îl în]eleg pe Moshe Idel a[a cum ar trebui, m`car s` o iau încet, metodic, f`r` grab`. Ceea ce v` recomand [i dumneavoastr`, poate începînd cu Lan]uri vr`jite sau Cabala [i eros, lucruri care, orice-am face, ne privesc direct pe to]i. (S. S.) Mi s-a p`rut uimitor faptul c` nu a]i aflat decît în Israel, la maturitate, c` v-a]i n`scut în casa unui rabin cabalist, a c`rui fotografie o p`stra mama dumneavoastr`. Nu e o poveste care v-a pus pe gînduri? Da, a[a e, [tiam de acel rabin, îi v`zusem fotografia, dar nu m-a interesat niciodat` ce e cu el. Acum vreo 15 ani, m-a sunat fratele meu [i mi-a

spus: „Vezi c` exist` la Universitatea din Ierusalim un profesor de gîndire ebraic` n`scut la Tîrgu-Neam].“ I-am spus c` nu se poate, îi cuno[team pe to]i. Culmea era c` exista – era un profesor pe care îl cuno[team foarte bine, ceva mai în vîrst` decît mine. I-am telefonat, i-am spus c` [i eu sînt n`scut la Tîrgu-Neam], c` am locuit în casa rabinului. P`i, îmi spune el,

43


n Moshe Idel (n. 1947, Tîrgu-Neam]) este cel mai important cercet`tor actual în domeniul Cabalei, profesor de gîndire iudaic` la Universitatea Ebraic` din Ierusalim [i cercet`tor la Institutul Shalom Hartman. Numeroasele lucr`ri publicate includ titluri de referin]` precum: Kabbalah: New Perspectives (1988), The Mystical Experience in Abraham Abulafia (1988), Golem: Jewish Magical and Mystical Traditions on the Artificial Anthropoid (1990), Hasidism: Between Ecstasy and Magic (1995), Messianic Mystics (1998), Absorbing Perfections: Kabbalah and Interpretation (2002), Kabbalah and Eros (2005), Enchanted Chains: Techniques and Rituals in Jewish Mysticism (2005). |n limba român` au ap`rut: Perfec]iuni care absorb. Cabala [i interpretare (2004), Cabala [i eros (2004), Ceea ce ne une[te. Istorii, biografii, idei (Sorin Antohi în dialog cu Moshe Idel, 2006), Ascensiuni la cer în mistica evreiasc`. Stîlpi, linii, sc`ri (2008), Lan]uri vr`jite (2008), Fiul lui Dumnezeu [i mistica evreiasc` (2010).

INTERVIU

D I L E M AT E C A l A P R I L I E 2 0 11

rabinul `sta era cabalist. Nu [tiusem nimic; m-am dus la bibliotec`, am luat c`r]ile [i le-am citit: era cabalist. Mama mai era în via]`, i-am povestit tot, dar ea n-avea cum s` [tie c` era cabalist, [tia doar c` era o persoan` foarte respectat` în Tîrg. |l cuno[tea, în schimb, pe profesorul de gîndire ebraic` n`scut în Tîrgu-Neam] [i chiar [i-l aducea aminte copil, cînd plecase în Palestina. Am aranjat o întîlnire între el [i mama, iar mama i-a povestit despre familia lui, a fost uimit. Cît despre acel rabin cabalist, Roller, era un erudit, pomenit în enciclopedii, poate voi scrie vreodat` ceva despre el. Cînd a ajuns în Israel, la 80 de ani, a devenit imediat consilierul prim-rabinului. E într-adev`r uimitor. Tot în Israel l-a]i descoperit pe Bacovia? Da, nu citisem decît Plumb în România, la un concurs literar. Nu se preda pe atunci la [coal`. Cineva mi-a dat poemul acesta scris de mîn`, pe o foaie, [i am fost uluit, nu citisem ni-

ciodat` a[a ceva, de[i citisem mult` literatur` român`. Apoi, la vreo trei ani dup` ce am plecat în Israel, am cump`rat în Haifa un volum de poezii de Bacovia. |l citesc [i azi, m` intereseaz` [i [tiu o mul]ime de poezii de-ale lui pe de rost.

Baal {em Tov [i P`rintele Vasile de la Poiana M`rului Interesul pentru isihasm (convorbirea cu P`rintele Cleopa la Mîn`stirea Neam]) e unul actual [i profesional, sau ]ine de spa]iul natal moldav [i isihast? Am scris despre isihasm pentru prima dat` în lucrarea mea de doctorat despre Abulafia [i apoi într-o carte netradus` înc` în române[te, Experien]a mistic` a lui Abraaham Abulafia. Abulafia a stat pentru o perioad` în Imperiul Bi-

Antropologia cabalistic` „Vechiul misticism iudaic con]inea în el atît extazul cît [i activismul, amîndou` fiind necesare pentru ob]inerea scopului suprem. Cabalistul extatic medieval î[i hiperactiva mintea concentrîndu-se intens pe combina]iile de litere, pe permut`rile lor continue, pe vocaliz`ri, cînt`ri, exerci]ii respiratorii [i pe mi[c`rile de cap [i de mîini. El era interesat în primul rînd de o facultate uman`, cea intelectiv`, care trebuia salvat` prin eliberarea de limitele corpului. De[i multe detalii din tehnicile extatice erau legate de corp, acesta era considerat a fi un obstacol, [i nu un mijloc pentru ob]inerea scopului mistic. Teurgul trebuia s` se concentreze atît pe îndeplinirea strict` a poruncilor, cît [i pe semnifica]ia lor teurgic` [i, dup` unele p`reri, trebuia chiar s`-[i propulseze energia care provenea din îndeplinirea activit`]ii sale în domeniul divin. Spre deosebire de misticul extatic, cabalistul teurg activa din plin atît componentele spirituale cît [i pe cele corporale ale existen]ei sale umane, activitatea lui fiind astfel mai eficace. |n vreme ce cabalistul extatic reducea omul numai la calitatea lui cea mai elevat`, teurgul cerea cooperarea tuturor aspectelor diferite ale omului pentru a ajunge la scopul s`u. Misticul ac]iona pe dou` planuri – îndeplinirea corporal` a poruncilor [i activitatea mental` care o înso]ea. |n acest fel, înainte de ob]inerea scopului religios – unirea, extazul, unificarea cu puterile divine în înalt, urcarea la pleroma divin` – cabali[tii din toate curentele trebuiau s` investeasc` o extraordinar` cantitate de energie în preocup`rile lor mistice.“ (Moshe Idel, Cabala. Noi perspective, traducere de Claudia Dumitru, Editura Nemira, 2000)

44


D I L E M AT E C A l A P R I L I E 2 0 11

INTERVIU |n 1999 a primit prestigiosul „Israel Prize“ pentru excelen]` în domeniul filozofiei iudaice, precum [i alte numeroase distinc]ii, printre care: Premiul Bialik pentru contribu]ia în [tiin]ele iudaice; Premiul Gershom Shalom pentru excelen]` în cercetarea Cabalei – din partea Academiei Na]ionale de {tiin]` a Israelului; Premiul Ben Porat, din partea pre[edintelui Universit`]ii Ebraice pentru excelen]` în cercetare; Premiul EMET pentru contribu]ia la studiul gîndirii iudaice.

zantin, în Grecia, nu departe de Muntele Athos; astfel, am putut specula c` exist` o rela]ie între el [i isihasm. Am citit mult despre isihasm chiar în timp ce îmi f`ceam doctoratul despre Abulafia, îns` lucruri care se scriau în Occident. La un moment dat, în acea perioad`, am citit c` centrul isihasmului era la Neam] [i nu mi-a venit s` cred. Am c`utat, am scotocit [i am în]eles c` a[a era. Ce puteam îns` eu s` [tiu despre isihasm în copil`rie? {tiam mult mai multe cînd mi-am scris doctoratul, dar tot n-am f`cut nici o leg`tur` cu Mîn`stirea Neam]. |i v`zusem în copil`rie pe c`lug`rii de la Neam] rugîndu-se continuu, dar nu [tiam ce fac. Este un subiect care m` intereseaz` mult, chiar acum scriu ceva despre isihasm [i am ]inut recent o conferin]`, la Timi[oara, exact pe acest subiect. Preocuparea mea major`, în prezent, o constituie îns` hasidismul [i fondatorul acestuia, Baal {em Tov, despre care cred c` s-a n`scut în Bucovina sau în Moldova, [i nu în Polonia, cum se crede. Am scris deja ni[te lucruri preliminare, în care ar`t c`

toat` povestea cu originea sa polonez` e o mitologie, neexistînd nici o dovad` în acest sens. Ce implic` aceast` descoperire? Dac` am dreptate, asta implic` o rela]ie a hasidismului cu isihasmul, o implica]ie enorm`. Mi[carea isihast`, în România, a început cu Paisie Velicicovschi care a ajuns la Mîn`stirea Neam] dup` ce Baal {em Tov a murit. E foarte interesant, dar istoric e greu de demonstrat. Am g`sit o solu]ie destul de simpl`: maestrul lui Paisie, Vasile de la Poiana M`rului, a ajuns în acest spa]iu geografic comun hasidismului [i isihasmului, cu cî]iva ani înainte de Paisie. Pîn` la urm` îns`, nu e nevoie nici de asta. Isihasmul nu trebuie legat neap`rat istoric de Paisie, iar lucrurile pot fi mai clare din punct de vedere fenomenologic. Teritoriul e, totu[i, foarte complex: erau ceang`i, lipoveni, hu]uli, erau germani, peste grani]` ru[i [i polonezi, erau [i turci care veneau periodic s` cucereasc`. Zona Neam]ului e o regiune extrem de bogat` din punctul de vedere al tradi]iilor religioase, asta este o evi-

45


INTERVIU

D I L E M AT E C A l A P R I L I E 2 0 11

den]`, nu trebuie demonstrat`. Nici nu conteaz` dac` Baal {em Tov era polonez sau român – de fapt, grani]ele erau inexistente pe atunci; era sigur din aceast` regiune [i asta implic` un alt background pentru hasidism. Faptul c` era din Polonia sau din România nu conteaz` neap`rat, dar exist` c`r]i întregi scrise din punctul de vedere al situa]iei economice din Var[ovia la acel moment. Pe cine interesa o atare exagerare?

doar un paragraf, publicat în 1988, [i care are de-a face numai cu Abulafia. Totul a venit cumva de la sine, pentru c` citisem foarte multe manuscrise [i înainte, [i dup` acel moment, [i am g`sit mult material. Mi-am notat [i n-am f`cut nimic cu acele însemn`ri, dup` care s-a întîmplat s` scriu un mic articol; nu am decis s` scriu o carte pentru c` eu nu decid niciodat`, a[a ceva doar se întîmpl`. Mai tîrziu, am scris un mic volum împreun` cu un coleg de la Ierusalim, dar nu a ie[it nimic din asta (pentru c` cele dou` p`r]i nu erau coerente) [i astfel am abandonat ideea. Abia în 2004 am ]inut o serie de conferin]e la École Pratique des Hautes Études (EPHE), [i un prieten, editor, mi-a cerut acel articol despre „fiul lui Dumnezeu“, pentru colec]ia lui Ricœur. Mi-a f`cut chiar un contract, m-am apucat de lucru, dar apoi m-am trezit scriindu-i în fiecare s`pt`mîn` [i amînîndu-l. Pîn` la urm`, i-am dat o alt` carte, pe care a [i publicat-o [i care a ap`rut [i în române[te sub titlul Lan]uri vr`jite. Tehnici [i ritualuri în mistica evreiasc`. Am plecat la Los Angeles [i am

Fiul lui Dumnezeu [i mistica evreiasc` Fiul lui Dumnezeu... continu` întrucîtva Cabala, noi persective, în felul în care vede afinit`]ile dintre temele gnostice [i anumite subiecte din literaturile cabalistice. Cum a]i ajuns la acest subiect? Am scris despre „fiul lui Dumnezeu“ cu mult înainte de Cabala, noi perspective, în teza mea de doctorat din 1976. E o tem` care a explodat în mod natural 30-40 de ani mai tîrziu. Despre „fiul lui Dumnezeu“ scrisesem atunci

46


D I L E M AT E C A l A P R I L I E 2 0 11

INTERVIU

mai scris cîteva sute de pagini la Fiul lui Dumnezeu [i mistica evreiasc`, iar cînd m-am întors la Ierusalim am continuat [i am încheiat cartea. Cum a fost primit` pîn` acum? Cartea a primit un premiu, eu am dat o mul]ime de interviuri, îns` am senza]ia c` a fost întîmpinat` cu un soi de indiferen]` pentru subiect [i asta m` mir` foarte tare. Am a[teptat discu]ii serioase în jurul temei, mai ales c` evreii spuneau, pîn` acum, c` nu exist` a[a ceva, un fiu al lui Dumnezeu. Dar cartea a ap`rut f`r` ca oamenii s` fie surprin[i. |n ciuda acestui fapt, nu m` gîndesc, cînd spun asta, neap`rat la mine sau la cartea aceasta, ci m` gîndesc la o reac]ie mai general`, în studiile umanistice. Alt`dat` oamenii [i-ar fi dat via]a pentru sublim, ast`zi pur [i simplu nu mai conteaz`; tr`im [i scriem într-o indiferen]` extraordinar`. Epoca pe care o tr`im este mai pedestr`, sîntem într-un declin al umanisticii. E o indiferen]` pentru toate subiectele? Nu neap`rat. Pentru religie, de pild`, exist` un interes mult mai pronun]at decît acum 20-30 de ani, dar pentru religie în sensul credin]ei, nu al studiilor. M` gîndesc la o indiferen]` profund` în zona studiilor umanistice în general, aproape un vid, dac` nu e mult spus... Odat`, lucrurile acestea erau în centrul discu]iilor intelectuale, în centrul dezbaterilor – nu al scanda-

lurilor, ci al discu]iei generale. Asta m-a [i surprins în leg`tur` cu Fiul lui Dumnezeu [i mistica evreiasc`. Eu scriu, de obicei, lucruri mai specializate, care e firesc s` nu dep`[easc` cercul speciali[tilor, dar cu aceast` carte m` a[teptam s` provoc m`car mirarea, dac` nu uimirea oamenilor. C`rui fapt crede]i c` i se datoreaz` paradoxul respingerii totale a nara]iunii cre[tine exact la acei autori ebraici care adopt` o form` de filia]ie divin`, cum e Abulafia? Abulafia spunea c` el însu[i este fiul lui Dumnezeu, asta e cumva excep]ional. Au mai fost cabali[ti care acceptau existen]a unui fiu al lui Dumnezeu, dar nu to]i credeau c` ei sînt fiii lui Dumnezeu, din punct de vedere intelectual, ca intelect. Asta e marea diferen]`: între a vorbi despre aceast` categorie, a filia]iei, la persoana întîi, [i a vorbi despre posibilitatea general` ca aceast` categorie s` existe. Abulafia vorbe[te la persoana întîi mai mult de o singur` dat`, în timp ce al]i cabali[ti au vorbit mult mai vag [i mai oblic.

