Afumatii de Dolj - Pagini de civilizatie rurala din centrul Campiei Bailesti

Această monografie a fost tipărită cu sprijinul CONSILIULUI LOCAL AFUMAȚI și PRIMĂRIEI AFUMAȚI în vederea promovării și aducerii în actualitate a trecutului istoric al comunei AFUMAȚI.

Un popor dăinuie prin păstrarea cu sfințenie a trecutului său istoric

CONSTANTIN Șt. PREDA

FLOREA Șt. CEAUȘU

AFUMAȚII DE DOLJ

PAGINI DE CIVILIZAȚIE RURALĂ DIN CENTRUL CÂMPIEI BĂILEȘTI

Editura GRAFIX Craiova, 2015

Coperta: Maria Dunavățu Corectarea: Gheorghe Gheorghișan Fotografii: Costinel Goiceanu Grafica: Maria Dunavățu Redactare computerizată: Maria D. Preda © 2015 Autorii Toate drepturile asupra acestei ediții sunt rezervate autorilor.

Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a României PREDA, CONSTANTIN Șt.

AFUMAȚII DE DOLJ. PAGINI DE CIVILIZAȚIE RURALĂ DIN CENTRUL CÂMPIEI BĂILEȘTI / Constantin Șt. Preda, Florea Șt.

Ceaușu. -Craiova: Grafix, 2015 Bibliogr.

ISBN 978-606-8728-83-4 I. Ceaușu, Florea Șt.

371.212.71

Editura GRAFIX, România Str. C. D. Fortunescu, nr. 20 Tel.: 0763 356 496

ISBN 978-606-8728-83-4

CUPRINS PREFAȚĂ ......................................................................................... 7 INTRODUCERE ............................................................................ 12 Capitolul I. PRINCIPALELE DATE CU PRIVIRE LA CADRUL GEOGRAFIC NATURL AL SATULUI AFUMAȚI .. 15 1. Așezare .................................................................................... 15 2. Relieful și solurile ................................................................... 18 3. Clima ....................................................................................... 22 4. Hidrografia ............................................................................. 24 5. Flora ........................................................................................ 28 6. Fauna ....................................................................................... 30 Capitolul II. TOPONIMIE ............................................................ 33 Capitolul III. ATESTARE DOCUMENTARĂ ............................. 38 Capitolul IV. DIN ISTORICUL SATULUI AFUMAȚI ȘI ROLUL REFORMELOR AGRARE ÎN CRISTALIZAREA ȘI DEZVOLTAREA LOCALITĂȚII RURALE DE ASTĂZI ... 43 Capitolul V. CONSOLIDAREA ECONOMICĂ A SATULUI AFUMAȚI ..................................................................................... 108 1. Îndeletniciri, portul .............................................................. 108 2. Comerț, industrie, transport ............................................... 116 3. Agricultura și zootehnia (Întovărășiri, G.A.C.-uri, G.A.S.-uri, A.E.S.C. și Asociații agricole) ......................... 128 Capitolul VI. INSTITUȚII........................................................... 159 1. Școala. Învățământul – factor determinant în formarea și dezvoltarea conștiinței locuitorilor ................................. 159 2. Căminul cultural. ................................................................. 237 2.1. Activitatea culturală ........................................................ 238 2.2. Activitatea sportivă ......................................................... 252 5

3. Biserica. Obiceiuri tradiționale ........................................... 265 4. Dispensarul uman. Starea de sănătate a locuitorilor satului Afumați, de-a lungul dezvoltării sale istorice ....... 295 5. Primăria. Administrația comunală ..................................... 304 6. Poștă, telefon, radio .............................................................. 315 6.1. Poșta ................................................................................ 315 6.2. Serviciul de telefonie ...................................................... 317 6.3. Radio ............................................................................... 318 Capitolul VII. PERSONALITĂȚI .............................................. 320 Capitolul VIII. ANEXE ................................................................ 364 Anexa 1. Istoria satului Afumați în 123 de puncte ................ 364 Anexa 2. Mulțumiri .................................................................. 375 Anexa 3. Tabel nominal............................................................ 377 Anexa 4. Despre porecle și oameni cu harul umorului ......... 381 Anexa 5. Colecție numismatică ............................................... 383 Anexa 6. Biografie Florea Șt. Ceaușu ..................................... 384 Anexa 7. Biografie Constantin Șt. Preda................................ 385 BIBLIOGRAFIE .......................................................................... 390

6

PREFAȚĂ AFUMAȚII DE DOLJ ÎNTR-O MONOGRAFIE LĂUDABILĂ A scrie monografia unei localități este o acțiune deosebit de lăudabilă din punct de vedere istoric, dar și patriotic. Locuitorii acestei localități ca și urmașii urmașilor lor iau cunoștință de trecutul strămoșilor, al înaintașilor de la începuturi și până la data scrierii și apariției, se familiarizează cu istoria scrisă și nescrisă a locurilor și a celor care le-au populat de-a lungul vremii.

Este vorba de o pagină bogată și strălucită de istorie cu oameni, fapte și evenimente, demnă de laudă și care rămân în conștiința colectivă. În Dicționarul limbii române literare contemporane, editat de Academia Română, monografia este definită ca un „studiu științific asupra unui subiect anumit, tratat din toate punctele de vedere”. În acest scop și în această accepțiune au conceput și au scris autorii Constantin Șt. Preda și Florea Șt. Ceaușu, lucrarea monografică Afumații de Dolj. Pagini de civilizație rurală din centrul Câmpiei Băilești, care se constituie ca un document de valoare incontestabilă, ancorat în istoria și în existența comunei doljene.

Am fost rugat de autori, fapt care mă face să mă simt onorat, de a prefața această monografie. Probabil că autorii au avut în vedere că, la rândul meu, am redactat o monografie a comunei mele natale, pe care am intitulat-o Comuna Goicea cu oameni și fapte, apărută în anii anteriori, cât și faptul că în perioada 1968-1977, am îndeplinit funcția de Președinte al Consiliului Popular al județului Dolj și aveam prerogative de coordonare a comunei Afumați pe care am cunoscut-o foarte bine în acei ani.

De asemenea, printr-o circulară pe care am semnat-o și am transmis-o celor 105 comune și orașe ale județului Dolj, am indicat și am rugat ca autoritățile locale să întocmească prin personalul de specialitate monografii și să înființeze o Cronică a comunei în care să se consemneze permanent, chiar zilnic, evenimentele mai importante din localitatea respectivă.

Parțial acest lucru s-a realizat într-o serie de localități. Așa că sunt legat de aceste activități, ceea ce mă determină să prezint cu mare plăcere monografia comunei Afumați, folosind și experiența 7

mea de scriitor cu 45 de volume și peste 18 000 de pagini publicate, precum și prefețe, sinteze și sute de articole diferite.

Lucrarea monografică Afumații de Dolj. Pagini de civilizație rurală din centrul Câmpiei Băilești este structurată în 8 capitole, incluzând și anexele cuvenite. Autorii mărturisesc cu dezarmantă sinceritate că, gândindu-se la locul nașterii dăruite de Dumnezeu, simt ca și marele nostru povestitor Ion Creangă în celebrele sale Amintiri din copilărie, hazul și farmecul copilăresc și că le „saltă și acum inima de bucurie”.

Monografia are în centrul său satul Afumați cu satul Amzulești, iar, sporadic, și aspecte din satele Boureni și Covei aparținătoare de comuna Afumați. Așezarea geografică a localității cuprinde coordonatele geografice, relieful și solurile, cu o descriere amănunțită, chiar minuțioasă, repere cu nume intrate în tradiție prin moștenire firească, precum și clima, hidrografia și fauna locului. Referitor la atestarea documentară a localității, autorii consemnează un document din 31 august 1596, Târgoviște, emis de Mihai Voievod, „domn a toată țara, fiul lui Pătrașcu Voievod” și un hrisov din 2 martie 1618 în care se pomenește de „jupânița lui Prodan din Afumați”, documente contestate.

Constituirea satului Afumați are la bază neamuri băștinașe purtând numele de Odagiu, Popa, Păgilă, Preda, Enache, Tuță, Nuță, Tudorică, Radu, Ionică, Noană și altele, precum și neamuri de oameni care au venit și s-au stabilit aici, cum ar fi neamurile Țărineanu și Zamfir venite din comuna Padea, județul Dolj, neamul Furiș venit de la Coșova, județul Mehedinți, neamul Dudu venit din comuna Negoi, județul Dolj, neamul Ceaușu venit de peste Jiu, neamul Vică provenind din comuna Bârca, județul Dolj, precum și din alte localități: Târnava (Dolj), Pătule (Mehedinți) etc.

Până în prezent, localitatea Afumați a făcut parte succesiv din plășile Câmpul, Balta, Băilești, Bârca, Segarcea, apoi din raionul Băilești, iar din anul 1968, din județul Dolj.

Din structura comunei Afumați au făcut parte, în anumite perioade, satele Boureni, Covei, Amzulești.

De-a lungul timpului, principalele ocupații ale locuitorilor au fost agricultura și zootehnia, mijloc fundamental de producție și de existență. În monografie se consemnează participarea cetățenilor din comuna Afumați la principalele evenimente istorice – Războiul de Independență, Primul Război Mondial și Al Doilea Război Mondial.

8

Un loc aparte este rezervat participării cetățenilor din localitate la Răscoala din 1907, când s-au confruntat cu mari dificultăți. În semn de respect și prețuire superlativă, de recunoștință pentru faptele lor pilduitoare, autorii consemnează cu legitimă mândrie numele participanților la respectivul eveniment de la începutul secolului al XX-lea și al conducătorilor din timpul răscoalei, oameni aleși care rămân în memoria urmașilor. Întrucât agricultura și zootehnia constituie ocupația de bază a locuitorilor comunei, autorii prezintă în detaliu agricultura și desfășurarea acestor activități tradiționale, moștenite din moși-strămoși. Deveniți proprietari de pământ prin reformele agrare din secolele al XIX-lea și al XX-lea, apoi prin moșteniri filiale, în comună își face apariția proprietatea particulară, care a constituit începutul activității agricole, iar pe lângă aceasta, regimurile social-politice au avut în vedere ca familiile din Afumați să se organizeze în „Întovărășiri”, „Gospodării Agricole Colective”, „Gospodării Agricole de Stat”, pentru ca după evenimentele din Decembrie 1989, să se revină la proprietatea personală și să se înființeze Asociații agricole pe bază de arendă. În monografie sunt prezentate tabele cu inginerii-șefi, inginerii agronomi și zootehniști, președinții Gospodăriilor Agricole Colective, cu contabilii-șefi, cu șefii de fermă și alte responsabilități îndeplinite în cadrul agriculturii locale. O analiză atentă este făcută activității agricole complexe care s-a desfășurat în cadrul Gospodăriei Agricole de Stat și sunt inserate bunele rezultate obținute în creșterea producției agricole și zootehnice.

Dintre formele noi de organizare agricolă sub forma asociațiilor agricole, autorii menționează: A.S. GOSPODARUL, Asociațiile membrilor familiei Lixandra, Asociația S.C. AGRONEX S.R.L., Asociația AGRINATURA, Asociația S.C. ADRIDOR S.R.L., Asociația P.F.A. Zdrâncă Ștefan Cătălin.

Fac obiectul monografiei activitățile desfășurate în comună în domeniile comerțului cu animale, al industriei mici și al transportului, punându-se accent pe faptul că rolul morilor țărănești și al meseriașilor a fost deosebit de important în dezvoltarea serviciilor locale și, mai ales, în asigurarea alimentării cu pâine și ulei a populației.

Dragostea față de satul natal și față de pământul strămoșesc este generatoarea iubirii față de familie, de oameni și a celei față de patrie.

9

Învățământul s-a constituit în factor determinant în formarea și dezvoltarea conștiinței locuitorilor din așezarea prezentată. Cu evidentă emoție sunt scrise paginile legate de școală, de programa școlară, de cadrele didactice-promotoare ale pregătirii intelectuale a elevilor, ale modelării sufletelor și conștiințelor. Este adus un meritat și mișcător omagiu cadrelor didactice – educatoare, învățători, profesorilor, preoților pentru aportul lor la luminarea minților și sufletelor de la cei mici până la vârstnici.

Cititorul ia cunoștință de baza materială a învățământului și a culturii, de contribuția directorilor de școli și ai unităților de cultură, a publicațiilor, respectiv revistele elevilor.

Un capitol important este rezervat personalităților care au văzut lumina zilei pe meleagurile afumățene, din rândul cărora sunt amintiți cu mândrie magistratul Ioan Ionescu-Dolj, instructorul sportiv Venus Ionică, actorul Emil Bozdugescu, inginerul George Dudu – specialist în aviație, economistul Marin Poenaru – specialist în activitatea de comerț exterior, economistul Ilie Deca, magistratul Grigore Ociocioc, inginerul Ion Zdrâncă, poetul și epigramistul Laurian Ionică, inginerul Timotei F. Zdrâncă – specialist în mașini unelte și auto, apreciat de multe firme străine, inginerul Alexandru Radu – director general al Întreprinderii de Transformatoare Filiași, inginerul proiectant în construcții Dumitrel A. Furiș, actorul de mare respirație Marcel Iureș, inginerul Ion Șt. Enache – specialist în echipamente electrice, inginerul proiectant Dumitrel Ionescu, cu deosebite realizări în țară și străinătate, Eugen Deca – specialist renumit în etnografie, ofițerul de Marele Stat Major Nicușor Deca, doctorul neurolog Marin Țapu, recunoscut pentru priceperea și pasiunea profesională, Dumitru Toma – poet apreciat.

Fiecare dintre aceștia este prezentat cu un Curriculum vitae care atestă pregătirea profesională, activitățile desfășurate și poziția ocupată în societatea românească, în slujba țării, precum și rezultatele deosebite obținute.

Capitolele consacrate sănătății, culturii, bisericii și sportului sunt prezentate cu acribie și creează momente pline de emotivitate.

Nu este uitată nici administrația locală, conducătorii comunității și aportul acestora la dezvoltarea multilaterală a localității.

Monografia cuprinde o serie de fotografii semnificative, interesante și sugestive, menite a prezenta imagini convingătoare ale multiplelor activități și realități sociale ale comunei.

10

Se poate spune pe drept cuvânt că autorii acestei monografii complexe și deosebit de interesante și de valoroase, profesorul de matematică Constantin Șt. Preda, directorul longeviv al școlii din comună, membru al Cenaclului Epigramiștilor Olteni, autor de cărți și învățătorul fruntaș Florea Șt. Ceaușu, director de școală și inspector școlar, au depus o apreciabilă muncă științifică de cercetare sociologică asiduă, reușind să realizeze o monografie de importantă valoare istorică și socială, cu o expresie elevată.

Sunt suficiente motive pentru a-i felicita din toată inima pentru realizarea acestei lucrări memorabile.

Recomand cu căldură această izbutită monografie cetățenilor legați de comuna Afumați, dar și istoricilor și cercetătorilor interesați de evoluția și dezvoltarea localităților românești.

Craiova, martie 2015

Petre GIGEA-GORUN

Ambasador, ministru, scriitor, Vicepreședinte al Uniunii Epigramiștilor din România, Președinte al Cenaclului Epigramiștilor Olteni.

11

INTRODUCERE Nu știu alții cum sunt, dar eu, când mă gândesc la locul nașterii mele, la casa părintească din Humulești, la stâlpul hornului unde lega mama o șfoară cu motocei la capăt, de crăpau mâțele jucându-se cu ei, la prichiciul vetrei cel humuit de care mă țineam când începusem a merge copăcel, la cuptiorul pe care mă ascundeam, când ne jucam noi băieții de-a mijoarca, și la alte jocuri și jucării pline de hazul și farmecul copilăresc, parcă-mi saltă și acum inima de bucurie!

Acestea sunt câteva gânduri ale marelui nostru povestitor, Ion Creangă, cel care, în dulcele grai moldovenesc, reușește să înfățișeze în povestirile sale frumoasele amintiri din anii copilăriei și să descrie frumusețile naturale ale zonei în care s-a născut și a crescut.

Zona în care se află situat satul nostru nu are frumuseți naturale deosebite, dar are mari bogății. Dintre toate bogățiile sale, considerăm că două sunt cele mai valoroase: oamenii satului și solul binecuvântat din câmpia mănoasă a Dunării, în centrul căreia se află satul nostru.

Despre locuitorii satului se poate afirma că în marea lor majoritate sunt oameni muncitori, harnici, prietenoși, gata să-ți sară în ajutor când nevoia impune, sprinteni, ageri, vorbitori ai graiului specific oltenesc, pasionați de utilizarea perfectului simplu în vorbirea curentă.

Despre calitatea solului din această zonă credem că nu este nevoie a insista prea mult, deoarece producțiile de pe aceste locuri sunt producții record, dacă se asigură tehnologia completă a unei anumite culturi. Am adăuga noi că pentru pământul din această zonă este suficient să semeni și rodul nu se va lăsa așteptat.

De-a lungul existenței sale, fiecare om este preocupat a lăsa în urma sa mărturii ale trecerii prin această viață. Fiecare încearcă să asigure copiilor lui o bună educație, să ridice o casă, să planteze cât mai mulți pomi și, nu în ultimul rând, a lăsa și o brumă de avere pentru urmași.

Alături de toate acestea, am considerat că este necesar a lăsa pentru locuitori și pentru urmașii lor o modestă lucrare, Istoria satului nostru.

Noi am fost acele cadre didactice din localitate, care aproape toată viața am lucrat la Școala Afumați, și am considerat că este de datoria noastră să lăsăm consemnate pentru generațiile viitoare unele date esențiale din dezvoltarea localității Afumați de-a lungul evoluției 12

sale istorice. Pentru aceasta, am folosit o serie de informații de la Arhiva Națională, filiala Craiova, date din Arhiva Școlii Afumați, mărturisiri ale celor mai vârstnici cetățeni din localitate și însemnări proprii făcute de-a lungul carierei noastre. S-ar putea ca unii dintre acei ce vor citi această lucrare să considere ceva, nelalocul său, faptul că am acordat un spațiu prea mare capitolului despre învățământ.

Nu este însă nimic anormal dacă luăm în calcul că acesta a fost domeniul de activitate pe care l-am cunoscut cel mai bine și am beneficiat, datorită specificului profesiei, de cele mai multe și de cele mai veridice date. Elaborarea lucrării nu a fost un lucru simplu dacă vom ține cont de faptul că nu am beneficiat de o precedentă astfel de lucrare specifică localității Afumați.

Pentru sprijinul primit în elaborarea acestei lucrări, îi mulțumim domnului Venus Ionescu, care ne-a pus la dispoziție o serie de documente, lăsate moștenire de către tatăl său, Alexandru G. Ionescu, cel care a fost o perioadă primar al localității Afumați, fost consilier județean în perioada interbelică și care a strâns o serie de date pentru a elabora o monografie a satului Afumați.

De asemenea, îi mulțumim domnului Niță Constantin, fost și actual primar al comunei Afumați, cel care ne-a sprijinit prin punerea la dispoziție a unor date din Arhiva Primăriei Afumați. Apariția acestei lucrări nu ar fi fost posibilă fără acordul majorității membrilor Consiliului Local Afumați de a sponsoriza această lucrare din bugetul local al Primăriei Afumați, fapt mijlocit de contabilul-șef Gheorghe Coșoveanu. Aceasta este o dovadă a maturității în gândire a celor ce sunt aleși a conduce treburile comunității în perioada 2012-2016.

Consilierii din această legislatură sunt: Cornel Teodorescu, Cornel Furiș, Constantin Tunaru, Florin Ciută, Marian Ciută, Albert-Tase Ionică, Margareta Goiceanu, Ion-Tudor Berceanu, George-Irinel Popa. În același timp, au dovedit prin această hotărâre luată că nu le sunt indiferente nici evenimentele culturale din cadrul localității noastre. Ba mai mult, sunt inițiatorii unor acțiuni de anvergură, cu implicații culturale la nivelul comunei Afumați. Astfel, pe 12 septembrie 2015 se desfășoară Zilele comunei Afumați. Cu această ocazie este organizată o emoționantă întâlnire cu Fii comunei Afumați, prezentarea unui reușit program artistic susținut de artiști profesioniști de la ansamblul „Maria Tănase” din Craiova și lansarea acestei monografii - prilej de intrare în posesie a acestei monografii, de către un număr 13

destul de mare de locuitori ai comunei. La acest spectacol sunt invitate a participa alături de formațiile artistice ale Căminului Cultural Afumați, formații artistice din localitățile din zonă (Băilești, Urzicuța, Siliștea-Crucii etc.). Meritul deosebit al primarului comunei, Constantin Niță, este de a fi găsit la nivelul comunității, sumele necesare în vederea organizării și desfășurării acestui complex eveniment cultural.

Sincere și recunoscătoare mulțumirii polivalentei personalități, domnul Petre Gigea Gorun, pentru amabilitatea de a citi această lucrare, în vederea exprimării opiniei cu privire la valoarea intrinsecă a lucrării, opinie ce ne onorează. Mulțumim și pentru observațiile făcute și sugestiile date pentru ca în urma editării, lucrarea să apară într-o prezentare agreabilă.

Pentru o viitoare ediție a acestei lucrări, le mulțumim anticipat tuturor celor ce ne vor da unele sugestii și ne vor putea furniza date de care noi nu am beneficiat. Sperăm ca această lucrare să fie citită cu plăcere de către toți cei interesați, de către acei ce vor să știe cât mai multe date despre satul în care s-au născut și au crescut, și nu numai de către aceștia. Menționăm că prezenta lucrare prezintă date numai despre Afumați și fostul sat Amzulești, care din anul 1968, când a avut loc ultima împărțire administrativă a țării, face parte din satul Afumați.

Sporadic, vor fi menționate unele date despre Boureni și Covei, sate aparținătoare de comuna Afumați, dar acestea sunt prezentate numai pentru a lămuri mai bine un anume aspect.

Autorii

14

Capitolul I PRINCIPALELE DATE CU PRIVIRE LA CADRUL GEOGRAFIC NATURL AL SATULUI AFUMAȚI 1. Așezare

Încă de la 1968, când a avut loc ultima împărțire administrativă a țării, comuna Afumați se compunea din satele: Afumați, Boureni, Covei și tot de atunci, fostul sat Amzulești a fost alipit satului Afumați. Comuna Afumați se află în mănoasa Câmpie Română, la 20 km spre N de fluviul Dunărea și mai exact în Câmpia Băilești. Este situată în partea de SV a județului Dolj, satul Afumați având coordonatele geografice: 44º latitudine nordică și 23º29' longitudine estică.

15

Dispunerea celor trei sate componente în teritoriu

Satele Boureni și Afumați sunt străbătute de-a lungul, de la V la E de drumul județean 561A, Băilești – Segarcea – Craiova, între ele existând o distanță de doar 2 km, iar satul Covei se află pe drumul județean 552A, la S de satul Boureni, cele două drumuri se intersectează perpendicular chiar în centrul satului Boureni, între ele existând o distanță de 4 km. Satul Afumați se află la o distanță de 10 km față de Băilești, la 30 km de Segarcea, la 47 km de portul Calafat, la 57 km de reședința de județ – Craiova și la 287 km de capitala țării – București. Comuna Afumați se învecinează cu: – La V, cu municipiul Băilești;  La S, cu satele Catane și Bistreț, la distanța de 15 km și, respectiv, 23 km;  La E, cu Urzicuța, la distanța de 6 km; – La N, cu localitățile Siliștea-Crucii și Întorsura, la o distanță de 7 km și, respectiv, 30 km Toate distanțele menționate reprezintă depărtarea dintre localitățile respective, măsurate pe drumurile de acces.

Satul Afumați este situat la altitudinea de 56 m.

Atât în Afumați, cât și în Boureni, locuințele sunt situate aproape simetric, de o parte și de alta a drumului județean 561A, Băilești – Segarcea – Craiova și pe străzi paralele cu aceasta, iar satul Covei are locuințele așezate de o parte și de alta a drumului județean 552A, Cioroiași – Catane – Bistreț și pe străzi perpendiculare pe aceasta.

16

Iată forma vetrelor de sat ale celor trei sate componente ale comunei AfumaČ›i.

17

2. Relieful și solurile

Satul Afumați, fiind așezat în zonă de câmpie, are un teren neted, monotonia fiind infirmată din loc în loc de câteva dealuri, movile și văi. Movilele de pe moșia satului Afumați sunt: La S, Movila Turcului, situată în preajma gospodăriei cetățeanului Dumitru Șt. Furiș (Iedu), Movila Desculțanilor, către partea de V a satului, în vecinătatea gospodăriilor cetățenilor: Aron F. Zamfir (Tita lui Mâțu) și Ștefan C. Zamfir (Fănică al lui Codin).

La N, Movila Brăzdata, Movila Măliei, Movila cu știr și Movila Oltenilor. Movila, valea și balta Brăzdata se află peste râul Baboia.

Pe drumul către izlaz și care trece pe lângă biserica din Afumați, se trece podul peste Baboia, se continuă drumul, luând-o la dreapta, la câteva sute de metri apare Valea Brăzdata, o porțiune de teren de 4-5 ha, care este acoperită o mare parte din an cu apă, formând Balta Brăzdata. Foarte aproape de acest loc, mergând către Gara Afumați, există Măgura Brăzdata.

18

La NE de centrul satului, la o distanță de aproximativ 3 km se află Movila Boilor sau Dealul Maciului, Dealul Cățelu și Valea Bozneagului. Aceste ultime două forme de relief se află aproape una de alta și sunt situate peste calea ferată din porțiunea Siliștea-Crucii – Afumați. În fostul sat Amzulești, spre E, chiar în curtea locuinței cetățeanului Iulian Nedelcu, s-a aflat movila Bercenilor, dar în perioada 1960-1965, C.A.P. Afumați pentru a asigura nevoia unei mari cantități de pământ pentru unele construcții din C.A.P. a folosit pământul din această măgură, și astfel movila respectivă nu mai există.

La V, se găsește Dealul Mare, deal ce este traversat de drumul județean 561, Băilești – Afumați – Segarcea – Craiova, și care pornește din vecinătate Dispensarului Veterinar Afumați, prima construcție din partea de V a satului Afumați, se îndreaptă către S, la aproximativ 300 m, își schimbă direcția către E și se întinde până în apropierea Movilei Bercenilor. Pe toată desfășurarea sa, atinge înălțimea de cel mult 2 m față de nivelul câmpiei.

Restul terenului, ce aparține moșiei din partea de sud a satului Afumați, este o întinsă câmpie, cu dealuri puține, a căror înălțime, față de nivelul câmpiei, nu depășesc 6 m, cel mai înalt deal fiind Dealul de la Braniște, punctul „Fântâna lui Anghel Deca” (Lană).

Datorită acestei situații, de a ne afla într-o zonă de șes, aproape netedă, în zilele senine, se văd destul de clar Munții Balcani din Bulgaria, aflați la depărtarea de aproximativ 25-30 km.

Teritoriul satului Afumați este o formațiune aluvionară cu un sol fertil, un cernoziom propriu-zis, foarte bun pentru agricultură. Nu este o legendă, este un adevăr faptul că nemții, în cel de-Al Doilea Război Mondial, au trimis de la Afumați, Boureni și Băilești trenuri de pământ, pentru a-l folosi la grădinărit și în parcuri la amenajarea spațiilor verzi. Pe izlazul satului Afumați, la E de „Ostrov”, se află „Sărăturile”, un sol ce conține diverse săruri solubile, în special, săruri de sodiu. Pe acest sol este o vegetație săracă și în timpul verii, când, de regulă, sunt perioade prelungite de secetă, din cauză că apa se evaporă, pe sol rămâne un strat de culoare albă, acestea fiind sărurile din solul respectiv. Tot pe izlaz, la NV de „Cișmea”, în punctul numit „Pite”, se află o porțiune de teren, unde se întâlnește solul „Lăcoviște”. În această zonă, pânza freatică este aproape la suprafață.

Până prin anii 1960-1965, era organizat la nivel satului pășunatul 19

vitelor pe izlaz și din această cauză, cei care erau plătiți de localnici pentru a avea grijă de vite, trebuia să fie foarte atenți, ca să nu se întâmple ca vreo vită să se ducă în această zonă, că imediat rămânea imobilizată și apoi cu mare greutate ar mai fi fost scoasă de acolo. În extremitatea sudică a moșiei satului Afumați, în punctele „Crucea de piatră” (la granița cu moșia satului Bistreț), „Sărăceaua”, „Cărbune” și în partea de SE, spre Urzicuța, există un cernoziom degradat, iar în partea de S a satului, spre Covei, în zona pe unde trece canalul magistral Basarabi – Băilești – Bechet, unde se află pădurea satului și Crucea lui Buchi, se găsește un sol nisipos, cu nisipuri zburătoare.

Lățimea acestor nisipuri zburătoare este de peste 500 m, pe o lungime cât lungimea satului și continuându-se câtva spre Urzicuța. Pentru fixarea acestor terenuri, încă din 1898, numai proprietarii de moșii C.C. Păianu, Traian Djuvara, Lucia Demetriadis și câțiva cetățeni din Amzulești aveau o braniște (pădure rară, parte de pădure cu arbori bătrâni, rămășiță a codrilor de odinioară, pădurice de stejari, termen care în limba slavonă înseamnă loc oprit, rezervație), pădure de peste 85 ha pe moșia fostului sat Amzulești. Ulterior, această braniște a fost defrișată și terenul a fost folosit pentru agricultură. Mult mai târziu, când a avut loc împroprietărirea din 1924, locuitorii satului Afumați au înființat în zona Nisipuri, în apropiere de satul Covei, o pădure de salcâmi și plantație de vii, în suprafață totală de 25,5 ha.

Viile din această zonă au fost desființate în anii 1960-1962, când a avut loc colectivizarea, iar pădurea a fost defrișată irațional în 19901991, după evenimentele din 1989. Nici după o perioadă de aproape 25 de ani, această pădure nu a fost reînființată, rămânând o suprafață aridă. Această zonă de nisipuri zburătoare mai este cunoscută și sub denumirea „La vulpi”, deoarece structura solului, bun pentru a-și sapa cu ușurință vizuini, vulpile s-au înmulțit considerabil și cetățenii comunei i-au atribuit acest nume.

Urme ale existenței acelei păduri de gorun, din 1898, le-au constituit ultimii tufani rămași răzleți în câteva locuri și care au fost tăiați în 1952. Numărând inelele din structura acelor arbori, s-a ajuns la concluzia că aveau vârsta de peste 120 de ani. Printre ultimii stejari au fost cel de pe terenul lui Ștefan Florescu, cunoscut sub numele de Ciolpan (arbore bătrân) și altul în apropiere de fântâna lui Anghel Deca (Lană).

20

În sat, stejari seculari au fost în parcul din curtea fostei Grădinițe cu program săptămânal Afumați (fostul parc al moșierului colonel Gheorghe Dinopol). În acest parc, se mai aflau o pepinieră de pomi fructiferi, seră pentru flori, popicărie, copaci ornamentali, tei etc și la ora actuală se mai află în această curte doar 2 stejari seculari (peste 150 de ani) care pot fi tăiați oricând, deoarece această curte și clădirea aferentă sunt proprietate a fraților Gheorghe și Eleodor Nuță. În fața curții lui Alexandru M. Deca (Fulgu) au mai existat doi stejari seculari, care au ieșit din ghindele puse în pământ de către Ion Sandu Ceaușu – socrul lui Alexandru M. Deca. Acești stejari au fost tăiați în anul 2005, din lemnul rezultat făcându-se mobilă, iar cea mai mare parte s-a folosit ca lemn de foc.

Vedere generală din satul Afumați

Cei doi stejari sunt surprinși în fotografia de mai sus, în partea stângă, partea de început a fotografiei, ce reprezintă o imagine de ansamblu din localitate. Umbra aruncată pe pământ de cei doi stejari sugerează înălțimea mare pe care o aveau. Unii cetățeni au susținut că acești doi stejari erau prinși ca puncte de orientare în cadrul județului Dolj.

21

3. Clima

Datorită poziției geografice a țării noastre pe glob și a poziției satului nostru în partea sudică a țării, în câmpia Dunării, clima este temperat continentală. Comuna Afumați este așezată în apropierea Europei sudice, a țărilor mediteraneene, având aproximativ 450 km până la Marea Neagră, 450 km până la Marea Adriatică și 350 km până la Marea Egee.

Europa

Cele patru anotimpuri se diferențiază clar între ele și temperatura medie pe parcursul unui an este de aproximativ 12º. Cele mai călduroase luni din an și în același timp cele mai secetoase luni sunt iulie și august. Pentru aceste două luni, temperatura medie este de aproximativ 22º-24º, ajungând chiar și la temperatura maximă de 39º-40º.

Cu multe zeci de ani în urmă, temperaturile erau cu unu-două grade mai mici, aceste temperaturi crescând ulterior ca urmare a desecării bălților din zonă și defrișării pădurilor existente. Cantitatea de preci22

pitații pe parcursul unui an este de aproximativ 550 mm Aceasta înseamnă că de-a lungul unui an, precipitațiile sub formă de ploaie și zăpadă ar forma un strat de apă cu o grosime de 55 cm. Timp de un an sunt 70-80 de zile cu ploi și aproximativ 20-22 de zile cu zăpadă.

Temperatura minimă ajunge în lunile ianuarie-februarie la (-4º) – (-25º).

Anul 2014 a fost un an aparte, în sensul că au fost, în mod sigur, mult mai multe zile ploioase. Numai în lunile octombriedecembrie 2014 a plouat peste 30 de zile și tot în această perioadă, mai exact în intervalul11 noiembrie-10 decembrie 2014 a fost zilnic cerul acoperit cu nori. A fost perioada când în partea de S a județului Dolj, Soarele nu s-a arătat în intervalul menționat. Această situație a provocat oarecare stări neconfortabile cu privire la sănătate, în special în rândul copiilor și al persoanelor mai în vârstă. Tot în această ordine de idei, menționăm și faptul că în zilele de 25-26 decembrie 2014, au fost temperaturi de (+15º) – (+16º), iar la o săptămână de zile, pe 1 și 2 ianuarie 2015 au fost temperaturi de (-15º) – (-17º).

Din informațiile meteo de la televizor s-a reținut faptul că aceste fenomene dețin recordul în ultimii 50 de ani, (pentru datele menționate). În anul 2014, în comuna Afumați, datorită faptului că au fost multe ploi, la culturile de porumb, floarea-soarelui și păioase s-au obținut producții foarte bune, iar la vița-de-vie și la culturile legumicole s-au obținut producții scăzute, deoarece după unele ploi se producea și mană.

După cum se știe, luna octombrie se numește în popor Brumărel, iar luna noiembrie se numește Brumar, și de pe la sfârșitul lunii octombrie, începe și în satul nostru să cadă brumă și temperatura să scadă atât, încât pământul îngheață. Arcul Carpatic, Arcul Balcanic și cursul inferior al Dunării sunt elemente esențiale în variația climei de-a lungul unui an în această zonă. Carpații și Balcanii sunt adevărate ziduri în calea vânturilor, iar Dunărea este o sursă aproape inepuizabilă pentru practicarea și dezvoltarea agriculturii.

Vânturile predominante sunt: – Crivățul, care bate din direcția NE, ce aduce iarna frig și ninsori, iar vara, căldură, ploi și chiar furtună cu grindină.

– Austrul, care bate din direcția V sau NV și din cauza efectelor sale negative mai este numit Traistă goală sau Sărăcilă.

– Mai era și Băltărețul, dar ca urmare a desecării bălților din zonă, și în special, a celor din apropierea Dunării, și care bătea pe 23

direcția S-SE, acesta se manifestă acum foarte rar. Atunci când sunt ploi însoțite de furtună, fulgere și grindină, în special în lunile iulie – august, se produc și unele pagube materiale și umane. Astfel în ziua de 17 iunie 1968, în Afumați a fost trăsnită o femeie, în punctul Dealul Maciului și alte trei femei au rămas paralizate, iar în Boureni, în punctul Gara Boureni, au fost trăsnite 5 femei și încă o persoană a rămas paralizată (Mitiță Stănoi). Pagube materiale mari s-au produs în ziua de 15 august 1956, când furtuna a smuls copaci din rădăcină, au fost luate acoperișuri de pe case, de pe acareturi și au fost răsturnate care încărcate cu snopi de grâu. În vara anului 1975, a fost trăsnită șira de furaje a C.A.P. Afumați, care nu a putut fi stinsă nici în urma intervenției pompierilor de la Băilești și Calafat. În 1988, a fost trăsnit transformatorul electric de la moara din Afumați. Fenomene deosebite au avut loc și în iarna 1954-1955, când zăpada a fost așa de mare, încât cei care mergeau pe o parte a satului, pe lângă curțile cetățenilor, iar alții pe cealaltă parte, nu se vedeau. A fost nevoie ca fiecare locuitor să dea jos de pe casă zăpada depusă.

4. Hidrografia

La aproximativ 1,5 km de sat, către S, se află Valea Largă, o zonă sub nivelul altitudinii satului. Deoarece în timpul ploilor aici se acumulau cantități mari de precipitații și culturile erau compromise, s-a săpat un canal secundar, ce era folosit la irigarea culturilor, iar acum captează surplusul de ape din zonă. Mai la S de această denivelare, la aproximativ 2-2,5 km de aceasta se află o altă vale mai adâncă decât Valea Largă, numită Sărăceaua. Avea o suprafață de 5 ha. În această vale s-a format Balta Sărăceaua. Cu mulți ani în urmă, în această baltă se vărsau apele pârâului Balasan, dar în anii 1972-1973, a fost săpat un canal de dirijare a apelor, în cadrul lucrărilor de îmbunătățiri funciare și astfel s-au retras apele și o mare suprafață de teren a fost redată agriculturii. Acest pârâu ce trece prin Băilești și care își continuă cursul spre Covei și apoi spre Afumați, unde se varsă în balta Sărăceaua, mai este cunoscut sub numele de Cilieni și chiar de Sărăceaua, deoarece își vărsa apele în balta numită Sărăceaua. Datorită lucrărilor succesive de adâncire a albiei, din anii 1930, 1960 și apoi din 1970-1972, pentru a prelua apele bălților din zonă, este cunoscut sub denumirea de Canal, își continuă cursul către Bistreț, vărsându-se în 24

balta Călugăreni. Apa sa este poluată din cauza deversării apelor menajere ale municipiului Băilești în acesta, iar până în 1990, apele sale erau și mai poluate, din cauza scurgerii dejecțiilor de la complexul de porci de la Băilești. O altă baltă ce a existat pe teritoriul comunei a fost balta din Valea Mandii, situată la N de satul Afumați, la aproximativ 1 km distanță.

O altă baltă a fost Balta Brăzdata, situată în partea de NE de satul Afumați. Aceasta era în apropierea satului Afumați, se scurgea pe lângă Cotul lui Onea și se vărsa în Baboia.

Balta Cânepiștea își trage denumirea de la pârâul ce o alimenta cu apele strânse din partea de N a satului Boureni. Era în partea de N a satului, în imediata vecinătate a acestuia, începea din extremitatea vestică a satului și se întindea pe o lungime egală cu lungimea satului.

Balta Izvoarele era în partea de N a satului, în zona bisericii, aduna apele din Balta Cânepiștea, se întindea pe marginea satului, în partea de N, își continua cursul prin partea de N a fostului sat Amzulești și se vărsa în Baboia, în apropiere de „Măgura tăiată”, de pe teritoriul comunei Urzicuța.

Balta Neagră se afla în partea de N, pe izlazul comunal, la aproximativ 550 m de biserică. Această baltă, deoarece nu era alimentată de vreo apă curgătoare, în timpul verii seca. Unii susțin că apa acestei bălți avea efecte terapeutice, dar nefiind îngrijită și exploatată rațional, nu au fost valorificate efectele ei. La un moment dat s-au luat la analize probe de sol și de apă pentru a se determina conținutul de substanțe, dar lucrurile au rămas la acest stadiu și nu au fost luate măsuri pentru a beneficia de efectul curativ al apei și al nămolului din această baltă. Culoarea aparte a apei, cea care a și dat numele acestei bălți, constituie un argument că în acel loc este un conținut bogat de substanțe cu efect curativ.

Spre N de această baltă, la aproximativ 1,5 km, se afla Balta Ostrovul, care în timpul verii, adesea seca.

Despre toate aceste bălți se vorbește la trecut, deoarece în urma aplicării Planului Național de Regularizare a Apelor din 1972, neavând debite considerabile, cu timpul au secat. Atunci când aveau volum de apă suficient, în ele se găsea pește, iar o parte dintre ele, în special apele bălților Cânepiștea, Izvoarele și Brăzdata erau folosite de locuitorii satului la topitul cânepii și al inului.

25

Ape curgătoare pe teritoriul satului Afumați au fost Cânepiștea și Baboia. Cânepiștea izvora din parte de NV a satului Boureni, își continua cursul prin partea de N a satului Boureni și partea de N a satului Afumați și se vărsa în balta cu același nume. Cursul său era aproape paralel cu vetrele satelor Boureni și Afumați, la distanța de aproximativ 300 – 500 de metri de casele din extremitatea nordică a celor două sate. În urma lucrărilor de regularizare a cursurilor apelor, acest pârâu a secat.

Planul satului Afumați

Baboia izvorăște de la Verbița-Călugărei, trece prin Vârtop, Caraula, Galicea Mare, Siliștea-Crucii, trece prin partea de NE a satului Afumați, prin partea de E a fostului sat Amzulești și se varsă în Desnățui, pe teritoriul comunei Bârca. Este apa curgătoare din zonă ce are apă pe tot parcursul anului, adâncimea apei fiind funcție de anotimp.

26

Cursul pârâului Baboia

Adesea, în apele sale, copiii și tinerii, în special vara, merg la scăldat și la prins pește. Baboia, în aval, trece și pe teritoriul comunei Urzicuța și aici este cunoscut sub numele de Brobințari, Moranca, iar în amonte, la Siliștea-Crucii, este cunoscut sub denumirea de Eruga. În satul Afumați, pânza freatică este la 5-6 m. În special în perioada interbelică, oameni cu o stare materială mai bună au săpat pe câmp, în capul locului fiecăruia, fântâni pentru a asigura aprovizionarea cu apă a oamenilor ce erau la muncile câmpului și adăpatul vitelor. Printre cele mai cunoscute și mai vechi fântâni au fost: Fântâna de piatră (Îi spune așa deoarece este făcută din lespezi de piatră.

Este cea mai veche fântână din sat. Are în jur de 150 de ani. După numele celui care a făcut-o, se mai numește fântâna lui Dunavățu), situată în partea de S a satului, chiar la intrarea în sat, Fântâna Ilenei, Fântâna lui Lidă, Fântâna lui Gogu Nuță, Fântâna lui Ristea, Fântâna lui Foață, Fântâna lui Lană, Fântâna lui Sendica, Fântâna lui Buduroi, Fântâna lui Dinu Sfântu, Fântâna lui Traian, Fântâna lui Daja. În interiorul satului, cele mai vechi fântâni sunt: Fântâna lui Cojocaru, 27

Fântâna lui Boncea, Fântâna lui Măciucana, Fântâna lui Fâscu, iar mult mai târziu, după 1979, s-au mai forat, la o adâncime de peste 20 de metri, următoarele fântâni: Fântâna de la Poliție, Fântâna de la Dispensarul uman, Fântâna de la localul vechi de școală, Fântâna de la localul nou de școală, Fântâna lui Mihai Noană (Tucă), Fântâna lui Mitu Stoica, Fântâna lui Ștefan Șt. Preda (Buchi), Fântâna de la Căminul Cultural. Toate acestea sunt fântâni publice, dar mai sunt multe alte fântâni forate în curțile unor cetățeni. La ora actuală, acele fântâni, ce au fost făcute în capul locului, în marea lor majoritate au fost abandonate și ajunse în starea de a nu mai putea fi folosite și, în plus, nu se mai află la margine de drum, în capul locului, deoarece în urma executării canalelor de irigații, s-a făcut o nouă tarlalizare a suprafeței agricole a satului, nemaiexistând posibilitatea trecerii dincolo de magistral, decât prin două locuri, folosindu-se cele două poduri construite peste magistral.

5. Flora

Având în vedere faptul că pe raza satului Afumați există o relativă varietate de soluri, există o diversă floră spontană sau naturală și dirijată sau cultivată, precum și o faună diversă, specifică zonei de câmpie. Plantele de bază cultivate sunt: grâul, porumbul, orzul, ovăzul, mazărea, soia, floarea-soarelui, sfecla de zahăr și există condiții foarte bune pentru cultura cânepii, inului, bumbacului, ricinului, rapiței, precum și pentru plante legumicole ca roșii, ardei de toate soiurile, vinete, cartofi, varză, ridichi, ceapă, morcovi, castraveți, spanac etc. Pomii fructiferi cel mai des întâlniți sunt: mărul, părul, prunul, vișinul, corcodușul, zarzărul, caisul, nucul, iar în ceea ce privește vegetația lemnoasă, cel mai des întâlniți sunt: salcâmul, dudul, oțetarul, stejarul, plopul, salcia etc. Și azi se văd în partea de N a satului, în zona pârâului Baboia și a bălții Izvoarele, plopi și sălcii, rămășițe ale unui frumos zăvoi ce exista cândva și care se întindea în partea de N a satului Amzulești. Aici, și în partea de N a satului Afumați, pe izlazul comunal, se găsește papură, trestie, pipirig, stânjenelul galben, crinul de baltă, brândușa, lintița, cămașa broaștei etc. Pe marginea drumurilor și în culturile agricole cresc o serie de plante sălbatice care constituie o sursă de hrană pentru animale. Dintre acestea amintim: loboda, știrul, iarba găii, barba caprei, 28

talpa gâștei, lăptuca, pălămida, macul, pirul, bozul, costreiul, măzărichea, mătrăguna, dracila, ciulinul, scaiul măgăresc, laurul etc. Rapița cultivată pentru semințele ei folosite în industrie câștigă tot mai mult teren deoarece este și o bună bază meliferă, de-a lungul timpului fiind mulți locuitori care se ocupau cu creșterea și îngrijirea albinelor. Printre cei ce au practicat sau practică apicultura amintim pe: Ion Poenaru, Iulian Berceanu, Timotei Popa, Nicolae Stănescu. Florea Toma, Florea Iancu, Florea Nuță, Florea Pena, Constantin Preda, Cornel Furiș, Dumitru Toma, Nicolae Pena etc. .Se mai cultivă vițade-vie și diverse plante medicinale ca: izmă, gălbenele, mușețel, rostopască etc. Florile de grădină cel mai des întâlnite sunt: laleaua, trandafirul, bujorul, macul de grădină, gladiole, crizanteme, tufănica, garoafe etc. Este tot mai mare numărul celor care încearcă să aclimatizeze smochinul și lămâiul (plante ce cresc și în țara noastră, dar care nu sunt specifice acestei zone). An de an crește numărul agricultorilor care obțin recolte deosebite de legume și zarzavaturi în spații protejate (sere și solarii). Dintre locuitorii cu rezultate foarte bune în acest domeniu amintim pe: Florea Nuță, Florea Pena, Alina și Sorin Popa, Titel Stoenescu, Marin Constantin Zdrâncă, Florica Preda (a lui Gâlă), Ion Enache, Valeriu Gh. Tudorică, Florea Gh. Tudorică etc.

Pe izlazul comunal cresc și diverse soiuri de ciuperci, majoritatea comestibile.

O combinație fericită între grădina de legume și grădina de flori a familiei Alina și Sorin Popa 29

Locuitorul Florea Nuță în solarul lui

6. Fauna

Animalele sălbatice întâlnite sunt: vulpea, iepurele, hârciogul, șoarecele de câmp, popândăul (numit în zonă șuiță), dihorul, nevăstuica, ariciul, șopârla, șarpele de casă și șarpele de baltă, gușterul etc.

Dintre păsări amintim: vrabia, cioara, cucul, sticletele, ciocârlia – pe cale de dispariție din această zonă și care până prin anii 1950-1960, când erau în număr foarte mare, îți umpleau sufletul de bucurie cu al lor cântec din zori de zi, pițigoiul, stăncuța, barza, turtureaua (din ce în ce mai rar), guguștiucul, prepelița, potârnichea. În urmă cu foarte mult timp, atunci când existau bălți pe teritoriul satului avifauna era reprezentată de speciile acvatice din lunca Dunării: rața sălbatică, gâsca sălbatică, stârcul, țigănușul, lișița, nagâțul, pescărușul, bâtlanul, găinușa de baltă, egreta etc., iar bălțile erau populate cu scoici, raci, plătici, țipari, crapi, caracude, bibani, fâțe, specii de pești pe care localnicii le prindeau cu undița, cu vârșele sau cu năvodul. Barza este pasărea care anual poposește la noi în perioada călduroasă. În urmă cu foarte mult timp, atunci când lucrările din agricultură nu erau mecanizate și când existau suficiente păduri, se aflau în această zonă, dropiile, fazanii și căprioarele. Dintre păsările și animalele din gospodărie amintim găina, curca, rața, gâsca, bibilica sau câța, porumbelul, iar ca animale: bovine, cabaline, suine, ovine și cel mai 30

credincios prieten al omului, câinele domestic, iar prin anii 18301900 se creșteau bivoli și măgari, animale foarte rezistente la intemperii și nepretențioase în ceea ce privește alimentația. De-a lungul timpului au existat mai mulți împătimiți ai vânatului. Dintre aceștia evidențiem pe: înv. Grigorie Gr. Deca, înv. Florea Bojin, Ștefan Deca (Buduroi), Alexandru Matei, prof. Dumitru F. Toma, Ștefan Ștefan (Stan Sfântu), Selea Iacob, Gheorghe N. Mitrică, Marin P. Țărineanu, Ion C. Zamfir etc. Vânau în mod organizat și individual în perioadele când vânatul era legal. Organizau partide de vânat iepuri, gâște sălbatice, rațe sălbatice etc. De cele mai multe ori, după aceste partide de vânătoare organizate, urmau petreceri ce se prelungeau destul de mult. În apele curgătoare și bălțile de pe teritoriul comunei Afumați, cu mult timp în urmă au existat mari cantități de pește. Anumiți oameni mergeau la pescuit din pasiune, iar cei mai mulți pentru a asigura consumul de pește în familie. Pescari pasionați au fost: înv. Florea Bojin, înv. Constantin Tica, Roman Leancă, Alexandru M. Țărineanu (Țăranu) Ion Măciucă (Nini lui Germanu), Gheorghe Tudorică, prof.

Dumitru F. Toma, Remus Tudorică etc.

Ca o pasiune și totodată o modalitate de a satisface anumite nevoi în alimentația familiilor, menționăm că mulți cetățeni din sat se ocupă cu creșterea porumbeilor, rase mixte și rase de carne, pentru calitatea deosebită a cărnii de porumbel în obținerea a diferite preparate culinare În afară de aceștia, mai sunt cetățeni care se ocupă cu creșterea porumbeilor, exclusiv din pasiune. Sunt aceia care se ocupă cu creșterea porumbeilor rase de ornament și rase de curse. Dintre aceștia se evidențiază Cornel T. Furiș și Sorin D. Stănilă, care au participat de mai multe ori, cu mai mulți porumbei la diverse zboruri de pe teritoriul țării și chiar de pe teritoriul altor țări, și de fiecare dată, indiferent de distanța de la care au zburat, majoritatea porumbeilor înscriși în curse au venit acasă. Rareori s-au înregistrat pierderi în astfel de concursuri, dar convingerea proprietarilor era că cel mai probabil au fost prinși de diferite păsări răpitoare și nicidecum nu a fost de vină capacitatea lor de a se orienta. La începutul lunii iunie 2015, Sorin D. Stănilă a participat cu 32 porumbei la o cursă care a avut ca loc de lansare în Ucraina și i-au venit acasă un număr de 28 porumbei. Pasiunea de a participa cu porumbeii la diferite zboruri este costisitoare. Nu sunt de neglijat sumele cheltuite cu procurarea unui ceas special care înregistrează ora sosirii fiecărui porumbel din 31

cursă, plata pentru deplasarea porumbeilor la locul stabilit, sumele necesare pentru asigurarea unei hrane adecvată etc.

Din pură pasiune, cei doi crescători de porumbei de curse, împrumută cu 2-4 porumbei cetățenii din Afumați ai căror copii se căsătoresc și au ceremonia de cununie civilă într-o localitate cât mai îndepărtată de satul Afumați, pentru a fi eliberați după cununie. Li se dă telefon proprietarilor pentru a fi anunțată ora plecării și atunci când porumbeii respectivi ajung acasă, li se calculează viteza de deplasare.

32

Capitolul II TOPONIMIE

În legătură cu locuitorii din Afumați, persoanele în vârstă folosesc următoarele denumiri:  Locuitorii din loturile menționate cu cifrele 2 și 3, adică pentru locuitorii de la strada „Fântâna de piatră”, până la extremitatea vestică a satului, sunt numiți „Susuleni”.  Cei de la „Fântâna de piatră” către E, până la începutul loturilor notate cu cifrele 1 și 4, sunt numiți „Josuleni”.  Cei din loturile notate cu cifrele 1 și 4 formează „Satul nou Afumați”. Această parte a satului a apărut după realizarea împroprietăririi din 1945, când în această zonă nu erau construite case. Această zonă a fost atunci parcelată și porțiunile respective au fost împărțite ca vetre de case. Casele din loturile notate cu cifrele 1 și 4 au făcut legătura între Amzulești de Sus și Amzulești de Jos.  Locuitorii din loturile notate cu cifrele 5 și 6 reprezintă fostul sat Amzulești, alipit satului Afumați în 1968 și care mai înainte sa numit „Amzuleștii de Jos”.  Locuitorii din lotul notat cu cifra 7 reprezintă „Amzulești – Satul nou”, trup de locuințe care a luat ființă tot în urma împroprietăririi din 1945.

33

În legătură cu numele actual al localității, iată două legende: 1) Legendă

(Din lucrarea: Legende populare istorice românești de la Dragoș-Vodă la Cuza Vodă)

Să vezi…Unii vorbesc și în alte chipuri, dar eu unul am auzit că odată s-a dat de veste că are să treacă pe drumul Bercii, către Băilești un pomajnic (ajutor de zapciu, șef de birou la subprefectură). Și cum drumul trecea printre niște bordeie ce erau făcute pe vatra satului, Afumații de astăzi, un deputat de pe vremurile acelea le-a poruncit clăcașilor să dea foc gunoaielor și bălegarelor, să nu le vadă stăpânirea… Când să treacă cu trăsura printre bordeie, pomajnicul abia răzbi!...  Da' ce afumați aici voi, oameni buni?...îi întrebă pomajnicul.  Ce să afumăm?... n-afumăm nimic, am dat foc la bălegare, zic ei.  Ca să vă afumați voi, bătu-v-ar Maica Domnului; nu vedeți ce-aveți pe voi?...

Iar către vizitiu: – Dă bice băiete, și, mână să nu ne afumăm și noi ca ăștia…

Se uită bieții oameni unii la alții și văd că așa cum erau: plini de fum, afumați, parcă ar fi stat numai la coșuri… Și de-atunci le-a rămas cioporului aceluia de bordeie numele de Afumați, nume ce-l poartă satul de astăzi.

2) Legendă Această legendă se mai păstrează și azi de către o mare parte dintre bătrânii satului. Această legendă, din cele spuse, este sigur din anul 1864.

Se spune că pentru punerea clăcașilor în posesia suprafețelor cuvenite, ca efect al Reformei agrare din timpul lui Alexandru Ioan Cuza, în 1864, pentru parcelarea pământului (suprafața agricolă) și a vetrelor de casă, a venit inginerul hotarnic și pretorul (care aveau reședința la Bârca) și aceștia au fost găzduiți în cea mai bună locuință, socotită la acea vreme, cea a lui Dinu Furiș, dar și aici din cauza fumului scos de soba improvizată și a traiului rău pe care l-au văzut, au rămas rău impresionați și au numit pe locuitori – afumați, dând și satului denumirea de Afumați.

34

Dinu Furiș locuia în condiții similare cu majoritatea locuitorilor din acea perioadă, dar era un om muncitor, cu vite mai multe și acestea făceau să fie apreciat și să se bucure de respectul celor din localitate. Este înmormântat în cimitirul comunal, în imediata vecinătate a bisericii actuale din Afumați. Crucea de la mormântul său se află și la ora actuală într-o stare destul de bună, turnată din beton și foarte robustă.

Crucea lui Dinu Furiș, situată la 4 m în partea de N a bisericii Afumați

În legătură cu numele fostului sat Amzulești, sat ce face parte din satul Afumați începând cu anul 1968, când a avut loc ultima împărțire administrativă a țării, tot legendele spun că mai întâi s-a numit Păianca, după numele proprietarului Constantin Păianu, pe moșia căruia s-a constituit satul respectiv. Apoi, acest sat și-a schimbat numele în Amzuleștii de Jos, după numele unui cioban care se numea Amza, a venit de la munte și s-a stabilit în această zonă. Actualul sat Afumați s-a constituit pe lângă satul Amzuleștii de Jos și se numea Amzuleștii de Sus. De la 1864, satul Amzuleștii de Sus a luat numele de Afumați, iar Amzuleștii de Jos a rămas cu numele Amzulești și de la 1968 face parte din satul Afumați.

35

Iată legendele sau purul adevăr în legătură cu denumirea unor dealuri, măguri, văi, bălți etc Dealul Maciului sau Dealul Boilor, sau Dealul lui Onea Se numește Dealul Maciului deoarece pe această măgură cândva creșteau foarte mulți maci, atât de mulți, încât vara se părea că este acoperit cu o mantie de culoare roșie. I se mai spune și Măgura Boilor deoarece, atunci când se practica pășunarea animalelor locuitorilor în cireadă pe islazul comunal, la prânz, atunci când cei doi paznici se retrăgeau pentru a mânca, toate vitele din cireadă se strângeau pe această măgură pentru a rumega. Numele unuia din cei care a păzit vitele o perioadă mult mai mare era Onea și de la acest nume al unui om a rămas numele de Măgura lui Onea și chiar o suprafață mare din preajma acestei măguri poartă numele de Cotul lui Onea (zona în care, de regulă, erau păscute animalele).

Movila cu știr Este măgura din parte de NE a fostului sat Amzulești. Se numește Măgura cu știr, deoarece cu mulți ani în urmă, aici creștea foarte mult știr, acea plantă – dăunător al culturilor, dar foarte bună în hrana animalelor.

Movila Oltenilor Este situată în parte de N a satului Afumați. Pentru a ajunge din satul Afumați în satul Siliștea-Crucii există mai multe posibilități.

Dacă din centrul satului Afumați se merge pe strada Fântâna de piatră, pentru a ajunge la Siliștea-Crucii, la un moment dat există varianta a o lua la stânga sau la dreapta. Exact în acest loc când pentru a ajunge la destinație se ia la stânga, în partea dreaptă, înainte de a merge la stânga, la 20-30 m de la marginea drumului, se află Măgura Oltenilor. De ce se numește a oltenilor? Cu foarte mult timp în urmă, până prin 1950, în a doua și a treia zi de Sf. Paști, cei din Afumați, Siliștea-Crucii și cei din Boureni se întâlneau la această măgură, unde se juca și se împărțeau coșuri cu bucate. Cei mai hazlii spuneau că se întâlnesc oltenii să se și distreze și a rămas numele de Măgura Oltenilor. Ulterior, acest loc de întâlnire s-a mutat pe Izlazul din Afumați, în punctul „Fântâna lui Nițișor”, unde, pe lângă cei din satele menționate anterior, veneau adesea și cei din Urzicuța.

Măgura Mieilor Este situată în partea de S a satului, pe partea stângă în direcția de mers spre satul Boureni, la mijlocul distanței dintre aceste două sate 36

ale comunei Afumați. Îi spune Măgura mieilor deoarece acei ciobani care își stabileau cătunul în această zonă, atunci când mieii ajungeau la vârsta de înțărcat, îi închideau într-un țarc pe care îl construiau pe această măgură spre a putea să-i supravegheze de la distanță.

Dealul Cățelu Bătrânii satului susțin că se numește astfel, deoarece aici, un pașă turc și-ar fi îngropat cățeaua ce îl însoțea în lupte și care a murit în timpul luptei duse pe aceste locuri.

Valea Bozneagului Denumirea provine de la planta ce este întâlnită și la ora actuală în această vale, numită Boz, ca plantă în stare sălbatică și care în trecut creștea din abundență, inclusiv prin culturi.

Valea și Balta Mandii Legenda spune că această baltă și valea respectivă au luat numele de Mandii de la numele unei fete ai cărei părinți aveau locuința-bordei în apropiere, iar fata s-a dus să prindă pește, deoarece se spune că era o baltă cu mult pește și din greșeală s-a înecat. Bătrânii satului povestesc că prin această vale, cu foarte mult timp în urmă, trecea o apă al cărei nume nu se cunoaște și că acea apă curgătoare era afluent al Dunării.

Pârâul Cânepiștea Locuitorii din Afumați și Boureni, care aveau terenuri agricole ce ajungeau cu un cap la această apă curgătoare, cultivau câte o bucată din terenurile acestea cu cânepă, deoarece observaseră că aceste terenuri erau prielnice culturii de cânepă, plantă de care aveau mare nevoie pentru a obține fibra necesară țesutului de saltele, saci, cergi etc. De la această plantă a rămas numele Cânepiștea.

Movilele de pe teritoriul satului Afumați sunt dispuse în linie dreaptă, de o parte și de alta a satului, pe toată lungimea sa și din această cauză, s-a acceptat ideea că acestea au servit drept puncte de observare în îndepărtata vreme a năvălirilor. După unii cetățeni mai în vârstă, aceste măguri ar fi făcute din timpul cumanilor și susțin că acestea ar fi morminte ale unor căpetenii dispărute în timpul luptelor.

Ca argumente sunt osemintele umane și cenușa găsită în timpul unor săpături făcute pe unele din aceste măguri.

37

Capitolul III ATESTARE DOCUMENTARĂ Numele satului Afumați apare mai întâi în documentul datat 7104/31 august 1596, emis la Târgoviște de Mihai Voievod, domn a toată țara, fiul marelui și preabunului Pătrașcu Voievod prin care se întărea vânzarea-cumpărarea a 155 stânjeni de moșie.

Un alt document este un hrisov de la 2 martie 1618 în care se pomenește de „jupânița lui Prodan din Afumați”.

Acestea sunt două documente pe care unii cetățeni ai satului Afumați, dornici de a cunoaște documentele care atestă existența satului Afumați, le-au considerat ca fiind veridice. Realitatea este alta, și această realitate se bazează pe identificarea făcută de editorii Volumului XI din Corpusul Documenta Romaniae și Historica, seria B, care au identificat satul ca fiind Afumați de Ilfov, spre deosebire de cei care în Documente privind Istoria României, seria B, vol. VI, care au susținut pentru Afumați o „localizare probabilă”.

38

Satele comunei noastre sunt așa de vechi, încât ele pot fi alăturate toponimic primelor așezări cunoscute de documentele cancelariei Țării Românești. Astfel Covăcița din Hrisovul de la 1369 se pare să aibă raportare la satul Covei. Unii consideră că acest sat, Covei ar fi partea de nord a acelei vechi și mari localități rurale de pe valea Dunării, și care, arheologii au stabilit că se numea Covăcița. De aceea noi socotim că zona satelor noastre este dintotdeauna și istoria lor se leagă de satele cu vechime de dinainte de constituirea statului Țara Românească. Dovada cea mai grăitoare este faptul că toate au fost inițial sate moșnenești, și datează din străvechime.

Localitatea Afumați mai este menționată și în alte documente din anii 1672, 1731, 1831 și consemnată cartografic la 1833, 1835, 1853, 1864...

Documentele medievale ale Țării Românești nu sunt suficiente istoricilor în identificarea satului Afumați din județul Dolj. Este greu de apropiat satul menționat în 1618 cu Afumații din Dolj, din moment ce informațiile documentului se referă la zona de Răsărit a Țării Românești. În consecință, atestarea documentară propusă de autorii Dicționarului Toponimic al României. Oltenia, Vol. I, s.v., rămâne doar o ipoteză neargumentată.

Se pare că rămâne ca certitudine mențiunea din 1672 (Documentul din fondul Mănăstirii Cozia de la serviciul Arhivelor Naționale Centrale) și Catagrafiile din epoca premodernă (sec.

18-19), unde satul Afumați Dolj este inclus între așezările moșnenești (megieșești).

Urme ale existenței vieții pe actuala vatră a satului Afumați au fost descoperite în urma efectuării unor cercetări arheologice. Acestea dovedesc că teritoriul pe care azi se află satul Afumați a fost locuit încă din secolele II-III e. n.

Printre descoperirile arheologice de pe acest teritoriu se numără și o stelă funerară din calcar cu următorul text: D (is) M (anibus)/ C. Quintin – / ius Victor/ Iunior vixit/ onnis VIII. Po.- /suit C. Quin -/tinius Vic/tor, pater/ filio caro.

Despre această stelă funerară istoricul Gr. Tocilescu scria în A.E.M. 11,1887, pag. 21, următoarele: 39

„…la Afumați s-a descoperit o stelă funerară ridicată fiului său C. Quintinius Victor. Și acesta a fost cu siguranță stăpânul unui mic domeniu agrar”.

Acest lucru este menționat și în lucrarea C.I.L. III. 8022 (Catalogul inscripțiilor latine), o lucrare valoroasă și voluminoasă (16 volume). În prezent, nu se știe unde este această stelă funerară. Din spusele unor cetățeni vârstnici, aceasta ar fi stat foarte mult timp în fața Primăriei Afumați și la un moment dat a dispărut. Mulți au crezut că a fost ridicată pentru a fi expusă la vreun muzeu. Directorul Căminului Cultural din Afumați a luat legătura în 2014 cu Muzeul Olteniei Craiova și cu Muzeul de Istorie a României, București, dar informațiile primite au fost negative.

O altă descoperire arheologică certă de pe teritoriul satului Afumați o reprezintă un topor din piatră, descoperit în anul 1957, de către un grup de cetățeni din Afumați, la o adâncime de aproximativ 2,5 m, cu prilejul săpării unei fântâni în Dealul Maciului, în vederea folosirii sale ca sursă de apă pentru irigarea grădinii fostului C. A. P. Afumați. Acest topor a fost expus în 1974 în Expoziția muzeală din Afumați, iar în prezent este expus la Muzeul civilizației sătești din Afumați.

Toporul de piatră de la Afumați, Dolj

În satul Covei, destul de aproape de satul Afumați, în punctul „La cărămizi”, s-au descoperit materiale ceramice de epocă romană (secolele II-III e. n.), care au aparținut unei așezări rurale. Tot în acest loc au mai fost descoperite două monede de argint de la Egalabalus și un denar de la Antonius Pius, constituind astfel un tezaur care este expus la Muzeul de Istorie a României, cunoscut sub numele de Tezaurul de la Covei, Afumați.

40

Continuitatea vieții pe aceste teritorii o susține descoperirea altui tezaur, ale cărui piese au fost datate de specialiști ca fiind din secolele al XII-lea și al XVI-lea. Este vorba de un tezaur compus din: - O monedă de argint 25,5 g; - Un vas de argint asemănător cu o mică fructieră cu un diametru la gură de 0,118 m și 0,065 m la bază; - Un colier de argint cu o greutate de 243,50 g și o lungime de 0,794 m.

Tezaurul a fost descoperit întâmplător de către locuitorul Ștefan P. T. Preda (Buchi, bunicul profesorului Constantin Preda), între anii 1952-1955, în punctul „Pământuri”. Acest tezaur a fost expus inițial în Expoziția muzeală din Afumați, în anul 1974, an în care acest punct muzeistic a fost înființat de către Constantin Preda și Florea Ceaușu cu sprijinul specialiștilor de la Muzeul Olteniei, printre care și directorul instituției din acea perioadă, muzeograful Corneliu Tătulea. După o perioadă de expunere în această expoziție, s-a intervenit de către Miliția economică Craiova din acea perioadă, în anul 1977, prin persoana locotenentului colonel Stan, și proprietarul a fost nevoit a-l preda, sub presiunea unei amenzi consistente. După această situație, tezaurul respectiv a intrat în posesia Muzeului Oltenia, unde a fost expus o bună perioadă de timp și ulterior, datorită valorii sale, acest tezaur a intrat în posesia Muzeului de Istorie a României din București, unde a fost expus și este expus și la ora actuală, fiind cunoscut sub denumirea de Tezaurul de la Afumați. Iată imagini cu piesele acestui tezaur.

Tezaurul medieval de la Afumați. Colier de argint 41

Tezaurul medieval de la Afumați. Piesele de prindere ale colierului

Tezaurul de la Afumați. Vas de argint

În legătură cu acest tezaur medieval, profesorul universitar Dinică Ciobotea a făcut o comunicare științifică și a publicat-o în Arhivele Olteniei din 1981.

Iată un fragment din respectiva comunicare: „… cum se explică prezența a două tezaure, atât de valoroase în această zonă ? …Descoperirea în ultima vreme a încă două tezaure, de obiecte și podoabe, în zona de la sud de Craiova, cel de la Afumați și cel de la Verbița, ne îndreptățește convingerea că aceste bunuri au fost tezaurizate local, ele aparținând unor boieri din această zonă”.

42

Țăranul e veșnic treaz, deși multe secole a simulat că doarme.

Vasile Ghica

Capitolul IV DIN ISTORICUL SATULUI AFUMAȚI ȘI ROLUL REFORMELOR AGRARE ÎN CRISTALIZAREA ȘI DEZVOLTAREA LOCALITĂȚII RURALE DE ASTĂZI La început, satul Afumați a mai purtat denumirea de Amzuleștii de Sus. Cu mult timp înainte, prin 1831, strămoșii actualului sat Afumați formau un sat moșnenesc. Cu timpul s-au detașat câțiva dintre ei și alții de aiurea, au pus stăpânire pe moșia satului. Mulți săteni au devenit ulterior clăcași. De aceea, în prima mare lucrare statistică din 1831 (Catagrafia obștească a Țării Românești), satele comunei Afumați sunt consemnate astfel: satul Amzulești, pe moșia Amzulești, stăpânită de moșneanul (boiernaș de neam) Teodor Iota; satul Amzuleștii, pe moșia Amzuleștii de Jos, stăpânită de praporgicul Miliției pământești Ioniță Riioșanu și casa răposatului medelnicer Fotache Păianu; satul Afumați pe moșia Urzicuța de Sus a lui Teodor Iota moșneanul (boiernaș de neam); satul Boureni, pe moșia cu același nume, stăpânită de-a valma de moșneni pe șase moșii: popa Barbu, Iordache Roșca, Mitrică al Ioanei, Florea sin Preda Vâlcan, Marco sin Dincă, Teodor Iota și alți moșneni; satul Coveiu de Sus, pe moșia Coveiul a marelui boier, banul Grigore Brâncoveanu; și Coveiul de Jos, pe moșia Coveiu, megieșească stăpânită de-a valma pe două moșii: popa Barbu Boureanul și Stoica, fratele popii Bratu, moșneni.

Mențiunile din Catagrafia obștească a Țării Românești din 1831, publicată de istoricii Ion Donat, Ion Pătroi, Dinică Ciobotea, sunt edificatoare a opina că zona satelor comunei Afumați multă vreme au fost sate moșnenești.

Structura socială moșnenească a satelor comunei noastre s-a păstrat până după 1864. In acest sens, documentele au consemnat că în satul Amzuleștii de Jos, în 1855 erau 29 moșneni proprietari (toți birnici), în 1899, 14 moșneni-răzeși care posedau 62 ha pământ în 43

cuprinsul trupurilor de moșie Amzulești, iar în 1912, 4 răzeși, 6 împroprietăriți, 33 fără pământ, la un total de 633 locuitori. În acest sat, în 1899 sunt menționate și proprietățile căpitanului Dinu Păianu și Traian T. Djuvara, moștenitorii decedatului Costică Păianu. În satul Boureni, în 1855 erau 95 de moșneni proprietari (94 birnici și 1 mazil); în 1899, 130 de moșneni-răzeși, care stăpâneau toată moșia așezării în suprafață de 469 ha; în 1912, 98 răzeși, 119 împroprietăriți, 59 fără pământ, la o populație de 1458 de locuitori. În satul Coveiu, în 1855, erau 61 moșneni-proprietari (61 birnici); în 1864/1899, 200 de locuitori moșneni stăpâneau întreaga moșie de la moșii, strămoșii lor, într-un singur trup, care constituia această comună, de 138 ha; în 1912, 61 răzeși, 50 împroprietăriți, 87 fără pământ, la o populație de 1141 de locuitori. Toate aceste informații puse în circulație științifică de Dinică Ciobotea în lucrarea Istoria moșnenilor, I/1 (1829-1912), Craiova, 1999, pag. 126-128, sunt mărturia incontestabilă a stării de moșnenie a satelor aparținătoare comunei Afumați.

Cu timpul, în stratificarea socială a satelor, au apărut clăcașii (1746-1864). După marea reformă agrară înfăptuită de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, diferențele dintre săteni au rămas doar cele materiale.

Clăcașii aveau case-bordei pe moșia proprietarului, iar când aceștia nu mai erau în bune relații cu proprietarul pe moșia căruia aveau locuința, erau alungați. Așa pățeau și cei din alte sate și așa se explică faptul că alături de cei din partea locului au venit și alți cetățeni din alte părți. Din mărturiile celor în vârstă, pe actuala suprafață a teritoriului Afumați au venit următoarele neamuri: Neamurile Țărineanu și Zamfir de la Padea, Dolj; Neamul Furiș de la Coșova, Mehedinți; Neamul Dudu de la Negoi, Dolj; Neamurile Tunaru și Pena, de origine sârbi, de la Târnava, Dolj; Neamurile Stănilă și Ionică de la Boureni; Neamul Ceaușu de peste Jiu; Neamul Badea de la Pătule, Mehedinți; Neamul Vică de la Bârca, Dolj; Neamul Neacșu din Gorj.

Neamuri băștinașe: Odagiu, Popa, Păgilă, Preda, Enache, Tuță, Nuță, Tudorică, Radu, Noană etc. Ca argument că aceste neamuri sunt băștinașe este faptul că locuiesc și la ora actuală grupat. Iată un exemplu: 44

Pe strada „Fântâna de piatră”, din centrul satului către N, absolut toate familiile de pe o parte și alta a acestei străzi și chiar terenurile din extravilan, până la pârâul Cânepiștea, se numesc și aparțin neamului Preda sau provin din familii care s-au numit Preda, chiar de nu se mai numesc acum Preda, din cauză că unii nu au mai avut copii de sex masculin pentru a duce mai departe acest nume, fie că alții au vândut gospodăria unor persoane cu un alt nume. Este ușor de dedus faptul că aceste suprafețe, pe care se află aceste gospodării la ora actuală, au aparținut la început unui strămoș comun, care se numea Preda, ce a trăit aproximativ în perioada 1780-1840 și căruia i se cunoaște arborele genealogic. Iată acest arbore genealogic: Preda – Tudoran – Pătru – Ștefan – Ștefan (mai există alte 3 generații în viață). Acest arbore genealogic a fost inscripționat în 1946 pe doagele unui butoi de către ultimul descendent menționat în arborele respectiv, după ce s-a întors din Al Doilea Război Mondial.

Până la 1864 locuitorii clăcași nu aveau teren în proprietate pentru muncă și pentru a-și construi locuința. Erau nevoiți să cadă la învoială cu proprietarii de moșii pentru a le da voie să-și construiască locuința-bordei. Situația de a locui în bordeie era și rezultatul strategiei de a nu fi descoperiți de către năvălitori, dar și din cauza stării de înapoiere, a lipsei de mijloace materiale pentru a-și construi locuințe durabile, trainice. Zona de câmpie în care ne aflăm, datorită unei clime mai blânde, a făcut suportabilă locuirea în bordei și cort, deoarece acestea, vara aduceau răcoare, iar iarna, bordeiele erau călduroase, dar condițiile ar fi de neacceptat la ora actuală. Bordeiul era o locuință subterană care îi determina să suporte o mulțime de privațiuni. În esență, bordeiul era o groapă săpată la o adâncime de 2-2,5 m ale cărui dimensiuni (lungime și lățime) erau funcție de numărul membrilor ce locuiau în acel bordei. Pentru o familie mai numeroasă, bordeiul avea lungimea de 5-6 m și lățimea de 4 m, de regulă, așezat cu lățimea către S, parte pe unde se făcea intrarea în bordei. Această parte a bordeiului era încăperea principală și se numea ogeac sau celar. Cei care erau mai săraci, atunci când săpau bordeiul, lăsau de o parte și de alta a intrării anumite porțiuni nesăpate, de forma patului, pe care le foloseau la dormit, iar la cei care aveau ceva posibilități materiale, în locul acestor așa-zise paturi, se aflau lavițe, pe care le foloseau și la păstrarea brumei de țoale pe care le aveau. Accesul în bordei se făcea printr-un gârlici având dimensiunile de 2/2 m, prevă45

zut cu o scară săpată înclinat și acoperit în același mod ca întreg bordeiul. De regulă, intrarea se afla în partea dinspre S a bordeiului.

Pentru a se asigura acoperirea astfel încât apa provenită din ploi și din topirea zăpezii să nu pătrundă în locuință, pe mijlocul și de-a lungul celarului și gârliciului, erau înfipți în pământ 2-3 pilaștri de lemn pentru susținerea acoperișului, numiți mârtaci, care să aibă o lungime suficientă pentru a depăși nivelul suprafeței pământului cu cel puțin 1 m. Peste acești stâlpi de susținere se fixa un lemn lung numit coamă, iar apoi se puneau mai multe bârne ce aveau rolul de a forma acoperișul, în două ape, adică apa să se scurgă pe ambele părți, de-a lungul acoperișului. Se punea apoi un strat de stuf, trestie sau coceni, peste acestea se punea un strat gros de paie și în final, de regulă, se punea încă un strat de trestie. De cele mai multe ori, peste acest ultim strat se punea un strat de pământ argilos pentru a nu permite să pătrundă apa, iar peste acest strat de pământ se punea chiar și un strat de brazde cu iarbă pentru a mări gradul de siguranță împotriva pătrunderii apei și simultan cu aceasta, a asigura un camuflaj mai bun al așezărilor, spre a nu putea fi descoperite de la distanță de către eventuale popoare năvălitoare. Pentru ca scările gârliciului să nu se degradeze prea repede, erau protejate în partea din față cu nuiele, proptite de țăruși din lemn. Ușa bordeiului se numea praftoriță.

Aceasta era formată din nuiele subțiri, împletite pe un cadru dreptunghiular din spărturi de lemn. Iarna, pentru a ține cât de cât căldură, praftorița era căptușită cu piei de animale. Lângă peretele opus celui de la intrare era vatra prevăzută cu un coș de evacuare a fumului.

Acest coș era împletit din nuiele, avea forma unei târne fără fund, dar de o înălțime mai mare și care era tencuit pe interior și exterior cu pământ, pentru a nu lua foc atunci când era făcut focul în vatră. Coșul avea la partea superioară o deschidere circulară, cu o rază de aproximativ 30-50 cm. De-a curmezișul coșului, deasupra vetrei, era pus un lemn de esență tare, cu secțiunea circulară sau în formă de pătrat, de care se prindea lanțul pentru țest și ceaun. Țestul era de formă concavă, din lut uscat la soare timp de aproximativ 10-12 zile și rareori era din metal, un tuci, folosit la coacerea pâinii și uneori a fripturii de pasăre, porc, oaie și destul de rar de vită.

46

Foto Marian Nicolae – Din arhiva C.J.P.C.P.C.T Dolj

47

Foto Marian Nicolae – Din arhiva C.J.P.C.P.C.T Dolj

In centrul fotografiei, profesoara Cornelia Văduva, cea care a coordonat activitatea persoanelor implicate în realizarea documentarului: „Ropotinul Țestelor”, care face partea din seria de documentare „Zestrea Românilor”, difuzat la TVR 1, TVR 2 și TVR HD.

Foto Marian Nicolae – Din arhiva C.J.P.C.P.C.T Dolj 48

Pentru coacerea pâinii, se puneau sub aceasta frunze de hrean pentru ca pâinea să nu se murdărească de cenușă. De regulă, nu consumau pâinea dospită, ci azimă unsă pe deasupra cu un gălbenuș de ou, iar vara era stropită cu o roșie zdrobită și întinsă pe întreaga suprafață a pâinii. Lemnul de care era agățat lanțul respectiv se numea zălar.

Deasupra vetrei, împrejurul coșului, se afla o poliță ce avea o lățime de aproximativ 0,4 m. și servea drept suport pentru păstrarea unor obiecte specifice bucătăriei, gătitului și se numea corlată. Pe vatră se mai aflau pirostiile, diverse vase din lut, oale și cratițe de pământ nesmălțuit, ulcele și străchini din pământ, iar în apropiere de vatră se găsea o masă de formă circulară, cu trei picioare scurte (pentru a se realiza echilibru stabil al mesei, deoarece interiorul bordeiului era denivelat și dacă ar fi avut patru picioare, masa nu s-ar fi fixat), iar în jurul mesei, cel puțin atâtea scaune câți membri erau în familia respectivă. Din același motiv, scaunele erau tot cu trei picioare. În interiorul coșului erau fixate câteva cârlige de care erau agățate bucăți de carne pentru afumare. În unul dintre pereții bordeiului, de regulă cel din partea dreaptă, la intrarea în bordei, era săpată o firidă, unde era pus opaițul (un vas mic în care se găsea o feștilă de cânepă ce ardea în grăsime, de obicei seu de oaie), care realiza iluminatul în interior. Tot aici se mai păstra cremenea, amnarul și iasca pentru aprins focul. Alte obiecte nelipsite din bordei erau blidele de lemn, troaca în care păstrau sarea, lingurile de lemn, vase mari de lut în care preparau borșul sau murăturile, covata (jumătate din coaja unui dovleac) în care de regulă se păstra ardeiul, o sită, un ciur, căpisterea – covata din lemn de esență moale, o doniță și ulcior pentru apă. Din acestea, apa era luată cu un cauc – o lingură mare din lemn. Unii foloseau drept paturi acele ridicături de pământ, lăsate anume la săpatul bordeiului, acoperite cu paie, peste care puneau rogojini, iar peste acestea erau puse piei de oaie. În loc de plapumă, foloseau cerga și în loc de perne, foloseau căpătâiul (era o pernă mult mai lungă decât lată, din țesătură de in sau cânepă și umplut cu fân sau paie). În peretele lângă care se afla vatra, era săpată o scobitură de formă paralelipipedică și de dimensiuni variabile, funcție de nevoile familiei respective, care folosea la păstrarea alimentelor necesare pe timpul iernii: ceapă, ardei, morcovi, cartofi, fasole, mălai etc. și care se numea zăboaică sau zâmnic. În interiorul bordeiului, se mai găsea și hornul, o sobă făcută din pământ, amplasată în apropiere de vatră, spre a se folosi același 49

coș pentru evacuarea fumului. Acesta era tipul de bordeie de la începutul folosirii lor. Dacă se poate spune că a existat o evoluție în modul de petrecere a vieții în bordei, menționăm că mai târziu, respectând modul prezentat de construire a unui bordei, a avut loc o evoluție, în sensul că bordeiul săpat în pământ a fost îmbunătățit prin adăugarea unui zid de cărămidă deasupra pământului, având loc astfel o înălțare cu aproximativ un metru. În acest zid, se putea amplasa o mică fereastră datorită căreia luminozitatea creștea, aerisirea se îmbunătățea, implicit condițiile de viață și în consecință se ameliora starea de sănătate. Pentru iernarea animalelor, săpau un bordei, separat de cel în care locuiau oamenii, sau un bordei comun mult mai mare. Mai era și varianta ca animalele să ierneze afară, în ocoale. În Afumați, chiar și în perioada interbelică, au existat mai multe bordeie. Ultimul bordei a fost cel al lui Marin Gană (Bâz), distrus în 1946, an în care și-a construit casă din cărămidă, rezistentă și spațioasă.

