Urmând axa temporală a istoriei în sens ascendent și descendent, m-am oprit la o dilemă (personală, dar nu numai) legată de imnurile naționale: origini, circumstanțe, configurații și mai ales comparații. Prima concluzie, după o sumară examinare este că în imnul național – așa cum există și este perceput astăzi în lume și mai ales în Europa – se concentrează esențe ale istoriei și personalității colective de la un moment dat, ale națiunii pe care o reprezintă.
… odată cu ideile iluministe, europenii pășesc spre modernitate, preferând civilizația – primitivismului, colaborarea – confruntării, schimbul de idei și argumentarea – violenței și acceptării necondiționate ș.a.m.d. În același timp însă, re-conturarea granițelor imperiilor și mai ales tendința conducătorilor acestor imperii de uniformizare forțată de orice fel au stimulat înfiriparea conștiinței de apartenență etnică și culturală, care a produs spiritul național, cu toate consecințele lui.