Freudismul: o exagerare Face]i o critic` a freudismului atît din punctul de vedere al cronologiei celor dou` Testamente (religia Fiului nu urmeaz` religiei Tat`lui, ci invers, urmeaz` un tipar eno-

Du-par]ufin: androginul fa]` c`tre fa]` „...este important s` subliniem faptul c` termenul du-par]ufin, de[i se refer` la o structur` aparte, corpul cu dou` fe]e, respectiv androginul facial, desemneaz` uneori [i moduri de ac]iune. Astfel, de exemplu, raportul fa]` c`tre fa]` este l`udat în cartea Zoharului, devenind ulterior, mai ales în Cabala lurianic`, un principiu cosmogonic care define[te modul de existen]` ce asigur` permanen]a. Spre deosebire de pozi]ia spate în spate, care aminte[te de mitul platonic, nef`cînd posibil` procrearea, în anumite pasaje teosofice rela]ia fa]` c`tre fa]` se refer` la condi]ia sine qua non ce asigur` evolu]ia continu` atît în plan divin cît [i în plan uman. S` ne amintim c` expresia fa]` c`tre fa]` este considerat` superioar` în dou` contexte importante: în descrierea biblic` a revela]iei lui Moise [i în descrierile rabinice ale heruvimilor. Aceast` viziune aminte[te de teoria gnostic` a sizigiilor care afirm` importan]a perechilor de entit`]i masculine/feminine ce se g`sesc pe acela[i nivel ontologic...“ (Moshe Idel, Cabala [i Eros, traducere de C`t`lin Patrosie, Editura Hasefer, 2004)

47


INTERVIU

D I L E M AT E C A l A P R I L I E 2 0 11

hic mai vechi ca Biblia ebraic`), cît [i al complexului œdipian. Considera]i freudismul o mod` care a trecut? Eu nu prea cred în explica]iile psihologice. Freud a avut, desigur, dreptate pe alocuri, dar nu în toate privin]ele [i mai ales nu în teoriile prea generale. Iar toate aceste discu]ii între [colile freudiene.... Toate cred c` au adev`rul în propriul buzunar. De fapt, nu conteaz` cîte chei ai, important e unde ajungi [i ce deschizi cu ele. Mie nu-mi place în general viziunea asta, de a fi sigur c` po]i deschide totul cu o singur` cheie. Mi se pare ceva bizar – [i nu doar în privin]a freudismului sau în ceea ce-l prive[te pe Jung, ci în cazul oric`rei teorii generale care crede c` de]ine adev`rul în [tiin]ele umaniste sau în cele sociale. Noi, în [tiin]e, avem o supersti]ie: c` totul r`mîne la fel, c` avem legi eterne, c` nu se schimb` nimic. Ne putem imagina c` exist` m`car 300-400 de oameni care rîd de noi (cum am rîs [i noi de al]ii – de Newton, de pild`) cînd ne imagin`m c` am g`sit cheia universal`, r`spunsul final. Acest lucru e imposibil în [tiin]ele umaniste. Freudismul nu e o abera]ie, ci o exagera]ie. Oamenii încearc` s` g`seasc` în mai multe locuri acela[i lucru. Nu mi se pare interesant. Cine face asta, chiar dac` ar avea dreptate, î[i

face singur o nedreptate. Cum s` spui c` iudaismul e religia Tat`lui, cînd în cre[tinism oamenii se roag` spunînd „Tat`l nostru care e[ti în ceruri“? Nu exist` fiu f`r` tat`. Dar Freud nu era un cunosc`tor prea adînc al cre[tinismului. Ce face el e un reduc]ionim, o generalizare tipic freudian`. Nici din punct de vedere logic nu e prea corect, elegant spus. Altminteri îns`, cartea mea nu e una împotriva lui Freud. Ricœur scria c` freudismul poate fi discutat doar de cineva care a trecut printr-o analiz`. E un început frumos; de[i el îl cunoa[te bine pe Freud, nu ia decît o parte din el. Pentru mine, Ricœur e interesant [i pentru c` a explicat satisf`c`tor de ce Freud nu e o cheie total` pentru interpretare. Totul se poate, dar cu precau]ie, cu modestie [i f`r` s` for]`m u[a.

Evreii l-au avut pe Iisusul lor Comenta]i, în introducerea la cartea pomenit`, o afirma]ie a lui Martin Buber: „noi evreii îl cuno[team (pe Iisus) din`untru, în impulsurile [i nelini[tile fiin]ei sale iudaice, într-un fel care r`mîne inaccesibil pentru po-

Statutul de fiu divin „Unele dintre discu]iile noastre despre filia]ie provin din surse scrise de autori care se credeau profe]i sau care erau considera]i a[a de al]ii. Abraham Abulafia [i Sabbatai }vi fac parte din prima categorie, în timp ce R. Nehemia ben {elomo [i Be[tul se încadreaz` mai ales în a doua. Trei din patru, excep]ie f`cînd Nehemia, erau preocupa]i nu atît de în]elesurile ipostatice, obiective, ale filia]iei altor figuri, cît de posibilitatea de a atinge ei în[i[i un astfel de statut. Chiar atunci cînd în scrierile lor apar structuri ipostatice referitoare la filia]ie, ca în cazul lui Abulafia, ace[ti autori vorbesc totu[i îndeosebi despre propria lor filia]ie. A[ spune c`, dat` fiind respingerea în sursele iudaice a filia]iei lui Isus sau a oric`rei alte persoane unice specifice, filia]ia devine iar`[i o posibilitate deschis` multor evrei sau chiar tuturor. Potrivit acestor autori, statutul de fiu divin se dobînde[te, într-un sens, prin depersonalizarea persoanei cînd ea devine fiu. Accentul lor nu cade pe vicisitudinile particulare suportate ca Fiu al lui Dumnezeu. Fiul obiectiv, fie el Intelectul Agent, o sefir` sau un chip divin, determin` în mare m`sur` felul în care este în]eleas` filia]ia, ca parte a logicii dublei filia]ii pe care am explicat-o mai înainte, creînd condi]iile unei forme de intimitate, care poate culmina în momente de uniune mistic`.“ (Moshe Idel, Fiul lui Dumnezeu [i mistica evreiasc`, traducere de Maria-Magdalena Anghelescu, Editura Polirom, 2010)

48


D I L E M AT E C A l A P R I L I E 2 0 11

INTERVIU

porul supus lui.“ Vre]i s` detalia]i? Cred c` [i Buber exagereaz`. Ideea face parte din polemica lui Buber cu un teolog polonez, c`ruia Buber i-a ripostat. Eu cred altceva. Buber a spus ceva care, într-un fel, m-a ajutat foarte mult, dar inten]ia lui e diferit` de a mea. El vrea s` spun` c` evreii pot s` îl în]eleag` pe Iisus mai bine decît cre[tinii. Eu spun c` evreii l-au avut pe Iisusul lor, care nu e acela[i Iisus, a[adar diferen]a între ce spunem noi e mare. Nu mergem pe aceea[i linie. Ce cred eu nu e total diferit, dar el a scris asta într-o situa]ie polemic` [i a exagerat, iar eu m` feresc de aceste lucruri. Mi-a folosit mai ales pentru c` oamenii cred c` eu vorbesc tot timpul despre Iisus al cre[tinilor. El spunea îns` ceva interesant: exist` un fiu al lui Dumnezeu. Defini]i patru tipuri principale de filia]ie divin` în literaturile mistice evreie[ti: genera]ia, emana]ia, adop]ia [i voca]ia, dar [i un tip complex de filia]ie. Se poate vorbi de un tip predominant de filia]ie, din „imaginarul canalelor deschise“, între divin [i uman?

Emana]ia este tipul cel mai important de filia]ie. Exist` mii de cazuri în literatura cabalistic`: emana]ia divin` care se cheam` fiu. A doua ar fi genera]ia, pentru c` viziunea antropomorfic` a fost diminuat`. Apoi ar fi adop]ia [i voca]ia. Nu e decît o tipologie f`cut` ca s` m` ajute s` în]eleg eu mai bine cum stau lucrurile. Iar partea despre Enoh? Spune]i c` Enoh a jucat un rol important în imaginarul misticilor iudaici, r`mînînd neinteresant pentru misticii cre[tini. Se datoreaz` aceast` marginalizare doar ideii de fiu unic în cre[tinism? Despre Enoh voi scrie o alt` carte, am material destul. Am pus un apendix în Fiul lui Dumnezeu [i mistica evreiasc` pentru c` mi s-a p`rut complementar. Desigur, în iudaismul biblic nu g`sim prea multe despre Enoh. Dar Enoh e un vector care nu a fost prea mult reprezentat în Biblie. Eu nu m` uit îns` la Biblie ca [i cum ar fi tot ce era în iudaismul biblic, asta ar fi o prostie. Cine [tie ce era acolo? Cu siguran]` era mai mult – lucruri c`rora Biblia evreiasc`

49


INTERVIU

D I L E M AT E C A l A P R I L I E 2 0 11

nu a vrut s` le dea un loc mai vizibil. De acolo a venit literatura enohic`, de acolo au venit cre[tinismul, diferitele forme ale gnozei, literatura apocaliptic`. De[i e adev`rat c` nici în Talmud, [i nici în Biblie aceste lucruri nu sînt atît de reliefate din cauza unei selec]ii, a unei cenzuri. Au r`mas diferite tradi]ii orale continuate în cercuri mai mici sau mai mari, iar ceea ce spun eu despre „fiul lui Dumnezeu“ e parte din tradi]ia apoteotic` poate prebiblic`, poate enohic`. Margaret Barker vorbe[te despre o „Biblie mai veche“. Nu [tiu dac` e vorba despre o Biblie mai veche, dar sigur a existat un patrimoniu cultural mult mai larg din care s-a f`cut o selec]ie – Biblia ebraic` [i tradi]ii care au mai r`mas în literatura apocrif` [i apoi în mistica evreiasc` sau cre[tinism. Mi se pare logic, trebuie s` fie îns` [i adev`rat. Avem [i cîteva c`r]i despre Enoh, care vin de undeva, nu sînt inova]ii gratuite. Exist` tradi]ii orale care nu pot fi ignorate, e stupid s` nu le lu`m în seam`.

Numai oamenii mari fac gre[eli mari |i face]i lui Moses Gaster ceea ce s-ar putea numi un elogiu lucid [i par]ial. Care sînt zonele în care contribu]ia sa este important` în cercetarea de azi? A fost [i pentru mine o descoperire. Cînd s-au împlinit 150 de ani de la na[terea lui Gaster, au existat ni[te conferin]e la Ierusalim [i atunci l-am citit mai aprofundat, [i am fost uimit de amplitudinea cuno[tin]elor, a intereselor, a limbilor pe care le cuno[tea. De fapt, Gaster n-a primit nic`ieri în lume recunoa[terea pe care o merita [i mi se pare o injusti]ie, cu toate c` a f`cut [i el gre[eli mari. Dar numai oamenii mari fac gre[eli mari, oamenii mici fac gre[eli mici. Lecturile din Gaster m-au f`cut s` formulez anu-

Expresii moderne ale filia]iei „Permite]i-mi s` citez un exemplu interesant de recuren]` a unei viziuni teosofice despre filia]ie, existent în opera celui mai important poet iudaic modern de la începutul secolului XX, Hayyim Nahman Bialik. N`scut [i educat într-un mediu tradi]ional din Rusia, un student al celebrei academii de studii legaliste cunoscute ca Yeshivah din Volozhin, el a devenit mai tîrziu una dintre cele mai elocvente figuri ale noii culturi iudaice, în ebraic`, cu puternice înclina]ii sioniste, a[a cum s-au dezvoltat în special în Israel. |ntr-una dintre scrisorile sale, el se las` cople[it de amintiri: «Mi se pare uneori c`, iat`, sunt unicul fiu al Celui Unic [i Sfînt, binecuvîntat fie El, [i prunc al desf`t`rii {ekinei Lui, [i iat` c` [i Ea e aici cu mine, acoperindu-m` cu aripile ei [i protejîndu-m` ca pe pupila ochiului ei.» Sentimentul de a fi un fiu al cuplului teosofic divin este, poate pentru prima oar` în textele iudaice moderne, exprimat ca o confesiune la persoana întîi. N-am nici o îndoial` c` aceast` experien]` a copil`riei este exprimat` în termeni cabalistici, dobîndi]i, probabil, de Bialik mult mai tîrziu în cursul vie]ii sale. |n plus, se pare c` Bialik se sim]ea nu doar un fiu al cuplului divin, ci fiul s`u unic, o formulare care se apropie mai mult de viziunea cre[tin` despre filia]ie. Dar sentimentul de intimitate nu este numai o pornire nostalgic` [i putem presupune c` tocmai el a inspirat unul dintre cele mai bune poeme ale sale, intitulat «Acoper`-m` cu aripile tale». Adresîndu-l, probabil, unei femei, c`ci este scris într-o perioad` în care autorul lui nu mai era credincios, maturul Bialik recurge totu[i la teme tradi]ionale atunci cînd scrie: «Acoper`-m` cu aripile tale, fii mama, fii sora mea, / La sînul t`u capul meu s`-[i g`sesc` refugiul, / Fii cuib rug`ciunilor mele respinse.»“ (Moshe Idel, Fiul lui Dumnezeu [i mistica evreiasc`, traducere de Maria-Magdalena Anghelescu, Editura Polirom, 2010)

50


INTERVIU

D I L E M AT E C A l A P R I L I E 2 0 11 mite lucruri într-un fel în care n-a[ fi f`cut-o altminteri. Am scris mai de mult un articol despre contribu]ia uimitoare a lui Gaster la cercetarea Cabalei. El scria despre aceste chestiuni în român`, pentru enoria[ii s`i care, desigur, nu în]elegeau nimic. Era foarte tîn`r, avea în jur de 25 de ani. Pot s` în]eleg c` despre aceste lucruri, ap`rute într-un anuar al evreilor de la Bucure[ti din 1882, nu prea [tia mult` lume [i de aceea nu au fost citate, dar apoi, cînd a ajuns la Londra, la Oxford, el a revenit [i a scris în englez`, a publicat în cele mai proeminente locuri [i, cu toate acestea, nu a fost citat niciodat`. Este inexplicabil! Moses Gaster sus]inea, de fapt, o teorie diferit` de cea a profesorului lui, Heinrich Graetz, cel mai mare istoric al iudaismului din toate timpurile [i care a studiat [i mistica, de[i era un ra]ionalist feroce. Gaster a început polemica pentru c` descoperise tot felul de lucruri, prin care anticipa, de fapt, teorii din anii ’80-’90 ai secolului al XX-lea. A scris despre Zohar pagini întregi chiar în Enciclopedia Hastings. Nu se poate [ti de ce nu a fost recunoscut. E poate vorba de un soi de cenzur` academic`? Nu, nu cred. El [i-a terminat c`r]ile române[ti – Chrestoma]ia român`, Literatura popular` român` – cînd avea 30 de ani. |n România a fost recunoscut din acest unghi, care e unul restrîns pentru amploarea personajului. M-a impresionat teribil felul în care el, un tîn`r rabin care tocmai î[i încheiase studiile în Germania, citea anumite surse slavone ale lui Eminescu [i îl cam ironiza pentru c` nu le în]elegea prea bine. Dar Gaster avea [i o colec]ie enorm`, de peste 2000 de manuscrise ebraice mari, unele cabalistice, pe care le-a vîndut la British Museum [i pe care le-am citit. Apoi a vîndut o colec]ie de 10.000 de fragmente la Manchester. S` nu uit`m colec]ia de la Academia Român`. Nu exista nimeni pe lume care s` aib` a[a ceva! Iar Moses Gaster nu era bogat, era un refugiat care a p`r`sit România f`r` nimic. El era formidabil nu doar ca savant, era [i un extraordinar colec]ionar de manuscrise. A fost alungat din România [i a fost imediat primit la Oxford, nu dup` un an, ci imediat – a fost recunoscut pe loc.