Din dorința ca și generațiile ulterioare să cunoască o parte din aceste obiecte folosite de locuitori de-a lungul timpului în bordei și chiar mai târziu în locuințele țărănești, am organizat în 1974, cu sprijinul locuitorilor, al elevilor și al majorității cadrelor didactice din perioada 1973-1974, o Expoziție muzeală cu obiecte păstrate în diverse gospodării, expoziție muzeală ce a existat doar trei ani, din cauza faptului că s-a dorit ca elevii și cadrele didactice să funcționeze într-o singură tură, expoziția muzeală fiind amplasată în localul vechi de școală. Obiectele din această expoziție au fost păstrate, conservate în diverse spații disponibile ale școlii. Mult mai târziu, în 2009, un grup de cadre didactice și tineri de la nivelul comunei a folosit aceste obiecte și completându-le cu altele noi, adunate din diverse gospodării țărănești, au pus bazele Muzeului Culturii și Civilizației Sătești Afumați. În fruntea acestei lăudabile acțiuni au fost: Ancuța Croitoru, Daniela Căpinaru, Costinel Goiceanu, Vasilica Dobrogeanu, muzeograf Constantin Câșlaru, Alin Croitoru, Marin Constantin Zdrâncă, Florin Dobrogeanu, Geta Stănilă, Mihaela Zdrâncă, Alina Popa, Elena Vicu etc. Acest muzeu a fost inaugurat la data de 26 iulie 2009, aproximativ 80% din obiectele expuse făcând parte din precedenta expoziție muzeală, realizată în 1974.

50

Primarul Cornel Teodorescu participând la inaugurarea Muzeului Culturii și Civilizației Sătești Afumați

Iată câteva imagini din acest valoros așezământ cultural:

51

52

53

54

55

Cu ocazia inaugurării acestui muzeu sau cu prilejul vizitării ulterioare de către diverși cetățeni din localitate sau din satele vecine, s-au făcut diverse consemnări. Iată câteva dintre acestea: „Inaugurăm azi 26 iulie 2009 o altă dovadă a prezenței românești pe aceste meleaguri. Afumați oferă atât românilor, cât și Uniunii Europene un crâmpei din tezaurul spiritual românesc, din cultura și civilizația tradițională a satului. În acest muzeu se detașează reconstituirea unei locuințe țărănești, adevăratul atelier în care s-a născut folclorul românesc, tradițiile, obiceiurile și întreaga cultură și civilizație românească”.

Primar, Cornel Teodorescu „Azi 26 iulie 2009, am participat cu multă plăcere la inaugurarea Muzeului Satului al comunei Afumați. Am întâlnit personalități de seamă ale culturii locale, ca de exemplu fostul director al Școlii Generale Afumați, Ceaușu Florea, care a modelat generații de tineri ai comunei și actualul director, profesor Preda Constantin, om de o mare pregătire în domeniul științelor exacte. Felicit grupul de inițiativă care a muncit neobosit pentru înființarea acestui muzeu, cât și pe muzeograful Câșlaru Constantin. Aștept o implicare mai mare a conducerii comunei”.

Ionică Laurian, Boureni, Afumați. „Ce minunat! A mai apărut un muzeu. Cu dragoste și pasiune se pot realiza lucruri negândite câteodată. Ferice de satul care are asemenea conducere, asemenea cadre didactice și asemenea fii! Admir și felicit grupul de inițiativă pentru tot ce a realizat. Promit pe viitor întregul meu sprijin”.

Constantin Câșlaru, muzeograf, Băilești. „Cu deosebită satisfacție am participat azi 26 iulie 2009 la reinaugurarea Muzeului Afumați. Felicitări celor care s-au implicat în mod deosebit și domnului Constantin Câșlaru, care a coordonat întreaga activitate. Cu astfel de oameni comuna va prospera. Dacă Primăria Afumați și Consiliul local vor înțelege în continuare rolul pe 56

care îl au, comuna Afumați, cu oamenii ei va ajunge departe. Prevăd că în 5 – 6 ani, acest muzeu va fi foarte bogat”.

Cu recunoștință, Profesor Constantin Preda, director, Școala Afumați. „Azi 5 august 2009, am vizitat Muzeul Satului din comuna Afumați, ocazie de aducere aminte a timpului petrecut al copilăriei mele. M-au impresionat obiectele expuse care păstrează și în prezent amintirea vremurilor trecute și transmit generațiilor noi, măiestria populară”.

Ing. Dumitru Bojin „Azi 26 mai 2011, am vizitat Muzeul Satului. Sunt impresionat și voi căuta să realizez un muzeu și în comuna Urzicuța. Trăinicia unui popor rămâne în păstrarea spațiului rural, iar noi avem obligația să lăsăm generațiilor următoare zestrea strămoșilor noștri”.

Florea Grigorescu, primar al comunei Urzicuța, Dolj Iată și câteva imagini din Expoziția muzeală organizată în 1974:

Elevii participând la strângerea de obiecte pentru Expoziția Muzeală Afumați 57

58

59

60

Directorul școlii, profesor Constantin Preda vorbindu-le elevilor despre dovezile existenței vieții pe acest teritoriu, încă din perioada dacică.

Cei care locuiau pe moșia proprietarului erau obligați să dea dijmă, să presteze câte 14 zile de muncă pe moșia proprietarului de pământ, să presteze o zi de muncă cu plugul, să aducă lemne de foc, 61

să plătească ierbărit pentru vite, să dea din recolta de fân a cincea parte etc. Actualul sat Afumați, până la 1864 a purtat numele de Amzuleștii de Sus. După ce au primit teren pentru casă și teren pentru muncă, locuitorii au început să-și construiască locuințe stabile. Începând cu 1867 s-au construit case din pământ bătut. Printre cei care șiau construit astfel de case au fost: Florea Zdrâncă, Roman Plotogea, Dinu Neacșu, Decă Vică, Marin Nuță Țărineanu, Pătru Preda, Barbu Ceaușu, Ion Sârbu etc. Mai târziu, s-a început construcția caselor din lemne sparte și umplute cu pământ în amestec cu paie. Aceste case se numeau „Case din lănțuială”. Ulterior, acestea au fost învelite pe exterior cu așa – zisele cotețe din trestie, au fost tencuite pe exterior și interior. Ele erau destul de călduroase și rezistente la cutremure.

Astfel de case mai există și azi în sat. Printre cei care mai au astfel de case sunt: Constantin Noană (Minucelul), Ștefan I. Enache, Constantin Gană (Pișcan) etc. În timp ce majoritatea locuitorilor trăiau în astfel de case sau chiar în bordeie, proprietarii de moșii: Tudor Iota, Pavel Iota și cumnatul lor, Costache Popa aveau la conac case din cărămidă arsă. Satul Afumați de acum a luat ființă prin construirea de case în preajma caselor proprietarilor de moșii. Prima casă din cărămidă arsă acoperită cu olane s-a făcut pe proprietatea locuitorului Florea Dinu Țărineanu de către Constantin Ionescu (Boagiu), care a închiriat o suprafață de teren de 800 m p de la Florea Dinu Țărineanu. Această casă s-a păstrat până în anul 1914. Constantin Ionescu era venit din zona Sibiului. Era de origine român din Poiana Sibiului. Acesta a venit pentru a face comerț cu cereale și animale, pe care le ducea pentru a le vinde la Viena. Ulterior, au venit în zonă și părinții lui, care s-au stabilit în Băilești. Tatăl lui Constantin Ionescu se numea Ion Prodan. Constantin Ionescu, văzând că în Afumați se simte nevoia de aprovizionare a populației cu cele necesare, a deschis o primă prăvălie în Afumați, așa încât se poate spune că acesta este începutul comerțului în Afumați. Și-a adus ca parteneri de afaceri și pe frații săi, Gheorghe și Pătru Ionescu. Gheorghe Ionescu s-a născut în Băilești în anul 1845, a rămas și s-a stabilit definitiv în Afumați. S-a căsătorit în 1870 cu Ruxandra, fiica lui Florea Dinu Dinulescu din Segarcea și pentru a-și construi o locuință a cumpărat de la Costache Pârvu Țărineanu o suprafață de teren de 800 mp, pentru suma de 65 galbeni, un galben valorând la acea dată 11 lei. Tranzacția a avut loc la data de 20 iulie 1871, iar casa a fost construită în anul 1873.

62

Alexandru Ionescu și soția sa, Ioana Ionescu

Familia Ionescu

63

Casa Venus Ionescu

Este casa din curtea morii, construită în 1934 în care a trăit și pe care a moștenit-o, ulterior, fiul său, Alexandru Ionescu, iar în prezent este proprietatea lui Venus Ionescu, fiul lui Alexandru Ionescu. Apoi, mai mulți cetățeni și-au construit case din cărămidă arsă, case ce erau ridicate de meșteri autohtoni, dar și de meșteri bulgari, italieni, austrieci, care veneau adesea în perioada interbelică în Afumați și alți cetățeni Venus Ionescu bulgari pricepuți în ale grădinăritului. Acești grădinari bulgari veneau în Afumați primăvara și plecau înapoi toamna, după ce valorificau produsele de pe terenurile închiriate.

Localnicii care lucrau alături de grădinarii bulgari au devenit cu timpul cei mai pricepuți grădinari din comuna Afumați. Iată două dintre casele ridicate de meșterii bulgari în perioada 1900-1905, una dintre acestea devenind proprietatea Cooperativei de Credit Afumați, prin cumpărare de la urmașii proprietarului de drept, învățătorul Dumitru Vică.

64

65

Iată și alte case construite ulterior, dar ridicate de meșteri locali:

66

Aceasta este locuința din manualul de geografie de clasa a III-a, prezentată ca locuință specifică zonei.

De-a lungul dezvoltării sale istorice, satul cu denumirea actuală Afumați a făcut parte din următoarele unități administrative: Plasa Câmpul (1831, 1840, 1842, 1844, perioade în care s-a numit Amzuleștii de Sus, până la 1864) Plasa Balta (1864-1908, în perioada 1904-1908, reședința plășii a fost la Afumați, administrator de plasă fiind Gheorghe Stănescu din Brabova, fost coleg cu Nicolae Titulescu. Ulterior, Gheorghe Stănescu a lucrat ca avocat în Craiova).

Plasa Băilești (1908 – 1930) Plasa Bârca (1930 – 1941) Plasa Segarcea (1941 – 1950) Raionul Băilești (1950 – 1968) Județul Dolj (1968 – prezent)

67

Plasa Câmpul (după C. Câșlaru)

Plasa Balta în anul 1897 cu reședința la Bârca (după C. Câșlaru)

68

Plasa Balta (după C. Câșlaru)

Plasa Segarcea (după C. Câșlaru) 69

Plasa Băilești (după C. Câșlaru)

Raionul Băilești (după C. Câșlaru) 70

Județul Dolj

- De la constituirea sa ca unitate administrativ-teritorială în 1864 și până în prezent, comuna Afumați a avut următoarea componență: - 1864 – 1865 Afumați - 1865 – 1873 Afumați, Boureni - 1873 – 1887 Afumați, Boureni, Amzulești - 1887 – 1930 Afumați, Amzulești - 1930 – 1939 Afumați, Boureni, Amzulești - 1939 – 1950 Afumați - 1950 – 1965 Afumați, Amzulești, Boureni - 1965 – 1968 Afumați, Boureni, Satul Vechi, o altă denumire a satului Amzulești.

- 1968 – prezent (2015), Afumați, Boureni, Covei. Începând cu 1968, satul Amzulești face parte din satul Afumați.

71

Amzulești Din spusele bătrânilor, satul Amzulești a luat acest nume de la numele unui cioban, pe numele său Amza, care ar fi venit în această zonă. Satul Amzulești se compunea din: Amzuleștii de Jos, viitorul sat independent Amzulești și Amzuleștii de Sus, viitorul sat Afumați. Amzulești este atestat documentar pentru prima dată, prin menționarea în Catagrafia din 1828. Până la 1864, s-a numit Amzuleștii de Jos, (partea ES a actualului sat Afumați). Amzuleștii de Jos era sat adunat. Datorită acestui aspect este considerat Satul vechi și cu siguranță că fiind un sat adunat, actualul sat Afumați s-a numit la început Amzuleștii de Sus, în sensul că era o parte componentă a acestui sat fixat, stabil.

Locuitorii acestui sat trebuiau să dea către proprietarii de moșie anumite dări. Printre altele, trebuia să dea: câte 3 lei pentru o vită mare, 20 de parale și o litră de brânză pentru o oaie sau o capră, 60 parale pentru un porc etc.

Potrivit Catagrafiei din 1828, sătenii dețineau: 46 boi, 114 vaci, 6 cai, 189 oi, iar după o altă sursă din 1832, dețineau: 40 boi, 42 vaci, 20 bivoli, 56 cabaline, 137 ovine și 40 porci. În ceea ce privește agricultura, potrivit Catagrafiei din 1831 au fost însămânțate: 5 pogoane cu grâu, 29 de pogoane cu orz și ovăz, 51 de pogoane cu porumb, 23 de pogoane cu mei. În1832, au fost însămânțate: 147 de pogoane cu grâu, 826 de pogoane cu porumb, 45 de pogoane cu orz și ovăz, iar în 1835 au fost însămânțate: 68 de pogoane cu grâu, 141 de pogoane cu porumb, 82 de pogoane cu orz și ovăz, 8 pogoane cu mei.

Iată și evoluția populației: Anul Nr. familii Locuitori 1828 701 1831 56 1833 62 1912 119 633 1930 169 728 1940 151 740 1956 795 Locuitorii din Amzuleștii de Sus și Amzuleștii de Jos, adică din Afumați și Amzulești au participat la evenimentele din 1840-1842, incendiind șirele de fân ale proprietarilor. În timpul Revoluției de la 1848, locuitorii din Afumați și Amzulești s-au răzvrătit, încălcând 72

monopolul proprietății. Războiul de Independență a fost un eveniment la care locuitorii din Afumați și Amzulești au avut o contribuție importantă. Un număr apreciabil de bărbați a participat la Războiul de Independență din 1877, participarea constând, în special, în înființarea de mori și cuptoare de pâine pentru aprovizionarea armatei cu alimente. La acest război au participat ca militari următorii cetățeni: Ion Coșoveanu, Pătru Tunaru, Costache Constantinescu, Roman Iovănel, Costache D. Furiș, Ilie Păgilă, Mihai F. Vică, Marin Țărineanu și Constantin Țărineanu – acesta a pierit pe câmpul de luptă, singurul locuitor din Afumați ce a pierit în luptele din timpul Războiului de Independență. Soldatul Țărineanu Constantin era contingentul 1875, înrolat în Regimentul 1 Dorobanți și a pierit în luptele de la Smârdan – Bulgaria. În acest război au mai participat ca milițieni următorii cetățeni din comuna Afumați: Mitran Iovănel, Radu Florescu. Niță Șerban, Mihai Decă, Stancu Gană, Florea M. Deca, Ion F. Vică, Mitrică Tudorică, Constantin Radu, Mitrache Vrăjitoru, Costache Sandu, Marin Mitru, Ștefan T. Preda, Stan Florea, Mitran Durlă, Stan D. I. Radu, Stoica Nuță. În total au participat 27 de cetățeni. În afară de participarea directă în lupte, cetățenii din Afumați au contribuit la susținerea armatei cu diverse donații și rechiziții. Au fost rechiziționate 5 care trase de câte 4 boi și 2 boi, 162 de oi și berbeci, 15 vaci și boi, 1232 hl grâu, 40 hl orz, 1600 hl porumb, 3120 kg de pâine și făină etc. În ceea ce privește rechizițiile și donațiile, comuna Afumați a fost printre comunele fruntașe, contribuind alături de celelalte localități ca județul Dolj să fie în această privință pe locul I pe țară, iar comuna Afumați, pe locul II în cadrul județului. Din lucrarea: Rechizițiunile și ofrandele pentru trebuințele armatei române în resbelul din 1877-1878, București, 1879, pag. 2-14, a lui Alexandru Pencovici, aflăm că locuitorii din Afumați au mai contribuit cu 425,15 lei, 25 de perechi de ciorapi, 35 de perechi de mănuși, 11 cojoace, 2 cămăși, 5 prosoape, 6 perechi obiele etc.

Ca și Amzuleștii de Sus, de-a lungul existenței sale, Amzuleștii de Jos a făcut parte din: Plasa Câmpul (1831, 1840, 1842, 1844) și Plasa Balta (1845, 1861) În perioada 1939-1950, satul Amzulești a avut statut de comună independentă, iar în perioadele 1864-1939 și 1950-prezent (2015) a făcut și face parte din comuna Afumați. În anul 1939, când satul Amzulești a devenit comună independentă, a avut ca primar pe locuitorul Gheorghe Toma.

73

Primarii din plasa Segarcea, împreună cu prefectul. Rândul al II-lea, de la dreapta la stânga, Florea Furiș – primarul comunei Afumați, Toma Gheorghe – primarul comunei Amzulești

De-a lungul dezvoltării istorice, în țara noastră au fost elaborate mai multe catagrafii. Începând cu 1804, au mai fost elaborate catagrafii în anii 1810, 1811, 1814, 1819, 1828, 1829, 1831, 1838. Catagrafiile acestea erau recensăminte ale populației, împărțite pe categorii socio-fiscale și a bunurilor pe care le deținea fiecare familie.

Erau întocmite, probabil, de către ispravnicul județului cu ajutorul zapciului de plasă. Județul Dolj era împărțit în 1826 în zece plăși, iar în 1831 era împărțită în șase plăși.

Voit sau nu, majoritate catagrafiilor au fost întocmite defectuos, în sensul că nu reflectau realitatea cu privire la numărul și numele persoanelor, precum și numărul animalelor din perioada respectivă. Catagrafia din 1831, pentru satele componente ale comunei Afumați, se pare că exprimă cât mai fidel situația existentă. Catagrafia din 1831 este valoroasă și pentru faptul că oferă date importante privind onomastica și toponimia. Această catagrafie atestă și faptul că numele de familie erau deja formate și datele conținute permit să se deducă și gradele de rudenie între anumite familii din satele componente ale comunei. Înainte de a prezenta consemnările pentru satele Amzuleștii de Sus (Afumați) și Amzuleștii de Jos (Amzulești), menționăm că populația era împărțită în: 74

– „Familii birnice”, cele care erau obligate a da bir și cuprindea țăranii clăcași (cei care erau dependenți de moșieri) și moșnenii (țăranii liberi).

– „Alte orânduieli de oameni” (preoți, diaconi, slujitori – cei care lucrau pe lângă ispravnicul județului, făceau parte din potera locală, administrația de plasă etc., poslușnici și scutelnici – exceptați de la sarcinile publice în beneficiul particular al moșierilor, al dregătorilor, boierii, medicii etc.).

Familiile birnice erau împărțite în trei grupe: -de frunte -de mijloc -de coadă.

Această clasificare era făcută în funcție de averea posedată, în vederea realizării unei contribuții fiscale echilibrate. Avuția unei familii era reprezentată de numărul de pogoane de pământ, de numărul de animale, stupi etc.

Iată ce cuprindea Catagrafia din 1831 relativ la cele două foste sate ce compun actualul sat Afumați: I. Satu Amzulești pă moșia Amzuleștii de Sus (Afumați), stăpânită de Teodor Iota, boiernașu dă neam moșnean.

Preoți în slujbă: 1. Popa Mitrică sin Popa Iordache, rumân (sin – fiu) 2. Popa Gheorghe sin Urziceanu, rumân.

Ertați de sate: 3. Radu sin Ștefan Împăratu, rumân, pentru bătrânețe 4. Stan sin Dinu Bumbu, rumân, ipac 5. Tănase sin Golea, rumân, ipac Scutiți pentru militari: 6. Casa Barbului Biban, pentru Stan, fii-său militar rumân. Țârcovnici: 7. Ilie sin Manea Nedelcuț, cu bună știință de carte și de slujbă bisericească, rumân.

75

Birnici pământeni: 8. Dinu sin Radu Împăratu, rumân 9. Stan sin Radu Împăratu, rumân 10. Necolaie sin Necolaie Colțea, rumân cu un fecior de muncă.

11. Ion sin Plotogea, rumân, ce-i zice și sin Nedelco.

12. Florea sin Florea al Paraschivului, rumân.

13. Ion sin Nedelco Plotogea, rumân, cu un fecior de muncă.

14. Ion sin Mațogă, rumân.

Birnici streini: 15. Pîrvu sin Gane, rumân.

16. Ivan sin Voicu, rumân 17. Călin sin Voicu, brat Ivan, rumân.

18. Stan sin Mihai Măciucă, rumân.

19. Gane sin Pârvu, rumân.

20. Preda sin Voinea Dăsculțu, rumân.

21. Necolaie sin Voinea, brat Preda, rumân (brat – frate) 22. Andrei sin Dina, rumân.

23. Mitrică sin Dinu Tristu Dăsculțu, rumân.

24. Pătru sin Ion Bățilă, rumân.

25. Neagoe sin Trandafir Saltire, rumân.

26. Ghiță sin Trandafir Saltire, rumân.

27. Neculaie al lui Gheorghe Brânzan zet Moțoagă, rumân.

28. Gheorghe sin Penea, rumân.

29. Ion sin Vasile Gârleanu, rumân 30. Vasile sin Manea Nedelcuț, rumân.

31. Mihai al Predii Dăsculțu, rumân.

32. Dumitru sin Neagoe Maglavia, rumân.

33. Pârvu sin Stancu isprăvnicelu, rumân.

Scutelnici: 34. Florea sin Paraschivu Măciucă, rumân 35 .Ianache sin Sava Prebegeoia, rumân 36 .Nedelco sin Deca Plotogea, rumân, cu un fecior de muncă 37. Pârvu sin Ilie Mațogă, rumân 38. Mihai sin Dobre Măciucă, rumân cu un fecior de muncă.

39. Ion sin Ilie Mațogă.

76

Poslușnici: 40. Florea sin Ion Plotogea, rumân 41. Pârvu sin Ganea, rumân.

Slujitori: 42. Tudor sin Gheorghe Sârbu dă isprăvnicatu streinilor 43. Gheorghe Papugiu sin Mitroi Berceanu, rumân dă isprăvnicatul străinilor 44. Trifan sin Ion Ardeleanu, de plasă birnicilor, cu un fecior de muncă.

Oameni neintrați la nicio orânduială: 45. Dumitru sin Gheorghe, sârbu Iar piste tot numărul familiilor acestui sat cincizeci, Prezidiul comisiei: 46. Titu Bengescu, prezidentu Comisiei 47. Sărdaru Iordache Otetelișanu (zapciu, subprefect) 48. Dimitrie Polizu.

Deputați: 49. Petrache Obedeanu, 50. Secretaru Comisiei, Andrei Bozianu, biv. vtori. log. (biv-logofăt) 51. Popa Gheorghe sin Stan 52. Teodorache Popa Stan, moșnean 53. Pârvu sin Stancu pârcălabă 54. Florea sin Paraschivu 55. Decă sin Nedelco Plotogea 56. Mihai sin Dobre Măciucă 57. Dinu sin Radu Împăratu 58. Pârvu sin Ilie Mațogă 59. Preda sin Voinea.

77

II. Satu Amzulești, pă moșia Amzuleștii de Jos (Amzulești), stăpânită dă praporgicul al miliții pământenești Ioniță Riioșanu și de casa răposatului medelnicer Fotache Păianu.

Văduve: 1. Marica lui Toma sin Toma scutelnicu, rumân, cu un fecior de muncă.

Birnici pământeni: 2. Ștefan sin Ilie Mațogă, rumân, 3. Radu sin Ionele Cocoșatu, rumân, 4. Dincă Moțorlicu, rumân, 5. Chivu sin Paraschivu, rumân, 6. Radu sin Banu Cârciumaru, rumân.

Birnici streini: 7. Tică sin Stan Bercianu, rumân, 8. Ion sin Stan Bercianu, rumân, 9. Pătru al Băi Șăgârceanu, rumân, 10. Radu sin Antonie Cârneanu, rumân, 11. Voinea sin Burcă, rumân, cu un fecior de muncă, 12. Iordache sin Toma, rumân, 13. Florea sin Vintilă Țapu, rumân, 14. Nicolae Urâtu, rumân.

Scutelnici: 15. Mihai sin Stan Bercianu, rumân, cu un fecior de muncă, 16. Mihai sin Toma Amzulescu, rumân.

Poslușnici: 17. Stan sin Mitroi Albu, rumân.

Oameni neiertați la nicio orânduială: 18. Ion sin Toma Amzulescu, rumân, 19. Ion Brană Ciobănoiu, rumân,

78

Iar piste tot numărul familiilor acestui sat douăzeci și două Prezidiul comisiei: 20. Titu Bengescu, prezidentu Comisiei, 21. Sărdaru Iordache Otetelișanu, ispravnic, 22. Dimitrie Polizu.

Deputați: 23. Petrache Obedeanu, 24. Secretaru Comisiei, Andrei Bozianu biv. vtori. log.

25. Anastasie L., arendașu, 26. Florea sin Stan Bercianu, pârcălabu, 27. Mihai sin Stan Bercianu.

28. Dinu Moțârghie, 29. Mihai sin Stanciu. În epoca feudală, cârmuitorul țării era domnitorul. El era cel mai înalt for de judecată și comandantul armatei. Putea dărui moșii și sate celor ce se distingeau în lupte, precum și celor care îl slujeau cu credință. Aceștia erau de obicei slugile domnești și constituiau cel mai important sprijin al domnului în timp de război. Formarea și cristalizarea satelor Afumați și Amzulești sunt strâns legate de numele familiilor Teodor și Nicolae Iota și al medelnicerului Constantin Păianu care în 1812, au primit de la stăpânirea din acea vreme următoarele suprafețe:  Teodor și Nicolae Iota 2323 ha  Constantin Păianu 1100 ha Total 3423 ha Acest teren făcea parte din moșiile mănăstirii Bistrița și, mai târziu, ale mănăstirii Govora, ce forma același trup cu moșia Catanele, numită Strâmba. Teodor și Nicolae Iota erau de origine românomacedoneană și aveau ca preocupare principală negoțul cu vite, în special cu berbeci, pe care îi trimiteau la Constantinopol. Pe moșia familiei Iota s-a cristalizat actualul sat Afumați, anterior numindu-se Amzuleștii de Sus. iar pe moșia lui Constantin Păianu, a luat ființă satul Amzuleștii de Jos, care la început s-a numit Păianca, după numele moșierului Păianu. Aceste terenuri ce au aparținut mănăstirii 79

Bistrița și apoi mănăstirii Govora, cu foarte mult timp înainte, au aparținut mănăstirii Cozia. Deoarece satele s-au format pe moșiile mănăstirii, făceau parte din categoria „sate mănăstirești”. În afară de acestea, mai existau: „Sate domnești” – situate pe moșia domnitorului; „Sate boierești” – situate pe moșia boierului sau moșierului.

Până la 31 martie 1864, când Alexandru Ioan Cuza a dat Legea așezărilor rurale, țăranii nu aveau în proprietate pământ, nici pentru muncit, nici pentru casă. Trăiau în bordeie, corturi, pe terenul moșierului la care munceau, iar când îi alunga, erau nevoiți să se mute pe o altă moșie, ceea ce dovedește că nu erau condiții propice pentru a forma o așezare statornică. De regulă acești țărani, numiți clăcași, trăiau în adunări pe neamuri. Deplasarea clăcașilor de pe o moșie pe alta și implicit legarea lor de locurile pe care se aflau, a fost rezolvată prin înfăptuirea Reformei agrare din 1864, de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza. Pe moșiile boierilor din această zonă, la 1864, existau 91 de familii în Amzuleștii de Sus și 34 de familii în Amzuleștii de Jos. Aceste familii erau împărțite în trei categorii: Fruntași – cei care dețineau patru vite de muncă; Mijlocași – cei care aveau două vite de muncă; Toporași – cei care nu aveau vite de muncă.

Cele 91 de familii din Amzuleștii de Sus și cele 34 de familii din Amzuleștii de Jos, în funcție de criteriul menționat anterior, aveau următoarea structură: În Amzuleștii de Sus: Fruntași – 32 de familii; Mijlocași – 56 de familii; Toporași – 3 familii. În Amzuleștii de Jos: Fruntași – 6 familii; Mijlocași – 24 de familii; Toporași – 4 familii.

Prin Legea agrară din 1864, fiecare familie de fruntaș a primit câte 11 pogoane, cea de mijlocaș, câte 7 ¾ pogoane, iar fiecare familie de toporaș, a primit câte 4 pogoane. În afară de suprafețele menționate 80

pentru fiecare categorie, au mai primit câte 0,16 ha, drept loc de casă.

Aceste suprafețe au fost date pentru sătenii din Amzuleștii de Sus din moșiile fraților Iota, iar pentru cei din Amzuleștii de Jos din moșia lui Constantin Păianu, rămânându-le celor trei proprietari, după această împroprietărire, suprafața totală de 1773 ha, iar terenul pe care l-au primit locuitorii acestor teritorii a fost plătit statului, timp de 60 de ani, cu 40 lei pentru fiecare pogon. Cele 1773 ha ce au rămas proprietarilor în urma înfăptuirii Reformei agrare de la 1864, au fost împărțite în două trupuri, ca moștenire între frații Pavel și Tache Iota, descendenți ai familiei Iota. Pavel Iota avea 826 ha, iar Tache Iota avea 947 ha. La început, suprafața de 947 ha a fost dată în arendă lui Ion Trăistaru (din Poiana Mare). Apoi, pentru perioada 18871897, adică timp de 10 ani, a fost dată în arendă lui Sterie Staicu, același care a luat în arendă, pentru aceeași perioadă, și suprafața de 826 ha a lui Toader B. Davidescu. După Sterie Staicu, Tache Iota le-a dat în arendă, întreaga suprafață de 947 ha, lui Alexandru Teodorescu (din Băilești) și lui Ion Ciupag (din Calafat) până în 1908. În perioada 1908-1914, această suprafață a fost exploatată de cei 4 moștenitori ai săi și care au hotărât în 1914 să împartă întreaga suprafață între ei astfel: căpitan Mina Iota – 236 ha, maior Demetru Iota – 236 ha, general Constantin Vorvoreanu – 236 ha, general Constantin Manolescu – 239 ha.

Pavel Iota era un pasionat al jocurilor de noroc și la aceste jocuri a pierdut sume importante. Pentru a scăpa de datorii, și-a vândut întreaga suprafață de 826 ha lui Toader B. Davidescu, cu aproximație în anul 1887. Toader B. Davidescu a dat această suprafață lui Sterie Staicu, în arendă, timp de 10 ani (1887-1897) și apoi, timp de 3 ani, a fost dată tot în arendă lui Jan Papazoglu, iar din 1900 până în 1912, Toader B. Davidescu și-a muncit întreaga suprafață în regie. În 1906, în comună erau 6 proprietari: Toader B. Davidescu – 900 ha, Dinu Păianu – 367 ha, Tache Iota – 1000 ha, I. P. Guran – 100 ha, T. T. Djuvara – 367 ha, I. D. Gabroveanu – 367 ha, adică o suprafață totală de 3101 ha, iar 269 de familii de țărani dețineau doar 573 ha. Suprafețele moșierilor erau arendate de A. P. Teodorescu, I.D. Gabroveanu și S. Țoculescu. În anii 1904 și 1905, în Câmpia Dunării (implicit în comuna Afumați, jud. Dolj) și în zona Moldovei a fost o secetă cumplită, populația și animalele confruntându-se cu o mare foamete. Această situație a determinat, alături de alte cauze cunoscute, izbucnirea Răscoalei din 1907, cu cele mai mari evenimente în Moldova și în Oltenia.

81

Cu toate că acum familiile aveau pământ pentru a munci, situația lor se îngreuna cu fiecare zi din cauza birurilor ce aveau să le dea, muncii grele și prost plătite pe moșiile marilor latifundiari. În 1907, în toată țara au avut loc mișcări țărănești puternice, în Afumați culminând cu noaptea de 9 spre 10 martie 1907, când țăranii au devastat conacele arendașilor și ale moșierilor. Au spart pătulele și magaziile de cereale, au luat porumb și grâu, pe care l-au împărțit tuturor nevoiașilor. Din Afumați au participat aproximativ 400 de locuitori. Dintre cei care au participat la această revoltă amintim pe: Mihai Căldărin (Hantea), Stan Cojocaru (Cioacă), Ion Dudu (Miei), Zdrâncă Ion (Măciucana), Preda Ion (Boncea), Durlă Dumitru (Toaie), Stănilă Ion (Oneancă), Stănilă Ion (Barabancea), Odagiu Ion (Ciocu), Deca Florea (Plotogea), Stoian Sârbu, Țărineanu Matache, Durlă Mitran, Sandu Costache, Șerban Tache, Furiș Pavel, Filișan Costache, Pătru Coșoveanu, Midan Pătru, Stoian Țenea, Bălașa Marin, Vică Mirion, Ion Vasile, Furiș Florea etc.

(Numele acestor participanți la Răscoala din 1907 au fost furnizate de Florea Furiș, din Afumați și Gheorghe Toma din Amzulești).

Capii răscoalei, Mihai Căldărin (Hantea), Ion Dudu (Miei), Stan Cojocaru (Cioacă), pentru a scăpa nepedepsiți, au trecut Dunărea și au stat în Bulgaria o mare perioadă de timp, Mihai Căldărin nu s-a mai întors niciodată.

Alături de țărani, au participat la această răscoală și învățătorii Petre Stănescu și Grigore F. Deca, arătând astfel solidaritatea intelectualilor satelor cu țărănimea răsculată. Alături de țărani a mai fost și preotul I. Dumitrescu (Afumați), care în zilele premergătoare răscoalei, i-a adunat pe țărani și le-a spus: „A sosit vremea să vă luați pământul care din totdeauna era de drept al vostru. Destul ați fost oprimați”.

La început, a existat acuzația că și preotul Mihai Amzulescu ar fi contribuit la răzvrătirea locuitorilor, dar, ulterior, o comisie deplasată la Afumați a conchis că acest preot „nu a avut amestec în mișcările țărănești din această comună.”

82

83

Pentru a potoli mișcarea țăranilor din comuna Afumați-Dolj, moșierii și arendașii au cerut intervenția armatei. Guvernul de atunci a trimis la Afumați Batalionul 5 Vânători și o baterie de artilerie, care au fost puse sub comanda maiorului Constantin Sănătescu și care au ajuns în Afumați în ziua de 14 martie 1907. Capii răscoalei au fost bătuți groaznic cu nuiele de dud și ținuți în genunchi în stradă. În urma bătăilor aplicate, cetățeanul Mirion Vică a leșinat și a fost dus acasă de către părinți cu pătura. Din ordinul colonelului Constantin Sănătescu, capii mișcării trebuiau duși la marginea satului, în partea de N, pe izlazul comunal, la balta Cânepiștea, unde urma să fie împușcați. În drumul lor spre locul fixat erau așa de rău bătuți, de cădeau din picioare unul câte unul. Printre aceștia au mai fost: Tache Șerban și Mitran Durlă. Când plutonul de execuție se pregătea să-i împuște, s-a primit ordin să nu se mai împuște nimeni, căci mișcarea a fost înăbușită. Despre desfășurarea evenimentelor în Afumați a lăsat mărturie caporalul Constantin Apostolescu din Pietrarii de Sus, județul Vâlcea, cu ocazia împlinirii a 50 de ani de la Marea Răscoală din 1907: „Față de zilele omenești de azi și față de răscoalele țărănești din 1907, de acum 50 de ani, unde am fost și am văzut măcelul sângeros, cu arme, bătăi și incendieri ce se făceau pe timpul de atunci, depun acest istoric: Eram militar activ în Batalionul 5, vânători, aveam gradul de caporal, secretar și delegat cu primirea și predarea oricărei corespondențe adresate Batalionului 5, vânători era domnul maior Sănătescu Constantin și executam permanent ordinele primite de la Corpul II armată, urmate după ale Domnului Ministru de război și ale Ministrului de Interne și i s-a dat direcția de comandă unde să meargă pentru oprire, incendierea și arestarea țăranilor răsculați contra asupritorilor și marilor moșieri. I s-a pus la dispoziție și o baterie din Regimentul de artilerie, comandată de căpitan Moscu Aurel și sergentul major Gorun, iar din partea Ministerului de Justiție a fost Domnul procuror Ciocâlteu, care era fiu de moșier din comuna Plenița, județul Dolj. Direcția a fost dată pentru comunele Segarcea, Cerătu, Urzicuța, Afumați, Băilești, Galicea Mare, Rudari, Corlate, Vârtop, Caraula, Plenița, căci așa a cerut domnul procuror, iar în comunele Giurgița, Bârca, Goicile, Bistrețul, Negoi și Rastu a fost domnul căpitan Tanțul, comandantul Companiei I .Sectorul 1 erau companiile a II-a, a III-a și a IV-a și cu bateria din Regimentul I Artilerie, adică 84

trei companii și o baterie de artilerie. Avea de mers direct la moșie și la casele Prințului din Băilești (n.n. Barbu Știrbei). Ajunși în Băilești, au început grozav bombardamentul de artilerie, apoi grozave împușcături către armata vânătorilor. S-a ales cei mai cruzi domni ofițeri, care erau fii de proprietari și moșieri, Domnul căpitan, ajutorul comandantului Lupescu Gheorghe, Domnul căpitan Vasiliu Năsturel, ambii fii de moșieri. Domnul căpitan Bali Alexandru, fiu de moșier din Pitești, alt căpitan Fărcășanu Nicolae, locotenent Velescu Gheorghe, fiu de moșier din comuna Ionele, Dolj, sublocotenent Țăranu Ion, fiu de moșier, Costescu Ștefan, fiu de moșier din Calafat, Spireanu Iulian, fiu de moșier din Băilești, aceștia erau foarte cruzi și mai cu seamă Domnul căpitan Lupescu, căci fusese comandant la o companie pastorală la Băilești, nu numai că îi împușca, dar le punea și foc la casele de locuință, cum s-a făcut la Galicea Mare, Rudari și alte comune.

Domnul procuror le spunea că „pământ au cerut țăranii, în pământ să-i bage Să nu aibă o teamă căci știe mister Sturza, Marghiloman, Cantacuzino și alții”.

După ce s-a făcut grozav măcel de sânge schingiuiri și arestări la comunele sus amintite, în comuna Plenița, unde stătuseră două zile s-a dat ordin ca la fiecare comună să se lase posturi de avangărzi, iar Domnul Sănătescu Constantin, împreună cu Domnul procuror și Domnul comandant al batalionului să se înapoieze la Băilești și la Afumați. La Băilești, a doua zi, s-a dat ordin să meargă la comuna Afumați, căci era stăruința administratorului de plasă Predescu Repezi și Domnul căpitan Lupescu și Domnul locotenent Velescu, fiul moșierului Pantelie Velescu din satul Ionele, Dolj.

La comuna Afumați, când au mers, mai de grabă să mute trupa, bătăușii care băteau cu ciomege „ca ciobani de oi la lupi”, erau Niță Ene, Pătulescu Constantin, Vladimir Constantin și alții. Eu am fost numit la postul operatorului telefonic, cu un soldat și un vătășel al comunei, fiindcă la primărie nu era nici primar, nici notar, nici secretar, fiindcă erau și ei mobilizați. Au început imediat bătăi, arestări și până la ora 10 din zi, s-au declarat pentru a fi împușcați un număr de 26 de țărani pe care îi socotise domnul proprietar, capi de revoltă, iar ca arestați care erau bătuți aproape mortal, erau trecuți 70-80 de țărani. Ora de executarea celor care erau pentru moarte era fixată ora 12 și 30 de minute din zi. În plutonul de trupă pentru executarea celor osândiți la moarte eram și eu, căci așa dăduse ordin 85

domnul căpitan Lupescu, ajutorul comandantului, căci eu nu împușcasem pe nimeni în comunele unde fusesem. Printre cei 26 de țărani care erau să-i împușcăm era și învățătorul Petre Stănescu din Boureni. După rânduiala celor la moarte și celor arestați, aproape morți, a dat ordin ca toți să fie puși cu fața la pământ. Pământul era nămolos, umed, dar ei nu mai simțeau nimic. Era ceasul 10 și 30 de minute din zi. Plecaseră toți la popotă pentru a servi masa, care era la Petre Rudăreanu, nu departe mult de primărie și în acel timp, după plecarea domnilor ofițeri și procuror, a sunat la aparatul telefonic, întrebând de domnul maior Sănătescu Constantin, comandantul batalionului. Eu am spus că plecaseră în sat, a întrebat de notarul și secretarul de acolo, eu am spus că sunt mobilizați. Mi s-a cerut numărul matricol, i l-am dat, Nr. 270/1906, apoi numele și prenumele și locul natal. Am spus că sunt Apostolescu Constantin din comuna Pietrarii de Sus, județul Vâlcea și mi-a spus că dacă voi întârzia și nu voi da telegrama voi fi împușcat.

Atunci mi-a comunicat următorul ordin: Domnul Sănătescu Constantin, comandantul Batalionului 5, vânători, încetați imediat, dar încetați de a mai face uz de arme, liniștea fiind puțin restabilită. Dată din Craiova la ora 10 și 30 minute.

Mi s-a cerut și mie ordin de primire, eu am dat la ora 10 și 45 minute, când a fost primită la Afumați.

Semnează Comandantul Diviziei a II-a, General Giugurtu.

După primirea telegramei, eu am plecat cu ea imediat și am dat-o personal Domnului maior Sănătescu, care m-a întrebat dacă am dat ora de primire a ei? Eu am spus da! În acel timp vai de mine, am fost bătut foarte rău cu palmele și cu pumnii și pus jos și jucat în picioarele maiorului. Am plecat amețit la primărie și acolo am spus la țăranii care mai auzeau, că s-a dat ordin de a nu se mai împușca.

După ce am fost bătut foarte rău, la vreo trei zile m-am îmbolnăvit grav și am fost izolat la Sălcuța, în casele lui Pripesceanu. Văzând că nu am pe nimeni, căci toți prinsese ură grozavă pe mine, am cerut o învoire de 5 zile (permisie) la domnul sublocotenent Mârțu Ion și mi-a dat drumul, dar a spus că la 5 zile să comunic spitalul unde voi fi ca să nu mă dea dezertor. Rezumatul este acesta: Eu am stat în spitalul militar de la Constanța 65 de zile. Am fost bătut și persecutat în orice timp, mai mult de către căpitanul Lupescu și locotenentul Pantelie Velescu de la satul Ionele, județul Dolj. Am scris aceasta la rugămin86

tea tovarășului președinte M.G. Bujor. pentru a face cunoscut ceva la cei ce i-am salvat în comuna Afumați, jud. Dolj, azi raionul Băilești.

Eu sunt foarte mulțumit în fața lui Dumnezeu, că nu am împușcat și nu am bătut pe nimeni în timpul revoluției. După trei ani de la eliberarea mea am venit pe aici la Afumați și am stat de vorbă cu învățătorul Petre Stănescu și alții care mi-au spus ce au pățit la închisoare.

Toate cele ce s-au făcut aici la Afumați ca: schingiuiri, arestări, s-au făcut mai mult după stăruința procurorului Ciocâlteu, a aghiotantului plășii, Predescu Repezi și, locotenentului Velescu și alții de sub comanda Domnului căpitan Lupescu Gheorghe, căci după cum auzeam erau toți moșieri. Eu am fost bătut că de ce am dat ordinul telegrafic imediat după primire și de ce nu l-am întârziat câteva minute, ca cei 26 de țărani să fie executați – împușcați.

Aici am arătat numai ce s-a făcut la Afumați, iar la Băilești, Galicea Mare, Corlate, Vârtop, Caraula și Plenița am arătat deosebit de amănunțit populației din Pietrarii de Sus, raionul Horezu, Regiunea Pitești, fiindcă așa s-a cerut de tovarășul președinte al Comitetului pentru Răscoalele Țărănești din 1907, tovarășul M. Gh. Bujor.

Rămâne ca dumneavoastră să transmiteți cele scrise de mine și să le dați citire în fața oamenilor din comună pentru a-și aduce aminte de faptele și suferințele răsculaților din 1907, din care cred că puțini mai există în viață, cărora le urez să trăiască ani mulți și fericiți și să numai întâmpine niciodată în viața lor nimeni asemenea vremuri grele, iar pentru cei care au fost împușcați și omorâți în acest an din cauza bătăilor și mizeriei, lăsându-și familiile nenorocite, rămase pe drumuri fără adăpost, eu le zic, Dumnezeu să-i ierte.

Dată la 10 martie 1957 Constantin Apostolescu, Comuna Pietrari, satul Pietrarii de Sus Raionul Horezu, Regiunea Pitești Învățătorii Petre Stănescu și Grigore F. Deca, au luat parte la răscoală alături de țăranii răsculați, dar au constituit și sprijin moral pentru aceștia. Intervenția armatei în Afumați se soldează cu înăbușirea răscoalei și arestarea capilor ei. Se raporta la Ministerul de Interne:

87

Nr. 4367/1907, martie, 20 Domnului Ministru de Interne și Război ………………. „La Afumați au fost prinși toți capii de revoltă, între care primarul, ajutorul de notar, învățătorul (n.n. Petre Stănescu)și un învățător de cătun (n.n. Grigore F. Deca, învățător la Școala Amzulești) a dispărut”.

Petre Stănescu

Grigore F. Deca

Învățătorul Grigore F. Deca era din Afumați și era învățător în satul aparținător Amzulești, unde în 1913, cu mari eforturi a ridicat primul local de școală în Amzulești. A funcționat la această școală până în 1916 când s-a transferat la școala din Afumați. Învățătorul Grigore F. Deca n-a putut fi arestat deoarece a reușit să scape de sub ochii autorităților și a fost fugit timp de două luni de zile. La data de 16 mai 1907, s-a prezentat de bună voie în fața Parchetului. La această dată, lucrurile se mai liniștiseră și astfel a fost pus în libertate, asupra sa negăsindu-se indicii de culpabilitate, așa cum raporta către Minister revizorul școlar al județului Dolj, C. Alessandrescu. Învățătorul Petre Stănescu, unul din cei șapte copii ai familiei, nu era agreat de boierii din localitate și a ajuns învățător în Afumați în 1905, după 17 ani de funcționare prin alte școli din zonă.Ca învă88

țător și diriginte la Școala din Afumați, a reușit să înființeze o grădină școlară frumoasă, a învățat mulți elevi să altoiască, a construit cu sprijinul locuitorilor satului fântână în curtea școlii, iar pentru cetățenii comunei a pus bazele unei bănci populare deosebit de necesară pentru ajutorarea locuitorilor. Pentru sentimentele sale de simpatie pe care le avea față de țăranii din Afumați, în 1921 a fost ales președinte al comisiei locale de împroprietărire. Învățătorul Petre Stănescu, odată depus în arestul preventiv și mandatul său fiind confirmat, este suspendat din învățământ. În ceea ce îl privește pe învățătorul Petre Stănescu, acesta a stat în arest până în octombrie 1907. După ce a ieșit din arest, a încercat să își ceară unele drepturi salariale și pentru că nu ar fi fost vinovat. Mișcările țărănești au luat amploare în majoritatea localităților din țară, numai în Dolj au fost peste 20 de localități. Printre acestea enumerăm: Afumați, Băilești, Galicea, Plenița, Radovan, Terpezița, Bodăiești, Mierea Bisericii etc. În tentativa de înăbușire a revoltei au fost folosite și tunurile, iar din cauză că au fost folosite și tunurile, localitățile: Bodăiești, Terpezița, Mierea Bisericii, pur și simplu, au fost complet distruse, așa cum era menționat în ziarul „Voința Poporului”, din 7 aprilie 1907. Revolta din 1907 a îmbunătățit într-o oarecare măsura situația țăranilor, însă câștigul important a fost că la data de 23 decembrie 1907, a fost dată Legea învoielilor agricole, care, printre altele, prevedea:  Contractele de arendare se înregistrează în registre speciale.  Reglementează prețul minimal și maximal al învoielilor.  Pământul era dat în arendă doar pentru un an de zile.  Arendarea în bani putea fi transformată în muncă.  Posibilitatea plății muncii prin salarizare și astfel apar argații (efectuau muncă cu brațele și primeau salariu).  Înființarea Obștilor sătești (acestea iau ființă prima dată în 1910). Aveau misiunea de a contribui efectiv la încheierea contractelor de arendare. Obștea satului era condusă în Amzuleștii de Jos de o comisie formată din primarul comunei (pe atunci Florea Bănică)și notarul (Gheorghe V. Sandu), iar în Amzuleștii de Sus, de învățătorul Ilie Deca. Aceștia, pentru a evita nemulțumirile țăranilor cu privire la calitatea terenurilor, când aveau de realizat împărțirea anumitor suprafețe de teren, făceau repartizarea prin tragere la sorți.

89

 Tot ca urmare a mișcărilor țărănești din 1907, în 1908 a fost dată o altă lege de expropriere a moșierilor și de împroprietărire a țăranilor. Așa se face că în 1912, locuitorii din Afumați au primit 104 ha. de izlaz, proprietate comunală. Acest teren a fost plătit proprietarului de către comună cu 1000 lei/ha, timp de 12 ani, adică o sumă totală de 124800 lei, la care s-a mai adăugat suma de 6240 lei pe an sub formă de dobândă. Cele 104 ha au fost luate de la Toader B. Davidescu, acestuia mai rămânându-i în proprietate suprafața de 722 ha care în 1912 a intrat în posesia ginerilor săi: general Iancu Seulescu și colonel Gheorghe Dinopol.

La 25 februarie 1908, arendașul Ion Gabroveanu reclama prefectului de Dolj pe primarul comunei care a alungat pe țăranii din Covei, veniți să lucreze pe moșia lui. Aceștia erau alungați deoarece locuitorii din Afumați nu acceptau condițiile împovărătoare impuse de moșieri. (Arhivele Statului Craiova, Fondul Prefecturii Dolj, serviciul administrație, dosar 109/1908, fila 21).

Nu la mult timp după problemele țăranilor legate de pământ, în seara zilei de 14-15 august 1916, ora 21, s-a comunicat Decretul de mobilizare a armatei române, pentru a participa la Primul Război Mondial. Între primii mobilizați din Afumați a fost învățătorul de la Școala Amzulești, sublocotenentul Ilie D. Deca. La luptele din Primul Război Mondial, au participat mulți cetățeni din Afumați și din satele ce aparțineau de comuna Afumați. Mulți dintre ei și-au dat jertfa supremă pentru apărare țării. Mulți cetățeni din Afumați au participat la luptele de la: Mărășești, Poiana Padeșului, Dealul Babei, Valea Crucii, Valea Cernei, Argeș, Câineni, Lupeni, Mărăști, Dragoslavele, Târgul Ocna, Iași, Turtucaia, Defileul Jiului, iar o parte dintre ei a luptat și pe frontul din Ungaria. Iată lista cu tinerii din Afumați și Amzulești, în total 54 de eroi, dintre care 51 au plătit cu viața, iar 3 au fost răniți și sunt consemnați în Cartea de Aur a Eroilor Neamului. Ca un omagiu adus eroilor, pe prima pagină este scrisă următoarea poezie (autor necunoscut):

90

Nu v-am uitat Nu v-am uitat în groapa voastră Loviți de schije sau de plumbi Căci voi ne-ați dat holdele toate Și lanurile de porumbi

Vă este sufletul o floare Ce stă pe plaiul românesc Când le privim ne-aduc aminte Că ochii voștri ne privesc.

În fiecare spic de grâne E osul vostru măcinat În fiecare poamă dulce E sânge din voi picurat.

Nu v-am uitat în groapa voastră Ci vă cinstim în slove sfinte Căci limba dulce românească Este făcută din morminte.

Iar pâinea ce-o ducem la gură E crucea noastră de hotar Căci fără firul vieții voastre Era cu gustul mai amar.

Nu v-am uitat în groapa voastră Când ne-nchinăm lui Dumnezeu Ci luăm aminte-n rugăciune Că mâine poate-i rândul meu.

Și tihna noastră lângă vatră E-o mărturie de om nou Nu v-am uitat că e făcută Din nopțile fără de somn.

91

92

93

94

95

96

97

98

99

100

101

102

103

În memoria eroilor căzuți în Primul Război Mondial și în Războiul de Independență a țării, prin contribuția cetățenilor din Afumați și Amzulești, s-a ridicat Monumentul Eroilor, amplasat în curtea bisericii, unde sunt puse în vecinătatea monumentului de către familii și pietrele funerare ale celor căzuți în aceste războaie. Monumentul-obelisc, pe care se află un vultur, a fost ridicat în perioada 1920-1922, în special din contribuția cetățenilor celor două sate, Afumați și Amzulești, fiind opera sculptorului P. Carasidis. Monumentul este realizat din piatră, are înălțimea de 2,80 m și soclu are dimensiunile 1,40 m/1,25 m, iar la partea superioară are dimensiunile 0,40 m/0,45 m.

Monumentul eroilor din Afumați

La ora actuală nu există la nivelul comunei Afumați o evidență clară și completă a eroilor căzuți în Al Doilea Război Mondial. Cel puțin de acum înainte, organele competente credem că se vor implica în realizarea acestei evidențe. Această acțiune va reprezenta respectul urmașilor pentru jertfa eroilor, iar în final, și sperăm că nu peste mult timp, se vor găsi sumele necesare pentru ridicarea unui monument dedicat eroilor din cel de-Al Doilea Război Mondial. Iată o listă a eroilor din satul Afumați, cu siguranță incompletă, care au depuse pietre funerare în Cimitirul Eroilor din curtea bisericii din Afumați, 104

pentru care putem prezenta doar numele și anul când au căzut la datorie.

Acolo unde nu este menționat pe piatra funerară anul, nu este trecut în situația de mai jos: Marin I. Munteanu, 1942; Emilian M. Badea, 1942; Constantin D. Zdrâncă, 1943; Marin I. Badea, 1944; Ion N. Stănilă, 1942; Grigore Ociocioc, 1942; Ștefan Tudorică, 1942; Constantin N. Zamfir, 1942; Titică Șerban, 1943; Ilie Gheorghe, 1944; Constantin Zdrâncă, 1945; Dumitru A. Zamfir; Dumitru Stănescu; Marin Dudu; Ilie Preoteasa; Florea I. Colan, 1942; Nicolae I. Vică; Dragomir Măciucă; Constantin Marica; Alexandru D. Enache, 1941; Dumitru Firănescu; Cornel G. Deca, 1942; Ion R. Florescu, 1942; Pantelimon Marin; Ștefan I. Odagiu; Fănel M. Sava; Mihai C. Preda, 1945; Ion A. Velcu, 1944; Nicolae A. Velcu, 1944; Florea Enache, 1943; Mihai I. Tunaru, 1944; Dumitru M. Tudor, 1941. Presupunem că a fost mult mai mare numărul eroilor, dar din diverse motive nu au depuse pietre funerare în cimitirul respectiv. În plus, au fost și trei răniți, cărora, la doi li s-a amputat câte un picior, iar al treilea, Dumitru Dumitrașcu a fost împușcat în braț. Cei care au avut un picior amputat au fost Ilie Iordache și Ion Dumitrașcu (Concaru).

Biserica și monumentul eroilor din Afumați 105

În urma Primului Război Mondial, prin Decretul lege Nr. 3697 din decembrie 1918, pentru țăranii îndreptățiți la împroprietărire cu loturi de 4 ha, au fost împărțite 286 ha de teren, expropriat de la generalul Iancu Seulescu și de la colonel Gheorghe Dinopol, rămânându-le acestora suprafața de 436 ha, împărțită între ei astfel: Iancu Seulescu – 198 ha, Gheorghe Dinopol – 238 ha. Aceste suprafețe leau avut în proprietate până în anul 1945. Pentru a împroprietări țăranii cu drept de împroprietărire cu câte 4 ha, în afară de cele 286 ha expropriate de la Iancu Seulescu și Gheorghe Dinopol, au mai fost luate câte 54 ha de la fiecare moștenitor al lui Tache Iota, adică a mai fost luată încă o suprafață de 216 ha. După această expropriere, fiecare din cei 4 moștenitori a rămas cu câte 182 ha., în afară de general Constantin Manolescu, care a rămas cu 185 ha. După expropriere, căpitan Mina Iota și-a vândut întreaga suprafață de 182 ha locuitorilor din Afumați, Boureni, Covei pentru suma de 3800 lei/ ha. Exproprierea făcută prin Decretul Nr. 3697, din decembrie 1918, s-a realizat în două etape:  prima etapă, până în martie 1920;  a doua etapă, până în mai 1921.

Pământul expropriat trebuia plătit de țărani în funcție de calitatea acestuia. Astfel, pentru calitatea I, trebuia achitată suma de 1600 lei/ ha, pentru calitatea a II-a, trebuia achitată suma de 1240 lei/ ha.

Legiferarea împroprietăririi s-a amânat până în 1924, pentru ca pământul expropriat să fie integral achitat de către cei ce l-au primit în posesie. În 1919, a fost înființată o obște de împroprietărire a țăranilor la nivelul fiecărei localități, iar învățătorul Ilie Deca din Afumați a făcut parte din Comisia Județeană de Expropriere. Atât timp cât pământul a fost expropriat de la moșieri, dar nu a intrat în posesia celor îndreptățiți, adică în perioada 1919-1924, aceste suprafețe au fost lucrate de către țărani prin arendă, la prețul de 100 lei/ ha/ an. În 1924, s-a făcut măsurarea loturilor de către serviciul cadastral prin inginerul Romulus Petria, iar pentru executarea pe teren a parcelelor a fost delegat D. Sârbulescu. În Afumați, această împroprietărire s-a făcut în timp ce era primar Alexandru Gh. Ionescu.

Cu ocazia împroprietăririi, în Afumați s-au repartizat în punctul Nisipuri – Braniște, pentru 51 de persoane câte 0,50 ha, spre a completa suprafața de 4 ha., deoarece primiseră în altă parte lot de 106

3,5 ha. Pe aceste terenuri, cei 51 de împroprietăriți au hotărât să planteze salcâmi și în felul acesta a rezultat pădurea de la Covei care după decembrie 1989, chiar în primele luni ale anului 1990, a fost exploatată irațional, aceste suprafețe rămânând necultivate, nefolosite peste 25 de ani.

Prin împroprietărirea din 1924 s-a realizat, printre altele, și o așa-zisă egalizare a cetățenilor din Afumați, în sensul de a fi făcut ca fiecare familie să aibă câte 4 ha de pământ în proprietate. Pentru aceasta, cetățenii din Afumați cu drept de împroprietărire au fost împărțiți în 3 categorii: Categoria I, 119 capi de familie care nu aveau pământ sau aveau până la 1,5 ha.

Categoria a II-a, 30 capi de familie care aveau până la 3 ha.

Categoria a III-a, 10 capi de familie care aveau între 3 ha și 4 ha.

Prin această împroprietărire, fiecare a primit restul de suprafață până ce a completat suprafața de 4 ha, iar cei care aveau peste 4 ha nu au beneficiat de împroprietărire.

107

Capitolul V CONSOLIDAREA ECONOMICĂ A SATULUI AFUMAȚI 1. Îndeletniciri, portul

De-a lungul dezvoltării istorice, locuitorii satului Afumați s-au ocupat cu agricultura și creșterea animalelor. Cu sute de ani în urmă, oamenii practicau agricultura și creșterea animalelor pentru nevoile proprii, pentru asigurarea celor necesare traiului zilnic, iar mult mai târziu au dezvoltat comerțul cu produsele agricole și cu animalele, în special, cu berbecuții pe care îi creșteau, îi îngrășau și îi vindeau la Constantinopol și la Viena. Transportul grâului și al animalelor se făcea pe Dunăre, încărcarea pe șlepuri făcându-se la Bistreț și la Calafat. De la oi, oamenii foloseau pieile și lâna pentru a-și face haine.

Din pieile de oaie își făceau cojoace, le foloseau la îmblănitul hainelor, își făceau bundițe (cojoacă), iar din pielea tăbăcită își făceau opinci și nojițe pentru opinci (un fel de șireturi). Din părul de capră și din lâna de la oi femeile țeseau pânză pentru acoperirea corturilor.

Oamenii instalau cortul atunci când mergeau la muncă și luau copiii cu ei, cortul asigurându-le umbra în timpul foarte călduros, protecție de dogoarea soarelui atunci când mâncau, iar când locurile erau prea departe de sat, nu mai veneau acasă și noaptea dormeau în cort.

Doar din lâna de oaie se obținea o pânză groasă, pe care o duceau în anumite localități de la munte, unde existau instalații speciale (pive) pentru a fi transformată în dimie. Din dimie își făceau haine, pantaloni și ipingea cu chepeneag (un fel de pelerină). Aceasta ținea foarte bine de cald în caz de vânt, ger și proteja de ploaie, Chepeneagul era acel accesoriu prins de ipingea, de regulă prin trei nasturi, și care se punea pe cap. Atunci când nu era nevoie de chepeneag, acesta se detașa de la ipingea prin desfacerea celor trei nasturi. Dimia putea fi folosită la confecționarea hainelor și pantalonilor, fie alb, culoarea naturală a lânii, fie vopsită negru prin fierberea în apă cu izmă sălbatică, coji de alun și de arin. Locuitorul cel mai priceput în confecționarea îmbrăcămintei din dimie era Nițu lui Tilică (Pena).

108

Rândul al II-lea, de la dreapta la stânga: învățător Ovidiu Deca cu soția sa Maria Deca, (împreună cu părinții și frații)

1924, familia Alexandru Deca (rândul al II-lea, de la stânga la dreapta – Alexandru Deca, elevul Ovidiu Deca, clasa aIV-a la Școala Normală Craiova, fiul lui Alexandru Deca), Stana – soția lui Alexandru Deca (primul rând, de la dreapta la stânga, a doua) și tatăl lui Alexandru Deca (primul rând, în centru) 109

Anul1940, diferență între modul de a se îmbrăca vârstnicii și tinerii

Ștefan Neacșu la vârsta de 81 de ani

110

1940. Tendințe clare ale adoptării unei ținute moderne

În afară de porumb, grâu, orz, ovăz și mei, locuitorii din această zonă mai cultivau pe suprafețe mai mici in și cânepă. Din fibra de in și cânepă, femeile țeseau o pânză rezistentă, pe care o foloseau la confecționatul cămășilor și al pantalonilor pentru vară. Vara, bărbații purtau pantaloni din in sau izmene din pânză de bumbac și cămașă lungă, cusută cu arnici sau muline. Din pânza de in și cânepă, femeile confecționau lenjerie pentru pat, fețe de masă și alte obiecte necesare în locuința lor. Din fibra de cânepă, bărbați mai pricepuți împleteau funii pe care le foloseau la legarea încărcăturii din car sau căruțe (paie, fân, coceni). Era nevoie de a lua astfel de măsuri de siguranță a încărcăturii, pentru a nu se răsturna, fiindcă aveau unele locuri foarte departe de sat și drumurile erau destul de rele. Din fibra de cânepă se mai făceau guri de ham, ștreanguri pentru înhămarea cailor, funii pentru priponitul animalelor pe pajiști etc. Din pânza pe care o obțineau din fibra de cânepă, mai făceau saci pentru păstratul și transportul produselor agricole, iar mai târziu, din acea pânză își făceau saltele pe care le umpleau cu paie, pentru a dormi pe ele, și această „invenție” reprezenta un pas înainte în îmbunătățirea condițiilor de dormit. Din nevoi precise, oamenii se mai ocupau și cu creșterea albinelor și a viermilor de mătase. Din gogoșile de mătase se trăgeau firele de borangic, specialiste în această operațiune fiind: Stana Deca (a lui Fulgu) și Florina Sandu (a lui Schiorcea). Din firele de borangic se obținea o pânză foarte fină, folosită în special la confecționarea iilor și cârpelor cu alesături, pe care femeile și fetele le purtau în special în zilele de sărbători și la evenimente ca: nunți, hore, botezuri etc. O astfel de pânză se mai folosea și la confecționarea de rochii cu alesături pentru femei și la confecționarea de cămăși cu șebac pentru bărbați, cămăși ce erau îmbrăcate doar în situații speciale, la diverse sărbători. În ceea ce privește accesoriile folosite ca îmbrăcăminte și încălțăminte, locuitorii din Afumați au dovedit că au fost conservatori, respectând cu sfințenie portul moștenit din moși-strămoși și care era întrucâtva deosebit de cel al locuitorilor din satele învecinate (deosebiri mai evidente existând în portul bărbaților).

111

Iată care era portul bărbaților și al femeilor până prin 1950, după aceea existând o perioadă de tranziție, în special în rândul celor mai în vârstă și apoi, după 1960, atât cei tineri cât și cei în vârstă au trecut la portul existent în zilele de azi, adică acel port în care se folosesc ca îmbrăcăminte diverse produse cumpărate din comerț, rar de tot mai existând produse lucrate în casă. Ba mai mult decât atât, după 1990, tinerii și maturii cu oarecare situație materială își cumpără diverse accesorii de îmbrăcăminte și încălțăminte, precum și podoabe ca: inele, lănțișoare din aur, cercei etc., din diverse țări (Turcia, Italia, Spania, Anglia, Germania etc.).

Atât în rândul bărbaților, cât și în rândul femeilor, era diferență între portul din timpul anotimpurilor friguroase (toamna – iarna) și cel din anotimpurile călduroase (primăvară – vară), ca de altfel între portul folosit în zilele de muncă și cele obișnuite și portul din zilele de sărbătoare. Erau unele diferențe chiar și între portul tinerilor și cel al vârstnicilor. Astfel: Toamna – iarna, bărbații în vârstă purtau nă112

dragi (ițari) de culoare albă, largi jos și lungi, încât să acopere încălțămintea (în zilele de sărbătoare când își permiteau și foloseau ca încălțăminte – ghete), iar în zilele celelalte, lungi abia până la gleznă, iar ca încălțăminte foloseau opinca din piele de porc sau de vită. Erau două modele de opinci: opinci cu nojițe (un fel de șiret din piele), care serveau la legarea pe deasupra tălpi, încrucișându-le și apoi continuând cu înfășurarea lor pe partea inferioară a pulpei piciorului, opinci cu curele și cataramă, care se deosebeau de celelalte prin faptul că aveau spate, pe lateral aveau niște găici și pe mijlocul labei piciorului, deasupra, aveau o limbă prin care era trecută cureaua ce făcea prinderea pe picior cu ajutorul cataramei. Indiferent de model, întreținerea opincilor se făcea prin ungere cu grăsime de pasăre sau untură de porc nesărată. Astfel, apa nu se prindea de ele și rezistau mai mult timp. În picioare purtau ciorapi din lână, împletiți de către femei. Purtau cămăși lungi, lăsate peste nădragi, cu mâneca largă, încinși cu un brâu lat de culoare neagră sau roșie. Peste această cămașă purtau mintean sau cojoc din piele de oaie, cu mâneci lungi pe care îl țineau pe umeri, fără a introduce mâinile în mâneci. Mintean era o haină scurtă din dimie cu sau fără mâneci și care se mai numea și tunică. Varianta de mintean fără mânecă era împodobită cu găitane și era folosit în portul popular. În loc de nasturi, atât la cojoc, cât și la mintean erau folosiți un fel de nasturi rezultați prin înnodarea într-un anume mod a unei curelușe late de aproximativ un centimetru și cu o lungime de 8-10 cm. Pe cap, purtau căciulă din pielicele de miel. Spre deosebire de aceștia, copiii și persoanele tinere purtau nădragi de dimie de culoare neagră, jos erau strâmți, prevăzuți cu o panglică de 3040 de centimetri care permitea înfășurarea pe picior de 2-3 ori. În picioare purtau ciorapi din lână, împletiți de soții sau mame, împodobiți cu flori de diverse modele. Aceste flori, modele naționale, erau din lâniță de diverse culori. Ciorapii erau trași peste pantaloni, iar cele care îi lucrau se întreceau a fi cât mai inventive. Ca încălțăminte foloseau opinca. Maturii care foloseau acest model de pantaloni purtau în plus tuslugi. Acest accesoriu era un fel de cizmă din dimie de culoare neagră, fără ornamente florale, acoperea piciorul până sub genunchi, talpa intra în opincă și astfel talpa piciorului nu mai simțea frigul. El avea rolul și de a proteja piciorul, dar și îmbrăcămintea ca să nu se murdărească în timpul muncii. Atunci când nevoia o impunea, aceștia erau spălați foarte ușor și pantalonii rămâneau relativ curați. Brâul folosit 113

peste cămașă avea rolul de a încinge cămașa pe corp, dar avea și rol de siguranță atunci când era nevoie să ridice anumite greutăți. Pe timpul verii, purtau indispensabili, legați în apropierea gleznei cu o bentiță și pe deasupra cămașă lungă, strânsă pe corp cu un brâu lat. Pe cap purtau pălărie din pai, cu boruri mari, lucrată de oameni pricepuți la împletituri din diverse tipuri de pai sau pălărie de postav. Indiferent de vârstă și sex, vara umblau desculți, folosind opincile atunci când mergeau la muncă. Bărbații purtau, de regulă, un briceag mic, legat la brâu cu un lănțișor sau cu o curelușă și care era folosit la masă, atunci când mâncau la câmp. Doar copiii purtau în picioare pe timpul verii cipici din dimie sau împletiți din lână și care aveau aplicați tălpici din piele de vită, pentru a rezista mai mult timp.

Femeile purtau zăvelci sau boscele și cămașă lungă, împodobită pe poale cu diverse modele .Pe cap, în funcție de anotimp, purtau iarna tulpan (broboadă cumpărată din comerț), cu un colț lung lăsat pe spate, iar vara purtau maramă (o fâșie lungă din bumbac sau borangic, împodobită pe margini cu diverse flori, în culori stridente). Această maramă se mai numea năframă. După căsătorie, respectau legea nescrisă de a nu mai sta cu capul descoperit și nici cel puțin să se pieptene în fața soțului sau a socrului. Mijlocul era încins cu un brâu, iar în picioare purtau ciorapi din lână de culoare neagră și inimei (pantofi de culoare neagră, cu trei barete). La muncă, în special toamna, se încălțau în tălpici din lână, împletiți cu cârligul, iar pe picioare purtau carâmbi (ciorapi fără tălpi). În zile de sărbătoare și la evenimente deosebite, purtau iile din borangic cusute în casă, împodobite cu diverse modele de flori, fructe, motive naționale, iar pe cap purtau cârpa de borangic, împodobită cu cele mai alese modele și care o reprezenta pe cea care o purta în ceea ce privește priceperea sa la lucrul de mână. Tinerele, până să se căsătorească, în loc de zăvelci, purtau șoarțe, unul în față și altul în spate, legate la mijloc cu un brâu din catifea neagră, împodobit și el ca și cele două șorțuri, cu diverse motive, în culori vii. Iile din bumbac sau borangic erau obiecte vestimentare de o deosebită frumusețe. Hora satului reprezenta un prilej de expunere a frumoaselor obiecte de îmbrăcăminte, de constatare a priceperii celor ce le purtau și un prilej de încântare a ochiului. În scopul obținerii culorilor dorite pentru pânza de bumbac sau de borangic, erau folosite diverse procedee, care mai de care mai interesant.

114

Foto Marian Nicolae – Din arhiva C.J.P.C.P.C.T Dolj

Prin fierberea în foi de ceapă, în urzică, în coji de alun, de arin, vopsirea cu ajutorul unei vopsele din comerț numită lulachiu, prin folosirea calaicanului și a altor diverse substanțe, dovedeau nu numai pricepere, dar și stăpânirea unor procedee transmise din generație în generație. Firele de bumbac sau de borangic vopsite în diverse culori se foloseau la obținerea unei pânze în dungi, din care își făceau fuste și taioare de o deosebită frumusețe, pe care le foloseau în special femeile mature atunci când ieșeau la plimbare. Cu timpul, acest mod tradițional de a se îmbrăca atât bărbații, cât și femeile a fost înlocuit cu produse ale tehnicii moderne, iar obiectele de îmbrăcăminte folosite în trecut au devenit în fiecare familie prețioase obiecte de muzeu.

Locuitorii din Afumați s-au ocupat cu agricultura și creșterea vitelor și alte diverse activități aducătoare de venituri pentru familie. În ceea ce privește animalele, în mod deosebit s-au ocupat cu creșterea și valorificarea cărnii, a lânii și a pieilor de miei și oi. Parte dintre locuitori se ocupa exclusiv cu creșterea oilor. Printre aceștia s-au numărat: Ștefan D. Stănilă (Lică Pane) și descendenții lui – Cornel Șt.

Stănilă, Toma Șt. Stănilă, Cristian T. Stănilă, Cornel C. Stănilă, Ion Flueran și descendenții lui – Mihai I. Flueran, Ion M. Flueran, Oprică I. Flueran, Nicolae Coșoveanu, Ștefan N. Coșoveanu, Nicolae Măciucă, Constantin N. Măciucă, Constantin F. Leancă, Aurel C. Leancă, Gheorghe Zdrâncă (Ghițica), Venus Gh. Zdrâncă, Nicolae Vicu, Alin N. Vicu, Marin Enache, Tudor M. Enache, Constantin M. Radu, Marin Radu, Mircea Mirigioiu, Năstase Mitrică, Iulian Nedelcu etc. Dintre 115

aceștia, Toma Stănilă, Constantin Leancă, Nicolae Vicu, Ștefan Coșoveanu, Oprică Flueran, Venus Zdrâncă ajunseseră să dețină 100-200 de oi.

Toma Șt. Stănilă și câteva exemplare de oi

2. Comerț, industrie, transport

Sute de ani, locuitorii au practicat agricultura și creșterea vitelor ca activități pentru subzistență. Cu timpul, nevoile de diverse produse pentru gospodărie au crescut și atunci produsele agricole și animalele ce reprezentau surplus pentru familii au început să fie valorificate, pentru a face rost de cele necesare în gospodărie. Au apărut comercianții de produse agricole și animale pe care le exportau în special la austrieci și la turci, iar din rândul locuitorilor au apărut meseriașii. Din Catagrafiile de la 1828, 1831, și din Marele Dicționar geografic al României, Vol. I, București, 1898, paginile 20-22, aflăm de existența și evoluția numărului meseriașilor și comercianților. Cu mult timp înainte de Primul Război Mondial, în Afumați existau un 116

cojocar și cinci fierari, iar în Amzulești erau un cojocar, un cizmar și doi fierari. Tot din aceste documente ale vremii, aflăm că în 1898, în Afumați existau 4 cârciumi și în Amzulești erau 2 cârciumi, 14 comercianți din care 6 erau cârciumari și restul erau comercianți de produse agricole și animale. Locuitorii își duceau produsele la schelele (locuri de îmbarcare pe vase fluviale) de la Calafat, Bistreț sau Craiova. Drumurile erau aproape impracticabile, iar transportul se făcea cu carul sau cu căruța cu boi sau cu cai. În schimbul produselor predate, primeau cherestea, fierărie pentru construcții, diverse unelte agricole etc. Se poate spune că în Afumați, comerțul a început odată cu venirea în sat, din zona Sibiului, a lui Constantin Ionescu (zis Boagiu, fiul lui Ion Prodan, ce venise de mai mult timp și se stabilise în Băilești) și a lui Constantin Șufanu, care s-a stabilit definitiv în Afumați, în anul 1878. Acesta a luat o bucată de pământ de la locuitorul Ilie Manea, unde și-a construit din pământ bătut o frumoasă și impunătoare casă cu etaj. La etaj era spațiul pentru locuit, iar la parter era spațiul în care funcționa cârciuma. Pe locul locuinței sale, ulterior a fost Magazinul Universal Afumați, construit în anul 1963 de către C.P.A.D.M Afumați, după 1990, acest magazin a fost cumpărat și este proprietate particulară a lui Valentin Enache, din Afumați și respectiv a lui Petre Voicu din Băilești, iar în prezent este un restaurant (al lui V. Enache) și, respectiv, un magazin cu produse alimentare și nealimentare, patroni fiind proprietarii.

Magazinele din comuna Afumați 117

În afară de aceste două magazine, au mai fost deschise magazine mixte, cu predilecție pentru produse alimentare, de către Marin Macamete (în Afumați) și Margareta Sandu (în fostul sat Amzulești).

Constantin Ionescu, după ce și-a deschis în Afumați o primă prăvălie, văzând că se simte nevoia de aprovizionare a locuitorilor cu diverse produse, aduce ca parteneri de afaceri pe frații săi, Gheorghe și Pătru Ionescu. Gheorghe Ionescu se stabilește definitiv în Afumați și este primul care în 1873, după ce a cumpărat o suprafață de teren de 800 mp, construiește casă din cărămidă, acoperită cu olane, în afară de cele existente ale moșierilor. Mult mai târziu, în această curte este instalată moara Ionescu.

Moara lui Alexandru Gh. Ionescu

Printre primii meseriași au fost: Florea F. Nuță (Hector), Alexandru Savu, Toma Iureș, Dumitru Stoica, Ion Enache, Nicolae Toader – cizmari, Constantin Pena, Florin Tudorică, Adam Nuță, Nicolae Tuță – cojocari, Cornel Deca, Radu Midan, Constantin Midan, Ion Midan – fierari, Marin Lozan, Florea Bănică, Ion Nicolae, Gheorghe Tudorică, Gheorghe Mitrică – tâmplari, Gheorghe Sinescu (al lui Minică), Nicolae Mitrică, Marian Ursan – dogari, Ludovic Kontz, fiul lui Iosif Kontz – arhitect cu diplomă, rămas în Afumați după cel de-Al Doilea Război 118

Mondial, Toma Furiș, Gheorghe Pena, Gheorghe Vățu, Ion Poenaru, Eugen Morcov, Nicolae Smarandache, Ion Deca (Cerchezu) și fiul său, Dumitru Deca – zidari, Constantin Pena (Păcală), Marin F. Zamfir, Gheorghe F. Nuță – croitori, Elena Giubegeanu, Floarea Olaru, Mariana Tuță, Mariana Oprea – croitorie pentru dame etc. De un real folos au fost zugravii. S-au ridicat tot mai multe case noi și era nevoie de meseriași pentru a realiza confortul intern al locuințelor. Printre cei mai renumiți zugravi au fost: Ștefan I. Enache, Oprea I. Tuță, Marin Păgilă, Gheorghe I Preda, Ștefan M. Mirigioiu, Constantin I. Tunaru, Ștefan I. Preda etc. Produsele pe care acești meseriași le valorificau în târguri sau la domiciliu erau: ghete, sandale, pantofi, haine, pantaloni, șepci, cipici, perne, fuste, sobe din tablă, grătare pentru curățit încălțămintea, grătare pentru prăjit carne, curători pentru porumb, pieptene pentru animale, butoaie, hârdaie, roți pentru care și căruțe, războaie pentru țesut, tocuri pentru uși și ferestre, ornamente din ipsos pentru case etc.

Foto Marian Nicolae – Din arhiva C.J.P.C.P.C.T Dolj

119

Foto Marian Nicolae – Din arhiva C.J.P.C.P.C.T Dolj

Foto Marian Nicolae – Din arhiva C.J.P.C.P.C.T Dolj

120

În această perioadă, drumurile erau greu de parcurs, mai ales în perioadele cu ploi sau zăpadă. Din acest motiv, Gheorghe Dinopol, în perioada cât a fost Prefect al județului Dolj și membru în Senat, a făcut posibil ca pe drumul dintre Afumați și Amzulești să pună mai multă piatră și a plantat de-a lungul acestui drum 77 puieți de stejar, iar pentru izlazul comunal a pus la dispoziție 277 puieți de nuc, care au fost plantați cu tinerii de la premilitară. Aceasta s-a realizat în timp ce era primar Alexandru Gh. Ionescu. Pentru negustorii din comună, din lipsa mijloacelor de transport, aprovizionarea se făcea greu, mărfurile aducându-se de la Craiova sau Calafat cu căruțele, distanță de 50-60 km. Drumurile fiind neasfaltate, transportul dura 3-4 zile, negustorii fiind nevoiți să treacă prin pădurea Radovanului, vestită pentru jafurile făcute de răufăcători. Din această cauză, negustorii se înțelegeau pentru a se deplasa cu un convoi de căruțe, oamenii având asupra lor bâte, furci, topoare, spre a-i descuraja pe cei ce ar fi îndrăznit să îi atace. Când încărcătura din car era prea mare, înaintea boilor se înhămau la un chișer special unul sau doi cai. Când era nevoie de efectuat un transport rapid, pentru transportul mărfurilor sau al oamenilor, se folosea transportul cu ajutorul cailor. Chiar și la nunți, transportul nuntașilor se făcea cu trăsura trasă de cai. Printre cei mai căutați locuitori pentru a realiza transportul nuntașilor erau Timotei Popa și Nicolae Coșoveanu, care aveau cele mai frumoase trăsuri și cei mai frumoși cai, cu harnașamente împodobite cu panglici, ciucuri și clopoței. În afară de cei doi comercianți veniți din zona Sibiului, mai târziu și-au deschis prăvălii următorii localnici: Alexandru M. Deca, Grigorie Păgilă, Elena și Ștefan Ionică, Ion Dinulescu, Marin A. Mirea, Ștefan Stănilă etc. Transportul populației și al mărfurilor a cunoscut o îmbunătățire substanțială, odată cu darea în folosință a liniei ferate Calafat – Craiova, în anul 1895, și mai ales după anul 1965, când a luat avânt transportul auto, prin înființarea de unități specializate pentru deservirea populației. La nivelul comunei erau mult mai multe nevoi și atunci a apărut o serie de alte oportunități.

Ocupația de bază a locuitorilor fiind agricultura, cea mai grea problemă era scoaterea boabelor de grâu din spice. În cele mai îndepărtate timpuri, obținerea boabelor de grâu, orz, secară și ale altor păioase se făcea cu caii la arie, adică se învârteau caii în jurul unui stâlp și sub copitele lor se zdrobeau spicele, iar boabele rezultate erau trecute printr-un ciur special, apoi erau vânturate de mai multe ori, până se 121

aduceau la stadiul de a putea fi măcinate. Ulterior, această grea muncă a fost simplificată, în sensul că anumiți cetățeni, singuri sau asociați, au cumpărat batoze de treierat. Printre cei care au cumpărat batoze cu locomobil au fost: Gheorghe Dinopol, Ilie Deca, iar în 1910, a cumpărat batoză cu locomobil Florea Barbu Ceaușu, care o vinde în 1920 lui Nicolae Țapu, din Amzulești. În 1916, Gheorghe Seulescu a cumpărat o batoză de treierat cu tractor Lantz Boldog, iar Gheorghe Dinopol cumpără a doua batoză de treierat tot cu locomobil. Cu toate că la acea oră erau suficiente batoze pentru nevoile locuitorilor din Afumați și Amzulești, în 1935, Ștefan Florescu (Cotigă) în asociere cu Ionel Crețu a cumpărat batoză de treierat cu locomobil. Simultan cu aceste batoze de treierat, în vederea ușurării muncii de secerat, unii cetățeni au cumpărat secerători cu tracțiune animală. Plata pentru lucrările de secerat și treierat se făcea fie în natură, fie în bani. Ulterior, prin 1950, au apărut combinele acționate mecanic care efectuau în același timp seceratul și treieratul. Îmbunătățindu-se condițiile de efectuare a seceratului și treieratului, suprafețele semănate cu păioase cresc, producțiile la hectar cresc de la an la an și, simultan cu acestea, se dezvoltă și sectorul morărit. Prima moară din Afumați a fost moara lui Simion. Era moară cu pietre, acționată cu un motor pe motorină. Această moară se afla amplasată la marginea satului pe locul unde se află locuința lui Constantin Dudu (Tică al lui Schinteanu). Din motive necunoscute, a luat foc și și-a încetat activitatea. În 1910, Alexandru Gh. Ionescu a instalat o moară cu motor pe benzină, în partea de NV a satului, pe locul actualei locuințe a lui Marin Enache (Uță).

