modelul legal implicit (simplu), de incriminare ar deveni un model legal explicit de incriminare, compus (norma de incriminare din partea specială a Codului penal ar fi însoţită, obligatoriu, de dispoziţia din partea generală a Codului penal, care ar defini infracţiunea deviată). În sfera modelului implicit (simplu), de incriminare, am înscrie şi faptele repetate, comise neîntrerupt şi cu aceeaşi ocazie. În acest caz, unificarea faptelor repetate, cu relevanţă penală proprie (deoarece fiecare ar putea fi încadrate într-o dispoziţie de incriminare autonomă ori în aceeaşi normă de mai multe ori, dacă sunt de acelaşi fel) are loc nu prin voinţa unificatoare a legiuitorului (unificare proprie), ci pe baza unei interpretări unificatoare a doctrinei penale şi jurisprudenţiale (unificare improprie) a unor procese naturale, considerându-se că pluralitatea de acte formează o singură acţiune care absoarbe actele repetate săvârşite neîntrerupt şi cu acelaşi prilej (contextualitate). Aceeaşi soluţie se impune şi cu privire la celelalte modalităţi de unitate naturală simplă de infracţiune, improprie sau alterată. În toate aceste cazuri, dacă ar interveni legiuitorul definind, în partea generală a Codului penal, situaţiile arătate, ne-am afla în prezenţa unor modele de incriminare compuse, explicite. b) Modelul unificat, implicit, de incriminare poate să cuprindă acţiunile care, prin natura lor, sunt susceptibile de o amplificare a rezultatului (fără intervenţia făptuitorului) fie ca urmare a proceselor interne declanşate de acţiunea făptuitorului (lovirea simplă iniţială determină, treptat, modificări mai grave asupra corpului victimei), fie ca urmare a adăugirii de noi rezultate (agravarea stării de sănătate a victimei, ajungându-se la deces), ceea ce ar constitui infracţiunea progresivă, considerată (de doctrină) ca o modalitate a unităţii legale de infracţiune. În acest caz, unificarea diferitelor trepte autonome de realizare a infracţiunii nu aparţine, preponderent – în viziunea doctrinei penale – proceselor naturale, ci voinţei implicite unificatoare a legiuitorului. În cadrul aceluiaşi model implicit (unificat) de incriminare, s-ar înscrie (potrivit doctrinei majoritare) şi faptele descrise în norma de incriminare ca acţiuni simple, dar care, printr-o interpretare implicită a legiuitorului, nu constituie elementul material al infracţiunii decât dacă sunt comise în mod repetat (de exemplu, infracţiunea de exercitare fără drept a unei profesii sau activităţi, prevăzută în art. 348, C. pen.). Dacă norma de incriminare cuprinde explicit cerinţa ca fapta să fie comisă în mod repetat (ca în art. 223 C. pen., care sancţionează hărţuirea sexuală) va exista, cum am arătat, un model explicit de incriminare (model explicit unificat). 3.5. Pluralitatea aparentă de infracţiuni Tot în cadrul unităţii reale de infracţiune se înscrie şi problematica pluralităţii aparente de infracţiuni, care în doctrina penală este denumită conflict aparent de norme penale sau concurs
29