Moses Gaster

Moses Gaster spunea totul invers E de necrezut! {i totu[i nu l-au citit [i nu l-au citat. Moses Gaster emitea teorii care nu erau rezonante cu viziunea culturii din vremea sa. A fost alungat din România nu atît din cauza activit`]ii sale sioniste, pentru c` sionismul nici nu exista pe atunci; el cerea recunoa[terea drepturilor evreilor, a f`cut g`l`gie [i asta a fost, f`r` îndoial`, un factor. Cu jum`tate de an înainte îns`, el a ]inut o conferin]` la Ateneu, în prezen]a regelui [i, mai important, în prezen]a pre[edintelui Academiei Române care era [i ministru de Interne, D.A. Sturdza. Gaster a luat în rîs teoriile acestuia în acea conferin]`. Gaster credea

51


INTERVIU

D I L E M AT E C A l A P R I L I E 2 0 11

c` denumirile localit`]ilor române[ti proveneau din limbi orientale, din turc`, nu din latin` [i alte limbi nobile, cum spunea Sturdza. Regele n-a vrut s`-l alunge, a [i spus asta, dar a cedat la presiunile acestui ministru. Gaster nu a fost politically correct [i s-a trezit afar`, îns` a[a a f`cut [i cînd a ajuns la Oxford. A ]inut imediat o conferin]` despre literatura greco-slavon` [i a spus acela[i lucru, dar pe plan european. Viziunea lui era c` toat` literatura european` vine din Est [i, a[a cum l`sa s` se în]eleag` în Literatura popular` român`, la început ea ar fi fost mai elitist`, pentru ca abia apoi s` devin` popular`. E exact invers decît spune folcloristica. Asta e tipic pentru Moses Gaster: spunea totul invers. Pentru cineva care spune totul invers, percep]ia nu e atît de simpl`. A[a a plecat [i de la Oxford [i s-a dus la Jewish College, dar a plecat [i de acolo [i s-a f`cut rabin – dar asta nu era voca]ia lui, era doar un job. Trebuia s` munceasc`, avea 11 copii. Era foarte respectat, dar n-a avut niciodat` un loc al lui. O s`-i studiez arhiva la Londra, sînt peste 100.000 de documente, nimeni nu [tie ce e acolo.

cup eu, [i, ca s` existe un echilibru în lume, o balan]` dreapt`, el nu se poate ocupa. Mi s-a p`rut aberant. Culianu a fost îns` foarte interesat de Cabala, iar referin]ele la autori [i teme cabalistice sînt frecvente [i în scrierile timpurii, [i în cele de maturitate. Exist` dou` opinii despre „ultimul Culianu“. Dup` prima (Matei C`linescu), aceste scrieri de sfîr[it (inclusiv proiectele) ar fi fost urmarea desprinderii de Eliade; dup` a doua (H.-R. Patapievici), Culianu ar fi descoperit ceva, iar aceast` descoperire a fost cenzurat` transcendental. Pe care o crede]i mai aproape de adev`r? Cunosc cele dou` interpret`ri [i am citit c`r]ile. Dar eu am alt` interpretare, un alt Culianu. Am scris aceast` interpretare în 1998 (era o conferin]` pe care am ]inut-o la Ia[i, în 1998) [i am publicat-o în 2000, ca prefa]` la cartea lui Nicu Gavrilu]`, Culianu, jocurile min]ii [i lumile multidimensionale, ap`rut` la Polirom. |n mai voi participa cu o conferin]` la Oxford, la 20 de ani de la asasinarea lui Culianu, voi relua aceast` interpretare [i o voi dezvolta. Care e esen]a acestei interpret`ri? Se va baza pe documente pe care mi le-a trimis Culianu însu[i. Ideea e c` el avea cuno[tin]e despre Cabala, a vrut s-o studieze, dar nu a putut la Chicago, de[i [tia multe lucruri. „Ultimul Culianu“ e legat de Cabala, de revenirea la aceasta. Exist` documente publicate, dar care nu au fost luate în seam`, nu în]eleg din ce motiv. Ultima sa perioad` era într-adev`r una febril`, ultimul Culianu era într-adev`r febril, dar mai era înc` ceva, lucrurile sînt mai complicate. Nici eu n-am o solu]ie – nu exist` de fapt solu]ii, exist` dimensiuni pe care le po]i da anumitor lucruri, dar nu solu]ii definitive.

„Ultimul Culianu“ e legat de Cabala A]i fost prieten cu I.P. Culianu [i a]i comunicat într-un fel aproape „ira]ional“, avînd acelea[i preocup`ri (la distan]`), scriind despre acelea[i lucruri. Este un lucru pe care nici eu nu-l în]eleg pîn` azi. Noi nu am auzit unul de altul pîn` tîrziu, am devenit prieteni prin 1988-1989 Am fost prieteni, e adev`rat, dar faptul c` noi ne-am preocupat, în acela[i timp [i aproape f`r` s` ne cunoa[tem, de extaz, de magie, de atîtea alte subiecte, f`r` s` comunic`m, dar venind din acela[i loc, avînd aceea[i vîrst`, scriind în limbi diferite, nu pot s` mi-l explic într-un mod simplu. Poate e o chestiune de probabilitate, de statistic`. Eu nu-l pot explica prin lucruri oculte, nu cred în asta. De[i el credea... Credea, mi-a [i spus odat` asta [i m-a surprins foarte mult: spunea c` el nu s-a ocupat de Cabala pentru c` Dumnezeu a hot`rît s` m` o-

52

Sebastian nu scria ca un sclav Cunoa[te]i bine genera]ia interbelic` româneasc`, mai ales pe Eliade, dar [i pe Sebastian. Cînd ve]i scrie sinteza promis`, The Generation of Discontent? Am publicat fragmente din aceast` sintez`, unele despre Eliade (în revista Apostrof artico-


D I L E M AT E C A l A P R I L I E 2 0 11

INTERVIU

lul „Camuflarea sacrului în memorialistica, beletristica [i literatura [tiin]ific` a lui Mircea Eliade“), altele despre Sebastian (într-o carte recent ap`rut` în România [i coordonat` de Leon Volovici, Mihail Sebastian. Dilemele identit`]ii). Cred c` Sebastian a fost „totalizat“ [i prea u[or catalogat; el trebuie abordat ]inînd seama de felul cum a irumpt în literatura român`, cum a fost realmente transplantat de la Br`ila în mijlocul lucrurilor. El era amuzat de ce i se întîmpla, u[or labil, toate lucrurile astea sînt omene[ti. Nici cu Nae Ionescu lucrurile nu stau simplu, cel pu]in la momentul la care ne referim, la început. Dup` aceea, desigur, s-au schimbat total. Realitatea este îns` întotdeauna mult mai vag` [i în acela[i timp mult mai complex`. Sebastian nu era de dreapta, nu era un om de dreapta, cel pu]in pîn` în 1934, cel pu]in în literatura lui, pe care singur a decis s-o scrie. Nu sînt un expert, [tiu ce scria la Cuvîntul, am citit, de[i nu e domeniul meu. Romanul s`u De

dou` mii de ani nu este un roman de dreapta. El a contemplat ideea de a scrie acest roman de pe cînd se afla în liceu [i a început s`-l scrie la Paris, în 1931. Nu a fost o viziune de moment, acest lucru este explicit [i în roman, nu doar în memorialistica lui. Nu vreau s` intru în discu]ia recent`, dar, ca un amator, v` atrag aten]ia c` lucrurile sînt mai complicate. Sebastian nu scrie ca un sclav, ci ca cineva care are o leg`tur` puternic` [i o disonan]` cognitiv` pe m`sur`. Despre genera]ia interbelic` am scris, a[adar, aceste fragmente publicate deja în române[te, am mai scris un studiu în englez` despre androginitate la Eliade tîn`r, cu un accent puternic pe perioada româneasc`. Adev`rul e c` nu am planuri precise despre nimic; dac` aceste studii se vor aduna [i se vor lega, atunci voi publica [i cartea asta. Totul depinde îns` de lucruri care sînt, în fond, întîmpl`toare. n interviu realizat de Simona Sora

53


D I L E M AT E C A l A P R I L I E 2 0 11

A LT F E L D E S P RE A LT C E VA

V E S TA A N T I G L O N }

tremismul de dreapta [i rasismul de orice fel. |n 1991, dup` ce scrie dou` eseuri celebre despre democra]ia suedez` [i despre flagelul fascismului în Europa, Scotland Yard-ul îl invit` la Londra pentru a sus]ine o serie de conferin]e, dar se pare c` nu e destul pentru a fi, dintr-odat`, un star mondial. Richard Slätt, fostul s`u coleg [i prieten de la revista Expo, unde Larsson ajunsese redactor-[ef, a declarat pentru pres`: „Stieg avea de mult intui]ia propriului s`u succes, dar nu f`cea caz din asta. Fum`tor înr`it [i mare b`utor de cafea, nu ap`rea niciodat` la birou înainte de ora 10, pentru c` scria pîn` în zori.“ Tocmai pentru c` era atît de modest [i perseverent, nu l-a atacat din prima pe cel mai bun editor, ci [i-a încercat norocul pe lîng` nume mai pu]in sonore, c`rora le-a trimis, nu prin email, ci cu po[ta clasic`, un pachet voluminos. Rezultatul: similar cu al caselor de discuri care i-au ignorat pe Beatles – nici nu au desf`cut pachetul din sfori! Abia atunci, la sfîr[itul anului 2003, nordicul Stieg Larsson a f`cut primul s`u gest integral curajos: a retrimis Millennium la Norstedts, cea mai mare cas` de editur` din Suedia, de unde au venit foarte repede nu doar contractul pentru trilogie, ci [i r`spunsul stupefiat al Magdalenei Headlund, responsabila cu drepturile de autor: „Nu ni s-a mai întîmplat a[a ceva. E prima oar` cînd Norstedt achizi]ioneaz` trei volume deja încheiate, de la cineva care nu a mai scris roman. Ne-au convins [i a[tept`m mult de la aceste c`r]i.“ Probabil c` Larsson a r`suflat u[urat. |ncepuse s` se gîndeasc` la alte [apte volume, a[adar o serie lung`, de zece, care, în mod sigur, i-ar fi adus gloria, precum lui Conan Doyle sau invidiatului Simenon. Acela[i amic Slätt face aici o completare important`: „Dac` ar fi tr`it s`-[i vad` succesul, Stieg ar fi r`mas impasibil la schimbare. Eventual, ar fi b`gat mai mul]i bani în revist` [i ar fi continuat s` lucreze. Editorul s`u l-ar fi tîrît cu for]a în platourile de televiziune.“ Cu alte cuvinte, un detectiv nou [i neb`nuit a intervenit în scenariu: în noiembrie 2004, Larsson s-a stins pe nea[teptate, în urma unei crize cardiace. Un joc crud [i final al marketingului de notorietate. n

Daniela Zeca

Despre cum s` dispari la timp „|n termeni de marketing, moartea lui Michael Jackson a fost o moarte eficient`“ mi-a spus odat` un student, pe care l-am taxat drept cinic. Am uitat replica [i mi-am reamintit-o în urm` cu vreo trei s`pt`mîni, cînd am v`zut la HBO ecranizarea (destul de conformist`) a primului volum din masiva trilogie Millennium a lui Stieg Larsson. |n schimb, în urma filmului lui Niels Arden Oplev, tîn`ra Noomi Rapace devine una dintre cele mai populare actri]e ale Europei, interpretînd-o pe rebela Lisbeth Salander, pentru care, sincer, are toate datele: sex appeal, jachet` de piele neagr`, ca orice rockeri]`, [i cercel de argint în n`ri. {i, cu toate acestea, celebritatea subit` a timidului prozator scandinav e, deocamdat`, cu mult deasupra. |ntr-o biografie cursiv`, cu ritm normal, asemenea faim` ar fi survenit greu. Fiindc` Larsson are 50 de ani, nu a mai scris niciodat` roman, e cardiac [i poart` ochelari de vedere cu lentile groase. A fost de stînga, adic` a stat aproape 18 ani în rîndurile membrilor Partidului Socialist Suedez, pe care îl p`r`se[te îns` în 1987, cînd activitatea [i adeziunile acestuia încep s` i se par` dubioase. E adev`rat, cînd era mai tîn`r, a fost corespondent de r`zboi în Africa [i în Etiopia, în timpul r`zboiului civil, iar asta ar fi putut s`-i aduc` ceva popularitate. |n acela[i sens ar fi putut s`-l serveasc` pasiunea nedezmin]it` pentru literatura SF [i fervoarea sa în a combate ex-

55

Noomi Rapace


D I L E M AT E C A l A P R I L I E 2 0 11

MERIDIANE Bogdan-Alexandru St`nescu

There is no small-talk in Jerusalem... Ierusalimul cu doi scriitori Am fost sf`tuit s` ajung la ceremonia de decernare a Jerusalem Prize cu jum`tate de or` mai devreme. Eram deja obi[nuit cu toate controalele [i verific`rile, îns` prezen]a lui Shimon Peres [i a primarului Ierusalimului nu putea decît s` le dubleze eforturile, a[a c` am luat sfatul în serios. Am r`spuns civilizat la întrebarea dac` port arm`, am trecut prin detectorul de metale [i m-am a[ezat cuminte pe undeva pe la mijlocul s`lii. Acum doi ani, la sfatul unuia dintre cei mai bine cota]i scriitori israelieni din tîn`ra genera]ie, lipsisem de la decernarea premiului. „Vor fi cele mai plictisitoare dou` ore din via]a ta – îmi spunea Etgar Keret –, ca s` nu mai vorbim despre num`rul impresionant de criminali care vor lua cuvîntul.“ Sincer s` fiu, n-am întîlnit niciodat` pîn` acum un num`r atît de mare de intelectuali care s` fie de aceea[i parte a baricadei, adic` împotriva politicii externe a Israelului. La un moment dat, te întrebi cum de un asemenea guvern poate func]iona... E o gre[eal` comun` aceea de a omite masa critic`...

O capital` a consensului Bineîn]eles c` cel care a luat cuvîntul a fost Shimon Peres – abia îi vedeam fa]a din cauza g`rzii de corp care, efectiv, îl acoperea cu totul. Am aflat c` Ierusalimul e un ora[ al bunei în]e-

56

legeri, al p`cii ve[nice, o capital` a consensului [i a libert`]ii de expresie. Dup` care, pre[edintele a ]inut neap`rat s` fac` pu]in` critic` literar` [i a explicat de ce i se acord` lui McEwan premiul din 2011... Pentru promovarea valorilor umane, pentru c` personajele sale ar lupta pentru libertatea individual` etc. Deja începusem s` m` foiesc. R`ul abia urma. Ministrul Culturii: Ierusalim, ora[ al p`cii [i al multiculturalismului... Primarul Ierusalimului (evident [colit, dac` nu chiar n`scut în State), tîn`r [i cu atît mai strident cînd folosea limba de lemn a antevorbitorilor. Limb` de lemn condimentat` cu o persoan` întîi singular în mod evident exersat` îndelung. „Voi face, voi drege...“ Dup` care ni se spune iar c` Ierusalimul este raiul pe p`mînt, un ora[ unde scriitorii î[i pot g`si demnitatea etc. Totul a durat cam o or`, o or` [i ceva. |n sfîr[it, urc` pe scen` Ian McEwan. Elegant, foarte British, dac` mi se permite locul comun, î[i construie[te discursul într-un crescendo ce devine apocaliptic: poveste[te despre presiunile la care a fost supus de c`tre diverse grupuri sau personalit`]i pentru a nu accepta acest premiu. Lanseaz` ideea c` e o diferen]` între a nu accepta un premiu [i a-l accepta, dar a vorbi liber [i a-]i face cunoscute opiniile. Spune c` nu putea refuza un premiu pe care l-au primit, de-a lungul timpului, Borges sau Isaiah Berlin. Aplauze furtunoase...