Ulterior, Alexandru Gh. Ionescu realizează un schimb de teren cu Ciocu Odagiu și Nicolae Odagiu și în 1927 duce moara în centrul satului, pe locul unde se află în prezent și este proprietatea locuitorului Venus Ionescu – fiul lui Alexandru Gh. Ionescu. Această moară este transformată în moară cu valțuri, acționată la început de un motor cu doi cilindri pe motorină, cu motor Diesel de 70 CP, adus din Suedia. Cu acest motor se asigura iluminatul morii, atunci când nevoia impunea a funcționa și noaptea, precum și iluminatul locuinței.

La această moară au fost mecanici Pantelimon și George Ionescu, iar morar a fost Dumitru Mitru (Mitran). Motorul pe motorină este dislocat și în 1984, s-a făcut reparație capitală, iar moara a fost racordată la rețeaua electrică a comunei. La această moară au mai lucrat Florea Guluț, Ionel Balica, Constantin Nicola de la Siliștea Crucii, Gheorghe 122

Jilavu, de la Siliștea Crucii și Emil Țalea de la Băilești, Marin Constantin Zdrâncă, Florea Mitre, Aurel Tuță. Moara și-a încetat activitatea în anul 2008. În anul 1919, Gheorghe Dinopol și Gheorghe Seulescu au instalat în Afumați încă o moară cu pietre, acționată de un motor de 83 C.P. – motor Diesel, adus din Anglia și care realiza și iluminatul morii și al locuinței. În 1925, este transformată în moară cu valtz pentru grâu, iar în 1939 este dotată și cu valtz pentru porumb. Această moară se afla pe terenul care acum este proprietatea inginerului Florin Niculescu (vecinul din partea de V a Dispensarului uman).

Moara funcționează până în anul 1957, când este dezafectată și componentele sunt luate la Craiova. La această moară a lucrat ca mecanic Iosif Comori, iar ca morar a lucrat Constantin Măciucă.

O altă necesitate la nivelul satului era existența unor dărace pentru lână, deoarece era nevoie să se țese în gospodărie dimia pentru haine și pantaloni, pentru țesut covoare, așternuturi, căpătâie – ce țineau locul pernelor pentru dormit, pânză pentru fuste și costume naționale, să se confecționeze ciorapi și pulovere, prin împletirea firelor de lână toarsă. În Amzulești au avut dărac pentru lână, Toma Macamete și Olintă Bojin. Acestea, acționate cu ajutorul cailor, erau dărace de mică productivitate. Se realiza maxim 10 kg/zi de lână făcută caiere.

Când au intrat în C.A.P., din cele două dărace s-a pus în funcțiune de către C.A.P. doar un dărac, din lipsă de piese de schimb și care era acționat de un grup electrogen, lucru ce a făcut să crească productivitatea de 3-4 ori. Această asamblare și readaptare a dăracului au fost realizate de către Marin Mirea și Teofil Gană.

Nevoile pe care oamenii le aveau pentru a construi case și alte acareturi au impus necesitatea unui banțing pentru despintecat arbori, în vederea obținerii scândurii pentru construcții diverse. Un astfel de utilaj a cumpărat în 1956 locuitorul Nicolae Mitrică, atât pentru nevoile cetățenilor, dar mai ales pentru nevoile proprii, deoarece practica tâmplăria și dogăria. În 1972, C.A.P. Afumați a cumpărat o instalație mult mai eficientă, atât pentru rezolvarea nevoilor unității, cât și pe ale locuitorilor din sat.

Prăvăliile cetățenilor particulari, înființate pentru satisfacerea anumitor nevoi ale cetățenilor, fiind în același timp surse de venituri pentru proprietari, au funcționat până în anul 1948, când au dispărut 123

din lipsă de randament, dar și din cauza faptului că în 1947 se înființează la nivelul comunei Afumați Cooperativa de Consum Afumați, cu magazine de desfacere a produselor în toate satele componente ale comunei. La data înființării acestei Cooperative de consum, în vederea formării unui fond de rulment, fond necesar procurării de produse agroalimentare, fiecare cetățean al comunei, care dorea să aibă o anumită contribuție, depunea o anumită sumă, iar în schimbul sumelor depuse primeau cupoane de participare la constituirea fondului Cooperativei de Consum, asemănător celui din fotografie:

În perioada interbelică, erau cetățeni ca Dicu Șerban, Niță Preda (al lui Trăchină), Gogu Nuță (al lui Crețu), care se ocupau cu vânzarea de pește și carne de vită. În comună veneau și așa-zișii cercelari, care vindeau: cercei și inelușe pentru fete, nasturi, perii, mulineuri pentru cusut ii, instrumentul numit drâmbă etc. Marfa o vindeau, de regulă, pe păr de la porc, pe care îl foloseau la făcut perii pentru ghete, perii pentru văruit.

De la înființare, în 1947 și până în 1989, Cooperativa de Consum Afumați a avut ca președinți pe: Constantin M. Nuță, Constantin Coșoveanu, Florea Văduva, Ion Enache, Venus Preda și Stelian Nechita 124

– în perioada 1978-1997 – din Covei, (nimeni altul decât tatăl handbalistei Ada Nechita, un mare nume în handbalul românesc și european, calități datorită cărora, Sala de sport a municipiului Băilești poartă numele Ada Nechita, componentă de bază a echipei naționale a României,), iar în funcția de contabil au fost: Mariana Mitre – contabil șef, Ecaterina Tudorică, Anica Bădele, Daniela Mutilă. În 1997 a avut loc reorganizarea la nivelul întregii țări a cooperativelor de consum. În 1997 a avut loc unificarea mai multor unități de profil și de atunci Cooperativa de Consum Afumați s-a unificat cu unitatea similară din Băilești, al cărei președinte a rămas tot Stelian Nechita. În timpul cât a fost președinte Venus Preda, Cooperativa de consum a cunoscut cea mai mare dezvoltare din existența sa. Exista o echipă de constructori zidari, patru ateliere de croitorie, un atelier pentru reparații radio – televizoare, ceasornicărie, frizerie, fabrică de încărcat sifoane, brutărie și laborator de cofetărie. Ca volum de circulație a mărfurilor, cea mai mare dezvoltare s-a simțit după 1965, când în Afumați, Amzulești și Boureni, se construiesc magazine ale C.P.A.D.M. Afumați. În Afumați este cel construit în locul casei fostului proprietar Alexandru Șufanu – fiul lui Constantin Șufanu, iar la Amzulești și Boureni, au fost construite pe fostele localuri ale primăriilor din aceste sate. După 1965, în satul Afumați erau două magazine universale, un magazin alimentar, o librărie, două bufete. Prin 1950, locuitorul Marin Fojică a cumpărat o instalație de sifoane și sucuri, care a funcționat până la ieșirea sa la pensie, în 1983. O bună perioadă de timp, cu 7-8 ani înainte de pensionare, Marin Fojică a avut o mică brutărie, în care cocea cozonaci, colaci etc. Dat fiind că avea preocupări la domiciliu, plătea impozitul stabilit și astfel a beneficiat de pensie. În 1948, a fost înființată o secție D.C.A. în satul Boureni, subordonată centrului D.C.A. Băilești, cu scopul de a colecta de la populație gogoși de mătase, piei de animale, lână, deșeuri de textile, hârtie, sticlă. La acest centru, a fost angajat Gheorghe A. Tudorică, din Afumați. C.P.A.D.M. Afumați a cumpărat o fabrică de sifoane, pe care a instalat-o într-o construcție improvizată pe terenul unde în prezent se află Stația de alimentare cu benzină, motorină, butan, deservită de Ilie Preda și apoi de Dumitru Furiș. Mai târziu, au mai cumpărat instalație pentru sifoane și sucuri, Ion Gană și Dumitru Furiș care, în principal, făceau sifoane pentru nevoile de la nunți și 125

botezuri, iar în prezent există stația de încărcat sifoane a lui Cristian Nedelcu. Din dorința de a satisface unele nevoi ale locuitorilor satului Afumați, unii cetățenii mai avuți și-au construit cazane pentru țuică.

Proprietarul suporta un impozit către stat, iar oamenii se duceau la cel care avea cazanul mai bun și își făceau țuică, de regulă, pentru nevoile gospodăriei. Plăteau căzănitul, adică chirie că-și preparau țuica. Această plată putea fi în bani sau cu o anumită cantitate de țuică pretinsă de proprietar. Printre cei care au avut cazan menționăm pe Ilie Deca, Ștefan Neacșu, Alexandru și Vicențiu Șerban, Ștefan Ionică, Florea Ociocioc, Toma și Gheorghe Macamete, Lucian Tudorică etc. Aproape în toată perioada cât a existat C.A.P. Afumați, această unitate a avut un cazan ce era instalat pe izlazul comunal. Din partea C.A.P. Afumați, perioade mai lungi de lucru la acest cazan au avut Ion F. Enache, Ștefan Căldărin, Alexandru Stănilă (a lui Lică Pane) și Lita Badea.

La 1 decembrie 1905, învățătorul Petre Stănescu a înființat în Afumați banca populară „Avuția satului”, care s-a desființat în 1947, când a avut loc Reforma monetară. Cei care doreau să facă mai târziu anumite împrumuturi, trebuiau să-și realizeze un fond. Pentru aceasta depuneau ce sumă considerau și primeau la fiecare depunere câte un Cupon de participațiune. În anul 1957, se reînființează banca populară, dar în concordanță cu noile condiții social-politice își schimbă numele în Cooperativa de credit Afumați, având membri din comunele Afumați și Urzicuța.

Cooperativa „Mihai Viteazul”, filiala Afumați 126

Aceasta acordă împrumuturi în scopuri productive, face plăți pentru produsele contractate cu statul etc. De la înființare și până în prezent, ca președinți au fost angajați: Ion F. Enache, Petre Stănilă, Dumitru Furiș, Stan I. Gană, Dumitru S. Badea, Robert Durac, Cornel I. Teodorescu, în calitate de contabili lucrând: Gheorghe Tuță, Florea M. Nuță, Maria S. Nuță, Paraschiva Enache, Cornel I. Teodorescu, iar casieri au fost: Ion Teodorescu, Florea Țărineanu (Tudorică), Maria Noană, Nicole Militaru și Sorinel Iancu. Organul colectiv de conducere al Cooperativei de credit este Biroul de conducere, iar cel care a avut cea mai îndelungată activitate, avea următoarea componență: Dumitru S. Badea – președinte, Paraschiva Enache – contabil, Nicolae Militaru – casier, Iulia Sava și Nicolae Nedelcu – membri, iar Comisia de cenzori a avut componența: Mihai Ionescu, Stan Gană, Miron Iliescu.

Acum, numărul cetățenilor care își trimiteau copiii la școli era de la an la an mai mare, trebuiau să se gospodărească, astfel încât să poată realiza și ceva economii, și astfel se înființează în 1960 Agenția C.E.C. Afumați. La început, această unitate a avut sediul în localul ce era spațiul pentru Grădinița Nr. 1 Afumați, camera de la etaj, din partea de S a construcției, iar operator a fost până ce a ieșit la pensie Alexandru Mitru. Acesta, în afară de sarcinile zilnice pe care le avea, mai avea și sarcina de a veni la intervale scurte prin fiecare școală, pentru a distribui în rândul elevilor timbre pe care le lipeau pe un carnet și diverse fotografii cu personalități ale țării noastre. Aceste fotografii erau predate atunci când dorea cel care le avea, iar carnetul cu timbre se preda atunci când era completat tot carnetul. Acestea erau modalități de insuflare în rândul tinerilor a deprinderilor de a economisi de la o vârstă fragedă.

127

3. Agricultura și zootehnia (Întovărășiri, G.A.C.-uri, G.A.S.-uri, A.E.S.C. și Asociații agricole) Un alt eveniment cu profunde implicații în viața și activitatea țăranilor din țara noastră, și implicit în viața și activitate locuitorilor din Afumați și Amzulești, a fost Reforma agrară din 1945. Această reformă a avut loc în urma desfășurării celui de-Al Doilea Război Mondial, din care România a ieșit în mare dezavantaj. În acest război, au fost și mari pierderi de vieți omenești, inclusiv satul Afumați a avut adevărați eroi.

Mulți vârstnici au afirmat și istoria a consemnat că în timpul celui de – Al Doilea Război Mondial, datorită faptului că noi suntem într-o zonă cu un pământ foarte bun, nemții au cărat din zona Afumați – Boureni – Băilești zeci de trenuri cu pământ care a fost dus în Germania. Pentru înfăptuirea reformei din 1945, pământul necesar împroprietăririi a fost cel rezultat prin exproprierea celor 9 moșieri ce existau pe raza comunei Afumați:  General Constantin Manolescu poseda 200 ha;  General Constantin Vorvoreanu poseda 200 ha;  Colonel Gheorghe Dinopol poseda 238 ha;  General Iancu Seulescu poseda 198 ha;  Ion Niculescu poseda 70 ha;  Eliza Ionescu poseda 250 ha;  Vasile Țoculescu poseda 125 ha;  Estera Djuvara poseda 250 ha;  Ion Țoculescu poseda 150 ha În urma exproprierilor făcute, fiecărui moșier i s-a mai lăsat în proprietate suprafața de 50 ha. Suprafețele expropriate și folosite la împroprietărirea țăranilor nu au mai fost plătite de către țărani, ca la alte împroprietăriri anterioare. Cu ocazia acestei împroprietăriri, terenul pe care nu erau construite case, terenul de pe o parte și de pe alta a drumului ce trece de-a lungul localității Afumați, a fost parcelat ca vetre de sat și astfel a apărut Satul Nou Afumați și se face unirea celor două sate, Afumați și Amzulești. De asemenea, o parte dintre cetățenii din Amzulești au primit vetre de casă, în partea de NE a șoselei Băilești – Urzicuța, și astfel a apărut Satul Nou Amzulești.

128

Iată xerocopia unui Titlu de proprietate de la 1945.

Acum, a avut loc și atribuirea de terenuri agricole pentru fiecare școală. Școala Afumați și Școala Amzulești au primit în total suprafața de 9,6850 ha, din care Școala Afumați a primit 5,1600 ha, iar Școala Amzulești 4,5250 ha.

Conform Legii Nr. 16 din 1990, conducerea Școlii Afumați a întocmit documentația pentru intrarea în posesia suprafeței de 9,685 ha, dar nu s-a eliberat nici până în 2015 Titlu de proprietate pentru suprafața solicitată. Nici după desfășurarea unui proces la Judecătoria Băilești, nu s-a reușit intrarea în posesia suprafeței cuvenite. Nu s-a eliberat Titlu de proprietate pentru suprafețele corespunzătoare, nici pentru Școala Boureni și Școala Covei.

129

Titlu de proprietate 1991

La 3 ani de la Reforma agrară din 1945, mai precis la data de 11 iunie 1948, a avut loc un alt eveniment major, Naționalizarea principalelor mijloace de producție. În Afumați, au fost naționalizate cele două mori, ale lui Gheorghe Dinopol și Alexandru G. Ionescu, iar în satul Boureni a fost naționalizată moara lui Gheorghe Duță (Drugă). Tot acum a avut loc și naționalizarea locuințelor moșierilor, a tuturor construcțiilor de la fiecare conac.

130

În urma încheierii celui de-Al Doilea Război Mondial, datorită conjuncturii internaționale, România a urmat calea socializării agriculturii. A fost declanșată o amplă campanie de unire a suprafețelor agricole ale tuturor țăranilor. Prima formă de organizare au fost Întovărășirile agricole. În Afumați, Boureni și Covei, acestea au fost înființate în anul 1950. În prima etapă, în Afumați, în întovărășiri, sau înscris 32 de familii. În aceste întovărășiri, țăranii aveau pământul comasat pentru a înființa culturi pe suprafețe mai mari, dar fiecare familie își realiza lucrările de însămânțare și întreținere a culturilor, și în final fiecare își lua producția rezultată de pe suprafața muncită.

Aceste întovărășiri nu au rezistat decât 2-3 ani și s-a trecut la înființarea Gospodăriilor Agricole Colective, care ulterior au fost transformate în Cooperative Agricole de Producție. Astfel, la 18 ianuarie 1953 a luat ființă G. A. C. Afumați, cu numele „30 Decembrie”. La început, s-au înscris în G. A. C. „30 Decembrie” Afumați 23 de familii cu o suprafață totală de 77,15 ha. Odată cu intrarea în G. A. C., fiecare membru trebuia să aducă și propriul inventar agricol. La înființare au existat: 14 atelaje de muncă (pluguri și grape), 11 care, o căruță, 16 boi, 2 vaci de lapte și 4 cai. Primii țărani ce au intrat în Gospodăria Agricolă Colectivă, la acea dată au fost: 1) Stănilă Petre 13) Florescu Constantin 2) Nuță M. Constantin (Panduru) 14) Florescu Ștefan 3) Oprea M. Ion 15) Deca Elvira 4) Noană M. Constantin (Colivaru) 16) Daja Constantin 5) Dinu Marin 17) Pena P. Constantin 6) Nuță M. Oprea 18) Deca Gr. Teodor 7) Guluț Florea 19) Coșoveanu N. Ștefan 8) Ceaușu Ș. Alexandru 20) Sava Marin 9) Ceaușu Ș. Florea 21) Deca M. Alexandru 10) Durlă M. Ion 22) Deca A. Constantin 11) Durlă M. Florea 23) Dinu I. Elena 12) Lozan Marin Un rol determinant în înființarea Gospodăriei Agricole Colective Afumați l-a avut Nuță M. Constantin (Panduru). I se spunea Panduru, deoarece în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, a căzut prizonier la ruși. În Rusia s-a constituit Divizia Tudor Vladimirescu, alcătuită din prizonierii care au hotărât să plece din lagărele de 131

prizonieri din Siberia cu intenția de a lupta pe frontul de apus și după terminarea războiului, să se întoarcă în localitățile de domiciliu ca să contribuie la înființarea Gospodăriei Agricole Colective în localitățile de domiciliu.

Primul Consiliu de Conducere a G.A.C. „30 Decembrie” Afumați a avut următoarea componență: 1) Nuță M. Constantin – Președinte 2) Noană M. Constantin – Vicepreședinte 3) Deca Leneta – membru 4) Ceaușu Pavel – membru 5) Sava Marin – membru 6) Lozan Marin – contabil 7) Daja Constantin – membru Mai târziu, în 1962, întreaga populație a satului Afumați a intrat în G.A.C., fiind declarată încheierea colectivizării în Afumați. În 1959 s-a încercat a se realiza înscrierea în G.A.C a unui număr cât mai mare de cetățeni, lucru ce s-a înfăptuit, dar în același an, nu după mult timp, a avut loc la nivel local un protest al țăranilor din Afumați, care doreau să se retragă. Pentru stingerea acestui conflict, a venit de la București Vladimir Gheorghiu, care a dat dovadă de tact pentru a stinge din fașă acest conflict. S-a acceptat ca o parte din protestatari să se retragă din G.A.C, dar nu după multe zile, s-au reînscris, ca urmare a presiunilor și amenințărilor făcute asupra celor ce s-au retras. Acest eveniment s-a soldat cu arestarea a patru protestatari, anchetarea lor, iar după trei luni au fost eliberați. În satul Amzulești, G.A.C. a luat ființă la data de 14 februarie 1954. Pentru început s-au înscris 17 familii, cu 7 ha de teren și 7 atelaje. Și în acest sat, a fost încheiată colectivizarea în 1962. Acest G.A.C. a existat ca unitate de sine stătătoare până în 1968, când odată cu noua împărțire administrativă a țării, satul Amzulești a fost alipit satului Afumați și cele două G.A.C.-uri au fost unificate, având conducere unică. În satul Boureni, G.A.C. a luat ființă în anul 1957, având loc și aici încheierea colectivizării tot în 1962. În satul Covei, G.A.C. a luat ființă în 1959, în prima etapă înscriindu-se 92 de familii, cu o suprafață de 349 ha și 82 de atelaje. Și aici, încheierea colectivizării a fost declarată în 1962.

Membrii tuturor celor trei G.A.C. aveau ca activitate de bază agricultura, grădinăritul, dar și zootehnia, sector ce aducea mari veni132

turi membrilor unității. În cadrul zootehniei, realizau creșterea vacilor de lapte, tineret taurin la îngrășare, creșterea porcilor și creșterea oilor. În alimentația acestor animale, se foloseau mare parte din subprodusele realizate în procesul de producție (borhot, paie, coceni, colete de la sfecla de zahăr etc.) Cu mult timp înainte, se ocupau și cu creșterea păsărilor (rațe, cocoși). Pentru a avea o imagine cu privire la ponderea zootehniei, iată efectivele de animale de la C.A.P. Afumați, din anul 1987, cu puțin timp înainte de desființarea sa: taurine 744, din care vaci de lapte 282, ovine 1214 și porcine 206. În agricultură, se obțineau producții destul de bune și datorită contribuției Sistemului de irigații, amenajat pe suprafețele comunei Afumați în anul 1968. Efectul irigațiilor a fost vizibil în mod deosebit pe tarlalele nisipoase, exact pe unde a fost amenajat Canalul Magistral pentru irigații. Înainte de colectivizare, locuitorii cultivau aceste suprafețe cu vii, pădure, cultură mixtă de bumbac-bostan, plante furajere etc.

Vara, în perioada de coacere a pepenilor, copiii de vârste apropiate, 14-18 ani, își construiau pe aceste locuri coverci pentru adăpost în timp de vreme rea, și timp de o lună-două, mergeau zilnic la păzit, dar această activitate o foloseau ca pe o modalitate de a-și petrece timpul în mod recreativ. Aici se întâlneau câte 10-12 băieți și practicau o mulțime de jocuri Osul, Bâza, Pitulușul, Fotbal cu minge făcută din ciorap de damă, tricotat, umplut cu diverse cârpe etc. Cei mai mulți, atunci când era căldura cea mai mare, aveau o carte de citit, pe care o citeau în liniște, protejați de covercă de razele soarelui.

Pentru a asigura o îngrijire corespunzătoare, atât pentru animalele celor trei C.A.P.-uri, dar și pentru animalele din gospodăriile cetățenilor, în urma încheierii cooperativizării agriculturii, în 1962 s-a înființat Dispensarul Veterinar Afumați, cu sediul în Boureni, în locuința fostului proprietar Dănescu, dispensar ce deservea satele din comuna Afumați și comuna Urzicuța. Ca medic veterinar era Paul Popescu, alături de care au lucrat:  Traian Berceanu – agent veterinar în satul Afumați;  Vasile Voinea – agent veterinar în satul Boureni;  Ion Puiu – agent veterinar în satul Covei;  Emil Știrbulescu – tehnician veterinar în comuna Urzicuța.

133

Clădirea în care a funcționat Dispensarul veterinar, la înființare

Spre a asigura condiții mai bune pentru îngrijirea animalelor, dar și condiții optime de locuit pentru medicul veterinar, care era obligat să locuiască în localitate pentru a asigura permanență atunci când nevoia impunea, Primăria Afumați, cu resurse proprii, a construit și a dat în folosință în 1964 un local pentru Dispensarul veterinar și, alături, o clădire pentru a fi folosită drept spațiu de locuit pentru medicul veterinar.

Noul sediu al Dispensarului veterinar Afumați 134

Odată cu darea în folosință a noului local pentru dispensarul veterinar, încadrarea existentă a fost îmbunătățită și a avut următoarea componență:  Paul Popescu – medic veterinar;  Criveanu Ecaterina (Cati) – tehnician veterinar II, pentru activități în dispensar;  Traian Berceanu – agent veterinar, Afumați;  Marin Petria – tehnician veterinar II, Boureni;  Ion Puiu – agent veterinar, Covei;  Emil Știrbulescu – tehnician veterinar I, Urzicuța.

Pentru deplasarea angajaților la diverse intervenții, se folosea o șaretă cu un cal și pentru aceasta era angajat îngrijitor și vizitiu Ștefan Măciucă (Germanu). În 1966, au venit ca medici veterinari Dorel Radu și soția sa, Alexandra Radu (Cocofichi), care au lucrat cu personalul angajat din perioada medicului Paul Popescu, până în anul 1969, an în care are loc o nouă încadrare. Modificarea încadrării a constat în faptul că Marin Petria a plecat la Goicea, satul său natal, și în locul său a fost încadrat Dan Furiș – tehnician veterinar II, cu mențiunea că au fost păstrate circumscripțiile precedente. Îngrijitor curățenie și vizitiu a fost Venus Șerban.

Medicul Dorel Radu a fost angajat la acest dispensar până în anul 1973, când a venit medicul veterinar Marius Colcea care s-a stabilit cu familia în Afumați, locuind în casa medicului veterinar.

Soția sa a lucrat ca economist la C.A.P. Afumați, având doi băieți. Și acest medic a dovedit că este un medic pasionat de meseria aleasă și că este un bun specialist în relația cu necuvântătoarele.

Medicul Marius Colcea a lucrat în cadrul acestui dispensar până la data de 1 octombrie 1981, când a venit medic veterinar medicul Alexandru Dan Predoi. Anterior, medicul Alexandru Dan Predoi a lucrat ca medic șef în perioada 16 februarie 1979 – 1 octombrie 1981 la C.U.A.S.C. Băilești, unitate care doar ce se înființase în 1979.

Odată cu venirea noului medic, s-a schimbat încadrarea, având următoarea componență:  Dan Predoi – medic veterinar  Dan Furiș – tehnician veterinar I, Afumați  Traian Berceanu – agent veterinar, Boureni  Ion Goiceanu – tehnician veterinar II, Covei.

135

În 1986, agentul veterinar Traian Berceanu se pensionează și în locul său este angajat tehnicianul veterinar II, Nicolae Ciută. Cu această încadrare s-a lucrat până la evenimentele din 1989 și o scurtă perioadă după aceasta. În 1992, a avut loc privatizarea dispensarului și medicul în funcțiune, Dan Predoi a devenit angajator. Dispensarul veterinar Afumați a avut următoarea structură:  Dan Predoi – medic angajator;  Dan Furiș – tehnician pentru Afumați;  Nicolae Ciută – tehnician pentru Boureni;  Ion Goiceanu – tehnician pentru Covei;  Nicușor Iovănel – vizitiu și îngrijitor curățenie. Acesta a lucrat până în anul 1996, când angajatorul a renunțat la serviciile sale.

După evenimentele din 1989, medicul Alexandru Dan Predoi a concesionat Dispensarul Veterinar Afumați, la data de 1 septembrie 1990. Conform Contractului de concesionare Nr. 2068 / 1990, activitatea s-a desfășurat în aceste condiții până în 2010, când Dispensarul Veterinar Afumați a fost cumpărat de medicul în funcțiune, Alexandru Dan Predoi. În locul lui Nicolae Ciută a fost angajată pentru satul Boureni tehnicianul veterinar Florina Bobolocu, la data de 1 mai 2001. În anul 2005, se pensionează tehnicianul veterinar Dan Furiș, așa încât alături de medicul veterinar Alexandru Dan Predoi au mai rămas să lucreze doar Ion Goiceanu și Florina Bobolocu. În 2012, se pensionează și Ion Goiceanu, nu se mai fac angajări și încadrarea este una simplă: medicul Alexandru Dan Predoi și tehnicianul veterinar Florina Bobolocu. Printr-o bună organizare, medicul veterinar Alexandru Dan Predoi și tehnicianul veterinar Florina Bobolocu reușesc să rezolve problemele curente ale comunei.

Cele trei Cooperative Agricole de Producție de pe raza comunei Afumați s-au unificat la începutul anului 1989. În urma acestei unificări, Cooperativa Agricolă de Producție „30 Decembrie” Afumați deținea: 4218 ha teren agricol, din care: 4168 ha teren arabil, 31 ha fânețe, 14 ha vii și 5 ha livezi de pomi fructiferi. În urma acestei unificări, conducerea operativă a fost formată din: 1) Albu Angela – Președinte; 2) Popa Cornel – Contabil; 3) Vlădoianu Ion – Inginer șef.

136

Această unificare a celor 3 C.A.P.-uri de pe raza comunei a rezistat doar până la începutul lunii decembrie 1989, când fiecare C.A.P. din cele 3 sate se reorganizează și fiecare unitate își alege Consiliul de Conducere.

La C.A.P. „30 Decembrie” Afumați, ultimul Consiliu de Conducere a avut următoarea componență: 1) Stoenescu Constantin – Președinte; 2) Rusoiu Dumitra – Contabil șef; 3) Balica Toma – Inginer șef; 4) Ionică Maria – membru; 5) Zdrâncă Floarea – membru; 6) Enache C. Gheorghe – membru; 7) Durlă Gheorghe – membru; 8) Mitru Ștefan – membru; 9) Enache Petre – membru; 10) Nuță C. Marin – membru; 11) Mitru Bădița – membru; 12) Furiș Ion – membru; 13) Nicolae O. Nicu – membru; 14) Matei Toma – membru; 15) Neacșu Constantin – membru; 16) Firănescu Constantin – membru; 17) Durlă Dumitru – membru; 18) Coconoiu Laura – membru; 19) Enache F. Gheorghe – membru.

Acest Consiliu de Conducere a funcționat o perioadă foarte scurtă, deoarece odată cu Revoluția din Decembrie 1989, s-au desființat toate formele de proprietate colectivă și de stat. În urma desființării C.A.P. „30 Decembrie” Afumați, are loc o așa-zisă despăgubire a membrilor acestei unități, având ca bază de calcul, în special, inventarul avut la intrarea în G.A.C. și suprafața pe care a avut-o la intrarea în G.A.C. În perioada premergătoare evenimentelor din 1989, în majoritatea localităților din țară, se punea problema restrângerii vetrei satelor, în vederea realizării modernizării. Această modernizare consta în definitivarea centrelor civice în fiecare localitate, demolarea unor locuințe din mediul rural și construirea în fiecare localitate a unor blocuri de locuințe. Această idee nemulțumea pe majoritatea celor din mediul rural și, mai ales, pe cei care erau implicați direct. Nemul137

țumire a ajuns și în rândul locuitorilor din alte țări. Pentru aceasta, după Revoluția din 1989, unele țări au organizat aducerea unor ajutoare pentru locuitorii din țara noastră, și mai ales pentru cei din mediul rural. În acest sens, în iulie 1990, au venit astfel de ajutoare și în comuna Afumați din parte locuitorilor din localitatea Saint-Martinde-Crau, din Franța. Au sosit două camioane cu produse alimentare, îmbrăcăminte și rechizite școlare. Aceste camioane au fost însoțite de patru bărbați, care au fost cazați timp de două zile la preotul din sat, Ilie Iordache și la directorul școlii de la acea dată, profesor Constantin Preda. Autoritățile locale s-au implicat, în sensul că au stabilit care sunt persoanele îndreptățite a primi astfel de ajutoare. La plecare a fost organizată o masă comună la care au participat cei patru delegați din Franța și câțiva reprezentanți ai comunității locale. La sosirea în localitatea noastră, cei patru delegați ai comunității din Saint-Martinde-Crau au adus următoarea scrisoare:

Locuitori din Afumați, La 30 mai 1989, cei 33 membri ai Consiliului Municipal au votat în unanimitate adoptarea comunei Afumați, propusă de către Coordonarea organizației „Villages Roumainns – Sate românești”.

Noi voiam atunci să evităm distrugerea satelor prevăzute de Planul de sistematizare al lui Ceaușescu. Revoluția din 1989 ne impune să adaptăm sprijinul nostru la noua voastră situație. În colaborare cu „Lion Club – Clubul leilor” din regiunea noastră (organizație umani138

tară) am invitat locuitorii comunei noastre să facă pachete cu alimente, care vă sunt destinate în semn de prietenie. Pentru a ne cunoaște mai bine vă prezentăm pe scurt comuna noastră.

Poziție geografică: Saint-Martin-de-Crau se află în departamentul Bouches du Rhone – Gurile Ronului, în sudul Franței, în câmpia denumită „Crau”, la 30 km de mare și în apropierea Ronului.

Agricultura: Cultura fânului de Crau în asociație cu creșterea oilor – transhumanță în Munții Alpi, în timpul verii. Fructe și legume în câmp și în sere.

Industrie și comerț: O zonă industrială modestă se află la 4 km de comună.

Câțiva meseriași și comercianți acoperă nevoile locale de consum.

Tinerii: Saint-Martin-de-Crau este o comună tânără, 2500 de copii sunt școlarizați în: 4 grădinițe pentru copiii de 2 – 5 ani; 5 școli primare pentru copiii de 6 – 10 ani; 1 colegiu pentru adolescenții de 11 – 15 ani; 1 creșă se ocupă de copiii mai mici de 2 ani; 1 centru în aer liber primește în timpul vacanțelor copiii de 5 – 14 ani.

Mai multe asociații sportive antrenează adesea fără plată tineri pentru fotbal, handbal, judo, karate, natație etc.

Asistență socială: Un centru de acțiune socială pentru persoanele în dificultate sau în vârstă; Un restaurant și club pentru cei din vârsta a 3-a; Mai mulți doctori și infirmiere.

Cultura: 1 bibliotecă 1 sală de spectacole aptă pentru teatru, cinema, conferințe, 1 școală de muzică.

Locuitorii din Saint-Martin-de-Crau fac parte din numeroase asociații sportive, culturale, umanitare și alte ocupații plăcute.

Populația este în majoritate catolică. Biserica este veche și un preot locuiește în parohia noastră.

139

La Saint-Martin-de-Crau trăiesc circa 700 de persoane emigrate.

Mai mult de jumătate sunt musulmani, alții de origine asiatică. Ca urmare există un lăcaș de cult și un cimitir musulman.

Folklorul provensal este foarte viu. Echipa noastră se compune din numeroși tineri dansatori și muzicanți. O altă asociație învață limba provensală. Regiunea noastră este de asemenea foarte marcată de apropierea deltei Ronului – „La Camargue”- și se interesează mult de jocuri în arenă cu tauri și cai. În numele locuitorilor din SaintMartin-de-Crau, noi vă încurajăm în noua cale pe care ați ales-o.

Sperăm că gestul nostru concret va contribui să dezvoltăm legături amicale între comunele noastre.

Consiliul Municipal S.S. Indescifrabil.

Iată numele majorități acelora care au avut o anumită răspundere în cadrul C. A. P. „30 Decembrie” Afumați de la constituirea ei în 1953, până în 1989: Președinți C. A. P. Nuță M. Constantin Noană M. Constantin Preoteasa Aurică Rașcă Nicolae Ociocioc Ilie

Stancu Iulian Ceaușu Ion Albu Angela Stoenescu Constantin

Ingineri șefi Rașcă Nicolae, Ciocan Oprea, Stancu Iulian, Ionică Ion și Balica Toma.

Ingineri agronomi și zootehniști Ghinea Orest Rașcă Nicolae Rașcă Caliopi Chiriachița Marin Marin Petre Piscati Ion Ionică Ion Rădulescu Maria Popescu Daniel 140

Ciocan Oprea Stancu Iulian Buncea Marin Ionică Maria Balica Toma Niță Ileana Berbecea Marin Gligor Cornel Vică Gheorghe

Contabili șefi Lozan Marin, Stănilă Petre, Ionescu Mihai, Ceaușu Alexandru, Tudorică Ecaterina, Stancu Aneta, Popa Cornel, Rusoiu Dumitra.

Alte responsabilități Berbecaru Marin, inginer, Șef Ferma Nr. 1; Ionică Maria, inginer, Șef Ferma Nr. 2; Enache Gheorghe, Șef Ferma Nr. 3; Tudorică Ion – casier; Neagoe Constantin – magazioner; Ionică Agripina – tehnician hidro; Andrei Elena – contabil prevederi sociale; Vică Ileana – statistician; Zdrâncă Floarea – economist; Ceaușu Elena – economist; Tudorică Iulia – economist; Eugenia Gană, Paula Ionică, E. Colcea – contabilitate; Neacșu D. Constantin – șef fermă zootehnică; Balica Ștefan – economist; Pelea Timotei – șef echipă construcții și merceolog; Tudorică Anghel – electrician; Furiș Ion – șofer; Ion Laurian – șofer; Chircu Constantin – șofer; Florescu Constantin – șef parc auto; Gană Teofil – mecanic; Mirea Marin – mecanic; Măciucă Alexandru – șofer; Tudorică Dumitru – șofer; Stănilă Marian – șofer; Iordache Ștefan – tractorist.

De-a lungul timpului, în cadrul C. A. P. Afumați a mai existat o echipă de tâmplari, o echipă de fierari și o echipa de construcții (zidari). Echipa de tâmplari era formată din: Enache Petre, Tudorică Gheorghe, Bănică Florea, Bănică Vasile, Ionică Nicolae, Velcu Constantin, Cismaru Marin, Iancu Constantin. Echipa de fierari era formată din Midan Constantin (Moș Tică), Midan Ion și Ursan Marian, iar echipa de zidari era alcătuită din Rizan Florea, Mitru Florea, Vățu Gheorghe, Pena Gheorghe, Dudău Marin etc.

Toate muncile mecanizate ale C. A. P. „30 Decembrie” Afumați au fost executate cu mijloacele mecanice și lucrătorii de la Secția Nr. 1 Afumați, din cadrul S. M. A. (Stațiunea de Mașini Agricole) Băilești. În cadrul acestei secții, exista și atelier pentru reparații. Această secție a avut pe Oprea Anghel șef de secție; Nicolae O. Nicu – mecanic șef; Velcu Valentin – maistru mecanic; Furiș Alexandru – pontator și magazioner; Teodorescu Ștefan – sudor electric și autogen. În cadrul acestei secții erau încadrați și 14 tractoriști. Dintre aceștia, amintim pe Sava Alexandru; Badea D Vasile; Badea Vasile (Vâcă); Odagiu Ștefan; Știrbu Nicolae; Furiș Alexandru; Matei Toma; Matei Constantin; Hau Florea etc.

141

G.A.S. Afumați După Reforma agrară din 1945, prin aplicarea Legii 187/ 1945, când fiecăruia dintre cei 9 proprietari de pe raza satelor Afumați și Amzulești li s-au mai lăsat în proprietate câte 50 ha, suprafețe agricole luate de la acei moșieri au fost alipite fostelor ferme ale Ministerului Agriculturii și Domeniilor. La început au fost organizate ca Regia Exploatărilor Agricole, Zootehnice Industriale și Mașini Agricole (R.E.A.Z.I.M.), transformate ulterior în Administrația Fermelor de Stat și a Stațiunilor de Mașini (A.F.S.S.M.). Ulterior, acestea au fost transformate în Gospodării Agricole de Stat (G.A.S.) și devin unități de sine stătătoare. A mai avut loc o altă expropriere, ca efect al Plenarei din 3-5 martie 1948, și astfel s-au mai pus la dispoziția comunei încă 450 ha, ultimele de la cei 9 proprietari. Această suprafață a fost trecută în proprietatea statului și împreună cu alte suprafețe de la stat, ca efect al Decretului Nr. 83/1949, s-a constituit G.A.S. Afumați (Gospodăria Agricolă de Stat). Patrimoniul G.A.S.-ului nou constituit era format din proprietățile agricole de pe teritoriul satului Afumați, dar și din suprafețe rezultate în același mod pe teritoriul satelor Boureni, Siliștea-Crucii, Cioroiași, Urzicuța și Portărești. La 11 iunie 1948, când s-a realizat Naționalizarea principalelor mijloace de producție, s-a produs și naționalizarea clădirilor ce aparțineau celor 9 proprietari, o parte din ele au devenit sedii ale fermelor din cadrul G.A.S. Afumați. În aceste localități, funcție de suprafețele agricole, funcție de construcțiile aferente, au fost organizate pentru început Brigăzi de producție independente sau Brigăzi organizate în Secții de producție. Suprafața totală a brigăzilor de pe raza comunei Afumați a fost de 1857 ha. La început, condițiile de exploatare a acestor suprafețe erau foarte grele, din cauza dispersării terenurilor și a construcțiilor, dar și a lipsei de mijloace mecanice pentru desfășurarea lucrărilor agricole. Ulterior, la aceste localități, au fost arondate și circa 300 ha teren agricol și mai multe construcții din orașul Băilești, teren ce a aparținut moșierului Gheorghe Știrbei. Această unitate din Afumați a devenit astfel una dintre cele mai mari unități de profil din țară, dacă nu chiar cea mai mare, la aceasta fiind arondate ferme din Bârca, Nădejdea (azi-Balasan) și Moțăței. La început aceste ferme purtau denumirea de brigăzi. Terenul agricol de pe raza comunei Afumați a rezultat în cea mai mare măsură din exproprierea moșierului Dinopol, fost prefect al județului Dolj, înainte de 1945. De îndată ce această mare unitate a fost reorganizată și a avut sediul la Băilești, fermele din Afumați au aparținut de I.A.S. Băilești, iar con142

ducerea unității a fost asigurată de ingineri agronomi, în funcția de directori.

Sediul G.A.S. Afumați a fost stabilit într-una dintre clădirile din apropierea stației C.F.R. Afumați. La început, conducerea unității a fost formată din cadre luate din industrie, mare parte dintre aceștia fiind muncitori – membri de partid, de regulă, nu din zonă ci din localități ale Regiunii Oltenia cât mai departe de satul Afumați. Abia mai târziu, odată cu primele promoții de ingineri de la Facultatea de Agronomie din Craiova, în jurul anilor 1950, au venit la I.A.S. Afumați ingineri agronomi din alte localități și mai târziu și din Afumați.

Au îndeplinit funcția de directori și ingineri șefi următorii: - Sandu Vasile, din Vâlcea, promovat în funcția de director de Trust G.A.S. Regional.

- Inginerul Aurel Tudor din Prahova, căsătorit cu Maria Amzulescu, colega sa. A fost ales Deputat raional la data de 5 martie 1961 și apoi promovat în funcția de inginer șef la Trustul Regional Oltenia al G.A.S.- urilor, începând cu data de 6 martie 1961.

- Inginerul Aurelian Fieroiu din Vâlcea, a fost numit inginer șef al G.A.S. Afumați, promovat ulterior în funcția de Inginer șef la Trustul G.A.S. Oltenia.

- Inginerul George Stoian, director la G.A.S. Afumați, promovat într-o funcție de conducere la Departamentul Agriculturii de Stat București.

- Inginerul Constantin (Jan) Stănescu a avut același parcurs ca și predecesorul. A fost căsătorit cu Marieta Mitre, fiica lui Dan Mitre (Boureanu).

- Inginer Constantin Gheonea din Perișor, Dolj, director al G.A.S. Afumați, promovat apoi în funcția de director la Direcția Agricolă a județului Dolj.

- Inginer Vasile Dulgheru, inginer șef cu foarte bune rezultate în producție și care a muncit cu pasiune în toată perioada și a fost ales membru supleant în C.C. al P.C.R. Ca directori ai I.A.S. Băilești au mai lucrat următorii ingineri: Petculescu, ales deputat în M.A.N., Ion Bora, Gheorghe Tudora, ultimul director fiind inginer Florin Niculescu, sub coordonarea căruia s-a realizat lichidarea unității (1990). Pe teritoriul comunei Afumați au existat următoarele ferme: Ferma Nr. 1 Această fermă a avut sediu în zona Gării Afumați și a fost o fermă cu specific zootehnic, mai precis, avea ca obiect de activitate crește143

rea vacilor de lapte. Pe serie, în această fermă era îngrijit un efectiv de 400 de capete. Pentru a asigura hrana efectivelor de vaci existente, deținea în exploatare suprafața de 360 ha. De la înființare până când și-a încetat activitatea, au fost repartizați ca șefi de fermă următorii: medic veterinar, Eugen Bakoș, inginer zootehnist; Alfred Deditz, inginer zootehnist; Ion Iordache, medic veterinar; Teodor Ceaușu, inginer zootehnist; Venus Sandu, iar ca economiști au fost: Ion Teodorescu și Alexandrina Iordache. În vecinătatea acestei ferme, a mai fost o altă fermă cu profil vegetal și o suprafață foarte mare ale cărei subproduse erau folosite de către Ferma Nr. 1 la furajarea vacilor de lapte.

Ferma Nr. 2 A avut sediul în clădirea vecină cu fosta Grădiniță cu program săptămânal Afumați, în incinta actualei societăți AGRINATURA Group, unde sunt imensele silozuri pentru cereale. Această fermă a deținut suprafața de 270 ha, fiind condusă la data înființării de către brigadierul Luca, tehnician agricol, iar așa-zișii specialiști au fost cetățenii Ion Dinu (Nănău), Florea Pena (Tilică)și Gană Mihai (Paiu), țărani pricepuți în ale grădinăritului, deprinderi pe care le-au dobândit lucrând cu mult timp în urmă pe suprafețele de grădini pe care le organizau niște bulgari pe actuala suprafață a curții școlii și pe terenurile din vatra satului ce au fost repartizate drept vetre de sat în 1945, când, de altfel, a apărut zona satului Afumați, cunoscută sub numele de Satul Nou Afumați. Nu peste mult timp de la înființare, au fost numiți ca șefi de fermă adevărați specialiști – ingineri agronomi.

De-a lungul existenței acestei ferme, au îndeplinit funcția de șefi de fermă următorii ingineri: Dan Ștefănescu, Gheorghe Dogaru, Constantin Brătulete, Călin Iordache, Magda Julea, Geta Truță, iar ca economiști au lucrat: Florea Pena, Florea Nuță și Ion Teodorescu.

Specificul acestei ferme era producerea de legume și zarzavaturi, în special semințe de plante legumicole. Produceau: roșii, ardei gras, ardei capia, ceapă, morcovi, vinete, pepeni, castraveți, dovlecei, mărar etc. și semințe pentru aceste legume. Dintre mecanizatorii care au lucrat la această fermă menționăm în primul rând pe Victor Popescu, vâlcean, căsătorit cu Badea Elena din Afumați, oameni de o deosebită calitate umană, iar Victor Popescu era unul dintre cei mai pricepuți, unul dintre specialiștii în reglarea semănătorii pentru plantele cu semințe mici. Ferma doar primise această semănătoare performantă, de producție R.D.G., printre puținele existente la acea dată în țara noastră. Alți mecanizatori au fost Florea (Relu) Tudorică și Gheorghe Toma (al lui Gionu).

144

În Afumați au fost și sunt oameni harnici, conștienți în marea lor majoritate că numai prin muncă cinstită pot prospera, în sensul de a asigura condiții decente de viață pentru ei și pentru membrii familiilor lor. Faptul că pământul din această zonă este cu adevărat o bogăție, iar pe de altă parte și existența Fermelor Agricole de Stat au constituit o sursă suplimentară de aducere de venituri pentru locuitori, la nivelul județului Dolj, localitatea Afumați era considerată o comună fruntașă, mai ales în perioada 1970-1980. Acestea sunt, probabil, și considerentele pe care autorii manualului de Geografie de la clasa a treia le-au avut în vedere când au inclus chiar în prima lecție din partea a doua a manualului date referitoare la Afumați, acest manual fiind folosit în județul Dolj peste 15 ani.

Iată conținutul integral al lecției respective, care concentrat prezintă starea localității Afumați de la acea dată.

145

146

147

148

Ferma Nr. 3 Și această fermă a avut sediul tot în zona Gării Afumați, la N de sediul Fermei Nr. 1 și deținea suprafața de 1127 ha. Această fermă era profilată pe cultura porumbului, a grâului, a culturii de soia și a culturii de mazăre și, simultan, erau și loturi pentru obținerea seminței de porumb și de grâu. La început, aceasta a funcționat ca o brigadă agricolă, fiind condusă câțiva ani de către brigadierul Constantin Odagiu. Ulterior, au fost repartizați ingineri agronomi cu o bună pregătire de specialitate, mărturie fiind rezultatele foarte bune pe care le obțineau în cadrul fermelor I.A.S. Băilești. Inginerii agronomi care au îndeplinit funcția de șefi de fermă au fost: Constantin Ghionea, Dan Ștefănescu, Alexandru Năstase și Viorel Alexiu, iar ca economiști au lucrat: Tiberie Ociocioc, Doru Bobocică, Florea Nuță, Ion Cocora, Florea Pena și Nicu Constantinescu.

I.S.C.I.P. Băilești, Ferma Afumați. În imediata vecinătate a Fermei Nr.1 s-a mai aflat o fermă de porcine care a aparținut de I. S. C. I. P. Băiești. Era o fermă pentru îngrășarea porcilor de carne și în acest scop se primea tineret porcin de la I. S.C.I.P. Băilești. Această fermă avea o capacitate de 3000 de capete de porci, pe serie. De la înființare până la desființarea acestei ferme, conducerea a fost asigurată, în ordine de: inginerul zootehnist, Iordache, tehnicianul veterinar, Marin Ștefanache, tehnicianul veterinar Ilie Mirea. Aici se ținea doar o evidență primară, evidența de bază era ținută la sediul I.S.C.I.P. Băilești.

Ferma Nr. 17 Avea sediul în clădirea de lângă Dispensarul Uman Afumați, la V de acest dispensar, în prezent, proprietate particulară a inginerului agronom Florin Niculescu.

Această fermă a fost înființată mult mai târziu în comparație cu celelalte ferme ale I.A.S. Băilești, prin luare de suprafețe de la Ferma Nr. 2 și de la Ferma Nr.3. Chiar la înființare, a fost adus tehnicianul horticol Teodor Noană, ca șef de fermă și Ociocioc Tiberie, economist. Aceștia erau deja salariați ai I.A.S. Băilești, dar au fost transferați la această nouă fermă. Ferma a deținut o suprafață de 280 ha. Această fermă a fost înființată atunci când era inginer șef al I.A.S. Băilești, inginerul Vasile Dulgheru. De numele acestui inginer este legată dezvoltarea sectorului de producere a semințelor de legume, 149

care se obțineau și la Ferma Nr. 2, condusă de inginera Geta Truță, fiică a comunei Afumați.

Sediul Fermei nr. 17, actuala proprietate a inginerului Florin Niculescu

O discuție cu inginerul șef de la acea dată, Vasile Dulgheru, a impresionat prin exprimarea sentimentelor și aprecierile pe care le avea referitor la vrednicia multor femei ce lucrau la aceste ferme, în timpul când acestea nu aveau de lucru la C.A.P. Spunea că a văzut femei care, pentru a nu pierde timp cu masa și pentru că erau plătite la numărul de rânduri plantate cu ceapă pentru sămânță, țineau bucata de pâine și puținele bucate ce le aveau asupra lor învelite într-o coală, mușcau și aruncau pachetul mai departe și tot așa când ajungeau la pachetul în care aveau așa-zisa mâncare. În timp ce era inginer șef al I.A.S. Băilești inginerul Vasile Dulgheru, Ferma nr. 17 a ocupat primul loc pe țară, merite pentru care inginerul șef a fost premiat și decorat. Tot în același timp, a fost premiat pentru locul întâi pe țară și S.M.T. Bârca, condus de Ion Delcea, deputat în Marea Adunare Națională a României, primul Erou al Muncii Socialiste din agricultura României. A venit apoi ca șef de fermă inginer Florin Niculescu, iar ca economist Florea Pena. Această fermă avea ca obiect de activitate producerea de legume și zarzavaturi, producerea de semințe de legume și zarzavaturi dar și culturi de porumb, grâu, și, nu în ultimul rând, obținerea de semințe de porumb și grâu.

150

La fermele agricole din I.A.S. Băilești au mai lucrat următorii: Inginer Ionică Ion, contabil Valeriu Neacșu, contabil Florea Bojin, tehnicianul Teodor Olaru, Mihai Petrescu, A.E.S.C. Boureni A.E.S.C. (Asociația Economică de Stat și Cooperatistă) Boureni a luat ființă în 1981 prin punerea la dispoziție a anumitor suprafețe agricole de către C.A.P.- urile din zonă și 410 ha din partea statului. C.A.P.-urile care au contribuit la înființarea acestei unități au fost cele din: Afumați, Boureni, Covei, Siliștea –Crucii și Cioroiași. În acest fel, unitatea deținea o suprafață de 1476 ha, din care 319 ha au fost puse la dispoziție de către C.A.P. Afumați. Sediul era în zona gării Boureni. Această unitate producea în special legume și zarzavaturi: varză, ceapă, usturoi, pepeni, ardei, roșii, vinete, cartofi, morcovi, castraveți etc. Se mai producea grâu și orz și imediat după recoltarea acestor produse, suprafețele erau eliberate și pregătite pentru a fi plantate cu varză, tomate pentru gogonele, castraveți de toamnă, fasole pentru păstăi, ardei etc. Lucrările de însămânțare, întreținere și recoltare erau în marea lor majoritate efectuate cu personalul angajat.

Se ajunsese ca această unitate să aibă 410 angajați cu carte de muncă.

Mai lucrau și oameni din localitățile din zonă ca zilieri sau luau o anumită suprafață dintr-o anumită cultură, efectuau toate lucrările de întreținere și pentru munca prestată primeau 20% din producție. Aceasta era o altă modalitate de a completa sumele primite de la C.A.P. Iată personalul de conducere al acestei unități:  Inginer Constantin Stănescu – director. Este nepotul fostului învățător și cap de răscoală în Afumați, în anul 1907;  Inginer Nicolae Antonovici – inginer șef. Exigent cu sine și cu subalternii;  Economist Alexandru Ungureanu – contabil șef. Un bun profesionist, preocupat de dezvoltarea unității și un bun comunicator în relațiile cu muncitorii;  Inginer Stelian Stana – Plan organizare și retribuire. Dotat cu multe calități, dar calitatea cea mai evidentă era modestia;  Inginer Constantin Șaramet – Calibrare, valorificare;  Inginer Gabriel Olteanu – inginer hidro;  Inginer Ion Vlădoianu – Șef secție mecanizare; 151

 Maistrul Gheorghe Ignat – Șef atelier reparații. Întreaga suprafață a A.E.S.C. Boureni era împărțită în 14 ferme, conduse după cum urmează:  Ferma Nr. 1: Titel Manta – inginer, șef de fermă, Floarea Preda – economist;  Ferma Nr. 2: Mihaela Magdalena – inginer, șef de fermă, Valentina Furiș – economist;  Ferma Nr. 3: Floarea Antonovici – inginer, șef de fermă, Iulian Roșu – economist;  Ferma Nr. 4: Ion Teică – inginer, șef de fermă, Marga Popescu – economist;  Ferma Nr. 5: Florin Ghiță – inginer, șef de fermă, Ileana Efrem – economist;  Ferma Nr. 6: Gabriela Manta – inginer, șef de fermă, Tudorița Popa – economist;  Ferma Nr. 7: Sergiu Mândruță – inginer, șef de fermă, Ștefan Guluț – economist;  Ferma Nr. 8: Nelu Truță – inginer, șef de fermă, Tiberie Ociocioc – economist;  Ferma Nr. 9: Gheorghița Mândrilă – inginer, șef de fermă, Marian Bolovan – economist;  Ferma Nr. 10: Aurelia Mitrache – inginer, șef de fermă, Mița Bălăcescu – economist;  Ferma Nr. 11: Ion Săceanu – inginer, șef de fermă, Agapia Albu – economist;  Ferma Nr. 12: Violeta Voicu – inginer, șef de fermă, Valerian Militaru – economist;  Ferma Nr. 13: Ion Ionescu – inginer, șef de fermă, Marian Neacșu – economist;  Ferma Nr. 14: Steliana Chilom – inginer, șef de fermă, Gheorghe Voicu – economist.

152

ASOCIAȚIILE AGRICOLE

153

În urma evenimentelor din 1989, pentru agricultură principala problemă a fost lichidarea proprietății cooperatiste și de stat și consecință imediată a fost intrarea în posesia suprafețelor agricole moștenite din moși – strămoși de către proprietarii de drept ai suprafețelor respective. Simțul de proprietar al suprafețelor de pământ i-a făcut pe mulți locuitori ai satelor să trăiască sentimente care în urmă cu puțin timp păreau ceva de domeniul imposibilului. Această stare euforică a fost de scurtă durată, deoarece acum erau proprietari ai suprafețelor de pământ, dar nu aveau utilajele necesare pentru a munci pământul.

Pentru cei mai mulți, având în vedere și faptul că populația era îmbătrânită, calea de urmat a fost asocierea în societăți agricole.

1. În Afumați, prima asociație agricolă constituită a fost A.S. Gospodarul. Aceasta a luat ființă în 1992. La început, au consimțit a face parte din această asociație 61 de familii, cu o suprafață de 264 ha. Ca președinte a fost aleasă inginera agronom, Maria Ionică, iar în funcția de contabil a fost aleasă economista Dumitra Rusoiu, de fapt, cele două persoane care au luat inițiativa de a înființa o asociație agricolă pe acțiuni. În 1995, făceau parte din această asociație 186 de familii, cu o suprafață de 736 ha. Pentru efectuarea lucrărilor necesare, asociația avea cinci tractoare, două discuri, două semănători, două combine, două cultivatoare, trei pluguri etc. În 2007, A.S. Gospodarul se desființează și intră în procesul de lichidare. De-a lungul existenței acestei asociații, funcția de președinte a mai fost îndeplinită de: Tudorel Dudu, Victoria Titirigă, Nelu Truță și Ionică Răduț. Această situație i-a determinat pe unii tineri cu inițiativă și cu un dezvoltat simț al businessului să organizeze asociații agricole familiale care au strâns suprafețe apreciabile și, întocmind proiecte eligibile, au reușit să obțină sume apreciabile pentru procurarea de utilaje și construirea de diverse anexe pentru păstrarea cerealelor.

2. Familia Lixandra Dumitru este una dintre acele familii care a înțeles că înființarea unor asociații agricole constituie o cale de obținere de venituri importante care să asigure prosperitate familiei.

Așa se face că membrii acestei familii – tata, fiul și ginerele – au înființat fiecare câte o asociație agricolă.

154

a) P.F.A. Lixandra Dumitru (Persoană Fizică Autorizată Lixandra Dumitru) A luat ființă în anul 2004, prin asocierea a 180 de persoane cu o suprafață totală de 360 ha. Principalele culturi cultivate în fiecare an sunt: porumb, grâu, orz, floarea-soarelui și lucernă. Sumele realizate an de an le-a folosit la procurarea de utilaje, mașini agricole atât de necesare la obținerea de producții mai mari în anii următori. La ora actuală posedă un tractor de 197 C.P., un tractor de 290 C.P., plug reversibil, disc, semănătoare și instalație pentru erbicidat. b) I.I. Lixandra Silvian Dorin (Întreprinderea Individuală Lixandra Silvian Dorin). Lixandra Silvian Dorin, fiul lui Lixandra Dumitru, a absolvit Facultatea de Agronomie și imediat după absolvirea facultății a perfectat formele pentru punerea pe picioare a propriei afaceri, în anul 2004. Un număr de 45 familii i-au încredințat aproximativ 100 ha pe care le cultivă cu porumb, grâu și floareasoarelui. A întocmit un proiect pentru finanțare de la U.E., pe măsura 1.1.2., a obținut suma de 13 500 de euro și a procurat o instalație pentru fertilizare, o cositoare și greblă pentru furaje.

155

c) I.I. Enache Constantin Bogdan Enache Constantin Bogdan este ginerele lui Lixandra Dumitru de la care probabil s-a molipsit de îndeletnicirea, de a lucra în agricultură. A înființat asociația respectivă în anul 2012. Pe măsura 1.1.2. a întocmit un proiect de finanțare de la U.E. Astfel a obținut suma de 31 000 de euro, sumă pe care a folosit-o în mare măsură pentru procurarea unui tractor de 95 C.P. Are în folosință o suprafață de 80 ha de la 35 familii, suprafață pe care o cultivă an de an cu porumb, grâu, orz și floarea-soarelui.

Familia Lixandra Dumitru a reușit să comaseze o suprafață de 540 ha de la 260 de familii și în felul acesta a izbutit să rezolve parțial problema lipsei de utilaje pentru lucrarea suprafețelor proprii ale unor locuitori din Afumați și capacității celor în vârstă de a-și lucra suprafețele respective.

3. Asociația AGRINATURA

Silozurile de la asociația AGRINATURA

Această asociație s-a înființat în satul Afumați în anul 2013, în urma cumpărării bunurilor de la o asociație agricolă care era înființată de către un investitor francez pe teritoriul comunei Urzicuța și Asociația din Afumați condusă de ing. Târbă. În anul 2014 au fost construite silozurile de depozitare a produselor la Afumați și s-a realizat o totală modernizare a spațiului din curtea asociației. Această 156

asociație dispune de o bază tehnică deosebită, realizată, în special, cu fonduri de la U.E. Are utilaje performante și suficiente. Producțiile sunt la înălțimea investițiilor făcute. Are surse proprii pentru efectuarea irigațiilor culturilor. Deține o mare suprafață de teren rezultată prin arendarea suprafețelor de la locuitorii din Afumați, Boureni, Urzicuța și Siliștea-Crucii. Sumele datorate către Administrația Financiară ca urmare a tranzacționării afacerii, au fost depuse la bugetul comunei, iar Consiliul Local Afumați le-a folosit la rezolvarea unor nevoi ale comunei. A reabilitat localul Primăriei Afumați, a amenajat câte un teren de joacă în fiecare sat al comunei, a amenajat parcuri în Boureni și Covei, a modernizat localul Dispensarului Uman, a modernizat spațiul pentru Muzeul Civilizației Rurale Afumați etc.

4. S.C. ADRIDOR S.R.L. Absolvent al Facultății de Medicină și ulterior medic de familie la Dispensarul uman Afumați, tânărul Cornel I. Poenaru s-a hotărât să înființeze în 2007 o societate agricolă, pentru a veni în sprijinul celor care aveau nevoie a da pământul în arendă. Această asociație are o suprafață de peste 200 ha, pământ strâns de la aproape 80 de persoane. Pentru lucrarea pământului, a achiziționat următoarele utilaje: 4 tractoare, 2 combine, 3 semănători, 2 discuri, 2 cultivatoare, 4 remorci etc. Unele din aceste utilaje au fost noi, le-a procurat din țară, dar cele mai multe sunt aduse din Germania. Cele 200 de ha teren arabil sunt cultivate cu porumb, grâu, floarea-soarelui, orz, ovăz și rapiță. Are un număr mic de angajați, dar an de an reușește să obțină producții bune la hectar. Frecvent realizează 3 t /ha. la rapiță, 3 t / ha la floarea-soarelui, 5 t/ ha la grâu etc.

5. Asociația P.F.A. Zdrâncă Ștefan Cătălin Ștefan Cătălin Zdrâncă, fiul lui Floarea și Iulian Zdrâncă, un tânăr cu respect pentru pământ, cu dragoste pentru acest domeniu de activitate, cu sentimente insuflate, cu siguranță, de părinții săi, a înființat în anul 2009 o asociație agricolă cu o suprafață de peste 160 ha, din care, peste jumătate, este proprietatea familiei.

Pământul pe care îl are în arendă este de la peste 50 de locuitori. Pentru a munci în bune condițiuni această suprafață, și-a procurat 3 tractoare, 3 remorci, 3 semănători, două discuri, un plug rever157

sibil, o greblă, o cositoare pentru plante de nutreț, o mașină de împrăștiat îngrășăminte, o glorie etc. O parte din aceste utilaje le-a procurat cu sume obținute de la U.E., pe măsura 1.1.2. În urma proiectului depus i s-a aprobat suma de 25 000 de Euro.

An de an, suprafețele sunt cultivate cu porumb, grâu, orz, floarea-soarelui, rapiță și plante pentru nutreț. Producțiile obținute sunt pe măsura efortului depus, iar oamenii sunt răsplătiți cu produse de calitate. În anul 2014, a reușit să obțină 7 t/ha la porumb (boabe) și 5 t/ha la grâu. Are un număr mic de angajați, deoarece atunci când este nevoie, pe utilajele din dotare lucrează și alți membri ai familiei.

6. Asociația AGRONEX S.R.L. Acționar unic al acestei asociații este inginerul agronom Florin Niculescu, cel care în urmă cu mai mulți ani a fost inginerul șef de la fosta Fermă Nr. 17 din cadrul I.A.S. Băilești și directorul I.A.S. Băilești. Această asociație a fost înființată în anul 2000, prin comasarea suprafețelor proprii și ale celor peste 40 de locuitori din zonă. A rezultat astfel o suprafață totală de peste 300 de ha.

Pentru efectuarea lucrărilor de întreținere are o dotare tehnică destul de bună: 3 tractoare, 3 pluguri, 3 discuri, 4 remorci, 2 semănători, 1 selector, 1 M.E.T. 2500,1 M.A. etc.

Ca inginer șef la Ferma 17 s-a ocupat în special cu diverse culturi pentru obținerea semințelor de plante legumicole. Acum realizează culturi de grâu, orz, floarea-soarelui, porumb etc. An de an obține producții mari la toate culturile, cu un număr redus de persoane angajate.

158

Capitolul VI INSTITUȚII 1. Școala. Învățământul – factor determinant în formarea și dezvoltarea conștiinței locuitorilor

Mai bine să-ți rămână copiii educați decât bogați, căci mai mult sunt prețuite perspectivele celor educați decât mijloacele celor bogați.

Epictet 159

La sate, învățământul s-a introdus mult mai târziu față de perioada când învățământul se înfiripa în așezările urbane. Cele mai vechi documente la nivelul țării cu privire la introducerea învățământului în așezările rurale le avem din timpul Regulamentului Organic. Între 1834 și 1843 era domn în Țara Românească Alexandru Ghica.

Acesta este primul domnitor care consideră necesară introducerea învățământului la sate, este acela care pune bazele învățământului rural, unitățile înființate fiind considerate școli începătoare, sub conducerea dascălilor de biserici. În anul 1838, Mihail Ghica – Vornicul cel Mare al Țării Românești – trimite ocârmuirilor o circulară prin care îndeamnă „să se treacă la îndeplinire, luând mai întâi înțelegere cu proprietarii și cu arendașii moșiilor ca să hotărască în ce casă se va ține școala sau să se chibzuiască prin ce mijloace ar putea clădi o încăpere, în acest scop. Se poruncește ca circulara să fie citită din cuvânt în cuvânt în toate satele, iar cântăreții să fie trimiși să urmeze câtva timp la Școala publică (cea din capitala de județ) ca după ce se vor deprinde să fie datori a ține școală în sat, învățând copiii sătenilor carte și cântări, numai pe vreme de iarna’’. În Catagrafia Episcopiei Râmnicului, jud. Dolj, plasa Bălți, plasa în care se afla și satul Afumați, din 1831, când satul Afumați de azi era cunoscut sub denumirea de Amzulești pe moșia lui Teodor Iota, la pag. 13 îi găsim menționați ca preoți în slujbă pe: - Popa Mitrică sin Popa Iordache, rumân Popa Gheorghe sin Stan Urziceanu, rumân, iar ca țârcovnic este menționat Ilie Manea Nedelcuț cu bună știință de carte și slujbă bisericească și care mai târziu devine popă.

Aflăm că la data de 14 septembrie 1839, la biserica-bordei slujesc: Popa Gheorghe sin Stan Urziceanu, din 1817 și Popa Ilie sin Manea Nedelcuț, de la data de 3 octombrie 1817, cântăreț era de la aceeași dată, Mihai sin Ionică, iar paracliser era Florea sin Ivan, toți din actualul sat Afumați.

De numele lui Mihai Ionică este legat învățământul din Afumați. Regulamentul Organic, articolul 8 prevedea: „Toți cântăreții de la biserică sunt datori a ține scoală în sat’’. În urma circularei trimise de Vornicul cel Mare, ocârmuirea comunei Amzulești de la acea dată îl trimite la pregătire, la școala publică de la Craiova, pe locuitorul satului Mihai Ionică.

160

Numele lui Mihai Ionică figurează în tabelul cu toți cetățenii din satele din Dolj, trimiși pentru pregătire, tabel ce se află la Arhivele Naționale, Filiala Craiova, Dosar 6/1836-1837, fila 214, document scris cu litere chirilice.

În dreptul său se menționează că este pentru Afumați și Amzuleștii de Jos. (Penultimul din tabelul de mai sus).

Așa că în 1840, Mihai Ionică este elevul Școlii centrale din Craiova, unde a primit lecții de la Ion Maiorescu – directorul școlii centrale și de la Gr. Mihăescu. În arhiva Școlii cu cls. I-VIII din Afumați din anul 1905, în dosarul 3, pag. 7 se află adresa 9/15 oct.

1905, trimisă Revizoratului școlar de către învățătorul școlii de la acea dată, Petre Stănescu în care menționează că învățământul în această localitate a fost început în 1841 sub conducerea lui Mihai Ionică. În arhiva școlii însă se află cataloage, matricole școlare, începând abia din 1876. Ca argumente pentru inexistența cataloagelor, registrelor matricole enumerăm următoarele:  În perioada 1841-1876, cursurile erau ținute de anumite persoane cu știință de carte, selecționate la nivelul comunei și trimise la cursuri la Craiova, unde erau pregătiți timp de 2-3 luni. La Școala Afumați vine pentru prima dată o persoană cu studii de specialitate în 1876. Este vorba de învățătorul Dumitru D. Rusescu, absolvent cu diplomă al Școlii Normale Craiova.  Școala nu avea un local special, și din această cauză, cursurile s-au desfășurat ani de zile în casele unor cetățeni cu oarecare stare materială, dar, în primul rând, cu dragoste pentru ridicarea nive161

lului de cultură și civilizație al locuitorilor comunei. Cursurile școlare erau ținute în casele anumitor cetățeni și din cauză că în 1849, imediat după Revoluția din 1848, printr-un ordin s-au suspendat cursurile din mediul rural.

Probabil că a existat o oarecare evidență a celor care urmau cursurile în casele anumitor cetățeni, în mod gratuit, prin bunăvoința unor oameni cu mult respect pentru propășirea comunității, dar nu a existat suficientă grijă pentru păstrarea arhivei.

Ani de zile, cei care predau elevilor nu erau plătiți. Cei ce țineau aceste cursuri desfășurau o nobilă activitate din proprie inițiativă.

Peste toate acestea, nu exista un control sistematic și de specialitate din partea Eforiei școalelor.

Nu exista un spațiu special pentru păstrarea arhivei și, chiar presupunând că a existat evidența rezultatelor la învățătură ale elevilor, nu s-a dat atenția cuvenită îndosarierii și păstrării documentelor respective.

Sunt multe argumente ce susțin că învățământul a început în 1841, fapt pentru care în 1991 s-a sărbătorit împlinirea a 150 de ani de existență a învățământului în Afumați. La acest eveniment au participat cadre didactice, elevi, fii ai satului, conducerea comunei, iar din partea I.S.J. Dolj a participat Inspectorul școlar general adjunct, Florea Găină.

Mihai Ionică a deschis întâiul curs de școală în casa de sfat (cum i se spunea atunci primăriei), iar după un an, sătenii au ridicat școală. A fost construită din nuiele, lipite cu pământ, acoperită cu scândură. Această construcție a avut trei încăperi: una pentru școală și două pentru învățător.

La cursuri erau primiți elevi din satele Afumați, Amzulești și Boureni. Urmau cursurile câte 10-15 elevi. Învățătorul Mihai Ionică era plătit cu produse din pătulele de rezervă ale satului: 50 de stambole a 20 de ocale vechi, indiferent câți elevi urmau cursurile. Multă vreme, învățătorii erau plătiți din rezervele satului și mult mai târziu au fost plătiți de stat. Astfel, în 1873, un învățător era plătit cu 25,5 lei/lună, în 1874 cu 30 lei/lună, în 1879 cu 68 lei/lună iar în 1908 cu 129,60 lei/lună. Abia în anul școlar 1904/1905, s-a introdus în bugetul primăriei o indemnizație de 160 lei/an, pentru întreținerea locuinței învățătorului (în special pentru procurarea lemnelor pentru încălzit), iar post de îngrijitor s-a înființat 162

începând cu anul școlar 1891/1892, fiind plătit cu 120 lei/an. De-a lungul existenței școlii, au fost angajate ca îngrijitori curățenie următoarele persoane: Gheorghe Sârbu, Ioniță Deca, Gheorghe Mitru, Ana Tudorică, Ecaterina Nicolae, Ștefan Enache, Vasilica Enache, Mariana Păgilă, iar Sorin Stănilă a fost angajat ca muncitor, având ca principală sarcină întreținerea centralei termice și remedierea defecțiunilor inerente de la nivelul școlii. Mihai Ionică a ținut cursuri la această școală până în anul 1862 și activitatea școlară se desfășura doar iarna în perioada 1 noiembrie-31 martie, pentru a fi asigurate condițiile ca elevii să-și poată ajuta părinții la muncile câmpului.

Iată ce raporta învățătorul Petre Stănescu în anul 1905 către Revizoratul școlar în legătură cu începutul învățământului în Afumați: 9 /15 octombrie 1905 „…Din comuna Afumați, Mihai Ionică, în anul 1840 este elevul Școalei Centrale din Craiova unde a primit lecții de la Ion Maiorescu, directorul Școalei Centrale și de la Grigore Mihăiescu. A învățat un an, după care a fost numit învățător în comuna Afumați și plătit cu sâmbrie de către sătenii comunei. La această școală învățau copii din Afumați, Amzulești și Boureni. Mihai Ionică a deschis I- iul curs de școală în Afumați, în casa de sfat, cum i se zicea pe atunci. După un an sătenii au făcut casă de școală. Au făcut-o din nuiele îngrădite, lipite cu pământ, acoperită cu blană și avea trei încăperi: una pentru școală și două pentru învățător”.

Printre primii elevi pe care i-a avut Mihai Ionică (și menționați în adresa trimisă de învățătorul Petre Stănescu către Revizorat) au fost: 1. Ioan Iordache Zdrâncă (n-a ocupat nicio slujbă); 2. Ioan Odagiu (n-a ocupat nicio slujbă); 3. Dinu Neagoe Vătafu (n-a ocupat nicio slujbă); 4. Ștefan Amzulescu. Acesta și-a completat învățătura la școală publică (cea din reședința de județ), la Ion Maiorescu și la protopopie.

Cu recomandare de la protopopie către episcopie, s-a făcut preot și la început a activat ca preot în Craiova, ulterior devenind protopop al județului Dolj.

5. Florea Zdrâncă și-a completat învățătura la Craiova, la Ioniță Pârvulescu. Cei care mergeau să-și completeze învățătura erau mai mulți, iar pentru a-i determina să meargă, li se oferea câte 100 de lei pe lună. Cei care erau selecționați trebuiau să aibă cunoștințe de: lectură, gramatică, geografie și aritmetică (chestiuni elementare).

163

La completarea învățăturii la școala din capitala județului, studiau următoarele obiecte: citirea pe tablele lancastice, scrierea caligrafică, aritmetica (cele patru operații) și catehismul.

Florea Zdrâncă a fost învățător la școala din Afumați în perioada 1862-1873. Acesta primea drept plată anuală din partea Eforiile școalelor câte 10 galbeni austrieci, iar din partea comunei, din pătulele de rezervă, primea anual câte 1000 ocale vechi de porumb.

Localul în care se desfășurau cursurile devine din ce în ce mai necorespunzător. Localul este dărâmat și pentru o perioadă scurtă activitatea se desfășoară în localul primăriei. Acest aspect perturbă activitatea primăriei și primarul suspendă cursurile în 1873, în sensul că nu mai permite ca activitatea școlară să se desfășoare în localul primăriei.

Se impunea găsirea unei alte soluții pentru continuarea activității școlare. În perioada 1873-1876, adică timp de trei ani, copiii erau strânși în casa locuitorilor Pătru Ionescu și Florea Zdrâncă. Se țineau cursuri în perioada 1 octombrie-15 iunie. Anul școlar era împărțit în două semestre. La sfârșitul fiecărui semestru se dădea examen în fața unei comisii la care erau invitați primarul, consilierul comunal și 1-2 părinți. Pătru Ionescu și Florea Zdrâncă îi învățau să scrie cu litere slavone, să scrie pe pământ și la ladă cu nisip.

Aceștia îi învățau carte pe copii fără a cere să fie plătiți. Se impune a sublinia faptul că în Afumați, în perioada 1841-1876, copiii erau învățați carte de către locuitori selecționați a urma la Craiova cursuri de pregătire, câte 2-3 luni. În 1876, vine ca învățător la școala din Afumați, Dumitru Rusescu, absolvent cu diplomă al Școlii Normale Craiova.

Odată cu venirea acestui învățător, se desfășoară cursurile în mod regulat, iar elevii erau înscriși în cataloage și în registre matricole.

De menționat este faptul că în 1842, către sfârșitul domniei lui Alexandru Ghica, de numele căruia este legată înființarea învățământului la sate, în județul Dolj erau 150 de școli cu 5125 de elevi. În această perioadă, școlile erau împărțite pe grade: 1. La sate – Scoli comunale.

2. La plasă – Școli preparande Începând cu 1838, Eforia școalelor a înființat funcția de revizor școlar de plasă care avea drept rol controalele activității școlare în școlile din plasă. Revizorul de plasă locuia în localitatea reședință de plasă.

3. În reședința de județ – Școli normale.

164

4. În capitala țării, la București existau Școli complementare.

După Alexandru Ghica vine domnitorul Gheorghe Bibescu și în timpul domniei sale, Eforia școlară sub conducerea lui Petrache Poenaru, cel care era unul din cei ce au influențat măsurile din timpul lui Alexandru Ghica, alături de Mihai Ghica (fratele domnitorului) și Alexandru Filipescu, își concentrează activitatea pe îmbunătățirea învățământului la sate.

Așa se face că în 1847, se dă o nouă lege a învățământului care, printre altele, prevede o nouă clasificare a școlilor: 1.Școlile de la sate – comunale; 2.Școlile de la oraș – elementare; 3.Școlile din reședința de județ și de la București – desăvârșitoare, iar ca discipline erau: a. Citirea slobodă; b. Scrierea; c. Aritmetica (cu cele patru operații); d. Cunoștințele practice cu privire la lucrarea pământului și la creșterea animalelor; e.Catehismul ortodox.

Această nouă lege prevedea să se desfășoare cursuri în perioada 1 octombrie-23 aprilie, pentru ca fiecare copil să poată apoi participa la lucrările câmpului.

Participarea învățătorilor și profesorilor la evenimentele din timpul Revoluției de la 1848 a făcut să crească ura burgheziei față de această pătură, dar pe de altă parte, prestigiul intelectualilor creștea în ochii poporului.

Odată cu îndepărtarea guvernului revoluționar, au urmat o serie de măsuri împotriva celor care au participat la revoluție.

Faptul că cineva era învățător sau profesor constituia o dovadă de apartenență la ideologia revoluționară. Din această cauză, o perioadă de timp, școlile nu mai funcționează, iar printr-un ordin din 1849 se prevede desființarea școlilor de la sate și implicit a celei din Afumați.

La această dată învățător era Mihai Ionică, cel care a fost nevoit să închidă școala și astfel copiii clăcașilor din Afumați, Amzulești și Boureni, timp de 13 ani au fost nevoiți să îngroașe rândul celor analfabeți sau să învețe carte cu anumiți oameni, care erau animați de dorința de a răspândi cultura la sate.

165

În 1855, Domnitorul Barbu Știrbei dă ordin să se deschidă școlile sătești și precizează ca învățătorii să fie recrutați prin concurs și să fie plătiți cu suma de 300 de lei pe an, prevedere ce nu-i stimula pe cei ce vor fi învățători, așa încât nu erau mulți doritori.

Tocmai din această cauză, așa cum s-a menționat anterior, la școala din Afumați, pentru copiii clăcașilor din Afumați, Amzulești și Boureni, abia în 1862, este angajat ca învățător Florea Zdrâncă, elevul lui Ioniță Pârvulescu.

Ulterior, Ion Maiorescu-conducătorul eforiei, transmite un mesaj Domnitorului Alexandru Ioan Cuza prin care susținea necesitatea învățământului în toate așezările omenești.

Legea învățământului din 1864, dată de A.I.Cuza și fundamentată de progresiștii: Petrache Poenaru, Vasile Boerescu, A. T. Laurian aduce progres învățământului românesc.

Conform acestei legi se realizează următoarele:  Învățământul primar devine obligatoriu și gratuit;  Se înființează școli primare și comunale în satele țării;  Se înființează școli pentru fete;  Se înființează școli normale;  Se prevede extinderea învățământului universitar.

S-a arătat anterior că primul învățător cu diplomă repartizat la Școala Afumați, absolvent al Școlii Normale din Craiova, a fost D. Rusescu, numit învățător în 1876. Aici, a găsit condiții improprii pentru desfășurarea învățământului și, în plus, conducerea comunei din acea perioadă nu era interesată a sprijini învățământul. Din aceste motive, este determinat a se adresa subprefectului plășii Balta, cu reședința la Băilești: D-lui subprefect al plășii Balta Nr. 1, Anul 1876 decembrie 8 „În privința odăii necesare locuinței mele vin a vă face cunoscut că: După cererea ce am făcut Domnului Primar respectiv, pentru a închiria odaia necesară, mi s-au răspuns că D-lui n-are nici un articol asupra acestei chestiuni de a închiria odaie învățătorului cu toate că D-vstră în revidia de la 6 ale curentei luni, disu consilierului și ajutorului ce se aflau presinte ca se facă aceasta, însă Domnul Primar dice că nu va face până când D-vst nu veți da resultatul asupra acestei chestiuni.

166

Nefiind cu putință a locui în cancelaria primăriei, va rog D-le Subprefect a chibdui cele de cuviință’’.

(SȘ) Înv. D. Rusescu (Arhiva Școlii Afumați; Dosar 1/1876, pag. 1) Dintr-un alt document al aceluiași dosar, pag. 5 aflăm că intervine la Primăria Afumați: „…să se confecționeze bănci fiindcă elevii stau în picioare și nu pot să scrie, să se facă o tablă pentru a scrie cu creta pe ea, să se pună geamuri la sala de clasă ce mi-a fost repartizată fiindcă este 11 ianuarie și este ger de nu poți sta decât puțin în sala de clasa fiindcă frigul nu iartă”.

A repetat aceste doleanțe de mai multe ori, dar primarul de atunci, Florea Berceanu, nu le lua în seamă, cu toate că era și președintele Consiliului școlii. Și în anul următor, învățătorul D. Rusescu se adresează primarului și subprefectului cerând să se mărească spațiul de școlarizare, deoarece efectivele crescuseră vertiginos.

Iată efectivele pe 3 ani școlari din acea perioadă: Anul școlar 1876-1877 1877-1878 1878-1879

Elevi de vârsta școlară 136 163 125

Înscriși la școală 136 163 125

Frecventează școala 30 43 15

Această situație statistică dovedește necesitatea măririi spațiului de școlarizare.

