Capitolul VII. CONCLUZII ŞI PROPUNERI
Formele unităţii naturale şi cele considerate ca făcând parte din unitatea legală nu sunt definite nici în noul Cod penal, cu excepţia infracţiunii continuate şi a celei complexe, ca şi în Codul penal din 1968. Există reglementări, însă numai cu privire la data de la care începe să curgă prescripţia pentru infracţiunile continuate, continue, de obicei şi progresive (la primele trei fiind momentul epuizării activităţilor ilicite, care echivalează cu data „săvârşirii infracţiunii”, iar la ultima, momentul comiterii elementului material, nu al producerii rezultatului mai grav), fără să se facă precizări şi cu privire la momentul în funcţie de care se aplică alte reglementări ce interferează cu aceste forme de infracţiune, deşi, anterior adoptării acestui Cod, au fost semnalate numeroase inadvertenţe în acest domeniu. În lipsa unor reglementări clarificatoare, identificarea criteriilor pentru deosebirea faptelor care constituie forme ale unităţii naturale de infracţiune (între ele şi faţă de concursul de infracţiuni), cât şi a momentului în care aceste infracţiuni se consideră „săvârşite”, în raport cu alte instituţii de drept penal (în afara prescripţiei), prezintă o importanţă deosebită în ce priveşte modul de aplicare a anumitor reglementări, cum ar fi încadrarea juridică a faptelor, stabilirea răspunderii penale pentru o singură infracţiune sau pentru un concurs de infracţiuni, reţinerea sau nu a stării de recidivă, revocarea amânării aplicării pedepsei, revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, revocarea liberării condiţionate, aplicarea legii penale în timp şi în ce priveşte faptele comise în timpul minorităţii, aplicarea unor cauze de agravare sau de atenuare a răspunderii penale, aplicarea actelor de clemenţă etc. Tema tratată este una din cele mai dificile din dreptul penal, doctrina şi jurisprudenţa nelămurind pe deplin numeroase aspecte ale acestor forme de infracţiune, astfel că s-au susţinut soluţii contradictorii, parte din ele chiar greşite sub anumite aspecte, întrucât considerentele care stau la baza lor nu se încadrează într-un sistem riguros şi bine pus la punct, cu corelări corespunzătoare între diferitele soluţii adoptate, care, într-o analiză sistemică, se constată că nu mai pot fi incluse (toate) într-o gândire unitară, cu respectarea regulilor generale stabilite în Codul penal. Astfel, s-au adoptat soluţii pentru anumite genuri de infracţiuni, care nu răspund la toate cazurile practice similare având ca obiect alte categorii de infracţiuni, aplicându-se astfel diferit reglementările din partea generală a Codului penal, contrar raţiunii acestora de a fi reguli cu caracter de principiu, ce ar trebui să fie aplicate în acelaşi mod pentru orice gen de infracţiune. Numeroase opinii, teorii, soluţii s-au construit pe raţionamente care, deşi au la bază o anumită logică (fragmentară), nu iau în calcul toate premizele faptelor concrete şi corelaţiile dintre 150