D I L E M AT E C A l A P R I L I E 2 0 11

Un ora[ terorizat este un roman prost

Dup` care, construie[te deconstruc]ia: a cerut ajutorul unui mare scriitor israelian (toat` lumea îl ghice[te pe David Grossman aici), care l-a sf`tuit ca data viitoare s` accepte doar premii din Danemarca sau Norvegia. Rîsete crispate. |n momentul în care institui premii pentru scriitori [i filozofi, trebuie s`-]i asumi riscul ca ace[tia s`-[i spun` deschis p`rerile (nu [i în România, gîndesc). Dup` care, face o volt`: tradi]ia romanului, în continuarea c`reia scrie [i el, î[i are r`d`cinile în Iluminismul European, de unde înc` î[i trage energiile. Pleac` de la Swift [i Defoe, trece prin Fielding [i Richardson, pentru a ajunge la Joyce [i Virginia Woolf. Romanul a creat un public care simte nevoia s` mediteze asupra condi]iei umane, fie c` este izolat` sau în raport cu societatea. Tradi]ia romanului este fundamental secular`, aici adev`ra]i st`pîni sînt oamenii, nu Dumnezeu. Dup` care, trece la tradi]ia literar` israelian`, pentru a ajunge la triada Oz/Yehoshua/Grossman. Iar aici începe spectacolul. Un spectacol atît de bine regizat, încît publicul se dezmetice[te prea tîrziu. „Vreau s` vorbesc despre nihilism.“ Despre nihilismul care a condus la înfiin]area Hamas, despre nihilismul sinuciga[ului care arunc` în aer cl`diri [i care omoar` oameni nevinova]i, despre nihilismul rachetelor trimise asupra ora[elor, f`r` o ]int` precis`, despre nihilismul celor care doresc dispari]ia statului Israel. DAR, dar [i despre nihilismul ce st` la baza trimiterii unei rachete în fî[ia Gaza, rachet` care a lovit casa doctorului palestinian Izzeldin Abuelaish, omorîndu-i cele trei fiice [i nepoata. Tot nihilism este atunci cînd transformi Fî[ia Gaza într-o închisoare pe termen nelimitat. Nihilismul este cel ce a aruncat un adev`rat tsunami de beton în teritoriile ocupate. „Cînd membrii juriului motiveaz` alegerea mea ca laureat al premiului pentru dragostea mea fa]` de oameni [i grija pe care o ar`t fa]` de libertatea individual`, m` simt obligat s` vorbesc despre evacu`ri [i demol`ri, despre dreptul de a se întoarce, garantat evreilor, nu [i arabilor.“ Aici se produce declicul [i se aud huiduieli

MERIDIANE din sal`. G`rzile de corp ale oficialilor intr` în alert`. E acolo, în dreapta s`lii, un b`iat la costum care î]i d` senza]ia c` te urm`re[te pe tine, orice ai face. Mc Ewan continu`, imperturbabil. Nedreptatea este evident`, oamenii sînt evacua]i din propriile case, în acela[i timp singura democra]ie din zon` este în mod constant amenin]at`. |ntrebarea care se pune îi apar]ine lui Lenin – Ce e de f`cut? {i cînd ne punem întrebarea, o alta ne vine în minte: Cine ar trebui s` ac]ioneze? Pe umerii cui atîrn` responsabilitatea? Institu]iile democratice palestiniene sînt slabe, extremismul e dominant. |ns` exist` [i palestinieni liber-cuget`tori, gata de ac]iuni pozitive... Iar Israelul? Ei bine, exist` chiar o metod` matematic` de a m`sura energiile creative ale unei na]iuni: d` din nou exemplul celor trei mari prozatori israelieni, sau al unora din genera]ia tîn`r`... Dar exist` creativitate politic` în Israel? Ce fac politicienii israelieni pentru a concura cu oamenii lor de litere? |n mod cert, betonul nu este r`spunsul cel mai bun.

Intimitatea cu teroarea {i încheie, trasînd paralela între roman [i ora[. A[a cum un roman nu e doar o carte, ora[ul nu e doar o aglomerare urban`, o „adun`tur`“ de case [i oameni. Un ora[ divizat, teroriIan McEwan

57


MERIDIANE

D I L E M AT E C A l A P R I L I E 2 0 11

There is no big talk in Bucharest...

David Grossman

zat este un roman prost. Ova]iile acoper` huiduielile. Ies repede din sal` pentru a-l prinde pe David Grossman, care vorbe[te despre ultimul s`u roman [i despre Premiul pentru pace decernat de industria c`r]ii din Germania, anul trecut, la Frankfurt. Am senza]ia c` se continu` discursul lui McEwan. Doar c` aici am`r`ciunea este mult mai evident`, izvor`[te din intimitatea pe care o împar]i cu teroarea. |ncepe ironic: „M` bucur s` aflu c` tr`iesc într-un ora[ al p`cii [i al bunei în]elegeri.“ Aveam pîn` acum senza]ia c` noi – scriitorii care ridic`m vocea împotriva mersului lucrurilor în Israel – sîntem marginaliza]i [i cenzura]i. Aveam senza]ia c` tr`iesc într-o ]ar` criminal` [i militarizat`, unde armata, cea care a fost creat` pentru a ne ap`ra, a devenit un organism autodistructiv, opresiv, o arm` de distrugere în mas`. M` îngrozesc numai la gîndul c` acei copii palestinieni pe care-i vede]i la televizor vor cre[te într-un spirit al urii, c` starea lucrurilor (situa]ia, cum i se spune) se va perpetua la nesfîr[it. Moderatoarea încearc` s` schimbe vorba [i comite o gaf` monumental`. |l întreab` cum se mai simte acum, la 5 ani de la moartea fiului s`u (ucis în luptele din 2006). Grossman e înm`rmurit. „Pute]i repeta?“ I se repet` întrebarea. „Nu pot r`spunde la a[a ceva, haide]i s` trecem mai departe.“ |i mul]ume[te prietenului Ian McEwan atît pentru curajul de a accepta premiul, cît [i pentru curajul de a ]ine un discurs cum e cel relatat mai sus.

58

A doua zi m` gr`besc la discu]ia Cafenelei literare, unde McEwan e între]inut de Meir Shalev, unul dintre cei mai importan]i scriitori israelieni. Discu]ia e deschis` de trei protestatari care trec prin fa]a scenei cu un banner pe care st` scris McEwan, you shook hands with Apartheid. Oricît ar încerca Shalev s` duc` discu]ia într-o zon` pur literar`, se ajunge la situa]ia politic` [i la rela]ia literatur`/conflict. McEwan îl citeaz` pe Isaiah Berlin, de la care a înv`]at s` fie extrem de circumspect în fa]a utopiilor care, pentru a produce bun`starea omenirii, nu consider` dispari]ia a 20 de milioane de oameni un pre] prea mare de pl`tit. Deh, celebrele ou` sparte pentru a face omlet`... Se discut` despre [ans`, despre Dumnezeu, despre coinciden]`. Shalev conduce discu]ia perfect, cu umor [i relaxare. Nu d` nici o secund` senza]ia c` ar fi cople[it, dar nici nu întrece m`sura, nu se autopropulseaz` în centrul aten]iei. Instinctiv, m` întreb ce scriitor român ar fi capabil s` poarte o asemenea discu]ie relaxat`, inteligent`, amuzant`, dar serioas`, cu un scriitor de talia lui McEwan. Nu g`sesc r`spunsul pe loc, [i înc` m` macin` întrebarea. |mi r`mîn în minte figurile impasibile ale politicienilor, din timpul discursului lui McEwan. Nu pot uita lejeritatea cu care acel primar tîn`r vorbea despre libertatea individului în proza lui McEwan, la o arunc`tur` de b`] de zidul care desparte un Ierusalim al „bunei în]elegeri“ de Palestina scufundat` în teroare, de ruinele din Ramallah. |n acela[i timp – vorba lui McEwan – There is no small-talk in Jerusalem. Tensiunea conversa]iilor, un pahar de vin b`ut cu un scriitor israelian – care se va transforma inevitabil într-o confruntare conectat` la 220 V –, via]a literar` par atît de autentice în compara]ie cu micile bîrfe române[ti, culme a retoricii intelectuale, încît parc` în]eleg de ce continu`m s` gravit`m în zona unei „literaturi mici“, a unei culturi minore al c`rei principal subiect bun de muls e via]a de zi cu zi în comunism. There is no big talk in Bucharest... n


MERIDIANE

D I L E M AT E C A l A P R I L I E 2 0 11

Petre R`ileanu

Philippe Sollers: Un adev`rat roman de dragoste Trésor d’amour este titlul ultimului roman publicat de Philippe Sollers (Gallimard, 2011). Un titlu decalat, ca o m`nu[` aruncat` de scriitor la picioarele unei epoci glaciale care a inventat b`ncile de sperm` [i tehnicile de reproducere în absen]a iubirii. Cu toat` aparen]a de lejeritate [i de îndep`rtare fatal` de la normele genului, Philippe Sollers scrie un adev`rat roman de dragoste, ascuns cu abilitate în spatele unui erudit eseu despre iubire.

„Vene]ian din Bordeaux, scriitor“

gur` de stil, un artificiu retoric menit s` afirme [i s` nege în acela[i timp. Pentru c` romanul poart` chiar acest titlu [i justific`rile nu lipsesc. Sollers a intrat de mult în patrimoniul literaturii franceze contemporane, romanul a avut imediat cronici elogioase (ceea ce nu e întotdeauna, ce-i drept, semnificativ), nici titlul [i nici, mai ales, con]inutul [i structura romanului (mult mai discutabile, acestea) n-au suscitat nici repro[uri, nici critici, nici, cu atît mai pu]in, atacuri fulminante. Cît despre inamicii „istorici“ ai scriitorului, cum nu s-au pronun]at, e de presuPhilippe Sollers

„Cuvintele «trésor » [i «amour» apar]in în mod spontan vocabularului îndr`gostit, ele sînt pronun]ate de un miliard de ori pe zi în toate limbile, pe toate meridianele, [i înfloresc f`r` încetare pe buzele mamelor [i ale bunicilor în adora]ia lor pentru copii [i nepo]i, mai ales de sex masculin... Toate telefoanele mobile de pe planet`, chiar [i cele care n-au nimic de ascuns, sînt pline de astfel de [oapte, caste sau nu. Chiar dac` nu vrea s` recunoasc`, umanitatea e pasionat` [i pudic`. Ea ar ro[i dac` ar trebui s`-[i dezv`luie intimitatea: «Chéri», «Chérie», «Amour!», «Trésor!». Cine s-ar exprima astfel în public, cu excep]ia afecta]iei teatrale, ar c`dea repede în ridicol, dar faptul e permis cînd e vorba de bebelu[i, prin defini]ie dr`g`la[i.“ |[i poate cineva imagina ast`zi, în al doilea deceniu al mileniului trei, un roman cu acest titlu: Trésor d’amour? – se întreab` Sollers. Ar p`rea grotesc [i nimeni nu l-ar deschide altfel decît pe ascuns, departe de priviri indiscrete, de teama de a nu se expune la ridicol. {i totu[i, teama exprimat` mai sus nu e altceva decît o fi-

59


MERIDIANE

D I L E M AT E C A l A P R I L I E 2 0 11

pus c` nu [i-au schimbat verdictul: pentru academicianul Dominique Fernandez, Sollers este o „enorm` meduz` amorf`“, în timp ce un alt academician, criticul Angelo Rinaldi, îl vede în postura de portar de hotel adresîndu-se turi[tilor str`ini. |n sfîr[it, într-un registru nu mai pu]in r`uvoitor, romancierul Patrick Modiano îl compar` cu chitaristul de jazz [i cînt`re]ul Sacha Distel, exilîndu-l astfel în mod ireversibil în zona popularului facil. |n fa]a acestor domni încrunta]i, Sollers î[i mobilizeaz` resursele de umor, ironie [i autoironie, cu o bun` dispozi]ie care nu-l p`r`se[te niciodat`. Nu – spune el într-un interviu recent –, nu va fi candidat la Academia Francez`, [tie c` nu are nici o [ans`. Cu toate c` întreaga oper` [i felul s`u personal de a pune limba în contact cu emo]ia l-ar recomanda. Dar Sollers e mai coerent [i mai consecvent cu sine însu[i decît ar l`sa s` cread` aparen]ele: un fotoliu printre nemuritori nu s-ar potrivi cu nonconformismul lui permanent, asumat ca un

semn distinctiv, l`sînd calea deschis` unor autori necunoscu]i de nimeni, precum acest Michel Carassou, altul decît prietenul nostru perfect omonim Michel Carassou, cunoscut printre altele ca excelent exeget [i editor al lui Fundoianu/Fondane. „Tu rîzi tot timpul, ]i se întîmpl` s` [i plîngi vreodat`? îl întreab` cineastul Jean-Luc Godard, într-un dialog filmat, pe Sollers. Sigur, r`spunde acesta, dar la mine plînsul ia forma rîsului.“ Ambiguitatea, duplicitatea chiar, histrionismul, dispozi]ia ludic`, megalomania, frivolitatea constituie împreun` amprenta scriitorului Philippe Sollers. A scriitorului, nu a omului – ]ine el însu[i s` precizeze, cu nedisimulata pl`cere de a se defini invers decît ceilal]i: „Prejudecata cea mai curent` const` în a c`uta întotdeauna omul din spatele autorului; în cazul meu, lumea va trebui s` se obi[nuiasc` cu contrariul.“ Nimic [ocant în aceast` afirma]ie, surprinz`toare e doar consecven]a pus` de acest autor în refuzul de a se l`sa prins într-o formul` stilistic` sau identitar`. Cel care se prezint` drept „scriitor european de origine francez`“ sau, [i mai imprevizibil, „Vene]ian din Bordeaux, scriitor“, a ap`rut în finalul unui film, pe care i l-a consacrat canalul de televiziune France 5, deghizat în Voltaire, pentru un exerci]iu insolit ce s-ar putea numi autointerviu: „Ce la[i în urma ta?“ întreab` masca. „Adev`ratele amprente sînt c`r]ile, [i nu schimb`rile mele de aparen]`“ fu r`spunsul m`[tii Voltaire care se exprima prin intermediul lui Sollers. Sau invers. Philippe Sollers cumuleaz` postúrile [i pasiunile. Pasiunea pentru m`[ti [i tot ce ele presupun ca joc fluid de aparen]e l-au adus la Vene]ia, domiciliul s`u de patru decenii, în alternan]` cu Parisul. Fondator în 1960 al revistei [i grup`rii Tel Quel, director de la înfiin]are (1983) al publica]iei L’Infini, editat` de Gallimard [i menit` s` o continue pe prima, editor la aceea[i Gallimard, în a c`rei colec]ie „La Pléiade“ a reu[it introducerea operelor, mult` vreme r`mase la index, ale Marchizului de Sade, Sollers cultiv` erudi]ia non[alant` [i eclectismul deculpabilizat. A publicat, pe lîng` zeci de romane, un num`r impresionant de eseuri consacrate unor personalit`]i la fel de diferite precum D.A.F. de

60


D I L E M AT E C A l A P R I L I E 2 0 11

MERIDIANE

Sade [i Proust, Mirabeaux [i Nietzsche, Paul Morand [i Madame de Sévigné, comentarii despre arti[ti precum Fragonard, Cézanne, Picasso, De Kooning, Willy Ronis, celebrul fotograf. Secolul al XVIII-lea, ceremonios, galant, erudit [i libertin, care a plasat estetica pe piedestalul rezervat pîn` atunci moralei, focalizeaz` preferin]ele lui Sollers, mare admirator al lui Casanova. De care se leag` [i regretul de a nu fi reu[it s`-l impun` pe autorul celor zece volume de Memorii (scrise direct în limba lui Voltaire) ca pe unul dintre marii scriitori francezi.