Lista cu elevii de vârstă școlară era dată de către primar învățătorului.

Pentru cei care nu veneau la școală se aplica drept pedeapsăamenda, dar și așa din cauza condițiilor vitrege, frecvența era foarte slabă. Pentru elevii care nu învățau se aplicau pedepsele: nuiaua la palmă, punerea în genunchi, mustrarea, oprirea la arest etc.

Iată disciplinele ce se studiau în fiecare clasă și numărul de ore pe săptămână:

167

Nr. crt.

1.

2.

3.

4.

5.

6.

Obiectul Aritmetica Geometria Geografia Fizica Gramatica Lectura și științele naturii Religia Caligrafia Muzica vocală Exerciții militare Istoria patriei

7.

8.

9.

10.

11.

Cls. I 3 1 3

Cls. II 2 2 2 3

Cls. III 2 2 3 4

Cls. IV 2 3 2 2 2 3

3 2 -

1 2 1 1 -

3 2 1 1 2

3 2 2 1 2

Iată situația statistică a efectivelor de elevi începând cu anul înființării 1841: Anul Clasa Nr. elevi

1841 I II 10 -

1842 I II 2 8

1843 I II 5 7

1844 I II 2 6

1845 I II 10 5

1846 I II 4 6

1847 I II 3 4

1848 I II 4 3

1849 I II 4 4

1850 I II 2 2

1850-1861 cursuri suspendate.

Anul Clasele Nr. elevi

1862 I II 8 5

1863 I II 20 4

1864 I II 16 2

1865 I II 31 8

1866 I II 24 3

Anul 1871 Clasele I II Nr .elevi 29 8

1872 I II 30 9

1873 I II 13 3

1874 I II 19 5

1875 I II 14 6

1867 I II 12 4

1868 I II 18 5

1869 I II 21 6

1870 I II 23 8

După D. Rusescu au venit următorii învățători: D.S. Lungulescu Acesta se confruntă cu aceleași probleme ca și precedentul învățător, cere ajutor primarului Florea Berceanu, dar văzând că nu primește niciun sprijin din partea primăriei, s-a adresat revizorului, iar acesta l-a asigurat că o să primească ajutor material, financiar.

168

A primit în schimb încurajări și, printre altele, în scrisoarea răspuns i se spunea: „…să nu părăsească postul de dascăl, luminător al satelor, chiar de nu primește sprijinul autorităților comunale. Să se gândească că înalta și nobila profesiune de dascăl nu trebuie privită ca numirea unui funcționar care muncește pentru a căpăta o leafă ci ca niște adevărați apostoli ai civilizației satelor care se ocupă cu creșterea și dirijarea viitoarelor generații’’.

Văzând acestea, învățătorul D. S. Lungulescu prin adresa 27/2 octombrie 1879 se adresează revizorului școlar solicitând sprijin în ceea ce privește repararea mobilierului, dotarea cu noi bănci și mărirea spațiului de școlarizare, deoarece efectivele au ajuns la 164 de copii de vârsta școlară (114 băieți și 50 de fete), dintre care iarna, când părinții nu au nevoie de ajutorul lor la munca câmpului, ar frecventa școala aproape 60 de elevi, dar din lipsa spațiului de școlarizare, majoritatea părăsesc școala, frecventând cursurile doar 15-20 de elevi.

Datorită muncii depuse la clasă, dar și datorită activităților din afara școlii, revizorul B. I. Popescu îl înaintează pe învățătorul D.S. Lungulescu, la gradul II, iar Școala din Afumați devine scoală de gradul II. D. S. Lungulescu funcționează la Școala Afumați până în 1881.

Ion Barbu Momârleanu La data de 21 ianuarie 1881 la Școala de gradul II Afumați, vine ca învățător I. B. Momârleanu din Bârca, absolvent al Școlii Normale din Craiova, promoția 1879-1880. Pentru a evidenția și mai clar dotarea precară a învățământului din Afumați, redăm integral procesulverbal de primire a inventarului de la învățătorul D. S. Lungulescu:  Una odaie în localul primăriei;  Una mașină pentru încălzit;  Una grădină în jumătatea terenului de pământ al școlii, împrejmuită cu șanț, cu pomi fructiferi și ne fructiferi;  Un trapez imobil de gimnastică;  Cinci bănci în bună stare;  O catedră în bună stare; 169

 Cinci hărți geografice: Europa, Dacia Mare, Dacia Mică, Africa și America;  O basculă cântăritoare de 10 kilograme împreună cu greutățile de la 1g până la 5 kg;  Un dublu decalitru din lemn (baniță);  Un litru cu submultiplii săi până la centilitru;  O tablă de calcul fără picioare.

Arhiva Școlii:  Două registre, unul de intrare și unul de ieșire;  Una condică de inspecțiune;  Una condică de prezență;  Un portofoliu expeditor;  Cinci dosare referitor anilor: 1876, 1877, 1878, 1879, 1880;  Un regulament de ordine și disciplina;  Toate cataloagele lunare și semestriale de la noiembrie 1876 până la octombrie1880/1881;  O programă școlară;  Matricola anului 1879/1880;  O matricolă prezență pentru înscrierea copiilor.

(SȘ) D. S. Lungulescu În anul școlar 1879/1880, la această școală funcționau 4 clase, după următorul orar: Cls. I, în perioada: 8-9; 13-14; Cls. II-a, în perioada: 9-10; 14-15; Cls. III-a, în perioada: 10-11; 15-16; Cls. IV-a, în perioada: 11-12; 16-17.

Iată și disciplinele de studiu pentru fiecare clasă și numărul de ore pe săptămână:

170

Nr. crt.

1.

2.

3.

4.

5.

6.

7.

8.

9.

10.

11.

Disciplină Religiunea Lectura și științele naturii Gramatica Caligrafia Aritmetica Geometrie Istoria patriei Geografie Fizică Muzica vocală Exerciții militare

Cls. I

Cls. II

Cls. III

Cls. IV

3 3

1 3

3 4

3 4

1 2 3 1 -

2 2 2 2 1 1

3 2 2 2 2 1 1

2 2 2 3 2 2 2 1 1

În anul școlar 1880/1881 se înființează comitetele școlare.

Comitetul școlar de la Școala Afumați avea următoarea componență:  Florea Berceanu (fostul primar al comunei);  Costache Ionescu;  Preda Stănescu.

Printre multe altele, acest comitet avea sarcina să participe la ținerea examenelor semestriale și la cele de sfârșit de an. Din acest comitet făcea parte și primarul de la acea dată, Constantin Radu.

La data de 3 noiembrie 1883, ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice prin ordinul nr. 16581 introduce o nouă programă școlară, sunt stabilite șapte luni pentru cursurile școlare și la sate, învățământul se prelungește până la clasa a VI-a, se face legătura învățământului cu practica, introducându-se noțiuni de agricultură, horticultură și zootehnie.

Clasele I-IV încep cursurile la 15 septembrie, iar clasele V-VI, la 1 octombrie.

Activitatea zilnică a învățătorului se desfășura după următorul orar: Clasa I, intre orele 8-9; Clasa II, intre orele 9-10; Clasa III, intre orele 10-11; Clasa IV, intre orele 11-12; Clasa V, intre orele 14-15; Clasa VI, intre orele 15-16.

171

Învățătorul I. B. Momârleanu a funcționat la această școală până la data de30 septembrie 1884, când își încetează activitatea și pleacă la Bârca, satul natal. Anul 1907, anul mișcărilor țărănești, îl găsește învățător la Școala Goicea Mică, situată la 3 km de satul natal. Este acel dascăl ce a trăit din plin drama țăranilor din rândul cărora provenea. În timpul Răscoalei din 1907 se afla în fruntea țăranilor răsculați, situație din cauza căreia a avut multe de suportat.

Gheorghe Trănculescu La data de 1 octombrie 1884, este numit învățător la această școală Gheorghe Trănculescu din comuna Coțofenii din Față, absolvent al Școlii Normale Craiova, promoția 1880/1881.

De îndată ce a venit, a dovedit că are pasiune pentru misiunea de dascăl și acest aspect se poate deduce și din adresa pe care o înaintează revizorului școlar doar la câteva zile de la instalare, mai precis pe data de 7 octombrie 1884: „Odată început cursul, cu onoare vă declar d-le revizor că nu voi pregeta nici un minut de a fi la înălțimea demnității misiunei cemi este încredințată. În limitele legii și posibilităților, tot ce-mi va sta în putință relativ de prosperitatea progresului va deveni cea mai sacră a mea ocupațiune’’.

La data de 9 octombrie 1884, deschide cursurile într-un cadru festiv la care au luat parte conducerea comunei și părinții elevilor cărora li s-a prelucrat din Regulamentul Școlii partea referitoare la obligativitatea învățământului.

După numai un an de activitate la această școală, învățătorul Gheorghe Trănculescu este chemat pentru a efectua stagiul militar în perioada 1 septembrie 1885-1 martie 1886. În această perioadă a fost suplinit de învățătorul Ion Constantinescu. În anul școlar 1886/1887, când vine la post învățătorul Gheorghe Trănculescu, în listele de înscriere nu mai apar elevi de la Boureni deoarece cătunul Boureni a devenit comună. Întrucât comuna Boureni era la început, nu putea să organizeze procesul de învățământ și de aceea, primarul comunei Boureni a înaintat lista cu elevii ce urmau a fi școlarizați. Lista cuprindea 75 de copii de vârstă școlară. Ar fi fost imposibil de realizat școlarizarea 172

elevilor de la Afumați și Boureni și de aceea primarul din acea vreme i-a trimis învățătorului Gh. Trănculescu, adresa nr. 122/4.III.1887, prin care îi interzicea a școlariza mai mult de 40 de elevi, așa cum stabilise anterior comitetul școlar. Și așa, efectivele de elevi de la nivelul satelor Amzulești și Afumați creșteau de la an la an, iar starea spațiului în care învățau era sub orice critică. Toate acestea l-au făcut să fie și mai insistent pe lângă puterea locală și pe lângă revizoratul școlar și după o bună perioadă de timp i se acordă suma de 4400 de lei, pentru construirea unui local nou de școală și prin adresa nr. 18/1 noiembrie 1890, învățătorul Gheorghe Trănculescu anunță revizoratul școlar că este construit un nou local de școală din cărămidă și acoperit cu tablă.

Noua școală era compusă din cancelaria și clasa de cele mai mici dimensiuni, înglobate în localul de școală ce se află în imediata vecinătate a actualului post de poliție Afumați. Acestui nou local de școală i-au fost adăugate ulterior alte trei clase.

Cea care ulterior a devenit cancelarie, inițial era împărțită în două încăperi: una reprezenta cancelaria și una camera de locuit a învățătorului.

Localul vechi de școală, cu cele patru săli de clasă și cancelarie 173

Tot la insistențele acestui învățător, comuna și județul au dotat noul local de școală cu două sobe pentru încălzit, 1 mașină pentru bucătărie, 1 dulap pentru arhivă (și care există și în prezent la școala Afumați), 1 catedră, 13 bănci, 2 scaune cu spătar și tabla de calcul. Învățătorul Gh. Trănculescu are multe merite pentru tot ceea ce a făcut cât a fost învățător la această școală.

Iată numai câteva dintre ele:  În martie 1887, Consiliul Comunal Afumați a hotărât să fie excluse fetele din școală, pentru a putea frecventa cursurile cât mai mulți băieți. Se considera că ei trebuie să fie instruiți, dar învățătorul s-a opus, a avut intervenții la toate nivelele și în final, propunerea sa a fost acceptată;  A îndeplinit simultan și funcția de agent poștal, pentru a îmbunătăți condițiile din comună și primea în schimb doar 5 lei/lună;  Pentru a micșora numărul celor analfabeți și pentru a ridica nivelul de cunoștințe al adulților, a înființat curs școlar pentru adulți (începând cu ianuarie 1898);  A realizat în curtea școlii o grădină model pentru acele vremuri, pentru școlile din zonă și pentru aceasta, în 1902, revizoratul școlar îl evidențiază pe învățătorul Gh. Trănculescu. Elevii erau învățați și să altoiască pomii.  Copiii care doresc să urmeze cursurile școlare sunt din ce în ce mai mulți, iar spațiul este insuficient. Insistă pe lângă revizoratul școlar și obține cel de-al doilea post de învățător și astfel copiii din Amzulești vor avea învățătorul lor. Pe acest post este numit învățătorul Grigore F. Deca din Afumați care funcționa în Galiciuica. Pentru a fi adus, acest învățător s-a angajat în scris în fata primarului că va procura localul, mobilierul și tot ceea ce este necesar pentru al doilea post de învățător, timp de doi ani, cu începere din anul școlar 1902/1903. Astfel la 1 septembrie 1902, vine la Amzulești învățătorul Grigorie F. Deca, dată la care ia ființă Școala Primară în cătunul Amzulești. Învățătorul Gh. Trănculescu se pensionează la 1 septembrie 1905, rămânând pentru locuitori un adevărat dascăl.

Iată câteva nume care au urcat prin propriile forțe, chiar dacă erau copii de țărani:  Magistrat Ion Ionescu Dolj, fost președinte al Consiliului Legislativ București, fiul lui Ion Mitre Mic din Boureni. A făcut 5 clase la Școala Afumați; 174

 Colonelul Dumitru Amzulescu, fost comandant al Regimentului 4 din Deva, fiul preotului Mihai Amzulescu;  Învățător Grigore Deca;  Ilie Deca;  Ion Amzulescu;  Dumitru Vică.

Petre Stănescu Începând cu data de 1 octombrie 1905, ca urmare a eliberării postului de învățător prin pensionarea învățătorului Gh. Trănculescu, este numit la Școala Afumați învățătorul Petre Stănescu din Boureni, născut la 29 iunie 1868, absolvent al Școlii Normale din Craiova.

Lipsa de spațiu și creșterea numărului copiilor doritori a frecventa cursurile, fac ca abia la 1 septembrie 1911, prin ordinul numărul 49852/1911 sa fie aprobat cel de-al doilea post de învățător la Școala Afumați și pe acest post a fost numit prin transfer Grigore F. Deca din Afumați, născut la data de 14 septembrie 1875, absolvent al Școlii Normale din Craiova.

Pentru a înființa cea de-a doua sală de curs, s-a recurs la desființarea peretelui despărțitor dintre cancelarie și camera de locuit a învățătorului.

Acest lucru a fost posibil datorită faptului că cei doi învățători erau din localitate, căci altfel nu ar fi avut voie să facă această modificare deoarece legea prevedea clar ca învățătorul să aibă domiciliu în localitate. Învățătorul Petre Stănescu a mai funcționat la școlile din Cioroiu Nou, Boureni și Covei, de unde s-a transferat la Afumați și a lucrat până la pensionare.

S-a preocupat de procesul de învățământ, dar era preocupat și de îmbunătățirea condițiilor de viață ale locuitorilor din comună. În acest sens menționăm că la 1 decembrie 1905, înființează Banca Populară din comuna Afumați cu numele „Avuția Satului’’.

Datorită încrederii de care se bucura din partea cetățenilor, a fost ales președinte al acestei asociații sătești al cărei sediu era în cancelaria Școlii Primare Afumați.

Deoarece școala nu avea sursa de apă, prin contribuție personală (287,65 lei) a construit în curtea școlii fântâna din piatră la care au mai contribuit: Constantin Șufanu (280 lei), iar câțiva săteni contribuie cu suma de 152,35 lei.

175

Nemulțumirile țăranilor, mai ales din satele din Câmpia Dunării și din zona Moldovei i-au determinat să-și exprime doleanțele, culminând cu Răscoala din luna martie 1907. Nemulțumirile constau în faptul că țăranii nu mai puteau face față birurilor, munca le era prost plătită, și în plus, nu aveau suficient pământ pentru asigurarea celor necesare traiului zilnic. La toate acestea s-au adăugat și efectele secetei din anii 1904 și 1905 din Moldova și din Câmpia Dunării. A fost o secetă cumplită, iar oamenii și animalele s-au confruntat cu cea mai mare foamete din istoria acestor zone, până în anul 2015.

Situația grea a țăranilor i-a determinat pe intelectuali a se alătura acțiunilor acestora. Printre aceștia s-a aflat și învățătorul Petre Stănescu.

A fost acuzat că i-a învrăjbit pe țărani și a fost arestat 6 luni și 9 zile (20 martie-29 septembrie 1907).

Menționăm că anterior, în luna februarie 1907, a venit în comuna Afumați prim-procurorul de pe lângă Tribunalul Dolj care i-a dat ordin învățătorului Petre Stănescu să comunice învățătorilor din Boureni, Siliștea Crucii și Urzicuța să povățuiască cetățenii la liniște.

A ascultat ordinul primit și le-a făcut cunoscute oamenilor solicitările din adresa nr. 47/12.II.1907 a Tribunalului Dolj.

La venirea sa din arest, înaintează revizoratului școlar o adresă prin care încearcă să se dezvinovățească și solicită să-i înapoieze sumele ce i s-ar fi cuvenit pe toată perioada cât a fost în arest. Solicită aceste sume și din cauza faptului că familia trecea printr-o perioada foarte grea.

Atât cât a fost învățător la Școala Afumați, are meritul că a luptat foarte mult pentru a se realiza mărirea spațiului de școlarizare.

Prin adresa nr. 9/17 septembrie 1908, învățătorul Petre Stănescu roagă primarul comunei Afumați să intervină la moștenitorii Teodor Davidescu, să aprobe ca în partea de V a bisericii din Afumați, adică pe actuala suprafață a curții cetățeanului Iancu Gr. Florea și curtea localului nou de școală din Afumați, să se clădească un local de școală cu 4 săli de clasă pentru copiii din satele Afumați și Amzulești, susținând că acesta ar fi locul ideal, deoarece școala s-ar afla la distanță egală pentru copiii din Afumați și cei din Amzulești.

Cu această ocazie, învățătorul Petre Stănescu a desenat planul satelor Afumați și Amzulești, pentru a convinge că amplasamentul ar fi ideal.

176

Planul satelor Afumați și Amzulești

Porțiunea hașurată din desen reprezintă suprafața solicitată pentru școală.

Răspunsul a fost negativ și atunci a recurs la o altă variantă cât de cât mai bună decât cea existentă. În acest sens, ia personal legătură cu proprietarul Dumitru T. Iota și căpitan Mina T. Iota, ambii frați și le cere sprijinul material, financiar, pentru a adăuga la cele două săli de clasă existente încă două săli de clasă. Cei doi proprietari au acceptat propunerea făcută și au donat toată cărămidă necesară, varul, nisipul, olanele, material lemnos, fierărie și geamuri.

Donația respectivă a însemnat o sumă considerabilă pentru acea perioada  3500 lei.

Sătenii au făcut în mod gratuit transporturile de materiale și au lucrat ca salahori. O sală este cea din localul vechi de școală din partea de E, iar cea de-a doua este cea din partea de V. Astfel se asigurau condițiile pentru a se crea cel de-al III-lea post de învățător.

Revizoratul îi cere învățătorului Petre Stănescu să facă un raport de necesitate relativ la înființarea celui de-al III-lea post de învățător până cel mai târziu la data de 15 martie 1915.

Implicarea învățătorului Petre Stănescu în toate domeniile vieții sociale, a făcut să fie apreciat, stimat și așa se face că în 1920 este ales deputat de Cameră și Senat, având candidatura depusă la județul Dolj, ca reprezentant al țărănimii, a fost ales în Consiliul Județean Dolj în funcția de consilier, a făcut parte din comisia de împroprietărire a țăranilor din Afumați, a contribuit la aprobarea 177

celui de al patrulea post de învățător la Școala Afumați, începând cu data de 1 septembrie 1922.

Maria Georgescu Cel de-al III-lea post de învățător a fost aprobat abia în 1919 prin ordinul 105023/1919 și a fost ocupat de domnișoara învățătoare Maria Georgescu. Cu toate că nu poseda o mare experiență profesională și de viață, fiind la începutul carierei, a dat dovadă de o bună pregătire profesională, era apropiată de elevi și ținea o strânsă legătură cu familiile elevilor.

Prin circulara nr. 32413/21 octombrie 1909, administrația Casei Școalelor pune în vedere învățătorilor ca ședințele cercurilor culturale să nu se mai desfășoare în cadru intim, ci în prezența sătenilor, din dorința de a le ridica nivelul de cunoștințe.

Pentru sprijinirea acestor cercuri au fost cooptați șapte conferențiari de o valoare de necontestat: George Coșbuc, St. Octavian Iosif, M. Sadoveanu, Al. Vlahuță, O. Goga, A. Gorovei și Dr. Iliescu. În principal, supravegheau modul în care aceste cercuri își îndeplinesc îndatoririle, să dea sfaturi și îndrumări, când este cazul.

La Afumați, Boureni, Covei a participat în 1910 Octavian Goga, lucru ce i-a onorat foarte mult pe învățătorii din acea perioadă.

Dumitru M. Vică Pe acest post a venit prin transfer de la Școala Bistreț la data de 19 octombrie 1922 învățătorul Dumitru M. Vică, născut în Afumați. S-a implicat permanent în soluționarea problemelor școlii. A fost cadrul didactic preocupat de ridicarea nivelului de pregătire al elevilor și ridicarea prestigiului școlii. Insista la părinți a se implica în asigurarea condițiilor pentru copii, în vederea continuării studiilor.

Constantin Nicola La data de 1 septembrie 1922, învățătoarea Maria Georgescu a fost transferată la Școala Maglavit, Dolj și pe postul devenit liber, a venit învățătorul Constantin Nicola din Siliștea-Crucii, venind prin transfer de la Școala Galicea Mare.

Deci la data de 1 septembrie 1922, Școala Afumați avea 4 posturi de învățător, director fiind învățătorul Petre Stănescu, unul din cei patru învățători (Petre Stănescu, D. M. Vică, C. Nicola, Grigore F. Deca).

178

Regiunea Agrară Băilești este anunțată de Revizoratul Școlar Dolj, prin adresa nr. 73/iulie 1922, că s-au repartizat Școlii Afumați 4 hectare de teren agricol și Școlii Amzulești, 4 hectare de teren agricol, pentru ca aceste suprafețe să fie lucrate cu elevii. În 1928, localul de școală a ajuns într-o stare gravă, în pericol de prăbușire și în lunile martie-aprilie, localul a fost părăsit de învățători și elevi, iar cursurile s-au desfășurat în case particulare, la d-na Floarea Nicolae, Șt. F. Marinică și la Grigore F. Deca, clasele I și a II-a funcționând în localul fostei primarii (unde acum se afla Postul de Poliție Afumați) Directorul școlii anunța în 1928 că la Școala Afumați, a fost aplicat ordinul 11645/1928 al M.I.P. și C. și confirmă faptul că au fost înființate clasele complementare a V-a, a VI-a și a VII-a, arătând că există următoarele efective: Clasa Nr. elevi

I 48

a II-a 40

a III-a 35

a IV-a 30

a V-a 16

a VI-a 30

a VII-a 30

I-VII 229

Clasele V-VII – Curs complementar

După o îndelungă și valoroasă activitate, învățătorul Petre Stănescu se pensionează la data de 11 noiembrie 1928.

Laurian P. Stănescu Postul de învățător de la Școala Afumați, devenit vacant prin pensionarea învățătorului Petre Stănescu, este ocupat de Laurian P. Stănescu, fiul învățătorului pensionat, care a venit prin transfer de la Școala din comuna Păltiniș – Dârnoiasca – Câmpu Lung-Bucovina.

Prin pensionarea învățătorului Petre Stănescu, funcția de director a fost îndeplinită de învățătorul D. M. Vică.

Grigore Gr. Deca În 1929, învățătorul Grigore F. Deca era unul din cei 4 învățători existenți la Școala Afumați. Învățătorul Grigore F. Deca avea un fiu, Grigore Gr. Deca, învățător în comuna Fântâna, județul Târnava Mare.

La 1 septembrie 1929, Ministerul Instrucției Publice și al Cultelor aprobă schimbul de posturi între tată și fiu.

179

Prin Legea Învățământului din 1924, învățământul era organizat astfel: Grădinița de copii  5-7 ani; Curs primar elementar  7-12 ani; Curs primar superior  12-16 ani; Curs pentru adulți  16-18 ani.

Iată o situație statistică a efectivelor de elevi din care se constată dezinteresul elevilor și al părinților de a frecventa cursurile și, în special, de a parcurge clasa a VII-a. Acest fenomen se datora mai multor factori: lipsa de interes, lipsa de manuale, situația materială precară a părinților, dar cel mai important era faptul că după absolvirea clasei a VII-a, tinerii nu mai aveau nicio perspectivă.

Nr. Crt. 1.

2.

3.

4.

5.

6.

7.

8.

9.

10.

11.

12.

13.

14.

15.

16.

17.

18.

19.

20.

Anul școlar 1925/1926 1926/1927 1927/1928 1928/1929 1929/1930 1930/1931 1931/1932 1932/1933 1933/1934 1934/1935 1935/1936 1936/1937 1937/1938 1938/1939 1939/1940 1940/1941 1941/1942 1942/1943 1943/1944 1944/1945

Clasa a V-a 36 30 43 17 17 16 31 29 18 33 52 29 39 58 25 33 15 15

Clasa a VI-a 20 22 26 11 24 28 15 5 27 33 13 49 12 40

Clasa a VII-a 4 5 11 30 12 18

Localul de școală a fost reparat ultima dată în 1913, însă lucrările și materialele nu au fost de bună calitate și acestea au făcut ca școala să necesite în 1932 o reparație capitală. Clădirea avea doar 3 săli de curs. Cu această ocazie, clădirii de școală i s-a mai adăugat 180

marchiza din fața școlii. Pentru aceste lucrări de reparație și adăugire a fost necesară suma de 60000 de lei, ce au fost suportată de colonelul Gh. Dinopol, prefect al județului Dolj.

Deoarece școala avea doar trei săli de clasă, cele 7 clase de elevi nu puteau să-și desfășoare cursurile nici măcar în două ture. Era nevoie de cel puțin încă o sală.

De aceea a început acțiunea de strângere de fonduri de la cetățeni și cu sprijinul de la județ, s-a reușit să se realizeze suma totală de 78000 de lei.

Cu această sumă, în 1937, s-a mai adăugat localului și a patra sală de curs, cea din partea de sud a clădirii.

Merit deosebit în această acțiune l-a avut Alexandru Gh. Ionescu, pe atunci președinte al Comitetului Școlar Afumați și consilier județean. Tot în 1937, s-au mai realizat: repararea fântânii din curtea școlii, împrejmuirea curții cu ștacheți din brad. În 1937, erau la Școala Afumați 232 de elevi din care 123 de băieți și 109 fete. În anul 1933, s-a introdus în școli Străjeria, o organizație care cuprindea copiii de vârstă școlară, și Premilitara, pentru tinerii în vârstă de 18-20 de ani. Menționăm că aceste activități s-au desfășurat doar câțiva ani. Raportat la scopul pentru care au fost introduse, se poate spune că acestea nu și-au atins ținta, mai ales Străjeria, deoarece învățătorii de atunci au manifestat pasivitate, lipsă de interes în a se implica în desfășurarea unor astfel de activități. Ca instructori erau încadrați oameni din Afumați, Boureni sau Covei, din rândul celor care aveau gradul de sergent, iar comandanții se recrutau din rândul ofițerilor în rezervă. Centrul de Premilitară era la Afumați, unde veneau și tinerii din Boureni și Covei. Instrucția se desfășura pe izlazul din Afumați și la fiecare ședință de instrucție participa și un cadru didactic.

Iată un grup de tineri surprinși într-o pauză la o astfel de ședință de instrucție.

181

În 1939, la Școala Afumați și la Școala Amzulești ia ființă cantina școlară, din nevoia de a veni în sprijinul copiilor cu cea mai precară situație materială. Dimineața se servea o cană de ceai cu pâine cu o bucățică de unt sau marmeladă. Sumele necesare erau asigurate de comunitate. Zilnic, luau micul dejun la școală 30-50 de copii.

Cantina școlară a funcționat până în 1942.

Imagine de la cantina școlară. De la stânga la dreapta: Preotul Constantin Popescu, primarul comunei Amzulești, Gheorghe Toma 182

În 1945, au luat ființă Gimnaziile Unice în care intrau fără examen de admitere toți cei care doreau să-și continue studiile după școala primară. Un asemenea gimnaziu a fost înființat în Băilești, o parte dintre elevii din Afumați, Amzulești, Boureni, Covei mergând la acest gimnaziu, iar restul elevilor din cele 4 sate și-au continuat studiile, pentru a absolvi 7 clase, în Școala Afumați.

Numărul mare de elevi a determinat construirea unui nou local de școală, mai ales că se ajunsese să existe serii paralele. Începând cu anul 1956, se înființează și la Boureni ciclul II, adică se organizează învățământul pentru clasele V-VII. Chiar și în aceste condiții, spațiul este insuficient și pentru că în 1962-1963 s-a trecut la generalizarea învățământului de 8 clase, iar la Afumați, s-a trecut la învățământul de 8 ani în 1964-1965. Alte aspecte din această perioadă care merită a fi menționate sunt:  organizarea „Zilei învățătorului’’ pentru prima dată în 1957;  la 1 septembrie 1954 s-a introdus sistemul de stat pentru perfecționarea cadrelor didactice într-o perioadă de 5 ani;  s-au introdus la 30 iulie 1959, prin Hotărârea Consiliului de Miniștri 1059/1959 gradele didactice: stagiar, definitiv, gradul II și gradul I și pe baza gradelor se realizează salarizarea.

Această hotărâre prevedea, printre altele, a se acorda gradul didactic definitiv la toate cadrele didactice (educatori, învățători, profesori) care aveau o vechime de cel puțin 5 ani în învățământ sau 4 ani efectiv lucrați în învățământ până la 1 august 1959 și la cursurile de perfecționare au obținut calificativul Foarte Bine.

De la Școala Afumați au primit gradul didactic definitiv din oficiu următorii: Deca Maria, Deca Grigore, Ceaușu Florea, Cismaru Florea, învățătorului Mutilă Emil i s-a recunoscut gradul II, iar învățătorilor Ovidiu Deca, Curcă Constantin, Curcă Irina  gradul I. Au primit distincția de învățător evidențiat, respectiv profesor evidențiat, următoarele cadre didactice: Ovidiu Deca, Ceaușu Florea, Ceaușu Marinela, Cismaru Florea, Cismaru Oprița. Învățătorul Ceaușu Florea a primit și „Medalia Muncii’’. Începând cu anul 1961, elevii din clasele I-VII primesc gratuit manuale școlare.

S-a dat în folosință în 1966 noul local de școală, construcție modernă.

183

Acest local a fost dat în folosință la 1 septembrie 1966. Director de școală era Grigore Gr. Deca, primar era Constantin Ceaușu, iar președinte de C.A.P. – Constantin Nuță. Deoarece nu exista un teren corespunzător pentru a construi școala, primarul comunei și președintele C.A.P. au luat legătura cu inginerul Gheonea Ion-directorul I.A.S. Afumați pentru a fi de acord să se facă un schimb de teren.

Trebuia ca I.A.S. să cedeze terenul ce reprezintă curtea actualei școli, în suprafață de 5 hectare, iar C.A.P. Afumați să ofere alte 5 hectare în extravilan.

S-a insistat pentru a se obține acest teren, așa încât școala să fie la distanță egală pentru elevii din Afumați și cei din Amzulești.

Acest schimb de terenuri s-a realizat în 1962.

După ce s-a obținut terenul respectiv, primarul comunei, Ceaușu Constantin și Ceaușu Florea-inspector școlar la Raionul Băilești au mers la județ spre a solicita sprijin financiar pentru construirea localului. S-a luat legătura cu vicepreședintele Sfatului Popular Județean Dolj  Stancoveanu Ioana și cu Inspectorul General al I.S.J. Dolj-Dumitru Voicu. Aceștia au aprobat sumele necesare și în anul 1964 a început construcția localului.

Pentru construcția localului, C.A.P. Afumați, prin președintele Constantin Nuță, a asigurat: cărămida, varul și meseriașii iar Primăria Afumați a asigurat materialul lemnos pentru acoperiș.

Sprijinul I.S.J. Dolj a constat în repartizarea sumelor necesare pentru procurarea de: ciment, țiglă, ferestre, uși, mobilier.

Munca necalificată a fost asigurată de cetățenii comunei prin rotație și numai abnegația primarului Constantin Ceaușu și a președintelui C.A.P. Afumați au făcut posibil ca în 2 ani, localul să fie realizat la înalți parametri.

Proiectul a fost pus în aplicare sub supravegherea celui mai priceput meseriaș din comună, Ludovic Kontz, având o echipă de meseriași și ei foarte pricepuți, formată din: Guluț Florea, Mitru Dumitru, Radu Aurel, Pena Gheorghe, Vățu Gheorghe, Morcov Jeni, Mitru Florea, Poenaru Ion, Deca Dumitru, Rizan Florea, Vicu Florea (Manolea). Șef de șantier a fost Știrbu Constantin, salariat al primăriei, iar gestiunea, aprovizionarea și distribuirea materialelor au fost realizate de Marin Tudorică – referent al Consiliului Popular Afumați.

184

Noul local de școală

Cadre didactice și părinți la inaugurarea localului de școală

Localul de școală după reabilitare (cu acoperiș din tablă Lyndab, ferestre Termopan, anexă pentru centrala termică) 185

Grigore Gr. Deca ieșind la pensie odată cu darea în folosință a noului local de școală, a fost numit director de școală, învățătorul Florea Ceaușu. Acesta, animat fiind de realizarea unor activități importante, a organizat alegerea Comitetului de Părinți pe Școală.

S-a aprobat în următoarea componență:  Șerban Șt, Jan  președinte;  Noană M. Mihai  casier;  Noană M. Teodor – secretar;  Ceaușu P. Ion  contabil;  Poenaru Șt. Ion  membru;  Deca F. Ion  membru;  Ionică Constantin  membru;  Deca A. Ionel  membru;  Deca C. Ion  membru;  Dudu C. Ion  membru;  Neagoe F. Constantin  membru;  Tudorică N. Constantin  membru;  Tudorică A. Gheorghe  membru;  Păgilă C. Vasile  membru.

Cu sprijinul acestora au stabilit parcelarea curții și de pe suprafața agricolă s-au obținut sume importante ce au fost folosite la dezvoltarea bazei materiale a școlii.

Părinții ajutând la rezolvarea unor probleme ale școlii 186

Învățătorul Florea Ceaușu cu elevii din clasa a II-a participând la efectuarea curățeniei de primăvară în curtea școlii

Profesoara de Biologie-Agricultură, Maria Pena (Cristescu) recepționând produsele din Grădina de legume, împreună cu președintele Comitetului de părinți pe școală, Mihai Gană

S-a realizat gardul din partea de Sud a curții, au construit magazia pentru lemne și s-a construit o fântână cu buduroaie, s-au trasat aleile de circulație și pe ele s-a turnat beton, s-a amenajat baza sportivă.

La nivel de județ s-a organizat un concurs între școli, relativ la bazele sportive.

187

În 1968, Școala Afumați a câștigat locul I și cu această ocazie, s-a primit mult și divers material sportiv. Începând cu anul 1968, directorul școlii, învățător Florea Ceaușu, a îndeplinit și funcția de director coordonator, până la 31 august 1971 când a fost numit director al școlii, profesor Constantin Preda.

Iată o situație statistică ce prezintă efectivele de elevi, în perioada 1948/1949-1970/1971, situație din care se poate constata numărul relativ mare de elevi, dar și perioada când școala a funcționat cu clasele IX-X. Nr. Crt.

Anul școlar

Clasele

Efectivele

1.

2.

3.

4.

5.

6.

7.

8.

9.

10.

11.

12.

13.

14.

15.

16.

17.

18.

19.

20.

21.

22.

23.

1948/1949 1949/1950 1950/1951 1951/1952 1952/1953 1953/1954 1954/1955 1955/1956 1956/1957 1957/1958 1958/1959 1959/1960 1960/1961 1961/1962 1962/1963 1963/1964 1964/1965 1965/1966 1966/1967 1967/1968 1968/1969 1969/1970 1970/1971

I-VII I-VII I-VII I-VII I-VII I-VII I-VII I-VII I-VII I-VII I-VII I-VII I-VII I-VII I-VII I-VIII I-VIII I-IX I-X I-X I-IX I-IX I-X

219 262 235 248 239 219 224 180 217 239 254 250 257 254 268 268 288 288 276 272 268 261 268

188

Nr. absolvenților Clasa terminală 21 32 32 45 40 19 51 20 20 29 27 31 36 42 36 32 32 42 38 48 28 24 24

În trimestrul II 1969/1970, clasa a X-a se desființează, elevii pleacă la școli cu profil industrial și de specialitate.

Pe marginea aleilor trasate și betonate, conform schiței întocmite de directorul școlii, Ceaușu Florea, în 1967, s-au plantat plopi, s-a înființat o livadă de pomi fructiferi, o plantație de nuci, iar baza sportivă conținea: teren de baschet, handbal, volei, groapa de sărituri, portic pentru gimnastică, pista de alergare.

La toate aceste activități au participat alături de directorul școlii Ceaușu Florea toate cadrele didactice din acea perioadă, elevii și părinții, mobilizați de Comitetul de părinți.

Efectivele fiind în creștere, începând cu 1968, a fost nevoie de folosirea spațiului de la localul vechi de școală. Pentru aceasta, directorul școlii, cu sprijinul primăriei și al I.S.J. Dolj a realizat în 1967 reparația capitală a acelui local, (înlocuit țigla, pus burlane din tablă galvanizata, turnat beton de jur împrejurul școlii, înlocuirea sobelor de tablă cu sobe din teracotă, înlocuit ferestrele, ușile și s-a pus parchet de stejar).

Organizația de pionieri, prin comandantul instructor de unitate, Moțârlichie Valeria, și-a adus contribuția la toate activitățile organizate la nivelul școlii într-un mod cât mai plăcut. În organizația de pionieri erau primiți elevi din clasa a II-a – a VIII-a, iar cei din clasa I și cei de la grădiniță făceau parte din organizația Șoimii Patriei.

Cercurile existente la nivelul școlii au fost: Cercul de pirogravură (Ceaușu Florea), cercul de fizică-chimie (profesor Firuț Stela), cercul de biologie (profesor Zamfir Atena), cercul de istorie (profesor Oroviceanu Ana), cercul de gimnastică (profesor Pena Lucia) etc.

Dintre cadrele didactice care au îndeplinit funcția de Comandant instructor de unitate ai Organizației pionierilor au fost: înv. Ilie Teianu (din Urzicuța), prof. Marcel Roșu (din Băilești), prof. Constantin Triculescu (din Băilești), prof Valeria Moțârlichie (din Craiova), prof. Maria Preda (din Afumați). În vacanța de vară a anului 1984, sa organizat la București Forumul Național al Organizației Pionierilor la care au participat sute de pionieri din întreaga țară. În desfășurarea activităților acestei ample manifestări de la nivelul țării, a fost implicată și Organizația de pionieri Afumați, în sensul că în ziua de 2 iulie 1984, am primit vizita unui număr de 80 de participanți de la acest Forum, pionieri din toate colțurile țării. A fost o activitate care a implicat o mare responsabilitate asupra tuturor cadrelor didactice și 189

chiar a conducerii comunei de la acea dată, dacă se are în vedere răspunderea ce era asupra tuturor, mai ales dacă ținem cont de standardul ce trebuia îndeplinit cu privire la igiena necesară pentru servitul mesei celor 80 de elevi vizitatori și minim 20 de pionieri din Afumați. Menționăm că, de exemplu, pentru servitul mesei s-au folosit tacâmuri neutilizate până atunci, produsele au fost asigurate de la nivelul localității și verificate de medic, iar pe tot timpul cât a avut loc pregătirea hranei, medicul nu a părăsit spațiul în care s-au pregătit toate produsele. Printre puținele școli din țară ce au fost nominalizate pentru astfel de activități a fost și Școala Afumați, deoarece aici, procesul de învățământ era organizat pe cabinete și laboratoare, toate acestea erau dotate la nivelul maxim al standardelor în vigoare, dispuneam de o complexă bază sportivă, bazin de înot, seră didactică, crescătorie de iepuri, nutrii, cocoși, solar pentru creșterea viermilor de mătase și un teren agricol experimental deosebit, fiecare cultură având tăblițe cu denumirea științifică și populară a diverselor plante și, mai ales, de un minunat colectiv de dascăli (adevărați profesioniști în domeniul lor, uniți, inimoși, dornici de afirmare și cu mult simț de răspundere). Fiecare dintre cei 80 de pionieri vizitatori și fiecare comandant care i-a însoțit au primit câte o cusătură realizată de elevele din cadrul Cercului de cusături, condus de profesoara Lucia Pena și câte o plăcuță de placaj pirogravată, realizată de pionierii de la Cercul de pirogravură, condus de către înv. Florea Ceaușu. Fiecare plăcuță pirogravată avea aplicată în centru o fotografie cu imaginea Școlii Afumați. La încheierea activității, conducerea Inspectoratului școlar și conducerea Casei pionierului Craiova, au felicitat întreg colectivul didactic și au mulțumit conducerii comunei pentru modul exemplar în care s-au implicat în asigurarea reușitei acestei activități de nivel național.

Toate aceste deprinderi practice, elevii le-au însușit în cadrul cercurilor aplicative organizate la nivelul școlii dar și de la Casa Pionierului Băilești, unde timp de 2-3 ani, o mare parte din elevii școlii noastre a participat la activitățile cercurilor preferate. Elevii erau transportați săptămânal, conform protocolului încheiat de conducerea Școlii Afumați cu direcția unității respective, fără ca elevii să suporte cheltuielile de deplasare. Tot în acea perioadă, s-a materializat și realizarea unui film, cu sprijinul conducătorului Cercului FOTO, Ilarion Anghel, de la Casa Pionierului Băilești, protagoniști fiind absolut toți 190

elevii școlii surprinși la activitățile extrașcolare desfășurate pe parcursul unei săptămâni.

Pentru organizarea procesului de învățământ în bune condițiuni, s-a înființat funcția de secretar școală. Cea mai mare perioadă, au îndeplinit această funcție diferite cadre didactice, învățători sau profesori, pentru munca prestată primind o indemnizație lunară. Dintre aceștia amintim pe: înv. Emil Mutilă, înv. Gheorghe Văduva, prof.

Roman Radu etc. Mai târziu s-a aprobat normă întreagă de secretar școală și ulterior s-a redus la ½ normă de secretar școală. Această funcție a fost îndeplinită de Nicolae Berceanu, Constanța Teodorescu și Adela Teodorescu. Din octombrie 2002, s-a aprobat o normă de contabil pentru toate structurile școlare și preșcolare de pe raza comunei Afumați, deoarece Guvernul României aprobase alocarea sumelor necesare pentru acoperirea cheltuielilor, în vederea derulării proiectului „Cornul și laptele”. Acest post a fost ocupat de ec. Mariana Moise prin concurs de competență la Craiova, concurs organizat de Consiliul Județean Dolj. Școala Amzulești Cum s-a menționat anterior, primul învățător la Școala Amzulești a fost învățătorul Grigore F. Deca, numit la data de 1 septembrie 1902. Instituția nu avea clădire specială și nici măcar terenul necesar pe care să se construiască școala. De aceea, o lungă perioadă de timp (11 ani), cursurile școlare se desfășurau în casele unor localnici, care aveau case din lemn umplute cu pământ. În casele cetățenilor: Ion Șeicaru, Preot Mihai Amzulescu, Florea M. Ociocioc, Alexandru R. S. Enache s-a desfășurat învățământul. Aceștia aveau case mai mari și apreciau necesitatea actului de cultură.

Abia în 1913, după ce s-a strâns de la cetățeni câte 2 lei, (rezultând suma de 200 de lei) pentru cumpărarea terenului, a început construirea localului de școală și clădirea pentru locuința învățătorului, care rezistă și azi. Iată cum arătau aceste două construcții, imediat după ce au fost date în folosință.

191

Școala Amzulești, 1940

Casa învățătorului de la Școala Amzulești

Ulterior, localului de școală i-a fost adăugată terasa de la intrare, au fost construite sobe de teracotă, a fost mărită curtea școlii prin strămutarea locuitorului Marin Mirea, căruia i s-a dat în loc un alt teren și fiind ajutat să își construiască o altă casă, a fost construit gard din beton, s-a amenajat teren de joacă, au fost plantați și alți pomi etc. Învățătorul Grigore F. Deca înființează banca populară „Plugarul Roman’’.

192

La această școală, au funcționat de-a lungul timpului peste 20 de învățători. Dintre aceștia evidențiem: Grigore F. Deca, Ilie D. Deca, Curcă Gheorghe, Bojin Florea, Tica Constantin, Cismaru Florea, Durac Petre, Curcă Constantin, Curcă Irina, Roșu Angela, Văduva Gheorghe, Cioboiu Iulia, Teodorescu Constanța etc.

După absolvirea a patru clase, elevii continuau clasele V-VII la Școala Afumați.

La 1 septembrie 1971, școala Amzulești, prin ordinul I.S.J. Dolj, se desființează și se unifică efectivele de elevi cu cele de la Afumați.

Grădinița de la Amzulești a funcționat mai întâi în fosta casă a învățătorului (în curtea școlii) și apoi o perioadă îndelungată într-o clădire a C.A.P. Amzulești, fosta casă a proprietarului Constantin Păianu și începând cu anul școlar 1990-1991, grădiniță a funcționat în fostul local de Școală Amzulești. După 1998, grădinița Amzulești se desființează și există o singură grădiniță pentru satele Amzulești și Afumați. La Grădinița Amzulești au funcționat mai multe educatoare, dar cel mai mult au funcționat: Tica Nadejda, Cismaru Oprița și Ioana Pomponiu. Au mai funcționat: Aurelia Cismaru, Stancu Cristina-Gabriela, Sița Berceanu, Ionela Enache etc.

Deși ordinul de înființare a grădinițelor la sate exista cu mulți ani înainte, la Afumați prima grădiniță s-a înființat în 1949, având ca educatoare pe Tica Nadejda. La început, Grădinița Afumați a funcționat în casa proprietarului Gh. Dinopol, construită în anul 1902, vis-a-vis de Dispensarul Uman. În curtea acestei clădiri există doi stejari seculari.

193

1960. Primul local cu destinație pentru grădiniță

Stejarii seculari din curtea grădiniței

De-a lungul existenței sale, Grădinița Afumați a funcționat în mai multe localuri și anume: în casa învățătorului Dumitru D. Vică, în clădirea sediului C. A. P. (unde este actuală primărie), la etaj, în 194

prima încăpere, pe stânga, cum se urcă scările, în prezent aici se află centrala automată telefonică a comunei. Apoi a funcționat tot în sediul C. A. P., dar în localul cel mare, unde în prezent este sediul Primăriei Afumați, iar la etaj erau birourile C. A. P. În această perioadă era educatoare Catană Ioana, din Băilești. Începând cu 1960, s-a înființat la Grădinița Nr. 1 Afumați cel de-al doilea post de educatoare și activitățile se desfășurau în spațiul special amenajat de către C. A. P., în clădirea cea mică din curtea C.A.P., unde copiii aveau la dispoziție 2 săli de curs, sală de mese, bucătărie, dormitor și sala de material didactic. S-a mutat apoi în spațiul special amenajat în 1960, după o perioadă s-a mutat în localul vechi de școală, apoi în primul local unde a funcționat grădinița, atunci când s-a înființat, adică vis-à-vis de dispensar și din 2007, funcționează în incinta școlii, în spațiul special amenajat în fostele ateliere de școală.

Localul atelierelor școală transformat în spațiu pentru preșcolari

195

Din interiorul unei săli de activitate pentru preșcolari

De-a lungul existenței sale, la această grădiniță au mai funcționat ca educatoare: Șerban Elena, Cismaru Oprița, Condeescu Elena, Brătulete Florica, Tudorică Constanța, Preda Cornelia, Preda Verginia, Cioboiu Iuliana, Mitre Marcela, Catană Ioana, Bădescu Constanța, Horobeanu Luminița, Furiș Geta, Cristina Enache, Gabriela Nuță, Liliana Săceanu, Doina Mustăța etc.

Grădinița de la Amzulești era numită Grădinița Nr. 2 Afumați. În afară de aceste două grădinițe a mai funcționat și Grădinița cu program săptămânal I.A.S. Afumați, care ulterior a fost transformată în grădiniță cu program prelungit, unde copiii erau aduși dimineața și erau luați seara, iar când era cu program săptămânal, copiii erau aduși luni dimineața și erau luați sâmbătă seara. Aceasta grădiniță a luat ființă în 1957, când Căminul de Copii al I.A.S. Afumați – Gară este mutat în localul de vis-a-vis de Dispensarul uman. Era în grija Fermei Nr. 3 a I.A.S. Afumați și dispunea de următorul personal: două educatoare, administrator, bucătăreasă și supraveghetoare de zi, supraveghetoare de noapte, birjar pentru aducerea copiilor de la Gara Afumați, unde existau mai mulți salariați ai I.A.S. Afumați.

196

Educatoarea Marcela Mitre în timpul unei activități

Printre educatoarele ce au funcționat aici se numără: Popa Elena, Becherescu Maria, Terheci Ligia, Șerban Elena, Ceaușu Constanta, Mitu Polixenia, Ceaușu Doina, Mitre Emilia, Furiș Geta.

De-a lungul timpului, toate cele trei grădinițe au avut condiții foarte bune pentru activitățile la clasă și pentru activitățile libere (terenuri de joacă bine amenajate). Au avut mobilier corespunzător și suficiente mijloace didactice.

An de an, grădinițele au dat copii bine pregătiți pentru școală.

La 1 septembrie 1971, este numit în funcția de director de școală profesorul Constantin Șt. Preda. La această dată era cel mai tânăr cadru 197

didactic din toate cele ce alcătuiau colectivul didactic. Acest moment, coroborat cu faptul că venea într-o școală nouă, cu o dotare modestă și cu un grup de cadre didactice devotate meseriei, l-au determinat să se implice foarte serios în îndeplinirea actului educațional. Pentru soluționarea problemelor de etapă și a celor de perspectivă, și-a propus să insufle o emulație în rândul cadrelor didactice, al elevilor și al părinților.

Marele merit al cadrelor didactice este că au îmbrățișat ideile menite să propulseze învățământul din Afumați. În tot ce a urmat nu a fost nimic simplu, în această etapă învățământul era condamnat să rezolve o problemă destul de grea, participarea elevilor și a cadrelor didactice la muncile câmpului și ulterior recuperarea materiei.

De multe ori, elevii și cadrele didactice erau nevoite să lucreze de la 15 septembrie până aproape de 15 noiembrie la strângerea recoltelor de pe câmp de la unitățile C.A.P și de la diverse ferme ale I.A.S. Afumați sau A.E.S.C. Boureni.

Cel mai mult se mergea la recuperat știuleți de porumb, la recoltat de cartofi, roșii, ardei, căpșuni, struguri etc. În aceste condiții, fiecare cadru didactic trebuia să-și adapteze planificarea pentru a recupera orele pierdute. Nu a fost simplu deloc, dar de fiecare dată au dovedit că sunt pasionați de meseria de dascăl, că sunt oameni de toată isprava.

Prin ordinul nr. 25/11 ianuarie 1971, ministerul Învățământului prevede introducerea pregătirii tehnico-productive a elevilor la nivelul tuturor claselor. La Școala Afumați, la clasele V-VIII fetele efectuau ore de croitorie și lucru de mână, iar băieții efectuau ore de atelier de lăcătușărie, tâmplărie.

Printre cele care au lucrat cu fetele au fost: Giubegeanu Elena, Furiș Florica (Sită), Olaru Floarea.

Cu băieții au lucrat la tâmplărie: Tudorică Gheorghe, Bănică Florea, Ionică Ion și Iulian Mitoi, de la Boureni, iar la lăcătușărie activitățile erau desfășurate de Neagoe Marian și apoi de către Toma Furiș.

Nu erau cadre didactice pregătite pentru aceste activități practice cu elevii, cei care erau angajați erau selectați dintre cele mai bune croitorese, cei mai buni tâmplari sau cei mai buni muncitori de la diverse întreprinderi, pentru activitățile de lăcătușărie.

La clasele IX-X, orele de pregătire erau însă desfășurate de către profesorii: Zamfir Atena, Neacșu Marioara și Radu Roman.

198

Pentru organizarea acestor activități în bune condițiuni, se impunea asigurarea condițiilor materiale.

Astfel, în 1972, cu sprijinul Primăriei Afumați, se construiește clădirea specială pentru lăcătușărie și tâmplărie.

Prin proiect, construcția a fost prevăzută cu instalație de curent trifazic și cu magazii, câte una pentru fiecare atelier, pentru materiale și scule. Atelierele au fost bine dotate prin sume de la primărie dar și prin donații de utilaje de la C.A.P. și Cooperativa de Consum Afumați.

S-au primit cu titlu de donație: tejghele pentru tâmplărie, scule și dispozitive diverse, iar de la Cooperativa de Consum, prin președintele Traian Preda și contabila Ecaterina Tudorică, mașini de cusut, bust pentru femei, bust pentru bărbați etc.

Atelierele au fost construite din cărămidă rezultată din demolarea de către Primăria Afumați a localului de moară a fostului proprietar Gh. Dinopol, țigla, materialul lemnos, cimentul au fost asigurate de primărie iar meseriașii au fost puși la dispoziție de către C.A.P. Afumați.

Pentru pregătirea în domeniul agriculturii, a fost amenajat un teren experimental model. Cuprindea câte 12-15 culturi, dar întreținute ca la carte, cu tăblițe cu denumirea științifică a plantelor etc. În plus, în 1975 a fost construită o seră din beton, vinclu și geam, pentru producere de material săditor, pentru nevoile din grădina școlii, dar și pentru cetățenii din comună. Ulterior sera a fost prevăzută cu instalație de apă cu alimentare de la hidrofor. Pe timp de iarnă, încălzirea se făcea cu sobă pe rumeguș. În perioada 1977-1979, sera didactică a fost folosită și la creșterea în sistem intensiv a ciupercilor comestibile, valorificarea făcându-se la cetățenii din comună și la Cooperativa de Consum.

Pentru asigurarea sursei de apă pentru nevoile școlii, atât la localul nou de școală, cât și la localul vechi s-a forat câte o fântână, la adâncimea de 20-21 m, în anul 1979. În anul 1979, s-a realizat introducerea apei curente în școală, în laboratorul de fizică-chimie și laboratorul de biologie. Totodată, în laboratorul de fizică-chimie s-a realizat instalație de curent transformat, cu prize la fiecare masă și s-a realizat instalația de gaze, cu aprovizionare de la butelie, pentru alimentare celor două Becuri Teclu de la fiecare masă din acest laborator.

Pentru diversificarea condițiilor în vederea desfășurării în bune condițiuni a activităților practice, în 1976, s-a amenajat în curtea școlii, în plantația de nuci un solar pentru creșterea viermilor de mă199

tase. Era acoperit cu un prim strat de folie, apoi cu un strat de carton gudronat și cu încă un strat de folie. Astfel se asigura și temperatura necesară și condițiile ca soarele să nu ajungă la viermii de mătase.

După ce erau predate gogoșile de mătase, acest solar era utilizat la uscarea plantelor medicinale (mușețel, coada șoricelului, mentă), ce erau strânse de elevi pe timpul verii.

Mai târziu, în 1980, s-a realizat din cărămidă o construcție pentru creșterea cocoșilor (40-50 pe an și erau predați la Cooperativa de Consum) și pentru creșterea nutriilor (15-20 nutrii pe an, crescute doar pentru plăcerea de a le avea). Toate aceste păsări și animale erau îngrijite de către cei mai harnici elevi: Zamfir Lavinia, Căpinaru Dan, Știrbu Irina, Mitre Geta etc.

Pentru elevii claselor IX-X, s-a luat legătura cu S.M.T. Băilești și cu sprijinul președintelui C.U.A.S.C. Băilești, Mihai Petrescu, s-a obținut de la S.M.A. Băilești un tractor în stare de funcționare, atât de necesar desfășurării orelor de Educație tehnologică a elevilor din clasele IX-X. Acesta a fost obținut în 1982.

Directorul școlii, prof. Constantin Preda, împreună cu una din primele generații de elevi din clasele IX – X

Se poate aprecia că activitatea la nivelul școlii a fost gândită pe trei domenii distincte: 200

1. Pregătirea teoretică (ore de curs, ore de laborator); 2. Pregătirea practică; 3. Pregătirea pe linie sportivă (expusă mai în amănunt la capi-

tolul „Mișcarea sportivă la nivelul localității’’).

Legat de pregătirea fizică a elevilor, prin orele de educație fizică, subliniem și faptul că, deoarece școala avea o bună bază sportivă, în ziua de 20-06-1973 școala noastră a primit vizita unei părți din șefii Comisiilor de Sport, Turism și Apărarea Patriei, organizată în județul Dolj.

Iată ce s-a scris în Cartea de Onoare a Organizației Pionierilor din Școala Afumați: „Cu ocazia instruirii șefilor Comisiilor Sport, Turism și Apărarea Patriei, organizată în județul Dolj, în zilele de 19 și 20.VI.1973 s-a vizitat și școala dumneavoastră.

Am rămas plăcut impresionați de întreaga școală și în mod special de baza sportivă a unității de pionieri care ne-a lăsat o impresie deosebită. Sperăm că în viitorul apropiat veți primi sprijinul necesar pentru a o acoperi cu zgură și sperăm că veți participa cu succes la concursul organizat de revista noastră pentru cea mai bună bază sportivă. În numele colegilor care v-au vizitat școala, vă dorim mult succes’’.

20.VI.1973 Lector Universitar (s.s.) indescifrabil Începând cu 1966, când s-a dat în folosință noul local de școală, această instituție beneficiază de o curte de aproape 5 ha ceea ce îți permite să transpui practic tot ce este necesar pentru elevi, pentru tineri. În plus, există și marele avantaj că prin curtea școlii, în partea de N, trece pârâul Cânepiștea care avea apă suficientă, aproape pe tot timpul anului, datorită ridicării unui baraj pe cursul său de către Ferma Nr. 2 a I.A.S. Afumați. Acest pârâu inunda o suprafață de aproximativ 5000 m2 din curtea școlii și astfel se forma o baltă de peste 1 m adâncime.

Directorul școlii, împreună cu toate cadrele didactice stabiliseră ca aici să fie înființat un lac de agrement. Conducerea școlii luase deja legătura cu cei de la Ferma 2 (vecină cu școala), să îndiguiască aceasta baltă de jur-împrejur cu un dig de pământ, pentru a se asigura debitul necesar pe tot timpul anului și directorul școlii luase deja legătura și cu Administrația Parcului Poporului din Craiova pentru a se dona două bărci care să fie folosite pe lacul ce se intenționa a fi creat.

201

Iată o întâmplare hazlie din vara anului 1972. În una din zilele lunii iulie, directorul școlii intră în curtea școlii și vede în zona bălții din curte o serie de utilaje ce lucrau de zor la adâncirea cursului pârâului Cânepiștea. Se duce direct la inginerul ce supraveghea lucrările și pe un ton foarte autoritar îl întreabă de ce fac acest lucru, ce se întâmplă, că școala dorea să facă aici un lac de agrement.

Pe un ton de câteva ori mai autoritar, acesta se adresează directorului: „Tovule, dumneavoastră ați auzit de Planul Național de Modernizare a Cursurilor de Apă în vederea măririi suprafețelor agricole?’’

Directorul nu a mai răspuns nimic și a plecat foarte dezamăgit că una din ideile la care ținea foarte mult s-a năruit.

Tot în ideea asigurării condițiilor optime pentru petrecerea recreațiilor și a timpului liber, după ore, într-un mod cât mai plăcut, majoritatea cadrelor didactice a aderat la ideea ca și școala noastră să se înscrie la Concursul Național „Cel mai frumos Teren de Joacă’’.

Conducerea școlii a asigurat materialele necesare și unele cadre didactice, dar în mod deosebit, învățătorul Florea Ceaușu, s-au implicat în construirea obiectivelor T.J. (teren de joacă). În final, Școala Afumați a câștigat Locul I pe țara la acest concurs și în ziua de 17 decembrie 1976, poetul Irimie Străuț a fost delegat pentru a înmâna diploma și premiul – constând într-o cameră de filmat.

Iată ce a consemnat acest poet în Cartea de Onoare a Organizației Pionierilor: „Un gând de aur și lumină Să înflorească pentru cei Ce împliniră vis și cântec Prin muncă și prin cutezanță Pentru prietenii olteni Dintr-o comună inimoasă Pentru copii, flori de iubire Și pentru profesori-făclie Cu dragoste să-i văd mereu Mai sus urcând pe schela vieții Mii de-mpliniri și noi victorii Să-ncuie asta carte, viu’’

202

Irimie Străuț 17 decembrie 1976 Cu prilejul acordării Premiului I la concursul național T. J. La ora actuală, este un lucru de apreciat că în perioada când funcționa sera, solarul pentru viermii de mătase și plantele medicinale, construcția pentru creșterea păsărilor și animalelor, bazinul de înot, T. J., școala nu a suferit în niciun an stricăciuni sau sustrageri de bunuri ale școlii din partea așa-zișilor răufăcători, cu toate că nu era asigurată paza școlii nici ziua, și nici noaptea. În legătură cu aprovizionarea cu apă a școlii, menționăm că în 1980, în contul a două-trei zile de muncă pe an efectuate cu elevii școlii la Fermă 2 a I.A.S. Afumați, conducerea acestei ferme permite racordarea la instalația de apă a fermei, fiindcă aveau o fântână forată la adâncime mult mai mare și un bazin de apă, la înălțimea de 5-6 metri, și astfel se asigura o presiune constantă în orice moment a jetului de apă la instalația de apă din interiorul școlii. În 1987, școala ia hotărârea și își forează o altă fântână, a cumpărat un hidrofor și a montat în podul școlii un bazin de 8001000 litri de apă, instalație ce funcționează până în 2007, când școala beneficiază de o altă fântâna necesară pentru aprovizionarea cu apă a instalației de încălzire centrală. Această instalație de aprovizionare cu apă rezistă și acum și va mai rezista încă mult timp de acum înainte, convinși fiind că va fi mereu nevoie de asigurarea încălzirii localului de școală.

Tot în 1987, s-a forat o fântână și s-au plătit doar tuburile de azbociment, forarea fântânii fiind executată de părinți în partea de Sud a bazinului, pentru aprovizionarea cu apă a acestuia.

Până în 1989, când rețeaua de irigații trecea chiar pe lângă curtea școlii, bazinul de înot era umplut cu apă săptămânal și era un loc foarte îndrăgit de elevi și tineri și în special de către cei care nu aveau posibilități de a merge la mare. După 1989, a mai fost umplut cu apă doar de câteva ori și de fiecare dată s-a văzut că este un loc îndrăgit de elevi și de tinerii din comună.

Pentru elevii și cadrele didactice, anul 1991 a fost un an de referință și mândrie, a fost anul când școală, primăria, locuitorii au sărbătorit existența a 150 de ani a învățământului în Afumați. De 203

menționat faptul că la data de 20 octombrie 1991 a avut loc sărbătorirea evenimentului, în sensul că directorul școlii, primarul comunei și încă trei cadre didactice, în prezența elevilor, a părinților și a tuturor cadrelor didactice, au avut intervenții legate de existența școlii în Afumați. S-a prezentat apoi un program artistic și a fost amplasată placa comemorativă Cu ocazia Zilei de 1 Iunie 1992, au fost organizate manifestări ample prin care s-a marcat existența în comuna Afumați a 150 de ani de învățământ.

La această sărbătoare a participat din partea I.S.J. Dolj profesor Florea Găină – Inspector general adjunct. Cu această ocazie s-a organizat întâlnire cu fiii satului, formațiile artistice ale școlii au prezentat un program artistic, au avut loc întreceri sportive, s-a organizat concurs de desene pe asfalt etc.

Toate cadrele didactice s-au implicat în activitățile sportive, recreative și de pregătire a elevilor și, în mod deosebit, fiecare cadru didactic a depus eforturi generoase și oneste în scopul asigurării calității activităților de la clasă.

Prin 1972-1973, era la „MODĂ” organizarea procesului de învățământ pe cabinete și laboratoare.

Primele cabinete care au apărut în județ erau cele de arte plastice și cele de limbi moderne. Acestea au început să apară mai întâi în licee de specialitate, mai ales acolo unde conducerile de școli găseau resurse financiare pentru a organiza aceste cabinete. Atât directorul, cât și cadrele didactice din școala noastră, participând la cercurile pedago204

gice ale profesorilor și la diverse schimburi de experiență, puteau constata cu ușurință avantajele amenajării de cabinete și laboratoare. În 1973, s-a hotărât amenajarea de cabinete și laboratoare și în Școala Afumați. Marele merit al cadrelor didactice din acea perioadă este că au îmbrățișat această idee și apoi, pas cu pas, fiecare cabinet, laborator a fost creat, îmbunătățit, dezvoltat.

S-a hotărât să se înființeze: Laboratorul de Fizică-Chimie; Laboratorul de Biologie; Laboratorul de Educație tehnologică pentru clasele IX-X (acesta este amenajat mai târziu, în 1983); Sala de sport.

Cabinete pentru: Limba română, Istorie-Geografie, Matematică, Informatică (acesta a fost creat începând cu anul școlar 1984-1985).

Imediat, după ce s-a luat această hotărâre, directorul școlii, Constantin Preda, a mers la I.S.J. Dolj și a luat legătura cu contabilul I.S.J. Dolj, Grigore Isail. Cu această ocazie, contabilul I.S.J. Dolj a fost informat asupra intențiilor cadrelor didactice de la această școală, iar directorul a întrebat dacă se poate conta pe sprijinul I.S.J. Dolj, în sensul de a se repartiza mobilier nou, vitrine, dulapuri, mijloace de învățământ. Acesta nu a promis nimic, într-un târziu a zis: „Este frumos, dar o să fie greu. Dați-i drumul la treabă. Succes!’’

Pentru început ne-am bazat pe ce aveam.

Din construcție, prin proiect, localul de scoală are laborator de fizica-chimie, dar până în 1973, această încăpere avea rolul de a asigura securitatea mijloacelor de învățământ. Aici se găseau toate materialele pe care școala le avea: planșe, instrumente de desen, eprubete, mulaje, scheletul omenesc etc.

S-au distribuit în 1973, toate materialele din această clasă, toate materialele corespunzătoare pentru cabinetul, laboratorul fiecărui cadru responsabil de spațiu repartizat (câte o clasă pentru fiecare laborator și cabinet) și a început treaba. S-a îmbogățit fiecare spațiu de învățământ pe parcurs și se poate afirma că în anul școlar 19791980, au fost finalizate lucrările de dotare a fiecărui spațiu de învățământ.

205

De-a lungul acestor 6-7 ani de acțiuni de amenajare, au fost create multe materiale de către fiecare cadru didactic care a antrenat și mulți elevi, dar, fără nicio exagerare, în această perioadă au fost aduse de la I.S.J. Dolj – mese, scaune, vitrine, substanțe, aparatura electrică și electronică, planșe, hărți, globuri geografice, atlase școlare etc. – care ar încăpea în 9-10 remorci de materiale pe care directorul era nevoit să le încarce cu șoferul camionului repartizat.

Pentru a constata efortul depus de către fiecare cadru didactic în acțiunea de amenajare și dotare a cabinetelor, laboratoarelor și a altor spații de învățământ, dar și pentru a deduce gradul de dotare a fiecărui spațiu de învățământ prezentăm dotarea cu principalele mijloace de învățământ din cadrul fiecărui cabinet, laborator: Laboratorul de fizică chimie  profesor Iordache Floarea

Interior din laboratorul de fizică-chimie

Iată cele mai importante mijloace de învățământ din dotare: mese speciale pentru laborator, îmbrăcate în faianță și prevăzute cu câte două chiuvete și robinet de apă, câte două becuri Teclu la fiecare masă alimentate de la o butelie de aragaz, câte două prize pentru 206

curent transformat, aparat de proiecție cinematografică obținut în 1990 de la Direcția Județeană a Cinematografiei, aparat de filmat primit drept premiu pentru Locul I pe țara la concursul T.J. (terenurile de joacă), aparate de fotografiat (3 bucăți), aparat de mărit, planșe diverse pentru fizică și chimie, transformatoare de curent, truse pentru fizică și chimie, tabelul lui Mendeleev, sute de eprubete, mojare, pahare Berzelius, diastar, rotoproiector, suporți pentru eprubete, retroproiector, cameră specială pentru materiale diverse de fizică, cameră specială pentru păstrarea în siguranță a substanțelor chimice, halate pentru fiecare elev în vederea folosirii la orele de fizică și chimie etc.

Cu aparatul de filmat, în 1983, a fost realizat un film în care protagoniști au fost toți elevii școlii surprinși la câte una din activitățile desfășurate pe parcursul unei săptămâni, ceea ce a constituit o mare satisfacție pentru elevi.

Laboratorul de biologie  profesor Zamfir Atena În principal, avea dotarea: mese speciale pentru doi elevi prevăzute cu scaune individuale, câte o chiuvetă și robinet la fiecare masă, truse de disecție, mulaje cu organele de simț, mulaj-corpul omenesc, schelet corpul omenesc, schelet broască, schelet iepurele, microscoape pentru fiecare masă, dispozitiv – circulația sângelui la om, diverse preparate microscopice, planșe din plastic, colecția – probe sol, stup de observație fixat în interiorul laboratorului și cu adaptare pentru ca urdinișul să asigure ieșirea și intrarea albinelor în stup, fără a exista posibilitatea să aibă loc evenimente nedorite, (prevăzut cu pereți de sticlă), planșa de 2x2 m – ecosistem apă, mulaje rase de oi, rase de păsări, rase de vaci, rase de porci, produse lactate, truse pentru diverse experiențe, trusă pentru determinarea PH din sol, planșe pe sticlă cu dăunătorii culturilor, mulaje fructe, mulaje legume etc.

Cabinetul pentru limba romană  profesor Moțârlichie Valeria Prin dotarea ce o avea, asigura posibilitatea desfășurării de activități zilnice reușite la fiecare clasă, activități ce se desfășurau, în special, integrând diverse mijloace de învățământ. În principal, profesorul se putea bizui pe: mese pentru doi elevi, scaune individuale, pe 1/3 din suprafață a fost amplasată biblioteca școlii, expoziție – galeria 207

poeților și scriitorilor romani, 70-80 de planșe cartonate pentru gramatică, gazeta de perete a cabinetului, aparat de proiecție, diapozitive și diafilme, ladă pentru păstrarea planșelor, camuflaj pentru realizarea proiecțiilor etc.

Cabinetul de istorie-geografie  profesori Oroviceanu Ana și Ilie Micu Dotarea acestui cabinet asigura un spațiu adecvat desfășurării orelor de geografie și istorie și printre altele cuprindea: Mese pentru doi elevi, scaune individuale, bibliotecă pentru tratate, atlase, colecții de fotografii, vitrină cu diverse materiale, glob geografie la fiecare masă, câte patru atlase geografice pentru fiecare masă, diverse panouri din sticlă expuse pe pereți, cuprinzând periodizarea istoriei, hărți diverse și foarte multe diafilme, epirex (aparat expunere de desene), aparat de proiecție cinematografică (în școala existau două astfel de aparate), camuflaj (perdele la fiecare fereastră) pentru a ajuta la realizarea proiecțiilor anumitor filme cu caracter istoric și pe care le împrumutam de la I.S.J. Dolj. Tot aici se realizau proiecțiile și pentru alte discipline.

După ieșirea la pensie a profesoarei Ana Oroviceanu în anul 1991, a fost transferat profesorul Micu Ilie, care a avut o contribuție esențială la îmbunătățirea dotării acestui cabinet.

A realizat pe pânză de 2x2 m o hartă cu „România Mare’’, pe tavanul cabinetului a fost pictată pe pânză bolta cerească cu principalele constelații (Ursa Mare, Ursa Mică, Steaua Polară, Pleiadele); a fost reprezentat sistemul solar (elevii având posibilitatea să vadă cum sunt amplasate planetele în raport cu soarele), a fost reprezentată eclipsa de soare, eclipsa de lună, la intrarea în cabinet, pe culoar au fost expuse pe material textil planiglobul, harta Europei, vulcanul. În cabinet, pe fiecare masă se află câte două contururi-harta României, spre a fi folosite atunci când era nevoie să fie trasat rapid conturul României, suport reglabil pentru expunerea hărților, vitrină asigurată cu lacăt pentru cele aproximativ 100 de diafilme cu caracter istoric, aparat de proiecție diapozitive, diastar (aparat pentru proiecția diapozitivelor și diafilmelor) etc.

208

Preda

Cabinetul de matematică – profesori Maria Preda și Constantin

Iată dotarea acestui cabinet: mese pentru doi elevi, scaune individuale, planșe cartonate, 20-30 de planșe pe suport de plastic, 40 – 50 de planșe realizate de către elevi, pe întreaga suprafață a pereților, de jur-împrejurul clasei au fost realizate 20 de table, câte una pentru fiecare elev și care erau folosite în etapa de fixare a cunoștințelor sau la realizarea unor evaluări periodice, elevii primind subiecte individuale, în funcție de capacitatea fiecăruia, instrumente de desen la tablă pentru fiecare elev, instrumente de desen pe caiet pentru fiecare elev, truse cu figurile geometrice din plastic, truse cu toate corpurile geometrice din plastic, corpuri geometrice din lemn, zeci și zeci de corpuri geometrice din fier-beton realizate de elevi, culegeri de probleme prezentate în diapozitive, diafilme, colecția „Gazeta Matematica’’, tablă rotativă-folosită pentru efectuarea de calcule de către elevii de la tablă și care era întoarsă pentru confruntare atunci când terminau calculele majoritatea elevilor, tabla „File de carte”, compusă din patru table de dimensiuni 0,8x0,6 m suprapuse și care permite folosirea pe rând a fiecărei „file”, pe ambele fețe. Această tablă era folosită de profesor când erau predate noile cunoștințe. Pe parcurs nu se ștergea absolut nimic și, în final, când se realiza fixarea cunoștințelor, cele patru „file’’ erau parcurse și astfel lecția putea fi reluată rapid și în totalitate.

La acest cabinet mai exista: instalație de curent transformat cu întrerupător la masa fiecărui elev, întrerupător pe care putea să-l folosească atunci când solicita ajutor sau trebuia să anunțe că a terminat lucrarea (când pentru etapa fixare, fiecare elev primea fișă de lucru individual).

Legat de aceste întrerupătoare, la catedră se află un panou cu câte un bec corespunzător locului fiecărui elev. La aprinderea becului, profesorul se deplasa la elevul respectiv pentru a constata care este situația.

La fiecare masă se aflau câte două-trei culegeri de probleme, rigle de calcul etc. Generații la rând, în cadrul orelor Cercului de matematică din școală, au fost inițiate să utilizeze rigla de calcul.

Pentru realizarea camuflajelor s-a folosit un motoraș de la ștergătoarele de parbriz de autoturism și printr-o simplă apăsare de buton, perdelele sunt trase și date înapoi tot cu ajutorul acestui motoraș, panoul pe care se realizează proiecția este lăsat mai jos sau ridicat atunci când nevoia o impune. Aici mai este o cabină din sticlă pentru proiecție, unde sunt grupate: aparatul de proiecție Diastar, 209

Epidiascopul, diapozitive cu probleme, diafilme, mașina centrifugă pentru generarea corpurilor de rotație, aparatul – Grafometru, folosit la activitățile practice pentru trasarea liniilor pe teren și a dreptelor paralele etc.

Pe fiecare masă este expusă în folie o lucrare practică. În total sunt 15 lucrări practice, diferite din punct de vedere al conținutului, care pe parcursul unui an sunt efectuate prin rotație de către fiecare elev. Pe pereți sunt planșe pe sticlă cu principalele formule, reguli, teoreme. Mai există expoziția – galeria marilor matematicieni, gazeta de perete pentru expunerea săptămânal a unor probleme propuse de elevi, trusa de unități de măsură pentru capacitate, metrul demonstrativ cu toate diviziunile sale, metrul pătrat împărțit în decimetri pătrați etc.

Laboratorul de informatică – profesori Constantin Preda și Ciocoescu Georgeta

Învățătoarea Ancuța Croitoru cu un grup de elevi în Cabinetul de informatică

Este o bijuterie, poate fi considerat mândria școlii.

Dar să vedem cum a început amenajarea sa. În școală se realiza pregătirea tehnico-practică a elevilor prin diverse modalități: ore de croitorie, lăcătușărie, tâmplărie, cerc de pirogravură și alte cercuri cu aplicații practice.

210

În anul școlar 1984-1985, unii elevi au dorit mai mult, voiau un cerc de electrotehnică. Cei mai pricepuți erau elevii Balica Constantin, Balica Doru, Stoenescu Titel, Stoenescu Felix etc. Era nevoie a se asigura cadru organizat prin școală pentru a li se putea procura materialele necesare.

S-a organizat „Cercul de Electrotehnică’’, s-au cumpărat materialele necesare și după două-trei săptămâni s-a reușit a se realiza cu elevii diverse instalații, precum: căței care lătrau, imitator de armă automată, sonerii etc. Cei din clasele mici, atunci când veneau în vizită la colegii lor mai mari, erau foarte impresionați de realizările acestora.

Mai târziu, în multe școli de la oraș a început să se introducă, în cadrul disciplinelor opționale, ore de informatică.

La noi nu se putea trece la așa ceva, deoarece nu aveam asigurată baza materială (calculatoarele) și școala nu dispunea nici de cadru didactic calificat. Atunci, profesorul Constantin Preda a luat în obligația sa de catedră câte o oară de „Opțional’’, transformând cercul de electrotehnică în oră de informatizare la fiecare dintre clasele V-VIII. În cadrul acestor ore s-a asigurat pregătirea teoretică, în vederea asimilării cunoștințelor necesare pentru a fi capabili să lucreze efectiv cu un calculator, elevii aveau posibilitatea să afle, să învețe, să-și imagineze (în școala nu exista niciun calculator) ce este un calculator, din ce se compune, în ce bază de numerație lucrează un calculator, ce este acela un program, care sunt principalele tipuri de limbaje și care este modalitatea să realizeze programe pentru rezolvarea unor probleme de aritmetică și algebră.

Au avut posibilitatea să afle ce este o etichetă, cu ce se notează o etichetă, cum se corectează un program când i se dă o instrucțiune eronată și cum se completează un program atunci când a fost uitată o instrucțiune etc. În Craiova, Școala Nr. 2 avea 30-40 de calculatoare. În anul școlar 2000-2001 s-a intrat în posesia a 5 calculatoare prin transfer de la această școală.

Deși aceste calculatoare erau destul de neperformante, elevii erau încântați, când, pe baza a ceea ce învățaseră doar teoretic în anii precedenți, acum aveau posibilitatea să ruleze programul pentru o anumită problemă și erau fascinați atunci când prin apăsarea tastei ENTER, în fracțiuni de secundă, calculatorul afișa rezultatul final.

211

Elevii lucrau și alcătuiau programe în cel mai simplu limbaj – BASSIC  pentru că nici profesorul nu știa să lucreze în limbaje mai „sofisticate’’. Încet, încet, pretențiile au crescut și an de an dotarea s-a îmbunătățit.

Ulterior, prin „Fundația Dan Nicolae’’, școala a primit un calculator mult mai performant. Pe acest calculator elevii au învățat să folosească diverse jocuri procurate din comerț, pe dischete și ulterior de pe CD-uri.

După acest calculator, cu sprijinul concetățeanului Venus Ionescu, prin nepotul său Corneliu Ciontu, am obținut prin transfer de la Parlamentul României, cu aprobarea parlamentarului Corneliu Vădim Tudor, un calculator folosit, dar destul de performant.

Tot în această perioadă, fosta elevă a Școlii Afumați, Claudia Ceaușu, căsătorită în Austria, a venit în țară împreună cu soțul și a donat școlii un calculator, un aparat video, diverse jucării pentru grădiniță etc.

Directorul școlii, profesor Constantin Preda, profesoara Floarea Iordache, muncitorul Toma Furiș, Maria Păgilă – îngrijitor curățenie și un grup de elevi primind materialele donate de Claudia Ceaușu

212

De la dreapta la stânga: profesor Floarea Iordache, preotul Ilie Iordache, Toma Furiș, un cetățean austriac, Mariana Păgilă, Claudia și soțul ei, Constantin Preda, alte două persoane din Austria, la intrarea în curtea școlii

Despre fosta noastră elevă, Claudia Ceaușu, menționăm că a absolvit Facultatea de Teatru de la București și că ulterior a îndurat suferințele unei crunte boli. În urma căsătoriei cu un tânăr din Austria, a rezultat o fetiță deosebită, pe nume Sarah. Dându-și seama că sar putea ca nu peste mult timp să nu mai poată să-și ajute fiica pentru a absolvi în viitor o facultate, s-a înscris în vederea selecției la emisiunea „Dansez pentru tine”, sperând să obțină o sumă consistentă. I sa aprobat, a concurat la respectiva emisiune TV. și într-adevăr a obținut o importantă sumă, cu specificație, pentru susținerea studiilor fiicei sale, în viitor. Nu după mult timp, la 25 decembrie 2014, nemiloasa boală a răpit-o pe frumoasa Claudia, lăsând o mare durere în sufletul părinților, dar și a celor ce au cunoscut-o. Școala a cumpărat cu sume din bugetul Primăriei Afumați alte două calculatoare pentru secretariat și pentru cabinetul directorului, în vederea executării lucrărilor ce reprezentau corespondența cu I.S.J. Dolj și cu alte instituții. În anul 2003, profesorul Constantin Preda a participat la un curs de instruire privind întocmire unor proiecte eligibile și nu după 213

mult timp, în urma depunerii a trei proiecte, Școala Afumați a câștigat în 2004 două proiecte, unul pentru Școala Afumați și unul pentru Școala Boureni. Cu sumele obținute prin acest proiect, la Școala Afumați s-au pus bazele viitorului cabinet de informatică. Cu această sumă s-a realizat:  Parchetarea sălii cu parchet melaminat;  Procurarea a 10 mese speciale pentru calculatoare;  Instalația electrică cu două prize pentru fiecare calculator (în total 20 de prize);  S-a zugrăvit sala;  S-au cumpărat două calculatoare;  S-a cumpărat imprimantă;  S-a cumpărat camera de luat vederi;  S-a cumpărat un casetofon;  S-au cumpărat albume pentru fotografii din activitățile de amenajare etc.

Proiectul s-a numit „Amenajarea unei Săli T.I.C.” (tehnica informațională de calcul) Nu la mult timp de la amenajarea acestei săli, în 2006, am fost dotați prin „Proiectul Național de Dotare a Școlilor’’ cu o rețea de 10 calculatoare. Numărul de calculatoare din rețea era proporțional cu numărul de elevi existenți în școală. Odată cu această rețea am mai primit și un fax, telefon, imprimantă, un foarte performant xerox și un laptop. Tot în cadrul acestui program, la un an de zile distanță, Școala Boureni a primit o rețea cu 15 calculatoare iar Școala Covei, o rețea cu 5 calculatoare.

De îndată ce am primit rețeaua de calculatoare, ne-a fost repartizat primul cadru didactic specializat, profesoara Ciocoescu Georgeta din Cioroiași. O tânără profesoară bine pregătită profesional, cu foarte mare aplecare asupra problemelor învățământului. Orele de informatică erau așteptate de elevi cu foarte mare bucurie. Având profesor calificat pentru orele de informatică, s-a introdus câte o oră pe săptămână și la clasele I-IV și rețeaua de calculatoare a fost racordată la internet.

