Cum era iubirea în acei ani de studenţie? Iubirea era așa cum trebuie să fie o iubire dintre o fată și un băiat abia trecuţi de 20 de ani. Era profundă, sinceră și nu vorbesc doar de simţul dragostei, alta era și atitudinea. Toate sentimentele erau mai curate, de aici și relaţiile sănătoase. Totuși, ce v-a atras la ea? O fi fost vocea? Nu numai vocea, era și tare frumoasă. Dar cine știe, când te îndrăgostesti, de ce anume te îndrăgostesti?... Virusul e virus (râde). Foarte ușor ne-am unit, pentru că locuiam în cămin și totul făceam împreună. Când s-a născut Alexandru, eu deja absolvisem Conservatorul. Ea era în ultimul an. Și pentru că eram foarte tineri, copilul l-am dus la ţară, la mama mea, la Puhoi. În fiecare vineri seara luam autobuzul și mergeam într-acolo, ca duminică seara, târziu, să revenim la Chișinău. Cum au fost acei primi ani de căsnicie? Cum vaţi descurcat cu banii și cum aţi ocrotit iubirea? Pentru că, de la o vreme, se spune că dragostea durează trei ani... Serios? Uite că n-am știut (râde)! Anii de studenţie și primii noștri ani de muncă au fost destul de grei. Copilul era la ţară, eu lucram în câteva locuri, ca să pot mișca mai 80 Clubul Nostru 1/2013
rapid lucrurile. Noi am avut dintotdeauna o relaţie frumoasă, pentru că eram tot timpul împreună: am învăţat împreună, apoi am început a lucra tot împreună și cred că asta ne-a ţinut uniţi mereu. Pe-atunci eu eram angajat la „Ștefan Neaga” și, totodată, la Conservator, ea devenise solistă la Opera Naţională. Mergeaţi la spectacole de operă când evolua soţia Dumneavoastră? Da, pentru că și eu lucram. În unele spectacole noi eram angajaţi în anumite roluri secundare și foarte des ne întâlneam și pe scenă. Aţi avut mulţi prieteni, cântaţi atunci când vă întâlneaţi cu ei? Să vă spun un lucru, pe care îl știe orice cântăreţ sau apropiaţii lui – nu prea ne place să cântăm în afara programului. Atât de mult și de des cântăm pe scenă, încât preferăm să ne lipsim de muzică în restul timpului. Prieteni mulţi nu poţi să ai, mai ales din cei adevăraţi. Membrii familiei sunt prieteni, care niciodată nu te vor trăda sau pune pe planul doi. Ceilalţi – vin și se duc, sau se mai reţin... Într-o familie, ce contează cel mai mult? Să cedezi. Și să ai răbdare. Soţia Dumneavoastră a fost răbdătoare? Da. Dar noi ambii am fost cumpătaţi și am știut când și ce să vorbim.