inspirat, se poate spune, reflec]iile din cartea De l’amour, unde Matilde apare cu numele u[or deviat, Métilde, un procedeu frecvent la Stendhal, semnificînd în unele cazuri apropriere, alteori, cînd e vorba de propriile nume [i pseudonime (reale, inventate sau deviate), un joc subtil între identitate-alteritate, între acceptare-neacceptare [i fantasmare în jurul propriei personalit`]i. De l’amour, reflec]iile despre iubire, ca [i comentariile subtile [i intui]iile lui Stendhal despre femei [i feminitate constituie materia romanului despre iubire. |n sfîr[it, Trésor d’amour este [i o „istorie a iubirii“ – în secolul al XIX-lea, bineîn]eles, pornind de la iubirile lui Stendhal, de la romanele [i reflec]iile acestuia care au suprafa]` [i adîncime [i pot fi asimilate unei veritabile monografii pe tema enun]at`. Alteori, Sollers ne d` o privire panoramic`, întins` pe mai multe secole, ca în aceast` fraz` redactat` în stil de fi[` clinic`: „|n trei secole, lumea a trecut de la refulare [i de la sublimarea religioas` la libertinaj, de la libertinaj la pasiunea romantic`, de aici la pudibonderie [i apoi la proliferarea sexualit`]ii [i a pornografiei, înainte de a se întoarce, via boli [i tehnici de reproducere, la refularea obi[nuit` [i originar`, adic` într-un punct mort.“ Cercul s-a închis, e timpul s` tragem toate înv`]`mintele – noteaz` gr`bit Sollers, ad`ugînd, în spiritul dialecticii (hegeliene sau marxiste?), c` „toate elementele precedente pot duce la o unitate superioar` avînd drept obiect profunzimea interioar`“. Ale c`rei componente sînt date într-o simpl` enumerare în care contrariile sînt l`sate, ca într-o pas` de magie a iubirii, s` se g`seasc` [i s` fuzioneze: „seriozitate, pudoare, libertate, irumpere, delir, inim`, gust (în sensul de bungust), delicate]e, cruzime, ochi clinic, pl`cere, discre]ie“. Cam atît despre istoria iubirii – fraza urm`toare face trecerea c`tre celelalte paliere ale c`r]ii [i constituie, în acela[i timp, o intrare în poezie. Pentru c` – am`nunt interesant! – Philippe Sollers a ajuns la convingerea c` romanul trebuie s` ajung`, ca un fluviu care se vars` în mare, la poezie. Romanul despre iubire este partea cea mai bogat` [i cea mai reu[it` a c`r]ii. Sollers cunoa[te, a[ zice, la cuvînt [i la virgul` opera lui Sten-

„Toate aceste c`r]i, pe care încerc s` le compun, sînt, dup` p`rerea mea, o intrare în poezie“ De la vene]ianul Casanova la „italianul“ Stendhal, trecerea e cît se poate de fireasc`, [i aceast` nou` pasiune, Stendhal-Henri Beyle, furnizeaz` substan]a noului roman al lui Sollers. La distan]` de o jum`tate de secol, Casanova [i Stendhal se exprim` aproape identic atunci cînd e vorba s` defineasc` ceea ce [i unul, [i altul re]in retrospectiv drept „afacerea“ vie]ii lui. Doar obiectul difer`, reflectînd o schimbare de optic` [i de epoc`: pentru Casanova, el este cultivarea pl`cerii sim]urilor, în timp ce pentru Stendhal, iubirea pur [i simplu. A[adar, iubirea este subiectul romanului Trésor d’amour, care se vrea, în mod simultan, roman de dragoste, roman despre iubire [i o istorie a iubirii. Roman de dragoste, pentru c` e vorba de o întîlnire, aceea dintre narator (Sollers nu face nici un secret din coinciden]a dintre narator [i autorul romanului) [i tîn`ra Minna Viscontini, care locuie[te în Vene]ia. Cei doi se întîlnesc la New York [i discut` despre Stendhal. Minna pred` literatura comparat` la Milano [i este autoarea unei edi]ii italiene a operei lui Stendhal, Souvenirs d’égotisme. Dar coinciden]ele nu se opresc aici: în arborele genealogic al tinerei Viscontini de azi se afl` o anume Matilde Dembrovski, n`scut` Viscontini, marea iubire neîmp`rt`[it` a lui Stendhal, care l-a urm`rit toat` via]a [i care i-a

61


MERIDIANE

D I L E M AT E C A l A P R I L I E 2 0 11

dhal, numeroasele citate (prea numeroase?) creeaz` un dialog permanent între cei doi, dou` experien]e [i dou` stiluri, sugerînd un subtil joc de identificare-diferen]iere, dînd pe alocuri impresia c` Sollers e un autor din secolul al XIXlea, în timp ce Stendhal apare ca un scriitor de azi (nu scrie Stendhal, într-o pagin` din Jurnal, c` ar vrea s` se extrag` din secolul s`u pentru a tr`i în epoca marilor oameni din vremea lui Ludovic al XIV-lea, [i c` ar vrea s` scrie o carte doar pe placul lui [i care s` fie recunoscut` în 2000?). De altfel, cel mai adesea, Sollers d` impresia c` se joac` cu perspicacitatea cititorului s`u, scriind propriul roman de dragoste cu frazele lui Stendhal. Mai mult, el continu` [i corecteaz`, s-ar putea spune, destinul amoros al lui Stendhal. Acolo unde acesta a cunoscut e[ecuri sau rateuri (Stendhal utiliza adesea termeni de vîn`toare), naratorul Sollers triumf` purtînd ca o aureol` glorioas` iubirea tinerei Minna Viscontini, a c`rei rud` îndep`rtat` refuzase cu obstina]ie (un defect de imagina]ie?) curtea asidu` a lui Henri Beyle. {i acest schimb permanent de substan]` – dialogul cînd manifest, cînd ascuns – îi las` naratorului Sollers libertatea de

a-[i scrie propriul roman de dragoste vene]ian din pu]ine fraze scurte, eliptice, pline de aluzii secrete, referin]e reale sau inventate, pasaje diseminate pe tot parcursul c`r]ii, în care „limba se afl` în contact direct cu emo]ia“, mai aproape de evanescen]a expresiei poetice decît de ma[in`ria grea a romanului. Totul cu o naturale]e care e întotdeauna semnul distinctiv al scriitorilor autentici, dar [i cu o lejeritate „marca“ Sollers. „|ndr`gosti]ii sînt singuri pe lume, pentru c` lumea e f`cut` pentru ei [i de ei“, scrie Sollers. Iubirea-pasiune, c`ci despre ea este vorba, este o conspira]ie – acesta pare a fi sensul adev`rat al lui „singuri pe lume“, o subversiune luminoas` în care se elaboreaz` secretele fericirii. {i ale eternit`]ii. Omul Philippe Joyaux (adev`ratul patronim al scriitorului, însemnînd „bijou“, oarecum sinonim cu „trésor“, dar c`ruia unele etimologii îi acord` aceea[i r`d`cin` latin` ca [i „joie“, „joyeux“ – „bucurie“, „bucuros“) a g`sit secretul fericirii, pe care prefer` s`-l pun` în contul scriitorului Philippe Sollers. n

62


D I L E M AT E C A l A P R I L I E 2 0 11

A LT F E L D E S P RE A LT C E VA

BIBLIOTECA „PARADISO“

restaurant [i intr` în vorb` pentru c` citeau aceea[i carte, dup` care poli]istul începe o poveste lung` de 400 [i ceva de pagini, despre cum a reu[it, în cele din urm`, s`-l prind` pe Ezequiel [i cum, între timp, s-a îndr`gostit de cea mai nepotrivit` persoan` din lume. Cartea e numai bun` pentru o vacan]` cu seri interminabile [i friguroase, e scris` alert, documentat, conving`tor. Totu[i, cititorul se împiedic` de destule stîng`cii, dintre care cea mai mare ]ine oarecum de logic`: poli]istul îi poveste[te jurnalistului, cîteva zile la rînd, a[ezat la o mas` de restaurant, istoria captur`rii sale senza]ionale, cu fraze c` „[i-a dat p`rul pe spate, iar la tîmpl` îi pulsa o ven` în lumina soarelui“ sau „avea tenul distrus al unui be]iv [i obrajii c`zu]i ai unui fanfaron“. Shakespeare a cedat tenta]iei de a-[i transforma personajul în scriitor, obligîndu-l s` vorbeasc` frumos. Numai c` suspansul [i poezia nu merg bine împreun` decît la Co[buc. |n ecranizarea lui Malkovich, jurnalistul nu mai exist`, a[a c` poli]istul (al doilea rol al lui Bardem în englez`, dup` When Night Falls) nu mai poveste[te nim`nui. Doar încearc` s` dea de urma unui individ invizibil. Filmul nu e chiar un debut, c`ci Malkovich regizase înainte vreo 50 de piese de teatru. |n schimb, e un thriller politic fin [i inteligent, captivant în prima parte, ceva mai lent în a doua, cînd suspansul se dilueaz` din cauza unui amor cam firav. Una peste alta, filmul merit` v`zut m`car pentru Bardem, iar cartea citit` dac` vre]i s`-n]elege]i cît de cît temperamentul politic al unei Americi de Sud din ce în ce mai capricioase. |nchei tot cu Bardem [i cu ce-a avut el de spus despre Malkovich, într-un interviu pentru Salon.com: „S` lucrez cu John Malkovich a fost ca un master class. E o dulcea]` de om, un tip foarte, enorm, extrem de de[tept [i de iste] [i de inteligent, cu care nu o s` am niciodat` vreun subiect comun de conversa]ie. Orice a[ spune, eu voi p`rea mereu c`-s retardat pe lîng` el“. Pe 25 martie a intrat în cinema-urile de la noi Biutiful, în regia lui Alejandro González Iñárritu, cu Bardem în rolul principal. Am fost rugat` de Comisia pentru filme de neratat s` v` anun] c` acesta este un film de neratat. n

Luiza Vasiliu

Dansatorul de gheril` Puteam eu s` ratez [ansa de-a mai scrie despre Javier Bardem, minotaurul cinematografiei mondiale – sintagma e, parc`, dintr-un Le Monde mai vechi –, [i unul dintre cei mai noroco[i b`rba]i de pe planet`, c`ci Penelope e-a lui? Nu puteam. A[a c` am citit primul thriller politic din via]a mea, The Dancer Upstairs, al scriitorului britanic Nicholas Shakespeare. „Cartea a fost ecranizat` în 2002 (sub titlul |n pa[i de dans). Filmul, cu Javier Bardem în rolul principal, a constituit debutul regizoral al lui John Malkovich, care l-a întruchipat, totodat`, pe ecran pe teroristul Ezequiel.“ – a[a scrie pe coperta a patra a romanului tradus la noi drept Coregrafia violen]ei. Ceea ce e aproape corect, cu precizarea c` Malkovich nu joac` nici un rol în The Dancer Upstairs, cu atît mai pu]in pe cel al lui Ezequiel, interpretat de Abel Folk. |n fine, s` spunem c` nu conteaz` prea mult [i s` trecem la subiect, care e inspirat de insurgen]a maoist` din Peru [i de figura emblematic` a lui Abimael Guzmán, fost profesor de filozofie, liderul mi[c`rii de gheril` Sendero Luminoso. A[adar, avem un jurnalist britanic în c`utarea ultimului mare articol înainte de retragere, un poli]ist onest care-[i petrece ani întregi pe urmele unui terorist, un terorist mai mult absent [i o ]ar` întreag` sub asediu. Printr-o întîmplare, jurnalistul [i poli]istul se întîlnesc într-un

63


De ce lanseaz` criticii c`r]i?

colaje de Dan Stanciu

Alexandru BUDAC l Bianca BUR}A-CERNAT l Paul CERNAT Marius CHIVU l Cosmin CIOTLO{ l Daniel CRISTEA-ENACHE Alex GOLDI{ l Alexandru MATEI l Florina PÂRJOL l Costi ROGOZANU Simona SORA l Andrei TERIAN


D I L E M AT E C A l A P R I L I E 2 0 11

A N C H E T~ „Criticii, ca s` fie credibili, ar trebui s` se ]in` la distan]` de scriitori (cam ca psihoterapeu]ii de clien]ii lor, de[i motivele sînt diferite) [i s` nu lucreze pentru edituri. De ce s` se ocupe un critic literar cu «lans`rile» pentru o editur` sau alta? Asta nu e, de fapt, PR? Pare o normalitate, pentru c` se face de atî]ia ani, dar cred c` nu e decît o servitute jalnic`...“ Dan SOCIU, pe http://zumcititor.wordpress.com/2010/06/07/dilema teca-blogurile

n Alexandru BUDAC Nu prea au de ales. Critica de art` autentic` a cam pierdut competi]ia cu mass-media. Pentru un critic literar, lansarea de carte constituie un compromis. De[i te prezin]i în calitate de profesionist, de garant al calit`]ii, în realitate, ultimul lucru care se a[teapt` de la tine e tocmai etalarea competen]ei. Nu cumva s` sperii Marele Public! A[a c` joci un rol. Acolo e[ti un maestru de ceremonii, e[ti eminen]a inchizitorial` [ugubea]`, frumuse]ea supl` ce cînt` suav în fundal, e[ti Batman, justi]iarul din hrub` ivit sub reflectoare ca s`-[i expun` dantura impecabil`, e[ti Desdemona înainte de gîtuire, c`ci te scruteaz` destui, verzi de gelozie. Unii joac` bine, al]ii mai pu]in. Cu ani în urm`, am fost invitat s` lansez un excep]ional volum de filozofie. M-am dus, animat de naiva convingere c` voi contribui astfel la sporirea num`rului de cititori într-un domeniu vitregit. De la bun început, am avut certitudinea c` trei sferturi dintre cei din sal` se aflau acolo ca s` se fandoseasc`. |n fine, mi-a venit [i mie rîndul s` rostesc cuvintele aranjate cu grij` sub forma unei game retorice. Imediat

ce-am deschis gura, am perceput, la periferia cîmpului vizual, ni[te mi[c`ri suspecte. O doamn` zeloas`, cu un aparat foto în mîini, s-a pus pe ]op`ial` [i contorsion`ri frenetice în jurul meu, cît pe ce s` se poticneasc` de scaune. Unde întorceam privirea, acolo m` pîndea lentila ei vigilent`. |ntr-un tîrziu, a prins secunda de aur (ori, poate, au l`sat-o nervii) [i [i-a asmu]it bli]ul asupra s`rmanilor mei ochi. Am clipit des, precum aedul înainte s` invoce muza, dar tot am uitat o bun` bucat` din ceea ce am vrut s` spun. Drept urmare, am reu[it s` fiu mai fragmentar decît Heraclit [i, evident, mult mai obscur. De atunci n-am mai participat la asemenea evenimente.

n Bianca BUR}A-CERNAT De ce s` se implice criticul în lans`ri de carte? De ce s` nu se implice?!... Atîta vreme cît criticul alege s` participe numai la lansarea acelor c`r]i în valoarea c`rora crede (cu îndrept`]ire ori nu – dar asta e o alt` poveste), despre care a scris deja sau urmeaz` s` scrie favorabil, nu v`d de ce ar trebui s` facem dintr-un banal fapt de via]`

65


A N C H E T~

D I L E M AT E C A l A P R I L I E 2 0 11

(de via]` a lumii literare, fire[te) – anume: un critic vorbe[te despre o carte la o emisiune TV sau la Bookfest sau la Libr`ria C`rture[ti... – o situa]ie dramatic`. Nu v`d aici nici o incompatibilitate, nimic... dilematic, nimic care s` pun` (în sine) sub semnul întreb`rii obiectivitatea de principiu, impar]ialitatea criticului (a unui critic). {i înc` ceva: nu cred c` pe un comentator de literatur` onest ([i din cînd în cînd ,,lansator“ de c`r]i) îl intereseaz` la ce editur` a ap`rut volumul pe care îl recomand` spre lectur` ([i aici ar mai trebui f`cut` o distinc]ie, în absen]a c`reia ne afl`m, ca în textul citat, în plin sofism: între a recomanda [i a face reclam`...). Multele discu]ii despre o presupus` servitute a criticilor fa]` de edituri nu doar c` sînt lipsite de obiect, dar ascund [i un insidios proces de inten]ie: se presupune (unii presupun) c` un critic care lanseaz` c`r]i are un ,,interes“, un ce profit sau, [i mai vulgar spus, e ,,cump`rat“. Supozi]ie pe care prefer s` nu o comentez.