Deseori, profesorii și învățătorii interesați participau în orele libere la lecțiile desfășurate de profesoara Ciocoescu Georgeta. În perioada 2005-2008, Școala Afumați a avut repartizate de către Inspectoratul Școlar Județean Dolj sume importante în vederea 214

dotării celor trei școli și trei grădinițe de pe raza comunei Afumați, cu mobilier școlar modern, cu diverse mijloace de învățământ, cărți pentru bibliotecile școlare etc.

După realizarea sălii de informatică, Școala Afumați a mai beneficiat de alte două proiecte. Ambele au fost derulate în urma parcurgerii etapelor de „Licitație prin internet’’. Licitația a fost făcută de Comisia de licitație ce exista în cadrul Primăriei Afumați.

Acestea au fost atribuite astfel: 1. Reabilitare școală  250000 lei, S.C. MAZFLOR COM S.R.L. Băilești.

S-a încheiat Contractul Nr.4880/24-10-2007 și au fost realizate următoarele lucrări: - înlocuit toate ferestrele cu ferestre termopan; - pus uși metalice la toate sălile de curs și cabinete; - pus jgheaburi și burlane tip lyndab; - introdus încălzire termică în școală - instalat centrală termică; - înlocuit polata de la școală cu polata din material melaminat.

2. Reparații capitale  250000 lei, S.C. Termotip SRL, Craiova.

S-a încheiat Contractul Nr. 2234/08-08-2008, în sumă de 250000 lei.

Au fost realizate următoarele: - înlocuit acoperișul școlii cu tabla lyndab; - reabilitat bază sportivă.

Pentru obținerea sumelor repartizate și implementarea celor două proiecte, rol important a avut primarul de la acea dată, inginer Constantin Niță. În timpul cât a fost primar inginerul Constantin Niță, în urma depunerii a mai multor referate de necesitate de către directorul coordonator al unităților școlare și preșcolare de pe raza comunei Afumați, Școala Afumați a fost propusă de către Inspectoratul Școlar Județean Dolj, pentru ca Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului să repartizeze un microbuz, în vederea soluționării transportului elevilor din clasele V-VIII din Covei la Boureni. Pentru autobuzul repartizat în 2006, primăria Afumați a angajat ca șofer pe tânărul Leontin Bălăcescu, un bun profesionist și preocupat de întreținerea în bune condițiuni a microbuzului, din dorința de a-i prelungi perioada de funcționare și de a asigura deplasarea zilnică în siguranță a elevilor.

215

Esențial pentru dezvoltarea bazei materiale și crearea condițiilor foarte bune de muncă și de viața a fost sponsorizarea făcută pe 21-XI-2001 de către CESAROM București.

Aceasta sponsorizare a constat în punerea la dispoziție a: - 500 m2 de gresie; - 10 chiuvete; - 5 vase WC. Ne-a facilitat această sponsorizare domnul Nicolae Turcitu, nepotul îngrijitoarei de curățenie de la Școala Afumați, Maria Păgilă.

Nicolae Turcitu lucra la CESAROM și ajutorul său a constat în faptul că a informat conducerea școlii că unitatea la care lucrează a sponsorizat mai multe unități școlare din țară și s-ar putea să ne sponsorizeze și pe noi dacă vom depune la conducerea unității CESAROM un memoriu bine documentat și avizat de către Primăria Afumați. S-a depus documentația la CESAROM București și într-o săptămână s-a primit aprobarea materialelor solicitate. Lucrările au fost demarate imediat și s-au realizat următoarele: Placarea pereților până la înălțimea de 1,2 m din toate clasele, cancelarie, cabinet director, cabinet secretariat, culoarul de la parter etc.

Plantația de pomi fructiferi realizată de profesorul Ilie Micu, la doi ani de la reabilitarea școlii 216

Din interiorul școlii

Învățătoarea Ancuța Croitoru în timpul unei ore de curs

Lucrările au fost finalizate la data de 10-03-2002. S–a reușit finalizarea acestor lucrări într-un timp foarte scurt și datorită implicării primarului de la acea dată, Constantin Niță, cel care a găsit și modalitatea de transportare imediată a materialelor donate de către CESAROM București. Plata lucrărilor a fost făcută de către Primăria Afumați. Tot cu sumele de la primărie s-a reușit acoperirea pereților până la înălțimea de 1,2 m pe culoarul de la etaj cu material de parchet melaminat.

217

Cu ocazia anumitor zile de sărbătoare și mai ales cu ocazie zilelor de începere a anului școlar și de sfârșit de an școlar, toate cadrele didactice participau la pregătirea unor instructive programe artistice. Aceste programe erau prezentate pe o scenă metalică, amplasată în curtea școlii, care a fost construită în anul 1991.

1987. Învățătoarea Marinela Ceaușu cu elevii clasei a II-a

De la stânga la dreapta: înv. Florea Cismaru, prof. Ana Oroviceanu, prof. Marioara Becherescu, prof. Floarea Iordache, prof. Constantin Preda, prof. Maria Preda, înv. Marinela Ceaușu, Prof. Dumitru Toma

218

1986. Învățătorul Gheorghe Văduva și directorul școlii, profesor Constantin Preda împreună cu elevii din clasa I și o parte din părinții elevilor

Directorul școlii, profesor Constantin Preda în mijlocul părinților, la trecerea clasei, iar pe primul rând, una din generațiile de aur a dascălilor, dintre multele ce au fost la această școală de-a lungul existenței sale. De la stânga la dreapta: înv. Constanța Teodorescu, înv. Iuliana Cioboiu, înv. Marinela Ceaușu, înv. Gheorghe Văduva, înv. Florea Cismaru, înv. Florea Ceaușu, prof. Maria Preda, prof. Valeria Moțârlichie, prof. Lucia Pena, prof. Floarea Iordache, prof. Livia Căpinaru, prof. Dumitru Toma. Lipsesc din fotografie profesoarele Atena Zamfir și Ana Oroviceanu. (1983)

219

Directorul școlii, profesor Constantin Preda cu un grup de elevi premianți

De la stânga la dreapta: învățătorii Florea Cismaru, Marinela Ceaușu, Florea Ceaușu, inginer Florin Stănoi, profesor Constantin Preda, profesor Maria Preda, Cristian Stănoi, profesor Atena Zamfir și profesor Ana Oroviceanu. (Iunie 1984)

220

Clasa a VIII-a, împreună cu o parte din cadrele didactice. De la stânga la dreapta, primul rând: educ. Doina Ceaușu, prof. Atena Zamfir, prof. Valeria Moțârlichie, prof Maria Preda, prof. Constantin Preda, prof. Floarea Iordache, Prof. Lucia Pena, prof. Livia Căpinaru, înv. Constantin Mitre, iar în rândul al doilea: înv. Gheorghe Văduva, înv. Constanța Teodorescu

Profesorii: Floarea Iordache, Ana Oroviceanu, Constantin Preda, Maria Preda 221

Absolvenții clasei a VIII-a, împreună cu diriginta clasei, prof. Maria Preda

Elevii claselor I-IV pregătesc un program artistic

222

1979. Elevii clasei I, împreună cu o parte din părinții elevilor respectivi și un grup de cadre didactice

Constant, foști elevi ai școlii țin legătura cu dascălii lor, își exprimă respectul și aprecierea pentru munca depusă de dascăli spre a le asigura o bună pregătire. Sunt generații de elevi care organizează reîntâlniri după zeci de ani de la absolvire. Iată un grup din promoția 1981, clasa a VIII-a, care în anul 2001, au organizat o reîntâlnire în cadrul școlii.

223

În permanență, Primăria Afumați a fost alături de școală în soluționarea problemelor specifice școlii și în mod deosebit a acordat o atenție specială problemelor de dotare a școlii.

Așa se face că în 2008, primăria Afumați, în perioada în care era primar Constantin Niță, a aprobat sumele necesare pentru delimitarea curții școlii și a bazei sportive, în sensul că s-a construit pentru spațiul respectiv o bordură din beton și s-a amplasat un gard metalic tip METRO, înalt de 2 metri, iar în fața școlii, gardul din scândură a fost înlocuit cu unul din beton, modern și durabil. Primarul Cornel Teodorescu este cel care a demarat lucrările de amenajare a unui spațiu adecvat pentru piața din Afumați, a demarat lucrările de reparație capitală și modernizare a Dispensarului uman, dar lucrările la acest dispensar au fost finalizate abia în anul 2014, primar fiind Marian Belu. Cu acest prilej, dispensarul a beneficiat de un acoperiș nou, din tablă tip Lyndab, de introducerea încălzirii centrale, de înlocuirea ferestrelor și a ușilor cu cele tip termopan etc. Toate cele trei sate de pe raza comunei Afumați au beneficiat de mari sume de la bugetul local, sume pe care primarul Marian Belu, împreună cu întreg Consiliu Local le-au direcționat pentru realizarea a câte unui parc în fiecare sat, a unor terenuri de joacă, înlocuirea gardurilor de la unele instituții de pe raza comunei cu altele din metal. Tot în această perioadă, s-a realizat reabilitarea localului vechi de școală, unde s-a amenajat Muzeul Civilizației Sătești. Așa cum face un bun gospodar, primarul Marian Belu a avut grijă să se aprobe sume suficient de mari pentru reabilitarea clădirii Primăriei Afumați. Cu această ocazie s-a realizat și încălzirea centrală a clădirii primăriei.

Primăria Afumați, în timp ce era primar Cornel Teodorescu, a asigurat sumele necesare pentru transformarea clădirii atelierelor scoală în spațiu pentru cele două grupe de preșcolari de la Grădinița cu program normal Afumați. Aceasta a fost o necesitate, deoarece efectivele de la Grădiniță Nr.1 și cele de la Grădiniță Nr.2 au fost unificate anterior și astfel grădinița este la o distanță egală pentru preșcolarii din Afumați și cei din Amzulești.

Aici copiii au condiții deosebite: încălzire centrală, apă curentă, grup sanitar în interior, ferestre termopan, uși metalice etc.

Fiecare grupă de preșcolari beneficiază de calculatoare proprii, televizor, ca orice clasă de elevi, din clasele I-VIII, nu numai din Afumați, ci și din Boureni și Covei încă din anul 2007. În 2007, a 224

fost amplasată în curtea școlii o construcție metalică realizată pe o platformă de remorcă, care joacă rolul unei stații meteo. Aici se afla o giruetă, un pluviometru, un anemometru și o gazetă, unde elevii responsabili afișează temperatura zilnică și eventualele cantități de precipitații, inclusiv grosimea stratului de zăpadă. Începând cu 2007, a fost fixată ziua de 1 iunie ca fiind „Ziua scolii’’, 2007 fiind primul an când s-a sărbătorit ziua Școlii Afumați. La această sărbătoare au participat cu programe artistice, cu echipe sportive școlile din Urzicuța, Siliștea Crucii, Cioroiași, reprezentanți ai I.S.J. Dolj, reporter de la Gazeta de Sud și, în plus, am fost onorați de prezența valoroasei formații artistice compusă din soliști, dansatori a A.M.R. (Asociația Macedonenilor din România), conduși chiar de doamna Constanța Dumitrescu – președinta A.M.R., care le-a oferit tuturor elevilor prezenți prăjituri, dulciuri.

Cu ocazia acestui eveniment, profesorul Constantin Preda și învățătoarea Ancuța Croitoru au reînființat revista școlii „LUMINA’’.

Copertă - Revista Lumina 225

Toate realizările menționate au darul să arate grija cadrelor didactice de la această unitate pentru asigurarea condițiilor optime studiului, pentru realizarea unui învățământ de calitate, pentru a răspunde doleanțelor și aptitudinilor diverse ale elevilor.

Iată efectivele de elevi pe clase, pentru perioada 1971/19722007/2008: Nr. Crt. 1.

2.

3.

4.

5.

6.

7.

8.

9.

10.

11.

12.

13.

14.

15.

16.

17.

18.

19.

20.

21.

22.

23.

24.

25.

26.

27.

28.

29.

30.

Anul Școlar

Clasele

1971/1972 1972/1973 1973/1974 1974/1975 1975/1976 1976/1977 1977/1978 1978/1979 1979/1980 1980/1981 1981/1982 1982/1983 1983/1984 1984/1985 1985/1986 1986/1987 1987/1988 1988/1989 1989/1990 1990/1991 1991/1992 1992/1993 1993/1994 1994/1995 1995/1996 1996/1997 1997/1998 1998/1999 1999/2000 2000/2001

I-VIII I-IX I-IX I-VIII I-VIII I-VIII I-VIII I-VIII I-VIII I-VIII I-VIII I-IX I-X I-VIII I-VIII I-VIII I-VIII I-VIII I-IX I-VIII I-VIII I-VIII I-VIII I-VIII I-VIII I-VIII I-VIII I-VIII I-VIII I-VIII 226

Total efective 206 236 237 229 245 224 206 217 203 125 112 166 184 165 167 154 143 134 140 120 119 99 82 85 86 65 68 72 95 82

Nr. absolvenți Clasa terminală 37 22 12 22 43 36 25 22 19 17 22 32 27 23 22 13 21 19 17 14 14 10 12 8 16 10 9 8 17 14

31.

32.

33.

34.

35.

36.

37.

2001/2002 2002/2003 2003/2004 2004/2005 2005/2006 2006/2007 2007/2008

I-VIII I-VIII I-VIII I-VIII I-VIII I-VIII I-VIII

81 75 74 71 64 61 63

9 10 12 11 10 11 8

Analizând această situație statistică, se constată că efectivele de elevi scad dramatic începând cu anul școlar 1980/1981, acesta fiind primul an când efectivele scad sub 200 de elevi, iar anul 1992/1993, este primul când efectivele de elevi scad sub 100 de elevi, ajungând în 2007/2008 la 63 de elevi.

Ulterior s-a introdus la nivelul țării ca modalitate de evaluare a elevilor susținerea după absolvirea ciclului gimnazial a unor probe scrise, cunoscute sub numele de Examen de capacitate.

Mediile obținute de către fiecare elev la aceste probe de evaluare reprezentau 50% din media de admitere, iar media generală obținută în clasele V-VIII reprezenta și ea 50% din media de admitere, deoarece până în anul școlar 1997-1998 pentru a merge la liceu, se susțineau probe de evaluare în cadrul liceului respectiv. Începând cu următorul an școlar, admiterea în liceu se face centralizat și computerizat la nivel național, adică repartizarea fiecărui candidat o face calculatorul, în funcție de opțiunea proprie și de media de intrare, medie care se compune din media de la examenul de capacitate și media de absolvire a claselor V-VIII. Probele scrise de evaluare se desfășurau pe centre, în care participau elevi din mai multe școli din zonă. În primul an școlar, 1998-1999, când s-au susținut aceste probe, elevii de la Școala Afumați au susținut probele de evaluare la „Centrul Bârca’’. Apoi elevii absolvenți ai clasei a VIII-a de la Școala Afumați au fost repartizați a susține aceste probe de evaluare la diverse școli din Băilești și anume: Grupul Școlar Agricol „Ștefan Anghel” Băilești, Liceul Industrial „Mihai Viteazul” Băilești și la Școală Nr. 5 Băilești. În anul școlar 2006/2007, când absolvenții clasei a VIII-a de la Școala Afumați au susținut probele de evaluare la Băilești, la Liceul „Mihai Viteazul”, absolventul Iancu Ilie Cătălin a obținut media 9,56 (Matematică – 10, limba română – 10, istorie – 8,70), cea mai mare medie din centrul acesta și astfel a fost pe locul I. 227

Nu peste mult timp, aceste probe nu s-au mai desfășurat pe centre, ci s-au desfășurat în fiecare scoală, lucrările scrise fiind duse la Centrul Județean de corectare. Deci în Craiova, la două-trei licee erau repartizate toate școlile din județ, pentru a fi aduse lucrările scrise, în vederea aprecierii unitare a lucrărilor. Apoi, mediile obținute de fiecare elev și media de absolvire obținută în clasele V-VIII reprezentau parametrii pentru repartizarea computerizată la liceu.

Repartizarea se făcea la nivel național, în funcție de doleanțe și de media de intrare (media aritmetică a mediei de absolvire a claselor VVIII și media obținută la probele de evaluare prin lucrări scrise).

De-a lungul anilor, denumirea de Examen de capacitate (din perioada 1999-2005) a fost înlocuită cu denumirea de Testare Națională (2006-2007), ulterior (2008-2009) cu denumirea Teze cu Subiect Unic (T.S.U.), iar începând cu 2010, aceste probe poartă numele de Evaluare Națională.

Urmărind cu atenție efectivele de elevi, se constată că acestea sunt în permanență diminuare ca efect al îmbătrânirii populației satului, dar și din cauza faptului că înainte de 1989, majoritatea tinerilor din localitate plecau la Băilești, Craiova sau în alte orașe, pentru a munci în diverse fabrici, întreprinderi industriale din cadrul județului. În anul școlar 1989 -1990 a fost înființată clasa a IX-a, curs seral, dar odată cu evenimentele din 1989, cetățenii de la învățământul seral au renunțat la continuarea studiilor, cu toate că erau suficient de mulți ce dovedeau interes și preocupare pentru studiu. Școala Afumați în presa vremii De-a lungul timpului, diverse publicații locale și centrale au avut cuvinte de laudă pentru activitatea cadrelor didactice și a elevilor de la Școala Afumați. Iată câteva dintre menționări: Ziarul „ÎNAINTE” din data de 10 ianuarie 1976.„Căminul cultural o tribună a educației” „...În acest context, menționăm simpozionul „Modernizarea învățământului – condiție a cincinalului revoluției tehnico-științifice”, la reușita căruia au contribuit cadrele didactice: Constantin Preda, directorul școlii, Florea Ceaușu, Constantin Mitre, Radu Roman...”

Puica MONDOC 228

Ziarul „ÎNAINTE” din data de 12 aprilie 1985. „Unic și mobilizator îndemn: Tot înainte!” „...În această vastă și importantă acțiune, cu puternice valențe educative s-au remarcat unitățile pionierești de la Liceul de matematică-fizică „Frații Buzești” școlile nr. 30 și 32 din Craiova, cele din Afumați, Plenița nr. 2, Maglavit, Cercul din cadrul Casei pionierilor și șoimilor patriei din Poiana Mare...”

George POPESCU Revista „TRANSILVANIA” nr. 1/ ianuarie 1987. „Personalitatea profesorului” „...Am cunoscut un asemenea spirit de echipă la toți dascălii, indiferent de specialitate, de unitatea școlară, din mediul rural sau urban, în mai multe județe ale țării. Dar mi-a reținut atenția în mod deosebit atitudinea față de răspunderea lor la dascăli – învățători și profesori – din județul Dolj. A devenit o bucurie reușita școlară. Pe lângă condițiile bune și foarte bune materiale – școala fiind cea mai bună carte de vizită a colectivității –, dascălii vorbesc cu responsabilitate, cu siguranță despre „cum au făcut” și „cum vor face” în continuare pentru a elimina eșecul școlar, pentru a da societății tineri pregătiți. S-a creat o adevărată emulație în rândul elevilor de toate vârstele, pentru studiul limbii și literaturii române, al matematicii, al celorlalte obiecte. Am întrebat într-o zi de duminică, elevii Școlii generale din comuna Afumați, jud. Dolj – care se găseau pentru activități cultural-educative la școală – dacă sunt de acord să „luăm cu noi” pe profesorul lor de matematică și director al școlii – Preda Constantin. Un cor de voci puternic a strigat, scrutându-ne cu privirile, parcă disperate: Nu! După ce am văzut sala de clasă specializată în predarea matematicii, am înțeles această opoziție categorică. Variatul, multiplu și ingeniosul material didactic în predarea matematicii și, mai presus de toate, cele peste 20 de table, grija și atenția profesorului de a selecta problemele, de a le repartiza micuților săi elevi, pentru ca fiecare să le rezolve, nu numai să se „împotmolească”, câștigând încredere în capacitatea lor și întrecându-se pentru a lucra mai mult și mai bine, au condus la eliminarea unor complexe de tipul: „ numai unii elevi pot la matematică”. Ce mare câștig pentru acei elevi care lucrează oră de oră cu toții, independent! Care discută oră de oră, mai multe soluții – și mai simple, și cu un grad de dificul229

tate sporit! Am citit în ochii copiilor bucuria unei munci împlinite, bazată pe o colaborare activă între profesor și elevi, pe acel respect între cei doi parteneri la care succesul se asigură numai și numai dacă atitudinea dascălului este simțită ca fiind favorabilă pentru copil.

Desigur, aceasta nu trebuia să ducă la lipsa exigenței....În condițiile în care, însă, profesorul stăpânește bine domeniul profesional, disciplina – programa-manualul sunt ușor de transpus în clasă, diferențiat și esențial. Aceasta înseamnă, de fapt, aplicarea cerințelor disciplinei, deschizând orizontul științific și cultural al elevilor noștri, dându-le acel suport tonic care să-i ajute toată viața, acele cunoștințe pe baza cărora să se poată clădi profesia aleasă și întreaga lor personalitate.

Dar, ca să putem face acest lucru, avem nevoie și de o pregătire metodică, de o informare pedagogică, pentru a ne situa mereu în actualitate în științele educației. Numai în acest mod putem îndeplini corect misiunea noastră... ...Un asemenea interes pentru pregătirea de specialitate complexă a devenit comun cadrelor didactice, indiferent că acestea sunt dascăli la liceele: pedagogic, „Electroputere”, nr.1, 2, 3, 6, 7, 8, 9, 10, „N. Titulescu”, „Filologie-Istorie”, „N. Bălcescu”, „Frații Buzești”, Școlile generale: nr. 23, 29, 31, 32 din Craiova, sau școlile generale: nr. 3, 5, Liceul Industrial și Școala Profesională din Băilești, sau școlile din comunele Giurgița, Goicea, Afumați, Amărăști de Jos, Coșoveni, Daneți, Puțuri, liceele agroindustriale din Cârcea și Malu Mare, precum și din alte localități ale județului Dolj”.

Prof. dr. Constanța Bărboi Ziarul „ÎNAINTE” din data de 29 aprilie 1987. „Cadru optim de stimulare a cercetării pedagogice și perfecționării învățământului” „...Există o legătură directă între rezultatele bune și foarte bune obținute de colectivele didactice de la liceele N. Bălcescu, Pedagogic, Industriale nr. 1, 2, 7, 10, Electroputere din Craiova, Malu Mare, Filiași, Băilești, de la Școlile nr. 12, 23, 18, 29, 33, 32, 31, 36, 21, 19, 30 din Craiova, școlile de la Amărăști de Jos, Afumați, Goicea, Mârșani, Daneți, Maglavit etc. și climatul de muncă, de emulație creat de noua ediție a acțiunii „Creativitate și eficiență în învățământ”...”

Prof. Gh. CĂLBUREANU, Inspector General al Inspectoratului Școlar Județean Dolj 230

Ziarul Cuvântul Libertății din data de 12 ianuarie 1995.

Accente bacoviene la Afumați „...La școala din sat, cu clasele I-VIII, în două schimburi, prima zi a trimestrului II se derulează normal, din cei 94 elevi lipsind numai trei.

Atmosfera sălilor e încă rece, deși lăzile sunt pline cu lemne, iar sobele ard. Zidurile înalte, albe de var, par o prelungire a zăpezii. Fără a avea ceva de ascuns, directorul coordonator, dl. Constantin Preda, ne deschide larg ușile laboratoarelor de fizică-chimie, biologie, istorie, ale cabinetului de matematică și sălii de sport, îngrijite cu un adevărat spirit gospodăresc. Sub un strat gros de nea, descoperim terenul de joacă pentru copii, cu balansoare și tobogane, iar pe baza sportivă – terenuri betonate, de baschet, handbal, volei, tenis de câmp și o pistă aplicativă. Expoziția de la intrarea în școală, cu vechi vase de ceramică, costume naționale și obiecte de uz gospodăresc din lemn, donate de cetățenii satului, prezintă elevilor câteva repere ale existenței strămoșești. Liniștea satului este tulburată, pentru câteva momente de râsetele copiilor ce ies de la ore. Un bătrân își sprijină sacii cu grâu pe o săniuță prea mică, pe deasupra unui gard două vecine își dezvăluie cum se pune „războiul”…”

Liliana Lăzărică Ziarul Gazeta de Sud / 3 mai 2002 O școală ultramodernă va rămâne fără elevi Școala generală cu clasele I – VIII, din comuna Afumați a fost renovată și modernizată în această primăvară. Liderul de sindicat al școlii, Ilie Micu, a spus că dorea de mult să vadă școala la standarde internaționale: „ Am vrut să avem o școală dotată din toate punctele de vedere. În luna ianuarie am pus în practică ideea, fără să-i deranjăm pe elevi de la cursuri. Banii i-am obținut cu sprijinul primăriei și din sponsorizări”.

La curățirea școlii au mai participat elevii și beneficiarii ajutorului social.

Papucei ca la muzeu În urma lucrărilor de reparații, holurile și sălile de curs au fost faianțate, podelele acoperite cu gresie și mochetate. Fiecare clasă are o altă culoare și alt profil, în funcție de materiile de curs. Dotările sunt cele necesare în fiecare laborator, fiind mai mult material didactic decât are nevoie școala. Pentru obținerea calculatoarelor, conducerea școlii a apelat la Școala generală nr. 2 Craiova, căreia i-a dat la schimb material didactic. Toți elevii de la clasele I-VIII din Afumați știu să lucreze la calculator. Laboratorul de limba română are prevă231

zut pentru proiecția de filme un panou motorizat tragere-strângere a draperiilor și a planșei. Pentru a păstra curățenia, copiilor li s-a pus la dispoziție, înainte de a intra în școală, o încăpere cu rafturi pentru papuci. Ei și-au confecționat singuri papucei din pânză pe care îi pun peste încălțăminte. Au fost instalate pe holuri chiuvete cu apă curentă.

Bazin olimpic Curtea școlii are o suprafață de trei hectare (n.n. cinci hectare).

Aici au fost amenajate terenuri de fotbal, baschet, tenis, o bază sportivă și un bazin de înot. Despre acestea, Ilie Micu susține că este de dimensiuni olimpice (30 metri / 12 metri / 2 metri). Directorul școlii, Constantin Preda, spune că școala este o bijuterie: „Avem toate dotările necesare pe care unele școli din Craiova nu le au. Aici vin în week-end doctori de la Băilești să joace tenis. Copiii fac curățenie și de aceea o și întrețin. În recreație nu se aude gălăgie. Am fost la o școală din Craiova și îmi vuia capul. Copiii de la țară sunt mai liniștiți.

Vrem să le oferim toate condițiile pentru educație. Am obținut rezultate bune la capacitate, dar nu mai avem copii olimpici ca în alți ani”.

Nu mai sunt bani Cu toate că aspectul școlii este ireproșabil, au rămas neterminate culoarul de la etajul școlii și punctele sanitare. „Ni s-a aprobat prin CESAROM București 700 mp de gresie și ne-au fost trimiși 300 mp (n.n. 500 mp). Ni s-a spus că nu ni se mai dă nimic că s-a schimbat conducerea firmei. I-am cerut deputatului Corneliu Ciontu să facă o interpelare pentru noi, dar nu știu dacă se rezolvă. Zilele acestea așteptăm vizita inspectorului general Constantin Bușoi, care vrea să vadă școala. Până la sfârșitul anului mai dorim să înființăm o fermă agrozootehnică de creștere a nutriilor și iepurilor, pentru a le da copiilor o ocupație. Cel mai îngrijorător lucru pentru noi este depopularea comunei. Numărul copiilor scade de la an la an și ne vom trezi peste câțiva ani fără elevi”, a precizat Constantin Preda.

Ziarul Gazeta de Sud / 3 februarie 2010 Zeci de școli din Dolj vor dispărea, de Ana Dănescu „…Clasele de simultan din Afumați și Boureni vor fi comasate, iar elevi vor învăța la școala din centrul comunei. Și în urmă cu trei ani, I.S.J. Dolj a încercat o comasare a școlii din Afumați cu cea din Boureni, însă totul a dus la protestele părinților față de decizia de 232

desființare a școlii gimnaziale din Afumați și transferarea elevilor în satul vecin, situat la doi kilometri...”

Efectivele de elevi de la învățământul general obligatoriu au scăzut, ca un fenomen general pentru majoritatea școlilor din mediul rural, efective apropriate și de cele din Boureni, dar analizând efectivele pentru anii următori, în Afumați, începând cu anul 2012/2013, vor fi nesemnificativ mai mari decât cele din Boureni, dar vor fi totuși mai mari.

Mai multe aspecte conjuncturale au făcut ca începând cu anul școlar 2007/2008, cu toate că școala din satul Afumați, școală coordonatoare care avea un grad sporit de dotare și confort, clasele V-VIII de la Școala Afumați să fie mutate și să funcționeze la Școală Boureni.

Ne abținem de a face anumite comentarii relativ la această situație, ce reprezintă o adevărată dramă în evoluția școlii, sperând că nu peste mult timp, factorii de răspundere vor remedia această nedreptate. A existat o mare opoziție din partea cadrelor didactice, a părinților și a elevilor. Cadrele didactice au făcut un efort extraordinar: timp de două săptămâni au desfășurat cursuri benevole la clasele V-VIII de la Școala Afumați, timp în care se aștepta răspunsul Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului la sesizările părinților și ale cadrelor didactice. Iată o ultimă adresă a Școlii Afumați către Inspectoratul Școlar Județean Dolj: Școala cu clasele I-VIII Afumați, Dolj Nr. 82 / 11.10.2007 Către, I.S.J. Dolj Prin prezenta vă reamintim faptul că în conformitate cu protocolul încheiat în seara zilei de 26.09. 2007, la care au participat reprezentantul M. Ed. C. T și al Prefecturii Dolj, a trecut termenul de comunicare către Școala cu clasele I-VIII Afumați relativ la hotărârea luată cu privire la învățământul simultan în unitatea noastră.

Cu această ocazie vă asigurăm de seriozitatea totală în care s-a desfășurat în această perioadă procesul de învățământ în unitățile școlare de pe raza comunei noastre.

Menționăm că începând cu data de 15.10.2007, nu mai putem desfășura programul acesta în condiții de voluntariat și vă rugăm să dispuneți cele necesare.

Director, Prof. C. Preda 233

Răspunsul la solicitările școlii și ale părinților a fost transmis de către M. Ed. C. T, către Prefectura Dolj. Iată conținutul actului respectiv.

Nr. 11894/F/ 16.10.2007 Către, Instituția Prefecturii Județului Dolj Urmare adresei dumneavoastră nr. 15741/2007, înregistrată la Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului cu numărul de mai sus, referitoare la solicitarea grupului de părinți ai elevilor care au studiat la Școala cu clasele I-VIII, comuna Afumați, vă comunicăm că în urma analizei situației prezentate, conducerea ministerului nu este de acord cu funcționarea învățământului gimnazial, cu predare simultană, la această școală. Considerăm că finalizarea restructurării rețelei școlare pentru anul 2007/ 2008, repartizarea microbuzelor școlare și decizia luată de Inspectoratul Școlar al Județului Dolj de a transporta elevii la Școala cu clasele I-VIII Boureni conduc la creșterea calității actului educațional.

SECRETAR DE STAT, S.S. Indescifrabil A doua zi, Inspectoratul Școlar Județean Dolj trimite următorul răspuns către Școala Afumați: Nr. 7932/17.10.2007 Către, Școala cu clasele I-VIII Afumați În atenția domnului director În baza răspunsului Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului cu privire la menținerea deciziei luate de I.S.J. Dolj, de desființare a învățământului simultan la Școala din Afumați, veți lua toate măsurile necesare de a transporta elevii la Școala cu clasele I-VIII Boureni și desfășurarea unor activități de calitate, anunțând părinții elevilor despre decizia MECT. Inspector Școlar General Delegat prin OMECT nr. 1896/ 2007 Prof. Ersilia OPRESCU 234

Toată baza materială a școlii și prestigiul de care se bucura această unitate școlară nu au putut să învingă unele interese mărunte și sigur, în timp, se va dovedi că hotărârea luată nu a fost cea mai bună, raportată la calitatea actului educațional viitor. Presa locală (de la Craiova) a publicat în toată această perioadă de incertitudine zeci de articole, ca reacție la susținerile părinților și ale cadrelor didactice, relativ la stringenta problemă. Iată titlurile câtorva articole din ziare: 1. Cuvântul Libertății / 13 martie 2007 – Nouă școli doljene se vor închide, de Ramona Prodea.

2. Ediție specială/ 18 septembrie 2007 – Grevă spontană în prima zi de școală, de Elena Alexandru.

3. Cuvântul Libertății/ 19 septembrie 2007 – Nu vrem la Boureni.

4. Gazeta de Sud/19 septembrie 2007 – Elevi între școli, Părinții refuză să-și lase copiii la școală.

5. Gazeta de Sud/ 10 octombrie 2007 – Elevi fără școală și fără profesori. În cele din urmă, atât elevii cât și cadrele didactice au trebuit să respecte hotărârile Inspectoratului Școlar Județean Dolj, ale Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului, și nu numai.

De-a lungul existenței școlii, așa cum am menționat de mai multe ori, conducerile primăriei au asigurat sprijin substanțial pentru școală, atunci când nevoia a impus-o. A existat o bună conlucrare între cele două instituții, conștiente fiind ambele părți că numai așa se pot obține succese. În afară de faptul că majoritatea cadrelor didactice au răspuns prezent de fiecare dată atunci când a fost nevoie a se implica în acțiuni ca: recensământul populației, recensământul animalelor, pregătirea spațiilor pentru desfășurarea votării, implicarea în diverse acțiuni sociale, activitatea profesională a fost pe primul loc. Așa se face că nu s-a întâmplat niciodată ca un cadru didactic propus a candida în diverse circumscripții comunale ca deputați, să nu obțină foarte multe voturi. Iată numele câtorva cadre didactice care au fost în mai multe legislaturi deputați comunali: Ovidiu Deca, Grigorie Gr. Deca, Florea Bojin, Florea Cismaru, Marinela Ceaușu, Florea Ceaușu, Aurel Militaru, Constantin Preda, Gheorghe Văduva, Valeria Moțârlichie etc.

Progresul, evoluția unei școli este strâns legată de efortul colectiv al cadrelor didactice, dar și de dăruirea directorilor de școală.

235

Avem convingerea că de modul în care se implică în soluționarea problemelor școlii cei care îndeplinesc funcția de director de școală, depinde gradul de implicare a celorlalte cadre didactice.

Iată cadrele didactice care au îndeplinit funcția de diriginte al școlii (în perioadele când în școli erau puține cadre didactice și nu se instituise funcția de director de școală), director de școală de la 1841, anul înființării școlii, până în 2015.

Directorii de școală: La 1841 și încă mult timp după această dată (până la 1924), nu exista funcția de director de școală. Această responsabilitate era îndeplinită de către unul dintre învățătorii din școala respectivă care se numea Dirigintele școlii. De la 1924, s-a înființat funcția de director de școală. În una dintre aceste situații au îndeplinit funcția de diriginte/director de școală la această unitate, următoarele cadre didactice: Învățător Mihai Ionică .......................................................1841-1863; Învățător Florea Zdrâncă ...................................................1863-1873; Cursurile au fost făcute în case particulare și lecțiile erau ținute de locuitori cu știință de carte ..........1873-1876; Învățător Dumitru Rusescu ................................................1876-1879; Învățător Dumitru S. Lungulescu ......................................1879-1881; Învățător I.B. Momârleanu ................................................1881-1884; Învățător Gh. Trănculescu .................................................1884-1886; Învățătorul Gh. Trănculescu își satisface stagiul militar și este suplinit de Ion Constantinescu timp de șase luni ....1886-1887; Învățător Gh. Trănculescu .................................................1887-1905; Învățător Petre Stănescu ....................................................1905-1928; Învățător Dumitru Vică ......................................................1928-1947; Învățător Ovidiu Deca .......................................................1947-1961; Învățător Grigorie Gr. Deca ...............................................1961-1966; Învățător Florea Ceaușu .....................................................1966-1971; Profesor Constantin Preda .................................................1971-1984; Profesor Valeria Moțârlichie ..............................................1984-1986; Profesor Constantin Preda .................................................1986-2010; Profesor Camelia Tica .......................................................2010-2012; Profesor Cătălin Neța ........................................................2012-2014; Profesor Camelia Tica ........................................ 2014-prezent (2015) 236

2. Căminul cultural.

237

2.1. Activitatea culturală

Este domeniul necesar în oricare orânduire socială. Locul și rolul activităților culturale este determinant în formarea și dezvoltarea conștiinței cetățenilor. Un om complet este un om bine instruit, dar și bine educat. De-a lungul dezvoltării societății, în formarea și ridicarea conștiinței maselor, un loc important l-au avut cadrele didactice și alți factori. În Afumați, se poate vorbi despre preocupările pentru activitățile culturale, începând cu data de 1 ianuarie 1898, când învățătorul Gheorghe Trănculescu ținea conferințe pe diverse teme, organiza serbări prezentate de elevii școlii. Prin Ordinul Nr. 32318 / 1900 al Ministerului Instrucției Publice și Cultelor se introduc Cercurile Culturale ale învățătorilor, iar prin adresa Nr. 103 / 17 iulie 1900 se face cunoscut școlilor că s-a aprobat un spor de 40 lei pe lună la salariu pentru cadrele didactice care se implică în desfășurarea de activități culturale și în susținerea de conferințe. Revizoratele școlare trimiteau către școli o tematică a conferințelor ce urmau a fi susținute în fiecare lună. Pentru fiecare lună erau transmise titlurile a 4-5 conferințe. La primul cerc cultural din anul școlar 1899/1900, desfășurat la data de 8 octombrie 1900, s-au ținut conferințele: „Munca câmpului” și „Creșterea vitelor”. Cadrele didactice s-au implicat și în acțiunea de diminuare a analfabetismului în rândul adulților. Prin Circulara Nr. 32413/21 octombrie 1909, Ministerul Instrucției Publice și Cultelor face cunoscută școlilor obligativitatea ca în ziua când are loc Cercul cultural al învățătorilor (actualele cercuri pedagogice ale cadrelor didactice), să se organizeze diverse activități culturale pentru părinți, sub formă de conferințe, dezbateri pe diverse teme, serbări școlare etc. Tot prin această adresă se atrăgea atenția ca aceste conferințe să fie scurte și să nu se facă aprecieri critice la adresa instituțiilor și a reprezentanților administrației locale. În plus, se recomanda a fi puse în dezbatere probleme cu privire la înființarea de bănci populare care să vină în sprijinul cetățenilor.

Programul Cercului Cultural al învățătorilor cuprindea două părți: ședința intimă și ședința publică. Ședința intimă se desfășura între orele 8-12 și cuprindea:  O lecție practică în spiritul școlii active  Critica lecției  Prezentarea recenziei unei cărți 238

După aceasta, urma o masă comună organizată de școala gazdă, iar după amiaza avea loc ședința publică. Ședința publică cuprindea:  Serbare școlară prezentată de școala gazdă  O conferință ținută în fața cetățenilor din sat. Această conferință era ținută de un cadru didactic sau de către o personalitate repartizată de Casa Școalelor. Așa se face că în 1909, în Afumați, Boureni și Covei a ținut conferință nimeni altul decât Octavian Goga.

Serbările școlare și conferințele erau ținute în localurile de școală, deoarece în satul Afumați, clădirea Căminului Cultural Afumați a fost dată în folosință abia în anul 1957, iar în 1965 în Amzulești, a fost construită o sală pentru festivități, în aceeași curte cu sediul C.A.P. Amzulești.

Căminul Cultural Afumați

239

Sala de festivități din Amzulești

Pentru a veni în sprijinul tinerilor, care la acea dată erau destul de mulți în sat, în cadrul Căminului Cultural, s-a organizat un club unde mergeau pentru a juca șah, remi, tenis de masă etc., iar în 1964, din fonduri locale a fost construit Teatrul de vară, în curtea în care în prezent se află Postul de poliție Afumați.

Cu toate că nu exista local propriu pentru Căminul cultural, au existat persoane ce au coordonat activitatea culturală. Astfel, au îndeplinit funcția de Președinte / Director al Căminului Cultural Afumați:  Învățător Constantin Nicola, 1929 – 1934  Învățător Ilie Deca, 1934 – 1939  Preot Marin Firănescu 1939 – 1942  Învățător Grigorie Gr. Deca 1942 – 1952  Profesor Vasile Aristotel 1952 – 1954  Învățător Angela Tudorică 1954 – 1955 – Învățător Florea Ceaușu 1955 – 1960 –Profesor Ilie Micu 1960 – 1962 –Învățător Florea Cismaru 1962 – 1971  Învățător Aurel Militaru 1971 – 1989  Profesor Roman Radu 1990 – 1992  Învățător Gheorghe Văduva 1992 – 1995 240

 În perioada 1995-2007 au fost stabilite diverse persoane pentru a îndeplini funcția de director de cămin cultural, însă fără a fi încadrate pe această funcție, sarcinile cuvenite fiind îndeplinite voluntar. (În toată această perioadă a fost angajat director de cămin cultural cu jumătate de normă Felix Stoenescu, o perioadă doar de câteva luni)  Costinel Goiceanu (absolvent Administrație Publică) 2007 – prezent (2015) Iată câteva dintre activitățile culturale: În 1954, învățătorii Florea Cismaru și Florea Ceaușu au înființat corul Căminului Cultural pe o singură voce, având ca membri tineri din sat . Au fost pregătiți și soliști vocali și instrumentiști cu care au fost prezentate spectacole în Afumați, Boureni, Covei, Urzicuța, Urzica Mare, Băilești etc. Dintre soliștii instrumentiști amintim pe renumiții Venus Iovănel (cânta din deget), care a reprezentat județul Dolj în Concursul Național „Dialog pe aceeași scenă”, Alexandru Țărineanu, Marian L. Kontz (cântau la acordeon), Constantin Ceaușu, Mihai Sandu, Alexandru Sandu, Florin Odagiu, Anghel Odagiu (cântau la fluier și caval), soliștii vocali: Maria Nuță. Mia Noană, Luța Iancu, Ștefania Militaru. Soliștii vocali își selectau melodiile pe care doreau să le cânte dintre cele care circulau prin sat: Oroveanu, Chira Chiralina, Ghiță Cătănuță, Ion ăl Mare din Poiana, Iancu Jianu, Corbea, Popoveanca, Rujiță de pe răzor, Titanicul etc. De-a lungul existenței Căminului Cultural au fost pregătite și formații de dansuri pe trei generații, brigăzi artistice, formații de teatru, formații de montaj literar-artistic, cor pe două-trei voci (instructor Valentin Vâlcan) format din salariați din cele trei sate ale comunei Afumați, dansatori soliști etc. Dintre cei care au făcut parte din acest cor amintim pe: Elena Ceaușu, Paraschiva Enache, Oprița Militaru, Nicolae Militaru, Maria Stoenescu, Constantin Stoenescu, Florea Ceaușu, Marinela Ceaușu, Ștefania Militaru, Marioara Neacșu, Angela Albu, Valentina Furiș, Dan Furiș, Roman Radu, Oprița Cismaru, Florea Cismaru, Nicolae Cocora, Ilie Micu, Elena Micu, Cornelia Văduva, Gheorghe Văduva, Lucia Pena, Dumitru Toma, Marcela Mitre, Ion Mitre, Floarea Iordache, Maria Preda, Constantin Preda, Geta Furiș, Floarea Zdrâncă, Nicolae Berceanu, Toma Rusoiu, Oprea Ciocan, Elena Ciocan, Gheorghița Vătafu, Constantin Vătafu etc.

241

Corul Căminului Cultural Afumați

Educatoarea Cornelia Preda (în partea din dreapta, sus) și bibliotecara Paula Pascu (în centru fotografiei), împreună cu un grup de tineri din sat, după spectacol

242

243

În anii 1956,1962,1970,1980. 1983, căminul Cultural Afumați a ajuns cu diverse formații artistice la faza județeană.

Dansatorii Florin Odagiu și Anghel Odagiu au câștigat locul II pe țară. Începând din anul 1954 până în 1989, organul conducător al Căminului Cultural a fost Consiliul de conducere, ales din 4 în 4 ani, format din cetățeni de diverse profesii și de vârste diferite. Iată componența Consiliului de conducere al Căminului Cultural Afumați din anul 1954: Florea Cismaru, director Cămin Cultural, președinte Consiliu de conducere, iar Luța Iancu, Gheorghe Preda, Gheorghe Durlă, Geta Gană, Cornelia Văduva, Lucia Pena – membri.

Pe scena Căminului Cultural Afumați au dat spectacole și formații de profesioniști precum: Teatrul Național Craiova, Teatru de păpuși din Craiova, Ansamblul „Nicolae Bălcescu”, Ansamblul „Ciocârlia”, Ansamblul Electroputere Craiova, Casa de Cultură Băilești, Casa de Cultură „Târgu-Jiu” Trupe de circ, soliștii: Maria Lătărețu, Rodica Bujor, Maria Ciobanu, Ion Luican, Florea Cioacă, Ileana Sărăroiu, Ioana Radu, Geta Sâmbrian etc. Timp de mai mulți ani, în etapa de dinaintea dării în folosință a localului Căminului Cultural Afumați, venea așa-numita „Caravana cinematografică” de la Craiova și se făceau proiecții de filme, în special primăvara-vara, pe unul dintre pereții unei clădiri mai mari din fiecare dintre cele trei sate ale comunei. În Afumați, aceste proiecții erau făcute pe peretele din spa244

tele localului vechi de școală sau pe peretele din spatele fostei primării. În această perioadă, și chiar mai târziu, fiecare proiecție a unui film era precedată de proiecția unui „Jurnal”. Jurnalul era un film scurt care populariza anumite realizări din diverse domenii economice. În acțiunile culturale, nu sunt de neglijat activitățile Cinematografului sătesc. În Afumați, proiecțiile de filme au început a fi făcute în sala de festivități a Căminului Cultural începând cu 1957 când s-a dat în folosință localul de cămin cultural, având ca operatori pe Vasile Badea (Vâcă) și apoi pe Gheorghe Durlă. Începând cu anul 1958, s-a înființat Biblioteca Comunală Afumați care de-a lungul timpului a avut rol important. Aici, cei interesați au găsit cărțile dorite, deoarece, încă de la înființarea sa a avut o foarte bună dotare, iar bibliotecarii au desfășurat diverse activități cu elevii și cu tinerii din sat. Bibliotecarii au organizat Dimineți de basm, Recenzii la diferite cărți etc.

Printre cei care au fost bibliotecari amintim pe: Ana Popa (Nina), Marinela Ceaușu, Xenia Radu, Constanța Ceaușu, Marioara Florescu, Sofia Berbecaru, Paula Pascu, Sabina Goanță, Alexandra Deca, Nicolae Berceanu, Maria Preda, Ana Alradului, Floarea Zdrâncă. Floarea Zdrâncă a funcționat în perioada 1998-2010, fiind angajată cu jumătate de normă ca bibliotecar și jumătate de normă la Primăria Afumați, având, printre altele, ca responsabilitate gestionarea arhivei Primăriei Afumați. De cum a fost angajată ca bibliotecar, s-a preocupat de aranjarea fondului de carte pe domenii, autori, lucrările din inventar fiind ordonate alfabetic și rafturile au fost aranjate astfel încât era asigurat accesul cititorului la raft.

Se poate afirma că toți cei care au activat ca bibliotecari s-au preocupat a desfășura diverse activități, a atrage cât mai mulți cititori și a întreține în condiții foarte bune fondul de carte. În ultimul timp, Căminul Cultural este închiriat de diverși cetățeni pentru organizare de nunți și botezuri. În felul acesta, sunt asigurate condiții foarte bune pentru organizarea unor astfel de evenimente, iar pe de altă parte sunt realizate unele fonduri pentru activitățile culturale. În tradiția locuitorilor, cu ocazia organizării nunților, luni dimineața se juca soacra, obicei care poate fi văzut din ce în ce mai rar.

245

Începând cu anul 2009, din dorința de a impulsiona și a avea un cadru instituțional al activităților culturale și sportive, s-a constituit: Asociația A.B.C. Afumați/Dolj Această asociație este o organizație neguvernamentală și nonprofit, persoană juridică română de drept privat, apolitică și independentă, înființată în conformitate cu Ordonanța Guvernului nr.26/2000 cu privire la asociații și fundații, aprobată prin Legea nr.246/2005.

Scopul Asociației A.B.C. Afumați este dezvoltarea culturaleducațională, socială, economică, sportivă și de mediu a comunei Afumați, a zonelor învecinate comunei și județului Dolj.

Membrii fondatori: o Ciocan (Croitoru) Ancuța-Nicoleta  președinte; o Dobrogeanu Vasilica  vicepreședinte; o Căpinaru Nicoleta-Daniela  secretar; o Goiceanu Costinel – cenzor; o Popa Alina  cenzor; o Enache Elena  cenzor; o Dobrogeanu Florin  cenzor.

S-a înființat juridic (ca asociație) în data de 21 iulie 2009 și figurează în Registrul Asociațiilor și Fundațiilor din România cu Nr. de înregistrare 05 din 21 iulie 2009, acționează însă ca Grup Informal 246

de Inițiativa Locală din noiembrie 2008, când sub îndrumarea Fundației Pact, în cadrul proiectului comunitar „Muzeul în viața satului” s-a decis să se ia inițiativa în scopul unei dezvoltări rurale durabile.

Membrii și voluntarii (cetățeni de diverse vârste, sex, categorii sociale, elevi, cadre didactice etc.) ai acestei asociații sunt tineri din comună și nu numai care împreună în idei și acțiuni, își propun: 1. Creșterea implicării cetățenilor în identificarea și rezolvarea problemelor comunităților din care fac parte și participarea acestora la procesul de luare a deciziei cu privire la proiectele de dezvoltare a localității, inițiate de către autoritățile publice și organismele private; 2. Integrarea socio-economică a grupurilor dezavantajate, prin inițierea și dezvoltarea unor proiecte destinate unor categorii de persoane cum ar fi copii, tineri, persoane cu dizabilități, șomeri, persoane peste 65 de ani etc.; 3. Promovarea tradițiilor și identității culturale a localității și a zonei; 4. Protecția mediului și valorificarea durabilă a resurselor naturale din zonă; 5. Atragerea mediului de afaceri în dialogul dintre ONG și autoritățile locale asupra problemelor de dezvoltare economică și socială locală; 6. Sprijinirea dezvoltării unor parteneriate, cooperări și rețele între diverși actori preocupați de dezvoltarea localității și a zonei; 7. Însușirea celor mai bune practici de dezvoltare organizațională și dezvoltare comunitară; 8. Promovarea culturii și educației fizice; 9. Sprijinirea activităților și acțiunilor educaționale extracurriculare și extrașcolare; 10. Înfrumusețarea și dezvoltarea comunității Afumați în conformitate cu cerințele Uniunii Europene.

De ce se numește „Asociația A.B.C. Afumați/Dolj”?

Inițiale: A = Afumați; B = Boureni; C = Covei. sunt, după cum se poate anticipa, inițialele celor trei sate componente ale comunei Afumați/Dolj.

247

Sloganul este: COMUNIUNE ÎN IDEI ȘI ACȚIUNI Sigla și culorile reprezentative: Culorile utilizate sunt: Roșu – Afumați; Galben – Boureni, Albastru – Covei.

Sigla – cele trei cercuri concentrice definesc unitatea și legătura dintre cetățenii comunei Afumați, dar și spiritualitatea și identitatea noastră națională, aceea de români.

Proiecte derulate până în prezent (2014) și care au avut drept grup țintă elevii/copiii/tinerii din comunitate-ca grup dezavantajat: 1. „Muzeul în viața satului”- proiect comunitar realizat cu sprijinul Fundației PACT București prin proiectul lor „Învățare. Participare. Încredere.”- Programul de dezvoltare a organizațiilor comunitare din sudul României.

2. Consultarea populației cu privire la educația culturală și civică a copiilor și tinerilor din comuna noastră în cadrul proiectului „Organizațiile comunitare - centre de mobilizare a comunității”, proiect realizat, de asemenea, cu inițiativa Fundației PACT, București folosind metoda Cafenelei Publice (Word Café), dezbatere publică ce a avut ca temă „Educația culturală și civică a copiilor și tinerilor din comuna Afumați”.

3. Campania de advocacy în cadrul proiectului „Buturuga mică răstoarnă carul mare” inițiat de Centrul de Resurse pentru participare publică București având drept scop „Crearea a trei locuri de joacă în comuna noastră".

Totodată această campanie s-a prelungit într-un alt proiect de voluntariat prin care s-a încercat atragerea de resurse financiare (cu sprijinul partenerilor CRONO Craiova).

4. Campania de strângere de fonduri în cadrul proiectului” Învățare. Participare. Încredere.”- realizat cu sprijinul Fundației PACT București.

5. Proiectul internațional Eco – Școala în parteneriat cu Școala Afumați prin CCDG România în cadrul căruia s-a urmărit crearea deprinderilor de a proteja mediul înconjurător colectând selectiv 248

gunoaiele din curtea școlii și din împrejurimi, plantând pomi în curtea școlii și, în general, îngrijind spațiul verde.

6. „Ecologizarea și decolmatarea pârâului Balasan din satul Covei”, proiect finanțat de compania Rompetrol în cadrul programului „Împreună pentru fiecare” prin care am urmărit să curățam de gunoaie zona din jurul pârâului Balasan și să-l decolmatăm de nisipul și vegetația strânse de-a lungul timpului, având drept voluntari copii din cadrul școlii, cadrele didactice și părinți ai copiilor.

7. Proiectul „Să crești mare” inițiat de Asociația Vasiliada Craiova.

Activitățile au fost canalizate către dezvoltarea unor abilități de viață prin tehnici moderne de Educație prin aventură sau Art-terapie și totodată spre educarea tinerilor și copiilor în sensul conștientizării de a participa la viața socială a comunei.

Tot cu sprijinul Asociației Vasiliada s-a reușit să se inițieze 20 de tineri șomeri din comunitate în tehnica operării pe calculator; aceștia obținând un certificat acreditat.

8. Prin programul-proiect de tip „After-school” implementat de Fundația Terre des Hommes (2011-2014), Asociația ABC Afumați a reușit să se extindă și să poată valorifica experiența acumulată în urma proiectelor implementate..

9. Totodată, alături de Terre Des Hommes se derulează în fiecare vară activități psiho-sociale și sportive, cultural-artistice și educative cu copiii din comunitate. S-a finalizat proiectul „Explorând pentru dezvoltarea abilităților de viață ale copiilor noștri ” ce a avut drept scop oferirea unui sprijin în sensul organizării unei excursii pentru un grup de 40 de elevi defavorizați din comunitate; 10. Editarea revistei locale „A.B.C. Informativ”- proiect în cadrul căruia, cu ajutorul finanțatorului PACT, s-a reușit să se realizeze o revista a satului, „VIAȚA SATULUI DE LA A.B.C.”.

Membrii echipei de proiect: Croitoru Ancuța Nicoleta Goiceanu Costinel Croitoru Alin Nicolae Dobrogeanu Vasilica Dobrogeanu Florin Popa Alina Vicu Elena Căpinaru Daniela 249

Sârghiuță Maria Preda Constantin Ionică Laurian Câșlaru Constantin Zdrâncă Marin Constantin În această revistă sunt publicate diverse articole, poezii ale elevilor și ale unor persoane mature, fotografii de la anumite activități de la nivelul comunei, integrame, desene ale unor tineri talentați.

250

În sprijinul unui grup defavorizat, profesorul pensionar Constantin Preda a luat inițiativa înființării Clubului pensionarilor din Afumați. Acesta a luat ființă la data de 18 iulie 2014. La vârsta pensionării, persoanele respective nu mai sunt antrenate în diverse activități cultural – recreative, iar acest club a fost înființat cu scopul de a crea condițiile ca pensionarii să poată participa la anumite activități, a le crea posibilitatea de a se întâlni, fie chiar și o singură dată pe lună, a avea posibilitatea să se organizeze diverse excursii în județ și în țară, a contribui la petrecerea timpului liber într-un mod cât mai plăcut. Cu timpul, intenționăm a avea repartizat un spațiu special, pus la dispoziție de Primăria Afumați, unde cei, care doresc și pot, să vină pentru a juca remi, table, șah etc. Dorim a schimba atitudinea pensionarului față de el însuși și a celor din jur față de pensionari, a ne apropia, cât de cât, de felul în care pensionarii din Spania, Italia, Franța etc. își petrec timpul liber. Iată grupul de pensionari care a participat de la prima întâlnire, cei care, de fapt, constituie grupul membrilor fondatori:

Primul rând, de la stânga la dreapta: Constantin Furiș, Gheorghe A. Tudorică, Maria Radu, Maria Stoenescu.

Al II-lea rând: Ion Șt. Enache, Elena Ciocan, Maria Tuță, Vasilica Enache, Dan A. Furiș, Octavian Filip Al III-lea rând: Florea M. Nuță, Oprea Ciocan, Constantin Niță, Constantin Șt. Preda, Nicușor Deca, Costel M. Cismaru, Toma A. Furiș 251

2.2. Activitatea sportivă

Se poate afirma că sportul s-a practicat din timpuri străvechi și chiar de la vârsta copilăriei sub formă de jocuri. Aceste jocuri pot fi considerate și modalități de petrecere a timpului liber și ca modalitate de socializare, în contrast cu multiplele posibilități pe care le au tinerii la ora actuală, dacă luăm în calcul numai existența televizorului, internetului, terenurilor de sport etc.

Cel mai frecvent, băieții jucau Ogoiul, variantă arhaică a jocului Oina, sportul național al românilor. Alte jocuri pe care copiii le practicau din cele mai vechi timpuri și în special copiii din mediul rural, inclusiv cei din Afumați, sunt: Purceaua (o variantă rudimentară a hocheiului), Țurca, Pitulușul, Țară, țară, vrem ostași!, Omul Negru, Baba Oarba, Condusul cercului, Coarda, Osul, Lămbița, Batistuța etc. Începând cu vârsta școlarității, în afară de aceste jocuri, la nivelul localității Afumați activitatea sportivă s-a desfășurat în cadrul fiecărei școli de pe raza comunei prin participare la orele de Educație fizică, prin participarea individuală și în echipe la diverse concursuri sportive interșcolare, iar de către maturi, prin practicarea fotbalului, în cadrul echipelor de fotbal, iar în Boureni, și prin practicarea sportului național, oina.

Venus Ionică și profesorul Ilie Micu au avut o mare contribuție la dezvoltarea sportului la nivelul comunei. S-au făcut cunoscuți în toată țara, mai ales cu Oina, fapt pentru care, la orice confruntare județeană sau națională, echipa de oină a satului Boureni era de temut.

Pentru desfășurarea orelor de Educație fizică în cadrul școlii, conducerile de școală au conștientizat faptul că este absolut necesară o bună bază sportivă.

Astfel, în timp ce era director al școlii învățătorul Florea Ceaușu, în curtea Școlii Afumați au fost create o serie de terenuri sportive: teren de minifotbal, handbal, baschet, volei, pista de atletism, groapă pentru săritură în lungime. Acestea au fost amenajate pe iarbă sau pe suprafața netedă (suprafața cioplită și curățată de iarbă), iar porțile, stâlpii de susținere a panourilor de baschet și a plasei de volei erau confecționați din țeavă metalică. La Școala Boureni, foștii directori de școală, Ilie Micu, Cornelia Văduva și Constantin Vătafu, iar mai târziu profesorul de Educație fizică și director adjunct al școlii, Marius Roșca au acordat atenția cuvenită pregătirii sportive a 252

elevilor prin amenajarea unei baze sportive cu terenuri pentru practicarea handbalului, baschetului, fotbalului, și, bineînțeles, a oinei.

Terenurile erau marcate cu var și bine întreținute pe întreaga activitate a anului școlar. Elevii participau cu mare plăcere la activitățile sportive datorită faptului că pentru acea perioadă, școala avea o bună bază sportivă, dar datorită în mod special faptului că orele de educație fizică au fost predate la Școala Afumați de către o profesoară cu multă pasiune, pricepere și dornică de a deține succese pe linie sportivă.

Este vorba de profesoară de educație fizică Lucia Pena, care a predat această disciplină în perioada 1959-1989, când o boală nemiloasă, tocmai când era într-o ascensiune evidentă, a răpit-o din cadrul colectivului didactic, a părăsit colegii și elevii chiar în seara izbucnirii evenimentelor din decembrie 1989. Dispariția sa a fost o mare pierdere pentru școală. Era cadrul didactic ce se implica foarte mult în soluționarea problemelor specifice școlii. Acorda toată atenția orelor de Educație fizică.

Dacă din anumite motive, un cadru didactic o ruga să-i permită ca într-o zi, la o anumită clasă, în locul orei de Educație fizică să facă o altă oră, fie ea și de matematică, nu era de acord în niciun caz. Răspunsul era: „Eu când voi recupera tema pe care o am planificată în această oră?”

Prin această subliniere, dorim să scoatem în evidență seriozitatea de care da dovadă această profesoară în desfășurarea procesului de învățământ, pasiunea și onestitatea cu care își onora profesia și specialitatea pentru care se pregătise.

Organizându-se la nivalul județului concursul „Cea mai bună bază sportivă școlară’’, cu o contribuție esențială a directorului Florea Ceaușu și a profesoarei Lucia Pena, Școala Afumați a câștigat în anul 1968 locul I pe județ la acest concurs. Cu această ocazie s-a primit drept premiu material sportiv suficient și variat care a avut o contribuție esențială la desfășurarea orelor de educație fizică la un înalt nivel.

Așa se explică faptul că la majoritatea concursurilor sportive interșcolare, la nivelul zonei și al județului, elevii școlii noastre câștigau unul dintre primele trei locuri, la diverse ramuri sportive: atletism, gimnastică, handbal, fotbal.

Pentru desfășurarea activităților sportive în bune condiții și pe timp de iarnă, (timp nefavorabil), încă din 1966 când a fost dat în folosință noul local de școală, o clasă a fost amenajată drept sală de sport cu o dotare aproape de baremul maxim.

253

Aceasta a fost dotată cu: o bârnă pentru gimnastică, opt bănci pentru gimnastică, bară de tracțiune, ladă, capră, trambulină elastică, mingi medicinale, extensoare, cutii de șah, stâlpi pentru săritură în înălțime, mingi de volei, handbal, oină, 5-6 rânduri de echipament sportiv, pentru a fi folosit la concursurile școlare etc.

La data de 1 septembrie 1971, la conducerea școlii este numit Constantin Preda. Fiind conștient de nivelul bun la care se găsea școala pe linie sportivă, noul director împreună cu profesoara de educație fizică și cu sprijinul celorlalte cadre didactice au făcut un plan de dezvoltare având ca rezultat îmbunătățirea calității orelor de Educație fizică.

Astfel, în 1972 au fost betonate pe întreaga suprafață terenurile de minifotbal, handbal, baschet, volei, s-a înființat teren de tenis de câmp (betonat); s-a săpat și betonat bazin de înot (30m /11m / 2m), au fost amplasate în curtea școlii 6 mese din beton pentru practicarea tenisului de masă, cu pământul rezultat din săparea bazinului de înot s-a făcut o biută care a folosit la amenajarea terenului pentru tragere cu arma cu aer comprimat de către elevi, în cadrul orelor de P.T.A.P. (Pregătirea Tineretului pentru Apărarea Patriei), a fost amenajată pistă folosită la desfășurarea orelor de P.T.A.P., compusă din: portic cu funie, lumânare și scară, balansoar, inel, tranșeu, dispozitivul cu sârmă ghimpată etc., iar la sala de sport s-au procurat: mese de tenis, panouri pentru baschet, trambulină fixă, trambulină elastică, saltele pneumatice, mingi și bastoane pentru oină.

254

255

256

257

Toate acestea nu ar fi fost posibile fără sprijinul material al Primăriei Afumați prin reprezentanții săi: Mircea Enache-primar, Tuță Gheorghe-contabil, milițianul Alexandru Găloi, cel care supraveghea utilajele ce participau la lucru, pentru a nu se produce accidente de muncă, dar și cu ajutorul esențial din partea inginerului Ionișor Zdrâncă – directorul șantierului Cetate-Galicea Mare-Bechet, fost elev al acestei școli, de unde s-a procurat betonul, a inginerului șef Opran și a tehnicianului Constantin Surcel care au supravegheat în special lucrările de la bazinul de înot (pereții au fost placați cu dale 258

de la șantierul de irigații iar fundul bazinului a fost acoperit cu un strat de beton de 10-15 cm). Amenajarea bazinului au realizat-o meseriașii Enache Petre (a lui Bâtă) și Ion Icur, ajutați de elevii școlii.

Această bază sportivă compusă din obiectivele menționate anterior a fost modernizată, în urma câștigării în 2008, a unui proiect de reabilitare a școlii, iar atribuirea lucrărilor s-a făcut prin licitație publică.

Modernizarea a constat în aplicarea pe suprafețele tuturor terenurilor a unui nou strat de beton de 10-15 cm, acoperirea cu bitum a terenului de volei, turnarea peste pereții laterali ai bazinului de înot a unui strat de beton de 10-12 cm, fundul bazinului a fost acoperit și el cu un strat de 10-15 cm de beton, în care a fost înglobată o instalație de circulație a apei de la un capăt la celălalt, forarea lângă bazinul de înot a unei fântâni la adâncimea de 20 de m care este sursă de umplere a bazinului, cămin pentru securitatea pompei de apă și la capătul opus al bazinului, încă un cămin pentru securitatea pompei de circulare a apei, amenajarea în jurul bazinului a unei plaje și acoperirea întregii suprafețe a bazinului cu gresie multicoloră de dimensiuni 3x3 cm.

Este o bucurie enormă pentru elevii și tinerii din comună, pentru că atunci când este umplut cu apă, te face să simți plăcerea pe care o ai atunci când mergi la mare. În derularea acestui proiect, școala a fost sprijinită de Constantin Niță-primar, Coșoveanu Gheorghe-contabil șef și Vicuța Mirea-contabil.

De-a lungul timpului, mai ales începând din anul 1966, calitatea actului sportiv a crescut. Iată câteva nume din foștii elevi ai acestei școli care au urmat secția sportivă de la Liceul „Nicolae Bălcescu” din Craiova: Furiș Cornel, Dinu Ștefan (ulterior fotbalist pentru o perioadă scurtă la Universitatea Craiova), Coșoveanu Ioana, Coșoveanu Lizica, Bană Ariton, fost fotbalist la Electroputere Craiova, Progresul Băilești, Arsenal Reșița, locul 4 la atletism în anul 1978, la grupa de vârstă 11-12 ani, de mai multe ori, în perioada 1980-1984, vicecampion la diverse probe din atletism, Sorin Nuță (ulterior profesor de Educație Fizică).

La nivelul tineretului, activitatea sportivă principală a fost fotbalul și sporadic „Trânta’’ (cu reprezentanții: Nicolae O. Marin, Nicolae O. Nicu), boxul (Ciobanu Augustin), oină (Tunaru Constantin, Tunaru Florian, Pena Constantin, Marinel C. Ceaușu, Radu Alexandru – șerifu, Nuță Sorin etc.)

259

În anul 1973, echipa de oină a școlilor Boureni și Afumați a câștigat locul întâi la faza județeană, iar pe țară a ocupat locul patru.

Profesorul Constantin Preda însoțind echipa de oină care a ocupat locul IV pe țară la Campionatul Național Școlar de Oină.

În ceea ce privește fotbalul, menționăm că în anul 1950, un grup de tineri, printre care: Fojică Marin, Guluț Florea, Ionescu Venus, Neacșu Alexandru etc. au înființat Asociația Sportivă „Recolta” Afumați.

260

În afară de cei menționați anterior, din echipa de fotbal au mai făcut parte: Ociocioc Tiberie, Pena Florea, Vicu Florea, Stănescu Marin, Căldarin Venus, Stănila Ion, Coșoveanu Florin, Tudorică Anghel, Șerban Ion, Nicolae Nicu, Stănescu Florin, Noană Teodor, Tupangiu Marin etc. Această echipă a jucat în campionatul raional până în 1961. În acest an, a luat ființă campionatul regional intermediar. Începând cu anul 1961, echipa de fotbal „Recolta” Afumați a participat în acest campionat, fiind echipa formată din tineri din localitate la care s-au adăugat și câțiva tineri din Craiova (studenți la diverse facultăți), printre care: Sifiloni, Georgescu, Titi, Mura, Coandă, Gugu. Echipa a fost antrenată de Toni Șorici (de la Craiova).

Meciurile de fotbal se jucau pe terenul de fotbal al comunei, amenajat abia în 1963, care este dimensionat conform standardelor specifi261

ce stadioanelor, se plantează porți de dimensiuni standard și se împrejmuiește cu plasă de sârmă și stâlpi de lemn. Mai târziu se construiește clădirea pentru echipe și antrenori.

Această echipă a activat în intermediară până la terminarea campionatului 1963-1964. Începând cu 1964, s-a înființat categoria „Onoare’’. Recolta Afumați a activat în această categorie începând chiar din 1964, anul înființării, și s-a format o nouă echipă având următoarea componență: Portari: Pătru Dumitru și Poenaru Mircea; Fundași: Marica Marcel, Zamfir Florea, Dinu Petre, Pena Nicolae, Pena Florea, Pena Ion, Berceanu Nicolae ; Mijlocași: Dinu Ștefan (ulterior a fost component al echipei de fotbal Universitatea Craiova), Furiș Dan, Furiș Ion (Avion), Chircu Constantin, Florea Dan, Rizan Marius, Rizan Vasile; Atacanți: Preda Ion, Andrei Relu, Zamfir Marin, Tunaru Marin.

Pe parcurs, această echipă a fost completată cu jucători de la Craiova: Ghiță Demetrius, Nedea Dorel, Cuțulescu Ion, Porojan etc. În 1966, în cadrul Cupei tineretului de la sate, au jucat finala județeană cu echipa din Siliștea-Crucii, pe care au învins-o cu scorul de 1 – 0, și astfel au câștigat cupa. Golul a fost înscris de Marin Zamfir. În campionatul din 1969-1970, această echipă, completată cu 56 fotbaliști din Covei, a participat la „Cupa U.T.C. a tineretului de la sate” și a ieșit campioană județeană. Despre acest rezultat, foștii componenți ai echipei, dar și mulți cetățeni din localitate vorbesc cu deosebită mândrie. Dar mai onorați se simt atunci când povestesc despre faptul că fiind reprezentanții județului Dolj, au avut onoarea să joace faza pe țara, pe stadionul „23 August’’, unde au reușit să elimine pe „Ciobanu” Constanța cu scorul de 6 – 0. Golurile celor din Afumați au fost înscrise astfel: 4 goluri – Marin Zamfir și 2 goluri – Ion Preda.

Apoi au fost eliminați de „Unirea” Tomnatic, județul Timiș cu scorul de 6 – 1. Unicul gol al echipei din Afumați a fost înscris de Marin Zamfir. Jucând pentru locurile 3 sau 4 cu Șoimii Sibiu, au fost învinși cu scorul de 3 -1, și astfel au obținut locul 4 pe țară. Și la acest meci golul a fost înscris de Marin Zamfir, cel care avea să fie curtat de echipe galonate, dar de fiecare dată a refuzat, invocând motive familiale.

Stimulată de aceste rezultate, echipa a activat în componența respectivă până în anul 1985, când a fost înlocuită în totalitate cu alta cu jucători mai tineri, având loc o schimbare de generație.

262

În centrul fotografiei se află Marin Fojică, cel care a înființat prima echipă de fotbal în Afumați.

263

Această nouă echipă a avut în componență printre alții pe următorii: Păgilă George, Trancă Aurel, Balica Toma, Deca Aron, Manică Valeriu, Bărbulescu Octavian, Tudorică Sorin, Truță Nelu, Berceanu Teodor etc.

Președinte al acestei echipe a fost Ion Laurian și a fost sponsorizată de C.A.P. Afumați, timp în care președinți de C.A.P. au fost: Nuță Constantin, Preoteasa Aurica și Ceaușu Ion. După 1989, echipa „Recolta” Afumați se destrăma și ia naștere o altă echipă de fotbal”, Viitorul” Afumați. La început, această echipă a fost condusă de Toader Florin și apoi de Ioniță Stoenescu din Urzicuța.

Această echipă a activat în campionat până în 1994, dar din lipsă de fonduri pentru deplasare, echipament sportiv etc. se desființează. În 2004, Zamfir Marin împreună cu Furiș Dan, Tunaru Constantin și Deca Georgică au reînființat echipa de fotbal „Viitorul” Afumați, echipă care a activat în campionat până în 2008. În perioada 2004-2008, echipa a fost sponsorizată de Zamfir Marin.

Din 2008, echipa de fotbal este sponsorizată de Primăria Afumați și are denumirea de „Viitorul’’.

Această echipă a avut următoarea componență: Portari: Angiu Elian, Stănilă Mihai, Știrbu Cristian; Fundași: Pagilă Dan, Ciobanu George, Zamfir Paul, Pena George, Dudu Alin, Mușat Traian, Stănilă Cornel, Balica Cornel; Mijlocași: Rotaru Petre, Dinu Ion, Țărineanu Costel, Oprea Florin, Tunaru Cristian, Dragomir Petre, Păgilă Constantin; Atacanți: Furiș Florin, Riza Cristian, Kontz Marius.

Din 2011, nici Primăria Afumați n-a mai continuat sponsorizarea și echipa s-a desființat.

A trecut suficient timp de când echipa de fotbal s-a desființat, dar există speranța că nu va mai trece mult timp și va fi reînființată, pentru a contribui la petrecerea timpului într-un mod plăcut de către tineri, dar și pentru a le asigura condiții de a-și manifesta pasiunea, talentul, pentru unul dintre cele mai îndrăgite sporturi din țara noastră.

264

Un rol primordial în supraviețuirea și dezvoltarea neîntreruptă a poporului nostru pe multiple planuri au avut conservarea și îmbogățirea limbii, precum și creația artistică populară care a cizelat continuu graiul strămoșesc, a cultivat virtuțile poporului, tradițiile înaintate și obiceiurile sale, i-au lărgit permanent orizontul de cultură.

3. Biserica. Obiceiuri tradiționale Secole la rând, strămoșii celor din actuala localitate Afumați au trăit în bordeie săpate în pământ, ca de altfel majoritatea locuitorilor ținuturilor strămoșești din zonă. Mult timp, țăranii din Afumați au constituit o localitate aservită, adică ei aveau bordeiele pe proprietatea moșierilor și atunci când nu mai erau în grațiile moșierilor, erau alungați.

Se poate vorbi de constituirea cu adevărat a satelor începând cu 1864, când a fost dată Legea agrară a lui Alexandru Ioan Cuza și când fiecare familie a primit locuri de casă și o anumită suprafața de pământ, pentru a fi lucrată și care să le asigure existența.

Chiar în aceste condiții vitrege, atunci când trăiau în bordeie, oamenii din această localitate aveau puternic înrădăcinat sentimentul religios. Ca dovadă este faptul că aveau biserica săpată, adică aveau biserica-bordei care a servit drept loc de rugăciune până în anul 1863.

Spre deosebire de majoritatea bordeielor în care locuiau țăranii, biserica-bordei avea și zid de pământ ce se ridică deasupra pământului, la înălțimea de aproximativ 1 metru.

Primele biserici-bordeie din județul Dolj sunt enumerate în revista „Oltenia”, Cartea I – Craiova din anul 1940, pagina 11-14 și 21 și în Cartea a II-a, din 1941, pagina 76.

Acestea au fost în localitățile: Afumați, Amărăștii de Jos, Băilești, Bistreț, Cornu, Covei, Dobridor, Moșneni, Fântâna Banului, Catane, Cilieni, Poiana Mare, Radovan, Salcia, Seacă de Câmp, Verbița, Vădastra, Moldoveni, Maglavit, Comani și Rotunda.

Spre deosebire de biserica-bordei de la Afumați cea de la Covei nu avea zid de pământ la suprafață și era în totalitate sub nivelul suprafeței pământului. Biserica-bordei din Afumați a fost amenajată în 1812 cu ajutorul proprietarului de moșie, Dinu Teodor Iota și construită pe moșia lui Dinu Teodor Iota, după cum reiese din catagrafia Episcopiei Râmnicului – Noului Severin.

Aici, la biserică, oamenii veneau pentru a găsi sprijin sufletesc, mai ales atunci când familiile erau greu încercate și veneau să se roage și să asculte Sfânta Evanghelie. Această credință a oamenilor s-a transmis de la o generație la alta și cu fiecare zi ce trece se poate constata că religia este păstrată cu sfințenie în sufletele lor.

265

În 1863, în locul acestei biserici-bordei, a fost construită o alta din cărămidă, cu hramul Sfântul Nicolae. În anul 1878 hramul Sfântul Nicolae a fost înlocuit cu hramul Sfântul Cuvios Sava.

Despre acesta aflăm din Marele Dicționar Geografic al României, Ediția 1898 unde sunt menționate următoarele: „În comună se afla o biserică, care nu se știe de cine este fondată, dar se cunosc edificatorii săi (de la 1861-1863), care sunt foștii proprietari locali Iancu Teodor Iota, Stăncuța Păianu, Vasile Stănel, fost arendaș”.

Apoi: „Ziditu-s-a aceasta Sfântă și Dumnezeiască biserica, unde se prăznuiește hramul Sfântului Cuvios Sava, Sfintei Cuvioase Paraschiva, Sfântul Ioan Botezătorul și Sfântul Ierarh Nicolae, acum din nou pe hotarul Domnului Dinu Teodor Iota – Amzuleștii de Sus, unde fiind alergători și dăruitori din început și până în sfârșit cu alergătura cu dare de bani și altele, preotul Ilie Amzulescu, Iancu T. Iota, Vasile Stănel – arendașul Amzuleștilor de Sus (satul Afumați de azi), cucoana Stăncuța Păianu – proprietăreasa Amzuleștii de Jos (Amzuleștii de mai târziu) și …ajutând și toți locuitorii din aceste două cătune: Amzulești și Afumați și alți provoslovnici creștini de prin orașe și sate, unde înfrumusețându-se cu zugrăveala după cum se vede, cu binecuvântarea Prea Sfinției Sale D. D. Calinic, Episcopul Râmnicului – Noului Severin. În zilele preaînălțatului nostru domn Alexandru Ioan Cuza, întâiul domnitor al Principatelor Unite Valahia și Moldova, leatul 1863 octombrie 16".

Așa cum reiese din monografia județului Dolj a lui C. S. Nicolaescu - Plopșor, primii preoți, începând cu cei care au slujit în biserica bordei din Afumați sunt: 1. Popa Mitrică Sin Popa Iordache, rumân; 2. Popa Gheorghe sin Stan Urziceanu, rumân, vine ca preot la data de 3 octombrie 1817. La data de 3 octombrie 1817 biserica avea cântăreț pe Mihai Ionică, o personalitate pentru învățământul din Afumați, deoarece este primul care la 1841, pune bazele învățământului în Afumați (vezi capitolul Învățământul în Afumați). Ca paracliser este menționat Florea sin Ivan; 3. Popa Ilie sin Manea Nedelcuț, rumân, locuitor al satului Afumați, om cu bună știință de carte și de slujba religioasă. Acesta este menționat ca fiind în 1831 țârcovnic, iar la data de 14 septembrie 1839 este preot; 266

4. Preotul Ilie Amzulescu a slujit la biserică până la data de 21 decembrie 1877; 5. Preotul Mihai Amzulescu născut în Amzulești la data de 28 februarie 1853 și hirotonisit la 21 decembrie 1877, iar la data de 24 decembrie 1877 este numit preot în locul lui Ilie Amzulescu, ieșit la pensie. Are ca studii seminarul inferior. Biserica aceasta cu hramul Sfântul Sava a suferit o reparație în anul 1879, adică la 16 ani de la ridicarea sa. A slujit biserica până la 26 decembrie 1926, când a ieșit la pensie la vârsta de peste 72 de ani.

Dintr-un document al vremii, aflăm că la data numirii sale ca preot, în comună existau 353 de familii cu 1688 de suflete (Anuarul din 1909 – Administrația Casei Bisericii, pag. 152-153). Dintr-un alt document, o situație a preoților și cântăreților trimisă la Prefectura județului Dolj în anul 1917 aflăm că în satul Afumați, în timp ce era preot Mihai Amzulescu, cântăreți erau Constantin F. Berceanu și Ioan I. Știrbu. La această dată, în satul Boureni, preot era Ștefan Simionescu și cântăreți Dumitru M. Firan și Ioan Popa Constantin. La Covei, preot era Petre Petrescu, iar cântăreți erau Mihai Nicolăescu și Petre D. Popa. (Serviciul județean Dolj al Arhivelor Naționale, fond Prefectura județului Dolj, dosar 23 / 1917, fila 323) 6. Preotul Marin I. Firănescu, născut în Boureni la data de 29 octombrie 1899. Este absolvent al Școalei Normale a Societății București și al Seminarului Teologic, gradul II. Seminarul Central București. A fost hirotonisit la data de 28 mai 1924 la parohia Galiciuica unde a fost numit preot prin Ordinul de numire Nr. 2815/ 1924 și a fost transferat la parohia Afumați la data de 1 decembrie 1926, cu Ordinul Nr. 12366/1926 al Sf. Episcopii a Râmnicului – Noului Severin și angajat preot la această parohie. Aflăm din „Anuarul Mitropoliei Olteniei” din 1941 că în sat erau 342 de familii cu 1429 de suflete și că în sat existau 11 învățători, 1 preot, 5 ofițeri și 15 funcționari. Biserica avea o bibliotecă ce deținea 715 volume. În același document se menționează că în satul Boureni erau 564 de familii cu 1900 de suflete, exista Biserica „Sfântul Dumitru”, construită în 1853 și ctitorită de F. Mitre, I. Firan, Sin Petcu. Pe aceleași temelii a fost zidită în 1936 o altă biserică. Preot era Teodor I. Firănescu, născut la 28 noiembrie 1900 în Boureni, hirotonisit în 1926 și numit preot la data de 1 ianuarie 1927. Cântăreți erau Ion G. Popa, Ispas I. Ghiță. În 1941 biserica avea cor, bibliotecă cu 350 de volume și în sat exista Căminul Cultural „Carmen Sylva”, iar preotul 267

Teodor I. Firănescu împreună cu învățătorii de la școală au înființat în 1938 o cantină școlară.

Tot în 1941, în satul Covei erau 335 de familii cu 1321 de suflete, exista biserica cu hramul „Sfântul Dumitru” ctitorită de Angela și Chiriță Stănescu în 1858. Biserica avea o bibliotecă cu 350 de volume și cantină școlară. Preot era iconom Anastasie Dinu, născut în Covei în 1903, hirotonisit în 1927, ajutat fiind în săvârșirea slujbelor de cântăreții Nicolae Popa și Ion Micu.

O lungă perioadă de timp slujește biserica din Afumați preotul Marin I. Firănescu, pentru cetățenii din Afumați și Amzulești și în acest timp a fost distins cu rangurile de sachelar și iconom. Împreună cu învățătorii școlii de la acea dată și cu primăria înființează în 1939, cantina școlară de la Școala Afumați pentru elevii cu o situație materială precară. Aici, în fiecare zi, 45 de elevi serveau dimineața o cană cu ceai și o felie de pâine.

Această cantină a funcționat datorită subscripției publice și daniilor filantropice. Inventarul cantinei școlare se compunea din 75 căni pentru ceai, două mese de brad, două mușamale, un aragaz cu bidon aragaz, cazan pentru preparat ceaiul, o strecurătoare pentru ceai, patru bănci etc. O astfel de cantină socială pentru elevii școlii a fost înființată și la Școala din Amzulești sub directa îndrumare și supraveghere a preotului Constantin Popescu și a primarului satului Amzulești din acea perioadă, Gheorghe Toma. În Afumați și Amzulești nu erau sectanți.

De la stânga la dreapta: preotul Constantin Popescu, primarul Gheorghe Toma 268

Acest preot a funcționat la biserica din Afumați împreună cu cântărețul Enache Florea, din anul 1925 și cu Marin M. Noană din 1935, ca al doilea cântăreț.

Florea D. Enache (bunicul lui Constantin Preda din partea mamei) s-a născut la data de 28 noiembrie 1885, a fost absolvent al școlii de cântăreți, iar la parohia Afumați a venit prin transfer de la Urzicuța, la data de 1 august 1925, cu Ordinul Nr. 5194/ 1925. A ieșit la pensie în 1950 și apoi a mai lucrat până în 1965. A decedat în anul 1979, la vârsta de 94 de ani.

Marin M. Noană s-a născut la data de 18 mai 1912. Este absolvent al școlii de cântăreți și este numit la această parohie pe al doilea post de cântăreț la data de 20 februarie 1935, cu Ordinul Nr. 1668/1935.

Din 1977, este angajat cântăreț Gh. Firănescu, din Boureni, absolvent al școlii de cântăreți. După Gh. Firănescu este angajat în calitate de cântăreț bisericesc Cristian Oprea din Afumați, după ce în anul 2010, a susținut Examenul de asimilare de cântăreț bisericesc. O parte din aceste date, relative la cântăreții bisericești, sunt menționate în Viața Bisericească în Oltenia – Anuarul Mitropoliei Olteniei, pag.

175-176 din 1941. În 1932, satul Amzulești devine comună independentă prin desprinderea de Afumați și astfel la biserica din Afumați apare al doilea post de preot care este ocupat de un nou preot-Constantin Popescu.

7. Preotul Constantin Popescu s-a născut la data de 26 noiembrie 1900 și a fost hirotonisit la 10 aprilie 1932. Este născut la Negoi și este nepotul preotului Mihail Amzulescu.

8. Preotul Bacinschi, refugiat din Bucovina, a funcționat o perioadă foarte scurtă, simultan cu preotul Marin Firănescu, la parohia Afumați. Pe soția lui o chema Larisa și împreună aveau o fată, care a funcționat la Școala Afumați ca profesoară suplinitoare. Au locuit la Alexandru Șufanu.

Preoții Marin I. Firănescu și Constantin Popescu au făcut împreună slujbă la biserica din Afumați, fiecare servind parohia sa.

Cimitirul Bisericii din Afumați se afla în curtea bisericii, prin donarea în 1861 de către proprietarul Teodor Iota a unui loc ce avea această destinație, în suprafață de un hectar. Suprafața donată pentru cimitir a devenit neîncăpătoare, iar pentru soluționarea acestei situații, în anul 1908, având în vedere și faptul că în vecinătate se afla moșia lui Teodor B. Davidescu, Iulian Vrăbiescu – ginerele moștenitor al lui 269

Teodor B. Davidescu, care în 1908 era prefect al județului Dolj, donează 1000 m2 pentru mărirea cimitirului.

Cu timpul, și această suprafață devine insuficientă și în anul 1924, colonelul Gheorghe Dinopol, al doilea ginere al lui Teodor B. Davidescu, și el prefect ai județului Dolj, donează pentru lărgirea cimitirului un loc în suprafața de 1 pogon (5000 m2).

Biserica din Afumați cu Hramul Sfântului Cuvios Sava, cu o vechime de aproape 60 de ani, din cauza vechimii și a cutremurelor suferite de-a lungul timpului, a devenit improprie și neîncăpătoare și în Adunarea Sătească de la 15 februarie 1922 se hotărăște construirea unei alte biserici mult mai mari și mai rezistente, ridicarea sa făcându-se integral cu contribuția benevolă și din suflet a cetățenilor din Afumați și Amzulești. În acest scop, la data de 5 martie 1922, s-a constituit comitetul de organizare și supraveghere a lucrărilor, având următoarea component: 1. Alexandru Gh. Ionescu – președinte (primar al localității) 2. Stan Florescu – vicepreședinte; 3. Constantin C. Berceanu  vicepreședinte; 4. Preot Mihail Amzulescu  casier; 5. Teofil I. F. Vică – membru; 6. Ilie I. Șerban – membru; 7. Ștefan T. Preda – membru; 8. Gheorghe M. Noană – membru; 9. Mihai C. Pena  membru; 10. Dumitru I. Zdrâncă – membru; 11. Alexandru C. Șerban  membru; 12. Stan St. Badea  membru; 13. Ștefan St. Nuță – membru; 14. Ion P. Gană – membru; 15. Florea F. Dinu – membru; 16. Dumitru C. P. Ionica – membru; 17. Marin M. Toma – membru; 18. Dumitru D. Ciobanu – membru; 19. Gh. St. Riza – membru; 20. Ion M. Ociocioc – membru; 21. Constantin F. Bojin – membru; 22. Gh. I. N. Enache – membru.

270

De la începerea strângerii sumelor pentru ridicarea noii biserici, au mai trecut apoi 10 ani, așa încât abia în 1932 s-au ridicat de la băncile unde au fost depuse sumele, suma de 480000 lei, cu toate că se strânsese suma de 900092 lei. Sumele strânse au fost depuse la: 1. Banca Populară „Avuția Satului’’ din Afumați unde în final s-a strâns suma de 440092 lei, iar în 1932 s-a ridicat doar suma de 20000 lei datorită efectului legii de conversiune din 1931; 2. Banca Comerțului din Craiova, de unde s-a ridicat suma depusă și dobânzile aferente, în valoare de 460000 lei.

Această sumă de început a fost mărită ulterior cu mici sume depuse de diverși cetățeni din satele învecinate, dar și prin contribuția unor oameni mai avuți.

Au mai depus: 1. Gh. Dinopol – 2000 lei (în 1932); 2. Nicolae Iovipale – 22000 lei, prefect Dolj; 3. Ion Gârbiceanu – 15000 lei, prefect Dolj; 4. Demetru Iota – 50000 lei, proprietar; 5. General Constantin Manolescu – 50000 lei, proprietar; 6. Constanța Seulescu – 90000 lei, proprietar; 7. Gh. Dinopol-267000 lei, proprietar, socrul lui Marin I. Firănescu.

Din cauza situației materiale precare, cetățenii comunei au contribuit cu sume modeste, dar au făcut transporturi de materiale în mod gratuit și au asigurat forța de muncă la zidirea bisericii.

La ridicarea acestei biserici au mai contribuit: 1. Primăria Afumați, de la bugetul local 1932-1933, cu suma de 15 000 lei.

2. General Victor Dembrovschi a donat clopotul bisericii în valoare de 53 000 lei. Era primar general al Capitalei și era legat de Afumați prin alianță, fiind ginerele doamnei Estera D. Giuvara, proprietară de moșie pe Afumați. Datorită funcției sale, s-a mai primit și suma de 2 000 lei din bugetul județului Ilfov, în timpul când era prefect al județului Ilfov și suma de 15 000 lei din partea Ministerului de Instrucție.

Lucrările de construcție a bisericii au început în 1933. Angajarea construirii a fost prin licitație publică și în urma desfășurării licitației au câștigat antreprenorii italieni Dalabarba și Peresutti.

Supravegherea tuturor lucrărilor de construire a bisericii și-a asumat-o inginerul șef al județului Dolj, Ștefan Lepădetescu. Lucrările de zidărie, tencuieli și acoperișul au costat 1 400 000 lei.

271

272

Lucrarea principală, executarea picturii, a fost făcută de pictorul Chebăr și a costat 285 000 lei, iar mobilierul din lemn de stejar sculptat a fost realizat la Școala de Meserii Băilești de către maestrul în lemn Doctoreanu și directorul școlii din acea perioadă, ing. prof. Constantin Săceanu, pentru care s-a plătit suma de 170 000 lei.

Astfel la final, ridicarea acestei biserici a costat 1 855 000 lei. În etapa de finalizare a lucrărilor, Gheorghe Dinopol a mai donat, în afară de cele menționate, și PISANIA, adică Ing.prof. Constantin Săceanu piatră cioplită pe care este scris hramul și ctitorii bisericii.

Această nouă biserică a fost sfințită în anul 1941 și i s-a atribuit hramul „Izvorul Tămăduirii”. La acea dată erau 342 familii cu 1429 suflete. În toată perioada cât s-au derulat lucrările de construcție la noua biserică, slujbele religioase s-au desfășurat în vechiul local de biserică ce se afla amplasată la nord de noua biserică, la o distanță de aproximativ 30-35 metri și ale cărei rămășițe s-au văzut după aceea zeci și zeci de ani.

Biserica veche avea clopotul în turla de la intrarea în biserică.

Biserica nouă, biserica cu hramul Izvorul Tămăduirii a fost dotată cu o clopotniță din lemn, în fața bisericii la o distanță de aproximativ 40-50 metri, și ulterior, în anul 1979, s-a construit o altă clopotnița din cărămidă de către preotul Leontin Vasile, iar finisările au fost finalizate în anul 1982 de către preotul Ilie Iordache.

Este mai înaltă, mai rezistentă și amplasată la intrarea în curtea bisericii unde sunt fixate cele două clopote. În 2014, în timp ce slujea la această biserică preotul Ilie Iordache, au fost create condițiile ca respectiva clopotniță să fie și capelă. Aceasta este necesară mai ales pentru familiile ce și-au ales locul de veci în cimitirul din Afumați și care din diverse motive au plecat în alte localități și și-au vândut locuința.

Odată cu construirea bisericii nu s-a construit casa parohială, cum prevedea în alte părți.

273

Prin Legea agrară din 1864, biserica a fost împroprietărită cu suprafața de 8,5 hectare, însă trei ha au fost acaparate din vremi uitate de către vecinii pământului bisericii, existând în 1926 doar 5,5 ha, fără a se intenta proces de revendicare.

Această suprafață de teren, de-a lungul timpului a fost o valoroasă sursa de obținere de venituri, folosite la soluționarea problemelor administrativ-gospodărești (împrejmuire, reparații curente, dotări etc.).

După pensionarea preotului Marin I. Firănescu a fost numit preotul Leontin Vasile.

9. Preotul Leontin Vasile este născut la data de 21 iulie 1952 în Perișor, Dolj. Este absolvent al Facultății de Teologie și hirotonisit în anul 1976. Este numit preot la data de 1 noiembrie 1976.

Fiind animat de dorința de a rezolva multe probleme specifice bisericii, cu sprijinul consiliului parohial a vrut să se implice în soluționarea acestora. Din cauza faptului că unii cetățeni nu au cunoscut despre ce este vorba, au apărut suspiciuni și astfel preotul Leontin Vasile a avut unele reclamații. În urma cercetărilor făcute de organele ierarhice superioare ale bisericii, s-a constatat netemeinicia celor sesizate.

Ca urmare a situației create, preotul Leontin Vasile solicită transferul la Băilești și forul superior îi aprobă solicitarea, începând cu data de 1 mai 1979. În urma acestui transfer, singurul post de preot la biserică din Afumați devine vacant.

Este solicitat acest post de către preotul Ilie Iordache și i se aprobă transferul de la parohia Sat Nou-Goicea, județul Dolj la Biserica din Afumați, începând cu data de 1 iunie 1979.

10. Preotul Ilie Iordache este născut în Măceșul de Sus la data de 10 iulie 1953, este absolvent al Facultății de Teologie și a fost hirotonisit la data de 16 decembrie 1975.

Este căsătorit cu profesoara Floarea Iordache, profesoară de fizica-chimie la Școală cu clasele I-VIII Afumați. Au două fete, fiind profesoare crescute în credință și respect pentru activitățile religioase, au absolvit Facultatea de Teologie ortodoxă. La rândul lor, fiicele familiei preotului Ilie Iordache sunt căsătorite, fiecare având soțul preot și au câte doi copii.

Odată numit la biserica din Afumați, preotul Ilie Iordache, constatând că sunt multe de realizat (împrejmuirea curții bisericii, 274

construirea unei clopotnițe, consolidarea bisericii, ca urmare a deteriorării în urma producerii de cutremur în 1941,1973,1977, repictarea bisericii), cu sprijinul financiar al locuitorilor comunei și al consiliului bisericii trece la o muncă susținută, dovedind în acest fel că este un bun organizator și un slujitor al bisericii cu profundă credință. Pe de altă parte, era necesară finalizarea lucrărilor începute de către preotul Leontin Vasile. De îndată ce a fost numit preot la această biserică și pentru a putea fi sprijinit în mulțimea problemelor pe care și-a pus în plan a le rezolva, a organizat un nou consiliu al bisericii în următoarea componență: Gheorghe Firănescu, Ștefan Stănilă, Vasile Badea, Preot Marin Firănescu, Aurel Radu, Constantin Noană, Enache Gheorghe, Marin Teodorescu, Timotei Enache, Dumitru Neacșu și Nicolae Marinică.

Cu acest consiliu, desfășurând o muncă intensă, s-a reușit strângerea sumei de 160 000 lei, majoritatea familiilor contribuind cu suma de 250 lei.

Din această sumă, s-a achitat 60000 lei pentru repictarea interior și exterior a bisericii de către Vasile Ciugulin din Boureni, iar restul sumei s-a folosit pentru ridicarea clopotniței, efectuarea reparației capitale a bisericii, împrejmuirea cimitirului și construirea la curtea bisericii, din partea dinspre șosea, a unui gard din fier și stâlpii de susținere din metal.

Cimitirul a fost împrejmuit cu gard din plasă de sârmă galvanizată, susținută de stâlpi din beton.

Spiritul de bun gospodar al preotului Ilie Iordache se poate deduce și din îmbunătățirile aduse Monumentului Eroilor din 1916-1918, prin amplasarea în această zonă a unei troițe în memoria eroilor din țară căzuți în timpul Revoluției din 1989. În plus, a fost forată o fântână în curtea bisericii, mare parte din această sumă fiind contribuția personală a preotului Ilie Iordache, a fost închis pridvorul bisericii cu ferestre termopan și s-au realizat multe îmbunătățiri interioare.

Tot ce a realizat a fost necesar și foarte bine făcut, dar cel mai important este că în urma lucrărilor de consolidare și repictare a bisericii, cu aprobarea Sfintei Mitropolii a Olteniei, se face sfințirea din nou a acestei biserici, eveniment primit cu multă bucurie de enoriași.

Acest eveniment în viața creștinilor din Afumați a avut loc la data de 18 octombrie 1987 și au participat, în afară de locuitorii localității, și o parte din cetățenii din satele învecinate. Au mai participat: 275

 Preot Ștefan Cotea, din partea Protoieriei Băilești;  Diacon Ioan Marinescu, din partea Mitropoliei Olteniei, reprezentant al I. P. S. Dr. Nestor Vornicescu – Mitropolitul Mitropoliei Olteniei.

Comportamentul cetățenilor din Afumați de-a lungul timpului a dovedit că sunt oameni cu credință în suflet, cu înțelegere față de evenimentele religioase, dar treptat, numărul participanților la slujbele din biserică s-a micșorat.

La ora actuală, părintele Ilie Iordache este sprijinit de un grup de enoriași, în special de un grup de 4-5 persoane, care contribuie la desfășurarea slujbelor din biserică. Printre persoanele care contribuie la desfășurarea slujbelor (cântă la strană), menționăm pe: Ion Șt.

Enache, Elena Enache, Maria Radu și, sporadic, Nicolița Filip, Veronica Deca, Daniela Dudu, profesoara Floarea Iordache, profesoara Maria Preda etc. Maria Radu, de profesie asistentă medicală, la ora actuală pensionară, este persoana din comună care se implică în rezolvarea problemelor multor cetățeni care se află în dificultate. La orice oră îi este cerut ajutorul, atunci când o persoană este bolnavă, se deplasează pentru a ajuta medical, potrivit competențelor, îi vizitează la spital la Băilești sau la Craiova, boteză copii din familii defavorizate, ajută material diverse persoane etc. Atunci când este nevoie, în situația că este un deces într-o familie, se implică în soluționarea multor probleme ivite ca urmare a tragicului eveniment din familia respectivă.

Până în decembrie 1989, erau și situații care te determinau să nu mai participi la slujbe. Erau mulți care aveau probleme chiar și atunci când aveau cununia religioasă. În Afumați, până în 1956-1960, cu toate vicisitudinile vremii, din fiecare familie erau prezenți la slujbele de duminică și la cele din zilele de sărbătoare câte una-două persoane. Biserica părea neîncăpătoare. Erau situații când la Bobotează sau la Sfintele Paște, mulți oameni rămâneau afară pentru a asculta și a participa la slujbă.

Era o plăcere să-i vezi pe bătrâni îmbrăcați în costume naționale și apoi la terminarea slujbei să-i vezi ieșind cu fețele luminoase, zâmbitoare. Aproape în fiecare duminică și în zilele de sărbătoare, era o plăcere să-i vezi pe flăcăi și fete jucând în horă, prinși de mână și foarte bucuroși, iar bătrânii stăteau pe margine și savurau clipele frumoase.

276

Era o mare bucurie și o împlinire sufletească în ziua de Înălțare când mulți cetățeni făceau un cort comun, mare, în fața bisericii și femeile veneau cu coșul plin de bunătăți pentru a fi împărțite în memoria celor decedați, se plăteau și se jucau hore de pomană, iar copiii și tinerii erau foarte energici, bucuroși că se dădeau în tiribombă, ciocneau ouă încondeiate și-și cumpărau vâjâitori.

Era un prilej de pomenire a celor decedați și o satisfacție pentru posibilitatea ca neamurile să se întâlnească și să petreacă cu demnitate și credință în suflet.

Dacă aceste obiceiuri s-au păstrat până prin 1960, se datorează faptului că participanții la slujbă sunt foștii elevi care după 1932 au beneficiat de o sistematică și continuă pregătire religioasă. Începând cu 1932, potrivit articolului 61 din Legea Învățământului primar, religia era predată în școli de către preoți, care aveau obligația de a preda la toate cele șapte clase primare câte o oră pe săptămână, iar la primele trei clase era și câte o oră de educație morală pe săptămână; în total preotul preda 10 ore pe săptămână în școală, timp suficient ca elevii să primească educație religioasă.

Pregătirea religioasă a elevilor se continua și în cursul inferior al învățământului secundar, adică în licee și școli normale (ulterior pedagogice). În perioada 1932-1948, fiecare oră de curs la clasă începea cu rugăciunea rostită în grup de către elevii clasei.

Doamne, doamne, ceresc Tată, Noi pe tine te rugăm, Luminează-a noastră minte Lucruri bune să-nvățăm!

Ca tu ești stăpânul lumii, Și al nostru Tată ești, Și pe toate cele bune, Numai Tu le împlinești! În Numele Tatălui și-al Fiului și al Sfântului Duh, Amin!

La terminarea fiecărei zile de curs, la sfârșitul orei din ziua respectivă, se rostea rugăciunea: Toți cu inima curată, Ție, Doamne, -ți mulțumim!

Tu, cu darul Tău, Prea Sfinte, 277

Ne-ajuți oameni buni să fim.

De greșeli să ne ferim, Țara noastră s-o iubim Ție, Doamne, -ți mulțumim!

Aceste activități desfășurate în mod sistematic au avut o mare influență în menținerea credinței în rândul populației.

Prin Reforma Învățământului din 1948, învățământul devine laic, se suspendă învățământul religios din școală.

După decembrie 1989, este iarăși introdusă la fiecare clasă câte o oră de religie pe săptămână. În primii doi-trei ani de după 1989, religia este predată de către preoți și apoi apar generații întregi de cadre didactice specializate în predarea Religiei în rândul elevilor. La noi în școală, în perioada 1990-1991, religia a fost predată de preotul Iordache Ilie, apoi pentru o perioadă scurtă, a fost predată de către profesoara Floarea Iordache, ore cuprinse în obligația de catedră, iar începând cu 2002, a fost numită ca profesoară titulară pentru orele de religie profesoara Daniela Căpinaru. În scurt timp, i s-au introdus în catedră orele de religie de la toate cele trei școli de pe raza comunei și orele de muzică de la clasele V-VIII, iar pentru a avea catedră completă în specialitate i-au fost repartizate de către Inspectoratul Școlar Județean, începând cu anul școlar 2010/ 2011 și orele de Religie de la Școala Siliștea-Crucii.

Astfel elevii capătă cunoștințele necesare de Istoria Religiei, dar și îndemnul de a fi credincioși, de a lupta pentru păstrarea ortodoxiei și a avea mereu treaz exemplul domnitorului nostru, Constantin Brâncoveanu.

După 1989, planurile de învățământ cuprind câte o oră de religie pe săptămână la fiecare clasă și Ministerul Educației aprobă manuale speciale de religie pentru fiecare clasă. În Dicționarul explicativ al limbii române, Ediția 1973, la pagina 229, se găsește următoarea definiție: Datină – Obicei sau deprindere consfințită în timp și devenită tradițională pentru o colectivitate de oameni. În vederea scrierii acestei lucrări a fost nevoie de o lungă perioadă de documentare și cu această ocazie am avut posibilitatea a cunoaște și tradiții ale unor localități, nu îndepărtate de vatra satului Afumați, tradiții ale unor localități vecine și s-a putut constata că unele dintre ele sunt comune, dar cele mai multe sunt specifice fiecărui sat.

Aceste datini sunt funcție de etnia predominantă din localitatea respec278

tivă, de religia îmbrățișată de localnici, dar și de nivelul de cultură și civilizație la un moment dat al comunității respective. Tradițiile pe care le vom reliefa vin din negura timpului, unele având vechime de peste o mie de ani. Vom face prezentare sumară a principalelor datini străbune, în mod cronologic în raport cu timpul scurs de-a lungul unui an calendaristic. În preajma Anului Nou, a Paștelui și a Crăciunului există o densitate mai mare de obiceiuri, datini, față de restul anului.

Pentru redarea acestora într-o formă veridică, s-au purtat mai multe discuții cu persoane vârstnice din localitate.

Buhaiul Acest obicei se practică în seara premergătoare Anului Nou, zi în care se sărbătorește Sfântul Vasile. În seara aceasta, cete de 3-4 copii trec pe la casele localnicilor pentru a le face urări de bine pentru noul an. Au o cutie paralelipipedică, confecționată din lemn sau tablă, de dimensiuni aproximativ 40cm x 20cm x 20cm, fără funduri, unul fiind înlocuit cu o bucată de piele netăbăcită și curățită de lână, de care este legat un smoc de păr de cal, smuls sau tăiat din coama sau coada calului. În timp ce se cântă și se fac urările respective, unul din tineri udă firele de păr cu apă dintr-o sticlă, iar altul trece prin mână firele de păr respective și iese un sunet specific. Pe timpul cât buhaiul scoate acele sunete, toți tinerii din ceată cântă: Mâine anu’ se-noiește Sfânt Vasile, sfânt Cu Buhaiul se pornește Sfânt Vasile, sfânt Și începe a colinda Sfânt Vasile, sfânt Pe la case-a colinda Sfânt Vasile, sfânt Anul ce vine cu bucurie Să vă dea Domnul Tot ce doriți, tot ce doriți Și-am plecat la vânătoare Sfânt Vasile, sfânt La vânat de căprioare Sfânt Vasile, sfânt

Anul ce vine cu bucurie Să vă dea Domnul Tot ce doriți, tot ce doriți Căprioare n-am vânat Sfânt Vasile, sfânt Și-am vânat un iepuraș Sfânt Vasile, sfânt Să facem din blana lui Sfânt Vasile, sfânt Haine scumpe Domnului Sfânt Vasile, sfânt Anul ce vine cu bucurie Să vă dea Domnul Tot ce doriți, tot ce doriți La anu’ și la mulți ani!

279

După derularea cântecului, gazda îi servește pe copii cu dulciuri și le oferă sume modeste de bani, le urează multă sănătate și la anul viitor să vină din nou.

Sorcova

Obiceiul sorcovitului are ca actori principali un grup format din 2-3 băieți, în vârstă de până la 14-15 ani, iar în ultimul timp merg cu sorcovitul chiar și grupuri de 2-3 fete, în vârstă de 10-12 ani. Sorcovitul se desfășoară în prima și a doua zi din noul an. Fiecare grup de copii își cumpără sorcova din comerț sau și-o confecționează ei din hârtie creponată de diverse culori, predominând roșu și verde. Se merge cu Sorcova de regulă la casele unde are loc petrecerea specifică datului la grindă a copiilor de până la 4-5 ani, la noi spunându-se că fac Moașa. Se mai merge cu Sorcova la rudele apropiate, la prietenii de familie și la vecini. După ce sunt poftiți în casă, cântă pe melodie transmisă din moși-strămoși, următoarele: Sorcova vesela Să trăiți, să-mbătrâniți, Ca un măr, ca un păr, 280

Ca un fir de trandafir, Tare ca fierul, Iute ca oțelul, Tare ca piatra, Iute ca săgeata, La anu’ și la mulți ani! În timp ce grupul de copii cântă Sorcova, cel care ține sorcova, atinge ușor capul gazdei și astfel toți membrii familiei respective sunt sorcoviți. La sfârșitul sorcovitului li se oferă dulciuri și bani.

Plugușorul Se desfășoară în primele două zile ale Anului Nou. Grupuri de 5-6 tineri necăsătoriți, îmbrăcați in costume naționale, cu o reproducere din lemn a unui plug, îmbrăcat în hârtie creponată viu colorată, merg pe la casele rudelor, ale prietenilor, ale vecinilor și le fac urări de sănătate și belșug în noul an. Doi dintre tinerii din grup trag plugul, ei reprezentând cei doi boi de la jug, al treilea ține de coarnele plugului, el este cel care spune Plugușorul, iar restul tinerilor stau în curte și pocnesc din bice atunci când aud Hăi, hăi. După rostirea Plugușorului sunt cinstiți cu vin, cozonac și bani, iar cei mai apropiați, grade de rudenie cu cei din grup, îi poftesc și la masă. Cu toate că versurile majorității datinilor au apărut de-a lungul timpului în diverse manuale școlare, versurile nu sunt identice pentru toate comunitățile, fiind modificate și adaptate la specificul locului. Grupul de urători își anunță venirea prin pocnete de bici la poarta gazdei și unul dintre ei adresează întrebarea: Primiți plugușorul? De îndată ce au fost poftiți, începe ritualul specific acestui obicei. Cel de la coarnele plugului începe a recita versurile: Cu frâul de mătasă Aho, aho, copii și frați, Stați puțin și nu mânați, Cât vița de groasă Lângă boi v-alăturați Ia mai mânați, măi flăcăi, Și cuvântul mi-ascultați: Și sunați din zurgălăi S-a sculat mai an Hăi, hăi, hăi!

Bădica Traian El în scări s-a ridicat, Și-a încălecat Peste câmpuri s-a uitat, Pe-un cal învățat, Să aleagă loc curat Cu nume de Graur, De arat și semănat.

Cu șaua de aur, În curând s-a apucat 281

Și sunați din zurgălăi, Hăi, hăi, hăi!

După ce l-au secerat Și în clăi l-au adunat Grâul iute-l treiera, Flăcăii îl vântura Și la moară că pleca Ia mai mânați, măi flăcăi, Și sunați din zurgălăi, Hăi, hăi, hăi!

De urat, am mai ura, Frică ni-e c-o însera Că suntem pre mititei Și ne mușcă câinii răi, La anul toți să trăiți, Să vă găsim înfloriți, Ca merii, ca perii, În mijlocul primăverii Ia dați roată, măi flăcăi, Și sunați din zurgălăi, Hăi, hăi, hăi!

La anul și la mulți ani!

Câmpul neted l-a arat În lungiș și-n curmeziș, S-a apucat într-o joi, C-un plug cu doisprezece boi, Boi bourei, în coadă codălbei În frunte ținteței, Ia mai mânați, măi flăcăi, Hăi, hăi, hăi.

Ziua toată a lucrat, Brazde negre – a răsturnat Și prin brazde – a semănat Grâu mărunt și grâu de vară, Dar-ar Domnul să răsară!

Ia mai mânați măi flăcăi Și sunați din zurgălăi Hăi, hăi, hăi!

S-a dus apoi ca să vadă De i-a dat Dumnezeu roadă, Și de-i grâul răsărit, Și de-i spicul aurit, Era-n pai cât trestia, Și în spic cât vrabia, Ia mai mânați, măi flăcăi,

Datul la grindă Această datină este destinată familiilor care au copii mici, în vârstă de până la 7-8 ani și are loc în ziua de 1 ianuarie a fiecărui an, iar petrecerea se continua și a doua zi, și chiar a treia zi. De regulă, cel care are copii de până la vârsta de 7-8 ani, în dimineața zilei de 1 ianuarie, merge cu copiii la moașă (cea care a fost stabilită la nașterea copiilor, aceeași pentru toți copiii familiei respective, cea care a participat la nașterea copiilor), unde sunt așteptați de gazdă pentru a da copiii la grindă. În prealabil, gazda a făcut pregătirile necesare în sensul că a făcut pentru fiecare copil câte un colac. Colacul are înfipt în el fire de busuioc pentru a purta noroc celui ridicat la grindă, monede înfipte în colac pentru a nu fi ocolit de bogăție, bancnote legate cu fir roșu pentru a nu fi deocheat și diverse cadouri pentru fiecare copil. Soțul moașei, capul familiei, cu picioarele pe un obiect meta282

lic, pune câte un colac la gâtul fiecărui copil și, pe rând îl ridică pe fiecare de trei ori până la înălțimea de deasupra tocului de ușă, simbolizând dezvoltare viguroasă, și la fiecare ridicare la grindă se fac fiecărui copil și părinților săi urări de sănătate și viață lungă. După încheierea ritualului, cei care însoțesc copiii stabilesc cu moașa ora întâlnirii pentru începerea petrecerii. De regulă, petrecerea începe în jurul orei 13 – 14, continuă până seara târziu și se reia a doua zi și chiar și a treia zi. Pentru efortul depus de moașă, părinții copiilor aduc diferite cadouri moașei și soțului acesteia și în fiecare zi câte un plocon.

Boboteaza Este sărbătoarea din ziua de 6 ianuarie a fiecărui an. În această zi se sfințește apa de către preot în biserică și credincioșii participă la slujbă, iau apă sfințită (aghiazmă), pe care o duc acasă și se spune că este bine a bea timp de 7 zile la rând și apoi la fiecare sărbătoare câte trei înghițituri, pentru curățare de păcate și pentru spor în casă. Se zice că dacă la Bobotează este ger (de crapă pietrele) și cade chidă pe pomi, va fi un an bogat, vor cădea multe ploi. Se crede că această zi este ziua cea mai geroasă din an, de aceea se și zice „Gerul Bobotezei”.

Iordănitul Este o mare sărbătoare creștină, este în ziua de 7 ianuarie a fiecărui an. În această zi, începe a se lua câte trei înghițituri de aghiazmă, se stropește casa cu aghiazmă, precum și păsările și animalele pentru a fi sănătoase și ferite de rele pe parcursul anului. Este o zi de sărbătoare religioasă, dar este și o zi de petrecere. Este ziua onomastică a celor ce se numesc Ion. În familiile celor care se numesc Ion se organizează o petrecere și, nu numai, de către aceștia. În această zi, are loc iordănitul. Acest ritual este organizat de cete formate din 5 – 6 tineri necăsătoriți. Se pleacă în zorii zilei, se ia o găleată cu apă, o chită de busuioc legată cu fir roșu și fir de beteală și se merge pe la casele locuitorilor. Se merge în special la cei ce se numesc Ion, la rudele celor din grupul celor ce iordănesc și la prieteni. Cu busuiocul sunt stropiți pe cap cei vizitați și li se fac urări de genul: „Să trăiți ani mulți fericiți, să fiți sănătoși, să aveți spor în toate” etc. Se merge și la fântâna din sat de unde se ia apă pentru a iordăni pe cele mai multe fete. Cei care sunt iordăniți îi răsplătesc pe tineri cu bani, băutură, 283

bucăți de carne, cozonaci. La terminarea acțiunii, cu ce au strâns și, dacă mai este nevoie, cu contribuție personală, organizează petrecere ce ține până a doua zi. După ce au terminat iordănitul, chita de busuioc pe care au folosit-o o leagă la cumpăna unei fântâni, unde stă luni de zile, iar apa ce a rămas în găleată o aruncă pe câmp pentru a fi un an bogat.

Sântoaderul Sântoaderul este sărbătoarea din prima sâmbătă din postul Paștelui. În această zi, în calendarul ortodox se află menționat „Sfântul Toader”, căruia atunci când trăia îi plăcea să meargă călare pe cal. În această zi, are loc scoaterea cailor la plimbat de către toți cei care au cai. După slujba din biserică, cei care au cai vin cu ei în fața bisericii, sunt botezați de către preot și se desfășoară o scurtă slujbă pentru sănătatea cailor. În această zi, proprietarul calului împodobește căpăstrul cu panglici colorate, îi pune un clopoțel și iese cu el în sat să participe la desemnarea celui mai frumos, celui mai bun cal. Pentru aceasta se deplasează toți aceia care au venit cu cai la marginea satului și de acolo, la un semnal, pleacă toți în goană iar cel care ajunge primul în locul stabilit, de regulă în centrul satului, se va bucura de aprecierile celor prezenți la desfășurarea acestui obicei. Scoaterea cailor în sat pentru plimbare este cunoscută sub denumirea de „Încuratul cailor”. În această zi, se face toaleta cozii și a coamei calului, iar părul rezultat este folosit la împletirea funiilor, zice-se, pentru a rezista mai mult. Această zi este o zi cu semnificație și pentru oameni. În zorii zilei, toți membrii familiei se spălau pe cap cu „Iarbă mare”, o plantă a cărei rădăcină seamănă cu rădăcina de țelină, cu rădăcina de hrean. Bucăți din rădăcina acestei plante se puneau în apă fierbinte, se spălau pe cap, convinși fiind că tot anul vor fi sănătoși, nu vor face paraziți în cap. Când mamele îi spălau cu „Iarbă mare”, le cântau celor mici: „Toadere, Sântoadere, Dă cosiță fetelor, Ca pe coada iepelor, Dă părul băieților, Ca pe coada mânjilor”.

284

Bucățile de „Iarbă mare” care rămâneau după spălatul pe cap, erau purtate de fete câteva zile în coada împletită, cu speranța că le va crește părul mai mare și mai des.

Mărțișorul Este sărbătoarea din ziua de 1 Martie, este simbolul începerii primăverii, se derulează în perioada 1 Martie – 8 Martie și se transmite din generație în generație de foarte mult timp. La începuturi, mărțișorul era o cruciuliță sau o monedă de argint găurită care era legată cu un șnur împletit în culorile alb și roșu, și spre deosebire de zilele actuale, era purtat la gât, iar după 8 Martie, era agățat într-un pom fructifer. Se agăța într-un pom, pentru ca fata care l-a purtat să fie frumoasă ca florile pomilor. În luna mai, se duceau să vadă dacă pomul a înflorit și a legat multe fructe, iar dacă acestea erau îndeplinite, aveau credința că tot anul va fi sănătoasă și îi va merge bine.

Banul de argint simboliza belșug, culoarea alb din șnur, se zice, că reprezenta dorința ca cel care poartă mărțișorul să aibă fața frumoasă, albă ca și crinul, iar culoarea roșie, să fie în obraji rumenă, roșie ca trandafirul. Sărbătoarea mărțișorului este legată de numele lui Marte, unul dintre cei doisprezece zei ai Romei despre care se afirmă că acești doisprezece zei erau cei care participau la luarea hotărârilor.

Dintre acești zei, în onoarea lui Marte, s-a dat și numele uneia din zilele săptămânii, de marți. Odată cu ziua de 1 Martie, încep zilele babei și țin până pe data de 9 martie. Se spune că înainte de începerea Babelor, fiecare femeie trebuie să-și aleagă una din aceste 9 zile și cum este vremea din ziua pe care și-a ales-o, așa este și sufletul celei ce a ales acea zi. În ziua de1 Martie este Baba Dochia sau Baba Marta.

Mucenicii Este sărbătoarea din ziua de 9 martie a fiecărui an. În această zi, se serbează cei 40 de Mucenici. Femeile pun într-un copac din curte câteva fire de sfoară albă și roșie. Acest obicei simbolizează începerea primăverii. În această zi, femeile fac Bradoși, un fel de covrigi mai mari, împletiți sub formă de 8, care înainte de a fi puși la copt, sunt înțepați cu o țeavă din trestie. După ce au fost copți sunt dați pe deasupra cu miere și miez de nucă. Bradoșii se împart la rude și vecini pentru a fi mâncați, în amintirea celor 40 de Mucenici arși 285

în foc. Au un gust foarte plăcut. Bărbații susțineau că pentru a fi sănătoși, pentru ca organismul să producă tot timpul anului sângele necesar, este bine să bea în această zi 40 de pahare cu vin. Cei mai „curajoși” nu luau în seamă mărimea paharului și adesea reușeau să „vorbească în altă limbă”. Tot în această zi, femeile ocolesc casa cu o strachină în care au pus jar, tămâie și cârpă pentru a arde. Explicația este că în acest fel vor fi alungați șerpii din preajma curții și gospodăria va fi ferită de rele. Copiii din familia fiecăruia ieșeau în curte și băteau cu bâtele în pământ, gest ce simbolizează alungarea iernii. În timp ce băteau cu bâtele, ziceau: Fugi tu frig și ieși căldură, Să se facă vremea bună, Pe la noi pe bătătură.

Buna Vestire Această sărbătoare este ziua în care Fecioara Maria a primit vestea că va naște pe Mesia. Se sărbătorește în ziua de 25 Martie a fiecărui an. Se spune că așa cum este vremea în această zi, așa va fi și în ziua de Paști. La Buna Vestire se dezleagă limba cucului și a tuturor păsărelelor, care prin ciripitul lor dau adevărate „concerte”.

Cucul va cânta până în ziua de Sânziene când are loc întărirea țepilor din spicul orzului. În această zi, se mănâncă pește și nu este bine să cauți gâlceavă cu cei din jur. Se spune că cei care sunt născuți în această zi vor fi vioi, energici, încăpățânați, cinstiți, nerăbdători, îndrăzneți, curajoși și vor beneficia de ridicare prin sine.

Floriile Sărbătoarea Floriilor are loc în prima duminică de dinaintea marii sărbători a ortodocșilor, Sfintele Paști. I se zice ziua Floriilor pentru că se consideră că în această zi toate florile au ieșit din pământ. Este ziua intrării în Ierusalim a Domnului nostru, Iisus Hristos. În această zi, credincioșii care merg la slujba din biserică, duc flori și ramuri de salcie. După ce aceste ramuri au fost sfințite, la plecarea acasă după slujbă, fiecare din cei prezenți la slujbă ia câteva ramuri de salcie cu care se va încinge peste mijloc, cu credința că tot anul nu vor mai avea dureri la spate și că vor fi sănătoși tot anul. Una dintre ramurile de salcie aduse de la biserică este agățată la icoana din casă, în speranța de a fi alungate relele din familie. Se spune că cei care 286

vor sădi pomi în această zi au siguranța prinderii de rădăcini într-un timp foarte scurt. Se mai spune că așa cum este vremea în această zi, așa va fi vremea și în ziua de Paști. În această zi, se mănâncă pește, este dezlegare la pește.

Sfântul Gheorghe Este considerat sfântul cel viteaz care a scăpat omenirea de scorpie, este cel care, călare fiind, și având o suliță în mâini, a ucis balaurul cu mai multe capete, adică a învins răul și de aceea este considerat apărătorul creștinilor la nevoie. Este o sărbătoare importantă în viața creștinilor. Se consideră că în această zi, cerul se deschide și sunt primite rugile nevoiașilor. Este și o zi de petrecere, de voie-bună, nu numai pentru cei care portă numele Gheorghe și această zi este ziua lor onomastică, dar și pentru toată comunitatea. Pentru această zi, tinerii perpetuează obiceiul de a merge cu o zi înainte cu căruțele cu cai sau cu carele trase de boi la marginea satului, la pădure, pentru a tăia crengi și a umple carele cu aceste crengi, cu care a doua zi, grupuri de 5-6 tineri ce se află în fiecare mijloc de transport să treacă pe la casele tuturor locuitorilor și să le pună în poartă ramuri verzi de liliac, salcie sau stejar. În timp ce merg prin localitate cu căruțele cu proor, așa cum sunt numite aceste ramuri înfrunzite, cântă, sunt însoțiți de muzicanți și după ce au terminat de împărțit proor la casele oamenilor, se strâng la unul din fiecare grup și petrec până noaptea târziu. Cei mai bătrâni spun că este bine ca în această zi să te cântărești, pentru ca tot anul să nu se prindă boala, relele și farmecele de tine. Agricultorii spun că dacă în ziua de Sfântul Gheorghe grâul este crescut astfel încât să se poată ascunde cioara în el, sunt premise pentru o producție mare în acel an. Începând cu anul 1970, când numărul tinerilor a devenit tot mai mic, au continuat acest obicei câteva grupuri de cetățeni mai în vârstă. Printre aceștia au fost: Tudorică A Gheorghe, Alexandru Țărineanu, Florea I. Țărineanu, Gheorghe Enache (Țâr), Constantin Oanță, Constantin (Bebe) Noană, Eugen M. Nuță, Dan Furiș, Cornel Furiș, Venus Iovănel, Marius Kontz, Gheorghe Șt. Deca (al lui Buduroi), Gheorghe C. Popa, Constantin C. Nuță (Oblemenco) etc. Iată imagini de la această tradiție și de la petrecerile organizate:

287

288

Joimărica Este obiceiul din joia dinaintea sărbătorii Sfintelor Paști. În concepția femeilor în vârstă, Joimărica era asemuită cu o femeie nu prea frumoasă, cu capul mare, despletită, cu dinți mari ieșiți afară, destul de răutăcioasă, deoarece era cea care pedepsea fetele, tinerele care nu reușeau să toarcă toată cânepa până la această dată. Astfel se învredniceau și acest obicei le intra în obișnuință, deveneau vrednice. În această zi, mai multe grupe de câte 2-3 copii împânzesc satul, merg pe la casele oamenilor și le cântă Joimărica. Unul dintre copiii din grup are un clopoțel în mână pe care îl agită mereu și tot grupul recită sincronizat versurile: Câțâ, câțâ, tors-ai câlți?

Două ouă-ncondeiete La lelița pe perete Dă-mi și mie-un oușor Să-l ciocnesc la păștișor.

Drept plată primesc câteva ouă și apoi continuă: Să-ți trăiască găinile Și să se-nmulțească Cum se prăsesc furnicile.

Vinerea Paștelui Este ziua următoare după Joimărica, este vinerea de dinainte de Paște. În credința ortodocșilor, în această zi Iisus Hristos a fost răstignit pe cruce de către ostașii lui Pilat, după ce a fost schingiuit și batjocorit (a fost bătut cu biciul, a fost dezbrăcat de haine, i-au pus pe cap cunună de spini și Pilat a zis către ostași: „acesta este regele iudeilor”).

După ce l-au pus în mormânt, Pilat a dat ordin să fie păzit pentru a nu i se fura trupul de către ucenici. Ca să fie siguri că trupul nu va dispărea din mormânt, ostașii au pecetluit piatra de la intrarea în mormânt. Se spune că în această zi a avut loc un mare cutremur, iar catapeteasma templului s-a despicat în două. În această zi, femeile roșesc ouăle pentru Paște, culoarea roșie simbolizând culoarea sângelui vărsat în timpul răstignirii pe cruce. În această zi, majoritatea femeilor în vârstă postesc și beau doar apă. În seara acestei zile începe la biserică Slujba de Înviere, se cântă Prohodul, slujba are loc și în noapte următoare, iar în cea de-a treia noapte, când are loc cea de-a treia slujbă, se spune că este Noaptea Învierii Mântuitorului Iisus Hristos. Cei prezenți la slujbă în această noapte vin acasă cu lumânări aprinse.

289

Paștele Aceasta, împreună cu sărbătoarea Crăciunului sunt cele mai importante sărbători în tradiția creștină. Sărbătoarea Paștelui durează trei zile. Este sărbătorea bucuriei dedicate Învierii Mântuitorului. În familie, și cei mai mulți împreună cu rude și prieteni petrec timp de trei zile. Mâncărurile specifice din aceste zile sunt cele preparate din miel și pasăre și nelipsitele ouă roși. În fiecare din aceste trei zile, tineri și vârstnici, îmbrăcați în haine de sărbătoare, în urmă cu mulți ani, îmbrăcați în costume populare, mergeau la slujba din biserică. Începând cu prima zi de sărbătoare, timp de șase săptămâni, salutul între persoane era: „Hristos a înviat!”, iar răspunsul: „Adevărat a înviat!”, obicei care acum este respectat mai ales de către persoanele vârstnice. În prima zi de Paști, în memoria celor decedați se împarte, iar în celelalte două, femeile merg în zorii zilei la tămâiat. Duminică, în prima zi de Paști, cei care nu au fost în noaptea de înviere la biserică, până în prânz merg la lăcașul sfânt pentru a lua Paști, iar cei cu vârstă de până la 7 ani, însoțiți de un membru al familiei merg la biserică pentru a lua precestanie, pentru a primi împărtășanie. În fiecare din cele trei zile de Paști, după masa de prânz, se mergea la Hora satului pe izlazul comunal, în punctul „La fântâna lui Nițișor”. În timp, acest obicei s-a încetățenit și aproape în fiecare an, veneau la această horă a celor din Afumați și oameni din Boureni, Covei, Siliștea-Crucii și chiar din Urzicuța, și petreceau până seara târziu. Familiile care aveau decedați de curând și în special cei care aveau tineri decedați, veneau cu ouă roșite, cozonac și vin pentru a împărți celor prezenți la horă.

Cei din alte sate și chiar cei din Afumați mergeau la horă cu căruțele cu cai împodobiți sau cu carele cu boi (obicei păstrat până prin jurul anului 1960). La aceste hore comune, de multe ori, cei din satele menționate veneau cu muzicanții lor și încingeau hore deosebite.

Acum, fiecare arăta ce priceput era în ale jocurilor populare.

Erau mulți care te încântau când îi vedeai în joc, dar parcă așa cum jucau Constantin și Alexandru Ceaușu (ai lui Minică), Ilie și Floarea Iovănel (ai lui Oiță), Dumitru și Olga Deca (ai lui Cerchezu), Constantin și Mihai Noană (ai lui Minucelu), Anghel și Florea Odagiu (ai lui Ciocu), Gheorghe și Florea Tudorică (ai lui Lache), Ion și Livia Furiș (ai lui Băbă), nu prea găseai în împrejurimi. Dintre cei mai în vârstă, și poate că și mai talentați, amintim pe: Tita Zamfir, Florea Stoenescu, Florea Tunaru, Ștefan I. Stănilă, Dumitru M. Zamfir, Ștefan 290

D. Stănilă, Grigorie Badea, Alexandru D. Șerban, Florin Gană, Pavel Zamfir etc. Muzicanții erau plătiți cu bani și cu produse (grâu, porumb). Pentru a se strânge banii și produsele pentru plata muzicanților, un grup de 4-5 tineri din fiecare sat, numiți garanți, cu una – două săptămâni înainte de data Sfintelor Paști, treceau pe la casele locuitorilor care contribuiau, fie cu o târnă de știuleți de porumb, fie cu o baniță de grâu sau cu bani. Obiceiul de a strânge produse și bani pentru muzicanți se mai practică și azi, dar hora, jocul, nu mai au amploarea de altădată. După Paști, credincioșii ortodocși, în special cei mai în vârstă, țineau joile de la Paști până la Înălțare, în sensul că nu este bine a munci deoarece este posibil să bată piatra și să fie distruse culturile. Erau socotite adevărate zile de sărbătoare, în sensul că se organiza chiar și horă în sat în aceste joi de după Paști. Prima joi de după Paști este numită Joia iepelor. Era bine ca această joi să fie respectată, pentru ca animalele să nu se îmbolnăvească. A treia zi de Joi este numită Joia Ropotinii. Este bine a fi respectată, pentru a fi ferit de grindină, fulgere și trăsnet. Cea de-a noua joi după Paști este numită Joia Paparudei. În această zi, dacă este cald, este bine să fie aduse la fântână două-trei fetițe care vor fi udate cu găleata, pentru ca să nu mai fie secetă și în curând să plouă, deoarece culturile se află deja în suferință din cauza lipsei de apă. O altă variantă a Paparudelor este următoarea: Un grup de 3-4 fetițe rrome, îmbrăcate foarte sumar, își acoperă corpul cu plante de bozi. Sunt însoțite de o femeie adultă, de regulă, mama uneia dintre fetițele paparude și cântă astfel: Paparudă, rudă, Vino de ne udă, Cu găleata plină, Ploile să vină, Cu găleata rasă, Ploile se varsă De joi până joi, Să dea numai ploi.

De marți până marți, Să curgă talaz.

Unde-om da cu plugul, Să curgă ca untul, Unde-om da cu sapa, Să curgă ca apa.

Paparudă, rudă, Vino de ne udă Cu găleata plină Ploile să vină, De joi până joi Să dea numai ploi.

Această datină se practica având credința că astfel va aduce ploaie.

291

Ultima zi de Joi este denumită Joia verde. Cei care muncesc în această zi se vor îmbolnăvi, vor înverzi. Se zice că vor fi loviți de Iele, vor fi luați din căluș.

Ispasul Este sărbătoarea din a 40-a zi de la Paști, este ziua când se spune că are loc Înălțarea la ceruri a Domnului Iisus Hristos. În această zi, se împarte, se petrece în familie și cu prietenii. Și pentru această zi se roșesc ouă, se ciocnesc și se zice: „Hristos s-a înălțat!”, iar cel de-al doilea răspunde: „Adevărat s-a înălțat!”. Cei care au purtat Păresimile vor face petrecere mai mare decât cei care nu au purtat Păresimile. Se spune că au purtat Păresimile cei care au făcut colaci de la lăsatul postului până la Înălțare. Mai ales cei mai în vârstă, după înălțare se salutau timp de șase săptămâni cu cele zise atunci când se ciocnesc ouă în ziua de Ispas. Până prin 1955 – 1960, în ziua de Înălțare, cei care purtau Păresimile, mai multe familii ce aveau un anumit grad de rudenie, sau pur și simplu vecini sau prieteni, organizau în grup masă comună, prin rotație, acasă la câte unul din acel grup. Cei mai mulți însă și dintre cei care erau cei mai cuprinși de sentimentul religios, în ziua de Înălțare, organizau masa comună (poate că și peste o sută de familii din Afumați și Amzulești), în curtea bisericii, într-un enorm cort. Acesta era construit de către bărbații participanți, cu 1-2 zile înainte de ziua de Înălțare, folosind drept acoperiș cergile de la fiecare familie. Masa începea la ora 12 și nu se gusta din bucate până ce preotul nu termina slujba săvârșită cu această ocazie, în cortul construit. Femeile împărțeau bucate timp de 15-20 de minute și apoi avea loc masa comună, până seara târziu. La această masă participa și preotul, și era o cinste pentru familiile la care preotul se oprea și le gusta din bucate.

Rusaliile Se sărbătoresc la 50 de zile după Paști, durează 7 zile și sunt numite zilele de căluș. Se crede că Rusaliile ar fi Ielele, niște fete frumoase, fermecătoare, dar care au duhuri rele în ele și pedepsesc pe cei ce muncesc în zilele de Rusalii, iar aceștia nu se vor înzdrăveni decât dacă li se joacă într-o zi călușul. Călușarii sunt un grup de 7 dansatori, îmbrăcați în costume naționale, în picioare poartă opinci cu pinteni, poartă un steag într-o prăjină de care este legat un prosop, o piele de iepure și câteva fire de usturoi.

292

Sunt însoțiți de doi lăutari care cântă melodii specifice. Fiecare dansator poartă în timpul jocului un baston, folosit ca auxiliar în timpul jocului, pe cap poartă fes roșu, bete așezate cruciș peste corp, iar la picioare, sub genunchi au câte un șirag de clopoței. Conducătorul formației de călușari este numit vătaf sau mutul. Cu câteva zile înainte, cei 7 membri ai formației de călușari se întâlnesc pe un câmp deschis, departe de privirile celor din jur, depun un jurământ pentru trei sau șapte ani, semn că sunt legați între ei în acest timp, iar căpetenia, vătaful, timp de 10 zile nu are voie să vorbească și din acest motiv i se spune mutul. Se crede că dacă se joacă cel puțin într-o zi Călușul la casa unei familii și se dau copiii să-i joace călușul, nu se mai îmbolnăvesc de friguri sau de alte boli. Când sunt cântate acele melodii specifice Călușului, nu are voie să se prindă cineva în jocul lor, dar în final este cântată o altă melodie și în acest joc au voie să se prindă și cei de pe lături. Se crede că acei ce joacă în horă cu călușarii tot anul nu se vor îmbolnăvi. În Afumați, a existat o renumită formație de călușari al cărei vătaf a fost Gheorghe T. Titirigă.

Urmează apoi o serie de alte multe sărbători printre care: Sfântul Ilie, Sfânta Maria, Nașterea fecioarei Maria, Sfântul mucenic Dimitrie, Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril etc.

Crăciunul Este una dintre cele mai importante sărbători intrate în tradiția românilor, sărbătoare ce are loc în fiecare an la data de 25 Decembrie. Este o sărbătoare așteptată cu bucurie, cu mari dorințe în suflet și cu gândul către cei trecuți la cele veșnice. Este o sărbătoare bogată în colinde, urări de sănătate și prosperitate în casele credincioșilor. În seara de Ajun, după scăpătatul soarelui, grupuri de 3-4 colindători trec pe la casele locuitorilor și le cântă: Sculați, sculați, boieri mari, Florile dalbe! Sculați voi români plugari, Florile dalbe! Că vă vin colindători, Florile dalbe! Noaptea pe la cântători, Florile dalbe! Nu vă vin cu niciun rău, Florile dalbe!

Ci v-aduc pe Dumnezeu, Florile dalbe ! Dumnezeu adevărat, Florile dalbe! De raze încoronat, Florile dalbe!

Apoi, în cele trei zile de Crăciun se cântă Steaua. Cete de câte 4-5 copii își fac o stea din carton, o îmbracă în hârtie lucioasă de diferite culori, în mijlocul stelei lipesc o fotografie cu scena „Nașterea Domnului”, trec pe la casele locuitorilor și cântă „Steaua sus răsare”.

293

Steaua sus răsare Steaua sus răsare, Ca o taină mare, Steaua strălucește Magilor vestește.

Că astăzi Curata Prea Nevinovata Fecioara Maria Naște pe Mesia Magii cum zăriră, Steaua și porniră Mergând după rază Pe Hristos să-l vază.

Și dacă porniră Îndată-L găsiră.

La dânsul intrară Și se închinară Cu daruri gătite Lui Hristos menite Având fiecare Bucurie mare.

Care bucurie Și aici să fie De la tinerețe, Pân’ la bătrânețe.

Cei care merg cu Steaua mai cântă: „Trei păstori se întâlniră”, „Trei crai de la Răsărit” și „O, ce veste minunată!”

După ce cântă și transmit gazdei urări de sănătate, gazda le dă bani, cozonac, dulciuri și fructe. În cele trei zile, fiecare familie se pregătește din timp pentru a avea o masă îmbelșugată, funcție de posibilitățile financiare, o masă cu produse tradiționale: caltaboși, cârnați, șoric, piftie, cozonac etc. În satul Afumați, biserica este singurul monument de arhitectură și în Lista monumentelor de arhitectură este menționată cu următorul înscris:

Dj-II-m-B-08171, biserica „Izvorul Tămăduirii” sat AFUMAȚI; comuna AFUMAȚI, 1861-1863 294

4. Dispensarul uman. Starea de sănătate a locuitorilor satului Afumați, de-a lungul dezvoltării sale istorice Așa cum am menționat anterior, în urmă cu peste 200 de ani, și chiar ulterior, până în jurul anului 1900, strămoșii locuitorilor de pe actuala vatră a localității Afumați, ca de altfel de pe aproape întreaga suprafață a țării, din mediul rural, trăiau în corturi și bordeie. Acest mod de viață era cauzat de un complex de factori negativi din acea perioadă. Ducerea traiului în bordeie se datora și unei strategii, în sensul că așezările omenești nu puteau fi descoperite de la distanță de către năvălitori, fenomen destul de frecvent în acele timpuri. Astfel, condițiile improprii de viață au dus la apariția a numeroase boli care au făcut adevărate ravagii în rândul populației. Faptul că în locuințe nu aveau lumină, căldură, că dormeau pe o rogojină întinsă pe pământ, că dormeau noaptea în hainele în care erau îmbrăcați ziua, că nu aveau săpun ca să-și spele rufele și lipsa de asistență medicală au condus la apariția sistematică a unor nemiloase boli. Cel mai adesea, oamenii se confruntau cu boli ca: tuberculoza, pelagra, anghina difterică. Cea mai nemiloasă boală din acea perioadă a fost ciuma. Această boală a secerat multe vieți în rândul locuitorilor de pe actuala vatră a localității Afumați, în anii 1795, 1812 și 1830. Acolo unde erau cazuri de ciumă, prima măsură era de a se afuma interiorul bordeiului, se tăia stâlpul din mijlocul bordeiului ce susținea așa-zisul acoperiș, iar locuitori se mutau într-un alt loc. Începând cu data de 1 mai 1909, circumscripția medicală Afumați a avut ca medic Dr. N. Enculescu, iar din anul 1903 a fost agent sanitar Florea Berceanu, postul de moașă era vacant. Florea Berceanu, în urmă cu mai mulți ani, a fost primar, iar în timpul când a îndeplinit funcția de primar, a construit primul local pentru primărie și primul local pentru școala din Afumați. În 1909, comuna Afumați făcea parte din plasa Băilești, iar în comuna Afumați era sediul Circumscripției medicale Nr. 14 din județul Dolj care cuprindea un număr de 15 sate. Până în anul 1908, medicamentele se procurau de către comună din fondurile comunale și se păstrau la primărie. De la această dată se procurau de către medic de la depozitul regional de medicamente filiala Craiova.

295

Iată structura acestei circumscripții care avea medic pe N. Enculescu și agent sanitar pe Florea Berceanu: Nr. comunei în județ

Comuna.

Sate

Populația

98

AFUMAȚI Medic Agent sanitar Moașe GALICEA MARE Agent sanitar Moașe BOURENI RASTU Agent sanitar Moașe PERIȘORU GIBEGA Agent sanitar Moașe GALICIUICA CIOROIAȘU Agent sanitar Moașe SILIȘTEA CRUCII CATANE Agent sanitar Moașe NEGOIU

Afumați Amzulești

1689

Galicea Mare

99

100 101 102 103 104 105 106 107 108

Distanța de la reședința medicului

Spital sau infirmerie

4671

15 km.

Infirmerie

Boureni Rastu

1432

3 km.

22 km.

Infirmerie

Perișoru Giubega

2768 2502

20 km.

18 km.

Infirmerie

Galiciuica Cioroiașu Trochești Cioroiu Siliștea Crucii Catane Coveiu

2016 3169

15 km.

15 km.

Infirmerie

2342

7 km.

3016

12 km.

Negoiu

1879

16 km.

Observații

Infirmerie

În anul 1909, comuna Afumați avea o populație totală de 1689, din care 832 bărbați și 857 femei. Din totalul populației, în satul Afumați erau 551 bărbați și 553 femei, iar în Amzulești erau 281 bărbați și 304 femei. În comună erau 195 de locuințe, din care 18 case erau din cărămidă, 87 erau case din nuiele lipite cu lut și 90 case din pământ bătut. În Afumați exista o școală din cărămidă, compusă dintr-o clasă, cu un cubaj de 100 m c, în care învățau 50 de elevi și era și o cancelarie, iar în Amzulești era o școală cu un local impropriu, cu un cubaj de 45 m c, în care învățau 30 de elevi. Pentru toți locuitorii comunei, între cele două sate, pe locul actual al bisericii, era o biserică într-o stare avansată de degradare și un singur cimitir.

Iată încă o situație statistică ce cuprinde date pentru perioada 1900-1909, relative la sporul populației pentru fiecare din acești ani: 296

Anul

Nr. născuți

Nr. morți

1900 1901 1902 1903 1904 1905 1906 1907 1908 1909

51 57 56 52 63 69 61 91 60 71

26 25 38 25 42 29 31 28 44 67

Nr. născuți morți -

Sporul populației 25 32 18 27 21 40 30 63 16 4

Cu toate că numărul celor născuți este suficient de mare raportat la efectivele populației adulte, sporul populației nu este mulțumitor din cauza faptului că în acea perioadă erau diverse epidemii, dar motivul important era lipsa de rezistență la diverse boli a noilor născuți, consecință a unei slabe îngrijiri medicamentoase a mamei și din această cauză numărul deceselor din perioada primei copilării era mult prea mare. Sperăm ca aceste date să contribuie la formarea unei imagini asupra stării sociale, stării de sănătate etc. relativ la cetățenii din Afumați și Amzulești din acea perioadă.

O altă nenorocire s-a abătut asupra locuitorilor în 1913, când mai mulți locuitori din Afumați au participat la campania militară din Bulgaria, unde au contractat nemiloasa holeră. Cei care au participat la această campanie și-au făcut datoria cu prisosință, fapt pentru care 9 participanți la aceste lupte au fost decorați cu „Avântul Țării”.

Iată numele majorității acelora care au participat la luptele din Bulgaria: Grigorie F. Deca, învățător, Reg. 31 Infanterie Calafat, Grigorie N. Deca, Ion Titirigă, reîntors acasă, moare de holeră, Marin Durlă, reîntors acasă, moare de holeră, Ștefan Durlă, Ștefan Badea, Medalia Marin Leancă, Ștefan P.T. Preda, Ștefan „Avântul Țării” Neacșu, Anghel F. Deca, Gheorghe Nuță, Ristea T. Florescu, decorat cu „Avântul Țării”, Florea Mitru, decorat cu „Avântul Țării”, 297

Ion Gană, decorat cu „Avântul Țării”, Marin Noană, decorat cu „Avântul Țării”, Marin Nuță, decorat cu „Avântul Țării”, Dumitru Zdrâncă, decorat cu „Avântul Țării”, Năstase Nuță, decorat cu „Avântul Țării”, Petre P. Stănescu, decorat cu „Avântul Țării”, Dumitru Țărineanu (îi moare soția de holeră), decorat cu „Avântul Țării”.

Toți cei care au plecat să-și facă datoria față de țară s-au întors acasă, dar după un anumit timp, o parte dintre aceștia sau membri ai familiilor acestora au decedat ca urmare a contractării acestei nemiloase boli. Pentru diminuarea și chiar eradicarea efectelor acestei boli, a fost trimisă în Afumați o echipă sanitară sub conducerea medicului Dumitrescu care a stat în Afumați timp de 90 de zile. Alimentația necorespunzătoare și condițiile de viață insalubre au condus la o altă boală, în special în rândul copiilor, fiind vorba de tusea convulsivă (tusea măgărească). Din cauza acestei boli, în Afumați au decedat doar în 1924, 7 copii. După cel de-Al Doilea Război Mondial, locuitorii s-au confruntat cu o altă boală destul de periculoasă – Tifosul exantematic. Frecventele confruntări ale populației cu boli care mai de care mai periculoase au determinat punerea cu acuitate a problemei înființării de dispensare umane în mediu sătesc. Primii care au fost implicați, după cel de-Al Doilea Război Mondial în acțiuni de prevenire a bolilor și luare a unor măsuri de prevenire, au fost acei cetățeni care au participat în timpul satisfacerii stagiului militar ca sanitari în spitalele de campanie. Printre cei care au îndeplinit în Afumați funcția de agenți sanitari au fost Marin Enache (Toșa) și Pavel Vică din Boureni. În această perioadă, cele mai apropiate spitale erau cele din Băilești și Bârca. O zi de spitalizare era foarte scumpă, iar consultațiile, de asemenea, erau greu de suportat de către cetățeni, ca să nu mai pomenim de costurile medicamentelor. Până în 1931, comuna Afumați era reședința circumscripției sanitare, după care aceasta s-a mutat în comuna Urzicuța la cererea medicului de circumscripție, care și-a luat locuință cu chirie la Urzicuța. După aceasta, în comună au rămas doi agenți sanitari, dintre care unul era plătit de la bugetul comunei, iar celălalt, de la bugetul statului. După cel de-Al Doilea Război Mondial a îndeplinit funcția de moașă co298

munală – Victoria C. Dinu (a lui Sticu). Văzând că existența unui dispensar uman era absolut necesară, generalul Constantin Manolescu a dat suma de 50 000 lei, pentru construcția unui dispensar, iar Ana G. Seulescu, moștenitoarea defunctului Gheorghe Seulescu, soțul Anei G. Seulescu, dăruiește comunei casa ce i-a rămas proprietate, ca să se instaleze un dispensar uman, și numai în acest scop (clădirea în care se află actualul dispensar uman). Iată copia documentului respectiv: Proces-verbal, Astăzi 16 Noiembrie 1945 Noi, I. Niculescu, mandatar al bunurilor D-nei Ana G. Seulescu, moștenitoare testamentară a defunctului Gh. Seulescu, proprietar în comuna Afumați, județul Dolj, și D-l D-r Tudor Sandu, medicul Circumscripției Sanitare Siliștea-Crucii- Dolj, având în vedere și luând de bune intențiile sau mai bine zis dorința Doamnei Ana G. Seulescu, exprimată verbal, atât față de unul cât și de celălalt din susnumiții, clădirea de locuință, zisă boierească, ce se află în comuna Afumați, Județul Dolj, care a fost lăsată prin testament de către defunctul Gh. Seulescu, soției sale Ana G. Seulescu, că o dăruiește comunei, ca în ea să se instaleze, un Dispensar medical și numai în acest scop.

Având în vedere scrisoarea în manuscris a Dnei. Ana G. Seulescu, purtând data de 13 noiembrie 1945, anexată în copie prezentului proces-verbal și pe care Dl. Dr. Tudor Sandu, Medic Circ. SilișteaCrucii – Dolj, în raza căruia se află imobilul numit, a fost invitat a semna că a luat cunoștință de actul prin care Dna. Ana G. Seulescu, ne autorizează pe noi, Ion Niculescu de a preda Dlui. Dr. Tudor Sandu, Medicul Circ. Siliștea-Crucii – Dolj, casa numită, pentru instalarea imediată a Dispensarului comunei Afumați, jud. Dolj, urmând a se face formalitățile ulterior. Având în vedere această dorință a Dnei.

Ana G. Seulescu, exprimată verbal și în scris, în prezența Dlui. D. I. Zdrâncă, Notarul comunei Afumați, județul Dolj, au procedat, cel dintâiu la predare și cel de-al doilea la primirea numitului imobil, compus din: Două camere dormitoare, un hol mare, una cameră mare (ce servea de birou), una cameră de serviciu, una cameră de baie, două camere subsol (una pentru bucătărie și una servind pentru cămară)și pivniță cu intrarea de afară. Toate aceste dependințe sunt fără nicio mobilă, sau alte necesare. Acest imobil este situat într-un părcu299

leț și grădină cu pomi fructiferi, care ocupă o suprafață de 5400 m. p. și este împrejmuit cu gard de blană și ștacheți, la stradă, partea de sud fără împrejmuire, și având următoarele învecinări: La Nord cu șoseaua comunală, la Sud – fosta lucernărie, la Răsărit cu Tudor și Ștefan N. Leancă, la Apus cu conacul moșiei, despărțit prin împrejmuire. Clădirea, casa se găsește în stare bună, iar împrejmuirea puțin îmbătrânită. În părculeț se află o fântână cu pompă de mână, ce nu funcționează. Drept care s-a dresat prezentul proces-verbal, în trei exemplare, din care unul se v-a înainta, D-nei Ana G. Seulescu, prin D-nul I. Niculescu, iar două exemplare D-lui Medic al Cir. SilișteaCrucii – Dolj, în raza căreia se află comuna Afumați, jud. Dolj, unde se află imobilul numit.

Am predat, I. Niculescu

Am primit, Dr. T. Sandu Medic Circ. Siliștea-Crucii, Dolj Prezentul Proces-verbal s-a făcut azi la data de mai sus, la fața locului în prezența noastră.

Notarul comunei Afumați D.I. Zdrâncă

Având spațiu necesar pentru amenajarea Dispensarului medical, satul Afumați a beneficiat de medici și asistenți medicali, contri300

buind astfel la îmbunătățirea stării de sănătate a populației. După ieșirea la pensie a moașei comunale Victoria C. Dinu, primul medic repartizat la dispensarul din Afumați, a fost medicul Traian Păcuraru și apoi medicul Șandru, iar asistenți medicali: Marin Stănescu (fiul învățătorului de la Școala Afumați, Petre Stănescu, în urmă cu aproximativ 50 de ani, față de data numirii sale ca asistent medical) și Mutilă Tița. Nu peste mult timp, a fost numit la acest dispensar medicul pediatru Salo și alți asistenți medicali, Ion Mitre, Gheorghe Pomponiu și Cornel Țerineanu. De-a lungul existenței acestui dispensar, ca medici au mai lucrat Ion Calotă și Cornelia Margan.

La data de 1 noiembrie 1974, sunt numiți ca medici la Dispensarul uman Afumați medicul Marius Ciobanu, transferat ulterior medic specialist la Spitalul Băilești, pentru secția de boli infecțioase, și medic Maria Ionică, din Afumați, care a lucrat la această unitate până în anul 2013, când s-a pensionat. Tânărul medic Marius Ciobanu, din dorința de a asigura asistență permanentă locuitorilor, a locuit în clădirea dispensarului împreună cu soția sa, medic Maria Ciobanu, angajată la Dispensarul uman Urzicuța. În afara faptului că medicul Marius Ciobanu a dovedit că este un foarte bun specialist, a dovedit că este și un bun gospodar. A executat lucrări de renovare a localului dispensarului, a pus la punct instalația de alimentare cu apă a localului, s-a preocupat de repunerea în funcțiune a unei vechi fântâni din curtea dispensarului și chiar a obținut de la Primăria Afumați sumele necesare pentru a fora o fântână la adâncimea de 20 de metri. A pus un mare accent pe faptul ca fântânile din care se aprovizionau locuitorii cu apă să aibă apă de calitate. Pentru aceasta, medicul Marius Ciobanu împreună cu asistentul Gheorghe Țerineanu efectuau frecvent dezinfecția fântânilor, prin tratarea cu substanțe, recoltau periodic probe de apă pe care le duceau la analize la laboratoare de specialitate. Atât medicul, cât și asistentul țineau o strânsă legătură cu unitățile școlare și preșcolare de pe raza comunei Afumați. Realizau periodic controale în unitățile de pe raza comunei și știau cum să se impună pentru ca deficiențele să fie remediate în cel mai scurt timp.

După ce medicul Marius Ciobanu și soția sa, medicul Maria Ciobanu au fost transferați la spitalul din Băilești, majoritatea cetățenilor din Afumați, care ajungeau ca pacienți în saloanele de care răspundeau, au admirat și calitatea umană a acestui cuplu de medici. Nu a fost determinantă durata cât au locuit în Afumați, ci determinant a fost 301

felul medicului de a se face apropiat de pacient, pentru a alina și în acest mod o parte din suferința fiecăruia.

Ulterior a fost încadrat medicul Mircea Poenaru, care a fost luat peste puțin timp ca medic anestezist la Spitalul Teritorial Băilești și la spitalul din Calafat. A urmat apoi medicul Cornel Poenaru.

Datorită calităților profesionale, medicul Maria Ionică a fost medicul de familie al multor cetățeni din Afumați, conform opțiunilor fiecărui asigurat. După pensionare, a lucrat în continuare cu un sfert de normă, alături de noul medic de familie, Ligia Purnea, care nu este altcineva decât fiica medicului Maria Ionică. În familia medicului Maria Ionică, frații, surorile, fiica, ginerele, cu toții sunt medici.

Au o bună dotare a cabinetelor medicale, sunt medici de o deosebită competență profesională, fapt ce face să fie foarte apreciați de către locuitorii comunei Afumați. Din discuțiile purtate cu mulți pacienți, am aflat că atunci când nevoia impune ca o parte dintre pacienți să meargă la Spitalul Regional Craiova, mărturisesc că diagnosticul pus de acești medici de familie de la Dispensarul Uman Afumați este confirmat de medicii de la Craiova, dovadă evidentă a profesionalismului, a pregătirii în domeniul pe care l-au ales, în care lucrează ca adevărați vindecători de traume fizice, dar prin modul în care îți vorbesc, asigură și un „pansament” pentru psihic. În 2013, localul Dispensarului Uman Afumați a beneficiat de reparație capitală. Cu această ocazie, s-au înlocuit acoperișul, ferestrele, ușile, au avut loc lucrări de consolidare, lucrări de zugrăvit, asigurat încălzirea cu ajutorul unei centrale termice etc.

Ca asistenți au mai lucrat la acest dispensar și: Elena Purcaru, Elena Ciocan, Gheorghița Preda, Floarea Macamete, Dumitru Cănureci, Mihaela Oanță, Marinela Ciută și Camelia Pârvulescu.

Se poate spune că toți medicii care au lucrat la dispensarul din Afumați au fost buni specialiști, s-au îngrijit de starea de sănătate a populației, au fost preocupați de creșterea natalității, dar faptul că după 1960, foarte mulți tineri au plecat să se angajeze în Craiova, în Băilești sau în alte localități din țară, a avut repercusiune îmbătrânirea populației și acum efectele sunt mai evidente.

Iată numărul de nașteri și de decese la nivelul comunei Afumați în perioada 2004-2013, situație care este de-a dreptul alarmantă pentru viitorul acestei comune.

302

Anul 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013

Născuți vii 22 23 26 25 15 19 17 22 24 21

Decedați 90 69 73 78 73 77 81 73 63 63

Sporul populației -68 -46 -47 -53 -58 -58 -64 -51 -39 -42

Comparând aceste date cu cele din tabelul pentru perioada 1900 – 1909, se constată diferențe enorme. În acel tabel, toate diferențele sunt pozitive, numărul locuitorilor creștea an de an, iar în acest ultim tabel, toate diferențele sunt negative, numărul locuitorilor scade dramatic în fiecare an. Dacă se va merge în acest ritm, nu peste mulți ani, satele comunei Afumați vor rămâne pustii.

Așa să fie? Sperăm să nu fie așa. Românul a fost salvat atunci când s-a aflat în impas.

Menționăm că datele din primul tabel se referă strict la satul Afumați, iar cele din precedentul tabel sunt date pentru toate satele componente ale comunei Afumați. Că populația totală a comunei Afumați este în continuu scădere se constată cu ușurință și din analiza tabelului următor: Anul 2002 2009 2010 2011

Total populație 3163 2991 2923 2872

303

Bărbați 1519 1434 1394 1381

Femei 1644 1557 1529 1491

5. Primăria. Administrația comunală Prin Legea agrară din 1864 a lui Alexandru Ioan Cuza au fost puse și bazele administrației comunale. Odată cu înființarea administrației comunale au fost numiți și primarii. În Afumați, administrația comunală a luat ființă în anul 1867.

Activitatea primăriei s-a desfășurat într-un local construit în timpul cât a fost primar Florea Berceanu. Era o clădire mică. A fost ulterior demolată și în curtea respectivă a fost construit Teatrul de vară, curte în care s–a construit și local propriu pentru Postul de Poliție Afumați.

lizată.

După 1945, sediul Primăriei Afumați a fost într-o casă naționa-

304

După evenimentele din 1989, casa respectivă a fost revendicată și câștigată de fostul proprietar, iar sediul Primăriei Afumați s-a mutat în clădirea fostului C.A.P „30 Decembrie” Afumați.

În 2013, primar fiind Marian Belu, Primăria Afumați, dispunând de curte suficient de mare, Consiliul Local Afumați a hotărât înființarea unui teren de joacă pentru copii, un teren pentru minifotbal și un mic parc. Tot în acest an, Consiliul Local Afumați a direcționat sume importante pentru realizarea de noi obiective în toate cele trei sate. Astfel, în Afumați s-a realizat gard metalic la primărie, la Muzeul civilizației satului Afumați, în preajma Școlii Boureni s-a 305

amenajat un parc, în care au fost fixate diverse aparate de joacă pentru copii, în Covei a fost recondiționat localul în care cetățenii sunt îngrijiți medical, s-a amenajat în zona bisericii un parc în care se află terenul de joacă pentru copii etc.

306

Pentru a reproduce în ordine cronologică șirul primarilor numiți sau aleși în Afumați, s-a cercetat arhiva comunei. Aceasta cuprinde documente începând cu anul 1832 care erau scrise de preoți, în lipsă de administrație comunală iar primele documente sunt scrise cu litere cirilice. Din lipsa unor legi clare, care să aibă efecte pe perioade îndelungate și din cauză că guvernele erau schimbate foarte des ca urmare a venirii la conducere a altor partide politice, la nivelul comunelor, primarii erau schimbați la perioade relativ scurte. În cele ce urmează vom prezenta numele și prenumele primarilor, al ajutorilor de primar, al notarilor și, după caz, al secretarilor de primării. Din motive care nu este nevoie a fi explicate, nu vom menționa partidele politice în timpul cărora a activat fiecare primar.

1. Gheorghe Bercea 1867-1868, din Boureni (satul Boureni a făcut parte din comuna Afumați până în anul 1892, iar satul Amzulești, până în 1932).

2. Florea Zdrâncă, 1869-1870, din Afumați.

3. Ion Mitre Mic, 1871, din Boureni, tatăl viitoarei personalități a comunei, Ion Ionescu Dolj.

4. Florea Tică, 1872, din Amzulești.

5. Florea M. Deca (Plotogea), 1873, din Afumați.

6. Florea Berceanu, 1874-1877, din Amzulești. A avut ca notar pe Gheorghe Potangic.

7. Florea M. Deca, 1878, din Afumați. A avut notar pe Dumitru Marinescu.

8. Ion Mitre Mic, 1879, din Boureni.

9. Florea Berceanu, 1880, din Amzulești. Ca notar a venit Ion Mitrănescu, începând cu data de 1 ianuarie 1880. Ion Mitrănescu, născut la data de 8 noiembrie 1862, era din Catane și a lucrat ca notar până la data de 1 septembrie 1882. Pleacă de la Afumați și în perioada 1 septembrie 1882 – 1884 lucrează ca notar în Băilești. De aici pleacă în armată, după efectuarea stagiului militar, revine ca notar la Afumați, iar după o perioadă, pleacă la Bistreț și apoi ajunge în satul natal, Catane. În 1895, Ion Mitrănescu renunță la activitatea de notar, deoarece devenise moșier. În cele din urmă își vinde moșia și cumpără o mare moșie pe Urzicuța, cu suma de 840 000 lei, și aici va avea ulterior o mare contribuție în evoluția comunei.

10. Florea al Floarei, 1881.

11. Costică Radu Țerineanu, 1882-1883, din Afumați.

307

12. Petre Roșca, 1884, din Boureni. Notar a fost S.I. Roșculescu.

13. Marin Badea, 1884, Afumați.

14. Florea Berceanu, 1885-1887, din Amzulești. A avut notar pe Ion Stănculescu. Este primarul care a construit în 1887 localul de primărie, care era format din două încăperi și era construit pe locul unde se află actualul local al Postului de Poliție Afumați.

15. Stan Florea, 1888-1890. A avut notar pe Ion Stănculescu.

16. Tănasie Florea, 1891, din Afumați. Notar a fost Ion Dumitrașcu.

17. Ștefan T. Preda, 1894, din Afumați.

18. Stan Florea, 1895-1896, din Afumați.

19. Ștefan T. Preda, 1897-1898, din Afumați. În 1896 s-a aprobat, iar în 1897 s-a realizat prima plantație de duzi pe drumurile județene și comunale din perimetrul comunei Afumați.

20. Florea I. Bănică, 1899-1902, din Amzulești.

21. Dumitru I. Deca, 1903-1905, din Afumați. A fost notar Stan Florescu.

22. Alexandru D. Mirea, 1906-1907, din Afumați. Notar a fost Petre Teodorescu.

23. Florea I. Bănică, 1908-1912, din Amzulești. Notar a fost Gheorghe V. Sandu.

24. Stan Florescu, 1913-1 martie 1920, din Afumați.

25. Petre Teodorescu, 1 martie 1920-19 iunie 1920. În 1919 este promulgată Legea votului universal și totodată apar partidele politice. Apariția partidelor politice face să apară pofta de putere, se ascute lupta pentru putere, guvernele se schimbă destul de des și aceste aspecte conduc la situația ca primarii să fie schimbați mult mai des.

26. Marin A. Mirea, 19 iunie 1920-13 februarie 1922. Notar a fost Constantin Iliescu din Siliștea Crucii.

27. Florea D. Berceanu, 14 februarie 1922-10 aprilie 1924.

28. Alexandru G. Ionescu, 10 aprilie 1924-23 aprilie 1926. A fost primul primar ales prin vot secret în comuna Afumați.

29. Marin A. Mirea, 23 aprilie 1926-10 iunie 1926 30. Alexandru G. Ionescu, 10 iunie 1926-30 decembrie 1928.

A fost notar Ion L. Mitu, din Urzicuța, iar Anghel Florea Tudorică din Afumați a fost secretar. În acest mandat de primar a realizat în anul 1928 repararea și renovarea localului primăriei.

308

31. Cristea M. Văduva, 1 ianuarie 1929-23 mai 1931, din Afumați.

32. Ion Niculescu, 24 mai 1931-15 iunie 1932, din Afumați, fost administrator al moșiei generalului Gheorghe Seulescu.

33. Florea I. Furiș, 16 iunie 1932-15 noiembrie 1933, din Afumați.

34. Marin S, Leancă, 16 noiembrie 1933-10 mai 1934. A fost notar Dumitru I.I. Zdrâncă din Afumați.

35. Ristea T. Florescu, 11 noiembrie 1934-26 iulie 1937, din Afumați.

36. Pantelimon Ionescu, 27 iulie 1937-31 decembrie 1937 din Afumați. Secretar a fost Florea F. Tudorică, iar casier comunal a fost Ilie S. Gană, ambii din Afumați.

37. Florea I. Furiș, 1 ianuarie 1938-15 ianuarie 1938.

38. Gogu T. Nuță, 16 ianuarie 1938-10 februarie 1938 din Afumați.

39. Dumitru M. Vică, 18 februarie 1938-26 august 1938.

40. Dumitru I. I. Vică, 26 august 1938-12 decembrie 1938.

41. Alexandru G. Ionescu, 10 ianuarie 1939-26 martie 1940.

42. Ștefan Ș. Florescu, 27 martie 1940-5 august 1940.

43. Florea I. Furiș, 5 august 1940-5 septembrie 1940.

44. Constantin M. Pena, 6 septembrie 1940-25 ianuarie 1941, iar ca ajutor de primar a fost numit Marin M. Noană.

45. Alexandru G. Ionescu, 26 ianuarie 1941-15 august 1943, iar ca ajutor de primar a fost numit Anghel Florea Tudorică.

46. Florea I. Furiș, 15 august 1943-21 aprilie 1945, iar ca ajutor de primar a fost Constantin N. Coșoveanu, 47. Marin Stan Leancă, 21 aprilie 1945-3 noiembrie 1945.