excludere. |nainte o fi fost altfel, dar între timp locul [i rolul mediatorilor literaturii (inclusiv al criticilor, ca „operatori“ în re]eaua literar`) s-a schimbat, [i nu putem face abstrac]ie de asta. Eu unul nu fac abstrac]ie. |n opinia mea, criticii ar trebui s` se ]in`, pe cît posibil, departe de scriitori, nu de edituri. Sau, în orice caz, trebuie s` aib` grij` cu ce scriitori se împrietenesc. Pentru c` prietenia cu un scriitor se poate transforma într-o aservire mai „periculoas`“, pentru obiectivitatea evalu`rii, decît un PR editorial. |n plus, un critic adev`rat, care se respect`, chiar dac` lucreaz` într-o editur` sau cu o editur`, are grij` s` nu se transforme într-un om de cas` al ei, l`udîndu-i f`r` discern`mînt produc]iile [i demolîndu-le pe cele ale concuren]ei.

n Paul CERNAT Da, a lansa c`r]i e o form` de PR. Cînd fac un astfel de PR ([i fac adesea), evit, pe cît posibil, s` vorbesc despre autori sau c`r]i cu care nu am un „comer]“ intelectual bun. Pe de alt` parte, pentru c` asta e regula jocului, cînd lansez c`r]i vorbesc cît mai pu]in cu putin]` despre eventualele deficien]e ale c`r]ilor în cauz`. Despre acestea prefer s` scriu – evident, dac` se întîmpl` s` comentez [i în scris aceea[i carte. Verba volant, scripta manent! Planurile se cuvin întotdeauna separate, iar cronica de carte ascult`, totu[i, de alte reguli decît o lansare. De ce lansez c`r]i? Printre altele, pentru c` nu mi se pare dezonorant s` pui oleac` um`rul la promovarea unor c`r]i bune sau m`car OK, „interesante“, într-o lume în care sînt citi]i mai ales autorii care apar des la televizor. Nu cred în povestea asta cu criticul care trebuie s` stea departe de edituri. Dimpotriv`, cred c` editurile au nevoie de critici [i ca de un „filtru“ axiologic, nu numai ca instan]e de promovare, iar un critic care se ]ine la distan]` de a[a ceva devine suspect de autism. Ne place sau nu, promovarea intr` azi în fi[a postului s`u ca [i evaluarea, analiza [i interpretarea, mai exact: al`turi de ele, într-un raport de includere, nu de

66

n Marius CHIVU Am lansat c`r]i pentru c`: oricum deja scrisesem ori urma s` scriu favorabil, chiar cu entuziasm despre titlurile respective; am crezut în acele c`r]i [i m-am sim]it onorat s` [i vorbesc în public despre ele; mi-am imaginat c` asta va aduce mai mul]i cititori unor c`r]i sau unor autori care merit`. Nu mai lansez c`r]i (tocmai) pentru c`: am realizat c` se poate [i f`r` (lans`rile oricum nu vînd, iar un critic nu va putea fi niciodat` PR-ul unei c`r]i, oricît ar crede/spera/urla unii sau al]ii; editurile ar face bine s` fac` mai multe pentru c`r]ile editate – lans`rile sînt doar sp`lare pe mîini); cumva m-am plictisit [i, la un moment dat, asta ajunge s` fie folosit aiurea chiar împotriva ta. n Cosmin CIOTLO{ Lansez c`r]i pentru c` sînt nevorbit. Scriu dou` cronici pe s`pt`mîn`. Citesc [ase c`r]i pe s`pt`mîn`. Unele îmi plac. Preg`tesc o tez` de doctorat. M` îngrop în fi[e. Schi]ez capitole. Renun] la subcapitole. Pe deasupra, încerc s` termin ultima parte a unei c`r]i la care lucrez de mult. Nu-i g`sesc chichirezul. {i tot a[a. Cum s` nu m-apuce faconda? n Daniel CRISTEA-ENACHE |n]eleg eu unde bate Dan Sociu: în acei critici aronda]i unor edituri, [i care scriu numai de bine despre orice carte ap`rut` la editura respectiv`. Eu a[ spune c` este problema, strict, a unor „critici“


D I L E M AT E C A l A P R I L I E 2 0 11

A N C H E T~

care dovedesc prin ceea ce scriu c` n-au con[tiin]` profesional`. {i n-a[ scoate, de aici, regula c` un critic nu trebuie s` participe la lans`rile de carte, s` nu fie în jurii, s` nu consilieze o editur` (cazul meu). Cine s` participe la o lansare de carte, dac` nu un specialist? Cine s` fie în jurii, dac` nu ni[te critici care [tiu s` citeasc` literatura [i au ceea ce se cheam` obiectivitate? Cine s` consilieze editurile? Aici, editorii în[i[i au a se pronun]a. Ei pot apela, desigur, la oricine: la agricultori [i viticultori, la muncitori, ]`rani, intelectuali – cum se spunea pe vremuri. Dar, nu [tiu de ce, editorii serio[i se las` consilia]i – complet aiurea – de ni[te critici literari. Amintesc dou` lans`ri memorabile la care am participat, în deceniul care s-a încheiat. Prima era la Romexpo. Eram pe atunci la Editura Funda]iei Culturale Române [i m` ocupam tocmai cu lans`rile. A[teptam s` se încheie lansarea unei alte edituri, din provincie, iar criticul care le prezenta cartea era Ion Bogdan Lefter (cu care aveam rela]ii mai bune pe vremea aceea). Ei bine, la acea lansare nu erau decît trei oameni: Ion Bogdan Lefter, reprezentanta editurii, care se ocupa de microfon, [i subsemnatul, care a[teptam s` se încheie evenimentul. Ei bine, mi-a pl`cut mult ce a f`cut atunci I.B. Lefter. A f`cut o prezentare impeca-

bil`, ca [i cum ar fi avut în fa]` un auditoriu. A doua lansare memorabil` a fost tot la Romexpo. Eram pe atunci la Editura Corint; dar fusesem invitat la o lansare a lui Dan Stanca, la Editura Dacia. Deci nu organizam eu evenimentul. Ei bine, lansarea de la Dacia (cu mai mul]i autori) s-a suprapus cu lansarea, la Humanitas, a c`r]ii Despre îngeri de Andrei Ple[u. Iar la acea lansare era – nu exagerez deloc – puhoi de lume. Ei bine, noi ne-am f`cut lansarea noastr` de la Dacia, într-un fel de cerc format din 8-9 oameni; [i fiecare dintre vorbitori avansa spre centrul cercului, pentru a spune ceva. A fost fascinant. Mai aveam pu]in [i dansam pe perechi. Din amintirile unui lansator profesionist...

n Alex GOLDI{ R`spunsul simplu [i superficial: criticii merg la lans`ri pentru c` – m`car unii dintre ei – [tiu [i s` vorbeasc`, nu doar s` scrie. R`spunsul serios: m` tem c` cei care citesc în participarea unui critic la o lansare un angajament „murdar“ fa]` de o editur` sufer` de paranoia pie]ei atotst`pînitoare [i a PR-ului, v`zînd peste tot conflicte de interese, blaturi, tranzac]ii profitabile sau doar servitu]i. Nu cred c` criticul literar are acela[i statut ca juristul, politicianul sau omul de afaceri, încît s`-i aplic`m criterii deontologice din aceea[i zon`. A[adar,

67


A N C H E T~

D I L E M AT E C A l A P R I L I E 2 0 11

n-o s` spun c` exist` un „conflict de interese“ între activitatea de critic literar [i cea de angajat al unei edituri, ci c` un critic care accept` acest angajament î[i asum` un risc imens: acela ca fiecare cronic`, chiar onest`, s`-i fie citit` ca un joc de culise. Dac` face dovada, aproape imposibil`, c` angajamentul editorial nu-i distruge independen]a în evaluarea literaturii, el va r`mîne un critic creditabil. Dac`, în schimb, listele de la editur` coincid cu listele de critic, în scurt timp nimeni nu le va mai lua pe ultimele în seam`. A[a încît anatemizarea din principiu a dublei pozi]ii mi se pare inutil`: cel care-[i ia angajamente fa]` de edituri o face, cum se zice, „pe barba“ lui de critic. Eu unul merg la lans`ri, pentru c`, pe de o parte, simt nevoia s` vorbesc despre c`r]ile preferate [i, pe de alt` parte (nu v`d nici o ru[ine în asta!), pentru c` vreau s`-i cunosc pe scriitorii pe care-i admir. Logica seac` a prestatorului de servicii care trebuie s` se ]in` la distan]` de „client“ n-are nici o leg`tur` cu literatura, c`r]ile sînt personalit`]i. Dac` asta îmi va afecta în bine sau în r`u activitatea critic` propriu-zis`, s` decid` cine m` cite[te.

ternic ca fumatul [i b`utul. De fapt, asta te ]ine în via]`: patima. A[a începi s` ai du[mani [i prieteni, [i cine n-a gustat din pl`cerea pervers` de a avea du[mani sau prieteni sus-pu[i? Criticii [i scriitorii se au ca vardi[tii [i ho]ii: intr` într-o atmosfer` p`tima[`, produc resentimente sau narcisism, uneori pe stoc, [i-abia atunci poate ar fi bine s` existe o psihoterapie literar`, cum e cea de cuplu, ca s` regleze patologiile astea literare.

n Alexandru MATEI Mie nu-mi place s` am ca reper al discu]iei despre statutul unui critic ideea unui scriitor. {i dac` modelul psihoterapiei e atît de puternic, OK, ia s` pl`teasc` autorii cîte o sut` de lei pe cronic` f`r` s` cear` altceva decît „adev`rul“. Altfel, da, cred c` ar trebui ca autorii [i criticii s` se ignore personal, atîta timp cît criticul se exercit` ca atare pe seama autorului. Apoi, de la un punct încolo, criticul e liber s` fac` apel la acele texte care îi confirm` o teorie, a[a cum a f`cut Barthes cu noul roman francez. R`mînînd îns` la binomul scriitor – critic, în sensul jurnalistic [i provincial al lui, satisfac]ia ultimului de a-l judeca pe primul nu se compar` decît cu emo]ia primului de a fi judecat. O puternic` sensibilitate îi leag` pe cei doi, mai ales dac` ajung s` se [i cunoasc`. |n cazul acesta, ghemul de sensibilit`]i în care se scald` textele criticului [i opiniile scriitorului despre ele poate ajunge inextricabil. A[a începe tenisul dintre ei, criticul în articolele lui, iar scriitorul în interviurile lui altoindu-se reciproc. Mie tenisul `sta mi se pare un viciu la fel de pu-

68

n Florina PÂRJOL La cît de pu]ini sînt cei care mai scriu ast`zi despre c`r]i, mi se pare destul de complicat ca în „profilul“ lor s` figureze [i echidistan]a, care oricum e o chestiune discutabil` [i greu... ponderabil`. Nu cred c`, a[a cum stau lucrurile în România – unde joburile jurnali[tilor culturali, ale profesorilor, cercet`torilor [i oamenilor din edituri sînt prost pl`tite, la limita de jos –, ne putem permite s` discut`m astfel de probleme de etic`. Nu avem privilegiul s` primim 9-10 euro pe o pagin` de traducere, dup` cum nici leafa de asistent nu ne pl`te[te chiria, a[a c` treaba cu a fi impar]ial (cît de impar]ial, cine decide asta?) e o utopie. Sigur, exist` limite sub care e jenant s` cobori, dar per ansamblu situa]ia comport` discu]ii nesfîr[ite, cu – repet – contextualiz`ri accentuate. Cercul oamenilor care se ocup` de c`r]i e, oricum, restrîns: inevitabil, cutare critic literar va ajunge s` scrie despre o carte ap`rut` la o editur` cu care colaboreaz` – ca traduc`tor, consilier, redactor. S` renun]e s` scrie, s` ocoleasc` prudent c`r]ile „nepotrivite“ de dragul impar]ialit`]ii? M` gîndesc c`, în lumina compara]iei cu rela]ia terapeut-pacient (care e tras` de p`r, evident), n-ar trebui s` scriem nici despre autorii pe care-i cunoa[tem sau pe care-i salut`m pe strad`, nu? Ca s` fim puri, obiectivi [i cu con[tiin]a imaculat`. Eu nu mai prezint c`r]i regulat, dar cînd am f`cut asta, nu-mi amintesc s` fi evitat vreo carte doar pentru c` aveam leg`turi de colaborare cu editura X la care ea ap`ruse. Dac` în perioada în care am fost consilier editorial am ales, citit [i recomandat c`lduros un titlu, nu mi s-a p`rut o tragedie s`-l recenzez dup` aceea. B`t`tor la ochi [i nesim]it e s` scrii doar sau cu prec`dere despre c`r]ile de care e[ti le-


D I L E M AT E C A l A P R I L I E 2 0 11

A N C H E T~

gat, asta da. Ca om de promovare, m` feresc s` scriu despre autorii pe care îi promovez, dar nu mi se pare neetic, de pild`, s` le iau interviuri: e o treab` pur jurnalistic` [i nu presupune judec`]i de valoare. |n]eleg pîn` la un punct îngrijorarea asupra subiectului, m` enerveaz` cazurile frapante [i neru[inate, dar, una peste alta, acest slalom moralist pe mine una m` obose[te.

nu vreau s` fac critic`, eu vreau s` tr`iesc a[a cum îmi spun c`r]ile mari s-o fac. Pu]in dandysm nu stric` nici în cele mai burgheze medii. Ce nu e în regul`, totu[i? Nu e în regul` ploconirea scriitorilor în fa]a criticii din motivele enumerate de voi: c` unul e angajat la editur` mare, c` altul scrie mult [i peste tot, c` al treilea e vreun guru cu o catedr` de literatur` pe undeva. Supu[enia asta nu e generat` doar de critici, ci [i de un spirit umil/pasiv/indiferent al artistului de pe aici, care m` scoate din min]i. Un narcisism [i o lips` de implicare social` absolut înnebunitoare.

n Costi ROGOZANU Da, criticii ar trebui s` stea lini[ti]i într-un col] de ]ar`, s` citeasc` [i s` scrie, f`r` s` se angajeze la edituri, f`r` s`-[i promoveze doar prietenii, f`r` s` fac` PR jenant. Dar pentru asta trebuie s` le permi]i ascensiune just` în mediul academic sau s` existe mediu publicistic adev`rat, s` existe cump`r`tori de carte, biblioteci publice bune. Dar problema e mereu aceea[i: `ia din umanioare ori sînt de bani gata, ori se descurc` cum pot, prind o func]ie, „ling“ o personalitate etc. M` omoar` amor]eala prin stipendiere. Avem arti[ti foarte cumin]i pentru c` s-au obi[nuit nu doar s` se lanseze între ei, ci s` tr`iasc` în religia „proiectelor“, „evenimentelor“, „deplas`rilor“ etc. Dar v`d în acela[i timp c`, a[a cum e alc`tuit` lumea azi, loc pentru intransigen]` etic` în lumea artistic` nu prea mai e. Eu am f`cut inclusiv „PR“ atunci cînd am crezut c` merit` s` las orice re]inere teoretic`, de gust, critic` etc., ca s` sus]in un om sau o ac]iune. {i o s`-l dau exemplu chiar pe Dan Sociu (de[i mai am [i altele, poate cele mai dragi mie), citat la începutul anchetei. Nu e un scriitor care s` m` conving` în stil clasic: prin asta în]eleg s` produci un text bun, rotund, care s` m` determine s`-l laud într-o cronic`. Dimpotriv`, Sociu a în]eles noua realitate, noua sensibilitate, face parte din gama aia rar` de arti[ti care ar trebui pl`ti]i, citi]i, sus]inu]i pentru c` exist` [i atît. Am [i prins feeling-ul `sta ciudat cu sintagma „textul a murit“. Sociu este exact scriitorul care nu se poate dezvolta normal, care nu poate produce text tipic „de manual“, dar care e tot timpul promisiunea unui text excelent care, probabil, va [i veni la un moment dat. De aceea am fost cu pl`cere „s`-l lansez“ – ba i-a[ face [i PR dac` a[ [ti, ba i-a[ cump`ra [i publicitate pe magazinul Unirea dac` a[ avea bani. Nu a[ face un gest de critic? Mi se rupe. Eu

n Simona SORA Cum, în ultima vreme, cred tot mai mult c` (anumi]i) oameni conteaz` mai mult decît (anumite) c`r]i, o s` m` duc întotdeauna la (anumite) lans`ri în primul rînd pentru (acei) oameni [i în al doilea rînd pentru (acele) c`r]i.