48.Constantin Daja, 4 noiembrie 1945-26 mai 1947.

49. Dumitru I. I. Deca, 26 mai 1947-14 martie 1948.

50. Dumitru M. Tudorică (Costache Tudorică) 14 martie 194824 octombrie 1948.

51.Ștefan Ș. Badea, 24 octombrie 1948 – 31 august 1949. În timpul când acesta a fost primar au fost înființate Comitetele Provizorii, primarul a luat denumirea de președinte, iar notarul a luat denumirea de secretar al Comitetului Provizoriu Comunal. La data de 5 iulie 1949, Stan Gană este numit secretar al Comitetului Provizoriu Comunal și lucrează pe această funcție până la data de 1 februarie 1953.

309

52. Petre Toaie, președinte, 3 septembrie 1949-6 octombrie 1949, adus și numit din rândul muncitorilor.

53. Atanasie Duică, președinte, 6 octombrie 1949-5 noiembrie 1949, adus tot din rândul muncitorilor.

54. Alexandru Pavel Furiș, președinte, 6 noiembrie 1949-26 octombrie 1950. Printre succesele sale ca președinte evidențiem realizarea iluminatului public al șoselei cu ajutorul unui grup electrogen, instalat la moara lui Gheorghe Dinopol.

55. Vasile Blagu, președinte, 27 octombrie 1950-14 iunie 1952 din Goicea, din rândul muncitorilor.

56. Nicolae Bălan, președinte, 15 iunie 1952-12 februarie 1953 când a decedat. De la 1 februarie 1953 până la 10 august 1955 este numită secretar al primăriei Elena Ologeanu.

57. Ion Dișa, președinte, 12 februarie 1953-1 februarie 1954.

Era din Băilești, căpitan de vapor. A fost înlocuit ca necorespunzător.

58. Ștefan Glăvan, președinte, 1 februarie 1954-31 decembrie 1956. Era din Băilești și de meserie era mecanic la I.I.L. Băilești. De la 10 august 1955, până la 31 decembrie 1971 a lucrat ca secretar Ion Văduva. Ștefan Glăvan este președintele care a realizat radioficarea satelor Afumați și Boureni și electrificarea comunei prin racordare la sistemul național. Este președintele care a terminat lucrările la Căminul Cultural din Afumați și la cel din Boureni, realizând lucrările de tencuit pe exterior și dotarea fiecărui cămin cultural cu câte 200 de scaune curbate.

59. Ion (Jane) Pătru, președinte, 1 ianuarie 1957-2 iulie 1964.

Era din Băilești.

60. Constantin Ceaușu, președinte, 3 iulie 1964-23 iulie 1971.

Locuitor al satului Afumați și în timp cât a fost președinte a realizat următoarele: – Împreună cu președintele C.A.P. Afumați, Nuță Constantin, au construit localul nou de școală în Afumați.

– A dalat majoritatea trotuarelor din Afumați și Boureni.

– A construit Teatrul de Vară din Afumați în 1964.

– A amenajat terenurile de fotbal din Afumați și Boureni.

– A amenajat parcul comunei, pe locul unde se află în prezent piața comunală.

61. Mircea Enache, președinte, 24 iulie 1971-28 aprilie 1975, locuitor al satului Afumați. De la 1 ianuarie 1972, până la 31 martie 310

1989, a lucrat ca secretar Ion Furiș. Președintele Mircea Enache a fost cel care a contribuit la realizarea următoarelor: – A continuat lucrările de la trotuare.

– Se construiește Căminul Cultural de la Covei.

– A întocmit documentația și a obținut aprobările necesare pentru construirea localului pentru poștă.

– În fostele localuri pentru primăria din Boureni și din Amzulești a înființat magazine de mărfuri.

62. Mihai Petrescu, președinte, 29 aprilie 1975-30 octombrie 1977.

63. Gheorghe Militaru, președinte, 1 noiembrie 1977-30 aprilie 1981. La data de 6 octombrie 1979, Constantin Ungureanu este numit în funcția de vicepreședinte al Consiliului Local Afumați.

64. Constantin Ungureanu ține locul de președinte în perioada 1 mai 1981-7 februarie 1982.

65. Constantin Ungureanu 8 februarie 1982-31 decembrie 1989. În perioada 06.03.1982 – 01.01.1990, îndeplinește funcția de vicepreședinte Nicolae Cocora, din Covei.

66. Teodor Noană, primar, 1 ianuarie 1990-31 ianuarie 1991, a fost primar numit, adică nu a ocupat funcția de primar în urma unor alegeri locale, iar tot cu această dată, funcția de secretar al Primăriei Afumați a fost îndeplinită de Nicolae Cocora, până la data de 01.02.1997, când s-a pensionat la limită de vârstă.

67. Ion Ionică, primar, 1 ianuarie 1992-24 iunie 1996, primul primar ales după evenimentele din decembrie 1989. În perioada 1 aprilie 1992-24 iunie 1996, Constantin Niță a fost ales de către consilierii locali a îndeplini funcția de viceprimar. Consilierii din legislatura 1992-1996 au fost: Constantin Niță, Ilie Micu, Constantin Preda, Dumitru Badea, Dan Furiș, Roman Radu, Toma Rusoiu, Marin Căldărin, Alexandru Stănilă.

68. Teodor Noană, primar, 25 iunie 1996 – 1 iulie 2000 69. Constantin Niță, primar, 2 iulie 2000 – 2004 70. Constantin Niță, primar, 2004 – 15 iulie 2008 71. Cornel Teodorescu, primar, 16 iulie 2008 – 29 iulie 2012. În această perioadă, Marian Belu a îndeplinit funcția de viceprimar.

Una dintre cele mai importante realizări pentru comuna Afumați, o constituie șoseaua asfaltată care face legătura între satele Boureni și Covei, inaugurarea având loc în timp ce era primar Cornel Teodorescu, la data de 13 octombrie 2010. La inaugurare a fost pre311

zent Ion Preoteasa, președinte al Consiliului Județean Dolj. Iată imagini de la acest eveniment.

72. Marian Belu, primar, 30 iulie 2012  11 mai 2015. Odată cu alegerea ca primar a lui Marian Belu, s-a ales de către consilieri în funcția de viceprimar, Constantin Niță, una dintre persoanele cu o îndelungată activitate în cadrul Primăriei Afumați. În timp ce se finaliza prezenta lucrare, s-a dispus de către Prefectura Dolj încetarea de drept, înainte de termen, a mandatului de primar al comunei Afumați al domnului Marian Belu, pe motiv de incompatibilitate, în sensul că pe timpul îndeplinirii funcției de primar a fost și membru în conducerea S.C. Salubritatea Băilești SRL și comerciant persoană fizică autorizată, neexistând alte anumite abateri de la responsabilitatea de primar. Hotărârea poate fi contestată.

73. Constantin Niță, 12 mai 2015 - prezent, primar interimar până la alegerile din 2016 sau 312

până la rezolvarea eventualei contestații depusă de fostul primar, Marian Belu. În puține cuvinte, domnul Constantin Niță poate fi caracterizat astfel: muncitor, tenace și capabil a se orienta rapid în situații diverse.

Iată imagini de la ședința de constituire a Consiliului Local Afumați și de depunere a Jurământului de către primarul ales, Marian Belu.

În 2013, în timp ce era primar Marian Belu, Consiliul Local Afumați a aprobat nomenclatorul stradal pentru toate cele trei sate ale comunei Afumați. Iată reprezentarea schematică a satului Afumați și numele străzilor: 313

1. Duzilor, 34 locuințe, de la Maria Dudu la Constantin Ceaușu.

2. Principală, 146 locuințe, de la Georgeta Popa la Marin Toma.

3. Cireșului, 19 locuințe, de la Constantin Dudu la Oliver Tunaru.

4. Rozelor, 43 locuințe, de la Cristi Constantin Zdâncă la Marin Șerban.

5. Aleea rozelor, 4 locuințe, de la Cristi Constantin Zdrâncă la Antoaneta Daju.

6. Nucului, o locuință, de la Primăria Afumați la Cornel Poenaru.

7. Fântâna de piatră, 20 locuințe, de la Florea Preda la Elena Pomană.

8. Aleea teilor, 3 locuințe, de la Doru Șoldea la Marin Enache.

9. Aleea vișinului, 2 locuințe, de la Florea Pena la Constantin Pena.

10. Aleea dogarului, 2 locuințe, de la Gheorghe Mitrică la Elena Nuță.

11. Vișinului, 80 locuințe, de la Constantin Tunaru la Motelie Pena.

12. Morii, 3 locuințe , de la Ion Constantin la Cristi Stănilă.

13. Narcisei, 21 locuințe, de la Teofil Gană la Gheorghița Mitru.

14. Lalelelor, 66 locuințe, de la Marcel Cismaru la Constantin Ionică.

15. Aleea zmeurei, o locuință, de la Elisabeta Bona la .

16. Aleea trandafirului, 3 locuințe, de la Ștefan Știrbu la Nelu Toma.

17. Aleea piersicului, 2 locuințe, de la Cornel Răduț la Dumitru Vicu.

18. Trandafirului, 80 locuințe, de la Florea Rizan la Iulian Nedelcu.

19. Zambilei, o locuință, de la Gheorghe Vicu la .

20. Lămâiței, 22 locuințe, de la Florea Andrei la Constantin Niță.

21. Salciei, 2 locuințe, de la Iulică Poenaru la Florea Tudorică.

22. Plopilor, 22 locuințe, de la Vasile Bondac la Tiberie Tudor.

23. Trestiei, 5 locuințe, de la Iulică Poenaru la Sabin Enache.

24. Aleea crinului, o locuință de la Stelian Garoiu la –.

25. Crinului, 12 locuințe, de la Elena Voinea la Ioana Stănescu.

26. Bujorului, 22 locuințe, de la Marius Rizan la Maria Cismaru.

27. Brutăriei, 9 locuințe, de la Fana Oprea la Ion Gană.

28. Viorelelor, 30 locuințe, de la Roman Leancă la Ion Predatu.

29. Parcului, - locuințe, de la – la .

30. Stadionului, 15 locuințe, de la Florea Preda la Viorel Negrea.

31. Salcâmului, 7 locuințe, de la Ștefan Iancu la Aurelia Știrbu.

32. Aleea viorelelor,  locuințe de la – la –.

314

6. Poștă, telefon, radio 6.1. Poșta

Cu foarte mult timp în urmă, corespondența (scrisori, cărți poștale), ziare, reviste erau aduse cu diligența. Toate acestea erau aduse la primăria din fiecare localitate și de aici erau distribuite destinatarilor de către un salariat din cadrul fiecărei primării. Corespondența era distribuită destinatarilor și de anumite cadre didactice, animate de dorința de a contribui la soluționarea unor probleme ale localității. În arhiva Școlii Afumați s-au găsit documente care atestă că, de exemplu, învățătorul Gheorghe Trănculescu din Coțofenii din Față a funcționat ca învățător la Școala Afumați în perioada 1 octombrie 1881-1 septembrie 1905, un dascăl ce a avut deosebite realizări profesionale și, în plus, o mare perioadă de timp a îndeplinit și funcția de agent poștal, convins că astfel îi poate ajuta pe cetățenii comunei, primind pentru aceasta doar 5 lei/ lună. Un dascăl deosebit prin tot ce a realizat. În Afumați, această situație a existat până în anul 1954. După această dată, corespondența era adusă de către un poștaș care ridica acea corespondență de la Oficiul P.T.T.R. Gara Afumați, și care deservea satele: Afumați, Amzulești, Urzicuța și Urzica Mare. La acest oficiu poștal, întreaga corespondență era adusă cu trenul de la Craiova unde avea loc o cartare la nivel de județ a corespondenței. Acesta avea șaretă cu un cal și era plătit și pentru acestea. Începând cu anul 1954, se înființează în Afumați Agenția de poștă, unde este adusă întreaga corespondență, care era distribuită la domiciliu de către un angajat (poștaș) al agenției.

Se pare că primul care aducea corespondența de la Oficiul Poștal Gara Afumați a fost cetățeanul Tudor Giubegeanu din Amzulești. Apoi corespondența era adusă tot de la oficiul din gara Afumați de către poștașul Lucan, de la Urzica Mare și se folosea de același mijloc de transport – șaretă cu cal. Începând cu anul 1958, corespondența era adusă de Marin Rizan din satul Amzulești. La început, cel care era poștaș nu avea un volum mare de muncă deoarece era un număr mic de abonamente la diverse ziare și reviste și nu era nici un număr prea mare de scrisori. Sediul agenției de poștă era în localul fostei primării din Afumați, pe locul unde acum se găsește localul Poliției Afumați. Localul fostei primării este demolat în 1966 și poșta este mutată într-o încăpere de la fostul C.A.P. Afumați, în încăperea de la etajul clădirii unde func315

ționase Agenția C.E.C., nu în clădirea cea mare, ci în clădirea în care a funcționat și Grădinița Afumați. Aici a fost sediul agenției de poștă din Afumați o bună perioadă de timp. De menționat este și faptul că pentru o perioadă scurtă, poșta a funcționat după demolarea clădirii fostei primării și în una din camerele cetățeanului Alexandru Ionescu, fostul proprietar al morii, unde se afla și stația radio. În perioada în care agenția de poștă a funcționat în această casă particulară, era poștaș Alexandru Berceanu din Urzicuța. În perioada 1969-1970, agenția de poștă a funcționat în casa cetățeanului Marin Gheorghe – socrul lui Florea Iancu, cel care era poștaș în acea perioadă. Treptat a crescut numărul de abonamente la ziare și reviste, s-a dezvoltat sistemul de corespondență prin scrisori, vederi și cărți poștale. Cu alte cuvinte a crescut volumul de muncă și deci era nevoie a se mări numărul de angajați din cadrul oficiului poștal și implicit era nevoie de un spațiu mai încăpător. În 1970, se dă în funcțiune noul local de poștă în care va funcționa totodată și centrala telefonică, și stația de radioficare.

Se mărește numărul de poștași și apare și funcția de diriginte de poștă. Printre cei care au îndeplinit funcția de diriginte de poștă la oficiul din Afumați amintim pe: Adrian Stancu din Urzicuța, Constantin Babolea din Bârca, Gheorghe Cismaru din Siliștea-Crucii, Florea Iancu din Afumați. În această perioadă existau sute de abona316

mente la diverse ziare și reviste, încasau abonamentele la aproximativ 1100 de abonamente la radio și difuzoare, aproape 400 de abonamente de televizoare etc. Începând cu anul 1998, oficiul poștal Afumați este transformat în Ghișeu poștal, an în care se desființează funcția de diriginte de poștă și este numit oficiant ghișeu Sorinel Iancu din Afumați. În 2013, se desființează cele două posturi de poștași (Sorin Popa și Florin Toma) și rămâne ca agent poștal Florin Ciută. Iată și numele celor care au îndeplinit de-a lungul timpului serviciul de factori poștali: Constantin Deca, Constantin Ceaușu, Florea Iancu, Ștefan Enache, Nicușor Nuță, Toma Toma, Marin Rizan, Florea Țărineanu, Sorinel Iancu, Florin Toma, Sorin Popa.

6.2. Serviciul de telefonie

În Afumați, serviciul de telefonie a fost înființat în 1953, având sediul în fosta clădire a primăriei, care se afla pe locul unde la ora actuală se află sediul Poliției Afumați. Aici a fost instalată o centrală telefonică de doar 5 poziții și avea legătură numai cu centrala de la Băilești. În ordine, au lucrat ca telefoniste până în 1960: Mirea Maria (a lui Popa, soția lui Fănel Stănilă), care a rămas cu porecla de Maria – telefonista, Popa Floarea, din Boureni și Anastasia Barbu. În acea perioadă, centrala telefonică era deservită de telefonistele angajate, în intervalul orar 8-17. Începând cu anul 1960, serviciul de telefonie s-a unificat cu radioficarea și sediul centralei telefonice și al stației de radioficare au fost mutate prin abuz de către reprezentanții raionului Băilești întruna din camerele locuinței lui Alexandru Ionescu. Ca personal de deservire a centralei telefonice și a stației de radioficare au fost angajați Marin David, Angela David și Ștefan Tomescu. În această perioadă, a crescut numărul solicitărilor pentru instalare de posturi telefonice și astfel a fost luată măsura de a fi instalată o centrală telefonică de 20 de abonați. A plecat prin transfer Marin David și în locul său a fost angajată pe postul de telefonistă Titina Lazarov, începând cu 1963. Ulterior au mai fost angajate alte multe telefoniste, dar Titina Lazarov avea în memorie sute de numere de telefon pe care le reținea corect, pentru că atunci când doreai să faci o comandă pentru o convorbire telefonică, de cele mai multe ori aproape că nici nu era nevoie să-i spui numărul de telefon la care intenționai să vorbești și-ți spunea că a luat comanda, ceea ce repre317

zenta o mare curiozitate. Avea o memorie grozavă și un simț nemaipomenit al umorului. La aproape oricare convorbire, avea o glumă gustată de cel care făcea comanda. Nu știm ce făcea, dar era acea telefonistă care reușea cel mai rapid să te servească, atunci când făceai o comandă. Este clar că atunci când erau aceste centrale neautomate, dacă doreai să vorbești cu o anumită persoană, mai întâi făceai comanda și în ordinea comenzilor făcute, abonații erau serviți.

Era destul de neconfortabil, dar era o modalitate rapidă de a transmite un mesaj. În 1964, a plecat și Angela David și în locul ei a fost angajată Maria Balica. A continuat să crească numărul abonaților telefonici și astfel a mai fost angajată și Margareta Treap. Aceasta a lucrat la centrala telefonică din Afumați până în 1976, când a plecat prin transfer, venind pe postul vacant Fima Babeș de la Moțăței.

Odată cu mutarea sediului centralei telefonice în noul local de poștă și în care s-a mutat și serviciul de telefonie și datorită faptului că începând cu 1972 a crescut vertiginos numărul de abonați particulari, au fost aduse două noi centrale telefonice, fiecare având câte o capacitate de 100 posturi. În 1990, se pensionează Titina Lazarov și Maria Balica și sunt angajate Daniela Bârsășteanu și Elena Noană. Tot în 1990, se pensionează și Toma Toma, cel care era încadrat factor poștal și care da liber la telefoniste. În locul lui Toma Toma a fost angajată Mimi Sava. Începând cu data de 1 aprilie 1990, este angajată și Viorica Iancu, ultima angajată care a plecat când s-a desființat ghișeul de încasări pentru plata abonamentelor telefonice. Simultan cu Viorica Iancu au lucrat ca telefoniste Iulica Tudorică și Elena Vică.

Pentru realizarea convorbirilor telefonice se folosea transmiterea semnalului prin fir aerian, cablu susținut de stâlpi de telegraf. Pentru întreținerea liniei telefonice (pentru remedierea defecțiunilor de pe rețeaua de cablu) a fost angajat la început Nicolae Marinică (Colică) și ulterior Florin Noană. Li se spunea liniori, probabil de la faptul că erau cei care asigurau în stare de funcționare rețeaua de cablu, linia aeriană. Ulterior, rețeaua de telefonie a fost făcută subteran și postul de linior s-a desființat.

6.3. Radio

Pe plan local, în 1956 începe realizarea electrificării localității cu ajutorul unui motor pe benzină instalat în moara fostului proprie318

tar de moară, Gheorghe Dinopol. Acum, au fost montate câteva becuri în sat. Se realizează electrificarea totală a localității prin intermediul rețelei naționale de electrificare abia în perioada 1965 – 1966.

Comuna fiind electrificată, se pot realiza multe îmbunătățiri la nivelul localității. Se face radioficarea satului în 1956. Stația de radioficare a fost instalată la început în una din camerele locuinței lui Alexandru Gh. Ionescu. La început au fost instalate și două – trei difuzoare în diverse locuri din sat care aveau și rolul de a face culturalizarea maselor. Stația de radioficare a funcționat în această locație până în 1965, când a fost mutată la Băilești. După mutarea stației de radioficare la Băilești, a crescut și numărul de abonați radio. S-a ajuns ca în final să fie un număr de 1100 de abonați în Afumați și Boureni. Începând cu 1985, stația de radioficare a fost adusă de la Băilești la Afumați și a fost instalată în noul local de poștă. Stația de radioficare era deservită de operatoarele de telefonie, motiv pentru care, unde era centrala telefonică, era instalată și stația de radioficare. Pentru întreținerea rețelei radio a fost angajat Constantin Troanță din Siliștea-Crucii și ulterior a fost angajat Florin Toader din Afumați. Aceștia aveau ca sarcină de serviciu întreținerea linie de transmitere a semnalului radio la fiecare difuzor, dar și remedierea defecțiunilor la diverși abonați, instalarea de noi receptori etc.

319

Capitolul VII PERSONALITĂȚI

Există frunze care nu cad, oricât de puternic ar fi vântul; există clipe, oameni și fapte care nu se uită, chiar dacă uitarea este o lege a firii.

Ion Heliade Rădulescu

320

1. IOAN IONESCU-DOLJ Ioan Ionescu-Dolj s-a născut la data de 14 septembrie 1875, în satul Boureni, comuna Afumați. Abia în 1887, satul Boureni redevine comună, iar școală în comuna Boureni s-a înființat în anul 1886. Datorită acestor cauze, în anul școlar 1882-1883 este înscris elev în clasa I la Școala Afumați și frecventează la această școală clasele I-V, în perioada 1882-1887, remarcându-se de la această vârstă ca fiind o minte ageră și capabilă de a asimila un mare volum de cunoștințe. A avut noroc de un învățător considerat ca unul dintre cei mai buni dascăli ai acestei școli de-a lungul existenței sale. Este vorba de învățătorul Gheorghe Trănculescu.

Este dascălul de numele căruia se leagă multe realizări pozitive ale acestei școli. Printre elevii acestui învățător au mai fost: colonel Dumitru Amzulescu, fost comandant al Regimentului 4 din Deva, înv.

Grigore Deca, înv. Ilie Deca, înv. Dumitru Vică, Ion Amzulescu etc.

A făcut parte dintr-o familie modestă din punct de vedere material, ieșind în evidență în societate prin alte calități. Tatăl său, Ion Mitre Mic, a fost primar al comunei Afumați în 1871 și apoi în 1879. Își continuă pregătirea școlară și în 1894 a absolvit cursurile Liceului Carol I din Craiova. Imediat după terminarea liceului, timp de 2-3 luni a lucrat ca ajutor de subprefect la plasa Câlnic, județul Gorj. În anul școlar 1894/1895 se înscrie la Facultatea de Drept din București și după doi ani de studiu trăiește plăcerea de a fi posesorul unei diplome ce-i dă dreptul a se angaja. A lucrat ca funcționar de bancă la Creditul Funciar Urban. Simultan, își continuă studiu încă un an de facultate pentru a putea susține examenul de licență și astfel în 1897 termină facultatea ca șef de promoție. G. Palade, ministrul Justiției din acea perioadă, dezgustat de faptul că angajase destul de mulți în magistratură ca urmare a intervențiilor unor oameni politici, solicită universității să fie recomandați câțiva tineri care au luat licența cu bile albe. Au fost recomandați trei astfel de tineri absolvenți. Printre cei trei tineri era Ion Ionescu-Dolj. Această apreciere i-a produs mare satisfacție sufletească. S-a prezentat la ministrul Justiției și acesta i-a spus că vrea să numească în magistratură și tineri fără protecție. După câteva zile a primit ordinul de numire în magistratură și s-a prezentat la Tribunal pentru a depune jurământ, iar a doua zi s-a și prezentat la 321

Pogoane, reședința judecătoriei unde avea să lucreze. Aici a întâlnit pe judecătorul Mănciulescu, un specialist deosebit sub toate aspectele și după mărturia tânărului magistrat Ion Ionescu-Dolj, acesta a avut o puternică influență asupra sa pentru tot restul vieții, pentru restul carierei sale profesionale. Dând dovadă de deosebite calități profesionale, fire energică, drept și foarte muncitor, cunoaște o ascensiune rapidă. A lucrat la tribunalele din Fălciu, Tecuci, Tutova și la Tribunalul Ilfov, unde succesiv este procuror, judecător, iar în 1910 este chiar președinte al secției de notariat. Începând cu anul 1906, este angajat ca profesor la Școala Superioară de Științe de Stat, la Catedra de drept penal și de procedură penală, iar în 1937 este chiar director al acestei prestigioase instituții. În 1914 devine Consilier la Curtea de Apel, și rămâne în această funcție chiar și în timpul Primului Război Mondial. Calitatea de om de o vastă cultură de specialitate și un adept al lucrului bine făcut, îl recomandă pentru a ocupa în 1921 funcția de consilier la Înalta Curte de Casație și Justiție. În 1923 este numit în funcția de secretar general al Ministerului de Justiție, funcție în timpul căreia are probabil, cea mai mare realizare din timpul activității sale. În cadrul Comisiei pentru Unificare Legislativă, din care făcea parte și al cărei președinte era Manolescu Râmniceanu, numește o subcomisie din care mai făceau parte Iulian Teodorescu, G. Vrăbiescu, și I. Rădulescu, profesori la Universitatea din București, V.V. Pellea, profesor de drept la Iași și Osvald Teodoreanu, avocat, cu scopul de a colabora cu parlamentul, în vederea elaborării unor legi care să armonizeze legislația provinciilor României Mari. În conformitate cu prevederile Constituției României Mari, din 1923, a luat ființă Consiliul Legislativ, iar la 12 septembrie 1925, Ioan Ionescu-Dolj este numit președinte al Secției de Drept Public a Consiliului. După o muncă intensă în această direcție, în 1936, codul de procedură penală și Codul penal sunt discutate de corpurile legiuitoare și intră în vigoare de la 1 ianuarie 1937. În perioada 1938-1942, Ioan IonescuDolj îndeplinește funcția de prim-președinte al Consiliului Legislativ. La Facultatea de Drept, în perioada interbelică, studenții studiau cursurile sale, apreciate pentru substanța și claritatea lor. A fost redactor al Revistei de Drept Penal și Știință Penitenciară, a fost membru al Asociației Internaționale de Drept Penal cu sediul la Bruxelles. A desfășurat cu adevărat o activitate profesională și științifică prodigioasă și pentru toate realizările sale a fost apreciat prin alegerea sa în 1928, drept membru corespondent al Academiei Române.

322

2. VENUS IONICĂ Prin rezultatele obținute de echipa de oină a satului Boureni la nivel de județ și la nivelul țării, dar și prin pasiunea pe care Venus Ionică a avut-o pentru acest sport, l-au făcut cunoscut în toată țara, fapt pentru care, la orice confruntare județeană sau națională, echipa de oină a satului Boureni era de temut.

Venus Ionică fiind pasionat de sport, înființează echipa de fotbal „Drum Nou Boureni” și o echipă de oină. Cu aceste echipe obține bune rezultate la nivel județean și chiar național. Mai ales cu echipa de oină a reușit să fie destul de cunoscut în rândul celor care au practicat acest sport național. A reușit să obțină cu echipa de oină numeroase diplome și cupe. Este unul dintre cei care s-a implicat foarte mult în promovarea oinei, atât la nivel județean cât și la nivel național. Este o adevărată personalitate în promovarea oinei. S-a născut în satul Boureni, comuna Afumați la data de 10 august 1910, fiul lui Ion și Voica. În perioada 1930-1933 se află în armată la Constanța, în cadrul Marinei militare. În 1935 se căsătorește cu Gheorghița Berceanu, fată din sat și foarte bine apreciată de comunitate. Rodul iubirii îl reprezintă cei doi copii, Ernestina și Octavian. În același an 1935, se încadrează ca notar la Primăria Boureni. Aceeași funcție o îndeplinește succesiv în satele Cioroi, Cioroiași și Ghidici, sate din zona satului natal, până în 1947. Cu toate că lucra în alte localități, nu a rupt legătura cu satul natal și cu pasiunea lui  oina. Datorită preocupărilor pe linie sportivă, a fost promovat pentru a coordona activitatea sportivă la nivelul raionului Băilești, iar în perioada 1955-1960 a activat ca metodist la U.C.F.S. Craiova. În perioada 1962-1970 a fost antrenor al echipei de fotbal „Drum Nou Boureni” și al echipei de oină din localitate. Această perioadă a fost etapa când a obținut rezultate de invidiat cu aceste două echipe. A reușit să furnizeze sportivi (oiniști) pentru echipe din București, precum „Dinamo București”. Unul dintre acești sportivi a fost carismaticul Petre Cigulin, fiul pictorului de biserici Vasile Ciugulin. În perioada în care a fost antrenor al celor două echipe sportive, cu sprijinul locuitorilor satului Boureni a amenajat în centrul satului 323

Boureni, un frumos stadion cu terenuri pentru fotbal, volei, oină și handbal, cu tribună, bănci în stare de funcționare și azi (2015). La 25 decembrie 1972 părăsește pe cei dragi cu o mare neîmplinire: neterminarea unei valoroase lucrări, la care a lucrat peste doi ani, o lucrare despre oină, la nivel național, dar pe care o va edita în curând fiica sa Ernestina.

Ca semn al respectului pentru tot ce a făcut neobositul și inimosul Venus Ionică, cu siguranță un lucru foarte rar ce se poate întâmpla cuiva, în perioada 2-3 octombrie 2010, s-a desfășurat competiția națională „Cupa Satelor la Oină”, în satul Boureni. Este cu atât mai onorant având în vedere faptul că această competiție a fost patronată de: Federația Română de Oină, Direcția pentru Sport a județului Dolj, Consiliul Local Băilești, Inspectoratul Școlar Județean Dolj și Consiliul Local Afumați. La această competiție, au participat alături de echipa de oină „Inter Boureni”, echipe fanion în lumea sportului nostru național, precum „Biruința Gherăești”, județul Neamț, „Victoria Surdila-Greci”, județul Buzău, „C.S. Crasna”, județul Gorj.

Cu acest prilej a avut loc comemorarea omului cu suflet mare pentru sport, și în mod deosebit pentru Oină - sportul pe care îl aprecia foarte mult și îl recomanda tinerilor pentru a-l practica, deoarece dezvoltă gândirea și sădește puternice sentimente patriotice. Iată câteva imagini surprinse de la respectiva competiție, de care a fost mândru fiecare locuitor al comunei.

324

Pe timpul desfășurării competiției s-au făcut transmisiuni în direct de către Radio Antena Satelor și Radio România Actualități.

325

3. GRIGORE OCIOCIOC S-a născut în 1914, fiul Mariei și al lui Florea Ociocioc din satul Amzulești, comuna Afumați. Clasele primare le-a făcut în localitate, iar clasele gimnaziale la Băilești. A absolvit Facultatea de Drept din București, devenind avocat în Baroul Ilfov. În perioada 1936-1940 a locuit în Italia, împreună cu soția (fiica avocatului și senatorului Dimitrie Pascu), unde și-a obținut titlul de Doctor în drept. Era un bun cunoscător a patru limbi: franceza, germana, italiana și greaca. Ca avocat a câștigat multe procese naționale și internaționale, fiind un colaborator apropiat al ziarului „Gazeta tribunelor”. Pentru a veni în ajutorul tinerilor avocați și a-i stimula la studiul problemelor de drept, ziarul a instituit trei premii. Unul dintre aceste premii a fost câștigat de Grigore Ociocioc. După ce a câștigat acest premiu, a trimis de la Roma o scrisoare de mulțumire pentru obiectivitatea juriului. Era fiu de țăran și a luptat greu cu problemele vieții, a răbdat cu stoicism greutățile inerente luptei în care armele trebuie să ți le făurești singur, cu propriile tale mijloace, principalul mijloc fiind pregătirea profesională. În 1939, pledează pentru România într-un proces la Copenhaga, proces pe care l-a și câștigat. În 1940, este chemat în țară de către socrul său. La venirea în țară i se propune funcția de Ministru al Aeromarinei, funcție pe care o refuză.

Era un flăcău voinic, înalt, tras ca prin inel, inteligent și cu o vastă cultură. A devenit rapid un avocat cu reputație. Era un logician înnăscut și un orator de rasă . Având puternice sentimente de patriotism, pleacă pe front ca voluntar, având gradul de sublocotenent. Oficial, Grig – așa cum îi spuneau cei apropiați, a decedat pe front în luptele de pe Donețk, pe data de 16 martie 1942, la vârsta de doar 28 de ani. Neoficial, soția și unii apropiați au bănuit că după ce a fost împușcat, și-ar fi revenit și ar fi trăit în Japonia. Soția lui, Letiția Ociocioc, a făcut cercetări prin Crucea Roșie, scriind Guvernului japonez și cerând informații despre soțul său.

Răspunsul a fost unul scurt: „Grigore Ociocioc, pentru familie și pentru țară, să fie considerat mort”.

După câteva luni de la trimiterea scrisorii, reprezentanți ai Ambasadei Japoniei în România, au bătut la ușa apartamentului său 326

și i-au cerut să le înmâneze actele din dosarul procesului susținut la Copenhaga, indicându-i și locul exact unde se aflau acele acte în biroul lui Grigore Ociocioc. Această situație a determinat-o să creadă că se afla în Japonia. Soția și părinții l-au așteptat, dar nu s-a mai întors niciodată. Au murit cu speranța că Grig este viu și își duce viața pe alte tărâmuri.

4. EMIL BOZDOGESCU (BUBI) S-a născut la data de 24.02.1926 în Afumați, județul Dolj. A urmat cursurile gimnaziale în Afumați, iar ulterior a urmat cursurile Liceului Gheorghe Chițu din Craiova și Școala Populară de Artă din Craiova, la clasa actorului-profesor Remus Comăneanu. După absolvirea liceului comercial, a lucrat ca funcționar în comerț, ca actor-mânuitor la Teatrul de Păpuși. La scurt timp după aceasta, este angajat ca actor la Teatrul Național din Craiova și în scurt timp a devenit unul dintre cei mai iubiți actori datorită șarmului și comicului său irezistibile. A jucat pe scena teatrului și în diverse filme. Atât în teatru, cât și în cinematografie a interpretat, în marea lor majoritate, roluri secundare, roluri rămase ca adevărate bijuterii artistice, care-i atrag admirația, dragostea publicului și aprecierea criticilor de teatru. Iată câteva dintre rolurile interpretate: Brânzovenescu (O scrisoare pierdută), Crăcănel (D-ale carnavalului), Omul cu idei (Omul cu mârțoaga), Grămăticul (Tudor din Vladimiri), Pensionarul (Baia romană), Tacu (Adam și Eva) etc. A jucat în peste 30 de filme. Dintre acestea enumerăm: Răscoala, Tudor, Titanic vals, Steaua fără nume, Balul de sâmbătă seara, Cuibul de viespi, Străzile au amintiri, Sentința, Secretul lui Bachus etc. A publicat în 1991 cartea „Cuplete (fără plete) și minuturi (fără ospătari)”, de pe scenă adunate și de noi… reînscenate, cu „decolteuri” humoristice, croite de Dan Cioacă.

A plecat din această lume în 1995. Pentru talentul de care a dat dovadă ca actor și datorită modului frumos în care a trăit, a rămas în inimile oltenilor o adevărată vedetă a Craiovei. Prietenii îl răsfățau cu numele Bubi.

327

5. GEORGE DUDU S-a născut la data de 1 martie 1927 în satul Afumați, județul Dolj, unde în perioada 1934-1939 a urmat cursurile Școlii Afumați. Fiind un copil dotat, părinții au fost de acord cu dorința sa de a urma cursurile Liceului Carol I din Craiova, în perioada 1939-1947.

De mic, era fascinat de a cunoaște îndeaproape plăcerea de a zbura cu un avion în înaltul cerului. Atunci când era mic, de câte ori vedea un avion pe albastru cerului, le spunea surorilor sale: „Când voi fi mare, o să vă plimb eu cu avionul”. Cu acest vis, a urmat în perioada 1950-1953 Facultatea de Mecanică, la Politehnica Iași.

Pentru rezultatele la învățătură și aptitudinile etalate, în 1953-1954, a fost recrutat și a urmat cursurile Academiei Tehnice Militare, Facultatea de Mecanică. După absolvirea facultății, a fost repartizat la M.A.P.N., în domeniul aviației, ca inginer mecanic. A îndeplinit diverse funcții de conducere și control în domeniul aviației. Aici a lucrat până la pensie, până în 1984, având gradul de colonel. În toți acești 30 de ani în domeniul aviației, s-a confruntat cu situații diverse și dintre cele mai importante, din departamentul în care a activat.

Atunci când se întâmpla un accident, era implicat în realizarea expertizei, pentru a determina cauzele ce au condus la producerea evenimentului. Adesea, a fost inginerul specialist care a însoțit delegații la cel mai înalt nivel, când aveau loc deplasări în diverse țări. Comportamentul corect, prietenos, l-a făcut apreciat și respectat. S-a stins din viață la vârsta de 82 de ani, la data de 2 iunie 2009, fiind înmormântat în satul natal, alături de părinți.

328

6. ILIE A. DECA S-a născut la data de 16 noiembrie 1927 în satul Afumați, jud. Dolj, într-o familie de țărani, nu bogată, dar suficient de avută pentru ducerea unui trai decent.

Părinții săi, Anghel și Ioana, erau persoane muncitoare, foarte harnice și preocupate să aibă animale și păsări suficiente pentru ca familia să nu ducă mari lipsuri.

Pământul pe care îl aveau, ajungând la un moment dat să posede o suprafață de 7-8 ha, era averea lor de preț, căreia îi smulgeau roadele printr-o muncă asiduă, fiind pentru cei din jur un exemplu. Au fost patru frați, trei băieți și o fată. Ilie A. Deca este copilul cel mai mic al familiei și părinții văzând că are preocupări deosebite pentru învățătură, l-au susținut să-și continue studiile la Liceul Economic „Gheorghe Chițu” din Craiova, în perioada 1941-1948, după absolvirea claselor primare la școala din satul natal. În 1951, a absolvit Facultatea de Comerț Interior și imediat după absolvirea facultății, a fost încadrat prin Repartiție guvernamentală la Institutul Național de Statistică pe funcția de economist consultant, unde a lucrat până în anul 1968, cu siguranță, datorită capacității sale profesionale și seriozității de care a dat dovadă în rezolvarea multor probleme la nivel de țară, apreciere de care s-a bucurat din plin din partea acelora care i-au fost colegi sau subalterni. În 1968, a fost transferat la Ministerul Comerțului Interior pe funcția de șef serviciu. A lucrat în acest minister, făcând parte din Corpul de control al Ministerului Comerțului Interior, până în anul 1989, an în care se pensionează.

A fost și este un exemplu de ce poate ajunge în viață un copil, fie el și fiu de țărani, dacă este dotat cu o mare capacitate intelectuală, dublată de o deosebită muncă pe întreaga perioadă a școlarității.

S-a căsătorit cu economista Alexandrina, împreună având un băiat care reprezintă cel mai de preț dar al vieții, de care se bucură și sunt mândri că a moștenit multe calități ale părinților și le calcă pe urme prin studiile absolvite și rezultatele muncii sale.

329

7. ȚĂRINEANU L. ILIE S-a născut la data de 26 iunie 1928 într-o familie de țărani mijlocași, părinții purtând numele Lidă și Gheorghița. Au fost trei frați, un băiat și două fete. A făcut clasele I-IV la școala din satul natal. Din clasele primare a dovedit că este o persoană foarte bine dotată intelectual, curios, dornic de a cunoaște cât mai multe. De aceste calități erau convinși și părinții, și în ciuda lipsurilor cu care se confrunta familia, la solicitarea sa, părinții au fost de acord a-și continua studiile. Clasele V-VII și anii de liceu îi face la prestigiosul liceu „Frații Buzești”, din Craiova. Mai ales în anii de liceu a participat adesea la muncile câmpului pentru a-și ajuta părinții, spre a realiza producții bune, astfel încât, în urma valorificării produselor agricole să obțină o parte din sumele necesare pentru întreținere la liceu. Având în vedere faptul că în perioada 1947-1951 a urmat cursurile Institutului de Construcții-București, Facultatea de Instalații și Utilaje, o perioadă cu destule probleme la nivel de țară, a fost nevoit ca și în anii de liceu să participe la unele munci, alături de părinți. După absolvirea facultății, a fost repartizat pe postul de inginer proiectant la Institutul de Proiectări-București.

Aici a lucrat în perioada 1951-1955. S-a remarcat prin calitatea lucrărilor realizate și prin seriozitatea și promptitudinea de care da dovadă în îndeplinirea sarcinilor primite. S-a căsătorit și rodul iubirii acestui cuplu este fiica lor Liana, o apreciată profesoară în București.

Semnalăm un amănunt. Nunta a fost la Afumați, la casa părintească.

La celebrarea căsătoriei lor, a fost adusă renumita orchestră de muzică populară din București, condusă de inegalabilul violonist Florea Cioacă, iar solistă de muzică populară a fost Maria Lătărețu, reprezentanta de seamă a cântecului oltenesc. În perioada 1955-1961, este angajat inginer proiectant instalații, în cadrul Ministerului de Interne. A fost perioada când a realizat proiecte de o deosebită importanță pentru economia țării.

Așa cum am menționat anterior, era o fire dornică de a cunoaște cât mai mult. Așa se explică faptul că în perioada 1961-1974 lucrează la Institutul de Proiectări Miniere, iar în perioada 1974-1979, 330

lucrează la GEOMIN. În timp ce lucra aici, a fost trimis în 1974-1975 în Egipt pentru a desăvârși unele lucrări angajate de statul român.

Din mărturisirile sale, la întoarcerea din Egipt, am aflat că în acest timp i-a fost dor de familie, de cei dragi, de prieteni, iar dorul de țară, de graiul românesc, îl determina să verse multe lacrimi, cu toate că era un bărbat în deplină maturitate. Fiind un bun specialist în domeniu era curtat de multe unități economice. Ultimul loc de muncă a fost la ICITPLCIM Deva. De la această unitate este trimis în 19801981 în Libia pentru a coordona lucrările unui alt contract cu partenerii externi. Venea adesea în Afumați și în discuțiile pe care le avea cu locuitorii satului se interesa să afle care sunt tinerii cu bune rezultate la învățătură, pentru a îndemna părinții tinerilor respectivi să îi susțină în demersul lor. S-a pensionat la data de 31.12.1988 și a rămas în conștiința afumățenilor un exemplu de reușită în viață, indiferent de mediul din care provii.

8. MARIN D. POENARU Marin D. Poenaru, fiul lui Dumitru și Nicolina, s-a născut în satul Amzulești, comuna Afumați, județul Dolj, la data de 7 aprilie 1933. Clasele I-IV le-a făcut la școala din satul Amzulești, iar clasele V-VII, le-a urmat la școala din Afumați. Și-a continuat studiile la Liceul Economic „Gheorghe Chițu”, din Craiova și apoi în cadrul A.S.E București, a absolvit Facultatea de Comerț Exterior în anul 1956. A făcut parte din grupul de 7- 8 fii de țărani din Afumați, din perioada imediat premergătoare celui de-Al Doilea Război Mondial, care au mers fiecare pe drumul său, având ulterior mari rezultate profesionale. Cu siguranță că aceasta s-a datorat faptului că de-a lungul timpului, Școala Afumați a avut generații valoroase de dascăli. Este de luat în seamă că mereu la această școală au existat dascăli valoroși, iar printre aceștia erau câțiva care intuiau viitorul elevilor dotați și insistau foarte mult pe lângă părinții elevilor respectivi de a face tot posibilul să-și trimită copiii la studii. Dintre aceștia amintim pe soții Ovidiu și Maria Deca, învățătorul Florea Bojin, 331

învățătorul Dumitru Vică, profesoara Lucia Pena, învățătoarea Marinela Ceaușu, profesoara Maria Preda, profesoara Floarea Iordache, profesoara Atena Zamfir, profesoara Ana Oroviceanu etc. După absolvirea facultății, a lucrat în diverse întreprinderi din Comerțul Exterior: Tehno import-export, Industrial Import, Mașini Import. Datorită calităților sale profesionale, este numit în funcția de consilier în Ministerul Comerțului Exterior. După o scurtă perioadă de activitate în această funcție, este avansat în funcția de director adjunct în cadrul Ministerului Comerțului Exterior și după o altă scurtă perioadă de lucru în această funcție, este avansat în funcția de director în Ministerul Comerțului Exterior. Din ordinul conducătorului țării de la acea dată (Nicolae Ceaușescu) se înființează Direcția Aport Valutar, având scop declarat crearea fondurilor în valută, pentru a lichida toate datoriile țării noastre către partenerii externi, lucru ce s-a și realizat în câțiva ani de la înființare. Director al acestei direcții nou înființate a fost numit Marin D. Poenaru care a contribuit la realizarea acestui deziderat, dar a mărturisit în fața colegului și prietenului său, învățător Florea Cismaru, că a lucrat în această perioadă cu mare strângere de inimă, pentru că aceasta a fost o etapă foarte grea în evoluția țării noastre, populația fiind supusă la unele privațiuni pentru a se îndeplini acest deziderat, ca țara să nu mai aibă datorii financiare către alte țări. După atingerea scopului pentru care a fost înființată Direcția Aport Valutar, la scurt timp, a fost desființată, iar Marin D. Poenaru a fost trecut la Întreprinderea de Motoare Electrice București, unde se ocupa de realizarea tuturor exporturilor țării noastre cu utilaje electrice. Aici a lucrat până la pensionare. Pentru activitatea desfășurată a primit diverse diplome și medalii. În 1956, s-a căsătorit cu Maria, tot absolventă a Facultății de Comerț Exterior și împreună au avut doi copii, un băiat și o fată, băiatul urmând traseul profesional al părinților. Soția fiind din zona Beiușului, în 1998 se mută la Beiuș, alături de fiica lor. La 12 aprilie 2009 a decedat la Beiuș, unde este și 332

înmormântat. De câte ori venea în Afumați, la locuința din care s-a ridicat, avea o bucurie nespusă să vorbească cu localnicii, cu vecinii, iar consumarea unui pahar de vin în prezența prietenilor era un prilej de a mai „scăpa” câte un mic secret din ce urma să fie nu peste mult timp.

9. ALEXANDRU M. RADU S-a născut la data de 10 iunie 1937, în satul Afumați, județul Dolj. A făcut clasa I la Școala Afumați, iar în anul 1945, după absolvirea cursurilor clasei I, s-a mutat în Craiova cu părinții, Marin și Sofia. Clasele II-VII le-a făcut la Școala „Traian” din Craiova, iar în perioada 1951- 1955, a urmat cursurile Școlii Medii Electrotehnice din Craiova. După absolvirea liceului, în perioada 1955-1960, a urmat cursurile Institutului Politehnic București, Facultatea de Electrotehnică și Energetică, devenind inginer în specialitatea „Mașini și aparate electrice”.

A fost repartizat la Uzina Electroputere Craiova, Fabrica de Transformatoare, unde a lucrat până în 1971, după cum urmează: 1960 – 1961, inginer stagiar-maistru; 1961 – 1965, inginer tehnolog; 1965 – 1967, inginer proiectant; 1967 – 1971, inginer proiectant principal II. În 1963, a făcut o specializare în Austria, la firma ELEN UNION WEITZ, în Construcția de transformatoare. Funcționând la această prestigioasă unitate economică (Electroputere Craiova) a reușit să obțină 5 (cinci) brevete de inovație și 1 (un) brevet de invenție în fabricația de transformatoare, inclusiv autotransformatoare de 16 MVA – 25 KV, pentru electrificarea Căilor Ferate Române. Are satisfacția profesională de a fi participat efectiv la realizarea primului autotransformator de 200 MVA – 220 KV la uzinele Electroputere din Craiova. În 1971, este transferat în interes de serviciu la noua unitate, „Întreprinderea de Transformatoare Mici” de la Filiași, la care a lucrat până în 1981. În perioada 1971-1973 a îndeplinit la această unitate funcția de șef serviciu tehnic și șef serviciu producție, iar din 1973 până în 1981 a îndeplinit funcția de mare răspundere, director al unității respective. Aici se produceau lunar peste 1800 de transformatoare, 333

din care, peste 50% mergeau la export, în țări precum R.F.G., SriLanka, Sudan, Brazilia și majoritatea țărilor din C.A.E.R. Pentru rezultate deosebite în muncă, „I.T.M”. – Filiași a fost declarată unitate fruntașă pe ramură în Industria Electrotehnică, cinci ani consecutiv și a primit „Ordinul Muncii clasa a III-a”, devenind astfel prima întreprindere industrială din Dolj decorată, până în 1977. În 1981 revine la Craiova, la Centrala Industrială – Mașini și Aparate Electrice (C.I.M.A.E.), unde îndeplinește funcția de director adjunct, până în anul 1987. De aici se transferă la „Institutul de Cercetări Electroputere” și îndeplinește în perioada 1987-1993 funcția de Inginer proiectant principal II, fiind în toată această perioadă Șef de colectiv „Echipamente Electromecanice Speciale”.

Fiind apreciat pentru întreaga activitate desfășurată, în perioada 1993 – 1999 a fost parlamentar în Parlamentul României, îndeplinind succesiv următoarele funcții: șef birou, consultant parlamentar, referent de specialitate, expert parlamentar. În perioada când a lucrat la Filiași, a fost ales deputat în Consiliul Orășenesc Filiași.

De-a lungul activității sale a fost în interes de serviciu în delegații în diverse țări, precum: Austria, Bulgaria, Cehoslovacia, Franța, R.F.G., R.D.G., Siria, Thailanda, Ungaria etc. În perioada 1992-1996, a făcut parte din primul Consiliu Județean ales, după evenimentele din 1989 și reales pentru perioada 2000-2004, iar în anul 2005 a fost trimis ca observator european la Alegerile Generale din Albania.

Pentru activitatea profesională desfășurată, a primit Diplome de excelență și aniversare de la: Uzinele Electroputere, I.C.M.E.T Craiova, Primăria Filiași, Consiliul Local Filiași, Casa de Cultură Filiași, Primăria Craiova, Consiliul Local Craiova, Consiliul Județean Dolj, Uniunea Epigramiștilor din România, Medalia Jubiliară – 100 de ani de la Independența României etc.

Este căsătorit cu distinsa doamnă Verginia și au împreună doi copii. S-a pensionat în 1999, dar fire energică fiind participă la numeroase evenimente culturale din Craiova, cea mai mare satisfacție având-o, participarea lunară la întrunirile Epigramiștilor Olteni din Craiova.

334

10. ION ZDRÂNCĂ S-a născut la data de 15 iunie 1937, fiind cel mai mare copil al lui Dumitru și Elena. Clasele I-VII le-a făcut la școala din satul natal, făcând parte dintr-o generație care manifesta mare interes față de învățătură. Condițiile grele de viață din acea perioadă pentru marea majoritate a copiilor din mediul rural și dorința familiilor de la sate, a acelora care sesizau că fiii lor au interes față de învățătură îi determina să facă eforturi financiare, materiale pentru a susține copiii lor la școli superioare. Așa se face că și părinții săi s-au implicat pentru a-i asigura cele necesare, în vederea continuării studiilor la Colegiul Național „Carol I”, din Craiova.

După terminarea liceului, a continuat studiile în cadrul Institutului Politehnic Iași, Facultatea Hidrotehnică, făcând ulterior și unele cursuri postuniversitare, în vederea aprofundării cunoștințelor în specialitatea îmbrățișată.

Nu după mult timp, după absolvirea acelor cursuri postuniversitare, a fost angajat la Șantierul de Irigații, Caracal – Corabia. Aici a lucrat ca șef de lot, în perioada 1963-1967.

De aici este transferat la Șantierul de Irigații Calafat – Băilești – Segarcea, unde a îndeplinit funcția de Inginer Șef al respectivului șantier, pe perioada 1967-1971. Rezultatele obținute până la această dată, l-au recomandat a fi transferat la noul șantier înființat, Șantierul de Irigații Cetate – Galicea Mare, șantier ce a avut deosebita sarcină de a amenaja Canalul Magistral și canalele secundare, pentru transportul apei din Dunăre, în această mănoasă câmpie a Băileștiului, pentru creșterea producțiilor agricole de pe suprafețele din sudul Doljului. Și aici a îndeplinit funcția de Inginer-Șef, în perioada 1971 – 1975. În această perioadă, s-au definitivat și lucrările de la rețeaua de aducțiune a apei în vederea irigării suprafețelor agricole de pe teritoriul comunei Afumați. Beneficiind de sprijinul Primăriei Afumați, în sensul că a repartizat sume importante pentru Școala Afumați și beneficiind de faptul că inginerul șef al acestui șantier era un fost elev al acestei școli, fiu al satului Afumați, s-a înlesnit contractarea unei lucrări ce va aduce beneficii multe zeci de ani procesului de învățământ din Afumați, și implicit satului natal, în vederea betonării bazei sportive a școlii și amenajarea unui bazin de înot, o adevărată atracție pentru tinerii din localitate. Baza sportivă amenajată se compune din teren de handbal, teren de baschet, teren de volei, teren de 335

tenis de câmp, șase mese de tenis de masă din beton și amplasate în curtea școlii, precum și bijuteria satului – Bazinul de înot, de dimensiuni 30 m x 11 m x 2 m.

Are meritul că a înlesnit contractarea unor lucrări și pentru întreprinderile economice de pe raza comunei, cum ar fi C.A.P.-urile și unele ferme ale I.A.S. Afumați. Recunoștința școlii pentru sprijinul acordat s-a materializat și prin consemnarea acestui fapt în Monografia Școlii Afumați și în Carte de onoare a școlii.

După finalizarea lucrărilor la acest șantier, a fost chemat la județ, în Craiova, și în perioada 1976-1983 a îndeplinit funcția de Șef Serviciu cu Organizarea și Protecția Muncii. S-a achitat cu deosebită conștiinciozitate de sarcinile ce i-au revenit în această perioadă și în perioada 1983-1986 a îndeplinit funcția de Șef Serviciu la Compartimentul Tehnic – Producție de Construcții în străinătate, mai precis în Iraq, Babilon.

După aceasta revine la precedenta responsabilitate, Șef Serviciu Organizarea și Protecția, pentru perioada 1986-1995.

După evenimentele din 1989, când în toată țara au loc lucrările de punere în posesie a proprietarilor de terenuri agricole, îndeplinește la Oficiul Cadastral al județului Dolj, funcția de Inginer proiectant în Comisia de punere în posesie a suprafețelor agricole din satul Afumați. A activat în această comisie în perioada 1992-1995, perioadă în care au fost finalizate în mare măsură sarcinile încredințate. În 1995, apare o cotitură în viața sa, în sensul că norocul i-a surâs. La acea Tombolă a vizelor de muncă din S.U.A., a participat, și cu siguranță că performanțele din țară au contribuit la a i se aproba să lucreze în America. Pleacă împreună cu familia în S.U.A., unde lucrează în construcții, pe funcția de Inspector pentru Lucrări de Autostrăzi, Căi ferate, Poduri și Tunele. Cu toate că vârsta de pensionare a fost îndeplinită în urmă cu mai mulți ani, lucrează în această funcție și în prezent (2015), dovadă clară a modului în care a muncit toată viața. Este căsătorit și au un copil.

336

11. LAURIAN IONICĂ S-a născut la 6 mai 1938, în satul Boureni, comuna Afumați, județul Dolj, fiul lui Ion și Ecaterina. A urmat cursurile claselor I-IV la Școala Boureni, iar clasele V-VII la Școala Afumați, în perioada 1949-1952. Își continuă studiile la Liceul „Carol I” Craiova, pe care îl absolvă în 1957. De pe băncile liceului începe a scrie poezie și epigrame, și aceste abilități au contribuit la a-l face cunoscut în cercurile literare liceene. A abordat o tematică variată. Această perioadă de ani de liceu a coincis cu perioada când în țară se realiza procesul de colectivizare a populației de la sate. Crescut în acest mediu rural în care părinții aveau sentimentul proprietății particulare, și adesea muncind alături de părinți la diverse lucrării ale câmpului, a fost influențat în a scrie poezii și epigrame „antisociale”, sintagmă pusă de securitatea de la acea vreme. Din această cauză a fost arestat în 1957, judecat și condamnat la 4 ani de detenție, de către Tribunalul Militar, pentru „uneltire împotriva ordinei sociale”. A efectuat doi ani de detenție, datorită unui Decret de grațiere din 1959, la Craiova, Jilava, Gherla și Insula Mare a Brăilei. Iată conținutul integral al uneia din poeziile pentru care a fost condamnat: Secerișul Carele trosnesc mereu De povara-ncărcăturii Iar țărani, mocnind de-a urii Stăpânită revărsare, De obidă și de greu, Văd tot iadul pe cărare Când aud de C.A.P.-eu.

Cotele ce vor să fie Mai umflate, le achită, Pare-o lume răzvrătită În tăcere. Rabdă tot, Sunt dor trudă și mânie Și suportă cât mai pot Dar nu vor TOVĂRĂȘIE. Ci-mpreună spun că vor Ciocârlia din înalturi Să se pitule prin haturi, Cumpăna de la fântână S-o zărești peste ogor, Iar pământul să rămână Cu tarla și cu răzor.

Totu-n jur e maladiv, În pătule bate vântul Însă ei muncesc pământul Cu speranță și credință; Aparatul represiv, Deși-i ține-n umilință, Tot nu vor în COLECTIV.

08.02. 1957

337

În 1961, a susținut examen de admitere la Școala Tehnică Sanitară Craiova, unde a reușit pe locul I, iar după două săptămâni de la începerea cursurilor, fiind considerat indezirabil, este transferat la Filiala Corabia a unității la care susținuse examenul de admitere.

După absolvire, a funcționat ca asistent până în 1971, la Spitalul Corabia.. În 1971 este transferat la Spitalul Clinic nr. 1 Craiova, pe funcția de asistent șef la secția „Terapie intensivă” (Reanimare). Aici și pe această funcție lucrează timp de 32 de ani, până la ieșirea la pensie în 2003. Calitățile sale de foarte bun specialist au fost cu siguranță motivele longevității la locul de muncă. Din anul 2000, a fost ales președinte de sindicat județean pe ramură și membru plin al Biroului Național „SANITAS”, până la ieșirea la pensie. În timp ce lucra la Corabia, s-a căsătorit cu o distinsă colegă din Caracal, și rodul iubirii le este un copil, care la rândul său are un copil.

A debutat cu versuri în ziarul „Înainte”, iar cu epigrame în anul 1979, în volumul „ Au plecat olteni la coasă”. A publicat reușite rondeluri, sonete, fabule și de o frumusețe aparte epigrame, cronici rimate, motiv pentru care noi considerăm că cel puțin în domeniul Epigramei și al Cronicii rimate face parte din Top 10, la nivelul țării.

A publicat în următoarele ziare și reviste: „Înainte”, „Informația Bucureștiului”, „Lupta C.F.R”, „Drapelul roșu”, „Păcală”, „Ramuri”, „Mesaj ceferist”, „Urzica”, „Epigrama”, „Cugetul”, „Hohote”, „Excelsior”, „De la macaz la haz”, „Foaie verde epigramă”, „Turburele”, „Ag pe rime”, „Spinul” etc., precum și în peste 30 de volume colective și antologii de epigramă. În 2011, a publicat volumul de epigrame „PILULE ILAURIANTE”, Editura „Fundația Scrisul Românesc”, lucrare ce a fost premiată cu „Premiul I” de către Uniunea Epigramiștilor din România, iar în 2013, la aceeași editură a publicat volumul de versuri „Un ficior de plai”. În 1980, s-a înființat Cenaclul Umoristic „C.S. NicolaescuPlopșor” Craiova, la care a fost membru fondator. Este membru fondator și al Cenaclului Epigramiștilor Olteni și din 1982 este membru al Clubului Epigramiștilor „Cincinat Pavelescu” București. Ca o recunoaștere a calităților de epigramist, a devenit și membru al Uniunii Epigramiștilor din România. Are peste 60 de premii la Festivalurile de epigramă organizate în majoritatea reședințelor de județ din țară.

Alături de consacrații: Constantin Păun, Miltiade Ionescu, Valentin 338

Smarand, D.F. Ionescu-Ghindeni etc., au susținut spectacole umoristice la Timișoara, Cluj, Brașov, București, Craiova, Iași etc.

Este o fire veselă, plin de umor, o prezență agreabilă, oricare ar fi cercul în care se învârte.

Despre poetul și epigramistul Laurian Ionică, iată ce a scris președintele Clubului epigramiștilor olteni, Petre Gigea Gorun: „Este un răsfățat al muzelor, are spontaneitate în elaborarea poantelor și mânuiește cu talent catrenul epigramatic, fiind citit cu plăcere, rămânând în conștiința cititorului cu o undă de parfum al mesajului. Este unul dintre cei mai activi, talentați și căutați epigramiști din Cetatea Banilor”.

12. TIMOTEI F. ZDRÎNCĂ S-a născut la data de 5 octombrie 1941 în Afumați, raionul Băilești, într-o familie de agricultori. Părinții săi, Domnica și Florea făceau eforturi substanțiale pentru ca cei doi copii ai familiei, Timotei și George, să aibă cele necesare pentru satisfacerea pasiunilor tehnice și artistice pe care cei doi copii le aveau de la o vârstă fragedă. Timotei, încă din clasele elementare, construia periscop, binoclu și alte dispozitive care constituiau pentru cei mai mici adevărate minunății, iar fratele cel mic, George, era atras de pictură, desen tehnic și sculptură. În perioada 19481955, a făcut clasele I-VII în satul natal, iar în perioada 1955-1959 a urmat cursurile Colegiului „Nicolae Bălcescu” din Craiova. Atât în perioada claselor I-VII, cât și în perioada cât a urmat cursurile liceului, a avut rezultate foarte bune la învățătură. Acest lucru făcea ca cei din jurul său să-l considere un adevărat lider. Cu toate acestea, și în perioada cât a făcut școală în Afumați, dar și când venea în vacanțe, atunci când era licean, era în fruntea grupului de copii, la jocurile copilăriei. Era ingenios, prietenos și iubea locurile din această zonă binecuvântată. După absolvirea liceului, și-a continuat studiile la Facultatea de Mecanizarea Agriculturii Craiova, în perioada 1959-1962.

Neapucând să termine cursurile acestei facultăți, deoarece facultatea a fost transferată la Timișoara, în cadrul Institutului Politehnic, își continuă 339

studiile la Facultatea de Mecanică Agricolă Timișoara, în perioada 1962-1964. După absolvirea facultății, este repartizat la S.M.T. Sânicolaul Mare, unde îndeplinește funcția de Inginer Șef de Producție în perioada 1964-1966, iar în perioada 1967-1970 este transferat la S.M.T. Tărtășești, Direcția Agricolă București, pe funcția de InginerȘef de Producție. În decembrie 1970, pe cont propriu, pleacă din țară, ajungând în Elveția. Începând cu ianuarie 1971, primește azil politic în Elveția, și numai după o lună, în februarie 1971 este angajat ca proiectant pentru mașini unelte, la Oerlikon-Werkzeuugmaschinenfabrik. La această firmă și la firma Klingelnberg- Oerlikon din Zurich, urmează Cursuri de specializare pentru Proiectare, Fabricație și Aplicații pe Mașini Unelte pentru transmisii de automobile. După aceste cursuri, urmează un alt curs de Specializare Computer și Comenzi Numerice pentru Mașini Unelte. Vorbește germana, engleza, franceza, italiana și spaniola. Pregătirea profesională și faptul că vorbește atâtea limbi, fac dovada capacității intelectuale deosebite. În 1974, este transferat, la cerere, la Departamentul de Vânzări Spiromatic și funcționează ca Inginer Consilier tehnic, Inginer pentru calcularea transmisiilor spiroconice și fabricație pe mașinile unelte Spiromatic. A realizat instruirea posesorilor Spiromatic pentru calcule de transmisii spiro-conice și fabricarea lor, în special, a personalului tehnic din industria de automobile, camioane și tractoare, de la firme precum Peugeot, Renault, Volkswagen, Mercedes Benz, Ford, în Europa și America de Sud, în total peste 100 firme-client pe tot globul, până în anul 1990. Din 1988 este Manager Applications Engineering în același departament, cu prioritate pentru clienții din America de Nord, precum Ford, GM, Chrysler, John Deere, Rockwell, Dana Corp. În 1990, are loc fusiunea Oerlikon-Klingelberg și rezultă firma Oerlikon Geartec AG, unde îndeplinește aceeași funcție, cu activitate intensivă în America în Industria de automobile. Lucrând suficient de mult timp în industria de automobile din America, în 1994 primește viza de lucru H4 și reședința în MI, U S A, pentru 3 ani, unde îndeplinește aceeași funcție. Revine în Elveția în 1997 și își continuă activitatea în același Departament, aparținând integral de firma Klingelnberg AG-Zurich. În 2005, se pensionează, fără să înceteze activitatea, fiind solicitat de Familia Klingelberg. Lucrează până în 2010, timp în care, în principal, ține cursuri cu ingineri specialiști în transmisii spiro-conice pentru automobile, cu participare masivă a speci340

aliștilor din Japonia, China și India. Activitatea profesională desfășurată la înalți parametri îl îndreptățește să aibă satisfacții profesionale deosebite. Printre altele, a realizat: Calculul de proiectare și realizarea transmisiilor pentru:  Peugeot 205, triplu campion mondial și Peugeot 905, dublu câștigător al cursei de 24 ore Le Mans;  Formula One, McLaren-Mercedes, Sauber oder fur U S A Racecars;  Ford Sterling U S A, 1995, diploma de merit pentru cercetare și proiectarea transmisiilor;  Participare la diverse Congrese internaționale pe teme de angrenaje și conferențiar la Congresul Angrenajelor din Lyon 1986 și la Congresul Angrenajelor din Paris, în 1990, lucrări preluate și de profesorii autori din România.

Are dublă cetățenie, nerenunțând la cetățenia română și dovedind cât iubește țara în care s-a născut și s-a format prin desele vizite făcute după 1990 în țară, în satul natal, în dorința pe care a avut-o de a veni în ajutorul cetățenilor din Afumați, investind în domeniul agriculturii, prin bucuria pe care o arata atunci când vorbea cu foștii vecini, colegi, cu dascălii care l-au pregătit. Când vine în Afumați, este însoțit de soție – Elena (fostă Calboreanu, absolventă a Facultății de Horticultură București) și de rodul iubirii – Diana Helena, care lucrează ca jurist, Wirtschaftsrecht, Universitat Zurich. Fiica Diana, cu toate că este născută și crescută în Elveția, vorbește perfect românește și apreciază frumusețile țării noastre, inclusiv mâncărurile românești.

13. DUMITREL A. FURIȘ S-a născut la data de 3 martie 1944 în comuna Afumați, județul Dolj. Clasele I-VII le-a făcut în satul natal, iar apoi a absolvit cursurile Liceului „Frații Buzești” din Craiova, în anul 1961. În 1967 a absolvit cursurile Facultății de Construcții Civile și Industriale a Institutului de Construcții București.

Imediat după absolvirea facultății, a fost angajat inginer proiectant la Institutul pentru Planuri, Amenajări și Construcții Hidrotehnice și, nu după mult timp, este angajat ca 341

inginer proiectant principal la Institutul pentru Sistematizare, Locuințe și Gospodărire Comunală, unde lucrează până în 1985. În acest timp, a proiectat peste 100 de lucrări de investiții în 30 de orașe din țară și a elaborat 14 proiecte de structură de interes național. Dintre cele mai importante proiecte din activitatea sa enumerăm:  Chesonul plutitor și zidurile de dirijare la priza de apă din Dunăre pentru Combinatul Siderurgic Galați;  Stații de tratare a apei pentru combinatele chimice de la Midia – Năvodari, Săvinești, Turnu Măgurele, Combinatul Chimic Râmnicu Vâlcea, Combinatul Chimic Arad etc.;  Decantoare suspensionale cu recircularea nămolului, decantoare cu viteză ascensională variabilă și module lamelare;  A participat la diverse proiecte din țări ca Libia, Algeria. În perioada 1980-1985, a fost angajat cadru didactic asociat la cursul de Beton armat, la Facultatea de Hidrotehnică, unde profesor titular era inginer doctor Ion Mihai. În perioada 1985-1991, a lucrat ca cercetător la Catedra de inginerie sanitară și protecția apelor a Facultății de Hidrotehnică, din Institutul de Construcții București, perioadă în care a îndrumat studenții la întocmirea proiectelor de diplomă. Este specialistul care a elaborat proiecte în premieră națională, este cel care a proiectat pentru prima dată în țară rezervoare de formă ovoidală precomprimate pe două direcții. Începând cu 1991, este conferențiar și a predat cursurile: Calculul structurilor, Construcții și structuri hidrotehnice, Tehnologia lucrărilor hidrotehnice. În 1999, pe bază de concurs, a obținut titlul de profesor universitar. A îmbinat activitatea didactică cu cea de cercetare-proiectare. A obținut titlul științific de doctor inginer în 1979, cu lucrarea „Calculul și concepția structurilor axial simetrice, aplicate în tehnica tratării și epurării apei, luând în considerare rezemarea lor pe medii elastice”.

342

Stația de epurare Glina

Decantor suspensional de formă tronconică

343

Rezultatele cercetărilor le-a publicat în țară și în străinătate în diverse cărți, articole, comunicări științifice. Dintre cărțile publicate în colaborare cu alți autori sau individual, enumerăm: Dinamica plăcilor plane și curbe, Calculul structurilor pentru transportul apei, Analiza stării de eforturi și deformații în plăcile curbe cilindrice, circulare acționate de un câmp termic staționar oarecare, Determinarea suprapresiunii hidrotehnice în lichidele cu nivel liber înmagazinate în rezervoare de formă cilindrică și paralelipipedică etc. Dr. ing. Dumitrel A. Furiș a pus bazele Direcției de protecție antiseismică din Ministerul Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului, deținând funcția de director general. Prin toate realizările sale, dr. ing. Dumitrel A. Furiș este una dintre cele mai de seamă personalități ale științei și tehnicii din România, așa cum se menționează în lucrarea 100 de PERSONALITĂȚI ÎN CONSTRUCȚII, autor HRISTACHE POPESCU. În puține cuvinte poate fi caracterizat astfel: cult, inteligent, perseverent, cu mare intuiție, novator, onest, generos și alarmant de modest.

344

14. ION ȘT. ENACHE S-a născut la data de 20 decembrie 1944 în satul Amzulești, comuna Afumați, din părinții Ștefan și Floarea. Primele 4 clase le-a făcut în satul natal, unde a avut ca învățător pe Florea Bojin față de care a avut și are un deosebit respect, datorită calității activităților desfășurate, dar mai ales datorită faptului că toate disciplinele aveau aceeași importanță pentru învățătorul clasei. Aștepta cu nerăbdare orele de matematică, dar și orele de muzică pe care învățătorul le desfășura cu vioara în mână.

Clasa a V-a a făcut-o la Școala din Afumați, după care s-a mutat la Craiova, la Liceul „Elena Cuza” unde, de altfel, a urmat și cursurile liceale pe care le-a absolvit în anul 1962. Imediat după liceu, a satisfăcut stagiul militar la o Unitatea Militară de la Mangalia, în perioada 1962-1964, unde a lucrat ca operator radiolocație aeriană și navală. În anul școlar 1964-1965, a lucrat ca profesor suplinitor la Școala Negoi, iar în perioada 1965-1970, a absolvit cursurile Facultății de Electrotehnică, din cadrul Universității Tehnice București. În urma absolvirii facultății, a devenit inginer cu specialitatea proiectant, specialitate în care a lucrat până în anul 2010, când s-a pensionat. În această meserie, pe care și-a dorit-o foarte mult, a lucrat la diverse unități unde a avut proiecte de execuție de anvergură națională și nu numai. A lucrat la Uzina de Construcții Mașini Reșița, în perioada 1970-1974, la Institutul de Cercetări și Proiectări Electroputere Craiova, în perioada 1974-1990, la Fabrica de Echipamente Mașini Electrice de la Electroputere Craiova, în perioada 1990-2000, iar în perioada 2000-2010, a lucrat la mai multe companii germano-anglo-americane, în Cercetare dezvoltare și proiectare mașini electrice sincrone pe funcția de inginer proiectant principal, pentru generatoare sincrone.

Aceste companii, la care a lucrat în perioada finală de activitate, sunt: (A. van Kaich, New Age AvK,) Cummins Generator Tehnologyc. Aici, în calitate de „inginer senior – proiectant”, a realizat proiecte pentru generatoare și motoare sincrone pentru echiparea navelor maritime, a stațiilor de extracție petrol, a ascensoarelor de mare viteză de la blocuri zgârie nori pentru diverse țări de pe aproape toate continentele.

345

La unitățile din țară, unde a fost angajat, a realizat proiecte de execuție pentru: i. Echipamente de acționare la transfercare pentru cubilourile din furnalele de la Reșița. ii. Echipamente electrice de alimentare și acționare a tramvaielor și troleibuzelor din București, Timișoara, Iași, Cluj etc., precum și pentru Metroul din București, la magistralele 1 și 2. iii. Echipament static de autoexcitație necesar motoarelor electrice sincrone din industria chimică (în toate combinatele chimice din România), pentru stațiile de oxigen și minerit, pentru șantierul Dunăre – Marea Neagră etc.

S-a căsătorit cu o distinsă colegă de facultate, pe nume Elena, și rodul iubirii lor sunt doi băieți, dintre care cel mic a îmbrățișat o meserie apropiată de cea a părinților. La pensionare s-au retras pentru a locui în satul natal Afumați, au descoperit că au ca hobby comun grădinăritul, transmis probabil de la bunicul său, Florea Enache, fost slujitor toată viața la biserica din Afumați, unde a fost primul cântăreț bisericesc cu studii de specialitate la biserica din Afumați.

15. MIRCEA COȘOVEANU S-a născut la data de 14 ianuarie 1945, din părinții Ștefan și Augustina, în satul Afumați, județul Dolj. De la o vârstă destul de fragedă a rămas fără mamă, ca urmare a decesului cauzat de o boală nemiloasă. Această situație și-a pus amprenta asupra felului său de a fi, devenind o fire mai retrasă, obișnuit cu greutățile vieții, conștient de faptul că numai prin muncă susținută va ajunge unde și-a propus.

A urmat clasele I-VII la școala din localitate, având în fiecare an cea mai bună situație la învățătură. În 1963 a absolvit cursurile prestigiosului liceu „Frații Buzești” din Craiova. În 1964 își satisface stagiul militar, iar în 1965, funcționează ca profesor la Școala Bărboși, județul Mureș. Acești ultimi doi ani au fost anii când a văzut cu adevărat problemele vieții. Se înscrie în 1967 la Facultatea de Drept de la Universitatea București, pe care o absolvă în 1971, fiind licențiat cu media zece. După terminarea facultății, funcționează în 1972, ca jurnalist la „Informația Harghitei”, din Miercurea Ciuc. Această activitate l-a pus în contact cu probleme concrete de viață, de comportare a omului în societate. În 1973 este angajat ca judecător la Miercurea Ciuc, iar de aici pleacă la Judecătoria Băilești, unde lucrează până în 346

1977. Perioada 1977-1983 este o perioadă de timp ce îi oferă o altă experiență de viață, este angajat consilier juridic, unde și-a adus o contribuție esențială la rezolvarea problemelor unităților la care a lucrat. Începând cu 1983, până la ieșirea la pensie în 2011, a funcționat ca avocat la judecătoriile din Calafat și Băilești. Perioada de activitate la Calafat a coincis cu primii ani de la înființarea Judecătoriei Calafat, unde a îndeplinit funcția de director la Biroul de avocați, Calafat. De aici pleacă la judecătoria Băilești ca avocat și îndeplinește și aici funcția de director al Biroului de avocați din Băilești. Satisfacția personală pe linie profesională o constituie faptul că a militat pentru dreptate, convins fiind că cel vinovat a fost pedepsit și că nimeni nu a fost pedepsit dacă nu a fost vinovat. S-a căsătorit în 1967 și rodul iubirii și strădaniei de a le da o educație corectă sunt cei trei copii, Simona, Dan, Bogdan, care i-au urmat profesia. Un om capabil, modest și cu un comportament civilizat. Prin tot ce a realizat pe plan profesional și nu numai, a dovedit că este cu adevărat o personalitate, un fost elev al Școlii Afumați, care face cinste școlii și colectivului de dascăli care l-au pregătit și educat.

16. DUMITREL IONESCU Născut la data de 22.07.1945, în satul Afumați județul Dolj, având ca părinți pe Sabina și Mihai Ionescu, a dovedit încă din timpul claselor primare un deosebit interes pentru învățătură. A absolvit clasele I-VII la Școala Afumați, iar în perioada 1959-1963 a absolvit cursurile prestigiosului liceu „Frații Buzești” din Craiova, iar în perioada 19631968 a absolvit Institutul de Construcții București.

După absolvirea facultății, a lucrat ca inginer proiectant construcții civile, industriale și agrozootehnice, Verificator de proiecte pentru exigențele A1, A2, A3, și Expert tehnic, aceleași exigențe. A îndeplinit funcția de administrator-director general la S.C. ARPROCON NOUSTIL S.R.L. Constanța, profesor asociat la Facultatea de Construcții Civile, Industriale și Agricole, de la Universitatea Ovidiu Constanța, în perioada 1969-1991, și profesor la Liceul de construcții Constanța.

347

Portofoliu de lucrări.

A elaborat proiecte (structură) pentru ansamblurile de locuințe Tomis 3, Tomis 4, Tomis Plus, Km. 4-5 de locuințe pentru A.N.L. în Constanța, Cernavodă, Eforie Nord, Eforie Sud, Băneasa, Hârșova etc.

Are deosebite proiecte pentru sănătate: Spitalul Municipal Hârșova, Spitalul C.F.R. Port Constanța, Spitalul Municipal Mangalia, Sanatoriul Balnear din Medgidia, din Techirghiol, Spitalul pentru copiii infectați cu HIV/ SIDA din Cernavodă și cel din Constanța.

Proiecte deosebite a realizat și în domeniul învățământului. În acest sens, menționăm proiecte pentru săli de sport, școli, grădinițe în Constanța și județ.

A realizat proiecte pentru diverse clădiri pentru turism, balenar, restaurante pe litoral (printre care hotelurile Savoy, Albatros, Dorna – din Mamaia), pensiuni particulare în zona Moeciu – Bran, lăcașe de cult creștin ortodox și musulman, în Constanța și județ, cum ar fi: Biserica Sf. Maria de pe bulevardul 1 Mai, Biserica Sf. 3 Ierarhi din Tomis Nord, Biserica de la peștera Sf. Andrei; reparații capitale la Moscheea Catedrala Carol I din zona peninsulară a orașului – proiect pentru care a fost nominalizat la Premiul Aga Khan (Elveția), pe care l-a și primit, construirea unor geamii noi în Eforie Nord, Ovidiu, Independența și Valul lui Traian.

Rezultate remarcabile are și în domeniul instituțiilor de cultură, Dintre aceste menționăm: Casele de cultură din Năvodari și Hârșova, Teatrul de Vară din Constanța și din Mamaia.

Cu proiectele sale a reușit să acopere o gamă variată de domenii.. În acest sens, menționăm faptul că a lăsat importante proiecte și pentru hale de producție pentru IMUM Medgidia, hală în portul Constanța pentru compania PETROSERV, Platforma Petrochimică Midia – Năvodari, Platforma Centrala Nucleară de la Cernavodă, amenajări la unele construcții agrozootehnice existente etc.

Cu nimic mai prejos sunt proiectele pentru: Telegondola Mamaia, Podul de tramvai din zona BILLA, Pasarela de acces la Poarta 4 a Portului Constanța, Cramele din Basarabi (Murfatlar), Medgidia, locuințe individuale din Germania, Elveția, Turcia. În anul 1983, a asigurat în Algeria asistență tehnică pentru implementarea de programe de calcul și proiectare de centre de cartier.

Experiența dobândită a dorit să o lase moștenire și celor ce vor lucra în viitor în domeniul construcțiilor și de aceea a scris unele 348

lucrări de specialitate, precum: Manual pentru construcțiile metalice (1987), diverse articole, în Revista Construcții, cursuri universitare și îndrumătoare de calcul pentru construcții metalice etc.

Recunoscător fiind și Școli Afumați pentru pregătirea asigurată în clasele I-VII, a trimis o parte din lucrările publicate, pentru a îmbunătăți dotarea bibliotecii de la Școala Afumați.

O fire veselă, plin de umor reușește să creeze o atmosferă plăcută în rândul celor ce sunt în preajma sa. A realizat, considerăm noi, atât de mult, datorită pregătirii dobândite în școli, dar și faptului că viața i-a dat să cunoască pe soția sa, Felicia-Stela, o persoană distinsă și cu rezultate în domeniul învățământului (este profesoară de Limba română – Limba franceză), pe măsura celor ale soțului. Au format un cuplu deosebit care a dat naștere unei fete deosebite, cu o educație aleasă, demnă și mândră de părinții săi.

17. EUGEN DECA S-a născut la data de 1 iulie 1948 în satul Afumați, județul Dolj. Părinții săi, Ion și Floarea au fost oameni cu o stare materială ce le-a permis să susțină cei doi copii, Eugen și Marinela, pentru a absolvi o formă de învățământ superior. Sora sa, Marinela a absolvit Facultatea de Farmacie, o fată de o bunătate sufletească deosebită și cu trăsături fizice de invidiat de multe fete, dar când era la o vârstă destul de fragedă, o boală nemiloasă a răpit-o de lângă cei dragi. Ulterior, toată dragostea părinților s-a revărsat asupra fiului lor, Eugen. Eugen a urmat clasele I-VII în satul natal, în perioada 1955-1962, iar în perioada 1962-1966, a urmat cursurile Liceului Nr. 3, din Craiova. După aceasta, și-a continuat studiile la Institutul Pedagogic de 3 ani Craiova, Facultatea de Istorie-Geografie, în perioada 1970-1973, iar în perioada 1975-1979, și-a continuat studiile la Universitatea București, Facultatea de Istorie-Filozofie. În perioada 1973-1984, a funcționat ca profesor de istorie și științe sociale în județele Vaslui, Dolj și Vâlcea. În perioada cât a activat ca profesor, a urmat diverse cursuri de perfecționare pentru inițiere și formare în domeniul muzeografiei și etnografiei românești și a urmat un curs de 349

atestare ca Expert în probleme de patrimoniu cultural etnografic.

După absolvirea acestui curs, a părăsit activitate didactică și, rând pe rând, a ocupat diverse funcții în domeniul muzeografiei. Astfel, în perioada 1975-1997, a lucrat ca muzeograf, specialitatea etnografie, la Muzeul Satului Vâlcean, apoi, în perioada 1997-2000, a fost Șeful Oficiului Județean pentru Patrimoniu Cultural Național Vâlcea.