69


A N C H E T~

D I L E M AT E C A l A P R I L I E 2 0 11

n Andrei TERIAN Lansez anumite c`r]i din acelea[i motive pentru care le recenzez favorabil: pentru c` îmi plac, pentru c` le consider bune [i pentru c` le doresc o via]` cît mai lung` nu numai într-un a[a-zis „canon“, dar [i pe pia]`. Sigur c` participarea unui critic la o lansare e [i o form` de PR. Dar, în definitiv, nu e [i cronica literar` una? Diferen]a esen]ial` r`mîne totu[i c`, spre deosebire de PR-ist, c`ruia fi[a postului îi impune s` promoveze orice produs al editurii la care lucreaz`, criticul este – sau, m`car, se presupune a fi – un agent independent, pe care nu îl condi]ioneaz` nici obliga]iile, nici beneficiile editoriale (n-am auzit pîn` acum de vreo editur` care s`-[i pl`teasc` „lansatorii“). Prin urmare, nu v`d de ce implicarea criticilor în lans`rile de carte ar fi o dovad` de „servitute jalnic`“, a[a cum pretinde Dan Sociu; mai ales c`, dac` ar fi s` ducem pîn` la cap`t acest ra]ionament maximalist, atunci ar trebui ca, din moment ce nu e fair s` vorbeasc`

despre c`r]i, criticul s` nici nu mai scrie despre ele. Exist`, totu[i, un punct în care îi dau dreptate lui Dan Sociu: nu mi se pare corect ca un critic „în exerci]iu“ s` lucreze pentru o editur`. Mi se pare, apoi, aberant ca un critic s` recenzeze laudativ c`r]ile ap`rute într-o colec]ie pe care o coordoneaz` chiar el (asta deja nu mai e cronic`, ci autopremiere) [i de-a dreptul periculos ca un critic s` jurizeze acordarea de distinc]ii sau subven]ii pentru c`r]ile publicate sau propuse de editura la care e angajat. {i nu e vorba aici doar de spinoasa chestiune a „Moralit`]ii“ (calitate, în definitiv, indemonstrabil`), ci mai ales de existen]a unui v`dit conflictul de interese. Oare cît` încredere a]i avea în corectitudinea unui meci de fotbal arbitrat de c`tre c`pitanul uneia dintre echipe sau a unor alegeri parlamentare în care Biroul Electoral Central ar fi prezidat de c`tre [eful unui partid politic? n

70

anchet` realizat` de Marius Chivu


D I L E M AT E C A l A P R I L I E 2 0 11

A LT F E L D E S P RE A LT C E VA

P O R T RE T E I N T E R I O A RE

cioare / Tape]ii, apa[ii, bandi]ii / {i multele false fecioare?“. Titlul antologiei lui {erban Foar]`, Clepsidra cu z`pad`, este o enigm`. Poetul nu o dezleag`, l`sînd interpretarea în sarcina perspicacit`]ii cititorului (literaturi întregi sînt bazate pe enigme, efortul intelectual este o component` a pl`cerii artistice). Clepsidra se descompune etimologic ca „fur`-ape“ (în greac`: clepto = fur` [i idro = ap`). Dar „Ceasul de ap`“ (sau „de nisip“) nu fur`. De unde vine numirea? |n vechime ([i azi?) clepsidra numea [i un alt obiect: un vas cu perfora]ii pe fund, terminat în partea opus` printr-un gît prelung. Din vasele prea mari pentru a putea fi înclinate (amfore, urne) se puteau astfel colecta – „fura“ – lichide pentru a le transfera în alt vas. L`sat liber în momentul imersiunii clepsidrei, el era astupat cînd se fura lichidul. Clepsidra este simbolul însu[i al antologiei, al oric`rei antologii. Cufundat` la diverse adîncimi istorice ale oceanului poeziei, antologia fur`, spre a transfera în alt vas pre]ioasa substan]` liric`. Furt pur, chiar binecuvîntat, ce nu se ascunde; furt generos, oferind bie]ilor muritori rodul unei lungi investiga]ii, r`bd`ri, ingeniozit`]i. N`scut în Arcadia de c`tre nimfa Maia violat` de Zeus, Hermes inventeaz`, chiar în cea dintîi zi a vie]ii sale, lira. |n noaptea care urmeaz`, fur` boii Soarelui (ai lui Apollo). Marele zeu descoper` prada, ascuns` într-o pe[ter` arcadian`. Certat de Apollo, care îi cere înapoi vitele sacre, Hermes îi cînt` marelui zeu din lir`. Apollo este fermecat. Cei doi fac un tîrg: Apollo îi va l`sa lui Hermes boii, iar acesta îi va da lira. Lira [i arcul, amîndou` rezultate din încovoierea unui lemn foarte suplu, devin atribute apolliniene. (Arcul [i lira: ceea ce farmec` poate [i ucide, Apollo este zeul Artei [i al Mor]ii – remarc` Heraclit). Hermes este în acela[i timp un trickster, un transgresor, un ho] sacru, dar [i unul din inventatorii artei muzicii. Nu ne putem lipsi de ispita de-a apropia gestul celui ce folose[te „fur`-apa“, cleps-idra, de furtul întemeietor al trickster-ului primordial, Hermes. Clepsidra lui Foar]` fur` z`pada, substan]a imaculat` f`cut` din cristale croite pe acela[i plan, niciodat` identice, aidoma Poeziei. Ele se vor preface curînd în ap` amorf`. Noi ne vom întreba: „Unde-i neaua de mai ieri?“. n

Ion Vianu

Clepsidra cu z`pad` {erban Foar]` Clepsidra cu z`pad` Editura Polirom, 2003

Opera poetic` a lui {erban Foar]` este în plin` desf`[urare. Neobosit, cercet`torul îl dubleaz` pe omul de mare fantezie [i rigoare, pe inspirat, într-o formul` original`. Convins, în epoca noastr` barbar`, c` „doar literatura mistic` se potrive[te cu imensa noastr` oboseal`“ (constatare f`cut` de Rémy de Gourmont, în Le latin mystique, 1892), Foar]` ne-a binecuvîntat cu o „retocmire“ a Eclesiastului [i a Cînt`rii Cînt`rilor. Aici vreau îns` s` vorbesc despre minunata antologie de poezie pe tema „Unde-i neaua de mai ieri?“ – a[a cum a pus întrebarea, acum aproape o jum`tate de mileniu, François Villon. Mais où sont le neiges d’antan? este o tem` etern`. Este întrebarea care, într-un anume fel, fundamenteaz` chiar poezia. |ntr-adev`r, ce poate fi mai misterios, mai preocupant [i mai scandalos decît dispari]ia, m`cinarea prin Timp, a formelor? Nici materia nu este etern`; [i ea se va resorbi, odat`. Dar formele – obiectul poeziei [i, totodat`, al iubirilor noastre – curg, retrase de tsunami-ul universal [i perpetuu al existen]ei: „Ci spune-mi: nurii unde i-s / Rîmlencei Flora [i pe unde / Cu var`-sa dintîi, Thaïs, / Archipiada se ascunde; / {i unde-i Echo, ce-]i r`spunde / De peste gîrl`, n-adieri, / De-o frumuse]e de neunde? / Ci unde-i neaua de mai ieri? “. Tot astfel exclama Ion Barbu, întors dup` ani, în acel „Vavilon“ (Berlin): „Ah, unde e Grete [i Fritzi / {i Agnes cea lung`’n pi-

71


D I L E M AT E C A l A P R I L I E 2 0 11

AVENTURA

VIE}II MELE

Dan Lungu

Via]a sexual` a planetelor

Povestiri pe o tem` dat` Le-am propus mai multor prozatori s` scrie, special pentru revista noastr`, o povestire pe tema „Aventura vie]ii mele“. Vom publica în fiecare num`r cîte una. Vor mai urma (nu în aceast` ordine) {tefan Agopian, Adriana Babe]i, Adriana Bittel, Mircea C`rt`rescu, Radu Pavel Gheo, Radu Paraschivescu, Cristian Teodorescu, Lucian Dan Teodorovici [i Florin Toma.

Cînd sun` telefonul, Hari nu f`cea nimic. Mai precis, lenevea. Adic` î[i contempla unghiile de la picioare, t`iate din carne, în timp ce gîndurile îl duceau aiurea, de la robinetul care picura în baie la întrebarea stranie [i, evident, psihanalizabil`, dac` planetele au via]` sexual`. Asemenea reverii imbecile, cum le numea el însu[i, aveau darul s`-l odihneasc` mai ceva decît un somn profund. Teoria lui, de uz propriu, era c` exist` un soi de prostie inofensiv` [i relaxant`, de mediocritate cotidian` care, consumat` în intimitate [i f`r` exces, are incredibile virtu]i terapeutice. A[adar, cînd a sunat telefonul, Hari a tres`rit, înjurînd molcom. |[i promisese de nu [tiu cînd s` schimbe tipul apelului, s` nu se mai sperie, naibii, de tonul înalt [i bîzîit, castrat, de ]în]ar muribund al hîrbului de aparat, îns` de fiecare dat` se r`zgîndise, din ra]iuni sentimentale. La cel`lalt cap`t al firului era Lucius. Pe bun` dreptate, nu-i veni a crede. Nu mai auzise nimic despre el, de cel pu]in cincisprezece ani. Adic` de cînd excentricul [i aventurierul proprietar al vocii [i-a vîndut barul [i a disp`rut f`r` urm`, f`r` a-l avertiza m`car pe Alex, prietenul s`u de nedesp`r]it. Ar fi fost mai pu]in surprins s` afle c` a fost g`sit descompus în fundul unei pr`p`stii sau bine congelat pe un vîrf de munte, decît s`-l aud` acum viu [i oarecum nep`s`tor. – Salut, ce faci? l-a întrebat Lucius, de parc` nu se v`zuser` de o zi, dou`. – P```i... nimic! M` uit pe pere]i..., i-a in-

72

trat el în joc. – A-ha! Carevas`zic` tot mai visezi cu ochii deschi[i. – Cam a[a ceva... Zi-i cum vrei! – Minunat! E exact ceea ce aveam nevoie. Ar fi putut s` jure c` Lucius avea un nou plan. Ceva grandios, faraonic. Tipul era incurabil. Pe vremea cînd îl cunoscuse, barul nu era decît un mijloc pentru atingerea unui scop. Unul nobil, cum altfel. Strîngea bani pentru a cump`ra o insul`. Pe ea urma s` fie g`zdui]i arti[ti cît mai diferi]i ca temperament [i expresie, c`rora s` li se asigure libertate absolut`. Avea [i un nume pentru toat` aceast` întreprindere: falansterul estetic. Acolo, în acea eprubet` uria[` în care arta trebuia s` catalizeze reac]ii o]ioase, urma s` fie revolu]ionat` lumea. N-ar fi putut spune concret cum, îns` nu se îndoia nici o clip` c` se va întîmpla întocmai. |ns` o insul` nu era tocmai ieftin`, avea nevoie de mul]i ani [i de mult alcool vîndut. Dar nu st`tea cu mîna în sîn, ci începuse identificarea arti[tilor, cît mai diferi]i [i mai bizari. Uneori puteau fi v`zu]i la bar, cu un pahar în fa]`, în a[teptarea edenului estetic. Adesea fiind lefteri, alcoolul curgea în numele gratuit`]ii artei [i a marilor idealuri. Probabil c` aici se împotmolise Lucius. Cînd barul se în]esase de candida]ii la insul`, aceasta era mai departe ca oricînd. Pierderile financiare deveniser` irecuperabile. Dar toat` buc`t`ria n-o [tia decît Lucius, care a preferat s` dispar` ca un c`c`nar sau, cum i-ar fi pl`cut lui s` spu-


D I L E M AT E C A l A P R I L I E 2 0 11

AVENTURA

VIE}II MELE n`, ca un zeu derutat. Arti[tii s-au împr`[tiat în cele patru col]uri ale lumii, cu amintirea frumoas` a unui viitor care n-a fost s` fie. Acum Lucius îl c`uta, ca [i cum nimic nu se întîmplase. Or, el, Hari, a fost unul dintre cei mai afecta]i de dispari]ia lui subit`, c`ci, mama m`sii, trebuia s` o recunoasc`, chiar a crezut în blestemata aceea de insul`. – Ei, ce zici, b`trîne, te v`d azi la figur`? a zis, la un moment dat, Lucius. – ... – Nu te mai codi, c` am [i eu o pereche de pere]i la care po]i c`sca gura... – ... – Trimit pe cineva s` te ia? – Bine..., a spus Hari, cu jum`tate de voce.

*** Trimisul lui Lucius se numea Felix [i avea un aer neglijent, ca s` nu spunem mizerabil. B`rbos [i pletos, cu blugii r`ri]i în dreptul genunchilor. Dup` toate aparen]ele, nu se d`dea în vînt dup` [ampon [i din cînd în cînd î[i

sugea un dinte. |ns` cea mai surprinz`toare era polite]ea sa, cel pu]in stranie. – V` rog s` mi[ca]i mai repede fundul, i-a spus Felix, privindu-l senin. Hari î[i c`uta c`ma[a de c`l`torie, bej, cu multe buzunare. |n primul moment a r`mas blocat. Pronumele de polite]e [i formularea îndemnului nu se lipeau deloc. Revenindu-[i, a încercat s`-i r`spund` printr-o glum`: – Numai un pic, domnule Felix. Ca s`-mi mi[c tot fundul, trebuie s` g`sesc [i cealalt` fes` [i nu [tiu unde am pus-o. Trimisul lui Lucius r`mase imperturbabil. – Ar fi imprudent s` plec f`r` ea... Dac` întîmpl`tor o g`se[te pisica, o zgîrie toat`, [arj` gazda, încercînd s`-i smulg` un zîmbet. |ns` Felix se sc`rpin` în barb`, îi întoarse spatele [i ie[i. Spionîndu-l pe fereastr`, îl v`zu cum se învîrte în jurul ma[inii, un model necunoscut, verificînd tot felul de chestii de-ale [oferilor. Ca s` nu abuzeze de r`bdarea lui, lu` o c`ma[` la repezeal` [i pachetul cu gume de mestecat.

colaje de Dan Stanciu

73

DAN LUNGU s-a n`scut în 1969 la Boto[ani, este de forma]ie sociolog [i a f`cut studii postdoctorale la Sorbona. |n prezent este conf. dr. la Catedra de Sociologie a Universit`]ii „Al. I. Cuza“ din Ia[i. |n 1996, a ini]iat grupul literar „Club 8“ care a dat cî]iva dintre cei mai buni tineri prozatori de azi. A publicat (selectiv): Sînt o bab` comunist`! (2007), B`ie]i de ga[c` (2005), Raiul g`inilor (fals roman de zvonuri [i mistere) (2004), Incursiuni în sociologia artelor (2004), Proz` cu am`nuntul (2003), Construc]ia identit`]ii într-o societate totalitar`. O cercetare sociologic` asupra scriitorilor (2003), Nunt` la parter (2003). |n 2005 a f`cut parte din grupul de scriitori români invita]i în programul francez „Les belles étrangères“. Tradus mai întîi în francez`, la Éditions Jacqueline Chambon, apoi [i în german`, la editura austriac` Residenz Verlag, romanul Raiul g`inilor s-a bucurat de succes, Sînt o bab` comunist`! fiind un sequel cerut de editorii francezi. Proza lui Dan Lungu a primit numeroase premii [i este tradus` în italian`, german`, francez`, englez`, sloven` [i maghiar`. Cel mai recent roman al s`u: |n iad toate becurile sînt arse (Editura Polirom, martie 2011).


D I L E M AT E C A l A P R I L I E 2 0 11

AVENTURA

VIE}II MELE Felix conducea t`cut, cu gesturi precise. Din cînd în cînd î[i sugea enervant dintele. Se gîndi ca într-un moment potrivit s` deschid` discu]ia despre stomatologie [i s`-i recomande un dentist. Se îndreptau spre marginea ora[ului [i nu prea în]elegea de ce. Deja intrau în zona industrial`. – Ce facem, mergem în alt ora[? glumi Hari. – N]! – Atunci? – Pe alt` planet`. – A-ha! Iat` c` domnul Felix [i-a reg`sit umorul... – Pe planeta Lucius, complet` [oferul, f`r` urm` de amuzament. Poart` numele proprietarului. E o planet` artificial`, realizat` in vitro, la comand`, de mici dimensiuni, dar cochet`. {i nici nu e departe... – Ia te uit`, tic`losul! {i eu care credeam c` a dat ortul popii de mult! |n sfîr[it, Felix zîmbi.

74

*** Hari nu se d`dea în vînt dup` zborurile spa]iale. |ncercase o singur` dat`, de curiozitate. Cu ani în urm`, chiar la începuturi, înainte de a deveni o mod`. Prinsese un zbor promo]ional, gratuit. Acum î[i d`dea foarte bine seama c` era o chestie pentru fraieri. Probabil c` se testaser` ni[te echipamente mai ieftine sau pur [i simplu se cercetau efectele unui astfel de zbor asupra novicilor. Fizic a rezistat foarte bine, îns` [i-a promis c` a doua oar` nu mai încearc`. Imensitatea spa]iului, h`ul, necunoscutul i-au dat un vertij straniu, existen]ial. Dou` luni l-a urm`rit ideea sinuciderii, dup` care a c`zut într-o criz` mistic` temporar`. O c`l`torie în spa]iu ar trebui s` fie prob` obligatorie pentru studen]ii la filosofie. Dup` cîteva manevre, Felix rupse t`cerea: – Acum o s` ne mi[c`m fundul repejor de tot. Dac` ave]i probleme cu respira]ia, s`-mi spune]i.


D I L E M AT E C A l A P R I L I E 2 0 11

AVENTURA

VIE}II MELE – P`i, nu-mi dai o casc`, ceva? Felix rîse cu hohote.

*** Moliciunea norilor stîrnea ecouri adînci în fiin]a sa [i îl îndemna la visare. Totul în jur avea ceva copil`resc. Parc` înaintau printr-un labirint de vat` de zah`r. Formele ciudate, r`sucite, întruchipînd trupuri de uria[i sau grote preistorice, spiridu[i harnici sau c`pc`uni puternici [i grei la minte, animale fabuloase gigantice sau valuri oceanice înspumate, toate aceste forme reluau, mi[c`toare, pove[tile copil`riei, spaimele [i bucuriile umanit`]ii. Avu sentimentul c`, a[a cum unii încearc` s` deslu[easc` viitorul în formele ciudate l`sate de za]ul de cafea sau în liniile palmei, a[a el, acolo, putea citi trecutul. Ceea ce, la urma urmei, era totuna, c`ci atît ghicitorii în cafea cît [i cititorii în nori nu f`ceau decît s` se lase prad` propriei imagina]ii [i astfel s` se arunce în lumi profunde [i moi, atemporale [i colective, de frici ascu]ite [i speran]e scînteietoare, care ne-au împins s` construim ceea ce imagina]ia noastr` ne-a l`sat s` vis`m. {i unii, [i al]ii nu f`ceau decît s` ghiceasc` în propria noastr` imagina]ie, acolo unde timpul e doar o conven]ie, îns` una foarte util`. Apoi i-a trecut prin cap c` nu are un s`cule] cu pietricele la el, iar dac` l-ar avea nu i-ar folosi la nimic. Indiferent de culoare, buc`]elele de roc` ar trece prin moliciunea norilor [i ar c`dea pe te miri unde, iar drumul înapoi n-ar mai putea fi g`sit, ci doar ghicit. Hänsel [i Gretel ar avea nevoie de o spirtier` [i o mîn` de cafea proasp`t m`cinat`. Desigur, Lucius nu era un om r`u. N-ar fi mîncat copila[i la gr`tar. Nici turt` dulce, c`ci adînce[te cariile [i d`uneaz` albului din]ilor. Cînd a f`cut cuno[tin]` cu Lucius, acesta i-a întins o mîn` emanînd de prietenie. S-a [i mirat c` un om cu nume de statuie poate avea o palm` a[a cald`. Mîna i-a r`mas mult` vreme primitoare, pîn` în ziua în care proprietarul a dis-

p`rut cu totul. Atunci, parc` [i rezonan]a numelui s-a schimbat. „Lucius.“ De cîte ori îl rostea, parc` nu mai avea nimic demn în el. Statuia se chircise. P`rea un nume de conserv` de pe[te, o prescurtare de la Merlucius. Dup` cî]iva ani, cînd s-a instalat un soi de indiferen]`, numele îi evoca mai degrab` un animal de cas`. Un c`]el, un hamster sau poate un papagal... Dup` ce au ie[it din nori, a închis ochii. Din punctul lui de vedere, nu mai era nimic de v`zut.

*** La cap`tul burdufului de conectare se g`sea o sal` imens`, destul de animat` [i iluminat` artificial. Era o combina]ie bizar` între hangar [i foaier de teatru. Nimeni nu plutea haotic [i caraghios, cum v`zuse în filmele documentare despre cosmonau]i, ci doar se mi[cau mai lent, ca în ap`. Probabil c` gravita]ia era controlat`. Pe m`sur` ce distingea mai clar siluetele [i figurile, nedumerirea sa cre[tea. Cu siguran]`, nimerise la un bal mascat. Probabil c` Lucius, mereu pus pe farse, îi organizase o primire atipic`. Dup` ce fugise ca un la[, acum se întorcea ca un bufon. Insolit mod de a-[i cere scuze! Oricum, invita]ii s`i d`deau dovad` de mult` imagina]ie, iar costuma]iile erau impecabile. Cel deghizat în om cu cap de pas`re ai fi putut jura c` e om cu cap de pas`re. Individul solzos a[ezat la bar, cu un lichid vîscos în fa]`, gros [i verde ca fierea, era realmente dezgust`tor. F`r` îndoial`, asta [i urm`rea. Omule]ul mic, cu fa]` de broasc` [i aer savant, care explica ceva în fa]a unui monitor imens, era caraghios de-a binelea. Unii tr`nc`neau la bar, al]ii erau strîn[i ciucure în jurul unor aparate ciudate, al]ii, în picioare [i formînd grupuri mici, discutau aprins, iar al]ii se învîrteau f`r` rost, eventual vorbind singuri. |i era greu s` cuprind` într-o privire toat` aceast` diversitate [i s` o descrie pe scurt. Ca

75


D I L E M AT E C A l A P R I L I E 2 0 11

AVENTURA

VIE}II MELE atmosfer`, g`sea c` e un amestec neconven]ional între laborator de cercetare, bar de noapte [i spital de nebuni. O anumit` rutin` în gesturile celor prezen]i, dezv`luit` de siguran]a mi[c`rilor, [i lipsa unei exuberan]e generalizate îl f`ceau totu[i s` se îndoiasc` de ideea de carnaval. Numai Lucius l-ar fi putut l`muri, îns` gazda nu binevoia s`-l întîmpine. |l c`ut` din priviri, cînt`rind siluete [i încercînd s` ghiceasc` în ce s-ar fi putut deghiza n`stru[nicul s`u prieten. |n cele din urm`, b`nui c` cel ce umbla singur, cu mîinile încruci[ate în dreptul pieptului, cu fa]a plin` de stria]ii umede, resping`toare [i cu corpul de culori schimb`toare, un fel de cameleon uman, nu era decît Lucius. |l urm`ri o vreme, fascinat de combina]iile de culori pe care le schimba mereu, prin cine [tie ce [mecherie tehnic`. Un parc de distrac]ii pentru copii ar fi pl`tit oricît pentru o asemenea bijuterie. Se preg`ti s`-l abordeze, îns` figura parc` supurînd [i un rînjet pe care l-ar califica drept senil îl f`ceau s` ezite. Re]inîndu-[i cu greu repulsia [i dorin]a de a o [terge cît mai repede, exclam`: – Lucius, prietene! |ns` deghizatul nu-i împ`rt`[i falsul entuziasm, ci se f`cu verde fosforescent, piui, atr`gînd cîteva priviri, [i se îndep`rt` cu repeziciune. Dup` acest prim e[ec, Hari î[i schimb` strategia. Cum nimeni nu-l b`ga în seam`, hot`rî s` se mi[te cu discre]ie prin diferitele grupuri [i s`-l identifice pe Lucius dup` voce, mai ales c` de curînd îl auzise la telefon. Se lipi de grupul din jurul piticotului cu fa]` de broasc`. Cu voce or`c`it`, tipul explica savant, indicînd pe o hart` a P`mîntului zonele colorate cu galben: – Nu sînt deloc de acord. Dintre toate misiunile de real succes, cred c` experimentul Isus este, deocamdat`, cel mai reu[it din punctul nostru de vedere. Uita]i aici cum se repartizeaz` gradul de toleran]` pe hart`... Vede]i? Astea cu galben... Aici sînt zonele cele

76

mai preg`tite pentru acceptarea unor forme str`ine de via]`... Aici va trebui s` ne ar`t`m la început... Apoi pe ecran ap`ru un cerc de stele, ale c`ror col]uri se alungir` ca ni[te spini [i se unir` într-o cunun`. Apoi, din linii simple, ap`ru [i chipul lui Isus. – Nu trebuie s` uit`m c` fundamentul toleran]ei p`mîntene este unul cre[tin! zise piticotul. O creatur` m`t`h`loas`, cu ochii bulbuca]i î[i desf`cu zgomotos, cu un pocnet ca de umbrel`, o pereche de aripi solzoase. – Ce e? Spune dac` nu e[ti de acord, îl îndemn` piticotul. – Baa, cred c` a[a e, dar cam amor]isem..., morm`i ruginit matahala. – |n schimb, eu cred c` e o abordare prea tradi]ionalist` [i plin` de riscuri, interveni, sîsîind, o fiin]` ciudat`, ca o trompet` cu ochi. A vorbi de o singur` surs` a toleran]ei înseamn` a sem`na intoleran]`. A[ propune s` schimb`m termenii. S` lucr`m asupra categoriilor sociale ca ni[te planete care graviteaz` în acela[i sistem [i s` concepem un dispozitiv integrat al distan]elor emo]ionale, sociale [i fizice, folosind teoria extins` a stringurilor, apoi s` concepem experimente fractalice cu atitudine moral` încorporat`. Nu a[tept` s` aud` reac]iile celorlal]i, ci, n`ucit, Hari se furi[` c`tre bar. Lucrurile deveneau tot mai complicate, iar Lucius, mîncal-ar cîinii, era de neg`sit. Ori era o cacealma de propor]ii, de care prietenul s`u era în stare, ori se afla într-o rezerva]ie de ciuda]i, o gr`din` zoologic` cosmic`, unde el figura ca o specie printre altele. La bar ceru un alcool. Lu` paharul fierbinte, privi cu dezgust con]inutul gelatinos, închise ochii, î[i obtur` nasul [i-l d`du peste cap. Lîng` el se a[ezar` dou` creaturi limbute, ca ni[te girafe pitice cu gît pliabil, ca un burduf, mirosind a o]et de mere. Vorbeau destul de pip`rat.


D I L E M AT E C A l A P R I L I E 2 0 11

AVENTURA

VIE}II MELE – B`ga-mi-a[, eu zic c`-i mare tîmpenie... – Ce anume? – Chestia cu robo]ii Felix, frate! P`i, zi [i tu, iei ni[te bo[orogi [i-i trimi]i în misiune? |n ’68, bravo lor, au f`cut treab` bun`, scandal, chestii-trestii, libertate sexual`... Dar acum, gata! Le facem o statuie frumu[el [i pa! – Am auzit c` nici nu le-au updatat argoul... – Pe bune? – Pe bune! |]i dai seama, adolescen]ii se uit` la ei ca la ni[te fosile. – Da, dar în misiune diplomatic` e cea mai mare gogom`nie. Cic` la un coctail la o ambasad`, un Felix, dup` ce [i-a ]inut discursul înregistrat, a zis: „{i acum s` bem, tîrtanilor!“. Nu-i dezactivaser` rutinele... – Am auzit c` acu’ îi bag` [oferi pe taxi... Hari sim]i bra]ele în jurul gîtului, strîngînd cu putere. Apoi o pereche de palme b`tîndu-l

pe spate, apoi vocea inconfundabil` a lui Lucius: – |n sfîr[it, iat`-te! De parc` el era cel care plecase, [i nu invers. Dup` momentele de efuziune, Lucius i-l prezent` pe cel din pricina c`ruia întîrziase: un tip cu pielea transparent`, astfel încît se vedeau perfect toate organele interne. |l aducea din cînd în cînd pentru lec]ia de anatomie a copiilor. Omul cu pielea transparent` plec` la ore, iar ei r`maser` s` tr`nc`neasc`. |nc` de la început, Lucius îl rug` s` nu-l întrebe nimic despre ce e acolo, c`ci va în]elege mai tîrziu. A[adar, au discutat verzi [i uscate, mai mult despre trecut. La un moment dat, pîlpîind g`lbui, omul cu fa]a striat` s-a îmbr`]i[at cu Lucius. – E foarte afectuos tipul, i-a explicat gazda. E un fel de oglind` emo]ional`, reflect` senti-

77


D I L E M AT E C A l A P R I L I E 2 0 11

AVENTURA

VIE}II MELE mentele pe care le tr`ie[ti tu [i le vizualizeaz` cromatic. Dac` sentimentele sînt foarte puternice, poate reac]iona chiar comportamental. Adic` face ce ai avea tu impulsul s` faci. – Verde ce înseamn`? – Din cîte [tiu eu, grea]`. Scîrb`. Repulsie. – A-ha! Apoi, la bar, au descoperit un rachiu de prune colosal [i au stat de vorb` pîn` tîrziu. Lucius nu se schimbase prea mult, mereu avea planuri îndr`zne]e. Doar c` devenise mult mai discret în privin]a lor [i mai ales a rolului pe care el, Hari, urma s` îl joace în ele.

*** Dup` o s`pt`mîn`, ced` curiozit`]ii. Puse mîna pe telefon [i-l sun` pe Lucius. – A fost mi[to, b`trîne! Dar zi-mi o chestie: care e treaba mea în toat` povestea asta? – Care poveste? – Hai, nu face pe prostul! – Nimic special, b`trîne! Voiam s` te v`d...

78

– {i altceva? – M` gîndeam c` poate ]i-ar reveni cheful de scris. Un poem, un roman... – Interesant! {i despre ce anume s` scriu? – Despre ce ai v`zut, de pild`! – A-ha! – E doar o idee. – {i, întîmpl`tor, asta ar contribui la intensificarea culorii galbene. – S` zicem. – M-ai crezut mai prost, nu? – Nu! – O s` scriu... Dar mai zi o chestie, c` tu trebuie s` [tii: planetele au via]` sexual`? – ... – M` auzi, b`trîne? – Te rog s` nu mai deschizi subiectul `sta. S`-l ui]i imediat! Cine naiba ]i-a vorbit despre el? – Degetele mele de la picioare, cu unghiile t`iate din carne. n


Dilemateca59_low  

INTERVIU A VENTURA A NCHET~ Dan Lungu VIE}IIMELE Anul VI l nr. 59 l aprilie 2011 De ce lanseaz` criticii c`r]i? Mircea Vasilescu 3

Advertisement