Seriozitatea de care a dat dovadă în permanență în îndeplinirea sarcinilor profesionale, l-a recomandat a fi numit, cu delegație, Director al Muzeului Județean Vâlcea, în perioada octombrie 2000 – martie 2001, iar din martie 2001 până la ieșirea la pensie în 2010, a fost director cu drepturi depline al Muzeului Județean Vâlcea. În perioada cât a lucrat ca muzeograf și director al muzeului a participat la diverse acțiuni precum:  Elaborarea tematicii și organizarea expoziției permanente a Muzeului Satului Vâlcean.  Coordonarea și organizarea a peste 80 de expoziții tematice.  A fost coordonator științific în perioada 20 aprilie 2000-25 mai 2000 la expozițiile tematice: Cerurile Oltului și Arta creștină în lumea satului, organizate la Cluj.  A contribuit la organizarea Consfătuirii Naționale privind Patrimoniul Cultural, de la Râmnicu Vâlcea, desfășurat în data de 22 septembrie 2000.  A organizat expoziția Valori de patrimoniu cultural în colecțiile Episcopiei Râmnicului.  A participat la diverse sesiuni științifice pe teme muzeografice la București, Pitești, Golești, Craiova, Slatina, Drobeta TurnuSeverin, Sibiu, Bran și la reuniuni științifice internaționale organizate la București, Sibiu, Bran. A făcut parte din diverse jurii de specialitate la multe concursuri și festivaluri etnofolclorice.  A făcut multe și valoroase comunicări în diverse publicații, precum: Anuarul Buridava, numerele 3-5, 1979-1984, revista Studii Vâlcene, numărul VI, 1983, Anuarul Oltenia – Studii și comunicări, Craiova, vol. VII/ 1996, vol. VIII/1997, vol. IX/1999. Și-a adus contribuția la elaborarea și derularea unor proiecte-programe culturale de nivel regional, național și internațional, în cadrul Programului European „Cultura 2000”. A realizat și a menținut contacte și schimburi culturale internaționale cu o serie de instituții, fundații și personalități ale vieții științifice și culturale: Hoover Institution Stanford University 350

SUA, Resurce Group Integrator Italia, Center For Construction Loghouto, din Torsa – Suedia, Centrul de Studii Ortodoxe din California SUA, Asociația Internațională a muzeelor în aer liber din Europa, colaborarea cu ICOM – organism internațional al muzeelor din întreaga lume. Soția lui are pregătire apropiată de domeniul muzeografiei și atunci când a fost mai greu a fost sprijinit de soție și împreună și-au dozat timpul pentru a crește și educa frumos și eficient pe cele două fiice care nu le-au urmat pasiunea, având însă studii superioare în domeniul economic.

18. ȘTEFAN I. DINU S-a născut în Afumați, județul Dolj, la data de 28 septembrie 1948, fiind unicul copil al familiei. În perioada 1955-1962 a urmat cursurile școlii din Afumați, fiind în fiecare an premiantul clasei. După absolvirea cursurilor elementare, conștient fiind de nivelul său de pregătire, a urmat în perioada 1962-1966, cursurile prestigiosului liceu „Nicolae Bălcescu”, din Craiova, actualul liceu „Carol I”, iar după absolvirea liceului, și-a satisfăcut stagiul militar în perioada 1966-1968. Bunicul său a fost Ion Dinu (moș Nănău), cel care a deprins de copil tainele grădinăritului de la bulgarii ce au venit o mare perioadă în Afumați pentru a închiria anumite suprafețe, în vederea practicării grădinăritului. Atunci când în localitate s-a constituit I.A.S. Afumați, în ciuda faptului că nu era școlit, el a fost acela care a căpătat girul conducătorilor unității, de a se implica în dezvoltarea lotului semincer legumicol, și cei care i-au acordat această încredere nu au greșit. Chiar și atunci când fermele legumicole au fost încadrate cu specialiști cu studii, moș Nănău era consultat în luarea anumitor măsuri, și a lucrat la fermele respective până la pensionare. Această prezentare se vrea a demonstra că bunicul a avut influență în alegerea profesiei pentru viață de către nepotul său Ștefan I. Dinu. În perioada 1968-1972, Ștefan I. Dinu a urmat cursurile Facultății de Horticultură, din cadrul Universității Craiova. Devenind inginer horticol, a fost repartizat la femele IPILF Caracal, unde a lucrat în perioada 19741987. Bine pregătit profesional și ambițios, a obținut rezultate deose351

bite cu fermele repartizate, motiv pentru care a fost selectat la nivelul județului pentru a fi trimis la specializare în California-U.S.A. Aici a lucrat în perioada 1977-1978, prilej de a cunoaște metodele moderne de obținere a legumelor, și nu numai. Cunoștințele căpătate i-au fost de folos în perioada (1983-1985) de cooperare la societatea mixtă Româno-Libiană de producere a legumelor și a materialului săditor, prin Romagrimex. Și aici, rezultatele au fost deosebite. Cu siguranță că rezultatele pozitive obținute au fost determinante a fi numit în funcția de Director la cunoscuta și renumita UNISEM ROMÂNIA, filiala Dolj. A îndeplinit această onorantă și responsabilă funcție în perioada 1987-2002, iar din 2002-până în prezent (2015), este Asociat unic - Administrator al S.C. DINAGRI’S S.R.L. Are mai multe locații, de unde se poate procura o paletă largă de semințe, atât pentru grădinărit cât și pentru cultura mare. Bun specialist și tot atât de valoros în domeniul sportului. A fost o bună perioadă de timp component al lotului îndrăgitei echipe de fotbal a oltenilor, „O IUBIRE ALB-ALBASTRĂ”, dar și al echipei de fotbal „Recolta Afumați”, argument că iubește și respectă satul natal. Este căsătorit cu o colegă de facultate și au doi reușiți copii.

19. DUMITRU F. TOMA S-a născut în Afumați, județul Dolj la data de 24 iunie1950 și este fiul lui Florea și Ioana.

Clasele I-VII le-a făcut la școala din localitate, a urmat ulterior cursurile Colegiului Național Carol I din CRAIOVA și apoi Facultatea de Filologie a Universității Craiova.

Ca elev la Liceul Carol I din Craiova, a activat în fanfara școlii, cântând la trombon. Legat de acest aspect, profesorul Constantin Preda, în lucrarea sa, Ca sarea și piperul în bucate, Editura Sitech Craiova, 2013, i-a dedicat următorul catren: În fanfară ai cântat, La trombon ne-ai încântat Și nici nu ai pomenit Câte fete ai trombonit.

352

În perioada 1974-1990, a funcționat ca profesor de Limba română la Școala cu clasele I-X din Afumați, unde împreună cu profesorul Constantin Preda, directorul școlii de la acea dată, au scos revista școlii „LUMINA”. După o apariție de numai doi ani, revista șia încetat apariția. După 1990, funcționează ca profesor titular pe catedra de Limba și literatura română la Școala gimnazială „Gheorghe Bibescu, Craiova. De tânăr a fost pasionat de a scrie poezie, însă a început să publice mult mai târziu. Până în prezent a publicat patru volume de poezie: Fereastra dinspre lume, Editura SimArt, Craiova, 2009; Umbra și fumul, Editura Aius PrintEd, Craiova, 2010; Marginile lumii, Editura Aius PrintEd, Craiova, 2011; Sitarul străveziu, Editura PrintEd, Craiova, 2013.

Despre poezia sa se poate spune că este o poezie profundă, filozofică, o poezie ce te îndeamnă la o îndelungă reflecție asupra existenței vieții pe pământ. Grăitoare și suficiente pentru a scoate în evidență valoarea acestui poet din Afumați sunt cele scrise de renumitul critic literar Ovidiu Ghidirmic din Craiova, cu ocazia apariției volumului Umbra și fumul, în 2010. Iată numai fraza de încheiere a criticului menționat și care spune foarte mult despre personalitatea poetului Dumitru Toma: Dumitru Toma rămâne unul dintre cei mai valoroși poeți ai generației sale, ajunsă, astăzi, la o deplină maturitate creatoare. Profesorul Dumitru Toma, ani la rând a fost profesorul de Limba română la Școala Afumați al unor generații care manifestau interes pentru învățătură și se bucura de un respect deosebit din partea elevilor, nu numai datorită calității activităților desfășurate, ci și datorită limbajului elegant și politicos folosit în relația profesor-elev.

353

20. MARCEL IUREȘ S-a născut la data de 2 august 1951, la Băilești, Dolj.

Părinții se numesc Constanța și Dumitru Iureș. Firesc, se pune întrebarea: De ce este considerat o personalitate a satului Afumați, județul Dolj?

Sinceri să fim, cunoscând situația reală, ne-am gândit la acest lucru și ne exprimăm regretul că nu a făcut măcar o clasă la Școala Afumați. Eram conștienți că era o onoare pentru noi să includem câteva date despre un așa mare actor, dar nu am îndrăznit să cerem acest favor. Norocul nostru a fost că în ianuarie 2015, reporterii Laurențiu Ungureanu și Monica Andronescu au publicat în ziarul „Adevărul” un interviu ce ne-a dat curajul să luăm telefonic legătura cu acest mare actor și să-i adresăm rugămintea de a ne permite să inserăm câteva date relative la viața și activitatea sa.

Răspunsul și limbajul folosit în acea scurtă convorbire a fost unul direct, sincer și îmbucurător pentru noi, iar expresiile și cuvintele folosite au fost pe măsura valorii unui mare OM și ACTOR. Iată o parte din interviul respectiv, ce are menirea să convingă și pe cei ce vor citi această lucrare că includerea acestor rânduri este ceva normal, corect: „...– Dar în comuna Afumați, unde ați copilărit, cum era?

– Satul unde am copilărit (n.n. până la 18 ani) era inclus în comuna Afumați, care este la 12 kilometri de Băilești, locul unde mam născut. Amzulești se chema (n.n. – din 1968 s-a alipit satului Afumați și deci, acum se numește Afumați) și cuprindea Amzuleștiul Vechi și Amzuleștiul Nou (n.n. – situat la N de șoseaua Băilești – Afumați – Craiova, porțiune de sat ce a apărut după împroprietărirea din 1945, an în care a apărut și porțiunea de sat numită Afumațiul Nou, apărută tot după împroprietărirea din 1945  porțiune ce a realizat legătura dintre satele Amzulești și Afumați). În Amzuleștiul Nou și-au făcut casa bunicii mei dinspre mamă, iar eu acolo am petrecut toate verile, toate vacanțele.

354

– Participați și la activitățile rurale? Mergeați cu vaca pe câmp, la culesul viei?

– Normal, la țară nu puteam sta degeaba. Mă luau la secerat, la porumb. Când m-am mai mărit, mergeam și chiar câștigam bani și la ferma legumicolă. Mergeam la cules de sămânță de ceapă, la cules de legume, la lubenițe. Câștigam 20 de lei pe zi.

– Erau bani la vremea aceea.

– Bani destul de mulți. Și asta era doar la scos de sămânță de lubenițe.

– Și ce v-ați luat cu primii bani?

– Strângeam bani să-mi iau o bicicletă, care era la mare căutare în vremea aceea. Am participat și la o tombolă sătească. Acolo, luai bilete de participare cu un leu și jumătate și puteai câștiga o coasă sau un pachet de biscuiți sau o pompă de bicicletă sau chiar o bicicletă. Se putea întâmpla să câștigi bicicleta, de pildă, dar fără pompă.

Trebuia să le săruți mâna părinților.

– Erați un copil cuminte?

– Nu prea. Stăteam numai în apă la gârlă. În zonă, era un pârâu (n.n. – Baboia) în care se scăldau și vacile, și caii. Și cornute mari, și cornute mici, și cabaline. (Râde) – Cum vă raportați la autoritatea din familie?

– Toată lumea avea o relație specială cu bătrânii, față de care trebuia să fim foarte respectuoși. Trebuia, de exemplu, să le săruți mâna bătrânilor. Bunicilor și părinților le vorbeam cu „dumneavoastră". Nu ne permiteam să-i tutuim.

– Vă spuneau povești?

– Când aveam 3-4 ani, bunicul meu îmi povestea pasaje din Biblie. Folclorizate și, bineînțeles, pe oltenește. Multe povești am aflat și de la unchiul meu, fratele mamei, (n.n. – Iulică Poenaru, o mare perioadă salariat la Apele Române, lua cotele apelor pentru apele curgătoare din zonă, și zilnic le transmitea la Centrul de monitorizare a cursurilor apelor), care a făcut tot războiul. A luptat și la Odesa, și în vest. Ochitor de tun. El a fost decorat cu „Virtutea Militară” și cu „Mihai Viteazul”. A ajuns până în munții Tatra”.

Răspunde apoi la foarte multe întrebări ale celor doi reporteri, și din răspunsurile date aflăm că a trăit de la o vârstă mică în Craiova, pe atunci o palmă de pământ, dar totuși, un oraș cosmopolit. A locuit la subsolul unei case, proprietatea unei turcoaice, pe numele său Pa355

șalega, o femeie tare drăguță. Era o casă cu o curte frumoasă și mare, unde putea să îngrijească unele animăluțe, pe care le salva de la hingheri. Apoi, când au fost construite primele blocuri în Craiova, s-au mutat în unul din aceste prime blocuri, în centrul Craiovei. Legat de acest eveniment important din viață, mărturisește: „ Păi, dacă venea apa pe țeavă la robinet și aveai căldură în calorifere, da, era un pas înainte. Nu mai spărgeai lemne, nu mai trebuia să ai grijă de focul din sobă. Acum înțeleg că e un pas să te muți la curte. ” Clasele elementare și liceul le-a făcut la Colegiul Național „Frații Buzești”. În legătură cu dascălii de la această unitate de prestigiu la nivel județean și nu numai, povestește: „Învățătoarea mea, cea care ne-a învățat să scriem, să caligrafiem, care ne-a spus primele povești, era doamna Dugăișescu. La Liceul „Frații Buzești”, erau profesori emeriți. Aveau activitate didactică formidabilă, făceau parte din comisiile pentru olimpiade, publicau în culegerile pentru materiile lor, „Gazeta matematică”, „Gazeta literară”. Ei făceau subiectele de examen pentru admitere la liceu sau pentru Bacalaureat. Profesorul de istorie, de exemplu, fusese pe front în cel de-Al Doilea Război Mondial. L-am iubit enorm.

Pe lângă faptul că era excepțional profesor, el chiar depunea mărturie la orele lui. Aproape corecta istoria”. În timp ce era în liceu a activat într-o trupă rock, în cadrul Casei de Cultură a Studenților. Trupa respectivă se numea „Atracția vidului”. Majoritatea pieselor ce le cântau erau creații proprii ale viitorului actor, Marcel Iureș. Imediat, după liceu a făcut armata, un an și patru luni, o perioadă despre care are numai amintiri neplăcute.

A urmat cursurile Școlii populare de artă din Craiova, timp de doi ani, timp în care a jucat lupul moralist din fabula „Lupul moralist”, și în piesa „Război cu Troia nu se face”, de Jan Giraudoux. Înainte de a da la Facultatea de Teatru, avea în gând să devină psiholog sau doctor. În cele din urmă a ales ce a simțit că îl atrage, că este născut pentru așa ceva. A dat examen la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București, I.L. Caragiale, secția actorie. A reușit din prima, la clasa profesorului Marin Moraru. Era fascinat de actorii craioveni: Petre Gheorghiu-Dolj, Vasile Cosma, Valer Delacheza, Tudor Gheorghe, Ion Pavelescu, Paula Culiță etc., și de cei de la teatrele din București: Amza Pellea, Mariana Mihuț, Ștefan Iordache, Gina Patrichi, George Constantin etc. Talentatul actor Marcel Iureș a 356

activat la: Teatrul Național Cluj (1978-1980), Teatrul Bulandra (1980 – 1992), Teatrul Odeon (1992-1993). A mai jucat pe scena Teatrului Național București, Teatrul de Comedie București și la copilul de suflet, Teatrul Act. Fundația Cultural Artistică Teatrul Act, înființată în 1995, pune bazele celei de-a doua scene independente de teatru din România, al cărei președinte este. A debutat în teatru cu piesa Menajeria de sticlă, de Tennesse Williams, în rolul lui Tom, la Teatrul Național din Cluj, iar în cinematografie a debutat în 1977, în filmul Aurel Vlaicu. Iată titlurile altor filme în care a jucat: Vis de ianuarie (1978), în regia lui Nicolae Oprițescu, Castelul din Carpați (1981), Sezonul pescărușilor (1985), Vacanța cea mare (1988), Fii cu ochii pe fericire! (1999), Aventurile unei zile (2004), Logodnicii din America (2007), Goal! 3 (2009) etc. De la debut până în 2015, a jucat într-o mulțime de filme și piese de teatru, reușind să creeze roluri memorabile. A jucat în peste 50 de filme în țară și la Hollywood, iar în teatrul românesc a creat roluri de o mare valoare interpretativă.

Iată și titlurile câtorva piese, din mulțimea celor în care a jucat până în 2015: Cetatea Soarelui, O scrisoare pierdută, O noapte furtunoasă, Camera de Hotel, Absolut! Trei surori, iar Hamlet, Henric al IV-lea și Richard al III-lea sunt trei dintre cei mai importanți eroi shakespearieni pe care i-a interpretat cu mare talent. În 1994, odată cu turneul susținut în Marea Britanie, cu spectacolul Richard al III-lea, în regia lui Mihai Mănuțiu, începe adevărata sa carieră internațională. De aici înainte urmează o carieră de invidiat. A jucat alături de mari actori, precum: Bruce Willis, Tom Cruise, Brad Pitt etc. Activitatea teatrală și cinematografică este suficientă pentru a scrie o întreagă carte.

Pentru activitatea teatrală din România a primit de două ori titlul de cel mai bun actor de teatru. În plus, din 2004, este președintele Festivalului Internațional de Film Independent „Anonimul”, în 2006 a dublat în limba română vocea lui Doc Hudson, în producția Pixar / Disney Mașini, iar în 2007 semnează lectura audiobook-ului Humanitas „Remember – Mateiu Caragiale”. Iată o serie de nominalizări și premii primite pentru prodigioasa activitate desfășurată:  Nominalizare UNITER pentru cel mai bun actor, stagiunea 1992-1993, pentru rolul „Richard al III-lea”, de W. Shakespeare;

357

 Premiul UNITER pentru cel mai bun actor, stagiunea 19971998, pentru rolul din „Richard al doilea”, de W. Shakespeare;  Premiul UNITER pentru cel mai bun actor, stagiunea 20002001, pentru rolul Bruscon, din spectacolul „Creatorul de Teatru”, de Thomas Bernhard;  Premiul UNITER de excelență, stagiunea 2002-2003, Marcel Iureș – fondatorul Teatrului Act;  Premiul Festivalului de Dramaturgie Contemporană, în 2009, pentru rolul din spectacolul „Acasă la tata”, de Mimi Brănescu;  Premiul pentru cel mai bun actor în rol principal la Festivalul Comediei Românești – festCO, ediția a X-a, în 2012, pentru rolul Cațavencu, din piesa „O scrisoare pierdută”, de I.L. Caragiale, în regia lui Alexandru Dabija, și pentru one man show din spectacolul „Absolut! după Ivan Turbincă de Ion Creangă”, în regia lui Alexandru Dabija;  Nominalizare British Theatre Awards în TNA – Manchester și Manchester Eving Awards.

Privind cariera artistică, pentru a justifica de ce am evidențiat atât de puține aspecte din multitudinea celor care există, punem întrebarea retorică: Ce actor nu-și dorește să filmeze pe platourile de la Hollywood și să aibă atâtea articole laudative, numai în revista Variety, din America?

Este căsătorit, are un copil și despre soție și copil spune: „…am primit o nevastă minunată, o adevărată forță, și un băiat absolut normal, un om”.

21. MARIN ȚAPU S-a născut la data de 25.10.1951 în satul Amzulești, comuna Afumați, județul Dolj, din părinții Constantin și Maria Țapu.

Clasele I-IV le-a făcut la Școala Amzulești, iar clasele V-VII le-a făcut la Școala Afumați. În perioada 1966-1970 a urmat cursurile Liceului Teoretic din Băilești și ulterior a urmat cursurile Școlii Postliceale Sanitare Craiova, pe care a absolvit-o în 1975. După o scurtă perioadă de practicare a meseriei 358

de asistent medical, s-a înscris la Facultatea de Medicină Generală Craiova, pe care a absolvit-o în 1982. Imediat după absolvirea facultății, a funcționat în perioada 1982-1984 ca medic stagiar la Spitalul Clinic Județean Craiova, iar în perioada 1985-1990 a funcționat ca medic generalist la Dispensarul medical Celaru. Activitate ulterioară ca medic rezident neurolog la Spitalul Nr. 3 Craiova în perioada 1991-1993, a constituit un bun prilej de a se perfecționa în pretențioasa meserie de medic neurolog. De aici se transferă la Policlinica Nr. 2 Craiova, unde activează ca medic neurolog în perioada 1994-1998, iar de la această unitate se transferă la Spitalul Clinic de Neuropsihiatrie Craiova, unde lucrează și în prezent (2015) ca medic primar neurolog. Pacienții care au ajuns la doctorul Marin Țapu au numai cuvinte de laudă cu privire la probitatea lui profesională și atașamentul față de cel care se află în suferință. Este unul din specialiștii apreciați în delicata meserie de medic neurolog. În 2009, devine doctor în științe medicale, susținând lucrarea Studiul manifestărilor neurofiziologice și vasculare cerebrale în sindromul parkinsonian. Este membru al următoarelor Societăți Științifice: Societatea Română de Neurologie, Societatea Română de Stroke, Societatea Română pentru studiul Neuroprotecției și Neuroplasticității, Federația Europeană a Societăților de Neurologie (EFNS). Individual sau în colaborare cu alți specialiști în domeniu a prezentat diferite lucrări la numeroase simpozioane naționale și internaționale, publicate în volume rezumate sau în reviste de specialitate. Sunt peste 30 de astfel de lucrări, dintre care enumerăm câteva: Corelații clinico-etiologice în sindromul Garcin, M. Țapu, R. Diaconescu, U.S.S.M. Dolj, Miastenia – concept diagnostic, încadrare nosologică, M. Țapu, U.S.S.M. Dolj, Contribuții clinico- electromiografice la studiul polineuropatiei periferice paraneoplazice, I. Stoica, M. Țapu, Corelație între hiperglicemie și accidentul vascular cerebral, M. Țapu, D. Bicu, F.C. Țapu, U.M.F. Craiova – Clinica de Neurologie, A X-a Conferință națională de Stroke etc.

Perseverent în ceea ce privește propria perfecționare, a participat la peste 40 de Congrese Naționale și Internaționale pe probleme medicale. În străinătate a participat la congresele de specialitate de la Atena, Geneva, Paris, Lisabona, Viena, Roma, Praga etc. După absolvirea cursurilor universitare, a mai absolvit următoarele:  Asistența complexă în Boala Alzheimer, Craiova, 2006; 359

 Noi frontiere în managementul Durerii Neuropate și Epilepsiei, Poiana Brașov, 2006;  Neurosonologie I, II, Neuroimagistica și Neuropatologie desfășurate în cadrul celei de-a X-a Conferința Națională de Stroke cu participare internațională, Sinaia, 2007;  Prevenția în Stroke, desfășurat în cadrul celei de-a XI-a Conferințe Naționale de Stroke cu participare internațională, București, 2008;  Masterat, Managementul unităților sanitare, UMF Craiova, 2007 – 2008;  Formare profesională pentru implementarea noilor tehnologii în sistemul de sănătate, Craiova, 2011.

Tot în perioada 2006-2011, simultan cu parcurgerea cursurilor menționate, a realizat următoarele studii clinice:  Orfiril în Epilepsia generalizată – Siguranță și tolerabilitate, 2006;  Cerebrolizin – eficiența în demența mixtă, 2007;  Pramistar – eficiența în tulburările cognitive, 2008;  Stalevo în Boala Parkinson – îmbunătățirea calității vieții pacientului, 2009;  Plavix în accidentul vascular ischemic, 2010;  Prooran – administrare și eficiență în sindromul extrapiramidal, 2011;  Aflen – alternativa terapeutică la aspirina în AVC ischemic, 2011.

Printre pacienții doctorului Marin Țapu au fost și mulți afumățeni și nu a existat unul dintre aceștia să nu aibă cuvinte de laudă la adresa concetățeanului specialist, cel care e capabil să vindece nu numai boala, ci și sufletul celui în suferință.

Așa cum adesea se întâmplă în lumea științei, doctorul Marin Țapu este un adept al artei, culturii și muzicii. Această calitate este specifică spiritelor alese, iar doctorul Marin Țapu are din plin această calitate.

Este căsătorit cu o distinsă colegă, Christiana Ludmila – medic primar medicină de familie, și au doi copii, Florin Cristian – medic specialist boli interne și Adrian Ștefan – medic rezident pe recuperare și reabilitare medicală.

360

22. NICUȘOR D. DECA Este fiul lui Dumitru și Olga Deca și este născut la data de 30 ianuarie 1957 în Afumați, jud. Dolj. În perioada 1964-1972 a urmat cursurile claselor I-VIII la Școala Afumați, iar în perioada 1972-1976, a urmat cursurile Liceului „Radu Greceanu”, din Slatina, jud. Olt. După terminarea liceului, a frecventat alte școli și cursuri diverse, toate având drept scop perfecționarea profesională. În ordine cronologică, acestea au fost:  Școala militară de ofițeri activi de artilerie antiaeriană și radiolocație „Leontin Sălăjan” Brașov, în perioada 20 septembrie 1976 – 19 august 1979. În prima zi după absolvirea acestei școli, a fost numit în funcția de locțiitor comandant baterie artilerie antiaeriană și nu după mult timp, a fost numit în funcția de comandant baterie artilerie antiaeriană, ofițer de stat major la Divizionul 52 Artilerie Antiaeriană de la Ianca, jud. Brăila, până la data de 12 septembrie 1984.  În perioada 1 octombrie 1979-1 iulie 1983 a parcurs cursurile de specializare în domeniul militar.  În perioada 12 septembrie 1984-23 august 1986, a absolvit Academia Militară București, fiind licențiat în științe militare – specialitatea rachete și artilerie antiaeriană.

După absolvirea cursurilor acestei înalte școli militare, a îndeplinit funcția de Șef de stat major al Divizionului 52 Artilerie Antiaeriană, de la Ianca, jud. Brăila, în perioada 23 august 1986-1 iunie 1996, iar în perioada 1 iunie 1996-1 februarie 2002, a fost numit Comandant al Divizionului 52 Artilerie Antiaeriană, la aceeași unitate de la Ianca, jud. Brăila. În perioada când a îndeplinit funcția de comandant a mai frecventat următoarele cursuri:  Curs capacitate, în cadrul Academiei Militare București, în perioada 18 octombrie 1999-17 decembrie 1999.  Curs de utilizarea tehnicii de calcul, specializarea operator calculator, în perioada 4 iulie 2001-1 august 2001.

361

Din funcția de Comandant al Divizionului 52 Artilerie Antiaeriană de la Ianca, Brăila, este transferat în funcția de Comandant al Divizionului 1 Rachete Artilerie Antiaeriană din Regimentul 12 Rachete Antiaeriene de la Galați, în perioada 1 februarie 2002-1 mai 2002 și în continuare, până la 4 octombrie 2004, îndeplinește funcția de Comandant al Regimentului 149 Artilerie Antiaeriană. În perioada în care a îndeplinit importante funcții de răspundere, a urmat următoarele cursuri:  Curs postuniversitar de perfecționare în conducerea marilor unități operative din Forțele Aeriene, în cadrul Academiei Militare București, în perioada 1 martie 2002-12 iulie 2002.  Curs de limba engleză, în perioada 12 mai 2003-31 octombrie 2003.

Cu fiecare an care a trecut, datorită profesionalismului său, a ocupat funcții de mare responsabilitate. Astfel, în perioada 4 octombrie 2004-1 februarie 2006, a îndeplinit funcții de conducere la nivel de brigadă, divizie, Statul major al Forțelor Aeriene București, iar până la data de 20 noiembrie 2008, a fost șef de birou la Direcția operații/ Statul Major General (Marele Stat Major), București. De la data de 20 noiembrie 2008, până la 1 februarie 2010, a ocupat funcția de Șef de secție la Direcția operații din Statul Major General (Marele Stat Major), București, iar după această dată, până la data de 23 iunie 2010, data la care se pensionează, a îndeplinit funcția de Șef serviciu la Direcția Operații/ Statul Major General București.

Acesta este parcursul școlar și profesional al unuia dintre fiii acestui sat, care, cu siguranță, va fi o ștachetă greu de trecut de către alți tineri ce vor dori să îmbrățișeze o carieră militară.

De-a lungul carierei, ca urmare a școlilor militare și a cursurilor absolvite, a parcurs scara gradelor militare; a obținut încă din anul 2000 gradul de colonel, după ce anterior, în 1990 a obținut la excepțional gradul de maior. Ca recunoaștere a meritelor sale în îndeplinirea sarcinilor profesionale, i-au fost conferite:  Emblema de onoare a Statului Major General;  Emblema de onoare a Statului Major al Forțelor Aeriene;  Semnul Onorific „În Serviciul Patriei pentru ofițerii cu 25 de ani de activitate”;

362

 Medalia „Meritul Militar” clasa a II-a, pentru 20 de ani de activitate;  Ordinul Militar clasa a III-a pentru 15 ani de activitate;  Plachete, diplome, insigne – de la diferite eșaloane militare.

Este căsătorit cu o distinsă doamnă doctor și au împreună doi copii, cărora le-au asigurat o bună educație și pregătire profesională. *

*

*

Fiecare familie, cel puțin în Afumați, își păstrează adevăratele valori într-o ladă de zestre. Noi nu am făcut altceva decât să deschidem „lacătul” unei astfel de lăzi cu valoroasele comori ale satului și să scoatem la lumină valorile autentice, care să strălucească peste timp.

Analizând repartizarea pe domenii a personalităților satului Afumați, constatăm că este o variată paletă de profesii, dar din care lipsesc cadrele didactice. Ne-ar fi fost foarte greu a ne opri la anume cadre didactice, deoarece avem convingerea că majoritatea cadrelor didactice care au activat la Școala Afumați, ele însele au fost adevărate personalități de îndată ce au dat astfel de mari specialiști în domeniile prezentate. În plus, credem că am oferit o variantă pentru viitor, de a înlesni posibilitatea ca organul competent de la nivelul comunei să acorde alte nume străzilor satului nostru, eliminând denumiri ca: Prunului, Vișinului, Plopului, Trestiei, care nu au nicio legătură cu străzile respective.

363

Capitolul VIII ANEXE Anexa 1

3

Istoria satului Afumați în12 de puncte 1. Satul Afumați s-a constituit pe moșia fraților Tudor și Tache Iota care au primit de la ocârmuitor, în anul 1812, suprafața totală de 2323 ha.

2. Satul Amzulești s-a constituit pe moșia medelnicerului Constantin Păianu care a primit de la ocârmuitor suprafața de 1100 ha. O bună perioadă de timp, satul Amzulești s-a mai numit Păianca, de la numele moșierului Păianu. Ulterior a căpătat numele de Amzulești, de la numele unui cioban care a venit în această zonă, pe care îl chema Amza.

3. Prima biserică în Afumați a fost o biserică-bordei, făcută în 1812 pe moșia lui Dinu Teodor Iota. Spre deosebire de locuințelebordei ale locuitorilor și de la alte biserici din zonă, Biserica-bordei din Afumați a avut înălțat un zid de aproximativ un metru înălțime de jur-împrejur. Primii preoți ce au slujit la această biserică au fost: Popa Mitrică sin Popa Iordache, Gheorghe sin Stan Urziceanu, Ilie sin Manea Nedelcuț, (sin = fiu).

4. În 1841, ia ființă Școala Afumați. Primul învățător a fost Mihai Ionică, cântăreț bisericesc. A funcționat ca învățător la această școală până în 1862.

5. În perioada 1861 – 1863, se construiește biserica din cărămidă, cu hramul „Sfântul cuvios Sava”, „Sfânta cuvioasă Paraschiva”, „Sfântul Ioan Botezătorul” și „Sfântul ierarh Nicolae”.

6. Fostul sat Amzuleștii de Sus, actualul sat Afumați, poartă acest nume din 1864, când a fost legiferată Reforma agrară a lui A.I. Cuza.

7. În 1867, s-a construit prima casă din cărămidă în Afumați (în afară de casele moșierilor) de către Constantin Ionescu (zis Boagiu), venit din Poiana Sibiului.

8. Primul primar al comunei a fost numit Gheorghe Bercea, din Boureni și a activat ca primar în perioada 1867 – 1868.

364

9. În 1887, s-a construit primul local de primărie cu două încăperi pe locul unde la ora actuală se află Postul de Poliție Afumați, în timp ce primar era Florea Berceanu din Amzulești.

10. La 1 noiembrie 1890, se dă în folosință primul local de școală din cărămidă, acoperit cu tablă, în timpul învățătorului Gheorghe Trănculescu. Localul avea doar două încăperi: o sală de clasă (cea mai mică sală din cele 4 săli de clasă ale școlii vechi) și o altă încăpere și mai mică (cea care a fost cancelarie la localul vechi de școală), încăpere ce era împărțită în două încăperi mult mai mici (una servind drept cancelarie, iar a doua era locuința învățătorului). Ulterior, aceste două încăperi, prin adăugiri succesive a altor trei săli de clasă, au fost înglobate în localul școlii vechi, în care la ora actuală se află amenajat Muzeul Afumați și Biblioteca comunală Afumați.

11. La 1 decembrie 1895, se inaugurează calea ferată Calafat – Băilești – Craiova și astfel se ușurează deplasarea locuitorilor din aceste localități.

12. În 1896, timp în care era primar Ștefan T. Preda, pe strada principală și pe șoseaua dintre Afumați și Boureni au fost plantați duzi. Cei mai în vârstă cunosc faptul că acești duzi au existat până în 1950 – 1952. Ulterior, în locul duzilor, s-au plantat plopi și nuci.

13. În 1898, pădurea de la Nisipuri avea o suprafață de 86 ha și a aparținut moșierilor C.C. Păianu, Traian Djuvara și Lucia Demetriadis.

14. La 1 septembrie 1902, ia ființă Școala Amzulești, prin numirea învățătorului Grigore F. Deca din Afumați. Nu exista local de școală, dar prin efortul învățătorului au fost strânse sumele necesare pentru cumpărarea terenului pentru școală și procurarea materialelor necesare ridicării localului. Localul de școală este ridicat în 1911 și lucrările sunt finalizate în 1913. Odată cu ridicarea localului de școală, se ridică și o locuință a învățătorului.

15. În perioada 1903 – 1931, sediul Circumscripției medicale Nr. 14, din Județul Dolj a fost comuna Afumați. Din această circumscripție medicală au făcut parte 15 sate.

16. În perioada 1904 – 1908, comuna Afumați a fost reședința plășii Balta, având ca administrator pe Gheorghe Stănescu din Brabova, fost coleg de școală cu Nicolae Titulescu.

17. La 1 decembrie 1905, învățătorul Petre Stănescu înființează Banca populară, cu numele „Avuția poporului”.

365

18. În noaptea de 9-10 martie 1907, a izbucnit răscoala țăranilor din Afumați. Capii răscoalei au fost învățătorii Grigore F. Deca, Petre Stănescu, primarul din acea perioadă și ajutorul de primar, mulți țărani, în frunte cu Mihai Căldărin (care a fugit în Bulgaria și nu s-a mai întors niciodată), Stan Cojocaru etc.

19. În 1910, locuitorul Alexandru Gh. Ionescu a instalat o moară cu pietre și cu motor pe benzină.

20. În 1915, la localul de școală de la Afumați au fost adăugate două săli de clasă: cea dinspre E și cea dinspre V., în timpul învățătorului Petre Stănescu.

21. În 1919, Gheorghe Dinopol și Gheorghe Seulescu au instalat o moară cu pietre și motor pe benzină și astfel în Afumați existau două mori.

22. La 15 februarie 1922, a avut loc adunarea sătească pentru a stabili un comitet de organizare și strângere a sumelor necesare pentru înălțarea unei noi biserici, cea care și azi este în stare de funcționare. Construcția bisericii cu hramul „Izvorul Tămăduirii” începe în 1933 și este sfințită în 1941.

23. Monumentul eroilor din Afumați din Războiul de Independență și din cel de-Al Doilea Război Mondial a fost ridicat în perioada 1920-1922 și este opera sculptorului P. Carasidis.

24. În 1924, în timp ce Alexandru Gh. Ionescu era primar al comunei Afumați, a contribuit din poziția pe care o deținea, ca un număr de 51 de familii să primească fiecare câte 0,5 ha, în zona Nisipuri, suprafață pe care proprietarii au plantat-o cu salcâmi și astfel a rezultat pădurea comunală de la Nisipuri – Covei.

25. În perioada 10 aprilie 1924-23 aprilie 1926, a funcționat ca primar Alexandru Gh. Ionescu, cel care a fost primul primar ales.

Până la această dată, toți primarii precedenți au fost numiți de partidele care ajungeau la guvernare.

26. În 1925, moara lui Gheorghe Dinopol și Gheorghe Seulescu este transformată în moară cu valtz de grâu.

27. În 1927, moara lui Gheorghe A. Ionescu este transformată în moară cu valtzuri pentru măcinat grâu și porumb.

28. În 1932, satul Amzulești devine comună independentă.

Acum apare al doilea post de preot la Parohia Afumați, postul de preot fiind ocupat de preotul Constantin Popescu, nepotul bătrânului preot, Mihail Amzulescu.

366

29. În 1937, la localul de școală de la Afumați, s-a adăugat cea de a patra sală de clasă, cea din parte de S. 30. În 1939, ia ființă cantina școlară și funcționează până în 1942. La această cantină, elevii cu o situație materială precară, serveau în fiecare dimineață, micul dejun.

31. În 1939, moara lui Gheorghe Dinopol și Gheorghe Seulescu, ce fusese transformată în moară cu valtzuri pentru măcinat grâu, este transformată și în moară cu valtz pentru măcinat porumb.

32. Căminul Cultural Afumați, ca instituție, este înființat în 1940 și președinte este preotul Marin Firănescu.

33. În 1945, terenul intravilan dintre satele Afumați și Amzulești a fost parcelat în vetre de sat și ulterior a apărut Satul Nou AFUMAȚI (grupul de case de pe strada principală, dintre biserică și extremitatea vestică a satului Amzulești, pe ambele părți ale șoselei ce trece de-a lungul satului, și astfel cele două sate au devenit un tot unitar) și Satul Nou AMZULEȘTI (grupul de case din parte de N a șoselei Băilești – Afumați – Urzicuța până la râul Baboia).

34. La data de 15 noiembrie 1945, prin donația unui deosebit local arhitectonic, făcută de Ana Seulescu, soția defunctului Gheorghe Seulescu, satul Afumați are local corespunzător pentru Dispensarul uman.

35. În 1947, s-a înființat Cooperativa de Consum Afumați.

36. În 1948, în urma Reformei învățământului din 1948, școlile de șapte clase capătă titulatura de „Școli elementare”.

37. Ca efect al Decretului 83/1949, s-a înființat în 1949 G.A.S. Afumați.

38. În perioada 6 noiembrie 1949-27 octombrie 1950, îndeplinește funcția de primar Alexandru Pavel Furiș, primar ce a realizat iluminatul public pe strada principală cu ajutorul unui grup electrogen pe care l-a instalat în moara lui Gheorghe Dinpol 39. 1950, este anul când se trece de la unitățile administrative comună și plasă la noile unități administrative comună, raion și regiune. Comuna Afumați a făcut parte până în 1968 din raionul Băilești, regiunea Oltenia 40. În 1950 au fost înființate Întovărășiri agricole ale unor grupuri de țărani din Afumați, Boureni, Covei, forme premergătoare fostelor Gospodării Agricole Colective de comasare a suprafețelor agricole.

367

1950.

41. Prima echipă de fotbal „Recolta” Afumați a luat ființă în

42. În perioada 1951-1955, a fost descoperit întâmplător de către Ștefan P.T. Preda (Buchi), un tezaur, în timp ce era la arat. Tezaurul se compune dintr-un colier din argint, o fructieră din argint și o monedă. Tezaurul este depus la București, în Muzeul de Istorie a României.

43. În perioada 1951-1960, grădinița Nr. 1 Afumați a funcționat în casa fostului învățător Dumitru Vică și în actualul local al Primăriei Afumați, în încăperea de la etaj, din extremitatea estică a construcției și unde în prezent se află instalată centrala telefonică automată a comunei.

44. La 17 ianuarie 1953 a luat ființă C.A.P. Afumați. În prima etapă s-au înscris 23 de familii. Primul președinte al C.A.P. Afumați a fost Constantin Nuță, (C.A.P. Amzulești a luat ființă la dat de 14 februarie 1954, C.A.P. Boureni în 1957 și C.A.P. Covei în 1959) 45. În perioada 1953-1957, s-a construit localul pentru Căminul Cultural Afumați.

46. În 1954, ia ființă Agenția de poștă Afumați.

47. La 1 septembrie 1954, s-a introdus sistemul de stat pentru perfecționare cadrelor didactice, într-o perioadă de 5 ani.

48. La 15 august 1956, a avut loc una dintre cele mai puternice furtuni de-a lungul timpului, din această zonă. Au fost scoși copaci din rădăcină, au fost dărâmate coșuri de la case, au fost răsturnate care încărcate cu snopi etc.

49. În 1956, are loc radioficarea comunei Afumați și electrificarea satului pe plan local.

50. În 1956, se înființează și în satul Boureni școală cu clasele I-VII. 51. În 1956, ia ființă Cooperativa de Credit Afumați, având membri din satele Afumați, Boureni, Covei, Urzicuța, Urzica Mare.

52. Prin Ordinul Ministerului Învățământului Nr. 1929/august 1956, la nivelul fiecărei școli generale, activitatea metodică a cadrelor didactice se desfășoară în cadrul comisiilor metodice.

53. Cinematograful sătesc Afumați a fost înființat în 1957.

54. La 10 martie 1957, cetățeanul Constantin Apostolescu din comuna Pietrari, satul Pietrarii de Sus, Vâlcea a trimis o scrisoare (care se află în original la Muzeul Liceului „Carol I” din Craiova) 368

prin care mărturisește cum a fost posibil să se evite vărsarea de sânge, lucru rar întâmplat în comunele în care au fost răscoale țărănești.

55. În anul 1957, în punctul Dealul Maciului, cu ocazia săpării unei fântâni pentru aprovizionarea cu apă pentru irigarea culturilor din grădina de legume și zarzavaturi a C.A.P. „30 Decembrie” Afumați, la adâncimea de aproximativ 2,5 m, a fost găsit un ciocan de piatră, dovadă a existenței vieții în această zonă, cu mii de ani în urmă.

56. În 1957, s-a înființat Căminul de copii, prin aducerea copiilor de la Căminul de copii de la Gara Afumați, funcționând în spațiul în care a funcționat la început Grădinița Nr. 1 Afumați, sub administrarea Fermei Nr. 3 Afumați a I.A.S. Afumați.

57. În 1958, a luat ființă biblioteca comunală.

58. În 1959, s-a demarat acțiunea de electrificare a comunei.

După efectuarea lucrărilor de la rețeaua electrică, cei mai mulți cetățeni s-au racordat la rețea în perioada 1965 – 1966.

59. La 30 iulie 1959, prin Hotărârea Consiliului de Miniștri Nr. 1059/ 1959, s-au introdus gradele didactice.

60. În 1960, s-a înființat Agenția C.E.C. Afumați. În 1960, grădiniței Nr. 1 Afumați i s-a repartizat localul din curtea fostului C.A.P. „30 Decembrie” Afumați, unde au fost amenajate două săli de activități, bucătărie, dormitor, o sală pentru material didactic și tot la această dată, s-a înființat al doilea post de educatoare pe care a fost numită educatoare Elena Șerban.

61. La 1 septembrie 1961, se dau tuturor elevilor din clasele I-VII manuale gratuite.

62. În 1962, a fost încheiată cooperativizarea agriculturii în Afumați.

63 În anul școlar 1962-1963, se legiferează trecerea la învățământul obligatoriu de 8 ani. La Școala Afumați, se trece la învățământul de 8 ani în anul școlar 1964-1965.

64. În 1963, se dă în folosință Magazinul universal din Afumați.

65 În 1963, a început turnarea trotuarului în Afumați, pe strada principală.

66. În 1963, s-a amenajat terenul de fotbal al satului Afumați.

67. În 1964, s-a construit localul pentru Teatrul de Vară, din satul Afumați. S-a construit în curtea actualului Post de Poliție Afu369

mați. La ora actuală, din clădirea respectivă mai este una din cele două camere pentru actori, fiind demolate una din cele două camere și scena. Datorită faptului că în anii 1964 – 1965 efectivele de elevi erau mari și spațiul de învățământ era insuficient, cele două încăperi ale clădirii Teatrului de Vară au fost folosite drept săli de clasă până în 1966, când s-a dat în folosință noul local de școală.

68. În 1965, motorul și valtzurile de la moara lui Gheorghe Dinopol și Gheorghe Seulescu au fost ridicate și duse la Craiova.

69. În 1965, prin intermediul Autobazei Nr.9 Băilești, se introduce transportul auto al populației pe traseele Băilești – Goicea, Băilești – Urzicuța.

70. În 1966, echipa de fotbal „Recolta” Afumați a câștigat la nivel de județ, Cupa tineretului de la sate.

71. La 1 septembrie 1966, s-a dat în folosință un nou local de școală cu 8 săli de clasă, laborator și o curte de 5 ha.

72. La 1 septembrie 1966, a fost numit director la Școala Afumați învățătorul Florea Ceaușu.

73. În 1966, s-a demolat primul local de primărie, compus din două camere, situat pe locul unde se află Postul de Poliție Afumați.

74. În 1967, au fost efectuate lucrări de reparație capitală a localului vechi de școală, deoarece începând cu anul școlar 1968/ 1969, din cauza insuficienței spațiului de școlarizare, s-a recurs și la utilizarea acestui local.

75. În 1968, cu ocazia ultimei împărțiri administrative a țării, satul Covei face parte din comuna Afumați.

76. În 1968, Școala Afumați a obținut locul I pe județ în cadrul concursului „Cea mai frumoasă bază sportivă”.

77. În 1968, când a avut loc noua împărțire administrativteritorială a țării și satul Amzulești s-a alipit satului Afumați, C.A.P.urile din cele două sate s-au unificat.

78. 1968, este anul când se desființează unitățile administrative raionul și regiunea și apare județul, unitate administrativ – teritorială care cuprinde mai multe comune și orașe. Comuna Afumați a făcut parte, de la această dată, din județul Dolj.

79. Din anul 1968, directorul de la școala de centru din fiecare comună îndeplinește și funcția de director coordonator.

80. În 1968, s-a prelungit durata obligatorie a învățământului de la 8 ani la 10 ani.

370

81. În 1968, se introduce o cursă pentru transportul de persoane, pe traseul Bistreț – Boureni – Afumați – Craiova și această facilitate există până în 1974.

82. În 1969, comuna Afumați a câștigat locul I pe județ la înfrumusețare. Cu această ocazie, Primăria Afumați a primit un premiu substanțial, constând în aparatură diversă pentru instituțiile din comună.

83. În 1969-1970, echipa de fotbal „Recolta” Afumați a câștigat pentru a doua oară la nivel de județ Cupa tineretului de la sate, iar în urma desfășurării fazei naționale, s-a clasat pe locul patru.

84. În 1970, pârâul Cânepiștea a fost adâncit, pentru eliminarea inundațiilor ce se produceau primăvara, în special în urma topirii zăpezii și pentru a reda mari suprafețe agriculturii.

85. În 1970, se înființează Oficiul Poștal Afumați și totodată se dă în folosință noul local de poștă.

86. La 1 septembrie 1971, școala Nr. 2 Afumați (Școala Amzulești) a fost desființată, iar elevii și cadrele didactice s-au mutat la Școala Nr. 1 Afumați.

87. În ziua de luni, 17 iunie 1968, au fost ploi însoțite de furtună și fulgere și au fost trăsnite în Boureni 5 persoane și în Afumați o persoană, care se aflau la muncile câmpului.

88. În 1972 s-a terminat turnarea trotuarului pe străzile laterale.

89. În 1972, conducerea I.A.S. Afumați, cu sprijinul Direcției de Îmbunătățiri Funciare Dolj, a realizat adâncirea cursului râului Baboia, cu scopul de a avea apă suficientă pentru irigarea culturilor din zonă.

90. Centrala telefonică din Afumați își mărește capacitatea și începând cu anul 1972, se trece la instalarea de posturi telefonice de către toți locuitorii care doresc.

91. În 1972, s-a construit localul pentru atelierele școală.

92. În 1972, s-a construit în curtea școlii, anexa pentru creșterea iepurilor, a nutriilor și a păsărilor.

93. În 1972, se realizează betonarea bazei sportive a școlii și amenajarea bazinului de înot al școlii, prin sprijinul substanțial al inginerului Ionișor Zdrâncă.

94. În 1972, din cărămida rezultată prin demolarea clădirii de la moara lui Dinopol și Seulescu s-au construit clădirea atelierelor școală de la Afumați și anexa pentru creșterea iepurilor, a nutriilor și a păsărilor.

371

95. În 1973, s-a introdus apă curentă în școală, alimentarea făcându-se cu un hidrofor.

96. În 1974, a fost amenajată Expoziția muzeală Afumați, în localul vechi de școală.

97. În 1975, în timpul unei ploi puternice, însoțite de violente fulgere, a fost trăsnită șira de furaje a C.A.P. „30 Decembrie” Afumați.

98. În 1975, s-a construit sera didactică a școlii.

99. La 17 decembrie 1976, școala Afumați a câștigat locul I pe țară la concursul „Cel mai frumos Teren de Joacă”. Premiul a fost înmânat de către poetul Irimie Străuț.

100. În 1979, s-a construit o fântână în curtea localului vechi de școală și o alta în curtea localului nou de școală.

101. La Școala Afumați, începând cu 1 septembrie 1980, s-a trecut la desfășurarea procesului de învățământ pe cabinete a principalelor discipline de studiu.

102. În 1981, s-a înființat A.E.S.C. Boureni, cu o suprafață de 1476 ha, președinte fiind inginerul Constantin Stănescu din Boureni.

103. În 1983, moara lui Alexandru Gh. Ionescu a fost modernizată, A fost racordată la rețeaua electrică a comunei, fiind înlăturat motorul pe benzină.

104. În 1987, preotul Ilie Iordache finalizează lucrările de consolidare, reparare și repictare a Biserici cu Hramul „Izvorul Tămăduirii”, lucrări începute de preotul Leontin Vasile, iar sfințirea are loc la data de 18 octombrie 1987. Repictarea a fost realizată de Vasile Ciugulin din Boureni.

105. În 1988, a fost trăsnit transformatorul electric din zona morii din Afumați.

106. În 1989, cele trei C.A.P.-uri de pe raza comunei s-au unificat.

107. Începând cu anul 1989, sunt desfășurate activități metodice semestriale în cadrul cercurilor pedagogice, pe fiecare disciplină de studiu.

108. În 1989-1990, a funcționat în cadrul Școli Afumați prima clasă a IX-a, seral, pentru adulți.

109. În 1991, pentru prezentarea programelor artistice în curtea școlii a fost amplasată o scenă din metal, concepută astfel încât poate fi împodobită cu covoare realizate de cele mai pricepute femei din Afumați.

372

110. După evenimentele din 1989, în 1992, prima asociație agricolă înființată a fost A.S. Gospodarul.

111. La 21 decembrie 2001, Școala Afumați a primit de la CESAROM București o sponsorizare ce a constat în 500 m p de gresie și faianță pentru placarea lamperiilor și a culoarelor școlii, 10 chiuvete etc. Lucrările au fost executate până la data de 10 martie 2002.

112. În 2004, s-a implementat proiectul „Amenajarea unei săli T.I.C. (Tehnică Informațională de Calcul)”, a cărui valoare a fost de aproape 10 000 Ron, această sală a fost cea în care s-a amenajat ulterior Cabinetul de informatică.

113. Cei doi stejari seculari din fața fostei locuințe a cetățeanului Constantin Deca au fost tăiați în anul 2005.

114. În 2006, Școala Afumați a fost dotată cu 10 calculatoare, în cadrul Proiectului Național de dotare a școlilor cu rețea de calculatoare. Cu această ocazie s-a mai primit un fax, un telefon, un xerox și un laptop.

115. În 2007, data de 1 Iunie a fost stabilită Ziua Școlii Afumați. Sărbătorirea pentru prima dată a Zilei Școlii Afumați a avut loc la data de 1 Iunie 2007.

116. La 1 iunie 2007, s-a reeditat Revista școlii „Lumina”, s-a dat în folosință Platforma meteo a școlii (dotată cu pluviometru, anemometru, termometre, gazetă pentru afișarea datelor meteo ale zilei, consemnate constant la ora 11 a zilei).

117. Prin licitație publică și încheierea Contractului Nr. 4880 / 24 octombrie 2007, s-au efectuat lucrări de reabilitare la Școala Afumați, în sumă de 250 000 Ron (înlocuit ferestrele și ușile cu altele tip termopan, au fost înlocuite jgheaburile și burlanele de la școală, s-a înlocuit polata cu una din material plastic, s-a realizat încălzire centrală în școală, s-a realizat platformă pentru recuperarea pe sortimente a deșeurilor etc.)

118. La 18 octombrie 2007, clasele V-VIII, de la Școala Afumați au fost mutate la Școala Boureni, iar în localul Școlii Afumați au rămas doar clasele I-IV. Cu toate că elevii din clasele V-VIII au fost mutați în localul de școală de la Boureni, Școala Afumați a rămas singura școală de pe raza comunei cu personalitate juridică, toate celelalte unități fiind structuri ale Școlii Afumați.

119. Prin licitație publică și încheierea Contractului Nr. 2234/ 8 august 2008, s-a realizat reabilitarea Școlii Afumați, în valoare de 373

250 000 Ron (înlocuit țigla cu acoperiș din tablă tip Lyndab, rebetonat terenurile bazei sportive a școlii, a bazinului de înot, placarea bazinului de înot cu gresie și acoperit terenul de volei cu bitum).

120. La 26 iulie 2009, s-a inaugurat Muzeul Culturii și Civilizației Afumați.

121. În 2008, s-a delimitat suprafața de joc din curtea școlii printr-un gard tip Metro, fixat într-o bordură de beton armat.

122. În 2013, Consiliul Local Afumați a propus și a aprobat numele străzilor din cele trei sate ale comunei Afumați.

123. În 2013, primar fiind Marian Belu, la nivelul comunei Afumați au fost realizate următoarele: reabilitarea Dispensarului uman, reabilitarea localului vechi de școală din Afumați, amenajat parc în Afumați, în Boureni și în Covei, terenuri de joacă în fiecare sat al comunei etc.

374

Anexa 2 Mulțumiri Așa cum se menționează în introducere, în afară de materialul informativ pe care l-am acumulat de-a lungul timpului pentru elaborarea acestei lucrări s-au folosit și informații importante date de unii cetățeni în vârstă, au fost folosite anumite documente și fotografii puse la dispoziție de către cei care au considerat că fac un lucru util.

Fără acest sprijin, Monografia satului Afumați ar fi fost mai săracă și nu ar fi exprimat realitatea în măsura în care noi avem convingerea că este o lucrare ce reflectă dezvoltarea comunității noastre de-a lungul existenței sale. Pentru acest nobil gest, le exprimăm cele mai sincere și recunoscătoare mulțumiri.

1. Venus Ionescu 2. Constantin Niță 3. Costinel Goiceanu 4. Cornel Teodorescu 5. Dinică Ciobotea 6. Constantin Câșlaru 7. Titina Lazarov 8. Vasile Dulgheru (fostul inginer șef al I.A.S. Afumați) 9. Alin Croitoru 10. Florea Pena 11. Florea Nuță 12. Tiberie Ociocioc 13. Dan Furiș 14. Marin Zamfir 15. Gheorghe Popa 16. Miluța Stoenescu 17. Leneta Deca 18. Aurel Militaru 19. Constanța Stănilă (Odagiu) 20. Iuliana Constantin (Neacșu) 21. Elisabeta Zdrâncă 22. Marin Constantin Zdrâncă 23. Cornel Furiș 24. Florea Gr. Iancu 375

25. Florian Țărineanu 26. Alexandru Gh. Ionescu 27. Ioana F.B. Ceaușu 28. Stan Florescu 29. Constantin Furiș 30. Gheorghe Noană 31. Dumitru Durlă (Toaie) 32. Ion Stănilă (Oneancă) 33. Florea Furiș (Băbă) 34. Gheorghe Toma 35. Dumitru M. Vică (Utiță) 36. Grigore Deca (Gorcea) 37. Ștefan Neacșu 38. Alexandru C.Șufanu 39. Ștefan Ionică 40. Alexandru M. Deca (Fulgu) 41. Ilie Manică 42. Anghel M. Deca (Lană) 43. Ștefan D. Stănilă 44. Paraschiv Pena (Tilică)

376

Anexa 3 Tabel nominal

cuprinzând cadrele didactice care au funcționat la unitățile școlare și preșcolare de pe raza satului AFUMAȚI. Învățător Mihai Ionică Învățător Florea Zdrâncă Învățător Pătru Ionescu Învățător Dumitru Rusescu Învățător Dumitru S. Lungulescu Învățător I.B. Momârleanu Învățător Gh. Trănculescu Învățător Petre Stănescu Învățător Ion Constantinescu Învățător Grigorie F. Deca Învățător Laurian P. Stănescu Învățător Maria Georgescu Învățător Dumitru Vică Învățător Constantin Nicola Învățător Ilie D. Deca Învățător Ovidiu Deca Învățător Grigorie Gr. Deca Învățător Gheorghe Curcă Învățător Vena Șufanu Învățător Eugenia Călin Învățător Maria L. Stănescu Învățător Maria Andrei Profesor Aristotel Codreș Profesor Angelica Codreș Profesor Eugen Marcău Profesor Eugenia Popescu Profesor Maria Cernitu Profesor Maria Deca Profesor Elisabeta Chifu Profesor Ion Dorobanțu Învățător Titișoara P. Ceaușu (Vilău) Profesor Aristotel Vasile Profesor Elena Vasile Profesor Aura Fulga 377

Învățător Florea Ceaușu Învățător Marinela Ceaușu Învățător Viorica Nicola Învățător Ilie Teianu Profesor Marcel Roșu Profesor Carolina Lemneanu Profesor Xenia Panteliciuc Profesor Angela Triculescu (Văduva) Profesor Ana Ciulavu Profesor Florel D. Bălașa Profesor Roșca Ion Profesor Valeria Mirică Profesor Florea Ionescu Învățător Pătru Durac Învățător Emil Mutilă Învățător Elena Roșu Învățător Marga Ciobanu Învățător Drăguț Bebe Învățător Iuliana Cioboiu Profesor Maria Tomoiu Profesor Maria Pena (Cristescu) Profesor Dumitru-Felician Preda Educatoare Cornelia Preda Profesor Constantin Preda Profesor Maria Preda Profesor Valeria Moțârlichie Profesor Mariana Teică Profesor Lucia Pena Educatoare Geta Furiș Învățător Mariana Berceanu Învățător Sița Berceanu Educatoare Ioana Pomponiu Profesor Livia Căpinaru Educatoare Ioana Catană Profesor Ioana Ciuciulete Educatoare Constanța Odagiu (Stănilă) Educatoare Maria Radu Profesor Roman Radu Educatoare Verginia Preda Profesor Floarea Iordache 378

Profesor Atena Zamfir Profesor Ana Oroviceanu Profesor Ilie Micu Învățător Elena Micu Profesor Angela-Marieta Roșu Profesor Marius Roșca Profesor Aurelia Roșca Profesor Cornelia Văduva Învățător Gheorghe Văduva Învățător Constantin Mitre Învățător Emilia Mitre Învățător Florea Cismaru Educatoare Oprița Cismaru Educatoare Eugenia Căldărin Învățător Florea Bojin Învățător Constantin Tică Educatoare Nadejda Tică Învățător Constantin Curcă Învățător Irina Curcă Educatoare Elena Șerban Educatoare Elena Popa Profesor Sebastian Deca Educatoare Maria Becherescu Educatoare Ligia Terheci Educatoare Constanța Ceaușu Învățător Aurel Militaru Profesor Marioara Neacșu Profesor Dumitru Toma Profesor Alida Troacă Profesor Eliza Moraru Profesor Marioara Becherescu Profesor Nina Stănoiescu Profesor Stela Firuț Profesor Iaroslava Venohranschi Profesor Maria Berceanu Profesor Liliana Alexandru Profesor Maria Sârghiuță Educatoare Florica Brătulete Educatoare Constanța Păun Educatoare Ioana Vasilescu (Pană) Învățător Ancuța Croitoru 379

Învățător Constanța Teodorescu Profesor Dana Căpinaru Profesor Ioan Codreș Profesor Adela Câșlaru (Untaru) Profesor Ștefania Militaru Profesor Carmina Leu Profesor Paula Lucan (Călugăru) Profesor Ioana Lucan (Lazăr) Educatoare Polixenia Mitu Educatoare Marcela Mitre Educatoare Doina Ceaușu Educatoare Elena Condeescu Educatoare Constanța Bădescu Educatoare Luminița Horobeanu Profesor Angela Amzulescu (Popa) Educatoare Liliana Săceanu Profesor Lavinia Stoica Profesor Viviana Bădiță Profesor Florin Niță Profesor Toma Balica Profesor Gheorghe Mateucă Profesor Iuliana Manică Profesor Ramona Ionescu Profesor Grațiela Ghiță Profesor Alina Nistor Profesor Irina Stancu Învățător Gheorghe Petrișor Profesor Ilioara-Oana Dimian Învățător Ionela-Iuliana Lățea Profesor Adela Teodorescu Educatoare Nadia Piciu Profesor Geta Mitru Profesor Cornelia Nicolae Educatoare Liliana Săceanu Educatoare Doina Mustăța Educatoare Gabriela Nuță Educatoare Cristina-Gabriela Săceanu Educatoare Cristina Enache Educatoare Aurelia Cismaru Educatoare Ionela Enache 380

Anexa 4 Despre porecle și oameni cu harul umorului Poreclă – supranume dat unei persoane, de obicei în legătură cu o trăsătură psihică, fizică sau a activității persoanei respective.

După părerea noastră, porecla este un „nume hazliu”, mult mai cunoscut în comunitate, decât după numele și prenumele persoanei respective.

Iată câteva porecle din satul nostru purtate de anumiți cetățeni, porecle care de cele mai multe ori se transmit de la o generație la alta: Păcală, Târcol, Fulgu, Mânzu, Țapu, Trăpașu, Cerchezu, Ciocu, Câtâc, Mâțu, Buchi, Lană, Băbă, Gorcea, Tilică, Colivaru, Panduru, Buduroi, Paiu, Bursuc, Ciorbiță, Cheleșteanu, Furnica, Oțet, Cotigă, Toaie, Șerifu, Avion, Pasăre, Țăranu, Garantu, Țibrache, Păpușica, Duroiu, Bruciu, Câța, Oiță, Sisa, Câțoi, Buzita, Barză, Moțoi, Bâz, Târcăleanu etc.

Aceste porecle sunt atribuite de regulă bărbaților și destul de rar sunt atribuite femeilor. Atât bărbaților cât și femeilor, aceste porecle li se atribuie la vârsta copilăriei, le poartă toată viața și de cele mai multe ori sunt purtate și de către urmași.

Păcală, Costică (al lui Ciocu), Lache (al lui Ciocu), Târcol, Avion, Țăranu, Pasăre, Ali Baba, Șerifu, Buzita, Marin Radu (al lui Sandu), Ion Coconoiu, Alexandru Enache (al lui Marcu) etc au fost persoanele cu harul de a te face să râzi. Ei nu arătau niciodată că sunt supărați, erau capabili de a face dintr-o întâmplare o situație savuroasă pentru cei din jur. De peste o sută de ani, de regulă seara, după ce își termină treburile în gospodărie, bărbații mai în vârstă se întâlnesc în anumite puncte din sat, puncte în care sunt prezenți 10-12 cetățeni și folosesc aceste întâlniri pentru a-și povesti ce au mai realizat, pentru a afla întâmplările de la nivelul localității și în mod special pentru a se întâlni cu cei capabili de a-i face să se simtă bine. Unii dintre ei au un har aparte în a spune bancuri, sau pur și simplu, a îmbrăca întro haină hazlie o întâmplare din viața lor. Mai nou, subiectele de discuție sunt evenimentele politice de la nivelul țării, motiv pentru care spun că se întâlnesc în „Parlament”.

Printre aceștia au existat și cetățeni ce au făcut „glume” macabre. În această categorie, menționăm acțiunea cetățeanului Nicolae 381

Toader (Nicu lui Cheagu) de a simula înmormântarea sa. A spus că a luat această hotărâre pentru a vedea, înainte de a pleca de pe această lume, cine l-a iubit și cine nu. A parcurs aproape toate etapele unei înmormântări reale. În final a organizat o masă comună cu participanții (zice-se pomana), care a durat până a doua zi. Pentru el, cel mai greu lucru a fost că nu se putea abține să nu râdă atunci când „prietenii” veneau cu flori, coroane și îl boceau. De această întâmplare a aflat în timp util TVR, care a trimis un operator pentru a înregistra câteva scene și seara au fost prezentate pe post. Tot el este acela care din timpul vieții și-a comandat o statuie, care reprezintă un bărbat cizmar – meseria sa. În primele zile după ce a primit-o de la cel care a executat-o, a pus-o în căruță cu cai și a plimbat-o prin tot satul.

După deces, această statuie a fost fixată la cavoul său.

Iată imagine de la cavoul familiei lui:

Mare parte din glumele reușite, de bun gust, realizate de acești hâtri autohtoni, sunt prezentate în lucrarea Un actor de neuitat a profesorului Constantin Preda, publicată în 2014. Așa cum este menționat în lucrarea respectivă, întâmplările prezentate aparțin unor cetățeni din Afumați și nu numai, dar sunt atribuite personajelor celebre ale lui Nea Mărin, Sucă și Sache a lu’ Zăpăcitu. Toate acestea sunt prezentate sub forma unor monologuri, după modelul celor ale lui Nea Mărin, fără pretenția mărturisită de a avea farmecul celor ale „Actorului de neuitat, Amza Pellea”.

382

Anexa 5 Colecție numismatică (Colecția Costinel Goiceanu)

383

Anexa 6 Biografie Florea Șt. Ceaușu Florea Ceaușu, fiul lui Ștefan și Florica, s-a născut la data de 15 martie 1928, în Afumați într-o familie în care au crescut 6 copii. A făcut primele patru clase la școala din localitate, iar următoarele opt clase lea urmat la Școala Normală „Ștefan Velovan” din Craiova, pe care a absolvit-o în iunie 1949, obținând diploma de învățător. A fost repartizat la Școala Primară din Ceanul Mare, unde a funcționat ca învățător în perioada 24 octombrie 1949-24 octombrie 1950, dată la care a fost încorporat în armată. După satisfacerea stagiului militar, a fost repartizat în februarie 1954 ca învățător la Școala Primară din Afumați. A funcționat la această școală până la data de 19 ianuarie 1960, când a fost angajat ca inspector la Secția de Învățământ a raionului Băilești, regiunea Oltenia. Ca inspector, a realizat foarte multe inspecții pentru susținerea examenului de definitivat de către cadrele didactice tinere din zona de acțiune. În anul 1958, s-a căsătorit cu distinsa învățătoare Marinela Iordache, și împreună au o fiică, ce în prezent lucrează ca inginer chimist la laboratorul de chimie de la „Electroputere”, Craiova.

Prin Ordinul Ministerului Învățământului Nr. 3519/ 1966, este numit director la Școala Afumați, începând cu data de 1 septembrie 1966, data la care este dat în funcțiune un nou local de școală, la construirea acestui local de școală având o mare contribuție din postura de inspector al raionului Băilești. Ca director de școală s-a implicat într-o foarte mare măsură în dezvoltarea bazei materiale a școlii, a realizat împreună cu al său coleg și fost elev, Constantin Preda, Expoziția muzeală din Afumați, a avut un rol determinant în amenajarea unui Teren de Joacă în curtea școlii și nu au existat acțiuni la nivelul școlii în care să nu se implice. Pentru rezultate deosebite în muncă, prin Decretul Nr. 480/ 1972 al Consiliului de Stat, i s-a acordat „Medalia Muncii”. Anterior, la data de 20 iunie 1967, i s-a acordat diploma de „Învățător fruntaș”. Îndeplinește funcția de director de școală până la data de 1 septembrie 1971, când revine la catedră ca învățător, și, simultan, începând cu această dată, îndeplinește funcția de director de cămin cultural, funcție în care a desfășurat o bogată activitate culturală. Activitățile culturale cu elevii și mai ales cu tinerii din comună au constituit o pasiune, fapt pentru care, încă din anul 1958, i s-a acordat insigna „Evidențiat în munca culturală de masă”. După o bogată activitate de 35 de ani la catedră, se pensionează în anul 1988.

384

Anexa 7 Biografie Constantin Șt. Preda Este fiul lui Ștefan și Elena și s-a născut la data de 25 martie 1946, în comuna Afumați, județul Dolj, într-o familie cu patru copii. În ordine, aceștia au fost: Xenia devenită ulterior învățătoare și a decedat în martie 1961 la vârsta de 23 de ani, Constanța, care a decedat la vârsta de un an și patru luni, secerată de boala timpului – tuse convulsivă, Constantin, Cornelia, devenită ulterior educatoare. În perioada 1953-1960 a absolvit șapte clase la școala din localitate, iar în perioada 1960-1964 a absolvit cursurile Liceului „Frații Buzești”, din Craiova. După absolvirea liceului, a continuat studiile la Facultatea de Matematică de la Institutul Pedagogic de 3 ani din Craiova. Începând cu data de 1 septembrie 1967 a fost repartizat profesor titular, pe catedra de matematică de la Școala Urzicuța. În perioada 1 august 1967-19 ianuarie 1968, a satisfăcut stagiul militar la Școala de ofițeri în rezervă de la Radna – Lipova, județul Arad, obținând gradul de sublocotenent, iar după mai multe concentrări succesive, i s-a acordat gradul de căpitan în rezervă. Vine la catedră, la Școala Urzicuța la data de 20 ianuarie 1968. După armată, în anul școlar următor, se înscrie pentru continuarea studiilor la Facultatea de Matematică de la Universitatea București, pe care a absolvit-o în 1972. În septembrie 1971, este numit membru în Comisia de admitere la Liceul „Mihai Viteazul” Băilești, atât la cursurile de zi, cât și la cursurile de la seral, și tot cu această dată, este numit director la Școala Afumați și director coordonator al unităților școlare și preșcolare de pe raza comunei Afumați. În 1972, se căsătorește cu profesoara de matematică, Maria Măceșanu din Urzicuța, având împreună doi copii, Dumitru-Felician, profesor de matematică și Alexandra – Felicia, absolventă a Facultăți de Științe Economice Craiova, secția Informatică economică. A îndeplinit funcția de director la Școala Afumați timp de 37 de ani după cum urmează: 1971 – 1984 și 1986 – 2010. Ca profesor de matematică a publicat probleme, articole și note matematice în revistele: „ Gazeta matematică”, seria B, „Revista de Matematică Timișoara” (R.M.T.), Revista de fizică-chimie, Sfera, Epsilon, Alfa, Cardinal, Penta, Școala vâlceană, Gama, Omega, Revista micilor matematicieni din Grințieș. Revistele Sfera și Epsilon au fost revistele de matematică ale elevilor și cadrelor didactice din Sectorul metodic Băilești, reviste înființate și coordonate împreună 385

cu distinsul profesor Ion Pătrașcu. Tot împreună cu profesorul Ion Pătrașcu au reușit să publice culegerea de probleme „Complemente de matematică pentru gimnaziu”, culegere ce se adresează în special elevilor cu aptitudini pentru matematică. A fost responsabilul Cercului pedagogic al profesorilor de matematică în perioadele 1981-1985, 1987-2007, din care o scurtă perioadă coresponsabil alături de profesorul Aurel Curea. În perioada 1981-2007, a fost metodist al Inspectoratului Școlar Județean Dolj, perioadă în care a realizat inspecții de specialitate la cadrele didactice repartizate, în vederea înscrierii pentru susținerea Examenului de definitivare în învățământ, iar în perioada 1992-1994 a fost membru al Consiliului Consultativ al Inspectoratului Școlar Județean Dolj, Inspector Școlar General fiind profesorul Octavian Podeanu. Pentru activitatea didactică desfășurată i s-a acordat în 1979, distincția „Profesor evidențiat”, iar în 1974 și 1979 i s-a acordat Diploma de onoare, „Organizația Pionierilor”. Este inițiatorul apariției și reapariției în 2007 a revistei școlii din Afumați, „Lumina”, precum și inițiatorul organizării, împreună cu învățătorul Florea Ceaușu, în 1974, a Expoziției muzeale din Afumați. În iulie 2014, considerând că pensionarii constituie o categorie de cetățeni mai puțin în atenția societății, a celor din jur și convins fiind că nu peste mult timp această atitudine a celor din jur se va schimba față de pensionari, a organizat Clubul pensionarilor din Afumați la data de 18 iulie 2014. Una din primele acțiuni și de o foarte mare valoare sentimentală, acțiune unanim acceptată și îmbrățișată de către membrii clubului, a fost procurarea de mai multe drapele românești și distribuirea acestora cetățenilor din comună, cu ocazia zile de 1 Decembrie 2014, cu intenția ca pe tot parcursul anilor viitori, această acțiune să fie continuată, astfel încât, ulterior, mai mulți locuitori ai satului Afumați să aibă drapelul românesc pe care să-l poată arbora cu ocazia oricărui eveniment național și, nu numai, model în acest sens fiind pentru cei din Afumați românii din Banat și Ardeal. Se pensionează la data de 1 septembrie 2010. Fiind o fire ageră, obișnuit a munci, atât intelectual cât și fizic, ieșirea la pensie a reprezentat un bun prilej de a-și satisface dorința de a scrie ce simte, activitate de care s-a simțit atras din tinerețe, dar încercările precedente le-a considerat simple întâmplări, neavând grijă a le strânge, a le păstra. Odată cu ieșirea la pensie, a început să colaboreze la ziarul „Gazeta de Băilești”, unde a publicat proză scurtă (Iubirea de țară, La bunici), diverse materiale pentru rubrica „Din istoria științei și tehnicii românești”, Catrene cu dedicație, Integrame și Teste de evaluare la mate386

matică pentru elevii din clasa a VIII-a. Simultan a publicat și în revista „Foaia bibliotecii”, din Băilești: articole cu conținut pedagogic, poezii, epigrame, integrame, extragrame. Începând cu 2011, a participat la activitățile Clubului pensionarilor din Băilești, unde a cunoscut oameni valoroși, cu diverse preocupări, iar începând cu ianuarie 2013 a participat și la activitățile lunare ale Clubului Epigramiștilor Olteni, din Craiova. Participarea la aceste activități a avut un rol esențial pentru persoana sa, a descoperit un mediu în care a avut posibilitatea să cunoască persoane foarte capabile, cu mare experiență de viață, persoane cu mult talent. În cadrul Clubului pensionarilor din Băilești a lansat în 2012, placheta de versuri Dor călător, Editura Sitech, Craiova, cu o amănunțită prefață făcută de profesorul Gheorghe Gheorghișan din Băilești. În 2013, a lansat lucrarea Ca sarea și piperul în bucate, 222 epigrame, Editura Sitech, Craiova, lansarea făcându-se atât la Clubul pensionarilor din Băilești, cât și la Clubul Epigramiștilor Olteni, din Craiova. După un an de activitate în cadrul Clubului epigramiștilor olteni, în mai 2014, cu ocazia „Zilelor Municipiului Craiova”, Ediția a XVIII-a s-a organizat concursul de epigramă cu temă, la care a obținut pentru prima dată o evidențiere, „Mențiune – Petrache Poenaru”. În 2014, a lansat la Clubul Epigramiștilor Olteni, lucrarea Un actor de neuitat, Editura Contrafort, Craiova, lucrare apărută cu acceptul Doamnei Oana Pellea, actriță de o mare valoare, ce moștenește talentul tatălui său, Amza Pellea, actor cu adevărat de neuitat. Această lucrare a fost premiată cu Locul III la FestivalulConcurs „Alexandru Macedonski” în data de 13 martie 2015, iar autorul a primit diploma și trofeul cuvenit, precum și o anumită sumă. În perioada 1 martie 2014 – 1 martie 2015, a publicat săptămânal, în fiecare vineri, în ziarul „Ediție Specială” Craiova, câte o integramă sau extragramă și tot în acest interval, sporadic, au fost publicate câte două catrene, în aceeași zi cu integrama/extragrama publicată în ziar, în rubrica „Catrene contra migrene”.

A mai publicat în revista localității Afumați, intitulată „Viața de la A.B.C”. (A  Afumați, B – Boureni, C  Covei) diverse poezii, epigrame, integrame, probleme de matematică recreativă etc. Tot poezie a publicat și în revista „Femeia mileniului III”, revistă a Asociației Macedonenilor din România, iar în revista „Macedoneanul” a publicat Sudoku.

387

INTERVIU IMAGINAR Personaje: R – Reporter al anului 2222 C. P. – Constantin Preda, unul din autorii lucrării Afumații de Dolj.

Pagini de civilizație rurală din centrul Câmpiei Băilești. * R – Sunt urmaș al urmașilor generației 2015, anul în care a fost scrisă Monografia satului Afumați. Vreau să pun câteva întrebări. În primul rând, vreau să întreb: Ce v-a determinat să scrieți această lucrare?

C. P. – Îmi exprim bucuria că există urmaș al afumățenilor care știe de existența istoriei afumățenilor, cei care, la fel ca locuitorii altor sate din zonă au înfruntat vitregiile vremii, ale timpului, au contribuit la scrierea istoriei poporului român, au participat efectiv la evenimentele istorice.

Am iubit mult aceste locuri, oamenii satelor comunei Afumați. Ca dovadă este și faptul că toată viața mi-am desfășurat activitatea în comuna mea, deși, aș fi putut să lucrez în alte localități care te tentau să pleci. Am respectat locuitorii satului, comunei. Am apreciat la ei hărnicia, seriozitatea, comportamentul sănătos de țărani adevărați. Am apreciat la ei frumusețea și acuratețea graiului, credința pe care au avut-o în suflet de-a lungul timpului, legătura lor cu locul în care s-au născut, portul popular de altădată.

Mai ales după evenimentele din 1989, mulți români au plecat să muncească în alte țări, tentați fiind de banii mulți ce se câștigau acolo. Din Afumați au plecat foarte puțini. Eu cred că a fost vorba de legătura lor cu locul străbun.

R – Ce altceva a fost la mijloc, mai ales, având în vedere că ați fost profesor de matematică și nu om al literelor sau al științelor sociale?

C. P.  Sincer? Poate și dorința părinților mei să muncesc în satul natal și nu în altă parte. Mândria pe care le-am descoperit-o în suflet ca fiul lor să fie dascăl în sat, să fie folositor comunității.

Acest aspect m-a ținut într-un contact permanent cu locuitorii și atunci, împreună cu distinsul învățător Florea Ceaușu, unul din dascălii mei din primele clase, ne-am străduit să scriem istoria acestor locuri, hărăzite cu un sol formidabil pentru agricultură, activitatea de bază, chiar, și a dacilor.

388

Nu a fost ușor, dar am făcut acest lucru cu mare plăcere și cu simțul datoriei de a prezenta lucrurile cât mai aproape de realitate.

R – Este o lucrare completă?

C. P.  Ne-am dorit acest lucru, dar cu siguranță au mai scăpat unele fapte neconsemnate. Nu vă rămâne decât să le descoperiți și să le adăugați. Noi, (eu și învățătorul Florea Ceaușu) avem satisfacția că v-am lăsat adunate la un loc informațiile scrise, mărturiile bătrânilor satului, evenimentele la care noi am participat efectiv.

R – Ce doriți a transmite în plus?

C. P. – Să iubiți poporul român, locurile străbune și să nu pregetați atunci când țara are nevoie.

389

BIBLIOGRAFIE 1.

2.

3.

4.

5.

6.

7.

8.

9.

10.

11.

12.

13.

14.

15.

16.

17.

18.

19.

Dicționar istoric al localităților din județul Dolj, Editura Alma, Craiova, 2004, Cezar Avram, Emanoil-Paul Barbu, Dinică Ciobotea, Vladimir Osiac, Editura Alma, Craiova, 2004.

Istoria moșnenilor I/1 (1829-1912), Ciobotea Dinică, Editura Universitaria, Craiova, 1999.

Dicționar geografic al județului Doljiu, Ana Cumbary, Maria Manoil, Mihail Canianu, Aureliu Candrea, București, 1896.

Catagrafia obștească a Țării Românești din 1831, Ion Donat, Ion Pătroiu, Dinică Ciobotea, Editura Helios, Craiova, 2000.

Bibliografia localităților și monumentelor feudale din România, I, Țara Românească, Nicolae Stoicescu, Mitropolia Olteniei, Craiova, 1970.

Monografie sanitară. Sănătatea în Dolj, Laugier H. Charles, Editura INFO, 2010.

Arhiva Școlii Afumați, jud. Dolj.

Monografia Școlii Afumați, (manuscris), Florea Ceaușu.

Arhivele Olteniei, Editura Academiei R.S.R., București, 1981.

Contribuția intelectualilor la Marea Răscoală, Nicolae Andrei, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1984.

Marele Dicționar Geografic al României, George Ion Lahovari, Ediția 1898, pag. 20-21.

Urzicuța, străveche și actuală vatră românească, Constantin Câșlaru, Editura Scrisul Românesc, 2011.

Istoria Românilor de la primele începuturi până în timpurile de azi, C. C. Giurăscu și Dinu C. Giurăscu, Editura Albatros, București.

Monografia satului Afumați, (manuscris), Constantin Preda.

Istoria României, compendiu, C. Daicoviciu, Editura Didactică și Pedagogică, 1969.

Istoria poporului român, A. Oțetea, Editura Științifică, București, 1970.

Urzicuța, Monografie, Gheorghe M. Ioncea, Mihaela-Ermina Mare, Editura Macedoneanul, 2009.

Scrieri istorice, Vol. I, Nicolae Iorga. Țăranii sub regimul Regulamentului Organic în Studii și articole istorice, Vol. I, București, 1956.

390

20. Ziarul Voința poporului din 7 aprilie 1907.

21. Relații agrare și mișcări țărănești în România, București, 1967.

22. Monografia județului Dolj. Catagrafia din 1831, C.S. Nicolăescu

Plopșor.

23. Monografia comunei Afumați, (manuscris), Alexandru Ionescu,

1939.

24. 100 de personalități în construcții, Hristache Popescu, Editura

H.P., București, 2006.

25. Istoria Românilor, vol. II, V.A. Ureche, București.

26. Documente: Catagrafia Episcopiei Râmnicului – Jud. Dolj,

plasa Bălți, 1845.

27. Viața Bisericii în Oltenia, Anuarul Mitropoliei Olteniei, Craiova,

1941.

28. Istoria învățământului românesc, N. Iorga, București, 1928.

29. Școalele sătești din România, V.A. Ureche, București, 1928.

30. Elemente din Historia românilor în Dacia și România, I.H. Ră-

dulescu.

31. Contribuții la studiul legislației școlare românești. Legea instruc-

ției din 1864, Ilie Popescu Teiușan, București, 1963.

32. Oltenia, studii și comunicări. Științele naturii, Craiova, 1974 33. Oltenia Romană, D. Tudor, Editura Academiei R.S.R., Bucu-

rești, 1968.

34. Istoria critică, vol. I, B. P. Hașdeu.

35. Sursă electronică: ro.wikipedia.org

391